Infractiunea_de_fals_în_înscrisuri

$Page 1: Infractiunea_de_fals_în_înscrisuri$
7/30/2019 Infractiunea_de_fals_în_înscrisuri

http://slidepdf.com/reader/full/infractiuneadefalsininscrisuri 1/31

Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Adminsitrative

Specializarea DreptAnul II (2012-2013) FR

Semestrul I

Studenţi:1. Cantacuz (Crivăţ) Maria Cristina2. Paţac (Pătru) Manuela3. Nichita Mihai4. Băete Viorel

Curs: CriminologieTemă studiu: Infracţiunea de fals în înscrisuri oficiale săvârşită de funcţionarul public

Cap.I – Introducere:

De-a lungul istoriei, în forme variate, infracţiunile au fost prezente începând cu legile romane şicontinuând cu pravilele din perioada feudală ori Tripartitul lui Werboczi, ca ulterior să fie sancţionate

prin Codurile penale, începând cu cel al lui Ştirbei Vodă şi continuând cu cel din perioada lui AlexandruIoan Cuza, urmat de Codul lui Carol şi nu în ultimul rând cel din zilele noastre.

Astfel, legea penală a socotit că este necesar să incrimineze şi acele fapte prin săvârşirea căroraalterându-se adevărul, se crează un pericol grav sau se aduce o vătămare concretă anumitor interese alestatului ori ale unor persoane fizice, respectiv faptele de fals în înscrisuri oficiale. Legiuirile penaleromâne conţineau dispoziţii interesante în legătură cu incriminarea faptelor de fals care erau socotite caactivităţi ilicite în toate timpurile şi în toate orânduirile şi au fost sancţionate, după gravitatea lor, în

raport cu epoca respectivă, fie ca infracţiuni, fie ca abateri de ordin civil.Documentele reprezintă un capitol important în istoria de milenii a omenirii. De-a lungul

timpului documentele apar ca înscrisuri de o însemnătate deosebită, încă de la apariţia lor acestea auînceput a fi falsificate. Istoria României retine falsificări celebre începând cu domnia lui Ştefan celMare.

Dezvoltarea extrem de rapidă a vieţii societăţilor umane a determinat o creştere foarte mare anumărului de înscrisuri şi corelativ o înmulţire a cazurilor de falsificare. Astfel, apariţia pe scară largă afalsurilor a determinat luarea unor măsuri de contracarare, care constau pe de o parte, în adoptarea unor legi care să incrimineze şi să pedepsească infracţiunea de fals, iar pe de altă parte, în sporirea eforturilor de creare a unor metode de depistare a falsurilor şi de identificare a persoanelor care le săvârşesc.

Din antichitate intr-un mod deosebit au fost sanctionate unele infractiunile de fals (de ex.

infractiunile cu privire la un inscris domnesc), iar pedepsele aplicate pentru acestea pana la sfarsitulsec.XIX constau in arderea, spanzurarea, taierea mainii autorului ori marcarea, insemnarea acestuia.

Falsul în înscrisuri, mai ales atunci când înscrisul emană de la şeful statului a fost considerat şi afost sancţionat ca infracţiune gravă în legislaţiile penale din toate epocile. Legile penale începând cu celedin antichitate şi sfârşind cu începutul secolului XIX, prevedeau pentru falsificarea în înscrisuri

pedeapsa cu moartea sau pedepse corporale (arderea, spânzurarea, tăierea mâinilor, marcarea), fiindconsiderate crime deosebit de grave împotriva statului.

Un document plasat în domnia lui Ştefan cel Mare a fost scris de cel mai cunoscut diac alcancelariei Moldovei dintre 1458-1460, un anume Stetco. Falsul a fost depistat de specialişti lastudierea amprentei sigilare, care nu respecta standardele. În epoca în care el ar fi trebuit sa fie realizat,daca dăm crezare scrisului de pe el, pecetea ar trebui sa fie confecţionată fie din ceară naturală, fiedintr-o capsulă metalică, fie dintr-o capsulă de lemn în interiorul căreia să se găsească ceară roşie, încare urma sa fie imprimat sigiliul domnitorului, cum este la Hrisovul Mănăstirii Hurezi. La acest fals, înloc de ceară naturală este un fel de bitum. Pe marginea acestei amprente sigilare, unde trebuia sa fie



legenda sau inscripţia, în care se găsea numele domnului şi ţara unde domnea, nu se poate citi nimic,numai nişte semne grafice care nu se pot citi, textul în totalitate este într-o limbă care vrea să fie ceaslavonă - limba de cancelarie.

O categorie anume de falsuri a fost numită de slavistul Ioan Bogdan "Noi falsificate basarabene". Sunt în număr de 30, au fost create după ce Basarabia a căzut la Imperiul Ţarist după"Pacea de la Bucureşti" din 1812. Pentru falsificarea acestora se pare ca a fost folosit un atelier întreg

pentru ca toate aceste documente sunt cam pe acelaşi tipar.

Falsificatorii instruiţi nu îşi permiteau sa facă falsuri sub forma originala. Aceste documentenu reuşeau sa se impună ca autentice. Exista un întreg proces de verificare a autenticităţii unuidocument. O cercetare porneşte de la suport, de la scris si de la însemnele de validare, ori falsificatoriicunoşteau aceste lucruri. Un falsificator ilustru? Bogdan Petriceicu Hasdeu. El a creat două falsuri, unuleste "Diploma Bârlădeanu", prin care se confereau unor negustori dreptul de a face comerţ în Moldovafără a plăti taxe, acest fals intrând în categoria falsurilor patriotice sau falsuri pentru mărirea neamului.Al doilea fals al lui B.P.Haşdeu este "Hrisovul lui Iurg Koriatovici". În acest hrisov el a încercat să

pună pe tronul Moldovei acel personaj Iurg, pe care l-ar fi găsit într-o cronică lituană, dar negăsinddocumentele care sa dovedească şi ceea ce susţinea el, şi-a permis luxul sa creeze un hrisov. Ştiind cănu are pergament din vremea lui Ştefan cel Mare, că nu are cerneala de atunci, ca n-are matriţa sigilarăsa obţină amprenta sigilară ca într-un document de atunci, el a prezentat falsurile sub formă de copii.

Falsurile sub formă de copii nu se pot depista uşor pe baza elementelor externe, falsul trebuie supuscriticii interne, pentru a vedea instituţiile, persoanele, limba şi conţinutul lor de idei.

Un alt fals celebru este cel referitor la oraşul Târgovişte. Târgovişte a fost un oraş domnesc,liber, nu era închinat unor boieri sau mănăstiri. Matei Basarab ar fi dat un hrisov în care confirma cămoşia este liberă. În 1818, Alexandru Şuţu îşi mărita fata şi îi da zestre moşia lui de la oraşul Târgovişte

pentru că sfătuitorii îi spuneau ca tot ceea ce este liber este domnesc. În acel moment târgoviştenii sevor răscula. După începerea revoluţiei moşia va fi restituită târgoviştenilor dar aceştia cer hrisovul,

pentru a dovedi altă dată dacă se va mai pune problema. Apare falsificatorul, Vlăsceanu, care realizeazăfalsul. Hrisovul, făcându-se analiză internă deoarece s-a păstrat numai sub formă de copie, s-a văzut căeste un fals. A fost creat după 1821-1822. Târgoviştenii au plătit lui Vlăsceanu pentru hrisov, dar la unmoment dat s-a dovedit că este fals, acesta fiind condamnat la câţiva ani de închisoare.

Pentru a putea fi sanctionata o infractiune de fals se tinea cont de natura acestora, de importantalor si in mod special de organul emitent. In Muntenia in 1917 a fost adoptata pravila Caragea, care desinu era o lege penala continea si dispozitii penale. Aceste infractiuni erau sanctionate diferit de la o zonala alta, daca in -Muntenia era folosita si pedeapsa cu moartea in Moldova pentru fals erau prevazutenumai pedepse privative de libertate. Prelucrand modelul adoptat de Codul penal francez din 1810,Codul penal roman adoptat dupa unirea principatelor de catre domnitorul Alexandru Ioan Cuza in 1864 agrupat infractiunile de fals in “despartamantul” privitor la” crimele si delictele contra intereselor

publice” (art.112-739).Codul penal din 1912 reglementa falsul în înscrisuri drept o categorie de crime şi delicte în

contra intereselor publice, din a cărei componenţă făceau parte: falsificarea de înscrisuri publice sau

autentice şi de comerţ sau bancă; falsificarea în scrieri private; falsificarea de paşapoarte, foi de drum şi certificate. Pentru acest tip de fapte sancţiunea implica pedepsirea cu închisoare, concomitent cu oeventuală amendă, cea mai gravă dintre cele trei fapte de fals în înscrisuri fiind falsificarea de înscrisuri

publice sau autentice şi de comerţ sau bancă, raportat la pedeapsa reglementată pentru aceasta.Codul penal din 1936 reglementa falsul în acte drept o categorie de crime şi delicte contra

intereselor publice din a cărei componenţă făceau parte: falsul în acte publice sau privat e; falsul în

paşapoarte, foi de drum, certificate, traduceri şi registre de călători; întrebuinţarea de fals. Se poateobserva că infracţiunea de falsificare a actelor de comerţ sau bancă nu se mai regăseau în Codul penaldin 1936 în categoria crimelor şi delictelor în contra intereselor publice, iar ca nouă faptă de fals în acte

putem identifica întrebuinţarea de fals. Pentru acest tip de fapte sancţiunea implica pedepsirea cuînchisoare corecţională, concomitent cu o eventuală amendă, cea mai gravă dintre cele trei fapte de fals

în înscrisuri fiind falsificarea de acte publice sau private, raportat la pedeapsa reglementată pentruaceasta.

Codul penal din 1948 nu a adus modificări majore în ceea ce priveşte fapte de fals în înscrisuri,reglementările din Codul penal din 1936 rămânând aproximativ neschimbate.



Codul penal din 1968, prin partea sa specială, aduce o nouă noţiune, noţiunea de infracţiune defals în a cărei componenţă regăseam: falsificarea de monede timbre sau de alte valori, falsificareainstrumentelor de autentificare sau de marcare, falsuri în înscrisuri.

Reprezentau infracţiuni de fals în înscrisuri, potrivit Codului penal din 1968, următoarele fapte: falsul material în înscrisuri oficiale, falsul intelectual, falsul în înscrisuri sub semnătură privată, uzul de

fals, falsul în declaraţii, falsul privind identitatea şi falsul privind folosirea emblemei Crucii Roşii. Se poate observa că noul cod aducea modificări majore în ceea ce priveşte acest tip de faptă penală, şi în

ceea ce priveşte lărgirea sferei de reglementare a falsului în înscrisuri, şi în ceea ce priveşte modalitateade pedepsire a acestor infracţiuni. Pentru acest tip de fapte sancţiunea implica pedepsirea cu închisoare,fără a se mai face referire la o eventuală amendă, cea mai gravă dintre cele trei fapte de fals în înscrisurifiind falsul material în înscrisuri oficiale, în special în cazul persoanelor care deţineau calitatea defuncţionar public, dar şi falsul intelectual, raportat la pedeapsa reglementată pentru aceasta.

Codul penal intrat în vigoare ulterior, respectiv Codul penal din 1973, la fel ca şi cel aflat învigoare în prezent, respectiv Codul penal din 1997, reglementează cu privire la infracţiunea de fals înînscrisuri în mod similar.

Ceea ce este specific pentru infracţiunile de fals prevăzute în Titlul VII al Părţii speciale aCodului Penal din 1997, şi ceea ce le diferenţiază de alte fapte de denaturare a adevărului, esteîmprejurarea că înşelarea încrederii publice se realizează prin produsul activităţii infracţionale, cum sunt

înscrisurile. Aceste lucruri care constituie prin ele însele proba adevărului se bucură obiectiv deîncrederea generală, independent de persoana care a efectuat acea activitate.

Cu alte cuvinte, în cazul infracţiunilor de fals, alterarea adevărului, deşi se realizează printr-oactivitate ilicită a persoanei, rezultatul acestei activităţi, respectiv înşelarea încrederii publice, se obţine

prin produsul activităţii făptuitorului şi nu prin activitatea propriu-zisă a persoanei care a realizat produsul menţionat.

De exemplu, deşi falsul în înscrisuri este consecinţa alterării scrisului de către făptuitor, înşelareaîncrederii se produce prin conţinutul neadevărat al înscrisului, care se bucură în mod obiectiv deîncrederea cetăţenilor şi nu prin efortul făcut, concomitent cu înscrisul, de către făptuitor.

Cap.II – Cauzele:

Fenomenul infracţional este extrem de complex şi de imprevizibil. Practic fiecare individ poatecomite fapte antisociale în anumite condiţii, crima fiind favorizată atât de personalitatea individului, câtşi de ansamblul condiţiilor economice şi sociale în care trăieşte.

Astfel rezultă că actul criminogen este determinat de condiţiile sociale (cauzalitatea fenomenului, personalitatea criminalului, reactia sociala la actul criminal):

- crima in abstracto – dependenta de structura si nivelul social, atat sub aspectul aparitiei,cu tendinta evolutiva, sub aspectul repudierii acesteia, cat si sub aspectul pedepsei pentrucrima;

- o structura cauzala – complet identificabila doar daca nu contrazice a priori posibilitatea

realizarii actului, iar gradul de probabilitate al implinirii nu va avea un coeficient dedependenta prea scazut;- individul participant la un act criminal si responsabil efectiv asupra actului propriu isi va

conditiona comportamentul in functie de scopuri economice, morale, conform unui sistemde trebuinte proprii si sociale.

Infracţiunile de orice fel se extind odată cu dezvoltarea economico-culturală a fiecărei ţări.Astăzi marea majoritate a ţărilor dezvoltate au propriile lor organizaţii criminale sau teroriste,

care prin activitatea lor, creează şi menţin stări de panică, de confuzie, de neîncredere în protecţia pecare statul le-o poate oferi.

În cazul falsului material în înscrisuri oficiale, obiectul material este un înscris oficial.Condiţii pentru a ne afla în faţa unei fapte de natură penală de fals în înscrisuri:

- să existe o acţiune de falsificare. Ea poate să constea în contrafacerea scrierii înscrisului oficial, atuncicând se imită un înscris oficial. Ea poate să constea în subscrierea actului, adică semnarea în fals aînscrisului respectiv etc., sau poate să constea în alterarea înscrisului, prin modificarea unor aspecte aleînscrisului (adăugiri, ştergerea unor elemente ale înscrisului etc).



- acţiunea de falsificare să fie de natură să producă consecinţe juridice. Este necesar pe de o parte caînscrisul să conţină o manifestare de voinţă de natură a produce efecte juridice iar pe de altă parte caînscrisul falsificat să aibă o minimă aparenţă de veridicitate.

La o examinare amănunţită a fenomenului infracţional privind infracţiunile de fals reţinem căacesta se manifestă sub două aspecte, pe de o parte îl găsim prezent în rândul organizaţiilor criminalespecializate în infracţiuni grave: înşelăciune, deturnare de fonduri, folosindu-se frecvent falsurile înînscrisuri pentru realizarea activităţilor infracţionale menţionate anterior, pe de altă parte regăsim

infracţiunile de fals prezente în special în rândul funcţionarilor ce săvârşesc aceste infracţiuni fie pentrua-şi ascunde activitatea defectuoasă ori modul în care şi-au exercitat profesia în vederea obţinerii unor

profituri nemeritate, fie la constrângerea superiorilor.

Cap.III – Modalităţi de realizare a faptei:

A. Infracţiunile de fals în înscrisuri sunt: falsul material în înscrisuri oficiale, falsul intelectual,

falsul în înscrisuri sub semnătură privată, uzul de fals, falsul în declaraţii, falsul privind identitatea şi

falsul privind folosirea emblemei Crucii Roşii.

1. Falsul material în înscrisuri oficiale:Acesta reprezintă falsificarea unui înscris oficial prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea în

orice mod de natură să producă consecinţe juridice.În acest caz obiect material al falsificării este un înscris oficial. Înscrisul este orice document care

conţine o manifestare de voinţă, indiferent cum se realizează scrierea (manuscrisă, tipărită, stenografiatăetc).

Înscrisul oficial este definit în art.150 alin.(2) din Codul penal, care prevede că înscrisul oficialeste orice înscris care emană de la o unitate din cele la care se refer ă art.145 sau care aparţine unui asemenea unităţi.De exemplu, sunt astfel de acte: un certificat de înmatriculare a unei firme, o diplomă de studii, un cazier fiscal sau judiciar, titluri de proprietate etc. Sunt asimilate cu înscrisurile oficiale şi biletele, tichetele sauorice alte imprimate producătoare de consecinţe juridice.

Înscrisul care emană de la o unitate din cele la care se referă art.145 trebuie să îndeplineascăcerinţele minimale de formă (ştampila unităţii şi semnătura funcţionarului competent să le semneze

precum şi faptul ca unitatea să aibă competenţa de a emite acele înscrisuri).Înscrisurile care aparţin unităţii sunt orice înscrisuri care sunt deţinute sau înregistrate la unitate,

indiferent de cine au fost emise. Înscris oficial este considerat atât originalul cât şi duplicatele sau copiilelegalizate sau certificate. În cazul unui act nul absolut acesta va putea fi obiect al falsului material,doar dacă se comite de orice altă persoană decât cele care au participat la falsificarea lui. Pentrufalsificatori acest act nu poate avea nici o minimă aparenţă de act oficial, fiind doar un fals. Asta nuînseamnă că folosirea înscrisului „falsificat” din nou de primii infractori, scapă de sub incidenţa penală.Ei vor răspunde pentru infracţiunea de uz de fals.

Fapta se consumă în momentul falsificării dacă aceasta este de natur ă să producă consecinţă juridică.Fapta se comite cu intenţie directă sau eventuală. Fapta are o formă agravată atunci când falsul este

comis de un funcţionar în exerciţiul atribuţiilor de serviciu.Tentativa se pedepseşte.2. Falsul intelectual:Falsul intelectual reprezintă falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar

aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejur ări.

Obiectul material ca şi la infracţiunea de fals este un înscris oficial.Fapta se consumă atunci când înscrisul este semnat şi ştampilat de funcţionarul care l-a întocmit

în fals. Un astfel de înscris nu poate fi obiect al falsului material pentru acelaşi funcţionar, deoareceînscrisul pentru infractor nu este unul oficial, însă pentru terţi acesta poate fi obiect al falsului material.Fapta se comite cu intenţie directă sau eventuală.Tentativa se pedepseşte. Subiectul activ este calificat,adică un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu.

3. Falsul în înscrisuri sub semnătură privată:Acesta reprezintă falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau

prin alterarea lui în orice mod, dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează unei alte persoanespre folosire, în vederea producerii de consecinţe juridice.



Elementele de particularitate ale acestei infracţiuni prin raportare la falsul material sunt:obiectului material este un înscris sub semnătură privată şi faptul că este necesar ca înscrisul să fiefolosit sau încredinţat spre folosire. Prin înscris sub semnătură privată se înţelege orice înscris careemană de la o persoană particulară ce poate produce consecinţe juridice şi care este semnat şi datat.

Fapta se consumă atunci când înscrisul falsificat este folosit sau încredinţat în vederea produceriide consecinţe juridice. Tentativa se pedepseşte şi există atunci când se începe acţiunea de folosire sauîncercare de încredinţare. Simpla falsificare a unui înscris sub semnătură privată nu este o tentativă

pedepsibilă. Fapta se comite cu intenţie directă.4. Uzul de fals:Această infracţiune presupune folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată, cunoscând că este

fals, în vederea producerii de consecinţe juridice.Această infracţiune presupune ca şi condiţie prealabilă existenţa unui înscris falsificat, a cărui

situaţie juridică era cunoscută de autor.Fapta se comite prin folosirea unui înscris falsificat în vederea producerii unor consecinţe

juridice. În concret se poate realiza prin prezentarea înscrisului, sau invocarea înscrisului în faţa uneiautorităţi, sau unei alte persoane pentru a-i crea o imagine denaturată. Nu este necesar să se fi reuşitcrearea imaginii denaturate, fiind suficient ca folosirea să fie aptă să producă consecinţe juridice. Faptase consumă în momentul folosirii înscrisului.

Fapta se comite cu intenţie directă. Subiectul activ este unul general, dar nu poate fi autor alacestei infracţiuni cel care a falsificat un înscris sub semnătură privată, deoarece în cazul lui folosireaeste o condiţie a tipicităţii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Regula se aplică nu doar autorului ci şi oricărui participant la falsul în înscrisuri sub semnătură privată.

Fapta are şi o modalitate atenuată atunci când înscrisul falsificat este unul sub semnătură privată.Apare ca discutabil faptul dacă aceasta este o formă atenuată sau este o infracţiune distinctă, deoarecefolosirea unui înscris sub semnătură privată nu realizează în nici un fel conţinutul infracţiunii în formă de

bază şi anume folosirea unui înscris oficial falsificat.Tentativa nu se pedepseşte.5. Falsul în declaraţii:Falsul în declaraţii este reprezentat de Codul penal prin declararea necorespunzătoare adevărului,

f ăcută unui organ sau instituţii de stat ori unei unităţi dintre cele la care se referă art.145, în vederea producerii deconsecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii sau împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte

pentru producerea acelei consecinţe.Or, în cazul acestei infracţiuni, spre deosebire de falsul intelectual, întocmirea înscrisului

falsificat este consecinţa declaraţiei unei persoane, alta decât funcţionarul care întocmeşte înscrisul princare se consemnează declaraţia falsă.

Fapta se consumă atunci când se face declaraţia în formă orală, ori în momentul depunerii ei laorganul competent dacă este scrisă, sau în momentul când este consemnată în scris o declaraţie orală decel căruia i se adresează.

Fapta se comite cu intenţie directă, deoarece declararea este făcută cu un scop special şi anume

producerea unor anumite consecinţe juridice.6. Falsul privind identitatea:Constă în prezentarea sub o identitate falsă ori atribuirea unei asemenea identităţi altei persoane, pentru a induce

sau menţine în eroare un organ sau o instituţie de stat sau o altă unitate dintre cele la care se referă art. 145 din Codul penal,în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine ori pentru altul.

Legiuitorul a dorit ca prin incriminarea acestei fapte ca falsul în declaraţii cu privire la identitateaunei persoane să aibă o natură juridică distinctă.

De obicei falsul privind identitatea este o infracţiune mijloc pentru comiterea unor alte infracţiuni(înşelăciune, delapidare, favorizarea infractorului etc). Fapta se consumă în momentul prezentării sub oidentitate falsă, sau în momentul depunerii înscrisului care atestă o altă identitate a persoanei.

Fapta se comite cu intenţie directă, deoarece trebuie comisă pentru a induce sau menţine în

eroare. Fapta are şi o modalitate asimilată şi anume încredinţarea unui înscris care serveşte pentru dovedireastării civile ori pentru legitimare sau identificare, spre a fi folosit fără drept.



Obiectul material al acestei modalităţi este reprezentat de un înscris care serveşte pentrudovedirea stării civile (certificat de naştere, de căsătorie), pentru legitimare (legitimaţie de serviciu, deacces etc) sau de identificare (carte de identitate, paşaport, etc).

Fapta se comite prin încredinţarea înscrisului, spre a fi folosit fără drept. Fapta se consumă înmomentul încredinţării, indiferent dacă a fost apoi folosit sau nu. Infracţiunea se comite cu intenţiedirectă. Subiectul activ este titularul identităţii încredinţate sau cel care deţine înscrisul, în mod licit sauilicit.

B. Metode de comitere a falsului:1. Falsul prin înlăturare de text:

Falsificarea prin înlăturare a actelor poate fi efectuată prin metodele: mecanică si chimică. Metoda mecanică este şi ea de două feluri: prin radiere şi prin răzuire. Prin radiere se înţelege

înlăturarea scrisului pe cale mecanică cu folosirea gumei, miezului de pâine ş.a. Prin răzuire -înlăturarea scrisului cu lama, cuţitul şi alte obiecte de felul acesta.

Metoda chimică poate fi efectuată prin corodare sau spălare. Corodarea constă în decolorareascrisului prin atacare cu substanţe chimice. La spălare scrisul se decolorează şi în acelaşi timp sedizolvă, total sau parţial.

2. Falsul în documente executat prin adăugire de text:Adăugirile de text sunt specifice falsului parţial, pot fi de cele mai diferite feluri, începând de la

un semn de punctuaţie si terminând cu un fragment din text. Aceste adăugiri pot fi stabilite după maimulte criterii. În primul rând după criteriile fizico-grafice si fizico-chimice. De asemenea estecunoscută şi metoda ordinii cronologice a trăsăturilor.

Adăugirea de text constituie, de multe ori, o continuare a acţiunii de falsificare, făptuitorulvizând fie modificarea conţinutului întregului scris, fie doar schimbarea sensului unor fraze.

Un element evident de adăugire îl constituie scrierea unor menţiuni pe act de către altă persoană decât cea care a scris restul textului. Stabilirea adăugirii este posibilă şi în cazurile când ea seface de către aceeaşi persoană care a scris textul iniţial. Scrisul adăugat poate prezenta deosebiri faţă decel anterior datorită executării sale în alt moment şi în alte condiţii. La fel se stabilesc adăugirile sidatorita poziţiei semnelor grafice faţă de axa verticală, a valorilor dimensionale, a spaţiilor dintre ele, agradului de presiune, calibrului trăsăturilor etc.

Schimbările din documente sunt deseori observate datorită poziţiei convexe ori concave arândurilor. Mai pot fi observate prescurtări neobişnuite de cuvinte, răsfirări sau comprimări de litere ş.a.

Stabilirea adăugirii poate fi efectuată şi după elementele grafice furnizate de instrumentul descriere. Adăugirea efectuată cu un alt stilou decât cel cu care s-a scris va putea fi stabilită după

particularităţile morfologice ale trăsăturilor. Astfel de particularităţi sunt: zgârieturile produse pesuportul de scriere, cantitatea de substanţă depusă pe foaie, grosimea trăsăturilor.

O sarcină uşoară este deosebirea trăsăturilor efectuate cu stilou cu peniţa şi stilou cu bilă. Dificileste să deosebim semnele grafice efectuate cu stilou de acelaşi fel sau cu acelaşi stilou, dar în perioade

de timp diferit.Aspecte aparte prezintă completările deasupra semnăturilor autentice. Uneori, acestea sunt dateîn alb, deasupra lor completându-se un alt text decât cel voit de semnatar. Mai frecvente însă suntsituaţiile de obţinere a semnăturii unei persoane prin surprindere, de scriere în spaţiul liber aflatdeasupra semnăturii existente pe un original sau de ştergere a întregului text aflat deasupra semnăturiiautentice.

În toate aceste cazuri se vor examina dimensiunile hârtiei, marginile ei, eventualele urme deînlăturare, o atenţie deosebită acordându-se, de asemenea elementelor de ordin topografic, cum ar fiocolirea extremităţilor superioare ale semnăturii si comprimarea rândurilor.

Stabilirea adăugirilor după criterii fizico-chimice. Aplicarea metodelor grafice nu întotdeaunadau rezultate. După cum am arătat mai sus deseori elementele grafice trebuie sa fie combinate cu altele

cum ar fi cele fizico-chimice. Daca particularităţile fizico-chimice ale unui text diferă de ale altui textva fi clar că scrierea s-a efectuat cu materiale diferite. Este greu a se aplica această metodă când sescrie cu cerneală de aceeaşi culoare sau natură.



Metodele de analiză a materialelor de scriere în vederea diferenţierii lor sunt diverse,completându-se una pe alta. Se vor aplica cu prioritate metodele fizice de examinare, care să nuafecteze în vreun fel actul. Specifice stabilirii adăugirilor sunt procedeele de examinare a comportăriimaterialelor de scriere, analiza cromatografică, diferenţiere cromatică, metoda copierii şi examinareacomportării faţă de radiaţiile invizibile ale materialelor de scriere.

3. Înlăturarea textului pe cale mecanică:

În cazul înlăturării textului pe cale mecanică textul se îndepărtează printr-o acţiune de ştergere,constând în fie în răzuire, fie în radiere, executată cu o gumă, lamă de ras, orice obiect ascuţit sau miezde pâine. Înlăturarea mecanică a textului poate sa fie urmată sau nu de înscrierea unor noi menţiuni înlocul celor existente iniţial.

Elemente ce atestă falsificarea parţială prin înlăturarea mecanică:- scămoşarea hârtiei- subţierea hârtiei, urmată de creşterea porozităţii şi a transparenţei în locurile unde s-a

acţionat prin răzuire sau radiere.- alterarea trăsăturilor grafice învecinate- difuzia mare a cernelii în locurile unde a fost alterată hârtia- apariţia unor zone de altă culoare în locurile unde s-a încercat refacerea satinajului

- resturi de coloranţi sau trasee grafice incomplet înlăturate prin radiere ori răzuire- existenţa unei fluorescenţe accentuate - sau de altă culoare - comparativ cu

fluorescenţa generală a înscrisului examinat.Examinarea criminalistică a falsului parţial pin înlăturare de text parcurge două faze :

► Stabilirea locului în care a fost înlăturat textul► Refacerea textului înlăturat.

Stabil irea locului în care a fost înlăturat textul : Determinarea locului în care s-a înlăturat textul pe cale mecanică - radiere sau răzuire - se realizează prin mai multe metode :

Examinarea prin transparenţă

Pentru a se realiza examinarea prin transparenţă se procedează la observarea înscrisului înlumina naturală sau în faţa unei surse puternice de lumină artificială. Se va observa modificareagrosimii hârtiei si creşterea transparenţei. Stabilirea locului unde s-a acţionat se face pe cale fotografică,

procedându-se la expunerea unei hârtii fotografice la lumina transmisă prin înscrisul examinat. În loculunde s-a acţionat se va observa o înnegrire mai accentuată a hârtiei la developare datorită trecerii uneicantităţi mai mari de lumină.

Examinarea în lumina incidentă

Examinarea se face cu ajutorul unei surse de lumină, dirijată pe suprafaţa înscrisului sub unanumit unghi sau paralelă cu aceasta. Scămoşarea hârtiei se va observa prin jocul de lumini şi umbre

produse de microrelieful suprafeţei acesteia. Examinarea în radiaţii infraroşii şi ultraviolete

Examinarea în radiaţii infraroşii se foloseşte mai rar, fiind condiţionată de faptul că materialele

de scriere de pe înscrisul analizat se comportă diferit faţă de acestea. Radiaţiile UV, în schimb, pun înevidenţă locul unde s-a acţionat, locul răzuit apărând sub forma unei pete cu o fluorescenţă maiaccentuată şi uneori chiar cu o culoare diferita de cea a înscrisului.

Examinarea microscopică

Daca cercetarea în lumina incidentă şi cea prin transparentă nu a dat rezultate se recurge la acestgen de cercetare. Înscrisul se examinează în lumina dirijată, folosindu-se o putere mică de mărire,oferind posibilitatea evidenţierii atât a dispunerii dezordonate a fibrelor, cât şi lipsa unor particule dehârtie.

Examinarea fosforescentei materialelor de scriere

Spre deosebire de fluorescenţă, fosforescenţa se păstrează o anumită perioadă de timp, chiar după încetarea izvorului de energie luminoasă utilizat. Capacitatea anumitor materiale de scriere de a fi

fosforescente oferă posibilitatea identificării urmelor provenite din scrisul răzuit, acestea fiindevidenţiate atât la suprafaţă, cât si în profunzimea hârtiei.

Tratarea înscrisului cu pulbere de grafit, negru de antimoniu sau miniu

de plumb



Se foloseşte în cazul în care înscrisul examinat a fost redactat pe hârtie de calitate superioara,lucioasa. Datorita scămoşării hârtiei, pulberea fină de grafit, negru de antimoniu sau miniu de plumbaderă într-o cantitate mai mare, locul unde a fost răzuit înscrisul fiind pus în evidenţă sub forma unor

pete de culoare neagră. Pulberea depusă în exces trebuie înlaturată, fie cu un curent de aer, fie cu plastilină înmuiată, prin tamponarea uşoară a suprafeţelor înnegrite.

Tratarea înscrisului cu vapori de iod

Procedeul constă în expunerea suprafeţei hârtiei la acţiunea vaporilor de iod. Vaporii de iod se

obţin prin încălzirea granulelor de iod metalic, într-un creuzet sau cu ajutorul unui vaporizator în carese află cristale de iod, acesta fiind ţinut în podul palmei timp de circa un minut. Datorită vaporilor deiod, locurile unde a fost înlăturat textul se vor îmbiba mai mult, porţiunile alterate căpătând o culoaregalbenă. Fotografierea trebuie făcută rapid întrucât culoarea dispare repede din cauza sublimăriistratului de iod pe suprafaţa hârtiei.

Există şi alte metode cum ar fi: tratarea înscrisului cu un solvent organic, examinareaholografică, tratarea cu soluţie.

4. Metoda chimică:Un procedeu frecvent întrebuinţat în expertiza criminalistică pentru stabilirea adăugirilor,

îndeosebi la scrisurile executate cu cerneală, constă în tratarea scrisului presupus adăugit şi a celui

iniţial cu diverşi solvenţi şi urmărirea reacţiilor ce se produc la decolorarea materialului de scriere,schimbarea nuanţei sale de culoare, întinderea rapidă pe hârtia sau pe suportul pe care a fost transferatetc. Comportarea diferită a scrisurilor comparate faţă de aceeaşi reactivi chimici dovedeşte că s-a scriscu acelaşi material, pentru elucidarea situaţiei fiind necesare şi alte investigaţii.

Examinarea se poate face direct pe act ori pe o parte a materialului de scriere, desprinsă dintrăsături. În primul caz, se aplica o picătura a solventului cu ajutorul unei baghete sau a unei pipete,observându-se cu lupa sau microscop, comportarea materialului de scriere. Extracţia se realizează prinaplicarea unui dizolvant, de regulă un amestec de spirt şi apă distilată, pe trăsătura de cerneală şiabsorbirea sa cu un tub foarte îngust de sticlă, conţinutul aplicându-se pe lamelă. Operaţia se repetă

până când dizolvantul capătă pe lamelă culoarea cernelii respective. După ce dizolvantul se evaporă, seacţionează asupra materialului de scriere cu solvenţi chimici şi se urmăresc reacţiile ce au loc. Extracţiacu dizolvant nu dă întotdeauna rezultate bune, deoarece hârtiile de calitate inferioară, cu un grad deîncleiere redus, îl absorb înainte ca el să solubilizeze cerneala. În asemenea situaţii se recomandătransferul materialului de scriere pe lamelă, prin răzuire cu vârful unui ac ori cu lama. Gama reactivilor chimici ce se folosesc în scopul arătat este larg.

Diferenţa trăsăturilor de creion şi trăsăturilor obţinute cu hârtia indigo se poate realiza prinfolosirea însuşirii silicaţilor ce intră în componenta creioanelor colorate de a absorbi colorantii organicidin soluţii. S-a constatat ca atunci când asupra trasaturilor de creion colorat si de hârtie indigo seacţionează cu un colorant organic de culoare complementara celei pe care o au trasaturile, scrisulexecutat cu creion se colorează în culoarea soluţiei cu care a fost tratat, în timp ce scrisul executat prinintermediul hârtiei indigo îşi păstrează culoarea iniţială. Scrisurile comparate se tratează în prealabil cu

dicloretan si acetona, în vederea înlăturării constituenţilor şi a lianţilor. Metoda este ineficientă în cazulscrisului executat cu creion negru si a celui executat prin intermediul hârtiei indigo de culoare neagra.Absorbţia mai intensa a iodului de către trăsăturile de creion colorat în comparaţie cu trăsăturile

executate prin intermediul hârtiei indigo, constituie un alt mijloc de deosebire a acestora1[41]. Latrăsăturile de creion colorat prelucrate în prealabil cu dicloretan si acetona, si tratate apoi cu vapori deiod, prezenta iodului se constata si după o lună de la operaţia respectivă. La trăsăturile executate prinintermediul hârtiei indigo, prelucrate cu aceeaşi dizolvanţi, iodul dispare după câteva ore.

5. Examinarea microscopică:O astfel de metodă are o sferă largă de aplicabilitate, mai ales când adăugirile au fost executate

cu cerneală. Ea oferă posibilitatea diferenţierii trăsăturilor executate cu cerneală, tuş si creion, prin

studierea constituenţilor şi a modului în care aceste materiale de scriere au fost depuse pe înscrisul înlitigiu. Cu ocazia analizelor constituenţilor cernelurilor, tuşurilor, examenul microscopic pune înevidenţă atât particulele străine a unor amestecuri întâmplătoare, cât şi gradul diferit de coagulare al

1



coloranţilor, datorat adăugirilor executate la intervale mari de timp. Datorită acestui fapt, traseelegrafice se diferenţiază între ele prin nuanţă de culoare - mai închisă ori mai deschisă - în raport cutimpul când au fost executate.

Eficace este şi microfotografia în radiaţii infraroşii, care ne permite să stabilim - comparativ -dacă particulele sunt ori nu opace la aceste radiaţii.

Examinarea microscopică constituie principalul mijloc de diferenţiere a trăsăturilor de creion.Pe această cale se stabileşte densitatea optică a trăsăturilor executate cu creion de grafit, ea fiind direct

proporţională cu cantitatea materialului depus pe hârtie. Cantitatea depusă este dependentă, la rândul eide tăria mâinii, de presiune şi de calitatea hârtiei.

În practică se întâlnesc adesea cazuri când adăugirea efectuată pe un exemplar al actuluiexecutat prin intermediul hârtiei indigo se face cu un creion de culoarea acelei hârtii. Examinareamicroscopică constituie o metodă eficientă de diferenţiere a celor două materiale. Trăsăturile de creionvor prezenta un anume luciu, iar particulele masei sale vor fi orientate pe direcţia scrisului,înregistrându-se uneori şi striaţii produse de constituenţii mai duri. Trăsăturile executate prinintermediul hârtiei indigo apar în imaginea microscopică mate, fără strălucire şi cu particulele fără a fiorientate în vreo direcţie. În plus, marginile lor nu sunt bine conturate, iar colorantul este repartizat deobicei uniform, fără a prezenta variaţii ca la trăsăturile de creion.

Adăugirile operate cu cerneală ori cu creionul se pot depista şi cu ajutorul microscopului

electronic. În cazul cernelurilor de pildă, se reuşeşte să se stabilească natura şi caracterul diverselor amestecuri sau a corpurilor străine. La microscopul electronic se pot observa două imagini ale aceleiaşi

probe de cerneală şi anume imaginea electronomicroscopică şi imaginea difracţiei (electronografia).Observarea imaginii electronomicroscopie are loc în câmp luminos şi în câmp întunecat.

În primă fază, se stabileşte forma şi dimensiunea particulelor materialului examinat, iar în adoua se face distincţia între particulele cristaline şi cele amorfe. Electronografia, stabilirea indicelui dedifracţie, serveşte la deosebirea particulelor cristaline în funcţie de structura lor internă, ceea ceconstituie un mijloc în plus de separare a materialelor de scriere comparate. Examinarea necesită circa0, 00001 grame de material de scriere. Este indicat să se efectueze 6-8 examinări din diferite porţiuniale scrisurilor comparate, pentru a se constata dacă rezultatele sunt constante.

6. Analiza cromatografică:Cromatografia constă în separarea componenţilor unui amestec de substanţe dizolvate, prin

trecerea lor printr-o coloană din material solid. Ea este o metoda de separare şi de analiză a unui marenumăr de compuşi organici şi anorganici. Metoda şi-a găsit aplicabilitate, în primul rând la comparareacernelurilor.

Deşi eficientă şi simplă, metoda nu a cunoscut o dezvoltare prea mare. Locul ei a fost luat în practică de expertiză şi de cromatografia pe hârtie. Ea dă rezultate foarte bune când cernelurilecomparate sunt de tipuri diferite sau când acestea au în compoziţia lor şi alţi coloranţi decât cei de bază.Când însă ele nu au un singur colorant şi acesta nu diferă, delimitarea numai pe baza cromatografieieste dificilă. Metoda constă, în esenţă, în migrarea constituenţilor cernelii - antrenaţi de un solvent - pe

hârtia de filtru. În funcţie de direcţia de migrare, se disting patru tipuri de cromatografie pe hârtie:orizontală, descendentă, ascendentă şi circulară (radială). Mai utile pentru compararea cernelurilor şi aaltor materiale de scriere s-au dovedit a fi procedeele cromatografiei ascendente şi a celei radiale.

Cromatografia ascendentă se bazează pe fenomenul capilarităţii fibrelor hârtie de filtru. Pentruaceasta, hârtia trebuie să se afle în poziţie verticală, suspendată. Totodată se cere ca spaţiul în care sedesfăşoară procesul migrării să fie saturat cu componentele solventului întrebuinţat la antrenarea pehârtie a colorantului. De aceea, hârtia de filtru se acoperă cu un clopot de sticla ori cu un vas de sticlă

paralelipipedic (înalt de circa 50 cm.), la baza căruia se afla o chiuvetă ce conţine solventul respectiv.Pentru a se feri de lumină, de curenţi de aer ori de variaţii de temperatură, este indicat ca vasul de sticlasă fie acoperit cu o cutie de carton sau din material plastic opac.

Linia de start se trage cu un creion de grafit la circa 3 cm. de capătul inferior al hârtiei de filtru.

Probele de comparat se depun la distante de 3 cm. una de alta. După ce hârtia de filtru se suspendă învasul de sticlă, la baza căruia se află, după cum am arătat, cuva cu solventul ales, ea se lasă să sesatureze câteva ore în mediul creat, iar apoi se introduce cu capătul inferior în solvent fără a se atinge



însa linia de start. Datorită proprietăţii absorbante a hârtiei de filtru, solventul antrenează, în mersul săuascensional, materialele de scriere depuse pe linia de start, dizolvându-se şi separându-le.

Elementele care se urmăresc şi se compară sunt formă, dimensiunea, nuanţă culorii şi nivelul petelor formate pe hârtia de filtru. Un alt indiciu de comparare îl constituie valoarea Rf-ului, carereprezintă raportul între distanţa parcursă de colorant şi solvent. Deosebirile nete dintre imaginileobţinute pe hârtia de filtru denotă că materialele de scriere comparate sunt diferite. În cazul cândcromatogramele sunt asemănătoare sau apropiate, este necesar să se repete întregul proces, însă cu un

alt element, mai acid ori mai amoniacal, pentru a urmări daca se menţine acelaşi tablou. Asemănareacromatogramelor a doi coloranţi încă nu face dovada că cernelurile comparate sunt identice, ci doar căele sunt de acelaşi tip, având aceeaşi apartenenţă generică.

Cromatografia radială pe hârtie are o arie de răspândire mai redusă, deşi rezultatele ce se obţinnu sunt inferioare celor oferite de cromatografia ascendentă.

7. Diferenţierea cromatică:Lumina vizibilă cuprinde diferite culori spectrale, care diferă unele de altele prin lungimea lor

de undă. Prin examinare directă cu ochiul liber se deosebesc relativ uşor culorile pure, dar nu şinuanţele apropiate ale aceleiaşi culori. Tocmai asemenea situaţii se întâlnesc în cazul alterării actelor

prin adăugiri, scrierea ulterioară fără a prezenta vreo deosebire vizuală faţă de cea iniţială. Limita de

diferenţiere a nuanţei de culoare de către ochiul omenesc se poate depăşi prin aplicarea de procedeetehnice.

Selectarea razelor cu anumite lungimi de undă se realizează cu ajutorul filtrelor de lumină. Cufiltrele obişnuite de lumină se delimitează zone de circa 40 m. Deseori, asemenea delimitări sedovedesc a fi insuficiente pentru a separa două nuanţe de aceeaşi culoare. De aceea se apelează la filtreconfecţionate pe baza altor principii optice ca: interferenţă, polarizare, dicroism. Cu ajutorul acestora seobţin zone spectrale foarte înguste şi astfel, se pot separa nuanţe de culori foarte apropiate. În acest sensse recomandă folosirea filtrelor dicroice, care au la bază fenomenul de absorbţie inegală a razelor obţinute prin refracţia unui fascicul de lumină ce cade pe un cristal ce are o singură axă optică. Alţiautori indică utilizarea filtrelor de interferenţă, bazate pe efectul de suprapunere a acţiunii a douăfascicule de lumină naturală provenind de la două surse monocromatice care vibrează cu o diferenţă defază constantă.

Culorile se pot diferenţia şi prin măsurători calorimetrice şi fotometrice, apreciereacoeficientului de reflexie a luminii obţinându-se cu ajutorul termoelementelor sau fotoelementelor.

Întărirea contrastului de culoare se poate realiza şi prin mărirea saturaţiei culorilor sau printransformarea acestora. Procedeul constă în fotografierea scrisului presupus adăugit şi a celui iniţial, pemateriale fotografice alb-negru cu sensibilitate spectrală diferită şi cu filtre de culori diferite. Negativelefinale se proiectează succesiv pe o hârtie fotografică color, care după developare va reda imagineascrisurilor în aceleaşi culori, dar mai saturate, sau în alte culori - transformate.

.7. Copiabilitatea materialelor de scriere:

În funcţie de natura lor, de compoziţia si de timpul scurs de la aplicarea pe hârtie, materialelede scriere se copiază în mod diferit pe diferite suporturi. Fenomenul este influenţat totodată de graduldifuzării coloritului în masa hârtiei, de calitatea acesteia precum şi proprietăţile suportului. Comparândscrisul presupus adăugat cu scrisul iniţial, se poate constatat ca ele nu au aceeaşi capacitate de copiere,ceea ce constituie un indiciu de executare cu materiale de scriere diferite sau în momente diferite.Compararea se face între trăsături de aceeaşi grosime şi intensitate.

Ca suporturi pentru copiere se folosesc hârtia, straturile gelatinoase fotografice sau pelicula de polivinil. Hârtia întrebuinţată în acest scop trebuie sa fie foarte subţire, netedă şi albă, din celulozăcurată. Materialele fotografice se eliberează în prealabil de sărurile sensibile la lumină, respectiv dehalogenuri, prin tratare cu hiposulfit şi se menţin înainte de întrebuinţare în apă distilată, pentruînmuierea stratului gelatinos. În cazul folosirii peliculei de polivinil, aceasta se înmoaie în dicloretan,

excesul de umiditate înlăturându-se cu hârtie de filtru. Timpul de contact cu actul este circa 5 minute,când se întrebuinţează hârtie, si de circa 1 minut, când se întrebuinţează materiale fotografice sau

pelicule de polivinil.



8. Comportarea faţă de radiaţiile invizibile:În funcţie de constituenţii materialelor de scriere, acestea au opacitate şi permeabilitate diferită

fata de radiaţiile invizibile. Două materiale de aceeaşi culoare se pot deosebi între ele prin felul cumabsorb sau reflectă radiaţiile respective. Un larg câmp de aplicare îl au în acest sens radiaţiile infraroşiisi ultraviolete. Examinând de pildă un act în radiaţii infraroşii şi constatând că o parte a grafismului este

penetrată iar alta opacă, vom avea dovada certă a scrierii actului în două etape, cu materiale de scrierediferite.

Comportarea materialelor de scriere fata de radiaţiile infraroşii se poate înregistra nu numai pecale fotografică sau cu ajutorul convertizorului electrono-optic, dar şi prin măsurări fotometrice, careoferă valoarea cantitativă a absorbţiei şi permeabilităţii.

Metoda fotografierii în radiaţii infraroşii este anevoioasă. Din aceasta cauză cercetările au fostorientate spre electronică. Astfel pot fi folosite convertizoarele bazate pe fenomenul "efectulfotoelectric exterior" sau pe fenomenul de stingere a luminescenţei.

Luminescenta infraroşie s-a dovedit a fi un element de seamă în deosebirea cernelurilor deacelaşi tip, însă aplicate pe hârtie în momente diferite. Există o serie de factori de natură să

particularizeze o anumită cerneală şi să favorizeze în acest fel analiza prin luminescenţă.

9. Determinarea succesiunii trăsăturilor intersectate:

Determinarea succesiunii trasaturilor intersectate cere o mare experienta si ridica maridificultăţi. Deseori când cercetăm un document observăm ca unele trăsături se suprapun. În mod normal

pot să se suprapună peste trăsăturile posterioare. Liniatura grafică a semnăturii la suprapunere trebuie săfie în partea de deasupra deoarece semnătura se pune după ce textul documentului este scris. Deviereade la aceste reguli va dovedi ca actul a fost falsificat prin adăugire.

Stabilirea ordinii depunerii trăsăturilor nu este un lucru simplu, însă aceasta nu înseamnă că esteceva imposibil de realizat. Rezultatul final depinde de starea documentului cercetat şi de metodeleaplicate.

În cele mai dese cazuri, dacă deasupra unei trăsături de creion se va executa o trăsătură decerneală ultima va fi neîntreruptă. Cu cât intensitatea scrierii scade cu atât mai greu este de observatîntreruperea trăsăturii de creion. Dacă presiunea de scriere cu creionul este mare şi în cazul când primatrăsătură este executată cu materiale de scriere care conţin grăsimi, trăsătura de cerneală executatăulterior va fi întreruptă.

La cercetarea scrisului efectuat cu maşina de tapat, cu pasta, cu creion întretăiat cu o imprimarede ştampilă, în cele mai dese cazuri, vom observa întreruperea impresiunii de ştampilă, chiar dacăaceasta a fost depusă la urmă.

În urma depunerii unor materiale de scriere pe foaie şi pe suportul de sub ea, rămân urme de presiune. Studierea acestora, ca studierea trasaturilor, ne poate demonstra după aceleaşi principii alcontinuităţii, ce a fost scris pentru început.

Sunt cunoscute metode de aflare a ordinii executării trasaturilor care sunt specifice doar pentrudocumentele scrise prin tragere. Aşa procedee sunt: după deplasarea unor particule din materialul

trăsăturii anterioare pe direcţia mişcării instrumentului scriptural cu care s-a executat trasaturaulterioara si după orientarea fibrelor de hârtie în direcţia trasaturii ulterioare.La intersectarea primei linii cu una de pe hârtie putem atrage atenţia pentru stabilirea ordinii

trasaturii, la inundarea trasaturii aflate dedesubt. Faptele ce influenţează difuzia sunt: debitul cernelii pe peniţă în momentul intersectării cu trasatura precedentă, calitatea hârtiei, fluiditatea cernelii.

Aplicarea iluminării pentru cercetarea intersecţiilor trasaturilor se face pe scara larga. Vomilumina actul sub diferite unghiuri si alegând poziţia necesară. Trasaturile de creion le vom iluminaoblic.

Daca la iluminare obţinem umbre, care necesita a fi înlăturate, vom plasa un microscop astfel cafasciculul de lumina sa ilumineze actul prin obiectivul acestuia. La aceste operaţii decurgem mai descând una din trasaturile intersectate este executata cu cerneala ori prin intermediul hârtiei indigo.

Observarea inundarii cernelii liniei doi pe linia depusa prima o facem sub o lumina perpendiculara. Subunghi de 90 de grade, dintre fasciculul de lumina si act. Cercetam documentul pentru a observacontinuitatea trasaturii depuse ultima pe act.



O alta metoda de stabilire a succesiunii trasaturilor intersectate, mai cu seama intersectărilemateriale de diferite culori, consta în măsurarea lungimii de unda a materialelor de scriere.

Producerea de către materialele de scriere a luminescentei este de folos si pentru aplicarea uneialte metode de stabilire a succesiunii trasaturilor. Pentru a putea fi aplicata aceasta metoda este necesar ca unul din materialele folosite la scriere sa fie luminiscent sau daca ambele materiale suntluminescente atunci luminiscenta trebuie sa fie diferită.

Intersectarea a doua linii dintre care una conţine grafit permite a aplica pentru stabilirea ordinii

intersectării trasaturilor aplicarea unei noi metode. Metoda data se bazează pe proprietatea grafitului dea reflecta radiaţiile ultraviolete cu un grad înalt. La macrofotografiere trasatura de creion va apare deculoare deschisa, astfel în dependenta de continuitatea trasaturii albicioase vom întelege care linie estedepusa prima si care ultima.

Cronologia trasaturilor poate fi stabilita si prin macrofotografiere cu ajutorul filtrelor de lumina.Deoarece compozitia materialelor de scriere este diferita una din ele poate aparea pe negativ maiînchisa sau mai deschisa, iar densitatea optica diferita va determina continuitatea sau întrerupereatrasaturii.

O metoda de determinare a succesiunilor trasaturilor include folosirea tehnologiilor de scoateresi examinare a intersectiilor utilizând electronic-video microscopul, pentru a determina structurasantului de intersectie, comparatorul video spectral pentru analize ce utilizeaza lumina de excitatie,

negativari, integrari. Cu ajutorul VSC 5000 are loc o scanare completa cu filtre de lungime de unda dela 400 la 1000 si indicarea unui raport de intensitate de la 0 la maxim 120%. Marea majoritate acernelurilor, examinate în laboratoare, este albastra, atentia fiind focalizata pe tehnologia independentade culoare, dar de la care structura poate fi definita.

O metoda mult discutata de stabilire a ordinii executarii trasaturilor este examinareamicroscopica a muchiei hârtiei taiate cu lama, ori la microtom sub un unghi de circa 45 de grade în

partea intersectiei. Daca suprafetele taiate nu vor fi suficient de netede, din cauza constituentilor hârtiei,nu vom obtine nici un rezultat.

Ordinea executarii trasaturilor intersectate se evidentiaza si prin examinare stereomicroscopica,cu ajutorul careia se obtin imagini în relief.

Odata cu aplicarea oricarei metode examinate mai sus este necesar sa fixam rezultatul prinfotografiere.

10. Falsul în documente prin acoperire cu cerneala sau cu alte substante:Falsificarea actelor se face deseori prin acoperirea semnelor de pe act, fie a unei cifre, litere cu

diferite materiale (tus, cerneala) sau prin hasurare cu tocul, creionul etc. Stabilirea scrisului acoperitdepinde de asa factori: volumul scrisului alterat si nealterat, marimea intervalului de timp care a trecutde la executarea scrisului si pâna la acoperire, gradul de presiune exercitat la scriere, calitatea hârtiei sicalitatea acesteia, prezenta altui text sau a altei pete pe versul hârtiei, natura si culoarea materialului descriere si de acoperire.

Mai usor se releva scrisul care a fost acoperit cu un material de alta natura si culoare decât acela

cu care s-a scris. Contribuie la usurarea lucrului si scurgerea unei perioade de timp mai mare întreaplicarea pe hârtie a ce lor doua materiale, presiunea mare cu care s-a actionat în momentul scrierii,absenta altui scris pe versul actului, volumul mare a actului. Volumul mare a actului permite studierea

particularitatilor scrisului, reconstituirea sa dupa fragmentele care n-au fost acoperite si dupa sensultextului.

Examinarea actului pe ambele parti cu lumina unilaterala si prin transparenta este metoda ceamai simpla prin care se poate citi scrisul acoperit. E recomandabil ca examinarea sa se faca într-ocamera obscura. Partea opusa a actului se acopera cu o hârtie neagra cu exceptia locurilor afectate.Imaginea obtinuta trebuie fotografiata, negativul si pozitivul putându-se prelucra pentru accentuareacontrastului.

Diferenta culorilor materialului de scriere si a materialului cu care s-a acoperit scrisul se obtine

cu folosirea filtrelor de lumina adecvata. Pot fi folosite doua filtre de lumina odata, unul care samicsoreze culoarea petei, iar altul sa mareasca intensitatea culorii materialului de scriere. Mai poate fifolosit si un filtru care sa micsoreze intensitatea culorii fondului hârtiei.



Folosirea radiatiilor infrarosii la fotografiere ne va da rezultate bune daca materialul de scriereva fi opac pentru ele, iar cel care le acopera, penetrabil. Deoarece ziarul a fost acoperit cu culoareneagra, iar fotografierea în radiatii infrarosii ne-a dat rezultatul dorit. Daca la acoperirea scrisului se vafolosi cerneala obisnuita si daca la scriere s-a folosit creion de grafit, tus negru, cerneala tipograficavom putea aplica acest mod de relevare. Cernelurile care au în componenta lor coloranti sintetici sunt îngenere transparente la radiatii infrarosii, însa daca ele au o concentratie mai mare, pot deveni opace sideci irelevabile pe aceasta cale.

Scrisul care este necesar a fi relevat daca are în componenta sa substante cu un numar atomicmai mare de 24-25, poate fi stabilit cu ajutorul razelor X.

Aplicând prima metoda fotoelectronografica si metoda roentgenografica, pe care le-am descrismai sus, obtinem rezultate pozitive chiar daca scrisul a fost acoperit cu aceeasi pasta cu care s-a scris.Aceasta metoda poate fi aplicata, deoarece în locurile unde avem semne grafice la acoperire seformeaza straturi mai groase. Este recomandabil acest procedeu si pentru a citi scrisul executat cucreioane colorate, care contin coloranti minerali si talc, ce absorb razele X moi si acoperite cu creion degrafit, care este transparent la aceste raze.

Daca între scriere si acoperire s-a scurs mult timp, pentru relevarea scrisului putem aplica simetoda difuzo-copiativa. La aceasta metoda mai avem nevoie ca materialul de acoperire sa fie inert.Scrisul efectuat cu cerneluri care contin violet si albastru de metil, cu creioane chimice, creioane de

grafit, tus negru sau alte materiale ce nu pot fi eliminate optic cu ajutorul filtrelor ori a radiatiilor infrarosii, pot fi stabilite la fel prin aceasta metoda.

Scrisurile acoperite cu acelasi material cu care au fost executate pot fi relevate cu ajutorulfenomenului de stingere a luminiscentei. La aceasta metoda materialul trebuie sa aiba capacitatea de aabsorbi solutia fluorescenta ce se aplica deasupra petei. Solutia data este compusa din 0,04 gr bromurade argint, 0,1 gr metol, 0,5-1 gr sulfat de sodiu, 0,5-1 gr carbonat de sodiu, 10 ml de apa distilata sau0,005 gr de fluoresceina, doua picaturi de amoniac, 10 ml apa distilata. În continuare actul se vasupunea radiatiei ultraviolete dar nu înainte de a întinde solutia fluorescenta si uscarea ei. Grafismulapare de o culoare mata pe un fond stralucitor sau cu o luminescenta mult mai redusa decât cea ahârtiei. Aceasta se întâmpla datorita concentratiei mai mare a materialului de scriere în locurile unde seafla trasaturile grafice. Pentru fixare din nou apelam la fotografie.

Daca procedeele explicate mai sus nu dau rezultatele scontate, atunci se procedeaza laînlaturarea petelor pe cale chimica sau mecanica.

Scopul eliminarii chimice a petei este de a dizolva pata, iar scrisul sa nu fie înlaturat sau sa sedizolve cât mai putin posibil. Ca solvent se foloseste în cele mai dese cazuri solutia oxidanta sireducatoare. De exemplu tusurile se dizolva cu alcool etilic sau cu piridina, coloranti de anilina, cuexceptia eozinei si nigrozinei, se dizolva cu permanganatul de potasiu; colorantii acizi se dizolva cusolutie de amoniac de 10%.

La înlaturarea petelor pe cale chimica trebuie sa tinem cont de faptul ca dizolvantul sa nudizolve si trasaturile grafice ale scrisului. De exemplu, pasta neagra care se foloseste la fabricareastilourilor cu bila, se dizolva cu detilformiamida HCON(C2H5)2 . Aceasta substanta dizolva alte

materiale, dar nu dizolva scrisul executat prin intermediul hârtiei indigo, fie de culoare albastra sauneagra. Inactiv fata de materialele de scriere obisnuite si dizolva majoritatea pastelor cu care se încarcastilourile cu bila, este amestecul din doua parti de alcool butilic si o parte de alcool etilic, iata de ce uniiautori o propun pentru dizolvarea pastei ce acopera scrisul. Stabilirea materialului chimic de decolorarese face pe cale experimentala, prin aplicarea substantelor pe rând pe partea actului care a fost citita. Laexperiment se aplica pe rând apa, alcool, benzenul, tetraclorura de carbon, terebentina, toluenul, xilenul,acetatul de amil. Substanta folosita la acoperire se extrage de pe act cu hârtie de filtru, care seînlocuiesc tot timpul dupa îmbibare. Mai trebuie sa cunoastem ca solventul trebuie aplicat pe versulactului.

Stabilirea scrisului acoperit se face si cu ajutorul electroforezei. Neajunsul acestei metode esteca poate fi aplicata numai daca la scriere s-au folosit substante bazice, iar la acoperire substante acide

sau invers. Procedeul dat consta în deplasarea particulelor spre polul opus încarcaturii lor. De aiciîntelegem ca colorantii bazici sânt antrenati spre catod, iar cei acizi spre anod. Avem nevoie de doielectrozi care se vor lega la sursa de curent. La unul din ei se va pune o hârtie de filtru îmbibata cu



electrolit aplicata deasupra petei. Particulele scrisului se vor deplasa spre hârtia de filtru si se vor fixa pe aceasta. Electrolitul folosit este compus din solutie de acid acetic si acid boric în proportie de 2:1.

O alta metoda de înlaturare a materialului ce acopera scrisul este cea mecanica. La proceduradata apelam când aplicarea primei metode n-a dat rezultatele scontate. Actiunile urmatoare depind denatura petei si de calitatea hârtiei. Prelucrarea mecanica a petei de pe materialele ca suport de scrierecalitative se face cu hârtie fotografica nedevelopata si nefixata. La început înmuiem stratul de gelatinaapoi taiem în fâsii de dimensiunea petei si le aplicam pe rând de 10-15 ori. În caz ca pe una din ultimele

hârtii fotografice vor ramâne si trasaturile grafice le vom citi cu ajutorul oglinzii.Pata aplicata pe un act din hârtie de calitate inferioara se înlatura cu un material care sa nu fie

prea adeziv fata de fibrele hârtiei. Este recomandabil de a se folosi albusul de ou fiert. Mai putem folosisi plastilina alba pe care o aplicam pe act prin rulare pentru a nu desprinde fibrele de hârtie.

Relevarea scrisului acoperit cu creion simplu de grafit se face cu ajutorul cauciucului brut.Cauciucul al aplicam de mai multe ori pe partea actului acoperit si-l presam usor. Aceste actiuni leefectuam pâna la capatarea rezultatului dorit.

Este cunoscuta si metoda ultrasunetului care trebuie sa aiba o frecventa nu mai mica de 20000Hz. La ultrasunet apelam mai ales când scrisul este acoperit cu tus negru. Operatia se efectueaza într-unmediu lichid, deoarece într-un asemenea mediu ea este însotita de fenomenul bulelor de aer care produc

pulsatii de presiune egala cu sute de atmosfere, în stare sa provoace distrugerea suprafetei de corp solid,

aflat în zona de spargere a bulelor, iar în cazul nostru, tusul ce acopera scrisul.Unii savanti în domeniu propun boraxul ca substanta pentru crearea mediului umed. Mai putem

folosi si asa compusi ca: alcoolul etilic, tetrametafosfatul de sodiu trisubstituit, clorura de amoniu,morfolina si clorhidrina, care actioneaza nu numai mecanic dar si chimic, ceea ce scurteaza timpulnecesar pentru aceasta.

Pentru a înlatura riscul de deteriorarea întregului document este necesar a separa fragmentul dehârtie cu scrisul acoperit prin decupare. Partea decupata pentru o perioada de 3 min. max., o introducemîntr-un vas cu una din solutiile aratate mai sus. La fel în acest vas mai introducem si generatorul deultrasunete. Se obtin rezultate înalte daca scrisul a fost executat cu pasta, cu creion de grafit,dactilografiat sau scris prin intermediul hârtiei indigo, deoarece este inactiv fata de lichidul folosit camediu. Se poate întâmpla ca compusul sa dizolve mai repede urmele scrisului decât tusul si în asaconditii va ramâne un fond mai deschis a scrisului pe pata întunecata.

Statistică:In fiecare zi suntem bombardati cu stiri ce dezvaluie cat mai multe infractiuni de fals. Practic se

poate spune ca pe zi ce trece descoperim ca in spatele multor activitati economice se afla multitudinea deilegalitati, cele mai multe din sfera infractiunilor de fals. Avem ca exemple pe directorul general alRADET Constanta ce a fost cercetat in anul 1996 de capitanul Ion Necea de la Politia Drobeta TurnuSeverin pentru 12 infractiuni de abuz in serviciu contra intereselor publice, 8 infractiuni de falsintelectual si alte 8 de uzul de fals; urmat de liberarul Lambrino, urmarit penal pentru uzurparea calitatioficale si uz de fals si de catre un agent imobiliar acuzat de fals si inselaciune (a reusit sa determine 3

barbati sa-si vanda apartamentele in conditiile in care mama si sotiile acestora erau plecate la munca instrainatate; Vasile V. s-a ocupat de marorii falsi pe care i-a adus in fata notarului cat si de actelecadastrale).

Legea penala in incercarea de a ocroti cele mai importante valori sociale incrimineaza si acelefapte prin savarsirea carora, alterandu-se adevarul, se creeaza un pericol grav sau ce aduce o vatamareconcreta anumitor interese ale statului sau ale unor persone fizice. Datorita pericolului social deosebit

prin grava antingere adusa adevarului si increderii care trebuie sa existe in realitatea sociala, faptele defals au fost socotite activitati ilicite in toate oranduielile sociale si au fost sanctionate, in raport cugravitatea lor, fie ca infractiuni, fie ca abateri de ordin civil. La infractiunile de fals denaturareaadevarului, chiar daca se produce printr-o activitate ilicita a unei persoane, rezultatul acestei activitati,inselarea increderii publice, se realizeaza prin produsul activitatii faptuitorului si nu prin activitatea

propriu-zisa a persoanei care a realizat produsul mentionat.De exemplu, desi falsul in inscrisuri este consecinta alterarii inscrisului de catre faptuitor,

inselarea increderii se realizeaza prin continutul neadevarat al incrisului care se va bucura, obiectiv, deincrederea cetatenilor si nu prin efortul facut concomitant cu inscrisul, de catre faptuitor.



Legiuitorul incredinteaza fapta care aduce atingere valorilor sociale ocrotite, prin mijlocirea unor entitati al caror continut a fost alterat, denaturant. Primele infractiuni de fals au fost savarsite dupaaparitia relatiilor sociale in legatura cu valorile care sunt aparate fiind considerate ca infractiuni a unor astfel de fapte si prin pedepsele aplicate.

Falsul in inscrisuri s-a realizat evident dupa aparitia inscrisurilor si a relatiilor sociale legate deaceste inscrisuri.

Conform Institutului National de Statistica numarul infractiunilor de fals in Romania a crescut

considerabil. Daca in 1990 ne confruntam cu doar 716 astfel de infractiuni, în 2010 au fost înregistrate şisoluţionate un număr de 15.195 de infractiuni de fals. Care sa fie oare cauza acestei evolutii negative?Ce poate determina o persoana de a comite astfel de infractiuni? Motivele pot fi multe, poate ca justitiaeste prea blanda, sau exista o dorinta de a sfida justitia, de a fi mai presus de aceasta, ori setea tot maimare de a avea un nivel de trai cat mai ridicat cu orice pret staruie tot mai mult in minte romanilor.

Exista o conceptie larg raspandita ca moldovenii ar fi lideri la infractiuni in comparatie cu populatia din celelalte regiuni ale Romaniei, in raport cu oltenii, ardelenii, muntenii, etc. Dar realitateaeste cu totul alta. Din datele Politiei Romane, judetele din Moldova sunt cele mai sigure, au cea mairedusa rata a infractionalitatii.

Din nefericire, ca si in anii anteriori, triada Hunedoara – Alba – Gorj este pe primul loc lanumarul de infractiuni. Cu alte cuvinte, aici sunt cele mai multe infractiuni constatate si solutionate.

Ceea ce ar putea insemna doua lucruri: fie sunt mai multe infractiuni decat in restul tarii si, implicit,numarul celor rezolvate este mai ridicat; fie numarul infractiunilor este la un nivel mediu, dar politia estemai eficienta si rezolva mai multe infractiuni comparativ cu celelalte judete. Din pacate, cea de-a douavarianta pica daca ne uitam pe ultimii ani. Rata infractionalitatii este mai ridicata in aceste judete demulti ani, ceea ce inseamna ca aceste judete au mai multi infractiori si nu neaparat o politie maieficienta.

Triada Hunedoara – Alba – Gorj: Hunedoara ramane capul de afis al topului infractional, cu2.384 de infractiuni înregistrate şi soluţionate la suta de mii de locuitori. Alba este pe locul doi, cu 2.094infractiuni, iar Gorjul vine pe trei, cu 1.916 infractiuni. De altfel, aceste judete sunt invecinate.

Partea buna (exista si asa ceva) este ca numarul infractiunilor a scazut in toate cele trei judetecomparativ cu 2009. Aparent surprinzator, judetele din regiunea Moldovei sunt la coada clasamentului,cu cele mai scazute rate ale infractionalitatii.



Infractiuni de fals au fost cercetate in fiecare an de catre Politia Romana

Topul judetelor dupa numarulinfractiunilor (infractiuni la sutade mii de locuitori). Vezi caresunt cele mai sigure/nesigure

judete din Romania:





Cap.IV – Efectele acţiunilor:

Acţiunea de fals în înscrisuri atrag o serie de urmări în timp dar şi în spaţiu, dat fiind că existădeseori posibilitatea ca în urma săvărşirii unei fapte de acest tip, actul supus falsificării să stea la bazaemiterii unor alte acte subsecvente, emise fie de către făptuitorul infracţiunii de fals în înscrisuri, în

cunoştinţă de cauză, fie de către terţi care fie cunosc ilegalitatea actului iniţial, fie că nu cunosc.Astfel că, înscrisul falsificat poate determina eventuala constatare în timp a ilegalităţii emiterii

celorlalte acte subsecvente.De exemplu, dacă în anul 1900 s-a falsificat un act de proprietate, proprietarul înstrăinându-l

între timp prin contract de vânzare-cumpărare, acesta fiind şi înfăptuitorul falsului în speţă, dacă bunulimobiliar respectiv a suferit transmiteri de drept de proprietate în numeroase rânduri pâna în prezent,atunci, la momentul la care se va constata că actul iniţial de proprietate a fost ilegal întocmit, şi anume

printr-o faptă de fals în înscrisuri, atunci înţelegem că şi toate actele subsecvente acestuia sunt ilegale. Înacest sens, persoane terţe, care nu au avut cunoştinţă de ilegalitatea actului iniţial, în prezent devinvictime şi sunt prejudiciate de fapta comisă în anul 1900.

Astfel putem spune că acţiunile de fals în înscrisuri atrag următoarele:

- crearea falsei aparenţe a autenticităţii înscrisului;- eventuala sancţionare a făptuitorului cu o pedeapsă de ordin penal, în funcţie de intenţia, de

gravitatea şi de prejudiciul cauzat, prin putere judecătorească;- ilegalitatea tuturor actelor subsecvente înscrisului falsificat, şi nulitatea de drept a acestora;- înfăptuirea de alte fapte de ordin penal, cum ar fi o altă infracţiune de fals în înscrisuri, de

către înfăptuitor;- prejudicierea materială sau morală a unor terţi;- inducerea în eroare şi menţinerea stării respective;- obţinerea de avantaje, foloase, de către făptuitor, urmare a prejudicierii unei persoane, care

devine victimă a faptei produse.

Cap.V – Modalităţi de reeducare a condamnatului în închisoare:

Pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, potrivit art.52 din Codul penal.

Art.104 din Codul penal reglementează cu privire la măsura educativă a internării într-un centrude reeducare, care se ia în scopul reeducării minorului, şi prin care i se asigură acestuia posibilitatea de adobândi învăţătura necesară şi o pregătire profesională potrivit cu aptitudinile sale. Măsura internării seia faţă de minorul în privinţa căruia celelalte măsuri educative sunt neîndestulătoare, pentru o perioadăde timp nedeterminată, însă nu poate dura decât până la împlinirea vârstei de 18 ani.

1. Antrenarea la muncă a condamnaţilor:

Antrenarea condamnaţilor la muncă este o componentă de bază a regimului penitenciarului.Aceasta îşi are temeiul, mai întâi, în necesitatea menţinerii unei stări fizice şi psihice corespunzătoare acondamnaţilor, mai ales când este vorba de o pedeapsă privativă de libertate de lungă durată. În aldoilea rând, necesitatea muncii se întemeiază pe ideea, că mulţi condamnaţi sunt certaţi cu munca şi suntobişnuiţi să trăiască din munca altuia, din infracţiuni (furturi, înşelăciuni, tâlhării, etc.). Pedeapsa

privaţiunii de libertate trebuie folosită pentru reeducarea şi obişnuirea condamnaţilor cu munca, pentruca, la libertate, condamnatul să se poată integra în muncă.

Dacă la început munca penitenciară avea rolul de a ţine pe deţinut permanent ocupat şi de a-i

epuiza energia, în decursul timpului munca a căpătat un ţel educativ-formativ, discuţia orientându-sespre întrebarea: care deţinuţi şi în ce măsură sunt obligaţi la prestarea muncii penitenciare şi în ce măsurădeţinuţii au un drept la muncă? De asemenea, s-a pus întrebarea în ce măsură deţinuţii au dreptul la

prestarea muncii în comun sau în celulă?



Desigur, în societatea noastră, această obligare la muncă este reglementată într-un spirit umanist.Munca condamnatului nu trebuie să ducă la epuizarea acestuia, nu trebuie să fie degradantă şi niciarbitrară, dimpotrivă, ea trebuie să se desfăşoare în condiţii suportabile şi raţionale. În lege se prevede că„executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferinţe fizice şi nici să înjosească demnitatea persoaneicondamnate”. În mod deosebit, trebuie accentuat că la muncă sunt obligaţi numai condamnaţii apţi demuncă şi că supunerea la muncă este precedată de un examen medical şi alte asemenea măsuri.

Toate actele normative internaţionale referitoare la drepturile fundamentale ale omului, cum ar fi

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (1948), ori Regulile Europene pentru penitenciare, conţin prevederi referitoare la munca deţinuţilor în penitenciar. Redăm mai jos câteva din principiile caretrebuie să guverneze acţiunile administraţiei penitenciare în ceea ce priveşte antrenarea la muncă acondamnaţilor conform actelor sus amintite:

a) munca în penitenciar nu trebuie să aibă un caracter degradant; b) tuturor deţinuţilor trebuie să li se ceară să muncească ţinând seama de aptitudinile lor fizice şimintale determinate de către medic;c) trebuie să li se asigure deţinuţilor o pregătire profesională folositoare, de pe urma căreia se poatecâştiga bani;d) asigurarea unei zile normale de lucru reprezintă o condiţie semnificativă pentru formarea

profesională a deţinutului în vederea adaptării şi reinserţiei sociale;

e) definirea unei vieţi ocupate în mod normal poate fi foarte diferită de la o oră la alta, astfelimportant este ca munca deţinuţilor să fie organizată şi dirijată după regulile existente în viaţalocală;f) este important să se asigure prioritatea formării în raport cu exploatarea forţei de muncă;g) participarea deţinuţilor şi pregătirea lor profesională nu trebuie să fie subordonate dorinţei de arealiza un beneficiu din munca penală.Se consideră activitate în penitenciar munca prestată de către deţinuţi în celule, nemijlocit pe

teritoriul penitenciarului, la sectoarele izolate ale penitenciarului aflate în afara acestuia, la obiecteleunde este asigurată paza şi supravegherea deţinuţilor.

Condamnatul poate fi antrenat la munci neremunerate, care sunt de obicei lucrări de îngrijire şiamenajare şi a teritoriului, de îmbunătăţire a condiţiilor de trai şi medico-sanitare de deţinere.

Condamnaţii care au împlinit vârsta de pensionare şi condamnaţii invalizi de gradul I şi II suntantrenaţi la muncă la dorinţă.

Legea interzice utilizarea muncii deţinuţilor:- în direcţiile, secţiile şi serviciile organelor sistemului penitenciar;- la lucrări legate de deservirea efectivului personal, care realizează paza penitenciarului;- în încăperile administrative în care se păstrează armamentul, documentaţia de serviciu, mijloaceletehnice speciale, precum şi substanţele explozibile şi toxice;- la deservirea şi reparaţia mijloacelor tehnice de pază, precum şi celor care sunt amplasate în zonainterioară interzisă a mijloacelor de pază;- la lucrările cu aparatele de multiplicare, tehnica de telegrafie şi telefonie (cu excepţia monitorilor de

linie, care sunt asistaţi de reprezentanţi ai administraţiei penitenciarului);- în calitate de secretari şi lucru cu dosare, în calitate de vânzători, contabili, casieri, şefi ai depozitelor alimentare, de îmbrăcăminte, utilaj complicat şi de mare valoare;- la lucrările legate de evidenţa, păstrarea şi liberarea medicamentelor;- în calitate de fotografi, protezişti dentari, şoferi de autoturisme, maşini operative şi motociclete, iar în

penitenciare de tip închis – şoferi pe toate tipurile de transport;- la punctele de recepţie şi control al calităţii producţiei;- în funcţii care au ca subalterni angajaţi civili;- la lucrări şi funcţii ocuparea cărora este interzisă deţinutului printr-o sentinţă (hotărâre) de condamnare.

De asemenea, este interzisă antrenarea condamnaţilor în funcţii de gestionari şi contabili, casieri,dacă ei execută pedepse pentru delapidări din avutul statului, abuz de putere, luare de mită, precum şi

pentru tâlhărie, jaf, furturi, falsificări, escrocherii, în cazurile în care aceste delicte constituie atentate laaverea proprietarului.

Aceste limitări sunt condiţionate, în primul rând, de scopuri profilactice, ca aceste sectoareimportante să nu fie folosite de condamnaţi pentru comiterea de noi infracţiuni.



La întreprinderile din cadrul sistemului penitenciar şi obiectele de producere ale instituţiilor penitenciare, unde este folosită munca deţinuţilor, se admite angajarea de personal civil pentru dirijareanemijlocită a muncii acestora, precum şi a muncitorilor calificaţi civili, în limitele necesare pentruasigurarea desfăşurării în bune condiţii a activităţii de producere.

Revendicările actelor legislative, ce reglementează executarea privaţiunii de libertate, suntîndreptate spre formarea şi dezvoltarea activităţii de producere a locurilor de detenţie şi sunt subordonateobiectivelor educative, pedagogice ce prevăd antrenarea condamnaţilor în muncă permanentă,

sistematică, de creare în penitenciare a unei baze perfecte de producere, asigurării nivelului înalt de pregătire profesională.

Pentru ca munca deţinuţilor să-şi poată atinge scopul reeducativ, ea trebuie să fie organizată în

aşa fel, încât să contribuie la realizarea acestui scop. Administraţia fiecărui penitenciar trebuie săacorde o atenţie deosebită organizării muncii condamnaţilor sub toate aspectele. În penitenciar munca seorganizează pe perioade determinate (ani, luni); aceste măsuri se concretizează într-un program delucrări de executat, în care se prevăd lucrările mai importante. De altfel orice penitenciar ar trebui să aibeun serviciu de organizare a muncii, căruia să îi revină sarcina şi obligaţia de a organiza muncadeţinuţilor.

Munca deţinuţilor poate fi organizată şi în sectorul muncilor organizate de penitenciar, înîntreprinderi special înfiinţate care funcţionează pe principiul gestiunii economice proprii. Munca

deţinuţilor mai poate fi organizată în aşa numitele lucrări de deservire socială a penitenciarului careconstituie munci remunerate exercitate de deţinuţi în vederea asigurării deservirii comunal-tehnice,aprovizionării materiale, amenajării şi dereticării teritoriului, precum şi menţinere a imobilelor şiconstrucţiilor în stare tehnică şi sanitară adecvată. Astfel, condamnaţii pot lucra în calitate de bucătar,

brutar, tâmplar, fochist, calorifist, lăcătuş etc.La desemnarea condamnaţilor pentru deservirea socială a penitenciarelor este necesar acordul lor

scris. Condamnaţii repartizaţi la executarea lucrărilor de deservire socială formează, de regulă, un sector.Obligaţiile lor de serviciu se determină de către şefii serviciilor respective şi sunt aprobate de şeful

penitenciarului.În fiecare zi, la ora stabilită de programul zilei, condamnaţii se aliniază pe sectoare şi brigăzi, în

locurile determinate în acest scop, pentru a pleca la lucru. În acest timp este efectuat controlul număruluişi exteriorului lor.

Condiţiile de muncă ale deţinuţilor se stabilesc în mare măsură de legislaţia muncii. Totodată, înreglementarea juridică a condiţiilor de muncă, există şi particularităţi care sunt influenţate de regimulexecutării pedepsei. În aceste cazuri condiţiile de muncă sunt determinate de normele dreptuluiexecuţional-penal. Având în vedere aceste circumstanţe, se precizează că munca prestată de deţinut nuconstituie relaţii de muncă în sensul legislaţiei muncii.

Ţinerea unei evidenţe stricte a timpului de muncă a fiecărui condamnat este necesară dinurmătoarele considerente:

1) se probează dacă fiecare condamnat şi-a îndeplinit obligaţia legală de muncă din punct de vederecantitativ şi calitativ;

2) se probează dacă s-a efectuat munca încredinţată în vederea posibilităţii retribuirii;3) se dovedeşte cantitatea şi calitatea muncii în scopul reducerii duratei pedepsei, ca urmare a prestării unui volum de muncă;4) se dovedeşte stăruinţa şi disciplina în muncă, necesare pentru obţinerea unei munci fără pază şi aliberării condiţionate.Liberările anuale de la muncă ale deţinuţilor se perfectează prin ordinul şefului instituţiei, extrasele

din ordinele respective fiind anexate la dosarul personal al deţinuţilor. Remunerarea muncii condamnaţilor a constituit şi constituie o problemă mult discutată în

literatura de specialitate. La început s-a susţinut că, fiind vorba de condamnaţi, oameni pedepsiţi, eitrebuie să muncească fără nici o retribuire. Ulterior, avându-se în vedere şi scopul stimulării acestora înmuncă, s-a susţinut şi introdus remunerarea muncii. În plus, avându-se în vedere că atunci când

condamnaţii muncesc în afara penitenciarului, unitatea încasează anumite sume de bani, retribuireamuncii condamnaţilor trebuind să corespundă şi unei cerinţe de echitate.

Remunerarea muncii condamnaţilor şi reţinerile din remunerarea dată sunt efectuate conformlegislaţiei muncii şi cu privire la retribuirea muncii. Cuantumul retribuirii muncii deţinuţilor se



calculează reieşind din volumul şi calitatea muncii prestate. Salariul lunar al condamnaţilor nu poate fimai mic decât salariul minim pe ţară, luându-se în considerare indexările şi majorările stabilite.

Având în vedere cele relatate, putem afirma că munca este o coordonată majoră a executării pedepsei privative de libertate, ea constituind o pârghie importantă în combaterea criminalităţii, înreeducarea socială şi în reîncadrarea infractorilor în societate.

Răspunderea materială a condamnaţilor este o parte componentă a statutului lor juridic în timpulexecutării pedepsei. Condiţiile în care survine răspunderea materială a persoanelor care-şi ispăşesc o

pedeapsă privativă de libertate în general nu se deosebesc de condiţiile aplicate în cazul persoanelor libere.

Răspunderea materială a persoanelor ce execută pedepse privative de libertate, este unul dinfactorii, care contribuie la educarea unui comportament grijuliu faţă de inventar, utilaje şi alte bunuri aleinstituţiilor penitenciare.

Condamnaţii poartă răspundere materială pentru cauzarea prejudiciului material persoanelor juridice şi fizice în timpul executării pedepsei, în mărimea stabilită de legislaţia în vigoare. Astfel, pentru prejudiciul provocat în timpul relaţiilor de muncă – valoarea prejudiciului va fi estimată conform prevederilor legislaţiei muncii. Pentru prejudiciul cauzat prin alte acţiuni valoarea prejudiciului se vaestima conform legislaţiei civile.

Condamnatul este obligat să repare prejudiciul cauzat instituţiei penitenciare, precum şi cheltuielile

adăugătoare, legate de curmarea evadării sale sau tratamentului automutilării intenţionate, cu excepţiile prevăzute de lege.

Pornind de la cele menţionate putem spune că răspunderea materială, conform legislaţiei muncii,reprezintă una din formele răspunderii juridice, care impune obligaţia persoanelor încadrate cu contractulde muncă de a repara în condiţiile legii, prejudiciul provocat unităţii în cursul executării contractului,

printr-o faptă ilicită, în legătură cu munca lor săvârşită cu vinovăţie.Legislaţia stabileşte că sunt pasibili de răspundere materială doar salariaţii vinovaţi. Astfel, în

dreptul muncii salariatul răspunde material doar când sunt întrunite condiţiile:a) survenirea prejudiciului;

b) acţiunea ilegală a salariatului;c) legătura cauzală dintre prejudiciul cauzat şi acţiunile sau inacţiunile salariatului;d) vinovăţia salariatului.

La stabilirea răspunderii materiale se ia în consideraţie numai prejudiciul direct. Dacă prejudiciulmaterial a fost cauzat printr-o faptă ce întruneşte semnele componenţei de infracţiune, răspunderea sestabileşte potrivit Codului penal.

Salariatul este absolvit de răspundere materială dacă prejudiciul a fost cauzat de forţă majoră,confirmate în modul stabilit, de extremă necesitate, de legitimă apărare, de executare a unei obligaţiilegale sau contractuale, precum şi în limitele riscului normal de producţie.

Răspunderea materială, prevăzută de legislaţia civilă, survine în urma prejudiciului cauzat de cătrecondamnaţi în afara îndeplinirii obligaţiilor de muncă.

Răspunderea civilă, fiind instituţia juridică de drept civil care cuprinde totalitatea normelor ce

reglementează condiţiile în care o persoană răspunde pentru prejudiciul cauzat altei persoane şi poate fiobligat să repare acest prejudiciu, există în două forme: delictuală şi contractuală.

2. Instruirea condamnaţilor:

Constituţia României prin art.32 garantează dreptul cetăţenilor la învăţătură şi dispune că acestdrept este asigurat prin învăţământul general obligatoriu, prin învăţământul liceal şi prin cel profesional,

prin învăţământul superior, precum şi prin alte forme de instruire şi de perfecţionare.Reieşind din prevederile constituţionale, legiuitorul stipulează că în penitenciare se organizează în

mod obligatoriu învăţământul secundar general al condamnaţilor.Instruirea analfabeţilor şi a tinerilor deţinuţi trebuie să fie obligatorie şi administraţia trebuie să

vegheze cu atenţie asupra acesteia. După posibilităţi, instruirea deţinuţilor trebuie să fie în concordanţăcu sistemul învăţământului public, pentru ca aceştia să-şi poată continua pregătirea fără dificultăţi după

punerea în libertate.



Distincţia dintre educaţie şi formare poate fi, practic, puţin semnificativă pentru populaţia penitenciară. Mulţi deţinuţi au puţine calificări educative şi au nevoie să obţină competenţe de bază.Educaţia în închisoare poate beneficia de o exploatare intensivă a resurselor umane (de exemplu, printre

populaţia penitenciară putem găsi indivizi calificaţi, care pot fi utilizaţi în activităţile de învăţământ şi deformare a celorlalţi deţinuţi).

O primă măsură în această direcţie este posibilă în penitenciarele cu resurse educative limitate prinfolosirea deţinuţilor care ştiu să citească, pentru a le explica altor deţinuţi regulile şi regulamentele

referitoare la închisoare, inclusiv şi normele de drept naţional şi internaţional. Educaţia şi instruirea potfi necesare şi pentru recâştigarea autorespectului condamnatului şi a speranţei de reîntoarcere însocietate.

Organizarea instruirii generale presupune că condamnaţii în vârstă de peste 50 de ani, invalizi degradul I, precum şi condamnaţii la detenţiune pe viaţă urmează învăţământul secundar la dorinţă. Lasolicitarea condamnatului, administraţia penitenciarului şi autoritatea administraţiei publice locale îicreează condiţii pentru învăţământul secundar profesional sau învăţământul superior.

Pentru facilitarea procesului de instruire, în fiecare penitenciar funcţionează o bibliotecă pentruuzul categoriilor de condamnaţi, alcătuită adecvat din literatură artistică şi de instruire, iar condamnaţiisunt încurajaţi să frecventeze biblioteca.

Crearea condiţiilor pentru învăţământul secundar şi superior al condamnaţilor, fondarea,

reorganizarea şi lichidarea instituţiilor de învăţământ din sistemul penitenciar se efectuează în modulstabilit de Ministerul Justiţiei, de comun acord cu Ministerul Educaţiei Cercetării Tineretului şiSportului.

Obţinerea de către condamnaţi a unor studii în instituţiile penitenciare reprezintă un ajutor administraţiei în munca educativă cu condamnaţii. Instruirea generală şi profesională are o mareimportanţă la corectarea condamnaţilor şi prevenirea altor infracţiuni din partea lor.

În situaţia în care cea mai mare parte a condamnaţilor nu sunt antrenaţi în muncă, instruirea devineuna din ocupaţiile social-utile principale, destinată sa-i abată pe condamnaţi de la gânduri, intenţii şifapte rele, acţiuni social periculoase.

Lipsa de specialitate, de deprinderi de muncă constituie un factor criminogen, ce duce adesea lacomiterea infracţiunilor.

Instruirea profesională a condamnaţilor este o problemă complexă şi dificilă, deoarece, pe de o parte, această calificare se face în penitenciar care are o gamă restrânsă de profesiuni şi îndrumătoricompetenţi, iar pe de altă parte, este vorba despre persoane condamnate, care ispăşesc o pedeapsă şi carenu pot să aibă în suficientă măsură grija calificării profesionale, ei trebuie să şi muncească în „contul”

pedepsei lor. În afară de aceasta, condamnatul îndemnat la calificare profesională, trebuie să fiecunoscut şi sub raportul capacităţii mintale, aptitudinilor, înclinaţiilor pentru a se şti în ce direcţie să fieorientat profesional. De asemenea urmează de ţinut cont de faptul că unii condamnaţi execută o

pedeapsă de scurtă durată, câteva luni, alţii o pedeapsă de durată mijlocie. Problema este complexă şitrebuie căutate soluţii diferenţiate, aceste rezolvări sunt condiţionate de situaţia condamnaţilor şi decondiţiile şi posibilităţile penitenciarului.

Instruirea profesională a condamnaţilor în diferite specialităţi, este organizată în scopul pregătiriiteoretice şi cultivării deprinderilor practice în profesia obţinută, precum şi pentru protecţia social-juridicăa condamnaţilor după liberarea din instituţiile penitenciare şi plasarea lor ulterioară în câmpul muncii.

În instruire sunt atraşi de regulă, condamnaţii care nu au o specialitate sau care au o specialitate cenu corespunde profilului acelui proces de producere în care condamnaţii urmează să lucreze în

penitenciar.Formele de instruire depind de o serie de factori cum sunt:- condiţiile de care dispun penitenciarele pentru o asemenea activitate;- particularităţile şi gradul de complexitate al diferitelor meserii;- prezenţa cadrelor de îndrumare, etc.

În situaţia în care, în cadrul penitenciarului există asemenea condiţii, aici poate funcţiona o şcoală

de meserii. Şcolile de meserii din cadrul instituţiilor penitenciare îndeplinesc următoarele funcţii:1) efectuează pregătirea specialiştilor pe profilul respectiv;2) organizează perfecţionarea calificării pentru specializarea deja avută;



3) au rolul de centru metodic, care acordă ajutor condamnaţilor ce se instruiesc nemijlocit în procesul de producere al întreprinderilor sistemului penitenciar.

Pentru însuşirea unor profesii, care necesită transmiterea deprinderilor practice de la un profesionist către cel ce învaţă, se organizează instruirea individuală. Astfel, în cadrul întreprinderilor sau şantierilor în care condamnaţii lucrează, un condamnat care îndeplineşte condiţiile de a se calificasau recalifica, este repartizat pe lângă un maistru, acesta având obligaţia de a-l ajuta pe ucenic.Organizarea uceniciei se face în aceleaşi sau aproape aceleaşi condiţii legale ca şi ucenicia în stare de

libertate (durat, orele de lucru zilnic, specializarea, etc.).Alegerea profesiei se efectuează de către condamnaţi şi este absolut benevolă, în limitele ofertei de

specialităţi instruirea cărora este realizată în penitenciarul respectiv. Instruirea în specialitate este un proces continuu, care oferă condamnaţilor fără specialitate posibilitatea de a asimila în perioadaexecutării pedepsei în locurile de detenţie a câteva specialităţi conexe. În acest scop administraţiainstituţiei asigură condamnaţii cu încăperi speciale, cu baza materială adecvată, literatură ştiinţifică şitehnică, precum şi cu cadre de calificare înaltă. Este permisă folosirea în calitate de profesori aspecialiştilor din economia naţională şi a personalului penitenciar pe bază contractuală.

Ministerul Justiţiei, de comun acord cu Ministerul Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportuluicreează condiţii şi elaborează programe de instruire profesională a condamnaţilor. Diplomele,certificatele sau orice alte documente care atestă însuşirea unei meserii, calificarea sau recalificarea

profesională în cursul executării pedepsei sunt recunoscute în condiţiile stabilite de lege.

3. Munca educativă cu condamnaţii:

Prin educaţie înţelegem un fenomen social general, permanent şi continuu, în cadrul căruia se faceun transfer de valori spirituale, politice, morale, ştiinţifice, juridice, culturale, religioase, în scopulformării şi dezvoltării personalităţii omului.

Administraţia penitenciarului, cu concursul autorităţilor administraţiei publice şi asociaţiilor obşteşti interesate, creează baza tehnico-materială necesară pentru asigurarea muncii educative cucondamnaţii. Munca educativă cu condamnaţii se efectuează diferenţiat, în funcţie de tipul

penitenciarului şi de regimul de detenţie stabilit, precum şi în conformitate cu programul penitenciar model, programul penitenciar de bază al instituţiei respective şi programul individual al deţinutului.Totodată se va ţine cont de particularităţile individuale ale persoanei condamnatului, utilizându-seinstrumente de influenţă individuale sau în grup, în baza metodelor psihopedagogice.

Participarea condamnatului la acţiuni educative se ia în considerare la determinarea gradului său decorijare, precum şi la stabilirea măsurilor de stimulare. În ordinea de zi a penitenciarului pot fi prevăzutemăsuri educative şi participarea la ele este obligatorie pentru condamnaţi.

Formele principale ale muncii educative cu condamnaţii, prevăzute de legislaţie, sunt: activităţileeducative; instruirea profesională; activităţi de creaţie; activităţi spirituale (religioase); consiliere

psihologică; asistenţă socială; activităţi sportive; frecventarea bibliotecilor; activităţi în timpul liber;activitate de profilaxie individuală. De asemenea putem numi şi altfel de activităţi importante cum ar fi:

activitatea de muncă, educarea conştiinţei de drept, munca de agitaţie şi lămurire.Munca educativă se efectuează în încăperi speciale, sub supravegherea reprezentanţilor personalului penitenciar. La regim iniţial şi comun în penitenciare de tip închis, la regim iniţial în penitenciare de tip semiînchis, celulele în care se deţin condamnaţii la detenţiune pe viaţă, precum şi încelulele izolatorului disciplinar, munca educativă este efectuată nemijlocit în celule.

Educaţia prin activitatea de muncă presupune cultivarea la condamnat a orientării ferme spremunca cinstită. Acest lucru este foarte dificil, deoarece, o mare parte din condamnaţi este convinsă cămunca cinstită nu le asigură bunăstarea, de aceea, cred ei, este mai convenabil să fure, să jefuiască, sămintă, să ducă o viaţă uşoară, antisocială.

Liderii lumii criminale concep munca cinstită ca o încălcare a „tradiţiilor”, „codului deontologichoţesc”. Educaţia prin muncă trebuie să fie opusă acestei poziţii amorale, distrugătoare pentru persoană

şi societate. Prin diferite metode condamnatul trebuie convins că munca cinstită în locurile de detenţie şidupă liberare este unica cale bună pentru el, acceptată de societate şi prin care poate să evite recidivainfracţiunilor. Totodată urmează de menţionat că o problemă a educării prin muncă este lipsa locurilor de muncă în penitenciare.



O altă formă a muncii educative este forma conştiinţei de drept la condamnaţi, lămurirea legislaţieiavând ca scop formarea unei culturi juridice, a stimei faţă de lege şi a tendinţei de respectare strictă a ei.Educaţia juridică are o mare importanţă, fiindcă anume din cauza încălcării legii condamnaţii au ajuns înlocurile de detenţie şi mulţi dintre ei, mai ales minorii, declară că, dacă ar fi cunoscut legea şiconsecinţele încălcării ei, n-ar fi încălcat-o niciodată.

Educaţia juridică eficientă constituie una din garanţiile prevenirii recidivei infracţiunilor în timpulexecutării pedepsei şi după liberarea din penitenciare. Ea se înfăptuieşte prin familiarizarea

condamnaţilor cu prevederile Constituţiei, analiza drepturilor, libertăţilor şi obligaţiilor constituţionaleale cetăţenilor, importanţa lor pentru societate, studierea legislaţiei penale, de procedură penală,execuţional-penală, altor legi, formarea pe baza seminarelor, discuţiilor, lecţiilor practice a deprinderilor respectării normelor juridice, capacităţilor de a rezolva problemele vieţii fără încălcarea legii. Una dindificultăţile existente în procesul de educaţie juridică a condamnaţilor este lipsa în bibliotecile

penitenciarelor a literaturii juridice noi şi a cadrelor înalt calificate.În condiţiile instituţiilor penitenciare una din formele importante de influenţă educativă asupra

condamnaţilor o constituie munca de agitaţie şi lămurire. Astfel, în penitenciar un rol important îl areagitaţia vizuală care are sarcina de a explica condamnaţilor cerinţele legislaţiei execuţional-penale aleRomâniei, Statutului executării pedepsei, drepturile şi obligaţiile persoanelor ce-şi ispăşesc pedeapsa câtşi normelor de comportare şi a regimului de detenţie, trezind astfel la condamnaţi tendinţa spre un

comportament adecvat.Textul agitaţiei vizuale să fie accesibil, laconic, concret. Eficacitatea agitaţiei vizuale depinde de

faptul, cît este de informativă, actuală, operativă şi estetic formată. Materialul textual şi ilustrativ se plasează pe standuri, luînd în consideraţie ca acesta să fie uşor asimilat. Schiţele agitaţiei vizuale seaprobă de şeful adjunct pentru lucrul educativ al instituţiei, care este responsabil personal de conţinut şide formarea estetică.

Agitaţia vizuală este afişată în sectorul locativ, în club şi bibliotecă, în localul şi teritoriul aferent,în biroul şefului de sector, în carantină, în sectorul de producere al instituţiei precum şi în încăperile deaşteptare a întrevederilor rudelor cu condamnaţii. Spre exemplu nomenclatorul agitaţiei vizuale însectorul locativ cuprinde următoarele informaţii: regimul zilei în instituţia penitenciară; orele de primirea condamnaţilor de către administraţia instituţiei; panoul pentru ziarele republicane şi locale; gazeta de

perete a instituţiei, standul „informaţii”; standuri, panouri şi lozinci care elucidează sarcinile înaintatecondamnaţilor; spusele şi aforismele persoanelor ilustre, care contribuie la procesul de corijare şireeducare a condamnaţilor; drepturile şi obligaţiile condamnaţilor.

Un mijloc al muncii educative cu condamnaţii îl constituie activitatea culturală şi sportivă demasă. Astfel, în penitenciare pot fi organizate cercuri artistice de amatori, ale căror prezentări şispectacole se desfăşoară în cadrul instituţiei respective. Administraţia este în drept să permită, lasolicitarea condamnaţilor, organizarea concertelor cu plată din contul acestora.

De asemenea, în penitenciare se organizează proiectarea filmelor în cinematograf, precum şitransmiterea filmelor prin reţeaua de televiziune a penitenciarului. Periodicitatea rulării filmelor estestabilită de către administraţia penitenciarului, în funcţie de comportamentul deţinuţilor şi asigurarea

tehnico-materială a penitenciarului, însă nu mai rar decât de o dată în săptămână. Suplimentar, se permite proiectarea filmelor de cinematograf în zilele de sărbătoare. Pentru persoanele deţinute încelulele izolatorului disciplinar, proiectarea filmelor este interzisă.

Condamnaţii pot viziona emisiuni televizate, timpul de vizionare a cărora este determinat deregimul zilei.

Accesul deţinuţilor la literatura din biblioteca instituţiei este nelimitat.În funcţie de dotarea unităţii, la dispoziţia deţinuţilor pot fi puse jocuri de masă în conformitate cu

normele stabilite. La fel deţinuţilor li se poate permite, în funcţie de tipul penitenciarului, regimul dedetenţie, comportamentul acestora, folosirea propriilor figuri de şah, dame, domino, table, mingi, palete,şi mingi de tenis sau badminton. Pe teritoriul fiecărei instituţii se amenajează locuri corespunzător amenajate şi terenuri sportive.

În scopul asigurării mai eficiente a ocupării condamnaţilor în timpul liber, perfecţionării continue şiridicării nivelului de pregătire fizică, propagării culturii fizice, sportului şi unui mod de viaţă sănătos în

penitenciare sunt organizate diferite competiţii sportive şi alte activităţi cu caracter sportiv. Pentruantrenarea mai amplă a condamnaţilor în măsurile educative în penitenciare pot fi petrecute următoarele



măsuri sportive: minifotbal; volei; tenis de masă; şah şi jocul de dame; ridicarea halterelor; ridicarea la bară; petrecerea gimnasticii; alergări la distanţa de 60 metri; aruncarea greutăţii; sărituri în lungime etc.

O importanţă deosebită în influenţa educativă asupra condamnatului o are munca de profilaxieindividuală , care se efectuează în baza studierii persoanei condamnatului, ţinându-se cont de faptasăvârşită, vârsta, studiile, specialitatea, confesiunea şi de alte particularităţi ale personalităţii acestuia.Acţiunile educative în sector sau în limitele instituţiei nu pot să producă un efect considerabil în educareadeţinuţilor, dacă ele nu sunt combinate cu lucrul individual, cu un sistem de convorbiri individuale.

Munca de profilaxie individuală se organizează pe baza realizărilor medicinii, ştiinţei psihologiceşi pedagogice, recomandărilor ştiinţifice şi metodice elaborate de psihologia şi pedagogia penitenciară.

Într-o mare măsură lucrul individual se efectuează în sector, dar, totodată, şi toţi ceilalţi funcţionarisunt obligaţi să efectueze munca educativă după principiul: „fiecare colaborator este educator". Acest

principiu se realizează prin consiliile educatorilor create în fiecare sector, care îl ajută pe şeful de sector în organizarea şi efectuarea lucrului educativ. Membrii acestor consilii participă la atestareacondamnaţilor, la determinarea gradului de corijare a candidaţilor, la liberarea înainte de termen, laorganizarea autoeducării condamnaţilor, pregătirea lor de liberare.

În scopul valorificării iniţiativelor utile, cultivării valorilor general-umane, în rândurile deţinuţilor sunt promovate programe educative în baza asociaţiilor pe interese comune, realizarea cărora urmează afi asigurată prin intermediul grupurilor de iniţiativă , cluburilor, constituite din persoane care au o bună

reputaţie şi respectă regimul de detenţie în penitenciar. Acestea reprezintă formaţiuni deautoadministrare ce acţionează sub conducerea administraţiei şi au drept sarcini următoarele obiective:acordarea de ajutor condamnaţilor în dezvoltarea lor spirituală, profesională şi fizică; dezvoltareainiţiativei utile a condamnaţilor, efectuarea influenţei pozitive la corectarea condamnaţilor; participareala organizarea muncii, traiului şi odihnei condamnaţilor; acordarea de ajutor administraţiei instituţiei înmenţinerea disciplinei şi ordinii; crearea unor relaţii normale între condamnaţi, acordarea ajutorului socialcondamnaţilor şi familiilor lor. în faţa grupurilor de iniţiativă ale condamnaţilor pot fi puse şi altesarcini, care nu contravin scopurilor, ordinii şi condiţiilor ispăşirii pedepsei.

Condamnaţii care fac parte din grupurile de iniţiativă nu se folosesc de înlesniri suplimentare şi nu pot să aibă împuternicirile administraţiei instituţiei penitenciare.

În instituţiile penitenciare se realizează atestarea condamnaţilor, care constituie o activitatesistematică, orientată spre un anumit scop al colectivului de educatori, pentru stabilirea nivelului decorijare a personalităţii condamnatului, aprecierea comportării acestuia. Aprecierea periodică complexăa comportării are asupra condamnaţilor o influenţă educativă de profilaxie, contribuie la evitarea pe viitor a acţiunilor ilicite. Condamnatul care încalcă cerinţele regimului înţelege bine că, în diferite circumstanţeva trebui să prezinte o dare de seamă despre comportarea şi acţiunile sale în faţa comisiei de atestare.

Atestarea are următoarele scopuri:

1. Studierea profundă şi multilaterală a personalităţii condamnatului, determinarea obiectivă anivelului de corijare, elaborarea căilor de perspectivă pentru reeducarea acestuia;

2. Ameliorarea lucrului individual-educativ, intensificarea influenţei lui pozitive pentru întărirearegimului de detenţie, atitudinii conştiincioase faţă de muncă, faţă de măsurile cu caracter

educativ, instruirea generală şi profesională;3. Antrenarea în lucrul educativ a tuturor colaboratorilor instituţiei;4. Ridicarea la un nivel nou, mai calitativ al rolului grupurilor de iniţiativă şi ale activului

condamnaţilor.Un rol activ în ultimii ani în educarea condamnaţilor îl joacă Biserica , diferite asociaţii religioase,

care exercită o influenţă benefică asupra credincioşilor şi altor condamnaţi, care au nevoie de susţineremorală, ajutor spiritual pe calea căinţei pentru infracţiunea săvârşită şi alegerii unui mod de viaţă socialutil.

Activitatea preoţilor din penitenciare s-a dovedit a fi o acţiune ce constituie temelia activităţii dereabilitare, de resocializare şi de redare societăţii a celor care la un moment dat au încălcat legea penalăşi cea morală.

Deţinutul este în drept să profeseze orice religie, să nu profeseze nici o religie, să-şi exprime liber convingerile religioase şi să acţioneze în conformitate cu ele, inclusiv să se alimenteze, din cont propriu,în conformitate cu religia profesată. În acelaşi timp realizarea dreptului la libertatea conştiinţei şilibertatea confesională nu trebuie să lezeze drepturile şi libertăţile altor persoane.



Deţinuţilor li se permite, în timpul rezervat pentru aceasta, să participe la oficierea serviciilor divine, să folosească scripturile religioase şi obiectele de cult, să primească literatură, să corespondeze cuadepţii de idei, să desfăşoare ritualuri religioase.

Administraţia penitenciarului, în măsura posibilităţilor, pune la dispoziţia deţinuţilor încăperispeciale şi creează condiţiile necesare pentru întrevederile cu clericii şi desfăşurarea ritualurilor.Măsurile religioase, cu excepţia spovedaniei, se petrec, de regulă, în prezenţa personalului penitenciar.

Opinia publică prin intermediul asociaţiilor obşteşti, partidelor politice, organizaţiilor

necomerciale, reprezentanţilor mass-media, altor persoane juridice înfiinţate pe bază de interese comune,concepţii politice şi interese confesionale, precum şi consiliile sectoarelor şi ale penitenciarelor constituie o modalitate de resocializare a deţinuţilor prin influenţa educativă şi profilactică exercitatăasupra individului.

Principalele mijloace de influenţare a condamnaţilor de către opinia publică sunt: întâlnirile cucondamnaţii, practicarea riturilor religioase legal admise, citirea lecţiilor, demonstrarea filmelor decinematograf şi video, organizarea şi prezentarea concertelor, disputelor şi conferinţelor precum şireferinţele în mijloacele mass-media privind viaţa şi activitatea acestora în instituţiile penitenciare.Organizaţiile sus-numite pot înainta administraţiei penitenciare demersuri privind acordarea ajutoruluiumanitar deţinuţilor sau penitenciarului, ajutorului la plasarea deţinuţilor în câmpul muncii şi la aranjareatraiului după liberarea din detenţie. De asemenea administraţia penitenciară favorizează contactele

condamnaţilor cu serviciul de probaţiune penitenciară şi reprezentanţii asociaţiilor obşteşti, care potacorda asistenţă medicală, juridică sau psihologică condamnaţilor, precum şi pot contribui la adaptareaşi reintegrarea lor socială. Serviciul de probaţiune format are drept scop, crearea, menţinerea şidezvoltarea relaţiilor condamnaţilor cu familia sau rudele acestora, identificarea factorilor relevanţi carear conduce la: reabilitarea condamnatului, prevenirea comiterii în viitor a unor infracţiuni, pregătireacondamnatului pentru liberare (în termen sau liberare condiţionată înainte de termen), dezvoltarea şiconsolidarea abilităţilor sociale, cognitive sau de autocontrol ale condamnatului, utilizarea în modconstructiv a timpului petrecut în penitenciar, informarea factorilor care decid liberarea condiţionatăînainte de termen despre comportamentul condamnaţilor, posibilităţile de resocializare şi reabilitare aacestora. Serviciul de probaţiune depune toate diligentele în scopul creării relaţiilor de colaborare cuasociaţiile obşteşti care pot acorda consiliere şi asistenţă condamnaţilor, contribuind la adaptarea şireintegrarea lor în societate. Serviciul de probaţiune penitenciară constituie o unitate structurală ainstituţiei penitenciare şi este inclus în structura organizatorică şi schema de încadrare a acestuia.

Educaţia estetică are menirea de a familiariza condamnaţii cu marile realizări ale artei, a le trezi simţulaportului la dezvoltarea culturii umane şi a responsabilităţii sale pentru păstrarea valorilor culturale şicomportarea în societate.

Educaţia economică este orientată spre iniţierea cu principiile de bază ale funcţionării economieide piaţă şi adaptării condamnaţilor spre existenţa în noile condiţii economice.

Educaţia ecologică se bazează pe necesitatea unui comportament respectuos faţă de natură camediu firesc de habitaclu al omului. Condamnaţilor le sunt explicate activităţile statului şi aleorganizaţiilor obşteşti pentru organizarea ocrotirii mediului înconjurător, normele de comportare care

contribuie la păstrarea unor condiţii ecologice acceptabile ale vieţii umane, se cultivă deprinderi derespectare a acestor norme.

Cap.VI – Modalităţi de combatere a faptei sau a fenomenului

Principalele măsuri de securitate destinate prevenirii falsificării sau contrafacerii sunt:- securitatea hârtiei, realizată prin modificări ale compoziţiei pastei hârtiei şi prin filigranare.- imprimarea de securitate, concepută în funcţie de natura imprimării (tipografică sau heliogravură).- perfecţionarea elementelor succesorii de identificare.

În prezent se recurge la sistemul de laminare într-o folie de plastic, sub vid, procedeu aplicat de

exemplu la paşapoarte.Grupul japonez Hitachi a dezvoltat un cip miniatural, care pot fi încorporate în hârtie pentru a

asigura identitatea de documente. Cipul MEW are o capacitate de stocare de 128 biti. Informa iileț stocate pot fi apelate gratuit prin cablu pe o distan ă de până la 30 cm.ț



Pentru a preveni problematica falsului în înscrisuri în primul rând, băncile, agenţiile locale deaplicare a legii, profesioniştii în securitate şi avocaţii pot ajuta prin oferirea de consultanţă prin şi pentrustrucuturile lor componente, dar şi pentru alţi angajatori şi clienţi.

Potrivit art. 52 din Codul penal, pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc dereeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea savârsirii de noi infractiuni. Pentru ca pedeapsasa-si realizeze functiile si scopul, asa cum au fost acestea definite de legiuitor, aceasta trebuie sacorespunda, sub aspectul duratei si naturii sale, gravitatii faptei comise, potentialului de pericol social,

precum si aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenta sanctiunii.Potrivit art.2-4 din Legea nr.78/2000, pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de

corupţie, persoanele prevăzute la art.1 sunt obligate să îndeplinească îndatoririle ce le revin dinexercitarea funcţiilor, atribuţiilor sau însărcinărilor încredinţate, cu respectarea strictă a legilor şi anormelor de conduită profesională, şi să asigure ocrotirea şi realizarea drepturilor şi intereselor legitimeale cetăţenilor, fără să se folosească de funcţiile, atribuţiile ori însărcinările primite, pentru dobândirea

pentru ele sau pentru alte persoane de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.Persoanele care deţin o funcţie de conducere, de la directori inclusiv, în sus, în cadrul regiilor

autonome, companiilor naţionale, societăţilor naţionale, societăţilor comerciale la care statul sau oautoritate a administraţiei publice locale este acţionar, instituţiilor publice implicate în realizarea

procesului de privatizare, Băncii Naţionale a României, băncilor la care statul este acţionar majoritar, au

obligaţia să îşi declare averea în condiţiile prevăzute de Legea nr. 115/1996 privind declararea şicontrolul averii demnitarilor, magistraţilor, funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţii deconducere.

Persoanele prevăzute de Legea nr.78/2000 au obligaţia să declare, în termen de 30 de zile de la primire, orice donaţie directă ori indirectă sau daruri manuale primite în legătură cu exercitarea funcţiilor sau atribuţiilor lor, cu excepţia celor care au o valoare simbolică.

Cap.VII – Modalităţi de reintegrare a condamnatului în societate

Experienţa închisorii este un rit unic de trecere. Pentru unii, închisoarea reprezinta o abatere benefica si abrupta de la un comportament antisocial, o oportunitate de a-si schimba vietile. Pentru altii,timpul din inchisoare dezvolta sau intensifica atitudinile si relatiile de "banda", acestia imbratisand oidentitate criminala. Pentru altii inchisoarea dezumanizeaza, transformandu-i in oameni "amarati". Asacum unii oameni nu isi revin din traumele razboiului, asa unii nu isi revin din experienta inchisorii.

Reintegrarea sociala presupune restructurarea caracterului infractorului astfel incat acesta sa poata activa in societate fara a comite, pe viitor, infractiuni (Garner Bryan, 2001).

Deoarece multi infractori eliberati nu au legaturi puternice cu familia sau cu comunitatea, se vor intoarce, cel mai probabil, la vechile obiceiuri. Multi vor comite din nou infractiuni pentru a se sustinefinanciar, deoarece accesul la la servicii sociale, la o casa, un loc de munca este aproape imposibil.

Comunitatea joaca un rol esential in procesul de reintegrare, iar membri societatii trebuie sa

gaseasca un echilibru intre frica si neincrederea cauzata de reintoarcerea prizonierilor si sa le oferesuport social si servicii pentru acestia.Fostii condamnati sunt obligati sa depaseasca multe alte obstacole pentru a se integra cu succes.

In plus fata de dosarul criminal, acestia se confrunta cu deficite educationale, probleme de sanatate sitratamente inadecvate de mai multe feluri.

In ceea ce priveste educatia, prizonierii sunt mult mai putin educati decat restul populatiei(Harlow C.,2003). Problemele de sanatate sunt de asemenea obstacole in calea succesului, iar lipsaasigurarilor medicale la reintoarcerea in societate ingreuneaza reintegrarea condamnatilor.

Solomon, Johnson, Travis si McBride (2004) precizeaza trei faze necesare pentru o reintegrare cusucces:

1) protejarea si pregatirea prin intermediul programelor institutionale,

2) controlul si refacerea prin intermediul programelor de tranzitie in comunitate si3) sustinerea si suportul prin o combinatie de programe ce vizeaza comunitatea pe un termen

lung.



Sistemul penitenciarelor trebuie sa fie interesat de soarta condamnatilor si sa se implice cudiferite programe care sa ii ajute pe condamnati pe mai departe, sa ii educe si sa le ofere posibilitateareintegrarii in societate. Pentru un fost detinut reintegrarea este dificila, oamenii trebuind sa inteleaga cain unele cazuri delictele sunt "boli" care se pot vindeca, fostul infractor dorind o sansa noua in societate.

Visher si Travis, in 2003, precizeaza ca reintegrarea pe termen lung a prozonierilor va depinde deurmatoarele caracteristici personale:

- circumstantele anterioare inchisorii (caracteristicle familiei, profilul demografic, experienta

profesionala, calificarile profesionale)- experientele din inchisoare (durata pedepsei, participarea la prgramele de tratament, contactul

cu familiile si prietenii, pregatirea inainte de eliberare)- experiente imediate dupa inchisoare ( momentul eliberarii, nevoia unei locuinte, suportul

familiei)- experientele integrarii in comunitate (experientele angajarii, influenta apropiatilor, legaturile

familiale, serviciul social de suport, supravegherea justitiei).Gasirea unui loc de munca pentru un fost detinut este esentiala, deoarece acesta descopera

respectul de sine si o liniste care vine din munca onesta.De asemenea, avind un loc de munca, fostul prizonier ia contact cu oameni noi, de la care poate

invata si dezvolta ca om. Locul de munca ii asigura o ocupatie prin care se poate intretine, ii reda

respectul de sine.Fostul detinut se confrunta cu prejudecata oamenilor, fiindu-i greu sa isi gaseasca un loc de

munca, mai ales acum cand rata somajului e ridicata, inclusiv celor pregatiti fiindu-le dificil sa gaseascaun loc de munca.

Familia este foarte importanta pentru reintegrarea fostilor infractori, sprijinul acesteia obligandu-i moral pe acestia sa devina parinti sau soti mai buni. Fostul detinut are nevoie de intelegerea familieisale, de dragostea si suportul fiecarui membru.

Comunitatea trebuie sa depaseasca prejudecatile legate de fostii infractori si sa-i ajute pe acesiaa se reintegra. Comunitatea a fost locul unde intentia de a savarsi delictul a aparut si unde delictul s-a

produs. Societatea civila trebuie sa fie constienta de aceste lucruri si sa actioneze in consecinta,straduindu-se sa gaseasca mijloace de reintegrare pentru fostii condamnati.

Un loc important ar trebui sa-l ocupe primaria de unde isi are domiciliul sau unde isi desfasoaraactivitatea prin actiuni de voluntariat, cursuri, fiindca multi dintre cei condamnati au grad scazut deinstruire si educatie.

Oricare ar fi strategiile sau programele utilizate pentru a facilita reintegrarea fostilor detinuti, esteunanim acceptat ca acestia au nevoie de ajutor pentru o integrare reusita. Pentru a se descurca si trai insocietate, fostii condamnati trebuie sa fie implicati in activitati sociale, intr-un mediu constructiv si

benefic, necesitand o comunicare continua cu familia, organizatiile implicate si cu comunitatea.

Cap.VIII – Modalităţi de reeducare a societăţii cu privire la reacceptarea condamnatului

Comunitatea joaca un rol esential in procesul de reintegrare, iar membri societatii trebuie sagaseasca un echilibru intre frica si neincrederea cauzata de reintoarcerea prizonierilor si sa le oferesuport social si servicii pentru acestia.

Comunitatea trebuie sa depaseasca prejudecatile legate de fostii infractori si sa-i ajute pe acesiaa se reintegra. Comunitatea a fost locul unde intentia de a savarsi delictul a aparut si unde delictul s-a

produs. Societatea civila trebuie sa fie constienta de aceste lucruri si sa actioneze in consecinta,straduindu-se sa gaseasca mijloace de reintegrare pentru fostii condamnati.

Un loc important ar trebui sa-l ocupe primaria de unde isi are domiciliul sau unde isi desfasoaraactivitatea prin actiuni de voluntariat, cursuri, fiindca multi dintre cei condamnati au grad scazut deinstruire si educatie.

Oricare ar fi strategiile sau programele utilizate pentru a facilita reintegrarea fostilor detinuti, esteunanim acceptat ca acestia au nevoie de ajutor pentru o integrare reusita. Pentru a se descurca si trai insocietate, fostii condamnati trebuie sa fie implicati in activitati sociale, intr-un mediu constructiv si

benefic, necesitand o comunicare continua cu familia, organizatiile implicate si cu comunitatea.



Cap.IX – Concluzii

Pe parcusul întregii lucrări este evidenţiată relaţia care trebuie să existe între intervenţia de tip juridic-administrativ şi cea de tip consiliere, subliniindu-se astfel necesitatea existenţei unei echipe

multidisciplinare în prevenţia şi recuperarea comportamentului delincvent. De asemenea, sunt prezentatemetode practice şi eficiente ce pot fi utilizate în dezvoltarea şi consolidarea serviciilor de reintegrare şirecuperare socială a infractorilor .

Obiectivul general al muncii de reinserţie socială a condamnatului poate fi exprimat astfel:„Fiecare persoană redată comunităţii reprezintă un succes al societăţii în care acesta a revenit“. În acestcontext, se poate menţiona sintagma „justiţiei restaurative“, intens vehiculată la nivelul UniuniiEuropene, care poate fi tradusă prin vindecarea infractorului şi nu pe pedepsirea acestuia.

În activitatea de reeducare a condamnaţilor trebuie să se pună accent pe recuperarea acestora,conştientizarea şi responsabilizarea deţinuţilor în legătura cu modele comportamentale socialmenteacceptate.

În orice societate, indiferent de nivelul cultural, de gradul de prosperitate şi de evolutie, sesăvârşesc fapte care vatămă sau periclitează drepturile şi interesele indivizilor. Din acest motiv, s-aimpus incriminarea prin legea penală şi sancţionarea cu pedepse.

Art. 17 din Codul Penal defineste infracţiunea ca fiind o faptă care prezintă pericol social,savârşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală.

Fiecărei trăsături esenţiale a infracţiunii îi este consacrat un text de lege. Relevant este faptul căexistă o corelare între aceste trăsături, ele raportându-se unele la altele. Pericolul social dobândeştesemnificaţia penală numai raportat la o faptă savârşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală.

Vinovatia unei fapte periculoase, prevazuta in Codul Penal sau in legi penale speciale dobandestecaracter penal. O actiune sau inactiune cuprinsa in textele penale nu constituie infractiune in lipsa

pericolului social si a comiterii cu vinovatie.

Practica judiciara este deosebit de bogata si diversa în materia falsului material în înscrisuri oficiale.Astfel, s-a decis ca exista aceasta infractiune în cazul în care faptuitorul modifica (chiar în mod vizibil)datele înscrise în libretul C.E.C.; ori contraface amprenta unei stampile C.E.C. de pe livret; saumodifica copia bonului de vânzare ori avizele de expeditie spre a acoperi o lipsa din gestiune; sau dacaridica de la furnizor, pe baza unor acte false, o cantitate mai mare de marfuri decât trebuia în realitate;ori modifica bonurile de plata majorând sumele platite; ori semneaza în fals numele destinatarului unuimandat postal spre a încasa contravaloarea acestuia; tot astfel, modificarea continutului unei declaratiiautentificate, precum si a încheierii notarului; modificarea datei când a fost efectuata balanta deverificare contabila, întocmita anterior, spre a face banca sa creada ca este lucrarea de pe luna în curs;

întocmirea, în afara atributiilor de serviciu, a unui act fals prin care se atesta o situatie neadevarata;adaugarea dupa întocmirea unui act oficial real, a unei mentiuni cuprinzând date nereale. Nu exista infractiunea prevazuta în art. 288 daca functionarul a antedatat un referat care exprima

realitatea, iar modificarea datei nu era de natura a atrage vreo consecinta juridica, ori daca a adaugat peun certificat de studii mentiunea "gr. II", desi aceasta nu era, în principiu, susceptibila sa producaconsecinte juridice, sau a completat cupoanele permisului C.F.R. cu numele titularului real; în acestultim caz, inculpatul, folosind ilegal permisul C.F.R., va raspunde numai pentru înselaciune în pagubaavutului public. Imprimatul C.E.C. nu constituie înscris oficial si, ca atare, falsificarea lui nu constituieinfractiunea de fals material în înscrisuri oficiale.

Forma de vinovatie cu care se savârseste infractiunea de fals material în înscrisuri oficiale esteintentia sub ambele sale forme: directa sau indirecta. Va exista intentia atunci când faptuitorul a

prevazut ca prin actiunea sa de contrafacere sau alterare a unui înscris oficial se creeaza o stare de pericol prin realizarea efectiva a unui înscris oficial fals si urmareste sau accepta producerea acestuirezultat ca o consecinta a actiunii savârsite.

Fapta savârsita din culpa nu constituie infractiune.



Nu are relevanta mobilul si nici scopul savârsirii infractiunii. Va exista infractiune chiar dacaînscrisul a fost falsificat în vederea unui scop legitim. Aceste aspecte vor avea implicatii doar asupraindividualizarii sanctiunii aplicate faptuitorului.

Forma de vinovatie cu care se poate savârsi infractiunea de fals intelectual este intentia directa sauindirecta. Prin urmare, intentia exista atât în cazul savârsirii faptei prin actiune, cât si prin inactiune. Înraport cu prevederile ultimului alineat al art. 19 C. pen., în art. 289 s-a facut mentiunea ca omisiunea

constituie element material al laturii obiective a infractiunii doar în masura în care a fost comisa "custiinta", deci numai cu intentie.

Fapta savârsita din culpa nu constituie infractiunea de fals intelectual. S-ar putea retine, eventual,infractiunea de neglijenta în serviciu, în masura în care sunt îndeplinite cerintele legale ale acesteia.

Legea nu defineste notiunea de "înscris sub semnatura privata". În literatura de specialitate s-aaratat ca înscrisul sub semnatura privata este înscrisul care emana de la o persoana particulara si careconsemneaza raporturi juridice între particulari, în sensul ca reprezinta o manifestare de vointa oriconstatarea unui act, fapt sau împrejurare cu semnificatie juridica, fiind susceptibil de a dovedi existenta,modificarea sau stingerea unui drept sau a unei obligatii. Înscrisul trebuie sa fie semnat si datat de

persoana de la care emana. În acelasi timp, înscrisul sub semnatura privata trebuie sa aiba un continut cu

relevanta juridica, putând servi ca dovada a continutului sau, chiar daca initial el nu a fost întocmit înacest scop.

Simpla falsificare a înscrisului sub semnatura privata nu constituie infractiune. Aceasta actiunetrebuie sa fie urmata de folosirea înscrisului de catre cel care a fost autorul falsificarii sau înscrisulfalsificat sa fie încredintat, spre folosire, altei persoane. Astfel, exista aceasta infractiune în cazulcompletarii în fals a unui formular C.E.C. pe care faptuitorul îl prezinta ulterior functionarului, deoareceasemenea formulare nu sunt înscrisuri oficiale; sau daca inculpatul semneaza în fals pe sotia sa, de careera despartit în fapt, pe o cerere pentru schimb de locuinta; ori daca antedateaza conventia de vânzare-cumparare a unei parcele de pamânt si o încredinteaza cumparatorului. Deoarece falsul în înscrisuri subsemnatura privata include si folosirea înscrisului falsificat de catre persoana care a falsificat, nu se va

putea retine ca infractiune distincta uzul de fals. Forma de vinovatie cu care se savârseste infractiunea de fals material în înscrisuri oficiale este

intentia directa, deoarece subiectul actioneaza, în toate cazurile, cu un anumit scop si anume: producereaunei consecinte juridice. Elementul subiectiv al infractiunii este realizat chiar si atunci când falsul a fostsavârsit pentru dovedirea unui fapt real

Folosirea este acea actiune prin care este întrebuintat, utilizat, prezentat un înscris falsificat. În practica judiciara s-a decis ca este realizat elementul material al acestei infractiuni atunci când o persoana prezinta un act de studii falsificat de o alta persoana si ocupa o functie superioara calificariireale, sau daca este prezentat organelor de politie un permis de conducere falsificat; ori daca suntfalsificate unele date din carnetul de munca, dupa care falsificatorul îl prezinta pentru a se transfera la o

alta unitate; sau atunci când este falsificat un livret C.E.C. care ulterior este prezentat pentru a se încasao suma de bani.Nu constituie folosire, în acceptiunea art. 291 Codul penal, simpla aratare a înscrisului fals unei alte

persoane pentru a-l examina si a-si expune parerea asupra valorii sale sau supunerea neoficiala aînscrisului la o expertiza de verificare. Dupa cum nu constituie infractiune de uz de fals simpla detinerea unui înscris falsificat, despre care detinatorul cunoaste ca este fals.

Nu are relevanta scopul ori mobilul infractiunii, cum ar fi cazul în care faptuitorul a urmarit, prinfolosirea unor acte false, sa ajute pe un alt gestionar sa-si acopere o lista în gestiune provocata de cauzeobiective; dupa cum nu are relevanta împrejurarea ca prin uzul de fals s-a urmarit acoperirea unor cheltuieli urgente efectuate pentru nevoile unitatii.

Infractiunea se consuma atunci când executarea actiunii de folosire, prezentare, depunere sau

invocare a înscrisului falsificat a fost dusa pâna la capat si s-a produs urmarea imediata, constând încrearea starii de pericol inerenta actiunii. Nu are relevanta daca persoana fizica sau juridica, careia i-afost prezentat înscrisul, l-a analizat, examinat sau s-a pronuntat asupra valabilitatii sale ori i-a dateficienta juridica în raport cu continutul sau aparent.



Infractiunea de uz de fals fiind o infractiune instantanee, termenul de prescriptie a raspunderii penalecurge din momentul folosirii actului falsificat, acesta fiind momentul consumarii infractiunii.

În masura în care actiunea de folosire a înscrisului falsificat se repeta, va exista o infractiunecontinuata sau un concurs real de infractiuni, în raport de unicitatea sau pluralitatea rezolutiilor infractionale.

În conditiile de dezvoltare ale societatii contemporane, declaratiile pe care le fac sau le prezinta

persoanele fizice în fata autoritatilor publice sau altor unitati dintre cele la care se refera art. 145 C. pen., joaca un rol deosebit pentru buna functionare a mecanismelor sociale, economice si juridice alestatului, aceste declaratii constituind cel mai adesea, mijloace de proba, cu toate consecintele caredecurg din aceasta. În masura în care asemenea declaratii nu corespund realitatii, este zdruncinataîncrederea publica în declaratiile susceptibile a produce consecinte juridice.

Infractiunea nu are obiect material, deoarece, de regula, declaratia este facuta oral în fata unui organsau unei institutii de stat ori a unei alte unitati dintre cele la care se refera art. 145 C. pen. În aceastasituatie, înscrisul în care un functionar consemneaza declaratia mincinoasa constituie produsul, si nuobiectul material al infractiunii. Ar putea exista un obiect material în cazul declaratiilor facute în scrisde faptuitor.

Existenta infractiunii de fals în declaratii nu este conditionata de vreo cerinta speciala privind locul

sau timpul savârsirii.În practica judiciara s-a decis ca exista infractiunea de fals în declaratii atunci când faptuitorul a

declarat neadevarat, în fata organelor de politie, ca a pierdut buletinul de identitate, desi în realitate îlabandonase în mâna unui ofiter de politie, care îl retinuse pentru cercetarea unei infractiuni; ori declaramincinos ca nu exista piedici legale de casatorie, desi era casatorit; sau daca declara mincinos ca nu

primeste nici o alta pensie, desi este pensionar I.O.V.R. Falsul în declaratii exclude uzul de fals. Nu se va retine infractiunea prevazuta în art. 292 Codul penal, operând autoritatea de lucru judecat,

daca faptuitorul a fost condamnat anterior pentru aceeasi fapta, calificata însa ca fals privindidentitatea; sau daca, cu ocazia încheierii unui contract de vânzare-cumparare a unui imobil, partile audeclarat la notariatul de stat un pret inferior pretului real, aceasta fapta constituind contraventie fiscala.

Forma de vinovatie cu care se savârseste infractiunea de fals în declaratii este intentia directa. Legeacere ca faptuitorul sa actioneze cu un dolus specialis, si anume, cu un anumit scop, deoarece declaratiafalsa trebuie sa fie facuta în vederea producerii unei consecinte juridice pentru el sau pentru altul.Declaratia necorespunzatoare adevarului facuta din culpa nu constituie infractiune.

Prezentarea sau atribuirea unei identitati false implica prezentarea unor documente de identitate falsesau folosirea frauduloasa a unor documente de identitate si nu simple declaratii verbale ale faptuitorului

privind identitatea. Aceasta nu se stabileste pe baza de cuvinte, ci pe baza de acte.Pentru consumarea infractiunii nu are relevanta daca s-a produs consecinta juridica, pentru sine sau

pentru altul (varianta simpla), ori daca înscrisul încredintat a fost sau nu folosit pe nedrept (în variantaasimilata), aceste cerinte reprezentând scopul infractiunii si nu rezultatul actiunii incriminate.

Infractiunea poate deveni continua în masura în care faptuitorul mentine în eroare o perioada maiîndelungata, cu privire la identitatea sa falsa, un organ sau o institutie de stat ori o alta unitate dintrecele la care se refera art. 145 C. pen.

Date post:	04-Apr-2018
Category:	Documents
Upload:	cristina-crivat-cantacuz
View:	217 times
Download:	0 times

Infractiunea_de_fals_în_înscrisuri

Documents