FORMAREA FORMAREA CONDUITEI CONDUITEI
DISCIPLINATEDISCIPLINATE
FORMAREA FORMAREA CONDUITEI CONDUITEI
DISCIPLINATEDISCIPLINATEA realizatA realizat:: Bîrsan Valentina Bîrsan Valentina
Gr 403Gr 403A verificat: A verificat: Pînzari OlgaPînzari Olga
Psiholog școlarPsiholog școlar
„La 18 ani nu mă înţelegeam deloc cu tatăl meu. Când amîmplinit 20 de ani am fost uimit de cât de mult progresase tatăl meu doar în doi ani”
( Mark Twain)
Disciplina şcolară şi disciplina socială
Disciplina şcolară este o manifestare şi o variantă a disciplinei sociale. În general, existenţa oricărui sistem social impune, printre altele şi un anumit mod de funcţionare a relaţiilor dintre autoritate şi libertate. Menirea disciplinei sociale este tocmai aceea de a reglementa aceste relaţii.
A fi liber nu înseamnă a respinge orice reglementare prin ordine, reguli sau dispoziţii, a nu recunoaşte în fond o anume subordonare faţă de imperativele autorităţii. Viaţa socială nu este posibilă în afara funcţionării relaţiilor de interdependenţă dintre imperativele autorităţii şi libertatea individuală a oamenilor.
Disciplina şcolară nu este doar o copie a disciplinei sociale. Ea include şi acele aspecte referitoare la procesul formării ei. Disciplina şcolară cuprinde un sistem de reguli privitoare la îndeplinirea obligaţiilor şcolare, impuse şi supuse unui control, ca şi un comportament al elevilor potrivit acestui sistem.
Educaţia şi natura ei socială
I. A. Komensky, în lucrarea sa „Didactica magna”, considera că la naştere natura înzestrează copilul numai cu „seminţele ştiinţei, ale moralităţii şi religiozităţii”. Acestea nu se desăvârşesc prin sine şi de la sine, ele devin un bun al fiecărui om numai prin educaţie.
« Omul nu poate deveni om decât dacă este educat »
Natura socială a educaţiei se exprimă, în esenţă, prin interdependenţa şi corelaţiile ce se stabilesc între educaţie (şcoală) şi societate (comunitate). Ea este doar o componentă a sistemului social, cu o structură, un conţinut şi o logică internă prin intermediul cărora se diferenţiază calitativ de alte fenomene sociale.
În esenţă, disciplina şcolară reglementează printr-un sistem de reguli şi dispoziţii interacţiunile care apar şi se manifestă în relaţia profesor-elevi. Rolul conducător asumat de educator în impunerea şi urmărirea respectării acestor reguli asociat cu gradul de libertate acordat copilului, au constituit şi constituie nucleul controverselor pedagogice în
interpretarea disciplinei şcolare.
Plasate pe o scară, toate aceste controverse pendulează între două extreme :
• cea a permisivismului (liberalismului) şi
• cea a autoritarismului.
Formarea conduitei disciplinate
Formarea conduitei disciplinate se referă la deprinderile şi obişnuinţele de comportare disciplinată, precum şi la trăsăturile pozitive de caracter specifice acestei laturi a educaţiei morale. Modalitatea principală de realizare a acestei sarcini este exerciţiul.
Un rol important în acest proces îl are controlul, urmărirea consecventă a îndeplinirii imperativelor formulate şi intervenţia promptă în cazul ezitării sau abaterii. Supravegherea şi controlul elevilor, îmbinate cu stimularea lor prin diferite mijloace, sunt condiţii care concură la realizarea unei conduite disciplinate.
Perioada vârstei şcolare mici (7-11 ani)În perioada vârstei şcolare mici, perioada realismului moral, consemnele şi obligaţiile se exercită din exterior asupra copilului, în timp ce reacţia de răspuns a acestuia prin care se exprimă „autonomia” sa îmbracă forma ascultării. Fără a subestima importanţa mediului familial, care rămâne considerabilă, rolul activităţii şcolare este hotărâtor.
Şcoala contribuie la stimularea şi consolidarea tuturor aspectelor pe care le implică cele trei dimensiuni : intelectuală, afectivă şi relaţională. Acţiunea celor doi factori – familia şi şcoala – se cere mereu coordonată pentru a se manifesta solidar şi complementar, fiecare acţionând însă prin mijloacele specifice de care dispune.
Perioada preadolescenţei (10-11
ani până la 14-15 ani) În perioada vârstei şcolare mijlocii – preadolescenţa - se produce o schimbare radicală în sistemul de referinţe. Dacă până în acest moment părinţii constituiau „modelele” în jurul cărora se organiza comportamentul, de acum înainte valori de referinţă vor fi membrii grupurilor din care fac parte. Ca atare apare imitaţia şi contagiunea.
Caracteristica vieţii sociale a preadolescentului impune profesorului diriginte necesitatea unor preocupări atât pentru cunoaşterea valorii educative a „anturajului”, cât şi pentru iniţierea unor strategii educaţionale adecvate.
Sunt întâlnite în această perioadă tendinţe negative, cum ar fi izolarea, grosolănia, nonconformismul cu formele sale extreme : vagabondajul şi delincvenţa juvenilă. Preadolescentul simte nevoia de a nu mai fi considerat copil. De aceea apelul la demnitatea sa va fi mai folositor decât interdicţiile excesiv de severe deoarece „fiinţa umană este mai curând flexibilă decât docilă”.
Perioada adolescenţei (14-15 ani până la 18-19
ani) În perioada vârstei şcolare mari – adolescenţa – sau perioada cooperării - comportamentul adoptat ca reacţie la dirijarea externă devine expresia libertăţii interioare, el fiind declanşat în mod deliberat prin decizii întemeiate pe analiza alternativelor şi mobiluri conştiente.
Implicarea în viaţa grupului se extinde, de la grupul familial, la cel al clasei şi la cele spontane constituite ad-hoc. Adolescenţa este o etapă de intensă socializare a individului. Sintagmele folosite pentru această perioadă sunt relevante pentru a ne forma o imagine asupra a ceea ce se întâmplă acum.
Unii o consideră «vârsta de aur », alţii «vârsta crizelor, anxietăţii şi nesiguranţei »,sau «vârsta ingrată » ; şirul continuând cu «vârsta marilor elanuri », «vârsta entuziasmului juvenil », «vârsta contestării », «vârsta integrării sociale », «vârsta dramei », «vârsta afirmării pozitive de sine » etc.
Profesorul diriginte la clasele V-VIII se întâlneşte în munca sa cu elevii preadolescenţi. Pentru formarea unei conduite disciplinate el va trebui ca încă din primele ore să stabilească şi să comunice clar nişte reguli care îi vor ajuta pe elevi să-şi controleze comportamentul impulsiv.
Multe dintre reguli pot fi adaptări ale regulilor şcolii, în timp ce altele pot fi stabilite împreună cu elevii, reflectând situaţia specifică a clasei. În acest caz acceptarea şi conformarea copiilor la regulă creşte. Stabilirea regulilor începe prin identificarea împreună cu elevii a problemelor din clasă sau şcoală.
Regula este respectată dacă există şi presiunea grupului pentru respectarea ei. Autodisciplina este o consecinţă a mai multor factori: existenţa unor reguli clare şi consecinţe bine specificate, ca şi presiunea externă din partea părinţilor, profesorilor şi mai ales a colegilor.
Solicitând elevilor să răspundă la întrebarea : Ce ar trebui să facă profesorul pentru a îmbunătăţi disciplina la clasă ? - am primit următoarele răspunsuri :
• Să atragă elevul la lecţie ;• Să fie răbdător cu toţi elevii ;• Să facă lecţii frumoase;• Să facă lecţii atractive;• Să poarte mai multe dialoguri cu
elevii ;• Să facă lecţiile să pară interesante
astfel încât să le atragă atenţia.
La întrebarea : Ce ar trebui să facă un diriginte pentru a îmbunătăţi disciplina la clasă ? – sugestiile au fost:
• Să pună accent pe comunicare, pentru a-i conştientiza pe elevi de ce să fie disciplinaţi;
• Să se ocupe cu atenţie de problemele elevilor;
• Să fie apropiat de elevi;• Să discute cu elevii şi doar dacă nu
înţeleg să cheme părinţii la şcoală.
ConcluzieProfesorul ar trebui să fie apropiat de elevi, să fie permisiv şi uneori puţin autoritar, să îi respecte pe elevi şi să fie tolerant, să stabilească un echilibru între consecvenţă şi inconsecvenţă (consecvent cu recompensele şi inconsecvent cu pedepsele !!), să aibă o atitudine nediferenţiată, să recurgă la dialog şi să mai şi glumească cu ei.
CHESTIONARMarchează cu X în dreptul numărului de la 1 la 5 care
caracterizează cel mai bine relaţia ta cu părinţii. 1 înseamnă o situaţie apropiată de varianta din stânga şi
mergând spre 5 situaţia se apropie progresiv de varianta din dreapta.Eşti mai disciplinat dacă părinţii tăi :
1 2 3 4 5 Eşti mai disciplinat dacă părinţii tăi :
Îţi sunt apropiaţi 22 2 3 0 0 Sunt distanţi
Sunt autoritari 4 2 10 3 8 Sunt indulgenţi
Sunt consecvenţi când iau o hotărâre în ceea ce te priveşte
8 5 10 2 2 Sunt inconsecvenţi, uită uneori pedepsele sau recompensele
Au încredere în tine şi nu te controlează
6 2 6 4 9 Îţi cer « raportul » şi se interesează de tine la şcoală
Pentru a te disciplina recurg la dialog
14 0 9 3 1 Te pedepsesc când ai greşit
Concluzie
Un elev este cu atât mai disciplinat cu cât părinţii sunt mai apropiaţi de el şi ştiu să îmbine autoritatea cu indulgenţa, sunt consecvenţi când iau o hotărâre în ceea ce-l priveşte (mai puţin cele legate de pedepse !!), au încredere limitată în el, îi cer „raportul” şi se interesează de el la şcoală, iar pentru a-l disciplina recurg la dialog.
Atenţie!!Acţiunile întreprinse în etapa ascultării şi dirijării exterioare trebuie gândite prin prisma efectelor lor asupra dobândirii autonomiei morale a copilului. Graniţa dintre ele urmează să se atenueze treptat, parcurgând anumite faze intermediare, de la acceptarea totală a autorităţii la consimţirea ei raţională.
Prelungirea peste anumite limite a perioadei de ascultare stagnează constituirea mecanismelor interne ale personalităţii morale fapt ce se exprimă printr-o dependenţă accentuată a copilului de adult, după cum acordarea prematură a autonomiei se repercutează asupra «frânelor» interioare şi se manifestă prin reacţii de anarhie şi nesupunere.
De aceea este absolut necesar ca familia şi şcoala să fie parteneri în educaţie (acţionând solidar şi complementar) pentru a putea lua măsurile cele mai bune pentru fiecare situaţie în parte şi pentru realizarea cu adevărat a unei conduite disciplinate la elevi.
SFÂRŞIT
