HOTĂRÂRE Nr. 661 din 12 iulie 2001
privind procedura de eliberare a certificatului de producător
EMITENT: GUVERNUL ROMÂNIEI
PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 436 din 3 august 2001
În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României, precum şi ale art. 68
alin. (1) lit. r) şi t) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1
(1) Certificatul de producător constituie actul doveditor al provenienţei produselor
agroalimentare pe baza căruia acestea pot fi comercializate în pieţe, târguri, oboare
sau în alte locuri stabilite de consiliile locale.
(2) Modelul certificatului de producător este prevăzut în anexa nr. 1 care face
parte integrantă din prezenta hotărâre.
(3) Certificatul de producător se tipăreşte pe hârtie specială, distincţiile obligatorii
care se vor insera sunt o bandă tricoloră în dreapta sus şi stema ţării în stânga sus.
Tipărirea se va efectua prin grija consiliilor judeţene care le vor difuza primarilor. În
municipiul Bucureşti certificatele de producător se tipăresc prin grija primarilor de
sector.
(4) Contravaloarea certificatelor de producător va fi achitată de consiliile locale
comunale, orăşeneşti, municipale, precum şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti
din sumele rezultate potrivit prevederilor art. 8.
ART. 2
Certificatul de producător se eliberează de primarii comunelor, oraşelor,
municipiilor şi sectoarelor municipiului Bucureşti.
ART. 3
(1) Producătorul care solicită eliberarea certificatului de producător va completa o
cerere-tip, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 2, care face parte integrantă din
prezenta hotărâre.
(2) Solicitarea producătorului va fi verificată cu privire la deţinerea suprafeţelor
de teren ori a animalelor, atât pe baza datelor din registrul agricol, cât şi în teren.
Verificarea trebuie să stabilească şi existenţa produselor pentru care se solicită
eliberarea certificatului de producător.
ART. 4
(1) Verificările prevăzute la art. 3 alin. (2) vor fi efectuate de primar, viceprimar,
secretar şi de alte persoane împuternicite prin dispoziţie a primarului. Rezultatul
verificării va fi consemnat într-un proces-verbal pe baza căruia se va propune
primarului eliberarea certificatului de producător sau respingerea cererii. Modelul
procesului-verbal este prevăzut în anexa nr. 3, care face parte integrantă din
prezenta hotărâre.
(2) Evidenţa certificatelor de producător se ţine într-un registru special de către
secretarul unităţii administrativ-teritoriale şi de agentul agricol. Certificatele de
producător se eliberează pe serii corespunzătoare unui an agricol, care începe la data
de 1 iulie a anului şi se încheie la data de 30 iunie a anului următor.
(3) Completarea certificatului de producător se face cu tuş negru, cu
nominalizarea numai a acelor produse care au fost identificate ca existente,
precizându-se produsul, şi nu categoria de produse.
ART. 5
Certificatul de producător se identifică prin numărul de ordine, care începe cu
0001 în cadrul fiecărei serii, şi prin numărul de înregistrare a cererii.
ART. 6
Certificatele de producător se vizează trimestrial, prin aplicarea ştampilei şi
semnăturii primarului, în spaţiul corespunzător perioadei pentru care se solicită
această operaţiune.
ART. 7
Pentru asigurarea publicităţii necesare titularii certificatelor de producător vor fi
înscrişi într-un tabel nominal care va fi afişat prin grija secretarului la sediul
primăriei. În tabel se vor menţiona şi produsele pentru care s-a eliberat certificatul
de producător.
ART. 8
Pentru eliberarea certificatului de producător se percepe o taxă stabilită de
consiliul local în condiţiile legii.
ART. 9
(1) Accesul producătorilor în piaţă, închirierea de mese şi cântare se pot face
numai pe baza certificatului de producător.
(2) Administratorii pieţelor, împreună cu personalul din subordine, vor organiza
acţiuni de control pe întreaga durată a activităţii din pieţe, cu privire la existenţa şi
valabilitatea certificatului de producător şi la concordanţa dintre conţinutul acestuia
şi produsele care se comercializează şi vor lua măsuri pentru îndepărtarea din pieţe a
vânzătorilor care nu posedă certificat de producător.
(3) Organele de poliţie, jandarmii şi gardienii publici sunt obligaţi să acorde
sprijin la cererea administratorului pieţei.
ART. 10
Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu au fost săvârşite în astfel de
condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni:
a) eliberarea de către primar a certificatului de producător fără existenţa cererii şi
a procesului-verbal de verificare sau eliberarea certificatului de producător, deşi în
procesul-verbal de verificare se menţionează că solicitantul nu deţine teren sau
animale;
b) închirierea de mese şi cântare, fără verificarea existenţei şi valabilităţii
certificatului de producător;
c) neorganizarea acţiunilor de control de către administratorul pieţei şi neluarea
de către acesta a măsurilor pentru îndepărtarea din piaţă a persoanelor care nu
posedă certificat de producător;
d) comercializarea produselor agroalimentare de către persoane care nu au
certificat de producător eliberat în condiţiile prezentei hotărâri;
e) comercializarea produselor agroalimentare de către persoane care au
certificatul de producător suspendat, nevizat sau cu viză expirată;
f) comercializarea produselor agroalimentare de alte persoane decât titularul
certificatului de producător sau de persoanele menţionate în certificat;
g) comercializarea altor produse decât cele menţionate în certificatul de
producător;
h) nerespectarea condiţiilor şi a criteriilor în baza cărora s-a eliberat certificatul de
producător.
ART. 11
Contravenţiile prevăzute la art. 10 se sancţionează după cum urmează:
a) faptele prevăzute la lit. a) - c), cu amendă de la 5.000.000 lei la 25.000.000 lei;
b) faptele prevăzute la lit. d) - h), cu amendă de la 5.000.000 lei la 20.000.000 lei;
c) pentru fapta prevăzută la lit. f) organul constatator va lua şi măsura reţinerii
certificatului de producător în vederea anulării.
ART. 12
(1) Contravenţiile prevăzute la art. 10 se constată şi sancţiunile se aplică după
cum urmează:
a) de către împuterniciţii prefectului şi ai preşedintelui consiliului judeţean,
precum şi de către ofiţerii de poliţie, în cazul prevăzut la lit. a);
b) de către împuterniciţii primarului, ai prefectului, ai preşedintelui consiliului
judeţean, precum şi de către ofiţerii şi subofiţerii de poliţie şi gardienii publici, în
celelalte cazuri.
(2) Contravenţiilor prevăzute la art. 10 le sunt aplicabile prevederile Ordonanţei
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.
ART. 13
Prezenta hotărâre intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării ei în Monitorul
Oficial al României, Partea I. Cu aceeaşi dată prevederile ce reglementează
certificatul de producător din Hotărârea Guvernului nr. 732/1996 privind unele
măsuri de comercializare a produselor agroalimentare în pieţe, târguri şi oboare,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 30 august 1996, şi
orice alte dispoziţii contrare se abrogă.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează:
Ministrul administraţiei publice,
Octav Cozmâncă
Ministrul finanţelor publice,
Mihai Nicolae Tănăsescu
Ministru de interne,
Ioan Rus
Ministrul agriculturii,
alimentaţiei şi pădurilor,
Ilie Sârbu
ANEXA 1
_______________________________________________________________________
_______
| |
|
| F | STEMA Seria
....... |
| A |
|
| L | ROMÂNIA
|
| S |
|
| I |
|
| F | Judeţul ..................
|
| I |
|
| C |
|
| A | PRIMARUL
|
| R |
|
| E |
|
| A | *).............................
|
| |
|
| C |
|
| E | emite următorul
|
| R |
|
| T |
|
| I | CERTIFICAT DE PRODUCĂTOR
|
| F |
|
| I |
|
| C | Nr. ............. din ........ anul ........
|
| A |
|
| T |
|
| U | În temeiul prevederilor art. 68 alin. (1), lit. t din Legea
|
| L | administraţiei publice locale, nr. 215/2001 şi ale Hotărârii
Guvernului |
| U | nr. ...../2001 privind procedura de eliberare a certificatului
de |
| I | producător;
|
| |
|
| D | Analizând cererea dlui (dnei)
...................................... |
| E | ca titular(ă), domiciliat(ă) în judeţul
.............................., |
| | localitatea ......................., str.
............................, |
| P | nr. ......... legitimat(ă) cu cartea de identitate/BI seria
.........., |
| R | nr. .............................
|
| O |
|
| D |
|
| U |
|
| C | SE CERTIFICĂ că titularul, ori următorii membri din
componenţa |
| Ă | gospodăriei sale:
|
| T |
|
| O | 1. ............. carte de identitate/BI seria ......., nr.
............ |
| R |
|
| | 2. ............. carte de identitate/BI seria ......., nr.
............ |
| S |
|
| E | 3. ............. carte de identitate/BI seria ......., nr.
............ |
| |
|
| P | sunt producători şi pot comercializa în pieţe, târguri, oboare
sau alte |
| E | locuri stabilite de consiliile locale potrivit prevederilor
legale, |
| D | produse agroalimentare:
............................................... |
| E |
.......................................................................
|
| P |
.......................................................................
|
| S |
|
| E |
|
| Ş |
|
| T | PRIMAR, Secretar,
|
| E |
|
| | .................... .................
|
| C |
|
| O |
|
| N | VIZE
|
| F |
|
| O |
______________________________________________________________________
|
| R | | ANUL | ANUL
| |
| M |
|__________________________________|___________________________________
| |
| | | | | |
| |
| C | |Iulie-August-Sept.| Oct.-Nov.-Dec.|Ian.-Febr.-Martie|Aprilie-
Mai-Iunie| |
| O |
|__________________|_______________|_________________|_________________
| |
| D | | | | |
| |
| U | | | | |
| |
| L | | VIZAT | VIZAT | VIZAT | VIZAT
| |
| U | | | | |
| |
| I | | Ştampila | Ştampila | Ştampila |
Ştampila | |
| | | primăriei | primăriei | primăriei |
primăriei | |
| P | | | | |
| |
| E |
|__________________|_______________|_________________|_________________
| |
| N |
|
| A |
|
| L |
|
| | Nu este transmisibil şi nu se admit modificări.
|
|___|__________________________________________________________________
________| *) se scrie: comunei, oraşului, municipiului, sectorului municipiului Bucureşti
ANEXA 2
Nr. înregistrare ...........
Către
Primarul ..........................*)
Avizat: data ......................
CERERE
Subsemnatul .............................................., domiciliat în localitatea
................................., str. ........................... nr. ......, judeţul ........................., posesor
al cărţii de identitate/BI seria ...... nr. ...................., eliberat de Poliţia
............................, vă rog să-mi aprobaţi eliberarea certificatului de producător
pentru vânzarea ................................, declarând pe propria răspundere, sub
sancţiunile prevăzute de Codul penal**), că produsele pentru care am solicitat
eliberarea certificatului de producător sunt obţinute în gospodăria mea, de pe
terenurile ori de la animalele, după caz, pe care le am înregistrate în Registrul
agricol.
Certificatul de producător va fi folosit şi de următorii membri din componenţa
gospodăriei:
1. ............., carte de identitate/BI seria ....... nr. ............;
2. ............., carte de identitate/BI seria ....... nr. ............;
3. ............., carte de identitate/BI seria ....... nr. ............ .
....................
...................
(data) (semnătura)
------------
*) Se specifică: comuna, oraşul, municipiul, sectorul municipiului Bucureşti.
**) Potrivit art. 292 din Codul penal.
ANEXA 3
PROCES-VERBAL
încheiat astăzi ............... anul .....
Subsemnaţii: 1. ........................................, primar (viceprimar - împuternicit al
primarului localităţii) ....................................., în vederea verificării deţinerii
folosinţei suprafeţelor de teren, precum şi a existenţei produselor pentru care
domnul/doamna) ............................... a solicitat eliberarea certificatului de
producător, şi 2. ...................., având competenţă în completarea Registrului agricol,
constatăm că acesta/aceasta figurează înscris/înscrisă în vol. ........ nr. crt. ....... cu
teren arabil ............ ha, livezi ............... ha, pomi fructiferi .............. buc., suprafeţe
cultivate ............ ha, ............ ha, ............ ha, viţă de vie ............ ha, animale ............
capete, păsări ............ capete, albine ............ familii, fapt pentru care propunem
înscrierea în certificatul de producător a următoarelor produse:
...............................................................................
............................................................................. .
Certificatul de producător se poate viza pentru trimestrul .............. .
Primar (Viceprimar), Secretar, Funcţionar,
....................... ...................
....................
S-a eliberat certificatul de producător nr. ................
---------------
HOTĂRÂRE Nr. 1334 din 19 august 2004
privind modificarea şi completarea unor hotărâri ale Guvernului în vederea întăririi
ordinii şi disciplinei comerciale în pieţele agroalimentare
EMITENT: GUVERNUL ROMÂNIEI
PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 814 din 3 septembrie 2004
În temeiul art. 108 din Constituţie, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1
Hotărârea Guvernului nr. 661/2001 privind procedura de eliberare a certificatului
de producător, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 3
august 2001, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. După alineatul (1) al articolului 1 se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu
următorul cuprins:
"(1^1) Certificatul de producător trebuie să cuprindă informaţii şi date privind:
a) temeiul eliberării certificatului;
b) numele şi prenumele titularului şi ale membrilor din gospodăria titularului;
c) denumirea produselor, producţiile estimate şi cantităţile destinate
comercializării."
2. Alineatul (2) al articolului 3 va avea următorul cuprins:
"(2) Solicitarea producătorului va fi verificată cu privire la deţinerea suprafeţelor
de teren ori a animalelor, atât pe baza datelor din registrul agricol, cât şi în teren.
Verificarea trebuie să stabilească existenţa produselor, estimarea producţiilor şi a
cantităţilor destinate comercializării pentru care se propune eliberarea certificatului
de producător."
3. Articolul 8 se completează cu două alineate, alineatele (2) şi (3), cu următorul
cuprins:
"(2) La solicitarea titularului certificatului de producător, secretarul unităţii
administrativ-teritoriale este obligat să elibereze un număr de copii egal cu numărul
membrilor din gospodăria titularului. Copiile se atestă pentru conformitate prin
formula <<conform cu originalul>>, urmată de semnătura olografă a secretarului şi
de ştampila primăriei. Pentru eliberarea de copii de pe certificatul de producător nu se
percep taxe.
(3) Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale va comunica zilnic
preţurile medii de la producători la principalele produse legumicole, pe baza
informaţiilor primite din principalele bazine legumicole din toate judeţele ţării."
4. Alineatul (1) al articolului 9 va avea următorul cuprins:
"ART. 9
(1) Accesul producătorilor în piaţă, închirierea de mese şi cântare se fac numai pe
baza certificatului de producător în original sau în copie, eliberat în conformitate cu
art. 8 alin. (2)."
5. După alineatul (1) al articolului 9 se introduc trei noi alineate, alineatele (1^1),
(1^2) şi (1^3), cu următorul cuprins:
"(1^1) La data închirierii locului de vânzare, administratorul pieţei este obligat să
înscrie în registrul de evidenţă special înfiinţat datele de identificare a persoanelor
fizice sau juridice care au închiriat locul de vânzare, cantitatea estimată a fi
comercializată, precum şi data, seria şi numărul chitanţei care atestă plata chiriei.
Modelul registrului de evidenţă este prevăzut în anexa nr. 4.
(1^2) La data închirierii locului de vânzare, administratorul pieţei va afişa în mod
vizibil, la fiecare punct de vânzare, talonul de identificare a producătorului agricol
sau, după caz, a comerciantului persoană juridică.
(1^3) Talonul de identificare, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 5, cuprinde
următoarele date:
a) numele şi prenumele producătorului agricol sau denumirea comerciantului, după
caz;
b) seria şi numărul certificatului de producător sau, după caz, codul unic de
identificare a comerciantului;
c) denumirea produselor şi localitatea de origine a acestora."
6. După alineatul (3) al articolului 9 se introduc două noi alineate, alineatele (4) şi
(5), cu următorul cuprins:
"(4) Poliţia pieţelor, constituită conform art. 18^1 din Hotărârea Guvernului nr.
348/2004 privind exercitarea comerţului cu produse şi servicii de piaţă în unele zone
publice, este obligată să verifice periodic legalitatea şi autenticitatea certificatelor de
producător. Rezultatele constatate se consemnează în raport scris, întocmit în două
exemplare, dintre care un exemplar se transmite la inspectoratul de poliţie judeţean
sau la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi unul la administratorul
pieţei.
(5) Administratorul pieţei are obligaţia să afişeze la loc vizibil numele şi
prenumele titularului, precum şi seria şi numărul certificatului de producător eliberat
fără respectarea condiţiilor legale, potrivit propriilor constatări sau comunicărilor
făcute de alte organe abilitate."
7. La articolul 10, literele a) şi e) vor avea următorul cuprins:
"a) eliberarea de către primar a certificatului de producător fără existenţa cererii şi
a procesului-verbal de verificare sau eliberarea certificatului de producător, deşi în
procesul-verbal de verificare se menţionează că solicitantul nu deţine teren ori
animale, sau eliberarea certificatului de producător pentru cantităţi de produse care
sunt mai mari decât cele aferente suprafeţelor sau animalelor pe care le deţine
solicitantul;
...........................................................................
e) comercializarea produselor agroalimentare de către persoane care au certificatul
de producător suspendat, nevizat, cu viza expirată, precum şi neconcordanţa dintre
datele înscrise în certificatul de producător şi Registrul de evidenţă a producătorilor
individuali şi a comercianţilor;"
8. La articolul 10 se introduc trei noi litere, literele i) - k), cu următorul cuprins:
"i) cumpărarea, de către producătorii agricoli, de produse agroalimentare în scopul
revânzării acestora;
j) necompletarea la zi de către administratorul pieţei a Registrului de evidenţă a
producătorilor individuali şi a comercianţilor;
k) comercializarea produselor alimentare de provenienţă din import în alte locuri
decât pieţele agroalimentare sau spaţiile autorizate."
9. Articolul 11 va avea următorul cuprins:
"ART. 11
Contravenţiile prevăzute la art. 10 se sancţionează după cum urmează:
a) faptele prevăzute la lit. b), c) şi j), cu amendă de la 5.000.000 lei la 25.000.000
lei;
b) faptele prevăzute la lit. d) - h) şi k), cu amendă de la 5.000.000 lei la 20.000.000
lei;
c) faptele prevăzute la lit. a) şi i), cu amendă de la 50.000.000 lei la 100.000.000
lei."
10. Anexele nr. 1 - 3 se înlocuiesc cu anexele nr. 1 - 3*) care fac parte integrantă
din prezenta hotărâre.
11. După anexa nr. 3 se introduc anexele nr. 4 şi 5 care au conţinutul prevăzut în
anexele nr. 4 şi 5*) care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
------------
*) Anexele nr. 1 - 5 sunt reproduse în facsimil.
ART. 2
Hotărârea Guvernului nr. 348/2004 privind exercitarea comerţului cu produse şi
servicii de piaţă în unele zone publice, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 269 din 26 martie 2004, se completează după cum urmează:
1. După articolul 8 se introduce un nou articol, articolul 8^1, cu următorul cuprins:
"ART. 8^1
(1) Pentru înfiinţarea pieţelor volante, autorităţile locale vor identifica locaţiile
optime în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
(2) În spaţiile astfel identificate vor funcţiona pieţe volante pentru comercializarea
produselor de către asociaţiile de producători şi producătorii agricoli individuali."
2. După alineatul (2) al articolului 9 se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu
următorul cuprins:
"(3) În pieţele agroalimentare în care comercianţii desfac produse specifice,
accesul acestora este permis numai în spaţii de vânzare special amenajate, într-o zonă
separată de producătorii agricoli. Punctele de vânzare ale comercianţilor persoane
juridice vor fi dotate cu case de marcat, aceştia fiind obligaţi să elibereze
cumpărătorilor bonuri fiscale, în condiţiile legii."
3. După articolul 18 se introduce un nou articol, articolul 18^1, cu următorul
cuprins:
"ART. 18^1
(1) Pentru asigurarea ordinii şi disciplinei comerciale în pieţele agroalimentare se
constituie echipe mixte formate din poliţişti şi jandarmi, care funcţionează ca poliţie a
pieţelor.
(2) Poliţia pieţelor, constituită în condiţiile alin. (1), acţionează pentru respectarea
prevederilor legale privind comercializarea produselor. Modul de organizare şi
atribuţiile acesteia se stabilesc prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor.
(3) Spaţiile necesare pentru buna desfăşurare a activităţii poliţiei pieţelor sunt
asigurate prin grija consiliilor locale."
4. La articolul 26 se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:
"(2) Organele cu atribuţii de control sunt obligate să consemneze în registrul unic
de control constatările şi măsurile dispuse, cu stabilirea de responsabilităţi şi termene
precise de remediere a neregulilor constatate."
5. La alineatul (1) al articolului 34, după litera c) se introduce o nouă literă, litera
d), cu următorul cuprins:
"d) de către poliţişti anume desemnaţi, pentru contravenţiile prevăzute la art. 32 lit.
a), b), d), e), f), i), j), m), o), p) şi q)."
ART. 3
Prezenta hotărâre intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează:
Ministru de stat,
ministrul administraţiei şi internelor,
Marian Florian Săniuţă
Ministrul delegat
pentru administraţia publică,
Gheorghe Emacu
Ministrul agriculturii,
pădurilor şi dezvoltării rurale,
Petre Daea
Ministrul delegat pentru
coordonarea autorităţilor de control,
Ionel Blănculescu
Preşedintele Agenţiei Naţionale
pentru Întreprinderi Mici
şi Mijlocii şi Cooperaţie,
Eugen Ovidiu Chirovici
Ministrul finanţelor publice,
Mihai Nicolae Tănăsescu
ANEXA 1
ROMÂNIA seria ....................
nr. ......................
Judeţul .................... Primarul*)
..................
emite următorul
CERTIFICAT DE PRODUCĂTOR
nr. .......... din ........... anul .......
În temeiul prevederilor art. 68 alin. (1) lit. t) din Legea administraţiei publice
locale nr. 215/2001 şi ale Hotărârii Guvernului nr. 661/2001 privind procedura de
eliberare a certificatului de producător;
Analizând cererea dlui (dnei) ........................................, ca titular(ă), domicilat(ă)
în judeţul ........................................, localitatea ............................., str .....................
nr. ......, legitimat(ă) cu cartea de identitate/BI seria ........., nr. ..........., cod numeric
personal (CNP)____________________________,
SE CERTIFICĂ că titularul, sau următorii membri din componenţa gospodăriei
sale:
1. ................... CI/BI seria ........., nr. ....... CNP _____________
2. ................... CI/BI seria ........., nr. ....... CNP _____________
3. ................... CI/BI seria ........., nr. ....... CNP _____________
sunt producători şi pot comercializa în pieţele, târgurile, oboarele sau alte locuri
stabilite de consiliile locale, potrivit prevederilor legale, următoarele produse agro-
alimentare:
_________________________________________________________________________
______
| Produsul |Suprafaţa|Producţia|Din care | Produsul |Număr|Producţia|Din
care |
| |_________|estimată |pentru | | |estimată
|pentru |
| | ha |ari | (kg) |comercia-| | | (kg)
|comercia-|
| | | | |lizare | | |
|lizare |
| | | | |(kg) | | |
|(kg) |
|___________|____|____|_________|_________|__________|_____|_________|___
______|
| Grâu | | | | | Bovine | | |
|
|___________|____|____|_________|_________|__________|_____|_________|___
______|
| Porumb | | | | | Porcine | | |
|
|___________|____|____|_________|_________|__________|_____|_________|___
______|
| Alte | | | | | Ovine şi | | |
|
| cereale | | | | | caprine | | |
|
|___________|____|____|_________|_________|__________|_____|_________|___
______|
| Cartofi | | | | | Cabaline | | |
|
|___________|____|____|_________|_________|__________|_____|_________|___
______|
| Legume | | | | | Păsări | | |
|
| total, | | | | | | | |
|
| din care: | | | | | | | |
|
|___________|____|____|_________|_________|__________|_____|_________|___
______|
| tomate | | | | | Ouă | | |
|
| | | | | | (buc.) | | |
|
|___________|____|____|_________|_________|__________|_____|_________|___
______|
| varză | | | | | Lactate | - | |
|
|___________|____|____|_________|_________|__________|_____|_________|___
______|
| ardei | | | | | Miere | - | |
|
|___________|____|____|_________|_________|__________|_____|_________|___
______|
| ceapă | | | | | Carne | - | |
|
|___________|____|____|_________|_________|__________|_____|_________|___
______|
| alte leg.| | | | | Alte | | |
|
| | | | | | produse | | |
|
| | | | | | animale | | |
|
|___________|____|____|_________|_________|__________|_____|_________|___
______|
| Pepeni | | | | | | | |
|
|___________|____|____|_________|_________|__________|_____|_________|___
______|
| Struguri | | | | | | | |
|
|___________|____|____|_________|_________|__________|_____|_________|___
______|
| Fructe | | | | | | | |
|
|___________|____|____|_________|_________|__________|_____|_________|___
______|
| Flori | | | | | | | |
|
| (buc.) | | | | | | | |
|
|___________|____|____|_________|_________|__________|_____|_________|___
______|
| Alte | | | | | | | |
|
| produse | | | | | | | |
|
| vegetale | | | | | | | |

PRIMAR SECRETAR
................... ................
Nu este transmisibil şi nu se admit modificări
------------
*) Se specifică: comuna, oraşul, municipiul, sectorul municipiului Bucureşti.
verso
ROMÂNIA seria ....................
nr. ......................
PRODUSELE ŞI CANTITĂŢILE DESTINATE COMERCIALIZĂRII
_________________________________________________________________________
_____
| PRODUSUL | CANTITĂŢI PE TRIMESTRE
|
|
|_________________________________________________________________|
| | ANUL ............... | ANUL ...............
|
|
|________________________________|________________________________|
| | Trim. III | Trim. IV | Trim. I | Trim.
II |
| | iul.-aug.-sept.| oct.-nov.-dec.| ian.-feb.-mart.| apr.-
mai.-iun.|
|____________|________________|_______________|________________|_________

| | VIZAT | VIZAT | VIZAT |
VIZAT |
| | | | |
|
| | Ştampila | Ştampila | Ştampila |
Ştampila |
| | primăriei | primăriei | primăriei |
primăriei |
|____________|________________|_______________|________________|_________
______|
Nu este transmisibil şi nu se admit modificări.
ANEXA 2
Nr. înregistrare
....................
Către
Primarul .........................*)
Avizat: data .......................
CERERE
Subsemnatul .................................................., domiciliat în localitatea
..........................., str. ................ nr. ........., judeţul ..................................., posesor al
cărţii de identitate/BI seria ....... nr. ........................., cod numeric personal (CNP)
________________________, eliberat de Poliţia .........................., vă rog să-mi
aprobaţi eliberarea certificatului de producător pentru vânzarea următoarelor produse
şi cantităţi
................................................................................

declarând pe propria răspundere, sub sancţiunile prevăzute de Codul penal**), că
produsele, producţiile estimate şi cantităţile destinate comercializării pentru care am
solicitat eliberarea certificatului de producător sunt obţinute în gospodăria mea, de pe
terenurile ori de la animalele, după caz, pe care le am înregistrate în Registrul agricol.
Certificatul de producător va fi folosit şi de următorii membri din componenţa
gospodăriei:
1. ..................., carte de identitate/BI seria ......... nr. ....... CNP
_____________________
2. ..................., carte de identitate/BI seria ......... nr. ....... CNP
_____________________
3. ..................., carte de identitate/BI seria ......... nr. ....... CNP
_____________________
........ ............
(data) (semnătura)
------------
*) Se specifică: comuna, oraşul, municipiul, sectorul municipiului Bucureşti.
**) Potrivit art. 292 din Codul penal.
ANEXA 3
PROCES-VERBAL
încheiat astăzi ............ anul ...........
Subsemnaţii: 1. ......................., primar (viceprimar - împuternicit al primarului
localităţii) ......................, în vederea verificării deţinerii folosinţei suprafeţelor de
teren, precum şi a existenţei produselor, producţiilor estimate şi cantităţile destinate
comercializării, pentru care domnul/doamna ........................... a solicitat eliberarea
certificatului de producător, 2. ......................................., având competenţă în
completarea Registrului agricol, 3. ...................., funcţionar, constatăm că
acesta/aceasta figurează înscris/înscrisă în vol. ......... nr. crt. ....... cu teren arabil
................. ha, livezi ........ ha, viţă de vie ................... ha, animale ............ capete,
păsări ............ capete, albine ................ familii, fapt pentru care propunem, după
verificarea în teren, înscrierea în certificatul de producător a următoarelor produse,
producţii estimate şi cantităţi destinate comercializării:
_________________________________________________________________________
______
| Produsul |Suprafaţa|Producţia|Din care | Produsul |Număr|Producţia|Din
care |
| |_________|estimată |pentru | | |estimată
|pentru |
| | ha |ari | (kg) |comercia-| | | (kg)
|comercia-|
| | | | |lizare | | |
|lizare |
| | | | |(kg) | | |
|(kg) |
|___________|____|____|_________|_________|__________|_____|_________|___
______|
| Grâu | | | | | Bovine | | |
|
|___________|____|____|_________|_________|__________|_____|_________|___
______|
| Porumb | | | | | Porcine | | |
|
|___________|____|____|_________|_________|__________|_____|_________|___
______|
| Alte | | | | | Ovine şi | | |
|
| cereale | | | | | caprine | | |
|
|___________|____|____|_________|_________|__________|_____|_________|___
______|
| Cartofi | | | | | Cabaline | | |
|
|___________|____|____|_________|_________|__________|_____|_________|___
______|
| Legume | | | | | Păsări | | |
|
| total, | | | | | | | |
|
| din care: | | | | | | | |
|
|___________|____|____|_________|_________|__________|_____|_________|___
______|
| tomate | | | | | Ouă | | |
|
| | | | | | (buc.) | | |
|
|___________|____|____|_________|_________|__________|_____|_________|___
______|
| varză | | | | | Lactate | - | |
|
|___________|____|____|_________|_________|__________|_____|_________|___
______|
| ardei | | | | | Miere | - | |
|
|___________|____|____|_________|_________|__________|_____|_________|___
______|
| ceapă | | | | | Carne | - | |
|
|___________|____|____|_________|_________|__________|_____|_________|___
______|
| alte leg.| | | | | Alte | | |
|
| | | | | | produse | | |
|
| | | | | | animale | | |
|
|___________|____|____|_________|_________|__________|_____|_________|___
______|
| Pepeni | | | | | | | |
|
|___________|____|____|_________|_________|__________|_____|_________|___
______|
| Struguri | | | | | | | |
|
|___________|____|____|_________|_________|__________|_____|_________|___
______|
| Fructe | | | | | | | |
|
|___________|____|____|_________|_________|__________|_____|_________|___
______|
| Flori | | | | | | | |
|
| (buc.) | | | | | | | |
|
|___________|____|____|_________|_________|__________|_____|_________|___
______|
| Alte | | | | | | | |
|
| produse | | | | | | | |
|
| vegetale | | | | | | | |
|
|___________|____|____|_________|_________|__________|_____|_________|___
______|
|___________|____|____|_________|_________|__________|_____|_________|___
______|
|___________|____|____|_________|_________|__________|_____|_________|___
______|
|___________|____|____|_________|_________|__________|_____|_________|___
______|
|___________|____|____|_________|_________|__________|_____|_________|___
______|
|___________|____|____|_________|_________|__________|_____|_________|___
______|
Certificatul de producător se poate viza pentru trimestrul .........
anul .......... pentru următoarele produse şi cantităţi:
.........................................................................
..

Primar (Viceprimar), Secretar,
Funcţionar,
.................... ...........
.............
S-a eliberat certificatul de producător nr. ................
ANEXA 4
REGISTRUL DE EVIDENŢĂ A PRODUCĂTORILOR INDIVIDUALI ŞI A
COMERCIANŢILOR
_________________________________________________________________________
_____
|Nr. |Numele şi |Seria şi |Domiciliul |Seria şi
|Produse, |
|crt./ |prenumele |numărul |producătorului/|numărul
|cantităţi, |
|Data |producătorului|certificatului|Sediul |chitanţei
|intrări |
|comple- |agricol/ |de producător/|comerciantului/|care
|zilnice, |
|tării |Denumirea |Codul unic de |Alte puncte de |atestă
|cantităţi |
| |comerciantului|identificare a|depozit |plata
|estimate |
| | |comerciantului| |chiriei/
|pentru |
| | | | |Durata
|comercia- |
| | | |
|închirierii|lizare |
| | | | |locului de |
|
| | | | |vânzare |
|
|________|______________|______________|_______________|___________|_____
______|
| 1. | | | | |
|
|________|______________|______________|_______________|___________|_____
______|
| 2. | | | | |
|
|________|______________|______________|_______________|___________|_____
______|
| 3. | | | | |
|
|________|______________|______________|_______________|___________|_____
______|
| 4. | | | | |
|
|________|______________|______________|_______________|___________|_____
______|
| 5. | | | | |
|
|________|______________|______________|_______________|___________|_____
______|
| 6. | | | | |
|
|________|______________|______________|_______________|___________|_____
______|
| 7. | | | | |
|
|________|______________|______________|_______________|___________|_____
______|
| 8. | | | | |
|
|________|______________|______________|_______________|___________|_____
______|
| 9. | | | | |
|
|________|______________|______________|_______________|___________|_____
______|
|10. | | | | |
|
|________|______________|______________|_______________|___________|_____
______|
|11. | | | | |
|
|________|______________|______________|_______________|___________|_____
______|
|12. | | | | |

NOTĂ:
Registrul se numerotează, se şnuruieşte şi se sigilează. Numărul fişelor şi data
începerii se consemnează în procesul-verbal pe prima filă a registrului, semnat de
administratorul pieţei şi poliţistul desemnat să asigure ordinea în piaţă.
ANEXA 5
TALON DE IDENTIFICARE nr. ...... (MODEL)
1. Numele şi prenumele producătorului agricol ............................. (sau denumirea
comerciantului ................................................)
2. Seria ...................... numărul................ Certificatului de producător (sau codul
unic de identificare a comerciantului ..................)
3. Denumirea produselor care fac obiectul vânzării şi localitatea de origine a
acestora
a) produsul ................., localitatea de origine ......................
a) produsul ................., localitatea de origine ......................
a) produsul ................., localitatea de origine ......................
4. Perioada de închiriere a punctului de vânzare .......................... eliberat la data de
...........................................................
.................... ...........................
(semnătura şi parafa administratorului pieţei)
---------------