TEMA: GRUPURILE SOCIAL-UMANE

TEMATICA:1. Noţiunea de grup social2. Criterii de clasificare a grupurilor umane3. Grupurile etnice4. Mulţimea, publicul şi reuniunea ocazională5. Categorii de populaţie umană

Disciplina: Sociologie generalaAnul univ.2009-2010

Noţiunea de grup social

Grupul constituie o reunire, o comunitate de oameni între care se manifestă anumite relaţii.

Ex: Familia, grupurile de prieteni, colectivităţile teritoriale (cartier, sat, oraş), organizaţiile politice (partidele), ştiinţifice (asociaţii etc.), confesionale (cultele religioase), clasele şi categoriile sociale, generaţiile de vârstă (tineri, maturi, bătrâni), mulţimile

TRAIAN HERSENI – DESPRE GRUPURI

Toate formele de viaţă socială, de la cele mai simple şi mai puţin organizate până la cele mai complexe şi puternic formalizate, sunt grupuri sau grupări în înţeles de colective umane, dar de obicei termenul acesta este rezervat pentru grupurile mai restrânse, mici şi mijlocii.

Exemple: familiile, rudeniile, clanurile, fratriile, ginţile, triburile, cluburile bărbăteşti, cetele de copii, cetele de războinici, vecinătăţile etc.

Diferența dintre grup și comunitateT. Herseni

GRUPUL = “unităţile sociale mici, bazate pe relaţii interpersonale directe”

COMUNITATEA = pentru unităţile sociale care

stăpânesc anumite valori materiale sau spirituale în comun (un teritoriu, o proprietate, o credinţă religioasă, o limbă, o cultură etc.,

Diferența dintre grup și grupare

R. Mounier

gruparea are o sferă mai largă, desemnând orice reunire sau ansamblu de persoane

grupul se caracterizează prin organizare internă şi integralitate.

Din această perspectivă, mulţimea reprezintă o grupare, iar familia, bunăoară, constituie un grup.

Caracteristicile grupului

Coeziunea internă - solidaritatea membrilor

Unitate a atitudinilor și conduitelor

Norme şi valori comune

Structură durabilă Componență care se

modifică în timp

2. Criterii de clasificare a grupurilor umane - Jan

Szczepanski După nr. de membri:

a) Grupurile mici – sunt compuse exclusiv din membri, fără a avea subgrupuri distincte, şi care nu intră ca părţi componente în grupuri mai mari, dar pot face parte din colectivităţi mai mari de alte tipuri;

b) Grupurile mari – cum ar fi poporul, statul, o biserică independentă etc., care nu intră în componenţa unor grupuri mai mari, ci doar a unor colectivităţi stabilite convenţional: sisteme de state, sisteme de civilizaţie – care nu sunt grupuri propriu-zise.

După tipul relațiilor dintre membri

Grupurile primare[1] – se bazează exclusiv pe contacte personale, directe, faţă în faţă şi destul de apropiate, pe raporturi de ordin profesional şi atitudini emoţionale, coeziunea acestor grupuri rezultând din preocupările personale (ex: familia, colegii dintr-un loc de muncă, anturajul sau grupul de colegi de şcoală etc.);

b) Grupurile secundare sau derivate – legăturile dintre membri lor au caracter obiectiv şi se întemeiază pe anumite interese, în primul rând economice. [1] Distincţia între grupurile primare şi cele secundare a fost realizată de Charles H. Cooley, în lucrarea Organizaţia socială (1909)

După tipul de normativitate implicat în organizarea lor

a) Grupurile formale– cele în cadrul cărora interacţiunile dintre oameni – în timpul diferitelor activităţi sociale – se desfăşoară în mod oficial, instituţionalizat, pe baza unor legi, regulamente, dispoziţii, ordine, instrucţiuni etc.;

b) Grupurile informale – se caracterizează prin interacţiuni neoficiale, neobligatorii între membrii lor, acestea luând naştere în mod spontan şi exprimând anumite afinităţi interpersonale, depinzând, deci, de sentimentele, voinţa, personalitatea celor care intră în contact (ex: grupurile de prieteni, de adolescenţi sau pensionari, de petrecere a timpului liber).

c) Grupurile nonformale – se constituie pentru rezolvarea unei anumite sarcini ori sunt centrate pe realizarea unor obiective imediate (comitete, comisii etc.), după care se dizolvă, fiind mai flexibile şi mai puţin normativizate.

Grupurile cu scop de tipul asociaţiilor sportive, sindicale,

partidelor politice, al societăţilor de acţionari, pentru răspândirea culturii, protejarea naturii etc;

sunt constituite intenţionat pentru realizarea, printr-o organizare precisă, a anumitor ţeluri, satisfacerea unor trebuinţe umane, scopuri, interese, motiv pentru care acestor grupuri le lipseşte coeziunea personală, sentimentală, având la bază relaţii formale

Clasele sociale

se disting pe baza poziţiei ocupate în societate. Acestea sunt concepute, în gândirea sociologică occidentală, ca “elemente ale stratificării în societăţile unde categoriile ierarhice nu sunt instituţionalizate (cum e cazul în sistemul castelor).

apartenenţa la o clasă poate fi ereditară, dar ea nu este oficială şi, teoretic, orice individ îşi poate schimba clasa dacă e în stare să-şi amelioreze poziţia sa, ori, dimpotrivă, dacă aceasta se deteriorează”.

6. Grupurile teritoriale distinse pe baza raportului faţă de teritoriu (ex:

satul, oraşul, cartierul);

7. Grupurile care se creează pe baza valorilor culturale comune sau a raportului faţă de cultură (ex: tribul, poporul,

naţiunea)[1]. Poporul şi statul sunt cele mai mari colectivităţi de oameni, care includ numeroase grupuri şi subgrupuri, de toate categoriile.

[1] Ibidem, p. 239-244, 278, 305, 316. Despre această problemă, vezi şi cap. Grupuri, organizaţii, mase, în vol. Psihologie socială. Aspecte contemporane, Iaşi, Editura Polirom, 1966, p. 319-412

8. Grupurile de semeni – care au aceeaşi vârstă sau o compoziţie omogenă, cum ar fi o clasă şcolară;

9. Grupurile de referinţă – sunt cele cu care se identifică individul (împrumutându-le sistemul de valori şi conduită) şi care pot fi diferite de cel căruia îi aparţine (ex: grupul adolescenţilor care adoptă practici şi elemente de comportament ale adulţilor, cu care se compară, dorind să fie ca ei; grupul celor din execuţie care aspiră să devină şefi, purtându-se ca nişte conducători etc.);

10. Grupurile de bază – cele în care indivizii se simt în siguranţă, cum ar fi familia şi grupul profesional, căci ei pot fi membri ai mai multor grupuri, dar numai în unele trăiesc statornic şi depind de acestea, cu celelalte având o relaţie secundară (fiind temporare).

11. Grupurile de presiune – sunt acele grupuri care utilizează presiunea fie asupra aparatului guvernamental, fie asupra Parlamentului pentru a triumfa aspiraţiile, interesele şi revendicările lor.

Alte criterii de clasificare:

G. Gurvitch a recurs la alte criterii de clasificare a grupurilor, evidenţiind:

1) după funcţia îndeplinită – grupuri unifuncţionale, multi-funcţionale, suprafuncţionale;

2) după durata existenţei lor – temporare, permanente, de durată;

3) după modul de formare – de fapt, voluntare, impuse;

4) după modul de acces– închise, condiţionale, deschise

3. Grupurile etnice

se caracterizează printr-o tradiţie culturală proprie, au o viaţă spirituală care le conferă specificitate, o conştiinţă puternică a apartenenţei la respectiva etnie şi un sentiment profund de ataşament faţă de aceasta.

Grupurile etnice reprezintă, din perspectiva politică, o minoritate naţională, care manifestă sentimentul identităţii în cadrul unui stat, fără a fi ajuns ea însăşi la nivelul de dezvoltare ca naţiune.

De regulă, grupurile etnice au, comparativ cu populaţia majoritară, un număr restrâns de membri, care trăiesc, în parte, concentraţi pe un teritoriu (având o majoritate demografică), în parte, dispersaţi, nu numai teritorial, ci şi în cuprinsul societăţii globale.

4. Mulţimea, publicul şi reuniunea ocazională

sunt “colectivităţi bazate pe asemănarea conduitei”, iar în sociologia americană sunt nominalizate prin expresia de “comportamente colective” (collective behavior).

Mulțimea

Reprezintă o adunare de persoane, reunite temporar, din întâmplare sau în mod deliberat, pe baza unor interese ori motive comune.

Nu e organizată, dar nu este lipsită de o coeziune psihică, aceasta manifestându-se atât de puternic încât indivizii care o compun îşi pierd identitatea, fiind absorbiţi de masa persoanelor.

Tipuri de mulțimiJ. Szczepanski

1) “Mulţimea agresivă” – care atacă un individ, un grup sau anumite instituţii. Când atacă un individ, pentru că a comis un fapt, un viol ori o crimă, posedă numele de “mulţime linşatoare”. Dacă se manifestă împotriva minorităţilor, ca în cazul progromurilor, ori a unor grupuri bănuite sau acuzate de fapte revoltătoare, ea se numeşte “mulţime terorizantă”. A treia formă o reprezintă “mulţimea militantă”.

2) “mulţimea care fuge cuprinsă de panică”, din cauza unor catastrofe ori în timp de război;

3) “mulţimea prădalnică (care jefuieşte, care pradă)” şi se manifestă în timpul crizelor economice, alimentare, atacând magazinele, depozitele, băncile, pe fondul unor stări de dezorganizare socială;

4) “mulţimea demonstrantă”, care este organizată, de regulă, dând “expresie fie sentimentelor de recunoştinţă şi apreciere, fie de condamnări şi dispreţ, de laudă sau de protest”

Publicul Este o colectivitate de oameni care apare în

două ipostaze: de “public adunat” şi de “public neadunat”.

Publicul adunat se manifestă fie în circumstanţe de divertisment, recreere (la spectacol, întreceri sportive etc.), fie atunci când caută informaţii (cu ocazia unor conferinţe, simpozioane, demonstraţii, adunări politice).

Publicul neadunat este cel constituit de cititorii aceloraşi ziare, de ascultătorii aceloraşi emisiuni ori de telespectatorii aceleeaşi emisiuni (ex.: publicul presei).

Reuniunea ocazională

apare cu prilejul unor evenimente şi cuprinde un număr restrâns de persoane, care se adună accidental.

Se caracterizează prin contacte spaţiale şi sociale între cei curioşi să se informeze asupra evenimentului produs, să găsească explicaţii, să ofere sfaturi ori să schimbe impresii, pe un fond emoţional (ex.: în cazul unui accident, al unui scandal public).

5. Categorii de populaţie umană

1) Categoria oamenilor de creaţie 2) Categoria celor care, prin munca şi întreaga

lor activitate, asigură menţinerea, conservarea şi funcţionalitatea bunurilor şi valorilor dobândite de o societate în cursul existenţei sale.

3) Categoria celor care prin activitatea şi comportamentul lor aduc pagube societăţii

4) Categoria celor care nu se pot întreţine singuri şi au nevoie de îngrijire

5) Categoria celor neocupaţi profesional: elevi, studenţi, soldaţi, şomeri, cei care nu vor să lucreze etc.

Bibliografie selectiva

1. Goodman, N. – Introducere in sociologie, Editura Lider, Bucuresti, 1997

2. Mihailescu, I. – Sociologie generala. Concepte fundamentale si studii de caz, Editura Polirom, Iasi, 2004

3. Otovescu, D. – Sociologie generala, Editura beladi, Craiova, 2008

4. Zamfir, C.;Vlasceanu L. (coord.), Dictionar de sociologie, Editura Economica, Bucuresti, 1997