Fitoterapia Litiazei renale

-Studiu de caz-

Fitoterapia – utilizarea plantelor medicinale in scop terapeutic, prin stimularea mijloacelor naturale, fiziologice de vindecare ale organismului – are o vechime de mii de ani si o eficienta certa care a trecut cu succes proba timpului.

Motto: Plantele medicinale fie că se exprimă prin rădăcini, rizomi, bulbi, tije, ramuri, frunze, flori sau fructe reprezintă în esenţă forţele benefice ale cosmosului. Dr. Arcadie Percek

Litiaza renala - Date medicale

Definitia litiazei renaleLitiaza renala este determinata de prezenta unor concretiuni calcare in basinet si caile urinare, ce se produc prin precipitarea si cristalizarea substantelor care se gasesc in mod normal in urina; prezenta calculilor este asimptotica in unele cazuri; cand exista tendinta de migrare apar crize dureroase pornind din regiunea lombara (regiunea salelor) spre radacina coapsei, urinari dese, urine rosii (care arata prezenta sangelui in urina).

CauzeCalculii renali se formeaza atunci cand balanta intre apa, sarurile, mineralele si alte substante din urina se modifica. Modul in care aceasta balanta este modificata determina tipul de calcul care se formeaza. Cei mai multi calculi renali sunt formati din calciu si apar atunci cand nivelul acestuia in urina se modifica. Factorii care determina modificarea balantei urinare sunt:

SimptomeCalculii renali pot ramane la nivel renal sau pot fi eliminati din organism pe calea tractului urinar (tubii care conecteaza rinichii cu vezica urinara, numiti uretere si tubul care face legatura vezicii urinare cu exteriorul -uretra).Mobilizarea lor de la nivel renal poate produce:-nici un simptom, in cazul in care calculul este suficient de mic-durere constanta cu debut brusc; calculii pot produce dureri intense la nivelul zonei lombare (portiunea inferioara a spatelui), in partile laterale ale trunchiului (in flancuri), la nivelul abdomenului, pelvisului sau organelor genitale; persoanele care au avut astfel de dureri le descriu de obicei ca fiind cea mai groaznica durere pe care au avut-o-senzatie de greata si voma-aparitia sangelui in urina (hematurie); aceasta se poate asocia cu calculii care raman la nivelul rinichiului sau cei care se mobilizeaza la nivelul tractului urinar-urinari frecvente si dureroase, care apar frecvent cand calculul este in ureter sau dupa ce a parasit vezica urinara si se gaseste in uretra; urinarile frecvente pot apare si in infectii ale tractului urinar-febra-inapetenta)-diaree sau constipatie-transpiratii -oboseala.

Tratament Litiaza renala

Tratament initial:Daca medicul considera ca piatra poate fi eliminata de la sine si durerea cauzata de aceasta este suportabila pentru pacient, poate recomanda tratament la domiciliu, care include:-folosirea medicatiei antialgice: antiinflamatoarele nonsteroidiene (AINS) pot reduce durerea; la nevoie, medicul poate prescrie medicamente mai puternice-consumul crescut de lichide: se recomanda un consum de lichide peste cel normal, de 8-10 pahare pe zi, si anume 2 pahare de apa la un interval de 2 ore; medicul trebuie consultat cu privire la consumul crescut de lichide daca pacientul prezinta boli renale, cardiace sau hepatice, care au ca indicatie restrictia de lichide-este bine sa se evite consumul de sucuri acidulate sau sucuri de fructe, cum este sucul de grapefruit; mancarea bogata in oxalati (legumele verzi, nuci si ciocolata) este bine de evitat.

Tratamentul recurentelor

Daca litiaza renala este prezenta, este foarte posibil ca ea sa reapara dupa rezolvarea episodului initial. Aproape jumatate din cei diagnosticati cu litiaza, vor dezvolta mai multi calculi in 5 ani de la diagnosticul initial daca nu sunt luate masuri preventive, cum ar fi ingestia crescuta de lichide si ajustari ale dietei. Daca sunt prezenti factori de risc asociati, cum ar fi istoricul familial de litiaza renala, medicul poate prescrie medicamente car impiedica formarea calculilor.

Tratament medicamentos

Medicamentele antialgice, cum sunt AINS pot scade intensitatea durerii. Acestea includ Aspirina, Ibuprofenul si Ketoprofenul. Medicul poate prescrie la nevoie medicamente mai puternice. 

Daca litiaza renala reapare in ciuda consumului crescut de lichide si modificari ale dietei, medicul poate prescrie medicamente care sa ajute dizolvarea calculilor sau prevenirea formarii altora noi. Medicamentele sunt prescrise si in cazul patologiei asociate, care cresc riscul formarii de noi pietre. Tipul medicatiei este in stransa legatura cu compozitia calculului. 

Fitoterapia Litiazei renale

Unele plante diuretice sunt recomandate in caz de calculi mici, in bazinet, ureter, vezica. In situatia in care exista un calcul voluminos in bazinet, folosirea plantelor diuretice este periculoasa.Dintre plantele cele mai indicate fac parte si: 1.Matasea porumbului:  conţine în proporţie destul de mare flavonoide, saponine şi săruri de potasiu. Dar şi vitamine: K, C, B, E şi lipide, tanin şi substanţe minerale. Mătasea de porumb are şi importante surse de beta caroten, niacin şi seleniu. Astfel, mătasea de porumb are calităţi diuretice, antiinflamatorii şi calmante.

Mod de preparare si administrare: autorii francezi recomanda folosirea unui decoct prelungit: se fierb 30 g matasea porumbului intr-un litru de apa, timp de 2 ore; se bea in cursul diminetii.

Porumbul (Zea mays ssp. mays, regional păpușoi, cucuruz) este o cereală originară din America Centrală cultivată azi în multe regiuni ale lumii ca plantă alimentară, industrială și furajeră, reprezintă alaturi de grâu 80% din producția de cereale. Porumbul aparține familiei Poaceae după Anca Sârbu 1999. Are tulpina înaltă și groasă, neramificată, care se numește popular: "cocean", cu frunze lungi și ascuțite la vârf, aspre. Pe aceeași plantă se găsesc flori feminine și flori masculine pe aceeași tulpina. Florile masculine se găsesc în vârful tulpinii. Inflorescența este sub forma unui spic sau panicul. Florile feminine se găsesc la subsoara frunzelor.Deși unele varietăți de porumb pot crește până la 7 metri în înălțime, porumbul comercial este cultivat la o înălțime maximă de 2,5 metri. Porumbul dulce este de obicei mai scurt decât varietățile de porumb de câmp. Alcătuirea plantei: Frunzele sunt mari și liniare. Florile bărbătești sunt grupate în vârful tulpinei într-o inflorescență numită spic cumpus ramificat. Florile femeiești se găsesc mai jos pe tulpină, grupate în inflorescență, numită știulete. Stigmatul pistilului este foarte lung și formează mătasea porumbului. Fructul este o cariopsă care conține amidon, substanțe proteice și uleiuri.

2.Frunze de mesteacan:   actiune antiseptica intensa (mai ales asupra bacteriilor), sunt un elixir pentru caile respiratorii, rinichi si vezica urinara, ca si pentru piele.     Un ceai din frunze de mesteacan, prin diureza puternica pe care o produce, elimina toxinele din corp, stimuleaza schimburile organice, avand in acelasi timp si o actiune depurativa. Multe boli de piele sant influentate in bine de o cura facuta cu acest ceai din frunze de mesteacan . Diureza produsa are o actiune favorabila in reumatism, guta, inflamatii articulare si nefrite cronice. Se recomanda in formele cardio-renale insotite de edeme si albuminurie, contribuind la eliminarea apei retinuta in tesuturi. Nu provoaca iritatii ale parenchimului renal . Favorizeaza eliminarea acidului uric si colesterolului. Dupa unii autori, o cura de ceai din frunze de mesteacan are proprietatea de a dizolva piatra la rinichi, fiind foarte utila in tratamentul litiazei renale.

Mod de preparare si administrare: sub forma de ceai: se prepara din 1-2 lingurite frunze de mesteacan, care se fierb 5 minunte in 300 ml apa; daca frunzele de lasa inainte 2-3 ore in apa rece, este suficienta apoi o simpla infuzie. Folosirea preparatului are mai bune indicatii in litiaza urica.

Mesteacănul e numele copacilor din genul Betula, în familia Betulaceae, înrudit cu familia  fagului/stejarului, Fagaceae. Aceștia sunt în general copaci sau arbuști de talie mică spre medie, cu o coajă albă caracteristică, care cresc mai ales în clima temperată nordică.Frunzele sunt simple, și pot fi dințate sau lobate. Fructul este o samară, cu toate că aripile acesteia pot lipsi, la anume specii. Diferența între mesteacăn și anin (genul Alnus) este că amenții (mâțișorii) femeli nu sunt lemnoși și la maturitate cad și lasă loc semințelor, spre deosebire de mâțișorii de anin, lemnoși și în formă de con.Denumirea mesteacănului vine din latinul mastichinus. Denumirea științifică a genului, Betula, este tot din limba Latină.

3.Mugurii de pin:   Datorită substanţelor active pe care le conţine, pinul este eficient mai ales în afecţiuni respiratorii, renale şi în reumatism.Ceaiurile din muguri de pin sunt ideale in cazul problemelor urinare. Mugurii de pin conţin uleiuri volatile cu proprietăţi antiseptice, antiinflamatorii şi expectorante, tanin care reduce durerea şi iritaţiile, alcool şi rezine. În plus, mugurii sunt bogaţi în acid ascorbic.

Mod de preparare si administrare: sub forma de infuzie, din 20-40 g la un litru de apa, bine indulcita, din care se consuma 2-3 cani pe zi.

Pinus L., ( Pin ), fam. Pinaceae, este un gen de plante orginar din emisfera nordică și cuprinde peste 80 specii de arbori, (mai rar arbuști), rășinoși, având scoarța roșie.Rădăcinile sunt pivotante și au ramificații viguroase.Coroana este regulat-conică, sau la unele specii poate fi neregulat-lățită, iar la maturitate ramurile cresc orizontal, fiind dispuse regulat-verticilatFrunzele acestui gen sunt aciculare, persistente și dispuse în mănunchiuri de câte 2-5, învelite la bază de o teacă comună, membranoasă Florile sunt unisexuat-monoice; cele femele sunt elipsoidale sau conice, cu carpele solzoase, având la bază 2 ovule care se transformă în semințe; cele mascule sunt grupate sub formă de amenți cu numeroase stamine. Conurile sunt drepte, orizontale sau pendente, simetrice sau asimetrice, de mărimi și forme variabile, având solzi lemnoși imbricați, fără bractee.Semințele sunt ovate, aripate, de culoare gri.

4.Pirul: Proprietati cu efect  diaforetic, depurativ, diuretic, actiune antiinflamatorie a aparatului genito-urinar, actiune hipotensiva,  diureza, tonic si remineralizant al sistemului osos, anti-microbian, mareste secretia bilei, usor laxativ, antiinflamator, antidiabetic.   In scop medicinal, de la pir, se folosesc acesti rizomi, tulpini subterane, care se recolteaza primavara, dupa aratul terenului, dar si toamna. Inca din vechime, pirul este cunoscut pentru proprietatile sale diuretice, lucru confirmat si de catre medicina moderna. 

Prin diureza pe care o produce, pirul, sub forma de infuzie sau pulbere, amelioreaza bolile de rinichi si vezica, aduce o imbunatatire in guta, reumatism, diferite boli de piele, dermatoze, eczeme, celulita, si chiar boli de ficat, marind secretia biliara. 

Mode de preparare si administrare: ca decoct, din 1 lingurita de planta maruntita la 300 ml apa; se bea de 2 ori pe zi in cursul diminetii.

Pirul este o planta din flora spontana, din familia Gramineae, foarte raspandita in Europa si Asia.  In Romania creste pe terenuri cultivate si necultivate, nisipoase sau argiloase, in fanete, pajisti, coaste aride, pe marginea drumurilor si a padurilor, in tufarisuri, livezi si gradini, de la campie pana in zona montana inferioara si este considerata planta daunatoare in agricultura. Are rizom subteran  tarator, ramificat, galben la exterior, alb la interior, lung pana la 1-2 metri, cu noduri la anumite intervale, de unde cresc radacinile adventive. Tulpina este puternica, rotunda, creste pana la 80- 100 de cm in inaltime, neteda, cu noduri pronuntate si are culoarea verde intens. Frunzele sunt lineare, adesea putin rulate, canelate, au lungime de pana la 20 cm, sunt aspre pe fata superioara si netede pe fata inferioara. Florile sunt grupate in spice mici, cu spiculete asezate pe doua randuri, pe tulpina, si fac cam 1-8 inflorescente, care produc cam 50 de boabe. Inflorirea are loc in lunile iunie-august. Printre componentele chimice amintim:  ulei volatil cu agropiren, mucilagii, triticina, manita, fructoza, saponine, mucilagii, inozita, glucovanilina, saruri de potasiu, acid salicilic, bioxidul de siliciu, saruri de  fier, vitaminele A, B, polifructozane (inulina, tricina), substante minerale ca: siliciu, aluminiu, fier, sodiu, calciu, etc.

5.Sapunarita: Proprietati: efecte de prevenire a formarii calculilor uratici. Naturiştii o recomandă ca diuretic, expectorant, colagog, antihelmintic şi cicatrizant. Rădăcina de săpunariţă conţine saponozide triterpenice denumite global saporubină sau acid saporubinic. Prin hidroliza saponinelor, se obţine un amestec de sapogenoli, dintre care cel mai important se numeşte gipsogenol. Ca diuretic, amplifică filtrarea renală şi eliminarea toxinelor din organism. 

Mod de administrare si preparare: - Infuzie obtinuta dintr-o lingurita de flori sau frunze la 250 ml apa; - Decoct (1 lingurita radacina faramitata la 250 ml apa); - se recomanda 2 cani pe zi.

Săpunărița, ciuinul roșu, odogaciul, săpunul popii, floarea călugărului sau floarea de săpun (Saponaria officinalis) este o plantă medicinală, perenă din familia Caryophyllaceae.Săpunărița este o plantă cu un rizom târâtor, în pământ. Tulpina are 70 cm - 1 m și prezintă noduri umflate, ramificate în partea superioară. Florile au 5 petale, de culoare roză sau albă. Petalele sunt libere,sepalele sunt unite. Fiecare petală are spre exterior o expansiune foliacee (unguiculă). Săpunărița înflorește în lunile iunie-septembrie. Frunzele sunt eliptice, opuse, au 3 nervuri pe partea inferioară. Fructul este o capsulă.Săpunărița crește pe marginea drumurilor, pe lângă garduri, râuri, prin lunci, în locuri nisipoase. Este răspândită în zona de deal și de șes.Se recoltează în al doilea an de vegetație, luna august: rizomul cu stolonii și rădăcinile ce pornesc de pe rizom (Saponariae rubrae radix). Are gust dulceag mucilaginos - amărui și conține saponozide triterpenice (saporubină).