Igor DOLEA Victor ZAHARIA Vasile ROTARU -...

1

Igor DOLEA

Victor ZAHARIA

Vasile ROTARU

RAPORT DE MONITORIZARE A şEDInţELOR DE jUDEcATă

cU ImpLIcAREA cOpIILOR (Judecătoriile căuşeni, leova, orhei, ungheni

şi mun. Bălţi)

Chișinău, 2014

2 RAPORT DE MONITORIZARE A şEDINţElOR DE juDEcATă cu IMPlIcAREA cOPIIlOR

Publicaţia apare în cadrul proiectului „O mai bună protecţie a copiilor în sistemul de justiţie al Republicii Moldova. Dejudiciarizarea cauzelor penale”, implementat de Institutul de Reforme Penale în parteneriat cu Reprezentanţa UNICEF-Moldova.

Autori:

Igor DOLEA,doctor habilitat în drept, profesor universitar, Universitatea de Stat din MoldovaVictor ZAHARIA,doctor în drept, conferenţiar universitar, Universitatea de Stat din Moldova Vasile ROTARU, doctor în drept, conferenţiar universitar, Universitatea de Stat din Moldova

coordonator: Ceslav Panico, coordonator de proiect servicii juridice, IRP

monitori ai şedinţelor de judecată: Vadim FORTUNAIon CÎŞLARI Ion CIOBANU Aliona ŢURCANDumitru CODREANU

Editura: Cartea JuridicăCopertă și machetare: Adriana MîrzaRedactor: Eugenia Chiosa

© Toate drepturile asupra publicaţiei sunt rezervate Institutului de Reforme Penale (IRP). Atât publicaţia, cât şi fragmente din ea nu pot fi reproduse fără indicarea sursei.

3

cUpRInSI. InTRODUcERE .......................................................................................................................4

II. mETODOLOGIA mOnITORIZăRII.............................................................................................6

III. RESpEcTAREA DREpTURILOR cOpIILOR ...............................................................................9

III.1. Dreptul la un tratament ce respectă demnitatea copiilor ..........................................................................10

III.2.Dreptul de a fi ascultat ................................................................................................................................12

III.3. Dreptul de a fi informat .............................................................................................................................12

III.4. Dreptul la viaţa privată ..............................................................................................................................13

III.5. Dreptul la o judecată în termene cât mai restrânse .................................................................................15

III.6. Dreptul la exercitarea căilor ordinare de atac (apel/recurs) .....................................................................20

III.7. Dreptul la asistenţă ...................................................................................................................................21

• Participarea reprezentantului legal ............................................................................................21

• Participarea avocatului ..................................................................................................................23

IV. RESpEcTAREA UnOR cERInţE pROcESUALE SpEcIFIcE .........................................................26

IV.1. Aplicarea dejudiciarizării.............................................................................................................................26

IV.2. Aplicarea măsurilor preventive ..................................................................................................................29

IV.3. Obiectul probatoriului ..............................................................................................................................31

IV.4. Audierea copiilor .......................................................................................................................................34

• Cerinţe generale privind audierea minorilor ...............................................................................34

• Participarea pedagogului/psihologului .......................................................................................35

• Participarea interpretului la audiere .............................................................................................39

V. STUDII DE cAZ ...................................................................................................................40

VI. cOncLUZII şI REcOmAnDăRI ..............................................................................................43


InTRODUcERE

Copiii implicaţi în sistemul de justiţie necesită o protecţie specială. Aceasta obligă statul nu numai să adopte prevederile legale necesare, aşa încât să fie create precondiţii pentru un tratament prietenos, dar şi să asigure o aplicare cotidiană efectivă a acestor prevederi normativ-juridice în spiritul respectării interesului superior al copilului.

În ultimii ani au fost depuse eforturi considerabile de racordare a cadrului legal şi a practicilor cotidiene la cele mai bune practici internaţionale şi europene în domeniul justiţiei pentru copii. Cu toate acestea, există încă numeroase aspecte ce urmează a fi îmbunătăţite.

Necesitatea de a monitoriza şi evalua rezultatele reformei, dar şi impactul sistemului de justiţie asupra copilului apare nu doar ca o rigoare teoretică, ci şi ca o necesitate practică în vederea consolidării capacităţilor subiecţilor antrenaţi nemijlocit în realizarea justiţiei cu implicarea copiilor, corespunzător – în vederea contribuirii la protejarea drepturilor şi interesului superior al copilului.

Atât activitatea de monitorizare, cât şi întocmirea şi valorificarea rapoartelor de monitorizare fac parte dintr-un complex de activităţi în domeniul justiţiei pentru copii desfăşurate de către Institutul de Reforme Penale. Astfel, în ultima perioadă au fost efectuate activităţi de promovare a dejudiciarizării în cauzele penale cu implicarea copiilor în conflict cu legea, activităţi de cercetare şi promovare a specializării subiecţilor şi instituţiilor de stat implicate în realizarea justiţiei pentru copii, de dezvoltare a mecanismelor legale şi a programelor psihosociale de lucru cu copiii în conflict cu legea, de consolidare a sistemului de acordare a asistenţei juridice pentru copii (inclusiv victime şi martori) în sistemul de justiţie penală, de promovare a alternativelor la detenţie etc. Aceste activităţi derivă şi din documentele de politici, precum Planul Naţional de acţiuni în domeniul drepturilor omului pentru anii 2011-2014, Strategia de Reformă a Sectorului Justiţiei (2011-2016) etc.

Prezentul Raport de monitorizare este elaborat în cadrul proiectului „O mai bună protecţie a copiilor în sistemul de justiţie al Republicii Moldova. Dejudiciarizarea cauzelor penale”, implementat de Institutul de Reforme Penale în parteneriat cu Reprezentanţa UNICEF-Moldova. Monitorizarea şedinţelor de judecată cu implicarea copiilor (în conflict cu legea, victime şi martori ai infracţiunii) a avut loc în perioada 1 iulie 2013 - 30 iunie 2014 și a avut drept scop constatarea gradului de respectare a drepturilor procesuale ale copiilor implicați în sistemul de justiţie penală și a modului de exercitare a drepturilor de către aceștia la etapa judecării cauzei. Raportul de monitorizare prezintă şi o analiză comparativă a evoluției situaţiei în domeniu (datele din monitorizarea curentă sunt prezentate în paralel cu cele obținute în cadrul a două monitorizări similare desfășurate în perioadele 5 octombrie 2010 - 15 august 20111 și 25 ianuarie 2013 - 1 iulie 20132).

Pentru o mai bună comparație, Raportul menține structura precedentelor două rapoarte de monitorizare. 1 I. Dolea, V. Zaharia, V. Rotaru. Raport de monitorizare. Respectarea drepturilor copiilor implicaţi în procesul de judecare a cauzelor penale în mun. Bălţi; IRP, Chişinău, 2012; http://irp.md/library/publications/450-raport-de-monitorizare-a-edinelor-de-judecat-cu-implicarea-copiilor-balti.html.2 I. Dolea, V. Zaharia, V. Rotaru. Raport de monitorizare. Respectarea drepturilor copiilor implicaţi în procesul de judecare a cauzelor penale (Bălţi, Ungheni, Orhei, Căuşeni, Leova); IRP, Chişinău, 2013; http://irp.md/library/publications/36-drepturile-copiilor-in-instanta-de-judecata.html.

5

Adiţional, pe lângă anumite subiecte suplimentare, Raportul a fost complementat și cu anumite elemente teoretice și practice din domeniul aplicării standardelor legale în domeniul justiției pentru copii, creând un context conceptual relevant pentru constatările efectuate. Astfel, au fost identificate problemele existente şi căile de soluţionare a acestora, Raportul oferind recomandări pentru sporirea protecției copiilor implicaţi în examinarea cauzelor penale.

Ne exprimăm convingerea că informaţiile conţinute în prezentul Raport prezintă interes pentru teoreticienii şi practicienii din domeniul justiţiei pentru copii, precum şi pentru autorităţile implicate în procesul de elaborare şi implementare a cadrului normativ în sfera justiţiei pentru copii, pentru reprezentanţii ONG-urilor de profil şi pentru mass-media.

IRP aduce mulţumiri tuturor partenerilor participanţi la monitorizare şi la întocmirea prezentului Raport, care au manifestat disponibilitate de cooperare şi antrenare directă, în special Consiliului Superior al Magistraturii.

Echipa IRP


II. mETODOLOGIA mOnITORIZăRIILa elaborarea metodologiei de monitorizare a şedinţelor de judecată drept punct de iniţiere au constituit

exigenţele internaţionale şi prevederile legislaţiei naţionale în domeniul de referinţă.

Datele pentru prezentul Raport au fost colectate prin completarea unor fişe de observare/chestionare (vezi Anexele nr.1-nr.3) de către 5 monitori calificaţi, în urma asistării la ședințele de judecată desfășurate în Judecătoriile din Căuşeni, Leova, Orhei, Ungheni şi mun. Bălţi3. Informațiile au fost colectate pentru fiecare copil în parte, în funcție de statutul procesual al acestuia: inculpat, victimă/parte vătămată, martor. Datele obţinute în urma aplicării instrumentelor de monitorizare au purtat un caracter confidenţial, pornind de la interesul superior al copilului.

În cadrul monitorizării curente, monitorii au asistat la examinarea a 181 de cauze penale, ceea ce reprezintă de trei ori mai multe cauze în comparație cu monitorizarea precedentă. Dintre acestea, 119 cauze implicau copii în conflict cu legea, 41 – copii victimă şi 21 – copii martori.

La data întocmirii Raportului (1 iulie 2014), în cadrul a 67 de cauze penale a fost pronunțată sentința, dintre care 47 de cauze implicau copii în conflict cu legea. Datele din cadrul prezentului Raport, în funcţie de chestiunea abordată, se bazează fie pe informațiile colectate în cadrul tuturor dosarelor (de exemplu, datele privind durata audierii, participarea reprezentantului legal), fie pe informațiile colectate în cadrul tuturor dosarelor cu implicarea copiilor în conflict cu legea (de exemplu, informații despre măsurile preventive aplicate) ori pe informațiile colectate în cadrul dosarelor finalizate în prima instanță în privința copiilor în conflict cu legea (de exemplu, hotărârea adoptată de instanță; numărul ședințelor per cauză penală).

În total, monitorii au asistat la 563 de ședințe, dintre care 317 au fost desfășurate (251 de ședințe în cauzele ce implică copii în conflict cu legea, 55 în cauzele ce implică victime minori şi 11 ședințe ce implică martori minori), iar 246 au fost amânate.

Figura nr.2.1 Statutul procesual al copiilor implicați în procesul de judecare a cauzelor penale

3 Prin Hotărârea nr.37/2 din 15 ianuarie 2013, Consiliul Superior al Magistraturii a autorizat desfăşurarea procesului de monitorizare a proceselor judiciare cu implicarea copiilor în instanţele de judecată din raioanele Căuşeni, Leova, Orhei, Ungheni şi mun. Bălţi.

Inculpaţi62%

Victime26%

Martori12%

7

Cauzele monitorizate au implicat participarea a 196 de copii (mai mult decât dublu în comparație cu monitorizarea precedentă), dintre care 121 (62%) aveau calitatea de inculpați, 51 (26%) – calitatea de victimă, și 24 (12%) – calitatea de martor (Figura nr.2.1).

În 85 de cauze penale a fost implicat câte un copil în conflict cu legea, în 26 de cauze au fost 2 copii în calitate de inculpați, în 6 dosare au fost 3 inculpați, iar în două cauze numărul inculpaților minori a ajuns la 4 (Tabelul nr. 2.1).

Tabelul nr. 2.1 Numărul cauzelor penale în funcţie de numărul copiilor inculpați

Tip cauză penală număr de cauze penale procentecauză penală cu 1 inculpat minor 85 71,4%

cauză penală cu 2 inculpați minori 26 21,9%cauză penală cu 3 inculpați minori 6 5,0%cauză penală cu 4 inculpați minori 2 1,7%TOTAL 119 100%

Majoritatea copiilor în conflict cu legea – 100 la număr, au fost implicați numai în cadrul unei singure cauze penale. Ceilalți 21 au fost implicați în două și mai multe cauze penale (Tabelul nr.2.2). O parte din copii au fost învinuiți de săvârșirea a două infracțiuni în cadrul aceluiași dosar penal.

Tabelul nr. 2.2 Numărul cauzelor penale în funcţie de numărul copiilor inculpați

număr dosare număr persoane procentecopii implicați într-un dosar 100 82,6%

copii implicați în 2 dosare 16 13,2%copii implicați în 3 dosare 2 1,7%copii implicați în 4 dosare și mai mult 3 2,5%TOTAL 121 100%

Copiii în conflict cu legea, implicaţi în cauzele monitorizate, au fost învinuiți de comiterea a cel puțin 150 de infracțiuni. Majoritatea infracțiunilor – 81%, sunt infracțiuni contra patrimoniului, furtul fiind cea mai răspândită infracțiune din această categorie (59%).


Figura nr.2.2 Infracțiunile de care au fost învinuiți copiii în conflict cu legea

Majoritatea copiilor martori (câte 7 copii) au fost audiați în cazuri ce implică violența în familie sau furturi. Restul copiilor au fost audiați în cauze ce implicau infracțiuni din domeniul transporturilor, alte infracțiuni contra patrimoniului, o infracțiune contra autorității publice (art. 349 CPP), profanarea mormintelor, violarea de domiciliu și huliganism.

O treime din copiii victime (17 copii) au participat pe dosare ce implicau infracțiuni privind viața sexuală, dintre care 9 copii în dosare de viol (art. 171 CP), 4 copii în dosare privind acțiunile violente cu caracter sexual (art. 172 CP) și 3 copii în acțiuni perverse (art.175). Aproximativ o pătrime din copiii victimă (13 persoane) au avut de suferit în urma violenței în familie, urmată de infracțiunile contra patrimoniului (11 persoane) și de cele din domeniul transportului (câte 6 copii). Doi copii au fost victime ale huliganismului, iar unul a suferit o vătămare intenționată medie a integrității corporale.

În acord cu monitorizările precedente, se poate de concluzionat că majoritatea copiilor în conflict cu legea au fost învinuiți de comiterea infracțiunilor împotriva patrimoniului, iar o parte din aceștia au săvârșit infracțiunile în coparticipare cu alți minori. O particularitate a acestei monitorizări este constatarea unui număr sporit de victime ale infracțiunilor privind viața sexuală și faptul că majoritatea relativă a martorilor și o bună parte a victimelor au participat pe dosare penale privind violența în familie. În măsura în care aceste date pot fi generalizate pentru întregul sistem de justiție, ele indică asupra necesității de efectuare a unei cercetări mai în detaliu privind examinarea unor astfel de cauze. Spre deosebire de infracțiunile cu caracter sexual în care necesitatea protecției sporite a copiilor victimă este pe larg cunoscută, în privința violenței în familie aceasta ar putea să nu fie evidentă, mai ales când este vorba de copiii martori. Totuși, această categorie de copii au nevoie de o protecție suplimentară, ținând cont de posibilul impact emoțional al acestor dosare care prin definiție ar implica cel mai probabil persoane apropiate copilului atât în calitate de victime, cât și în calitate de inculpați.

59%

8%

8%

8%

4%

2%

2%

2%

1%

1%

1%

1%

4%

0% 10% 20% 30% 40% 50% 60%

186 Furt

192 Pungășie

187 Jaf

287 Huliganism

152 Vătămare intenţionată medie

317 Evadare

217 Circulația substanțelor narcotice

188 Tîlhărie

362 Trecerea ilegală a frontierei

190 Escrocherie

189 Șantaj

171 Viol

Altceva

9

III. RESpEcTAREA DREpTURILOR cOpIILORÎn Comentariul General privind drepturile Copiilor în Justiția Juvenilă din 2007 (în continuare – Comentariul)

Comitetul pentru Drepturile Copilului (în continuare – Comitetul) recunoaşte că menţinerea siguranţei publice este un scop legitim al sistemului de justiţie. Totodată, Comitetul susține opinia că acest scop este cel mai bine atins prin respectarea deplină a principiilor şi drepturilor care sunt incluse în Convenţia cu privire la Drepturile Copilului (în continuare – Convenţia).

Numai prin respectarea drepturilor copiilor justiţia poate fi considerată echitabilă şi conformă principiilor democratice, dar şi celor morale. Pentru asigurarea acestor drepturi, legislația națională a fost permanent ajustată pe parcursul ultimilor ani. Drept exemplu pot servi modificările intrate în vigoare în octombrie 2012, care, printre altele, prevăd audierea separată a minorilor, posibilitatea copilului în conflict cu legea de a cere înlăturarea pedagogului, reglementarea separată a drepturilor martorului minor etc. La modul general, în procesul de monitorizare s-a constatat că în peste 90% din ședințele desfășurate au fost respectate exigențele speciale pentru judecarea cauzelor cu implicarea copiilor în conflict cu legea. Aceasta reprezintă o îmbunătățire comparativ cu cele 78% din cazurile constatate în cadrul monitorizării precedente și cu 66% constatate în cadrul monitorizării inițiale.

De asemenea, nu au fost constatate încălcări în ce privește respectarea drepturilor procesuale generale ale copiilor victime. Acest fapt reprezintă un progres comparativ cu monitorizările precedente când s-a stabilit un caz în care victima nu a fost informată despre drepturile ei (Monitorizarea a II-a) sau când au fost constatate cazuri de intimidare a victimei ori de încălcare a unor drepturi procesuale (Monitorizarea I). Faptele descrise nu sugerează că drepturile acestor persoane au fost respectate pe deplin. De exemplu, în cadrul unei cauze, monitorul, reieșind din circumstanțele create, a pus la îndoială înțelegerea și cunoașterea drepturilor procesuale înmânate în scris, cu toate că victima a declarat că le cunoaște.

În cadrul monitorizării curente au fost identificate mai multe încălcări de procedură (cum ar fi, audierea sub jurământ a unui minor) și chiar au fost constatate două cazuri de încălcare gravă a legislației în ce privește participarea părților. Astfel, într-un dosar penal s-a purces la retragerea pentru deliberare și pronunțarea sentinței fără ca avocații părților sau procurorul să fie prezenți. Într-un alt caz, apărătorul inculpatului minor nu s-a prezentat la proces, iar judecătorul insista să continue ședința pe motiv că minorul recunoscuse acțiunile ce i se imputau şi era de acord să continue dosarul penal în baza art.3641 CPP. La un moment dat judecătorul a întrerupt dezbaterile părţilor în proces şi a solicitat ca persoanele din sală să se prezinte. Aflând că asistă un monitor, acesta a dispus amânarea şedinţei pentru următoarea săptămână.

Pe de altă parte, comparativ cu monitorizările precedente, au fost constatate unele schimbări care denotă acordarea unei atenții sporite interesului superior al copilului. Astfel, într-o cauză penală judecătorul și avocații prezenţi, la intervenția primului, şi-au scos mantiile pentru a nu crea condiții suplimentare de stres copilului. Ulterior, judecătorul intervenea pe un ton prietenos reformulând în cuvinte simple întrebările părților adresate martorului minor.


III.1. Dreptul la un tratament ce respectă demnitatea copiilorTratamentul copiilor trebuie să se bazeze pe respectarea demnităţii acestora şi a anumitor drepturi care promovează

demnitatea şi sensul propriei valori (cum ar fi, dreptul de a participa activ în cadrul acţiunilor procesuale). Indiferent de faptul dacă minorul implicat în sistemul de justiţie este în conflict cu legea, martor sau victimă a infracţiunii, el trebuie tratat cu demnitate, grijă, sensibilitate, echitate şi respect în cadrul oricărei proceduri sau caz, cu o atenţie deosebită față de situaţia lui personală, bunăstarea şi necesităţile specifice, cu un respect deplin pentru integritatea lui fizică şi psihologică. Acest tratament trebuie să-i fie oferit, indiferent de modul în care a intrat în contact cu procesele judiciare sau non-judiciare ori alte intervenţii şi indiferent de statutul său legal şi de capacitatea în orice procedură sau caz4. Cazurile cu participarea copiilor trebuie să fie gestionate în medii non-intimidante şi sensibile pentru copii5.

Respectarea demnităţii este un principiu fundamental care este inclus în art.1 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Convenţia, la fel, face referire explicită la necesitatea respectării demnităţii pe parcursul întregului proces. Din acest considerent, monitorizarea efectuată a inclus urmărirea respectării acestui drept important pentru dezvoltarea armonioasă a copilului.

În cadrul proceselor cu participarea copiilor în conflict cu legea a fost monitorizată folosirea cuvintelor care pot stigmatiza copilul (de exemplu, infractor, criminal, inculpat, bandit etc.). Asemenea atitudine de catalogare atât din partea organelor de drept, cât şi din partea societăţii de obicei generează tendinţa copiilor de săvârșire a unor noi infracţiuni şi de stabilire a unor relaţii mai strânse cu persoanele ce au un trecut criminal, pentru că acestea sunt unicele care îi înţeleg şi îi acceptă. Excluderea cuvintelor ce stigmatizează este un element esenţial în prevenirea unor astfel de situaţii.

În cadrul monitorizărilor precedente nu a fost constatată utilizarea unor astfel de cuvinte. În cadrul prezentei monitorizări a fost identificat un singur caz în care victima a numit inculpatul „pungaș” și „neghiob”. Instanța s-a autosesizat și a îndepărtat victima din sala de ședințe, aplicându-i o amendă judiciară.

Lipsa încălcărilor din partea organelor de drept în ce privește limbajul utilizat demonstrează o schimbare consistentă de atitudine (cel puțin în sala de ședințe). Totodată, rămâne actuală necesitatea informării organelor de drept despre inadmisibilitatea folosirii cuvintelor ofensatoare la adresa inculpaților minori (la fel și în privința victimelor și martorilor minori), persoanelor private implicate în procesele penale.

Tratamentul necorespunzător al copiilor deseori era generat de situațiile în care ședințele de judecată aveau loc în biroul judecătorului. Regulile de la Beijing recomandă ca spațiul pentru examinarea unui caz să fie special amenajat, reieșind din particularitățile de vârstă ale copilului. Biroul judecătorului de multe ori nu oferă condițiile adecvate pentru aceasta. Adesea încăperea are o capacitate limitată de primire a persoanelor, lipsindu-i mobilierul necesar, ceea ce nu asigură un confort elementar participanților.

Astfel de condiții precare creează riscul desfăşurării defectuoase a ședințelor de judecată, când copilul se poate afla într-un mediu neplăcut, jenant şi intimidant, fapt care influențează acțiunile acestuia în şedinţă. Ca și în cazul monitorizărilor precedente, s-au constatat cazuri în care spațiul mic al biroului au împiedicat acomodarea confortabilă a tuturor persoanelor participante la proces.

Evident, condițiile existente în biroul judecătorului, cum ar fi, spațiul limitat şi incomod din cauza lipsei mobilierului

4 Vezi: Ghidul Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei pentru Justiţie Prietenoasă copiilor, adoptat de Comitetul de Miniştri la 17 noiembrie 2010, la reuniunea 1098 a Delegaţilor Miniştrilor, capitolul III, Principii fundamentale, C. Demnitate.5 Vezi: Ghidul Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei pentru Justiţie Prietenoasă copiilor, capitolul IV, Justiţia prietenoasă copiilor înainte de, în timpul şi după procesele judiciare, D. Justiţie prietenoasă copiilor în timpul proceselor judiciare, 5. Organizarea proceselor, mediu şi limbaj prietenos copilului.

11

elementar (mese, scaune), împiedică percepția pozitivă a actului de justiţie de către persoanele care se află pentru prima dată într-o şedinţă de judecată. În afară de aceasta, ședințele în birou distrag atenția, astfel influențând mersul judecății (sunetul telefonului care poate deranja oricând, deschiderea frecventă a ușii de către diferite persoane etc.). Liniile directoare cu privire la justiţie în cauzele ce implică copii, victime sau martori, recomandă modificarea mediului din instanțe în așa fel încât să se ţină cont de necesităţile copilului.

Un tratament adecvat al copilului este afectat şi de întârzierile de începere a şedinţei de judecată. Cu toate că majoritatea ședințelor monitorizate au început la timpul stabilit, au fost constate și unele abateri, inclusiv grave. Astfel, de exemplu, trei ședințe au început cu o întârziere de 30 de minute, o ședință – cu o întârziere de 40 de minute, iar două – cu o întârziere de o oră. Dacă privim în aspect procentual, comparativ cu monitorizarea precedentă nu s-au constatat îmbunătățiri în această privință, ba chiar se atestă o ușoară înrăutățire a situației.

Neînceperea la timp a ședințelor poate provoca anxietate în rândurile participanților la proces şi un efect negativ asupra copiilor numai prin simplu fapt că sunt nevoiți să aștepte. Totodată, pe parcursul tuturor monitorizărilor s-a constat că întârzierile pot fi o oportunitate pentru intimidarea copiilor, mai ales în cazul copiilor victime sau al copiilor martori, atunci când aceștia sunt nevoiți să aștepte împreună cu inculpații. Și în cadrul acestei monitorizări s-au stabilit cazuri în care copiii trebuiau să stea în proximitate imediată cu părțile adverse, ceea ce deja poate provoca cel puțin disconfort și stres. Mai mult decât atât, într-o cauză monitorul a constatat că în timpul așteptării de începere a ședinței inculpatul matur aducea învinuiri victimei minore, iar apărătorul acestuia exercita presiuni asupra copilului.

În acest sens, se impune de a sublinia dreptul copiilor de a fi protejați, în cadrul tuturor proceselor judiciare, non-judiciare şi al altor intervenţii, de prejudicii, inclusiv de intimidare, represalii şi victimizare secundară. Măsuri preventive speciale trebuie să fie aplicate copiilor atunci când pretinsul făptaș este părinte, un membru al familiei sau îngrijitor primar6. Contactul direct, confruntarea sau interacțiunea dintre copilul victimă sau martor cu presupușii făptuitori trebuie evitat la maximum7, cu excepția cazului când acesta este solicitat de copilul victimă8.

În acest sens, este recomandabilă începerea ședințelor de judecată la timpul indicat, indiferent de prezenţa părţilor. Chiar dacă inițial va fi dificil, considerăm că respectarea orei de începere a şedinţelor va disciplina părţile (este mult mai incomod să intri în sala de şedinţe când toţi deja te aşteaptă, decât atunci când ştii că oricum vor aştepta până va veni ultimul participant). Această recomandare este dificil de implementat atunci când este vorba de întârzierea provocată de către instanță. În acest sens, în cadrul prezentei monitorizări s-a constatat o creștere a numărului relativ de întârzieri cauzate de judecători. Uneori acestea sunt determinate de depășirea timpului planificat pentru cauzele examinate anterior, iar alteori monitorii nu au putut identifica niciun motiv de întârziere. Astfel, de exemplu, în cazul celei mai îndelungate întârzieri fixate în cadrul monitorizării (1 oră), ședința a început mai târziu din cauza absenţei judecătorului. După o oră, acesta s-a prezentat şi fără a explica motivele întârzierii a dispus examinarea cauzei în care învinuitul era un copil în conflict cu legea.

Există cazuri când întârzierile sunt determinate de pregătirea defectuoasă pentru ședința de judecată. Astfel, în cel de-al doilea caz în care ședința a început cu o oră mai târziu, motivul a fost că psihopedagogul a fost informat prin telefon despre şedinţă abia înainte de începutul acesteia.

Pentru a preveni întârzierile provocate de către instanță, urmează a fi revăzute practicile folosite de judecători la 6 Vezi: Ghidul Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei pentru Justiţie Prietenoasă copiilor, Capitolul IV, Justiţia prietenoasă copiilor înainte de, în timpul şi după procesele judiciare, A. Elemente generale ale justiției prietenoase copiilor, 3. Siguranţă (Măsuri preventive speciale).7 Vezi: Rezoluţia Consiliului Economic şi Social al ONU privind Justiţia în problemele care implică copii victime şi martori ai crimelor, adoptată la 22 iulie 2005, capitolul XII. Dreptul la siguranţă; capitolul XIV. Dreptul la măsuri preventive speciale.8 Vezi: Ghidul Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei pentru Justiţie Prietenoasă copiilor, Capitolul IV. Justiţia prietenoasă copiilor înainte de, în timpul şi după procesele judiciare; D. Justiţie prietenoasă copiilor în timpul proceselor judiciare; 6. Mărturii/declarații ale copiilor.


planificarea timpului pentru ședințe și formularea unor recomandări privind stabilirea orei de începere a ședinței, cum ar fi, planificarea ședințelor pe parcursul unei zile păstrând un interval suficient între acestea. În caz că ședința începe mai târziu, ar fi recomandabil ca părțile să fie anunțate despre aceasta, inclusiv despre motivul întârzierii.

III.2. Dreptul de a fi ascultatDreptul de a fi audiat este garantat de standardele internaționale. Articolul 12(2) din Convenţie cere ca minorului

să i se ofere oportunitatea de a fi ascultat direct sau prin intermediul unui reprezentant în oricare proceduri judiciare care îl afectează. Pentru un copil care este acuzat că a încălcat legea penală dreptul de a fi ascultat este unul fundamental pentru ca procesul să fie echitabil. În mod evident, copilul în aceste cazuri are dreptul să fie ascultat direct, şi nu doar prin intermediul reprezentantului său. După cum subliniază Comitetul, copilul trebuie să aibă dreptul să-şi exprime liber părerea, iar aceasta din urmă trebuie să fie apreciată în funcție de gradul de dezvoltare şi de vârsta lui. Copilul, de asemenea, trebuie să aibă oportunitatea să-şi exprime părerea în ceea ce privește măsurile care sunt impuse.

În Comentariul General nr.12(2009) privind dreptul copilului de a fi ascultat, Comitetul, în punctul 63, menționează că acest drept presupune că trebuie întreprins orice efort ca să se asigure că copilul victimă sau martor este consultat referitor la chestiunile legate de implicarea sa în cauza penală și este în drept să-şi exprime liber, în modul în care îi este specific, opiniile pe care le are cu privire la implicarea lui în procesul judiciar.

Dreptul de a fi ascultat, în afară de oferirea posibilității de expunere a părerii, presupune și crearea unui mediu propice pentru aceasta. Pe măsură ce este oportun şi posibil, trebuie să fie amenajate camere de așteptare, iar copiii trebuie să fie audiați în birouri speciale de audiere, acestea fiind amenajate într-un mod prietenos copilului.

Sesiunile judiciare cu participarea copiilor trebuie să fie adaptate la ritmul şi atenția copilului: să fie prevăzute pauze periodice, iar audierile să nu dureze prea mult timp. Pentru a facilita participarea copiilor în deplina lor capacitate cognitivă şi pentru a susține stabilitatea lor emoțională, întreruperea şi distragerea atenţiei în timpul sesiunilor judiciare trebuie să fie reduse la minim. La fel, trebuie să fie folosit un limbaj corespunzător vârstei şi nivelului de înțelegere al copilului. Când copiii sunt audiați sau depun mărturii în procese judiciare, non-judiciare ori în alte intervenţii, acestea trebuie să aibă loc, dacă este oportun, cu ușile închise. Ca regulă, numai cei implicați direct trebuie să fie prezenți, cu condiția că nu obstrucționează mărturiile copilului9.

În orice etapă de judecare a procesului este necesar să se țină cont de consimțământul copilului. Totuşi, atunci când judecătorii solicită ca inculpații minori, părțile vătămate și martorii să facă declarații scurte și laconice, fără a expune faptele în detaliu, în esență copilul din start este intimidat în declarații şi nu contribuie în măsura posibilităților sale la realizarea dreptului sau la participare, astfel de situații urmează a fi excluse.

În sensul expus mai sus, ca aspect pozitiv se menționează că în 43% din cazurile în care puteau fi aplicate sancțiuni alternative detenției (față de 29% constatate în cadrul monitorizării precedente) a fost solicitată opinia minorului în privința sancțiunii. După cum specifică Comitetul, angajarea copilului în acest proces condiţionează rezultate mai bune în cursul executării sancțiunii.

III.3. Dreptul de a fi informatUn proces echitabil presupune, printre altele, că minorul acuzat de încălcarea legii este în stare să participe eficient

9 Vezi: Ghidul Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei pentru Justiţie Prietenoasă copiilor, capitolul IV. Justiţia prietenoasă copiilor înainte de, în timpul şi după procesele judiciare, A. Elemente generale ale justiţiei prietenoase copiilor, 2. Protecţia vieţii private.

13

în cadrul ședințelor şi de aceea este necesar ca acesta să înțeleagă şi să-și cunoască drepturile.

În cadrul monitorizării s-a constatat că în majoritatea cazurilor copiii erau informați în totalitate despre drepturile lor (99% față de 93% și 79,7% constatate în cadrul monitorizărilor precedente). Totuşi, chiar şi atunci când copilul era informat despre drepturile sale, nu este sigur că acesta cu adevărat le înțelegea sau cel puțin le auzea. În acest sens, trebuie de ținut cont că minorii care ajung pentru prima dată în instanță de cele mai multe ori nu înţeleg ce se petrece sau ce se discută şi ce urmează să se întâmple cu ei. Ca și în monitorizările precedente, se constată că, de cele mai multe ori, informarea despre drepturi se făcea prin citirea sau enunțarea lor. Astfel, în cel puțin două cazuri monitorii au constatat că minorii nu erau pe deplin conștienți de drepturile lor, probabil ca urmare a unei informări formale cuplate cu dificultatea de a înțelege și reține drepturile explicate.

În această privință este de menționat că explicarea drepturilor nu acoperă pe deplin obligația autorităților de a informa copiii implicați în procesele judiciare. Comitetul în Comentariul General nr.12(2009) privind dreptul copilului de a fi ascultat punctează că copiii victimă sau martor au dreptul de a fi informați despre astfel de chestiuni, cum ar fi, disponibilitatea serviciilor sociale, de sănătate și psihologice. La fel, copiii trebuie să fie informați despre procedurile la care participă (ordinea procesuală a acestora), mecanismele existente de susținere în cazul depunerii unor plângeri, disponibilitatea măsurilor de protecție și posibilitatea aplicării căilor de atac.

III.4. Dreptul la viața privatăAtât Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât și Regulile de la Beijing stabilesc că dreptul la viață privată al

copilului în conflict cu legea trebuie să fie respectat în cadrul tuturor etapelor procesului penal, pentru a evita daunele care pot să-i fie cauzate drept urmare a publicității neadecvate sau a etichetării (Regula 8.1).

Este un fapt indubitabil că adolescenții sunt în mod deosebit predispuși spre stigmatizare. În comentariul la regula menționată se subliniază faptul că cercetările criminologice asupra procesului de etichetare au oferit probe suficiente care indică despre efectele nocive rezultate din identificarea permanentă a adolescenților ca „delincvenți” sau „criminali”. Regula atenționează asupra importanței protecției adolescentului de efectele adverse care pot să apară după publicarea informațiilor despre caz în mass-media (de exemplu, dezvăluirea numelor copiilor în conflict cu legea).

În Comentariu, Comitetul subliniază că dreptul copilului la viață privată este un drept prevăzut în Convenţie şi acesta urmează a fi respectat în toate etapele procedurii: de la contactul inițial cu organele de drept până la decizia finală a autorității competente. Comitetul subliniază importanţa ca nicio informaţie să nu fie publicată dacă aceasta ar determina identificarea copilului și ar cauza stigmatizare şi un eventual impact asupra posibilităţii de a obţine studii, un loc de muncă sau de a se afla în siguranţă10. Reguli similare se aplică și în privința copilului martor sau victimă a infracţiunii11.

În acest context, în cadrul monitorizării actuale a continuat să se atragă atenție asupra faptului dacă la procesele monitorizate participă reprezentanţi ai presei, care este modul acestora de a reflecta subiectele şi ce fel de informaţii sunt oferite publicului larg, dacă reprezentanţii mass-media au respectat dreptul copilului la protecţia vieţii private. Nu putem trage concluzii în această privinţă, deoarece, ca și în cadrul monitorizărilor precedente, reprezentanţii mass-

10 Vezi de asemenea: Regula 8, Ansamblul regulilor minime ale Naţiunilor Unite cu privire la administrarea justiției pentru minori (Regulile de la Beijing), recomandat în vederea adoptării de către cel de-al VII-lea Congres al Naţiunilor Unite pentru prevenirea crimei şi tratamentul delincvenţilor, care a avut loc la Milano în perioada 26 august - 6 septembrie 1985 şi adoptat de Adunarea generală prin Rezoluţia 40/33 din 29 noiembrie 1985.11 Vezi: Rezoluţia Consiliului Economic şi Social al ONU privind Justiţia în problemele care implică copii victime şi martori ai crimelor, adoptată la 22 iulie 2005, capitolul X. Respectarea vieţii private.


media nu au fost prezenți şi în presă nu au fost publicate informaţii despre respectivele procese.

Dreptul la viață privată impune anumite obligaţii şi organelor de drept. Comitetul recomandă ca autorităţile publice, de regulă, să nu ofere comunicate de presă referitoare la infracţiunile comise de copii, acestea fiind limitate doar de cazurile excepţionale, iar jurnaliştii care încalcă dreptul la viața privată al copiilor să fie sancţionaţi disciplinar, iar dacă este necesar (de exemplu, în caz de recidivă) şi penal.

O regulă importantă în protecţia dreptului la viața privată este limitarea principiului publicității ședințelor de judecată. Legislaţia RM stabileşte că ședința de judecare a cauzei în privinţa minorului, de regulă, nu este publică (art. 474 CPP). În privinţa copiilor în conflict cu legea, publicitatea este excepția, şi nu regula. Dacă analizăm datele acumulate în cadrul monitorizării, vom constata că practica nu coincide cu prevederile legislative. Din 251 de ședințe monitorizate în privința copiilor în conflict cu legea, doar 9 (3,59%) au fost închise, ceea ce este, comparativ cu monitorizarea precedentă când numai o ședință a fost închisă, un progres, însă, comparativ cu prima monitorizare în care aproximativ o treime din cazuri au fost judecate cu ușile închise, reprezintă o tendință de regres. În cadrul ședințelor publice doar numai la câteva au asistat rude ale persoanei vătămate, astfel declararea ședinței ca fiind închisă ar fi putut afecta numai aceste cazuri.

Figura nr.3.1 Publicitatea ședințelor de judecată (copii în conflict cu legea)

Chiar și așa considerăm că, în cauzele cu minori, în conformitate cu legea, instanţa trebuie să motiveze de ce şedinţele sunt publice. În practică se observă, însă, că judecătorii tratează cauzele date ca şi pe celelalte, adică motivează necesitatea ţinerii ședințelor închise (de multe ori minoratul nefiind suficient pentru aceasta). În acest sens, merită de menționat că Comitetul în Comentariul General nr.12 (2009) privind dreptul copilului de a fi ascultat indică că ședințele de judecată care implică copiii în conflict cu legea trebuie să aibă loc cu ușile închise, iar excepțiile de la această regulă trebuie să fie limitate, clar stipulate în legislație și aplicate numai ținând cont de interesul superior al copilului. În Comentariul privind justiția juvenilă, Comitetul la fel a menţionat că şedinţele publice în privinţa copiilor trebuie să fie admise numai în cazuri concret stabilite de lege şi conform unei decizii scrise a instanţei. O astfel de decizie trebuie să poată fi atacată în instanţa ierarhic superioară de către copil. Sentinţele urmează a fi pronunţate în public în așa fel încât identitatea copilului să nu fie dezvăluită.

În această privinţă considerăm că este necesară modificarea legislaţiei care ar impune la nivel de normă aceste recomandări. Pe lângă alinierea la standarde, aceasta ar indica faptul ca specialiştii din domeniu să perceapă la nivelul cuvenit importanţa dreptului la viață privată al copiilor în conflict cu legea.

În afară de referirile la copiii în conflict cu legea, standardele internaţionale stabilesc şi necesitatea protecției

Ședințe închise4%Ședințe publice

96%

15

dreptului la viața privată al copiilor victimă şi martor. Astfel, Liniile directoare pentru acţiune privind copiii din sistemul judiciar penal, adoptate în 1997 de Consiliul Economic şi Social al ONU (UN Guidelines for Action on Children in the Criminal Justice System, 1997), recomandă că identificarea copilului victimă în mass-media ar trebui să fie interzisă atunci când este necesar să fie protejată viața privată a acestuia. Dacă o astfel de interdicţie este contrară principiilor legale fundamentale, statele trebuie să descurajeze o astfel de identificare.

În aceeaşi ordine de idei, Liniile directoare cu privire la Justiţie în ceea ce privește chestiunile ce implică copii victime sau martori ai infracţiunii, din 2005 (Guidelines on Justice in Matters Involving Child Victims and Witnesses of Crime) recomandă ca, în ordine de importanţă primară, copiilor victime şi martori să li se asigure protecţia vieţii private. Informaţiile referitoare la implicarea copilului în procesul de justiţie de asemenea trebuie să fie protejate. Aceasta se poate face, printre altele, prin menţinerea confidenţialităţii şi restricţionarea divulgării informației care poate determina identificarea copilului, victimă sau martor, în cadrul procesului. Trebuie luate măsuri pentru a proteja copiii de expunerea publică, de exemplu, prin excluderea publicului şi mass-media din sala de şedinţe în timp ce copilul este audiat.

Spre deosebire de monitorizarea precedentă în care s-a constatat că toate ședințele care au implicat copii victime au fost publice (aproape 80% în cadrul primei monitorizări), în monitorizarea curentă s-a stabilit că mai mult de jumătate (56,36%) din ședințe au fost închise.

Figura nr.3.2 Publicitatea ședințelor de judecată la care participă copii victime

Totuși, aceste cifre nu pot fi luate în întregime ca dovadă a sporirii protecției private a copiilor victimă în virtutea simplului fapt că aceștia necesită o protecție sporită (mai ales dacă ținem că aceleași instanțe examinau public cauzele copiilor în conflict cu legea), dar ca o consecință a naturii cauzelor care se examinau (de exemplu, violență în familie).

III.5. Dreptul la o judecată în termene cât mai restrânseArticolul 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului impune statele de a asigura o operativitate a proceselor

judiciare. Curtea europeană în jurisprudența sa nu încetează să atenționeze asupra necesității de asigurare a unui proces rapid în cauzele penale cu implicarea copiilor.

În acest sens, legea națională stabileşte o cerință generală, conform căreia urmărirea penală şi ju¬decarea cauzelor penale se face în termene rezonabile.

Scopul prevederii este de a asigura ca nicio persoană ale căror drepturi se realizează sau sunt limitate să nu depindă de desfășurarea unui proces penal, fiind nevoită să aștepte un termen nejustificat de mare până când decizia

Inculpaţi62%

26%44%

56%

DeschisăÎnchisă


finală va fi pronunțată. Acest principiu reprezintă un drept fundamental şi, totodată, o condiție pentru ca un proces să fie considerat echitabil.

După cum remarcă Comitetul în Comentariu, la nivel internațional există un consens referitor la faptul că pentru copiii în conflict cu legea timpul între comiterea faptei şi răspunsul final pentru aceasta să fie cât mai scurt posibil. Cu cât mai lungă este această perioadă, cu atât mai probabil este ca răspunsul să piardă din impactul pedagogic pozitiv dorit şi copilul să fie stigmatizat. În afară de aceasta, trecerea timpului nu este percepută identic de către copii și adulți. Întârzierile în adoptarea hotărârii au efecte adverse și din considerentul că copiii evoluează/se dezvoltă. Din acest considerent este necesar ca procedurile care vizează copiii sau au un impact asupra acestora în vreun fel să fie prioritizate și finalizate într-un timp cât mai scurt posibil12.

În comentariile la Regulile de la Beijing se menţionează că, odată cu trecerea timpului, copilului poate să-i fie tot mai dificil, dacă nu imposibil, să relaţioneze în cadrul procedurii care are loc, atât din punct de vedere intelectual, cât şi psihologic. În această privinţă, Comitetul recomandă stabilirea şi implementarea unor limite de timp pentru perioada dintre comiterea infracţiunii şi terminarea urmăririi penale, decizia de a transmite cazul în instanță şi hotărârea finală pe acest caz. Aceste limite de timp ar trebui să fie mult mai mici decât pentru adulţi.

Codul de procedură penală stabileşte că urmărirea penală şi judecarea cauzelor penale în care sunt bănuiţi, învinuiţi, inculpaţi minori se fac de urgenţă şi în mod preferenţial, iar vârsta de până la 18 ani ai victimei este stabilită ca un criteriu de apreciere a rezonabilității duratei procesului penal. Monitorizarea a avut drept scop şi stabilirea în ce măsură acest drept este respectat. Un indicator examinat în această privinţă a fost numărul de şedinţe şi cauzele de amânare a acestora.

Monitorizarea a constatat că 40% din cauzele penale au fost examinate și finalizate fără a avea loc amânarea ședințelor. Acest număr este identic cu cel constatat în cadrul celei de-a doua monitorizări și de două ori mai mare decât în cazul primei monitorizări.

Figura nr.3.3 Ședințe amânate în cauzele penale finalizate în privința copiilor în conflict cu legea

Astfel, pe parcursul perioadei de monitorizare se observă o îmbunătățire constantă în privința judecării rapide a cauzelor. În cadrul monitorizării curente, chiar dacă numărul ședințelor amânate a rămas același, îmbunătățirea se datorează faptului că a crescut numărul proceselor finalizate şi soluționate dintr-o singură ședință – 28% (în comparație cu 6% în cadrul monitorizării a II-a și 20% – în cadrul primei monitorizări) și, în comparație cu monitorizările precedente, nu au existat procese care s-au examinat mai mult de 8 ședințe (numărul cauzelor care au fost examinate mai mult de 8 ședințe au constituit 16% și, respectiv, 1% în cadrul monitorizărilor precedente).

12 Comentariul General nr. 14 (2013) privind Dreptul copilului de a-i fi luat în considerare interesul său superior.

40,50%

32,23%

16,53%5,79%

3,31%

1,65%

Niciodată

O dată

De două oriDe trei ori

De patru ori

De cinci ori și mai mult

17

Figura nr.3.4 Numărul de şedinţe desfășurate la examinarea unei cauze penale cu copii în conflict cu legea

Reducerea numărului de amânări și a numărului de ședințe în care se soluționează cauzele penale fără îndoială ar trebui să determine reducerea duratei proceselor judiciare. Din figura de mai jos se vede că mai mult de jumătate

din procesele finalizate au durat până la două luni și nicio cauză nu a fost examinată mai mult de un an. Totuși, în comparație cu monitorizările precedente, se constată un regres în această privință. Astfel, chiar dacă cauzele se examinează în mai puține ședințe, durata examinării este mai mare, ceea ce indică asupra existenței unor intervale mari de timp între ședințe.

Figura nr.3.5 Perioada de examinare a cauzei penale de către instanţa de judecată (în baza a 47 de cauze finalizate)

În acest sens, reiterăm recomandarea făcută anterior privind folosirea unor procedee care ar grăbi examinarea

unei cauze, cum ar fi practica stabilirii câtorva şedinţe la rând, astfel asigurând-se examinarea restrânsă a cauzei.

Cerințe privind examinarea cât mai grabnică a cauzelor există și în cazul copiilor victime. Liniile directoare cu privire la Justiţie, în ceea ce privește chestiunile ce implică copii victime sau martori ai infracţiunii, din 2005 stabilesc necesitatea ca examinarea cauzelor în şedinţele de judecată să aibă loc cât mai repede posibil, cu excepția cazurilor

62%

26%

0% 10% 20% 30% 40% 50% 60%

O şedinţă

2-3 şedinţe

4-8 şedinţe

Mai mult de opt ședințe

Monitorizare II Monitorizare III

15%

40%

30%

6%9%

0%

28%31%

19%22%

0% 0%

29%

33%

19%

14%

2% 3%

0%

10%

20%

30%

40%

Până la o lună Până la 2 luni Până la 4 luni Până la 6 luni Până la 12 luni Mai mult de 12luni

Monitorizarea a III-a Monitorizarea a II-a Monitorizarea I


în care amânarea este în interesul superior al copilului. De asemenea, trebuie să fie accelerate acțiunile din cadrul urmăririi penale şi să existe proceduri, legi şi reguli de procedură care ar prevedea ca şi judecarea unor astfel de cauze să aibă loc în mod preferenţial. În comparație cu cazurile copiilor în conflict cu legea, în cauzele ce implică copii victime a avut loc o îmbunătățire considerabilă în ceea ce privește numărul ședințelor amânate, care a scăzut de la 85% în cadrul monitorizării precedente la 45%.

Figura nr.3.6 Cauze penale cu implicarea copiilor victime cu amânarea sau nu a ședințelor de judecată

Astfel, în comparaţie cu ultima monitorizare, atestăm că cauzele în care copiii sunt victime sunt examinate cu

mult mai puține amânări decât cele care implică copii în conflict cu legea. Rămâne de cercetat suplimentar dacă acest progres este datorat grijii pentru victimă sau particularităților cauzelor penale.

Figura nr. 3.7 Numărul de şedinţe amânate la examinarea cauzelor penale cu implicarea copiilor victimă

Situația privind cauzele amânării ședințelor este similară cu cea constatată în cadrul monitorizării precedente.

Aproape 42% din toate amânările în cauzele privind copiii în conflict cu legea se datorează neprezentării inculpatului (aproximativ 43% în cadrul monitorizării precedente); 23% - din cauza neprezentării reprezentantului legal al

75%

25%

85%

15%

45%

55%

0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90%

Amânate

Neamânate


54,90%

27,45%

7,84%

7,84%

1,96%

Niciodată

O dată

De două ori

De trei oriDe patru ori

19

inculpatului; 14% - din cauza neprezentării altor părți. În total, aproape 91% din amânări se datorează neprezentării vreunui participant la proces. Dacă comparăm cu monitorizarea precedentă, în care 67% din amânări s-au datorat neprezentării vreunui participant, atunci se poate constata un regres și revenirea la situația primei monitorizări când 90% din amânări au avut loc din cauza neprezenței vreunui participant. Totodată, aproximativ două treimi din amânări în cauzele copiilor victimă au avut loc din cauza neprezenții vreunui participant.

În cadrul prezentei monitorizări s-a constatat că doar circa 4% din amânări s-au datorat oferirii de către instanță a posibilității ca părțile să se împace, în comparație cu 22% de astfel de amânări constatate în cadrul monitorizării precedente. Cu toate că nu se poate de făcut o concluzie definitivă în privința acestor cifre fără a cunoaște particularitățile cauzelor examinate, totuși merită a fi menționat că această tendință ar putea fi privită ca un regres, mai ales ținând cont că pe parcursul acestei monitorizări a fost, spre deosebire de precedenta, aplicat art.3441 CPP, care prevede expres posibilitatea amânării examinării ședinței și oferirii posibilității părților de a se împăca. Această concluzie este confirmată și de faptul că din dosarele finalizate în 57% s-au pronunțat sentințe de încetare pe motivul împăcării părților și numai în 28% cauzele au fost finalizate în cadrul unei ședințe. De exemplu, într-o cauză concretă părţile s-au împăcat abia după a doua şedinţă de judecată. Chiar dacă judecătorul a informat părţile cu privire la toate drepturile procesuale, până la punerea pe rol a cauzei şi în momentul informării, acesta nu a prezentat părţilor informaţia cu privire la instituţia medierii sau la posibilitatea de împăcare (art.276 CPP, art.3441 CPP). O astfel de informare ar fi putut duce la o împăcare mai rapidă și, respectiv, la evitarea consumului de timp și resurse materiale. O explicație a lipsei de o asemenea informare ar putea fi lipsa de mediatori în localitățile repsective. Cu toate acestea, legea impune o atare obligație și ea acoperă atât medierea, cât și împăcarea care poate avea loc și fără un mediator.

Figura nr. 3.8 Motivele amânării ședințelor de judecată cu implicarea copiilor în conflict cu legea

Cu toate că amânările ședințelor de multe ori au o motivare temeinică (cum ar fi, complexitatea cauzei și

necesitatea unei perioade mai mari de examinare, îmbolnăvirea vreunui participant etc.), uneori acestea sunt datorate unei organizări proaste sau neglijenței. Astfel, de exemplu, într-un caz ședința s-a amânat din cauza că inculpatul minor a fost adus silit, în baza ordonanței de aducere silită, însă fără reprezentantul său legal. În alt caz, inculpatul nu s-a prezentat deoarece ședința a fost stabilită în timpul când acesta avea lecții la școală.

42,37%

14,12%

1,13%

23,16%

1,13%

9,60%

4,51%

3,95%

0% 10% 20% 30% 40%

Neprezentarea inculpatului

Neprezentarea altor părți

Neprezentarea martorului

Neprezentarea reprezentantuluilegal al inculpatului

Neprezentarea reprezentantuluilegal al victimei

Neprezentarea psihopedagoguluila proces

Lipsa judecătorului

Acordarea timpului pentru împăcare


III.6. Dreptul la exercitarea căilor ordinare de atac (apel/recurs)Copilul în conflict cu legea, ca şi oricare adult, are dreptul de a ataca hotărârea în privinţa sa şi sancțiunile la care a

fost supus ca urmare a acestei hotărâri. Dreptul la exercitarea căilor de atac trebuie folosit judicios şi întemeiat. Totuşi, datele obținute urmare a monitorizărilor precedente demonstrau că acest drept nu se aplica întotdeauna când era necesar pentru protejarea drepturilor copiilor. Astfel, în cadrul monitorizărilor inițiale, potrivit figurii de mai jos, în 68% din cazurile monitorizate sentința nu a fost atacată şi numai în 3% din cazuri inculpatul s-a folosit de dreptul la apel, iar în cadrul celei de-a doua monitorizări nu au fost constatate cazuri de folosire a căilor de atac, știindu-se cu certitudine că în mai mult de jumătate din acestea sentința nu a fost atacată. Date apropiate acestora au fost obținute și în cadrul monitorizării curente.

Figura nr.3.9 Frecvența atacării hotărârilor instanţei judecătoreștiMonitorizarea a III-a; a II-a

Evident, aceste date nu pot fi apreciate la justa valoare, ținând cont de faptul că într-o bună parte din cauze nu se cunoaște dacă sentința a fost atacată sau nu. În cazurile cu copii, de multe ori soluția este împăcarea sau ca pedeapsa aplicată să fie una relativ ușoară. Aceasta ar putea explica şi atacarea relativ rară a sentințelor. De exemplu, în cadrul monitorizării curente aproape 57% din toate sentințele au fost de încetare, pe motiv că părțile s-au împăcat.

Totuși, chestiunea urmează a fi analizată mai în detaliu în cadrul altor studii pentru a se constata dacă nu există o lipsă de diligență din partea avocaților. Cu regret, s-a constatat anterior13 că avocații nu utilizau dreptul de a declara apel, lăsând inculpații să decidă în privinţa aceasta, apelul fiind scris numai de inculpat (în acele cazuri au fost implicați inculpaţi adulţi, care aveau mai multe șanse datorită vârstei şi capacităţilor lor de a ataca de unii singuri). Dacă e să ne referim la minori, atunci putem spune că, practic, aceștia depind de apărători în decizia lor de a face apel. O astfel

13 Respectarea drepturilor minorilor în locurile de detenţie: Raport de monitorizare, Inst. de Reforme Penale, UNICEF-Moldova. – Ch.: S.n., 2005.

3%

68%

29%

0%

53%

47%

0%

43%

57%

0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70%

A fost atacată

Nu a fost atacată

Nu se cunoaște


21

de situație ar trebui să atragă atenția deoarece asistenţa juridică acordată de către apărător ar putea fi considerată ca una ineficientă.

În acest sens, reiterăm că după pronunţarea hotărârii, avocatul copilului urmează să discute cu acesta despre eventualitatea folosirii căilor de atac. Chiar dacă consideră sentința ca fiind legală, întemeiată şi rezonabilă, avocatul urmează să atace hotărârea atunci când clientul său o cere ori să scrie o cerere de apel/recurs în numele clientului/beneficiarului.

III.7. Dreptul la asistenţă• Participareareprezentantuluilegal

Cauzele în privinţa minorilor fac parte din categoria cauzelor penale cu complexitate sporită în ceea ce privește investigarea şi examinarea acestora, determinată de mai mulți factori, cum ar fi, dezvoltarea sociopsihologică a persoanelor supuse răspunderii penale, statutul legal al copiilor etc. O calitate înaltă în soluţionarea unor astfel de cauze trebuie să fie asigurată printr-un şir de garanţii procedurale suplimentare, care, la rândul lor, pentru a-şi atinge scopul, trebuie să fie respectate de către organele de drept.

Printre aceste garanţii figurează şi cerința implicării reprezentantului legal în cadrul procesului penal derulat cu participarea unei persoane acuzate care nu a atins vârsta majoratului.

Participarea reprezentantului legal la nivel de standarde internaționale (a se vedea Convenția cu privire la drepturile copilului, art.40) este considerată drept unul dintre elementele esențiale ale unui proces echitabil pentru un copil în conflict cu legea. În Comentariu, Comitetul pentru Drepturile Copilului menționează că această garanție, așa cum este formulată în Convenție, trebuie să fie privită ca un standard minim, ceea ce înseamnă că Statele Părți pot și trebuie să stabilească și să respecte standarde mai înalte în domeniul participării reprezentanților legali.

În același Comentariu, Comitetul subliniază că părinții sau alți reprezentanți legali ar trebui să fie prezenți în cadrul procedurilor deoarece aceștia îi pot oferi copilului o susținere generală psihoemoțională. Prezența părinților nu înseamnă că aceştia pot acționa în apărarea copilului sau pot fi implicați în procesul de luare a deciziilor. Comitetul menționează că judecătorul sau autoritatea competentă pot decide, la cererea copilului sau a persoanei care acordă asistență legală sau de alt tip, limitarea sau excluderea participării reprezentantului legal în proces.

Comitetul recomandă Statelor Părți să prevadă în mod explicit în lege o implicare maxim posibilă a părinților în cadrul procesului penal. Această implicare trebuie să contribuie în general la un răspuns eficient în ceea ce privește încălcarea de lege comisă de copil.

Potrivit art.77 din Codul de procedură penală, reprezentanţi legali ai bănuitului, învinuitului, inculpatului minori sunt părinții, înfietorii, tutorii sau curatorii lor, care reprezintă în procesul penal interesele acestora. Potrivit art.6 pct.39, în calitate de reprezentanţi sunt şi angajaţii instituțiilor sub supravegherea cărora se află copilul. Dacă minorul nu are părinți şi locuiește cu o persoană care nu este numită tu¬tore în ordinea stabilită de lege, instanţa de judecată cheamă reprezentantul autorității tutelare în calitate de reprezentant legal.

Reprezentantul legal al bănuitului, învinuitului minor se admite în procesul penal din momentul reținerii sau arestării preventive ori al primei audieri a minorului, care nu este reținut sau arestat, prin ordonanță a organului de urmărire penală. La momentul admiterii reprezentantului legal al minorului la proces, acestuia i se înmânează informaţia în scris despre drepturile şi obligațiile prevăzute de art.78 şi despre aceasta se face mențiune în ordonanță (art. 480 alin. 2 CPP).


Dacă există date sau informaţii care permit a constata că acțiunile reprezentantului legal aduc un prejudiciu intereselor minorului, procurorul sau organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate emite o hotărâre privind înlăturarea reprezentantului legal din procesul penal. Odată cu înlăturarea reprezentantului, organul de drept urmează să-l înlocuiască cu un altul, deoarece conform legii reprezentantul legal trebuie să fie prezent la toate acțiunile desfășurate cu participarea copilului. Aceasta este în conformitate cu recomandările Comitetului, potrivit cărora judecătorul poate decide, la cererea copilului sau apărătorului, atunci când aceasta nu este în interesul superior al copilului, de a limita, restricționa sau exclude prezenţa părinților în proceduri.

Prezenţa reprezentantului legal urmărește evitarea unor dificultăți care ar putea să apară în cursul efectuării acţiunilor procesuale (de exemplu, datorită emotivității excesive a copilului, tendinței specifice acestei vârste de a exagera etc.) şi oferirea posibilităţii reprezentantului legal de a apăra plenar drepturile şi interesele copilului. În comentariul la regula 15 din Regulile de la Beijing, care prevede participarea reprezentantului legal, se declară că dreptul părintelui de a participa în cadrul procesului penal trebuie văzut ca o posibilitate de asistență psihologică și emoțională pentru copil, ce trebuie extinsă pe parcursul întregii proceduri. Din această perspectivă, participarea reprezentantului legal este foarte importantă.

După cum s-a menționat, această cerință este respectată de legislația RM, în cazurile cu minori reprezentantul legal fiind implicat în mod obligatoriu. Participarea acestuia, în principiu, nu depinde de voința sau dorința copilului, deoarece reprezentantul își obține drepturile prin lege, și nu prin actul de voință manifestat de reprezentatul său. Se constată necesitatea ca autoritatea competentă să manifeste o diligență anumită atunci când alege să invite o persoană în calitate de reprezentant legal.

În această privință este important ca organul de urmărire penală să efectueze o muncă de obținere a informației, care ar descrie condițiile de viață ale copilului, relațiile cu părinții și alte rude, caracteristica părinților. Numai după analiza acestei informații organul de urmărire penală ar putea să aleagă acea candidatură ce ar corespunde cel mai mult poziției de reprezentant legal. Ținând cont de prevederile internaționale specificate anterior, copilul poate să aibă posibilitatea de a indica participarea unei anumite persoane în calitate de reprezentant legal.

În practică au apărut unele discuții privind lista persoanelor care pot să fie în calitate de reprezentant legal. În acest sens, legea stabilește un cerc restrâns de rude care pot fi desemnate în această calitate. Din listă sunt excluse astfel de rude cum ar fi, bunica, unchiul, frații și alte persoane apropiate copilului. Considerăm o astfel de abordare incorectă, deoarece în multe cazuri, din cauza plecării părinților peste hotare, copiii rămân cu alte categorii de rude apropiate (de multe ori bunici, frați sau unchi/mătuși). Dacă urmărim cu strictețe legea, astfel de persoane nu pot fi reprezentanți legali. Totuși, în practică nu sunt rare situațiile când anume aceste persoane sunt chemate să fie reprezentanți legali (în cazul în care părinții lipsesc). Atare situaţii au fost constatate şi în cadrul monitorizării curente. Ținând cont de misiunea reprezentantului legal, participarea unor rude apropiate ni se pare de multe ori mai potrivită decât atragerea în proces a reprezentantului autorității tutelare. Reprezentanții acestor organe, cu părere de rău, în comparație cu rudele apropiate, deseori au un interes mai mic pentru soarta unui copil și, de fapt, de multe ori participă pur formal în cadrul procesului. Un exemplu poate extrem, dar ilustrativ ar putea servi cazul unui astfel de reprezentat legal care, fiind întrebat dacă minorul ar trebui arestat, a răspuns afirmativ, motivând că așa este poziția procurorului.

Participarea reprezentantului autorității tutelare ar trebui să aibă loc numai în cazurile când nu există altă persoană apropiată copilului, care să exercite rolul de reprezentant legal. De aceea, în practică trebuie descurajate cazurile de invitare a reprezentantului autorității tutelare atunci când, în realitate, copilul are părinți sau alte rude. În această ordine de idei, legea trebuie modificată în sensul lărgirii cercului de persoane care pot participa în calitate de reprezentant legal, stabilind poate chiar și o ordine de prioritate (de exemplu, rudele mai îndepărtate sunt invitate

23

numai dacă nu sunt părinții sau aceștia, din motive procesuale, nu pot fi admiși în proces).

Până atunci, o soluție care a apărut în practică este atragerea în proces atât a autorității tutelare (pentru a se asigura respectarea legii), cât și a rudei apropiate (pentru a asigura confortul și de multe ori necesitățile de sprijin moral și legal ale copilului).

Nu este exclus că organul de urmărire, în urma muncii de informare, să constate că persoanele care ar avea o autoritate în fața copilului și care într-adevăr ar putea să ofere suportul necesar să fie nu părinții și nici rude mai apropiate, ci persoane străine din punct de vedere al rudeniei. Din această perspectivă, am opta ca legea să fie modificată în așa fel încât să permită participarea în calitate de reprezentant legal a oricărei persoane apropiate copilului (nu neapărat rude), căreia îi pasă de soarta copilului, în virtutea relațiilor personale cu aceasta.

În ceea ce privește alegerea reprezentantului legal, în literatură se menționează și problema cumulării de către acest reprezentant a statutului de parte civilmente responsabilă. Se constată că o astfel de cumulare de multe ori are efecte negative, deoarece eforturile reprezentantului legal în aceste cazuri se pot concentra pe excluderea răspunderii civile (de exemplu, dovedirea lipsei legăturii cauzale între fapta comisă și modul în care și-a îndeplinit obligațiile de părinte) și să uite de interesele copilului14. Mai mult decât atât, participând la acțiunile procesuale, reprezentantul legal în astfel de cazuri ar putea să influențeze copilul în ceea ce privește declarațiile sale, chiar contrar intereselor acestuia. De exemplu, să insiste ca copilul să nu-şi recunoască vinovăția atunci când aceasta ar putea fi în beneficiul lui.

Această problemă nu ar trebui să devină un argument pentru excluderea participării reprezentantului legal în acțiuni procesuale, ci un argument pentru ca organele de drept să fie mai diligente în alegerea reprezentantului legal.

În concluzie putem spune că participarea reprezentantului legal este o garanție importantă pentru asigurarea unei soluționări corecte și în interesul superior al copilului a unei cauze ce implică un minor. În cadrul actualei monitorizării s-a constatat că reprezentantul legal a fost prezent pentru toate categoriile de copii la toate ședințele. Numai în cazul unui copil victimă în calitate de reprezentant legal a fost reprezentantul organului de tutelă și curatelă. În celelalte cazuri, reprezentanți legali au fost părinții copiilor.

De menţionat că prezența fizică a reprezentantului legal nu întotdeauna înseamnă că aceștia și-au îndeplinit obligațiile de asistență pe care le aveau. Ținând cont de faptul că minorii în conflict cu legea de multe ori sunt din familii social vulnerabile, reprezentanţii legali ai acestora uneori fie nu manifestă interes faţă de cauza copilului, fie nu sunt în stare să acorde copilului asistenţa corespunzătoare. Monitorii au constatat cazuri în care reprezentanții legali nu-şi cunoșteau rolul și drepturile pe care le aveau. Mai mult decât atât, într-un caz de violență domestică, mama victimei, care era și reprezentant legal, a declarat că victima a fost şi ea vinovată de ce s-a întâmplat, pentru că îi răspundea înapoi tatălui lăsând să se înțeleagă că minorul a meritat bătaia care a primit-o.

În acest sens, credem că instanțele trebuie să atragă o mai mare atenție cazurilor când reprezentantul legal al victimelor poate avea un conflict de interese și să se folosească de dreptul acordat pentru a înlătura un asemenea reprezentant din proces. Astfel de cazuri pot fi tot mai multe, ținând cont de creșterea numărului proceselor de violență domestică în care copiii figurează ca victime.

• Participareaavocatului

Copilului în conflict cu legea trebuie să i se ofere asistenţa legală cuvenită în ceea ce privește pregătirea şi susținerea apărării sale. Convenţia cere ca minorilor în conflict cu legea să le fie asigurată asistenţă, care nu întotdeauna înseamnă neapărat asistenţă legală, însă, la fel, Convenţia mai menționează că această asistenţă trebuie

14 Тепляков П.П., Законный представитель несовершеннолетнего обвиняемого как самостоятельный участник уголовного процесса //Проблемы уголовного процесса и криминалистики: Сб. научн. тр. Вып. 21 / Ред. колл.: С.А. Александров, И.Ф. Герасимов и др., Свердловск, 1973. с. 21.


să fie adecvată. Comitetul pentru Drepturile Copilului recomandă statelor să ofere pe cât posibil asistenţă legală din partea unor persoane instruite, cum ar fi avocații sau parajuriştii.

Avocatul are un rol important în apărarea drepturilor copiilor aflaţi în conflict cu legea. În cadrul proceselor monitorizate nu au fost depistate încălcări substanţiale privind participarea de facto a apărătorului, cu excepția celor menționate în introducerea la prezentul capitol, când instanța a desfăşurat ședința fără participarea avocatului. În comparație cu monitorizările precedente, a fost constatată o prezență mai mare a avocatului copilului victimă în cauzele privind infracţiunile deosebit de grave şi excepţional de grave, în mare măsură datorită participării avocaților care acordă asistență juridică garantată de stat. Din 55 de astfel de cauze, avocatul a fost prezent în 25 de cauze (dintre care 23 de avocați care acordă asistenţă juridică garantată de stat).

Figura nr.3.10 Participarea avocatului victimei în cauzele ce implică infracțiuni deosebit de grave și excepțional de grave

Cu toate că participarea apărătorului este un moment bine reglementat şi care conţine garanţii legale pentru interesele copilului, este important ca în realitatea cotidiană asistenţa juridică a avocatului să fie una reală şi eficientă. În tabelul de mai jos este evaluată prestaţia apărătorilor efectuată de către monitori.

12

17

55

4 5

25

0

10

20

30

40

50

Monitorizarea I Monitorizarea a II-a Monitorizarea a III-a

Cauze în total

Cauze în care au participat avocați

25

Figura nr. 3.11 Calitatea prestaţiei apărătorului

Vedem că în marea majoritate a cazurilor (72%) prestaţia apărătorului este considerată bună sau foarte bună (14%). Dacă comparăm cu aprecierile făcute în cadrul monitorizărilor precedente, se observă o tendință de îmbunătățire constantă a prestației avocaților.

Remarcăm că marea majoritate a avocaților care au calitatea de apărători ai copiilor în conflict cu legea (96%) sunt avocați care acordă asistenţă juridică garantată de stat (în comparație cu 80% în cadrul monitorizării imediat precedente).

Figura nr.3.12 Statutul apărătorului

Această realitate este determinată de faptul că copiii în conflict cu legea de cele mai multe ori provin din familii social vulnerabile. Dacă această afirmaţie este valabilă pentru toate cauzele penale, devine evidentă importanţa instruirii avocaților care acordă asistenţă juridică garantată de stat în domeniul apărării copiilor sau chiar a specializării acestora. Pe da altă parte, tendința de îmbunătățire a prestației avocaților care acordă asistență juridică garantată de stat demonstrează eficiența instruirilor prin care aceștia au trecut și, eventual, a sistemului asistenței juridice garantate de stat, în general.

14%

72%

14%

0%

14%

64%

22%

0%5%

65%

26%

4%

0%

10%

20%

30%

40%

50%

60%

70%

Foarte bună Bună Satisfăcătoare Inacceptabilă

Monitorizarea a III-aMonitorizarea a II-a

Monitorizarea I

4%96%Avocat în bază de contract

Avocat din sistemul CNAJGS


IV. RESpEcTAREA UnOR cERInţE pROcESUALE SpEcIFIcEIV.1. Aplicarea dejudiciarizării

Standardele internaționale impun statele să depună eforturi pentru a ține copiii în afara sistemului tradițional de justiție. Prin urmare, alternativele la procesul penal tradițional sunt remedii firești pentru o societate modernă.

Art. 40.3 (b) din Convenţia pentru Drepturile Copilului stabileşte ca statele să ia măsuri, de fiecare dată când este posibil, pentru a trata copiii în conflict cu legea fără a recurge la procedura judiciară, subliniind, totuși, că drepturile omului şi garanţiile legale trebuie respectate în mod deplin. Această normă mai detaliat se regăseşte în Regulile de la Beijing, Secţiunea a 11-a, care, printre altele, stabileşte cerința de a încerca, pe cât posibil, ca toate cazurile copiilor în conflict cu legea să fie tratate în așa fel, încât să se evite recurgerea la o procedură judiciară.

Legislaţia RM prevede anumite mecanisme de dejudiciarizare. În principal, acest lucru poate fi făcut prin intermediul împăcării, în baza art.109 CP RM sau al retragerii plângerii prealabile, în baza art. 276 CPP RM. Pentru a facilita ajungerea la un acord de împăcare, cadrul legal (într-o oarecare măsură, şi cel instituţional) oferă posibilitate părţilor de a recurge la serviciile unui mediator. Conform Legii cu privire la mediere, medierea poate fi solicitată de către oricare dintre părţi, iar cu acordul părţilor, şi de către instanţa judecătorească sau, după caz, de organul de urmărire penală. Conform art. 344/1 CPP, în cazurile în care împăcarea este posibilă, instanța oferă timp părților pentru a media și trebuie să le anunțe despre acest drept.

Din cele 51 de cazuri monitorizate în care părţi vătămate erau copii, numai în trei cazuri era posibilă împăcarea și numai într-un singur caz a fost solicitată (de partea apărării) implicarea unui mediator pentru a se încerca împăcarea. În cazurile similare ale copiilor în conflict cu legea, împăcarea şi, deci, medierea a fost posibilă în 76% din cazuri (73% în cadrul monitorizării imediat precedente). Cu toate că era posibilă aplicarea medierii şi implicarea unui mediator, aceasta nu a fost solicitat nici de părți și nici de judecător.

Figura nr.4.1 Posibilitatea de aplicare a medierii (copii în conflict cu legea)

76%

24%

Da

Nu

27

Bazându-ne pe aceste date, putem constata că cadrul legal oferă posibilități mari în ceea ce privește împăcarea. Totodată, acestea nu sunt folosite pe măsură. Evident, medierea sau împăcarea nu întotdeauna sunt posibile sau adecvate situaţiei. Totuşi, apelarea la instituţia medierii este insuficientă. În cazurile în care disensiunile dintre inculpat şi partea vătămată sunt nesemnificative, iar acestea nu au putut fi înlăturate, minorii sunt nevoiți să suporte consecinţele unui proces judiciar cu aplicarea sentinţei de condamnare. Apelarea la un mediator putea conduce la crearea unei situaţii mai favorabile minorului.

Medierea mai are un rol important. Astfel, în 30 cazuri părțile s-au împăcat. În cadrul monitorizării inițiale s-a observat că încheierea unui acord de împăcare cu partea vătămată poate crea minorului iluzia nepedepsirii pentru faptele sale, dacă împăcarea are loc în condiții necorespunzătoare. Cel puțin în trei cauze împăcarea a avut loc „pe coridoarele instanţei”, în două cazuri împăcarea a avut loc fără prezenţa nemijlocită a inculpatului, aceasta fiind realizată de către reprezentantul legal. În timp ce, medierea, ca şi proces, este concepută în așa fel, încât chiar și atunci când duce la împăcare, făptuitorul să conștientizeze o responsabilizare pentru cele comise.

Aplicarea medierii ar genera o cunoaştere mai bună a drepturilor în legătură cu împăcarea de către părţi. În unele cazuri, deşi părţile vătămate doresc să se împace cu minorii învinuiţi la faza de urmărire penală, dosarul este transmis în instanță. Aceasta se întâmplă inclusiv pentru că părţile nu cunosc despre dreptul de a se împăca. Uneori reprezentanților legali ai inculpaților le lipsesc abilitățile de a aborda partea vătămată și, în pofida încercării de a se împăca, au fost atestate cazuri când părțile vătămate refuzau împăcarea.

În acest context, trebuie menţionat că părțile nu au cunoștințe nici de existența și/sau esența instituției medierii. Totodată, este o lipsă de atitudine a subiecților oficiali ai procesului privind posibilitatea de soluţionare a cazului prin apelarea la instituţia medierii penale. Considerăm că instanța ar trebui să fie mai activă în recomandarea medierii. Remarcăm, Comitetul în Comentariul său a indicat că statele trebuie să ia toate măsurile pentru a promova dejudiciarizarea şi, prin urmare, acestea trebuie întreprinse.

O altă opţiune este liberarea de răspundere şi aplicarea unei măsuri de constrângere cu caracter educativ. Cp prin art.54 stabileşte posibilitatea ca minorii în conflict cu legea, dacă au săvârșit pentru prima oară o infracțiune ușoară sau mai puțin gravă, să fie liberați de răspundere penală în conformitate cu prevederile procedurii penale, în cazul în care s-a constatat că corectarea lor este posibilă fără a fi supuși răspunderii penale. Acestor copii li se pot aplica una sau mai multe măsuri de constrângere cu caracter educativ, prevăzute exhaustiv în art.104 CP care, spre deosebire de pedepsele penale, nu generează antecedente penale.

Astfel, în 67 de cazuri, sau 55% (51% în cadrul celei de-a doua monitorizări și 6% în cadrul primei monitorizări), a fost posibilă aplicarea acestei liberări. Considerăm această cifră foarte alarmantă, deoarece este un indicator negativ care semnalează că procurorul nu se folosește pe deplin de dreptul discreționar respectiv, astfel încât aşa dosare să nu ajungă în instanță. Pe de altă parte, în cadrul soluționării cauzelor în judecată a fost atestat un singur caz de aplicare a măsurilor de constrângere cu caracter educativ. În acest sens, urmează să fie cercetate suplimentar cauzele neaplicării liberării de răspundere și aplicării măsurilor de constrângere cu caracter educativ pentru a putea redresa această situație.


Figura nr.4.2 Posibilitatea încetării procesului cu liberarea de răspundere şi aplicarea unei măsuri de constrângere cu caracter educativ

Măsurile cu caracter educativ prevăzute de art.104 CP sunt:

• avertismentul; • încredințarea minorului pentru supraveghere părinților, persoanelor care îi înlocuiesc sau organelor

specializate de stat; • obligarea minorului să repare daunele cauzate, ținându-se cont de starea materială a lui; • obligarea minorului de a urma un curs de tratament medical de reabilitare psihologică; • internarea minorului într-o instituţie specială de învățământ şi de reeducare sau într-o instituţie curativă

şi de reeducare.

Măsurile date vin să ofere o alternativă pedepsirii penale a unui copil aflat în conflict cu legea. Deşi legea nu specifică acest lucru, reieșind din standardele internaţionale în domeniu (Convenţia, Regulile de la Beijing etc.), aceste măsuri trebuie să fie aplicate cu prioritate faţă de pedepsirea penală. Cu alte cuvinte, pentru categoriile prevăzute de infracţiuni, pentru care este posibilă aplicarea măsurilor educative, pedeapsa penală trebuie să fie aplicată numai atunci când aplicarea primelor este considerată insuficientă.

Conținutul măsurilor educative:

1. avertismentul este o explicație adusă copilului despre dauna cauzată de fapta lui şi consecinţele săvârșirii repetate a unei infracţiuni. Avertismentul, deci, are drept scop ajutarea copilului să înțeleagă greșeala pe care a comis-o şi importanţa respectării regulilor de drept;

2. încredințarea minorului pentru supraveghere părinților, persoanelor care îi înlocuiesc sau organelor specializate de stat constă în obligarea acestora să exercite un control al comportamentului copilului, care ar preveni săvârșirea de noi încălcări. Această măsură ca atare nu le oferă noi obligaţii sau drepturi, de exemplu, în comparație cu Codul familiei, dar vine să-i determine să se implice mai activ în activități de educare a copilului, eliminarea factorilor şi condițiilor ce conduc la săvârșirea infracțiunilor;

3. obligarea minorului să repare daunele cauzate, ținând-se cont de starea lui materială, impune copilul să compenseze victima pentru pagubele cauzate. Deși în CP nu se indică, această compensare poate avea loc prin oferirea unei sume de bani din sursele financiare deja existente, prin prestarea unor munci în folosul victimei sau prin returnarea obiectelor sau a unora similare în caz că victima acceptă aceasta. Starea materială a copilului se stabileşte prin existenţa unor venituri ale copilului din sursele şi în modurile permise de lege. Aceasta din urmă va determina şi mărimea daunei care trebuie să fie compensată de către copil;

55%

45%

Da

Nu

29

4. obligarea minorului de a urma un curs de tratament medical de reabilitare psihologică este aplicată în cazurile când comportamentul minorului denotă abateri de la normele general acceptate şi corectarea acestora necesită intervenţia specialiştilor din domeniul reabilitării psihologice. Înainte de aplicarea măsurii, urmează a fi efectuată o evaluare profesională a copilului cu recomandările de rigoare în acest sens;

5. internarea copilului într-o instituţie specială de învățământ şi de reeducare sau într-o instituţie curativă şi de reeducare este cea mai aspră măsură educativă. La moment nu poate fi aplicată din cauza lipsei unei asemenea instituţii.

Dacă nu a fost posibilă dejudiciarizarea pe parcursul procesului, atunci este foarte important ca legea să prevadă posibilitatea aplicării unor sancţiuni care ar permite rămânerea copilului în comunitate. Observaţiile denotă faptul că o bună parte din cauzele cu implicarea minorilor aflaţi în conflict cu legea își pot găsi soluţionarea prin aplicarea unor măsuri mai blânde faţă de aceștia, totodată asigurând-se respectarea principiului potrivit căruia la aplicarea unei sancţiuni faţă de minori trebuie să se urmărească evitarea aplicării privațiunii de libertate. Totodată, lăsarea la libertate a copiilor ar trebui să fie însoțită de referirea acestora la servicii în comunitate pentru a asigura reabilitarea lor și a preveni recidivarea.

IV.2. Aplicarea măsurilor preventiveMăsurile preventive pot fi aplicate numai dacă există o suspiciune rezonabilă că persoana ar fi săvârșit o infracțiune.

Drept condiții de aplicare a măsurilor preventive este riscul că minorul ar putea să se ascundă de organul de urmărire penală sau de instanță, să împiedice stabilirea adevărului în procesul penal ori să săvârșească alte infracţiuni. Pentru ca să fie aplicată măsura preventivă, procurorul trebuie să aducă probe că ar exista unul din riscurile indicate mai sus. În al treilea rând, chiar dacă sunt anumite temeiuri pentru a putea fi aplicată o măsură preventivă, trebuie să se procedeze la aplicarea măsurii minime care ar putea să asigure efectul de prevenire.

În acest sens, arestarea preventivă este o măsură excepțională. Caracterul acesteia este subliniat și de norma procesuală, care spune că arestarea poate fi aplicată doar în cazuri când au fost săvârșite infracţiuni grave cu aplicarea violenței, deosebit de grave sau excepţional de grave. Dar și în aceste cazuri, la soluţionarea chestiunii privind aplicarea măsurii preventive în privinţa minorului, în fiecare caz se discută, în mod obligatoriu, posibilitatea transmiterii lui sub supraveghere, conform dispozițiilor art. 184 CPP.

Așadar, aplicarea arestării preventive va corespunde cerințelor legii atunci când, ținând cont de toate circumstanțele ce caracterizează fapta (inclusiv condițiile de viață şi de educare, particularitățile minorului, atitudinea lui în față de cele săvârșite, comportamentul ulterior), această măsură este unica posibilă.

Chiar dacă fiecare caz este unic și nu putem face o concluzie generală, cel puțin reieșind din gravitatea relativ similară a infracțiunilor comise de minori în cadrul primei și celei de-a doua monitorizări se poate constata că în domeniul aplicării măsurilor au avut loc atât modificări pozitive, cât și negative.


Figura nr.4.3 Aplicarea măsurilor preventive în faza de urmărire penală (Monitorizarea I)

Drept aspect negativ se poate considera numărul în creștere și posibil nejustificat de aplicare a arestării preventive în privința minorilor. În cazurile din cadrul primei monitorizări, arestarea preventivă a fost aplicată doar în două cazuri (~3%) din cele monitorizate. Într-un caz, în cadrul judecății, măsura preventivă a fost înlocuită cu arestarea. Chiar dacă nu cunoaștem toate circumstanțele cazurilor, ținând cont de gravitatea infracțiunilor săvârșite de copii (o vătămare intenționată medie, o tâlhărie, acțiuni violente cu caracter sexual, trei jafuri) am putea spune că arestarea s-a aplicat în conformitate cu standardele internaţionale, adică drept ultim mijloc.

În cadrul celei de-a doua monitorizări s-a observat o creștere a arestării preventive, chiar dacă infracțiunile comise nu prilejuiesc în deplină măsură această schimbare. Tendința s-a păstrat și în cadrul monitorizării curente în care s-a constatat că aproape 13% din copii au fost în stare de arest în cadrul urmăririi penale. Deşi învinuirile inițiale au putut fi modificate, învinuirile cu care aceștia au compărut în judecată pun la îndoială necesitatea arestării în ce privește gravitatea infracțiunii, cel puțin în măsura în care aceasta a fost aplicată. Această îngrijorare este susținută de faptul că în privința a 5 minori instanța a aplicat ca măsură preventivă arestarea în faza judecății (dintre care doi copii nu au avut nicio măsură aplicată în cadrul urmăririi penale). Totodată, se poate de menționat că în privința a patru copii arestați măsura preventivă a fost modificată cu una mai blindă.

Un factor pozitiv este şi faptul că s-a menținut tendința de a nu aplica vreo măsură preventivă în cadrul urmăririi penale. Astfel, 23% din copii nu au fost supuși niciunei măsuri în cadrul urmăririi penale (20% de cazuri în cadrul celei de-a doua monitorizări și 0% în prima monitorizare). Aceasta dovedește că organele de urmărire penală se debarasează de tradiția de a aplica măsuri preventive în mod automat, din obișnuință.

În monitorizarea curentă se observă, ca și în cadrul precedentelor, aplicarea în mare parte numai a arestării și obligării de a nu părăsi localitatea sau țara. Totodată, ca și în cadrul celorlalte monitorizări, măsura preventivă specifică minorilor – transmiterea copilului sub supravegherea părinților sau altele de acest fel, nu au fost utilizate.

O constatare a monitorizării date este faptul că odată ajunși în instanță cu o măsură preventivă stabilită (sau nestabilită), instanțele pare că acceptă mult mai ușor prelungirea situației existente, cu toate că ar putea fi cazuri când necesitatea măsurii preventive ar decade. Astfel, în aproape 87% de cazuri nu a fost modificată situația cu privire la măsura preventivă stabilită sau nu la urmărire.

13%

9%

55%

23% Arest preventivObligaţia de

a nu părăsi ţara

0bligația de a nu părăsi locul de trai

Nu a fost aplicată nici o măsură

31

Figura nr.4.4 Modificarea în instanță a măsurilor preventive stabilite în cadrul urmăririi penale

IV.3. Obiectul probatoriuluiCercul circumstanțelor care urmează a fi dovedite în cauzele ce implică minori este mai mare decât în cazul

adulților. Pe lângă circumstanțele enumerate, în cauzele privind copiii în conflict cu legea prevederile legale stabilesc obligativitatea de a constata:

1. vârsta minorului (ziua, luna, anul nașterii); 2. condițiile în care trăiește şi este educat minorul, gradul de dezvoltare intelectuală, volitivă şi psihologică,

particularitățile caracterului şi temperamentului, interesele şi necesităţile lui; 3. influenţa adulților sau a altor copii asupra minorului; 4. cauzele şi condițiile care au contribuit la săvârșirea infracţiunii;5. în cazul în care se constată că minorul suferă de debilitate mentală, care nu este legată de o boală psihică,

trebuie să se stabilească, de asemenea, dacă el a fost pe deplin conştient de săvârșirea actului. Circumstanţele suplimentare care sunt incluse în obiectul probatoriului în cazurile cu minori au sarcina de a

asigura ocrotirea acestora de un eventual abuz al statului şi de o învinuire neîntemeiată, precum şi de a garanta ca orice măsură aplicată faţă de minor să fie proporţională faptei comise de către acesta. Circumstanţele stabilite vor asigura cercetarea multilaterală sub toate aspectele a cauzei penale pentru o hotărâre echitabilă.

87%

2%

3%

3%

2%

3%

0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80%

Nu

Revocarea măsurii preventive aplicate

Modificarea arestării în obligaţiade a nu părăsi localitatea

Aplicarea obligației de nepărăsirea localității

Aplicarea arestării preventive

Modi�carea obligației de a nu părăsi localitatea în arest preventiv


100%

84%

1%

24%

80%

90%

0%

87%

70%

45%

62%

58%

62%

13%

0% 20% 40% 60% 80% 100%

Vârsta minorului

Condiţiile în care trăieşteşi este educat minorul

Gradul de dezvoltare intelectuală,volitivă şi psihologică,

particularităţile caracterului şi temperamentului

Interesele şi necesităţile minorului

In�uenţa adulţilor şi altor minori

Cauzele care au contribuitla săvârşirea infracţiunii

Monitorul nu a fost prezentla toate ședințele

Monitorizarea a II-a Monitorizarea a III-a

Figura nr.4.5 Circumstanţele stabilite în şedinţele de judecată coraportate la numărul de cauze

Fiecare circumstanţă are o importanţă anume în soluţionarea corectă a cazurilor privind copiii. Cu toate acestea, din tabelul de mai sus conchidem că nu toate sunt apreciate la fel de către instanţele de judecată. Astfel, constatăm că în toate cauzele a fost stabilită vârsta copilului. Pe locul doi se află cauzele care au contribuit la comiterea infracțiunii, apoi urmează în ordine condițiile de trai şi de educație ale acestuia, stabilirea influenţei adulților şi a altor minori, stabilirea intereselor și necesităților copilului și gradul de dezvoltare intelectuală, volitivă şi psihologică.

În comparație cu perioada precedentă, se observă că în afară de stabilirea vârstei (care de fapt este esențială pentru a determina dacă un minor a atins vârsta răspunderii penale pentru fapta săvârșită) celelalte circumstanțe au avut tendințe contradictorii. Aici am menționa scăderea indicelui de stabilire a intereselor și necesităților minorilor, de la 62% la 24%. Acesta este un fapt negativ, întrucât stabilirea acestor circumstanțe ar putea avea un rol important în individualizarea pedepsei.

Pentru a se concretiza aceste circumstanțe, Comitetul în Comentariul General nr.14 (2013) privind dreptul copilului de a-i fi luat în considerare interesul său superior indică că trebuie să fie implicați profesioniști bine instruiți care ar aplica culegerea informațiilor din mai multe surse relevante. Conform legislației noastre, pentru colectarea acestor date

33

specifice vor fi ascultaţi părinții minorului, educatorii lui şi alte persoane care ar putea comunica datele necesare, de asemenea se va cere efectuarea unei anchete sociale, prezentarea documentelor necesare şi se vor efectua alte acte de urmărire penală şi judiciare. Ancheta socială în urma căreia se întocmeşte un referat se efectuează de către consilierii de probaţiune şi include atât datele necesare despre minor, cât şi perspectivele de reintegrare în societate, eficacitatea pedepsei, evidenţierea unor aspecte concrete care nemijlocit conduc la corectarea comportamentului infracţional.

Regulile de la Beijing stabilesc că, cu excepția unor infracţiuni minore, înainte ca autoritatea competentă să poată lua o decizie, condițiile de trai şi alte circumstanțe importante urmează a fi stabilite printr-o anchetă socială. Referatele presentenţiale sunt recunoscute ca fiind indispensabile în majoritatea cauzelor.

Referatul presentenţial de evaluare psihosocială a personalităţii este un document scris, cu caracter consultativ şi de orientare, având rolul de a oferi organului de urmărire penală, procurorului, instanţei de judecată date despre persoana bănuitului, a învinuitului sau a inculpatului, despre nivelul de instruire şcolară, despre comportamentul, mediul familial, cercul de prieteni şi despre factorii care influențează sau pot influenţa conduita lui generală. La întocmirea referatului presentenţial de evaluare psihosocială a personalităţii se contactează membrii familiei, prietenii, colegii, alte surse de informare, cum ar fi: psihologi, cadre didactice, asistenţi sociali, medici, alţi specialişti, precum şi persoanele care pot contribui realmente la reflectarea tabloului psihosocial al personalităţii bănuitului, a învinuitului sau a inculpatului.

Efectuarea anchetei sociale urmărește elucidarea cauzelor şi condițiilor care au favorizat comportamentul antisocial al minorului, cunoaşterea mediului în care trăiește acesta, în scopul aplicării celor mai potrivite măsuri sau sancţiuni. În pofida obligativităţii şi importanței referatelor, acestea au fost solicitate numai în aproximativ 50% din cazuri, ceea ce este chiar mai puțin dacă comparăm cu monitorizarea precedentă (58%) și este un indicator chiar mai mic în comparație cu monitorizarea inițială când referatele au fost solicitate în aproximativ două treimi din cazuri.

Figura nr.4.6 Gradul de solicitare a referatului de evaluare psihosocială (referatului de probaţiune)

Totodată, nu s-a putut constata în ce măsură acestea sunt utile şi judecătorilor. Sunt factori indirecţi care indică faptul că referatele nu totdeauna sunt luate în consideraţie15. În plus, consilierul de probațiune a fost chemat numai într-o singură ședință pentru a face explicații în privința referatului.

15 Pentru detalii vezi: Probaţiunea în Republica Moldova: Raport de monitorizare. Inst. de Reforme Penale – Ch.: „Bons Offices” SRL, 2011.

47%

3%

50%

54%

4%

42%

0% 10% 20% 30% 40% 50%

Da, de către procuror

Da, de către judecător

Nu

Monitorizarea a II-a Monitorizarea a III-a


IV.4. Audierea copiilor• Cerinţegeneraleprivindaudiereaminorilor

Liniile directoare pentru acţiune privind copiii din sistemul judiciar penal, adoptate în 1997 de Consiliul Economic şi Social al ONU, recomandă ca statele să modifice legislaţia procesual penală pentru a permite înregistrarea video a declaraţiilor copilului şi prezentarea acestei înregistrări în instanță în calitate de probă. Liniile directoare cu privire la Justiţie în ceea ce privește chestiunile ce implică copii victime sau martori ai infracţiunii (2005) recomandă în același sens limitarea numărului de audieri ale copiilor. Pentru aceasta, statele ar urma să adopte proceduri speciale de colectare a probelor de la copiii victime şi martori, cum ar fi, înregistrarea video, care ar determina reducerea numărului de audieri, declaraţii, interviuri şi alte tipuri de contacte cu sistemul de justiţie care nu sunt necesare. La fel, este subliniată necesitatea de a evita contactul copilului martor sau victimă cu persoana acuzată.

Legislația Republicii Moldova prevede modalităţi speciale de audiere (art. 110, art. 1101 CPP) care ar exclude contactul martorului cu inculpatul. Totodată, dorim să atenţionăm că legea noastră în art. 109 CPP permite audierea martorului la urmărirea penală în faţa judecătorului de instrucţie anume cu scopul prevenirii victimizării acestuia. Art.371 CPP stabilește că audierea copilului în condițiile art.109 și art.110 poate exclude necesitatea chemării și audierii suplimentare a acestuia în instanță. În acest sens recomandăm ca această listă să fie suplimentată cu art. 1101CPP.

Nici într-o cauză nu a fost aplicată vreo modalitate specială de audiere a martorului minor, cu toate că monitorii au apreciat că cel puțin într-o cauză penală din cele 11 era necesitatea de a aplica procedee speciale de audiere pentru a proteja martorul minor. Nu au fost aplicate modalități speciale de audiere nici în cazul victimelor minore, iar monitorii nu au stabilit că ar fi existat această necesitate.

Audierile minorilor nu au încălcat regula privind durata acestora. Nicio audiere nu a durat mai mult de o oră. De fapt, aproximativ 76% (93% în cadrul monitorizării imediat precedente) din toate audierile au durat până la 30 de minute.

Figura nr.4.7 Durata audierii neîntrerupte a copilului acuzat (per ședințe desfășurate)

Aceste date fiind analizate în cote procentuale, se constată că cel mai mult durează audierea copiilor în conflict cu legea, care sunt urmați de copiii victime (situație inversă în cadrul monitorizării precedente) şi de copiii martori.

68%

21%

11%

Până la 30 min.

30 de min. - o oră

0% O oră - 2 ore0% Mai mult de 2 ore

Nu a fost audiat

35

Figura nr.4.8 Durata audierii neîntrerupte pe categorii de copii

De menţionat că toți copiii au fost audiați în limba lor maternă.

• Participareapedagogului/psihologului

Participarea obligatorie a pedagogului sau psihologului în cadrul audierii este o altă garanție a apărării drepturilor și intereselor legitime ale unui copil aflat în conflict cu legea. Totuși, existența acestei norme nu reușește în deplină măsură să-și atingă scopurile din cauza că o serie de întrebări au rămas fără răspuns din partea legiuitorului. În particular, legea nu stabilește care este scopul prezenței pedagogului/psihologului, care este statutul legal al acestuia, care sunt cerințele față de persoana care participă în această calitate (trebuie să fie pedagog/ psiholog în virtutea formării profesionale sau să și practice), care este modalitatea de atragere în proces etc.

Drept rezultat, în practică există discrepanțe în ceea ce privește diferite aspecte ale participării acestui subiect procesual. Mai mult decât atât, nu rareori se vehiculează opinia că participarea pedagogului/psihologului este mai mult o formalitate și, ca urmare, de multe ori acesta ar putea nici să nu fie prezent. În cadrul monitorizării imediat precedente, de exemplu, în 11% din cazurile de audiere a victimei minore pedagogul/psihologul nu a fost prezent. Au fost atestate absențe ale pedagogului/psihologului şi în cazurile copiilor în conflict cu legea, acesta fiind prezent în 93% din şedinţe. Totuși, aceste cifre sunt cu mult mai încurajatoare decât cele constatate în cadrul primei monitorizări (vezi figurile de mai jos).

68%

21%

0%

11%

92%

8%

0%

0%

100%

0%

0%

0%

0% 20% 40% 60% 80% 100%

Până la 30 min.

30 min. - o oră

O oră - 2 ore

Nu a fost audiat

Martori Victime Copiii în con�ict cu legea


Figura nr. 4.9 Participarea pedagogului/psihologului la audierea victimei minore

Monitorizarea I

Figura nr. 4.10 Participarea pedagogului/psihologului la audierea martorului minor

Monitorizarea I

75%

25%

Da

Nu

70%

30%

Da

Nu

În cadrul acestei monitorizări se observă un progres esențial în această privință, fiind atestate numai două ședințe la care a lipsit pedagogul.

Reticența privind participarea obligatorie a pedagogului/psihologului a fost exprimată nu numai de practicieni, dar și de teoreticieni. Astfel, de exemplu, după părerea profesorului Makarenko, participarea obligatorie a pedagogului sau psihologului în cadrul audierii copilului în conflict cu legea, care nu a împlinit șaisprezece ani și cu atât mai mult optsprezece ani, nu este întotdeauna necesară16.

Totuşi, standardele internaţionale susțin participarea pedagogului sau psihologului la audierea copiilor (a se vedea, de exemplu, Liniile directoare cu privire la Justiţie în ceea ce privește chestiunile ce implică copii victime sau martori ai infracţiunii). În cele din urmă, întrebarea principală nu este dacă trebuie sau nu să participe pedagogul. Majoritatea sunt de părere că este nevoie, dar ca să fie una eficientă trebuie rezolvate un şir de chestiuni, cum ar fi statutul pedagogului, cerințele înaintate faţă de acesta, mecanismul de implicare etc.

Dacă ne orientăm că pedagogul are statut de specialist, atunci funcția pe care acesta o îndeplinește pe parcursul procesului penal este de a contribui la stabilirea adevărului. Astfel, conform art.87 alin.2 CPP, specialistul trebuie să posede suficiente cunoștințe şi deprinderi speciale pentru acordarea ajutorului necesar organului de urmărire penală sau instanţei. Ajutorul despre care este vorba este orientat, conform definiției specialistului dată în art.6, la stabilirea adevărului. Se pare, însă, că limitarea funcției pedagogului numai la cea de suport acordat organului de urmărire penală nu ar fi corectă.

În Comentariul său general cu privire la drepturile copiilor în justiția juvenilă din februarie 2007, Comitetul pentru Drepturile Copilului menționează că în ceea ce privește audierea trebuie să existe metode de supraveghere independente care ar asigura că declarațiile obținute sunt făcute benevol și nu sunt obținute prin metode neadecvate și, în același timp, sunt adevărate. În acest sens, Comitetul menționează că instanța de judecată sau, după caz, altă autoritate competentă, atunci când evaluează caracterul voluntar al recunoașterii vinovăției de către copil, trebuie să țină cont și de faptul dacă la audiere a fost prezent un consilier legal ori un alt tip de consilier. În această ultimă categorie, în opinia noastră, ar putea fi inclus pedagogul.

Într-un anumit sens pedagogul este chemat să protejeze drepturile și interesele copilului la efectuarea audierii, care, printre altele, se manifestă prin asigurarea că acel copil nu este intimidat în vreun fel în cadrul audierii. Acest

16 Макаренко И.А., Проблемы участия третьих лиц в процессе расследования уголовных дел в отношении несовершеннолетних, Вопросы ювенальной юстиции, №1 (10) 2007 http://juvenjust.org/index.php?showtopic=429.

37

lucru este subliniat şi în legislaţia unor țări. De exemplu, legislaţia bielorusă stabileşte că pedagog (psiholog) este persoana care este implicată în audierea copiilor în scopul stabilirii unui contact psihologic, a unei atmosfere de încredere şi a respectării drepturilor şi intereselor legitime ale copiilor. Liniile directoare cu privire la Justiţie în ceea ce privește chestiunile ce implică copii victime sau martori ai infracţiunii menţionează că implicarea unor experţi psihologi în cadrul audierii ar fi de dorit pentru facilitarea audierii, reducerea unei intimidări potenţiale şi pentru o audiere într-o manieră prietenoasă copilului.

Cu toate că această perspectivă nu exclude faptul că pedagogul ar putea în continuare să ajute organul de urmărire penală la aflarea adevărului, în anumite situaţii aceasta nu ar fi întru totul adevărat şi într-un oarecare sens statutul pedagogului/psihologului nu coincide cu statutul clasic al specialistului.

O altă întrebare ce urmează a fi clarificată constă în modalitatea în care pedagogul sau psihologul își realizează rolul. Conform legii, pedagogul sau psihologul este în drept, cu consimțământul organului de urmărire penală, să pună întrebări minorului, iar la sfârșitul audierii să ia cunoştinţă de procesul-verbal sau, după caz, de declaraţiile scrise ale acestuia şi să facă observaţii în scris referitor la plenitudinea şi corectitudinea înscrierii lor.

În practică rolul pedagogului sau psihologului se rezumă la asistarea la audiere şi semnarea procesului-verbal la sfârșitul acţiunii. Uneori pedagogul pune întrebări. Cunoaştem relativ puţine cazuri când pedagogul a făcut mai mult decât atât (de exemplu, a oferit o consultaţie organului de urmărire penală privind psihologia copilului şi modalităţile de stabilire a contactului psihologic cu acesta etc.). Mai mult decât atât, uneori pedagogul nu este prezent la audiere semnând ulterior procesul-verbal, situație ce este în contradicţie cu legea.

Ținem să reiterăm ideea că pedagogul sau psihologul trebuie să se implice nu numai la etapa audierii, dar mai înainte, ajutând procurorul să pregătească procesul de audiere. În aceeaşi ordine de idei, susținem şi opinia ca pedagogul care a participat prima dată la audiere să fie ulterior invitat în proces, evitând intervenția altui pedagog.

În doctrină s-a dezbătut şi calitatea pedagogului/psihologului care este invitat. S-a menţionat că întrebarea despre invitarea unui pedagog cunoscut sau necunoscut copilului poate fi decisă după luarea în considerare a unui şir de factori, cum ar fi gradul de dezvoltare a copilului, caracterul infracţiunii şi alte circumstanțe ale cauzei.

În practica organelor de urmărire penală în calitate de pedagog de cele mai multe ori participă unul care nu este cunoscut copilului. Evident, întâlnind pentru prima dată un copil, pedagogul nu va putea în deplină măsură să stabilească un contact psihologic eficient şi, de fapt, de multe ori se transformă într-un participant pur formal. Implicarea acestuia adesea este una episodică.

Figura nr.4.12 Afilierea pedagogului sau psihologului

2% Psiholog/pedagog din comunitate

98%Psiholog/pedagog din cadrul

instanţei de judecată


Numai în trei cazuri pedagogul invitat era din comunitate, în celelalte cazuri (aproximativ 98%) acesta a fost din cadrul instanței (95% în cadrul monitorizării precedente), adică necunoscut copilului şi nici acesta nu cunoștea copilul (situaţia poate fi similară şi în cazul pedagogilor din afara instanţei şi, deci, procentajul cazurilor în care pedagogii nu cunosc copiii de fapt este mult mai mare).

În practică, au fost constatate și cazuri în care participarea pedagogilor cunoscuți ar putea bloca procesul de depunere a declaraţiilor de către copiii părți vătămate în cazurile pe care aceştia le consideră rușinoase (infracţiuni sexuale, escrocherii, violenţă fizică din partea semenilor). La examinarea diferitor argumente despre invitarea unui pedagog cunoscut sau necunoscut, probabil cel mai corect ar fi să constatăm că nu există o regulă unică pentru toate situațiile. Această chestiune trebuie să fie soluționată individual. În acest scop, ca și în cazul reprezentantului legal, considerăm că decizia de a invita unul sau alt pedagog trebuie să fie luată după o cercetare suplimentară sub aspectul dat a tuturor circumstanțelor relevante şi, de dorit, după consultarea copilului în acest sens.

Pornind de la ideea expusă, ajungem la concluzia că uneori în calitate de pedagog ar trebui să participe unul cunoscut copilului. Dar pedagogul care îl cunoaște cel mai des este pedagogul care îi predă și, fără îndoială, în virtutea diferitor circumstanțe (prezența stereotipurilor, istoria relațiilor cu copilul, obligația de a educa copilul etc.) el nu va fi imparțial. Acest lucru exclude participarea lui ca specialist deoarece, conform art.87, specialistul este persoana chemată pentru a participa la efectuarea unei acțiuni procesuale în cazurile prevăzute de Cod, care nu este interesată în rezultatele procesului penal. Reiese că, chiar dacă participarea pedagogilor copiilor ar fi recomandabilă pentru unele cazuri, aceștia nu ar avea posibilitatea să participe ca specialişti, deoarece implicit s-ar putea considera că ar avea un interes contrar prevederilor art.87.

Liniile directoare cu privire la Justiţie în ceea ce privește chestiunile ce implică copii victime sau martori stabilesc că participarea copilului la audieri şi procese de judecată trebuie să fie planificată din timp şi trebuie făcut tot posibilul ca să se asigure o continuitate în relațiile dintre copii şi profesioniștii cu care aceștia vin în contact. Pedagogul din cadrul instanţei este întotdeauna (sau aproape întotdeauna) o altă persoană. În câteva cauze chiar în cadrul instanţei a avut loc aducerea unei noi persoane în calitate de pedagog sau psiholog, care alături de copil apare ca un subiect oficial al procesului, esența participării căruia el nu o înțelege corect. Din acest considerent, este preferabilă participarea permanentă a unei singure persoane.

Concluzia în această privinţă este că în cauzele cu minori prezența psihologului se impune, indiferent dacă participă sau nu pedagogul. Psihologul trebuie să lucreze cu minorul pe tot parcursul procesului penal și nu doar să facă cunoștință cu acesta în ședința de judecată. Credem că ar fi bine ca, de la începutul și până la sfârșitul procesului penal, minorul să beneficieze de serviciile aceluiași psiholog.

În concluzie, la organizarea audierii unui copil, organul de urmărire penală ar trebui să se orienteze în primul rând la invitarea unui psiholog cu specializarea respectivă, care va participa în calitate de specialist. Dacă acest lucru nu este posibil, atunci organul de urmărire, după analiza tuturor circumstanțelor relevante, poate invita fie pedagogul copilului, fie un alt pedagog. Atunci când la audiere participă un psiholog sau un pedagog pe care copilul nu îl cunoaşte, considerăm obligatoriu să li se ofere acestora timp înainte de audiere pentru ca să poată discuta cu copilul şi să ia cunoştinţă şi de alte date care l-ar ajuta în îndeplinirea funcțiilor în cadrul audierii.

În practică se întâlnesc cazuri când pedagogul invitat este o persoană care face parte din organul de urmărire penală şi care participă formal nu numai din cauza relației cu organul de urmărire penală, dar şi din cauza că competențele sale profesionale sunt departe de cerințele faţă de rolul pe are îl are. Organul de urmărire penală motivează astfel de situaţii prin lipsa unui mecanism clar care ar reglementa modul de atragere a pedagogului, dificultățile care apar la găsirea unui pedagog disponibil în termene necesare. Este un aspect ce urmează a fi reglementat. Pe de o parte,

39

aceasta ar face ca pedagogii implicați să fie de o competenţă înaltă, iar pe de altă parte, s-ar reduce tendinţele şi posibilităţile de abatere de la lege.

E necesar ca instanța de judecată să implice activ pedagogul în ședințe. Cazuri de tipul când la o ședință instanța a invitat un pedagog care nu a fost prezentat celorlalți participanți și nu i s-a explicat rolul lui, iar după audiere a fost rugat să plece fără a oferi vreo apreciere audierii efectuate ar trebui excluse.

• Participareainterpretuluilaaudiere

Atunci când copilul nu înțelege sau nu vorbeşte limba în care are loc procesul, acesta are dreptul la asistenţa unui interpret. Comitetul recomandă că interpreţii care participă în astfel de cazuri să fie instruiţi în ceea ce privește lucrul cu sau pentru copii, deoarece folosirea şi înţelegerea limbii materne de către copii poate fi diferită de cea a adulților. Lipsa cunoştinţelor sau a experienţei în această privinţă poate să împiedice copilul să înțeleagă pe deplin întrebările şi să submineze dreptul la un proces echitabil şi la o participare eficientă.

În cauzele copiilor martori sau victime, în nici un caz nu a fost nevoie de interpret, copiii fiind audiați în limba maternă. În ceea ce privește copiii în conflict cu legea, în 49% de cazuri a fost implicat un interpret, acesta fiind un colaborator al instanţei.


V. STUDII DE cAZStudiu de caz nr. 1

În cadrul ședinței de judecată partea vătămată în mod repetat a atacat verbal inculpatul minor numindu-l „hoț, pungaș, neghiob”. Din această cauză, între reprezentantul inculpatului minor și partea vătămată a apărut un conflict spontan. După una din agresiunile verbale ale părții vătămate, instanța s-a autosesizat și a înlăturat-o din sala de judecată, aplicându-i o pedeapsă contravențională sub formă de amendă judiciară.

Toate acestea au avut un efect negativ asupra psihicului minorului inculpat, acesta fiind anterior calificat drept o persoană ce nu prezintă risc pentru societate, în calitate de măsură de reprimare fiind aleasă obligația de a nu părăsi localitatea. În cele din urmă, inculpatul a părăsit casa părinteasca și până în prezent este dat în urmărire. De menționat că înainte de incidentul relatat, minorul îşi recunoscuse complet vina și era gata să suporte pedeapsa, având un comportament adecvat.

Studiu de caz nr. 2Inculpatul X. a agresat sistematic timp de 5 ani soția și doi copii minori, aceștia fiind supuși unor acte de violență

permanente. Inculpatul adesea iniția scandaluri, cu folosirea cuvintelor necenzurate și înjositoare. La fel, X. le căuta permanent copiilor motive pentru a-i agresa, îi scotea noaptea din casă la frig și îi supunea altor acțiuni violente.

În timpul ședinței de judecată s-a observat că cei doi minori victime erau afectați atât atunci când au fost ei înşişi audiați, cât și în timpul audierii inculpatului, fiind nevoiți să retrăiască scenele de violență domestică, reînviind în minte clipele de coșmar și foarte probabil creând-le o traumă psihologică repetată.

Probabil, ar trebui examinată oportunitatea de a interzice prezența victimelor în ședința judiciară pe acest tip de cauze (provoacă traumarea psihicului minorului, pe de altă parte, perturbează depozițiile victimei, care are frică să spună adevărul în cadrul ședinței de judecată și, în ultimă instanță, reduce la zero toate eforturile de a construi un sistem de justiție prietenos copilului).

Studiu de caz nr. 3Şedinţa de judecată a avut loc în biroul judecătorului, cu o întârziere semnificativă de 40 de minute. La proces

s-au prezentat învinuitul, victima, interpretul, psihopedagogul şi monitorul. Avocaţii părţilor în proces, precum şi procurorul erau absenţi.

În cadrul şedinţei, judecătorul urma fie să înceteze dosarul în legătură cu împăcarea părţilor, fie să pronunţe sentinţa de condamnare. În ciuda faptului că atât apărătorul, cât şi procurorul au lipsit la proces, totuşi judecătorul a continuat şedinţa şi a pronunțat sentința de condamnare (deşi părțile au încheiat un acord de împăcare), menţionând că toate părţile în proces erau prezente.

41

Studiu de caz nr. 4Şedinţa de judecată pentru examinarea cauzei unui copil în conflict cu legea a avut loc în sala de judecată cu

o întârziere de aproximativ o oră deoarece judecătorul absenta din motive necunoscute părților. După prezentarea judecătorului, acesta a dispus începerea ședinței fără explicarea motivelor întârzierii. S-a constatat că apărătorul minorului în conflict cu legea era absent, însă judecătorul insista să continue şedinţa pe motiv că minorul recunoscuse acţiunile ce i se imputau şi era de acord să continuie dosarul penal în baza art. 3641 CPPRM.

La un moment dat, judecătorul a întrerupt dezbaterile părţilor în proces şi a solicitat ca persoanele prezente în sală să se prezinte. Aflând că la şedinţă asistă un monitor, judecătorul a dispus amânarea şedinţei pentru următoarea săptămână.

Studiu de caz nr. 5În cadrul ședinței de judecată urma să fie audiat un martor minor. Judecătorul a rugat ca avocaţii să-şi scoată

mantia, astfel încât atât judecătorul, cât şi avocaţii să poată arăta cât mai obişnuit îmbrăcat pentru a nu crea un motiv de stres suplimentar minorului. Judecătorul intervenea parafrazând prin cuvinte simple şi cu ton foarte prietenos, reformulând întrebările părţilor adresate către martor.

Chiar dacă s-a încercat să se creeze o atmosferă cât mai prielnică audierii minorului martor, totuşi acesta a fost intimidat atât de către avocatul victimei, cât şi de către inculpat (tatăl minorei martor) prin tonul lor înalt sau comentariile indirecte atunci când declaraţiile minorului nu le convenea.

Studiu de caz nr. 6Judecătorul a informat părţile cu privire la toate drepturile procesuale, până la punerea pe rol a cauzei şi în

momentul informării, acesta nu a prezentat părţilor informaţia cu privire la instituţia medierii şi a împăcării pe cale amiabilă (art.276 CPP RM, art.344.1 CPP RM). Ulterior, în cadrul examinării cauzei judecătorul, dat fiind faptul că victima era interesată doar în a-şi recupera paguba materială, a îndemnat părţile să se împace, prin restituirea integrală a pagubei pricinuite. Părţile s-au împăcat după următoarea şedinţă de judecată.

Studiu de caz nr. 7Şedinţa a avut loc la 26.03.2014, începând cu ora 08:30. Victima minoră G. D., a.n. 1998, care urma să fie

audiată, nu s-a prezentat la şedinţă. Conform explicaţiilor mamei acesteia - G.N., şi ea victimă care avea şi calitatea de reprezentant legal, minora nu putea să lipsească de la şcoală pentru că avea pretestare. Luând în considerare cererea reprezentantului legal de examinare a cauzei în lipsa victimei minore, consultând părţile implicate în proces, instanţa a considerat posibilă desfăşurarea şedinţei. În procesul audierii reprezentantului legal G.N., aceasta a declarat că „minora a fost vinovată, îi răspundea tatălui” şi acesta a agresat-o, specificând că a bătut-o nu prea tare, lăsând să se înţeleagă că victima a meritat să fie lovită. Astfel, inculpatul (soţ) şi reprezentantul legal (soţie) au “mediat” cazul fără a fi ascultată opinia copilului victimă. În cele din urmă, la solicitarea acuzatorului, din cauza divergenţelor dintre declarațiile din sedinţă şi cele de la urmărirea penală, continuarea şedinţei (a II-a) în lipsa minorei a fost considerată imposibilă, aceasta fiind întreruptă.


Studiu de caz nr. 8Şedinţa de judecată a început cu o întârziere de aproape o oră. Întârzierea a fost cauzată de faptul că

psihopedagogul a fost informat despre şedinţă prin telefon cu puțin înainte de începutul acesteia. Până la începerea şedinţei, inculpatul, nestingherit de nimeni, aducea învinuiri părţii vătămate minore, iar apărătorul acestuia exercita unele presiuni asupra ei. În şedinţă, minorul S.S. a fost reprezentat de către mama sa S.M., care nu cunoştea care-i sunt drepturile şi rolul în proces. Minorul audiat în proces a fost supus jurământului.

Studiu de caz nr. 9Inculpatul minor, fiind acuzat de comiterea infracţiunilor prevăzute de art.151 alin.2 lit.d), art.187 alin.2 lit.b)

CP, a recunoscut vina şi a înaintat o declaraţie privind examinarea în ordinea art.3641 CPPRM, în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. În cadrul examinării cauzei, în timpul audierii părţii vătămate, ca urmare a manifestării de către ultimul a lipsei pretenţiilor de ordin material şi datorită restituirii prejudiciului, la solicitarea apărătorului inculpatului minor s-a ajuns la împăcarea părţilor.

Studiu de caz nr. 10În cadrul examinării cauzei, în timpul audierii inculpatului minor a fost chemat un pedagog care nu a fost prezentat

celorlalţi participanţi, nu i s-a explicat rolul în cadrul procesului. După ce a fost finalizată audierea inculpatului minor, judecătorul s-a adresat pedagogului că poate să plece. Acesta a plecat şi nu a oferit nicio apreciere declaraţiilor făcute de inculpat.

43

cOncLUZII şI REcOmAnDăRI

cOncLUZII• Prevederilelegislaţiei în vigoare a Republicii Moldova privind reacţia la comportamentul asocial al copiilor

şi judecarea cauzelor cu implicarea copiilor sunt în mare parte racordate la standardele internaţionale în domeniu. Totuşi, practicile cotidiene de implementare a legislaţiei demonstrează anumite deficienţe, sistemul de justiţie neavând încă capacitatea deplină de a satisface necesităţile speciale ale copiilor în conflict cu legea, copiilor victime sau martori ai infracţiunii. Se pare că mulţi angajați din domeniu nu cunosc şi nu conştientizează pe deplin prevederile actelor şi standardelor internaţionale în privinţa administrării justiției pentru minori, inclusiv principiile justiției restaurative şi ale aplicării alternativelor extrajudiciare, iar societatea conştientizează defectuos efectele negative pe care le poate avea asupra copilului contactul cu organele de drept sau aplicarea unor pedepse severe.

• Încălcările asupra drepturilor copiilor, constatate în cadrul monitorizării, au diferite cauze. Unele dintre aceste cauze sunt obiective (de exemplu, lipsa unor încăperi speciale pentru martorii minori), altele ţin de atitudinea neglijentă generată de neînțelegerea importanței unor prevederi privind drepturile copiilor (de exemplu, importanţa dejudiciarizării, respectării demnităţii copiilor, importanţa participării unui pedagog/psiholog etc.), iar o a treia grupă ţine de încălcarea premeditată a unor prevederi legale (de exemplu, neinformarea copilului despre drepturi).

• În procesul de monitorizare s-a constatat că în peste 90% din ședințele desfășurate au fost respectate exigențele speciale pentru judecarea cauzelor cu implicarea minorilor. Aceste date reflectă o îmbunătățire în comparație cu perioada anterioară (în cadrul monitorizării precedente, 2013 – 78%, și 66% în cadrul monitorizării inițiale, din 2012). Totuşi, există multiple aspecte care necesită a fi îmbunătăţite în continuare.

• Examinarea cauzelor în instanță încă nu corespunde tuturor exigențelor privind protecţia vieţii private. Identitatea copiilor care participă în procese poate fi ușor stabilită sau chiar este făcută publică în direct, iar cerința potrivit căreia ședinţele de judecată în privinţa copiilor în conflict cu legea trebuie să fie, de regulă, închise, nu este respectată.

• Se constată o schimbare consistentă de atitudine (cel puțin în sala de ședințe) în sensul respectării din partea organelor de drept a cerințelor privind asigurarea demnității copilului și a inadmisibilităţii folosirii unui limbaj neadecvat față de aceștia. Totodată, există indici precum că persoanele private participante la proces ar putea să nu cunoască aceste cerințe și să intimideze verbal copiii participanți la procesele de judecată.

• Modul de organizare a proceselor de judecată nu oferă încă copiilor o protecție contra intimidărilor din partea altor participanți la proces, în special atunci când copilul este nevoit să aștepte în aceeași încăpere începerea procesului. Situația se agravează când ședințele încep mai târziu decât a fost planificat.


• Pe parcursul perioadelor de monitorizare se observă o îmbunătățire constantă în privința judecării rapide a cauzelor. În cadrul monitorizării curente, chiar dacă numărul ședințelor amânate a rămas același, îmbunătățirea se datorează faptului că a crescut numărul proceselor finalizate care au fost soluționate dintr-o singură ședință – 28% (în comparație cu 6% în cadrul monitorizării a II-a și 20% în cadrul monitorizării I) și, în comparație cu monitorizările precedente, nu au existat procese care s-au examinat mai mult de 8 ședințe (numărul cauzelor care au fost examinate mai mult de 8 ședințe au fost 16% și, respectiv, 1% în cadrul monitorizărilor precedente).

• Mai mult de jumătate din procesele finalizate au durat până la două luni și nicio cauză nu a fost examinată mai mult de un an. Totuși, în comparație cu monitorizările precedente, se constată un regres în privința durateideexaminareacauzelor.Chiardacăcauzeleseexamineazăînmaipuțineședințe,duratatotală a examinării este mai mare, datorită existenței unor intervale mari de timp între ședințe.

• Amânările ședințelor de judecată sunt încă larg practicate. Amânarea ședințelor creează un cerc vicios, deoarece, în unele situaţii, chiar dacă inițial martorii sau părţile vătămate se prezintă la şedinţele de judecată stabilite anterior, pe parcurs, după mai multe amânări repetate, încetează să mai vină.Cauzeleamânării ședințelor rămân similare celor constatate în cadrul monitorizării precedente. Aproape 42% din toate amânările în cauzele privind copiii în conflict cu legea se datorează neprezentării inculpatului (aproximativ 43% în cadrul monitorizării precedente); 23% - din cauza neprezentării reprezentantului legal al inculpatului; 14% - din cauza neprezentării altor părți. În total, aproape 91% din amânări se datorează neprezentării vreunui participant la proces. Dacă comparăm cu monitorizarea precedentă, în care 67% din amânări s-au datorat neprezentării vreunui participant, atunci se constată un regres și revenirea la situația primei monitorizări când 90% de amânări au avut loc din cauza neprezenții vreunui participant.

• Cu toate că amânările ședințelor de multe ori au o motivare temeinică (cum ar fi, complexitatea cauzei și necesitatea unei perioade mai mari de examinare, îmbolnăvirea vreunui participant etc.), uneori acestea sunt datorate unei organizări proaste sau neglijenței. Astfel, de exemplu, într-un caz ședința s-a amânat pentru că inculpatul minor a fost adus silit, în baza ordonanței de aducere silită, însă fără reprezentantul său legal. În alt caz, inculpatul nu s-a prezentat deoarece ședința a fost numită în timpul când acesta avea lecții la școală.

• Ședințele de judecată sunt afectate de întârzieri cauzate de lipsa de punctualitate a părţilor. Totodată, a crescut numărul de întârzieri generate de instanța de judecată.

• Judecătorii continuă să desfășoare şedinţe în birouri. Întrucât acestea nu totdeauna dispun de condițiile necesare, apar dificultăți în desfășurarea ședințelor şi chiar situaţii în care drepturile copilului sunt încălcate.

• Reprezentanţii legali de multe ori nu oferă copiilor sprijinul necesar în cadrul ședințelor de judecată.

• În cadrul acestei monitorizări se observă un progres esențial în ce privește participarea pedagogului în cadrul ședințelor de judecată. Totodată, impactul participării acestuia la ședință rămâne sub semnul întrebării.

• Marea majoritate a avocaților care au calitatea de apărători ai copiilor în conflict cu legea sunt avocați care acordă asistenţă juridică garantată de stat. Astfel, devine evidentă importanţa instruirii avocaților care acordă asistenţă juridică garantată de stat în domeniul apărării copiilor şi specializarea acestora.

45

• În comparație cu monitorizările precedente, a fost constatată o prezență mai mare a avocatului copilului victimă în cauzele privind infracţiunile deosebit de grave și excepţional de grave, în mare măsură datorită participării avocaților care acordă asistență juridică garantată de stat.

• Se constată o tendință de îmbunătățire a prestației avocaților care acordă asistență juridică garantată de stat, care ar putea fi explicată atât prin eficiența instruirilor la care aceștia au participat, cât şi prin alte măsuri aplicate în cadrul sistemului asistenței juridice garantate de stat.

• Se constată menținerea tendinței de a nu aplica vreo măsură preventivă în cadrul urmăririi penale. Astfel, 23% din copii nu au fost supuși niciunei măsuri în cadrul urmăririi penale (20% de cazuri în cadrul celei de-a doua monitorizări și 0% în prima monitorizare). Aceasta dovedește că organele de urmărire se debarasează de tradiția de aplicare în mod automat, din obișnuință a măsurilor preventive.

• În monitorizarea curentă, ca și în cazul precedentelor, se constată folosirea limitată a categoriilor de măsuri preventive, în mare parte măsurile preventive constând în aplicarea arestării și obligării de a nu părăsi localitatea sau țara. Totodată, ca și în cadrul celorlalte monitorizări, măsurile preventive specifice minorilor - transmiterea copilului sub supravegherea părinților sau altele de acest fel, nu au fost utilizate.

• Se constată o aplicare mai răspândită (și posibil uneori nejustificată) a arestării preventive în privința minorilor.

• Într-un număr relativ mare de cazuri a fost posibilă aplicarea liberării de răspundere penală a minorilor. Acesta poate fi un indicator negativ care semnalează că procurorul nu se folosește de acest drept discreționar, astfel încât dosarele respective să nu ajungă în judecată. Această constatare de fapt reprezintă un regres față de prima monitorizare în care numărul de astfel de dosare a fost foarte mic, ceea ce indica că posibil procurorii le încetau în faza de urmărire. Totodată, rămâne de examinat suplimentar cât de eficiente sunt măsurile educative și dacă nu este nevoie de a completa sau a modifica lista prevăzută de lege.

• Cerința legislaţieidea întocmi înmodobligatoriu referatepresentenţiale încauzelecuminorideocamdată nu este respectată în totalitate. Pe de altă parte, în unele cazuri, chiar şi atunci când se întocmesc referate presentenţiale, acestea nu au rolul preconizat.

• Cadrul legal existent oferă posibilități mari în ceea ce privește împăcarea. Totodată, acestea nu sunt folosite pe măsură. Se constată o reducere importantă a cazurilor în care instanțele oferă timp părților de a se împăca. În cadrul prezentei monitorizări aceasta a avut loc în aproximativ 4% din amânări ale ședințelor, în comparație cu 22% de astfel de amânări constatate în cadrul monitorizării precedente. Instanțele se pare că nu folosesc pe deplin prevederile art.3441CPPcareprevedeexpresposibilitateaamânăriiexaminării ședinței și oferirii posibilității părților de a se împăca. Această concluzie este confirmată și de faptul că din dosarele finalizate în 57% s-au pronunțat sentințe de încetare pe motivul împăcării părților și numai în 28% cauzele au fost finalizate în cadrul unei ședințe.

• În 23% din cazuri exista posibilitatea de a apela la serviciile din comunitate, dar, cu părere de rău, în niciun caz judecătorii nu au apelat la acestea.

• În virtutea examinării unui număr sporit de cauze în care copiii sunt victime/martori aiinfracțiunilor privind viața sexuală sau care implică violența în familie, se cere o atenţie deosebită


pentru această categorie de copii, care necesită o protecție suplimentară ținând cont de posibilul impact emoțional al acestor procese. Astfel de dosare prin definiție implică cel mai probabil persoane apropiate copilului atât în calitate de victime, cât și de inculpați. În afară de aceasta, pot apărea conflicte de interes între reprezentantul legal al victimei copil și inculpat.

• Căiledeatacnusefolosescîntotdeaunapentruprotejareadrepturilorcopiilor. Chiar dacă soluțiile în cazurile copiilor sunt relativ blânde, folosirea limitată a căilor de atac pune în gardă şi fenomenul necesită a fi studiat mai în detaliu.

VI.2 REcOmAnDăRI• Cercetarea și evaluareapermanentăa sistemuluideadministrarea justițieipentru copii, astfel

încât să fie adunate şi analizate datele şi informaţiile pertinente de care este nevoie pentru a asigura adaptabilitatea sistemului la necesităţile și interesele copiilor aflaţi în conflict cu legea, victimelor infracţiunii şi a comunităţii, în general.

• Evaluarea și analiza eficacităţii pe care o pot avea pe termen lung unele sisteme/instituţii recent dezvoltate, cum ar fi camerele de audiere, aplicarea medierii etc.

• Monitorizarea cauzelor penale cu implicarea copiilor nu doar în ce privește etapa de judecare a cauzelor, ci şi cea de urmărire penală.

• Asigurarea cât de curând posibil şi eficientă a specializării actorilor din sistemul justiţiei în lucrul cu copiii, conform prevederilor Planului de Acţiuni de implementare a Strategiei de Reformă a Sectorului Justiţiei, 2011-2016 și a unui mecanism de distribuire a cauzelor care implică minorii procurorilor, judecătorilor și avocaților ce acordă asistență juridică garantată de stat care au o astfel de specializare.

• Instruirea actorilor din cadrul sistemului de justiție în vederea asigurării interesului superior al copilului, inclusiv în privința prevederilor legale care riscă să fie considerate formale sau care îngreunează procesul (cum ar fi participarea pedagogului).

• Stabilirea practicii conform căreia instanţele să motiveze publicitatea ședințelor de judecată în privinţa copiilor. Acestea urmează să aibă loc numai în cazuri bine stabilite de lege şi conform unei decizii în scris a instanţei.

• Promovarea desfășurării ședințelor în săli special amenajate în care este asigurat un mediu prietenos copiilor, inclusiv, după caz, limitarea folosirii mantiilor de către avocați/judecători.

• Elaborarea unor reguli de procedură menite să asigure informarea persoanelor private participante la proces despre folosirea limbajului potrivit și pe înţelesul copilului și descurajarea intimidării, sub orice formă și de către orice participant la proces, la adresa copiilor participanți la ședințele de judecată.

• Instruirea judecătorilor în ceea ce privește recunoașterea și prevenirea intimidării copiilor martori, victime sau inculpați.

• Reglementarea procedurii în așa fel încât contactul direct al victimei sau martorului minor cu făptuitorul să fie evitat cât de mult posibil. Încurajarea organelor de urmărire penală să folosească

47

procedura de audiere în faţa judecătorului de instrucţie pentru cauzele în care riscul de revictimizare, ca urmare a declaraţiilor repetate, este mare; asigurarea unor condiţii speciale de așteptare în cadrul instanţei de judecată.

• Includereaart.1101CPPprintreexcepțiileprevăzutedeart.371CPP.

• Utilizarea de către instanțele de judecată a procedeelor care ar reduce timpul între ședințe și ar grăbi examinarea unei cauze, cum ar fi practica stabilirii câtorva şedinţe la rând.

• Instruirea polițiștilor în privința adoptării unei atitudini proactive în ce privește aducerea silită a inculpatului și evitarea tergiversării procesului penal.

• Stabilirea unui cadru legal și instituţional care ar promova informarea reprezentanților legali, copiilor victimă și martori în ceea ce privește rolul lor, modul de desfășurare a procesului şi derularea cauzei. Informarea trebuie să se desfăşoare într-un mod adaptat vârstei şi gradului de dezvoltare al lor, iar furnizarea informaţiilor către reprezentanţi nu trebuie să prezinte o alternativă la comunicarea direct cu copilul. Creareaprotocoalelordefamiliarizareacopiilormartoricuprocesulpenalșimodulîncareurmează să facă declarații în instanță.

• Consolidarea capacităţii avocaţilor care acordă asistenţă juridică garantată de stat copiilor în conflict cu legea, copiilor victime şi martori ai infracţiunii pentru ca asistenţa juridică să fie una reală și eficientă, ţinând cont de interesul superior al copilului.

• Efectuarea modificărilor legislative în materia procesual-penală sub aspectul definitivării atribuțiilor și competențelor pedagogului și psihologului, în vederea unei asistențe mai eficiente pentru fiecare caz al copiilor implicați în sistemul de justiţie penală.

• Specializarea şi instruirea psihologilor privind lucru cu copii implicaţi în cauzele penale şi crearea unui mecanism de participare eficientă a psihologilor în toate ședinţele de judecată.

• Implicareaactivădecătre instanțade judecatăapedagogului/psihologului în ședințe. Evitarea cazurilor de tipul care au avut loc la o ședință când instanța a invitat un pedagog care nu a fost prezentat celorlalți participanți și nu i s-a explicat rolul acestuia, iar după audiere a fost invitat să plece fără a oferi nici o apreciere audierii efectuate.

• Crearea unor instrucţiuni detaliate menite să asigure calitatea referatelor presentențiale.

• Asigurarea că procurorii solicită și utilizează în cadrul luării deciziilor sau în instanță referatele presentenţiale de probaţiune pentru toate cauzele în care sunt implicați minorii.

• Promovarea informării mai largi a copiilor implicați într-un proces penal, în calitate de bănuit/învinuit/inculpat sau victimă/parte vătămată, cu privire la instituţia împăcării părţilor și a consecințelor care rezultă din aceasta.

• Dezvoltarea, în cazurile relevante, a mecanismului de apelare la serviciile unui mediator care ar trebui să includă printre altele informarea obligatorie a copilului despre mediere şi serviciile existente în localitate, referirea automată a cauzei la mediator (în cazul în care părțile nu se pot împăca altfel) și prestarea gratuită a serviciului de mediere.

• Revizuirea cadrului legal privind eficiența măsurilor educative curente și, după caz, crearea


mecanismelor de aplicare sau elaborarea unor măsuri alternative, cum ar fi participarea la programe de justiție restaurativă, participarea la programe specifice de instruire conform necesităților etc.

• Creareaunei rețelede informarea instanțelorde judecată înprivința serviciilordisponibile încomunitate și adoptarea unui cadru legal care ar încuraja și asigura referirea copiilor la programele existente în comunitate, cu identificarea problemelor de ordin legal, dar și organizatoric sau informațional care împiedică judecătorii să facă referire la astfel de servicii. Informarea serviciului de asistență socială despre fiecare copil intrat în vizorul justiției în vederea creării și implementării unui plan de acțiuni menit să ofere suport copilului și familiei acestuia.

• Consolidareaparteneriatelorlocale ale instanțelor de judecată, organelor procuraturii, afacerilor interne, serviciului de probaţiune, administraţiei publice locale şi serviciilor din comunitate, asociaţiilor societăţii civile în vederea implementării operative și eficiente a programelor comunitare de prevenire a comportamentului asocial în rândul copiilor.

• Elaborarea şi implementarea unor programe speciale de protecție a minorilor victime ai infracțiunilor, cu considerarea unor programe specifice de reabilitare, ținând cont de particularitățile beneficiarilor.

• Elaborarea unui set de recomandări ce ar viza asigurarea interesului superior al copilului în cazurile de violență în familie și, în special, protecția emoțională a copiilor și excluderea conflictelor de interes ale părinților în calitate de reprezentanţi legali (de exemplu, prin considerarea obligatorie a măsurii de audiere în instanță în lipsa inculpatului; examinarea obligatorie a chestiunii de neadmitere a părintelui în calitate de reprezentat legal).

Date post:	09-Sep-2019
Category:	Documents
Upload:	others
View:	7 times
Download:	0 times

Igor DOLEA Victor ZAHARIA Vasile ROTARU -...

Documents