IMPERIUL ROMAN DE RĂSĂRIT (IMPERIUL BIZANTIN)

IMPERIUL ROMAN DE RÂSÂRIT

IMPERIUL BIZANTIN

1.Concept istoric; 2 Așezare geografică; 3Organizarea de stat; 4.Organizarea politică; 5.Structuri sociale; 6.Organizarea administrativă; 7.Evoluție politică; Justinian Grecizarea imperiului Apogeul Imperiului Bizantin 8.Declinul imperiului; 9.Etapele imperiului; 10.Evaluare

Statul medieval Imperiul Bizantin

Competențe specifice

1.1. Folosirea limbajului adecvat în cadrul unei prezentari orale sau scrise

1.2. Evidentierea relatiei cauza – efect într-o succesiune de evenimente sau

procese istorice

2.1. Recunoasterea unui context economic, social, politic, cultural, istoric

2.2. Extragerea informatiei esentiale dintr-un mesaj

2.4. Exprimarea acordului / dezacordului în raport cu un context social

2.5. Analiza critica a actiunii personalitatilor si grupurilo umane in diverse contexte

5.1. Întelegerea mesajului surselor istorice arheologice, scrise, vizuale si de istorie orala

5.3. Utilizarea adecvata a coordonatelor temporale si spatiale relative la un subiect istoric

5.5. Construirea de sinteze tematice

Statul și politica

IMPERIUL ROMAN DE RĂSĂRIT

Termenul Imperiul Bizantin a fost inventat în 1557, la aproximativ un secol după

căderea Constantinopolului, de către istoricul german Hieronymus Wolf, care a introdus

un sistem de istoriografie bizantină în lucrarea sa Corpus Historiae Byzantinae, în

scopul de a deosebi istoria antică romană de istoria medievală greacă, fără a mai atrage

atenția asupra predecesorilor lor antici și continuității imperiale romane (în Est).

Standardizarea termenului a apărut în secolul al XVII-lea, când autorii francezi, precum

Montesquieu, au început să-l popularizeze. Hieronymus a fost și el influențat de disputa

apărută în secolul al IX-lea între romei, (bizantini, așa cum îi numim azi), și franci.

Sub conducerea lui Charlemagne (Carol cel Mare), francii fondaseră un imperiu în

vestul Europei și, având sprijinul Papei, încercau să-și legitimeze cuceririle din Italia,

nerecunoscând vecinilor de la răsărit dreptul de a se numi romani. Donația lui

Constantin, unul dintre cele mai faimoase documente falsificate din istorie, a jucat un

rol de căpătâi în aceasta. Din acel moment a devenit o regulă, în vest, ca împăratul din

Constantinopol să nu mai fie numit Imperator Romanorum (Împărat al Romanilor),

titlu care a fost rezervat împăraților franci, ci „Imperator Graecorum” (Împăratul

grecilor), iar țara condusă de acesta din urmă ca „Imperium Graecorum”, „Graecia”,

„Terra Graecorum” sau chiar „Imperium Constantinopolitanus”.

Concept istoric

Asezare geografică

Viața economică

Din punct de vedere geografic, Noua

Romă diferă mult de Imperiul Roman. Dacă

Roma era amplasată în zona centrală a

Mediteranei, avînd o activitate preponderent

maritimă, Constantinopolul era aşezat în

extremitatea nord-estică a bazinului

mediteranean, avînd atît o componentă

maritimă, cît şi una continentală. Caracterul

continental al Noii Rome se manifestă mai

ales după secolul VII, cînd cuceririle arabe

lasă imperiul fără cele mai importante

posesiuni din Orientul Apropiat şi estul

Mediteranei.Era situat pe trei

continente,Europa, Asia și Africa, la

intersecția drumurilor comerciale care

uneau Occidentul cu Orientul.

După criza din sacolul al III-lea s-a răspândit colonatul și țărănimea liberă .Pentru a repune în valoare pământurile abandonate, statul acordă micilor producători importante avantaje; scuturi fiscale, drept de proprietate în scimbul unor redevențe scăzute .De o deosebită atenție se bucură prelucrarea mătăsii, mai ales după ce Constantinopolul a reușit să obțină secretul viermilor de mătase sub domnia lui Justinian.După ce Justinian a cucerit regatul vandal din Africa negustorii bizantini restabilesc controlul asupra comerțului din Mediterana, care redevine axa activității lor economice lor economice până la instaurarea stăpânirii arabe în bazinul acesteia în primii ani ai secolului al VIII-lea.

IMPERIUL ROMAN DE RĂSĂRIT

Organizarea de stat

Ideologia imperială

Imperiul

este emanația divinității

Are pe pământ o misiune providențială impunerea credinței lui Christos

Are misiunea de a instaura ordinea și pacea pe pământ

Pax christiana

Imperiul este o replică terestră ă împărăției cerești și deci este unic și universal

Titulatura

Imperium Romanum, Βασιλεία τῶν Ῥωμαίων

Organizarea politică

Împăratul

are putere universală

și absolută

Judecător suprem

Apărător al bisericii și

credinței

Origine sacră

Este alesul divinității fapt care îl situează

deasupra oamenilor și îl face egalul

apostolilor

Comandant suprem

Unic legislator

Structuri sociale

Țăranii liberi Proprietari de pămân și contribuabili la fisc, ei puteau obțineun

lot de pământ în folosință numit emfiteoză

Colonii Era colon cel care se năștea pe pământul unui propietar și era înregistrat las fisc la rolul proprietarului respectiv.Un colon nu avea titlu de proprietate.

Negustorii bogați și patronii de ateliere mașteșugărești Dețin poziții importante în consiliile municipale

Aristocrația funciară Stăpânea imense domenii feudale.Puterea ei economică era dublată de una politică,izvorâtă din pozițiile pe care le deținea în administrația centrală și provincială, în Senat și armată.

IMPERIUL ROMAN DE RĂSĂRIT

Statul bizantin se deosebea de celelalte state medievale prin

puternica sa centralizare administrativă, fiind primul stat centralizat

și singurul până în sec. XIII. Administrația depindea direct de

împărat, la fel ca justiția, finanțele, armata și Biserica. Toți

funcționarii statului îi erau subordonați, întreaga activitate a

Imperiului era propulsată de Palatul Sacru. Înalții funcționari civili și

militari erau distinși de împărat cu titluri onorifice (care implicau și

anumite privilegii), pe lângă cele ale respectivelor lor funcții și

precedându-le. În unele cazuri titlurile acordate nu comportau și

sarcini efective; chiar și în acest caz titlul onorific dădea drept (cel

puțin după sec. IX) la o pensie. Dar nici funcțiile efective nici

titlurile onorifice nu erau ereditare, ci totdeauna conferite de împărat

ad personam. Funcțiile erau retribuite cu salarii anuale și cu cadouri

din partea basileului, la anumite ocazii

Organizarea administrativă

IMPERIUL ROMAN DE RĂSĂRIT

Îndatorirea principală a oricărui funcționar era să execute hotărârile

împăratului sau să vegheze ca acestea să fie executate. Începând din

sec. VI, în unele provincii înalții demnitari dețineau în același timp

și autoritatea supremă civilă și cea militară. Aceasta era situația

strategului, în sistemul themelor instaurat în sec. VII; sau a

exarhului, locțiitor cu depline puteri al împăratului, după înființarea

(la sfârșitul sec. VI) a celor două exarhate, din Italia (cu sediul la

Ravenna) și Africa (la Cartagina). În „Palatul Sacru” împăratul

încredințase guvernarea Imperiului unor înalți funcționari, un fel de

„miniștri”, în frunte cu cei patru logotheți. Primul era logothetul

dromului (logothetes tou drómou), șeful poștei, devenit (din sec.

IX) șeful poliției, ministru de interne și totodată de externe; iar din

sec. XII, cu titlu de „mare logothet”, șeful cancelariei imperiale

(prim-ministru).

Organizarea administrativă

Harta

BizanȚ

IMPERIUL ROMAN DE RĂSĂRIT

Evoluție politică

În anul 395,Imperiul roman s-a împărțit în două :de Apus și de Răsărit. Imperiul roman de Apus s–a prăbușit în anul 476, pe ruinele sale s-au constituit regatele germanice . Imperiul roman de răsărit a durat aproape 1 000 de ani, până în 1453,când a fost cucerit de otomani.

Constantin cel Mare (306-337) a adoptat măsuri importante :

A acordat libertate de cult creştinismului în 313;

A mutat capitala la Constantinopol în 330;

S-au pregătit premisele pentru fuziunea elementelor din care avea să se nască civilizaţia bizantină:, cultura greacă, Roma imperială şi creştini

Până în secolul al VII-lea, Imperiul Roman de Răsărit a cunoscut un proces de grecizare caracterizat prin:

Centrarea vieții politice în jurul unei monarhi absolutiste(autocrate);

Centralizarea administrației;

Limba greacă devine limbă oficială;

Adoptarea doctrinei ,,pax christiana’’;

isul lui Iustinian a fost să reconstruiască Imperiul Roman (creștinat însă) prin unirea celor două imperii, de apus și de răsărit. A reușit în parte prin generalul său Belisarie care a cucerit Peninsula Italică și nordul Africii. Încercările grele din punct de vedere militar și financiar de cucerire a Italiei, începute de Belisarie și

încheiate de Narses (un alt general) nu au avut un efect îndelungat. În 568, venirea longobarzilor acolo a distrus opera lui Iustinian.

Visul lui Iustinian a fost să reconstruiască Imperiul Roman (creștinat însă) prin unirea celor două imperii, de apus și de răsărit. A reușit în parte prin generalul său Belisarie care a cucerit Peninsula Italică și nordul Africii. Încercările grele din punct de vedere militar și financiar de cucerire a Italiei, începute de Belisarie și

încheiate de Narses (un alt general) nu au avut un efect îndelungat. În 568, venirea longobarzilor acolo a distrus opera lui Iustinian.

Ideea restaurării vechiului orbis romanum în cadrele sale universale prin recucerirea provinciilor occidentale domină politica lui Justinian.

Din punct de vedere al campaniilor militare, Justinian a avut în

general succes; el a fost ultimul împărat bizantin care a avut control

asupra Romei şi a unor părţi ale Occidentului. Ca şi predecesorii săi

romani şi succesorii săi bizantini, Iustinian s-a angajat iniţial în război

împotriva Persiei sassanide. Totuşi, ambiţiile sale militare erau

concentrate spre vestul Mediteranei. Belisarius a primit această

sarcină ca recompensă pentru înfrângerea răscoalei Nika de la

Constantinopol 532 . În anul 533, Belisarius a recucerit Africa de nord

din mâna vandalilor, iar apoi a înaintat spre Sicilia şi Italia,

recapturând Roma (536) şi capitala ostrogotă de la Ravenna (540), în

ceea ce a devenit cunoscut sub numele de Războiul cu goţii.

Imperiul Roman de Răsărit Justinian 527 -565

Imperiul Roman de Răsărit Justinian 527 -565

isul lui Iustinian a fost să reconstruiască Imperiul Roman (creștinat însă) prin unirea celor două imperii, de apus și de răsărit. A reușit în parte prin generalul său Belisarie care a cucerit Peninsula Italică și nordul Africii. Încercările grele din punct de vedere militar și financiar de cucerire a Italiei, începute de Belisarie și

încheiate de Narses (un alt general) nu au avut un efect îndelungat. În 568, venirea longobarzilor acolo a distrus opera lui Iustinian.

Visul lui Iustinian a fost să reconstruiască Imperiul Roman (creștinat însă) prin unirea celor două imperii, de apus și de răsărit. A reușit în parte prin generalul său Belisarie care a cucerit Peninsula Italică și nordul Africii. Încercările grele din punct de vedere militar și financiar de cucerire a Italiei, începute de Belisarie și

încheiate de Narses (un alt general) nu au avut un efect îndelungat. În 568, venirea longobarzilor acolo a distrus opera lui Iustinian.

Evenimentul intern cel mai important a fost răscoala Nika din

Constantinopol. Opozanții lui Iustinian au proclamat un alt împărat,

pe Hepatius, nepotul fostului împărat Anastasiu I. În timp ce

Iustinian vedea situația ca și pierdută, soția sa, împărătesa Teodora,

o fostă artistă de circ, s-a opus retragerii din capitală. Prin negocieri

purtate de Narses cu revoltații și prin atacul surprinzător al lui

Belisarie cu trupele loiale împăratului în hipodrom, unde s-au

adunat revoltații, răscoala a fost potolită. Iustinian, un creștin convins, a jucat un rol important. El însuși a

întocmit tratate religioase, a condus adunări bisericești și-a

întemeiat propria episcopie, Iustiniana Prima și a construit biserica

Hagia Sophia (Sfânta Sofia).

IMPERIUL ROMAN DE RĂSĂRIT Justinian 527-565

Justinian a reuşit să obţină o influenţă durabilă

pentru reformele sale juridice, în special

însumarea tuturor legilor romane, ceva ce nu

mai fusese făcut înainte. Iustinian l-a angajat pe

chestorul Tribonian pentru această sarcină, şi a

emis primul proiect pentru Corpus Juris Civilis

pe data de 7 aprilie 529, în trei părţi: Digeste

(sau Pandectae), Institutiones (sau Institutes), şi

Codex–ul. Corpus reprezintă baza

jurisprudenţei latine (incluzând codul canonic

bisericesc: "ecclesia vivit lege romana" -

"Biserica trăieşte sub lege romană"). El a

asigurat supravieţuirea legii romane, care a

trecut în vest în secolul al XII–lea, iar mai apoi

şi în Europa răsăriteană, inclusiv în Rusia.

Aceasta rămâne influentă până în zilele noastre.

Iustinian, mozaic din Biserica Sfântul Vitale din Ravenna

Grecizarea imperiului

În secolul al VII-lea, Imperiul este redus la Asia Mică și la Constantinopol, prin pierdera provinciilor din Orient și din Africa: Siria, Mesopotamia, Armenia,Palestina, Egipt și Cartagina,luate în stăpânire de islam. Pierderile teritoriale au o triplă importanță:

---vechiul orbis romanus s-a diminuat semnificativ, teritoriul vital al imperiului devenind Asia Mică;

--prin pierderea acestor teritorii Imperiul a pierdut populațiile sale semitice orientale și contactul cu populația romanizată din Balcani, astfel încât asistăm la uniformizarea etnică a Bizanțului. Elementul grec ocupând de acum locul primordial în limbă,cultură,în gîndire și obiceiuri.

--a treia consecință s-a manifestat în plan religios: prin separarea teritoriilor în care monofizitismul era dominant, ortodoxia a rămas singurul cult creștin oriental.Consolidarea elementului grec și creștinismul ortodox au reprezentat practic momentul în care Imperiul bizantin îi succede Imperiului Roman de Răsărit.

Perioada începe cu domnia lui Heraklios(610-641). Este primul împărat care -și ia titlul de ,,basileu al romanilor,, .El a introdus o nouă circumscripție militară: themă, condusă de un strateg.

Apogeul Imperiului Bizantin

Spre deosebire de epoca lui Justinian, când opera a fost îndeplinita de un singur împarat, acum asistam la realizari împlinite de o succesiune de împarati, toti remarcabili prin diversitatea calitatilor lor. Întemeietorul dinastiei, Vasile I (867-886), se tragea dintr-o familie de armeni. Schimbarea cea mai evidenta a avut loc însa în politica externa. Consolidarea interna a Imperiului precum si a granitelor orientale de catre împaratii iconoclasti, a permis noii dinastii, întemeiata de Vasile I (867-886), sa treaca la o politica ofensiva pe plan extern, care a culminat în timpul împaratilor-soldati, precum Nichifor al II-lea Focas (963-969), Ioan I Tzimiskes (969-976) si Vasile al II-lea (976-1025). Aceasta perioada a fost numita de bizantinistul francez G. Schlumberger «marea epopee bizantina».

Împărații soldați Nikephor Pfokas și Ioan Tzimiskes recuceresc o mare parte a provinciilor din Orient și restabilesc hegemonia comercială în bazinul Mării Mediterane.Vasile al II-lea Macedoneanul (976-1025), cel mai mare împărat bizantin recucerește Peninsula Balcanică și desființează Țaratul Bulgar.

Apogeul Imperiului Bizantin

În toate domeniile s-a putut observa un reviriment fata de perioada anterioara. Astfel, în urma succeselor înregistrate pe plan extern de catre basileii iconoclasti, viata economica din întregul bazin al Marii Mediteranene cunoaste o tot mai mare stabilitate si securitate. Industria si comertul, asupra carora autoritatea centrala exercita un monopol strict, au acum o pondere crescânda în anasamblul vietii economice a Statului bizantin.

Pe plan social, are loc formarea clasei aristocratice în curs de feudalizare, consecinta directa a fenomenelor dizolvante din interiorul comunitatilor rurale. Constienti de pericol împaratii au promovat o serie de masuri în favoarea taranimii libere si a stratiotilor, însa fiscalitatea excesiva si reorientarea politicii externe au contribuit decisiv la ruina acestei paturi sociale. În administratie, vechiul regim al themelor a cunoscut un oarecare declin, determinat de mutatiile din societatea bizantina precum si de renuntarea puterii imperiale la politica defensiva.

Harta

constantinopolului Zidurile Lui Theodosius

HARTA CONSTANTINOPOLULUI ȘI ZIDURILE LUI tHEODOSIUS

Etapele Imperiului Bizantin

Putem distinge trei etape importante în istoria Imperiului Bizantin:

- Anii 330 – 610: perioada de tranziţie de la Imperiul Roman la Imperiul Bizantin propriu-zis. În această perioadă are oc trecerea de la modelul politic roman la cel bizantin. Se produce sinteza între culturile romană, orientală şi creştină. Se trece de la un stat anarhic şi păgîn la unul stric ierarhizat şi creştin. Totodată, această etapă a deschis calea epocii medievale, prin stabilirea unei situaţii internaţionale total diferite de cei de la începutul secolului IV.

- Anii 610 – 1081: reprezintă epoca Bizanţului clasic. În această perioadă are loc stabilirea trăsăturilor originale ale civilizaţiei bizantine la nivel de spiritualitate, ideologie politică, cultură, economie şi etnicitate.

- Anii 1081 – 1453: reprezintă perioada de declin a Imperiul Bizantin. Acest lucru a fost cauzat atît de factori interni (slăbirea bazelor sale seculare, formarea armatei din mercenari), cît şi de factori externi (capitalarea economică în faţa negustorilor italieni, forţa din ce în ce mai mare a inamicilor).

Constantinopol miniatura constantinopol

IMPERIUL ROMAN DE RĂSĂRIT

Sultanul Mehmed Cuceritorul intrând în Constantinopole

1453-cucerireaconstantinopolului

Căderea Constantinopolului este

numele sub care e cunoscută cucerirea

capitalei Imperiului Bizantin de forțele

Imperiului Otoman, sub comanda

sultanului Mehmed al II-lea.

Evenimentul a avut loc în ziua de marți,

29 mai 1453.

Căderea Constantinopolului a însemnat

nu numai sfârșitul Imperiului Roman de

Răsărit și moartea ultimului împărat

bizantin, Constantin al XI-lea, dar și o

victorie strategică de o importanță

crucială pentru cucerirea estului

mediteranean și al Balcanilor de către

otomani.

Imperiul Bizantin

Bizanț după Bizanț "Biserica Sfiintei Înţelepciuni", sau Hagia Sofia, a

fost transformată în moschee

Conceptul istoric introdus de Nicolae Iorga Bizanț după Bizanț definește continuitatea unității spirituale, sub umbrela creștinismului ortodox, a domnitorilor români, a popoarelor din Sud-Estul Europei pentru aproape patru sute de ani, de la căderea Bizanțului (1453) până în prima parte a secolului al XIX-lea. Domnitori români, precum Ștefan cel Mare, Matei Basarab, Vasile Lupu, Constantin Brâncoveanu, au contribuit decisiv la păstrarea unității spațiului cultural bizantin, printr-un sprijin consistent și constant de tip financiar, politic și cultural acordat Patriarhiei de la Constantinopol și mânăstirilor de pe cuprinderea spațiului Mediteranei orientale (de la Athos până la Ierusalim și Alexandria).

Imperiul Bizantin

Imperiul bizantin la

sfârșitul sec al VII-lea

Religie

Tip de stat

Limbă Etnie greacă

Economie urbană

Stat roman

Evaluare Selectați din elementele din stânga elementele care definesc statul bizantin la sfârșitul secolului al VII-lea și completați cu ele organigrama

0rtodoxie

Stat medieval

Limba greacă

Limba latină

Țărănime

Stat sclavagist

Evaluare Realizați corespondența dintre cauză și consecință

Cauze

pierdera provinciilor din Orient și din Africa: Siria, Mesopotamia, Armenia,Palestina, Egipt și Cartagina

Imperiul a pierdut populațiile sale semitice orientale și contactul cu populația romanizată din Balcani

Împărații soldați Nikephor Pfokas și Ioan Tzimiskes recuceresc o mare parte a provinciilor din Orient

Dizolvarea comunităților rurale

Consecințe

uniformizarea etnică a Bizanțului

Formarea clasei aristocratice în curs de feudalizare

restabilesc hegemonia comercială în bazinul Mării Mediterane

teritoriul vital al imperiului a devenit Asia Mică;

Bibliografie

Manualele alternative de clasa a IX-a;

Stelian Brezeanu, O istorie a Imperiului Bizantin,București,1981;

Radu Manolescu, Istoria Medie Universală, Editura didactică și pedagogică,1980