SERIE NOUA, AN 19, NR 65,Mai 2010 Cu sufletul cuprins de bucurie Sarbatorim azi un vestit liceu, Patronul sau fiindu-ne facile Si raza-n romanescul curcubeu; Profesori si elevi, numai mandrie, Gandind la Sincai, un barbat de har, Rememoram in marea ctitorie Anii cu nimb de peste centenar. Iata-ne, mareata sarbatoare. Iti cantam un imn rasunator Treptele urcand tot catre soare, Prin tot liceul nostru suitoare Toate lumini PURTATI-VA BINE PUI DE ROMANI SI NU UITATI SI PRE SINCAI De-aici pornira peste tara toata Sclipiri de frunti si care nu apun Rasfrante-n a stiintei nestemata, Se fac amiaza-n tot ce e mai bun; Cuvantul intelept din foi de carte Multi l-au cules ca pe un dar divin In demnitatea neamului sa-l poarte Spre a-l deslusi fecund celor ce vin. Deasupra noastra-n banci si-acum troneaza Toti cati au fost cu spiritele mari Si peste dansii tine Sincai treaza Lumina sa si-a multor carturari; Cetate de frumos si inaltare, Liceu iubit sub cer de Bucuresti, Prin cant iti facem sincera urare, Ca-n veci de veci tu laudat sa cresti. Imnul liceului le-n viitor.
Transcript
SERIE NOUA, AN 19, NR 65,Mai 2010
Cu sufletul cuprins de bucurie Sarbatorim azi un vestit liceu, Patronul sau fiindu-ne facile Si raza-n romanescul curcubeu; Profesori si elevi, numai mandrie, Gandind la Sincai, un barbat de har, Rememoram in marea ctitorie Anii cu nimb de peste centenar. Iata-ne, mareata sarbatoare. Iti cantam un imn rasunator Treptele urcand tot catre soare, Prin tot liceul nostru suitoare Toate lumini
PURTATI-VA BINE PUI DE ROMANI
SI NU UITATI SI PRE SINCAI
De-aici pornira peste tara toata Sclipiri de frunti si care nu apun Rasfrante-n a stiintei nestemata, Se fac amiaza-n tot ce e mai bun; Cuvantul intelept din foi de carte Multi l-au cules ca pe un dar divin In demnitatea neamului sa-l poarte Spre a-l deslusi fecund celor ce vin. Deasupra noastra-n banci si-acum troneaza Toti cati au fost cu spiritele mari Si peste dansii tine Sincai treaza Lumina sa si-a multor carturari; Cetate de frumos si inaltare, Liceu iubit sub cer de Bucuresti, Prin cant iti facem sincera urare, Ca-n veci de veci tu laudat sa cresti. Imnul liceului
le-n viitor.
CUVINTE NEARANJATE
1. Dorinta de a fi fericit comprima intotdeauna timpul. 2. Sarbatorile cad in zilele in care oamenii le doresc cel mai mult. 3. Ingerii sunt oamenii pe care Dumnezeu ii invata sa zboare. 4. Botezul – mana intinsa de Dumnezeu. 5. Nu caut nemurirea. Ar insemna sa‐i vad pe ceilalti cum se duc si atunci m‐ar cuprinde dorul de moarte. 6. Indiferent daca a reusit sau nu sa te vanda, Iuda a ramas acelasi. 7. Dualitatea omeneasca: sa gandesti ca un inger si sa actionezi ca un drac. 8. Fratia cu dracul te pricopseste cu nepotii lui. 9. Trebuie sa ai talent machiavelic pentru a transpune tragedia unora in comedia ta. 10. Unii au parte de o inaltare libera, altii de o cadere libera. 11. Daca toti oamenii ar invata din istorie, atunci nu ar mai fi istorie. 12. Soarta este nedreapta: ne vedem certificatul de nastere, pe cel de deces ni‐l vad altii. 13. In viata, ca in sah este nevoie si de nebuni. 14. Culmea politicii: sa numesti partide toate grupurile de stele. 15. Fiti linistiti! Lumea va fi tot asa cum este si atunci cand nu vom mai fi. 16. Numai viata traita face selectia corecta: in Rai sau in Iad. 17. Cei care gresesc mult pe Pamant o fac gandindu‐se ca, in Rai va fi si mai multa treaba. 18. Visurile sunt de doua categorii: care se transforma in realitate si care mor vise. 19. Chipurile oamenilor – reflecta starea de spirit a naturii. 20. Cat de diferite sunt lucrurile atunci cand le privim la o alta varsta. 21. Praf si pulbere: ce asemanare, dar cata deosebire: praful de pe drum si pulberea de stele. 22. O singura stea imi ajunge pentru a‐mi incalzi frigul. 23. Destinul tragic al Anastasiei a sfaramat si dorinta de a deveni printesa. 24. In arta totul e frumos, chiar si tristetea. 25. Lasati‐ma sa scriu: imi place sa fiu cu capul in nori. 26. Economia este arta de a obtine dintr‐un minim, un maxim. 27. In statistica, orice om se transforma in numar.
METAMORFOZE In timpul lui Vivaldi, dansatoarele lui Degas culca la pamant floarea soarelui, galbenul lui Van Gogh, fug prin verdele crud al padurilor lui Shishkin pentru a se racori sirene in albastrul marin al lui Aivazovski. TEME DE REFLECTIE ‐ De cate ori Soarele s‐a visat om? ‐ De unde graba ploii catre pamant? ‐ Ce nume sa‐i dau ultimei statii din viata mea? ‐ Cine arunca peste noapte cu racoare? ‐ De ce se cauta nodul in papura?
Profesor Carmen Socotinschi
EA
Am zarit‐o pe strada. Era pentru a treia oara cand o vedeam, saptamana asta. Ca de obicei s‐a uitat in ochii mei, a zambit si a continuat sa mearga, indreptandu‐se spre mine. Pentru cateva secunde am incremenit. In timp ce se apropia, inima imi batea puternic, ca un ceasornic dereglat. A trecut pe langa mine si s‐a pierdut in multime. In drumul meu spre casa m‐am gandit numai la ea. Am ajuns, am deschis usa si cand mi‐am pus haina in cuier am gasit un biletel in buzunar. Era numarul ei de telefon si un nume alaturi. Nu stiam daca sa o sun sau nu. Am stat intins in pat gandindu‐ma cum pot sa o revad. “Gata! Nu mai rezist!” Am ridicat receptorul, am format numarul si mi‐a raspuns o voce dulce: “Alo?”
De ce sunt eu asa? De ce aceasta timiditate? Simteam un paradox inauntrul meu… Atat de direct cu cei din jur, cu cei cu care intram in contact, cu tot mediul extern… Un tupeu fals, erodat, si totusi simtind teama cand am vrut sa‐i spun fetei un simplu “Alo… Sunt eu…”. Cand i‐am auzit vocea am amutit, cuvintele voiau sa iasa, buzele nu le lasau. Brusc ceva inexplicabil m‐a indemnat sa inchei. Am decis sa ies indreptandu‐ma spre locul in care o vazusem de atatea ori.
Cum am ajuns am observat‐o stand pe o banca. Vroiam sa cred ca ma astepta pe mine… Am stat nemiscat uitandu‐ma la ea, admirandu‐i frumusetea. Sunt indragostit nebuneste. In multimea din jur, m‐a zarit. Am incercat s‐o evit uitandu‐ma la ceas. Am ridicat incet capul, crezand ca si‐a mutat privirea, dar inca sa uita la mine. Am privit‐o fix in ochii ei sclipitori, prea frumosi ca sa nu‐i observe. Mi‐a facut semn sa ma asez langa ea. Nedumerit, m‐am uitat in spate, insa nu erau decat grupuri de oameni in miscare, un furnicar ametitor. Am privit‐o din nou, am admirat‐o cateva secunde, apoi m‐am uitat din nou la ceas, plecand, vrand sa par grabit.
De cand am vazut‐o ultima oara, am continuat sa merg la banca unde statea, incercand sa ma ascund de multime ca sa nu ma observe. Lipseam de la serviciu cu zilele privind‐o cum statea jos, cum vantul ii batea in par, acesta parca plutind la fiecare adiere. Mi‐am facut curaj intr‐o zi si m‐am apropiat discret, sa‐i miros parul matasos. Parfumul nu poate fi descris, el naucindu‐ma, blocandu‐ma in acel loc. Am stat ceva timp acolo, incercand sa respir cat mai rar sa nu‐mi simta suflul, sa nu‐mi observe prezenta. La un moment dat se ridica, indepartandu‐se, pierzandu‐se in multime. M‐am intors acasa cu gandul la ea. N‐am mancat nimic de cateva zile, am rezistat doar cu ea in minte. M‐am dus in camera cautandu‐mi aparatul de fotografiat. Sunt fotograf, asa imi castig eu painea. Dupa ce l‐am gasit, m‐am culcat cu el in brate sa nu‐l uit pentru a doua zi.
Dimineata m‐am grabit spre banca. Am vazut‐o exact in momentul cand se aseza. Ea este Afrodita mea, Sheherezada mea, Julieta… Toata ziua mi‐am petrecut‐o fotografiind‐o. Am ajuns acasa cu emotii, m‐am inchis in camera de lucru si am inceput sa developez pozele. Mi‐am petrecut noaptea intr‐o lumina rosie, cu mainile ude, punand pozele la uscat. Obosit nici nu m‐am mai uitat la ele, am adormit.
M‐am trezit cu emotii, cu gandul la poze. Sper ca sunt reusite. Observ ceva ciudat. In fiecare poza ea se uita direct in aparat. De parca era constienta de prezenta mea. Se uita fix in ochii mei de dupa lentile, indiferent de pozitia fetei, de pozitia ei pe banca.
In acea zi n‐am mai mers acolo. M‐am dus la munca, pozand nunta unor clienti. A fost o zi grea. Eram gelos pe miri pentru ca ei isi gasisera perechea, un partener de viata. Fiind obsedat de acea fata blonda n‐am facut nicio poza reusita, am muncit degeaba, pe degeaba. Am ajuns epuizat acasa.
A doua zi am mers la ea. Am prins‐o in momentul cand se ridica de pe banca. Ma hotarasc sa o urmaresc in drumul ei spre casa. Drumul dureaza cinci minute. In acele minute am avut ocazia sa ii urmaresc mersul, sa‐I privesc talia, sa miros dara de parfum lasata in urma. In clipa in care a intrat in casa, am fugit spre cea mai
apropiata florarie. Am cumparat cel mai frumos buchet de flori. L‐am lasat impreuna cu un biletel la usa si am plecat acasa.
Nu stiu de ce, dar m‐am trezit cu zambetul pe buze. Am avut un vis frumos ce nu poate fi descris. M‐am pregatit de plecare, dar cand sa ma incalt, observ un biletel ce‐a fost aruncat pe sub usa. “Iti multumesc din suflet! Te sarut.”scria in bilet. Nu pot sa cred, a aflat unde stateam si mi‐a scris un bilet in care spunea ca ma saruta. Eram cel mai fericit om de pe planeta. In acea zi am lucrat cu bucurie, nu ca nu‐mi placea ce faceam, dar aveam un sentiment diferit. Dupa ce am developat pozele de la nunta, m‐am indreptat spre banca. O vad asezata, intoarsa cu spatele la mine. Imi fac curaj si ma asez langa ea. Ma apropii, o imbratisez si ii soptesc la ureche, usor, ca o adiere de vant “Te iubesc! Nu vreau sa te pierd!”. Ea se intoarce spre mine. Se uita fix in ochii mei. Imi raspunde la fel de usor la ureche: “Si eu, te iubesc!” apoi ma saruta pe buze si ma prinde de mana, ma strange incet, se ridica si pleaca…
Moncea Gabriel
Clasa a XIa G
In panzele literaturii
Cand incep sa comentez acest gen de subiecte, ma opresc o clipa si ma intreb cum imi voi alege exprimarea, astfel incat cititorii sa perceapa mesajul intr‐un mod pozitiv , nu prin clasica imagine a elevului despre scoala. Intotdeauna mi‐a placut sa pun literatura intr‐o balanta proprie si, ca rolul ce imi place asa de mult in ideea de a visa, adopt ideea de impartire a comorilor ce le‐au lasat altii prin scrierile lor cu acele randuri ce le transpun din gandurile mele ascunse.
Asta numesc poezie, modalitatea de a‐ti pune pe hartie gandurile si framantarile , parerile, sentimentele si misterul nedefinit ce se naste in noi involuntar: “LITERATURA”. In ochii multora apar acele genii de odinioara, cu lucrarile lor de valoare, interminabilele lor inspiratii transcrise si nemarginita lume a criticii lor. Si tot ce percepe el pe moment risca sa ramana ca o patura translucida intre aparenta si real. E acea bariera intre ceea ce omul a creat deja si gandurile tale ascunse care nu au aripi sa iasa din propria ta imaginatie. Cand iti definesti cele mai puternice sentimente fata de cineva anume sau de o idee fiecare persoana are tendinta sa creada ca a fost o decizie pripita si ca ar fi preferat ca toata aceasta flacara sa ramana mereu doar in el. Insa urmeaza momentul resemnarii ; si ce aduce acel moment ? Regret, opusul dorintei din situatia precedenta si un mare tren de ganduri menite sa macine pe termen lung.
Si atunci, facand o analogie, ar fi ideal sa se capteze strictul necesarrpentrua ajuta visele sa prinda viata pentru totdeauna. Nimic nu e comparabil cu sentimentul de moment retrait al reusitelor vietii. Asemenea primului jurnal rasfoit peste timp si a redescoperirii de sine, apare mandria pastrarii amintirii zilei de ieri. Literatura nu este menita sa fie privita ca punct al vietii spre maturizare, ci ca un model al cufarului unde mii de personae isi daruiesc o parte din suflet pentru ce ce o vor descoperi. Altfel spus, daca nici visele nu mai au libertate, oare de ce te poti bucura pe deplin ??
Negreanu Larisa
Clasa aXa A
Teatrul Vienez de Copii
Teatru de vise
‘’Un sculptor ofera sculptura sa,un pictor daruieste pictura sa,iar actorul ce ofera publicului sau ?Se ofera pe sine ! ‘’asa incepe aventura noastra in minunata lume a teatrului,a Teatrului Vienez de Copii-Das Wiener Kindertheater.
Aceasta scoala de teatru a fost fondata in anul 1994 de cate doamna Sylvia Rotter,o faimoasa actrita austriaca,la Viena.Maretia acestei scoli consta in faptul ca este unicul teatru pe a carui scena apar copii.Ceea ce ii confera un farmec aparte este ‘’Metoda Rotter’’ elaborata chiar de doamna Sylvia,metoda ce cuprinde 5 module :pedagogie,lucru pe text,exercitii(miscare-pantomima-dans),improvizatie si analiza de personaj.
Prin intermediul acestei scoli se intentioneaza dezvoltarea abilitatilor de comunicare,de creativitate si de management al conflictului dar si rezistenta la stres a tinerilor.
Scoala functioneaza in 2 orase ale Romaniei,mai intai la Oradea si apoi din anul 2009 la Bucuresti.
Totul a inceput cu o preselectie realizata in 2 zile .In prima instanta nu-mi doream sa particip la acest workshop insa am fost absolut impresionata de rabdarea si profesionalismul coordonatorilor scolii-membrii trupei Passe-Partout Dan Puric.Am realizat faptul ca ar fi un privilegiu nemaipomenit daca as putea sa fiu admisa in aceasta scoala,lucru care s-a si intamplat !
La primul curs,la care tin minte si acum aveam foarte marti emotii,ne-a fost dezvaluit numele proiectului nostru :faimoasa piesa a lui Shakespeare ‘’Visul unei nopti de vara ‘’.
Pe parcursul a 6 luni, am ajuns sa avem cu totii o dictie destul de buna si o respiratie de invidiat pentru niste mici actori.Personajele ni s-au dezvaluit rand pe rand,aducandu-i fiecaruia un strop din lumea lui Shakespeare.Eu aveam sa o interpretez pe Titania,zana zanelor,o femeie puternica ce de-a lungul piesei are mai multe divergente cu sotul ei,Oberon,un zeu s-ar putea spune.Pot spune ca personalitatea Titaniei m-a inspirat foarte mult si m-a ajutat sa am o anumita tarie.
Totodata in acest timp s-au legat prietenii si chiar s-a format o echipa extrem de unita !
Dupa foarte multa munca atat din partea noastra cat si din partea coordonatorilor nostri a venit si vremea sa prezentam publicului larg piesa noastra.Incurajati de cei care au crezut in talentul nostru si care ne-au ghidat atata timp am pasit,desi cu multe emotii,pe scena.Senzatia nu se poate descrie in cuvinte intrucat o data cu intrarea pe scena intri intr-o alta lume...cea a zanelor si spiridusilor !
Insa nu trebuie sa uit un lucru foarte important petrecut in culise inaintea spectacolului :rugaciunea de grup.Momentul este caracterizat de o liniste speciala care ne incarca cu energie.
Piesa,a fost un veritabil succes,lucru relevat de aplauzele interminabile.Nimic nu se compara insa cu aceste minunate aplauze care te fac sa vibrezi de fericire si iti dau energie,astfel uitand de munca grea.
Un actor este fericit atunci cand reuseste prin farmecul si munca sa,sa aduca un zambet pe fata unui om stresat de viata cotidiana si sa-l determine pe acesta sa uite de tot ce ceea ce a lasat afara pentru un moment de fericire !
~TEEN PRESS~
Lansare carte
Pe data de 11 februarie a avut loc lansarea cărții „Iubirea e pe 14 februarie“, o
antologie de poezie care cuprinde 56 de texte de dragoste ale unora dintre cei mai buni scriitori apăruti
în ultimii ani, dar şi poeți consacrați cu generații în urmă. Scriitorul Andrei Ruse, inițiatorul şi
coordonatorul proiectului, a prezentat cartea şi a răspuns întrebărilor celor prezenți. Sala de consiliu a
fost ticsită de elevi curioşi şi dornici de literatură. Au fost citite poezii pe roluri, s‐a glumit, iar elevii au
fost surprinşi de carte, unii dintre ei alegând să o şi cumpere la final. Întâlnirea a durat 30 de minute,
însă au fost suficiente pentru a le reaminti elevilor de magia poeziei, fie ea clasică, ori modernă.
Multumim doamnei profesoare Niculae Iuliana pentru sprijinul acordat revistei Teen Press pentru
organizarea acestui eveniment.
Popa Livia‐Beatrice
Clasa aXII‐a B
CUVANT DE SUFLET PENTRU O VESNIC TANARA REVISTA
SI PENTRU CEL CARE I‐A DAT VIATA
Au trecut mai bine de 100 de ani…
Peste el, liceul nostru, aflat la rascruce de drumuri intre imediata apropiere a parcului Carol, locul nostru de recreere.
Peste el, cel numit “Bastilia” din generatie in generatie, dar atat de drag noua, in ciuda aerului sau auster…
Au trecut 44 de ani…
Peste noi, sincaistii anilor ’66 ‐ ’70, adolescent rebeli (in sensul bun al cuvantului) si mereu pusi pe sotii.
Au trecut 42 de ani…
Peste ea, revista noastra de suflet, revista de care eram atat de mandri! “HRONICA” noastra!
El, liceul, este la fel de impunator si se afla la aceeasi rascruce de drumuri si tot in imediata apropiere a parcului Carol… si, oare, mai este “Bastilia” anilor nostri?
Noi am adunat ceva ani in spate si nu mai suntem atat de rebeli… si nici mereu pusi pe sotii…
Ea, revista noastra, n‐a depus armele. Traieste. Renaste. Nu din cenusa. Din propria‐i putere. Si a altora. A celor care n‐au vrut ca revista fondata de un profesor exceptional si de cativa elevi talentati si pasionati de armonia cuvantului romanesc sa devina doar o amintire. Sau sa se afunde in negura uitarii…
Acel om minunat si profesor de exceptie are un nume: IVAN C. ION.
Domnul profesor IVAN! Doamne, ce profesor era! SI ce om! Si ce talent ascundea sub alura‐i zvelta si pletele in vant!...
In 1968 avea 40 de ani. Acum, are 82. Sa‐I dea Dumnezeu sanatate si viata lunga! Asta ii dorim noi, absolventii anului 1970.
Cand a pus bazele revistei “Hronica”, eu eram in clasa a X a. Alaturi de colegii mei, eram o norocoasa: il aveam profesor, inca din clasa a IX a,pe domnul Ivan. Era exigent, dar… stia carte. Orele dumnealui erau o incantare. Il ascultam vrajiti, pentru ca iesea din tiparele anoste si plictisitoare ale manualului. Nu mai eram in sala de clasa atat de familiara noua. Strabateam genunea alaturi de Hyperion. Sau eram in linia I a frontului, camarazi de razboi cu scriitorul Camil Petrescu. Plangeam cu Goga sau radeam alaturi de “nenea Iancu Caragiale”… Incercam sa‐l “descifram” pe Barbu. Sau pe Blaga. Sau pe Nichita…
Fiecare zi scotea la iveala, iar si iar, OMUL IVAN.
Pentru a intelege poezie lui Barbu (pseudonimul lui Dan Barbilian ‐ matematician de renume), d‐l. profesor Ivan l‐a adus la ora pe unul din profesorii de matematica recunoscuti ai liceului: d‐l. prof. Lapusneanu.
Acesta ne‐a explicat matematic poezia lui Barbu si, victorie! Coreland romana cu matematica, am invins. Si azi, Barbu ne place. Pentru ca l‐am inteles inca de atunci.
Sau Blaga. Nu se gaseau volumele lui de poezii. Nici la biblioteca, nici in librarii. D‐l. Ivan a batut la masina, pentru fiecare elev al clasei (si eram 32), cate 10 poezii ale valorosului poet. Poezii pe care, la randul nostru, le‐am donat seriilor urmatoare.
Dar. Mai presus de toate, a fost, nu profesorul nostru, ci prietenul nostru. Discutam impreuna cate‐n luna si‐n stele. Nu era, din pacate, dirigintele nostru, desi ne‐am fi dorit din tot sufletul. Dar ne cunostea mai ceva ca proprii parinti.
L‐am iubit si l‐am respectat – atunci. Ne‐a dat libertate de gandire si nu ne‐a inchistat in “buchea” manualelor. Ne‐a invatat “sa batem campii frumos”, sa ne lasam in voia imaginatiei si sa ne spunem parerile. Sincer. Direct. Fara teama. L‐am studiat pe Eminescu timp de un semestru. Sau, aproape. Fiecare dintre noi se credea Hyperion. Sau Catalin. Sau Catalina. Si, de fiecare data, alaturi de noi se afla Demiurgul – d‐l profesor IVAN.
Il iubim si il respectam – acum. Dupa atatia ani. Si mereu.
Acesta a fost si este d‐l profesor IVAN ION, cel care a pus bazele revistei noastre de atunci. Alaturi de care, in paginile ei, am pus poezie, si proza, si fapt divers, si interviuri, si memorii, si ganduri de viitor, si eseuri, si biografii celebre…
Dar, mai presus de toate, am pus talent. Si pasiune. Si iubire.
Din nefericire, nu mai am nici un exemplar al revistei din acele timpuri. Asemenea d‐lui Eleutheriu Popescu, personajul lui Caragiale, am rascolit toata casa in speranta ca undeva, printre obiecte dragi, voi gasi o parte a vietii mele de sincaista. O parte care sa va faca pe voi, cei de acum, sa nu uitati de noi, cei de atunci.
Acum, voi aveti in maini si in suflet, revista noastra. N‐o lasati sa moara! Dati‐i apa vietii prin talentul vostru. Si prin pasiune. SI prin iubire. Si, mai ales, “bateti campii frumos!”.
Prof. lb. romana – SILVIA GURAU
Absolventa a Liceului “Gheorghe Sincai”
Promotia 1970.
Stiati ca…
‐ Daca mesajul non-verbal il contrazice pe cel verbal, oamenii au tendinta de a ignora cuvintele, tinand seama doar de limbajul non-verbal?
‐ In fiecare zi se publica mai mult de 3000 de carti la nivel global in fiecare zi? ‐ 111.111.111 X 111.111.111 = 12.345.678.987.654.321? ‐ Daca politia aresteaza un mim, ii spun ca are dreptul sa nu zica nimic?
BALCIC
Nimeni nu pare că se grăbeşte în micul oraş de la țărmul Mării Negre.
Ai putea spune mai degrabă ce nu este Balcicul, decât ceea ce este acest oraş.
Aşa cum castelul reginei Maria – soția regelui Ferdinand al României – nu este chiar un castel.
Prin „castel” trebuie să înțelegem întreg domeniul, proiectat şi amenajat de specialişti renumiți ai vremii, printre care un peisagist elvețian, Jules Janin, stipendiat de însuşi Țarul Nicolae al II‐lea al Rusiei.
În 1913 Balcicul este câştigat, împreună cu restul Cadrilaterului, de Regatul României. În 1924, regina Maria descoperă oraşul şi îşi cumpără aici un domeniu pe care construieşte castelul, capela „Stella Maris”, diverse alte clădiri şi un parc, devenit ulterior grădină botanică.
„Cuibul Liniştit”, aşa cum a mai fost denumit castelul, este o vilă cu pereții văruiți în alb şi cu acoperişul de țiglă roşie, străjuită de un minaret. Clădirea este o îmbinare de stiluri arhitecturale, dezvăluind preocuparea reginei Maria pentru cultura orientală. Castelul combină elemente ale stilului maur şi ale celui mediteraneean cu elemente ale caselor bulgăreşti. Interiorul castelului impresionează prin simplitate. Pereții sunt văruiți în alb, aerul aristocratic fiind conferit de uşile masive de lemn sculptat.
De o frumusețe rară în această zonă a Europei, domeniul de la Balcic este încărcat de nostalgii ... Pe aici au trecut cele mai sonore nume ale intelectualității interbelice româneşti. Descoperitorul Balcicului a fost pictorul Alexandru Satmari, care de aici îşi alegea peisajele pentru pânzele sale. De fapt, aproape toți pictorii importanți ‐ Tonitza, Grigorescu, Pallady, şi alții – au venit să creeze la Balcic.
La Universitatea Liberă „Coasta de Argint” (înființată aici în 1926) au conferențiat printre alții: Cezar Petrescu, Pamfil Şeicaru, Nae Ionesc, Nicolae Iorga, Mihail Jora.
Casele ridicate atunci (în urma împroprietăririi oamenilor de cultură de către primăria din Balcic) aveau să fie proiectate de arhitecta Henrieta Delavrancea‐Gibory.
Şi tot pe aici au trecut fețe luminate din Apus şi din Răsărit, ai căror paşi parcă se mai aud, uneori, pe lespezile de piatră.
Profesor Vasilescu Gabriela
Cele mai lungi cuvinte in limba romana…
‐DIFOSFOPIRIDINNUCLEOTIDPIROFOSFATAZA (36 de litere)
‐ENCEFALOMIELOPOLIRADICULONEVRITA (32 de litere)
‐GASTROPILORODUODENOJEJUNOSTOMIE (31 de litere)
‐DICLORDIFENILTRICLORMETILMETAN (30 de litere)
Liceu si iubire
Priveam in jurul meu, in curtea liceului si… am observat multe cupluri. Multe persoane care zambesc atunci cand isi pot petrece cateva minute in compania persoanelor dragi…si citind un article despre “Ce sa faci cat esti licean” , in care autorul puncta faptul ca trebuie “sa te indragostesti macar o data” , mi‐am dat seama ca liceul este minunat atunci cand exista cineva care poate face ca totul sa para mult mai usor decat este defapt.
Stateam si ma gandeam la tot ce scria in acel articol si am realizat ca trebuie sa fii o persoana norocoasa daca poti afirma ca in viata ta exista cineva care te poate face sa uiti de micile probleme (note proaste, probleme cu profesorii sau colegii) si poate face ca la sfarsitul fiecarei zile sa apara un curcubeu in inima ta, desi ziua ti‐a fost destul de “innorata”…
Si totusi, liceul ne da ocazia sa cunoastem persoane noi, diferite, care pot devein mica noastra “alinare”. Primirea unui simplu si nevinovat SMS (care de cele mai multe ori te face sa zambesti doar pentru ca este de la o anumita persoana) sau zambetul cuiva drag pot face o zi de 13 mult mai buna…si nu numai. Celebrii “fluturasi” pe care ii simti in stomac si despre care si bunicii nosti vorbesc sunt un alt lucru care sigur se va intampla macar o singura data in cei 4 ani de liceu…
Perioada aceasta a “indragostelei” este caracterizata si prin vise cu ochii deschisi. Si cand colegii prefer sa se contrazica decat sa asculte ceea ce este adevarat, tu ce faci ? – Citesti ultimul biletel primit…iar daca acel biletel nu exista, visezi bineinteles. Te gandesti la momentul in care vei putea fi iar langa acea persoana si te gandesti la ultimele minute petrecute in compania ei/lui…si Taaarrr !!!
Uite asa trece o alta ora, si vine o alta pauza in care poti strange acea persoana in brate, ii poti privi ochii si poti zambi fara retineri. De cele mai multe ori zambetele se pastreaza pana in pauza urmatoare, atunci cand vor fi inlocuite de zambete noi.
Si ce putem spune la sfarsit ? – Ca e minunat sa fii indragostit/a pentru simplul fapt ca totul pare mult mai usor si timpul se scurge mult mai repede…
Furnica Simona
Clasa a 10‐a A
Stiati ca…
1. Numele "Google" vine de la greseala de exprimare, fondatorul intentionind sa scrie "Googol" ?
2. Un om face intr-un an aproximativ 2,5 milioane de pasi ?
3. Un fulger contine suficienta energie ca sa prajeasca 160.000 de felii de paine. Din nefericire, un fulger dureaza 1/10.000 dintr-o secunda, asa ca ti-e foarte dificil sa intorci felia de paine si pe partea cealalta.
8 martie 2010
MAMA
Nu iti pot spune, intr‐o scrisoare, tot ce nu ti‐am spus pana acum. Cand ai plecat aveam doar trei ani. Nu am
prea multe amintiri de atunci; stiu doar ca ma iubeai cum numai o mama e capabila, iar dupa chipul dureros de
frumos si luminat de zambet e doar un intuneric pustiitor . Opt martie a fost mereu o zi cu lacrimi pentru ca in
clasele primare nu aveam cui sa ii fac felicitari si trandafiri de hartie, nu aveam pe cine sa surprind cu micul dejun la
pat sau cu gesturi marunte si pot sa spun ca mi‐ai lipsit mult. De 8 martie, cand absenta ta mi se releva de fiecare
data la fel de dureros, aleg sa cred ca totusi sunt norocoasa. Nu cred ca Pamantul te merita.
Vreau sa iti spun ca iti simt prezenta in zilele toride de vara, in zilele aurii de toamna si atunci cand zapada curge
linistit prin dreptul ferestrelor. Pastrez in mine o parte din tine si surad cand bunicii sau alte persoane care te‐au
cunoscut ma striga pe numele tau.
Sunt convinsa ca de fapt nu m‐ai parasit niciodata…ai fost rupta din planul acesta de o forta mai mare, cu scop
precis. Am devenit mai matura, mai realista, am fost calita si slefuita de absenta ta asemeni stancilor, de catre
vantul din desert, cum nu as fi fost niciodata in alt chip.Ai renuntat, plina de altruism la bucuria de mama si te‐ai
multumit sa veghezi din departare pasii mei. Cand durerea s‐a estompat mi‐am dat seama ca tu stiai ca ma voi
descurca mai bine in viata astfel, ca voi deveni puternica si ca, intr.‐un final, vei fi mandra de mine.
Am ascultat caseta inregistrata acum 20 de ani, te‐am auzit citind “Moartea caprioarei” in vremea adolescentei.
Tehnologia a evoluat, permite greselilor sa fie
corectate…dar tu un aveai nevoie de asa ceva, inregistrarea
e fara pata…
Daca tu ai fi o mama obisnuita, probabil ti‐as fi recitat
acea poezie dupa 2 ani de lupta.Dar acum nu este cazul, te
reconstitui doar din parerile celor care te‐au nascut,
amintindu‐si de tine; strans impaturite le port in suflet, caci
sunt multe si complexe…In scurtul timp in carea i stat aici ai
reusit sa iti pui amprenta in mod pozitiv asupra celorlalti…ai lasat ceva in urma ta.
Te admir mult, mama si, desi nu va fi pera curand, de‐abia astept san e revedme, cand timpul meu se va scurge.
Carcu Elena‐Laura clasa a IX‐a A
IN LOC DE INCHEIERE
“Hronica”, sub noua forma in care reapare, isi propune sa cuprinda in paginile ei cat mai
multe din gandurile voastre.
Va putea scrie la aceasta revista ORICINE face dovada talentului sau, cu dragoste, pasiune si
interes pentru stiinta si literatura, de la clasele cele mai mici pana la ultímele clase de liceu.
Programul revistei depinde pana la urma de elanul colaboratorilor nostri pe care‐i asteptam
cu nerabdare.
Ii invitam, mai ales, sa colaboreze pe cei care se afla la pragul marilor idealuri, in ultímele
clase ale liceului.
Ne asteptam ca atmosfera liceului sa se regaseasca in articolele,
poeziile sau fotografiile voastre.
Rugam elevii liceulu sa ne contacteze in legatura cu noutati sau informatii care ar putea largi orizonturile si cunostintele cititorilor. Este binevenit orice articol de la literatura pana la fizica cuantica, de la sport pana la probleme de logica, de la jocuri pe calculator la probleme existentiale.
