Toleranța

Defini ție :

Toleranța este un termen social, etic și religios aplicabil unei colectivități sau unui individ, care definește respectul libertății altuia, al modului său de gândire și de comportare, precum și al opiniilor sale de orice natură (politice, religioase etc.).

Istorie:

Noțiunea de toleranţă apare în istoria culturii europene la începutul secolului al XVI-lea, în strânsă legătură cu gândirea umanistă, întruchipată în persoana lui Erasmus din Rotterdam, în efortul său de combatere a fanatismului religios. Alte personalităţi care s-au ilustrat în atitudinea lor consecvent tolerantă în confruntarea cu alte opinii sau reprezentări asupra lumii au fost John Locke (1632-1704), Voltaire (1694-1778) şi Gotthold Lessing (1729-1781). John Locke, în "Scrisoarea asupra toleranței" ("A Letter Concerning Toleration", 1689), recomandă toleranța ca reacție față de un comportament aberant, "trebuie suportat ceea ce este contrar uzantelor comune". Lui Voltaire i se atribuie fraza, considerată deviză a toleranței: "Je n'aime pas vos idées, mais je me battrai jusqu'? la mort pour que vous puissiez les exprimer"

1

("Detest ideile voastre, dar voi lupta până la moarte pentru ca voi să le puteți exprima"). În drama "Nathan înțeleptul", Lessing apăra libertatea religioasă.

Opusă toleranței este intoleranța, care poate

merge până la fanatism.

2

Holocaustul

Holocaustul ( holo=întreg; caustos=ars,gr.) reprezenta iniţial un ritual religios prin care o ofrandă adusă zeilor era arsă în întregime. În zilele noastre cuvântul face legătură mai ales cu exterminarea aproape în totalitate a evreilor din Europa de către Germania nazistă.

În secolul XIX evreimea din Europa devenea din ce în ce mai emancipată şi, în majoritatea ţărilor, ajunsese să aibă o situaţie egală cu restul populaţiei. Totuşi, din când în când evreii erau defăimaţi şi hărţuiţi de grupări antisemite care-i considerau o „rasă” străină, ce nu putea fi asimilată în interiorul culturii europene; însă acestea nu au iniţiat niciodată cu adevărat o campanie antisemită coerentă.

Cruciada împotriva evreilor în Germania nazistă a fost răspândită de către dictatorul nazist, Adolf Hitler. Odată cu preluarea puterii în anul 1933, el a

3

introdus diferite legi care erau clar împotriva evreilor. O asemenea lege a fost Legea Nuremberg în care evreilor li se lua cetățenia germană. Oamenii de știintă ce au studiat holocaustul, se referă la acea Germanie nazistă ca și "Statul Holocaustului", ceea ce înseamnă că fiecare birocrat nazist a fost implicat în această conspirație într-un fel sau altul.

Rolul crucial îl avea religia bunicilor unei persoane. Oricine avea trei sau patru bunici evrei era considerat automat de aceeaşi confesiune, indiferent de apartenenţa la comunitatea evreiască. Cei pe jumătate evrei deveneau evrei numai dacă aveau aceeaşi religie sau dacă erau căsătoriţi cu o persoană cu această religie. Toţi ceilalţi jumătate-evrei şi persoanele cu un singur bunic evreu erau denumiţi Mischlinge (corcituri, hibrizi). Evreii şi Mischlinge erau „non-arieni”. În doctrina nazistă o astfel de subliniere a descendenţei era privită ca o confirmare a „rasei”, dar scopul principal al acestor categorisiri era de fapt delimitarea unei ţinte a legilor şi directivelor discriminatorii.

Între 1933 şi 1939 s-au făcut eforturi deosebite din partea Partidului Nazist, agenţiilor guvernamentale, băncilor şi a lumii afacerilor pentru eliminarea evreilor din viaţa economică. Non-arienii erau eliberaţi din posturile publice iar avocaţii şi medicii evrei îşi pierdeau aproape toţi

4

clienţii. Firmele evreieşti fie erau lichidate şi patrimoniul lor era confiscat, fie erau cumpărate la preţuri mult mai mici decât adevărata lor valoare de către companii care nu aparţineau sau nu erau conduse de evrei. Transferul prin contract al întreprinderilor evreieşti către patroni germani era denumit „arianizare”. Câştigurile oricăror vânzări, precum şi economiile tuturor evreilor erau supuse unor taxe de proprietate speciale. Angajaţii evrei ai firmelor lichidate sau arianizate îşi pierdeau locurile de muncă.

Adolf Hitler

5

Adolf Hitler (n. 20 aprilie 1889, Braunau am Inn, Austria — d. 30 aprilie 1945, Berlin) a fost un om politic, lider al Partidului Muncitoresc German Național-Socialist (NSDAP), cancelar al Germaniei din 1933, iar din 1934 conducător absolut (Führer) al Germaniei. Ajuns la putere în 1933, liderul mișcării naziste, Hitler, a dus o politică de pregătire și de declanșare a celui de-al Doilea Război Mondial, precum și de punere în aplicare a unui plan naționalist și rasist de exterminare în masă a evreilor și altor „indezirabili” din Europa, precum și de lichidare a adversarilor politici din Germania. În anul 1938 americanii l-au declarat omul anului.

Ce nu se ştia despre Hitler

Nu pot fi date uitării atrocităţile săvârşite de nazişti sub comanda lui Adolf Hitler, însă multe evenimente din viaţa sa au rămas nişte mistere, potrivit Listverse.

Unele dintre faptele ce i-au influentat viaţa Führer-ului au rămas intrigante pentru mulţi oameni.

Iată câteva dintre lucrurile mai puţin cunoscute din biografia lui Hitler:

6

Se pare că Hitler a fost inspirat de majorete în efectuarea salutului nazist, însoțit de sintagma "Heil Hitler". Salutul a devenit obligatoriu pentru toți civilii din anul 1933. Gestul a fost adoptat dupa un vechi salut roman. Potrivit documentelor spionilor de la Biroul de Servicii Strategice, Hitler s-a inspirat de fapt de la majoretele din fotbalul american.

Dictatorul nazist a avut un scris feminin. Un eminent psiholog, Carl Jung, atunci cand a fost rugat să interpreteze scrisul lui Hitler, el l-a apreciat drept unul "tipic feminin".

Nazistul ura să meargă la dentist. Printre numeroasele fobii ale oamenilor se numară paianjenii, întunericul, broaștele, dar și teama de a merge la dentist. Așa s-a întâmplat și cu Hitler, care a avut oroare de dentiști, el avand o operație chirurgicală care a durat peste opt zile.

Hitler suferea de insomnie acută. Istoricii spun că în timp ce unii lideri, precum Margaret Thatcher, dormeau foarte puţin, doar patru ore pe noapte, Hitler nu se ridica din pat până la ora 11 dimineaţa, cel mai devreme, iar acest aspect îi afecta puterea de judecată.

Acest lucru ar putea fi explicat prin faptul că dictatorul suferea de insomnie şi de multe ori adormea la patru dimineaţa.

7

Greu de crezut, dar prima iubire a lui Hitler a fost o evreică. În adolescenţa sa, Hitler s-a îndrăgostit de o fată evreică la Viena, pe nume Stefanie Isak. Conform unui prieten apropiat al lui Hitler, acesta dorea să o răpească pe fată şi să se omoare amândoi, aruncandu-se în Dunăre. Isak a declarat mai tarziu, că tânăra evreică nu a ştiut de sentimentele lui Hitler.

Istoricii au mai aflat că Hitler obişnuia să consume cocaină. Medicul Theodor Morell a început să-i prescrie liderului nazist cocaină în 1944. Hitler lua cocaină cu ajutorul unui inhalator, de două ori pe zi.

8

Începutul exterminării

Soluția finală a problemei evreiești în Europa (în limba germană: Die Endlösung der Judenfrage) se referă la planul germano-nazist de executare a genocidului sistematic împotriva evreilor europeni în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Termenul a fost folosit pentru prima oară de Adolf Eichmann. Punerea în practică a „soluției finale” a dus la Holocaust. Expresia reflectă credința conform căreia populația evreiască europeană este o „problemă” în sine.

Chiar și înainte de punerea în definitivă în practică a planurilor soluției finale în 1942, au fost uciși în masă aproximativ un milion de evrei, dar numai după ce s-a luat decizia eradicării întregii populații evreiești în lagărele de exterminare au început cu adevărat măcelul. Decizia de a ucide în mod sistematic evreimea europeană a fost luată cu puțin timp înainte sau în timpul conferinței de la Wannsee, care a avut loc în Berlin, în vila Wannsee, pe 20 ianuarie 1942. În timpul conferinței a avut loc o discuție în cadrul unui grup de oficiali naziști chemați pentru a lua o decizie asupra „Soluției finale a problemei evreiești”. Stenogramele și minutele încheiate la

9

sfârșitul acestei întruniri au fost găsite intacte de Aliați la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial și au fost folosite ca dovezi la procesele de la Nürnberg. Începând cu primăvara anului 1942, a fost declanșată Operațiunea Reinhard – exterminarea sistematică a evreilor – deși trebuie amintit că și până în acel moment, sute de mii de evrei fuseseră uciși în diferite pogromuri. În discursul său de la Posen de pe 6 octombrie 1943, Himmler a prezentat pentru prima oară tuturor liderilor naziști în mod detaliat, brutal și fără ocolișuri modul de rezolvare a „problemei evreiești”.

10

Auschwitz

Lagărul, născut drept unul de carantină şi triere a polonezilor - militari, opozanţi politici, intelectuali - deţinea şi evrei, dar în număr limitat şi arestaţi ca opozanţi politici. Numai cu începere din 1942 Auschwitz a devenit locul primar de exterminare a evreilor din Europa: 1.100.000 de evrei deportaţi, dintre care aproape 1.000.000 asasinaţi. În total, au existat 200.000 de deportaţi care nu erau evrei.

Lagărul a fost construit la marginea oraşului Auschwitz, un nod feroviar situat lângă căile de comunicaţie principale. Auschwitz, în poloneză

11

Oswiecim, era un oraş important, care în cursul istoriei trecuse de mai multe ori de la dominaţia germană la cea poloneză. Având o populaţie majoritar evreiască, era un important centru de cultură religioasă ebraică, astfel că era numit "Ierusalimul de la Oswiecim".

Odată cu ocupaţia nazistă a Poloniei, evreii din întreaga regiune au fost aduşi în oraş. În aprilie 1940, atunci când s-a decis construirea lagărului, ei au fost folosiţi la lucrări. Încă de la început a fost conceput ca lagăr foarte mare, de 40 km pătraţi, destinat să primească 10.000 de prizonieri. În mai 1940, ofiţerul SS, Rudolf Höss, a fost numit şeful lagărului.

Auschwitz I a reprezentat primul nucleu al celui care urma să devină un adevărat oraş de concentrare, format din trei lagăre şi 39 de sublagăre. La începutul lui 1942, s-a adăugat Auschwitz II (Auschwitz-Birkenau), destinat în principal exterminării evreilor. În octombrie 1942, a fost creat Auschwitz III (Auschwitz-Monowitz), destinat prizonierilor folosiţi ca sclavi în uzina grupului industrial chimic german, IG Farben. Acesta se instalase la Auschwitz în 1941, transferându-i şi pe angajaţii întreprinderii, cu familiile lor.

Localitatea a fost transformată într-un model de oraş modern, de avangardă din punct de

12

vedere urbanistic. Simultan toţi evreii din oraş au fost închişi în ghetouri de unde au fost deportaţi la Auschwitz-Birkenau.

Gazarea cu Zyklon B, un compus pe bază de cianură, a fost introdusă la Auschwitz I, la 3 septembrie 1941, pe 600 de prizonieri de război sovietici şi 250 de polonezi bolnavi, iar ulterior adoptată în întreg complexul Auschwitz. În 1943, lagărul de la Auschwitz-Birkenau a devenit centrul principal de exterminare a evreilor. Gazările au fost întrerupte în noiembrie 1944, iar lagărul a fost eliberat de trupele sovietice la 27 ianuarie 1945.

Perioada dintre iunie 1940 şi începutul lui 1942 a fost destinată în principal prizonierilor polonezi, în total 150.000 dintre care 75.000 nu au supravieţuit.

Prima mărturie directă din lagăr este cea a ofiţerului din armata poloneză Witold Pilecki, care a supravieţuit Auschwitz-ului, fiind însă acuzat de spionaj şi asasinat de comunişti în 1948. El s-a lăsat arestat în septembrie 1940 pentru a putea intra în lagăr şi a organiza aici rezistenţa. A rămas până în 1943, când a reuşit să evadeze. Lui îi aparţin rapoartele furnizate încă din noiembrie 1940 guvernului polonez în exil şi guvernelor aliate privind condiţiile dure ale lagărului.

13

14

Unde a avut loc Holocaustul?

Majoritatea surselor care dau informații cu privire la holocaust sunt datate din 1941 până în 1945. În afară de Germania, alte țări implicate în masacrarea evreilor sub îndrumarea naziștilor, sunt: Polonia, Austria, România, URSS, Belgia, Cehoslovacia, Ungaria, etc. Perioada dintre 1942 și 1945 a fost marcată de atrocități și exterminări de evrei în tabere de concentrare ale naziștilor. Acest plan sistematic a început în 1933, o dată cu instaurarea nazismului in Germania. Întregul progres al holocaustului poate fi categorizat în mai multe activități, ce includ identificarea și segregarea evreilor, relocarea evreilor în tabere de concentrare a holocaustului si exterminarea acestora la o scară mare. În realitate, mulți dintre oficialii ce erau implicați în acet plan nu au fost conștienți de mărimea aceestei operații.

După o perioadă lungă în care au fost subiectul opresiunii naziste, violența s-a declanșat în noaptea de 7 noiembrie 1938. Interesant este că noaptea de 7 noiembrie, când actele violente împotriva evreilor au început, este cunoscută ca și Kristallnacht (Noaptea de cristal). În zilele ce au urmat, evreii au fost adunați din toate regiunile ocupate de naziști și aduși în tabere de concentrare, unde aveau condiții mizere. Mulți evrei au murit în timpul transportării în aceste

15

tabere, alții au murit în condițiile mizere din tabere, iar cei care au reușit să supraviețuiască au fost exterminați. Naziștii au dus crimele până la extrem, omorând evreii în masă, prin gazare. Acest eveniment tragic a ajuns la sfârșit în 1945 când forțele Germaniei au fost înfrânte în cel de-al Doilea Război Mondial. Această înfrângere a venit prea târziu pentru cei 6.000.000 de evrei.

Prin termenul de holocaust cel mai adesea se înțelege uciderea celor 6 milioane de evrei, însă unii oameni de știință cred că ar trebui să cuprindă și alte milioane de oameni de diferite rase ce au fost omorâți într-o manieră similară.

Urmări ale holocaustului

La sfârșitul războiului, milioane de evrei, slavi, țigani, homosexuali, martori ai lui Iehova și alte categorii considerate ținte ale naziștilor muriseră în Holocaust. Numărul evreilor morți depășea 5.000.000: circa 3.000.000 în lagăre, 1.400.000 în execuţii prin împuşcare şi peste 600.000 în ghetouri. Unele estimări depășesc chiar suma de 6.000.000 de oameni.

Băncile elveţiene şi Holocaustul

16

Înaintea şi în timpul războiului era un lucru des întâlnit ca oamenii să treacă în Elveția, alungaţi de persecuțiile naziştilor, pentru a-şi depune valorile pe care le aveau în conturi elveţiene. Practicile bancare permisive şi legile stricte cu privire la secretul bancar favorizau ascunderea averilor din calea naziştilor. Băncile elveţiene permiteau oamenilor să deschidă conturi şi să depună valori în conturi identificabile numai printr-un număr sau înfiinţate sub nume false, pe numele unor corporaţii, sau pentru terţi. În timp ce aceste reguli făceau mai uşoară ascunderea bunurilor înainte şi după izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, recuperarea lor după aceea devenea aproape imposibilă. Deoarece multe dintre aceste conturi nu aveau informaţii esențiale, cum ar fi chiar numele adevărat al posesorului bunurilor, devenea foarte dificilă revendicarea lor de către victimele Holocaustului sau de către moştenitorii acestora dupa terminarea războiului. Legile cu privire la secretul bancar au făcut şi ele ca orice încercare de recuperare a bunurilor pierdute să fie aproape inutilă. Evreilor care trăiau în ţările comuniste de după razboi le-a fost şi mai greu să-şi revendice valorile din cauza restricţiilor de călătorie la care aceștia erau supuşi.

17

Evreii supravieţuitori şi înfiinţarea Israelului

Un rezultat neprevăzut al luptei antisemite din Europa a fost înfiinţarea unui stat evreu. Holocaustul a adâncit dorinţa supravieţuitorilor şi a zioniștilor (naționaliștii evrei) de a stabili Palestina ca stat capabil să apere toţi evreii rămaşi în lume. S-au exercitat presiuni asupra Aliaţilor pentru a se înfiinţa aici un refugiu permanent pentru evreii supravieţuitori.

În cele din urmă Adunarea Generala a ONU a recomandat împărţirea Palestinei în state arabe şi evreieşti separate şi crearea unor enclave internaționale care includeau Ierusalimul şi Bethleemul, ambele având locuri cu o deosebită importanţă religioasă pentru musulmani, evrei şi creştini. În timp ce planul de împărţire a fost acceptat de majoritatea evreilor, arabii din interiorul şi din afara Palestinei au găsit această soluţie ca fiind inacceptabilă. Până în zilele noastre

18

ostilitatea produsă de crearea Israelului ameninţă pacea şi stabilitatea în Orientul Mijlociu. Înfiinţarea Israelului la trei ani după înfrângerea Germaniei a fost astfel un efect întârziat al Holocaustului.

19