Home >Documents >Fiziologia Aparatului Locomotor

Fiziologia Aparatului Locomotor

Date post:24-Nov-2015
Category:
View:104 times
Download:17 times
Share this document with a friend
Transcript:

Fiziologia aparatului locomotorCorpul omenesc si-a dezvoltat un dispozitiv de postura si miscare adecvat activitatilor sale complexe prin interactiunea sa continua cu mediul inconjurator. Inteleasa in sensul deplasarii ansamblului organismului sau al unor parti din acesta in spatiu, activitatea locomotorie ia formele cele mai diferite in cursul dezvoltarii filogenetice. inca din viata uterina, fiinta umana este dotata cu necesitatea reflexa a miscarii. Odata cu nasterea, copilul face o serie de miscari dezordonate incepand de la prima luna si pana la varsta de 5 ani, functia locomotorie parcurge o lunga si complicata cale de dezvoltare. Locomotia are, la randul sau, o influenta hotaratoare asupra dezvoltarii vorbirii, gandirii si tuturor celorlalte activitati nervoase superioare proprii fiintei umane.

Elemente de morfo-fiziologie osoasaAparatul locomotor dirijeaza intreaga stato-dinamica de postura si miscare a organismului. El este alcatuit in principal din doua sisteme, unul cu rol de sustinere si de mobilizare pasiva, reprezentat de sistemul de parghii osteo-articulare si altul care actioneaza activ asupra primului, format din ansamblul de muschi cu nervii lor motorii, cunoscut sub numele de sistem neuro-muscular.

Osul ca tesutOasele sunt incluse, alaturi de ligamente, tendoane si cartilaje, in clasa tesuturilor conjunctive si reprezinta o importanta parte atat a suportului mecanic si de mentinere a integritatii structurale scheletice, cat si a celui de transmitere a fortei de la elementele active (neuro-musculare) la cele pasive (osteo-articulare) ale aparatului locomotor. Oasele sunt compuse din doua compartimente majore: celule si matricea extracelulara. Celulele (condroblaste, condrocite, osteoblaste, osteocite si fibroblasti) ocupa 3% din volumul total osos si iau parte la sinteza si secretia componentelor organice. Sunt asamblate intr-o retea sub forma unei matrice extracelulare, in care componenta organica osteoida este puternic mineralizata si vascularizata. Continutul hidric reprezinta 8% din volumul total osos; 65 % din greutatea uscata este reprezentata de minerale si 35 % de matricea organica, in care derivatii de colagen sunt majoritari (95%).

Formarea oaselor:

a) Osteogeneza intramembranara implica osteoblastele diferentiate care secreta matricea osteoida utilizata ca substrat pentru mineralizare. Acest tip sta la baza formarii oaselor craniului si masivului facial, partial a claviculei si mandibulei si a intregului tesut periostic.

b) Osteogeneza endocondrala asigura formarea restului scheletului din tesut cartilaginos. Trecand prin stadii succesive spre maturare, initial se produce o hipertrofie a condrocitelor din zona centrala a diafizei, urmata de invazia in teritoriu a vaselor nutritive, aparitia centrilor primari de osificare si, in final, formarea centrilor secundari de osificare epifizara.

Cresterea osoasa este insotita de marirea masei si grosimii oaselor prin depunere periostica in cadrul procesului de osificare intramembranara, in timp ce canalul medular se extinde prin resorbtie endostala, iar oasele se alungesc prin osificare endocondrala.

Discul cartilajului de crestere dintre diafiza si epifiza este sediul osificarii endocondrale. Prezinta zone distincte de osteogeneza, unde procesul este mai rapid.

Procesele fundamentale de crestere si maturare osoasa sunt sub controlul permanent a numerosi factori modulatori, la care se adauga zestrea genetica, evolutia neonatala, factorii nutritionali - metabolici, biochimici, farmacologici, circulatori, de varsta si cei biomecanici din solicitarile fizice.

Factorii modulatori ai cresterii osoase sunt modulatori organici ex-nutritionali ai modelarii si remodelarii din timpul cresterii osoase, prin facilitarea fie a resorbtiei, fie a osteoformarii:

- factorii stimulatori ai osteolizei sunt de natura hormonala: parathormon, glucocorticoizi. O serie de factori locali: - factori de crestere de tip epidermal (EGF), fibroblastic (FGF), transformator (TGF), factorul de activare a osteoclastelor, prostaglandine de tip E.

- factori stimulatori ai osteosintezei au trei surse:

umorala: insulina, STH, somatomedina -C [IGF-I (insulin - like growth factor)], hormonii tiroidieni;

osoasa: proteina morfogenetica osoasa (BMP), factorul de crestere scheletic (SGF), factori de crestere derivati din os (BDGF);

tumorala (factorul carcinomului prostatic, factorul carcinomului de san).

Mecanismele modulatoare:- hormonul de crestere (STH) actioneaza indirect, prin somatomedina -C, care mareste sinteza de ADN si colagen si stimuleaza oxidarea glucozei, transportul de oxigen si sinteza proteinelor.

(STH) hipofizar stimuleaza cresterea osului in lungime si grosime. Deficitul la copil intarzie cresterea (nanism hipofizar), iar excesul (adenom eozinofil hipofizar) antreneaza prepubertar gigantismul, iar postpubertar acromegalia.

- hormonul tiroidian este indispensabil cresterii: deficitul sau la copil perturba cresterea si maturatia scheletului.

- hormonul paratiroidian stimuleaza resorbtia osoasa prin activarea osteoclastelor si inhibarea osteoblastelor.

Atat tiroxina, cat si parathormonul, prin cresterea resorbtiei osteoclastice si periostale, simultan cu scaderea absorbtiei intestinale a calciului si intensificarea calciuriei, ocupa un loc important in controlul mineralizarii si morfogenezei osoase.

- insulina opereaza prin enzime biosintetice, crescand direct sinteza de colagen in osteoblaste, iar calcitonina prin inhibarea resorbtiei osoase.

Hormonul de crestere, hormonul paratiroidian (PTH), insulina si vitamina D influenteaza deopotriva cresterea si metabolismul osos prin stimularea sintezei de colagen, osteocalcina si alte fosfoproteine.

- cortizonul si glucocorticoterapia prelungita, tiroxina si PTH favorizeaza resorbtia osteolitica.

Excesul de glucocorticoizi, prin inhibarea osteoformarii, reduce masa osoasa (osteoporoza indusa de cortizol) in paralel cu efectele hipocalcemice si intarzierea cresterii (boala Cushing, hipercorticism terapeutic etc.).

- hormoni sexuali (estrogeni, androgeni, anabolizante de sinteza) favorizeaza cu precadere osteoformarea.

Androgenii stimuleaza maturatia scheletului si cresterea prin favorizarea anabolismului proteic, postpubertar. Hiperandrogenismul, prin sudarea prematura a cartilajelor de crestere, ar explica statura redusa a subiectilor.

Estrogenii prezinta efecte mai reduse, dar dozele mari accelereaza maturarea scheletului.

Factorii nutritionali - metabolici: aportul nutritiv normal de protide, calciu si fosfor, alaturi de vitaminele C si D ar favoriza osteoformarea si cresterea osoasa.

Insuficienta sarurilor fosfo-calcice si a vitaminei D in timpul cresterii favorizeaza resorbtia osoasa, inhibarea cresterii, reducerea rezistentei mecanice osoase, cu aparitia deformarilor osoase de tip rahitic (curbari, tensionari etc.). Hipocalcemia alimentara si avitaminoza C sunt insotite de osteoporoza, iar hipofosfatemia prin avitaminoza D impiedica mineralizarea osteoidului, ducand la osteomalacie si rahitism.

Factori circulatori: tulburarile vasomotorii determina osteoporoze algice posttraumatice.

Factori genetici: osteopatii "genotipice".

Varsta: osul sufera modificari structural - functionale pe tot parcursul vietii. Copilaria este marcata prin elasticitatea oaselor, iar batranetea, printr-o crestere a mineralului, avand drept urmare o crestere a fragilitatii in consecinta fracturilor.

In tesutul osos spongios osteoformarea diminueaza odata cu varsta adulta, iar resorbtia osoasa ramane stabila si antreneaza o osteoporoza lenta, progresiva.

Factorii biomecanici de solicitare fizica: ortostatismul si locomotia determina la nivelul osului o stare de tensiune prin actiunea unor factori mecanici reprezentati de greutate, tonus, contractie, actiune, torsiune, compresie etc. Acestia actioneaza asupra arhitecturii osului.

Miscarea, presiunile, tractiunile sunt factori mecanici necesari stimularii activitatii osteoblastice. Imobilitatea si neutralizarea miscarii favorizeaza procesele de osteoliza si determina osteoporoza.

Tesutul osos are tot atata nevoie de exercitiu ca si tesutul muscular. Consolidarea unei fracturi, cel putin in prima faza, impune insa o stricta imobilizare.

Imobilizarea completa si prelungita a unui segment de membru (din poliomielita sau TBC osteoarticular) poate incetini cresterea in lungime a unui os, grabind disparitia cartilajelor sale de conjugare.

Imobilizarile prelungite (la pat), starea de imponderabilitate (zboruri spatiale) care evolueaza cu un bilant negativ al calciului, demineralizarea, rarefactiile osoase si aparitia de calculi renali pun problema interventiei factorilor mecanici (gravitatie, tractiune musculara) in reglarea echilibrului calcic in os.

Exista presiuni favorabile formarii osului (presiuni functionale), evaluate intre 8 si 15 kg/cm2 .

Atat remodelarea, cat si procesele reparative scheletice sunt insotite de importante modificari ale potentialelor electrice zonale generate de proprietatile piezoelectrice ale osului.

Activitatea electrica osoasa include potentiale generate de intindere (de natura piezoelectrica) si, pe de alta parte, biopotentiale membranare.- potentiale generate de intindere apar in timpul deformarii prin mobilizarea sarcinilor electrice fixate pe moleculele de colagen in matricea mineralizata.

- Biopotentiale membranare: sunt produse de electrogeneza celulelor osoase.

Osul ca organ functionalOsul este format dintr-o varietate de tesuturi, cel osos este majoritar alaturandu-se variate de tesut conjunctiv (cartilaginos, fibros etc), tesut adipos si vascular.

18.2.2.1 Caracteristici structural - functionale

a) tesutul os

Click here to load reader

Embed Size (px)
Recommended