Gramatica limbii române

Conf. univ. dr. MIHAELA GHEORGHE

Universitatea “Transilvania” Braşov

GRAMATICA LIMBII ROMÂNE

Editura Academiei Române,

Bucureşti, 2005

GALR, 2005

o descriere actualizată sub două aspecte:

– evoluţia limbii

– evoluţia cercetării gramaticale

GRAMATICA CUVÂNTULUIŞI

GRAMATICA ENUNŢULUI

structura gramaticală a limbii române actuale

între sistem şi discurs.

unităţile de bază ale limbii:

– CUVÂNTUL

– ENUNŢUL

Volumul I – CUVÂNTUL

Unităţile limbii Clase de cuvinte Substantivul Adjectivul Pronumele Numeralul Verbul Adverbul Prepoziţia Conjuncţia Interjecţia

clasificarea de ansamblu a cuvintelor

clasele lexico-gramaticale– părţile de vorbire

clasele semantico-funcţionale– cantitative – determinanţi– proforme – substitute– deictice– anaforice– conectori– jonctive

Părţile de vorbire

posibilităţile combinatorii ale

unităţilor lexicale au caracter

clasificator mai general

unităţi lexicale prototipice

prezenţa tuturor particularităţilor gramaticale specifice;

comportamentul morfologic se subordonează celui sintactic;

dintre particularităţile flexionare, unele au un caracter mai general şi, implicit, mai relevant ca specificitate:– substantivul: asocierea cu articolul– verbul: flexiune în raport cu timpul

Clasele semantico-funcţionale

se delimitează clase eterogene din

perspectiva clasificării în părţi de vorbire

Clasa lexico-gramaticală a numeralului

clasă „deschisă” cuvinte şi grupări de cuvinte cu particularităţi

gramaticale profund diferite: – cuvinte monomorfematice: trei, patru etc.– cuvinte analizabile la nivel morfematic: zece, mie etc.– asocieri complexe: două miliarde trei sute cincizeci şi cinci

de milioane patru sute de mii o sută patruzeci şi şase

particularitate comună:– fac parte dintr-o serie semantică strict organizată:

unu < doi trei > doi > unu

Eterogenitatea gramaticală a numeralului

flexionar invariabile (trei, patru, …, nouă)

cu flexiune de gen, dar invariabile sub aspectul numărului (unu, doi)

cu gen fix (feminin sau neutru) (mie, milion)

cu forme distincte de singular şi plural (zece, sută, mie, milion, miliard)

flexiune analitică: valoarea a două milioane, Trimite la trei dintre ei...

indiferenţă la categoria determinării

impun plural substantivului cu care se asociază (cu excepţia lui unu)

Valori morfologice

Adjective– doi pomi, două case

Pronume– Din lista de articole indicate a citit două.

Substantive– Doi ori doi fac patru.

Clasa cantitativelor

unităţi lingvistice a căror semnificaţie implică informaţii de „evaluare cantitativă”– număr

– cantitate

– dimensiune

– extindere

– intensitate

– durată

informaţia cantitativă la nivel lexical

numerale substantive

– pereche, duzină (au o componentă numerică „punctuală”)– grup, popor, cârd, mulţime (componenţă multiplă, dar

nedeterminată) pronume şi adjective nedefinite

– mult, puţin adjective şi adverbe

– dublu, triplu, enorm, aproximativ, cam, prea etc. grupări locuţionale

– de mii de ori, câtă frunză, câtă iarbă verbe

– a înzeci, a înmulţi, a diminua, a mări, a agrava, a creşte, a scurta etc.

Clasa determinanţilor

elemente ale limbii care transferă

substantivul din zona abstractă a

denominării în domeniul substanţial al

referinţei.

integratori enunţiativi

articolul (enclitic şi proclitic) adjectivele pronominale numeralele adjective de origine adverbială

– aşa / asemenea [om]

grupări locuţionale– astfel de

Categoria determinanţilor - clasă gramatical neomogenă

Copacul a crescut repede.

Acest copac a crescut repede.

Un copac a crescut repede.

Alt copac a crescut repede.

Celălalt copac a crescut repede.

Nişte copii s-au rătăcit

Alţi copii s-au rătăcit

Trei copii s-au rătăcit

Câţiva copii s-au rătăcit.

Integrarea în enunţ - funcţie specifică determinanţilor

prin precizarea domeniului său de referinţă,

substantivul se corelează cu referentul implicat

în comunicare

(1)determinanţi aparţinând clasei cantitativelor

– introduc în grupul nominal o informaţie cantitativă – nedefinită sau numerică:

ex.: mulţi copii, trei copii

– demonstrative: acest(a), acel(a)

– interogative: ce / care [carte]?

2) determinanţi care presupun referirea la cadrul situaţional al comunicării:

explicit exprimată în text printr-un termen

exterior grupului sau deductibilă din situaţia

de comunicare

– aşa, astfel / altfel de

(3)determinanţi care evocă, prin asemănare sau diferenţiere, o calitate:

(4) numerale ordinale

al doilea, a treia etc.

Articolul - morfem gramaticalexpresie a categoriei determinării

modalitatea (gramaticală) afixală de integrare enunţiativă

domeniul semantic acoperit de articol: sistem închis de opoziţii– determinat definit (enclitic) / nedeterminat (art. Ø)

băiatul / băiat– determinat definit / determinat nedefinit (proclitic)

băiatul / un băiat

– determinat nedefinit / nedeterminat un băiat / băiat

Clasa proformelor

depind referenţial de context;

îşi precizează referentul prin stabilirea unui

raport anaforic (mai rar cataforic) cu alt

component al comunicării;

substitut al altor termeni, cuvinte, grupuri de

cuvinte, propoziţii.

Proforme

pronume Copiii au alergat, unii au obosit, alţii nu, trei au renunţat

imediat.

proforme adjectivale Filmul a fost grozav. Nu am mai văzut de mult un

asemenea / aşa film.

proforme adverbiale A plecat la şcoală, de acolo la bibliotecă., În timpul verii

e cald, atunci se simte bine., Aşază-te pe scaun. Stai aşa.

profraze S-ar părea că s-au înţeles. Asta nu pot să cred.

Clasa substitutelor

completează informaţia referenţială prin raportare la un alt component al comunicării;

– trăsătură comună clasei substitutelor şi proformelor, dar şi pronumelor

nu sunt substitute:– pronumele personale de persoana întâi şi a doua

au semnificaţie direct dependentă de situaţia de comunicare, (identificarea deictică a unui protagonist al „evenimentului” relatat cu locutorul / alocutorul)

– unele pronume nepersonale cu utilizare generică: interogativele cine, ce, negativele nimeni,

nimic, nehotărâtele fiecare, oricine etc.

Categoria deicticelor

unităţile limbii care implică sau sunt implicate nemijlocit în situaţia de comunicare;

punctul central al cadrului:– locutorul (poziţie privilegiată)– destinatarul mesajului– momentul enunţării

Clasa jonctivelor

delimitată funcţional prin capacitatea componentelor de

a stabili relaţii în limitele enunţului:– între cuvinte

– la nivelul grupului de cuvinte

– între grupuri de cuvinte la nivelul propoziţiei

– între cuvinte, grupuri de cuvinte şi propoziţii la nivelul frazei

tradiţional:– prepoziţii şi conjuncţii

– adjective şi adverbe relative

Clasa conectorilor

interferează cu clasa jonctivelor

conectorii - conjuncţii şi adverbe - organizează textul

– asigură relaţiile dintre propoziţii, unităţi comunicative

sintactic independente (uneori superioare

enunţului);

– asigură coerenţa unui ansamblu comunicativ de

dimensiuni diverse;

– asigură corelarea frastică şi transfrastică a

componentelor la nivelul textului.

Conectori şi jonctive

O să ducă lucrurile până la capăt oricât de greu ar fi. Chiar dacă nu merită.

Caută omul potrivit, inteligent, informat, cu experienţă. Care e aşa de greu de găsit.

Lucrează de ani întregi la această problemă. Cu o perseverenţă de nezdruncinat.

Conjuncţii - conector transfrastic

or – exclusiv la nivel transfrastic– asociază unităţi textuale dincolo de cadrul enunţului

alţi conectori transfrastici: adverbe şi grupări diverse – dimpotrivă, oricum, totuşi, în primul rând, de asemeni, de

altfel, ca atare, tot astfel

corelări transfrastice cu corespondent la nivel sintactic:

– enumerarea, opoziţia, echivalarea şi coordonarea (copulativă şi adversativă), apoziţionarea

părţi de vorbire / clase de cuvinte

părţi de vorbire– organizare după particularităţile gramaticale ale

unităţilor lexicale ale limbii. clase de cuvinte

– mijloace lingvistice eterogene, la diverse niveluri ale sistemului (lexical sau gramatical);

– grupate după particularităţi funcţionale comune.

Volumul al II-lea - ENUNŢUL

– Organizarea structural-ierarhicăperspectiva structurală şi

funcţional-sintactică

– Organizarea discursivăperspectiva discursiv-pragmatică

Enunţul Grupuri sintactice (GV, GN, GAj, GAv, GInterj, GPrep) Construcţii sintactice Predicatul Numele predicativ Complementul predicativ al obiectului Predicativul suplimentar Subiectul Complementul direct, secundar, indirect, prepoziţional, de

agent, posesiv, comparativ Circumstanţialele Atributul Apoziţia Aspecte ale construcţiei discursului

Grupurile sintactice

nu dublează informaţia din capitolele dedicate descrierii părţilor de vorbire corespunzătoare fiecărui centru de grup

se descriu– disponibilităţile lor combinatorii;– structura de determinativi selectaţi;– compatibilităţile şi incompatibilităţile dintre aceştia.

construcţiile sintactice

se extinde descrierea la tipare sintactice incluse tradiţional în– descrierea diatezei– tipuri de circumstanţiale– modalităţi de subordonare la

nivelul frazei.

Construcţiile pasive şi impersonale

prezentare prin raportare la construcţia activă mai multe aspecte decât simpla opoziţie formală:

– tiparul pasiv şi cel impersonal se deosebesc de cel activ mai ales printr-o organizare sintactică particulară şi prin componentul diferit spre care se orientează interesul comunicativ.

– pasivul prototipic (marcat cu operatorul pasiv a fi)– pasivul-reflexiv– pasivul lexical sau cu marcă zero (participii sau supine

provenind de la verbe tranzitive).– diateza impersonală

construcţii cu centru verbal care dobândeşte contextual trăsătura impersonală, deosebit de verbele inerent impersonale.

construcţii reflexive şi reciproce

o sinteză a variatelor ipostaze în care funcţionează reflexivul în română:– utilizarea sintactică a cliticului reflexiv– utilizarea nonsintactică a cliticului reflexiv

distincţia:– verbe obligatoriu reflexive– verbe contextual reflexive

Construcţiile cauzative sau factitive

tip special de construcţii verbale trăsături definitorii:

– rolurile semantice ale celor doi actanţi pe care îi selectează:

persoana sau cauza care declanşează o acţiune ce determină un efect (entitatea cauzatoare)

persoana sau obiectul asupra căreia / căruia se răsfrânge efectul acţiunii cauzatoare (entitatea afectată).

Construcţii cu predicativ suplimentar

tipologia construcţiilor care conţin predicativ suplimentar

poziţie sintactică obţinută prin reorganizarea sintactică a unor structuri bipropoziţionale (mai rar, chiar tripropoziţionale)

istoria derivativă a construcţiilor cu predicativ suplimentar este esenţială pentru înţelegerea

– configuraţiei respective în ansamblu– relaţiilor pe care le stabileşte noua poziţie cu membrii

structurii originare– a reflexelor formale pe care le manifestă.

construcţii comparative

Inventariere a subtipurilor categoriei semantice a comparaţiei

corelare cu posibilităţile de expresie sintactică sau lexicală de care dispune limba română– structuri cu centru verbal, adjectival sau adverbial, – propoziţii subordonate– construcţii eliptice care pot ocupa diverse poziţii

sintactice: circumstanţial de mod nume predicativ complement comparativ atribut etc.

Construcţii cu propoziţii relative şi conjuncţionale

descriere din perspectiva particularităţilor

determinate de tipul de conector

interpropoziţional.

subordonate subcategorizate în funcţie de

integrarea sintactică

– relative integrate sintactic

– relative izolate (periferice)

aceeaşi perspectivă taxonomică pentru subordonatele conjuncţionale:– conjuncţionale integrate

relaţia cu regenta este foarte strânsă poziţiile sintactice pe care le ocupă sunt cele specifice

grupurilor nominale: poziţii actanţiale, reclamate de structura semantico-sintactică a centrului de grup dominant (verbal, adjectival, adverbial, interjecţional, nominal).

– conjuncţionale periferice

Construcţiile sintactice

– justificate în economia volumului prin focalizarea interesului asupra unor aspecte care transcend perspectiva funcţională tradiţională

– îşi dovedesc importanţa prin: încorporarea în descriere a unor tipare cu realizări

sintactico-semantice variate identificarea unor mecanisme de care dispune limba şi

care sunt ignorate în descrierile tradiţionale.

Complemente „noi”

Complementul predicativ al obiectului Complementul secundar Complementul prepoziţional Complementul posesiv Complementul comparativ

CPO

funcţie cerută de un centru verbal atributiv, noncopulativ:– verbe trivalente

a boteza L-au botezat Ion. a chema „a avea nume” Îl cheamă Popescu. a numi L-au numit director.

în raport cu PS, este o complinire matricială a verbului– alături de NP - atributiv de bază.

Complementul secundar

termen subordonat faţă de centrul grupului într-o structură ternară din care face parte şi un complement direct subordonat aceluiaşi centru verbal:– Ei m-au anunţat ora plecării.

Caracteristici ale Csec vs Cd

nu acceptă realizarea cu pe:– Cd +/- animat

Pe Ion îl aşteaptă. Pe păpuşă o iubeşte mult., Scrie-l pe cinci ! [-animat]

nu acceptă substituirea printr-o formă clitică a pronumelui personal, nici dublarea prin clitic:

– *El m-a anunţat-o., *Lecţia el m-a învăţat-o.

nu devine subiect în construcţia pasivă echivalentă, ci îşi păstrează poziţia sintactică:

– Profesorul îl ascultă pe elev lecţia. > Elevul este ascultat de profesor lecţia.

Complementul prepoziţional

Complementul indirect – realizare cazuală

Complementul prepoziţional – realizare prin

grup prepoziţional

Complementul posesiv

component al grupului verbal care se actualizează într-o structură ternară şi exprimă posesorul printr-un clitic de pronume reflexiv sau personal cu trăsătura semantică [+ Animat]:– Ion îşi respectă / iubeşte părinţii / vecinii.– Ţi-am / Ţi s-a auzit vocea.

realizare dublă:– Lui Ion i se bate ochiul stâng.– Cunosc un bătrân căruia nu i-a slăbit vederea.

complementul posesiv

devine component al grupului verbal prin

amalgamarea acestuia cu un grup nominal,

din care îşi păstrează rolul semantic de

Posesor, neatribuit de verb.

– [Cpos] Şi -a consacrat viaţa studiului [Cind].

– Îmi [Cpos] mărturisesc necazurile numai ţie [Cind].

– Ne [Cpos] spunem păsul tuturor [Cind].

Complementul comparativ

determină un adjectiv sau un adverb, indicând

termenul (cu rol de reper) cu care se stabileşte o

comparaţie referitoare la caracteristicile (de obicei

graduale) ale unui obiect sau ale unui proces:– (a) comparativul de inegalitate: Învaţă mai puţin uşor decât

fratele lui.;

(b) comparativul de egalitate: Casa aceea e la fel de ieftină

ca a lui.

– (c) comparativul partitiv, de specificare a domeniului de

comparaţie: Casa cea mai ieftină dintre toate.

Complementul comparativ

complementul comparativ este un adjunct al adjectivului sau al adverbului, apărând deci doar în grupul adjectival sau în grupul adverbial.

Se deosebeşte astfel de toate celelalte complemente, pentru care este specifică poziţia în grupul verbal.

m.gheorghe@unitbv.ro