Gândirea militară
românească
numărul 2/2019 170
ARMATA ROMÂNÖ SERVICIU PUBLIC
General de brigadă Corneliu POSTUDirectorul Statului Major al Apărării
Încă din cele mai vechi timpuri, în cadrul naţiunilor-stat, organizate în diferite forme de sisteme sociale, au funcţionat atât instituţii civile (sănătate, educaţie, justiţie etc.), cât şi militare, destinate apărării integrităţii naţionale în faţa pericolelor externe. De fiecare dată, în cazul unor ameninţări evidente şi extreme, cele două componente – civilă şi militară – au colaborat pentru asigurarea şi protejarea binelui comun la nivelul întregii societăţi.
Aflându-se într-o conexiune evidentă cu societatea, a cărei componentă este, armata stabileşte cu aceasta raporturi definite de o serie de caracteristici, precum: varietate, legalitate, complexitate şi interdependenţă. Armata îşi asumă, astfel, nu doar rolul de „paznic al Cetăţii”, ci de serviciu public, de entitate aflată în slujba societăţii.
Ţinând cont de complexitatea ipotezelor, demonstraţia ştiinţifică a realităţii acestora s-a realizat prin utilizarea unei metodologii de cercetare interdisciplinară, în vederea explicării fenomenului, în ansamblu, prin analiza şi sinteza informaţiilor culese din surse bibliografice relevante, care să permită prezentarea argumentată a unor puncte de vedere noi şi originale.
Cuvinte-cheie: serviciu public, relaţii-civil-militare, legalitate, complexitate, interdependenţă.
171
Armata Română – serviciu public
OPINII
Introducere
Rolul social al militarului şi locul ocupat de acesta în cadrul societăţii au suscitat, de-a lungul istoriei, un interes constant pentru publicul larg, materializat în studii şi cercetări realizate în cadrul mai multor discipline academice, precum filosofia politică, sociologia, ştiinţele politice sau studiile de securitate.
În dialogurile din Republica1, Socrate consideră necesară o armată permanentă, alcătuită din profesionişti. Glaucon, obişnuit cu cetăţeanul-soldat al Atenei, îşi exprimă nedumerirea. Socrate îşi argumentează viziunea ca fiind o consecinţă a oikeiopragiei2: aşa cum bunul cizmar trebuie să fie doar cizmar şi nimic altceva, bunul soldat, „paznicul” Cetăţii, cum îl numeşte Platon, trebuie să fie doar paznic şi nimic altceva. Dar, oare, situaţia „paznicului” este echivalentă cu cea a tâmplarului, agricultorului sau medicului? Socrate susţine că da, având în vedere că ceea ce genera cele mai bune rezultate în cazul unor meserii obişnuite ar trebui să ducă la aceleaşi rezultate pozitive şi în cazul, mai special, al paznicilor.
Mai este însă de actualitate viziunea lui Platon privind rolul militarului-paznic în societatea actuală? În România, şi nu numai, tranziţia spre o societate democratică şi procesele de aderare la NATO şi la UE au determinat necesitatea construirii unui nivel democratic al relaţiilor civil-militare în ultimele trei decenii. Pentru realizarea acestui deziderat, s-a avut în vedere lămurirea următoarelor aspecte teoretice: relaţiile civil-militare, controlul democratic civil, profesionalismul militar şi cooperarea civil-militară (CIMIC)3.
1 Disponibil la https://kupdf.net/queue/146045751-republica-lui-platon_590ecae9dc0d60c11c959 e8d_pdf?queue_id=-1&x=1564123633&z=MjEzLjE3Ny40LjE1MA==, p. 17, accesat la 15.07.2019.
2 Termen folosit de Platon, în Republica, pentru a demonstra faptul că produsele muncii sunt mai bune, mai numeroase şi sunt făcute mai rapid atunci când fiecare individ produce un singur lucru, potrivit firii sale, în timpul pe care îl are la dispoziţie şi fără să se preocupe de alte activităţi. Acest comportament este ceea ce Platon va denumi, mai târziu, oikeiopragia. Şi aceasta este ideea care întemeiază Republica.
3 Marian Zulean, Militarul şi societatea. Relaţiile civil-militare la începutul mileniului al III-lea, Editura Militară, Bucureşti, 2008, p. 15.
În România, şi nu numai, tranziţia spre o societate
democratică şi procesele
de aderare la NATO şi la UE
au determinat necesitatea
construirii unui nivel democratic
al relaţiilor civil-militare
în ultimele trei decenii.
Gândirea militară
românească
numărul 2/2019 172
Corneliu POSTU
Este evident că relaţiile civil-militare reprezintă acele relaţii ce se stabilesc între componenta civilă şi componenta militară a unei societăţi. Pentru delimitarea termenilor de civil şi militar în contextul unei societăţi, Daniel Nelson4 a propus o matrice cu două intrări, în cadrul căreia a definit cele două componente, în sens larg şi în sens restrâns (figura nr. 1). Astfel, conform lui Nelson, prin termenul de militar se înţelege, în sens restrâns, personalul militar al forţelor armate, iar în sens larg, orice categorie de personal din cadrul oricărei structuri de securitate naţională. Prin termenul de civil se înţelege, în sens restrâns, un decident politic, iar în sens larg, întreaga societate. În baza acestor interpretări, Nelson înţelege relaţia dintre cele două componente într-o cheie dinamică, trasată de interacţiuni atât de natură conflictuală, cât şi de cooperare.
Militar
Civil
Definire în sens restrâns
Forţele armate, în special personalul militar de profesie
Definire în sens larg
Toate instituţiile de securitate naţională, plus alte grupuri asociate
Definire în sens restrâns
Instituţiile guvernamentale şi ocupanţii posturilor
I. Militarii şi elita politică interacţionează fără a ţine cont de procesul democratic şi de opinia publică. (Huntington)
II. Structurile de securitate interacţionează cu elita politică prin pacte.
Definire în sens larg
Toată sfera publică, inclusiv societatea civilă, mass-media
III. Sfera politică şi societatea civilă interacţionează cu militarii – relaţii tensionate potenţiale.
IV. Structurile de securitate interacţionează cu publicul larg, pe baza unui dialog despre ameninţările şi capacitatea naţiunii.
Figura nr. 1: Definirea componentelor civilă şi militară ale societăţii5
4 Daniel N. Nelson, Definition, Diagnosis, Therapy – A Civil-Military Critique, Defense&Security Analysis, vol. 18, 2002, nr. 2, pp. 157-170.
5 Marian Zulean, op. cit., p. 17.
Conform lui Daniel Nelson, prin termenul de militar se înţelege, în sens restrâns, personalul militar al forţelor armate, iar în sens larg, orice categorie de personal din cadrul oricărei structuri de securitate naţională. Prin termenul de civil se înţelege, în sens restrâns, un decident politic, iar în sens larg, întreaga societate.
173
Armata Română – serviciu public
OPINII
Conceptul de control democratic reprezintă, practic, pilonul central al teoriei relaţiilor civil-militare şi se referă la controlul armatei întreprins de către autorităţi civile, alese în mod democratic6.
Relevanţa şi necesitatea controlului democratic asupra sectorului de securitate constituie, în spaţiul euroatlantic, un subiect atât de important, încât predecesoarea actualei OSCE, respectiv fosta Conferinţă pentru Securitate şi Cooperare în Europa, a alcătuit un Cod de conduită privitor la relaţiile civil-militare, adoptat la Budapesta, în anul 19947. Mecanismul de control democratic asupra armatei conţine, în mod concret, trei prevederi de bază:
1. prezumţia normativă principală este că militarii nu trebuie să se implice direct în politica internă şi că trebuie să rămână funcţionari publici apolitici ai guvernului ales în mod democratic;
2. proiectarea şi dezvoltarea politicii de apărare trebuie să se facă sub controlul autorităţilor civile, militarii urmând doar să implementeze aceste decizii;
3. decizia de implicare a forţelor armate în caz de crize, interne sau externe, trebuie făcută la ordinul autorităţilor civile8.
Prin urmare, controlul democratic asupra sectorului de securitate este „apanajul unui sistem instituţional, consacrat, în principal, la nivel instituţional, dar şi în acte normative de nivel inferior constituţiilor, la care participă, în principal, puterea legislativă, beneficiară a legitimităţii democratice; participarea acesteia este atât directă, cât şi indirectă, luând parte şi puterea executivă (bicefală în ţara noastră, formată din Guvern şi Preşedinte), puterea judecătorească, precum şi alte organisme special alcătuite”9. Concret, exercitarea controlului parlamentar
6 Vezi Andrei Vocilă, Dinamica fenomenului militar românesc militar românesc după 1990 în relaţie cu factorul politic şi social, pe site-ul https://andreivocila.wordpress.com/2010/11/08/dinamica-fenomenului-militar-romanesc-militar-romanesc-dupa-1990-in-relatie-cu-factorul-politic-si-social/, accesat la 10 iunie 2019.
7 Declaraţia Summit-ului de la Budapesta, CSCE, Budapest document 1994, Towards a genuine partnership in a new era, disponibil la www.osce.org/mc/39554?download=true, accesat la 10 iunie 2019.
8 Marian Zulean, op. cit., p. 19.9 George-Dorinel Dumitru, Dragoş-Adrian Bantaş, Controlul democratic asupra sectorului de
securitate – privire comparativă asupra modelului european şi aplicării acestuia în România, în revista Gândirea Militară Românească, ediţia 1-2/2018, editată de Statul Major al Apărării, Bucureşti, pp. 184-185.
Conceptul de control
democratic reprezintă,
practic, pilonul central al
teoriei relaţiilor civil-militare
şi se referă la controlul
armatei întreprins de
către autorităţi civile, alese în
mod democratic.
Gândirea militară
românească
numărul 2/2019 174
Corneliu POSTU
în România dispune de următoarele modalităţi: întrebările, interpelările, moţiunile simple, moţiunea de cenzură, dezbaterile parlamentare10.
În ceea ce priveşte profesionalismul militar, Samuel P. Huntington, unul dintre fondatorii teoriei relaţiilor civil-militare, consideră că acesta este caracterizat de trei atribute specifice profesiei înţeleasă ca vocaţie, respectiv: expertiză, responsabilitate şi corporatism11. Prin expertiză se înţelege acea persoană care deţine cunoştinţe de specialitate şi abilităţi specifice îndeplinirii unei anumite meserii. Ofiţerul profesionist îşi poate pune în practică expertiza (cunoştinţele şi abilităţile) specifică indiferent de loc şi de timp, în numele întregii societăţi, ceea ce se traduce prin responsabilitate. Corporatismul în profesia militară se referă la spiritul de corp, la camaraderie, la unicitatea conferită grupului de abilităţile specifice pe care membrii săi le deţin pentru îndeplinirea misiunilor.
O distincţie relevantă între profesionalismul armatei, în general, şi profesionalismul armatei de tip democratic o regăsim în accepţiunea lui Marybeth P. Ulrich, din cadrul U.S. War College, în lucrarea Democratizing Communist Militaries. Ulrich consideră că o armată profesionistă va îndeplini cerinţele guvernului legitim ales, indiferent de culoarea politică a acestuia, respectând următoarele condiţii: misiuni corect definite, asigurarea unei expertize militare specifice pentru orice acţiune militară, reguli clare privind responsabilităţile armatei12.
CIMIC sau cooperarea civil-militară reprezintă modalitatea prin care militarii cooperează cu civilii pentru a-şi îndeplini misiunea cu succes. CIMIC este, pe scurt, o doctrină NATO care are ca scop crearea condiţiilor favorabile pentru îndeplinirea misiunii în cadrul unei operaţii aliate. Totodată, termenul mai este folosit pentru a descrie implicarea armatei în crizele umanitare.
10 Vezi Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor, nr. 8/1994, forma sintetică – 10 iunie 2019, Cap. IV, p. 28, pe http://www.cdep.ro/pdfs/tab_acte/Regulament-din-1994-forma-sintetica-pentru-data-2019-06-10.pdf, accesat la 7 iulie 2019.
11 Samuel P. Huntington, The Soldier and the State. The theory and politics of civil-military relations, The Belknap Press of Harvard University Press Cambridge, Massachussets, Londra, 1957, pp. 8-9.
12 Marybeth Peterson Ulrich, Democratizing Communist Militaries: The Cases of the Czech and Russian Armed Forces, Michigan, University of Michigan Press, 1999, pp. 108-112.
În ceea ce priveşte profesionalismul militar, Samuel P. Huntington, unul dintre fondatorii teoriei relaţiilor civil-militare, consideră că acesta este caracterizat de trei atribute specifice profesiei înţeleasă ca vocaţie, respectiv: expertiză, responsabilitate şi corporatism.
175
Armata Română – serviciu public
OPINII
Armata şi societatea civilă: roluri diferite, scop comun
În România, legea fundamentală a statului român prezintă armata ca fiind „subordonată exclusiv voinţei poporului pentru garantarea suveranităţii, a independenţei şi a unităţii statului, a integrităţii teritoriale a ţării şi a democraţiei constituţionale”13. În condiţiile legii fundamentale şi ale tratatelor internaţionale la care ţara noastră a aderat, în sistemele de alianţă militară, armata contribuie la apărarea colectivă şi participă la acţiuni de menţinere sau restabilire a păcii. Aderarea la Alianţa Nord-Atlantică a oferit României posibilitatea de a-şi valida vocaţia democratică şi pro-occidentală. Apartenenţa la NATO şi la Uniunea Europeană, dar şi Parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii sunt pilonii fundamentului securităţii naţionale.
Politica de apărare presupune realizarea obiectivelor naţionale de securitate şi a obligaţiilor asumate pe plan internaţional în domeniul apărării, prin folosirea instrumentelor de natură politică, diplomatică şi militară mobilizate de Ministerul Apărării Naţionale pentru realizarea lor. Scopul acesteia constă în asigurarea deciziilor şi acţiunilor în domeniul apărării suficiente pentru garantarea suveranităţii, independenţei, unităţii şi integrităţii teritoriale a României.
Revenind la Huntington, constatăm că acesta identifică două niveluri la care poate fi raportată politica de securitate naţională, respectiv: un nivel operaţional şi un nivel instituţional. Astfel, la nivel operaţional, se au în vedere identificarea şi luarea de măsuri pentru a asigura securitatea naţională împotriva ameninţărilor fie externe, fie interne. La nivel instituţional, sunt vizate identificarea şi conexarea relaţiilor armată-societate, în scopul dezvoltării unui sistem prin care să se maximizeze securitatea, cu respectarea valorilor sociale. Huntington ajunge, astfel, la concluzia că „naţiunile care dezvoltă un echilibru propriu al relaţiilor dintre armată şi societate îşi sporesc şansa de a descoperi răspunsurile corecte la problemele operaţionale”14.
În România, armata este o instituţie a statului, care depăşeşte simpla condiţie de instrument al statului datorită funcţiilor pe care le are în societate şi calităţii ei de putere militară a naţiunii.
13 Constituţia României, cap. V, secţiunea 1, articolul 118 – Forţele Armate, pe https://www.constitutia.ro/art-118-fortele-armate.htm, accesat la 12 iunie 2019.
14 Marian Zulean, Armata şi societatea în tranziţie, Editura Tritonic, Bucureşti, 2003, p. 82.
Huntington ajunge la
concluzia că „naţiunile care
dezvoltă un echilibru propriu
al relaţiilor dintre armată şi societate îşi sporesc şansa
de a descoperi răspunsurile
corecte la problemele
operaţionale”.
Gândirea militară
românească
numărul 2/2019 176
Corneliu POSTU
Din perspectivă organizatorică, armata reprezintă o formă de organizare socială, membrii acesteia acţionând pe baza corelaţiei dintre normele instituţionalizate şi execuţia rolurilor. De asemenea, se cuvine să amintim că, potrivit sistemului normativ, unul dintre actorii care furnizează servicii publice în domeniul ordinii publice este şi Ministerul Apărării Naţionale.
În literatura de specialitate, oricare ar fi elementele care se iau în calcul la definirea acesteia, se menţionează, fără excepţie, că armata garantează şi simbolizează unitatea ţării, tradiţiile acesteia. Relaţia armată – societate civilă constituie unul dintre factorii necesari asigurării stabilităţii naţionale, prin care se realizează interacţiunea şi influenţa reciprocă între serviciul militar şi societate, axat atât pe valenţe, cât şi pe condiţionări.
Chiar dacă societatea civilă are la bază sisteme de valori aflate în legătură cu democraţia şi libertatea, cu drepturile fundamentale ale omului şi ale comunităţii, serviciile publice nu trebuie confundate cu autorităţile publice, instituţiile publice, structurile de specialitate sau persoanele juridice de drept public sau privat care furnizează/prestează serviciul public respectiv, în regim de putere publică.
Armata, pe de altă parte, chiar dacă nu face parte, stricto senso, din societatea civilă, este într-o strânsă relaţie cu aceasta, fie dacă o analizăm din perspectiva membrilor ei, aici referindu-ne la faptul că în armată lucrează şi un număr important de civili, dar nu numai, fie din perspectiva membrilor familiilor militarilor, care, la rândul lor, fac parte, în majoritate, din societatea civilă – afiliaţi sau nu politic, membri activi sau doar simpatizanţi ai unor structuri ce definesc sintagma de „societate civilă”. În definitiv, armata este parte a societăţii, în ansamblu.
Noţiunea de serviciu public
Serviciul public are o dimensiune ideologică şi politică ce prezintă, în parte, evoluţiile noţiunii, de-a lungul timpului. Statul şi subdiviziunile sale administrativ-teritoriale, ca forme organizatorice de convieţuire şi de activitate, garantează cetăţenilor condiţiile necesare pentru desfăşurarea activităţilor economice, sociale, culturale, de securitate etc., ceea ce face ca o parte dintre serviciile publice să fie organizate numai de către stat, iar altele de către colectivităţile locale recunoscute de stat. Serviciile publice
Serviciile publice nu trebuie confundate cu autorităţile publice, instituţiile publice, structurile de specialitate sau persoanele juridice de drept public sau privat care furnizează/prestează serviciul public respectiv, în regim de putere publică.
Serviciile publice care sunt create de stat realizează sarcinile puterii executive şi constituie serviciile publice administrative.
177
Armata Română – serviciu public
OPINII
care sunt create de stat realizează sarcinile puterii executive şi constituie serviciile publice administrative.
Noţiunea de „serviciu” provine de la latinescul „servitum”, care înseamnă „sclav”, de unde derivă şi expresiile „a fi în serviciul cuiva”, „a face un serviciu” sau „a pune în serviciu”, ceea ce evocă noţiunea de „utilitate publică” sau de „serviciu public”. În sens restrâns, serviciul public presupune o activitate de gestiune publică.
Potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române, noţiunea de „serviciu” este definită ca fiind: „acţiunea, faptul de a servi muncă prestată în folosul sau în interesul cuiva; ocupaţie pe care o are cineva în calitate de angajat; îndeplinirea acestei îndatoriri; subdiviziune în administraţia internă a unei instituţii, întreprinderi etc. cuprinzând mai multe secţii; grup de obiective care alcătuiesc un tot cu destinaţie specială; mulţime ordonată în timp a regimurilor succesive ale unui sistem tehnic”15.
Până în perioada postbelică, teoria serviciilor publice nu a fost dezvoltată, chiar dacă, din secolul al XVIII-lea, această teorie a cunoscut un oarecare avânt. Astfel, Jean Louis Mestre prezenta, în anul 1776, un edict în cuprinsul căruia erau diverse acte de expropriere, ceea ce a determinat înfiinţarea unor „servicii de interes general”.
Având în vedere preocupările manifestate în domeniul definirii serviciului public, dar şi vechimea şi importanţa acestor demersuri, câteva ţări merită cel puţin a fi menţionate ca referinţă:
• în Franţa, noţiunea a fost folosită în afacerea Blanco (1873), fără a fi însă aprofundată. Deşi definirea şi fundamentarea noţiunii, din punct de vedere dogmatic şi juridic, s-a făcut de către Leon Duguit, Şcoala din Bordeaux, consemnarea ei în Preambulul Constituţiei din anul 1946 nu a condus la aprofundarea acesteia, evidenţierea fiind marcată în perioada anilor 1955-1960.
Jacques Chevallier16 abordează noţiunea de serviciu public ca pe o entitate socială, compusă din activităţi şi structuri aflate sub dependenţa colectivităţilor publice din sfera publică. În literatura
15 Dicţionarul explicativ al limbii române, ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Editura Univers Enciclopedic, Academia Română, 2012, p. 1793, pe https://vignette.wikia.nocookie.net/ lang / images/7/71/Dictionar-Expl icativ-Al-L imbi i -Romane.pdf/revis ion/ latest? cb=20160118195851&path-prefix=ro, accesat la 12 iunie 2019.
16 J. Chevallier, Le Service Public, Presses Universitaires de France, Paris, 1994, pp. 3-6.
Până în perioada postbelică,
teoria serviciilor publice nu a fost dezvoltată, chiar dacă, din secolul
al XVIII-lea, această teorie a cunoscut un
oarecare avânt. Astfel, Jean
Louis Mestre prezenta, în anul 1776, un edict în cuprinsul căruia
erau diverse acte de expropriere,
ceea ce a determinat
înfiinţarea unor „servicii de
interes general”.
Gândirea militară
românească
numărul 2/2019 178
Corneliu POSTU
franceză, definiţia acceptată a fost aceea de totalitate a activităţilor unei colectivităţi publice care are drept scop satisfacerea unor nevoi de interes general;
• în Italia, sintagma „servicii publice” fundamentează domeniul de aplicare a principiului continuităţii serviciului public sau al egalităţii;
• în Spania, locul şi importanţa serviciilor publice se întâlneşte atât în doctrina, cât şi în legislaţia naţională, unde organizarea serviciilor publice se face pe regiuni şi pe „comunităţi independente”;
• în Germania, se aplică un sistem de legi administrative sub supravegherea unei instanţe specializate de contencios administrativ;
• în Olanda şi în Marea Britanie, conceptul este aproape inexistent, sistemul celei din urmă fiind bazat pe „common law”.
Sfârşitul secolului al XIX-lea a contribuit la explicarea sensului noţiunii, evidenţiindu-se următoarele aspecte, care au fost luate în calcul la definirea conceptului17:
• mutaţiile statului, viaţa economică, problemele sociale şi refondarea politică;
• dimensionarea competenţelor judecătorilor administrativi, în timp ce aceştia deveneau independenţi faţă de administraţie.
În acest context, conflictele de opinii privind definirea conceptului s-au intensificat, având în vedere extinderea dreptului administrativ şi a competenţei judecătorilor administrativi. În acest sens, au fost luate o serie de decizii, printre care: decizia Blanco (1873), hotărârile Terrier (1903), Feutry (1908) şi Therand (1910).
Ca o concluzie, se poate afirma că evoluţia noţiunii de serviciu public este controversată şi complexă, iar sferele conceptuale sunt diversificate, aceasta fiind recunoscută cu precădere în dreptul administrativ, dar dificil de a fi înţeleasă şi definită.
17 Jacqueline Morand-Deviller, Cours de Droit administratif. Thèmes de réflexion. Commentaires d’arrêts avec corrigés, VII-ème édition, Paris I, Sorbonne, p. 454 şi urm.
Sfârşitul secolului al XIX-lea a contribuit la explicarea sensului noţiunii, evidenţiindu-se următoarele aspecte, care au fost luate în calcul la definirea conceptului: mutaţiile statului, viaţa economică, problemele sociale şi refondarea politică; dimensionarea competenţelor judecătorilor administrativi, în timp ce aceştia deveneau independenţi faţă de administraţie.
179
Armata Română – serviciu public
OPINII
Serviciul public – definiţie, tipuri, caracteristici
Încă de la începutul utilizării noţiunii de serviciu public, societatea a urmărit aplicarea acestei noţiuni în sfere diferite. Sectorul serviciilor publice apare ca un ansamblu de reţele în permanentă schimbare, bazat pe activităţi şi mod de administrare diversificate, influenţat în permanenţă de momentul apariţiei şi de sectorul de activitate. În sens larg, serviciul public evidenţiază natura juridică a organului care-l prestează şi care poate fi statul, o persoană publică, o colectivitate locală sau o altă instituţie publică.
În perioada interbelică, definiţia a suferit adaptări, ca urmare a delimitării părţilor în „interes general”/„interes particular”, obiectivul principal al serviciului public reprezentându-l interesul celor administraţi, nu obţinerea vreunui beneficiu.
Din punct de vedere legislativ, noţiunea nu a fost legiferată, fiind considerată o activitate, dar şi o structură, în acelaşi timp.
În doctrina occidentală, au fost identificate trei definiţii referitoare la serviciul public, şi anume:
• cea clasică – la începutul secolului al XX-lea, serviciul public era prezentat ca o activitate de interes general, realizată numai de o persoană publică;
• cea interbelică – apărută ca urmare a dezvoltării economice a societăţii, unde serviciile publice erau flexibile, variate şi operative;
• cea actuală – conturată la sfârşitul anilor ’80, atunci când, ca urmare a evoluţiei democraţiei, s-a stabilit că unele servicii publice prestate de persoane private nu mai pot beneficia de prerogativele puterii publice.
Din punctul de vedere al activităţilor vizate, serviciilor publice le-au corespuns, de-a lungul evoluţiei lor, următoarele domenii:
• vechile servicii publice – care vizau activităţile instituţiei statului, cu scopul protejării colectivităţilor, asigurării ordinii publice şi respectării legilor, normelor, colectării impozitelor şi taxelor, protecţiei civile şi asigurării formelor de comunicare socială;
• serviciile publice economice – care formau sectorul public economic al statului (începutul secolului XX);
• serviciile sociale – reprezentate de activităţile de asistenţă socială şi spitalizare, sănătate publică şi locuinţe;
Sectorul serviciilor
publice apare ca un ansamblu
de reţele în permanentă
schimbare, bazat pe activităţi
şi mod de administrare diversificate, influenţat în permanenţă
de momentul apariţiei şi de sectorul
de activitate. În sens larg,
serviciul public evidenţiază
natura juridică a organului care-l
prestează şi care poate fi statul,
o persoană publică, o
colectivitate locală sau o
altă instituţie publică.
Gândirea militară
românească
numărul 2/2019 180
Corneliu POSTU
• serviciile socio-culturale – axate pe conservarea şi protecţia patrimoniului cultural, informaţii, cercetare, arte, activităţi artistice şi culturale, tineret şi sporturi, mediu înconjurător etc., prestate atât la nivel statal, cât şi local18.
În opinia profesorului Paul Negulescu, serviciul public este „un organism administrativ creat de stat, judeţ sau comună, cu competenţe şi puteri determinate, cu mijloace financiare din patrimoniul general al administraţiei publice creatoare, cu scopul de a satisface în mod regulat şi continuu o nevoie cu caracter general, căreia iniţiativa privată nu ar putea să-i ofere decât o satisfacţie incompletă şi intermitentă”19.
Potrivit unei alte opinii20, serviciul public constituie elementul esenţial al organizării statului modern, în componenţa căruia pot intra activităţile legate de satisfacerea intereselor colective.
Din punct de vedere tehnico-juridic, serviciul public prezintă următoarele caracteristici: funcţionează regulat şi continuu; realizează anumite interese publice; nu are ca scop un câştig material; poate suporta modificări. Legislaţia privind serviciile publice a avut drept scop armonizarea cu acquis-ul comunitar şi facilitarea liberei circulaţii a serviciilor, prin transpunerea directivelor europene în cadrul legislativ naţional.
În Constituţia Românei, serviciile publice sunt prezentate la art. 31 (radio şi televiziune), la art. 120 (principiul deconcentrării), la art. 122 (rolul consiliului judeţean) şi la art. 123 (rolul prefectului). De asemenea, potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) lit. m) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, serviciul public este activitatea organizată/autorizată de o autoritate publică pentru satisfacerea unui interes legitim public. Pentru definirea serviciului public, trebuie avut în vedere şi principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie.
Analiza cadrului legislativ evidenţiază o reglementare sectorială a serviciilor publice, pentru anumite domenii fiind folosită noţiunea de „sistem”, cum ar fi sistem de apărare, ordine publică, siguranţă şi securitate naţională, sistem de servicii de sănătate, sistem naţional de asistenţă socială.
18 J. Chevallier, op. cit., pp. 66-71.19 Paul Negulescu, Tratat de drept administrativ, Tipografiile Române Unite, Bucureşti, 1925, p. 621.20 Marin Văraru, Tratat de drept administrativ român, Editura Librăriei Socec & Co., Bucureşti,
1928, p. 89.
Din punct de vedere tehnico-juridic, serviciul public prezintă următoarele caracteristici: funcţionează regulat şi continuu; realizează anumite interese publice; nu are ca scop un câştig material; poate suporta modificări. Legislaţia privind serviciile publice a avut drept scop armonizarea cu acquis-ul comunitar şi facilitarea liberei circulaţii a serviciilor, prin transpunerea directivelor europene în cadrul legislativ naţional.
181
Armata Română – serviciu public
OPINII
În viaţa social-economică, sfera serviciilor s-a concretizat prin diversificarea şi amplificarea serviciilor determinate de nevoile sociale, de doleanţele şi cerinţele societăţii, în strânsă legătură cu nivelul de dezvoltare al societăţii.
Serviciile de interes public au formă nematerială, sunt intangibile, nu pot fi separate în timp şi în spaţiu, sunt variabile de la o prestaţie la alta, realizează o activitate cu specific social, destinată publicului, se află în raport juridic permanent şi sub controlul autorităţii administrative care l-a înfiinţat şi organizat. De asemenea, livrează bunuri sau prestează servicii în folosul comunităţii în general, sunt supuse unui regim juridic bazat pe principii ale dreptului şi pot funcţiona chiar dacă nu sunt rentabile.
Principiile care stau la baza organizării şi funcţionării serviciilor publice sunt: principiul eficienţei, care stabileşte raportul între eforturile depuse şi efectele obţinute, principiul echităţii, care decurge din principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, şi principiul descentralizării şi deconcentrării serviciilor publice, care constă în organizarea, funcţionarea, controlul şi desfiinţarea serviciilor publice de către autorităţile administraţiei publice locale.
În literatura de specialitate, serviciile publice sunt clasificate după cum urmează:
• după natura lor: administrative, industriale şi comerciale; • după destinaţie: necesare pentru satisfacerea nevoilor cetăţenilor,
servicii publice care oferă avantaje particularilor în mod direct, servicii destinate colectivităţii, în ansamblu;
• după raporturile cu serviciile private: servicii publice monopolizate, servicii ale administraţiei publice exercitate în paralel cu persoane autorizate, servicii publice exercitate de persoane private, autorizate sub controlul unei autorităţi a administraţiei publice;
• după posibilitatea de delegare: servicii publice care nu pot fi delegate altor persoane şi servicii care pot fi delegate altor persoane;
• după importanţa socială: vitale şi facultative; • după sfera de cuprindere: servicii publice de importanţă
naţională, servicii locale de importanţă judeţeană, municipală, orăşenească sau comunală21.
21 În Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol. I, Editura Nemira, 1996, p. 83.
Principiile care stau la baza
organizării şi funcţionării
serviciilor publice sunt: principiul
eficienţei, principiul
echităţii şi principiul
descentralizării şi deconcentrării
serviciilor publice.
Gândirea militară
românească
numărul 2/2019 182
Corneliu POSTU
Serviciul public, ca noţiune de drept administrativ, se referă la acele activităţi de interes general coordonate de guvern şi disponibile tuturor cetăţenilor statului respectiv. Cele mai complete, din punctul de vedere al destinatarilor, sunt serviciile publice colective, care asigură prestaţii în beneficiul general al colectivităţii (armata, poliţia, justiţia etc.).
Tipologia raporturilor armată – societateEvoluţia raporturilor dintre armată şi societate s-a dezvoltat, de-a
lungul timpului, în funcţie de trăsăturile definitorii ale celor două entităţi, dimensiunea, calitatea şi formele de manifestare ale acestor raporturi depinzând de realitatea momentului istoric la care se face raportarea. Evoluţia societăţii, în ansamblu, se reflectă în mod natural în evoluţia organismului militar, pe principiul răspunsului unui organism viabil la stimulii mediului în care fiinţează. Aflându-se într-o conexiune evidentă cu societatea, a cărei componentă este, armata stabileşte cu aceasta raporturi definite de o serie de caracteristici, precum: varietate, legalitate, complexitate şi interdependenţă22. Aceste raporturi îi permit să se adapteze rapid şi fără sincope la realitate şi să ducă la îndeplinire misiunile constituţionale ce-i revin în cadrul statului.
Este evident că există o varietate de raporturi armată-societate ce reflectă conexiunea celor două entităţi, „printre raporturile pe care armata le poate avea cu societatea civilă aflându-se relaţiile de colaborare; relaţiile de comunicare; relaţiile de cunoaştere; relaţiile de indiferenţă; relaţiile de respingere şi raporturile de influenţă”23. Cert este că, indiferent dacă sunt raporturi economice, juridice, culturale, de autoritate, ştiinţifice etc., toate contribuie la schimburile reciproce dintre societate şi armată. Astfel, prin raporturile economice se evidenţiază legătura dintre armată şi societate din punctul de vedere al resurselor ce trebuie alocate în vederea îndeplinirii misiunilor care-i revin, conform legislaţiei, organismului militar. Clădiri, terenuri de instrucţie, tehnică de luptă, muniţie, carburant, resurse financiare
22 Petre Duţu, Armata şi societatea în tranziţie, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, Bucureşti, 2002, pp. 32-35.
23 Doina Talaşman, Consideraţii privind raporturile dintre istorie şi sociologie, respectiv armată şi societate, în Armata română şi societatea civilă, studii şi comunicări prezentate la Sesiunea ştiinţifică dedicată Zilei Arhivelor Militare, aniversării a 92 de ani de la înfiinţarea Centrului de Studii şi Păstrare a Arhivelor Militare Istorice şi a 145 de ani de la înfiinţarea Serviciului Istoric al Armatei, coordonatori: comandor dr. Marian Moşneagu, colonel dr. Petrişor Florea, dr. Cornel Ţucă, Editura Istros, Piteşti, 2012, p. 46.
Evoluţia societăţii, în ansamblu, se reflectă în mod natural în evoluţia organismului militar, pe principiul răspunsului unui organism viabil la stimulii mediului în care fiinţează.
Aflându-se într-o conexiune evidentă cu societatea, a cărei componentă este, armata stabileşte cu aceasta raporturi definite de o serie de caracteristici, precum: varietate, legalitate, complexitate şi interdepen-denţă.
183
Armata Română – serviciu public
OPINII
şi umane etc., precum şi existenţa unui program de instruire adecvat – toate acestea sunt principalele elemente ale instituţiei militare. Asigurarea acestor resurse revine societăţii, reprezentând, practic, o investiţie destinată asigurării apărării naţionale, armata având rolul de a utiliza resursele în mod eficient pentru a-şi îndeplini misiunea.
Practic, relaţiile economice dintre armată şi societate reflectă natura dependenţei celor două instituţii una faţă de cealaltă. Astfel, în condiţiile asigurării resurselor necesare, armata îşi va desfăşura activitatea fără sincope şi va reuşi să-şi îndeplinească misiunea, misiune de care depinde însăşi existenţa societăţii asigurătoare de resurse. Tot resursele joacă un rol psiho-social important în ecuaţie, de ele depinzând, în mare măsură, starea moralului personalului. Un moral bun al personalului va asigura neutralitatea politică a armatei ca instituţie a statului, ceea ce va reprezenta o barieră în promovarea clientelismului politic.
Un alt set important de raporturi între armată şi societate sunt cele de natură juridică, acestea având scopul de a asigura instituţionalizarea raporturilor armată-societate, în special prin intermediul noţiunii de drept operaţional militar24. Prin pachetul de legi elaborat de organul legislativ, respectiv Parlament, se scot în evidenţă statutul şi rolul armatei în societate. Astfel, deşi, în esenţa lui, „dreptul operaţional militar este un drept public, el are şi elemente de drept privat civil şi comercial, pentru că, în situaţii de pace şi de conflict armat, structurile militare intră în relaţii juridice cu autorităţile civile, societatea civilă şi particulari, în special în ceea ce priveşte regimul proprietăţii, achiziţiile şi contractele de furnizare de resurse, cererea şi acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile materiale ori morale aduse civililor etc.”25. În acelaşi timp, trebuie remarcată tendinţa de reorientare şi reorganizare a dreptului public militar atât la nivel naţional, cât şi internaţional, un exemplu elocvent fiind mutarea instituţiilor penale din cadrul Tribunalului Militar Internaţional de la Nüremberg la instanţe civile, cum este actuala Curte Penală Internaţională. Este o realitate care va avea implicaţii evidente în relaţiile civil-militare.
24 Noţiune utilizată iniţial în armata SUA, de unde s-a răspândit şi în alte state şi organizaţii de securitate, amintită în Operational law hand book, The Judge Advocate General’s Schools Charlottesville, Virginia, 2010.
25 Maior (just.mil.) Cristina Ştefan Nicolaie, Dreptul afacerilor civile în operaţii militare (rezumat), Bucureşti, 2015, p. 13.
Un alt set important
de raporturi între armată şi societate sunt cele de natură
juridică, acestea având scopul de a asigura
instituţio-nalizarea
raporturilor armată-
societate, în special prin intermediul
noţiunii de drept operaţional
militar. Prin pachetul
de legi elaborat de organul
legislativ, respectiv
Parlament, se scot în evidenţă statutul şi rolul
armatei în societate.
Gândirea militară
românească
numărul 2/2019 184
Corneliu POSTU
O categorie relevantă de raporturi o reprezintă, de asemenea, cele de natură culturală. Armata a oferit societăţii, de-a lungul vremii, produse culturale deosebit de valoroase în domeniul beletristicii, picturii, artelor plastice etc. În cursul anului 1917, un număr de 35 de artişti plastici au fost mobilizaţi în Marele Cartier General de la Iaşi de către generalul Constantin Prezan. Acesta intenţiona să creeze Muzeul Naţional Militar, instituţie „în care să se păstreze pentru viitor toate lucrările ce vor reprezenta paginile cele mai alese ale războiului, clipele de restrişte, ca şi sforţările prin care nădăjduim a se înfăptui idealul nostru naţional”26. Pe lista pictorilor şi sculptorilor mobilizaţi figurau: Ion Jalea, Oscar Han, Ştefan Dimitrescu, Dimitrie Măţăuanu, Corneliu Medrea, Gheorghe Stănescu, Alexandru Călinescu, Camil Ressu, Ion Theodorescu-Sion, Nicolae Dărăscu, Grigore Negoşanu, Alexis Macedonski, Aurel Băeşu, Dumitru Brăescu, Constantin Bacalu, Petre Troteanu, Gh. Ionescu-Doru, Traian Cornescu, Emilian Lăzărescu, Ignat Bednarik, Atanasie Constantinescu ş.a. Totodată, începând cu data de 2 februarie 1917, a fost editat ziarul România, „organ al apărării naţionale”27, cu apariţie cotidiană. Directorul ziarului era Mihail Sadoveanu, iar prim-redactor – Octavian Goga. Din colectivul de redacţie mai făceau parte scriitorii: Petre Locusteanu, Ion Minulescu, George Ranetti, N.N. Beldiceanu, Mircea Rădulescu, Corneliu Moldoveanu, Radu D. Rosetti ş.a. La această publicaţie colaborau: Nicolae Iorga, Ion Agârbiceanu, Vasile Voiculescu, Barbu Ştefănescu-Delavrancea, Alexandru T. Stamatiad, Zaharia Bârsan, Vasile Militaru etc.
Modelul din care s-a inspirat generalul Constantin Prezan în vederea deciziei privind mobilizarea artiştilor plastici în Marele Cartier General de la Iaşi a fost cel al generalului dr. Carol Davila. Acesta, în Războiul de Independenţă din 1877-1878, i-a invitat pe Nicolae Grigorescu, Carol Popp de Szathmari, Sava Henţia şi G.D. Mirea să însoţească trupele, ca ataşaţi pe lângă ambulanţa Marelui Cartier General. Ideea generalului dr. Carol Davila viza ca aceşti artişti să execute desene-reportaje la faţa locului, în scopul realizării ulterioare, în atelier,
26 Barbu Brezianu, Gruparea Arta Română, în Studii de istoria artei, Seria arta plastică, tomul 11, nr. 1, 1964, pp. 149-150.
27 Pe http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Mihail_Sadoveanu, accesat la 23 mai 2019.
În cursul anului 1917, un număr de 35 de artişti plastici au fost mobilizaţi în Marele Cartier General de la Iaşi de către generalul Constantin Prezan. Acesta intenţiona să creeze Muzeul Naţional Militar, instituţie „în care să se păstreze pentru viitor toate lucrările ce vor reprezenta paginile cele mai alese ale războiului, clipele de restrişte, ca şi sforţările prin care nădăjduim a se înfăptui idealul nostru naţional”.
185
Armata Română – serviciu public
OPINII
a unor opere artistice, care să reflecte eroismul ostaşilor români sau să oglindească dramele populaţiei civile, ca şi ororile războiului28.
În campaniile armatei române din cel de-al Doilea Război Mondial îi regăsim pe Alexandru Ciucurencu, Leonid Bulencea, Traian Sfinţescu, Ion Musceleanu, Dumitru Ghiaţă, Valentin Hoeflich, Alexandru Ţipoia. Sunt doar câţiva dintre pictorii care au fost pe front, care au luat contact cu mirosul prafului de puşcă, cei care au descris realitatea într-un mod cu totul aparte29.
Lucrările pictorului Ion Ţarălungă, de exemplu, angajat în cadrul Forţelor Aeriene în perioada regimului comunist, reprezintă o colecţie de certă valoare artistică, redând atât scene de luptă, cât şi aspecte din procesul de instrucţie, cu tematică din toate cele trei categorii de forţe. În prezent, Studioul de arte plastice al Armatei, sub conducerea directorului Valentin Tănase, reprezintă principalul ambasador al Armatei Române în domeniul reprezentărilor grafice.
Prin urmare, raporturile culturale subliniază legăturile reciproce între societate şi instituţia militară. Prin diversele activităţi culturale organizate atât la nivelul unităţilor militare, cât şi al garnizoanelor, se asigură un schimb cultural între armată şi societate. Prin operele artistice realizate de creatorii militari (scriitori, artişti plastici etc.), armata îşi aduce contribuţia la dezvoltarea culturii naţionale. În acelaşi timp, prin întregul său personal, armata este o importantă „consumatoare” de produse culturale ale societăţii din care face parte.
Un rol semnificativ în relaţiile armată-societate îl joacă şi activităţile ştiinţifice. Mediul academic militar este format dintr-o solidă şi viabilă reţea de academii militare care asigură pregătirea cadrelor militare din punct de vedere ştiinţific, conform nevoilor armatei. Nivelul studiilor este până la nivel de doctorat inclusiv, iar colaborarea cu instituţii civile de învăţământ superior sporeşte gradul de interacţiune dintre armată şi societate. În afara activităţii didactice se desfăşoară activităţi de cercetare ştiinţifică, prin intermediul institutelor şi centrelor ştiinţifice proprii, în domenii de interes pentru armată, în special, dar şi pentru societate, în general. Şi în acest domeniu există o cooperare pe baza căreia numeroase proiecte de cercetare ştiinţifică dezvoltate de sistemul militar îşi găsesc aplicabilitate inclusiv în cadrul societăţii, şi invers.
28 Vezi https://www.viata-libera.ro/prima-pagina/118267-centenarul-marii-uniri-pictori-si-sculptori- in-primul-razboi-mondial, accesat la 23 mai 2019.
29 Vezi https://armed.mapn.ro/nicolae-grigorescu---pictor-de-razboi-2326-23, accesat la 23 mai 2019.
Raporturile culturale
subliniază legăturile reciproce
între societate şi instituţia
militară. Prin operele
artistice realizate de
creatorii militari (scriitori, artişti
plastici etc.), armata îşi aduce
contribuţia la dezvoltarea
culturii naţionale.
În acelaşi timp, prin întregul
său personal, armata este
o importantă „consumatoare”
de produse culturale ale societăţii din
care face parte.
Gândirea militară
românească
numărul 2/2019 186
Corneliu POSTU
Complexitatea reprezintă o altă caracteristică relevantă a raporturilor armată-societate. În primul rând, ca element fundamental al societăţii, armata se află într-un raport de dependenţă faţă de aceasta. Resursele necesare sistemului militar fiind puse la dispoziţie de către societate, relaţiile acestui proces vor fi în strânsă legătură cu nivelul de dezvoltare economică a societăţii la care ne raportăm. În altă ordine de idei, societatea decide politicile publice, inclusiv politica de securitate şi apărare naţională, însă armata este una dintre instituţiile care are rolul de a pune în practică decizia societăţii. În acelaşi timp, în ciuda caracterului de forţă pe care îl reprezintă în societate, instituţia militară se supune rigorilor controlului civil şi rămâne o instituţie neutră în jocul politic din societate.
Prin interdependenţa relaţiilor armată-societate se poate scoate în evidenţă schimbul de „produse şi servicii” ce se realizează între cele două entităţi. De exemplu, chiar dacă beneficiarul primar al sistemului de învăţământ militar este armata, societatea civilă beneficiază, la rândul său, de expertiza militarilor, fie în diferite etape ale carierei active a acestora, fie prin reintegrarea lor în câmpul muncii, după pensionare. Pe de altă parte, armata preia specialişti formaţi în cadrul sistemului civil de învăţământ, pentru a acoperi specializări ce nu se regasesc în propriul sistem de învăţământ, dar fără de care sistemul militar nu poate funcţiona. Acest gen de transfer contribuie la creşterea încrederii societăţii în armată şi în capacitatea acesteia de a-şi îndeplini rolul constituţional.
Armata română – serviciu public în slujba societăţii, în ansamblu
În prezent, armata română a depăşit teoria sistemului soldat-cetăţean şi a „naţiunii înarmate”, bazată pe armatele de masă, în care conscripţia ducea la militarizarea societăţii. Apariţia noţiunii de militar profesionist a dus, inevitabil, la o slăbire a relaţiei armată-societate, în mod special „în privinţa unor probleme precum rolul patriotismului, al disciplinei în educaţie, obiectivele de politică externă şi de securitate, imaginea profesiei militare”30. Pe de altă parte, a apărut o nevoie acută de cooperare, în condiţiile în care, „tot mai mult, unele dintre sarcinile
30 Marian Zulean, Diferenţe culturale dintre armată şi societatea românească, Editura Universităţii Naţionale de Apărare, Bucureşti, 2005, p. 62.
Complexitatea reprezintă o altă caracteristică relevantă a raporturilor armată-societate. În primul rând, ca element fundamental al societăţii, armata se află într-un raport de dependenţă faţă de aceasta. Resursele necesare sistemului militar fiind puse la dispoziţie de către societate, relaţiile acestui proces vor fi în strânsă legătură cu nivelul de dezvoltare economică a societăţii la care ne raportăm.
187
Armata Română – serviciu public
OPINII
şi domeniile logistice ce nu deţin o funcţie de luptă imediată sunt lăsate pe seama civililor şi chiar transferate la societăţi private”31.
În România, Ministerul Apărării Naţionale participă la acţiunile de eliminare a consecinţelor urgenţelor civile atât prin coordonare, cât şi prin cooperare interinstituţională, în conformitate cu cadrul juridic32 ce reglementează conduita specifică în astfel de situaţii.
Capabilităţile Ministerului Apărării Naţionale sunt angrenate pentru a interveni în situaţii de urgenţă, conform planurilor de cooperare existente la nivel central şi local, potrivit funcţiilor de sprijin stabilite prin legislaţia în vigoare. Principalele misiuni executate în acest context sunt cele de căutare şi salvare, transportul pe cale aeriană, terestră, maritimă sau fluvială a persoanelor salvate, precum şi de asigurare a infrastructurii necesare utilizării mijloacelor de căutare şi salvare aparţinând altor instituţii, efectuarea de misiuni aero-medicale, de stingere a incendiilor de pădure, participarea la intervenţiile în cazul situaţiilor de urgenţă, dar şi la exerciţii comune. Sprijinul acordat administraţiei centrale sau locale se poate materializa şi sub formă de ajutoare sau prestări de servicii cu personal militar şi tehnică specifică. Prin acest tip de acţiuni militare se asigură sprijin cu caracter temporar autorităţilor civile, atunci cînd apar situaţii neprevăzute ce depăşesc capacitatea de reacţie şi răspuns a entităţilor destinate să intervină şi să rezolve acel tip de situaţie specifică.
Un exemplu concret constă în sprijinul acordat Ministerului Transporturilor pentru desfăşurarea normală a transportului feroviar sau aerian, în situaţia în care personalul civil specializat s-ar afla într-o grevă ce ar afecta mai mult de 2/3 din activitatea normală de transport.
Restabilirea ordinii publice, a ordinii constituţionale şi a respectării legii reprezintă un alt exemplu de acţiune militară destinată a sprijini
31 Ibidem, p. 19.32 Legea apărării naţionale nr. 45/1994, cu modificările ulterioare, Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările ulterioare, Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcţionarea şi componenţa Comitetului naţional pentru situaţii speciale de urgenţă, cu modificările ulterioare, Hotărârea Guvernului nr. 2.288/2004 pentru aprobarea repartizării principalelor funcţii de sprijin pe care le asigură ministerele, celelalte organe centrale şi organizaţiile neguvernamentale privind prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2014 privind unele măsuri în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată prin Legea nr. 104/2014, cu modificările ulterioare.
Capabilităţile Ministerului
Apărării Naţionale sunt
angrenate pentru a
interveni în situaţii de
urgenţă, conform
planurilor de cooperare
existente la nivel central şi
local, potrivit funcţiilor de
sprijin stabilite prin legislaţia
în vigoare. Principalele
misiuni executate în
acest context sunt cele
de căutare şi salvare,
transportul pe cale aeriană,
terestră, maritimă
sau fluvială a persoanelor
salvate.
Gândirea militară
românească
numărul 2/2019 188
Corneliu POSTU
Ministerul Administraţiei şi Internelor, autoritatea abilitată prin lege pentru a gestiona astfel de situaţii, în condiţiile în care aceasta din urmă ar fi depăşită de situaţie.
Un al treilea tip de acţiuni în care armata este angrenată este reprezentat de asigurarea protecţiei vieţii cetăţenilor şi a proprietăţii publice şi private, concomitent cu înlăturarea urmărilor în urma producerii unor dezastre naturale sau a unor catastrofe produse accidental de activitatea umană.
Concret, pentru asigurarea serviciilor publice, atât cât îi permit prevederile constituţionale, Ministerul Apărării Naţionale colaborează cu Ministerul Afacerilor Interne pentru:
• furnizarea serviciului public de asigurare a desfăşurării fluente şi în siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice;
• înmânarea ordinelor de chemare la mobilizare şi/sau de clarificare a situaţiei militare a rezerviştilor, în colaborare cu centrele militare zonale;
• salvarea şi evacuarea persoanelor şi bunurilor periclitate de incendii, explozii, avarii, accidente, epidemii, calamităţi naturale şi catastrofe;
• limitarea şi înlăturarea urmărilor provocate de astfel de evenimente33.
Ministerul Apărării Naţionale mai asigură, potrivit legislaţiei naţionale:• serviciul public de asistenţă medicală de urgenţă şi prim-ajutor
calificat, asistenţă medicală şi sanitar-veterinară – referindu-ne aici la asigurarea asistenţei medicale publice de urgenţă în faza prespitalicească prin serviciile de ambulanţă proprii şi la asigurarea asistenţei medicale publice de urgenţă în faza spitalicească prin intermediul spitalelor din reţeaua sanitară proprie;
• creşterea calităţii vieţii personalului militar şi civil;• asigurarea asistenţei religioase şi a asistenţei sociale;• servicii publice din domeniul învăţământului militar liceal,
preuniversitar şi universitar de apărare, ordine publică şi securitate naţională.
33 Art. 26, alin. (25), (26) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, cu modificările şi completările ulterioare.
Restabilirea ordinii publice, a ordinii constituţionale şi a respectării legii reprezintă un alt exemplu de acţiune militară destinată a sprijini Ministerul Administraţiei şi Internelor, autoritatea abilitată prin lege pentru a gestiona astfel de situaţii, în condiţiile în care aceasta din urmă ar fi depăşită de situaţie.
189
Armata Română – serviciu public
OPINII
Trebuie remarcat faptul că sprijinul militar acordat autorităţilor civile se realizează exclusiv pe teritoriul naţional, sub autoritatea Centrului naţional militar de comandă34.
În privinţa utilizării forţei militare pe timpul sprijinului acordat altor autorităţi, acest lucru este posibil doar în anumite situaţii, conform mandatului emis de procuror, în baza prevederilor legale35.
Din punctul de vedere al sprijinului militar acordat autorităţilor civile, există numeroase exemple, unele mai mult, altele mai puţin cunoscute publicului larg. Astfel, în cazul inundaţiilor catastrofale ce au avut loc în ţara noastră în anii 1970, 1975, 1999, cât şi în ultimii ani, armata a intervenit utilizând tehnica din dotare (bărci de diferite tipuri, autoamfibii, autocamioane şi elicoptere) pentru salvarea cetăţenilor surprinşi de furia apelor, în zone în care viaţa le era pusă în pericol. De asemenea, armata a transportat şi distribuit alimente, îmbrăcăminte, corturi, medicamente, apă potabilă pentru populaţie, a constituit şi administrat tabere provizorii pentru populaţia rămasă fără locuinţe, efective de militari au participat la protejarea unor lucrări de artă (poduri, viaducte, porţiuni de şosea şi cale ferată, tuneluri etc.) de furia apelor, prin constituirea sau consolidarea unor diguri şi, de asemenea, au luat parte efectiv la repunerea în funcţiune a unor căi de comunicaţii afectate de inundaţii.
În situaţia căderilor masive de zăpadă, armata participă la deblocarea căilor de comunicaţii acoperite de zăpadă şi la aprovizionarea populaţiei cu alimente de bază.
De asemenea, în cazul unor cutremure, cum a fost cel din 1977, armata a intervenit pentru salvarea vieţii cetăţenilor surprinşi sub dărâmături, a bunurilor din imobilele avariate sau distruse. Armata a asigurat, totodată, paza acestor bunuri şi a altor obiective avariate, pentru a preveni furtul din avutul public şi privat36.
Misiunile de sprijin umanitar cu aeronavele Forţelor Aeriene Române nu mai sunt demult o noutate. Pentru fiecare caz în parte, echipajele de zbor şi de asistenţă medicală fac tot posibilul pentru a transporta
34 Vezi http://www.defense.ro/comandamente/cnmc, accesat la 12 iunie 2019.35 Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul
stării de urgenţă, Guvernul României, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 22, din 21.01.1999.
36 Teodor Frunzeti, Acţiunile militare altele decât războiul, Editura Academiei Forţelor Terestre, Sibiu, 2000, pp. 91-95.
Trebuie remarcat faptul
că sprijinul militar acordat
autorităţilor civile se
realizează exclusiv pe
teritoriul naţional, sub
autoritatea Centrului
naţional militar de comandă.
În privinţa utilizării forţei
militare pe timpul sprijinului
acordat altor autorităţi, acest
lucru este posibil doar în anumite situaţii, conform
mandatului emis de
procuror, în baza prevederilor
legale.
Gândirea militară
românească
numărul 2/2019 190
Corneliu POSTU
rapid şi în siguranţă pacienţii în stare critică spre spitalele unde li se salvează viaţa. Misiunile se execută la solicitarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne37.
Un exemplu elocvent din practica altor armate ar putea fi dezastrul nuclear produs în 1986, ca urmare a exploziei ce a avut loc la unul din reactoarele centralei nucleare de la Cernobîl, în Ucraina. S-a intervenit iniţial numai cu efective militare, atât pentru evacuarea personalului centralei, cât şi a populaţiei pe o rază de 30 km în jurul locului dezastrului. Ulterior, construirea cupolei de beton sub care a fost îngropat reactorul a fost realizată tot cu personal militar, fapt ce s-a tradus, din nefericire, prin victime în rândul militarilor participanţi la misiunea de salvare38.
Sprijinul militar acordat autorităţilor civile – studii de cazAcţiunile desfăşurate în comun cu structurile Ministerului Afacerilor
Interne constau în exerciţii de alertare şi acţiuni cu forţe şi mijloace în teren.
Potrivit planurilor comune de intervenţie ale unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului Afacerilor Interne pentru limitarea şi înlăturarea efectelor dezastrelor pe teritoriul naţional39, în perioada 2017-2018, acestea au desfăşurat 160 de activităţi de pregătire în 30 de judeţe şi în municipiul Bucureşti, la care au participat un număr de peste 6.000 de militari şi mai mult de 7.000 de mijloace tehnice. Aceste acţiuni au vizat îmbunătăţirea concepţiei comune de intervenţie, verificarea fluxului informaţional-decizional şi evaluarea capacităţilor de intervenţie prestabilite prin planurile de acţiune pe tipuri de risc/cooperare pentru limitarea şi înlăturarea efectelor unor dezastre.
Acţiunile s-au desfăşurat în medii diverse, care au asigurat condiţiile de evaluare adecvate obiectivelor stabilite prin documentele de planificare ale activităţilor, şi au urmărit:
• consolidarea relaţiilor cu organele de specialitate din administraţia publică, centrală şi locală, respectiv organizaţiile neguvernamentale;
37 Revista Forţelor Aeriene – Cer Senin, editată de Statul Major al Forţelor Aeriene, Bucureşti, nr. 2/2019, p. 17.
38 Teodor Frunzeti, op. cit., pp. 93.39 Potrivit Hotărârii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării nr. S/128/2005, unităţile Ministerului
Apărării Naţionale şi cele ale Ministerului Afacerilor Interne elaborează Planul comun de intervenţie şi, pe baza acestuia, informări trimestriale referitoare la activităţile desfăşurate în domeniul situaţiilor de urgenţă.
Potrivit planurilor comune de intervenţie ale unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului Afacerilor Interne pentru limitarea şi înlăturarea efectelor dezastrelor pe teritoriul naţional, în perioada 2017-2018, acestea au desfăşurat 160 de activităţi de pregătire în 30 de judeţe şi în municipiul Bucureşti, la care au participat un număr de peste 6.000 de militari şi mai mult de 7.000 de mijloace tehnice.
191
Armata Română – serviciu public
OPINII
• participarea cu forţe şi sprijin logistic la înlăturarea efectelor dezastrelor naturale sau a accidentelor tehnologice;
• întreprinderea de acţiuni în folosul populaţiei (transport, cazare, hrană, asistenţă medicală, facilitarea accesului în zone izolate, inclusiv distribuirea ajutoarelor umanitare);
• protejarea obiectivelor culturale şi a populaţiei civile, la solicitarea autorităţilor publice abilitate;
• sprijinul pentru asigurarea continuităţii capabilităţilor vitale de comunicaţii şi protecţia elementelor de infrastructură critică, precum şi a obiectivelor economice cu grad ridicat de risc biologic, chimic, radiologic sau nuclear;
• participarea la acţiunile de localizare, izolare şi stingere a incendiilor, în sprijinul forţelor specializate ale altor instituţii.
De asemenea, în perioada analizată (2017-2018), au fost executate misiuni de intervenţie în comun pentru limitarea consecinţelor produse de fenomene meteorologice extreme, la care au participat peste 1.600 de militari şi peste 180 de mijloace tehnice specifice40.
Un alt exemplu concret de sprijin acordat autorităţilor civile îl reprezintă misiunea de evacuare a cetăţenilor români, şi nu numai, în anul 2011, ca urmare a stării de criză şi urgenţă umanitară din Marea Jamahirie Arabă Libiană Populară Socialistă. La acel moment, în baza unei hotărâri de guvern, a fost constituită o celulă de criză la nivelul Ministerului Apărării Naţionale, destinată să identifice soluţiile prin care Armata României să participe la această operaţiune, în coordonare cu Ministerul Afacerilor Externe. Au fost puse la dispoziţie două aeronave ale Forţelor Aeriene Române, cu ajutorul cărora s-a creat un adevărat pod aerian între Bucureşti şi Tripoli, în perioada 24 februarie – 1 martie 2011. Un complet mecanism militar, diplomatic şi consular a fost pus în funcţiune pentru a asigura sucesul primei misiuni de evacuare aeriană a unor cetăţeni români aflaţi în pericol într-o ţară străină, după cel de-al Doilea Război Mondial. Cele două aeronave militare, de tipul C-130 Hercules şi C-27J Spartan, au executat, în total, şapte misiuni pe ruta Bucureşti – Tripoli, precum şi o serie de operaţii de evacuare între Tripoli şi La Valletta. A fost, astfel, evacuat un număr de 230 de persoane, dintre care 175 au fost cetăţeni români şi restul străini.
40 În conformitate cu informările transmise de Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Afacerilor Interne în perioada 2017-2018.
În perioada analizată
(2017-2018), au fost executate
misiuni de intervenţie în
comun pentru limitarea
consecinţelor produse de fenomene
meteorologice extreme, la care
au participat peste 1.600 de
militari şi peste 180 de mijloace
tehnice specifice.
Gândirea militară
românească
numărul 2/2019 192
Corneliu POSTU
La rândul lor, şi alte ţări au acordat asistenţă cetăţenilor români, în baza activării, la nivelul Uniunii Europene, a mecanismului de monitorizare şi informare pentru protecţie civilă41.
Concluzii
În urma analizei realizate, se poate afirma că, din perspectivă doctrinară actuală, prin prisma activităţilor desfăşurate, armata întruneşte caracteristicile serviciilor publice „vechi”, dar şi „sociale”.
De asemenea, dacă privim din perspectiva cadrului legislativ, armata este un sistem care, după natura lui, poate fi catalogat drept un serviciu public administrativ, iar după destinaţie, poate fi încadrat în categoria serviciilor publice dedicate colectivităţii, în ansamblu.
După posibilitatea de delegare, armata trebuie să fie văzută ca un serviciu ce nu poate fi delegat altor persoane, după importanţă socială se situează în categoria serviciilor publice vitale, iar după sfera de cuprindere, se observă că întruneşte condiţiile de a fi numit un serviciu public de importanţă naţională.
Se remarcă, de asemenea, evoluţia conceptului relaţiei civil-militare, de la viziunea pur realistă a lui Platon, care imagina militarul strict în rolul de „paznic al Cetăţii”, până la militarul profesionist din societăţile democratice, modelul liberal, care se remarcă prin expertiză, responsabilitate şi corporatism, jucând un rol mult mai complex în societatea din care face parte. Despovărată de limitarea doctrinară specifică armatelor de masă, construită pe un model de tip comunist, armata română s-a transformat şi s-a adaptat rigorilor armatelor moderne, profesioniste, devenind o instituţie fundamentală a statului de drept.
Pe de altă parte, serviciul public, ca activitate, este legat indisolubil de ideea de interes general şi de voinţa autorităţilor publice care decid la ce moment şi modul în care va fi satisfăcut acest interes.
Având în vedere aspectele expuse, putem concluziona, fără teama de a greşi, că Armata României dispune de toate caracteristicile unui serviciu public, fiind garantul suveranităţii şi independenţei naţionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale, cu contribuţie importantă la stabilitatea şi securitatea regională şi globală.
41 Revista Forţelor Aeriene – Cer Senin, editată de Statul Major al Forţelor Aeriene, Bucureşti, nr. 1/2011, pp. 6-7.
Armata României dispune de toate caracteristicile unui serviciu public, fiind garantul suveranităţii şi independenţei naţionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale, cu contribuţie importantă la stabilitatea şi securitatea regională şi globală.
193
Armata Română – serviciu public
OPINII
BIBLIOGRAFIE1. ***, Constituţia României, cap. V, secţiunea 1, articolul 118 – Forţele
Armate, pe https://www.constitutia.ro/art-118-fortele-armate.htm.2. ***, Declaraţia Summit-ului de la Budapesta, CSCE, Budapest
document 1994, Towards a genuine partnership in a new era, pe www.osce.org/mc/39554?download=true.
3. ***, Dicţionarul explicativ al limbii române, ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Editura Univers Enciclopedic, Academia Română, 2012, p. 1793, pe https://vignette.wikia.nocookie.net/lang/images/7/71/ Dictionar-Explicativ-Al-Limbii-Romane.pdf/revision/latest?cb= 20160118195851&path-prefix=ro
4. ***, Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcţionarea şi componenţa Comitetului naţional pentru situaţii speciale de urgenţă, cu modificările ulterioare.
5. ***, Hotărârea Guvernului nr. 2.288/2004 pentru aprobarea repartizării principalelor funcţii de sprijin pe care le asigură ministerele, celelalte organe centrale şi organizaţiile neguvernamentale privind prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă.
6. ***, Legea apărării naţionale nr. 45/1994, cu modificările ulterioare.7. ***, Legea nr. 15/2005, cu modificările ulterioare.8. ***, Operational law hand book, The Judge Advocate General’s
Schools Charlottesville, Virginia, 2010.9. ***, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2014 privind unele
măsuri în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă.10. ***, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul
Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări.
11. ***, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, Guvernul României, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 22, din 21.01.1999.
12. ***, Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor, nr. 8/1994, forma sintetică – 10 iunie 2019, Cap. IV, p. 28, pe http://www.cdep.ro/pdfs/tab_acte/Regulament-din-1994-forma-sintetica-pentru-data-2019-06-10.pdf.
13. ***, Revista Forţelor Aeriene – Cer Senin, editată de Statul Major al Forţelor Aeriene, Bucureşti, nr. 2/2019, nr. 1/2011.
14. Barbu Brezianu, Gruparea Arta Română, în Studii de istoria artei, Seria arta plastică, tomul 11, nr. 1, 1964.
15. J. Chevallier, Le Service Public, Presses Universitaires de France, Paris, 1994.
16. George-Dorinel Dumitru, Dragoş-Adrian Bantaş, Controlul democratic asupra sectorului de securitate – privire comparativă asupra modelului european şi aplicării acestuia în România, în revista Gândirea Militară
Gândirea militară
românească
numărul 2/2019 194
Corneliu POSTU
Românească, ediţia 1-2/2018, editată de Statul Major al Apărării, Bucureşti.
17. Petre Duţu, Armata şi societatea în tranziţie, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, Bucureşti, 2002.
18. Teodor Frunzeti, Acţiunile militare altele decât războiul, Editura Academiei Forţelor Terestre, Sibiu, 2000.
19. Samuel P. Huntington, The Soldier and the State. The theory and politics of civil-military relations, The Belknap Press of Harvard University Press Cambridge, Massachussets, Londra, 1957.
20. Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol. I, Editura Nemira, 1996.
21. Jacqueline Morand-Deviller, Cours de Droit administratif. Thèmes de réflexion. Commentaires d’arrêts avec corrigés, VII-ème édition, Paris I, Sorbonne.
22. Paul Negulescu, Tratat de drept administrativ, Tipografiile Române Unite, Bucureşti, 1925.
23. Daniel N. Nelson, Definition, Diagnosis, Therapy – A Civil-Military Critique, Defense&Security Analysis, vol. 18, 2002, nr. 2.
24. Doina Talaşman, Consideraţii privind raporturile dintre istorie şi sociologie, respectiv armată şi societate, în Armata română şi societatea civilă, studii şi comunicări prezentate la sesiunea ştiinţifică dedicată Zilei Arhivelor Militare, aniversării a 92 de ani de la înfiinţarea Centrului de Studii şi Păstrare a Arhivelor Militare Istorice şi a 145 de ani de la înfiinţarea Serviciului Istoric al Armatei, coordonatori: comandor dr. Marian Moşneagu, colonel dr. Petrişor Florea, dr. Cornel Ţucă, Editura Istros, Piteşti, 2012.
25. Maior (just.mil.) Cristina Ştefan Nicolaie, Dreptul afacerilor civile în operaţii militare (rezumat), Bucureşti, 2015.
26. Marybeth Peterson Ulrich, Democratizing Communist Militaries: The Cases of the Czech and Russian Armed Forces, Michigan, University of Michigan Press, 1999.
27. Marin Văraru, Tratat de drept administrativ român, Editura Librăriei Socec & Co., Bucureşti, 1928.
28. Andrei Vocilă, Dinamica fenomenului militar românesc militar românesc după 1990 în relaţie cu factorul politic şi social, pe site-ul https://andreivocila.wordpress.com/2010/11/08/dinamica-fenomenului-militar-romanesc-militar-romanesc-dupa-1990-in-relatie-cu-factorul-politic-si-social/
29. Marian Zulean, Armata şi societatea în tranziţie, Editura Tritonic, Bucureşti, 2003.
30. Marian Zulean, Diferenţe culturale dintre armată şi societatea românească, Editura Universităţii Naţionale de Apărare, Bucureşti, 2005.
195
Armata Română – serviciu public
OPINII
31. Marian Zulean, Militarul şi societatea. Relaţiile civil-militare la începutul mileniului al III-lea, Editura Militară, Bucureşti, 2008.
WEBOGRAFIE1. https://armed.mapn.ro/nicolae-grigorescu-pictor-de-razboi-2326-23.2. http://www.defense.ro/comandamente/cnmc3. http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Mihail_Sadoveanu.4. https://www.viata-libera.ro/prima-pagina/118267-centenarul-marii-
uniri-pictori-si-sculptori-in-primul-razboi-mondial.