Îndrumarea duhovnicească în Muntele Athos

KALLISTOS WARE, Mitropolit de Diokleia

și

GRAHAM SPEAKE (editori)

Îndrumarea duhovnicească în Muntele Athos

Traducere din engleză DRAGOȘ DÂSCĂ

Carte tipărită cu binecuvântareaÎnaltpreasfințitului

TEOFANMitropolitul Moldovei și Bucovinei

EDITURA DOXOLOGIA

Iași, 2016

CUPRINS

Mulțumiri ....................................................................... 7

GRAHAM SPEAKE ȘI KALLISTOS WARE, MITROPOLIT DE DIOKLEIA Introducere ............................................................... 9

KALLISTOS WARE, MITROPOLIT DE DIOKLEIA Ce este îndrumarea duhovnicească .................... 17

ARHIMANDRITUL EFREM, SCHITUL „SFÂNTUL ANDREI”, MUNTELE ATHOS Paternitatea duhovnicească în Sfântul Munte ................................................... 31

KALLISTOS WARE, MITROPOLIT DE DIOKLEIA Îndrumarea duhovnicească în Filocalie ............................................................. 45

PĂRINȚII METODIE ȘI CHIRIL ZINKOVSKIY Îndrumarea duhovnicească în Muntele Athos și Rusia și conceptul teologic de persoană ....................... 75

PĂRINTELE MAXIM SIMONOPETRITUL, MUNTELE ATHOS Harismă și instituție într-o chinovie athonită:Dezvoltare istorică și perspective viitoare ........ 115

PĂRINTELE LIVIU BARBU Paternitatea duhovnicească în lume: o abordare practică .............................................151

PĂRINTELE ANDREAS ANDREOPOULOS Provocările îndrumării duhovnicești în Grecia modernă ...............................................179

MAICA THEOKTISTI, MĂNĂSTIREA „SFÂNTUL IOAN ÎNAINTEMERGĂTORUL”, ANATOLIA Reînnoirea monahismului feminin în secolul al XX-lea prin îndrumarea monahilor athoniți ..............................................209

Despre autori ..............................................................239

Indici generali .............................................................243

GRAHAM SPEAKE ȘI KALLISTOS WARE – Introducere 9

GRAHAM SPEAKE ȘI KALLISTOS WARE, MITROPOLIT DE DIOKLEIA

Introducere

Îndrumarea duhovnicească este principala lucrarea Muntelui Athos, cea mai importantă slujire pe care Pă-rinții athoniți o săvârșesc unul pentru celălalt și pentrulume. Athoniții oferă îndrumare duhovnicească de maibine de o mie de ani, în cadrul unei tradiții care coboarăpână la Părinții deșertului din secolul al IV-lea. Reînno-irea monahală recentă din Munte este o mărturie a pute-rii continue a Părinților de a atrage ucenici și pelerini pen-tru a asculta cuvântul lor. Studiile incluse în acest volumexaminează unele dintre multele aspecte ale acestei tra-diții venerabile, așa cum s-a dezvoltat în Muntele Athosși așa cum s-a transmis prin monahi și monahii, părințiduhovnicești și duhovnici, bărbați și femei mireni, în altepărți ale Greciei și în lume.

Într-un capitol introductiv, Mitropolitul KallistosWare pune întrebarea: „Ce înțelegem prin îndrumare du-hovnicească?” Nu este vorba despre reguli, este vorbadespre persoane. Ceea ce părintele duhovnicesc oferă nueste un set de reguli inflexibile, ci o relație personală în-temeiată pe dragoste. El trebuie să fie în primul rând un

10 Îndrumarea duhovnicească în Muntele Athos

bun ascultător, ascultând uneori în tăcere, o tăcere crea-toare. El este medicul care oferă vindecare, nu numai princuvinte, ci și prin exemplul și rugăciunile sale. El estepărtaș la povara copiilor săi duhovnicești și este pentru eiun prieten de suflet, însă fără dragoste plină de com-pasiune nu poate exista îndrumare duhovnicească.

Arhimandritul Efrem, egumenul Schitului „SfântulAndrei” din Muntele Athos, continuă tema introductivă,vorbind despre ceea ce se înțelege prin „paternitatea du-hovnicească în Sfântul Munte”. În calitate de creștini, esteprivilegiul nostru să ne adresăm lui Dumnezeu ca „Tatăal nostru”, așa cum Hristos Însuși ne-a învățat. Dar îi pu-tem numi „tată/părinte” și pe alți oameni, începând cuAvraam, care este părintele duhovnicesc al tuturor. Haruliertării păcatelor este transmis de la Hristos prin Părin-ții apostolici episcopilor și preoților, care, prin punereamâinilor, sunt împuterniciți să săvârșească Tainele. Fărăacest act, preoții nu pot ierta păcatele; dar în Athos nu toțipreoții sunt și părinți duhovnicești și duhovnici, și nicinu sunt toți monahii preoți. Pelerinul athonit nu se aflăîn mod necesar în căutarea unui preot sau a unui Stareț,ci a unui purtător-de-duh sau a unui Bătrân care îl poateîndruma spre Hristos. Astfel de Bătrâni binecuvântațisunt, în mod tradițional, simpli monahi, precum Sfân-tul Siluan sau Starețul Iosif Isihastul sau Bătrânul Paisie. Eiau fost „Bătrâni” pentru alți Bătrâni, deoarece chiar și pă-rinții îmbunătățiți au nevoie de un părinte duhovnicesc.

În al doilea studiu al său, Mitropolitul Kallistos exa-minează ceea ce Filocalia are de spus despre nevoia de


îndrumare duhovnicească. Aceasta este, de fapt, una din-tre temele centrale ale volumului. Purtarea de grijă fațăde alte suflete, spune Sfântul Nil, este cel mai greu lucrudintre toate; ea este „arta artelor”. Adevăratul Bătrân, spu-ne el, nu caută să iasă în evidență ca om duhovnicesc, cieste căutat de alții; el are nevoie de experiență și ar tre-bui să învețe mai mult prin propriul exemplu, decât princuvintele sale; totodată, trebuie să țină mereu minte că,în cele din urmă, singurul îndrumător duhovnicesc ade-vărat este Hristos Însuși. Sfântul Petru Damaschinul re-petă ideea că părintele duhovnicesc acționează în locullui Hristos și subliniază importanța dezvăluirii nu doara păcatelor, ci și a gândurilor, pentru ca acestea să nu de-vină păcate. Sfântul Simeon Noul Teolog preia învă-țătura predecesorilor săi și, fiindcă preotul Îl reprezintăpe Hristos, insistă asupra ascultării depline. El a scris pen-tru monahi, dar era de părere că laicii, ca și monahii, aunevoie de un părinte duhovnicesc. Sfântul Paisie Velici-kovski a învățat că ascultarea este esența monahismuluiși el însuși a căutat în zadar un părinte duhovnicesc pen-tru o lungă perioadă de timp. El a insistat asupra faptuluică monahii ar trebui să se supună părintelui lor duhov-nicesc în orice privință și să-și mărturisească gândurilezi de zi. În absența unui bătrân, ucenicul poate cere sfatulunui frate duhovnicesc; sau așa cum recomandă SfântulNil Sorsky, atunci când nu putem afla un învățător,atunci trebuie să ne întoarcem la Scripturi și să-L ascul-tăm pe Domnul Însuși.

Într-o lucrare intitulată „Îndrumarea duhovniceas-că în Muntele Athos și Rusia și noțiunea teologică a


persoanei”, frații gemeni Metodie și Chiril Zinkovskiy,ambii ieromonahi din Sankt Petersburg, analizează mareaimportanță în îndrumarea duhovnicească a conceptuluiteologic de persoană: divină și omenească. Teza lor prin-cipală este aceea că modelele de îndrumare care pot fiidentificate în Biblie și în tradiția sfântă a ascetismuluipot fi înțelese numai prin persoană și prin comuniunepersonală. Diversele exemple ale influenței tradiției as-cetice din Muntele Athos asupra renașterii religioase ruseși europene sunt evidențiate în cadrul îndrumării du-hovnicești. Sfântul Paisie Velicikovski, Bătrânii de la Op-tina, Sfântul Siluan și Arhimandritul Sofronie (Saharov),cu toții adăpați din izvoarele athonite, sunt modele viide îndrumare duhovnicească personală în tradiția orto-doxă. Datorită caracterului său personal, această îndru-mare posedă caracteristici unice care o diferențiază dealte experiențe și tehnici utilizate în diverse activitățiumane.

Într-un studiu care privește spre viitor la fel de multca și spre trecut, Părintele Maxim Simonopetritul ne vor-bește despre fenomenul Bătrânului harismatic în Athos.Prezența unui număr mare de Bătrâni harismatici a fostfactorul care a inspirat reînnoirea duhovnicească a Mun-telui în ultima parte a secolului al XX-lea. Părintele Ma-xim își concentrează atenția asupra unuia singur dintreei, Bătrânul Emilianos, care a fost egumen al MănăstiriiSimonopetra între 1974 și 2000. Tuns în monahism înanul 1960, tânărul Emilianos a fost trimis de episcopulsău în Mănăstirea „Sfântul Visarion” din Tesalia, unde


a avut o experiență religioasă care i-a schimbat viața.Într-o noapte, la ceasul Liturghiei, el a primit viziuneamistică a luminii slavei lui Dumnezeu care l-a înveș-mântat cu totul. Progresul viziunii, de la întuneric la lu-mină, de la chilie la Liturghie, a devenit baza reorgani-zării vieții monahale. Preschimbat peste noapte dintr-untânăr monah într-un Bătrân harismatic, el decide ca fie-care călugăr să petreacă de acum înainte câteva ore în chi-lie, rostind Rugăciunea lui Iisus ca pregătire pentru în-tâlnirea sacramentală cu Dumnezeu la Liturghie. Rându-iala de rugăciune de noapte a monahului a fost extinsăde la patru la șase ore și era urmată de participarea co-mună zilnică la Sfânta Liturghie. Prin introducerea du-hului isihast în ritmul unei mănăstiri chinoviale, Emilia-nos a stabilit modelul pentru o reînnoire care urma săcuprindă întregul Athos. Cei mai mulți dintre arhitecțiiacestei reînnoiri au plecat la Domnul, lăsându-i pe urma-șii lor să se întrebe cine le va lua locul. Bătrânul Emilianosa oferit o educație duhovnicească într-un spirit de liber-tate excepțională, și chiar acest echilibru între libertateși comunitate este ceea ce-i atrage pe tinerii de azi și pro-babil va continua să impresioneze și generațiile viitoare.

Părintele Liviu Barbu nu este monah, ci preot căsă-torit din România și slujește la o parohie ortodoxă dinNorwich. Prin urmare, el este în măsură să scrie desprepaternitatea duhovnicească în lume. Părintele duhovni-cesc, scrie el, este o icoană a Bunului Păstor, un ucenicadevărat al Tatălui nostru Cel Ceresc, căruia i s-a încre-dințat sarcina de a revărsa dragostea și purtarea de grijă


a lui Dumnezeu în viața Bisericii și a fiecărui creștin. Pa-ternitatea duhovnicească nu este doar pentru monahi:ea este accesibilă fiecărui om, singur sau căsătorit, bărbatsau femeie, copil sau adult; însă părintele duhovnicescmonah a devenit o personalitate impunătoare, un profetcare cunoaște gândul lui Dumnezeu și inima oamenilor,iar conducerea harismatică este în continuare virtutea ceamai prețuită din spiritualitatea deșertului. Paternitateaduhovnicească s-a născut din practica creștină timpuriea mărturisirii păcatelor și, deși sunt distincte, cele douăse completează reciproc. Scopul îndrumării duhovni-cești este vindecarea rănilor păcatului. Prin urmare, eacuprinde elemente sacramentale dar și harismatice și este,din punctul de vedere al Părinților Bisericii, esența preo-ției. În scrierile Părinților, ascultarea este considerată unadintre virtuțile creștine principale, iar ascultarea se lu-crează în relație cu sfatul părintelui duhovnicesc. Puținioameni sunt buni judecători ai propriei persoane și prinpărintele nostru duhovnicesc învățăm să ne vedem ade-văratul nostru sine, și în comuniune cu el împlinim călă-toria noastră duhovnicească. Părintele duhovnicesc nucere supunere totală, ci mai degrabă oferă consiliere subforma unui dialog deschis, și pentru aceasta trebuie săfie privit ca un tovarăș de drum sau „prieten de suflet”pe drumul spre desăvârșire.

Părintele Andreas Andreopoulos este la rândul săupreot și slujește la o parohie din Marea Britanie, fiind șilector în Creștinismul Ortodox la Universitatea din Win-chester, însă în studiul său scrie despre „provocările


îndrumării duhovnicești”, în Grecia sa natală. În Grecia,mănăstirile funcționează ca o rețea de „spitale duhov-nicești” în întreaga țară. Monahul nu are vreun fel de au-toritate specială: orice autoritate pe care el o are este defi-nită de ascultarea, smerenia și asceza sa. Monahul șimireanul sunt povățuiți după aceleași principii duhov-nicești și participă la aceeași luptă duhovnicească: ne-voia lor de îndrumare duhovnicească reciprocă mergeîn ambele direcții și poate contrazice uneori ordinea șiierarhia firească, așa cum este demonstrat în povestirilescriitorului grec din secolul al XIX-lea, Alexandru Papa-diamantis. Cei mai mulți pelerini nu merg la Athospentru a găsi soluția intelectuală la problemele teologice,ci pentru a participa, chiar dacă numai pentru câteva zile,la viața liturgică a mănăstirii. Aceasta din urmă poate săconducă la o experiență de îndrumare duhovnicească.În secolul al XX-lea a existat o fragmentare a societății gre-cești, care a compromis structura parohiei și a dus la apa-riția unui număr de organizații para-ecleziastice, cum arfi „Zoi” și „Sotir”. Îndrumarea duhovnicească a suferitîn același mod ca structura parohială, și există acum înGrecia o mai mare nevoie de ea decât oricând înainte. Re-crudescența monahismului poate indica o cale de urmat,dar este de remarcat faptul că noua generație de monahia găsit mai multă hrană duhovnicească în lucrările luiPapadiamantis, decât în broșurile pietiste puse în circu-lație de organizații precum „Zoi” și „Sotir.

Sora Theoktisti, pe de altă parte, a migrat din Anglianatală în Grecia, unde a devenit monahie în Mănăstirea


„Sfântului Ioan Botezătorul”, în Muntele Ossa. Studiul săureferitor la „reînnoirea monahismului feminin în seco-lul al XX-lea” începe cu un rezumat al istoriei BisericiiGreciei, în secolul trecut, când monahismul era aproa-pe eradicat, peste 500 de mănăstiri fiind desființate. Re-nașterea monahismului feminin în ultimii șaizeci de anise datorează mult lucrării Sfântului Nectarie, a cărui mă-năstire din Eghina a fost fondată pe principiile athonite.El a avut o legătură deosebit de strânsă cu Bătrânul Danieldin Katounakia. Și alți bătrâni athoniți au influențat șisprijinit duhovnicește mănăstirile de maici din întrea-ga Grecie, și multe astfel de mănăstiri s-au plasat sub în-drumarea duhovnicească a părinților duhovnicești atho-niți. Lucrarea se încheie prin identificarea a șase principiide bază pe care se întemeiază monahismul. Esența spiri-tualității monahale este intrarea în dragostea lui Dum-nezeu și a aproapelui nostru. Monahismul chinovial oferăcontextul în care monahii învață să iubească și să fie iu-biți, și să înalțe acea iubire la înălțimea unei participărila dragostea dumnezeiască.

KALLISTOS WARE – Ce este îndrumarea duhovnicească? 17

KALLISTOS WARE, MITROPOLIT DE DIOKLEIA

Ce este îndrumarea duhovnicească?

Nu reguli, ci persoane

Ceea ce contează cel mai mult în viața creștinului nusunt regulile, ci persoana. Trebuie să înțelegem îndru-marea duhovnicească tocmai din această perspectivă. Eaînseamnă asumarea personală a Evangheliei. Evanghelianu trebuie interpretată conform unor termeni ficși și ab-stracți, ca un cod juridic, ca un set de reguli morale. Dim-potrivă, Evanghelia este Vestea cea Bună a mântuirii înHristos; iar acest mesaj al Veștii Bune este comunicat fie-căruia dintre noi într-un mod unic și nemijlocit, direct șipersonal. Dumnezeu nu vorbește omenirii într-o ma-nieră detașată, îngrămădindu-i pe toți într-un întreg vastși neselectiv. El grăiește către fiecare dintre noi într-unmod distinct, față către față și inimă către inimă. Fie-care persoană este unică și irepetabilă, și prin urmareVestea Bună este comunicată fiecăruia într-un mod unicși irepetabil.

Tocmai acest caracter unic al fiecărei persoane esterespectat și îmbogățit în tradiția ortodoxă a îndrumăriiduhovnicești. Un cod de reguli morale oferă aceleași re-comandări tuturor. Dar ceea ce are de oferit abba sauamma – părintele sau maica duhovnicească – nu este un


set de reguli inflexibile, ci o relație personală. În lăuntrulacestei relații personale este loc pentru o varietate inepu-izabilă. Adevărul invariabil al credinței creștine este trans-mis fiecăruia în forma particulară prin care fiecare ompoate să-l audă. Părinții și maicile duhovnicești sunt, de-sigur, constanți și sinceri în mărturia lor. Ei nu sunt opor-tuniști sau firi cameleonice. Totuși, în același timp, ei îșiadaptează povățuirea în funcție de situațiile particulareale fiilor lor duhovnicești. Mama sau tatăl în Hristos este,prin urmare, păzitorul libertății evanghelice.

Compasiunea și împreună-pătimirea

Pentru a explica mai bine de ce îndrumătorul duhov-nicesc nu oferă reguli și prescripții, ci o relație personală,să ne folosim de trei descrieri reprezentative ale Bătrâ-nului – Gheronda sau Stareț. Mai întâi, în Gerontikon sauPateric/Zicerile Părinților Deșertului se spune că un anu-mit pustnic „era plin de dragoste și de aceea mulți ve-neau la el”1. Miezul problemei se află aici, exprimat în celmai simplu mod posibil. Relația personală dintre abba șiucenic este întemeiată pe iubire.

1 Apophthegmata Patrum, colecţia alfabetică, Pimen 8 (PG 65:321C) [Patericul sau Apoftegmele Părinţilor din pustiu. Colecţia alfabe-tică, traducere, introducere şi prezentări de Cristian Bădiliţă, Edi-tura Polirom, Iaşi, 2003, p. 265].

KALLISTOS WARE – Ce este îndrumarea duhovnicească? 19

În al doilea rând, caracterul acestei relații care îmbră-țișează întreaga realitate este rezumată de Feodor Dos-toievski într-o propoziție din capodopera sa Frații Kara-mazov: „Starețul este acela care găzduiește în sufletul săuși îmbrățișează cu voința sa propriul tău suflet și vo-ința ta”2.

În al treilea rând, această relație care îmbrățișeazătotul trece dincolo de mormânt în viața veșnică. SfântulSerafim de Sarov a poruncit ca pe mormântul său să fiescrise următoarele cuvinte, pentru folosul copiilor săiduhovnicești:

Atunci când nu voi mai fi, vino la mormântul meu;cu cât mai des, cu atât mai bine. Indiferent de ceea ce-țiîngreunează sufletul, indiferent de ce ți se întâmplă, indi-ferent de ce întristări se abat asupra ta, vino la mine ca șicum aș fi în viață și, îngenunchind, aruncă-ți întreaga amă-răciune pe mormântul meu. Spune-mi totul, iar eu te voiasculta și întreaga mâhnire va pleca de la tine. Așa cumvorbești cu mine în viață fiind, așa să faci și atunci. Fiind-că eu sunt viu pentru tine și voi fi pentru totdeauna3.

2 Brothers Karamazov, tr. Richard Pevear şi Larissa Volokhon-sky (New York: Vintage Classics, 1991), p. 27 [F.M. Dostoievski,Fraţii Karamazov, vol. 1, traducere de Ovidiu Constantinescu şi Isa-bella Dumbravă, Editura Rao, Bucureşti, 1997, p. 48].

3 Archimandrite Lazarus (Moore), An Extraordinary Peace: St.Seraphim, Flame of Sarov (Port Townsend, WA: Anaphora Press, 2009),p. 278 (traducere adaptată).


Sfântul Ioan (Maximovici) de San Francisco a vorbitîn termeni asemănători către unul dintre fiii săi duhov-nicești într-un vis: „Deși am murit, totuși sunt viu”.

Din aceste pasaje putem discerne care sunt trăsătu-rile esențiale ale îndrumătorului duhovnicesc. Prima șicea mai importantă însușire este iubirea smerită, compa-siunea vie și mereu-arzândă. Această compasiune im-plică o dublă deschidere, față de Duhul Sfânt pe de-oparte, și față de întreaga omenire, pe de altă parte. Îndru-mătorul duhovnicesc este un purtător de povară și unîmpreună-pătimitor care își asumă nefericirile și bucu-riile celorlalți. El trăiește deplin cele două îndemnuri aleSfântului Pavel: „Purtați-vă sarcinile unii altora și așa vețiîmplini legea lui Hristos” (Galateni 6, 2); „și dacă unmădular suferă, toate mădularele suferă împreună; șidacă un mădular este cinstit, toate mădularele se bucu-ră împreună” (I Corinteni 12, 26). Astfel, părintele saumaica în Dumnezeu exemplifică în esență ceea ce poe-tul-teolog anglican Charles Williams desemna prin cuvin-tele „calea dăruirii reciproce”, sau „iubirea substituită”;cu alte cuvinte, este vorba de taina împreună-moște-nirii. Toate aceste sunt bine exprimate în termenul cel-tic pentru îndrumător duhovnicesc, amchara, „prietende suflet”.

PR. METODIE ȘI CHIRIL – Îndrumarea duhovnicească în Athos și Rusia 75

PĂRINȚII METODIE ȘI CHIRIL ZINKOVSKIY

Îndrumarea duhovnicească în Muntele Athos și Rusia și conceptul teologic de persoană

Trimite-mi un om care să Te cunoascăSfântul Simeon Noul Teolog

În această lucrare ne propunem să arătăm că MunteleAthos – ca parte vie, naturală a tradiției ortodoxe – ne-aoferit o experiență bogată a importanței caracterului per-sonal al relației dintre cel care aspiră la anumite împli-niri duhovnicești și cel care îl călăuzește pe această cale.Noi nu pretindem că numai Muntele Athos și-a păstrattradiția vieții și îndrumării duhovnicești de-a lungul is-toriei Bisericii. De fapt, au existat momente nefericitecând Muntele Athos și-a păstrat vistieria duhovniceas-că mai mult în maniera unei biblioteci, decât ca o dovadăvie a unei tradiții. De exemplu, în secolul al XVIII-lea, niciSfântul Paisie (Velicikovski), nici Sfântul Macarie al Co-rintului nu au reușit să găsească acolo un liman du-hovnicesc adevărat. Cu toate acestea, noi sperăm să pu-tem demonstra că experiența îndrumării duhovnicești


personale păstrată în Munte, fie prin viețuire, fie prin scri-soare, fie prin scrierile Părinților Bisericii, a fost un factorde inspirație pentru viața Bisericii Ruse de-a lungul vea-curilor. Într-un fel sau altul, Muntele Athos a fost un felde „lentilă sobornicească”, acumulând experiența duhov-nicească a diferiților nevoitori creștini (care nu aparținîn mod exclusiv Athosului) și înflăcărând neîncetat prinduhul său pe cel care dorește să se folosească de aces-te comori.

Perspectiva teologică

Dacă dorim să stabilim – prin Persoana lui Hristos –o relație personală permanentă cu toate cele trei Persoa-ne ale Sfintei Treimi, nu o putem realiza fără o anumităpregătire în care suntem chemați să construim o relațiesubtilă cu alte persoane. Dar trebuie să selectăm dintreacele persoane o singură persoană drept călăuza noastrăduhovnicească, un om care posedă o anumită experien-ță vie a unei relații personale cu Dumnezeu, care ne poateînvăța prin viața noastră de zi cu zi cum ar trebui să fieaceastă relație personală. După cum Mitropolitul Kallis-tos a spus într-una din lucrările sale: „Tradiția ortodoxăinsistă asupra necesității îndrumării duhovnicești di-recte, de la persoană la persoană”1.

1 Kallistos Ware, „How do we enter the heart?”, în J. S. Cut-singer (ed.), Paths to the Heart: Sufism and the Christian East (Bloo-mington, IN: World Wisdom/Fons Vitae 2002), pp. 2-23.

PR. METODIE ȘI CHIRIL – Îndrumarea duhovnicească în Athos și Rusia 77

„Persoana este un izvor de singularitate absolută” și,în același timp, „această singularitate nu implică retra-gerea în sine”. Dimpotrivă, persoana este menită să fiedeschisă față de orice2, dar fără nici o deteriorare a iden-tității sale. O povățuire spirituală autentică ar trebui săpromoveze aceste două calități aparent opuse: singula-ritate absolută și conștiință atotcuprinzătoare.

Este important de subliniat aici pe scurt că persona-lismul echilibrat vede ființa umană ca o imagine vie a luiDumnezeu și consideră că omul trebuie să fie o unitateontologică a elementelor sale ipostatic-personale, natu-ral-esențiale și energic-expresive. În această schemă tri-unghiulară de elemente interconectate în om, nici unuldintre ele nu ar trebui să fie vreodată confundat cu altulsau să fie neglijat și neluat în considerare.

Cu toate acestea, din moment ce elementul ipostatic,personal – care poate fi definit ca purtător al existen-ței – menține un fel de monarhie internă în schema triun-ghiulară ontologică, chiar aspectul personal va fi evi-dențiat în analiza pe care o vom face îndrumării duhov-nicești creștine.

Potrivit Arhimandritului Sofronie (Saharov), „prin-cipiile de bază ale ascultării personaliste sunt strâns le-gate de conceptul nostru teologic de persoană”3. Dacă

2 S. Verchovsky, God and Man: The Teaching about God and HisKnowledge in the Light of Orthodoxy (New York, 1956), p. 281.

3 Archimandrite Sophrony (Sakharov), Birth into the Kingdomwhich Cannot be Moved, ed N. Sakharov (Tolleshunt Knights: Mo-nastery of St John the Baptist, 1999) (în rusă), p. 177.


adăugăm la aceasta faptul că traseul nostru duhovnicescurmează calea Numelui4, putem afirma că numele per-sonal exprimă în același timp unicitatea persoanei careeste numită și chemată la dialog, și comuniunea cu altepersoane. Tocmai prin numire putem intra în comuniunepersonală. Iar dialogul personal în procesul de orientarespirituală își primește unicitatea de îndată ce numele par-ticipanților sunt definite.

Teologia Numelui este strâns legată de teologia ima-ginii. În afara conceptului de persoană, imaginile și nu-mele amenință să devină agasante și să se impună în fațacelor care le invocă. Numai în sfera persoanei imaginileși numele pot fi evocate în mod constructiv, fără a afec-ta – ci, într-adevăr, chiar și subliniind – unicitatea per-sonală și identitatea.

Scopurile îndrumării duhovnicești

Ideea de îndrumare duhovnicească se întâlneșteîn aproape toate tradițiile religioase ascetice5. Cu toa-te acestea, înțelegerea scopurilor acestei îndrumări du-hovnicești diferă în mod drastic în funcție de diferi-tele presupoziții teologice. În abordările panteiste, scopul

4 Kallistos Ware, „How do we enter the heart”, p. 18.5 Nicholas V. Sakharov, I Love, Therefore I Am (Crestwood, NY:

St Vladimir's Seminary Press, 1002), p. 199.

Date post:	13-Feb-2017
Category:	Documents
Upload:	hadiep
View:	319 times
Download:	14 times

Îndrumarea duhovnicească în Muntele Athos

Documents