FINANŢAREA PROIECTELOR DE PARTENERIAT PUBLIC-PRIVAT

POSIBILITATEA FINANŢĂRII DIN FONDURI UE

Masterand: Roseti Tamara Maria

- 2015 -

BIBLIOGRAFIE:

1. Legea 178/2010 ,Legea parteneriatul public-privat 2. DIRECTIVA 2004/17/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI din 31 martie 2004 de

coordonare a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii în sectoarele apei, energiei, transporturilor şi serviciilor poştale

3. DIRECTIVA 2004/18/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii publice de

lucrări, de bunuri şi de servicii

4. OUG 34/2006 şi OUG 54/2006 5. HG 71/2007 şi HG 168/2007

6. „Comunicatul Comisiei cu privire la finanţarea proiectelor reţelei transeuropene de transport

prin parteneriate între sectorul public şi cel privat”, Doc. COM (1997), p.13.

7. Institutul pentru Politici Publice, Parteneriatul public-privat, soluţie pentru un mai bun management al comunităţilor locale din România – ghid practic pentru consiliile judeţene, aprilie 2004, p. 14.

8. F. Brenet, Les PPP confrontés au droit communautaite des marchés publics et des concessions,

JCP A, 2004, A. Cabanes, Livre vert sur les PPP une «couche» supplémentaire au millefeuille des contracts publics, ACCP iunie 2004 şi A. Tesser, Le livre vert de la Commission europeenne sur les parteneriats-public-privé et le droit communautaire des marchés publics et des concessions, BJCP 2004, nr 37.

9. „Guidelines for Public Private Partnerships for Infrastructure Development”, United Nations

Economic Commission for Europe, conform site-ului www.unece.org.

10. „Legea parteneriatului public-privat. Comentarii şi adnotări” autori: Simona Gherghina, Monica Raţiu

LISTĂ ABREVIERI:

UE - Uniunea Europeană

PPP - Parteneriat public-privat

CE – Comisia Europeană

ONG - Organizaţie neguvernamentală

CJUE - Curtea de Justiţie a Uniunii Europene

OG – Ordonanţă de Guvern

HG – Hotărăre de Guvern

BEI – Banca Europeană de Investiţii

CUPRINS:

I.INTRODUCERE

II.CONCEPTUL DE PARTENERIAT PUBLIC-PRIVAT

1.Noţiuni generale

2. Evoluţia noţiunii de Parteneriat Public-Privat

3.Evoluţii legislative in cadrul PPP

III.CONTRACTUL DE PARTENERIAT PUBLIC-PRIVAT

1.Definiţie

2.Principiile de bază

3.Caracteristici

4.Domeniul de aplicabilitate

5.Tipuri de contract

IV.MODALITĂŢI DE FINANŢARE A PPP

1.Parteneriatul Public-Privat în Romania - trăsături generale si mecanisme de finanţare

2.Parteneriatul Public-Privat în Uniunea Europeană - trăsături generale si mecanisme de

finanţare

V.CONCLUZII

I. INTRODUCERE

Fenomenul parteneriatului public-privat (PPP) s-a dezvoltat în numeroase domenii.

Caracteristica acestei colaborări este reprezentată de rolul partenerului privat, care participă în diferite

etape ale proiectului (concepţie, execuţie şi exploatare), este expus riscurilor asumate în mod

tradiţional de sectorul public şi contribuie adesea la finanţarea proiectului.

Astăzi parteneriatul public-privat este o noţiune din ce în ce mai prezentă în presa economică,

în cadrul instituţiilor internaţionale, în discursul politic şi în publicaţiile economice, financiare şi

juridice. Sub diverse forme, tema este folosită în majoritatea documentelor de marketing şi în oferta de

produse şi servicii a marilor cabinete de audit şi consulting, a băncilor de afaceri sau a cabinetelor

juridice internaţionale.

Pentru combaterea crizei economice și financiare, UE și statele sale membre pun în aplicare

planuri ambițioase de relansare economică ce vizează stabilizarea sectorului financiar și limitarea

efectelor recesiunii asupra cetățenilor și economiei reale. Investițiile în proiectele de infrastructură

reprezintă un mijloc important de asigurare a continuității activității economice pe durata crizei și de

sprijinire a întoarcerii rapide la o creștere economică durabilă. Parteneriatele public-privat (PPP-urile)

pot reprezenta mijloace eficace pentru realizarea proiectelor de infrastructură, pentru furnizarea

serviciilor publice și pentru inovare, în general, în contextul acestor eforturi de relansare economică. În

același timp, PPP-urile sunt instrumente interesante pentru dezvoltarea structurală pe termen lung a

infrastructurii și serviciilor, reunind avantajele specifice sectoarelor public și privat.

La nivelul UE, PPP-urile pot genera o valoare adăugată suplimentară în cazul proiectelor cheie

care vizează realizarea unor obiective comune, precum combaterea schimbărilor climatice, promovarea

surselor alternative de energie, a eficienței energetice și a folosirii eficiente a resurselor, a transportului

durabil, asigurarea unor servicii medicale accesibile și înalt calitative, precum și realizarea unor

proiecte de cercetare importante, precum inițiativele comune în domeniul tehnologiei menite să

confere Europei un rol de prim plan în domeniul tehnologiilor strategice. De asemenea, PPP-urile pot

consolida capacitatea de inovare și stimula competitivitatea industriei europene în sectoare cu un

potențial ridicat de creștere economică și de creare de locuri de muncă.

Prin urmare, combinarea capacităților și capitalurilor publice și private poate contribui la

procesul de relansare economică și la dezvoltarea piețelor care vor forma baza viitoarei prosperități

economice a Europei; aşadar, este importantă și urgentă căutarea unor noi modalități de susținere a

dezvoltării PPP-urilor.

II. CONCEPTUL DE PARTENERIAT PUBLIC-PRIVAT

1. Noţiuni generale

Parteneriatul public-privat reprezintă o forma de cooperare între autoritaţile publice şi mediul

de afaceri, în scopul asigurării finanţării, construcţiei, renovării, managmentului, întreţinerii unei

infrastructuri sau furnizării unui serviciu. Mai mult de atât, este o modalitate viabilă pentru sectorul

public de a realiza proiecte importante apelând la expertiză şi resursele tehnice, umane şi, deseori,

financiare ale sectorului privat.

Ţinând cont de diversitatea formelor de colaborare între autorităţile publice şi sectorul privat,

se constată că, în ţările europene nu există şi nici nu se poate impune un sistem standard de parteneriat,

chiar dacă acesta se modelează în funcţie de două obiective majore: ocuparea forţei de muncă şi

dezvoltarea locală în scopul asigurării coeziunii economice şi sociale.

Orice parteneriat public-privat este privit din perspectiva a două dimeniuni :

A) dimenisiunea politică - parteneriatul public-privat este un proces care produce consecinţe

asupra ţelurilor comunităţii. Cu cât parteneriatul este mai complex, presupune un capital de investiţie

mai important, aranjamente instituţionale noi, perturbări ale rutinei vieţii şi cu atât este mai necesară

fundamentarea civică a procesului.

B) dimensiunea operaţională - din această perspectivă, cooperarea poate lua trei forme:

iniţiativă privată în beneficiul public, iniţiativa administraţiei pentru facilitarea sau încurajearea

activităţii private în interesul public sau „joint venture” între guvern şi administraţii private (fie ele

firme private, ONG-uri sau organizaţii non-profit).

2. Evoluţia noţiunii de Parteneriat Public-Privat

Deşi este veche, noţiunea de parteneriat public-privat a fost promovată în 1997 prin publicarea

Raportului grupului reunit în jurul lui Neil Kinnok asupra problematicii finanţării proiectelor reţelei

transeuropene de transport prin parteneriate între sectorul public şi cel privat.

În doctrina americană şi cea anglo-saxonă, PPP semnifică o înţelegere între sectorul privat şi

cel public, în urma căreia sunt realizate servicii de interes public, care erau furnizate până atunci de

administraţia publică locală. Principalele trăsături ale unui astfel de parteneriat sunt date de

următoarele aspecte: partajarea investiţiei, a riscurilor, responsabilităţilor şi beneficiilor între cei doi

parteneri.

În doctrina franceză accentul cade pe contractul propriu-zis, care reglementează o nouă

formă de asociere a unităţilor private la exploatarea şi investirea în servicii publice. Datorită atenţiei pe

care o acordă contractului administrativ, în speţă contractului de parteneriat public-privat, această

formă de colaborare a sectorului public cu cel privat prezintă o mai mare rigiditate.

Datorită diversităţii formelor de colaborare între autorităţile publice şi sectorul privat este

dificil şi, în acelaşi timp, neadecvat de a formula o definiţie standard a parteneriatului public-privat.

Există percepţii diferite cu privire la acest tip de parteneriat, după cum există sisteme diferite

de organizare administrativă şi a serviciilor publice, care se întâlnesc într-o diversitate de culturi

politice, comunitare şi religioase. Modelul de organizare a administraţiei publice (centralizat -

descentralizat) şi natura programului ce urmează a fi implementat (caracter sectorial, cu aplicare locală

sau naţională) sunt criterii ce determină abordarea „centralistă", „descentralizată/mixtă" ori „integrată"

a definirii acestui tip de concept.

3. Evoluţii legislative în cadrul PPP

Legislaţia parteneriatului public-privat/concesiuni abrogată: Ordonanţa de Guvern 16/2002 şi

Hotărăraea de Guvern 90/2006, Legea 219/1998 şi HG 216/1999

Legislaţia PPP în vigoare înlocuieşte termenul de „parteneriat public-privat” cu cel de

„concesiune de lucrări publice/servicii/bunuri”, astfel, conform prevederilor aquis-ului comunitar:

OUG 34/2006 şi HG 71/2007; OUG 54/2006 şi HG 168/2007 .

Ţintele noii legislaţii urmăresc promovarea concurenţei între operatorii economici, garantarea

tratamentului egal şi nediscriminatoriu pentru toţi operatorii economici, asigurarea transparenţei şi

integrităţii procesului de achiziţie publică şi nu în ultimul rând asigurarea utilizării eficiente a

fondurilor publice prin aplicarea procedurilor de atribuire.

III. CONTRACTUL DE PARTENERIAT PUBLIC-PRIVAT

1. Definiţie

Există definiţii pentru contractul de concesiune de lucrări publice şi concesiune de servicii ce

înglobează caracteristici esenţiale ale contractului de parteneriat public-privat.

Deşi legislaţia europeană şi legislaţia naţională în vigoare nu definesc contractul de parteneriat

public-privat, o descriere a acestui tip de contract o oferă proiectul de lege privind parteneriatul

public-privat: „Actul juridic care stipulează drepturile si obligaţiile partenerului public si ale

investitorului pentru întreaga perioada de funcţionare a parteneriatului public-privat,acoperind una

sau mai multe dintre etapele proiectului de parteneriat public-privat, pe o durata determinată.”

În esenţă, conceptul de parteneriat public-privat exprimă o modalitate de cooperare între o

autoritate publică şi sectorul privat, respectiv organizaţii neguvernamentale ori companii, pentru

realizarea unui proiect ce aduce efecte pozitive pe piaţa forţei de muncă şi în dezvoltarea locală.

2. Domeniu de aplicare

Sectoarele economice vizate de proiectele de parteneriat public-privat sunt foarte diversificate

şi nu se limitează la infrastructuri, putând fi vorba de proiecte legate de transporturi maritime

(porturi), de transporturi aeriene (aeroporturi), de distribuţia de apă, de canalizare, de tratarea

deşeurilor, de electricitate, de gaz, de telecomunicaţii, de restaurare colectivă, cercetare şi dezvoltare

ş.a. Parteneriatele vizează, de asemenea, şi activităţile exclusive şi sociale ale statului: justiţia

(închisori, şcoli de corecţie etc.), apărarea (conversia siturilor, construirea şi întreţinerea materialului

logistic, transportul trupelor, asistenţă logistică în cadrul operaţiilor externe, etc.) învăţământ sau

sănătate.

3. Principii de bază

Conform Legii 178/2010 a parteneriatului public-privat”, principiile de bază ale

parteneriatului public-privat sunt:

A) nediscriminarea – asigurarea condiţiilor de manifestare a concurenţei reale pentru ca

orice investitor privat, indiferent de naţionalitate sau cetăţenie, să poată participa la procedura de

selecţie pentru atribuirea unui contract de parteneriat public-privat şi să aibă şansa de a deveni

contractant;

B) tratamentul egal – stabilirea şi aplicarea oricând pe parcursul procedurii de încheiere a

contractului de parteneriat public-privat de reguli, cerinţe, criterii identice pentru toţi investitorii

privaţi, astfel încât aceştia să beneficieze de şanse egale de a participa la procedura de selecţie şi de a

deveni contractant;

C) transparenţa – aducerea la cunoştinţa publicului a tuturor informaţiilor referitoare la

aplicarea procedurilor de încheiere a contractului de parteneriat public-privat;

D) proporţionalitatea – asigurarea corelaţiei juste între scopul urmărit de partenerul public,

obiectul contractului de parteneriat public-privat şi cerinţele solicitate, în sensul existenţei echilibrului

între obiectivul urmărit a se realiza prin contractul de parteneriat public-privat şi cerinţele reale, între

cerinţele reale şi condiţiile impuse investitorului privat, precum şi între criteriile de selecţie şi clauzele

contractuale;

E) eficienţa utilizării fondurilor – aplicarea procedurilor de încheiere a contractelor de

parteneriat public-privat şi utilizarea de criterii trebuie să reflecte avantajele de natură economică ale

ofertelor în vederea obţinerii rezultatului urmărit, luând în considerare şi efectele concrete preconizate

a se obţine în domeniul social şi în cel al protecţiei mediului şi promovării dezvoltării durabile;

F) asumarea răspunderii – determinarea clară a sarcinilor, responsabilităţilor părţilor

implicate în procesul de încheiere a contractelor de parteneriat public-privat, urmărindu-se asigurarea

profesionalismului, imparţialităţii, independenţei deciziilor adoptate pe parcursul derulării acestui

proces.

4. Caracteristici

Mecanismul parteneriatului public-privat este caracterizat de următoarele elemente:

a) cooperarea între partenerul public şi partenerul privat în vederea implementării unui

proiect public;

b) durata relativ lungă de derulare a raporturilor contractuale care să permită partenerului

privat recuperarea investiţiei şi realizarea unui profit rezonabil;

c) finanţarea proiectului în principal din fonduri private şi, după caz, prin punerea în

comun a fondurilor private cu fonduri publice;

d) atingerea scopului urmărit de partenerul public şi partenerul privat;

e) distribuirea riscurilor între partenerul public şi partenerul privat în funcţie de

capacitatea fiecărei părţi contractante de a evalua, gestiona şi controla un anumit risc.

5. Tipuri de contract

Parteneriatul public-privat se poate realiza prin următoarele tipuri de contracte:

1) contracte de lucrări;

2) contracte de bunuri;

3) contracte de servicii.

Din perspectiva relaţiei (institutională sau contractuală) dintre partenerul public şi partenerul

privat, contractele de PPP se pot împărţi în două mari categorii:

a) PPP de natură pur contractuală, în care parteneriatul între sectorul public şi sectorul privat

se bazează exclusiv pe legături contractuale;

b) PPP de natură instituţională, care implică cooperarea între sectorul public şi sectorul privat

sub forma unei entităţi distincte, nou înfiinţate sau folosind una deja existentă.

Din punct de vedere al modalităţii de plată a preţului, contractele de PPP sunt:

Contracte cu preţ fix;

Contracte cu valoare variabilă calculat pe bază de preţuri unitare;

Contracte de tip cost plus remuneraţie;

Contracte pe faze de realizare

IV. MODALITĂŢI DE FINANŢARE A PPP

Parteneriatul Public-Privat în România - trăsături generale şi mecanisme de finanţare

În România, primele structuri de parteneriat public-privat (PPP) s-au format ad-hoc la nivel

naţional încă de la jumătatea anilor ’90 cu prilejul elaborării unor strategii sectoriale ori naţionale

(Strategia Naţională de Dezvoltare Durabilă - 1999, Strategia de Dezvoltare Economică pe Termen

Mediu - 2000), precum şi ca structuri instituţionalizate, cum sunt Comisia Tripartită şi Consiliul

Economic şi Social. Aceste parteneriate au contribuit treptat la realizarea unui mediu de cooperare

între factorii sociali şi cei politici.

Creşterea disponibilităţilor sectorului privat de a prelua o serie de responsabilităţi şi riscuri,

precum şi ale sectorului public de a privatiza serviciile de utilitate publică a avut ca rezultat

multiplicarea eforturilor de introducere a conceptului de parteneriat public-privat la realizarea

obiectivelor şi proiectelor economico-sociale în România.

Provocările apărute odată cu procesul de adaptare la economia de piaţă – spre exemplu: legea

cererii şi a ofertei, legea concurenţei – şi cu procesul de integrare a României în Uniunea Europeană –

reabilitarea infrastructurii de transport alimentarea cu apă, reciclarea deşeurilor, protecţia mediului,

monitorizarea ajutoarelor de stat, asigurarea unui mediu de afaceri loial şi predictibil – sunt motive de

utilizare a parteneriatului public-privat, ca o cale de conlucrare între sectorul public, iniţiator de

proiecte de utilitate publică şi sectorul privat, deţinător de fonduri şi de management performant.

În plan naţional, administraţia publică locală din România resimte nevoia găsirii unor soluţii de

finanţare. România a aderat la Uniunea Europeană asumându-şi respectarea unor standarde pentru

serviciile şi lucrările publice pe care nivelul de dezvoltare locală şi resursele locale nu le pot încă

susţine singure. Administraţia publică locală este chemată să identifice şi să utilizeze, în cadrul legal

existent, resursele pe care le are şi pe cele pe care le poate atrage, fără a mai aştepta o soluţie a

problemelor venită de la Guvern. Aceasta implică iniţiativă în valorificarea resurselor existente pe plan

local şi în atragerea investitorilor privaţi, dar şi responsabilitate în gestionarea resurselor şi promovarea

interesului public.

Astăzi, Legea nr.178/2010 a parteneriatului public-privat, publicată în Monitorul Oficial al

României, Partea I, nr.676 din 8 octombrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare,

reglementează modul de realizare a unui proiect de parteneriat public-privat ce are ca obiectiv public

proiectarea, finanţarea, construcţia, reabilitarea, modernizarea, operarea, întreţinerea, dezvoltarea şi

transferul unui bun sau serviciu public, după caz. Scopul legii îl constituie reglementarea iniţierii şi

realizării de proiecte de parteneriat public-privat pentru lucrări publice în diverse sectoare de activitate,

cu finanţări private. Legea parteneriatului public-privat se aplică:

a) pentru derularea unui proiect de parteneriat public-privat între un partener public şi un

investitor privat, ca urmare a aplicării uneia dintre procedurile de desemnare a partenerului privat;

b) pentru încheierea acordului de proiect, precum şi pentru înfiinţarea şi reglementarea

funcţionării companiei de proiect.

Sintetizând, potrivit temeiulului legal menţionat anterior, contractul de parteneriat public –

privat are ca părţi un partener public, totdeauna o persoană juridică, de drept public, iar investitorul

privat poate fi o persoană fizică, dar şi o persoană juridică sau asociaţii de persoane juridice, de drept

public sau de drept privat. Scopul încheierii contractului este întotdeauna un obiectiv public:

proiectarea, finanţarea, construcţia, reabilitarea, modernizarea, operarea, întreţinerea, dezvoltarea şi

transferul unui bun sau serviciu public. De asemenea, contractul de parteneriat public–privat este un

contract numit, care trebuie diferenţiat de asocierile în participaţiune, şi alte asocieri făcute de

autoritate cu un alt scop, decât cel specific contractului de parteneriat public-privat. Contractul de

parteneriat public-privat este un contract sinalagmatic, cu titlu oneros şi constitutiv de drepturi.

Beneficii şi riscuri ale parteneriatului public-privat;

Care sunt potenţialele beneficii şi riscuri ale parteneriatului public-privat? Un asemenea

parteneriat admite faptul că ambele sectoare - public şi privat - deţin o importanţă egală, şi că ambele

oferă anumite avantaje, apărute ca urmare a dezvoltării propriilor abilităţi, ce trebuie exploatate în

beneficiul interesului public, într-o manieră eficientă din punct de vedere economic. Astfel, ambele

sectoare aduc practic o contribuţie proprie în cadrul parteneriatului, fiecare suportând parte din

riscuri, dar şi din beneficiile rezultate din realizarea PPP.

Parteneriatul public-privat nu este soluţia pentru prestarea tuturor serviciilor, căci există anumite

riscuri în procesul de aplicare a parteneriatului, mai ales dacă nu sunt examinate critic ajustările

acestora la anumite circumstanţe specifice. Totuşi, administraţia obţine beneficii importante atunci

când parteneriatul public-privat este utilizat într-un context adecvat, realizează economii legate de

elaborarea proiectelor, precum şi de administrarea şi menţinerea serviciilor publice. Parteneriatul

public-privat constituie o modalitate de introducere a inovaţiilor cu privire la modul în care prestarea

este organizată sau realizată, asigurând îmbunătăţirea calităţii şi a eficienţei.

Parteneriatul public-privat se asociază atât cu potenţiale beneficii, cât şi cu potenţiale riscuri,

care se referă la pierderea controlului de către autoritatea publică. Problema controlului trebuie să fie

abordată la momentul definirii proiectului şi menţinută în procesul de negociere a contractului, iar, în

analiza finală, autoritatea locală are responsabilitatea de a stabili standarde pentru servicii şi de a

asigura protecţia interesului public. Combinarea lipsei de experienţă a administraţiei locale şi

nefamiliarizarea factorilor de decizie cu parteneriatul public-privat poate duce, uneori, la riscuri

politice. Incapacitatea autorităţii locale de a beneficia de concurenţă este un alt risc care ar limita

capacitatea autorităţii locale de a genera inovaţii, eficienţă şi preţuri reduse. Concurenţa între partenerii

privaţi pentru a-şi asigura dreptul de a intra într-un parteneriat public-privat este un beneficiu

important pentru autoritatea locală. Autorităţile locale ar putea să nu fie capabile să beneficieze de

acest tip de parteneriat dacă există doar un număr limitat de potenţiali parteneri privaţi care au

experienţă sau abilitate de a răspunde solicitărilor. Pe de altă parte, dacă nu sunt structurate adecvat,

contractele de parteneriat public-privat pot genera reducerea calităţii serviciilor, prestări ineficiente de

servicii sau lipsa de măsuri adecvate de menţinere a utilităţii.

În scopul majorării beneficiilor şi minimalizării riscurilor, autoritatea locală trebuie să

stabilească un cadru instituţional adecvat, inclusiv politici, reglementări, standarde şi proceduri,

precum şi resurse umane şi organizaţionale necesare în scopul realizării parteneriatului public-privat de

succes.

Datorită numeroaselor forme de parteneriat public-privat disponibile pentru administraţie, există

anumite confuzii cu privire la constituenţii parteneriatului public-privat. De multe ori, se întâmplă ca

parteneriatul public-privat să nu fie luat în calcul ca posibilitate, tocmai datorită lipsei unei informări

corecte sau datorită unor informaţii eronate bazate pe concepţii greşite, cum ar fi faptul că acceptând

PPP, administraţia ar putea pierde controlul asupra prestărilor de servicii.

Termenul de parteneriat public-privat nu este definit oficial la nivelul Uniunii Europene, în

general acesta desemnează cooperarea în diferite forme, dintre autorităţile publice şi mediul de afaceri

în scopul asigurării finanţării, construcţiei, renovării, managementului, întreţinerii unei infrastructuri

sau furnizării unui serviciu. Procesul PPP este apreciat a fi extrem de dinamic, iar caracteristicile

particulare ale majorităţii acordurilor vizează anumite circumstanţe, multe dintre componentele

individuale folosite pentru realizarea şi structurarea parteneriatelor specifice putând fi utilizate pentru

abordări diverse ale acestor acorduri. Prin urmare nu putem vorbi de un singur model de parteneriat

public-privat.

Prin constrângerile bugetare foarte puternice pe care le-a impus statelor membre, Tratatul de la

Maastricht, semnat în 7 februarie 1992 a favorizat, în mod indirect, dar de netăgăduit apariţia

parteneriatelor public-private. Impunerea reducerii deficitelor bugetare naţionale a dus la un declin al

cheltuielilor publice care erau până atunci alocate construirii unor lucrări de mare amploare şi a

echipamentelor publice. Deoarece acestea din urmă erau indispensabile bunului mers al serviciilor

publice, iar întârzierile în dezvoltarea acestor domenii erau considerabile, statele membre s-au orientat

atunci către sectorul privat pentru ca acesta să ia asupra sa investiţiile corespunzătoare.

„Parteneriatele public-privat nu fac, în dreptul comunitar, obiectul unei definiţii precise, care

să ţină de jurisprudenţă sau de un text anume, căreia să îi corespundă un regim juridic perfect

identificabil”2. Dar, în contextul dezvoltării PPP, autorităţile comunitare au trebuit să clasifice noţiunea

sau să formuleze în cuvinte un fenomen în plină dezvoltare. Astfel, Cartea Verde privind

parteneriatele public-private şi dreptul comunitar al achiziţiilor publice şi concesiunilor a Comisiei

Europene (30 aprilie 2004) defineşte PPP ca „forme de cooperare între autorităţile publice şi

universul întreprinderilor care vizează asigurarea finanţării, construcţiei, renovării, gestionării sau

întreţinerii unei infrastructuri sau a furnizării unor servicii”.

La nivelul Uniunii Europene, Comisia Europeană şi Curtea Europeană de Justiţie tind să

introducă în sfera conceptului de parteneriat public-privat orice cooperare între actorii publici şi cei

privaţi, iar categoriile juridice cărora li se adresează formula aceasta de cooperare sunt, de regulă,

2 F. Brenet, Les PPP confrontés au droit communautaite des marchés publics et des concessions, JCP A, 2004, A. Cabanes,

Livre vert sur les PPP une «couche» supplémentaire au millefeuille des contracts publics, ACCP iunie 2004 şi A. Tesser,

contractele de achiziţii publice şi concesiunile. Dacă primele beneficiază de un regim juridic specific,

prevăzut în legislaţia concurenţială secundară, concesiunilor li se aplică prevederile din Tratatul

instituind Comunitatea Europeană privind piaţa internă, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene de

Justiţie. Modalităţile de instituire a PPP constau fie dintr-un contract, caz în care relaţia dintre

partenerul public şi cel privat este de natură pur contractuală, fie din crearea unei noi entităţi

economice, controlate în comun de partenerul public şi cel privat.

Noţiunea de parteneriat public-privat şi-a dovedit utilitatea în economiile statelor ce l-au

utilizat şi a permis să răspundă nevoilor esenţiale ale comunităţii, fără a împovăra finanţele publice şi,

în acelaşi timp, să elibereze puterea publică de sarcini de simplă gestiune. În ultimii ani parteneriatul

public-privat a dobândit o importanţă tot mai mare în zona politicilor sociale, căci pornind de la

procesul de „reformă a guvernării”, a legitimat ideea de cooperare între diverse sectoare (public, privat,

social) în scopul soluţionării optime şi eficiente a multor provocări ale comunităţilor prin participarea

tuturor actorilor comunitari. Având la bază principiul cooperării voluntare, parteneriatul public-privat

reprezintă convingerea actorilor publici şi privaţi că vor avea de câştigat dintr-un astfel de demers mai

mult decât dacă ar acţiona singuri.

Pentru a asigura succesul unei astfel de cooperări şi pentru a evita eşecurile este nevoie de:

a) coordonarea activităţilor şi deciziilor;

b) un management de calitate al acţiunii comune, ceea ce presupune acceptarea de către

parteneri a regulilor şi normelor comune de operare; contractele de parteneriat trebuie bine

negociate şi structurate legal;

c) monitorizarea partenerului privat la toate fazele realizării investiţiei şi în exploatare,

ceea ce solicită sectorului public cunoştinţe privind managementul antreprenorial, căci lipsa de

competenţă de domeniu a instituţiei publice ar putea crea mari dificultăţi în gestiunea parteneriatului.

Utilizarea sporită a PPP poate fi explicată prin factori diferiţi. De exemplu, în funcţie de

constrângerile bugetare cu care se confruntă statele membre ale Uniunii Europene, proiectele PPP

corespund unei nevoi din ce în ce mai evidente de finanţare privată a sectorului public. Acest fapt

reflectă, de asemenea, şi dorinţa de a beneficia mai mult de cunoştinţele şi metodele de funcţionare ale

sectorului privat, ca parte a vieţii sociale. Dezvoltarea PPP se încadrează, în aceeaşi măsură, şi în

evoluţia mai largă de transfer al rolului autorităţilor centrale şi locale în domeniul economic, de la un

rol de operator direct la un rol de organizator, de controlor, lăsând din ce în ce mai mult rolul de

management direct al operaţiunilor economice sub control privat.

Le livre vert de la Commission europeenne sur les parteneriats-public-privé et le droit communautaire des marchés publics

et des concessions, BJCP 2004, nr 37

La nivel european, s-a recunoscut că utilizarea PPP poate contribui la realizarea de reţele

europene de transport, ceea ce a fost mult întârziat, parţial din cauza investiţiilor insuficiente. În cadrul

iniţiativei pentru creştere economică, Consiliul Europei a aprobat o serie de măsuri pentru a creşte

investiţiile în infrastructura reţelei transeuropene şi în materie de inovaţie şi cercetare şi dezvoltare,

inclusiv stabilirea de acorduri PPP. În consecinţă, statele membre ale Uniunii Europene tratează cu

mult interes parteneriatul public-privat ca posibilitate de dezvoltare economică, aplicându-l însă în

mod diferenţiat şi în domenii diverse.

Parteneriatul public-privat (PPP) în cadrul Uniunii Europene:

Aceste parteneriate trebuie să fie compatibile cu normele UE privind:

1. funcţionarea pieţei interne;

2. pactul de stabilitate si creştere;

3. legislaţia europeană privind achiziţiile publice şi concesionarea serviciilor;

4.normele de concurenţă, în măsura în care PPP-urile desfăşoară o activitate economică.

Criza exercită noi presiuni asupra finanțelor publice din numeroase state membre și, în același

timp, îngreunează investițiile pe termen lung în proiecte care necesită o infuzie importantă de capital.

Finanțarea oferită de UE prin intermediul fondurilor structurale, Băncii Europene de Investiții sau

instrumentelor TEN-T poate contribui la mobilizarea soluțiilor de tip PPP în vederea asigurării

investițiilor esențiale în proiecte, chiar și în condițiile unei disponibilități reduse a resurselor naționale

publice sau private. De asemenea, UE influențează mediul în care funcționează PPP-urile prin

intermediul cadrului legislativ.

Finanţările din partea UE pot fi folosite pentru cofinanţarea PPP-urilor. Părţile interesate din

domeniile public şi privat de la nivel naţional pot beneficia de:

1. fondurile structurale asociate unor PPP-uri, în acelaşi mod ca în cazul iniţiativelor:

a) JASPERS - Joint Assistance in Supporting Projects in European Regions-un instrument

de dezvoltare a proiectelor lansat împreună cu BEI și Banca Europeană pentru Reconstrucție și

Dezvoltare (BERD), care vizează oferirea asistenței necesare, indiferent de stadiul ciclului unui proiect

PPP/de infrastructură;

b) JESSICA - Joint European Support for Sustainable Investment in City Areas-în

favoarea investițiilor durabile în zonele urbane în cadrul proiectelor PPP/proiectelor din zonele urbane

incluse în cadrul unui plan integrat de dezvoltare urbană;

c) JEREMIE - Joint European Resources for Micro to medium Enterprises-care susține

crearea de noi întreprinderi și îmbunătățirea accesului întreprinderilor la finanțare;

Proiectele PPP pot fi finanțate parțial din resursele oferite de fondurile structurale. Cu toate

acestea, până în prezent, sunt puține state membre care elaborează în mod sistematic programe care

atrag finanțarea comunitară în cadrul structurilor PPP. Complexitatea inerentă generată de combinarea

diferitelor seturi de norme, de practici și calendare comunitare și naționale în cadrul aceluiași proiect

poate avea un efect de descurajare. Cu toate acestea, în multe cazuri, un PPP poate fi una din soluțiile

optime pentru implementarea proiectelor. Consolidarea capacității instituționale a statelor membre și

oferirea unor orientări mai practice cu privire la combinarea finanțării comunitare cu dezvoltarea PPP-

urilor reprezintă măsuri importante de lărgire a sferei opțiunilor de care dispun autoritățile naționale

atunci când iau decizii cu privire la finanțarea viitoarelor proiecte importante.

2. fondurile Băncii Europene de Investiţii (BEI) şi ale Fondului European de Investiţii

(FEI). BEI, instituția de împrumut pe termen lung a UE, a urmărit în mod activ sprijinirea

mecanismelor PPP eficiente în toată Europa și, în special, a celor din domeniul infrastructurii de

transport. De la sfârșitul anilor '80, Banca a pus la dispoziție aproximativ 30 de miliarde de euro în

împrumuturi pentru PPP-uri. De asemenea, BEI este principalul finanțator al rețelelor TEN-T.

BEI este în avangarda eforturilor UE de a finanța inovația și întreprinderile. Grație experienței

BEI și mecanismului său de finanțare a IMM-urilor, Fondul European de Investiții oferă UE un

instrument eficient de dezvoltare a unor noi PPP-uri. În plus, BEI a creat împreună cu Comisia și

statele membre Centrul european de expertiză în domeniul PPP-urilor (CEEP), care urmărește

consolidarea capacității organizaționale a sectorului public de a se implica în PPP-uri prin intermediul

activităților de construire de rețele și de susținere a politicilor oferite membrilor acestuia.

Comisia va colabora strâns cu BEI și sectorul privat pentru a conduce la creșterea valorii

adăugate aduse de finanțarea BEI, de exemplu, prin asocierea fondurilor de la bugetul UE cu

împrumuturile BEI.

3. instrumentele financiare ale reţelei transeuropene de transport - reţeaua TEN-T, care

favorizează aportul de finanţări private, de capital de risc şi acordarea împrumuturilor bancare;

Trei instrumente financiare concepute pentru realizarea proiectelor TEN-T au fost introduse în

cadrul actualului regulament financiar privind TEN, toate acestea având ca obiectiv creșterea

participării private. Aceste noi instrumente sunt concepute pentru a fi utile proiectelor care vizează

nevoi specifice (precum un transfer optim al riscurilor, costurile de finanțare).

Acestea permit un răspuns bine direcționat, garantând, totodată, un efect de levier maxim din

partea fondurilor comunitare disponibile.Contribuția unui asemenea sprijin financiar la nivelul UE

acordat PPP-urilor depășește simpla punere la dispoziție a capitalului. Aceste instrumente reflectă, de

asemenea, angajamentul politic al UE care, adeseori, determină instituțiile financiare să privească în

mod mai favorabil profilul de risc al unui proiect și, prin urmare, să faciliteze asigurarea finanțării

acestuia în condiții mai favorabile. Garanțiile UE au același rol.

a) Instrumentul de garantare a împrumuturilor pentru proiectele TEN-T (IGPT):

PPP-urile pentru proiectele TEN-T în care sectorul privat preia riscurile cu privire la posibilele variații

de la nivelul cererii, se confruntă, adesea, cu dificultăți în ceea ce privește atragerea unei finanțări

private la un preț competitiv. IGPT este un instrument de garantare a cărui contribuție constă în

acoperirea parțială a acestor riscuri prin compensarea scăderii veniturilor care rezultă în perioadele cu

o creștere a traficului sub așteptări în cadrul stadiilor funcționale incipiente ale proiectelor. Astfel, este

îmbunătățită viabilitatea financiară a unui proiect și calitatea generală a creditelor acordate. Garanții

IGPT individuale sunt disponibile prin intermediul BEI.

b) Granturi bazate pe costul construcției în cadrul schemei de plată de punere la

dispoziție

Acest grant special încurajează promotorul proiectului să încheie un acord PPP cu un partener

privat, în loc să folosească fonduri publice pentru finanțarea construcției. Grantul TEN-T, care poate

ajunge până la 30 % din costurile de construcție totale, este folosit de către promotor pentru a face față

obligațiilor de plată doar după finalizarea proiectului.

c) Furnizare de capital de risc – participarea la capital în cadrul proiectelor TEN-T

Până la 1% sau 80 de milioane EUR din bugetul unui proiect TEN-T pot fi investite în proiecte

sub formă de capitaluri proprii sau cvasi-capitaluri prin intermediul unui fond special pentru

infrastructură. În prezent, Comisia analizează posibilitatea utilizării acestui instrument pentru a investi

în Fondul 2020 pentru energie, schimbări climatice și infrastructură (Marguerite) care vizează

atingerea unui nivel al fondului de 1,5 miliarde EUR.

4. Mecanismul de finanțare cu partajarea riscurilor și programul pentru competitivitate

și inovare - Mecanismul de finanțare cu partajarea riscurilor (MFPR), un instrument inovator de

partajare a riscurilor de credit instituit în comun de Comisie și BEI, precum și instrumentele de

finanțare din cadrul programului pentru competitivitate și inovare (PCI), sprijină parteneriatele public-

privat în domeniile cercetării, dezvoltării tehnologice, programelor demonstrative și inovării.

Atât MFPR cât și instrumentele financiare din cadrul PCI și-au dovedit eficacitatea: de la

lansarea MFPR în iulie 2007, au fost aprobate 4,4 miliarde EUR în împrumuturi pentru investiții în

cercetare, dezvoltare și inovare. Planul european de relansare economică prevede o punere în aplicare

accelerată a MFPR;

5) Al şaptelea program-cadru pentru cercetare şi dezvoltare şi de iniţiativa comună în domeniul

tehnologiei (ITC).

V. CONCLUZII

Parteneriatul public-privat este o modalitate de introducere a managementului privat în

serviciile publice, pe calea unei legături contractuale pe termen lung între un operator şi o autoritate

publică. „Parteneriatul public-privat asigură serviciul public în mod parţial sau în totalitate, pe baza

fondurilor private atrase şi făcând apel la know-how-ul sectorului privat”3. Printre avantajele

cooperării dintre sectorul public şi privat amintim: accelerarea realizării obiectivelor şi proiectelor de

infrastructură; conjugarea preluării responsabilităţilor şi riscurilor sectorului privat cu disponibilizarea

serviciilor sectorului public şi efectuarea promptă a plăţilor; reducerea pe ansamblu a costurilor

proiectelor; stimularea îndeplinirii obligaţiilor contractuale asumate; îmbunătăţirea calităţii serviciilor

de utilitate publică; crearea unor venituri adiţionale, de interes pentru sectorul privat şi îmbunătăţirea

managementului sectorului public prin expunerea serviciilor la rigorile şi exigenţele concurenţe.

În actualul context de criză economico-financiară la nivel global, în care toate ţările membre

ale Uniunii Europene se află într-o competiţie reală pentru atragerea finanţării disponibile pe piaţă şi

când trebuie să se acorde o atenţie deosebită investiţiilor care nu determină efecte asupra deficitului

bugetar şi a datoriei publice a statului, este foarte importantă o dinamizare a procesului de atragere a

investiţiilor private în proiecte de interes public de anvergură la nivel naţional şi foarte importante la

nivel local.

Parteneriatul public-privat trebuie privit nu ca un miracol al acestei perioade, ci ca o opţiune

viabilă, utilă, printre alte modele tradiţionale existente. De-a lungul timpului practica a dezvoltat o

mare diversitate de parteneriate public-privat, create de dinamismul dezvoltării, multitudinea

particularităţilor aranjamentelor contractuale şi circumstanţele conjuncturale.

3 „Guidelines for Public Private Partnerships for Infrastructure Development”, United Nations Economic Commission for

Europe, conform site-ului www.unece.org