articulatie

formata din totalitatea elementelor care realizeaza unirea a doua sau mai multe oase adiacente sau la

distanta.

Stiinta care studiaza articulatiile se numeste artrologie sau syndesmoloie(gr. arthron –

articulatie, gr. Syndesmos - ligament).

Din punct de vedere anatomic o articulatie prezinta

• suprafete osoase,

• parti moi interosoase ,

• parti moi adiacente osului

clasificarea funcţională

gradul lor de mobilitate • 1. Articulaţii fixe sau sinartroze, în care

oasele nu pot executa nici o mişcare sau fac mişcări foarte reduse. Aceste tipuri de articulaţii le întîlnim la oasele cutiei cra niene şi la articulaţiile cutiei toracice. Legătura dintre oasele care alcătuiesc o sinartroză poate fi făcută prin ţesut carti-laginos, ţesut conjunctiv fibros sau chiar osos

sinartroze

• Sincondroza

• Sindesmoza

• Sinostoza

Sincondroza

• este o articulaţie unde legătura oaselor se face prin ţesut cartilaginos, a cărui elasticitate îi conferă un oarecare grad de mobilitate. Se pot cita lama perpendiculară a etmoidului cu vomerul, articulaţia dintre prima coastă şi stern

Sindesmoza

• se caracterizează prin faptul că legă tura dintre oase se face prin ţesut conjunctiv fibros. Exemple se găsesc la articulaţiile sacro-iliace, între epifizele distale ale tibiei şi fibulei. Un tip deosebit de sindesmoze îl constituie suturile dintre oasele cutiei craniene, unde legătura se face printr-un ţesut conjunctiv fibros

Sinostoza

• este o articulaţie fixă, în care oasele sînt legate prin ţesut osos. Ea derivă dintr-o sincondroza sau sindesmoza, la care ţesutul de legătură s-a osificat. Sinostoza craniană apare la o vîrstă înaintată, cînd ţesutul de legătură dintre oasele cutiei craniene se osifică.

clasificarea funcţională gradul lor de mobilitate

• 2. Amfiartrozele sînt articulaţii cu mişcări ceva mai ample, deci semimobile Ele se găsesc în organism la coloana vertebrală, unde legătura dintre corpul vertebrelor se face printr-un disc fibrocartilaginos.

clasificarea funcţională gradul lor de mobilitate

• 3. Diartrozele sînt articulaţiile mobile cele mai răspândite în organism. Ca racteristica lor generală o con stituie prezenţa unei cavităţi articulare, în care se găseşte o mică cantitate de lichid sinovial, o capsulă articulară, căptuşita în interior de membrana sinovială şi cartilajul hialin articular. Datorită acestor ele mente anatomice, diartrozele sînt articulaţii mobile. Mobilitatea lor variază însă în func ţie de forma pe care o prezintă suprafeţele articulare ale oaselor, ce determină şi diferitele tipuri de diartroze. Suprafeţele articulare ale diartrozelor pot avea diferite forme: sferice, eliptice, cilindrice sau plane. De obicei, aceste suprafeţe articulare sînt net delimitate prin şanţuri sau margini proeminente.

diartroze

• Articulaţiile sferice (enartroze) prezintă o suprafaţă articulară sferică şi alta concavă, care se numeşte cavitate glenoidă. Din punct de vedere al conformaţiei oaselor, ele pot fi de mai multe feluri:—   artrodie, cînd capul articular este mai mic decît o jumătate de sferă (de exemplu, articulaţia scapulohumerală); — enartroză, cînd capul articular este mai mare decît o jumătate de sferă (de exemplu, articulaţia coxofemurală).

• Ginglimul (trohleartroza) prezintă una din suprafeţele articulare sub formă de trohlee (asemănătoare unui mosor), iar cealaltă de formă concavă, pentru a primi trohleea (articulaţia cotului).

diartroze

• Articulaţiile elipsoidale (condilartroze) au una din suprafeţele articulare oa un elipsoid miai mult sau mai puţin prelungit, -iar cealaltă ca o cavitate glenoidă (de exemplu, articulaţia radiocajrpiaiiă şi atlantoocoipitală).

• Articulaţia în şa prezintă suprafeţele articulare de formă concavă într-un sens şi de forma convexă în alt sens, con-cavitaitea uneia răspunzând oonvexităţii celeilalte (articulaţiile între oasele carpiene).

• Articulaţiile în pivot (trohoide) prezintă suprafeţele articulare constituite dintr-un cilindru osos, conţinut într-un inel ostedifâbros (articulaţia radioulnară proximală).

• Diartrozele planiţorme au suprafeţele articulare plane (articulaţiile între apofizele articulare ale vertebrelor toracale).

Elementele articulatiei

• Suprafetele articulareconstituie elementele fundamentale ale articulatieide obicei cele doua suprafete articulare sunt congruente(una este mulajul negativ al celeilalte)oasele lungi se articuleaza prin intermediul extremitatilor ce prezinta cel putin o suprafata articulara care poate fi plana, concava sau convexaoasele late se articuleaza prin intermediul marginiloroasele scurte se pot articula prin intermediul oricarei suprafete

• .

Greutatea suportata de cartilajul articular stimuleaza influxul lichidian la nivelul acestuia.Imobilizarea prelungita a unei articulatii exercita un efect nefast asupra nutritiei cartilajului, ceea ce antreneaza o reducere a mobilitatii articulare, de aici necesitatea mobilizarii precoce a pacientilor. Cartilajul nu este vascularizat, este nutrit cu ajutorul acestui fenoment de influx lichidian.

Cartilajul articular

•suprafetele articulare sunt acoperite de cartilaj articularcu exceptia suprafetelor articulare care participa la formarea articulatiilor sternoclaviculara, acromioclaviculara, si temporomandibulara care sunt acoperite de un cartilaj fibros, celelelalte suprafete articulare sunt acoperite de cartilaj hialin.Suprafata unui cartilaj articular este direct proportional cu gradul de mobilitate al articulatiei respectiveGrosimea cartilajului articular(1-3mm in cazul articulatiilor intercarpiene si 7-8mm in cazul articulatiei genunchiului) variaza in functie de varsta(mai mare la tineri) si este direct proportionala cu presiunea suportata.Cartilajul care acopera suprafetele articulare convexe sunt mai groase in zona centrala, iar cele care acopera suprafetele articulare concave sunt mai groase la periferie

Morfologie

•Un cartilaj articular prezinta:o fata epifizara aderenta la suprafata articulara subiacentao fata articulara in raport cu cealalta suprafata articulara care participa la articulatie sau cu elementele intra-articulare(disc, fibrocartilaj, menisc)o circumferinta care se continua cu periostul si membrana sinoviala

Functie

permite miscarea fara frecare a suprafetelor ososedistributia fortelor in articulatieamortizarea fortelorrealizarea congruentei diferitelor suprafete articulare

Structurile intra-articulare

•discuri articularemeniscuri articularelabrumuriligamente

• Discurile articulare – sunt structuri fibrocartilaginoase care se unesc la periferie cu capsula articulara, si care divid cavitatea articulara in doua compartimente(articulatia temporomandibulara). Ele corecteaza incongruenta suprafetelor articulare.Meniscurile articulare – sunt structuri fibrocartilaginoase in forma de potcoava de cal, situate la periferia suprafetelor articulare(meniscurile genunchiului). Indeplinesc aceeasi functie ca si discurile articulare.Labrumul articular – este format din cartilaj fibros. Pe sectiune are forma triunghiulara si prezinta 3 fete:baza, fixata de cartilajul articularfata periferica, mai mult sau mai putin aderenta la capsula articularafata articulara, vine in raport cu cealalta suprafata articulara care participa la realizarea articulatiei si determina o crestere a ariei suprafetelor articulare(articulatia glenohumerala).Ligamentele intra-articularebenzi puternice de tesut conjunctiv acoperite de membrana sinoviala(extrasinoviale)se gasesc la nivelul articulatiei genunchiului si coxofemurala:- ligamentele incrucisate ale genunchiului indeplinesc o functie mecanica, stabilizand suprafetele articulare- ligamentele capului femural nu are functie mecanica dar este insotit de vase nutritive destinate capului femural

Capsula articulara•

- separa articulatia de elementele inconjuratoare si asigura homeostazia cavitatii articulare. Este alcatuita din 2 straturi: membrana fibroasa si membrana sinoviala.a) Membrana fibroasa – acopera precum un manson suprafetele articulare ale oaselor ce iau parte la articulatie; este formata din fibre de colagen si putine fibre elastice.poate fi rigida(coarnele meniscurilor genunchiului) sau laxa (partea inferioara a capsulei gelnohumerale)in regiunile in care membrana este subtire, pot aparea hernieri ale membranei sinoviale printre fibrele conjunctive sub forma de chisturiin cazul multor articulatii, membrana fibroasa este intarita de ligamente capsulareligamentele capsulare au rolul de a stabiliza si limita miscarile in articulatieligamentele extracapsulare indeplinesc acelasi rol ca si ligamentele capsulare.b) Membrana sinoviala – este o membrana subtire formata din tesut conjunctiv care se intalneste la toate articualtiile mobilesecreta lichid sinovial in cantitate variabila functie de articulatie (2-4 ml in cazul genunchiului)

Lichidul sinovial:

pH:7.4 – 7.6proteine:15-25 g/lglucoza: 66 mg/100mlhialuronidaza: 2.5 – 2.7 g/l- lichidul sinovial si membrana sinoviala asigura nutritia si lubrefierea suprafetelor articulare favorizandu-le alunecarea

• Lichidul sinovial: = este un lichid filant, galbui produs de membrana printr-un mecanism osmotic (membrana nu poate secreta, deoarece nu are glande), care este un transsudat contine: 95 % - apa, 5 % - substante organice.

• Contine o substanta – mucina formata din proteine + ac. hialuronic cu rol în:

• - nutritia cartilajului• - curatirea cartilajului• - lubrifierea lui

• - hemartroza = acumulare de sânge în cavitatea articulara, apare în traumatisme si în fracturi cu interesare articulare

• - piartroza = acumulare de puroi în cavitatea articulara

• - hidrartroza = acumulare de lichid clar, transparent apare în TBC articular, reumatism

Conducerea miscarii în articulatie: - miscarea într-o articulatie depinde de mai multi factori:

• 1) art. cu conducere osoasa – sunt art. în care sensul si amplitudinea miscarii sunt limitate de suprafetele osoase; exp: art. cotului

• 2) art. cu conducere ligamentara – sensul si amplitudinea miscarii sunt limitate de ligamente; ex: art. soldului

• 3) art. cu conducere musculara – sensul si amplitudinea miscarii sunt limitate de muschi; ex: art. umarului