GRUPUL LA NIVEL ÎNALT PRIVIND RESURSELE PROPRIIRezumat și recomandări

Mario Monti, Chairman

Daniel Dăianu

Clemens Fuest

Kristalina Georgieva

Ivailo Kalfin

Alain Lamassoure

Pierre Moscovici

Ingrida Šimonytė

Frans Timmermans

Guy Verhofstadt

Decembrie 2016

Rezumat

Geneza și misiunea Grupului la nivel înalt privind resursele proprii (HLGOR) și primul raport de evaluare

Grupul la nivel înalt privind resursele proprii a fost înființat pentru a analiza modul în care partea de venituri a bugetului UE poate fi făcută mai simplă, mai transparentă, mai echitabilă și mai responsabilă din punct de vedere democratic.

Primul raport de evaluare al grupului, prezentat la sfârșitul anului 2014, examinează îndeaproape sistemul actual de resurse proprii, cu privire la aspectele pozitive ale acestuia și la îmbunătățirea substanțială necesară, în ceea ce privește cheltuielile și veniturile.

Au fost elaborate criterii pentru evaluarea comparativă a progreselor înregistrate și au fost formulate întrebări pentru a orienta examinarea ulterioară. Acestea au depășit analiza tehnică obișnuită a diferitelor surse de venit, abordând implicațiile procedurale și juridice și interdependențele politice și instituționale.

Pe parcursul dezbaterilor din cadrul HLGOR care au avut loc în 2015 și 2016, urgența și relevanța acestei examinări au fost evidențiate de mai multe crize care au servit drept semnale de alarmă cu privire la faptul că este necesară o cooperare mult mai strânsă la nivelul UE: criza refugiaților a evidențiat în mod clar lacunele din spațiul Schengen de liberă circulație; multiplele atacuri teroriste din 2015 și 2016, în special din Franța, au indicat necesitatea imperioasă de intensificare a acțiunilor de cooperare pentru a asigura securitatea internă și externă a statelor membre; nu în ultimul rând, riscurile existențiale asociate cu schimbările climatice globale ne reamintesc faptul că UE este o comunitate cu un destin comun pe termen lung și că, atunci când această comunitate se exprimă în mod unitar și se angajează pentru îndeplinirea unor obiective comune, poate să influențeze soluții la nivel global. UE a întâmpinat mari dificultăți în abordarea acestor provocări și în redirecționarea capacității sale de acțiune în ultimii ani, ceea ce evidențiază cât de importante au devenit resursele financiare în soluționarea problemelor presante atât pe plan intern, cât și pe plan extern.

Introducerea și partea I a raportului explică motivul pentru care un buget funcțional al UE este esențial. Acestea pledează pentru o reformă substanțială, în care modificările aduse în ceea ce privește veniturile fac parte integrantă dintr-o reconfigurare mai amplă a cadrului financiar multianual (CFM). Raportul evidențiază, de asemenea, aspectele sistemului actual care funcționează bine și ar trebui menținute.

Caracteristicile specifice ale bugetului UE, cadrul financiar multianual și sistemul de resurse proprii în comparație cu sistemele naționale

Observația că bugetul UE este o construcție „sui generis” nu reprezintă o strategie pentru a ascunde complexitatea acestuia. În cursul dezbaterilor din cadrul HLGOR, a devenit repede evident că o mare parte a criticilor dure, a neîncrederii și uneori chiar a deciziilor imprudente au decurs din presupunerea greșită că bugetul UE este „doar” un al 29-lea

2

buget „pentru Bruxelles”. Această percepție nu ia în considerare faptul că alegerile efectuate în ceea ce privește bugetul UE sunt, în mare măsură, pe termen mediu.

Bugetul UE este, în primul rând, un buget de investiții cu unele funcții de redistribuire între statele membre. Acesta servește în principal pentru a sprijini politicile și obiectivele comune ale UE, susținând dezvoltarea acquis-ului Uniunii pe o bază multianuală, și oferă capital de pornire pentru investițiile pe termen mediu și lung. Flexibilitatea și influența pentru intervențiile pe termen scurt în situații de criză rămân un punct slab care trebuie în mod clar să fie abordat. Bugetul este prea mic pentru o stabilizare economică anticiclică reală și pentru redistribuirea de fond, care constituie un element de bază al bugetelor naționale, sau pentru ceea ce înțelepciunea ortodoxă ar pretinde de la un buget „la nivel federal”.

În sfârșit, bugetul trebuie să fie întotdeauna adoptat ca un buget echilibrat, ceea ce condiționează sistemul de venituri. Ca urmare a acestei cerințe, veniturile sunt integrate astfel încât să acopere cheltuielile votate de Parlamentul European și Consiliu în fiecare an (ex-ante la nivelul creditelor de plată). Aceasta înseamnă că bugetul UE nu include un deficit anual, nu este finanțat prin împrumutarea de fonduri de pe piețele financiare și, prin urmare, nu acumulează datorii publice. În scopul de a echilibra necesitățile în continuă evoluție pe partea de cheltuieli și imponderabilele pe partea de venituri, rata uniformă pentru contribuția reziduală de echilibrare bazată pe venitul național brut (VNB) este actualizată periodic pentru a acoperi nevoile precise.

Acest ultim aspect este esențial pentru a înțelege la ce ar conduce o reformă a resurselor proprii în conformitate cu recomandările prezentate de HLGOR. Veniturile excepționale, cum ar fi amenzile în domeniul concurenței sau taxe vamale mai mari decât cele preconizate, nu înseamnă posibilități de cheltuieli mai mari ci contribuții mai mici bazate pe VNB. Nivelul anual al creditelor autorizate, plafoanele cadrului financiar multianual și plafonul resurselor proprii sunt garanții obligatorii ale disciplinei bugetare. Prezentul raport se axează pe ceea ce poate fi reformat în conformitate cu actualul cadru instituțional, ținând seama de faptul că competențele fiscale rămân la nivel național, precum și în limita constrângerii neutralității bugetare, astfel încât reforma resurselor proprii avută în vedere să nu creeze o sarcină fiscală suplimentară asupra cetățenilor UE.

Concepte și definiții, valoarea adăugată europeană, soldurile nete

Raportul clarifică concepte și noțiuni de bază, în primul rând pentru a explica diferențele între o „taxă europeană”, resursele proprii (unele mai „autentice” decât altele) și alte surse de venituri. Tratatele nu conferă UE competența de a percepe impozite, însă oferă Uniunii „resurse proprii” pentru a-și atinge obiectivele (articolul 311 din TFUE), respectând, în același timp, prerogativele fiscale ale statelor membre.

Din păcate, resursele proprii ale UE sunt interpretate în bugetele naționale într-o mare varietate de moduri. Acest lucru face aproape imposibilă realizarea de comparații între statele membre și conduce la o favorizare conceptuală în care unele resurse proprii sunt considerate, de fapt, un transfer național sau un element de „cost”, și nu o resursă „deținută” de UE. Prin urmare, un prim pas către creșterea gradului de transparență ar fi să se recunoască resursele proprii drept ceea ce sunt de fapt și să se furnizeze o prezentare standard și clară a contribuțiilor la bugetul UE în bugetele naționale.

3

De asemenea, raportul analizează modul în care noțiunea de valoare adăugată europeană, care poate fi definită ca valoarea generată în urma unei intervenții a UE în plus față de valoarea care ar fi fost creată prin acțiunea unui singur stat membru, poate orienta viitoarele decizii bugetare în ceea ce privește cheltuielile. Ținând seama de cele mai recente tendințe și evoluții în ceea ce privește politicile UE, analiza ne conduce la concluzia că bugetul UE nu este atât de depășit pe cât s-ar putea crede, întrucât i s-au adus modificări considerabile, dar că acesta este încă insuficient axat pe sarcinile care ar genera cea mai mare valoare adăugată europeană.

Surprinzător și nesustenabil este faptul că, atunci când vine vorba despre datele de bază pe care fiecare stat membru le utilizează pentru a-și defini poziția în negocierile bugetare, și anume soldul său bugetar, valoarea adăugată europeană este complet ignorată. Soldurile bugetare se calculează prin simpla compensare a sumei alocate unui stat membru pe partea de cheltuieli cu contribuțiile naționale ale acestuia. În cadrul acestei metode, fiecare euro cheltuit într-o țară este considerat ca fiind un „cost” pentru toți ceilalți. Prin urmare, aceasta ignoră complet orice valoare adăugată europeană care decurge din politicile UE de care beneficiază toate statele membre sau unele dintre acestea. Nu este condamnat aici calculul propriului „beneficiu” din bugetul UE; aceasta este o încercare firească sau, cel puțin, inevitabilă. Ceea ce induce în eroare și cauzează daune pentru UE și pentru statele membre este faptul că un indicator limitat și dezechilibrat devine singura măsură a unui raport cost-beneficiu.

Raportul susține că ar trebui urmărită o măsurare mai amplă a beneficiului colectiv adus de politicile UE, sinergiile economice, efectele transfrontaliere și rezultatele externe pozitive. Aceasta nu doar că ar fi mai exactă ci se speră că ar depăși dilema principiului profitului echitabil (juste retour) care a transformat bugetul UE și, prin extensie, UE într-un joc nul în loc de un joc în care toate părțile au de câștigat, astfel cum se așteaptă să fie. Întrucât această metodă a fost introdusă pentru a calcula corecția în favoarea Regatului Unit, retragerea Regatului Unit din UE și întreruperea „corecției britanice”, precum și a „corecțiilor la corecție” oferă o posibilitate unică de revizuire a modului în care măsurăm costurile și beneficiile reale ale UE.

Partea a II-a analizează elementele de bază pentru o reformă cuprinzătoare și examinează posibilele opțiuni

Grupul a lucrat în mod consecvent cu un set de criterii pentru a evalua și a compara diferitele tipuri de surse de venituri. Cele mai multe dintre acestea nu sunt controversate și sunt aplicate în mod universal veniturilor fiscale publice, cum ar fi eficiența, caracterul suficient și stabilitatea surselor de venit. Altele, cum ar fi echitatea, sunt mai dificil de înțeles la nivelul UE, ca urmare a unei alte diferențe esențiale față de bugetele naționale: în cadrul sistemului actual, statele membre sunt singurii contribuabili la bugetul UE, nu cei 510 milioane de cetățeni ai UE care contribuie doar în mod indirect. Acest lucru explică de ce statele membre își exprimă, în general, sprijinul ferm pentru resursele proprii bazate pe VNB, considerate valoarea de referință pentru repartizarea echitabilă a sarcinilor. Cu toate acestea, astfel cum sunt puse în aplicare în prezent, împreună cu corecțiile și reducerile acordate câtorva state membre, acestea au drept rezultat un sistem „regresiv”. Acest fapt, corelat cu responsabilitatea democratică, este problematic. Analiza bugetului UE din punctul de vedere al cetățenilor contribuabili sau al consumatorilor pe piața unică ar avea

4

drept rezultat o definiție diferită a noțiunii de „echitate”, generând noi forme de echivalență fiscală.

Unele criterii sunt mai specifice pentru UE, cum ar fi valoarea adăugată europeană și subsidiaritatea, care necesită vizarea celor mai mobile baze de impozitare la cel mai înalt nivel de guvernanță europeană, întrucât nivelul național devine din ce în ce mai puțin eficient în valorificarea acestora de teama concurenței fiscale. Acest imperativ al logicii fiscale este însă mai greu de aplicat în cazul sistemului de resurse proprii.

În sfârșit, raportul pledează cu fermitate pentru noi resurse proprii care ar facilita punerea în aplicare a unor politici ale UE și ar sprijini obiectivele de politică ale UE, în special sustenabilitatea economică, socială și de mediu. Unele taxe sau impozite care vizează combaterea schimbărilor climatice sau promovarea eficienței energetice, de exemplu, au fost de mult timp recunoscute la nivel național ca modalități de promovare a preferințelor politice prin intermediul impozitării. O abordare similară ar putea fi adoptată în cazul în care s-ar introduce o impozitare coordonată în statele membre, iar o parte din încasările acesteia ar fi atribuite bugetului UE. Aceasta ar participa ulterior la o politică a UE. Ne-am obișnuit ca la nivelul UE opțiunile politice să fie exprimate în principal prin intermediul cheltuielilor și al subvențiilor. Prin crearea unor legături mai strânse între resursele proprii (sau alte venituri) cu politicile comune, această preferință ar putea fi rectificată.

Raportul confirmă constatările anterioare conform cărora nu există o singură soluție ideală ci mai multe opțiuni adecvate

Pe lângă elementele sistemului actual care funcționează bine și care ar trebui să fie păstrate și cele la care ar trebui să se renunțe, grupul a examinat în detaliu mai multe noi surse posibile de venituri care au fost evidențiate, de asemenea, de către majoritatea analiștilor și a cadrelor universitare. Pe această bază, o reformă cuprinzătoare și viabilă a sistemului de resurse proprii ar putea să se bazeze pe o combinație de resurse noi, provenite din politicile privind producția, consumul și mediul. În această etapă, pare mai constructiv să se prezinte o gamă largă de surse de venituri care au calitățile necesare, mai degrabă decât să se creeze o rezistență inutilă la o anumită opțiune.

- Posibile noi resurse proprii legate de piața unică și coordonarea fiscală se referă la o resursă proprie bazată pe TVA reformată (care să o înlocuiască pe cea actuală), un impozit UE pe profit, o taxă pe tranzacțiile financiare și o taxă pe alte activități financiare. Aceste posibile resurse ar avea avantajul de a contribui la o mai bună funcționare a pieței unice, în special în cazul TVA și a impozitului pe profit, de a promova o impozitare mai echitabilă și de a contribui la combaterea fraudei fiscale sau a evaziunii fiscale, în plus față de finanțarea bugetului UE.

- Resursele legate de uniunea energetică, mediu, schimbări climatice sau politicile de transport includ o taxă pe CO2, venituri din sistemul european de comercializare a certificatelor de emisii, o taxă pe energie electrică, o taxă pe carburanți (sau accizele la combustibili fosili în general) și impozitarea indirectă a bunurilor importate produse în țări terțe cu un nivel ridicat de emisii. Aceste posibile resurse ar contribui, de asemenea, la o mai bună funcționare a pieței unice, în cazul în care ar limita proliferarea unor astfel de impozite într-un mod necoordonat și ar crea o legătură între finanțarea bugetului UE și politicile UE.

5

În sfârșit, resursele proprii nu reprezintă singura sursă de venit posibilă pentru UE. Categoria altor venituri a fost neglijată în discuțiile din trecut, însă ar putea deveni un element complementar în coșul de finanțare. Alte venituri provin direct din legislația secundară a UE și s-ar putea referi la controlul frontierelor, piața unică digitală, protecția mediului sau eficiența energetică (cum ar fi primele pentru emisiile suplimentare pentru autoturisme, care sunt deja planificate). Unele dintre aceste posibile noi resurse proprii menționate mai sus ar putea fi, de asemenea, surse potențiale pentru categoria „alte venituri”, în funcție de conceptul juridic avut în vedere și de posibilul compromis politic.

Partea a III-a examinează soluțiile practice, cum ar fi diferențierea, înainte de a prezenta posibilele elemente ale unei reforme financiare europene la nivel global, aplicabile atât cheltuielilor, cât și veniturilor.

Întrucât primele idei referitoare la diferențiere au fost dezvoltate cu peste 20 de ani în urmă, a devenit o soluție general acceptată ca politicile orientate spre viitor care nu sunt suficient de avansate pentru a fi aprobate la nivelul UE să poată fi adoptate de o coaliție de voință. Diferențierea se referă în mod obișnuit la o politică aplicată de un nucleu de state membre care sunt capabile și dispuse să meargă mai departe, cu premisa subiacentă că alte state membre se vor alătura ulterior.

Aceasta are, bineînțeles, consecințe asupra veniturilor, în cazul cărora există deja un anumit grad de diferențiere pentru țările care utilizează o opțiune de neparticipare sau pentru țările care beneficiază de o corecție. Prin urmare, HLGOR a examinat această chestiune în vederea definirii unor posibile opțiuni viitoare.

Acesta recunoaște că un sistem unificat, universal și coerent de finanțare a bugetului ar trebui să rămână regula generală și că fragmentarea bugetului UE implică multe riscuri, în special în ceea ce privește responsabilitatea democratică și eficacitatea. Prin urmare, orice abatere ar trebui să rămână o excepție, să fie justificată în mod clar și să fie evaluată în raport cu finanțarea obișnuită a politicilor UE, astfel cum este prevăzut în tratat, ceea ce presupune că toate statele membre participă, că unitatea și universalitatea bugetului sunt protejate și că deciziile sunt luate în conformitate cu metoda comunitară și respectă caracteristicile specifice ale cadrului financiar multianual și decizia privind resursele proprii.

În continuare, raportul analizează circumstanțele în care diferențierea ar putea fi justificată. Tratatele oferă oportunități pentru ca pionierii să realizeze progrese prin dispozițiile privind cooperarea consolidată. Un exemplu în acest sens este taxa pe tranzacțiile financiare, care a fost respinsă inițial la nivelul UE-28 și care a fost propusă de un grup de 10 de state membre. Un alt exemplu l-ar putea reprezenta avansurile suplimentare pentru statele din zona euro, iar raportul indică anumite surse de venituri care ar putea fi relevante în acest context. Un anumit grad de diferențiere ar putea constitui, prin urmare, un element în cadrul viitorului pachet global de compromis.

Raportul concluzionează propunând componentele posibile ale unui pachet financiar european global, aplicabile atât cheltuielilor, cât și veniturilor:

6

- restructurarea cadrului financiar multianual, cu o mai mare parte a cheltuielilor comune în interes public axată pe atingerea unei mai mari valori adăugate europene și care corespunde naturii provocărilor;

- introducerea de noi resurse proprii, alături de resursele proprii tradiționale și resursele proprii bazate pe VNB, care ar îndeplini criteriile clasice referitoare la caracterul suficient și stabilitatea, aspectele verticale și orizontale ale cerințelor privind „echitatea” și ar aborda, de asemenea, obiectivele de politică;

- analiza altor surse de venit provenind din politicile și programele UE, care ar urma să fie introduse drept venituri simple, mai curând decât resurse proprii, în bugetul UE;

- aplicarea unor reforme procedurale minimale; - includerea unor elemente de diferențiere, cum ar fi cooperarea consolidată, dacă

acestea sunt strict justificate.

Viitoarele negocieri privind următorul cadru financiar multianual vor avea loc într-un context unic: un scepticism fără precedent față de UE (și, pentru prima dată, perspectiva retragerii unuia dintre statele sale membre); accentuarea decalajului între principalele domenii de acțiune ale UE și așteptările cetățenilor UE; și propuneri de acțiuni în noi domenii care nu au reprezentat priorități pentru UE până în prezent.

În timp ce majoritatea acestor provocări par, la prima vedere, să se refere la partea de cheltuieli a bugetului UE sau la domenii care ar putea fi abordate prin reglementare mai curând decât prin programe de cheltuieli, neglijarea îndelungată a modului în care este finanțată UE explică, de asemenea, de ce provocările cu care ne confruntăm sunt atât de dificil de abordat în prezent. Unii susțin că sprijinul puternic pentru statu-quo cu privire la structura de finanțare ale UE — în special din partea statelor membre — nu este decât o consecință inevitabilă a unor politici de cheltuieli necorespunzătoare. Alții susțin contrariul — că inadvertențele în materie de politică pot fi explicate de un sistem de finanțare „adânc înrădăcinat”. Este momentul să abordăm această dilemă.

Reforma veniturilor bugetare nu este nici un scop în sine, nici un panaceu pentru remedierea tuturor probleme bugetare. Aceasta ar trebui considerată un element de bază al efortului continuu de a restabili încrederea și legitimitatea în ceea ce privește acțiunile UE făcând sistemul de resurse proprii al UE mai simplu, mai transparent și mai echitabil și mai responsabil din punct de vedere democratic.

7

Recomandări

În conformitate cu mandatul său, HLGOR prezintă în continuare recomandările sale

adresate Președinților Parlamentului European, Consiliului Uniunii Europene și Comisiei

Europene. Recomandările se bazează pe primul său raport de evaluare, pe studiul extern

pe care l-a comandat, precum și pe discuțiile cu parlamentele naționale purtate în cadrul

Conferinței privind viitoarea finanțare a Uniunii Europene, organizată în zilele de 7 și 8

septembrie 2016.

1) O reformă a bugetului UE este necesară în ceea ce privește veniturile. Aceasta ar trebui

întreprinsă împreună cu o reformă a cheltuielilor pentru a aborda noile priorități actuale.

Eficacitatea bugetului general al UE depinde de capacitatea — și de percepția publică a capacității

— de a aborda prioritățile Uniunii Europene și de a contribui la soluționarea provocărilor cu care

se confruntă cetățenii europeni în viața lor, fie acestea economice, legate de securitate și

geopolitice, sociale sau culturale.

Acest efort nu este susținut de sistemul actual de finanțare, care a devenit treptat un sistem de

contribuții naționale în care bugetul UE este perceput drept un joc nul între „contribuitori neți” și

„beneficiari neți”. În plus, un astfel de sistem ar putea crea un raport nesustenabil între plăți și

angajamente care trebuie să fie monitorizat îndeaproape.

Un sistem reformat al resurselor proprii ar trebui să contribuie la atingerea obiectivelor noastre de

politică, în condițiile îndeplinirii sarcinii sale de finanțare a bugetului UE în mod corespunzător,

precum și la facilitarea adoptării bugetului. Cetățenii UE merită un buget care să răspundă acestor

provocări în mod direct ori de câte ori este necesară o acțiune la nivelul UE. Pregătirile pentru

următorul cadru financiar multianual sunt pe cale să înceapă. Acestea vor avea loc într-un context

unic, care ar putea contribui la depășirea obstacolelor tradiționale în calea reformei întâmpinate în

ceea ce privește veniturile. Următorul cadru financiar multianual va oferi posibilitatea de a

reevalua modul în care bugetul UE poate sprijini statele membre și cetățenii europeni mai eficient

și mai eficace, prin urmare, este esențial să se valorifice la maximum această oportunitate. Aceasta

ar trebui să implice un proces de reflecție cu privire la venituri și la dimensiunea și componența

cheltuielilor, pentru a ajunge la o concordanță între obiectivele și solicitările cu privire la bugetul

UE.

2) Următoarele principii ar trebui să stea la baza reformei:

Valoarea adăugată europeană: într-o perioadă cu resurse publice limitate, însă cu nevoi

financiare în creștere, bugetul UE trebuie să se axeze pe domeniile care aduc cea mai mare

„valoare adăugată europeană” sau pe interesele publice europene pentru care acțiunea la

nivelul UE este nu doar relevantă, ci și indispensabilă sau pe cazurile în care posibilitățile

de finanțare naționale nu sunt suficiente pentru atingerea obiectivelor noastre europene.

Comisia ar trebui să demonstreze, prin exemple concrete, că o utilizare selectivă și

specifică a unui buget central poate conduce la economii de scară, la câștiguri în materie

de eficiență și poate să abordeze mai bine chestiunile externe.

8

Subsidiaritatea: modificările aduse componenței resurselor proprii ale UE ar trebui să

respecte competențele autorităților naționale în ceea ce privește deciziile referitoare la

acestea; în ceea ce privește cheltuielile, orice reformă ar trebui să includă un test de

subsidiaritate pentru a stabili nivelul la care ar trebui realizate cel mai bine cheltuielile:

sub-național, național sau european.

Neutralitatea bugetară: dimensiunea bugetului este determinată, în primul rând, de

plafonul resurselor proprii și, în al doilea rând, de cadrul financiar multianual, și anume în

ceea ce privește cheltuielile. Structura de finanțare a UE nu are, ca atare, un impact asupra

volumului bugetului UE. Prin urmare, introducerea unor noi resurse proprii sau a altor

tipuri de venituri ar conduce, în cazul în care toate celelalte elemente rămân la fel, la

reduceri ale contribuțiilor bazate pe VNB și ar crea astfel o oarecare marjă de manevră

pentru bugetele naționale sau politica fiscală națională.

Sarcina fiscală globală: noile resurse proprii nu vizează să crească sarcina fiscală a

contribuabililor UE. Dimpotrivă, o reducere a contribuțiilor naționale, combinată cu

cheltuieli ale UE mai bine direcționate către politici cu o valoare adăugată mai ridicată,

cum ar fi cele de securitate la frontierele externe sau de apărare, vizează, de asemenea, să

asigure o mai bună guvernanță europeană și pot genera economii pentru bugetele statelor

membre.

Sinergii: având în vedere constrângerile asupra bugetului UE și presiunea asupra

cheltuielilor publice în general, majoritatea obiectivelor europene ar trebui să fie urmărite

printr-o complementaritate între nivelul european și cel național. Ar trebui acordată o mai

mare atenție sinergiilor între bugetul UE și finanțarea națională pentru domeniile cu o

valoare adăugată europeană ridicată sau în care posibilitățile de finanțare naționale nu

sunt suficiente pentru realizarea unui interes public european. Această abordare este

esențială pentru restabilirea legitimității UE și a cheltuielilor publice în general.

Unitatea bugetului: unitatea bugetului UE ar trebui să fie explicată și protejată, iar

bugetele „satelit” ar trebui să fie limitate la cazuri justificate în mod strict și supuse unui

control parlamentar adecvat.

Bugetul UE și finanțarea acestuia ar trebui să fie mai transparente și mai ușor de înțeles

pentru cetățeni, astfel încât și beneficiile oferite de UE, nu numai costurile sale, să fie

vizibile. Acest lucru ar îmbunătăți responsabilitatea generală a bugetului UE.

Resursele proprii ar trebui nu doar să fie utilizate pentru a finanța bugetul UE într-o

manieră suficientă, stabilă și echitabilă. Acestea ar trebui să fie concepute, de asemenea,

pentru a sprijini politicile UE în principalele domenii de competență a UE: consolidarea

pieței unice, protecția mediului și politici climatice, uniunea energetică, precum și

reducerea eterogenității fiscale pe piața unică.

O reformă bazată pe aceste principii directoare ar fi nu doar complet justificată, ci ar avea, de

asemenea, avantajul de: a furniza o legătură vizibilă către politicile și prioritățile UE; a îmbunătăți

coerența bugetară globală la nivel național și la nivelul UE; și de a promova un sistem de finanțare

sustenabil.

9

3) Unele elemente ale sistemului actual funcționează bine, sunt simple, echitabile, eficiente și ar

trebui păstrate:

- principiul echilibrului bugetului UE, care este important pentru a asigura disciplina bugetară,

împreună cu plafonul resurselor proprii și cadrul financiar multianual;

- resursele proprii tradiționale (taxe vamale), care constituie un punct de referință pentru

veniturile reale ale UE și al căror proces de colectare este satisfăcător;

- o resursă proprie bazată pe VNB, în cazul în care aceasta este utilizată ca o resursă de echilibrare

și cu adevărat reziduală.

4) Cele mai adecvate opțiuni pentru noi resurse proprii

HLGOR a efectuat o analiză aprofundată a opțiunilor posibile în contextul propunerii unei mai bune

combinații de venituri care să prezinte toate calitățile necesare pentru un sistem de resurse proprii

care funcționează bine, este stabil, transparent și echitabil. Grupul a constatat că o reformă

cuprinzătoare și viabilă a sistemului de resurse proprii ar putea să se bazeze pe o combinație de

resurse noi provenind din politicile privind producția, consumul și mediul. Cele mai bune opțiuni

pentru stabilirea unei legături cu obiectivele UE și valoarea adăugată ar viza:

a. Piața unică și coordonarea fiscală: resursele proprii bazate pe TVA reformată (care să o

înlocuiască pe cea actuală), resursele proprii bazate pe impozitul pe profit, taxele pe

tranzacțiile financiare sau taxele pe alte activități financiare ar avea avantajul de a

îmbunătăți funcționarea pieței unice. În plus, în special în ceea ce privește TVA reformată

și impozitul UE pe profit, acestea ar promova o impozitare mai echitabilă și ar contribui la

lupta împotriva fraudei sau a evaziunii fiscale — TVA fiind singura taxă deja reglementată

de legislația UE.

b. Politicile privind uniunea energetică/mediul/schimbările climatice/transporturile: taxa

pe CO2, includerea veniturilor din sistemul european de comercializare a certificatelor de

emisii, o taxă pe energia electrică, o taxă pe carburant (taxe pe combustibili fosili/accize)

sau impozitarea indirectă a bunurilor importate produse în țări terțe cu un nivel ridicat de

emisii.

Noile resurse proprii ar putea fi introduse odată cu noul cadru financiar multianual. Acestea ar

putea fi introduse treptat sau cu anumite condiții prealabile, cum ar fi un nivel suficient de

armonizare a bazei de impozitare sau o tranziție echitabilă către noul sistem.

HLGOR consideră că obiectivul unei viitoare reforme ar trebui să fie cel de finanțare a majorității

cheltuielilor UE prin resurse proprii veritabile1.

1 Un membru al grupului consideră că, în actualul cadru instituțional al UE, eliminarea resursei proprii

bazate pe TVA și simplificarea sistemului de corecții naționale ar îmbunătăți în mod considerabil

sistemul de finanțare în raport cu criteriile relevante, în timp ce susținerea pentru adăugarea de noi resurse

proprii este mult mai redusă.

10

5) Examinarea altor venituri posibile legate de politicile UE

Alte venituri decât resursele proprii pot, de asemenea, să finanțeze bugetul și ar trebui să fie

analizate. De exemplu, veniturile din licitații sau alte venituri generate de politici ale UE, cum ar fi

cele privind controlul frontierelor, piața unică digitală, protecția mediului și eficiența energetică

(primele pentru emisiile suplimentare pentru autoturisme) sau care rezultă din competențele UE,

ar trebui, în principiu, să se adauge la bugetul UE, sub controlul Parlamentului European și al

Consiliului. Datorită faptului că astfel de venituri au o legătură directă cu politicile UE, acestea sunt

vizibile și simple. Utilizarea lor ar trebui să fie decisă de la caz la caz. Acestea ar urma să fie utilizate

fie pentru a finanța bugetul general reducând pur și simplu contribuțiile naționale, fie pentru a

crea o rezervă în ceea ce privește cheltuielile, sau ar fi alocate pentru un anumit scop.

6) Vizarea unor definiții mai cuprinzătoare și mai precise ale noțiunilor de „costuri”, „beneficii” și

„solduri nete”

Percepția actuală cu privire la bugetul UE ca fiind un joc nul nu reflectă dimensiunea valorii

adăugate europene a politicilor UE și tinde să favorizeze cheltuielile alocate în prealabil de statele

membre în detrimentul politicilor prezente sau viitoare ale UE cu o valoare adăugată europeană

clară precum securitatea internă și externă, combaterea schimbărilor climatice, cercetare și

apărare. Desigur, aceasta nu ia în considerare beneficiile, care, de asemenea, nu sunt măsurabile,

cum ar fi participarea la cea mai mare piață unică sau apartenența la una dintre marile forțe în

cadrul negocierilor privind comerțul mondial și clima.

Grupul recomandă abordarea acestei probleme în două moduri. În primul rând, ar trebui să se

introducă surse alternative de venit, care nu sunt percepute ca fiind contribuții naționale ci mai

degrabă ca resurse legate în mod direct de dimensiunea europeană.

În al doilea rând, ar trebui să se analizeze în mod critic metodologia actuală a soldurilor nete, care

a fost introdusă pentru a calcula corecția în favoarea Regatului Unit, și să se elaboreze indicatori

sau instrumente suplimentare față de modalitatea actuală de calculare a soldurilor nete care să

permită o evaluare mai cuprinzătoare a costurilor și a beneficiilor intervențiilor bugetare ale UE. O

astfel de metodologie și/sau indicatori suplimentari trebuie să reflecte mai bine beneficiile

colective ale cheltuielilor UE, precum și costurile și beneficiile pentru fiecare stat membru. Aceste

costuri și beneficii includ fluxurile financiare declanșate de intervențiile bugetare ale UE în statele

membre, cum ar fi investițiile legate de instrumentele financiare ale UE sau de alte forme de

asistență financiară din partea UE. Aceasta va arăta că ceea ce câștigă un stat membru nu este în

mod inevitabil pe cheltuiala celorlalte state membre. Ar trebui comandat un studiu în acest scop.

11

7) Corecții și rabaturi

Retragerea Regatului Unit din UE implică întreruperea mecanismului de corecție în favoarea

Regatului Unit și a mecanismul asociat „corecții la corecție”. La rândul său, acest lucru face ca o

mare parte din raționamentul pentru actuala resursă proprie statistică bazată pe TVA să devină

inadecvat.

La un nivel general, orice mecanism de corecție în ceea ce privește veniturile ar trebui să fie

eliminat. Resursele proprii trebuie să fie astfel echilibrate încât să se poată evita orice mecanism

de corecție. În cazul unei sarcini excesive cauzate de oricare dintre resursele proprii asupra unui

stat membru, aceasta ar putea fi redusă prin intermediul unei compensații specifice, limitată ca

durată și cantitate și calculată, de preferință, sub formă de sume forfetare. O astfel de abordare ar

face sistemul de resurse proprii mai simplu și mai echitabil.

8) Examinarea coerenței verticale a bugetului UE și a bugetelor naționale în cadrul semestrului

european

Se recomandă ca legătura dintre bugetul UE și cadrul general de guvernanță a politicii fiscale să fie

consolidată pentru a crea sinergii și a reduce la minimum sarcina fiscală, acolo unde este posibil.

În ceea ce privește cheltuielile, coerența cheltuielilor bugetare naționale și ale UE ar reprezenta un

punct esențial al oricărei reforme, ținând seama de o serie de principii — necesitatea de a efectua

cheltuieli la nivelul adecvat (UE sau național), identificarea obiectivelor comune atât pentru

bugetul UE, cât și pentru bugetele naționale, precum și calitatea finanțelor publice (cheltuieli

favorabile creșterii).

În ceea ce privește veniturile, ar trebui deschise canale de informare mai eficiente în ceea ce

privește procedurile bugetare naționale, procedura bugetară europeană și semestrul european,

astfel încât contribuțiile naționale la bugetul UE să fie clar înțelese și anticipate, iar obiectivele

comune să fie mai bine aliniate. O prezentare bugetară și contabilă comparabilă a resurselor

proprii în bugetele naționale ar fi un prim pas în această direcție și ar facilita controlul

parlamentar.

9) Permiterea unui anumit grad de diferențiere (geometrie variabilă)

Principiile bugetare fundamentale referitoare la unitatea și universalitatea veniturilor ar trebui să

rămână „punctul de plecare” al oricărui efort de reformă și să nu fie puse în pericol. Numai în cazul

în care unele state membre doresc să impună cerințe mai stricte în anumite domenii ale integrării

UE, diferențierea pe partea de venituri ar putea fi o soluție funcțională, în special:

- pentru dezvoltarea în continuare a zonei euro. Alocarea unor astfel de surse de venituri

pentru anumite cheltuieli ar fi, de asemenea, mai ușor de justificat în acest context. Unele dintre

resursele examinate de către grup ar putea fi adecvate pentru zona euro, cum ar fi taxa pe

tranzacțiile financiare, eventualele contribuții din partea sectorului bancar sau venitul din senioraj

provenit de la Banca Centrală Europeană.

12

- pentru politicile din cadrul cooperării consolidate, în cazul în care există o coaliție de

avangardă (noi politici, cum ar fi cele de apărare).

HLGOR consideră că aceste recomandări sunt compatibile cu tratatele europene actuale și ar

putea fi puse în aplicare în contextul următorului cadru financiar multianual. Atunci când raportul

abordează unele idei inovatoare care ar putea fi puse în aplicare numai printr-o reformă a

tratatului, acest lucru va fi clar menționat. În orice caz, trebuie avut în vedere faptul că modificarea

deciziei privind resursele proprii necesită acordul unanim al statelor membre, după consultarea

Parlamentului European, precum și ratificarea în conformitate cu procedurile naționale.