PIRUETE

PIRUETELE sunt mişcări de rotaţie sau învârtiri continui ale corpului de cel puţin 360°.

În metodica învăţării învîrtirilor şi piruetelor trebuie pus accent pe :

Dezvoltarea echilibrului; Repartizarea judicioasă a greutăţii corpului pe un picior sau pe ambele picioare; Dezvoltarea elasticităţii musculare în paralel cu îmbunătăţirea forţei de susţinere

a segmentelor copului în diferite poziţii; Dezvoltareea mobilităţii articulare care să permită maximum de amplitudine în

mişcare; Exerciţii la bara de perete, cu accent deosebit pe ridicările pe vârfuri „relevé”(pea

ambele picioare şi pe un singur picior, cu menţinerea corpului în echilibru), „plié-uri” săltări şi „cambré-uri”;

Treceri din poziţii joase în poziţii înate şi invers, treceri treptate a greutăţii corpului de pe un picior pe celălalt picior, cu şi fără sprijin(temps-lie în toate direcţiile), treceri dintr-o poziţie de echilibru în alta prin schimbarea poziţiilor segmentelor, păstrînd aceeaşi bază de susţinere, continuând cu dezechilibrări de pe ambele picioare şi de pe un picior, cu şi fără sprijin;

La centrul spţiului de lucru se vor executa combinaţii de echilibru cu schimbarea repetată a direcţiei principale de lucru;

Ocolliri şi întoarceri pentru dezvoltarea prientării în spaţiu; Vor fi însuşite întoarcerile în ordinea dificultăţii lor (prin păşire, cu pas arcuit, prin

învăluire, la balans înaiinte sau înapoi- „fouetté”, piruete); În metodica de predare a piruetelor se recomandă în prumul rând însuşirea

poziţiilor de echilibru, poziţii care trebuie menţinute în timpul învârtirii corpului; Însuşirii fazelor componente ale piruetelor în ordinea succesiunii lor. Se

urmăreşte în mod special impulsia, obţinerea şi păstrarea poziţiei corpului pe

verticală în timupl învârtirii, mişcarea capului, cu rol deosebit în frânarea inerţiei de învârtire şi păstrarea direcţiei de deplasare la piruetele înlănţuite;

Se va pune accent deosebit pe execuţia corectă a preparaţiei şi trecerea în poziţia de echilibru necesar (exemplu –la pirueta cu piciorul liber îndoit- „attitudé”- trecere din fandare în „attitudé” şi revenire);

Se execută la început cu sprijinul ambelor mâini la bara de perete, apoi cu o mână şi în final fără sprijin;

Perfecţionarea învârtirilor se obţine prin repetarea acestora în legări variate cu elemente din diferite grupe de mişcări;

Măsurile muzicale cele mai potrivite pentru exerciţiile în care sunt incluse diferite piruete sunt 3 /4 sau 6 /8 , în tempo lent cu valori de lungă durată a sunetelor ăn melodie, care trebuie să fie legată şi curgătoare.

Piruetele se realizează de cele mai multe ori din poziţia cunoscută în limbajul gimnasticii ritmicii sub numele de preparaţie, sau prin păşire, atât pe piciorul drept cât şi pe cel stâng.

Preparaţia – fandat înainte cu braţul de partea piciorului sprijinit înainte –susţinut rotunjit înainte, braţul opus piciorului dinainte- susţinut lateral.

Asa cum s-a mai amintit, după modul de execuţie, piruetele se pot executa pe un picior, cu celălalt picior susţinut în diferite poziţii, de pe un picior pe celălalt, pe ambele picioare, pe genunchi şi in poziţia aşezat.

Cu excepţia piruetelor din poziţia aşezat, toate celelalte piruete se efctuează cu sensul de învârtire în afară (exterior) şi înăuntru (spre interior). Cele executate în afară au sensul de învârtire opus piciorului şi genunchiului de sprijin, iar cele executate înăuntru au acelaşi sens cu piciorul şi genunchiul de sprijin, în timpul piruetelor trunchiul poate fi susţinut controlat pe verticală, dar şi în extensie, îndoit înainte şi lateral.

În execuţia piruetelor cu trunchiul pe verticală, mişcarea capului este identică cu cea descrisă la întoarceri şi are rol în echilibrarea şi păstrarea direcţiei de înârtire sau de deplasare. La cele cu trunchiul îndoit, echilibrarea corpului se realizează prin proiectarea bazinului în sensul opus îndoirii.

După modul de execuţie, întoarcerile pot fi sistematizate astfel:

a) Piruete pe un picior cu celălalt picior susţinut în diferite poziţii: pirueta „sur lé cou de pied”, pirueta „passé” înainte, pirueta „passé lateral), pirueta „tire-bouchon”, pirueta „arabesque”, pirueta „a la seconndé”, pirueta „attitudé”.

b) Piruete de pe un picior pe celălalt: pirueta „pique”;c) Piruete pe ambele picioare;d) Piruete pe genunchi: piruete pe un genunchi, piruete pe ambii genunchi;e) Piruete din poziţia aşezat: piruete cu corpul îndoit în echer, piruete pe o coapsă.

1. Pirueta „arabesque”-cu piciorul liber ridicat întins înapoi

Se execută din preparaţie- impuslie cu trecerea greutăţii corpului pe vârful piciorului dinainte şi imprimarea mişcării de rotaţie, simultan cu ridicarea piciorului liber în poziţia „arabesque” şi a braţelor prin lateral sus. Această poziţie trebuie menţinută tot timpul învârtirii.

Oprirea din piruetă se obţine prin coborârea călcâiului pe sol, cu genunchiul piciorului de bază uşor îndoit.

Metodica învăţării:

Stând cu un umăr la bara de perete, sprijin cu o mână, întoarceri de 90°, 180° şi oprire după fiecare întoarcere, în fandare , cu sprijinirea piciorului liber înapoi pe sol;

Învăţarea piruetei „arabesque” se realizează după însuşirea poziţiei de echilibru „arabesque” pe un picior si pe celălalt;

Repetarea piruetei „arabesque” cu oprire în fandare înainte, pe piciorul liber, din care se continuă cu piruetă pe celălalt picior;

Executarea piruetei „arabesque” în diferite legări libere şi cu obiecte portative.

Greseli tipice:

Dezechilibrarea corpului determinată de impulsia prea puternică în piciorul dinapoi

Insuficienta încordare a musculaturii piciorului de bază şi a celui de susţinere; Insuficienta încordare a musculaturii coloanei vertebrale; Greşeli de şinută ale piciorului de bază, pe sol, prea devreme; Relizarea mişcării de învârtire se face pe toată talpa; Învârtirea incompletă a corpului.

Variantă:

Pirueta „arabesque” cu trunchiul în extensie

Tehnica de execuţie a acestei piruete esre identică cu cea a piruetei arabesque numai că trunchiul trebuie menţinut în extensie, braţele lateral, privirea peste umărul opus sensului ănvârtirii. Pentru executarea acestei piruete trebuie să se insiste asupra dezvoltării mobilităţii coloanei vertebrale şi învârtirii musculaturii spatelui.

2. Pirueta „attitudé”- cu piciorul liber ridicat îndoit înapoi

Preparaţie –impulsie cu trecerea greutăţii pe vârful piciorului dinainte, celălalt picior se ridică îndoit înapoi într-o poziţie cât mai înaltă, în poziţia „attitudé”. Această poziţie trebuie menţinută pe tot parcursul învârtirii.

Accelerarea învârtirii se obţine prin mişcarea braţului opus direcţiei de învârtire, care se duce prin înainte sus, celălalt braţ lateral, capul răsucit spre braţul de sus, privirea peste umăr.

Oprirea din învârtire se realizază prin coborârea călcâiului pe sol, simultan cu demi.plie pe piciorul de sprijin şi întinderea celuilalt înapoi în „arabesque”, trunchiul înclinat înainte, braţul de sus coboară înainte, celălalt se menţine lateral.

Metodica învăţării:

Deoarece menţinerea poziţiei „attitudé” este destul de dificilă, ea trebuie perfecţionată înainte de a trece la executare piruetei;

Pirueta „attitude” este ărecedată de însuşirea piruetei „arabesque”; Perfecţionarea piruetei se obţine prin introducerea acesteia în diferite legări,

executate liber şi cu obiecte portative.

Greşeli tipice:

Lipsa menţinerii picorului liber răsucit în exterior; Dificultate în menţinerea poziţiei „attitude” Orientarea coapsei lateral la ridicarea piciorului liber înapoi; Răsucirea trunchiului în momentul învârtirii; Relaxarea musculaturii spatelui în momentul opririi din învârtire.

3. Pirueta „pique”

Păşire pe vârful unui picior, cu celălalt picior îndoit lateral sprijinit la nivelul genunchiului piciorului opus, se execută de obicei înlănţuită în linie dreaptă sau pe semicerc. Poziţia de plecare este stând pe un picior, celălalt picior sprijinit înainte pe vârf, braţul de aceeaşi parte susţinut rotunjit înainte, celălalt braţ susţinut lateral.

Întoarcere de 90° spre piciorul dinainte, urmată de pas înainte pe vârful acestui picior, celălalt picior sprijinit îndoit în poziţia „passé” lateral. Braţul de partea întoarcerii, înainte rotunjit, celălalt lateral. Mişcarea continuă cu învârtirea corpului, care este accelerată de balansul orizontal al braţului din lateral în poziţia a II-a, apropiindu-l pe celălalt.

Oprirea din piruetă se face prin aţezarea piciorului liber înapoi în „demi-plié”, simultan cu trecerea greutăţii pe el, celălalt picior ridicat întins înainte, pozăţia braţelor indentică fazei de preparaţie.

Metodica învăţării:

Se execută păşiri pe vârful unui picior, cu celălalt picior fixat în poziţia „passé” lateral, urmat de trecerea greutăţii corpului înapoi pe piciorul liber în „demi-plié”, celălalt picior ridicat întins înainte;

Această mişcare se face de mai multe ori consecutiv pe piciorul drept şi apoi pe cel stâng, până la obţinerea corectă a axei verticale în jurul căreia urmează să se efectueze învârtirea;

Aceleaşi mişcări, simultan cu întoarceri de 90° şi apoi de 180° în momentul efectuării păşirii spre înainte pe vârf;

Aceleaşi mişcări cu întoarcere de 360°; Înlănţuiri a două – trei piruete „pique” de 360°; Legarea piruetei „pique” cu alte grupe de mişcări libere şi cu obiecte portative.

Greşeli tipice:

Păşiri succesive cu articulaţia genunchiului şi gleznei îndoite sau relaxate; Fixarea tartivă a piciorului liber în poziţia „passé”; Aplecarea trunchiului înainte pe momentul învârtirii; Dezechilibrarea corpului şi schimbarea direcţiei de deplasare.

Poziţiile, elementele, mişcările şi exerciţiile care formează conţinutul specific al gimnasticii ritmice au primit nume specifice domeniului, contribuind la formarea terminologiei proprii acestei ramuri sportive. Pentru a alcătui conţinutul de bază al gimnasticii ritmice, ca ramură sportivă specific feminină, aceasta a împrumutat o serie

de mijloace din gimnastica de bază, din gimnastica artistică, din dans, balet şi chiar din muzică, pe care le-a adaptat specificului său.

Poziţia specifică-este rezultatul unei structuri de mişcări mai complexe care implică un anumit grad de dificultate în execuţie, referindu-ne în special la poziţiile specifice de echilibru:

Passé – stând pe un picior, cu piciorul liber îndoit, cu vârful piciorului sprijinit la nivelul genunchiului piciorului opus (cu genunchiul piciorului liber orientat înainte- passé înainte , cu genunchiul piciorului liber: orientat în pln lateral- passé lateral);

Attitudé – stând pe un picior, cu piciorul liber îndoit în unghi drept înainte sau înapoi (poziţia de attitudé înainte mai apote fi denumită şi poziţia tire-bouchon);

Arabesque – stând pe un picior, cu piciorul liber ridicat şi susţinut întins înapoi; A la secondé- stând pe un picior, cu piciorul liber ridicat şi susţinut întins înainte

sau lateral; Sur lé cou de pied- stând pe un picior , cu piciorul liber îndoit susţinut la nivelul

gleznei piciorului opus.

Săltarile sau săriturile artistice , mijloace importante ale gimnasticii moderne, sunt caracterizate de proiecatrea corpului în întregime în aer, în urma unei contracţii energice a membrelor inferioare, precedată de o îndoire a lor.

1. Săritura „cabriole” înainte- săritură cu lovirea gambelor înainte

Se execută din poziţia stand, braţele lateral- păşire spre înainte pe un picior în “demi-plié”, urmat de balansarea celuilalt picior înainte, impulsie cu desprindere de pe sol pe vertical. Imediat după impulsie, piciorul de bătaie se balansează energic şi rapid spre celălalt picior, astfel încât, în punctual maxim al înălţării piciorelor se apropie şi se lovesc la nivelul vârfurilor. Simultan cu lovirea picioarelor, pentru echilibrarea corpului, trunchiul se înclină uşor spre înapoi, imedat, picioarele se deschid prin ridicarea celui de desuprea, care se menţine înainte sus până la aterizarea şi coborârea celuilalt pe care se efectuează aterizarea, fără deplasare de pe locul desprinderii. Braţele se ridică prin înainte sus, unde se menţin până la aterizare, iar în momentul aterizării se deschid lateral.

Metodica învăţării

Dezvoltarea forţei de desprindere; Dezvoltarea în mod special a musculaturii triplei extensii folosind acţiunile: “plié”,

“relevé”,săltări pe unul şi pe ambele picioare, cu şi fără sprijin la bara de perete; “Porté-uri”, “passé-développé-uri”, combinaţii de adagio, “cambré-uri” pe un

picior cu piciorul liber sprijinit pe bara de perete; Dezvoltarea vitezei de execuţie, folosind următoarele mişcări: “battement tendu”

şi “jété în viteză”, “pointé”, “frappe”, “battement cloche” cu oprirea piciorului ridicat şi întins înainte, fără căderea acestuia după balansare;

Cu sprijin la bara de perete: pas cu un picior, balansarea celuilalt picior, desprindere şi lovirea gambelor înainte cu aterizare;

În executarea săriturii cu sprijin se pune accent pe lovirea gambelor rin acţiunea rapidă de impulsie a piciorului de bătaie, iar mai târyiu, pe mişcarea de depărtare a piciorului după lovire.

Greşeli tipice:

Lipsă de coordonare a balansării piciorului liber; Apropierea picioarelor efectuată prin coborârea piciorului de balans;

Lipsă de coordonare între mişcarea braţelorşi momentul impulsiei.

2. Săritura “entrelace”/săritura “kadet”- săritură cu întoarcere 180° şi forfecarea picioarelor înapoi

Se execută din poziţia stand , braţele lateral- păşire spre înainte pe un picior şi balansarea celuilalt picior întins înainte. Spre sfâşitul balansării piciorului liber; odată cu impulsia, se imprimă corpului o întoarcere de 180° spre piciorul de impulsie. După desprindere, corpul continuă întoarcerea de tip “fouette” prin acţiunea umerilor şi a bazinului, cu menţinerea piciorului de balans ridicat.

Urmează forfecarea picioarelor, realizată prin balansarea înapoi a piciorului de impulsie şi balansarea celuilalt picior înainte, după care urmează luarea contactului piciorului de balans cu solul pentru aterizare. Aterizarea se execută pe locul desprinderii se balansează de jos prin înainte sus, unde se menţin în timpul întoarcerii şi de unde coboară lateral în momentul aterizării.

Corectitudinea executării acestei sărituri este condiţionată de o detentă bună, de o mobilitate crescută în articulaţia coxo-femurală, de posibilitatea contractării energice a întregii musculature posterioare a corpului şi de o bună capacitate de echilibrare şi orientare în spaţiu în momentul fazei de zbor.

De asemenea, se impune cunoşterea prealabilă a săriturii cu balans înainte şi întoarcere 180°(“fouetté”), şi a săriturii cu foarfecarea piciorelor întinse înapoi.

Metodica învăţării:

Cu sprijin lateral la bara de perete- pas înainte urmat de întoarcere “fouetté”; Săritură “fouetté” cu sprijin la bară, schimbând mâna de sprijin în momentul

ateriyării, cu accent pe întoarcerea completă şi forfecarea picioarelor parale cu bara de perete.

Greşeli tipice:

Întoarcerea incompletă a corpului în faza de zbor; Lipsa coordonării între mişcarea braţelor şi cea a picioarelor; Aterizarea defectuoasă, departe de locul de impulsie.

3. Săritura “enjambé”/săritura “pas” –săritură cu deschidere în sfoară

Se execută din poziţia stand, braţele lateral- păşire spre înainte pe un picior şi balansarea energică a celuilalt picior înainte. Spre sfârşitul acestui balans are loc o impulsie, urmată de desprindere şi înălţarea corpului în sus şi spre înainte, simultan cu ridicarea piciorului de impulsie înapoi, astefl încât picioarele întinse să ajungă în sfoară.

Urmează aterozarea pe piciorul dinainte, departe de locul desprinderii, cu menţinerea celuilalt picior înapoi întins. Braţele, în timpul săriturii, se menţin în diferite poziţii sau realizează balansuri în arc de cerc sau în cerc.

Metodica învăţării:

Dezvoltarea detentei, mobilităţii coxo-femurale şi a forţei de susţinere a segmentelor în diferite poziţii;

Dezvoltarea musculaturii spatelui şi a centurii abdominal; “relevé-uri” şi săltări pe unul şi pe ambele picioare; Balansări ample ale picioarelor în toate planurile; “grand-battement-cloche”, cu şi fără menţinerea piciorului ridicat înainte şi

înapoi; “sfoara” în toate direcţiile pe un picior, cu alunecarea celuilalt pe bară; La central spaţiului de lucru, exerciţii cu character de forţă pentru musculature

abdominală şi a spatelui; Săriura “pas” executată peste o bancă de gimnastică; Sărituri “sfoară” la plasa elastică ; Sărituri “pas” cu şi fără sprijinul unei mâini pe bara de perete; Sărituri “pas” în combinaţii cu alte elemente corporale fundamentale şi non-

fundamenale.

Greşeli tipice:

Balansarea limitată a piciorului dinainte; Lipsa de înălţare a corpului în sus şi spre înainte; Lipsa coordonării între mişcările braţelor şi ale picioarelor.

Variante :

Săritura “pas” cu piciorul liber balansat înapoi spre cap

În executarea acestei sărituri, piciorul de impulsie, în momentul balansării înapoi, se ridică energic, îndoit din genunchi, cu tendinţa de a ajunge sau a depăşi cu vârful nivelul capului, în timp ce trunchiul realizează o extensie accentuată. Pentru executarea acestei sărituri este necesar să fie învăţată săritura “cuib” cu un picior cu desprindere de pe ambele picioare.

Săritura “pas cu dévéloppé”

Se deosebeşte de săritura “pas” prin aceea că balanarea piciorului liber se realizează prin îndoirea şi întinderea energică a acestuia, în faza de zbor.

O formă simplificată a săriturii “pas cu dévéloppé” este cea cu menţinerea prelungită a poziţiei “passe” înainte pe parcursul fazei de zbor.

Încă din Antichitate definitiile omului au cuprins întotdeauna omenţiunea obligatorie la aptitudinea acestuia de a utiliza limbajul articulat.

Cu toate că nu s-a pus niciodată în îndoială apartenenţa la umanitate a surdo-muţilor, a existat şi există un consens asupra principiului că fiinţa umană nu poate fi

concepută în absenţa capacităţii de a-şi formula şi exprima verbal gândurile. De altfel, mulţi cercetători s-au îndoit de însăşi posibilitatea existenţei unei gândiri total dezbărate de cuvinte, cu toate că nu puteau ignora faptul că întregi domenii de creaţie şi comunicare umană nu datorează, în fond, nimic expresiei lingvistice.

Astfel, de exemplu, gândirea muzicală, care atât în procesul elaborării mesajului, cât şi în cel al transmiterii lui, se poate dispersa perfect de cuvinte, nu rămâne prin aceasta cu nimic mai puţină gândire decât cea îmbrăcată în veşminte verbale. Ba chiar dacă luăm în considerare procedurile sale puternic algoritmizate, putem considera activitatea compozitorului apropiată detiparele unei gândiri ştiinţifice dintre cele mai riguroase.

Dar, cum bine se ştie, nici aceasta din urmă nu excelează prin verbalizare (Einstein nu ezita să afirme că în elaborarea teoriilor sale vorbele nu au jucat niciodată niciun rol!), iar în forma sa cea mai pură, care este matematica, ea ajunge să se poată lipsi, aproape în totalitate, de cuvinte.

Fiinţa este astfel, caracterizată nu prin capacitatea sa de a utiliza limbajul articulat ci prin aptitudinea generala de a crea şi manipula limbaje simbolice, vorbirea prezentându-se numai ca un simplu caz particular al acestora.

Un scurt citat din Dominique Lestel spune totul despre preponderenţa non-verbalului în raporturile interpersonale: “Se spune că orice om poate vorbi despre relaţiile sale, poate spune cuiva:te iubesc”

Fără îndoială. Această persoană va acorda însă mai multa atenţie celorlalte semen kinestezice şi paralingvistice, care exprimă mai bine relaţia.(…) discursul nu se referă la relaţie ci o însoţeşte, este unul din elementele ei, cu siguranţă nu cel mai important ”. (D. Lestel, op. cit., pag172). Experienţa ne învaţă că o îmbrăţişare sau un sărut valorează întotdeauna mai mult decât o declaraţie de dragoste. În plus, credibilitatea gesturilor este sistematic superioară celei a cuvintelor,despre care se ştie că pot fi mincinoase.

De fiecare dată când manifestările non-verbale vin în contradiţie cu mesajul verbal, tendinţa noastră naturală este să ne încredem în cele dintâi.Cercetătorii au inventariat , de altfel, o serie întreagă de manifestări mimico-gestuale şi vocale non-verbale caracteristice individului care minte. Printre ele, cele mai frecvente par sa fie:acoperirea

frecventă a gurii cu sprijinirea policelui pe obraz (unii mincinoşi maschează gestul prefăcându-se că tuşesc), atingerea sau mângâierea nasului, scărpinatul gâtului şi tragerea degulerul cămăşii pentru a diminua mâncărimea apăruta în acea zonă, reducerea debitului vocal,creşterea numerică a greşelilor în exprimare, pause mai lungi înainte de a răspunde la întrebări.

Modul în care clasificăm gesturile depinde tocmai de acceptarea sau nu în sfera comunicării a indiciilor involuntare.Richard Epstein şi Alex Raffi clasifică gesturile astfel:

Gesturi convenţionale

– mişcări simbolice efectuate deliberat, denotă intenţia expresă de a comunica;

Expresii stilizate ale emoţiilor

– modalităţi standardizate de a exteriorize stari sufleteşti,ce pot fi folosite pentru a le comunica, dar adeseori nu implică intenţie.

Gesturi illustrative

– mişcări nestandardizate cu ajutorul cărora susţinem cuvintele şi le completăm înţelesul.

Posturi communicative

– acestea nu presupun mişcare şi, de obicei nu sunt adoptate cu scopul de a comunica, dar au înţelesuri perceptibile pentru un eventual observator.

Marcatori ai discursului verbal

– aceştia reglează procesul comunicării, indicând, de exemplu, partenerului de dialog când este momentul să intervină. Se asociază, de obicei, cucontururi intonaţionale specifice, precum în cazul punerii întrebărilor, când cel care întrebă îşi încheie replica pe un ton mai înalt şi concomitant, ridica uşor capulcu privirea îndreptată către interlocutor spre a-i da a înţelege acestuia că este invitat să ia cuvântul. Contactul vizual în sensul privirilor de control reprezintă un aspect esenţial al succesului unei discuţii purtate.Clasificarea manifestărilor kinestezice se poate face şi în funcţie de ce parte a

corpului este implicată în transmiterea informaţiei respective. Practic orice element anatomic vizibil poate servi la comunicare. Astfel:

Fruntea- poate exprima diferite stări de spirit, prin mobilizarea unor muşchi ce dau naştere la cute cu diverse orientări. Cutele verticale indică un nivel ridicat de concentrare, o atitudine critică,  de nemulţumire sau chiar, la valori extreme, mânie şi furie. Cele orizontale se asociază cu deschiderea largă a ochilor, semn de mirare, neînţelegere, sperietură sau chiar frică..

Sprâncenele

– sunt un element extreme de mobil al fizionomiei. S-a dovedit că ele pot lua peste patruzeci de poziţii diferite. Salutul prin ridicarea sprâncenelor este unul din semnalele cele mai răspândite de pe întregul glob. La rândul ei, coborârea sprâncenelor, asociată cu ridicare pomeţilor şi micşorarea ochilor ca pentru a-i proteja apare deopotrivă din cauza râsului, al plânsului şi al exprimării dispreţului. Atitudinea critica şi scepticismul se exprimă prin ridicarea unei singure sprâncene.

Ochii

– dispun de posibilităţi de comunicare practice nelimitate. Sintagme precum “ferestrele sufletului” subliniază faptul că rolul lor principal este acela de a asigura comunicarea afectivă dintre oameni. Impactul privirii este atât de puternic încât sunt necesare precauţii în utilizarea acesteia. O privire insistentă adresata unei personae necunoscute poate fi interpretată ca un act de agresiune, ca o formă de reproş, de sfidare sau ca o invitaţie denatură sexuală, dar niciodată nu îl lasa indiferent pe cel privit.O serie de evenimente demonstrează cât de puternic ne impresionează până şi formele care seaseamănă vag cu conturul ochilor. Astfel, dacă pe o foaie de hârtie sunt reprezentate două cercuri concentrice, iar cel interior are suprafaţa înnegrită sugerând o pupilă, se constată că persoanele cărora li se prezintă alăturat două asemenea desene reacţionează printr-o dilatare semnificativă a pupilei, pe când cele cărora li se arată numai un desen sau trei nu au nici o reacţie.

Strategia schimbului de priviri dezvăluie natura relaţiei dintre interlocutori. În cadrul rasei albe receptorul este cel care îl priveşte mai mult pe emiţător, dovedindu-I astfel că îl ascultă cu atenţie. Totuşi atunci când există o diferenţă sensibilă de statut social între

colocutori situaţia se inversează: şeful care îşi cheamă subalternul la raport se preface că are de lucru şi răsfoieşte diverse hârtii fără importanţă tocmai pentru a evita să-şi privească interlocutorul. El îi dă astfel de înţeles acestuia că nu pune mare preţ pe spusele lui, fiind preocupat de probleme mult mai importante. Înschimb subordonatul, deşi în calitate de emiţător ar trebui să-şi ferească privirea, stă cu ochii ţintă la şeful lui ca să poată sesiza toate reacţiile faciale ale acestuia şi să se poată adapta la situaţie în timp util.

Un indicator util al sentimentelor care îi animă pe interlocutori este dimensiunea pupilelor,care creşte când nutrim interes, simpatie sau dragoste faţă de partenerul de dialog şi scade atuncicând acesta ne trezeşte afecte negative.

Nasul

– Cine nu ştie că “strâmbatul din nas” denota o stare de nemulţumire, aversiune sau dezgust? La persoanele veşnic indispuse, cutele care apar atunci când este arborată o asemenea expresie se pot adânci şi permanentiza.Gura

– O putem ţine mereu întredeschisă, dar cu riscul de a fi consideraţi“gura cască”, ceea ce nu constituie o caracterizare de invidiat şi duce mai degrabă cu gândul la imaginea “prostului satului”. Diverse expresii ale gurii închise corespund unor poziţii pe care o adoptă buzele atunci când ne confruntăm cu un gust plăcut sau, dimpotrivă, dezagreabil. Nu întâmplător vorbim despre figura “acră” a cuiva sau spunem că altcineva zâmbeşte “dulce” sau “amar”.Apărut încă din a cincea săptămână de viaţă,zâmbetul constituie un indiciu că sugarul a depăşit un stadium important în procesul de individuaţie.Că zâmbetul ne atrage atenţia mai mult decât alte manifestări mimico-gestuale ne-o demonstrează şi faptul că poate fi perceput de la o distanţă la care nu observăm încă trăsăturile feţei unui individ (90de metri). Forma extremă a zâmbetului este râsul care presupune şi o emisie sonoră. Specialiştii clasifică râsul în funcţie de vocala dominantă: există un râs în “a”, al oamenilor sinceri , lipsiţi de ascunzişuri, un râs şmecheresc în “e” al celor ce se bucură de necazul sau de paguba altora, un râs chicotit în “i” care nu este destinat exteriorului, denumit fiind şi ca “râsul in pumni”, un râs în “o”, al individului care a avut o păţanie neplăcută şi în “u” – expresie a fricii intense.Capul

- Ţinut plecat exprimă descurajare, lipsă de elan sau de voinţă,deznădejde. În cadrul salutului este un semn de bunăvoinţă: micşorarea simbolică a staturii sugerează supunerea, subordonarea, renunţarea la voinţa proprie în favoarea celuilalt.

Dimporivă, individual care îşi înalţă capul se reprezintă o persoană sigură pe sine, infatuată sau arogantă.

Înclinarea capului spre dreapta dezvăluie un sentiment de simpatie faţă de interlocutor, pe când înclinarea spre stânga enotă spirit critic şi scepticism.

Mâinile

– Cu cât mişcările lor au loc mai aproape de corp, ele exprimă maimultă reţinere, modestie, cumpătare şi obiectivitate. Din contră fluturate amplu prin faţa interlocutorului încercă să impresioneze şi să se impună acestuia, chiar cu forţa, celui ce gesticulează. Pentru sublinierea unui mesaj este suficientă o singură mână, dar cel care vorbeşte cu pasiune foloseşte amândouă mâinile.Orientarea în sus a palmelor indică bunăvoinţă, iar poziţia opusă – voinţa de afirmare, autoritate,dorinţa de a ţine sub control situaţia. În poziţie verticală, mâinile exprimă preocuparea pentru propria persoană atunci când palmele şi mai ales degetul mare se orientează către corp, în timp ce aşezarea inversă, cu palmele înainte, exprimă refuzul, respingerea, renunţarea. Degetele

– Cel mare (policele) semnifică forţa de dominare a personalităţii.Indivizii cu voinţă slabă şi o bună parte din copii îl ascund în podul palmei.Ridicarea sa exprimă satisfacţia şi poate fi un semn de încurajare, o urare desuccess. Degetul arătător funcţionează ca un substitute de săgeată. El se îndreapta ameninţător spre un adversar sau ameninţă atunci când sugerează printr-o mişcare repetată o acţiune de lovire. Ridicat în sus şi balansat dintr-o parte în alta, exprimă negaţia sau refuzul. Uşor curbat poate servi la invitarea cuiva de a se apropia sau la atragerea atenţiei, dacă se bate cu el în tăblia mesei. Degetul mijlociu s-a specializat în exprimarea de semnificaţii obscene.Inelarul este pasiv şi se asociază cu interioritatea cu sentimentele intime. Degetul mic informează cu privire la calitatea relaţiei cu interlocutorul: îl retragem în podul palmei când dorim să întrerupem relaţia, dar în caz contrar putem ajunge chiar până a-l atinge cu el pe partener. Picioarele

– Dat fiind că sunt plasate cel mai departe de creier, se pare că picioarele sunt şi cel mai puţin controlate în mod conştient. De aceea poziţiileşi mişcările lor exprimă mai bine starea sufletească a individului. Întinderea picioarelor arată că persoana este relaxată, liniştită, nu se simte ameninţată denic i un pericol. În schimb, dacă stă pe scaun cu genunchii mult îndoiţi dădovadă că este pregatită pentru acţiune. Poziţia şezând cu coapsele îndepărtate denotă dorinţa de asta comod indifferent de impresia pe care o faci celorlalţi. Lipirea genunchilor indică timiditate şi nesiguranţă, este poziţia elevului şi a subordonatului neajutorat. Când stau picior peste picior, bărbaţii îşi plasează de obicei unul dintre picioare în poziţie orizontală, conferindu-I astfel o funcţie,de barieră. Femeile stau picior peste picior în poziţie strânsă şi dacă simultan, ţin şi braţele încrucişate dezvăluie faptul că nu doresc să converseze. Împletirea gambelor este semn de timiditateşi poate arăta că se încearcă un semn de frustrare. La bărbaţi un înţeles asemănător îl are încrucişarea gleznelor, gest de reprimare a unei atitudini negative.După cum s-a putut uşor constata, marea majoritate a manifestărilor mimico-gestuale trecute sumar în revistă în cele de mai sus nu sunt semnale, ci indicii. Relativ puţine gesturile si expresiile noastre sunt deliberate şi, oricum, nu acestea sunt cele mai importante pentru succesul comunicării interpersonale.

Ponderea principală o au, cu certitudine, mesajele neintenţionate care îi parvin interlocutorului fără voia noastră şi care, adesea, ne străduim să le ascundem cu grijă.

Bibliografie: Mihai Dinu,Fundamentele comunicării interpersonal, Editura All, 2008, pag. 211 – 291; Cezar Caluschi,O nouă frontieră: Comunicare directă , Editura Polirom, 2006, pag. 40 – 46; Ştefan Prutianu, Antrenamentul abilităţilor de comunicare – limbaje ascunse,

E d i t u r a Polirom, 2005, pag. 253 – 271

UNIVERSITATEA “DUNAREA DE JOS” GALAŢIFACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

SPECIALIZARE KINETOTERAPIE

GIMNASTICA RITMICĂ

STUDENTA:ANUL I

MIMICA~EXPRESIE A GÂNDURILOR ŞI

SENTIMENTELOR~

TERMINOLOGIA EXERCIŢIILOR LA BARA DE PERETE

Exerciţiile la bara de perete sunt mijloace specifice gimnasticii ritmice, imprumutate dintre mişcările clasice de pregătire a dansatorilor şi balerinilor, adaptate specificului gimnasticii ritmice şi particularităţilor feminine. Termenii care denumesc exerciţiile la barade perete sunt de origine franceză şi sunt acceptaţi şi folosiţi de specialiştii domeniului din întreaga lume.

În gimnastica ritmică, exercitţiile la bara de perete sunt folosite ca mijloace de pregătire specific, variind ordinea şi forma lor, în vederea formării unei ţinute corecte şi armonioase, pentru însuşirea unor elemente de tehnică corporal, pentru dezvoltarea mobilităţii, echilibrului şi forţei, dar şi pentru formarea capacităţii execuţiei armonioase a mişcărilor. În vederea executării exerciţiilor la bara de perete, trebuie însuşite, în principal, poziţiile specific ale braţelor şi picioarelor.

Plié (îndoire-flexie)=îndoirea denunchilor în poziţiile I, a II-a, a III-a, a IV-a şi a V-a; dezvoltă forţa musculară, elasticitatea muscular şi ligamentară, mobilitatea articulară şi formează ţinuta specific a membrelor inferioare. Pentru ca efectul să fie cel dorit, trebuie respectate următoarele reguli:

Greutatea corpului repartizată pe ambele picioare, pe toată talpa, insistând pe latura externă a labei piciorului;

Genunchii răsuciţi în afară pe linia vârfurilor picioarelor; Trunchiul la verticală; Execuţia se face lent, continuu, în masura ¾ sau 4/4; Călcâiele se păstrează pe sol cât mai mult timp posibil; Învăţarea se face cu faţa la bară şi apoi se trece la execuţia cu un umăr la bară(la

început cu mâna liberă pe şold, apoi cu braţul lateral).

Démi-plié: îndoire uşoară a genunchilor, cu genunchii orientaţi lateral, păstrând călcâiele pe sol; se execută din toate poziţiile în afară de a VI-a.

Battement tendu: întinderea labei piciorului, cu vârful pe sol (pe direcţiile înainte, lateral, înapoi), şi revenire în poziţia iniţială; se execută din poziţiile I, a III-a, a V-a; piciorul rămâne răsucit cu vârful în afară, mişcarea fiind condusă cu călcâiul. Indiferent de direcţia pe care alunecă piciorul, călcâiul rămâne răsucit spre piciorul de sprijin. Mişcarea se învaţă în poziţia I, în tempou lent ( o măsură depărtarea piciorului, altă

măsură apropierea lui). Este un exerciţiu de bază care contribuie la formarea ţinutei corecte a picioarelor, încălzirea gleznei şi a grupelor musculare ale picioarelor. Se execută pe măsura 2/4 , fiecare mişcare pe o măsură muzicală.

Battement tendu-ul se execută pe cele trei direcţii de opt ori, de patru ori, sau în cruce (o mişcare pe fiecare direcţie). Când battement tendu-ul şi demi-plié-ul sunt bine însuşite, se pot combina.

Battement jétté: întinderea labei piciorului şi ridicarea lui de pe sol la 22-23 grade (pe direcţiile înainte, lateral, înapoi) şi revenire la poziţia iniţială; se execută din poziţiile I, a III-a, a V-a.

Battement soutenu: întinderea labei piciorului, cu vârful pe sol sau în aer (par tere sau en l’air), la 45-90 grade de la sol, simultan cu îndoirea celuilalt picior, cu genunchiul orientat spre afară şi revenire în poziţia iniţială; se execută din poziţiile I, a III-a, a V-a, în măsura ¾.

Adaggio :este o combinaţie de elemente în tempo foarte lent, care cuprinde: îndoiri şi întinderi ale picioarelor, îndoiri de trunchi înainte, lateral, înapoi, element de echilibru, întoarceri, val de corp, etc.

Temps-lie: trecerea greutăţii corpului de pe ambele picioare pe unul, şi de pe un picior pe celălalt, pe direcţiile înainte, lateral, înapoi; se execută şi ca mişcare de legătură în diferite combinaţii.

Relevé: ridicarea pe vârfuri, cu revenire în poziţia iniţială. Este un exerciţiu excelent, utilizat ca mijloc pregătitor sau parte componentă a elementelor de echilibru, întoarceri, piruete, sărituri. Se utilizează ăn combinaţii cu demi-plié, temps-lié cu poziţiile de echilibru: passé, attitude, arabesque, cu sprijin la bară şi centru.

Exerciţiile la bara de perete reprezintă o treaptă, o etapă în formarea ţinutei corecte şi a mişcării expresive, de o deosebită eficienţă, care nu trebuie neglijată sau abandonată.