1) Introducere în sistemul informatic. Un sistem reprezintă un ansamblu de elemente (componente) interdependente între care se stabileşte o interacţiune dinamică, pe baza unor reguli prestabilite, cu scopul atingerii unui anumit obiectiv [4]. Conform teoriei sistemelor orice organism economic este un sistem. Noţiunea de sistem informatic este legată de informatizarea activităţii organizaţiei, deci folosirea echipamentelor hardware şi a produselor software pentru organizarea şi administrarea informaţiilor. Utilizarea calculatoarelor în cadrul sistemului informaţional (SI) al unei organizaţii conduce la definirea componentei Sistem Informaţional Automatizat (SIA) – care cuprinde numai lucrările realizate cu ajutorul calculatoarelor. Relaţia SI – SIA este reprezentată în figura 1.1. Un sistem informatic este un sistem utilizator-calculator integrat, care furnizează informaţii pentru a sprijini activităţile de la nivel operaţional şi activităţile de management într-o organizaţie, utilizând echipamente hardware şi produse software, proceduri manuale, o bază de date şi modele matematice pentru analiză, planificare, control şi luarea deciziilor [10] 2) Tehnologia informaţională. Eficacitatea rezolvării la calculator a unei probleme depinde, în primul rând, de tehnologia informaţională utilizată. Dicţionarul defineşte tehnologia ca ansamblul proceselor, metodelor, operaţiilor etc., utilizate în scopul obţinerii unui anumit produs. În mod analog, o tehnologie informaţională reprezintă un ansamblu de procese, metode şi operaţii, utilizate în scopul obţinerii unui anumit produs informaţional. Prin produs informaţional vom înţelege un produs-program sau rezultatul executării acestuia la calculator. Instrumentele software specializate reprezintă un software intermediar, pe care utilizatorul final îl poate folosi în diverse aplicaţii fără a implica programatorul. Exemple de instrumente software specializate: procesoarele de texte (WordPerfect, Word, AmiPro etc.), programele de calcul tabelar (Excel), programele de grafică (Corel Draw, Harvard Graphics, Power Point etc.) şi instrumentele software integrate (Works, Symphony, Microsoft Office, Perfect Office etc.). 3) Sistemul informaţional. Sistemul informaţional cuprinde ansamblul informaţiilor interne şi externe utilizate în cadrul organizaţiei precum şi datele care au stat la baza obţinerii lor, procedurile şi tehnicile de obţinere a informaţiilor (plecând de la datele primare) şi de difuzare a informaţiilor, precum şi personalul implicat în culegerea, transmiterea, stocarea şi prelucrarea datelor. Sistemul informaţional are două componente: - componenta pentru stocarea (memorarea informaţiilor); - componenta pentru prelucrarea informaţiilor. Orice organizaţie interacţionează cu alte organizaţii externe ei primind informaţii din exterior şi furnizând informaţii către lumea exterioară. Funcţiile unui sistem informaţional sunt: - să colecteze informaţii din sistemele operaţional şi decizional precum şi informaţiile ce provin din mediul extern; - să memoreze aceste informaţii precum şi informaţii rezultate din prelucrarea lor; - să asigure accesul la memorie în vederea comunicării informaţiilor stocate; - să prelucreze informaţiile la cererea sistemului operaţional şi a sistemului de conducere. 4) Componentele Sistemului Informatic economic Componentele sistemului informatic Un sistem informatic este compus din [2]:
Transcript
1) Introducere în sistemul informatic.
Un sistem reprezintă un ansamblu de elemente (componente) interdependente
între care se stabileşte o interacţiune dinamică, pe baza unor reguli prestabilite, cu scopul
atingerii unui anumit obiectiv [4]. Conform teoriei sistemelor orice organism economic
este un sistem.
Noţiunea de sistem informatic este legată de informatizarea activităţii
organizaţiei, deci folosirea echipamentelor hardware şi a produselor software pentru
organizarea şi administrarea informaţiilor. Utilizarea calculatoarelor în cadrul sistemului
informaţional (SI) al unei organizaţii conduce la definirea componentei Sistem
Informaţional Automatizat (SIA) – care cuprinde numai lucrările realizate cu ajutorul
calculatoarelor. Relaţia SI – SIA este reprezentată în figura 1.1.
Un sistem informatic este un sistem utilizator-calculator integrat, care furnizează
informaţii pentru a sprijini activităţile de la nivel operaţional şi activităţile de
management într-o organizaţie, utilizând echipamente hardware şi produse software,
proceduri manuale, o bază de date şi modele matematice pentru analiză, planificare,
control şi luarea deciziilor [10]
2) Tehnologia informaţională.
Eficacitatea rezolvării la calculator a unei probleme depinde, în primul rând, de
tehnologia informaţională utilizată.
Dicţionarul defineşte tehnologia ca ansamblul proceselor, metodelor, operaţiilor etc.,
utilizate în scopul obţinerii unui anumit produs. În mod analog, o tehnologie informaţională
reprezintă un ansamblu de procese, metode şi operaţii, utilizate în scopul obţinerii unui
anumit produs informaţional. Prin produs informaţional vom înţelege un produs-program sau
rezultatul executării acestuia la calculator.
Instrumentele software specializate reprezintă un software intermediar, pe care
utilizatorul final îl poate folosi în diverse aplicaţii fără a implica programatorul. Exemple de
instrumente software specializate: procesoarele de texte (WordPerfect, Word, AmiPro etc.),
programele de calcul tabelar (Excel), programele de grafică (Corel Draw, Harvard Graphics,
Power Point etc.) şi instrumentele software integrate (Works, Symphony, Microsoft Office,
Perfect Office etc.).
3) Sistemul informaţional.
Sistemul informaţional cuprinde ansamblul informaţiilor interne şi externe
utilizate în cadrul organizaţiei precum şi datele care au stat la baza obţinerii lor,
procedurile şi tehnicile de obţinere a informaţiilor (plecând de la datele primare) şi de
difuzare a informaţiilor, precum şi personalul implicat în culegerea, transmiterea, stocarea
şi prelucrarea datelor.
Sistemul informaţional are două componente:
- componenta pentru stocarea (memorarea informaţiilor);
- componenta pentru prelucrarea informaţiilor.
Orice organizaţie interacţionează cu alte organizaţii externe ei primind informaţii
din exterior şi furnizând informaţii către lumea exterioară.
Funcţiile unui sistem informaţional sunt:
- să colecteze informaţii din sistemele operaţional şi decizional precum şi
informaţiile ce provin din mediul extern;
- să memoreze aceste informaţii precum şi informaţii rezultate din prelucrarea
lor;
- să asigure accesul la memorie în vederea comunicării informaţiilor stocate;
- să prelucreze informaţiile la cererea sistemului operaţional şi a sistemului de
conducere.
4) Componentele Sistemului Informatic economic
Componentele sistemului informatic
Un sistem informatic este compus din [2]:
- baza informaţională;
- baza tehnică;
- sistemul de programe;
- baza ştiinţifică şi metodologică;
- factorul uman (resursele umane);
- cadrul organizatoric.
Baza informaţională cuprinde:
- datele supuse prelucrării;
- fluxurile informaţionale;
- sistemele şi nomenclatoarele de coduri.
Baza tehnică este constituită din totalitatea mijloacelor tehnice de culegere, transmitere, stocare şi prelucrare a
datelor, locul central revenind calculatoarelor electronice.
Sistemul de programe cuprinde totalitatea programelor utilizate pentru funcţionarea sistemului informatic în
concordanţă cu funcţiunile şi obiectivele stabilite. Sunt avute în vedere atât programele de bază (software de bază) cât
şi programele aplicative (software de aplicaţie).
Baza ştiinţifică şi metodologică este constituită din:
- algoritmi;
- formule;
- modele;
- tehnici de realizare a sistemelor informatice.
Resursele umane constau din:
- personalul de specialitate: analişti, programatori, ingineri de sistem, analişti-programatori ajutori,
operatori, etc.;
- beneficiarii sistemului.
Cadrul organizatoric este cel specificat în regulamentul de organizare şi funcţionare (ROF) al unităţii în care va fi
utilizat sistemul informatic.
5) Obiectivele SI economic Plecând de la ideea că sistemul informatic este subordonat procesului decizional, al
cărui rol este de a asigura funcţionarea normală şi optimă a întregii activităţi şi de a
reduce la minimum pierderile în caz de funcţionare anormală, rezultă că obiectivul
oricărui sistem informatic trebuie să fie subordonat obiectivului propriu-zis al unităţii
economico-sociale. În acest context, obiectivul principal urmărit prin introducerea unui
sistem informatic îl constituie asigurarea conducerii cu informaţii reale şi în timp util,
necesare fundamentării şi elaborării operative a deciziilor.
6) Metodologii de realizare a sistemelor informatice Metodologii de realizare a sistemelor informatice
Realizarea sistemelor informatice reprezintă o acţiune complexă, care îmbină un număr mare de activităţi:
analiză, proiectare, implementare, exploatare [2]. În plus, reclamă resurse umane, materiale şi financiare însemnate,
pe o perioadă considerabilă de timp. Folosirea eficientă a acestor resurse, în scopul obţinerii unui sistem informatic
performant a impus ordonarea acestui proces complex, într-o succesiune bine stabilită de etape şi subetape şi utilizarea
unor metode şi tehnici adecvate. Acest lucru a dus deci, la conturarea unor metodologii de realizare a sistemelor
informatice.
Între diversele etape de realizare a sistemelor informatice există o legătură indestructibilă, legătură reflectată şi
de faptul că în mod logic şi practic calitatea realizării unor activităţi din etapele şi fazele precedente influenţează în
mod decisiv calitatea activităţilor din etapa ce îi urmează [2].
1.2.1. Conţinutul metodologiilor de realizare a sistemelor informatice
Metodologiile de realizare a sistemelor informatice cuprind [2]:
modalitatea de abordare a sistemelor, pentru elucidarea raportului dintre variaţiile sistemului şi dinamismul său;
regulile de formalizare a datelor şi proceselor de prelucrare;
instrumentele pentru concepţia, realizarea şi elaborarea documentaţiei;
modalitatea de derulare a proiectului şi acţiunile specifice fiecărei etape (ciclul de viată);
definirea modului de lucru, rolului analiştilor şi proiectanţilor şi a raportului dintre ei;
modalităţile de administrare a proiectului (planificare, programare, urmărire).
Totodată, metodologiile au rolul de a indica modul de desfăşurare a acestui proces, stabilind [2]:
componentele procesului de realizare a sistemului informatic (etape, subetape, activităţi, operaţii) şi conţinutul lor;
metodologii pentru conducerea proiectelor de sisteme informatice: SDM / S, METHOD/ 1 Arthur Andersen,
NAVIGATOR (Ernst & Young - James Martin).
1.2.2. Metode şi tehnici de realizare a sistemelor informatice
La realizarea sistemelor informatice se utilizează : metode, tehnici, instrumente, procedee de lucru [2].
Metodele utilizate în proiectarea sistemelor informatice reprezintă modul unitar sau maniera comună în care
analiştii de sisteme, programatorii şi alte categorii de persoane implicate, realizează procesul de analiză a sistemului
informaţional-decizional existent, proiectarea şi introducerea sistemului informatic. Deci, metoda are un caracter
general, în cadrul ei aplicându-se anumite tehnici de lucru [2].
Tehnicile de lucru utilizate în proiectarea sistemelor informatice reprezintă felul în care se acţionează
eficient şi rapid, în cadrul unei metode, pentru soluţionarea diferitelor probleme ce apar în procesul de proiectare. Prin
aceste tehnici se îmbină armonios cunoştinţele despre metode cu măiestria personală a celor chemaţi să aplice
metodele si să utilizeze instrumentele adecvate [2].
Utilizarea acestor metode, tehnici, instrumente, procedee de lucru în proiectarea sistemelor informatice se face
în conformitate cu o serie de principii şi în limita unor metodologii de lucru care se adoptă în funcţie de situaţia reală
la care se referă.
În abordările incipiente se lucra cu probleme izolate şi ulterior s-a efectuat trecerea la abordarea sistemică
(modulară), odată cu abordarea funcţională sau, mai bine zis, cu analiza şi descompunerea funcţională (în fiecare
modul există câte o funcţie) şi ulterior abordarea orientată-obiect [2]. Pe parcurs s-au impus două strategii de abordare
şi anume:
- strategia top down (de sus în jos);
- strategia bottom – up evolutivă (de jos în sus).
În strategia top – down abordarea generală este divizată în unităţi componente prin rafinări repetate, metoda de
proiectare putând fi descrisă sub forma unei diagrame ierarhice cu module de control pe nivele superioare şi cu
module detaliate pe nivelele inferioare. Structura organizatorică a unei unităţi economico-sociale numită organigrama
unităţii poate fi reprezentată printr-o astfel de diagramă ierarhică. Pentru unităţi economice productive în organigramă
se disting următoarele patru nivele de reprezentare [10]:
- nivelul conducerii strategice, reprezentat de directorul general şi consiliul de administraţie;
- nivelul conducerii tactice (directori pe funcţiuni);
- nivelul compartimentelor funcţionale (servicii şi posturi de lucru) şi de proiectare, cercetare (laboratoare) care
asigură conducerea operativă a sistemului prin şefii lor;
- nivelul compartimentelor de producţie (secţii, ateliere) care realizează funcţia de producţie a sistemului economic.
În strategia bottom – up evolutivă, se porneşte de la o tratare minimală care se extinde treptat pe măsura
înaintării în realizarea sistemului.
În practică, de cele mai multe ori se utilizează o combinare a celor două strategii.
Metodele de abordare a sistemelor informatice ar putea fi grupate prin prisma celor mai mulţi autori astfel [1]:
metode orientate spre funcţii, numite şi metode ale descompunerii funcţionale;
metode orientate spre fluxuri date, deci metode orientate spre procese, deoarece diagramele fluxurilor de date se
întrebuinţează pentru descrierea proceselor;
metode orientate spre informaţie sau date, orientate-informaţii, apărute ca urmare a popularizării puternice a
ingineriei informaţiei a lui JAMES MARTIN, dar şi a diagramelor entitate-relaţie ale lui CHEN [3];
metode orientate-obiect.
Caracteristici esenţiale ale principalelor metode
Informaţia este văzută de DeMarco în 1982, ca fiind posibil de abordat prin trei perspective specifice sistemelor
informaţionale sau prin trei dimensiuni: date, funcţii, comportament.
Datele sunt surprinse din prisma structurii lor sub formă de atribute şi înseamnă de fapt, ceea ce are stocat, şi
reflectă structura statică [1].
Funcţiile scot în evidenţă în mod limitat ceea ce face sistemul. El poate fi văzut şi ca un proces, întrucât
elementele sistemului despre care se păstrează datele de rigoare sunt supuse unor transformării funcţionale, prin
intermediul proceselor [1].
Comportamentul este invocat pentru a reda o altă modalitate de percepţie a sistemului, influenţa evenimentele şi
proprietăţilor sistemului, şi sugerează dinamica lui [1].
Metoda descompunerii funcţionale (orientate funcţii) [1].
Dintre autorii remarcabili care au abordat descompunerea funcţională îi enumerăm pe câţiva cum ar fi DeMarco,
Yourdon şi Constantine, Jackson, Page-Jones, Warnier-Orr, Dahl, Marco&Gowan. Descompunerea funcţională este
cea care anunţă apariţia proiectării structurate şi analizei structurate. Fiecare funcţie este descompusă în subfuncţii,
până se obţin structuri uşor de transpus în instrucţiunile limbajelor de programare.
Metodele fluxurilor de date (orientate-proces) [1].
Prin această metodă analiştii efectuează reprezentarea lumii reale prin simboluri care reprezintă fluxul datelor,
transformările datelor, stocarea datelor, entităţi externe, etc. Metoda orientată spre procese are încă un mare grad de
asemănare cu descompunerea funcţională.
Metode orientate spre informaţii (orientate-date) [1]
Două realizări importante în domeniu au dat tonul unei orientări în abordarea sistemelor: modelarea datelor cu
ajutorul diagramelor entitate-relaţie, de către Peter P. Chen (1976) şi ingineria informaţiei, în viziunea lui James
Martin.
Metoda orientată-obiect [1]
Metodele OO constituie o categorie particulară a metodelor de dezvoltare software, care privesc construirea
sistemelor pentru care clasa reprezintă unitatea arhitecturală fundamentală. Clasa este o grupare logică a obiectelor
care au aceeaşi structură şi un comportament similar.
7) Etapele de realizare a sistemelor informatice Principalele etape de parcurs pentru realizarea unui sistem informatic sunt :
· Analiza sistemului existent – se studiaza sistemul informatic existent si se stabilesc neajunsurile sale si cerintele
ce urmeaza a fi satisfacute de viitorul sistem informatic. In acesta etapa se stabileste rentabilitatea folosirii
sistemului informatic.
· Proiectarea sistemului informatic – se concepe sistemul, elementele componente ale acestuia, structura lor si
modul de realizare.Datorita complexitatii, aceasta etapa este la randul ei descompusa in doua etape :
· Proiectarea de ansamblu – se stabileste arhitectura de ansamblu, modul de descompunere pe
componente, intrarile si iesirile sistemului. Se finalizeaza printr-o schema de ansamblu a sistemului in
care sunt incluse toate aceste elementele.
· Proiectarea de detaliu – fiecare element descris in etapa anterioara este descris in detaliu.
· Elaborarea programelor – se scriu programele sistemului intr-umn limbaj ales anterior.
· Implementarea sistemului – dupa ce a fost realizat sistemul se trece la implementarea sa.
· Exploatarea si intretinerea sistemului – aceasta este faza finala a proiectului in care se trece la exploatarea
acestuia. Este necesara in paralel si o serie de operatii de intretinere a acestuia.
8) Metode şi tehnici de realizare a sistemelor informatice STRUCTURA SISTEMELOR INFORMATICE
În conformitate cu abordarea funcţională, sistemele informatice sunt organizate pe subsisteme, aplicaţii şi
unităţi funcţionale (proceduri logice). Pentru programatori mai sunt relevante încă două niveluri, inferioare unităţii
funcţionale şi anume, unitatea de prelucrare (procedura automată) şi modulul program .
Subsistemul vizează o funcţie a unităţii beneficiare sau un domeniu de activitate din unitatea în care este
conceput sistemul. Aplicaţia vizează o activitate, iar unitatea funcţională (procedura logica) o subactivitate sau
sarcină .
Aplicaţia este un pachet de programe ce serveşte la automatizarea prelucrării datelor aferente unei activităţi
distincte din cadrul unui domeniu de activitate (de exemplu poate exista o aplicaţie pentru elaborarea statelor de plată,
denumită pe scurt aplicaţia “salarizare”). Într-o aplicaţie pot fi implicate mai multe elemente de structură
organizatorică. De exemplu în elaborarea statelor de plată este implicat nu numai biroul financiar, care este titular
pentru această activitate, ci şi serviciul personal, sau dacă sistemul de plată presupune pontaj, va fi implicat
dispeceratul, secretariatul, etc.. Împlicarea mai multor elemente de structură organizatorică într-o aplicaţie complică
schema funcţională a aplicaţiei, dar de cele mai multe ori, prezenţa mai multor elemente este inevitabilă.
De regulă aplicaţiile se derulează ciclic şi pentru a fi mai uşor trecute pe calculator, ciclul lor de viaţă se
descompune în subactivităţi cum ar fi preluarea datelor şi actualizarea bazei de date, sau cea de elaborare liste de
ieşire sau rapoarte, sau etapa de elaborare informaţii pentru alte aplicaţii, etc.
Procedura logică (denumită şi unitatea funcţională) este corespondentul subactivităţii din cadrul unei
aplicaţii din domeniul informatizării. Numai la acest nivel se poate face uşor, trecerea directă de la structura logică a
aplicaţiei la programe, ceea ce înseamnă că unei proceduri logice (unităţi funcţionale) i se pot asocia din softul
aplicaţiei, una sau mai multe proceduri automate (unităţi de prelucrare). Ultima situaţie este necesară mai ales atunci
când şi în cadrul unei unităţi de prelucrare, sunt implicate mai multe elemente de structură organizatorică.
În contextul unităţilor funcţionale, elementele de structură organizatorică folosesc calculatorul în sesiuni de lucru la
calculator când, de cele mai multe ori, nu se rulează un singur program, ci una sau mai multe proceduri automate.
Procedura automată (unitatea de prelucrare) este o secvenţă bine definită de programe (module program),
care odată lansată în execuţie, se rulează după o schemă logică, fără întrerupere, până la sfârşit. De exemplu preluarea
pe calculator, validarea şi stocarea fişelor de pontaj pentru salarii poate constitui o procedură în cadrul aplicaţiei
numită salarii. Faptul că procedura se rulează întotdeauna până la sfârsit, nu înseamnă că programele care fac parte
din procedură se vor rula toate de fiecare dată; rostul schemei logice care stă la baza procedurii, este tocmai acela de a
decide în funcţie de parametrii introduşi de utilizator şi de felul cum decurge rularea, care program să se ruleze şi care
să fie sărit, astfel încât procedura să înfăptuiască un act coerent, raţional, să permită utilizatorului să controleze
situaţia, mai precis să înfăptuiască o etapă sau măcar acea parte dintr-o etapă din ciclul de viaţă al unei aplicaţii, care-i
revine biroului sau secţiei din care face parte utilizatorul respectiv.
Există şi proceduri manuale care deşi nu fac obiectul programării, ele pregătesc prelucrarea automată a datelor, sau
după caz, finalizează această acţiune. Proiectantul sistemului informatic, trebuie să ţină seama de procedurile manuale
şi să facă referiri la ele în cadrul etapei de proiectare logică şi fizică precum şi ulterior în cadrul manualelor de
utilizare şi respectiv de exploatare, pentru că abia împreună cu aceste proceduri sistemul informatic este complet.
Structura sistemului informatic trebuie să fie cât mai puţin dependentă de structura organizatorică a
intreprinderii/instituţiei pentru care s-a conceput sistemul. Acest lucru asigură sistemelor informatice o viaţă mai
lungă, făcându-le să nu depindă de frecventele schimbări de structură organizatorică, care au loc de obicei în secţiunile
sociale unde sunt implementate şi care, dacă sistemul s-ar baza pe ele, ar face ca acesta să trebuiască să fie actualizat,
pentru fiecare modificare de structură.
CONCEPŢIA LOGICĂ DE PRINCIPIU A SISTEMULUI INFORMATIC
S-a specificat că sistemele informatice sunt structurate pe subsisteme, aplicaţii, unităţi funcţionale, unităţi de
prelucrare sau proceduri şi module program. Merită remarcat că, indiferent de nivelul său, orice componentă a
sistemului informatic presupune intrări, prelucrări şi ieşiri, iar relaţiile dintre componente se realizează prin
intermediul unei baze informaţionale, care există şi în sistemul informaţional, dar în condiţiile informatizării, va fi
reflectată în colecţii omogene de date ce pot fi organizate în baze de fişiere sau date în funcţie de sistemul specific de
gestiune a datelor (SGF sau SGBD).
Concepţia logică concretă a unui sistem informatic dat se elaborează în etapa de proiectare logică, dar este bine să
ştim încă de pe acum ce este o concepţie logică de principiu a sistemului informatic. Un asemenea model cuprinde:
a) Intrările în sistemul informatic: sunt acele modificări ale sistemului informaţional care produc schimbări în
colecţiile de date, adică tranzacţiile externe. Adeseori, modificările pe care tranzacţiile externe le produc direct
colecţiilor de date induc şi un al doilea val de modificări ale acestora, sub forma tranzacţiilor interne. Astfel o factură
ce însoţeşte o tranşă de materiale venite de la furnizor este o tranzacţie externă, pentru că modifică soldul materialelor
cuprinse în factură, dar ea induce şi o modificare a soldului furnizorului respectiv, ceea ce este o tranzacţie internă.
Tranzacţiile externe provin din exteriorul sistemului electronic de calcul, în timp ce tranzacţiile interne sunt
produse de procedurile de actualizare şi exploatare a colecţiilor de date. Este de datoria analistului de sisteme
informatice să identifice încă din etapa de proiectare logică efectele secundare ale intrărilor în sistem şi să consemneze
necesitatea procedurilor care vor materializa aceste efecte asupra colecţiilor de date, adică vor efectua tranzacţiile
interne ce se impun logic.
b) Prelucrările sistemului informatic: sunt efectuate de procedurile sistemului informatic şi prin ele se
urmăreşte să se realizeze actualizarea şi exploatarea colecţiilor de date. Dacă baza informaţională este formată din
ansamblul entităţilor informaţionale şi a atributelor pe care acestea le au, colecţiile de date preiau numai mulţimea
atributelor entităţilor din baza informaţională, aşa numitul nucleu de informaţii. Legăturile dintre entităţi apar atunci
când ele au atribute comune. Mulţimea entităţilor informaţionale din baza informaţională trebuie să fie unică şi
neredundantă. Ea trebuie să asigure un fond centralizat de informaţii care să asigure obţinerea ieşirilor solicitate de
beneficiarul sistemului informatic.
c) Ieşirile sistemului informatic: sunt grupate în patru categorii:
c1) indicatori sintetici (ex. cifra de afaceri, profitul brut, fondul de rulment, capitalul propriu, rata rentabilităţii, etc.);
c2) liste sau situaţii de ieşire, care grupează indicatori sintetici sau analitici sub formă de tabel;
c3) grafice care redau dinamica indicatorilor sintetici sau analitici;
c4) indicatori sintetici şi analitici stocaţi pe suporturi magnetice care urmează a fi transmişi altor sisteme informatice.
Dată fiind complexitatea actului de elaborare a unui sistem informatic, de-a lungul timpului în acest domeniu
s-au aplicat diferite paradigme şi metodologii.
METODE DE ABORDARE A SISTEMELOR INFORMATICE
Nu este greu de înţeles că realizarea unui sistem informatic, sau doar a unei aplicaţii, presupune modelarea
situaţiei reale şi utilizarea modelului creat, în realitatea cu care operează calculatorul.
Modelarea este reprezentarea într-un mediu controlat, a proprietăţilor şi/sau fenomenelor şi proceselor care
caracterizează un obiect sau un sistem real. Cu alte cuvinte în modelare nu există adevăr absolut; modelarea
presupune abstracţie şi aducerea în atenţie numai a unor aspecte ale realităţii studiate şi anume acele aspecte care
prezintă interes pentru modelator. Unul din mediile controlate în care se poate reproduce realitatea, deci unul în care
se pot face modele, este calculatorul. Pe calculator se realizează modele informaţionale.
Modelul informaţional este o abstracţie a unei entităţi şi această abstracţie poate fi făcută fie pentru a crea un
model general (de referinţă) care să fie apoi folosit pentru a crea exemple concrete de sisteme informatice (cazul
arhitecturilor de referinţă), fie pentru a crea modelul informatic al unei entităţi anume, deci un model de transpunere.
În cele ce urmează ne vom referi exclusiv la modele de transpunere.
La crearea modelului intervine viziunea analistului despre realitatea pe care o studiază, adică paradigma.
Paradigma reprezintă "ochelarii" prin care analistul vede sistemul informaţional real, acela pe care vrea să-l
modeleze, dar nu toate viziunile sau concepţiile analiştilor ajung să fie considerate paradigme. La începuturile
existenţei sistemelor informatice, atenţia analiştilor a fost concentrată spre latura funcţională a activităţii umane
studiate şi cum o funcţie a unui birou sau secţie nu putea fi analizată şi nici prelucrată în bloc, ea a fost descompusă în
activităţi (rezultând aplicaţiile informatice), activităţile au fost descompuse în subactivităţi (rezultând procedurile),
care la rândul lor au fost descompuse în operaţii, cărora în calculator le corespondeau modulele program. S-a
dezvoltat în aceste condiţii o abordare funcţională a sistemelor informaţionale.
În informatica industrială funcţiei îi corespunde procesul, ceea ce a dus la abordarea orientată spre proces.
Ulterior, locul fişierelor a fost luat de bazele de date şi corespunzător, locul sistemelor de gestiune a fişierelor
a fost luat de sistemele de gestiune a bazelor de date (SGBD). Pe parcursul perfecţionării SGBD-urilor, s-a trecut la
baze de date relaţionale, creându-se impresia că elementul principal pe baza căruia trebuie perfecţionate SGBD-urile
îl reprezintă structura datelor. Avem astfel de a face cu o abordare orientată spre date.
Când s-a pus problema aplicaţiilor în timp real, factorul cel mai important se părea a fi evenimentul. A apărut
astfel abordarea orientată spre evenimente.
Structurarea programelor a evoluat şi ea odată cu metodele de analiză, dar era din ce în ce mai greu de ţinut
pasul cu metoda de analiză, mai exact cu orientarea abordării sistemelor informatice. Preocupările analiştilor-
programatori pentru a pune în concordanţă structura programelor cu metoda de analiză a sugerat o nouă abordare şi
anume legarea evenimentelor de obiect şi a programelor (numite de astă dată metode) de evenimente. A apărut astfel
abordarea orientată pe obiecte, numai că spre deosebire de celelalte abordări, ea se extinde şi în alte domenii de
activitate, devenind un mod de a concepe realitatea, adică o paradigmă.
Dintr-un alt punct de vedere, există două mari viziuni de concepţie a sistemelor informatice: abordarea
ascendentă (bottom-up) şi abordarea descendentă (top-down).
Abordarea ascendentă (bottom-up) are ca punct de plecare nivelul operaţional (aflat la baza piramidei
ierarhice) şi, prin realizarea informatizării la fiecare nivel în parte, se ajunge la un SI care poate atinge nivelul superior
al piramidei. În acest caz în faza finală ajungem să avem informatizarea completă a unui sistem informaţional-
organizaţional, specific unui organism economic supus analizei. Apărătorii acestei abordări avansează argumentul că
este mai bine să acţionezi progresiv, decât să mizezi pe ipoteza nerealistă că un proiect global poate fi ţinut permanent
la zi.
Abordarea descendentă (top-down) constă în a coborî, pe scara piramidei ierarhice până la bază, realizând
totodată şi o analiză. Această viziune consideră că un anumit domeniu este compus din părţi corelate între ele şi cu
legături cu exteriorul, fiind caracteristică pentru toate sistemele informaţionale. Adepţii acestei abordări consideră că
este mai bine să se creeze şi să se realizeze din start un SI care să ţină cont de obiectivele planificate, abordată într-o
manieră globală, decât să se încerce a se integra a posteriori subsisteme informatice independente.
Dată fiind complexitatea sistemelor informatice ele nu se pot obţine dintr-odată şi nici nu se pot realiza după
cum crede fiecare programator. Desigur la început aşa a fost, dar pe măsură ce s-a acumulat experienţă, ea a fost
materializată în metodologii.
Metodologia elaborării sistemelor informatice a fost concepută iniţial ca un ansamblu de principii şi
indicaţii, tehnici şi metode grupate şi ordonate ca să ducă la realizarea sistemului informatic. Cuvântul “metodă”
folosit în această definiţie nu are nimic de a face cu metoda-program asociată evenimentelor unui obiect şi nici cu
metoda de abordare a sistemelor informaţionale. Aici prin metodă se înţelege un set de reguli aplicabile unui domeniu
restrâns din cadrul unei metodologii.
In prezent metodologia este văzută ca setul finit, particular definitoriu al unei metode (metodă de abordare a
sistemelor informatice), prin intermediul unui sistem coerent de formulare şi/sau procese informatice, necesare pentru
modelarea şi formalizarea totală a unui sistem informatic.
Metodologiile evoluează odată cu tehnologia informaţiei, dar o metodologie de realizare a sistemelor
informatice trebuie să cuprindă:
- etapele/procesele de realizare a unui sistem informatic structurate în subetape , activităţi sarcini precum şi conţinutul
lor;
- fluxul realizării acestor etape sau procese, subetape şi activităţi;
- modalitatea de derulare a ciclului de viaţă a sistemului informatic;
- modul de abordare a sistemului;
- strategiile de lucru/metodele de realizare;
- regulile de formalizare a componentelor sistemului informatic;
- tehnicile, procedurile, instrumentele, normele şi standardele utilizate;
- modalităţile de conducere a proiectului (planificare, programare, urmărire) şi modul de utilizare a resurselor
financiare, umane şi materiale.
9) Managementul activităţilor de realizare a S Informatice. Varietatea,multitudinea si complexitatea activitatilor de realizare a sist. informatic
durata mare de desfasurare vomului inmportant de resurse implikate si caracterul
colectiv a muncii de realizare implikind kolaborarea si cooperarea se constituie
argumentele ale managementului intregii actiuni de realizare a sist. informatic
Conducerea activitatii de realizare se refera la totalitate actiunilor de asigurare
a conditiilor de desfasurare corespunzatoare acestor activitati si de utilizare
a resurselor in skopul atingerii obiectivelor propuse prin:
-planificarea fazelor operatiilor ce se realizeaza prin:
1.estimarea necesarului de resurse si mijloace
2.stabilirea mmodului de alocare a acetuia precum si a termenilor
intermediari si finali
-organizarea generala a activitatilor:
1.stabilirea metodologiei
2.organizarea colectivelor
3.stabillirea structurii si continuttul documentului
4.organizarea in colectiv si in exterior
-urmarirea permantenta a stadiilor ,a termenilor , arespectarii
metodologiei si a indicatorilor consumurilor de resusre cu skopul
conectarii a batereelor.
-controlul riguros al performantelor componentelor sistemului in ansamblu
in conformitate cu un set de criterii, norme si standarte prestabilite de
calculator restabilite prin masurare , evaluare si validare.
10) Analiza sistemului informaţional existent
Prin sistem existent se înţelege realitatea obiectivă din organizaţia pentru care
urmează a se realiza sistemul informatic solicitat printr-o comandă numită cererea
beneficiarului.
Analiza sistemului existent şi definirea cerinţelor noului sistem este prima etapă
din ciclul de viaţă al dezvoltării sistemelor informatice, etapă prin care se determină
modul în care funcţionează sistemul informaţional curent şi se evaluează ceea ce ar dori
utilizatorii să realizeze noul sistem. Studiul şi analiza sistemului existent are ca obiectiv
principal stabilirea cerinţelor informaţionale ale conducerii în vederea realizării unui
sistem informatic.
Studiul sistemului existent cuprinde un grup de activităţi care urmăresc
cunoaşterea performantelor tehnico-funcţionale ale sistemului informaţional, atât în
ansamblul său, cât şi pentru elementele de structura ale acestuia, a cerinţelor
informaţionale ale conducerii, cunoaşterea lipsurilor şi restricţiilor pe care le prezintă
sistemul existent faţă de aceste cerinţe. De modul de realizare a acestor activităţi depinde
întregul proces de realizare a sistemului informatic
11) Analiza sistemului existent În cadrul acestui capitol este prezentată prima etapă a ciclului de viaţă al
sistemelor informatice, etapă prin care se determină modul în care funcţionează sistemul
informaţional curent şi se evaluează ceea ce ar dori utilizatorii să realizeze noul system
.Astfel, sunt prezentate o serie de aspecte privind:
- determinarea cerinţelor sistemului;
- metodele tradiţionale utilizate în analiza şi determinarea cerinţelor sistemulu
(interviul şi chestionarul);
- metode moderne de analiză şi determinare a cerinţelor sistemului (JAD,
prototipizarea);
- structurarea cerinţelor sistemului - modelarea logică a datelor şi prelucrărilor
(diagramele fluxurilor de date DFD);
- modelarea conceptuală a datelor (diagramele entitate – relaţie, DER)
12) Definirea direcţiilor de perfecţionare a actualului sistem Pe baza activităţilor de evaluare şi analiză critică se identifică neajunsurile
actualului sistem şi se propun soluţii de înlăturare a acestora se formulează variante de
soluţii, iar în cadrul acestora se definesc cerinţele şi restricţiile de realizare a sistemului
informatic.
Definirea direcţiilor de perfecţionare presupune:
1. specificarea obiectivelor şi a performantelor sistemului informa tic;
2. stabilirea domeniilor de probleme şi a principalelor funcţiuni ale sistemului
informatic;
3. definirea cerinţelor si restricţiilor informaţionale pe domenii de probleme şi funcţiuni
care constă în:
definirea principalelor intrări/ ieşiri;
definirea soluţiei de organizare a datelor;
definirea variantelor tehnologice de prelucrare;
definirea restricţiilor informaţionale şi de control.
4. formularea condiţiilor pentru realizarea sistemului informatic, care constă în:
specificarea termenelor şi duratelor solicitate;
precizarea priorităţilor în realizarea obiectivelor sistemului informatic;
Proiectarea sistemelor informatice
Contabilitate şi informatică de gestiune 794
specificarea cerinţelor speciale privind flexibilitatea, compatibilitatea cu
alte sisteme, gradul de generalizare al sistemului.
Pentru fiecare variantă de soluţie informatică se procedează la:
evaluarea resurselor necesare (costurile de sistem);
evaluarea efectelor economice directe si indirecte;
calculul indicatorilor de eficientă economică.
13) Conceperea sistemului informatic este o etapa creatoare care urmareste elaborarea modelului de ansamblu a sistemului informatic, urmareste stabilirea
necesarului de resurse materiale, financiare, umane pentru realizarea acestui sistem si planificarea realizarii sistemului.
1. Definirea obiectivelor sistemului informatic
Obiectivele sistemului informatic trebuie sa se subordoneze obiectivului general al managementului firmei, adica
cresterea eficientei economice.
1). Obiective generale - sunt legate de celelalte compartimente ale firmei, de obiectivele generale ale managementului
firmei :
- cresterea productivitatii muncii;
- reducerea costului de productie;
- consolidarea si extinderea pe piata interna si internationala;
- cresterea randamentelor utilajelor si a mijloacelor fixe;
- reducerea serviciului datoriei.
2). Obiective secundare -; sunt legate de performantele stricte ale sistemului informational.
- simplificarea sistemului informational prin eliminarea de circuite, de nomenclatoare de coduri inutile;
- rationalizarea sistemului informational;
- eliminarea redundantei (= paralelismul informational ) a circuitelor paralele;
- cresterea vitezei de prelucrare, reducerea timpului de raspuns, cresterea calitatii datelor;
- cresterea sigurantei in procesul informational.
Obiectivele generale pot fi cuantificate prin introducerea in sistemul informatic a indicatorilor de eficienta.
Obiectivele secundare sunt mai greu de cuantificat, ele se resmit in calitatea muncii intelectuale din firma.
14) Definirea obiectivelor sistemului informatic Obiectivele sistemului informatic trebuie sa se subordoneze obiectivului general al managementului firmei, adica
cresterea eficientei economice.
1). Obiective generale - sunt legate de celelalte compartimente ale firmei, de obiectivele generale ale managementului
firmei :
- cresterea productivitatii muncii;
- reducerea costului de productie;
- consolidarea si extinderea pe piata interna si internationala;
Aria de cuprindere nu fixeaza dimensionarea in spatiu a sistemului informatic. La momentul conceptiei se recomanda
abordarea unei arii cat mai largi de probleme, proiectul general poate cuprinde toate liniile firmei.
15) Structura Si Structura sistemului informatic intreprindere sistem informatic functie subsistem informatic activitate aplicatii
proceduri/situatii lanturi de programare (proceduri automate -;module- )
Structura functionala
Figura1
Fiecare subsistem, modul, aplicatie este caracterizat de un anumit fond de date de intrare si de iesire. Trebuie sa
analizam documentarea intocmita la momentul etapei precedente si din fluxurile informationale sa stabilim
principalele intrari si sa vedem principalele iesiri.
Figura 2
-lista documente primare;
-lista situatiilor si rapoartelor finale; de ele avem nevoie pt. Desen (subsistem)
-analiza fluxurilor informationale;
In acest moment se opereaza :
- adaugiri si stergeri in listele de intrare si de iesire conf. sistemului de perfectionare a sistemului informational
stabilite in etape precedente.
Definirea intrarilor - denumirea documentului si a continutului sau general
Definirea iesirilor - denumirea raportului situatiei si a formei sale de principiu si a continutului sau general .
In acest moment se identifica principalele nomenclatoare de coduri necesare codificarii documentelor primare.
Definirea globala a entitatilor bazei de date presupune -; stabilirea denumirii fiecarei entitati, a continutului de
principiu ( din ce documente primare se alimenteaza entitatea ) ; rolul acestei entitati in sistem este legat de
utilizarea entitatilor in procesul de prelucrare.
Entitatile sunt :
- de baza - fisiere permanente;
- pentru tranzactii -; fisiere temporare; pastreaza informatiile pe perioade scurte de timp; reprezinta informatii cu
care se actualizeaza fisierele permanente. Fisierele nomenclatorului de coduri intra in categoria entitatilor de baza.
- intermediare - fisiere de lucru rezultate din concatenari, indexari;
- de tip statistic - care contin indicatori agregati si sintetici necesari in munca de previziune, planificare, analiza.
Entitatile de baza contin date de tip analitic preluate direct din documentele primare.
- fisiere de tip istoric : (arhiva)
Stabilirea tehnologiei de prelucrare -; urmareste fixarea etapelor de creare, actualizare si exploatare a bazei de date.
16) Definirea ieşirilor sistemelor informatizate
Prin ieşirile unui subsistem informatic se va înţelege totalitatea informaţiilor furnizate de acesta, beneficiarilor interni
şi externi, respectiv rapoarte, note de informare.
Definirea intrărilor sistemelor informatice
Prin intrările unui sistem informatic se inţelege totalitatea datelor primare necesare obţinerii informaţiilor de ieşire ale
sistemului. Datele primare se pot clasifica în date interne şi în date externe. La nivelul fiecărui subsistem informatic
este necesar ca intrările sistemului să fie condiţionate de ieşirile acestuia.
Planul logic - orice ieşire este un rezultat al aplicării unuia sau mai multor operatori asupra unui ansamblu de date de
intrare.
Planul tehnologic - caracteristicile ieşirilor sistemului condiţionează caracteristicile cerute intrărilor.
17) Definirea colecţiilor de date. Stabilirea globală.
Stabilirea colecţiilor de date – principalele criterii pe baza cărora se pot grupa datele sunt legate de sfera de
cunoaştere, de domeniul de activitate, de stabilitatea conţinutului datelor şi de rolul datelor în procesul prelucrării.
1. După sfera de cunoaştere:
date primare;
indicatori tehnico-economici cu caracter operaţional;
indicatori tehnico-economici cu centralizare media;
indicatori sintetici.
2. După domeniul de activitate
colecţia furnizori;
colecţia beneficiari;
colecţia contracte;
colecţia produse;
colecţia repere;
colecţia lucrări;
colecţia personal;
colecţia plăţi;
colecţia încasări.
3. După stabilirea datelor
colecţii de date convenţional-constante;
colecţii de date variabile.
Clasificarea colecţiilor de date convenţional-constante: colecţiile de date cu caracter normativ deţin 50-60% din
volumul total de informaţii care circulă în procesul informaţional al unei unităţi economice.
Principalele colecţii de date cu caracter normativ:
normativele de fabricaţie;
normativele tehnologice;
normativele de muncă;
normativele materiale.
4. După prelucrarea datelor
colecţii de date de bază;
colecţii de date pentru tranzacţii;
colecţii de date intermediare sau de lucru;
colecţii de date statistice;
colecţii de date istorice.
18)Alegerea tipurilor de modele globale Pentru optimizarea proceselor economice dintro unitate economica. Si-c trebuie sa se bazeze pe folosirea metodelor si
tehnicilor oferite de economie.
Introducerea unor modele eco-matem in cadrul SI-c. el ofera acestuia Valente deosebite in aceea ce priveste analiza
proceselor si fenomenelor economice in vederea caracteristicii cresterii volumului de productie reducerea
productivitatii muncii.
Alegerea tipului model care vrem sal utilizam depinde de domeniul ce urmeaza a fi perfectionat prin introducerea
modelarii econom-matem de echipamentele de calcul si programele existente.
19)Alegerea tehnologiilor de prelucrarea a necesarului de resurse. Alegerea tehnologiilor de prelucrarea a datelor se face in functie de calitatea dimensiunile resursele alocate si de
modul in care aceste resurse pot fi utilizate pentru satisfacerea cerintelor incluse in SI-c.
Tehnologiile se pot clasifica dupa o serie de criterii care se refera la :
1)modele ,tehnici si echipamente utilizate
2)nivelul de dotare tehnica de calcul existent pentru etapa de concepere si cel prevazut ar fi atins in timp
3)fortele de proiectare pe care le va antrena proiectul
4)personalul de specialitate existent si in pregatire la unitatea beneficiara necesar pentru implimeantarea si exploatarea
curenta a SI-c.
20)Planificarea realizarii SI-c realizata in functie de toate aceste criterii se va concretiza in graficul de detaliu
prezentata sub forma tabelara sau grafica,ultimele doua criterii au avantajul prezentarii conditiilor intre activitatiel de
realizare a componentelor de o serie de activitati legate de proiectare.
21)Proiectarea detaliata a SI-c In cadrul acetei activitati se face detalierea functiilor pina la nivelul fucntiei elementare.puninduse in evidenta acolo
unde este cazul chiar procedurile care urmeaza a fo realizate totodata se face o ierarhie functionala si se elaboreaza
schema functionala a fiecarui subsist,(applicatie).pe baza functiilor elementare obtinute se intocmeste o lista cu priced
automate si manuale.avind in vedere termenii conditiile evenimentele externe si einterne care declanseaza procedurile
descrise inlantuirea in timp a procedurilor si graficul de exploatare punind in evidenta legaturile functionale cu
celelalte,SI-ice tot in cadrul acestei activitati se definitiveaza modelele si algoritmii pentru realizarea fucntiilor
elementare a fiecarui subsistem.
22) Proiectarea codurilor
În proiectarea sistemului de coduri trebuie să avem în vedere două aspecte importante şi anume [2]:
influenţa tipului şi structurii codului asupra performanţelor sistemului informatic;
implicaţiile utilizării codurilor în operaţiile de culegere a datelor şi interpretarea rezultatelor finale de către
utilizatorii neinformaticieni.
Primul aspect ridică probleme de ordin tehnic în realizarea nomenclatorului de coduri şi are în vedere facilitarea
operaţiilor de prelucrare, ocuparea unui spaţiu de memorie internă şi externă cât mai mic etc.
Celui de-al doilea aspect trebuie să i se acorde o atenţie mai mare în vederea uşurării activităţilor de culegere,
verificare a datelor şi interpretarea rezultatelor din situaţiile finale. Având în vedere aceste considerente, se impune ca
la proiectarea unui sistem de coduri să se respecte o serie de cerinţe.
De exemplu, codul persoanei poate fi format din următoarele coduri elementare:
X X X XX XXX XXXX XX
Iniţiala
nume
Iniţiala
prenume
Sex Ziua naşterii Luna naşterii Anul
naşterii
Grupa
sanguină
Activităţile parcurse în realizarea unui sistem de coduri sunt: [2]
analiza elementelor ce urmează a fi codificate;
precizarea şi uniformizarea tehnologiei, a denumirilor;
stabilirea caracteristicilor şi a relaţiilor dintre elementele de codificat;
alegerea tipurilor de coduri; estimarea capacităţii, lungimii şi formatului codurilor;
atribuirea codurilor elementelor de codificat (crearea nomenclatoarelor de coduri);
întreţinerea nomenclatoarelor de coduri.
Este indicat a se utiliza, acolo unde este cazul, sistemele de codificare existente la nivelul economiei naţionale
(CAEN, SIRUES, SIRUTA, CNP, etc).
23) Proiectarea logică a bazelor de date Proiectarea logică a bazelor de date este în strânsă legătură cu modelarea conceptuală a datelor, aceasta
însemnând reprezentarea modului de organizare a datelor, independent de tehnologiile specifice de prelucrare a
bazelor de date, fără să se înregistreze o preocupare anume referitoare la calitatea modelelor datelor. Ultimului aspect i
se va acorda atenţia cuvenită abia acum, odată cu modelarea logică a datelor, descriindu-se structurile datelor din bază.
Procesul de modelare logică a datelor se derulează în paralel cu celelalte activităţi ale proiectării logice:
proiectarea formularelor şi a rapoartelor şi proiectarea dialogurilor şi interfeţelor. Modelarea logică a datelor se
realizează nu numai pe baza diagramei entitate-relaţie, ci şi pe baza machetelor formularelor şi a rapoartelor. Se
efectuează analiza datelor elementare din intrările şi ieşirile sistemului pentru a se desprinde legăturile dintre ele.
Prin modelarea logică a datelor se urmăreşte:
structurarea performantă a datelor prin procesul de normalizare
obţinerea unui model logic al datelor din care să se poată realiza proiectul bazei de date fizice, adică modelul
relaţional – cel mai utilizat în prezent, deşi se pot obţine şi modelele reţea, ierarhic sau orientate-obiect;
realizarea unui model al datelor care să răspundă cerinţelor actuale de date regăsite în formulare şi rapoarte.
Modelarea logică este un proces ascendent (bottom-up, de jos în sus) de obţinere a relaţiilor din formulare şi
rapoarte prin transformarea modelului entitate-relaţie într-o formă relaţională.
Modelarea logică a datelor descrie datele cu ajutorul unei notaţii speciale, care corespunde unui mod de
organizare a acestora de către un sistem de gestiune a bazelor de date.
Procesul de modelare a datelor este complex. În fiecare etapă a ciclului de viaţă se regăseşte câte o activitate
specifică datelor după cum urmează [1]:
Analiza – Modelele conceptuale ale datelor, prezentarea DER;
Proiectarea logică – Modelul logic al datelor(relaţional);
Proiectarea fizică – Proiectarea fizică a bazelor de date şi a fişierelor (organizarea fişierelor);
Implementarea – Descrierea fişierelor şi a bazelor de date.
Aşadar, rezultatul modelării logice a datelor îl constituie relaţiile normalizate rezultate din cel de-al patrulea pas
al procesului. De asemenea, alt rezultat se va concretiza în actualizarea depozitului (repository) sau a dicţionarului
proiectului. Diferenţa majoră între modelarea conceptuală şi cea logică este că după modelarea logică a datelor
cerinţele structurate de date se concretizează în relaţii, şi nu în entităţi. Din cauza normalizării nu este necesară o
corespondenţă unu-la-unu între entităţi şi relaţii [1].
24) Elaborarea programelor
Necesarul de programe ce urmeaza a fi scris sa fie evaluat tinind cont de urmatoarele aspecte:
1. selectionarea programelor existente reale.
2. adaptarea unor programe similare
3. realizarea unor programe originale.
I. utilizarea programelor pachetelor de programare aflate in regim de programare este principala modalitate
de a reduce efortul de realizare a programelor
II. realizarea programelor de interfata a pachetelor de programe existente in biblioteci pot corespunde ca
functie pentru un sistem imformat dar poate fi incapabil din punct de vedere a structurii datelor de intrare
iesire pentru a realiza aceste probleme se va apela la pachetele de programe existente pin intermediu unor
interogari acestea vor oferi programelor de structur si forma completa cu pachetele selectionate spre
exploatarea schitei interfetelor, micsoreaza efortul de programare
III. proectarea si realizarea programelor originale
programele vor respecta sistemele de cerinte si restrictii pentru realizarea SI urmatoarelor principii de
programare. Elaborarea programelor se face prin urmatoarele faze
1. Definirea problemei programului
2. Descompunerea ei.
3. Realizarea modulara a produselor program.
4. Testarea top-dawn
5. Definirea programului de start
6. Dezvoltarea versiunii calitative a produsului program.
25) Proiectarea intrărilor în sistemul informatic
Datele de intrare parcurg o succesiune de etape până la utilizarea efectivă în cadrul sistemului informatic.
Aceste etape intermediare sunt: înregistrarea datelor pe documentul de intrare; conversia datelor într-o formă acceptata
de sistemul de calcul / transpunere pe suportul tehnic; verificarea sintactică şi semantică a datelor de intrare; corecţia
datelor eronate etc.
La proiectarea intrărilor este necesar să se realizeze, în principal următoarele activităţi:
alegerea suportului tehnic pentru culegerea datelor
proiectarea machetelor documentelor de intrare, stabilirea instrucţiunilor de culegere
stabilirea regulilor de control şi validare a datelor
proiectarea formularelor (videoformatului) de intrare.
Alegerea suportului tehnic al datelor de intrare se face în funcţie de cerinţele aplicaţiei informatice. Datele
introduse de la terminalul video fie intră imediat în circuitul de prelucrare-actualizare a unei baze de date, fie sunt
stocate pe un suport magnetic sau sunt stocate în vederea prelucrării ulterioare. [2]
La proiectarea machetei documentelor de intrare (indiferent de metodele de prelucrare a datelor folosite
ulterior) sunt respectate câteva reguli care să înlesnească completarea şi apoi utilizarea documentului atât pentru
prelucrarea automată a datelor cât mai ales pentru necesităţile curente ale salariaţilor societăţii economice. Nu este
recomandabil să dublăm documentele primare, prin proiectarea unor documente destinate exclusiv preluării datelor
pentru necesităţile prelucrării automate [2].
Macheta documentului primar trebuie să conţină:
antetul–ce reprezintă denumirea unităţii şi/sau a serviciului care-l emite;
denumirea documentului;
coduri de identificare,
data documentului;
rubrici /casete/ rânduri pentru denumirea informaţiilor cantitativ-valorice şi coduri;
rubrici /casete /spaţii pentru semnături şi ştampile;
text explicativ, eventual indicaţii de completare şi verificare.
În ordonarea informaţiilor pe document, deci în rubricarea documentului se va ţine seama de câteva reguli:
antetul se plasează în stânga sus; codurile şi alte informaţii de identificare se plasează în dreapta sus; sensul natural de
parcurgere este de sus în jos şi de la stânga la dreapta; zonele de document ce se completează de compartimente/
persoane diferite se marchează / grupează distinct; mărimea şi spaţierea documentului, distanţa dintre rânduri,
dimensiunea rubricilor, depind de locul şi modalitatea de completare (manual, dactilo, automat) precum şi de nivelul
de calificare a personalului ce completează documentul.
Aşezarea rubricilor pe document trebuie să respecte ordinea firească de folosire a documentului şi nu ordinea de
utilizare a datelor în programe. Ordinea de culegere a datelor este suficient a fi precizată prin numerotarea rubricilor
sau simpla lor încadrare în chenar sau utilizarea de litere îngroşate în denumirea rubricilor implicate în dialogul
operator-calculator.
Atunci când documentul există într-o formă pe hârtie, în varianta pe calculator se va urmări păstrarea în mare
măsură a structurii existente, dar cu adaptări specifice noului mediu.
Regulile de control şi procedurile de validare a datelor de intrare trebuie să cuprindă [2]:
reguli de verificare a volumului, secvenţei documentelor şi a cifrelor de control (dacă este cazul) pe pachetele de
documente primare;
reguli pentru controlul sintactic şi semantic a datelor din documentele primare. Aceste reguli se referă la:
încadrarea indicatorilor numerici (în limitele de verosimilitate), corelaţii logice (între indicatorii înscrişi în acelaşi
document, sau cu alţi indicatori din baza de date), prezenţa unor informaţii obligatorii (apartenenţa codurilor la
nomenclatoarele de coduri specifice aplicaţiei informatice) etc. Aceste reguli sunt necesare pentru scrierea
programelor de verificare logică a datelor de intrare.
26) Proiectarea programelor şi a procedurilor Proiectantul de soft are ca principală misiune definirea şi structurarea componentelor care vor forma un tot
unitar, astfel încât prin acestea să se obţină un proiect soft operaţional. Proiectantul va grupa funcţiile ce trebuie să fie
interconectate şi va descrie modalităţile de realizare a legăturilor. După proiectanţii de soft vor interveni
programatorii, pentru transpunerea în realitate a proiectului. Ei vor controla intrările, prelucrările şi ieşirile din sistem
prin intermediul programelor [1].
Softul are două componente de bază instrucţiunile şi modulele. Instrucţiunile sunt operaţiuni elementare
executate de calculator prin gruparea şi selecţia controlată a acestora pentru atingerea obiectivelor funcţiilor de
prelucrare orientate pe probleme. Instrucţiunile constituie cel mai jos nivel al operaţiunilor ce pot fi executate de către
un limbaj de programare. Blocurile de instrucţiuni sunt astfel grupate încât să constituie anumite structuri executabile
de calculator. De modul în care sunt grupate instrucţiunile pentru a da naştere unor structuri standard ale programelor,
de relaţiile dintre instrucţiuni, de aranjamentul acestora depinde calitatea softului proiectat [1].
Modulul – este o colecţie sau o formă grupată de instrucţiuni de programe sursă. Modulele se pot grupa pentru a
forma programele.
Programul, în concepţia diverşilor autori, are semnificaţii diferite. El este definit ca:
un set de instrucţiuni cu ajutorul cărora se efectuează prelucrări specifice;
o entitate ce poate fi executată pe calculator;
un mijloc de comunicare cu calculatorul pentru rezolvarea unor probleme;
o descriere a unui algoritm şi a datelor asociate în vederea execuţiei pe calculator, deci o reprezentare a acestora
(algoritmi şi date) ţinând cont de restricţiile impuse de calculator;
o realizare a unei funcţii f care, dată fiind o mulţime de date x, specifică valoarea y=f(x);
Prin algoritm se înţelege o metodă de soluţionare a unei clase de probleme, reprezentată de o succesiune finită
de operaţii bine definite, numite instrucţiuni.
Prin prisma complexităţii lor programele se pot clasifica [1]:
programe simple (1000 de linii)
programe de complexitate medie(10 000 de linii)
programe complexe (peste 100 000 de linii) au numeroase module cu legături complexe.
Pentru ca programele să fie caracterizate prin eficienţă, fiabilitate, flexibilitate, inteligibilitate, în procesul
elaborării lor trebuie să se respecte anumite principii [1]:
principiul conformării, potrivit căruia programele trebuie să fie elaborate în conformitate cu cerinţele
utilizatorului;
principiul completitudinii constă în realizarea descrierilor complete ale obiectivelor programului pe toate
nivelurile ierarhice de descompunere;
principiul abstractizării se referă la elaborarea funcţiei programului, ţinând cont de elementele esenţiale, făcându-
se abstracţie de detaliile nesemnificative;
principiul modularizării constă în descompunerea programelor în subdiviziuni logice (module), care vor fi
analizate în procesul de concepere şi elaborare a programelor.
În timp s-au conturat mai multe metode de programare, deşi mai corect ar fi să se numească tehnici de
programare [1].
Metoda programării clasice are la bază construirea monolitică a logicii programului, fără intenţii de structurare.
Programul este privit în totalitatea lui şi analizat direct la nivelul operaţiilor elementare pe care le implică executarea
lucrării care se elaborează .
Programarea modulară constă în descompunerea programului, chiar din faza de proiectare, în module uşor de
întrebuinţat. Fiecare modul este apoi analizat ca un program distinct şi rezolvat ca atare [1].
Metoda programării structurate constă în faptul că oferă o rezolvare standardizată şi structurată, în mod unitar,
a programelor, reprezentând o ridicare a activităţii de programare la nivelul activităţii industriale, fundamentată pe o
metodologie ştiinţifică. Programarea structurată este caracteristică dezvoltării sistemelor pe baza diagramelor fluxului
de date şi utilizează limbaje structurate. Ea presupune o separare între structurile de date şi codul funcţiilor care le
prelucrează.
Metoda programării orientate-obiect - constă în abordarea naturală a lumii reale, folosind componente
modularizate şi eliminând restricţiile impuse de mediul de programare. Se definesc concepte noi de tip, clasă,
moştenire, etc [Udrică M., 2000].
27)Prelucrarea tehnologiilor de prelucrare a datelor în SI
Tehnologia de prelucrare automata a datelor poate fi definite ca un ansamblu de procedeie mijloace utilizate in
prelucrarea automata a datelor, avind ca scop final obtinerea unor tabele, liste grafice si alte tipuri de situatii de esire
ce contin informatii necesare fundamentale deciziilor si controlului executiilor. Tehnologia de prelucrare a automata a
determinat ca poate fi considerat ca un proces de conditionare dintre metode si reguli stabilite si principale categorii de
resurse specifice personal echipament de prelucrare tehnici, metode, procedee, SO, pachete de programe.
Tehnologia de prelucrare automata a datelor presupune realizarea unor lucrari de exploatare ce conduc la obtinerea
unor rezultate sub forma de situatii finale. Ea a parcurs in evolutia ei mai multe stadii de la prelucrarea manuala la cea
mecanizata apoi la cea automata care este cea mai eficienta si rapida utilizind mijloacele electronice de prelucrare a
datelor.
28)Testarea top-down a produselor program
Testarea top-down este aplicabila asupra programelor cu structura modulara si se porneste de la modulul director catre
modulele functionale, testarea nu se concidera incheiata decit atunci cind se efectueaza lansarea prelucrarii de catre
intreaga aplicatie informationala a unui set comunicativ de date, un set va cuprinde toate datele posibile corecte pentru
a urmari reactia de raspuns a sistemului, operatiile de raspuns se vor materialize in urmatoarele puncte:
Coampelarea programelor sursa si concentrarea erorilor de sintaxa.
Constituirea modulelor obiect a legaturilor functionale intre acestea si corectarea erorilor de legatura.
Lansarea in executie a unui set de date si corectarea erorilor de concept, comunicatiile intre modulele si a
erorilor de legatura.
29) Implementarea exploatarea şi întreţinerea informaţiilor
Principalele grupe de activitati privind emplementarea unui SI. Principalele obiective de implementare sunt:
1. Experimentarea sistemului proectat
2. Finisarea noului system
3. Punerea in functiune
4. Reactia SI proectat
Dupa momentul punerii in functiune nu se mai permite intreruperea mentinerii in exploatare a sistemului respective,
orice intrerupere dupa momentul punerii in functiune inseamna nereusita acestei functiuni.
30) Asigurarea condiţiilor SI proiectat
Implimentarea sistemului proectat depinde de modulul hotaririlor de felul in care beneficiarul asigura conditiile.
Asigurarea conditiilor de punere in functiune este o activitate complexa care presupune urmatoarele activitati:
1. Definirea instructiunilor de executare a procedurelor manuale, automate si mecanizate, aceste instructiuni au
relul de a da beneficiarului posibilitatea sa cunoasca proectarea manuala si automata ce trebuie sa le execute,
ele contribuie la prezentarea noilor proiecte prezentate de completarea aparentilor viitorului doc. De
prelucrare aceste cuprind: prezenta situatiilor de esire a modulului de folosire si interpretare a acestora.
2. Instruirea personalului utilizator ce presupune urmatoarele activitati:
Sensibilizarea beneficiarului in probleme de informare
Urmareste ca sa aduca la cunostinta acestuia posibilitatea tehnologiei electronice de calcul
Atragerea personalului de decizie in activitatea de implimentare este garantia asigurarii la timp a conditiilor
necesare implimentarii
Pregatirea psihologica a personalului are ca scop convingerea acestuia ca introducerea tehnologiei moderne nu
urmareste reducerea personalului ci urmareste reducerea, usurarea muncii acestuia reluarea unei parti din
personal in activitati de informatica.
3. Asigurarea conditiilor organizatorice necesare, conditiile organizatorice ce trebuie asigurate implimentarea
noului sistem se refera in primul rind la asigurarea punerii in functiune a modalitatilor organijatorice priconizate, se
refera la constituirea nucleului de informaticieni in cadrul unitatii beneficiari, nucleul trebue format inaintea inceperii
si proiectarii si imlimentarii si apoi dezvoltarea cantitativa si calitativa pe parcursul realizarii SI
31) Elaborarea metodicilor de evaluare a cheltuielilor pentru SI
Cum pot fi definite cheltuielile directe (bugetare) şi cele indirecte pentru SI, reieşind din specificul companiilor ruse?
Să presupunem, că conducerea companiei efectuează lucrări în vederea implementării la întreprindere a sistemului de
protecţie a informaţiei. Deja sunt cunoscute obiectele şi scopurile protecţiei, pericolele SI şi măsurile de contracarare a
acestora, sunt achiziţionate şi instalate mijloacele de protecţie a informaţiei. Pentru ca nivelul cerut de protecţie a
resurselor să fie realizat efectiv şi să corespundă exigenţelor conducerii întreprinderii, este necesar de a răspunde la
următoarele întrebări de bază, legate de cheltuielile pentru SI:
Ce numim cheltuieli pentru SI?
Sunt oare inevitabile cheltuielile pentru SI?
Să analizăm răspunsurile posibile la întrebările de mai sus.
g) Ce presupun cheltuielile pentru SI?
De regulă, cheltuielile pentru SI se încadrează în următoarele categorii:
Cheltuielile pentru formarea şi susţinerea verigii administrative a sistemului de protecţie a informaţiei (cheltuielile
de organizare).
Cheltuielile pentru control, deci, pentru definirea şi confirmarea nivelului efectiv de protecţie a resurselor
întreprinderii.
Cheltuielile interne pentru lichidarea consecinţelor abaterii de la politica securităţii informaţionale (PSI) -
cheltuielile suportate de organizaţie în rezultatul neatingerii nivelului cerut al securităţii.
Cheltuielile interne pentru lichidarea consecinţelor încălcării politicii SI - compensarea pierderilor în cazul abaterii
de la politica securităţii legate de scurgerea informaţiei, lezarea imaginii companiei, pierderea încrederii
partenerilor şi a consumatorilor etc.
Cheltuielile pentru deservirea tehnică a sistemului de protecţie a informaţiei şi activităţile în vederea evitării
încălcărilor politicii securităţii întreprinderii (cheltuielile pentru activităţile de profilaxie).
Clasificarea cheltuielilor este convenţională, deoarece culegerea, clasificarea şi analiza cheltuielilor pentru SI ţine de
activitatea internă a întreprinderii şi prelucrarea detailată a listei depinde de particularităţile organizaţiei concrete.
Cel mai important este ca în procesul stabilirii cheltuielilor pentru sistemul securităţii să fie asigurată înţelegerea
reciprocă şi acordul cu articolele devizului de cheltuieli în interiorul întreprinderii.
În afară de acesta, categoriile cheltuielilor trebuie să fie permanente şi să nu se dubleze.
32) Tema: Marketingul Informaţional Informaţia reprezintă baza luării oricăror decizii în afaceri. Absolut toate deciziile, atât la nivel strategic, cât şi tactic,
sunt bazate pe o informație veridică şi de calitate. Deciziile nu pot fi mai bune, decât informația în baza căreia au fost
luate.
Lucrul cu informația de marketing nu este uşor. Nu este de ajuns doar colectarea haotică a informației disponibile
despre piață. Este necesară integrarea datelor de marketing (rapoarte interne, rapoartele vânzătorilor, cercetări de piață,
serviciile de marketing ale companiei și alte surse de informare) într-un flux de informație, care ar permite luarea
oricăror decizii. Pentru a putea face acest lucru, compania trebuie să dezvolte un sistem informațional de marketing
eficient.
Sistemul informaţional de marketing – un sistem permanent de relații şi legături interdependente între indivizi,
echipamente, metode de colectare, procesare, analiză și difuzare a unei informațiil veridice şi actuale pentru luarea
deciziilor strategice și tactice, cât şi pentru controlul executării activităților de marketing.
Sistemul se compune din patru subsisteme: sistemul de raportare internă, monitorizarea mediului extern, cercetările de
marketing și analiza informației de marketing. După ce informaţia este colectată, prelucrată și analizată în modul
corespunzător, ea ajunge la managerii responsabili pentru luarea deciziilor de marketing.
Sistemul Informațional de Marketing. Prezentare schematică
În condițiile Republicii Moldova foarte rar poți găsi o companie unde ar funcţiona un sistem informațional de
marketing eficient, iar top-managerii și angajații-cheie a companiilor să fie mulțumiți de informația disponibilă.
Simptomele care manifestă lipsa unui sistem informaţional de marketing în companie sunt:
• managerii responsabili pentru luarea deciziilor de marketing, sunt nemulțumiți în mod constant de informația
despre piață pe care o primesc;
• informația obținută nu este veridică sau este dificil de a verifica exactitatea ei;
• informația disponibiă este de multe ori inutilă în luarea deciziilor;
• este prea multă informație sau informaţia nu este prelucrată în modul corespunzător pentru a putea fi folosită
eficient;
• des informația este distorsionată sau este primită prea târziu, pentru a putea fi folosită într-un mod eficient;
• personalul, care datorită funcţiei ocupate dispune de informaţie, nu o transmite (în mod intenționat sau nu)
colegilor interesați;
• informația de marketing este dispersată pe diferite departamente și este greu de găsit, procesul de colectare a
informației durează prea mult timp sau se întâlnesc numeroase bariere în obţinerea informaţiei;
• managerii de vânzări posedă o informație completă despre concurenți, cu toate acestea angajații din departamentul
de marketing, care cum se întâmplă câte odată în companiile mari, nici nu-i ştiu la faţă pe managerii de vânzări,
apelează la companii specializate pentru efectuarea cercetărilor şi colectarea informaţiei despre concurenţi.
Tabel. Metodele cercetărilor de marketing
Analiză detaliată de marketing include:
• auditul de marketing al companiei (existența sistemului informațional de marketing, analiza resurselor
companiei, analiza portofoliului de produse, analiza metodelor de stabilire a prețurilor, analiza vânzărilor și
comunicațiilor de marketing, etc.);
• analiza pieței (volumul și dinamica, factorii care afectează dinamica, tendințe, saturație, perspectivele dezvoltării,
