+ All Categories
Home > Documents > Informarea_completă,_corectă_şi_precisă-un_drept_şi_o_necesitate_pentru_consumatori_modificat.doc...

Informarea_completă,_corectă_şi_precisă-un_drept_şi_o_necesitate_pentru_consumatori_modificat.doc...

Date post: 17-Jan-2016
Category:
Upload: roxana1967
View: 215 times
Download: 0 times
Share this document with a friend
12
Colegiul Economic “Transilvania” Târgu-Mureş CONCURS “ALEGE! ESTE DREPTUL TĂU” ESEU Informarea completă,corectă şi precisă ~ un drept şi o necesitate pentru consumatori ~ Prof. drd. Ec.: Bălan Sorina Mihaela Elev: Munteanu Carla
Transcript
Page 1: Informarea_completă,_corectă_şi_precisă-un_drept_şi_o_necesitate_pentru_consumatori_modificat.doc

Colegiul Economic “Transilvania”

Târgu-Mureş

CONCURS “ALEGE! ESTE DREPTUL TĂU”

ESEU

Informarea completă,corectă şi precisă

~ un drept şi o necesitate pentru consumatori ~

Prof. drd. Ec.: Bălan Sorina Mihaela Elev: Munteanu Carla

Clasa aXI-a F

Page 2: Informarea_completă,_corectă_şi_precisă-un_drept_şi_o_necesitate_pentru_consumatori_modificat.doc

An şcolar 2010-2011

Alege ! Este dreptul tău !

Motto: “ Statul, prin mijloacele prevăzute de lege, protejează cetăţenii, în calitatea lor de consumatori ”

Informarea completă, corectă şi precisă

-un drept şi o necesitate pentru consumatori-

Suntem ceea ce consumăm ? Este o întrebare, care sunt sigură că mulţi dintre noi şi-o adresează.Da, suntem în cazul în care produsele pe care le consumăm transmit informaţii proporţionale cu nevoile şi dorinţele noastre. Nu, dacă informarea nu este una corectă, completă şi precisă.Pentru a fi ceea ce consumăm trebuie să ne informăm foarte mult deoarece găsirea unui produs potrivit nevoilor poate fi uneori o sarcină dificilă.

Însă problema este ca nu întotdeauna suntem informaţi corect, complet sau precis.Scopul unui producător este acela de a obţine profit din ceea ce produce, însă trebuie luate în calcul şi alte caracteristici cum ar fi informarea consumatorului. Acesta ar trebui să fie principalul obiectiv deoarece din moment ce clientul are toate informaţiile necesare în legătură cu produsul dorit şansele ca acesta să fie achiziţionat cresc sau scad .

Noi, consumatorii de zi cu zi avem drepturi şi din moment ce fiecare ţine la securitatea proprie ar trebui ca respectarea acestora să fie egală indiferent dacă eşti consumator sau producător.

Suntem noi nevoiţi să ne asumăm riscuri din cauza unor produse nefavorabile ? În primul rând trebuie să existe protecţie împotriva riscului de a achiziţiona un produs sau de a li se presta un serviciu care ar putea să le prejudicieze viaţa, sănătatea sau securitatea ori să le afecteze drepturile şi interesele legitime. Vă dau un exemplu, în cazul unui restaurant, dacă un singur ingredient este expirat ,iar acest ingredient este folosit în prepararea diverselor mâncăruri, poate duce la îmbolnăvirea a sute de oameni. Cu ajutorul acestui simplu ingredient expirat se încalcă drepturile celor care respectă şi au încredere în respectivul restaurant.Acest lucru îl ştim cu toţii deoarece din moment ce suntem obişnuiţi să frecventăm un anumit restaurant ne aşteptăm ca tot timpul produsele şi serviciile prestate în cadrul

acestuia să fie impecabile.De aceea este foarte importantă informarea şi, de asemenea, şi atenţia cu care se tratează consumatorul pentru că nu totul ţine doar de producător ci şi de cei care prestează serviciile, cum ar fi chelnerii sau bucătarii.O bucătăreasa trebuie întotdeauna să verifice dacă ingredientele sunt valabile, pentru a nu păta reputaţia restaurantului . Iar chelner trebuie să fie foarte atent la modul în care preparatele ajung la clienţi.

Page 3: Informarea_completă,_corectă_şi_precisă-un_drept_şi_o_necesitate_pentru_consumatori_modificat.doc

Din aceast exemplu rezultă şi un alt drept care ne sugerează că este interzisă comercializarea produselor ieşite din termenul de valabilitate sau din data minimală de durabilitate deoarece prin consumul unui produs expirat se pune în pericol viaţa, sănătatea şi securitatea consumatorilor acelui produs.

În urma unui studiu, România se află pe primul loc în Europa la reclamaţiile privind produsele care au termenul de garanţie expirat. Este un semn că românul nu este atent la ceea ce scrie pe etichetele produselor!

Abia dupa ce ajunge acasă, cumpărătorul remarcă problema. De aceea trebuie acordată o atenţie foarte mare informaţiilor şi caracteristicilor pe care produsul ni le oferă, tocmai pentru a evita apariţia unor situaţii neplăcute şi poate neremediabile.

O altă problemă a consumatorilor ar fi preţul . Acesta nu este întotdeauna corect şi în

con formitate cu posibilităţile cumpărătorilor. Preţul trebuie să fie vizibil, deoarece clientul trebuie să îl vadă fără a întreba vânzătorul. Însă există atât de multe cazuri în care preţurile sunt trecute doar pe unele produse. De exemplu, în unele magazine, deobicei există produse de aceeaşi marcă sau tip însă de gramaje diferite. Pe cele cu gramaj mare este trecut preţul însă pe cele de gramaj mic pentru a induce în eroare clientul care, în momentul în care va încasa produsul , va avea de achitat o sumă apropiata sau chiar aceeaşi cu produsul de gramaj mare. Astfel clientul nu este respectat deoarece el alege un produs mai mic cu scopul de a plăti mai puţin şi ajunge să fie uimit de rezultate. Eu de exemplu am achiziţionat un spray pentru păr, având un gramaj de 300 ml, un gramaj mic deoarece preţul la cel de 500 ml era unul mult prea mare …30 de lei.Astfel aflându-mă la casă pe bon îmi arată că preţul sprayului ales de către mine era de 25 de lei . Asta pentru că nu am fost atentă…m-am gândit instantaneu …dacă gramajul e mic şi preţul e mic fără să mă gandesc că s-ar putea să nu fie cum cred eu.Dar asta s-a întâmplat …de acum voi încerca să fiu mai atentă la informaţiile necesare.

Preţurile se indică pe produse sau lângă acestea ori pot fi cuprinse într-o listă sau într-un catalog,împreună cu preţurile altor produse, în imediata apropiere a acestora.În cazul utilizării cataloagelor vânzătorul trebuie să asigure un număr suficient de exemplare la dispoziţiaconsumatorilor. În cazul în care preţurile se află în vitrinele exterioare, acestea se indică astfel încât consumatorul să le poată vedea cu uşurinţă fără a intra în suprafaţa de vânzare.

Clientul uita repede pretul produsului dar isi aminteste mult timp calitatea acestuia. De aceea pentru obţinerea unui profit bun este necesară şi o calitate sporită a produsului. Iar

Page 4: Informarea_completă,_corectă_şi_precisă-un_drept_şi_o_necesitate_pentru_consumatori_modificat.doc

preţul nu este unul din elementele care defineşte calitatea, doar dacă este dat conform acesteia. Calitatea reprezintă un important element strategic în managementul unei  organizaţii. Importanţa calităţii produselor şi a serviciilor este cu atât mai mare, cu cât clientul face din calitate principalul criteriu de cumpărare. Acesta poate alege din varietatea sortimentală existentă pe piaţa produselor şi a serviciilor care corespund nevoilor şi aşteptărilor sale.

Un element important în vederea alegerii unui produs este eticheta. Eticheta reprezintă orice material scris, imprimat, litografiat, gravat sau ilustrat, care conţine elemente de identificare a produsului şi care însoţeşte produsul sau este aderent la ambalajul acestuia. Aceasta ajută consumatorul să se informeze rapid în legătură cu un produs. Pe etichetă apare deobicei caracteristicile alimentului şi în special a naturii, identităţii, proprietăţilor, compoziţiei, cantităţii,durabilităţii, originii sau provenienţei sale, precum şi a metodelor de fabricaţie sau de producţie.

Este interzisă informarea că alimentul are caracteristici speciale atunci când în realitate toate produsele similare au astfel de caracteristici.

În mod generalizat etichetele produselor trebuie sa cuprindă denumirea sub care este vândut alimental,lista cuprinzând ingredientele; data durabilităţii minimale sau, în cazul alimentelor care din punct de vedere microbiologic au un grad înalt de perisabilitate, data limită de consum; condiţiile de depozitare sau de folosire, atunci când acestea necesită indicaţii speciale;denumirea sau denumirea comercială şi sediul producătorului sau ale ambalatorului sau ale distribuitorului înregistrat în Uniunea Europeană; în cazul produselor provenite din ţări din afara Uniunii Europene se înscriu denumirea şi sediul importatorului sau ale distribuitorului înregistrat în România.

Ca să fie mai uşor de înţeles am să vă dau un exemplu: etichetarea sucurilor. În primul rând, apare denumirea sucului, precedată de aroma acestuia şi caloriile pe care respectivul suc le conţine. De asemenea este precizată cantitatea în litri (L). Codul de bare este asemenea foarte important deoarece cu ajutorul lui se va încasa produsul . Pe eticheta sucului precum şi pe etichetele altor produse vor apărea informaţiile nutriţionale, ingredientele din care sucul este produs dar şi condiţiile de depozitare .Firma producătoare lângă care întotdeauna va exista un număr de telefon cu acces gratuit pentru informaţii suplimentare şi pentru posibile sancţiuni sau observaţii aduse produsului.

Există o mulţime de comercianţi care îşi practică meseria într-un mod nu tocmai de încredere. Aceştia încearcă să mintă sau sa ofere informaţii false despre produsele lor având ca scop profitul lor indiferent de metodele de vânzare.

Page 5: Informarea_completă,_corectă_şi_precisă-un_drept_şi_o_necesitate_pentru_consumatori_modificat.doc

Acţiunea pe care comerciantul o practică este înşelătoare dacă aceasta conţine informaţii false sau, în orice situaţie, inclusiv în prezentarea generală, induce în eroare consumatorul, astfel încât, , fie îl determină pe consumator să ia o decizie de tranzacţionare pe care altfel nu ar fi luat-o, dacă informaţiile ar fi fost cele reale. De aceea înainte să se achiziţioneze un produs sau să se ceară prestarea unui serviciu dintr-un anumit loc este foarte importanta cercetarea pieţei de către consumator sau chiar informarea de la diferite persoane în legătură cu produsul şi cu comerciantul. Unii comercianţi pun în balanţă doar profitul lor nu şi siguranţa sau satisfacerea nevoilor clientului. O singură informaţie omisă intenţionat de către comerciant ar putea avea pagube uriaşe. De exemplu, o informaţie indispensabilă ar fi: << Produsul este inflamabil. >>, aceasta în cazul spray-urilor de corp sau de păr. Aceste produse trebuie depozitate în spaţii în care focul nu are acces deoarece pot produce o explozie care ar putea avea consecinţe foarte grave poate chiar vitale. Pentru a evita acest lucru consumatorul trebuie sa aibă în vedere toate informaţiile posibile despre produs şi când are o incertitudine să aibă curajul să se adreseze protecţiei consumatorului, lucru care va ajuta la stoparea acţiunii înşelătoare pe care comerciantul o prestează. Consumatorul este liber să decidă ce produs alege dar şi timpul pe care îl acordă achiziţionării acestuia. El nu trebuie să fie presat de către comerciant să cumpere un anumit produs şi nici să i se impună reguli în verificarea sau informarea în legătură cu acesta. Un comerciant adevărat şi de încredere nu va abuza niciodată de client şi va fi deschis în informarea despre produsele sale deoarece astfel numărul clienţilor va creşte pentru el iar consumatorilor le vor fi satisfăcute toate nevoile din punctul acesta de vedere.

Inflamabil

Page 6: Informarea_completă,_corectă_şi_precisă-un_drept_şi_o_necesitate_pentru_consumatori_modificat.doc

Concluzii şi recomandări

Ca o sintetizare am înţeles că atunci când se achiziţionează un produs,trebuie să se aibă în vedere următoarele aspecte înainte de cumpărare:

Citiţi informaţiile cu privire la produsele ce vi se oferă de către agenţii economici(denumirea produsului,cantitatea,preţul,termenul de garanţie sau de valabilitate, riscuri,contraindicaţii şi mod de utilizare,condiţii de conservare şi păstrare etc.).

Nu vă lăsaţi influenţaţi de reclamă şi ambalaj,deoarece reclama poate fi adevarată dar şi falsă iar ambalajul mai atrăgător nu conţine întotdeauna un produs mai bun.

Preţul şi calitatea pot varia mult; alegeţi fără grabă şi cereţi toate informaţiile de care aveţi nevoie vânzătorului (agenţii economici sunt obligaţi să demonstreze consumatorilor,la cererea acestora,cu ocazia cumpărării,modul de instalare,utilizare,funcţionare şi întreţinere al produselor).

Preţurile şi tarifele trebuie afişate în mod vizibil şi într-o formă neechivoca,uşor de citit.

Cititi informaţiile scrise cu litere mici; uneori sunt cele mai importante.

Nu vă lasati impresionaţi de anunţul”marfa vânduta nu se schimbă!” întrucat aveţi dreptul legal la înlocuirea produsului necorespunzător sau la restituirea contravalorii acestuia şi ,după caz,la despăgubire

Cereti document de vânzare (bon,chitanţă) cu data cumpărării,denumirea agentului economic,denumirea produsului şi valoarea. Atentie! Nu este doar un drept este o obligatie!

Cititi indicatiile mijloacelor de măsurare la cântăriri şi verificaţi şi preţul stabilit de comerciant.

Pentru bunurile de folosinţă îndelungată cereţi instrucţiuni de folosire şi certificatul de garanţie (în limba română,chiar dacă sunt din import). Solicitaţi vânzătorului să facă demonstraţii de funcţionare şi utilizare a acestora.

Verificaţi dacă instrucţiunile de folosire sunt clare şi dacă certificatul de garanţie are înscrise toate datele legale.

Page 7: Informarea_completă,_corectă_şi_precisă-un_drept_şi_o_necesitate_pentru_consumatori_modificat.doc

După cumpărare ,daca s-a constatat că produsul sau serviciul prestat este necorespunzator din punct de vedere al calităţii:

o Nu mai folosiţi produsul şi acţionaţi imediat pentru rezolvarea nemulţumirii.

Prezentaţi documentele de vânzare şi, după caz,certificatul de garanţie şi solicitaţi agentului economic(magazinului) de la care aţi achiziţionat produsul respectiv,să îl înlocuiasca sau să vă restituie contravaloarea acestuia.

Pentru bunurile de folosinţa îndelungată,defectate în perioada de garanţie,vă veţi adresa unitatii “service” menţionată în certificatul de garanţie,în vederea remedierii.

Încercati să rezolvaţi problema apărută cât mai repede; fiţi clari în modul în care vreţi să fie rezolvată plângerea şi adoptaţi o atitudine politicoasă,corectă şi responsabilă,dar perseverentă(chiar daca sunteti refuzati intr-un mod neprietenos).Legea vă apără dacă aveţi dreptate.

Dacă sunteţi nemulţumiţi de modul de rezolvare a reclamaţiei vă puteţi adresa direct sau prin asociaţiile pentru protecţia consumatorilor, ANPC.-lui, sau, dupa caz ,instanţelor judecătoreşti competente.

În final putem ajunge la concluzia că dacă ne informăm corect, complet şi precis avantajele sunt de partea noastră deoarece nu vom putea fi înşelaţi de către comercianţii care nu ne respect drepturile şi vor să înşele. Totul depinde de timpul şi importanţa pe care o acordăm informării, pentru că din moment ce ştii toate lucrurile necesare despre un produs sau despre un serviciu nu vei fi nevoit să suporţi tu consecinţele. Informarea ne este necesară tuturor atât pentru securitate cât şi pentru satisfacerea, într-un mod sigur, al nevoilor. Pentru ca lucrurile să decurgă correct trebuie să fim precauţi !

Page 8: Informarea_completă,_corectă_şi_precisă-un_drept_şi_o_necesitate_pentru_consumatori_modificat.doc

Bibliografie

1. Ordonanţa nr.21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare;

2. Hotărârea nr.947/2000 (r1) din 13/10/2000 privind modalităţile de indicare a preţurilor produselor oferite consumatorilor spre vânzare.

3. Legea nr.363 din 21/12/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor.

4. Hotărârea nr.106/2002 din 07/02/2002 , versiune actualizată privind etichetarea alimentelor

5. http://www.dolceta.eu/romana/Mod6/spip.php?article316

6. http://anpc.ro/anpc/index.php? option=com_content&view=section&layout=blog&id=4&Itemid=47

7. http://www.dolceta.eu/romana/Mod6/

8. http://anpc.ro/anpc/index.php? option=com_content&view=section&layout=blog&id=5&Itemid=48

9. http://www.referat.ro/referate/Protectia_consumatorului_51a99.html

10. http://www.preferatele.com/docs/economie/4/protectia-consumator22.php

11. http://referate.itbox.ro/referate-economie/referat-protectia-consumatorului/