FUNDAŢIA ECOLOGICĂ GREEN

ŞCOALA POSTLICEALĂ BRAŞOV

SPECIALIZAREA : ASISTENT MEDICAL GENERALIST

LUCRARE DE PRACTICĂ

SEMESTRUL I

ELEV: Genes Nicolae

Clasa III C AMG

BRAŞOV-2013-

ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN

ÎNGRIJIREA PACIENȚILOR CU

ACCIDENT VASCULAR CEREBRAL

2

CUPRINS

Motivația lucrării…………………………………………………………………… 5

CAPITOLUL I ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA SISTEMULUI NERVOS CENTRAL 7

1.1 Anatomia......................................................................................................................... 11

1.2 Fiziologia........................................................................................................................

CAPITOLUL II ACCIDENTUL VASCULAR CENTRAL 15

2.1. Definiție……………………………………………………………………………………….. 15

2.2. Morfopatologie……………………………………………………………………………...... 15

2.3. Etiopatogenie……………………………………………………………................................. 18

2.4. Anatomie patologică…………………………………………………………………………..

2.5. Tablou clinic………………………………………………………………………………….. 18

2.6. Investigații……………………………………………………………………………………. 20

2.7. Diagnostic pozitiv și diferențial………………………………………………………………. 21

2.8 Evoluție, complicații, tratament ……………………………………………………………… 22

CAPITOLUL III ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA PACIENȚILOR CU ACCIDENT VASCULAR CEREBRAL................................................................................................ 23

3.1 ROLUL PROPRIU........................................................................................................................ 23

3.1.1. Asigurarea condiţiilor de mediu..................................................................................... 23

3.1.2. Rolul asistentei medicale în examinarea clinică a pacienților....................................... 24

3.1.3. Supravegherea pacienților............................................................................................ 25

3.1.4. Rolul asistentei medicale în regimul igieno-dietetic a pacienților..................................... 28

3.1.5. Rolul asistentei medicale în educaţia sanitară a pacienților.......................................... 30

3.2. ROLUL DELEGAT........................................................................................................ 30

3

3.2.1. Rolul asistentei medicale în examinarea paraclinică.................................................... 30

3.2.2. Rolul asistentei medicale în administrarea medicamentelor.......................................... 32

3.3 DESCRIEREA A DOUĂ TEHNICI…………………………………………………………. 33

3.3.1. Recoltarea lichidului cefalorahidian…………………………………………………….. 33

3.3.2. Examenul fundului de ochi.……………………………………………………………… 34

CAPITOLUL IV

Procesul de nursing……………………………………………………………………………….. 35

Studiu de caz 1……………………………………………………………………………………. 38

Plan de îngrijire 1…………………………………………………………………………………. 41

Evaluare finală 1...............................................................................................................................

Studiu de caz 3...............................................................................................................................

Plan de îngrijire 3...........................................................................................................................

Evaluare finală 3...........................................................................................................................

.......................................................................................................................................

Bibliografie...................................................................................................................................

43

45

48

50

51

54

57

58

4

Studiu de caz 2..............................................................................................................................

Plan de îngrijire 2..........................................................................................................................

Evaluare finală 2............................................................................................................................

Motivația lucrării

România ocupă un loc fruntaș în lume în privința mortalitații prin accident vascular

cerebral(AVC), în condițiile în care, anual, 10% din populația planetei moare din această cauză,

potrivit datelor Organizației Mondiale a Sănătății.

„Statisticile arată că accidentele vasculare cerebrale reprezintă a treia cauză de mortalitate în

lume, după bolile cardiovasculare și cancer. O persoană care a supraviețuit unui AVC are 33%

șanse să mai sufere încă un accident de acest gen, dacă nu este supravegheat de un specialist“, a

precizat dr. James Martin, medic specialist în AVC din Marea Britanie.

În România, se înregistrează aproximativ 300 de accidente vasculare cerebrale noi la suta de

mii de locuitori, față de o medie europeană de până la 200 de accidente vasculare. Calitatea vieții

este cu atât mai afectată, cu cât o treime din pacienții cerebrovasculari au sub 64 de ani. Un milion

de români au trecut deja printr-un AVC. Anual apar peste 400.000 de recidive, iar mortalitatea prin

AVC a ajuns la 270-275 de decese la suta de mii de locuitori.

Potrivit ultimelor statistici ale OMS, accidentele vasculare cerebrale vor deveni, până în anul

2030, principala cauză a mortalității în lume, ajungând la aproximativ opt milioane de morți anual.

Medicii susțin că, dintre cei care suferă un accident vascular cerebral, o treime mor în primul

an după accident, o treime rămân cu handicap permanent, iar restul se recuperează.

Accidentele vasculare cerebrale se împart în două categorii: cele ischemice, care

înregistrează un procent de aproximativ 75%, și cele hemoragice.

AVC ischemic are loc cand un vas de sânge care irigă creierul întrerupe alimentarea cu

oxigen a celulelor nervoase din zona cerebrală respectivă. Accidentul ischemic poate fi tranzitor

care durează de obicei câteva minute, după care semnele și simptomele dispar. Chiar dacă nu

provoaca leziuni permanente, este departe de a fi un episod lipsit de importanță. Ignorarea unui

accident ischemic tranzitor poate avea consecințe grave asupra sănătății.

Aproximativ o treime din persoanele care suferă un accident ischemic tranzitoriu vor suferi

și de un accident vascular cerebral, de obicei în decursul aceluiași an.

Accidentul vascular tranzitor poate fi atât un semnal de alarma, întrucât anunță un AVC

iminent cât și o ocazie de a lua măsuri pentru a preveni accidentul vascular cerebral.5

Accidental vascular hemoragic este atunci când un vas de sânge se sparge și provoacă

hemoragia cerebrală.

Principalele cauze ale accidentelor vasculare cerebrale sunt hipertensiunea arterială, aritmia,

diabetul, fumatul excesiv, nivelul de colesterol ridicat și lipsa activității fizice. Importantă este

prevenirea AVC, printr-un regim de viața sănătos. Mai precis, românilor care sunt obișnuiți cu mese

îmbelșugate, pline de grăsimi, le este recomandat să renunțe la ele. Din păcate, nouă ne lipsește

educația sanitară și alimentară. Nu ne-am tratat factorii de risc. Romanii mănancă prea gras și

consistent.

Accidentul vascular cerebral este o urgență medicală. Tratamentul de urgență poate face

deosebirea dintre viață și moarte. O intervenție promptă poate să reducă de asemenea riscul

complicațiilor sau a sechelelor secundare unui AVC.

Vestea bună este că numărul de decese provocate de AVC este în scădere în ultimii 20-30 de

ani. Reducerea factorilor de risc major este responsabilă pentru aceasta scadere.

Am ales să aprofundez acest subiect cu scopul de a-mi însuşi cunoştinţe noi despre

afecţiunile sistemului nervos, despre AVC în principal, cât şi pentru aprofundarea cunoştinţlor

dobândite anterior.

Scopul acestei lucrări este acela de a scoate în evidenţă multitudinea îngrijirilor

acordate pacienților cu AVC. Medicul specialist nu poate să acţioneze singur în vederea obţinerii

succesului scontat. Pentru a acorda pacientilor îngrjirile corespunzătoare este nevoie de o echipă

completă în care cadrele medii au un rol important.

6

CAPITOLUL I ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA SISTEMULUI

NERVOS CENTRAL

1.1 ANATOMIA

Funcţionarea organismului depinde de funcţiile izolate ale diferitelor organe, coordonate,

controlate şi conduse de sistemul nervos. Acesta coordonează activitatea tuturor organelor, precum

şi relaţiile organismului, ca întreg, cu mediul extern.

Datorită coordonării şi reglării nervoase menţionate, organismul se comportă ca o unitate

funcţională. Proprietatea sistemului nervos de a realiza această coordonare se numeşte funcţie

integrativă. Integrarea este o proprietate a tuturor etajelor sistemului nervos, dar organul de

integrare propriu-zisă, care subordonează şi funcţiile celorlalte etaje, este scoarţa cerebrală.

Se deosebesc un sistem nervos vegetativ şi un sistem nervos al vieţii de relaţie, alcătuit din

sistemul nervos central şi sistemul nervos periferic. Sistemul nervos vegetativ nu este - cum se

credea în trecut - un sistem autonom, independent. Este o componentă a sistemului nervos, care îşi

poate desfăşura activitatea şi independent de voinţă. Activitatea sa este reglată de segmentele

superioare ale sistemului nervos central şi în mod special de scoarţă. Sistemul nervos vegetativ

coordonează activitatea organelor interne: bătăile inimii şi presiunea sanguină distribuţia sângelui,

frecvenţa mişcărilor respiratorii, secreţia. Cele două componente ale sistemului nervos vegetativ -

simpaticul şi parasimpaticul - exercită asupra fiecărui organ acţiuni antagoniste: unul stimulează,

celălalt inhibă. Excitaţia simpatică, măreşte catabolismul, deci creşte căldura, glicemia, accelerează

bătăile inimii, diminuă circulaţia periferică şi creşte circulaţia centrală. Parasimpaticul are acţiune

antagonistă: el creşte anabolismul.

Ţesutul nervos este constituit din două elemente esenţiale: neuronul (celulă nervoasă

propriu-zisă) şi nevroglia (ţesutul de susţinere).

Neuronul - unitatea anatomo-funcţională a sistemului nervos - este alcătuit din corpul celular

şi prelungirile sale. Acestea sunt: axonul - prelungire de obicei unică şi lungă, prin care influxul

nervos pleacă de la celulă şi dendritele - prelunigri scurte, prin care influxul vine la celulă.

7

Fibra nervoasă este continuarea axonului şi este constituită dintr-un fascicul de neurofibrile,

numit cilindrax, învelit sau nu de o teacă de mielină. Prin intermediul fibrelor nervoase se realizează

legătura între doi neuroni, legătură care poartă denumirea de sinapsă.

Circulaţia influxului nervos la nivelul sinapsei se face într-o singură direcţie, de la cilindrax,

spre dendrite şi corpul celular. Energia care circulă de-a lungul fibrei nervoase se numeşte influx

nervos. După sensul impulsului nervos se deosebesc un neuron aferent care conduce impulsul de la

periferie către centru (calea senzitivă) - şi un neuron eferent - care conduce impulsul de la centru

spre periferie (calea motorie).

Sistemul nervos periferic, alcătuit din fibre nervoase şi organe terminale, deserveşte

informaţia. La modificări corespunzătoare de mediu extern sau intern, deci la stimuli diferiţi, se

produc excitaţii (în organele terminale senzitive), transmise prin fibre nervoase spre centru.

Excitaţiile mediului extern şi excitaţiile pornite de la muşchi, tendoane, articulaţii, periost se

transmit prin intermediul sistemului nervos al vieţii de relaţie, iar excitaţiile plecate de la viscere se

transmit pe calea sistemului nervos vegetativ. Aceste senzaţii sunt recepţionate de organe

specializate, numite receptori, care pot fi: exteroceptori, care culeg excitaţiile pornite de la mediul

extern, proprioceptori, care culeg excitaţiile de la muşchi, tendoane, articulaţii şi interoceptori, care

culeg excitaţiile viscerale.

Nervii periferici pot fi senzitivi sau senzoriali, motori şi vegetativi. Pe calea lor vin

informaţiile de la periferia corpului sau din organismele interne, care vor merge - prin intermediul

neuronului senzitiv - spre centru, influxul nervos retransmiţându-se spre organele efectoare pe calea

neuronului motor, a nervilor motori. În general, nervii periferici sunt micşti, leziunea lor provocând

tulburări clinice motorii şi senzitive. Din nervii periferici fac parte nervii cranieni, în număr de 12

perechi, şi nervii rahidieni.

Sistemul nervos central este alcătuit din encefal, care este format din cele două emisfere

cerebrale, formaţiunile de pe baza creierului, trunchiului cerebral, cerebel şi din măduva spinării.

Emisferele cerebrale prezintă partea cea mai dezvoltată a sistemului nervos. Fiecare dintre

ele cuprinde câte patru lobi: frontal, parietal, temporal şi occipital. Aceştia sunt împărţiţi prin şanţuri

în circumvoluţii. Encefalul este format din substanţa cenuşie şi substanţa albă.

Substanţa cenuşie prezintă numeroase celule de diferite forme şi dimensiuni, alcătuind la

suprafaţă scoarţa cerebrală, iar în profunzime nucleii centrali. În scoarţă se găsesc 14 milioane de

celule.

Substanţa albă a emisferelor cerebrale este formată din fibre nervoase care realizează

legătura între difeirte zone corticale (fibre de asociaţie), legătura între cele două emisfere (fibre

8

comisurale - corpul calos), şi legătura între diferite etaje ale sistemului nervos central (fibre de

proiecţie). Coordonând funcţionarea sistemului nervos, scoarţa cerebrală controlează întreaga

activitate a organismului.

Ea deţine în primul rând funcţia de reprezentare şi selecţionare, de elaborare a ideilor -

gândirea (raţionamentul), denumită de Pavlov activitate nervoasă superioară.

Spre deosebire de reflexele necondiţionate, care sunt înnăscute, reflexele condiţionate sunt

dobândite, apărând în curesul existenţei individului, determinate de condiţii diferite şi variate ale

mediului extern. La nivelul scoarţei se realizează, integrarea superioară, cu alte cuvinte, adaptarea

organismului la schimbările mediului extern, înregistrate cu fineţe şi precizie, precum şi legătura

dintre diferite părţi ale organismului.

Lobul frontal, care corespunde circumvoluţiei frontale ascendente, este sediul neuronului

motor central, deci sediul mişcărilor voluntare. Leziunile lobului frontal se însoţesc de tulburări

motorii (paralizii), tulburări în articulaţia vorbirii (disartrie sau anartrie), tulburări de

comportament.

Lobul parietal este sediul cortical al analizorului sensibilităţii generale. La acest nivel se

realizează sinteza tuturor tipurilor de sensibilitate. Leziunile lobului parietal se vor însoţi deci de

tulburări privind aprecierea volumului şi a formei obiectelor (stereognozie), a greutăţilor

(barestezie), privind discriminarea tactilă (aprecierea distanţei dintre două atingeri ale pielii) .

Distrugerea totală duce la agnozie tactilă, adică la nerecunoaşterea prin pipăit a obiectului respectiv.

Lobul temporal cuprinde sediul cortical al analizorului auditiv. Leziunea sa se poate însoţi de

surditate verbală (bolnavul aude, dar nu înţelege), halucinaţii auditive, tulburări de echilibru,

imposibilitatea de a înţelege scrisul (cecitate verbală), incapacitate de utilizare uzuală a obiectelor şi

de efectuare a gesturilor obişnuite (apraxie), uneori este pierdută înţelegerea semnificaţiei

cuvântului vorbit sau scris (afazie senzorială).

Lobul occipital este sediul capătului cortical al analizorului vizual. Leziunea sa duce la

tulburări de orientare în spaţiu, tulburări de vedere (halucinaţii vizuale).

Formaţiunile de la baza creierului sunt diencefalul şi corpii striaţi.

Diencefalul este alcătuit în principal din: talamus, staţia cea mai importantă de releu pentru

toate fibrele senzitive care merg spre scoarţa cerebrală (leziunile talamusului producând grave

tulburări de sensibilitate), şi hipotalamus, coordonatorul sistemului vegetativ şi al sistemului

endocrin.

Corpii striaţi, formaţi dintr-un număr de nuclei de substanţă cenuşie, au un rol deosebit în

realizarea mişcărilor automate şi a tonusului muscular, fiind segmentul cel mai important al

9

sistemului extrapiramidal. Leziunile acestora duc la apariţia unor tulburări încadrate în noţiunea

generică de sindrom extrapiramidal.

Trunchiul cerebral este prima porţiune cuprinsă în cutia craniană, în prelungirea măduvei

spinării. Are un rol deosebit de important, aflându-se la răspântia dintre emisferele cerebrale şi

cerebel. Este alcătuit de sus în jos din pedunculii cerebrali, protuberanta inelară şi bulbul rahidian,

care face legătura cu măduva spinării. Ţinând seama de importanţa centrilor nervoşi (respiratorii,

circulatorii, deglutiţie) a căilor şi a conexiunilor de la nivelul trunchiului cerebral, leziunile acestora

produc manifestări complexe, grave şi adesea mortale. De la acest nivel pornesc cele 12 perechi de

nervi cranieni care îndeplinesc importante funcţii motorii şi senzitive. în afara nucleilor nervilor

cranieni şi ai centrilor reflexelor vegetative, în trunchiul cerebral se găsesc o serie de nuclei

nespecifici, care alcătuiesc formaţiunea reticulară, care joacă rol în transmiterea spre scoarţa

cerebrală a diferitelor stimuli, contribuind la edificarea stării de veghe (de conştientă).

Cerebelul, aşezat în fosa posterioară a cutiei craniene, a alcătuit din două emisfere laterale,

cu rol în coordonarea motorie, şi o regiune mediană, care contribuie în mod deosebit la menţinerea

echilibrului, numită vermis. Este legat de nevrax prin pedunculii cerebeloşi. Funcţia sa principală

constă în reglarea tonusului muscular şi în coordonarea mişcărilor.

Măduva spinării: ultima porţiune a sistemului nervos central este adăpostită în canalul

rahidian şi se prezintă sub forma unui cilindru de substanţă nervoasă, care începe de la bulb şi se

întinde până la L2. Este împărţită în două jumătăţi simetrice, fiind formată din substanţa albă şi

substanţa cenuşie. Substanţa cenuşie este situată central şi îmbracă aspectul literei "H". Coarnele

anterioare ale substanţei cenuşii sunt motorii, cele posterioare senzitive, iar cele laterale au funcţii

vegetative.

Substanţa albă este alcătuită din: căi motorii descendente şi căi senzitive ascendente, în

fiecare jumătate de măduvă se disting trei cordoane de substanţă albă, separate de emergentele

rădăcinilor anterioare (motorii) şi posterioare (senzitive). Cordonul aterior conţine fasciculul

piramidal direct. Cordonul posterior conţine fascicule Goli şi Burdach, care conduc spre centrii

superiori sensibilitatea tactilă şi profundă conştient

Cordonul lateral conţine o serie de fascicule ascendente care conduc spre centrii superiori

informaţii legate de sensibilitatea termică, dureroasă şi profundă inconştientă. Tot la nivelul

cordonului lateral coboară fasciculul piramidal încrucişat şi căile extrapiramidale, spre celula

neuronului periferic, aflată în coarnele anterioare, de unde porneşte calea motorie finală. Leziunile

măduvei provoacă grave tulburări senzitive, motorii şi vegetative. La nivelul măduvei, din cele două

rădăcini - anterioară (motorii) şi posterioară (senzitivă) - se formează nervii rahidieni.

10

Pe traiectul rădăcinii posterioare există o umflătură, ganglionul spinal, care conţine corpul

celular al primului neuron senzitiv periferic. Nervii rahidieni dau naştere nervilor periferici.

Sistemul nervos central (encefalul şi măduva spinării) este acoperit şi protejat de cele trei foiţe

meningiene: dura mater, o membrană fibroasă în contact cu osul, arahnoidă, o foiţă subţire care

căptuşeşte faţa internă, a durei mater, şi pia mater, un ţesut celular bogat vascularizat care acoperă

ţesutul nervos.

Spaţiul subarahnoidian cuprins între pia mater şi arahnoidă conţine lichidul cefalorahidian.

Acesta este secretat în ventriculi de către plexurile coroide şi pătrunde în spaţiile subarahnoidiene

prin orificiile lui Magendie şi Luschka.

În interiorul encefalului se află un sistem de cavităţi - sistemul ventricular, în care se

formează şi circulă L.C.R. în emisfere se află ventriculii laterali şi ventriculul III. Între protuberantă

şi cerebel se află ventriculul IV. Ventriculul III este legat de ventriculul IV prin apeductul sylvian.

Ventriculul IV comunică cu spaţiul arahnoidian prin orificiul Luschka şi Magendie. L.C.R. se

resoarbe din spaţiul subarahnoidian, prin vilozităţile arahnoidiene.

Pentru înţelegerea simptomelor care apar în leziunea sistemului nervos, este necesară o

sumară recapitulare a căilor motorii, senzitive şi a reflexelor.

1.2 FIZIOLOGIA

Căile motorii. Sistemul motor cuprinde trei elemente: neuronul motor central, neuronul

extrapiramidal şi neuronul periferic. Neuronul motor central şi cel extrapiramidal reprezintă cele

două căi motorii care merg de la encefal la măduvă. La nivelul acesteia, calea motorie este unică,

fiind reprezentată de neuronul motor periferic, numit de aceea şi cale motorie finală comună. Prin

intermediul acesteia se transmit atât impulsurile venite pe calea neuronului motor central (calea

piramidală), cât şi cele venite pe căile extra-piramidale.

Neuronul motor central formează calea piramidală. Fasciculul piramidal are somele celulare

(corpurile celulare) situate în scoarţa circumvoluţiei frontale ascendente. Axonii lor alcătuiesc calea

piramidală şi se termină în coarnele anterioare ale măduvei, unde fac sinapsa cu neuronul motor

periferic, cu excepţia unor fibre scurte (fasciculul geniculat) care se termină în nucleii de origine ai

nervilor cranieni, la nivelul trunchiului cerebral. Fasciculul piramidal este format din fibre care au

deci o lungime şi un traiect diferit:

- fasciculul geniculat (cortico-nuclear) care se termină în nucleii motori ai nervilor cranieni

din trunchiul cerebral.

11

- fasciculul piramidal încrucişat, care reprezintă cea mai mare parte a fasciculului piramidal

şi ale cărui fibre se încrucişează în partea inferioară a bulbului (decusaţie), pentru a ajunge apoi în

cordoanele medulare laterale şi coarnele anterioare. Datorită încrucişării bulbare a acestor fibre, se

înţelege de ce o leziune encefalică antrenează o paralizie de partea opusă a corpului.

- fasciculul piramidal direct, un fascicul foarte subţire, constituit din câteva fibre, care nu se

încrucişează la nivelul bulbului, ci mult mai jos, la nivelul măduvei, cu câteva segmente înainte de a

se termina tot în coarnele anterioare ale măduvei. Fasciculul piramidal este de origine filogenetică

mai nouă. Prin intermediul lui se transmit impulsurile motorii active (pentru mişcările voluntare) şi

impulsurile moderatoare ale scoarţei pentru activitatea automat-reflexă a măduvei.

Neuronii extrapiramidali formează calea extrapiramidală care este o cale motorie indirectă.

Corpurile celulare îşi au originea în nucleii cenuşii centrali (lenticular, caudat), nucleu roşu, locus

niger. Toţi aceşti nuclei sunt legaţi între ei prin fascicule scurte. Căile descendente se termină în

coarnele anterioare ale măduvei prin diferite fascicule: rubo-spinal, olivo-spinal, tecto-spinal,

vestibulo-spinal. De reţinut că scoarţa cerebrală la nivelul lobului frontal are neuroni cu funcţie

extrapiramidală. Sistemul extrapiramidal, de origine filogenetică mai veche, jaocă un rol în

mişcările automate şi în coordonarea şi reglarea tonusului muscular.

Neuronul motor periferic este porţiunea terminală a căii motorii. Corpurile celulare se găsesc

în coarnele anterioare ale măduvei, iar axonii trec prin rădăcina anterioară în nervii periferici,

terminându-se în muşchi. Legătura între nerv şi muşchi se face la nivelul unei formaţiuni de tip

sinaptic, numită placa motorie. Transmiterea influxului la acest nivel, se face cu ajutorul unui

mediator chimic, numit acetilcolină. Neuronul motor periferic primeşte excitaţii atât pe calea

neuronului motor central, cât şi a neuronului extrapiramidal şi a arcului reflex medular. De aceea se

mai numeşte şi calea finală comună. În leziunea neuronului motor periferic sunt pierdute toate

categoriile de mişcări.

Căile sensibilităţii. Informarea sistemului nervos asupra variaţiilor mediului extern şi intern

se realizează prin existenţa la periferie a unor receptori specializaţi pentru toate tipurile de

sensibilitate. în mare se disting o sensibilitate elementară şi una sintetică. Sensibilitatea elementară

cuprinde:

- sensibilitatea superficială sau cutanată, pentru tact, căldură şi durere (termică, tactilă şi

dureroasă);

- sensibilitatea profundă sau propriceptivă, care provine din muşchi, tendoane, ligamente,

oase şi articulaţii;

- sensibilitatea viscerală (interoceptivă), sub controlul sistemului nervos vegetativ.

12

Sensibilitatea sintetică cuprinde: senzaţii complexe, rezultate din diferenţierea şi îmbinarea

senzaţiilor elementare.

Căile sensibilităţii printr-o înlănţuire de trei neuroni, alcătuiesc calea sensibilităţii

termoalgice, a sensibilităţii tactile, profundă conştientă (mio-artrokinetioă, vibratorie şi barestezică),

profundă inconştientă (relaţii despre tonus şi echilibru).

Căile senzitive cuprind trei neuroni. Primul neuron se găseşte pe traiectul rădăcinii

posterioare a nervului rahidian, în ganglionul spinal şi în ganglionii anexaţi nervilor cranieni. El are

o prelungire cu rol de dendrită, care alcătuieşte fibra senzitivă a nervului periferic, şi o prelungire cu

rol de axon care pătrunde în măduvă. Această prelungire poate fi scurtă, pentru sensibilitatea

superficială (care se termină în celulele coarnelor posterioare ale măduvei), mijlocie, pentru

sensibilitatea profundă inconştientă (care se termină 2-3 segmente medulare mai sus) şi lungă,

pentru sensibilitatea profundă conştientă (care se termină în nucleii Goli şi Burdach din bulb).

Al doilea neuron transmite excitaţia senzitivă la talamus - pentru sensibilitatea superficială:

prin fasciculul spinotalamic anterior, pentru sensibilitatea tactilă, prin fasciculul spinotalamic

posterior, pentru sensibilitatea termoalgică, iar pentru sensibilitatea profundă, fibrele care pornesc

din nucleii Goli şi Burdach - se încrucişează în bulb, pe linia mediană şi se termină în talamus.

Al treilea neuron este porţiunea căilor senzitive cuprine între talamus şi circumvoluţia

parietală ascendentă.

Reflectivitatea. Se înţelege prin reflex un răspuns motor, secretor sau vasomotor, obţinut prin

intermediul sistemului nervos. Pentru ca să se producă un reflex este necesară continuitatea arcului

reflex între nervul aferent şi cel eferent, cu alte cuvinte, o suprafaţă receptoare (piele, muşchi,

tendoane), un nerv senzitiv, care constituie fibra aferentă, o celulă intermediară situată în ganglionul

spinal posterior, o celulă motorie (în cornul anterior al măduvei) şi o terminaţie motorie în muşchii.

Se cunosc mai multe tipuri de reflexe. Reflexele osteotendinoase sunt reflexe spinale,

formate din doi neuroni - unul senzitiv, care recepţionează excitaţia de la nivelul tendonului, excitat

prin întindere, şi unul motor (neuronul motor periferic), care execută răspunsul motor. Impulsurile

corticale prin calea piramidală au acţiune inhibitorie asupra acestor reflexe.

Reflexele superficiale (cutanate şi mucoase) sunt formate din înlănţuirea mai multor neuroni.

Excitaţia unor zone cutanate mucoase determină contracţia muşchilor corespunzători. Ele devin

patologice prin exagerarea lor, care apare în leziunea fasciculului piramidal. Reflexele de

postură au tot un arc reflex alcătuit din doi neuroni, dar sunt reglate în special de sistemul

13

extrapiramidal, care exercită asupra lor o influenţă moderatoare. La subiectul normal, modificarea

pasivă a poziţiei unei articulaţii determină o stare de contracţie a muşchilor interesaţi.

În leziunile extrapiramidale, aceste contracţii sunt exagerate, în afara acestor reflexe pot

apărea şi alte reflexe patologice, care se ivesc numai în leziunile neuronului motor central (calea

piramidală). în afara reflexelor somatice, măduva este şi sediul unor reflexe vegetative (defecaţie,

micţiune, erecţie, ejaculaţie, vasomotricitate).

14

CAPITOLUL II ACCIDENTUL VASCULAR CENTRAL

2.1. Definiție

AVC este una din leziunile primitive ale creierului, cel mai adesea apare brusc (adică nu este

precedată de o alterare progresivă a stării de conștiență), frecvent se constată existența unui deficit

motor (hemiplegie a membrelor drepte sau stângi, hemiplegie facio-brahială dreaptă sau stângă).

Anamneza descoperă antecedente cardiovasculare (HTA, infarct miocardic sechelar,

cardiopatie ischemică, arteroscleroză).

2.2 Morfopatologie

Vascularizaţia cerebrală este asigurată de un sistem arterial provenit din ramuri ale arterelor

carotide interne şi vertebrale, care se anastomozează la baza creierului şi formează poligonul Willis.

Se asigură astfel un larg sistem de supleantă, indispensabil circulaţiei cerebrale, deoarece neuronii

cerebrali nu rezistă la lipsa de oxigen timp îndelungat (după 3 minute de anoxie apar leziuni

ireversibile).

Scăderea T.A. sub limita de 70 mm Hg duce la leziuni cerebrale ischemice. Totuşi sistemul

arterial cerebral are o capacitate mare de supleare. Dovadă este faptul că jumătate din numărul

necropsiilor la bătrâni arată tromboze unilaterale sau chiar bilaterale, fără ca aceştia să fi prezentat

semne de suferinţă în timpul vieţii.

Patologia circulaţiei cerebrale este dominată de tulburările de circulaţie arterială. În raport cu

teritoriul şi importanţa modificărilor vasculare, apar sindroame clinice variabile. Se disting două

tipuri de sindroame: insuficienţa circulatorie cronică, cu simptomatologie discretă, şi insuficienţa

15

circulatorie acută, cu simptomatologie de focar, uneori dramatică, manifestările fiind cunoscute sub

denumirea generică de accidente vasculare cerebrale.

Insuficienţa circulatorie cronică cuprinde mai multe forme clinice. Cauzele sunt multiple,

dar cea mai frecventă este ateroscleroza cerebrală.

Insuficiența cronică acuta cunoscută şi sub numele de accident vascular cerebral, cuprinde

mai multe forme clinice. Când accidentul vascular se instalează brutal, lovind bolnavul în plină

sănătate aparentă, este denumită ictus apoplectic.

Edemul cerebral acut sau encefalopatia hipertensivă apare de obicei ca urmare a unei

tulburări circulatorii, consecutive unei hipertensiuni arteriale şi, mai rar, unui proces infecţios

alergic sau toxic.

Creierul este edemaţiat, cu mici focare hemoragice sau ischemice. Debutul poate fi acut sau

subacut, iar clinic se manifestă printr-un sindrom de hipertensiune intracraniană (cefalee, vărsături,

stază papilară). Simptomele se pot instala în 1 - 2 zile sau numai în câteva ore.

Cefaleea este atroce, însoţită fiind de vărsături, insomnie totală, tulburări psihice, convulsii şi

semne de atingere piramidală (pareză, afazie, Babinski). Bolnavul poate fi disartrie sau afazic, are

tulburări de vedere, stare de obnubilare şi, uneori, comatos. Simptomele sunt de obicei

tranzitorii, dispărând după câteva zile. Dacă se repetă, pot apărea leziuni organice grave.

Ramolismentul cerebral este un accident vascular acut care duce la necroza ischemică a unui

teritoriu din parenchimul cerebral. Cauzele cele mai frecvente sunt trombozele, emboliile şi

insuficienţa circulatorie fără obstrucţie.

Tromboza cerebrală este produsă de obicei de ateroscleroza vaselor cerebrale şi, mai rar, de

sifilis, poliglobulie, intoxicaţia saturnină cronică. Uneori tromboza este favorizată de spasme

vasculare prelungite ji de prăbuşirea tensiunii arteriale.

Obstrucţia arterei cerebrale determină ischemia în ţesutul înconjurător. Ischemia nu este

totală decât în regiunea vecină obliterării, unde ţesutul este definitiv pierdut din punct de vedere

funcţional.

În zonele învecinate însă, edemul şi vasodilataţia, uneori cu mici zone de infarct,

retrocedează în timp, explicând evoluţia clinică adesea favorabilă a unor ramolismente trombotice.

Accidentul vascular poate fi uneori anunţat, cu câteva ore sau zile, de cefalee, astenie accentuată,

parestezii, ameţeli.

Debutul este de regulă brutal, semnul revelator fiind de obicei coma, deficitul motor

(monoplegie sau hemiplegie) sau criza convulsivă. Coma nu este obligatorie. Dacă accidentul apare

noaptea bolnavul se trezeşte dimineaţa sau este găsit în stare de comă. Durata comei este variabilă.

16

Dacă depăşeşte 48 de ore, prognosticul este rezervat. Faţa este congestionată, pupilele nu

reacţionează la lumină, reflexul cornean este absent, iar respiraţia este stertoroasă. Semnul

caracteristic al diagnosticului este prezenţa hemiplegiei. Aceasta evoluează în trei stadii: stadiul de

hemiplegie flască, ce durează câteva ore sau zile, apoi cel de hemiplegie spasmodică, fază în care

unele mişcări devin posibile şi stadiul de schelete definitive. Chiar şi în ultima fază, recuperarea

funcţională parţială este posibilă.

Tromboza cerebrală se deosebeşte de embolia şi hemoragia cerebrală prin debutul său mai

puţin brusc, uneori chiar progresiv, cu semne prodromale, prin paraliziile care apar lent, prin

posiblila absenţă a comei şi a hipertensiunii arteriale şi prin prognosticul mai bun decât în

hemoragie, deşi paraliziile persistă adeseori.

2.3. Etiopatogenie

În etiologia AVC intervin trei categorii de factori:

A. Factori de risc

a) Vârsta – 40-45 de ani – AVC hemoragic

peste 60-65 de ani – AVC ischemic

b) Sexul

AVC are o incidență aproximativ egală la cele doua sexe, totuși hemoragia cerebrală, ca și

infarctul cerebral, apar mai des la bărbați.

c) Factorul nervos

Starile de încordare psihică și emoțională au o netă acțiune nefavorabilă asupra organismului

în ansamblu. Ele induc descărcări repetate și masive de catecolamine cu efecte hiperglicemiante,

hipertensive și eterogene, cauzează o serie de disfuncții pe plan metabolic. De obicei factorul nervos

acționează cu alți factori de risc: cofeina, alcoolul, nicotina.

Cofeina – în consumul excesiv de cafea poate fi considerata un factor de risc.

Tutunul reprezintă un factor nociv prin faptul ca nicotina are un efect vasoconstrictor și

tahicardizant.

Alcoolul reprezintă un factor de risc prin urmatoarele mecanisme: crește grăsimile circulante

în sânge, intensifică unele tulburări de coagulare sanguină, mărește concentrația de acid uric în

sânge, crește secreția de catecolamine și insulină.

B. Factori determinanți:

a) HTA – fiind un factor care modifică structura peretelui vascualar, având rol major în

provocarea hemoragiei cerebrale. Împreună cu HTA intervin și factorii de risc care

17

favorizează apariția accidentelor vasculocerebrale cum ar fi: diverse cardiopatii,

arteroscleroza, arteriopatii de cauze variate, toxice, boli sanguine. Oricât de crescută

ar fi HTA niciodată nu rupe un vas sănatos, adică cu o structură normală. Este

necesar ca vasul să fie modificat structural ca să fie rupt.

b) Arteroscleroza cerebrală este frecventă și importantă în etiologia hemoragiei

cerebrale. Ea este implicată în producerea structurii vasculare, cauzatoare de

revarsate hemoragice ale creierului. Poate sta la originea unor anevrisme la nivel

cerebral.

C. Factori declasantori:

- traume psiho-afective, stările de încordare, stările conflictuale, stările de tensiune

emoțională, oboseala fizică, excesele alimentare și/sau alcoolice, insolația, variațiile bruște

de temperatură și de presiune, prezența unor dureri viscerale.

2.4 Anatomie patologică

În hemoragiile mici, soliare sau multiple când dau purpura cerebrală, se constată hemoragii

peteșiale îndeosebi în substanța albă ca „ pișcaturile de purici', deseori asociate cu peteșii ale

leptomningelui.

În hemoragia cerebrală masivă microscopic se constată o colecție sanguină masivă în centrul

leziunii cu hemoragii inelare în focarele izolate de la periferie.

În AVC ischemice elementul anatomopatologic caracteristic este ramolismentul cerebral

care macroscopic evolueaza stadial.

2.5 Tablou clinic

AVC ischemic (infarct cerebral) apare la o persoană de vârstă înaintată, instalarea comei

este acută, rapidă, dar nu brutală.

Sunt posibile vărsături.

Este posibilă incontinența sfincterială.

Respirația este normală sau modificată.

Este prezenta HTA sau TA normală

Pulsul devine aritmic (fibrilație arterială).

Tegumentele devin palide, cianotice.

Temperatura corpului este rar modificată.

18

Apariția edemului cerebral este progresivă.

Se instalează hemiplagia membrelor drepte sau stangi, hemiplegie faciobrahială dreptă sau

stângă.

Redoarea cefei este absentă.

Tonusul muscular este scazut.

LCR este limpede.

AVC hemoragic apare la o persoană de vârsta medie.

Instalarea comei este supraacuta, brutală.

Vărsaturile sunt frecvente.

Incontinența sfincteriană este frecventă.

Respiratița este profund alterată.

Apare HTA, tahicardie.

Tegumentele sunt roșiatice.

Facies vultuos.

Se instalează hipertermia.

Apariția edemului cerebral este rapidă.

Apare paralizia membrelor.

Deficitul motor, uneori tetraplegie.

De obicei redoarea cefei este prezentă.

Tonusul muscular este crescut.

LCR este hemoragic.

Encefalopatia hipertensivă – această suferință a creierului datorită creșterii TA sistemice se

caracterizează prin abolirea stării de conștiența (comă) precedată de: cefalee, tulburari vizuale

(cecitate), vertij, vărsături și este însoțită posibil de convulsii, deficit motor discret, LCR

sanguinolent.

Formele de comă sunt:

Gradul I – coma ușoară sau superficială: starea de conștiență nu este complet pierdută,

circulația și respirația sunt normale.

Gradul II – coma profundă sau stadiul II: pierderea completă conștienței, pacientul nu mai

reacționează la nici un fel de excitanți; reflexele sunt abolite, funcțiile vieții vegetative (respirația și

circulația) sunt păstrate.

Gradul III – coma carus sau stadiul III: apar tulburări vegetative (respiratorii și circulatorii),

pacientul prezintă midriază, colaps, hipotermie.

19

Gradul IV – coma depașită sau ireversibilă: pacientul este ținut în viață prin respirație

mecanică (asistată).

2.6 Investigații

Examenul clinic care permite adeseori precizarea diagnosticului nu totdeauna este suficient,

în aceste situaţii, examenele paraclinice sunt indispensabile. Pe lângă examenele de uz curent, există

anumite investigaţii obligatorii. Dintre acestea, examenul oftalmologie este obligatoriu în orice

suspiciune de neoformaţie intracraniană.

Examenele radiologice sunt de asemenea utile. Radiografia simplă a craniului, de faţă şi

profil, este frecvent utilizată în neurologie. Se preferă însă în vederea precizării unei eventuale

tumori cerebrale fie arteriografia (care constă în injectarea unei substanţe radioopace în carotida

internă, pentru a pune în evidenţă arborele vascular cerebral), fie ventriculografia, care se execută

prin injectarea de aer în ventriculii laterali prin trepanatie craniană.

Un alt examen utilizat curent în investigaţia neurologică este electroencefalografia, care

constă în întregistrarea, cu ajutorul unor electrozi aplicaţi în diferite puncte ale pielii capului, a

undelor electrice emise de emisferele cerebrale. Se utilizează în special în diagnosticul epilepsiei şi

al tumorilor cerebrale.

În sfârşit un alt examen de bază în diagnosticul neurologic este examenul L.C.R. prin puncţie

rahidiană (sindrom meningian, compresiuni medulare.). Puncţia rahidiană constă în extragerea, în

scop diagnostic sau terapeutic, de lichid cefalorahidian din sacul subarahnoidian.

Se practică în orice afecţiune a sistemului nervos, cu prudenţă la bătrâni şi cardiopaţi. O

contraindicaţie categorică este hipertensiunea intracraniană. Deoarece staza papilară este cel mai

precoce semn de hipertensiune intracraniană, este obligatoriu practicarea unui examen de fiind de

ochi înaintea puncţiei rahidiene.

Poziţia cea mai practică este poziţia şezândă, bolnavul stând călare pe un scaun, cu fruntea

sprijinită pe braţele încrucişate pe spetează scaunului, cu trunchiul bine curbat.

În cazuri deosebite, puncţia se face culcat, cu fiexia puternică a capului şi a coapselor pe

trunchi. Asistenta trebuie să menţină această poziţie ţinând bolnavul. Puncţia se face în spaţiul al

III-lea, al IV-lea sau al V-lea lombar unde pericolul de a înţepa măduva nu mai există.

Locul puncţiei se dezinfectează cu tinctură de iod. După puncţionare, lichidul vine singur pe

ac, în picături sau uneori în jet (în sindroame de hipertensiune lichidiană). Este preferabil să nu fie

extras cu seringa, ci lăsat să picure circa 10 ml în eprubetă. După puncţie, eprubeta sterilă, etichetată

cu numele bolnavului şi examenul solicitat, se duce la laborator. Bolnavul trebuie să stea liniştit în

20

decubit ventral, fără pernă, 1-2 ore, pentru a evita cefaleea care poate apărea uneori. Puncţia

suboccipitală (Obregia) se practică în spaţiul cuprins între atlas şi occiput, pe linia mediană.

Necesită aceleaşi materiale,, instrumente şi dezinfecţie. Poziţia este şezând pe scaun, cu capul uşor

flectat, menţinut de asistentă. Avantajul acestei puncţii constă în faptul că se poate evita cefaleea

postpuncţională.

Investigarea S.N.C. cu ajutorul izotopilor radioactivi se face prin metoda scintigrafiei

cerebrale, utilă în diagnosticul tumorilor.

2.7 Diagnostic pozitiv și diferențial

Diagnosticul pozitiv se bazează pe cefaleea intensă, vărsături, convulsii, tulburările de

vedere, ameţeli, greutatea în gândire şi exprimare, obnubilare, tulburările secundare unei crize

hipertensive.

Diagnosticul diferențial în cazul AVC hemoragic se realizează, cu următoarele afecțiuni:

Hematomul spontan al tinerilor - boala ce este apanaj al vârstei tinere produs de o

malformație vasculară și care se dezvoltă în substanța albă emisferei cerebrale spre deosebire de

hemoragia cerebrală ce se dezvoltă topografic în zona capsulostriată, diferențierea se face pe

angiografie, scintigrama și EEG și dau posibilitatea diferențierii și stabilirii deciziei operatorii.

Hemoragia meningeană - se caracterizează prin debut brusc însoțit de stare de agitație

psihomotorie cu semne de focar puțin importante, iar dacă există comă, aceasta este superficială și

rapid reversibilă.

  Embolia cerebrală- survine de regulă la persoanele tinere suferind de valvulopatii cronice,

fibrilante, având un debut, brusc. Diferențierea se face pe absența sângelui în LCR.

  Encefalopatia hipertensivă - se întâlnește la bolnavii hipertensivi ce prezintă brusc un

sindrom de hipertensiune intracraniană la care pierderea de conștiență este puțin importantă,

semnele focale lipsesc adeseori, iar evoluția este remisivă îmbrăcând un caracter pseudotumoral.

   Hematomul subdural - are un debut progresiv, cu evoluție ondulatorie și semne de focar

putin exprimate. Diferentierea certa este facuta prin examen arteriografic.

21

   Tumorile cerebrale - se traduc uneori printr-un ictus tumoral ca modalitate de debut a unei

tumori cerebrale, evoluția mergând de cele mai multe ori spre deces. Diferențierea se face prin

scintigrama cerebrală. Cel mai important diagnostic diferential este cel dintre hemoragia cerebrala si

ramolismentul cerebral datorita atitudinii terapeutice diferite pentru cele doua afectiuni.

2.8. Evoluție, complicații, tratament

Pot apare complicații acute ca:

A) resângerarea(mai frecventă în primele 24 de ore).

B) vasospasmul(tradus prin apariția unui deficit motor în teritoriul arterei afectate).

C) hidrocefalia(cu abulie,somnolență,incontinența sfincteriană)

Tratamentul urmăreşte scăderea T.A. cu Furosemid (fiole de 20 mg, administrate i.v., repetat

la 8 ore) şi Raunervil (fiole de 2,5 mg, i.m. sau i.v. repetat la 2 - 4 ore, în funcţie de răspuns).

Edemul cerebral se combate prin administrarea de sulfat de magneziu 25% (10 - 30 ml, i.v. lent) sau

de soluţii hipertonice de glucoza 20% (100 - 200 ml în perfuzie).

În cazul în care bolnavul este agitat, se administrează Plegomazin (i.v. sau i.m.) sau

Fenobarbital (0,10 - 0,20 g i.m.).

Prognostic:

- 1O% au o vindecare completă cu reluarea activității profesionale.

- 4O% sechele moderate cu reinserție profesională doar în 1/3 din cazuri.

- 4O% sechele severe cu invaliditate și îngrijire parțială.

- 1O% sunt total dependenți=imobilizati la pat.

Alte complicatii sunt: epilepsia, tulburări psihice, paralizii sechelare de nervi cranieni,

Hemoragia cerebrală reprezintă una dintre cele mai grave suferinde a creierului, grefată de o

mortalitate crescută, iar pentru supravietuitori - de sechele neurologice importante (paralizii,

tulburari pshice).

22

CAPITOLUL III ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA

PACIENȚILOR CU ACCIDENT VASCULAR CEREBRAL

3.1 ROLUL PROPRIU

3.1.1. ASIGURAREA CONDIȚIIOR DE MEDIU

În saloane trebuie creată o ambianţă familială, ceea ce face mai suportabilă spitalizarea de

lungă durată pentru majoritatea pacienţilor. Pentru aceasta, asistenta trebuie să se apropie de

pacienţi cu un tact psihologic corespunzător pacienţilor din salon, cu ajutorul cărora va reuşi să

integreze pacientul nou sosit în salon şi să câştige încrederea pacientului, care soseşte adesea cu

sentimente de nesiguranţă în urma separării lui de anturajul familial şi profesional.

Asistenta va putea să-l integreze mai uşor în noul mediu, să-l obişnuiască cu condiţiile de

spitalizare şi în ideea necesităţii tratamentului, obţinând cooperarea lui la examinări şi tratamente,

uneori neplăcute. Numeroşi pacienţi trebuie scoşi din pasivitatea lor afectivă şi inactivitate

intelectuală. Atitudinea apropiată, călduroasă a asistentei, dar lipsită de exagerări, ajută pe foarte

mulţi pacienţi să suporte regimul unei spitalizări de lungă durată.

Paturile să fie prevăzute cu mese adaptabile la pat pe care să mănânce bolnavii în condiţii

cât mai confortabile, dacă nu se pot deplasa în „sufrageria “ secţiei.

Este absolut necesar ca WC-urile să fie în stare de funcţionalitate şi igienă. Amplasarea

bolnavilor se va face în saloane mai mici, liniştite, unde pericolul difuzării unor infecţii este mai

mic şi odihna psihică a bolnavilor să fie asigurată.

23

3.1.2. ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN EXAMINAREA CLINICĂ A

PACIENTULUI

Una din sarcinile importante ale asistentei medicale este colaborarea cu medicul la examinarea

clinică a pacientului. Cunoasterea etapelor examinării clinice în ordine cronologică, face accesibilă

medicului explorarea tuturor regiunilor organismului, fără a produce suferinţe inutile pacientului şi

contribuie la crearea unui climat favorabil între pacient şi medic.

Sarcinile asistentei madicale în pregătire şi asistarea unui examen clinic medical sunt

următoarele:

- Pregatirea psihică a pacientului: dacă pacientul cunoaşte esenţa şi importanţa examinărilor,

prin încrederea care i-a fost insuflată, va suporta mult mai uşor suferinţele cauzate de diverse

explorări.

- Adunarea, verificarea şi pregătirea instrumentarului necesar examinărilor clinice:

instrumentele vor fi în perfectă stare de funcţiune, sterile sau dezinfectate, în funcţie de necesităţi.

Asistenta va sta în faţa medicului, de cealaltă parte a patului şi va observa cu atenţie mişcările

medicului, pentru a prevedea necesitaţile de instrumente şi de ajutor manual, cu care poate

contribui.

Dezbrăcarea şi îmbrăcarea pacientului: trebuie făcută cu mult tact şi fineţe, pentru a nu

provoca dureri şi mişcări inutile.

Examenul obiectiv arată de obicei o stare generală bună, uneori bolnavul apare slăbit. Poate

să fie mai neliniştit, să aibă tulburări în somn. Examenul clinic se completează cu măsurarea

fucţiilor vitale tensiune arterială, puls, temperatură.

Asistenta trebuie să cunoască bine ordinea cronologică a unui examen clinic. Ea

trebuie să observe cu atenţie mişcările medicului, pentru a prevedea necesităţile de

instrumente şi de ajutor manual, cu care poate contribui la momentul oportun la

examinarea pacientului. Colaborarea îndelungată a medicului cu asistenta creează la

aceasta o serie de deprinderi şi gesturi profesionale, legate strict de stilul de muncă şi

gradul de exigenţă a medicului.

24

Ajutorul acordat de asistentă în cursul examenului clinic trebuie să ferească pacientul de

traumatisme şi oboseală. Executarea unui examen nesistematic, care cere pacientului

repetate eforturi pentru aşezarea şi ridicarea din pat, utilizarea forţelor sale fizice peste

măsură, neglijarea sprijinirii pacientului în poziţiile necesare cerute de reuşita examenului,

obosesc pacientul repede, impunând întreruperea examinării, putând provoca şi o agravare

a bolii sale.

3.1.3 SUPRAVEGHEREA PACIENTULUI

Supravegherea pacientului este una din sarcinile cele mai importante ale asistentei

medicale. Observaţia medicului este discontinuă, intermitentă. El vede pacientul numai la vizite

sau cu ocazia aplicării unor tratamente, în restul zilei, pacientul se găseşte sub supravegherea

asistentei, care trebuie să culeagă toate datele relativ la starea generală şi la evoluţia bolii sale.

Asistenta trebuie să raporteze medicului tot ce observă în cursul zilei la pacient, însă,

pentru ca informaţiile ei să fie într-adevăr complete şi valoroase, ea trebuie să ştie să facă

observaţii sistematice, metodice şi să cunoască ce anume trebuie să observe.

Asistenta, stând la patul pacientului, va urmări:

1. Comportamentul pacientului.

2. Funcţiile vitale şi vegetative ale organismului.

Urmărirea comportamentului pacientului

Asistenta trebuie să se obişnuiască ca, în cursul oricărei munci, să ţină sub supraveghere

pacienţii. Ea trebuie să-i urmărească, să observe atitudinea lor în pat, poziţia pe care o iau,

expresia feţei, mişcările active pe care le execută. Relaţiile pe care le realizează cu pacientul în

timpul îngrijirii lui, ca şi convorbirile provocate intenţionat, eventual cu scopul educaţiei

sanitare, trebuie să fie tot atâtea prilejuri de a studia starea pacientului din toate punctele de

vedere.

Poziţia pacientului în pat poate fi determinată şi de nevoia de a uşura unele funcţii ale

organismului.

25

Expresia feţei pacientului poate să se schimbe relativ repede în raport cu modificarea stării

pacientului. Din acest motiv supravegherea fizionomiei pacientului trebuie să fie o preocupare

permanentă a asistentei.

Starea psihică a pacientului prezintă, de asemenea, un interes deosebit pentru asistentă.

Somnul pacientului trebuie, de asemenea, urmărit de asistentă, atât cantitativ, cât şi

calitativ, precum şi din punctul de vedere al orarului.

Bolnavii trebuie convinşi de asistentă să respecte repausul fizic şi psihic. Activitatea psihică

ca şi cea fizică poate provoca recidive sau agravări nerecuperabile.

Ridicarea din pat a bolnavului o hotărăşte medicul, iar asistenta va respecta cuantumul

mişcărilor şi durata zilnica de părăsire a patului.

Poziţia cea mai bună pentru bolnavi în pat în cursul bolilor hepatice este decubit lateral.

Asistenta va urmări orice modificare în comportamentul pacientului. Urmărirea trebuie

făcută ştiinţific şi obiectiv, iar observaţiile culese trebuie să redea fidel tabloul patologic apărut.

Supravegherea şi notarea modificărilor produse în starea pacientului, făcute fără pricepere şi

cunoştinţe obiective, fac imposibilă asigurarea îngrijirii calitative a pacienţilor.

Funcţiile vitale şi vegetative ale organismului

Urmărirea funcţiilor vitale şi vegetative ale organismului este obligatorie în cursul

oricărei boli, căci modificarea lor reflectă în mare măsură starea generală a pacientului, precum şi

evoluţia şi gravitatea bolii de care suferă. Totalizarea observaţiilor asupra funcţiilor vitale şi

vegetative se consemnează în foaia de temperatură a pacientului.

Măsurarea temperaturii corporale la pacienţi se face obişnuit de două ori pe zi,

dimineaţa şi după masa. Natura sau gravitatea bolii, cât şi tratamentul aplicat, pot cere ca

temperatura pacientului să fie măsurată la intervale mai mici, de exemplu din 2 în 2 ore, sau după

administrarea anumitor medicamente.

În evoluţia oricărei febre se pot distinge trei perioade: perioada iniţială, perioada de

stare şi perioada de declin. Durata şi evoluţia perioadelor pot fi bine studiate pe foile de

temperatură.

Pulsul se va lua, la pacienţii spitalizaţi, în mod regulat de două ori pe zi, iar frecvenţa

lui va fi notată pe foaia de temperatură. La cererea medicului sau în scop de orientare, luarea

pulsului se va efectua şi de mai multe ori.

26

În mod constant, frecvenţa pulsului creşte paralel cu temperatura. Pentru fiecare grad de

temperatură, pulsul creşte cu 8-10 pulsaţii pe minut. Pe foile de temperatură, curba de

temperatură şi curba pulsului merg de obicei paralel.

Respiraţia

Numărarea mişcărilor respiratorii se face timp de 1 minut întreg, având grijă ca operaţia să

se facă fără ştirea pacientului, căci respiraţia este un act reflex, inconştient, dar controlat de

voinţă, din care motiv pacientul, observând că i se numără frecvenţa mişcărilor respiratorii, îşi

poate modifica ritmul şi astfel nu se mai obţin valori reale.

Dacă este posibil, numărătoarea se va face în timpul somnului. Se va aşeza mâna uşor cu

faţa palmară pe suprafaţa toracelui pacientului şi se vor număra inspiraţiile după mişcările de

ridicare a peretelui toracic. Dacă pacientul este treaz, conştient, după terminarea numărării

bătăilor pulsului, fără a se părăsi mâna pacientului, se vor număra şi mişcările respiratorii,

urmărind mişcările cutiei toracice sau ale peretelui abdominal numai prin inspecţie, fără ştirea

pacientului.

Frecvenţa respiraţiei se înregistrează în foaia de temperatură la fel ca temperatura şi pulsul.

Graficul se va desena cu creion verde. Curba respiraţiei trebuie să meargă paralel cu curba de

temperatură şi curba pulsului. Cele trei curbe înregistrează trei funcţii de bază ale organismului:

circulaţia, respiraţia şi termoreglarea. Orice încrucişare între aceste trei curbe semnalizează o

abatere în funcţia organelor vitale şi poate să fie indiciul instalării unor complicaţii.

Valorile tensiunii arteriale se înregistrează în foaia de temperatură a pacientului în

subrubricile rezervate de-a lungul marginii inferioare a foii. Dacă foaia de temperatură nu are

rubrici speciale pentru tensiunea arterială, notarea valorilor se va specifica după Riva Rocci cu

literele RR, urmate de valorile tensionale maximă şi minimă, de exemplu: RR=125/80 mmHg.

Valorile tensiunii arteriale pot fi înregistrate mai bine printr-o coloană verticală, prin haşurare cu

creion albastru, utilizând linia de bază a foii de temperatură pentru valoarea 100 şi socotind 10

mmHg la fiecare diviziune în sus şi în jos. Extremitatea superioară a coloanei reprezintă

tensiunea maximă, iar cea inferioară, tensiunea minimă.

Cantitatea de urină emisa în 24 de ore se notează zilnic pe foaia de temperatură a

pacientului. Notarea se face prin haşurarea pătrăţelelor corespunzătoare cantităţilor de urină şi

zilelor respective. Haşurarea se face cu creion albastru. Nivelul liniei groase a foii de temperatură

corespunde cu 1 l de urină, fiecare linie orizontală în plus sau în minus echivalând cu 100 ml.

27

În acest fel, distanţa afectată pe ordonata foii de temperatură pentru 1 grad de temperatură

echivalează cu 500 ml de urină. Notarea diurezei se face totdeauna dimineaţa, pentru a cuprinde

atât urină emisa în timpul zilei cât şi pe cea din timpul nopții.

3.1.4. ROLUL ASISTENTEI MEDICALE IN REGIMUL IGIENO-DIETETIC AL

PACIENȚILOR

Măsurile igienice au la bază folosirea judicioasă a repausului.

Dieta: regimul alimentar al bolnavului nu trebuie să fie un regim şablon, ci trebuie

individualizat şi adaptat stadiului în care se află boala regim hipolipidic, normoglicemic,

normoprotidic, hiposodat, evitarea alcoolului, a drogurilor, renunțarea la fumat.

Dieta trebuie să aibă o triplă protecție: protecţie mecanică (alimente bine mestecate, bine

fărâmiţate, în pireuri, rase, tocate), protecţie termică (alimentele să nu fie pea fierbinţi sau prea reci),

protecţia chimică (să nu fie iritante). Se va scade aportul de grăsimi, fiind permise 40-60 g uleiuri

vegetale (ulei de porumb, soia, floare soarelui). Grăsimile trebuie ingerate crude, abia încălzite şi

niciodată prăjite.

Pâinea va fi sub formă integrală cam 200-250 g/24 de ore, repartizată la fiecare masă în

cantitatea prescrisă de medic. Cozonacul şi alte aluaturi vor fi consumate numai ocazional. Cu puţin

undelemn se pot face aluaturi foarte gustoase, mai digerabile şi corespunzătoare scopului.

întotdeauna se vor evita torturile şi prăjiturile cu creme.

Preparatele de gris, fulgi de ovăz, paste făinoase, vor fi consumate cu moderaţie, din cauza

pericolului de îngrăşare. Se recomandă să fie folosite fără adaos de zahăr. Cartofii vor fi

administraţi 150-200 g în 24 de ore, fierţi, copţi, piureuri, niciodată prăjiţi.

Din abundenţă legume ca: salate proaspete, şi zarzavaturi. Se vor evita leguminoasele

uscate, fasole, linte, mazăre, deoarece produc meteorism şi comportă riscul de îngrăşare.

Fructele pot fi consumate la discreţie, proaspete sub formă de compoturi sau pireuri,

eventual marmelade. Atenţie la fructele cu conţinut crescut în glucide.

Carne slabă de vacă, viţel şi eventual oaie, iar carnea de porc numai slabă şi cât mai rar.

Carne de pasăre (găină, pui, curcan), iar dintre vânaturi: iepurele şi căprioara.

Preparatele de carne vor fi folosite cu moderaţie şi numai sub formă de cremvurşti, parizer, şuncă

foarte slabă, fiartă, toate proaspete. în general toate sorturile de carne se consumă sub formă de

rasol, grătar, friptură înăbuşită.

Se vor evita sosurile de smântână, precum şi împănarea cărnii cu slănină.28

Dintre peşti sunt contraindicate speciile grase, cum sunt: crapul, heringul, țiparul. Nu se

recomandă afumăturile, marinatele, conservele, preparate cu grăsime animală, scrumbiile afumate,

sărate.

Ouăle vor fi consumate în cantitate redusă, moi sau cleioase, 3-4 pe săptămână preferând

albuşul şi evitându-se gălbenuşul.

Se recomandă lapte bătut, iaurt şi chiar lapte dulce.

Se interzice frişca şi smântână.

Se vor evita ciocolata, cacao, băuturile alcoolice.

Se recomandă sucurile de fructe şi de legume.

Dintre condimente se recomandă: mărar, piper.

3.1.5. Rolul asistentei medicale în educaţia sanitară a pacienților cu afecțiuni

neurologice.

Control periodic al acuității vizuale, al T.A.

Tratamentul H.T.A.

Evitarea stresului emoțional și a oboselii fizice.

Alternarea perioadelor de activitate cu perioade de repaus.

Evitarea expunerii la căldură excesivă.

Regim hipolipidic.

3.2. ROLUL DELEGAT

3.2.1. Rolul asistentei medicale în examinarea paracllinică

Deși explorarea clinică rămâne în continuare primordială, explorarea paraclinică reprezintă o

parte importantă a examinarii bolnavului, fară aportul ei neputindu-se realiza un diagnostic de

certitudine absolut necesar executarii unei intervenții chirurgicale în condiții optime.

Din acest motiv, explorarea paraclinică trebuie temeinic cunoscută atât de medic, cât mai

ales de asistenta medicală. Pe parcursul explorării paraclinice între cadrele medicale participante

trebuie să existe o colaborare profesională permanentă care să se desfașoare într- o atmosferă de

stimă se respect.

A. Examinarea fundului de ochi: este utilă la bolnavii cerebro-vasculari pentru ca oferă

indirect informaţii asupra stării arterelor mici şi a arteriolelor cerebrale şi mai puţin asupra stării

29

arterelor cerebrale mari. Conceptul de arterioscleroză retiniană este un aspect sindromologic

oftalmoscopic care acoperă 3 entităţi nosologice diferite: ateromatoza, aterioscleroza hipertensiva,

arterioscleroza de involuţie.

B. Electroencefalografia(EEG): are valoare deoarece poate contribui la certificarea

diagnosticului de accident vascular cerebral, poate aduce clarificări privitoare la patogenia şi

topografia A.V.C.-ului, după cum poate da informaţii privitoare la stadiul evolutiv şi asupra

prognosticului.

C. Examenul Ultrasonic Doppler: această metoda permite aprecierea vitezei sângelui în

funcţie de modificarea frecvenţei ultrasunetului reflectat, între aceşti doi parametri existând o

directa proporţionalitate. Metoda este neinvazivă şi aplicabilă la nivelul vaselor extracraniene.

Curbele de viteză sunt diferite în marile artere, în primul rând datorită rezistenţei circulatorii

diferite. În artera carotidă internă şi în artera vertebrală există o rezistenţă relativ mică, astfel încât

irigarea creierului este apreciată şi în timpul sistolei.

D. Efectuarea puncţiei rahidiene: Este recomandabil să se facă în toate accidentele vasculare

cerebrale, pentru ca prezenta hematiilor ratatinate certifică un accident hemoragic (hemoragie

subarahnoidiană, hemoragie cerebro-meningee, infarct hemoragic), chiar dacă absenta hematiilor nu

exclude o hemoragie intraparenchimatoasă cu certitudine. În cazul pătrunderii masive a sângelui în

spaţiul subarahnoidian, cum se întâmplă în hemoragia subarahnoidiană şi în cea cerebro-meningee,

în primele ore după A.V.C se găsesc în spaţiul subarahnoidian eritrocite de aspect normal şi

leucocite izolate, în conformitate cu tabloul sanguin. În aceasta etapă iniţială există o creştere

crespunzătoare a albuminorahiei. După 24-48 de ore apare o reacţie inflamatorie a meningelui, cu

o creştere foarte însemnată a granulocitelor, precum şi a monocitelor, care dobândesc caracter de

macrofage(eritrofage). Eritrocitele încep să-şi piardă progresiv conturul în primele ore, proces

care se accentuează rapid după 1-2zile. Creşterea numărului de eritrofage este progresivă până in

ziua a 5-7a de la sângerare, după care începe regresia acestora, concomitent descrescând şi

albuminorahia, precum şi aspect xantocromic al L.C.R-ului. Aproximativ în ziua a 7 a apar

hematomacrofage, care înglobează hemosiderina. Numărul hematomacrofagelor creşte în

următoarele zile şi pot fi evidenţiate chiar şi după 2-3 săptămâni, timp în care ceilalţi parametri ai

L.C.R-ului s-au normalizat.

E. Tomografia computerizata (CT): Permite diferenţierea unui infarct cerebral care se

prezintă ca o zonă hipodensă in comparaţie cu hemoragia cerebrala care apare hiperdensă. Infarctul

cerebral este cel mai devreme vizibil 3-48 ore. În faza acută a infarctului, zona hipodensă nu este

30

bine delimitată. În general, după, o săptămână, zona infartizată devine mai mică şi mai bine

delimitată prin retrocedarea edemului cerebral.

În anumite situaţii tomografice, micile infarcte cerebrale nu pot fi cu certitudine

diagnosticate prin această metodă. Micile infarcte cerebrale din imediata vecinătate a ventriculilor

pot crea aparenţa creşterii ventriculului,după cum micile infarcte corticale pot crea aparenţa unei

atrofii corticale. Spre deosebire de infarctul cerebral, hemoragia cerebrală este diagnosticabilă

imediat după instalarea ictusului. Acesta apare ca o zonă hiperdensă situată mai ales în zona

nucleilor centrali. Deseori se evidenţiază la C.T. sânge şi în spaţiul subarahnoidian sau chiar

sistemul ventricular.

În faza acută hiperdensă (hemoragie) este deseori înconjurată de o zonă hipodensă

circulară(edemul cerebral). Ulterior, edemul dispare, iar în decursul săptămânilor densitatea

focarului diminuă progresiv, ajungându-se în cele din urmă, după 6 săptămâni, la o densitate

sugestivă pentru lipsa de ţesut cerebral (densitate identica cu cea a L.C.R), sângele nemaifiind

detectabil. Uneori aceasta zonă cerebrală distrusă este foarte mică, comparativ cu tabloul clinic şi

C.T. iniţial, ceea ce explica evoluţia clinica surprinzător de buna a bolnavului.

Tomografia computerizată a modificat substanţial concepţia privitoare la diagnosticul inundaţiei

ventricular. Considerată anterior cu pronostic fatal, C.T. a demonstrat, pe de o parte, ca inundaţiile

ventriculare sunt mai frecvente decât se credea şi ca aproximativ 35% dintre bolnavii cu inundaţie

ventriculară trăiesc.

F. Electrocardiograma: Este obligatorie la toţi bolnavii internaţi de urgenţă cu accidente

vasculare cerebrale, pentru aprecierea gravitaţii cardiopatiei ischemice, precizarea tipului de

tulburări de ritm, nu arareori depistându-se un infarct miocardic. În numeroase situaţii este necesar

să se efectueze ecocardiografia, când există suspiciunea de colaps de valvă mitrală sau, mai rar de

mixom cardiac.

G. Explorări neinvazive ale rinichiului: examenul sedimentului urinar, creatininei şi

principalilor ioni în sânge şi urina poate orienta spre diagnosticul de glomerulonefrită cronică,

pielonefrită sau nefroangioscleroză şi poate da informaţii asupra gradului de alterare a funcţiei

renale.

H. Examinarea radiografică pulmonara: este obligatorie la bolnavii febrili şi dispneici,

confirmând adeseori supoziţia de congestie pulmonară sau de bronhopneumonie.

I. Explorările hematologice: Sunt utile pentru precizarea etiologiei unor accidente vasculo-

cerebrale, permiţând diagnosticarea leucemiilor, anemiilor, a purpurelor, hemofiliilor, lupusului

eritematos, periarteritei nodoase.

31

Uneori sunt necesare investigaţii imunologice, virusologice şi bacteriologice mai complexe,

diverse investigaţii endoscopice, investigaţii biochimice mai puţin uzuale, nu numai pentru

stabilirea unui anumit diagnostic etiopatogenic, ci şi pentru excluderea cu certitudine a unor

afecţiuni ce ar putea imita simptomatologia accidentului vascular cerebral.

3.2.2. Rolul asistentei medicale în administrarea medicamentelor

Schema de administrare a medicamentelor o alcătuieşte totdeauna medicul, urmând ca

asistenta să aplice întocmai, sub supravegherea toleranţei pacientului.

Tratamentul urmăreşte scăderea T.A. cu Furosemid (fiole de 20 mg, administrate i.v.,

repetat la 8 ore) şi Raunervil (fiole de 2,5 mg, i.m. sau i.v. repetat la 2 - 4 ore, în funcţie de răspuns).

Edemul cerebral se combate prin administrarea de sulfat de magneziu 25% (10 - 30 ml, i.v. lent) sau

de soluţii hipertonice de glucoza 20% (100 - 200 ml în perfuzie).

În cazul în care bolnavul este agitat, se administrează Plegomazin (i.v. sau i.m.) sau

Fenobarbital (0,10 - 0,20 g i.m.).

32

3.3 DESCRIEREA A DOUĂ TEHNICI

3.3.1. Recoltarea LCR

Definiție: LCR este un produs de secreţie al plexurilor coroide la nivelul ventriculului IV,

cu rol de protecţie a SNC, cu rol nutritiv şi excretor, care circulă în spaţiul subarahnoidian.

Scop:

diagnostic

- este o metodă de rutină, care furnizează date esenţiale în diagnosticul neuroinfecţiilor şi

hemoragiilor meningiene, în afecţiuni neurologice şi neurochirurgicale, al stărilor comatoase

Execuţie

- recoltarea se execută pe nemâncate prin puncţie lombară, suboccipitală sau ventriculară

- la pacienţii cu stare generală alterată se execută în decubit lateral pentru a evita lipotimia

- tehnica de puncţionare şi prelevare va fi strict aseptică.

- se observă presiunea de scurgere sau se măsoară tensiunea cu manometru Claude

- se extrag 10-20 ml LCR (după scurgerea câtorva picături).

- lichidul se repartizează în mai multe eprubete sterile (pentru diferite examinări) - aproximativ

4 ml în fiecare eprubetă

- se fac examinări:

- citologice (măsurarea elementelor celulare/mm3: limfocite,

polinucleare, eozinofile, atipii celulare)

- bacteriologice - BK şi alţi germeni

- serologice - sifilisul SNC

- biochimice

LCR = soluţie apoasă, bogat salină, limpede ca apa de stâncă

volum: 100-150 ml; D=1005-1009; pH=7,4-7,5

33

• tensiunea: 10-20 cm apă în decubit lateral

20-25 cm apă în poziţie şezând

0-suboccipital

0-5 cm apă la sugari

5-15 cm apă la copii

valori normale ale constituienţilor chimici

albuminorahie = 20-60 mg% azot total = 15-30 mg

glicorahia = 50-60 mg% creatinină = 0,5-1 mg

clororahia = 700-760 mg% acid lactic = 10-25 mg

3.3.2. Examenul fundului de ochi

Examinarea se face într-o cameră obscură cu ajutorul oftalmoscopului care măreşte

elementele de 15-20 ori. Prin oftalmoscopie directă se examinează: corpul vitros, retina, papila

nervului optic (pata oarbă), macula (pata galbenă), vasele retiniene.

Pregătirea bolnavului: pentru examinarea fundului de ochi (F.O.) este necesar ca pupila să fie

dilatată. În acest scop asistenta va instila 1-2 picături de homatropină 1% sau mydrium în sacul

conjunctival, cu 30 min. înainte de examinare.

Atenţie! Administrarea de homatropină şi mai ales de atropină este contraindicată în

glaucom.

34

CAPITOLUL IV

PROCESUL DE NURSING

Procesul de îngrijire este o metodă organizată şi sistematică ce permite acordarea de îngrijiri

individualizate.

Acest proces este centrat pe reacţiile particulare ale fiecărui individ (sau grup de indivizi) la

o modificare reală/potenţială de sănătate.

Etapele procesului de îngrijire:

Procesul de nursing este un instrument de diagnostic şi management care direcţionează

practica nursing, şi care trebuie adus la zi cu regularitate, în funcţie de evoluţia stării pacientului.

Utilizează un mod de abordare ştiinţific de rezolvare a problemei pentru culegerea de date, pentru

identificarea problemelor pacientului, selectează intervenţiile corespunzătoare şi apreciază

rezultatele.

Procesul de nursing se desfăşoară în 5 etape:

Culegerea de date

Analiza şi interpretarea lor (probleme, diagnostic de îngrijire)

Planificarea îngrijirilor (obiective)

Realizarea intervenţiilor (aplicarea lor) – Implementare

Evaluarea

35

1. Culegerea datelor - permite efectuarea unei inventarieri a tuturor aspectelor privind

pacientul în globalitatea sa. Ele informează asupra a ceea ce este pacientul, asupra suferinţei, asupra

obiceiurilor sale de viaţă şi asupra stării de satisfacere a nevoilor fundamentale.

Nevoile fundamentale (după Virginia Henderson) sunt în număr de 14 şi anume:

1. Nevoia de a respira şi a avea o bună circulaţie;

2. Nevoia de a bea şi a mânca;

3. Nevoia de a elimina;

4. Nevoia de a se mişca şi a avea o bună postură;

5. Nevoia de a dormi şi de a se odihni;

6. Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca;

7. Nevoia de a menţine temperatura corpului constantă;

8. Nevoia de a menţine tegumentele curate şi integre;

9. Nevoia de a evita pericolele;

10. Nevoia de a comunica;

11. Nevoia de a acţiona conform propriilor credinţe şi valori;

12. Nevoia de a se realiza;

13. Nevoia de a învăţa;

14. Nevoia de recreere.

2. Analiza şi interpretarea datelor (diagnostic de îngrijire) - permite punerea în evidenţă a

problemelor de dependenţă şi surselor de dificultate ce le-a generat, adică elaborarea "diagnosticului

de îngrijire nursing".

3. Planificarea îngrijirilor (obiective) - se face ţinând cont de toate sursele de informaţie şi

participarea tuturor colaboratorilor din echipa de îngrijire. Are două componente:

obiectivul de îngrijire vizează atitudinea, comportarea, acţiunea pacientului însuşi sau a familiei,

colectivităţii. Are 5 caracteristici:

- specificitatea-unicitatea pacientului

- performanţa - ce poate face pacientul

- implicarea-modul cum acţionează pacientul

- realismul-cum face pacientul acţiunea

- observabilitatea

36

intervenţia

- permite asistentului medical să determine modul de a acţiona pentru a corecta problemele de

dependenţă ale pacientului.

4. Executarea sau aplicarea îngrijirilor (intervenţiilor) are ca scop precizarea concretă a

intervenţiilor şi de a ajuta pacientul să-şi menţină sau să-şi recapete independenţa sau un oarecare

nivel de independenţă.

5. Evaluarea constă în analizarea rezultatului obţinut: dacă intervenţiile au fost adecvate,

dacă s-a obţinut rezultatul dorit, dacă au apărut noi date în evoluţia stării pacientului (date ce trebuie

notate) şi dacă este necesară reajustarea intervenţiilor, obiectivelor. Este o condiţie absolută a

calităţii îngrijirilor. Evaluarea trebuie să se facă cu regularitate la diferite intervale de timp. Se

analizează 2 aspecte: rezultatul obţinut şi satisfacţia pacientului însuşi.

37

STUDIU DE CAZ NR.1

Diagnostic medical: Accident vascular cerebral Nume: G

Prenume:M

Sex: feminin

Nationalitatea : română

Data internării: 02.02.2013

Data externării: 10.02.2013

Diagnosticul de internare: Atac ischemic cerebral în teritoriul carotidian drept.

Motivul internării: bolnava se internează pentru paralizie facială stângă de tip central

deficit motor al memebrelor stângi, tulburari de vorbire, și stare confuzională.

Examen obiectiv:

Stare generală: satisfacatoare

Stare de conștiență : conștienta

Tegumente: normal colorate

Aparat respirator: murmur vezical normal

Aparat cardiovascular :TA= 130/80mm/hg.

AV=64/min.

Ficat: căi biliare în limite normale.

Nervul trigemen: normal.

38

Nervul optic: confuz vizual în limite normale.

Nervul facial: pareză facială centrală stangă.

Mobiliatatea: - mers posibil sprijinit.

- hemipareza stângă predominant crurală.

Psihic : - labilitate emotională.

Bolnava se internează la urgență la Spitalul Judetean Brasov – Secția Neurologie, pe data de

02.02.2013 ora 21.

Este însoțită de către fiu.

Este pensionară. Pacienta de o săptamană prezintă deficit motor la nivelul membrului

inferior stâng, apoi treptat prezintă deficit membrului superior stâng, acesta din urmă instalându-se

brusc.

În camera de gardă pacienta este puțin confuză.

Bolnava ne povestește că nu se poate alimenta singură de aproximativ două zile ceea ce a

speriat-o și a detrminat-o să se interneze.

Fiind singură acasă pacienta la un moment dat nu se mai putea mișca și se sprijinea de

obiecte din jur, membrul inferior stâng nu il putea mobiliza.

EXAMENE DE LABORATOR

Analize Valorile pacientei RBV negative TQ 15

T HOWEL 420 Coeficient proteic 80%

Uree 71mg% Creatinină 1.20mg% Glicemie 70mg% Colesterol 167mg% Hb 12.89% Tr 12.000 Leucocite 12.900 VSH 1h=9mm

2h= 15mm Analiza LCR Aspect clar

Celule 1 Albumine 0.289% Hematii rare Citologie limfocite

39

Tratament:

- Regim vascular( fără sare)

- Redergin fiole

- Aspirina tb

- Digoxin cp

GRILA DE STABILIRE A GRADULUI DE DEPENDENȚĂ

NEVOIA FUNDAMENTALĂ

MANIFESTĂRI DE

DEPENDENȚĂ

SURSEDE

DIFICULTATE

PROBLEME DE

DEPENDENȚĂ

GRAD DE DEPENDENȚĂ

1. A RESPIRA ȘI A AVEA O BUNĂ CIRCULAȚIE

- - - Independentă

2.A MÂNCA SI A BEATulburari de masticație și

deglutiție

Afecțiunea neurologică

Alimentație inadecvată

Dependentă

3.A ELIMINA - - - Independentă4. A SE MIȘCA ȘI A AVEA O BUNA POSTURA

Diminuarea forței musculare.

Deficit motor si senzorial

Alterarea mobilității fizice

Dependentă

5. A DORMI ȘI A SE ODIHNI

- - - Independentă

6. A SE ÎMBRACA ȘI DEZBRĂCA

- - - Independentă

7. A MENȚINE TEMPERATURA CORPULUI ÎN LIMITE NORMALE

- - - Independentă

8. A FI CURAT, ÎNGRIJIT ȘI A PROTEJA TEGUMENTELE SI MUCOASELE

- - Independentă

9. A EVITA PERICOLELE - - - Independentă10.A COMUNICA Tulburari de

vorbire de tip afazic.

Dificultatea de a vorbi.

Comunicare ineficace. Dependentă

11. A ACȚIONA COMFORM PROPRIILOR CONVINGERI

- - -Independentă

12. A FI PREOCUPAT ÎN VEDEREA REALIZARII

- - - Independenta

13. A SE RECREEA - - - Independenta

40

14. A ÎNVAȚA CUM SĂ-ȘI PĂSTREZE SANATATEA

- - - Independenta

41

PLAN DE ÎNGRIJIRE 1

DIAGNOSTIC DE ÎNGRIJIRE

OBIECTIVE INTERVENŢII EVALUAREPROPRII DELEGATE

Comunicare ineficace din cauza

dificultății de a vorbi, manifestată

prin afazie, surditate și tulburări

confuzionale.

Bolnava să comunice cu echipa de îngrijire și cu familia pentru a-și exprima nevoile esențiale.

-Asistenta medicală evaluează capacitatea bolnavei de a vorbi, citi și scrie.-Asistenta medicală vorbește lent cu pacienta. - Asistenta medicală familiarizează pacienta cu mediul său ambiant, și asigură un mediu de securitate.

Am recoltat: HLG completă,TC, TS VSH, bilirubinemie, probe hepatice colesterol, uree, glicemie, ex. urină

Asistenta medicală administreaza medicația recomndată de medicului - Redergin fiole 2x1/zi- Aspirina tb 3x1/zi- Digoxin cp 2x1/zi

Asistenta medicală va pregati bolnava pentru diverse examinari radiologice , EEG CT.

Ziua 1-5- bolnava se face înțeleasă non-verbal și foarte greu verbal.

Ziua 6-8- bolnava se simte mai puțin frustrată, și- a recăpătat încrederea.

Dificultate în a se alimenta din cauza afecțiunii neurologice manifestată prin tulburări de masticație și deglutiție.

Pacienta să primească alimente care să corespundă din punct de vedere calitativ și cantitativ.

- Asistenta medicală evalueaza capacitatea de deglutiție înainte de a începe alimentația per os.- Asistenta medicală ridică capul pacientei și asigură rotația de partea sănătoasă în timp ce aceasta încearcă să înghită fracționat cu lingurița numai lichide.

- Asistenta medicală va alimenta bonava prin perfuzii în funcție de prescripțiile medicale Ser fiziologic 2x1/ziAminoven 5% Fresenius Kabi 3x1/zi.

Ziua 1-4- bolnava nu a reușit să se hidrateze natural.

Ziua 5-6- bolnava a reușit să se alimenteze cu lichide și paste.

- Asistenta medicală stabilește timpul necesar pentru mese.- Asistenta medicală va măsura cu atenție lichidele ingerate și cele eliminate.- Asistenta medicală observă apariția edemului periferic. - Asistenta medicală stabilește cantitățile de lichide pe 24h.

- Asistenta medicală va da bolnavei un surplus bogat în calorii, proteine și vitamine , la indicația medicului.

Ziua 7-8- pacienta se alimentează normal.

3.Alterarea mobilității fizice din cauza dificultății motorice și senzoriale manifestată prin incapacitatea de a se deplasa.

Pacienta să atingă o anatomie maximală în funcție de gravitatea de hemiplegie.

-Asistenta medicală așează membrele pacientei în poziție funcțională.- Asistenta mobilizeaza pasiv pacienta la 2 ore.- Asistenta încurajează pacienta să se mobilizeze la pat.- Asistenta învață pacienta cum să se așeze la marginea patului.- Asistenta va schimba zilnic lenjeria de corp și de pat a pacientei.- Asistenta învață pacienta care este poziția adecvată și cum să efectueze exercițiile musculare active.- Asistenta învață pacienta cum să tușească și să îndepărteze secrețiile.- Asistenta o ajută pe pacientă în satisfacerea nevoilor sale, o servește la pat cu cele necesare.

- Asistenta medicală va mobiliza pasiv pacienta numai la indicația medicului și dacă starea acesteia îi permite.

Ziua 1-8

- Se evalueaza reluarea progresiva a mobilitatii cu sprijn si continuarea exercitiilor de recuperare.

41

42

EVALUARE 1

Bolnava G.M se prezintă la Spitalul Județean Brașov – Secția Neurologie, pe data de

01.02.2013 prezentând hemiplegie pe partea stângă.

Pacienta de o săptamană prezintă deficit motor la nivelul memrului inferior stâng, apoi

treptat prezintă deficit membrului superior stâng, acesta din urmă instalându-se brusc.

Bolnava ne povestește că nu se poate alimenta singură de aproximativ două zile ceea ce a

speriat-o și a determinat-o să se prezinte la spital.

Fiind singură acasă pacienta la un moment dat nu se mai putea mișca și se sprijinea de

obiectele din jur, membrul inferior stâng nu il putea mobiliza.

Este însoțită de catre fiu.

Este vaduvă și locuiește într-un apartament din Brasov.

Este pensionară.

Pe perioada spitalizării am evaluat capacitatea bolnavei de a vorbi, citi și scrie, am vorbit pe

un ton calm cu pacienta am familiarizat-o cu mediul său ambiant, și am asigurat un mediu de

securitate.

Am evaluat capacitatea de deglutiție înainte de a începe alimentația per os.

Am ajutat pacienta să ridice capul și să se rotească pe partea sănătoasă în timp ce aceasta

încearca să înghită fracționat cu lingurița numai lichide.

Am stabilit timpul necesar pentru mese.

Am așezat membrele pacientei în poziție funcțională, am mobilizat pasiv pacienta la 2 ore.

Am încurajat pacienta să se mobilizeze la pat, am învățat pacienta cum să se așeze la

marginea patului. Am schimbat zilnic lenjeria de corp și de pat a pacientei, am învățat pacienta care

este poziția adecvată și cum să efectueze exercițiile musculare active, am învățat pacienta cum să

tușească și să îndeparteze secrețiile și am ajutat pacienta în satisfacerea nevoilor sale, am servit-o la

pat cu cele necesare.

Pacienta a fost susținută de fiu, ajutându-o să se recupereze mai usor.

Urmează kinetoterapie.

43

Se externează în stare ameliorată cu urmatoarele recomandari:

- regim hiposodat.

- tratament medicamentos cu: Sermion 30mg.1+ 0 + 0.

- continuă kinetoterapie la domiciliu.

- revine la control peste 3 luni.

44

CAZUL II

Nume : T

Prenume:G

Vărsta :68

Sex: feminin.

Religie: ortodoxă.

Naționalitate: romană.

Data internarii: 26.01.2013

Data externării: 01.02.2013

Diagnostic la internare: Atac ischemic în teritoriul carotidian drept.

Motivul internării: cu aproximativ o săptămână pacientă prezintă asimetria feței și parestezii,

paralizie la nivelul membrelor stângi pentru care se internează la Spitalul Județean Brașov.

Examen obiectiv

Facies: discret asimetric.

Aparat respirator: torace normal conformat

Aparat cardiovascular -TA=111/60mm/hg

- AV= 70/min

Aparat digestiv: - abdomen suplu, mobil, nedureros la palpare

- ficat normal.

- splina nepalpabilă.

Aparat urogenital: - urina normală.

- micțiuni fiziologice.

Nervul facial - asimetric pe parte paralizată

- OD<OS

Nervul glasofaringian: posibiliatatea deglutiției pentru solide.

Mobilitatea: hemipareză dreaptă.

45

EXAMENE DE LABORATOR

Analize Valorile pacientei RBV negativ

Colesterol 100mgEozinofile 0

Uree 27 Ht 36.2% Hb 12.2 gr% Tr 171.000 Leucocite 11.200 VSH 1h = 58 mm

Analiza LCr clar Celule 0.2 Albumine 0.24gr% Neutrofile -nesegmentate = 6

- segmentate= 82 Citologie limfocite

Tratament:

- regim alimentar.

- electrovit tb

- extraveral tb

- aspirină

- ampicilina inj - 5 zile

46

GRILA DE STABILIRE A GRADULUI DE DEPENDENȚĂ

NEVOIA FUNDAMENTALĂ

MANIFESTĂRI DE DEPENDENȚĂ

SURSE DE DIFICULTATE

PROBLEME DE DEPENDENȚĂ

GRAD DE DEPENDENȚĂ

1. A RESPIRA ȘI A AVEA O BUNĂ CIRCULAȚIE

- - - Independentă

2.A MANCA ȘI A BEA Tulburări de masticație și deglutiție.

Afecțiunea neurologică.

Alimentație inadecvată.

Dependentă

3.A ELIMINA - - - Independentă4. A SE MIȘCA ȘI A AVEA O BUNĂ POSTURĂ

Paralizia membrelor stângi.

Diminuarea forței musculare.

Dificultatea mobilității fizice.

Dependentă.

5. A DORMI ȘI A SE ODIHNI

- - - Independentă

6. A SE IMBRACA ȘI DEZBRĂCA

- - - Independentă

7. A MENȚINE TEMPERATURA CORPULUI ÎN LIMITE NORMALE

- - - Independentă

8. A FI CURAT, ÎNGRIJIT ȘI A PROTEJA TEGUMENTELE ȘI MUCOASELE

Deficit de autoîngrijire.

Lipsa de coordonare a mișcărilor.

Incapacitatea de a se spăla parțial.

Dependentă

9. A EVITA PERICOLELE - - - Independentă10.A COMUNICA - - - Independentă11. A ACȚIONA COMFORM PROPRIILOR CONVINGERI ȘI VALORI.

- - - Independentă

12. A FI PREOCUPAT ÎN VEDEREA REALIZĂRII

- - - Independentă

13. A SE RECREEA - - - Independentă14. A ÎNVĂȚA CUM SĂ-ȘI PĂSTREZE SĂNĂTATEA

- - - Independentă

47

PLAN DE ÎNGRIJIRE 2

PROBLEME OBIECTIVE INTERVENŢII EVALUAREPROPRII DELEGATE

Deficit de mobilitate fizică legată de imposibilitatea functională manifestată prin paralizia membrelor stângi.

Pacienta să se poată mobiliza parțial și să își efectueze singură toaleta.

- Asistenta efectuază mobilizarea pasivă și activă.- mobilizarea pasivă : masăm extremitățile pentru prevenirea complicațiilor tromboembolice- efectuăm mișcări ale segmentelor paralizate în ambele sensuri.- evităm manevrele energice sau brutale pentru a nu provoca întinderi și rupturi ale mușchilor , ligamentelor, fracture.- menținem suplețea articulară.- evităm pozițiile antalgice.

Am recoltat: HLG completă,TC, TS VSH, bilirubinemie, probe hepatice colesterol, uree, glicemie, ex. Urină

Asistenta medicală va pregati bolnava pentru diverse examinari radiologice , EEG. CT

Ziua 1-7

Pacienta preia o serie din programul mobilizării și posedă capacitatea de mobilizare.

Incapacitatea de a se spăla din cauza lipsei de coordonare a mișcărilor manifestată prin deficit de autoîngrijire.

Pacienta să își dezvolte capacitatea de a se spăla singură

- asistenta va îmbăia zilnic pacienta asigurând astfel toaleta acesteia.- asistenta va favoriza circulația între zonele comprimate prin mobilizarea activă sau pasivă, sau masaj.- asistenta manifestă multă înțelegere și răbdare cu pacienta asigurându-i intimitatae pentru toaletă.- asistenta încurajează și felicită pacienta pentru ceea ce a îndeplinit.

Am însoțit pacienta la WC sau la baie numai dacă starea acesteia o permite și numai cu avizul medicului.

Ziua 1-3- pacienta arata interes crescut pentru ingrijirile personale

Ziua 4-7- pacienta este optimista chiar daca obtine rzultate limitate- pacienta accepta sa ceara ajutor cuiva pentru a o conduce la toaleta.- pacienta se poate mobilia șisingură.

48

Dificultate în a se alimenta din cauza afecțiunii neurologice manifestată prin tulburări de masticație și deglutiție.

Pacienta să primească alimente care să corespundă din punct de vedere calitativ și cantitativ.

- Asistenta medicală evaluează capacitatea de deglutiție înainte de a începe alimentația per os.- Asistenta medicală ridică capul pacientei și asigură rotația de partea sănătoasă în timp ce aceasta încearcă să înghită fracționat cu lingurița numai lichide.- Asistenta medicală stabilește timpul necesar pentru mese.- Asistenta medicală va măsura cu atenție lichidele ingerate și cele eliminate.- Asistenta medicală observă apariția edemului periferic. - Asistenta medicală stabilește cantitățile de lichide pe 24h.

- Asistenta medicală va alimenta bonava prin perfuzii în funcție de prescripțiile medicale Serfiziologic2x1/ziAminoven 5% Fresenius Kabi 3x1/zi. electrovit tb 3x1/ziextraveral tb 1comp/zi aspirină 1comp/zi ampicilina inj - 5 zile

- Asistenta medicală va da bolnavei un surplus bogat în calorii, proteine și vitamine , la indicația medicului.

Ziua 1-4

- bolnava a reușit să se hidrateze natural. Ziua 5-7- bolnava a reușit să se alimenteze cu lichide și paste.

49

Evaluare 2

Pacienta T.G în vârsta de 68 de ani, se internează pe secția de neurologie a Spitalului Județean

Brașov.

Pacienta se mișcă foarte încet și nu merge decât sprijinindu-se de cineva.

Din cauza aceasta a devenit dezinteresată față de măsurile stricte de igienă.

Ea nu se poate spăla singură, nu se poate îmbrăca, dezbrăca și nu se poate alimenta.

Am masat extremitățile pentru prevenirea complicațiilor tromboembolice, am efectuat mișcări ale

segmentelor paralizate în ambele sensuri și evitam manevrele energice sau brutale pentru a nu provoca

întinderi și rupturi ale mușchilor, ligamentelor, fracturi, am menținut suplețea articulară și evităm pozițiile

antalgice.

Am vorbit pe un ton calm și am manifestat înțelegere și răbdare cu pacienta asigurându-i intimitate

pentru toaleta.

Am încurajat-o și felicitat-o pentru ceea ce a indeplinit.

Am evaluat capacitatea de deglutiție înainte de a începe alimentația per os.

Am ajutat pacienta să ridice capul și am ajutat-o să se rotească de partea sănatoasa în timp ce

aceasta încearca să înghită fracționat cu lingurița numai lichide.

Se externează în stare ameliorată cu urmatoarele recomandari:

- regim hiposodat.

- tratament medicamentos cu: Sermion 30mg.1+ 0 + 0.

- continua kinetoterapie la domiciliu.

- revine la control peste 3 luni.

50

CAZUL III

Nume : M

Prenume:S

Vărsta : 57

Sex: masculin

Religie: ortodoxă.

Naționalitate: romană.

Data internarii: 01.02.2013

Data externării: 10.02.2013

Diagnostic la internare: Atac ischemic în teritoriul carotidian drept.

Motivul internării: cu aproximativ o săptămână pacientul prezintă asimetria feței și

parestezii, paralizie la nivelul membrelor stângi pentru care se internează la Spitalul Județean

Brașov.

Examen obiectiv

Facies: discret asimetric.

Aparat respirator: torace normal conformat

Aparat cardiovascular -TA=118/95mm/hg

- AV= 85/min

Aparat digestiv: - abdomen suplu, mobil, nedureros la palpare

- ficat normal.

- splina nepalpabilă.

Aparat urogenital: - urina normală.

- micțiuni fiziologice.

Nervul facial - asimetric pe parte paralizată

- OD<OS

Nervul glasofaringian: posibiliatatea deglutiției pentru solide.

Mobilitatea: hemipareză dreaptă.

51

EXAMENE DE LABORATOR

Analize Valorile pacientei RBV negativ

Colesterol 100mgEozinofile 0

Uree 27 Ht 36.2% Hb 12.2 gr% Tr 171.000 Leucocite 11.200 VSH 1h = 58 mm

Analiza LCr clar Celule 0.2 Albumine 0.24gr% Neutrofile -nesegmentate = 6

- segmentate= 82 Citologie limfocite

Tratament:

- Regim alimentar.

- Oxigenoterapie

- Aerosoli cu ACC

- Mucosolvan

- Laxative : Dulcolax

52

GRILA DE STABILIRE A GRADULUI DE DEPENDENȚĂ

NEVOIA FUNDAMENTALĂ

MANIFESTĂRI DE DEPENDENȚĂ

SURSE DE DIFICULTATE

PROBLEME DE DEPENDENȚĂ

GRAD DE DEPENDENȚĂ

1. A RESPIRA ȘI A AVEA O BUNĂ CIRCULAȚIE

Bradipnee, respirație

superficială, tuse uscată.

Obstrucție a căilor

respiratorii.

Alterarea respirației și a

circulației.

Dependent

2.A MANCA ȘI A BEA - - - Independent3.A ELIMINA Constipație,

crampe abdominale balonare.

Imobilizare la pat.

Perturbarea tranzitului intestinal

Dependent

4. A SE MIȘCA ȘI A AVEA O BUNĂ POSTURĂ

- - -Dependent.

5. A DORMI ȘI A SE ODIHNI

- - - Independent

6. A SE IMBRACA ȘI DEZBRĂCA

Mișcări necoordonate.

Hemiparezei. Dificultate de a se îmbrăca și

dezbrăca.

Dependent

7. A MENȚINE TEMPERATURA CORPULUI ÎN LIMITE NORMALE

- - - Independent

8. A FI CURAT, ÎNGRIJIT ȘI A PROTEJA TEGUMENTELE ȘI MUCOASELE

.Independent

9. A EVITA PERICOLELE - - - Independent10.A COMUNICA - - - Independent11. A ACȚIONA COMFORM PROPRIILOR CONVINGERI ȘI VALORI.

- - - Independent

12. A FI PREOCUPAT ÎN VEDEREA REALIZĂRII

- - - Independent

13. A SE RECREEA - - - Independent14. A ÎNVĂȚA CUM SĂ-ȘI PĂSTREZE SĂNĂTATEA

- - - Independent

53

PLAN DE ÎNGRIJIRE 3

PROBLEME OBIECTIVE INTERVENŢII EVALUAREPROPRII DELEGATE

Alterarea respirației din cauza obstrucției căilor respiratorii manifestată prin bradipnee, respirație superficială, tuse uscată.

Pacientul să respire normal.

- poziționarea adecvată a pacientului: semișezând sau decubit dorsal. - camera bine aerisită și confort termic 20 -22 grade C.-umezesc aerul din încapere.-îndepartez secrețiile nazale cu o compresă sterilă sau le aspir. - tapotaj toracic.- schimbarea poziției pacientului la 2 ore pentru prevenirea apariției infecțiilor respiratorii.- regim alimentar hipolipidic, hipoglucidic, hiposodat.- hidratare corespunzatoare aprox. 2,5 l/zi, - aplic tehnici de favorizare a circulației: exercitii, masaje- măsurarea funcțiilor vitale T,TA,P,Resp.- pregatesc psihic pacientul în vederea aplicarii tehnicilor de îngrijire și în vederea aspirării secrețiilor bronșice.

Am recoltat: HLG completă,TC, TS VSH, bilirubinemie, probe hepatice colesterol, uree, glicemie, ex. Urină

Asistenta medicală va pregati pacientul pentru diverse examinari radiologice , EEG. CT

Administrare OxigenoterapieAerosoli cu ACCMucosolvan 3x1/zi.

Ziua 1-4Pacientul înca respiră greu.

Ziua 5-10Pacientul prezintă o respirație de o amplitudine normala 16-18 respirații pe minut și o TA de 140/80 mmHg.

Perturbarea tranzitului intestinal din cauza imobilizării la pat, manifestată prin constipatie, crampe.

Pacientul să prezinte un tranzit intestinal în limite fiziologice.

- hidratez și alimentez corespunzator pacientul pe cale orală (ceaiuri), urmărind înlocuirea pierderilor de apă și electroliți.- monitorizez functiile vitale si vegetative și le notez in foaia de

Administrez la indicația medicului:

NaCl 2x1/zi

Laxative : Dulcolax 1drajeu/zi

Ziua 1-3

Pacientului nu i-a revenit tranzitul intestinal în limite normale.

54

temperatură- fac bilantul ingesta-excreta.- protejez patul cu musama , aleza - servesc pacientul cu bazinetul - curat si usuc regiunea anala dupa fiecare scaun- aplic creme protectoare- fac toaleta anusului de mai multe ori pe zi si dezinfectez cu acid boric 2-3%.- asigur repaus la pat- mentin constanta temperatura corporala.

Efectuez clisma evacuatoare simplă sau uleioasă.Introduc tubul de gaze, pentru eliminarea gazelor din abdomen.

Ziua 4-10 Pacientul are un scaun de consistent normala o dată pe zi.

Dificultate de a se îmbrăca și dezbrăca din cauza hemiparezei manifestată prin mișcări necoordonate.

Pacientul să se poată îmbrăca și dezbrăca singur.

- identific capacitatea și limitele fizice ale pacientului. -solicit pacientului să se îmbrace vorbindu-i clar, distinct, cu respect și răbdare, respectând ritmul acesteia.-îi acord timp suficient pentru a se îmbraca și dezbrăca, recomand dacă amețeste, să se îmbrace în fotoliu șezănd.-sugerez aparținătorilor să-i procure pacientului haine largi, ușor de îmbrăcat, cu mod de încheiere simplu, papuci fară șireturi.-aleg cu pacientul îmbrăcămintea adecvată și ajut pacientul să se îmbrace. - programez zilnic efectuarea îngrijirilor în colaborare cu pacientul. - fac zilnic exerciții de motricitate

Ziua 1-5 Pacientul este optimist chiar dacă obține rezultate limitate.

Ziua 6-10Pacientul arată un interes crescut pentru îngrijirile personale.Pacientul reușeste sa se îmbrace singur.

55

fină cu pacientul descriindu-i gestica necesară îmbrăcării.- îmbrac și dezbrac pacientul, susținând membrele afectate în timpul îmbrăcării, încep îmbracatul cu membrul afectat și apoi cu cel sănatos și dezbrăcarea în mod invers.- evaluez gradul de confuzie și orientantul în timp și spațiu.- notez zilnic interesul persoanei pentru a se îmbraca și dezbrăca-încurajez pacientul -educ familia în raport cu nevoile pacientului.

.

56

Evaluare 3

Pacientul M.S. în vârsta de 57 de ani, se internează pe secția de neurologie a Spitalului Județean

Brașov.

Pacientul se mișcă foarte încet și nu merge decât sprijinindu-se de cineva.

El nu se poate spăla singură, nu se poate îmbrăca, dezbrăca.

Am masat extremitățile pentru prevenirea complicațiilor tromboembolice, am efectuat mișcări

ale segmentelor paralizate în ambele sensuri și evitam manevrele energice sau brutale pentru a nu

provoca întinderi și rupturi ale mușchilor, ligamentelor, fracturi, am menținut suplețea articulară și

evităm pozițiile antalgice.

Am vorbit pe un ton calm și am manifestat înțelegere și răbdare cu pacientul.

L-am încurajat și felicitat pentru ceea ce a indeplinit.

Se externează în stare ameliorată cu urmatoarele recomandari:

- regim hiposodat, hipoglucidic, hipoproteic.

- tratament medicamentos cu: Sermion 30mg.1+ 0 + 0.

- continua kinetoterapie la domiciliu.

- revine la control peste 2 luni.

57

BIBLIOGRAFIE

1.Lucreţia Titircă(2002) Ghid de nursing cu tehnici de evaluare şi îngrijiri corespunzătoare nevoilor fundamentale vol., Editura Viaţa Medicala românească ,București.

2. Ion Cristea, Marin Ciobanu(2003) ,,Ghid de anestezie/terapie intensivă.- Editura Medicală Bucureşti.

3. C.Arseni , I. Petrovici(1965) ,,Bolile vasculare ale creierului și ale maduvei spinării’’, Editura Medicală , București .

4. A. Kreindler , V. Voiculescu (1978) ,,Neurologie clinică’’ Editura Medicală, București

5. A. Hufschmidt, C.H. Lucking (2002),, Neurologie integrală : de la simptom la tratament,’’,Editura Polirom, București.

6. Virginia Ion(2002) ,, Neurologie clinică ’’Editura ALL, București

7. C. Popa(1997),,Neurologie’’Editura Medicală , București.

8. D.J. Weatheral, J.G.Lendingham, D. A Warrel(2000) ,,Tratat de Medicină- Neurologie’’, Editura Tehnică, București.

9. Lucreţia Titircă (2004),Urgenţele medico-chirurgicale, Editura Medicală, Bucureşti

10. Constantin Popa(1997),,Neurologie’’, Editura Medicală ,Bucureşti

12. Corneliu Borunel(2000),,Manual de medicină internă pentru cadrele medii’’,Editura All, București

59