PREVENIREA PREVENIREA ACCIDENTELOR IN SPORT ACCIDENTELOR IN SPORT

Hodorca Raluca MihaelaAnul II, Master Kinetoterapia in

traumatologia sportiva

•Milioane de copii participa in fiecare zi la diferite activitati sportive

•Copiii invata sa imbunatateasca: Physical fitness-ul (fitness general-stare de sanatate buna+fitness specific)

•Exista un risc de accidentare doar prin simpla participare

Amploarea problemei

•3.5 milioane leziuni sportive la copii <15 ani tratati in centre medicale

– ¼ din cazuri sunt apeluri de urgenta

•Copiii, cu leziuni, implicati in sport organizat:– 770,000 terapie cu ajutorul

kinetoterapeutului– 90,000 spitalizati/an– 70-80% leziuni sunt minore (<1

saptamana de antrenament ratata)– 60% apar in timpul practicii

Modalitatea aparitiei leziunii

•< 10 ani– Adesea accidentati in timpul activitatilor

recreationale– De regula in prima saptamana de activitate– Exemple: ciclism, patinaj pe role, sanius.

•Adolescenti – Greutate mai mare=coliziune mai puternica– Apar de obicei in timpul evenimentelor

sportive organizate– Exemple: fotbal, wrestling, baschet.

Tipul leziunii,acuta sau cronica

•In ambele leziuni sunt implicati atat muschii cat si oasele

•Leziune acuta– Rezultata in urma unei coliziuni sau a unei

torsiuni bruste– Exemple: entorse, luxatii, contuzii, fracturi.

•Leziune cronica– Leziuni repetitive, leziuni mici, datorita

repetarii miscarilor care au indus leziunea– Exemple: cabrarea unei mingi de baseball,

cross

FACTORII FAVORIZANŢI Al TRAUMATISMELOR SPORTIVE

• Erori de antrenament-condiţionare şi pregătire;

• Climat, lichide şi hidratare;• Kineziologia sportului;• Factori de risc ai anumitor

sporturi;• Echipament;• Terenul de antrenament sau

competiţie.

Condiţionarea şi pregătirea

• Leziunile de suprasolicitare sunt uneori determinate de ambiţia sportivilor, care aplică principiile competiţiei „mai mult, mai repede, mai tare", insuficient antrenaţi, în perioadele de trecere de la un sezon la altul când recurg intempestiv la solicitările bruşte ale unor exerciţii susţinute, cu impact mare.

• Condiţiile climaterice şi aportul de lichide pot să aibă o influenţă im portantă asupra organismului, mai ales în tipurile extreme de climat sau în sezonul cald, când agresiunile termice, neînsoţite de o hidratare adecvată pot deveni stresante pentru competitori, mai ales în sporturile de rezistenţă (ciclism, maraton, etc).

• In timpul antrenamentelor ce durează mai mult de 90 de minute poate fi utilă suplimentarea cu glucide.

• Kineziologia sportului şi sarcinile specifice ale sportului respectiv trebuie bine cunoscute de sportiv, dat fiind că fiecare sport plasează stresuri unice kineziologice şi biomecanice asupra lanţului kinetic implicat în mişcările spe cifice pentru efectuarea sa corectă. Dacă în cadrul antrenamentului se pune un accent corespunzător pe optimizarea mecanismelor sportului respectiv, leziunile pot fi prevenite.

• Cu o cameră video pot fi înregistrate componentele suboptimale ale lanţului kinetic, care asigură feed-back-ul necesar pentru corectarea tehnicilor.

• Riscurile inerente în diferite sporturi care predispun la leziuni ale anumitor părţi ale corpului trebuie identificate şi factorii de risc respectivi pot fi reduşi prin antrenamente adecvate.

• Echipamentul sportiv are deseori un rol semnificativ în apariţia unor leziuni: încălţămintea, legăturile la schi, racheta de tenis, echipamentul de protecţie în sporturile de contact sunt numai câteva exemple.

• Terenul de antrenament sau de joc, calităţile sale, compoziţia suprafeţei, duritatea sau elasticitatea sunt deosebit de importante în anumite discipline sportive în raport cu anumite tipuri de leziuni ce pot fi produse.

PREVENIREA LEZIUNILOR

• In ultimii ani a fost dezvoltată o concepţie preventivă a recuperării (prerecuperare) denumită de americani pre-rehabilitation sau prehabilitation (prehab), care se referă la exerciţii de recuperare aplicate preoperator cu scopul de a îmbunătăţii rezultatele postoperatorii.

• Teoretic, pre-recuperarea mizează pe posibilitatea ca prin aplicarea unor exerciţii adecvate pre operator, să se amplifice engramele neuro-musculare, prin care s-ar putea grăbi învăţarea motorie a programelor de recuperare după intervenţia chirurgicală.

• Mai nou, pre-recuperarea s-a extins prin aplicarea de programe de exerciţii utilizate pentru prevenirea unor leziuni sau a deficitelor funcţionale determinate de tulburări anterioare biomecanice sau ale lanţului kinetic, ce contribuie la instalarea unor leziuni musculo-scheletice, denumite şi programe de protecţie.

Un program de exerciţii are 7 componente principale:

• Flexibilitate• Antrenament de forţă• Antrenament aerobic• Analiza funcţiilor lanţului kinetic• Propriocepţia• Deprinderi specifice sportului la înalt

nivel• Programe practice de antrenament.

Flexibilitatea

• In mod tradiţional, se aplică un program de întinderi adecvat şi cuprinzător, pentru a reduce riscul leziunilor. Efectele unor asemenea programe au fost puţin studiate până în prezent. Se consideră că o flexibilitate slabă poate contribui la apariţia de leziuni, însă nu a fost încă definită o flexibilitate optimă.

• Mecanismele prin care pot contribui întinderile la prevenirea leziunilor au fost studiate de Janda şi colaboratorii, care au constatat că muşchii groşi şi inflexibili pot avea un tonus debordant, cu efect inhibitor asupra grupului de muşchi antagonişti, ca si de Noonau şi colaboratorii, care au constatat că întinderea măreşte temperatura tendonului, aceasta putând avea un efect protector prin creşterea forţei de întindere a muşchiului.

• Tehnica de aplicare a întinderilor este deosebit de importantă pentru obţinerea unor rezultate maximale.

Antrenamentul de forţă

In scop protector are la bază 2 mecanisme:

• Primul - un muşchi puternic este capabil să absoarbă o greutate şi ofortă de tensiune, înainte de a ceda muşchiul sau joncţiunea musculo-ten-dinoasă;

• Al doilea - orice deficit de forţă musculară, asimetrie sau dezechilibrupot produce leziuni musculo-scheletice, ca de exemplu durerile şi leziunile patelo-femurale.

Antrenamentul aerob

• Sunt bine cunoscute efectele protectoare ale exerciţiilor aerobe asupra sistemului cardio-vascular, ca şi valoarea lor pentru ameliorarea consumului maximal de O2 în sporturile de anduranţă.

• Mai puţin cunoscute şi corelate sunt beneficiile exerciţiilor aerobe asupra sistemului musculo-scheletic.

• Toate modificarile favorizează creşterea „pragului de lactat" şi toleranţa la acumulări de lactat în sânge, favorabilă în sporturile de anduranţă, pentru că reduc oboseala, favorizează şi amplifică performanţa musculo-scheletică.

Funcţia lanţului kinetic

• Este necesara analiza biomecanicii lanţului kinetic, pentru a depista deficienţa care a determinat leziunea respectivă - deficit biomecanic al pumnului, forţa umărului sau fexibilitatea insuficientă sau probleme cu echipamentul sportiv (corzile rachetei foarte tensionate).

• Inlăturarea acestor deficienţe va reduce şi riscul leziunilor ulterioare.

Propriocepţia

• O asemenea „instabilitate" funcţională la început nu mecanică) poate reduce performanţa şi mări riscul de repetare a leziunii (observată prin studiii stabilometrice la fotbalişti). Prin exerciţii adecvate pentru ameliorarea stabilometriei, un studiu prospectiv al aceloraşi autori a constatat reducerea riscului de leziuni. Este important ca după leziuni să fie rezolvat şi deficitul de propriocepţie, prin antrenarea echilibrului şi exerciţii în lanţ kinetic închis la membrele inferioare.

Deprinderi (abilităţi) de înalt nivel, specifice

sportului• Pentru revenirea în activitatea

sportivă după un traumatism, trebuie să ne asigurăm că abilităţile specifice sportului pot fi realizate. Nu trebuie „să faci sport pentru a fi în forţă", ci să „fii în formă pentru a face sport". Cheia practicării unui anumit sport este întărirea engramelor neuromusculare necesare pentru executarea mişcărilor complexe şi de fineţe prin sportul respectiv.

Programe practice de antrenament

• Toate componentele protecţiei şi pre-recuperării traumatismelor sportive, menţionate mai sus, pentru a deveni eficiente, trebuie încorporate într-un program de antrenament individual sau de grup. Educaţia este esenţială şi trebuie inclusă în programele sportive din şcoli şi universităţi, ca şi în programele echipelor şi cluburilor sportive.

Concluzie

• Antrenamentul trebuie să fie specific, cu includerea mişcărilor dorite, respectând cât mai fidel tipurile anatomice de mişcare, viteză, tipul şi forţa de contracţie. Cunoaşterea kineziologiei sportului este esenţială pentru programul de recuperare. Este importantă şi testarea funcţională a diferitelor dexterităţi specifice înaintea competiţiei. Recuperarea este completă numai după ce pot fi performate optimal poziţiile şi mişcările specifice sportului, fără dureri, fără disfuncţii.

• Ultimul obiectiv pentru sportivi este să aibă forţa şi agilitatea maximă pentru a mări performanţa şi a preveni recidiva leziunilor.

Bibliografie

• 1. Baciu, C – Aparatul locomotor, Editura Medicala, Bucuresti, 1981;

• 2. Dragan, I – Medicina sportiva, Editura Sport Turism, Bucuresti, 1982;

• 3. Ionescu, A. N. – Gimnastica medicala, Editura All, Bucuresti, 1994;

• 4. Miron, V. – Abordarea metodologica a recuperarii sechelelor posttraumatice ale membrelor inferioare la sportivele de performanta, Revista Romana de Kinetoterapie, Editata de Federatia Romana a asociatiilor de C.F.M. s Kinetoterapie, Universitatea din Oradea, nr. 9/2000;

• 5. Sbenghe, T – Prevenirea suferintelor musculo-articulare: 10 intrebari si raspunsuri, Editura Medicala, Bucuresti, 1981.