Drenth, P., Thierry, H. , C. J. De Wolfe . (1998). Handbook of WorkandOrganizational Psychology, Psychology Press, UK. HANDBOOK Cap. 7, pg. 145 – 182; Aspecte psihlogice ale stresului ocupational ( Bram P. Buunk, Jan de Jonge, jan F. Ybema, Charles J. De Wolff) Introducere Cu secole in urma cercetatorii au recunoscut ca situatiile de munca pot avea efecte adverse asupra sanatatii. Goodel, Wolf si Rogers (1986) au sugerat ca implicarea stiintei medicale in munca si in probl emele de sanat ate a inceput in vreme a lui Hipocrat e in secolul V I.C. Cu aproap e 300 de ani in urma medicul italian Ramazzini a publicat o expunere detaliata a bolilor legate de unele profesii. Preocuparea pt. un potential impact negativ al muncii asupra sanatatii a inceput odata cu revulutia industriala si cu mediul de munca nesanatos si riscant rezultat in urma ei. In secolul trecut medicul englez Charles turner Thackrah a scris primul tratat sistematic despre aparitia si prevenirea bolilor ocupationale iar medicina ocupationala (muncii) si-a facut intrarea in societatea industriala. In sec XX numeroase masuri guvernamentale erau luat e impotriva factorilor din mediul de munca care pot consti tui o ameninta re pen tru sanatatea ang aj at il or , in special masuri pt . pr eve ni rea accide ntelo r, pt. reduce rea riscuri lor asupra sanatat ii repre zentat e de facto rii fizici si chimici si pt. reducerea numarului orelor de munca. In ultimii zeci de ani in societatea occidentala importanta s-a mutat asupra unui anumit tip de amenintare a sanatatii in mediul de munca: Stresul ocupational, in special aspectele psihosociale ale acestui tip de stres. Dupa unii autori, stresul ocupational a crescut in ultimul timp din cauza cerintelor tot mai mari adresate angajatilor in termeni de perioade lungi aflate sub presiunea timpului si de schimbari rapide in sarci nile de munca, datorate print re altel e intr oducer ii noilo r tehnol ogii, compet itie i inter nation ale, oscilatiilor pietei si reducerilor fondurilor bugetare. De ex., un studiu european facut asupra conditiilor1
de munca in care lucreaza aproximativ 13000 de angajati a aratat ca 20% dintre ei simteau o mare
presiune a timpului, 35-40% au raportat lipsa controlului slujbei si aproximativ un sfert din ei sunt
implicati in sarcini de munca repetative de scurta durata. Pe langa problemele musculare si osoase peste
tot stresul ocupational si depresia au fost cele mai des mentionate probleme, dupa cum releva un studiu
asupra fortelor de munca din Marea Britanie. Intr-un studiu facut in toata America de Nord asuprastresului ocupational proportia muncitorilor care au raportat „multiple tulburari legate de stres” s-a
dublat intre 1985 si 1990. in Olanda si in alte tari europene a existat o crestere intensa a incapacitatilor
de munca intre anii 1970 si 1980 si aproximativ o treime din cazurile din Olanda au fost diagnosticate
ca datorandu-se factorilor mintali. In 1990, nu mai putin de 58% din cei care-si paraseau slujbele din
motive de incapacitate au fost diagnosticati cu "plangeri mentale”.
Deja din secolul trecut ideea ca stresul psihosocial de la locul de munca poate afecta sanatatea fizica
a fost propusa de medicii care au scos in evidenta faptul ca implicarea excesiva in munca era specifica
oamenilor cu boli cardiovasculare.
Intr-adevar un numar in crestere de informatii epidemiologice sigereaza ca stresul ocupational poate
duce la o varietate de boli fizice. In Anglia, de ex., mortalitatea printre lucratorii necalificati a fost de
doua ori mai mare decat printre profesionisti. Rata mortalitatii date de boli precum pneumonie si alte boli
respiratorii era de 5 ori mai mare printre muncitorii necalificari decat printre profesionisti. Desigur,
aceste diferente pot fi datorate in parte diferentelor date de conditiile muncii fizice. Totusi, faptul ca
oamenii cu slujbe mai putin importante sunt mai mult expusi riscului de a face o boala cardiovasculara
sugereaza importanta factorilor psihosociali. Intr-adevar multi autori au aratat ca exista diferente
importante in trasaturile psihosociale ale muncii la diferite nivele ocupationale, care pot explica in parte
aceste diferente in sanatatea fizica. De ex., cu cat nivelul ocupational este mai scazut, cu cat contactele
sociale ale oamenilor la locul de munca sunt mai putine cu atat controlul asupra slujbei va fi mai scazut
si vor trai o presiune mai mare la locul de munca.
In acest capitol ne centram pe aspectele psihosociale ale stresului ocupational si pe felul in care
acest stres poate afecta sanatatea mentala si fizica. La inceput vom prezenta un scurt rezumat al
cercetarilor in acest domeniu si vom discuta diferitele definitii ale stresului, accentuand ca stresul estein primul rand un proces emotional. Apoi ne vom ocupa de diferitele modele ale stresului acupational,
vom descrie cativa stresori, vom discuta despre rolul ajustarii la stres si vom accentua rolul suportului
social si al caracteristicilor personale ca moderatori la stres. Apoi ne vom ocupa de unele consecinte pe
termen lung ale stresului acupational. In sfarsit ne vom referi la prevenirea si interventiile care se pot
face asupra stresului legat de munca. Trebuie accentuat ca definirea aspectelor care tin de stresul
ocupational este arbitrara pe alocuri. Totusi, poate fi spus ca in ultimii ani au aparut mii de lucrari
private ale muncitorilor. Pe cand Kahn si Kornhauser erau preocupati doar de sanatatea mentala, French
si Kaplan si alti cativa au relationat stresul ocupational cu bolile cardiovasculare la inceputul anilor
1970. la sfarsitul anilor 60 Frankenhauser si colegii au inceput un program de cercetare axtinsa la relatia
dintre aspectele psihologice ale situatiei de munca si procesele psihologice. Chiar mai devreme la
mijlocul anilor 1950 cardiologii Friedman si Rosenman lucrau deja asupra cercetarea lor asupracomportamentului de tip A, un model de temperament caracterizat printr-un mare grad de participare la
locul de munca insotit de un risc crescut al bolilor cardiovasculare. Variabila a fost mai tarziu introdusa
frecvent in cercetari asupra stresului ocupational.
La inceputul anilor ’80 atentia stiintifica aratata stresului ocupational a crescut foarte mult. Acest
lucru este vizibil din Abstractiile Psihlogiei: in timpul anilor ’70 au aparut mai putin de 50 de articole
stiintifice in fiecare an care tratau subiectul stresului ocupational. Dar incepand cu 1981 numarul
articolelor axate pe acest subiect au crescut rapid la aproape 200 in 1984.
Din acel moment nr. articolelor s-a stabilizat la 200 pe an. Nu doar cercetatorii au aratat un interes in
crestere asupra stresului ocupational in anii 1980 dar si guvernele si organizatiile internationale au
devenit constiente de importanta subiectului. De ae., Comunitatea Europeana a creat un program de
cercetare numit :Criza adaptarii umane la stres. Din acel moment cercetarile axate pe stresul ocupational
au fost din ce in ce mai interesante pt. organizatiile internationale. De ex., in 1991 o intalnire comuna pe
tema unui mediu de munca cat mai sanatos la care au participat multi cercetatori de varf din domeniu a
fost organizat de Organizatia Mondiala a Sanatatii, de Comunitatea Europeana, de Oficiul International
pt. Munca si de Institutul National al Statelor Unite pt. Sanatate si Siguranta Ocupationala.
Ce este stresul?
Este aproape imposibil sa scrii despre stres fara sa observi ca nu exista un consens in definirea
stresului si ca nu exista o teorie generala a stresului; de ex., s-au gasit mai mult de 40 de definitii ale
conceptului de stres in literatura, toate avand ceva diferit. Unul din motivele primcipale pt. care nuexista un acord general este legat de nr. mare al disciplinelor implicate in cercetarea stresului cum ar fi:
biologia, psihologia, sociologia si epidemiologia. Lipsa consensului in ceea ce este de fapt stresul este
evident din multitudunea fenomenelor examinate si adunate impreuna pt. a fi cercetate. Sub indrumarea
studiilor stresului ocupational singur au fost studiate multe reactii la stres, cum ar fi schimbarile
psihologice, insatisfactia ocupationala, anxietate, probleme sexuale, comportamentul autoritar, grevele,
fumatul absenteismul, bolile alcoolismul, nevropatia, violentele si accidentele. Din acest motiv mai
multi autori considera ca este imposibil sau fara temei sa definesti stresul si sa nu iei in considerare ca,
conceptul de stres mai mult ceva vag, un termen general care denota un anumit camp de cercetare. De
ex., intr-un articol recent despre stresul acupational, Holt a ajuns atat de departe incat a refuzat sa
defineasca stresul, spunand despre el doar ca este „partea intunecate a muncii”.
Totusi in ciuda neintelegirilor in privinta definitiei exacte, majoritatea cercetatorilor par sa fie deacord ca termenul stres este folosit in 3 directii / feluri diferite.
Abordarea din prisma stimulului
In unele teorii stresul este vazut in primul rand ca un stimul, ca o sarcina sau o cerinta externa, cu
alte cuvinte, ca un eveniment sau o situatie care afecteaza individul si contine un potential pericol.
Aceasta folosire a termenului poate fi gasita incepand cu sec. XIV, Kahn (1985) si Kahn si Byosier
(1992) au observat ca aceasta abordare a stresului da o definitie asemanatoare cu ceea din stiinta si
inginerie: orice forta sau presiune exercitate asupra unui obiect. In mod similar dupa Kahn, termenul de
stres se refera la fortele sau conditiile externe care se presupune ca au, sau s-a dovedit ca au posibile
efecte negative asupra organismului. Mai tarziu, Kasl a facut o distinctie intre stimulii obiectivi si cei
subiectivi. Primii sunt in mod deosebit relevanti in epidemologia ocupationala si se refera la conditii de
mediu obiective, in timp ce ultimii pot fi definiti ca perceptii sau aprecieri subiective ale conditiilor de
mediu abiective. Cu aceasta dictinctie Kasl s-a apropiat de pozitia /abordarea mediationala / de mijloc a
stresului care va fi discutata.
Abordarea din prisma raspunsului
In multe teorii si definitii stresul este privit ca un raspuns psihologic sai fiziologic al organismului la
amenintarile din exterior. Teoria lui Selye (1978) este fara indoiala cel mai bun exemplu cunoscut al
acestei abordari.
Potrivit lui Hans Selye stresul poate fi cauzat de o multime de factori si este o reactie nespecifica a
organismului la o amenintare externa. Organismul incearca sa se apere de amenintare prin mijloace aleunui complex de reactii fiziologice pe care Selye le-a numit Sindromul de Adaptare Generala. Acest
sindrom are 3 faze. Prima faza este reactia de alarma, prin care organismul se mobilizeaza prin
schimbari fiziologice si hormonale pt. a se apara de pericol. Daca stresorul nu dispare si exista o
posibilitate de a fi contracarat incepe faza de rezistenta. Aceasta este perioada adaptarii optime si
organismul si-a activat cele mai potrivite sisteme pt. a depasi pericolul specific adus de stresor. Dupa o
expunere prelungita si continua la acelasi stresor, energia de adaptare a sistemului cu care se face fata
stresorului se sfarseste si se ajunge la faza finala –epuizarea (istovirea). Cu cat mai des este activat acest
sindrom cu atat sunt asteptate mai multe consecinte negative pt. individ in termeni de oboseala, boala si
imbatranire. Cu toate astea ideea ca acelasi model general de raspuns este declansat de diferite situatii
stresante s-a dovedit falsa. Diferite tipuri de reactii fiziologice si hormonale pot aparea, ele depinzand
de natura si interpretarea stimulului si de emotia care este traita.
Abordarea de mijloc / mediationala
In sfarsit, exista conceptualizari de mijloc ale stresului care se axeaza spre procesele cognitive,
evolutive si motivationale care intervin intre stresor si reactie. In centrul acestei abordari de mijloc al
stresului se afla faptul ca stimulii potentiali stresori pot duce la raspunsuri emotionale diferite la diferiti
indivizi, totul depinzand de aprecierea lor cognitiva a situatiei si a resurselor lor.
In primele sale lucrari Lazarus (1968) a gasit astfel de diferente individuale in raspunsul la stresori si
a demonstrat ca interpretarea cognitiva a unei situatii stresante poate fi influentata experimental. Un
avantaj important al perspectivei mediationale este acela ca procesele psihologice care mediaza efectele
stresorilor asupra starii de bine sunt scoase in relief, ceea ce poate stimula imbunatatirea perspectivelor
teoretice asupra procesului stresului ca apoi sa se concentreze doar pe natura stresorilor si pe reactiile la
stres. Totusi, cealalta parte a monezii este faptul ca multe studii care adopta o astfel de perspectiva se
bazeaza doar pe propriile rapoarte atat pt. evenimente stresante cat si pt. reactiile la aceste evenimente.
Aceasta inseamna ca aparitia unui eveniment perceptia lui si reactia emotionala la el nu sunt de cele
mai multe ori clar delimitate, ceea ce face foarte dificila tragerea concluziilor despre ordinea cauzelor in
asocierea cu factorii situationali si rectiile individuale. Totusi, cateve definitii curente ale stresului
ocupationali adopta perspectiva mediationala si vad stresul ca fiind cauzat de situatiile de munca
exceptionale care sunt greu de controlat de catre oamenii implicati.
Doua modele generale ale stresului care presupun o abordare mediationala sunt cele ale lui Lazarus
si Folkman, modele cognitive despre stres si ajustare cu o mare putere de influenta si cel al lui Hobfoll:
Modelul conservarii resurselor. Potrivit lui Lazarus si Folkman (1984) stresul psihologic este „ o relatie
intre persoana si mediu, apreciata de persoana ca fiind impovaratoare sau depasind propriile resurse si punand in pericol starea de bine”. Cei doi au distins 3 tipuri de aprecieri cognitive: aprecierea primara,
secundara si reprecierea. Aprecierea primara se refera la judecarea situatiei ca fiind irelevanta,
favorabila sau stresanta si la perceperea ei ca fiind amenintatoare (o posibila pierdere), daunatoare (o
pierdere actuala) sau provocatoare (un posibil casting). Aprecierea secundara se refera la perceperea
oportunitatilor de actiune si de a face fata unei situatii stresante. Reaprecierea se refera la schimbarile in
apreciere bazate pe noi informatii din mediu sau bazate pe procesele cognitive de ajustare, in care de
ex., o experienta amenintatoare este reapreciata si vazuta ca o provocare.
Modelul conservarii resurselor al lui Hobfoll este in multe feluri asemanator cu cel al lui Lazarus.
Hobfoll (1989) a sustinut ca „oamenii se straduiesc sa retina, protejeze si sa creeze resurse si ceea ce
este amenintator pt. ei este posibilitatea pierderii acestor resurse valoroase”. Hobfoll a distins catevatipuri de resurse inclusiv obiecte (ex.: a avea o casa), caracteristici personale (ex.: stima de sine
ridicata), conditii (ex.: a fi angajat) si energii (ex.: timp sau bani). O situatie este privita ca fiind
stresanta cand este simtita o posibila pierdere sau o pierdere curenta a resurselor sau cand un castig
anticipat in resurse secundar unei investitii (de resurse) nu se realizeaza. In contrast cu modelul lui
Lazarus si Folkman, Hobfoll sustine ca aceste amenintari si pierderi actuale nu trebuie apreciate in
mod subiectiv ci validate obiectiv potrivit standardelor sociale referitoare la ceea ce constituie o
pierdere. Aceasta inseamna ca stresorii si reactiile la stres pot fi mai bine delimitate in modelul
conservarii resurselor decat in celelalte abordari mediationale, ceea ce este un avantaj important al
acestui model. Mai mult, modelul conservarii resurselor face predictii referitoare la comportamentul
uman nu doar in situatii de stres ridicat cand este urmarita prevenirea pierderii unor resurse, dar si in
situatii de stres scazut, cand oamenii se lupta sa castige si sa acumuleze resurse.
Stresul ocupational ca proces emotional
Tinand cont de perspectiva lui Lazarus(1993) am vrea sa sugeram ca confuzia referitoare la definitia
stresului poate fi evitata intr-o mare masura considerand pozitia careia, in general, stresul psihosocial
se refera in primul rand la aparitia emotiilor negative starnite de situatii exceptionale. Intr-adevar desi
pot fi distinse o mare varietate de reactii la stres, un nr. tot mai mare de autori sustin ca emotiile
constituie o trasatura majora a stresului. De ex., Penrun si Frese au sugerat ca stresorii de la locul de
munca pot produce o varietate de emotii negative, inclusuv manie si dezamagire, si ca astfel de emotii
ar trebui privite ca pe variabile dependente cruciale in desfasurarea stresului. Warr (1987) aconceptualizat sanatatea mintala in munca in primul rand in termenii diferitelor stari afective, ex.:
anxietatea, depresia si nemultumirea. Exista un acord general privitor la faptul ca emotiile negative
sunt de obicei aduse de evaluarea unui eveniment ca fiind amenintator sau blocand atingerea unor
necesitati si scopuri importante. Potrivit lui Spelberger (1985) stresul implica intotdeauna o situatie sau
un stimul perceput ca posibil daunator, periculos sau frustrant. O astfel de perceptie cauzeaza o
anumita reactie emotionala in care anxietatea (variind de la iritare la suparare si furie) este centrala.
Emotiile negative sun deseori insotite de schimbari fiziologice cum ar fi cresterea batailor inimii si a
tensiunii arteriale, cresterea secretiei anumitor hormoni si respiratie intensificata adica simptome ale
stresului. Exista dovezi ca diferite emotii –in special furia, frica si depresia –implica diferite raspunsuri
neuro-endocrinologice.
Exista multe feluri de emotii negative care pot fi traite in contextul stresului ocupational. Desi otipologie completa a acestor conditii nu face parte din scopul acestui capitol, mentionam cele mai
importante experiente emotionale negative din contextul ocupational:
1. Anxietatea si teama pot fi evocate / aduse de situatiile amenintatoare sau ambigue.
Exemple de astfel de situatii sunt asteptarile ambigue din partea celorlalti, amenintarea unei
posibile concedieri, o evaluare defectuoasa, o promovare pusa sub semnul intrebarii.
2. Supararea, iritarea si resentimentul pot rezulta din situatii frustrante, cum ar fi o munca facuta
in zadar, intreruperea ei sau esecul in atingerea unui scop.
3. Depresia, dezamagirea si supararea caracterizeaza situatiile de pierdere sau deprivare, cum ar fi
o promovare anulata, pierderea unei munci interesante sau a controlului, sau o concediere actuala.
4. Invidia si gelozia se gasesc in primul ranr in situatiile caracterizate printr-o comparatie sociala
nefavorabila, de ex. observarea unor insi asemanatori care au obtinutt o promovarte datorita de
persoana care observa sau care sunt perceputi ca fiind mai competenti in munca lor.
5. Sentimente de rusine si jena se gasesc in situatii in care sunt incalcate principiile morale sau nu
sunt indeplinite scopurile datorate greselilor si comportamentului individului, de ex. purtarea
nepoliticoasa fata de cineva din cauza imposibilitatii de a se controla.
Desi anxietatea este considerata a fi emotia care insoteste cel mai des stresul exista indicatii ca si
alte emotii mentionate aici apar la fel de frecvent cel putin in cazul stresului ocupational. De ex., intr-
un studiu facut printre tineri ingineri, Keeman si Newton, au raportat ca rareori cei care raspundeau au
simtit anxietate, mult mai des au simtit furie si iritare, insotite de sentimente de frustrare.
Desi pot fi distinse o varietate de emotii negative la nivele experientiale si psihologice ele sunt in
acelasi timp maleabile si plastice. Oamenii nu sunt capabili intotdeauna sa distinga emotiile intre ele,
unele emotii contopindu-se. Mai mult poate exista o mare diferenta intre constientizarea de catreoameni a emotiilor lor si indicatorii fiziologici si comportamentali ai acestor emotii.
Stresul este deseori insotit de termeni nespecifice si senzatii fizice ambigue care pot fi etichetate
diferit, iar etichetarile se pot schimba sub influenta proceselor cognitive si sub influenta sociala. Intr-
adevar Schater si Singer au aratat in experimentul lor clasic ca subiectii care se afla intr-o stare
inexplicabila (arousal) ca rezultat al unei injectii cu epinefrina. Sunt imediat influentati de
comportamentele nervoase sau euforice ale unui provocator si asimilieaza astfel de emotii. Exista
dovezi ca intr-o dispozitie similara, in special cand indivizii se afla sub stres ei pot copia unele
tulburari (neajunsuri) de sanatate de la altii, uneori chiar fara a exista o comunicare.
Mai mult chiar daca individul isi da seama de natura emotiilor sale aceste emotii se pot transforma
cand apare o interpretare diferita, o situatie. De ex., prin comunicarea intre colegi, indivizii pot atribui
simptomele lor (de stres) factorilor organizationali si astfel isi inlocuiesc anxietatea cu furia.Multi indivizi traiesc din cand in cand emotii negative, dar cand acestor emotii se face fata in mod
adevarat, nu intotdeauna vor evea consecinte negative pe termen lung asupra sanatatii mintale si fizice.
Totusi propblemele de sanatate pot aparea cand o persoana traieste emotii intense si de lunga durata, pe
care la considera indezirabile si cand persoana nu poate sa evite sau sa inlature cauzele acestor emotii
sau sa le reduca pe ele insele. Dovezi indirecte ale ecestor presupuneri au fost furnizate de ex. de
studiul lui Van Dijkhnizen, care arata ca relatia dintre stresori si sanatate este mediata de emotiile
negative. Nu a existat un efect direct al stresorilor legat de munca asupra problemelor psihosomatice si
a variabilelor psihologice doar un efect indirect prin emotiile negative. In mod similar, Barling si
MacIutyre (1993) au aratat ca efectele stresorilor de rol asupra variatiilor zilnice ale oboselii
emotionale printre instructorii militari au fost intr-o mare masura mediate de dispozitiile negative. In
lumina acestor descoperiri nu este surprinzator ca multe cercetari au gasit doar asociatii slabe intre
prezenta unor anumiti stresori psihosociali si problememle de sanatate, deoarece situatiile stresante duc
intai la emotii negative si doar pe termen lung si in anumite conditii la afectarea sanatatii.
Modele ale stresului ocupational
Au fost prezentate in literatura multe modele diferite legate de stresul ocupational, in special
referitoare la stresul ocupational. Ne vom limita aici la cele mai cunoscute modele generale ale
stresului acupational: Modelul Mediului Social (Kahn), un model inrudit Modelul Potrivirii Individ –
Mediu (French, 1973), Modelul Cerinta-Control-Suport (1988) si in sfarsit Modelul vitamina (Warr,
1987, 1994).
Modelul Mediului Social
Modelul Mediului Social, care a fost dezvoltat la Institutul de Cercetari Sociale ale Universitatii din
Michigan (de aceea este uneori numit Modelul ISR sau Modelul Michigan), este cel mai cunoscut
model al stresului ocupational. Dupa cum s-a observat mai sus, acest institut a jucat un rol important,
stimulator privind cercetarea stresului organizational. Din momentul nasterii / producerii acestui
model, au fost dezvoltate cateve versiuni diferite (Van Dijkhnizen –1980; Kahn & Byosiere –1992).
Vom descrie aici doar modelul general, Modelul Mediului Social este de fapt o combinatie a unui nr.
de categorii conceptuale (tipuri de variabile) mai mult decat o teorie coerenta, desi au existat cateva
incercari de definire (mai precis a acestor categorii si de determinare a interrelatiilor dintre ele).
Urmatoarele categorii conceptuale sunt identificate ca apartinand modelului:1. Mediul obiectiv. El se refera la caracteristici organizationale cum ar fi marimea companiei,
structura ierarhica si descrierea slujbei. Acest mediu este independent de perceptia
muncitorului asupra lui.
2. Mediul subuiectiv, pe de alta parte, este o parte a perceptiei muncitorului, si mai este numit
„mediul psihologic” (Lewin –1951). El contine fenomene ce de ex.: conflictul de rol,
ambiguitatea de rol, lipsa participarii si supraincarcarea de rol. Aceste fenomene se numesc
„stresori” si pot duce la:
3. Reactii la stres sau tensiuni. Tensiunile sunt raspunsuri afective, fiziologice si
comportamentale ale individului cum ar fi insatisfactia muncii, tensiune arteriala ridicata,
ritm cardiac crescut si fumat. Reactii pe termen lung la stres includ absenteis, mutari si
pensionari timpurii.
4. Boala. Ea se refera atat la bolile mintale cat si la cele fizice incluzand, de ex., epuizarea,
depresia, bolile cardiovasculare si ulcere gastrice. Aceste boli pot rezulta din reactii la stres
persistente.
5. Persoana / individul. Concetul de persoana include mai mult sau mai putin rezistenta
genetica, caracteristici demografice sau de personalitate ale individului (cum ar fi
comportamentul de tip A si rigiditatea) care servesc drept variabile conditionatoare sau
modelatoare ale relatiei stresori –tensiune / stres / strain.
6. Suportul social. El se refera la relatiile interpersonale atat la locul de munca (supraveghetori,
colegi) cat si acasa (partener, familie). Doua tipuri de suport sunt in mod deosebit importante
in model: (1) suport palpabil, si (2) suport emotional. Suportul social este conceput ca o
variabila legata de rezistenta care modeleaza relatia stresori –strain (tensiune) –stres.Desi Modelul Mediului Social poate fi operationalizat in mod adecvat si a stimulat o multime de
cercetar, cateva critici ale modelului exista. In primul rand, modelul nu se bazeaza pe o perspectiva
teoretica clara care sa aduca la ipoteze specifice. Aceasta inseamna ca cele mai multe studii care
folosesc acest model examineaza cantitati mari (multe) de variabile posibil relevante /semnificarive
care duc in general la unele relatii, statistic semnificative dar nu si in mod necesar teoretic
importante, intre aceste variabile. Acest lucru face dificila evaluarea empirica a modelului. In al
doilea rand, toate tipurile de reactii la stres sunt amestecare impreuna, chiar daca unele reactii apar
imediat intr-o situatie stresanta (ex.: anxietatea), altele apar doar dupa o expunere prelungita la stres
(ex.: tensiunea arteriala ridicata), iar altele pot sa nu se datoreze stresului (ex.: migrarea fortei de
munca). In al treilea rand modelul ne spune putine lucruri despre procesele de mediere intre diferitele
elemente ale sale, si ignora cateva procese sociale psihologice care pot juca un rol, cum ar ficomparatia sociala a situatiei unui individ cu situatia colegilor, si interpretarea cognitiva a
evenimentelor stresante si a problemelor de sanatate.
Modelul Potrivirii Individ –Mediu
Teoria fundamentala a Modelului Potrivirii Individ –Mediu este de asemenea un exemplu de
perspectiva mediationala asupra stresului: Modelul este bazat pe teoria care spune ca
comportamentul este o functie atat al persoanei cat si a mediului.
Urmarandu-l pe Lewin, French a sugerat ca interactiunea dintre variabilele mediului si
caracteristicile relevante ale persoanei determina aparitia stresului. Potrivit acestui model stresul
ocupational este rezultatul unei discrepante („nepotriviri”) intre dorinimta individului si posibilitatile
(oferta) postului, sau dintre abilitatile individului si cerintele mediului de lucru. Modelulu Potrivirii
Individ –Mediu face o distinctie intre nepotrivirile subiective si cele obiective. Primul tip de
nepotrivire se refera la discrepanta dintre parerea oamenilor despre ei si parerea lor despre madiu
(potrivit: persoana subiectiva si mediu subiectiv). De ex., muncitorii pot simtii ca le lipsesc
abilitatile, pe care ei le considera necesare pt. a-si indeplini sarcinile, sau ei pot avea unele dorinte
cum ar fi avansarea in cariera care nu se poate realiza. Al doilea tip de nepotrivire se refera la
discrepanta dintre modul in care intr-adevar este o persoana si caracteristicile obiectiveale mediului
de munca (potrivit: persoana obiectiva si mediu obiectiv). De ex., poate sa existe o discrepanta intre
nivelul cerut de viteza cu care bate la masina o secretara si viteza ei reala. Corespondenta dintre persoana obiectiva si cea subiectiva este numita (etichetata) „acuratetea aprecierii”, in timp ce
corespondenta dintre mediul obiectiv si cel subiectiv este numita „contactul cu realitatea”. Potrivit
acestui model se presupune ca mecanismele de aparare pot reduce nepotrivirile subiective fara sa le
schimbe pe cele obiective, de ex. prin negare. In contract, ajustarea este vazuta de acest model ca
strestegie care poate reduce nepotrivirile obiective, de ex. prin invatarea unor indemanari noi sau prin
asigurarea unui nivel de incarcare a muncii reduse.
O presupunere importanta facuta in cadrul acestui model se refera la faptul ca atat o nepotrivire
pozitiva (ex.: persoana are mai multe abilitati decat se cere sau vrea mai putin decat ceea ce i se
ofera) cat si una negativa (ex.: persoana are mai putine abilitati decat se cere sau vrea mai mult decar
ceea ce i se ofera) duc la stres. Astfel se adopta o relatie curbiliniara in forma de U intre potrivire si
tensiune/stres. S-au gasit si in alte studii astfel de relatii precum cea propusa de acest model. De ex.intr-un studiu de pioneerat facut de Caplan, Colb, French, Van Harrison si Pinneau printre peste 2000
de muncitori s-a gasit o relatie in forma de U intre discrepanta dintre complexitatea actuala si cea
dorita a muncii pe de o parte si nivelul depresiei de cealalta parte. Atat o complexitate scazuta cat si
una ridicata duc la depresie. Mai recent Edwands si Van Harrison (1993) au gasit dovezi in plus ca o
potrivire perfecta intre dorintele si ceea ce obtine un individ este legata de cel mai scazut nivel de
tensiune.
In ciuda presupunerilor plauzibile care stau la baza modelului, cateva probleme trebuie
mentionate. In primul rand, diferite aspecte ale modelului nu au fost testate empiric. In special
mecanismele de adaptare si ajustare au fost rareori masurate si astfel nu exista dovezi care sa sprijine
aceste mecanisme. In plus, de obicei doar persoana si mediul subiectiv au fost apreciate si nu
persoana si mediul obiectiv. Mai mult potrivirea dintre caracteristicile persoanei si caracteristicile
mediului nu au de cele mai multe ori efecte unice asupra tensiunilor comparativ cu efectele date de
caracteristicile persoanei si ale mediului apreciate independent.
In sfarsit Modelul Potrivirii Individ –Mediu nu specifica de unde provin standardele (dorinte si
aspiratii). Astfel de standarde pot fi adaptate la realitate astfel incat sa corespunda cu oportunitatile si
restrictiile de la locul de munca. In acest caz cauzalitatea poate fi inversa: oamenii care sunt sanatosi
psihic au aspiratii realiste care duc la o buna potrivire Individ –Mediu pe cand muncitorii inadaptati
au standarde joase sau inalte nerealiste care duc la o nepotrivire intre persoana si mediu.
Modelul Cerere –Control –Suport
Korasek si echipa lui au formulat mai intai un model cunoscut sub numele de Modelul Cerere – Control al slujbei, pe care l-au extins mai tarziu la Modelul Cerere –Control –Suport. Pt. a intelege
ideea care sta la baza ambelor modele vom aborda prima data Modelul Cerere –Control al slujbei.
Acest model, care a fost prima data pomenit intr-un articol foarte citat al lui Korasek (1979), poate fi
considerat o sinteza a doua foarte cunoscute linii de cercetare: traditia reproiectarii slujbei si traditia
modelului de stres Michigan, care este vizibil in Modelul Mediului Social si Modelul Potrivirii Individ
–Mediu. Scopul modelului Cerere –Control al slujbei a fost asigurarea unui cadru teoretic pt.
dezvoltarea unor linii de suport pt. cresterea calitatii vietii muncii. In plus pe langa sublinierea
necesitatii reducerii tensiunilor (stresului) legate de munca, modelul accentuaza si importanta
promovarii motivatiei de a muncii, a invata si a creste. Asadar, modelul include ca variabile rezultatele
nu doar a consecintelor stresului, cum ar fi epuizarea, tulburari psihosomatice si boli cardiovasculare ci
si motivatia muncii, invatarea si satisfactia muncii. Astfel modelul impaca traditia in abordareastresului cu descoperirile teoriei invatarii sociale si teoriei educarii adultului.
Modelul Cerere –Control al slujbei postuleaza ca sursele primare ale stresului se gasesc in cele doua
caracteristici de baza ale slujbei. Modelul accentueaza nevoia de a cataloga aceste caracteristici ale
slujbei fie in categoria cereri fie in categoria control, si nu de a lista, doa, toate caracteristicile slujbei
ca posibile stresori.
In legatura cu definitia mediationala a stresului, tensiunile psihologice sun vazute ca si consecinta a
efectelor reunite ale cererilor slujbei si a gradului de control al slujbei disponibil angajatului. Astfel,
patru tipuri diferite de situatii de munca psihosociale pot rezulta din patru combinatii intre nivelurile
scazute si crescute ale cerintelor psihologice ale slujbei si ale controlului slujbei. Karasek foloseste
urmatorii termeni pt. cele patru situatii de munca: (1) slujbe inalt stresante; (2) slujbe active; (3) slujbe
cu stres scazut; si (4) slujbe pasive.
Prima mare previziune facuta de acest model este ca cele mai puternice reactii de aversiune care
vizeaza tensiunile legate de munca (ex.: epuizarea, anxietatea si tulburarile de sanatate) vor aparea can
cerintele slujbei sunt ridicate iar controlul muncitorului este scazut (slujbe inalt stresante). Cerintele
ridicate ale slujbei produc un arousal insotit de obicei de o crestere a activitatii inimii si de secretie de
adrenalina. Daca exista si o constrangere datorita mediului, de ex.: control scazut, arousalul nu poate fi
convertit intr-un raspuns de ajustare eficient. Astfel de conditii produc o reactie mao vasta pe o
perioada mai lunga, o asa numita tensiune daunatoare, o ramasita de tensiune nefolosita. Situatia opusa
este denumita „slujba cu stres scazut”adica o slujba in care controlul muncitorului este inalt iar
cerintele slujbei sun scazute. In aceasta modelul prevede un nivel rezidual de tensiune sub medie.
A doua previziune a modelului, care este uneori trecuta cu vederea, este aceea ca motivatia,
invatarea si cresterea personala vor aparea in situatii in care atat cerintele slujbei cat si controlulmuncitorului sunt la nivel inalt (slujbele active). Situatia opusa este formata din slujbele pasive in care
indemanarile si abilitatile se pot atrofia, situatie care seamana cu fenomenul de ‚neputinta invatata”.
Expansiunea modelului prin includerea suportului social a venit din descoperirea ca, controlul
slujbei nu este singura resursa disponibila prin care se poate face fata cerintelor slujbei si / dar ca
suportul social al locului de munca poate functiona ca un moderator al cerintelor slujbei. Asadar,
Johnson si Hall (1988) au redefinit modelul adaugand suportul social al locului de munca. Karasek si
Theorell (1990) au definit suportul social al locului de munca ca nivele globale de interactiuni sociale
ajutatoare disponibile in cadrul slujbei. In modelul extins numit Modelul Cerere –Control –Suport au
fost modelate opt feluri de situatii de munca in loc de patru: cele patru tipuri de situatii de munca din
vechiul model in combinatie cu cu nivel ridicat sau scazut de suport social. Astfel, modelul C.- C.- S.
Unirea, interactiunea efectelor celor trei caracteristici de baza ale organizatiei de munca adica cerinteleslujbei, controlul slujbei si suportul social al locului de munca.
Un numar mare de studii care au evaluat cele doua modele nu au reuasit sa aduca dovezi clare si
lipsite de ambiguitate. Cele mai multe studii nu au gasit efectele interactionale postulate. In literatura
au fost prezentate motivele. In primul rand, un mare numar de studii au fost bazate pe o analiza
secundara a datelor deja culese, in care de multe ori variabilele au fost operationalizate gresit. In al
doilea rand, masuratorile controlului slujbei includeau de obicei nu doar itemi care reflectau controlul
diferitelor conditii ale locului de munca, ci si itemi referitori la utilizarea indemanarilor si
complexitatea slujbei.
Intr-adevar, Wall, Jackson, Mullarkey si Parker (1996) au aratat ca atunci cand controlul slujbei a
fost masurat in mod specific, interactiunea presupusa a fost gasita, in timp ce interactiunea nu a fost
gasita pe cand era folosita definitie mai larga a deciziei legata de slujba, incluzand variabile ca
folosirea indemanarii si varietatea sarcinii. In al treilea rand, efectele interactiunii dintre controlul
slujbei si cerintele slujbei au foet testate in cel putin patru feluri diferite, dintre care nu toate au fost
potrivite. In al patrulea rand, in unele studii nu este clar in ce masura variabilele din model sun
confundate cu alte variabile (cum ar fi statul socio-economic si comportamentul sanatos). In al cincelea
rand modelele au fost confirmate prin studii care au folosit esantioane largi si heterogene, pe cand
studiile care au folosit esantioane mici si omogene nu au putut confirma efectele de interactiune
preziol(?). Acest lucru se poate datora lipsei varietatii in ultimile esantioane. In sfarsit multe studii au
esuat sa ia in considerare diferemtele individuale (cum ar fi locul controlului, comportamentul de tip
A/B),raspunsurile emotionale si atrategiile de ajustare.
Modelul VitaminaAcest model, care este asemanator cu modelul potrivirii Individ –Mediu, a fost dezvoltat de Warr
(1987). Ideea centrala pe care sustine Modelul Vitamina este aceea ca sanatatea mintala este afectata
de caracteristicile slujbei intr-un mod analog cu efectele pe care le au vitaminele asupra sanatatii fizice.
In mod general vitaminele luate initial imbunatatesc functionalitatea, sanatatea si functionarea fizica,
dar dupa ce sunt luate mult timp nu se mai observa alte imbunatatiri. Luarea continua a vitaminelor
poate avea doua tipuri de efecte diferite. In primul rand poate aparea un asa numit efect constant: starea
de sanatate nu se mai imbunatateste dar nici nu se degradeaza / este afectata. In al doilea rand o luare in
exces de vitamine poate duce la o concentrare de toxine in organism („hipervitaminoza”), care duce la
o functionare precara a organismului si la o sanatate subreda. In acest caz asocierile intre vitaminele
luate si sanatate sunt in forma de U inversat.
Deoarece, potrivit lui Warr, unele caracteristici ale slujbei pot afecta sanatatea mintala in acelasi felin care vitaminele afecteaza sanatatea fizica – De Jonge si Schanfeli (in presa) se efera la aceste
caracteristici numindu-le „vitaminele psihologice ale muncii”. In general absenta anumitor
caracteristici ale slujbei vor afecta sanatatea mintala, iar initial prezenta lor va avea un efect benefic
asupra sanatatii mintale ale angajatilor. Totusi, dupa un anumit nivel cerut se atinge un prag iar nivelul
sanatatii mintale ramane constant. O crestere viitoare a caracteristicilor slujbei va produce fie un efect
constant ori va fi daunatoare si va afecta sanatatea mintala. Potrivit lui Warr tipul efectului depinde de
felul slujbei luata in considerare. Dupa o examinare completa a litareturii, Warr a identificat 9 aspecte
ale slujbei care joaca rolul de „vitamine” ca potentiali determinanti ai sanatatii mintale legate de slujba.
Warr presupune ca sase dintre aceste aspecte –caracteristici (cerintele slujbei, autonomia slujbei,
suportul social, utilizarea indemanarilor, varietatea indemanarilor si feedback-ul sarcinii) au efecte
curbiliniare. Lipsa acestor caracteristici ca si excesul lor va afecta sanatatea mintala intr-un mod
negativ. Celelalte trei aspecte ramase (siguranta, salariul si importanta sarcinii) se presupune ca
urmeaza un traseu liniar: cu cat un asemenea este prezent intr-o situatie de lucru cu atat nivelul
sanatatii mintale va fi mai ridicat.
In Modelul Vitamina, este propusa o conceptualizare mai specifica a starii afective de bine decat in
majoritatea celorlalte modele ale stresului ocupational. Acest model, deci se apropie cel mai mult de
viziunea, prezentata de noi mai inainte, asupra stresului ocupational vazut ca un proces emotional.
Potrivit lui Warr (1987) starea afectiva de bine ca un indicator al sanatatii mintale legate de slujba
are trei dimensiuni: (1) nemultumit –multumit; (2) anxios –confortabil; si (3) depresiv –multumit activ.
In cadrele acupationale, prima componenta a fost de obicei operationalizata; masurandu-se satisfactia
in munca, folosindu-se si masuratori ale atasamentului fata de slujba si a angajarii fata de companie. A
doua componenta a fost de obicei abordata prin masuratori legata de anxietatea slujbei, tensiunea sistresul ei. In sfarsit a treia componenta a fost apreciata masurand de ex. epuizarea, depresia legata de
slujba, plictiseala si oboseala aparute in cadrul slujbei.
Desi Modelul Vitamina se centreaza pe caracteristici ale mediului de lucru mai mult decat pe
experienta muncitorului, caracteristicile persoanei sunt vazute ca posibili moderatori ai caracteristicilor
slujbei asupra sanatatii mintale. Asta inseamna ca, asemenea efecte se presupune ca apar mai mult la
unii oameni decat la ceilalti. Warr (1994) mentioneaza trei categorii de caracteristici individuale: (1)
abilitatile, toate felurile de indemanari personale care sunt caracteristici stabile (indemanari intelectuale
si psihomotorii); (2) valori, toate felurile de orientari specifice cum ar fi preferintele, motivele si
atitudinile; si (3) sanatatea mintala de baza, adica dispozitii cum ar fi afectivitatea negativa.
Efectele moderatoare ale acestor caracteristici sunt asteptate mai ales in cazul asa numitei
„potrivirii” a caracteristicilor individuale. Caracteristicile individuale care se potrivesc cucaracteristicile unei anumite slujbe vor cauza un efect moderator mai puternic decar acelea carora le
lipseste aceasta proprietate. Autonomia slujbei poate servi drept exemplu: o caracteristica potrivita a
individului poate fi „nevoia de autonomie”. Se presupune ca nevoia de autonomie este un moderator
pentru relatia dintre autonomia slujbei si, de ex. satisfactia ei.
Intr-un rezumat complet al dovezilor empirice referitoare la cateva aspecte ale Modelului Vitamina,
Warr a aratat ca in izolare cale 9 aspecte legate de slujba actioneaza dupa cum arata modelul. In ultimii
ani, totusi, un nr. de studii transectionale au investigat modelele propuse de Modelul Vitamina. Luate
impreuna, rezultatele acestor stidii sunt amestecate si neconcludente. Cerintele slujbei si autonomia
slujbei, de ex., par a fi curbilinii cand sunt legate de unele aspecte ale sanatatii mintale a angajatilor asa
cum prevede si modelul, pe cand efectele suportului social al locului de munca nu urmeaza modelul.
Foarte important, totusi, nici un studiu nu a luat in calcul modurile in care posibile combinatii ale celor
9 aspecte ale slujbei afecteaza starea de binedin cadrul muncii.
Probleme metodologice in cercetarea stresului ocupational
Cu aproape 20 de ani in urma Kasl (1978) a scris o recenzie critica in care a numit multe studii
referitoare la stresul ocupational triviale si, si-a exprimat dezamagirea fata de majoritatea cercetarilor
din domeniu. Se pare ca cercetarile din domeniu nu au progresat prea mult, luand in considerare si alte
comentarii critice similare facute asupra cercetarilor legate de stresul ocupational, aparute in articole
mai recente. In general, pot fi observate urmatoarele probleme metodologice ale multor cercetari si
modele:1. Definitia mediationala a stresului serveste de obicei ca si capcana metodologica, in care
masuratorile variabilei independente cum ar fi ambiguitatea de rol observata) si a variabilelor
dependente (cum ar fi sentimentele de insecuritate) sunt atat de apropiate incat par masuratori al
aceluiasi construct. Multi autori au sustinut aprecierea independenta a stresorilor si tensiunilor prin
folosirea unei perspective plurimodala, in care masurarile obiective, scorurile egale si masurarile
2. Tensiunile pot fi in unele cazuri gresit atribuite situatiilor de munca. Influenta situatiilor de
munca asupra tensiunilor si tulburarilor este adesea supraapreciata, nu doar in comparatie cu situatiile
de acasa, dar si legata de influenta caracteristicilor stabile ale personalitatii. Presupunerea, in multe
cercetari, referitoarela stresul ocupational este ca emotiile negative si tulburarile psihosomatice cum ar
fi ameteala, pierderea apetitului, palpitatiile, insomnia, singuratatea si insatisfactia sunt cauzate deconditiile de munca stresante.
Totusi, reactii similare sunt incluse in masurarea dimensiunii personalitatii: nevrotism si pot
reflecta o dispozitie stabila a personalitatii. Intr-adevar diversi autori au sustinut ca multe simptome
considerate in mod obisnuit ca datorandu-se tensiunilor, reflecta de fapt caracteristicile afectivitatii
negative a indivizilor nevrotici, iar acesti indivizi tind sa perceapa mai multi stresori in mediul lor de
munca. Asta ar putea inseamna ca asocierea dintre stresori si situatii tensionate reflecta doar aceasta
dimensiune a personalitatii. Desi cercetarile bine structurate arata ca raman asociatii substantiale intre
stresori si situatii tensionate cand afectivitatea negativa este controlata aceste asociatii slabesc. De
aceea este important sa se controleze nevrotismul cand sunt examinate astfel de asociatii.
3. Deoarece, majoritatea studiilor axate pe stresul ocupational au designuri transectionale, directia
cauzala a relatiei poate fi rareori stabilita. Se presupune, in general, ca directia cauzala este
unidirectionata de la stresori si suport social catre situatii tensionate. Totusi, stresul si suportul social
nu doar afecteaza situatiile tensionate, dar situatiile tensionate pot afecta perceptia oamenilor asupra
stresorilor si suportului social. De ex., intr-un studiu longitudinal, Marcelisseu, Winnubst, Buunk si De
Wolff au gasit ca existenta situatiilor stresante are un efect de deteriorare a perceptiei asupra suportului
colegilor, iar cateva studii au demonstrat ca apare o relatie cauzala reciproca si simultana intre stresori
si situatii stresante. Totusi, cele mai multe dovezi par sa sugereze ca situatiile stresante tind sa apara
dupa perceperea stresorilor, mai repede decat vice versa.
4. Legat de punctul trecut, in cele mai multe cercetari asupra stresului, stresorii, situatiile stresante
si variabilele moderatoare cum ar fi suportul social sunt evaluate intre subiecti. Iar aceste variabile sunt
de obicei masurate prin evaluari globale a felului in care respondentii vad situatia lor de munca in
general. Invatam, de ex., cate tulburari somatice, care sunt traite de oameni, care percep osupraincarcare a muncii in situatia lor de lucru. S-a acordat putina atentie efectelor evenimentelor
stresante de la locul de munca asupra schimbarilor in situatiile tensionate in zile obisnuite de munca.
Intr-adevar este important sa examinam astfel de efecte intre subiecti si sa evaluam evenimentele si
situatiile tensionate de la locul de munca intr-o maniera mai detaliata. Buunk si Verhoeven (1991) au
dezvoltat o metoda numita Inregistrarea Interactiunilor Zilnice intr-o Organizatie, prin care, in cazul
unei saptamani, numarul si caracteristicile tuturor interactiunilor sociale si gradul efectelor negative.
Cateva studii au aratat viabilitatea unei astfel de abordari.
5. Prin analogie cu ideile lui Warr poate sa existe o relatie neliniara intre stresori si situatii
tensionate / tensiuni. Van Dijtahnizen, de ex. a gasit ca doar 32 % dintre toate conexiunile cauzale
examinate in studiul sau erau liniare. In plus, si Jonge si Schanfeli (in presa) au gasit cateva relatiicurbilinii in forma de U intre caracteristicile slujbei si rezultatele psihologice. De ex. cel mai mre grad
de anxietate a fost gasit la oameni care aveau fie slujbe cu un grad scazut de cerinte, fie cu un grad
ridicat. Totusi, cele mai multe studii au testat doar asociatiile liniare dintre stresori si situatii tensionate.
6. Diferentele de stres, mortalitate sau morbiditate intre grupurile ocupationale nu sunt cauzate in
mod necesar de natura slujbei, ci se pot datora si, de ex., alegerii personale a meseriei si a pozitiei,
alegerii organizatiei, faptului ca muncitorii bolnavi parasesc anumite posturi mai devreme („efectul
muncitorului sanatos”), sau diferentelor in conditiile de viata si comportament sanatos.
7. In general, variabilele criteriu sunt masurate si analizate ca si cum ar fi variabile continue, pe
cand acest lucru nu se intampla intotdeauna. Brown (1985) a aratat ca analizele corelationale cu
tulburarile psihologice ca de ex. depresia sunt adecvate. Potrivit lui Brown aceasta este mai degraba o
variabila dihotoma: o persoana fie e sau nu depresiva clinic. Intr-o dispozitie asemanatoare, se poate
intampla ca de ex. indivizii sa se simta epuizati sau nu, mai degraba decat sa fie epuizati intr-un anumit
grad.
Aspecte ale stresului ocupational
Ghidati de modele subliniate mai sus si fiind atenti la limitele metodologice ale multor studii axate
pe stresul ocupational, vom examina acum un numar de categorii de variabile si procese psihologice
implicate in stresul ocupational si felul in care aceste variabile sunt legate de procesele emotionaleimplicate in stres.
1. Stresorii. Ne axam in particula pe cauzele psihosociale ale emotiilor negative la locul de
munca, cum ar fi ambiguitatea de rol si statusul scazut.
2. Comportamente de ajustare. Ajustatea se refera la felul in care indivizii incearca sa schimbe, sa
reinterpreteze sau sa reduca emotiile negative, fie direct, fie modificand cauzele acestor emotii,
de ex. prin actiuni instrumentale si eforturi cognitive.
3. Variabile moderatoare. Unele caracteristici pot modela efectele stresorilor asupra trairii
emotiilor negative si asupra sanatatii. Cele mai importante dintre acestea sunt trasaturile de personalitate si suportul social.
4. Reactiile pe termen lung la stres. Pe termen lung, stresul ocupational poate avea cateva
consecinte neplacute asupra sanatatii cum ar fi epuizarea, depresia, tulburarile psihiosomatice si
afectarea sanatatii fizice.
Stresorii
Hamberger si Lohr (1984) au aratat ca exista multe definitii diferite ale stresorilor: stimuli
neplacuti, stimuli care duc la o reactie, la stres, stimuli care rezulta dupa o incercare puternica de
adaptare, si orice situatie care necesita o adaptare majora.
Potrivit abordarii stresului ca o emotie, vom consodera aici stresorii ca fiind orice eveniment,
situatie sau informatie care pot starni o emotie negativa intr-un individ. O prima implicatie a acestei
definitii este ca fiecare stresor este stresor doar intr-un sens probabilistic, dupa cum accentua Lazarus.
Exista putine evenimente sau situatii care vor starni emotii negative la toata lumea in toate conditiile
posibile. O a doua implicatie este ca natura stresorilor poate varia foarte mult: pot exista griji de fiecare
zi, evenimente majore, dar si situatii de munca inalt problematice. O a treia implicatie este faptul ca
stresorii pot fi anumite idei, ganduri si perceptii care evoca emotii negative. Un ex. tipic de astfel de
stresor este format de problemele mijlocului de cariera cum ar fi ideea ca s-ar putea sa nu se ajunga la
pozitia ravnita, sau ideea ca aproape apartii generatiei inaintate in varsta din organizatie.
Acest rationament sugereaza cu multe ocupatii au stresorii lor caracteristici. Acest lucru poate fi
ilustrat de cateva exemple. Femeile manager pot experimenta stresori tipici cum ar fi hartuirea sexuala,discriminarea sexuala si o blocare a accesului spre sarcini provocatoare. Keenan si Newton (1985) au
intrebat inginerii ce incidente stresante au trait. Cele mai frecvente au fost situatiile in care eforturile
personale erau irosite, urmate de conflictele interpersonale si subancarcarea calitativa (a face ceva care
este prea simplu). Pt. asistentele medicale situatiile stresante au fost de cu totul alta natura.
Bailey (1980) a dezvoltat 7 categorii de aspecte legate de munca ce functionau ca posibili stresori
pt. asistente medicale, inclusiv relatiile interpersonale, mediul de lucru fizic si ingrijirea pacientilor. S-
a gasit ca soferii de autobuz traiesc situatii stresante, incluzand programul neregulat, presiunile
traficului, responsabilitatea pt. pasageri si contactele stresante cu pasagerii. Printre ofiterii de politie
stresorii tipici includ situatii suparatoare cum ar fi incidentele din trafic si interactiunile problematice si
frustrante cu publicul.
Este desigur imposibila oferirea unei perspective a tuturor stresorilor posibili in acest capitol. Deasemenea nu este posibila prezentarea unei teorii de baza care sa se refere la toate categoriile de
stresori. Cele mai multe categorizari ale stresorilor in situatiile de munca sunt descriptive si
pragmatice. De aceea ne vom limita la 5 grupuri de stresori psihosociali comuni fara a avea pretentia
de a fi completi.
1. Caracteristicile sarcinii si a muncii. Aceasta se refera la aspecte stresante esentiale pt. sarcina si
pt. mediul muncii, de ex. incarcarea inalta a muncii, efort fizic ridicat, mari responsabilitati, lucrul pe
ture si presiunea timpului. Diferite studii au aratat ca astfel de stresori joaca un rol mare ca si
contribuabili la rezultate de tensiune legate de slujbe diferite inclusiv insatisfactia, boli de inima
coronariene, tensiune arteriala ridicata, probleme ale muschilor si scheletului, simptome
psihosomatice, anxietate, istovire si depresie. Trebuie observat ca fata de stresori descrisi mai sus
sarcinile de munca pretentioase si caracteristicile slujbei nu implica in mod necesar stresul psihosociali
in termeni de emotii negative. Intr-adevar o incarcare mintala ridicata nu este prin definitie stresanta,
dar emotiile negative pot rezulta dintr-o supraincarcare atat de mult cat, dintr-o subincarcare,
depinzand de discrepanta de incarcare mintala si de posibilitatile si aspiratiile muncitorului.
2. Problemele de rol. Stresul ocupational se poate datora rolului particular pe care il are muncitorul
in cadrul organizatiei. Intr-o organizatie exista anumite cerinte, uneori nespecifice despre care
comportamente sunt acceptate si care nu intr-o anumita pozitie. In special aceste expectante de rol pot
contine stresori majori. Dupa cum s-a observat inainte Kahn si altii (1964) s-au centrat in special pe
efectele conflictului de rol si a ambiguitatii de rol. Conflictul de rol apare cand pretentiile si cerintele
