53 Capitolul 1 Sistemul nervos Sistemul nervos receptioneaza si transmite sub forme diferite excitatii din exteriorul si din interiorul corpului in influxuri nervoase ,le prelucreaza si le conduce in diferite parti ale organismului ,realizeaza unitatea organismului si legatura lui cu mediul inconjurator Din punct de vedere functional ,sistemul nervos este alcatuit din : Sistemul nervos central Sistemul nervos autonom sau vegetaiv 1.1 Sistemul nervos central (SNC) SNC ,este impartit in doua componente majore reprezentate de encefal si maduva spinarii . Creierul sau encefalul , reprezintă partea sistemului nervos central aflată în interiorul craniului . El controlează numeroase funcții ale organismului ca bătăile inimii, mersul și alergarea, generarea de gânduri și emoții. Encefalul este localizat în interiorul cutiei craniene și este alcătuit din patru componente
Transcript
53
Capitolul 1
Sistemul nervos
Sistemul nervos receptioneaza si transmite sub forme diferite excitatii din
exteriorul si din interiorul corpului in influxuri nervoase ,le prelucreaza si le
conduce in diferite parti ale organismului ,realizeaza unitatea organismului si
legatura lui cu mediul inconjurator
Din punct de vedere functional ,sistemul nervos este alcatuit din :
Sistemul nervos central
Sistemul nervos autonom sau vegetaiv
1.1 Sistemul nervos central (SNC)
SNC ,este impartit in doua componente majore reprezentate de encefal si maduva spinarii .
Creierul sau encefalul , reprezintă partea sistemului nervos central aflată în interiorul craniului. El controlează numeroase funcții ale organismului ca bătăile inimii, mersul și alergarea, generarea de gânduri și emoții.
Encefalul este localizat în interiorul cutiei craniene şi este alcătuit din
patru componente principale reprezentate de:emisferele cerebrale; cerebelul;
trunchiul cerebral;diencefalul.
Ȋn structura encefalului intră neuronii, dar şi celulele de susţinere ce
alcătuiesc glia. La nivelul encefalului se pot identifica două tipuri de
substanţe: substanţa cenuşie ce recepţionează şi reţine informaţii şi substanţa
albă ce transportă impulsurile nervoase către/şi de la nivelul substanţei
cenuşii.
Emisferele cerebrale sunt în număr de două, fiecare emisferă controlând
activitatea de la nivelul părţii laterale a corpului. Ele sunt împărţite la rândul
lor în şase lobi şi anume: lobul frontal; lobul parietal; lobul temporal; lobul
Cerebelul este localizat posterior şi inferior faţă de emisferele cerebrale şi
este alcătuit din două emisfere cerebeloase şi vermis.
Trunchiul cerebral prezintă trei porţiuni: bulb, punte şi mezencefal (acesta
este alcătuit din pedunculii cerebrali şi coliculii cvadrigemeni).
Diencefalul este alcătuit din mai multe componente şi anume:talamus (este
localizat la nivelul ventriculului III, pe peretele lateral al acestuia şi are forma
unui ovoid); hipotalamus; epitalamus (este alcătuit din comisura albă
posterioară, glanda epifiză şi trigonul habenular); subtalamus; metatalamus.
Maduva spinarii (medulla spinalis) este un cordon nervos asezat in canalul neural sau rahidian al coloanei vertebrale. Are o lungime de cca. 45 cm si se intinde de la nivelul vertebrei atlas pana la a doua vertebra lombara (l2), unde se termina in forma de con, iar de aici se continua cu un fir terminal pana la coccis. Maduva spinarii nu este un cordon perfect cilindric, ci putin turtit dorso-ventral, avand diametrul transversal intre 10 si 13 mm, iar diametrul dorso-ventral de 8-9 mm.
Măduva spinării are doua funcții principale:
În primul rând,ea acționează ca un sistem de conducere in ambele sensuri între creier și sistemul nervos periferic.Aceasta funcție este îndeplinită prin intermediul neuronilor senzitivi și motori;fibrele acestora din urmă formează fascicule lungi,ce pleacă din diferite parți ale creierului.Ele coboară pe distanțe variate prin măduva spinării și la capătul lor la mare distantă de creier,vin în contact dendritele sau cu corpii celulari ai neuronilor senzitivi sau motorii aparținând sistemului nervos periferic.Mesajele pot fi transmise prin intermediul sinapselor,între neuronii periferici și cei spinali.
A doua funcție a măduvei spinării este de a controla activitățile reflexe simple.Aceasta se obține prin neuroni,ale căror prelungiri se extind pe distanțe mici în sus și în jos prin măduva spinării și prin interneuroni care transmit mesajele direct între neuronii senzitivi și cei motori.Dacă puneți mâna pe o sobă fierbinte,receptorii pentru durere din piele transmit mesaje la măduva spinării.Unele dintre acestea sunt transmise imediat prin interneuroni la neuronii motorii ce controlează mișcările mușchilor brațului și a mâinii și mâna este retrasă rapid și automat.Mesajele urcă prin măduva spinării și sunt conectate prin interneuroni cu nervii motori care controlează mișcările gâtului.
53
1.2 Sistemul nervos vegetativ sau autonom
Cuprinde structurile nervoase prin care se coordoneaza activitatea organelor interne in mod inconstient .Sistemul nervos vegetativ sau al vietii interne controleaza activitatea organelor interne (nutritie , respiratie ,circulatie ,excretie etc.).La randul sau este format din doua componente :simpatic (consumator) si parasimpatic (reparator).
Acest sistem are totusi o autonomie relativa pentru ca este controlat de sistemul nervos central .
Sistemul nervos simpatic este compus dintr-un lant ganglionar (nodule),situat in partile coloanei vertebrale ,iar ganglionii sunt imprastiati in gat ,cap, torace, si abdomen .Sistemul simpatic se gaseste sub forma de ganglioni simpatici :cervicali (2-3),toracici (12),lombari (5),sacral (4),de o parte si de alta a maduvei spinarii .Isi au originea in centrii medulari ,dar de la ei pleaca spre organele vegetative nervii amielnici ,care la capat elibereaza adrenalina ca mediator chimic .Regleaza functiile vegetative.
Sistemul nervos parasimpatic este format dintr-o portiune craniana ,una medulara si una sacrala .Este format din fibre colinergice si antagoniste sistemului simpatic.
53
Capitolul II
Plante ce contin substante excitante si euforizante
Plantele medicinale constituie un rezervor inepuizabil de surse pentru
practica empirică, tradiţională, dar şi pentru cea modernă, ştiinţifică. Ar fi fost
de-a dreptul bizar să nu se găsească şi remedii naturale pentru situaţiile critice
în care se poate afla starea psihică a individului.
Din timpuri îndepărtate, omul a căutat mijloace terapeutice prin care să
combată senzaţia de oboseală fizică şi psihică, să prelungească starea de
veghe în detrimentul stării de somn, să creeze organismului senzaţia de
euforie, de binegeneral, dar şi să amelioreze direct şi selectiv funcţii vitale ale
organismului, precum circulaţia şi respiraţia. Dar, cu precădere, au fost
căutate şi chiar s-au găsit plante medicinale care să acţioneze la nivelul
scoarţei cerebrale şi astfel să îmbunătăţească randamentul intelectual al celor
ce desfăşoară o astfel de activitate.
2.1 Arborele de cafea (Coffeaarabica, liberica, canephora)
Arborele (sau arbustul) de cafea este un membru al familiei Rubiaceae. În
general, acesta creşte doar în regiunile tropicale şi subtropicale, cu ploi
abundente, zona principală de cultură fiind situată la 22-24° latitudine nordică
şi sudică (de o parte şi de alta a ecuatorului).
Arbustul creşte la altitudini care se situează între 200 şi 1200 m. Arborele
de cafea se cultivă totuşi şi în zonele mai înalte (2000 m), cafeaua recoltată
aici fiind denumită High Grown (cafea de altitudine), a cărei calitate este
foarte bună, cu aromă puternică şi extrem de apreciată de cultivatori.
Arborele de cafea din specia Arabica poate atinge la vârsta de 6 ani o
înălţime de circa 5-6 m, iar cel din specia Robusta ajunge până la 10-15 m
53
înălţime. Totuşi, culturile se menţin la o înălţime de 2,5-3 m, prin tăieri
repetate, pentru creşterea randamentului în fructe şi uşurarea culesului. În
ceea ce priveşte climatul, creşterea arborelui de cafea cere o temperatură
medie de circa 18-22°C.
Specia Robusta înfloreşte din al doilea an, iar Arabica din al treilea an de
la plantare. De regulă, primele recolte se obţin după patru ani de la plantare
sau chiar mai târziu, când plantaţiile pot fi considerate perod.
Arborele de cafea, tot timpul verde, are de obicei forma unui con, cu
ramuri flexibile şi rădăcini superficiale. Frunzele sunt verzi, lucioase şi ating
o lungime de maximum 20 cm, asemănătoare cu cele de laur, dispuse opus
două câte două, de-a lungul ramurilor. În funcţie de altitudine şi climat,
arborele de cafea înfloreşte (la fel ca şi portocalul) tot timpul anului. Perioada
principală de înflorire durează mai multe luni, deşi florile sale se ofilesc după
câteva ore.
Florile sunt albe, cresc sub formă de ciorchine şi emană un miros puternic,
asemănător celui de iasomie sau de portocal. Perioada de înflorire variază de
la o zonă la alta. Ceea ce este caracteristic însă la arborele de cafea este faptul
că în toate sezoanele se găsesc în acelaşi arbore ramuri cu flori, cu fructe
verzi, în pârg sau coapte, culoarea acestora trecând de la verde, la galben, apoi
la roşu-deschis şi în sfârşit la roşu-purpuriu.
Solul recomandat arborelui de cafea este un amestec de pământ de ţelină,
pământ de frunze, mraniţă şi nisip cu pH acid de 5,5-6,5. În perioada rece a
anului, când planta necesită temperaturi de 13-18°C, se reduce udatul şi nu se
fertilizează.
Înmulţirea se face prin seminţe care trebuie semănate imediat după ce au
fost recoltate, deoarece îşi pierd repede capacitatea de germinare.
Dacă fructul nu este bine şi cu grijă sortat, există riscul contaminării cu o
toxină care dă apoi cafelei un gust acru. Oricum, cafeaua de calitate este
culeasă manual, iar fructele se culeg de câteva ori pe sezon pentru a le alege
53
astfel numai pe cele mature. Fructele sunt apoi întinse pe pături la soare
pentru a se usca, timp de 7-10 zile. După ce se usucă sunt bătute pentru a se
scoate pulpa. Rămăşiţele învelişului se vor simţi mai târziu în cafeaua
măcinată. Boabele se vor numi naturale, iar aromele lor vor fi din ce în ce
mai diverse. Apoi boabele sunt etichetate după sursa din care provin, sortate
după cum sunt procesate şi împachetate în saci diferiţi. Piaţa cafelei de
calitate Arabica este în New York, iar cea a cafelei Robusta în Londra. Numai
existenţa acestor două pieţe poate afecta marii cultivatori deoarece fixează
uneori preţul în mod artificial.
Arborele de cafea ,conţine cantităţi apreciabile de cofeină şi de teină.
Astfel, în doze uzuale (2-3 ceşti mici pe zi), cafeaua este un excitant al
funcţiei cerebrale. Ca urmare, stimulează excitabilitatea centrilor de percepţie
şi disociere, favorizează efortul intelectual şi diminuează starea de somnolenţă
şi chiar de oboseală. Ea produce vasoconstricţie la nivelul vaselor cerebrale,
fiind indicată în cefalee şi în crizele de migrenă. Facilitează efortul muscular,
atât al musculaturii miocardice, cât şi al muşchilor striaţi efectori de la
membre. Ridică uşor excitabilitatea reflexă a centrilor medulari şi excită
centrii bulbari (vagali), vasomotori şi respiratori, crescând frecvenţa cardiacă
şi amplitudinea respiratorie. Ca antidot al morfinei, al altor opiacee şi al
alcoolului, combate stările de depresie apărute consecutiv consumării
acestora. În doze ridicate, însă, are efecte excitante cerebrale, care se
manifestă prin confuzie de idei, tulburări senzoriale, anxietate, urmată de
agitaţie şi tremurături. În doze şi mai mari, prin creşterea exagerată a
excitabilităţii medulare, se instalează mişcări dezordonate ale diverselor
segmente de membre sau adevărate convulsii: uneori se poate ajunge la
paralizie neuromotorie şi moarte prin asfixie.
Cafeaua consumată în exces (4-5 ceşti pe zi) poate deveni un drog agresiv
(inclus în categoria aşa-ziselor toxicedeplăcere sau droguridetranziţie, alături
de alcool şi tutun); consumul îndelungat al acestui tip particular de droguri
53
poate crea dependenţă, deschizând drumul sau favorizând chiar
experimentarea altor droguri, mai periculoase.
În stare proaspătă (verzi), seminţele conţin albumină vegetală, ulei gras,
uleiuri eterice în compoziţia cărora se află acid cafetanic, alcaloidul cafeină,
numeroase enzime (alfa-galac-toyidază, beta-fructo-furano-ridază, fenolaze,
Stabilirea dozei de nuca de cola, optima pentru fiecare persoana depinde
de anumiti factori precum varsta, stare generala de sanatate si existenta unor
conditii medicale. Pana la momentul actual, studiile de specialitate nu au
putut releva o doza zilnica sigura pentru organism.
Iata deci ,ca orice abuz de cacao,cafea sau ceai chinezesc poate avea efecte
nocive asupra organismului ;tocmai de aceea ,nu se recomanda a fi
urilizate ,in scopuri stimulative sau chiar afrodisiace ,decat in cantitati cat mai
mici si cat mai rar .
53
Capitolul III
Plante ce contin substante cu efect sedativ
Somnul odihnitor este esențial pentru sănătatea noastră. În timpul somnului nocturn recuperăm oboseala acumulată ziua, ne relaxăm musculatura și organele vitale, ne refacem apărarea imunitară a organismului, favorizăm regenerarea celulară... Iată de ce este important să dormim bine 7-8 ore pe noapte. De multe ori, însă, stresul și grijile de peste zi ne fură somnul. Cauzele insomniei, care face anual mii de victime, sunt de mai multe tipuri: surmenajul fizic sau intelectual, existenţa unor boli acute în curs de evoluţie, stresul şi anxietatea, toxiinfecţiile cu medicamente, unele profesii care dereglează ritmul somn-veghe. Netratată, insomnia se poate transforma într-o gravă problemă de sănătate. În astfel de situaţii, Fitoterapia ne oferă remedii tradiţionale care ne ajută să scăpăm de chinuitoarele nopţi albe.
Unele plante medicinale contin substante active cu actiune sedativa datorata unor alcaloizi ,unor uleiuri esentiale si flavonoide. Infuziile si decocturile preparate din diverse plante medicinale se beau caldute ,indulcite ,preferabil cu miere ; cele care favorizeaza instalarea somnului se vor bea cu o jumatate de ora inainte de culcare . Un important rol sedative il au si baile cu plante medicinal.
Cu actiune sedativa generala si in combaterea insomniilor se recomanda :
3.1 Hamei (Humulus lupulus)
Este o planta vivace cataratoare pe arbori .Tulpina lui este aspra ,urcatoare
si agatatoare ,iar frunzele sunt petiolate cate doua la nod (opuse )si cu 3-5 lobi
ca si frunzele vitei de vie ,crestate si coordonate la baza .Are doua feluri de
lobi (mascule si female).Florile female sunt formate din numeroase frunzulite
galbeme-verzui ,asezate in jurul axei .Florile mascule sunt
verzi ,dioice ,dispuse in ciorchine pe planta .Fructele sunt globuloase ,putin
turtite ,de culoare brun-deschis si cu o grosime de cca 2 mm.La baza
bracteelor (frunzulitelor)sip e suprafata frunzelor se gasesc numeroase glande
de culoare galben-portocalie ,care contin un ulei rasinos ,cu miros
53
characteristic.Creste prin lunci ,cranguri,paduri,zavoaie,pe langa
ziduri ,garduri etc.
Se admit numai conurile ( strobuli) ,care dupa uscare ,au culoarea galben-
varzuie.Conurile trebuie sa fie intregi iar bracteele sa nu fie desfacute de
conuri ,caci in acest caz se pierde o parte din principiul activ –lupulina.
Infuzie: 1 lingura si jumatate de conuri la 200 ml apa clocotita ,se bea fractionat in trei reprize in decursul unei zile .Infuzarea se face 2 minute;se bea seara la culcare
3.2 Teiul (Tilia)
Teiul este un gen care cuprinde aproximativ 30 de specii de arbori, nativi zonelor temperate ale emisferei nordice, în Asia(unde majoritatea diversității speciilor este găsită), Europa și Estul Americii de Nord. Teii sunt copaci foioși, ajungând până la 40metri înălțime, cu frunze cu o anvergură de 6-20 cm, străbătute de nervuri.
Încă din cele mai vechi timpuri, teiul este recunoscut pentru calităţile sale terapeutice extraordinare iar mirosul emanat de florile de tei este încântător, acesta resimţindu-se din plin spre sfârşit de primăvară. Florile de tei şi ceaiul obţinut din acestea au numeroase virtuţi terapeutice care pot ajuta la ameliorarea a numeroase probleme de sănătate. Florile de tei au în compoziţie un anumit tip de zahăr (care deosebeşte acest ceai de restul prin dulceaţa sa naturală), acid galic şi catecol, precum şi ulei esenţial numit farnesol, care conferă plantelor proprietăţi neurosedative şi antispastice, reducând inflamaţiile de la nivelul aparatului respirator şi fiind astfel de mare ajutor celor care suferă de viroze sau răceli.
Datorită substanţelor active din plantă, ceaiul de tei este folosit ca sedativ uşor şi este recomandat să fie băut cu 30 de minute înainte de culcare, în special în cazul persoanelor care se confruntă cu tulburări de somn şi stări de nervozitate şi anxietate.
Teiul este cea mai cunoscuta planta medicinala cu efect sedativ. Se foloseste in tratarea insomniilor, atat in cazul adultilor, cat si in cazul copiilor. O infuzie cu efect sedativ se prepara din 20 g de flori la un litru de apa fierbinte. Infuziile pentru copii se prepara dintr-o cantitate injumatatita de flori de tei. Ceaiul se bea inainte de culcare. Deasemenea uleui de tei in floarea soarelui poate fi utilizat la masaje relaxante si sedative inainte de culcare.
Deşi teiul prezintă atât de multe beneficii, această plantă destinată relaxării nu este recomandată tuturor persoanelor. Printre persoanele care nu trebuie să consume ceai se numără gravidele (în special în ultimul trimestru de sarcină, pentru că substanţele din tei subţiază sângele şi creşte riscul de hemoragie postpartum), pacienţii cu anemie (împiedică absorbţia de fier), cardiacii (poate accelera ritmul cardiac) şi şoferii (teiul poate produce ameţeală şi stare de somnolenţă).
3.3Lavanda ( Lavandula officinalis)
Lavanda sau levănțica, este o plantă perenă, considerată arbust de talie mică, deoarece crengile se lemnifică. Are frunze veșnice, chiar și iarna, de obicei frunzele sunt verde-argintiu, dar sunt și soiuri cu frunze verzi sau argintii. Ating maturitatea în 2-5 ani, și pot trăi fără probleme 40-50 de ani, dar în Vestul Europei, există plantații vechi de 80-100 de ani, cu plante de aceeași vârstă. Este originară din zona Mediteraneană. Există o controversă cu denumirea lavandei, cea care rezistă la noi în țară fără probleme peste iarnă, plantată în grădină, este soiul Lavandula angustifolia, adică cea cu frunza îngustă. Unii o numesc lavanda englezeasca , alții franțuzească sau lavandă adevărată, de aceea este bine să o numim lavanda cu frunza îngustă, astfel nu se va face confuzie cu soiurile: Lavandula stoechas sau Lavandula intermedia.Lavanda infloreste din mai si pana in august si are flori bleu, mov, violet si albe.
Este un sedativ natural, fiind recomandata in tratamentul depresiei, anxietatii, epilepsiei, spasmofiliei si atacurilor de panica, dar si in caz de iritabilitate nervoasa etc .
Pentru tratarea insomniei cronice se recomanda inainte de culcare, bai in care sa se adauge esenta de lavanda care are efect relaxant. Tot pentru un somn linistit si odihnitor se recomanda persoanelor care sufera de insomnie sa umple un saculet de tifon cu lavanda si sa-l tina langa perna pe care dorm.Tinctura de lavanda se prepara din flori proaspete sau pulbere de flori uscate. Se umple un borcan cu flori proaspete, fara sa se indese, peste care se toarna alcool alimentar, tuica de casa sau vodca. Vasul, bine astupat, se lasa doua saptamani la macerat, dupa care lichidul se filtreaza si se pastreaza la rece. Uleiul de lavanda se poate prepara si acasa folosind ulei de masline, sofran sau susan si flori de levantica. Intr-un borcan de 800 de grame se pun opt linguri de flori uscate si maruntite peste care se toarna 300 ml de ulei. Daca se vrea mai mult ulei, cantitatile se dubleaza ori tripleaza. Se amesteca bine cu o lingura de lemn, se acopera borcanul, se agita bine si se lasa la macerat 48 de
ore, langa o sursa de caldura, timp in care, la fiecare 12 ore se agita. Lavanda este una din cele mai cunoscute plante relaxante nervos, antidepresive si ajutatore in cazul insomniei. Efectul sau relaxant este dat de uleiul aromatic existent in aceasta planta. Ea poate fi folosita ca atare, planta aromata existenta in casa noastra sau ca si supliment alimentar, ceai – o cana pe zi, tinctura – 20 picaturi in ceai sau apa dimineata si seara sau ulei esential – 5 picaruri in ceai sau 20 picaturi in cada de baie. Bunica mea rupea crengute cu flori de lavanda si le punea in perna pentru ca somnul sa fie mai linistit si mai odihnitor.
3.4 Sulfina(Melilotus officinalis)
Sulfina este o planta ierboasa din familia leguminoaselor, cu flori galbene, placut mirositoare, înşirate la vârful tulpinilor înalte de pâna la un metru. Creşte în toate regiunile ţarii, din câmpie pâna în zonele de munte. În scop medicinal de la sulfina se recolteaza partea aeriana inflorita.
Numita si sulcina, surcina, iarba de piatra sau molotru galben, este una dintre plantele medicinale cele mai cunoscute in medicina populara romaneasca. In Insomnii - studii facute in China pe persoane care sufereau de tulburari de somn, aparute pe fondul unor dezechilibre emotionale de tip anxios, au aratat ca administrarea acestei plante favorizeaza intrarea in starea de somn, rareste trezirile nocturne si imbunatateste pe ansamblu calitatea somnului. Se administreaza pulberea, cate 1-2 lingurite, pe stomacul gol, cu 30 de minute inainte de culcare. De asemenea, se recomanda baile generale cu Sulfina, facute chiar inainte de culcare, care au un efect profund relaxant.
Infuzie preparata dintr-o lingurita de planta la o cana de apa ;se bea o cana inainte de culcare .
3.5 Maghiran (Herba Majoranae)
Maghiranul (sau măghiranul) este originar din partea estică a Mediteranei dar este cultivat şi în Spania, Franţa şi Germania. Numele său provine din arabul marjamie – – incomparabilul. Din familia mentei (Laminaceae), asemănător cu oregano cu care deseori este confundat şi înlocuit, maghiranul este o plantă perenă, însă, deoarece este foarte sensibilă la frig, este cunoscută mai degrabă ca una anuală.Planta creşte între 20-60 de centimetri, cu tulpini ierboase şi frunze păroase, ovoidale. Florile maghiranului sunt gri catifelate sau alb-trandafirii. Uleiurile esenţiale ale maghiranului, terpenul, substanţele amare şi taninul îi influenţează mirosul şi gustul. Maghiranul are un miros foarte intens şi gust condimentat, uşor iute şi foarte aromat. Aroma maghiranului combină note de pin cu accente citrice, rezultând un gust
proaspăt. Cunoscut în Evul Mediu mai mult ca o plantă medicinală (în multe regiuni încă este apreciat exclusiv pentru calităţile sale terapeutice), de unde şi renumele de incomparabilul, maghiranul era folosit pentru tratarea majorităţii afecţiunilor interne, de la probleme digestive la tuberculoză.Uleiurile sale esenţiale stimulează digestia iar aroma sa specială îl face potrivit pentru mâncăruri grase, cu carne de gâscă sau raţă şi pentru aromele puternice de vânat. Maghiranul se foloseşte atât proaspăt cât şi uscat.
La facerea lumii, Dumnezeu ar fi lasat maghiranul pe Pamant cu scopul de a fi totdeauna pretuit pentru calitatile sale. Planta ierboasa perena sensibila la frig, maghiranul constituie o sursa importanta de vitamina A, vitamina C si uleiuri volatile. Cea mai specifica trasatura a plantei este aroma care imbina mirosul de pin cu cel de citrice. Maghiranul este o planta medicinala considerata remediu natural in tratamentul balonarilor, durerilor reumatice, gastritei, insomniilor, durerilor de cap, starilor de nervozitate si altora.
Maghiranul susţine funcţionarea normala a sistemului nervos , contribuie la o relaxare optimă şi la favorizarea somnului.
Infuzia se prepara dintr-o lingurita de planta la o cana de apa ;se beau 2,3 cani pe zi .
3.6 Paducel (Crataegus oxyacantha)
Păducelul este un arbust spinos, uneori arborescent, cu frunze lobate şi flori albe-crem, uneori roze, frumos mirositoare, grupate în buchete. În clasificarea botanică face parte din familia Rosaceae (ca şi măceşul) şi cuprinde circa 250 de specii răspândite în toată lumea, majoritatea cu proprietăţi medicinale, dintre care în România se găsesc cinci specii, cu denumiri populare de păducel, gherghin, gherghinar, mărăcine alb, mălăeţ şi mălaiul cucului. Organele vegetale utilizate în scopuri terapeutice sunt florile, frunzele şi fructele.
Paducelul este un sedativ de exceptie, actioneaza asupra sistemului nervos central, atenuand nervozitatea, palpitatiile, legate poate de o afectiune cardiaca . Tinctura de paducel,se poate prepara acasa si este sigur ca ceea ce este suta la suta produs natural, poate ajuta sa unui somn odihnitor, sanatos si reconfortant.Se pun 20 de grame de frunze si flori proaspete intr-un borcan si toarna peste ele o suta de grame dealcool alimentar de 60-70 de grade. Se lasa amestecul la macerat zece zile, apoi se filtreaza si se pastreaza tinctura la rece, in sticle mici, de culoare inchisa. De trei ori pe zi, se iau cate 10-15
picaturi de tinctura in putina apa. Tinctura poate fi folosita doi ani de la data la care a fost culeasa planta.
Infuzia se prepara dintr-o lingurita de flori sau 2 lingurite de fructe la o cana cu apa ;se bea o cana seara inainte de culcare sau tinctura ,preparata din 20 g de flori ,prin macerare timp de 10 zile in 100ml alcool de 70 grade ;se iau 10-15 picaturi,de 3 ori pe zi ,ultima doza seara inainte de culcare.
3.7 Valeriana (Valeriana Oficinalis)
Se mai numeste popular si odolean sau gusa porumbelului. Este o planta ierboasa, inalta de un metru - un metru si jumatate, care creste spontan, in locurile umede, cu pamant afanat, din zonele de deal si de munte. Are florile de un roz palid, cu un miros slab-dulceag, la fel ca si frunzele. Radacina este puternica si bine dezvoltata (in ea sunt depozitate peste iarna substantele de rezerva), avand si ea un miros specific: dulceag-intepator si destul de neplacut, usor emetic (vomitiv). Radacina se recolteaza acum, la sfarsitul lui septembrie, inceputul lui octombrie. Se dezgroapa cu cazmaua, apoi se spala in curent de apa rece, se despica pe lungime in patru si se intinde la uscat, in locuri bine ventilate si lipsite de umiditate. Cand radacinile devin casante si se rup cu un pocnet sec, procesul de uscare s-a incheiat si planta se depoziteaza in saculeti de hartie, in locuri uscate, intunecoase.Pentru terapie nu sunt nici pe departe suficiente cantitatile din flora spontana, unde creste izolat, fiind destul de rara, motiv pentru care se cultiva pe suprafete mari, inclusiv la noi in tara.
In insomnie ,intr-un studiu german efectuat in anul 2001 despre valeriana se afirmau, in mod categoric, urmatoarele: "Multe plante si remedii naturale pot fi recomandate contra insomniei, insa doar in cazul valerianei eficienta poate fi garantata". Intr-adevar, nenumarate teste clinice, facute pe pacienti de toate varstele si care sufereau de diferite tipuri de tulburari de somn, au dovedit eficienta valerianei ca sedativ si somnifer. Administrarea tincturii de valeriana inlatura dificultatea in a adormi, micsoreaza semnificativ procentul de treziri nocturne, favorizeaza aparitia fazei de somn profund fara vise (etapa cea mai odihnitoare a somnului). Cu alte cuvinte, valeriana ajuta la marirea perioadei de somn si - foarte important - imbunatateste calitatea acestuia. Se fac tratamente de cate 6 saptamani, in care se administreaza seara, la ora 7, si apoi inainte de culcare, cate o lingurita de tinctura, diluata cu putina apa. Efectele evidente de imbunatatire a somnului apar dupa 3 saptamani de administrare, in cazul valerianei efectul fiind cumulativ.
Este forma de administrare terapeutica cea mai frecvent utilizata, intrucat are o actiune rapida si intensa, chiar si in doze relativ mici. Iata metoda de preparare: se pun intr-un borcan cu filet douazeci de linguri de pulbere de radacina de valeriana, peste care se adauga doua cani (500 ml) de alcool alimentar de 70 de grade. Se inchide borcanul ermetic si se lasa vreme de doua saptamani intr-un loc calduros, dupa care maceratul obtinut se filtreaza si se pune in sticlute mici, inchise la culoare. Se administreaza de patru ori pe zi cate 50 de picaturi diluate in putina apa.
Pulberea
Se obtine prin macinare cat mai fina a plantei, cu rasnita electrica de cafea. Depozitarea pulberii de radacina de valeriana se face in borcane de sticla inchise ermetic, in locuri intunecoase si reci, pe o perioada de maximum 2 saptamani (deoarece uleiurile sale volatile se evapora rapid). De regula, se administreaza de 3-4 ori pe zi, cate o jumatate de lingurita rasa, de pulbere de valeriana, pe stomacul gol.
Infuzia Se pun la macerat 3-4 linguri rase de radacina de valeriana maruntita in jumatate de litru de apa, vreme de 8-10 ore, dupa care se filtreaza. Preparatul rezultat se pune deoparte, iar planta ramasa dupa filtrare se fierbe in inca jumatate de litru de apa, vreme de cinci minute, dupa care se lasa sa se raceasca si se filtreaza. In final se amesteca cele doua extracte, obtinandu-se aproximativ un litru de preparat, care se foloseste intern (1-2 cani pe zi).
Baia terapeutica
Medicina populara recomanda baile complete cu un extract de valeriana obtinut astfel: o mana de planta (aproximativ 50 de grame) se pune la macerat in doi litri de apa, la temperatura camerei, vreme de 8-10 ore (de dimineata pana dupa amiaza), apoi preparatul se strecoara, maceratul rezultat punandu-se deoparte, in timp ce planta ramasa se pune in alti doi litri de apa clocotita si se lasa sa stea acoperita pana se raceste, dupa care se filtreaza. In final, se combina cele doua preparate (maceratul si infuzia racita), care se vor pune in apa de baie, potrivita la o temperatura de 39-40 de grade Celsius. Baia
53
dureaza 10-15 minute, dupa care pacientul se va usca putin prin tamponare cu prosopul si va ramane sa se odihneasca la loc foarte calduros, vreme de jumatate de ora.
3.8 Macesul, “adormitor” pe loc ( Rosa Canina)
Aceasta planta este foarte raspandita in tara in rarituri de paduri de foioase sau pe marginea acestora, prin poieni, pe coastele cu soare, in pasuni si fanete. Fructele se recolteaza in lunile august – septembrie, inainte de caderea primei brume, cand macesele capata o culoare rosu inchis.
Se recomanda in avitaminoze,enterocolite, litiaza (calculoza) renala, tulburari de circulatie periferica, ca antihelmintic, in litiaza biliara,dischinezie biliara si ajuta si ca sedativ, permitand depasirea unor probleme legate de insomnie.
Au efecte sedative si florile de coada soricelului, florile de porumbar, , frunzele de salvie sub forma de infuzie de 1 -–2 lingurite de planta la o cana cu apa. Se beau 2 – 3 cani pe zi. Ca formule cu actiune sedativa generala se recomanda decoct scurt (cinci minute) preparat dintr-o lingura de amestec de planta la o cana cu apa. Se beau doua cani pe zi, in special dupa masa de seara: flori de levantica 10 g, flori si frunze de paducel 25 g, talpa gastii 30 g, fructe de anason 15 g, radacina de valeriana 20 g.
53
Capitolul IV
Plante indicate in tratamentul tulburarilor neurovegetative
In afara functiilor senzitiva si motorie ale sistemului nervos central ,exista si numeroase functii neurovegetative ,cele care creaza capacitatea de corelare a diferitelor organe si aparate ale organismului uman .Sistemul neurovegetativ este compus din doua subsisteme (simpatico si parasimpatic ),este cel care contribuie la mentinerea unui echilibru permanent in fiziologia majoritatii functiilor vitale .Asadar, acest sistem nervos vegetativ autonom (al vieții de realție) controlează toate funcțiile importante ale organismului (circulație, digestie, respirație) prin intermediul mediatorilor chimici. Hipotalamusul este responsabil de controlul acestui sistem nervos vegetativ prin care se reglează activitatea principalelor organe.
Perturbarea functiilor neurovegetative duce la aparitia unor stari denumite generic“nevroze”,manifestate sub forma de:angoase (neliniste,anxietate)neurastenie ,distonii neurovegetative (palpitaţiile – perceperea supărătoare a bătăilor inimii, fie prin intensitate neobişnuită, fie printr-un ritm neregulat: bătăi puternice ale inimii ori, din contră, bătăi prea slabe, însoţite de senzaţia că inima s-a oprit, uneori frecvenţă cardiacă crescută, alteori bătăi cardiace care apar mai devreme sau mai târziu decât ar trebui, înţepăturile precordiale; acestea sunt bine localizate, cât un vârf de deget, ascuţite, ca o împunsătură de ac sau ca un junghi, şi se „mută“ din loc în loc; durează una sau câteva secunde şi de obicei nu sunt semnul unei suferinţe cardiace ) si chiar epuizare generala .
In toate aceste situatii alaturi de tratamentul medicamentos se recomanda si preparate din plante medicinale care si in aceste domenii se dovedesc de multe ori, foarte utile bolnavului .
4.1 Talpa gâştii (Leonurus cardiaca)
Talpa-gâştii este o plantă erbacee, ale cărei frunze imită conturul labelor de gâscă.Cunoscută din cele mai vechi timpuri pentru efectele ei benefice asupra
53
inimii explică denumirea latinească a plantei. Se găseşte răspândită pe poieni şi fâneţe, la marginea drumurilor, a pădurilor, pe lângă garduri, terenuri necultivate din zona de câmpie şi de dealuri. În scop terapeutic se recoltează partea aeriană a plantei.
Talpa-gâştii este bogată în uleiuri volatile, acizi flavonici, acizi organici, flavonoide, acizi polifenolcarboxilici, alcaloizi (leunucardina, stachidrina), principii amare (lactone), iridoite, heterozide cardiotonice bufadienolidice, glicozide (heterozizi) cardiotonici (strofantidina, leonurina), fitosteroli, rezine, saponozide, taninuri, vitamine A, C, E, betacaroten, minerale şi acizi organici.
Talpa-gâştii este indicată în distonii neurovegetative, afecţiuni cardiovasculare de cauză nervoasă, tulburări nervoase apărute la menopauză (stări de nelinişte, nervozitate, insomnii, palpitaţii, lipsa încrederii în sine, labilitate psiho-afectivă).
In scopuri terapeutice se poate folosi ceaiul ,preparat dintr-o lingurita de planta uscata la 200 ml apa fierbinte .Mult mai eficiente decat ceaiurile sunt insa produsele concentrate din talpa gastei ;se gasesc capsule cu extract de talpa gastei .Acestea se administreaza de trei ori pe zi ,inainte de masa ,pe o perioada de minim doua saptamani ,in hipertensiune arteriala si afectiuni cardiovasculare (tulburari de ritm cardiac ,accese de tahicardie paroxistica ,fenomene degenerative cardiace ,boli coronariene ,cardiopatii ischemice etc).Este deasemenea ,recomandata administrarea preparatelor in tulburari de menopauza ,insomnii ,astm bronsic .Cercetari relativ recente au stabilit si o actiune de imbunatatire a circulatiei la nivel cerebral ,cu o mai buna oxigenare a celulelor nervoase ,precum si actiune netacoronaro-dilatatoare .In afectiunile care raspund la administrarea de valeriana , Leonoros cardiaca are o actiune de trei ori mai puternica.
Deosebit de eficicienta in tratament este si tinctura ,obtinuta din partile aeriene ,inflorite,ale plantei .Din acest preparat se ia cate o lingurita diluata la jumatate pahar cu apa ,in cure de 30 de zile ,de 3-4 ori pe zi .Administrata astfel ,planta are efecte foarte puternice de reglare a ritmului cardiac ,a presiunii arteriale ,de reglare a activitatii nervoase ,ajutand totodata si la reducerea starii de anxietate .
Este o planta excelent tolerata in tratamentele de lunga durata care protejeaza inima si vasele de sange.
4.2 Obligeana (Acorus calamus)
53
Obligeana sau trestia mirositoare este o plantă originară din India, fiind cunoscută încă din îndepărtata Antichitate. Ştiinţa modernă nu a reuşit să explice decât în mică măsură excepţionalele efecte de vindecare, deşi practica medicală a demonstrat că obligeana poate fi considerată un adevărat tezaur de sănătate. Pe toate meridianele Globului, planta este folosită la tratarea celor mai diverse afecţiuni maladive, fizice şi psihice. În România, obligeana este răspândită în flora spontană din locuri mlăştinoase şi stufărişuri cu mare umiditate şi creşte bine pe marginea râurilor, a bălţilor, a lacurilor şi a apelor lin curgătoare, mai ales în zonele montane şi submontane, până la altitudinea de 1.000 de metri din Banat şi mai puţin din nordul Moldovei, Transilvania şi Delta Dunării.
În medicina naturistă se folosesc rizomii cărnoşi, lungi de 50-80 cm şi groşi de 1-3 cm. Recoltarea rizomilor se face primăvara devreme (martie-aprilie) sau toamna târziu (octombrie-noiembrie). După recoltare din sol se spală cu apă rece, se curăţă de coajă, se taie în bucăţi de 5-8 cm şi se usucă în încăperi calde sau artificial la 500C. Materialul uscat are un miros aromat de mandarine şi gust amar-înţepător. Păstrarea rizomilor uscaţi se face în saci de pânză.
În dereglările sistemului nervos, conţinutul de asaronă din rizomi exercită efecte binefăcătoare în tratamentul unor boli nervoase şi mentale, cum ar fi stările de nervozitate, epilepsie, şocuri psihice, coşmaruri, melancolie, depresie psihică, anxietate şi alte tulburări vegetative (amnezie, isterie, delir). Se tratează zilnic cu 2-3 linguriţe rase de pulbere din rizomi uscaţi. Aceste multiple acţiuni sunt datorate proprietăţilor calmante, psihice, sedative, anticonvulsive, antispastice, halucinogene şi tonic-nervoase.
Preparate pe baza de Obligeana
Pulberea de Obligeana
In medicina chineza este forma clasica de administrare a Obligenei ,cu care erau vindecate o serie intreaga de boli digestive si nervoase .Radacinile de obligeana se macina fin cu rajnita de cafea sau se piseaza in piua ,dupa care se cern prin sita pentru faina alba .Pulberea fina se pastreaza intr-un borcan de sticla ermetic inchis ,nu mai mult de 8 zile ,deoarece fiind o planta aromatica ,tinde sa-si piarda rapid proprietatile terapeutice .Se administreaza un varf (0,5 g )-o jumatate (1,5g )de lingurita rasa de pulbere de 3-4 ori pe zi , pe nemancate .Pulberea se tine sub limba vreme de cateva minute ,dupa care se inghite cu apa .
Maceratul la rece de Obligeana
53
Este un leac extrem de eficient in bolile de stomac si intestine ,dar si in afectiunile cu substrat psihic .Se obtine prin punerea intr-o cana de apa a unei lingurite de pulbere de obligeana ,care apoi se lasa la temperatura camerei,timp de 10-12 ore ,pentru ca extractia sa se faca complet ,dupa care se filtreaza.Se beau 1-2 pahare pe zi ,de obicei inainte de masa .
Tinctura de Obligeana
Un borcan cu filet se umple cu jumatate de pulbere de planta .Se acopera apoi totul cu alcool alimentar de 96 de grade, amestecat in proportii egale cu apa .Se pune capacul la borcan si se lasa la macerat 10-12 zile ,dupa care lichidul se filtreaza si se trage in sticlute mici ,care se pastreaza in locuri intunecoase si reci.Se iau de regula 30 de picaturi de tinctura ,diluata in jumatate de pahar de apa ,de 3-4 ori pe zi ,pe stomacul gol .
53
4.3 Paducel ( Crataegus monogyna)
Paducelul face parte din familia Rosaceae, fiind un arbust spinos, de cativa metrii inaltime, care la sfarsitul lui aprilie si inceputul lui mai incanta privirea cu ploaia sa de petale albe si imbie la relaxare cu aroma sa linistitoare. In septembrie - octombrie explozia sa de fructe rosii viu colorate da un aspect sarbatoresc dealurilor si marginilor de padure unde, de obicei creste. Atat florile cat si fructele sunt un adevarat elixir in bolile cardiovasculare, motiv pentru care este una din cele mai folosite plante din Europa, unde aceste afectiuni constituie cauza numarul unu de mortalitate.
Utilizat ca remediu terapeutic din cele mai vechi timpuri, paducelul isi datoreaza eficienta complexului de principii active, capacitatea sa curativa fiind insa mult diminuata prin prelucrarea termica a plantei (ceaiurile fiind obtinute de obicei prin fierberea produsului), motiv pentru care, se recomanda administrarea paducelului sub forma de pulbere, macerat la rece sau tinctura, forme de extractie care pastreaza nealterate proprietatile plantei.
Paducelul actioneaza ca :cardiotonic, vasodilatator coronarian, imbunatateste irigarea cordului, antiaritmic, antihipertensiv, are capacitatea de restabilire a circulatiei in zonele necrozate dupa infarctul miocardic, β-blocant, sedativ.
Se utilizeaza ca adjuvant in: tulburari de ritm cardiac (tahicardie, palpitatii, extrasistole), insuficienta cardiaca, cardiopatie ischemica, angina pectorala, infarct miocardic, hipertensiune arteriala, ateroscleroza incipienta, distonii neurovegetative,anxietate,nevroze.
Preparate :
- pulberea - planta se macina fin cu o rasnita electrica. Se ia o lingurita rasa de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se tine sub limba timp de 10-15 minute.- maceratul la rece - se prepara dintr-o lingura cu planta adaugata la 250ml de apa, se mentine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoara si se bea pe stomacul gol. In scop terapeutic se beau 3 cani cu macerat pe zi.- infuzia - se prepara dintr-o lingura cu planta adaugata la 250ml de apa clocotita, se mentine timp de 15 minute la temperatura camerei, apoi se strecoara si se bea pe stomacul gol. In scop terapeutic se beau 3 cani cu infuzie pe zi, cu 30 minute inainte de mese.
Tratamentele fitoterapeutice recomandate in neurastenie sunt :
53
- infuzie cu amestec format din fructe de păducel (o parte), flori de tei cu
bractee (o parte), conuri de hamei (o parte), herba de talpa-gâştei (1,5 părţi) şi
rădăcini de valeriană (1,5 părţi). Din acest amestec se ia o lingură la 250 ml
apă clocotită, se infuzează 10-15 minute, se strecoară, se îndulceşte după gust
şi se beau 1-2 căni pe zi, având proprietăţi sedative şi antispasmodice, cu
utilizări în stări de excitaţii nervoase, în liniştirea nervilor şi reglarea ritmului
cardiac. Aceste efecte sunt datorate prezenţei unor principii active de bază:
ester valerianic şi ulei volatil din hamei, cu acţiune sedativă; valerianat de
bornil şi ulei de valeriană, care micşorează excitabilitatea nervoasă, uleiul
volatil din florile de tei, cu acţiune neurosedativă şi antiseptică, şi principii
bioactive din păducel şi talpa-gâştei, cu efect sedativ-nervos şi cardiovascular,
în reglarea bătăilor inimii. La acest amestec de plante se pot adăuga, după caz,
capsule de mac şi herba de sovârv, din care se beau câte două ceaiuri pe zi,
având acţiune sedativă şi uşor hipnotică, cu rol în combaterea tulburărilor
nervoase însoţite de insomnii rebele.
- Tinctură în alcool 400 cu herba de talpa-gâştei, flori şi frunze de
păducel,flori de lavandă, rădăcini de valeriană şi conuri de hamei (în părţi
egale), din care se iau 50 g amestec la 500 ml alcool; după macerare timp de 7
zile se consumă câte 1-2 linguriţe, de 2-3 ori pe zi, cu 20 de minute înainte de
mese, pe o perioadă de o lună pe trimestru.
CAPITOLUL V
Plante ce contin substante cu actiune trofica asupra celulei nervoase
Disfunctiile celulei nervoase au ca rezultat aparitia de tulburari la nivelul SNC si anume depresia. La modul general depresiile se impart in doua grupe mari :depresii reactive si depresii clinice. Prin depresiile reactive trecem cu totii din cand in cand :tragedii inexplicabile ,accidente prin care pierdem finite dragi ,moartea prematura a copiilor nostrii ,pierderea slijbei care ne asigura
53
existent fizica etc.Din fericire ,aceste depresii se estompeaza cu timpul ,de multe ori ,chiar,se uita . Depresiile clinice , pe de alta parte ,persista ,fiind conditionate de structura psihica a individului ,iar in unele cazuri survin fara nicio explicatie rezonabila . Plantele medicinale vin in ajutorul celor care se afla in perioade delicate din viata si ne ajuta sa ne redobandim echilibrul psiho-emotional.
Sunatoarea(Hypericum Perforatum), Floarea Pasiunii(Passiflora Incarnata), Valeriana(Valeriana officinalis) reprezinta solutii care sa aline starile de tristete, anxietate, depresive si care pot reda optimismul si ritmul normal de viata.
5.1 Sunatoarea (Hypericum perforatum)
Este o planta care infloreste la margine de drumuri si paduri,pe dealuri si
campii,din iulie pana in septembrie .Se mai numeste in limbaj popular si
etc.Sunatoarea este o planta erbacee,perena,are tulpina dreapta,lemnoasa in
partea inferioara,cu patru muchii longitudinal,creste pana la 20-100cm
inaltime si prezinta numeroase ramuri sterile(fara flori si care pornesc pe baza
frunzelor).Frunzele dispuse opus,sunt sessile,oval-eliptice,glabre si contin
numeroase pungi secretoare,dand impresia ca prezinta puncte translucide,de
unde si denumirea de “perforatum” data acestei specii. Planta inflorita este
culeasa pentru a se pregati din ea ceai si bai,in timp ce pentru uleiul de
sunatoare se folosesc numai florile.Produsul vegetal folosit:partile terminale
(de 20-30 cm )inflorite.
* Cel mai puternic antidot natural pentru tristetea si melancolia care apar odata cu micsorarea luminii, racirea vremii si apropiata venire a iernii .
Extractul de sunatoare
53
Este genul de remediu pe care persoanele care sunt supuse la un stres
psihic intens, care au tulburari de somn sau care au o meteosensibilitate
accentuata este bine sa il aiba mereu la indemana. Se obtine din tinctura de
parti aeriene de sunatoare, din care se evapora complet alcoolul, ramanand o
pulbere brun-rosiatica, extrem de concentrata in principii active, cu un miros
specific: extractul de sunatoare. El contine de cateva ori sau zeci de ori mai
multe principii active decat simpla pulbere sau decat tinctura. Mai mult,
aceste principii active sunt asimilate integral de organism, si nu doar in
proportie de 15-25%, ca in cazul simplei pulberi. Ca atare, extractul este
"medicamentul" cel mai concentrat care se poate obtine din sunatoare.
Pulberea de sunatoare
Se macina foarte fin, cu rasnita electrica de cafea, tulpinile uscate de sunatoare, dupa care se cern printr-o sita fina (cum ar fi cea pentru faina alba). Depozitarea pulberii obtinute astfel se face in borcane de sticla inchise ermetic, in locuri intunecoase si reci, pe o perioada de maximum 15 zile (deoarece substantele active se oxideaza relativ repede). De regula, se administreaza de 4 ori pe zi cate o lingurita rasa, pe stomacul gol, la orele 7, 13, 19 si 22.
Infuzia combinata de sunatoare
In jumatate de litru de apa se pun la macerat vreme de 8-10 ore 3-4 linguri de sunatoare maruntita, dupa care se filtreaza. Preparatul rezultat se pune deoparte, iar planta ramasa se fierbe in inca jumatate de litru de apa, vreme de cinci minute, dupa care se lasa sa se raceasca si se filtreaza. In final se amesteca cele doua extracte, obtinandu-se aproximativ un litru de infuzie combinata de sunatoare, care se foloseste intern (1-2 cani pe zi).
Ceaiul de sunătoare
Se prepară prin adăugarea a două liguri de flori la o cească de apă fierbinte. Acest ceai se bea de trei ori pe zi, timp de 6 săptămâni, apoi se face o pauză de două săptămâni. Puteţi să beţi ceaiul îndulcit cu miere, pentru a diminua gustul amar.
Este o planta cataratoare, care creste mai ales in zonele tropicale umede din America de Sud si Centrala, unde tulpina sa atinge dimensiuni impresionante, de pana la 9 metri lungime. Frumusetea florilor sale i-a fascinat pe europeni, care s-au grabit sa o aclimatizeze, cele mai frumoase varietati fiind aduse la curtea regelui Spaniei inca de acum 400 de ani. Treptat, Passiflora s-a raspandit in toata Europa. De mai bine de un veac, anumite varietati de Passiflora sunt aclimatizate si la noi in tara, mai ales in Banat si in sudul Transilvaniei, unde este cultivata ca planta decorativa, in gradina sau in ghivece, pe pervazul ferestrelor.
Proprietatile terapeutice ale partilor aeriene inflorite de Passiflora au fost descoperite in secolul al XVII-lea de catre europeni, care au folosit-o mai intai ca somnifer. Apoi, pe masura ce a inceput sa fie studiata si cunoscuta, Passiflora s-a impus drept unul din cele mai importante remedii intr-o categorie de afectiuni pe cat de delicate, pe atat de raspandite in zilele noastre: tulburarile emotionale.
Aceasta planta medicinala se administreaza, de regula, pe termene lungi, pentru a obtine rezultate bune, durata minima a unei cure fiind de macar patru saptamani. Aceasta, deoarece principiile active din Passiflora actioneaza prin cumul, efectele lor terapeutice aparand ceva mai lent, dar apoi mentinandu-se pe termen lung, chiar si dupa incetarea tratamentului.
Pulberea de Passiflora se obtine prin macinarea fina a florilor uscate ale plantei, pulberea obtinuta fiind apoi ambalata sub forma de capsule. O capsula de Passiflora contine 250-300 mg de pulbere fina, care se administreaza pe stomacul gol, pentru o mai buna asimilare. Doza de la care devine eficienta aceasta planta este de 2500 mg pe zi. Ca atare, se vor administra 8 capsule pe zi, in 2-4 reprize, pentru o perioada de 30-60 de zile, dupa care se face o pauza de alte 15 zile, iar apoi tratamentul se poate relua. Problema este ca, in cazul insomniei severe, al anxietatii pronuntate, al atacurilor de panica, al hipertensiunii, doza zilnica recomandata este de 4000-8000 de mg (!), ceea ce ar conduce la administrarea de cantitati uriase de pastile, practic de zeci de capsule - lucru imposibil din punct de vedere practic. Cum poate fi rezolvata aceasta problema? Solutia este extractul de Passiflora, despre care vom vorbi in continuare.
Extractul de Passiflora se obtine prin concentrarea tincturii de Passiflora, prin evaporarea completa a alcoolului, ce conduce la obtinerea unei pulberi fine, extrem de bogata in principii active si perfect asimilabila de catre organismul uman: Extractul de Passiflora.
53
Pentru tratamentul insomniei este recomandată infuzia din floarea-
pasiunii (se pune o linguriţă de plantă uscată la o cană cu apă clocotită, se lasă
la infuzat 5-10 minute, se strecoară şi se bea câte o cană seara, îniante de
culcare).
Pentru ameliorarea simptomelor de anxietate agitaţie nervoasă, sunt
indicate infuziile (o cană de 3 ori pe zi) şi tincturile de floarea-pasiunii ( 25
de picături într-un pahar cu apă, de 3 ori pe zi).
Ceaiul din floarea pasiunii este folosit in tratarea depresiei . Floarea
pasiunii are efectele unui sedativ uşor, adică te calmează, te relaxează şi te
ajută să adormi mai uşor.
5.3 Valeriana( Valeriana Officinalis )
Este cea mai folosită plantă medicinală din lume iar printe multele
afectiuni la care ajuta in tratament regasim si depresia Efectele sale
terapeutice foarte puternice sunt recunoscute chiar si de catre cei mai
inversunati adversari ai terapiilor naturale . Se mai numeste popular si
odolean sau gusa porumbelului. Este o planta ierboasa, inalta de un metru - un
metru si jumatate, care creste spontan, in locurile umede, cu pamant afanat,
din zonele de deal si de munte. Are florile de un roz palid, cu un miros slab-
dulceag, la fel ca si frunzele. Radacina este puternica si bine dezvoltata (in ea
sunt depozitate peste iarna substantele de rezerva), avand si ea un miros
specific: dulceag-intepator si destul de neplacut, usor emetic
(vomitiv). Radacina se recolteaza la sfarsitul lui septembrie inceputul lui
octombrie .Se dezgroapa cu cazmaua ,apoi se spala in current de apa rece ,se
despica pe lungime in patru si se intinde la loc uscat ,in locuri bine ventilate si
lipsite de umiditate.Cand radacinile devin casante si se rup cu un pocnet
sec ,procesul de uscare s-a incheiat si planta se depoziteaza in saculeti de
hartie ,in locuri uscate ,intunecoase si reci .Pentru terapie nu sunt nici pe
53
departe suficiente cantitatile din flora spontana ,unde creste izolat ,fiind destul
de rara ,motiv pentru care se cultiva pe suprafete mari.
Utilizarea valerianei are o traditie de peste patru mii de ani, fiind
considerata o planta de referinta, atat in Europa, cat si in Asia. Investita si cu
insusiri magice de traditia populara, in ultimele patru decenii i-au fost
dedicate sute si sute de studii medicale, care toate atesta acelasi lucru:
valeriana este una dintre cele mai eficiente remedii in tratarea tulburarilor
emotionale, precum si a bolilor fizice asociate lor. O problema de extrema
actualitate in vremurile noastre, care stau sub semnul tensiunii si-al stresului.
Preparate pe baza de valerianaTinctura Este forma de administrare terapeutica cea mai frecvent utilizata, intrucat are o actiune rapida si intensa, chiar si in doze relativ mici. Iata metoda de preparare: se pun intr-un borcan cu filet douazeci de linguri de pulbere de radacina de valeriana, peste care se adauga doua cani (500 ml) de alcool alimentar de 70 de grade. Se inchide borcanul ermetic si se lasa vreme de doua saptamani intr-un loc calduros, dupa care maceratul obtinut se filtreaza si se pune in sticlute mici, inchise la culoare. Se administreaza de patru ori pe zi cate 50 de picaturi diluate in putina apa.
Pulberea
Se obtine prin macinare cat mai fina a plantei, cu rasnita electrica de cafea. Depozitarea pulberii de radacina de valeriana se face in borcane de sticla inchise ermetic, in locuri intunecoase si reci, pe o perioada de maximum 2 saptamani (deoarece uleiurile sale volatile se evapora rapid). De regula, se administreaza de 3-4 ori pe zi, cate o jumatate de lingurita rasa, de pulbere de valeriana, pe stomacul gol.
Infuzia combinata
Se pun la macerat 3-4 linguri rase de radacina de valeriana maruntita in jumatate de litru de apa, vreme de 8-10 ore, dupa care se filtreaza. Preparatul rezultat se pune deoparte, iar planta ramasa dupa filtrare se fierbe in inca jumatate de litru de apa, vreme de cinci minute, dupa care se lasa sa se
53
raceasca si se filtreaza. In final se amesteca cele doua extracte, obtinandu-se aproximativ un litru de preparat, care se foloseste intern (1-2 cani pe zi).
In depresie se recomanda o cura de 15-30 de zile cu valeriana, pentru pacientii ce duc lipsa de exercitiu fizic ori mental, precum si pentru cei care nu au parte de o relaxare adecvata, manifestand din aceasta cauza stres asociat cu depresie si astenie. Se administreaza cate o jumatate de lingurita de pulbere dimineata la ora 8, seara la ora 19 si cu putin timp inainte de culcare.
Capitolul VI
PLANTE CU ACTIUNE AFRODISIACA SI ANAFRODISIACA
53
6.1 Plante afrodisiace
Termenul de aphrodisiac ne sugereaza o legatura cu Afrodita , zeita dragostei si a frumusetii ,intalnita in mitologia greaca , in cea romana si mai ales in cea din Orientul indepartat (unde cultului dragostei si fecunditatii I s-au ridicat temple care dainuie si in prezent ).
In sexualitate ,fitoterapia isi are rolul ei benefic .Regnul vegetal cuprinde numeroase specii de plante care stimuleaza (excita )sau inhiba apetitul sexual ,plante care contribuie la ameliorarea fenomenului de impotenta sau frigiditate si plante care actioneaza favorabil in cazurile de sterilitate masculina sau feminina.
Fitoterapia poate interveni prin plante cu efecte excitante,care revigoreaza functiile vitale si chiar pe cele sexual.
Plantele afrodisiace sunt cunoscute ca având cele mai puternice efecte asupra trezirii pasiunii şi dorinţei sexuale, având un efect de dinamizare a energiei sexuale, dar şi de armonizare a acesteia. Deşi unele dintre ele sunt cultivate doar în anumite regiuni, există totuşi şi multe plante afrodisiace accesibile şi extrem de eficiente pe care le puteţi utiliza chiar zilnic.
Busuiocul (Ocimum basilicum)
Este o plantă ierboasă originară din Asia tropicală. Atinge între 20–60 cm înălțime, având frunzele de culoare verde deschis, mătăsoase, cu lungimi cuprinse între 1,5–5 cm și late de circa 1–3 cm. Florile sunt de culoare albă, aranjate într-o terminație numită racem. În mod neobișnuit pentru familia Lamiaceae, cele patru stamine și pistilul nu emerg de sub marginea superioară a corolei, ci se sprijină pe cea inferioară. După polenizarea entomofilică (adică polenizare cu ajutorul insectelor)[1], corola cade și ulterior se dezvoltă patru achene[2] în interiorul calixuluibilabial. Planta are un gust asemănător cu al anasonului (numit și anis)[3], având un miros puternic dulceag-înțepător. Busuiocul este foarte sensibil la frig, el crescând bine în condiții de căldură și umezeală. În timp ce varietățile comune de busuioc sunt plante anuale, alte varietăți, cum ar fi busuiocul albastru african și busuiocul sacru thailandez, sunt perene.
Termenul de busuioc provine din limba greacă, (basileus) însemnând „rege”, despre această plantă spunându-se că a crescut pe locul unde Împărații Constantin și Elena au descoperit Sfânta Cruce. Dicționarul Englez Oxford
menționează unele speculații conform cărora busuiocul ar fi fost folosit la „câteva unguente sau medicamente regale”. Busuiocul este în continuare considerat „regele mirodeniilor” de mulți bucătari și autori de cărți gastronomice.
Diferitele varietăți de busuioc au arome diferite datorită faptului că planta conține un număr variabil de uleiuri esentiale (numite și uleiuri volatile sau uleiuri eterice), care sunt combinate în diferite proporții pentru diferite soiuri. Aroma puternică de cuișoare a busuiocului dulce este dată de eugenol, care e aceeași substanță chimică prezentă și în cuișoare. Aroma de lămâie a busuiocului lămâios și a celui „limă” [4] este dată de faptul ca aceste două soiuri au un conținut mai mare de citral, care produce aceste efecte la mai multe plante, incluzând menta-lămâie și limonen, dând și cojii de lămâie aroma-i specifică. Busuiocul albastru african are o puternică aromă camforată, datorită proporției mari decamfor și de camfen.
Ceea ce îl diferenţiază de alte afrodisiace este că busuiocul conferă o mare capacitate de control al energiilor sexuale, iar cel care îl consumă devine în timp un adevărat magician al erosului. Perceperea intensă a senzaţiilor erotice, puterea asupra plăcerii şi chiar controlul ejaculării, toate acestea pot fi apanajul impresionant al leacului de apă roşie.
Preparată din frunze şi flori de busuioc lăsate la macerat într-un litru de apă timp de 12 ore, Apa roşie de leac - aşa cum o numesc bătrânii din popor - se pare că are puteri magice. Consumată de trei ori pe zi la intervale egale de timp (câte o cană de macerat o dată) intensifică apetitul sexual atât la bărbat cât şi la femeie.
Ginseng - rădăcina vieţii(Panax ginseng)
Ginsengul este o planta originara din China şi este cultivatã pe scarã largã în Asia, nu doar în ţara de origine, ci şi în Coreea, Japonia şi Rusia.
Radacinile de ginseng se bucurã, de mai bine de 2000 de ani, de o reputaţie ieşitã din comun, fiind considerate un panaceu. Faptul acesta s-a reflectat pâna şi în denumirea latinã a plantei („panax” înseamnã medicament universal).Pornind probabil de la forma rãdãcinilor de ginseng, care sugereazã forma corpului uman cu mâinile şi picioarele de o parte şi de alta a trunchiului, s-a rãspândit credinţa popularã cã aceste rãdãcini ar fi bune la tratarea bolilor oricãrui organ al corpului omenesc.
Faima ginseng-ului s-a extins în ultimele decenii aproape peste tot în lumea occidentalã. Pe lângã specia asiaticã sunt cunoscute o serie întreagã de specii
înrudite, dintre care cele mai familiare sunt ginseng-ul american (Panax quinquefolius) şi ginseng-ul japonez (Panax japonicus). Ginseng-ul siberian (Eleutherococcus senticosus) nu aparţine genului Panax şi nu conţine substanţele active specifice acestuia.Pentru a ajunge la maturitate, radacinile de ginseng au nevoie în medie de cca 5 ani, acesta fiind şi unul dintre motivele pentru care preparatele fitoterapeutice din ginseng sunt destul de costisitoare.Radacinile se altereazã repede necesitând aplicarea unor proceduri de stabilizare, cum ar fi tratarea cu un curent de vapori de apã.Aşa-numitul ginseng alb se obţine prin uscare simplã, pe când ginseng-ul roşu se obţine prin uscare dupã o prealabilã tratare cu aburi.
Cele mai importante substanţe active din radacinile de ginseng sunt ginsenozidele, mai mult de 25 la numãr, din grupa saponozidelor triterpenice.Conţinutul în ginsenozide variazã foarte mult de la un preparat la altul. În general, produsele comerciale sunt standardizate şi au o concentraţie de ginsenozide între 4-7%. În afarã de ginsenozide s-au mai pus în evidenţã glicozide (ginsenina), beta-sitosterol, vitamine din grupul B, mucilagii, rezine etc.
Având forma mult preţuitului membru masculin, Ginsengul este o plantă vitalizantă de excepţie. Are peste 5000 de ani de întrebuinţare fericită, urmată de nenumărate orgasme puternice, cu răsunete peste veacuri... În Atharva-Veda (un tratat oriental clasic al medicinei indiene Ayurveda) se spune despre Ginseng că ”le dă bărbaţilor tineri şi bătrâni vitalitatea şi vigoarea unui taur”. De curând el a fost atestat de către ştiinţa occidentală ca având un efect afrodisiac real şi foarte puternic.Este foarte virilizant şi amplifică plăcerea. Face să se dezvolte în mod deosebit în fiinţă anumite calităţi masculine: forţă, capacitate de control a energiei sexuale, expansivitate. Măreşte acuitatea senzorială şi de aceea cei care îl consumă pot trăi plăcerea într-un mod mult mai rafinat şi cu nenumărate nuanţe delicioase.
Rădăcina plantei se foloseşte mai ales sub formă de pulbere. Nu trebuie să fie folosită în mod continuu, cel mai bine fiind o cură de 40 de zile alternate cu trei luni de pauză. Se ia 0,5-1 gr. pulbere sub limbă, de trei ori pe zi, de obicei cu 1/2 oră înainte de actul amoros. Efectul afrodisiac este în majoritatea cazurilor rapid şi plăcut, fiind resimţit atât de bărbaţi, cât şi de femei.
Usturoiul (Allium sativum)
Usturoiul (Allium sativum) este o plantă comestibilă, utilizată ca aliment și condiment. În medicina populară este considerat, alături de ceapă, un adevărat medicament, datorită conținutului bogat de vitamine și substanțe minerale. În Egiptul antic și în timpul romanilor, usturoiul era cunoscut ca un
mijloc preventiv al bolilor contagioase. Ulterior s-a stabilit că efectul usturoiului, în combinație cu mierea de albine, sau alte produse naturale, este benefic în prevenirea sau ameliorarea bolilor cardiovasculare, a tulburărilor digestive, sau a pneumopatiilor. În afară de efectul antimicrobian, are și un efect antihelmintic (contra viermilor intestinali).
Stimulează circulaţia sângelui, crescând performanţele sexuale şi sensibilitatea zonelor erogene. Consumat în stare crudă, ca şi condiment, el are un efect tonic asupra organismului, afrodisiac şi reglator al sistemului endocrin. Pentru tratamentul impotenţei sexuale survenite în urma unei boli infecţioase, dar şi în tratarea infecţiilor renale şi răcelilor, este recomandat sucul de usturoi cu miere şi propolis: 1 linguriţă suc de usturoi, 1-3 linguriţe de miere şi 1 linguriţă tinctură de propolis.
Obligeana (Acorus Calamus)
De peste 2500 ani, obligeană este folosită ca afrodisiac în Egipt şi India. Ayurveda acordă obligenei deosebită importanţă şi o consideră un preţios tonic şi stimulent al sistemului nervos. În Europa şi SUA ea este folosită în special pentru efectele pozitive în caz de indigestie, balonări şi colici.
Tinctura de obligenă cu efecte afrodiziace se prepară uşor din 60 de grame de rădăcină şi doi litri de must de mere. Rădăcina se pune în mustul de mere şi se lasă la macerat timp de şase săptămâni. Apoi se strecoară cu grijă şi se beau zilnic două pahare până ce se goleşte sticla.
Se poate prepara, de asemenea, un decoct din 1/2 linguriţă la o cană cu apă. Se beau treptat 1-2 căni cu ceai pe zi, înainte de mesele principale.
Stirul ( Amaranthus retroflexus)
O planta calomniata, subestimata, o buruiana atat de raspandita incat este invizibila. Genul Amaranthus, din care stirul comun (Amaranthus retroflexus) face parte, buruiana noastra cea de toate zilele, cuprinde numeroase specii de stir, toate (sau covarsitoarea lor majoritate) fiind comestibile, consituindu-se intr-o sursa avantajoasa de proteine, vitamine, squalen si acizi grasi polinesaturati dar si de pigmenti naturali, iar in gradinile organice ajuta la "aerisirea" solului (avand un rol similar cu cel al ramelor). Pigweed, in engleza, in greaca amarantos - cel care nu se vestejeste, spanacul chinezesc, stirul este o planta valoroasa, extrem de rezistenta si productiva, supusa unor prejudecati alimentare si nu numai.
Aztecii priveau aceasta planta ca pe hrana imortalitatii, in cronici sanscrite este consemnata ca fiind regele nemuririi, iar grecii chiar asa au numit-o "amarantos" planta care nu moare. Bogata nutritiv, nu contine gluten, stirul este o planta a viitorului din multe puncte de vedere. Anumite specii de Amaranthus au fost consumate inca de acum cca. 7000 ani. Anticii au descoperit ca este mai hranitoare decat porumbul, graul, sau alte cereale, se pot consuma atat frunzele proaspete, cat si semintele uscate, sub diferite forme. In plus, cultivarea ei este foarte usoara deoarece este foarte rezistenta in orice clima si aproape pe orice tip de sol. Amaranthus este unul dintre putinele genuri ale carui specii au fost "domesticite" atat in Lumea Veche cat si in Lumea Noua si in Asia. Amarantul a fost si este inca considerat ca fiind hrana porcilor si a saracilor, dar se pare ca este una dintre sursele de hrana ale viitorului. Teste au aratat ce productia este de 10 tone planta verde comestibila/ ha, la fiecare recoltare dupa o perioada de 30-40 de zile. In prezent peste 50 de tari tropicale cultiva amarantul ca resursa alimentara, in cantitati de loc neglijabile. In multe tari africane, amarantul ofera peste 25% din necesarul proteic. De la stir se consuma partea verde, tanara, si foarte tanara, dar si semintele. Din frunzele foarte tinere se poate face salata, din frunzele tinere se pot face tocanite, se pot adauga la ciorbe, pot fi preparate dupa aceleasi retete ca spanacul. Atentie totusi la continutul ridicat de oxalati! Semintele pot fi consumate ca atare, prajite (au un gust delicat), din ele se poate obtine ulei, sau faina. Faina de amarant poate fi consumata simpla, pregatindu-se prajituri sau paine (nu contine gluten), sau in amestec cu alte tipuri de faina. Amaranthus blitum (A. Lividum) este consumat in Grecia sub numele de vleeta. Consumul de amarant este raspandit in America Centrala si de Sud, sub diferite forme: in Mexic se prepara o bautura foarte raspandita - "alegria", iar din seminte se prepara o alta bautura traditionala mexicana denumita "atole". In Ecuador florile sunt fierte, iar fiertura astfel obtinuta este amestecata cu rom "aquardeinte" si se obtine o bautura care "purifica sangele" si care regleaza ciclul menstrual. De asemenea, in toate aceste zone planta se consuma ca atare in tocanite si fierturi. In Asia, consumul de amarant este foarte raspandirt, in China, Hong-Kong, Taiwan, in India.
Amarantul a demonstat o vitalitate deosebita, crescand in numeroase tipuri de mediu, genul avand specii pioniere care si-au gasit in natura nise neocupate, cum ar fi colonizarea terenurilor afectate. Produc un numar mare de seminte care germineaza repede, iar productivitataea este deosebita, putandu-se obtine mai multe recolte pe an.Valoarea nutritiva a amarantului este foarte ridicata, frunzele de Amaranthus cruentus de exemplu contin cu 25% mai multe proteine si mult mai multa lisina decat orice produs obtinut
53
din porumb sau alte cereale si mai multa metionina decat soia. Amarantul contine cantitati importante de provitamina A (beta-caroten), un compus vital pentru milioane de malnutriti, care risca orbirea. De asemenea este bogat in acizi grasi polinesaturati (PUFA), in special acid linoleic. In mod fericit, incercarile de a obtine concentrate proteice din frunzele de amarant au aratat ca pe langa proteine, s-au extras vitamine (printre care si provitamina A) . Stirul ( Amaranthus retroflexus)-dar si specia Amaranthus polygamus denumita,in mod semnificativ ,de botanisti “polygamus” pentru “calitatea”sa de a induce poligamia –se bucura de mare faima pentru proprietatile sale afrodisiace . Decoctul obtinut din radacini (o lingura la o cana de apa ) sau infuzie din frunze (2 linguri la o cana de apa ),administrate de doua ori pe zi ,sunt recomandate in menoragii si in candidoze genitale ,dar si ca afrodisiace ,in tratamentul impotentei sexuale ,in special in tari ca India si Pakistan.
Efecte mult mai puternice se obtin daca infuzia se prepara din semintele plantei (2 linguri la o cana de apa ).Se beau 2-3 cani de infuzie pe zi .
Țelina (Apium Graveolens)
Ţelina este o plantă medicinală şi legumicolă care poate atinge o înălţime maximă de un metru şi care îşi are originile în sudul Europei.
Planta are un rizom gros, aproape rotund, uneori denivelat.,frunzele sunt mari, penate, cu coadă foarte lungă, fiind colorate într-un verde-închis, consistent, sănătos iar florile de ţelină sunt albe.
Din punct de vedere medicinal, utile sunttoate părţile ţelinei (frunzele, rădăcina, seminţele).
Pentru uz medicinal, din ţelină se prepară infuzie, sirop, suc de frunze, decoct şi cataplasme. De asemenea, ţelina intră în combinaţie cu alte plante medicinale, în procesul de preparare a unor ceaiuri cu efect medicinal sporit.
Principalele substanţe active importante din ţelină sunt: vitaminele A, B şi C, săruri minerale, colină, tirazină, acid glutamic, anhidridă sedanomică şi sedanolidă (compuşi specifici ţelinei)..
Sucul de radacina este un afrodisiac si revigorant traditional. In combinatie cu mierea si anumite plante aromatice picante cum ar fi scortisoara si cardamon, efectele sale sunt si mai puternice, putand fi folosit ca afrodisiac cu efecte imediate. Mai eficient decat sucul de radacina este cel obtinut din frunzele crude, avand proprietati stimulatoare hormonale deosebite.
53
Tinctura de radacina se obtine prin macerarea acesteia in alcool timp de 8-10 zile. Se foloseste radacina cruda maruntita foarte fin. Concentratia alcoolului este de 40%. Tinctura din frunze uscate are timpul de macerare 5-7 zile. Tinctura din frunze crude are timpul de macerare 8-10 zile.Tinctura din seminte are timpul de macerare 5-7 zile. Din toate tipurile de tinctura se iau 3-4 ml de 4 ori pe zi impreuna cu apa.
Telina contine multe minerale ( calciu, fosfor, potasiu, magneziu), vitaminele B1, B2, B6, C, A. Combate starile de astenie psihica, fizica si sexuala.
Feniculul (Foeniculum vulgare)
Este o plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cilindrică, fin striată longitudinal,înaltă până la doi metri și ramificată începând de la bază. Frunzele, prevăzute la bază cu o teacă dezvoltată, sunt alungit-triunghiulare și multipenat-partite. Florile sunt mici, galben-aurii, dispuse în umbele mari, terminale. Fructele mature sunt de culoare cenușie sau brun-verzuie, au miros plăcut și gust dulceag. Se aseamănă cu mărarul, cu care poate poleniza încrucișat, rezultând semințe lipsite de aromă. Uleiul volatil determină acțiunea farmacologică : antispastică, sedativă, carminativă, expectorantă. Fructele de fenicul, numite și fructe de anason dulce, conțin 2-7% ulei volatil format din anetol, transanetol și cisanetol, limonen, alfa-pinen, fenconă, metilcarvicol, extragol; lipide, aleuronă, derivați cumarinici, flavonoide (cvercitin, camferoglicozid, flavonol-3-glucuronid), zaharuri, substanțe minerale, ceruri, mucilagii, stigmasterină. Feniculul (Foeniculum vulgare) este folosit în tratarea a numeroase afecțiuni datorită proprietăților acestuia: antispastic, tonic nervos, dezinfectant. În medicina populară, feniculul era utilizat pentru vindecarea constipației, balonărilor, calmarea colicilor.Există câteva preparate pe bază de fenicul apreciate ca excelente remedii naturale: ceaiul de fenicul, necesar în vindecarea bronșitei, laringitei, amigdalitei, faringitei, oboselii fizice și psihice. Pulberea preparată din semințe de fenicul ajută la tratarea celulitei, depresiilor, amenoreei, digestiei etc. Vinul preparat din fructele de fenicul reprezintă un remediu natural excelent. Fructele de fenicul au proprietatea de a calma și alina durerile de orice natură și se pot utiliza sub forma de diverse preparate.
Semintele de fenicul au efect afrodisiac si stimulator general.Feniculul este indicat mai ales celor care au o stare continua de insatisfactie in relatia de cuplu, care se simt in inferioritate fata de partenerul (a) lor. Este o planta care ii ajuta mult pe cei care manifesta un deficit de potenta pe fondul unui psihic
tensionat, macinat de complexe de inferioritate sau orgoliu. O straveche reteta orientala recomanda combinatia: lapte , fenicul- pulbere fina, miere si lemn dulce – pulbere fina, pentru marirea potentei. Popoarele mediteraneene folosesc supa de fenicul pentru stimularea dorintei sexuale.
Sparanghelul (Asparagus officinalis)
Sparanghelul este plantă de cultură, originară din America de Nord, dar aclimatizată cu succes şi în Europa. În România este cultivat în sere, dar se poate achiziţiona din magazinele de legume.El are o rădăcină embrionară care, la scurt timp după înmugurirea plantei, este substituită de un rizom puternic, pe care se formează numeroase rădăcini şi tulpini aeriene.Rădăcinile sunt cărnoase, lungi până la 40-50 cm, terminate cu un vârf numit "gheară de sparanghel".Florile sunt mici, albe- verzui şi dispuse la subsuara ramurilor iar fructele sunt bace de culoare roşie.
În fitoterapie este utilizată partea aeriană a plantei, care se poate consuma ca atare, în diferite preparate culinare, sau sub formă de sirop, tinctură sau infuzie din lăstari tineri.
Sparanghelul este bogat in acid folic, o vitamina din grupul B care ajuta la cresterea productiei de histamina din organism. Nivelul adecvat de histamina joaca un rol esential in activitatea sexuala, atat pentru barbati, cat si pentru femei. Sparanghelul contine cantitati mari de vitamina E, un nutrient vital pentru sanatatea sexuala, denumita adesea si vitamina sexului.Sparanghelul se recomanda a fi consumat sub forma de salata cruda ,cu putin ulei de floarea –soarelui (helianthus annus),cu suc de lamaie sau otet ,cu putina sare si piper pisat .
Coriandrul (Coriandrum sativum)
Coriandrul (Coriandrum sativum) este o specie de plantă erbacee anuală din familia umbeliferelor, exclusiv de cultură, înaltă de 30—100 cm, exalând un miros neplăcut de ploșniță , cu flori albe sau roz și fructe în formă de globulețe, bogate în uleiuri eterice, fapt pentru care semințele uscate se întrebuințează în industria farmaceutică, a parfumurilor sau drept condiment. Poartă și denumirile de puciognă, buruiană-pucioasă sau piper-alb.
Coriandrul in Orientul indepartat este indicat si pentru proprietatile sale afrodisiace.In acest scop se prepara o infuzie din 2 lingurite de fructe
(Fructus Coriandri)zdrobite ,la o cana cu apa ;se beau 2-3 cani pe zi ,indulcite cu zahar sau cu miere. Coriandrul este stimulator al circulatiei sangvine in organele din sfera genital .
Afrodisiacele naturale, din plante, pot avea efecte mai bune si sunt mai sanatoase decat medicamentele. Exista plante care sporesc functia sexuala, in mod deosebit, fara efecte secundare. Afrodisiacele sunt folosite de mii de ani, in intreaga lume, dar explicatia stiintifica din spatele zvonurilor nu a fost niciodata bine inteleasa sau interpretata. Avem nevoie de produse naturale care sa imbunatateasca viata sexuala, fara a avea efecte secundare negative. Medicamentele pot produce dureri de cap, dureri musculare si slabirea vederii si pot avea interactiuni periculoase cu alte substante.
6.2 Plante anafrodisiace
Substantele utilizate pentru diminuarea apetitului sexual exagerat sau scaderea libidoului se numesc anafrodisiace. Anafrodisiacele sunt substante cu efect opus afrodisiacelor. Din aceasta categorie fac parte urmatoarele plante:
Hamei (Humulus lupulus)
Pentru calmarea libidoului, eliminarea polutiilor nocturne la tineri, starea anormala de erectie prelungita, dureroasa si neurmata de ejaculare, oprirea eliminarii de sperma pe uretra in afara actului sexual, combaterea onaniei, fitoterapia recomanda o infuzie din 3 g conuri uscate de hamei, maruntite, la o cana cu apa in clocot. Aceasta se lasa acoperita timp de 15 - 20 de minute, se strecoara si se beau 2-3 cani pe zi. Tratamentul anafrodisiac se mai practica si prin folosirea unui saculet din tifon in care se pun 50 g conuri verzi de hamei, care se aseaza seara pe perna, in dreptul nasului. Conurile se schimba dupa 10 - 15 zile. Foarte eficienta este si tinctura din 10 g conuri in 100 ml alcool alimentar de 90 de grade, care se lasa la macerat 7 zile, se strecoara si se consuma in catitate de cate o lingura pe zi.
Supradozarea interna poate produce intoxicatii avand ca simptome stari depresive, tulburari cardiovasculare si nervoase.
Talpa gastii (Leonurus cardiaca)
Aceasta planta se poate utiliza sub forma de infuzie preparata din trei lingurite de planta la o cana de apa din care se beau 1 - 2 cani pe zi, sau sub forma de
tinctura preparata din 20 de grame de planta macerata timp de opt zile in 100 ml alcool din care se administreaza cate 20 - 40 de picaturi de doua sau trei ori pe zi.
Fructul castitatii
Vitex Agnus Castus ( piperul calugarului sau mielarea ) - Se utilizeaza fructele de culoare inchisa atunci cand sunt coapte, adica intre lunile octombrie si noiembrie. Este atat un afrodiziac, cat si un antiafrodiziac. Infuzia se obtine dintr-o lingurita de planta uscata la o cana de apa fierbinte care se lasa la infuzat timp de 10 - 15 minute si se consuma de trei ori pe zi. Daca se foloseste tinctura se administreaza 1 mililitru de trei ori pe zi.
Valeriana
Radacina de valeriana ( radix valerianae ) se administreaza sub forma de infuzie preparata dintr-o lingura de amestec de planta adaugat intr-o cana cu apa. Din aceasta infuzie se pot cosuma una sau doua cani zilnic.
Alte plante considerate cu efecte anafrodisiace sunt: cucuta, zambila de apa, radacina de silur, laptuca, strugurele de oregon, anumite tipuri de menta, rizomul si semintele de nufar galben si alb, sovarful, macul de gradina, florile de tei, varnantul sau ruta de gradina.
Anafrodisiacele se regasesc si in compozitia unor alimente in urma consumarii carora nivelul de testosteron poate scadea cu pana la 40 %, fapt care diminueaza si libidoul.
Alte anafrodisiace naturale:
Tutunul - tutunul din tigari este preparat in asociere cu lemnul dulce care are efecte anafrodisiace. Lemnul dulce confera tigarilor aroma, insa acesta este folosit si pentru indulcirea unor bauturi sau bomboane. Lemnul dulce se serveste si sub forma de ceaiuri datorita efectelor calmante conferite. Desi lemnul dulce are capacitatea de a reduce starile de stres, acesta contine si ingrediente active care scad nivelurile de testosteron si de cortizol si implicit apetitul sexual.
53
Ceaiurile - Ceaiurile de tei, coriandru, menta sau lavanda sunt anafrodisiace naturale. Teiul este cunoscut pentru efectul sa linistitor care determina si scaderea libidoului. Mentolul are efecte racoritoare asupra organismului si determina scaderea apetitului sexual. Mirosul lavandei este considerat ca fiind cea mai afrodisiaca aroma pentru barbati, insa odata consumata, aceasta are efect anafrodisiac.
Dovleacul - Alaturi de lavanda, mirosul placintei de dovleac este considerat un afrodisiac pentru barbati, insa in ciuda aromei, in urma consumarii acestora, efectul este de scadere a libidoului.
Soia - Soia reprezinta un foarte bun substituent pentru carne, insa aceasta afecteaza in mod negativ libidoul barbatilor. Produsele pe baza de soia contin si fitoestrogeni care au capacitatea de a determina instalarea disfunctiilor erectile sau a tulburarilor de fertilitate, astfel ca nu se recomanda consumul in exces.
Daca in trecut ,prin notiunea de drog se intelegea orice substanta farmaceutica de origine vegetala ,animal ,minerala sau de sinteza ,care se vindea in asa-numitele “drogherii “sau “ spiterii “,in prezent , cand ne referim la droguri sau la drogare ,avem imediat in imagine , vizual si mental , substantele nocive , periculoase , care distrug zeci sau sute de mii de vieti , in special tinere . De asemenea , lupta “anti-drog”, care se desfasoara in special in tarile avansate din punct de vedere ethnic si economic ,cunoaste in prezent o mare anvergura .Din cele mai vechi timpuri oamenii au selectat plante, produse care sa aiba o actiune placuta , euforizanta , fie sa inlature durerea ,fie sa-l sustraga pe individ de la realitate ,fie erau utilizate in cadrul unor ceremonii sau ritualuri , fie, in sfarsit , utilizate in scopuri terapeutice .Drogurile practic sunt simple substanțe care și-au găsit receptori în organismul nostru, care acționează prin grăbirea, încetinirea, sau modificarea proceselor unui anumit organ.
Dependenta de droguri este o boala cronica a creierului, care afecteaza consumatorul atat psihic cat si fizic. Exista o multitudine de cauze pentru care oamenii incep sa consume droguri, cum ar fi presiunea anturajului sau stresul. Multe din persoanele care incep sa consume devin dependente. Dependenta e starea psihica si uneori fizica ce se caracterizeaza prin convulsii ce inceteaza doar dupa administrarea drogului. Dependenta are trei forme: toleranta, obisnuinta si dependenta. Toleranta e o forma fizica de depedenta care se declanseaza atunci cand organismul se obisnuieste cu drogul/medicamentul si necesita o cantitate mai mare pentru a indeplini acelasi efect farmaceutic. Aceasta situatie se inrautateste atunci cand anumite droguri si substante farmaceutice sunt folosite in cantitati mari pe o perioada mai indelungata. Primele semne sunt: dureri de cap, neliniste, transpiratie, insomnii, dar ele pot varia de la o substanta la alta si de la un individ la altul.Obisnuinta este o depedenta psihica si ea continua dupa ce depedenta fizica a disparut. Persoanele cu astfel de probleme ajung sa creada ca drogul le este necesar oriunde ar fi si isi pierd treptat capacitatea de a reactiona normal. Exista specii de plante ,extreme de nocive ,al caror consum duce la instalarea fenomenului de dependent.
In acest capitol vor fi prezentate pe larg doar cateva exemple : Morfina (Papaver somniferum) ,Cocaina (Erytroxilon coca ) si Hasisul (Canabis sativa var indica).
In secolul trecut si in primele decenii din actualul secol ,cele mai renumite si frecvent utilizate droguri erau reprezentate de opiu si derivatii sai .Substanta activa opiu , este un latex (lapte) continut de capsula unei
53
specii de mac (Papaver Somniferum ).Utilizat ca medicament ca anestezic si antialergic a ajuns sa fie utilizat si ca stupefiant .Drogurile obtinute din Papaver Somniferum dau usor obisnuinta si dependenta , privarea de drog declansand consumatorului o stare de anxietate ,neliniste,agitatie ,tulburari digestive , cardiovasculare , care pot duce chiar la moarte .
7.1. Morfina
Un important medicament extras din opiu este morfina ,medicament capabil sa calmeze durerile intense, actionand asupra sistemului nervos central(analgezic central) si provocand adormirea. Morfina face parte dintre stupefiante. Codeina si heroina sunt derivati ai morfinei. Morfina actioneaza fixandu-se pe receptorii opioizi sau receptorii morfinici situati in membrana anumitor celule ale creierului (talamus, sistem limbic, tesut reticulat). De aici, ea blocheaza transmisia semnalelor dureroase si anuleaza orice senzatie de durere. Efectele nedorite cele mai frecvente sunt constipatia, greturi, mai rar varsaturi, ingustare a calibrului bronhiilor, depresie respiratorie (diminuarea amplitudinii si eficacitati respiratorii) - moderata la doze terapeutice, severa in caz de supradozare, confuzie mintala, vertij, hipotensiune ortostatica (vertij legat de scaderea tensiunii arteriale atunci cand subiectul trece de la pozitia orizontala la cea verticala), crestere a tonusului sfincterelormuschilor netezi etc. Morfina si derivatii ei genereaza dependenta (nevoia de o noua doza) fizica si psihica si o obisnuire (necesita cresterea dozelor pentru a obtine un efect identic) in cazul utilizarii indelungate.Oprirea brusca a unui tratament de lunga durata antreneaza aparitia sindromului de abstinentaManifestarile supradozarii sunt depresia respiratorie, mioza (ingustarea pupilei, hipotensiune, hipotermie cu evolutie posibila spre o coma profunda.Denumita in jargon M, morf, Emsel, domnul Melancolie este utilizata in medicina cel mai adesea in fazele terminale ale cancerului, pentru capacitatea ei de a suprima durerea.
Daca mult timp opiaceele au constituit drogul elective pentru o mare parte din drogatii lumii , mai recent locul lor a fost luat de unele substante de sinteza , care produc asupra individului aceleasi efecte. Este cazul derivatilor de phetidina ,a methadonei sau a thiambutenului , care se obtin usor ,printr-o tehnologie relative simpla , in cantitati mari si preturi reduse.
Frunzele arbustului Erythroxilon coca , contin unul dintre cei mai nocivi alcaloizi :cocaina .In frunzele de coca mai exista inca doi alcaloizi ( cinamil -cocaina , tropacocaina ) , substante aromatice si uleiuri esentiale si altele care dau o aroma placuta drogului , favorizand prin aceasta instalarea fenomenului de obisnuinta si de dependenta fata de drog . Chiar in doze reduse ( 10-15 g/zi de frunze masticate ) se instaleaza o stare de euforie , iar daca administrarea se repeat , se ajunge la dependent fata de acest drog , stare cunoscuta sub denumirea de “cocainomanie”.
Spre deosebire de opiacee , frunzele de Coca si cocaina extrasa din ele sunt puternic excitante .Utilizarea lor produce iluzia unei vigori fizice si psihice , a unei rezistente deosebite la starile de oboseala ; consumatorul de drog are pe moment senzatia de dezvoltare a capacitatilor sale intelectuale .In scurt timp insa ,apar adevaratele efecte ale drogului : tulburari psihice diverse, slabirea vointei si a capacitatii intelectuale, tulburari neurologice, cardiovasculare , digestive etc.Caracteristicile acestui tip de toxicomanie sunt leziunile fosei nazale , manifestate prin rinita cronica si mai ales prin perforarea membranei si chiar a septului nazal cartilaginos .Starea de nutritie a organismului este si ea profund afectata ;se produce o scadere in greutate mare , mergand pana la casexie.
In trecutul nu prea indepartat , alcaloizii din Erytroxilon coca erau apreciati pentru efectele lor anestezice asupra sistemului nervos central , dar doza terapeutica necesara pentru anestezie s-a dovedit a fi foarte apropiata de doza toxica , impunandu-se din acest motiv eliminarea din terapeutica a acstui medicament anestezic si incadrarea lui in randul substantelor stupefiante .
7.3 Hasisul
53
O alta specie mult raspandita , in special in zonele tropicale si subtropicale , este Canepa Indiana ( C annabis indica ) din care se extrage Hasisul sau Marijuana .
In terapeutica indiana veche , ayurvedica ,aceasta era considerata planta medicinala insa ulterior s-a constatat ca efectele ei de drog se datoreaza rezinei pe care o secreta si care contine compusi triterpenici , acizi canabiolonici ,tetrahidroconabinol si canabinon.Toate aceste substante active, produc in doze moderate , o “ betie intelectuala” manifestata prin :
- fie prin ilaritate , fie prin depresie insotita de plans ,in functie de structura psihica a subiectlui.
-in doze mai mari , simptome de intoxicatie , manifestate prin anestezia tegumentelor , lipsa de coordonare a miscarilor , uscarea mucoaselor gurii si ale cailor respiratorii , transpiratie si diureza crescute , dilatarea pupilelor,halucinatii puternice , delir , stari furioase sau de stupoare.
- ritmul respiratiei se incetineste (bradipnee) ,iar pulsul se accelereaza (trahicardie)
- la doze exagerat de mari , apare fenomenul numit “ delirum tremens”,caracterizat printr-o agitatie psihomotorie intensa ,cu tremuraturi in intreg sistemul muscular , apoi furnicaturi in tot corpul , hipertermie , casexie si moarte prin asfixie.
Prima tigara fumata cu hasis sau marijuana este chiar neplacuta , da o stare de ameteala cu un disconfort general .Perseverenta de a gasi beatitudinea promise ii pierde pe tineri .Repetarea, chiar in doze mici ,a primei experiente creaza dependent si , o data cu ea , intoxicarea grava a organismului.Daca administrarea acestui tip de substante se face chiar in doze mici , dar regulat ,se instaleaza fenomenul de dependenta ,caracterizat prin pierderea vointei si depersonalizare .Dependentii acestui tip de drog au o capacitate foarte redusa de aparare in fata infectiilor virotice (in particular contra SIDA ) si a leucemiilor.
53
Hasisul ,era cunoscut si utilizat , dar ca medicament , cu mult timp inaintea lui Hristos .In Egipt ,Israel si in peninsula arabica era utilizat ca anestezic , pentru a face mai usoare nasterile.
