Fiziologia aparatului reno-urinar - dr. Magda...

Catedra de Fiziologie si Neurostiinte Mai 2014 Universitatea de Medicina si Farmacie “Carol Davila” – Bucuresti

1 | P a g e

Fiziologia aparatului reno-urinar - dr. Magda Buraga -

1 Funcţiile rinichiului

1.1 Excretă majoritatea produşilor de catabolism, substanţe străine : medicamente, coloranţi.

1.2 Menţin constant volumul şi compoziţia LEC prin controlul : hidro - electrolitic, osmolarităţii, echilibrul

ac.bazic, PA

1.3 Rol endocrin : renina, eritropoietina (EPO), 1,25dihidroxicol- calciferol, prostaglandine.

RENINA - eliberată de ap. juxta glomerular ( in conditii de ischemie renala, hipovolemie, hipoTA, IC, ↓Cl in urina ) actioneaza enzimatic asupra unei prot plasmatice :Ag I = are prop vasoconstrictoare ↓

Ag I sub influienta enz. de conversie (de la niv. endoteliul vaselor pulm) pierde 2aa → AgII cu rol vasocr. în teritoriul cutanat, splanchnic şi renal

Fără să influenţeze circulaţia cerebrală, coronariană şi musculară , determină ↑PA Captoprilul este inhibitor al enz de conversie si al bradikininelor

Rinichiul hipoxic – eritropoietină, secretata de fibroblastii din interstitiul corticalei si medularei ext. In IR cr, deficitul de EPO → anemie severa

Metabolismul Ca este influenţat de un derivat al vit.D, 1,25 (OH)2.D3, format în cel proximale din 25 OH.D3 PROSTAGLANDINELE- ac.graşi 20C, cu rol în vasodilataţie, ↓ TA, ↑diureza, eliminarea de Na. Sindromul Bartter (secretie ↑de Pg) – hiponatremie (125 mEq/l), hiperaldosteronism (hiperkaliurie şi

hipokaliemie - 2mEq/l), poliurie, apatie, tulburări de creştere.

1.4 Sinteza glucozei, în post - gluconeogeneză

Concluzii : in af renale cr si severe = IR, se dezv dereglarii : Ale volemiei Compozitiei compartimentelor hidrice Se acumuleaza cant ↑ de K, acizii, lichide, subst toxice

→ deces daca nu se intervine prin dializa

2 Organizarea funcţională a rinichiului

Cortexul partea externă, conţine toţi glomerulii renali Medulara partea internă, structurată în piramide renale, orientate cu

baza spre cortex şi vârful la papile, în bazinet Bazinetul prezintă calicele mici calicele mari ; se continuă cu ureterul, vezica urinară ; Hilul renal locul de trecere pentru vasele sanguine, limfatice, nervi şi uretere. -

3 Structura rinichiului

3.1 Corticala - Conţine glomerulii nefronilor. Reprezintă stratul de filtrare a rinichiului

3.2 Medulara - formată din aprox. 8-13 format. piramidale

→Malpighi. Este stratul tubilor colectori şi ai AH

3.3 Pelvisul - teritoriul în care drenează toţii tubii colectori şi

se continuă cu ureterul.

Cand pasaseste canalul de colectare renal, urina nu se mai modifica → compozitia si calitatea ei raman neschimbate la niv pelvisului, uretere, VU,uretra

3.4 Ureterul transportă urina în vezica urinară

Unitatea anatomică şi funcţională a R este nefronul format din : corpusculul Malpighi şi tubul urinifer.


2 | P a g e

4 Corpusculul Malpighi

Este alcătuit din glomerulul renal şi capsula Bowman Glomerulul renal este alcătuit din 50 anse capilare ce se

înfăşoară în jurul unor tije intercapilare care formează ţes. mesangial.

Capilarele pătrund într-o porţiune dilatată şi înfundată a tubului urinar - capsula Bowman

Sângele capilarelor ggl provine dintr-o aa şi părăseşte ggl prin aef- calibrul 1/2 din aa.

Presiunea sângelui din ggl produce filtrarea plasmei în capsula Bowman şi de aici lichidul ajunge în TP.

5 TUBUL URINIFER

Alcătuit din mai multe segmente : TCP, AH, TCD, continuă capsula Bowman şi are o lg. de 45-65mm (120 km, suprafaţa 12m)

1. TCP- lg 14-24mm, ∅ 55microni. Impartit in Tubul contort proximal si Tubul drept proximal

Dupa structura morfo-funct. : 3 seg→S1, S2, S3 format dintr-un singur strat de celule, aşezate

pe o mb. bazală prelungită din zona capsulei Bowman

celulele sunt cilindrice, la polul apical: margine în perie dată de numeroase microvilozităţi, cu multiple sisteme de cotransport, la polul bazal, membrana suferă numeroase invaginări, ce delimit în sectorul subnuclear compartimente ce conţin multe mitocondrii.

Exista cili centralii cu rol in deplasarea LT TCP intervine în reabsorbţia apei, NaCl, glucozei, amnoacizilor, vitaminelor. ANSA HENLE- formă de tub în U

Nefroni cu corpusculi renali situaţi în cele 2/3 externe ale corticalei, posedă AH scurte (14mm), iar cei care au corpusculi renali localizaţi juxtamedular au AH lungi (26mm) - 15-20%

ram descendent - subţire, alcătuit din celule epiteliale turtite, f. permeabil, la apă şi puţin permeabilă pt uree şi ionii – adaptată pc de difuziune

ram ascendent - 1 porţiune este subţire cu celule turtite care devin cilindrice la limita de separare dintre medulara externă şi internă.Porţiunea subţire este impermeabilă pt apă şi permeabilă pt ionii, iar cea groasă este impermeabilă pt apă.şi uree

Cel epiteliale ale AH porţ groasă sunt similare TCP : sunt adaptate pt TA de Na şi Cl din LT în interstiţiu. Nu contin margine in perie

Secreta GP Tamm Horsfall (THP) → 30-50mg/zi Ram ascendentă groasă a AH în apropierea aa - macula densa (cel dense, înalte, mb.bazală

incompletă,mitocondrii rare. Rol osmo/chemoreceptor la fluctuaţiile Na şi Cl,urină TCD-lg. 5-8mm, ∅ de 30-40µ alcatuit din 3seg:

Tubul contort distal Tubul de conectare, contine cel de legatura → secreta kalikreina si cel intercalate Tubul colector initial

Epiteliul cuboidal este lipsit de marginea în perie dar prezintă margine laterală distinctă. Prezintă receptori pt ADH Tubul de conectare si tubul colector initial sunt identici ca structura. Conţin 2 tipuri de celule :

1.principale → 2/3, au mitocondrii, invaginati, cilii centrali, apical exista canale pt K


3 | P a g e

Au rol in reabsorb de Na si Cl şi secreţia de K 2. cel. intercalate → 1/3, nu dispun de cilii centrali. Sunt subpopul A sau α intercalate care secreta H

si reabs de K (utilizînd o proteină transp de H-ATPaza →localiz apical) şi subpopulatia B sau SS intercalate care secreta HCO3

Mai multe TCD se adună într-un TUB COLECTOR Bellini (lg20) → care stăbate corticala şi porţiunea medulară pt a se deschide în calicele renale

are structură similară cu a TCD ultimile 2/3 Si tubul colector este impartit la niv celor 3 segmente : corticala, medulara externa si medulara interna

La ac niv numarul cel intercalate scade. Spre pelvisul renal cel cresc in inaltime La acest nivel actioneaza hormonii pt ionii, apa si uree

TC are rol în procesul de concentrare a urinii Un TC drenează în calice urina prod. de aprox. 2800 nefroni.

6 VASCULARIZATIA RINICHIULUI

Rinichiul prezintă o vascularizaţie abundentă provenită din arterele renale care se divid în interiorul R. în a. interlobare ce se îndreaptă spre corticală printre piramidele Malpighi. (vase de tip terminal) - necroza ţes. tributar

La zona dintre medulară şi corticală, artera se cudează în unghi drept - artere arcuate sau arciforme - formându-se un plex arterial

Din a.arciforme se desprind în evantai a. interlobulare ce pătrund printre piramidele Ferrein spre supraf.organului

A.interlobulare dau naştere arteriolelor aferente gll Arteriola eferentă ce părăseşte gll, se divide într-o nouă reţea

capilară peritubulară, care irigă tubul renal - sistem port arterial,apoi se varsă în venele interlobulare - venele arcuate - interlobare - vene renală.

Acest tip de circulatie : arteriola-capilar-artetiola-cap = pres adacvate fct lor de filtrare (60mmHg) si reabsorbtie (10mmHg)

Cea mai mare parte a reţelei de capilare peritubulare se află în cortexul renal de-a lg TCP, TCD, TC corticali.

Ram din artera arcuata sau port proximala a arterelor interlobare furnizeaza o popul de gll juxtamedulari la intersectia dintre corticala cu medulara

gll. juxtamedulari - din a.ef pe lângă capilarele pritubulare se desprind ramuri capilare lungi, care formează anse, numite vasa recta, ce întră adânc în medulară, însoţind AH până la papilele renale. La fel ca şi AH se reîntorc în cortex şi se varsă în venele corticale.

Vasele limfatice care alimenteaza lichidul interstitial al cortexului contin cant ↑ de EPO

Limfaticele sunt absente in medulara → previne indepartarea osmolarit

La acest nivel - anomalia osmotică a medularei (P. osm. 1200- 1400 mOsm/l, excepţie în organism)

7 APARATUL JUXTAGLOMERULAR

Alcătuit din celule juxtaglomerulare şi macula densa, este situat în zona hilului fiecărui glomerul,


4 | P a g e

Cel granulare - celulele musculare din tunica medie a arteriolei aferente şi eferente la contactul cu macula densa, sunt mai globuloase, afibrilare, conţin granule de renină. Funcţionează ca baroreceptori, care cresc producţia de renină când nu sunt destinse.

macula densa - la locul de contact dintre tubul distal şi a.a şi a ef, celulele tubulare sunt mai dense, cu ap. Golgi plasat spre arteriolă, argument pentru secreţia unor substanţe în arteriole .

Lichidul din TCD joacă rol important în controlul funcţiei nefronului, furnizând semnale de feedback atât arteriolei aferente cât şi a ef.

8 CIRCULAŢIA RENALĂ

Rinichiul primeşte 25% din DC de repaus - 1,25l sg/min Distribuţia sg în R, este neuniformă : 90% corticală, 10% medulară ( 9% medulara ext. 1% medulara internă) Rol : fluxul mic al medularei int. nu ,,spală”activitatea osmotică de la acest nivel, Măsurarea debitului renal sanguin s-a făcut cu metode directe - debitmetre aplicate pe vasele renale şi

indirecte care se bazează pe principiul Fick : debitul renal se calculează stabilind - cantitatea de subst. trasoare preluată de rinichi în unitatea de

timp şi împărţind valoarea la diferenţa arterio-venoasă. Det. Cl renal o met utilă : de a cuantifica eficacit cu care rinichii excretă diferit subs Şi evaluează fcţ renală ; filtrarea gll, reabsb şi secreţia Dacă o subst este complet epurată din plasmă, val Cl subst respective este = cu val FPR

Cant de subst transp de circulaţia sg la niv renal (FPR x Ps) este egală cu cant excretată în urină: Us xV→ FPR = UsxV/Ps

Fluxul plasmatic renal, măsurat după acest raţionament reprezintă clearance-ul renal după formula : Cl = UV/P

U - concentraţia urinară a subst. în mg/ml, V - volumul de urină eliminat într-un minut ml/min, P - concentraţia plasmatică a subst. mg/ml

Substanţa utilizată : acid paraaminohipuric (PAH) sau diodrast (iodopiracet),dozându-se conc.lor pl şi urinară.

Substanţele sunt filtrate prin glomeruli renali şi secretate de către celulele tubulare, coeficientul lor de extracţie fiind f. mare la concentraţii sang reduse: 0,90 pt. PAH, 0,85 pt. diodrast.

Clearance sau indice de epurare se înţelege volumul virtual de plasmă, exprimat în ml, din care rinichiul elimină complet o anumită subs. în unit. de timp.

Ex : conc. PAH în urină este de 14 mg/ml, volumul urinii de 0,9 ml/min, conc.PAH în plasmă de 0,02 mg/ml

Debit plasmatic renal = 14x0,9/0,02 = 630ml/min Flux plasmatic real = 630/0,9 = 700 ml/min – (0,9 este coeficientul mediu de extracţie a PAH ) Flux sanguin renal se calculează după formula : FPRr.x100/100-Ht 700x100/(100-45) = 1273ml/min Utilizarea gazelor radioactive (Kripton, Xenon) a permis calculul fluxului sanguin în : corticală - 5ml/g de

ţesut/min, în medulara ext.- 2ml/g de ţesut/min, iar în medulara internă sub 0,2ml/g de ţesut/min. Timp de trecere eritrocit - 2,5s corticală, 27,7s medulară.

9 CONSUMUL DE OXIGEN ÎN R

Sg. venos renal conţine cant mai mari de O2 decât sg venos provenit din alte ţesuturi Diferenţa arterio-venoasă este de 1,4-1,7ml/% ( N = 4,5ml%) şi rămâne const în cond unor largi variaţii ale

fluxului sang Consumul mediu de O2 în R este de 400micromol/ min/100g şi reprezintă 4-8% din consumul total de O2 al

organismului La un debit sg renal de 6-7ml/min/100g, consumul zilnic a celor 2 R este de 18-21ml/O2/min La niv corticalei consumul este mai mare ca la nivelul medularei datorită transportului activ de Na Consumul R de O2 este crescut datorită metab. tubular :

Cand fluxul sg si RFG↓ si reabsorbtia de Na este scazuta si se consuma mai putin oxigen, In cond bazale consumul de oxigen→↓ la ¼ di cant de O consumata N


5 | P a g e

10 AUTOREGLAREA CIRCULAŢIEI RENALE

Rein în 1931, la câine a surprins constanţa debitului renal la variaţii ale presiuni de perfuzie între 80-200mmHg

teorii acceptate : miogenă şi macula densa Autoreglarea debitului sanguin renal garantează o filtrare glomerulară constantă Fenomenul de autoreglare s-a observat în corticală, pe când irigaţia medularei variază o dată cu variaţia PA. Procesul de autoreglare poate fi perturbat în anumite condiţii : efortul fizic prin noradrenalină crescută produce vc. pe aa, reducând debitul sanguin iar substanţele piretogene îl măresc ( influienţe nervoase şi umorale)

IL1 subst endogena ca si proteinele degradate, toxinele lipopolizaharidice din membranele bacteriene ↑ pragul termostatului hipotalamic

10.1 Rolul SNC

Filetele nervoase simpatice reglementeaza ; FSR (fluxul sg renal), RFG (filtrarea ggl), reabsorbtia tubulara Rinichii - nu dispun de fibre n parasimpatice N simpaticii provin din plexul celiac → secreta NA si DA in tes conj liber din apropierea aa si ae si la niv TCP Stimularea simpatica are 3 ef.

Catecolaminele → vasoconstrictie Catecl. → reabsorbtia Na in TCP La niv ap juxta ggl → secretia de renina↑

Exista si af senzoriale de la baroreceptorii si chemoR ce provin de la niv renal ↑ pres de perfuzie renala (+) baroR din artere si arteriolele interlobare Ischemia renala si compozitia L interstitial (+) chemoR din pelvisul renal. Pt niv foarte ↑ de K si H →

modifica fluxul sg Ischemia, anxietatea, schimbarile posturale si adm de barbiturice sau anestezice →↓FPR

11 FUNCŢIILE NEFRONULUI

11.1 Segmentul de ultrafiltrare - glomerulul

11.2 Segmentul de contracţie volumică izoosmotică : TCP şi prima parte a AH,

11.3 Segmentul de recirculare - AH,

11.4 Segmentul de diluţie : partea groasă ascend. a AH

11.5 Segmentul de finalizare a urinii→ concentraţie / diluţie : a doua jumătate a TCD şi TC

Formarea urinii respectă cele 3 etape : ultrafiltrarea, reabsorbţia şi secreţia → ( la niv tubului urinifer) Ultrafiltrarea este un proces - pasiv selectiv în urma căruia are loc formarea urinii primare. Sediul - glomerulul cu 2 zone : mb ultrafiltrantă si mesangiul

12 STRUCTURA MEMBRANEI FILTRANTE GLOMERULARĂ

12.1 A. MFG este alcătuită din :

12.1.1 Celulele endoteliale ale cap gll

sunt inconjurate de membr bazala. Exista in centrul gll o zona in care nu exista membr bazala si nici podocite = cel mezangiale. La ac nivel nu se produce filtrarea

sunt stăbătute de mii de pori numiţi feneste cu diametrul de70nm care nu ofera restrictii subst dizolv in plasma → sunt bariera doar pt elem figurate

Pe suprafaţa celulelor se distinge glicocalix = un strat de glicozaminglicani incarcati negativ → previne scurgera de macromolecule incarcate negativ

12.1.2 Membrana bazală

alcătuită din 3 staturi : lamina densa este mărginita în zonele subendotelială şi subepitelială de lamina rara internă şi lamina rara ext.

Situata intre celulele endoteliale si pedicele ;


6 | P a g e

Este alcătuită din fibre de colagen şi proteoglicani heparin sulfat cu puternică încărcătură electică negativă (proteinele plasmatice încărcate negativ sunt astfel respinse).

Realizează spaţii largi prin care lichidul filtrează uşor, restrictioneaza elementele mai mari de 1KDa

12.1.3 Epiteliu capsulei Bowman

la suprafaţa gll, nu sunt celule continue, sunt prelungiri numite podocite care vin în contact cu stratul ext. al mb.bazale, delimitând nişte fante înguste ,,fante-pori” de la 4-14nm

Nu trec anionii de marii dimensiunii Pe suprafaţa mb bazale între zonele de implantare a podocitelor se află o diafragmă de fantă ,,slit

membrane” cu rol de ataşare şi menţinere în poziţie a pediculilor Nefrin, neph1, podocin si alte membrane organizate pe plute lipidice formeaza diafragma de fanta

(nefroza lipoidica) se formează o reţea vastă de canale intercelulare prin care filtratul ajunge în spaţiul Bowman. Tot ac traseu

este facut printr-o succesiune de filtre a caror dimensiunii sunt din ce in ce mai mici

12.2 B. CELULELE MEZANGIALE

celulele mezangiale - se află între capilare, axial sunt înconjurate de substanţa fundamentală şi mb axială bazală.

Secreta matricea extracelulara. Ac. retea este continua cu cel musculare netede ale aa si aef. Matricea se extinde la cel mezangiale extra gll

Mezangiul are o reţea extinsă de μfilam compusă din actină α actinină şi miozină Fcţ. principală a μfilam este de a împiedica distensia pereţilor cap. sec.↑ pres intracapilare Sunt implicate în injuria gll

prin prod de citokine : PDGF, IL1 şi EGF( fc de↑ epitelială) proliferare celulară locală sinteza de PG

Rolurii : fagocitoză (complexe imune, precipitate proteice) şi prin contracţie /relaxare →regl dim.porilor, secreţie de R

13 FACTORII CE CONTROLEAZA FILTRAREA GLOMERULARĂ

A. permeabilitatea membranei filtrante gll B. suprafaţa de filtrare C. gradientul de presiune hidrostatică şi

coloid osmotică de o parte şi alta a membranei gll.

13.1 A - În pofida marii permeabilităţi(100-500) a membranei gll, ea prezintă o mare selectivitate în privinţa

moleculelor ce trec prin ea.

Caracteristicile particulelor solvite în plasmă Greutatea moleculară a particulelor solvite:

• cele GM mică ( 6.000 ) sunt filtrate uşor (ca apa) : ionii, compuşii organici mici ( ex : glucoza, inulina ), • cele cu GM mare sunt tot mai puţin filtrate, până aproape de 0 ( ex. Albumina cu GM = 69.000).

Dimensiunea • particulele cu ∅ < 8 nm pot trece prin porii membranei gll

Încărcătura electrică a particulelor solvite • Cele încărcate “+” sunt mai uşor filtrate ca cele încărcate “-” , chiar la aceeaşi dimensiune, datorită

negativităţii membranei filtrante ” � Patologic : pierderea “-” membranei filtrante permite proteinelor cu greutate moleculară mică (albuminele) să fie filtrate→ apar în urină (Proteinurie cu albuminurie ), înaintea apariţiei unor modificri histopatologice (Nefropatia cu modificări minime). Moleculele cationice,străbat uşor mb bazală cu cât sunt mai puternic încărcate pozitiv însă nu pot străbate diafragma de fantă în faţa căreia se acumulează. Forma moleculelor : cele liniare fiind mai flexibile decît cele globulare, traversează mai uşor


7 | P a g e

Diafragma de fantă are rol de a împiedica pătunderea în spaţiul Bowman a moleculelor mai mari decât albuminele. Macromoleculele ajunse în regiunea diafragmei de fantă pot fi captate prin pinocitoză de cel epiteliale. Creşterea permeabilităţii gll pt. macromolecule are drept consecinţă acumularea lor în cel mezangiale - det. Hipertrofia mezangială şi scleroza renală Compoziţia FG : este aceeaşi cu a lichidului care filtrează în interstiţii la capătul arterial al capilarelor - este o plasmă care nu conţine proteine în cantităţii semnificative

13.2 B. SUPRAFAŢA DE FILTRARE

Depinde de numărul nefronilor în funcţie, fiind egală la om cu 1,2-1,5 m2, pt cei 2 rinichi Cf - caracterizează permeabilitatea filtrului renal. Cf depinde de suprafaţa de filtrare şi este influienţată de celule mezangiale

Variaţii ale suprafeţei de filtrare sunt posibile prin contracţia celulelor mezangiale sau alterarea podocitelor. Podocitele pot deveni aplatizate şi să acopere complet porţiuni mai mari din membrana bazală, scăzând S de F

Angitensina II, tromboxanul A2, ADH, PAF (fc secretat de macrofag), PG F2, → determină contracţia celulelor mezangiale şi scade suprafaţa filtrantă.

sunt relaxate → ANP, PG E2 →↑supraf filtranta Scleroza renală, nefrectomie parţială = suprafaţa de filtrare se reduce din cauza distrugerii unor nefroni.

13.3 C: PRESIUNEA EFECTIVĂ DE FILTRARE

Aceste forţe sunt : 1. Presiunea hidrostatică intraglomerulară a sângelui - 60 mmHg 2. Presiunea din capsula Bowman - în exteriorul capilarelor se opune filtrării = 18mmHg 3. Presiunea coloidosmotică a proteinelor plasmatice din capilare - se opune filtrării este de 28 mmHg la intrarea în capilarul gll dar pe măsură

ce apa intravasculară ultrafiltrează P CO, creşte până la 36 mmHg la ieşirea din capilar. (PCO medie 32mmHg).

4. Presiunea coloidosmotică a proteinelor din capsula Bowman - favorizează filtrarea. În mod normal filtrează puţine proteine de aceea acest factor este = 0

pef = pg- (po+pc) pef = 60 - (32 +18)= 10mmHg.

13.4 REZULTATUL ULTRAFILTRĂRII :

Are toţi constituienţii plasmei , mai puţin macromoleculele. Elementele minerale - ionii - nu se află în concentraţi identice Urina primară conţine cu 5% mai mulţi anioni şi cu 5% mai puţini cationi. (echilibrul Donnan).

Proteinele reţinute se comportă ca polianioni, (proteoglicani sunt încărcaţi negativ), de aceea anionii sunt respinşi cationii reţinuţi

13.5 DEBITUL FILTRĂRII GLOMERULARE (RFG)

Cantitatea de filtrat glomerular care se formează în fiecare minut în toţi nefroni reprez. debitul filtrări glomerulare - 125 ml/min la bărbaţi şi de 110ml/min la femei = 180l/zi

RFG - se măsoară indirect , prin det.clearance la inulină Subst care se filtreaza in totalitate la niv gll, nu se reabs, nu se secreta

Coeficientul de filtrare = câţi ml de UF se produc pe minut la o presiune efectivă de filtrare de 1mmHg Kf = RFG/pef (presiunea netă de filtrare) → 125/10 12,5ml/min/mmHg ; cand se exprima la 100g/tes.renal este de aprox 4,2ml/min/mmHg, fiind de

400ori mai↑ decat val medie pe 100g/tes →0,01 Kf – depinde de permeabilitatea membranei filtrante - de suprafaţa acesteia

RFG = Kf • Pef 12,5x10 = 125 ml/min Fracţia de filtrare este procentul din fluxul plasmatic renal ce devine filtrat gll (125/650 = Ff este 1/5 (0,2)

sau 20%)


8 | P a g e

13.6 FACTORII CARE INFLUIENŢEAZĂ RFG

Debitul sanguin renal - creşte fluxul renal, creşte debitul filtrării glomerulare şi invers. Variaţiile de calibru a celor 2 arteriole : aa şi ae

a. aferentă : prin vasoc. ei, scade debitul renal, scade FG → anurie, vasodilataţia → ef invers, creşte debitul FG.

a. eferentă: vasoc., determină creşterea presiuni gll → creşte debitul filtrării gll. ( ef bifazic şi tranzitor)

PA sistemică - relaţie specială.

13.6.1 PA sistemică - relaţie specială.

Este un mecanism intrinsec R menţine const.RFG şi FSR Cond necesară pt controlul precis al excreţiei R de apă şi solviţi PA < 75mmHg ↓RFG PA < 60mmHg → oprire RFG PA > 160mmHg →↑FSR,↑RFG

13.6.1.1 MEC. MIOGEN : creşterea bruscă a PA, det creşterea fluxului renal dar după 30-60 sec, apare la

nivelul muşchiului neted al aa, contracţia ca urmare a întinderii produse, reducându-se debitul arteriolei aferente.

↔↑R vasc →↓FPR si implicit a RFG

↑P intinde si↑raza vasului. Se activ canalele Na –Ca din musc neteda vasc → depolariz cu aflux de Ca si (+) contractia

13.6.1.2 FEEDBACK-UL TUBULOGLOMERULAR

Leagă modificările NaCl la MD de rezistenţa arteriolelor renale Rol→ asigură o livrare constantă de Na în tubulul distal previne fluctuaţiile de excreţie renală; Controlează atât RFG cât şi FSR, dar în unele cazuri menţine RFG pe seama modificării FSR (efect ↑pe

controlul FG) Are 2 componente, legate de aparatul juxtglomerular

Mecanismul de feedback pe arteriola aferentă Mecanismul de feedback pe arteriola eferentă.

autoreglare eficientă a FG în condiţiile unei largi variaţii de PA

13.6.2 AUTOREGLAREA (intrisecă) RFG

2. FEEDBACK-ul tubuloglomerular (rol imp.lichid TCD)

Mec. de feedback vasodilatator al arteriolei aferente : un debit redus al fluxului tubular, produce reabsorbţia crescută a Na şi Cl la niv AH asc. astfel încât conc scăzută a acestora det la niv MD un semnal dilatator al aa învecinate - creşte debitul Fg ( ↓ rez. în aa şi ↑pres hg )

Mec.de feedback vasoconstrictor al arteriolei eferente - conc. redusă a Na şi Cl de la niv. MD va determina şi eliberarea de renină din celulele juxtagll cu formarea de Ag II cu rol vasoconstictor pe aef - creşte pres. intragll cu sporirea filtratului.

In HTA, IC congestiva adm de captopril poate det anuria


9 | P a g e

Sensibilitatea mec de feed-back este influienţată de expansiunea volemică, dietă bogată în proteine, Hglicemie, ↓masei renale

Urmatoarele se refera la relatia FPR cu RFG Subs VD →PGE, ach, BK, histamina au ef asupra circulaţiei renale dar RFG nu ↑paralel cu FPR dat ↓ Kf (NO-

↓ rez vasc renală) Au efect mai ales asupra aa, atenueaza ef vasoconstr ale n simpatici si AgII

Subst VC→ endotelinele,TX,leucotriene (ca raspuns la inflam.) → contr aa si ae ↓Kf →↓RFG si FPR. Ag II -↓FPR dar modif puţin FG pt că acţ. prin ↑R vasculare la niv ae

Intervine în stării asociate cu ↓PA, a volemiei şi prin : ↓ Phg gll şi a RFG det ↑ reabsorbţiei de Na care va restabili volemia şi PA

Hormonii ; Glucocorticoizii - ↑ RFG prin ↓R vasculare la niv aa Noradrenalina - ↑ R vasc la niv aa (mai putin pe ae) cu ↓FPR dar nu modif RFG → (+) simpatica

↑elib de renina →↑ AgII si ↑reabsorbtia de Na ADH → influienţează RFG prin contracţia cel mezang. PTH → ↓ Kf şi ↓ RFG Glucagonul şi STH - ↑RFG PNA→vasodil aa si ae. Efect net →↑FPR si RFG

13.7 EFECTUL STIMULĂRI SIMPATICE asupra fluxului sanguin renal- fen. de ,,scăpare ”

Nervii simpatici: acţionează asupra aa şi aef şi parţial la nivelul tubilor renali, cu efect redus asupra filtrării glomerulare

Mecanismele intrinseci de autoreglare sunt mai eficiente decât stimul. nervoasă După stimulare simpatică bruscă, puternică → anuria Dacă stimularea persistă, câteva ore ,PA creşte suficient pentru a contracara efectele vasoconstricţiei

simpatice . Cind autoreglarea este afectata→↑PA determina ↑RFG

Diureza presională - din studiul mec de reabsorbţie tubulară rezultă clar că reabsorbţia nu creşte când creşte PA. De aceea orice creştere a filtrării gll determină automat şi creşterea debitultui urinar. Acest efect pronunţat al presiuni arteriale asupra debitultui urinar se numeşte diureză presională.

Mecanisme : ↓ formarea de Ag şi det ↓ reabsorbţiei de Na ↑ Presiunii hg în cap peritub→ ↑ P hg interstiţială şi det retrodifuziunea Na în lumenul tubular → ↓

reabsorbţia de Na şi a apei şi ↑ diureza

14 FUNCŢIA TUBILOR RENALI

Urina primară, rezultat al ultrafiltrări plasmei sanguine la niv gll renali, trece de la niv.capsulei Bowman în sistemul tubular :

TCP : urina primară este izotonă cu plasma, AH ram descendent : la capătul lui, urina este hipertonă, AH segmentul gros şi TCD : urina devine hipotonă TC : urina este hipo/hipertonă, în fcţ de starea de hidratare a org.

În acelaşi timp cant. de FG se reduce f. mult :1200-1500ml /24ore. Tubul renal intervine în 2 fcţ. majore : de reabsorbţie de secreţie - există un grup de substanţe endogene care se cer mai rapid eliminate decât o poate

face abundentul Fg. RFG↑→ det rinichii sa elimine din org subst a caror excretie depinde de RFG.

Majoritatea prod de metab sunt slab reabsorbite la niv tubilor si astfel sunt eliminati dependent de vol↑a RFG

Cant de plasma este procesata de 60ori/zi → controland vol si comp. LEC


10 | P a g e

15 Reabsorbţia lichidului în capilare peritubulare

Vehicularea urinii prin tubul renal depinde de gradientul de presiune hidrostatică existent între capsula Bowman → 10mmHg şi bazinet → 0 ( la niv TCD → 7mmHg )

Epiteliul tubular reabsoarbe peste 99% din apă din filtrat, precum cant mari de electroliţi şi alte subs. : P cap. peritub → 13mmHg : P interstiţială renală → 6mmHg → un Δ de presiune pozitiv → 7mmHg,

care se opune reabsorbţiei acest gradient este contracarat de PCO din plasmă → 32mmHg, şi PCO din interstiţiu → 15mmHg.

Rezultă o presiune netă de reabsorbţie osmotică a lichidului în capilar → 17mmHg presiunea netă de reabsorbţie = 10mmHg ( 17mmHg - 7mmHg)

Această presiune mare de reabsorbţie permite reabsorbţia unor mari cantităţi de lichid din tubii în interstiţiu.

15.1 FACTORI CARE POT INFLUENŢA REABSORBŢIA CAPILARĂ PERITUBULARĂ

↑ Pc → ↓ Reabsorbţia ↓ Raa →↑ Pc ↓ Rae →↑ Pc ↑ Presiunea arterială → ↑ Pc

↑ πc → ↑ Reabsorbţia ↑ πaa → ↑ πc ↑ FF → ↑ πc

↑Kf → ↑ Reabsorbţia Pc – presiunea hidrostatică din capilarele

peritubulare R aa, R ae– rezistenţa la niv. arteriolelor aferente şi

eferente πc – presiunea coloid osmotică în capilarele

peritubulare πaa – presiunea coloid osmotică în plasma

arterială FF – fracţia de filtrare Kf – coeficientul de filtrare corespunzător membranelor capilarelor peritubulare

16 REABSORBŢIA

Reabsorbţia tubulară =pc în care subst. trec prin: 1. membrana luminală a cel tubulare,unde există canale ionice şi carrieri – (pol apical), S absorb↑cu

joncţiunii stânse 2. membrana bazolaterală→la acest niv

pompe nr.↑ pt TA (transp activ) 3. endoteliu capilarelor tubulare Pc de Reabsb este:

Transcelular Paracelular – prin joncţiunile stânse

Cea mai mare parte a reabsb.(FG) are loc la niv.TCP = 80% (reabsb. obligatorie), 19%(reabsb. facultativă) = TCD

16.1 Reabsorbţia are loc prin mecanisme :

16.1.1 ACTIVE → necesită ATP pentru a deplasa o substanţă împotriva unui gradient de conc.(sau electric) prin membrana bazolaterală

Între LT şi cel. există un gradient electric (Δ) de -70mv

Transportul activ poate fii :


11 | P a g e

TA primar → cuplat direct cu sursa de E : 1. ATP-aza Na/K din memb bazolat creează Δ electochimic :

Favoriz transp la polul apical Asigură TA sec

2. ATP-aza Ca → controlată de PTH 3. ATP-aza H şi H/K (pol apical) → cu rol în EAB TA secundar → carrier cuplat indirect cu sursa de E

Foloseşte Δ electo-ch datorat TA primar Sunt de tip simport şi antiport

Transport activ limitat de cap max de transport a carrier-ului Tr. max are o val caracteristică pt fiecare subst Reabs. cu Tr max → depăşirea ei→ substanţa rămâne în urină Pt. glucoză, proteine, aa, Ca, Mg,

Pinocitoza → variantă de TA, necesită E pt reaab macromoleculelor

16.1.2 Transportul pasiv – TP

PASIVE : nu necesită ATP, se face în sensul unui gradient electrochimic Fc determinanţi : Δ electro-ch → pt. reabsb ionilor Δ osmotic → solvatul trece de la conc↑ spre conc↓ Δ ,,solvent drag” →trecerea pasivă a apei şi a solviţilor micromoleculari neselectivi, paracelular din

urină în sg pe baza Δ osmotic şi oncotic peritubular Difuziune dependentă de Ph :

Formele neionizate ale acizilor şi bazelor trec mai uşor decât cele ionizate Δde ph se realiz între LT şi LPT

Permeabilitatea peretelui tubular Timpul de pasaj → dependent de debitul tubului urinar

17 Soudiu (Na)

17.1 REABSORBŢIA Na - necesar 10-20 mEq/zi - consum 100- 200mEq/zi

600g de Na se filtrează prin gll în 24ore, dar este reabsorbit activ pe toată lg. nefronului cu excepţia ram descendente a AH.

TCP : Transportul activ primar de Na, se produce în extremitatea bazală, în zona spaţilor intercelulare laterale prin pompa 3Na/2K (expulzarea Na din celula tubulară se face la schimb cu K ce pătrunde în celulă). Se creează un gradient electic, puternic negativ,de →70mV.

Cei 2 fc ce det difuz Na din LT în interiorul cel sunt : gradient de conc. : în lichidul tubular 140mEq/l si 12

mEq/l intracelular gradient electic de → - 70mV Trecerea Na se produce → paracelular in S2 si S3 dat unui

∆pozitiv 1/3 din Na patruns transcelular se reintoarce in lumen

(LT) pe cale paracelulara ,,back-leak” Transportul activ secundar - co-transport : nu foloseşte energie

furnizată direct din ATP, însăşi mişcarea ionilor de Na activează mai multe transporturi secundare :

simport : Na/ glucoză, Na/aminoacizi, (fosfstii, sulfat, lactat , ac mono si dicarboxilici care au trecut prin co-transport din lumenul tubular în cel. epitelială )

acestea stăbat membr. bazolaterală prin difuziune facilitată cu ajutorul altei proteine transportoare


12 | P a g e

antiport : Na/H (NHE3) o parte din cant de Na trece în sg la schimb cu H şi K, rebsorbţie izoosmotică La niv TCP se absoarbe 65% din cant de Na, reabsorbţia este obligatorie şi hormono - independentă.

Transp de tip gradient – durată, depinde de Δ electo-ch, intervalul de timp în care subst este în tubii renali şi de rata fluxului tubular

Rata de reabsorb este proporţională cu conc din lumenul proximal şi cu cât fluxul este mai ↓. ANSA HENLE, Na este reabsorbit 20 - 25%

AH seg desc.→ impermeabil pt ionii şi uree AH seg ascd → reabs de Na prin transp pasiv datorită Δ osmotic si paracelular AH seg gros → seg de diluţie a urinii Reabsorbţia se realiz la polul apical :

TP dat Δ osmotic → paracelular TA → co-transp Na/K/2Cl urmând absorbţia activă de Cl ( există o pompă activă de Cl)

antiport Na/H la pol bazal : TA →Na/K ATP-aza

Exist canale de K apical ceea ce det aparitia unui ∆ pozitiv la niv LT de aceia ½ din Na reabsorbit se face paracelular impreuna cu K, Ca, Mg

Tot la acest nivel exista hiposmolaritate → seg de dilutie TCD şi TC → la acest nivel se reabsorb doar 8-10% din Na dependentă de hormonii (transcelular )

La polul apical aldosteronul ↑ permeabilitatea pt Na şi K Exista apical un Co transport Na /Cl (CNC) → sensibil la diuretice tiazidice La polul bazal→ prezintă Na/K ATP-aza

↑ reabsb de Na şi secreţia de K ↑ reabsb de Cl, HCO3 şi apă

Na/H , Na/K→ controlat de aldosteron. Cele două funcţioneaza corelat cu echilibrul ac-bazic :

în alcaloză → Na/K în acidoză → Na/H

o ! In alcalozele asociate cu hipopotasemie, retinerea K este mai pretioasa pentru organism decat retinerea H, de aceea, desi exista alcaloza, se va elimina H – ACIDURIE PARADOXALA

o TC corticali si medulari → Na intra in cel prin canale apicale de Na → ENAC (este un heteromer ce cuprinde subunit :α, β si γ)

17.1.1 REGLAREA REABSORBŢIEI DE Na

Depinde de următorii factori : 1. Gradul de expansiune a volumului lichidului extracelular

reabsorbţia se face proporţional cu solicitarea tubulară: balanţa sau echilibrul glomerulo - tubular →capacit R de a ↑ rata reabsorbţiei ca răspuns la ↑ încărcării tubulare.

Cand RFG ↑ de la 125ml/min-150ml/min, rata reabs. la niv TCP→↑de la 81ml/min la 97,5ml/min = 65%

Mec. imp → previne suprasolicitarea seg tubulare distale atunci când RFG creşte. adaptarea reabs are loc numai între anumite limite : când Fg se reduce la 30-40% din

val normală, reabsorbţia de apă şi săruri este totală → anuria Balanţa gll-tub este contolată de : PCO şi hg. din cap peritubulare

↑ P hidrostatice şi ↓ PCO → diminuă reabs de Na ↓ P hidrostatice şi ↑ PCO → măresc reabs. de Na ↑fluxului tubular determina indoirea pronuntata a cililor centrali, semnaland reabsorbtia de

lichid Alt fc ipotetic →AgII care este filtrata gll si secretata de TCP → ↑reabsb de Na prin

AT1 din membr apicala si bazal (la niv TCP) (+) si Na/H din AH gr si (+) si canalele de Na dinTC→↑reabsorbtia de Na

Intervenţia mineralocorticoizilor : Ald. scade eliminarea de Na prin stimularea reabsorbţiei la niv TCD si TC medulari→2-3% din

reabsorbtia de Na este controlata de Ald


13 | P a g e

În cond de hiperaldosteronism cr, mai întâi se instalează retenţia sodată şi expansinea volemică →↑ PA → diureza presionala (astfel se revine la nivelul iniţial al excreţiei urinare de Na) Acesta este ,,fen. de scăpare” de sub influienţa ald. care s-ar datora scăderii reabsorbţiei de Na în TCD.

Din ac moment rata de incarcare cu NaCl si apa va fi zero, pastrandu-se un echilibru intre aport si eliminare, dar s-a instalat HTA

Reabsorbţia activă de Na stimulată de aldosteron are loc la niv. nefronului distal, fiind cuplată cu secreţia de K şi H

Alţi fc modulatori ai eliminări de Na : PGE2, BK, DA→↓reabsorb de Na prin (-) ENaCs parathormonul scade reabsorbţia de Na prin inhibarea canalelor de sodiu din membrana

lunimală h. tiroidieni, stimulează reabsorb.Na şi a apei din TCP prin creşterea permeabilităţii pentru K

a membr bazo-laterale 2. Peptidul natriuretic atrial(ANP)-↑elim de Na şi↑diureza

eliberat de cel miocardice atriale, produce o natriureză însemnată prin intensificarea Fg : VD a aa şi VC pe ae ↑Kf la niv MFG Antagonist al SRAA →↓renina → ↓secreţiei de Ald = ↓ reabsorb tubulară de Na şi sec de Cl

det ↑elim de Na Alte efecte :

Pe vasele sistemice → VD ↓ PA prin ef vascular şi renal neurotransmiţător

3. Activitatea simpatică - modifică forţele Starling din capilarele perif., volemia, hemodinamica renală şi stimulează eliberarea de renină : ↓fluxul sanguin renal si implicit RFG si ↓ excretia de Na

17.2 DIURETICELE

Inhibă reabsorbţia de NaCl la diferite niveluri ale tubului renal Acetazolamida (inhibitor al anhidrazei carbonice) acţionează mai

ales la niv TCP, inducând o excreţie urinară crescută de Na şi bicarbonat - induce acidoză,

Diuretice de ansă : furosemid, ac etacrinic, bumetanid → (-) reabsorb. activă de Cl,( sec Na) în braţul gros ascendent al AH.

(-) co-transportul Na/K/2Cl Diuretice tiazidice→ hidroclorotiazida, clortalidona, larg utilizate

Mecanismul de acţiune : inhibă transportul activ de Na-Cl din memb lum

Ca urmare în TCD şi TC rămân cant mari de NaCl ce împiedică reabsorbţia apei.

Diuretice distale, acţionează asupra rc. la niv TC →↓reabsorb de Na si ↓secretia de K (economisesc K)

Eplerenona, Spironolactona → antagonisti al aldosteronului

Blocante ale canalelor de Na inhibă direct difuz. la niv TC → amilorid, triamteren


14 | P a g e

18 Potasiu (K)

18.1 REABSORBŢIA K

K - ionul specific intracelular legat de fosfaţii şi proteine cu rol important în activ f musc miocardice, în activ nervoasă în reacţile de fosforilare

In conc de140mEq/l intracel→140x28l=3920mEq iar în plasmă conc sa este menţinută în limite înguste - 4,2mEq/l→4,2x14l=59mEq

Daca dupa ingestia de alim K nu ar fi introdus in cel.ar duce la ↑conc plasmatice cu aprox 3mEq/l Fc ce reduc K extracelular

Insulina →(+) transportul K in cel (in DZ→↑conc pl K dupa mese Aldosteronul →↑transp intracelular al K (in sdr Conn=hipoK iar in boala Addison = hiperK Stimularea βadrenergica → epinefrina deplaseaza K intracel:

De aceea in trat HTA cu propranolol (blocanti de rc β adrenergici→ HiperK Tulb ac-bazice :ac metabolica→HiperK iar alcaloza→hipoK

Fc ce ↑K extracelular : Distructii cel → lez musculare grave , liza eritrocitara masiva Eforturile fizice intense→ hiperK moderata Cresterea osmolaritatii LEC favorizeaza efluxul apei din cel prin mec osmotic → difuz de K

K este filtrat liber la niv gll şi apoi este reabsorb. în TCP, reabsorbţie ce continuă şi în AH. Nefronul distal poate reabsorbii sau secreta :

TCP – 65 -80% , reabsorb pasiva (paracelular) urmeaza miscarea Na si a apei Cand se deprima reabs apei → ↓ si reabsorb K In S3 → pot (+) este fav. electrodifuziunii paracelulare → ↓ rez la ac niv. Mec implicate :

Pompa Na/K ATP-aza → bazal Canalele apicale si bazo-lat pt K Co-transportul K/Cl(KCC) → bazolateral

K preluat prin pompa Na/K recicleaza prin canalele bazale si co-transportorii → Nu apare in lumen Canalele de K apicale sunt in repaus cat mai mult timp

AH seg gros → 25% ;TP paracelular si TA transcel. (cotransport) → Na/K/2Cl, Dat gradientului ,,+” favorabil reabsorb cationilor, 50% din cant de K se reabsoarb prin ac mec Restul prin mec activ trancelular

La niv nefronilor juxta medulari exista o ↑ secretie pasiva in lumen, pt ca este crescuta permeabilitatea pt K la niv ansei si creste conc acestuia in lumen si intersritiu

TCD 1/3 şi TC – reabsorb 5% şi SECREŢIE de K cel intercalate → la acest nivel in polul apical există o pompă activă H/K ATP-aza care reabs. K si

secreta H. La polul bazal funcţ pompa Na/K ATP-aza care asigură efluxul de Na din celuluă spre interstiţiu şi de K

în sens invers canal de K din membrana bazolat prin care se scurge K In hpioK pot creste dramatic nr de pompe Na/H si sa det secretie crescuta de H → alcaloza

cu hipoK K care se elimină prin urină rezultă din secreţia acestuia la niv TCD şi TC (cel principale) prin intermediul

pompei dependente de aldosteron Fc care (+) secretia de K : ↑conc extracelulare de K, ↑ niv de Ald., ↑ LT → la niv tubilor renali Fc ce diminueaza secretia de K → ↑ conc de H

Cant. secretată egalează cant ingerată : 45-100mEq/zi aportul alimentar de K/zi este de 50-100 mEq, (limite extreme 10-500mEq/zi) din care 90% se

elimină pe cale renală şi restul prin tubul digestiv Secreţia K implică 2 etape :

1. Captarea ionilor de K din lichidul peritubular ca urmare a activ. Na/K-ATPaza de la niv membranei bazolaterale,

2. Difuziunea K din cel în lichidul tubular se datorează : migrări Na intracelular cu modificarea potenţialilui la niv de lumen → devine puternic electonegativ.


15 | P a g e

Difuziune pasiva dat conc ↑din cel. (principala) in LT, prin canale apicale KCC TA la niv de membrană apicală, prin cotransp de K/Cl

Cu cât cant de Na care ajunge în TCD, creşte cu atât se stimulează secreţia de K (kaliureza după adm de D) Ef net → miscare activa de K din sange in LT. Capacit de secretie ↓ de la corticala spre medulara

18.2 Controlul secreţiei de K

este asigurat de Aldosteron : care intensifică activ Na/K ATPaza, facilitând

captarea intracel a K stimulează reabsorbţia Na la nivel distal creşte permeabilitatea membranei luminale pt K

Aportul hidric: redus →↓ excreţia de K, iar aportul hidric crescut, stmulează excreţia :

↑ fluxului tub la niv TCD atunci când există expansiune volemică , aport ↑de Na sau trat cu diuretice

Tulburările echilibrului acido bazic : acidoza metab sau resp instalată acut det reducerea bruscă a secreţiei de K prin trecerea din cel

tubulare în LEC→↓ kaliureza Acidoza cronica determina pierdere de K pt ca este (-) reabsorbtia de NaCl si apa la niv TCP

alcaloza metab sau resp acută det creşterea bruscă a eliminărilor de K. ADH - favorizează acumularea de K în interst medularei renale şi creşte permeabilitatea TC pt K - rezultatul

final fiind creşterea kaliurezei

19 REABSORBŢIA Ca

Homeostazia Ca extracel este menţinută în limite înguste 2,5mEq/l → 9-11mg% dat rolurilor importante : coagularea sângelui, excitabilit. neuromusc. permeabilitatea capilară, etc

În plasmă Ca : 40% → Ca legat de proteinele → nu se

filtrează gll 50% → Ca ionizat, (↑în acidoză) → se

filtrează gll 10% → Ca neionizat legat de anioni

(fosfaţi, citraţi)→ se filtrează gll Reabsorbţia lui are loc pe toată lungimea

nefronului şi 1% din cant filtrată se va elimina prin urină (N: 5-10mEq/l)

TCP → 65% Reabsorbţia tubulară a Ca este legată de a Na şi are loc prin 2 mecanisme

la polul apical prin difuziune pasivă pe baza gradient. de conc. (în cel. cant. sa este de câteva sute de ori mai mică decât în lumen)

la polul bazal prin mec. activ : transp primar, Ca ATP-aza

↑vol LEC şi ↑PA →↓ reabs apei şi a Na şi implicit a Ca ceea ce det ↑eliminării acestuia

AH seg gros 20%→ paracelular Val. pot. electric în LT (+8mV)este mai ↑ decât în sp interstiţial şi realiz reabsorb cationilor : Mg, Ca, Na, K

Transcelular cu PTH


16 | P a g e

prin canale TRPV5/6 (apical) TCD şi TC → 5-10% reabsorb transcelulara : Exista canale apicale si bazal pompa Na/Ca , pompa de Ca PTH şi vit D3 → ↑ reabsorbţia de Ca şi ↑excreţia de fosfaţi Calcitonina → ↑ reabsorb de Ca Fosfatul pl → ↑ PTH → ↑ reabs de Ca EAB → în acidoză ↑ reabsorb de Ca iar în alcaloză ↓ TA de Ca are capacit limitată → Tmax = 0,125mM/min

hipercalciuria din Hparatiroidism se dat creşterii cant de Ca filtrat Clinica → diureticele : furosemidul ↓ reabs Ca, ac mec se dat ↓ ∆ electric. Tiazidicele → (-) Na-Cl apical si

det ↓ reabsorb. Amiloridul (-) apical canalele de Na si hiperpolariz membrana apicala tubulara det→ ↑reabsb Ca

20 Reabsorbţia Mg

50% → depozitat la niv sistemului osos 49% → în sp intracel 1% → în LEC Concentraţia plasmatică → 1,8mEq/ldar 50% este legat

de proteine → 0,8mEq/l ionizat Implicat în pc. bioch. din org şi în activ a numeroase

enzime Aportul este de 250-300mg/zi iar excreţia de 125-

150mg/zi Rinichii excretă 10-15% din cat filtrată gll : TCP → se reabsoarbe 15% AH seg gros → 70%. parancelular

Bazal incert : Mg ATPaza sau schimbator Na-Mg TCD şi TC → 10% Fc de care depinde reabs :

↑ conc extracelulare a Mg si hipercalcemia →↓reabsorbtia

↑ vol extracel →↓reabsorbtia PTH→ (+) reabsorbtia in TCP si TCD

21 REABSORBŢIA FOSFAŢILOR

Fosfaţii anorganici din plasmă în concentratie de 8mg% 1-1,5mEq/l se află sub formă de fosfaţii mono sau dibazici.

80-90% din cant de fosfaţi filtrată este reabsorbită TCP → TA sec = 2/3din fosfaţi filtraţii, prin cotransport cu Na →SLC34A1 (3Na/1HPO3) dependent de

pH, iar prin membr bazala tot prin cotransport( ipoteza) T max → 1mM/l

Reabsorbţia continuă şi la nivelul AH seg gros şi TCD PTH → diminuă reabsorbţia fosfaţilor. Efecte similare are şi

calcitonina : calcitonina acţionează predominant asupra

reabsorbţiei de Na şi nu asupra transportului specific de fosfaţi.

Acidoza metab. si ↑de glucocorticoizi = ↑ eliminarea Hipercalcemia ↑ reabsorbţia fosfaţilor dat. (-) secreţiei de

PTH. Vit. D3 şi metaboliţi săi stimulează transportul transtubular al

fosfaţilor şi ↓ excreţia urinară.


17 | P a g e

22 Sdr. Fanconi

Tulb generalizată a reabsorb de → aa, glucoză, ionii fosfat, bicarbonaţii → cu acidoză metabolică, ↑ excreţiei de K şi Ca +diabet insipid

Cauzele sdr.: Defecte ereditare ale mec de transp Prezenţa de toxine sau medicamente care produc lez cel la niv TCP (mai ales) Lez ischemice celulare

Hipofosfatemia pe termen lg conduce la decalcifiere osoasă şi rahitism Acest tip este refractar la trat cu vit. D3

23 REABSORBŢIA Cl

Este anionul principal care acompaniază Na : Prima port. → paracelular Ultima port. → transcelular În TCP, reabsorbţie pasivă - urmează Na (dat

încărcături sale electrice) Paracelular → pasiv dat ∆ electrochimic generat de

reabsb Na → la niv. S1 In S2 si S3 concentatia de Cl ↑ mult in comparatie

cu celula tubulara → reabs este paraceluara Alt mecanism implicat → antiportul Na-H genereaza

la niv luminal schimbul pt anionii (oxalati, OH, SO4)→ cotransp Cl/anionii mediat de CFEX (SLC26A6)

Poate fi un ex de transp activ tertiar care va sustine ∆ de Cl la schimb anionic

Bazal → transcelular, exista canale de Cl ce permit acestuia sa ajunga in interstitiu si mai exista si co-transp K/Cl (KCC)

AH ↑- segm.subţire - difuziune pasivă a Cl spre interstiţiu pentru echilibrarea osmotică cu interstiţiu hiperton.

porţ groasă - transport activ secundar. La nivelul membranei apicale se află un cărăuş care transportă din lumen în cel epiteliale 2Cl/Na/K

Na este transportat activ în interstiţiu, K difuzează pasiv în lumen- menţine dif de potenţial – se creează un pot + care favorizează trcerea cationilor

1 Cl difuzează pasiv în interstiţiu iar cel de-al 2lea ajunge în celula prin cotransport cu HCO3

TCD → Mec de co-transp al Cl împreună cu Na la niv membranei luminale - bazal exista canale de Cl

AH ↑- segm.subţire - difuziune pasivă a Cl spre interstiţiu pentru echilibrarea osmotică cu interstiţiu hiperton.

porţ groasă - transport activ secundar. La nivelul membranei apicale se află un cărăuş care transportă din lumen în cel epiteliale 2Cl/Na/K

Na este transportat activ în interstiţiu, K difuzează pasiv în lumen- menţine dif de potenţial – se creează un pot + care favorizează trcerea cationilor

1 Cl difuzează pasiv în interstiţiu iar cel de-al 2lea ajunge în celula prin cotransport cu HCO3 TCD → Mec de co-transp al Cl împreună cu Na la niv membranei luminale Bazal exista canale de Cl


18 | P a g e

24 BICARBONATE REABSORBTION MECHANISM >>

25 REABSORBŢIA GLUCOZEI

Reabsorbţia glucozei întruneşte caracteristicele unui sistem de transport activ cu capacitate limitată

În mod normal glucoza nu se elimină prin urină, întreaga cant filtrată este reabsorbită la niv TCP (100%)

La niv polului apical, glucoza este introdusă în cel. prin transport activ sec (simport cu Na) având un carrier comun (cu un locus pt toate monozaharidele ce concurează pt el, glucoza având afinitatea maximă şi un locus pt Na)

In S1 reabsorbtia glucozei este cea mai mare cantitativ Exista 2 transportorii : SGLT2 (high-capacity/low-affinity) 1-1 → in S1 SGLT1 (high-affinity/low-capacity) 2-1 → in S3 Florizina are afinitate pt carausi, (-) reabsb glucozei

Este o glucoza care are inlocuit 1 OH‾ din C1 cu radicalul oxicetona. Extrasa din coaja radacinilor de cires, mar

O doza de 0,01g → glicozurie tranzitorire = diabet fluorizinic

La polul bazal, glucoza trece din cel în mediul intern prin difuziune facilitată, dat gradientului de conc

Exista transportorii din fam ; GLUT2 si GLUT1

Procesul este limitat de capacitatea de reabsorb a tubilor exprimată prin Transport maxim al glucozei (Tmg) care depinde de :

conc plasmatică a glucozei, debit de filtrare gll, capacit de reab tubulară.

In situatiile cand conc. glucozei ↑ peste un anumit nivel critc→ prag renal, determinat de gradul de saturatie al cărăuşului, glucoza apare în urină

Când glicemia este 80-100mg% şi filtrarea gll→125ml/min, înseamnă că prin filtratul gll trec 100-125 mg/glucoză/min

Transportul maxim transtubular pt glucoză este la bărbaţi de 375mg/min iar pt femei de 300mg/min Pragul renal = reprezintă concentraţia plasmatică la care glucoza începe să se elimine reanal. El poate fi

calculat : conc prag glucoză = 300(375)x100/125 = 240-300mg%, acesta este pragul teoretic la care apare

glicozuria. Pragul renal variază invers proporţional cu debitul de filtrare şi direct proporţional cu Tmg

În DZ la vârstnici,cu glicemie crescută (prag renal crescut) glicozuria nu apare deoarece filtratul gll este scăzut dat angiosclerozei (cant de glucoza filtrată este mică şi poate fi reabsorbită în totalitate ).

Transport. transtubar alterat al gluc. - diabet renal (normoglicemie şi glicozurie) reabs este izoosmotică şi e urmată de contracţia volemică a UF


19 | P a g e

26 REABSORBŢIA AMINOACIZILOR(aa)

aa filtraţi fără restricţi sunt reabsorbiţi activ la niv TCP

Na fiind necesar pt transportul lor pe cărăuşi reabsorbţia aa este aproape completă, urina

conţine 1-2% aa din cant filtrată Există T max →1,5mM/min se admite existenţa mai multor sisteme de

transport ale aa, unele se suprapun ca specificitate.

pentru aa neutrii există trei sisteme de transport : unul pt aa neutri (cu excepţia cistinei), al doilea pt prolină şi hidroxiprolină, al treilea – betaaminoacizi

Ac.aminoneutrii → apical SLC6A19, bazal →SLC7A8/SLC3A2 Prolina : apical impreuna cu H → SLC36A1, bazal SLC7A8/SLC3A2 Tirozina → iese prin SLC16A1

Ex - cistinuria defect ereditar al reabs tubulare a aa care se pierd prin urină : arginină, lizină, ornitină Este afectat trans apical →SLC7A9/SLC3A1 pt. aa diaminici : arginină,lizină , ornitină şi aa dicarboxilici, reabsorbţia se realizează prin 2 sisteme

de transport diferite : Lizina si arginina→ apical : SLC7A9/SLC3A1 bazal→ SLC7A7/SLC3A2 (care preia Na si un ac aminat) Hiperaminoaciduria → intoleranta la proteine prin reabsb. redusa de lizina si arginina Se afecteaza ciclul ureei → hiperamonemie cu afectarea pulmonara, cauzatoare de deces.

Hepatosplenomegalie Tulb. psihice Este afectat transportorul bazal

glutamatul→ apical : SLC1A, acesta preia si Na-H/K si bazolat. → SLC1A4/SLC1A5 Cel mai comun transp bazal pt aa → SLC38A3

27 REABSORBŢIA PROTEINELOR

Aproximativ 30g proteine trec prin filtrul renal în 24/ore. Se elimina doar 30mg/zi →reabsorbtia fiind de 96-99%

Proteimele cu MM mai mică de 68000D, care se regăsesc în filtratul gll,→ prin pinocitoză la niv. TCP (100%) :

ele se ataşează pe memb celulară de rc (megalin, cubilin )ce se invaginează dând naştere la o veziculă ce fuzioneaza cu lizozomi în interiorul cărora are loc descompunerea proteinelor în aa care apoi sunt absorbiţi în lichidul peritubular.

Există T max → 30mg/min Proteinuria - prezenţa proteinelor în urina finală poate fi :

fiziologică, nu depăşeşte 150mg/zi (0,07mg/min) şi poate fi consecinţa efortului fizic, sarcină, (300mg/zi)

patologică : de afectare a membr gll → 1.glomerulonefrite tubulară →2. pielonefrite, 3. nefrogenă (renală). Proteinuria include : 40% albumine serice, 5% alte prot serice, 15% Ig şi 40% proteine din

ţesutul renal.


20 | P a g e

28 REABSORBŢIA UREEI

Forma principală de elim a azotului. Se sintetiz in ficat, conc serică 15-60mg/%

Zilnic se formează 25-30g uree care se filtrează prin gll şi se reabsoarbe în proporţie variabilă prin tubi renalii.

Eliminarea urinara de uree = 450mm/zi

Reabsorbţia depinde de conc plasmatică şi RFG

În cond de antidiureză când se reabsoarbe 99% din FG (adică debit urinar de 1ml/min) 60-70% din ureea filtrată retrodifuzează în sg.

În diureza intensă → cu debit urinar de 2ml/min, retrodif → 40%.

TCP → 40% se reabsoarbe pasiv (difuziune)

Membr tubulară este f permeabilă pt uree de aceea pe măsură ce apa se reabsoarbe din tubi, conc. ureei ↑ creindu-se un Δ de conc. : tub

urinifer → lichid peritub cu difuziunea ureei în capilar. In nefronii juxtamedularii: AH desc.→ la varf ureea ↑in interst medularei, fiind mai conc fata

de LT. La ac nivel ureea este secretata prin difuz. facilit. mediata de UT-A2

AH porţ gr,TCD,TC-porţ cortic → impermeabili pt uree TC ultima parte, necesită prezenţa ADH, Sub acţ ADH apa din seg incipiente ale TC trece in interst

ureea ce avea o conc de 4,5mOsm/l în urina primară – la niv TCP, progresiv se va conc până la 400 - 450mOsm/l

În prez ADH, cel tubulare devin permeabili pt uree. Se prod difuz subt în interstiţ medularei dat Δ de conc

Se acumulează ureea în zona papilară unde rămâne blocată dat mec de contracurent din vasa recta

Din interstiţiu ureea difuz → în AH porţ asc şi ajunge din nou în urină → procesul de recirculare al ureei pentru mec de concentrare al urinii

Pc de difuziune este facilitat de molec specifice (la niv TC) cu rol în transportul ureei → UT-A1 (apical) activ de ADH

Dar NU act. si asupra UT-A3 de la niv bazal Malnutriţia →↓ conc de uree şi afectează fcţ de conc a

urinii La indiviz cu dieta bogata in proteine urina este mai

concentrata Cl ureei este de 75ml/min la debit urinar de 2ml/min, dacă debitul urinar creşte, retrodifuziunea este

limitată până la 75% din rata de filtrare AC. URIC rezultă din metab bazelor purinice.

Conc plamatică → 4-5mg%.


21 | P a g e

90% din uraţii filtraţi sunt reabsorbiţi la niv. S1 si S3 si la niv S2 → pc de secreţie (asemnător excreţiei K) Reabsorb este : paracelular → pasiv Trancelular activ → la schimb cu anionii intracelulari

Astfel apical prin URAT1→ pt monocarboxilaze (lactat) OAT4→ pt decarboxilaze La polul bazal → difuz facilitata prin intermediul → OAT2 Sau la schimb cu un anion organic prin →OAT1 sau OAT3

Secretia → invers. Bazolat este mediata la schimb cu anionii organici prin

inversarea de OAT1/OAT3 si difuz facilit → OAT2 Apical → OAT4/DC si UAT

În urina alcalină ac uric se află→ sub formă de uraţi solubili In urina acidă (pH - 5) → ac uric.

De aceea în tratamentul litiazei urice un rol important îl are alcalinizarea urinei.

Medicamentele uricozurice, care împiedică reabsorbţia uraţilor : cincofenul, probenecidul, fenilbutazona, salicilaţi sunt utilizate în trat. Gutei, boală caracterizată prin precipitarea cristalelor de uraţi în articulaţii, căi urinare.

Rolul lor → (-) URAT1 Tiazidele şi pirazinamida reduc uraturia (ceea ce a permis studiul mec de reabs si secretie a ac uric)

29 REABSORBŢIA APEI

Din imensul volum 180l urină primară, filtrată în 24/ore, se elimină 1-1,5 l/zi. Reabsorbţia solicită capilarele peritub. caracterizate prin porozitate mare, P Hg mică(13mmHg) şi

PCO mare (36mmHg)ceea ce prod. reabs. osmotică rapidă Debit normal : 1-2ml/min, limite → 0,5- 20ml/min

Apa se reabsoarbe (99%) pe toată lg tubului cu excepţia seg de diluţie. Pasiv, prin osmoză, urmând Na, Cl, TCP: 65%, reabsorbţie obligatorie, AH braţ descendent subţire -15%, TCD şi TC - 19%, reabs. facultativă , hormonodependentă.

Rinichiul uman poate conc urina până la max.1400mOsm/l În 24 ore se excretă aprox. 600mOsm de micromolecule sub formă de prod de

catab.(ure,ac.uric,fosfaţi etc). Cant minimă de apă pt excreţia lor în cond de conc maximă a urinii,este:

600mOsm/zi/1400mOsm/zi=0,444l/zi. Limite extreme ale osmolarităţii 50-1200mOsm/l(1400 mOsm/l)

TCP- difuziune pasivă, urina primară - 300mOsm/l. Solvent drag : apa +constituienţii micromoleculari, pe baza Δ osmotic şi oncotic Transcelular → aquaporine,(AQ1 – apical si bazal in nr ↑) dat Δelectric de Na

AH a nefronilor juxtamed.coboară adânc în piramidele medulare înainte de a drena în TC. Se înregistrează o creştere gradată a osm interstiţiului piramidelor dinspre corticală spre medulară

ajungând la 1200mOsm/l AH, seg. desc (20%) - adaptat pt difuziune, Se reabsorb dat Δ osmotic corico - papilar AH, porţ ascend - implicată în mec de conc a urini AH, seg îngroşat, adaptat pt trans activ de Na şi Cl din lumenul tub în interstiţiu, impermeabil pt apă,

uree care rămân în tub. Dat acestor schimbări de permeabilitate, cea mai mare parte a ionilor aflaţi în tub sunt

transp în interstiţiu, care devine hiperton iar lichidul tub.de la niv AH porţ groasă devine hipoton. Rol imp în mec de diluţie şi conc a urini

Co-transportul de la ac niv creeaza un Δde conc de aprox 200mOsm/l intre LT si lichidul interstitial

AH realiz disocierea apei de ionii


22 | P a g e

TCD şi TC se completează reabsorbţia apei, sub influienţa ADH - h. antidiuretic ADH-ul răspunde de reabsorbţia facultativă prin care se asigură diluarea/concentrarea urinii în fcţ de

necesităţi TCD- extensie a seg gros al AH, impermeabil pt apă şi contribuind la îndepărtarea sărurilor duce la diluarea

lichidului tubular În prezenţa ADH, apa din 1/3distală a TCD şi TC trece în interstiţiu, urina se conc progresiv, pres ei osmotică

egalizând-se cu cea a lichidului interstiţial. ADH ↑ → reabsorb ↑ de apă →↓ elim de urină cu osmolritate ↑ = oligourie (urină concentrată) ADH ↓ → reabsorb ↓ de apă = poliurie cu osmolaritate ↓ (urină diluată)

Proteine transmembranare = canalele pt apa → cu struct oligopeptidica (269-301aa) cu dispunere tetramerica cu exceptia AQ4 → multimerica

AQ1→ pt TCP si AH, vasa recta, endotelii capilare ggl AQ2→ la niv.TC, dependent de ADH, stocate in veziculele subapicale AQ2 si AQ4 → la niv pol bazal

În antidiureza maximă, se reabsoarbe 99,7% din apa filtrată, iar conc urinii finale ajunge la 1200-1400mOsm/l

Când ADH lipseşte, cel TC sunt impermeabile pt apă lichidu hipoton din seg gros al AH (100mOsm/l, din care cel TCD şi TC continuă să sustragă Na, ajunge

la conc finală de 30-40mOsm/l - Reabsorbţia intensă a solviţilor la niv segmentelor distale ale nefronului cu păstrarea apei în tubi reprezintă : mec renal de excreţie a urini diluate

Procesul de concentrare a urinii este complex – depinde de dispoziţia anatomică specială a AH şi vasa recta din medulara renală. presiune osmotică mare în lichidul interstiţial din medulara int - dat reabsb repetitive a NaCl de la niv

AH SG şi a influxului continuu de sare din TCP. Niv ↑de ADH

Se explică prin : AH care funcţionează ca un sistem de multiplicare în contracurent şi vasele recta - ca un schimbător în contracurent

29.1 MEC. MULTIPLICATOR în contracurent

Transportul activ de Cl, Na şi K în cel porţ groase a AH, constituie sursa de energie pt multiplicarea în contracurent

Permeabilitatea diferită a celor 2 braţe ale AH cât şi forma de U

porţiunea subţire a AH, permeabilă pt apă care trece în interstiţiu dat gradientului, iar Na,Cl difuzează în ansă, retotransport, conc lor crescând spre vârful AH, maxim:

La niv AH porţ groasă, Na este transp activ în interstiţiu,crescând osmolaritatea lichidului interstiţial şi realizând un gradient cortico-medular fapt ce det o creştere progresivă a conc de Na în AH descendentă

pe măsură ce lichidul tubular progresează de-lg ansei (ce pătrunde în mediu hiperton),apa difuzează din ansa desc spre mediul interst hiperton iar Na difuzează pasiv din ansa ascend până la echilibrare osmotic

urina intră izotonă în AH descendentă şi pătrunde hipertonă în AH ascendentă


23 | P a g e

la vârful ansei, ureea difuz din TC (segm medular) în AH

29.2 MEC. SCHIMBULUI prin CONTRACURENT

Este asigurat de fluxul sang redus din medulara profundă. Capilarele vasa recta în formă de U, funcţ ca un mec de schimb prin contracurent. Perţii tubului fiind f permeabili : ram descend: NaCl şi ureea

difuzează (pasiv , dat grad de conc) din interstiţiu în sg în timp ce apa iese în interstiţiu (osmoză) .

Aceste schimburi de apă şi sare det creşterea progrsivă a osmolarităţi sg capilar până la conc max din vârful ansei vasa recta de 1200mOsm/l

ram.ascendentă a capilarului : sarea şi ureea difuzează în lichidul interstiţial, în timp ce apa pătrunde în sg. La ieşirea din medulară osmolaritatea sg este uşor mai mare decât a avut-o la intrare în vasa recta

29.3 DIUREZA APOASĂ

Ingerarea în scurt timp a unor cant crescute de lichide hipotonice (1-2 l), det o reducere a reabsorbţiei tubulare a apei după 15 min. Efectul max este la 45min cănd fluxul urinar ajunge la 12-15 ml/min, având o p osmotică redusă - fen numit diureză apoasă

lichidele absorbite reduc PO cu 10mOsm/l în plasmă, ceea ce inhibă secreţia de ADH alcoolul etilic acţionează direct asupra hipotalamusului împiedicând secreţia de ADH - diureza apoasă

Ef. Similare în DI, hipopotasemia şi Hcalcemie, ingerarea unor cant de lichid hipoton într-un ritm ce depăşeşte capacitatea maximă de eliminare

renală - 16ml/min are drept consecinţă hipotonia lichidului interstiţial cu pătrunderea apei în interiorul celulelor, det tumefierea şi apariţia simptomelor intoxicaţiei cu apă : convulsi, comă, moarte. EXP- prin adm de ADH , fără suprimarea aportului hidric.

29.4 DIUREZA OSMOTICĂ

Substanţele micromoleculare care nu sunt reabsorbite în TCP, pe măsură ce volumul urini primare nu se reduce, se concentrază şi prin presiunea osmotică pe care o exercită reţin apa în tub :

retenţia apei în TCP scade gradientul de conc. al Na din lichidul tubular şi cel tubulară impiedicând-i reabsorbţia

AH - la acest niv ajunge un vol crescut de lichid izotonic TC - la acest nivel, prezenţa unei cant crescute de subst ce nu au fost reabsorbite, va det scăderea

reabsorbţiei de apă având drept urmare eliminarea unui volum crescut de urină - diureză osmotică (cant crescută de apă +electroliţi/Na)

Comparativ cu diureza apoasă, în care reabsorbţia este normală la niv TCP, în diureza osmotică,reabsorbţia la acest nivel este redusă

Experimental : manitol , zaharoza. Clinic → adm de manitol (in HTA craniana dat tumorilor sau abcese cerebrale,in hemoragii, hematoame, edeme) atrage osmotic apa din tesutul cerebral in sistemul vascular → rinichiul o va elimina = ↑ diureza

30 EXPLORAREA rinichiului- funcţia de concentrare

Pentru a cuantifica câştigul sau pierderea de apă prin excreţia unei urini concentrate sau diluate se calculaeză Clearance-ul apei libere (CH20), care reprezintă :

Diferenţa dintre volumul urinar şi clearance osmolar ( Cosm) Cosm=Uosm x V/Posm = 5ml/min

CH2O = V - (Uosm x V/Posm ) unde : V=debit urinar, Uosm şi Posm reprezintă osmolaritatea urinară şi respectiv plasmatică


24 | P a g e

Clearance-ul osmolar reprezintă cant de apă necesară pentru a excreta încărcătura osmotică într-o urină izotonă cu plasma

Când urina este izoosmotică cu plasma, Cl-ul Osm este egal cu volumul urinar (Closm=UV/P) deci R nu concentr. şi nici nu diluează. (are valoarea zero)

În urina diluată (hipotonă ) CH2O are val. +, iar în urina cocentrată (hipertonă) are val. negativă

31 ROLUL RINICHIULUI în controlul osmolarităţii

90% din osmolaritatea LEC se datorează Na, iar glucoza şi urea (subst neionice osmotic active) reprezintă doar 3%, Reglarea conc Na în LEC :

1. Sistemul osmoreceptor-hormon antidiuretic 2. Mecanismul setei 3. Mec apetitului pt. sare

Sistemul osm-ADH, mec de feedback care acţioează asfel: creşterea osm cu 1%, stimulează osm din H ant,lângă nc suproptici se determină eliberarea de ADH, care la niv renal (TCD, porţ corticală a TC şi TC), se fixează pe rec V2, crescând permeabilitatea

tubului, prin canale stocate în endozomii din celulele tubulare. conservarea apei şi elimina Na şi a altor subst osmotic active , corectează osm LEC

32 MECANISMUL SETEI

Reglarea osm şi apei în org este în orice moment reglată de echilibrul între aport şi pierderile de apă senzaţia de sete apare la creşteri ale p osm peste 285mOsm centri setei din reg H lat - aria preoptică, sunt stimulaţi de orice factori ce produc deshidratarea intracelulară

creşterii ale Na în LEC pierderi de K, cu scăderea conţinutului intracel din neuronii centrului setei şi micşorarea volumului

acestora la creşterea conc de Na cu 2mEq/l peste normal (sau cu 4mOsm/l) este amorsat mecanismul de ingestie a

apei : aceea persoană a atins un nivel de sete suficient de important pt a activa efortul motor necesar pt a bea - momentul denumit pragul setei.

Consumul de lichide se face până la starea de saţietate, corespunzătoare normalizării osmolarităţii LEC

33 APETITUL PENTRU SARE

Menţinerea Na extracelular la val N necesită nu numai un control al excreţiei dar şi al aportului de Na Mec apetitului pt sare este similar mecanismului setei în controlul aportului de apă, cu diferenţa că setea

apare imediat în timp ce dorinţa pt sare după câteva ore. Factorii ce controlează acest mecanism sunt:scăderea conc Na în LEC şi insuficienţa circulat. det mai ales de

hipoV centri implicaţi sunt situaţi în reg AVaV3 din creier

reg anteroventrală a ventricului 3, centru setei ,( neuroni de la acest nivel sunt osmoreceptori ce trimit impulsuri nervoase nc supraoptici pt a contola ADH)

Apetitul pt sare se manifestă prin creşterea consumului de sare pt menţinerea unei conc extracelulare sodate normale şi a volumului LEC

B Addison → nu exista secretie de aldosteron ceea ce det depletie de Na prin urina cu ↓de Na extracelular si a volemiei. Se stimuleaza f mult dorinta de sare

34 IZOVOLEMIA

R are rol fundamental în menţinerea constantă a volemiei : PA = DC x Rp : volemia controlează PA, care la


25 | P a g e

rândul ei acţionează asupra R : ↑ volemiei det creşterea DC şi implicit a PA,producând ↑ diurezei, când volemia ↓ f mult, DC şi PA scad, R reţin lichidele şi în timp, aduc la normal volemia

Factorii ce intervin în aceste mec sunt : Reflexul de volum : ↑ PA det tensionarea barorec arteriali şi a altor rc de întindere din zone de

joasă P det inhibiţia reflexă a SNS, cu vasodilat a renale şi ↑ debit urinar (modif V puţin) ANP - creşterea diurezei Sist RAA ADH

35 REGLAREA PRESIUNII ARTERIALE

Mec. rapide – sec.min.(răspunsuri şi reflexe nervoase) Mec feed back baroreceptor Mec ischemic al SNC Mec chemoreceptori

Mec pe termen mediu – min. ore Mec vasoconstrictor al sist RAA Stress-relaxarea vaselor sang Transferul bidirecţional de lichid prin peretele cap în şi dinspre arborele circulator pt reajustarea vol

sg. Mec de reglare pe termen lg

Mec reno-vascular (rinichi – lichidele extracelulare) Mec RAA

35.1 Rolul R în reglarea pe termen lung a presiunii arteriale

I. Mecanismul R – lichide extracelulare : Când vol lich.extrac ↑, PA ↑ şi ea det diureză şi natriureză presională Curba fcţ renale (debitului urinar) :

La PA – 50mmHg → diureză 0 La PA – 100mmHg → diureză N La PA – 200mmHg → diureză ↑ de 6-8ori faţă de N

Principiul ,,eficienţei nelimitate” în controlul PA de către mec R – lichide extracelulare 1) curba debitului renal pt apă şi sare 2) dreapta ce reprezintă aportul de apă şi sare Pct de echilibru unde eliminarea echivalează aportul

Când PA↑, debitul renal de apă şi sare este de 3ori >aport, de aceea vol sg ↓ şi PA↓ Când PA↓, aportul de apă şi sare va fi > decât eliminarea. Vol sg ↑ şi PA↑ până ating pct de echilibru

Această revenire a PA la pct de echilibru → principiul eficienţei nelim.


26 | P a g e

35.2 Rolul NaCl în mec. R – LEC în reglarea PA

↑aportului de apă şi sare este mai eficientă în ↑PA decât aportul de apă Prin acumularea în org. sarea ↑vol LEC:

Sare în exces, ↑osmolaritatea şi stimulează centrul setei şi aportul de apă→ ↑vol LEC ↑osmolarităţii stimulează eliberarea de ADH care det reabsorbţia apei → ↑vol LEC

35.3 HTA prin creşterea vol extracellular

↑vol extracel. determină ↑DC iar fluxul de sg ↑ în toate ţes şi prin mec de autoregl va →vasoconstric periferică cu ↑ Rez vascul perifeice şi implicit ↑PA

În zilele următoare Rez periferică totală şi DC↓ la N, prin fen de autoreglare Paralel cu ↓DC, vol LEC şi vol sg revin la N deoarece :

1) ↑rez arteriolare ↓presiunea capilară ceea ce permite revenirea lichidelor în vase PA↑ det. rinichii să elimine volumul în exces

După câteva săptămâni de la debutul încărcării volumice rezultă : HTA ↑rezistenţei periferice Revenirea la N a vol LEC, vol de sg, şi a DC

HTA determină: Suprasolicitare cardiacă :

Insuficienţă cardiacă congestivă Boală coronariană Infarct miocardic

PA↑ det ruptura vaselor cerebrale + coagularea sângelui → infarctul cerebral(AVC) Paralizie, demenţă, amauroză etc

PA↑ det hemoragii la niv R→ zone de necroză Insuficienţă renală : uremie, moarte

35.4 SISTEMUL RAA în controlul PA

Renina, eliberată de R când PA↓ acţ asupra AgI→ Ag II cu rolul de a ↑ PA prin mai multe mec : Vasoc la niv arteriolar ce det ↑PA şi vasoc la niv venos, determinând ↑ întoarcerii venoase → DC↑ Ag II - ↓ eliminarea de apă şi sare cu ↑vol LEC şi ↑PA

HTA Goldblatt – pe R unic, clamparea arterei renale Celalalt este indepartat

↑ PA este det de mec vasoconstictor al SRAA : prin clampare ↓flux sg renal şi R elib. renină cu ↑ AgII şi ↑ PA Secreţia de renină durează câteva zile iar PA revine la N şi înlătură ischemia ↑ PA se dat şi retenţiei de lichid dat PA iniţial ↓ în a renală dar în 5-7 zile vol de lichid ↑ suficient pt

a↑PA HTA de tip vasoconstrictor dat Ag II HTA prin încărcare volumică - de fapt ↑ Rez. Periferică totală

36 SECREŢIA TUBULARĂ

Secreţia tubulară constă în completarea depurării de subst exogene şi endogene, începută la niv gll,cu eliminarea subst din circulaţia peritubulară în lumenul tubular

tubi renali secretă în urină : H, amoniac, K precum şi numer. subst stăine org, pătrunse accidental sau terapeutic :

anioni organici : roşu fenol, PAH, penicilină, probenecid, furosemid, acetazolamidă (diamox), creatinină

cationi organici : histamină, cimetidină, cisplatină, noradrenalină, chinină, tetraetilamoniu, creatinină (conţine în molec gr + şi -)

mecanismele implicate în secreţie : transp pasiv → difuziune simplă : K la niv apical TCD şi TC (sec ATP-aza Na/K la polul bazal ureea - AH porţ subţire medulară,


27 | P a g e

difuziune neionică : NH3, la niv TCP,TCD, TC, proces sec secreţiei de H transp activ - primar : H şi K la niv TCD şi TC apical → controlat de aldosteron trans activ sec (antiport) - la niv TCP apical : H/Na

SECREŢIA H SINTEZA ŞI SECREŢIA AMONIACULUI

37 REGLAREA ACTIVITĂŢII RENALE

Se realizează prin 3 mec principale : nervos asigurat de sistemul nervos simpatic umoral intrinsec de autoreglare

Aceste mec influienţează mai ales rata filtrări gll. Funcţia tubulară fiind influienţată de mec hormonale. Mecanismul de control nervos a fost evidenţiat prin met puncţiei bulbare - Cl Bernard (1858),

S-a evidenţiat rol hipotalamusului în controlul volemic şi al osmolarităţii rolul fc emoţionali asupra diurezei şi a poliuriilor hipotone în tulb neuro-vegetative, influienţa mec reflexe prin reducerea diurezei apoase după excitarea receptorilor din căile resp sup

sau a rec arteriali SNC dispune de 2 mec de reglare :

neuro umorală prin intermediul ADH una pur nervoasă prin nervii vegetativi

SNC acţionează indirect asupra R, prin intermediul vaselor - bazându-se pe constatarea că R denervat sau transplantat îşi conservă funcţiile. Se modifică funcţia renală în raport cu starea de vasoconstricţie sau vasodilataţie de la niv R.

Mecanismul umoral ADH - reabsorbţia apei, dependentă de ADH este facultativă şi se referă la 15% din RFG. Stimulează si

reabsorbţia tubulară de uree. inhibiţia vagală retrogradă, reflexul de diureză Henry-Gauer, declanşat de creşterea vol sang, ce

determină stimularea rec de la baza inimii (atrii şi vase mari) şi prin afernţe vagale inhibă secreţia de ADH cu creşterea consecutivă a diurezei

Adrenalina şi noradrenalina - h ai medulosuprarenalei pot produce fie o creştere, fie o scădere a RFG

Hormoni corticosuprarenali - toţi steroizi corticali intervin în metab hidrosalin dar cel mai imp este rolul : mineralocorticoizilor : aldosteronul Glucocorticoizii; cortizolul - în doze mici creşte RFG iar îndoze mari favorizează reabsorbţia de Na şi

elim de K Hormoni tiroidieni - produc o creştere a RFG prin creşterea debitultui sang renal Parathormonul - are rol de creştere a calcemiei dar creşte fosfaturia şi diureza. Peptidul nariuretic atrial (ANP)- implicat în mec de reglare hidroelectrolitic şi al tonusului vascular Mecanismul intrinsec de autoreglare_:

menţine constant debitul sang renal (FSR) şi în consecinţă şi a debitului Fg (RFG) la variaţii al PA 80-200mmHg

38 CĂILE EXCRETORII EXTRARENALE

Urina formată in rinichi este condusă de-a lungul ureterelor în vezică, unde se acumulează în intervalul dintre două micţiuni.

Evacuarea urinii din vezica urinară are loc periodic prin uretră. MICŢIUNEA - este pc de golire a vezici urinare când este plină :

după umplerea progresivă până când presiunea intraparietală atinge valoarea prag, se declanşează reflexul de micţiune care fie det micţiunea fie dacă nu este posibil produce dorinţa

conştientă de a urina

38.1 FIZIOLOGIA URETERELOR

Ureterele sunt conducte musculare care provin din pelvisul renal şi se varsă în VU,


28 | P a g e

pătrunderea se face oblic pt a preveni refluarea urinii La niv ureterelor si a VU cel musc netede au un PR= - 60mV det de K → prezinta permeabilit membranara ↑ canalele de Na si mai ales de Ca → PA (pot de act) Ureterele → musc neteda sincitiala cu jonct gap. Activ electrica de la o cel la alta se transmite cu o viteza de

→ 2-6cm/sec Undele peristaltice provin prin (+) electrica din port proximala a pelvisului renal cu o frecv de 2-6/min si o

viteză de 3cm/s Presiunea Hg intraureterala este 0-5cm H2O in momentul initial si ↑ de la 20-80cm H2O in timpul valurilor

perstaltice Cand exista piatra la R, ureterul se dilata →↑P Hg la 70-80cm H2O pe o per de 1-3 ore

litiaza ureterală prin semnal algic (reflex uretero-renal) stimulează f simpatice care det constricţia arteriolelor renale cu diminuarea sau chiar blocarea prod de urină.

Hidronefroza, dilatarea pelvisului si calicelor renale poate evolua ore-zile Pacientii acuza durerii severe → colica renala Daca piatra nu este eliminata → disfunctie renala = IR ac

Se produce anurie dar filtrarea ggl continua in ritm ↓ aratand echilibrul intre filtrare si reabsorbtie

trecerea urini în VU se face în jeturi intermitente odată cu undele de contracţie : sunt (+) de distensia ureterului şi creşterea cant de urină Funcţionează făra inervaţie dar sunt prevăzute cu numeroase fibre vegetative : simpatice care (-) activ contr. şi parasimpatice → ach în doze mari (+) perstaltica

38.2 VEZICA URINARĂ

Este organ musculo-cavitar, cu mare plasticitate, alcătuit din : corp (distensibil şi contractil) şi col.

Posterior, deaspra colului se află o zonă triunghiulară prin care trec ureterele şi uretra → trigon (muc este netedă)

Muşchiul neted vezical este alcătuit din fascicule care se împletesc în toate direcţiile şi în profunzimea peretelui vezical → detrusor

Are structură sinciţială , prezintă zone de joasă rez. electică → conduc rapid potenţialul de acţiune şi det contracţia simultană a tuturor regiunilor VU

Muşchiul colului vezical are rol prin tonusul său natural de a împiedica pătrunderea urinii la niv colului şi a uretrei înainte ca pres. să atingă val prag → rol de sfincter intern.

Uretra stăbate diafragma urogenitală care conţine sfincterul extern al VU → este m scheletic controlat voluntar de SN

38.2.1 INERVAŢIA VEZICII URINARE

SNVS → n. hipogastrici provin din coarnele lat ale măduvei lombare (

L2) trec prin lanţul simpatic paravertebral, gll

celiac şi mezenteric sup, se unesc în n. presacrat → n hipogastrici

Ef principal → pe vascularizaţia vezicii Ef. redus → relaxează detrusorul şi contractă

sfincterul int Rol în senz de ,,plin” şi uneori durere SNVP → n pelvini din plexul sacrat

Provin de la niv S2, S3, S4 şi f pregll ajung la VU


29 | P a g e

Receptorii de întindere localiz în detrusor trimit stimuli la centrii medulari Rol : contracţia detrusor şi relaxarea sfincterului int Control cortical → centrii în punte şi cortex

Aferenţele → pe căile spino-talamice Eferenţele → prin n ruşinoşi către sfincterul extern

aferenţele senzitive nociceptive sunt dirijate spre măduva spinări prin fibre simpatice anexate n hipogastrici iar cele de distensie sunt parasimpatice şi intră în alcătuirea n pelvieni

38.2.2 UMPLEREA VEZICII

Mucoasa VU prezintă numeroase cute ceea ce permite o dilatare considerabilă în timpul depozitări urinii

Înmagazinarea urinii între anumite limite nu se însoţeşte de o mărire semnificativă a presiunii intravezicale

VU evacuată → PintraV este = 0, la un vol de 30-50 ml → P intraV = 5-10 cmH2O, între 200-300ml presiunea variază f puţin → acest nivel aproape constant este prop intrinsecă de adaptare a detrusorului

independentă de mecanismele nervoase şi legea Laplace → P = 2T/r

lg arată că presiunea într-un org cavitar este direct proporţ cu de 2 ori tensiunea peretelui şi invers proporţională cu raza

umplerea vezicii măreşte raza cavit şi totodatpă tens pereţilor fără a modif pres intracavitară La vol urinar de 400ml → PintraV = 20cmH2O, ceea ce det apariţia de contr ritmice pt micţiune dar

controlul sf ext împiedică micţiunea Normal în VU se pot acumula 500-600ml de urină fără să se ajungă la distensie dureroasă PintravV=70cmH2O → limita de rezistenţă a sfincterului ext

38.2.3 MICŢIUNEA

Micţiunea este un act reflex medular de evacuare a urini facilitat sau inhibat de centrii nervoşi sup Reflexul este iniţiat de presoreceptorii la distensia peretelui atunci când VU se umple cu urină la P intraV

mari : calea aferentă est reprez de f senzitive din n pelvieni centrul reflexului se află în măduva sacrată S2-S4 calea eferentă : f parasimp ce intră în alcătuirea n pelvieni impulsurile nervoase se transmit prin căii ascendente centrilor micţiuni din trunchiul cerebral,

hipotalamus, scoarţă Reflexul de micţiune o dată iniţiat se autoamplifică. Contracţ iniţială a VU determină descărcarea de

impulsuri până se ajunge la o contracţie puternică a detrusorului, apoi în câteva sec ciclul reflex se stinge şi detrsorul se relaxează

După începerea evacuări urinii reflexul de micţiune se autoîntreţine.

38.2.3.1 CONTROLUL REFLEXULUI DE MICŢIUNE

Este un act reflex vegetativ medular până la 12-18-30 lunii parasimpaticul contractă detrusorul şi relaxează sfinc. int este un reflex voluntar după mielinizarea căilor nervoase Centri nervoşi sup exercită controlul fin al micţiunii :

CN sup menţin reflexul de micţiune parţial inhibat atunci când micţiunea nu este dorită, CN sup previn micţiunea chiar şi atunci când apare reflexul de micţiune prin contrc tonice continue

ale sfincterului vezical ext până când micţiunea este posibilă.


30 | P a g e

Când micţiunea este posibilă centri corticali ajută centri sacraţi ai micţiuni şă iniţieze reflexul de micţiune şi inhibă sfincterul vezical ext astfel ca micţiunea să se producă

mec voluntar efector contribuie la relaxarea planşeuli plvin şi tracţionarea detrusorului pt iniţierea contracţiei şi la contracţia voluntară a muşchiului peretelui abdominal şi diafragmului cu creşterea P intraabdominale şi intraV → pc facultative

controlul voluntar poate fi menţinut până când P intraV → la 70-100cmH2O, când micţiunea se declanşează involuntar.

38.2.3.2 TULBURĂRII ALE MICŢIUNII

Vezica urinară atonă - se datorează distrugerii fibrelor sezitive care trimit impulsurii de la VU la măduvă, dispare controlul reflexului de micţiune. Celelalte elemente ale reflexului sunt integre. VU nu se mai goleşte periodic, ea se umple complet şi apoi în uretră se scurg câteva pic de urină : incontinenţă urinară prin prea plin

Vezica urinară automată - când transecţiunea medulară are loc deasupra centrilor sacraţi reflexul de micţiune nu dispare. Se întrerup leg cu CN sup.

Retenţia de urină poate fi produsă prin : calculi renali : sărurile din urină pot precipita formând cristale, care cresc generând pietre (trat :

chirurgical, litotripţie - ultrasunete) adenom de prostată , tumoră vezicală

Pielită : imflamaţia pelvisului renal şi a calicelor (E.coli) Cistită :inflamaţia /infecţia VU, prezintă → disurie, lombalgii

Date post:	02-Sep-2019
Category:	Documents
Upload:	others
View:	41 times
Download:	2 times

Fiziologia aparatului reno-urinar - dr. Magda...

Documents