I în = j

4. LITERARO BELETRISTICO si de DISTRACŢIONE.

m

1. Óre superstiţhmile şi prejudeţele unui poporu şi respective a poporului românû suntu de condanniate? — 2. Unû adeverii, p o e s i a d e &. Simu : — 3. Destinait, n o v e l ă o r i g i n a l ă d e Paulina C. Z. Rovinarti ; — 4. L . . . ei, p o e s i a d e loanil L. Bossu ; — 5. Delà băi, a m i n t i r i dc A. . . . — 6. Literatură poporală : Doine din Bănatu, c u l e s e d e Alesandru Murdeanu alui Vasiliu ; — 7. Din caracterele lui La Bruyère, c o m u n i c a t e î n r o m â n e s c e de

/. Bariţiu ; — 8. Diverse ; — 9. Abonamentu nou. — 10. Anunciurl.

PROPRIETARII, EDIT0RÙ şi REDÀCTOSÙ RESPOUSABILU

Oeorére Curteanù.

-Ht-

m 4-

B I S T R I Ţ A , T i p o g r a f i a Car o l i i Or e n d i ,

1891.

Anulü I. B i s t r i ţ ă , 1 (13) Octomvre 1891.

x r x x x x m x : : : x x x x x i x 3 r x x x x x x ^ E x x x x x x ? . c x x x x x x x x x x x x x x x x x x x c x x x XXXXXXXXXXXy X X X X X X X X X X X X ^ I X I J X J X X X I T X î r y T T T T I T T g Ţ X X X

M I N E R V A x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x T x x x x x x x x x x x i T x x x T x x x x x x x x x x i x x x x r x r x ^

Diarü literarü beletristieü si de distraetiune. Apare în 1 (13) şi 15 (27) a fie-carei luni.

Preţuit ii prenumeraţiune pentm Anstro-Unearia: Pre analii întregfi 4 fl., pre jumătate de anu 2 fl.,

pre unu patrarii de anii 1 fl.

Pentru România şi străinătate: Pre anulu intregu 10 fr., pre jumătate de anu 5 fr.

Proprietara, editora şi redactora responsabilii G e o r g e C u r t e a n ü .

Bistriţa, Str. lemnelorìi Nro 28.

Scrisori nefraneate nu se primescâ.: Manuscripte nu se retrimitu.

Pretulu inserţiuniloru: O seria garmondpeo eoldnă 6 cr. şi 30 cr. timbru pentru o publicare.

Publicări mai dese după tarifa si învoielâ.

Óre superstiţinnile şi prejudeţele unui poporü şi respective a poporului românu

suntü de condamnatü? M o t t o : „Multa mirabilia reperies

et non verosimiiia, quae niMlominus, tarnen vera sunt!"

St. Hieronimus.

înţelepţii şi filosofii închinători realismului şi naturalismului ne voril respunde la acesta întrebare cu „Da" , căcî la ei are loctl numai „ M u l t a m i r a b i l i a r e p e r i e s et non v e r o s i m i i i a " ; — ci noi repundemu cu „Ba!" sau „ N i c i la u n u cas i i !" chiar desi amu voi se trecemîi îna-intea feţei preal uminate a acelora onorabili filosofi de fii seclulului, ce şî-a mâncaţii pânea. Noi dicemu „Ba!" sau: „Nu v remi i se c o n d a m -n ă m u n i c i a s t ă d l p e u n u p o p o r u p e n t r u s u p e r s t i ţ i u n i l e şi p r e j u d e ţ e l e l u i ; cu a-t â t u m a i p u ţ i n i i pe p o p o r u l u r o m â n u ! Mai alesu când scimii, că multe teorii filosofice suntu eronate şi multe cunoscinţe naturali suntu numai hipotese, decâtu cari multe prejudeţe şi supersti-ţiunl chiar pană în dilele nostre suntu mai tari în. certitudine.

Ţînemu dară cu totă tăria la partea a doua a propuseţiunei S-tului Hieronimti: „ q u a e n ih i -l o m i n u s , t a m e n v e r a s u n t ! " Suntu pană în

diua de adl chiar între Românii noştri, adecă în c l i c a n o s t r ă cu c a r t e mulţi individl, cari rîdu de atari credinţe. Mâ unii în neştiinţă, pote şi voindu renhi naţionalii, se aruncă ca nisce balauri asupra frumuşeleloru tesaure românesc!, dicendu, că acele au făcutu pe Românu poporu delăsătu şi necultu, ca şi cum acelea nu arii face parte din spiritulu unui poporu, din care resare cultura? Ce este cultura, decâtu chiar cultulu sufletului, decâtu chiar adorarea celoru ce se tinu de sufletu şi cari se rădică preste lumea corporale sau mor­tale — se aventă în o lume, ce şi penelulu unui pictorii nu e capabilii se nl-o represinte! ?...

Ei, dar aceştia, ce dicu aşa, nu cunoscu ge-niulti poporăloru culte. Nu cunoscu cultura an­tică elină si romană si nu-sl revocă în memoria, că la Elini şi Romani sub influinţa superstiţiuni-loru si mituriloru s'a formaţii cultura cea mai copiosă şi mai clasică, sub influinţa acelora a străluciţii cultulu cătră Dei, amorulu fierbinte că-tră patria şi talentulu neimitaveru pentru arte şi sciinţe?! Numai în timpulu mituriloru, povesti­torii, fabulelorii şi legendeloru — dămu de tim­pulu aşa disii „e ro ic i i " nu numai la Greci, ci mai la tote gintele.

Atunci numai au foştii eroi, cari au datu materialii prin faptele loru năsdravene la nascerea poesiei musicei si picturei. Se cetimu numai pe

Homer, Sofoeie, Euripide etc., sau pe Virgiliu, Horaţiu, Ovidiu, Pfoperţiu, sau se cetimü canteculü Nibelungilorü! Ore atari öpere adi neînlocuivere s'arü fi pututü nasce Art materialü pregătită de imü timpü erdieü plinü de farmecă şi frumseţă, plinü de voMci şi uriaşi, plinü de amorü şi virtute?

Nu datinile şi fabalele sau prejudeţele şi superstiţiunîte întunecă Mintea unui poporü şi-i împedecă pasulă la progresii, ci alte cause, eari se arată în istoria unui poporü. Ce ar fi fostă chiar de naţiunea nostră română, carea în trecu-tulü ei furtunosü şi obscurii nu a avutü şcole, nu a avutü inteligenţă — şi când după retragerea lui Aureliane în Messia, a remasü orfană, lăsată singură ca Filoctetü în Lemnosü, sau ca Robinson în insula sa,—orfană departe de maica ei Roma, în acelea timpuri dicü, la a cărora amintire încă şi munţii şi dealurile lăcrămeză.

Ce ar fi fostü de ea?! Şi ce ar fi adî de noi — copii şi odraslele sale — de noi, cari avemü scolă si biserică, carte si sciintă, doră ne-amü pute delecta adi în limba ei sonoră — italică, doră amü pute se ne resfăţămă privirile la „Ro­mana" şi „Ardeleana", la „Căluşeriulu", „Bă­tuta", „Breulü", „Haţegana", „Lugoşana" şi „Abrudeana"? Doră ne-amü pute făli într'atâta cu po r tu lü nos t ru na t iona lü , portu ce odi-nioră în armata romană îlu purtau cavalerii Ro­mani. Doră amü ave astădi tote criteriăle de naţionalitate, ce ne arată lumei ca viţă adusă din Italia si sădită în Dacia? — —

Se mulţămimu Provedinţei divine, carea în modü admirabilü a protegiatü pe sermana odraslă venită din Roma aici în cununa Carpaţiloru, se mulţumimu cul tu lu i sau r el ig iun ei, carea prin ceremoniele ei a ţinutu pe poporulü românu la o perseveranţă neştirbită faţă de credinţa strămo-sescă si se ne închinămu Ursîtei sau Sib i le i 7 7 romane, carea nu a lăsatu şi nu a concesü, ca superstiţiunile, poveştile, datinile, credinţele etc. se se înstrăineze de Românu. — Acestea şi numai acestea suntü cele trei sentinele neadurmite, cari au condusü pe Românu nemaculatü pană în secu-mlü XIX.

Eeă câtu de trainicü, câtu de puternică în

esistinţă, câtu de mândru de sine este unu poponi j cu datini, prejudiţii şi fabule!

Românului i place numai nunta sa, şi nu- | mai acea. Credeţi, că ufitt adevèyttu Românu, j omù rustică, va sèi sé se desfăteze la o nuntă străină ca la o nuntă de a lui? — Nici-odată i nu! Căci numai la nuntă romanésca sci ave Ro-mânulu voia şi numai acolo jocă elu cu focu. j Acolo numai, căci acolo, portu, datini, ómeni, ; mâncări, cântece, glume -— şuntu românesci, şi ; apoi : •

j

„Pentru o glumă romanesca ! Sufletuln mî-asu dâ!" — j

|

Din contră, aduceţi pe vr'unu străină la o ! nuntă romanésca, şi veţi experiâ, că elu va ad­mira, va lăuda frumseţa acelei nunţi, nu se va entusiasma înse nici-odată. Nu, căci pentru elu, aci, portu, datini, ómeni, mâncări, cântece, lăută j sau musica suntu străine — nu suntu ale lui şi ! apoi omulu numai pentru alu sèu se entusiasmeză cu tòta inima. Căci:

„Cei străinii nu se lipesce De sufletulu meu!" —

E deci evidentă, că datinile, credinţele şi super­stiţiunile, deşi nu ne-au adusu sau nu ne aducă folosu materială sau brută, ele ne aducă folosu morală şi au adusă la tòte poporale în multe şi în varii pri­vinţe. Ele au susţinută ginţile şi poporale pururea în vieţă şi în ambiţiune naţională, pururea le-a datu a înţelege, câtu mesură în spiritulu loru creativă, în fantasia şi în puterea raţiunei. — Cei vechi la nunţi, ospeţe şi la întâlniri se desfătau prin punerea de gâcituri, enigme, sentinţe oraclice, exemple, logo-grife, aritmogrife etc. Scimu la Evrei de gâci-tura dată spre deslegare tarelui Samsonă; scimu de esplicarea visuriloră lui Faraonii din partea Evreului june Iosifă. La Greci ne aducemu aminte de gâcitura Sfinxului Tebanicu — sau din Cadmeia dată lui Edipă spre deslegare. — Alexandru Ma­rele sciţi cum a deslegatu nodulo gordiana şi Brută, cum a sciutu, cine e maica lui cea ade-veratâ etc. etc.

Ori ce óspe venia la cei vechi, trebuia sé se supună unei dispute cu vre-ună individă din

aeelù satu şi fericită era sătulii, alti cărui repre-sentantu eşia pe deasupra. In vechime acesta datină era observată cu rigóre, ér la despărţirea óspelui de casa gazdei, primiâ óspele. o tablă mică, pe earea era scrisiì: Ad t e s s e r a m a m i c i t i a e et o s p i t a i i t a t i s!" Ca şi cam dice Românului as-tădi: „Aibl g r i j ă , d a c ă v e i u m b l a pe la noi , sé nu f a c i sé n e ' n c u n g i u r i ş i ' se n u te b a g i p e la noi, că doră de a c u m a ne c u n ó s c e r n u ! " Sau când întrebi pe cineva, că unde a rémasù peste nópte venindù din tèrgù,

— acela îţi réspunde: „Aic i în s ă t u l i i P o d o l u — la unu p r i e t i n ă . "

Pe lemnulU, care 'nalţi spre stele mândra frunte Şi falnicU domineză unii colţii întregii de munte, Nu căuta fructtt dulce —sunttt sterpe-a sale ramuri . . . Virtuţi şi abnegare — scumpii rodU alU omenimei — Găsesci numai la omeni din rendulH ţUrănimei Şi-aceştia au chemarea s% stee 'n frunţi la nemurii

-gg N o v e l ă , gg-

(Ufmare.)

Ajungendă la capétula preumblăriloră d-lă şi d-na Brumeană făcură haza de capriciula loru şi ii primiră forte bine : oferiră femeîloru trataţiile cele mai delicate, iar bărbaţiloru unu vină plinù de aromă şi de gusta. Elisa simţinda o uşorâ gelosia pentru atenţiunile, ce Cordescu arétase mai cu preferinţă Luciei^ deşi avu ru­şine pentru una seiitimenta aşa de erudii, ce se descepta în sine, dar în fine fiindù forte fireseă, forte puternică spre a-lă înăbuşi prin asprimea judecatei sale, care se slăbi cu încetulă, eşi afară. Aci ea rémase sdrobită, se rădima de utott stelpă şi'ŞT espuse fruntea la aeră. Ce simţire ciudată e şi amorulă! După ce rémase câtva timpa în astă atitudine în faţa legăturei, ce i-se păruse una momento a ave pentru Cordescu, — în faţa barierei, ce legile gocîale isterpunèau acestui drepta fireseă, — în faţa seatimeHtahii, ce îi slăbiau curagiulă şi judecata, îsl simţi mima atinsă si lacrimile rourară ochii ei. Ea

duse batista la ochi voindu a si le înăbuşi si rémase astfelă neavenda euragiula a le lăsa sè curgă în liber­tate... In acela momenta unu sgomota de paşi se Audi pe lângă dânsa şi de partea cealaltă în faţa ei se opri óre cine. Ea îşi rădica îneetinelă capula şi recunoscu pe Cordescu, ce sta rădimata de unù stelpu şi o privia . . . Elisa vói sé se depărteze.

„Ce fela! Eliso, ai frică de mine'?" o întreba elă cu unti glasa dulce, dar în care se resimţi o împutare.

Ea tresări. • " „De ce ai venita aici"? o întreba eia afectuosu., „Am durere de capă." „Şl-apoi..-" „Aeruia îmi face bine." „-Xu eşti superata pe mine'?" „De ce, d-le? întreba ea esm înţepată de acesta

tonă familiară. „Dî-ml pe nnme, îmi fad plăcere.. . vedi eu sum

mai sincera ca tine..." „Oh dacă te-aşa mai puté crede!;.." „De c e ? . . Eşti gelósa, nu este aşa...?" „Eu? De cine?" „De Lucia. . ." „Ce drepta aşa ave? Ce m'ir autorisâ?" „Acea, că şi tu mé iubescl, după cum te iu-

besca eu." • -„Eu?!" esclama ea surprinsă, „ţl-am făcuta vr'odată

vre-o mărturisire." „Nu." „Ce te face dară sé aibl acesta ilusiune?" Eia esita una momentu, în urmă îi dise: „Voescl sS-tt spună?" „Da." „Te-am surprinsă când te deştăinuiai Zoiei încă de

multă, îţi aduci aminte ?" Ea îşi duse mâna la frunte isbită de o amintire şi

rémase astfehl. Cordescu se apropia de dènsa, îi luă manile, i-le sérutà, o atrase la sînulă lui si o tinù ast-felă ună momenta, apoi privincîă în ochii ei dise cu unu glasa dulce, rugătoră şi pasionată:

„Eliso, te roga, spune-mi, mé iubescl tu?" Ea tăcea mereu, dar îşi rădimase capulă pe pep-

tulă lui, pe când eia scóse una suspina... Deodată, ea îşi încolăci braţula după gâtulu lui, îi depuse o serutăre ardétóre pe buze şi-i dise cu ună glasă fermă şi es-presivă:

„Tu eştt pentru mine o revelaţiune şi sufletulă meu are nevoia de espansiune de dorinţe..."

Eia o asculta atentă si mişcată, éa urma: „Te iubescă, te iubeseă! . . . Tu îmi vei reserva

salvarea sau disperarea céa mai crudă a destinului meu . . . "

Dicènda acestea îşi desfăcu manile de dupăi gâtul a lui şi se depărta.

Cord eseu se preumbla multa timpa singura la lumina splendidă a hinei. Când veni în mijlocula celora-lalţî, căută pe Zoe şi rămase multa timpa la vorbă cu ea... Mai târdiu veni şi Elisa la denşli.

Când Cordescu rentase singura cu Elisa, ela îi dise:

„Dacă tu ţii atâta de multa la mine şi după cum credu acesta simţementu a făcuta s6 luciască în spiri-tulu teu o schînteiă, o radă de poesiă, care înalţă su­fle tuia, . . . te rogu, fă-ml câte-va versuri chiar în astă nopte."

Ea îi zîrubi şi îi promise, că se va încerca. Pe când pe la cântatula cocoşilora se înapoiau cu

toţii la ViorenI, elisa profită de una momenta şi îi ceru carnetula. Chiar în acea nopte, după cum dorise Cor­descu, ea umplu câteva file cu cugetări, pe cari le in­spira ardenta ei pasiune, dintre cari una mai espresivă plăcu mai multa lui Cordescu:

Veselii, gingaşii, plinii de talente Eşti ideialulu, ce iubescii eu, Fă dar astfelu, ca se deşcepte Roua iubirei sufletului meu. Destulu amarii, melancolia, Voiu dulce pace, poesiă. . . Trecutn-mî pare ca şi uitaţii, Iară presentu-'lii despreţuescu, Sufletetu-'ml astădi e transportata Departe 'n sfere, unde ţîntescu Oh fericire! ce farmecu ai, Răpită-su de cuventulu, ce tu-'mî dai!

După ce le ceti Cordescu veni se o întâlniască forte mulţumită de mărturisirea nobilă si sinceră, ce es-primau ele şi atrâgêndu-o la sînula lui într'o strângere pasionată ei îşi simţiră în reciprocitate pulsăţiunile ini-milora lora...

Se despărţiră acum fericiţi şi încredëtorï.. Ce plăcuta este aspectula unui oma stăpânită de

fericire de a se sci cu siguranţă iubita! Acum serută-rile loru reciproce îneăldiseră buzele ca şi inimile lora.

Elisa nu mai avea altă dorinţă acum decâtu a-sî modela vieţa după acea a lui Cordescu ; de a-şî umple dilele de bucuria, speranţă, studiu, amora şi încredere după cum credea că sunta şi intenţiunile lui, pe cari ea conta acum şi nu le lua drepta capriciale unui oma uşora şi vanitosu. Amorula ei avea atâta violenţă, atâta intensi­tate pe câta avea şi tăria. Scrutările ei voiau së fiă platonice şi aspirarea sa curată şi plină de poesiă nici­odată nu ar fi cugetată a o matérialisa... Amorula unui omù onesta data unei femei oneste, cu tôte că este fi-rescù, curata, ardenta, totuşi ela deosebesce fiinţa lui după necesităţile, ce natura i dă: o parte este desti­nată sentimentului şi poesiei, cealaltă, care îla face in­capabila de a se învinge pe sine, se supune capriciălora

unora simţuri diferite, cari îla faca atâta de incompleta, de ecsigenta, de cruda chiar...

După aste împrejurări, Doreana, care se afla în BucurescI, îsl terminase afacerile si se reîntorse. Elisa trebui s6 plece imediata dela ViorenI. Nemulţumirile, isolarea ei de pană acum nu o mai resimţia, deorece Dumnedeu îi permisese a-şl împăca sufletula prin bucu­riile, ce i le adusese una amoru sincera, desinteresata, ce îi manifesta Cordescu. Acesta stare fericită dură numai câtva timpa, când de-odată o neîncredere, una pesimisma cruda veni sS turbure fericirea, ce abia zîm-bise sufletula ei. Ea evită de a mai cugeta la Cordescu cu care vorbinda luase o atitudine familiară, indiferentă — fiinda mai pucina sgomotosă ca de ordinara. Ore cari atenţiuni din partea lui Cordescu, 6re-carl neînsem­nate împrejurări atraseră din nou blgarca de semă a Luciei.

într'o dî, pe când Elisa se afla la densa, veninda vorba despre Cordescu, ea îi dise:

„Trebue s6 fii forte încântată, Eliso, de atenţiunile, ce Cordescu are pentru tine..."

„Eu?!" esclamâ Elisa intrigată de spaimă şi de surprisă.

„Da, tu", accentua Lucia. „Pentru ce tocmai eu?" „Find-că ela în orl-ee mişcare, în orl-ce vorbă şi

privire arată îndestula, că ţine la tine",1 reluă Lucia cu o aparenţă de convingere.

„Tota aşa aşa putea dice şi eu de tine", adăugă Elisa.

„Ce se potrivesce !" „Da", reluă ea, „nu'ml eşti indiferentă de 6re-ce

ela mai de ordinara se găsesce în casa ta." „Dacă nu este adevărata de ce te-ai emoţionata

aşa?" reluă Lucia cu grăbire şi privindu-o fixa. „Din contră, Lucio", răspunse Elisa, „sum câta se

pote de împăcată cu mine." „Atunci", dise Lucia cu naivitate şi cu o privire

mai senină, „sum liberă de a-la iubi eu în locuia teu..." „Iţi inspiră ela ceva?" „Forte multa. Voesca se fiiu francă cu tine Eliso,

îmi face chiar curte." „Tl-a mărturisită deja ceva?" „Forte puţina, cu t6te acestea spera a-la subjuga

. . .Gândesce-te", adause ea întrerupânda eu ore-care fraucheţă, „şi eu eram geWsă de tine..."

„De ce Lucio?" „Fiind-că Cordescu este una oma distinsa... are

instrucţiune... spirita... şi iu #i calităţi, cari..." „Ori câte calităţi aşa ave eu, carmenli şi tinereţa

ta preţuesca îndoita.'^ „Ah! nu scil că am suferita cumprita ori de câte-

orl simţiam, că are intenţiunea de a-ţ! vorbi, ort de câte-orl privirile lui le suprindeam aţîntite asupra ta."

„Pote că a voita se\ te facă gelosă."

„Pote", dise Lucia privindu-o fixu şi în acelù mo­menti! unu fulgera străluci în ochii ei.

„De ce nu a-i fostu sinceră sé-ml spui patima ta, — puteam se-ţl fiu folositóre rădicându-te la preferinţa lui Cordescu."

„îţi mulţămescu, ai o inimă nobilă". Aceste cuvinte mart şi puternice fură dise numai

dia buze, căci pe când le pronunţa nu scăpă neobser­vata de Elisa unù tonu amarù si o atitudine malitiosă.

După câtva timpù cele dóué pretine se despărţiră. Elisa plecă cu furtuna în sufletù : simţise tòte muşcăturile Luciei, dar ce era sé facă ! . . . Era o septemână, de când nu véduse pe Cordescu, când chiar în aceea dî primi din partea lui unù biletù eonceputù astfehì:

„Eliso dragă! „Iérta-mé, dacă de unù timpù ìncóce nu frani

datù nici o scire despre mine. Causa suntu multele mele ocupaţiunl. Nu am curagiultt a mai veni sé te védù, deórece tu mi-ai interdisu acésta şi nici nu-mi voiu mai permite chiar pană ce tu nu-ţl vei forma alte convineţiunl. Védù schimbarea şi tăcerea ta şi nu sciu, ce sé credù.

Te serută de mii de ori CORDESCU."

Se simţi şi mai revoltată cetindù aceste rendurî. Mărturisirile Luciei nu-i mai esiau din minte. Nu rés-punse alta decatù, că acum mai multa decatù ori-când îi este imposibila a-la vede din causa incertitudinilorù, în carta adus'o equivocitatea conduitei sale, despre care s'a informata pe deplinù.

Dece dîle trecuseră dela ultima împrejurare. Intr'o dì Elisa merse la Lucia si acolo găsesce pe Cordescu. Cum îlu dări se simţi fără putere, dar se stăpâni cum putu şi ca 'ntotdéuna întinse mâna lui Cordescu, care se grăbi a o întempinâ.

Când remaseră singuri ea îi arunca o privire ful-gerătore :

„Ce cauţi aici, Cordescule?" dise ea. „Speram sé te ìntèlnescù." „Cum puteai fi sigurù despre asta?" „Inii imaginam. . ." „Asta o dici, fiindcă mé vedi.". . „Din contră." Ea tăcu. „Apropo", dise Cordescu, „de ce nu mi-ai réspunsù

la mica mea scrisóre ?" „Fiindcă mé ìndoiescù fòrte multù după câte înţe-

legu, audù şi védù." „Geloso!" „Şi óre n'am resonù?" Elu îi arunca, pote fără voiă-i, o căutătură mali­

tiosă; asta îi cădii cu greu Elisei, totuşi după unù momentu dise :

„Dacă m'ai iubi sincera nu ai proba, că te gân-

descl la mine scriindu-ml mai desa şi veninda la Zoe, unde ai siguranţă, că mg vei mtelni, er au aici, căci cu asta me" măebnesel, contrariiMu-me' în amorulu meu propriu."

Iu locu de răspunsa ela o lăsă se termine, o privi fixu şi îndelunga şi îi dise cu amărîciune:

„Şi eu sum măcbnita şi cautu se" mg distraga." „Cart simtă- ntăehnirile tale." „Este, că nu pottt fi sigurtt, dacă tu me iubescl...

îmi trebue o certitudine." Ea se simţi atinsă; îşi pleca fruntea, se roşi şi

înăbuşi unfl suspină, îşi rădimâ o mână pe spatele foto­liului, îşi plecă capula pe densa şi petrecendu-o de mai multe ort pe frunte, remase astfela mută, sdrobită de realitatea erudă. Cordescu nu mai dise nimica, din contră sta rece şi indiferenta.

„Oh!" dicea ea în sine, „nu prevedusem asta : sim-ţ&nentele mele nu me făcuseră se înţelegu, că trebuia s6 am astă crudă esperienţă! . . . Oh! dar câta îlu iu-besca! Câtu îlu iubescu !"

In totu eursulu nopţei, care veni, ea se svercolia în cea mai cumplită nelinisce. Nesiguraţa dragostei sale o chinuia, frigurile o ardeau; frigurile gelosiei, vermele neîncre derei, consciinţa datoriilortt sale, stima de persona sa o atacau cu vehemenţă. Nu scia, ce se eredă, ce resoluţiă se" iee. Fu bolnavă în cursa de vre-o câteva dile şi când Zoe, surprinsă de îndelungata ei absenţă, veni într'o di s6 o vadă, remase mirată de abaterea, în care o găsi. Elisa mărturisi totubl amicei sale.

(Va urina).

e i .

e gândesci ore la mine, Când în serile senine îşi vibreze. A sale radă Peste câmpii înfloriţi, Luna bMă Sentinelă Pentru junii fe^iciŞC}

Te gândesci, o sciu eu bine, Când în serile senine, Ingeraşe Drăgălaşe, Te preumbli 'ncetiforii Pe la loculti Cu noroculU Unde ni-amîl jurata amorU!

—̂ Amintiri. —

. . . Şi chiar acum, deşi a trecuta unu timpii des­tula de lunga, de. când am fosta eu tinSra-ml soţia la băi pe vre-o câte-va sfiptemânl, — chiar şi acum, adese, când îmi aducu aminte, rîdu într'una. , Şi eu nu creda, că altuia în locuia meu nu ar face tota asemenea. Sg p6te, de altcum, că natura-mi tinerescă încă sfi-şl aibă partea în acesta bună disposiţiă, dar pentru acea chiar şi una filosofu, care ar fi vgduta păţania profesorului Gligorescu, încă ar fl trSbuita se rîdă de ela.

Dar; se" nu vg iaca multa timpu curioşi . ! . . - . . • Mg însurascm de abia de dou6 sgptgmânl. Cor­

nelia — socia mea— mg iubiâ multa, eu de asemenea. „Scil "ce?" — îmi dise ea într'o di —. „e datină,

ca după, nuntă sg se facă câte-o călătoria de plăcere la Veneţia, la Viena, sau într'alttt loca, după cum îţi dă mâna; n'ar strica dacă ne-amu ţine ;şi noi de datina acesta şi ama merge pe vre-o sept6mână-dou6 undeva."

„Şi unde ai dori tu s6 mergema?" o întrebai eu. „Nici n'ai crede, ecă de esemplu la nisce băi." „Bine, voma merge dară la băile din S." „Şi când voma pleca?" m6 întreba Cornelia ve­

selă, că i.s 'a primita aşa de iute propunerea. „Ce întrebare? De ar fi după mine ama plecă în­

dată. In punctulu acesta vei hotărî însS tu. Toaletele..." ,,Er începi?" mg întrerupse ea ore-cum aprinsă.—

„Tu scil bine, că nu puna cine scie ce ponda pe toalete, şi că peste tota mi-e urîtă moda.

„Am vruta numai sg te nficăjesca puţina" i-am disa eu, ca s'o mângâia. „Adl e Joi, voma pleca dar cu trenula de Sâmbătă dimineţa şi spera, că pe Dumi­necă voma fi deja instalaţi la S."

„Bine dară! Sâmbătă plecăma !" şi drepta contracta noi ne sSrutarămu.

Nu vreau sg-mî lauda soţia chiar de loca, căci nici nu mi-ar folosi nimica. D-Vostrfi n'o cunoscetl nici unuia, ca sg vg amoresaţl în ea, cea-ce dacă s'ar în-templâ, spuneudu-vg drepta, nu ml-ar cade chiar bine. Destula, că Cornelia Vineri sera, când m'am reîntorsa dela oficiu îmi iasă înainte şi prindendu-me de braţtt îmi dice:

„Nici nu-i crede, dragă, am aşedâttt tota bagagiulu în cufgrula cela mare, şi aşa nu va trebui, decâta sg iai una mica cufgra de mână."

„Nai uitata nimica?" „Nu! Şi ce sg fl şi uitata ? De abia voma sta

10—12 dile la S., căci, haru Domnului, pană acuma n'avema lipsă de băi."

,jB«w! ©elfi puţina şi de va lipsi ceva nu voiu purta eu vina, tu ai pachetata."

Şi chiar după curii ne închipuisema,. Duminecă erama instalaţi deja în S. şi încă într'una; loca. atâta de frumosa, încâta Cornelia nu mai putea de bucuria. Era o odaia partera în mijlocula unei florării: minunate şi tare aprope de scăldl. In dreptula odăiei nostre se începea o pădure admfrabilă de- bradl, cari. se înălţau: înceta-îneetişora pe costa muntelui. Una labirinta, de cărări bine îngrijite de proprietarii băilor* traversau; pădurea în tote părţile. Şi par'că era anume- calculata,, unde începeai numai câta decâta a te obosi de suişâ.P

zăriai în umbra unui tufişa o bancă verde,, sau o pajişte împestriţată cu flori, ce te invitau cu atâta gingăşia m pausezl. Şi aprope mai nicl-odată noi nm ne aşedama pe băncile de lemna, ei mai preferiama a ne pune jos* pe stratula verde si mole de erbă. Şi acolo a nu ne mai sătura de săngtosultt aertt de munte- şi de cântecula dulce a vre-unui fluiera, ce mai alesă cătră amurgită se audia rgsunându departe de noi. Şi orî-eâta de spulbe­raţi ne-ar crede cineva, pe noi ambii tineri şi de cu-renda căsgtoritl, totuşi ar trebui sg-sl. dee de minciună părerea asta, vgdendu-ne pe noi copil dela ţera, ascultânda în o sfântă tăcere şi admirare melodia fluerului depărtata.

Odată ascultamu asemenea duşi pe gânduri o doină de jale, ce păstoriula scotea din flnerula sgu. Şi erama aşa de cufundaţi ambii în acesta ascultare, câta nici nu observasemu o familia, ce trecea alăturea pe cărare şi care ne salutase. Numai după ce ei se aşedară pe banca de vis-â-vis ne tredirămu şî-i resalutarama. Era una domna slăbăniciosa de vre-o 45 de ani, apoi o domnă elegantă mai tîngră decâta soţula sgu cu vre-o 10 ani şi în fine doi copil.

„Scuzaţi", începu strainula s „s'ar părea, că venirea nostră v'a conturbată."

„Nici dc câta! Ascultama deja de multa la flue-rula, ce doinesce în depărtare, şi care pe încetula sg pare că tota mai multa se depărteză, asa câta în mo­mentele din urmă de abia îla mai audiama.

„Intr'adevgra! nu pote fi nimica mai frumosa decâta una fluiera, ce-Ia au dl în munţi într'una am urga de seră."

„Oh! şi câta de multa ama dorita amendoi acesta plăcere. Născuţi lă ţeră; invidiama pe orl-cine ne spunea, că a călgtorita la stenă, seu la băi de munte şi a inspi­rata aerula prospgta şi săngtosa ala bradilora şi şl-a desfătata sufletula în audula acestui minunata instru­menta naţionala. Dar în sterşita am ajunsa şi noi acesta fericire. De abia suntema aici de vre-o trei dile, si în totă după amedl ne îudreptarăma paşii prin pădurea acesta nisuinda la verfufa muntelui, unde liniscea e mai profundă şi aerula mai buna... Deodată mg oprii."

(Va urma.)

Literatură poporală. D o i n e d e l a L i p o v a (Bănatu.)

Audite <M&; Jatin Imţai phagaria şi dela corista Victoria Birişn. jmljlicate de Alesandru Munteanii alui Vasiliu.

('atu i Sibiiu de mare Num'umi drumu-i şî-o cărare, Presărată cu năsîpu, Dnde stau cătase 'n rendu, Maicile 'n urmă plângendu; Maicile după feciorî Surorile dupa fraţi, Neveste după bărbaţi. Feciorii din graiu grăiau: Mergeţi voi maice 'napoi, Că unde ne ducenui noi. Nu e pită nice grâu Numai sânge pană 'n breu; Sângele soldatului, Pană 'n burta calului. Când Franţ-Iosifu că venia, Pe noi toţi ne ocolia Şi din graiu aşa grăia: Daţi feciorî cu voia bună, Că sunteţi cu puşca plină; Daţi feciorî cu tunurile Se resune delurile; Daţi feciorî cu puscile, Că vinii plumbî ca muscile; Dar feciorii siuitu cu frică Dintre ei tare mulţi pică: Pică unulu, pică doi, Pică unulu dintre noi, De fete tare iubiţii. Şi'mî pică într'o cărare Şi'lu vediî o fată mare. La fată milă-'i era La voinică că se ducea Şi lumină-i aprindea Mâna dreptă i o punea. . . Căpitanii mi-o vedea Şi din graiu aşa grăia : — Stinge fată lumina, Sau îţi stîngu eu vieţa, La cătană aşa 'i dată, Se moră neîngropată Până bătaia se gată; Numa 'n paie 'nveluitu Fără copârşeu cioplită, Fă"ă lumină de seu, Fără omu din sătulii seu. Când bătaia se găta, Toţî feciorii se strîngeau Unu şanţu mare le făceau, Şi cu sare 'i presărau, Se nu se strice carnea, Se nu se 'mpută lumea.

Din caracterele lui La Bruyère. Comunicate în ro/mânesce de I. Baritiü.

(Urmare.) •

. •g~*38£«~3

Eu aşii consilia pe unü autorü năseutu co-pistü şi care ar ave estrema modestia se lucre după cineva, se nu-şi alegă ca modelă decâtii numai astfelü de lucrări, în alü eăroru spiritü, imaginaţiune, sau chiar erudiţiune pote intrá: căci deşi nu va ajunge pe originale, celü puţinu se va apropia de ele şi va fi cetitü. Din contră, va trebui se se ferescă ca şi de o stâncă de a voi se imiteze pe aceia, ce scriu din amorü, în cari vorbesee inima lorü, cărora le inspiră termini şi figurile şi cari asa-dicendü totü ce punü pe hârtia scotu din intestinele lorü; acestea suntü modele perieulosă şi suntü în stare, pe cei ee s'ar încumăta së'i imiteze, a-i face së cadă în tonulü rece, inferiorü şiridiculfi. In faptă eu mî-aşti rîde de unü omü, care ar voi seriosü së vorbescă în tonulü vocei mele, sau së-mï samene la fată.

*

Celü care scriindü n'are în vedere decâtu gustulü secolului sëu se cugetă mai multü la per­sona sa, decâtu la scrierile sale: trebue ca cineva totdéuna se aspire la perfecţiune şi apoi acea dreptate, care câte-odată ni-se refusa de cătră contimporani, posteritatea va sci, së nï-o dée.

*

Nu trebue aflatü ridicululü unde elü nici nu se află de loeü, acesta ar resfăţa gustulü, ar corümpe judecata propria şi pe acea a altora; însë ridicululü, care se află undeva, trebue vedutü acolo, scosü la lumină cu graţia şi cu o manieră, care së placă şi se fiă instructivă.

* -•

H o r a c e sau D e s p r é a u x o a disü înaintea d-tale. O credü pe cuventulü d-tale; dar eu o dicü ca pe a mea. Nu potü eu cugeta în urma lorü çeva adevëratû şi ca alţii së cugete în urma mea ?

* Cine — avendü talentele cele mai rare şi

meritele cele mai escelente — nar pute fi convinsü de neutilitatea sa când consideră, că murindü lasă în urma sa o lume, care nu se resimte de perde-, rea lui şi în care se află aţâţi inşi, ca së-lu înlocuiescş,

(Va urmá.)

Aten tatii la vieţa Monarchului nostru. Maiestatea Sa împeratulu şi regele nostru după căletoria norocosă, ee a întreprins'o în Ardélü şi Bănatu, a visitată şi esposiţiunea din capitala Bo-hemiei — Praga. Aci a sositü în 25 Septemvre dimineţa la 5. ore, unde a fostü íntémpinatü de ministru de justiţia conte Sehonborn, contele Thun, principele Lobkowitz, prefeetulu de poliţia Stejskal, primaruhl oraşului Scholz, preşedintele comitetului de esposiţiă Zedwitz etc.

Primirea pretutindenea a fostü strălucită şi Monarchuiă a remasă încântaţii de cele ce a vé-dută. , De aici a avuţii a pleca la Reichenberg. Pe acesta liniă la staţiunea dela Rosenthal între 11 şi 12 ore din nópte se întemplâ o esplosiune teribilă de dinamită. Anume sub o punte în nisce ţevi conducétóre de apă fură asédate dóué bombe împlute cu nitro-glicerinü, cari avéu a rédicá puntea în aeră, când va trece pe aici trenulă imperialii. Planulü atentatorilorü n'a . suceeşă, de-o parte, fi-ind-că Monarchulü a trecută pe la acesta staţiune numai dimineţa, ér de altă parte bómbele — pro­babilii din grabă — nu au fostă asédate aşa, ca sé potă face stricăciuni mari.

Cu tote acestea vestea despre acesta atentată a umplută de groză pe tote poporale Monarchiei, ér diarele atâta din patria, câtă şi din străinetate se ocupă cu unü deosebită interesă de acesta eve-nimentă şi se încercă a-i dá felă de felă de co-lorită.

Făptuitorii se unnărescă. Premiulă pentru celă ce ar dâ de urma loră e de 300 fl.

Bibliografia. A eşită de sub ţipară Geografia şi Istoria în şcola poporală, manuală compusă con­formă planului de lecţiunî a d-lui Vasile Petri pentru clasa IV, V şi VI de Teodoră Petrişoră. înveţătoră. Manululă constă din 106 pag. octavă si costă 40 cr. Se află de vendare la autorulă în Alibunár comitatulă Torontal.

Asemenea a eşitu de sub ţipară ..Tractatulu bóMorü acute-infectătore" descrisă pentru poporulă şi cărturarii români de Simeona Stoica, magistru în chirurgie şi veterinară, medică cercuală ală Rodnei din comitatulă Bistriţă Năseudă. Acesta tractată cuprinde 167 pag. octavă şi e împărţită în 4 părţi. 1) Introducerea şi descrierea specială a morburiloră de piele; 2) Morburile infectătore in­terne; 3) Morburile transmise dela animale la omeni, şi a 4) Bólele venerice. Fiă-care parte e tractată cu multă profunditate, erudiţiune şi cu-noscinţă de causă şi e de dorită ca acesta carte

se nu lipsescă din casa nici unui qărturară ro­mână. Preţuia e l fl, şi se află de vendare la tipo­grafia Kraft în Sibiiu, la autoră în Rodna-vechia (O-Radna) şi la „Concordia" în Năseudă (Naszod.)

/ „Nunta din Văleni" în Bistriţă. Direc- | torulă de teatru Carolă de Remay are de gându a veni si a dâ în Bistriţă în decursulă lunei lui Octomvre ună cyclu de representaţiunî. Intre ope­retele şi piesele cele mai noue, ce se spune, că se voră eseeutâ, se va afla şi piesa teatrală „ Nunta din Văleni.1''

' NECROLOGU. Dr. Constantină Moisilă, prof. j în Năseudă ca fiu cu soţia Lucretia si cu fii: I Constantină, Vasile, Lucretia, Tudoră, Olimpia şi : Elena, Juliu Moisilă, prof. în Slatina ca fiu cu ! soţia Otilda cu inima înfrântă de durere aducă la j cunoscinţa consângeniloră, pretiniloră şi cunoscuţi- j loră tristulă anuntiu cumcă

O R E O O R I U M O I S I L U , fostu vieariu foi-aneu gr, cat. alu Hodnei şi paroehu alu Năseudului, preşedinte ! la administraţiunea fonduriloru centrale scolastice şi de stipendie precum şi la j

cea a fonduriloru greco - catolice locale din distrietulu Năseudu etc. j

după ună morbă scurtă de aprindere de plămâni j în 3 Octomvre st. n. a. c , la 7 ore a. in., îşi ' dădîi blândulă sufletă în manile Creatorului în ! ală 77-lea ană ală etăţei şi în ală 51-lea ală } preoţiei.

Remăşiţele-i pământesc! s'au aşedatii spre ! odihnă eternă în cimiteriulă gr. cat. din Năseudă j Marţi, 6 Octobre 1891 st. n. la 9 ore a. m. |

Fiă-i tgrîna usoră si memoria binecuvântată! ' > ' i

Aprdpe o jumetate de vecii a conduşii acesttt venera- ' biltt betrăntt afacerile districtului Năseudtt cu înţelepciune \

fără a pofti ceva pentru sine, deci datori suntti fii distric­tului precum şi toţi, cari i-au cunoscuta bunetatea inimei, i s e depună pe mormentulO, lui lacrimi de veneraţiune.

WtT TerminuM pentru deslegarea gâciturei de şacu din Nr. 1 se amână pe prima Noemvre n. c.

^*y^&y^s^>

Invitare la prenumeraţiune. Cu 1 Octomvre st. v. deschidemtt abonamentii nou

la „Minerva", 4'iarti literarii beletristicii şi de distrac-ţiune. Preţultt de abonamentii dela 1 Octomvre pană la anulii nou e de 1 fl. Teologi, studenţi, învăţători, subofi- \ ceri, sodali etc. primescil diarulU nostru în decursulU aces­tui timpii cu 60 cr. v. a.

Numerulu următorii se va espedd numai aceloril onoraţi cetitori, cari vortt fi solvită preţuiţi abonamentului.

Cei ce ar voi a ave foia ndstră dela apariţiunea ei (1 Aug. n. c.) binevoiesed a ne avisd, ca din puginele esemplare, de cari, mai dispunema, se li putemU trimite.

Abonenţii cari n'au primiţii toţi numerii, binevoiescă, a reclamă.

Tipografia CAROLÜ OEENDI în Bistriţă.