Informatica. Prelucrarea Statistica a Datelor

Cornelia Maxim

Informatica.Prelucrarea statistică a datelor

Bucureşti, 2011

CUPRINS

Capitolul 1. Suportul informatic de bază / 4

1.1. Istoria sistemelor de calcul / 4

1.2. Ce este un calculator ? / 6

1.3. Arhitectura unui sistem de calcul – Componente hardware / 7

1.4. Componente Software / 13

1.5. Caracteristicile sistemului de operare Windows / 15

1.6. Bibliografie selectivă / 25

Capitolul 2. Programul MS-Excel pentru procesarea tabelelor statistice şi

reprezentarea grafică a datelor / 27

2.1. Noţiuni de bază / 27

2.2. Personalizarea /modificarea setărilor de bază / 38

2.3. Operaţii de bază / 44

2.4. Formule şi funcţii / 66

2.5. Formatarea unei foi de calcul / 81

2.6. Tipărirea foilor de calcul / 96

2.7. Obiecte, grafice şi diagrame / 100

2.8. Gestionarea listelor în Excel (baze de date) / 119


Capitolul 3. Elemente de analiză statistică / 143

3.1. Caracteristicile statistice, variabile şi scale de măsurare / 143

3.2. Mărimile medii, indicatorii variaţiei şi asimetriei / 145

Mărimile medii / 145

Valorile medii de poziţie şi de structură / 150

Indicatorii variaţiei şi asimetriei / 155

Scoruri standard, curba normală, ipoteze statistice, coeficientul de corelaţie / 160

Scorurile standard şi curba normală / 160

Coeficienţii de corelaţie Pearson şi Spearman / 163

Capitolul 4. Analize şi aplicaţii statistice. Programul SPSS / 165

4.1. Încărcarea, editarea şi transformarea datelor. Componenta Data Editor / 167

4.2. Componenta Output Viewer / 176

4.3. Analize şi aplicaţii statistice / 179

4.4. Bibliografie /194

2

Capitolul 1

Suportul informatic de bază

3

Capitolul 1. Suportul informatic de baza

După parcurgerea acestui material veţi fi în măsură să: înţelegeţi terminologia de bază în domeniul informatic; explicaţi evoluţia rapida a tehnologiei informaţiei in ultimii 50 de ani; descrieţi principalele componente ale calculatorului; înţelegeţi ce este un sistem de operare;

1.1. Istoria sistemelor de calcul

3000 î.Hr. – o formă primitivă de abac este folosită de babilonieni1617 – John Napier creeză un sistem numit “Oasele lui Napier” care permit realizarea

înmulţirilor prin adunare şi a împărţirilor prin scădere. Inventează de fapt logaritmii1617 – Rigla de calcul apare ca evoluţie directă a sistemului lui Napier. A fost utilizată

până târziu în secolul XX, inclusiv de inginerii NASA care au lucrat la programele Mercury, Gemini, şi Apollo (fig. 1.1)

Fig. 1.1 – Oasele lui Napier

1623 – Prima maşină de calcul mecanică bazată pe roţi dinţate este inventată de Wilhelm Schickard

1642 – La vârsta de 19 ani Blaise Pascal inventeză Pascalina, un aparat mecanic care putea face adunari şi scăderi cu până la 6 cifre (fig. 1.2)

Fig. 1.2 – Pascalina

1804 – Frances Joseph-Marie Jacquard creează prima maşină de ţesut programată utilizând cartele perforate

1868 – Christopher Sholes crează prima maşină de scris utilizând tastatura QWERTY

4

1896 – Herman Hollerith pune bazele Tabulating Machine Company care va deveni ulterior IBM (International Business machines)

1937 – La Iowa State College John Vincent Atanasoff şi Clifford Berry lucrează la crearea primului calculator electronic digital numit ABC (Atanasoft-Berry Computer)

1938 – Konrad Zuse crează primul calculator de uz general în subsolul casei parinţilor lui1939 – Hewlett Packard este fondată de William Hewlett şi David Packard1945 – Arhitectura von Neumann apare descrisă în lucrarea acestuia despre EDVAC1946 – ENIAC este terminat1951 – UNIVAC 1 este pus in funcţiune. Un an mai târziu estimează că Dwight

Eisenhower va caştiga alegerile în pofida estimarilor1968 – Compania INTEL este fondată de Robert Noyce şi Gordon Moore.1971 – Intel produce primul microprocesor de uz general, Intel 40041974 – Intel produce dezvoltă microprocesorul de uz general si creează Intel 8080, devenit

standard in industrie1975 – Paul Allen şi Bill Gates pun bazele Microsoft1975 – Este lansat Altair 8800 impreună cu care este introdus pentru prima dată termenul

de calculator personal (Personal Computer – PC)1975 – În California apare primul sistem de calcul denumit Apple I 1980 – Hewlett Packard introduce HP-85. Un microcalculator cu 16kB de RAM şi un

monitor CRT de 5-inch (fig. 1.3)

Fig 1.3 – HP-85

1981 – IBM lansează IBM Personal Computer – IBM PC care ruleză MS-DOS (sistemul de operare creat de Microsoft pentru IBM)

1982 – Apple Computer atinge 1 miliard de dolari din vânzările anuale1982 – Intel anunţă procesorul 802861985 – Intel anunţă procesorul 803861985 – Microsoft lansează Microsoft Windows 1.0 la un preţ de 100$1987 – Microsoft lansează Microsoft Windows 2.01989 – Intel lansează procesorul 486DX1990 – Microsoft lansează Microsoft Windows 3.01991 – Intel lansează procesorul 486SX, un procesor mai slab decât precedentul dar la un

preţ redus pentru a stimula creşterea pieţei1991 – Sistemul de operare Linux este propus de Linus Torvalds1993 – Intel lansează procesorul Pentium1995 – Microsoft lansează Microsoft Windows 951995 – Intel lansează procesorul Pentium Pro1996 – Microsoft lansează Microsoft Windows CE, primul sistem de operare Windows

pentru PDA1997 – Intel lansează procesorul Pentium II1999 – Intel lansează procesorul Pentium III2000 – Intel lansează procesorul Pentium 42001 – Microsoft lansează Microsoft Windows XP

5

2001 – Intel lansează procesorul Itanium, primul procesor pe 64 de biţi2005 – Intel lansează primul procesor Dual Core2006 – Intel lansează primul procesor Quad Core2007 – Microsoft lansează Microsoft Windows VISTA

1.2. Ce este un calculator ?

Calculatoarele pot fi intimidante. Motivul pentru care acestea ne intimidează este datorat faptului că pentru un timp îndelungat nu au avut o descriere simplă. Au fost considerate la un moment dat ca fiind soluţia perfectă pentru care lipseşte problema. De fapt calculatorul nu este o singură soluţie la nimic ci reprezintă soluţii multiple pentru probleme multiple 1. Calculatorul este cel mai flexibil dispozitiv existent, şi, prin verstilitatea sa, a devenit indispensabil.

La nivelul cel mai simplu funcţia unui calculator este aceea de a prelua datele de intrare, de a le prelucra şi de a oferi la ieşire rezultatele. Din punctul de vedere al calculatorului totul reprezintă informaţie sau date. Un click de mouse, o imagine digitală sunt din punctul nostru de vedere două lucruri complet diferite, dar reprezintă ceva foarte similar din punctul de vedere al calculatorului.

Figura 1.4 – Calculatorul

Pentru a realiza acest lucru calculatoarele se bazează pe trei concepte pricipale: intrare/ieşire; procesare; stocare;Pentru a putea interactiona cu un calculator trebuie să îi comunicăm acestuia ce dorim de

la el. Pe de altă parte trebuie ca acesta să ne poata oferi intr-o formă sau alta informaţiile cerute.

Toate dispozitivele conectate la un calculator pot fi clasificate intr-una din aceste două categorii: intrare sau ieşire. Tastatura, mouse-ul sunt dispozitive de intrare. Monitorul, imprimanta sunt dispozitive de ieşire. Unele dispozitive însă pot fi atât de intrare cât şi de ieşire cum ar fi USB-stick-ul (sau flash-drive)

Procesarea este acţiunea pe care o realizează calculatorul atunci când lucrează cu datele de intrare pentru a putea afişa ceva la ieşire. În interiorul calculatorului procesarea o realizează procesorul, pe baza unui algoritm (succesiune de operaţii predefinite) primit (software). In partea a doua a capitolului se va reveni asupra acestor două concepte pentru o discuţie mai in detaliu

Stocarea este necesară deoarece procesorul poate gestiona doar o cantitate mică de informaţii simultan. În plus acesta nu reţine nimic atunci când este inchis, şi de aici apare necesitatea de a stoca datele. Se diferenţiază doua tipuri de memorie în care pot fi stocate datele: memoria temporară şi memoria permanentă. Memoria temporară poate reţine informaţia doar atât timp cât este pornit calculatorul, în momentul în care calculatorul este închis conţinutul acesteia se pierde. Memoria permanentă pe de altă parte poate reţine

1 Gookin, D., PCs for Dummies. Wiley, 2007.

6

informaţiile şi atunci când calculatorul este închis. Ambele sunt necesare deoarece memoria temporară este mult mai rapida decât cea permanentă.

1.3. Arhitectura unui sistem de calcul – Componente hardware

Un sistem de calcul poate fi definit şi în alt mod: un ansamblu de echipamente (hardware) puse în funcţiune şi exploatate prin intermediul unui set de programe (software) în vederea prelucrării informaţiilor Toate aceste operaţii sunt realizate într-un sistem de calcul de procesorul sistemului, acesta fiind singura componentă “inteligentă”.

Dar acesta nu poate lucra singur, pentru a interacţiona cu lumea exterioara mai are nevoie şi de alte componente, fiecare cu funcţii bine definite. Memoria interna este utilizată pentru stocarea informaţiei în timpul funcţionării calculatorului, sistemul de intrare/ieşire permite legătura cu mediul exterior în timp ce magistrala face legătura între toate aceste componente şi le permite să lucreze împreună.

Procesor

Unitate Aritmetica si Logica(Arithmetic Logic Unit – ALU)

Unitate de Control(Control Unit)

Memorie interna

Memorie interna

ROM RAM

Sistem de intrare/Iesire

Interfata Intrare/Iesire

Dispozitive Periferice

Magistrala (BUS)

Interfata Iesire

Interfata Intrare

Fig. 1.52 - Schema bloc a unui sistem de calcul

1.3.1. Procesorul

Deşi fizic procesorul apare ca o singură componentă (v. Fig. 1.6), acesta este compus din mai multe dispozitive integrate pe acelaşi circuit:

unitatea aritmetica şi logica care are rolul de a realiza calculele aritmetice şi logice; unitatea de control care are rolul de a controla, pe baza instrucţiunilor de program pe

care le decodează şi execută, funcţionarea procesorului şi a întregului sistem de calcul; memoria internă care stochează temporar datele de care are nevoie procesorul şi de aceea

se mai numeşte si cache. Aceasta apare suplimentar faţă de memoria internă a sistemului de calcul şi este complet distinctă de aceasta;

2 Gaitanaru, A., Calculatorul – mediu şi canal de comunicare, Bucureşti, Editura Comunicare.ro, 2002, p. 27.

7

Fig. 1.6 – Procesorul Intel Core 2 Duo

Pentru a putea evalua un procesor şi pentru a putea compara două procesoare sunt necesare un număr de caracteristici pe baza cărora să se facă evaluarea. Istoric cea mai importantă caracteristică a fost frecvenţa (viteza de execuţie a instrucţiunilor) procesorului care se măsoară în MHz sau GHz (megahertzi sau gigahertzi). Aceasta este însă relevantă dacă se compară procesoare din aceeaşi generaţie.

Procesor Frecvenţă Memorie cache An apariţie ObservaţiiIntel® Core™2 Quad Processor Q9550

2.83 GHz 12 MB Jan-08 Quad Core

Intel® Core™2 Quad Processor Q6600

2.40 GHz 8 MB Jan-07 Quad Core

Intel® Core™2 Duo Processor E8300

2.83 GHz 6 MB Apr-08 Dual Core

Intel® Core™2 Duo Processor E4300

1.80 GHz 2 MB Apr-07 Dual Core

Intel® Pentium® 4 Processor 6X1

3.80 GHz 2 MB Jan-06

Intel® Pentium® 4 Processor HT Technology

3 GHz 512 kB Apr-03

Intel® Pentium® 4 Processor

2.60 GHz 512 kB Aug-01

Tabelul 1.1 – Evoluţie procesoare

In tabelul 1.1 sunt enumerate câteva procesoare Intel din generaţiile ultimilor 8 ani în ordinea descrescătoare a performaţelor acestora. Se observă că procesoare din anul 2008 au aceeaşi frecvenţă cu procesoare apărute în 2001 şi mult redusă faţă de procesoare din anul 2006 de exemplu. Motivul pentru care acestea sunt mai performante ţine de sufixul “Dual Core” respectiv “Quad Core”. Acest sufix înseamnă că de fapt în interiorul acelui procesor sunt mai multe procesoare: 2 în cazul Dual Core respectiv 4 în cazul Quad Core.

1.3.2. Memoria internă

8

Memoria internă stochează informaţiile în timpul funcţionării calculatorului. Este compusă din memoria RAM şi memoria ROM.

Memoria ROM (Read Only Memory3) este o memorie nevolatila (conţinutul acesteia se pastrează atunci când calculatorul este oprit) care conţine datele (programele) necesare calculatorului pentru a porni. Memoria ROM, numita si CMOS după tehnologia de fabricaţie nu poate fi în mod normal modificată (scrisă) de utilizator şi poate fi doar citită. Aceasta vine din fabrică preprogramată cu un program (software) numit BIOS (Basic Input Output System4). Rolul acestui program este acela de prelua calculatorul din momentul în care este apasat butonul “Power” şi de a-l aduce până la punctul în care poate porni un sistem de operare.

Fig. 1.7 – Memorie ROM

În acest timp BIOS-ul testează componentele pentru a se asigura că acestea sunt legate corespunzător la calculator şi funcţionează în parametri normali. Testează de exemplu memoria RAM, verifică hard-disk-ul, se asigură că tastatura este legată la calculator etc. Datorită faptului că toate aceste operaţii nu sunt interesante din punctul de vedere al utilizatorului nu apare necesitatea ca acest program să fie modificat. Ca dimensiune, deşi nu are importanţă deosebită pentru utilizator, este de 1-4 MB(MegaByte).

A fost introdus anterior, în descrierea procesoarelor, acest termen de byte, respectiv multiplul său MegaByte-ul. Aceşti termeni sunt foarte importanţi atunci când se vorbeşte despre calculatoare deoarece reprezintă unitatea de măsură pentru informaţie. Calculatoarele lucrează cu informaţie sub formă de numere, dar cu o mică diferenţă: în loc să utilizeze numerele în baza 10, utilizează numere în baza 2 sau sistemul binar. Pe scurt acest lucru înseamnă că un calculator ştie să lucreze doar cu cifrele 0 şi 1.

Unitatea fundamentală de măsură pentru informaţie este bit5-ul. Un bit poate avea o valoare de 0 sau 1. Calculatoarele însă lucrează cel mai uzual cu 8 biţi simultan şi de aceea a apărut şi o altă unitate de măsură alternativă, byte-ul. Byte-ul reprezintă 8 biţi ordonaţi, deoarece ordinea biţilor respectivi contează6. Cel mai uzual se folosesc multipli ai byte-ului.

Multiplu AbreviereByte B 8 biţiKilobyte kB 103 bytes 103 bytes 1000 bytesMegabyte MB 103 kilobytes 106 bytes 1000000 bytesGigabyte GB 103 megabytes 109 bytes 1000000000 bytes

3 ROM (Read Only Memory) – Memorie care poate fi doar citită4 BIOS (Basic Input Output System) – Sistem elementar de intrare ieşire5 bit (binary digit) – cifră binară, o cifră în sistemul binar. Poate lua valoarea 0 sau 1. Analog în baza 10 o cifră poate avea valori de la 0 la 9, în baza 8 de la 0 la 7, etc6 10 nu este acelaşi lucru cu 01. În cazul unui număr în baza 10 este clar faptul că 39 nu este acelaşi lucru cu 93

9

Terabyte TB 103 gigabytes 1012 bytes 1000000000000 bytesTabel 1.2 – Byte-ul şi multiplii săi

Memoria RAM (Random Access Memory7) este memoria principală a calculatorului. În aceasta se stochează informaţiile pe măsură ce rulează programele şi doar atât timp cât rulează programele respective. Prin comparaţie cu memoria ROM conţinutul memoriei RAM dispare atunci când calculatorul este oprit sau repornit (reset-at). Conţinutul memoriei RAM nu este accesibil direct utilizatorului, neexistand posibilitatea de a stoca un fişier de exemplu în RAM. Aceasta este utilizată doar de procesor pentru a stoca temporar informaţiile de care are nevoie la un moment dat.

Fig. 1.8 – Memorie RAM

Motivul pentru care este necesar acest lucru este faptul că memoria RAM este foarte rapidă. Pentru procesor este cu mult mai rapid să lucreze cu informaţia stocată în memoria RAM decât îi este să lucreze cu informaţia stocată pe un stick USB de exemplu. Acest lucru este cel mai vizibil atunci când se lucrează cu diskete: este necesar un timp foarte mare până se deschide fişierul dar odată deschis totul devine rapid, până în momentul în care se salvează fişierul cand durează din nou foarte mult. Pe de altă parte daca se întrerupe alimentarea înainte de a salva fişierul toate modificările facute vor fi pierdute deoarece acestea erau stocate doar in memoria RAM.

Caracteristicile principale ale memoriei unui sistem de calcul sunt: timpul de acces – intervalul scurs între momentul în care procesorul cere o informaţie

din memorie şi momentul în care acea informaţie ajunge la procesor. Ca ordin de mărime este ordinul nanosecundelor (cu cat este mai redus cu atât este mai bine). Dat fiind însă că pe parcursul mai multor generaţii de calculatoare acest timp rămâne aproximativ acelaşi valoarea acestuia contează mai puţin în alegerea unui calculator

capacitatea – cantitatea de informaţie pe care aceasta o poate stoca. Ordinul de mărime pentru calculatoarele uzuale la data la care a fost scris acest curs era de 1-4GB.

1.3.3. Sistemul de intrare/ieşire

Sistemul de intrare/ieşire permite legătura între utilizator şi sistemul de calcul. Principalele sale componente sunt interfeţele de intrare/ieşire şi dispozitivele periferice. Atât interfeţele cât şi dispozitivele pot fi încadrate în una din trei categorii: de intrare, de ieşire şi respectiv de intrare/ieşire.

Circuitele de interfaţă sau pe scurt interfeţele au rolul de a permite legarea unor dispozitive periferice la magistrala calculatorului. Acest lucru este necesar pentru a simplifica munca procesorului, pe de o parte prin standardizarea modului în care acesta discută cu perifericele, pe de altă parte pentru a nu îl bloca pe acesta în asteptarea unor dispozitive periferice mult mai lente.

Cel mai bine poate fi observat acest lucru la interfaţa PS/2 care face legătura cu tastatura şi mouse-ul. În cel mai bun caz o persoană poate scrie cu 1-3 caractere pe secundă. Procesorul însă poate realiza până la 10.000.000.000 de operaţiuni pe secundă. Dacă ar fi nevoit să

7 RAM (Random Access Memory) – Memorie cu acces aleator

10

astepte după fiecare caracter introdus ar fi o irosire de tip. Astfel, interfaţa PS/2 asteaptă după fiecare caracter şi atunci când are un caracter nou pe care trebuie să îl transmită procesorului îi semnalizează acestuia şi apoi il comunică.

Principalele intefeţe utilizate în calculator sunt: interfaţa PS/2 care permite ataşarea unei tastaturi şi a unui mouse la calculator interfaţa pentru ecran sau VGA (Video Graphics Adapter) care permite legătura cu un

monitor pentru afişare interfaţa pentru disc flexibil care permite legătura cu o unitate de dischete interfaţa serială care este utilizată pentru comunicaţii asincrone, cel mai uzual pentru

modem8-uri interfaţa paralela, utilizată în general pentru legătura cu imprimantă si scaner interfaţa USB9, concepută să înlocuiască interfeţele seriale şi paralele şi să le unifice sub

un singur standardDacă interfeţele sunt cel mai uzual atât de intrare cât şi de ieşire dispozitivele periferice

sunt mai stricte în această clasificare.Dispozitive periferice de intrare: tastatura (fig. 1.9) mouse-ul tableta grafică scaner-ul (fig. 1.10)Dispozitive periferice de ieşire: imprimanta ploter-ul (fig. 1.11) monitorul boxele Dispozitive periferice de intrare/ieşire: unitatea de disc flexibil (discheta) unitatea de disk fix (HDD) inscriptorul de CD/DVD-uri Imprimantele sunt la rândul lor de mai multe tipuri:

LaserJet (cu laser), InkJet (cu jet de cerneală), cu sublimarea cernelii (foto digitală) şi respectiv matriciale (cu ace).

Unitatea de disc fix sau hard-disk-ul este dispozitivul care stochează toate informaţiile permanente din calculator. Acesta este accesibil utilizatorului şi aici ajung toate datele: programe instalate, fişiere salvate, muzică, documente etc. Caracteristica principală pentru acestea din punctul de vedere al utilizatorului este capacitatea lor de stocare a informaţiei. Dimensiunile uzuale în momentul de faţă sunt de 160-250GB pentru calculatoarele personale şi până la 1.5 TB pentru statiile de lucru profesionale.

8 Modem – Modulator/Demodulator este un dispozitiv care permite realizarea legăturii între două calculatoare utilizând linia telefonică9 USB (Universal Serial Bus) – Magistrala universala serială

11

Fig. 1.9 - Tastatura

Fig. 1.10 – Scaner-ul

Fig. 1.11 – Ploter-ul

Fig. 1.12 – Hard disk de 250 GB

1.3.4. Magistrala

Magistrala este cea care face legătura între procesor şi componentele calculatorului (memorie, interfeţe de intrare/ieşire). Magistrala reprezintă mulţimea conductorilor utilizaţi pentru transmiterea informaţiei între procesor şi celelalte unităţi interne.

Magistralele pot fi: magistrale de adrese: magistrale pe care circulă informaţiile legate de adresele din

memorie magistrale de date: magistrale pe care circulă informaţiile propriu-zise din memorie sau

de la interfeţe magistrale de comanda şi control: magistrale pe care circulă informaţiile de comandă şi

control

1.4. Componente Software

Un sistem de calcul este o combinaţie între două lucru distincte: hardware şi software fiecare foarte important dar ambele indispensabile. Până acum am vorbit despre hardware. Hardware-ul este partea fizică a sistemului de calcul, ceea ce poate fi atins si vazut. Software-ul este partea inteligentă, care dă instrucţiuni hardware-ului şi îi dictează acestuia ce să facă.

Există două tipuri de programe: software de sistem sau sistemul de operare care administrează resursele sistemului software de utilizator sau software de aplicaţie care rezolvă problemele utilizatoruluiHardware-ul este mai puţin important din punctul de vedere al utilizatorului. Principala

problemă care ar trebui să se pună la achiziţia unui calculator nu este cât de puternic să fie acel calculator din punctul de vedere al componentelor hardware ci care sunt aplicaţiile care ar trebui să ruleze pe acele componente. Având în vedere evoluţia puternică a tehnicii de calcul, ideea preconcepută prin care trebuie cumpărat cel mai bun sistem de calcul de pe piaţă deoarece acesta îşi va păstra valoarea mai mult timp este complet greşită. Cel mai bun calculator este acela care rulează toate programele necesare la un cost minim.

1.4.1. Sistemul de operare

Sistemul de operare este cel mai important program instalat pe un calculator. Acesta are rolul de a controla componentele hardware ale calculatorului, de a gestiona programele instalate, de a organiza fişierele salvate şi, cel mai important, să asigure interfaţa cu utilizatorul.

Realizarea tuturor acestor funcţii nu este atât de simplă pe cât pare şi de aceea sistemele de operare actuale sunt printre cele mai complexe programe cu care are de-a face un utilizator

12

tipic. Aşa cum s-a discutat anterior, după ce calculatorul termină secvenţa de pornire, secvenţă pentru care este responsabil BIOS-ul, acesta predă controlul asupra tuturor componentelor hardware sistemului de operare. Din momentul în care sistemul de operare preia controlul, BIOS-ul nu mai are nici o funcţie şi controlul îl are exclusiv sistemul de operare. Acesta este motivul pentru care, din punctul de vedere al utilizatorului BIOS-ul nu este important.

Programele nu sunt create pentru un anumit tip de calculator. De exemplu nu exista programe speciale pentru pentru calculatoarele marca IBM şi alte programe care funcţionează pe calculatoare marca HP. Programele sunt scrise pentru un anumit sistem de operare. Un program scris pentru Windows, de exemplu, nu va funcţiona pe Linux.

Windows-ul este printre cele mai uzuale sisteme de operare pentru calculatoarele personale. Linux-ul însă a câştigat teren datorită faptului că este gratuit, lucru foarte important pentru companiile mici şi mijlocii unde costurile de început sunt mari. Trebuie ţinut cont de faptul că pretul software-ului, al programelor instalate pe un calculator poate depăşi cu uşurinţă costul de achiziţie al sistemului de calcul.

1.4.2. Sistemul de operare Microsoft Windows

Microsoft Windows reprezintă o serie de sisteme de operare şi interfeţe de utilizator grafice pentru calculatoarele compatibile IBM/PC, produse de compania Microsoft. Microsoft a introdus pentru prima data un mediu de operare grafic numit Windows în anul 1985 ca răspuns la interesul crescut pentru sistemele de operare cu interfaţă grafică determinat de Apple si MacOS10. In anul 2009 Microsoft Windows avea o cotă de piaţă de 88.26% în care intrau însă şi sistemele de operare pentru server (Windows Server) si sistemele de operare pentru telefoane mobile (Windows Mobile sau Windows CE)11.

Fig. 1.13 – Sisteme de operare - acoperire de piaţă

De-a lungul timpului Windows-ul a trecut prin mai multe versiuni. Primele versiuni au purtat indicative de tipul 1.0, 2.0, 3.0 şi se utilizau în paralel cu sistemul MS-DOS12. Ulterior Microsoft a schimbat tiparul denumirilor şi au apărut versiunile 95, 98, XP, Vista. În momentul de faţă versiunea cea mai utilizată este Windows XP.

10 Microsoft Windows. http://en.wikipedia.org/wiki/Microsoft_windows [accesat 05.09.2010].11 Operating System Market Share, http://marketshare.hitslink.com/report.aspx?qprid [accesat 05.09.2010].12 MS-DOS (Microsoft Disk Operating System) – sistem de operare simplu, fără interfaţă grafică şi utilizabil doar din linia de comandă

13

http://marketshare.hitslink.com/report.aspx?qprid

http://en.wikipedia.org/wiki/Microsoft_windows

Fig. 1.14 – Versiuni ale sistemelor de operare - acoperire de piaţă13

Sistemul Windows este un program flexibil. Cel mai uşor mod de a-l utiliza este de apuncta din loc în loc cu mouse-ul. Se pot indica prin clic comenzi de meniu, pictograme de program (icon), selectări rapide pe desktop sau butoane din bara de instrumente. De asemenea se poate utiliza tastatura pentru îndeplinirea tuturor operaţiilor sistemului Windows.

13 Operating System Version Market Share, http://marketshare.hitslink.com/operating-system-market-share.aspx?qprid=10, [accesat 05.09.2010]

14

http://marketshare.hitslink.com/operating-system-market-share.aspx?qprid=10

http://marketshare.hitslink.com/operating-system-market-share.aspx?qprid=10

1.5. Caracteristicile sistemului de operare Windows

Sistemul Windows se livrează configurat pentru utilizarea obişnuită, dar poate fi configurat pentru individualizarea acestuia. De exemplu se pot crea comenzi rapide (shortcuts) pentru accesul la programele folosite cel mai frecvent şi se poate modifica aspectul suprafeţei de lucru.

Avantajele sistemului Windows derivă din următoarele caracteristici: pornirea programelor nu se face prin memorarea şi tastarea comenzii, ci numai prin

indicarea programului dorit şi selectarea acestuia prin apăsarea butonului mouse-lui. Programul se deschide pe ecran într-o fereastră;

– gestionarea fişierelor se face prin selectarea comenzilor dintr-un meniu, operaţie mult mai uşoară decît tastarea comenzii, iar fişierele se pot afişa într-o fereastră pe ecran. Afişarea simultană a mai multor ferestre de fişiere permite copierea, mutarea sau redenumirea fişierelor, fără a duce la greşeli consumatoare de timp;

– folosirea accesoriilor: sistemul Windows are o serie de programe utile şi module care ajută la lucrul mai rapid şi mai uşor;

– rularea simultană a mai multor programe (multitasking): se pot menţine în funcţiune mai multe programe simultan, existând astfel posibilitatea comutării între programe şi schimbului de date între acestea.

Windows-ul foloseşte anumite cuvinte cheie pentru a identifica diverse componente ale sistemului de operare. Definirea în prealabil a acestora va permite o mai usoară întelegere a conceptelor discutate în restul capitolului.

Discurile (Drives) sunt utilizate pentru stocarea permanentă a informaţiei. Uzual calculatoarele au cel puţin două: un disc dur (hard disk) C:\ care este principalul element de stocare şi un disc optic CD/DVD. Istoric mai rămâne si discheta de 1.44MB 3.5” dar utilizarea acesteia a scăzut puternic fiind înlocuită de memoriile Flash USB.

Fig. 1.15 – Tipuri de disc

Directoarele (Folders) sunt utilizate pentru a organiza informaţia stocată pe disc. Directoarele sunt asemănătoare unor rafturi cu documente. Este în interesul utilizatorului ca documentele de acelaşi tip să fie salvate într-o structură logică de directoare deoarece astfel vor fi mai uşor de găsit ulterior. Toate fişierele unui program instalat de exemplu vor fi salvate în acelaşi director.

Fişierele pot fi de mai multe tipuri. Diferenţierea între diversele tipuri de fişiere se face prin extensia acestora. Extensia unui fişier se referă la ultimele litere din denumirea unui

15

fişier. În general extensia este formată din 3 caractere dar, odata cu apariţia Windows 95, nu mai este limitată la doar 3 caractere, existând posibilitatea de a avea o lungime arbitrara. Prin intermediul extensiei Windows-ul ştie cu ce program să deschidă fiecare tip de fişier. Spre exemplu un fişier cu extensia .txt va şi deschis cu Notepad. Câteva exemple de extensii comune pentru fişiere şi programele aferente acestora sunt date în tabelul 1.3.

Extensie Program uzual Tip fişier.txt Notepad Text.bmp Paint Imagine.jpg Imaging Imagine.doc Microsoft Word Document.xls Microsoft Excel Foaie de calcul tabelar.ppt Microsoft Powerpoint Prezentare multimedia.mdb Microsoft Access Bază de date.docx Microsoft Word 2007 Document creat de Microsoft Office 2007.xlsx Microsoft Excel 2007 Foaie de calcul tabelar creată de Microsoft

Office 2007.pptx Microsoft Powerpoint 2007 Prezentare multimedia creată de Microsoft

Office 2007.wav Sound recorder Sunet.mp3 Winamp Muzică comprimată.pdf Adobe Acrobat Reader Document portabil.avi Media Player Film

Tabelul 1.3 – Extensii uzuale

1.5.1. Părţile componente ale interfeţei grafice

Sunt trei părţi principale ale ecranului: desktop-ul sau suprafaţa de lucru, ferestrele, şi respectiv pictogramele sau icon-urile.

Desktop-ul este suprafaţa generală pe care se poate lucra. Pe acesta se pot plasa diverse obiecte cu care se lucrează des pentru a le avea la indemână. Acesta poate fi comparat cu suprafaţa unui birou pe care se aşează obiectele necesare.

Pictogramele (icon-urile) sunt simboluri grafice care permit lansarea unor programe sau executarea unor comenzi. Pentru a activa o pictogramă este suficient ca aceasta să fie apăsată cu un click de mouse.

Ferestrele sunt ecranele în care se lansează fiecare aplicaţie. Există mai multe tipuri de ferestre şi acestea vor fi discutate mai detaliat în acest capitol.

1.5.2. Desktop-ul

Desktop-ul este o componentă foarte importantă a sistemului de operare Windows. În general, la pornirea calculatorului, acesta este cel care este afişat. Acesta rămâne în permanenţă în fundal chiar dacă o aplicaţie sau alta îl acoperă temporar.

16

În figura 1.15 sunt ilustrate zonele de interes de interes de pe suprafaţa de lucru.

Fig. 1.15 – Ecranul Windows

Pe zona desktop se găsesc pictogramele programelor cele mai utilizate. Utilizatorul poate crea aici scurtături către propriile programe sau poate să aducă fişiere cu totul. Salvarea fişierelor pe desktop nu este însă recomandată deoarece încarcă suprafaţa de lucru şi creează probleme la upgrade-ul Windows-ului existând posibilitatea ca aceste fişiere să fie sterse automat. Funcţiile celor câteva pictograme care apar implicit sunt explicate în tabelul 1.4.

Nume Imagine DescriereMy Computer Permite accesul către diversele păţi ale sistemului

de calcul. Pot fi accesate diversele discuri (Discuri dure, discuri optice, discuri flexibile, discuri de reţea) existente în calculator sau legate la acesta.

My Documents Este o scurtătură către documentele utilizatorului.

My Network Places

Scurtătură către locaţiile din reţeaua internă accesibile utilizatorului.

Recycle Bin Atunci când se sterge un fişier Windows-ul nu îl sterge ci îl trimite (mută) în Recycle Bin. De aici fişierul poate fi recuperat sau sters definitiv. Este recomandat ca din când în când să fie executată comanda Empty Recycle Bin care goleste coşul.

17

Pictograme - Icons

Desktop

Zona quick launch – Lansare rapida

Buton Start

Meniu Start

Tas

kbar

– B

ara

de

inst

rum

ente

Zona de notificare

Internet Explorer

Pictograma porneşte programul Internet Explorer. Aplicaţia Internet Explorer este un browser de web, un program care poate să acceseze pagini din Internet.

Tabelul 1.4 – Pictograme(Icon-uri) uzuale

În partea de jos a suprafeţei de lucru se găseşte bara de aplicaţii. Pe aceasta se găsesc: butonul de start, butone pentru fiecare aplicaţie pornită şi zona de notificare (System Tray). Zona de notificare (System Tray) se găseşte în general în partea dreaptă a barei de aplicaţii şi conţine ceasul şi pictograme ale aplicaţiilor care pornesc odata cu Windows-ul.

Fig. 1.16 – Bara de aplicaţii (Taskbar)

Butonul de start este locul de unde se pot accesa toate aplicaţiile instalate pe calculator. Atunci când se apasă cu un click pe butonul de start apare meniul de “Start”, o listă cu toate programele instalate.

Fig. 1.17 – Butonul de start şi meniul “Start”

1.5.3. Ferestrele

Ferestrele sunt elementul de bază în Windows. Acestea sunt de patru tipuri: De grup: acele ferestre în care se găsesc adunate pictograme destinate lucrului cu diverse

programe şi pictograme ale folderelor.

18

Fig. 1.18 – Ferestre de grup şi ferestre de aplicaţie

De aplicaţie: acele ferestrele în care se desfăşoară activitatea programelor. De document: fereastra de document se află în interiorul ferestrei de aplicaţie şi conţine

documentul cu care se lucrează. În general poate exista mai multe ferestre document pentru o fereastra aplicaţie.

Fig. 1.18 – Ferestre de document şi ferestre de dialog

De dialog: acele ferestrele care se deschid pe ecran în situaţiile în care utilizatorul trebuie să confirme anumite acţiuni sau să precizeze o opţiune de lucru.

Ferestrele sunt la rândul lor împărţite în mai multe zone: Bara de titlu păstrează titlul aplicaţiei sau al documentului deschis în respectiva

fereastra, precum şi pictograma coresounzătoare programului cu care s-a deschis fişierul. În plus, se utilizează pentru deplasarea ferestrei.

Chenarul (border) mărgineşte orice fereastră şi serveşte la redimensionarea ferestrei prin tragere cu mouse-ul.

Bara de meniu este caracteristică ferestrelor de aplicaţie şi cuprinde opţiunile de lucru corespunzatoare. Meniul este o colecţie de comenzi destinate lucrului într-un program. În mare parte meniurile sunt asemănătoare în majoritatea programelor şi grupează comenzi referitoare la un anumit domeniu de lucru. Astfel meniul FILE cuprinde opţiuni de salvare sau trimitere la imprimare a fişierelor.

19

Barele de butoane conţin elemente caracteristice interfeţelor grafice. Majoritatea opţiunilor de meniu (comenzilor) au corespondent un buton grafic. Prin apăsarea butoanelor se obţin aceleaşi efecte ca şi la utilizarea comenzilor din cadrul meniurilor.

Câmpul de control este o mică pictogramă situată pe bara de titlu la extremitatea stângă. Se accesează prin apăsarea combinaţiei de taste ALT+SPACE şi conduce la un meniu pentru manevrarea ferestrei active fără mouse.

Butoanele de control se situează întotdeauna la extremitatea dreaptă a barei de titlu şi permit închiderea ferestrei sau minimizarea acesteia.

Barele de defilare (scroll bars) sunt elemente care se generează automat pe latura de jos si pe latura din dreapta a ferestrei în cazul în care dimensiunile acesteia sunt prea mici pentru a permite vizualizarea completă a conţinutului ferestrei. Prin tragerea cursoarelor „lift“ ale barelor se poate defila cu repeziciune prin conţinutul ferestrei respective.

Bara de stare este o zonă în partea de jos a ferestrei, în care se afişează informaţii sumare despre conţinutul sau activitatea desfăşurată în fereastră la fiecare moment14.

Fig. 1.19 – Elementele ferestrelor

Foarte importante sunt şi butoanele de control: Close – Buton de închidere a ferestrei şi/sau a aplicaţiei Minimize – Buton care reduce aplicaţia la un icon pe taskbar. Nu închide aplicaţia,

aceasta continuînd să ruleze până când va fi din nou adusă în prim plan printr-un click pe icon-ul corespunzător.

Restore – Buton care readuce aplicaţia în prim plan şi fereastra la dimensiunea iniţială Maximize – Deschide fereastra de program şi/sau o măreşte astfel încât să ocupe tot

ecranul

14 Găitănaru, A. op. cit. p. 67.

20

Fig. 1.20 – Butoanele de control15

1.5.4. Personalizarea sistemului Windows prin Control Panel

Control Panel cuprinde o serie de programe cu ajutorul cărora se poate interveni în modul de funcţionare al sistemului de calcul (componente hardware şi software).

Multe dintre programele oferite de Control Panel, nu se recomandă a fi folosite, ele fiind destinate pentru utilizarea de către persoanele care administrează sistemele de calcul.

Sunt câteva însă care trebuiesc cunoscute deoarece sunt necesare în munca de zi cu zi. Cel mai important este actualizarea locaţiei unde este utilizat sistemul. Acest lucru se realizează prin intermediul aplicaţiei Regional and Language Options. Principalele setări pe care le permite acesta să fie relizate sunt cele referitoare la monedă, modul de reprezentare al numerelor, separatorul de zecimală, modul de prezentare al datei şi orei, etc.

Windows XP face mai uşoară personalizarea prin alegerea unor setări predefine pentru fiecare ţară prin selectarea numelui ţării respective în zona Regional Option -> Standards and Formats. Dacă se doresc setări mai fine se poate alege Customize şi modifica fiecare din setările în cauză. Acest lucru poate fi necesar deoarece în funcţie de setările alese aici toate programele instalate interpretează datele.

Acest lucru este cu atât mai important atunci când se lucrează cu baze de date sau programe de calcul tabelar care interpretează numerele în funcţie de opţiunile alese. Spre exemplu, în cazul Statelor Unite separatorul zecimal este “.” şi separatorul miilor este “,”. În cazul României este exact invers şi de aceea 1.00 va fi intrepretat ca 1 în cazul English (United States) dar va fi interpretat ca 100 în cazul Romanian.

15 http://rc.dimes.org/alternet/main/intro/intro.htm, [accesat 05.09.2010]

21

http://rc.dimes.org/alternet/main/intro/intro.htm

Fig. 1.21 – Setările regionale

1.5.5. Lucrul cu fisiere şi directoare – Windows Explorer

Lucrul cu fişiere şi directoare şi managementul acestora este o parte importantă din utilizarea de zi cu zi a calculatorului. Windows Explorer este un program care vine împreună cu sistemul de operare şi există în aproape aceeaşi formă încă de la Windows 95.

Windows Explorer este similar cu My Computer cu diferenţa că în Explorer este afişată implicit lista directoarelor.

Pentru a accesa aplicaţia Windows Explorer, pe care o vom denumi pe scurt Explorer în continuare – denumire utilizată de altfel şi în literatura de specialitate – avem mai multe opţiuni:

Din meniul Start prin calea Start -> Programs -> Accessories -> Windows Explorer. Prin click de mouse cu butonul din dreapta pe icon-ul (pictograma) My Computer (v.

Fig. 1.22a). Din My Computer prin alegerea opţiunii Folders (v. Fig. 1.22b). Din meniul Start prin alegerea opţiunii Run. În fereastra care apare trebuie scris explorer

şi apasat Enter sau click pe butonul OK.

Fig. 1.22 – Accesarea Windows Explorer

Explorer-ul se deschide într-o fereastră asemănătoare celei din figura 1.23. Fereastra este împărţită în două. Partea stângă (fig. 1.23 A)este alocată arborelui de directoare, în timp ce în

22

partea dreaptă (fig. 1.23 B) se afişează conţinutul folderului apelat (cu folderele subordonate şi fişerele pe care le conţine).

Fig. 1.23 – Fereastra Windows Explorer

Pentru a naviga se execută un click pe semnul + din faţa numelui directorului din care porneşte acel arbore. Subdirectoarele care se desfăşoară se văd pe arborele din partea stângă a ecranului. Tot în partea stângă se găsesc şi simbolurile unităţilor de disc, precum şi câteva foldere speciale, ca Desktop, Recycle Bin, My Network Places.

Operaţii uzuale cu Windows Explorer: Intrarea într-un director (folder): Se execută dublu click pe numele acelui director

(folder). Deschiderea unui fişier: Se execută dublu click pe numele acelui fişier. Programul

Explorer va căuta programul cu care a fost creat. sau o aplicaţie cât mai potrivită pentru deschiderea fişierului.

Desfăşurarea unui subarbore de directoare: Se execută un click pe semnul + din faţa numelui directorului din care porneşte acel arbore.

Închiderea unui arbore desfăşurat după metoda de mai sus: Se execută un click pe semnul – din faţa numelui directorului din care porneşte acel arbore.

Crearea unui director nou: a. Se poziţionează cursorul pe numele discului sau directorului în care se doreşteformarea noului subdirector;b. Se apelează meniul File -> New -> Folder. Pe partea dreaptă a ecranului se va vedea

imediat, la sfârşitul listei, un nou director cu denumirea iniţială New Folder.c. Se va tasta noua denumire a directorului;d. Se va apăsa tasta Enter. Crearea unui fişier nou prin programul Explorer: Se apelează meniul File -> New… iar

din opţiunea New se alege tipul de fişier dorit, ceea ce determină deschiderea unui fişier nou. Pentru a deschide acel fişier trebuie să se execute un dublu click pe numele acestuia.

Ştergerea unui fişier / director: Se poziţionează cursorul pe numele lui şi se apasă tasta Delete, sau se execută click cu butonul din partea dreaptă a mouse-lui şi se apelează din fereastra deschisă comanda Delete. Tot ceea ce se şterge pe această cale, ajunge în Recycle Bin.

Selectarea grupurilor de fişiere / directoare. Se pot folosi două metode:

23

a. Dacă denumirile respective se află poziţionate una sub alta, consecutiv deci, se ţine tasta Shift apăsată şi se apasă succesiv tasta direcţională săgeată în jos/sus sau tasta Page Down/Up;

b. Dacă denumirile nu sunt consecutive, se ţine menţine tasta CONTROL apăsată şi se dă câte un click pe fiecare nume care trebuie selectat

Copierea unui fişier / director sau a unui grup de fişiere / directoare:a. se poziţionează cursorul pe numele fişierului sau directorlui care trebuie copiat sau, se

selecteaza grupul;b. se alge meniul EDIT şi se apelează comanda COPY, sau se execută click cu butonul

funcţiilor speciale şi se alege comanda Copy;c. se apelează directorul sau discul unde trebuie să ajungă copia;d. se apelează meniul EDIT şi se selectează comanda PASTE, sau se execută click cu

butonul funcţiilor speciale şi se alege comanda Paste. Mutarea unui fişier / director sau a unui grup de fişiere / directoare. Această operaţie se

poate executa în două modalităţi. Prima modalitate este una care nu necesită o acomodare deosebită în lucrul cu mouse-ul şi cu meniurile caracteristice sistemului Windows:

a. se marchează numele fişieului sau directorului care trebuie copiat sau, se selectează grupul;

b. se apelează meniul EDIT şi se selectează comanda CUT sau prin metoda prezentată anterior, cu butonul funcţiilor speciale al mouse-lui;

c. se selectează directorul sau discul unde datele trebuie să fie mutate;d. se apelează meniul EDIT şi se selectează comanda PASTE.A doua modalitate, este cea mai folosită şi se numeşte Drag and Drop. Aceasta presupune

marcarea directorlui sau fişierului şi târârea acestuia cu mouse-ul (menţinându-se apăsat butonul funcţiilor active) până în dreptul locului unde se doreşte mutarea informaţiei.

24

1.6. Bibliografie

1. Gookin, D., PCs for Dummies. Wiley, 2007. www.wiley.com/WileyCDA/WileyTitle/productCd-0470137282.html. [accesat 05.09.2010].

2. Gaitanaru, A., Calculatorul – mediu şi canal de comunicare, Bucureşti, Comunicare.ro, 2002.

3. Microsoft Windows. http://en.wikipedia.org/wiki/Microsoft_windows [accesat 05.09.2010].

4. Operating System Market Share.http://marketshare.hitslink.com/report.aspx?qprid [accesat 05.09.2010].

5. Operating System Version Market Share. http://marketshare.hitslink.com/operating-system-market-share.aspx?qprid=10, [accesat 15.09.2010].

6. Steve, J. (trad. Moraru, F., Mocanu, C.)., Microsoft Windows XP, Bucureşti, Editura Teora, 2007.

7. http://rc.dimes.org/alternet/main/intro/intro.htm, [accesat 05.09.2010].

25

http://www.wiley.com/WileyCDA/WileyTitle/productCd-0470137282.html

Capitolul 2

MS-Excel

pentru procesarea tabelelor statistice

şi reprezentarea grafică a datelor

26

CUPRINS

Capitolul 2. Programul MS-Excel pentru procesarea tabelelor statistice şi

reprezentarea grafică a datelor

2.1. Noţiuni de bază / 27

2.2. Personalizarea /modificarea setărilor de bază / 38

2.3. Operaţii de bază / 44

2.4. Formule şi funcţii / 66

2.5. Formatarea unei foi de calcul / 81

2.6. Tipărirea foilor de calcul / 96

2.7. Obiecte, grafice şi diagrame / 100

2.8. Gestionarea listelor în Excel (baze de date) / 119


27

2. Programul MS-Excel pentru procesarea tabelelor statistice şi reprezentarea grafică a datelor

După parcurgerea acestui material veţi fi în măsură să: creaţi şi să formataţi tabele; actualizaţi datele unui tabel; introduceţi automat date într-un tabel; folosiţi formule şi funcţii pentru realizarea unor calcule; ordonaţi după diverse criterii datele unui tabel; introduceţi imagini în foaia de calcul; creaţi şi să editaţi grafice; lucraţi cu baze de date Excel; pregătiţi şi să tipăriţi un document Excel.

2.1. Noţiuni de bază

2.1.1. Caracteristicile unei aplicaţii Excel

Aplicaţia Excel este un procesor de tabele (SpreadSheet) care manipulează şi procesează date numerice organizate matricial în linii şi coloane. Prin urmare, Excel oferă utilizatorului următoarele facilităţi:

Efectuarea de calcule utilizând formule şi funcţii. Gestionarea unui spaţiu de lucru mare, oferit de foi de calcul cu utilizări

bidimensionale şi tridimensionale. Utilizatorul îşi poate organiza lucrul – generând aplicaţii complexe care să înglobeze informaţii suficiente din punct de vedere cantitativ.

Formatarea spaţiului de lucru (celule, linii, coloane, foi de calcul), manipularea acestuia (copiere, mutare, ştergere), vizualizarea (partajarea în ferestre, previzualizarea înaintea tipăririi) şi partajarea acestuia.

Portabilitatea informaţiilor conţinute în foile de calcul şi implicit în celule , ceea ce conduce la schimbul de date între aplicaţii de acelaşi tip, sau de tipuri diferite.

Reprezentarea grafică a datelor numerice conţinute în foile de calcul, demonstrând faptul că diagramele sunt mai relevante şi mai uşor de interpretat decât prezentarea tabelară a datelor.

Exploatarea şi interogarea bazelor de date ( rapoarte tip registru sau liste). Astfel, se pot construi aplicaţii ce înglobează calcul tabelar complex care pot furniza date pertinente utilizatorilor prin localizări şi extrageri de informaţii ce răspund unor criterii bine definite. În exploatarea bazelor de date, Excel oferă următoarele facilităţi:

a) interogarea bazelor de date prin localizări şi extrageri;b) construirea unor câmpuri de criterii în care sunt fixate restricţiile impuse modelului

de cerere de interogare, la care trebuie să reacţioneze baza de date (criterii simple, multiple, calculate) ;

28

c) sortarea bazelor date pentru a oferi utilizatorului o mai uşoară interpretarea datelor din bază sau a datelor ce tocmai au fost extrase;

d) posibilitatea validării datelor din baza de date, în scopul verificării informaţiilor ce sunt introduse în modele construite de utilizator.

2.1.2. Deschiderea aplicaţiei Excel

Pentru deschiderea aplicaţiei Excel există următoarele posibilităţi:a) Accesarea meniului Start – Programs – Microsoft Excel.b) Executarea unui dublu clic pe pictograma corespunzătoare, dacă este prezentă pe

ecran.În ambele situaţii, pe ecranul monitorului apare fereastra aplicaţiei Excel. Aceasta

conţine trei zone funcţionale:

Figura 2.1.

A) Panoul de comandă se află situat în partea superioară a ferestrei Excel, deasupra zonei de lucru. El este compus din: bara de titlu, bara de meniu, mai multe bare de instrumente şi bara de formule (Formula bar).

29

A) Panoul de comandă

B) Zona de lucru

C) Bara de stare

Figura 2.2

Bara de titlu conţine în partea stângă numele aplicaţiei (Microsoft Excel) şi numele

fişierului generic Excel (Book1). În extremitatea stângă se află „butonul sistem“ iar în partea dreaptă butoanele de manipulare a ferestrei Excel: minimizare , maximizare , restaurare şi de închidere .

Figura 2.3. Bara de meniu permite selectarea unor comenzi Excel din liste derulante corespunzătoare opţiunilor meniului. În extremitatea stângă apare „butonul sistem de

control al registrului de calcul (fişierului)“ , iar în partea dreaptă sunt poziţionate cele trei butoane de manipulare a ferestrei fişierului activ.

Figura 2.4.

Barele de instrumente Standard şi Formatting sunt afişate implicit. Ele conţin butoane de comandă, care permit utilizatorului realizarea rapidă a unor operaţii. Butoanele de comandă sunt autodocumentate. Când se plasează pointerul de mouse pe un buton, apare numele acestuia afişat într-o casetă de text. Atunci când se acţionează clic cu mouse-ul pe un buton, se realizează operaţia corespunzătoare (vezi Copy).

Figura 2.5.

Bara de formule (Formula bar) permite introducerea şi editarea datelor şi formulelor. Barade formule conţine următoarele elemente: adresa celulei curente

în care se introduc sau se editează datele la un moment dat, butonul de

anulare (Cancel) , butonul de confirmare (Enter) , butonul de editare formule (Edit Formula) şi zona de editare a datelor sau formulelor (zona de culoare albă).

Figura 2.6.

30

Bara de instrumente Standard

Bara de instrumente Formatting

B) Zona de lucru reprezintă suprafaţa deţinută de o foaie de calcul încadrată pe de o parte de echerul ce delimitează rândurile şi coloanele, iar pe de altă parte de barele de defilare (orizontală şi verticală) în foaia de calcul. Coloanele sunt identificate prin litere, de la A la IV (max. 256 coloane), iar rândurile sunt identificate prin numere de la 1 la 65536.

În partea de jos a zonei de lucru se află zona de afişare a foilor de calcul, care precizează numele (etichetele) foilor de calcul implicite sau create de utilizator (Sheet1, Sheet2, Sheet3 etc.).

Figura 2.7Noţiunea de bază cu care operează Excel este foaia de calcul (WorkSheet). Foaia de

calcul este practic o matrice şi poate fi asimilată cu un tabel format din 256 coloane şi 65536 de rânduri. La intersecţia unei rând cu o coloană se află celula. Celula Excel este principala unitate de memorare a datelor. Celula curentă este celula activă în care se află poziţionat pointerul de mouse la un moment dat. Ea este afişată pe ecran ca un dreptunghi cu marginile îngroşate. O celulă poate fi referită printr-o adresă de celulă (referinţă de celulă). Referinţa de celulă este o combinaţie dintre o literă (reprezentând coloana) şi un număr (reprezentând rândul). De exemplu adresa de celulă B4 (coloana B şi rândul 4).

Figura 2.8.

Un fişier creat în Excel poartă numele de registru de calcul (WorkBook) şi este salvat cu extensia .XLS. Fişierul Excel poate conţine până la 256 foi de calcul, identificate prin

31

Celula

Celula curentă

nume (etichete). Numărul implicit de foi de calcul afişat la deschiderea unui registru de calcul este 3. Acest număr poate fi setat de utilizator (vezi paragraful 2.2.1.4.).

C) Bara de stare se află situată la limita inferioară a ferestrei Excel. Ea conţine indicatori de stare care precizează modul curent de lucru şi starea în care se află aplicaţia Excel la un moment dat. Cele mai frecvente valori ale indicatorilor de stare sunt:

Ready Excel aşteaptă o intrare într-o celulă sau o comandă.Edit Conţinutul unei celule este corectat.Preview – Se execută o operaţie de previzualizare înaintea imprimării.Num – A fost acţionată tasta Num Lock.Caps – A fost acţionată tasta Caps Lock.Error – Excel semnalează o eroare.

32

2.1.3. Deschiderea registrului (registrelor de calcul)

Pentru deschiderea unui registru de calcul (fişier) existent, se poate alege una dintre următoarele variante:

1. Se activează meniul Fileşi se alege comanda Open, sau se apasă simultan tastele Ctrl+O. De asemenea, se poate executa clic cu mouse-ul pe butonul Open corespunzător, prezent pe bara de instrumente Standard. În ecran va fi afişată fereastra de dialog corespunzătoare, în care se va specifica locaţia (calea) ce conţine fişierul (registrul) care va fi deschis. Pentru deschiderea efectivă a fişierului se selectează fişierul dorit şi se execută dublu clic pe numele lui sau se selectează fişierul dorit şi seexecută clic pe butonul Open prezent în colţul dreapta jos al ferestrei de dialog.

Figura 2.9.

1. Atunci când se activează meniul File, în fereastra verticală sunt afişate în ordinea folosirii ultimele fişiere accesate. Se va deschide fişierului dorit în urma execuţiei unui clic pe numele acestuia.

3. În meniul Start, din lista documentelor recent create, se alege fişierul dorit.

4. Dacă este deschisă aplicaţia Explorer, se selectează locaţia dorită şi apoi se execută dublu clic pe numele fişierului.

33

Fişierul selectat

Butonul Open

Pentru deschiderea mai multor registre de calcul se poate folosi una din metodele precizate mai sus. Pe ecran fişierele vor fi suprapuse. Prezenţa lor este semnalată în Taskbar (prezentă în partea de jos a ferestrei Excel) sau în opţiune Window prezentă în bara de meniu.

2.1.4. Crearea unui nou registru de calcul si salvarea acestuia

Un registru de calcul (workbook) este un fişier proiectat pentru stocarea şi organizarea unor foi de calcul (worksheet), în care sunt păstrate efectiv datele şi se efectuează calcule.

Pentru crearea unui registru de calcul, se poate alege una dintre următoarele variante:1. Se activează meniul File şi se alege comanda New, sau se apasă simultan tastele

Ctrl+N.1. Se poate executa clic cu mouse-ul pe butonul New corespunzător prezent pe bara

de instrumente Standard. 3. Dacă aplicaţia Explorer este deschisă, se selectează locaţia (directorul) în care va fi

salvat registrul de calcul şi apoi se execută clic pe butonul dreapta mouse. Din meniul contextual afişat, se alege comanda New Excel Worksheet.

Pentru salvarea unui registru de calcul existent, pe harddisk sau dischetă se activează meniul File şi se alege comanda Save As. În ecran va fi afişată fereastra Save As în care se va transmite locaţia (pe harddisk sau dischetă) în care va fi salvat registrul de calcul respectiv.

34

Locaţia în care va fi salvat registrul de calcul

Figura 2.10.

Pentru salvarea unui registru de calcul existent sub alt nume, în alt forma şi în alt loc se activează meniul File şi se alege comanda Save As. În ecran se va afişa fereastra Save As corespunzătoare, în care se vor transmite: calea unde va fi salvat registrul de calcul (Save in:), noul nume (File name) şi tipul dorit (Save as type).

35

Calea unde va fi salvat registrul de calcul

Numele registrului de calcul Tipul registrului de calcul

Figura 2.11.

Registrul de calcul poate fi salvat şi într-un format specific paginilor Web, cunoscut sub denumirea de HTML (Hypertext Markup Language).

Pentru realizarea acestei operaţii se alege una dintre următoarele variante:1. Se activează meniul File şi se alege comanda Save As. În fereastra Save As

corespunzătoare, se va alege tipul Web page (*.htm; *.html).1. Se activează meniul File şi se alege comanda Save as Web Page.

2.1.5. Închiderea registrului de calcul şi a aplicaţiei Excel

Pentru închiderea unui registru de calcul, fără închiderea aplicaţiei Excel, se activează meniul File şi se alege comanda Close, sau se execută clic pe butonul de închidere prezent în colţul dreapta sus al ferestrei de aplicaţie (Figura 2.11.).

36

Noul nume Tipul registrului de calcul

Figura 2.11.

Pentru închiderea aplicaţiei Excel se activează meniul File şi se alege comanda Exit, sau se execută clic pe butonul de închidere prezent în colţul dreapta sus al ferestrei Excel.

2.1.6. Folosirea funcţiei Help

Informaţiile ajutătoare se pot obţine folosind Office Assistant. Dacă ajutorul nu este prezent în ecran, el se va activa din meniul Help şi comanda Show the Office Assistant, sau din butonul Help prezent în bara de instrumente Standard. În ambele situaţii în ecran apare un asistent sub forma unei imagini animate. Dacă se acţionează clic cu mouse-ul pe această imagine, ea devine activă. În câmpul Type your question here se formulează întrebarea (vezi Functions), apoi se caută executând clic pebutonul Search. Fereastra Help apare în partea dreaptă a ecranului, astfel că se pot citi indicaţiile precizate.

37

Figura 2.13. Figura 2.14.

Asistentul se mai poate activa şi dacă se apasă tasta cheie funcţională F1. Pentru închiderea asistentului, se va executa clic cu butonul dreapta mouse pe imagine şi din meniul contaxtual se alege comanda Hide.

2.2. Personalizarea /modificarea setărilor de bază

2.2.1. Schimbarea modului de vizualizare a foii de calcul şi a dimensiunii de vizualizare a paginii pe ecran

Pentru schimbarea modului de vizualizare a foii de calcul se activează meniul Tools şi se alege comanda Options. În ecran se deschide fereastra de dialog Options şi se execută clic pe butonul View. Se pot modifica opţiuni implicite ale aplicaţiei Excel, ca de exemplu: afişarea barei de formule, a barei de stare, afişarea liniilor de grid etc. Opţiunile implicite sunt precedate de o casetă de validare care conţine o bifă. Printr-un simplu clic de mouse pe caseta de validare corespunzătoare unei opţiuni, aceasta se anulează sau se activează. De exemplu, pentru anularea afişării în ecran a barei de formule, se acţionează clic pe caseta de validare care precede opţiunea Formula Bar.

38

Figura 2.15.

Pentru schimbarea dimensiunii de vizualizare a paginii pe ecran se activează meniul View şi se alege comanda Zoom, sau se execută clic pe butonul Zoom prezent în bara de instrumente Standard. În ecran se deschide caseta de comandă Zoom din care se va alege dimensiunea dorită

Figura 2.16.

39

40

2.2.2. Modificarea afişării barelor de instrumente

Afişarea /anularea pe /de pe ecran a barelor de instrumente.Pentru realizarea acestei operaţii, se activează meniul View şi se alege comanda

Toolbars. Se deschide fereastra care conţine denumirea barelor de instrumente. Toate barele active sunt marcate cu o bifă (Figura 2.16). Pentru afişarea/anularea anumitor bare cu instrumente, se execută clic cu mouse-ul pe numele acestora. Nu se recomandă afişarea unui număr mare de bare de instrumente, deoarece se micşorează spaţiul alocat lucrului efectiv.

Figura 2.17.

Personalizarea /modificarea barelor de instrumente.

Pentru realizarea acestei operaţii, se activează meniul View şi se alege comanda Toolbars. În ecran este afişată fereastra care conţine denumirea barelor cu instrumente şi se execută clic pe comanda Customize. Î n caseta de dialog Customize se execută clic pe butonul Toolbars, pentru a se alege bara de instrumente care va fi personalizată. S-a ales, de exemplu, bara de instrumente Standard.

41

Figura 2.18.

Se execută clic pe butonul Commands şi se va afişa lista cu instrumentele de lucru care vor fi adăugate în bara aleasă. Se selectează instrumentul dorit executând clic pe numele lui şi se trage apoi cu mouse-ul în/din bara de instrumente.

42

Figura 2.19.

2.2.3. Modificarea unor opţiuni implicite ale aplicaţiei Excel (de exemplu, numărului de foi de calcul din registrul curent)

Pentru realizarea acestei operaţii se activează meniul Tools şi se alege comanda Options. Se va deschide fereastra de dialog Options. Se activează butonul General şi apoi în opţiunea Sheets in new workbook (Foi într-un registru de calcul nou) se precizează numărul foilor de calcul. În figura de mai jos s-au ales patru foi de calcul.

Figura 2.20.

Se închide registrul de calcul curent prin comenzile File, Close. Se deschide un registru de calcul nou prin comenzile File, New. Acesta va conţine patru foi de calcul.

43

2.3. Operaţii de bază

2.3.1. Introducerea datelor în foaia de calcul

Introducerea valorilor numerice în foaia de calcul.Valorile numerice sunt combinaţii de cifre de la 0 la 9 şi caractere specifice +

(adunare) - (minus) , (virgula) . (punct) % (procent) $ (dolar) / (fracţie) E (exponent). O valoare numerică poate fi un număr întreg (230), un număr zecimal (340.75), o fracţie întreagă (3/4) sau un număr în notaţie ştiinţifică (3.08E+10).

Pentru introducerea valorilor numerice într-o celulă, se face poziţionarea pe celula respectivă cu ajutorul mouse-ului sau al tastelor săgeţi. Se tastează numărul dorit. Numărul apare afişat simultan în două locuri: în bara de formule (Formula bar) şi în celula curentă. Se apasă apoi tasta Enter, sau clic pe butonul Enter prezent în bara de formule. Valorile numerice se vor alinia în mod implicit în partea dreaptă a celulei.

Figura 2.21.

Dacă se doreşte eliminarea numărului afişat în bara de formule se execută clic pe

butonul Cancel , sau se apasă tasta BackSpace. Dacă numărul nu încape în celulă, Excel redimensionează în mod automat celula respectivă sau va folosi notaţia ştiinţifică, afişând mai puţine zecimale. În situaţia în care Excel afişează într-o celulă numărul cu notaţia ştiinţifică sau plasează un şir de diez (######), trebuie redimensionată lăţimea

44

Se introduce numărul 3400 în celula de adresă C3

Bara de formule

Butonul EnterButonul Cancel

coloanei respective (vezi subcap. 2.3.5. Modificarea lăţimii coloanei şi înălţimii rândului).

Excel înregistrează întotdeauna intern numărul scris, indiferent de ceea ce afişează în celulă. Dacă celula este activă, se poate vedea valoare subadiacentă afişată pe bara de formule.

45

Figura 2.21.

Introducerea valorilor de text (etichete) în foaia de calcul

O valoare de text (o etichetă) poate fi formată din orice combinaţie de caractere alfanumerice, inclusiv numere şi simboluri existente pe tastatură. Pentru a introduce o valoare de text într-o celulă a foii de calcul curente, se face poziţionarea pe celula respectivă cu ajutorul mouse-ului sau al tastelor săgeţi. Se tastează o valoare de text. Textul apare afişat simultan în două locuri: în bara de formule (Formula bar) şi în celula

curentă. Se apasă apoi tasta Enter, sau clic pe butonul Enter prezent în bara de formule. Valorile de text se vor alinia în mod implicit în partea stângă a celulei.

46

Notaţia ştiinţifică

Valoarea subadiacentă

Sir de semne diez

Figura 2.23.

Dacă în celulele adiacente nu apare nici o informaţie, Excel permite textelor mai lungi să fie suprapuse peste celulele din dreapta. Dacă celulele adiacente conţin informaţie, textul mai lung este trunchiat. Însă, la fel ca în cazul valorilor numerice, Excel înregistrează corect valoarea de text şi este afişată pe bara de formule când celula este activă.

Figura 2.24.

Dacă se introduce o valoare numerică, o dată calendaristică sau oră, care trebuie înregistrate ca text, vor fi precedate de apostrof (‘)

Introducerea comentariilor într-o celulă Pentru a introduce comentarii într-o celulă se face poziţionarea pe celula respectivă cu

ajutorul mouse-ului sau al tastelor săgeţi. Se activează meniul Insert şi se alege comanda Comment. Se scrie un mesaj sub numele afişat (Figura 2.24) şi apoi se execută clic pe orice celulă pentru a închide operaţia. Celula care conţine un comentariu va avea un triunghi roşu în colţul dreapta sus.

Figura 2.25.

47

Text suprapus peste celulele goale

Text trunchiat

Text alineat implicit la stânga

Pentru vizualizarea tuturor comentariilor din foaia de calcul, se alege comanda Comments din meniul View.

Introducerea de formule simple în foaia de calcul Una din funcţiile importante ale programului Excel este capacitatea de a calcula

valori cu ajutorul formulelor (ecuaţiilor). O formulă este o ecuaţie care calculează o nouă valoare folosind nişte valori. Formulele conţin una sau mai multe adrese de celule, numere, operatori matematici. Operatorii matematici utilizaţi în formule sunt: adunare (+), scădere (-), înmulţire (*), împărţire (/), ridicare la putere (^) şi parantezele rotunde ( ) care schimbă ordinea de evaluare. Toate formulele încep cu semnul egal (=). Semnul egal indică începutul unei operaţii matematice şi îi arată programului Excel că trebuie să înregistreze ecuaţia care urmează după formulă. De exemplu : =A1+A2-A3; =A5/10*2 ; =30+75-20.

Pentru a introduce o formulă simplă într-o celulă, se utilizează unul dintre urătoarele moduri:

1. Introducerea formulei folosind tastatura. Pentru introducerea formulei folosind tastatura se face poziţionarea pe celula

respectivă cu ajutorul mouse-ului sau al tastelor săgeţi. Se tastează formula, care începe obligatoriu cu semnul egal (=). Se apasă apoi tasta Enter, sau se execută clic pe butonul

Enter prezent în bara de formule.

Figura 2.26.

1. Introducerea formulei folosind mouse-ul:Pentru introducerea formulei folosind mouse-ul se face poziţionarea pe celula

respectivă (vezi E3), cu ajutorul mouse-ului sau al tastelor săgeţi. Se tastează semnul egal (=) pentru a începe formula. Se execută clic pe prima celulă care va fi introdusă în formulă (vezi B3), apoi se introduce operatorul aritmetic (vezi +). Când se execută clic pe celulă, ea va fi înconjurată de un chenar pulsant, iar adresa (referinţa) celulei apare în bara de formule. Se repetă procedura şi pentru celelalte celule referite în formulă apoi se apasă tasta Enter sau se execută clic pe butonul Enter din bara de formule.

48

Referinţa celulei în bara de formule

Figura 2.27.

Dacă formula a fost introdusă corect, în celula curentă se va afişa rezultatul formulei, iar în bara de formule va fi afişată formula.

49

Chenar pulsant

Figura 2.28.

Dacă formula generează ca rezultat mesajul Error in Formula, înseamnă a fost folosit un operator necunoscut sau s-a scris greşit formula. Dacă formula nu începe cu semnul egal (= ), Excel va interpreta ecuaţia ca valoare de text.

Utilizarea funcţiilor Undo şi Redo

Funcţia Undo realizează anularea ultimei operaţii efectuate. Pentru activarea acestei funcţii se alege comanda Undo din meniul Edit, sau se execută clic pe butonul

corespunzător din bara de instrumente Standard. Funcţia Undo mai poate fi activată şi prin apăsarea simultană a tastelor Ctrl+Z.

Funcţia Redo realizează refacerea ultimei operaţii anulate. Pentru activarea acestei funcţii se alege comanda Redo din meniul Edit, sau se execută clic pe butonul

corespunzător din bara de instrumente Standard. Funcţia Redo mai poate fi activată şi prin apăsarea simultană a tastelor Ctrl+Y.

2.3.2. Selectarea datelor

a) Selectarea unei celule, sau a unui grup de celule adiacente sau neadiacente.Selectarea unei celule se realizează în mai multe moduri: Prin folosirea mouse-ului executând clic pe celula dorită. Prin utilizarea tastelor săgeţi. Prin utilizarea comenzii Go to… din meniul Edit. Dacă se activează comanda Go

To…, în ecran se deschide fereastra GoTo. În caseta Reference se tastează adresa (referinţa) celulei dorite şi apoi se execută clic pe butonul OK.

50

Formula

Rezultatul formulei

Figura 2.29.

b) Selectarea unui grup de celule adiacente sau neadiacente.Selectarea unui grup de celule (numit şi domeniu) se realizează în mai multe moduri: Selectarea unui grup de celule cu ajutorul mouse-ului. Pentru aceasta, se plasează indicatorul de mouse pe prima celulă din grup. Se ţine

apăsat butonul stânga mouse şi se trage (glisează) cu mouse-ul peste celelalte celule din grup. Dacă se doreşte selectarea unor grupuri de celule neadiacente, se ţine apăsată tasta Ctrl. Când s-a terminat selecţia, se eliberează butonul mouse.

Figura 2.30. Selectarea unui grup de celule cu ajutorul tastaturii. Pentru aceasta, cu ajutorul tastelor săgeţi, se va intra în prima celulă din grup. Se ţine

apăsată tasta Shift, apoi se apasă tasta cu săgeata corespunzătoare pentru a selecta celelalte celule din grup. Pentru a selecta şi grupuri de celule neadiacente se apasă simultan tastele Shift+F8. Pe bara de stare apare butonul ADD, indicând faptul că se poate selecta un alt grup. La sfârşit se apasă din nou tastele Shift+F8.

51

Au fost selectate grupuri de celule

neadiacente

Figura 2.31.

c) Selectarea unui rând sau a unei coloane.Pentru a selecta un rând sau o coloană (în întregime) se execută clic cu butonul stânga

mouse pe numărul rândului, sau litera coloanei. Dacă se doreşte selectarea mai multor rânduri sau coloane adiacente, se ţine apăsat butonul stânga mouse şi se trage peste restul domeniului. Dacă se doreşte selectarea mai multor rânduri sau coloane neadiacente, se ţine apăsată tasta Ctrl.

52

Au fost selectate

grupuri de celule

neadiacente

Butonul ADD pe bara de stare

Figura 2.32.

d) Selectarea foilor de calcul.Pentru a selecta întreaga foaie de calcul se execută clic pe butonul de selecţie totală

aflat în partea stângă sus a foii de calcul, la intersecţia rândurilor cu coloanele.Pentru selectarea mai multor foi de calcul se selectează prima foaie de calcul

executând clic cu mouse-ul pe eticheta ei. Se ţine apăsată tasta Ctrl şi se execută clic pe eticheta altei foi de calcul.

Figura 2.33.

Pentru selectarea tuturor foilor de calcul din registrul de lucru curent se plasează pointerul de mouse pe eticheta primei foi de calcul. Se execută clic cu butonul dreapta mouse şi din meniul contextual afişat, se alege comanda Select All Sheets.

53

Figura 1.34.

2.3.3. Copiere, Mutare, Ştergere

a) Copierea conţinutului unor celule în cadrul foii curente, în altă foaie sau în alt registru de calcul.

Copierea şi mutarea conţinutului unor celule este posibilă datorită existenţei Clipboard-ului. Clipboardul este o memorie temporară folosită la păstrarea pe termen scurt a textului sau imaginilor.

Operaţia de copiere se poate realiza în mai multe moduri: Copierea conţinutului unor celule folosind comenzile Copy şi Paste.Pentru realizarea acestei operaţii se selectează celulele al căror conţinut va fi copiat.

Se activează meniul Edit şi apoi comanda Copy. Celulele vor fi înconjurate de un dreptunghi punctat care pulsează.

Figura 2.35.

Se face poziţionarea (se execută clic) pe celula din colţul stânga sus al domeniului în care se face copierea. Dacă copierea se face în altă foaie de calcul se va face activarea ei executând clic pe eticheta corespunzătoare din zona de etichete (vezi Sheet2), şi apoi se face poziţionarea. Dacă copierea se face în alt registru de calcul se va face deschiderea acestuia, şi apoi poziţionarea. Se activează apoi meniul Edit şi comanda Paste.

54

Figura 2.36.

Comanda Paste Special oferă posibilitatea de a stabili cum anume va fi inserat conţinutul Clipboard-ului. Se poate alege una dintre opţiunile: All (totul), Formulas (formule), Values (valori), Formats (formate), Comments (comentarii).

Copierea conţinutului unor celule folosind butoanele Copy şi Paste din bara de instrumente Standard.

Pentru realizarea acestei operaţii se selectează celulele al căror conţinut va fi copiat.

Se execută clic pe butonul Copy . Celulele vor fi înconjurate de un dreptunghi punctat care pulsează. Se face poziţionarea (se execută clic) pe celula din colţul stânga sus al domeniului în care se face copierea. Dacă copierea se face în altă foaie de calcul, se va face activarea ei acţionând clic pe eticheta corespunzătoare din zona de etichete (vezi Sheet2) şi apoi se face poziţionarea. Dacă copierea se face în alt registru de calcul se va

face deschiderea acestuia, şi apoi poziţionarea. Se execută clic pe butonul Paste .

Copierea conţinutului unor celule folosind combinaţii de taste.Pentru realizarea acestei operaţii se selectează celulele al căror conţinut va fi copiat.

Se acţionează simultan combinaţia de taste Ctrl+C. Celulele vor fi înconjurate de un dreptunghi punctat care pulsează. Se face poziţionarea (se execută clic) pe celula din colţul stânga sus al domeniului în care se face copierea. Dacă copierea se face în altă foaie de calcul, se va face activarea ei acţionând clic pe eticheta corespunzătoare din zona de etichete (vezi Sheet2) şi apoi se face poziţionarea. Dacă copierea se face în alt registru de calcul, se va face deschiderea acestuia şi apoi poziţionarea Se apasă apoi simultan combinaţia de taste Ctrl+V.

b) Mutarea conţinutului unor celule în cadrul foii curente, în altă foaie sau în alt registru de calcul.

Operaţia de mutare se poate realiza în mai multe moduri: Mutarea conţinutului unor celule folosind comenzile Cut şi Paste. Pentru realizarea acestei operaţii se selectează celulele al căror conţinut va fi mutat.

Se activează meniul Edit şi apoi comanda Cut. Celulele vor fi înconjurate de un dreptunghi punctat care pulsează.

55

Figura 2.37.

Se face poziţionarea (clic cu butonul stânga mouse) pe celula din colţul stânga sus al domeniului în care se face mutarea. Dacă mutarea se face în altă foaie de calcul, se va face activarea ei acţionând clic pe eticheta corespunzătoare din zona de etichete (vezi Sheet2) şi apoi se face poziţionarea. Dacă mutarea se face în alt registru de calcul, se va face deschiderea acestuia şi apoi poziţionarea. Se activează opţiunea Edit şi apoi comanda Paste.

Figura 2.38.

Mutarea conţinutului unor celule folosind butoanele Cut şi Paste din bara de instrumente Standard.

Pentru realizarea acestei operaţii se selectează celulele al căror conţinut va fi mutat.

Se execută clic pe butonul Cut . Celulele vor fi înconjurate de un dreptunghi punctat care pulsează. Se face poziţionarea (se execută clic) pe celula din colţul stânga sus al domeniului în care se face mutarea. Dacă mutarease face în altă foaie de calcul, se va face activarea ei acţionând clic pe eticheta corespunzătoare din zona de etichete (vezi Sheet2)

56

şi apoi se face poziţionarea. Dacă mutarea se face în alt registru de calcul, se face

deschiderea acestuia şi apoi poziţionarea. Se execută clic pe butonul Paste .

57

Mutarea conţinutului unor celule folosind combinaţii de taste.Pentru realizarea acestei operaţii se selectează celulele al căror conţinut va fi mutat.

Se acţionează simultan combinaţia de taste Ctrl+X. Celulele vor fi înconjurate de un dreptunghi punctat care pulsează. Se face poziţionarea (se execută clic) pe celula din colţul stânga sus al domeniului în care se face mutarea. Dacă mutarea se face în altă foaie de calcul, se va face activarea ei acţionând clic pe eticheta corespunzătoare din zona de etichete (vezi Sheet2), şi apoi se face poziţionarea. Dacă mutarea se face în alt registru de calcul ,se face deschiderea acestuia şi apoi poziţionarea. Se apasă simultan combinaţia de taste Ctrl+V.

c) Ştergerea conţinutului celulelor pentru o selecţie de celule dată.Operaţia de ştergere se poate realiza în mai multe moduri: Ştergerea conţinutului celulelor folosind comanda Clear Pentru realizarea acestei operaţii se selectează celulele al căror conţinut va fi şters. Se

activează meniul Edit şi apoi comanda Clear. Din submeniul afişat se alege opţiunea de ştergere dorită (All, Formats, Contents, Comments). În exemplul prezentat, s-a ales opţiunea All, care şterge atât conţinutul cât şi formatele.

Figura 2.39.

Ştergerea conţinutului celulelor utilizând tasta Delete. Pentru realizarea acestei operaţii se selectează celulele al căror conţinut va fi şters. Se

acţionează tasta Delete. Se va şterge doar conţinutul celulelor. Ştergerea conţinutului celulelor utilizând comanda Delete. Pentru realizarea acestei operaţii se selectează celulele al căror conţinut va fi şters. Se

activează meniul Edit şi apoi comanda Delete. Se afişează caseta de dialog corespunzătoare (Figura 2.30) şi se alege modalitatea de ştergere dorită. Comanda Delete şterge atât conţinutul cât şi formatele celulelor referite.

58

Figura 2.40

2.3.4. Căutare şi înlocuire

a) Folosirea comenzii „Find“ (căutare) pentru un anume conţinut al unei celuleCăutarea rapidă a datelor în foaia de calcul se realizează cu ajutorul comenzii Find.

Pentru realizarea acestei operaţii se activează meniul Edit şi apoi comanda Find. În ecran se deschide fereastra Find. În câmpul Find what se va introduce valoarea care trebuie căutată. Se execută clic pe butonul Find Next. În mod implicit căutarea are loc în linie sau coloană, în întreaga foaie de calcul.

De fiecare dată, când a fost găsită valoarea respectivă, se întrerupe căutarea iar valoarea apare selectată. Se reia procesul de căutare acţionând din nou butonul Find Next.

Figura 2.41.

59

b) Folosirea comenzii „Replace“ (înlocuire) pentru un anume conţinut al unei celule.Înlocuirea rapidă a unor date cu alte date se realizează cu ajutorul comenzii Replace.

Pentru realizarea acestei operaţii se activează meniul Edit şi apoi comanda Replace. Se deschide fereastra Replace. În câmpul Find what se va introduce valoarea care trebuie căutată şi înlocuită, iar în câmpul Replace with se va introduce valoarea de înlocuire şi se va executa clic pe butonul Replace. După înlocuire se poate continua procesul de căutare şi înlocuire executând clic pe butonul Find Next. Dacă se doreşte înlocuirea peste tot, se acţionează butonul Replace All.

Figura 2.42.f

2.3.5. Rânduri şi coloane în foaia de calcul

a) Inserare de rânduri şi coloane în foaia de calcul.Pentru inserare de rânduri şi coloane în foaia de calcul, se alege una dintre variantele

următoare: Inserare de rânduri şi coloane folosind comenzi ale meniului Insert.Se selectează o celulă deasupra căreia se doreşte inserarea unui rând nou, sau la

stânga căreia se doreşte inserarea unei coloane noi. Se activează meniul Insert şi se alege comanda Rows pentru inserarea unei linii, sau se alege comanda Columns pentru inserarea unei coloane.

60

Figura 2.43.

Inserare de rânduri şi coloane folosind mouse-ul.Se selectează o celulă deasupra căreia se doreşte inserarea unui rând nou, sau la

stânga căreia se doreşte inserarea unei coloane noi. Se execută clic pe butonul dreapta mouse şi din meniul contextual se alege comanda Insert. Se afişează caseta de dialog Insert şi se alege opţiunea Entre row, pentru inserare linii, sau opţiunea Entre column, pentru inserare coloane.

Figura 2.44.

b) Modificarea lăţimii coloanei şi înălţimii rândului.Pentru modificarea lăţimii coloanei se alege una dintre variantele următoare:

61

Modificarea manuală a lăţimii coloanei.Se plasează pointerul de mouse pe latura din dreapta a capului de coloană, în aşa fel

încât să ia forma unui indicator de dimensionare cu săgeţi indicând spre dreapta şi spre stânga. Se trage indicatorul de dimensionare spre stânga sau spre dreapta, pentru a modifica lăţimea coloanei.

Modificarea lăţimii coloanei cu ajutorul comenzii Column Width.Se selectează o celulă din coloana de redimensionat. Se activează meniul Format şi se

alege comanda Column Width. În caseta de text Column Width se scrie noua dimensiune şi se execută clic pe butonul OK.


62

Pentru modificarea înălţimii rândului, se alege una dintre variantele următoare: Modificarea manuală a înălţimii rândului.Se plasează pointerul de mouse pe latura inferioară a capului de rând în aşa fel încât

să ia forma unui indicator de dimensionare cu săgeţi indicând în sus şi în jos. Se trage indicatorul de dimensionare în sus sau în jos, pentru a modifica înălţimea rândului.

Modificarea înălţimii rândului cu ajutorul comenzii Row Height.Se selectează o celulă din rândul de redimensionat. Se activează meniul Format şi

apoi comanda Row Height. În caseta de text Row Height, se scrie noua dimensiune şi se execută clic pe butonul OK.


Dacă se doreşte redimensionarea automată a rândurilor şi a coloanelor, se poate alege comanda AutoFit.

c) Ştergerea rândurilor şi coloanelor din foaia de calcul.Pentru ştergerea de rânduri şi coloane din foaia de calcul, se alege una dintre

variantele următoare: Ştergerea de rânduri şi coloane folosind comenzi ale meniului Edit.Se selectează o celulă din rândul sau coloana de şters. Se activează meniul Edit şi se

alege comanda Delete. Se afişează caseta de dialog Delete şi se alege opţiunea Entier row pentru ştergere linie, sau opţiunea Entier column pentru ştergere coloană.

63

Figura 2.49.

64

Ştergerea de rânduri şi coloane folosind mouse-ul.Se selectează o celulă din rândul sau coloana de şters. Se execută clic pe butonul

dreapta mouse şi din meniul contextual se alege comanda Delete. Se afişează caseta de dialog Delete şi se alege opţiunea Entre row pentru ştergere linie, sau opţiunea Entier column pentru ştergere coloană.

2.3.6. Sortarea datelor

a) Sortarea datelor după o singură coloană.Excel memorează datele în ordinea introducerii lor. În anumite situaţii se cere

ordonarea crescătoare sau descrescătoare a acestora, pe baza valorilor dintr-una sau mai multe coloane.

Pentru sortarea rapidă a unui tabel pe baza unei singure coloane, se execută clic pe capătul coloanei sau pe o celulă din coloana respectivă. În bara de instrumente Standard

se execută clic pe butonul Sort Ascending pentru sortare crescătoare, sau clic pe

butonul Sort Descending pentru sortare descrescătoare . În exemplul din Figura 2.50. tabelul este sortat crescător după coloana MEDIA OBTINUTA.

Figura 2.50.

b) Sortarea datelor după mai multe coloane.Pentru sortarea unui tabel pe baza a două sau trei coloane, se execută clic pe o celulă

din tabelul ce va fi sortat. Din meniul Data se alege comanda Sort. Excel va selecta întregul tabel şi va afişa caseta de dialog Sort. Se selectează din caseta cu listă derulantă Sort by câmpul principal pentru operaţia de sortare. Se alege apoi ordinea de sortare ascendentă sau descendentă. Se execută clic pe prima casetă cu listă derulantă Then by şi se alege a doua coloană pentru sortare. Se precizează apoi ordinea de sortare ascendentă sau descendentă. Se execută clic pe a doua casetă cu listă derulantă Then by şi se alege a treia coloană pentru sortare. Se precizează apoi ordinea de sortare ascendentă sau

65

descendentă. Se execută clic pe butonul OK pentru a efectua sortarea. În Figura 2.51. tabelul este sortat crescător după coloanele NR.GRUPA şi NOTA LA TEST şi descrescător după coloana MEDIA OBTINUTA.

Figura 2.51.

2.4. Formule şi funcţii

2.4.1. Formule aritmetice şi logice

Folosirea formulelor aritmetice şi logice de bază într-o foaie de calcul.Una dintre funcţiile importante Excel este capacitatea de a calcula valori cu ajutorul

formulelor şi funcţiilor. O formulă aritmetică este o expresie care poate să combine valori, referinţe de celule, nume de celule sau domenii (grup de celule) şi operatori matematici. Caracteristicile unei formule aritmetice sunt următoarele:

Începe cu semul egal (=). Dacă acesta este omis, Excel consideră formula ca fiind un text.

Foloseşte unul sau mai mulţi operatori aritmetici. În această situaţie, Excel respectă regulile obişnuite din algebră care devin reguli de executare a operaţiilor. Regulile de

66

executare impun ca primele să fie efectuate calcule exponenţiale, apoi înmulţirile şi împărţirile, iar la sfârşit adunările şi scăderile. Dacă într-o formulă sunt mai mulţi operatori de acelaşi tip, efectuarea calculelor se va face de la stânga la dreapta.

Poate să conţină referinţe de celule (de exemplu A2, B3, C7 etc.), deoarece Excel va citi conţinutul celulei respective ca şi cum ar fi introdus în formulă. Aşadar, formula = A2+B2-C2 indică programului Excel următorul lucru: citeşte conţinutul celulei A2, îl adaugă la conţinutul celulei B2, apoi scade conţinutul celulei C3. Avantajul oferit de prezenţa adreselor de celule în formule este acela că în momentul în care s-au modificat valorile existente în celule se va modifica şi rezultatul formulei.

Pentru a controla ordinea operaţiilor în formule, se folosesc parantezele rotunde ().

67

Construirea formulelor prin exemple:a) Adunarea numerelor.Se presupune că în foaia de calcul curentă (Sheet1) a fost creat tabelul următor:

Figura 2.51.

Să se calculeze cantitatea totală vândută din fiecare produs pe trimestrul I (Figura 2.53. eticheta „TOTAL“). Pentru exemplificare se va introduce formula cu ajutorul tastaturii. Pentru aceasta se selectează celula în care se înscrie cantitatea totală (Figura 2.53. celula E4). Se tastează formula = B4+C4+D4 şi se apasă tasta Enter sau se execută clic pe butonul Enter din bara de formule. Dacă formula a fost tastată corect, în celula E4 se afişează rezultatul, iar în bara de formule este afişată formula. Se repetă procedura pentru celelalte produse.

Figura 2.53.

Să presupunem că la tastarea formulei s-a omis semnul egal (=). În această situaţie, în celula E4 va fi afişată formula ca valoare de text.

68

Figura 2.54.

Deoarece în formulă s-au folosit referinţe de celule, dacă se modifică conţinutul celulei B4 (se va înlocui valoarea 3000 cu valoarea 4500) automat se va recalcula formula.

Figura 2.55.

b) Înmulţirea numerelor. Se presupune că în foaia de calcul curentă (Sheet1) a fost creat tabelul următor:

Figura 2.56

Să se calculeze valoarea fiecărui produs vândut pe trimestrul I (Figura 1.57. coloana „VALOARE“). Pentru exemplificare se va introduce formula cu ajutorul mouse-ului. Pentru aceasta se selectează celula în care se înscrie cantitatea totală (vezi celula D4) şi se tastează semnul egal (=). Se execută clic pe celula B4. Se tastează semnul înmulţire (*)

69

Noul rezultat

Conţinut celulă

modificat

şi apoi clic pe celula C4. Se apasă tasta Enter sau se execută clic pe butonul Enter din bara de formule. Se repetă procedura pentru celelalte produse.

Figura 2.57.

70

Editarea (corectarea) unei formule.

Dacă o formulă a fost introdusă greşit, ea poate fi corectată. Pentru aceasta se selectează celula care conţine formula şi se apasă tasta cheie funcţională F2 sau se execuă clic pe butonul Edit formula din bara de formule. Formula va fi afişată în bara de formule, se va corecta şi apoi se apasă tasta Enter sau se execută clic pe butonul Enter din bara de formule.

Să presupunem că în exemplul din următoare s-a tastat din greşeală operatorul adunare (+), în locul celui de înmulţire (*). Pentru corecţie se va edita formula.

Figura 2.58.

În urma editării, rezultatul va fi cel dorit.

Folosirea instrumentului de „AutoFill“ (completare automată) pentru a copia sau incrementa serii de date.

Cea mai simplă metodă de introducere a unor date care se repetă sau formează o serie

aritmetică constă în utilizarea funcţiei AutoFill. Această funcţie poate fi executată foarte uşor cu ajutorul mouse-ului sau prin comenzi de umplere din meniul Edit.

Funcţia AutoFill realizată cu ajutorul mouse-ului.Se alege una dintre variantele următoare:a) Pentru a repeta o valoare se introduce textul sau numărul în prima celulă şi se

execută clic pe marcajul de umplere. Marcajul de umplere se găseşte în colţul dreapta jos al celulei selectate şi are forma unui semn plus (+). Cu această formă a pointerului de mouse, se trage („drag and drop“) peste toate celulele în care se doreşte copierea. În felul acesta se obţine o listă cu noi valori.

71


b) Pentru a crea un şir simplu de numere se introduce numărul de „start“ în prima celulă şi se execută clic pe marcajul de umplere. Se ţine apăsată tasta Ctrl în timp ce se trage marcajul de umplere. Se generează o listă care începe cu numărul iniţial şi în care celelalte numere sunt incrementate cu valoarea 1.


c) Pentru a crea o listă de luni sau zile se introduce prima valoare din listă (poate fi şi în forma prescurtată, vezi ian) şi se trage marcajul de umplere.

Figura 2.63.

72

d) Pentru a extinde o listă de date calendaristice se introduce data calendaristică, în orice format, în celula dorită şi se trage marcajul de umplere.


73

Folosirea comenzilor de umplere.Pentru a realiza operaţii simple de copiere se poate folosi o colecţie de comenzi de

umplere ale meniului Edit. Aceste comenzi permit copierea conţinutului unei celule într-un grup de celule adiacente selectate. Pentru realizarea acestei operaţii se plasează pointerul de mouse pe celula al cărei conţinut va fi copiat, apoi se trage cu mouse-ul peste celulele care vor fi umplute. Se activează meniul Edit şi se alege comanda Fill. Din submeniul afişat, se alege direcţia de umplere.

Figura 2.66.

Crearea unei serii de date.Dacă se doreşte crearea unei serii personalizate se plasează pointerul de mouse pe

celula care conţine valoarea de start şi se trage cu mouse-ul peste celulele care vor fi umplute. Se activează meniul Edit şi se alege comanda Fill. Din submeniul afişat, se comanda Fill Series. Pe ecran va fi afişată caseta de dialog corespunzătoare, care permite transmiterea tipului de valori şi a tipului de dată. Se pot transmite pasul (Step value) şi valoarea de oprire (Stop value) a generării seriei. În exemplul de mai jos, s-a creat o serie lineară cu pasul valoarea 5.

74

Figura 2.67. Figura 2.68.Înţelegerea şi folosirea referinţei relative a celulei în formule sau funcţii

Referinţele de celule sunt utilizate în formule şi funcţii şi indică poziţia celulei al cărei conţinut este preluat în formula/funcţia respectivă. O referinţă identifică şi un grup de celule adiacente (alăturate) numit domeniu (range). Referinţa (adresa) domeniului este dată de adresa celulei din colţul stânga sus urmată de ( : ) şi adresa celulei din colţul dreapta jos. De exemplu D2:E5, sau B3 :E10.

Figura 2.69.

În construirea formulelor, Excel foloseşte mai multe tipuri de referinţe: relative (implicită), absolute şi referinţe cu ajutorul numelor sau etichetelor. Cu ajutorul referinţelor se pot utiliza date existente în diferite părţi ale foii de calcul, sau se poate utiliza rezultatul unei formule în altă formulă. De asemenea, se pot accesa date existente pe altă foaie de calcul, sau date din alt registru de calcul.

75

celulă

domeniu

Referinţa relativă este referinţa implicită care se modifică prin operaţia de copiere (de exemplu A2, D5, E7 etc.). Atunci când se copiază o formulă care conţine referinţe de celule, Excel modifică formula în mod automat şi anume:

Dacă se efectuează copierea formulei pe coloană, se va modifica automat numărul rândului. De exemplu, formula =B4+C4+D4 memorată în celula E4, prin copierea în celula E5 se modifică automat în formula = B5+C5+D5.

Figura 2.70.

Dacă se realizează copierea formulei pe un rând se va modifica automat numărul coloanei. De exemplu, formula =B4+C4+D4 memorată în celula E4, prin copierea în celula F4 se modifică automat în formula = C4+D4+E4.

Figura 2.71.

Înţelegerea şi folosirea referinţei absolute a celulei în formule sau funcţii

Referinţa absolută nu îşi schimbă coordonatele prin operaţia de copiere. Ea referă întotdeauna aceeaşi celulă. Pentru a transforma o adresă relativă în adresă absolută se va pune simbolul dolar ($) în faţa rândului şi coloanei care trebuie să rămână constante. Pentru transformarea rapidă a unei referinţe relative în referinţă absolută se acţionează dublu clic pe celula a cărei referinţă se va absolutiza. Se plasează poinerul de mouse în faţa literei coloanei şi se acţionează tasta cheie funcţională F4.

76

Figura 2.72.

Exemplul din figura următoare prezintă copierea formulei din celula E4 în celulele F4 şi F6. Deoarece în formulă s-au folosit adrese absolute, rezultatul formulei nu se schimbă.

Figura 2.73

77

Referinţa prin nume sau etichetă de domeniu (grup de celule adiacente).

Pentru a crea un nume de domeniu se selectează domeniul căruia i se va atribui un nume. Se activează meniul Insert, se alege comanda Name şi apoi Define. În ecran este afişată caseta Define Name şi în zona Names in workbook se introduce numele domeniului şi apoi se execută clic pe butonul Add. Numele domeniului nu trebuie să conţină spaţii sau caractere speciale.

Figura 2.74.

2.4.2. Lucrul cu funcţii

Folosirea funcţiei „SUM“.Pentru a efectua într-o foaie de calcul mai multe operaţii de prelucrare cu numere şi

text, Excel permite folosirea funcţiilor. Funcţiile sunt formule gata elaborate, care execută o serie de operaţii cu o gamă de valori specificate şi generează o singură valoare. Excel conţine o colecţie de peste 200 de funcţii, grupate pe categorii (vezi matematice, statistice, financiare etc.). Fiecare funcţie este introdusă în foaia de calcul folosind o anumită sintaxă, adică o anumită structură, pentru ca Excel să poată calcula corect rezultatul. O funcţie conţine următoarele trei elemente:

a) Semnul egal (=) specificând o formulă.b) Numele funcţiei care poate fi introdus în întregime sau abreviat, cu litere mari, mici

sau combinate (de exemplu SUM, Average, MAX etc.).c) Lista de argumente specificată între paranteze rotunde ( ), iar argumentele sunt

separate prin virgula (,). Argumentele unei funcţii pot fi: valori, referinţe de celule, referinţe de domenii, nume de domenii sau chiar alte funcţii. Numărul maxim de argumente într-o funcţie este 30.

Funcţia SUM, este cea mai utilizată funcţie din colecţia Excel. Ea calculează total pentru un grup de celule. Deoarece este folosită foarte des, pe bara de instrumente

Standard apare butonul AutoSum .

78

Pentru a calcula totalul unei linii sau coloane de numere folosind funcţia SUM, se execută clic cu mouse-ul pe celula în care se va introduce funcţia SUM (de regulă se selectează celula din dreapta sau de sub ultimul număr din linia, respectiv coloana de sumat (în exemplul din Figura 2.75. s-a selectat celula E4). Se execută clic pe butonul

AutoSum . Excel introduce funcţia SUM pe bara de formule şi va selecta în mod automat un grup de celule alăturare ca argumente pentru funcţie. Se va apăsa tasta Enter sau butonul Enter de pe bara de formule.

Figura 2.75.

Folosirea funcţiei „AVERAGEe“ (media aritmetică)

Pentru introducerea funcţiilor in foaia de calcul, Excel oferă comanda specială Function din meniul Insert. Această comandă deschide caseta Paste Function din care se vor alege categoria şi funcţia dorită. Dacă s-a ales funcţia dorită, se deschide caseta pentru introducerea argumentelor funcţiei alese. Pentru exemplificare vom folosi funcţia statistică AVERAGE care calculează valoarea medie a unor numere (Figura 2.78. coloana „MEDIA OBTINUTĂ“). Pentru aceasta se selectează celula în care se va afişa rezultatul funcţiei (s-a selectat celula E4). Se activează meniul Insert şi se alege comanda Function. Din fereastra Paste Function se aleg categoria şi funcţia (vezi categoria Statistical şi funcţia AVERAGE ) şi se execută clic pe butonul OK.

79

Figura 2.76.

Se va afişa caseta de dialog prezentată mai jos în care se transmit argumentele (în exemplul din figura următoare s-a ales ca argument adresa domeniului C4:D4) şi se execută apoi clic butonul OK.

Figura 2.77.

Argumentele funcţiei se pot transmite şi prin selecţie. Pentru aceasta se execută clic pe butonul Collapse Dialog, butonul cu săgeată mică roşie din dreapta casetei de text Number1. Caseta de dialog va fi micşorată şi este vizibilă caseta de text în care se introduce selecţia. Se selectează celulele care conţin datele pentru calculul mediei aritmetice, se eliberează butonul mouse şi se apasă tasta Enter. Caseta de dialog îşi va recăpăta dimensiunea iniţială, iar grupul de celule selectat va fi afişat în caseta de dialog.

80

Figura 2.78.

Fereastra de dialog Paste Function poate fi activată şi executând clic pe butonul

corespunzător de pe bara de instrumente Standard.

Recunoaşterea mesajelor standard de eroare asociate formulelor

Dacă Excel nu ştie cum să trateze anumite formule sau funcţii inserate în foaia de calcul, afişează în celulele corespunzătoare mesaje de eroare. Mesajele de eroare sunt precedate de simbolul diez (#) şi sunt urmate de semnul exclamării (!).

Cele mai obişnuite mesaje de eroare sunt următoarele:#DIV/0 ! Mesajul de eroare apare când s-a efectuat o împărţire la zero.#N/A! Mesajul de eroare apare când răspunsul nu poate fi dat, pentru că lipseşte o informaţie.#NAME! Mesajul de eroare apare când Excel nu recunoaşte un nume de domeniu declarat cu ajutorul comenzii Define existentă în meniul Insert-Name#NULL! Mesajul de eroare apare când s-a introdus o referinţă de celulă pe care Excel nu o înţelege.#NUM! Mesajul de eroare apare atunci când într-o anumită formulă există probleme cu anumite numere, în sensul că nu se încadrează în domeniul corespunzător.#REF! Mesajul de eroare apare atunci când într-o formulă sau funcţie se foloseşte o celulă, care în prealabil a fost ştearsă.#VALUE! Mesajul de eroare apare când se folosesc în formule operatori sau date necorespunzătoare.

2.5. Formatarea unei foi de calcul 2.5.1. Formatarea celulelor (grupurilor de celule)

Formatarea celulelor pentru a afişa diverse stiluri de numere

Formatarea eficientă a foii de calcul este esenţială pentru prezentarea unor date compatibile importante. Formatarea conţinutului unei celule nu modifică modul în care Excel înregistrează datele intern, ci numai modul în care apar informaţiile pe ecran şi la tipărire.

81

Pentru a modifica formatul numeric pentru o celulă sau un grup de celule se selectează celula sau grupul de celule în cauză. Se selectează meniul Format şi se alege comanda Cells… În caseta de dialog Format Cell se execută clic pe butonul Number.

Figura 2.79

Din caseta cu listă Category se alege categoria Number. Se specifică, dacă este cazul, numărul de zecimale. În mod implicit, Excel afişează două zecimale. Dacă se renunţă la zecimale, numărul va fi rotunjit corespunzător (de exemplu numărul 5.77 devine 5.8) Rotunjirea numerelor nu afectează însă eventualele formule generate în foaia de calcul, deoarece Excel va folosi numerele introduse iniţial. În cazul numerelor cu multe cifre se utilizează simbolul virgula (,) ca şi separator de mii, iar pentru valorile negative se poate alege modul de afişare dorit.

Formatarea celulelor pentru a afişa diverse simboluri monetare

Formatul Currency afişează valoarea cu simbol monetar (implicit simbolul $). Dacă simbolul prestabilit pentru formatul monetar nu corespunde cerinţelor utilizatorului, din lista derulantă a rubricii Symbol se alege simbolul monetar dorit. Dacă în celulă s-a introdus o valoare negativă, modul de afişare a acesteia se poate alege din rubrica Negative Numbers.

Pentru alegerea formatului monetar pentru o celulă sau un grup de celule se selectează celula au grupul de celule în cauză. Se activează apoi meniul Format şi se alege comanda Cells. În caseta de dialog Format Cells şi seexecută clic pe butonul Number. Din rubrica Category se alege Currency.

82

Figura 2.80.

Formatul monetar poate fi activat şi cu ajutorul butonului Currency prezent pe bara de instrumente Formatting.

Ca o particularitate, Excel 2000 acceptă moneda Euro, care spre deosebire de yeni sau lire sterline (care sunt încorporate în Excel), necesită activarea unei componente incluse la cerere. Astfel, se activează meniul Tools şi se alege comanda Add-Ins, care activează lista de componente incluse la cerere. Se selectează apoi opţiunea Euro Currency Tools. Pe bara de instrumente Formatting, se va afişa butonul Euro Dolar (€ ).

83

Formatarea celulelor pentru a afişa numere drept procent

Formatul Procent Style (Stil procent) înmulţeşte valoarea cu 100 şi adaugă simbolul pentru procent. Acest format funcţionează foarte bine cu numere exprimate ca zecimale sau cu numere care reprezintă rezultatele unor formule care calculează procentaje. Singura opţiune pentru formatul procent este stabilirea numărului de zecimale (Decimal places), valoarea implicită fiind 1. De cele mai multe ori, calculele procentuale au ca rezultat numere foarte lungi, cu multe zecimale, acestea putând fi transformate rapid în numere uşor de gestionat prin aplicarea formatului Procent Style.

Pentru alegerea formatului Procent Style se selectează celula sau grupul de celule în cauză. Se activează meniul Format şi se alege comanda Cell. În caseta de dialog Format Cells se execută clic pe butonul Number şi din rubrica Category se alege Percentage. Se precizează apoi numărul de zecimale (Decimal places).

De exemplu, numărul zecimal 78.98765 prin aplicarea formatului procent cu două zecimale, devine 7898.77%.

Figura 2.81.

Formatul procent poate fi activat şi cu ajutorul butonului Percent Style prezent pe bara de instrumente Formatting.

Formatarea celulelor pentru afişarea datei sub diverse formate

84

Formatul Date transformă cifrele în format dată calendaristică. Datele calendaristice pot fi introduse ca simple şiruri de caractere având în faţă prefixul specific acestora, sau pot fi introduse ca valori de tip număr-dată care participă la calcule, suprapunându-se regulilor de formatare numerică. De asemenea, datele calendaristice se pot introduce, fie direct în forma numerică, plecând de la considerentul că fiecărui număr îi este asociată o dată calendaristică (între 1 ianuarie 1900 cu valoare serială 1 şi 31 decembrie 9999 cu valoare serială 2958525), fie într-un format predefinit de tip zz/ll/aa sau ll/zz/aa.

Pentru a stabili un anumit format de afişare a datei, se selectează celula sau grupul de celule în cauză. Se activează meniul Format şi se alege comanda Cell. În caseta de dialog Format Cells se execută clic pe butonul Number. Din rubrica Category se alege Date, iar din rubrica Type se alege formatul de afişare dorit.

Figura 2.82.

Formatarea textului unei celule

a) Schimbarea tipului de font, a stilului, dimensiunii şi culorii fontului.Pentru schimbarea tipului de font, a stilului, dimensiunii şi culorii fontului unei

celule sau unui grup de celule, se selectează celula sau grupul de celule în cauză. Se activează meniul Format şi se alege comanda Cells. În caseta de dialog Format Cells afişată, se execută clic pe butonul Font. Caseta de dialog Format Cells se reconfigurează şi se pot stabili elementele de formatare dorite.

85

Figura 2.83.

În exemplul prezentat în Figura 2.83. s-a ales tipul de font Arial (din rubrica Font), stilul de font îngroşat Bold (din rubrica Font style), dimensiunea fontului 12 puncte (rubrica Size) şi culoarea albastră (rubrica Color). Pentru sublinierea textului se aleg modele de linii din rubrica Underline.

Caracteristicile privind formatarea textului se pot alege şi dacă se execută clic pe butoanele corespunzătoare de pe bara de instrumente Formatting .

Figura 2.84.

b) Ajustarea orientării textului într-o celulă, sau grup de celule

Pentru ajustarea orientării textului într-o celulă sau grup de celule, se selectează celula sau grupul de celule în cauză. Se activează meniul Format şi apoi se alege comanda Cells. În caseta de dialog Format Cells se execută clic pe butonul Alignment.

86

Stilul boldTipul de font

Dimensiune font

Culoare font

Scrierea înclinată

Subliniere font

Culoare de unplere celulă

Caseta de dialog Format Cells se reconfigurează şi în rubrica Orientation se poate opta pentru scrierea textului pe verticală executând clic pe modelul prezentat, iar înclinarea textului sub un anume unghi (măsurat în grade) pe un semicerc de 180 de grade se poate alege din rubrica Degrees.

Exemplul ilustrează înclinarea textului CANTITATE sub un unghi de -18 grade

Figura 2.85.

c) Centrarea şi alinierea orizontală a conţinutului celulelor dintr-un grup de celule selectat.

87

Centrarea şi alinierea orizontală a conţinutului celulelor dintr-un grup de celule selectat se poate realiza prin utilizarea butoanele de formatare prezente pe bara de instrumente Formatting. Aceste butoane sunt: Align Left (aliniere stânga), Center (aliniere centru), Align Right (aliniere dreapta) sau Justify (aliniere stânga-dreapta). De asemenea, se poate activa meniul Format şi să se alegă comanda Cells… În ecran este afişată caseta de dialog Format Cells (Figura 1.86.) şi se execută clic pe butonul Alignment. Rubrica Horizontal deschide o listă derulantă care prezintă următoarele opţiuni de aliniere: General (textul este aliniat la stânga şi numerele la dreapta), Left (aliniere stânga), Right (aliniere dreapta), Justify (aliniere stânga-dreapta), Fill (conţinutul unei celule va fi afişat la maxim 8.43 caractere).

Sunt situaţii când titlul unui tabel este scris pe mai multe celule. Pentru a nu înscrie titlul într-o singură celulă, deoarece acest lucru ar da un aspect neplăcut, Excel oferă posibilitatea combinării celulelor. Combinarea celulelor se realizează pe de o parte, cu ajutorul opţiunii Center Across Selection (aliniere centrată peste coloanele selectate), respectiv opţiunea Merge cells (combinare celule) din meniul Alignment, iar pe de altă parte cu ajutorul butonului Merge and Center prezent în bara de instrumente Formatting.

Figura 2.86.

d) Adăugarea unor efecte de margine la grup de celule selectat.

Adăugarea unor efecte de margine la grup de celule selectat se poate realiza prin utilizarea butonului Borders de pe bara de instrumente Formatting, sau se activează meniul Format şi apoi se alege comanda Cells. În ecran este afişează caseta de dialog

88

Format Cells şi se execută clic pe butonul Border. Rubrica Presets permite alegerea unui tip predefinit de chenar şi anume: Outline pentru trasarea conturului şi Inside pentru liniile interioare. Anularea unor chenare deja existente se realizează cu opţiunea None. Stilul şi grosimea liniei se vor selecta din rubrica Style, iar culoarea chenarului se alege din rubrica Colors.

Figura 2.87.

89

e) Aplicarea unor combinaţii de efecte cu ajutorul funcţiei AutoFormat.

Pentru formatarea rapidă a unui grup de celule sau a unui tabel, aplicând combinaţii de efecte, se selectează grupul de celule sau tabelul în cauză. Se activează apoi meniul Format şi se alege comanda AutoFormat. În ecran se va afişa caseta de dialog AutoFormat care conţine mai multe stiluri predefinite. Se alege printr-un simplu clic de mouse stilul dorit (Figura 1.88 Colorful2) şi apoi se execută clic pe butonul OK.

Figura 2.88.

În configuraţia prestabilită, comanda AutoFormat alege opţiunile Number, Border, Font, Patterns, Alignment şi Width/Height în funcţie de stilul de tabel ales (Figura 2.89). Se poate limita numărul de opţiuni folosite de comanda AutoFormat, executând clic pe butonul Options... prezent în partea dreaptă a casetei de dialog AutoFormat. Formatele nedorite se pot deselecta executând clic cu mouse-ul pe casetele de validare corespunzătoare. De exemplu, dacă nu se doreşte chenarul aplicat unui tabel, se deselectează caseta de validare Border.

Figura 2.89

2.5.2. Verificarea scrierii

Folosirea programului AutoCorrect de verificare a scrierii si efectuarea modificărilor necesare

90

La fel ca şi Microsoft Word, Excel oferă funcţia AutoCorrect care corectează în mod automat greşelile ce apar la introducerea textelor, chiar în timp ce acestea sunt scrise în celulele din foile de calcul. Pentru afişarea casetei de dialog AutoCorrect, prezentată mai jos, se activează meniul Tools şi se alege comanda AutoCorrect. Caseta de dialog AutoCorrect permite controlarea modului în care sunt corectate greşelile de ortografie şi de capitalizare (scriere cu literă mare) din foile de calcul.

Figura 2.90.

Exemple de folosire a funcţiilor AutoCorrect:a) Pentru ca Excel să nu modifice scrierea cuvintelor care încep cu două majuscule, se

deselectează caseta de validare Correct Two Initial Capitals. Eliminarea semnului de validare interzice programului Excel să modifice textele de genul USdolar în Usdolar. Excel nu va mai modifica cuvintele care încep cu trei sau mai multe majuscule.

b) Caseta de validare Capitalize first letter of sentence rescrie automat prima litera de la începutul propoziţiei cu literă mare.

c) Deselectând caseta de validare Capitalize name of days, Excel nu va mai scrie zilele săptămânii cu literă mare. De exemplu, cuvântul monday nu va mai fi modificat în Monday.

d) Opţiunea funcţiei AutoCorrect pentru corectarea cuvintelor este controlată de caseta de validare Replace text as you type. Pentru a dezactiva corectarea automată a cuvintelor, se deselectează această casetă de validare executând clic pe ea. Când opţiunea este activă, Excel va folosi perechile de cuvinte din listele Replace şi With pentru a corecta greşelile de ortografie din texte. Pentru a introduce o pereche de cuvinte pentru

91

corectare, se scrie cuvântul sau expresia pe care Excel să o înlocuiască, în caseta de text Replace.

Cuvântul sau expresia cu care se doreşte înlocuirea se scrie în caseta de text With, apoi se execută clic pe butonul Add. Pentru a şterge o pereche de cuvinte pentru corectare, se selectează perechea şi se execută clic pe butonul Delete. De asemenea, se poate folosi această funcţie şi pentru a introduce prescurtări care se doresc a fi scrise în forma lor integrală, economisind timp şi având siguranţa corectitudinii lor. De exemplu Excel poate să înlocuiască literele „co“ cu „comunicare“.

.

Figura 2.91.

e) Pentru a crea o listă cu cuvintele deosebite care nu trebuie corectate de Excel în mod automat se execută clic pe butonul Exceptions… din caseta de dialog AutoCorrect, apoi se indică forma dorită de scriere în etichetele First Letter şi INitial CAps.

92

Figura 2.92.2.5.3. Setarea documentului

Schimbarea orientării documentului şi dimensiunii paginii

Pentru realizarea acestei setări se activează meniul File şi se alege comanda Page Setup. În ecran este afişată fereastra Page setup. Din eticheta Page se pot alege orientarea paginii şi dimensiunea pagini fizice care va fi tipărită. În modul de orientare Portrait, pagina este orientată cu latura mai mare pe verticală, iar în modul de orientare Landscape, pagina este rotită cu 90 grade, astfel încât liniile vor fi citite de la stânga la dreapta, de-a lungul laturii mai mari a colii de hârtie. Referitor la dimensiunea paginii, majoritatea imprimantelor din România folosesc hârtie A4 (210x297mm).

Figura 2.93

93

.Modificarea setărilor marginilor documentului

În mod implicit, foaia de calcul este plasată în colţul stânga-sus al paginii. Pentru centrarea automată a foii de calcul între marginile documentulu se activează meniul File şi se alege comanda Page Setup. În ecran este afişată fereastra Page setup şi se execută clic pe eticheta Margins. Se selectează apoi, cu clic mouse, casetele pentru centrare fie pe orizontală (Horizontally) fie pe verticală (Vertically). Dacă se doreşte ca foaia de calcul să fie centrată perfect, se selectează ambele opţiuni.

Figura 2.94.

Adăugarea unui antet şi subsol (Header and Footer) documentului

Orice document care ocupă mai mult de o pagină ar trebui să aibă un antet (Header) sau un subsol (Footer) care permit identificarea documentului, a datei când a fost creat, a autorului etc. Pentru introducerea unui antet sau subsol în foaia de calcul se activează meniul View şi se alege comanda Header and Footer, sau se activează meniul File, se alege comanda Page Setup şi se execută clic pe eticheta Header/Footer.

În ambele situaţii, în ecran va fi afişată fereastra Page Setup în care se pot introduce sau modifica zonele antet şi subsol.

94

Figura 2.95.

Pentru a introduce antet se acţionează clic pe butonul Custom Header, iar pentru subsol, clic pe butonul Custom Footer. În ambele situaţii se deschide o altă fereastră care permite particularizarea antetului şi subsolului. În partea de sus există o serie de butoane care permit: formatarea textului, inserarea numărului de pagină, afişarea numărului total de pagini, introducerea datei curente, introducerea orei, afişarea în antet doar a numelui fişierului şi respectiv locaţia fişierului. În partea de jos a ferestrei, se află trei opţiuni: Left section, Center section şi Right section care permit alinierea informaţiilor înscrise în antet, respectiv subsol.

Figura 2.96.

95

La revenirea în pagină, informaţiile înscrise în Header sau în Footer nu mai sunt vizibile. Ele apar la previzualizarea sau la tipărirea documentului.

Ajustarea setărilor documentului astfel încât să încapă pe o singură pagină

În situaţia în care foaia de calcul nu încape pe pagină, trebuie forţată să se potrivească în pagină. Pentru aceasta se activează meniul File, se alege comanda Page Setup şi apoi se execută clic pe eticheta Page. Se caută în foaia de opţiuni Page, secţiunea Scaling. Modificând scala, se pot înghesui pe aceeaşi pagină mai multe linii şi coloane. Potrivirea foii de calcul în pagină se face încercând diferite valori pentru scală în opţiunea Adjust to: % normal size, până se găseşte valoarea potrivită (vezi 80% în exemplu). Scalarea se face manual prin precizarea factorului de micşorate/mărite sau automat, în combinaţie cu opţiunea Fit to: page(s) wide by…tall. Prin precizarea a două valori în rubricile Fit to: şi wide by zona foii de calcul de imprimat se poate ajusta în funcţie de lăţimea foii (de regulă 1) şi se înălţimea sa.

Figura 2.97.

2.6. Tipărirea foilor de calcul

2.6.1. Vizionarea (previzualizarea) foii de calcul pentru tipărire

Previzualizarea foii de calcul înaintea tipăririi este o operaţie recomandată pentru a se observa modul de împărţire a foii în pagini. Prin activarea butonului Print Preview prezent pe bara de instrumente Standard, sau prin comanda Print Preview din meniul File,

96

se poate vizualiza documentul înaintea tipăririi. Vizualiuarea foii de calcul se face pagină cu pagină. Pe ecran se afişează fereastra Print Preview.

Figura 2.98.

După cum se observă, în partea de sus a ferestrei se află butoanele de comandă care declanşează următoarele acţiuni :

Next permite vizualizarea paginii următoare.Previous permite vizualizarea paginii anterioare.Zoom permite vizualizarea paginii la nivelul întregului ecran.Print declanşează operaţia de tipărire prin intermediul casetei de dialog Print.Setup declanşează prin intermediul casetei de dialog Page Setup, posibilitatea setărilor de pagină, a marginilor, antetului şi subsolului de pagină şi a foii de calcul.Margins permite dimensionarea manuală (prin mutarea marcatorilor) a marginilor zonei de imprimat.Page Break Preview – comută în modul de vizualizare globală a foii de calcul, prin care se observă modul de împărţire a zonei în pagini.

2.6.2. Tipărirea foii de calcul active, sau a registrului de calcul

97

Dacă documentul a fost aranjat pentru tipărire, se trece la imprimarea efectivă alegând una dintre variantele:

1. Dacă se doreşte obţinerea unei singure copii a foii de calcul active cu parametrii de tip standard, se activează butonul Print prezent pe bara de instrumente Standart.

1. Dacă este necesară specificarea unor opţiuni speciale de tipărire, se activează meniul File şi se alege comanda Print. În ecran se va afişa fereastra Print.

Figura 2.99.

Opţiunile de tipărire disponibile în fereastra Print se referă la: alegerea tipului de imprimantă (secţiunea Printer), la stabilirea zonei de imprimat (secţiunea Print range sau Print what), la declararea numărului de copii (secţiunea Copies). Dacă se doreşte declanşarea opţiunii de imprimare într-un fişier, se activează opţiunea Print to File. Secţiunea Print range precizează zona de imprimat. Opţiunile disponibile sunt All (se tipăreşte întreaga foaie de calcul) şi Pages (se tipăresc paginile precizate în intervalul From… To…). Secţiunea Print what stabileşte în mod implicit, ca zonă de imprimare, foaia de calcul activă prin opţiunea Active sheet(s), dar poate restricţiona domeniul la o zonă selectată de utilizator prin opţiunea Selection. Dacă se doreşte tipărirea întregului registru de calcul, se alege opţiunea Entire Workbook.

Exemplul prezentat în figura următoare prezintă fereastra Print pentru tipărirea într-un fişier doar a paginilor de la 10 la 15 din foaia de calcul activă, tipărirea realizându-se în 3 exemplare.

98

Figura 2.100.

99

Precizarea paginilor de

tipărit Nr. de copii

Tipărirea în fişier

2.6.3. Tipărirea unei secţiuni a foii de calcul active sau a unei selecţii de celule predefinite

Pentru tipărirea unei secţiuni a foii de calcul se alege una dintre variantele:

1. Se selectează secţiunea care va fi tipărită, apoi se activează meniul File şi se alege comanda Print Area Set Print Area.

1. Se selectează secţiunea care va fi tipărită. Se activează meniul File şi se alege comanda Print. În caseta Print, din secţiunea Print what, se alege opţiunea Selection. Se execută clic pe butonul OK.

Figura 2.101.

2.7. Obiecte, grafice şi diagrame

2.7.1. Importul de obiecte

Importul obiectelor într-un registru de calcul: fişiere imagine, grafice, fişiere text, etc.

După introducerea datelor, o foaie de calcul trebuie făcută atractivă şi interesantă.

Acest lucru este posibil prin includerea unor elemente artistice: imagini artistice, poze scanate, organigrame etc. Mecanismul de bază pentru introducerea acestor elemente în celulele foii de calcul este identic în toate aplicaţiile din pachetul Office şi anume: se execută clic pe butonul Insert ClipArt prezent pe bara Drawing sau se activează meniul Insert şi se alege comanda Picture.

Pentru a introduce o ilustraţie se execută următorii paşi:1. Se selectează celula în care va fi introdusă ilustraţia (Figura 2.102 celula A10).

Este bine să se lase spaţiu în celulele adiacente pentru a încăpea întreaga imagine.1. Se activează meniul Insert şi se alege comanda Picture.3. Se alege din submeniul Picture tipul de ilustraţie artistică care va fi folosită.

100

Figura 2.102.

Se pot alege următoarele opţiuni: Clip Art este o colecţie de ilustraţii cu mii de ilustraţii de artă în variantă electronică,

pentru prezentări, rapoarte, pliante etc. From File este o casetă de dialog Open din care se pot lua fişiere imagine deja

existente în calculator. AutoShapes este o bară de instrumente din care se pot introduce săgeţi, linii şi alte

forme. Organization Chart - un program care permite crearea de organigrame. WordArt este un wizard şi o bară de instrumente care permit realizarea unor banere,

titluri şi elemente de text scrise artistic.Pentru exemplificare s-a ales opţiunea ClipArt.

4. Se deschide fereastra ClipArt, care permite alegerea unei anumite colecţii de ilustraţii. Se execută clic pe colecţia dorită şi se deschide fereastra cu imaginile colecţiei. Se selectează imaginea dorită şi se execută clic pe butonul InsertClip. Imaginea va fi inserată în foaia de calcul.

101

Figura 2.103.

Mutarea şi modificarea dimensiunilor obiectului importat într-un registru de calcul a) Mutarea imaginilor grafice (clipuri).Pentru realizarea acestei operaţii, se execută clic pe clipul dorit. Excel va înconjura

clipul cu marcaje de dimensionare şi va afişa bara flotantă de instrumente Picture. Se plasează indicatorul mouse-ului pe suprafaţa clipului. Când indicatorul ia forma tastelor săgeţi (stânga, dreapta, sus, jos), se glisează (se trage cu mouse-ul până când clipul ajunge în poziţia dorită. Se execută apoi clic în afara clipului pentru a-l deselecta. Excel va ascunde bara de instrumente Picture.

102

Figura 2.104.

b) Redimensionarea imaginilor grafice (clipuri).Pentru realizarea acestei operaţii, se execută clic pe clip pentru a-l selecta. Excel va

înconjura clipul cu marcaje de dimensionare şi va afişa bara flotantă de instrumente Picture. Pentru redimensionare, se plasează pointerul de mouse pe unul din cele 8 puncte ale marcajului. Când indicatorul ia forma unei săgeţi cu două vârfuri, se glisează până când clipul ajunge la mărimea dorită.

c) Decuparea imaginii grafice (clip-ului).Dacă nu se doreşte folosirea unei imagini în întregime, se pot elimina anumite părţi

prin operaţia de decupare. Pentru aceasta se execută clic pe butonul Crop de pe bara de instrumente Picture. Pointerul de mouse ia forma unui instrument pentru decupare. Se plasează instrumentul de decupare pe marcajul central de jos al imaginii şi se glisează până rămâne parte dorită din imaginea grafică. Se execută din nou clic pe butonul Crop pentru a dezactiva instrumentul de decupare. Imagine grafică decupată poate fi refăcută în forma iniţială executând clic pe butonul Reset Picture de pe bara de instrumente Picture.

2.7.2. Grafice şi diagrame

Crearea graficelor de diferite tipuri

Una dintre cele mai importante facilităţi Excel o constituie reprezentarea grafică, sub formă de diagrame, a datelor numerice prezente într-un domeniu al foii de calcul. Reprezentările grafice permit o mai bună vizualizare a relaţiilor, tendinţelor, anomaliilor ce se stabilesc între date în măsura în care acestea sunt ilustrate prin forme desenate (linii, bare, suprafeţe, sectoare de cerc etc.). Reprezentarea grafică este dinamică, adică în momentul modificării datelor se actualizează automat şi graficul, ajustându-se la noile valori.

Pentru crearea unui grafic se utilizează modul ChartWizard (Asistentul generator de

grafice). Acesta se lansează în execuţie acţionând clic pe butonul ChartWizard prezent pe bara de instrumente Standard, sau prin activarea meniului Insert şi se alege comanda Chart.

Asistentul ChartWizard, propune realizarea unei reprezentări grafice prin parcurgerea a 4 paşi şi anume:

1. Alegerea tipului de grafic dorit (Step 1 of 4 – Chart Type). Tipul de grafic dorit se alege din meniul Chart Type, Chart sub-type prezent în fereastra ChartWizard. După alegerea tipului de grafic se execută clic pe butonul Next.

103

Forma indicatorului de mouse pentru

mutare

Figura 2.105.

Cu aplicaţia Excel se pot genera următoarele tipuri de grafice:a) Grafice cu histograme orientate vertical (Column – Figura 2.105). b) Grafice cu histograme orientate orizontal (Bar).

104

Figura 2.106.

c) Grafice lineare (Line) sunt reprezentări sub formă de linii frânte sau curbe.

105

Figura 2.107.d) Grafice sectoriale (Pie) sunt diagrame de structură ce semnifică mărimile părţilor

unui element, raportate la un întreg.

106

Figura 2.108.e) Grafice de tip „nor de puncte“(Scatter) cunoscute şi sub numele de diagrame XY.

107

Figura 2.109.f) Grafice în arii (Area) sunt reprezentate prin suprafeţe dispuse în straturi. Graficele

în arii pot fi plane (simple) sau în relief.

Figura 2.110.g) Grafice concentrice (Doughnut). Fiecare cerc (inel) reprezintă o serie de date.

108

Figura 2.111. h) Grafice polare (Radar) reprezintă serii de date corespunzătoare fenomenelor

studiate pe mai multe axe dispuse radial, faţă de un punct central.

109

Figura 2.112.i) Grafice în suprafaţă (Surface) sunt diagrame care reprezintă optimul combinaţiilor

între diferite serii de date. Sunt utilizate în domeniul hărţilor topo-geografice.

110

j) Grafice tip „bule“ (Bubbe) sunt grafice statistice de regresie.

111

Figura 2.113

Figura 2.114 k) Grafice bursiere (Stock) sunt diagrame ce reprezintă grafic amplitudinile

fenomenelor studiate.

Figura 2.115.1. Introducerea seriilor de date care vor fi reprezentate grafic (Step 2 of 4 – Chart

Source Data). Seriile de date (Data Range) se introduc prin selecţie dacă se execută clic pe butonul Collapse Dialog, butonul cu săgetă mică roşie din dreapta casetei Data Range. Caseta de dialog va fi micşorată pentru a fi vizibilă caseta de text în care se vor introduce seriile de date selectate. După selecţie se închide caseta de text.

112

Figura 2.116.

Seriile de date pot fi orientate în linie (Serie in Rows) sau în coloană (Series in Column). Dacă seriile sunt orientate în linie, informaţia din prima linie a domeniului selectat va fi atribuită etichetelor de abscisă, iar informaţia din prima coloană a domeniului va fi atribuită legendei. Dacă seriile sunt orientate în coloană, informaţia din prima coloană a domeniului selectat va fi atribuită etichetelor de abscisă, iar informaţia din prima linie a domeniului va fi atribuită legendei. În exemplul din Figura 2.117., seriile de date au fost orientate în linie.

113

Butonul Collapse Dialog

.Figura 2.117.

3. Particularizarea graficului (Step 3 of 4 – Chart Options). La acest pas se pot introduce opţiuni referitoare la titlul graficului (Chart title), titlul abscisei (Category X axes ), titlul ordonatei (Value Y axes), afişarea sau nu a etichetelor pe axe (Axes), definirea de linii orizontale şi verticale (Gridines), legenda graficului (Legend), afişarea etichetelor de date pe diagramă (Data Labels) şi afişarea alături de diagramă a tabelului de date (Data Table). În exemplul prezentat în figura următoare s-a introdus titlul graficului.

114

Etichete abscisă

Legenda

Figura 2.118.

4. Alegerea locului în care se doreşte afişarea graficului (Step 4 of 4 – Chart Location). Acesta este ultimul pas. Graficul poate fi amplasat ca obiect în foaia de lucru curentă (As object in), sau poate fi amplasat într-o foaie grafică specială Chart1 (As new sheet). În exemplul de faţă s-a optat pentru amplasarea graficului în foaia de lucru curentă. Pentru terminarea generării graficului se execută clic pe butonul Finish.

Figura 2.119.

Editarea (modificarea) unui grafic

Pentru editarea unui grafic se execută clic pe acesta pentru a-l selecta. Graficul va fi încadrat de un chenar cu 8 puncte negre. Se activează meniul Chart şi apoi comanda Chart Options. În ecran se deschide fereastra Chart Options şi se pot activa butoanele corespunzătoare modificărilor dorite (vezi precizările făcute la pasul 3).

115

Figura 2.120.

De exemplu, pentru adăugarea etichetelor de date pe diagramă, se execută clic pe butonul Data Labels prezent în fereastra precedentă. Fereastra Chart Options se reconfigurează şi din lista de opţiuni Data Labels se alege opţiunea Show value.

Figura 2.121.

Modificarea culorii de umplere a graficului

116

Se selectează graficul, se activează meniul Format şi se alege comanda Selected Chart Area. În ecran este afişează caseta de dialog Format Chart Area şi din paleta de culori afişată se alege culoarea dorită.

Figura 2.122.

Modificarea tipului de grafic Se selectează graficul, se activează meniul Chart şi se alege comanda Chart Type. În

ecran se deschide fereastra Chart Type din care se alege tipul de grafic dorit. Se execută apoi clic pe butonul OK. În exemplul din figura următoare s-a ales tipul Area.

Figura 2.123.

117

Mutarea, redimensionarea şi ştergerea graficelor (diagramelor)Pentru realizarea acestei operaţii se execută clic pe grafic pentru a-l selecta. Excel va

înconjura graficul cu marcaje de dimensionare. Se plasează pointerul de mouse pe suprafaţa graficului. Când acesta ia forma tastelor săgeţi, se glisează până când graficul ajunge în poziţia dorită. Se execută apoi clic în afara graficului pentru a-l deselecta.

Figura 2.124.

Redimensionarea unui grafic

Pentru realizarea acestei operaţii se execută clic pe grafic pentru a-l selecta. Excel va înconjura graficul cu marcaje de dimensionare. Se plasează pointerul de mouse pe unul din cele 8 puncte ale marcajului. Când indicatorul ia forma unei săgeţi cu două vârfuri, se glisează până când graficul ajunge la mărimea dorită.

Ştergerea unui grafic

Pentru realizarea acestei operaţii se execută clic pe grafic pentru a-l selecta. Excel va înconjura graficul cu marcaje de dimensionare. Se acţionează tasta Delete (ştergere All), sau se activează meniul Edit şi se alege comanda Clear. Din submeniul afişat se alege opţiunea dorită: All (ştergere totală), Series (şterge seriile de date), Formats (şterge formate). S-a ales, pentru exemplificare, opţiunea de ştergere totală All.

.

118

Forma pointerului de mouse pentru

mutare

Figura 2.125

2.8. Gestionarea listelor în EXCEL (Baze de Date)

2.8.1. Noţiuni de bază

Una dintre cele mai utile facilităţi din Excel este capacitatea de a lucra cu liste (baze de date). Chiar şi în cazul listelor fără valori numerice, se pot efectua sortări şi se poate găsi cu exactitate informaţia dorită.

Culegerea datelor este importantă, însă datele nu pot fi folosite decât dacă sunt gestionate corespunzător. Excel pune la dispoziţie cea mai mare parte din instrumentele necesare pentru lucrul cu liste – chiar şi pentru cele mai mari şi mai complexe. Când se memorează într-o listă Excel informaţii de genul numelor de persoane şi al adreselor, inventare de produs sau registre de verificare, se poate realiza sortarea pentru a alătura informaţii de acelaşi tip. Cu doar câteva clicuri de mouse, se pot organiza informaţiile respective în grupuri şi să se pot adăuga subtotaluri. Se pot chiar creea formulare pentru introducerea datelor, pentru a uşura adăugarea unor elemente noi în tabel şi pentru a găsi elementele care sunt deja introduse.

O listă este termenul folosit de Excel pentru o foaie de calcul sau o parte a acesteia în care informaţiile sunt organizate într-un anumit mod, specific, pe linii şi coloane. În figura de mai jos este ilustrat un exemplu tipic de listă.

119

Figura 2.126.

Pentru a înţelege listele Excel, trebuie să se cunoască câteva principii de bază privind organizarea:

O listă este o colecţie de elemente denumite înregistrări (records).Fiecare înregistrare se compune din unităţi de informaţie denumite câmpuri (fields). De exemplu, într-o listă ca cea de mai sus având precizate numele, localităţile şi

numerele de fax ale principalelor firme beneficiare, fiecare firmă va avea propria sa înregistrare, iar câmpurile fiecărei înregistrări vor conţine tipuri specifice de informaţii despre firma respectivă.

În listele Excel, fiecare înregistrare este memorată pe o singură linie şi fiecare câmp este definit ca o singură coloană. Majoritatea listelor Excel au un cap de tabel (header row) care este întotdeauna prima linie în listă, iar titlurile de coloane au rolul de nume pentru câmpuri.

În acest mod de organizare pe linii şi coloane, pe înregistrări şi câmpuri, este uşurată mult sortarea şi căutarea informaţiilor.

În contextul aplicaţiei EXCEL, listele se mai numesc şi baze de date. Care este diferenţa dintre o bază de date şi o listă? Tehnic vorbind, nici una. În general însă, este numită bază de date o colecţie foarte mare de date care asociază mai multe liste (denumite tabele).

Un exemplu simplu de bază de date poate include trei tabele: unul care conţine numele clienţilor, un altul care conţine inventarele de produse şi un al treilea care memorează vânzările efectuate în firmă.

Listele Excel sunt păstrate în foi de calcul normale, însă pentru ca Excel să le recunoască, datele trebuie să fie organizate respectând următoarele reguli:

1. Este indicat să se păstreze fiecare listă în propria sa foaie de calcul, fără nici un fel de informaţii suplimentare. Dacă trebuie incluse şi alte date în aceeaşi foaie de calcul, se vor plasa înainte sau după listă, cu cel puţin un rând diferenţă între ele.

1. Nu este obligatorie includerea în listă a numelor pentru câmpuri (etichete de coloane), însă se recomandă acest lucru. Numele de câmpuri trebuie să apară în capul de tabel de la începutul listei.

3. Nu se lasă o linie liberă între capul de tabel şi prima înregistrare. Pentru a diferenţia capul de tabel de datele din listă, se folosesc alte fonturi, nuanţe, chenare şi alte elemente de format pentru celule.

4. Se poate memora într-o listă orice tip de date: text, cifre, date calendaristice, chiar imagini grafice. Se verifică ca datele din acelaşi câmp (coloană) să fie de acelaşi tip.

5. Fiecare înregistrare este memorată pe o linie separată. Nu este nici o problemă dacă nu se completează unul sau două câmpuri dintr-o înregistrare, însă cel puţin un câmp din înregistrare trebuie să conţină informaţii. Dacă Excel găseşte o linie liberă în listă, presupune că acesta este capătul listei.

O listă interpretată ca fiind o bază de date are toate proprietăţile care decurg din această ipostază: permite operaţiuni de actualizare a bazei (adăugare, modificare, ştergere de informaţii), ordonarea crescătoare sau descrescătoare a datelor după unul sau mai multe câmpuri, căutări şi extrageri de informaţii din bază pornind de la anumite criterii de selecţie, imprimări de date structurate.

120

Pentru a realiza o bază de date este necesar, ca pentru început, să se definească structura bazei de date, ceea ce presupune selectarea informaţiilor care vor figura în cadrul ei. Acest demers este foarte important deoarece el reprezintă procesul de creare a bazei de date, astfel încât să se permită regăsirea rapidă a tuturor informaţiilor de care utilizatorul are nevoie. Introducerea datelor se poate face direct pe foaie de calcul sau prin utilizarea unui formular. Indiferent de modalitate, trebuie evitată inserarea de spaţii suplimentare la începutul unei celule, deoarece acest lucru ar putea avea un efect negativ asupra operaţiilor de sortare şi căutare a informaţiilor. Odată ce datele au fost introduse în baza de date, aceasta poate fi supusă unor operaţiuni de actualizare, adică adăugare, modificare sau ştergere de înregistrări. Acest lucru se poate realiza în două moduri: direct în listă sau prin intermediul unui formular.

În varianta actualizării direct în listă utilizatorul are următoarele posibilităţi: Adăugarea unei înregistrări care presupune tastarea conţinutului acesteia după

ultima linie a listei. Modificarea unei înregistrări care presupune în primul rând regăsirea informaţiei

respective în baza de date. Acest lucru se poate realiza prin comanda Find (meniul Edit), caz în care apare o fereastră de dialog în care utilizatorul trebuie să precizeze informaţia care să permită poziţionarea pe înregistrarea dorită. După ce informaţia respectivă a fost localizată, operaţia de modificare se realizează prin comanda Replace (meniul Edit).

Ştergerea unei înregistrări se realizează prin selectarea liniei în care este editată înregistrarea şi apoi activarea comenzii Delete din meniul Edit.

În ceea ce priveşte interogarea (consultarea) bazelor de date, Excel prezintă următoarele facilităţi specifice exploatării bazelor de date:

1. Multiple posibilităţi de interogare a bazelor de date prin localizări şi extrageri de informaţii utile procesului de luare a deciziilor; aceste operaţiuni se pot realiza prin trei metode:

metoda formularului (Form); metoda filtrului automat (Filter - AutoFilter); metoda filtrului avansat sau elaborat (Filter – Advanced Filter).1. Posibilităţi de construire a câmpurilor de criterii în care sunt fixate restricţiile

impuse modelului de analiză la care baza de date trebuie să reacţioneze (criterii simple, criterii multiple, criterii calculate).

3. Posibilitatea sortării bazelor de date pe mai multe rubrici de grupare (se pot utiliza maxim 3 câmpuri de regrupare), ceea ce asigură interpretarea mai facilă a datelor care au fost introduse în bază sau a datelor care au fost extrase în urma unei interogări.

4. Posibilitatea validării datelor conţinute de baza de date în scopul verificării şi parametrii informaţiilor ce sunt introduse de utilizator în modelele sale de analiză.

2.8.2. Interogarea (consultarea) bazelor de date

Lucrul cu formulare de date

Formularul de date reprezintă a doua variantă pentru introducerea datelor în baza de date, precum şi pentru actualizarea acesteia. Pentru utilizarea formularul de date în vederea introducerii şi actualizării de informaţii, se execută clic în orice locaţie a listei, după care se alege comanda Form... din meniul Data. Excel va afişa pe ecran o casetă de

121

dialog conţinând formularul de date (Figura 2.127), particularizat cu titlurile din foaia de calcul. În formularul astfel afişat, utilizatorul poate interveni asupra tuturor câmpurilor din baza de date, cu excepţia celor care rezultă în urma unei formule de calcul sau a unei funcţii Excel şi care sunt afişate numai cu titlu informativ. Formularul afişează numărul de înregistrări din bază, acestea putând fi vizualizate în mod succesiv prin utilizarea barei de deplasare pe verticală. Caseta de dialog conţine următoarele butoane de comandă:

New permite introducerea unei noi înregistrări în baza de date. Delete permite ştergerea înregistrării curente (poziţia curentă a cursorului). Restore anulează înregistrarea curentă. Find Prev permite poziţionarea pe înregistrarea precedentă. Find Next permite poziţionarea pe înregistrarea următoare. Criteria permite localizarea unei informaţii dintr-un tabel prin specificarea unui

criteriu de selecţie. Close realizează închiderea casetei de dialog.

Figura 2.127.

De exemplu, pentru a introduce o înregistrare nouă în baza de date, se execută clic pe butonul New. Se introduc datele în casetele de text din formular. Pentru a trece la câmpul următor, se apăsă tasta Tab după fiecare valoare de intrare. Dacă s-a greşit ceva, se apasă combinaţia de taste Shift+Tab pentru a reveni în câmpul anterior. Când se ajunge la ultimul câmp din formular, se apăsă tasta Enter pentru a se salva informaţiile introduse şi se începe introducerea unei alte înregistrări. După ce se termină de introdus datele, se execută clic pe butonul Close.

Dacă se doreşte vizualizarea tuturor înregistrărilor care au în câmpul „FUNCTIA“valoarea „Specialist PR“, se procedează astfel:

Se poziţionează cursorul în oricare celulă a bazei de date. În caseta de dialog Form se execută clic pe butonul Criteria (se observă că

indicatorul de înregistrare din colţul din dreapta-sus al casetei de dialog se schimbă, afişând cuvântul Criteria).

În caseta text „FUNCTIA“ se tastează criteriul de selecţie („Specialist PR“).

122

Se declanşează funcţia de căutare prin acţionarea butonului Find Next sau se apasă tasta Enter. Localizarea informaţiei se poate realiza şi prin tastarea primelor caractere ale intrării respective, acest lucru fiind valabil doar în cazul datelor non-numerice.

Excel caută în baza de date şi afişează prima înregistrare care îndeplineşte criteriul specificat (aceasta căutare nu ţine cont de tipul fontului). Deoarece căutarea informaţiilor are loc începând cu poziţia curentă a cursorului, se recomandă plasarea acestuia la începutul bazei de date.

Pentru a continua căutarea se acţionează din nou butonul de comandă Fiind Next (sau Find Prev dacă se doreşte a se căuta în direcţie inversă).

Pentru a introduce un alt criteriu se acţionează din nou butonul Criteria, se execută clic pe butonul Clear şi se tastează noul criteriu în rubrica corespunzătoare. Pentru revenirea la macheta de introducere a datelor se acţionează butonul Form.

În editarea criteriilor se pot utiliza şi operatori de comparaţie. Pentru reprezentarea acestor operatori se folosesc următoarele simboluri:

Simbol Semnificaţie

= „=text“ egal cu> mai mare decât>= mai mare sau egal cu< mai mic decât<= mai mic sau egal cu<> diferit de

Prin intermediul formularului se pot opera şi modificări asupra unor câmpuri, cu excepţia celor calculate, precum şi a câmpurilor protejate. Pentru aceasta se localizează înregistrarea ce se doreşte a fi actualizată după care se operează modificarea dorită. Se observă faptul că, în timp ce utilizatorul operează modificări asupra unui câmp, butonul Restore devine activ. În final, se verifică vizual corectitudinea modificărilor efectuate. În cazul în care se doreşte validarea modificărilor se apasă tasta Enter pentru ca modificările să fie preluate în baza de date, sau se acţionează butonul Restore dacă se doreşte anularea modificărilor operate anterior.

Principalele inconveniente (limite) alte metodei formularului sunt următoarele: vizualizarea se face înregistrare cu înregistrare, deci baza de date nu poate fi afişată

în totalitatea ei; afişarea tuturor informaţiilor legate de o anumită înregistrare, chiar dacă pe utilizator

îl interesează la un moment dat numai anumite câmpuri din baza de date; imposibilitatea de redactare a criteriilor complexe (de exemplu: lista salariaţilor cu

salarii cuprinse între 6-7 milioane lei). Pentru soluţionarea acestor interogări se apelează la metoda filtrării automate sau elaborate.

Interogarea bazelor de date prin filtru automat

Filtrarea automată este acea metodă de interogare care permite afişarea anumitor înregistrări în raport de o restricţie sau un sistem de restricţii aplicate bazei de date. Practic, prin filtrare, baza de date va fi înlocuită temporar cu o listă care va conţine numai înregistrările care satisfac condiţiile de selecţie.

123

Filtrul poate fi schimbat în orice moment pentru a afişa un alt set de înregistrări. Înregistrările filtrate pot fi formatate, editate şi chiar reprezentate grafic. Filtrul activ este salvat odată cu registrul de calcul. Este de reţinut faptul că Excel permite o singură listă să fie filtrată la un moment dat.

Pentru filtrarea automată a unei baze de date se selectează o celulă din tabel şi se alege comanda Filter AutoFilter din meniul Data. Comanda AutoFilter determină afişarea unor butoane de selecţie pentru fiecare câmp din capul de tabel. Aceste butoane activează meniuri derulante (Figura 2.128.) ce conţin o serie de opţiuni care asistă utilizatorul în formularea criteriilor de afişare.

Lista derulantă conţine următoarele: Opţiunea All care permite afişarea tuturor înregistrărilor din baza de date. Top 10 este o variantă operaţională numai pentru câmpurile numerice şi cele care

conţin date calendaristice. Această opţiune are ca scop afişarea unui număr stabilit de înregistrări.

Opţiunea Custom permite crearea unui filtru automat personalizat. Caseta de dialog Custom Autofilter are în structura sa: operatorii de comparaţie, valoarea cu care se compară şi operatorii logici And/Or pentru definirea condiţiilor compuse.

Toate valorile coloanei respective.În caseta de dialog Top 10 AutoFilter utilizatorul precizează dacă doreşte să

vizualizeze primele (opţiunea Top) sau ultimele (opţiunea Bottom) „n“ înregistrări din baza de date (numărul minim este 1, iar numărul maxim este de 500 înregistrări).

Figura 2.128.

Pentru definirea criteriilor de selecţie există următoarele posibilităţi:1. Definirea unui criteriu simplu pentru un singur câmp din baza de date. În acest caz

se acţionează butonul de selecţie, iar din lista derulantă se va selecta varianta dorită. Exemplu: să se afişeze lista salariaţilor care au funcţia „Specialist PR“. Pentru rezolvarea acestei interogări se va acţiona butonul de selecţie ataşat câmpului „FUNCTIA“ şi se va alege din meniul derulant „Specialist PR“.

1. Definirea de criterii simple pe mai multe câmpuri, criterii care trebuie îndeplinite cumulativ. Exemplu: să se afişeze lista salariaţilor din compartimentul „Financiar“ şi care au salariul „4.800.000“. Pentru această filtrare, se selectează din lista câmpului „COMPARTIMENT“ opţiunea „Financiar“, iar din câmpul „SALARIU, se alege valoarea „4.800.000“.

124

3. Definirea unui criteriu complex pe un singur câmp. Exemplu: să se afişeze lista salariaţilor din compartimentele „Productie“ şi „Financiar“. Fiind vorba despre un criteriu cumulat, se alege opţiunea Custom unde se vor edita restricţiile la care baza de date trebuie să reacţioneze, aşa cum arată Figura 2.129.

Figura 2.129.

4. Construirea de criterii complexe pe mai multe câmpuri ale bazei de date. Exemplu: să se afişeze lista salariaţilor care nu au funcţia „Specialist PR“ şi salariul cuprins intre 5.000.000 şi 8.000.000. Fiind vorba despre un criteriu cumulat, se alege opţiunea Custom unde se vor edita restricţiile la care baza de date trebuie să reacţioneze.

Figura 2.130..

125

Figura 2.131

Câmpul de rezultate va conţine numai înregistrările care îndeplinesc cumulativ condiţiile de selecţie enunţate prin filtrul personalizat Custom.

Pentru a reveni la afişarea integrală a bazei de date se alege opţiunea Show All din meniul Data, comanda Filter.

Avantajul utilizării metodei filtrului automat constă în faptul că, la o interogare a bazei de date, se afişează toate înregistrările care răspund criteriilor de selecţie sub forma unei liste, al cărei conţinut poate fi modificat, formatat sau chiar tipărit.

Dezavantajul incontestabil al acestei metode este acela că nu se pot defini restricţii bazate pe formule de calcul sau funcţii Excel, iar rezultatele filtrării nu pot fi afişate în altă locaţie a foii de calcul desemnată de utilizator. Aceste inconveniente se pot elimina prin utilizarea metodei filtrului elaborat (Advanced Filter).

126

Interogarea bazelor de date cu ajutorul filtrului elaborat

Metoda consultării bazelor de date cu ajutorul filtrului elaborat presupune parcurgerea următoarelor etape:

1. Definirea unei zone de criterii.1. Definirea criteriilor.3. Definirea opţională a unei zone de extragere.4. Lansarea căutării şi extragerea propriu-zisă din baza de date a înregistrărilor ce

corespund criteriilor de căutare şi extragere definite în zona de criterii.Interogările bazate pe procedeul filtrării elaborate (Advanced Filter) sunt prezentate

pe exemplul unei baze de date pentru lista salariaţilor firmei Omega. Baza de date declarată pe coordonatele A2: E10 este ilustrată în figura de mai jos.

Figura 2.131.

1. Zona de criterii. Aceasta poate fi definită în aceeaşi foaie de calcul (în care se află baza de date) sau

într-o altă foaie. Adesea, este necesar ca zonele de criterii odată definite să fie păstrate în vederea unor căutări/extrageri repetate. Se recomandă ca zonele de criterii să fie definite separat, într-o altă foaie de calcul, pentru a nu sufoca foaia de calcul ce conţine baza de date, cu atât mai mult cu cât datele rezultate în urma extragerii vor fi afişate obligatoriu în aceeaşi foaie de calcul în care se află sursa de date. Zona de criterii este compusă dintr-o linie ce conţine numele câmpurilor ce servesc la formularea criteriilor şi una sau mai multe linii pentru definirea acestora. Prima linie a zonei de criterii se va obţine prin copierea numelor respective de câmpuri din listă (din linia de titluri a rubricilor bazei de date). În caz contrar există riscul apariţiei unei incompatibilităţi între denumirile din listă şi cele din zona de criterii.

1. Definirea criteriilor. Se pot defini criterii de comparaţie, criterii multiple şi criterii calculate. Criteriile de

comparaţie se realizează cu ajutorul operatorilor de comparaţie şi anume: , , =, =, < > urmaţi de o valoare. În precizarea valorilor se pot utiliza caracterele generice * sau ?. Criteriile multiple se obţin prin combinarea criteriilor utilizând operatorii logici (AND; OR). Aceste criterii respectă următoarea regulă:

127

dacă valorile diferitelor criterii sunt precizate în zona de criterii pe aceeaşi linie, ele trebuie îndeplinite simultan, fiind considerate legate prin operatorul logic AND (ŞI), constituind astfel un criteriu multiplu;

dacă valorile diferitelor criterii sunt precizate în zona de criterii pe linii diferite, se consideră că ele sunt legate prin operatorul logic OR (SAU).

Criteriile calculate sunt bazate pe formule ce returnează un rezultat logic (TRUE sau FALSE). În acest caz prima linie a zonei de criterii (ce conţine numele câmpului pe care se face selecţia) este goală, iar cea de a doua va cuprinde formula/formulele respective, dar va afişa un rezultat logic al evaluării formulei. Sintaxa unor astfel de criterii calculate este următoarea:

semnul = (egal) pentru a se specifica faptul că este vorba de o formulă; adresa primei celule din domeniul rubricii bazei de date; un operator logic de comparaţie (=, , , =, =, AND, OR, NOT) ; un argument de comparaţie care poate fi: adresa unei celule (ex.: = B2C2), o

expresie (ex.: =B2C2*12%), o funcţie predefinită (ex.: D2Max(D2:D10).

3. Zonă de extragere.Zonă de extragere trebuie definită obligatoriu în foaia de calcul ce conţine baza de

date. Este de preferat ca zonele de extragere să fie plasate lateral sau în jos, în raport cu sursa de date.

Zonă de extragere este compusă dintr-o linie ce conţine numele câmpurilor (titlul rubricilor) din baza de date despre care se doreşte a se obţine informaţii. Preluarea acestor nume în prima linie a zonei de extragere se poate face prin copierea numerelor respective din antetul listei.

4. Lansarea căutării şi extragerea propriu-zisăPentru realizarea acestei operaţii se activează meniul Data, comanda Filter

Advanced Filter. Pe ecran va fi afişată caseta de dialog Advanced Filter prezentată în figura de mai jos.

Figura 2.133.

Utilizatorul trebuie să precizeze domeniul de celule care reprezintă baza de date (List Range) şi domeniul care reprezintă zona de criterii (Criteria Range). Implicit, rezultatul

128

filtrării se va afişa pe baza de date, care va fi redimensionată în funcţie de cerinţele interogării (modul de acţiune Filter the list in-place) .

În cazul în care a fost definită o zonă de extragere, atunci utilizatorul va preciza în caseta de text Copy to, domeniul de celule care reprezintă zona de extragere. Întrucât caseta de text Copy to nu este activă implicit, este necesar ca pentru activarea acesteia să se selecteze modul de acţiune Copy to another location.

Prin selectarea casei de validare Unique records only nu vor fi preluate în zona de extragere înregistrările duble (care au valori identice, corespunzător restricţiilor impuse în câmpul de criterii).

Lansarea căutării şi extragerii se declanşează, dacă se execută clic pebutonului OK.

Exemplu: Să se extragă lista salariaţilor care au funcţia „Specialist PR“ şi salariul > 5400000. Caseta de dialog Advanced Filter corespunzătoare procedeului de extragere este prezentată în figura de mai jos.

Figura 2.134.

Rezultatul extragerii este prezentat în figura următoare.

129

Figura 2.135.

Câteva precizări privind caracteristicile extragerii: înregistrările extrase conţin numai valori (formulele de calcul sunt extrase ca

valori); înregistrările extrase nu sunt legate de baza de date; eventualele modificări în baza

de date nu se vor reflecta în zona înregistrărilor deja extrase; dimensiunea zonei de extragere este ajustată automat la numărul de înregistrări

extrase. De aceea când se precizează coordonatele zonei de extragere (caseta de text Copy to din fereastra Advanced Filter) se selectează doar o singură linie şi anume aceea care conţine numele câmpurilor.

lista (subsetul de înregistrări) afişată în zona de extracţie poate fi prelucrată ca orice listă (bază de date).

2.8.3. Gruparea informaţiei prin generarea de subtotaluri

Excel permite sintetizarea informaţiei prin organizarea ei pe niveluri de grupe, iar apoi se pot opera diferite calcule pe aceste grupuri sau informaţii centralizate. Altfel spus Excel poate organiza datele prin grupare pentru generarea de totaluri şi subtotaluri.

Pentru gruparea datelor care se doresc a fi totalizate este necesară sortarea crescătoare a acestora după câmpul la a cărei schimbare se realizează totalul (numit câmp de grupare). De exemplu, baza de date fi sortată ascendent după câmpul „COMPARTIMENT“.

Sortarea se face cu ajutorul comenzii Sort din meniul Data (baza de date nu trebuie neapărat selectată, fiind suficientă poziţionarea cursorului pe unul din câmpuri). În caseta de dialog Sort se precizează cheia de sortare Sort By (then By) şi ordinea crescătoare (Ascending).

După ce datele au fost sortate, acestea pot fi totalizate pe câmpul de grupare. Subtotalizarea se face prin poziţionarea pe prima celulă a bazei de date (sau prin selectarea acesteia) şi activarea comenzii Subtotals din meniul Data.

Prin caseta de dialog Subtotal (Figura 2.136) se desfăşoară tehnica de regrupare a informaţiei astfel:

în caseta At Each Change in se precizează rubrica pentru care se face gruparea; din caseta Use function se alege tipul de operaţie care se va aplica datelor grupate

(Sum; Max; Min; Avarage; Count; Product); în final se alege rubrica de calculat prin selectarea acesteia . după precizarea acestor elemente se execută clic pe butonul OK.

130

Figura 2.136.

Rezultatul grupării şi totalizării datelor este prezentat în figura următoare.

Figura 2.137.

În urma totalizării, foaia de calcul şi-a schimbat aspectul în sensul apariţiei unor elemente (+ şi -) care semnifică gradul de grupare a datelor. Altfel spus, tabelul pentru care s-a făcut totalizarea a fost ierarhizat. Ierarhizarea elementelor grupate permite alegerea pentru vizualizare sau pentru prelucrări ulterioare (de exemplu reprezentări grafice de structură) a nivelului dorit astfel încât să fie relevată informaţia de care utilizatorul are nevoie.

Revenirea afişării din forma ierarhizată în formă normală se face prin selectarea tabelului sau poziţionarea cursorului pe prima celulă a acestuia şi activarea comenzii Subtotals din meniul Data, iar în caseta Subtotal se va executa clic pe butonul Remove All.

131

2.8.4. Blocarea rubricilor (câmpurilor) unui tabel

Excel permite o mai bună organizare a spaţiului de lucru prin blocarea sau „îngheţarea“ rubricilor unor tabele de dimensiuni mari, atunci când mărimea acestora depăşeşte zona de vizualizare de la nivelul unui ecran. În acest mod, informaţiile conţinute de tabelele de dimensiuni mari se pot vizualiza permanent, chiar dacă dimensiunea tabelelor respective depăşeşte cu mult zona de vizualizare a unui ecran. Astfel, liniile şi/sau coloanele ce conţin elemente de identificare a tabelelor rămân fixate, iar restul informaţiei defilează pe linie sau pe coloană.

Blocarea orizontală a rubricilor este disponibilă prin poziţionarea cursorului pe prima coloană şi pe o linie aflată sub informaţia referenţială ce se doreşte a rămâne fixată. Comanda Freeze Panes din meniul Window va „îngheţa panourile“ (liniile) situaţia deasupra cursorului. Blocarea orizontală a rubricilor se recomandă atunci când tabelul Excel conţine puţine coloane ce se afişează integral în spaţiul de afişare al unui ecran şi multe linii ce depăşesc pe verticală spaţiul de vizualizare. Exemplu: Să se „îngheţe“ linia care conţine numele câmpurilor din lista salariaţilor firmei Omega. Pentru aceasta se poziţionează cursorul în celula A3 şi se activează comanda Freeze Panes din meniul Window. Rezultatul este prezentat în figura următoare.

Figura 2.138.

Blocarea verticală rubricilor este posibilă în urma poziţionării cursorului pe prima linie şi pe o coloană aflată la stânga informaţiei ce se doreşte a rămâne fixată pentru o vizualizare permanentă, după care se execută comanda Freeze Panes din meniul Window, comandă care va fixa coloanele situaţie la stânga cursorului. Blocarea verticală a titlurilor se recomandă atunci când tabelul Excel conţine puţine linii ce se afişează integral în spaţiul de vizualizare al unui ecran şi multe coloane ce depăşesc pe orizontală un ecran de afişare. Exemplu: Să se „îngheţe“ primele două coloane din lista salariaţilor firmei Omega. Pentru aceasta se poziţionează cursorul în celula C3 şi se activează comanda Freeze Panes din meniul Window. Rezultatul este prezentat în figura următoare.

132

Figura 2.139.

Blocarea în echer (orizontală şi verticală) a rubricilor se realizează prin poziţionarea cursorului pe o celulă aflată la intersecţia liniilor şi coloanelor de fixat şi prin comanda Freeze Panes din meniul Window. Această comandă va bloca liniile situate deasupra cursorului şi coloanele aflate la stânga sa. Blocarea în echer a titlurilor se recomandă atunci când tabelul Excel conţine linii şi coloane care depăşesc pe orizontală şi pe verticală dimensiunea maximă de afişare a unui ecran. Deblocarea titlurilor este posibilă prin intermediul comenzii Unfreeze Panes din meniul Window.

2.8.5. Împărţirea ecranului în ferestre

În mod implicit, la deschiderea sesiunii de lucru, Excel afişează o fereastră ce conţine foaia de calcul (Scheet1). Ecranul Excel nu permite implicit afişarea simultană a mai multor zone îndepărtate din aceeaşi foaie de calcul. De aceea, pentru vizualizarea în întregime a datelor amplasate la adrese diferite într-o foaie de calcul, se recomandă împărţirea ecranului în mod multe ferestre.

Decuparea ecranului în două ferestre orizontale sau verticale este posibilă prin poziţionarea cursorului pe prima coloană şi o linie oarecare în afară de prima (ferestre orizontale) sau pe prima linie şi o coloană oarecare, mai puţin prima (ferestre verticale) şi prin activarea comenzii Split din meniul Window. În urma execuţiei comenzii, fereastra secundară este deschisă pe linia de sub cursor (fereastră orizontală) sau pe coloana aflată la stânga cursorului (fereastră verticală).

Ferestrele deschise pot fi manipulate independent una faţă de cealaltă. Dacă se poziţionează cursorul pe oricare linie şi coloană şi se activează comanda Split din meniul Window, ecranul Excel va fi împărţit automat în patru ferestre aşa cum prezintă figura următoare.

133

Figura 2.140.

Împărţirea ecranului în ferestre nu are nici un efect asupra conţinutului spaţiului de lucru, fiind vorba de un efect de vizualizare aplicat aceleaşi foi de calcul.

Dacă datele din foaia de calcul vizualizată prin ferestre sunt legate prin formule, intrările sau modificările aduse datelor dintr-o fereastră, influenţează câmpurile din cea de a doua fereastră.

134

2.8.6. Protejarea şi ascunderea formulelor în foaia de calcul

Celule din foaia de calcul curentă care conţin formule sau funcţii Excel speciale, pot fi protejate împotriva modificărilor de orice natură sau pot fi ascunse. În mod implicit, toate celulele foii de calcul sunt protejate, însă această protecţie devine operaţională numai în momentul în care se protejează întrega foaie de calcul. Pentru protecţia celulelor se parcurg următorii paşi:

1. În primul rând, de deprotejează toate celulele asupra cărora utilizatorul doreşte să intervină. Pentru aceasta se selectează celulele în cauză (Figura 2.141 domeniul A2:D10 din lista salariaţilor firmei Omega), se activează meniul Format şi se alege comanda Cells. În caseta Format Cells se execută clic pe butonul Protection şi apoi se dezactivează opţiunea Locked.

Figura 2.141.

1. Se protejează foaia de calcul astfel: se activează meniul Tools, se alege comanda Protection şi apoi opţiunea Protect Sheet. Operaţional, utilizatorul poate decide asupra protejării celulelor prin introducerea unei parole.

135


3. Din momentul în care s-a aplicat protecţia asupra celulelor (Figura 2.144 domeniul E2:E10 din lista salariaţilor firmei Omega), orice operaţie de actualizare a datelor conţinute în celulele protejate generează afişarea pe ecran a unei casete de eroare prin care utilizatorul este atenţionat că nu poate interveni asupra celulelor decât în momentul în care foaia de calcul este deprotejată.

Figura 2.144.

136

4. Deprotejarea foii de calcul se realizează astfel: se activează meniul Tools, se alege comanda Protection şi Unprotect Sheet. În caseta de text afişată, utilizatorul tastează parola introdusă la pasul 1.

Pentru ascunderea celulelor se procedează în acelaşi mod ca la protejarea celulelor numai că la pasul 1, în caseta de dialog Format cells, se activează opţiunea Hidden. În acest mod, în celulele în care s-a aplicat Hidden, vor putea fi vizualizate numai rezultatele calculelor, nu şi formulele sau funcţiile Excel care le-au general.

2.9. Glosar de termeni

Termeni SemnificaţieSpreadSheet Procesor de tabeleWorkBook Registru de calculWorkSheet Foaie de calculSheet FoaieNew Excel Worksheet O foaie de calcul Excel nouăSheets in new workbook Foi de calcul într-un registru de calcul nouFormula Bar Bara de formuleStatus Bar Bara de stareClipboard Memorie temporară, folosită la păstrarea pe termen scurt a

textului sau imaginilor.Toolbar Standard Bara de instrumente Standard, care conţine următoarele

butoane:

New Crează un nou registru de calcul

Open Deschide un fişier (registru de calcul) deja existent

Save Salvează conţinutul unui registru de calcul

E-mail Trimite registrul de calcul prin poşta electronică

Print Tipăreşte informaţiile dintr-un registru de calcul

Print Preview Previzualizează înainte de tipărire

Spelling Declanşează verificarea gramaticală a textului din foaia de calcul curentă

Cut Decupează domeniul selectat şi îl duce în Clipboard

Copy Copiază în Clipboard domeniul selectat

Paste Lipeşte informaţiile din Clipboard într-un domeniu specificat

Format Painter Copiază stilurile de formatare

Undo Anulează ultima operaţie realizată

137

Redo Reface ultima operaţie anulată

Insert Hyperlink Inserează o legătură hipertext

AutoSum Efectuează automat o sumă pentru o serie de date

Paste Function Deschide caseta Paste Function din care se vor alege categoria şi funcţia dorită

Sort Ascending Sortarea crescătoare a datelor după o singură coloană

Sort Descending Sortarea descrescătoare a datelor după o singură coloană

Chart Wizard Asistentul pentru reprezentarea grafică a datelor

Drawing Afişează bara de instrumente Drawing

Zoom Măreşte/micşorează suprafaţa de lucru pe ecran

Microsoft Excel Help

Declanşează Asistentul pentru ajutor

Toolbar Formatting Bara de instrumente pentru formatare, care conţine următoarele butoane:

Font Selectează fontul pentru scrierea caracterelor

Size Selectează dimensiunea (în puncte) pentru scrierea caracterelor

Bold Scrierea cu caractere aldine (îngroşate)

Italic Scrierea cu caractere înclinate

Underline Scrierea cu caractere subliniate

Align Left Aliniază conţinutul unei celule la stânga

Center Aliniază conţinutul unei celule la centru Align Right Aliniază conţinutul unei celule la dreapta

Jusify Aliniază conţinutul unei celule la stânga-dreapta

Merge and Center Fuzionează mai multe celule şi aliniază conţinutul pe centru

Currency Aplică valorilor numerice formatul monetar

Percent Style Aplică valorilor numerice formatul procent

Comma Style Aplică valorilor numerice formatul cu separator de mii şi 2 zecimale

Increase Decimal Măreşte numărul de zecimale pentru valori numerice

Decrease Decimal Micşorează numărul de zecimale pentru valori numerice

Decrease Ident Deplasează conţinutul celulelor la stânga

Increase Ident Deplasează conţinutul celulelor la dreapta

Borders Selectează formatele pentru încadrarea celulelor sau domeniilor

Fill Color Selectează culori pentru umplerea conţinutului celulelor sau domeniilor

Font Color Selectează culori pentru fontul caracterelor

Add and Remove Buttons

Adaugă sau elimină butoane pe/de pe bara de instrumente Formatting

138

Cell Celula Excel (Unitatea structurală de bază a foii de calcul)Active Cell Celula activă (curentă)Row LinieRow Height Înălţime linieColumn ColoanăColumn Width Lăţime coloanăEntire row Întrega linieEntire column Întrega coloanăStandard Width Lăţime standard (8,43 caractere)Select All Sheets Selectarea tuturor foilor de calculNames in workbook Nume în registru de calculRange Domeniu de celuleCurrency Style Stilul simbol monetarPercent Style Stilul procentComma Style Stilul virgula (Inserează separator de mii la numerele >

999)Increase Decimal Adaugă zecimaleDecrease Decimal Micşorează numărul de zecimaleFormat Cells Format celuleAlignment Left Aliniere la stângaAlignment Right Aliniere la dreaptaAlignment Center Across Selection

Aliniere centrată peste coloanele selectate

Alignment Fill Conţinutul unei celule va fi afişat la maxim 8.43 caractereAlignment Justify Aliniere stânga-dreaptaMerge cells Fuzionarea celulelorFunction FuncţieInsert Function Inserează funcţiePaste Function Lipeşte funcţie (Generatorul de funcţii Excel)Function Category Categorii de funcţiiAutoSum Însumare automată pe linie sau coloanăSUM Funcţia sumăPRODUCT Funcţia produsMIN Funcţia valoarea minimăMAX Funcţia valoarea maximăAVERAGE Funcţia media aritmeticăMerge and center Fuzionarea celulelor şi centrarea conţinutuluiAlignment Wrap Text Alinierea automată a textului pe rândul următorBorder ChenarOutline ConturInside Linii interioarePage Setup Setare paginăPage Orientation Portrait Pagina este orientată vertical „pe înălţime”Page Orientation Landscape Pagina este orientată orizontal „pe lăţime”Paper size Dimensiune hârtie

139

Page setup Margins Setarea marginilor paginiiMargins Header Margini antet de paginăMargins Footer Margini subsol de paginăCustom Header/Footer Personalizarea antetului/subsolului de pagină

(completarea cu informaţii corespunzătoare)Print range Tipăreşte un domeniu Print Area Tipăreşte o secţiunePrint to File Tipăreşte într-un fişierActive sheet(s) Foaie (foi) activeEntire Workbook Întregul registru de calculChartWizard Asistentul pentru crearea graficelorChart. GraficStep 1 of 4 Pasul 1 din patruChart Type Tip de graficChart sub-type Sub-tipul de graficData Range Domeniu de dateSerie in Rows Serie orientată în linieSeries in Column Serie orientată în coloaneChart title Titlul graficuluiChart Options Opţiuni de graficCategory X axe Numele abscisei Value Y axe Titlul ordonateiLegend LegendăShow legend Afişare legendăPlacement Bottom Plasează în partea inferioarăPlacement Corner Plasează în colţPlacement Top Plasează în partea superioarăPlacement Right Plasează la dreaptaPlacement Left Plasează la stângaData Labels Etichete de dateShow value Afişează valoareShow percent Afişează procentShow label Afişează etichetăShow label and percent Afişează etichetă şi procentData table Tabela de dateShow legend keys Afişează reperele legendei sub formă de pictogramăPlace chart As new sheet Chart 1

Plasează graficul într-o nouă foaie grafică specială

Place chart As object in Sheet1

Plasează graficul ca obiect în foaia de calcul existentă

Finish Sfârşit

140

2.8. Bibliografie selectivă

1. Halvorson, M. (2000). Microsoft Office2000 Small Business. Bucureşti: Editura Teora.

2. Maxim, C. (2009) Comunicarea online. Instrumente Office pentru mediul de comunicare. Bucureşti: Editura Comunicare.ro.

3. Perry, G. (trad. Preda., S.). (2007). Microsoft Office 2007 5 în 1. Bucureşti: Editura Teora.

4. Somnea, D., Calciu, M. (1994). Excel 5.0 cu aplicaţii în management. Bucureşti: Editura Tehnică.

5. Steve, J. (trad. Moraru, F.). (2007). Microsoft Office Excel 2003. Bucureşti: Editura Teora.

6. Steve, J. (trad. Moraru, F., Mocanu, C.). (2007). Microsoft Windows XP. Bucureşti: Editura Teora.

141

Capitolele 3,4

Elemente de analiză statistică.

Analize şi aplicaţii statistice. Programul SPSS

142

CUPRINS

Capitolul 3. Elemente de analiză statistică / 143

3.1. Caracteristicile statistice, variabile şi scale de măsurare / 143

3.2. Mărimile medii, indicatorii variaţiei şi asimetriei / 145

Mărimile medii / 145

Valorile medii de poziţie şi de structură / 150

Indicatorii variaţiei şi asimetriei / 155

Scoruri standard, curba normală, ipoteze statistice, coeficientul de corelaţie / 160

Scorurile standard şi curba normală / 161

Coeficienţii de corelaţie Pearson şi Spearman / 163

Capitolul 4. Analize şi aplicaţii statistice. Programul SPSS / 165

4.1. Încărcarea, editarea şi transformarea datelor. Componenta Data Editor / 167

4.2. Componenta Output Viewer / 176

4.3. Analize şi aplicaţii statistice / 179

4.4. Bibliografie /194

143

Capitolul 3. Elemente de analiză statistică

Înainte de a demara prezentarea programului SPSS şi a principalelor aplicaţii ale

acestuia sunt necesare clarificarea unei terminologii statistice cu care se va opera şi

înţelegerea unor elemente fundamentale de statistică care vor include: caracteristicile

statistice, variabile şi scale de măsurare, mărimile medii, indicatorii variaţiei şi asimetriei,

valorile medii de poziţie şi de structură, scorurile standard, curba normală, ipotezele statistice

şi coeficientul de corelaţie.

3.1. Caracteristicile statistice, variabile şi scale de măsurare

Caracteristicile statistice reprezintă însuşirile fenomenelor studiate. Astfel putem deosebi caracteristici variabile ca formă de manifestare sau ca nivel de dezvoltare.

Caracteristicile statistice pot fi clasificate după: conţinutul caracteristicii: de timp, de spaţiu sau atributive; natura variaţiei: cu variaţie continuă, discontinuă; modul de obţinere: primare, derivate; forma de manifestare: alternative, nealternative.

Caracteristicile statistice care pot avea mai mult decât o singură valoare cu care variază în funcţie de o serie de factori se mai numesc şi variabile statistice iar formele de manifestare ale acestor caracteristici se numesc variante.

Variabilele pot fi: dependente dacă sunt spuse influenţei altor variabile; independente dacă sunt variabile ce influenţează alte variabile; continue dacă au un număr infinit al nivelurilor de măsurare; discrete dacă au un număr finit al nivelurilor de măsurare.

Dacă variabila se referă la caracterstica supusă măsurării, scalele de măsurare se referă la modalitatea de măsurare. Programul SPSS utilizează următoarele scale de măsurare:

Scală – valorile numerice ale datelor se reprezintă pe un interval sau printr-un raport. Exemplu: vârsta, venitul, temperatura, lungimea, timpul de răspuns. Variabilele reprezentate şi măsurate pe scală trebuie să aibă valori numerice.

Nominale – se utilizează atunci când valorile datelor unei variabile reprezintă valori de ordin neintrinsec în funcţie de existenţa sau inexistenţa unei caracteristici. Exemplu: apartenenţa la o anumită categorie de funcţii de încadrare sau sexul: 1 – masculin, 2 – feminin.

Ordinale (de ordin sau de rang) – se folosesc atunci când valorile datelor reprezintă categorii de ordin intrinsec care pot fi puse într-o anumită ordine de măsurare. Exemplu nivelul de pregătire: scăzut, mediu, înalt. Chiar dacă o variabilă (caracteristică) poate fi măsurată pe oricare dintre tipurile de

scale prezentate este foarte important în prelucrările statistice ca pentru ea să fie aleasă scala cea mai potrivită.

3.2. Mărimile medii, indicatorii variaţiei şi asimetriei

144

Mărimile medii

În analiza statistică se utilizează foarte frecvent mărimile medii deoarece pe baza lor se poate exprima într-o anumită măsură tendinţa unor fenomene. Aceste mărimi fac parte din cadrul indicatorilor derivaţi şi au un caracter abstract.

Pentru a determina valoarea tendinţei centrale a unei serii statistice se utilizează: media aritmetică, media armonică, media pătratică şi media geometrică. Toate aceste medii se pot calcula ca medii simple sau ca medii ponderate.

Media aritmetică

Formula matematică de exprimare a mediei aritmetice simple este:

X =

În următorul exemplu sunt prezentate notele obţinute la teste şi la interviu de către 5 studenţi care s-au prezentat pentru promovarea unui examen:

Nume studenţi Note la testul 1 Note la testul 2 Note la interviuStudent 1 10 9 8Student 2 7 7 8Student 3 7 8 9Student 4 9 9 8Student 5 10 9 7

- = 43/5 = 8,60 = 42/5 = 8,40 = 40/5 = 8,00

În ultima linie a tabelului s-au calculat mediile aritmetice simple pentru teste şi interviu.

Mărimile medii ponderate se pot calcula atunci când fiecărei variante a unei caracteristici i se poate ataşa o frecvenţă.

Formula de calcul a mediei aritmetice ponderate este:

145

unde: este media aritmetică simplă;

xi reprezintă termenii individuali ai seriei (x1, x2, … xn) iar

suma acestora este: x1 + x2 + … + xn =

n reprezintă numărul de termeni pentru care se calculează media.

n

∑xi i=1

n n

∑xi i=1

Xp =

Dacă vom organiza datele astfel încât să evidenţiem frecvenţele pentru notele obţinute în două variante (varianta 1 corespunzătoare intervalului de note cuprinse între 9 şi 10 şi varianta 2 pentru intervalul de note cuprinse între 7 şi 8) atunci termenii variantelor vor trebui calculaţi ca fiind mijlocul fiecărui interval. În acest caz vom obţine următorul tabel:

Variante Mijlocul de interval

(xi)

Frecvenţănote test 1

(fi)1

Frecvenţănote test 2

(fi)2

Frecvenţănote interviu

(fi)3

9 - 10 9,5 3 3 17 - 8 7,5 2 2 4

Media ponderată - = 8,7 = 8,7 = 7,9

O altă aplicaţie a mediei ponderate este atunci când se utilizează ponderi (coeficienţi de importanţă) pentru termenii individuali ai seriei sau pentru intervale. Pentru exemplificare vom presupune că se doreşte ca notele obţinute la proba interviu să fie ponderate astfel:

Nota Pondere10 0,49 0,38 0,27 0,1

≤ 6 0

Dacă se lucrează cu ponderi subunitare, atunci întotdeauna suma ponderilor acordate trebuie să fie 1. În cazul utilizării valorilor procentuale, suma ponderilor va trebui să fie 100.

Revenind la primul tabel, conform ponderilor dorite vom avea:

Note interviu Ponderi8 0,28 0,29 0,38 0,27 0,1= 7,5 -

Media armonică

146

m

∑xifi i=1

m

∑fi i=1

unde: este media aritmetică ponderată;

xi reprezintă termenii variantelor (x1, x2, … xn); fi reprezintă frecvenţa sau ponderea fiecărei variante; m reprezintă numărul variantelor pentru care se calculează media.

Media armonică a termenilor unei serii se defineşte ca fiind acea valoare a cărei mărime inversă este media aritmetică rezultată din valorile inverse ale termenilor aceleiaşi serii.

Dacă x1, x2, … xn reprezintă termenii seriei, atunci valorile lor inverse vor fi: , , … , .

Formula de calcul a mediei armonice simple este:Xa =

Pentru exemplul anterior mediile armonice calculate vor fi:


- = 8,38 = 8,32 = 7,95

În tabel se observă că valorile mediilor armonice calculate sunt mai mici decât cele ale mediilor aritmetice. În acest sens trebuie cunoscut faptul că, întotdeauna dacă valorile termenilor sunt pozitive atunci valorile mediilor armonice calculate vor fi mai mici decât cele ale mediilor aritmetice.

Expresia mediei armonice ponderată este:

Xap =

Media pătratică

Media pătratică se obţine în mod similar cu media aritmetică dar cu deosebirea că valorile termenilor seriei se ridică la pătrat, iar apoi se extrage radicalul de ordinul 2 din suma acestora raportată la numărul de termeni pentru care se calculează.

x12 + x2

2+ … + xn2 =

Formulele de calcul ale mediei pătratice simple ( ) şi ale mediei pătratice ponderate ( ) sunt:

147

1 1 1x1 x2 xn

n

∑1/ xi i=1

nunde:

este media armonică simplă; xi reprezintă termenii individuali ai seriei (x1, x2, … xn); n reprezintă numărul de termeni pentru care se calculează media.

m

∑ fi/xi i=1

m

∑fi i=1

unde: este media armonică ponderată;

xi reprezintă termenii variantelor (x1, x2, … xn); fi reprezintă frecvenţa sau ponderea fiecărei variante; m reprezintă numărul variantelor pentru care se calculează media.

n

∑xi2

i=1

n

= =

Pentru exemplul prezentat mediile pătratice calculate vor fi:


- = 8,70 = 8,43 = 8,02

Este de reţinut faptul că întotdeauna media pătratică este mai mare decât media aritmetică, indiferent de semnul termenilor. Cu cât valorile termenilor sunt mai mari cu atât ei vor influenţa mai mult valoarea mediei pătratice. Din acest motiv media pătratică se va folosi atunci când se doreşte să se acorde o importanţă mai mare nivelurilor mai ridicate ale termenilor seriei.

Media geometrică

Media geometrică se calculează ca radical de ordinul n din produsul celor n termeni ai seriei.

Expresiile mediei geometrice simple ( ) şi ale mediei geometrice ponderate ( ) sunt:

148

unde: este media pătratică simplă;

este media pătratică ponderată; xi reprezintă termenii seriei sau ai variantelor (x1, x2, … xn); fi reprezintă frecvenţele sau ponderile variantelor; m reprezintă numărul variantelor pentru care se calculează media; n reprezintă numărul de termeni pentru care se calculează media.

x1.x2.…xn =

= =

Este evident că prin proceduri manuale calculul mediei geometrice este foarte laborios. Pentru a putea fi calculată media geometrică este necesar ca toţi termenii seriei să fie pozitivi şi mai mari decât 0. Este de reţinut faptul că întotdeauna media geometrică va fi mai mică decât media aritmetică.

Relaţia între mediile prezentate este:

< < <

Valorile medii de poziţie şi de structură

Cele mai frecvent utilizate valori medii de poziţie şi de structură sunt mediana, modulul, cuartilele şi decilele.

Mediana

Mediana (Me) reprezintă valoarea centrală a unei serii statistice care împarte termenii unei seriei în două părţi egale. Jumătatea inferioară va conţine termenii ale căror valori sunt mai mici decât valoarea medianei iar jumătatea superioară va conţine termenii care au o valori mai mari decât valoarea medianei.

Locul medianei (LMe) într-o serie de n termeni este:

149

unde: este media geometrică simplă; este media geometrică ponderată;

xi reprezintă termenii seriei sau ai variantelor (x1, x2, … xn);

este produsul termenilor seriei;

fi reprezintă frecvenţele sau ponderile variantelor; m reprezintă numărul variantelor pentru care se calculează media; n reprezintă numărul de termeni pentru care se calculează media.

LMe =

Locul medianei (LMef) într-o serie de distribuţie de frecvenţe în care n = este:

Lmef =

Intervalul median va fi considerat acela în care frecvenţele cumulate depăşesc locul medianei în serie.

Formula de calcul a medianei într-o serie de distribuţie de frecvenţe este:

Me = x0 + d

Pentru o bună înţelegere a semnificaţiei şi calcului medianei vom considera următorul exemplu care prezintă rezultatele în puncte obţinute de 9 studenţi la un test.

Nume studenţi Puncte obţinuteStudent 1 230Student 2 310Student 3 250Student 4 310Student 5 150Student 6 180Student 7 80Student 8 350Student 9 220

Se doreşte organizarea datelor într-un alt tabel care să evidenţieze frecvenţele pentru următoarele intervale de puncte obţinute de studenţi: < 100, între 100 şi 200, între 200 şi 300, > 300. Pentru aceasta vom realiza următorul tabel în care vor fi înscrise şi frecvenţele cumulate:

Grupe de puncte obţinute

Număr de studenţi(fi)

Frecvenţe cumulate

< 100 1 1100 - 200 2 3200 - 300 3 6

> 300 3 9Total ∑fi = 9

150

m

∑fi i=1

unde: Me este mediana; x0 este limita inferioară a intervalului median; d reprezintă mărimea intervalului median;Lmef reprezintă locul medianei; fm este frecvenţa intervalului median; fp este frecvenţa intervalului precedent celui median.

Locul medianei (LMef) va fi:

Lmef = = (9 + 1) / 2 = 5 rezultă că intervalul medianei este 200 – 300 deoarece

aici frecvenţele cumulate depăşesc locul medianei în serie. Mediana (Me) va fi cuprinsă între 200 şi 300 adică: 200 < Me < 300. Deci limita inferioară a intervalului median (x0) este 200. Mărimea intervalului median (d) este 100. Din tabel se observă că suma cumulată a frecvenţelor precedente intervalului median (∑fp) este 3. De asemenea frecvenţa intervalului median (fm) este tot 3. Conform formulei de calcul a medianei avem:

Me = x0 + d = 200 + 100 = 266 puncte

Modulul

Modulul (Mo) reprezintă valoarea termenului dintr-o serie care are frecvenţa maximă.

Revenind la exemplul anterior în care se prezintă rezultatele în puncte obţinute de 9 studenţi la un test observăm că doi studenţi (studentul 2 şi studentul 4) au obţinut 310 puncte. Deci frecvenţa maximă este 2 şi ea corespunde termenului 310, ceea ce înseamnă că Mo = 310 puncte. Pentru acest exemplu media aritmetică este 231,11. Dacă vom sorta tabelul după punctele obţinute vom observa că mediana Me = 230:

Nume studenţi Puncte obţinuteStudent 7 80

151

5 - 33

Student 5 150Student 6 180Student 9 220Student 1 230Student 3 250Student 2 310Student 4 310Student 8 350

Modulul poate fi calculat de asemenea şi pentru o serie de intervale de distribuţie de frecvenţe. În acest caz intervalul modal este intervalul corespondent intervalului corespondent celei mai mari frecvenţe. Pentru analize se va folosi media aritmetică ponderată.

Deoarece într-o serie de distribuţie de frecvenţe pot exista mai multe intervale corespunzătoare frecvenţei maxime rezultă deci că pot exista mai multe module şi mai multe intervale modale. În aceste cazuri seria este plurimodală.

Formula de calcul a modulului într-o serie de intervale este:

∆1

Mo = x0 + d ∆1 + ∆2

Pentru exemplificare vom considera că într-o companie există următoarea distribuţie de frecvenţe a veniturilor angajaţilor:

152

unde: Mo este modulul; x0 reprezintă limita inferioară a intervalului modal; d reprezintă mărimea intervalului modal; ∆1 = fm – fm-1; ∆2 = fm – fm+1; fm este frecvenţa intervalului modal;fm-1 este frecvenţa intervalului precedent celui modal;fm+1 este frecvenţa intervalului următor celui modal.

Venit ($) Mijlocul de interval(xi)

Număr angajaţi(fi)

0 - 500 250 3500 - 1000 750 51000 - 1500 1250 61500 - 2000 1750 42000 - 2500 2250 42500 - 3000 2750 23000 - 3500 3250 1

Se observă că frecvenţa cea mai mare (fm) este 6 şi corespunzător acesteia intervalul modal este cel cuprins între 1000$ şi 1500$. Deci fm-1 = 5 iar fm+1 = 4. Limita inferioară a intervalului modal (x0) este 1000$ iar d = 1500 – 1000 = 500.

6 - 5Mo = 1000 + 500 = 1167$ (6 – 5) + (6 – 4)

Pentru analize se recomandă şi calculul mediei aritmetice ponderate: (m = numărul de intervale = 7)

Xp = = (250x3 + 750x5 + … + 3250x1) / 2 = 36750 / 25 = 1470$

Deoarece valoarea modulului este mai mică decât valoarea mediei rezultă concluzia că în exemplul prezentat frecvenţele termenilor mai mici sunt mai numeroase decât frecvenţele termenilor mai mari.

În cazul unei distribuţii perfect simetrice media, mediana şi modulul au valori egale.Mediana poate fi utilizată pe scale ordinale şi pe scale de interval (scale în SPSS).Modulul poate fi utilizat pentru orice tip de scală dar este singurul indicator pentru

scala nominală.

Cuartile, decile, percentile

153

m

∑xifi i=1

m

∑fi i=1

Pentru seriile cu asimetrie mare şi care au o amplitudine mare a variaţiei se calculează şi alţi indicatori de poziţie cum sunt: quartilele, decilele, centilele şi percentilele.

Quartilele sunt acele valori ale termenilor care separă seria în patru părţi egale. Deosebim astfel quartila inferioară (Q1) care delimitează sfertul inferior (25%) al termenilor, quartila a doua (medie) (Q2) care este egală cu mediana deoarece împarte termenii în două părţi egale (50%) şi quartila superioară (Q3) care delimitează sfertul superior (75%). În mod similar decilele împart seria în 10 părţi egale iar centilele în 100 de părţi egale. Rezultă că vor exista 9 decile şi 99 centile.

Pentru exemplificare vom considera următorul tabel care prezintă punctele obţinute de studenţi la un test, transformate în note:

Nume studenţi Puncte obţinute NotaStudent 1 230 8Student 2 310 10Student 3 250 9Student 4 310 10Student 5 150 7Student 6 180 7Student 7 80 6Student 8 350 10Student 9 220 8

Pe baza acestui tabel vom realiza tabelul sintetic al frecvenţelor:

Nota Frecvenţa

Absolută Relativă absolută

(fi) cumulată

(fc)relativă (fr=fi/9)

cumulată (frc)

6 1 1 0,11 0.117 2 3 0,22 0.338 2 5 0,22 0,559 1 6 0,11 0,6610 3 9 0,34 1

Total 9 1

Frecvenţa relativă cumulată procentuală (adică înmulţită cu 100) se numeşte rang percentil. Percentilele reprezintă valoarea dintr-o distribuţie care corespunde unui anumit rang percentil. Quartilele sunt percentilele corespunzătoare rangurilor percentile 25%, 50% şi 75%.

Astfel în exemplul prezentat pentru nota 8 corespunde rangul percentil 55% ceea ce înseamnă că 55% dintre studenţi au obţinut la test o notă mai mică sau egală cu 8. Putem spune şi că rangului percentil 55% îi corespunde percentila 8.

Indicatorii variaţiei şi asimetriei

Indicatorii simpli ai variaţiei

154

Amplitudinea absolută a variaţiei (R de la Range) se calculează ca diferenţă între nivelul maxim (xmax) şi nivelul minim (xmin) al caracteristicii:

R = xmax - xmin

Amplitudinea relativă a variaţiei (R%) se calculează ca raport între amplitudinea absolută a variaţiei şi nivelul mediu al variaţiei:

R% = 100 (R / )

Abaterile individuale absolute (d de la deviation) se calculează ca diferenţe între fiecare variantă înregistrată şi media aritmetică a acestora.

di = xi - Este evident că întotdeauna suma abaterilor absolute este nulă: ∑( xi - ) = 0. În procedurile statistice se recomandă calcularea

acestei sume în modul: ∑| xi - |.

Abaterile individuale relative (d%) se calculează ca raport între abaterile absolute la nivelul mediu al caracteristicii:

di % = 100 (di / xi)

Abaterea quartilă (RQ) se calculează ca diferenţă între quartila 3 şi quartila 1:

RQ = Q3 – Q1

Abaterea semi-interquartilă are următoarea expresie:

RSQ = (Q3 – Q1) / 2

Indicatorii sintetici ai variaţiei

Indicatorii sintetici ai variaţiei (împrăştierii) sunt: abaterea medie liniară, abaterea medie pătratică, dispersia şi coeficientul de variaţie.

155

Abaterea medie liniară (dm) se calculează ca o medie aritmetică a termenilor seriei de la media lor.

dm = (∑| xi - |) / n

Abaterea standard (s) se calculează ca o medie pătratică din abaterile tuturor variantelor seriei de la media lor aritmetică:

s =

Coeficientul de variaţie (cv) se calculează ca raport între abaterea medie pătratică şi nivelul mediu al seriei:

cv = s /

Dispersia (varianţa s2) se calculează ca o medie aritmetică a pătratelor abaterilor termenilor faţă de media lor

s2 =

S-a demonstrat că valorile pentru abaterea standard şi pentru dispersie calculate după formulele de mai sus pentru un eşantion conţin o imprecizie (bias). Cu cât eşantionul este mai mic cu atât dispersia va fi influenţată mai mult de valoarea de la numitor. Se poate introduce astfel o corecţie n – 1 (la numitor). Adică în ambele formule în loc de n putem avea n – 1. Valoarea n – 1 de la numitor este denumită numărul gradelor de libertate.

Indicatori ai formei distribuţiei

Forma grafică a unei distribuţii normale poate avea faţă de mediana (Me) o abatere de simetrie pe orizontală orientată către stânga (simetrie negativă) sau către dreapta acesteia (simetrie pozitivă). Atunci când pentru o distribuţie Me = Mo = spunem despre aceasta că este perfect simetrică. Următorul grafic ilustrează forma acestei distribuţii în care: Me = Mo =

= 550

156

În funcţie de distribuţie pot fi obţinute şi altfel de grafice ale curbei, prea aplatizate sau prea înalte. Pentru a corecta aceste cazuri se utilizează indicele de boltire (kurtosis).

De asemenea, aşa cum am specificat anterior putem întâlni două forme de grafice

cu simetrie negativă sau cu simetrie pozitivă:

157

Pentru corecta simetria negativă sau pozitivă se utilizează indicele de simetrie sau de oblicitate (skewness).

Indicele de boltire (kurtosis) se calculează în mod similar cu abaterea standard dar prin ridicarea la puterea a patra. El variază în jurul valorii 0. Indicele de boltire cu valori pozitive indică o curbă înaltă iar cel cu valori negative o curbă aplatizată.

Indicele de simetrie sau de oblicitate (skewness) se calculează în mod similar cu abaterea standard dar prin ridicarea la puterea a treia. Pentru valoarea 0 el indică o simetrie perfectă. Valorile pozitive sau negative indică o asimetrie stânga / dreapta mai mult sau mai puţin pronunţată.

Valorile extreme ale unei distribuţii pot fi foarte bine evidenţiate prin intermediul unui grafic numit Box and Whisker Plot sau pe scurt Box Plot, creat de Tukey. Graficul Box Plot se prezintă sub forma unui dreptunghi care are baza în dreptul quartilei 25 şi latura superioară în dreptul quartilei 75. Deci înălţimea acestui dreptunghi cuprinde 50% din valorile distribuţiei. Mediana este reprezentată prin intermediul unei linii ce apare în interiorul dreptunghiului.

Pentru exemplificare vom considera următoarea distribuţie care conţine punctele obţinute la un test:

50, 60, 70, 80, 90, 100, 110, 120, 130, 140, 141, 142, 143, 144, 145

Se observă (evidenţiat cu caractere înclinate) aglomerarea mai multor valori în partea superioară a distribuţiei (în intervalul 140 – 145). Iată în continuare graficul Box Plot corespunzător acestei distribuţii, realizat cu SPSS:

158

Graficul Steam and Leaf Plot (tulpină şi frunză) creat tot de către Tukey prezintă de asemenea într-o formă sugestivă explorarea unei distribuţii scoţând în evidenţă frecvenţele grupate. Iată în continuare graficul Steam and Leaf Plot corespunzător aceleiaşi distribuţii şi realizat cu SPSS:

Se observă că sunt evidenţiate toate cele 15 valori ale distribuţiei dintre care 5 se află sub 100 ele fiind 50, 60, 70, 80, 90 având corespondentă în grafic linia a doua: (0 . 56789). De asemenea 10 valori sunt mai mari sau egale cu 100, dintre care 6 aparţin domeniului 140. Aceste valori sunt evidenţiate în linia a treia:(1 . 0123444444).

159

Scoruri standard, curba normală, ipoteze statistice, coeficientul de corelaţie

De multe ori în analiza statistică limitarea doar la valorile unei caracteristici, la indicatorii tendinţei centrale sau la indicatorii variaţiei nu oferă răspunsuri satisfăcătoare pentru cercetător. De exemplu dacă vom cunoaşte doar nota obţinută (sau numărul de puncte obţinute) de un student la un test nu putem trage prea multe concluzii deoarece nu cunoaştem forma distribuţiei pe care se plasează în raport cu ceilalţi studenţi participanţi la test (mai aplatizată sau nu, deplasată spre dreapta sau spre stânga), gradul de împrăştiere a notelor şi abaterea de la medie. De asemenea nu putem răspunde unor întrebări (ipoteze) mai nuanţate cum ar fi: există o legătură între performanţa realizată de studenţii care au urmat anterior un curs pregătitor şi cei care nu au urmat un astfel de curs? A îmbunătăţit acest curs performanţa studenţilor? Performanţa realizată este dependentă de vârstă, sex sau categoria socială căreia îi aparţin studenţii? Performanţa realizată de studenţi la test este superioară sau nu performanţei medii realizată pe parcursul mai multor ani de către studenţii din universitate care au susţinut acest test? Şirul acestor întrebări ar putea continua cu aplicaţii şi din alte domenii de activitate: există o legătură între numărul voturilor pentru un anumit candidat şi vârsta votanţilor? Există o relaţie între atitudinea angajaţilor dintr-o companie faţă de o anumită decizie şi salariile acestora?

Pentru a putea da răspunsuri pertinente unor astfel de întrebări se utilizează scorurile (notele) standard, ipotezele şi testele statistice.

Scorurile standard şi curba normală

Scorurile z (scoruri standardizate) se calculează pe baza valorilor caracteristicii, mediei şi a abaterii standard:

zi = (xi - ) / s

În continuare va fi prezentat un exemplu de transformare a punctelor obţinute la un test, în scoruri z. Media şi abaterea standard sunt 231,11 respectiv 85,94.

Nume studenţi Puncte obţinute Scorul (nota) zStudent 1 230 -0,012Student 2 310 +0,917Student 3 250 +0,219Student 4 310 +0,917Student 5 150 -0,943Student 6 180 -0,594Student 7 80 -1,758Student 8 350 +1,383Student 9 220 -0,129

=231,11; s=85,94; Suma = 0 Convertirea valorilor unei distribuţii în scoruri z nu modifică forma acesteia. Suma scorurilor într-o distribuţie z este întotdeauna 0.

160

unde: zi este scorul standardizat corespunzător termenului i; xi este valoarea termenului i al seriei;

este media; s reprezintă abaterea standard.

Scorurile t (Thrustone) se calculează pe baza scorurilor z după următoarea relaţie:

ti = 50 + 10 zi

SAT (Scholastic Assessement Test) se calculează similar tot pe baza notelor z:

SATi = 500 + 100 zi

Cel mai frecvent se utilizează scorurile z şi t. Similar se calculează pentru eşantioane scorurile z şi t. În acest caz xi se înlocuieşte cu media eşantionului, cu media populaţiei din care s-a extras eşantionul iar s cu eroarea standard a mediei de eşantionare. Corespunzător scorurilor (z şi t) există testele z şi t cu ajutorul cărora pot fi confirmate sau infirmate ipotezele. Pentru a lucra cu aceste teste întotdeauna trebuie să existe ipoteza cercetării (de exemplu: parcurgerea unui curs anterior influenţează performanţele studenţilor la test) şi o ipoteză de nul care infirmă ipoteza cercetării (de exemplu: parcurgerea unui curs anterior nu influenţează performanţele studenţilor la test).

Pentru fiecare scor z sau t se calculează o probabilitate p corespunzătoare (ce poate fi găsită în tabelele z sau t). Deoarece nu există o garanţie 100% pentru acceptarea sau respingerea unei ipoteze, atunci trebuie să fie asumat un risc de eroare. Nivelul convenţional minim acceptat pentru acesta este de 5%. Nivelul de risc poate fi exprimat şi prin opusul lui (95% aşa cum lucrează SPSS). În acest caz 95% nu reprezintă eroarea maximă acceptată ci nivelul minim de încredere în rezultatul experimentului. O explicitare grafică a erorii maxim acceptate este:

Evident problema se judecă similar şi pentru zona de 5% din stânga graficului. Acesta este un test statistic unilateral (one tailed).

Pentru a verifica ipoteza cercetării simultan pe ambele laturi (stânga – dreapta) ale distribuţiei se aplică testul z sau t bilateral (two tailed):

161

Dacă scorul eşantionului se află în zona haşurată de 5% atunci ipoteza de nul se respinge şi se acceptă ipoteza cercetării. Cu alte cuvinte dacă p < 0,05 atunci se acceptă ipoteza cercetării.

Se recomandă utilizarea testului z pentru un eşantion de minim 30. Atunci când volumul eşantionului este < 30 sau chiar > 30 se poate utiliza testul t.

Distribuţia t mai este denumită şi distribuţia Student. Ea are toate caracteristicile unei distribuţii normale, are aceeaşi formă de clopot dar care de această dată depinde de numărul gradelor de libertate df (degrees of freedom). Cu cât df este mai mic cu atât forma curbei devine mai aplatizată. Pentru un test statistic t aplicat unui sigur eşantion expresia de calcul a df este:

df = N – 1

Dacă testul t se aplică pentru două eşantioane primul de volum N1 iar al doilea de volum N2 atunci:

df = N1 + N2 – 2

Pentru a putea aplica testul t trebuie ca cele două eşantioane să fie omogene. Se recomandă ca volumul cele două eşantioane să fie egal (N1 = N2) iar dispersiile acestora să fie apropiate. În acest sens se poate aplica un test de omogenitate Levene’s Test care verifică valorile dispersiilor şi calculează un indicator F numit raportul Fisher. Dacă valorile F sunt mari atunci chiar dacă probabilitatea p calculată este mai mică decât 0,05 aceasta indică faptul că dispersiile sunt heterogene. Rezultă astfel că ipoteza nu poate fi acceptată. SPSS oferă şi o altă posibilitate de calcul a valorilor t şi pentru dispersii heterogene (Unequal variances). Această alternativă asigură o acurateţe mai mare a rezultatelor şi ajută cercetătorul să poată discerne cu siguranţă dacă acceptă sau respinge o ipoteză.

Trebuie reţinut că în toate testele statistice criteriul de bază pentru semnificaţia statistică Sig. (Significance) este probabilitatea (p) calculată pentru testul bilateral (two tailed sau 2-tailed significance).

Atunci când se lucrează cu mai mult de două eşantioane odată se poate utiliza testul ANOVA (ANalisys Of VAraiance).

162

Dacă scorul eşantionului se află în oricare dintre zonele haşurate de 5% atunci ipoteza de nul se respinge şi se acceptă ipoteza cercetării. Cu alte cuvinte dacă p < 0,05 atunci se acceptă ipoteza cercetării.

unde: df reprezintă numărul gradelor de libertate;N este volumul eşantionului.

Coeficientul de corelaţie Pearson

Coeficientul de corelaţie Pearson se va utiliza atunci când se doreşte măsurarea valorilor a două variabile din acelaşi eşantion pentru a se afla dacă între acestea există o relaţie şi care este intensitatea relaţiei.

Dacă relaţia există vom deosebi două feluri de corelaţie: pozitivă şi negativă.Corelaţia este pozitivă atunci când creşterea valorilor unei variabile determină

creşterea valorilor celeilalte variabile.Corelaţia negativă apare atunci când creşterea valorilor unei variabile determină

scăderea valorilor pentru a doua variabilă.Felul corelaţiei se exprimă prin semnul coeficientului de corelaţie Pearson (r) iar

intensitatea legăturii dintre cele două variabile se exprimă prin valoarea acestuia. Cu alte cuvinte atunci când avem o valoare pozitivă a lui r spunem că între variabile există o corelaţie pozitivă şi invers. Cu cât valoarea lui r este mai mare cu atât legătura dintre variabile este mai puternică.

Expresia coeficientului de corelaţie este:

r =

Este de reţinut faptul că valorile lui r pot varia doar în intervalul [-1, +1].Numărul gradelor de libertate df = N – 2. Atunci când se analizează corelaţia se va

alege şi un nivel de risc acceptat (în mod convenţional 5%) sau un nivel minim de încredere (în mod convenţional 95%).

Valorile lui r se exprimă pe o scală ordinală. Pentru a putea compara doi coeficienţi de corelaţie aceştia se ridică la pătrat. r2 se numeşte coeficientul de determinare.

O reprezentare grafică interesantă a corelaţiei poate fi obţinută în SPSS prin intermediul unui grafic de tip Scatter – Plot.

Iată în continuare un exemplu elocvent: se doreşte să se afle dacă rezultatele obţinute de 9 studenţi la un test aplicat pe parcurs influenţează notele lor finale la examen.

Număr de puncte obţinute la test

(variabila x)

Nota la examen

(variabila y)230,00 8310,00 10250,00 9310,00 10150,00 7180,00 780,00 6350,00 10220,00 8

163

unde: r este coeficientul de corelaţie pentru variabilele x şi y;zx este scorul z al variabilei x;zy este scorul z al variabilei y;N reprezintă este volumul eşantionului.

Coeficientul de corelaţie Pearson calculat pentru cele două variabile este r = 0,977. Valoarea acestuia arată că între cele două variabile există o legătură puternică şi o corelaţie pozitivă. Graficul Scatter redă foarte sugestiv aceste informaţii.

În concluzie, se poate afirma că studenţii care au obţinut un număr mare de puncte la test au obţinut note mari la examenul final.

Chiar dacă în analiza statistică cel mai utilizat este coeficientul de corelaţie Pearson totuşi se mai poate lucra şi cu alţi coeficienţi de corelaţie cum sunt Kendall şi Spearman. Semnificaţia acestora este similară cu cea a coeficientului de corelaţie Pearson. Iată pentru exemplul prezentat valorile celor doi coeficienţi calculaţi de către SPSS pentru 2-tailed significance:

Kendall's tau_b Correlation Coefficient Sig. (2-tailed) = 0,941Spearman's rho Correlation Coefficient Sig. (2-tailed) = 0,979

Prezentarea în detaliu a acestora nu face obiectul acestui curs. Informaţii teoretice suplimentare atât despre testele statistice cât şi despre corelaţii pot fi găsite în cursurile avansate de statistică.

Mai multe informaţii despre utilizarea practică a testelor statistice şi a coeficientului de corelaţie vor fi date în următorul capitol în paralel cu prezentarea programului SPSS şi cu aplicaţiile acestuia redate prin intermediul unor studii de caz.

164

Capitolul 4. Analize şi aplicaţii statistice. Programul SPSS

SPSS este în prezent unul dintre cele mai populare programe utilizate în analiza statistică. Versiunea 12 a acestui produs software oferă o puternică interfaţă interactivă şi include foarte multe facilităţi de achiziţie a datelor, de procesare şi analiză statistică, de prezentare a rezultatelor obţinute.

După instalarea versiunii Windows, produsul plasează un shortcut în desktop şi creează un submeniu corespunzător SPSS for Windows în cadrul meniului Start al acestui sistem de operare. La lansarea în execuţie (de exemplu printr-un clic dublu dat pe shortcut-ul din Desktop) SPSS va prezenta fereastra corespunzătoare bazei de date şi o casetă de dialog prin intermediul căreia vor putea fi realizate mai multe acţiuni cum sunt: afişarea unui tutorial, posibilitatea de încărcare a datelor prin tastare, încărcarea unui set de date care există creat anterior în urma unei interogări (query) într-o altă bază de date, crearea unei interogări cu ajutorul unui „vrăjitor” (asistent software), deschiderea unui fişier (cu extensia .sav) în care au fost salvate date în format SPSS.

Dacă se va selecta a doua opţiune (Type in data) şi se va apăsa apoi butonul Ok sau dacă se va răspunde cu Cancel acestui dialog se va intra în interfaţa de lucru cu baza de date (vizibilă în fundal – SPSS Data Editor).

SPSS a fost proiectat să funcţioneze ca un produs software de tip deschis care să permită cu uşurinţă schimbul de date cu alte baze de date sau produse software. Astfel prin intermediul meniului File este posibil oricând un import / export de date, crearea unor date noi sau salvarea datelor existente. Aceste operaţiuni pot fi realizate cu ajutorul opţiunilor New, Open, Open Database, Read Text Data, Save, Save As … din cadrul meniului File.

Schimbul de date sau obiecte (tabele, grafice etc) între SPSS şi alte programe se poate realiza foarte elegant prin intermediul mecanismului Clipboard al sistemului de operare (Copy, Paste, Cut).

165

SPSS poate încărca direct din hard disc date din fişiere care se află în format text, Excel, Lotus, dBase sau se poate conecta prin ODBC la alte baze de date cum sunt: MS Access, MS SQL, Paradox, Postgres, Oracle etc pentru a încărca date din tabelele acestora sau date rezultate în urma unor interogări.

SPSS este un instrument flexibil care permite lucrul intuitiv cu meniuri şi butoane ce pot fi configurate de către utilizatori conform preferinţelor acestora. Iată modul în care pot fi configurate barele de butoane (Toolbars) şi meniurile produsului: din opţiunea Toolbars a meniului View poate fi lansată o casetă de dialog care permite

configurarea barelor de butoane iar prin intermediul meniului Utilities poate fi lansat editorul de meniuri:

166

4.1. Încărcarea, editarea şi transformarea datelor. Componenta Data Editor

În SPSS tabela bazei de date este împărţită în linii şi coloane. Liniile reprezintă înregistrările acesteia sau cazurile (cases) cum sunt denumite în SPSS iar coloanele (câmpurile) reprezintă variabilele distribuţiei. În celulele de intersecţie se află valorile corespunzătoare variabilelor pentru fiecare caz (case).

În continuare vom presupune că am încărcat în Data Editor, prin tastare, următorul set de date care conţine punctele obţinute de 9 studenţi în urma aplicării unui test. Acest set de date a mai fost utilizat pentru exemplificări şi în capitolul anterior. În fereastra editorului vom avea:

Observăm că SPSS a denumit generic prima variabilă VAR00001. În subsolul acestei ferestre identificăm posibilitatea de a comuta în fereastra variabilelor (Variable View).

După un clic în Variable View va fi afişată fereastra variabilelor.

Observăm că există deja o formatare implicită pentru VAR00001. Aceasta este declarată ca fiind de tip numeric, cu o lungime de 8 caractere din care 2 zecimale ce se va afişa aliniată la dreapta şi care va fi măsurată pe o scală de tip Scale (raport / interval).

După ce vom selecta variabila (VAR00001) vom putea modifica numele acesteia prin tastare. Noul nume ales va fi Puncte1. Sub SPSS fiecare variabilă poate avea o etichetă care se va afişa în capul de tabel al datelor sau în rapoartele finale. Presupunem că am editat similar eticheta acestei variabile - Puncte obţinute la testul1. În acelaşi mod se va crea o nouă variabilă Puncte2 cu eticheta Puncte obţinute la testul2 şi o altă variabilă nominală Sex care va conţine doar două valori: 1 pentru masculin şi 2 pentru feminin. Pentru a se seta aceste valori s-a dat clic pe butonul … :

167

Toate aceste modificări se vor reflecta instantaneu în fereastra de date:

Este de remarcat faptul că SPSS marchează datele neîncărcate (sau lipsă) cu un punct. Acestea sunt numite Missing Values. Atunci când procesează datele SPSS va exclude cazurile care au valori lipsă sau în funcţie de model le va aproxima.

Dacă meniurile Edit şi View ne oferă funcţii comune şi utile pentru copierea, mutarea, ştergerea şi afişarea datelor şi variabilelor (Copy, Paste, Cut, Clear, Fonts, Grid Lines etc), nu acelaşi lucru se poate afirma despre meniul Data care merită o tratare specială.

Prin intermediul acestui meniu pot fi definite proprietăţile variabilelor şi ale datelor, pot fi inserate cazuri şi variabile noi, seriile de date pot fi sortate, se pot adăuga date din alte fişiere externe (Merge Files), liniile pot fi transformate în coloane şi coloanele în linii (Transpose), pot fi identificate cazurile duplicate, se poate împărţi baza de date în subgrupuri (Split File), se poate lucra cu cazuri cu „greutăţi” specifice (Weight Cases) etc.

Unele dintre acţiunile enumerate anterior pot fi realizate atât în fereastra datelor cât şi în cea a variabilelor prin intermediul meniurilor

contextuale sau a barei de unelte:

168

Deoarece nu întotdeauna semnificaţiile ultimelor trei opţiuni din meniul Data (Split File, Select Cases şi Weight Cases) sunt înţelese corect de către utilizatorii SPSS începători, acestea vor fi prezentate şi explicate în continuare prin intermediul unor exemple referitoare la utilizarea lor.

Dacă se doreşte împărţirea bazei de date în grupuri pentru o analiză detaliată în fereastra de raportare (afişare) a rezultatelor (Output SPSS Viewer), atunci va putea fi utilizată opţiunea Split File al cărui efect va fi vizibil doar în fereastra de afişare a rezultatelor (nu şi în SPSS Data Editor).

De exemplu dacă se doreşte afişarea mediei, medianei, modulului şi a abaterii standard pentru punctele obţinute la testul 1, fereastra Output SPSS Viewer va arăta astfel:

Notă Felul în care a fost obţinut acest raport (Frecuencies) va fi prezentat atunci când va fi descris meniul (Analyze).

Pentru a împărţi datele în două grupuri conform sexului (masculin, feminin) în vederea unor analize separate vom utiliza opţiunea Split File şi vom specifica acest lucru în următorul dialog care va apărea:

169

În acest caz atunci când va fi afişat raportul solicitat, el va conţine următoarele informaţii:

Dacă se doreşte anularea efectului Split File atunci se solicită din nou această opţiune din meniul Data şi se trece variabila de grupare (Sex) înapoi în subfereastra variabilelor (din partea stângă), după care se închide dialogul:

170

Selectarea unor cazuri pentru aplicarea procedurilor de analiză separat, doar pentru acestea se poate realiza prin intermediul opţiunii Select Cases din acelaşi meniu Data.

Pentru exemplificare vom presupune că dorim să selectăm pentru analize doar cazurile în care studenţii au obţinut la testul 1 un număr de puncte mai mare de 200 (Puncte1>200). În acest sens după solicitarea Select Cases se va specifica în dialogul care va apărea variabila dorită (Puncte1) după care se va înscrie condiţia în următorul dialog If (tradus dacă şi disponibil după apăsarea butonului If):

În urma acestei acţiuni fereastra Data Editor va prezenta cazurile neselectate marcate cu o linie diagonală în capul de linie. În acelaşi timp SPSS va

crea o variabilă nouă filter_$ care va specifica pentru fiecare caz dacă a fost selectat sau nu. Evident, în mod asemănător va putea fi realizată cu uşurinţă şi o altă selecţie de exemplu doar pentru sexul masculin (Sex=1):

171

Opţiunea Weight Cases dă cazurilor o „greutate” diferită creată prin simularea unei replicări a acestora. De exemplu dacă avem seria 1, 2, 4, 5, 6, 7, 3, 5 atunci 1 va fi considerat cu greutatea cea mai mică, el va avea o singură replicare. Pentru 2 chiar dacă apare o singură dată în serie se vor crea două replicări, şa. Iată în continuare analiza de frecvenţe afişată în fereastra Output SPSS Viewer (stânga) atunci când Weight Cases nu este activat (modul normal de lucru) şi în (dreapta) atunci când Weight Cases este activat:

Atenţie! Dacă s-a selectat Weight Cases, efectul acestuia rămâne activat permanent. În datele salvate cu Weight Cases activ se va salva automat şi această setare. Pentru revenirea la modul de lucru normal este necesară deselecarea (prin bifarea opţiunii Do not weight cases).

Meniul Transform este de asemenea un meniu important al programului SPSS.

Aşa cum sugerează numele, acest meniu este important pentru transformarea şi crearea datelor. Astfel pot fi generate variabile derivate (câmpuri calculate), recodificate şi contorizate datele, se pot genera ranguri etc. În continuare va fi prezentat lucrul cu opţiunile meniului Transform fiind folosite în acest sens câteva exemple.

Vom presupune că se doreşte crearea unor ranguri corespunzătoare valorilor variabilei Puncte1 astfel:

- pentru 0 ≤ Puncte1 ≤ 100 variabila RangPuncte1 = 1- pentru 101 ≤ Puncte1 ≤ 200 variabila RangPuncte1 = 2- pentru 201 ≤ Puncte1 ≤ 300 variabila RangPuncte1 = 3- pentru 301 ≤ Puncte1 ≤ 100 variabila RangPuncte1 = 4

Pentru aceasta va trebui să alegem din meniul Transform opţiunea Recode. Mai întâi vom crea o variabilă RangPuncte1 (prin înscrierea numelui în Output variable):

172

După apăsarea butonului Old and New Values vom specifica în următorul dialog intervalele de clasă pentru ranguri:

În urma acestei acţiuni în fereastra Data Editor va apărea corespunzător rangurilor alese, noua variabilă RangPuncte1:

O altă modalitate de a ierarhiza datele conform unor ranguri este utilizarea opţiunii Rank Cases. După apelarea acestei opţiuni va apărea un dialog prin intermediul căruia se va specifica variabila pentru care se doreşte crearea rangurilor:

173

În acest exemplu s-a ales aceeaşi variabilă (Puncte obţinute la testul 1). După apăsarea butonului OK în fereastra editorului de date va apărea o variabilă nouă RPuncte1. Sortând datele după această variabilă vom avea:

Iată în continuare două exemple care vor ajuta la înţelegerea utilităţii opţiunii Compute din cadrul meniului Transform.

Deoarece dorim să realizăm analize care să ţină seama şi de vârstă, am inserat în baza de date o variabilă nouă numită DataNasterii. După încărcarea datelor corespunzătoare acestei coloane fereastra editorului de date conţine:

Va trebui să creăm şi să calculăm o variabilă Vârsta, derivată din DataNasterii. În acest sens vom avea: Varsta = 2004 – Anul_Nasterii. S-a considerat anul curent ca fiind 2004. În acest sens SPSS pune la dispoziţie funcţia XDATE.YEAR(DateValue) care va întoarce anul dintr-o valoare tip dată calendaristică. De exemplu XDATE.YEAR(02.12.1981) = 1981. Deci după selectarea opţiunii Compute va apărea următorul dialog în care am înscris în câmpul Target Variabile numele variabilei ce va fi creată (Varsta) şi apoi prin redactare şi cu ajutorul generatorului de formule am compus expresia (din Numeric Expression): 2004 - XDATE.YEAR(DataNasterii).

174

În urma acestei acţiuni în SPSS Data Editor a apărut ca un câmp calculat vârsta studenţilor (Varsta):

Dacă se doreşte obţinerea unei noi variabile PunctajMediu al celor două teste care să se calculeze după formula: PunctajMediu = (Puncte1 + Puncte2) / 2 atunci în dialogul Compute Variable va trebui să se completeze în câmpul Target Variabile numele variabilei (PunctajMediu) iar în Numeric Expression (Puncte1 + Puncte2) / 2. După apăsarea butonului OK fereastra editorului va conţine:

175

4.2. Componenta Output Viewer

Meniurile Analyze şi Graphs constituie partea „de forţă” a programului SPSS care întăreşte convingerea unei mari părţi a comunităţii ştiinţifice, că în prezent SPSS este unul dintre cele mai performante programe ce pot fi utilizate pentru analize statistice. Opţiunile acestor meniuri asigură proceduri care fac posibilă procesarea datelor existente în Data Editor astfel încât să poată fi rezolvate cu uşurinţă probleme de statistică descriptivă, de analiză dispersională, de corelaţie, de validare a unor ipoteze prin intermediul testelor statistice de vizualizare şi interpretare a datelor şi a rezultatelor procesărilor pe baza unor reprezentări grafice sugestive. În prezentările făcute nu se va insista pe posibilităţile de personalizare şi pe setările suplimentare pe care SPSS le oferă şi care presupun cunoştinţe avansate se Statistică. Cel mai frecvent se vor accepta variantele implicite presetate de către SPSS.

Rezultatele, situaţiile finale, rapoartele oferite de opţiunile celor două meniuri vor fi afişate într-o fereastră specială numită SPSS Output Viewer care constituie de asemenea ca şi Data Editor o componentă importantă a programului. În plus Output Viewer oferă o interfaţă interactivă ce permite modificarea formei de afişare a rezultatelor prin alegerea celor mai potrivite tabele şi grafice de raportare, a fonturilor, culorilor, tipurilor de linii, a formatului numerelor şi textelor şi a conţinutului acestora. Astfel de exemplu, rapoartele pot fi modificate pentru a fi afişate în limba română. De asemenea componentele (obiectele) conţinute în rapoarte pot fi copiate în alte programe (de exemplu Word) prin mecanismul Clipboard al Windows-ului (Copy & Paste). Rapoartele SPSS pot fi salvate în fişiere specifice cu extensia (.spo) în acest fel fiind posibilă şi o utilizare ulterioară a acestora.

Fereastra Output Viewer este împărţită în două secţiuni:

Secţiunea din stânga în care apar pe o structură tip „arbore” itemii de selecţie formaţi din titlurile componentelor fiecărui raport, şi secţiunea din dreapta care conţine titlurile, tabelele, valorile, textele ajutătoare etc ale soluţiilor furnizate de SPSS şi care constituie de

176

fapt situaţia finală de raport. Un clic într-un item de selecţie activează componenta corespondentă aflată în secţiunea din dreapta. În imaginea anterioară este prezentat un raport rezultat al opţiunii Reports - OLAP Cubes din meniul Analyze. Vom denumi această imagine Output3 – SPSS Viewer.

Datele pe baza cărora s-a realizat acest raport, existente în Data Editor sunt:

Meniul Analyze oferă toate opţiunile pe baza cărora pot fi realizate analize statistice sub SPSS. Prima opţiune este Reports. După un clic dat pe opţiunea OLAP (Online Analytical Processing) Cubes a submeniului Reports a apărut dialogul OLAP Cubes prin intermediul căruia s-au selectat variabilele pentru care se doreşte o analiză OLAP.

Apăsarea butonului Statistics oferă posibilitatea alegerii indicatorilor statistici ce se doreşte a fi calculaţi în cadrul acestei analize (OLAP Cubes Statistics):

Forma iniţială furnizată de SPSS pentru acest raport în Output Viewer a fost:

177

Raportul OLAP Cubes (la fel ca şi alte rapoarte) oferă posibilitatea studierii într-o formă interactivă a indicatorilor statistici doriţi. Astfel un clic dublu dat în tabelul OLAP Cubes determină un studiu în detaliu pe baza selecţiilor disponibile după vârstă şi sex:

De asemenea un clic dublu dat în titlul rapoartelor sau în oricare text existent oferă posibilitatea schimbării şi formatării acestora prin intermediul unei bare de unelte (Formatting Toolbar):

O

facilitate foarte importantă pe care această bară o oferă este Pivot Controls (vezi butonul marcat din imaginea barei). Această facilitate este disponibilă pentru configurarea într-un raport a oricărui tabel (cu una sau mai multe intrări). Rândurile (rows) şi coloanele (columns) pot fi create interactiv prin drag & drop (tragerea lor cu ajutorul mouse-ului). În exemplul următor s-a dorit obţinerea unui raport OLAP detaliat pe sexe şi pe vârste.

Prin „tragerea” variabilei Sex şi a variabilei Varsta pe rânduri (Rows) s-a obţinut tabelul prezentat în prima imagine a acestui capitol numită Output3 – SPSS Viewer.

O altă facilitate interesantă a barei de unelte de formatare este şi cea oferită pentru realizarea reprezentării grafice a conţinutului oricărui tabel dintr-un raport. Iată în continuare un grafic de tip Pie (plăcintă) pe vârste care a fost realizat pentru tabelul din aceeaşi imagine

178

Output3 – SPSS Viewer. (Vezi această imagine şi datele din Data Editor pe baza cărora a fost construit raportul din imagine).

4.3. Analize şi aplicaţii statistice

În continuare vor fi prezentate cele mai importante şi frecvent utilizate opţiuni ale meniului Analyze utilizându-se exemplificări pe baza unor aplicaţii practice relevante. În subcapitolul anterior în paralel cu componenta Output – SPSS Viewer a fost prezentată deja prima opţiune – OLAP Cubes, din cadrul meniului Analyze – Reports.

Indicatorii descriptivi

Opţiunea Case Summaries a submeniului Reports oferă o imagine de ansamblu asupra valorii indicatorilor statistici descriptivi ai unor variabile ce pot fi prezentaţi grupaţi pe baza altor variabile. Pentru exemplificare s-a utilizat acelaşi set de date ca şi pentru OLAP Cubes. Primul dialog care apare după lansarea opţiunii este Summarize Cases. Prin intermediul acestui dialog se pot selecta variabilele pentru analiză. În cazul nostru s-au ales Puncte1 şi Varsta iar pentru grupare Sex. La apăsarea butonului Statistics apare următorul dialog Summary Report: Statistics prin intermediul căruia vor fi selectaţi indicatorii statistici doriţi:

După un clic dat pe butonul OK, SPSS va afişa în Output – SPSS Viewer următorul raport:

179

Meniul Descriptives Statistics oferă posibilitatea calcului şi analizei indicatorilor statistici descriptivi.

Pentru toate exemplificările acestui meniu vom lua în considerare următorul set de date:

Prima opţiune a meniului este Frequencies, singura care permite analiza de frecvenţe. Dialogul Frequencies oferă posibilitatea selectării variabilei (variabilelor) pentru analiză iar dialogul Statistics prezintă indicatorii statistici ce pot fi calculaţi pentru raport.

Butonul Charts disponibilizează un alt dialog prin intermediul căruia se poate specifica dacă se doreşte ca raportul să conţină o reprezentare grafică şi se poate selecta tipul de grafic dorit.

După apăsarea butonului OK, raportul prezentat în Output – SPSS Viewer va conţine:

180

Opţiunea Descriptives, după selectarea variabilei pentru analiză (Puncte obţinute la testul 1) şi alegerea indicatorilor statistici (minim, maxim, media, abaterea standard şi dispersia) va oferi următorul raport:

Opţiunea Explore este utilă atunci când se doreşte un studiu complet al indicatorilor statistici descriptivi pentru una sau mai multe variabile considerate a fi dependente (Dependent List) de una sau mai multe variabile categoriale (Factors). Ca atare în prima casetă de dialog care va apărea după lansarea acestei opţiuni se vor selecta variabilele de analizat în Dependent List iar (opţional) în Factor List se vor selecta variabilele categoriale în funcţie de care se doreşte analiza. În acest dialog apare şi un câmp Label cases by (rar utilizat) care permite etichetarea cazurilor la afişare.

În exemplul care urmează s-a utilizat acelaşi set de date (folosit anterior), alegându-se variabila Puncte1 pentru analiză şi variabila Varsta ca variabilă categorială:

181

Raportul corespunzător afişează (în mod implicit) un sumar al cazurilor procesate, indicatorii statistici descriptivi şi reprezentările grafice Stem-and-Leaf Plots structurate pe vârste.

182

Descriptives

265,00 25,981

182,32

347,68

265,00

265,00

2700,000

51,962

220

310

90

90

,000 1,014

-6,000 2,619

280,00 30,000

-101,19

661,19

.

280,00

1800,000

42,426

250

310

60

.

. .

. .

250,00 100,000

-1020,62

1520,62

.

250,00

20000,000

141,421

150

350

200

.

. .

. .

146,67 33,333

3,24

290,09

.

180,00

3333,333

57,735

80

180

100

.

-1,732 1,225

. .

Mean

Lower Bound

Upper Bound

95% ConfidenceInterval for Mean

5% Trimmed Mean

Median

Variance

Std. Deviation

Minimum

Maximum

Range

Interquartile Range

Skewness

Kurtosis

Mean

Lower Bound

Upper Bound


5% Trimmed Mean

Median

Variance

Std. Deviation

Minimum

Maximum

Range

Interquartile Range

Skewness

Kurtosis

Mean

Lower Bound

Upper Bound


5% Trimmed Mean

Median

Variance

Std. Deviation

Minimum

Maximum

Range

Interquartile Range

Skewness

Kurtosis

Mean

Lower Bound

Upper Bound


5% Trimmed Mean

Median

Variance

Std. Deviation

Minimum

Maximum

Range

Interquartile Range

Skewness

Kurtosis

Varsta20,00

21,00

22,00

23,00

Puncte obtinute la testul1Statistic Std. Error

Opţiunea Crosstab permite realizarea unor tabele cu dublă intrare.

Caseta de dialog corespunzătoare ne oferă un suport interactiv pentru selectarea variabilelor reprezentate pe rânduri (Rows), pe coloane (Columns) şi a valorilor din celulele de intersecţie ale acestora. În mod implicit valorile celulelor vor reprezenta numărul de cazuri (Counts) ale fiecărei intersecţii.

Iată în continuare raportul Crosstabulation afişat în Output – SPSS Viewer:

Teste statistice şi analiza corelaţiei

În acest subcapitol vor fi prezentate aplicaţii rezolvate pe baza suportului software SPSS dedicat pentru testele statistice şi studiul corelaţiei. În acest sens se va insista pe facilităţile oferite de opţiunile meniurilor Compare Means şi Corelate.

183

Aşa cum s-a arătat anterior testul T este util pentru testarea diferenţelor între valorile medii ale unei variabile care pot fi măsurate între diferite grupuri la momente diferite de timp, sau în comparaţie cu o populaţie statistică ale cărei valori pentru respectiva variabilă sunt cunoscute. Cele mai frecvente aplicaţii ale testului T sunt legate de testarea diferenţei între grupuri dependente sau independente.

Testul T pentru grupuri independente este utilizat atunci când aceeaşi variabilă a fost măsurată între două asemenea grupuri şi cercetătorul vrea să ştie dacă diferenţa mediilor între grupuri este semnificativă statistic. Prin grupuri independente înţelegem acele grupuri care conţin subiecţi diferiţi.

Vom considera în continuare un set de date pe baza căruia dorim să verificăm dacă notele finale ale unui grup de 14 studenţi compus din 7 băieţi şi 7 fete diferă semnificativ în funcţie de sexul acestora. Setul de date este:

Opţiunea Means (medii) a meniului Compare Means ar trebui să fie prima consultată, deoarece ea ne poate oferi o informaţie interesantă relativ la notele medii ale celor două sexe. Prin intermediul primului dialog al opţiunii (Means) vom selecta variabila dependentă (Nota)

Nota finală Sex Vârsta8 masculin 209 masculin 206 masculin 238 masculin 209 feminin 218 feminin 217 feminin 227 feminin 2310 feminin 227 masculin 239 feminin 206 masculin 227 feminin 238 masculin 22

184

şi variabila independentă (Sex). Un clic pe butonul Options va deschide un nou dialog prin care vom putea alege indicatorii statistici ce vor fi afişaţi.

Raportul final (Report) care ne va prezenta cele două medii 7,43 pentru băieţi şi 8,14 pentru fete este:

Pe baza acestui raport s-ar putea trage următoare concluzie: notele fetelor sunt mai mari, deci notele depind de sex. Dar să nu ne grăbim cu această afirmaţie care încă nu este decât o ipoteză pe care va trebui să o verificăm prin intermediul unui test T pentru grupuri independente.

Opţiunea Independent-Samples T Test ne dă această posibilitate. Primul dialog (Independent-Samples T Test) ne oferă suportul pentru a putea alege variabilele dorite. Am selectat ca variabilă testată Nota şi ca variabilă de grupare Sex. Deoarece grupurile nu sunt definite (Sex (? ?)) un clic în butonul Define Groups ne va ajuta în acest sens. Pentru că variabila de grupare este Sex şi pentru că atunci când a fost definită i s-au atribuit două valori: 1=masculin şi 2=feminin, vom specifica acest lucru în dialogul Define Groups.

După apăsarea butonului OK va apărea următorul raport:

Group Statistics

7 7,43 1,134 ,429

7 8,14 1,215 ,459

Sexmasculin

feminin

Nota finalaN Mean Std. Deviation

Std. ErrorMean

185

Se observă în ultimul tabel testul Levene care a fost aplicat pentru verificarea omogenităţii. Reamintim faptul că o valoare mică a raportului F (Ficher) şi o probabilitate (Sig.) < 0,05 confirmă faptul că omogenitatea dispersiilor este asigurată. Dacă omogenitatea dispersiilor nu există, atunci citirea rezultatelor trebuie făcută pe linia a doua (Equal variances not assumed). Observăm că pentru acest test nota t calculată este t = -1,137, numărul gradelor de libertate df = N – 2 = 12 şi probabilitatea Sig.(2-tailed) = 0,278. Deoarece 0,278 > 0,05 atunci ipoteza cercetării este infirmată şi este acceptată ipoteza de nul: notele nu depind de sex.

Opţiunea One-Sample T Test se poate aplica atunci când se verifică media unui eşantion faţă de media unei populaţii căreia aparţine acel eşantion. În cazul exemplului nostru vom presupune că nota medie obţinută la respectiva disciplină (probabil obligatorie) de către toţi studenţii absolvenţi ai universităţii, pe parcursul mai multor ani este cunoscută, ea fiind 7. Dorim să verificăm ipoteza conform căreia notele studenţilor din eşantion se încadrează în această tendinţă.

În acest sens vom lansa opţiunea One-Sample T Test şi vom specifica nota 7 în câmpul Test Value.

Raportul obţinut după apăsarea butonului OK va fi:

Se observă că Sig. = 0,028 < 0,05. Rezultă că ipoteza cercetării se acceptă.

Sub SPSS testul T poate fi aplicat şi pentru grupuri dependente. Acest test necesită două măsurări ale aceleiaşi variabile la două momente diferite de timp. Fiecare caz va corespunde unei singure persoane.

Astfel poate fi verificat de exemplu dacă absolvirea unui curs plătit de o companie pentru anumit un grup de angajaţi contribuie sau nu la creşterea performanţelor acestora. În acest sens este necesară măsurarea performanţelor angajaţilor care au urmat cursul, înainte şi după absolvire. Pe baza diferenţelor care apar între medii se va accepta sau se va respinge ipoteza bazată pe presupunerea că respectivul curs a contribuit la creşterea performanţelor angajaţilor.

Opţiunea Paired-Samples T Test (testul T pentru grupuri pereche) ne oferă posibilitatea să aplicăm testul T pentru două grupuri dependente. În cazul exemplului enunţat variabila măsurată va fi nota care cuantifică performanţa angajaţilor înainte şi după absolvirea

186

One-Sample Test

2,474 13 ,028 ,786 ,10 1,47Nota finalat df Sig. (2-tailed)

MeanDifference Lower Upper

95% ConfidenceInterval of the

Difference

Test Value = 7

Independent Samples Test

,090 ,769 -1,137 12 ,278 -,714 ,628 -2,083 ,654

-1,137 11,943 ,278 -,714 ,628 -2,084 ,655

Equal variancesassumed

Equal variancesnot assumed

Nota finalaF Sig.

Levene's Test forEquality of Variances

t df Sig. (2-tailed)Mean

DifferenceStd. ErrorDifference Lower Upper

95% ConfidenceInterval of the

Difference

t-test for Equality of Means

cursului. Vom defini două variabile Nota1 şi Nota2. Variabila Nota1 conţine notele angajaţilor înainte de curs şi variabila Nota2 notele angajaţilor după curs.

Setul de date care include cele două note ale unui grup de 16 angajaţi ce au urmat cursul este:

După lansarea opţiunii Paired-Samples T Test din cadrul meniului Compare Means, va apărea următorul dialog prin intermediul căruia vor fi selectate cele două variabile supuse studiului (Nota1 şi Nota2):

Raportul din Output – SPSS Viewer va fi:

187

Se observă Sig.(2-tailed) = 0,044 care este < 0,05. Rezultă că ipoteza cercetării se acceptă. Cursul a contribuit la creşterea performanţelor angajaţilor.

Analiza dispersională ANOVA (ANalisys Of VAriance) constituie un alt instrument statistic foarte flexibil cu ajutorul căruia pot fi comparate diferenţele dintre mai mult de două valori medii ale unor variabile. Există două modele ANOVA ce pot fi utilizate. Primul este One-Way ANOVA care este similar cu testul T cu excepţia că pot fi testate simultan mai mult de două diferenţe între medii. Al doilea model este Two-Way Factorial ANOVA şi reprezintă o extensie a primului model. Diferenţa constă în posibilitatea utilizării unei analize factoriale care poate avea mai mult decât o singură variabilă de grupare.

Pentru a exemplifica lucrul cu cele două modele ANOVA vom mai adăuga tabelului de date din (Data Editor) două variabile Varsta şi Sex. Setul de date va fi:

Vom presupune că cercetătorul doreşte să cunoască dacă vârsta angajaţilor influenţează creşterea performanţelor realizate de către aceştia după absolvirea unui curs. Deci variabila dependentă va fi Nota2 iar variabila factor Varsta. Din tabelul de date se observă că vârsta angajaţilor este cuprinsă între 20 şi 23 de ani.

188

Opţiunea One-Way ANOVA disponibilă de sub acelaşi meniu Means va lansa un dialog prin intermediul căruia va fi setată semnificaţia celor două variabile:

Raportul oferit de către SPSS va fi:

Conform rezultatelor din raport Sig. = 0,265 > 0,05 concluzionăm că se respinge ipoteza cercetării conform căreia vârsta influenţează performanţele angajaţilor care au absolvit cursul.

Meniul General Linear Model oferă posibilitatea unor analize ANOVA (factoriale) realizate simultan pentru una sau mai multe variabile ce pot fi influenţate de mai mulţi factori. Vor fi prezentate în acest sens opţiunile Univariate şi Multivariate.

Mergând pe acelaşi exemplu, vom presupune că cercetătorul doreşte o analiză complexă prin care să studieze efectul separat şi împreună a doi factori - vârsta şi sexul - asupra variabilei de performanţă Nota2. Ipoteza cercetării este: vârsta şi sexul influenţează performanţele angajaţilor măsurate prin valorile variabilei Nota2.

189

Opţiunea Univariate permite realizarea unor astfel de analize. Prin intermediul dialogului cu acelaşi nume se pot selecta variabilele tip factor şi variabila dependentă:

Rezultatele întoarse de raport vor fi:

Rezultă că ipoteza cercetării nu poate fi acceptată nici separat pentru fiecare factor nici împreună pentru cei doi factori (Varsta şi Sex). Toate valorile Sig. (0,436, 0,409, 0,855) sunt mai mari decât 0,05.

Opţiunea Multivariate permite lucrul cu mai multe variabile care pot fi dependente simultan de mai mulţi factori.

Pentru exemplificare conform setului de date utilizat în exemplele anterioare vom presupune că se doreşte studiul a două variabile dependente (Nota1 şi Nota2) în funcţie de doi factori (Varsta şi Sex). În acest sens dialogul Multivariate va fi:

190

Raportul corespunzător va prezenta următoarele tabele:

191

Tests of Between-Subjects Effects

9,918a 7 1,417 1,156 ,417

4,768b 7 ,681 ,699 ,675

941,788 1 941,788 768,676 ,000

1024,103 1 1024,103 1051,486 ,000

,400 1 ,400 ,327 ,583

,654 1 ,654 ,671 ,436

7,244 3 2,415 1,971 ,197

3,172 3 1,057 1,086 ,409

2,060 3 ,687 ,560 ,656

,748 3 ,249 ,256 ,855

9,802 8 1,225

7,792 8 ,974

1032,550 16

1129,790 16

19,719 15

12,559 15

Dependent VariableNota inainte de curs

Nota dupa curs

Nota inainte de curs

Nota dupa curs


Nota dupa curs


Nota dupa curs


Nota dupa curs


Nota dupa curs


Nota dupa curs


Nota dupa curs

SourceCorrected Model

Intercept

Sex

Varsta

Sex * Varsta

Error

Total

Corrected Total

Type III Sumof Squares df Mean Square F Sig.

R Squared = ,503 (Adjusted R Squared = ,068)a.

R Squared = ,380 (Adjusted R Squared = -,163)b.

Descriptive Statistics

8,5333 ,55076 3

9,0000 . 1

7,0000 1,41421 2

6,7500 1,06066 2

7,7625 1,21059 8

8,3000 1,13137 2

8,6500 ,49497 2

8,5000 2,12132 2

7,1500 ,21213 2

8,1500 1,12504 8

8,4400 ,69857 5

8,7667 ,40415 3

7,7500 1,70783 4

6,9500 ,66583 4

7,9562 1,14657 16

8,8667 ,60277 3

8,4000 . 1

7,8000 1,41421 2

7,4000 ,56569 2

8,1750 ,92698 8

8,7000 ,14142 2

8,8000 1,13137 2

8,8000 1,41421 2

7,8500 1,20208 2

8,5375 ,92727 8

8,8000 ,44159 5

8,6667 ,83267 3

8,3000 1,29099 4

7,6250 ,80984 4

8,3563 ,91504 16

Varsta20

21

22

23

Total

20

21

22

23

Total

20

21

22

23

Total

20

21

22

23

Total

20

21

22

23

Total

20

21

22

23

Total

Sexmasculin

feminin

Total

masculin

feminin

Total


Nota dupa curs

Mean Std. Deviation N

Se observă că toate valorile Sig. (atât pentru Nota1 cât şi pentru Nota2) sunt mai mari decât 0,05. Rezultă că pentru toate cazurile ipoteza cercetării nu va fi acceptată. Se poate concluziona: rezultatele obţinute atât înainte de participarea la curs cât şi cele obţinute după absolvirea cursului nu cresc semnificativ nici pe seama factorului vârsta nici pe seama factorului sex nici simultan pe baza celor doi factori.

Meniul Corelate ne oferă posibilitatea de a putea studia corelaţia între două variabile prin intermediul coeficienţilor de corelaţie. S-a arătat într-un capitol anterior că atunci când se doreşte măsurarea valorilor a două variabile din acelaşi eşantion pentru a se afla dacă între acestea există o relaţie şi care este intensitatea relaţiei se utilizează coeficienţii de corelaţie. Cel mai frecvent se utilizează coeficientul de corelaţie Pearson. Felul corelaţiei se exprimă prin semnul coeficientului de corelaţie (r) iar intensitatea legăturii dintre cele două variabile se exprimă prin valoarea acestuia care va fi cuprinsă în intervalul [-1, +1].

Să considerăm că dorim să studiem dacă între notele finale obţinute de un grup de studenţi şi numărul de ore alocate săptămânal de către aceştia pentru studiu există o legătură (o relaţie). Vom realiza un sondaj prin care le vom solicita studenţilor participanţi să specifice aceste date. Ipoteza cercetării este: între notele finale şi numărul de ore alocate săptămânal studiului există o corelaţie (legătură) semnificativă. Presupunem că datele sondajului aplicat unui grup de 14 studenţi şi înscrise în Data Editor sunt:

Opţiunea Bivariate din cadrul meniului Corelate ne oferă posibilitatea să realizăm acest studiu de corelaţie. Dialogul Bivariate Corelations ne ajută să selectăm variabilele pentru care dorim calculul coeficienţilor de corelaţie şi să specificăm care coeficienţi de corelaţie dorim să fie calculaţi şi ce test de semnificaţie vom utiliza.

192

Apăsarea butonului OK va determina afişarea raportului corespunzător care va conţine:

Observăm că între cele două variabile există o corelaţie pozitivă foarte intensă (r=0,910). Rezultă că ipoteza cercetării va fi acceptată.

193

4.5. Bibliografie

1. Anghelache. C. (2009). Tratat de statistică teoretică şi economică. Bucureşti: Editura

Economică.

2. Biji, M. et.al. (2010). Statistică pentru economişti. Bucureşti: Editura Economică.

3. Field, A. (2005). Discovering statistics using SPSS. Thousand Oaks. Sage

Publications.

4. Jaba, E., Grama., A. (2004). Analiza statistică cu SPSS sub Windows. Iaşi: Editura

Polirom.

5. Popa, M. (2008). Statistică pentru psihologie. Teste şi aplicaţii SPSS. Iaşi: Editura

Polirom.

6. Salkind, N. (2010). Statistics for People Who (Think They) Hate Statistics 3e + SPSS

7. v 18.0. University of Kansas, Sage Publications.

8. Vasilescu, G. (2002). Analiza statistică economică şi metode de evaluare a firmei.

Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică.

194

Date post:	07-Dec-2014
Category:	Documents
Upload:	flory-ivan
View:	143 times
Download:	2 times