Fise Tehnice Urgente

ADMINISTRAREA CORTIZONULUI

→ Definiţie:

~ Cortizonul este un hormon secretat de stratul cortical al glandelor suprarenale sub acţiunea stimulatoare a glandei hipofize → prin hormonul corticotrop sau adenocorticotrop (ACTH).

~ ACTH-ul sau hormonul corticotrop sau adrenocorticotrop hipofizar este secretat de hipofiză şi stimulează secreţia cortizonului şi a altor hormoni suprarenali.

→ Prezentare:

~ Cortizon acetat.~ Superprednol.~ Prednison.~ Hemisuccinat de Hidrocortizon.~ Hidrocortizon.~ Supercortisol.~ Acetat de dezoxicorticosteron. ~ ACTH → pulbere albă, în flacoane închise.

→ Forma de administrare:

~ Tablete.~ Forme injectabile: fiole, flacoane cu dop de cauciuc~ Formele injectabile sunt soluţii sau suspensii ce trebuie bine agitate înaintea folosirii.

→ Mod de administrare:

~ Administrare orală: tablete.o Se asigură concentraţia utilă în sânge.o Doza zilnică → 3-4 prize la intervale egale de 6-8 oreo Cortizonul se administrează la început cu doza maximă care scade treptat la doza minimă – de întreţinere →

doză stabilită de medic.o Tratamentul cu cortizon se termină prin administrare de ACTH – pentru activarea funcţiei glandelor

suprarenale.~ Administrare parenterală:

o Intramuscular.o Intravenos.o Intraarticular.o Clisme terapeutice.o Aplicaţii locale.

~ Administrarea ACTH-ului:o Se testează sensibilitatea organismului prin IDR.o Se dizolvă pulberea cu ser fiziologic sau apă distilată în cantitate egală cu numărul dozelor → calculul se

face ca şi în cazul antibioticelor. Dizolvat se poate păstra la gheaţă câteva săptămâni.o Se administrează pe cale intramusculară, intravenoasă, eventual subcutanată.o Se poate administra în perfuzii lente în ser glucozat 5% → ritm de administrare 6-8 picături pe minut.o Cea mai bună metodă de administrare → perfuzia continuă sau perfuzia de 5-6 ore.o Dozele administrate prin perfuzie pot fi mai mici decât cele injectate.o Se pot face şi perfuzii subcutanate asociind soluţia cu hialuronidază.o Doza se administrează progresiv crescută pentru ca stimularea suprarenalei să nu se facă brusc.o Administrarea sub protecţie de antibiotic.

→ Reguli de administrare a cortizonului:

~ Tratamentul se face numai în spital~ Bolnavii necesită dietă specială:

o Dietă hiposodată. → 1-3 g clorură de potasiu pe zi.o Dietă hipoglucidică.o Dietă cu conţinut bogat în proteine.

~ Se acordă îngrijiri speciale:o Igienă perfectă a tegumentelor şi mucoaselor. Schimbarea zilnică a lenjeriei de pat şi de corp.o Asepsie perfectă în administrarea parenterală. o Tratarea imediată şi corectă a infecţiilor de orice felo Administrarea sub protecţie de antibiotic.o Cântărirea zilnică. Observarea apariţiei edemelor.o Supravegherea funcţiilor vitale, a somnului. Măsurarea diurezei.

→ Observaţii:

~ Preparatele de cortizon sunt metabolizate la nivelul ficatului în cortizol şi prednisolon. În caz de insuficienţă hepatică tratamentul se face cu Prednisolon care nu mai necesită metabolizare hepatică.

~ Nu se administrează antibioticele şi hormonii cu aceiaşi seringă.

ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ADMINISTRAREA ANTICOAGULANTELOR

→ Definiţie:

~ Anticoagulante sunt substanţele care prin administrare măresc timpul de coagulare a sângelui.

→ Scop:

~ Profilactic.o Când pericolul trombozelor este evident → în profilaxia trombozelor venoase, emboliilor postoperatorii,

intervenţii chirurgicale abdominale sau pelvine.~ Terapeutic.

o Împiedică coagularea sângelui intravascular.o Se face tratament anticoagulant în tromboflebite, flebotromboze, infarct de miocard, şoc endotoxic unde

apare coagulopatia de consum.

→ Forma de prezentare:

~ Heparină → cu acţiune promptă, dar de scurtă durată. Fiole, flacoane cu Heparină calcică sau sodică (absorbţie mai lentă). Heparină lipocalcică cu administrare orală.

~ Trombostop (produs cumarinic)→ cu acţiune lentă, prelungită. ~ Calciparină.

→ Heparina:

~ Se dezinfectează locul injecţiei.~ Se execută injecţie subcutanată sau intravenoasă. ~ Efectul dispare în câteva ore.

→ Trombostop:

~ Se administrează pe cale orală.~ Efect tardiv, după 6-12 ore.~ Acţiune prelungită – câteva zile → 2 săptămâni.

→ Contraindicaţiile tratamentului anticoagulant:

~ Diateze hemoragice.~ Insuficienţă hepatică.~ Hipertensiune malignă.~ Ulcer gastroduodenal florid.~ Endocardite.

→ Reguli de administrare:

~ Doza şi ritmul de administrare este stabilit de medic.~ Pentru Heparină controlul tratamentului se face cu TC sau timp Howell.~ Pentru controlul tratamentului cu Trombostop se determină , la început zilnic, timpul Quick (indicele de

protrombină).

→ Incidente şi accidente:

~ Hemoragii diverse.~ Epistaxis.~ Hematom sau nodul mic la locul injecţiei.~ Reacţii alergice locale.~ Alergie generală.

→ Observaţii:

~ Numai Heparina nu traversează bariera placentară.~ În timpul tratamentului anticoagulant se evită traumatizarea bolnavului.~ Începerea, continuarea sau întreruperea tratamentului anticoagulant este hotărâtă de medic.~ Nu se asociază tratamentul anticoagulant cu administrarea de aspirină, antitermice, antiinflamatoare.

ADMINISTRAREA OXIGENULUI

→ Definiţie:

~ Corectarea deficitului de oxigen din organism.~ Cantitatea de oxigen utilizată în ţesuturi → 0,3 ml O2 % ml sânge.

→ Scop:

~ Terapeutic:o Asigurarea aportului de oxigen necesar.o Corectarea hipoxiei şi hipercapniei.o Susţinerea funcţiei respiratorii.

→ Indicaţii:

~ Anestezie generală.~ Hipoxii:

o Hipoxie anemică – prin lipsa hemoglobinei.o Hipoxie hipoxică – prin insuficienţă ventilatorie.o Hipoxie histotoxică – prin blocarea fermenţilor respiratori la nivel celular.o Hipoxie circulatorie – prin tulburări de circulaţie.

~ Complicaţii postoperatorii.~ Lăuze. ~ Nou născuţi cu suferinţe respiratorii şi circulatorii.

→ Surse de oxigen:

~ Staţie centrală de oxigen.~ Microstaţie.~ Bombă de oxigen de 300-10.000 l oxigen comprimat la 150 atm.

→ Materiale necesare:

~ Sursă de oxigen.~ Reductor de presiune.~ Manometru.~ Barbotor – umidificator (cu apă sau apă cu alcool 1/1).~ Sondă, ochelari, mască, cort de oxigen.

→ Norme de protecţie:

~ Fără grăsimi, cârpe grase, mâini unsuroase – pericol de explozie.~ Fără foc deschis în apropierea sursei de oxigen.~ Tubulatura şi aparatura folosită pentru oxigenoterapie – de culoare albastră.~ Se evită lovirea sau bruscarea sursei de oxigen.~ Fixarea tubulaturii se face vertical.

→ Condiţii de administrare:

~ Cu reductor de presiune.~ Oxigen barbotat.~ Administrare intermitentă pentru a nu deprima centrul respirator.~ Căi respiratorii dezobstruate.

→ Metode de oxigenoterapie:

~ Sondă nazală.~ Cateter nazal.~ Ochelari.~ Mască pentru oxigenoterapie.~ Cort de oxigen.

→ Oxigenoterapie prin sondă, cateter nazal sau ochelari:

~ Se măsoară distanţa de la tragus (lobul urechii) la nară.~ Se introduce sonda sau cateterul (cu orificii laterale) până în faringe, paralele cu palatul osos şi perpendicular pe buza

superioară.~ Cateterul nazal se introduce pe nară sau prin pipă Guedel.~ Se fixează sonda cu leucoplast.~ Ochelarii se fixează după urechi şi au două sonde de plastic care pătrund pe nări. Sunt recomandate la copii şi bolnavi

agitaţi.~ Se administrează cu debit de 12 l pe minut

→ Oxigenoterapia prin mască:

~ Masca pentru oxigenoterapie poate fi cu sau fără inhalarea aerului inspirat.~ Se fixează pe faţa pacientului acoperind gura şi nasul.~ Este greu de suportat de către pacient datorită hamului de etanşare.~ Se verifică scurgerea de oxigen şi se fixează debitul la 10-12 l pe minut.~ Se aşează masca pe faţa bolnavului şi se fixează cu curea în jurul capului.

→ Oxigenoterapie prin cort:

~ Bolnavul respiră într-un spaţiu limitat.~ Concentraţia de oxigen nu trebuie să depăşească 50%.~ Circulaţia aerului este deficitară, ducând la încălzirea bolnavului – necesită răcire cu gheaţă sau aparate răcitoare.


~ Distensie abdominală prin pătrunderea gazului prin esofag.~ Emfizem subcutanat prin infiltrarea gazului la baza gâtului.

SPĂLĂTURA OCULARĂ

→ Definiţie:

~ Spălătura sacului conjunctival prin introducerea unei cantităţi de soluţie antiseptică.

→ Indicaţii

~ Îndepărtarea secreţiilor conjunctivale.~ Îndepărtarea corpilor străini.

→ Material necesar

~ Undină sau pipetă sterilă.~ Casoletă cu comprese de tifon, tampoane de vată sterile.~ Tăviţă renală.~ Soluţii antiseptice la 370C : acid boric 3%, oxicianură de mercur 1/6000, ser fiziologic, apă bicarbonatată 22‰.

→ Pregătirea bolnavului

~ Se anunţă bolnavul şi i se explică tehnica.~ Se aşează bolnavul în poziţia şezând, cu capul aplecat pe spate, cu privirea în sus sau în decubit lateral.~ Ochiul sănătos va fi protejat cu o compresă sterilă.~ Se aşează sub ochi, lipită de obraz, o tăviţă renală ce va fi susţinută de bolnav sau de către un ajutor.

→ Efectuarea spălăturii

~ Se spală şi se dezinfectează mâinile asistentei.~ Se verifică temperatura soluţiei antiseptice de spălare.~ Se aşează pe cele două pleoape câte o compresă îmbibată în soluţia antiseptică de spălare~ Cu degetele mâinii stângi se deschide fanta palpebrală.~ Se toarnă încet lichidul de spălătură în sacul conjunctival, evitând corneea.~ Se cere bolnavului să-şi mişte ochiul în toate direcţiile.~ Se repetă tehnica de mai multe ori.~ Se îndepărtează tăviţa renală~ Se verifică prezenţa corpului străin în lichidul de spălătură.~ Se spală şi se dezinfectează mâinile.

→ Îngrijirea bolnavului după tehnică.

~ Se aspiră lichidul rămas în unghiul nazal al ochiului cu ajutorul unui tampon.~ Se îndepărtează compresa sterilă de protecţie de pe celălalt ochi.~ Se şterge faţa bolnavului cu un prosop curat.

→ Reorganizarea locului de muncă.

~ Se spală instrumentarul folosit, se dezinfectează materialele şi se pregătesc pentru sterilizare.~ Se îndepărtează deşeurile.

→ Observaţii

~ Ciocul undinei va fi ţinut la minim 6-7 cm de ochiul bolnavului pentru a nu se produce accidente.~ Spălarea se poate face şi prin stoarcerea unor tampoane sterile îmbibate cu soluţie antiseptică.~ Lichidul de spălătură de la un ochi nu trebuie să infecteze celălalt ochi.

→ Incidente şi accidente

~ Traumatisme oculare cu ciocul undinei sau cu vârful pipetei, prin mişcări reflexe ale bolnavului sau ale asistentei.~ Infecţii sau diseminarea infecţiei la celălalt ochi.~ Lezarea ochiului prin manevre incorecte.

SPĂLĂTURA AURICULARĂ

→ Definiţie:

~ Spălătura conductului auditiv extern → îndepărtarea secreţiilor (puroi , cerumen) sau corpi străini sau în tratamentul otitelor cronice.

→ Scop:

~ Terapeutic.


~ Seringă Guyon.~ Casoletă cu comprese de tifon, tampoane de vată sterile.~ Tăviţă renală.~ Soluţii antiseptice la 370C sau soluţie medicamentoasă.~ Şorţ, muşama, prosop.

→ Pregătirea bolnavului

~ Se anunţă bolnavul şi i se explică tehnica.~ În cazul dopului de cerumen, cu 24 de ore înainte de a efectua spălătura auriculară se va instila în conductul auditiv

extern – de 3 ori – soluţie de bicarbonat de sodiu în glicerină 1/20.~ În cazul dopului epidermic se va instila soluţie de acid salicilic 1% în ulei de vaselină.~ În cazul corpurilor străine hidrofile (boabe de legume şi cereale) se va instila alcool.~ În cazul insectelor vii se fac instilaţii cu ulei de vaselină, glicerină sau se aplică tampon cu alcool, eter – cu efect

narcotizant.~ Se aşează bolnavul în poziţia şezând, protejat cu prosop, muşama şi şorţ.


~ Se spală şi se dezinfectează mâinile asistentei.~ Se îmbracă şorţul de protecţie.~ Se aşează tăviţa renală sub urechea bolnavului care înclină capul spre tăviţă şi o susţine.~ Se verifică temperatura soluţiei de spălare.~ Se cere bolnavului să-şi deschidă gura - prin aceasta conductul se lărgeşte şi conţinutul patologic se îndepărtează mai

uşor.~ Cu mâna stângă se trage pavilionul urechii în sus şi înapoi, iar cu mâna opusă se injectează lichidul de spălătură în

conduct – spre peretele postero-superior şi se aşteaptă evacuarea.~ Se repetă operaţia de câteva ori – până se obţine lichid curat.~ Se usucă conductul cu câteva tampoane de vată.~ Se îndepărtează tăviţa renală~ Se controlează lichidul de spălătură.~ Se verifică prezenţa corpului străin în lichidul de spălătură.~ Se spală şi se dezinfectează mâinile.


~ Se spală instrumentarul folosit, se dezinfectează materialele şi se pregătesc pentru sterilizare.~ Se îndepărtează deşeurile.~ Se notează tehnica în foaia de temperatură.

→ Observaţii

~ Presiunea mare a jetului, temperatura mai scăzută sau mai crescută a lichidului de spălătură determină apariţia accidentelor → vărsătură, lipotimie, traumatizarea timpanului.

→ Incidente şi accidente

~ Traumatisme timpanice.~ Vărsături.~ Lipotimie, ameţeli.~ Nistagmus.~ Dureri.

SPĂLĂTURA VAGINALĂ

→ Definiţie:

~ Spălătura vaginală → introducerea în vagin a unui curent de lichid – apă sau soluţie medicamentoasă – care, după ce spală pereţii vaginali, se evacuează pe lângă canulă.

→ Scop → terapeutic:

~ Îndepărtarea conţinutului vaginal (normal sau patologic).~ Dezlipirea exsudatelor patologice de pe mucoasă.~ Dezinfecţia locală înaintea intervenţiilor chirurgicale, ginecologice şi obstetricale.~ Reducerea proceselor inflamatorii.~ Calmarea durerilor.


~ Materiale de protecţie - paravane, prosoape, traversă, muşama.~ Materiale sterile - canulă, vaginală, irigator, vată.~ Materiale nesterile - stativ pentru irigator, bazinet.~ Medicamente - 2 l soluţie medicamentoasă(apă oxigenată, soluţie cloramină, permanganat de potasiu 1/20.000,

oxicianură de Hg 1/4.000, sublimat 1%).

→ Pregătirea bolnavei

~ Se pregăteşte pacienta psihic, se anunţă şi se explică tehnica, necesitatea efectuării spălăturii.~ Se izolează patul cu paravan şi se protejează cu muşama şi aleză.~ Bolnava aşezată în poziţie ginecologică i se introduce bazinetul sub bazin, se spală organele genitale cu apă şi săpun,

se acoperă regiunea vulvei cu un strat subţire de vaselină (pentru spălăturile calde).


~ Se spală şi se dezinfectează mâinile asistentei.~ Se aşează irigatorul la 50-75 cm înălţime faţă de simfiza pubiană.~ Se verifică temperatura soluţiei.~ Se reperează orificiul de intrare în vagin şi se deschide robinetul; ~ Se introduce canula odată cu curentul de lichid până în fundul de sac posterior al vaginului.~ Se spală bine fundul de sac posterior şi apoi se plimbă canula pe toată suprafaţa vaginului.~ Se retrage canula înainte ca irigatorul să se golească, se pensează tubul şi se depune în tăviţa renală.

→ Îngrijirea bolnavului după tehnică.

~ Se usucă regiunea genitală cu vată şi prosop.~ Se îndepărtează materiale folosite.~ Se ajută pacienta să se îmbrace.~ Se aşează comod în pat.~ Se aeriseşte salonul.~ Se examinează lichidul de spălătură, care poate conţine: flocoane de mucus, puroi, cheaguri de sânge.~ Se trimite la laborator la solicitarea medicului.


~ Se spală instrumentarul folosit, se dezinfectează materialele şi se pregătesc pentru sterilizare.~ Se îndepărtează deşeurile.

SPĂLĂTURA GASTRICĂ

→ Definiţie:

~ Spălătura gastrică → vacuarea conţinutului stomacal şi curăţirea mucoasei exsudate de substanţe străine depuse. ~ Spălarea gastrică este o măsură terapeutică care trebuie aplicată înainte, mai ales în primele 4 ore de la indigestia

alimentului.→ Scop:

~ Terapeutic.~ Evacuator.

→ Contraindicaţii:

~ Perioada dureroasă a ulcerului gastric.~ Cancer gastric.~ Intoxicaţii cu substanţe caustice.~ Hepatite cronice.


~ 2 şorţuri de cauciuc sau material plastic.~ Sondă gastrică Faucher.~ Sticlă cu diametru de 20-25 cm. ~ Cană metal sau sticlă de 5L, cu apă la temperatura 25-26°C.~ Recipient pentru captarea lichidului evacuat.~ Pâlnie. ~ Prosoape.

→ Pregătirea fizică şi psihică a bolnavului

~ Se anunţă bolnavul şi se explică necesitatea efectuării tehnicii.~ Bolnavul este rugat să coopereze, să urmeze întocmai instrucţiunile primite. ~ Se aşează bolnavul pe un scaun cu spetează, cu spatele cât mai drept.~ Se îmbracă bolnavul cu unul din şorţuri pentru protejarea hainelor.~ Dacă bolnavul prezintă proteză dentară mobilă, aceasta se îndepărtează.~ Se aşează tăviţa renală sub bărbia bolnavului pentru a capta saliva, solicitându-l s-o menţină în această poziţie.

→ Tehnica spălăturii gastrice:

~ Spălarea pe mâini cu apă şi săpun.~ Asistenta va îmbrăca celălalt şorţ şi îşi va pune mănuşile.~ Sonda se umezeşte pentru favorizarea alunecării prin faringe şi esofag.~ Asistenta se aşează în dreapta bolnavului fixându-i capul cu mâna stângă, ţinându-l între mână şi torace.~ Cu mâna dreaptă, se apucă extremitatea rotunjită a sondei întocmai ca pe un creion.~ Se cere bolnavului să deschidă gura larg, să respire adânc şi se introduce capătul sondei cât mai aproape de rădăcina

limbii, invitând bolnavul să înghită.~ Pentru a ne asigura că sonda a ajuns în stomac (şi nu în trahee), introducem capătul liber al acesteia într-un pahar cu

apă: apariţia bulelor de aer confirmă pătrunderea în căile respiratorii şi se îndepărtează sonda.~ Odată ajunsă în stomac , se adaptează la capătul sondei o seringă Guyon, plină cu apă potabilă. Apa se introduce în

stomac şi apoi se va aspira conţinutul gastric (pentru determinări toxicologice de laborator).~ Se coate seringa şi se adaptează o pâlnie prin care se toarnă apă călduţă (la care se poate adăuga o lingură de sare şi o

suspensie de cărbune medicinal 4-6 linguri la un litru de apă).~ Se introduce odată 300-500ml şi se provoacă vărsătura prin mişcarea tubului în sus şi în jos. Se repetă administrarea

unei noi cantităţi de lichid, urmată de extragerea acestuia, până se ajunge la o cantitate de 3-5 litri.~ Se extrage sonda printr-o mişcare hotărâtă, dar cu precauţie.

→ Îngrijirea bolnavului după tehnică:

~ Clătirea gurii cu un pahar apă călduţă.~ Se şterg mucozităţile de pe faţă şi de pe bărbie.~ Se îndepărtează tăviţa renală şi şorţul de cauciuc.~ Se aşează bolnavul comod în pat.~ Reorganizarea locului de muncă:~ Se spală instrumentele folosite, se dezinfectează şi se dau la sterilizare.

→ Accidente şi incidente:

~ Când apare senzaţia de vomă şi greaţă se înlătură sonda indicând respiraţie profundă.~ Sonda poate pătrunde în laringe – apare tusea, faciesul bolnavului se cianozează – se îndepărtează imediat sonda.

~ Sonda se înfundă cu resturi alimentare – desfundarea se face prin insuflare de aer.~ Se pot produce bronhopneumonii de aspiraţii.

SONDAJ VEZICAL – LA BĂRBAT ŞI LA FEMEIE

SONDAJUL VEZICAL LA FEMEIE

Definiţie:~ Prin sondaj vezical se înţelege introducerea unui instrument tubular – sondă sau cateter – prin uretră în vezica urinară,

realizând astfel o comunicare instrumentală între interiorul vezical şi mediul extern.

Scop explorator:~ Recoltarea unei cantităţi de urină pentru examen de laborator.~ Depistarea unor modificări patologice ale uretrei şi vezicii urinare.

Scop terapeutic:~ Evacuarea conţinutului – când aceasta nu se face spontan.~ Executarea unor procedee terapeutice prin sondă.

Pregătirea puncţiei:~ Materiale de protecţie – muşama şi traversă, mănuşi sterile de cauciuc.~ Materiale sterile – 2 sonde lungi de aproximativ 15 cm, cu vârful uşor îndoit, complet rotunjit având una – două

orificii laterale aproape de vârf. 1-2 eprubete pentru urocultură. Medii de cultură în funcţie de germenii căutaţi. Ser fiziologic. Casoletă cu tampoane de vată, 2 pense hemostatice.

~ Materiale nesterile – materiale pentru toaleta organelor genitale, tăviţa renală, bazinet, paravan, recipient pentru colectare.

~ Medicamente – ulei de parafină steril, Oxicianură de Hg 1/5000.

Pacienta – pregătirea fizică şi psihică:~ Se informează privind necesitatea tehnicii.~ Pregătirea fizică – se protejează cu muşama şi aleză.~ Se aşează pacienta în decubit dorsal cu genunchii ridicaţi şi coapsele îndepărtate (poziţie ginecologică). Se acoperă pacienta lăsând liberă regiunea genitală. Se aşează bazinetul şi se efectuează toaleta organelor genitale externe.

Tehnica:~ Sondajul se efectuează în condiţii de perfectă asepsie atât a pacientei şi a instrumentarului, cât şi a mâinilor celui care

o execută.~ Se dezinfectează cu Oxicianură de mercur orificiul ureterului de sus în jos, în direcţia anusului.~ Se lubrefiază sonda cu ulei steril.~ Se orientează sonda cu vârful în sus, sonda se introduce în uretră 4-5 cm.~ Paralel cu înaintarea sondei, extremitatea acesteia va fi coborâtă printr-o mişcare în formă de arc pentru a-i uşura

trecerea în vezică.~ Primele picături se lasă să se scurgă în tăviţa renală, apoi în recipientele pregătite în funcţie de scop.~ Extragerea sondei se face după pensarea orificiului extern prin aceleaşi mişcări în sens invers.

Îngrijirea ulterioară a pacientei:~ Se îmbracă şi se aşează comod în pat.~ Se va supraveghea în continuare.

SONDAJUL VEZICAL LA BĂRBAT

Tehnica:~ Se dezinfectează meatul urinar cu ser fiziologic şi cu Oxicianură de mercur orificiul ureterului de sus în jos, în direcţia

anusului.~ Se lubrefiază sonda cu ulei steril.~ Între degetele inelar şi degetul mic ale mâinii drepte se prinde extremitatea liberă a sondei şi cu ajutorul unei pense

sterile, ţinută în aceiaşi mână, se apucă sonda în imediata vecinătate a vârfului.~ Se introduce vârful sondei în meat şi se împinge uşor cu pensa, în timp ce cu mâna stângă se întinde penisul cât mai

bine pentru ca să dispară cutele transversale ale mucoasei ureterale care ar putea împiedica pătrunderea sondei în vezică.

~ Dacă pe parcursul înaintării sondei apar obstacole anatomice sau funcţionale, spasme, asistenta retrage sonda şi pregăteşte alta de calibru mai mic (Mercier sau Thieman).

~ Pătrunderea sondei în vezică se semnalează prin scurgerea urinei prin sondă.~ Se fixează sonda până se evacuează urina.~ Se recoltează urina în eprubetele sau recipientele pregătite.~ Îndepărtarea sondei se face cu ajutorul pensei după ce extremitatea liberă a fost închisă prin comprimare.

Îngrijirea ulterioară a pacientului:~ Se efectuează toaleta şi se îmbracă pacientul.~ Se schimbă lenjeria care s-a pătat cu urină.

Notarea în foaia de observaţie:~ Se notează cantitatea de urină evacuată.~ Numele persoanei care a efectuat sondajul.~ Eventualele accidente sau incidente.

Complicaţii:~ Imediate – lezarea traumatică a mucoasei ureterale (se trădează prin hemoragie de diferite grade) ce impune

întreruperea imediată a tehnicii. Crearea unei căi false prin forţarea sondei; se previne prin efectuarea sondajului cu blândeţe şi răbdare fără să se forţeze înaintarea sondei.

~ Astuparea sondei în cursul evacuării vezicii – oprirea curentului de urină – se destupă prin insuflare cu aer sau injectare a câţiva ml de soluţie dezinfectantă.

~ Tardive – complicaţii infecţioase prin introducerea germenilor patogeni prin manevre şi instrumente nesterile.

De ştiut:~ Nu se vor exercita presiuni externe asupra hipogastrului pentru a accelera evacuarea urinei; conţinutul vezical trebuie

să se evacueze singur datorită elasticităţii şi contracţiilor vezicii urinare.

De evitat:~ Golirea bruscă sau rapidă a vezicii destinse, în special la persoanele în vârstă, poate provoca hemoragii; de aceea

evacuarea se va face parţial, urmând ca restul să se elimine printr-un nou sondaj, după câteva ore.

SPĂLĂTURA VEZICALĂ

Definiţie:~ Prin spălătura vezicii urinare se înţelege introducerea unei soluţii medicamentoase prin sondă sau cateter prin uretră

în vezica urinară.

Scop terapeutic:~ Îndepărtarea exsudatelor patologice rezultate din inflamaţia pereţilor vezicii.~ Pregătirea în vederea unor explorări (cistoscopie, pielografie).~ Executarea unor procedee terapeutice prin sondă.

Pregătirea puncţiei:~ Materiale de protecţie – muşama şi traversă, , prosoape.~ Materiale sterile – 2 sonde Thieman, Nelaton sau sonde cu o singură cale unidirecţionale. Casoletă cu tampoane de

vată, mănuşi de cauciuc 2 pense hemostatice. Seringă Guyon, medii de cultură.~ Materiale nesterile – tăviţa renală, bazinet.~ Medicamente – ser fiziologic, ulei de parafină steril, Oxicianură de Hg 1/5000, soluţie de spălătură 1 litru, soluţie

Rivanol 01.2%, Nitrat de Ag 1-4‰.

Pacienta – pregătirea fizică şi psihică:~ Se anunţă şi se explică necesitatea tehnicii.~ Se protejează cu muşama şi aleză.~ Se aşează pacientul în poziţie ca pentru sondaj vezical.~ Se acoperă lăsând liberă regiunea genitală.~ Se aşează bazinetul şi se efectuează toaleta organelor genitale externe.

Tehnica:~ Se începe cu sondajul vezical~ După evacuarea vezicii se adaptează la sondă seringa Guyon sau un irigator şi se introduc 80-100 ml soluţie, fără să se

destindă vezica.~ Se retrage seringa şi se lasă să se scurgă lichidul introdus, capătul sondei, aşezându-se pe o compresă.~ Se repetă operaţia până ce lichidul evacuat este limpede.~ Se notează în foaia de observaţie.~ Extragerea sondei se face după pensarea orificiului extern prin aceleaşi mişcări în sens invers.

Îngrijirea ulterioară a pacientei:~ Se îmbracă şi se aşează comod în pat.~ Se va supraveghea în continuare.

Observaţii:~ Tehnica se execută în condiţii de perfectă asepsie a materialelor şi a manevrelor.~ Sonda se poate astupa prin cheaguri de sânge; se destupă prin insuflare cu aer sau ser fiziologic.~ Tehnica se execută cu prudenţă pentru a preveni complicaţiile: hemoragii, traumatisme, infecţii.

ELECTROENCEFALOGRAMA

→ Definiţie:

~ Electroencefalograma reprezintă metoda paraclinică de investigare a bolilor psihice, care culege, înregistrează şi analizează activitatea bioelectrică transcraniană a generatorilor cerebrali.

~ Reprezintă expresia variaţiilor lente de potenţial de la nivelul neuronilor piramidali corticali.

→ Pregătirea bolnavului:

~ Cu 3 zile înaintea examenului paraclinic, bolnavul nu va primi nici un medicament care ar putea influenţa rezultatele.~ Bolnavul trebuie să fie odihnit şi liniştit în dimineaţa examenului.~ Va fi informat asupra caracterului inofensiv al examinării respective şi i se va face pregătire psihică adecvată.~ Poziţia bolnavului din timpul examinărilor – va sta fie într-un fotoliu, comod, cu capul fixat pe un rezemător, fie în

decubit dorsal pe un pat tare, cu capul la marginea patului fixat pe o pernă.

→ Tehnica propriu-zisă:

~ Asistenta medicală va aplica pe pielea craniului electrozii (mici plăcuţe de metal argintate) cu ajutorul unei benzi de cauciuc.

~ Contactul electric se realizează prin degresarea părului şi a pielii păroase a capului cu un amestec de alcool – eter – acetonă, sau prin utilizarea unei paste de contact, bună conducătoare de electricitate.

~ Contactul electric dintre electrozi şi piele trebuie să fie perfect.~ Electrozii se fixează în derivaţii bipolare pe toata suprafaţa craniului, la distanţe aproximativ egale, în mod simetric de

la stânga la dreapta liniei mediane, după cum urmează: 2 electrozi în regiunea frontală, 2 electrozi la mijlocul distanţei dintre tragus şi sutura craniană (zona motorie), 2 electrozi deasupra regiunii parietale, 2 electrozi deasupra regiunii occipitale.

~ După înregistrarea acestor derivaţii clasice, electrozii vor fi grupaţi după indicaţia medicului, în zonele în care înregistrarea anterioară a ridicat suspiciunea unor focare cu reacţii patologice.

~ Tulburările latente pot fi puse în evidenţă pe EEG prin înregistrări efectuate în condiţii speciale: înregistrarea în cursul hiperpneei (20-25 respiraţii pe minut), înregistrarea în cursul somnului natural sau medicamentos, înregistrarea cu ajutorul stimulării luminoase intermitente.

→ Interpretarea rezultatelor:

~ EEG în repaus fizic şi psihic comportă urmărirea sistemului alfa, beta, delta, teta.~ – Ritmul alfa prezintă unde regulate cu frecvenţe de 8-12 cicli pe secundă, are amplitudine medie de 20-50 mv, are

topografie parieto-occipitală, simetrică.~ – Ritmul beta prezintă unde cu frecvenţă de 25-30 cicli pe secundă, are amplitudinea medie de 5-20 mv, are

topografie rolandică, simetrică.~ – Ritmul delta prezintă o frecvenţă de 0,5-3,5 cicli pe secundă, are o amplitudine variabilă, apare în stare de veghe în

cazuri patologice, în stare normală apare numai în anumite faze ale somnului (somn profund).~ – Ritmul teta prezintă o frecvenţă de 0,5-3,5 cicli pe secundă, are amplitudine medie de 30-70 mv, are topografie

temporală, este mai accentuat în somnul profund.

→ Îngrijirea bolnavului după EEG:

~ Bolnavul nu necesită îngrijiri speciale după acest examen paraclinic.~ Asistenta medicală va avea grijă ca ridicarea bolnavului de pe scaun după examinare să nu se facă brusc, pentru că în

caz contrar, bolnavul poate prezenta ameţeli.~ Asistenta medicală va conduce personal bolnavul la salon pentru a evita posibilele accidente.

ÎNGRIJIREA BOLNAVILOR CU HEMORAGIE DIGESTIVĂ SUPERIOARĂ

→ Definiţie:

~ HDS (hemoragie digestivă superioară) - Sângerarea care are loc în esofag, stomac, duoden şi jejunul proximal, exteriorizându-se în special prin vărsătură (hematemeză – de aspectul zaţului de cafea) şi/sau prin scaun (melenă – scaun negru, lucios, moale ca păcura).

→ Manifestări:

~ În hemoragiile digestive micio Slăbiciune.o Transpiraţii reci.o Vedere în ceaţă.o Hipotensiune arterială.o Lipotimie.

~ În hemoragiile digestive masiveo Paloare intensă.o Polipnee.o Anxietate.o Extremităţi reci. Sudori reci.o Puls rapid şi filiform.o Sete intensă.o Greţuri.o Adinamie.o Hipotensiune.o Tendinţă de pierdere a cunoştinţei.

→ Obiective de îngrijire:

~ Oprirea hemoragiei.~ Normalizarea tensiunii arteriale.~ Colorarea fiziologică a tegumentelor.~ Liniştirea bolnavului şi aparţinătorilor.~ Igienă corporală.~ Hidratarea corespunzătoare.~ Prevenirea şocului hemoragic.~ Păstrarea cunoştinţei.~ Normalizarea respiraţiei şi pulsului.~ Oprirea vărsăturilor.~ Alimentaţie adecvată şi adaptată.

→ Intervenţii:

~ Repaus strict la pat în decubit dorsal, fără pernă, chiar în Trendelemburg în hemoragiile digestive masive.~ Supravegherea funcţiilor vitale. Se interzice orice efort fizic.~ Colectarea sângelui eliminat de bolnav într-un vas şi prezentarea lui medicului.~ Curăţarea gurii bolnavului cu capul aşezat într-o parte.~ Perfuzii cu ser glucozat 5%, ser fiziologic.~ Se recoltează sânge pentru determinarea hematocritului, hemoglobinei, numărului de hematii.~ Se recoltează scaunul în vederea punerii în evidenţă a sângelui (reacţia Adler).~ În stări grave – azotemie, ionogramă, rezervă alcalină, teste de coagulare.~ Aplicarea de pungă cu gheaţă pe regiunea epigastrică.~ Transfuzii de sânge – izogrup, izo-Rh.~ Medicaţie hemostatică – vitaminele C, K, Venostat, trombină, gluconat de Ca, Adrenostazin).~ Perfuzie cu substituenţi de volum Macrodex (Dextran 70), Dextran 40, ser glucozat, ser fiziologic.~ Sedative – Fenobarbital, Diazepam.~ Aspiraţie gastrică pentru evacuarea sângelui. Evacuarea stomacului. ~ Spălături cu apă de la gheaţă – cu scop hemostatic.

→ Alimentaţia:

~ Se suprimă alimentaţia orală în prima zi.~ Bolnavul prieşte numai lichide reci, cu linguriţa şi bucăţele de gheaţă eventual lapte rece în cantităţi mici (20-30 ml),

din oră în oră.~ A doua zi sunt permise 12-14 mese compuse din 150-200 ml lapte, regim hidrozaharat.

~ A treia zi – supe mucilaginoase, griş cu lapte, pireuri de legume, creme, budinci, ou moale, carne slabă de vită sau pasăre, legume fierte (raţia calorică în 5-7 zile de 1500-2000 calorii).

HEMORAGIILE ESOFAGIENE se produc prin ruperea varicelor esofagiene.

→ Intervenţii:

~ Se introduc în esofag sonde speciale cu balonaş esofagian compresiv.~ Evacuarea sângelui din intestin se face prin clise sau spălături intestinale.~ În gastritele hemoragice se administrează pansamente gastrice amestecate cu trombină uscată sterilă.~ Se administrează 1 f Norartrinal oral cu 60 l ceai.~ Intervenţiile chirurgicale când hemoragiile nu cedează.

Aplicarea îngrijirilor de urgenţă→ Repausul:

~ Se asigură într-o poziţie ce să mărească cantitatea de sânge şi implicit de oxigen către centri nervoşi, rinichi, ficat adică pentru bolnavii conştienţi se indică decubit dorsal cu membrele inferioare ridicate la 30-40 0, cu capul sub nivelul corpului. Bolnavul inconştient este aşezat în decubit lateral cu membrele inferioare ridicate la 30-40 0 cu capul sub nivelul corpului.

→ Hidratarea şi transfuzarea

~ Se încep pe cale intravenoasă încă de la locul accidentului.~ Se recoltează sângele pentru grup sanguin.~ Dacă se impune transfuzie de urgenţă se poate administra sânge din grupa 0I Rh negativ.

→ Supravegherea funcţiilor vitale

~ Are în vedere pulsul respiraţia, dacă se poate măsura TA şi asta cu scopul de a interveni imediat în caz de stop cardiorespirator.

~ Pentru uşurarea respiraţiei se vor scoate sau slăbi părţile vestimentare care apasă respiraţiei se vor scoate sau slăbi părţile vestimentare care apasă gâtul, toracele sau abdomenul.

→ Transportul

~ Se face cât mai rapid, respectând poziţia, supraveghind perfuzia şi starea generală a bolnavului continuu.~ Se recomandă mobilizarea minimă, evitarea hidratării orale pentru a nu declanşa vărsături şi administrarea de

vasoconstrictoare la indicaţia medicului (efedrină).→ Evaluarea rezultatelor

~ Dacă îngrijirile medicale au fost aplicate la timp şi corect în momentul ajungerii la spital starea generală a bolnavului este stabilizată şi se poate interveni pentru a face hemostază definitivă.

~ Compensarea hemoragiei~ Paralel cu efectuarea hemostazei, în cazurile în care hemoragia a depăşit 700-1000 l la o persoană adultă sau

cantităţi mult mai mici la adolescenţi şi copii se va reface masa circulantă.~ În funcţie de gravitatea hemoragiei se va apela la:~ Soluţii macromoleculare – Dextran 70 (Macrodex), Dextran 70 (Rheomacrodex).~ Soluţii de aminoacizi – Aminofuzin pediatric, Aminoplasmol Lx-10, Aminosteril KE800, Aminosteril L400.~ Se mai pot administra soluţii de gelatină – Haemacel, Plasmogel, Marisang sau produse de tip Albumină umană.~ Atunci când nu avem la dispoziţie imediat sânge sau lichidele de substituţie vom aşeza bolnavul în poziţie declivă, cu

extremitatea cefalică ai jos decât restul corpului (poziţia Trendelemburg).~ Membrele inferioare se ridică mult mai sus şi se vor înfăşura cu benzi Esmarch sau feşi de tifon pentru a le goli pe cât

posibil de sânge.~ Totdeauna unui bolnav care a suferit o hemoragie i se va administra oxigen pe sondă nazală sau pe mască, pentru ca

hematiile reduse ca număr şi care circulă mai repede decât în mod obişnuit prin plămân să aibă la dispoziţie o cantitate mai mare de oxigen.

→ Prevenirea şocului hemoragic:

~ Îngrijirile medicale se aplică după instituirea hemostazei provizorii.~ Bolnavul este aşezat în decubit dorsal în poziţie orizontală sau declivă, cu excepţia celor cu traumatisme cerebrale.~ Se aplică perfuzie cu Dextran, clorură sodică, glucoză 5% sau 10%.~ Se poate perfuza de la început soluţie macromoleculară.~ Când volemia este mare se indică dacă este posibil ridicarea picioarelor la verticală sau în unghi de 30-400, fapt ce

obţine un volum de 1000 ml sânge.~ Se monitorizează pulsul şi TA.~ Transportul la unitatea sanitară trebuie să se facă cât mai repede.~ La unitatea sanitară se continuă perfuzia şi se administrează totodată intercalată sânge proaspăt sau preparate de

plasmă.

TESTE DE DETERMINARE A SENSIBILITĂŢII ORGANISMULUI LA ALERGENI

→ Testele cutanate:

~ Pun în evidenţă o hipersensibilitate la anumiţi alergeni – arată prezenţa anticorpilor în piele. Cele mai folosite sunt testele cutanate (skin–prientests) la un alergen suspect.

~ La astmaticii se poate folosi cu prudenţă un test intradermic cu alergen pentru a evidenţia o reacţie întârziată.~ Testul este riscant, foloseşte o doză mare de antigen şi poate provoca o reacţie anafilactică.~ Indicaţii.

o Testele cutanate pozitive pentru alergenii respectiv, dar anamneza nu ne sugerează acest lucru.o Anamneza pozitivă pentru un anumit alergen cu teste cutanate negative.o Bronşite alergice profesionale, dar neînsoţite de bronşiole paroxistice.

~ Contraindicaţii:o Hipersensibilitate.o Insuficienţă respiratorie.o Insuficienţă cardiacă dreaptă.

~ Citirea se face la 15-20 minute. o Pentru citirea corectă a testelor cutanate alergice este obligatorie efectuarea şi a unul test la ser

fiziologic (martor negativ).o Este incorect (şi fără valoare diagnostică) să se efectueze teste cutanate la amestecuri alergenice

(praf de casă, extracte bacteriene etc.).o Testul este considerat pozitiv pentru un anumit alergen dacă diametrul maxim al eritemului

determinat la locul înţepăturii este cu cel puţin 3 mm mai mare decât cel corespunzător martorului negativ.

o Având în vedere efectele adverse rare, dar potenţial periculoase ale testării cutanate alergice – până la bronhospasm sever şi şoc anafilactic – acesta trebuie realizată numai de către medici specialişti antrenaţi în efectuarea lor.

~ Interpretarea testelor cutanate :o Trebuie făcută numai în colaborare cu datele din anamneză. Astfel, identificarea unui anumit

alergen drept factor cauzal al unui astm presupune o anamneză sugestivă şi un test cutanat pozitiv la alergenul respectiv.

o Existenţa doar a unui test cutanat pozitiv nu implică alergenul respectiv drept cauză a astmului, având în vedere că aproximativ 1/3 din populaţia generală are test cutanat pozitiv la cel puţin unul din alergenii uzuali.

→ Testele alergice :

~ Se practică în crize în vederea identificării alergenului constau în intradermoreacţie făcută cu alergen gata preparat - o reacţie pozitivă precoce sau tardivă, nu înseamnă neapărat că alergenul respectiv este cauza declanşatoare.

~ Testările se vor face la alergene care se pot deduce din anamneza bolnavului sau la cele mai des întâlnite, cum ar fi:

~ Praf. Lână. Bumbac. Păr de animale. Mucegai. ~ În cazurile cu semne de infecţie bronşică se face testare la alergene ca:~ Streptococ. Stafilococ.

→ Testele de provocare bronşică se fac cu alergeni sau substanţe chimice nespecifice. Prezintă singura modalitate de a dovedi că agentul inhalat este cauza astmului. Testul este pozitiv dacă VEMS scade cu cel puţin 15% din valoarea iniţială.

→ Pentru testarea sensibilităţii bolnavului se pot face mai multe testări:

~ Instilarea în sacul conjunctival → Instilarea în sacul conjunctival a 2-3 picături de ser diluat 1/10 (test pozitiv = edem local cu lăcrimare şi hiperemie).

~ Scarificarea tegumentelor → Se aplică pe suprafaţa tegumentelor scarificate ser nediluat (test pozitiv = după 30 minute apare edemul, tumefacţia, roşeaţa şi pruritul).

~ Intradermoreacţia → Se injectează intradermic 1/10 ml ser diluat 1/10 - 1/100 sau 1/1.000 (test pozitiv când apare după 30 minute o reacţie papuloasă local).

→ Observaţii:

~ La cei alergici sau sensibilizaţi se practică desensibilizarea.~ Pentru desensibilizare se folosesc cele mai mici doze la care nu apare nici o reacţie şi întreaga cantitate se

administrează cu acea diluţie. ~ Se începe cu o diluţie de 1/100 - 0,1 ml , continuând la intervale de 20 minute cu 0,3 ml-0,5 ml,1 ml din aceeaşi

diluţie, apoi se repetă dozele cu o diluţie de 1/10 după care se va injecta serul nediluat începând cu aceleaşi doze, după care se introduce întreaga cantitate de ser nediluat.

→ INFORMAREA ŞI EDUCAŢIA PACIENTULUI TUBERCULOS are un rol foarte important în cadrul acestei boli şi mai ales în evitarea apariţiei crizei de astm.

→ În ceea ce priveşte educaţia pacientului asistenta medicală trebuie să ţină seama de:o Vârsta pacientului.o Gradul său de înţelegere şi de cultură.o Mediul familial în care a locuit.o Condiţia socială.o Severitatea bolii.o Complexitatea măsurilor de tratament şi urmărire.

→ Elementele importante despre care pacientul trebuie să aibă informaţii cât mai complete sunt:o Caracterul cronic al bolii care poate fi stăpânită printr-o terapie corectă şi controlată.o Modul de administrare a medicamentelor inhalatorii.o Observarea condiţiilor de exacerbare a bolii.o Cunoaşterea şi gravitatea deosebită (accese astmatice nocturne, accese mai lungi, dispnee severă).o Cunoaşterea tipurilor de medicamente diferite.o Cunoaşterea dozelor şi modalităţilor de administrare.o Tipuri de medicamente interzise.

→ Educaţia pentru menţinerea unei igiene perfecte: o Bolnavul care tuşeşte va acoperi gura cu batista.o Nu se ingeră alimente sau lichide în timpul tusei, nu se vorbeşte, nu se fumează.o Nu se inspiră pe gură în timpul alimentaţiei,o Recoltarea expectoraţiei se va face numai în recipiente acoperite, individual, fără deşeuri şi fără alte secreţii.o Nu se va scuipa pe jos.o Se spală mâinile după fiecare expectoraţie sau folosire de scuipători.o Se face psihoterapie, mai ales la bolnavii spitalizaţi, timp îndelungat.

→ Se recomandă: o Exerciţii fizice medicale dozate, viaţă liniştită, în aer liber, aer curat.o Gimnastică respiratorie.o Cure balneoclimaterice.o Prevenirea crizelor de astm prin evitarea factorilor emoţionali, tensionali, surmenaj, frig, poluarea, alergeni

cunoscuţi.o Folosirea la domiciliu a unor aparate simple de măsurare a parametrilor respiratori.o Asistenta va trebui să-i explice pacientului modul de folosire şi interpretare a rezultatelor obţinute.

→ Atât pacientul, cât şi familia lui vor fi informaţi – despre importanţa mediului în care trăieşte, despre agenţii sensibilizanţi, în special despre alergenii care pot fi găsiţi în locuinţă şi la locul de muncă.

→ Se mai recomandă: o Mese regulate.o Eliminarea alcoolului şi a iritanţilor.o Îndepărtarea poluării, a fumului de ţigară.o Interzicerea trecerii bruşte dintr-un mediu cu aer cald, într-un mediu cu aer rece.o În cazul crizei, pacientul trebuie să ştie că eliminarea sputei uşurează accesul.o La nevoie, mutarea într-un alt oraş, de preferinţă cu climă uscată, fără praf.

→ Pacientul şi familia lui trebuie să aibă întotdeauna în vedere cauza declanşatoare şi factorii alergizanţi care-i provoacă accesele şi să le îndepărteze.

→ Familia acestuia va trebui să-i ofere:o O cameră spaţioasă, uscată, luminoasă, fără praf şi cu lenjerie curată.o Un regim alimentar echilibrat cu o valoare energetică de circa 3000 calorii pe zi.

RESUSCITAREA CARDIO-RESPIRATORIE Stopul respirator - stop cardiorespiratorDefiniţie.

~ Oprirea respiraţie – stop respirator – şi oprirea inimii – stop cardiac – adică încetarea atât a funcţiei respiratorii, cât şi a funcţiei cardiace duc la stopul cardiorespirator care corespunde cu moartea clinică.

~ Între moartea clinică şi moartea biologică a ţesutului nervos – ţesutul cel mai sensibil la lipsa de oxigen – există un interval de timp scurt de 30-90 secunde în care funcţiile vitale pot fi restabilite.

~ Resuscitarea cardio-respiratorie → urgenţă vitală, imediată dezangajării victimei – ce urmăreşte prevenirea transformării morţii clinice în moarte biologică ireversibilă.

→ Semne clinice.

~ Oprirea mişcărilor respiratorii toracice şi abdominale.~ Absenţa pulsului la artera carotidă. Încetarea bătăilor inimii.~ Pierderea cunoştinţei.~ Paloarea tegumentelor.~ Midriază cu globii oculari imobili.

→ Evaluarea rapidă a stării pacientului:

~ Controlul pulsaţiilor cardiace (puls femural, puls carotidian).~ Controlul respiraţiei – semnul oglinzii; se va încerca ascultarea respiraţiei direct. Lipind urechea de toracele

bolnavului. Se observă prezenţa sau absenţa mişcărilor respiratorii.~ Controlul reflexului pupilar. Culoarea tegumentelor. Existenţa cianozei.

→ Primul ajutor şi reanimarea respiratorie. Reanimarea respiratorie se practică atât în stopul respirator, cât şi în cel cardiac.~ Eliberarea căilor respiratorii: gură, nas, orofaringe, apoi laringele, traheea, bronhiile.~ Diferite poziţii în care putem aşeza bolnavul: decubit lateral – oferă cea mai mare securitate pentru bolnav. Manevra

este contraindicată în unele leziuni.~ Hiperextensia capului – având grijă să nu facă fractură de coloană cervicală superioară; se poate executa prin două

procedee:o Salvatorul aplică o mână sub creştet, iar a doua sub bărbia bolnavului şi împinge capul spre spate.

~ Curăţarea orofaringelui şi aspiraţia secreţiilor:o Aspirarea căilor aeriene.o Introducerea pipei Gueddel.

→ Tehnica respiraţiei artificiale:

~ Respiraţie artificială directă → insuflare activă de aer.~ Respiraţie artificială indirectă → comprimarea ritmică a toracelui. Metodele au numai valoare istorică.~ Cea mai indicată tehnică pentru salvarea bolnavului este respiraţia artificială gură la gură sau gură la nas.

→ Pentru respectarea timpilor folosiţi în resuscitarea cardiorespiratorie se foloseşte formula HELP-ME ceea ce înseamnă:

~ H – Hiperextensia capului (cu sul sub umeri, în decubit dorsal).~ E – Eliberarea căilor respiratorii (se înlătură corpii străini secreţiile etc.).~ L – Luxarea mandibulei înainte (prin propulsie înainte se eliberează glota).~ P – Pensarea nasului. ~ ME – Masaj cardiac + Extern.

→ Respiraţia gură la gură:

~ După această pregătire, salvatorul trage aer în piept (inspir profund).~ Îşi reţine respiraţia în apnee voluntară.~ Aplică repede gura larg deschisă, peste gura întredeschisă a victimei şi insuflă cu putere 500 ml aer din plămânii săi în

căile respiratorii ale victimei.~ Salvatorul se ridică, face o nouă inspiraţie, apoi insuflă din nou aer în plămânii victimei, repetând această succesiune

de 10-12 ori pe minut.~ În timpul insuflaţiei se îndreaptă privirea asupra toracelui victimei pentru a aprecia eficienţa respiraţiei.~ Uneori tehnica respiraţiei artificiale gură la gură nu poate fi aplicată din anumite motive:

o Gura victimei nu poate fi deschisă.o Există leziuni care interesează cavitatea bucalăo Mandibula este fracturată.o Gura salvatorului este mai mică decât gura victimei.

→ Respiraţie gură la nas:

~ Ca tehnică se păstrează în linii mari timpii de lucru descrişi la metoda dură la fură.~ Mandibula este susţinută cu palma, iar salvatorul aplică gura pe nasul victimei, introducând pe această cale serul din

plămânii victimei.

~ Cu obrazul, salvatorul acoperă gura bolnavului. La sugari şi la copiii mici este posibilă simultan respiraţia artificială gură la gură şi gură la nas, deci salvatorul va putea cuprinde cu gura sa nasul şi gura copilului.

~ Se recomandă ca atât în cazul respiraţiei gură la gură, cât şi în respiraţia gură la nas, să se acopere regiunea peribucală sau perinazală cu o compresă, batistă sau tifon.

~ Se va evita hiperventilaţiei, deoarece salvatorul care execută respiraţia artificială poate, prin hiperventilaţie să aibă vertije sau chiar stop respirator.

→ Alte metode de respiraţie artificială.

~ Respiraţia artificială poate fi executată şi prin:~ Respiraţie gură la mască.~ Respiraţie gură la sondă.~ Gură la pipă → canula Guedel se introduce spre fundul cavităţii bucale cu vârful orientat în sus, în contact cu bolta

palatină până la peretele posterior al faringelui unde se răsuceşte încărcând baza limbii şi trăgând-o înainte pentru a preveni asfixia.

~ Respiraţie cu aparate simple, portabile (balon Ruben, trusă Ambu, trusă Ranima).→ Efectuarea masajului cardiac extern:

~ Se aplică fără a întrerupe respiraţia artificială.~ Se aplică pe faţa anterioară a sternului în treimea inferioară, podul palmei, mâinii stângi, cu degetele răsfirate în sus,

peste care se aşează podul palmei drepte – în acelaşi fel.~ Se execută scurt, energic, ritmic – 60 compresiuni pe minut, apăsând sternul în aşa fel ca să se deprime cu 6-8 cm la

adult (2 cm la sugar).→ De reţinut!

~ Instalarea respiraţiei poate să întârzie după ce inima îşi reia activitatea în urma masajului cardiac extern.~ Chiar dacă bolnavul îşi reia activitatea respiratorie, este interzisă ridicarea lui din poziţia orizontală.~ Un singur salvator execută 2 insuflaţii şi 10 compresiuni.~ Doi salvatori efectuează alternativ 5 compresiuni + 1 insuflaţie.

→ Eficienţa resuscitării cardio-respiratorii.

~ Eficienţa ventilaţiei artificiale se apreciază prin:~ Apariţia pulsului la vasele mari (carotidă, femurală).~ Dispariţia midriazei, reapariţia refluxului la lumină.~ Recolorarea tegumentului.

→ Complicaţii:

~ Dacă poziţia capului victimei nu este corectă, aerul insuflat poate lua calea digestivă, provocând dilatarea stomacului şi creând pericol de vărsături cu inundarea căilor aeriene.

~ Căderea limbii şi ineficacitatea insuflaţiilor.~ Fracturi costale – mai ales la bătrâni.~ Fracturi sternale.~ Înfundări toracice.~ Hemotorax, pneumotorax.~ Ruptura aortei ascendente.

→ Tratament:

~ Adrenalină 3-4 ml 1/10.000 / 1 fiolă 1‰ diluată în 10 ml apă distilată.~ Clorură de calciu 10%.~ Droguri antiaritmice.~ Defibrilatoare pentru defibrilare electrică a inimii.

→ Îngrijiri după restabilirea funcţiei cardio-respiratorii → în secţii ATI:

~ Supraveghere continuă 24 ore.~ Perfuzii hipertone, diuretice → pentru prevenirea edemului cerebral.~ Combaterea acidozei cu soluţii perfuzabile bicarbonatate.~ Oxigenoterapie.

→ Observaţii:

~ Oprirea respiraţiei este urmată la câteva minute de oprirea circulaţiei – a inimii.~ Oprirea inimii este urmată la câteva secunde (30 secunde) de oprirea respiraţiei. Deci stopul cardiac este un stop

cardio-respirator şi necesită obligatoriu resuscitarea ambelor funcţii.~ Este mai importantă prevenirea stopului cardiac decât tratarea lui.~ Tulburările respiratorii şi circulatorii trebuie recunoscute şi tratate de urgenţă.~ Nu se abandonează respiraţia artificială în favoarea masajului cardiac extern → ambele sunt la fel de importante.

→ Semne sigure de moarte:

~ Traseu electrocardiografic plat 60 de minute.~ Pupile dilatate persistente. Cornee opacă.~ Pete tegumentare cadaverice.

PRIMUL AJUTOR ÎN CRIZA EPILEPTICĂ

→ Definiţie:

~ Este un sindrom clinic paroxistic, cronic, cu debut şi sfârşit brusc, caracterizat prin pierderea cunoştinţei şi însoţit de convulsii tonico-clonice.

→ Manifestări:o Convulsii tonico-clonice.o Pierderea cunoştinţei.o Tulburări respiratorii.o Tulburări sfincteriene.o Automuşcarea limbii – se observă spută cu sânge în jurul gurii.o Oboseală.o Dezorientare.

→ Îngrijiri în timpul crizei:

~ Nu se părăseşte bolnavul.~ Se îndepărtează curioşii.~ Se aşează pe plan orizontal.~ Se urmăreşte prevenirea accidentării.~ Se îndepărtează corpurile contondente.~ Pentru evitarea traumatizării limbii şi buzelor (automuşcare) se aşează între arcade un obiect moale din cauciuc sau

material textil.~ Eventual se îndepărtează protezele dentare.~ Se anunţă medicul specialist printr-o terţă persoană.

→ Îngrijiri după tehnică:

~ Se lasă bolnavul să doarmă (cca. 2 ore).~ Se schimbă lenjeria – în timpul crizei are loc descărcarea involuntară a vezicii urinare şi a rectului.~ Leziunile traumatice în urma autotraumatizării, sunt tratate corespunzător.~ Tusea prezentă după acces este explicată de saliva aspirată în căile respiratorii.~ Bolnavul se poate trezi dezorientat şi agresiv.~ Rehidratarea – oral şi în cazuri speciale, parenteral, psihoterapie, liniştirea bolnavului.

→ Observaţie:

~ Nu se face mobilizare forţată în timpul crizei. Există riscul producerii de fracturi.

PRIMUL AJUTOR ÎN INFARCTUL MIOCARDIC

→ Definiţie:

~ Infarctul miocardic este o zonă de necroză ischemică la nivelul miocardului produsă prin obliterarea unei ramuri coronariene.

~ Faza de prespitalizare este intervalul de la debutul infarctului şi până la internarea în spital.→ Prevenirea morţii subite:

o Aşezarea bolnavului în d.d. şi interzicerea oricărui efort – inclusiv vocal.o Psihoterapie.

→ Prevenirea altor complicaţii:

~ Sedarea durerii – la indicaţia medicului cu Morfină 1 f i.m. sau s.c., Mialgin i.m. dacă sunt dureri mai mici se poate încerca administrarea de Algocalmin, Fortral, Codeină – i.v.

~ Se urmăreşte tensiunea arterială, pulsul, respiraţia, culoarea şi aspectul tegumentelor.~ Se instituie dacă este posibil perfuzie cu ser glucozat 5%, Dextran, Marisang, Hemisuccinat de Hidrocortizon.~ Se administrează Xilină – de uz cardiogen.~ Oxigenoterapie.

→ Scurtarea timpului până la internarea în spital:

~ Transport urgent cu unitate mobilă coronariană.

PRIMUL AJUTOR ÎN CRIZA DE ASTM BRONŞIC

→ Definiţie:

~ Astmul bronşic este o criză de dispnee paroxistică expiratorie provocată de stenoza funcţională spastică a bronhiilor.~ Crizele de astm bronşic se pot trata şi în condiţii ambulatorii.

→ Intervenţii până la venirea medicului:

~ Aşezarea în poziţie şezând, sprijinit.~ Administrarea de bronhodilatatoare – dacă pacientul are prescripţie – i.v.~ Administrare de aerosoli cu efect bronhodilatator.~ Psihoterapie.

→ După sosirea medicului:

~ Administrare de efedrină → contraindicată la hipertensivi, coronarieni, hipertiroidieni. Nu se dă în prima criză de astm.

~ Medicul poate recomanda ca medicaţie de urgenţă administrare de:o Miofilin → 1-2 f în 3-5 minute.o Hemisuccinat de Hidrocortizon 50-200 mg i.v.o Oxigenoterapie.

PRIMUL AJUTOR ÎN ACCIDENTE DE CIRCULAŢIE

→ Definiţie:

~ Accidentele de circulaţie constituie cauza a peste 50% din totalul politraumatismelor.~ Există 4 regiuni anatomice principale care pot fi afectate de agentul traumatic:

▪ Extremitatea cefalică – neuro şi viscerocraniul – (C).▪ Toracele – (T).▪ Abdomenul (A).▪ Aparatul locomotor (L) – membrele, coloana vertebrală, bazinul.

~ Notarea leziunilor severe se face cu majuscule – C.T.A.L.~ Notarea leziunilor fără gravitate deosebită – c.t.a.l.~ Politraumatismele biregionale sunt numeroase, efectele clinice având unele caracteristici care le individualizează:

▪ Asociere craniu-torace → insuficienţă respiratorie.▪ Asocierea craniu-abdomen → leziuni viscerale cu tablou clinic mascat.▪ Asocierea craniu-aparat locomotor → majorează suferinţa SNC.

→ Măsuri de urgenţă:

~ Evaluarea rapidă a stării victimei.~ Aprecierea funcţiilor vitale.~ Inventarierea rapidă a leziunilor.~ Restabilirea sau asigurarea funcţiilor vitale.~ Oprirea hemoragiei. ~ Combaterea insuficienţei respiratorii.~ Combaterea insuficienţei cardiace.~ Tratarea stărilor de şoc.

PRIMUL AJUTOR ÎN EPISTAXIS

→ Definiţie:

~ Epistaxis → hemoragie nazală – rinoragie.→ Atitudinea de urgenţă:

~ Bolnavul va fi aşezat în semişezut.~ Se va elibera orice compresiune – guler, centură, cravată etc.~ Se îndepărtează anturajul. Se stabileşte cauza → locală sau generală.~ Se instituie hemostaza locală prin compresiune digitală pe nara sângerândă – 10 minute. Se aplică comprese reci pe

frunte.→ Intervenţii în spital – serviciu ORL:

~ Tamponament anterior sau posterior.~ Tamponamentul anterior se face cu soluţii hemostatice îmbibate pe meşe de tifon – trombină, soluţie de antipirină

10%, apă oxigenată, soluţie de oţet.~ Se poate aplica şi peliculă de fibrină, adrenalină 1‰.

→ Tehnica aplicării tamponamentului nazal:

~ Se pregătesc materiale necesare – oglindă frontală, sursă de lumină, specul nazal, meşă, sau compresă sterilă, tăviţă renală.

~ Se degajă fosele nazale de cheaguri de sânge invitând bolnavul să-şi sufle nasul – nară cu nară într-o tăviţă renală.~ Sub control vizual se introduce meşa îmbibată cu substanţă hemostatică, lăsând în afară 5-6 mm → se fixează cu

căpăstru.~ Tamponamentul anterior se menţine 24-48 ore sau mai mult şi necesită antibioterapie. Scoaterea meşei se va face cu

grijă după înmuierea meşei cu apă oxigenată introdusă cu seringa. ~ Pe cale generală se administrează hemostatice.~ Cauterizarea hemoragiilor punctiforme se poate face şi cu creion caustic de nitrat de argint, după care se aplică

dezinfectante local.→ Concluzie:

~ Primul ajutor în epistaxis benign: Compresiune digitală. Tamponament narinar. Tamponament anterior. Hemostatice pe cale generală. Transport în semişezând (poziţie decubit sau decliv în colaps).

~ Primul ajutor în epistaxisul grav: Tamponament posterior.

PRIMUL AJUTOR ÎN HEMOPTIZIE

→ Definiţie:

~ Hemoptizia este simptomul frecvent al hemoragiilor traheobronşice ce se elimină prin tuse.~ Apare în bronşita hemoragică, tuberculoza bronşică, cancer traheobronşic, tumori benigne.


~ Repaus fizic şi psihic – absolut – inclusiv vocal.~ Poziţie semişezând.~ Transportul bolnavului la spital pentru a se putea interveni în caz de asfixie prin instituirea de traheostomie.~ Calmarea acceselor de tuse.~ Administrarea de lichide reci cu cuburi de gheaţă.~ Suprimarea alimentaţie şi hidratare şi alimentare prin perfuzie.~ Administrarea de sedative.~ Pungă cu gheaţă pe torace sau pe regiunea hemoragică.

PRIMUL AJUTOR ÎN INTOXICAŢIA CU MONOXID DE CARBON

→ Definiţie:

~ Este o intoxicaţie accidentală, uneori colectivă.~ CO → este un gaz incolor, mai greu decât aerul.~ Se combină cu hemoglobina formând compuşi stabili de carboxihemoglobină – combinarea este mai rapidă decât cu

oxigenul.→ Măsuri de urgenţă:

~ Scoaterea imediată din mediu toxic.~ Aerisirea încăperilor prin deschiderea ferestrelor.~ Aşezarea victimei în decubit lateral.~ Degajarea căilor respiratorii – capul în hiperextensie.~ Instituirea respiraţiei artificiale – cu trusă de reanimare – dacă victima este în stop respirator.~ Oxigenoterapie – oxigenul fiind antidotul CO. ~ Concentraţia O2 100% în primele 30 minute.~ În cazuri grave - comă – se instituie oxigenoterapia hiperbară – dar nu mai mult de 3 atm.

PRIMUL AJUTOR ÎN INTOXICAŢIA CU ALCOOL METILIC - METANOL

→ Definiţie:

~ Este o intoxicaţie gravă – uneori mortală.~ Poate fi un accident profesional în industria solvenţilor, lacurilor – industrie chimică. ~ Antidot → alcoolul etilic – etanol.


~ Provocarea vărsăturilor.~ Spălătură gastrică cu apă sau soluţie de bicarbonat de sodiu.~ Administrarea de alcool etilic 500 0,75 ml / kilocorp – după spălătură gastrică şi evacuarea conţinutului gastric.~ Administrare orală de bicarbonat de sodiu 5-10 g pe oră.~ În cazuri grave – comă – se poate institui perfuzie cu ser glucozat 5% + 15-20 ml alcool etilic pur.

PRIMUL AJUTOR ÎN FRACTURI

→ Definiţie:

~ Fractura → întreruperea continuităţii în urma unui traumatism.~ Fractura deschisă → este însoţită de o plagă care interesează pielea şi muşchii până la evidenţierea osului.

→ Scop:

~ Combaterea şocului traumatic prin suprimarea durerii.~ Prevenirea complicaţiilor.

→ Semne de recunoaştere:

~ Semne de probabilitate:▪ Durere în punct fix.▪ Deformarea regiunii – prin deplasarea capetelor fracturate.▪ Impotenţă funcţională.▪ Hematom local.▪ Poziţie vicioasă.▪ Echimoze la 24-48 ore.▪ Scurtarea segmentului.

~ Semne de certitudine:▪ Crepitaţii osoase.▪ Mobilitatea exagerată – anormală.▪ Lipsa transmiterii mişcării.▪ Întreruperea traiectului osos – vizibilă radiologic.

→ Clasificarea fracturilor:

~ Funcţie de agentul cauzal:o Fracturi traumatice – lovituri, căderi, smulgeri, striviri etc.o Fracturi patologice – în tumori, boli osoase, boli nervoase etc.

~ Funcţie de afectarea tegumentelor:o Fracturi închise. o Fracturi deschise.

~ Funcţie de gradul de afectare a osului:o Fracturi complete.o Fracturi incomplete – în lemn verde.

~ Funcţie de modul de producere:o Fracturi liniare.o Fracturi cominutive.

~ Funcţie de poziţia capetelor osoase fracturate:o Fracturi cu deplasare.o Fracturi fără deplasare – fisuri.


~ Atele de sârmă Kramer sau atele din cauciuc.~ Atele improvizate.~ Atele gipsate.~ Faşă.~ Vată – pentru căptuşirea atelelor.

→ Principii de imobilizare provizorie a fracturilor la locul accidentului:

~ Pregătirea atelelor – căptuşire cu vată sau alte materiale moi pentru a nu leza pielea şi a nu mări durerea.~ Aplicarea atelelor – care vor fixa articulaţiile vecine focarului de fractură.~ Fixarea atelelor cu faşă – fără a împiedica circulaţia.~ Executarea manevrelor cu blândeţe.

→ Materiale necesare pentru imobilizarea fracturilor:

~ Atele de sârmă (Kramer), cauciuc, material plastic, lemn etc.~ Mijloace improvizate – bastoane, scânduri, crengi, carton, tablă etc.~ Atele gipsate.~ Feşe gipsate.~ Vată sau materiale pentru căptuşirea atelelor.~ Materiale necesare pentru pansament – pentru fracturi deschise.~ Feşe.

→ Imobilizarea provizorie a fracturilor deschise:

~ Stabilirea diagnosticului de fractură → se palpează cu blândeţe regiunea analizând aspectul şi conţinutul leziunii.~ Efectuarea hemostazei cu garou – în cazul hemoragiilor mari – oprind circulaţia păstrând culoarea tegumentelor.~ Aplicarea unui pansament compresiv → în hemoragiile mici.~ Administrarea de calmante → pentru combaterea durerii şi prevenirea şocului traumatic.~ Se face toaleta plăgii cu soluţii antiseptice apoase şi se aplică pansament protector.~ Se efectuează reducerea fracturii cu o uşoară tracţiune în ax a membrului pentru redarea formei cât mai apropiată de

normal.~ Se imobilizează capetele învecinate ale regiunii fracturate, fixând atelele cu faşă – fără a apăsa pe nervi, fără a

împiedica circulaţia.~ În fracturile deschise se lasă o fereastră la locul plăgii – al pansamentului – pentru a se putea continua tratamentul.~ Se lasă liberă extremitatea distală a membrului fracturat – degete – pentru observarea tulburărilor circulatorii,

culoarea, aspectul.~ Se administrează băuturi calde sau sucuri etc.~ Se aşează pe targă în decubit dorsal sau semişezând (fractură de coaste), şezând (fractură de mandibulă, maxilar,

antebraţ), decubit ventral pe plan dur (fractură de coloană)~ Se fixează accidentatul de targă cu ajutorul feşelor.~ Transportul accidentatului se face cât mai rapid la un serviciu specializat.~ Pe timpul transportului se supraveghează pulsul, tensiunea arterială, apariţia altor manifestări patologice.

→ Imobilizarea provizorie a fracturilor închise:

~ Diagnosticul de certitudine se pune prin examen radiologic.~ Tratamentul în spital cuprinde:

▪ Suprimarea durerii – prin infiltraţii locale, rahianestezie, anestezie generală (funcţie de localizarea fracturii).

▪ Reducerea fracturii (potrivirea capetelor fracturate în sens longitudinal şi transversal). Se execută o tracţiune (extensie şi contraextensie) sau prin extensie continuă.

▪ Imobilizarea definitivă . Se execută în spital cu ajutorul aparatelor gipsate sau prin metode ortopedice – chirurgicale.

▪ Mobilizarea cât mai precoce a bolnavului:~ Aplicarea feşei gipsate:

▪ Se aplică o substanţă grasă pe tegumente sau o faşă uscată.▪ Se trece faşa gipsată pe segmentul care trebuie imobilizat.▪ Gipsul se usucă complet în 24 ore.▪ Vindecarea se obţine în 3-4 săptămâni.▪ Degetele şi articulaţiile libere vor fi mobilizate pentru a evita anchilozele şi poziţiile vicioase.

~ Aparatul gipsat se scoate prin tăiere cu cuţit – foarfec special, prin despicare de-a lungul lui, pe faţa anterioară.→ Confecţionarea aparatului gipsat:

~ Se confecţionează din gips, feşe – material de suport, apă.~ Se prepară faşa gipsată prin aplicarea unui strat subţire uniform pe faşă de tifon de 10 cm lăţime şi se rulează.~ În momentul aplicării se introduce faşa gipsată în apă la 370C, se stoarce uşor prin presare.

→ Observaţii:

~ Transportul fracturii se va face în primele 6 ore de la accident.~ Peste 6 ore o fractură deschisă se consideră infectată.~ Este obligatorie profilaxia antitetanică în fractura deschisă.~ Este interzisă explorarea plăgii la locul accidentului.~ Nu se aplică pudre antibiotice în plagă.

~ Imobilizarea are scopul de a împiedica mişcările active şi pasive – de a pune în repaus segmentul respectiv.

PRIMUL AJUTOR ÎN ARSURI TERMICE

→ Definiţie:

~ Arsurile termice sunt leziuni produse de agresiunea căldurii (flacără, fluide fierbinţi, aburi supraîncălziţi, metale topite, corpuri incandescente).

~ Arsurile chimice se produc sub acţiunea substanţelor chimice – acizi, baze, medicamente, gaze de luptă.~ Arsura electrică se produce sub acţiunea curentului electric.~ Arsura prin iradiaţie se produce sub acţiunea radiaţiilor solare, ultraviolete, raze x.

→ Manifestările arsurii termice:

~ Leziune locală – cuprinde suprafaţa arsă şi toate ţesuturile subiacente afectate de căldură în intensitate diferită, spre profunzime. Leziunea este tridimensională – gravitatea depinde de întindere şi profunzime.

~ Tulburări generale – o Scăderea debitului cardiac – în primele 6 ore până la 70% - prin pierderea de lichide şi substanţe proteice la

nivelul suprafeţei arse.o Dispnee – leziuni ale mucoasei respiratorii – prin inhalarea vaporilor fierbinţi.o Tulburări hepatice, renale, gastro-intestinale (vărsături – pot accentua dezechilibru hidroelectrolitic).o Hipovolemie până la anurie.

→ Aprecierea arsurii prin determinarea suprafeţei:

~ Suprafaţa arsurii se exprimă procentual în raport cu suprafaţa corpului considerată 100.~ Se foloseşte ca procedeu de calcul regula lui 9:

▪ Capul şi gâtul 9%.▪ Fiecare membru superior 9% + 9%.▪ Fiecare membru inferior 9+9% + 9+9%.▪ Trunchi anterior 9% + 9%.▪ Trunchi posterior 9% + 9%.▪ Regiunea genitală 1%.

~ Arsuri uşoare → sub 15% (necesită spitalizare copiii, bătrânii, gravidele) sau arsuri de la nivelul capului, gât, picioare, regiune genitală.

~ Arsuri între 15-30% → generatoare de şoc, necesită internarea.~ Arsuri critice între 30-40% - cu prognostic rezervat.~ Arsuri cu risc letal peste 40-50%.

→ Aprecierea arsurii prin determinarea profunzimii:

~ Sunt 4 grade de profunzime:~ Gradul I – eritem, edem, usturime, HTA, hipertermie, pigmentare trecătoare. Vindecare în 2-3 zile fără sechele, prin

descuamarea pielii. Expunerea prelungită la soare este cauza cea mai frecventă şi este însoţită şi de cefalee, vărsături, stare de rău general până la lipotimie şi colaps (insolaţie).

~ Gradul II – flictena albă, cu conţinut serocitrin, limpede, transparent, eritem accentuat, edem. Leziunea se vindecă fără cicatrice. Poate persista o hiperpigmentare tegumentară.

~ Gradul III – flictena roşie cu conţinut sanguinolent, tulbure sau escara intradermică. Dacă grosimea stratului necrozat este mai mică decât grosimea dermului viu, exsudatul clivează ţesutul mort de cel viu formând flictena, iar dacă grosimea este mai mare apare escara dermică albă sau în mozaic, alternând cu zone hemoragice. Escara de gradul III este elastică, hidratată (lucioasă), hipoestezice. Vindecarea se face cu sechele cicatriciale – în condiţii de tratament corespunzător – sau se transformă în escară gradul IV.

~ Gradul IV – este escara dermică totală, uscată, rigidă, retractată, casantă. Epidermul şi dermul distruse în totalitate exclud posibilitatea vindecării spontane – este necesară grefa. Culoarea escarei variază de la alb la negru în raport cu gradul de temperatură (caramelizare, carbonizare, calcinare).

→ Indicele prognostic (IP):

~ Funcţie de mărimea suprafeţei şi de profunzime se poate calcula prognosticul vital → indicele prognostic:▪ 20% arsuri gradul II = 20 x 2 = 40 IP.▪ 20% arsuri de gradul II = 20 x 3 = 60 IP.

▪ 20% arsuri de gradul IV = 20 x 4 = 80 IP.

→ Aprecierea evoluţiei arsurii termice:

~ Precocitatea şi calitatea tratamentului decid evoluţia arsurilor.~ Arsura evoluează în 4 stadii:

o Stadiul I – primele 3 zile – perioada şocului – complex lezional de reacţii la agresiune caracterizat prin edem, hipovolemie gravă, anemie, hipoxie intensă, oligoanurie sau anurie. Se aplică tratament de reechilibrare.

o Stadiul II – 3-21 zile – evoluţia diferă după gradul arsurii.o Stadiul III – 2 luni – cresc şansele de vindecare, se pot aplica grefe.o Stadiul IV – de şoc cronic postcombustional – un sindrom clinic şi biologic de gravitate excepţională.

→ Evacuarea victimei:

~ Se face transport rapid la spital.~ Se calmează senzaţia de sete prin umezirea gurii – administrare de lichide pe cale orală provoacă vărsături.~ Dacă nu se poate instala perfuzie se administrează apă sărată cu ceai.~ Dacă pulsul este slăbit se recomandă poziţia Trendelemburg sau ridicarea picioarelor pe timpul transportului.

→ Îngrijiri imediate:

~ Degajarea rapidă a victimei din focar.~ Bolnavul cuprins de flacără va fi învelit imediat în pătură, plapumă, haină. ~ Nu se dezbracă bolnavul.~ Se înveleşte în cearşaf curat.~ Se calmează durerea prin administrare de antalgice obişnuite sau la recomandarea medicului de morfină sau Mialgin

s.c.~ Se face toaleta locală a plăgilor prin spălare cu rivanol, cloramină, soluţie slabă de bromocet → numai dacă

transportul durează mai mult de 2 ore.~ Transport supravegheat cât mai rapid la spital.~ Instalarea unei perfuzii cu ser glucozat 5% sau ser fiziologic.~ Se administrează oxigen.~ Se supraveghează funcţiile vitale.

→ Observaţii:

~ Nu se sparg flictenele.~ Nu se folosesc unguente sau pulberi.~ Nu se aplică grăsimi.~ Arsurile pot fi protejate şi cu prosop curat sau pansament.~ Este obligatorie aplicarea perfuziei.

PRIMUL AJUTOR ÎN ELECTROCUTARE – AGRESIUNE ELECTRICĂ.

→ Definiţie:

~ Trecerea curentului electric prin ţesuturi → electrocutare.~ Locul de pătrundere şi ieşire a curentului sunt însoţite întotdeauna de leziuni specifice:

▪ La locul pătrunderii → escară profundă de întindere mică.▪ La locul de ieşire → leziuni tisulare extinse.

→ Leziuni:

~ Funcţie de organele parcurse:o Arsura electrică.o Electrocutarea – urmată de moarte rapidă.

→ Gravitatea leziunilor depinde de:

~ Natura curentului → continuu sau alternativ (dă arsuri mai grave).~ Intensitatea curentului electric →75-100 miliamperi produce moartea.~ Tensiunea curentului electric → voltaje peste 25 pentru curent alternativ sau 50 pentru curent continuu sunt

periculoase.~ Durata contactului → gravitatea creşte proporţional cu durata contactului.~ Traiectul curentului → când traversează inima produce aritmii, fibrilaţie ventriculară mortală, când traversează

creierul, produce moartea imediată, pierderea cunoştinţei sau oprirea respiraţiei.~ Starea accidentatului → oboseală, transpiraţie, teren umed, ghete cu ţinte – pot spori gravitatea agresiunii. Gravitatea

creşte în alcoolism, hipertiroidism, ateroscleroză, vârstă înaintată.~ Rezistenţa pe care o opune tegumentele.

→ Manifestări provocate de curentul electric:

~ Stare de moarte clinică: ▪ Oprirea respiraţiei – se poate reanima prin respiraţie artificială precoce.▪ Fibrilaţie ventriculară – sau secundare unui stop respirator netratat. Devine ireversibilă dacă nu se

instituie imediat masaj cardiac extern.~ Pierderea cunoştinţei imediate sau tardive – la un bolnav care şi-a reluat respiraţia şi activitatea cardiacă.~ Şoc – în primele 4-5 ore de la electrocutare.~ Arsura electrică.~ Blocaj renal.

→ Semne de recunoaştere:

~ Stor respirator.~ Cianoza tegumentelor şi extremităţilor.~ Convulsii tonice şi contracţii.~ Oprirea inimii.~ Tulburări de ritm.~ Absenţa pulsului.~ Prăbuşirea tensiunii arteriale.~ Pierderea reflexelor pupilare.~ Pierderea cunoştinţei.~ Semne de iritaţie meningiană.~ Incapacitatea victimei de a chema ajutor.~ Arsură electrică – apare la .locul de contact, este puţin dureroasă, are formă rotundă sau ovalară, bine delimitată. ~ Plaga este profundă, adâncă, atonă şi se cicatrizează greu, rareori hemoragică.


~ Întreruperea urgentă a curentului electric.~ Îndepărtarea sursei electrice de victimă → cu acţiune protejată de la distanţă (haină groasă, uscată, mănuşi de cauciuc,

scândură etc.).~ Instituirea resuscitării cardio-respiratorie (HELP-ME) – masaj cardiac şi respiraţie artificială.~ Aplicarea unui pansament protector la nivelul plăgii.~ Transport urgent la spital.~ Supravegherea funcţiilor vitale şi vegetative.

→ Observaţii:

~ Primul ajutor se acordă în primele 5 minute pentru restabilirea funcţiilor vitale.~ Nu se îndepărtează sursa electrică cu mâna neprotejată.

~ Nu se folosesc obiecte umede – pun în pericol viaţa salvatorului.~ Dacă transportul durează mai mult se vor administra lichide pentru combaterea şocului –soluţii saline 5%, soluţii

alcaline de bicarbonat de sodiu – o lingură la 250 ml ceai.PRIMUL AJUTOR ÎN ENTORSĂ

→ Definiţie:

~ Entorsa este o întindere forţată a ligamentelor şi capsulei articulare, cu sau fără rupturi (oase intacte, în contact cu articulaţia afectată, tendoane distruse, cartilagii articulare afectate)

~ Este o leziune capsulo-ligamentară dată de o mişcare forţată.→ Clasificarea – funcţie de gravitatea manifestărilor:

~ Entorsa de gradul I – durere suportabilă, edem redus, căldură locală.~ Entorsa de gradul II – moderată - semnele anterioare şi echimoză.~ Entorsa de gradul III – gravă, se manifestă prin articulaţie tumefiată, echimoză întinsă, laxitate articulară.

→ Scopul primului ajutor:

~ Reducerea durerii prin imobilizare corectă.~ Prevenirea complicaţiilor.

→ Semnele entorsei:

~ Durere vie.~ Impotenţă funcţională accentuată.~ Echimoză. Deformarea regiunii prin edem şi formarea de lichid în interiorul articulaţiei (hidartroză).

→ Localizări frecvente:

~ Articulaţia gleznei.~ Articulaţia cotului.~ Articulaţia umărului.~ Articulaţia genunchiului.


~ Calmarea durerii – Algocalmin, antinevralgic.~ Comprese reci – pansament umed.~ Transport pe targă la spital.~ Entorsele mici – repaus regional + comprese cu gheaţă.~ Pansament compresiv sau aparat gipsat 6-8 zile – în entorse de gradul III.

→ Observaţii:

~ Se interzic masajul, aplicaţii calde sau imobilizarea forţată.~ Entorsele complexe beneficiază de tratament chirurgical.~ Faşă elastică şi puncţie în hidartroză.~ Entorsele de gravitate medie şi mare pot beneficia de imobilizare prelungită la 3-4 săptămâni pentru asigurarea unei

bune cicatrizări.~ Recuperarea funcţională după imobilizare.

PRIMUL AJUTOR LA LOCUL ACCIDENTULUI

→ Definiţie:

~ Actul medical complex acordat la locul accidentului când nu se poate face rapid transportul.→ Obiective:

~ Asigurarea barajului de securitate – îndepărtarea curioşilor.~ Examinarea rapidă a victimei – se observă respiraţia şi circulaţia – la carotidă, midriaza (în stop cardiac veche),

inegalitatea pupilară (în traumatisme craniene).~ Scoaterea victimei din focarul de agresiune – în bloc rigid, în poziţia în care a fost surprins, fără mobilizare care ar

putea accentua sau complica leziunile.~ Aşezarea victimei pe targă – poziţie declivă bolnavul inconştient, decubit dorsal bolnav conştient, decubit dorsal cu

coapsele flectate pe abdomen în plăgi abdominale, decubit ventral în traumatisme de coloană, semişezut în traumatisme toracice şi fracturi costale. Bolnavul cu hemoragie abundentă (tahicardie, paloare, sete, mucoase palide) – poziţie Trendelemburg.

~ Examinarea atentă a victimei – se descoperă leziunile importante, se examinează tegumentele (mai ales cele acoperite), conturul capului (denivelări), pavilioanele urechilor şi nărilor (sânge, serozităţi, LCR = traumatisme de bază de craniu), membru superior sau inferior, bazinul şi toracele (în fractura de bazin manevrele sunt dureroase).

~ Acordarea primelor îngrijiri – masaj cardiac extern, respiraţie artificială, hemostază provizorie, imobilizarea provizorie a fracturilor sau luxaţiilor, toaleta plăgii.

~ Ridicarea de la sol şi aşezarea pe targă – targa pregătită cu cearşaf şi pătură sau improvizată se aduce în apropierea victimei care se ridică de la sol prin metoda cules sau ridicat din lateral (4 salvatori aşezaţi lateral de victimă – 1 ridică capul şi umerii, 2 ridică bazinul, 3 ridică membrele inferioare, 4 împinge targa sub accidentat la comanda primului) sau prin metoda puntea olandeză (4 salvatori care încalecă victima – primii trei susţin victima ca în metoda cules, al patrulea împinge targa sub victimă).

~ Transport supravegheat – de către 2 4 persoane pe targă sau cu mijloace mecanizate sau improvizate.→ Observaţii:

~ Ridicarea şi aşezarea se va face cu blândeţe.~ Nu se flectează capul pe torace sau toracele pe abdomen – se pot produce complicaţii – contuzie, secţiune de coloană

vertebrală, secţiune medulară etc.

PRIMUL AJUTOR ÎN INTOXICAŢIA CU CIUPERCI

→ Generalităţi:

~ Există peste 30 specii de ciuperci ce conţin toxine.~ Antidot → Atropină.

→ Clasificare simptomatologică:

~ Ciuperci cu perioadă de incubaţie scurtă → 15 minute – 3 ore. (Amanita muscaria – pestriţ).~ Ciuperci cu perioadă de incubaţie lungă → 5-12 ore sau chiar 20 ore. (Amanita verna – ciuperca albă).

→ Manifestări – forma gravă:

~ Lăcrimare.~ Salivaţie, greţuri, diaree, dureri abdominale.~ Furnicături ale extremităţilor.~ Dispnee cu respiraţie şuierătoare.~ Stare de agitaţie, confuzie, halucinaţii.~ Bradicardie, hipotensiune.~ Comă cu midriază.

→ Manifestări – forma foarte gravă - mortală:

~ Greţuri, vărsături, colici abdominale, diaree sanguinolentă, deshidratare.~ Cefalee, confuzie, convulsii, comă.~ Icter, hepatomegalie.~ Oligoanurie.


~ Provocarea de vărsături.~ Spălătură gastrică cu lichide dulci şi sărate. Cărbune activat.~ Transport urgent la spital.~ Instituirea imediată a perfuziei glucozate sau clorurate.~ Mialgin 1 f sau antispastice pentru calmarea colicilor.~ Tratamentul insuficienţei hepatice, insuficienţei renale şi a şocului.

PRIMUL AJUTOR ÎN CORPI STRĂINI OCULARI

→ Definiţie:

~ Corpii străini oculari pot fi fragmente de lemn, cotor de măr, ace, plante, sticlă, bucăţi de piatră, cărbune, nisip, zgură etc.

~ Corpii indiferenţi – netoxici sau inoxidabili – sunt bine toleraţi timp îndelungat.~ Corpii infectanţi, spini vegetali, insecte, corpi oxidabili – menţin o stare de iritaţie permanentă → complicaţii

serioase.


~ Corpii neinclavaţi → pot fi extraşi prin spălare oculară abundentă – la nivelul sacului conjunctival, cu apă sau soluţie dezinfectantă (oxicianură de mercur 1/6000).

~ Corpii inclavaţi → se extrag în servicii specializate oftalmologic – cu tampon de vată după întoarcerea pleoapei sau prin intervenţie chirurgicală.

→ Observaţii:

~ Nu se forţează extragerea corpilor străini în afara spitalului.~ Neglijaţi, corpii străini pot determina conjunctivite acute sau dezlipire de cornee prin lezarea corneei în timpul

clipitului.~ Corpul străin inclavat în cornee se extrage numai de specialist.

→ Îngrijiri după extracţie:

~ Se instilează epitelizante şi dezinfectante.~ Ochiul este pansat câteva zile.~ Se administrează local midriatice, iar pe cale generală antiinflamatoare necortizonice, calmante şi antalgice

(Algocalmin, Bromoval).

PRIMUL AJUTOR ÎN HEMORAGII

→ Definiţie:

~ Hemoragia → pierderea de sânge în afara sistemului vascular.~ Hemostaza → metodă terapeutică de oprire a unei hemoragii externe sau interne.

→ Cauze:

~ Traumatisme.~ Intervenţii chirurgicale.~ Diferite boli – ulcer duodenal, cancer gastric, tuberculoză pulmonară etc.

→ Clasificarea hemoragiilor:

~ Funcţie de vasul lezat:▪ Hemoragii arteriale – sângele ţâşneşte în jet sincron cu pulsaţiile cardiace, este roşu aprins.▪ Hemoragii venoase – sângele curge continuu, în valuri, este roşu închis.▪ Hemoragii capilare – sângele musteşte.▪ Hemoragii mixte – arterio-veno-capilare.

~ Funcţie de locul de ieşire a sângelui:▪ Hemoragii externe.▪ Hemoragii interne – hemoperitoneu, hemopericard, hemotorax, hematom, hemartroză etc.▪ Hemoragii exteriorizate – hematemeză, melenă, epistaxis, otoragie, hemoptizie, hematurie, metroragie,

menoragie etc.~ Funcţie de circumstanţele de apariţie:

▪ Hemoragii generale – purpură, scorbut, hemofilie.▪ Hemoragii locale:

1. Spontane – primitive.2. Provocate – secundare.

~ Funcţie de cantitatea de sânge pierdut:▪ Hemoragii mici – până în 500 ml.▪ Hemoragii mijlocii sub 20%. – între 500 şi 1500 ml.▪ Hemoragii mari între 20-50% - peste 1500 ml.▪ Hemoragii grave peste 50% - hemoragii cataclismice sau fulgerătoare

→ Manifestări imediate în hemoragie:

~ Sângerare locală.~ Şoc hemoragic – paloare, piele albă, umedă, tensiune rapid scăzută spre zero, puls tahicardic slab bătut, ameţeală,

leşin, vertij, vomă, greaţă, transpiraţii, sete intensă, gură uscată.~ Semne de laborator – anemie, scăderea volumului plasmatic, scăderea hematocritului.

→ Măsuri de prim ajutor – HEMOSTAZA:

~ În hemoragiile externe se aplică hemostaza provizorie.~ În hemoragiile interne – transfuzii şi perfuzii, cu evacuarea de urgenţă a accidentului în vederea operaţiei. ~ Hemostaza poate fi provizorie sau definitivă.~ Dacă vasele lezate sunt mici hemostaza se poate face prin aplicarea unui pansament steril.~ Hemoragiile venoase se opresc prin pansament compresiv.

→ Tipuri de hemostază:

~ Hemostază spontană – formarea cheagului plachetar urmat de constituirea cheagului roşu, formarea trombusului şi reluarea fluxului sanguin.

~ Hemostaza medicamentoasă – se realizează cu medicaţie hemostatică, vasoconstrictoare şi aplicaţii locale de substanţe hemostatice. Exemple: preparate de calciu i.v. sau i.m., vitamina K, vitamina C, Venostat, Dicynone, Adrenostazin, adrenalină local, norartrinal în hemoragii digestive, gelaspon, bureţi de fibrină, pulbere de fibrină aplicată pe zona hemoragică timp de 3-4 zile, peliculă de fibrină, trombină pulbere uscată, apă oxigenată etc.

~ Hemostaza provizorie – compresiune pe plan dur a peretelui lezat. Compresiunea se poate face local – la nivelul plăgii sau la distanţă.

~ Hemostază definitivă:▪ Pansament compresiv –pentru vasele mici.

▪ Obturarea vasului lezat cu pansament de ceară, muşchi, aponevroze.▪ Compresiune cu pensă hemostatică.▪ Sutură chirurgicală a vasului lezat.▪ Ligatură vasculară.▪ Grefă vasculară – venoasă sau arterială în leziuni mai mari de 2 cm.

→ Compresiunea directă:

~ Compresiunea digitală → în hemoragiile arteriale sau în cazul hemoragiilor vaselor aflate sub aparat gipsat. Întrerupe fluxul sanguin către plagă. Nu poate fi menţinută mult timp. Se aplică o faşă compresivă la nivelul plăgii.

▪ Hemostaza la frunte → artera temporală superficială.▪ Hemostaza la creştetul capului → compresiune pe marginile laterale ale rănii.▪ Hemostaza regiunii temporale → deasupra şi retroauricular.▪ Hemostaza la obraz, buze, nas → compresiune pe artera facială (mijlocul mandibulei).▪ Hemostază la gât, faţă → compresiune pe carotidă – niciodată pe amândouă odată.▪ Hemostază la umăr, axilă → compresiune artera subclaviculară.▪ Hemostază la braţ, antebraţ → compresiune artera humerală▪ Hemostază regiunea inghinală → pliu inghinal.▪ Hemostază la coapsă → compresiune artera humerală,▪ Hemostază abdominală → compresiune artera aortă abdominală (cu pumnul).▪ Hemostază regiunea poplitee → compresiune la nivelul regiunii cu sul şi flectarea puternică a gambei

pe coapsă.~ Compresiunea la distanţă – compresiune circulară – cu garou. Garoul – se înfăşoară de 2-3 ori în jurul membrului

accidentat până la dispariţia pulsului.▪ În hemoragia arterială – garoul se aplică deasupra vasului lezat.▪ În hemoragiile venoase – garoul se aplică sub vasul lezat.▪ Timp maxim de compresiune prin garou 2 ore!▪ Se desface garoul la fiecare 30 minute câte 3 minute – desfacere lentă – pentru irigarea ţesuturilor.▪ Se aplică bilet cu data şi ora aplicării – la vedere – pe haine! ▪ La scoaterea garoului se va avea în vedere apariţia colapsului circulator ce poate duce la moartea

pacientului în 24 ore.~ Compresiune prin flexie forţată – asigură oprirea provizorie a hemoragiei prin presiunea pe care o exercită corpul dur

interpus între segmentele de membru asupra vasului lezat.

→ Compensarea hemoragiei:

~ Se face imediat după hemostază sau concomitent.~ Are ca scop reechilibrarea volemică, restabilirea funcţiei circulatorii, reechilibrarea hemodinamică, restabilirea

respiraţiei, hrănirea ţesuturilor.

→ Îngrijirea bolnavului cu hemoragii:

~ Intervenţii în urgenţă:▪ Poziţie Trendelemburg.▪ Identificarea tipului de hemoragie.▪ Hemostază provizorie.▪ Aplicarea garoului – ridicarea treptată, lentă a garoului.▪ Transport urgent, supravegheat.▪ Recoltare de grup sanguin, hematocrit, hemoglobină, hemoleucogramă.▪ Instituirea perfuziei macromoleculare (Dextran Marisang).▪ Transfuzie.▪ Monitorizarea funcţiilor vitale.▪ Învelirea pacientului.▪ Încălzirea progresivă, băuturi calde.▪ Oxigenoterapie.▪ Repaus absolut.▪ Nu se injectează vasoconstrictoare.

→ Condiţii:

~ Nu se alică garou fără rulou aşezat pe traiectul vasului.~ Nu se fixează garoul cu nod.

ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU COMĂ PRIMUL AJUTOR LA PACIENTUL ÎN COMĂ.

→ Definiţie:

~ Coma → pierderea stării de conştienţă, de diferite grade, cu menţinerea funcţiilor vitale afectate în diferite grade.→ Clasificarea comelor:

~ Gradul I – coma uşoară, vigilă.~ Gradul II – coma profundă.~ Gradul III – coma carus.~ Gradul IV – coma depăşită (pacientul este menţinut în viaţă prin respiraţie mecanică).


~ Aspirator de secreţii.~ Oxigen.~ Pipă faringiană Guedel.~ Deschizător de gură.~ Balon Ruben.~ Perfuzor.~ Soluţii perfuzabile.~ Ace, seringi.~ Eprubete.~ Sonde.


~ eliberarea căilor respiratorii.~ Curăţarea cavităţii bucale.~ Aşezarea pacientului în decubit lateral, cu capul în hiperextensie.~ Introducerea pipei Guedel.~ Respiraţie artificială, resuscitarea cardiorespiratorie.~ Crearea unei căi de acces venos şi instituirea perfuziei cu soluţii perfuzabile.~ Recoltări de sânge.~ Aprecierea funcţiilor vitale şi vegetative.~ Observarea comportamentului, reactivităţii organismului.

→ Observaţii:

~ Gradul comei se apreciază prin scara Glasgow (prin examinarea oculară, răspuns verbal, răspuns motor).

PRIMUL AJUTOR ÎN LUXAŢII

→ Definiţie:

~ Luxaţia reprezintă ruptura capsulei articulare, a ligamentelor articulaţiilor cu dislocarea capetelor osoase articulate şi pierderea parţială sau totală a contactului dintre ele.

→ Scopul primului ajutor:

~ Reducerea durerii prin imobilizarea corectă a membrului.~ Prevenirea complicaţiilor – perforarea pielii de os, transformarea luxaţiei închise în luxaţie deschisă, hemoragie,

secţionarea nervilor etc.→ Semnele luxaţiei:

~ Durere vie.~ Limitarea mişcărilor.~ Impotenţă funcţională.~ Poziţie vicioasă faţă de poziţia normală a regiunii.~ Scurtarea segmentului şi deformarea regiunii.~ Echimoze.

→ Clasificarea luxaţiilor:

~ Luxaţii închise → cu tegumente integre.~ Luxaţii deschise → cu ieşirea osului la exterior (plagă).~ Luxaţii complete → capetele osoase în raport incomplet în articulaţie.~ Luxaţii complete → capetele osoase nu sunt în raport articular.


~ Calmarea durerii – Algocalmin, Antinevralgic.~ Aplicarea unui manşon rece, umed la nivelul membrului lezat – (fixat cu bandaj compresivă condus în 8 pentru

luxaţia tibio-tarsiană).~ Transport supravegheat pe targă.

→ Observaţii:

~ Reducerea luxaţiei se face sub anestezie.~ Profilaxia tetanică în luxaţia deschisă.~ Este obligatorie explicarea tehnicilor ce urmează a fi efectuate, bolnavului.

PLĂGILE

→ Definiţie:

~ Plaga este întreruperea continuităţii pielii în urma unui traumatism, devenind poartă de intrare a microbilor în organism. Pe cale limfatică, microbii sunt opriţi la nivelul ganglionilor – limfadenită de vecinătate -, dar în zilele următoare invadează organismul.

~ Asepsia → mijloace ce împiedică pătrunderea microbilor în organism: sterilizarea instrumentelor, spălarea plăgii cu apă şi săpun, dezinfecţia tegumentelor cu alcool iodat, alcool.

~ Antisepsia → mijloace ce distrug microbii din plagă prin mijloace fizice sau chimice.

→ Agenţi vulneranţi:

~ Mecanici → accidental sau operator.~ Termic.~ Chimic.

→ Soluţii antiseptice:

~ Soluţii antiseptice pentru tegumente: ▪ Alcool rectificat 70%. În concentraţii mai mari produce precipitarea proteinelor de pe suprafaţa microbilor.▪ Tinctură de iod 2%.▪ Iodura de potasiu 2%.▪ Alcool iodat 2%. ▪ Fenolul – acid fenic – soluţie 1-3‰ din cristale roz-albe. Este toxic, poate produce arsuri ale mucoaselor şi

dermite.▪ Eterul – simplu sau iodat.▪ Iodoformul – cristale galbene sau pomadă – folosit în stomatologie.▪ Preparate tipizate:

Septozolul (Nonilfenol-polietoxilat, iod, alcool izopropilic, apă distilată) – tinde să ia locul tincturii de iod. Metoseptul (acid salicilic, mentol, albastru de metilen, tripaflavină, alcool, apă distilată) – pentru dezinfecţia

plăgilor recente.

~ Soluţii antiseptice pentru plăgi: ▪ Antiseptice oxidoreductoare:

Apă oxigenată – cu acţiune bactericidă, hemostatică, de curăţare mecanică a plăgilor de cheaguri, resturi de ţesuturi.

Cloramina (soluţia Dakin) – soluţie diluată de hipoclorit de sodiu. Permanganat de potasiu 1/4000 – la dezinfecţia mucoaselor şi plăgilor.

▪ Soluţii colorate: Rivanol – soluţie 1‰ din pulbere galbenă. Albastru de metilen 2% - pentru mucoase. Violet de genţiana 1% - mai ales în dermatologie.

▪ Antiseptice albumino-precipitante: Săruri de argint:

▪ Nitrat de argint – creioane, stilete, soluţie 1%.▪ Colargol 1%.▪ Protargol 2%.▪ Argiror 5%.

Săruri de mercur:▪ Biclorura de mercur – sublimatul de mercur. Se foloseşte la dezinfecţie şi curăţenie.▪ Oxicianură de mercur – pentru mucoase.

Acid boric 1-2% - combate mai ales infecţiile cu piocianic.▪ Antiseptice tensioactive:

Detergenţi – Bromocet. Săpunuri.

→ Clasificarea plăgilor:

~ După agentul cauzal:▪ Plăgi produse prin agenţi mecanici → tăiate, înţepate, împuşcate.▪ Plăgi produse prin agenţi termici:

1. Căldură → arsuri.2. Frig → degerături.

▪ Contactul cu unele substanţe acide sau chimice.

~ După regiunea anatomică interesată:▪ Plăgi ale capului.▪ Plăgi ale toracelui.▪ Plăgi abdominale.▪ Plăgi ale membrelor etc.

~ După adâncime:▪ Plăgi superficiale – interesează pielea şi mucoasele.▪ Plăgi profunde – interesează pielea şi straturile subiacente:

1. Plăgi penetrante – deschid cavităţile naturale ale corpului (cutia toracică, cutia craniană, abdomenul).

2. Plăgi perforante – când agentul vulnerant afectează un organ intern.

~ După timpul trecut de la producere:▪ Plăgi recente – curate – sub 6 ore de la producere.▪ Plăgi vechi – infectate – peste 6 ore de la producere.

→ Prim ajutor:

~ Se spală şi se dezinfectează mâinile.~ Se curăţă de impurităţi (spălare cu apă şi săpun) şi se degresează (benzină iodată sau alcool) tegumentele din jurul

plăgii.~ Se badijonează tegumentele din jurul plăgii cu tinctură de iod – de la plagă spre periferie.~ Se spală plaga cu soluţii antiseptice – apă oxigenată, rivanol etc.~ Se acoperă plaga cu comprese sterile, strat de vată pentru absorbţie.~ Se fixează pansamentul – galifix, benzi de leucoplast, tubulaturi elastice, faşă etc.~ Se asigură repausul regiunii afectate.~ Transport impus de gravitatea plăgii se face supravegheat la serviciul de chirurgie.

→ Tratament în spital:

~ Plăgile recente – sub 6 ore de la producere, nezdrobite → pot fi suturate per primam (de la început).~ Plăgile contuze, neregulate, vechi → necesită drenaj cu tuburi de dren, meşe. Sutura plăgii se face per secundam –

din aproape în aproape, fără sutură plan la plan.

→ Observaţii:

~ Nu se aplică tinctură de iod în plagă.~ Nu se aplică antiseptice pe arsuri.~ Nu se aplică vata direct pe plagă.~ Nu se toarnă soluţii antiseptice în plăgile penetrante sau perforante.~ Nu se explorează plăgile perforante.~ Nu se scot corpurile străine din plagă – pot produce hemoragii foarte grave, alte complicaţii.~ Obligatoriu → vaccinarea antitetanică.

PANSAMENTUL

→ Definiţie:

~ Actul chirurgical de aseptizare, tratare şi protejare a plăgilor.→ Scop:

~ Protecţia plăgii – mecanică, termică, chimică, infecţioasă.~ Absorbţia secreţiilor.~ Prevenirea infecţiilor.~ Asigurarea repausului.~ Favorizarea cicatrizării.

→ Manifestările plăgilor:

~ Durere.~ Impotenţă funcţională.~ Hemoragie.~ Manifestări generale – modificări de puls, tensiune arterială, temperatură.

→ Principiile fundamentale unui pansament:

o Aseptic.o Absorbant.o Protector.o Compresiv.o Să asigure punerea în repaus.


~ Trusă cu instrumente chirurgicale – pense anatomice, chirurgicale, hemostatice, foarfece, bisturiu.~ Casoletă cu comprese, tampoane, pernuţe de vată.~ Feşe.~ Tăviţă renală.~ Muşama şi aleză.~ Substanţe dezinfectante pentru plagă şi pentru tegumente.~ Materiale pentru fixarea pansamentului – galifix, leucoplast, tubulaturi elastice etc.


~ Se explică tehnica şi necesitatea ei.~ Se aşează bolnavul în poziţie comodă, funcţie de regiunea de pansat – în aşa fel încât să fie uşor accesibilă pentru

tehnică.~ Se protejează lenjeria cu muşama şi aleză.

→ Execuţia pansamentului:

~ Spălarea şi dezinfecţia mâinilor, îmbrăcarea mănuşilor de protecţie.~ Se pregătesc 2 pense sterile.~ Primul timp – îndepărtarea vechiului pansament:

o Se îndepărtează cu blândeţe vechiul pansament.o Dacă nu se desprinde se înmoaie cu apă oxigenată şi apoi se ridică.o Se curăţă tegumentele din jurul plăgii – cu benzină şi alcool iodate – de la plagă spre periferie.

~ Al doilea timp – tratarea plăgii:o Se îndepărtează din plagă eventualele secreţii – folosind la fiecare ştergere câte o compresă uscată.o Se inspectează plaga. Se controlează eventualele tuburi de dren.o Se toarnă în plagă apă oxigenată – cu rol dezinfectant, hemostatic şi de îndepărtare a secreţiilor – prin

efervescenţa produsă.o Ştergerea se face spre periferie schimbând la fiecare ştergere tamponul.o Se şterg marginile plăgii uscat. Se dezinfectează tegumentele din jurul plăgii.

~ Al treilea timp – acoperirea plăgii:o Se acoperă plaga cu compresă de tifon umedă (care să depăşească marginile plăgii), peste care se aşează un strat

subţire de vată.o Se fixează pansamentul pe tegumentul din jur cu galifix, cu faşă etc.

→ Observaţii:

~ În plăgile mari, tăiate, buzele plăgii se pot sutura sau se pot prinde cu agrafe chirurgicale Michel.~ Materialul moale folosit la pansament se arde. Instrumentarul metalic se sterilizează la etuvă.

~ Se interzice apăsarea, stoarcerea sau masajul plăgii sau regiunilor învecinate – pentru a nu disemina infecţia.~ Nu se introduc instrumentele folosite la toaleta plăgii în casoletă sau flaconul cu soluţii dezinfectante. Se foloseşte

pensa de servit.~ Se administrează sedative înaintea unor pansamente dureroase.

ÎNGRIJIREA PLĂGII RECENTE:

~ Plăgile sângerânde necesită măsuri de hemostază – prin garou, forceps, compresiune digitală, hemostază definitivă.~ Intervenţia chirurgicală se face sub anestezie loco-regională sau generală.~ Se curăţă tegumentele din jurul plăgii cu apă, săpun, soluţii dezinfectante – eventuală se înlătură pilozitatea şi se

iodează câmpul operator.~ Se explorează plaga prin incizie plan cu plan cu bisturiul (nu cu pensa sau stilet), îndepărtând ţesuturile necrozate sau

contaminate.~ Se asigură hemostaza chirurgicală.~ Se îndepărtează corpii străini.~ Se suturează plaga plan cu plan şi se exteriorizează drenul prin plagă sau prin contraincizie.~ Se aplică pansament local.~ Se face profilaxia tetanosului cu ATPA.~ Se supraveghează 5 zile curba temperaturii, aspectul pansamentului, după care se îndepărtează firele de sutură. Se

obţine cicatrizare primitivă.~ Se instituie antibioterapie la plăgile strivite, profunde sau contaminate.

PRIMUL AJUTOR ÎN ANGINA PECTORALĂ

→ Definiţie:

~ Angina pectorală este o suferinţă miocardică determinată de un dezechilibru între necesitatea oxigenării inimii şi aportul coronarian.

→ Manifestări:o Durere – crize dureroase paroxistice, localizate de cele mai multe ori înapoia sternului cu iradiere în cazurile

tipice în umărul stâng, braţul şi antebraţul stâng, până la ultimele 2 degete.→ Criza apare după efort, emoţii, mese copioase etc.

→ Criza durează minim 2-3 minute, maxim 10 minute.

→ Durata peste 30 minute → infarct de miocard.

→ Durerea dispare spontan sau la administrarea de Nitroglicerină (sublingual).o Anxietate.o Senzaţia morţii iminente.

→ Tratamentul crizei dureroase:

~ Sedarea durerii – nitroglicerină sublingual sau pulverizată pe regiunea precordială.~ Comprese calde pe regiunea precordială.~ Introducerea mâinilor şi antebraţelor în apă caldă.

→ Tratamentul între crize:

~ Evitarea factorilor declanşatori cunoscuţi: efort fizic, frig, mese copioase, emoţii.~ Suprimarea tutunului şi cafelei.~ Sedative ale sistemului nervos.~ Asigurarea somnului de noapte – barbiturice, bromuri, Rezerpină, clorpromazină.~ Cură de slăbire pentru bolnavii obezi – reducerea grăsimilor din alimentaţie la 60-70 g pe zi.~ Vasodilatatoare – Miofilin, papaverină, nitroglicerină.

PRIMUL AJUTOR ÎN DEGERĂTURI:

→ Definiţie:

~ Degerătura şi îngheţarea generalizată = tulburări locale şi generale ale organismului prin acţiunea frigului, local sau general. Degerătura este o suferinţă a întregului organism.

→ Cauze favorizante:

~ Umezeală, vând, îmbrăcăminte strâmtă, anemie, tulburări circulatorii.→ Cauze determinante:

~ Acţiunea îndelungată a frigului, expunere prelungită la frig.~ Cele mai expuse regiuni → picioare, mâini, nas, urechi.

→ Clasificare:

~ Gradul I – paloare, tegumente reci, senzaţie de furnicături, durere, somnolenţă, agitaţie, apatie, delir, eritem, edem, hipotensiune, bradicardie. Evoluţie în 7-10 zile spre vindecare spontană cu descuamare.

~ Gradul II – după 24-36 de ore – flictene cu conţinut clar sau sanguinolent, edem. După 10-12 zile se detaşează flictena şi rămâne escara superficială → se vindecă fără cicatrice în câteva săptămâni.

~ Gradul III – necroză interesând toată grosimea tegumentului, cu aspect negru, uscat, care se detaşează după 2-3 săptămâni, lăsând o ulceraţie ce se epitelizează în 2-3 luni.

~ Gradul IV – gangrena uscată – uneori chiar până la os.→ Primul ajutor:

~ Adăpostirea la temperatură de 5-100C şi identificarea gradului degerăturii.~ Se încălzeşte regiunea: prin contact direct cu căldura corpului (gradul I). ~ Se dezbracă, se descalţă victima, se face dezgheţarea rapidă - gradul II,III,IV.~ Se scufundă extremităţile degerate în apă la 40-420C, timp de 15-20 minute.~ Se aplică pansament steril.

→ Îngheţarea generalizată:

~ Organismul se împarte din punct de vedere termic în două compartimente:o Compartiment central → organele toracice, abdominale sistemul nervos central.o Compartiment periferic → tegumentul, masa musculară, oasele

~ Scăderea temperaturii centrale spre 280C produce modificări sistemice care evoluează în trei faze succesive:o Fază de reacţie sau excitaţie hipotermică.

→ Tremurături, tahicardie, tahipnee, tensiune arterială crescută.

→ Temperatura periferică scade cu cca. 100C faţă de cea centrală.o Fază de hipotermie paralitică.

→ Temperatura centrală scade sub 350C.

→ Astenie musculară, hiporeactivitate, somnolenţă, bradicardie, bradipnee.

→ Mobilizarea victimei poate produce moartea rapidă prin mobilizarea sângelui periferic care determină scăderea temperaturii în compartimentul central.

o Fază de comă hipotermică – ce se termină prin deces.

→ Somnolenţă, apatie, comă.

→ Temperatura centrală scade sub 30-280C.

~ Moartea albă – se produce prin fibrilaţie ventriculară şi stop cardiac.→ Primul ajutor în îngheţarea generalizată:

~ Se opreşte pierderea de căldură.~ Se administrează ceai fierbinte, în prize dese.~ Se instituie resuscitarea cardio-respiratorie (HELP-ME) dacă s-a instalat stopul cardio-respirator.~ Se transportă cât mai urgent la spital – cu mobilizări minime.

→ Tratamentul în spital:

~ Combaterea durerii.~ Reîncălzirea în apă la 40-420C.~ Prevenirea infecţiei prin administrarea de antibiotice.~ Profilaxia antitetanică.~ Reechilibrare hidroelectrolitică şi volemică.~ Pansament steril pe plaga degerată.

→ Observaţii:

~ Se atenţionează pacientul asupra tratamentului îndelungat.~ Se interzice mobilizarea sau masarea regiunilor degerate pe timpul transportului.

~ Nu se administrează substanţe vasodilatatoare, anticoagulante sau alcool.~ Nu se fac frecţii. Nu se fac frecţii cu zăpadă.~ Reîncălzirea se face progresiv.~ Nu se aplică pomezi.

BANDAJAREA

→ Definiţie:

~ Este o metodă de fixare a pansamentului cu ajutorul unei feşe din tifon, de lungimi şi lăţimi diferite, în funcţie de mărimea şi caracterul plăgii sau regiunii afectate.

→ Reguli pentru o înfăşare corectă:

~ Faşa se ţine în mâna dreaptă, capătul liber în mâna stângă.~ Faşa se conduce de la stânga la dreapta.~ Turele de faşă nu trebuie să facă cute.~ Faşa trebuie să permită circulaţia sângelui – să nu fie prea strânsă, dar nici prea largă.~ Conducerea feşei se face pe sensul circulaţiei venoase (de întoarcere).~ Se evită mişcările inutile ce pot produce dureri.~ Fixarea prin nod nu trebuie să jeneze.~ Se începe şi se termină cu ture de fixare.

→ Caracterele unui bun bandaj:

~ Să fie elastic, suficient de strâns.~ Să fixeze pansamentul.~ Să imobilizeze segmentul.~ Să asigure cicatrizarea.~ Să fie executat blând.~ Să fie estetic.

→ Realizarea turelor de fixare:

~ Se aplică oblic, sub pansament, cca. 20 cm faşă.~ Se intersectează cu o tură circulară.~ Se răsfrânge colţul feşii şi se suprapune încă o tură circulară.

→ Modalităţi de conducere a feşei:

~ Faşă circulară → turele se suprapun (gât, torace, articulaţia pumnului).~ Faşă în spirală → turele şerpuiesc, acoperind cu o treime turele precedente (gambă, antebraţ).~ Faşă în forma cifrei 8 → se începe cu ture de fixare, se trece oblic peste articulaţie şi se conduc deasupra articulaţiei

alte ture circulare, se revine oblic sub articulaţie intersectând prima diagonală; se încheie cu ture de fixare (cot, picior, mână).

~ Faşa în spic de grâu → se fac turele de fixare deasupra articulaţiei, faşa se conduce în 8, fiecare tură acoperind cu 1/3 sau 2/3 tura dinainte. Se termină cu ture de fixare (degete, regiunea inghinală, scapulo-humerală etc.).

~ Faşa în evantai → se fac turele de fixare deasupra articulaţiei, iar turele următoare se conduc din ce în ce mai puţin oblic ajungând circular la mijlocul articulaţiei, după care se desfăşoară în sens invers, oblic (cot, genunchi etc.).

→ Bandajarea pe regiuni:

~ Capul → capelina.~ Ochii → monocular sau binocular – prin ture succesive oblice şi orizontale.~ Nasul → praştie.~ Bărbia şi buzele → căpăstru.~ Bandajarea gâtului → circular.~ Ceafa → circular.~ Abdomenul → circular cu feşe late.~ Sânii → bandaj în spică.~ Membrul superior → umărul şi axila în 8, braţul şi antebraţul în spirală, cotul în evantai, palma în 8, degetele în spic.~ Membrul inferior → coapsa şi bazinul cu spică simplă sau dublă, genunchiul în evantai sau 8, glezna în 8.

→ Alte mijloace de fixare a pansamentului:

~ Basmaua → dreptunghiulară, triunghiulară, în patru colţuri.~ Eşarfa.~ Bandajul în T (perineu).~ Ţesături tubulare elastice.~ Materiale adezive – Galifix.

PRIMUL AJUTOR ÎN ÎNŢEPĂTURI DE INSECTE, MUŞCĂTURI DE ANIMALE

→ Muşcături şi înţepături:

~ Zgârieturi de pisică → boala ghearelor de pisică – infecţie ganglionară.~ Înţepături de insecte → albine, viespi, bondari etc.~ Muşcături de păianjen.~ Muşcături de şarpe.~ Muşcături de animale → câini, pisici, lilieci, veveriţe, vulpi, şobolani etc.

→ Muşcături de animale → măsuri de urgenţă:

~ Se spală plaga cu apă şi săpun sub jet de apă 5 minute.~ Se aplică bandaj steril sau pânză curată.~ Transport urgent la spital.~ Profilaxie antirabică.

→ Înţepături de insecte:

~ Manifestări:o Reacţie locală – edem, eritem.o Durere.o Prurit.o Arsură.o Şoc anafilactic.

~ Măsuri de urgenţă:o Se îndepărtează cu grijă acul fără a stoarce punga cu venin.o Se spală zona cu apă şi săpun.o Se aplică comprese reci, gheaţă.o Se administrează un antihistaminic – Feniramin, Tavegyl, Romergan etc.

~ Reacţia alergică la înţepături de insecte:o Edem masiv şi rapid.o Erupţie urticariană.o Tuse cu şuierături.o Prurit intens.o Dificultate în respiraţie.o Crampe gastrice.o Spaimă.o Colaps.o Stare de inconştienţă.

~ Tratament de urgenţă:o Menţinerea permeabilităţii căilor respiratorii – eventual traheostomie de urgenţă.o Aplicare de garou în cazul localizării înţepăturii la membre – se aplică lejer, la 5-10 cm mai sus de înţepătură.o Comprese reci, cu gheaţă.o Transport urgent la spital.Poziţie declivă.

→ Muşcătura de păianjen:

~ Manifestări:o Roşeaţă, edem şi durere vie la locul muşcăturii.o Transpiraţii.o Greaţă, posibil vomă.o Crampe abdominale, crampe musculare.o Senzaţie de constricţie toracică şi dificultate în respiraţie.

~ Măsuri de urgenţă:o Se menţin permeabile căile respiratorii.o Se aplică măsuri de resuscitate cardio-respiratorie.o Aplicare de gheaţă local.o Transport urgent la spital în poziţie declivă.

→ Muşcătura de şarpe veninos:

~ Manifestări:o Durere intensă, edem rapid. o Decolorarea pielii în jurul muşcăturii.

o Vedere în ceaţă, greaţă, vărsături.o Stare de slăbiciune, convulsii.o Şoc, dificultate în respiraţie.

~ Măsuri de urgenţă:o Se menţin căile respiratorii permeabile.o Se linişteşte victima.o Se aplică garou constrictiv dacă muşcătura este localizată la nivelul mâinii sau piciorului.o Imobilizarea segmentului afectat.o Incizie la locul muşcături 3-6 mm adâncime, dar nu mai mult de 12 mm lungime.o După incizie se face sucţiunea veninului (nu trece bariera mucoasei digestive) cu gura sau cu o pompă, timp de

30 minute, după care se clăteşte gura.o Nu se aplică comprese reci sau gheaţă.o Se acoperă rana steril.o Se transportă urgent la spital.o Se injectează ser antiviperin.o Se aplică tratamentul şocului.

ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU ASTM BRONŞIC

→ Obiectivele terapiei:

~ Menţinerea funcţiei pulmonare la nivel normal.~ Prevenirea obstrucţiei ireversibile a căilor aeriene.~ Ameliorarea manifestărilor acute şi prevenirea exacerbărilor.

→ Tratament profilactic:~ Combaterea fumatului. ~ Evitarea atmosferei poluate, inclusiv expunerea la noxe respiratorii.~ Evitarea aglomeraţiilor în timpul epidemiilor.~ Chimioprofilaxia recidivelor bronşice – cu Tetraciclină 1 g pe zi, mai rar Penicilină V, Eritromicină, Ampicilina,

Biseptol. Tratament cu aerosoli – 2-4 inhalaţii pe şedinţă, fără a abuza.→ Tratament curativ:

~ Beta adrenergice – 1-2 pufuri. Salbutamol, Terbutalină, Fenoterol (Berotec).~ Anticolinergicele – Atrovent (Bromura de ipotropium) – aerosol dozat. Atrovent + Berotec sau Salbutamol. ~ Derivaţi de Xantină – Miofilin. Teofilina. Aminofilină.~ Alte metode şi droguri folosite în tratarea bolilor cronice respiratorii: Prostaglandina, bronhodilatatoare,

Fentalamina. Cromoglicatul de sodiu – Intal, Lomudal. Zaditen (Ketotifen) – are efect preventiv administrat sub formă de gelule, oral, 1 mg dimineaţa şi seara.

~ Dezobstruarea bronşică. Ventilaţie mecanică.Fluidificarea secreţiilor bronşice – prin hidratare. Drenajul postural.~ Kineziterapia – cultură fizică terapeutică, gimnastică respiratorie. ~ Cura balneară – Govora, Slănic. Climatoterapia – la munte sau la mare.~ Prednison 1 tb pe zi – 30 mg Prednison doza de atac, apoi 5 mg pe zi ~ Tratament antiinfecţios: Se preferă Oxacilina, tetraciclina, Cloxacilina.~ Se administrează expectorante şi mucolitice (Bisolvon, Mucosolvin).~ Oxigen – în crizele cu polipnee.

→ Crize rare şi de intensitate redusă: Miofilin i.v. 1-2 fiole pe zi. Alupent. Berotec. Bronhodilatin – pulverizaţii.→ Astmul cu dispnee paroxistică: Miofilin i.v. – combate dispneea, dar nu previne crizele. Desensibilizarea obligatorie.

Cromoglicatul de calciu. Vaccinare. Sedative minore. Corticoterapie de lungă durată. → Astm cu dispnee continuă: Corticoterapie. Antibiotice. Vaccinare. Sedative. → Starea de rău astmatic: Hemisuccinat de Hidrocortizon 25-100 mg i.v. Perfuzii cu 200-400 mg / 24 ore cu HSHC în ser

glucozat 5%, 2-3 l pe 24 ore Prednison 5-10 mg pe zi. K, Ca, antiacide, Manitol. Regim desodat. Antibiotice. Fluidifiante. Diuretice – Ederen. Oxigen.

→ În cazuri grave – bronhoaspiraţie, traheostomie, respiraţie asistată.→ Observaţii:

~ Nu se administrează Morfină, opiacee, tranchilizante, neuroleptice.~ Nu se dau medicamente alergizante – Penicilină, enzime proteolitice etc.Crizele de astm se pot trata şi în ambulator. ~ În cazul primul acces de astm, apărut la un pacient fără crize în antecedente sau care este un hipertensiv cunoscut, se

vor evita simpaticomimeticele.ÎNGRIJIRI ÎN CRIZA DE ASTM:

~ Criza de astm bronşic începe brusc, cu dispnee cu expir prelungit, şuierător, pacient bradipneic, nelinişte. Bolnavul fie aleargă la fereastră datorită setei de aer, fie stă în şezut, capul pe spate, sprijinit în mâini, cu nările dilatate, cu ochii injectaţi, jugularele turgescente, transpiraţii reci. Se pot manifesta – strănut, rinoree, lăcrimare, prurit al pleoapelor, cefalee. La sfârşitul crizei apare tusea uscată, chinuitoare, expulzarea secreţiilor este dificilă. Sputa este vâscoasă, albă, perlată. Criza se termină în câteva minute sau ore, spontan sau sub influenţa tratamentului.

→ Rolul asistentei medicale:

~ Menţine bolnavul în poziţie şezând. Observă şi supraveghează respiraţia – frecvenţa, amplitudinea. Linişteşte bolnavul. Instruieşte bolnavul asupra modului de folosire a medicamentelor simpaticomimetice în pulverizaţii (Alupent, Berotec, Salbutamol).

~ Administrează Miofilin (bronhodilatator) i.v. 1-2 fiole lent (3-5 minute) şi Hemisuccinat de Hidrocortizon, când criza nu cedează la Miofilin. Oxigen pe sondă endonazală, umidifiat, cu debit de 6-8 l pe minut.

ÎNGRIJIRIREA ÎN STAREA DE RĂU ASTMATIC

~ Starea de rău astmatic se caracterizează prin crize violente cu durată de peste 24-48 ore, rezistente la tratament, de obicei fără tuse şi expectoraţie, cu polipnee, fenomene de asfixie, cianoză, somnolenţă până la comă.

~ Bolnavul trebuie internat de urgenţă în secţii de terapie intensivă – cu posibilitate de a institui intubaţia traheală sau respiraţia asistată.

~ Asistenta medicală administrează la indicaţia medicului oxigen endonazal cu debit de 2-6 l / minut, bronhodilatatoare (Miofilin 2 f în ser fiziologic - perfuzat), antibiotice (Biseptol 1 tb x 3 pe zi, Vibramicin 200 mg în prima zi, apoi 100 mg pe zi, Tetraciclină 2 g pe zi) – respectând normele de asepsie.

~ Se administrează HSHC (Hemisuccinat de Hidrocortizon) iniţial 50 mg, apoi câte 25 mg la 4 ore, timp de 24 ore. În cazurile grave – doza iniţială este de 250 mg, apoi 50 mg, respectiv 100 mg la 4 ore.

PUNCŢII – REGULI GENERALE

→ Definiţie:

~ Puncţia este operaţia prin care se pătrunde într-un vas, într-o cavitate naturală sau neoformată, într-un organ sau orice ţesut al organismului, cu ajutorul unui ac trocar.

→ Puncţii executate în practică:

~ Puncţia venoasă.~ Puncţia arterială.~ Puncţia pleurală – toracocenteza → puncţia pleurală.~ Puncţia abdominală – paracenteza → puncţia peritoneală.~ Puncţia pericardică.~ Puncţia articulară.~ Puncţia rahidiană.~ Puncţia osoasă.~ Puncţia vezicii urinare.~ Puncţia fundului de sac Douglas.~ Puncţia biopsică → hepatică, renală, splenică.~ Puncţia unor colecţii purulente.

→ Scop:

~ Explorator:o Se stabileşte prezenţa sau absenţa lichidului în cavitate.o Recoltarea lichidului pentru determinări de laborator.o Stabilirea diagnosticului.

~ Terapeutic:o Evacuarea lichidului abundent din cavitate.o Administrarea de medicamente.o Administrare de lichide, aer sau soluţii în scop terapeutic.


~ Mănuşi de cauciuc.~ Alcool, tinctură de iod. Tampoane.~ Material pentru igiena tegumentară a locului puncţiei.~ Soluţii anestezice – Xilină 1%.~ Trocar adaptat locului puncţiei. Ace şi seringi sterile.~ Vase colectoare. Cilindru gradat.~ Materiale necesare pentru recoltări.~ Muşama şi aleză.


~ Se anunţă bolnavul, se explică tehnica şi se încurajează. Se asigură confort psihic şi fizic.~ Se asigură poziţia corespunzătoare. Se pregăteşte fizic bolnavul pentru puncţie.~ Se pregăteşte locul puncţiei.

→ Execuţia puncţiei:

~ Puncţia venoasă → se execută de către asistentă.~ Toate celelalte puncţii sunt executate de medic cu ajutorul a 1-2 asistente.~ Rolul asistentei în efectuarea puncţiei :

o Protejează lenjeria de pat şi de corp.o Asigură poziţia bolnavului. Pregăteşte locul puncţiei.o Pregăteşte materialele şi instrumentele necesare şi serveşte medicul.o Face dezinfecţia locului puncţiei în doi timpi:

1. Timpul I 30 secunde – badijonare cu alcool pentru puncţia venoasă.2. Timpul II – constă în dezinfecţia repetată cu alcool sau alcool iodat.

o Supraveghează pacientul în timpul tehnicii.o Completează buletinele de analiză şi preia pentru laborator produsele recoltate.o Măsoară cantitatea de lichid evacuată.o Îngrijeşte locul puncţiei. Reorganizează locul şi îndepărtează materialele folosite.o Notează în foaia de temperatură – foaia de observaţie puncţia executată, cantitatea de lichid extrasă, aspectul,

eventualele incidente şi accidente.→ Observaţii:

~ Se verifică integritatea ambalajelor instrumentelor folosite. Se verifică valabilitatea sterilităţii.~ Compresele, tampoanele şi câmpurile chirurgicale necesare sunt pregătite în casolete.~ Se evită atingerea produsului evacuat pentru a preveni infecţiile profesionale.

PUNCŢIA VENOASĂ

→ Definiţie:

~ Puncţia venoasă reprezintă crearea unei căi de acces într-o venă prin intermediul unui ac de puncţie.→ Scop:

~ Explorator:o Recoltarea sângelui pentru determinări de laborator.o Stabilirea diagnosticului.

~ Terapeutic:o Administrarea de medicamente.o Hidratarea şi mineralizarea. Efectuare de transfuzii.o Sângerare 300-500 ml în edem pulmonar acut.

→ Locul puncţiei:

~ Venele de la plica cotului (bazilică şi cefalică(.~ Venele antebraţului.~ Venele de pe faţa dorsală a mâinii.~ Venele subclaviculare.~ Venele femurale.~ Venele maleolare interne.~ Venele jugulare şi epicraniene la copil şi sugar.


~ Alcool. Tampoane.~ Ace sterile.~ Garou.~ Materiale necesare pentru recoltări. Medicamente.~ Muşama şi aleză. Pernă elastică. Mănuşi de cauciuc.


~ Se anunţă bolnavul, se explică tehnica şi se încurajează. Se asigură confort psihic şi fizic.~ Se protejează lenjeria de pat şi de corp.~ Se asigură poziţia decubit dorsal.~ Se examinează calitatea şi starea venelor.

→ Execuţia puncţiei: Puncţia venoasă → se execută de către asistentă.

~ Se îmbracă mănuşile de cauciuc.~ Se aplică garoul la 7-8 cm deasupra locului puncţiei. Se recomandă pacientului să strângă pumnul.~ Se palpează vena şi se alege locul puncţiei. Se dezinfectează locul ales.~ Se pătrunde în venă cu bizoul în sus cca. 1-2 cm. Se verifică poziţia acului în venă – prin aspirare în seringă.~ Se continuă tehnica funcţie de scopul urmărit.~ Se îndepărtează staza venoasă. Se cere bolnavului să deschidă pumnul.~ Se aplică un tampon la locul puncţiei şi se retrage acul brusc.~ Se menţine tamponul 1-3 minute – fără a îndoi braţul.~ Îngrijeşte locul puncţiei. Reorganizează locul şi îndepărtează materialele folosite.~ Notează în foaia de temperatură – foaia de observaţie puncţia executată, cantitatea de lichid extrasă, aspectul,

eventualele incidente şi accidente.→ Îngrijirea bolnavului după tehnică:

~ Se face toaleta locală a tegumentelor dacă este cazul. Se schimbă la nevoie lenjeria.~ Se asigură o poziţie comodă. Se supraveghează pacientul.~ Se pregăteşte sângele recoltat pentru laborator.

→ Accidente:

~ Hematom – prin infiltrarea cu sânge a ţesutului perivenos. Se retrage acul şi se comprimă locul 1-3 minute.~ Perforarea venei – se retrage acul.~ Ameţeli, paloare, lipotimie, colaps – se întrerupe puncţia şi se acordă ajutor de urgenţă – se anunţă medicul.

→ Observaţii:

~ Pentru evidenţierea venelor → se pot face mişcări circulare cu braţul, se poate introduce mâna în apă caldă.~ Pentru puncţia venelor jugulare, pacientul se aşează transversal pe pat, cu capul atârnând la marginea patului.~ Prin puncţie venoasă se pot fixa şi catetere transcutanate.

→ De evitat!

~ Puncţionarea venei din lateral. Puncţionarea venei cu acul cu bizoul în jos.~ Atingerea produsului recoltat.~ Flectarea antebraţului pe braţ cu tampon aplicat la plica cotului → împiedică închiderea locului puncţiei.

PUNCŢIE PLEURALĂ - TORACOCENTEZA

→ Definiţie:

~ Puncţia pleurală sau toracocenteza reprezintă stabilirea unei legături între cavitatea pleurală şi mediul exterior prin intermediul unui ac.

→ Scop:

~ Explorator:o Se stabileşte prezenţa sau absenţa lichidului în cavitate.o Recoltarea lichidului pentru determinări cantitative şi calitative.o Stabilirea diagnosticului.

~ Terapeutic:o Evacuarea lichidului din cavitate.o Administrarea de medicamente.

→ Indicaţii:

~ Boli inflamatorii sau tumorale pulmonare. ~ Insuficienţă cardiacă însoţită de colecţii lichidiene în cavitatea pleurală.~ Când lichidul pleural depăşeşte 1500 ml şi exercită o presiune asupra inimii şi plămânului.


~ Tulburări de coagulare a sângelui – hemofilie.~ Tratament cu anticoagulante.


~ Spaţiul 7-8 intercostal pe linia axilară posterioară, pe marginii sup. a coastei.


~ Muşama şi aleză. ~ Mănuşi de cauciuc. ~ Alcool, tinctură de iod.~ Material pentru igiena tegumentară a locului puncţiei.~ Soluţii anestezice – Xilină 1%. ~ Trocar. ~ Ace şi seringi sterile. ~ Tampoane.~ Medicamente – Atropină, morfină, tonice cardiace, soluţii anestezice.~ Materiale pentru reacţia Rivalta – pahar conic, 50 ml apă distilată, acid acetic glacial, pipete.~ Vase colectoare. ~ Cilindru gradat.~ Materiale necesare pentru recoltări.


~ Se anunţă bolnavul, se explică tehnica şi se încurajează.~ Se administrează cu 30 de minute 1 fiolă Atropină – pentru a scădea excitabilitatea generală a nervului

pneumogastric.~ Se asigură poziţia şezând la marginea patului, cu mâna de partea puncţie ridicată peste cap până la urechea opusă sau

se aşează călare pe un scaun cu spătar, antebraţele fiind sprijinite pe spătarul scaunului. Pacienţii în stare gravă se aşează în decubit lateral pe partea sănătoasă, la marginea patului.

~ Se dezinfectează cu alcool iodat locul puncţiei.


~ Puncţia se execută de către medic cu ajutorul a 1-2 asistente medicale. Asistenta pregăteşte radiografia pacientului.~ Se spală şi se dezinfectează mâinile. Se îmbracă mănuşi de protecţie Se aşează câmpul chirurgical în jurul toracelui,

sub locul puncţiei. Medicul execută anestezia locală şi puncţia

~ Rolul asistentei în efectuarea puncţiei :o Protejează lenjeria de pat şi de corp. o Asigură poziţia bolnavului. o Dezinfectează locul puncţiei.o Pregăteşte materialele şi instrumentele necesare şi serveşte medicul.o Supraveghează pacientul în timpul tehnicii. o Completează buletinele de analiză şi preia pentru laborator produsele recoltate. o Măsoară cantitatea de lichid evacuată. o Examinează macroscopic lichidul. o Execută reacţia Rivalta (se picură 1-2 picături de lichid de cercetat în paharul cu apă distilată + 1-2 picături

de acid acetic glacial). o Aplică un pansament la locul puncţiei. o Notează puncţia executată, cantitatea de lichid extrasă, aspectul, eventualele incidente şi accidente.


~ Se asigură repaus la pat. ~ Se supraveghează funcţiile vitale. ~ Se informează medicul în cazul apariţiei cianozei, dispneei, tahicardiei, secreţiilor bronhice.


~ Hemoragii intrapleurale, rupturi pleuropulmonare. Lipotimie, colaps. ~ Accese de tuse – prin iritaţie pleurală. ~ Edem pulmonar acut – prin evacuarea prea rapidă a lichidului.~ Pneumotorax – prin rănirea plămânului cu acul → se întrerupe puncţia.

→ Observaţii:

~ Lichidul pleural poate fi seros, serocitrin, tulbure (purulent sau chilos), hemoragic sau serosanguinolent. ~ Reacţia este + când apare fum de ţigară (lichidul pleural este bogat în albumine – exsudat; reacţia este negativă când

lichidul rămâne limpede – transsudat (cauzat de tulburări circulatorii).~ Aspirarea lichidului pleural se poate face alternativ cu două seringi de 20 ml. ~ Aparatele aspiratoare adaptate la ac asigură o tehnică mai sigură şi mai puţin traumatizantă. Nu se evacuează mai mult

de 1000-12000 ml.~ Nu se evacuează complet lichidul pleural pentru a împiedica formarea aderenţelor.

PUNCŢIE ABDOMINALĂ – PARACENTEZA – PUNCŢIA PERITONEALĂ

→ Definiţie: Puncţia abdominală (peritoneală) sau paracenteza constă în traversarea peretelui abdominal cu ajutorul unui trocar în diferite scopuri.

→ Scop:

~ Explorator: Evidenţierea lichidului în cavitate. Recoltarea lichidului pentru determinări cantitative şi calitative.~ Terapeutic: Evacuarea lichidului din cavitate. Efectuarea de dializă peritoneală.

→ Indicaţii:

~ Ascită masivă → lichid în cavitatea peritoneală de diferite cauze (obstacole în circulaţia portală, ceea ce determină hipertensiune în ramurile venei porte – în ciroza hepatică, insuficienţă cardiacă, tumori peritoneale), inflamaţia peritoneului – în tbc peritoneal.

~ Ascite care nu se resorb prin metode obişnuite de tratament.~ Traumatisme închise ale viscerelor abdominale când se bănuieşte hemoperitoneul Diagnosticarea cito-bacteriologică a

ascitei.


~ Chisturi ovariene, hidronefroză, sarcină.~ Diateze hemoragice – cu prudenţă. Colecţii lichidiene închistate.


~ Fosa iliacă stângă – bolnavul în decubit semilateral stâng.~ La mijlocul liniei ombilico-pubiană – bolnavul în poziţie semişezând.


~ Muşama şi aleză. ~ Mănuşi de cauciuc. ~ Alcool, tinctură de iod.~ Material pentru igiena tegumentară a locului puncţiei.~ Soluţii anestezice – Xilină 1%. ~ Trocar. ~ Ace şi seringi sterile. ~ Tampoane.~ Medicamente – tonice cardiace, soluţii anestezice.~ Materiale pentru reacţia Rivalta – pahar conic, 50 ml apă distilată, acid acetic glacial, pipete. ~ Material pentru pansament.~ Vase colectoare. ~ Cilindru gradat. ~ Găleată 10 l.~ Paravan. ~ Tăviţă renală. ~ Materiale necesare pentru recoltări.


~ Se anunţă bolnavul, se explică tehnica şi se încurajează.~ Se invită pacientul să urineze sau se face sondaj vezical la nevoie.~ Se dezbracă regiunea aleasă şi se aşează bolnavul în poziţie.~ Se măsoară circumferinţa abdominală.~ Se dezinfectează cu alcool iodat locul puncţiei.


~ Puncţia se execută de către medic cu ajutorul a 1-2 asistente medicale.~ Se spală şi se dezinfectează mâinile. ~ Se îmbracă mănuşi de protecţie~ Medicul execută anestezia locală şi puncţia~ Rolul asistentei în efectuarea puncţiei :

o Protejează lenjeria de pat şi de corp.o Asigură poziţia bolnavului. o Dezinfectează locul puncţiei.o Pregăteşte materialele şi instrumentele necesare şi serveşte medicul.o Adaptează şi supraveghează tubul prelungitor ce asigură scurgerea controlată în găleată sau pungă

colectoare.o Supraveghează pacientul în timpul tehnicii.o Completează buletinele de analiză şi preia pentru laborator produsele recoltate. o Examinează macroscopic lichidul.o Măsoară cantitatea şi densitatea lichidului evacuat. o Execută reacţia Rivalta (se picură 1-2 picături de lichid de cercetat în paharul cu apă distilată + 1-2 picături

de acid acetic glacial).o Notează puncţia executată, cantitatea de lichid extrasă, aspectul, eventualele incidente şi accidente.


~ Se aplică un pansament la locul puncţiei. ~ Se supraveghează funcţiile vitale. ~ Se aplică un bandaj abdominal compresiv cu cearşaf – timp de 6 ore. ~ Se măsoară circumferinţa abdominală şi se notează. ~ Repaus la pat 24 ore.


~ Colaps vascular prin decomprimarea bruscă a cavităţii abdominale.~ Hemoragie digestivă manifestată prin hematemeză şi melenă.~ Perforarea intestinului – determină peritonită.~ Persistenţa orificiului de puncţie prin care se scurge lichid.

→ Observaţii:

~ Dacă scurgerea lichidului se opreşte brusc, se restabileşte scurgerea prin schimbarea poziţiei pacientului sau se introduce mandrenul bont pentru a îndepărta o ansă intestinală sau flocoanele de fibrină care acoperă orificiul canulei trocarului.

~ Viteza de scurgere - 1 litru pe 15 minute.~ La prima paracenteză se evacuează o cantitate de maxim 4-5 litri.~ La următoarele paracenteze se poate evacua până la 10 litri.

→ De evitat:

~ Decomprimarea bruscă a cavităţii abdominale.~ Puncţiile evacuatoare repetate, deoarece duc la stări de hipoproteinemie şi caşexie.

PUNCŢIE RAHIDIANĂ - LOMBARĂ

→ Definiţie: Puncţia rahidiană reprezintă pătrunderea cu un ac subţire în spaţiul subarahnoidian, printre vertebre.

→ Scop:

~ Explorator:o Măsurarea presiunii lichidului cefalorahidian.o Recoltarea lichidului pentru examen macroscopic şi de laborator.o Injectarea substanţelor radioopace pentru examenul măduvei.

~ Anestezic:o Introducerea substanţelor anestezice – rahianestezia.

~ Terapeutic:o Evacuarea pentru decomprimare în cazul sindromului de hipertensiune intracraniană.o Administrarea de medicamente.

→ Indicaţii:

~ Boli inflamatorii ale sistemului nervos central – meningită, encefalită.~ Scleroză multiplă. Hemoragie subarahnoidian, tumori cerebrale.~ Intervenţii chirurgicale – cu scop anestezic.


~ Puncţia lombară → D12-L1 sau L4-L5.~ Puncţie dorsală → D6-D7.~ Puncţie suboccipitală.


~ Muşama şi aleză.~ Mănuşi de cauciuc. ~ Alcool, tinctură de iod. ~ Tampoane.~ Material pentru igiena tegumentară a locului puncţiei.~ Trocar şi seringi sterile. ~ Medicamente – soluţii anestezice.~ Manometru Claude.~ Materiale necesare pentru recoltări.


~ Se anunţă bolnavul, se explică tehnica şi se încurajează.~ Se asigură poziţia decubit lateral cu spatele la marginea patului, cu coapsele flectate pe abdomen, bărbia în piept →

poziţia spate de pisică. ~ Sau poziţie şezând cu bărbia în piept, braţele încrucişate pe umeri, spatele arcuat.


~ Puncţia se execută de către medic cu ajutorul a 1-2 asistente medicale.~ Medicul execută anestezia locală şi puncţia~ Se spală şi se dezinfectează mâinile. ~ Se îmbracă mănuşi de protecţie~ Rolul asistentei în efectuarea puncţiei :

o Protejează lenjeria de pat şi de corp.o Asigură poziţia bolnavului. Dezinfectează locul puncţiei.o Pregăteşte materialele şi instrumentele necesare şi serveşte medicul funcţie de scopul urmărit. o Supraveghează pacientul în timpul tehnicii. o Serveşte manometrul Claude. o Completează buletinele de analiză şi preia pentru laborator produsele recoltate. o Aplică un pansament la locul puncţiei. o Notează puncţia executată, cantitatea de lichid extrasă, aspectul, eventualele incidente şi accidente.


~ Se asigură repaus la pat 24 ore în poziţie decubit dorsal fără pernă 6 ore. ~ După 6 ore pacientul se poate alimenta şi hidrata la pat.~ Se supraveghează funcţiile vitale. ~ Se informează medicul în cazul apariţiei de vărsături, greţuri, cefalee.


~ Sindrom postpuncţional – ameţeli, cefalee, vărsături, rahialgii – datorat hipotensiunii lichidiene provocate de puncţie.~ Hemoragii pe ac în timpul puncţiei – fără importanţă.~ Dureri violente în membrele inferioare, determinate de atingerea ramificaţiilor cozii de cal sau măduvei spinării, cu

vârful acului.~ Contractura feţei, gâtului sau a unui membru prin atingerea măduvei cervicale când s-a executat puncţia sub occipital.~ Şoc reflex – poate duce la sincope mortale; accidentul este foarte rar.

→ Observaţii:

~ Materialele se aleg în funcţie de scopul puncţiei.~ Asistenta menţine pacientul în poziţie în timpul puncţiei.~ Examinarea macroscopică se face imediat apreciindu-se culoarea, aspectul, presiunea lichidului – normal lichidul este

limpede, clar ca apa de stâncă, se scurge picătură cu picătură. În stări patologice, lichidul cefalorahidian poate fi hemoragic, purulent, iar viteza sa de scurgere poate creşte.

~ După câteva picături de sânge apare lichid clar – se recoltează lichid limpide pentru examene citologice, biochimice, bacteriologice fără a-l suprainfecta.

~ Nu se evacuează cantităţi mari de lichid.~ Mandrenul acului trebuie menţinut steril până la terminarea tehnicii.~ În cazul evacuărilor mari de lichid - se aşează în poziţie Trendelemburg.~ Puncţia occipitală se poate executa şi în ambulator.~ Nu se modifică poziţia bolnavului în timpul tehnicii → pericol de rupere a acului sau traumatizare a substanţei

nervoasă.

PUNCŢIE ARTICULARĂ

→ Definiţie:

~ Puncţia articulară reprezintă stabilirea legăturii între cavitatea articulară şi mediul exterior prin intermediul unui ac.→ Scop:

~ Explorator:o Se stabileşte prezenţa sau absenţa lichidului în cavitate.o Recoltarea lichidului pentru examinare.

~ Terapeutic:o Evacuarea lichidului din cavitate.o Administrarea de medicamente în cavitate – cortizon, anestezice locale, substanţe de contrast.

→ Indicaţii:

~ Artrite acute sau cronice, traumatisme articulare cu hemartroză.→ Contraindicaţii:

~ Procese inflamatorii tegumentare în zona puncţiei.→ Locul puncţiei:

~ Cel mai frecvent se puncţionează genunchiul, cotul, umărul, glezna.→ Materiale necesare:

~ Muşama şi aleză. ~ Mănuşi de cauciuc. ~ Alcool, tinctură de iod.~ Material pentru igiena tegumentară.~ Soluţii anestezice – Xilină 1%. ~ Trocar. Ace şi seringi sterile. Tampoane.~ Cilindru gradat. ~ Materiale necesare pentru recoltări.~ Tăviţă renală.


~ Se anunţă bolnavul, se explică tehnica şi se încurajează.~ Se asigură poziţia care să permită executarea puncţiei cu articulaţia relaxată.~ Eventual se aşează articulaţia pe o pernă. Se îndepărtează la nevoie pilozitatea şi se face toaleta tegumentelor.~ Se dezinfectează cu alcool iodat locul puncţiei.


~ Puncţia se execută de către medic cu ajutorul a 1-2 asistente medicale.~ Se spală şi se dezinfectează mâinile. Se îmbracă mănuşi de protecţie~ Medicul execută anestezia locală şi puncţia~ Rolul asistentei în efectuarea puncţiei :

o Protejează lenjeria de pat şi de corp.o Asigură poziţia bolnavului. o Dezinfectează locul puncţiei.o Pregăteşte materialele şi instrumentele necesare şi serveşte medicul.o Medicul execută puncţia – se fac recoltări şi se administrează medicaţie în cavitatea articularăo Supraveghează pacientul în timpul tehnicii.o Completează buletinele de analiză şi preia pentru laborator produsele recoltate. o Aplică un pansament compresiv la locul puncţiei – faşă compresivă. o Aplică atele pentru imobilizarea puncţiei.o Notează puncţia executată, cantitatea şi aspectul lichidului evacuat.


~ Se asigură repaus la pat. ~ Se supraveghează funcţiile vitale şi pansamentul.


~ Lezarea pachetului vasculonervos.~ Infecţii.~ Hematom.~ Puncţie albă.

→ Observaţii:

~ Pansamentul compresiv se menţine 24-48 de ore.~ Lichidul recoltata se etichetează şi se trimite la laborator pentru examen citologic şi bacteriologic.~ Examinarea macroscopică se face măsurând cantitatea, apreciind aspectul – seros, purulent, sanguinolent.~ Tehnica se execută în condiţii de asepsie perfectă – seroasele articulare sunt receptive la infecţii.

PUNCŢIE OSOASĂ – PUNCŢIA STERNALĂ

→ Definiţie:

~ Puncţia osoasă reprezintă stabilirea unei legături între mediul extern şi zona spongioasă a osului, străbătând stratul său cortical şi zona spongioasă a osului, străbătând stratul său cortical, prin intermediul unui ac.

→ Scop:

~ Explorator:o Recoltarea măduvei pentru examinare în vederea stabilirii structurii, compoziţiei şi pentru studiul

elementelor figurate ale sângelui în diferite faze ale dezvoltării lor.~ Terapeutic:

o Administrare de medicamente, lichide, sânge, substanţe nutritive.o Recoltarea măduvei de la persoane sănătoase pentru transplant.

→ Indicaţii:

~ Boli hematologice.→ Locul puncţiei:

~ Sternul – manubriul sternal.~ Spina iliacă, creasta iliacă, maleola tibială.~ Calcaneul – la copii.


~ Muşama şi aleză. Mănuşi de cauciuc. Alcool, tinctură de iod.~ Material pentru igiena tegumentară a locului puncţiei.~ Soluţii anestezice – Xilină 1%. Ace şi seringi sterile. Tampoane.~ Ac trocar cu opritor pentru ac.~ Medicamente – Atropină, morfină, tonice cardiace, soluţii anestezice.~ Materiale pentru reacţia Rivalta – pahar conic, 50 ml apă distilată, acid acetic glacial, pipete.~ Materiale necesare pentru recoltări – lame, sticlă de ceas, ser fiziologic.~ Alte materiale funcţie de scopul urmărit.


~ Se anunţă bolnavul, se explică tehnica şi se încurajează.~ Se explică că se va înlătura durerea puncţiei prin anestezie locală.~ Se controlează cu o zi înainte timpul se sângerare, timpul de coagulare şi timpul Quick.~ Se aşează pacientul în poziţie adecvată funcţie de locul ales:

o Decubit dorsal pe plan dur → puncţie sternală.o Decubit ventral pe plan dur sau decubit lateral cu genunchii flectaţi → puncţia crestei iliace.

~ Se rade pilozitatea de pe locul ales şi se face toaleta .şi dezinfecţia regiunii.~ Se dezinfectează cu alcool iodat locul puncţiei.



o Protejează lenjeria de pat şi de corp. Asigură poziţia bolnavului. Dezinfectează locul puncţiei.o Pregăteşte materialele şi instrumentele necesare şi serveşte medicul.o Supraveghează pacientul în timpul tehnicii. o Completează buletinele de analiză şi preia pentru laborator produsele recoltate. o Execută frotiuri şi însămânţări din produsele recoltate. Continuă tehnica funcţie de scopul urmărit.o La terminarea tehnicii, după scoaterea acului, aplică un pansament compresiv la locul puncţiei. o Notează puncţia executată, eventualele incidente şi accidente.


~ Se asigură repaus la pat. Se supraveghează funcţiile vitale şi pansamentul.~ Se informează medicul în cazul apariţiei cianozei, dispneei, tahicardiei, secreţiilor bronhice.


~ Puncţie albă. Perforaţia organelor interne – inimă, plămân. Pneumotorax.~ Fracturi. Hematoame. Infecţii ale osului – osteomielită. Tulburări de creştere la copii după puncţie tibială.

→ Observaţii:

~ Mandrenul acului se menţine steril până la terminarea tehnicii.

~ Serul fiziologic se menţine la 370C în seringă pentru ca medicul să-l poată introduce în cavitatea medulară şi, astfel să obţină măduvă – se introduce serul fiziologic şi se aspiră.

~ Pe cale transmedulară se administrează numai soluţii izotone, în ritm de 15-20 picături pe minut.~ Manipularea incorectă a instrumentarului steril → infecţii.

PUNCŢIE VEZICII URINARE

→ Definiţie:

~ Puncţia vezicii urinare se realizează prin introducerea unui ac pe cale transabdominală în vezica urinară – în urgenţă! – când există pericol de rupere la o vezică supraextinsă.

→ Scop:

~ Explorator:o Rar – pentru recoltarea urinei fără pericol de contaminare.o Injectare de produse de contrast pentru examen radiologic al vezicii urinare.

~ Terapeutic:o Evacuarea urinei în cazuri de retenţie acută de urină, când sondajul vezical nu poate fi executat.

→ Indicaţii:

~ Stricturi uretrale, hipertrofie de prostată când încercările de pătrundere cu sondă în vezică urinară rămân fără rezultat.~ Traumatisme uretrale sau vaginale, când sondajul vezical este contraindicat.


~ Pe linia mediană abdominală, la 2 cm deasupra simfizei pubiene.→ Materiale necesare:

~ Muşama şi aleză. Mănuşi de cauciuc. Alcool, tinctură de iod.~ Trocar. Ace şi seringi sterile. Tampoane.~ Medicamente – soluţii anestezice - Xilină 1%.~ Vase colectoare. Materiale necesare pentru recoltări.~ Tăviţă renală.~ Pernă tare.


~ Se anunţă bolnavul, se explică tehnica şi se încurajează.~ Se asigură securitatea şi intimitatea necesară execuţiei puncţiei.~ Se aşează bolnavul în decubit dorsal cu pernă tare sub bazin.~ Se dezbracă regiunea pubiană şi se rade pilozitatea.~ Se dezinfectează cu alcool iodat locul puncţiei.



o Protejează lenjeria de pat şi de corp.o Asigură poziţia bolnavului. o Pregăteşte şi dezinfectează locul puncţiei.o Pregăteşte şi serveşte medicul cu materialele şi instrumentele necesare.o Supraveghează pacientul în timpul tehnicii.o Recoltează urina în eprubete sterile şi le trimite la laborator.o Urmăreşte scurgerea urinei.o Notează puncţia executată, cantitatea de urină extrasă, aspectul şi densitatea.


~ Dezinfectează locul după puncţie şi îl comprimă.~ Aplică pansament.~ Se asigură repaus la pat. ~ Se supraveghează funcţiile vitale. ~ Se observă locul puncţiei, pansamentul, pentru a sesiza scurgerea în continuare a urinei prin traiectul neoformat.


~ Puncţie negativă – în cazul în care peretele abdominal prezintă un strat gros de grăsime şi acul nu pătrunde profund în vezica urinară.

~ Hemoragie vezicală. Fistule urinare.~ Astuparea acului cu flocoane de fibrină sau ţesuturi. Infecţii postpuncţionale tardive.

→ Observaţii:

~ Se determină volumul de urină evacuat. Se măsoară densitatea urinară.~ Mandrenul acului se menţine steril până la terminarea tehnicii.

~ Se introduce mandrenul pentru desfundarea acului dacă se întrerupe scurgerea.~ Vezica urinară trebuie să se golească încet şi incomplet – maxim 500 ml.~ La nevoie se poate repeta puncţia de mai multe ori.~ Nu se comprimă abdomenul în timpul evacuării urinei.

PUNCŢIE BIOPSICĂ – BIOPSIA HEPATICĂ

→ Definiţie:

~ Puncţia biopsică reprezintă introducerea unui ac de biopsie într-un organ parenchimatos pentru recoltarea unui fragment de ţesut.

~ Se practică puncţie pentru biopsie pe ficat, splină, rinichi, ganglioni limfatici, plămâni, tumori solide.→ Scop:

~ Explorator:o Examen histopatologic pentru stabilirea diagnosticului.

→ Indicaţii:

~ Afectarea organelor menţionate. → Contraindicaţii:

~ Diateze hemoragice.~ Rinichi unic – pentru puncţia renală.

→ Locul puncţiei hepatice:

~ Faţa anterioară sau laterală a ficatului pe linia mediană, imediat sub rebordul costal sau în plină matitate – la un ficat mărit.

~ De-a lungul iniei axilare posterioare în spaţiul IX sau X intercostal drept – la ficat în limite normale.→ Materiale necesare:

~ Muşama şi aleză. Mănuşi de cauciuc. Alcool, tinctură de iod.~ Material pentru igiena tegumentară a locului puncţiei.~ Soluţii anestezice – Xilină 1%. ~ Ac pentru biopsie. Seringi sterile. Tampoane.~ Medicamente – soluţii anestezice, hemostatice, tonice cardiace.~ Lame microscop, hârtie filtru, ser fiziologic 50 ml.~ Tăviţă renală.


~ Se anunţă bolnavul, se explică tehnica şi se încurajează.~ Se asigură că durerea va fi îndepărtată prin anestezie locală.~ Se determină înainte TS, TC, TQ, trombocite.~ Se administrează cu 2 zile înainte medicaţie hemostatică (vitamina C, vitamina K, calciu gluconic).~ Se aşează bolnavul în poziţie – decubit dorsal cu trunchiul uşor ridicat sau decubit lateral stâng cu mâna dreaptă sub

cap. ~ Se dezinfectează cu alcool iodat locul puncţiei.


~ Se spală şi se dezinfectează mâinile. Se îmbracă mănuşi de protecţie~ Medicul execută anestezia locală şi puncţia cu ajutorul a 1-2 asistente medicale.~ Rolul asistentei în efectuarea puncţiei :

o Protejează lenjeria de pat şi de corp.o Asigură poziţia bolnavului. Dezinfectează locul puncţiei.o Pregăteşte şi serveşte medicul cu materialele necesare.o Supraveghează pacientul în timpul tehnicii.o Completează buletinele de analiză şi preia pentru laborator produsele recoltate. o Aplică un pansament la locul puncţiei. o Notează puncţia executată, eventualele incidente şi accidente.


~ Se asigură repaus la pat 24-48 ore în decubit lateral drept. Se supraveghează funcţiile vitale 24 ore.~ Se aplică pungă cu gheaţă la locul puncţiei.~ La nevoie se administrează calmante ale tusei.~ Se informează medicul în cazul apariţiei complicaţiilor – hemoragii.


~ Tuse instantanee sau hemotorax prin atingere pleurală.~ Hemoragie → se administrează hemostatice. Şoc pleural.

→ Observaţii:

~ Fragmentele de ţesut recoltate se îndepărtează de pe acul de biopsie prin insuflare de aer cu seringa şi sunt pregătite pentru laborator – sub formă de amprentă pe lama de sticlă sau sub formă de frotiuri.

~ Acele de puncţie se sterilizează la pupinel.~ Nu se mişcă bolnavul în timpul puncţiei → se pot rupe acele sau se pot leza ţesuturile.

RECOLTAREA LICHIDULUI CEFALORAHIDIAN (LCR)

→ Definiţie:

~ LCR este un produs de secreţie al plexurilor coroide , cu rol de protecţie a SNC, cu rol nutritiv şi excretor, care circulă în spaţiul subarahnoidian.

→ Scop:

~ Diagnostic:o Diagnosticarea neuroinfecţiilor şi hemoragiilor meningiene în afecţiuni neurologice şi neurochirurgicale, în

stări comatoase.


~ Puncţia lombară → D12-L1 sau L4-L5.~ Puncţie dorsală → D6-D7.~ Puncţie suboccipitală.


~ Muşama şi aleză. ~ Mănuşi de cauciuc.~ Alcool, tinctură de iod. ~ Tampoane.~ Material pentru igiena tegumentară a locului puncţiei.~ Trocar şi seringi sterile. ~ Medicamente – soluţii anestezice.~ Manometru Claude. ~ Recipiente necesare pentru recoltarea lichidului.


~ Se anunţă bolnavul, se explică tehnica şi se încurajează.~ Se asigură poziţia decubit lateral cu spatele la marginea patului, cu coapsele flectate pe abdomen, bărbia în piept →

poziţia spate de pisică sau poziţie şezând cu bărbia în piept, braţele încrucişate pe umeri, spatele arcuat.


~ Puncţia se execută de medic cu ajutorul a 1-2 asistente medicale.~ Se spală şi se dezinfectează mâinile. ~ Se îmbracă mănuşi de protecţie~ Rolul asistentei în efectuarea puncţiei :

o Protejează lenjeria de pat şi de corp.o Asigură poziţia bolnavului. o Dezinfectează locul puncţiei.o Pregăteşte materialele şi instrumentele necesare şi serveşte medicul cu anestezic şi materiale pentru puncţie

şi recoltare.o Supraveghează pacientul în timpul tehnicii. o Serveşte manometrul Claude.

~ Se observă presiunea de scurgere sau se măsoară cu manometru Claude.~ Se extrag 10-20 ml LCR – după ce se scurg câteva picături pe ac.~ Lichidul recoltat se repartizează în mai multe eprubete (a câte 4 ml fiecare).~ Se fac examinări citologice, bacteriologice, serologice, biochimice.

o Completează buletinele de analiză şi preia produsele recoltate. o Aplică un pansament la locul puncţiei. o Notează puncţia executată, cantitatea de lichid extrasă, aspectul, eventualele incidente şi accidente.


~ Se asigură repaus la pat 24 ore în poziţie decubit dorsal fără pernă 6 ore. ~ După 6 ore pacientul se poate alimenta şi hidrata la pat.~ Se supraveghează funcţiile vitale. ~ Se informează medicul în cazul apariţiei de vărsături, greţuri, cefalee.


~ Sindrom postpuncţional – ameţeli, cefalee, vărsături, rahialgii.~ Hemoragii pe ac în timpul puncţiei – fără importanţă.~ Dureri violente în membrele inferioare, determinate de atingerea ramificaţiilor cozii de cal sau măduvei spinării, cu

vârful acului.~ Şoc reflex – poate duce la sincope mortale; accidentul este foarte rar.


~ LCR normal → soluţie apoasă, salină, limpede ca apa de stâncă.~ Volum 100-150 ml.~ D = 1005-1009, pH = 7,4-7,5.~ Tensiune = 10-20 cm apă în decubit, 20 cm apă în şezut.~ Albuminorahie 20-60 mg%, glicorahie 50-60 mg%.

→ Observaţii:

~ La pacienţii în stare foarte gravă se execută în decubit lateral.~ Tehnica se execută în condiţii de asepsie perfectă.~ Materialele se aleg în funcţie de scopul puncţiei.~ Examinarea macroscopică se face imediat apreciindu-se culoarea, aspectul, presiunea lichidului – normal lichidul este

limpede, clar ca apa de stâncă, se scurge picătură cu picătură. În stări patologice, lichidul cefalorahidian poate fi hemoragic, purulent, iar viteza sa de scurgere poate creşte.

~ După câteva picături de sânge apare lichid clar – se recoltează lichid limpide pentru examene citologice, biochimice, bacteriologice fără a-l suprainfecta.

~ Nu se evacuează cantităţi mari de lichid.~ Mandrenul acului trebuie menţinut steril până la terminarea tehnicii.~ Puncţia occipitală se poate executa şi în ambulator.~ Nu se modifică poziţia bolnavului în timpul tehnicii → pericol de rupere a acului sau traumatizare a substanţei

nervoasă.

RECOLTAREA SECREŢIILOR DIN PLĂGI

→ Definiţie:

~ Puroiul → este format din germeni, leucocite, elemente celulare, resturi de hematii, serozitate.→ Scopul recoltărilor:

~ Determinarea agenţilor patogeni.~ Stabilirea diagnosticului bacteriologic.~ Stabilirea tratamentului general.


~ Ansă de recoltare.~ Tampon pe porttampon.~ Pipetă Potain.~ Seringă cu ac sterile.~ Tampoane.~ Alcool, tinctură de iod.~ Tăviţă renală.~ Materiale pentru pansament.


~ Pregătirea psihică:o Se anunţă bolnavul şi se explică tehnica şi necesitatea ei.

~ Pregătirea fizică:o Se aşează în poziţie comodă, dar evidenţiind bine locul de unde se face recoltarea.o Se dezveleşte regiunea – se îndepărtează pansamentul existent.o Se face toaleta tegumentelor intacte – în abcesul închis.

→ Locul recoltării:

~ De la suprafaţa pielii.~ Din grosimea pielii.~ De la nivelul osului.~ De pe mucoase.~ Din focarul de intervenţie chirurgicală.

→ Recoltare:

~ Recoltarea din abces sau colecţie deschisă: o Se recoltează cu pipeta Potain.o Cu ansă de recoltare.o Cu tampon pe porttampon.

~ Recoltarea din abces închis: o Prin puncţie cu ac ataşat la o seringă.

→ Transportul produsului recoltat:

~ Se transportă în maxim 1 oră de la recoltare.~ Se notează examenul cerut şi diagnosticul prezumtiv.~ Din produsele recoltate se fac frotiuri şi însămânţări pe medii de cultură.~ Obligatoriu → se face antibiogramă.

→ Interpretarea generală a rezultatelor:

~ Puroiul conţine germeni cu potenţial patogen sau fără.~ Puroiul nu conţine germeni când cultura rămâne sterilă în toate probele recoltate.~ Cultura poate rămâne sterilă pe medii uzuale, dar devine pozitivă pe medii selective.

→ Îngrijirea bolnavului după recoltare:

~ Se face toaleta regiunii.~ Se aplică pansament sau faşă compresivă.

→ Observaţii:

~ Şi candida poate determina formarea puroiului.

RECOLTAREA SECREŢIILOR VAGINALE

→ Definiţie:

~ Secreţiile vaginale → sunt transsudate ale mucoasei vaginale ce conţin celule epiteliale descuamate şi germeni funcţie de vârstă, sănătate sau boală.

~ PH-ul acid are rol de apărare contra infecţiilor.~ După menopauză flora vaginală este asemănătoare cu flora vulvară prin absenţa germenilor din grupul lactobacilus

care menţin pH-ul.

→ Scopul recoltărilor:

~ Determinarea agenţilor patogeni.~ Stabilirea diagnosticului bacteriologic.~ Stabilirea tratamentului general.~ Descoperirea proceselor tumorale.


~ Valvă vaginală. ~ Specul vaginal.~ Mănuşi de cauciuc. ~ Tăviţă renală.~ Pipete Pasteur. ~ Eprubete. ~ Ansă de recoltare. ~ Tampon pe porttampon.~ Lame de sticlă. ~ Creion dermatograf.

→ Pregătirea bolnavei:

~ Pregătirea psihică:o Se anunţă bolnava şi se explică tehnica şi necesitatea ei.

~ Pregătirea fizică:o Se aşează în poziţie ginecologică.o Se dezveleşte regiunea.o Cu 2-3 zile înaintea → repaus sexual şi terapeutic.o Se face toaleta genitală – fără substanţe dezinfectante.

→ Locul recoltării:

~ Colul uterin, fundul de sac Douglas.~ Orificiul glandelor Bartholin.~ Meatul urinar.

→ Recoltare:

~ Se îndepărtează labiile mari şi mici.~ Se fac recoltări câte 2 probe din fiecare loc, cu ansa de recoltare, cu tampon. ~ Se fac 2 frotiuri din fiecare produs recoltat → pentru examen citologic.~ Pentru examen bacteriologic se fac recoltări cu tampon steril.~ Pentru examen parazitologic (Trichomonas vaginalis) – recoltarea se face de pe mănuşi, după executarea tuşeului

vaginal.~ Pentru examen micologic se fac recoltări din depozitele albe, cremoase sau orice secreţie abundentă.~ Testul Papanicolau - diagnosticarea cancerului - se fac frotiuri vaginale.~ La fetiţe recoltarea se face cu ansa, iar în caz de difterie vulvară se prelevează trei tampoane de la nivel vaginal,

nazal, faringian.

→ Pregătirea produsului recoltat pentru laborator:

~ Produsele recoltate trebuie examinate în maxim 1-2 ore.~ Se transportă în maxim 1 oră de la recoltare.~ Se notează examenul cerut şi diagnosticul prezumtiv.

~ Din produsele recoltate se fac frotiuri şi însămânţări pe medii de cultură.~ Pentru gonococ, însămânţarea se face imediat.~ Pentru examen bacteriologic imediat din secreţiile vaginale, se face un preparat nativ între lamă şi lamelă colorat

gram şi cu albastru de metilen. Se observă la microscop mişcarea activă a protozoarului.~ Obligatoriu → se face antibiogramă.


~ Prezenţa leucocitelor confirmă procesul infecţios.~ Flora bogată fără leucocite poate coexista cu o mucoasă vaginală normală.~ Germeni frecvenţi:

o La nivelul colului → streptococ, escherichia coli, bacteroides species, clostridium.o La nivelul vaginului → Trichomonas, candida albicans, neisseria gonoreae.

~ Testul Papanicolau: o Celule normale → endocervicale, endometriale, leucocite.o Celule anormale → metaplazice, discariotice, tumorale.

~ Clasificarea rezultatelor pe 5 clase.o Absenţa celulelor anormale.o Citologie anormală fără evidenţă de malignitate.o Citologie sugestivă neconcludentă pentru malignitate.o Citologie puternic sugestivă de malignitate.o Citologie clar malignă.

→ Îngrijirea bolnavei după recoltare:

~ Se face toaleta regiunii.

→ Observaţii:

~ Se folosesc materiale şi instrumente sterile.~ În timpul recoltării se evită atingerea vulvei sau a pereţilor vaginului.

RECOLTAREA URINEI

→ Definiţie:

~ Urina → este produsul de secreţie şi filtrare renală eliminat prin micţiune.→ Scopul recoltărilor:

~ Informare asupra stării funcţionale renale.~ Stabilirea diagnosticului clinic şi bacteriologic.~ Stabilirea tratamentului general.

→ Examene efectuate:

~ Examen fizic. Se determină: volumul, aspectul, culoarea, mirosul, densitatea, pH-ul.~ Examen biochimic. Se determină: albumina, glucoza, creatinina, ureea, pigmenţii urinari, corpii cetonici,

ionograma, sedimentul urinar.~ Examen bacteriologic → urocultura.


~ Urinar. Recipiente pentru recoltare.~ Muşama, aleză – pentru protecţia patului. Material pentru toaletă genito-urinară.



~ Pregătirea fizică:o Se face toaleta locală. Să cere să nu urineze în timpul toaletei.o Se cere bolnavului să urineze fără defecaţie. Să recolteze numai în recipientele oferite.o Dacă recoltarea se face la pat se face protecţia patului cu muşama şi aleză, se aşează bazinetul sub bolnav şi

se dezbracă regiunea genitală. Se face toaleta şi se îndepărtează bazinetul.o Se recomandă o dietă săracă în lichide, în ziua examenului – pentru testul ADDIS – bolnavul va rămâne la

pat, în repaus.→ Proba Addis-Hamburger.:

~ Determinarea cantitativă a elementelor morfologice din urină se face prin proba Addis Hamburger. Bolnavul îşi goleşte vezica şi rămâne în repaus 3 ore, după care urinează din nou în vas curat, uscat care se trimite la laborator. Se determină numărul de leucocite şi hematii pe unitatea de timp – minut.

→ Recoltarea urinei pentru determinări din 24 de ore:

~ Ora 7 → bolnavul urinează, urina se aruncă.~ În continuare bolnavul urinează şi adună urina în recipiente individuale – fără corpuri străine.~ Ora 7 a doua zi → bolnavul urinează, iar urina se adaugă la urina deja recoltată.~ Se trimit la laborator pentru determinări cca. 500 ml urină notând pe bilet volumul total de urină pe 24 ore, vârsta,

greutatea, sexul, dieta, analiza cerută, medicamentele primite.→ Recoltarea uroculturii:

~ Urocultura este examenul bacteriologic din urină. ~ Recoltarea se face în condiţii de asepsie perfectă – în recipient steril.~ Scop – depistarea germenilor – b. Koch, tific, colibacil etc.~ Metode de recoltare :

~ Direct – din mijlocul jetului urinar.~ Prin sondaj vezical – din mijlocul jetului.

~ Tehnica recoltării :~ Se recoltează urina de dimineaţă – când concentraţia de germeni este mai mare.~ Dacă recoltarea se face prin sondaj vezical → după executarea sondajului, se lasă să curgă primele picături în

tăviţa renală, apoi se recoltează urina în recipiente sterile.~ Însămânţarea : se face imediat după recoltare. Obligatoriu → se face antibiogramă.~ Observaţii :

~ Nu se fac perfuzii înaintea recoltării. ~ Pacientul nu va consuma cu 12 ore înainte lichide – pentru a nu dilua produsul. Nu va urina cu 6 ore înainte.~ Nu se recoltează din punga colectoare. Se poate recolta prin puncţia sondei la bolnavul cu sondă permanentă.

→ Transportul produsului recoltat:

~ Se transportă în maxim 1 oră de la recoltare sau se menţine 24 ore la frigider.~ Se notează examenul cerut şi diagnosticul prezumtiv.


~ Se face toaleta regiunii.

→ Interpretarea examenului sumar de urină:

~ Normal = albumină absent, glucoză absent, sediment – rare leucocite, rare celule epiteliale.~ Patologic, albumină prezent, glucoză prezent, în sediment corpi cetonici, pigmenţi biliari, sânge, puroi, calculi etc.

RECOLTAREA MATERIILOR FECALE

→ Definiţie:

~ Materiile fecale – scaunul – cuprinde resturile alimentare supuse procesului de digestie şi eliminate din organism prin defecaţie.

→ Scopul recoltărilor:

~ Explorator – depistarea germenilor patogeni responsabili de îmbolnăviri digestive.~ Depistarea purtătorilor de germeni.~ Depistarea tulburărilor de digestie alimentară.~ Stabilirea diagnosticului.


~ Examen macroscopic – cantitate, formă, consistenţă, miros.~ Examen biochimic.~ Examen parazitologic.~ Examen bacteriologic – pentru depistarea de b. Koch, tific, dizenteric, salmonella, vibrion holeric.

→ Metode de recoltare:

~ Scaun spontan.~ Direct din rect cu tampon steril.~ Cu sondă Nelaton – la copii.


~ Bazinet.~ Tub recoltor cu linguriţă.~ Tampoane sterile.~ Coprocultor.~ Sondă Nelaton şi seringă de aspiraţie.~ Purgativ salin.~ Eprubete cu medii de cultură.~ Spatulă de os sau baghetă din lemn lustruită.~ Muşama şi aleză pentru protecţia patului.~ Mănuşi de protecţie.



~ Pregătirea fizică:o Cu o seară înainte se poate administra un purgativ salin (sulfat de Mg 20-30 g).o Se goleşte vezica urinară.o Se instruieşte pacientul cum să folosească recipientele de recoltare.

→ Recoltarea din scaunul spontan sau provocat:

~ Se recoltează din bazinet cu linguriţa recipientului cca. 50 g fecale din diferite părţi suspecte, cu conţinut mucos sau cu puroi.

→ Recoltarea scaunului pentru coprocultură:

~ Se face din scaun spontan sau provocat captat în recipient steril.~ Direct din rect cu tampon steril.~ Prin rectoscop direct din colon.~ Scaunul recoltat este depozitat pe medii de cultură sterile – în coprocultor.

→ Recoltarea din rect cu tampon steril:

~ Se dezbracă bolnavul şi se aşează în decubit lateral stâng.~ Se îmbracă mănuşi de protecţie.~ Se depărtează fesele bolnavului.~ Se introduce tamponul steril prin mişcări de rotaţie prin anus în rect şi se şterge mucoasa rectală.~ Se retrage tamponul şi se introduce în eprubeta sterilă.~ Însămânţarea se face imediat.

→ Recoltarea la copii – cu sondă Nelaton:

~ Se introduce sonda Nelaton sterilă prin anus în rect la o distanţă de 10-15 cm.~ Se aplică la capătul exterior al sondei o seringă cu care se aspiră în sondă conţinutul colonului.~ Se îndepărtează sonda şi se descarcă conţinutul sondei prin insuflare într-o eprubetă sterilă.

→ Recoltarea scaunului pentru examen parazitologic:

~ Se recoltează în vase curate, în cantitate cât mai mare, în general după administrarea unui purgativ.~ Pentru ouă de paraziţi se recoltează prin raclare cu o spatulă de os sau o baghetă de lemn bine lustruită, înmuiate în

glicerină cu apă în păţi egale.~ Se raclează pielea din vecinătatea orificiului anal, în special pentru oxiuri ce se depun în acest loc.~ Raclarea se face la 2-3 ore după culcare sau dimineaţa devreme. După recoltare bagheta se introduce în eprubetă

curată, sterilă şi se trimite la laborator.~ La copii se recoltează şi mucus nazal şi depozit de sub unghie – se înmoaie marginea unghiei în hidrat de sodiu sau

potasiu 1%, după care se curăţă capătul proximal al unghiei cu un tampon sau o pensă . Materialul recoltat se introduce în eprubete şi se trimite la laborator.

→ Recoltarea scaunului pentru examen biochimic:

~ Se pun în evidenţă: bilirubina, acizii biliari, substanţele proteice (creatoree), acizii organici, sângele, grăsimile (steatoree), prezenţa puroiului etc.

~ Pentru punerea în evidenţă a fermenţilor digestivi şi pentru aprecierea capacităţii funcţionale a tubului digestiv, recoltarea materiilor fecale va fi precedată de un regim alimentar bogat în toate elementele regimului alimentar mixt → dieta Schmidt Strasburger:

o Dimineaţa – 500 ml lapte, 50 g pesmeţi.o Ora 10 – 500 g supă de ovăz, 10 g unt, 200 g lapte, 1 ou, sare.o La prânz – 125 g carne tocată cu 20 g unt, 250 g piure de cartofi (100 ml lapte, 10 g unt).o Ora 16 – la fel ca dimineaţa.o Seara – la fel ca la ora 10.

→ Recoltarea scaunului pentru hemoragii oculte:

~ Scaunul se recoltează în vase curate şi uscate.~ Punerea în evidenţă a hemoragiilor oculte din scaun se face prin testul Adler.~ Pregătirea bolnavului:

o Cu 3 zile înainte se administrează o tabletă indicator (cărbune medicinal).o Se dă pacientului timp de 3 zile o dietă lacto-făinoasă – regim alb (lactate, paste făinoase).o Din alimentaţie se exclud carnea, sângele, vegetalele, alimentele ce conţin fier, precum şi medicaţia orală cu

fier.o Recoltarea materiilor fecale se face din scaunul eliminat după scaunul marcat.

~ Determinarea se face cu benzidrină.~ Interpretare:

o Culoare neschimbată → reacţie negativă, hemoragii oculte absent.o Culoare în diverse nuanţe de albastru → hemoragii oculte prezent.


~ Se face toaleta regiunii.~ Se îmbracă bolnavul şi se aşează comod.~ Se aeriseşte camera.

→ Pregătirea pentru laborator a produsului recoltat:

~ Se etichetează tubul recoltor sau eprubetele.~ Se completează buletinul de recoltare şi se transportă la laborator sau se păstrează la gheaţă.~ Se notează examenul cerut şi diagnosticul prezumtiv.~ Pentru punerea în evidenţă a virusurilor, peste materiile fecale recoltate din bazinet se adaugă câteva picături de

soluţie de penicilină 200.000 U.I./ 10 ml apă distilată şi streptomicină (1/1) 1 g / 10 ml apă distilată → pentru a preveni distrugerea virusurilor de către flora microbiană concurentă.

→ Observaţii:

~ Când recoltarea se face cu tampon, în soluţia nutritivă din eprubetă se adaugă 100 UI de Penicilină şi 25 mg de Streptomicină pentru evidenţierea virusurilor.

~ Recoltarea scaunului se poate face şi sub controlul vizual al rectoscopului.~ Nu se foloseşte acelaşi bazinet la mai mulţi bolnavi.~ Nu se întârzie trimiterea produsului la laborator.

RECOLTAREA SPUTEI

→ Definiţie:

~ Sputa → produs de secreţie provenit din căile respiratorii şi eliminată pe gură prin expectoraţie prin efort de tuse.→ Scop:

~ Explorator.~ Stabilirea diagnosticului.


~ Macroscopic.~ Citologic.~ Bacteriologic.~ Parazitologic.


~ Pahar conic.~ Recipient cu capac steril.~ Cutie Petri.~ Scuipătoare sterilă.~ Tampoane pe porttampon sterile.~ Vas gradat.

→ Metode de recoltare:

~ Prin expectoraţie în urma unui efort de tuse.~ Prin spălătură gastrică din stomac – la bolnavii care nu expectorează, ci înghit sputa.~ Prin spălătură bronşică – la bolnavii care nu expectorează sau cu tuberculoză cavitară.~ Prin frotiu faringian – de către medic (se pătrunde sub controlul laringoscopic direct în laringe unde se recoltează cu

tampon).→ Pregătirea pacientului:

~ Se anunţă şi se explică tehnica şi necesitatea ei.~ Se instruieşte să nu înghită sputa.~ Se educă bolnavul: să tuşească cu gura închisă, să nu scuipe în jurul său, să nu arunce corpuri străine în scuipătoare,

să nu expectoreze în batistă sau şerveţel, să nu expectoreze spută cu salivă.~ Se ajută bolnavul să aibă o poziţie care să nu-l obosească în timpul expectoraţiei.~ Se cere bolnavului să-şi clătească gura şi faringele cu apă, înaintea recoltării.

→ Executarea recoltării:

~ Se oferă bolnavului vasul de colectare.~ Se cere să expectoreze după un efort de tuse provocat.~ Se colectează sputa (în funcţie de examenul cerut) matinal sau din 24 de ore.

→ Recoltarea sputei prin spălătură gastrică:

~ Se introduce sondă Einhorn în stomac, dimineaţa, pe nemâncate.~ Se introduc pe sondă 200 ml apă distilată, bicarbonatată şi se extrage cu seringa.~ Lichidul recoltat se trimite imediat la laborator.~ Dacă recoltarea se face pentru ÎNSĂMÂNŢARE sucul recoltat se neutralizează cu bicarbonat de sodiu.

→ Recoltarea sputei prin spălătură bronşică:

~ Se introduc în recipientul de aerosoli 5 ml ser fiziologic sau 4 ml teofilină 3% cu 1 ml soluţie de stricnină 1‰.~ Pacientul inhalează de câteva ori prin inspiraţii profunde, repetate, urmate de expiraţii scurte.~ Se face o scurtă pauză de 4-5 secunde şi se repetă până la terminarea întregii cantităţi de soluţie de aerosoli.~ După aspiraţii bolnavul tuşeşte (chiar dacă nu a tuşit înainte).~ Sputa expectorată se recoltează în recipient steril. ~ Recoltarea se repetă timp de 4 zile în vase separate.


~ Se clăteşte gura cu apă.~ Se spală şi se dezinfectează mâinile.

→ Pregătirea produsului pentru laborator:

~ Se acoperă vasul de colectare.~ Se etichetează.~ Se completează biletul de analiză cu datele bolnavului şi examenul solicitat.

~ Se notează recoltarea în foaia de observaţie.

RECOLTAREA – CAPTAREA VĂRSĂTURILOR

→ Definiţie:

~ Vărsătura = reflex de eliminare a conţinutului gastric cu sau fără greaţă, printr-un efort muscular digestiv.~ Regurgitarea – este un reflux al conţinutului gastric fără greaţă sau contractură musculară.

→ Scop:

~ Stabilirea diagnosticului.~ Stabilirea bilanţului hidric zilnic.~ Obţinerea informaţiilor privind conţinutul gastric.

→ Materiale necesare pentru captarea vărsăturilor:

~ Tăviţă renală.~ Prosop.~ Pahar cu apă (aromată).~ Muşama. Aleză.

→ Ajutarea pacientului:

~ Se aşează pacientul într-o poziţie care să împiedice aspirarea vărsăturii (şezând, semişezând decubit lateral cu capul uşor ridicat).

~ Se susţine uşor capul – fruntea bolnavului cu o mână, iar cu cealaltă tăviţa renală.→ Executarea recoltării:

~ Se spală mâinile înainte şi după recoltarea vărsăturilor.~ Se oferă bolnavului vasul de colectare – tăviţa renală, sau se susţine vasul.~ Dacă bolnavul are proteză dentară mobilă – se îndepărtează.~ Se serveşte bolnavul cu pahar cu apă pentru clătirea gurii după vărsături, folosind o altă tăviţă renală.~ Se anunţă medicul după liniştirea bolnavului.

→ Observaţii:

~ Se anunţă medicul după liniştirea bolnavului.~ Nu se aruncă vărsătura înainte de a fi arătată medicului.

RECOLTAREA – CAPTAREA SCAUNULUI

→ Definiţie:

~ Reprezintă totalitatea resturilor alimentare rezultate prin procesul de digestie şi eliminate prin actul defecaţie.~ Defecaţia → actul voluntar de eliminare a materiilor fecale rezultate în urma digestiei prin anus.

→ Scop:

~ Obţinerea de informaţii privind digestia şi tranzitul intestinal.~ Evaluarea evoluţiei bolii, a stării generale.~ Stabilirea diagnosticului~ Supravegherea efectelor tratamentelor.


~ Bazinet.~ Purgativ salin.~ Muşama şi aleză pentru protecţia patului.~ Mănuşi de protecţie.

→ Captarea scaunului:

~ Se asigură intimitate prin izolare în salon cu un paravan.~ Se protejează lenjeria de pat.~ Se dezbracă bolnavul şi se aşează un bazinet steril sub bolnav.~ Se înveleşte bolnavul cu învelitoare de molton.~ Se aşteaptă evacuarea şi se oferă bolnavului hârtie igienică.~ Se îndepărtează bazinetul cu materii fecale.


~ Pe un alt bazinet se efectuează toaleta regiunii perianale.~ Se spală mâinile bolnavului.~ Se îndepărtează muşamaua şi aleza.~ Se îmbracă bolnavul şi se aşează comod. Se aeriseşte camera.

→ Observaţii:

~ Materiile fecale captate se păstrează acoperite, într-o încăpere special destinată, pentru vizită, apoi se pot arunca.~ Materiile fecale provenite de la un bolnav contagios sunt lăsate în contact 2 ore cu o substanţă dezinfectantă, apoi sunt

aruncate.

RECOLTAREA – CAPTAREA SPUTĂ

→ Definiţie:

~ Sputa → produs de secreţie provenit din căile respiratorii şi eliminată pe gură prin expectoraţie prin efort de tuse.→ Scop:

~ Explorator.~ Stabilirea diagnosticului.


~ Pahar conic.~ Recipient cu capac.~ Cutie Petri.~ Vas gradat.

→ Pregătirea pacientului:

~ Se anunţă şi se explică tehnica şi necesitatea ei.~ Se instruieşte să nu înghită sputa.~ Se educă bolnavul: să tuşească cu gura închisă, să nu scuipe în jurul său, să nu arunce corpuri străine în scuipătoare,

să nu expectoreze în batistă sau şerveţel, să nu expectoreze spută cu salivă.~ Se ajută bolnavul să aibă o poziţie care să nu-l obosească în timpul expectoraţiei.~ Se cere bolnavului să-şi clătească gura şi faringele cu apă, înaintea recoltării.

→ Captarea sputei:

~ Se oferă bolnavului vasul de colectare.~ Se cere să expectoreze după un efort de tuse provocat.~ Se colectează sputa (în funcţie de examenul cerut) matinal sau din 24 de ore.


~ Se clăteşte gura cu apă.~ Se spală şi se dezinfectează mâinile.

→ Observaţii:

~ Se asigură cel puţin două scuipători sau recipiente de rulaj pentru fiecare bolnav.~ Scuipătorile se schimbă în fiecare dimineaţă.~ După golire se spală cu perii speciale şi se sterilizează.~ În vasul de captare se pune soluţie de lizol 3% sau fenol 2,5% - dacă nu se face captare pentru recoltări şi determinări

de laborator.

RECOLTAREA – CAPTAREA URINĂ

→ Definiţie:

~ Urina → este produsul de secreţie şi filtrare renală eliminat prin micţiune.→ Scopul recoltărilor:

~ Informare asupra stării funcţionale renale.~ Stabilirea diagnosticului clinic şi bacteriologic.~ Stabilirea tratamentului general.


~ Urinar. ~ Bazinet.~ Muşama, aleză – pentru protecţia patului.~ Material pentru toaletă genito-urinară.

→ Captarea urinei:

~ Se face captarea urinei la pat sau la toaletă.~ Pentru recoltarea la pat se pregătesc urinare sau bazinete la îndemâna bolnavului.~ La bărbaţi atunci când este cazul, se aşează urinarul şi se apucă penisul cu o compresă uscată (cu mănuşi de protecţie)

şi se aşează în urinar.→ Observaţii:

~ După utilizare urinarele se golesc, se clătesc, se spală şi se sterilizează.~ Se face toaleta locală a bolnavului după captare.

SPECIFICUL ÎNGRIJIRILOR ÎN SERVICIUL DE TERAPIE INTENSIVĂ

→ Definiţie :

~ Serviciul de terapie intensivă (ATI – anestezie terapie intensivă) este un sistem de lucru care asigură vindecarea bolnavilor şocaţi, îngrijirea bolnavilor operaţie cu evoluţie postoperatorie dificilă, îngrijirea bolnavilor ce necesită o asistenţă permanentă, intensivă.

→ Amplasarea serviciului ATI:

~ Trebuie să aibă legături funcţionale cu serviciul de primire de urgenţă (unitatea UPU) şi cu blocul operator.~ Ocupă un loc central în organizarea spitalului. Este un nod central de circulaţie între secţiile spitalului.

→ Dimensiuni :

~ Reprezintă 3-5% din totalul paturilor din spital.→ Organizare :

~ Serviciul cuprinde 2 zone: Zonă aseptică. Zonă septică.

~ Fiecare zonă are la intrare cameră filtru pentru personal – pentru prevenirea infecţiilor nosocomiale.~ Saloanele de ATI sunt aclimatizare (cu dispozitive de aer condiţionat steril).~ În secţiile mari de ATI – bolnavii sunt separaţi pe afecţiuni - respiratorii, cardiovasculare, comă, intoxicaţii etc.

Acest lucru favorizează superspecializarea personalului medical, repartizarea mai bună a aparaturii, colaborarea mai bună în echipă.

→ Echipamentul secţiei:

~ Sursă de oxigen.~ Sursă de aspiraţie.~ Sursă de iluminat puternică – pe braţ reglabil.~ Aparate de medicamente de urgenţă care să asigure cel puţin necesarul pe 24 de ore, inclusiv soluţii perfuzabile.~ Paturi cu rotile perfect accesibile din toate părţile, prevăzute cu apărători laterale pentru bolnavii agitaţi.~ Cărucioare mobile.~ Monitoare.~ Trusă de reanimare respiratorie:

Laringoscoape. Sonde traheale. Pipete Guedel. Deschizător de gură. Pensă de prins limba. Respirator manual.

~ Trusă de reanimare circulatorie : 3-4 cutii cu instrumente pentru denudarea vasculară. Substituenţi de plasmă. Aparate de transfuzie. Seringi şi ace. Medicamente necesare în terapia şocului.

~ Trusă de reanimare cardiacă : Defibrilator electric. Stimulator electrosistolic. Electrocardioscop.

~ Trusă pentru efectuarea de pansamente. ~ Aparatură de supraveghere.~ Aparat radiologic portabil.~ Electrocardiograf.~ Electroencefalograf.~ Rinichi artificial.~ Monitor pentru presiunea arterială, temperatură, electrocardiogramă.~ Respirator automat.

→ Îngrijiri:

~ Tratamentul aplicat este complet şi complex.~ Urmărirea se face prin monitorizare 24 ore a funcţiilor vitale şi a constantelor biologice.~ Activitatea se desfăşoară în echipă.~ Relaţiile profesionale se bazează pe principiile deontologiei medicale şi profesionale.

PERFUZIA

→ Definiţie:

~ Introducerea pe cale parenterală – intravenoasă – picătură cu picătură a soluţiilor medicamentoase pentru reechilibrarea hidroionică şi volemică a organismului.

→ Metode de perfuzare:

~ Prin intermediul unui ac fixat în venă.~ Prin canule din plastic introduse prin lumenul acelor.~ Chirurgical – prin denudarea venei şi fixarea pentru un timp mai îndelungat a unei canule din plastic.~ Cu pompă de perfuzie → pompa de perfuzie este un sistem electronic de administrare a soluţiilor perfuzabile, cu

reglare programată a volumului şi fixarea ratei fluxului de lichid.→ Scop:

~ Terapeutic.~ Anestezic.~ Hidratare şi mineralizare.~ Administrarea de medicamente cu efect prelungit.~ Scop depurativ – diluând şi favorizând excreţia din organism a produşilor toxici.~ Completarea proteinelor sau a altor componente sanguine.


~ Trusă pentru perfuzarea soluţiei.~ Soluţie de perfuzat.~ Stativ.~ Materiale pentru puncţie venoasă.~ Leucoplast.~ Tăviţă renală.~ Mănuşi de protecţie.

→ Soluţii perfuzabile:

~ Sunt soluţii sterile, apirogene, în flacoane sau pungi PVC.~ Trebuie încălzite la temperatura corpului.~ Manitolul soluţie 10-20% care prezintă cristale trebuie încălzită până dispar cristalele deoarece soluţia este

suprasaturată.~ Serurile glucozate şi aminoacizii sunt ferite de căldură şi de lumină.~ Soluţii utilizate:

Izotone → ser fiziologic 9g‰ NaCl, ser glucozat 5%, lactat de sodiu 1,9%, bicarbonat de sodiu 14‰, soluţie de KCl 2%.

Hipertone → soluţii glucozate 10,20, 33, 40%, soluţie NaCl 10,20%. Ringer - soluţie de electroliţi. Soluţie Darow, soluţie Krebs. Soluţie Buttler, soluţie Locke, soluţie Hartman, soluţie Tham, soluţie Fischer –

alcalină. Înlocuitori ai masei circulante. Dextran 70 - Macrodex, Dextran 40 - Rehomacrodex. Marisang. Plasmă umană, sânge integral, derivate de masă eritrocitară.

→ Locul puncţiei pentru perfuzie:

~ Venele de la plica cotului.~ Venele epicraniene sau jugulare la corpului mici şi sugari.~ Venele de pe suprafaţa dorsală a mâinii.~ Venele subclaviculare sau femurale.

→ Pregătirea pacientului:

~ Se anunţă bolnavul şi se explică tehnica, necesitatea şi importanţa ei.~ Se roagă bolnavul să urineze.~ Se aşează bolnavul cât mai comod, cu braţul sprijinit pe pernă elastică (sau pe suport).~ Se protejează regiunea interesată a patului cu muşama şi aleză.~ Se acoperă bolnavul cu învelitoare.

→ Pregătirea flaconului:

~ Se spală şi se dezinfectează mâinile.

~ Se controlează soluţia de perfuzat: valabilitate, aspect, integritate, etanşeitate, corespondenţa cu soluţia recomandată.

~ Se îndepărtează protecţia de pe dopul de cauciuc.~ Se desface aparatul de perfuzie.~ Se dezinfectează dopul de cauciuc.~ Se puncţionează dopul cu acul trocar al aparatului după ce s-a închis prestubul.~ Se suspendă aparatul pe stativ.~ Se deschide prestubul în aşa fel încât lichidul să pătrundă în tubul perfuzor înlocuind coloana de aer.~ Se formează nivelul de lichid (cca. ½ din picurător) şi se continuă scoaterea aerului până apare la extremitatea

perfuzorului prima picătură de lichid.~ Se închide prestubul, se repune apărătoarea amboului şi se atârnă tubulatura perfuzorului pe stativ.

→ Execuţie:

~ Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşile de protecţie.~ Se examinează calitatea venelor.~ Se aplică garoul şi se alege locul puncţiei.~ Se dezinfectează locul cu alcool.~ Se cere bolnavului să strângă pumnul de câteva ori şi să rămână cu pumnul strâns.~ Se execută puncţia venoasă şi se verifică poziţia acului.~ Se desface garoul şi se cere bolnavului să desfacă pumnul.~ Se ataşează la ac amboul perfuzorului pregătit.~ Se deschide prestubul şi se reglează ritmul perfuziei → obişnuit 60 picături pe minut sau în funcţie de necesităţi şi

de soluţia administrată.→ Rolul asistentei medicale în timpul perfuziei:

~ Supraveghează starea generală a bolnavului.~ Supraveghează locul puncţiei.~ Supraveghează ritmul de curgere a lichidului.~ Schimbă flacoanele atunci când este necesar.~ Administrează medicaţie recomandată.~ Asigură administrarea perfuzie pe cât posibil, la temperatura corpului.


~ Se întrerupe perfuzia înaintea golirii complete a flaconului.~ Se aplică un tampon cu alcool la locul puncţiei.~ Se extrage acul brusc din venă.~ Se lasă un pansament fixat cu leucoplast la locul puncţiei.~ Se înveleşte aşează bolnavul comod şi se înveleşte.~ Se supraveghează şi dacă nu sunt contraindicaţii, se pot administra lichide calde.~ Se notează în foaia de observaţie cantitatea de lichid perfuzată.


~ Hiperhidratare → prin perfuzie în exces. La cardiaci poate determina edem pulmonar acut, tuse, expectoraţie hemoptoică, polipnee, hipertensiune. Se reduce ritmul transfuziei sau chiar se întrerupe complet, se injectează cardiotonice.

~ Embolie gazoasă → prin pătrunderea aerului în curentul circulator. Se previne prin eliminarea aerului din tub înainte de instalarea perfuziei, întreruperea perfuziei înainte de golirea completă a flaconului şi prin neutralizarea perfuziilor cu presiune.

~ Revărsat lichidian → în ţesuturile perivenoase poate da naştere la flebite, necroze.~ Frison şi stare febrilă → prin nerespectarea condiţiilor de asepsie.~ Infecţii prin aspiraţie şi diaree → prin hrănire îndelungată prin perfuzie.~ Compresia vaselor sau a nervilor → datorită folosirii diferitelor aparate sau obiecte de susţinere a braţului.~ Coagularea sângelui pe ac sau cateter → se previne prin perfuzarea lichidului cu soluţie de heparină.~ Tromboză → prin mobilizarea cheagului de sânge.~ Limfangită → apariţia durerii pe traiectul vasului, colorat în roşu, cald, dureros la atingere, datorită intoleranţei la

soluţii şi cateter sau greşeli de asepsie.→ Observaţii:

~ Instalarea perfuziei se va face în condiţii de asepsie perfectă.

~ Înlocuirea flaconului sau întreruperea perfuziei se va face înainte de golirea completă pentru a împiedica pătrunderea aerului în perfuzor şi pentru a reţine 2-3 ml de soluţie pentru control, în cazul în care s-ar produce un accident (intoleranţă).

~ Este obligatorie notarea pe flacon a orei de aplicare, a ritmului de administrare, a componenţei soluţiilor perfuzate, medicamentele adăugate, ora de întrerupere a perfuziei, numele asistentei care a montat perfuzia.

~ Administrare de glucoză, indiferent de concentraţie, impune tamponarea cu insulină.

TRANSPORTUL BOLNAVULUI

→ Transport:

~ Primar:▪ De la domiciliu la spital.▪ De la locul accidentului la spital.

~ Secundar:▪ De la un salon la altul.▪ De la o secţie la alta.▪ De la un spital la altul.▪ Ca domiciliu.

→ Scop:

~ Deplasarea bolnavului în stare imobilizată.→ Mijloace de transport:

~ În spital – brancardă, fotoliu rulant, cărucior, pat rulant, ascensor.~ În afara spitalului – autosanitară, căruţă, tren, avion, helicopter, targă, alte mijloace improvizate.

→ Materiale necesare pentru transportul bolnavului cu targa sau căruciorul:

~ Targă (brancardă).~ Cărucior.~ Fotoliu rulant.~ Pat rulant.~ Pentru toate se va pregăti pătură sau saltea subţire, muşama, aleză, cearşaf, pernă, pături pentru învelit.

→ Principii:

~ Bolnavul (accidentatul) va fi aşezat comod funcţie de suferinţa acuzată.~ Bolnavii slăbiţi, convalescenţi sau cu afecţiuni ale membrelor inferioare sunt transportaţi cu fotoliu rulant.~ Mobilizarea se va face cu delicateţe, precauţie, ferindu-l de traumatisme, dureri sau oboseală, pentru a nu-i agrava

starea.~ Va fi acoperit pentru a nu răci.~ Va fi întotdeauna însoţit de asistentă – care va acorda şi primul ajutor.

→ Tehnică:

~ Se pregăteşte targa cu pătură, cearşaf, muşama şi aleză.~ Se ridică bolnavul de 3 persoane şi se aşează pe targă.~ 2 brancardieri pornesc de pe loc cu paşi schimbaţi pentru a micşora oscilaţiile tărgii în mers.

→ Condiţii de transport:

~ Transportul se face lin, fără zdruncinături, cu paşi schimbaţi.~ Pe timpul transportului bolnavul va fi bine învelit.~ Capul bolnavului va fi înainte pentru a putea fi supravegheat de brancardierul din spate – la transportul pe plan drept.~ În timpul transportului în pantă – urcare sau coborâre – privirea bolnavului va fi înainte pentru a-i da sentimentul de

siguranţă în timpul transportului.~ Bolnavul operat se transportă în poziţia decubit dorsal cu capul într-o parte pentru a evita aspirarea eventualelor

vărsături.~ În lift asistenta intră şi trage fotoliu (bolnavul cu faţa la uşă). La coborâre asistenta împinge căruciorul înainte şi iese

din lift.~ Brancardierul împinge patul rulant, apoi urcă şi el în lift. La coborâre, iese brancardierul şi trage patul afară. Privirea

bolnavului rămâne spre ieşire.~ Pe tot timpul transportului targa va fi menţinută în poziţie orizontală.~ Bolnavii vor fi atent supravegheaţi.

→ Observaţii:

~ Şi bolnavii mobilizabili vor fi însoţiţi în timpul mersului prin spital, salon etc. până la externare, respectiv ieşirea din spital.

~ Transportul cu patul rulant evită transbordările – menajând bolnavul.~ Pe timpul transportului bolnavii sunt atent supravegheaţi.

ÎNGRIJIREA PACIENTULUI COMATOS ÎN SPITAL

Pregătirea condiţiilor de îngrijire: Bolnavii vor fi plasaţi în saloane bine aerisite cu temperatură constantă. Se aşează comod în pat, aceasta fiind prevăzut cu apărători laterale pentru bolnavii agitaţi. Saltea pneumatică → saltea antidecubit.

Asigurarea poziţiei corespunzătoare: Decubit dorsal, fără pernă cu capul îndreptat spre suprafaţa patului. Decubit lateral cu faţa spre suprafaţa patului. Semişezând dacă nu există contraindicaţii. Pentru drenaj postural se întoarce capul într-o parte.

Permeabilizarea căilor respiratorii, asigurarea respiraţiei: Aspiraţia secreţiilor traheobronşice pe canulă faringiană de tip Guedel sau pe sonda de intubaţie. Administrarea intermitentă de oxigen. Tapotaj toracic pentru facilitatea eliminării secreţiilor bronşice.

Urmărirea funcţiilor vitale: Puls. Tensiunea arterială. Respiraţie. Temperatură.

Urmărirea eliminărilor: Eliminarea urinei, scaunului, vărsăturilor. În caz de vărsături capul pacientului se întoarce pe o parte, se aspiră eventualele resturi alimentare. În retenţie de urină se instituie sondajul vezica, spălătura vezicală. În constipaţie → clismă evacuatoare. În meteorism → tub de gaze.

Asigurarea igienei corporale: Toaleta zilnică pe regiuni la pat. Igiena părului → 12- ori pe săptămână. După spălare se fricţionează tegumentele cu alcool mentolat şi se pudrează cu talc.

Igiena cavităţii bucale: Se îndepărtează proteza dentară. Se curăţi cavitatea bucală de mucozităţi de 2-3 ori pe zi cu ajutorul unor tampoane de vată îmbibate cu glicerină

boraxată. Buzele şi limba se menţin umede.

Prevenirea uscării corneei: Se fac instilaţii conjunctivale cu acid boric 4% şi aplicaţii de unguente oftalmice.

Prevenirea escarelor: Schimbarea poziţiei bolnavului din 2 în 2 ore. Masarea uşoară a zonelor care vin mai mult în contact cu planul patului. Se vor folosi colaci de cauciuc înveliţi. Cearşaful trebuie menţinut în permanenţă curat, neted şi uscat. Pudrări cu talc a regiunilor declive. Dacă apar escarele trebuie tratate cu atenţie prin pansamente aseptice.

Asigurarea alimentaţiei: Hidratarea parenterală cu soluţii de glucoză, hidrolizate şi concentrate proteice. Alimentaţia pe cale digestivă, pe sondă nazogastrică se foloseşte în situaţiile când bolnavul prezintă tulburări de

deglutiţie. Se face bilanţul hidric, precum şi determinări electrolitice, determinarea ph-ului, a glicemiei, ureei sanguine, în

vederea reechilibrării hidroelectrolitice. Prevenirea complicaţiilor:

Supravegherea pupilelor, tegumentelor, edemului, tonusului muscular. Se face masajul extremităţilor şi mişcări pasive pentru prevenirea complicaţiilor tromboembolice. Pentru combaterea complicaţiilor infecţioase bronhopulmonare se administrează antibiotice cu spectru larg,

instituindu-se o terapie susţinută după ce se constată apariţia primelor semne de infecţie pulmonară. Asigurarea tranzitului combate constipaţia.

ALIMENTAŢIA ÎN DIAREE

→ Principii generale:

~ Regimul alimentar în primele 24 de ore este hidric, format din ceaiuri de mentă uşor îndulcite, supe de zarzavat strecurate şi sărate, zeamă de orez.

~ Progresiv se administrează brânză de vaci, telemea, supă de carne cu griş, mere rase, carne rasol, macaroane, pâine albă prăjită, cartofi.

~ Regimul va fi sărac în celuloză cel puţin 10 zile. ~ La bolnavii deshidrataţi se completează cu sucuri pentru rehidratare orală.~ În câteva zile în raport cu evoluţia clinică, se reia alimentaţia obişnuită, cu restricţie timp de o săptămână la

alimentele care pot accelera tranzitul sau pot irita colonul cum ar fi: laptele., dulciurile concࡥntrate, crudităţile.~ La externare se face control bacteriologic, efectuat prin două coproculturi, recoltate la trei zile, prima nu mai devreme

de 48 ore de la ultima priză de chimioterapice.→ În cazul bolnavilor care lucrează în sector alimentar, instalaţii centrale de apă., colectivităţi de copii.

~ Este obligatoriu controlul prin 3 coproculturi, după vindecarea clinică.~ În bolile infecţioase regimul alimentar trebuie alcătuit astfel încât să se acopere nevoile calorice bazale, la care se

adaugă consumul suplimentar energetic necesar astfel:o 10-30% în raport cu starea de agitaţie.o 13% pentru fiecare grad de temperatură peste 37°C.o 10% pentru distrucţii celulare.

→ Regimul alimentar trebuie să cuprindă toate principiile alimentare şi să aibă o valoare calorică adecvată.

→ Alimentele trebuie să fie preparate dietetic.

→ Regimul trebuie să cuprindă raţia normală de: proteine, glucide, lipide, vitamine, săruri minerale.

→ În raţia alimentară a bolnavului infecţios se recomandă:

~ Glucide în cantitate de 60-70% din raţia alimentară.~ Proteine în cantitate de 20% din raţia alimentară.~ Lipidele sunt recomandate în cantitate mai redusă.

o Cantitativ, regimul alimentar al bolnavilor infecţioşi nu trebuie să scadă sub 1800 calorii/24 ore, iar aportul zilnic de proteine să nu scadă sub 40-50 cg/kg/24 ore.

o Alimentaţia va fi completă, echilibrată şi suficientă caloric şi vitaminic.

~ Este important să se asigure vitaminele după cum urmează:o Vitamina C = 50 mg.o Vitamina B1 = 25 mg.o Vitamina B2 = 6 mg.o Vitamina PP = 80 mg.o Vitamina K = 20 mg.o Necesităţile vitaminice vor fi acoperite prin alimente, dar şi prin administrare medicamentoasă.

~ În bolile infecţioase au loc pierderi ridicate de apă şi electroliţi, de aceea este important să se asigure echilibrarea hidroelectrolitică.

→ Regimul alimentar.

~ Prima zi şi a doua zi: o Mic dejun. Ceai de mentă sau sunătoare cu 3% zahăr. Brânză de vaci. Pâine prăjită.o Dejun. supă de legume strecurată. orez fiert. brânză de vaci.o Cină. Orez fiert cu sare. Ceai cu 3% zahăr.

Între mese bolnavul va bea lichide pentru rehidratare. Pe măsură ce numărul scaunelor scade şi apar fecalele, regimul alimentar se diversifică,

adăugându-se: carne fiartă de pasăre sau de vită, cartofi, ciorbe, mere rase prin răzătoare de sticlă, evitându-se laptele, dulciurile, crudităţile cu conţinut mare de celuloză (varză, mazăre, fasole).

~ A treia zi: o Mic dejun. Pâine prăjită. Ceai de mentă sau sunătoare cu zahăr 3%. Brânză de vaci, telemea, caş.o Dejun. Ciorbă. Rasol de carne de vită sau pasăre.o Cină. Macaroane cu brânză. Cartofi fierţi. Ceai cu 3% zahăr.

~ A patra zi: o Mic dejun. Pâine prăjită. Ceai de mentă sau sunătoare cu 3 % zahăr. Brânză de vaci, telemea, caş.o Dejun. Ciorbă. Macaroane cu carne.o Cină: Ceai cu 3% zahăr. Orez cu sos din suc de roşii.

~ *** Pacientul în perioada de convalescenţă va urma acelaşi regim, evitându-se alimentele bogate în celuloză, mezelurile, conservele, alcoolul timp de 7-10 zile.

PARTICIPAREA LA EXAMENUL CLINIC

→ Pregătirea materialelor, documentelor şi a salonului pentru examenul clinic şi vizita medicală:

~ Scop: Asigurarea unui climat favorabil pentru examinarea bolnavului. Ameliorarea stării generale.

~ Materiale necesare: Stetoscop. Spatulă linguală. Oglindă frontală. Tensiometru. Ciocan de reflexe. Sursă de lumină, lanternă. Termometru. Mănuşi sterile. Creion dermatograf pentru notări pe piele. Panglică metrică. Tăviţă renală. Alcool. Prosop. Alte instrumente şi materiale funcţie de natura examenului şi de recomandările medicului.

~ Pregătirea: Se pregătesc materialele şi instrumentele necesare şi se verifică funcţionalitatea lor. Se pregătesc regiunile pansate (prin îndepărtarea pansamentului) pentru vizită. Se pregătesc materiale pentru recoltări bacteriologice – acolo unde este cazul.

~ Pregătirea documentele medicale: Se pregătesc foi de observaţie. Foi de temperatură. Adnotări relativ la medicaţia şi alimentaţia bolnavilor. Rezultatele examenelor de laborator. Filme radiologice etc.

~ Pregătirea salonului: Se asigură curăţenia şi dezinfecţia. Se face ordine în salon. Se aeriseşte. Se verifică urinarele, scuipătorilor – se schimbă cu altele curate şi sterile. Se asigură temperatura optimă în salon. Se asigură liniştea – eventual afişând pe uşă inscripţia Vizita – nu intraţi.

→ Pregătirea bolnavului şi a produselor biologice pentru vizita medicală:

~ Scop: Climat favorabil între medic şi bolnav. Obţinerea cooperării bolnavului.

~ Materiale necesare: Bazinet. Apă caldă, săpun, prosop. Lenjerie curată, paravan, învelitoare de molton. Recipiente pentru captarea produselor biologice.

~ Pregătirea bolnavului: Se explică utilitatea examenului şi comportamentul în timpul vizitei. Pentru captarea urinei, scaunului sau altor produse se izolează patul cu paravan. Se face toaleta locală şi se schimbă la nevoie lenjeria. Se ajută bolnavul să ia poziţiile indicate de medic. Se reface patul.

~ Pregătirea produselor: Se pot păstra pentru vizită produsele eliminate cu puţin timp înainte sau dacă se consideră că sunt patologice. Păstrarea se face într-o încăpere răcoroasă, în recipiente acoperite şi etichetate.

→ Asistenta va ajuta bolnavul pe timpul vizitei şi al examenul clinic susţinându-l, asigurându-i poziţia, învelindu-l, izolându-l etc.

ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU FEBRĂ - HIPERTERMIE

→ Hipertermia este temperatura corpului peste valoarea normală de 370C considerată la adult.

→ Manifestări:

~ Subfebrilitatea – menţinerea temperaturii corporale între 37-380C.~ Febră moderată - menţinerea temperaturii corporale între 38-390C.~ Febră ridicată – menţinerea temperaturii corporale între 39-400C.~ Hiperpirexie – menţinerea temperaturii corpului peste 400C.~ Frisoane – contracţii musculare puternice cu senzaţie pronunţată de frig.~ Tegumente roşii calde, umede – pielea la început este palidă, apoi roşie, caldă, apoi transpirată.~ Piloerecţie – piele de găină la senzaţia de frig.~ Sindrom febril – o grupare de semne ca: cefalee, tahicardie, tahipnee, inapetenţă, sete, oligurie, urini concentrate,

convulsii, halucinaţii, dezorientare, delir.~ Erupţii cutanate – macule, papule, vezicule, întâlnite în bolile infecţioase.

Plan de îngrijire – îngrijirea pacientului cu hipertermieObiective de îngrijire Intervenţii aplicate

Pacientul să-şi menţină temperatura corpului în limite fiziologice.

- Aerisirea încăperii.- Asigurarea îmbrăcămintei lejere.- Aplică comprese reci, împachetări reci, pungă cu gheaţă, frecţii alcoolizate.- Încălzeşte pacientul în caz de frisoane. - Administrează medicaţia recomandată de medic: antiaritmice, antibiotice.- Recoltează la recomandare hemoculturi, hemogramă, VSH, spută.

Pacientul să fie echilibrat hidroelectrolitic.

- Calculează bilanţul ingesta-excreta pe 24 ore.- Serveşte pacientul, înaintea tehnicilor de recoltare şi examinare.

Pacientul să aibă o stare de bine fizic şi psihic.

- Schimbă ori de câte ori este nevoie lenjeria de corp şi de pat.- Menţine igiena tegumentelor.- Pregăteşte psihic pacientul înaintea tehnicilor de recoltare şi examinare.

ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU HIPORTERMIE

→ Hipotermia reprezintă scăderea temperaturii corpului sub limite normale, cauzate de un dezechilibru între termogeneză şi termoliză.

→ Cauze:

~ Expunerea excesivă a organismului la frig. Inaniţie. Cauze digestive (ocluzia intestinală, perforaţia intestinală).~ Traumatisme ale sistemului nervos. Tulburări endocrine (boala Addison, diabetul zaharat, hipotiroidia). Tulburări

circulatorii (hemoragia). Boli infecţioase (holera, tifosul). Şocul traumatic. Cauze medicamentoase.→ Manifestări:

~ Hipotermie – valori ale temperaturii sub limita normală de 360C.~ Hipotensiune – scăderea tensiunii arteriale sub valoarea normală.~ Cianoză – coloraţie vineţie a buzelor, unghiilor, urechilor.~ Eritem – roşeaţa feţei, urechilor, mâinilor.~ Edem generalizat – tumefierea întregului corp.~ Durere – la nivelul regiunii expuse la frig.~ Oboseala – stare de epuizare musculară.~ Tulburări de vorbire – vorbire lentă (bradilalie).~ Somnolenţă – nevoia crescută de somn.~ Degerături – necroză la nivelul pielii la temperaturi scăzute.~ Apatie – indiferenţă.~ Parestezii – senzaţie de amorţeală şi furnicături.

Plan de îngrijire – pacientului cu hipotermie

Obiective de îngrijire Intervenţii aplicate

Pacientul să-şi menţină temperatura corpului în limite fiziologice.

- Încălzirea lentă a pacientului cu pături, termofoare sau în contact direct cu căldura corpului.- Creşterea treptată a temperaturii mediului ambiant.- Recoltarea de sânge pentru creşterea glicemiei, hemoleucogramei, Ht.- Pregăteşte pacientul pentru EKG.

Pacientul să fie echilibrat hidroelectrolitic.

- Administrează lichide uşor călduţe în cantităţi ici, la intervale regulate de timp.- Calculează raportul ingesta-excreta pe 24 ore.

Pacientul să-şi păstreze integritatea

- Va pune extremităţile degerate ale pacientului în apă caldă de 370C.- Masează extremităţile reci.

tegumentelor. - Administrează tratamentul prescris de medic – antibiotice, corticoizi, analgezice.

ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU FEBRĂ - HIPERTERMIE

→ Febra nu se confundă cu boala. Ea poate fi un episod pasager, poate însoţi evoluţia bolii sau să lipsească în totalitate.

→ Febra se combate numai dacă depăşeşte anumite valori şi persistă mai mult timp, astfel încât pune în pericol funcţiile vitale ale organismului:~ La nou-născut, peste 390C pot apărea complicaţii nervoase, cardiovasculare, renale.~ La sugar, copilul mare şi adultul tânăr, complicaţiile survin dacă temperatura depăşeşte 400C.~ La adultul în vârstă peste 380C.

→ Bolnavul febril prezintă modificări în funcţionalitatea principalele aparate şi sisteme, apărând o serie de simptoame ca hiperemia, scăderea toleranţei digestive, micţiuni frecvente, agitaţie psihomotorie sau somnolenţă, transpiraţii la nivelul tegumentelor.

→ Agitaţia psihomotorie poate evolua spre delir la copilul mare şi adult şi convulsii tonicoclonice la nou-născut, sugar şi copilul mare. Bolnavul febril reprezintă un consum crescut de calorii.

→ Asistenta medicală trebuie să acorde atenţie sporită îngrijirii bolnavului febril.a) Asigurarea igienei corporale:

Verifică în mod repetat dacă tegumentele bolnavului sunt transpirate. Va asigura lenjeria de corp şi de pat curată şi uscată. Va efectua toaleta parţială a bolnavului. Va schimba lenjeria bolnavului ori de câte ori este necesar (bolnavul nu va fi lăsat cu lenjeria umedă de transpiraţie). Urmăreşte în permanenţă mucoasa bucală asigurând igiena cavităţii bucale.

b) Asigurarea bolnavului cu lichide necesare pentru prevenirea deshidratării (combate hipertermia dacă aceasta depăşeşte valorile majore): Se îngrijeşte să comande ceai pentru reechilibrarea permanentă a bolnavului. Administrează cantităţilor necesare la intervale regulate după necesităţi. Observă în permanenţă simptomele clinice care însoţesc febra. În acest scop măsoară pulsul, frecvenţa respiratorie,

observă culoarea tegumentelor şi comportamentul bolnavului. Înregistrează hipertermia majoră şi anunţă medicul.c) Aplicarea de comprese reci:

Pregăteşte de urgenţă comprese umezite la temperatura de 10-150C. Aplică comprese pe torace, pe cap şi dacă este necesar şi pe trunchi. Pregăteşte pentru împachetări, baia hipotermizantă, prosoape uscate. Verifică pulsul, culoarea tegumentelor bolnavului. Întrerupe aplicarea compreselor dacă tegumentele devin cianotice. Schimbă comprese la interval de 5-10 minute, de 3-6 ori, până când scade temperatura corpului cu 1-20C

d) Împachetarea: Dacă aplicarea compreselor nu are efectul scontat se efectuează împachetarea în cearşafuri umede la temperatura de

10-150C. Schimbă împachetarea din 5 în 5 minute (de 2-3 ori). Verifică pulsul, culoarea tegumentelor, starea generală. La bolnavii gravi, cearşaful de dedesubt se schimbă la interval de 20 minute, iar cel de la suprafaţă din 5 în 5 minute. Aplică bolnavului comprese reci pe cap. Administrează bolnavului lichide reci sau calde după indicaţia medicului. După împachetare şterge tegumentele bolnavului cu prosoape uscate. După circa 10 minute de la împachetare, măsoară temperatura bolnavului (care poate fi cu 2-30C mai mică decât

înaintea împachetării). Pregăteşte patul bolnavului şi îl lasă în linişte, dar sub supraveghere; de regulă, bolnavul adoarme având un somn

liniştit şi respiraţie regulată.e) Baie rece sau moderată:

Dacă temperatura bolnavului nu a scăzut în mod corespunzător, asistenta medicală îi va pregăti baia rece (330C) sau moderată (350).

Verifică starea clinică a bolnavului, cantitatea de apă pregătită este de 200 litri, durata băii de 8-10 minute, se poate repeta de 2-3 ori în 24 ore.

Se verifică în permanenţă culoarea tegumentelor şi apariţia stării de colaps. Baia este eficientă dacă tegumentele sunt hiperemice, bolnavului i se amplifică mişcările respiratorii, se intensifică bătăile cardiace.

După baie se fricţionează tegumentele uşor cu prosoape curate şi uscate. Se îmbracă bolnavul cu lenjerie încălzită şi este culcat în pat. Asistenta verifică dacă bolnavul are frisoane, caz în care îl înveleşte cu două pături în plus, îi administrează ceai

fierbinte şi dacă este necesar, aplică un termofor la picioare.f) Administrarea medicamentelor sedative:

Se administrează Diazepam, Fenobarbital la bolnavii agitaţi, la copii sugari şi la aceia cu predispoziţie la convulsii.g) Administrarea medicamentelor pentru tratarea afecţiunii de bază:

Se îngrijeşte să execute întocmai tratamentul prescris de medich) Asigurarea regimului alimentar corespunzător:

Regimul bolnavului febril este hiperglucidic 60-70% şi hipolipidic; proteinele se dau în cantitate de 20%.i) Educaţie sanitară:

Se efectuează instrucţia bolnavului şi aparţinătorilor privind necesitatea şi rolul împachetărilor şi al băilor reci.

ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI TRAUMATIZAT

→ Ajutorul de urgenţă

~ Urmăreşte scoaterea victimei din focar.~ Suprimarea durerii.~ Prevenirea complicaţiilor~ Prevenirea şocului traumatic.~ Examinarea şi fixarea unui diagnostic de urgenţă.~ Reanimarea respiratorie primează asupra reanimării circulatorii.~ Leziunile cu risc vital şi manifestările de insuficienţă respiratorie şi insuficienţă circulatorie pot fi apreciate la locul

accidentului.

→ Tratamentul general constă din administrarea de vitamine (D2, B, C) funcţie de vârstă reacţia bolnavului, stare generală şi boli de însoţire.

→ Tratamentul recuperator constă din kinetoterapie, masaj, fizioterapie, balneoterapie.

→ Tratamentul chirurgical se începe la locul accidentului prin aplicarea unui tratament ortopedic de urgenţă care urmăreşte reducerea corectă a fragmentului fracturat menţinerea până la consolidare şi mobilizarea activă.

→ Tratamentul ortopedic utilizează mijloacele ortopedice specifice când nu se poate face reducerea şi imobilizarea corectă a fracturii.

→ Primul ajutor:

~ Controlul digital al cavităţii bucale la bolnavii inconştienţi şi îndepărtarea obstacolelor.~ Aspirarea secreţiilor din faringe şi bronhii dacă este posibil.~ Intubaţie traheală de necesitate.~ Suprimarea durerii prin administrare de calmante, evitând Mialginul.~ Infiltraţii cu Novocaină la nivelul nervilor intercostali.~ Imobilizarea voletului şi a fracturilor - este contraindicată imobilizarea fracturilor costale cu bandaj circular toracic

pentru că reduce capacitatea de expansiune a hemitoracelui sănătos.~ Culcarea victimei pe partea lezată.~ Menţinerea accidentaţilor în viaţă depinde în foarte mare măsură de priceperea cu care cadrele medii ştiu să

recunoască o leziune, ştiu să ia primele măsuri rapid şi eficient.

→ Tratamentul şocului

~ În şocul hipovolemic se administrează sânge;~ Se pot administra substanţe macromoleculare Dextran 40 1000-1500 ml sau Dextran 70 500-1000 ml.~ În şocul hemoragic se administrează transfuzii de sânge sau plasmă izogrup - izo Rh. De asemenea se administrează

Ca gluconic 5-10 ml/zi intravenos lent.

→ Asigurarea condiţiilor de confort ale bolnavului

~ Asigurarea igienei salonului. Patul trebuie să asigure confortul maxim posibil şi totodată, să înlocuiască anumite proteze.

~ Patul universal pentru tratamente osteo-articulare este prevăzut cu utilaje, accesorii, care uşurează viaţa bolnavului în pat, masă reglabilă pentru alimentaţie, citit, scris etc.

~ Salteaua este confecţionată de preferinţă din burete ce asigură o poziţie mai comodă şi o igienă mai uşor de asigurat, nu absorb dejectele sau alte lichide vărsate şi sunt mai uşor de curăţat şi dezinfectat.

~ Bolnavii cu fracturi tratate prin extensie continuă nu vor fi culcaţi niciodată pe suprafeţe elastice căci orice mişcare amplificată de suportul elastic va cauza dureri bolnavului. La aceşti bolnavi suprafaţa patului se va acoperi cu scândură peste care se va aşeza salteaua umplută cu păr de cal.

~ Igiena aşternuturilor şi a lenjeriei de corp care vor fi schimbate ori de câte ori este nevoie (se pot folosi cămăşi desfăcute la spate).

~ Toaleta frecventă sub formă de băi parţiale la pat. Se va avea grijă în special în cazul bolnavilor cu aparate gipsate să nu se ude în timpul toaletei.

~ Igiena cavităţii bucale este necesară mai ales la bolnavii cu proteze dentare; se impune curăţirea protezei după fiecare masă.

~ Igiena părului se va face săptămânal sau la două săptămâni.~ Se va acorda atenţie toaletei genito-anale respectând pudoarea bolnavului.

~ Confortul bolnavului trebuie asigurat prin schimbarea pasivă a poziţiei. dacă starea o permite, cu ajutorul unor utilaje auxiliare – ca agăţătoarele de metal sau cele confecţionate din pânză trebuie create posibilităţi pentru ca el singur să poată executa anumite mişcări.

~ Poziţia bolnavului în pat este determinată de natura, extinderea şi multiplicitatea traumatismelor precum şi de metoda de tratament aplicată.

~ În limita posibilităţilor, bolnavul trebuie întors în toate poziţiile posibile la intervale regulate de timp.~ Asistenta medicală va aşeza la îndemâna bolnavului soneria de semnalizare, urinarul, bazinetul, etc.~ Din cauza imobilizării îndelungate se va avea grijă de prevenirea micozelor interdigitale de la membrele inferioare.

→ Prevenirea complicaţiilor:

~ Procedeele de profilaxie depind în mare măsură de stare bolnavului, de gradul în care el poate fi mobilizat pasiv sau activ, precum şi de mijloacele ajutătoare ce stau la dispoziţie.

~ Complicaţiile ce pot apărea sunt:o Tromboze venoase.o Pneumonii hipostatice.o Deformări articulare.o Tranzit intestinal perturbat.o Escare de decubit.

~ Aceste complicaţii apar datorită comportamentului şi neglijenţei asistentei medicale faţă de bolnavul cu fracturi. ~ Asistenta medicală are obligaţia de a preveni complicaţiile astfel:

o Trombozele venoase – se previn prin masajul uşor al membrelor şi mobilizarea pasivă sau activă a degetelor picioarelor şi mâinilor, eventual a gambelor şi a antebraţelor în funcţie de localizarea fracturii. Aceste mişcări înviorează circulaţia, viteza sângelui în vase creşte, ceea ce previne coagularea intravasculară.

o Escarele de decubit – se previn prin schimbarea poziţiei bolnavului funcţie de posibilităţi, folosirea saltelelor antidecubit, lenjerie curată, uscată, bine întinsă, fără cute, fără resturi în pat, evitarea contactului pielii cu metal sau cauciuc. în cazul apariţiei escarelor de decubit – o notă proastă pentru asistenta medicală – se va anunţa edicul şi se va pregăti materialul necesar pentru îngrijirea plăgii.

o Pneumoniile hipostatice – se previn prin ridicarea bolnavului în poziţie semişezând şi prin gimnastică respiratorie, executată sistematic de mai multe ori pe zi.

o Pentru stimularea funcţiilor pielii şi a circulaţiei cutanate, tonifierea vaselor superficiale şi mobilizarea sistemului reticuloendotelial din ţesutul celular subcutanat, bolnavii cu fracturi vor fi zilnic fricţionaţi cu alcool diluat pe toată suprafaţa corpului după terminarea toaletei.

o Deformările articulare, poziţiile vicioase – pot fi prevenite prin asigurarea poziţiei corecte în pat cu ajutorul rezemătorilor, a pernelor etc.

o Tranzitul intestinal trebuie asigurat cu mijloace naturale printr-un regim bogat în celuloză şi lichide – dacă nu se restabileşte tranzitul normal se recurge la clismă sau în ultimă instanţă la laxative.

→ Alimentaţia bolnavului

~ Bolnavilor cu fracturi trebuie să li se asigure un aport substanţial de calorii.~ Alimentarea se va face la pat pasiv sau artificial în funcţie de starea bolnavului asigurându-se o poziţie cât mai

comodă.~ Asistenta va respecta cu stricteţe orarul meselor, servirea caldă a alimentelor şi prezentarea acestora cât mai estetic.~ Alimentaţia va fi echilibrată cantitativ şi calitativ, bogată în calciu pentru a favoriza consolidarea cât mai bună şi mai

rapidă a osului fracturat.~ Asistenta va urmări în ce măsură este respectat cantitativ şi calitativ regimul alimentar.

→ Reabilitarea funcţională

~ Pe măsură ce starea bolnavului se îmbunătăţeşte, trebuie începută cât mai devreme reabilitarea funcţională.~ Mişcările active previn atrofiile, îmbunătăţesc circulaţia şi creează condiţii mai bune pentru noi mişcări.~ Gimnastica medicală, ergoterapia, diferitele forme ale fizioterapiei, ca şi balneofizioterapia contribuie la restabilirea

totală sau parţială a funcţiilor motorii.

ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI IMOBILIZAT LA PAT

→ Definiţie:

~ Imobilizarea reprezintă o diminuare sau o restricţie a mişcărilor, fiind recomandată adesea ca metodă terapeutică sau poate fi cauzată de traumatisme şi boli organice sau funcţionale.

→ Cauze:

~ Afecţiuni grave → paralizii, bolnavi astenici, adinamici, cu leziuni de membre inferioare etc.~ Afecţiuni care impun imobilizarea → embolii cardiace, hemoragii etc.~ Imobilizare terapeutică → în fracturi cu aparate de imobilizare, traumatisme, infarct de miocard.

→ Condiţii de confort:

~ Salon luminos, bine aerisit, temperatură normală. Fără curenţi de aer.~ Pat adaptat afecţiunii – pat universal cu utilaje accesorii. ~ Rezemători, agăţătoare din metal sau confecţionate din pânză.~ Masă reglabilă la pat pentru alimentaţie scris etc.~ Saltea antidecubit – pneumatică, compartimentată – pentru a evita presiunea şi macerarea zonei de contact, perne de

diferite dimensiuni, colaci de cauciuc, oxid de zinc cu vitamina A+D2 pentru tegumente, talc.~ Scuturarea zilnică a patului sau ori de câte ori este nevoie. ~ Aparate de semnalizare – sonerii – la îndemână.~ Cămaşă de corp descheiată în spate.~ Spălarea tegumentelor zilnic, la pat → stimulează circulaţia, asigură confortul, previne complicaţiile etc. Igiena

mâinilor înainte de servirea mesei, după eliminări. Igiena părului 1-2 ori pe săptămână.~ Toaleta cavităţii bucale după fiecare masă.~ Toaleta perineală – ori de câte ori este nevoie (după eliminări) respectând pudoarea bolnavului.

→ Alimentaţia bolnavilor:

~ Se face la pat → activ sau pasiv. Se respectă stric orarul servirii meselor.~ Alimentarea pasivă se va face după servirea mesei celorlalţi bolnavi. Servirea se va face cât mai estetic.~ Se dă o alimentaţie bogată în proteine, adaptată vârstei, stării bolnavului, bogată în vitamine.~ Consum de lichide 1,5-2 l pe zi.

→ Supravegherea funcţiilor vitale:

~ Se urmăresc şi se notează zilnic funcţiile vitale şi vegetative – puls, respiraţie, tensiune arterială, temperatură, diureză, scaun, aspectul tegumentelor, mucoasele.

~ În cazul aparatelor gipsate se va urmări şi semnala apariţia edemelor la extremităţile libere ale membrelor.~ Eliminările paraclinice, tratamentele vor fi executate la pat sau bolnavul va fi transportat cu patul la serviciul

respectiv.→ Prevenirea escarelor:

~ Escarele – leziuni tegumentare ale tegumentelor interpuse între două planuri dure (os şi pat) → sunt complicaţiile de temut la bolnavii imobilizaţi timp îndelungat la pat, mai ales la persoanele corpolente.

~ Se verifică sistematic zonele predispuse escarelor.~ Se schimbă poziţia (2-3 ore), se asigură igiena strictă a tegumentelor.~ Se favorizează circulaţia periferică prin masaj.~ Masajul favorizează vascularizaţia profundă şi superficială, îndepărtează celulele descuamate, rehidratează pielea,

creează o stare de bine, înlătură durerea şi ajută la regăsirea forţei şi energiei.~ Se indică masaj la toţi bolnavii imobilizaţi care prezintă factori de risc.~ Masajul se face întotdeauna după ce bolnavul a fost spălat şi i s-a schimbat patul. Se face pe o tonă mai mare decât

zona interesată. Masajul nu trebuie să fie dureros, iar durata lui va fi de aproximativ 15 minute.~ Masajul este contraindicat în febră, cancer, infecţii ale pielii, septicemie.

→ Tratamentul curativ al escarelor şi prevenirea complicaţiilor:

~ Se îndepărtează la timp sfacele tegumentare, puroiul din plăgi şi se pansează steril. Se combat infecţiile cu soluţii dezinfectante.

~ Se asigură eliminările ritmice, regulate, servirea la timp.~ Se combat pneumoniile hipostatice prin ridicarea în şezut a bolnavului şi gimnastică respiratorie de mai multe ori /zi.~ Atrofia muşchilor şi scăderea tonusului organismului se previn prin fricţionări cu alcool diluat pe toată suprafaţa

corpului.~ Stomatita se previne prin întreţinerea igienei cavităţii bucale, clătirea cu apă bicarbonatată 30%, clătirea gurii cu apă

mentolată.~ Constipaţia se previne prin stimularea tranzitului intestinal prin mijloace naturale pentru a nu obişnui bolnavul cu

purgative sau clisme.

~ Deformările articulare, anchilozele, poziţiile vicioase se previn prin poziţii corecte şi mobilizare pasivă şi activă cât mai precoce.

ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU VĂRSĂTURI

→ Definiţie:Vărsătura reprezintă evacuarea conţinutului gastric pe gură.

~ Tratamentul curativ este medical. ~ Un astfel de bolnav trebuie internat imediat în spital, sub o riguroasă observaţie medicală.

→ Cauze:

~ Intoxicaţii. ~ Mese copioase.~ Boli ale aparatului digestiv.~ Urgenţe chirurgicale sau medicale:

▪ Abdomen acut → apendicită acută, colecistită acută, pancreatită acută, ocluzie intestinală, ulcer perforat, peritonită.

▪ Edem cerebral şi hipertensiune intracraniană cauzate de → encefalopatie hipertensivă, hemoragii, tromboze cerebrale, abces cerebral, tumori cerebrale, encefalite, meningite (vărsăturile de origine cerebrală nu sunt precedate de greaţă şi se produc fără efort).

▪ Infarct de miocard.▪ Intoxicaţii acute.▪ Infecţii acute.▪ Boli cronice gastro-intestinale, hepatobiliare, pancreatice.▪ Insuficienţă renală etc.

→ Aprecierea gravităţii vărsăturilor:

~ Deshidratare.~ Demineralizare.~ Starea generală alterată. Tegumente şi mucoase uscate.~ Tahicardie, tulburări de ritm.~ Hipotensiune arterială.~ Dispnee cu polipnee.~ Oligurie.~ Tulburări nervoase – somnolenţă, convulsii, comă.~ Pentru eficienţă maximă, intervenţiile trebuie aplicate imediat şi trebuie tratată cauza.

→ Conduita de urgenţă:

~ Nu se părăseşte bolnavul când varsă.~ Asistenta ajută pacientul în timpul vărsăturii.~ Păstrează produsul captat în tăviţa renală – pentru vizită sau pentru laborator.~ La indicaţia medicului aplică măsuri adresate bolii de bază.~ Instituie perfuzia cu ser fiziologic – funcţie de gravitatea stării bolnavului.~ Administrează medicaţie antiemetică – de preferat injectabile sau sub formă de supozitoare.~ Aplică măsuri de deşocare dacă este cazul.

→ Asigurarea condiţiilor de spitalizare.

~ Bolnavii cu trebuie izolaţi în rezerve datorită simptomatologiei.~ Saloanele trebuie să fie bine încălzite pentru a se putea aerisi cât mai frecvent, fără să scadă temperatura aerului. Se

asigură repaus la pat. ~ Se preferă o cameră izolată sau secţia de terapie intensivă.~ Poziţia optimă în pat este semişezând sau şezând în timpul vărsăturilor. Sau decubit dorsal cu capul într-o parte

– cât mai aproape de marginea patului.~ Se asigură la îndemână vase colectoare.~ Se protejează patul cu muşama şi aleză.~ Se îndepărtează proteza dentară mobilă dacă există.~ Se recomandă evitarea eforturilor intelectuale.~ Se va asigura o strictă igienă a bolnavului şi a lenjeriei acestuia.~ Pentru atenuarea senzaţiei de greaţă se recomandă bolnavului să inspire profund.

→ Prevenirea incidentelor şi accidentelor:

~ Plăgile operatorii abdominale → vor fi comprimate uşor cu mâna în timpul vărsăturilor.~ La bolnavii inconştienţă vărsăturile devin periculoase prin posibilitatea de aspiraţie a conţinutului gastric. Se întoarce

capul în partea stângă sau la nevoie se introduce o sondă de aspiraţie gastrică.~ Dacă vărsătura a fost aspirată în căile respiratorii se face imediat aspiraţie şi se aşează bolnavul în poziţie declivă

pentru drenaj postural.~ Dacă vărsăturile sunt cauzate de ingestia unor substanţe toxice se face imediat spălătură gastrică.

→ Îngrijirea bolnavului după vărsătură:

~ Se îndepărtează vasul colector.~ Se şterg tegumentele bolnavului.~ Se oferă un pahar cu apă aromată pentru clătirea gurii.~ Se face toaleta tegumentelor.~ Se schimbă lenjeria murdară şi se aranjează patul.~ Se aeriseşte salonul.~ Se aşează bolnavul în repaus.~ La bolnavii inconştienţi se va îndepărta toate resturile din gură sau faringe cu tampoane curate.

→ Tratament medicamentos.

~ Se pregătesc medicamentele necesare pentru combaterea simptomatică a vărsăturilor: Plegomazin3-4 f pe zi i.m., Clordelazin 1 dj. Emetiral drajeu sau supozitor, Reglan 1-2 f pe zi, papaverină f s.c., i.m. sau i.v. lent în 15 minute cu ser glucozat 33%, atropină 1-3 f pe zi, Scobutil 3-4 cp sau supozitor.

~ Nu se combat vărsăturile din intoxicaţii sau toxiinfecţii alimentare.

→ Corectarea tulburărilor electrolitice:

~ Se suspendă alimentaţia.~ Se începe alimentaţia parenterală cu ser glucozat de diferite concentraţii, hidrolizate proteice, amestecuri de

aminoacizi, vitamine, electroliţi.~ Bolnavii cu vărsături nu pot fi alimentaţi pe sondă.~ Rehidratarea orală se va face treptat, cu cantităţi mici de lichide reci, oferite cu linguriţa.~ Se poate da apă, apă minerală, limonadă, sucuri de fructe sau bucăţi de gheaţă.~ Se pot da lichide fierbinţi – ceai, supe sărate de legume.~ Reechilibrarea hidroelectrolitică se face în funcţie de simptomatologie şi de rezultatele de laborator, ionogramă serică,

rezervă alcalină.

→ Recoltări de produse biologice:

~ Se recoltează sânge pentru determinare de rezervă alcalină, ionogramă, hematocrit, uree.~ Prin rezultate se poate pune în evidenţă: hemoconcentraţia, hiposodemia, hipocloremia, hipopotasemia, alcaloza

metabolică.~ La nevoie se pot recolta şi vărsăturile.

→ Urmărirea şi determinarea funcţiilor vitale şi vegetative:

~ Se măsoară temperatura, pulsul, tensiunea arterială – se notează valorile în foaia de temperatură.~ Se observă caracterul vărsăturilor – numărul, cantitatea, aspectul.~ Se determină diureza pe 24 ore.~ Se face bilanţul hidric.~ Se observă caracterul scaunului eliminat.

→ Observaţii:

~ Asistenta va monitoriza cu stricteţe pierderile de lichide – prin urină, scaun, vărsături – la care va adăuga cantitatea de aproximativ 800-1500 ml, reprezentând pierderile prin respiraţie şi perspiraţie.

ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI ÎN FAZĂ TERMINALĂ - MURIBUND

→ Caracteristicile muribundului:

~ Stare de agonie → circulaţie scăzută, respiraţie greoaie, activitatea SNC încetinită.~ Facies teros, pământiu.~ Paloare tegumentară.~ Nas ascuţit.~ Extremităţi reci.~ Piele umedă, lipicioasă, acoperită cu transpiraţie.~ Musculatură flască.~ Poziţia căzut în pat.~ Ochi sticloşi, adânciţi în orbite, cearcăne, pleoape semiînchise.~ Hipersalivaţie.~ Reflexele sunt diminuate în mod progresiv.~ Reflexul pupilar dispare, sfincterele se relaxează.~ Respiraţie horcăită, zgomotoasă, neregulată, agonică – Biot, urmată de oprirea respiraţie → apnee = sfârşitul vieţii.

→ Îngrijirea muribundului:

~ Asistenta medicală va încuraja muribundul.~ Se asigură liniştea în salon şi chiar izolarea lui.~ Asistenta nu părăseşte bolnavul, va sta lângă el → îl va susţine psihic.~ Muribundul trebuie menţinut curat şi uscat.~ Se vor şterge permanent tegumentele, faciesul.~ Dacă apare incontinenţa urinară sau fecală se schimbă lenjeria şi se face toaleta tegumentelor.~ Protezele dentare se îndepărtează.~ Buzele vor fi menţinute umede – cu glicerină boraxată. Se şterg cavitatea bucală aspirând secreţiile.~ Bolnavul se rehidratează pe cale bucală.~ Se aşează în poziţie corectă, se previne alunecarea în pat sau alunecarea capului.~ Se administrează medicamentele până în ultima clipă.~ Oprirea medicaţiei după pierderea cunoştinţei se va face numai la indicaţia medicului.~ Se anunţă familia → sarcina este a asistentei medicale.~ Doctorul va fi prezent în cazul decesului manifestat prin:

▪ Oprirea pulsului.▪ Oprirea respiraţiei.▪ Instalarea palidităţii cadaverice.▪ Relaxarea musculaturii.▪ Abolirea reflexului pupilar.

→ Îngrijiri după decesul bolnavului:

~ Bolnavul rămâne 2 ore la pat → se face igiena completă a tegumentelor.~ Se notează ora şi data decesului în condica de predare.~ Se menţionează într-un protocol:

▪ Medicaţia administrată.▪ Procedeele terapeutice şi de îngrijire aplicate.▪ Comportamentul.▪ Manifestările prezentate.▪ Ora decesului.▪ Semnătura.

~ Se îndepărtează lenjeria de corp, hainele, utilajele auxiliare.~ Bolnavul rămâne dezbrăcat complet pe cearşaf curat, cu o muşama sub cearşaf.~ Ochii se închid cu tampoane umede. ~ Maxilarul va fi legat cu o faşă în jurul capului.~ Nu se ating plăgile operatorii şi traumatice → se face examen necroptic.~ Transportul bolnavului pe coridoare sau în spital se va face în linişte, pe targă specială.~ Asistenta va linişti ceilalţi bolnavi din salon.

→ Observaţii:

~ Se respectă ritualul religios al bolnavului.

~ Se inventariază efectele şi valorile decedatului pe bază de proces verbal.~ Se predau familiei pe bază de semnătură.

ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU COLICĂ BILIARĂ

→ Definiţie:

~ Prin colică renală se înţelege o durere acută, violentă, localizată în hipocondrul drept, survenită în cursul colecistopatiilor litiazice şi nelitiazice (colecistite acute i subacute, dischinezii veziculare, cistice sau oddiene, colecistoze, tumori biliare.

→ Cauze:

~ Litiaza biliară → prezenţa de calculi în vezica biliară sau în căile biliare intra sau extrahepatice.~ Colecistita acută → inflamaţie cu caracter acut a peretelui colecistic, obstrucţia canalului cistic, infecţia pereţilor

biliari. Colecistita cronică.~ Angiocolite (colangite) → afecţiuni inflamatorii ale căilor biliare extra sau intrahepatice – când este interesat şi

colecistul = angiocolecistită.~ Diskinezii biliare → tulburări de motricitate a veziculei biliare.~ Parazitoze intraveziculare → giardia.

→ Simptomatologia clinică:

~ Durere → datorită contracţiilor spastice ale vezicii sau căilor biliare. Debutează în hipocondrul drept sau epigastru şi se accentuează progresiv, atingând intensitatea maximă în câteva ore. Cedează brusc sau lent. Iradiază sub rebordul costal drept în regiunea dorso-lombară, scapulară, în umărul drept.

~ Greţuri şi vărsături → cu conţinut alimentar sau biliar.~ Icter → datorită unui edem, spasm reflex al sfincterului Oddi. Se poate instala fără să existe un obstacol prin calcul pe

coledoc.~ Frison → apare când predomină infecţia biliară. Este urmat de transpiraţii abundente şi stare generală alterată.~ Febra → apare mai ales în colecistite acute şi angiocolite secundare infecţiei cu germeni microbieni.~ Semne locale:

▪ Veziculă palpabilă şi foarte sensibilă.▪ Semnul Murphy pozitiv → bolnavul simte durere la palpare în inspir profund – în veziculă inflamată.

→ Explorări:

~ Examene de laborator – leucocitoză cu neutrofilie.~ Bila → cu multe leucocite, epitelii, puroi, bilicultură pozitivă.~ Radiografia abdominală → calculi radioopaci.~ Echografia abdominală → colecist mărit în dimensiuni.

→ Conduita de urgenţă:La domiciliu:

~ Sunt tratate colicile biliare de intensitate şi durată mică, fără complicaţii prin:▪ Repaus la pat. Regim alimentar. Analgetice, antispastice → Lizadon, Scobutil, Foladon.

~ În caz de vărsături + tulburări electrolitice cu evoluţie nefavorabilă → necesită internarea imediată în spital.În spital:~ Se recoltează sânge pentru determinări în urgenţă → leucocite, bilirubină, transaminaze, ionogramă, rezervă alcalină,

glicemie, uree, amilazemie. Se determină din urină → urobilinogen, pigmenţi biliari.~ Nu se face în criză tubaj duodenal. Nu se fac examinări cu substanţă de contrast.~ Se asigură repaus la pat.~ Alimentaţie → ceai de tei, muşeţel, mentă.~ Calmarea durerii:

▪ Antispastice oral → Lizadon, Foladon, Scobutil.▪ Parenteral → Scobutil 2-3 f, Papaverină 2-4 f, Atropină 2-3 f, ▪ Nitroglicerină sublingual.▪ Antalgice → Algocalmin, Antidoren, Fortral.▪ Dacă durerea nu cedează se dă Mialgin la interval de 6-8 ore.▪ Nu se administrează Morfină → accentuează spasmul biliar.

~ Calmarea vărsăturilor:▪ Emetiral → supozitoare. Torecan → fiole.▪ Clordelazin → fiole. Plegomazin → fiole.

~ Combaterea infecţiei:▪ Antibiotice → Penicilină 6-10 milioane, Ampicilină 2-3 g pe zi, Tetraciclină 2-3 g pe zi.

~ Corectarea tulburărilor hidroelectrolitice şi acido-bazice → se face în funcţie de rezultatele de laborator.~ În agitaţie se dau sedative → Hidroxizin, Diazepam, Bromuri.~ Pungă cu gheaţă pe abdomen → reduce inflamaţia.

~ Tratament chirurgical → în caz de evoluţie nefavorabilă, după 24-36 ore.→ Intervenţia chirurgicală de urgenţă → numai în caz de perforaţia – peritonită biliară.

ELECTROCARDIOGRAMA

Definiţie Înregistrarea grafică a fenomenelor biolectrice din cursul unui ciclu cardiac. Este o metodă de diagnostic.

Aparat Electrocardiograf de diferite tipuri. Legătura cu bolnavul se face printr-un cablu la care sunt ataşate plăcuţele metalice – 10 electrozi

– pentru înregistrarea a 4 derivaţii standard şi unipolare şi 6 derivaţii precordiale.Înregistrarea Diagrama este numită electrocardiogramă .

Înregistrarea se face pe hârtie specială imprimată cu sistem de coordonate. În practică se înregistrează 12 derivaţii:

3 derivaţii bipolare – D1, D2, D3. 3 derivaţii unipolare de membre notate aVR, aVL, aVF. 6 derivaţii precordiale notate V1, V2, V3, V4, V5, V6.

aVR – derivaţia unipolară a braţului drept.aVL – derivaţia unipolară a braţului stâng.aVF – derivaţia unipolară a piciorului stâng.

Pregătirea bolnavului

Se explică bolnavului necesitatea efectuării tehnicii, apoi bolnavul va fi aşezat în decubit dorsal, relaxat fizic şi psihic. Temperatura camerei să fie de circa 200, tegumentele vor fi degresate cu alcool, iar electrozii puşi în contact cu membrele pe regiuni nepăroase prin intermediul unor fâşii de pânză udate cu soluţie salină (clorură sau bicarbonat de Na).Se înlătură factorii emoţionali.

Se transportă bolnavul în sala de înregistrare – de preferinţă cu căruciorul – cu 15 minute înainte. Pacientul va fi culcat în decubit, comod, cu musculatura complet relaxată.

Montarea electrozilor pe bolnav

Se montează pe părţile moi ale extremităţilor plăcilor de metal ale electrozilor. Între placa electrodului şi tegument se aşează o pânză înmuiată în soluţie de electrolit (o lingură

de sare la un pahar cu apă) sau pastă specială pentru electrozi. Fixarea electrozilor se face în felul următor:

o Montarea electrozilor pe membre: Roşu – mâna dreaptă. Galben – mâna stângă. Verde – picior stâng. Negru – picior drept.

o Montarea electrozilor precordiali: V1 – spaţiul IV intercostal pe marginea dreaptă a sternului. V2 – spaţiul IV intercostal, pe marginea stângă a sternului. V3 – între V2 şi V4. V5 – la intersecţia liniei orizontale dusă din V4 cu linia axilară anterioară stângă. V6 - la intersecţia liniei orizontale dusă din V4 cu linia axilară mijlocie stângă.

Notarea electrocardiogramei

Asistenta notează pe electrocardiogramă numele şi prenumele, vârsta, sexul, talia, greutatea, medicaţia folosită, data şi ora înregistrării, viteza de derulare, semnătura celui care a înregistrat.

Interpretare Pe o electrocardiogramă se definesc:o Unde – numite convenţional P, Q, R, S, T, U.o Segmente – distanţa dintre două unde (PQ), (ST).o Intervale – undă + segment (PQ = P + segmentul PQ), (OT = unda QRS + segmentul ST +

unda T), (TP = linie izoelectrică). Linia izoelectrică este linia cu potenţial electric zero. Undele situate deasupra liniei izoelectrice sunt pozitive, cele care se găsesc dedesubtul ei sunt

negative. Intervalul PQ corespunde timpului în care stimulul străbate atriile de la nodulul Keith-Flack până

la nodulul atrio-ventricular – Aschoff-Tawara = 0,12’’- 0,21’’. Unda P şi segmentul PQ reprezintă expresia electrică a activităţii atriilor. Unda ORS, segmentul ST şi unda T reprezintă expresia electrică a activităţii ventriculare.

Observaţii Interpretarea traseului este făcută de medic în lumina datelor clinice.

PRIMUL AJUTOR ÎN CORPI STRĂINI OCULARI

Corpi străini oculari ~ Fragmente de lemn. Cotor de plante. Spini. Ace. Sticlă. Nisip. Bucăţi de piatră. Cărbune. Zgură. Metale (Zn, Mg, Pb, Cu). Insecte

Corpi străini conjunctivali

~ Cantonaţi sub pleoapa superioară.~ Se extrag prin întoarcerea pleoapei şi ştergere cu un tampon.

Corpi străini inclavaţi în conjunctivă sau pleoapă

~ Se extrag cu acul după anestezie prin instilaţii cu Xilină 1%

Corpi străini corneeni, inclavaţi

~ Sunt mai periculoşi~ Sunt supărători

Corpi străini bine toleraţi

~ Corpi neinfectaţi~ Corpi netoxici~ Corpi inoxidabili

Corpi străini intraoculari

~ Cei mai gravi~ Concomitenţi unui traumatism ocular cu plagă perforată.~ Localizaţi în: camera anterioară, cristalin, corp ciliat (cu hemoragie), peretele globului ocular, corpul vitros.

Manifestări ~ Corp străin sub pleoapa superioară~ Zgârieturi. Lăcrimare. Fotofobie Durere. Ochi iritat.~ Corp străin implantat în cornee. Ulcer cornean~ Ochi roşu. Durere. Lăcrimare abundentă. Fotofobie~ Acuitate vizuală scăzută. Edem cornean. Iritaţie iridociliară~ Suprainfectare corneană. Corpi străini intraoculari~ Plagă corneană. Scleră perforată. Umoarea apoasă se scurge la exterior. Camera anterioară se goleşte. Hemoftalmie (sânge în ochi). Plaga poate interesa irisul, cristalinul, corpul ciliar

Intervenţii de urgenţă

~ Urgenţă majoră. Se face anamneză amănunţită.~ Instilaţii cu soluţii dezinfectante. Pansament steril. Profilaxia tetanosului. ~ Transport rapid la un serviciu de specialitate~ În spital: se fac examinări pentru confirmarea prezenţei corpului străin~ Oftalmoscopie. Radiografie, simplă faţă şi profil. Radiografie cu lentilă Romberg~ Ecografie bidimensională ce permite localizarea corpului străin chiar în masa de sânge intravitrean. Se extrage corpului metalic cu electromagnetului sub ecran radiologic. Corpii radioopaci nemagnetici se extrag cu pensa.~ Corpii radiotransparenţi se extrag pe cale chirurgicală.~ Corpii străini conjunctivali şi corneeni de sub pleoapa superioară neinclavaţi ~ se extrag uşor prin întoarcerea pleoapei şi ştergere cu tampon de vată sau prin spălare abundentă a sacului conjunctival cu apă sau o soluţie dezinfectantă (oxicianură de mercur 1/6000)~ Corpii străini inclavaţi în conjunctivă sau palpebrală~ Se extrag în urgenţă cu un tampon de vată curată, plasat pe o baghetă de sticlă şi înmuiat în apă, după ce se întoarce pleoapa. ~ Corpii străini inclavaţi - Nu se forţează extragerea – pericol de perforare a corneei ~ Se asigură transport de urgenţă. Va fi extras de medic cu un ac sub anestezie cu Xilină 1%Corpi străini inclavaţi intraocular:~ Se face anemneza amănunţit. Se instilează dezinfectante. Pansament steril Profilaxia tetanosului~ Transport urgent la serviciu de specialitate.

Intervenţii după extragerea corpului străin

~ Se instilează epitelizante şi dezinfectante. Local se administrează midriatice Ochiul se pansează câteva zile ~ General se administrează antiinflamatoare necortizonice (cortizonul împiedică epitelizarea), calmante, antalgice (algocalmin)

Observaţii ~ Se poate salva ochiul dacă se intervine în primele 8 ore~ Un corp străin intraocular magnetic duce la pierderea ochiului dacă este neglijat prin alterarea degenerativă a retinei şi corneei.~ Corpii străini din cupru sunt toxici. Este importantă profilaxia accidentelor oculare.

Profilaxia ~ Ochelari de protecţie. Control oftalmologic periodic. Combaterea jocurilor periculoase (cu

accidentelor oculare arcuri şi săgeţi, cu ace, bolduri, obiecte ascuţite)~ Educarea populaţie pentru păstrarea sănătăţii oculare

ESCARELE DE DECUBIT

→ Definiţie:

~ Escara este o leziune profundă a ţesuturilor prin irigarea insuficientă datorită compresiunilor lor mai îndelungate, între proeminenţele osoase şi un plan dur.

~ Escarele pot să apară în câteva ore sau în câteva zile în funcţie de factorul de risc şi de toleranţa pielii la tensiune îndelungată.

→ Cauzele escarelor:

~ Escarele sunt cauzate de: umezeală, căldură excesivă, cutele lenjeriei, resturi alimentare sau de aparat gipsat.~ Cauzele escarelor pot fi: generale, locale, favorizante.~ Escara apare la vârstnici cu afecţiuni neuro-psihice sau la bolnavii cu accidente vasculare cerebrale repetate.

→ Regiunile predispuse la escare sunt:

~ În decubit dorsal:o Regiunea occipitală. Regiunea omoplaţilor.o Regiunea sacrală. Regiunea fesieră.o Regiunea coatelor. Regiunea călcâielor.

~ În decubit lateral:o Regiunea temporală şi retroauriculară. Umăr.o Regiunea trohanteriană. o Regiunea internă şi externă a genunchilor. Regiunea maleolară internă şi externă.

~ În poziţie decubit ventral:o Regiunea claviculară. Regiunea sternală. Crestele iliace. Genunchi. Haluce.

~ În poziţie şezând:o Regiunea ischiatică.

→ Metode de prevenire a escarelor:

~ Toaleta zilnică a regiunilor predispuse escarelor. Spălarea zilnică cu apă şi săpun, masarea şi ungerea regiunilor predispuse escarelor, deoarece pielea unsă se macerează mai greu decât pielea umedă sau uscată.

~ Fricţionarea cu alcool a regiunilor predispuse. Pudrarea cu talc, local.~ La bolnavii cu incontinenţă de urină, inconştienţă, se foloseşte sondajul à demeure cu sonda Foley. Se schimbă lenjeria

ori de câte ori este necesar.~ Schimbarea poziţiei bolnavului la un interval de 30 minute 1 oră, succesiv: decubit dorsal, decubit lateral drept şi

stâng, decubit ventral.~ Se face la 2-3 ore sau mai des, întorcându-se o foaie de supraveghere a escarelor în care se notează orele de schimbare

şi poziţia. În foaie se mai notează aspectul tegumentelor şi Zona de masaj.~ Folosirea materialelor complementare necesare pentru prevenirea escarelor. Se folosesc colaci de cauciuc,

înveliţi în tifon, la nivelul zonelor tegumentare predispuse la escare.~ Saltele speciale, antidecubit, perne de diverse dimensiuni şi forme pentru regiunile predispuse escarelor (exemplu

pentru genunchi), colaci de cauciuc, colăcei de vată (exemplu pentru călcâie).~ Pentru ungerea pielii se foloseşte oxid de zinc, vitamină A+D2 şi talc.~ Se va întinde perfect şi se va schimba lenjeriei la nevoie. Se are în vedere evitarea cutelor lenjeriei de pat şi lenjeriei

de corp.~ Îndepărtarea din pat a resturilor alimentare şi a obiectelor ce ar putea provoca prin comprimare tulburări locale

circulatorii (nasturi, medicamente, firimituri etc.). → Favorizarea vascularizaţiei în zonele comprimate

~ Masajul favorizează vascularizarea profundă şi superficială, îndepărtează celulele descuamate, destupă glandele sebacee. Rehidratarea pielii se face cu un unguent hidratant masând uşor regiunile respective. În timpul masajului în cameră trebuie să fie cald, geamurile închise şi nu se circulă pe uşă.

~ Masajul este contraindicat în febră, infecţii ale pielii, septicemie.→ Tratamentul curativ este descurajant.

~ Diminuarea presiunii planurilor dure.~ Îndepărtarea detritusurilor necrotice.~ Combaterea infecţiei cu sterilizare cu soluţie alcoolică 1% sau rivanol 1%, fenosept, raze ultraviolete, pudră,

îndepărtarea puroiului, administrare de Gentamicină.→ Observaţii:

~ Asistenta intervine în evitarea apariţiei.~ Apariţia escarelor reprezintă o catastrofă la bolnavii vârstnici.~ În profilaxia şi tratamentul escarelor, rămâne programul rotaţiei continue care presupune îngrijire continuă.

~ Alimentaţia trebuie să fie bogată în proteine şi vitamine pentru a favoriza cicatrizarea. Hidratarea se va face cu 1,5-2 litri zilnic.

ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU APARAT GIPSAT

→ Imobilizarea prin aparat gipsat

~ Pentru cadrele medii sunt interzise manevrele brutale de reducere a fracturilor.~ Se admite doar axarea membrelor cât mai aproape de poziţia lor normală, prin manevre de tracţiune în ax.~ Când relaxarea membrului nu se poate obţine prin tracţiune blândă este preferabil ca imobilizarea de urgenţă să se

execute păstrându-se poziţia anormală provocată de accident, urmând ca reducerea să se facă de către specialist în clinici specializate.

~ Înfăşarea nu va fi prea strânsă pentru a nu stânjeni circulaţia sângelui.~ Feşele gipsate se prepară din gips, material de suport (faşă) şi apă.~ Gipsul – sulfat de calciu natural, calcinat. Are proprietatea de a se întări după ce a fost udat cu apă. Se prepară într-un

strat foarte subţire pe faşa desfăcută, care apoi se rulează uşor strâns. ~ Se folosesc curent feşe de 10 cm, iar pentru atele feşi de 15 cm şi 20 cm. Pentru degete se pot folosi feşe mai înguste

de 3-5 cm.→ Prepararea unei feşe gipsate:

~ Ca material se foloseşte faşa de tifon de 10 cm lăţime care se desfăşoară pe plan neted pe o porţiune de 50 cm.~ Pe faşa desfăcută se presară un strat de gips ce se întinde cu partea cubitală a mâinii stângii în grosime uniformă de 1-2

mm pe toată suprafaţa feşii.~ Cu mâna dreaptă, faşa cu gips se înfăşoară nu prea strâns, după care se repetă manevrele până se obţine faşa gipsată cu

diametru de 8-10 cm.→ Confecţionarea unei atele gipsate:

~ Atela gipsată se poate confecţiona atât din feşe gipsate în prealabil (conform tehnicii de mai sus), cât şi din metraj de tifon pregătit pe diferite dimensiuni.

~ Se apreciază dimensiunile în lungime şi în lăţime în funcţie de segmentul pentru care urmează să fie folosită.~ Se desfăşoară faşa şi se presară stratul de gips, uniform, pe o grosime de 1-2 cm, după care se aşează o a doua foaie de

faşă peste stratul de gips.~ Manevra se repetă până se suprapun 5-20 straturi de faşă.~ Atela obţinută astfel se împătureşte în două în lungime şi apoi iar în două repetând manevra până se obţine un pachet

gipsat.→ Aplicarea atelei gipsate:

~ Înainte de aplicare cu scopul imobilizării unui segment, faşa gipsată sau atela gipsată se introduce într-un vas cu apă la temperatura camerei şi în cantitate suficientă ca să le acopere bine.

~ Îmbibarea cu apă a feşii gipsate este uniformă şi este terminată atunci când din vas nu mai ies la suprafaţă bule de aer.~ Stoarcerea se face prin răsucire uşoară a feşii gipsate sau a pachetului gipsat pentru ca odată cu apa scursă să nu se

piardă şi gipsul.~ După ce se scoate din apă atela gipsată se întinde de la capete şi se netezeşte suprafaţa pentru a nu rămâne asperităţi.~ Atela gipsată se aplică peste regiunea anatomică ce necesită imobilizare şi se fixează cu faşa gipsată cu circulare (se

confecţionează aparat circular).~ Se începe cu aplicarea unei atele care după întărire este un element mai rezistent de susţinere a întregului aparat gipsat.~ Se confecţionează din feşi gipsate de 10 cm sau mai late sau din metraj de tifon gipsat – în funcţie de necesităţi.~ În mod excepţional se foloseşte în prealabil învelitoarea protectoare a segmentului de corp pe care se aplică faşa

gipsată, deoarece din cauza stratului de vată, cu timpul aparatul gipsat devine larg şi ineficient. Se preferă aplicarea feşilor direct pe piele sau cel mult cu un strat de tifon.

~ Se pot pune mici perniţe de vată la nivelul proeminenţelor osoase – călcâie, maleole, regiunea sacrolombară etc.~ Aparatul gipsat nu trebuie să fie prea gros, dar totuşi trebuie să fie suficient de rezistent şi trebuie să prindă

întotdeauna atât articulaţia de deasupra, cât şi cea de dedesubtul unei fracturi.→ Principiile unei imobilizări corecte:

~ Asigurarea funcţiilor vitale are prioritate faţă de alte manevre.~ Se va căuta obţinerea unei axări relative a segmentului de imobilizat, prin tracţiune atraumatică şi progresivă în ax în

momentul aplicării imobilizării.~ Pentru a avea siguranţa că fractura nu se deplasează nici lateral, nici în jurul axului longitudinal, imobilizarea trebuie

să prindă în mod obligatoriu articulaţiile situate deasupra şi dedesubtul focarului de fractură.~ Imobilizarea trebuie să fie adaptată reliefului anatomic al regiunii accidentate.~ Aparatul gipsat sau atela de imobilizare nu trebuie să fie compresive pentru a nu îngreuna circulaţia sanguină într-un

segment în care există deja tulburări circulatorii secundare traumatismului. Aparatele gipsate trebuie lăsate să se usuce (24 ore).

→ Complicaţiile imobilizării gipsate:

~ Leziunile tegumentare datorate firimiturilor de gips. Escare.

~ Compresiuni pe proeminenţele osoase. Anchiloze, atrofii, poziţii vicioase.~ Macerarea tegumentelor.

BILANŢ HIDRIC

→ Definiţie:

~ Prin bilanţ hidric se înţelege totalitatea lichidelor ingerate în echilibru sau nu cu totalitatea lichidelor excretate.

→ Condiţii:

~ Se notează toată cantitatea de lichide ingerată.~ Se notează pierderile fiziologice de lichide.~ Se notează pierderile patologice de lichide.

→ Intrările sunt constituite din:

~ Apa din alimente şi băuturi (supă, ceai, suc etc.).~ Apa provenită din metabolismul celular.~ Perfuzii.~ Transfuzii etc.

→ Ieşirile sunt constituite din:

~ Urină.~ Scaun.~ Pierderi insensibile pe cale respiratorie sau cutanată.~ Pierderi patologice → în febră, vărsături, diaree, aspiraţii, fistule, drenuri etc.

→ De reţinut:

~ Pentru fiecare grad de temperatură se calculează o pierdere de suplimentară de 500 ml apă.~ Se notează schimbările de pansament şi gradul de îmbibare – se estimează o pierdere de cca. 500 ml / pansament.

→ Observaţii:

~ Un bilanţ echilibrat egalează volumul ieşirilor cu volumul intrărilor.~ Pentru valori exacte se fac măsurători periodice şi continuu precise.~ Se notează toate intrările / ieşirile pe 24 ore.

ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU INSUFICIENŢĂ RENALĂ ACUTĂ

→ Asigurarea igienei corporale.

~ Bolnavul va fi izolat de preferinţă într-o rezervă, deoarece, datorită stării de autointoxicaţie, el este mai neliniştit, putând deveni mai târziu, inconştient. Camera să fie bine aerisită şi uşor încălzită (20-220C).

~ Patul trebuie prevăzut cu accesoriile necesare pentru prevenirea escarelor: pernă de apă, colac de cauciuc îmbrăcat sau saltea pneumatică.

~ Poziţia lui este în funcţie de starea lui de conştienţă, precum şi de existenţa edemelor. Bolnavul este învelit cu 2 pături şi este bine ca patul să fie încălzit în prealabil cu termofoare.

→ Supravegherea bolnavului.

~ Orice manifestări patologice – vărsături, diaree, hemoragii, modificări de comportament, contracţii sau convulsii – vor fi raportate imediat medicului.

~ Eliminările de lichide – urină, scaun, vărsături – se notează volumetric. Evidenţa exactă a diurezei şi a eliminărilor pe alte căi este baza de pornire a tratamentului şi criteriul de orientare a medicului.

~ Asistenta va determina zilnic densitatea urinară, va recolta sânge pentru determinarea ureei, creatininei, rezervei alcaline, Cl, K, pH sanguin, hematocrit, numărul globulelor sanguine şi urină – dozare a ureei urinare şi va ţine în evidenţă rezultatele pe foaia de terapie intensivă a bolnavului.

~ Dacă bolnavul este conştient i se va face o clismă evacuatoare.~ Bolnavul trebuie cântărit în fiecare zi, la nevoie împreună cu patul, pentru a urmări şi pe această cale echilibrul

consumului şi pierderilor.→ Hidratarea.

~ Completarea pierderilor de lichide este elementul esenţial al tratamentului şi îngrijirii bolnavului, căci deshidratarea însăşi poate duce la IR. Pe de altă parte şi hiperhidratarea poate înrăutăţi starea bolnavului, deoarece este redusă capacitatea de eliminare a organismului prin insuficienţa organului excretor principal. La aportul de lichide se vor lua în considerare lichidele din băuturi, alimente, perfuzie, precum şi apa formată în organism din ţesuturile proprii, numită apă endogenă care se evaluează la aproximativ 200-400 ml pe 24 ore.

~ Aportul de lichide se stabileşte de la o zi la alta în aşa fel încât bolnavul să scadă în greutate cu o rată de 300-700 g pe zi. Orice creştere în greutate trebuie considerată ca o retenţie hidrică. De asemenea orice scădere a Na plasmatic, în absenţa vărsăturilor şi a diareei trebuie considerată ca hiponatremie de diluţie deci ca o hiperhidratare.

~ Calea de administrare şi compoziţia lichidelor vor fi stabilite totdeauna de medic. Dacă bolnavul este conştient şi nu are vărsături, hidratarea se face pe cale orală cu lichide zaharate. Dacă bolnavul are vărsături, după aspirarea conţinutului stomacal se va introduce sonda Einhorn în duoden şi se va încerca hidratarea picătură cu picătură pe această cale. Aceeaşi cale se va utiliza şi în caz de comă. Administrarea de clorură de sodiu trebuie să acopere numai pierderile zilnice datorate transpiraţiilor şi vărsăturilor. Această cantitate nu poate fi mai mare de 1-3 g pe zi.

~ Pentru eventualitatea cumulării K în sânge, asistenţa va avea pregătită soluţia de gluconat de Ca 10%, soluţia hipertonică de glucoză şi insulină.

→ Alimentaţia.

~ Regimul dietetic poate contribui în mare măsură la împiedicarea acumulării produselor azotate rezultate din procesele de metabolism în organism. Din acest motiv, se vor exclude substanţele proteice şi sarea din regim. Se va asigura un regim alimentar bogat în glucide (230-300 g) şi lipide (100-150 g) care să asigure un aport caloric de 2000 cal pe zi.

~ Regimul va cuprinde: orez fiert sub formă de piure, paste făinoase, unt, untdelemn, biscuiţi, zahăr.~ Se exclud: pâinea, lactatele, ouăle, carnea, peştele, alimentele cu conţinut mare de K – fructe uscate, sucuri de fructe.

Dacă bolnavul nu poate înghiţi sau varsă, de cele mai multe ori uremia producând intoleranţă digestivă, nutriţia se va asigura pe cale parenterală. Necesarul de calorii se va acoperi prin perfuzii de soluţii concentrate de glucoză 20-40% - 500-700 ml pe zi, având în vedere restricţia de lichide la anurici, pe cateter central şi foarte lent pentru a evita hiperglicemia, asociată cu insulină 20-40 UI pentru un flacon de glucoză administrat subcutanat, fracţionat la 6 ore.

~ În formele hipercatabolice mai ales, bilanţul azotat echilibrat se poate obţine numai cu perfuzii de aminoacizi esenţiali şi glucoză hipertonă 30-50% pe cateter venos. În aceste forme cantitatea de azot necesară este de 0,4g/Kg/zi. 1 g azot = 6,25 g proteine, iar raţia calorică de 40-50 calorii pe zi.

~ Catabolismul proteic poate fi redus şi prin administrarea de testosteron în doză de 25-50 mg pe zi în tot timpul stadiului oligo-anuric.

→ Tratamentul IRA funcţională:

~ Îndepărtarea cât mai rapidă a cauzelor care au indus IRA funcţională.~ Refacerea volemiei prin aport parenteral (perfuzii i.v. cu soluţii hidroionice).~ În cazurile cu hipernatremie se administrează glucoză 5%.~ În hiponatremie se administrează glucoză 10% sau 20%.~ În caz de normonatremie se administrează ser fiziologic în cantităţi adecvate.~ Transfuzii de sânge sau plasmă, substituenţi plasmatici, soluţie Dextran 70.~ Hemisuccinat de Hidrocortizon.~ Tratamentul trebuie să vizeze corectarea hipoxemiei, acidozei metabolice, pierderilor electrolitice (ex. Dopamină).

~ Administrarea diureticelor de ansă (Furosemid) se face numai după refacerea volemiei şi redresarea hemodinamică.→ Tratamentul IRA prin necroză tubulară:

~ Tratament preventiv – poate fi aplicat atunci când factorii etiologici sunt detectaţi şi îndepărtaţi în timp util.o Furosemidul este folosit în doze repetate începând cu 100 mg şi crescând progresiv până la 3200 mg pe

zi.o Furosemidul scurtează durata hiperazotemiei oligurice.

~ Tratament în faza oligo-anurică:~ Evitarea hiperhidratării prin restricţie hidrică.~ Limitarea hiperazotemiei prin reducerea proteinelor din raţia calorică şi prin mijloace care reduc catabolismul

proteinelor (glucoza, anabolizante de sinteză).~ Menţinerea echilibrului ionic prin:

o Controlul strict al aportului de electroliţi. o Se realizează prin controlul riguros al aportului de electroliţi în funcţie de datele ionogramei. o Aportul de Na trebuie redus la 0,5-1g NaCl pe zi. o Limitarea aportului de Na presupune hiperhidrarea şi consecinţele ei hemodinamice ca edemul pulmonar

acut şi HTA.o Aportul de K trebuie stopat prin excluderea din alimentaţia orală a alimentelor bogate în K. aportul de

Na ca şi cel de K va fi însă adaptat după necesităţi, înlocuindu-se în mod riguros pierderile, după datele ionogramei

~ Tratamentul hiperpotasemiei:→ Hiperpotasemia minoră – K+ plasmatic = 5,5-6,5 mEq/l poate fi tratat prin răşini schimbătoare de cationi ca polistiren,

sulfonat de Na în doză de 15-30 g de 2-4 ori / zi asociat cu Sorbitol – 20 ml din soluţie de 70% administrată pe cale orală.→ Hiperpotasemie moderată – K+ = 6,5-7,5 mEq/l; ECG unde T înalte, ascuţite şi simetrice. Se tratează cu soluţie

izotonică de glucoză 33% 100 ml – 10 fiole injectate în 30 minute la care se adaugă insulină 20UI.→ Hiperpotasemie severă – K+ >7,5 mEq/l – ECG absenţa unde P, lărgirea complexelor QRS, aritmii ventriculare. Se

administrează gluconat de Ca 10% - 10-20 ml i.v. lent, şi apoi glucoză hipertonică la care se adaugă Na 2CO3 după caz. Ca antagonizează efectele toxice ale K asupra miocardului.

→ După tratamentul de urgenţă de mai sus bolnavul trebuie dializat pentru îndepărtarea excesului de K şi prevenirea recidivei hiperpotasemice.

→ Corectarea acidozei.

~ Când acidoza este severă (CO3H- <12mEq/l) se corectează prin administrare de Na2CO3 8,4% în cantităţi adecvate, orientându-se după deficitul de baze.

→ Restabilirea diurezei în cazul oliguriei şi tratamentul anuriei.

~ Pentru restabilirea diurezei → Manitol 60-80 ml soluţie 20% în 8-10 minute şi Furosemid 150 mg i.v. din 3 în 3 ore timp de 12 ore.

~ Tratament eficace numai dacă se produce o diureză de 40 ml pe oră.→ Tratamentul complicaţiilor.

~ Insuficienţa cardiacă congestivă – restricţia de apă şi sare: excesul de apă poate fi îndepărtat numai prin dializă.~ În caz de edem pulmonar acut: aplicarea de garouri, administrarea de morfină intravenos sau intramuscular în doză de

5-10 mg şi un preparat digitalic, dozele folosite în digitalizarea rapidă trebuie să fie redusă la ½ faţă de cele obişnuite,~ De asemenea trebuie să se ţină seama că inima bolnavului oligoanuric este mult mai vulnerabilă la supradozajul

digitalic, decât cea a bolnavului cu diureză normală, din cauza hiperkaliemiei, acidozei, hipercalcemiei.~ Folosirea antibioticelor în scop profilactic este contraindicată în necroza tubulară acută. De aceea următoarele

antibiotice trebuie evitate: Streptomicina. Neomicina. Kanamicina. Gentamicina Colestina. Se pot administra însă fără probleme: Eritromicina, Cloramfenicol în doze obişnuite.

~ Pentru greaţă şi vărsături: 1 f Torecan i.m. la 1-2 ori pe zi.~ Pentru îndepărtarea acceselor de tetanie se administrează gluconat de calciu i.v. în doze de 20-40 ml sol 10%.~ Convulsii – Fenobarbital 1 f i.m.~ Anemie (numai când Ht < 25%) – transfuzii de masă eritrocitară 150-200 ml ce se repetă la 2-3 zile. ~ Diareea, dacă nu este prea masivă, nu vor fi oprită, în acest fel eliminându-se din organism şi pe această cale o

oarecare cantitate de substanţe azotate.→ Intervenţii de îngrijire specifice:

~ Aplicarea măsurilor de urgenţă.~ Asigurarea repausului la pat.~ Recoltarea sângelui pentru examinări de laborator (pH, uree, rezervă alcalină, ionogramă, creatinină).~ Recoltarea urinei pentru examinări fizico-chimice.~ Urmărirea respiraţiei – respiraţia Kussmaul şi acidoză.

~ Măsoară TA, puls, temperatura, respiraţia – febra şi polipneea pot creşte pierderile de apă. Măsurarea greutăţii corporale.

~ Efectuarea EKG – în hiperkaliemie.~ Observarea semnelor de hipocalcemie - semnul Chvostek.~ Efectuarea bilanţului hidric – intrări-ieşiri.~ Observarea vărsăturilor – se pierd ioni de Na+, K+, Cl-, apa.~ Efectuarea îngrijirilor igienice şi servirea la pat cu ploscă, urinar.~ Prevenirea complicaţiilor. Combaterea convulsiilor.~ Corectarea dezechilibrelor hidro-electrolitice. Restabilirea diurezei.~ Împiedicarea acumulării produşilor azotaţi în cazul anuriei şi asigurarea regimului dietetic.~ Diminuarea catabolismului protidic prin epurare extrarenală hemodializată şi dializă peritoneală.

→ Îngrijirea bolnavilor în perioada de recuperare a funcţiilor renale.

~ IRA reversibilă de obicei, se ameliorează după 12-14 zile. restabilirea funcţiei renale este semnalată prin reapariţia progresivă a diurezei.

~ În funcţie de cantitatea şi densitatea urinei eliminate precum şi a valorilor ionogramei sanguine şi urinare se îmbogăţeşte dieta bolnavului cu un aport mai mare de apă, fructe şi zarzavaturi, care asigură necesitatea de vitamine şi săruri minerale pentru recuperarea pierderilor în condiţii menajării rinichiului încă bolnav, regimul trebuie să fie hipercaloric, hiperglucidic, normolipidic şi hipoproteic.

~ Aportul de proteine se va începe cu proteine vegetale, urmate de lactate şi pe urmă carne. Aportul alimentar şi medicamentos şi Na şi K se va face numai pe baza ionogramei.

~ Pe măsura ameliorării diurezei se ridică în mod corespunzător şi aportul de apă, lăsând bolnavul să bea la discreţie, dacă diureza a atins 1500 ml /24 ore.

→ Dializa peritoneală.

~ Utilizează ca membrană dializantă pentru epurarea sângelui endoteliu seroasei peritoneale, care are o suprafaţă de 20.000 cm2. Cu ajutorul unui tub se introduce în cavitatea peritoneală lichidul de dializă care, după ce traversează suprafaţa endoteliului peritoneal este îndepărtat prin alt tub.

~ Pregătirea instrumentelor şi a materialelor:~ Toate materialele sunt pregătite steril. Trusă de paracenteză cu 1-2 trocare, ambele prevăzute cu stilet ascuţit şi

mandren bont.~ 20 flacoane de lichid de dializă de câte 2 l, soluţie utilizată la hemodializă la care se mai adaugă heparină pentru

evitarea obstrucţiei cateterului şi antibiotice pentru a preveni infecţia.▪ Materiale necesare pentru anestezie, dezinfecţie locală, pansament.▪ 2 sonde din material plastic lungi de 20 cm, care să poată fi introduse prin canula trocarului în cavitatea

peritoneală, prevăzută cu orificii laterale, la extremitatea care se introduce în abdomen. Aparat de perfuzat soluţii.▪ Tub de cauciuc pentru scurgerea lichidului evacuat, vas colector de 10-20 l gradat. Aparat pentru încălzirea sau

menţinerea constantă a lichidului de dializă la temperatura corporală (baie termostat) sau un vas cu apă fierbinte prin care trece tubul de la aparatul de perfuzie.

▪ Seringă şi medicamente pentru prima urgenţă în caz de accidente.~ Pregătirea bolnavului:

▪ Pentru pregătirea psihică a bolnavului se administrează un calmant.▪ Bolnavul îşi goleşte vezica urinară. I se face o clismă evacuatoare.▪ Bolnavul va fi aşezat comod în pat, deoarece dializa durează 16-20 ore.

~ Tehnica:▪ Medicul execută paracenteza abdominală în fosa iliacă stângă.▪ Se adaptează aparatul de perfuzie la un flacon înfăşurat în pernă electrică sau se trece tubul de perfuzie prelungit

în formă de serpentină prin apă fierbinte. Flaconul se fixează la o înălţime de 2 m,▪ Prin canula trocarului se introduce sonda din material plastic la care se racordează amboul aparatului de perfuzie

şi se dă drumul lichidului.▪ Sonda şi cu amboul tubului de perfuzie se fixează de peretele abdomenului cu leucoplast, iar împrejurul locului de

pătrundere a tubului în cavitatea peritoneală se aşează o compresă sterilă îmbibată într-o soluţie dezinfectantă.▪ Se fixează debitul de 2-3 litri în prima oră.▪ După ce s-a adunat în cavitatea peritoneală o cantitate de cca. 2 litri lichid, se introduce în partea dreaptă celălalt

tub şi se fixează în peretele abdominal. La această sondă se racordează tub de scurgere, ce se introduce în vasul colector.

▪ După ce a început să se scurgă lichid în vasul colector – se reglează ritmul în aşa fel încât în cavitatea peritoneală să se menţină 2 l de lichid.

▪ Asistenta va supraveghea circulaţia lichidelor de dializă. În caz de dureri abdominale va micşora viteza de administrare.

▪ Controlează pulsul, temperatura, TA, respiraţia.▪ Cu acest procedee se pot elimina 40-60 g uree şi alte produse de dezasimilaţie. Dializa poate fi repetată după 48

ore. Starea generală a bolnavului se îmbunătăţeşte considerabil şi se câştigă 4-6 zile pentru recuperarea funcţiilor rinichiului.

~ Dializa peritoneală se poate executa şi printr-un alt procedeu: se face o singură paracenteză abdominală la 2 laturi de deget sub ombilic, pe linia mediană. În acest caz se introduce soluţie încălzită la 370 într-un ritm de 2 l în 30 de minute. Lichidul se lasă în peritoneu o oră după care se elimină lent în 30 minute şi se introduc apoi 2 l. La copil, cantitatea de lichid de dializă care se introduce este în funcţie de greutate.

~ Trecerea progresivă la un regim dietetic:▪ Regimul se îmbogăţeşte treptat prin introducerea proteinelor – ouă, lapte, brânză, carne.▪ Se introduc alimente bogate în potasiu, sucuri de fructe, suc de legume.▪ Când diureza atinge 1-1,5 l, bolnavul va putea primi regim normal sărat.▪ Bolnavul poate să bea 500-800 ml lichide peste pierderile zilnice.▪ Incapacitatea de muncă durează 2-3 luni.

→ Hemodializa (rinichiul artificial):

~ Este cea mai eficace metodă de epurare extrarenală – epurarea sângelui în afara organismului.~ Pregătirea aparaturii şi materialelor:

▪ Asistenta pregăteşte aparatul pentru executarea hemodializei şi soluţia dializantă formată din clorură de Na, clorură de potasiu, clorură de Mg, clorură de Ca, bicarbonat de Na şi glucoză, realizând un mediu uşor hipertonic, cantitatea care se foloseşte o dată este în funcţie de tipul de aparat (poate fi chiar 100 l).

▪ Se pregăteşte 500 ml sânge izo-grup, proaspăt, instrumentar şi materiale pentru anestezie locală şi descoperirea chirurgicală a vaselor – de obicei se foloseşte artera radială şi vena de la acelaşi braţ.

~ Pregătirea bolnavului:▪ Înainte de începerea intervenţiei asistenta va recolta sânge pentru determinarea ureei, creatininei, Cl, Na, K,

rezervei alcaline, hemogramei, hematocritului.▪ Bolnavul este aşezat într-un pat comod, deoarece şedinţa durează 6-8 ore. Capul şi toracele vor fi uşor ridicate, iar

membrele superioare fixate în poziţie accesibilă denudării vaselor.~ Aplicarea tehnicii:

▪ Se introduce în linia arterială a aparatului 1000 ml ser fiziologic heparinmat, steril, pentru umplerea compartimentului de sânge. Aparatul porneşte circulaţia lichidului de dializă care se încălzeşte pe parcurs. Se conectează bolnavul la aparat pe linia arterială şi se înlocuieşte pompa arterială cu un debit de 100-150 ml / minut. Sângele înlocuieşte serul fiziologic din linia arterială din dializor, care este captat pe linia venoasă într-un recipient.

▪ Asistenta controlează din 15 în 15 minute pulsul, tensiunea arterială, respiraţia, iar din oră în oră se determină hematocritul pentru depistarea sărilor de hiperhidratare sau hemoliză.

▪ Durata hemolizei pe o şedinţă în medie este de 4-6 ore.▪ Se urmăreşte funcţionalitatea aparatului pentru că pot surveni unele incidente – ruperea membranei, scăderea

debitului de sânge, coagularea sângelui în aparat.▪ Într-o şedinţă de hemodializă se pot elimina din organism 60-110g uree şi mari cantităţi de azot rezidual, acid

uric, creatinină, azotemie, coborând cu 0,5%.▪ Rinichiul artificial poate fi utilizat şi pentru eliminarea din organism a substanţelor barbiturice, aspirinei în caz de

intoxicaţii. Hemodializa se poate face zilnic sau la 2 zile. câteva şedinţe de hemodializă pot reface funcţia renală.

ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU SINDROM DE DESHIDRATARE ACUT

→ Tratamentul S.D.A. reprezintă o urgenţă şi trebuie iniţiat pe primul eşalon care examinează copilul, înainte de trimiterea la spital. Schema rehidratării trebuie să precizeze:~ Calea administrării lichidelor~ Cantitatea de lichide/24h~ Compoziţia lichidelor~ Ritmul de administrare

→ Rehidratarea orală (calea fiziologică):

~ Se foloseşte în deshidratările uşoare, dacă bolnavul nu prezintă vărsături incoergibile şi ileus.~ Lichidele pot fi administrate cu linguriţa sau cu biberon, iar la sugarii care refuză lichidele cu ajutorul unei sonde

introduse în stomac (gastrocliză - se administrează ceai cu 5% zahăr sau soluţii hidroelectrolitice).~ Din aceste lichide se administrează 180-200 ml/kg/zi.

→ Rehidratarea parenterală

~ Se practică azi numai pe cale endovenoasă (calea subcutanată fiind practic abandonată) abordarea venei efectuându-se percutan, în cazuri de excepţie, prin descoperirea chirurgicală a vasului.

~ Instituirea perfuziei endovenoase devine obligatorie dacă pierderea de lichide este mai mare de 10% din greutatea corpului.

→ Cantitatea de lichide/24h

~ Aceasta trebuie să acopere nevoile, să înlocuiască pierderile actuale în totalitate sau parţial şi să corecteze într-o măsură oarecare deficitele preexistente îmbolnăvirii.

~ Nevoile fiziologice minime zilnice (pe kg corp) de apă, electroliţi, glucoză, proteine şi calorii, diferă în administrarea venoasă de cele recomandate oral.

Nevoi / kg / zi Forma de administrareApă 80-100 ml Glucoză sol. 5% sau 10%Na 1-2 mEq/l NaCl 5,8% (1ml=1mEq/l) NaCl 0,9% (6,5ml=1mEq/l)K 1 mEq/l KCl 7,5% (1ml=1mEq/l)Cl 2 mEq/l NaCl 5,8% KCl 7,5%Ca 1 mEq/l Ca gluconic 10% (1 ml=0,5mEq/l)Glucoză 8 - 10g Glucoză 10% (80-100 ml)Proteine 1g Hidrolizat de proteine sau de aminoacizi 5% (20 ml=1g)Aport energetic

20-40 până(creşte la 32 38, 52 , 58)

Glucoză 5% (10ml=2cal) Glucoză 10%(10ml=4cal)Soluţie de aminoacizi 5% cu/fără carbohidraţi (Sorbitol 10%) pentru uz pediatric, 20-30 (50)ml/kg/zi

→ Necesităţile fiziologice de apă/24 ore variază în funcţie de vârstă: 60-80 ml/kg – nou-născut, 100-150 ml/kg – sugar, 80 ml/kg – copil mic, 50 ml/kg – şcolar.

→ Stabilirea gradului de deshidratare: deficitul ponderal (pierderi %), semne / simptome clinice, asimptomatic 5%, semne cutaneo-mucoase, colaps, respiraţie Küssmaul, hiperactivitate (stare de agitaţie) = 10%, comă = 15%.

→ Stabilirea timpului de deshidratare: fiziologia bolii care a indus deshidratarea, semne clinice particulare, Na+ plasmatic → izotonă – 130-150 mEq/l, hipertonă – peste 150 mEq/l, hipotonă – sub 130 mEq/l.

Perioada de timp de la iniţierea terapiei

Etapa corecţiei Rezultate scontate

0 – 2 ore Reducerea circulaţiei Ameliorarea T.A., pulsului şi circulaţiei periferice; mărirea diurezei; revenirea cunoştinţelor.

2 – 18(24) ore

Reducerea parţială a spaţiului extracelular şi echilibrului acido-bazic

Spor ponderal rapid; diureză bună; circulaţie redresată; ameliorarea semnelor de deshidratare; restabilirea completă / parţială a volemiei; nivel normal al ureei sanguine; echilibru acidobazic parţial /complet normalizat.

1 – 4 zile Reducerea ponderală a potasiului seric.

Creşterea ponderală rapidă în continuare; normalizarea ureei sanguine, natremiei, echilibrului acido-bazic şi potasemiei.

4 zile – 1(3) săptămâni

Restabilirea deficitului energetic şi proteic

Creşterea ponderală lentă; constante plasmatice normale.

→ Principii de terapie hidroelectrolitică

~ Menţinerea pe cât posibil a izoosmolarităţii sângelui, evitându-se corectările prea rapide ale dezechilibrelor hidrice şi electrolitice;

~ Hipovolemie, element central al deshidratărilor severe, necesită o terapie rapidă şi eficace, înaintea instalării unor leziuni anoxice cerebrale, renale sau a şocului ireversibil

~ Decelarea precoce şi urmărirea evoluţiei unor semne clinice evaluatoare ale insuficienţei circulatorii periferice din cursul deshidratărilor acute.

~ Utilizarea unor soluţii cu osmolaritatea cât mai apropiată de normal, mai ales când cantităţile administrate sunt mari.~ Tratamentul precoce al acidozei metabolice importante (ph≤7,2), pe baza investigaţiilor de laborator, prin administrare

fracţionată a cantităţii totale de nahco3 calculate.~ Monitorizarea stării clinice, a curbei ponderale, a diurezei (şi prin ionograma sanguină şi urinară în situaţiile

particulare) şi a parametrilor Astrup şi, care, în funcţie de situaţiile nou survenite, trebuie să fie adoptate pe parcurs.

→ Reguli ale administrării parenterale de K:

~ Nu se administrează potasiu când circulaţia sanguină este deficitară (stare de şoc);~ Raportul potasiu / acidoză - scăderea ph-ului sanguin cu 0,1 se însoţeşte de o creştere a valorilor volemiei cu 0,6

mEq/l; ~ Potasiu se administrează doar după combaterea acidozei severe.~ Aportul de k în soluţiile perfuzabile numai după apariţia diurezei.~ Soluţiile perfuzabile pot conţine k, numai într-o concentraţie maximă de 40 mEq/l (cea maia convenabilă este

concentraţia de 20 mEq/l).~ Indiferent de mărimea deficitului de k, nu se va administra o cantitate peste 3 mEq/kg/zi, urmând ca întreg deficitul să

fie acoperit în 3-4 zile (şi chiar mai lent).~ Aportul de k / glucoză – aportul important de glucoză dar fără k duce la scăderea kaliemiei, periculoasă mai ales la

distrofici;~ Aportul de k fără glucoză creşte pericolul de hiperkaliemie.

→ Combaterea colapsului:

~ Administrarea în primele 15 minute, direct cu seringa sau în perfuzie cu ritm rapid, de soluţii macromoleculare – Dextran 70 în ser fiziologic 10-15 mg/kg corp (sau număr de ml = procentul scăderii ponderale).

~ Mai pot fi utilizate: ~ Albumina umană soluţie 5%~ Plasma~ Sânge (în cazul unei anemii severe concomitente), în aceiaşi cantitate;~ Ser fiziologic~ Soluţie Ringer 20 ml/kg corp în 30 minute.

→ Pentru acidoza metabolică:

~ Bicarbonat de sodiu 14‰ (soluţia 1/6 molar) 15 ml/kg corp în p. i.v. De 45-60 minute, echivalând cu 2,5 mEq/kg corp.

~ În cazul utilizării de nahco3‰, soluţie hipertonă, acesta se va dilua în părţi egale cu glucoză 5%, dat fiind riscul hiperosmolarităţii.

→ Raţia de întreţinere este formată din:

~ 100 ml glucoză 5% / kg corp.~ Soluţia molară de NaCl 58,5‰ – 4-5 mEq/kg.~ KCl soluţie molară 74‰ – 4-5 mEq/kg.~ Ca gluconic 10% - 1 mEq/kg (0,5 meqca/1ml).~ Schemele standard aduce un aport de 9,5 mEq/kg de na, iar prin rehidratarea sugarului poate avea o creştere ponderală

de 7-8%, din greutatea de la internare.

Rezultatele tratamentului~ Rezultatele tratamentului de rehidratare sunt de obicei rapide. ~ În primele două ore se realizează: redresarea circulaţiei (ameliorarea T.A., pulsului circulaţiei periferice), creşterea

difuziei, revenirea conştienţei. ~ În următoarele 2-18 (24) ore sunt redresate parţial: spaţiul extracelular şi echilibrul acidobazic, spor ponderal rapid,

diureză bună, circulaţie redresată, ameliorarea semnelor de deshidratare, restabilirea parţială / completă a natremiei, ~ nivelul normal al ureei sanguine, echilibrul acidobazic parţial /complet normalizat.~ După 1-4 zile se înregistrează: redresarea curbei ponderale şi kaliemia, creşterea ponderală, normalizarea ureei

sanguine, normalizarea natriemiei, normalizarea echilibrului acidobazic, normalizarea potasemiei.~ Deficitul de aport caloric şi proteic este înlăturat abia după 4 zile până la 1-3 săptămâni, perioadă în care se constată

creşterea ponderală lentă şi menţinerea în limite normale a constantelor plasmatice.

ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU COLICĂ RENALĂ

Manifestări la un bolnav cu afecţiuni urinare şi de care trebuie să ţină seama asistenta la întocmirea planului de îngrijire sunt: durerea de tip colică, nevoia imperioasă de a urina, disuria, febra legată de infecţie, posibilitatea recidivei.

Obiectivele de îngrijire vizează să uşureze durerea, să se atenueze nevoi imperioasă de a urina, disuria şi febra, prevenirea recidivelor, obiectivele tratamentului medical cum ar fi de exemplu suprimarea agentului patogen etc.

Intervenţiile asistentei medicale pentru satisfacerea problemelor pacientului au în vedere încălzirea regiunii perineale, băi calde locale şi generale, administrare de antispastice la indicaţia medicului, încurajarea pacientului pentru consumarea unor cantităţi mari de lichide cu scopul favorizării circulaţiei sângelui la nivelul rinichilor şi totodată pentru antrenarea bacteriilor în afara căilor urinare; se va încuraja pacientul să urineze frecvent (la 2-3 ore) pentru a goli complet vezica urinară şi totodată pentru a diminua bacteriuria cantitativă, pentru a reduce staza urinară şi pentru a preveni reinfecţia urinară.

Evaluarea intervenţiilor aplicate de către asistenta medicală indică ameliorarea stării pacientului, ameliorarea durerilor, atenuarea nevoii imperioase de a urina, reducerea treptată a disuriei şi a febrei; totodată bolnavul acceptă hidratarea cu 8-10 pahare de lichid zilnic şi micţionare la 2-3 ore interval de urină clară şi incoloră; de asemenea bolnavul respectă tratamentul medicamentos indicat.

→ Tratamentul colicii renale

~ Presupune: intervenţii în urgenţă, intervenţii în spital, intervenţii profilactice.~ Vizează: tratamentul colicii, tratamentul bolii de bază, tratamentul complicaţiilor.

→ Conduita de urgenţă în colica renală

~ Obiectivele principale sunt:o Repausul la pat,o Calmarea durerii,o Aplicarea căldurii local,o Hiperhidratarea.o Combaterea stării de şoc.

~ Dacă s-a exclus eventualitatea abdomenului acut se aplică următoarele intervenţii:o Aplicaţii locale de căldură (sticle cu apă caldă, termofoare, pernă electrică, comprese calde umede etc.)

Pe zona de maximă durere – loja lombară, hipogastru).o Se dau analgezice şi antispastice la indicaţia medicului,o Se administrează Scobutil compus – 1 fiolă a 5 ml injectată lent intravenos;o Pentru întreţinere se administrează Scobutil compus supozitoare sau Scobutil simplu supozitoare sau

Lizadon supozitoareo Se injectează papaverină 1 f a 0,04g i.v./i.m., atropină 1f/1mg i.v., s.c./i.m., procaină (novocaină) 1% 10-

20 ml i.v. Foarte lent., Algocalmin 2 f x 2 ml i.m. Sau Fortral 1 ml i.m.~ Bolnavii care prezintă colici rebele la tratament se internează de urgenţă în spital. De asemenea se internează şi

cazurile în care se suspectează asocierea cu o ocluzie dinamică.→ Conduita şi îngrijirile acordate în colică renală în spital:

~ Examen complet de urină (volum, densitate, aspect, culoare, prezenţa albuminei, a puroiului, pigmenţi biliari, compoziţia sedimentului, testul Addis-Hamburger, urocultura. Se execută o radiografie renală pe gol.

~ Se recoltează sânge, în cazurile grave, pentru: uree, ionogramă, rezerva alcalină, iar pentru diagnostic diferenţial se recoltează leucograma, amilazemia, transaminazele, glicemia, bilirubinemia.

~ Se administrează ceaiuri diuretice şi ape minerale în cantităţi de 2.000-3.000 ml pe 24 ore pentru favorizarea diurezei.~ După calmarea durerii se fac explorări pentru diagnosticul etiologic: urografie, pielografie, cistoscopie la nevoie.~ Tratamentul antalgic şi spasmolitic indicat de medic este acelaşi ca în situaţiile de urgenţă. La acest tratament se mai

asociază Fenobarbital, Romergan care potenţează efectele Procainei şi Atropinei.~ În colicile violente prelungite, care nu cedează la medicaţia amintită se poate utiliza Mialgin subcutanat.~ În cazul durerilor şocogene se instituie o perfuzie intravenoasă lentă cu procaină 1%, Atropină, Papaverină şi Mialgin

– sub controlul ritmului cardiac şi respirator.~ În caz de infecţii urinare se instituie tratament cu antibiotice conform antibiogramei.

Perfuzia intravenoasă are şi rolul de a reechilibra organismul hidroelectrolitic şi acido-bazic.

ASPIRAŢIA OROFARINGIANĂ SAU NAZOFARINGIANĂ

→ Scop:

~ Prevenirea obstrucţiei căilor respiratorii prin stagnarea secreţiilor şi prevenirea infecţiilor pulmonare.→ Materiale necesare:

~ Dispozitiv de aspiraţie. Sonde Nelaton sterile. Comprese sterile.~ Mănuşi sterile. Mască de tifon. Prosop.~ Soluţie sterilă pentru umectarea sondei – ser fiziologic.

→ Intervenţii:

~ Se evaluează semnele şi simptomele care indică prezenţa secreţiilor în căile respiratorii superioare.~ Se explică pacientului mecanismul de degajare al căilor respiratorii prin aspirare.~ Se asigură intimitatea pacientului printr-un paravan. ~ Se instalează pacientul în semişezând, cu capul într-o parte (pacient conştient) sau decubit lateral (pacient

inconştient).~ Se protejează lenjeria. Se aplică un prosop în jurul gâtului.~ Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşi sterile.~ Se fixează sonda la aparatul de aspiraţie.~ Se măsoară lungimea sondei pe obraz de la nară la lobul urechi (tragus).~ Se umezeşte capătul liber şi se introduce sonda de aspiraţie:• Pentru aspiraţie orofaringiană – sonda se introduce pe marginea gurii, lăsând-o să alunece în faringe.• Pentru aspiraţia nasofaringiană – sonda se introduce într-o narină, dirijând-o spre centru, de-a lungul septului nazal.~ Aspiraţia se face timp de 15 secunde rotind sonda pentru extragerea secreţiilor de pe toată suprafaţa.~ Se extrage sonda. Se clăteşte sonda cu o soluţie sterilă prin aspiraţie.~ Se lasă pacientul în repaus cca. 30 secunde, reamplasând canula pentru oxigenoterapie. ~ Se cere pacientului să respire profund şi să tuşească între aspiraţii. ~ După terminarea aspiraţiei se face igiena cavităţii bucale.~ Se îndepărtează materialul folosit, se curăţă, se pregăteşte pentru sterilizare~ Nu se fac aspiraţii în timpul introducerii sondei.

ÎNGRIJIREA PACIENTULUI TRAHEOSTOMIZAT

→ Definiţie:

~ Traheostomia constă în realizarea unui orificiu la nivelul trahei – prin incizie chirurgicală – şi introducerea unei canule cu scopul asigurării respiraţiei pe această cale.

~ Stomă = gaură.→ Efectele intubaţiei:

~ Apariţia fluxului aerian zgomotos prin canulă. Apariţia tusei.~ Afonie. Ameliorarea insuficienţei respiratorii.

→ Rolul asistentei medicale în efectuarea traheostomiei

~ Pregăteşte materialele şi instrumentele necesare:▪ Trusă pentru traheotomie. Canule pentru traheostomie.▪ Casoletă cu câmpuri sterile şi cu comprese sterile. Soluţii antiseptice.▪ Ace şi seringi sterile. Soluţie pentru anestezie locală. Mănuşi sterile.

~ Pregătirea pacientului:▪ Se anunţă şi explica procedura tehnicii. ▪ Se aşează pacientul în decubit dorsal cu capul în hiperextensie.

~ Participarea asistentei la tehnică:▪ Serveşte medicul care execută tehnica, cu materialele şi instrumentele necesare anesteziei locale şi inciziei.▪ După introducere, fixează canula în jurul gâtului cu ajutorul unei meşe.

→ Îngrijiri după traheostomie

~ Se supraveghează atent permeabilitatea canulei. Canula va fi schimbată la intervale stabilite de medic. Se efectuează toaleta bucală de 3 ori pe zi.

~ Se observă aspectul plăgii – eventualele sângerării. Se face toaleta plăgii – crustele sunt înmuiate fără a introduce soluţii antiseptice în orificiu. Se asigură umidificarea aerului inspirat.

~ Piesa interioară a canulei va fi curăţată frecvent.~ Se face educarea pacientului şi a familiei pentru îngrijirile la domiciliu.

→ Decanularea:

~ Durează o săptămână. Se va face o bună pregătire psihică a pacientului – dezobişnuit să respire pe nas – şi care poate prezenta teamă de asfixie, mai ales în timpul nopţii.

~ Scoaterea canulei se va face progresiv, timp de câteva ore pe zi – în acest timp pacientul va fi supravegheat atent.~ Dacă apar semne de hipoventilaţie se reintroduce canula – perioadele fără canulă fiind prelungite progresiv în zilele

următoare.

SUPRAVEGHEREA ŞI ÎNGRIJIREA SPECIFICĂ ACORDATE PERSOANEI CU DISPNEE

a. Asistenta medicală va nota toate manifestările legate de: Respiraţie – ritm, frecvenţă. Culoarea pielii. Culoarea fanerelor. Prezenţa cianozei şi a mucozităţilor.

b. Va aplica tehnicile de îngrijire adecvate – mijloace de suplinire: Oxigenoterapie. Drenaj postural. Tapotament. Prelevare de secreţii.

c. Va administra şi supraveghea medicaţia: Bronhodilatatoare. Antitusive. Expectorante. Antihistaminice. Decongestionante.

d. Va acorda îngrijiri înainte şi după efectuarea unor investigaţii: Radiografie. Tomografie pulmonară. Examene endoscopice.

PLAN DE ÎNGRIJIRE - DISPNEE

→ Educarea pacientului pentru repaus înainte şi după servirea mesei – dacă servirea mesei provoacă dispnee.

→ Învăţarea pacientului tehnici de respiraţie pentru menţinerea expansiunii pulmonare. Exemplu:

▪ Respiraţii cu presiune pozitivă sau profundă.▪ Respiraţie diafragmatică.

→ Respiraţia profundă :

▪ Respiraţie cu presiune pozitivă – respiraţie cu buzele strânse.▪ Este eficace în dispneea de efort.▪ Poziţia pacientului: ortostatism, şezând, decubit.

→ Respiraţia diafragmatică :

▪ Constă în amplificarea rolului diafragmului în procesul respirator.▪ Poziţia pacientului: ortostatism, şezând, decubit.

→ Tusea:

▪ Se urmăreşte, se supraveghează şi se delimitează caracterul tusei.▪ Pacientul este liniştit.▪ Se recomandă evitarea fumatului.▪ În caz de tuse iritativă se recomandă evitarea aerului uscat, temperaturilor ridicate, evitarea ingestiei de lichide

calde sau reci, evitarea conversaţiei în timpul tusei.▪ Se educă pacientul să tuşească în batistă.

→ Hemoptizia:

▪ Se asigură toaleta bucală a pacientului, se îndepărtează cheagurile din gură.▪ Asigurarea repausului absolut la pat.▪ Aşezarea în poziţie semişezând pe partea bolnavă.▪ Se recomandă pacientului să nu tuşească şi să inspire lent şi profund.▪ Se suprimă alimentaţia 24 de ore. Se asigură hidratare cu lichide reci cu gheaţă.▪ Se cere pacientului să nu vorbească, să se mişte cât mai puţin posibil.▪ La nevoie se fac manevre de aspiraţie şi oxigenoterapie.▪ Se instituie perfuzie intravenoasă.▪ Se administrează hemostatice, sedative etc. Se observă efectul tratamentului administrat.▪ Orice schimbare survenită în starea bolnavului este anunţată imediat medicului.

Îngrijiri generale:→ Se supraveghează funcţia respiratorie şi circulatorie pentru asigurarea unei bune oxigenări.

→ Se completează în foaia de observaţie valorile de tensiune, temperatură, puls, respiraţie.

→ Se asigură o respiraţie igienică.

→ Se aplică tehnici de administrare a oxigenului, de aspirare a secreţiilor ce facilitează satisfacerea nevoii.

→ Se asigură condiţiile de mediu şi de igienă.

→ Se asigură ventilaţia şi respiraţia eficientă.

~ Se efectuează exerciţii pentru asigurarea funcţiei respiratorii – mişcări pasive şi active, mobilizare, aerisire.

RADIOGRAFIA DE BAZIN

→ Definiţie:

~ Examinarea radiologică a bazinului se face pe radiografie citită şi interpretată la negatoscop.→ Scop:

~ Studiul morfologiei şi funcţionalităţii oaselor bazinului.~ Stabilirea diagnosticului de luxaţie sau fractură.


~ Se anunţă şi se explică necesitatea tehnicii.~ Se explică condiţiile de examinare din serviciul de radiologie.~ Se dezbracă regiunea inferioară a corpului.~ Se îndepărtează bijuteriile şi obiectele radioopace.~ Se ridică pansamentul de pe regiunea interesată.~ Se îndepărtează prin spălare unguentele.~ Se poate administra un calmant în cazul traumatismelor care prin mobilizare pod declanşa dureri.~ Se recomandă clismă evacuatoare → NU SE FACE CLISMĂ ÎN TRAUMATISME RECENTE DE BAZIN.

→ Tehnică:

~ Se aşează pacientul pe masa de radiologie.~ Se administrează substanţe de contrast sau se umple cavităţile cu aer sau oxigen pentru evidenţierea spaţiilor → numai

la solicitarea medicului.~ Se ajută pacientul să-şi menţină poziţiile indicate.


~ Se ajută bolnavul să coboară de pe masă şi să se îmbrace.~ Se conduce la salon.~ Se notează tehnica în foaie.

ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU COMĂ HIPOGLICEMICĂ

→ Definiţie:

~ Este o comă de origine extracerebrală cauzată de scăderea sub valoarea normală a concentraţiei glicemiei din sânge.

→ Manifestări:

~ Debut lent → foame imperioasă, oboseală, tahicardie, anxietate, transpiraţii, agitaţie psiho-motorie – logoree, delir, fasciculaţii musculare.

~ Debut brusc → coma umedă şi hipertonă: transpiraţii profuze, agitaţie psihică, contracturi musculare, convulsii, hiperflexie osteo-tendinoasă, hipertonia globilor oculari.


~ Se diferenţiază la un diabetic cunoscut coma hipoglicemică de coma diabetică prin respiraţie, halenă, aspectul pielii, absenţa tulburărilor neurologice.

~ Dacă este greu de făcut diferenţierea se poate administra 20-30 ml glucoză 33% care este rapid urmată de ameliorarea stării generale în cazul comei hipoglicemice, dar nu are nici un efect în cazul comei diabetice.

~ Se asigură transport urgent la spital.

→ Diagnosticul diferenţial:

Coma diabetică Coma hipoglicemicăCauze:~ Nerespectarea dietei.~ Doză insuficientă de insulină.~ Infecţii, tulburări digestive.~ Boli intercurente.

Cauze:~ Alimentaţie ineficientă.~ Supradoză de insulină.~ Efort fizic mare.

Debut: lent, mai multe zile. Debut: brusc sau la câteva ore după administrarea insulinei.Evoluţia simptomelor:~ Poliurie. Polidipsie.~ Gură uscată. Greaţă, vărsături.~ Astenie, somnolenţă.~ Respiraţie Kussmaul.

Evoluţia simptomelor:~ Anxietate, nelinişte, palpitaţii.~ Transpiraţii, foame, cefalee, diplopie. ~ Dezorientare psihică, agitaţie, convulsii, pierderea

cunoştinţei.

Starea clinică:~ Piele uscată. Febră.~ Limbă uscată, prăjită.~ Hipotensiune arterială.~ Hipo- sau areflexie.

Starea clinică:~ Piele umedă, palidă. Pupile dilatate.~ Tensiune normală sau crescută.~ Reflexe osteotendinoase accentuate – hiperreflexie.

→ Îngrijiri în spital:

~ Se asigură poziţia decubit dorsal.~ Se menţin libere căile respiratorii.~ Se face toaleta cavităţii bucale şi se îndepărtează mucozităţile.~ Se introduc canule faringiene pentru a preîntâmpina căderea limbii.~ Respiraţie artificială în stop respirator.~ Se asigură accesul la 1-2 vene şi se instalează perfuzii.~ Se monitorizează funcţiile vitale şi vegetative: puls, tensiune arterială, respiraţie, temperatură, reflex de deglutiţie,

pupile, comportamentul bolnavului.~ Se tratează cauza.

MOBILIZAREA BOLNAVULUI

→ Scop:

~ Prevenirea apariţiei complicaţiilor (escare, tromboze).~ Grăbirea procesului de vindecare.


~ Se anunţă bolnavul.~ Se explică necesitatea şi importanţa mobilizării pentru vindecarea lui.

→ Mobilizarea capului şi membrelor:

~ Se face cu bolnavul în poziţie decubit dorsal.~ Se examinează faciesul şi pulsul bolnavului.~ Mobilizarea se face cu blândeţe.~ Se execută mişcări pasive de gimnastică la pat → mişcarea capului, ridicarea şi schimbarea poziţiei membrelor.

→ Ridicarea în poziţie şezând în pat:

~ Se execută de mai multe ori pe zi.~ Se începe cu mobilizare pasivă, mai târziu activă.~ Se asociază cu exerciţii respiratorii.~ Patul va fi dotat cu hamuri şi agăţătoare pentru a favoriza mobilizarea activă.

→ Aşezarea bolnavului în poziţie şezând la marginea patului:

~ Se prinde bolnavul de spate şi de regiunea poplitee.~ Bolnavul care poate se prinde cu braţele de gâtul asistentei.~ Se rotesc picioarele bolnavului într-un unghi de 900 – picioarele atârnând pe marginea patului.~ Se verifică comoditatea poziţiei, circulaţia sângelui, temperatura extremităţilor.~ Dacă bolnavul devine palid sau cianotic sau are ameţeli va fi imediat reaşezat în pat – cu mişcări inverse.~ În prima zi se menţine poziţia câteva minute.~ În ziua următoare se prelungeşte cu câteva minute.~ Dacă bolnavul nu prezintă ameţeli şi suportă bine schimbarea poziţiei poate fi aşezat în fotoliu.

→ Aşezarea în fotoliu:

~ Se îmbracă bolnavul cu halat şi ciorapi.~ Se aşează la marginea patului.~ Se oferă papuci.~ Se lipeşte de pat fotoliu cu rezemătoarea laterală.~ Bolnavul sprijinit de două persoane care-l sprijină de sub axilă, se roteşte şi se aşează în fotoliu.~ Se acoperă cu pătură.~ Reaşezarea în pat se face cu mişcări inverse.

→ Ridicarea bolnavului în ortostatism:

~ Se aduce bolnavul în şezut la marginea patului – în aşa fel încât să ajungă cu picioarele pe duşumea.~ Se aşează asistenta în faţa bolnavului.~ Se cere bolnavului să se sprijine pe umerii asistentei care-l susţine de sub axilă → bolnavul se ridică în picioare.~ Se menţine câteva minute dacă se simte bine, dacă ameţeşte se aşează pe pat.

→ Efectuarea primilor paşi:

~ Asistenta va susţine bolnavul şi-l va sprijini în axilă.~ Se recomandă susţinerea de către 2 persoane.~ Bolnavul execută primii paşi – o scurtă plimbare prin salon.~ Se readuce la pat şi se aşează comod.

→ Observaţii:

~ Mobilizarea se face sub strictă supraveghere a faciesului, pulsului, culorii tegumentelor.~ Primii paşi se execută în prezenţa medicului.

ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU CONSTIPAŢIE

→ Definiţie:

~ Constipaţia → eliminarea întârziată a scaunului la 3-4 zile.→ Cauze:

~ Imobilizarea la pot.~ Comportament neadecvat → constipaţia habituală (hidratare ineficientă, obişnuinţă de laxative, reţinerea frecventă a

defecaţiai).~ Cauza mecanice → stenoze intestinale, cancer de colon.~ Tulburări de evacuare sigmoidiană → constipaţia sigmoidiană.~ Cauze organice → afecţiuni gastrointestinale, endocrine.~ Constipaţia atonă → intestinul gros nu are elasticitatea necesară pentru transportarea materiilor fecale.~ Constipaţia provocată de anumite medicamente.~ Hemoroizi.~ Deficienţă funcţională a veziculei biliare.

→ Ileus:

~ Lipsa completă a eliminării fecalelor şi gazelor.→ Intervenţii:

~ Educarea pacientului pentru a mânca lent.~ Recomandarea consumului alimentelor bogate în fibre.~ Servirea mesei la ore fixe.~ Servirea micului dejun.~ Consum zilnic de fructe, legume (morcov, piersici).~ Evacuarea neîntârziată a materiilor fecale.~ Evacuarea scaunului la ore exacte.~ Exerciţii fizice şi de relaxare zilnice, programate.~ Consum de ceaiuri laxative.~ Masajul regiunii abdominale.~ Clismă evacuatoare numai la nevoie.~ Supozitoare cu glicerină.~ Educarea pacientului să nu folosească laxative după rezolvarea constipaţiei.

ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU DIAREE

→ Definiţie:

~ Sindrom manifestat prin tranzit intestinal accelerat şi eliminarea mai multor scaune moi sau lichide într-o zi.→ Cauze:

~ Alimente alterate.~ Apă poluată.~ Afecţiuni inflamatorii – gastrită etc.~ Consum de medicamente cu efect laxativ.~ Stres psihic.~ Afecţiuni nervoase.

→ Numărul scaunelor eliminate:

~ 3-6 → enterite.~ 20-30 → dizenterie.~ 80-100 → scaune holerice.

→ Intervenţii:

~ Se supraveghează eliminarea scaunului, cantitatea, mirosul, aspectul, elementele patologice.~ Educarea pacientului să consume lichide, ceai neîndulcit.~ Administrarea de ceaiuri de plante, supă de orez, mere rase, banane, gutui, morcov.~ Supravegherea funcţiilor vitale.~ Recoltarea scaunului pentru analize bacteriologice.~ Administrarea medicamentelor prescrise.~ Protejarea patului cu muşama şi aleză.~ Asigurarea igienei locale.~ Bazinet din cauciuc → pentru eliminarea scaunului din holeră.

ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU RETENŢIE URINARĂ - ISCHIURIE

→ Definiţie:

~ Incapacitatea vezicii urinare de a-şi elimina conţinutul→ Intervenţii:

~ Verifică prezenţa globului vezical (distensia vezicii urinare deasupra simfizei pubiene).~ Stimularea evacuării prin introducerea bazinetului cald sub bolnav.~ Comprese calde pe regiunea pubiană, deschiderea robinetului de apă, introducerea mâinilor în apă caldă.~ Efectuarea sondajului vezical la indicaţia medicului (evacuarea urinei se face lent).~ Educarea pacientului pentru o alimentaţie şi hidratare eficientă şi eliminare după un program propriu prestabilit.~ Asigurarea igienei eliminărilor.

ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU INCONTINENŢĂ

→ Definiţie:

~ Emisie involuntară, necontrolată, de urină.→ Cauze:

~ Accident vascular cerebral.~ Traumatisme medulare.~ Traumatismele sfincterului urinar.~ Stări tensionale.

→ Obiective:

~ Dispariţia sau diminuarea incontinenţei.~ Evitarea complicaţiilor (infecţii).~ Evitarea escarelor.~ Pacientul să se obişnuiască să urineze în bazinet sau la WC.~ Recăpătarea respectului de sine.

→ Intervenţii:

~ Supravegherea pacientului.~ Supravegherea funcţiilor vitale.~ Supravegherea diurezei.~ Asigurarea toaletei parţiale şi / sau generale.~ Schimbarea lenjeriei de pat şi de corp la nevoie.~ Prevenirea escarelor.~ Purtarea de pampers pentru absorbţia de urină.~ Dispozitive de captare racordate la pungă colectoare.~ Evaluarea cantitativă de lichide necesare.~ Antrenamentul sfincterului vezical şi a musculaturii bazinetului de mai multe ori pe zi.~ Crearea obiceiului de a elimina la ore fixe.~ Trezirea pacientului noaptea pentru a urina.~ Asistenta manifestă toleranţă şi înţelegere la nevoile pacientului.~ Sondaj vezical în condiţii de perfectă asepsie şi adaptare la punga colectoare.~ Recoltarea uroculturilor la indicaţia medicului.~ Schimbarea sondei la indicaţia medicului.

ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU GLOMERULONEFRITĂ ACUTĂ

→ Definiţie:

~ Glomerulonefrita acută difuză este un proces inflamator renal caracterizat clinic prin prezenţa sindroamelor: renal, cardiovascular, de retenţie hidrosalină şi uneori azotemie.

→ Cauze:

~ Infecţia streptococică → angină streptococică, scarlatină, infecţii ale pielii, infecţii respiratorii.→ Factori favorizanţi:

~ Frigul.~ Umezeala.~ Surmenajul (oboseala).

→ Manifestări:

~ Debut → lombalgii, cefalee, adinamie, subfebrilitate.~ Perioada de stare → edem renal, moale, alb, pufos, la nivelul pleoapelor (palpebral), lasă godeu.~ Oligurie, anurie.~ Hipertensiune.~ Anxietate.~ Hematurie macroscopică, albuminurie moderată.~ Titru ASLO şi VSH → crescute.~ În sedimentul urinar sunt prezenţi cilindrii hematici şi granuloşi.

→ Îngrijiri:

~ Se indică repaus absolut la pat şi spitalizare. ~ Repausul la pat este absolut necesar pentru vindecarea şi prevenirea complicaţiilor.~ Se vor evita eforturile fizice, se aplică căldură uscată sau pernă electrică în regiunea lombară. ~ Personalul de îngrijire asigură liniştea, repausul la pat, dieta şi aplicarea tratamentului. Se îngrijeşte de supravegherea

permanentă a bolnavilor, de pregătirea şi recoltarea probelor biologice pentru explorări complementare, pentru diagnostic şi pentru urmărirea evoluţiei.

~ Regimul absolut în primele 2-5 zile – regim de foame şi sete care obţine rezultate bune privind sindromul cardiovascular şi cel al retenţiei hidrosaline.

~ Se poate începe cu un regim sec 3-7 zile. Se pot administra 100-300 ml de ceai sau zeamă de fructe. ~ Trecerea la un regim normal se va face treptat, lichidele vor fi administrate în cantităţi treptat crescute funcţie de

diureză.~ Dieta se adaptează individualizat. Dieta va fi normocalorică, hiperglucidică, normolipidică cu 20-30 g pe zi, desodată

şi normovitaminică.~ Se combate infecţia streptococică - tratamentul de elecţie constă din administrarea de Penicilină G cristalină sau de

depozit care trebuie administrată intensiv timp de 10-14 zile. Se combate infecţia cu 1-3 milioane, minimum 10 zile, apoi în cură cronică. Astfel se vor evita complicaţiile şi se va preveni înrăutăţirea stării generale şi a evoluţiei bolii.

~ Identificarea agentului infecţios şi testarea sensibilităţii lui la antibiotice şi chimioterapice.~ Înlăturarea factorilor care favorizează infecţia: prezenţa la un mare număr de bolnavi (80% din cazuri) a refluxului

vezico-ureteral, hipotonia căilor urinare, ptoza renală, cuduri bazinetale, litiaza urinară, malformaţiile congenitale, constipaţia, colitele, infecţiile de vecinătate, guta, hipercalcemia.

~ Corectitudinea în stabilirea şi aplicarea tratamentului.~ Totodată se pot administra vitaminele E, C, P.

→ Observaţii:

~ Tratamentul poate împărţit la fel ca în orice afecţiune: o Tratament preventiv.o Tratament curativ.o Tratament medicamentos.

~ Tratamentul profilactic constă în tratarea corectă a infecţiilor urinare; tratarea corectă a amigdalitelor şi faringitelor acute şi controlul săptămânal timp de 3 săptămâni după trecerea puseului acut, prin examenul clinic al bolnavului. Se recomandă tratarea riguroasă a oricăror infecţii cu streptococ b hemolitic care se pot complica cu glomerulonefrită acută difuză. Tratamentul profilactic se face cu Penicilină G cristalină şi de depozit faţă de care microbul este foarte sensibil.

~ Vor fi îndepărtaţi factorii care favorizează staza, se va evita frigul şi umezeala, se va face o igienă locală riguroasă.~ Se va urmări temperatura şi aspectul amigdalelor. Se va măsura periodic tensiunea arterială. Periodic se va face

examenul urinei prin controale frecvente şi prelungite.

ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU ŞOC

→ Definiţie:

~ Şocul → tulburări funcţionale a întregului organism ca urmare a unui agent agresiv în urma căruia se instalează anoxia ţesuturilor, acumulare de produşi de catabolism în organism.

→ Clasificare etiologică:

~ Şoc hipovolemic (hemoragic, de deshidratare)~ Şoc cardiogen.~ Şoc septic (toxic).~ Şoc anafilactic.~ Şoc neurogen.~ Şoc traumatic.~ Şoc obstetrical. ~ Şoc chirurgical.~ Şoc electric.

→ Manifestări generale:

~ Facies palid, uneori cianotic, acoperit de transpiraţii.~ Cianoză unghială, cianoza extremităţilor.~ Puls tahicardic, filiform – peste 100 pe minut.~ Hipotensiune.~ Polipnee superficială.~ Bătăi ale aripilor nasului.~ Oligurie până la anurie (lipsa urinei în vezică).

→ Intervenţii de urgenţă:

~ Înlăturarea agentului cauzal.~ Aprecierea rapidă a funcţiilor vitale – puls, tensiune arterială.~ Se observă culoarea tegumentelor, aspectul pupilei.~ Poziţia → orizontal, cu picioarele ridicate (cu excepţia în dispnee).~ Poziţie Trendelemburg, cu capul mai jos.~ Resuscitare cardio-respiratorie – în caz de stop respirator sau cardiac.~ Se face hemostază în hemoragii.~ Calmarea durerii.~ Crearea unei căi de acces la 1-2 vene – recoltarea sângelui pentru grup sanguin, alcoolemie.~ Perfuzie cu ser fiziologic sau ser glucozat, Dextran.~ Transport la spital, supravegheat.

ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU HIPERTENSIUNE ARTERIALĂ

→ Definiţie:

~ Creşterea valorilor tensiunii arteriale peste valoarea normală.→ Simptome:

~ Durere toracică.~ Cefalee.~ Dispnee.~ Palpitaţii.~ Ameţeli, vertij.~ Greaţă, vărsături.~ Acufene.~ Vedere în ceaţă.~ Tulburări de conştienţă.

→ Intervenţii

~ Măsurarea tensiunii arteriale.~ Regim hiposodat.~ Administrarea tratamentului la indicaţia medicului (Furosemid, Nifedipin, Atenolol).~ Evitarea grăsimilor, alcool, fumat, stres fizic şi psihic.~ Recoltarea analizelor de laborator (uree, creatinină, acid uric, colesterol.~ Recoltarea urinei.~ Pregătirea pacientului pentru electrocardiogramă., examenul fundului de ochi, examen radiologic, explorări renale.Control repetat al tensiunii arteriale.

ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU LITIAZĂ BILIARĂ

→ Definiţie:

~ Litiaza biliară este prezenţa calculilor la nivelul veziculei biliare şi/sau căilor biliare.→ Etiologie:

~ Boala este întâlnită mai ales la femei cu vârsta mai mare de 40 de ani.~ Factori ce favorizează litogeneza: ereditatea; obezitatea şi regimul alimentar hipercaloric; suferinţele tubului

digestiv şi glandelor anexe; infecţii.→ Din punct de vedere al compoziţiei calculilor, întâlnim 4 situaţii:

~ Calculi de colesterină de culoare galbenă şi aspect muriform.~ Calculi pigmentări mici, negri, cu numeroase ţepuşe.~ Calculi micşti rezultaţi din amestecul colesterin, ei cu bilirubina; au culoare maronie iar forma este variată: sferici,

ovali, piramidali.~ Calculi de bilirubinat de calciu de culoare alb-sidefie şi formă rotundă; sunt radioopaci.

→ Simptomatologie:

~ Simptomele variază în funcţie de localizarea calculilor şi de existenţa concomitentă a unei infecţii.a) Uneori litiaza este necunoscută şi este descoperită întâmplător la un examen radiologie al abdomenului.b) Frecvent pacientul prezintă un sindrom dispeptic cu perioade dureroase de durată foarte scurtă. Concomitent

apare intoleranţa la anumite alimente, vărsături, limba devine saburală iar palparea în hipocondrul drept în inspir profund (manevra Murphy) este dureroasă.

c) Alteori - crize intermitente - colica hepatică (colica biliară) ce constau într-o durere intensă în hipocondrul drept cu iradiere interscapulo-humerală dreaptă, în umărul drept sau în loja lombară dreaptă. Ea se însoţeşte de greaţă şi vărsături şi apare de obicei seara şi noaptea, după un prânz bogat în lipide. Bolnavul este anxios, imobil, nu suportă atingerea în hipocondrul drept. Durata colicii este variabilă: de la 30 minute la câteva zile.

d) Icterul poate fi un semn ce apare în litiază. Survine fie în urma unei colici biliare fie spontan. Este acompaniat frecvent de accese, febrile şi se datorează prezenţei unui calcul în coledoc.

→ Explorări funcţionale:a) Examenele biologice evidenţiază: leucocitoză şi sindrom inflamator biologic în cazul complicaţiilor infecţioase.

în colica biliară poate apare o creştere pasageră a transaminazelor, amilazelor, alterarea testelor de colestază.b) Metode imagistice de evidenţiere a calculilor:

1. Echografia este cea mai folosită explorare. Este bine tolerată, nu există inconvenientul iradierii, se poate face şi în puseu dureros, repetându-se de câte ori este nevoie. Poate identifica calculi de peste 2-3 cm diametru.

2. Examenul radiologie simplu (pe gol) al abdomenului permite numai identificarea calculilor radioopaci (cu conţinut calcar).

3. Colecistografia orală, larg utilizată, foloseşte substanţă de contrast iodată administrată per os. Substanţa se elimină în bilă şi se concentrează în colecist. Are eficienţă maximă în litiaza veziculară şi permite vizualizarea calculilor radiotransparenţi.

4. Colangiocolecistografia i.v. este o metodă invazivă în care substanţa de contrast este administrată în bolus sau perfuzie i.v. Permite evidenţierea calculilor localizaţi în colecist sau în căile biliare principale.

5. Tomografia computerizată are sensibilitate redusă în decelarea litiazei biliare dar permite vizualizarea calculilor din căile biliare principale.

→ Tratamentul: are ca scop calmarea durerii şi evitarea instalării sau tratarea complicaţiilor.a) Regim igieno-dietetic: în colică şi câteva zile după aceea dieta este hidrică. Ulterior se recomandă neconsumarea

unor alimente colecistokinetice: ouă, smântână, frişca, maioneză, ciocolată, rântaşuri, grăsimi. Se evită fumatul şi consumul de cafea.

b) Tratamentul medicamentos al durerii colicative biliare presupune administrarea parenterală sau în perfuzie litică i.v. de anticolinergice (Atropină, Scobutil), antispastice (Papaverină, Miofilin), analgezice (Algocalmin, Piafen). Pentru sedare se administrează Diazepam injectabil i.m. iar greaţa şi vărsăturile se combat cu Metoclopramid, Torecan, Emetiral injectabile.

c) Tratamentul chirurgical - tratamentul de elecţie al litiazei biliare este colecistectomia chirurgicală deschisă sau laparoscopică. Intervenţia chirurgicală este completată obligatoriu de explorarea radiologică a căilor biliare pentru a preciza neexistenţa calculilor în coledoc. în cazul în care se face această constatare, se intervine pentru extragerea integrală a acestora.

→ Rolul asistentei medicale:

~ Pe parcursul colicii biliare administrează medicaţia prescrisă.~ Supraveghează funcţiile vitale: puls, TA, respiraţie, temperatură, aspectul urinei şi al materiilor fecale, cu notarea

modificărilor de culoare.~ Asigură administrarea dietei corespunzător - evitarea obligatorie a alimentelor colagoge, a fumatului şi consumului de

cafea.

ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU INFARCT DE MIOCARD

→ Definiţie:

~ Infarctul de miocard este o zonă de necroză ischemică miocardică, produsă prin obliterarea unei ramuri coronariene.

→ Etiologie:A. Factori predispozanţi:

→ Ateroscleroza coronariană.

→ Stenoza congenitală coronariană

→ Leziuni valvulare.B. Factori de risc:

→ Hiperlipemia. Hipercolesterolemia.

→ Obezitatea, fumatul, stresul. Alcool. Sedentarismul.

→ Vârsta, sexul.

→ Hipertensiunea arterială.

→ Diabetul zaharat.

→ Simptomatologie clinică:

~ Tub de gaze steril, lubrefiat cu vaselină.~ Durerea anginoasă tipică – retrosternală sau precordială. Caracterul durerii – violent – ca o senzaţie de constricţie

sau gheară, senzaţie de presiune sau ca un corset de fier care împiedică respiraţia. Uneori ca o simplă jenă retrosternală, o senzaţie de arsură, de greutate sau apăsare suportabilă. Iradiază în umărul şi braţul stâng, regiunea cervicală, în mandibulă. Mai poate fi localizată extracardiac – în epigastru, abdomen, braţe, antebraţe, coate, pumni. Poate iradia în orice regiune a toracelui depăşind în sus gâtul, iar în jos epigastru., hipocondrul drept sau stâng. Nu cedează la nitraţi sau repaus. Apare de obicei în efort, dar şi în repaus şi determină agitaţia bolnavului. Durerea este însoţită de dispnee, anxietate marcată, transpiraţii reci, sughiţ, greţuri, vărsături, mai rar diaree, stare de slăbiciune, adinamie, astenie, distensie abdominală, senzaţie de moarte iminentă.

~ Hipotensiunea arterială – se poate ajunge la colaps, este însoţită de tahicardie.~ Febră – apare la 12-24 ore de la debut (380C). Poate reapărea după 7 10 zile.~ Alte manifestări (semne) – stare de şoc (şoc cardiogen), paloare, tegumente reci şi umede, puls rapid, filiform,

alterarea stării generale, oligurie gravă, edem pulmonar, insuficienţă cardiacă rapid progresivă, tulburări de ritm.→ Explorări:

~ Electrocardiogramă la pat. – un criteriu major de precizare a diagnosticului.~ Măsurarea tensiunii arteriale şi a pulsului.~ Coronarografie. Cateterism cardiac.~ Recoltări de sânge pentru determinarea unor constante biologice: enzime, fibrinogen, glicemie, VSH, leucocite etc.~ Se constată VSH crescut, fibrinogen crescut, TGO crescut, leucocitoză, creatinfosfokinaza crescută.


~ Prevenirea morţii subite prin aşezarea bolnavului în decubit dorsal şi interzicerea oricărei mişcări.~ Psihoterapie.~ Sedarea durerii → la indicaţia medicului se poate administra Morfină 0,01-0,02 g (1 fiolă) subcutanat sau

intramuscular, eventual intravenos lent, diluată cu ser glucozat sau ser fiziologic. Se poate da şi Fortral 30 mg intravenos sau intramuscular.

~ Menţinerea permeabilităţii căilor aeriene → prin aspirarea secreţiilor.~ Urmărirea tensiunii arteriale şi a pulsului: tensiunea arterială se menţine sub perfuzii cu ser glucozat 5%, Dextran,

Marisang, Hemisuccinat de Hidrocortizon.~ Oxigenoterapie – 4-6 litri pe minut.~ Scurtarea timpului până la internarea în spital: transportul de urgenţă într-o unitate spitalicească cu autosanitare şi

obligatoriu cu targa (ideale sunt ambulanţele dotate cu aparatură de monitorizare, defibrilare şi reanimare).→ Îngrijiri în unităţi spitaliceşti:

~ Instalarea bolnavului în pat: → Transportul bolnavului se face direct în secţie – de cardiologie, terapie intensivă sau medicină internă, cu targa,

într-un timp cât mai scurt.→ Asistenta va asigura un climat de linişte, salon luminos, bine încălzit, aerisit, repaus la pat.

→ Paturile trebuie să aibă somiere reglabile pentru a putea realiza diferite poziţii ale bolnavilor în scopul ameliorării respiraţiei şi circulaţiei.

~ Continuarea măsurilor de urgenţă şi prim ajutor: → Sedarea durerii se va face cu opiacee (Morfină, Mialgin), Fortral sau amestecuri litice (Romergan + Largactil +

Mialgin).

→ Anxietatea se combate cu sedative (Fenobarbital, Diazepam).

→ Oxigenoterapie.

~ Supravegherea funcţiilor vitale: → Monitorizarea şi supravegherea permanentă în primele zile a electrocardiogramei, TA şi pulsului.

→ În secţiile obişnuite măsurarea funcţiilor vitale se va face la oră, la nevoie mai des, iar înregistrarea electrocardiogramei zilnic.

~ Recoltarea probelor de laborator: → Se va recolta sânge pentru dozări enzimatice, fibrinogen, glicemie, determinarea leucocitozei, VSH, colesterol,

acid uric.~ Prevenirea complicaţiilor tromboembolice:

→ Medicaţia de bază constă din medicaţie trombolitică (streptokinază, urokinază) care se administrează în primele 6 ore de la debut. Se administrează anticoagulante sub controlul probelor de coagulare a sângelui.

→ Heparină – 6-8 fiole (50 mg /fiolă) – 2 f la 4-6 ore → sub controlul timpului de coagulare.

→ Trombostop – 4-6 tablete / zi, apoi funcţie de timpul Quick (indice de protrombină).

~ Preîntâmpinarea hiperexcitabilităţii miocardice: → Se administrează Xilină 200 mg în perfuzie.

~ Alimentaţia bolnavului: → Mesele vor fi fracţionate (5-6 pe zi) pentru a evita consumul de cantităţi mari de alimente la o masă.

→ La început se face alimentaţie pasivă la pat, treptat trecând la alimentaţie activă. După mobilizarea bolnavului, se poate servi masa în sala de mese.

→ Regimul alimentar va fi hiposodat şi hipocaloric. În primele zile se dă o alimentaţie lichidă cu ceaiuri, compot, supe, lapte, sucuri de fructe, ouă moi, evitând alimentele care produc gaze sau întârzie tranzitul intestinal.

→ Se interzice fumatul.

~ Urmărirea evacuărilor de urină şi scaun: → Bolnavul imobilizat va fi servit la pat cu urinar şi bazinet la nivelul lui – pentru a nu necesita efort suplimentar.

→ Constipaţia se combate prin laxative uşoare sau clisme uleioase.

→ Diureza şi scaunul se notează în foaia de temperatură.

~ Igiena bolnavului: → Baie generală sau parţială la pat până la mobilizarea bolnavului – fără a-l obosi şi fără a-l ridica.

~ Mobilizarea bolnavului: → Repausul absolut la pat este în primele zile funcţie de evoluţia bolii.

→ Durata imobilizării este stabilită de medic.

→ Dacă bolnavul nu are dureri, febră sau alte complicaţii, începând chiar din primele zile se pot face mişcări pasive ale degetelor de la mâini şi de la picioare.

→ Treptat se permite schimbarea poziţiei în pat, mişcări active ale membrelor – la aproximativ 48-72 ore.

→ Mobilizarea se face progresiv – şezut în pat, la marginea patului, aşezarea în fotoliu, ridicarea în picioare – sub control pulsului şi al tensiunii arteriale, primii paşi numai în prezenţa medicului.

~ Crearea unui mediu favorabil: → Se vor evita discuţiile cu voce tare, chemările la telefon.

→ Nu se va permite vizitarea în grup.

→ Se evită vizitele lungi.

→ Nu se comunică veşti neplăcute.

→ Se va facilita contactul cu bolnavii reabilitaţi, cu efect psihic bun.

~ Educaţia sanitară: → Se instruieşte bolnavul privind modul de administrare a medicamentelor, semnele supradozajului medicamentos.

→ Se recomandă controlul periodic, respectarea regimului alimentar.

→ Se interzice fumatul.

→ Se recomandă un regim de viaţă ordonat, raţional.

TEHNICI DE APLICARE A AGENTULUI TERMIC - FRIG

→ Definiţie:

~ Utilizarea frigului sub formă uscată se realizează prin:o Pungă cu gheaţă.o Aparate răcitoare.o Comprese umede reci.

APLICAREA PUNGII CU GHEAŢĂ:

→ Punga cu gheaţă:

~ Pungă de cauciuc de formă variabilă în care se aşează bucăţi de gheaţă.~ Pungă cu gel.

→ Scop:

~ Terapeutic – hipotermizant, antiinflamator, hemostatic, tonifiant, efect anesteziant, diminuează secreţia gastrică.→ Materiale necesare:

~ Punga cu gheaţă sau punga cu gel.~ Husă de flanelă. Bandaj de fixare.~ Pudrieră cu pudră de talc.


~ Se anunţă şi se explică necesitatea tehnicii.~ Bolnavul va sta într-o poziţie comodă.~ Se dezbracă regiunea şi se pudrează cu talc.

→ Tehnică:

~ Se aplică pe regiunea indicată punga cu gheaţă învelită în husă.~ Se fixează cu bandaj sau centură – funcţie de regiune.~ Orarul aplicării este stabilit de medic.


~ După îndepărtarea pungii cu gheaţă se verifică aspectul tegumentelor şi se pudrează cu talc.~ Se verifică dacă s-au udat pansamentele – trebuie schimbate dacă sunt ude.~ Se goleşte punga, se dezinfectează şi se usucă.

→ Observaţii:

~ Punga cu gheaţă se umple ½ sau două treimi, apoi se elimină aerul şi se închide ermetic şi se şterge uscat. ~ Dacă este plină nu se poate adapta formelor regiunii.~ Contactul direct şi prelungit cu pielea bolnavului poate produce leziuni de congelare.~ Conţinutul pungii se schimbă la 3 ore.

APARATE RĂCITOARE:

~ Sunt alcătuite din tuburi prin care circulă apă rece.~ Sunt adaptate pentru anumite regiuni.~ Viteza de circulaţie a apei este reglată astfel ca apa încălzită de temperatura corpului să fie înlocuită de apa rece.

COMPRESE UMEDE RECI:

→ Compresele:

~ Materiale textile umede, aplicate pe suprafaţa corpului.→ Clasificare – funcţie de temperatura lor:

~ Reci – 10-150C~ Călduţe.~ Calde.~ Fierbinţi.

→ Scop – comprese reci:

~ Hipotermizant.~ Antiflogistic. Analgezic.~ Hemostatic. Revulsiv. Resorbant.


~ Paravan.

~ Material pentru protecţia patului~ Feşe, cearşaf, pânză de diferite dimensiuni.~ Prosop.

→ Tehnica aplicării:

~ Se pregătesc compresele.~ Se anunţă bolnavul şi se explică tehnica şi necesitatea ei.~ Se oferă bolnavului urinar pentru micţiune.~ Se protejează patul cu paravan şi muşama.~ Se aplică compresa pe regiunea recomandată.~ Pe torace → se schimbă din 10 în 10 minute = maxim 40 minute.~ Pe trunchi → se poate folosi un cearşaf împăturit în două, acoperit cu alt cearşaf uscat. Se schimbă la 15 minute =

maxim 2 ore.~ Pe cap → se schimbă la 3 minute = timpul total va fi stabilit de medic.~ Pe ochi → se aplică comprese de 5/5 cm cu soluţie de acid boric 3%, ceai de muşeţel.~ Pe urechi → compresa umedă se acoperă cu vată şi faţă uscată sau prosop.~ Pe organele genitale → se aplică să acopere organele genitale şi orificiul anal.


~ Se spală suprafeţele cu apă rece sau la temperatura camerei.~ Se usucă cu prosop şi se îmbracă.~ Se aşează pacientul în poziţie comodă.

→ Observaţii:

~ La nevoie se pot încălzi picioarele pacientului cu termofoare.~ La bolnavii agitaţi compresa se va fixa cu faşă.~ Nu se aplică o compresă de pe un ochi pe celălalt.~ Compresele folosite se ard.~ În general compresele reci trebuie schimbate la fiecare 5-10 minute – altfel se încălzesc şi produc efect contrar.~ În congestii şi inflamaţii – durata de aplicare se prelungeşte cu ½-2 ore.~ Compresele mai groase şi stoarse mai puţin → au efect de răcire mai îndelungat.~ Efectul compresele reci poate fi prelungit prin aplicarea de răcitor sau gheaţă.~ Aplicate timp îndelungat → compresele reci provoacă maceraţia tegumentelor şi favorizează însămânţarea sau

exacerbarea florei microbiene locale existente.~ În hiperpirexie → schimbarea compreselor se face din minut în minut.

TEHNICI DE APLICARE A AGENTULUI TERMIC - CĂLDURĂ

→ Definiţie:

~ Utilizarea căldurii sub formă uscată la o temperatură condiţionată de toleranţa bolnavilor care variază după felul căldurii folosite.

~ Toleranţa organismului la căldură:o Apă caldă → 40-500C.o Vapori de apă → 50-600C.o Aer uscat → 85-900C.

→ Forma de utilizare a căldurii:

~ Termofoare.~ Perne electrice.~ Dulapuri cu aer cald. Cutii cu aer cald. Lămpi radiatoare.~ Cataplasme uscate. Împachetări.~ Băi calde cu nisip.

APLICAREA TERMOFORULUI (BUIOTĂ):

→ Termoforul:

~ Termofor sau buiotă – din cauciuc, metal sau sticlă.~ Pungă cu gel.

→ Scop:

~ Terapeutic – stimulent, resorbant, antispastic, calmant, hipotensiv.→ Materiale necesare:

~ Vas cu apă caldă. Termometru.~ Husă de flanelă. Pudrieră cu pudră de talc.~ Termofor.


~ Se anunţă şi se explică necesitatea tehnicii.~ Bolnavul va sta într-o poziţie comodă.~ Se dezbracă regiunea şi se pudrează cu talc.

→ Tehnică:

~ Se încălzeşte apa la 70-800C pentru adulţi, 500C pentru copii.~ Se verifică temperatura lichidului.~ Se umple termoforul :

o 1/3 pentru torace şi abdomen.o ½ pentru alte regiuni.o ¾ pentru încălzirea patului.

~ Se elimină aerul, se închide ermetic şi se şterge uscat.~ Se înveleşte în husa de flanelă.~ Se pudrează regiunea cu talc şi se aplică termoforul.~ Se întreabă pacientul dacă nu simte arsuri sau dureri.~ Se fixează termoforul pe loc.


~ După îndepărtarea termoforului se verifică aspectul tegumentelor şi se pudrează cu talc. Se goleşte termoforul, se dezinfectează şi se usucă.

→ Observaţii:

~ Apa din termofor se schimbă la fiecare 2 ore.~ Termoforul prea plin nu se poate adapta la regiunile anatomice ale corpului.~ Contactul direct, prelungit cu pielea bolnavului poate produce arsuri, escare.~ Se folosesc numai învelitori de flanelă individuale.~ Termoforul este individual – mai ales în cazul bolnavilor contagioşi.~ Vor fi supravegheaţi foarte atent bolnavii cu tulburări de sensibilitate, anestezie locală, anestezie rahidiană, bolnavi

inconştienţi – care nu pot sesiza temperatura termoforului.PERNE ELECTRICE

~ Se folosesc cu atenţie la arsuri, electrocutare.~ Au dispozitiv de reglare a temperaturii între 40-700C.

BĂILE DE AER CALD SAU BĂILE DE LUMINĂ

~ Becurile constituie surse de căldură.~ Se fac în dulapuri speciale din care capul bolnavului rămâne la exterior.~ Baia de lumină durează 5-20 minute – la temperatura de 80-900C.

COMPRESE UMEDE CALDE:

→ Scop – comprese calde:

~ Decongestionante. Sedative.→ Clasificare – funcţie de temperatura lor:

~ Călduţe – 260C.~ Calde – 33-380C.~ Fierbinţi – 40-430C.

→ Tehnica aplicării:

~ Se aplică după tehnica celor reci~ Se acoperă cu un material impermeabil şi strat de vată protector pentru a împiedica evaporarea şi uscarea.~ Durata de aplicare variază de la 10-20 minute până la 6-10 ore.

ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU SONDĂ PERMANENTĂ

~ Instituirea sondei urinare permanente (a demeure) se practică în cazul când micţiunea este imposibilă:o Retenţie de urină.o Intervenţii chirurgicale pe vezica urinară sau prostată.o Stricturi uretrale.o Histerectomie pe cale vaginală.o Intervenţii chirurgicale pe perineu.o Paraplegii.o Come.o Pacienţi arşi – pentru măsurarea diurezei orare.

→ Sonde folosite:

~ Foley.~ Pezer.~ La nevoie se poate folosi şi alt tip de sondă care trebuie neapărat fixată de organele genitale.


~ Material ca la sondajul vezical.~ Leucoplast.


~ La fel ca la sondaj.

→ Tehnică:

~ Se spală mâinile şi se îmbracă mănuşile.~ Tehnica de introducere a sondei este identică ca la sondajul vezical.~ Odată instalată sonda, ea poate fi o sursă de infecţie → asepsie perfectă.~ Asistenta va manifesta multă înţelegere şi răbdare cu aceşti bolnavi pentru că pot avea complexe de inferioritate

datorită infirmităţii lor.~ Se va răspunde prompt la solicitările bolnavului.

→ Prevenirea infecţiilor:

~ Toate manevrele se vor efectua în condiţii de asepsie perfectă.~ Mâinile se spală şi se dezinfectează înainte şi după manevre la sondă.~ Sonda poate fi astupată cu dop steril sau poate fi deschisă sau adaptată la o pungă colectoare.~ Sonda astupată cu dop steril trebuie desfundată periodic – la 1-3 ore (ziua şi noaptea), iar urina recoltată într-un vas

gradat.~ Manevrarea sondei se face în condiţii de asepsie perfectă – se folosesc comprese sterile, iar extremitatea liberă a

sondei se aseptizează cu alcool~ Se asigură toaleta organelor genitale de 2 ori pe zi.~ În cazul spălăturilor vezicale – se pregăteşte materialul ca pentru spălătură vezicală, steril.~ Medicul execută spălătura vezicală.

→ Observaţii:

~ Toate tuburile şi recipientele de recoltare sunt păstrate în condiţii aseptice.~ Se folosesc numai recipiente şi materiale sterile.~ Schimbarea sondei se face numai la recomandarea medicului (care poate fi avertizat de necesitatea schimbării).~ Odată cu schimbarea se lasă uretra în pauză de noapte sau cel puţin 2 ore~ Asistenta va supraveghea strict scurgerea urinei prin sondă, respectiv umplerea vasului colector.~ Punga colectoare nu trebuie lăsată să se umple până la refuz, se schimbă cu alta goală sau se deşartă – urina se

măsoară şi se notează.

ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU HEMIPLEGIE

→ Definiţie:

~ Hemiplegia → paralizia unei jumătăţi de corp, datorată unui accident vascular cerebral care poate duce la comă de diferite grade.

~ AVC → este o suferinţă a SNC determinată de modificări circulatorii cerebrale şi care se caracterizează prin pierderea mobilităţii unei părţi din corp, asociată sau nu cu tulburări de echilibru, senzitiv şi senzorial şi de vorbire.

~ Caracteristic hemiplegiei → pierderea motilităţii voluntare cu alterarea tonusului motor cauzată de leziunea unilaterală neurologică a căilor corticospinale la nivelul creierului sau în segmentul superior medular, leziunea având la bază o etiologie vasculară, una traumatică sau o etiologie tumorală.

→ Scop îngrijirii:

~ Prezervarea vieţii.~ Limitarea extinderii leziunilor cerebrale.~ Scăderea deficitului funcţional şi al diformităţilor.~ Prevenirea complicaţiilor.

→ Aprecierea stării pacientului:

~ Se evaluează starea bolnavului prin examinare pe aparate urmărind:▪ Aspecte patologice ale condiţiei fizice corespunzătoare vârstei.▪ Afecţiuni asociate ce necesită tratament specializat susţinut.▪ Boli asociate ce necesită supraveghere şi tratamente în ambulator.▪ Afectări cardiace sau respiratorii importante ce necesită intervenţii de urgenţă.

~ Starea membrelor afectate:▪ Modificări nesemnificative.▪ Modificări minore.▪ Modificări funcţionale severe.▪ Modificări foarte severe.

→ Îngrijirea:

~ Se face în spital la început, apoi în regim ambulator → recuperarea medicală.~ Hemiplegicul este un bolnav vascular care necesită control cardiologic, medicaţie vasculară, profilaxia bolilor

vasculare.~ Hemiplegia se caracterizează prin instalarea paraliziei de diferite grade – diferită de la un segment la altul.~ Poziţia în pat → partea paralizată va fi la marginea de acces a patului.~ Orice ajutor sau intervenţie se va face din partea paralizată.~ Exerciţiile fizice la pat au ca scop conştientizarea hemiplegiei şi antrenarea mişcărilor.~ Mobilizarea la pat se face prin schimbarea poziţiei în pat, executarea zilnică a mişcărilor fiziologice la nivelul tuturor

articulaţiilor mari. Este bine să se aplice local căldură înaintea executării mişcărilor.~ Se fac exerciţii respiratorii profunde, ritmate, cu expir prelungit, cu antrenarea abdomenului, respectiv diafragmului

din poziţii variate.~ Trecerea pacientului hemiplegic la poziţia verticală şi apoi la mers se face trecând obligatoriu prin poziţia şezând în

pat, la marginea patului, apoi ridicarea în picioare 2-3 minute până la 30 de minute.~ Reeducarea mersului este considerat principalul obiectiv al recuperării neuromotorii a hemiplegicului.~ Reeducarea vorbirii trebuie să facă parte din programul de îngrijire şi reabilitare.~ Sunt frecvente incontinenţa urinară totală sau parţială → se rezolvă prin aplicarea sondei permanente şi începerea

concomitentă a programului de reeducare a vezicii.~ Tranzitul intestinal este asigurat de peristaltismul care rămâne neafectat în leziunile cerebrale oricât de severe ar fi.

Uneori se manifestă şi incontinenţă de fecale (mai târziu controlul defecaţiei revine).→ Observaţii:

~ Hemiplegicul trebuie să beneficieze de îngrijire şi asistenţă medicală toată viaţa sau până la recuperarea funcţiei motorii.

~ Îngrijirile generale în spital sunt comune ca cele pentru bolnavul comatos.

Date post:	25-Oct-2015
Category:	Documents
Upload:	calealactee
View:	180 times
Download:	6 times

Fise Tehnice Urgente

Documents