1 GAZE CU EFECT DE SERĂ Integritatea și implementarea schemei EU ETS (Raportul special nr. 6/2015) Curtea a identificat deficiențe semnificative în implementarea fazei a doua a schemei (2008-2012), precum și probleme legate de robustețea cadrului de protecție a integrității pieței. Auditul a evidențiat că nu exista, la nivelul UE, o supraveghere a pieței certificatelor de emisii și că cooperarea în materie de reglementare nu era suficientă. Definiția juridică a certificatelor de emisii nu era suficient de clară. Procedurile utilizate de statele membre pentru a controla deschiderea conturilor EU ETS, pentru a monitoriza tranzacțiile și pentru a coopera cu autoritățile de reglementare prezentau deficiențe semnificative. Existau neajunsuri semnificative în ceea ce privește modul în care statele membre și Comisia implementaseră cadrul de control al EU ETS în faza a doua. Sistemele de monitorizare, raportare și verificare a emisiilor nu fuseseră suficient de bine implementate sau armonizate. Orientările Comisiei și monitorizarea efectuată de aceasta cu privire la implementarea de către statele membre a fazei a doua a EU ETS fuseseră incomplete, iar evaluarea realizată de Comisie în ceea ce privește planurile naționale de alocare elaborate de statele membre pentru faza a doua nu fusese suficient de transparentă. Curtea a identificat o serie de probleme care ar trebui rezolvate pentru ca acest cadru să devină suficient de solid, pentru a se asigura o mai bună reglementare și supraveghere și pentru a se stimula încrederea investitorilor în scopul promovării EU ETS ca instrument de politică de mediu. Modul în care instituțiile și organele UE calculează, reduc și compensează emisiile lor de gaze cu efect de seră (Raportul special nr. 14/2014) Auditul a urmărit să evalueze dacă instituțiile și organele UE dispuneau de politici de reducere a impactului operațiunilor lor administrative asupra mediului și, în caz afirmativ, dacă aceste politici fuseseră puse în aplicare în mod eficace. Curtea a invitat instituțiile și organele UE să elaboreze o politică comună în vederea reducerii emisiilor lor de gaze cu efect de seră (așa -numita „amprentă de carbon”). Potrivit concluziilor sale, progresele înregistrate în introducerea Sistemului european de management de mediu și audit (EMAS) fuseseră lente, iar informațiile disponibile privind nivelul efectiv al emisiilor erau fragmentare. Doar câteva instituții și organe ale UE utilizau în mod sistematic achizițiile ecologice. Deși instituțiile și organele UE reușiseră să inverseze tendința de creștere a emisiilor de gaze cu efect de seră generate de consumul de energie din clădirile lor, datele disponibile nu permiteau identificarea unor tendințe clare de reducere a emisiilor provenite din alte surse, cum ar fi emisiile generate de deplasările în scopuri profesionale. Mai puțin de jumătate din instituțiile și organele UE auditate stabiliseră niveluri-țintă cuantificate pentru reducerea emisiilor lor.
Transcript
1
GAZE CU EFECT DE SERĂ
Integritatea și implementarea schemei EU ETS (Raportul special
nr. 6/2015)
Curtea a identificat deficiențe semnificative în implementarea fazei a doua a schemei (2008-2012), precum și probleme legate de robustețea cadrului de protecție a integrității pieței. Auditul a evidențiat că nu exista, la nivelul UE, o supraveghere a pieței certificatelor de emisii și că cooperarea în materie de reglementare nu era suficientă. Definiția juridică a certificatelor de emisii nu era suficient de clară. Procedurile utilizate de statele membre pentru a controla deschiderea conturilor EU ETS, pentru a monitoriza tranzacțiile și pentru a coopera cu autoritățile de reglementare prezentau deficiențe semnificative.
Existau neajunsuri semnificative în ceea ce privește modul în care statele membre și Comisia implementaseră cadrul de control al EU ETS în faza a doua. Sistemele de monitorizare, raportare și verificare a emisiilor nu fuseseră suficient de bine implementate sau armonizate. Orientările Comisiei și monitorizarea efectuată de aceasta cu privire la implementarea de către statele membre a fazei a doua a EU ETS fuseseră incomplete, iar evaluarea realizată de Comisie în ceea ce privește planurile naționale de alocare elaborate de statele membre pentru faza a doua nu fusese suficient de transparentă.
Curtea a identificat o serie de probleme care ar trebui rezolvate pentru ca acest cadru să devină suficient de solid, pentru a se asigura o mai bună reglementare și supraveghere și pentru a se stimula încrederea investitorilor în scopul promovării EU ETS ca instrument de politică de mediu.
Modul în care instituțiile și organele UE calculează, reduc și compensează emisiile lor de gaze cu efect de seră (Raportul special nr. 14/2014)
Auditul a urmărit să evalueze dacă instituțiile și organele UE dispuneau de politici de reducere a impactului operațiunilor lor administrative asupra mediului și, în caz afirmativ, dacă aceste politici fuseseră puse în aplicare în mod eficace.
Curtea a invitat instituțiile și organele UE să elaboreze o politică comună în vederea reducerii emisiilor lor de gaze cu efect de seră (așa-numita „amprentă de carbon”). Potrivit concluziilor sale, progresele înregistrate în introducerea Sistemului european de management de mediu și audit (EMAS) fuseseră lente, iar informațiile disponibile privind nivelul efectiv al emisiilor erau fragmentare. Doar câteva instituții și organe ale UE utilizau în mod sistematic achizițiile ecologice.
Deși instituțiile și organele UE reușiseră să inverseze tendința de creștere a emisiilor de gaze cu efect de seră generate de consumul de energie din clădirile lor, datele disponibile nu permiteau identificarea unor tendințe clare de reducere a emisiilor provenite din alte surse, cum ar fi emisiile generate de deplasările în scopuri profesionale. Mai puțin de jumătate din instituțiile și organele UE auditate stabiliseră niveluri-țintă cuantificate pentru reducerea emisiilor lor.
Asistența acordată Ucrainei de către UE (Raportul special nr. 32/2016) Curtea a analizat dacă asistența acordată de Comisie și de Serviciul European de Acțiune Externă fusese eficace în a ajuta Ucraina să devină un stat bine guvernat în domeniul gestiunii finanțelor publice și al luptei împotriva corupției, precum și în sectorul gazelor naturale în perioada 2007-2015. Până în 2014, dialogul la nivel înalt dintre UE și Ucraina privind cooperarea în domeniul energiei avusese o eficacitate limitată în ceea ce privește restructurarea sectorului gazelor naturale, aceasta explicându-se prin lipsa unui angajament autentic din partea acestei țări. Dialogul fusese afectat și de punctele de vedere divergente ale părților interesate din UE în ceea ce privește securitatea aprovizionării cu gaze a UE via Ucraina. O mare parte din aceleași probleme majore surveniseră și în perioada 2007-2015, iar progresele legate de modernizarea sistemului de tranzit al gazelor naturale fuseseră limitate. Eforturile Comisiei de a aduce prețurile de pe piața energiei din Ucraina la niveluri justificate din punct de vedere economic sau eforturile de reducere a deficitului companiei Naftogaz eșuaseră în perioada 2007-2013. Cu toate acestea, începând din 2014 au fost realizate progrese importante și Comisia reușise să evite perturbări majore ale aprovizionării cu gaze a UE în 2014 și 2015, în pofida crizei dintre Ucraina și Rusia.
Programele de asistență ale UE pentru dezafectare nucleară din Lituania, Bulgaria și Slovacia: s-au realizat unele progrese în raport cu situația din 2011, dar se prefigurează o serie de dificultăți importante în viitor (Raportul special nr. 22/2016) Curtea a urmărit progresele realizate din 2011 în ceea ce privește implementarea programelor de asistență ale UE pentru dezafectare nucleară, al căror cost estimat se ridica la 350-500 de miliarde de euro. Autoritățile statelor membre susțineau că centralele au fost definitiv închise; cu toate acestea, nu toate realizările preconizate cu ajutorul cărora Comisia Europeană evalua progresul înregistrat în direcția închiderii ireversibile a centralelor se materializaseră pe deplin. În cadrul centralelor Ignalina (Lituania), Kozlodui (Bulgaria) și Bohunice (Slovacia), procesul de demontare a componentelor esențiale era foarte avansat în zonele cu niveluri mai scăzute de radioactivitate, precum sălile turbinelor. Însă provocările critice pe care le presupunea activitatea în zonele cu un nivel mai ridicat de radioactivitate, precum clădirea reactorului, încă își așteptau rezolvarea. Cele trei state membre creaseră unele infrastructuri esențiale temporare de gestionare a deșeurilor pe amplasamentul centralelor, dar aproape toate proiectele-cheie de infrastructură înregistraseră întârzieri. Cele mai importante întârzieri fuseseră observate în Lituania, unde termenul-limită stabilit pentru dezafectare fusese amânat, din 2011, cu alți nouă ani, și anume până în 2038. Cofinanțarea pe care o puneau la dispoziție statele membre pentru programele UE rămânea la un nivel limitat. Diferența dintre costurile pe care le presupunea dezafectarea și finanțarea pusă la dispoziție în Lituania crescuse până la 1,56 miliarde de euro de la ultimul audit al Curții în 2011. Deficitul de finanțare pentru Bulgaria era estimat la 28 de milioane de euro, iar cel din Slovacia, la 92 de milioane de euro. Programele specifice de finanțare ale UE pentru dezafectare nucleară nu creaseră stimulente adecvate care să asigure un proces de dezafectare fără întârzieri și eficient din punctul de vedere al costurilor, aproape
toate proiectele-cheie de infrastructură înregistrând întârzieri. Costurile viitoare pe care le implică dezafectarea nucleară și depozitarea definitivă a combustibilului nuclear uzat nu erau recunoscute întotdeauna ca provizioane sau nu erau incluse în notele la conturi. Acest lucru limitase transparența și afectase capacitatea autorităților de a planifica în mod adecvat modul în care urmau să fie acoperite costurile viitoare legate de activitățile de dezafectare și de depozitare.
Sunt necesare eforturi suplimentare pentru îmbunătățirea securității aprovizionării cu energie, prin dezvoltarea pieței interne a energiei (Raportul special nr. 16/2015)
Piața internă a energiei ar trebui să faciliteze libera circulație și comerțul gazelor și energiei electrice pe teritoriul UE. Acest raport a reliefat că obiectivul de finalizare a pieței interne a energiei până în 2014, stabilit de UE, nu fusese atins. Mai era o cale lungă de parcurs până la implementarea în integralitate a celui de al treilea pachet legislativ privind energia.
În general, infrastructura energetică din Europa nu era încă proiectată pentru piețe complet integrate și, prin urmare, nu oferea o securitate efectivă a aprovizionării cu energie.
În cadrul auditului, au fost examinate studii de caz din șase state membre – Bulgaria, Estonia, Lituania, Polonia, Spania și Suedia. S-au constatat diferențe importante între modurile în care statele membre își organizează piețele lor de energie, lucru care risca să frâneze integrarea pieței UE în ansamblu. Curtea a concluzionat că sprijinul financiar acordat de la bugetul UE contribuise numai într-o măsură limitată la această integrare. Pentru a se asigura circulația transfrontalieră a energiei, era nevoie de mai multă cooperare între statele membre învecinate.
Potrivit concluziilor Curții, Comisia Europeană ar trebui să identifice infrastructurile energetice din cadrul UE care nu erau utilizate în mod activ și să colaboreze cu statele membre pentru a elimina barierele din calea utilizării acestor infrastructuri în scopul pieței interne a energiei. În plus, Comisia ar trebui să analizeze noi posibilități prin care energia produsă într-un stat membru poate fi pusă la dispoziția consumatorilor din alt stat membru, de exemplu prin instituirea unor operatori regionali de infrastructură. La momentul efectuării auditului, finanțarea care se acorda pentru infrastructură energetică nu avea ca obiectiv primar piața internă a energiei. Curtea a recomandat Comisiei să formuleze propuneri legislative cu privire la modalitatea de a condiționa deciziile sale de selecție a unor proiecte de infrastructură energetică în vederea finanțării de funcționarea adecvată și continuă a pieței energiei din statele membre.
Sprijinul acordat în scopul dezvoltării energiei din surse regenerabile în Africa de Est în cadrul Facilității ACP-UE pentru energie (Raportul special nr. 15/2015)
În perioada 2006-2013, Facilității ACP-UE pentru energie i-au fost alocate 475 de milioane de euro din partea fondurilor europene de dezvoltare, cea mai mare parte a acestei sume fiind destinată acordării de granturi unor proiecte derulate în Africa Subsahariană. Obiectivul auditului a fost de a evalua dacă Comisia utilizase cu succes Facilitatea pentru energie în direcția creșterii accesului populației sărace din Africa de Est la energia din
În urma acestui audit, s-a constatat că facilitatea obținuse unele succese notabile, dar că ea necesita în continuare o mai bună supraveghere. Comisia reușise să selecteze o serie de proiecte adecvate dintre cele propuse, însă eșuase în asigurarea unei monitorizări suficient de temeinice a progreselor realizate. Rapoartele prezentate de către managerii de proiecte erau de o calitate inegală și Comisia nu încercase să impună respectarea obligațiilor în materie de raportare. În situațiile în care proiectele întâmpinaseră dificultăți grave, personalul Comisiei nu făcuse uz în mod suficient nici de vizitele la fața locului și nici de examinările de monitorizare cu scopul de a completa informațiile furnizate de cei responsabili. Raportul Curții conține o serie de recomandări privind selectarea mai riguroasă a proiectelor viitoare, ameliorarea procesului de monitorizare a acestora și îmbunătățirea sustenabilității lor.
Sprijinul acordat prin intermediul fondurilor politicii de coeziune pentru producerea de energie din surse regenerabile – a permis acesta obținerea unor rezultate bune? (Raportul special nr. 6/2014)
În cadrul acestui audit, Curtea a evaluat realizările obținute cu ajutorul celor mai importante două surse de finanțare pentru promovarea energiei din surse regenerabile – Fondul european de dezvoltare regională (FEDR) și Fondul de coeziune –, examinând dacă fondurile fuseseră alocate unor proiecte de producere a energiei din surse regenerabile bine prioritizate și mature, cu obiective raționale și cu un bun raport cost-eficacitate, precum și măsura în care aceste fonduri reușiseră să contribuie la îndeplinirea obiectivului în materie de energie din surse regenerabile stabilit pentru 2020 la nivelul de ansamblu al UE.
În urma auditului, s-a ajuns la concluzia că erau necesare anumite îmbunătățiri dacă se dorea ca finanțarea acordată de UE să aducă contribuția maximă posibilă la îndeplinirea acestui obiectiv. Proiectele auditate reușiseră să obțină realizările preconizate și majoritatea lor fuseseră suficient de mature și gata de implementare atunci când au fost selectate. Nu se înregistraseră depășiri semnificative ale costurilor sau întârzieri majore, iar capacitățile de producție de energie din surse regenerabile fuseseră instalate și intraseră în funcțiune conform planificării. Cu toate acestea, rezultatele în ceea ce privește producția de energie nu fuseseră întotdeauna obținute sau nu fuseseră măsurate corespunzător. Per ansamblu, cu ajutorul fondurilor cheltuite se obținuseră doar rezultate limitate, deoarece raportul cost-eficacitate nu constituise un principiu director pentru planificarea și implementarea proiectelor, iar cheltuielile aduseseră doar o valoare adăugată limitată la nivelul UE.
Raportul cost-eficacitate al investițiilor în eficiența energetică efectuate în cadrul politicii de coeziune (Raportul special nr. 21/2012)
În cadrul acestui audit, s-a evaluat dacă investițiile în eficiența energetică efectuate în cadrul politicii de coeziune prezentau un bun raport cost-eficacitate, analizându-se dacă fuseseră stabilite, în cadrul programării și al finanțării, condițiile adecvate pentru a permite realizarea unor investiții cu un bun raport cost-eficacitate în acest domeniu și dacă proiectele privind eficiența energetică a clădirilor publice prezentau, de asemenea, un bun raport cost-eficacitate.
Potrivit constatărilor Curții, perioada medie de amortizare a proiectelor auditate de investiții în eficiența energetică realizate cu fonduri UE era mai mare de 50 de ani (putând ajunge până la 150 de ani, în cazuri extreme), ceea ce însemna că fondurile destinate acestor investiții ar fi putut fi cheltuite într-un mod mai eficient în raport cu costurile.
Transportul maritim în UE: în ape tulburi – multe investiții ineficace și nesustenabile (Raportul special nr. 23/2016)
Între 2000 și 2013, UE a investit 6,8 miliarde de euro în porturi. În cadrul auditului, Curtea a evaluat strategiile în domeniul transportului maritim de marfă din UE elaborate de Comisie și de statele membre, precum și raportul costuri-beneficii al investițiilor finanțate de UE în porturi.
Potrivit constatărilor Curții, strategiile de dezvoltare portuară elaborate de statele membre și de Comisie nu furnizaseră informații suficiente, astfel încât să permită o planificare eficace a capacităților. Finanțarea de infrastructuri și suprastructuri portuare similare în porturi învecinate dusese la investiții ineficace și nesustenabile, existând un risc ridicat ca aproximativ 400 de milioane de euro investiți să fie risipiți. Adeseori, conexiunile rutiere și feroviare cu hinterlandurile porturilor lipseau sau erau inadecvate, ceea ce însemna că urmau să fie necesare fonduri publice suplimentare pentru a se asigura funcționarea corectă a investițiilor portuare inițiale. O reevaluare a celor cinci proiecte care mai fuseseră examinate și în 2010 a indicat un raport costuri-beneficii necorespunzător: utilizarea infrastructurilor finanțate de UE adăugate în aceste porturi continua să fie inadecvată după aproape un deceniu de funcționare. În cazul a patru porturi, nivelul de utilizare a zonelor portuare relevante era în continuare foarte scăzut, unele dintre aceste zone fiind chiar goale, iar cel de al cincilea port nu desfășura nicio operațiune.
Curtea a constatat, de asemenea, că Comisia nu luase măsurile necesare în ceea ce privește ajutoarele de stat și procedurile vamale pentru a permite porturilor să funcționeze într-un mediu concurențial echitabil.
Sistemul UE de certificare a biocarburanților durabili (Raportul special
nr. 18/2016)
Statele membre trebuie să se asigure că ponderea energiei din surse regenerabile utilizată în transporturi în 2020 va reprezenta cel puțin 10 % din consumul final de energie în acest sector. Numai biocarburanții certificați ca durabili pot să fie luați în considerare. Durabilitatea majorității biocarburanților introduși pe piața UE este certificată de sisteme voluntare recunoscute de Comisia Europeană.
Curtea a concluzionat că, date fiind deficiențele constatate în ceea ce privește procedura de recunoaștere aplicată de Comisie, precum și în legătură cu supravegherea ulterioară a sistemelor voluntare, sistemul de certificare al UE pentru durabilitatea biocarburanților nu era pe deplin fiabil. Evaluările realizate de Comisie nu acoperiseră în mod corespunzător anumite aspecte importante necesare pentru garantarea durabilității biocarburanților.
De asemenea, Comisia emisese decizii de recunoaștere a unor sisteme voluntare care nu dispuneau de proceduri de verificare corespunzătoare prin care să se garanteze că materiile prime utilizate în producția de biocarburanți din deșeuri erau într-adevăr deșeuri sau că materiile prime pentru biocarburanți cultivate în Uniunea Europeană îndeplineau cerințele
Unele dintre sistemele recunoscute nu erau suficient de transparente sau aveau structuri de guvernanță alcătuite numai din reprezentanți ai unui număr mic de operatori economici.
În ceea ce privește atingerea obiectivului de 10 % în transporturi, Curtea a constatat că este posibil ca statisticile să fie supraestimate întrucât statele membre puteau raporta ca durabil un biocarburant a cărui durabilitate nu a fost verificată.
Transportul feroviar de marfă nu este încă pe calea cea bună (Raportul special nr. 8/2016)
În perioada 2007-2013, bugetul UE a contribuit cu aproximativ 28 de miliarde de euro la finanțarea de proiecte feroviare. Cu toate acestea și în pofida priorității pe care o acordă Comisia reorientării mărfurilor dinspre transportul rutier către cel feroviar, acesta din urmă nu a reușit, în cei 15 ani care au precedat raportul, să concureze în mod eficace cu transportul rutier în UE. În cadrul acestui audit, s-a evaluat dacă UE fusese eficace în demersul său de dezvoltare a transportului feroviar de marfă, precum și dacă performanța acestuia în UE înregistrase o îmbunătățire, din 2000, în ceea ce privește ponderea sa modală și volumul transportat. Transportul feroviar este un mod de transport mai ecologic și mai puțin dependent de importurile de petrol decât alte mijloace de transport, dar nu a reușit să concureze în mod eficace cu transportul rutier. În urma auditului, s-a constatat că, în ansamblu, performanța transportului feroviar de marfă rămânea nesatisfăcătoare, în timp ce poziția transportului rutier s-a consolidat și mai mult.
Concluzia auditului a fost că spațiul feroviar european unic era încă departe de a fi realizat. Rețeaua feroviară a UE rămânea, în mare măsură, un sistem de rețele naționale separate.
Procedurile de management al traficului nu erau adaptate la nevoile sectorului transportului feroviar de marfă, nici măcar în cadrul coridoarelor specifice. Întreținerea deficitară a rețelei feroviare putea afecta sustenabilitatea și performanța infrastructurii finanțate de UE. Dacă neajunsurile identificate nu urmau să fie remediate, acordarea unor fonduri suplimentare nu putea să rezolve, singură, problema. Comisia și statele membre trebuiau să ajute operatorii de transport feroviar și administratorii de infrastructură să amelioreze fiabilitatea, frecvența, flexibilitatea, orientarea către clienți și durata și prețul transportului feroviar.
Transportul pe căile navigabile interioare în Europa: din 2001, nu s-au mai observat îmbunătățiri semnificative în ceea ce privește ponderea modală și condițiile de navigație (Raportul special nr. 1/2015)
În cadrul auditului, s-a evaluat dacă proiectele cofinanțate din bugetul UE contribuiseră în mod eficace la creșterea ponderii modale a transportului de mărfuri pe căile navigabile interioare și la îmbunătățirea navigabilității și dacă strategiile UE privind transportul pe căile navigabile interioare erau coerente și se bazau pe analize cuprinzătoare și relevante.
În urma auditului, s-a constatat că progresele realizate erau limitate, deoarece nu s-a reușit eliminarea punctelor de strangulare a traficului de
pe aceste cursuri de apă. Proiectele cofinanțate de UE nu fuseseră implementate în mod eficace, transportul pe căile navigabile interioare nu câștigase în mod considerabil teren ca alternativă la transportul rutier, iar navigabilitatea nu a fost îmbunătățită. Statele membre au acordat o atenție limitată căilor navigabile interioare, deși Comisia declarase că acestea constituie o prioritate. Nu exista nicio strategie globală coerentă între statele membre conectate prin principalele coridoare navigabile, iar strategiile UE nu luaseră în considerare în mod suficient aspectele de mediu și nici atenția acordată de statele membre întreținerii cursurilor navigabile.
Curtea a recomandat statelor membre să acorde prioritate acelor proiecte legate de căile navigabile interioare care oferă cele mai mari și mai imediate beneficii, iar Comisiei, să își concentreze finanțarea asupra proiectelor pentru care există deja planuri avansate vizând eliminarea punctelor de strangulare a traficului fluvial.
Eficacitatea proiectelor de transport public urban cofinanțate de UE (Raportul special nr. 1/2014)
În cadrul acestui audit, Curtea a evaluat implementarea și eficacitatea proiectelor de transport public urban cofinanțate prin fondurile structurale ale UE, urmărind să stabilească dacă acestea răspunseseră nevoilor utilizatorilor și dacă își atinseseră obiectivele.
În urma auditului s-a constatat că două treimi din proiectele de transport urban cofinanțate prin fondurile structurale ale UE erau subutilizate. Deficiențele existente la nivelul concepției proiectelor și politica inadecvată în materie de mobilitate reprezentau două dintre principalele cauze identificate. Această subperformanță nu fusese, în general, monitorizată de promotori sau de autoritățile naționale. În general, în cazul majorității proiectelor, infrastructura și vehiculele fuseseră furnizate în conformitate cu specificațiile proiectului. Au fost constatate întârzieri semnificative și depășiri considerabile ale costurilor, dar, odată finalizate, aproape toate proiectele auditate răspundeau nevoilor utilizatorilor.
Programele Marco Polo au fost eficace în transferarea traficului în afara rețelei rutiere? (Raportul special nr. 3/2013)
Începând din 2003, programele Marco Polo finanțaseră proiecte care transferau transportul de mărfuri dinspre rețeaua rutieră către transportul feroviar, transportul pe căile navigabile interioare și transportul maritim pe distanțe mici, cu scopul de a se reduce traficul rutier internațional de mărfuri, ameliorând astfel performanța în materie de mediu a transportului de mărfuri, reducând congestia traficului și îmbunătățind siguranța rutieră.
Având în vedere numeroasele deficiențe observate, Curtea a considerat că programele erau ineficace. Acestea nu își atinseseră țintele în materie de realizări și avuseseră un impact redus în transferarea traficului de mărfuri dinspre rețeaua rutieră; nu existau date cu ajutorul cărora să se poată evalua beneficiile scontate; nu fuseseră prezentate suficiente propuneri relevante de proiecte; exista o anumită incertitudine cu privire la cantitățile limitate care erau raportate ca transferate; multe proiecte nu erau sustenabile și ar fi
demarat chiar și în lipsa finanțării din partea UE.
În consecință, Curtea a recomandat stoparea programelor Marco Polo. Pentru a se îmbunătăți performanța în cadrul eventualelor programe viitoare de sprijin în domeniul transporturilor, Curtea a mai recomandat ca finanțarea să fie condiționată de realizarea unei evaluări ex ante detaliate cu privire la cererea potențială și, în cazul în care există un astfel de potențial, să se stabilească o serie de norme și condiții clare care să fie respectate în cazul viitoarelor finanțări.
Utilizarea fondurilor structurale și a Fondului de coeziune pentru cofinanțarea de infrastructuri de transporturi în porturile maritime: o investiție eficace? (Raportul special nr. 4/2012)
Curtea a examinat dacă proiectele de infrastructură de transporturi vizând porturile maritime fuseseră eficace, analizând obiectivele și realizările a 27 de proiecte sprijinite prin Fondul european de dezvoltare regională și prin Fondul de coeziune și analizând, de asemenea, modul în care statele membre gestionaseră aceste cheltuieli și modul în care Comisia supraveghease acest proces.
Curtea a constatat că doar 11 dintre cele 27 de proiecte fuseseră eficace în ceea ce privește sprijinirea obiectivelor politicii de transporturi. În plus, unele construcții nu fuseseră finalizate, altele nu erau utilizate, iar altele necesitau investiții suplimentare considerabile pentru a putea fi utilizate în mod eficace.
Îmbunătățirea performanței transporturilor pe axele feroviare transeuropene: investițiile UE în infrastructura feroviară au fost eficace? (Raportul special nr. 8/2010)
Auditul s-a axat pe cofinanțarea infrastructurii feroviare de către UE și a examinat eficacitatea acesteia în ceea ce privește îmbunătățirea performanței axelor transeuropene. Curtea a concluzionat că, deși ar putea fi luate o serie de măsuri pentru a optimiza utilizarea fondurilor acordate de UE, finanțarea din partea Uniunii a contribuit la deschiderea unor noi posibilități pentru transportul feroviar transeuropean.
Proiectele de infrastructură cofinanțate de UE au livrat infrastructurile planificate în conformitate cu specificațiile tehnice și, odată finalizate, au creat noi posibilități pentru transportul feroviar sau au îmbunătățit infrastructurile existente pe tronsoane esențiale din cadrul proiectelor prioritare. În multe cazuri, s-au adus modificări specificațiilor tehnice ca urmare a unor circumstanțe care au intervenit pe parcursul construcției.
S-au obținut îmbunătățiri măsurabile pe liniile consacrate serviciilor de transport de călători de mare viteză, care sunt pe deplin operaționale, conform planificărilor. Cu toate acestea, utilizarea unor tronsoane convenționale care sunt consacrate transportului de mărfuri sau unei exploatări mixte și care au beneficiat de cofinanțare din partea UE depinde de o serie de factori, ceea ce explică faptul că serviciile feroviare pe aceste linii nu funcționează încă la nivelurile previzionate. Continuă să existe constrângeri legate de sisteme în rețeaua feroviară europeană, în special în punctele situate la
Sprijinul acordat de UE pentru infrastructura rurală: se poate obține un raport costuri-beneficii mult mai bun (Raportul special nr. 25/2015)
Curtea a examinat dacă statele membre și Comisia Europeană obținuseră un bun raport costuri-beneficii în urma utilizării fondurilor alocate prin programele de dezvoltare rurală pentru investiții în infrastructură (cum ar fi drumuri, sistemele de alimentare cu apă, școli și alte structuri cu destinație publică). Proiectele finanțate vizau, de exemplu, îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor cu destinație publică sau asigurarea unei mai bune protecții împotriva inundațiilor.
Chiar dacă proiectele de infrastructură auditate aduseseră o contribuție pozitivă în mediul rural, în urma auditului s-a constatat că statele membre și Comisia, acționând în cadrul mecanismului de gestiune partajată, nu reușiseră decât într-o măsură limitată să obțină un bun raport costuri-beneficii. S-ar fi putut obține rezultate mult mai bune cu fondurile disponibile. Statele membre nu justificaseră întotdeauna în mod clar utilizarea fondurile acordate de UE pentru dezvoltare rurală, ci se concentraseră mai degrabă pe evitarea dublei finanțări decât pe eficacitatea coordonării cu alte fonduri. Riscul ca proiectele să fi fost oricum desfășurate chiar și în lipsa fondurilor UE nu fusese bine gestionat, deși au fost identificate unele bune practici în acest sens.
Potrivit auditului, începând cu anul 2012, Comisia adoptase însă o atitudine mai proactivă și o abordare mai coordonată. Dacă ar fi puse în aplicare în mod corespunzător, aceste schimbări ar trebui să ducă la îmbunătățirea gestiunii financiare în perioada 2014-2020.
Sprijinul UE acordat țărilor producătoare de lemn în cadrul planului de acțiune FLEGT (Raportul special nr. 13/2015)
Curtea a examinat dacă sprijinul acordat de Comisie în cadrul planului de acțiune al UE referitor la aplicarea reglementărilor forestiere, la guvernare și la schimburile comerciale (Forest Law Enforcement, Governance and Trade – FLEGT), care vizează combaterea exploatării forestiere ilegale, fusese gestionat corespunzător. În perioada 2003-2013, în cadrul planului de acțiune, fusese alocată o sumă totală de 300 de milioane de euro pentru 35 de țări. În urma auditului, s-a constatat că, deși planul de acțiune fusese o inițiativă bine-venită, rezultatele de ansamblu erau nesatisfăcătoare. Asistența nu fusese acordată țărilor producătoare de lemn conform unor criterii clare, iar impactul ajutorului fusese diluat din cauza numărului mare de țări care se aflau în concurență pentru a obține asistență. Nivelul de progres înregistrat în țările vizate varia considerabil. Două dintre aceste țări, Indonezia și Ghana, făcuseră pași importanți în direcția obținerii unei licențe definitive pentru lemnul pe care îl exportă. În general însă, progresele realizate erau foarte lente și pentru numeroase țări era extrem de dificil să depășească obstacolele din calea bunei guvernanțe. În intervalul de 12 ani de la introducerea planului de acțiune de către Comisie, nicio țară parteneră nu obținuse o licență aprobată în totalitate. Faptul că nu exista o planificare adecvată la nivelul Comisiei și că nu erau stabilite priorități clare de finanțare în ceea ce privește țările producătoare de lemn reprezentase un factor important care explica această lipsă de progrese.
Curtea a recomandat Comisiei să stabilească obiective clare și mijloacele de atingere a acestora. Patru state membre nu puseseră pe deplin în aplicare Regulamentul UE privind lemnul, care a fost introdus pentru a preveni pătrunderea lemnului obținut ilegal pe piața UE.
Este FEDR utilizat cu eficacitate în finanțarea proiectelor care promovează în mod direct biodiversitatea în cadrul Strategiei UE în domeniul biodiversității pentru 2020? (Raportul special nr. 12/2014)
Curtea a examinat dacă statele membre recurseseră la finanțarea disponibilă prin Fondul european de dezvoltare regională (FEDR) pentru promovarea directă a biodiversității și dacă proiectele cofinanțate fuseseră eficace în ceea ce privește stoparea declinului biodiversității.
În urma auditului, s-a constatat că nivelul de absorbție în statele membre a fondurilor puse la dispoziție prin FEDR pentru proiecte care vizează stoparea declinului biodiversității fusese scăzut în comparație cu alte domenii de cheltuieli acoperite de acest fond. Pentru ca FEDR să fie considerat în continuare util pentru contribuția sa la îndeplinirea obiectivului strategiei UE de stopare a declinului biodiversității până în 2020, Comisia ar trebui să intensifice asistența acordată statelor membre în vederea implementării unor planuri specifice de protecție și de management pentru diversele habitate și specii. Proiectele cofinanțate fuseseră, în general, în conformitate cu prioritățile naționale și ale UE în materie de biodiversitate. Cu toate acestea, evaluarea eficacității lor fusese subminată de faptul că cele mai multe state membre nu stabiliseră nici indicatori de rezultat și nici sisteme de monitorizare cu ajutorul cărora să poată fi evaluată dezvoltarea habitatelor și a speciilor.
Integrarea în PAC a obiectivelor politicii UE în domeniul apei – un succes parțial (Raportul special nr. 4/2014)
Curtea a evaluat dacă obiectivele politicii UE în domeniul apei au fost integrate cu succes în politica agricolă comună (PAC).
În cadrul auditului, s-a constatat că UE nu înregistrase decât un succes parțial în integrarea în PAC a obiectivelor politicii în domeniul apei. Auditul a pus în lumină o serie de deficiențe la nivelul celor două instrumente din cadrul PAC utilizate (ecocondiționalitatea și dezvoltarea rurală) și a atras atenția asupra întârzierilor și a insuficiențelor în punerea în aplicare a Directivei-cadru privind apa.
Instrumentele PAC avuseseră un impact pozitiv în sprijinirea obiectivelor politicii de a aduce îmbunătățiri din punctul de vedere al calității și cantității apei. Aceste instrumente erau însă limitate în raport cu ambițiile de politică stabilite pentru PAC. De exemplu, niciunul dintre cele două instrumente nu permisese aplicarea pe deplin a principiului „poluatorul plătește” în contextul cheltuirii fondurilor PAC.
De asemenea, Curtea a constatat că nu erau suficiente cunoștințele care existau la nivelul instituțiilor UE și în statele membre cu privire
la presiunile pe care le exercitau activitățile agricole asupra apelor și la modul în care evoluau aceste presiuni.
A fost eficace componenta „Mediu” din cadrul programului LIFE? (Raportul special nr. 15/2013)
Auditul a vizat proiectele care au fost finanțate în perioada 2005-2010. Curtea a vizitat serviciile competente din cadrul Comisiei, precum și cinci state membre care se numără printre cei mai mari beneficiari ai programului LIFE (Germania, Spania, Franța, Italia și Regatul Unit) și cărora le corespund un procent de 55 % din bugetul alocat programului LIFE și un procent de 15 % din proiecte.
Curtea a constatat că, per ansamblu, componenta „LIFE Mediu” nu funcționa în mod eficace deoarece nu fusese suficient de bine concepută și implementată.
Sprijinul acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală pentru creșterea valorii economice a pădurilor (Raportul special nr. 8/2013)
În cadrul acestui audit, Curtea a evaluat dacă sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat în vederea creșterii valorii economice a pădurilor fusese gestionat în mod eficient și eficace.
Auditul a pus în evidență deficiențe la nivelul concepției măsurii, care îngreunaseră în mod considerabil implementarea cu succes a acesteia. La nivelul Comisiei, situația sectorului forestier din UE nu fusese analizată în mod specific pentru a se justifica propunerea unui sprijin financiar special pentru creșterea valorii economice a pădurilor aparținând unor proprietari privați sau municipalităților.
Mai mult, unele elemente-cheie ale măsurii nu fuseseră definite în legislație, în special conceptele de „valoare economică a pădurilor” și de „exploatație forestieră”. În plus, limitele de suprafață a exploatațiilor forestiere în funcție de care se decidea dacă era necesar sau nu un plan de gestionare a pădurilor difereau foarte mult între statele membre.
Curtea a constatat că numai câteva proiecte dintre cele auditate contribuiseră în mod semnificativ la creșterea valorii economice a pădurilor, fie prin creșterea valorii terenului (amenajarea de poteci și construcția de drumuri forestiere), fie prin creșterea valorii produselor forestiere (lucrări silvice cum ar fi elagajul sau rărirea).
Combaterea risipei de alimente: o oportunitate pentru UE de a îmbunătăți eficiența utilizării resurselor în lanțul alimentar (Raportul special nr. 34/2016)
În cadrul acestui audit, Curtea a examinat rolul pe care îl putea juca UE în combaterea risipei de alimente. Costurile economice și de mediu asociate risipei de alimente sunt uriașe. Potrivit estimărilor FAO, costul economic al risipei de alimente la nivel mondial se ridică la o mie de miliarde de dolari americani pe an, iar costurile de mediu ajung la aproximativ 700 de miliarde de dolari americani. Auditul s-a concentrat pe acțiunile de prevenire și pe donații, care sunt mijloacele cele mai eficace de combatere a risipei de alimente. În concluziile raportului se arată că acțiunile întreprinse anterior nu erau suficiente și că strategia UE în domeniul risipei de alimente trebuia să fie consolidată și mai bine coordonată. Curtea a recomandat Comisiei să analizeze diferite modalități prin care politicile existente ar putea fi utilizate în vederea unei mai bune combateri a risipei de alimente. Multe dintre îmbunătățirile sugerate de Curte nu necesitau noi inițiative și nici fonduri publice suplimentare, ci, mai degrabă, presupuneau o mai bună aliniere a politicilor existente, o coordonare ameliorată și identificarea clară a reducerii risipei de alimente drept obiectiv de politică.
Combaterea eutrofizării în Marea Baltică: sunt necesare acțiuni suplimentare care să fie mai eficace (Raportul special nr. 3/2016)
Marea Baltică este una dintre cele mai poluate mări din lume. Combaterea eutrofizării, care este cauzată de încărcările cu nutrienți proveniți în principal din agricultură și din apele uzate urbane, este percepută ca o provocare majoră. Aceasta este amplificată de schimbările climatice, în două moduri. În primul rând, modificările legate de tendințele precipitațiilor pot duce la concentrație mai ridicată a poluanților în apropierea coastei, ceea ce poate agrava eutrofizarea. În al doilea rând, temperaturile mai ridicate ale apelor mării ar putea oferi condiții mai bune pentru intensificarea înmulțirii algelor. Cadrul legislativ al UE impune statelor membre să pună în aplicare măsuri pentru combaterea încărcărilor excesive cu nutrienți și să atingă o stare ecologică bună a apelor marine. O parte dintre aceste măsuri sunt cofinanțate de UE. Curtea a examinat dacă acțiunile UE au fost eficace în ceea ce privește acordarea de ajutor statelor membre pentru a reduce încărcările cu nutrienți din Marea Baltică. Concluzia sa a fost că aceste acțiuni au permis doar progrese limitate în ceea ce privește reducerea cantității de nutrienți din Marea Baltică. Curtea formulează o serie de recomandări pentru îmbunătățirea eficacității acțiunilor de combatere a eutrofizării în Marea Baltică.
Calitatea apei în bazinul hidrografic al Dunării: s-au realizat progrese în ceea ce privește punerea în aplicare a Directivei-cadru privind apa, dar mai sunt necesare eforturi în acest sens (Raportul special nr. 23/2015)
În cadrul acestui audit, Curtea a analizat dacă punerea în aplicare a Directivei-cadru privind apa de către Republica Cehă, Ungaria, România și Slovacia dusese la o îmbunătățire a calității apelor de suprafață din bazinul hidrografic al Dunării. Concluzia Curții a fost că statele membre vor trebui să își intensifice eforturile pentru a accelera progresele în materie de ameliorare a calității apei, întrucât nu se obținuseră decât îmbunătățiri modeste de la punerea în aplicare a planurilor de management al bazinului hidrografic din 2009. Aceste planuri prezentau lacune din punctul de vedere al identificării presiunilor exercitate de poluare, iar definirea măsurilor de remediere era lipsită de ambiție. Statele membre acordaseră, pentru un număr semnificativ de corpuri de apă, derogări de la obligația respectării unor termene-limită importante, fără să prezinte o justificare suficientă în acest sens. Curtea a invocat faptul că era esențial ca statele membre să definească, pentru un anumit corp de apă, măsuri care să fie direcționate pe baza unei identificări fiabile a problemelor de poluare care afectau corpul de apă în cauză. Direcționarea măsurilor ar asigura, de asemenea, un bun raport cost-eficacitate. Statele membre ar trebui apoi să evalueze costul acestor măsuri și să pună la dispoziție finanțarea necesară. În ceea ce privește apele uzate, existaseră întârzieri în ceea ce privește implementarea Directivei privind tratarea apelor uzate, iar măsurile nu abordaseră în măsură suficientă anumiți poluatori prin impunerea unor valori-limită de emisie specifice. În ceea ce privește agricultura, instrumentele disponibile la data efectuării auditului (planurile de acțiune împotriva poluării cu nitrați, planurile de acțiune privind pesticidele) nu fuseseră valorificate la maximum și se pusese un accent prea mare pe măsurile de natură voluntară (în dezvoltarea rurală). În cazul ambelor domenii, mecanismele existente de asigurare a respectării legislației (inspecțiile și sancțiunile) fuseseră doar parțial eficace. În plus, exista o nevoie deosebită să se eficientizeze diferitele verificări care se realizau în domeniul agriculturii. Nu în ultimul rând, taxa de poluare a apei impusă entităților care descarcă ape uzate nu fusese utilizată în mod optim, iar principiul „poluatorul plătește” nu fusese aplicat decât parțial pentru poluarea difuză provenită din agricultură.
Fondurile acordate de UE pentru stațiile de epurare a apelor uzate urbane din bazinul hidrografic al Dunării: sunt necesare eforturi suplimentare pentru a ajuta statele membre să îndeplinească obiectivele politicii UE în domeniul apelor uzate (Raportul special nr. 2/2015)
În cadrul auditului, s-au evaluat gradul de respectare a Directivei privind tratarea apelor uzate în patru state membre din bazinul hidrografic al Dunării, precum și performanța a 28 de stații de epurare a apelor uzate.
Deși fondurile acordate de UE jucaseră un rol decisiv pentru progresele realizate în direcția respectării cerințelor directivei, toate aceste țări înregistraseră întârzieri. În cazul a trei state membre, absorbția fondurilor disponibile din partea UE fusese lentă, ceea ce atrăgea riscul pierderii fondurilor.
Stațiile de epurare respectaseră cerințele UE cu privire la calitatea efluentului, atunci când acestea erau aplicabile. Cu toate acestea, în anumite cazuri, cerințele UE referitoare la efluent fuseseră mai puțin stricte decât cele naționale, lucru
care sugerează eventuala necesitate de a se revizui directiva. 32 % din stații erau supradimensionate și exista o lipsă de informații în ceea ce privește evacuările directe în urma precipitațiilor. De asemenea, în unele cazuri, era necesar să se găsească metode mai bune de eliminare a nămolurilor de epurare.
Mai mult, deficiențele de la nivelul procedurilor de stabilire a tarifelor puneau de multe ori în pericol sustenabilitatea stațiilor. Costurile de exploatare, care se reflectau în tarife, variau de la o stație la alta, ceea ce implica ideea că exista o marjă de optimizare a acestora.
Finanțarea acordată în cadrul măsurilor structurale pentru proiectele de infrastructură de gestionare a deșeurilor municipale contribuie cu eficacitate la îndeplinirea de către statele membre a obiectivelor politicii UE în materie de deșeuri? (Raportul special nr. 20/2012)
În cadrul auditului, s-a evaluat dacă finanțarea acordată în cadrul măsurilor structurale pentru infrastructuri de gestionare a deșeurilor municipale a contribuit cu eficacitate la îndeplinirea de către statele membre a obiectivelor politicii UE în materie de deșeuri.
Auditul a evidențiat faptul că, dacă nu sunt colectate, tratate și eliminate în mod corespunzător, deșeurile municipale ar putea avea un impact negativ asupra mediului, cum ar fi emisiile de gaze de seră.
În cadrul acestui audit, s-au evaluat performanțele înregistrate de un eșantion de 26 de proiecte privind infrastructuri de gestionare a deșeurilor și s-a examinat dacă au fost îndeplinite obiectivele politicii UE în materie de deșeuri, precum și dacă s-au implementat măsuri de sprijin în cele opt regiuni în care erau situate infrastructurile auditate. A fost examinat, de asemenea, rolul Comisiei.
Curtea a concluzionat că, deși s-au constatat anumite ameliorări în ceea ce privește gestionarea deșeurilor în aproape toate regiunile selectate în vederea auditului, eficacitatea finanțării acordate de UE în cadrul măsurilor structurale pentru infrastructuri de gestionare a deșeurilor municipale fusese redusă de implementarea nesatisfăcătoare a măsurilor de sprijin administrative, economice și de informare, precum și de deficiențele de la nivelul cadrului de reglementare și al orientărilor UE în materie de deșeuri.
Asistența pentru dezvoltare acordată de Uniunea Europeană în domeniul alimentării cu apă potabilă și în cel al accesului la instalații sanitare de bază în Africa Subsahariană (Raportul special nr. 13/2012)
Auditul a evaluat dacă modul în care Comisia gestionase asistența pentru dezvoltare acordată de UE pentru apă potabilă și pentru accesul la instalații sanitare de bază în Africa Subsahariană fusese de așa natură încât să producă rezultate eficace și sustenabile.
Curtea a constatat că sprijinul din partea UE îmbunătățise accesul la apă potabilă și la sisteme de instalații sanitare de bază. Pe de altă parte, necesitățile beneficiarilor nu au fost satisfăcute în mod adecvat decât în mai puțin de jumătate din proiectele examinate și Curtea a observat că beneficiile nu puteau continua să fie produse dacă nu se asigurau venituri netarifare.
Comisia nu a valorificat în mod corespunzător procedurile sale de gestionare pentru a mări probabilitatea ca proiectele să producă beneficii durabile.
Cheltuielile UE din cadrul măsurilor structurale privind alimentarea cu apă pentru consumul casnic sunt efectuate în mod optim? (Raportul special nr. 9/2010)
Auditul Curții s-a axat pe infrastructurile de alimentare cu apă pentru consumul casnic cofinanțate prin măsurile structurale ale UE în cursul perioadei de programare 2000-2006 în Spania, Grecia, Portugalia și Italia, care erau beneficiarii principali ai finanțării UE în acest domeniu. Obiectivul auditului a fost de a evalua dacă se adoptaseră cele mai adecvate soluții, dacă proiectele cofinanțate avuseseră rezultate pozitive și dacă obiectivele fuseseră îndeplinite la cel mai mic cost posibil pentru bugetul UE. Curtea a constatat că, deși cheltuielile efectuate în cadrul măsurilor structurale contribuiseră la îmbunătățirea alimentării cu apă pentru uzul casnic, s-ar fi putut obține rezultate mai bune la un cost mai mic. În special, previziunile privind necesarul de apă în viitor nu luaseră în considerare nici tendințele descendente ale cererii de apă și nici totalitatea resurselor deja disponibile. Reducerile pierderilor de apă nu fuseseră nici ele luate în considerare. Se obținuseră îmbunătățiri cuantificabile în ceea ce privește creșterea volumului de apă disponibil, extinderea gradului de acoperire al rețelei publice, calitatea mai bună a apei, randamentul mai mare al rețelei și continuitatea serviciului. Cu toate acestea, unele proiecte nu erau operaționale din cauza lipsei de infrastructură complementară. Curtea a constatat că monitorizarea rezultatelor varia din punct de vedere calitativ; în cazurile în care fuseseră impuse o serie de condiții în deciziile de finanțare, nu s-a acordat întotdeauna atenție aspectului privind verificarea respectării condițiilor respective. Toate proiectele au înregistrat creșteri de costuri și întârzieri; în urma analizării lor în raport cu cei doi parametri principali de eficiență, s-a constatat că eficiența mai multor proiecte era limitată; s-au identificat o serie de deficiențe semnificative în procesul de stabilire a valorii finanțărilor nerambursabile, iar Comisia și autoritățile de management din statele membre nu au acordat suficientă atenție capacității proiectelor de a genera venituri.
Mecanismul de protecție civilă al Uniunii: coordonarea răspunsului la dezastre survenite în afara UE a fost, în linii mari, eficace (Raportul special nr. 33/2016)
Mecanismul de protecție civilă al Uniunii Europene (UCPM) a fost creat pentru a se promova o cooperare operațională rapidă și eficace între serviciile naționale de protecție civilă, Comisiei Europene revenindu-i rolul important de a facilita coordonarea între acestea.
În cadrul auditului, s-a analizat activarea UCPM ca reacție la trei dezastre internaționale recente: inundațiile din Bosnia și Herțegovina (2014), epidemia de boală virală Ebola din Africa de Vest (2014-2016) și cutremurul din Nepal (2015).
Concluzia auditului a fost că, de la începutul anului 2014, facilitarea de către Comisie a coordonării răspunsurilor în caz de dezastre survenite în afara Uniunii fusese, în general, eficace. Curtea a formulat o serie de recomandări menite să îmbunătățească și mai mult funcționarea UCPM în faza de reacție.
Este bine gestionat sprijinul acordat de UE pentru prevenirea și repararea daunelor cauzate pădurilor de incendii și de dezastre naturale? (Raportul special nr. 24/2014)
În perioada de programare 2007-2013, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) a acordat sprijin pentru reconstituirea potențialului forestier în pădurile afectate de dezastre naturale și de incendii, precum și pentru adoptarea de măsuri de prevenire.
În urma auditului său, Curtea a concluzionat că sprijinul nu fusese suficient de bine gestionat și că statele membre și Comisia nu puteau demonstra că rezultatele scontate fuseseră obținute într-un mod eficient din punctul de vedere al costurilor.
Măsurile de prevenire nu au fost orientate în mod suficient. În cadrul auditului, au fost identificate acțiuni care nu erau adecvate pentru îndeplinirea obiectivelor măsurii. Raportul costuri-eficacitate al acțiunilor finanțate nu a fost asigurat în mod adecvat. În fine, instrumentele de monitorizare existente nu permiseseră Comisiei și statelor membre să evalueze în mod adecvat eficiența și eficacitatea măsurii.
Sprijinul acordat de UE pentru reabilitare ca urmare a cutremurului din Haiti (Raportul special nr. 13/2014)
Acest raport a abordat problema gestionării dezastrelor. Cutremurele nu au o legătură propriu-zisă cu încălzirea globală, dar modul în care sunt utilizate fondurile pentru a se face față dezastrelor naturale de acest tip este similar cu modul în care ar fi utilizate pentru a se face față dezastrelor cauzate de schimbările climatice.
Potrivit concluziilor raportului, Comisia abordase în mod adecvat nevoile prioritare în materie de reabilitare (o strategie solidă și o repartizare adecvată a sarcinilor între Comisie și alți donatori principali).
Totuși, modul de implementare a programelor nu fusese îndeajuns de eficace și nu existase o legătură suficientă între ajutorul de urgență, reabilitare și dezvoltare. Această situație a fost cauzată parțial de contextul dificil și de deficiențele autorităților naționale, precum și de carențele existente la nivelul gestionării anumitor factori aflați sub controlul Comisiei. Majoritatea programelor înregistraseră întârzieri și, în unele cazuri, progresele fuseseră limitate. Monitorizarea se bazase pe un cadru adecvat, dar nu beneficiase de resurse suficiente.
Răspunsul Fondului de solidaritate al Uniunii Europene la cutremurul produs în 2009 în regiunea Abruzzi: pertinența și costul acțiunilor (Raportul special nr. 24/2012)
Acest raport a abordat problema gestionării dezastrelor. Cutremurele nu au o legătură propriu-zisă cu încălzirea globală, dar modul în care sunt utilizate fondurile pentru a se face față dezastrelor naturale de acest tip este similar cu modul în care ar fi utilizate pentru a se face față dezastrelor cauzate de schimbările climatice.
În cadrul auditului, s-a evaluat dacă operațiunile finanțate respectaseră dispozițiile Regulamentului privind Fondul de solidaritate al Uniunii Europene (FSUE), dacă proiectul de construcție „CASE” (care a corespuns celei mai mari părți a cheltuielilor) fusese bine planificat și conceput și dacă fusese implementat cu luarea în considerare în mod adecvat a principiului economicității.
Curtea a constatat că, în timp ce celelalte proiecte finanțate fuseseră eligibile, exista un proiect (proiectul CASE) care nu era conform cu dispozițiile Regulamentului FSUE. S-au identificat, de asemenea, deficiențe în cadrul planificării acestui proiect, precum și în ceea ce privește asigurarea principiului economicității în implementarea lui.
Institutul European de Inovare și Tehnologie trebuie să își modifice mecanismele operaționale și anumite elemente de la baza concepției sale pentru a produce impactul scontat (Raportul special nr. 4/2016)
Institutul European de Inovare și Tehnologie (EIT) își propune să amelioreze legăturile dintre sfera academică, lumea științifică și mediul de afaceri, acționând astfel ca un factor de promovare a inovării în UE. Curtea a ajuns la concluzia că, în ciuda unei rațiuni de a fi valide, cadrul operațional complex al EIT și problemele de management afectaseră eficacitatea globală a acestui organism.
Curtea a identificat mai multe deficiențe în ceea ce privește modelul de finanțare al EIT, mecanismele de raportare dintre acesta și comunitățile de cunoaștere și inovare și sustenabilitatea financiară a acestora din urmă. La șapte ani de la înființarea sa, EIT nu era încă pe deplin independent din punct de vedere operațional de Comisia Europeană. Acest lucru afectase procesul decizional al institutului. Potrivit concluziilor Curții, dacă EIT își dorea să devină un institut inovator și revoluționar, așa cum a fost conceput inițial să fie, erau necesare adaptări legislative și operaționale care să permită mai buna promovare a potențialului de inovare al UE.
În sectorul energiei și în cel al acțiunilor în domeniul climatic, auditul nu evidențiase nicio dovadă a unui rezultat substanțial care să fi fost obținut de pe urma colaborării între comunitatea de cunoaștere și inovare pentru energie și cea pentru acțiunile în domeniul climatic. Auditul a relevat, de asemenea, că această din urmă comunitate reușise să îndeplinească în totalitate doar 8 din cele 18 obiective strategice ale sale.
A asigurat Comisia punerea eficientă în aplicare a celui de Al șaptelea program-cadru pentru cercetare? (Raportul special nr. 2/2013)
Al șaptelea program-cadru pentru activități de cercetare, de dezvoltare tehnologică și demonstrative (PC7) este unul dintre principalele instrumente prin care Uniunea Europeană finanțează activitățile de cercetare.
În cadrul acestui raport s-a examinat modul în care Comisia gestiona programul. Potrivit concluziei Curții, Comisia luase măsuri pentru a simplifica și a îmbunătăți gestionarea programului, dar asigurarea unei puneri în aplicare eficiente reprezenta în continuare o provocare în mai multe domenii.
FINANȚAREA ACȚIUNILOR DE ATENUARE A SCHIMBĂRILOR CLIMATICE ȘI DE ADAPTARE LA ACESTEA
Execuția bugetului UE prin instrumente financiare – ce învățăminte trebuie desprinse din perioada de programare 2007-2013 (Raportul special nr. 19/2016)
Curtea a examinat dacă instrumentele financiare din domeniile acoperite de politica regională, de politica socială, de politica în materie de transporturi și de politica energetică fuseseră un mecanism eficient de execuție a bugetului UE în perioada 2007-2013. În urma auditului, au fost identificate o serie de probleme semnificative care au limitat eficiența acestor instrumente:
• costurile și comisioanele de gestiune erau ridicate în comparație cu sprijinul financiar acordat și erau mult mai importante decât în cazul fondurilor din sectorul privat; • un număr semnificativ de instrumente erau supradimensionate și, la sfârșitul anului 2014, continuau să se confrunte cu probleme semnificative legate de debursarea capitalului lor (deși între timp fuseseră luate măsuri pentru remedierea acestei probleme); • indiferent dacă făceau obiectul gestiunii partajate sau al celei centralizate, instrumentele financiare nu se bucuraseră de succes în atragerea de capital privat; • doar un număr limitat de instrumente financiare reușiseră să acorde un sprijin financiar reutilizabil.
Cel puțin un euro din cinci din bugetul UE ar trebui să fie cheltuit pentru acțiuni în domeniul climatic: există activități ambițioase în curs de desfășurare în acest sens, dar există un risc serios de a nu se reuși atingerea acestui obiectiv (Raportul special nr. 31/2016)
UE a convenit să consacre acțiunilor în domeniul climatic cel puțin 20 % din bugetul său pentru perioada 2014-2020. Acest obiectiv urma să fie atins prin integrarea acțiunilor respective în diversele domenii de politică ale UE și în diferitele fonduri din bugetul său. Curtea a constatat că exista un risc serios ca obiectivul UE de a cheltui pentru acțiuni în domeniul climatic cel puțin un euro din cinci din bugetul său pe perioada 2014-2020 să nu fie atins. Constatarea în urma auditului a fost că existau activități ambițioase în curs de desfășurare în acest sens și că se înregistraseră progrese. Cu toate acestea, persista un risc serios ca nivelul-țintă de 20 % să nu fie atins dacă nu se depuneau mai multe eforturi. Implementarea obiectivului condusese la acordarea unei finanțări mai importante și mai bine direcționate către acțiunile în domeniul climatic în cadrul Fondului european de dezvoltare regională și al Fondului de coeziune. În schimb, în domeniile agriculturii, dezvoltării rurale și pescuitului și în cadrul Fondului social european, Curtea nu constatase nicio reorientare semnificativă către acțiunile în domeniul climatic. Conform Comisiei, ponderea finanțării destinate acțiunilor în domeniul climatic reprezentase, în medie, 17,6 % între 2014 și 2016. Pentru a se putea atinge obiectivul global de 20 % din bugetul UE până la sfârșitul anului 2020, Curtea a estimat că rata aferentă finanțării acțiunilor în domeniul climatic ar trebui să crească până la o
FINANȚAREA ACȚIUNILOR DE ATENUARE A SCHIMBĂRILOR CLIMATICE ȘI DE ADAPTARE LA ACESTEA
medie de 22 % între anii 2017 și 2020 inclusiv. La momentul efectuării auditului, Comisia a estimat că, per ansamblu, acestor acțiuni li se va consacra un procent de 18,9 % între anii 2014 și 2020, nereușindu-se, așadar, atingerea nivelului-țintă de 20 %. Curtea a constatat, de asemenea, că estimările Comisiei se bazaseră pe ipoteze privind contribuția din partea cheltuielilor agricole la acțiunile în domeniul climatic, ipoteze care includeau supraestimări și care nu aveau la bază o justificare temeinică.
Finanțarea acordată de UE pentru combaterea schimbărilor climatice în contextul ajutorului extern (Raportul special nr. 17/2013)
Curtea a examinat dacă gestionarea de către Comisie a cheltuielilor de la bugetul UE și de la Fondul european de dezvoltare (FED) efectuate pentru combaterea schimbărilor climatice fusese adecvată. Curtea a evaluat, de asemenea, dacă Comisia luase măsuri corespunzătoare pentru a promova coordonarea cu statele membre ale UE în ceea ce privește acordarea către țările în curs de dezvoltare a finanțării pentru combaterea schimbărilor climatice, precum și dacă această coordonare fusese adecvată.
Curtea a concluzionat că gestionarea de către Comisie a cheltuielilor de la bugetul UE și de la FED efectuate pentru combaterea schimbărilor climatice fusese adecvată. Totuși, pentru a se maximiza impactul pe care îl are UE pe plan internațional, Curtea a recomandat să se amelioreze considerabil coordonarea dintre Comisie și statele membre pe tema finanțării acordate țărilor în curs de dezvoltare pentru combaterea schimbărilor climatice, precum și să se intensifice coordonarea pe tema combaterii corupției.
Au reușit Comisia și Eurostat să îmbunătățească procesul vizând elaborarea de statistici europene fiabile și credibile? (Raportul special nr. 12/2012)
În cadrul auditului, s-a evaluat dacă Eurostat și Comisia îmbunătățiseră procesul vizând elaborarea de statistici europene fiabile și credibile. Răspunsul la această întrebare depindea de două criterii: respectarea Codului de bune practici al statisticilor europene, care stabilește standardele pentru dezvoltarea, elaborarea și difuzarea statisticilor, și implementarea Programului statistic european. Auditul nu a examinat fiabilitatea vreunor date statistice concrete.
Potrivit constatărilor Curții, Comisia și Eurostat nu asiguraseră încă implementarea integrală a Codului de bune practici al statisticilor europene și modul în care fusese conceput de Eurostat programul statistic european 2008-2012 nu era de natură să asigure eficacitatea acestuia ca instrument de planificare, monitorizare și răspundere de gestiune.
Eficacitatea ajutorului pentru dezvoltare în domeniul securității alimentare acordat de Uniunea Europeană în Africa Subsahariană (Raportul special nr. 1/2012)
În cadrul auditului, s-a analizat dacă ajutorul pentru dezvoltare în domeniul securității alimentare acordat de UE în Africa Subsahariană a fost eficace, evaluând dacă acesta a fost relevant pentru nevoile și prioritățile țărilor și dacă intervenția UE fusese eficace.
Curtea a concluzionat că ajutorul pentru dezvoltare în domeniul securității alimentare acordat de UE în Africa Subsahariană a fost eficace în majoritatea cazurilor și a reprezentat o contribuție importantă în vederea obținerii securității alimentare. Cu toate acestea, Comisia nu luase în mod suficient în calcul posibilitățile de a acorda sprijin din partea UE în alte țări care se confruntau cu o insecuritate alimentară cronică și nu acordase o prioritate adecvată alimentației.
Evaluările de impact în cadrul instituțiilor UE: un instrument util în sprijinul procesului decizional? (Raportul special nr. 3/2010)
În cadrul acestui audit, Curtea a examinat următoarele aspecte: dacă, la formularea propunerilor sale, Comisia elaborase evaluări de impact; dacă procedurile Comisiei pentru evaluările de impact sprijiniseră în mod corespunzător procesul de elaborare a inițiativelor Comisiei; și dacă rapoartele de evaluare de impact ale Comisiei avuseseră un conținut corespunzător și fuseseră redactate în mod adecvat. Per ansamblu, rezultatele auditului au arătat că, mai ales în ultimii ani, evaluările de impact se dovediseră eficace ca sprijin pentru procesul decizional din instituțiile UE. Pe de altă parte, evaluările de impact ale Comisiei nu erau actualizate pe parcursul procedurilor legislative, iar Parlamentul European și Consiliul nu efectuaseră decât rareori evaluări de impact cu privire la amendamentele pe care le introduseseră. Auditul a pus în lumină o serie de aspecte care ar putea suporta îmbunătățiri în ceea ce privește procedurile utilizate de Comisie pentru evaluările de impact, precum și conținutul rapoartelor de evaluare de impact și modul de redactare a acestora.
