o RTo--o-o o o <yo<h^o^G o o o o oo-o a o O o o o o o o o o o o o-o o o o o o o o o c

Nr. 12. Anul I.

FOIE L I T E R A R Ă - B E L E T R I S T I C Ă .

APARE

IN S Í B Í I Ü , DE T R E I ORI P E LUNĂ.

0*

P R O P R I E T A B - E D I T O E SI REDACTOR

S I L V E S T R U M O L D O V A N .

SUMARUL:

ra

^ovarăşi nedespărţiţi sau Dumitru .

Aşa a tUjf.^g fi,.; . . Şi dacă-mi \ . £ se moi Hoţul de ca r ie i (tra/U Revin' la sinu-m V Tipuri caracterist^e . Rămurele :

Tinerimea româna . Doine

Feliurite

v ."B. Silim teneseu. Marg. Moldo van. 0. Bocea. Iuliu Popescu. 1. V. Simionescu. De Theoplirast.

Silv. Moldovan. N . P . .R .

* * *

Nr. 12 Anul I

Apare: în 10, 20 şi 30 a fiecărei luni.

A b o n a m e n t u l : Pe an 6 fl., pe jumetate de an 3 fl., pe pătrar de an l - 70fl .

Pentru România şi străinătate pe an 16 franci.

Proprietar-editor şi redactor Silvestru Moldovan.

T O V A R Ă Ş I N E D E S P Ă R Ţ I Ţ I sau S Â N T U L D U M I T R U Comedie în versuri în 1 act (Urmare.)

S C E N A 11.

Ceilalţi; Gloria, Poetul. (Câteşi t rei : musicantul, actorul, oficerul, vreau se alerge spre Glo­

rie. Sărăcia, Iarna şi S-tul Dumitru îi opresc înse). Gloria. A ! Toţi sunte-ţi aice!.. . Nu sciţi că n 'am putere

Se lupt cu S ă r ă c i a ? ! Pe toţi care-i iubesc Ea-i t rage lângă sinu-i uscat, plin de durere Iar eu nu pot a-i prinde cât timp denşii trăiesc. In viaţă, câte-odată, ve ies zimbind în cale, Voi, manile întindeţi spre mine ne 'ncetat , Dar,... reţinuţi puternic pe-a lumei tristă vale, La sinu-mi nici odată, v i i , nu v 'am desmierdat . Când înse 'n pieptul vostru simţirea înceteză, Când inima ve tace, când mortea v'a răpit, Atuncea, Sărăcia de voi se depărtezâ, — Cadavrul vostru numai îmi este hă răz i t ! — Deşartă e dar lup ta ! Plecaţi a vostră f runte! Aşa ve este scrisul. Nu pot nimic se fac. Voi staţi în fundul rîpei, — eu stau pe verf de Iar aripile vostre nu pot sg le desfac [munte, Căci ele's strîns legate...

S-tul Dumitru. Şi cine e de vină... Tot denşii... N 'au parale şi sunt cheltuitori. Când pun mâna pe aur, nici unul nu suspină, Aruncă 'n drepta, 'n s t ânga ; şi-a doua di, spre zori,

(aretând spre Iarnă) Dumneia Cere lemne, (aretând spre Sărăcie.) Dumneia haine , p â n e ;

Mai ies şi eu în cale, şi-atuncea... înţeleg, Şi-atunci degeaba denşii, alergă după tine, Tu n 'ai nici o putere şi... tot cu noi s'aleg.

Poetul. Cu voi! Căci n 'aveţi mi lă ! Voi n'aveţi sfânt ni-Decât metalul, banul . Ve seim şi... suferim [mica, Dar se nu credeţi înse că ne 'ngrozesce frica...

Oficerul. Nici vorbă, nea Dumit re! Trăim şi cheltuim. De câte ori în lupta aprinsă pent ru ţară , Când glonte la ureche ne flueră turbat ,

Carol Scrob. Când viaţa-i în pericol şi-a morţei lungă ghiară Ne-ameninţă, prin fumul de a rme ridicat, De câte-ori a tuncea, în aste cesuri grele, Ah! Numai ea apare , (arătând G-loria) şi zimbetu-i divin Ne dă puteri, curagiu, — uităm dureri şi rele, Ne 'n torcem cu isbâudă Tal ţerei dulce s in! Acolo, Dumneavostră, şedeţi ascunşi... departe. . .

S-tul Dumitru. Aşa- i ; nu ne dă mâna. N'avem ce cău ta , A nostră vitejie lucrezâ 'n altă par te .

Musicantul. Nimic nu ve incântă.. . S-tul Dumitru (ironic) Vorbişi şi Dta! Musicantul. Voesci cumva un c â n t e c . Sciu înse cănu- ţ ip lace

De cât un singur sunet, pe care nu-1 pot da : E sunetul de aur!. . .

S-tul Dumitru. Dic deu, că nu-mi displace, • E singura romanţă ce-mi place-a asculta.

Actorul (dramatic) Betrân fără de milă! De ce nu-mi vii [pe scenă.

Se pun se mi te lege, scii colea cot la cot Se ridă totă t rupa de mutra-ţi de hienă, Iar toţi din galerie se fluere cât po t !

S-tul Dumitru. La teatru, e chiria plătită înainte, Şi nu am ce se c a u t ; de aceea, — pofta 'n cu i ! Şi-acum destul cu vorba. Acest fel de cuvinte In veci mi se repetă . Am isprăvit! Ve spui Curat şi verde 'n fa ţă : Plătiţi, căci nu am vreme Se mai aştept degeaba! Din case ve gonesc.

Poetul (eu mândrie) Din noi, cred că nici unul, de tine [nu se teme.

Sub ceru 'ntins şi mare , ce bine locuesc!. . . . S-tul Dumitru. Te strînge însS 'n spete, căci luna nu

['ncălzesce. Actorul. Eu dorm printre culise şi tot n 'o se fiu m o r t . Musicantul. Şi eu, pun în orhestră un pat de-mi pregâtesce. Oficerul. La spatele casarmei pun de-mi întinde un co r t ! S-tul Dumitru (înfuriat) Aşa ve este vorba?. . . Atunci... (iese, ameninţând) [La r evede re !

S C E N A 12. Toţi , fără de S-tul Dumitru.

Poetul. De sigur la poliţie acum alergă el. Actorul. Se duce la direcţie, dar n 'a re ce 'i mai cere. Musicantul. întins la Capelmaistru !... Oficerul. La domnul colonel. Poetul. Şi mâni a mele versuri în secţie-aruncate ! Musicantul. Şi mâni a mele note în ae r spu lbera te ! Oficerul. Şi mâni la închisore!. . . Afurisit strigoi!... Sărăcia. Suntem cu voi alături... Oficerul. Frumosă mângâ ie re ! lama. Nici eu. iubiţi prietini, fiţi siguri nu vă las . Actorul. Audi, tovărăş ie! Gloria. C u ra j ! Aveţi putere .

Gândiţi-vă la m i n e ! Poetul. Ori unde 'n cri ce c e s ! (Gloria iese).

S C E N A 13. Oficerul, Poetul, Musicantul, Actorul, Iarna şi Sărăcia. Oficerul (cătră poet) „Donc !... Scumpul meu pr ie ten! Musicantul (asemenea) Unde găsim scăpa re? Actorul (asemenea) Găsesce vr 'un mijloc! Poetul. Ve scap pe câteşi t re i ! Oficerul. Cum ? Eşti în fonduri astădi ? 0 ! ce minune mare ! Poetul. împar t a mea avere cu voi, amicii mei.

Un vechiu amic de scolă, un soiu de burtă verde, Sătul de bani, — acuma prin minte i-a trăsnit Se 'ncepă-a face curte şi bietul om se perde După-o copilă jună.. .

Actorul. Ei bine?. . . N 'am gâci t ; Ce are-a face densul şi dragostea-i aprinsă Cu noi şi cu chi r ia?

Poetul. Eşti cam nerăbdător . Ascul tă : Afrodita-i nu vrea sg fie 'nvinsă • Prin b a n i ; ea îi cere în t r 'una la versuri de amor,

El, nesciind se scrie nici prosă mai a lesă Se-i fac o poesie pe mine m'a rugat. Primii c'avui nevoie. Am fost la el acasă Scriseiu câteva versuri, — şi-acuma, — sunt bogat .

Actorul. Tot nu pricep... Poetul. Eşti simplu. — I-am scris o poesie

Şi mi-a plătit-o bine. — Acum, ai înţeles ? Âcesta-mi e averea.. . V'o dau pentru chirie.

Actorul. Iţi mulţămesc. Musicantul. Asemeni. Oficerul (aparte). Ce caracter a l e s ! Poetul (cătră oficer) Tu eşti mai bun de gură, fă soco-

[tela 'ndată Ce-avem se dăm cu toţii (îi dă banii) Şi caută se-1

[plătesci. Oficerul. Eu clic se nu-i dăm totul, (gânditor).

Se-i dăm întâia rată !... Actorul. B a ! Ia mai lasă gluma. Dâ-i toţi se n 'o păţesci . Oficerul. Mă duc. La revede re ! (iese) Actorul. Acuma-i întrebarea. . . Musicantul. 0 ! Te pricep.. . acuma, c u m ? Unde ne mu-Poetul. Plecaţi, căutaţi o casă! [tăm Actorul (cătră Iarnă, care s'a apropiat de el).

Mai dă-te într 'o p a r t e ! (cătră poet) Aşa-i ; se cău tăm, Dar p la ta? . . .

Musicantul. Las pe mine! 0 se plătesc a r v u n a ! Am scris vr 'o trei romanţe , — le vend...

Actorul (vesel, aparte) A ! Am scăpa t ! Poetul Şi luăm cu toţi o casă. Sărăcia. Ideea 'i m inuna tă ! Actorul (zărind-o) Piei drace! . . . N'ai plecat ? Sărăcia. E u ? . . . Se ve las o c l i p ă ? Şi mai ales acuma,

Când o se staţi cu toţii, cu toţii la un l o c ? Nici me gândesc. Ia du-te, iubite, lasă gluma, Şi caută o casă şi lemne pentru foc.

(Actorul şi musicantul se duc). , (Va urma.)

R Ă M U R E L E .

Tiner imea româna. II.

Vorbind într 'un nr anterior al revistei nostre des­p re t inerimea română delà 1848—9, am dis, că pe lângă misiunea ei de-a lumina şi poveţui poporul în prejma evenimentelor din acei memorabili ani şi a-1 pregăti pentru aces te evenimente, ce se desfăşurau cu repeziciune, mi­siune, care ea şi-a împlinit-o cu devotament şi abnega-ţ iune rară, a trebuit se ia şi a rma în mână. Şi tineri­mea acesta a arătat , că scie învîrti şi sabia . . .

Sfîrşindu-să revoluţiunea, poporului român ii s'a deschis prin anii 50 o nouă eră, o eră de renaseere , de desvoltare, de progres pe tute terenele vieţii publiée. Iobăgia să îngropase pentru to tdeuna şi românul liberat de grelele ei cătuşe, vëdêndu-së puţin cultivat din causa vitregităţii t impurilor t recute, s'a apucat cu o nobilă a rde re de a suplini ce e ra négligeât, nu din vina lui. învăţă tura de carte — as ta era ambiţiunea poporului român ; la scolă — era signalul. Părinţii së sileau, emu­lau în a-şi cresce copii la scolă, a-i da să înveţe carte, deşi aveau să lupte cu sărăcia.

„Părinţii noştri, — dice un scriitor, vorbind despre aces te timpuri, — omeni inculţi şi săraci, duşi de do­r in ţa de a ne vedea luminaţi, bă teau drumul de ţară

cu traista 'n spinare, ca se aducă copiilor lor pâne şi schimburi.

,Şi pline erau drumurile de asemenea părinţi câ t ţine Ardeiul, ţ a ra ungurescă şi B ă n a t u l : Românii toţi din tote părţile, ajungând odată să resufle, mai întâiu şi mai întâiu la învăţătură s'au gândit" .

; Astfel an de an t inerimea şcolară sé înmulţea în număr considerabil şi nu numai scólele din patrie e rau

! pline de t ineret român, ci o mulţime de tineri de ai noştri au fost trimişi la universităţi din străinătate, pen­tru însuşirea culturei superióre.

„Pline erau şcolile şi cele secundare,, şi cele su­perióre aici la noi acasă de tineri români susţinuţi cu traista, ba noi din sărăcia nostră ne-am învrednicit a trimite tineri şi la Pesta şi la Alena şi la Lipsea şi în genere în ţările cu o cultură proprie a lor, ca dela is-vor să ne aducă nouă lumina", dice m a i departe ace-laş scriitor.

Astfel n ' au trecut două decenii dela .1848 şi noi aveam o numerosa t inerime cultă, prin gimnasii şi scó­lele superióre. Şi acesta t inerime a priceput bunele in­tenţii ale părinţilor ei, propagând radele culturii şi în­văţăturii în tote straturile poporului, cu zel şi diliginţă deosebită.

In societăţi, prin cărţi şi a lmanachuri , dar cu deo­sebire prin diaristicâ, acesta t inerime s'a nisuit a lăţi cunoscinţele folositóre, puind pond cu deosebire pe is­toria naţională şi limba şi l i teratura română. Aceste erau mai puţin cunoscute, mai puţin scrutate şi de cu-

MANGĂERL La isvorul cel elin vale

In o di m'am dus si eu Se înec şi dor şi lacremi

iSi durerea 'n sinul seu:

Şi isvorul chiar atuncia Se 'ncerca a-'şi potoh

iMcremile-i ardetore Far' se potă ishufi.

Şi m'am adencit prin codri Se-mi ascund durerea 'n ei,

Şi m'am dus o ndpte 'ntregă Prin pjoieneh cu tei —

Si în dorii dimineţii — Nu puteam se înţeleg : •—

Flori si frunele erau ude, Şi plângea codrul întreg...

Sunt dureri aşa de grele. Plâng şi codri şi isvor

Şi noi omeni •— cum n'om plânge Mistuiţi de-atâta dor?!

V. B. Muntenesc».

Novelă.

A S A A F O S T S E F I E . (Sfîrşit.) Margareta Moldovan.

ft^Tăriora începu a plânge dureros. ! ! — P e n t r u ce trebuie se mergi Augustine"? Pent ru

ce te înstrăinezi de aici, pentru ce nu rămâi ? 0 Domne, Domne, nu mă lăsa la desnădăjduire, căci

dile grele mă aşteptă. . . Se nu sciu eu nimic de tine, se ră­m â n aici singură, părăsi tă de omen i? . . .

—• Etă — dise Augustin — m'am îngrijit eu şi de vii­torul teu Mărioră. Pădurea aces ta este acum a mea, am cumpărat-o eu. Aci e documentul prin care vă dau ţie şi lui Moş-T6der dreptul de folosinţă a casei şi pă -durei pană trăiţi . Pune-1 bine şi '1 păs t reză — er do­rinţa m e a ultimă este se nu me uiţi, Mărioră . . .

noscinţa lor era mai mare lipsă, ca românul entusias-mându-să de figurile măre ţe ale trecutului, de operele li terare ale înaintaşilor, se-şi potă nutri spiritul din avu­tul seu propriu naţional şi astfel se i se întă reşcă tot mai mult consciinţa, demnitatea, mândria sa naţională.

Şi t inerimea lucra cu a tâ ta zăl in acesta direc­ţ iune, încât uneori t recea chiar în esagerâri întru apre-ţ iarea şi preamăr i rea trecutului nostru istoric şi l i terar : greşeli scusate prin nobilul scop ce-1 u rmărea .

Nisuinţa, de-a să cultiva pe sine cu deosăbire pe terenul l i terar-naţional a contribuit, ca acesta t inerime să creeze mai multe instituţiuni culturale valorose pen­tru t inerime. Ele esistâ aprope tote pană în dilele nos-t r e : sunt societăţile culturale-literare de pe la scolele superiore, cercetate de tinerii noştri. Afară de aşa nu­mitele societăţi de lectură de pe la scolele medii ro­mâne şi streine, t inerimea a întemeiat societăţi aca­demice : în Viena, Pesta, Cluş, apoi la facultăţile teo­logice din Sibiiu, Blaş, Gherla, Arad etc. tote avend me­ni rea de-a cultiva pe membrii lor cu deosăbire pe te­renul literar-naţional.

Astfel a muncit t inerimea de după 1848, în decurs de vre-o trei decenii şi jumăta te , pană la 1884, cu deo­săbire pe teren cultural-national, lăsându-ne ca moşte­nire instituţii preţiose pentru t inerime şi t răgend brazde adânci , trainice şi folositore în ogorul cultural româ­nesc, părăginit de secoli.

Silvestru Moldovan.

Doine. Vină bădi ţă la mine

Că mă topesc după tine. Vino bade eu de grab ' Că te-oiu aştepta în p rag Şi te-oiu săruta cu drag.

Frundă verde de bujor Pus-am gând ca să me 'nsor, Căci mândra-i de mări tat Şi ca ea nu este 'n sat.

F ă mândru ţă ce vei face, Fă ca noi să ne iubim La olaltâ să t r ă im ; P a n ă 'n lume voi trăi Eu pe alta n'oi iubi. •

F rundă verde de pe frag Tu bade încă- 'mi eşti drag, Căci de când te-am cunoscut La inimă mi-ai cădut.

N. P . R.

— Sé te uit eu, mai poţi şi cugeta la aşa c e v a ? As t a nu se pote, voiu fi înse nenorocită , ma i nenoro­cită, ca ori-care altă fiinţă sub sóre. — Mai bine aş muri , sé nu mai simt a tâ ta durere.

— Feréscá Dumnedeu, Mărioră. — Dar spune-mi •din inimă curată , gândi-vei la m i n e ?

— Mé mai întrebi încă, dór ţ i -am spus de nenu-mérate-ori , câ viaţa mea întregă este a ta $i mi-oi jert­fi-o a me ruga lui Dumnedeu pentru sufletele nóstre, căci dacă vom muri, nimeni nu ne remane în urmă, c a r e sé înalţe la Dumnedeu o rugăciune pentru noi. Cele mai fericite momente 'mi vor fi, cugetându-me la t ine şi singura mângâiere lacrímele.

— Suflet nobil ai Mărioră. O, şi cum trebuie se dispară îndată acesta fericire ce o simt lângă tine. — Acum remâi sănetosă Mărioră, căci trebuie, a h . . . t re ­buie sé merg.

— Vreai sé mergi, nu . . . remâi . . . nu pot Domne nu mé lăsa . . . remâi Augustine, câci îmi sfăşii inima.

— Trebuie sé m e r g . . . căci ora de plecare sé apro­pie şi încă mai am afaceri. Remâi eu bme şi te cugetă câ t mai des la mine. Adio scumpa mea , adio pent ru totdeuna.

0 strínse cu foc la pept şi îi sărută fruntea udată de sudori.

— Ah . . . Augustine . . . m o r . . . nu mé lăsa . . . s 'a dus . . . nu . . . remâi . . . remâi . . .

Buzele Măriorei s 'au vineţit, ochii şi i-a închis şi faţa îi deveni galbenă ca de ceră — leşinase.

In momentul acela întră Moş-Toder. A ridicat-o şi a pus-o în pat.

Augustin îi mai sărută odată fruntea şi plângend dureros se despărţi de ea şi de Moş-Toder.

Bietul bet rân încă plângea la patul Măriorei, care s t a nemişcată şi rece. Lacrimele îi udau faţa şi manile usca te , ce şi le împreunase spre rugăciune.

Abia preste şase séptémani îşi veni de tot în fire Mă­rioră , căpătase friguri şi ferbinţeli mari . In tot timpul fantasa numai de Augustin şi de nenorocirea ce o aş­teptă.

Multe nopţi veghiase Moş-Toder la patul ei, pană o védü într 'o di că îşi deschide ochii mai l impezi şi cău ta în jur.

— Aci eşti moşule ? — Aci draga mea, ce-i tot réu ţ i - i? — Nu. Me simt binişor, dar sunt slabă. De mult

sunt în p a t ? — De şase séptémani, draga moşului. Mulţămită

lui Dumnedeu că ţi-i mai bine acum. — Augustin unde- i? — Nu scii, că s'a d u s ? — Ah adevérat , — uitasem. Domne feresce-1 de

tot réul pe unde-i. — Dumnedeu e bun şi îngrijesce de toţi — dise

Moş-Toder ştergendu-şi cu mâneca cămeşii ochii de lacrimi.

* * *

Trecură câţi-va ani. loan Grangul în timpul acesta sé căsători cu Lucreţia Oprea, care uitase de supera-rea şi amorul lui Augustin. Acum sé simţea îndestulită şi cu Grangul.

Mărioră remase orfană şi de Moş-Toder, ca re ră-cindu-se într 'o iarnă la tăiatul lemnelor in pădure , după suferinţe scurte muri . Nu mai ave pe nimeni acum. Era singură, părăsi tă şi isolată de lume. Luase la ea pe o veduvă betrână, pe lelea Ana lui Gavril din Costă.

Locuiau împreună. In totă diua se rugau lui Dumnedeu pentru cei morţi şi pentru cei ce sunt în primejdie, depar te de casă.

* * *

Tocmai së împlineau dece ani de când së duse Augustin Vlad de acasă.

Era într 'o dhnineţă în postul Paştilor. Mariera së întorsese delà biserică acasă .

Un om bine îmbrăcat întră în lăuntru. Era admi­nistratorul moşiilor lui Augustin Vlad.

— Bine că te aflu acasă domnişoră Mărioră. Am o comisiune forte importantă şi urgenta de împlinit.

— Poftim. — Uite aci. Astâdi am primit scrisôre delà dom­

nul Vlad din străinătate în care îmi scrie, că ar dori sé vină acasă . . .

— Delà August in? Şi ce-i, spune mai iute, dom­nule !

•— Este greu bolnav şi së doresce acasă . Imi.spune înse, că doresce së vină în casa asta . . .

— Aici la no i? Nu së pô te ! — Ba da. Aşa-i după cum spun. Voiesce së vină

aici în căsuţa asta din pădure . — pici că e greu bo lnav? — Da. — Domne adă-1 îu pace şi feresce-1 de nenoro­

ciri — dise ea cu manile împreunate şi cu ochii ridi­caţi spre cer.

— Acum te rog së facem pregătiri pentru a-1 primi căci după cum scrie în câte-va dile va sosi.

Cele doué odăiţe mai bune fură arangiate din nou şi aduse în ordinea cea mai bună în pripă.

Abia t recură câte-va dile şi o t răsură së opri îna­intea casei Măriorei.

Doi omeni străini au ajutat de au coborît pe un domn slab şi sdruncinat de bolă grea.

Era Augustin. Mărioră scôse un ţipet de durere când îl recu­

noscu. Pres te faţa lui Augustin fugi o roşaţă slabă când

o vëdù. In ochii ei së ivi o lumină pă t rundetore . In urmă fu aşedat în pat şi Mărioră sta lângă el. — Dă-mi m â n a Mărioră — dise Augustin cu voce

înecată de lacrimi. Mariera îi întinse mâna , pe care el o lua într 'ale

sale eu lăcomie. — Nu m'ai uitat, scumpa mea. — Domne, îmi pare că şi acum visez numai . —

Cum a trebuit së te revëd ! Ce-i cu tine, ce ai pe t recut în timpul acesta lung? — A fost o eterni tate nu-i a ş a ?

— Ce-i cu Moş-Toder? — Moşul sëracul se odihnesce sub glie de pa t ru

ani deja. — Sëracul bëtrân, Va fi suferit mult pent ru noi,

căci ne-a avut dragi. — Da. Sëracul, a murit cu dorul de a te revede. — Acuşi — acuşi ne vom revedea în o lume mai

fericită pôte. — Nu vorbi aşa dragă. — Ba da Mărioră. Durerea cea multă mi-a con­

sumat totă puterea şi acum nu mai e scăpare pent ru mine. Am voit numai — së te mai ved odată şi së mor aici — unde am fost odinioră fericit, căci domne mult am pribegit în lumea largă cu sufletul — însetat de în-destulire — de linişte. Acum sunt îndestulit şi më simt fericit. Dar acum iartă dragă sunt obosit şi vreau se më odihnesc së îmi mai capët puţ ină putere, se te mai pot vedea.

Un somn uşor îl cuprinse. Măriora sta la patul lui şi îl privea. — Domne mare ţi-e puterea, ce faci din o m . . . —•

îşi cugeta ea — etă, că îmi pare că nici nu a mai fost... da, tòta viaţa este o nimica . . . o ispită înşelătore . . . Unde sunt ochii aceia plini de foc a lui . . . unde este zimbetul acela molatec şi dulce . . . tote au trecut , par ' că a fost numai un vis . . . 0 şi fericit vis a fost, aş fi voit sé ţină o eterni tate . S'au sfârşit tòte . . . . Dar pent ru ce mai trăiesc eu ? Sunt osândită potè sé îi pe­t rec pe toţi aceia, cari mi-au fost iubiţi la mormânt , şi apoi eu se rămân singură-singurică în lumea largă, sé îi deplâng pe cei perduti şi óra în care am văcjut pentru pr ima oră lumina dilei.

Era diua Paştilor. Lumea întregă mergea la sfânta biserică în haine

de serbatóre, dorindu-şi unul altuia serbatori fericite. Toţi aveau oreş care bucurie în sfintele serbatori ale în­vierii Domnului.

Măriora era îmbrăcată în haină negră, s tă tea în-genunchia tă şi se ruga rugăciuni fierbinţi cătră Mântu­itorul lumii. Lacrimile îi udau faţa de-alungul şi cădeau picuri-picuri pe m â n a rece şi nesimţitore a lui Augustin. îngenunchea lângă cadavrul lui, la capul căruia a rdea încă lumina de cerâ.

Aici i-a fost fericirea în căsuţa din pădure , aici şi-a simţit a l inarea suferinţelor — aici şi-a aflat odihna cea de veci.

A treia di de sfintele Paşti Augustin fu aşedat pentru to tdeuna în lăcaşul negru şi sec al pământului .

Măriora nu mai plângea. Lacrimele i-au secat. Durerea înse din ce în ce îşi lăsă u rmă mai adâncă în. sufletul ei.

In totă diua mergea la mormânt şi îl împodobea cu flori.

Se aşeda la căpătâiul mormântului , îşi pleca pr i­virea spre el, şi atunci prin adâncul simţirilor îi t receau plăcutele gândiri ale trecutului, ca o rugăciune ferbinte şoptită târdiu în liniştea nopţii.

SI DACĂ-MI VA FI DAT SE M O R . Şi dacă-mi va fi dat se mor

Curénd, sè plec din lume, In pept mai am un singur dor

Legat de scumpu-ţi nume.

Iubită, pe al meu morment Sădesce-o mică fióre,

Se afle toţi de pe păment Iubirea-mi ardetăre.

Precum iubesce la isvor 0 flore lin se crésca:

Aşa în lume-al meu amor Cercă se te găsescă.

Ea-mi va servi de epitaf Şi petră mormentalâ,

Când adormit pe recuri, praf Şi lut o se me 'rivală.

Cei-ce trecend vor arunca La flore o privire

Vor înţelege dela ea A mea nefericire:

Că n'a fost traiul meu mai lung Ca unei flori plăpânde,

Ce piere, brume de-o ajung Ori rasele arcjende.

O. Bocea.

H O Ţ U L D E C A R L A OT. Povestire din Carpiati. Albert Amlacher

se mai zăbovesei mult pe a c o l o ? " „Vre-o patru-cinci săptămâni încă, pănâ mai

ţine păşunea . Fa ta privi cătră uşe şi un oftat înăbuşit ii eşi

fără voie din pept. „Dumnedeu şi toţi sfinţii din cer se me ajute, dar

asta îi mult. Ce se va mai alege de mine pană a tunc i ! „Nu-ţi perde nădejdea, Rachilă, Dumnedeu ne va

s ta într 'ajutor. Pote încă astădi, sau cel mult in câteva dile vor înceta tote necazurile nostre. Numai d 'aceea m 'am abătut pe aici, ca să-ţi spun, ca nu cumva să-ţi perd i curajul.

„Vorbele tale sunt pline de mângâiere şi totuş, cum le-aş putea da credement , chiar acuma, când ta­tăl meu este mai mânios pe tine, ca ori-când ?

„Asta o sciu eu bine, căci tocma mai dineaorea mi-a dat se înţeleg. Cât de curând înse îşi va t rage s a m a mai bine. Dar spune-mi, rogute, din ce pricină a re erăşi de o vreme încoce a tâ ta mânie pe m i n e ? "

„Ertă, dar nu ţi-o pot spune." „Şi totuş trebuie se o aflu chiar din gura ta, Ra­

c h i l ă ? "

(Urmare.)

„ 0 Domne, eu sciu că tu eşti nevinovat ca lumina sorelui . . , dar te rog, lasă-mă se t a c ! "

„Vorbesce", repeta flăcăul insistând, „trebuie să sc iu!"

Uriciosul ăla de cuvânt mi se opreşce în g â t , — nu pot. Vasilie . e prea ruşmos, prea josnic

„De-i drept, îmi pote fi numai de folos şi învăţă­t u r ă ; de-i minciună înse, nu o se scape a o lovi cu pumnul în faţă. Vorbesce deci, căci de nu mă faci se cred lucruri rele despre tine."

„Ascultă d a r ! Se dice . . . te bănuesc omenii, că tu ai fi hoţul cel ticălos de cârlani din munţii nostru.. ." şopti fata cu faţa întorsă.

„Aşa dar tot e, ceea ce am dat cu socote la!" strigă flăcăul lovindu-şi fruntea cu mâna . „Baciule Ilie as ta n ' am meritat-o nici odată dela tine, nici odată, nu, nici oda tă!" El privea ca şi încremenit la para jera t i ­cului şi continuă stăpânindu-şi i r i ta ţ ia: „Rachilă, tu scii bine că am rămas singur în lumea asta, un orfan să­rac şi că tatăl teu mi-a făcut mult, mult bine, ca unui copil al vecinului şi prietinului său. Cât pentru as ta , cât voi trăi, îi voi fi recunoscător . . . Când înainte cu

t re i ani mă dusei în Dobrogea se ved lumea şi să-mi caut pânea, dorinţa lui a fost, ca s'o fac. De te retn-torci Vasile, dicea el a tunci , casa mea va fi şi a ta . Rachila te a re drag, fericirea vostră să ne înveselescă dilele bătrâneţelor nâs t re . E a me reîntorsei, norocul m ' a ajutat. In încurcăturile resboiului cu turcii, care să încinsese curend după sosirea mea în Dobrogea, omenii îşi dădeau avutul mai pe nimica, numai să-şi facă bani şi se fugă de crudimile cerchezilor. Avend mica mea moştenire cu mine, mi-am îneiripat o tu rmă frumuşică de oi, pe un preţ de nimic. Când după multă t rudă şi neajunsuri sosii aici, se iscă vestea, c'aş fi un tâlhar şi ucigaş, care şi-a ucis stăpânul, răpindu-i t u r m a de oi. Tată-teu mă primi cu recelă . . . Gligor, ticălosul de el, care să făcuse tă lhar în Dobrogea şi numai cu fuga scăpase de furci, după cu i i i aflai astâdi chiar din gura lui, — numai el a fost, care a adus soi­r ea asta din ţară , câştigând pe calea asta încrederea tatălui tău prin vorbe viclene şi fălindu-se cu avuţia lui. Ce mi-a mai folosit mie, că am adus după aceea dovedi despre câştigarea pe cale cinstită a turmelor m e l e ; ţăranul cel mândreţ n ' a vrut se-şi recunoscă gre-şala, er eu remâsei tot de hulă. Şi acum mai vine lângă cea dintâi şi a doua batjocură - ' - '.

Fa ta se apropie de flăcău şi-i pune m â n a pe umeri. „Vasile", dise ea cu o voce din carea se cetea

cea mai profundă convingere, „in inima m e a n 'au aflat nici când credement atari clevetiri, as ta o scii tu, er eu îţi voiu rămânea credincidsâ cât voiu t ră i" .

„Iţi mul ţâmesc" , răspunse flăcăul, care se mai li­niştise, „er dragostea şi credinţa ta nu va fi luată în bajocură. Numai o vorbă încă. Spune-mi cine a fost cel care m'a înegrit deunădi la tată-teu ?"

„Cine altu ca Gligorie!" respunse fata cu voce sfirşită.

„Sciutam eu, sciutam eu! . . . Baciule Ilie, in ade­văr ţi-ai ales un bărbat cinstit pentru fiea ta. Mai hui­dui cu cânii, dacă, fără dovedi ţi-aş sci spune, tot ce sciu acuma, dar tot nu vei fi cruţat de amara învăţă­t u r ă ! " murmură Vasile abia înţăles.

După aceste, cu faţa. înseninată, apuca m â n a fetei d icend : „După a tâ tea suferinţe, tot ni se va deschide şi nouă ceriul fericirei. Rachilă. tu credinciosă, inima mi-o simt aşa de plină şi tot nu-ţi pot spune încă nimica.

„Nu te pricep, Vasilie", reflectă fata, privind mi­ra tă la flăcău.

„Se p o t e ! Cu atât mai bine o se me pricepi mai tărdiu ! . . . Dar ce mai stau, tatâ-tău se apropie. Fii săne tosâ!"

Cu paşi greoi se apropia baciul şi întră în t indă, tocmai când streinul îşi îndesa in pipă un j a r de p e vatră.

„Multă vreme-i t rebue pipei păn ' ce ia foc", ob­servă el cam nepretinos.

„Drept ai baciule", răspunse Vasile, „ d a r n u - i nici o mirare . Tu scii bine, că după cum bate inima gazdei

| pentru strein, tot cam aşa-i arde şi flacăra focului de l pe vat ră" .

Cu aceste se întorse să plece. înaintea uşei însă se opri întorcendu-se cu faţa.

„După cum e d i °a la : „Vorba dulce, mult aduce" , baciule. Cu totă nepretinia ta, nu mă pot despărţ i nici de astădată, fără ca se nu-ţi împărtăşesc o vorbă bună. Se vorbesce, că vreai să trimeţi un cârd de cârlani de două sute de capete la terg, cari preste nopte vor face popas înaintea maierului tău. Fii pe pază baciule, căci hoţii sunt t redi".

i La aceste cuvinte fruntea oierului se încrunta mai aspru. împărtăş i rea acesta se părea , că i-a causa t o surprindere neplăcută.

„De unde scii tu a s t a ? întrebă el cu voce răgu­şită, păşind cu gesturi ameninţă t6re spre cel ce îl fă­cuse atent.

„Mi-au ciripit-o paserile din codru". „Fii numai pe pace" , dise baciul, „eu îmi gri-

jesc de ale m e l e ; dar tu bagă de samă, căci nu preste mult îţi vor ciripi paserile un alt cântec, — pe furci".

„Nu vreau să tă lmăcesc vorbele tale , baciule" , respunse tinărul luându-şi o ţ inută mândră , „blăstămul teu însă, pote cu vremea, cine scie c â n d ? se va întorce asupra capului tău. N'am vrut se-ţi r ămân dator şi de

. aceea ţi-am şi dat de scire. Dumnedeu să-ţi a ju te !" Cu acestea merse la cai şi îi despriponi.

| „Cale bună" , ii strigă baciul ironic, întorcendu-i ! spatele, pe când Vasilie dispărea in întunerecul nopţii.

(Va urma). Trad. de IuKu Popescu.

R E V I N ' L A SINU-MIÎ Minune cu ochi galeşi Pe după gât me lasă

Şi zimbetul de fată. ' Se te cuprind cu mâna Revin' la sinu-mi eră, Şi se-ţi mai sorb din buze De sărutări me'nbatâ! 0 sărutare, una! Minune cu ochii galeşi Pe după gât me lasă Şi zimbetul de fată . . . Se te cuprind cu mâna . . .

— Copii! de ne vor dice, Nimica nu însemnă, Căci dragă ni-i viaţa Când dragostea ne 'ndemnă! — Copii! de ne vor dice, Nimica nu însemnă . . .

loan V- Simionescu.

T I P U R I C A R A C T E R I S T I C E . Complesantul.

C o m p l e s a n ţ a s e potè d e f i n i e a o s i l i n ţ ă , c a r e n u e c o n d u s ă t o c m a i d e m o t i v e l e c e l e m a i c u r a t e , d e a se f a c e p l ă c u t î n s o c i e t a t e .

Complesantul te salută încă de depar te , te chiama pe nume şi-ţi d i c e : „Iubitul meu, bunul meu a m i c " ; te asigură de cea mai distinsa stimă a sa, te ţ ine în loc cu amèndóué manile şi nu te mai lasă sé pleci, te mai însoţesce o bucată de drum, te întrebă, când va mai avea plăcerea sé te vadă şi îşi ia apoi adio între repeţi te laude esagerate . Când el e citat înaintea unui judecător de pace la o per t rac tare , apoi el nu voiesce

De Theophrast.

se se a ra te plăcut numai aceluia, al cărui mar tor este ci şi contrarului , pentru ca aşa se t recâ de amic al ambelor part ide. Dacă convine cu străini, apoi îi va asigura, că părerea lor e cu mult mai corectă decât a concetăţenilor sei. Invitat fiind undeva ca ospe , rogă pe stăpânul casei se lase se'-i vină copii şi când aceştia au Intrat el d ice : „Sunt ca şi tăiaţi din faţa t a t e i ! " Ii ehiamă apoi la sine, îi giugiulesce, îi să ru tă şi-i pune se şadă lângă e l ; cu unul se jocă, er pe cei­lalţi îi lasă se adormă pe piciorele lui, ori-cât de ne­comod i-ar fi acesta pe timp mai lung.

Camil B . . .

f B L I v i l f B Una si alta.

5 P r o b l e m e l e v i i t o ru lu i . Un general englez, Elsdale,

a scris acum de curénd o broşură despre problemele viitorului. E t ă cari ar fi aceste p rob l eme : 1. Cucerirea aerului prin balonul dirigeabil. De model trebuie sé ser-vescă paserile. Generalul spereză că în dece ani ace­sta problemă va fi resolvată. 2. Perfecţionarea naviga-ţiunii mari t ime. Model sunt pescii. Problema ar fi re­solvată, dacă vapórele vor ave cel puţin celeritatea tre­nurilor accelerate . 3. Prefacerea directă a cărbunelui în electricitate. 4. Prevederea ieftină a miliónelor de ómeni cu nutremént . C u m ? Aşa că iarba şi frundele arborilor sé se potă preface în nut remént pentru omeni, cum sunt nut remént pent ru rumegătore . Prin acesta a r fi resolvată şi cest iunea socialismului. Când înse ? Cu réspunsul la aces ta ne remâne dator generalul .

* * *

Cetă ţ en i c a r i p a s c . Problema a patra , cea mai grea a generalului Elsdale sé vede, că au resolvat-o în mod simplu şi practic ungurii din Aiud. Dilele t recute mai mulţi cetăţeni din Aiud au înaintat o cerere la congre­gaţia orăşenescă, în care să rogă s é l i s e s c a d ă t a c s e l e d e p ă ş u n a t . Cererea a fost respinsă şi ast­fel ungurii din Aiud sunt siliţi a pasee tot pe lângă tacsele de pană aci.

* * *

I n s e r a t i a p o n e z . In nrul 8 al fóiei nóstre am pu­blicat un inserat de căsătorie a unei d-şore iaponeze. D-ra a primit de atunci mai multe oferte de căsătorie, între cari e t ă u n u l :

Domnişorâ dragă! Eu încă sunt forte frumos. Fa ţ a mi-e bărnace , pérul negru, sprâncenele încovoiate, ca lancea. Gura făcută pentru sărutat . B a n i : nu am. Diua nu sunt aplicat a admira florile, a bea da. Nóptea sau cânt sau nu cânt. Dacă cânt, nu întonez imnuri de laudă stelelor, ci p reamăresc vinul. Dacă nu cânt sau dorm sau nu dorm. Dacă dorm îmi place, ca sé am pace, dacă nu dorm, nu las eu în pace pe alţii. Mormântul îl împart bucuros cu dta, dar numai în caşul, dacă eu îmi voiu lua întâi remas bun dela acesta lume deşartă .

Aviséza-mé, d-ră, convinu-ţi ori b a ? *

* * Când p u ş c a n u sé s lobode . In oraşul X. sé re­

presenta o piesă, în care o scenă, menită a produce

efect, se termină cu aceea, că eroul împuşcă pe un ri­val al seu, care îi amăgise iubita. La representaţ ie însS puşca nu s'a slobodtt, dar cu tote aceste rivalul a cădut jos — mort . Situaţia era de rîs, actorii erau se fie blamaţi , dar eroul adresându-se la moment cătră public, d i s e :

— Ce admirabilă invenţiune e p u ş c a a c e s t a d e a e r . Pot puşca cu ea pe un miserabil, fără ca se se deştepte nici paserea . Şi afară de acesta omul e scutit şi de fumul neplăcut al ierbii de puşcă . . .

Un tunet de aplause a recompensat aces ta impro-visaţie şi piesa a avut succes.

* * *

P r o v e r b e d in T u r c h e s t a n . Nu cumpera cal la sfatul aceluia, care umblă în veci pe jos, nevastă n u îţi lua la sfatul unui necăsătorit . — Când bolnavul e aprope de-a se vindeca, medicul vine pe jos. — Dacă faci ceva după renduială şi neua se aprinde, dacă faci fără renduială nici cel mai uscat lemn. — Dacă se de-păr teză ceta inimicului, îndată se sporesce numerul ero­ilor. — Vorba scăpată odată din gură, nu o mai poţi înghiţi. — Rana provenită din lovitură de sabie se vin­decă, p recând aceea provenită prin limbă nu.

* * U n u i filosof.

Dup 'a tâ ta resgândire Ţi-a venit şi ţie 'n fire Că lucrul ce l'ai aflat Ţi se pare de mirat : Un cocoş deşi nu are Decât doue mici piciore In pod se pote urca, Er un bou deşi 'i mai mare Şi are pat ru piciore, Nici pe gard n u pote sta.

Ploeşci, în Iuliu, 1894. I. Cândea.

Anecdote. S â n t u l H a r a l a m p i e şi l i m b a u n g u r e s c ă . Se spune

că acum nu de mult Sân-Petru s'a dus la bunul Dum-nedeu şi în virtutea betrâneţelor sale şi a lungului ser­viciu, ca cheiar (chelarj al raiului, a cerut cu umilinţă se fie t recut în pensie .

Dumnedeu, vedend că moşnegul are dreptate, i-a promis, că-i va împlini rugarea, dar îl întrebă, că are pe cine se recomande de urmaş, căruia se potă încre­dinţa cheile raiului.

— Am aflat, respunse S. Petru, pe S-tul Haralam-pie, care e aplicat a lua cheile, şi tocmai aşteptă aci afară.

— Chemă-1 înlăuntru, grăi Domnul. S-tul Haralampie întră cu smerenie. — Bătrânul S. Petru, sluga mea credinciosă, îi

grăi Dumnedeu, cere se fie t r e c u t l n pensie şi-mi spune, că eşti aplicat a-i urma în sluşbă şi a lua în primire cheile raiului.

— Da, Preasfinte Domne, sunt aplicat Ia acesta, numai cât este o pedecă.

— Care e aceea ? în t rebă Domnul mirat. — N u s c i u u n g u r e s c e, Preasfinte Domne. — Pentru acesta, grăi Domnul, poţi primi, c ă c i

p u ţ i n i î n t r ă î n r a i u d e a c e i a , c a r i v o r b e s c a c e s t a l i m b ă .

Un ungur, povestindu-i-se din par tea unui român aces ta istorie, dise furios:

— Noi nici nu avem lipsă de loc în r a i u ; avem noi ungurii destul loc, destul păment pe acesta lume, în patria ungurescă.

— Da, aţi ave, dar acum ve scot ovreii din el — fu răspunsul nimerit al românului .

* * Fără cap şi tot înşală.

La Plevna 'n bătălie contra lui Osman Se luptase straşnic şi un biet ţigan, Turcul cât ce-1 vede iute îl ochiesce, îşi slobode puşca , dar nu-1 nimeresce Ci se bagă glonţul într 'un roşior Şi-i s t răpunge pulpa dela un picior. Ţiganul vedemdu-1, că căduse jos II ridică 'n spate şi-1 duce frumos, Vrând se-1 ducă iute 'n trupa sani tară Ese cu soldatul din focuri afară ; Dar pe drum un glonte, aruncat în sbor. Ii re teză capul dela roşior. Er ţiganul nostru nimic nu observeză Ci cu o bravură drumul şi-1 urmeză ; Ajunge la trupă, ba chiar la maior Şi-i a ra tă omul rănit la picior, Maiorul vedend, că cap soldatul n ' a re Rîde una bună cu un hohot mare : „Ce-i cu tine cioră de ţigan spu rca t ? Nu vedi ciorovină că este fără c a p ? Vedend şi ţiganul, că capul lipsesce Increţesee fruntea şi- 'njură ţigânesce ; „Lelto benga şi fireai blăs temat Nu mi-ai putut spune că eşti fâr' de c a p ? Că dracul te lua 'n spate şi venea cu tine Se mă rîdâ lumea, se fiu de ruşine . . . .

Ploesci, Iuliu, 1894. loan Gândea.

Problemă numerică. La o serată a colonelului Pădureanu îî., ne scrie un prietin

din România, se adunase pe lângă toţi oficerii garnisonei si totă elita Brăilei.

Totă noptea colonelul, un om vesel, plăcut şi bun de petre­cere, întreţinuse societatea cu povestirea amintirilor şi aventurilor sale din trecut.

— Odată — dise el, — pe când eram oficer tiner am servit I tot anul fără lefă I — Şi cum s'a întemplat asta dle colonel? Dor n'aţi dăruit | lefa sSrficilor, sau statului? — intrebâ domnul X. i — C e s'o dăruesc statului, când mie abia îmi ajungea! Am

făcut şi eu in viaţa mea odată o prostie de a me remăşi, şi şi atunci I am perdut. \ Toţi invitaţii ascultau curioşi si cu nerăbdare povestirea

acestui rămăşag. — Trebue se sciţi, domnii mei, că pe atunci trăia şi un că-

• pitan betrân dela de pe la „paşopt" şi el nu ne putea suferi pe noi ăştia mai tineri, mai frumoşi, mai galanţi sau pe bonjuriştii, cum ne dicea el. Totă scola şi inveţătura nostra dicea că e un flec, o spoială şi că noi nu seim nici se aşedăm 10 soldaţi în front.

! Eu protestai energic la acesta şi căutai se-1 conving prin tote modurile că aici greşesce.

Căpitanul încăpăţinat ca toţi betrânii, nu voia de loc se-şi schimbe părerile

Şi din vorbă în vorbă, din discuţie în discuţie, de odată îmi dise : „Dragul meu Pădureanu, am se-ţi p\m şi eu o cestiune şi dacă vei sci respunde cum se cade te voiu escepta pe Dta din ceta celorlalţi

— Bucuros, dle căpitan, v'aş respunde şi la dece cestiuni nu numai la una, — disei eu.

— Uite, dle de ce e vorba: Presupune că-ţi dau 10 soldaţi şi se-mi spui în câte feliuri poţi schimba ordinea lor? Apoi cât timp ţi-ar trebui, ca se faci aceste schimbări, dacă vei face câte una în fie-care minut şi vei lucra 10 ore pe di, 30 dile pe lună şi 3 sute şai . . .

— Dar ce eredi dle căpitan, că mi-ar trebui pentru asta luni întregi? Pariez că eu într'o di n'aş ave ce face.

— Şi eu pariez, că nici într'un an n'ai se isprăvesci. In fine făcurăm rămăşag în totă forma şi ne rămăsirăm pe

lefa nostră de pe un an. Eram mai mult ca sigur, că voiu „câştiga pe căpitanul"' Ce?

îmi diceam eu, se nu pot eu aşeda într'un an întreg 10 soldaţi? In vederea câştigului viitor făcui şi colegilor mei o bună petrecere. Şi cu lefa căpitanului îmi făceam o mulţime de combinaţii fel de fel, pe urmă me decisei se fac cu ea un voiaj la Paris.

Dar am pâţit şi eu tocmai ca ţiganul, care venduse blana ursului înainte de a-1 prinde, căci socotind eu mai cu luare aminte vedui spre marea mea părere de reu, că perdusem rămăşagul. Nu perdusem numai lefa mea pe tot anul, dar şi prestigiul meu şi a tuturor oficerilor tineri, se înţelege numai în faţa căpitanului meu.

Şi acum iubite cetitore şi cetitori ai Rândunicei, ca se ve procur şi D-V6stră câte-va momente de petrecere, vg las se calcu­laţi : Numerul schimbărilor, ce se pole face în ordinea a 10 soldaţi şi timpul în care s'ar face aceste schimbări, admiţând că se face câte una la fie-care minut, că se lucreză 10 ore pe di, 30 dile pe lună şi 360 dile pe an.

Terminul de deslegare este pană la 8/20 August a. c.

Deslegarea rebus-ului din nr. 9 este: „Pe mare între ele­mente furiose mulţi atei inimici religiunei s'au întors la credinţă "

Deslegare corectă am primit dela d-şorele: Paulina şi Po-lixena Mesaroş (Turda), Veturia Ivan (A-Iulia), Elena Albu (S. Nieolaul-Mare), Măriţi Bologa (Turda), Elena Gabor (Ţicudin), Cor­nelia Orăşan (Sân-Iacob) şi dl Emil Cigărean (Turda».

Le sortare premiul pus: Balade şi Idile de George Cosbuc, l'a câştigat d-şora Veturia Ivan.

Deslegarea Şaradei din nr. 10 este: ear, rac. Corect au deslegat-o drele şi domnii: Aurelia Petricaş (Turda)

Paulina şi Polixena Mesaroş (Turda), Dimitrie Popoviciu (Cuvin), Liviu Calefar (Selişte), Aurelia Florescu (Dubeşti), Iustin A. Hossu (Coşocna), Tit Popescu (Topliţa), Constanţa şi Emil Coloja (Buteni), Sebastian Stanca (Petroşenii, Maria Garoiu (Zernesci), \ i rgi l iu Flo­rian (Almaşul mare), Iosefina Marciac şi Victoria E. Roşea (A.-Iulia).

Corespondenţa. G. P. în Seghedin. Regretăm, dar poesia trimisă nu o putem

publica. Scrieţi prosă, bunăoră impresiuni de acolo, pentru Ră-murele.

Aur. FI. în D. şi N. O. în U. Deslegarea rebus-ului nu e corectă. V. D. I. în C. Slabă, nu se pote publica.