In umbra lui Hitler vol.II memorii Albert Speer

7/27/2019 In umbra lui Hitler vol.II memorii Albert Speer

1/137

N UMBRA LUI HITLER Memorii

* *

Traducere din limba germana de ION NASTASIA si sERBAN NASTASIA

1997

VOLUMUL I I

PARTEA A TREIA

Capitolul 23 BOALA

Profesorul Gebhardt, Gruppenfuhrer SS, ortoped celebru, cunoscut n toata lumea europeana asportului,1 conducea spitalul Crucii Rosii din Hohenlychen. Spitalul era situat n mijlocul padurii,pe malul unui lac, la vreo suta de kilometri nord de Berlin. Fara sa stiu, ma dadusem pe mnaunui prieten de-al lui Himmler, una dintre putinele persoane care se tutuiau cu el. Timp de maibine de doua luni am locuit n clinica particulara a profesorului, n afara spitalului, ntr-o camerasimplu mobilata. Alte ncaperi ale clinicii erau ocupate de secretarele mele. Mi se instalase olegatura telefonica directa cu ministerul, caci voiam sa lucrez n continuare.

A fi bolnav n cel de-al treilea Reich, mai ales cnd detineai o functie nalta, era un factorgenerator de dificultati si un motiv de ngrijorare, caci prea des justifica Hitler eliminarea unui ompolitic de prim-plan invocnd starea sanatatii lui. De aceea, mbolnavirea vreunuia dintrecolaboratorii apropiati ai Fiihrerului inaugura, n cercurile politice, o perioada a vorbitului n soaptasi a trasului cu urechea. Fiind realmente bolnav, mi s-a parut indicat, n acest context, sa ramn

totusi ct mai activ, n plus, nu puteam sa-mi abandonez aparatul ministerial, deoarece, la fel casi Hitler, n-aveam un loctiitor corespunzator, n ciuda tuturor eforturilor depuse de anturajul meupentru a-mi permite sa ma odihnesc, nu rar se ntmpla sa urmaresc pna la miezul noptii, dinpat, conversatiile, apelurile telefonice si sedintele de transmitere a dispozitiilor.

De-abia sosisem la spital ca Bohr, pe care-1 numisem de curnd director de Personal, m-asunat, indignat, n legatura cu ordinul dat de Dorsch ca dulapul cu dosare ce se afla n biroul sausa fie transferat imediat la centrala Organizatiei Todt. La rndul meu, am dat dispozitie ca,indiferent de conditii, dulapul sa fie lasat n locul n care se afla. Peste cteva zile, au aparut nistereprezentanti ai Gauleiterului Berlinului, nsotiti de mai multi lucratori de la Serviciul de Mutari.Dupa cum ma informa Bohr, aveau sarcina sa ridice dulapul cu tot ce continea, pe motiv caapartinea partidului. Bohr nu mai stia ce sa faca. N-a reusit sa stopeze actiunea dect n urmaunui telefon dat lui Naumann, unul dintre colaboratorii imediati ai lui Goebbels: dulapul respectiv a

fost sigilat de catre functionarii partidului. Ulterior, am ordonat sa se desurubeze partea din spatea dulapului, caci usa era sigilata. A doua zi Bohr a venit cu un teanc de dosare fotocopiate: elepriveau un anumit numar de vechi colaboratori de-ai mei si contineau aprecieri aproapetotalmente negative la adresa acestora. Cei mai multi erau acuzati ca au o atitudine dusmanoasafata de partid, uneori chiar se cerea sa fie pusi sub supravegherea Gestapoului, n acelasi timp,am aflat ca partidul folosea n ministerul meu un om de ncredere: Xaver Dorsch. Faptul nsusi m-a surprins mai putin dect numele persoanei.

nca din toamna ncercasem sa promovez un functionar din minister, dar acesta nu era agreat de


2/137


3/137

elimine, n acest context, o trasatura de comportament a lui Hitler, frecvent vizibila, si-a spuscuvntul: pe cei care dispareau un anumit timp din cmpul lui vizual i scotea pur si simplu dinevidenta. Daca, dupa o perioada, cel n chestiune reaparea, atunci si imaginea respectivuluiputea sa devina alta. n cursul bolii, am facut n mai multe rnduri aceasta experienta care m-adezamagit si m-a ndepartat, ca om, de Hitler. Dar, n zilele acelea, noua mea situatie nu mi-ainspirat nici revolta, nici disperare. Cu sanatatea subrezita, nu simteam dect oboseala siresemnare.

Pe cai ocolite, am aflat ca Hitler nu voia sa renunte la Dorsch, tovarasul lui de partid din aniidouazeci. In cursul saptamnilor urmatoare, Fiihrerul a tinut sa marcheze, n mod aproapeostentativ, consideratia pe care i-o purta. A avut cu el convorbiri ca ntre prieteni, ceea ce 1-aajutat pe Dorsch sa-si ntareasca pozitia fata de mine. Goring, Bormann si Himmler au sesizatdeplasarea centrului de greutate si s-au folosit de ocazie pentru a-mi sapa definitiv autoritatea deministru. Desigur, fiecare pentru sine, fiecare pentru motive care erau numai ale lui si, probabil,fara a se fi nteles n prealabil ntre ei. De revocarea lui Dorsch nici vorba nu mai putea fi.

Douazeci de zile am stat la pat, cu piciorul n gips, imobilizat cu fata n sus. Am avut tot timpul sa-mi rumeg necazul si deceptiile. Dupa ce m-am ridicat din nou, am simtit, dupa cteva ore, nistedureri acute n spinare si n cosul pieptului, am expectorat snge, ceea ce parea sa indice o

embolie pulmonara. Profesorul Gebhardt a diagnosticat totusi un reumatism muscular si mi-amasat cosul pieptului cu venin de albine (Forapin); n plus, mi-a prescris sulfamide, chinina sinarcotice.5 Peste doua zile am suferit un al doilea atac violent. Starea mea devenea

ngrijoratoare. Totusi, profesorul Gebhardt continua sa diagnosticheze numai un reumatismmuscular. Atunci, sotia mea 1-a alertat pe doctorul Brandt care, n aceeasi noapte, 1-a trimis 1-aHohenlychen pe profesorul Friedrich Koch, specialist n boli interne la Facultatea din Berlin siasistent al lui Sauerbruch. Brandt, care era medicul nsotitor al lui Hitler si dispunea de "puteridepline n materie de sanatate si igiena", i-a ncredintat n mod expres lui Koch responsabilitateaexclusiva a tratamentului si, n acelasi timp, i-a interzis profesorului Gebhardt sa mai intervina nvreun fel n abordarea cazului meu. Din indicatia doctorului Brandt, i s-a repartizat profesoruluiKoch o camera n imediata mea apropiere, si a primit sarcina ca, ntr-o prima etapa, sa stealnga mine zi si noapte.6

Timp de trei zile, starea mea a ramas "deosebit de ngrijoratoare", potrivit caracterizarii dinraportul lui Koch: "Dispnee acuta, pigmentatie puternica, accelerarea considerabila a pulsului,temperatura, accese chinuitoare de tuse, dureri si expectoratii cu snge. Dupa evolutia bolii siansamblul simptomelor, nu se poate trage alta concluzie dect aceea ca ne aflam n prezentaunui infarct." Medicii o pregateau pe sotia mea pentru ce era mai rau. n contrast cu acestdiagnostic, situatia n care ma aflam a facut sa ma cufund ntr-o euforie aproape miraculoasa:camaruta se transformase ntr-o sala magnifica, un biet dulap din lemn, pe care-1 avusesem nfata ochilor timp de trei saptamni, devenise o piesa somptuoasa, bogat sculptata si ncrustata culemn pretios. Rar mi-a fost dat sa am o asemenea senzatie de bine si de seninatate.

Dupa ce m-am mai restabilit, prietenul meu Robert Frank mi-a povestit ca avusese ntr-o noapteo discutie confidentiala cu profesorul Koch, specialistul n boli interne. Ceea ce-mi relata el sunadestul de extravagant: atunci cnd starea mea fusese ngrijoratoare, Gebhardt i ceruse saefectueze o usoara interventie care, dupa parerea profesorului Koch, mi-ar fi pus viata n pericol.Pentru un moment, profesorul Koch s-a facut a nu ntelege; apoi, n fata refuzului sau de aproceda la aceasta interventie, Gebhardt a cautat sa se eschiveze, pretinznd ca vrusese numaisa-1 puna la ncercare.

Frank m-a implorat sa nu ntreprind nimic, profesorul Koch temndu-se sa nu dispara ntr-unlagar de concentrare, n timp ce informatorul meu ar fi avut desigur necazuri cu Gestapoul. Atrebuit sa tac, caci si pe Hitler cu greu mi 1-as fi putut face confident n asemenea problema.Reactia lui era previzibila: ntr-un acces de mnie, ar fi spus ca toate acestea sunt categoricimposibile, apoi ar fi apasat pe butonul soneriei ce-i era totdeauna la ndemna, 1-ar fi chemat pe


4/137

Bormann si i-ar fi ordonat arestarea celor care-1 calomniau pe Himmler.

Pe atunci, treaba aceasta mi se parea imposibil de colportat sub forma ei actuala. Himmler treceasi n cercurile partidului drept un om de o raceala si de o consecventa atroce. Nimeni nu segndea n mod serios sa se puna rau cu el. n afara de aceasta, ocazia era prea favorabila: eu n-as fi supravietuit nici celei mai mici complicatii, astfel ca nici o banuiala nu si-ar fi putut face loc.

Incidentul constituie un capitol al luptei intestine care se dadea ntre pretendentii la succesiuneaputerii. Se vede de aici ca pozitia mea era nca solida, desi nu ntr-att nct, dupa acestinsucces, sa nu se mai poata urzi alte intrigi.

De abia la Spandau mi-a povestit Funk detaliile unui incident la care, n 1944, nu ndraznise safaca dect niste aluzii vagi: prin toamna lui 1943, la Statul-Major al SS-ului, condus de SeppDietrich, avusese loc o betie la care participase, alaturi de Geb-hardt, adjutantul si prietenul de-oviata al lui Funk, Horst Walter, acum adjutant al lui Dietrich. n acest cerc de sefi SS, Gebhardtdeclarase ca, dupa parerea lui Himmler, Speer constituia un pericol si, prin urmare, trebuia sadispara.

Am insistat n eforturile de a-mi grabi plecarea din acest spital n care ncepusem sa ma simt nnesiguranta, desi starea sanatatii mele nu parea sa-mi permita. Am rugat sa se faca de urgenta

demersuri ca sa fiu transferat ntr-o alta unitate spital-ceasca. Initial, Gebhardt s-a opus peconsiderente medicale. Chiar n primele zile ale lui martie, cnd ncepusem sa ma ridic, el a vrutsa ma mpiedice sa plec. Dar peste vreo zece zile, un spital vecin a fost atins n cursul unui teribilatac aerian executat de Flota a 8-a americana, ceea ce 1-a facut pe Gebhardt sa creada ca eueram cel vizat de bombardamentul respectiv. Peste noapte, si-a schimbat parerea despreposibilitatea transportarii mele. La 17 martie, am putut, n sfrsit, sa parasesc acel loc deprimant.

Cu putin nainte de sfrsitul razboiului, 1-am ntrebat pe Koch n legatura cu cele ntmplateatunci. Dar nici de data aceasta nu a vrut sa-mi spuna mai mult dect ca se certase rau cuGebhardt n legatura cu mine. Profesorul i daduse de nteles ca el nu este numai medic, ci si"medic politic". De altfel, Gebhardt se straduise sa ma retina n clinica lui ct mai mult cu putinta.7

La 23 februarie 1944, Milch mi-a facut o vizita la spital. Flotele aeriene a 8-a si a 15-a americane

si concentrasera bombardamentele asupra industriei aeronautice germane. Luna viitoare,productia noastra de avioane n-ar mai putea sa atinga -mi explica el - dect o treime dinproductia lunilor precedente. Milch aducea cu el o propunere n scris: dupa modelul a ceea ce sechema "Statul-Major al Ruhrului", care permisese sa se repare pagubele pricinuite debombardamente, el propunea crearea unui "Stat-Major al Aviatiei de vnatoare" pentru asurmonta, ntr-un efort comun al celor doua ministere, dificultatile ntmpinate de industria carelucra pentru razboiul aerian. Poate ca n situatia data ar fi fost mai inteligent sa raspund evaziv,dar voiam sa ncerc totul ca sa vin n ajutorul Aviatiei, aflate la ananghie; asadar, m-am declaratde acord cu proiectul. Eram constienti de faptul ca acest Stat-Major al Aviatiei de vnatoarereprezenta primul pas spre integrarea n Ministerul Armamentului, adica n ministerul meu, aLuftwaffei, singura arma care ramasese independenta.

De pe patul de spital, 1-am informat telefonic pe Goring, care a refuzat nsa sa subscrie la

propunerea noastra de a lucra n comun. Nu i-am acceptat obiectia cum ca, n felul acesta, m-asamesteca n treburile tinnd de competenta lui. L-am informat telefonic si pe Hitler. A gasitexcelenta ideea, dar s-a aratat reticent si rece cnd i-am mpartasit intentia noastra de a

ncredinta Gauleiterului Hanke comanda Statului-Major al Aviatiei de vnatoare. Eu am comis ograva eroare ncredintndu-i lui Sauckel conducerea Departamentului Fortei de Munca", mi-aspus Hitler la telefon. "Prin functia lui de Gauleiter, el nu poate sa ia dect decizii irevocabile, siiata-1 acum obligat sa tot negocieze si sa recurga la compromisuri. Pentru nimic n lume n-as mairepartiza o asemenea sarcina unui Gauleiter!" Hitler a devenit treptat din ce n ce mai furios."Exemplul lui Sauckel a avut drept efect diminuarea autoritatii tuturor Gauleiterilor. Saur va fi celcare va prelua aceasta sarcina!" Cu aceste cuvinte, Fuhrerul a ncheiat ntr-o maniera abrupta


5/137

conversatia noastra si, pentru a doua oara ntr-o scurta perioada de timp, intervenea n politicamea de personal, n cursul convorbirii telefonice, vocea lui Hitler ramasese rece si neprietenoasa.Poate ca o alta problema fusese cauza indispozitiei lui... Dar, ntruct si Milch l prefera pe Saur,a carui putere crescuse si mai mult n acest rastimp, m-am supus fara rezerve ordinului.

Ani de experienta ma familiarizasera cu diferentierile pe care le facea Hitler atunci cnd

adjutantul sau, Schaub, l aviza asupra aniversarii sau a bolii uneia dintre numeroasele salecunostinte. Formula scurta: "flori si scrisoare" corespundea unui mesaj al carui text era fixatdinainte, fiindu-i prezentat doar spre semnare. Florile erau lasate la alegerea adjutantului. Ctevacuvinte scrise cu mna lui puteau fi socotite ca un semn deosebit de consideratie. Cu ocazii lacare tinea extraordinar de mult, l trimitea pe Schaub sa-i aduca stilou si carton pe care scria el

nsusi cteva rnduri. Atunci preciza si ce flori sa se pregateasca.

A existat o vreme cnd faceam parte, alaturi de vedetele de cinema si de cntareti, din categoriacelor care primeau distinctii acordate cu mare tam-tam. Asa ca atunci cnd, la putin timp dupa cetrecusem printr-o boala care era sa ma coste viata, mi-a parvenit un buchet de flori, nsotit de untext dactilografiat banal si indiferent, mi-am dat seama ca, desi ramasesem unul dintre membriicei mai importanti ai guvernului, ma aflam pe treapta cea mai de jos a ierarhiei. Boala m-a facutsa reactionez cu mai multa susceptibilitate dect era necesar, caci Hitler ma chemise de doua

sau de trei ori la telefon ca sa se intereseze de sanatatea mea. Ma considera nsa pe minevinovat de a ma fi mbolnavit.

"De ce trebuia sa te duci la schi? ti-am spus mereu ca asta e o nebunie! Ce idee sa-ti legi depicioare niste scnduri! De urgenta pe foc cu ele!" adauga el de fiecare data, n intentia stngacede a ncheia convorbirea cu o gluma.

Specialistul n boli interne, profesorul Koch, tinnd cont de problemele pe care le aveam cuplamnii, mi-a recomandat sa evit aeml de altitudine de la Obersalzberg. n parcul castelului de laKlessheim, resedinta din apropierea Salzburgului rezervata invitatilor lui Hitler, arhitectul barocFischer von Erlach construise, pentru printii-episcopi ai orasului, un ncntator pavilion n arc decerc numit "Castelul de trefla". Acest edificiu renovat mi-a fost repartizat, la 18 martie, ca loc desejur, deoarece corpul castelului era rezervat regentului Ungariei, Horthy, venit pentru negocieri

care aveau sa se soldeze, douazeci si patru de ore mai trziu, cu ultima invazie a lui Hitler ntr-otara straina, Ungaria, n seara sosirii mele, ntr-o pauza a tratativelor, Hitler mi-a facut o vizita.

Revazndu-1 acum, dupa o ntrerupere de zece saptamni, i-am remarcat, pentru prima oaradupa toti acesti ani petrecuti n preajma lui, nasul lataret, paloarea si fata respingatoare. Aceastareactie era primul simptom al schimbarii mele de atitudine, al distantei pe care ncepeam s-o iaufata de el; de-acum aveam sa-1 vad n realitatea nealterata de prejudecatile mele idealizante deodinioara. Timp de aproape trei luni, nu mai fusesem supus influentei lui personale, dar jignirile siafronturile sale nu ma ocolisera. Dupa ani de entuziasm si de exaltare, reflectam pentru primadata la drumul parcurs alaturi de el. n timp ce altadata cteva cuvinte sau un simplu gest dinpartea lui erau suficiente ca sa ma revigoreze si sa elibereze n mine resurse extraordinare deenergie, acum, dupa aceasta rentlnire, n ciuda cordialitatii lui Hitler, ma simteam iremediabilobosit si epuizat. Nu tnjeam dect dupa un singur lucru: sa plec ct mai curnd cu sotia si copiii

la Meran si sa petrec acolo multe saptamni, ca sa prind din nou putere, fara sa stiu la dreptvorbind n ce scop, caci nu mai aveam nici unul.

Totusi, vointa mea de autoafirmare a avut o tresarire cnd, n timpul celor cinci zile petrecute laKlessheim, m-am vazut obligat sa constat ca, prin minciuna si ranchiuna, se pusese la caleeliminarea mea definitiva. A doua zi dupa vizita lui Hitler, Goring mi-a transmis telefonic felicitari laaniversarea zilei mele de nastere. Cnd, profitnd de ocazie, i-am dat, cu mici exagerari,informatii linistitoare despre starea sanatatii mele, el mi-a spus, fara sa aiba ctusi de putin aerulca o face cu strngere de inima, ci mai degraba bucurndu-se: "Dar, uite ce e, ceea ce spuidumneata nu-i deloc asa! Profesorul Gebhardt mi-a comunicat ieri ca esti atins de o grava


6/137

afectiune cardiaca. Fara speranta de vindecare, ntelegi dumneata? Poate ca dumneata nici nustii!" Imediat dupa aceasta, risipind multe cuvinte de lauda la adresa activitatii mele trecute,Goring a facut aluzie la plecarea mea iminenta. I-am spus ca examenele radiografice sielectrocardiografce nu relevasera nimic patologic.8 Goring a replicat ca se vedea limpede casunt gresit informat si, pur si simplu, nu a vrut sa ia n considerare explicatia mea. Dar Gebhardtera cel care-i furnizase date eronate.

Hitler, cu un aer vizibil afectat, le-a spus si el celor din anturaj, printre care se gasea si sotia mea:"Speer nu se mai face bine!" Vorbise si el cu Gebhardt, care ma caracterizase drept o epavainapta de munca.

Poate ca Hitler se gndea la visurile ce ni le facuseram amndoi n legatura cu arhitectura, visuripe care o leziune cardiaca incurabila m-ar mpiedica de acum nainte sa le realizez, sau poate case gndea la sfrsitul prematur al primului sau arhitect, profesorul Troost - fapt este ca a reaparut

n aceeasi zi la Klessheim, ca sa-mi faca surpriza de a-mi oferi un urias buchet de flori pe care 1-a luat din mna valetului sau. Era un gest neobisnuit din partea lui. La cteva ore dupa plecarealui Hitler, am aflat ca Himmler mi va face si el o vizita. Acesta mi-a declarat oficial ca Gebhardt afost nsarcinat de Hitler sa-mi asigure securitatea, n calitate de Gruppenfuhrer S S si sanatatea,

n calitate de medic. Astfel, specialistul meu n boli interne era ndepartat. Un comando SS,

desemnat sa-mi asigure protectia, a fost pus sub comanda lui Gebhardt.9

La 23 martie, Hitler a venit nca o data pentru a-mi face o vizita de adio, ca si cnd si-ar fi datseama ct de mult ma nstrainasem de el n timpul bolii, n realitate, si n ciuda simpatiei pe caremi-o aratase n mai multe rnduri n ultima vreme, raporturile mele cu el suferisera transformarisensibile. Ma deranja n mod deosebit faptul ca nu si-a amintit de mine, colaboratorul lui apropiat,dect datorita ntmplarii de a ne fi rentlnit aici si ca realizarile mele ca arhitect si ca ministrucontasera att de putin n timpul celor ctorva saptamni n care nu ne mai vazuseram.

ntelegeam, fireste, ca un om foarte ocupat si supus unei presiuni extreme, cum era Hitler, aveatot dreptul sa-si neglijeze colaboratorii pe care nu-i mai vedea. Dar ntreaga lui comportare dinultimele saptamni mi demonstrase ca eu contam foarte putin printre cei din suita lui si ca dadeadovada de prea putina ratiune si obiectivitate n luarea deciziilor. Simtind raceala mea sau vrnd,poate, sa ma consoleze, mi-a spus, pe un ton deprimat, ca si el sta foarte rau cu sanatatea: areindicii sigure ca, n curnd, si va pierde vederea. A receptat, fara sa spuna un cuvnt, informatiamea cum ca profesorul Brandt o sa-i descrie succesul cu care trecusem examenul cardiac.

Castelul Goyen era situat pe o naltime care domina Meranul. Acolo am petrecut sase saptamni,cele mai frumoase ale ministeriatului meu, singurele n care am fost mpreuna cu familia.Gebhardt se instalase departe, n vale, si nu prea facea caz de dreptul de a supraveghea modul

n care-mi petreceam eu timpul.

n zilele ct m-am aflat la Meran, Goring, cuprins de un neobisnuit dor de activitate, i-a convocat,fara sa ma ntrebe si chiar fara sa ma previna, pe cei doi colaboratori ai mei, Dorsch si Saur, laconsfatuiri cu Hitler. Era-clar ca lumina zilei ca, dupa numeroasele nereusite pe care le avusese

n anii precedenti, voia sa profite de ocazie pentru a-si asigura pozitia de al doilea om alregimului. Calea aleasa pentru atingerea scopului vizat era aceea de a-i sprijini, n dauna mea,

pe cei doi colaboratori ai mei care, nu constituiau un pericol, n afara de aceasta, Goring a pus ncirculatie zvonul ca era de asteptat sa ma retrag si a vrut sa afle de la Gauleiterul regiuniiDunarea Superioara, Eigruber, parerea partidului despre directorul de ntreprindere Meindl - unprieten de-al lui. si-a justificat demersul prin intentia de a-1 atrage pe Meindl la convorbiri cuHitler, prezentndu-1 ca succesor al meu.10 Deja suprancarcat cu functii, Ley, Reichsleiter alpartidului, a venit si el cu pretentii. Fara sa fie solicitat n acest sens, a declarat ca, daca pleacaSpeer, preia el si aceasta munca si, iara doar si poate, o sa se descurce.

ntre timp, Bormann si Himmler au ncercat sa-i ponegreasca n fata lui Hitler pe ceilalti directorigenerali ai mei, facnd sa planeze asupra lor grave suspiciuni. Ftihrerul socotea ca nu e necesar


7/137


8/137

autonom. Desigur, mergnd pe acest principiu, am avut adesea parte de grave dezamagiri; cacinu oricine suporta o astfel de ntlnire cu opinia publica, si nu unul singur mi-a fost infidel dupa cea dobndit un succes suficient." Lui Hitler nu-i era greu sa conchida din aceasta fraza ca faceamaluzie la Dorsch. Cu un ton de punere la punct, continuam: "Dar acest lucru n-o sa ma mpiediceca, si pe viitor, sa urmez cu strasnicie principiul stabilit. Reprezinta, dupa parerea mea, singurulmod n care se poate guverna si crea. Principiul este cu att mai valabil cu ct pozitia pe care teafli este mai nalta." Constructia si armamentul constituiau, dupa mine, un tot indivizibil; Dorschputea sa-si pastreze, fara dificultate, competentele pentru constructiile din teritoriile ocupate, dareu voiam sa-i ncredintez lui Wili Henne, un vechi colaborator al lui Todt, conducerea acesteilucrari pentru Germania; amndoi ar fi urmat sa se apuce de treaba sub conducerea unuicolaborator loial, Walter Brugmann.12 Hitler n-a fost de acord. Cinci saptamni mai trziu, la 26mai 1944, Brugmann si-a gasit moartea, ca si predecesorul meu Todt, ntr-un accident de avion.Cazul a ramas neelucidat.

Scrisoarea i-a parvenit lui Hitler n ajunul aniversarii sale. Cel care i-a remis-o a fost vechiul meucolaborator Frank. Anexasem la acest document o cerere de demisie pentru cazul n careFiihrerul n-ar fi fost de parerea mea. Dupa cum am aflat din sursa autorizata, de la Johanna Wolf,secretara-sefa a lui Hitler, acesta s-a aratat extrem de iritat de scrisoarea mea si, printre altele, aspus: "Speer trebuie sa stie ca exista o ratiune de stat si pentru el."

Cu sase saptamni n urma formulase aceeasi idee atunci cnd eu oprisem provizoriu constructiade buncare destinate personalitatilor regimului, constructie pe care o ordonase el nsusi.Procedasem asa pentru ca era necesar sa fie nlaturate marile stricaciuni provocate de unbombardament. Dupa toate aparentele, si formase parerea ca eu ma supuneam ordinelor salenumai atunci cnd mi convenea mie; n orice caz, se servea de acest pretext pentru a-si exprimanemultumirea. II nsarcinase atunci pe Bormann sa-mi comunice n mod expres, fara sa tina contde boala mea, ca "ordinele Fiihrerului trebuie executate de fiecare cetatean german si n nici uncaz nu pot fi abrogate, suspendate sau amnate", n acelasi timp, Hitler ameninta ca "va ordonaca functionarul care contravine ordinelor Fiihrerului sa fie arestat pe loc de catre politie si sa fietransferat ntr-un lagar de concentrare".13

De-abia luasem cunostinta - tot pe cai ocolite - de reactia lui Hitler, ca Goring mi-a si dat telefonde la Obersalzberg: auzise vorbindu-se despre intentia mea de a ma retrage, dar avea sarcina desus sa ma informeze ca numai Fiihrerul este abilitat sa constate cnd poate un ministru sa-siparaseasca serviciul. Conversatia a continuat, aprinsa, timp de o jumatate de ora, pna cnd amajuns la un compromis: "n loc sa demisionez, mi voi prelungi boala si, pe neobservate, voidisparea ca ministru." Goring a mbratisat ideea aproape cu entuziasm: "Da, asta-i solutia! Iata ceputem face. Cu asta o sa fie de acord si Fiihrerul!" Hitler care, n cazurile neplacute, ncercatotdeauna sa evite confruntarea, nu ndraznea sa ma convoace si sa-mi spuna deschis ca trageconcluziile ce se impun si ca se vede nevoit sa ma trimita n concediu. Din aceeasi teama, el n-a

ncercat nici n anul urmator, atunci cnd ajunseseram la o ruptura deschisa, sa ma forteze saplec. Retrospectiv, mi se pare ca era, fara ndoiala, posibil sa-1 superi n asa masura, nct sa teconcedieze. Cine ramnea nsa n anturajul sau imediat facea acest lucru, n orice caz, debunavoie.

Oricare ar fi fost motivele mele, ideea de a ma retrage nu-mi displacea. Caci aproape n fiecare ziputeam vedea pe cerul albastru al Sudului semnele prevestitoare ale sfrsitului razboiului.Plecnd de la bazele lor din Italia si zburnd la o altitudine provocator de joasa, bombardierelecelei de-a 15-a Flote americane treceau Alpii, atacnd centrele industriale germane. Din parteanoastra, nici urma de avion de vnatoare, nici macar un foc de antiaeriana. Tabloul pe care-1oferea aceasta absenta totala de aparare era mai impresionant dect orice reportaj. Daca, pnaatunci, reusiseram de fiecare data sa refacem stocul de arme pierdute n retrageri, ma gndeamcu pesimism ca, din pricina ofensivei aeriene, acest lucru n-o sa mai fie posibil mult timp. Ce eramai ispititor dect sa dispar n liniste, adica sa profit de sansa oferita de Goring si sa nu ma aflu

ntr-un post de raspundere n momentul cnd se va produce catastrofa, de-acum iminenta? Ideea


9/137

de a-mi abandona postul pentru ca, prin ncetarea colaborarii mele, sa contribui la accelerareasfrsitului lui Hitler si al regimului sau mi-a ramas, n ciuda tuturor divergentelor, straina, ntr-osituatie asemanatoare, probabil ca nici azi nu mi-as pune o asemenea problema.

Planurile mele de fuga au fost date peste cap de vizita pe care mi-a facut-o, n dupa-amiaza zileide 20 aprilie, Rohland, colaboratorul meu cel mai apropiat. Industria simtise ca intentionez sa-mi

dau demisia, si de aceea Rohland venise sa ma determine a-mi reconsidera parerea: "N-avetidreptul sa lasati Industria, care v-a urmat pna azi, pe mna celor care va vor succeda. Vaimaginati cine vor fi acestia... Activitatea noastra de viitor depinde de raspunsul la ntrebareaurmatoare: cum vom putea mentine potentialul industrial necesar n perioada ce va urma unuirazboi pierdut? Acesta este motivul pentru care trebuie sa ramneti la post!" Mi-aduc aminte caspectrul "pamntului prjolit" mi-a aparut pentru prima data n fata ochilor atunci cnd, ncontinuare, Rohland a vorbit de un mare pericol: conducerea partidului, din disperare, ar puteaordona sa se procedeze la distrugeri arbitrare, n ziua aceea am simtit nascndu-se n mine cevacare nu depindea de Hitler, ceva care privea numai tara si poporul: sentimentul nca vag si confuzal unei responsabilitati.

Numai cteva ore mai trziu, n plina noapte, catre ora l, au venit sa ma vada maresalul Milch,Saur si dr. Frank. Pornisera la drum catre seara si veneau direct de la Obersalzberg. Milch avea

sarcina sa-mi transmita un mesaj din partea lui Hitler, care, pe aceasta cale, mi aducea lacunostinta stima pe care mi-o purta si ct de statornice erau sentimentele lui fata de mine. Sunaaproape ca o declaratie de dragoste; ea nu se datora, dupa cum aveam sa aflu douazeci si treide ani mai trziu din gura lui Milch, dect ndemnului insistent al acestuia. Numai cu ctevasaptamni mai nainte as fi fost si miscat, si fericit sa ma vad rasplatit cu asemenea cuvinte.

Acum, dimpotriva, citind scrisoarea lui Hitler am spus: "Nu, mi-ajunge!"14 Milch, Saur si Frank auinsistat. Am rezistat cteva ore bune. Desigur, apreciam comportamentul lui Hitler ca fiinddezgustator si incredibil, dar, dupa ce Rohland ma facuse sa ntrevad o noua responsabilitate, numai voiam sa renunt la activitatea de ministru. N-am cedat dect dupa mai multe ore, cu oconditie: Dorsch sa fie din nou pus n subordinea mea, restabilindu-se situatia anterioara, nsa nce priveste marile buncare eram gata sa cedez; problema nu mai avea importanta. Chiar a douazi, Hitler a semnat un text pe care-1 redactasem n acea noapte, prin care dadea satisfactiecererii mele: de acum nainte, Dorsch urma sa construiasca buncarele sub responsabilitateamea, n regim de maxima urgenta.15

Desigur, trei zile mai trziu, mi-am dat seama ca luasem o hotarre foarte pripita, drept pentrucare i-am scris o noua scrisoare lui Hitler. mi devenise limpede ca, n baza reglementariiadoptate, ajungeam ntr-un impas total. Daca, ntr-adevar, 1-as fi sprijinit pe Dorsch n construireaacestor mari instalatii, furni-zndu-i materiale si mna de lucru, mie mi-ar fi revenit sarcina ingratasa nregistrez si sa tin piept plngerilor venite de la instantele Reichului, carora le-as fi stnjenitprogramele. Daca nu satisfaceam cererile lui Dorsch, ar fi nceput ntre noi un schimb interminabilde reclamatii si hrtii cu functie de "plapuma".

Explicam n scrisoare ca era mai logic ca Dorsch sa preia si responsabilitatea celorlalte proiectede constructii "a caror realizare este afectata de cea a marilor buncare". Cntarind bine toatedatele problemei, afirmam eu n concluzie, separarea domeniului constructiei de cel alarmamentului si al productiei de razboi mi se pare a fi, n mprejurarile actuale, solutia cea maibuna. n consecinta, propuneam numirea lui Dorsch ca "inspector general al Constructiilor" siplasarea lui n subordinea nemijlocita a lui Hitler. Orice alta reglementare n-ar fi ramas neafectatade frictiunile dintre mine si Dorsch.

M-am oprit cu proiectul aici, caci, scriindu-1, ma hotarsem sa-mi ntrerup imediat concediul deconvalescenta si sa ma duc la Hitler la Obersalzberg. Acum ma izbeam din nou de niste greutati.Gebhardt invoca deplinele puteri pe care i le conferise Fuhrerul si-si exprima ndoiala ca stareasanatatii mele mi-ar permite o asemenea deplasare. Profesorul Koch, n schimb, mi spusese cucteva zile mai devreme ca pot sa iau avionul fara teama.16 n cele din urma, Gebhardt i-a


10/137

telefonat lui Himmler. Acesta s-a declarat de acord cu intentia mea de a veni la Obersalzberg, darmi-a pus conditia sa trec pe la el nainte de a-1 vedea pe Hitler.

Himmler mi-a vorbit deschis, ceea ce, n asemenea situatii, putea netezi drumul spre uneleclarificari. Separarea sectorului constructiilor de Ministerul Armamentului si transferarearesponsabilitatii acestui departament asupra lui Dorsch fusesera decise de multa vreme n cursul

convorbirilor cu Hitler si n prezenta lui Goring. Himmler mi cerea sa nu mai fac, de acum ncolo,greutati. Desigur, tot ce spunea el nu era dect prezumtie, dar acest lucru corespundea att debine intentiilor mele, nct convorbirea a decurs ntr-un climat de ntelegere perfecta.

De-abia sosisem n casa mea de la Obersalzberg, ca adjutantul lui Hitler m-a si invitat sa participla ora de ceai, cnd se aduna ntreg anturajul. Totusi, voiam sa-1 abordez pe Hitler ntr-ochestiune de serviciu; atmosfera de intimitate de la ceai ar fi aplanat, fara ndoiala, divergentelecare se acumulasera ntre noi, or, eu tocmai acest lucru voiam sa-1 evit. Drept pentru care amrefuzat invitatia.

Hitler a nteles semnificatia gestului meu neobisnuit si, scurt timp dupa aceasta, mi s-a fixat oaudienta la Berghof.

Cu cascheta pe cap si cu manusile n mini, Hitler a venit sa ma ntmpine oficial la intrare si m-acondus n salon cu toate formalitatile rezervate unui oaspete. Am fost foarte impresionat, pentruca ignoram intentia ce se ascundea n spatele acestei primiri. De atunci ncolo, raporturile dintrenoi au devenit cu totul anormale. Pe de o parte, ma onora si-mi acorda un tratament de deosebitafavoare, ceea ce nu ma lasa indiferent, pe de alta parte, actiunea lui era tot mai funesta pentrupoporul german. Putin cte putin, ncepeam sa-mi dau seama de acest lucru. si, cu toate cavechiul farmec al lui Hitler continua sa actioneze si, cu toate ca, n relatiile cu oamenii, continuasa dea dovada de tact nnascut, mie mi era din ce n ce mai greu sa-i ramn fidel n modneconditionat.

Interesant este ca rolurile s-au inversat nu numai la nceput, cnd m-a primit cu cordialitate, ci sin continuare, n timpul convorbirii care a urmat: acum ma curta el pe mine, si nu eu pe el. Hitler arespins propunerea mea de a-mi lua din subordine Constructiile si de a i le ncredinta lui Dorsch:

"Pe astea n nici un caz n-am sa le despart. Sectorul constructiilor nici n-am cui sa-1 dau. Dinnefericire, dr. Todt e mort. Dumneata stii, domnule Speer, ce importanta acord eu constructiilor,ntelege-ma! Aprob dinainte toate masurile pe care vei socoti util sa le iei n domeniulconstructiilor."17 Exprimndu-se astfel, Hitler se contrazicea pe sine nsusi, el care stabilise cucteva zile nainte, n prezenta lui Himmler si a lui Goring, ca Dorsch sa fie avut n vedere pentruaceasta sarcina. Actionnd dupa bunul plac, asa cum i era obiceiul, el nu tinea cont nici deintentiile pe care le exprimase recent, nici de sentimentele lui Dorsch: nestatornicia capricioasaera o expresie graitoare a dispretului sau visceral fata de oameni. Totusi, trebuia sa ma astept casi aceasta ntorsatura sa fie de scurta durata. De aceea i-am replicat ca e necesar sa ia o decizievalabila pe termen lung: "Pentru mine este imposibil sa mai fac o discutie pe o asemenea tema."Hitler mi-a promis sa nu-si schimbe atitudinea: "Hotarrea mea e definitiva. Nici nu ma gndescsa mai revin asupra ei." n ncheiere, a minimalizat reprosurile care-i vizau pe trei dintre sefii meide serviciu, de bine ce eu si mizasem pe nlocuirea lor.18

La sfrsitul conversatiei noastre, Hitler m-a condus la garderoba, si-a pus iarasi cascheta simanusile, pregatindu-se sa ma nsoteasca pna la iesire. Mi s-a parut ca e prea oficial cu mine si,adoptnd tonul obisnuit n anturajul sau, i-am spus ca am ntlnire sus la etaj cu Below, adjutantullui pentru Armata aerului. Seara am petrecut-o, precum odinioara, "la gura sobei" printre familiariisai. i aveam n preajma pe el, pe Eva Braun si curtenii. Conversatia a fost o succesiunemolcoma de banalitati. La un moment dat, Bormann a propus sa ascultam niste discuri. S-a

nceput cu o arie de Wagner, apoi s-a trecut repede la Liliacul.


11/137

Dupa urcusurile si coborsurile, dupa tensiunile si convulsiile din ultimul timp, ncercam, n searaaceasta, un sentiment de linistire: toate dificultatile si sursele de conflict pareau eliminate.Incertitudinea ultimelor saptamni ma deprimase profund. Mi-era imposibil sa lucrez fara a mi seda semne de stima si simpatie, si iata ca, pe buna dreptate, puteam sa ma consider nvingator

ntr-o lupta pentru putere pe care o dusesera contra mea Goring, Himmler si Bormann. Ei erauacum, fara ndoiala, foarte dezamagiti, caci, cu siguranta, crezusera ca m-au desfiintat. Poate ca,

mi ziceam eu, Hitler si daduse seama ce jocuri se faceau acolo si n ce intrigi se lasaseantrenat.

Daca analizez toate motivele care, ntr-un chip att de surprinzator, m-au readus n acest cerc,trebuie sa recunosc ca dorinta de a pastra pozitia de forta pe care o dobndisem a constituit, nmod cert, un factor important. Chiar daca, n realitate, nu eram dect un subaltern al lui Hitler - si

n aceasta privinta nu mi-am facut niciodata iluzii - gaseam ca posibilitatea de a-mi atrage,ramnnd n preajma lui, ceva din popularitatea, din stralucirea si din grandoarea lui este un lucruspre care merita sa aspiri n permanenta. Pna n 1942, nca mai aveam sentimentul ca vocatiamea de arhitect mi permitea sa am o constiinta a propriei mele valori, independenta de Hitler.Dar, ntre timp, prinsesem gust si ma mbatasem cu alcoolul puterii ca putere. A instala oameni nfunctii, a dispune de miliarde, a decide asupra unor chestiuni importante, toate acestea miprocurau o satisfactie profunda, la care cu greu as fi renuntat. Rezervele pe care evenimentelerecente le suscitasera n mine au fost risipite de apelul Industriei, ca si de forta de sugestie pecare o emana Hitler, ramasa intacta. Ce-i drept, raporturile noastre se clatinasera, n loialitateamea fata de el aparusera fisuri si simteam ca nu va mai fi niciodata ceea ce a fost. Dar,deocamdata, ma reintegrasem n cercul apropiatilor lui Hitler si eram multumit.

Doua zile mai trziu, ma aflam din nou la Hitler. Ma nsotea Dorsch, pe care 1-am prezentat canou director al Departamentului meu pentru Constaictii. Hitler a reactionat la aceasta noutate asacum ma asteptasem: "Las la discretia dumitale, draga domnule Speer, sa iei masurile pe care lecrezi de cuviinta n cadrul ministerului dumitale. Numirile n functie sunt de competenta dumitale.Fireste, sunt de acord cu Dorsch, dar raspunderea pentru constructii ti revine n ntregimedumitale."19 Parea a fi o victorie, dar eu nvatasem ca victoriile n-au viata lunga. A doua zi totulputea sa se schimbe.

Pe un ton de raceala premeditata, 1-am informat pe Goring despre noua situatie; nici macar nu 1-am consultat cnd am hotart sa fac din Dorsch reprezentantul meu pentru constructiileprevazute n Planul de patru ani. "Caci am presupus ca nu veti obiecta la aceasta numire, datfiind ncrederea pe care o aveti n domnul director ministerial Dorsch", i scriam nu fara o unda desarcasm. Goring mi-a raspuns sec si usor iritat: "Perfect de acord cu ce-ai hotart dumneata. Ampus deja tot aparatul de constructii al Armatei aerului n subordinea lui Dorsch."20

Himmler n-a avut nici o reactie; n asemenea ocazii, el era ca un peste ce-ti aluneca printredegete, n relatiile mele cu Bormann, n schimb, pentru prima data dupa doi ani, se simtea cavntul ncepe sa umfle pnzele barcii mele. A realizat imediat ca eu obtinusem un succes notabilsi ca toate intrigile urzite cu truda n ultimele luni esuasera. Nu era destul de puternic si de barbatca, sfidnd asemenea mutatii, sa continue sa-mi pastreze pica. Vadit contrariat de faptul ca-1ignoram n mod ostentativ, a profitat de prima ocazie ivita pentru a ncerca sa se explice. Astfel,

n cursul uneia dintre plimbarile n grup spre pavilionul ceaiului, m-a asigurat, cu o cordialitateexagerata, ca n-avusese nici un amestec n marea lucratura ndreptata mpotriva mea. Poate caera asa, desi mi venea greu sa-1 cred, dar, prin cuvintele acestea, mi confirma nici mai mult, nicimai putin ca marea lucratura existase.

Curnd dupa aceea, ne-a invitat, pe Lammers si pe mine, n casa lui de la Obersalzberg,mobilata fara nici un gust. Brusc, si mai degraba n felul celui care ti se baga-n suflet, ne-a fortatsa bem si, dupa miezul noptii, a nceput sa ne mbie cu familiaritatea adresarii cu "tu". Eu, ncadin ziua urmatoare, am ignorat aceasta ncercare de apropiere. Lammers nsa a ramas agatat deacea formula, fapt ce nu 1-a mpiedicat pe Bormann ca, n scurta vreme, sa-1 umileasca fara


12/137

scrupule, pe cnd atitudinii mele ofensive nu a ncercat sa i se opuna. Fata de mine a manifestato cordialitate crescnda, binenteles att timp ct Hitler mi-a ramas, n vazul tuturor, favorabil.

La jumatatea lui mai 1944, n cursul unei vizite la santierele navale din Hamburg, GauleiterulKaufmann m-a informat confidential ca, dupa mai mult de sase luni de la discursul rostit de mine

n fata Gauleiterilor, supararea provocata de ideile pe care le exprimasem cu acel prilej nca nu

se stinsese. Aproape nici un Gauleiter nu mai voia sa auda de mine, iar Bormann sustinea sincuraja atitudinea lor. Kaufmann m-a prevenit asupra pericolului ce ma pndea din directiaaceea.

Am receptat informatia ca fiind destul de importanta pentru ca, n cursul audientei pe care Hitlermi-a acordat-o ulterior, sa-i atrag atentia asupra acestui aspect. Din nou a facut un gest care m-aonorat: pentru prima data, eram invitat n biroul sau lambrisat n lemn de la primul etaj alBerghofului, unde, de regula, purta numai convorbiri cu un caracter foarte personal sauconfidential. Pe tonul conversatiei ntre patru ochi si aproape ca pe un prieten, m-a sfatuit sa evittot ce ar putea sa mi-i puna n cap pe Gauleiteri. Mi-a sugerat sa nu le subapreciez niciodataputerea, pentru ca ar fi n stare sa-mi creeze greutati n viitor. Cunostea perfect, spunea el,dificultatile legate de caracterul celor mai multi dintre acestia: ei sunt simpli soldatei, camneciopliti, dar foarte devotati. Sa-i luam asa cum sunt, a adaugat. Din cuvintele lui Hitler

ntelegeam ca nu este ctusi de putin dispus ca, n atitudinea fata de mine, sa se lase influentatde Bormann: "Am primit, ntr-adevar, niste reclamatii, dar n ce ma priveste problema estenchisa." Deci si aceasta faza a ofensivei lui Bormann esuase.

Hitler mi s-a panit, de asemenea, framntat de sentimente contradictorii si confuze n momentuln care mi-a mpartasit intentia de a-i conferi lui Himmler cea mai nalta decoratie a Reichului:aveam impresia ca ma roaga sa nu ma supar ca nu ma decoreaza si pe mine n acelasi timp.Caci Reichsfuhrerul SS si-a cstigat merite cu totul deosebite, a adaugat el aproape scuzn-du-se.211-am dat o replica de om bine dispus, declarndu-i ca mai degraba astept ca, dupa razboi,sa primesc ordinul, nu mai putin apreciat, al Artelor si stiintelor, pentru realizarile mele ndomeniul arhitecturii. Fapt este ca Hitler parea nelinistit la gndul ca s-ar fi putut ca eu sa nu

nteleg ntietatea pe care i-o dadea lui Himmler.

Dar n acea zi ma nelinistea mai mult eventualitatea ca Bormann sa-i puna pe masa lui Hitler unarticol din ziarul englez Observer din 9 aprilie 1944, n care eram prezentat ca un corp strain nangrenajul actionat de doctrina partidului. Trebuia s-o iau naintea lui Bormann, care ar fi putut saasorteze articolul respectiv cu niscaiva remarci tendentioase. Am reusit sa ma prezint primul laHitler cu traducerea articolului, nsotita de cteva remarce umoristice; Hitler si-a pus tacticosochelarii si a nceput sa citeasca: "ntr-o anumita masura, Speer este astazi pentru Germania maiimportant dect Hitler, Goring, Goebbels sau oricare general. Ei cu totii au devenit colaboratoriiacestui om care, de fapt, dirijeaza uriasa masinarie, obtinnd maximum de randament, n elvedem realizndu-se perfect revolutia managerilor. Speer nu este unul dintre acesti nazistipitoresti si stridenti. Nu stim daca, n general, n materie de politica are altceva dect niste ideiconventionale. Ar fi putut sa adere la orice alt partid, cu conditia sa-i asigure un loc de munca si ocariera. Reprezinta, ntr-un mod foarte pregnant, tipul de om mijlociu care a reusit: mbracat bine,politicos, necorupt, el are, mpreuna cu sotia si cei sase copii ai sai, modul de viata al oamenilordin clasele mijlocii. Se apropie mult mai putin dect ceilalti conducatori ai Germaniei de un modeltipic german sau tipic national-socialist. El simbolizeaza mai degraba un tip care dobndeste oimportanta crescnda n toate statele beligerante: acela al tehnicianului pur, al omului stralucit(brighf), care nu apartine nici unei clase si nu e legat de nici o traditie, care nu cunoaste alt scopdect acela de a-si croi un drum n lume numai cu ajutorul aptitudinilor lui de tehnician siorganizator. Tocmai absenta preocuparilor psihologice si sentimentale, precum si libertatea cucare mnuieste teribila masinarie tehnica si organizatorica a vremii permit acestui tip de ominsignifiant sa realizeze maximum n epoca noastra. Ceasul lui a sosit. De Hitleri si de Himmleriprobabil ca vom scapa, dar Speerii vor ramne nca multa vreme printre noi, oricare va fi soartace se va rezerva n mod concret acestui om." Hitler a citit imperturbabil comentariul pna la


13/137

capat, a mpaturit foaia si mi-a retur-nat-o fara sa spuna un cuvnt, dar ntr-un mod foarterespectuos. Orice ar fi fost, n saptamnile si lunile care au urmat, am devenit tot mai constient dedistanta existenta ntre mine si Hitler. De acum, aceasta distanta crestea ntruna. Nimic nu e maigreu de facut dect sa restabilesti o autoritate care a fost pusa la bataie. Dupa ce, pentru primaoara, i rezistasem lui Hitler, devenisem fata de el mai independent, cu gndul si cu fapta. Caciinsubordonarea mea, n loc sa-1 irite, mai degraba l dezarmase, n cele din urma, mi-a datdovezi de bunavointa cu totul iesita din comun; a mers pna acolo nct a renuntat la intentiilesale, desi se angajase n fata lui Himmler, Goring si Bormann sa si le respecte.

Cedasem si eu, dar acest lucru nu diminuase cu nimic valoarea instructiva a experientei pe careo facusem: nvatasem ca, opunn-du-te cu fermitate lui Hitler, puteai sa impui si sa realizezi chiarproiecte dificile.

Recentele experiente n-au avut pentru mine alt rezultat dect aparitia unor prime ndoieli legatede caracterul discutabil, din punct de vedere principial, al sistemului de putere. Eram revoltat maiales de comportarea sefilor: ei continuau a refuza sa-si impuna lor nsisi sacrificiile pe care lecereau poporului, dispuneau iara scrupule de oameni si de valori, se ocupau de intrigile lormeschine si astfel si dadeau pe fata coruptia morala. Probabil ca toate acestea au contribuit ladisocierea mea de regim; ncepeam, n mod nca timid, sa ma despart de viata mea trecuta, de

sarcinile, de angajamentele mele si de vidul intelectual care generase ntreaga situatie.

Capitolul 24 TRIPL NFRNGERE

Pe 8 mai 1944, m-am ntors la Berlin pentru a-mi relua lucrul, mi voi aminti mereudata de 12 mai, adica patru zile mai trziu, ziua n care s-a hotart soarta razboiuluitehnic.1 Pna atunci, reusiseram sa producem cam tot attea arme cte eraunecesare Wehrmachtului, si aceasta n ciuda pierderilor considerabile. Atacul de ziefectuat de 935 de bombardiere ale celei de-a 8-a flote aeriene americane asupramai multor uzine de carburanti din centrul si estul Germaniei marca nceputul uneinoi epoci n razboiul aerian; era sfrsitul industriei germane de armament.

A doua zi, mpreuna cu specialisti de la uzinele Leuna, care fusesera bombardate, nefaceam drum prin hatisul de tevarie smulsa si ndoita. Uzinele chimice s-au doveditdeosebit de vulnerabile la bombe; prognozele cele mai favorabile nu dadeau caposibila reluarea productiei dect peste cteva saptamni. Dupa acestbombardament, productia noastra zilnica scazuse de la 5 850 la 4 820 de tone.Rezervele de carburant pentru aviatie, care se ridicau la 574 000 de tone, ceea ceabia corespundea productiei pe trei luni, au putut totusi sa compenseze acest deficitpentru nouasprezece luni.

Dupa ce mi-am facut o idee despre consecintele bombardamentului, la 19 mai 1944,am luat avionul spre Obersalzberg, unde Hitler m-a primit n prezenta lui Keitel. iaduceam vestea despre catastrofa iminenta: "Inamicul ne-a atacat ntr-unul dintrepunctele noastre cele mai slabe. Daca ne resemnam n fata situatiei, n curnd n-o samai avem productie de carburanti demna de acest nume. Nu ne ramne dectsperanta ca si cealalta parte sa aiba un Stat-Major al Aviatiei la fel de incoerent nplanificarea operatiunilor ca si al nostru!" Keitel, dimpotriva, mereu preocupat sa-iplaca lui Hitler, a bagatelizat lucrurile spunnd ca el, cu rezervele lui, este n stare sadepaseasca dificultatile, ncheind cu argu-mentul-standard al lui Hitler: "Prin ctesituatii grele n-am trecut noi pna n prezent!..." Apoi, ntorcndu-se spre el, aadaugat: "O sa le trecem si pe acestea, mein Fiihrer!"


14/137

Hitler nu parea totusi sa mpartaseasca optimismul lui Keitel: n afara de Goring,Keitel si Milch, industriasii Krauch, Pleiger, Biitefisch si R. Fischer, precum si directorulOficiului Planificarii si Materiilor Prime, Kehrl, urmau sa vina pentru a lua parte la oalta consfatuire asupra situatiei.2 Goring a ncercat sa mpiedice participareareprezentantilor industriei producatoare de carburanti, sustinnd ca subiecte de oasemenea importanta se cuvine sa fie dezbatute numai ntre noi. Dar Hitler stabilise

deja lista invitatilor.Peste patru zile, n vestibulul neprimitor al Berghofului, l asteptam cu totii pe Hitler,care avea o convorbire n salonul cel mare. n ce ma priveste, i rugasem dinainte pereprezentantii industriei producatoare de carburanti sa-i spuna lui Hitler adevarul gol-golut. nsa Goring s-a folosit de ultimele minute dinaintea sedintei pentru a facepresiuni asupra lor ca nu cumva sa se arate prea pesimisti. Evident, se gndea cuteama ca reprosurile lui Hitler ar putea sa se ndrepte, n principal, spre el.

Niste ofiteri superiori care tocmai participasera la sedinta precedenta au trecut ngraba prin fata noastra; imediat a aparut un adjutant care ne-a poftit la Hitler.Fiihrerul, cu un aer absent, ne-a ntmpinat cu un salut scurt si a dat mna cu fiecare.Ne-a invitat sa luam loc, spunndu-ne ca a convocat aceasta sedinta pentru a se

informa asupra consecintelor ultimelor bombardamente. Apoi i-a rugat pereprezentantii industriei sa-# 24324f523y 1;i exprime parerea. Potrivit cutemperamentul lor, acesti oameni ai calculului lucid au demonstrat transant ca, ncazul n care bombardamentele vor continua sistematic, situatia va deveni disperata.Desigur, Hitler a ncercat mai nti sa potoleasca toate manifestarile de pesimism,

ntrerupndu-i cu exclamatii stereotipe ca: "Va descurcati voi!" sau "Am avut situatiimai grele!" si, fireste, Keitel si Goring se agatau imediat de aceste sloganuri pentru a-i ntari lui Hitler certitudinea ca va cstiga razboiul si pentru a estompa impresiaprodusa de declaratiile noastre; mai ales Keitel, care tot revenea la rezervele lui decarburant. Dar industriasii erau dintr-un material mai rezistent dect membriianturajului lui Hitler; ei au perseverat n punerile lor n garda, ntarindu-le cu fapte sicifre comparative. Deodata, Hitler a adoptat o alta atitudine, ncurajndu-i saanalizeze situatia la rece. Aveai impresia ca voia, n sfrsit, sa auda adevarul, fie el si

neplacut, ca si cnd ar fi fost satul de toate disimularile, prefacatoriile si optimismeleartificiale. Concluzia sedintei a tras-o el nsusi: "Dupa parerea mea, uzinele decarburanti si de oxigen constituie un punct deosebit de vulnerabil al industrieinoastre de razboi, ntruct materiile prime indispensabile pentru armament se produc

ntr-un numar restns de uzine."3 Orict de apatic si de absent paruse la nceput,Hitler facea acum impresia unui om concentrat, realist, perspicace; numai ca, pestecteva luni, cnd s-a produs catastrofa, n-a mai vrut sa recunoasca justetea intuitiilorsale. Apoi ne-am adunat din nou n vestibul, prilej pentru Goring de a ne reprosa ca 1-am coplesit peste masura pe Hitler cu maruntisuri pesimiste si cu tot felul deprobleme.

Urcnd n masinile trase la scara, invitatii s-au ndreptat spre "Berchtesgadener Hof',ca sa bea ceva racoritor. Caci, pentru Hitler, Berghoful nu era, n asemenea ocazii,

dect un loc de reuniune. El nu se considera gazda si nu-si recunostea nici o obligatiede aceasta natura. Dar acum, dupa plecarea celor care participasera la sedinta,ieseau din toate camerele de la etaj membrii anturajului sau personal. Hitler seretrasese pentru cteva minute, si a trebuit ca noi sa asteptam n vestibul. si-a luatbastonul, palaria si capa neagra: ncepea promenada zilnica spre pavilionul ceaiului.Ni s-au servit cafea si prajituri. Focul ardea n semineu; temele conversatiei au fostinofensive. Hitler s-a lasat smuls din grijile sale si transportat ntr-o lume maiprietenoasa: se simtea ce mare nevoie are el de aceasta lume. Despre pericolul carene ameninta n-a mai vorbit nici cu mine.


15/137

De-abia atinseseram, dupa saisprezece zile de reparatii febrile, vechiul nivel alproductiei cnd, n noaptea de 28 spre 29 mai 1944, s-a abatut asupra noastra un aldoilea val de bombardamente. De data aceasta, 400 de bombardiere ale celei de-a 8-a flote aeriene americane au reusit sa provoace distrugeri mai grave dectformatiunea de doua ori mai mare care executase primul atac. n acelasi timp, foarte

importantele rafinarii din zona petrolifera romneasca de lnga Ploiesti au fostbombardate de Flota a 15-a americana. De-acum, productia scadea la jumatate.4Asadar, n-a fost nevoie de mai mult de cinci zile pentru ca declaratiile noastrepesimiste de la Obersalzberg sa se adevereasca pe deplin, iar sloganurile linistitoareale lui Goring sa fie dezmintite. Din anumite remarci ale lui Hitler se putea deduce caprestigiul acestuia atinsese din nou punctul cel mai de jos.

Daca m-am grabit sa profit de pozitia subrezita a lui Goring, n-am fcut-o numai dinconsiderente de oportunitate. Desigur, tinnd cont de succesele noastre n productiade avioane de vnatoare, aveam toate temeiurile sa propunem transferul laministerul meu a ntregii industrii de armament pentru Luftwaffe5; dar si mai multtineam sa-i platesc lui Goring cu aceeasi moneda pentru atitudinea pe care o avusese

n timpul bolii mele. La 4 iunie, 1-am rugat pe Hitler, care continua sa conduca

operatiunile de razboi de la Obersalzberg, "sa-1 determine pe maresalul Reichului sama convoace din proprie initiativa si sa faca n asa fel nct propunerea de a integraarmamentul Luftwaffei n ministerul meu sa vina de la el". Hitler a acceptat faraobiectii aceasta sfidare la adresa lui Goring. El s-a aratat ntelegator, tactica meaviznd n mod evident menajarea mndriei si a prestigiului lui Goring. Pe un ton nulipsit de asprime, a adaugat: "Trebuie ca productia de armament pentru razboiulaerian sa se subordoneze ministerului dumitale - n privinta aceasta nu mai ncapediscutie.

Am sa-1 chem imediat pe maresalul Reichului si am sa-i comunic intentia mea.Dumneata vei examina mpreuna cu el detaliile acestui transfer."6

Cu cteva luni n urma, Hitler nca ar mai fi ezitat sa-i spuna ce are n minte vechiului

sau paladin. La sfrsitul anului trecut, de exemplu, ma nsarcinase sa ma duc laGoring, n prloagele acestuia de la Rominten, pentru a-i aduce la cunostinta oneplacere despre care nici nu-mi mai amintesc. La data aceea, probabil ca Goring erala curent cu misiunea mea, caci, contrar obiceiului sau, m-a tratat ca pe un invitat demarca; daduse ordin sa se nhame caii la trasura pentru o raita de cteva ore peterenurile lui de vnatoare, si att a sporovait, nct eu n-am mai apucat sa spun ceproblema ma adusese la el si am plecat asa cum venisem; Hitler, desigur, nu s-asuparat, ntelegnd ca mi menajasem gazda.

De data aceasta, dimpotriva, Goring n-a mai afisat cordialitatea aceea de rutina careservea la ocolirea subiectului. Convorbirea noastra s-a desfasurat n biroul personal alcasei lui de la Obersalzberg. Hitler l informase deja. Goring a avut cuvinte aspre laadresa sovaielilor sefului. Aflam pe aceasta cale ca Fiihrerul voise, cu cincisprezece

zile mai nainte, sa-i retraga Constructiile si ca, dupa o scurta convorbire pe care oavusesera, revenise asupra deciziei respective. si Goring a continuat n aceeasi cheie:ca asa se ntmpla mereu, ca, din pacate, Fiihrerul face de prea multe ori dovada canu e omul deciziilor ferme. Fireste, daca vrea el, mi da din nou n sarcina industriapentru razboiul aerian, mi-a spus Goring pe un ton resemnat. Maresalul mi-a maimarturisit ca nu poate ntelege toate aceste lucruri, ca doar cu putin timp n urmaHitler fusese de parere ca eu, Speer, am mult prea multe sarcini.

Usurinta cu care se intra n gratiile sefului suprem sau cu care se cadea n dizgratie


16/137

mi se parea caracteristica si, n acelasi timp, ngrijoratoare pentru propriul meu viitor,dar marturisesc ca fata de aceasta inversare a rolurilor mi spuneam, cu satisfactie,ca s-a ntors roata. Am renuntat totusi la ideea de a-1 umili pe maresal n modostentativ, n loc sa-i prezint lui Hitler un decret, m-am nvoit cu Goring ca el nsusi safie acela care sa transfere ministerului meu responsabilitatea industriei pentrurazboiul aerian.

n comparatie cu evenimentele din Germania, care decurgeau din superioritatea floteiaeriene a inamicului, acest transfer de sarcini a constituit un intermezzonesemnificativ. Desi au fost obligati sa-si concentreze o parte din forte pentru asprijini invazia, Aliatii au ntreprins, dupa o ntrerupere de doua saptamni, o nouaserie de bombardamente, care au scos din functiune un mare numar de uzine decarburanti. La 22 iunie, ne lipseau noua zecimi din productia de carburant pentruaviatie si nu mai produceam dect 632 de tone pe zi. Cnd bombardamentele s-aumai potolit, am putut atinge nca o data, la 17 iulie, o productie de 2 307 tone, adica

n jur de 40% din productia initiala, dar, patru zile mai trziu, la 21 iulie, cu 120 detone productie zilnica eram ca si terminati. Productia de carburant pentru aviatiescazuse cu 98%.

Ce-i drept, dupa aceasta, inamicul ne-a ngaduit sa tinem partial n functiune marileuzine chimice de la Leuna, ceea ce ne-a dat posibilitatea sa atingem, la sfrsitul luiiulie, 609 tone. De-acum consideram ca e un succes ca, n mprejurarile date, sarealizam o zecime din productie. Dar numeroasele bombardamente avariasera attde mult tevaria uzinelor chimice, nct nu numai bombele care-si atingeau tinta, ci, simai mult, zguduiturile provocate de exploziile din apropiere cauzau peste tot scurgeri

n instalatii. Era aproape imposibil sa se faca vreo reparatie, n august am realizat10%, n septembrie 5,5%, n octombrie din nou 10% din capacitatea noastra initiala.Abia n noiembrie 1944 am reusit, spre marea noastra surprindere, o recuperare de28% (l 633 de tone pe zi).8 "Serviciile Wehrmachtului nainteaza rapoarte ntocmite nculori trandafirii, ceea ce-1 determina pe ministru sa se teama ca gravitatea situatieinu este recunoscuta n toata amploarea ei" - aceasta era mentiunea pe care o faceaCronica la data de 22 iulie 1944. Urmarea a fost redactarea, sase zile mai trziu, a

unui memoriu catre Hitler, consacrat situatiei n domeniul carburantilor, care, n unelepasaje, coincidea aproape cuvnt cu cuvnt cu un prim memoriu datat 30 iunie.9 ncele doua studii se facea constatarea clara ca nerealizarea preliminara n productiapentru iulie si august va nsemna, fara nici o ndoiala, consumarea celei mai mariparti a rezervelor de carburant pentru avioane si de alti carburanti, si ca astfel vaaparea o penurie insurmontabila, fapt ce nu va ntrzia "sa aiba consecintetragice".10

n acelasi timp, i-am propus lui Hitler diverse solutii menite a ne da posibilitatea saevitam, sau macar sa amnam aceste consecinte. Pentru a obtine maximum deeficacitate, 1-am rugat pe Fiihrer sa-mi acorde depline puteri spre a mobiliza toatefortele capabile sa contribuie la remedierea stricaciunilor cauzate debombardamente. Edmund Geilenberg realizase minuni n productia de munitii. I-am

sugerat lui Hitler sa-i dea acestui om dreptul sa rechizitioneze, fara menajamente,toate materialele necesare pentru relansarea productiei de carburanti, sa limiteze, lanevoie, anumite fabricatii si sa atraga specialisti, n primul moment a respins ideea:"Daca-i acord puteri depline, o sa avem imediat mai putine tancuri. Asa ceva nu sepoate! n nici un caz nu voi permite acest lucru." Se vedea ca nu sesizase gravitateasituatiei, desi discutaseram n mai multe rnduri despre evolutia amenintatoare aevenimentelor. Nu ncetasem sa-i repet ca, daca nu producem suficienti carburanti,tancurile n-au nici un rost. Hitler nu si-a pus semnatura dect atunci cnd i-amfagaduit majorarea productiei de tancuri si cnd Saur a confirmat aceastapromisiune. Doua luni mai trziu, 150 000 de muncitori lucrau la reconstructia


17/137

uzinelor de hidrogenare, printre ei aflndu-se un procentaj foarte mare din cea maibuna forta de munca indispensabila industriei de armament. La sfrsitul toamnei lui1944, numarul lor se ridica la 350 000.

Dictndu-mi memoriul, eram ngrozit de lipsa de discernamnt a comandamentului,n rapoartele Serviciului meu de Planificare, pe care le aveam n fata ochilor, fusesera

consemnate pierderile din productia zilnica, deficitele si termenele necesare pentru orevigorare a productiei - dar toate acestea numai cu conditia expresa de a reusi sampiedicam atacurile aeriene sau macar sa le reducem, n memoriul meu din 28 iulie1944, l imploram pe Hitler "sa repartizeze o parte sensibil mai rnare din productia deavioane de vnatoare pentru apararea tarii".'' Nu o data am ridicat problema daca n-ar fi mai rational "sa protejam cu ajutorul aviatiei de vnatoare, n mod prioritar,uzinele de hidrogenare situate pe teritoriul patriei, n asa fel nct, n august si nseptembrie, sa se poata realiza cel putin o parte a productiei, stiind cu certitudine ca,daca ne cramponam de metoda folosita pna acum, n septembrie sau octombrieLuftwaffe, din lipsa de carburant, va sucomba att pe front ct si acasa".12

Era deja a doua oara cnd supuneam atentiei lui Hitler aceste chestiuni. Dupa sedintade la Obersalzberg de la sfrsitul lui mai, aprobase un plan al lui Galland care

prevedea ca, plecnd de la productia majorata de avioane de vnatoare, sa se creezeo flota aeriana pentru nevoile de aparare a teritoriului, n cadrul unei consfatuiri laKarinhall, dupa ce reprezentantii industriei de carburanti au descris iarasi situatiadisperata din acest domeniu, Goring a promis solemn sa nu mai trimita niciodata pefront flota careia i se daduse numele "Reich". Dar, dupa ce a nceput invazia, Hitler siGoring au decis plecarea ei n Franta; acolo, n cteva saptamni, a fost scoasa dinlupta fara sa fi adus vreun folos concret. Atunci, la sfrsitul lui iulie, Hitler si Goring si-au rennoit promisiunea: o flota de 2 000 de avioane de vnatoare urma sa fie pusape picioare si afectata apararii teritoriului german. Trebuia sa fie gata de decolare nseptembrie, dar, din cauza lipsei de ntelegere a situatiei, aceasta contramasura afost si ea sortita esecului.

La l decembrie 1944, cu prilejul unei sedinte consacrate problemelor armamentului,

facnd o retrospectiva, declaram: "Trebuie sa ne fie clar ca oamenii care, n tabaraadversarului, elaboreaza strategia bombardamentelor viznd economia'sunt la curentcu viata economica germana si ca, spre deosebire de noi, inamicul se bizuie pe oplanificare inteligenta. Noi am avut norocul ca dusmanul n-a nceput sa-si executeplanurile n mod consecvent dect n cursul ultimului semestru... si ca nainte aactionat, din punctul lui de vedere, prosteste." Spunnd aceasta, eu nu stiam ca, ncadin 9 decembrie 1942, deci cu doi ani mai devreme, un raport emannd de la"Economic Warfare Division" al americanilor constatase ca este preferabil "sa provociun grad nalt de distrugeri n cteva industrii indispensabile, dect un grad maiscazut ntr-un mare numar de industrii. Rezultatele se potenteaza reciproc si ar trebuica planul, odata adoptat, sa fie aplicat cu o hotarre nestramutata."13 Conceptia era

justa, executia defectuoasa.

nca din august 1942, Hitler declarase, n convorbirile cu sefii Marinei, ca o invazie,pentru a avea sanse de reusita, presupune detinerea unui port de o anumitamarime.14 Caci, fara sa aiba un asemenea port, inamicul n-ar putea sa-si asigure ntimp dect prea putine ntariri si deci n-ar rezista contraatacurilor fortelor germane.Stabilirea unei linii continue de buncare, apropiate unele de altele, care s-ar sustinereciproc pe toata lungimea coastelor franceza, belgiana si olandeza, ar depasi cumult capacitatile industriei germane de constructii, n afara de aceasta, de unde saiei atti soldati ca sa acoperi un asemenea numar de buncare? De aceea, numaiporturile destul de mari au fost nconjurate cu o centura de buncare, n timp ce


18/137

ntinderile de coasta care le separau erau ocupate, din loc n loc, de buncare deobservatie. Trebuia ca 15 000 de buncare mai mici sa serveasca drept adapostsoldatilor n cazul unui atac de artilerie. De altfel, Hitler si imagina ca soldatii vor iesict timp va dura atacul propriu-zis, o pozitie adapostita slabind curajul siangajamentul personal indispensabile luptei. Aceste instalatii defensive au fostconcepute de Hitler pna n cele mai mici detalii, n noptile lui de insomnie, a facut si

proiectele diferitelor tipuri de buncare. Nu erau dect niste schite, executate nsa cumulta precizie. Fara teama de a fi acuzat de lipsa de modestie, avea obiceiul saspuna ca planurile sale raspundeau n mod ideal tuturor nevoilor unui soldat de pefront. Planurile au fost acceptate aproape fara modificari de catre generalulcomandant al trupelor de Geniu si transmise spre executare.

Pentru ndeplinirea acestor sarcini, s-au consumat n aproape doi ani de muncancordata 13 302 000 de metri cubi de beton15, n valoare de 3,7 miliarde DM;ntregul dispozitiv a nghitit, n plus, l 200 000 de tone de fier, n dauna productiei dearmament. Ca urmare a unei singure idei "geniale", la cincisprezece zile de la primadebarcare a inamicului, desfasurarea noastra de mijloace s-a transformat ntr-ozadarnicie. Astazi se stie ca trupele de invazie au adus cu ele propriul lor port si auconstruit, lnga Arromanches si Omaha, pe o coasta neadapostita, rampe de

debarcare si alte instalatii care le-au permis sa asigure aprovizionarea cu munitie,aparate, alimente si ntariri.16 n felul acesta, ntregul plan de aparare a devenitcaduc.

Rommel, care fusese numit la sfrsitul lui 1943 inspector al Apararii coastelor devest, s-a dovedit mai prevazator. La putin timp dupa numirea sa, Hitler l invitase laCartierul lui General din Prusia Orientala. Dupa o discutie lunga, Fuhrerul l nsotise peFeldmarschall pna n fata buncarului unde asteptam eu, ca urmator partener deconversatie. Ai fi zis ca discutia se reaprinde, cnd Hitler s-a pomenit cu declaratiafara ocolisuri a lui Rommel: "Trebuie sa interceptam inamicul chiar de la primadebarcare. Buncarele din jurul porturilor nu se preteaza la acest gen de operatiuni.Numai niste baraje si niste obstacole primitive, dar eficace, dispuse de-a lungulcoastei, pot face destul de dificila debarcarea, pentru ca noi sa putem pune la cale

niste contraatacuri victorioase." Rommel vorbea ferm si concis: "Altminteri, cu totZidul Atlanticului, invazia va reusi. La Tripoli si la Tunis, inamicul a aruncat n ultimultimp attea bombe, nct si trupele noastre de elita s-au demoralizat. Dacadumneavoastra nu puteti pune stavila acestor bombardamente, atunci toate celelaltemasuri, chiar barajele, nu vor avea nici un efect." Rommel era politicos, dar distant;evita aproape ostentativ adresarea cu "mein Fiihrer". Devenise pentru Hitler unexpert reputat, un specialist al apararii contra ofensivelor occidentale. Acesta era, dealtfel, singurul motiv pentru care Hitler i asculta calm critica, iar la ultimul argumentprivind bombardamentele masive parea a se fi asteptat: "Este tocmai ceea ce voiamsa va arat astazi, domnule Feldmarschall." Hitler ne-a condus la un vehiculexperimental, o masina complet blindata pe care era montat un tun antiaerian de 88mm. Niste soldati au facut o demonstratie a puterii de foc, a sigurantei la deplasarilelaterale n timpul tirului. "Cte asemenea piese ne puteti livra n lunile urmatoare,

domnule Saur?" Acesta a promis cteva sute. "Vedeti, cu asemenea arme avemposibilitatea sa dispersam concentrarile de bombardiere de deasupra diviziilornoastre." Oare Rommel renuntase la ideea de a combate att diletantism? n oricecaz, reactia lui a fost un zmbet dispretuitor, aproape compatimitor. Cnd si-a datseama ca este imposibil sa inspire ncrederea sperata, Hitler si-a expediat musafirulsi, nemultumit, s-a ntors n buncarul lui ca sa discute cu Saur si cu mine, fara sa maispuna macar o vorba despre incidentul abia ncheiat. Mai trziu, dupa invazie, SeppDietrich mi-a relatat, cu lux de amanunte, despre efectul demoralizant al acelorcovoare de bombe lansate asupra diviziei sale de elita. Soldatii supravietuitori sedezechilibrasera psihic si devenisera apatici; chiar daca scapasera nevatamati, zie-n


19/137

sir nu mai fusesera capabili de lupta.

La 6 iunie, spre ora 10 dimineata, ma aflam la Berghof, cnd unul dintre adjutantii luiHitler m-a informat ca invazia ncepuse nca din zorii zilei. "A fost trezit Fuhrerul?" El aclatinat din cap: "Nu, primeste stirile numai dupa micul dejun." Deoarece Hitlerdeclarase cu cteva zile nainte ca inamicul va ncepe probabil printr-un atac de

diversiune, cu intentia de a atrage trupele noastre departe de locul invaziei, nimeninu voia sa-1 trezeasca, pentru a nu fi acuzat ca a apreciat gresit situatia.

La consfatuirea tinuta cteva ore mai trziu n marele salon al Berghofului, Hitler aparut si mai ntarit n ideea lui preconceputa cum ca inamicul vrea sa-1 induca neroare. "Va amintiti? Printre numeroasele stiri pe care le-am primit, una prezicea cuexactitate locul, ziua si ora debarcarii. Asta ma face sa starui n parerea mea ca ncanu poate fi vorba de adevarata invazie."

Informatia, pretindea Hitler, a fost pusa n circulatie de serviciile de spionaj aleinamicului, n scopul de a-1 atrage departe de adevaratul loc al invaziei si de a-1 facesa-si angajeze trupele nainte de vreme si n conditii nepotrivite. Interpretnd eronato informatie exacta, el ntorcea spatele justei lui ipoteze initiale, conform careia, pro-

babil, pe coasta normanda urma sa se deschida frontul invaziei.

nca din saptamnile precedente, SS-ul, Wehrmachtul si Ministerul Afacerilor Externe,n conditiile concurentei dintre serviciile lor de informatii, i furnizasera Fiihreruluipronosticuri contradictorii privind momentul si locul invaziei. Ca n multe altedomenii, Hitler luase asupra lui si sarcina, dificila chiar si pentru specialisti, de astabili care dintre aceste stiri este exacta, care dintre serviciile de informatii meritamai multa ncredere si care dintre ele a patruns cel mai adnc n dispozitivulinamicului. Acum chiar rdea de incapacitatea diferitelor servicii si, suprali-citndu-sepe sine nsusi, a sfrsit prin a face ironii pe seama stupiditatii serviciilor de informatii

n general: "Nici nu va nchipuiti cti dintre acesti agenti ireprosabili sunt platiti deAliati! De aceea ne dau cu premeditare stiri menite sa semene confuzie. Eu nu permitsa se transmita asa ceva la Paris. Pur si simplu trebuie sa stopam toate chestiile

astea. Asemenea stiri nu fac dect sa enerveze Statele noastre Major."

De-abia catre prnz s-a luat o decizie n chestiunea cea mai urgenta a zilei: s-a dispussa se angajeze mpotriva capului de pod anglo-american "rezerva OKW" stationata nFranta; numai Hitler putea decide cu privire la transferul oricarei divizii, acesta fiindun drept pe care si-1 rezervase lui nsusi. Pna la urma, cu mare greutate, a aprobatcererea comandantului-sef al Frontului Occidental, Feldmarschallul von Rundstedt, dea folosi n lupta aceste divizii. Ca urmare a tergiversarilor, doua divizii blindate n-aumai putut profita de noaptea de 6 spre 7 iunie ca sa nainteze; n timpul zilei, marsullor a fost mpiedicat de bombardierele inamice si, nainte chiar de a fi stabilitcontactul cu inamicul, au suferit pierderi importante n oameni si materiale.

Aceasta zi hotartoare pentru evolutia razboiului nu s-a desfasurat, cum ne-am fiputut astepta, ntr-o atmosfera de agitatie febrila. Hitler se straduia sa-si pastrezecalmul, mai ales n situatiile cele mai dramatice, iar Starul sau Major cauta si el saafiseze stapnire de sine. A arata nervozitate si ngrijorare ar fi fost o abatere de lamodelul comportamental acreditat la Berghof.

Chiar si n zilele si saptamnile care au urmat, Hitler, prizonier al nencrederii salecaracteristice si din ce n ce mai absurde, a continuat sa fie convins ca nu era vorbadect de o diversiune, pentru a-1 determina sa comita greseli n desfasurarea fortelorde aparare. Dupa parerea lui, adevarata invazie urma sa aiba loc pe un cu totul alt


20/137

amplasament, acolo unde nu vor fi fost nici un fel de trupe. Spunea ca si Marinaconsidera terenul respectiv ca fiind impracticabil pentru debarcari de mareanvergura. O vreme, Hitler se asteptase la un atac decisiv n regiunea Calais. Aveaiimpresia ca asteapta ca si inamicul sa-i confirme ipotezele: caci, ncepnd din 1942,daduse ordin sa se instaleze n aceasta regiune, sub un strat din beton gros de ctivametri, piese de artilerie navala de calibru foarte mare, menite sa nimiceasca orice

flota de debarcare. Acesta a fost si motivul pentru care, n batalia de pe coastanormanda, n-a angajat Armata a 15-a, stationata n apropiere de Calais.17

Ce motiv l facea pe Hitler sa se astepte la un atac la Pas-de-Calais? Aici fuseserainstalate 55 de baze, de unde urmau sa fie trimise zilnic asupra Londrei cteva sutede bombe zburatoare. Hitler presupunea ca adevarata invazie va fi dirijata n primulrnd contra acestor baze de lansare. Oricum, nu voia sa conceapa ca Aliatii ar puteasa ia aceste teritorii franceze plecnd din Nor-mandia. El conta mai degraba peposibilitatea de a ngusta, cu pretul unor lupte grele, capul de pod al inamicului.

Hitler si noi speram ca noua arma va raspndi groaza si confuzie n tabara inamica sica o va reduce la neputinta, i supraestimam eficacitatea. Desigur, viteza redusa aacestor bombe zburatoare ma facea sa am serioase ndoieli, si de aceea 1-am sfatuit

pe Hitler sa nu le dea drumul dect atunci cnd cerul va fi acoperit de paturi joase denori.18 Dar eu am zis, eu am auzit. Cnd, la 12 iunie, din ordinul pripit al lui Hitler, aufost catapultate primele V\, precipitarea si lipsa de organizare au fost asa de mari,

nct numai zece proiectile au putut fi puse n functiune si, dintre ele, numai cinci auatins Londra. Hitler a uitat ca el nsusi insistase pentru declansarea acestui tir si si-adescarcat asupra constructorilor mnia provocata de ineficacitatea actiunii. Lasedinta de Stat-Major, Goring s-a grabit sa arunce raspunderea esecului asupra luiMilch, adversarul sau, iar Hitler s-a pronuntat deja pentru oprirea productiei acesteirachete pe care o socotea de acum complet ratata. Cnd seful Serviciului de Presa alReichului i-a prezentat niste reportaje peste masura de umflate din ziarele londonezecare relatau despre efectele lui VI; starea de spirit a lui Hitler s-a schimbat cu 180 degrade. A cerut atunci sa se majoreze productia de V}; Goring, la rndul lui, s-a grabitsa declare ca el dintotdeauna a sprijinit aceasta mare performanta a Luftwaffei.

Despre Milch, tapul ispasitor din ziua precedenta, nu s-a mai spus un cuvnt.

nainte de invazie, Hitler afirmase tot timpul ca, ndata dupa nceperea debarcarii, seva duce la o baza din Franta si de acolo va dirija personal operatiunile. Cu pretul afoarte multe milioane de marci, au fost instalate n acest scop sute de kilometri decabluri telefonice, iar Organizatia Todt a construit, cu un consum enorm de beton,doua Cartiere Generale nzestrate cu echipamente costisitoare. Hitler stabilisepersonal amplasamentul si marimea lor. n zilele n care avea sa piarda Franta, el

justifica aceste cheltuieli uriase prin aceea ca cel putin unul dintre CartiereleGenerale respective era situat exact la frontiera occidentala a Germaniei si ar puteasa se integreze ntr-un sistem de fortificatii. La 17 iunie, a vizitat Cartierul Generalsituat ntre Soissons si Laon, botezat W2, pentru ca, n aceeasi zi, sa se ntoarca laOber-salzberg. Dupa cum lasa sa se vada, era prost dispus: "Rommel nu-si mai poate

stapni nervii, a devenit pesimist. Astazi numai optimistii pot sa ajunga la unrezultat." Dupa asemenea observatii, nlocuirea lui Rommel devenea doar o chestiunede timp. Caci Hitler continua sa fie de parere ca linia de aparare pe care o organizase

n fata capului de pod era inexpugnabila, n seara aceea s-a exprimat fata de mine caW2, situat n mijlocul unei Frnte infestate de partizani, i se parea prea putin sigur.

Aproape concomitent cu primele mari succese ale invaziei, la 22 iunie 1944 a nceputo ofensiva a trupelor sovietice care avea sa ne coste 25 de divizii. De acum,

naintarea Armatei Rosii nu mai putea fi oprita nici macar vara. Incontestabil, chiar n


21/137

saptamnile marcate de prabusirea a trei fronturi - occidental, oriental si aerian -Hitler si-a pastrat controlul asupra nervilor, dovedind o uimitoare capacitate de apersevera. Probabil ca lupta ndelungata pentru putere, precum si numeroaselereculuri l calisera, att pe el ct si pe Goebbels si pe ceilalti comilitoni. Poate caexperien-ta dobndita n asa-zisa perioada de lupta l nvatase ca nu trebuie sa-tidezvalui fata de colaboratori nici cea mai mica urma de panica. Anturajul i admira

stapnirea de sine dovedita n momente critice. Cu siguranta ca, n felul acesta, elcontribuise n mod esential la mentinerea ncrederii cu care ceilalti i ntmpinaudeciziile. Fara doar si poate, era n permanenta constient de multimea ochilor atintitiasupra lui si de descurajarea pe care ar fi provocat-o daca si-ar fi pierdut cumpatul fiesi o singura data. Aceasta stapnire de sine a fost, n definitiv, o expresie a uneiextraordinare vointe, o victorie asupra lui nsusi, n ciuda vrstei, a bolii, aexperimentelor lui Morell si a sarcinilor ce-i apasau pe umeri tot mai greu. Aveamadesea impresia ca are vointa nenfrnata si frusta a unui copil de sase ani, pe carenimic nu-1 poate descuraja si nici chiar obosi. Dar, orict de ridicola ar fi fost ntr-oanumita masura, aceasta vointa impunea totusi respect.

Este nsa cu neputinta sa explici credinta sa n victorie, fenomen uimitor ntr-operioada de nfrngeri nentrerupte, numai prin energia pe care o avea. n timpul

detentiei noastre la Spandau, Funk mi-a marturisit ca Hitler n-ar fi putut sa-ipacaleasca pe medici n legatura cu starea sanatatii sale cu atta ndaratnicie sicredibilitate daca n-ar fi crezut el nsusi n propriile sale minciuni. Funk mai spunea caaceasta teza a stat la baza propagandei lui Goebbels. Nu pot sa justific altfelatitudinea de neclintit a lui Hitler dect prin propriile-i eforturi de a se autosugestiona

n privinta victoriei finale, ntr-un anumit sens, se adora pe sine nsusi. El se afla ncontemplarea perpetua a unei oglinzi n care vedea nu numai propria-i imagine, ci siconfirmarea misiunii sale prin semne ale Providentei. Religia lui era "marele hazard",care nu putea sa nu-1 salveze; metoda lui era o afirmare de sine prin autosugestie.Cu ct l strmtorau mai tare evenimentele, cu att mai ferm le opunea certitudineaca e protejatul destinului. Natural, nu-si facea nici o iluzie asupra evenimentelormilitare, dar le transpunea n domeniul credintei sale, si chiar n nfrngere vedea oconjunctura creata de Providenta, preludiu ascuns al victoriei iminente. Cteodataputea sesiza caracterul disperat al unei situatii date, dar ramnea neclintit nasteptarea unei ntorsaturi favorabile cu care - credea el - pna la urma destinul i vaveni n ajutor. Daca exista ceva patologic la Hitler, atunci nu era dect aceastacredinta nestramutata n steaua lui norocoasa. Era tipul credinciosului, dar credintalui degenerase n autoidolatrie.

Aceasta obsesie a lui Hitler nu ramnea fara efect asupra anturajului sau. n parte,mi dadeam seama ca acum totul avea sa se sfrseasca. Totusi, vorbeam adesea,chiar daca ma limitam la resortul meu, despre "restabilirea situatiei", n spiritul meu,aceasta ncredere subzista, n mod curios, separata de analiza care ma facea sa

nteleg ca nfrngerea este inevitabila.

La 24 iunie 1944, la un congres consacrat problemelor armamentului, reunit la Linz,

n toiul ntreitei catastrofe militare, am ncercat sa redau auditorilor mei ncrederea. Afost un fiasco. Recitindu-mi astazi discursul, sunt ngrozit de temeritatea nebuneascasi aproape grotesca a ncercarii mele de a convinge niste oameni seriosi ca un ultimefort ar mai fi putut aduce succesul. La sfrsitul expunerii, mi exprimam convingereaca, n domeniul nostru, vom depasi criza iminenta si ca, n anul urmator, vom realizao crestere tot asa de mare ca si aceea din anul trecut.

Vorbind liber, m-am lasat dus de inspiratie. Exprimam sperante care, n luminarealitatii, trebuie sa fi parut niste fantasmagorii. Faptele urmau sa demonstreze


22/137

capacitatea noastra de a realiza, n lunile viitoare, o noua crestere a productiei dearmament. Dar nu dadusem eu dovada de realism cnd, printr-o serie de memorii, iatrasesem lui Hitler atentia asupra sfrsitului din ce n ce mai apropiat? Aceasta eraperceptia exacta a faptelor, cealalta era credinta, n ruptura totala dintre cele douaatitudini se manifesta acel soi caracteristic de buimaceala cu care fiecare membru alanturajului lui Hitler vedea venind sfrsitul ineluctabil.

Numai n fraza de ncheiere a discursului am reluat ideea unei responsabilitati care nuse reducea la loialitatea mea fata de Hitler sau fata de colaboratori. Fraza nu eraaltceva dect un artificiu retoric, neangajant, dar cu toate acestea spunea destul demult: "Vom continua sa ne facem datoria pentru ca poporul german sa se mentina caatare." Totodata, acestea erau cuvintele pe care voiau sa le auda industriasii. Ctdespre mine, eu ma refeream pentru prima oara la aceasta obligatie superioara pecare o amintise Rohland cu ocazia vizitei lui din aprilie. Ideea prinsese din ce n cemai multa putere. Mi se contura, tot mai clar, o misiune pentru ndeplinirea careiamerita sa te angajezi.

Nu i-am convins pe fruntasii industriei, n privinta aceasta nu ncape nici o ndoiala.Dupa cuvntarea mea, si n zilele urmatoare ale congresului, am auzit multe voci

exprimndu-si deznadejdea. Cu zece zile nainte, Hitler mi promisese ca va lua si elcuvntul n fata industriasilor. Asteptam acum, nerabdator, ca discursul lui sa aiba unefect pozitiv asupra climatului de dezolare.

Din ordinul lui Hitler, Bormann construise nainte de razboi, n apropierea Berghofului,un hotel, pentru a da numerosilor pelerini ai Obersalzbergului posibilitatea de a-siremprospata fortele sau chiar de a petrece noaptea n vecinatatea Fuhrerului. La 26iunie, cele cteva sute de reprezentanti ai industriei de armament s-au reunit nmarea sala a "Platterhofului". La congresul de la Linz constatasem ca acestia erausuparati si din cauza extinderii tot mai accentuate a puterii aparatului de partidasupra vietii economice.

ntr-adcvar, n mintea multora dintre activistii partidului parea sa cstige teren ideca

unui fel de socialism de stat. Avusesera succes unele ncercari de a mparti pe regiunitoate uzinele proprietate de stat si de a le subordona ntreprinderilor regionale.

Pericolul de a nimeri sub controlul statului parea sa planeze mai ales asupranumeroaselor ntreprinderi amplasate sub pamnt si finantate de stat, dar avndpersonal de conducere, muncitori specializati si masini asigurate de firmeparticulare.20 Tocmai sistemul nostru de conducere a industriei, conceputa caindustrie de razboi, putea servi drept cadru pentru o ordine economica guvernata desocialismul de stat. ntr-o anumita masura, industria, cu fiecare progres al sau, furnizaea nsasi conducatorilor partidului instrumentele care s-o duca la pierzanie.

L-am rugat pe Hitler sa tina seama de aceste preocupari. El mi-a cerut sa-i punctezcteva idei pentru discurs, astfel nct i-am scris negru pe alb ca trebuie sa deaconducatorilor industriei asigurarea ca vor fi ajutati n timpul crizei care batea la usasi ca, n plus, vor fi protejati contra interventiilor organelor locale ale partidului, lrugam, n sfrsit, sa insiste cu tarie asupra urmatoarelor puncte: "Intangibilitateaproprietatii private asupra ntreprinderilor, chiar daca, n mod provizoriu, necesitateade a le adaposti sub pamnt le-ar transforma n ntreprinderi de stat; libertateeconomica dupa razboi si opozitie principiala fata de ideea etatizarii industriei."

n discursul sau, Hitler, n general, s-a conformat sugestiilor mele, dar a dat impresiaca este inhibat. De cteva ori s-a blbit, pierznd firul, ori s-a oprit n mijlocul frazei,


23/137

si, din cnd n cnd, s-a ncurcat de-a binelea. Acest discurs era dovada ngrozitoareistari de epuizare n care se afla. Chiar n ziua aceea, situatia se nrautatise n asamasura, nct nu mai era posibil sa se evite caderea primului mare port, Cherbourg,fapt ce se traducea pentru Aliati n rezolvarea tuturor problemelor de aprovizionare si

n ntarirea considerabila a fortei armatelor de invazie.

Pentru nceput, Hitler renuntase la toate reticentele de natura ideologica, "ntruct nupoate exista dect o singura dogma si ea se rezuma astfel: este just ceea ce esteutil." n felul acesta, si reafirma pragmatismul gndirii si se lepada, la drept vorbind,de toate angajamentele pe care si le luase fata de industrie.

Hitler a dat fru liber predilectiei sale pentru teoriile de filozofia istoriei, pentruconceptele vagi asupra evolutiei, n termeni confuzi, ne-a asigurat ca: "Fortacreatoare nu se multumeste sa creeze forme, ci ia sub jurisdictia ei formele create.Aceasta este originea a ceea ce desemnam prin conceptul de capital privat,proprietate privata. De aceea nu este asa cum afirma comunistii, cum ca n viitor seva nfaptui idealul egalitar, ci invers, cu ct omenirea evolueaza si cu ct realizarilese diferentiaza, administrarea acestor realizari este necesarmente ncredintata celorcare produc..." El considera ca: "ncurajarea initiativei particulare reprezinta conditia

unica a oricarei veritabile evolutii spre un scop mai nalt si chiar a continuariintregului progres uman. Cnd acest razboi se va fi terminat prin victoria noastra,initiativa particulara n economia germana va cunoaste epoca ei de glorie! Cte nuvor fi de facut atunci! Sa nu credeti ca voi mari aparatul de stat cu cteva birouri deproiectari sau cu cteva birouri de studii economice... si cnd va fi renceput mareaepoca a economiei de pace germane, nu voi mai avea alt interes dect acela de apune la treaba marile genii ale economiei germane... Va sunt recunoscator ca m-atiajutat sa-mi ndeplinesc sarcinile perioadei de razboi, n plus, ca marturie anemarginitei melc gratitudini, va fac promisiunea ca nici n viitor nu voi nceta sa vafiu recunoscator, si ca nimeni din rndurile poporului german nu va avea motiv sa-mispuna ca m-am abatut de la programul meu. Vreau sa va asigur ca atunci cnd declarca economia germana de dupa razboi va atinge culmea nfloririi, poate cea mai naltadin istoria ei, trebuie ca dumneavoastra sa luati aceasta si ca pe o promisiune care

ntr-o zi se va realiza."

n timpul discursului chinuit si dezlnat, Hitler a fost ct pe ce sa nu primeasca nici unfel de aplauze. Parca cineva ne lovise pe toti n moalele capului. Poate ca aceastarezerva 1-a facut sa ncerce sa-i sperie pe fruntasii industriei cu soarta care-i astepta

n cazul cnd Germania ar pierde razboiul: "Nu ncape ndoiala ca daca ar fi sapierdem razboiul, n-ar mai ramne nimic din industria particulara germana. O data cunimicirea ntregului popor german, se ntelege ca si economia germana ar fi nimicita.Nu numai pentru ca inamicul nu doreste concurenta germana -asta nu e dect oabordare superficiala a lucrurilor - ci pentru ca este vorba de chestiuni de principiu.Ne aflam ntr-o lupta care ne pune n fata unei alternative: sau omenirea se va vedeaaruncata cu cteva mii de ani n urma, n faza ei primitiva, originara, cu o productiede masa dirijata n exclusivitate de catre stat, sau evolutia va continua prin

ncurajarea initiativei particulare." Cteva minute mai trziu, a revenit asupra acesteiidei: "Daca am pierde razboiul, domnii mei, atunci n-ar mai fi nevoie sa va punetiproblema trecerii de la economia de razboi la economia de pace. n acel caz, fiecarecetatean german n-ar avea a-si pune dect problema cum sa ajunga de aici pe lumeacealalta: ar trebui sa se ntrebe daca vrea sa se sinucida, sa se lase spnzurat de omna straina, sa piara de foame, sau sa mearga la munca n Siberia. Iata singureleprobleme pe care ar avea a si le pune cetateanul german." Hitler pronuntase acestefraze pe un ton aproape batjocoritor si, n orice caz, cu o nuanta de dispret la adresaacestor "suflete lase de burghezi". Faptul nu a trecut neobservat, spulbe-rndu-misperanta de a-i vedea pe fruntasii industriei stimulati de discursul sau.


24/137

Fie ca prezenta lui Bormann 1-a iritat, fie ca fusese pus n garda de catre acesta, certeste ca declaratia n favoarea economiei libe

Date post:	02-Apr-2018
Category:	Documents
Upload:	petre-artene
View:	260 times
Download:	8 times

In umbra lui Hitler vol.II memorii Albert Speer

Documents