+ All Categories
Home > Documents > Horia Dulvac - Efect Doppler

Horia Dulvac - Efect Doppler

Date post: 14-Feb-2015
Category:
Upload: daniel-baiu
View: 52 times
Download: 2 times
Share this document with a friend
Description:
Volum aparut la Editura Scrisul Romanesc, in 2009
120
HORIA DULVAC EFECT DOPPLER
Transcript
Page 1: Horia Dulvac - Efect Doppler

1

Efect Doppler

HORIA DULVACEFECT DOPPLER

Page 2: Horia Dulvac - Efect Doppler

2

Horia DulvacCoperta: Jean-Mihail BĂILEŞTEANUIlustraţie copertă: Marc CHAGALL,Parisul la fereastră, 1913 (detaliu)

Redactor şi Editor: Florea FIRAN

Descrierea CIP a Bibliotecii NaţionaleDULVAC, HORIAEfect Doppler/ Horia Dulvac – Craiova:Editura Scrisul Românesc, 2009

ISBN: 978-973-38-0934-0821.135.1-31

© Scrisul Românesc,str. Mihai Viteazul, nr.4cod: 200418, Craiovatel/fax: 0251/413.763email: [email protected]

Page 3: Horia Dulvac - Efect Doppler

3

Efect Doppler

Horia Dulvac

EFECT DOPPLER

Page 4: Horia Dulvac - Efect Doppler

4

Horia Dulvac

„Autorul şi Editura Scrisul Românescmulţumesc Patronatului Regional Olteniapentru sprijinul acordat în editarea acestuivolum.“

Se dedică Tatălui

Page 5: Horia Dulvac - Efect Doppler

5

Efect Doppler

EFECT DOPPLER

Page 6: Horia Dulvac - Efect Doppler

6

Horia Dulvac

Page 7: Horia Dulvac - Efect Doppler

7

Efect Doppler

A murit tata. Se evaporaseneputincios, zvârcolindu-se decolo-colo ca o picătură de apă

aruncată pe o tablă încinsă.Mie începuse să îmi ţiuie o ureche.

Sunetul mă prinsese de tâmplă izbindu-măde cer.

Trebuia să sar într-un picior, să îmi scotapa şi gândurile acelea enervate din creier,străduindu-mă să merg drept. Ce-ar zicelumea văzându-mă şui?

Cimitirul era atât de curb, încât liniaorizontală a coşciugului părea o instabilătangentă.

Întors acasă, am început să-mi scotceara din urechi cu nişte delicate beţişoarechinezeşti. Secretasem o mare cantitate declei şi mizerii. O scurgere duioasă a inimii.Atenţie, dacă nu eşti atent, poţi pierde totulprin găurile lăsate de felurite neatenţii şislăbiciuni...

Page 8: Horia Dulvac - Efect Doppler

8

Horia DulvacŞtiam de la fizică despre efectul doppler

generat de pierderea celui drag. Lumeadevenea un sunet care se îndepărtează brusc.(O asemenea schimbare provoacă o căderebruscă de glicemie, ceea ce poate duce lalipotimie, leşin – auzisem eu că cei duşi pelumea cealaltă sunt hipotensivi!)

Cauza acestui fenomen era faptul cădurerea dispare cu viteză mai mare decâtprezentul. Asta făcea ca trupurile noastrespongioase, insuflate de felurite erecţii şidorinţe, să pară vii.

În realitate, totul ni se părea. Duioşiacuibărită în inimi, lumina dimineţii, micazvârcolire de vrăbiuţă a bucuriei...

Şi apoi, cine poate spune că nu seînşeală? Mai ales când era vorba de oscădere bruscă a tensiunii, de bătrâneţe?

Ţiuitul urechii e cunoscut în fizică, maiales în sonicitate, ca deformarea sunetuluidatorită vitezei. Uneori, el se confunda cuvibraţia ce însoţeşte electrocardiograma unuiinfarct mascat.

Unii nu şi-au mai revenit din sunetul acestace îţi goleşte sufletul, schimonosindu-ţi figura.S-au înălţat în cer şi viaţa lor s-a arătatdeodată: un gust sublingual, de-o clipă senzaţiabatonului de îngheţată linsă într-o după amiazăde duminică, în parc...

Page 9: Horia Dulvac - Efect Doppler

9

Efect DopplerCa să ajung la tata, trebuia să trec apa.De pe celălalt mal, îmi făceam chiar

semne cu mâna. Săream într-un picior, făceammultă gesticulaţie, căci ni se tăiase sonorul.

Degeaba, treceam pe lângă mineexasperant şi cine ştie când urma să mă maivăd! Nici vocile gurilor nu ni se întâlneau, cafumurile avioanelor paralele.

Lucrurile nu erau chiar atât de simple.Prezentul mă încurca, multe din gesturi îmirămăseseră mici. Mă jenau la mâneci şisubsuori. Crăpau şi îşi dezveleau căptuşealaca nişte capsule de bumbac... (Ganglioniiaveau nelinişti cancerigene.)

Prima dată am început pe la StamoraMoraviţa: fugeam la sârbi, treceam fluviulînot şi mă întorceam înapoi plin de emoţie:era posibil.

Ştiu că la un moment dat Sfântul Iliesupărat foc, hotărâse să mă înec. Fusese ovariantă de lucru. S-a răzgândit: îi plăcearecunoştinţa mea când îmi oferea lucrurilecare odinioară mi se păreau intangibile(Camelia de exemplu. Structura cuminte acelulelor ei brune, epiderma radioasă, sâniica nişte ochi fosforescenţi).

Dincolo de mal, tata îmi făcea semn cuumbra lui dragă: „mai calcă şi tu prispa

Page 10: Horia Dulvac - Efect Doppler

10

Horia Dulvacbisericii, mai aprinde o lumânare“, îmi strigadispărând. (Partea aceea de mal era învăluităîntr-o ceaţă orizontală, ca fumul de lumânări.Morţii se plimbau cu capetele plecate, însutane preoţeşti.)

Chestia e că nu îi vedeam tatălui meudecât gura jupuită căci sunetele îi erau smulsede pe buze înainte să înflorească până lacapăt. De altfel, şi eu aveam nişte afte bucaledespre care medicii îmi spuneau că sunt oarsură provocată de vânt.

Vântul era de fapt un fel de EfectCoandă al cuvintelor, aerul ce rămânea dupăce le rosteam. Medicii nu reuşeau însă săînţeleagă: gura mea a fost de la naştere unnefericit accident. O rană pe care nu o lăsamsă se vindece, continuând să vorbesc.

Iar celulele gustative erau un fel deturnuri babel ale posibilului...

Page 11: Horia Dulvac - Efect Doppler

11

Efect Doppler

Mi-am făcut deci semn cu mâna,eram eu, era tatăl meu, nu mai îmi

dădeam seama, cert e că cel de dincolo mi-arăspuns, mi-a întors semnul înapoi.

„Ce să fie?“, m-am întrebat uluit.M-am aşezat pe un buştean şi am început

să cuget. Din când în când, îmi venea în mintece bună e ciorbă acrită cu oţet de mere şiaromată cu leuştean, dar realizam că scopul gândurilor mele era altul şi încercam să revin.

Chiar dacă începeam în gând orugăciune, mă loveam de pereţii capului, caun copil care se plimbă cu bicicleta înapartament.

Evitam prin viraje abile felurite gânduricare îmi roiseră în minte un stup de albine,dar inevitabil eşuam, ieşeam din decor. Atuncise auzea o sonerie de alarmă şi pe un ecranapărea sfântul Ilie cu un panou pe care scriacu litere luminoase, ca la cazinourile dinVegas: Mai ai trei vieţi. (Sfântul era unuldintre cei care reuşise performanţa să urcela cer cu trup cu tot.)

Dincolo e o apă. Acesta era un lucrucert. Din acel moment, nu puteam trece maideparte fără a medita şi soluţiona completproblema dacă eu eram înăuntru sau în afarăşi, gândind aşa, adormeam.

Page 12: Horia Dulvac - Efect Doppler

12

Horia Dulvac

Visam tot ape alunecând într-o rână.Cine aude aşa ceva ar crede că e

firesc, apele alunecă. „Apele o iau în jos“, sespune în popor. „Căderea e natura lor“, spunfilosofii.

Dar nu e deloc aşa: apele nu vor să cadă,apele se lovesc la şolduri şi genunchi de câteori alunecă lateral, şi la ceafă, de câte ori cadîn cap.

Din visul apei, alunecam şi eu înapoi şi,cu gândul la una sau la alta, visam te miri ce.Poate câteodată şi vreo femeie; cu toate căînţelegeam la un moment dat că există o legăturăexactă între femeie şi apa cea moartă din vis,uitam, mă trezeam.

Mă trezeam pe uscat dând din mâini fărăspor, sau în spume după o poluţie neaş-teptată.

Uneori uitam când priveam şi atunci măuitam şi pe mine, descoperindu-mă în locuripe care nici în vis nu le-aş fi visat. De pildă, înplin preinfarct, ori în existenţe ţiuitoare care nuîmi aparţineau. (Nu degeaba când îmi ţiuia oureche era semn rău.)

Treaz nu mai valoram nimic. În mânatranspirată strângeam doar senzaţia trecută,aşa cum odinioară visam că am în gură obomboană, când de fapt îmi sugeam dinteleproaspăt căzut.

Page 13: Horia Dulvac - Efect Doppler

13

Efect DopplerDar nici asta nu e întâmplător, căci să

visezi măsea scoasă sau dinte scos e de rău,înseamnă moarte.

„Nu spune niciodată hop până nu sari“,deşteaptă încheiere: îmi şi imaginam un desenîn care oamenii spuneau pe rând „hop“ înplin salt, şi exclamaţia le devine fatală căci,imediat ce o spuneau, cădeau în şanţ.

„Hop“, spuneau şi cădeau în fund. Dacătreceau, i-aş fi văzut dincolo de râu.

Râul acela populat cu măşti de carnavalmă ispitea la imprudenţe. Tentaţia să te mişti,să dai din braţe când eşti viu este irezistibilă.

Dincolo de acel demarcaj (o apă în carenici nu ai voie să înoţi, pare a fi un fluviu demercur, aşa e de mortală), era carnavalul demăşti multicolore.

Era ca o hazna de ţară, plină ochi. Plinăpână în vârf, deversând, de fapte dezordonate,de gesturi excretate.

(După uşa de lemn a cabinei de WC încare mă baricadam la ţară, felurite animale fărăconştiinţă mă priveau întrebător: un cocoş cucreasta caraghioasă şi ochi oligofren, unpurceluş curios, la început simpatic, devenitrapid violent. Trebuia să închid repede uşa, căciîncepea fără motiv asalturile cu capul asupracabinei de lemn.)

Page 14: Horia Dulvac - Efect Doppler

14

Horia DulvacDacă nu eram atent, râul mă izbea din plin.

Propriile mele fapte mă mânjeau fără întoarcere.În astfel de situaţii trebuie să ieşi din joc.

Nu poţi continua dacă eşti murdar. Rişti să fimistuit deodată de focuri spontane şi mânioase.

Îmi imaginam ce mobilizare de memorieîmi va fi trebuind la judecata de apoi: toateaceste chipuri, măşti, dansuri şi gesturi vor fifost retrase de pe piaţă, ca nişte produsepericuloase, returnate marelui fabricant...

Pe lângă urechi, apa trecea uşor şi îmiziceam că mă poate lua şi pe mine cu ea, totaşa... Uşor şi nepăsător ca şampaniaBubbles, carbogazoasă.

„Dacă mă ia aşa cum sunt, împuşc doiiepuri dintr-o lovitură“, îmi spuneam: „Plecodată de aici şi scap de mine!“

Dar nu era aşa, apa nu mă ierta până numă lepădam de ultima închipuire.

Apa e şi ea ca tot lucrul, plină de capriciişi chichiţe, discretă, alcătuită din bucăţele desperanţă înşelătoare, mici. Alunecarea lorsomnambulică îi conferă, de altfel, proprietateade a fi fluidă. Are propriile probleme şi ticuri: obrumă carnală de memorie... un început deamnezie...

Speram că, luat de val, voi scăpa înanonimat: cine n-ar vrea o aşa iertare?

Page 15: Horia Dulvac - Efect Doppler

15

Efect Doppler„Unde merge mia merge şi suta“,

gândeam. „Unde sunt cei mulţi, voi merge şieu“. „Să sărim acum, când pare că nu seuită nimeni!“

Degeaba: rămâneam tot pe mal. Aici,cel puţin, puteam să mă pipăi continuu. Sămă camuflez în cei mulţi. Să secret răgazurişi înfăţişări...

(Cel mai bine camuflează roşeaţaobrajilor inocenţi. De pildă, bieţii mei copacinu ştiu să se ascundă, scoarţa le dezveleştevisele, îi dă de gol... Prin venele picioarelor,ochii li se scurg în pământ. Un sistem complexde vase, artere şi rădăcini...

Într-un mod asemănător şi eu urma săfiu denunţat. N-aveam nicio scăpare în fertil,ca aici. Şi oricum, trupul meu mărturisea jenattot, ca recruţii la examinarea medicală.

Ca inocentul început de erecţie cândsevera doctoriţă, cu ochelarii ei sexy, îţi ridicăîn sus ciocul ţuguiat al penisului, cu ochi depasăre scrutător).

Page 16: Horia Dulvac - Efect Doppler

16

Horia Dulvac

Mătuşa care mă punea să deşert înşanţ zeci de găleţi de apă, mici ca

nişte degetare, întreba de fiecare dată: „Eştimartor că i-am dat apă?“ „Sunt martor!“

Pe atunci, în sud, mai circulau de capullor unele vorbe, aidoma unor câini fără stăpân.Sau mai bine zis, aidoma unor câini fără cap,sau unor capete de câine fără trup, caexemplarul acela rusesc de laborator caresaliva stupid, fiindcă nu avea stomac.

Stomacul fusese înlocuit cu un borcan încare barbotau, prin nişte furtune, sucurilegastrice iluzorii ale foamei…

Scopul întregii acestei poveşti era ca apasă ne conducă inconştientă la vizuină. Să îitrădăm visele virgine. Să îi spargem burta plinăde secrete. (Pe una din monezile comuniste eragravat un miner spărgând ceva cu târnăcopul.)

Eram în săptămâna după paşte.Urmăream fosforescenţa corăbioarelor dincoji de ouă, îndreptându-se legănate spreburţile unor ape grase, ca nişte peşti ţiuindsub pământ.

Am auzit şi zgomot mult de lume, vocipetrecând, sau discuţii aprinse între bărbaţi,iar sub perdeaua de ape i-am zărit şi pebunicii blajini în peşterile lor subpământene,iluminaţi şi calzi.

Page 17: Horia Dulvac - Efect Doppler

17

Efect DopplerCa să trec, trebuia găsit podeţul cel bun:

chiar şi nevinovatele pâraie pot avea gropanelelor, unde piciorul se scufundă pe neaşteptate.

Acolo, începutul e deja făcut şi există lumicât acul de gămălie – capcanele mici şiungherele înghit totul ca şarpele boa, penemestecate.

Cel mai bun loc era la intrarea bisericii:puteam părăsi fără să deranjez. De acolo,vedeam chiar detalii...

Oamenii scurşi în fluviu, la gura devărsare a poftelor ghiftuite până în gât (în mărullui Adam li se întâmpla poticneala), făceau oanimaţie mută dar asurzitoare.

Din valuri, ieşea câte o mână sau un chipfamiliar: poate că într-adevăr vreun prietensau o rudă îmi cereau ajutor, dar erau deodatăînghiţiţi.

Ridicările acelea pe pereţi până la turlene lăsau cu unghiile tocite. Ce să faci cu osingură scară, de pe care aproape toţicăţărătorii cădeau, fiind înghiţiţi de valuri?

La un moment dat, cineva (eu) dinmulţime a sărit într-un picior făcându-misemn cu mâna, dar am clipit să-mi umezesccorneea (noi, bărbaţii, nu plângem decâtînlăuntrul nostru), ceea ce a făcut ca flăcărilepictate ale iadului să-şi mişte limbile foarte

Page 18: Horia Dulvac - Efect Doppler

18

Horia Dulvacveridic. Eram chiar eu cu familia într-unconcediu.

Atât de plecat fusesem astă vară, cândmă-ntorceam cu mama din Soveja, încât mătemeam că acasă aş putea găsi pe altcineva– în lumea acvatică (aşa cum sunt ţesuturilenoastre mustind de ape) se cunosc destulecazuri de moluşte parazitând cochilii dusede-acasă.

Dar nu era cazul: cochilia calcaroasă acasei era la locul ei, chiar dacă puţin mişcată.

În definitiv, toată lumea ştie că deşertulînaintează furiş, sau că apele taie, puţin câtepuţin, felii dureroase de plajă.

Şi apoi cum să pleci, când nu e posibilsă scapi de tine? (Micile mele obiceiuri auclipit din ochi recunoscătoare.)

Gura mormântului semăna perfect cugroapa rămasă după extracţia măselei. Sevedea chiar şi iarba pe margini, ca părulpubian, uşor rănită.

De aceea, când plecam, trebuia să măsmulg ca dintr-o sângeroasă gingie.

Rămânea mereu o gaură în urma mea.Iar gaura începea să-şi mişte buzele. Vorbeaceva.

Când reveneam, obiectele erauîntotdeauna mişcate de la locul lor. Chiar dacă

Page 19: Horia Dulvac - Efect Doppler

19

Efect Dopplerse prefăceau inerte (pe unele femei le-am avutaşa, în somn, făcându-mă vizibil direct pecreasta visului lor).

În aceste situaţii, examinam cu atenţie sănu găsesc cochilia mea ocupată de altcineva,un parazit care să îmi sugă toată biografia.(Se spune că păianjenii injectează o substanţăcare le lichefiază muştelor abdomenul. Apoile golesc conţinutul, lăsându-le ţepene, deparcă ar fi împăiate.)

De cele mai multe ori dădeam însă totde mine, locuindu-mă tacticos. Nu scăpamde mine nicăieri.

Dar mă retrăgeam elegant, căci fiecareclipă avea propriul său tunel care îşi consumagura până la capăt. Nu era bine să leintersectezi.

Page 20: Horia Dulvac - Efect Doppler

20

Horia Dulvac

Acum că tata a murit, pot sămărturisesc: toată viaţa mi-a fost

foame.Mulţi vor spune că nu e nici o scofală în

asta: în definitiv ştim că trebuie să-ţi fie mereufoame.

Trebuie să-ţi fie mereu foame, altmintericine ştie ce lucruri groaznice se pot întâmpla!

Eu eram flămând de faţă, bolnav dupăprivire. Aş fi înfulecat hulpav pâinea iertării,dar unde să o găsesc?

Mi-era foame în celule, cerul gurii tânjeadupă înfăţişări. Aş fi mâncat orice era solubil:vreo vorbă, femeie sau faptă care să îmiumple gâtul de saţiu. Papilele gustative seumpluseră de pământ. Fântânile aveau ochiiplini de pământ. Pielea mi se făcuse un covorde ochi uscaţi, ca nişte seminţe visândploioase.

De-atâta uscăciune a salivei, îmi veneasă intru cu mitraliera în cei mulţi.

De aceea, privirile oamenilor mi se agăţaude haine miloase şi veneam cu ele acasă agăţatede stofa ca nişte scaieţi. (Odată, am văzut uncâine cu abdomenul rupt, era o seară de asfinţit,care îşi dezgolea măruntaiele: privirea câineluiîmi intrase sub piele ca un şpan. Mi l-a scossoţia de sub piele cu vârful unui ac.)

Page 21: Horia Dulvac - Efect Doppler

21

Efect DopplerCine se încumeta să îşi aventureze ochiul

în digestia mea adâncă, fără riscul de a fiabsorbit? Nebăgat în seamă, mă atrofiam, caun organ nefolosit.

Muream dacă nu eram văzut.

Era o nevoie urgentă. În copilărie,dădeam fuga la tatăl meu, cu o jucărie în braţe,cerşindu-i atenţia. De cele mai multe ori, tataera obosit, prins într-unul din frecventele luimomente de severitate.

Severitatea, iată un lucru de care aveamnevoie. Încă de atunci dezordinea îmiproducea atacuri de panică.

„Lasă-l, nu-l mai deranja! Vezi că Tatăle foarte ocupat!“, spunea mama.

Era în regulă, cineva mai ţinea socoteala!Eu trebuia să mă simt în continuare vinovat.„Să nu uit“, îmi notam.

Mai târziu, Tata era ocupat să fiebolnav. Boala devenise o act ivitateprofesională care îi lua tot timpul şi îl făceasupărat. (Mă gândeam să fac o afaceretipărind cărţi de vizită pe care să scrie:„cutare“, bolnav. Oamenii se identificau cubolile lor.)

Apoi, Tata era ocupat să fie mort – oprofesiune serioasă. Morţii au fost întotdeauna stimaţi şi preţuiţi. Abia după ce mori, apar cu

Page 22: Horia Dulvac - Efect Doppler

22

Horia Dulvacadevărat prietenii noi. (Din trecutul umed aparfoştii trădători, calzi şi utili: cum ai putea să nule fii recunoscător?)

După ce tata a murit, evaporându-se cao picătură de apă pe o tablă încinsă, amînceput să gândesc atât de intens, că mi seauzeau dinţii scrâşnind.

Credeam că morţii sunt serioşi. Da deunde, nici ei nu mai sunt ce-au fost! Nu maisunt cei pe care altădată te puteai baza!

Cu progresele medicinii, nu mai este odistincţie foarte clară între ei şi cei în viaţă.

Ruşii au ţinut conectat la aparate uncap de câine fără stomac, ce saliva cândsimţea mirosul de mâncare. Ulterior, i-aucitit şi encefalograma: spunea ceva de genul„ia te uită, de câte ori salivez, ăştia aprindlumina roşie“.

Dragii mei morţi îşi sorb supa de pomanăîn cer, zgomotos, cu o lingură având coadalungă de-un cot: o zeamă diluată, ca cerul guriiîn care sicriul se înalţă absorbit.

La sărbătoarea proletariatului, de întâimai, lăsam baloanele să se înalţe roşii. Trupulmeu era o nacelă care se ridica deodată, ca bătaia de aripă a unui porumbel.

Apoi, ziua se dizolva în papilele gustative.Sunt şi eu tot un cap de câine care visează.

Page 23: Horia Dulvac - Efect Doppler

23

Efect Doppler

Mi se strângea inima, dar aveamsenzaţia că părinţii noştri o cam

luaseră razna. Aşa se face că nu mă mai miramcând întâlneam pe stradă morţi vorbind deunii singuri.

În grădiniţa Mihai Bravu din spateleGrădinii Botanice, era un cerşetor care vorbeacu extratereştrii printr-o cutie de chibrituri.Treceam de la liceu special pe acolo să îlbatjocorim – cu inima strânsă.

Lumea nu îi mai băga în seamă pe aceştioameni, confundându-i cu săracii cimitirelor,chiar dacă unii dintre ei, deşi fără trup, aveautotuşi ţinută, unii fuseseră actori, fuseseră cevala viaţa lor...

Nu trebuie să intri în conversaţie cu ei,căci împroaşcă cu salivă mortuară şi, dacăstrănută, e bine să te fereşti din calea jetuluipulverizat, care poate fi letal. (Şi eu umblamcu o sticluţă de spirt parfumat cu care îmidezinfectam pe furiş pe mâna rece de mortpe care le-o întindeam celorlalţi.)

Revenind la colţul cu infarctul: stăteamacolo ghemuit, strângându-mi inima cu un garou.Durea doar vârful săgeţii moi de carne, dar plăcut.

Asta făcea ca balonul de care mă agăţamsă aibă o forţă ascensională mai mică decât

Page 24: Horia Dulvac - Efect Doppler

24

Horia Dulvaccredeam. (În copilărie, scoteam din branhiilepeştilor saci mici de aer pe care îi plesneamcu pocnet sub picior.)

De aceea mă trezeam de mai multe oripe noapte: zburam ce zburam şi deodată măfrecam ca o nacelă cu fundul de pământ.(Dimineţile îmi priveam în oglindă urmelezgârieturilor pe fesele roz.)

Dacă tot mă trezeam, mă mai duceamodată la toaletă. Căutam ceva precis înfrigider: un ceas deşteptător, care odată luatîn mână începea să se scuture până cândînvelişul cromat i se desfolia ca o ceapă.Uneori îmi găseam acolo degetele crenwurştişi le aruncam cât colo scârbit. Iar uitam.

Mâncam o bucată de pâine uscată cuun cocoloş de icre grupate ca nişte ochi.Celulele nu mi se săturau până nu înghiţeamnişte brânză de capră, ca un cocoloş de var.

Sufeream de avitaminoză, spleen şicarenţa unor oligoelemente, ceea ce mă făceaun exemplar slab, cu probleme de supra-vieţuire.

Cu imunitatea stăteam prost. Iar curespiraţia mea dezordonată, înregistram maripierderi de rigoare ( mă întrebam cum pot sămă mai amintesc).

În mod normal trebuia să fiu mort de mult.Trebuia chiar să fiu refuzat la înmulţire.

Page 25: Horia Dulvac - Efect Doppler

25

Efect DopplerÎn schimb, toate acestea mă făceau

interesant în ochii femeilor. Era suficient să fiubolnav. Tata îmi spunea că nu mai era nevoiede alt şiretlic.

Şi acum despre Tata: în afară de faptulcă afişa, în general, o mină proastă, tatăl meuavea o meteahnă, aşa cum se întâmplă cumorţii timizi – era stângaci, călca în străchinila fiecare pas.

Dădea buzna în viaţa mea fără să anunţe,iar în vise îmi intra în contratimp, era un foarteprost dansator. Nu avea nicio relaţie mai dedoamne-ajută nici cu spaţiul. Iar încercărilemele de a-l fotografia (unele fantome se mailasă surprinse cu cochetărie de peliculafotografică) se soldau cu imaginea unui simpluturbion ori a unei spirale ca de fum.

Apoi, tata nu avea tact: uita că aveamşi noi nevoile noastre (şi aveam, slavădomnului, nu doar paraziţi intestinali ci şi altecandidoze şi nevoi). Se purta de parcă ar fitrebuit să ne ocupăm numai de el.

Mă deranja când îmi era lumea mai dragă(deseori chiar în timp ce făceam dragoste),ţeapăn şi mut, o fantomă demodată în carenici măcar morţii nu mai credeau.

Mă vizita în somn, prins în hore stranii,cântând la instrumente alămite şi împroşcând

Page 26: Horia Dulvac - Efect Doppler

26

Horia Dulvaco salivă de rău augur.

Venea însoţit de noii lui prieteni, o gaşcăde faliţi sub forma unei mulţimi de nuntaşi cuhaine multicolore şi feţe încremenite într-unurlet mut ca jocul de căluşari.

Noroc că găseam resurse în vis şi, chiardacă picioarele îmi erau năclăite ca într-omagmă, evitam în ultima clipă întâlnirea, intrândpe o uliţă laterală, brusc.

Să îţi iasă în cale o nuntă e semn rău.

Page 27: Horia Dulvac - Efect Doppler

27

Efect Doppler

Poate tata se complexa că n-are trup.Adevărul e că avea dreptate: îmi

amintesc ruşinea goliciunii noastre,adolescenţi fiind, la încorporare, fixaţi deprivirea ascuţită, peste ochelari, a doctoriţeicu sânii şi ochii gri.

Sfârcurile femeilor mele au fostîntotdeauna fosforescente şi luminau în noapteca nişte ochi. (Am văzut acum că nişteîntreprinzători au inventat chiloţii chimio-lumniscenţi, care să te călăuzească în noapte.Nu se compară.)

Neavând trup, tata nu putea presta lucrumecanic, care este egal cu forţa înmulţită cudeplasarea. Asta făcea ca energia antrenatăîn desele sale apariţii să fie fizic neglijabilă,căci se ştie că energia reprezintă lucrulmecanic efectuat în unitatea de timp. Caurmare, bieţii noştri morţi ar trebui trataţi cumai multă toleranţă, având în vedere că nuconsumau mai nimic, ei nu au nevoie ca noide resurse.

Ca toţi sfinţii, Tata se hrănea cu faptelemele, care erau pentru el un aliment întăritor.

În loc de sucul natural de morcovi, mereşi varză, îşi prepara un pahar proaspăt storsde gesturi. Banana din care muşcam şi pe

Page 28: Horia Dulvac - Efect Doppler

28

Horia Dulvaccare o dădeam cerşetorului în colţul bisericiisfântul Ilie, cu saliva mea încă prezentă pemarginea muşcăturii, mergea la fix. Mai alescă maţele încă îmi ghiorţăiau şi stomacul sezbătea în gol de pofta miezului galben, deparcă tocmai l-ar fi înghiţit.

Mica noastră abstinenţă a zilelor de poste linsă de morţi ca o miere pioasă.

(Semnalez de urgenţă lipsa unui tratatdespre digestia fiinţelor din lumea de dincolo:ar fi nu numai un valoros compendiu culinar,dar şi un îndreptar necesar celor vii, un fel deautorizat cod etic.

Pentru că se ştie că binele şi răul suntnişte indispoziţii ale morţilor, aşa cum viselerele vin de la stomac.)

Pe lângă nuditatea orbitoare a morţilorfără corp, goliciunea noastră de recruţi eraun adevărat veşmânt...

Câteodată, ea lumina: când eramadolescent, trupul gol iradia o tăcutăfosforescenţă. Fetele spuneau că din cauzalânii wool mark a puloverelor pe care şi letrăgeau peste cap.

Se electrizau şi deveneau chimio-luminiscente. Pielea lor, cu pori mici, torceadin micile lor celule generatoare deelectricitate.

Page 29: Horia Dulvac - Efect Doppler

29

Efect Doppler

Cine poate spune (exceptând vreunbiet sfânt rătăcit) că s-a săturat?

În adolescenţă, când mă aşezam pe pat,cu ochii în tavan, mă cuprindea imediat foameaca o erecţie.

Îmi lăsa gura apă de lumea pe care aş fiînghiţit-o. Aş fi savurat-o pe limba mea, pecuvânt. (Călugărul de la Mânăstirea Bistriţaspunea că îi e foame de lumea cealaltă.)

Când o atingeam cu mâna (minunată şide neînţeles prelungire este mâna proprie,rece, de mort), iubita mea saliva în două feluri:în cerul gurii, un nectar săţios şi în vaginullimpede vorbe, gâlgâit izvor.

Şi eu deveneam mai locvace. Norocul îmi stătea pe limbă. Cădea un fel de inspiraţiepapilară (prietenii mei pocherişti spuneau căsimt o carte bună în urină).

Unele cuvinte erau ca trupurile solubile,se dizolvau imediat.

Îşi volatilizau carnea în cer, ca spirtultratat cu albastru de metil, să nu îl bea beţivii.De aceea la morgă cadavrele se păstrează înformol, compoziţia chimică e similară.

Am băut odată când eram student, unamestec dubios de alcool filtrat prin franzelă.

Restul pâinii albastre, ca o prescură, am

Page 30: Horia Dulvac - Efect Doppler

30

Horia Dulvacpus-o într-o pungă de plastic şi am ciugulitdin ea până la catedrala metropolitană, undeam căzut beat. Eram cu tâmpla pe stranastângă, acolo unde se aprindeau lumânărilepentru morţi. Câteva femei îmi puseseră lafrunte flori reci ca o aspirină.

Viitorul, fiind o surpriză, sângera latâmplă viclean. Se scurgea pe josamestecându-se cu praful şi, din combinaţiilelui accidentale, ieşeau zilele ca nişte cocoloaşede pâine. Pe care le mestec şi acum...

(Pe care le voi scuipa în purgatoriu capisica aceea a mea care a murit în accese detuse, expectorând gheme de carne şi păr).

Page 31: Horia Dulvac - Efect Doppler

31

Efect Doppler

Încă de mic, mama mă întreba: „te-aisăturat, dragul meu?“. Nu ştia cât rău

putea să îmi facă grija ei, ca şi cum ar fi vrutsă mă omoare încetul cu încetul.

De câte ori beam paharul cu apă rece dela frigider, inima îmi fâlfâia: ştiam că va veni ovreme când voi plăti, când gheara satisfacţiiloracestea mici îmi va fi smulsă, aşa cum scoteamcârligul peştilor, înghiţit de poftă, prin gât.

Adevărul se dădea de gol, jenat şi el deluminoasa nuditate. Îi auzeam pe mama şi tatastrigând prin hol, alergându-se prin casă, că„s-au săturat“ unul de altul. Ştiam de multăvreme că deveniseră neatenţi – o imprudenţăcare se plăteşte cu viaţa.

(O sa ajung să propovăduiesc prinoraşe ca Ioan Botezătorul, numai că eu nule voi cere oamenilor să se pocăiască, ci doarsă fie atenţi. „Fraţilor, să fiţi atenţi“. Doaratâta o să le zic.)

În ceea ce mă priveşte, atâta vrememâncasem din mine, încât mă subţiasem pedinăuntru.

Rămăsesem doar coaja fragilă şi atât desubţire, încât la cea mai mică lovitură măputeam crăpa (ochii iubitei mele din clasa aVIII-a, când şi-a pierdut fecioria, erau aşa,

Page 32: Horia Dulvac - Efect Doppler

32

Horia Dulvacca doi globi albaştri, fisuraţi de vinişoare canişte fulgere ozonate).

Mă puteam crăpa ca o vază fragilă dacămă loveam cu şoldul de masă, aşa cum faccântăreţele acelea cu trupul ca o nacelă, larestaurant.

Îmi rosesem unghiile şi degetele până larădăcină, iar într-o zi m-am surprins că voiamsă îmi mănânc chiar şi capul.

„Ia stai puţin, ce vreau eu să fac aici“mi-am spus?

Mă înghiţisem deja pe jumătate cândmi-am dat seama că nu îmi pot înghiţi chiarcapul. Pereţilor le-ar sări ochii şi bulbul rahidian.

Nici ceilalţi nu mă mai înghiţeau, ledeveneam tuturor nesuferit. Asta era un semnde moarte.

Prea mă crezusem inepuizabil. Venisevremea să schimb macazul.

Macazul este un dispozitiv mecanic ca opârghie cu care se dezlipesc sau lipesc douăşine de tren sau de tramvai de pe un traseu.

În felul acesta, locomotiva şi vagoaneleîşi schimbă mersul, cu oamenii lor dinăuntru,cu tot.

Ei cred că sunt tot în acelaşi vagon, înaceeaşi cuşcă, ceea ce e adevărat, dardrumul s-a schimbat. (Dacă ar fi cât de cât

Page 33: Horia Dulvac - Efect Doppler

33

Efect Doppleratenţi, ar simţi o nelinişte în sufletele lor.)

Văzusem aşa ceva, în copilărie, launchiul Vasile care era mecanic delocomotivă la Jibou.

El îmi explicase principiile geometrieilobacevskiene, adică două linii paralele seîntâlnesc totuşi într-un punct, dacă aisuficientă răbdare la pândă să observi.

El, care era mecanic de locomotivă, ştia,toată viaţa se gândise la asta. Dacă şinele seunesc, atunci imposibilul era desfiinţat, iarliniştea noastră o iluzie.

Unchiul Vasile avea o pălărie în formăde clop, de sub borurile căreia îi ieşeauurechile mari ca de măgar.

Deseori, în timp ce îmi expunea ştiinţasa, lăsând-mă să trag de maneta alarmei,vedeam cum capul lui se alungeşte şi dinţiimari ca nişte lopeţi îi transformă căpăţânaca un craniu.

Locomotiva înainta lovind cu pieptulaerul fierbinte, năucind musculiţele efemeridecare nu ştiau cauza gurii ce le va fi absorbit.

Maşina de oţel era ca guvizii pe care îipescuiam la Marea Neagră, iar musculiţeleerau planctonul hrănitor. Practic, lumea eraun plancton de gesturi mărunte pe care leînghiţeam în stomac, căci îmi intrau încavitatea bucală prin nas.

Page 34: Horia Dulvac - Efect Doppler

34

Horia DulvacÎn dosul hubloului, cu spatele drept,

ţanţos, la maneta de comandă, se afla uncopil trăgând după el şarpele roşu al ţipătuluisirenei de alarmă şi mecanicul cu faţa lungăde măgar.

(Când a murit, bunica s-a ridicat la cer,îmbrăcată în rochii suprapuse ca foile de ceapă.

Nu ştiam despre cicloane nimic altcevadecât ceea ce văzusem la televizor. Dar astanu îmi împiedica dorinţa tainică să fiu şi euodată săltat de un astfel de uragan, cu casăcu tot. Cu prietenii şi întreaga mea biografie,absorbit şi dus în turbioanele memoriei.

De cele mai multe ori însă, nu era vorbadecât de vânt.)

Page 35: Horia Dulvac - Efect Doppler

35

Efect Doppler

Trebuia să acţionez, să scap înmişcare.

A trebuit să fac frăţie de cruce cudemonul plecării. Pentru asta, mă tăiam ladegete şi, după ce îmi parafam semnăturacu sânge, sugeam rana cea gustoasă.(Cronicari bătrâni spun că acest sănătosobicei al frăţiei de cruce a fost împrumutatde la moldoveni.)

Să pleci e un vis clandestin, care îţi ocupăgândurile şi te face neatent, predispus laaccidente sau alunecări.

Aşa sunt deţinuţii absorbiţi de planurilelor de evadare. Nimeni nu s-a gândit că, înaceste momente, se pot lovi la degete în timpce sapă tunelul.

Sau şi mai rău, îşi pot pierde capul şifugi aşa decapitaţi peste câmp.

Dintr-o superstiţioasă discreţie, nuîmpărtăşeam nimănui planul de evadare.Pregătirile deveniseră atât de voluptuoase,încât mă apuca erecţia numai când măgândeam. Aş fi putut deveni mai mulţi.

Desenam în gând un calendar pe perete,notând acolo câte zile mi-au mai rămas.Memoria mea era un fagure de miere. (Uniimaeştrii ai şahului jucau fără tablă, mai multevieţi simultane, toate pline ochi.)

Page 36: Horia Dulvac - Efect Doppler

36

Horia DulvacZilele erau nişte pietricele rotunde,

muzicale, pe care uneori le urinam în wc-ul defaianţă alb. Veneau atât de neaşteptat, încâttrebuia să bag mâna după ele, să le scot. Ledezinfectam puţin cu apă de colonie, căci trebuiasă le duc la laborator la analize. În funcţie decompoziţie, ştiam ce nu trebuie să mănânc.

Când le duceam la ureche, scoteau unfel de vibraţie, ca telefoanele celulare date pemut, iar dacă le priveam deveneau roşiitranslucide de ruşine.

Înlăuntrul lor stăteau gesturile meleprizoniere în turnuri complicate de cristale şicatedrale. Trebuia să mă uit cu atenţie să măvăd cuibărit acolo cu genunchii la gură – astaera poziţia de stat în gălbenuş.

E nevoie să ştii să te deghizezi ca să poţipleca. Dacă se poate, să te înlocuieşti de tot.

Începusem să frecventez pe furiş totfelul de locuri exotice: agenţii de voiaj,amplasate în ganguri înguste, magazineerotice, birouri obscure de consultanţămatrimonială, cabinete de avocaturăspecializate în divorţ...

Unora le plac zborurile, dar mie unul,avioanele mi se păreau superficiale. Ce puteauele mai mult decât să zgârie agasant lentilelede contact ale cerului argintiu?

Mult mai elegant era sejurul pe un vapor,

Page 37: Horia Dulvac - Efect Doppler

37

Efect Dopplerca un vast hotel sau sicriu plutitor ce te ducelin, pe o mare de cloroform, fără să cearănicio îngrijorare în schimb.

În realitate, totul era o farsă: nu puteamsă scap de mine, nu puteam să plec. Oricâtde departe mă ducea vaporul, eu eram totîn mine, rămâneam pe loc. (Culmeaprovizoratului: se zice că nici morţii nu staudincolo definitiv!)

Nu puteam să scap, mă luam cu mineoriunde mă duceam.

Odată m-am ridicat la cer în timpul uneirugăciuni şi, uitându-mă afară ca printr-olentilă, mi-am văzut chipul dincolo de hublou.Era să mă sperii de faţa mea şi să cad. „Cenaiba arăt aşa rău?“, mă întrebam.

Propriul corp devenise prima grijă, caun nedorit bagaj: greaţa matinală, ceaiul depe noptieră, memoria, bine ambalate ca într-ocapsulă vinovată...

Page 38: Horia Dulvac - Efect Doppler

38

Horia Dulvac

Când am desfăcut o capsulă deulcerotrat, praful medicamentului

a căzut pe parchet şi, odată cu el, s-adesprins durerea surdă a faptului de a exista,ca o floare de cămaşa rândunicii. A trebuitsă adun de pe jos câteva gesturi sparte,migrene frânte şi, după ce am strâns înpalme ce mai rămăsese din ziua aia, ambăgat durerea la loc în cutiuţă.

Simplul fapt de a trece pragul fiecăreisecunde constituia un efort istovitor. Buniculmeu murise de bătrâneţe, după ce fentaseambele războaie mondiale – la un moment dat,mărturisea că s-a plictisit. Îmi amintesc astaprivind o poză în care el mă ţine pe genunchi,alături de un cocostârc împăiat. Îmi spuneaatunci că moartea e lucrul cel mai banal. Teduci şi gata. O chestiune de respiraţie.

De pe felurite peroane şi pontoane,bătrâneţea făcea semne din mână, cu colecţiaei de mătreţe şi ticuri.

(A propos de mătreaţă: timpul sedescuamează şi el până la roşeaţă, la dermă.

Nu ştiu de ce nu îmi pot scoate din mintefundurile roşii ale maimuţelor de la grădinazoologică. Nu înţeleg de ce asta trebuie să mise pară un semnal de alarmă atât de dogit, căîmi provoacă urticarie.)

Page 39: Horia Dulvac - Efect Doppler

39

Efect DopplerReţetă de vopsit părul blond: se iau

câteva nuci verzi şi se decojesc. Sucul sepresează până se obţine o zeamă verzulie.Cu el, ne umectăm părul şi stăm aşa o oră,cu o cască de plastic pe cap, fiindcă pătează.Apoi ne clătim cu apă uşor acidulată cu oţetsau sare de lămâie. Se obţine un părstrălucitor, superb.

Genul acesta de bilete de vacanţă eraun adevărat truc. În spatele unei întregi regiide falsă sărbătoare, înscenate la plecare, unadevărat complot, continuam să mă locuiescsufocant, ca dulapul meu deversând de hainemototolite.

Noaptea, şifonierul semăna cu o faţăştirbă. Odată i-am trântit un pumn în uşă şii-a bufnit sângele pe gură şi pe nas.

„Ce să fac?“ întrebau ochii captivi.Întotdeauna ajungeam prea târziu, când

faptele se pietrificaseră.Lucrurile se petreceau fără mine, ca

prima zăpadă aşternută noaptea clandestin.Ridicam cearşaful alb, ţinându-l de

colţuri împreună cu soţia mea, iar acestaforma în punctul maxim un fel de paraşutăvoioasă. Era semn de prosperitate. Zeiiindieni, arhanghelii calzi, micii amoraşi dincarton presat alunecau mereu în locuri greu

Page 40: Horia Dulvac - Efect Doppler

40

Horia Dulvacaccesibile din spatele mobilei. (Dacătelefonezi la timp, întotdeauna poţi cumpăracu reducere tot felul de accesorii care curăţăspaţiile înguste. Cerul are un dispecerat carerăspunde în genere binevoitor.)

Când reveneam cu cearşaful jos, gata:zăpada umpluse deja grădina, atât de prematurcă parcă acoperise şi nişte flori.

Dar nu era nimic, ele suportau cuplăcere duioasa greutate – chiar un trup defecioară, inert.

Foarte important: să nu uiţi să ajungi.Cei mai mulţi uitau complet, mergând cu totulbuimăciţi.

În ceea ce mă priveşte, eu ajungeamîntotdeauna prea târziu, pentru că încetasemsă mai cred. Să cred că mai sunt în continuareîn programul acela special al îngerilor. Şi cuasta, basta.

Plecam, visam, tot aia! Visam că străbattot felul de graniţe înot, dar amânam pânăcând devenea inutil. (Inutil erai să pleci cândtu erai deja alungat. Unde să te mai duci,fără măcar o locuinţă, un loc de veci, unpetec de pământ numai ai tău?) Devenisemun animal expert în amânări: soţia începusesă îmi ia seama.

Vâsleam fără spor, cu braţul-aripă rupt,

Page 41: Horia Dulvac - Efect Doppler

41

Efect Dopplersau trăgeam cu gloanţe din cuie îndoite.

Apoi aruncam puşca nefolositoare şifugeam pe coridoare pustii, până cândpicioarele mi se năclăiau.

Mă trezeam în rezerva de cardiologie atatălui meu. Acolo eram liniştit.

Chiar şi bolnav, chiar şi mort, tata aveagrijă de mine. Liniştit, puteam să mă ridicîncet de la sol.

(Ultimul vis ciudat: o serie de artişti şifilosofi celebri, începând cu Pitagora şi Platon,stăteau pe nişte veceuri turceşti, un soi decabine cu uşile deschise, pe un deal. Parcăochii lor încercau să spună ceva neputincios...Nici urmă din celebra lor elocvenţă.

Din locul în care stăteam, râgâiam, dânddrumul la rezerve controlate de aer, ca unaerostat.

Faţa mi se schimonosea ca un balondezumflat căruia îi desenasem un chip. Amvăzut odată cu iubita mea, în canalele dedeversare ale oraşului, un prezervativ umflatde curent. Părea veridic, dar totul era o iluzie,apa l-a părăsit neaşteptat şi l-a lăsat acolo cape un farseur, fără erecţie.

Mă mişcam şi eu de colo colo dus detot felul de speranţe fără rost, dar imediat cepuneam mâna pe un obiect, el se dezumfla.

Page 42: Horia Dulvac - Efect Doppler

42

Horia DulvacDeşi alergam, rămâneam locului mofluz.Începusem să mă satur de vizuina mea.

Nu înţelegeam. Devenea clar că locul undene aflam era acela al unei înmulţiri neautorizate.Ca un fel de crescătorie clandestină deanimale bolnave de faţă, înfometate de chip.

Ah, dacă am şti că un ochi se uită la noi,ce frumos ne-am mai înmulţi, cuminţi,ordonaţi, fără grijă. Dar aşa, pe apucate, peîntuneric, pe brânci...

Page 43: Horia Dulvac - Efect Doppler

43

Efect Doppler

Tatăl meu reuşise să plece cu adevărat. Folosise serviciile agenţiei de voiaj

şi pompe funebre care îşi avea sediul pestrada Unirii, acolo unde sicriele ocupaujumătate de trotuar.

Păreau nişte module pregătite să fieexpulzate spre Cosmos de un centru spaţial.(Când eram în liceu, ocoleam prudent acelelocuri ce mă puteau absorbi.)

Pentru că nu se inventase căsuţa de mailpentru morţi, ţineam legătura cu ei prin lumânări.

Era un fenomen interesant: am văzutlumânări alunecând pe globul acela de plasmă,ca pe nişte roţi (fără spiţe – aşa se rostogoleauzvasticile hinduse peste morminte).

Nu ştiu unde se duceau aşa cu flacăra înjos. Dar ceva din arderea lor înregistra înmemoria mea bolnavă de Alzheimer lumeacare se sfârşea. O auzeam horcăind (mătuşaGica spunea că e sfoara care sfârâia). O luauîn jos pe-o roată de lumină, până în peşterilesfinţilor blajini.

Bisericile aveau mai multe locuri specialamenajate pentru această folositoare activitatea arderilor, atât în interior, lângă altar, cât şi laintrare, unde sunt prevăzute două nişe cudestinaţia vii şi morţi.

Page 44: Horia Dulvac - Efect Doppler

44

Horia DulvacAtenţie, să nu le încurcaţi! Se zice că

dacă aprinzi o lumânare pentru vii, în loculdestinat morţilor, rişti să ai grave problemede sănătate: ameţeli, vărsături...

Oricum, dacă greşeşti, nu e cazul să intriîn panică. Trebuie doar să te întorci să dezlegilucrurile, altfel ele rămân bolnave în cer.

Eu aprindeam lumânările afară, atentcum se prelingea pioşenia, în boabe detămâie. Ca o consecinţă, urechile îmi făceaudopuri de ceară care miroseau frumos arăşină.

Atunci surzeam ca un dulap – ca dulapulbunicului plin de gutui la fel de surde. (Morţiisunt surzi, dar percep lumina şi umbrele, pecare le mănâncă cu limba de-un cot, ca pefrişcă.)

Gutuile bunicului erau senzuale şimorbide, ca florile albe puse pe morminte:mă înfundam în carnea lor celulară pe care opriveam la microscopul primit cadou de ziuamea. Doar portocala rivaliza în reticularitatearodului. Ah, şi ziua, dacă o priveam printregene, devenea carnală: de la fizică îmiamintesc că fenomenul acela se numeştedifracţia luminii, sau cam aşa ceva.

Cum ia naştere tămâia: dragostea sausupărarea secretau picături atât de lipicioase şidulci că, pe acolo pe unde mi se scurgeau,

Page 45: Horia Dulvac - Efect Doppler

45

Efect Dopplerprintre degete, la subsuori, pe lângă coapse,lăsau dâre aromate, vinovate. (Am văzut odatăo fecioară în liceu, căreia menstruaţia pură i sefurişase pe pulpă ca un firicel de vin.)

Când picăturile cădeau în cer, cerul setulbura formând fiori de cercuri concentrice.

Acolo sus, morţii trăgeau ca dintr-untrabuc, pe nări, vieţile noastre. Stăteau pe vineaspirând fumul gesturilor noastre cu sete.(Fratele bunicului meu „bea“ tutunul.)

Erau mulţi, înghesuiţi ca într-o puşcărie.Dintr-o dată, m-a trăsnit ideea: dacă stau aşa,ca pe ghimpi, asta nu înseamnă că aşteptauceva? Ce altă dovadă mai clară că nici ei nusunt pe deplin aranjaţi?

Adică să înţelegem din asta faptul că maiurma ceva? Adică nu s-a terminat?

În final, totul era să ceri. Niciun alt truc,nicio altă formalitate, nimic secret, oricât desuspicios mă uitam în jur a fugă.

Comandam ceva milos: mi se livra atâtde frumos, că lăcrimam. Ciudate şi lacrimileastea – uneori nu le mai distingeam de muci,căci cădeau în gură prin fosele nazale şi erautot ca ei de săraţi. În plus, nu mai eram sigurcă lacrimile aveau vreo legătură cu inima.(Uneori durerile sufletului sunt atât de uscate,că îl auzi trosnind, ca lemnul crud.)

Page 46: Horia Dulvac - Efect Doppler

46

Horia DulvacRugăciunile ajunseseră ca un serviciu la

domiciliu şi, din acest schimb, mortul ieşeamulţumit, cu buzunarul de la pantaloni doldorade mărunţiş.

Putea să se retragă să-şi cumpere cevabun, ca cerşetorul de la colţ. Am şi văzut unulsfâşiind cu dinţii ambalajul zilei cu carne tocatăşi şireturi de varză. Norocul i se scurgea înfirimituri la colţurile gurii. Am sărit cu un paselegant de cadril peste saliva care îi formaseo băltoacă pe trotuar.

Mie îmi convenea: dădeam haine vechi,gesturi care umflau venele debaralelor.Plăteam cu o monedă foarte la îndemână:un boţ de colivă cu câteva bomboanecolorate deasupra, ceva mărunţiş, câtevagesturi de zi cu zi.

Era o sete mare de gesturi căci se ştie,morţilor chiar asta le lipsea. Odată duşi înlumea cealaltă, ei nu mai erau în stare denimic, nu mai puteau juca badminton, nu maiputeau face coregrafie.

Cel mai mult le e dor de acţiunileacestea cu gesturi ample, să simtă cum semişcă aerul în jurul trupurilor lor, ca şi cumle-ar avea.

Le e dor să intre pe uşă şi cineva să lespună: „închide repede că se face curent“. Lee dor să treacă pe celălalt trotuar pentru ca

Page 47: Horia Dulvac - Efect Doppler

47

Efect Dopplersă nu se ciocnească de trecători. Să primeascăo palmă de la o domnişoară jignită că aupipăit-o în autobuz... (Un grup de morţi de laun salon de psihiatrie plănuise odată să furetrupa rusească de balet.)

Când în lumea de dincolo ajunge la eicâte un gest, harşt, îl devorează ca pe o frişcă,lingându-se pe buze de savoare. Uneori, cânddădeam de pomană la ţară, mi se părea căaud un fel de fojgăială: erau morţii care selingeau pe buze, cu pleoscăiturile şi gemetelede plăcere ale metabolismului lor.

Dacă cei vii calcă în străchini, morţii mergca somnambulii pe vise, sunt inabili.

Unii călăresc visele, ca vrăjitoarelemătura (o imagine de altminteri eronată, m-aasigurat un mort demn de toată încrederea,dar care nu a vrut să îşi dezvăluie identitatea).

Tata călca pe bec. Sora mea, când eramică, umbla încălţată în două ulcele deHorezu. Fetele cu care se juca purtaupantofii lungi în călcâie ai mamei mele şi sedădeau cu ruj, ca nişte paparude.

Paparudele erau ţigănci tinere caredansau vara, îmbrăcate doar până la brâu cucrenguţe verzi. Atunci am văzut prima datăsâni tineri goi. Aveau ceva orbitor.

Bunicului îi lăcrimau ochii când vedeasânii tineri ca doi sori – spunea că de la răsadul

Page 48: Horia Dulvac - Efect Doppler

48

Horia Dulvacde ceapă.

Mie, ideea a doi sori făcea inima să-mibată nebuneşte.

Oricum, după asta ploua. Un fel deamnistie generală.

Tata era neîndemânatic, mai ales de cânddevenise mort (o condiţie cu care e clar că nuse împăcase).

Deşi în viaţă fusese pus pe glume şi gataoricând să-şi facă prieteni, după moarte seschimbase la o sută optzeci de grade. Astaînseamnă exact jumătate din orizontul unuicerc, situaţie când se presupune că te-aiîntors înapoi în locul din care ai plecat. (Ceeace nimeni nu mai punea la socoteală eratimpul care se clintise puţin din loc. Iar tueşti altul.)

Deşi abandonase din tinereţe Institutulde Matematici Aplicate din Iaşi, tata nu uitasegeometria. Moartea îi scosese însă la ivealăuna din cele mai ascunse sensibilităţi:timiditatea. Îl înţelegeam, în ambele cazuri eravorba de rigoare.

Trebuia să îl bagi în seamă, altminteristătea în colţul încăperii, înnegurându-se. Sesupăra şi corpul lui eteric, uşor transparent,se închidea la culoare ca o citoplasmăbolnavă. Iar dacă te uitai la el urât, se înnegura.

Page 49: Horia Dulvac - Efect Doppler

49

Efect DopplerVedeai cum întunericul îl subţiază pe lasubsuori.

Privirea rea le făcea morţilor cel mai rău,cădeau la pat de parcă i-ai fi deocheat.(Pentru cine nu ştie, deochiul e un fel de vrajăvoodoo românească – de exemplu, mamaavea o cumnată care deochea, dacă se uita latine şi îi curgea saliva din gură, erai terminat.Mureai, sau în cel mai fericit caz ţi se usca omână sau un picior.)

Tata răcea una-două , de parcăimunitatea lui de mort ar fi inexistentă şi aveatabieturi: nu trebuie să îi lipsească batista (cuo monedă mică cusută în colţ), ceaiul de penoptieră, fesul de dormit şi fularul din jurulgâtului. E de notorietate că fantomele au osensibilitate la laringe, de aceea morţii nu suntdeloc cei mai buni tenori.

Mi-era teamă să nu facă din nou vreunaccident vascular, să mai moară o dată, aşapărea de fragil!

Dacă încercam să îl privesc în vreo apă,apa se tulbura, zburlindu-se agresivă.

De altfel, adversitatea era reciprocă. Încădin copilărie, familia noastră bea mai mult vin,iar restul lichidelor ni le luam din alimentaţie,din legume şi ciorbe: de dragavei, mătrăgună,poate de aceea eram mereu într-un soi de

Page 50: Horia Dulvac - Efect Doppler

50

Horia Dulvactransă. În lungile toamne ale copilărieiînlocuisem complet apa cu un vin uşor,diuretic, încât e de mirare că nu devenisemalcoolic.

În plus, apa părea că îi dezgropa tatăluimeu din subconştient ceva extrem deneplăcut: devenea agitat şi voia să se arunceîn ea.

Chiar dacă apa era numai într-un ibric,dădea din braţe ca şi cum ar fi înotat şibolborosea ceva despre urgenţa de a otraversa.

Îl înţelegeam foarte bine, chiar dacătrebuia să îl ţinem legat într-o cămaşă cumâneci lungi. Atunci îi recitam cu vocemelodioasă versurile pe care el însumi mile susura în ureche, când eram mic: „un piticatât de mic făcea baie într-un ibric“.Izbucnea atunci într-un hohot de plâns aposde turnesol ce păta cearşaful scrobit.

În astfel de clipe regretam bromuraliniştitoare din ceaiul de pe vremea armatei.

Soţia mea avea gesturi perfecte desoră medicală şi o bunătate îngerească:mişcarea prin care îmi susţine bărbia, ceaiulce mi se prelinge în picături pe la colţurilegurii, frumuseţea ei periculoasă...

Îmi învelea picioarele în pătura aspră,făcând să mă simt fericit că eram bolnav.

Page 51: Horia Dulvac - Efect Doppler

51

Efect DopplerTatălui meu îi pregătea minunate

parastase, la care mesenii cădeau ameţiţide ţuică fiartă şi piper. Iar dacă vreun mortstrănuta din cauza cerului pur de votcă, îiura noroc. (Atenţie, dacă strănuţi la oînmormântare e de rău!)

Page 52: Horia Dulvac - Efect Doppler

52

Horia Dulvac

Reparasem ce se mai putea în ultimulmoment. Întotdeauna apăream şi eu

să prind ultimul vagon la ultimul tren – veşnicagăţat pe scară.

„Eşti fiul ploii“, îmi striga ţigancavânzătoare de seminţe de pe peron.

Chiar şi aşa, mă aflam într-o situaţiefericită, fiindcă în general eram neatent: dacăpe morţi îi jigneam prin simpla existenţă, pe ceivii îi răneam cu indecenta mea vitalitate.

Când mergeam în vizită la salonul dechirurgie, mă simţeam vinovat de sănătatea pecare tinerii o purtau cu tupeu. Bieţii bolnavi,înfăşuraţi în bandaje, ne urmăreau din ochi. Îndefinitiv, atâtea necazuri îţi pot veni de la energiade a fi viu, încât e mai bine să fii bolnav.

(Bătrâna îngrijitoare de la intrarea înbiserică îngrijea lumânările ca pe nişte trupuriîndoite de sciatică. Unele erau încovoiate decăldură, ca nişte siluete cu lumbago, altelearătau ca nişte cruci cocoşate. Mi-am privit lamicroscop celulele pieliţei de lângă unghii: nişteîncăperi pustii ca hexagoanele de ceară. În ele,alergam noi ca nişte ecouri. Mă jucam de-aBarbă albastră...)

– „Hai la cimitir“, i-am spus soţiei, şi amzburat împreună la braţ cu un buchet de liliacmov.

Page 53: Horia Dulvac - Efect Doppler

53

Efect DopplerAm privit în ochi camera la plecare şi

pendula din perete a răbufnit: „mai lăsaţi-măo dată cu duioşia voastră!“

Vaza de flori din hol a oftat şi ea brusc oduhoare, de la cozile putrezite ale florilor pecare nu le mai schimbasem de o săptămână –credeam că mirosul vine de la un puseu denefericire al chiuvetei.

Am închis uşa în urma noastră şi am fugit.

La cimitir, de când nu le mai privisem,mormintele dolofane se înmulţiseră profitândde nebăgarea noastră de seamă: cândîntorceam capul, clipeau din ochi.

Aveau genele încărcate de cremăneagră, grea. (Rimelul acela purta şi un numeciudat: mascar. Îmi amintea de carnavalurileveneţiene.)

Tufişul de liliac răsucea faţa – refuza sămă privească.

Aveam senzaţia că mă înconjuraseră cucomploturi. Dacă reveneam cu privirea brusc,mormântul era surprins ca o femeie pejumătate goală în dosul perdelelor.

Ce mai tura vura: morţii începuseră săprofite de înnăscuta mea politeţe, nopţile eraudeja suprapopulate de prezenţa lor şiînaintaseră tiptil până în buza dimineţilor, de

Page 54: Horia Dulvac - Efect Doppler

54

Horia Dulvacunde mă pândeau.

Adevărul e că eram prea plin. Nu maiaveam loc în mine de atâta înghesuială şi, demulte ori, mi se întâmpla să eşuez ruşinosîntr-o poluţie nocturnă pe cearşaf.

Dimineţile scoteam pe geam găleţi deşopârle. Nu era nimic grav: o secreţie amultiplicităţii, a celor care puteam să fiu.

Dincolo de noapte, cocoţaţi pe maluri,morţii mă priveau mustrător, cu capetelelegănându-se, uşor ameninţător, ca măştileroşii din Oaş. (Atenţie, nu lăsa să îţi scapenici un vis neelucidat!)

Încercam să îi evit. Mă săturasem demine, ca de mere pădureţe. Simţeam şi eunevoia de... nu ştiam exact anume de ce.

Nevoia de iertarea gustoasă şi ieftină caîngheţata pe băţ.

Nevoia ca o mână să îmi treacă peste obrazşi în urma ei să rămână faţa vie, nu ca pojghiţaaceea cauciucată a chipului meu de câine.

„Mai ai de trăit un timp nedefinit canorişorul acela“, aş fi vrut să mi se spună. Şinorişorul să facă pipi pe el, dizolvându-şi faţaalbastră.

Apoi să facă ham-ham şi să ţi se strecoareîntre picioare.

Cum mi-aş fi afundat botul, papilele, înrăgazul solubil!

Page 55: Horia Dulvac - Efect Doppler

55

Efect DopplerDar cine să te ajute? În ceea ce mă

priveşte, singurele mele victorii au fost ah,abandonurile.

Nimic mai savuros decât aceste dezertări,pe jumătate ilicite, dar atât de folositoare:lasă-i pe alţii să rateze copios! Încă nu ampierdut partida, atâta timp cât o mai pot amâna.

Simpla posibilitate de a lua un concediumedical îmi dădea sentimentul unei săţioaselibertăţi şi o extraordinară perspectivă asupratuturor tragediilor. Ştiam că pot oricând săies din joc.

Ce m-aş fi făcut fără bunul meu medic defamilie, coleg de liceu?

Aici trebuie să spun câteva cuvinte despreacest extraordinar personaj.

Era un ţigan pitoresc, absolvent ca şef depromoţie al singurei facultăţii din oraş – cea demedicină. Mama sa purta fuste creţe, o femeierespectată în şatră pentru remediile din plante.Cunoştinţele de medicină alopată l-ar fi pututface celebru pe doctor, dar facultatea l-a distrus.

Pentru mine a fost o mare uşurare pentrucă nu mai era cazul să fiu gelos. Şi aşa îmi ştiatoate secretele.

Dintotdeauna am ştiut că el va fi mediculmeu, dintotdeauna am ştiut că eu voi fi scriitor.Că va dura o vreme până ce alţii să ştie asta.Sunt lucruri pe care le ştii pur şi simplu.

Page 56: Horia Dulvac - Efect Doppler

56

Horia DulvacDar erau lucruri pe care el nu le ştia. De

pildă, că îl uram când nu îmi cultivameticuloasa mea ipohondrie şi că aveamimpresia că mă analizează peste ochelari,aşteptându-se să mor înaintea lui.

Chiar dacă el avea inteligenţasupravieţuitoarei sale rase, eu ştiam să păstreztainele slăbiciunii.

Norocul meu erau bolile care ordonau.Nimeni nu sesizase subtila lor rigoare şiexactitate aflată oricum dincolo de numere.Eu însumi acţionam mascat, ca şi cum aş fiplimbat un magnet sub foaia de hârtie pe carepusesem dezordonata pilitură de fier.

Doctorul nu ştia că eram viclean mortal.Mai făcea şi greşeli flagrante: de pildă

când îşi cumpărase un automobil Toyota roşuşi venise cu el la moartea prietenului nostrucomun din liceu.

Aşadar, dinspre partea asta eramasigurat. Printr-un alt prieten de familie îmiachiziţionasem un loc de veci la cimitirulUngureni.

Maşina Toyota roşie nu avea ceea cese numeşte sistem automatic de frânare. Înschimb, cimitirul era bine plasat, între grădinazoologică şi serele în care se plictiseauplăpândele plante ale pensionului.

Page 57: Horia Dulvac - Efect Doppler

57

Efect DopplerPe pereţii de sticlă, fetele din sere îşi

puneau la uscat chiloţii tetra uzi de un fel detranspiraţie sublinguală. (În copaci, un fel depăsări-clitorisuri, gâlgâiau melodioase.)

Fetele îşi ştergeau tâmpla cu mica piesăde lenjerie intimă, iar roua rămasă pe pânză,cu miros de mir, le impregna chipul ostenit cape un giulgiu.

Le priveam hămesiţi: degetele rizomilorvegetali alunecau pe geam, nu ajungeau pânăla cămările lor vegetale, să le scurme intimitatea.

Animale cu chipul meu făceau tot felul demăscării în cuştile de sârmă. Un leu cu problemede calviţie îmi impregna nota zodiacală. Omaimuţică isteaţă foc, cu fundul roşu purtaşapca mea din liceul Fraţii Buzeşti căruia îispuneam în adolescenţă Bastilia. Şapca eracăptuşită cu un material lucios, purpuriu – îninterior era o etichetă „Ceaprăzăria Lipscani“.

Capului de cerb de pe frontispiciulcabanei de vânătoare de la intrarea în parculRomanescu îi crescuseră coarnele de atâtarelaxare – mă speriasem să descopăr că,într-adevăr, în timpul unui exerciţiu yoga,începuseră să mi se umfle în frunte astfel deprotuberanţe. Era semn de înălţare.

Page 58: Horia Dulvac - Efect Doppler

58

Horia Dulvac

Am semnat un act de concesionarecu nea Vasile, administratorul

grădinii zoologice, care avea grijă şi de sereşi cimitir. Eram asigurat cu un mormânt numaial meu între gratii, labirinturi şi cearşafuri.(Administratorul cimitirului mi-a transmisprintr-un funcţionar de la primărie următorulmesaj: „măi, dacă ăla nu vine să îşi ocupemormântul într-o lună să îl elibereze, căavem cereri destule“.)

Acum puteam să mă ocup de lucrurilecu adevărat importante: ghinioanele, legăturile,promisiunile, ba chiar norocul nefast la loterie.

În general nu ne dădeam seama degravitatea stării în care ne aflam. Unii nu-şidădeau seama nici la spital. Spuneau: „o săies eu de aici şi o să fac cutare“.

Nu mai apucau. Alţii mureau şi secredeau sănătoşi: era o chestiune de simplăneatenţie.

Ar fi putut spune „pardon“ şi ar fi trăit.(Eu îmi câştigasem de bine de rău un colţ,dar la orice neatenţie maimuţica cu fund roşumi-ar fi smuls pâinea din gură.)

Acum, despre ghinioane.Faptele o luau razna – li se desfăcea un

pinion. Trebuia să le adun într-o pungă şi,

Page 59: Horia Dulvac - Efect Doppler

59

Efect Doppleroricât de atent încercam să le reasamblez,rămâneau piese în plus. Nu le aruncam însă,umplând sertarele până la refuz. Asta era:dintr-un fier de călcat ieşea o pungă de plasticplină ochi de piese dezarticulate şi mai dădeaşi ceva pe deasupra.

Dar cel mai rău era când întâmplările seîmbolnăveau în cer. Sărea un arc şimecanismul se gripa. Fetuşi palizi de căprioarăsuspinau ofiliţi în medalioane.

Cineva făcuse o legătură şi plecase,lăsându-mă acolo, agăţat. Nu puteam staprea mult timp într-o singură existenţă, îmiamorţea mâna.

Era cumplit. Trebuia să sparg cu ciocanulpentru intervenţii de urgenţe sticla groasă.

Tot felul de alarme şi sirene începeauatunci să facă zarvă, fără rost. Îmi puneampe umeri halatul meu de laborator, cu sângepe mâneci şi începeam să ţip la cei dragi.Pereţilor le crăpau timpanele. Păcat detencuiala proaspătă care mai mirosea încă aclorură de var. Un material de altfel onest.

Mă refugiam în toalete înguste undestorceam cu lacrimi în ochi probe de urinăportocalie. Degeaba, nimeni nu mă iubea,biologii citiseră deja asta în molecule spiralate.

Fără să le pese de moliciunea inimii,cristalele de uraţi se aşezau unele peste altele

Page 60: Horia Dulvac - Efect Doppler

60

Horia Dulvacordonat, ca turnurile păcătoase aleBabilonului.

Ca să mai limpezesc lucrurile, dezlegamtoate nodurile din casă (se ştie că aducghinion).

Desfăceam conţinutul pernelor, răsucit caintestinele unei păsări bolnave. Cele mai multevrăji se făceau prin intermediul acestuiinofensiv obiect, perna pe care ne aşezamcapul spre odihnă, complet neprotejaţi. Eramvictime sigure în vis. Măruntaiele lor bolnavede colită fierbeau şi ne mâncau din somn.

Scuturam cearşafurile din care nu odatăcădeau verighete calpe, de aramă, penisurirupte, răsucite, de copii, cadavre de coţofeneîmpăiate, şerpi uscaţi, tot soiul de viclenii.

Lucrurile ajunseseră mult prea departe.Venise vremea să iau taurul de coarne. Să măretrag atâţia paşi înapoi, până când puteamavea din nou o perspectivă asupra lucrurilormioape.

Venise vremea să fiu din nou timid.

Unii mergeau cu spatele şi nu dădeaugreş, alţii mergeau cu faţa proptindu-se în nas,dar aproape toţi uitaseră pe unde au venit.

De cele mai multe ori, dădeau buzna înmansarda spre acoperiş. Şi de aici, se aruncau

Page 61: Horia Dulvac - Efect Doppler

61

Efect Dopplercu braţele în formă de cruce direct în râul defoc excelent desenat pe pereţii bisericii sfântulIlie, vis-à-vis de fosta frizerie Ciufulici.

Un loc unde vârstele făcuseră un nedoritscurt-circuit. Noroc că observasem tendinţade îngroşare a timpului şi i-am administrat oaspirină înainte să sufere o comoţie cerebrală.Iată la ce serveşte să fii atent!

Lucrul cel mai grav care mi se puteaîntâmpla ar fi fost să joc la loteria naţională:aproape sigur aş fi câştigat.

Dar asta ar fi fost din partea mea oslăbiciune mortală: astfel, deveneam vizibil, aşfi putut fi ţinta oricărui neiniţiat, m-aş fideconspirat.

În cer, se pregătea o legătură bolnavă:gesturile nu se potriveau, lucruri mărunteţineau faptele pe loc, situaţii în care mătuşaîmi dădea cu bobii, sau îmi ghicea în cafea.Asta explica paloarea întâmplărilor şi lipsa lorde chef. Dar mai ales, mediocritatea zilelor,incapacitatea de a comunica...

Iată o astfel de zi: duminică, douăzeci şi treimai: Tata mă plimbă de mână pe aleile parcului.

Eu sughit, el mă bate pe spate. Anii şipoticnelile sar din gură ca nişte guşteri verzi.

Un vid gâtuit vorbeşte: „încă nu emomentul, primul lui infarct“.

Page 62: Horia Dulvac - Efect Doppler

62

Horia DulvacLa un pocnet pufos, porumbeii se aruncă

într-o scrobeală albastră. Cel mai ieftindezinfectant folosit ca apret.

Spermatozoizii cu sufletul lipit decearşafurile unităţilor militare miros a vag şia clor.

Harababură în debarale: mi-am pus înpiept o inimă greşită, parcă de pe vremea cânderam recrut – inima de împrumut e mairezistentă.

Mai vorbesc din când în când cu buniciiprin mirosuri. Cele mai frecvente: naftalină saugutuie.

Mă întâlnesc uneori cu colegii de invidii:trecem pe celălalt trotuar.

Chipuri fac semne şi strigă: „Ultimul caremoare are dreptate“.

Doamne, asta era: participam la oîntrecere pe viaţă şi pe moartea – cel mai taremă jenau foştii colegi de liceu.

Chiar azi am avut o satisfacţie deosebită:în timp ce căutam cu un aer uşor neatent, cevastrălucitor ce-mi atrăsese atenţia în containerulde gunoi, am găsit un ziar îngălbenit, poatechiar murdar de rahat, nu mi-am dat seama,căci îndată ce l-am prins între degete a devenitsfărâmicios. Frecându-mi însă degetele cusalivă, ele miroseau într-adevăr uşor a fecale.

Page 63: Horia Dulvac - Efect Doppler

63

Efect DopplerUn parfum afrodiziac irezistibil.Ei bine, am văzut în acel ziar, care poate

fusese folosit ca hârtie igienică, fotografiaunuia dintre foştii mei camarazi, acum deputatşi am ştiut că va muri înaintea mea!

O fericire fără nume m-a cuprins şi parcă un izvor de apă groasă a ţâşnit cu putere dinpiept, ca şi cum ar fi fost acoperit de-o lespedegrea – mă jenez să spun că toate acestea au fostînsoţite de-o spontană, inexplicabilă erecţie. Totula fost suficient de puternic să mă ridice fărămenajamente în sus. Nici Isus nu ar fi cerut altfel.

Nici tata nu mi-a solicitat altceva decâtsă mă las dus.

Dar cum să fac asta, când el era mai tottimpul absent?

De cele mai multe ori nu ne asculta, nune băga în seamă: înţelegeam că erapreocupat, era vorba de ceva subtil, o rigoarecare ne ţinea pe noi toţi ca într-o ţesătură.

Aşa ne preda matematicile blândulprofesor Nistorescu, cel cu un ochi şasiu.(Dicţionarul explicativ al limbii române oferea,pentru această nefericită disfuncţie a vederii,o mulţime de sinonime de origine turcească:chiorâş, încrucişat, ceacâr, bazaochi.) Înmomentele sale de mare concentrare,disfuncţia vederii i se accentua.

Page 64: Horia Dulvac - Efect Doppler

64

Horia DulvacProfesorul cădea într-un fel de tăceri

geometrizante, ca o catedrală de gheaţă.Degeaba strigam, căci un soi de muţenie seîntindea ca un cauciuc peste colţurile feţei. (Nurare sunt ocaziile când spaima paralizează,lăsându-te cu gura strâmbă.)

La inteligenţa tatei, bătrâneţea era ochestie de neatenţie. Nu aveam nici o îndoială,dar nu mai puteam accepta asta şi dupămoartea sa.

Fără trup, nu mai exista nici o scuză. Înastfel de situaţii nu se mai trece nimic cuvederea. Ţi se spune: „Hei, tu cel de colo!Ai trup?“ „N-am“, răspunzi ruşinat.

„Atunci ce scuză mai ai tu dacă nu aifost în stare să ţii nici de amărâtul tău detrup?“ „Păi nu am ştiut că trebuia să vin cu ella examen“, spuneai.

„Ei, neştiinţa nu scuză încălcarea legii.E un principiu de drept.“

Page 65: Horia Dulvac - Efect Doppler

65

Efect Doppler

Eram cu tata pe un câmp de floareasoarelui. Urmăream un roi de albine

care plecaseră de la stupul lor.Urma să verific experimental bănuiala

că ceva nu e în regulă cu carnea. Era prearară pentru atenţia mea.

Creşterea ei necontrolată făceaprezentul spongios şi vulnerabil. Iar tatăl meunu a ştiut să se ferească la timp de aceastărărire imprudentă.

Înainte de toate, peisajul era inadecvat.Stupii erau paralelipipedici şi multicolori.

Geometria lor era o întâmplare stranie în acea lume a înmulţirilor fractale, în care euînsumi, prin necontenita şi inutila meaproducţie de gânduri, păream un corp străin.

Apoi, multiplicitatea. Nici lanul nu eraîn regulă. Altminteri paşnice ca nişte mătuşiblajine, plantele de floarea soarelui îşidezvăluiau forţa înmulţirii într-un modameninţător. Dacă întorceam spatele,conturul lanului creştea. Putea să mă înghităca pe un cristal inutil.

Mă ţineam deoparte, în celălalt capăt alcerului-lentilă. Un borcan închis de aercondensat, în care cădeau cu braţele depărtate,siluete plate. Lumina se condensa fin în polen.(Asta era de fapt compoziţia esenţelor.)

Page 66: Horia Dulvac - Efect Doppler

66

Horia DulvacMă culcasem cu spatele pe pământul

care avea puls viu (tresălta).Prin genele întredeschise, filtram lumina

şi priveam mişcarea cinematică a tatei cearăta ca un cosmonaut în costumul lui deapicultor. (O astfel de percepţie discontinuăam avut-o mai târziu, când mi-am cumpărato cameră video pe care am ataşat-o lacomputer. Succesiunea tăiată a siluetelordădea mişcării un aer fantomatic.

„Bine aţi venit în mileniul stroboscopic“,începea actorul speech-ul său. „Ne aflăm înmarea sală a conspiraţiei împotrivacontinuităţii. Trebuie să spunem că suntemabia la început...“)

Sub costumul de apicultor, spatelecărnos al tatei era înduioşător şi vulnerabil.

Îi simţeam slăbiciunea: cuantele delumină îl străbăteau ca pe o plasă rară.Accepta să fie neatent şi, din această pricină,grăunţii clipei îl ucideau.

Un cosmonaut sinucigaş, aflat înmisiunea unei morţi corozive, ca să ne facănouă loc.

Amintire de la orele de fizică: dacănucleul cel dens al atomului ar fi de pildă câtpământul, atunci rătăcitorii electroni s-ar rotipe o orbită amplasată la distanţa lunii.

Page 67: Horia Dulvac - Efect Doppler

67

Efect DopplerIar substanţa, formată din atomi puşi unul

lângă altul, ca un zid de apărare la football,este de fapt o barieră compusă întâi din găuri.

Găuri exasperante, prin care se scurgetoată agoniseala noastră de rigoare şisecuritate şi, uneori, chiar ce e mai drag...

Pe câmpul acela de floarea soarelui,aveam o stupină care trebuia neapărat văzutăde ochi de zeu. (Aşa eram noi pentru albine.)

De atâta înghesuială, bunele insecteledăduseră în nebunie, ajungând să nu îşi mairecunoască regina, căzuseră în doagarevoluţiilor.

„Iată în ce hal poate fi adusă specia deînmulţirea neautorizată“, îmi spunea tatăl meucu un aer profesoral dat de ochelarii ce îicălăreau doct vârful nasului, înainte de adormi pe fotoliul din sufragerie.

Mie îmi veneau în minte mişcările aceleaspasmodice ale împerecherilor, sexul peîntuneric, picioarele cu elitre ale insectelor,mişcarea cinematică şi o înaintare fojgăităcare nu putea să aducă, prin dezordinea ei,nimic bun...

În plus, amnezia: apăruseră generaţii pecare nu le interesa nimic din ce fuseseînaintea lor. Le auzeam spunând: „Îmi bagpicioarele“. Chiar trăgeam şuturi în gardurile

Page 68: Horia Dulvac - Efect Doppler

68

Horia Dulvacliceului. Dădeam pumni în dinţi până nezdreleam pielea şi apăreau broboniţe desânge. Scuipam salivă printre incisivii sparţicu gust de rădăcină dentară stricată şi tutun.

Era cât se poate de gravă înmulţirea,ultimii născuţi nu fuseseră văzuţi de ochi,de niciun fel de ochi, şi de aceea nu maiştiau nici ei cine sunt. Fiul meu cel micvenea tot mai des să îmi arate ce face, aveanevoie de urgente confirmări, eu adormeamobosit. Mă zgâlţâia fără milă, trezindu-mă dinsomn, căci ştia că dacă întrerupeam povestea,el însuşi urma să fie lipsit de orice şansă. Dacăîncercam să fug de consecinţe, trebuia să ştiucă nu e posibil, că fii ucid...

Devenise insuportabil! Singura soluţiepărea să pleci, să îţi iei lumea în cap, să plecicu ea cu tot, închisă în capul tău. Să închizi încap toate ferestrele şi, uitând lumea acolo, sănu o mai priveşti niciodată, să nu îi mai daidrumul.

Iar ea să se dea cu capul de pereţi, să îşiîmprăştie creierii pe pereţi. Să pună mâna pe omitralieră şi să iasă în stradă, să mai împuţinezedin numărul celor care îţi mănâncă gălbenuşulvieţii, care te fac să nu mai înţelegi nimic.

(Cum se face mierea: albina ia întreperişorii de la picioare, polenul, praful acela

Page 69: Horia Dulvac - Efect Doppler

69

Efect Doppleral înmulţirii. Un fel de ouă vegetalemicroscopice, mici. Polenul e scuipat dealbină şi luat de alta. Un fel de flegmă reluată,întărită de anticorpii roiului. De-aia e atât deantiseptică. Flegma e apoi scuipată şiregurgitată iar. Rezultatul este mierea: desalcâm, de tei, de mai...)

Tata se învârtea lângă stupi cu uncostum de protecţie alcătuit dintr-o pelerinăşi o cască protectoare, ce-i dădea aerul unuicosmonaut. De altfel, chiar în acea perioadădoi americani păşiseră pentru prima dată pelună. Imaginile paşilor lor lenţi, cinematici,parcă ar fi fost filmaţi cu încetinitorul,făcuseră deja înconjurul televizoarelor alb-negru de pe Pământ.

Albinele erau isterice. Nimeni nu legustase mierea, ceea ce le făcea să seîndoiască de propria lor existenţă. Poate deaceea apropierea de ele devenise un lucruriscant. Bunele insecte se comportau ca niştefemei sălbatice, amazoane gata să omoaretot ceea ce se învăluia în insuportabilul mirosde mascul.

Dar şi tata se arăta expert, ca unadevărat patriarh: le ţinea la respect, înignoranţa fântânii părăsite, în faguri captivi,nepriviţi.

Page 70: Horia Dulvac - Efect Doppler

70

Horia DulvacProgeniturile lor, larvele de albine erau

nişte mici monştri: avortoni fără gură, sau cudespicătura gurii strâmbă, acoperită depieliţe de netrecut. Bebeluşi cu ochii captivide albeaţă. Cu mii de ochi (ce le-or fitrebuind atâţia), ca tot atâtea hexagoane aledisperării, de parcă doi nu erau de ajuns.

Am pus un astfel de fagure cu lăptişorde matcă la borcan şi i l-am dus soţiei lamaternitate. Din hexagoane abia căpăcite,câţiva copilaşi îşi scoseseră guriţele ţuguiate,plângând. Buzele lor de trompetă semănaucu peţiolul unei flori destul de criptice prinaroma ei: se numeşte Regina nopţii şi petalasa e ca trompeta trandafirie a unor amoraşi.

În taxiul cu care am venit să ridicăm dela maternitatea spitalului primul nepot alfamiliei, totul era periculos. Şoferul nu aveachip, ca roiul de albine fără faţă. De fapt aveape faţă un cauciuc cu colţurile strigătuluistrâmbate – nu ştiu cum respira prin el.

Cerul era o miere fără gură: noapteasecată de umori cerea degrabă un botez,altminteri devenea disperarea perfectă. Odisperare vinovată a dulcelui complet, trăindvirtuos în cerul gustativ. (Colegul meu de skide la Borşa îmi povestea aventura lui eroticăde-o seară cu o fată „complet lipsită de

Page 71: Horia Dulvac - Efect Doppler

71

Efect Dopplersecreţii şi umori“. În contrast cu ea, iubiteimele i se destupau imediat lăcaşurile gurii:un fel de ploaie sublinguală cădea ca din cercând o sărutam.)

I-am cerut şoferului să treacă pedreapta, cuprins brusc de-o criză de astm.

Maternitatea pe care tocmai o lăsam înurmă era mai înspăimântătoare decât o fiinţălarvară care nu a fost niciodată privită.Avortonii îşi consumau existenţa într-undeplin care nu mai lăsa loc la nimic, nicimăcar la speranţa că cerul papilar va fiatins... (Brusc mi-am amintit de orele cânderam asistentul apicultor al lui Tata: răzuiacu o racletă ceara de pe rame şi dezvelearânduri de larve dormind în lăptişorul lor dematcă, fără chip, aşezate cuminţi în ferestrelelor hexagonale, ca la bloc.)

Lucrurile nu mai puteau fi ascunse: roiuleram de fapt eu, panicat că îmi uitasem casa,ultimul loc unde gândul putea reveni ca şicum nimic nu s-ar fi întâmplat. Darîntâmplarea deja avusese loc...

Mă nelinişteau însă celulele Tatălui cepăreau că încep să nu mai asculte de centru.Deja mişcările păreau necoordonate: cevadin deplasarea sa pe lungime sărea din logicacinematică. Îl vedeam cum îmbătrânea, de

Page 72: Horia Dulvac - Efect Doppler

72

Horia Dulvacparcă zilele nu ar mai fi fost una câte una,ci ar fi curs ca un fluid ţiuind.

Rămâneam perplex, ceea ce îmistrâmbase gura. Auzeam şoaptele mătuşilorcare se agitau în jurul patului de spital.

„A făcut congestie“, spunea cu vocetare sora medicală care termina garda.Sunetul vocii ei lovea tavanul cu cruzime:ar fi putut vorbi în şoaptă, să nu îl deranjezepe mort. „Ba infarct“, replica asistenta careîşi trăgea halatul pe trupul gol, în micachicinetă a salonului de spital. Carnea eiîncă mirosea a dragostea pe care o făcusecu soţul, înainte să intre în schimb.

Nu era drept faţă de Tata (chiar dacă elmurise şi îi puseseră pe pleoape o monedărece) ca fetele acelea să îşi expună astfelnuditatea ca un afront.

Am spus asta sunând într-o trâmbiţă dearamă şi umflându-mi obrajii ca îngerii de ipsosai spitalului cu faţada uzată de obraz fardat.Eram conştient că fetele erau pregătite să sarăpe mine sălbăticite de sexualitate, ca şi cummoartea tatălui le-ar fi declanşat deodatărevelaţia prezenţei mele sănătoase, a miriadelorde spermatozoizi care trebuiau încercuiţi.

Noroc că a intrat doctorul aducând cu elpe umeri o bruscă înserare.

Page 73: Horia Dulvac - Efect Doppler

73

Efect DopplerI-am tras un pumn în dinţii din faţă şi

mi-am zdrelit degetele. Fereastra salonuluide spital s-a umplut de sânge cald şi astam-a liniştit.

„Puneţi banii în halat“, a spus asistentaa cărei nuditate făcea să mă doară ochii.Am făcut un efort să îmi încordez corneeaşi am pus banii calzi de atâta folosinţă pepântecul asistentei cu buricul gri.

Apoi m-au podidit lacrimile. Ştiam dela prietenul meu Sfântul Ilie că ăsta erasemnul iertării lui. Sărbătorile însemnau defapt ploi.

Page 74: Horia Dulvac - Efect Doppler

74

Horia Dulvac

Page 75: Horia Dulvac - Efect Doppler

75

Efect Doppler

CRAIOVADOMNIŞOAREI TOPUZU

Page 76: Horia Dulvac - Efect Doppler

76

Horia Dulvac

Page 77: Horia Dulvac - Efect Doppler

77

Efect Doppler

Am revenit pentru câteva zile înComuna Craiova, aşa scria pecapacul gurii de canal care mi-a

atras atenţia ca un magnet când am păşit pragulvechii cafenele armeneşti Agop.

Oraşul pe care îl iubeam în adolescenţăexulta mirosuri deopotrivă respingătoare şiirezistibile, ca subsuoara femeilor de lafabrica de confecţii – un loc încărcat demistere şi liceene erecţii. Poate de aceeaaveam sentimentul vinovat al mortului întorsla locul faptei.

Iată visul, îmi spuneam alunecând în zborpeste strada România Muncitoare, devenităun rai al bişniţarilor de telefoane mobile.

Atenţie, tocmai am trecut pe lângă casaunde am ţinut-o pentru prima dată de mânăpe Camelia, colega mea de şcoală cea cuochii cenuşii ca sfârcurile fosforescente alesânilor. (În întuneric, ele se legănau şi simultanaveau o mişcare de înaintare, o combinaţie

Page 78: Horia Dulvac - Efect Doppler

78

Horia Dulvaccare îmi producea ameţeală.)

Trebuie să ne ferim de unele găuri negreale memoriei care ne pot absorbi cu gurilelor urât mirositoare.

În general casele sufereau de eczemă,o boală de piele care făcea să se descuamezepojghiţa de var până la luciditate. Răzuiamcangrena lor cu un şpaclu de zugrav,strângând din dinţi ca să treacă. Oricum,vârsta mă făcuse un expert al dureriidătătoare de sens, până la urmă.

În vitrina prăfuită a atelierului de pălăriistătea Măgeanu, un ins practic etern, carepărea de ceramică, atât era de prăfuit,aplecat şi acum asupra obiectului muncii sale.

Noi chiuleam de la orele de liceu, sărindpeste gardul de cărămidă care secretadeodată panici prăfoase. În spatele nostru,paznicul şcolii agita braţul cinematic. Fetelenoastre, cu privirile umede de har, secretaudeodată o admiraţie sublinguală.

Lăsam în urmă dracului liceul acela caretuşea în cărămizi.

Ne duceam glonţ într-unul din viitoruri.

Eram un ins fără vârstă: cei cărora le-aşfi spus că împlinisem o sută cincizeci de ani,ar fi clătinat capul a neîncredere: în afară deceva „ghiocei la tâmple“, cum spunea frizeriţa

Page 79: Horia Dulvac - Efect Doppler

79

Efect Dopplercare îşi rezerva cu energie vaginul de umărulmeu când mă tundea, nimic nu trădainsuportabila pierdere de inocenţă.

Umblam fără trup, fără rost, pe străzilecare aveau un rest de memorie… Câtevaziduri au tresărit cu violenţă din întunericulsomnului lor: mă recunoşteau?

Clădirile reprezintă şi azi cel maicunoscut suport arheologic. Zidurile seimpregnează de amintiri pe care le păstreazămultă vreme în scoarţa lor multistratificată.Am învăţat asta la fizică.

Spre deosebire de creierul omenesc,care are capacitate mică de stocare,peliculele suprapuse de calcar, var şi vopsease comportă ca nişte condensatori întrestraturile cărora memoria se stochează înmunţi supraîncărcaţi de pixeli.

(Am avut odată ocazia să văd la unprieten care stătea în casa bunicii lor, în centruloraşului, un imobil din cărămidă, aşezat pepământ. Avea pereţii de peste un metrugrosime şi, când au vrut să zugrăvească, audat jos şase straturi de tencuială fără să ajungăla carnea pereţilor. Oricât am fi jupuit aceapiele, alta apărea în locul ei. Într-un târziu,carnea roşie a început să strige.

Casa respectivă acumulase cantităţiimpresionante de amintiri: ele deveniseră atât

Page 80: Horia Dulvac - Efect Doppler

80

Horia Dulvacde copleşitoare, încât soţia prietenului nostrua făcut o nevroză şi au fost nevoiţi să se mutecu chirie, într-o garsonieră din oraş. Şi acumspune că, dacă doarme o noapte în casabătrânească, o doare capul şi are coşmaruri.)

Cred că există o raţiune ştiinţifică asimbiozei dintre case şi visele mele: fără trup,vibraţiile acestea ale memoriei se lipesc depereţi, ca muşchiul pe pietre, ca o ciupercăparazită şi aproape nimic nu o poate dezlipide acolo.

(Aşa am avut eu o ciupercă provocatăde un stafilococ şi a trebuit să urmez timp decinci ani, tot felul de tratamente până cândstafilococul s-a plictisit şi a plecat. Microbiise plictisesc uşor.)

Page 81: Horia Dulvac - Efect Doppler

81

Efect Doppler

Fără trup: cred că aşa se simte şisunetul clopotului din catedrala

Sfântu Dumitru când ecoul lui reverbereazăîn oraş. Sunetul clopotului, înveşmântat însutană, îşi pipăie corpul inexistent, ca îndesenele acelea de pe cartea „Omul invizibil“al lui H.G. Wells pe care o împrumutam dela Biblioteca Aman.

Adevărul e că întotdeauna m-am miratcă oamenii nu au înţeles că auzul e tot un soide pipăit. De exemplu, când o auzeam peCamelia dezbrăcându-şi sarafanul decoloratpe pielea foşnitoare când învăţam împreună.Sunetele îmi produceau cea mai concretăinformaţie a contactului tactil. (Nimeni nu şi-adat seama de pildă că apostolul Toma sufereade surzenie, ceea ce explica deplin legitimasa necredinţă.)

Atenţie, m-am întâlnit nas în nas cu fostamea profesoară de bazele geometriei şimetafizicii: domnişoara Topuzu.

Aceeaşi fiinţă agilă cu nasul în vânt caun ogar de vânătoare nervos. Brusc m-acuprins un soi de timiditate respectuoasă şinelegiuită erecţie. M-a privit fix în ochi şi,când să cred că se îndreaptă spre mine săîmi întindă mâna, m-a depăşit.

Am încremenit, mai ales că am avut

Page 82: Horia Dulvac - Efect Doppler

82

Horia Dulvacimpresia că a trecut cumva prin mine, de parcăori eu ori ea nu am fi avut corp.

„Ce naiba se-ntâmplă“, mi-am spus înbarba proaspăt lăsată.

Ca să fac ceva sigur, un gest verificat şifără probleme, am dat un telefon mobil:gândul că semnalul digital merge până la ceamai apropiată staţie transmiţătoare, e preluatde computer şi retransformat în sunetul vociimele, m-a mai liniştit. Există o ordine, totuşi.

Umbra domnişoarei Topuzu a dispărutîn urma mea ca o coadă de cometă, iar latelefonul prietenului a răspuns mesageriavocală: nu-mi dădeam seama dacă era voceaprietenei lui sau un robot, mai degrabă oroboţică drăgălaşă. Unele voci sunt atât desenzuale, încât îţi provoacă o reverie eroticăspontană, fără motiv. (Odinioară, un muncitorcare avea amantă o laborantă chimistă, mi-amărturisit că era suficient să vadă un halatalb şi se gândea la sex. La ora de română,profesoara imaginând nişte exerciţii libere deimaginaţie, scoate o batistă albă din poşetăşi, fluturând-o, întreabă. „Copii, ce vă evocăacest gest?“ „Despărţirea dintre două fiinţeiubite“, spune unul. „Gestul de capitulare alunei armate asediate“, spune altul. Gigelrăspunde: ”Eu mă gândesc la sex.“ „Cum sepoate, explică-ne şi nouă legătura“. „Păi să

Page 83: Horia Dulvac - Efect Doppler

83

Efect Dopplervedeţi, doamna învăţătoare, mie puteţi să-mifluturaţi în faţă şi un vapor, că tot la sex măgândesc“.)

Aveam câteva lucruri de rezolvat înoraş: chestiuni concrete. Să îmi iau nişteacte, să merg la diferite instituţii, fără să vădniciun cunoscut…

Cu niciun chip nu trebuia să măîntâlnesc cu vreo fiinţă vie din trecutul meuadevărat, altfel cine ştie ce s-ar fi întâmplat.

Am intrat în catedrala mitropolitană: ebine să încep cu ce trebuie, îmi spun. Înfaţa mea, o tânără îngenunchease, rugându-sepătimaş – semăna cu o statuie în lut dinperioada neoliticului pe care o văzusem laMuzeul Olteniei, acoperit de iederă.(Muzeul acela avea ceva la cap, lamansardă, căci mă bântuia în visele mele încare alergam pe coridoare, încremeniţi subcerul de spirt. Deschideam uşi din care măpriveam în ochi: eram eu, un teribil Barbă– albastră sau un avorton vinovat al căruiţipăt înnebunea.)

Ca să nu o deranjez, fac un ocol pe laintrarea cu standuri de cărţi: nu se poate,pe preotul librar îl cunosc. Oricum ai face,dai de cunoscuţi care te urmăresc până încreieri.

Page 84: Horia Dulvac - Efect Doppler

84

Horia DulvacE acelaşi ca dintotdeauna, îmi amintesc

cu exactitate obrazul lui cu uşoare cicatrici,de parcă ar fi fost ciupit de vărsat, ceea ce îidădea totuşi chipului un aer de masculinitateuşor efeminat.

Evident că ne facem că nu necunoaştem. (Poate că nici el nu m-a văzut.A făcut o întoarcere ciudat de graţioasă şisutana i-a fâşâit.)

Cumpăr un Tomas de Kempis la unpreţ incredibil de mic şi mă întreb ce seîntâmplă cu oamenii care stau mereu înaceleaşi locuri. (Te pomeneşti că se ascundcu toţii, că le e teamă de revederi care i-arputea întoarce acolo de unde nu izbutescde fapt să plece. Sunt terorizaţi de ochiulneîmbătrânit, de dialogul posibil: ,,Cu voi s-aîntâmplat ceva, un rău infinitezimal şi deaceea nenumit...“)

Mă deranja aglomeraţia de pe tăviţa culumânări, atât la morţi cât şi la vii: pe de altăparte, o jenă superstiţioasă mă împiedică sădau la o parte lumânările altora, să le mut dela locurile lor. E ca şi cum ai spune unuimormânt „dă-te mai încolo“; s-ar putea săte înghită supărat...

Crestez moţul lumânării căreia îi daufoc, încercând să îmi liniştesc repulsia surdă

Page 85: Horia Dulvac - Efect Doppler

85

Efect Dopplerpe care o resimt când cineva mă înghesuieîn biserică, gestul cu care l-aş strânge de gât.Un gest de ură curată, ca focul lumânării.N-ar trebui să ne iubim?

La ieşire, mi-a plăcut un cerşetor: eraun bărbat de-o frumuseţe remarcabilă, greude depistat sub stratul de jeg. Limpezimeaochilor lui mi-a indus o neaşteptată linişte şio veselie bruscă, aşa cum unii preoţi budiştipar fericiţi şi râd tot timpul fără motiv.

Am mers mai departe satisfăcut: în modcert ne simpatizam.

Atenţie: era să trec din nou pe lângă unloc periculos!

Nu ştiu de ce, dar colţul acela de stradăera să îmi amintească de ceva riscant – oîncăpere plină de spaime, în care dorm embrioniinoştri avortaţi, rotindu-se eliptic în borcane.

Pentru nimic în lume nu trebuie să maiintrăm în încăperea aceasta.

O lume cu întâmplări înghesuite, cugenunchii la gură şi-n biserica inimii vid.

Trebuie să fugi la timp. Îmi amintesccând voi face primul meu infarct, dilatareaaortei, golul din aer, trupul în sus...

Pentru cine ştie, în catedrala SfântuDumitru, la intrare pe dreapta, e o firidă ciudatăca un sumbru iatac , un fel de antecameră a

Page 86: Horia Dulvac - Efect Doppler

86

Horia Dulvacmorţii, un loc afumat care seamănă cu unînceput de iad.

Dacă aprind o lumânare, parcă se puneîn mişcare râul de foc desenat pe prispabisericii, ca un canal deversor.

Ies rapid afară şi revin cu telefonul mobil:mi se spune să las un mesaj.

Am ieşit în curte să ţip cum numai peştiipot să o facă. Sau păunii muţi. Penajul lorcolorat accentuează surzenia.

Nu mai îmi pot permite atâta risipire, preamă las mărturie în fiecare clipă, prea multeînfăţişări risipite. În definitiv câte rânduri depiele pot să mai am?

Toată lumea îţi cere să laşi ceva din tine,de parcă ai fi o carte de vizită pe care îţi permiţis-o iroseşti. Se termină şi ţi-ai comandat alta latipografie, contra câtorva bănuţi.

Ei bine, poate că m-am terminat. Nu maiam furişuri de lăsat în urmă, şi de aceea luminatrece prin carnea rară fără să se mai loveascăde nimic.

Nu e nimic deosebit: un om invizibil şiatâta tot.

Nici măcar nu mi se mai pare: feluriţicunoscuţi trec de-a dreptul prin mine. Elimpede că sunt o simplă imagine fără trup,ultima imagine hoinărind prin oraşuladolescenţei.

Page 87: Horia Dulvac - Efect Doppler

87

Efect DopplerMănânc îngheţată, cumpăr ziare, fumez

o ţigară, rup un chibrit.Îmi amintesc deodată cu tărie, ca un şuvoi

cald, luminos.Stăteam undeva, în Piaţa Unirii şi sub apă

se întrezăreau bănuţi de aramă având perevers chipurile părinţilor şi prietenilor mei.Cerşetorul era îmbrăcat într-un veşmântportocaliu, strălucitor: părea a fi un budistmodern, semăna chiar cu Dalai Lama, aveazâmbetul cald al lui.

Mi-a prezentat doi bărbaţi: unul ciclopic,blând, Enoh, care începuse să mă înveţe cevaca o poveste reîncarnată, care nu se maitermina. Celălalt bărbat, mânios dar iubitor,era sfântul Ilie, care avea sufletul parcăsupărat, dar ceva s-a balansat în favoareamea şi o dulceaţă nemărginită, ca o mare milă,m-a copleşit.

,,Îl mai lăsăm câteva vieţi“, spunea unuldintre ei. „Mai are ceva pofte în cavităţileinimii“.

Page 88: Horia Dulvac - Efect Doppler

88

Horia Dulvac

Mă plimbam cu picioare de cauciucpe un segment de stradă (şi de

memorie).Unele colţuri ale Oraşului continuau să

degaje continuu şi persistent amintiri: prinfisurile din pereţii caselor vechi de lângăbiserica Madona Dudu, printre pietrele debazalt de pe aleile din parcul Poporului undeam sărutat-o pentru prima dată pe colegamea Miruna, cea care făcea pe atunci cursuride balet...

Am revăzut-o după câteva decenii înpărculeţul (franţuzesc de altfel, ca aranjare)numit de locuitorii oraşului English Park.În afară de picioarele ei fantomatic de lungi,ca siluetele picturilor bizantine, din vecheamea iubire nu mai rămăsese decât spectrulunei frumuseţi care îmi aducea aminte cuviolenţă de imaginea bătrânei Bubulina, dinZorba grecul.

Ce-i drept, am avut o bătaie de inimă,căci silueta ei în contre-jour mi-a creatpentru o clipă iluzia reîntoarcerii în timp,perfectă.

Dar am trecut unul pe lângă altul, euacoperindu-mi faţa sub pretextul unei tusesubite într-o batistă. Pentru cine m-ar fi văzutdin spate, scuturătura umerilor provocată de

Page 89: Horia Dulvac - Efect Doppler

89

Efect Dopplertusea mincinoasă ar fi părut un hohot de râssau mai degrabă de plâns.

Dar nimeni nu se uita la noi şi pereţii vechiai clădirilor continuau să secrete amintiriaproape lipicioase, un soi de clei care mi selipea pe mâini. La un moment dat mirosea amir, ca răşina de brad. Sau ca uleiul acela depe craniul sfântului Antonie cel Mare de lacatedrală.

Cel mai bine era să trec prin curteaMuzeului de artă: în spatele unui zid bătrân,acoperit de iederă, era o cişmea răzleaţă, încare se îmbăiau câteva vrăbiuţe cenuşii.

Când m-am apropiat de ele, o clipă amrămas trăsnit: era oare cu putinţă ca păsărilesă fie aceleaşi de acum un sfert de veac?

Trebuia să fiu atent: Muzeul e locul undete poate recunoaşte cel mai bine cineva.Imprudenţii au rămas pentru totdeauna captiviîn unele exponate: sufletele lor aleargă înfiecare noapte pe coridoarele pustii, fără să îlmai impresioneze însă pe paznicul care doarmeînvelit în ziare, la parter.

Dacă îmi amintesc bine, pe paznic îlchema Ciovică şi fusese miliţian. Ştiu astapentru că stătusem la el în gazdă, în cameradin Piaţa Veche, înainte de a se demola.Acum, în birourile de o modernitate prăfuită

Page 90: Horia Dulvac - Efect Doppler

90

Horia Dulvaca anilor şaptezeci, îşi are biroul de arhitecturăTudorache, vechea mea colegă de liceu. Ultimaoară când ne-am întâlnit la o ţuică, cu familiile,la pensiunea Carul din Stele, a fost un adevăratdezastru. Încă un loc pe care trebuie să îlocolesc.

Ce mă intrigă însă este că portarul Ciovicăpare a moţăi neschimbat pe scaunul lui de lemnmaro, pe care se vede încă scris cu vopseaalbă numărul de inventar.

Ceva nu e în regulă: fie privirea mi-a jucato festă, căci de la o vreme, seara ochii mi seîmpăienjenesc şi nu prea mai văd nici cuochelari, fie portarul devenise el însuşi exponat,fiind conservat nu în formol, ci în praf.

Sau poate şi-o fi donat trupul ştiinţei, faţăde care avusese de altfel toată viaţa respect(mie îmi spunea încă din clasa a şaptea„domnule director“).

Nopţile, Muzeul de Artă se conecteazăprin tot soiul de intestine somnoroase şi arterela visurile mele şi la clădirile din jur.

Când eram în liceu, în holul său vast deexpoziţii mă uitam privind la copia după AntonioCanova a Celor trei graţii, la sfârcurile rozale sânilor de marmură, la degeţelele perfecteale fetelor dezbrăcate şi îmbrăţişate într-osenzualitate şi puritate care îmi tăiau respiraţia.

Page 91: Horia Dulvac - Efect Doppler

91

Efect DopplerIeşeam din Muzeu, trecând pe lângă

librăria Cartea rusă. După Revoluţie, librăriacu nume pe atunci corect politic a devenitsediul de expoziţii al pictorilor. De aicicumpăram fără niciun discernământ cărţi: îmiamintesc şi azi una, Veghea şi somnul, scrisăde un autor cu nume teribil de apropiat cuacela al mitralierei Kalaşnikov.

Cartea povestea într-un limbaj ştiinţificdespre somnul indus la câinii pavlovieni. Aveaschiţe şi desene, o adevărată poveste pe carede altfel o învăţasem pe deasupra: ştiam totuldespre somnul aparent şi paradoxal.

Ruşii reuşiseră să obţină un cap de câineconectat cu tuburi şi fire la borcane, cap caresaliva la vederea mâncării, deşi nu mai aveastomac. (Cam aşa trebuia să mă fi simţit laerecţie: o fantomă doritoare, fără trup...)

La capătul acestei străzi era sediulrestaurantului Minerva, „locul unde mi-am făcuteu liceul“, spusese odată fostul meu coleg deservici Fane Chirilă. Odinioară făcusem şi euaici o beţie cu bere caramel, o băutură al căreigust greţos a ajuns să mă urmărească toată viaţa.

Venerabilul local fusese construit de unaşezământ religios care îl făcuse bursier petatăl meu, la celebrul Liceu Fraţii Buzeşti.Lângă biserica Madona Dudu, la care dealtminteri m-am şi căsătorit, era sediul editurii

Page 92: Horia Dulvac - Efect Doppler

92

Horia Dulvac„Scrisul Românesc“, fostul „Palat Ramuri“.Un afacerist întreprinzător a făcut aici odiscotecă şi un hotel, care era de fapt casăde toleranţă. Mai târziu s-a descoperit cătoţi cei care locuiseră sub o formă sau alta încamerele sinistre mobilate după gustul fostuluiofiţer de securitate fuseseră fotografiaţi încele mai intime ipostaze, pentru un eventualportofoliu de şantaj.

Istoria acestei clădiri se încăpăţâna sărămână pentru mine oarecum obscură (cripticera întreg trecutul ataşat prezentului pe careîl trăiam), în ciuda faptului că, în primii anide liceu ajunsesem în posesia unui volum decorespondenţe scos de onorabila editură, pecare îl citisem de îl făcusem ferfeniţă.

Mai târziu, să fi fost prin ani 1984 (ca înOrwell), intrasem pe treptele editurii, curat şipregătit să fiu judecat, ca într-un templu, să îmidepun un manuscris literar. Eram încă student şitocmai câştigasem un premiu care mă făcea unic.Redactorului de atunci nu numai că nu i s-a părutexagerată pretenţia mea, dar mi-a şi scris numeleîntr-un mod tulburător într-un dosar, dându-miun număr de înregistrare ştampilat, pe care l-ampăstrat în buletinul de identitate mult până dupăanii Revoluţiei, când a trebuit să mi-l schimb (bachiar, ca să fiu sigur, l-am şi notat într-un carnetde telefoane cu coperţile negre ajuns ferfeniţă

Page 93: Horia Dulvac - Efect Doppler

93

Efect Dopplerpe care l-am păstrat grijuliu, ca şi cu memoria,până acum câţiva ani).

Nici acum nu am aruncat bileţelul cunumărul de înregistrare, fiindcă nu se ştieniciodată, şi e bine să ai hârtie la mână că te-aiînscris înaintea altora la ceva.

Nu am aruncat numărul de ordine, chiardacă pe redactorul acela am ajuns să îl cunosc,ba chiar să beau cu el la restaurantul Minerva,până la a ne tutui, prilej cu care am constatatcă nu îl poţi înjura pe cineva vorbind cu ella plural (vestitul restaurant era locul „undemi-am făcut eu liceul“, zicea redactorul).

Stăteam aplecat deasupra găleţii deplastic în care colectam gunoiul şi curăţamceapă.

Marina, soţia mea tocmai mă strigaceva din camera alăturată când, deodată,urechile mi-au fost astupate de un vâjâit, deparcă conducta de canalizare de la baie seumpluse brusc.

Am crezut că am făcut, doamne fereşte,vreun infarct, sau comoţie cerebrală. Vâjâituldejecţiilor din conducta de canalizare avecinilor mi-a trecut pe lângă ureche, împreunăcu tot ce gândeam şi gata.

Gata, am simţit că pot să o iau de laînceput.

Page 94: Horia Dulvac - Efect Doppler

94

Horia Dulvac

Prietenul meu Sergiu, care e profesorde literatură la Colegiul Real din oraş,

îmi povestea cât de important e să ai pe cinevacare să te asculte.

„Dacă nu ar fi fost aceşti elevi care săcreadă în mine, tot greul ar fi căzut pe soţiamea“, îmi spunea.

Într-una din zile, s-a aşezat pe trotuaruldin faţa Poştei Centrale şi a început să opreascătrecătorii: „Vă rog să mă ascultaţi câteva clipe.Vă rog să aveţi încredere în mine“.

Apoi s-a culcat pe burtă pe cimentul cald,murdar de flegme, gume de mestecat şi coji debanane, cerşindu-le bunăvoinţa.

Toţi îl ocoleau. Cerşetorul de alăturistrânsese în pălărie o grămadă mototolită debancnote şi ochioase monezi.

Oamenii nu voiau să îşi dea încrederea.Singurul său auditoriu a fost o domnişoarădemodată (îmbrăcată ca revoltatele hippiesdin anii şaizeci), cu dioptrii uriaşe. Au plecatîmpreună în garsoniera fetei amplasată într-ocasă naţionalizată din centrul oraşului, urmaţide câinele cu blana alb-gălbui. Care, nu seştie de ce, l-a părăsit pe cerşetor dupădecenii de fidelitate.

Sergiu a rămas cu fata şi câinele. Nicimăcar nu s-a obosit să divorţeze: soţia a înaintat

Page 95: Horia Dulvac - Efect Doppler

95

Efect Doppleractele la tribunal şi tot ea le-a finalizat.

„Duceţi-vă pe pustii“, le-a urat cerşetorularuncând cu orez după ei.

Dar nu numai zidurile au memorie, ci şioglinzile şi feţele.

Aluminosilicaţii secretă şi ei, aidomagelului fotografic, compuşi fideli imaginiiplastice absorbite. În plus, nucleele de argintde pe spatele oglinzilor le fac mult maisusceptibile în a fixa imaginea, decât ne-amaştepta.

Nimeni nu a măsurat până acum câţi biţipoate să stocheze banala oglindă – la fel,câte expresii poate ascunde faţa mea jupuităde cruzimile clipei.

Numai în bietele mele rugăciuni deseară, realizam că jegul facial e mult preagros şi că mi-ar trebui probabil o viaţă deascet să dau de adevărata meaexpresie.(“Răzuiţi aici“, spunea mesajul depe un bilet de loterie. Se întâmplă uneori ca,sub pojghiţa subţire de culoare, să dai de ocu totul altă realitate – uneori chiar de vieţinoi, de miliardari. Dar şi curăţatul e o artă:unii fac ani buni de teologie pentru asta şi totnu se prinde de ei nimic.)

Mizeria de pe feţe nu se lua cu apă:trebuia un exerciţiu de întoarcere, de anulare

Page 96: Horia Dulvac - Efect Doppler

96

Horia Dulvaca grimaselor şi existenţelor, pentru a revenila chipul pur, iradiant pe care îl aveam înadolescenţă.

Cert e că, văzându-mă odată la oemisiune literară la televiziunea locală Oltenia,m-am îngrozit: aveam maxilarul strâmbat delucrări dentare proaste, un început de bărbiecăzută, dar mai ales o imobilitate a feţei carereflecta încrâncenarea într-un singur destin.

Ieşind din studio, alături de pictorulDavidescu, am dezbătut problema îndelung.Trebuie aruncată peste bord cea mai mareparte a angajamentelor: iată primul pas înterapiile geriatrice. Pictorul pleda şi pentruo incursiune la Herculane cu nişte studente.Perspectiva orgiilor ne mai înviorase. Darputeam să le înlocuim foarte bine cu:strâmbături, exerciţii de debarasare facială,câteva minute pe zi, în faţa oglinzii, aşa cumfăceam când eram copii. Nu degeaba actoriiarată adolescentin până la vârste înaintate(de fapt, până mor brusc): ei au învăţat truculsă se părăsească şi o fac zilnic...

Desigur, trăiam şi eu în acest oraş cutoate funcţiile fiziologice: mă spălam pe faţădimineaţa cu apă rece, o nevoie aproapeluminoasă. Aveam impresia că îmi punobrazul la loc. (Mamaie îşi punea placa ţinutăîn pahar. Unghiul incident al razelor de lumină

Page 97: Horia Dulvac - Efect Doppler

97

Efect Doppleravea ceva pur, optimist. Soarele se reflectape televizorul Akai şi pe reproducerea deprost gust după o icoană ortodoxă: nu e nicioproblemă, ne spunea Isus zâmbind, cu minea început epoca copiilor autorizate.)

Cea mai bună curăţare de obrazuri false,agresive, pe care alţii încearcă să ţi le lipeascăde carne, o făceam la biserică.

Odată, lângă tâmpla altarului de labiserica Sfântu Dumitru, am auzit un vâjâit înurechi: era zgomotul veşmintelor, gesturilor,gândurilor pe care Cristos le smulgea de pemine, iar uitându-mă în sus, am văzut turlabisericii rotindu-se pe dinăuntru ca şi cum arfi fost cuva unei uriaşe maşini de spălat, iar eumă aflam în ea. Chiar asta mi se întâmpla:eram în mijlocul unui program de spălare,captiv ca în ochiul uraganelor.

Scoţând capacul căzii de baie, am privitfascinat cum şuvoaiele de mizerii se scurgeauelicoidal; mi-am zărit chipul înăuntru, repededistorsionat şi, cu un oftat uşor, lichidul meuamniotic şi-a dat sfârşitul, golindu-se în aeraşa cum morţii îşi dau ultimul suspin.

Am urmărit finalitatea curgerilor până ladigurile de apă ale oraşului, în comuna Işalniţa,unde se epurează mizeriile noastre de zi cu zi.

Se spune că prevăzătoarea investiţieaparţinuse unui prim-secretar vizionar,

Page 98: Horia Dulvac - Efect Doppler

98

Horia Dulvacdespre care toată lumea vorbea în şoaptă,cu degetul cruce peste buze.

Preotul bisericii Madona Duducomparase la o serbare naţionalistă, cumătănii şi fanfare, sistemul acesta genial decanalizare a oraşului cu lucrarea lui Isus:„imaginaţi-vă ce-a fost până atunci“, spuneael, „e ca şi cum întreaga istorie s-ar fi trăit cugulerele de la cămăşi murdare“.

Am fost la Işalniţa, locul unde se adunăavortonii canalizării şi cele mai ascunse viseale noastre. Pentru un pachet de ţigăriMărăşeşti (care nu se mai găseau decât îndulapurile mirosind a naftalină), paznicul ne-alăsat să căscăm gura la impresionantaindustrie a epurării.

Foarte interesante erau grătareledecantoare pentru reţinerea mizeriilorgrosiere: simţeam o plăcere aproapevicioasă să scotocesc cu cangea lungă printregunoaiele acvatice, scoţând de acololucruşoare gospodăreşti, obiecte mici,prezervative moi, puse pentru câteva clipeîn erecţie de curentul apei (aşa simţeam şieu câteodată cum vântul îmi sufla în destin...)

Odată mi-am zărit la Muzeul Olteniei(cel îmbrăcat în iederă ca un trac în dosulbărbii lui) câteva păcate expuse public şirăsucindu-se imperturbabil în spirt.

Page 99: Horia Dulvac - Efect Doppler

99

Efect DopplerChipurile morţilor mi-au plutit atunci în

faţă, legănându-se ca nişte felinare, sauprivindu-mă holbat.

Locul lor nu era evident acolo şi măîntrebam dacă locuinţa morţilor nu era şi eapăzită de vreun mort neglijent, rătăcind cu ochiiholbaţi. (Era unul din acei paznici cu feţe decâine, facies întâlnit deseori pe chipurile unorţărani olteni vicleni plecaţi la oraş, la piaţă, poatevidanjori ai speciei, sau lucrători la canal.)

Page 100: Horia Dulvac - Efect Doppler

100

Horia Dulvac

Ai grijă, trebuie să-ţi fie mereu„ foame“, mă dojenea Domnişoara

Topuzu clătinând din cap.Apoi era luată de vânt în sus. Tot aşa se

întâmpla şi când scuturam cearşafurileîncărcate de poluţii: mica pată îşi încropea unchip şi gura ca de mercur începea să murmure:„ai grijă, fereşte-te să fii sătul“...

Avea dreptate să mă avertizeze. Viaţaîncepuse să îmi stea în gât şi trebuia să o ajutcu câteva pahare de vin bun să alunece pegâtlej. Altminteri mă apuca un sughiţ cuzguduituri, ca de plâns.

Adevărul e că mă săturasem. Măsăturasem – numai cuvinte de mâncare, măîngreţoşaseră cu carnea lor

Mai erau şi cuvintele mărunte, zilnice, cabomboanele colorate de colivă aruncate înobrazul morţilor la intersecţii!

Voiam şi eu ceva mai rafinat, aşa cumdupă o masă săţioasă cu fasole organismulcerea o delicatesă cu digestie rapidă, ociocolată. (Ciocolata e unul din alimentele acăror descompunere se petrece aproape înîntregime în cavitatea bucală, care e dotatăde la natură cu tot felul de enzime şi fermenţi.Exceptând când o înghiţi pur şi simplu ca unbădăran, situaţie când te constipi. Ciocolata

Page 101: Horia Dulvac - Efect Doppler

101

Efect Dopplerprovoacă la un nivel atât de avansat excitaţiacentrilor plăcerii, încât e de mirare că nu s-afolosit până acum ca afrodiziac, deşi asta arputea fi explicaţia neobişnuitei ei preferinţe înrândul copiilor şi tineretului.)

Mi s-a întâmplat să mă aşez cu degetele latâmplă pe bancheta de lemn de la bucătărie, săconstat sărăcia vocabularului meu. Mâncamaceleaşi cuvinte, care nu mai aveau nici un gust.

Sărăcia menu-ului se datora întâităcerilor la care mă supusesem singur laserviciu, căci se ştie că e mai bine să nuamesteci colegii în viaţa ta.

Apoi era de vină cum se spune şi anturajul.Colegii mei erau nişte inşi cărora cuvintele lesolicitau un imens efort. Preferau să ia frazeîntregi, mestecate de-a gata, le prindeau cu guradirect din aer, şi nici pe acelea nu le combinaucum trebuia.

Cel mai grav era să descopăr nivelul reduspână la dispariţie al acelui curent interior decuvinte, un monolog tăcut, submers, care măînsoţise toată viaţa, ca o pânză freatică.Devenisem dependent de acel suplimentnutritiv.

Ei bine, în absenţa acelui aport de gândurişi fraze din care izvora lumea, începusem săpălesc, de parcă nu aş mai fi avut clorofilă, aşacum oamenii se gălbejesc când nu mai au oxigen.

Page 102: Horia Dulvac - Efect Doppler

102

Horia DulvacCe era de făcut? Menu-ul meu ajunsese

la fel de monoton ca al celorlalţi. Ce m-ar fiputut atunci face favorit al supravieţuirii? (Seştie zicala: „spune-mi ce mănânci, ca să-ţispun ce eşti“).

Înainte de toate, mă apucase o spaimăcumplită să constat dimensiunile dezastrului:dacă, doamne fereşte, din lipsă de variaţiefăcusem o avitaminoză de cuvinte, din careaş fi putut chiar şi să mor?

Asta explica desigur oboseala şi lipsa deapetit care mă copleşiseră în ultima vreme.

Aşa se explica gustul zadarnic, foameadin vis, existenţa de rezervă şi blazarea.

Aşa se explica şi gustul gulaşuluiunguresc, dintr-o existenţă anterioară şirestantă. Pasiunea partidelor de sex cu MariaKrakovski, cea mai frumoasă iubită a mea,polonezo-evreică şi mai ales unguroaică.

Aşa se explică gustul de zeu, mai subtildecât pretenţioasa carne de faun, de simplăfecioară, de prea mult, de bunăvoinţă,degeaba sau de-acum încolo, de când nu voimai fi înţeles şi de foame, de-a iubirea, deproprii noştri copii, de propria carne…

Doamne, niciodată nu ne-am ajuns şi noi!(La un moment dat, copiii nenăscuţi încep

să înghită din lichidul amniotic matern: li seformează digestia. Încep să-şi mănânce viaţa.

Page 103: Horia Dulvac - Efect Doppler

103

Efect DopplerCând îmi aduc aminte cu acuitate secvenţe

din copilărie, mă simt şi eu ca şi cum mi-aşmânca viaţa, mă văd un fel de copil uriaş stândîn fund, cu o halcă de viaţă în mână, murdar desângele ei în colţurile gurii, mânjind totul în jur.

Când era mic, fiului meu îi făcusem unpoştaş de carton care putea fi tras de o sfoarăşi articulaţiile detaşabile începeau să se mişte,dând impresia unui om viu.

L-am găsit odată, după ce stătuse cevavreme singur, în mijlocul unui spectacol şocant.Îi mâncase picioarele jucăriei de carton şi măprivea din pătuţul lui cu grilaj de lemn, ca şicum ar fi fost vinovat, murdar de rahat în jurulgurii. Mai trăsese şi câteva tuşe pe pereteleproaspăt zugrăvit. „O să aibă mult noroc în viaţăcopilul ăsta“, mi-a spus vecina-doică, cea careavea grijă de el.)

Page 104: Horia Dulvac - Efect Doppler

104

Horia Dulvac

Printre puţinii mei prieteni care îmirămăseseră în oraş era Sfântul Ilie,

care locuieşte în biserica ce îi poartă numele,lângă fosta frizerie Ciufulici.

În copilărie, mă tundeam destul de desacolo; mama stătea lângă frizeriţa cea tânărăzăpăcind-o cu sfaturile ei. Sânul elastic al feteimă apăsa pe umăr, neglijent, din când în când.(Niciodată nu am crezut că femeile te atingcu sânul aşa, din întâmplare şi întotdeauna oastfel de complicitate mă lăsa perplex. Îmiridica probleme mai degrabă de logică,declanşându-mi un soi de raţionamente carem-au paralizat întreaga viaţă şi m-auîmpiedicat să acţionez.)

Tata citea ziarul România Liberă aşezatpe o banchetă. Oboseala îl înconjura cu o aurăce devenise obişnuită, iar severitatea cu elînsuşi îi săpase cute adânci în jurul gurii.

La un moment dat am avut senzaţia că, încurgerea aceea de clipe care îl ciuruia, unascăpase şi aţipise. O secundă va ieşi cu siguranţălipsă la numărătoare, capul tatei îi tresărise scurta somn. (Aşa făceau cocoşii la ţară cândadormeau – gâtul aluneca lent în jos, ca într-oscufundare şi, când atingeau fundul lacului, ghearale scăpa cu un tresărit de pe stinghia de lemn.Poate erau într-adevăr un soi de paznici solari.)

Page 105: Horia Dulvac - Efect Doppler

105

Efect DopplerEu eram ocupat cu examinarea propriei

mele înfăţişări, de care nu eram mulţumit: măcredeam mai matur.

M-am mai tuns odată acolo, acum cevavreme, scump şi prost. Din oglindă mă privea opersoană atât de străină de mine însumi, căm-am uitat şi în laterală, ca să mă conving că numă confundasem cu altcineva (uneori,privindu-mă în unele instantanee video, măsperiam de mine ca atunci când te-ai surprinsîntr-o oglindă pe întuneric, ca şi cum ai fi dat nasîn nas cu un nepoftit. Extraordinară înlocuireaparşivă şi infinitezimală a celui care am fost!)

Frizerul povestea ceva colegei salebătrâioare (să fi fost aceeaşi din copilărie?):reveneau cuvintele „mi-a mâncat viaţa.“

Mi-am imaginat viaţa ca pe o bucatăde carne pe care cineva o mânca. Aşa cumcreştinii aveau viziuni în care pâinea liturgicăera chiar trupul lui Isus. (Am citit o povestecu un barbar care, privind prin gaura cheiiunei biserici, a descoperit cum preotul creştinlua în altar un copil, îl frângea şi îl dădeacelorlalţi să-l mănânce. „Măi ce păgâni suntcreştinii ăştia“, îşi spunea. Viziunea a făcutsenzaţie printre creştinii fervenţi care, deşiexperimentaţi, nu se învredniciseră de ea.Pentru că i se dezvelise marea taină aîmpărtăşaniei, a fost botezat.)

Page 106: Horia Dulvac - Efect Doppler

106

Horia DulvacFrizeriţa bătrână povestea ceva pe care

îl ascultam cu oroare. Spunea că la un momentdat, copiii nenăscuţi încep să înghită din lichidulamniotic matern: li se formează digestia. Începsă-şi mănânce viaţa.

Când îmi aduc aminte cu acuitate secvenţedin copilărie, mă simt şi eu ca şi cum mi-aşmânca viaţa, mă văd un fel de copil uriaş stândîn fund, cu o halcă de viaţă în mână, murdar desângele ei în jurul gurii, mânjind totul în jur.

Îi făcusem fiului meu un poştaş decarton care putea fi tras de o sfoară şiarticulaţiile sale detaşabile începeau să semişte, dând impresia unui om viu.

L-am găsit odată, după ce stătuse cevavreme singur, în mijlocul unui spectacol şocant.Îi mâncase picioarele jucăriei de carton şi măprivea din pătuţul lui cu grilaj de lemn, ca şi cumar fi fost vinovat, murdar de rahat în jurul gurii.

Mai trăsese şi câteva tuşe de rahat peperetele proaspăt zugrăvit.„O să aibă multnoroc în viaţă copilul ăsta“, mi-a spus vecina-doică, cea care avea grijă de el.

Page 107: Horia Dulvac - Efect Doppler

107

Efect Doppler

Craiova este oraşul cu oameni care aunumai profil. Dacă încerci să îi priveşti

în faţă, ei sunt o dungă atât de subţire şiascuţită, că te poate tăia. Eu însumi am fost ovreme victima fără să ştiu a acestei secţionărişi mergeam aşa pe stradă în bucăţi, până cândm-am prins la loc. Nimeni nu s-a sinchisit demine.

Înţeleg perfect cauza: suntem înaproprierea Câmpiei, unde chipurile se usucăaidoma unor seminţe care îşi caută solul.

Unele feţe sunt atât de uscate, încâtabsorb lacrimile, ca o sugativă. (De aceeaplânsul face bine la frumuseţe, eliberândconţinuturi latente, netezeşte tenul, îl îngraşă.Din păcate, bărbat fiind, nu-mi erau permisedecât ploile gurii, fără lacrimi, rugăciuni.

În aşteptarea binefăcătoarelor ploi, vântulplimbă feţele deshidratate ale ţăranilor ca penişte coli de hârtie măturând străzile, gurile detramvai. Odată, am văzut încolţind din chipulunei bătrâne de la ţară, din crăpăturile lui udatede lacrimi, un lăstar de cireş. (De altfel, cireşiisunt pe aici nişte plante extrem de vitale: câtevami-au crescut în podeaua camerei de la ţară,în care mă mai refugiez din când în când.)

Mulţi au făcut greşeala să plece de acasă.Oamenii aceştia dau impresia că poartă chipul

Page 108: Horia Dulvac - Efect Doppler

108

Horia Dulvacaltuia, de parcă ar fi schimbat nişte măşti, aşacum se încurcă copii la maternităţi.

Mi s-a întâmplat odată, în ParculPoporului, ca o pală de vânt să antreneze subit,într-un mic turbion, praf, frunze, revere dehaine şi mătreaţă, celule descuamate.

Vârtejul de aer smulsese şi feţeletrecătorilor. Se adunaseră ghem într-un colţal trotuarului. Cu o mătură în mână, se apropiade ele femeia de la salubritate, ameninţătoareîn vesta ei portocalie. Ţigăncile furau pe aicinu numai copii, ci şi chipuri şi fugeau cu ele însac. (Prietenul meu Marcel, sculptorul, spuneacă o ţigancă furase de la galeria de artă o vazăde ceramică pe care o ascunsese subnumeroasele ei fuste. Deşi o descoperiseră,patru gardieni publici s-au străduit să i-oscoată dintre picioare.)

Pentru o fracţiune de secundă, vântul alăsat cetăţenii fără faţă. Automat, aceştia şi-aupus mâinile peste ochi, ca şi cum le-ar fi intratpraf în cornee.

Imediat, un rând de piele de pe palme lis-a prins de obraz, refăcându-li-se, fără săştie, figura.

Eram cu Zorilă, medicul meu de familieşi coleg de liceu, la un jogging, când amsurprins fenomenul. Pe loc s-a gândit săpatenteze acest inedit transplant.

Page 109: Horia Dulvac - Efect Doppler

109

Efect DopplerÎn parc vedeam cel mai bine că lumea

era fără obraz. Pe stradă, pietonii se furişauîntr-un mod ciudat, bidimensional, în dungă,ca să ocupe cât mai puţin spaţiu. Parteaproastă e că riscam ca în timpul jogging-ului,să dau peste ei, fie din faţă, când riscam sămă tai, fie din profil, când deveneausfărâmicioşi.

Mi se întâmpla să pun mâna pe o frunzăveche care părea intactă şi aceasta să sepulverizeze în fragmente mici care nu maivoiau să ştie unele de altele, supărate întreele. Supărarea lor, mergea până ladescompunerea totală, până la atom. Nuputeam vedea atomii, ci doar mirosi.

Dacă duceam mâna la nas, frunzamirosea vag a excremente uscate. Evoca odespărţire familiară şi cicatrizată, căci timpulcauterizează mirosurile, aşa cum după ovreme îndelungată, balega de cămilă ajungesă fie folosită ca un parfum afrodiziac. (Încăo dovadă că toată plecarea mea era cu totulperisabilă şi se alterează uşor.)

Îmi amintesc de altfel că, în timpulexodului, mâncam doar o mană cerească ceţinea câteva minute; cădea mură-n gură şi totcârteam.

Dacă încercam s-o pun deoparte pentrumai târziu se strica imediat, făcea viermi.

Page 110: Horia Dulvac - Efect Doppler

110

Horia Dulvac(Un ingenios profesor de mecanică şi lucru

manual de la Liceul Fraţii Buzeşti din Craiovaa construit o bucată de tablă atât de ascuţită,încât grosimea ei era sub punctul de distincţieal ochiului. Astfel, dintr-o anume perspectivă,obiectul respectiv era de nevăzut. A convocatmai mulţi academicieni care nu credeau încorpul invizibil şi le-a pus în cale nevăzuteletăişuri. Fără să-şi dea seama, aceştia aucontinuat să meargă prin cuţitele atât de ascuţitece le tăiau carnea, încât nici nu simţeau durerea.Se spune că, deşi ajunseseră fâşii, savanţiicontinuau să clatine din cap cu scepticism,afirmând că aşa ceva nu poate fi posibil.)

Când a murit bunicul soţiei, eram în pat latelevizor. Locuiam fără speranţă unul dinblocurile verzi, cu scara verde, căsuţă poştalăvopsită în verde şi uşă din pal melaminat tot deun verde crud. Exceptând ţipetele dureroaseale trenurilor care traversau ca nişte leucocitenebune triajul, cartierul avea sincope dese deaţipeală, ca un mecanic de locomotivă bătrân.

Într-una din seri am auzit zgomote atâtde insistente, încât de două ori m-am ridicatşi m-am uitat pe vizorul uşii, să văd dacă nuvenise cineva.

Comoda şi şifonierul trosneau şi ceva afâlfâit fără nici o îndoială la geam. O bătaie

Page 111: Horia Dulvac - Efect Doppler

111

Efect Dopplermoale – să fi fost o aripă? (Copil fiind, studiamcu atenţie felul minunat cum era prins de umărpenajul gâştelor pe care îl asemănam unei aripimoi de înger.)

În bucătărie aveam un păhărel de lichiorplin ochi cu apă, pe care soţia îl folosea lagătit. De obicei, adăugam din el apă la diferitesosuri de roşii şi arome.

Dimineaţa l-am găsit sorbit mai mult de otreime; niciodată nu mi se întâmplase o asemeneaevaporare naturală. Cineva să îl fi băut?

Plănuisem, fără să ştim ce se întâmplase,o vizită la soacra mea la Slatina. Când am ajunspe scări, deasupra uşii apartamentului eraupraporii negri de înmormântare. Pentru primadată am remarcat că semănau cu nişte steagurihunice. Înăuntru se afla o mulţime de rude, zecide veri şi nepoţi, ca un ciorchine de măşti careparcă absorbeau lumina, inşi pe care nu îi maivăzusem împreună de la logodnă.

Tataie, care mă iubea dar îmi greşea numele(îmi spunea mereu Mircea) stătea liniştit pemasa din sufragerie, cu braţele la piept. Murise.

Impunea, ca întotdeauna, respect.Avea peste optzeci de ani. Ultima oară

îl întâlnisem în piaţă căutând un atelier la caresă îşi înrămeze fotografia de nuntă.

La un moment dat, în timp ce mâncam petaburetul din bucătărie o fasole bătută, văd

Page 112: Horia Dulvac - Efect Doppler

112

Horia Dulvacagitaţie în cercul femeilor: „ I se înmoaie mâinile!“

După un timp, unul din verişori îmi spunecongestionat la faţă şi răvăşit.

„Ghici ce m-au pus să fac! Tataie învia, ise înmuiau braţele şi picioarele, era în moarteclinică şi, ca să nu se facă strigoi, mi-au cerut săîi înfig o croşetă în inimă.“

Am aflat că abia după aceea s-a auzit unoftat, ca de uşurare.

Dar asta se petrecea la mai mult dedouăzeci şi patru de ore după ce sufletul luitataie încercase să îmi intre în casă şi băuseapa din pahar.

După priveghi, am fost la teatru undeaveam o invitaţie: una din acele modernepuneri în scenă în care istoria, crima şi putereasunt atât de bine evidenţiate, încât dauimpresia că autorii clasici ştiau încă de atuncice vor gândi urmaşii lor.

Tifoane îmbibate de sânge, mâini ciunge,crime, bătălii pentru femei şi putere. Măsimţeam ciudat. Nu se cuvenea să mergem laun asemenea spectacol când sufletul lui tataiepoate mai era printre noi, dar ne păruse rău deinvitaţie şi de ocazie. Aveam senzaţia că profitamde tinereţea noastră vinovată pentru a face, caatâtea altele, ceva nepermis.

„Lasă că nu se supără tataie pe noi“, m-aliniştit soţia.

Page 113: Horia Dulvac - Efect Doppler

113

Efect Doppler(Îmi place la nebunie povestea

dictatorului cubanez (atât de mult că aş face-olibret de operetă şi aş fredona-o ca pe Nuntalui Figaro, în fiecare zi): cam pe vremeacând eu mă năşteam, revoluţia cubaneză eraîn toi. Viitorul dictator trebuia să organizezealegeri imediat după ce situaţia se va fistabilizat. După o jumătate de secol, e totaşa. Eu îl înţeleg foarte bine, vieţile noastres-au desfăşurat în paralel. Timpul a trecut şipentru mine stupefiant de repede şi nici eunu am apucat să fac prea multe, dimpotrivă,am fost mai indolent decât el şi în consecinţămai vinovat. Şi apoi, a încercat şi el ca oricaresă îşi facă o situaţie stabilă, putere dacă nuurmaşi. Se spune că Ştefan cel Mare a avutsute de copii, împrăştiaţi pe colinele moldave,printre răzeşi. Cui nu i-ar surâde aşa ceva?Cât de nedrepţi suntem cu bieţii dictatori,nişte bolnavi de lipsa dragostei, în fond!)

Page 114: Horia Dulvac - Efect Doppler

114

Horia Dulvac

Seara, cădeam pe paturi împreună cusoţia, legănându-ne ca nişte frunze

uscate şi, când atingeam cearşafurile scrobite,trupurile noastre scoteau un oftat uşor.

Paturile erau nişte catafalcuri aleîmpăcării, căci agitaţi de felurite nelinişti nu nelăsam în plata domnului decât când nu maiputeam. Îi mulţumeam lui Dumnezeu pentruoboselile vieţii, care mă predau cu gingăşieatenţiei lui.

(Îmi amintesc când prietenul meu din liceua murit la cutremur, pe una din aleile lăturalniceale cimitirului trecea un alt cortegiu mortuar.Era un mort străin, un bărbat cu faţa cenuşie şigura încleştată, purtat pe umeri de alţi bărbaţi.La un moment dat, unul s-a poticnit şi mortul adeschis gura. „Ah“, a rostit şi, deodată cu ultimasilabă, o cantitate surprinzătoare de aer s-adegajat în atmosferă. Dinspre gură, s-a stârnit oadiere de vânt şi parcă vreo câteva frunze ruginiide stejar uscate, mai impresionabile, s-auscuturat ca de frig.)

Eram în maşină cu şoferul spre Piteşti ,când la un moment dat am zărit un bărbat cufaţa verde. Stătea în gura unei staţii de tramvai,nemişcat şi plat, cu un singur ochi pe o parte,încât am crezut că e un afiş.

Page 115: Horia Dulvac - Efect Doppler

115

Efect DopplerSe dezlipise deodată s-a dezlipit de

suport, alunecând încet pe trecerea de pietoni.Şoferul a frânat brusc, iar eu m-am lovit cufruntea de parbriz, făcându-mi un mic cucuivineţiu. Semăna cu mugurele unor corniţe.L-am bandajat cu batista înmuiată în apă rece,îngrijorat şi iritat de astfel de evenimente.

Ceva nu era în regulă în destinul meu,mă situasem prea aproape de un posibilaccident. Obişnuit să nu cer nimic, măapropiasem prea mult de confraţii mei.

Toată seara m-am gândit la ce ar puteasă se întâmple, dacă nu eşti atent. Aş fi pututsupăra vreun mort, sau şi mai rău, un sfânt.

Aş fi putut, doamne fereşte, să câştig laloterie, ceea ce ar fi fost dovada cea mai limpedecă evenimentele au pus ochii pe mine, că eramdescoperit, victimă sigură a probabilităţilor.

Eram ca o frunză dată de gol, ca unrizom dezgolit. Grădinarul mă putea tăia.

Înainte de sărbătorile pascale, soacramea, care avea acelaşi nas de vulpe în vântca al domnişoarei Topuzu, îşi scoteacovoarele la spălat, peria podelele casei.

Eu eram întotdeauna mai eficient, chiardacă păream distrat. Curăţam prin frecare,până la durere, coaja vieţii: întâi faptele careies cel mai greu. Era suficient să le gândesc

Page 116: Horia Dulvac - Efect Doppler

116

Horia Dulvacîntors şi ele zburau înapoi, cu un fâlfâit de aripiaşa cum se descarcă folderele pe internet,lăsându-mi pielea albă. Dacă aş fi putut mergepână la capăt, trupul meu ar fi devenit ca alsfinţilor, orbitor. (Am cunoscut într-o mânăstiredin Gorj un preot. Simpla discuţie cu el în tindabisericii m-a curăţat de vreo câteva kilogramede fapte şi culmea, mi-a regenerat epiteliilemoarte ale pielii, mi-a lăsat tenul curat.)

Examinam ca o spălătoreasă rufele,înfăţişările noastre de zi cu zi şi grupam petelepe categorii. (Circulă printre gospodine oîntreagă literatură a tehnicilor de scoatere apetelor, aşa cum biserica catolică vindeaindulgenţe pentru absolvirea de păcate.)

Spălam întâi albiturile, adică greşelilemici, gândurile nespuse, reverii de tot felul.(Păcatele adevărate făceau obiectul unuiprogram de absolvire automat, pentru rufegrele, cu rugăciuni bolborosite şi detergentconcentrat.)

Mi se întâmpla, privind apele deevacuare, să îmi zăresc chipul rostogolindu-seprintre şuvoaiele de feţe în turnul bisericii caîntr-o binecuvântată gură.

Privind turnul clopotniţei întors, mi sepărea că stau aplecat deasupra căzii de baieşi trebuia să mă ţin bine cu mâinile de stranăsă nu fiu absorbit.

Page 117: Horia Dulvac - Efect Doppler

117

Efect DopplerLăsam să se smulgă din mine, cu şuvoiul

de evacuare, ceea ce mizeria voia: feţelenoastre din celule moarte, ca nişte monezitocite într-o apă plată, zilele topite în acuarelă,lacrimi de ploaie, avortoni dormind în somnulîntâmplărilor, viaţa mea scursă prin canaleleoraşului până în ocean...

Page 118: Horia Dulvac - Efect Doppler

118

Horia Dulvac

Page 119: Horia Dulvac - Efect Doppler

119

Efect Doppler

CUPRINS

Efect Doppler .......................................... 5

Craiova domnişoarei Topuzu .................... 75


Recommended