+ All Categories
Home > Documents > Filiatia Fata de Tata

Filiatia Fata de Tata

Date post: 28-Nov-2015
Category:
Upload: suciudoris
View: 189 times
Download: 0 times
Share this document with a friend
131
Cuprins INTRODUCERE.....................................................4 CAPITOLUL 1......................................................5 CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND FILIAŢIA FAŢĂ DE TATĂ......................5 1.Noţiuni introductive........................................5 2.1. CLASIFICAREA FILIAŢIEI FAŢĂ DE TATĂ......................7 2.1.1. COPILUL DIN CĂSĂTORIE................................7 2.1.2. COPILUL DIN AFARA CĂSĂTORIEI.........................8 3. MODURI DE STABILIRE A PATERNITĂŢII DIN CĂSĂTORIE ŞI DIN AFARA CĂSĂTORIEI..............................................8 CAPITOLUL 2.................................................... 9 FILIAŢIA FAŢĂ DE TATĂ DIN CĂSĂTORIE...................................9 SECŢIUNEA I. Prezumţia de paternitate.........................9 1. NOŢIUNEA...................................................9 2. COPII CARE BENEFICIAZĂ DE PREZUMŢIA DE PATERNITATE........10 3. CUM ACŢIONEAZĂ PREZUMŢIA DE PATERNITATE..................11 SECŢIUNEA II.Timpul legal al concepţiunii copilului..........12 1. NOŢIUNEA..................................................12 2. CUM SE CALCULEAZĂ TIMPUL LEGAL AL CONCEPŢIUNII COPILULUI. .13 3. CARACTERUL PREZUMŢIEI.....................................13 SECŢIUNEA a III-a............................................16 1.PUTEREA DOVEDITOARE A CERTIFICATULUI DE NAŞTERE............16 2. INTERPRETAREA CORECTĂ.....................................17 SECŢIUNEA a IV-a.............................................17 TĂGĂDUIREA PATERNITĂŢII COPILULUI DIN CĂSĂTORIE..............17 1. NOŢIUNEA INTRODUCTIVE.....................................17 2. DREPTUL LA ACŢIUNEA ÎN TĂGADA PATERNITĂŢII.............18 2.1. TITULARUL DREPTULUI LA ACŢIUNEA ÎN TĂGADA PATERNITĂŢII 18 2.2. EXERCITAREA DREPTULUI LA ACŢIUNEA ÎN TĂGADA PATERNIŢĂŢII DE CĂTRE TUTORE............................................ 20 2.3. PERSOANELE ÎMPOTRIVA CĂRORA SE EXERCITĂ DREPTUL LA ACŢIUNEA ÎN TĂGADA PATERNITĂŢII............................21 1
Transcript

CuprinsINTRODUCERE..............................................................................................................................4

CAPITOLUL 1.................................................................................................................................5

CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND FILIAŢIA FAŢĂ DE TATĂ.............................................5

1.Noţiuni introductive..................................................................................................................5

2.1. CLASIFICAREA FILIAŢIEI FAŢĂ DE TATĂ.................................................................7

2.1.1. COPILUL DIN CĂSĂTORIE.......................................................................................7

2.1.2. COPILUL DIN AFARA CĂSĂTORIEI.......................................................................8

3. MODURI DE STABILIRE A PATERNITĂŢII DIN CĂSĂTORIE ŞI DIN AFARA CĂSĂTORIEI.............................................................................................................................8

CAPITOLUL 2................................................................................................................................9

FILIAŢIA FAŢĂ DE TATĂ DIN CĂSĂTORIE................................................................................9

SECŢIUNEA I. Prezumţia de paternitate....................................................................................9

1. NOŢIUNEA.............................................................................................................................9

2. COPII CARE BENEFICIAZĂ DE PREZUMŢIA DE PATERNITATE.............................10

3. CUM ACŢIONEAZĂ PREZUMŢIA DE PATERNITATE................................................11

SECŢIUNEA II.Timpul legal al concepţiunii copilului............................................................12

1. NOŢIUNEA...........................................................................................................................12

2. CUM SE CALCULEAZĂ TIMPUL LEGAL AL CONCEPŢIUNII COPILULUI.............13

3. CARACTERUL PREZUMŢIEI............................................................................................13

SECŢIUNEA a III-a..................................................................................................................16

1.PUTEREA DOVEDITOARE A CERTIFICATULUI DE NAŞTERE..................................16

2. INTERPRETAREA CORECTĂ...........................................................................................17

SECŢIUNEA a IV-a..................................................................................................................17

TĂGĂDUIREA PATERNITĂŢII COPILULUI DIN CĂSĂTORIE.......................................17

1. NOŢIUNEA INTRODUCTIVE............................................................................................17

2. DREPTUL LA ACŢIUNEA ÎN TĂGADA PATERNITĂŢII...........................................18

2.1. TITULARUL DREPTULUI LA ACŢIUNEA ÎN TĂGADA PATERNITĂŢII...........18

2.2. EXERCITAREA DREPTULUI LA ACŢIUNEA ÎN TĂGADA PATERNIŢĂŢII DE CĂTRE TUTORE.................................................................................................................20

2.3. PERSOANELE ÎMPOTRIVA CĂRORA SE EXERCITĂ DREPTUL LA ACŢIUNEA ÎN TĂGADA PATERNITĂŢII.............................................................................................21

2.4 CAZURI ÎN CARE SE POATE EXERCITA DREPTUL LA ACŢIUNEA ÎN TĂGADA PATERNITĂŢII.................................................................................................23

2.5. PRESCRIPŢIA DREPTULUI LA ACŢIUNEA ÎN TĂGADA PATERNITĂŢII........25

3. EFECTELE ADMITERII ACŢIUNII ÎN TĂGADA PATERNITĂŢII...............................27

4. INSTANŢA COMPETENTĂ...............................................................................................28

5. ADMITEREA ACŢIUNII. EFECTE....................................................................................28

1

CAPITOLUL III. CONFLICTE DE PATERNITATE (DUBLĂ PATERNITATE)....................36

SECŢIUNEA I. CONFLICTE DE PATERNITATE....................................................................36

1. NOŢIUNEA...........................................................................................................................36

2. CÂND EXISTĂ CONFLICTE DE PATERNITATE?.........................................................36

3. TĂGĂDUIREA PATERNITĂŢII ÎN CAZ DE CONFLICT DE PATERNITATE.............37

4. DOVEDIREA NEPATERNITĂŢII......................................................................................38

5. CONCLUDENŢA EXPERTIZELOR MEDICO-JUDICIARE LA DOVEDIREA NEPATERNITĂŢII...................................................................................................................39

SECŢIUNEA II. CONTESTAREA FILIAŢIEI DIN CĂSĂTORIE............................................41

1. NOŢIUNEA...........................................................................................................................41

2.CINE POATE INTRODUCE ACŢIUNEA...........................................................................41

3. TERMENUL INTRODUCERII ACŢIUNII.........................................................................41

CAPITOLUL IV. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND FILIAŢIA FAŢĂ DE TATĂ DIN AFARA CĂSĂTORIEI.................................................................................................................42

SECŢIUNEA I. RECUNOAŞTEREA PATERNITĂŢII.............................................................43

1. Noţiune..................................................................................................................................43

NATURA RECUNOAŞTERII DE PATERNITATE...............................................................47

EFECTELE RECUNOAŞTERII DE PATERNITATE............................................................47

2. COPIII CARE POT FI RECUNOSCUŢI..............................................................................47

3. CONFLICTUL APARENT ÎNTRE PATERNITĂŢILE DIN AFARA CĂSĂTORIEI.......49

4. SITUAŢII SPECIALE...........................................................................................................50

SECŢIUNEA A II-A.....................................................................................................................51

CONTESTAREA RECUNOAŞTERII DE PATERNITATE.......................................................51

1. Noţiunea.................................................................................................................................51

2. Cine poate contesta recunoaşterea paternităţii?.....................................................................51

3. Mijloace de probă..................................................................................................................51

4.Imprescriptibilitatea acţiunii...................................................................................................52

5. Efecte.....................................................................................................................................52

SECŢIUNEA a III-a......................................................................................................................53

NULITATEA SAU ANULAREA RECUNOAŞTERII PATERNITĂŢII...................................53

1. Nulitatea absolută..................................................................................................................53

2.Efectele nulităţii ori anulării recunoaşterii de paternitate.......................................................55

CAPITOLUL IV. Stabilirea paternităţii prin hotărâre judecătorească.........................................56

SECŢIUNEA I. Acţiunea în justiţie pentru stabilirea paternităţii din afara căsătoriei..................56

1. Noţiunea de acţiune în justiţie...............................................................................................56

2. În ce cazuri se poate porni?...................................................................................................56

3.Titularul dreptului la acţiune..................................................................................................57

4.Introducerea acţiunii...............................................................................................................59

5. Împotriva cui se porneşte acţiunea........................................................................................61

2

6. Citarea autorităţii tutelare......................................................................................................62

7. Instanţa competentă pentru soluţionarea acţiunii..................................................................62

8. Termenul introducerii acţiunii...............................................................................................62

9. Natura prestării întreţinerii şi convieţuirii pretinsului tată cu mama copilului......................64

10. Repunerea în termen............................................................................................................66

11. Calculul termenului de prescripţie al acţiunii pentru stabilirea paternităţii.........................66

12. Acţiunea în stabilirea paternităţii nu se poate porni mai înainte ca respectivul copil să se fi născut.........................................................................................................................................67

13. Ce trebuie dovedit?..............................................................................................................67

14. Admiterea tuturor mijloacelor de probă..............................................................................67

15. Apărarea pârâtului împotriva acţiunii în stabilirea paternităţii............................................69

SECŢIUNEA a II-a. CHELTUIELI DE JUDECATĂ..................................................................70

1. Înregistrarea hotărârii............................................................................................................70

2.Efectele stabilirii paternităţii din afara căsătoriei...................................................................71

CAPITOLUL VI. NORME CONFLICTUALE ÎN MATERIA FILIAŢIEI.................................72

SECŢIUNEA I. SOLUŢIONAREA CONFLICTELOR DE LEGI..............................................72

1. Caracteristici generale...........................................................................................................72

SECŢIUNEA II. LEGEA APLICABILĂ PENTRU STABILIREA FILIAŢIEI FIREŞTI..........73

1. Determinarea legii aplicabile potrivit dreptului comun.........................................................73

2. Determinarea legii aplicabile potrivit tratatelor de asistenţă judiciară..................................74

3.Domeniul de aplicare al legii personale..................................................................................75

CONCLUZIE.................................................................................................................................78

BIBLIOGRAFIE...........................................................................................................................79

3

INTRODUCERE

Dintr-un anumit moment al contemporanităţii, exista o linie ascendentă a

preocupărilor în domeniul filiaţiei faţă de tată.

Stabilirea filiaţiei faţă de mamă a devenit realmente o problemă doar în zilele noastre,

aceasta deoarece, din antichitate si până nu demult, legătura de filiaţie trebuia stabilită mereu în

privinţa tatălui copilului si nicidecum a mamei. Nimeni nu punea întrebări în legătura cu ea, căci

era cu siguranţă mama copilului. Legătura dintre mamă si copil putea fi uşor demonstrată cu

ajutorul martorilor, a persoanelor care asistaseră la naşterea copilului. Din contra, în ceea ce

priveşte legătura de filiaţie tată-fiu, era suficient ca mama să nege paternitatea tatălui si acesta să

se afle în faţa unei cauze pierdute,simpla declaraţie a mamei îl punea în imposibilitatea de a

demonstra că el este tatăl copilului.

Datorită uşurinţei cu care putea fi dovedită (proba cu martori) rare au fost în trecut

cazurile când existau nelămuriri cu privire la identitatea mamei. Nu acelaşi lucru se poate spune

despre situaţiile actuale. În lumea modernă, căsătoria a pierdut mult din stabilitate după

liberalizarea divorţului, iar descoperirile extraordinare ale medicinii au făcut posibilă fecundarea

"in vitro" şi însămânţarea artificială, ca urmare, o femeie poate deveni mamă chiar nefertilă fiind

şi chiar fără să-l fi cunoscut vreodată pe tatăl copilului. Cel mai probabil e ca acesta sa rămână

toată viaţa faţă de mamă şi faţă de copil doar un donator de spermă şi, în această calitate, de

simplu tată biologic, să nu aibă nicicând vreun drept asupra propriului copil.

Faptul paternităţii, legătura de filiaţie dintre tată şi copil nu mai e atât de evidentă ca

în secolele trecute, dovada acesteia putând fi oricând răsturnată prin proba contrarie

corespunzătoare, oferită de posibilităţile de verificare biologică din ştiinţa actuală. În mod

corespunzător cu emanciparea fără precedent a tatălui, chestiunea filiaţiei faţă de tată a devenit o

problemă juridică foarte bine conturată şi adesea abordată în dreptul familiei.

În lucrarea de faţă, voi prezenta din punct de vedere juridic filiaţia faţă de tată,

urmărind criteriile după care este analizată în sistemul legislativ românesc si ghidându-mă după

punctele de reper evidenţiate de literatura de specialitate si practica judiciară. Lucrarea a fost

structurată in aşa fel încât să trateze cât mai multe aspecte posibile. De altfel, ea începe cu un

istoric al cercetării paternităţii, urmată de o prezentare generală a situaţiei în prezent.

4

CAPITOLUL 1CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND FILIAŢIA FAŢĂ DE TATĂ

1.Noţiuni introductiveFiliaţia1 este raportul de descendenţă a unei persoane din părinţii săi. Ea este o legătură de

sânge, o legătură biologică, care izvorăşte din naştere.

Privită în raport cu mama, filiaţia se numeşte maternitate, iar privită in raport cu tatăl, ea

se numeşte paternitate.

După cum persoana s-a născut sau a fost concepută în timpul căsătoriei ori în afara

căsătoriei, filiaţia este din căsătorie sau din afara căsătoriei. Filiaţia poate rezulta şi din înfiere.

Aceasta rezultă, în temeiul legii, din actul de voinţă al părţilor, încuviinţat de autoritatea tutelară,

în comparaţie cu filiaţia firească, care decurge, din comunitatea de sânge.

Pentru a stabili filiaţia unei persoane, trebuie dovedit faptul sau actul juridic, din care

aceasta rezultă. Astfel pentru a stabili filiaţia unei persoane, faţă de mamă, este necesar să se

dovedească faptul naşterii acelei persoane, de către o anumită femeie, ceea ce implică, atât

dovada faptului naşterii, cât si a dovada identităţii persoanei respective cu copilul născut de către

mamă fapte materiale relative uşor de dovedit. În ceea ce priveşte stabilirea filiaţiei faţă de tată

este necesar să se dovedească faptul procreaţiei copilului mamei din relaţiile sexuale ale mamei,

cu un anumit bărbat, însă, acest fapt nu poate fi dovedit cu certitudine în mod direct. Se poate

uneori stabili, prin mijloace ştiinţifice faptul negativ că un copil nu rezultă din relaţiile sexuale

ale unei femei, cu un anumit bărbat, dar nu se poate dovedi faptul pozitiv că el a fost procreat, de

către un anumit bărbat. În cazul filiaţiei din căsătorie stabilirea paternităţii este uşurată de

prezumţiile referitoare la paternitate prevăzute de lege potrivit cărora tatăl copilului născut în

timpul căsătoriei este soţul mamei (art. 53 alin.1 C.fam.), iar tatăl copilului născut după

încetarea, desfacerea sau desfiinţarea căsătoriei, este fostul soţ al mamei, dacă copilul a fost

conceput în timpul căsătoriei şi s-a născut înainte de recăsătorirea mamei (art. 53 alin.2 C.fam.).

În cazul avut în vedere de cea dea doua prezumţie, dacă copilul a fost conceput în timpul

căsătoriei, legiuitorul prevede o a treia prezumţie, absolută de această dată, potrivit căreia timpul

legal al concepţiei este perioada cuprinsă între a treia sută şi a o sută optzecea zi dinaintea

naşterii copilului (art. 61 C.fam.). Filiaţia din căsătorie, faţă de tată este uşor de stabilit, căci

odată maternitatea, dovedită, aceasta antrenează pe cale de consecinţă şi stabilirea paternităţii,

datorită prezumţiilor legale menţionate care nu pot fi înlăturate decât prin tăgada paternităţii.

1 - Expresia de „filiaţie” (cf. lat. Filiaţio – „înrudire pe linie descendentă”) este folosită uneori si pentru a desemna întregul

şir al persoanelor care descind una din alta. Filiaţia generează o serie de relaţii de rudenie cu multiple aspecte juridice,

psihologice, afective

5

Filiaţia din căsătorie o putem defini indivizibilă faţă de mamă şi tată. Atunci când părinţii

unei persoane n-au fost căsătoriţi la data naşterii sau în perioada concepţiei acesteia, filiaţia nu

mai poate fi indivizibilă faţă de ambii părinţi, căci nu mai există temeiul care să justifice în ochii

legiuitorului prinderea unor prezumţii de paternitate. Putem afirma despre maternitatea şi

paternitatea din afara căsătoriei că rămân distincte, ele fiind stabilite separat independent.

Maternitatea se stabileşte prin dovada faptului naşterii şi a identităţii copilului, în schimb,

stabilirea paternităţii copilului din afara căsătoriei reclamă dovedirea faptului procreaţiei

copilului din relaţiile sexuale ale mamei cu un anumit bărbat, în vederea căreia legiuitorul nostru

admite în mod liber orice fel de probe.

Spre deosebire de stabilirea filiaţiei fireşti, care necesită dovada unor fapte (naşterea,

identitatea copilului, relaţiile sexuale ale mamei cu un anumit bărbat), stabilirea filiaţiei din

înfiere, reclamă dovedirea actelor juridice pe care le implică actul de voinţă al părinţilor

(adoptator, soţul adoptatorului, părinţii fireşti ai adoptatorului, dacă acesta a împlinit vârsta de 10

ani) şi decizia autorităţii tutelare de încuviinţare a înfierii.

Filiaţia este izvorul rudeniei care produce numeroase şi variate efecte, unele în domeniul

relaţiilor juridice reglementate de Codul familiei (drepturile şi îndatoririle părinţilor faţă de copiii

lor minori, obligaţia de întreţinere, împiedicările la căsătorie) iar altele în domeniul relaţiilor

juridice reglementate de alte coduri sau legi (vocaţia reciprocă la succesiune;drepturile la

alocaţiile familiale, la pensia de urmaş, la prestaţiile de securitate socială; anumite drepturi şi

interdicţii de ordin procedural bazate pe rudenie).

Efectele filiaţiei fireşti sunt aceleaşi, in dreptul nostru, indiferent dacă ea rezultă din

căsătorie sau din afara căsătoriei, spre deosebire de dreptul burghez în care, între cele două feluri

de filiaţie firească, existau discriminări atât in ce priveşte stabilirea filiaţiei cât şi mai cu seamă

cu privire la efectele ei. De exemplu potrivit codului civil de la 1864, cercetarea in justiţie a

paternităţii din afara căsătoriei era interzisă cu singura excepţie a cazului răpirii mamei copilului

de către pretinsul tată, în timpul perioadei de concepţie, iar paternitatea din afara căsătoriei

stabilită prin recunoaşterea tatălui (sau excepţional prin hotărâre judecătorească) nu producea

nici unul din efectele juridice pozitive ale rudeniei. Se urmărea astfel apărarea „familiei

legitime” împotriva pătrunderii în sânul ei a „copiilor naturali” consideraţi nedemni de a

continua poziţia economică, socială şi politică a tatălui lor.

Codul familiei a statornicit principiul potrivit căruia copilul din afara căsătoriei a cărui

filiaţie este stabilită conform legii, are faţă de părinţi şi rudele acestuia, aceeaşi situaţie ca şi

situaţia legală a unui copil din căsătorie (art. 63 C.fam.), înlăturându-se astfel toate discriminările

anterioare. Este raţional şi just ca filiaţia din afara căsătoriei să se producă efecte ca şi filiaţia din

6

căsătorie, pentru că fiind o legătură de sânge, filiaţia există independent de împrejurarea că

părinţii unei persoane erau sau nu căsătoriţi la data naşterii sau la epoca concepţiei acesteia.

Efectele filiaţiei din înfiere sunt aceleaşi ca si efectele filiaţiei fireşti, cu unele excepţii

prevăzute expres de lege sau rezultând din caracterul de legătură de sânge al filiaţiei fireşti.

Întinderea efectelor filiaţiei din înfiere depinde însă de felul înfierii. În cazul înfierii cu efecte

restrânse, raporturile de filiaţie din înfiere se mărginesc la adoptat şi descendenţii săi, pe de o

parte, şi adoptator pe de altă parte, lăsând să subziste în continuare raporturile corespunzătoare

de filiaţie firească. În cazul înfierii cu efecte depline, care face să înceteze raporturile de filiaţie

şi rudenie firească ale adoptatului, raporturile de filiaţie şi rudenie din înfiere se întind la toate

rudele adoptatorului.

Vorbind în cele de mai sus despre filiaţie în general, mă voi opri la lucrarea de faţă

asupra filiaţiei faţă de tată.

2.1. CLASIFICAREA FILIAŢIEI FAŢĂ DE TATĂ

Legătura juridică dintre un copil şi tatăl său se numeşte filiaţie fată de tată ori paternitate.

Deosebim paternitatea din căsătorie şi aceea din afara căsătoriei. Altfel vorbind, există copilul

din căsătorie şi cel din afara căsătoriei.

2.1.1. COPILUL DIN CĂSĂTORIEPotrivit art. 53 şi 57 C fam. aparţin acestei categorii următorii copii:

a) Cei născuţi în timpul căsătoriei, adică în perioada dintre data încheierii căsătoriei şi data

desfacerii ori încetării acesteia.

Copilul este din căsătorie fie că a fost conceput în timpul căsătoriei, fie că a fost conceput

înaintea încheierii ei. În această din urmă situaţie trebuie să admitem că acel copil din căsătorie

de la data concepţiei lui, deci înainte de a se fi încheiat căsătoria (art.7 Decretul nr. 31 din 1954).

Situaţia de copil din căsătorie, în cazul la care ne referim, nu depinde de faptul că soţul mamei

lui a cunoscut ori nu starea de graviditate a viitoarei soţii până în momentul încheierii căsătoriei.

Copilul născut în timpul căsătoriei lovite de nulitate absolută sau relativă este considerat din

căsătorie (art. 23 alin. 2 C. fam.), deoarece declararea nulităţii căsătoriei nu are o urmare în

privinţa copiilor.

b) Cei concepuţi în timpul căsătoriei şi născuţi după desfacerea, încetarea sau declararea

nulităţii căsătoriei, dacă naşterea a avut loc înainte ca mama să fi intrat într-o nouă căsătorie.

7

Copilul care a fost conceput după desfacerea, încetarea sau declararea nulităţii căsătoriei nu este

din căsătoria respectivă.

2.1.2. COPILUL DIN AFARA CĂSĂTORIEI

Copilul conceput şi născut în afara căsătoriei este din afara acesteia. Copilul care nu este

din căsătorie este din afara căsătoriei. În acest caz se găseşte copilul conceput şi născut fie

înaintea căsătoriei, fie după desfacerea, încetarea sau declararea nulităţii căsătoriei, chiar dacă

părinţii lui sunt căsătoriţi, precum şi cel conceput şi născut de părinţi care nu sunt căsătoriţi între

ei.

3. MODURI DE STABILIRE A PATERNITĂŢII DIN CĂSĂTORIE ŞI DIN AFARA CĂSĂTORIEI

Modul în care se stabileşte paternitatea din căsătorie diferă de cel pentru stabilirea

paternităţii din afara căsătoriei. Astfel, paternitatea din căsătorie se stabileşte prin prezumţia de

paternitate, iar paternitatea din afara căsătoriei se poate stabili fie prin recunoaşterea voluntară

din partea pretinsului tată fie prin acţiune în justiţie pentru stabilirea paternităţii. Filiaţia din

căsătorie, este indivizibilă faţă de ambii părinţi, căci odată căsătoria dovedită şi maternitatea

stabilită, paternitatea rezultă automat din aplicarea prezumţiilor legale de paternitate. În ceea ce

priveşte filiaţia din afara căsătoriei, maternitatea şi paternitatea nu sunt legate una de cealaltă, ele

sunt independente şi se stabilesc în mod separat. Copilul din căsătorie nu poate folosi modurile

pentru stabilirea paternităţii puse la îndemâna copilului din afara căsătoriei şi nici acesta din

urmă nu poate folosi prezumţia de paternitate. Există deci moduri specifice pentru stabilirea

paternităţii din căsătorie şi a celuia din afara căsătoriei.

8

CAPITOLUL 2FILIAŢIA FAŢĂ DE TATĂ DIN CĂSĂTORIE

SECŢIUNEA I. Prezumţia de paternitate

1. NOŢIUNEAAşa cum am văzut filiaţia faţă de tată rezultă din faptul concepţiunii (zămislirii) copilului.

Acest fapt nu este susceptibil de a fi dovedit, în mod direct şi nemijlocit. Pentru stabilirea

paternităţii legea prevede un mijloc de probă, potrivit căruia se pleacă de la un fapt material,

uşor de dovedit şi cert, care este naşterea, pentru a se ajunge la un fapt necunoscut şi care nu

poate fi stabilit, în mod direct şi nemijlocit şi anume concepţia copilului. Acest mijloc de

probă este prezumţia de paternitate2. Având în vedere această prezumţie, pentru dovedirea

filiaţiei faţă de tată este suficient să se stabilească filiaţia faţă de mamă şi căsătoria acesteia la

data naşterii ori concepţiei copilului. Ca atare prezumţia de paternitate se întemeiază pe faptul

naşterii sau al concepţiunii copilului în timpul căsătoriei, legea având în vedere că soţii şi-au

respectat obligaţia de fidelitate.

Înfăptuirea principiului monogamă căsătoriei este reflectată în prezumţia de paternitate.

Prezumţia despre care vorbim se aplică numai în folosul copiilor din căsătorie. Astfel,

paternitatea acestor copii nu poate fi stabilită prin recunoaşterea voluntară din partea tatălui şi

nici pe calea acţiunii în justiţie pentru stabilirea paternităţii.

Prezumţiile de paternitate sunt reglementate de art.53. În temeiul acestui text ,,copilul

născut în timpul căsătoriei are ca tată pe soţul mamei’’(art.53 alin.1) iar ,,copilul născut după

desfacerea, declararea nulităţii sau anularea căsătoriei are ca tată pe fostul soţ al mamei, dacă a

fost conceput in timpul căsătoriei şi naşterea sa a avut loc înainte ca mama să fi intrat intr-o

nouă căsătorie.’’ (art.53 alin.2).

În stabilirea prezumţiei de paternitate, legea a avut în vedere, ceea ce există în regulă

generală în cazul căsătoriilor, că soţii au avut relaţii de felul acelora din care au putut rezulta

copii şi căci – în privinţa acestei prezumţii interesează soţia – şi-au respectat obligaţia de

fidelitate.

2 - Unii autori au în vedere două prezumţii de paternitate, nu una, idea lor este alta şi anume naşterea în timpul căsătorie pentru

una si concepţia în timpul căsătoriei pentru alta.( I. Albu, Dreptul familiei, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1975

p.230 şi A. Ionaşcu ,,Filiaţia şi ocrotirea minorilor’’ editura Dacia,Cluj-Napoca,1980 p.43 – 44 fac precizări cu privire la acest

lucru. Prezumţia de paternitate instituită de alin. 1 art. 53 C. fam. se întemeiază pe faptul naşterii copilului in timpul căsătorie.

9

Aceste prezumţii ca fundament al paternităţii copilului din căsătorie se consideră că

există şi în cazul separaţiei în fapt a soţilor, indiferent care este motivul acestei stări de fapt,

precum şi cel al dispariţiei soţului. În cazul în care soţul dispărut este declarat mort, prezumţia de

paternitate se aplică în raport de data până la care se consideră căsătoria că a existat, dată până la

care copilul născut ori conceput este al soţului declarat mort. Însă în cazul copilului conceput

înainte de încheierea căsătoriei, dar născut în timpul acesteia, nu se mai poate vorbi de fidelitate

a viitorilor soţi. De aceea, prezumţia de paternitate a unui asemenea copil îşi găseşte

fundamentul în ocrotirea interesului copilului şi a familiei. În concluzie trebuie spus că

prezumţia de paternitate este prevăzută, în toate cazurile în interesul copilului si al familiei.

Neconcordanţa dintre prezumţia de paternitate şi relaţiile pe care se sprijină poate fi înlăturată

prin acţiunea în tăgăduirea paternităţii din căsătorie. Pentru a funcţiona această prezumţie trebuie

să se stabilească filiaţia faţă de mamă şi căsătoria acesteia la data naşterii sau concepţiei

copilului. Prin urmare, la temelia prezumţiei de paternitate stă faptul naşterii sau al conceperii

copilului in timpul căsătoriei. Menţiunile din certificatul de naştere al copilului nu influenţează

in vreun fel prezumţia de paternitate, aceasta acţionând independent.

2. COPII CARE BENEFICIAZĂ DE PREZUMŢIA DE PATERNITATE3

Potrivit art. 53 C. fam., prezumţia de paternitate se aplică în următoarele situaţii:

a)Copilul este născut în timpul căsătoriei. Nu prezintă interes dacă soţii trăiesc sau sunt

despărţiţi în fapt. Pentru a se aplica prezumţia de paternitate este suficient ca, la data naşterii

copilului mama acestuia să fie căsătorită, soţul mamei este considerat tatăl copilului. În această

categorie se află copilul conceput în timpul căsătoriei cât şi cel conceput înainte de data

încheierii căsătoriei, dacă în ambele cazuri copilul este născut în timpul căsătoriei.

b)Copilul este conceput în timpul căsătoriei şi este născut după încetarea ori desfacerea

căsătoriei, declararea nulităţii sau anularea căsătoriei. Copilul este conceput în timpul

căsătoriei se consideră acela care este născut la cel mult 300 de zile de la încetarea,

desfacerea, constatarea nulităţii sau anularea căsătoriei (art.61 C.fam.) În această situaţie, dacă

naşterea copilului a avut loc înainte ca mama acestuia să fi intrat intr-o nouă căsătorie, copilul

are ca tată pe fostul soţ al mamei. Copilul născut după constatarea sau anularea căsătoriei se

consideră conceput în timpul căsătoriei deoarece în privinţa lui nulitatea nu produce nici un

efect (art.23 C.fam.);

3 – A se vedea I. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Bucureşti, 1996, p. 297

10

3. CUM ACŢIONEAZĂ PREZUMŢIA DE PATERNITATE

Prezumţia de paternitate operează independent de indicaţiile actului de naştere al

copilului care ar putea să arate, de exemplu, ca tată al copilului pe altcineva decât soţul mamei

sau că tatăl copilului este necunoscut. S-a decis4 că beneficiază de prezumţia de paternitate

copilul născut în timpul căsătoriei, chiar dacă tatăl nu a fost trecut în actul de naştere şi nu a

introdus acţiunea în tăgăduirea paternităţii. Răsturnarea prezumţiei de paternitate nu se poate

face, numai prin introducerea acţiunii în tăgăduirea paternităţii ci prin admiterea ei. Pentru

identitate de motive, beneficiază de prezumţia de paternitate, chiar dacă tatăl nu a fost trecut în

actul de naştere şi copilul conceput în timpul căsătoriei, dar născut după încetarea sau desfacerea

căsătoriei, iar mama lui s-a recăsătorit înainte de data naşterii.

În cazul în care soţul mamei nu este trecut5 în registrul de stare civilă ca tată al copilului

se poate introduce o acţiune prin care să se constate aplicabilitatea dispoziţiilor art. 53 C. fam.,

care prevede prezumţia de paternitate şi să se ceară rectificarea actului de naştere.

Dimpotrivă, dacă soţul mamei copilului a fost declarat mortal o dată anterioară naşterii şi

concepţiei copilului, acesta din urmă este un copil din afara căsătoriei şi în consecinţă, se poate

introduce acţiune în contestarea filiaţiei din căsătorie şi totodată să se ceară rectificarea actului

de naştere în care era trecut drept tată persoana declarată moartă. S-a decis că – în sensul art. 10

Decretul nr. 278 din 1960, în prezent art. 57 Legea nr. 119/1996, prin rectificarea vizată de text

trebuie să se înţeleagă:

a) nu numai îndreptarea unei erori de înregistrare;

b) ci şi îndreptarea oricăror neconcordanţe, chiar intervenite ulterior înregistrării între

datele trecute în registru şi starea civilă exactă a părţii la care se referă actul în ceea ce priveşte

problema dacă copilul născut sau conceput între data stabilită ca fiind aceea a morţii soţului

4 – Tribunalul Suprem, dec civ. 899 din 4 aprilie 1973, în CD 1974, p. 257. Este greşită soluţia dată în sensul că acţiunea în

tăgăduirea paternităţii este admisibilă în cazul în care înregistrarea copilului (în favoarea căruia operează prezumţia de

paternitate) se face pe numele altei persoane decât soţul mamei şi că nu este necesară rectificarea prealabilă a actului de stare

civilă. În speţă, capătul principal de cerere al acţiunii în justiţie este tăgăduirea paternităţii si al accesoriu soluţia acestuia

depinzând de cererea principală, este rectificarea actului de stare civilă. În acest sens, prezumţia de paternitate nu poate fi

înlăturată prin înregistrarea copilului la oficiul de stare civilă pe numele concubinului mamei. De asemenea instanţa nu are

dreptul să stabilească o altă situaţie, împotriva prezumţiei legale de paternitate, necontrazisă de calea acţiunii în tăgăduirea

paternităţii, nici chiar pe baza de recunoaştere a pretinsului tată (Tribunalul Suprem, dec. civ. Nr. 1045 din 9 iulie 1981 în CD

1981). Recunoaşterea nu este valabilă înainte de a se fi admis acţiunea pentru tăgăduire a paternităţii (Tribunalul Suprem, dec.

civ. Nr. 464 din 26 martie 1981p.160)

5 - Samoilă Lungu aduce o notă critică la dec. civ. Nr. 542 din 25 februarie 1960, a fostului tribunal regional Bacău, în L.P. nr 3

1961 p. 108. Legea nu arată cazurile in care intervine sancţiunea nulităţii actelor de stare civilă. Nulitatea înregistrării actelor

de stare civilă poate fi totală sau parţială.

11

mamei şi data rămânerii definitive a hotărârii declarative de moarte beneficiază ori nu prezumţia

de paternitate, deosebim:

a) copilul conceput în această perioadă nu beneficiază de prezumţia de paternitate, deoarece

el este conceput după încetarea căsătoriei;

b) copilul născut în aceeaşi perioadă beneficiază de prezumţia de paternitate dacă naşterea a

avut loc până la 300 de zile de la data stabilită ca fiind cea a morţii soţului mamei.

SECŢIUNEA II.Timpul legal al concepţiunii copilului

1. NOŢIUNEADeterminarea timpului legal al concepţiunii prezintă importanţă pentru stabilirea

paternităţii. Pentru a se aplica prezumţia de paternitate este necesar să se stabilească faptul că un

copil a fost conceput în timpul căsătoriei. Cum nu se poate determina cu precizie data concepţiei

unui copil, legea stabileşte, pe baza datelor medicale privind durata minimă şi maximă a

gestaţiunii, că perioada concepţiunii este cuprinsă între a 180-a zi şi a 300-a zi dinaintea naşterii

copilului (art.61 C.fam., art. 329 alin. 1 Cod Civil6).

Pentru a afla timpul legal al concepţiunii unui copil, se socoteşte de la ziua naşterii

acestuia înapoi până la 180 de zile, iar de la a 180-a zi până la a 300-a zi se întinde perioada

concepţiunii copilului. Copilul este conceput în timpul căsătoriei, cu toate efectele juridice care

decurg din aceasta dacă această perioadă despre care am vorbit, o parte din ea sau numai o zi se

sistează în timpul căsătoriei. În cazul mamei care s-a recăsătorit, prezumţia de paternitate nu se

mai aplică fostului său soţ, căsătoria fiind încheiată, ci prezumţia de paternitate se aplică numai

faţă de noul soţ (art. 53 alin. 2 C. fam. )7.

Dispoziţiile art. 61 C.fam. creează o prezumţie absolută în ceea ce priveşte determinarea

timpului legal al concepţiunii, iar în literatura juridică există unanimitate.

2. CUM SE CALCULEAZĂ TIMPUL LEGAL AL CONCEPŢIUNII COPILULUI

Timpul legal al concepţiunii copilului se calculează pe zile şi nu pe ore adică „de la zi la

zi”. Acest timp legal este de 121 de zile, deoarece legea face vorbire de cea de-a 300-a zi şi a

180-a zi „dinaintea naşterii” copilului, ceea ce înseamnă că ziua naşterii, care este ziua de plecare

6 - A se vedea art. 329, alin. 1, Proiectul de cod civil care precizează „Intervalul de timp cuprins între a trei suta şi a o sută optzecea zi dinaintea naşterii copilului este timpul legal al concepţiunii”. El se calculează zi cu zi.

7 -A se vedea art. 53 alin. 2 C. Fam.

12

a termenului (dies a quo), nu se socoteşte dar se socoteşte ziua de împlinire (dies ad quem). Dată

fiind importanţa deosebită a acestei perioade pentru sănătatea fizică şi psihică a copilului după

naştere, se impune cu necesitate respectarea cu stricteţe a unor prescripţii cum ar fi evitarea con-

tactului sexual în stare de ebrietate, în stare de oboseală avansată sau surmenaj, relaţii sexuale în

condiţii de deplin confort fizic şi psihic, respectarea unor norme igienico-sanitare.

3. CARACTERUL PREZUMŢIEI

Prezumţia timpului legal al concepţiei este o prezumţie absolută (iuris et iure), deoarece

nici o dovadă contrară nu este admisă, pentru a se dovedi că o sarcină a durat mai puţin de 180

ori mai mult de 300 zile. Dacă în literatura juridică există o unitate de păreri în ceea ce priveşte

caracterul absolut al acestei prezumţii, situaţia nu este aceeaşi în ceea ce priveşte sensul care se

atribuie acestui caracter. În legătură cu acest sens, există două păreri:

- Într-o părere se afirmă că timpul legal al concepţiei este o prezumţie absolută şi deci nu

se poate face dovada că zămislirea copilului a avut loc într-o anumită parte din timpul legal de

concepţie. Totuşi, dacă înăuntrul termenului de 300 de zile de la desfacerea sau declararea

nulităţii căsătoriei, femeia naşte doi copii, fără ca ei să fie gemeni, cel de-al doilea nu se

consideră conceput în timpul căsătoriei chiar dacă o parte din perioada de concepţie s-ar situa în

timpul legal indicat de art. 61 C. fam. Prezumţia, deşi absolută nu se poate aplica pentru cel de-al

doilea copil,deoarece datele ştiinţifice indică faptul că acesta a fost conceput după desfacerea sau

declararea nulităţii căsătoriei şi după naşterea primului copil. Se consideră că prezumţia nu mai

are aplicabilitate, deoarece puterea ei doveditoare încetează cu prilejul naşterii primului copil.

- O altă părere menţionează, caracterul absolut al prezumţiei privind timpul legal al

concepţiei care se referă la faptul că este admisibilă dovada că zămislirea copilului a avut loc

într-o anumită subperioadă în anumite zile în timpul legal al concepţiei(domni meliore

momento). Potrivit acestei păreri, în cazul concepţiei de mai sus explicaţia 8ce se dă este că

naşterea primului copil dovedeşte în mod cert că cel de-al doilea copil a fost conceput într-o

anumită parte din timpul legal al concepţiei şi deci nu a fost conceput în acea parte a acestuia

care se situează în timpul căsătoriei. Prezumţia de paternitate faţă de fostul soţ nu-şi mai poate

găsi aplicare deoarece cel de-al doilea copil a fost conceput după desfacerea sau declararea

nulităţii căsătoriei. Şi în acest caz prezumţia privind timpul legal al concepţiei copilului are un

8 - A se vedea A. Ionaşcu în lucrarea „Filiaţia şi ocrotirea minorilor” care susţine „se poate face dovada că, concepţia

copilului a avut loc într-o anumită parte, în anumite zile, din timpul legal al concepţiei” căci din aceasta „nu se dovedeşte că

gestaţia a fost mai mică de 180 de zile sau mai mare de 300 de zile” şi deci nu se înfrânge caracterul absolut al prezumţiei ,

concepţia copilului rămânând „înlăuntrul perioadei de concepţie”.

13

caracter absolut,deoarece nu se dovedeşte că gestaţia a fost mai mică de 180 de zile sau mai mare

de 300 de zile, adică concepţia copilului este înăuntrul perioadei de concepţie.

Adoptându-se una sau alta din cele două păreri, se ajunge la consecinţe juridice diferite în

ceea ce priveşte filiaţia faţă de tată a copilului din căsătorie. Prezumţia de paternitate poate fi

răsturnată dacă ea nu corespunde adevărului, adică este cu neputinţă ca soţul mamei să fie tatăl

copilului. Cum se poate dovedi acest lucru? Vom lua un exemplu. Presupunând că, într-o

anumită parte din timpul legal al concepţiei copilului născut de o femeie căsătorită, parte în care,

potrivit expertizei medicale, a avut loc şi concepţia copilului, soţii nu s-au putut întâlni, dar ei s-

au întâlnit în cealaltă parte a timpului legal al concepţiei copilului. În această situaţie trebuie

admisă în tăgăduirea paternităţii copilului?

O primă părere este negativă întrucât se consideră că nu se poate face dovada că

zămislirea a avut loc sau nu a avut loc într-o anumită parte din timpul legal al concepţiei

copilului. Dacă s-ar dovedi că părinţii nu s-au putut vedea în toată perioada de concepţie legală a

copilului, acţiunea în tăgăduirea paternităţii ar putea fi admisă.

O a doua părere susţine soluţie inversă aceea că acţiunea în tăgăduirea paternităţii poate fi

admisă. Să luăm în considerare o speţă în care s-a admis expertiza medicală pentru a se

demonstra că minorul prezintă caracterele unui copil născut la 9 luni, pentru ca apoi să se reţină

că relaţiile dintre soţi au fost reluate cu 6 luni şi câteva zile înaintea naşterii copilului şi de aici să

se considere că a fost imposibil ca soţul mamei să fie tatăl copilului, admiţându-se acţiunea în

tăgăduirea paternităţii copilului. Altfel spus, s-a acceptat a se dovedi că zămislirea copilului s-a

întâmplat la un moment, în cadrul timpului concepţiei copilului, moment în care soţii nu s-au

întâlnit.

Tribunalul Suprem, judecând un recurs extraordinar, a decis că prin expertiză medicală ce

poate stabili momentul concepţiei, în sensul că el a premers cu 9 luni datei naşterii copilului,

ceea ce, în speţă, era de natură să determine că soţul mamei nu putea fi tatăl copilului, deoarece

numai ulterior momentului concepţiei copilului avusese relaţii cu soţia sa. Se pot pune probleme

şi în alte împrejurări în care este cu neputinţă ca soţul mamei să fie tatăl copilului şi anume acele

împrejurări existente numai într-o anumită parte a timpului legal al concepţiei, parte în care se

poate stabili ştiinţific că a avut loc concepţia copilului. Pentru a fi mai explicită voi da un

exemplu, si anume imposibilitatea fizică vremelnică în care se află bărbatul de a avea relaţii, cu

efecte din punct de vedere al procreării, datorită unui accident, imposibilitatea existentă numai

într-o parte din timpul legal al concepţiei copilului. În cele menţionate s-a avut în vedere situaţia

în care concepţia şi naşterea copilului au avut loc în timpul căsătoriei. Pot interveni şi altfel de

situaţii, acelea în care, după prezumţia privind timpul legal al concepţiei, dat fiind că o parte din

acest timp se situează în căsătorie, dar născut după desfacerea acesteia şi să se pună problema

14

tăgăduirii paternităţii, a cărei rezolvare poate fi determinată de caracterul atribuit prezumţiei,

privind timpul legal al concepţiei. Potrivit aceleiaşi prezumţii este posibil ca un copil, să fie

considerat conceput înainte de căsătorie, dar să fie născut în timpul acesteia.

Vom considera următoarele, să presupunem că un copil se naşte cu câteva zile mai

înainte de împlinirea a 300 de zile de la desfacerea căsătoriei prin divorţ, iar expertiza medicală

arată că este un copil născut la 7 luni şi jumătate. Ce soluţie se poate da la acţiunea în tăgăduire a

paternităţii ce ar fi introdusă? O soluţie ar fi, dovada momentului concepţiei, situat după

desfacerea căsătoriei, dovadă care se consideră, că este legal posibilă, va trebui să aducă la

admiterea acţiunii în tăgăduirea paternităţii, pe când o altă acţiune dată ar fi, aceasta nu ar fi

suficientă, trebuind să se demonstreze că este cu neputinţă ca fostul soţ să fie tatăl copilului,

avându-se în vedere întreaga perioada a timpului legal al concepţiei, adică atât partea din

căsătorie, cât şi partea acestui timp de după desfacerea căsătoriei prin divorţ. În cea de-a doua

situaţie, când copilul se naşte după încheierea căsătoriei, dar la mai puţin de 180 de zile de la

data încheierii acesteia, copilul este conceput anterior încheierii căsătoriei, însă se bucură de

prezumţia de paternitate, deoarece este născut în timpul căsătoriei. Răspunsul acestei probleme

este în funcţie de aceeaşi soluţie dată caracterului absolut al prezumţiei privind timpul legal al

concepţiei. Putem vorbi despre o situaţie în care este cert că un copil a fost conceput în lăuntrul

unei anumite perioade din timpul legal al concepţiunii.

Această situaţie este următoarea: imediat după desfacerea căsătoriei, femeia dă naştere

unui copil, iar după aceea, mai înainte ca de la desfacerea căsătoriei să fi trecut 300 de zile, dă

naştere unui al doilea copil. În această împrejurare este sigur că cel de-al doilea copil n-a fost

conceput în timpul căsătoriei (care s-a desfăcut), deşi o parte din timpul legal al concepţiei

copilului se situează în timpul căsătoriei care s-a desfăcut. Dar faptul naşterii primului copil

dovedeşte în mod cert că cel de-al doilea copil a fost conceput într-o anumită parte din timpul

legal al concepţiei sau că n-a fost conceput într-o parte din timpul legal al concepţiei. Deoarece,

în acest exemplu, nu se pune în discuţie faptul că durata gestaţiei celui de-al doilea copila durat

mai puţin de 180 de zile ori mai mult de 300 de zile înseamnă că nu este vorba de o răsturnare a

prezumţiei timpului legal al concepţiei.

În această situaţie nu-şi poate găsi aplicare prezumţia de paternitate faţă de fostul soţ, căci

naşterea primului copil constituie o dovadă sigură că cel de-al doilea copil a fost conceput după

desfacerea căsătoriei, deşi acest fapt s-a produs înăuntrul timpului legal al concepţiei.

Ca o concluzie la cele menţionate adaug că, importanţa practică a prezumţiei timpului

legal al concepţiei se găseşte în următoarele împrejurări:

15

În cazul paternităţii copilului din căsătorie, pentru aplicarea prezumţiei de

paternitate instituită de art.53 alin.2 C.fam., şi pentru probaţiunea reclamantului în cazul acţiunii

de tăgada paternităţii;

În cazul paternităţii copilului din afara căsătoriei, pentru probaţiunea

reclamantului în cazul acţiunii în contestarea recunoaşterii de paternitate si pentru probaţiunea

reclamantului în cazul acţiunii în stabilirea paternităţii;

În stadiul de dezvoltare a medicinii şi a geneticii, stabilirea perioadei sau a subperioadei

legale de concepţie nu mai prezintă importanţa de altă dată, deoarece paternitatea poate fi

stabilită în mod direct şi ştiinţific prin expertiza ADN-ului. De asemenea, dacă se va practica

tehnica de procreare cu embrioni congelaţi, nu va apărea ca rezonabilă durata sarcinii şi perioada

legală de concepţie. De asemenea , regula consacrată de art. 53 C.fam. nu va mai avea nici un

sens, dacă, în viitoarea reglementare se admite procrearea artificială post-mortem.

SECŢIUNEA a III-a.

1.PUTEREA DOVEDITOARE A CERTIFICATULUI DE NAŞTEREArt. 53 C.fam. dispune, că în situaţiile prevăzute de acest text îşi găsesc aplicare

prevederile art.51 din acelaşi Cod, potrivit cărora nu se poate reclama sau contesta filiaţia care,

rezultă din certificatul de naştere conform cu folosirea stării civile. Acest lucru precizat mai

sus poate fi interpretat în două sensuri:

a. Dispoziţiile art. 51 C.fam. îşi găsesc aplicare şi în situaţiile prevăzute de art. 53

C.fam., dar nu numai în privinţa stabilirii filiaţiei faţă de mamă, care, unită cu dovada existenţei

căsătoriei acesteia; după caz la data naşterii sau concepţiunii copilului are drept consecinţă şi

stabilirea filiaţiei faţă de tată;

b. Dispoziţiile art. 51 C.fam. îşi găsesc aplicare şi în situaţiile prevăzute de art. 53

C.fam., dar numai în privinţa unuia din elementele filiaţiei faţă de tată ci şi în privinţa însăşi a

filiaţiei faţă de tată, astfel că dacă un copil are certificat de naştere şi folosirea stării civile care

desemnează ambele drept tată pe acelaşi bărbat, paternitatea copilului nu mai poate fi pusă în

discuţie.

2. INTERPRETAREA CORECTĂ

Această ultimă interpretare nu poate fi acceptată, deoarece s-ar ajunge la consecinţe care

nu pot fi primite:

16

a) Ar însemna să se considere valabilă, deşi contrară realităţii, menţiunea eronată

făcută în certificatul de naştere al copilului cu privire la persoana tatălui, cu toate că această

persoană nu a fost niciodată căsătorită cu mama copilului sau că această persoană s-a căsătorit cu

mama copilului după naşterea acestuia, astfel încât copilul nu mai este născut „în timpul

căsătoriei”.

b) Ar însemna că prezumţia de paternitate să poată fi răsturnată şi astfel acţiunea în

tăgăduirea paternităţii respectiv ar fi posibilă contestarea paternităţii, în cazul în care în

certificatul de naştere este indicat ca tată, soţul mamei, iar folosirea stării civile este stabilită în

sensul că tatăl copilului este un alt bărbat;

c) Ar însemna că se poate stabili paternitatea în alt mod decât prevede legea, de

exemplu, în cazul în care actul de naştere şi folosirea stării civile ar arăta drept tată pe un bărbat,

altul decât soţul mamei, căci în acest caz filiaţia faţă de tată nu ar mai putea fi contestată de

nimeni. În concluzie, urmează să ne oprim la prima interpretare menţionată şi deci trimiterea

prevăzută de art. 53 C.fam. la dispoziţiile art 51 din acelaşi Cod trebuie înţeleasă ca fiind numai

la filiaţia faţă de mamă, deci numai la unul din elemente filiaţia faţă de tată.

SECŢIUNEA a IV-a.

TĂGĂDUIREA PATERNITĂŢII COPILULUI DIN CĂSĂTORIE

1. NOŢIUNEA INTRODUCTIVE

Acţiunea în tăgada paternităţii face parte din categoria acţiunilor în contestaţia de stat

prin care se urmăreşte înlăturarea unei stări civile aparente pe motiv că ea nu corespunde

realităţii.9 A tăgădui paternitatea unui copil înseamnă a răsturna, pe cale judecătorească,

prezumţiile de paternitate stabilite de lege in privinţa copiilor din căsătorie10. Prezumţiile de

paternitate, în baza cărora copilul născut în timpul căsătoriei are ca tată pe soţul mamei (art.53

alin.1 C.fam.) iar cel născut cel născut după desfacerea, declararea nulităţii sau anularea

căsătoriei are ca tată pe fostul soţ al mamei dacă a fost conceput în timpul căsătoriei şi

naşterea sa a avut loc înainte ca mama să fi intrat într-o nouă căsătorie(art.53 alin 2 C.fam.) nu

9 - Teofil Pop, ,Drept civil român. Persoanele fizice şi persoanele juridice, Editura Lumina Lex Bucureşti,1994,p.117

10 - Tudor R. Popescu, Dreptul Familiei, Tratat, vol. II Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1994, p.47; Ioan Albu

Dreptul familiei, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1975, p235;Alexandru Bacaci, Codruţa Hageanu, Viorica Claudia

Dumitrache, Dreptul familiei, Ediţia 4, Editura All Beck, Bucureşti,2005, p. 188.

17

au caracter absolut, legea permiţând să se facă dovada că bărbatul împotriva cărora operează nu

este tatăl copilului. În consecinţă, ori de câte ori prezumţia de paternitate acoperă o situaţie

nereala există posibilitatea ca,prin acţiuni în justiţie, această prezumţie să fie înlăturată prin

administrarea dovezii contrare. Aşadar, tăgada de paternitate este mijlocul juridic ce conferă

posibilitatea înlăturării, prin hotărârea judecătorească , a unei stări civile care nu corespunde

realităţii prin răsturnarea în justiţie a prezumţiilor legale de paternitate , făcându-se dovada, prin

orice mijloc de proba admis de lege că este cu neputinţă ca soţul mamei să fie tatăl copilului11.

2. DREPTUL LA ACŢIUNEA ÎN TĂGADA PATERNITĂŢII

2.1. TITULARUL DREPTULUI LA ACŢIUNEA ÎN TĂGADA PATERNITĂŢII

În reglementarea Codului familiei, dreptul la acţiunea în tăgada paternităţii a fost multă

vreme strâns legat de persoana soţului mamei. Acest caracter exclusiv personal al acţiunii în

tăgada paternităţii rezultă din prevederile art. 54 alin.2 C.fam. care arătau că acţiunea în tăgada

paternităţii poate fi pornită numai de soţ. Caracterul strict personal al dreptului la acţiunea în

tăgada paternităţii împiedica intentarea acţiunii de către o altă persoană, indiferent că era vorba

despre mamă, copil, alte rude, creditori sau procuror. Singura excepţie era reglementată de

dispoziţiile art.54 alin.2 C. Fam. în sensul că moştenitorii puteau continua acţiunea pornită de

autorul lor în timpul vieţii sale. În legătură cu acest caracter absolut personal al acţiunii în tăgada

paternităţii în literatura juridică s-a exprimat opinia că a atribui dreptul la acţiunea în tăgada

paternităţii numai soţului mamei echivalează cu a-i acorda acestuia un fel de monopol în

aprecierea oportunităţii dreptului la acţiune fără a ţine seama de interesele mamei şi copilului

care nu poate fi concordant cu deplina şi efectiva egalitate în drepturi dintre bărbat şi femeie12

constituind, totodată, un obstacol în calea aflării adevărului13. În consecinţă unii autori au arătat

că dreptul de a înlătura prezumţiile legale de paternitate nu trebuie să fie numai o prerogativă a

bărbatului ci trebuie să se recunoască ţi mamei şi copilului dreptul de a acţiona. Alţi autori, s-au

exprimat, de asemenea, în favoarea înlăturării caracterului exclusiv personal al dreptului la

11 - Alin-Gheorghe Gavrilescu, Contribuţii la Studiul acţiunii în tăgada paternităţii, analele ,,Universităţii Constantin

Brâncuşi’’, Seria Ştiinţe Juridice, nr.1/2008, p.55.

12 - Tudor R. Popescu, Dreptul Familiei, Tratat, vol. II Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1994, p.61.13

? _ Aurelian Ionaşcu, Filiaţia faţă de tată, în Filiaţia şi ocrotirea minorului ,de Aurelian Ionaşcu , Mircea Mureşan , Mircea N.

Constantin, Victor Ursa, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1980, p.58.

18

acţiunea în tăgada paternităţii fără a determina însă dacă un atare drept trebuie să fie recunoscut

numai copilului, procurorului, curatorului celui dispărut sau deopotrivă şi a mamei14.

Caracterului strict personal al dreptului la acţiunea în tăgada paternităţii a fost înlăturat

prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 349/200115. Prin această decizie dispoziţiile art.54 alin. 2

C. fam. au fost declarate neconstituţionale în măsura în care nu recunosc decât tatălui şi mamei

şi copilului născut în timpul căsătoriei dreptul de a porni acţiunea în tăgada paternităţii.

În prezent, urmare a adoptării în anul 2007 a Legii nr.28816 pentru modificare şi

completarea Legii nr. 4/1953-Codul familiei, acţiunea în tăgăduirea paternităţii poate fi pornită

de către moştenitori(art.54.alin2 C.fam.). În persoana moştenitorilor acţiunea îşi interverteşte

caracterul întrucât, în cazul lor, prevalează interese de ordin patrimonial deoarece moştenitorii

care au acceptat succesiunea ar fi împiedicaţi de copil în exercitarea drepturilor succesorale. Şi

ipoteza în care copilul ar renunţa la moştenirea soţului mamei moştenitorii vor avea dreptul să

continue acţiunea în tăgada paternităţii, interesul fiind tot de ordin patrimonial, întrucât copilul ar

putea cere de la aceştia pensie de întreţinere17.

2.2. EXERCITAREA DREPTULUI LA ACŢIUNEA ÎN TĂGADA PATERNIŢĂŢII DE CĂTRE TUTORE

Tutorele va putea porni acţiunea în tăgada paternităţii în condiţiile art.54 alin.5 C. fam.,

respectiv dacă titularul acţiunii este pus sub interdicţie. În actuala reglementare tutorele are

posibilitatea de a introduce acţiunea în tăgada paternităţii fără a avea nevoie de încuviinţarea

autorităţii tutelare. O atare încuviinţare era cerută de prevederile art.54 alin.3 C. fam. anterior

modificării şi completării Codului Familiei prin Legea nr.288/2007 pentru ca tutorele soţului pus

sub interdicţie să poată porni acţiunea.

Dreptul de a porni tăgada paternităţii recunoscut de tutorelui completează protecţia acordată

celui pus sub interdicţie18. Se poate însă întâmpla să nu-şi îndeplinească îndatorirea de a porni

acţiunea în tăgada paternităţii caz în care se ridică întrebarea dacă cel pus sub interdicţie poate

porni acţiunea în perioadele de luciditate. În legătură cu această problemă în literatura juridică s-

14 _ Petre Anca,Filiaţia faţă de tată în Rudenie în dreptul R.S.R.,de Eugen A. Barasch, Aurelian Ionaşcu, Petre Anca, Virgil

Economu, Ion Nestor, Ion Rucăreanu, Savelly Zilberştein, Editura Academiei R.S.R.,Bucureşti 1966, p.77

15 _ Publicată în M. of., Partea I, nr.240, din 10.04.2002 .

16 _ Publicată în M. of., Partea I, nr.749, din 05.11.2007 .

17 _ Petre Anca, op. cit. p., 73.

18 _ Tudor R. Popescu, op. cit., p.51.

19

a exprimat opinia că dreptul la acţiunea în tăgada paternităţii nu poate fi recunoscut interzisului

întrucât acesta poate să introducă acţiunea după ridicarea interdicţiei daca tutorele nu a pornit-o

cât timp a durat interdicţia19. Trebuie avut însă în vedere faptul că potrivit art. 151 alin.1 C. fam.

ridicarea interdicţiei va fi pronunţată de către instanţă dacă au încetat cauzele care au provocat

punerea sub interdicţie. Or, conform art.142 alin.1 C. fam. o persoană va fi pusă sub interdicţie

dacă datorită alienaţiei mintale sau a debilităţii mintale nu are discernământ pentru a se îngriji în

interesele sale. În general, boala psihică ce face ca persoana să fie lipsită de discernământul

necesar pentru a se putea îngriji de interesele sale este de durată, starea de înseninate putând

persistă până la data decesului celui suferind, astfel că, dacă a fost pus sub interdicţie iar tutorele

nu introduce acţiunea în tăgada paternităţii el se găseşte în imposibilitatea de a porni. Astfel,

două persoane între care nu există nici legătură de sânge rămân într-un raport de filiaţie nereal în

temeiul unei prezumţii care nu poate fi răsturnată datorită stării mintale a incapabilului şi

pasivităţii reprezentantului său. Credem că pentru a se evita o astfel e situaţie şi a se da posibili-

tatea stabilirii unei stări civile care să corespundă realităţii trebuie să se recunoască şi celui pus

sub interdicţie dreptul de a introduce acţiunea în momentele de luciditate urmând ca aceasta să

fie continuată de reprezentantul său legal. Se pune însă problema dacă tutela este singurul caz de

reprezentare în această materie. Credem că după ce acţiunea a fost pornită de tutorele este

îndepărtat de la tutelă pentru că nu şi-a îndeplinit mulţumitor sarcina ori pentru celelalte motive

arătate de art.138 alin.2 C. fam. şi există urgenţă în soluţionarea cauzei, atunci în temeiul art.44

alin.1 C. proc. Civ. instanţa va putea numi un curator special care va avea posibilitatea să îl

reprezinte pe incapabil până la numirea unui nou tutore20. În plus, în cazul în care între

reprezentant şi reprezentat există conflict de interese (de ex: tutore al tatălui prezumat este chiar

mama copilului) curatorul special numit în baza aceluiaşi îl va putea reprezenta pe incapabil. În

schimb, dacă titularului dreptului la acţiune i s-a instituit curatela în condiţiile art.152 C. fam.,

curatorul nu este îndreptăţit să îl reprezinte în acţiunea în tăgada paternităţii21.

În ipoteza în care titularului dreptului la acţiunea în tăgada paternităţii este pus sub

interdicţie după ce a pornit acţiunea ea va fi continuată de către tutore.

19 _ Petre Anca, op. cit.,74.

20 _ Alin-Gheorghe Gavrilescu op. cit., p.58.

21 _ Tudor R. Popescu, op.cit. p.51; Ion P. Filipescu Tratat de dreptul familiei, Ediţia V, Editura All Beck, Bucureşti,2000 p.309.

20

2.3. PERSOANELE ÎMPOTRIVA CĂRORA SE EXERCITĂ DREPTUL LA ACŢIUNEA ÎN TĂGADA PATERNITĂŢII

Anterior intrării în vigoare a Legii nr. 288/2007 Codul familiei nu conţinea prevederi

referitoare la calitatea procesuală pasivă, adică la persoanele împotriva cărora se putea introduce

acţiunea în tăgada paternităţii. În urma modificării şi completării dispoziţiilor Codului familiei

din Legea nr.288/2007 art.54 C.fam. arată împotriva cui se porneşte acţiunea, făcându-se

distincţie între situaţia în care acţiunea este introdusă de către soţul mamei şi cea în care aceasta

este introdusă de către mamă sau copil.

a) Situaţia exercitării dreptului la acţiune de către soţul mamei.

Pentru ipoteza în care dreptul la acţiune se exercită de către soţul mamei dispoziţiile art.54 alin.3

C. fam. stabilesc că acesta introduce acţiunea împotriva copilului. Dacă acesta din urmă este

minor cu vârsta sub 14 ani el va fi reprezentat de către mamă, ea participând la proces în dublă

calitate: ca reprezentant al copilului lipsit de capacitatea de exerciţiu dar şi în nume propriu

întrucât potrivit art.54 alin.6 C. fam. mama copilului va fi citată în toate cazurile în care nu

formează ea însăşi acţiunea. Dacă mama copilului este decedată sau nu are capacitatea de

exerciţiu copilul va fi reprezentat de către un tutore. Copilul care are vârsta între 14 şi 18 ani va

fi citat şi va sta personal în proces fiind asistat de către ocrotitorul său legal (mamă, sau după caz

tutore). În situaţia în care minorul lipsit de capacitatea de exerciţiu sau cu capacitatea de

exerciţiu restrânsă nu are reprezentant legal şi există urgenţă în soluţionarea cauzei, atunci, la

cererea părţii interesate, instanţa poate să îi numească un curator special care să îl reprezinte

până la numirea reprezentantului legal în condiţiile legii(art.44 alin.1 şi 2 C. proc. Civ. ).

În cazul în care copilul este decedat art. 54 alin.3 C.fam. arată că acţiunea se porneşte de

tatăl prezumat împotriva mamei copilului. Unele precizări sunt necesare în legătura cu aceste

prevederi22:

- textul citat se referă la copilul născut viu şi decedat până la momentul introducerii

acţiunii de către bărbatul prezumat a fi tatăl copilului, nu şi la copilul născut mort întrucât, în

cazul acestuia din urmă nu se poate vorbi despre un raport de filiaţie împotriva căruia să se poată

exercita dreptul la acţiune, astfel că, într-un atare caz, acţiunea ar fi lipsită de obiect23.

- Dispoziţiile art.54 alin.3 C. fam. nu fac nici o referire la cazul în care atât copilul

cât şi mama sunt decedaţi însă există descendenţi ai copilului. Credem că în situaţia în care

copilul a lăsat descendenţi acţiunea ar trebui exercitată împotriva acestora prevalând şi în acest

caz interese de ordin patrimonial, tatăl prezumat urmând să-i înlăture de la succesiunea ce s-ar

22 _ Alin-Gheorghe Gavrilescu op. cit., p.59.

23 _ Petre Anca, op. cit. p.78

21

deschide după moartea sa şi la care aceştia ar putea veni prin reprezentare copilului precedat. În

plus, câtă vreme se recunoaşte moştenitorilor copilului dreptul de a continua acţiunea pornită de

acesta în timpul vieţii trebuie să se accepte şi posibilitatea intentării aceleiaşi acţiuni împotriva

lor.

- întrucât prevederile art. 54 alin.3 C. fam. îl vizează numai pe copilul decedat până

la data intentării acţiunii se pune întrebarea împotriva cui va continua acţiunea în situaţia în care

aceasta fusese pornită dar copilul a decedat în cursul judecăţii. În literatura juridică s-a arătat că

într-un astfel de caz acţiunea poate fi continuată împotriva reprezentantului legal al copilului sau

a unui tutore ad-hoc dacă minorul decedat era lipsit de capacitate de exerciţiu, sau împotriva unui

tutore ad-hoc dacă acesta avea capacitate de exerciţiu restrânsă24. În ce ne priveşte credem că

dacă acţiunea poate fi pornită împotriva mamei în cazul în care copilul este decedat la data

introducerii ei, cu atât mai mult ea poate fi continuată împotriva acesteia în situaţia în care

copilul decedează în timpul procesului. Dacă şi mama copilului este decedată iar copilul a lăsat

descendenţi acţiunea poate fi continuată împotriva acestora.

b) situaţia exercitării dreptului la acţiune de către mamă sau copil.

Dacă dreptul la acţiune se exercită de către mamă sau copil, art.54 lin.4 C.fam. prevede că

aceştia introduc acţiunea pornită împotriva moştenitorilor lui. Dacă soţul mamei decedează în

timpul procesului acţiunea va putea fi continuată împotriva moştenitorilor săi.

Lege nu precizează împotriva cui se va exercita acţiunea in tăgada paternităţii în cazul în

care cel ce ar trebui să aibă calitatea procesuală pasivă este pus sub interdicţie. Într-o astfel de

situaţie urmează a se aplica prevederile art.42 C. proc. Civ. care arată că persoanele care nu au

exerciţiul

drepturilor lor nu pot sta în judecată decât dacă sunt reprezentate (...). Aşadar interzisul

judecătoresc are o poziţie similară cu cea a minorului cu vârsta sub 14 ani neputând sta personal

în proces ci prin reprezentant, respectiv prin tutorele său. Dacă până la soluţionarea cererii de

punere sub interdicţie a fost numit curator în temeiul art.146 C. fam. acesta îl va reprezenta pe

cel a cărui interdicţie a fost cerută urmând ca după rezolvarea procesului de punere sub

interdicţie locul său să fie luat de către tutore. În caz de conflict de interese între reprezentant şi

reprezentat instanţa va putea numi un curator special în temeiul art. 44 alin.1 C. proc. civ. În

situaţia în care se ivesc interese contrare între minorul pus sub interdicţie şi tutorele său întrucât

tutore al acestuia este chiar bărbatul prezumat a fi tatăl copilului numirea curatorului se va face

tot în temeiul art.44 C. proc. civ. iar nu în baza art.132 C.fam., adică de către instanţa de judecată

24 _ Ion P. Filipescu, op.cit. p.78

22

competentă să soluţioneze acţiunea în tăgada paternităţii (art. 44 alin. 3 C. proc. civ.) şi nu de

către autoritatea tutelară.

2.4 CAZURI ÎN CARE SE POATE EXERCITA DREPTUL LA ACŢIUNEA ÎN TĂGADA PATERNITĂŢII

Legislaţia în vigoare, la fel ca şi cea anterioară adoptării Legii nr. 288/2007 nu

reglementează în mod expres cazurile în care se poate tăgădui paternitatea, legiuitorul stabilind

în art.54 alin1 C.fam. regula că paternitatea poate fi tăgăduită dacă este cu neputinţă ca soţul

mamei să fie tatăl copilului. Aşadar, titularul dreptului la acţiune este pus în situaţia să

dovedească faptul că este imposibil ca bărbatul împotriva căruia operează prezumţia de

paternitate este tatăl copilului. Nepaternitatea va putea fi dovedită prin orice mijloc de probă,

inclusiv prin probe ştiinţifice25.

Imposibilitatea ca soţul mamei să fie tatăl copilului poate fi determinată de incapacitatea

bărbatului de a procrea26 sau de inexistenţa raporturilor de coabitare în perioada concepţiunii

copilului datorită unor împrejurări care au împiedicat pe soţi să se întâlnească (de ex. soţul

execută o pedeapsă privativă de libertate, este plecat în străinătate ori relaţii dintre soţi au fost

atât de mult deteriorate datorită neînţelegerii care au făcut imposibile relaţiile intime în perioada

concepţiunii copilului). De asemenea, imposibilitatea ca soţul mamei să fie tatăl copilului poate

fi determinată de faptul că perioada de concepţiune a copilului, stabilită prin expertiză medico-

legală, este anterioară datei la care mama l-a cunoscut pe bărbatul prezumat a fi tatăl copilului 27

sau de împrejurarea că respectivul soţ este de altă rasă decât aceea a mamei şi a soţului ei28.

25 _ Atât în cazul în tăgada de paternitate cât şi în cazul acţiunii în stabilirea paternităţii copilului din afara căsătoriei se pot

folosi ca mijloace de probă expertizele medico-legale prin care se analizează transmiterea caracterelor ereditare de la părinţi

la copii: serologică, antropologică, dermatoglifică şi genetică.

Expertiza serologică se referă la transmiterea grupelor sanguine de la părinţi la copii şi constă în analiza grupelor

sanguine ale copilului, mamei si tatălui prezumat, paternitatea fiind exclusă în cazul incompatipatibilităţii grupelor sanguine.

Expertiza antropologică se referă la transmiterea, pe cale ereditară, a unor particularităţi anatomice precum: fizionomia

feţei, conformaţia nasului, a urechilor, malformaţiei, boli ereditare etc. Ea constă în analiza trăsăturilor anatomice ale

copilului şi al tatălui prezumat şi poate fi făcută numai după ce copilul a împlinit vârsta de 3 ani.

Expertiza dermatoglifică se referă la transmiterea ereditară a desenelor papilare şi constă în analiza tabloului

dermatrografic al copilului şi al tatălui prezumat.

Expertiza genetică se bazează pe analiza factorului genetic HLA ale cărui caracteristici se transmit pe cale ereditară.

Expertizele medico-legale clasice stabilesc cu certitudine nepartenitatea dar nu pot stabili cu certitudine paternitatea,

pe când expertiza genetică poate determina cu o probalitate de 98-99% că un anumit bărbat este tatăl unui copil.

26 _ Pe baza expertizei capacităţii de procreare se poate constata impotenţa sexuală a bărbatului sau sterilitatea sa.

27 _ Trib. Bucureşti, secţ. a III-a civ., dec. nr 709/21.03.1996, în Culegere de practică judiciară a Tribunalului Bucureşti 1993-1997, Coordonator Dan Lupaşcu, Editura All Beck, Bucureşti,1998, p.216. 28

23

Imposibilitatea ca soţul mamei să fie tatăl copilului nu poate rezulta din simpla despărţire

în fapt a soţilor în timpul legal al concepţiunii, câtă vreme nu se face dovada că relaţiile intime

dintre cei doi nu au continuat în această perioadă. Faptul că în timpul legal al concepţiunii

copilului soţia a avut relaţii sexuale alţi bărbaţi nu este îndestulător pentru admiterea acţiunii în

tăgada paternităţii dar constituie un indiciu care obligă instanţa să solicite şi a altor probe pentru

a verifica temeinicia acţiunii29. De asemenea simpla mărturisire a mamei că soţul ei nu este tatăl

copilului nu este suficientă pentru a exclude paternitatea soţului ci va trebui coroborată alte

probe care să facă dovada că soţul mamei este tatăl copilului30.

2.5. PRESCRIPŢIA DREPTULUI LA ACŢIUNEA ÎN TĂGADA PATERNITĂŢII

Anterior modificării dispoziţiilor prin legea nr. 288/2007 acţiunea în tăgada paternităţii

trebuia introdusă într-un termen de prescripţie scurt, de 6 luni, care începea să curgă de la data

cunoaşterii către tatăl prezumat a naşterii copilului(art.55 alin.1 C. fam.). Dacă înainte de

împlinirea acestui termen tatăl prezumat era pus sub interdicţie, pentru tutorele său curgea un

nou termen începând de la data la care acesta afla despre naşterea copilului (art.55 alin.2 C.

fam.), iar dacă în acest termen acţiunea nu era pornită de către tutore, tatăl prezumat avea

posibilitatea să introducă acţiunea după ridicarea interdicţiei, înăuntrul unui termen de 6 luni

(art.55 alin.3 C. fam.).

Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr 288/2007 termenul de prescripţie a acţiunii în

tăgada paternităţii a fost extins de la 6 luni la 3 ani. Cât priveşte momentul de la care termenul de

prescripţie de 3 ani începe să curgă, acesta diferă în funcţie de titularul dreptului la acţiune.

Astfel, legiuitorul stabileşte în art.55 alin.1 C. fam. că acţiunea în tăgada paternităţii se prescrie

in termen de 3 ani de la data naşterii copilului, iar pentru soţul mamei termenul curge de la data

la care a luat cunoştinţă despre naşterea copilului. Aşadar, atunci când acţiunea este pornită de

către mamă sau copil termenul curge de la data naşterii copilului. În privinţa bărbatului prezumat

a fi tatăl copilului art.55 alin.1 C. fam. instituie excepţie de la regula că termenul curge de la

data naşterii copilului, arătând că acesta începe să curgă de la data la care el a cunoscut naşterea,

? _ Petre Anca, op. cit., p.70.

29 _ Trib. Suprem,s.civ, dec. nr. 81/1961 în J.N. nr. 4/1962, p. 144.

30 _ Trib. Suprem, s.civ.,dec. nr237/1977 în C.D. 1977, p.112-113; Trib. Suprem s. civ., dec. nr 867/1986 în R.R.D.

nr.2/1987,p.66.

24

întrucât nu în toate cazurile naşterea copilului este cunoscută de tatăl prezumat de la data la care

ea a avut loc. Astfel:

- dacă tatăl prezumat a dispărut înainte de naşterea copilului şi se reîntoarce

ulterior, termenul va curge de la data la care după reîntoarcerea sa a aflat despre naşterea

copilului indiferent că dispariţia constituie o stare de fapt sau a fost declarată prin hotărârea

judecătorească;

- dacă tatăl prezumat a fost declarat mort prin hotărârea judecătorească iar ulterior

reapare şi se anulează hotărârea declarativă de moarte termenul va curge de la data la care,

reapărut fiind, a aflat despre naşterea copilului iar nu de la data rămânerii definitive a hotărârii de

anulare a hotărârii judecătoreşti declarative de moarte31.

- dacă tatăl prezumat a fost pus sub interdicţie termenul va curge de la data ridicării

interdicţiei dacă înainte de a fi pus sub interdicţie acesta a cunoscut naşterea copilului iar

acţiunea nu era prescrisă la momentul punerii sub interdicţie, respectiv de la data la care, după

ridicarea interdicţiei, a cunoscut efectiv naşterea copilului în ipoteza în care se găsea pus sub

interdicţie la momentul naşterii copilului;

- dacă soţul mamei suferă de o boală psihică dar nu a fost pus sub interdicţie

termenul va curge de la data la care, aflându-se în momente de luciditate, a fost în măsură să

recepţioneze conştient naşterea copilului;

- dacă naşterea a avut loc după recăsătoria mamei dar la mai puţin de 300 de zile de

la data desfacerii sau desfiinţării căsătoriei anterioare, pentru fostul soţ al mamei termenul va

curge de la data la care el a aflat despre hotărârea definitivă prin care s-a admis acţiunea în

tăgada paternităţii introdusă de soţul mamei din căsătoria subsecventă32.

Dacă acţiunea nu a fost introdusă în timpul minorităţii copilului art.55 alin.2 C. fam. dă

acesteia posibilitatea de a porni acţiunea într-un termen de 3 ani de la data majoratului său.

Legea nu face nici o precizare cu privire la momentul de la care începe să curgă termenul

de prescripţie în situaţia în care acţiunea este pornită de către tutorele celui pus sub interdicţie.

Credem că, indiferent dacă titularul dreptului la acţiune se află pus sub interdicţie la data naşterii

copilului ori a fost pus sub interdicţie după această dată soluţia trebuie să fie aceeaşi ca şi în

reglementarea anterioară,în sensul că pentru tutore termenul de 3 ani în care poate introduce

acţiunea în tăgada paternităţii începe să curgă de la data la care a cunoscut efectiv despre

naşterea copilului, întrucât dacă s-ar admite că el începe să curgă de la data naşterii copilului, s-

31 _ Tudor R. Popescu, op. cit., p.53; Petre Anca, op. cit.,p.80.

32 _ Ion Albu op.cit. p.241; Alexandru Bacaci, Codruţa Hageanu, Viorica Claudia Dumitrache, op. cot. p. 193

25

ar putea ajunge la situaţii în care la momentul exercitării dreptului de către tutore să fie deja

prescris.

Termenul de prescripţie de 3 ani este susceptibil de suspendare, întrerupere şi repunere

în termen în condiţiile legii. În privinţa repunerii în termen art.55 alin.3 C. fam. prevede că

reclamantul va fi repus în termen în condiţiile legii. În consecinţă, reclamantul va fi repus în

termen în condiţiile art.19 din Decretul 167/1958 conform căruia instanţa judecătorească sau

organul arbitrar poate, în cazul în care constată ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care

termenul de prescripţie a fost depăşit, să dispună chiar din oficiu judecarea sau rezolvarea

acţiunii ori să încuviinţeze executarea silită. Cererea de repunere în termen va putea fi făcută

numai în termen de o lună de la încetarea cauzelor care justifică depăşirea termenului de

prescripţie.

3. EFECTELE ADMITERII ACŢIUNII ÎN TĂGADA PATERNITĂŢII

De la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care s-a admis acţiunea în

tăgada paternităţii copilul pierde calitatea de copil din căsătorie şi devine, în mod retroactiv, de la

data concepţiunii sale, copil din afara căsătoriei. În situaţia în care după desfacerea sau

desfiinţarea căsătoriei anterioare mama copilului s-a recăsătorit şi la mai puţin de 300 de zile de

la data desfacerii sau desfiinţării căsătoriei anterioare a dat naştere unui copil, acesta nu va

dobândi statutul copilului din afara căsătoriei dacă soţul mamei va tăgădui cu succes paternitatea

întrucât, în favoarea sa va opera prezumţia de paternitate faţă de fostul soţ al mamei. Dacă şi

acesta ar reuşi să facă dovada că este cu neputinţă ca el să fie tatăl copilului atunci, prin efectul

hotărârii judecătoreşti s-a admis acţiunea în tăgada paternităţii, el ar deveni retroactiv copil din

afara căsătoriei.

Admiterea acţiunii în tăgada paternităţii va introduce efecte cu privire la: numele copilului

(acesta va purta numele avut de mamă la momentul naşterii sale), ocrotirea părintească (va fi

exercitată numai de către mamă),domiciliul copilului (va fi cel al mamei sale), obligaţia de

întreţinere (nu mai este datorată de către soţul care a tăgăduit cu succes paternitatea copilului)33.

Persoanele care au calitatea de a promova acţiunea de a răsturna prezumţia de paternitate,

altele decât soţul sau fostul soţ al mamei, sunt diferite, în funcţie de sistemul de drept.

33 _ Pentru o analiză detailată a se vedea : Ion P. Filipescu, Efectele tăgăduirii paternităţii copilului din căsătorie cu privire

la numele copilului, în R.R.D. nr.12/1972,p.87 şi urm. ; Ion P. Filipescu, Tratat de drept….,p.314 şi urm. ; Alexandru Bacaci,

Codruţa Hageanu, Viorica Claudia Dumitrache,op.cit., p 196-197.

26

Copilul34 (Germania art. 1600 C. Civ., Elveţia art. 256 C. Civ35., Italia art. 235 C.

Civ., Spania art.137 C. Civ.);

Mama copilului din căsătorie36 (Germania art. 1600 C. Civ., Italia art. 235 C. Civ.,

Grecia art.1470 C. Civ.).

Părinţii soţului mamei (Elveţia art. 258 C. Civ.

Moştenitorii soţului (Franţa art. 316 – 1 C. civ., Spania art.136 alin. 2 C.civ)

Ministerul Public, în calitatea sa de apărător al interesului general şi al interesului

copilului (Austria art.158 C.civ.)

4. INSTANŢA COMPETENTĂAcţiunea în tăgăduirea paternităţii se introduce la instanţa locului unde domiciliază

reprezentantul legal al copilului.

5. ADMITEREA ACŢIUNII. EFECTE

Admiterea acţiunii de tăgăduirea paternităţii soţului mamei produce modificarea

statutului civil al copilului care devine copil din afara căsătoriei, excepţie făcând situaţiile de

conflict de paternitate, când, înlăturându-se prezumţia de paternitate a copilului născut în timpul

căsătoriei, devine incidentă prezumţia de paternitate a copilului conceput în timpul căsătoriei

anterioare37.

Tăgăduirea paternităţii copilului din căsătorie produce următoarele efecte:

a) Vorbind despre numele copilului38, deosebim situaţiile:

Copilul s-a născut în timpul căsătoriei.

Dacă soţii au nume comun, copilul rămâne cu numele dobândit la naşterea sa, adică cel

comun al soţilor. Acest nume comun poate fi cel al soţului dinaintea căsătoriei, cel al soţiei

dinaintea căsătoriei, ori format din unirea numelor avute de soţi înaintea căsătoriei (art. 27

C.fam.). În oricare din aceste cazuri, copilul cu numele luat la naştere, ca fiind cel al mamei, în

34 - În Austria şi Olanda nu se recunoaşte copilul în căsătorie cu astfel de drept.

35 -Condiţia impusă de legiuitorul elveţian pentru promovarea acţiunii în tăgadă a paternităţii de către copilul din căsătorie este ca viaţa conjugală a soţilor să se fi întrerupt în timpul minorităţii acestuia

36 -Interzis în Austria, Elveţia, Ungaria

37 - Copii născuţi înainte de punerea în aplicare a Codului familiei. Acţiunea în tăgăduirea paternităţii privind pe aceşti copii este supusă dispoziţiilor Codului familiei.38

? - A se vedea I.P. Filipescu „Efectele tăgăduirii paternităţii din căsătorie cu privire la numele copilului”, în R.R.D., nr.12, 1972. În cazul admiterii tăgăduirii paternităţii, copilul urmează să poarte numele pe care mama l-a avut în momentul naşterii acestuia. În cazul admiterii acţiunii de tăgăduire a paternităţii, copilul păstrează numele pe care mama l-a avut în momentul naşterii lui (soţii au nume comune, iar căsătoria nu s-a desfăcut până la data tăgăduirii).

27

acel moment ( art.64. C.fam.), ceea ce înseamnă că tăgăduirea paternităţii nu produce efecte în

privinţa numelui copilului. În majoritatea cazurilor, numele comun al soţilor este cel avut de

bărbat înaintea încheierii căsătoriei. În această situaţie, deşi s-ar reuşi în tăgăduirea paternităţii

copilul va purta acelaşi nume ca soţul respectiv. De aceea, s-a exprimat şi părerea că, în această

situaţie, copilul ar urma să dobândească numele propriu de familie al mamei sale, ca un copil din

afara căsătoriei, cu mama cunoscută.

Dacă soţii nu au nume comun deosebim:

- Copilul a luat la naştere numele soţului; în această situaţie, copilul va lua numele

mamei sale, pe care l-a avut la naştere;

- Copilul a primit la naştere numele mamei sale; în această situaţie, copilul rămâne,

după tăgăduirea paternităţii din căsătorie, cu acelaşi nume;

- Copilul a luat la naştere un nume format din reunirea numelor soţilor; el rămâne

în continuare cu acest nume. Printr-o interpretare extensivă a art. 62 alin. 2 şi art. 64 alin.1

C.fam., s-ar putea, totuşi, considera că acel copil va avea numele mamei sale din momentul

naşterii lui.

Copilul va avea un nume, în mod corespunzător celor arătate mai înainte, deosebindu-se

după cum soţii au nume comun ori nu şi în cazul tăgăduirii paternităţii din căsătorie, în urma

încetării

căsătoriei, ceea ce presupune că soţul a introdus acţiunea, dar a decedat înainte de data la care

căsătoriei, ceea ce presupune că soţul a introdus acţiunea, dar a decedat înainte de data la care

hotărârea prin care s-au admis tăgăduirea paternităţii din căsătorie a rămas definitivă, procesul

fiind continuat de moştenitorul soţului mamei. Cu această situaţie nu trebuie confundată aceea în

care copilul se naşte după încetarea căsătoriei, când dat fiind caracterul strict personal al acţiunii

în tăgăduire a paternităţii nu se poate tăgădui paternitatea copilului la care ne referim.

Copilul a fost conceput în timpul căsătoriei, dar s-a născut după desfacerea ori desfiinţarea

căsătoriei.

În cazul desfacerii căsătoriei, mama copilului poate rămâne cu numele dobândit prin

căsătorie, în condiţiile art. 40 C.fam. sau revin la numele pe care îl are mama sa la naşterea lui,

care este ulterioară desfacerii căsătoriei. În cazul desfiinţării căsătoriei, soţia nu poate rămâne cu

numele dobândit prin căsătorie, ceea ce înseamnă că revine la numele pe care l-a avut înainte de

încheierea căsătoriei. Copilul va lua acelaşi nume, deoarece el este născut după desfiinţarea

căsătoriei, iar mama lui este primul părinte faţă de care are stabilită filiaţia (art. 64 alin. 1

C.fam.).

28

Conflictul de paternitate

Dacă se tăgăduieşte paternitatea unui copil aflat în această situaţie, reapare de drept

cealaltă paternitate, copilul fiind considerat tot din căsătorie, adică aceea în care a fost conceput.

În consecinţă, numele copilului urmează a se stabili în raport de prima căsătorie. De cele mai

multe ori, soţul din prima căsătorie şi soţia din cea de-a doua căsătorie au nume deosebite. În

mod practic, el ia numele mamei, din momentul naşterii lui, deoarece părinţii nu se vor înţelege

de cele mai multe ori, cu privire la numele copilului. În cazul în care soţul din prima căsătorie şi

soţia din cea de-a doua căsătorie au acelaşi nume, şi anume când soţia a rămas în urma încetării

ori desfacerii căsătoriei cu numele soţului, copilul ia numele comun al părinţilor.

Dacă în cazul conflictului de paternitate, după ce s-a tăgăduit paternitatea din cea de-a

doua căsătorie, s-a făcut acelaşi lucru şi cu paternitatea din cea de-a doua căsătorie, copilul

devine din afara căsătoriei, luând numele în conformitate cu cele arătate înainte pentru copilul

care, în urma tăgăduirii paternităţii din căsătorie, devine din afara căsătoriei.

Conflictul de paternitate aparent

În cazul în care un copil îşi stabileşte paternitatea prin recunoaştere şi după aceea îşi

stabileşte filiaţia faţă de o femeie care este căsătorită, prin prezumţia de paternitate, îşi stabileşte

paternitatea faţă de soţul mamei, care este un alt bărbat decât cel care a recunoscut pe copil. În

această situaţie, copilul se consideră din căsătorie, iar paternitatea lui faţă de tată din căsătorie nu

poate fi înlăturată decât de acesta din urmă prin tăgăduirea paternităţii. Dacă se face aceasta,

copilul devine din afara căsătoriei, dar cu filiaţia faţă de amândoi părinţii, deoarece recunoaşterea

de paternitate este valabilă, dispărând cauza ei de nulitate. Ar urma deci ca, în conformitate cu

art. 64 C.fam., copilul să ia numele tatălui din afara căsătoriei, deoarece faţă de aceasta şi-a

stabilit mai întâi filiaţia, instanţa judecătorească putând, potrivit art. 64 alin. 2 C.fam., să

încuviinţeze pe copil să poarte numele mamei, deoarece aceasta este cea de faţă de care şi-a

stabilit ulterior filiaţia.

Totuşi, în momentul în care se pune întrebarea de a şti ce nume ia copilul, el are filiaţia din

afara căsătoriei stabilită de ambii părinţi. De aceea, s-ar putea aplica, prin asemănare, art. 64 alin

3 C.fam., în sensul că instanţa judecătorească ce a admis acţiunea în tăgăduire a paternităţii să

decidă, având în vedere interesul copilului, ce nume va putea purta acesta, adică numele unuia

din părinţi sau numele lor reunite. Numele se poate stabili, în aceste condiţii de instanţă

judecătorească, şi nu de autoritatea tutelară, deoarece stabilirea filiaţiei copilului nu s-a făcut,

dacă ar fi vorba de recunoaştere, concomitent faţă de ambii părinţi, ci în mod succesiv.

29

În cazul în care soţul mamei este declarat mort prin hotărâre judecătorească şi, la peste 300

de zile de la data stabilită ca fiind aceea a morţii, mama naşte un copil, acesta este din afara

căsătoriei. Dacă acest copil este recunoscut de un bărbat şi, după aceea, soţul declarat mort

reapare, se anulează hotărârea declarativă de moarte, ceea ce înseamnă că acea căsătorie se

consideră că n-a încetat niciodată, copilul este din acea căsătorie, beneficiind de prezumţia de

paternitate.

Dacă soţul mamei tăgăduieşte paternitatea unui asemenea copil, acesta din urmă devine din

afara căsătoriei. În ceea ce priveşte numele copilului, pentru identitate de motive, soluţia este

corespunzătoare situaţiei precedente.

1. Cazuri speciale.

Să presupunem că o femeie, al cărui soţ este dispărut, naşte un copil. Acesta din urmă

beneficiază de prezumţia de paternitate. În consecinţă, recunoaşterea de paternitate a acestui

copil este lovită de nulitate absolută. Dacă, însă, după recunoaşterea de paternitate, soţul mamei

este declarat mort, iar data decesului este stabilită prin hotărâre judecătorească respective ca fiind

anterioară concepţiei copilului, acesta este din afara căsătoriei, deoarece hotărârea produce efecte

retroactive, căci a dispărut cauza de nulitate. Această recunoaştere poate reveni din nou

nevalabilă, dacă soţul mamei copilului reapare şi anulează hotărârea declarativă de moarte. În

cazul în care acum soţul mamei tăgăduieşte paternitatea copilului, acesta din urmă devine din

afara căsătoriei, iar recunoaşterea de paternitate ar putea fi considerată iarăşi validă. Numele

copilului care va fi? Acesta se găseşte într-o situaţie, în ceea ce priveşte numele, asemănătoare cu

cea a copilului de la conflictul aparent de paternitate care devine din afara căsătoriei şi deci,

pentru identitate de motive, soluţia în privinţa numelui urmează a fi acelaşi.

Un alt caz este acela când se recunoaşte un copil născut de o femeie căsătorită. Asemenea

recunoaştere este nulă. Dacă însă paternitatea copilului este tăgăduită şi se consideră că

recunoaşterea este valabilă, deoarece a dispărut cauza de nulitate, înseamnă că acel copil are

filiaţia stabilită faţă de ambii părinţi. În consecinţă soluţia va fi ca şi în situaţiile precedente.

La o situaţie asemănătoare se ajunge în cazul copilului conceput şi recunoscut de către un

bărbat care se pretinde că este tatăl lui, iar mama se căsătoreşte. În această situaţie se aplică

prezumţia de paternitate, iar dacă se tăgăduieşte paternitatea copilului, acesta este din afara

căsătoriei, însă cu paternitatea stabilită, deoarece recunoaşterea urmează a se considera valabilă,

căci a dispărut cauza ei de nulitate. Cât priveşte numele copilului se vor aplica cele arătate mai

înainte.

Într-o altă situaţie, soţul este declarat mort prin hotărâre judecătorească şi la peste 300 zile

de la data stabilită ca fiind a morţii s-a născut copilul. Presupunem că acest copil nu are însă

stabilită filiaţia faţă de mamă. Un bărbat recunoaşte copilul ca fiind al lui. După aceea, apare

30

soţul şi anulează hotărârea declarativă de moarte ceea ce înseamnă că acea căsătorie se consideră

că nu încetat niciodată. În cazul în care după această anulare, copilul îşi stabileşte filiaţia faţă de

mamă, care este soţia celui reapărut, copilul beneficiază de prezumţia de paternitate faţă de soţul

mamei, iar prezumţia face ca recunoaşterea să-şi piardă valabilitatea, deoarece se referă la un

copil din căsătorie. Dacă se tăgăduieşte apoi paternitatea copilului, se va pune întrebarea de a şti

ce nume va lua acesta, faţă de dispariţia ulterioară a cauzei de nulitate a recunoaşterii. Soluţia

este în sensul celor deja arătate.

O altă situaţie asemănătoare cu aceasta este aceea când, după hotărârea declarativă de

moarte, intervine o nouă hotărâre prin care se rectifică data morţii stabilită prin prima hotărâre,

iar în raport cu noua dată a morţii, copilul s-a născut până la 300 zile. După rectificarea hotărârii

declarative de moarte intervin aceleaşi împrejurări ca cele arătate mai înainte.

2. Schimbarea numelui mamei pe cale administrativă.

Mama copilului poate să-şi schimbe numele de familie în timpul căsătoriei39. În această

situaţie, dacă ea are la data naşterii copilului a cărei paternitate se tăgăduieşte un nume dobândit

pe cale administrativă, atunci copilul va lua acelaşi nume, în conformitate cu art. 64 alin. 1

C.fam., deoarece primul părinte faţă de care s-a stabilit filiaţia faţă de mamă40. Dacă însă mama

copilului şi-a schimbat numele pe cale administrativă, înainte de încheierea căsătoriei respective,

pe care-l poartă la data naşterii copilului a cărui paternitate se tăgăduieşte, fie ca nume propriu,

fie comun cu soţul ei, atunci copilul la care ne referim va lua acelaşi nume, ca fiind al primului

părinte faţă de care şi-a stabilit filiaţia.

Dacă mama si-a schimbat numele pe cale administrativă după naşterea copilului, dar

înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de tăgăduire a paternităţii, soluţia ar fi, în actuala

reglementare, ca acel copil să ia numele mamei din momentul naşterii lui, dar pe care, chiar dacă

acea căsătorie nu se desface, nu-l mai are nici mama. De aceea, ar părea, în asemenea situaţie că

ar fi indicată soluţia în sensul ca acel copil să ia loc după rămânerea definitivă a hotărârii de

tăgăduire a paternităţii copilului, el ar putea lua acelaşi nume tot numai pe cale administrativă,

iar aceasta fără a deosebi după cum s-ar admite că ar lua numele mamei din momentul naşteri lui

ori numele mamei sale prin filiaţie.

Dacă mama şi-a schimbat numele pe cale administrativă după naşterea copilului, dar

înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de tăgăduire a paternităţii, soluţia ar fi, în actuala

reglementare, ca acel copil să ia numele mamei dobândit pe calea administrativă. În cazul în care

această dobândire a avut loc după rămânerea definitivă a hotărârii de tăgăduire a paternităţii

copilului, el ar putea lua acelaşi nume tot numai pe cale administrativă, iar aceasta fără a deosebi

39 - A se vedea Tr. Ionaşcu „Drept civil pentru facultăţile de ştiinţe juridice”, partea a II-a, Persoanele, Bucureşti, 1959.40 - În timpul căsătoriei, schimbarea se face în condiţiile art. 28, C.fam. şi cele ale Decret. nr. 975 din 23 octom. 1968.

31

după cum s-ar admite că ar lua numele mamei din momentul naşterii lui ori numele mamei sale

prin filiaţie.

3. Cu privire la ocrotirea prin părinţi a copilului.

În urma tăgăduirii paternităţii din căsătorie, copilul are filiaţia stabilită numai faţă de

mamă. În consecinţă ocrotirea copilului se realizează numai prin mamă (art.98 alin.2 C.fam.).

Copilul poate să-şi stabilească ulterior filiaţia şi faţă de tată. În această situaţie, potrivit art. 65

C.fam., în ceea ce priveşte încredinţarea copilului şi contribuţia părinţilor la cheltuielile de

creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională, se aplică, prin asemănare, dispoziţiile art.

42-44 C.fam., părinţii din afara căsătoriei fiind asimilaţi, din acest punct de vedere, cu părinţi

divorţaţi, ceea ce înseamnă că ocrotirea părintească nu revine în mod egal ambilor părinţi.

Copilul din afara căsătoriei poate fi încredinţat unei alte persoane decât părintele său ori

unei instituţii de ocrotire, în aceleaşi condiţii ca şi copilul din căsătorie în cazul

divorţului( art.65. C.fam.), ceea ce înseamnă, în această situaţie, că ocrotirea părintească revine

numai în parte părinţilor.

În ceea ce priveşte copilul din afara căsătoriei, cu filiaţia stabilită numai faţă de mamă ori

faţă de ambii părinţi, se pot ivi şi alte cazuri, care interesează din punct de vedere al ocrotirii

părinteşti. Asfel, în prima situaţie, mama poate fi decăzută din drepturile părinteşti pus sub

interdicţie sau, din orice împrejurare, în imposibilitate de a-şi manifesta voinţa (art.98. alin.2

C.fam.). Înseamnă că acel copil nu este ocrotit de părinţi, punându-se problema ocrotiri prin

tutelă (art. 113 C.fam.) ori prin mijloacele puse la îndemână de Legea nr.3 din 1970 privind

ocrotirea unor categorii de minori. În cea de-a doua situaţie, filiaţia este stabilită faţă de ambii

părinţi, este posibil ca unul ori amândoi părinţii să fie decăzuţi din drepturile părinteşti, puşi sub

interdicţie ori în imposibilitatea, din orice împrejurare, de a-şi exprima voinţa. După caz,

ocrotirea părintească va reveni numai unuia dintre părinţi ori copilul va fi fără ocrotire

părintească.

4. Cu privire la domiciliul copilului.

În situaţiile privind ocrotirea copilului se stabileşte şi domiciliul acestuia. Atunci când,

copilul are stabilită filiaţia numai faţă de mamă, el are, de obicei, domiciliul la aceasta. În cazul

în care copilul îşi stabileşte filiaţia şi faţă de tatăl din afara căsătoriei, iar părinţii au domicilii

separate, sunt aplicabile dispoziţiile art. 100 C.fam. şi cele ale art. 14 Decretul nr.31 din 1954

privind persoanele fizice şi juridice. Părinţii vor decide de comun acord la care dintre ei are

copilul domiciliul, iar în caz de dezacord va decide instanţa judecătorească.

32

În cazul în care copilul este încredinţat de instanţa judecătorească unei alte personae decât

părintele său ori unei instituţii de ocrotire, părinţii se vor înţelege la care din ei va avea copilul

domiciliul, iar în caz de dezacord va decide instanţa de judecată.

În cazul în care se ivesc situaţii speciale care determină ocrotirea minorului prin tutelă,

atunci el are domiciliul la tutore.

În mod corespunzător celor arătate mai sus se determină domiciliul minorului când s-au

aplicat măsurile prevăzute de Legea nr.3 din 1970 privind ocrotirea anumitor categorii de minori.

5. Cu privire la pensia de întreţinere.

În cazul tăgăduirii paternităţii legătura de filiaţie este înlăturată nu numai pentru viitor, ci şi

pentru trecut, astfel că soţul mamei copilului se consideră că nu a fost niciodată tatăl acestuia41.

De aceea, se pune întrebarea dacă pensia de întreţinere prestată de soţul mamei anterior

tăgăduirii paternităţii este ori nu supusă restituirii. Într-o altă părere, soluţia este în sens

afirmativ, dacă s-a stabilit judecătoreşte că soţul mamei nu este tatăl copilului. În sprijinul acestei

păreri se invocă următoarele argumente:

1) prin admiterea tăgăduirii paternităţii, dispare titlul legal al obligaţiei de întreţinere;

2) sumele plătite nu corespund unei contraprestaţii;

3) obligaţia de întreţinere nu depinde de existenţa unui regres împotriva altei persoane,

adică a mamei ori a tatălui din afara căsătoriei, faţă de care se va stabili filiaţia.

Temeiul juridic al cererii către copil pentru restituirea pensiei de întreţinere prestată este

plata nedatoratului. Dacă se cere pensia de întreţinere prestată de la mamă sau de la cel ce avea

obligaţia de întreţinere, temeiul juridic este îmbogăţirea fără just motiv. Într-o altă părere, pensia

de întreţinere prestată nu este supusă în condiţiile arătate restituirii pentru următoarele motive:

1) obligaţia de întreţinere cu prestaţie succesivă;

2) minorul nu ar avea de la cine să ceară suma de bani pentru a restitui;

3) pensia de întreţine nu poate fi solicitată decât soţului mamei până la admiterea tăgăduirii

paternităţii.

Aplicarea strictă a principiilor duce la prima soluţie, soţul mamei care a reuşit tăgăduirea

paternităţii având dreptul să ceară restituirea pensiei de întreţinere fie de la copil, fie de la cei

obligaţi la întreţinere, adică mama şi tatăl din afara căsătoriei. Dar această soluţie trebuie să

presupună, în prima soluţie, când restituirea se cere de la copil, că aceasta poate solicita pentru

trecut suma corespunzătoare de la cei obligaţi la întreţinere, pentru ca la rândul său să poată

restitui soţului mamei lui.

41 - Pe timpul judecării acţiunii în tăgăduire a paternităţii din căsătorie nu se suspendă drepturile şi îndatoririle părinteşti

ce decurg din prezumţia de paternitate (Tribunalul Suprem, dec. civ. Nr. 1398 din 23 octombrie 1970, în I.G. Mihuţă, Repertoriu……1969 – 1975, p.41).

33

Este vorba deci despre solicitarea pensiei de întreţinere pentru trecut, pe perioada pentru

care soţul mamei a cerut restituirea de la copil. În cea de-a doua situaţie, când restituirea se cere

de la cei obligaţi la întreţinere, este necesar de asemenea să se admită solicitarea pensiei de

întreţinere, pentru trecut, ori existenţa unei asemenea obligaţii pentru trecut, în vederea ajungerii

la îmbogăţirea fără just temei. Dar, în majoritatea cazurilor vor fi dificultăţi, deoarece cuantumul

obligaţiilor de întreţinere depinde, între altele, de veniturile debitorului. Dacă soţul mamei a avut

venituri mai mari decât ale celui obligat la întreţinere, înseamnă că aceasta din urmă să fie

obligat la o sumă peste cuantumul obligaţiei de întreţinere pe care o avea şi, invers, dacă soţul

mamei a avut, venituri mai mici decât cele ale celui obligat la întreţinere, ultimul ar urma să

restituie o sumă mai mică decât cea la care era obligat. Chiar dacă s-ar trece peste dificultăţi, ar

urma totuşi, să se ajungă la alte procese, care nu sunt în interesul moral al copilului.

Într-o altă părere42 se propune următoarea distincţie: când întreţinerea a fost prestată într-un

timp în care, după toate probabilităţile soţii erau despărţiţi în fapt, restituirea pensiei de

întreţinere este admisibilă, ea nefiind decât consecinţa unei situaţii diferite de cea stabilită prin

hotărârea judecătorească în baza căreia s-au făcut reţinerile împotriva voinţei pretinsului debitor,

când nu a existat o hotărâre judecătorească de obligare la întreţinere în epoca în care a fost

întreţinut copilul, soţii continuând să convieţuiască, în acelaşi cămin cu copilul, în condiţii

proprii relaţiilor de familie, nu se datorează restituirea întreţinerii prestate.

42 - A se vedea A. Lesviodax, Obligaţia legală de întreţinere, Bucureşti, Edit. Ştiinţifică, 1971, p. 156;

34

CAPITOLUL III. CONFLICTE DE PATERNITATE (DUBLĂ PATERNITATE)

SECŢIUNEA I. CONFLICTE DE PATERNITATE

1. NOŢIUNEAÎn cazul de faţă problema dublei paternităţi se pune deoarece prezumţia de paternitate se

întemeiază uneori pe faptul naşterii copilului în timpul căsătoriei, iar alteori pe faptul

concepţiunii copilului în timpul căsătoriei. Ca atare se pot ivi situaţii în care unui copil i se pot

atribui două paternităţi (conflict de paternitate)43, când un copil este conceput în timpul căsătoriei

şi este născut în timpul celei de-a doua căsătorie (I. P. Filipescu).

2. CÂND EXISTĂ CONFLICTE DE PATERNITATE?Situaţiile în care poate exista dublă paternitate sunt următoarele:

a) După încetarea ori desfacerea căsătoriei, femeia se recăsătoreşte şi la mai

puţin de 300 de zile de la încetarea ori desfacerea primei căsătorii ea naşte un copil. Acesta ar

putea avea ca tată pe soţul mamei din prima căsătorie sau pe soţul mamei din cea de-a doua

căsătorie.

b) Soţul este declarat mort prin hotărâre judecătorească, apoi soţia se

recăsătoreşte şi, la mai puţin de 300 de zile de la încheierea celei de-a doua căsătorii, naşte un

copil, iar soţul declarat mort reapare şi anulează hotărârea declarativă de moarte. Conflictul se

rezolvă în favoarea celei de-a doua căsătorii, în temeiul aceluiaşi text (art. 53 alin 2 C.fam.).

c) O altă situaţie este aceea în care soţia, cu încălcarea dispoziţiilor legale ce

prevăd principiul monogamiei, se află în acelaşi timp, în două căsătorii şi naşte un copil.

Desigur, cea de-a doua căsătorie este lovită de nulitate absolută (art.19 C.fam.), dar nulitatea

căsătoriei nu are nici o urmărire în privinţa copiilor care îşi păstrează situaţia de copii din

căsătorie (art.23 alin 2 C.fam.). Dacă soluţia dată de art. 53 alin.2 C.fam. constituie sistemul legii

noastre cu privire la soluţionarea conflictelor de paternitate, înseamnă că tatăl copilului este soţul

mamei din cea de-a doua căsătorie. Se consideră, uneori, că aceasta este singurul caz de conflict

de paternitate în dreptul nostru.

43 - A se vedea P. Anca, Stingerea dreptului la acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei ,în,,Legislaţia populară’’, p.42 şi urm.; Tudor R. Popescu, op. cit., vol. II, p.67 şi urm. I. Bohotici „Propuneri de lege referitoare la soluţionarea unor probleme privind conflicte de paternitate.

35

3. TĂGĂDUIREA PATERNITĂŢII ÎN CAZ DE CONFLICT DE PATERNITATE

În situaţii de conflict de paternitate, dacă se înlătură paternitate rezultând din cea de-a

doua căsătorie a mamei pe calea acţiunii în tăgăduire, trebuie să se admită, în interesul copilului,

că renaşte deplin drept prima prezumţie şi deci tatăl copilului este soţul mamei din prima

căsătorie.

Între paternitatea din căsătorie şi cea din afara căsătoriei nu poate exista conflict de

paternitate. Soluţia se impune deoarece prezumţia de paternitate – care rezultă din căsătorie şi nu

a fost tăgăduită de soţul beneficiar – nu poate fi înlăturată prin stabilirea unei alte filiaţii.

Situaţiile în care se impune asemenea problemă si când deci dubla paternitate este numai

aparentă sunt:

a) Faţă de un copil născut în timpul căsătoriei – care beneficiază de

prezumţia de paternitate – se tinde la stabilirea filiaţiei în privinţa unui alt bărbat decât soţul

mamei, fie prin recunoaşterea voluntară44, fie prin acţiune în justiţie pentru stabilirea

paternităţii45.

b) Acest lucru nu este posibil, deoarece prezumţia de paternitate, câtă vreme

nu a fost răsturnată prin acţiunea în tăgăduire, nu poate fi înlăturată prin stabilirea unei alte

filiaţii faţă de tată. Dubla paternitate este deci aparentă.

c) Se stabileşte paternitatea din afara căsătoriei în privinţa unui copil prin

recunoaşterea voluntară, iar, ulterior, acelaşi copil îşi stabileşte filiaţia faţă de o femeie care este

căsătorită şi, în virtutea prezumţiei de paternitate, îşi vede stabilită paternitate faţă de soţul

mamei care este un alt bărbat decât cel care a recunoscut copilul.

d) În această situaţie, stabilirea filiaţiei faţă de mamă şi, respectiv, faţă de

soţul acesteia înseamnă contestarea recunoaşterii de paternitate, deoarece, fiind vorba de un copil

din căsătorie, acesta nu poate fi recunoscut de un bărbat, iar prezumţia de paternitate nu poate fi

înlăturată decât de tată. Astfel fiind, copilul are stabilită paternitatea din căsătorie.

e) Soţul este declarat mort prin hotărâre judecătorească şi, la peste 300 zile

de la data stabilită prin hotărâre ca fiind aceea a morţii, mama naşte un copil, fiind din afara

căsătoriei, este recunoscut de un bărbat, iar după aceea soţul declarat mort reapare şi anulează

hotărârea judecătorească declarativă de moarte şi, în acest fel, căsătoria se consideră că nu a fost

niciodată desfăcută, copilul beneficiind de prezumţia de paternitate şi având deci ca tată pe soţul

mamei. Soluţia este corespunzătoare, pentru identitate de motive, situaţiei precedente.

44 - Dacă tatăl copilului conceput în timpul căsătoriei nu a tăgăduit paternitatea, recunoaşterea altui bărbat că este tatăl copilului nu are o eficienţă neputând înlătura prezumţia legală de paternitate (Tribunalul Suprem, col. civ.dec. Nr. 1571 din 1 noiembrie 1963, în J.N.,1984, p.16.45 - Nu se poate admite acţiunea în stabilirea paternităţii unui copil în favoarea căruia joacă prezumţia de paternitate, căci aceasta poate fi răsturnată numai la cerea soţului mamei (colectiv, op. cit., în J.N., nr.11, 1964, p. 55).

36

Dubla paternitate nu se poate pune numai cu privire la filiaţia din afara căsătoriei.

Situaţiile în care s-ar putea pune problema conflictului între paternităţi din afara

căsătoriei sunt:

a) Un copil din afara căsătoriei îşi stabileşte paternitatea prin recunoaştere, iar ulterior îşi

stabileşte paternitatea prin hotărâre judecătorească faţă de un alt bărbat. Această hotărâre

judecătorească îndeplineşte şi funcţia de contestare a recunoaşterii, astfel că rămâne valabilă

ultima paternitate stabilită.

b) În situaţia inversă, când paternitatea copilului din afara căsătoriei se stabileşte prin hotărâre

judecătorească, iar, ulterior, un alt bărbat recunoaşte pe acelaşi copil, nu se poate pune problema

unui conflict, deoarece această recunoaştere nu are efecte juridice, căci hotărârea judecătorească

intervenită este opozabilă tuturor celor care nu au participat la proces, până la dovada contrară

făcută pe cale judecătorească.

4. DOVEDIREA NEPATERNITĂŢIIImposibilitatea ca soţul mamei să fie tatăl copilului constituie un simplu fapt, ceea ce face

ca în principiu Nepaternitatea să poată fi dovedită prin orice mijloc de probă. „Faţă de lipsa unor

prevederi legale, din care să rezulte cazurile în care poate fi admisă acţiunea în tăgăduire a

paternităţii şi mijloacele de probă pot fi folosite, urmează că reclamantul poate invoca orice

împrejurări obiective şi să folosească orice mijloc de probă admisă de lege, prin care să se

stabilească, în mod cert că nu este tatăl copilului născut în timpul căsătoriei”. Dintre precizările

care s-au făcut în legătură cu dovada nepaternităţii în cadrul acţiunii în tăgăduirea paternităţii,

mai întâlnim în continuare pe cele mai semnificative.

Dovada imposibilităţii de coabitare nu poate fi dedusă din simpla despărţire în fapt a soţilor

în timpul legal al concepţiei, ci este necesar să se dovedească, în mod neîndoielnic, că ei nu s-au

întâlnit deloc în acest timp46.

Faptul că soţia a avut relaţii sexuale în timpul legal al concepţiei şi cu alţi bărbaţi nu este

îndestulător pentru admiterea tăgadei de paternitate, întrucât, ceea ce interesează pentru

soluţionarea corectă a litigiului este stabilirea, pe bază de probe certe, că soţul reclamant nu este

tatăl copilului rezultat în timpul căsătoriei, iar nu stabilirea cine este tatăl acestuia.

În măsura în care, se stabileşte în mod cert că reclamantul nu este tatăl copilului, acţiunea

în tăgăduirea paternităţii trebuie admisă, indiferent de faptul că între soţi au existat relaţii sexuale

în perioada concepţiei.

46 - A se vedea dec. civ. a fostului Tribunal Regional Craiova, nr. 4107/1958, în L.P., nr. 10/1958 p.97; V.A. Zlătescu.

Semnificaţia şi consecinţele juridice ale unor situaţii de fapt ivite între soţi în lumea legislaţiei privitoare la întărirea familiei, op.

cit.,p 50 – 51

37

Acţiunea în tăgăduirea paternităţii nu poate fi dovedită numai prin mărturisirea mamei că

în timpul legal al concepţiei n-a avut relaţii sexuale cu soţul său, deoarece o asemenea

recunoaştere ar putea fi „rezultatul unei înţelegeri între soţi”47.

Acţiunea trebuie considerată ca admisibilă chiar dacă soţul reclamant fost acela care a

declarat naşterea copilului la serviciul de stare civilă48. O asemenea declarare nu poate fi

considerată ca o recunoaştere a paternităţii copilului născut sau conceput în timpul căsătoriei, ea

constituind o obligaţie impusă ambilor soţi prin dispoziţiile legale referitoare la actele de stare

civilă, iar recunoaşterea priveşte numai pe copiii din afara căsătoriei. Cum actul de naştere nu

poate face pe deplin dovada filiaţiei faţă de tată, aceasta poate răsturna prezumţia de paternitate

prin acţiunea in tăgăduire, introdusă la instanţă în termenul prevăzut de art. 55 C.fam., chiar dacă

el a fost acela care a declarat, la serviciul de stare civilă, naşterea copilului, fără a face, vreo

obiecţiune. Acţiunea în tăgăduirea paternităţii trebuie admisă ca fiind vădit cu neputinţă ca soţul

mamei să fie tatăl copilului, dacă acesta este de o altă rasă decât aceea a mamei sale şi a soţului

ei49.

5. CONCLUDENŢA EXPERTIZELOR MEDICO-JUDICIARE LA DOVEDIREA NEPATERNITĂŢII.

Progresele deosebite pe care biologia şi medicina le-au realizat, mai ales în secolul

nostru, în domeniul transmiterii caracterelor ereditare de la părinţi la copii promit soluţionarea în

viitor a stabilirii cu certitudine a paternităţii50.

Cunoştinţele medico-medicale actuale ne pot furniza date certe numai asupra

nepaternităţii, datele despre paternitate fiind încă aproximative.

De aceea expertizele medico-judiciare în materie de paternitate se califică din punct de

vedere probator, după felul expertizei, fie ca probe de paternitate, fie ca indicii de paternitate

probabilă51.

1. Expertiza antropologică. Este cea care se referă la transmiterea ereditară a unor caractere

anatomice – ca fizionomia feţii, particularităţile nasului şi urechilor, malformaţiile congenitale,

bolile ereditare s.a. – care face cât mai probabilă paternitatea între copil şi tatăl prezumat sau

pretinsul tată există mai multe asemenea semene anatomice comune şi îndeosebi din cele care

lipsesc la mamă.

47 - Dec. col.civ. al Tribunalului Suprem, nr. 343/1964, în J.N., nr. 11/1964, p. 172.48 - A se vedea dec. col.civ. al Tribunalului Suprem, nr. 1571/1963, în C.D., 1963, p.148 – 149.49 - A se vedea P. Anca Stingerea dreptului la acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei ,în,,Legislaţia

populară’’,., p. 70.

50 - A se vedea Z. Ander, I. Bibgan, V. Molnar, Medicina legală, Ed. Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1966, p. 166.51 - A se vedea dec. col.civ. al Tribunalului Suprem, nr.912/1966 în C.D.,1966,p. 179 – 183;

38

2. Expertiza dactiloscopică. Este cea care se referă la transmiterea desenelor papilare şi a

cărei valoare probatorie este tot de indicare probabilă a paternităţii.

3. Expertiza serologică. Este cea care se referă la transmiterea grupelor sangvine şi care arată

dacă grupa sangvină a copilului a putut sa nu să fie moştenită de la tatăl său prezumat, în cazul

copilului din căsătorie sau de la pretinsul său tată, în cazul copilului din afara căsătoriei.

Metoda serologică este cea mai uzitată în protecţia medicală, este aceea a sistemului de

grupă A, B, 0, potrivit căruia există 4 grupe sangvine, în care se încadrează toţi oamenii I(o),

II(A) – cu subgrupele (A1, A2, A3), III(B-cu subgrupele B1, B2 şi B3) şi IV (AB). Aceste grupe

se moştenesc astfel: dacă părinţii aparţin grupei I (0), ei nu pot avea copiii decât din grupa I(0);

dacă părinţii au grupa II(A) sau III(B), ei pot avea copii din toate cele patru grupe; dacă unul

dintre părinţi aparţine grupei I(0), este imposibilă naşterea unui copil din grupa IV(AB), şi

invers52.

Alături de sistemul de grupă A, B, 0, în practica medicală se mai folosesc sistemele Se-se

(secretor), MN, Ch,Hp.

Potrivit tuturor acestor metode serologice, ceea ce se poate dovedi cu certitudine este excluderea

de la paternitate pe când în privinţa stabilirii paternităţii, ele pot indica clar posibilitatea acesteia.

Este ceea ce instanţa noastră supremă si-a însuşit când a statuat expertiza medico-judiciară de

excludere de la paternitate are o forţă probantă absolută, ea neputând fi înlăturată decât printr-o

probă de egală valoare ştiinţifică şi că, dimpotrivă la stabilirea paternităţii, o asemenea expertiză

are o forţă probantă doar relativă.

4. Expertiza capacităţii de procreare. Această expertiză constituie o probă absolută de

excludere a paternităţii când se constată medical cu certitudine starea de impotenţă sau de

sterilitate.

SECŢIUNEA II. CONTESTAREA FILIAŢIEI DIN CĂSĂTORIE

1. NOŢIUNEAAcţiunea în tăgăduire a paternităţii nu trebuie confundată cu acţiunea în contestare a

filiaţiei din căsătorie.

După părerea lui I.P. Filipescu, în cazul ultimei acţiuni se tinde a se dovedi că nu-şi

găseşte aplicare prezumţia de paternitate, deoarece nu corespunde cu realitatea. Prezumţia de

paternitate nu-şi poate găsi aplicare în cazul în care se dovedeşte că părinţii copilului nu au fost

niciodată căsătoriţi sau când copilul a fost născut anterior căsătoriei, ori după 300 de zile de la 52 - A se vedea Z. Ander, I. Bibgan, V. Molnar, op. cit., p.162 – 164.

39

încetarea sau desfacerea căsătoriei. Prezumţia de paternitate se răstoarnă în cazul în care se

dovedeşte că acel copil s-a născut în timpul căsătoriei sau mai înainte de trecerea de 300 de zile

de la încetarea sau desfacerea căsătoriei, dar este cu neputinţă ca soţul mamei să fie tatăl

copilului.

2.CINE POATE INTRODUCE ACŢIUNEA Acţiunea în contestare a filiaţiei din căsătorie se poate introduce de către orice persoană

interesată, pe când acţiunea în tăgăduirea paternităţii se poate introduce numai în condiţiile

restrictive prevăzute în art. 54 C.fam.

3. TERMENUL INTRODUCERII ACŢIUNII

Acţiunea în contestare a filiaţiei din căsătorie se poate introduce oricând, legea

neprevăzând nici un termen pentru introducerea acţiunii care interesează starea civilă, pe când

acţiunea în tăgăduire a paternităţii se poate introduce numai în termenul prevăzut de lege (TMB.,

S. Civ. Dec. Nr. 150 / 1991; C.A. Bacău, dec. Nr. 927 / 1966).

Aşa cum arată Fl. Emese, spre deosebire de tăgăduirea paternităţii prin care se urmăreşte

răsturnarea prezumţiei legale de paternitate, contestarea paternităţii tinde la constatarea greşitei

aplicări a uneia din prezumţiile de paternitate prevăzute de art. 53, alin. 1 şi 2 C.fam.

Acţiunea în contestarea paternităţii din căsătorie nu este consacrată în mod expres prin

dispoziţiile Codului familiei; cu toate acestea, posibilitatea promovării unei asemenea acţiuni nu

este pusă la îndoială de vreme ce se urmăreşte înlăturarea unui raport de filiaţie ce nu corespunde

realităţii. Admiterea acţiunii în contestarea filiaţiei paterne înlătură cu efect retroactiv calitatea de

copil din căsătorie; paternitatea copilului devenit din afara căsătoriei se va stabili fie pe cale de

recunoaştere voluntară, fie pe cale judecătorească.

CAPITOLUL IV. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND FILIAŢIA FAŢĂ DE TATĂ DIN AFARA CĂSĂTORIEI

Prezumţia de paternitate se aplică numai în favoarea copiilor din căsătorie. Filiaţia faţă de

tată din afara căsătoriei se poate stabili prin recunoaştere voluntară de paternitate sau prin

hotărâre judecătorească în urma acţiunii introduse de copil (art. 56 C.fam.). Aceste două moduri

de stabilire a paternităţii din afara căsătoriei nu-şi pot găsi aplicare în privinţa unui copil care se

bucură de prezumţia de paternitate.

40

În cazul filiaţiei din afara căsătoriei, maternitatea şi paternitatea sunt independente, pe

când în cazul filiaţiei din căsătorie stabilirea maternităţii duce, prin intermediul prezumţiei de

paternitate la stabilirea şi a filiaţiei faţă de tată. Prin urmare, între copilul din căsătorie şi cel din

afara căsătoriei, există deosebire în ceea ce priveşte modul de stabilire a paternităţii.

SITUAŢII SPECIALE

În următoarele două situaţii există particularităţi în ceea ce priveşte stabilirea filiaţiei din

căsătorie:

a. Stabilirea filiaţiei din afara căsătoriei se poate face altfel de cum prevede Codul

familiei. În cadrul procesului penal, proba filiaţiei poate fi făcută şi cu mijloacele procesuale

prevăzute de Codul de procedură penală, nu numai în condiţiile înscrise în Codul familiei. În

speţă, inculpatul ucisese o fiică din afara căsătoriei, în recurs s-a susţinut că stabilirea filiaţiei nu

se poate face decât în conformitate cu prevederile Codului familiei, şi nu prin alte probe, iar

inculpatul nu a recunoscut pe acea fiică şi nici o hotărâre judecătorească de stabilire nu există.

b. Stabilirea filiaţiei din afara căsătoriei nu se poate face în condiţiile Codului

familiei. Aici, recunoaşterea copilului din afara căsătoriei făcută în cadrul procesului penal nu

este suficientă (nu valorează recunoaştere prin înscris autentic, respectiv hotărâre

judecătorească). Într-adevăr, recunoaşterea ar putea fi făcută sau de inculpat – dar declaraţiile

acestuia pot fi probă în justiţie numai în condiţiile art. 138 C. proc. penal (coroborate cu alte

împrejurări de natură a face convingerea că ele sunt expresia adevărului sau de victima în

procesul penal, caz în care simpla sa declaraţie nu poate agrava situaţia inculpatului) când acesta

depinde de existenţa raportului de filiaţie între inculpat şi victimă).

Cine are interes în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei

Copilul din afara căsătoriei are aceeaşi situaţie cu cel din căsătorie, dar numai dacă are

filiaţia stabilită.

Primul interesat în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei este copilul, pentru aşi vedea

precizată astfel situaţia juridică faţă de tată şi rudele acestuia (ocrotirea părintească, obligaţia de

întreţinere, dreptul la nume, succesiunea etc.).

Părintele din afara căsătoriei poate avea şi el interesul în stabilirea filiaţiei faţă de tatăl

din afara căsătoriei a copilului.

Pot fi interese nepatrimoniale, familiale ori de ordin patrimonial (dreptul la întreţinere,

succesiune etc.).

41

SECŢIUNEA I. RECUNOAŞTEREA PATERNITĂŢII.

1. Noţiune.

Recunoaşterea este actul prin care un bărbat recunoaşte că un anumit copil este al său.

Potrivit art. 57 alin 1 C.fam. poate fi recunoscut numai copilul din afara căsătoriei53. Aici intră

aceea categorie de copil din căsătorie, dar căruia i s-a tăgăduit paternitatea, deoarece el devine

astfel copil din afara căsătoriei.

Putem vorbi de o situaţie specială acea în caz de conflict de paternitate, când copilul

devine din afara căsătoriei numai după ce i s-a tăgăduit paternitatea de către fiecare dintre cei doi

bărbaţi împotriva cărora a putut opera prezumţia de paternitate.

Recunoaşterea de paternitate are o natură mixtă ca şi recunoaşterea de maternitate, fiind

exprimată sub forma unui act juridic din care se desprind următoarele caractere juridice:

Recunoaşterea de paternitate, chiar realizată prin testament este irevocabilă54;

Recunoaşterea paternităţii are caracter declarativ retroactiv până la data naşterii copilului;

Consecinţele recunoaşterii sunt erga omnes;

Recunoaşterea de paternitate constituie un act personal al tatălui;

În consecinţă dreptul de a recunoaşte filiaţia aparţine exclusiv tatălui şi nu este

transmisibil moştenitorilor acestuia;

Recunoaşterea este un act juridic unilateral;

Actul juridic al recunoaşterii nu este susceptibil de modalităţi, respectiv termeni sau

condiţii,

Recunoaşterea de paternitate este un act juridic solemn, deci trebuie exprimat într-una din

formele prevăzute expres de lege.

FORMELE RECUNOAŞTERII DE PATERNITATE

Recunoaşterea paternităţii copilului din afara căsătoriei este un act solemn, care se poate

exprima într-una din cele trei forme prevăzute de lege55, astfel:

Prin declaraţie la Serviciul de Stare Civilă odată cu înregistrarea naşterii sau

ulterior acestei înregistrări;

53 - Recunoaşterea copilului din căsătorie nu produce efecte juridice. Prezumţia legală de paternitate poate fi înlăturată numai prin tăgăduirea paternităţii (Tribunalul Suprem, dec. civ. Nr. 775 din 10 mai 1978, în R.R.D., nr.12, 1978, p.63 şi Tribunalul Suprem, dec. civ. Nr. 1045 din 9 iulie 1981, în R.R.D., nr.2, 1982, p.64).

54 - A se vedea în acest sens art. 57 alin. 3 C.fam., „Recunoaşterea, chiar făcută prin testament, nu se poate revoca”.

55 - A se vedea art. 57 alin. 2, C.fam. sau art. 332 alin. 1, Cod civil.

42

Prin înscris autentic. Conform legii civile56 înscrisul anterior este acel act

întocmit cu solemnităţile cerute de lege de un funcţionar public care are dreptul de a-şi exercita

atribuţiile în locul unde s-a încheiat actul. Pe lângă înscrisurile autentificate de un notar public,

se bucură de caracter autentic şi înscrisurile întocmite de funcţionarii publici în limitele

competenţei lor, ca de exemplu cele încheiate în faţa instanţei de judecată. Recunoaşterea de

paternitate fiind producătoare de efecte juridice prin ea însăşi, poate fi făcută în cadrul oricărui

litigiu printr-o declaraţie a tatălui din care să reiasă cert mărturisirea raportului de filiaţie şi

identitatea copilului recunoscut.

Prin testament, în oricare din formele reglementate de lege: olograf autentic,

mistic, precum şi în formele speciale ale testamentelor privilegiate prevăzute de legea civilă57

pentru împrejurări excepţionale, precum starea de război, izolarea în caz de epidemie etc. La fel

ca recunoaşterea de maternitate, recunoaşterea de paternitate cuprinsă într-un testament este

irevocabilă şi va produce efecte imediat retroactiv până la data naşterii copilului.

Definite succint cele trei forme ale recunoaşterii mă voi opri asupra înscrisului autentic

dezbătândul pe larg.

Acesta se poate face în faţa notariatului de stat, fie prin primăriile comunale sau

orăşeneşti din localităţile unde nu funcţionează notariate de stat.

Recunoaşterea făcută în faţa instanţei judecătoreşti, în cursul unui proces, este o

recunoaştere făcută în înscris autentic58.

Totuşi, instanţa judecătorească are îndatorirea de a verifica recunoaşterea, căci s-ar putea

ca acel copil să beneficieze de prezumţia da paternitate şi deci să nu poată fi recunoscut.

Constatând recunoaşterea pârâtului făcută la interogatoriu şi deci paternitatea este astfel

stabilită, instanţa are obligaţia să dispună înregistrarea recunoaşterii la serviciul de stare civilă.

Astfel, s-a decis că recunoaşterea de paternitate făcută în faţa instanţei de judecată, în

cursul unui proces este o recunoaştere făcută prin înscris autentic59 instanţa de judecată are

îndatorirea de a verifica recunoaşterea, căci s-ar putea ca acel copil să beneficieze de prezumţia

de paternitate şi deci să nu poată fi recunoscut. Având în vedere şi alte soluţii ale instanţelor

judecătoreşti se poate considera că recunoaşterea făcută, în condiţiile arătate, prezintă unele

particularităţi faţă de recunoaşterea făcută prin înscris autentic. În acţiunea în stabilirea

paternităţii din afara căsătoriei, introdus după împlinirea termenului de prescripţie, dacă

56 - A se vedea art. 1171 Cod cavi.57 - A se vedea art. 868 – 886 Cod civil.58 - Fostul Tribunal Regional Craiova, col. civ., dec. nr. 5334 din 8 octombrie 1957, în L.P., nr. 8, 1958, p. 97, cu notele N. Schipu şi Sc. Şerbănescu.

59 - În sensul că recunoaşterea de paternitate se poate face în faţa instanţei judecătoreşti, şi Tribunalul Suprem, dec. civ. Nr. 2306 din 22 decembrie 1971, în I. Gh. Mihuţă, Repertoriu ............ , 1969 – 1975 , p.42).

43

recunoaşterea pârâtului la interogatoriu are caracterul unei declaraţii autentice, se pune întrebarea

de a şti cum se termină acţiunea.

O părere este aceea că, instanţa de judecată ar trebui numai să ia act de recunoaşterea

pârâtului care produce efecte directe şi independente, să nu se admită acţiunea, ci să se dispună

închiderea dosarului. Într-o altă părere, instanţa de judecată, după ce verifică dacă pârâtul a

recunoscut un copil din afara căsătoriei urmează să se dea o hotărâre de admitere a acţiunii în

stabilirea paternităţii. Tribunalul Suprem s-a pronunţat în sensul că, dacă pârâtul recunoaşte la

interogatoriu că este tatăl copilului, nu este necesar să se judece acţiunea în stabilirea paternităţii,

ci instanţa să constate numai recunoaşterea şi să dispună înregistrarea la serviciul stării civile a

recunoaşterii pârâtului cu privire la paternitatea copilului. Rezultă că în cazul menţionat, un prim

interes este acela de a şti dacă stabilirea paternităţii s-a făcut prin recunoaştere sau prin hotărâre

judecătorească, în speţă acţiunea fiind precisă. Se pune întrebarea dacă recunoaşterea făcută în

cadrul unui proces de stabilire a paternităţii poate fi contestată.

S-a decis că recunoaşterea de paternitate făcută în cadrul procesului de stabilire a

paternităţii, admisă prin hotărâre judecătorească, trecută în puterea lucrului judecat, nu se poate

contesta potrivit art. 58 alin. 1 C.fam., deoarece acest text se referă la recunoaşterea judiciară, iar

împotriva unei hotărâri judecătoreşti se pot folosi numai căile de atac ordinare şi extraordinare.

Se poate deci observa că, în privinţa primului aspect menţionat se precizează că instanţa ia act de

recunoaşterea făcută în cursul procesului de stabilire a paternităţii, de unde ar rezulta că se poate

contesta recunoaşterea făcută, deoarece această recunoaştere nu dobândeşte caracterele actului

autentic prin care este făcută, tot aşa cum recunoaşterea făcută prin testament nu dobândeşte

caracterele acestuia (de exemplu, să fie revocabilă), recunoaşterea fiind distinctă de testamentul

prin care a fost făcut, astfel că şi recunoaşterea făcută în cadrul procesului de stabilire a

paternităţii este distinctă de hotărâre judecătorească ce se pronunţă, nerezultând de nicăieri că o

asemenea recunoaştere dobândeşte caracterele hotărârii judecătoreşti, căci ele sunt distincte, nu

fac corp comun. Datorită acestei distincţii între cele două acte, când acţiunea în stabilirea

paternităţii s-a introdus după acestei distincţii între cele două acte, când acţiunea în stabilirea

paternităţii s-a introdus după împlinirea termenului de prescripţie, instanţa nici nu respinge, nici

nu admite acţiunea, ci numai ia act de recunoaşterea intervenită dispunând recunoaşterea de către

serviciul de stare civilă. Dacă recunoaşterea făcută în cadrul procesului de stabilire a paternităţii

nu poate fi contestată decât în cadrul căilor de atac ordinare şi extraordinare, înseamnă că avem

două feluri de recunoaştere: aceea din cadrul procesului de stabilire a paternităţii; aceea

intervenită în toate celelalte cazuri. În prima situaţie, recunoaşterea se poate contesta limitat în

timp, pe când în situaţia a doua ea se poate contesta nelimitat în timp. În plus, hotărârea

judecătorească produce efecte relative, între părţile cauzei, pe când contestarea recunoaşterii o

44

poate face orice persoană care are un interes, chiar dacă nu a fost parte în procesul civil de

stabilire a paternităţii. Pe de altă parte, hotărârile judecătoreşti în material stării civile au efect

absolut, fiind opozabil şi terţilor, dar numai cu titlul de prezumţie relativă, căci terţii pot să

înlăture efectele hotărârii judecătoreşti dacă reuşesc să facă, în justiţie, dovada contrară. Dacă

aceasta este soluţia când starea civilă rezultă din hotărârea judecătorească, de ce soluţia este

diferită când recunoaşterea de paternitate este distinctă de hotărârea judecătorească, aceasta

numai constatând-o, iar recunoaşterea ţine de starea civilă a persoanei, având ca efect stabilirea

paternităţii din afara căsătoriei. Deci, se poate pune întrebarea dacă terţii care nu au participat la

procesul de stabilire a paternităţii pot exercita căile de atac ordinare şi extraordinare împotriva

hotărârii judecătoreşti care constată numai recunoaşterea intervenită. Dacă răspunsul la această

întrebare este negativ, atunci care este calea şi în ce termini pot terţii să conteste recunoaşterea?

În plus, este posibil ca recunoaşterea intervenită în cursul procesului să nu fie corespunzătoare

adevărului sau să fie făcută fără ca autorul ei să fi fost eroare, ştiind că recunoaşterea ce o face,

nu este adevărată. S-a decis ca autorul unei recunoaşteri de paternitate neconformă cu realitatea

este îndreptăţită să o conteste, chiar dacă la data recunoaşterii el nu s-a găsit în eroare,

împrejurarea ca mama copilului recunoscut a renunţat la acţiunea pentru stabilirea paternităţii

faţă de tatăl firesc al copilului fiind neconcludentă, deoarece soluţia se justifică prin aceea că

datele de stare civilă interesează nu numai persoana respectivă, ci şi societatea însăşi.

NATURA RECUNOAŞTERII DE PATERNITATE

Fiind o mărturisire a tatălui asupra filiaţiei copilului, pe care-l declară că-i aparţine,

recunoaşterea apare ca un mod de probă, care, dacă nu corespunde adevărului, poate fi contestată

prin acţiune în justiţie. Recunoaşterea produce efecte declarative, deci retroactive din momentul

existenţei faptului mărturisit, adică naşterea copilului şi chiar mai înainte de la concepţia acestuia.

Dar recunoaşterea de paternitate este şi un act juridic, care creează legătura de filiaţie dintre tată

şi copil.

De aceea, recunoaşterea de paternitate, ca act juridic, este supusă normelor aplicabile

acesteia, afară de cazul când legea dispune astfel. Rezultă deci că recunoaşterea de paternitate are

o natură complexă, fiind nu numai un mod de probă, ci şi un act juridic. Având această figură

juridică, înseamnă că din fiecare din cele două caractere (mod de probă, act juridic) se pot

deduce consecinţe corespunzătoare, menţionând mai jos numai unele din acestea.

45

EFECTELE RECUNOAŞTERII DE PATERNITATE

Recunoaşterea are ca principal efect juridic stabilirea paternităţii copilului faţă de acel

bărbat. Ca şi înainte de recunoaştere, copilul rămâne tot din afara căsătoriei, dar cu paternitate

stabilită nu numai de la data recunoaşterii, ci şi pentru trecut, de la naştere, chiar de la concepţie.

Această schimbare în stare civilă a copilului poate determina, în condiţiile legii, efecte cu privire

la numele copilului, ocrotirea acestuia prin părinţi, obligaţia de întreţinere, succesiunea.

2. COPIII CARE POT FI RECUNOSCUŢI60

a. Se recunoaşte copilul din afara căsătoriei care este născut. Art.57 alin.2C.fam,

care prevede că recunoaşterea se face prin declaraţie făcută la serviciul de stare civilă, fie o dată

cu înregistrarea naşterii copilului, fie după această dată;

b. Copilul conceput. Se poate face recunoaşterea unui copil conceput, dar încă

nenăscut, dar recunoaşterea este sub condiţia suspensivă ca la naşterea acesta să aibă situaţia

juridică de copil din afara căsătoriei. De exemplu: recunoaşterea unui copil nenăscut făcută de un

bărbat, prin testament, care ar deceda ulterior, dar înainte de naşterea copilului este valabilă dacă

acesta la naştere are condiţia juridică de copil din afara căsătoriei;

c. Copilul decedat. Copilul din afara căsătoriei poate fi recunoscut după ce a

decedat, numai dacă acel copil a lăsat descendenţi fireşti.

d. Copilul deja recunoscut61

Se pune întrebarea, dacă un copil a fost deja recunoscut poate fi recunoscut de un alt

bărbat, care pretinde acel copil este al său?

copilul deja recunoscut poate fi recunoscut de adevăratul său tată, deoarece nimic

nu se opune la aceasta, iar delegatul de stare civilă nu poate refuza înregistrarea celei de-a doua

recunoaşteri62, situaţia neclară a paternităţii copilului va fi soluţionată de îndată ce primul

interesat va introduce o acţiune în contestarea uneia din cele două recunoaşteri;

copilul deja recunoscut poate fi recunoscut de către un alt bărbat, dacă

acesta nu a avut cunoştinţă de existenţa primei recunoaşteri, dar delegatul de stare civilă poate

refuza înregistrarea acesteia, câtă vreme recunoaşterea anterioară nu a fost înlăturată, pe calea

contestaţiei ca fiind necorespunzătoare adevărului.

Posibilitatea acestui refuz este întemeiată pe interesul copilului, a cărui

paternitate ar fi, în cazul contrar, în funcţie de capriciile persoanelor care fac asemenea 60 - A se vedea I.P. Filipescu , op. cit. p. 324

61 - A se vedea I.P. Filipescu, Aspecte noi privind paternitatea copilului din afara căsătoriei, în A.U.B., S. sj., nr. 1, 1972, p. 41 – 43;62 - A se vedea T.R. Popescu , op. cit. p. 67

46

recunoaşteri. În concluzie putem spune că un bărbat nu poate recunoaşte un copil deja recunoscut

de către un alt bărbat, dacă această recunoaştere este cunoscută, câtă vreme nu a fost înlăturată

pe calea contestaţiei recunoaşterii;

copilul care şi-a stabilit paternitatea pe calea recunoaşterii nu mai poate fi

recunoscut de un alt bărbat63. Recunoaşterea de către tată nu este posibilă nici atunci când se

pretinde în registrul de stare civilă nu figurează numele adevăraţilor părinţi, cele menţionate fiind

false, ori atunci când registrele de stare civilă au fost pierdute sau distruse, deoarece, în primul

caz, va trebui ca cel ce vrea a recunoaşte să dovedească, în prealabil, în justiţie,

falsul, iar în al doilea caz să ceară reconstituirea actului de naştere spre a dovedi apoi, în justiţie,

că el nu cuprinde numele tatălui sau că numele pe care-l cuprinde este fals. În acelaşi sens, se

precizează că prima recunoaştere trebuie să-şi producă efectele până în momentul, în care

bărbatul se pretinde şi el tatăl copilului din afara căsătoriei va dovedi că prima recunoaştere nu

corespunde adevărului.

un copil deja recunoscut poate fi recunoscut de către un alt bărbat care se

pretinde tatăl copilului, mai ales dacă cel ce face ultima recunoaştere nu are cunoştinţă de către

prima recunoaştere, dar delegatul de stare civilă, constatând acest lucru, este îndreptăţit să refuze

înregistrarea recunoaşterii ulterioare câtă vreme cea anterioară nu este înlăturată pe calea

contestaţiei, ca fiind necorespunzătoare adevărului. Următoarele argumente sunt aduse în

sprijinul acestei soluţii:

a. nu există un text care să interzică recunoaşterea unui copil deja recunoscut, cum

există în material filiaţiei faţă de mamă; singura condiţie pe care legea o are este aceea că acel

copil să fie din afara căsătoriei;

b. interesul copilului nu numai că nu se opune la admiterea acestei soluţii, ci,

dimpotrivă, deoarece situaţia neclară cu privire la paternitate în asemenea situaţie, va fi

soluţionată de îndată ce primul interesat va introduce acţiune în contestare a uneia din cele două

recunoaşteri, iar dacă acţiunea se introduce de către mama copilului, de acesta sau de

descendenţii lui, dovada paternităţii este în sarcina autorului recunoaşterii sau a moştenitorilor

săi.

3. CONFLICTUL APARENT ÎNTRE PATERNITĂŢILE DIN AFARA CĂSĂTORIEI.

Copilul recunoscut poate introduce acţiune în stabilirea paternităţii faţă de un alt bărbat

decât cel ce a făcut, recunoaşterea deoarece nu există un text care să oprească aceasta. Hotărârea

judecătorească prin care se stabileşte paternitatea din afara căsătoriei îndeplineşte şi funcţia de

63 - A se vedea P. Anca, op. cit. p. 104.

47

contestare a recunoaşterii anterior făcută, astfel că rămâne valabilă ultima paternitate stabilită.

Această soluţie se justifică prin aceea că pe de o parte, hotărârea judecătorească intervenită este

opozabilă tuturor celor care nu au participat la proces, dacă ar fi cazul cu cel ce făcuse

recunoaşterea, până la dovada contrară pe cale judecătorească iar dacă a participat la proces,

hotărârea judecătorească îşi produce efectele în ceea ce-l priveşte, cu autoritate de lucru judecat 64

pe de altă parte, reclamantul în acţiunea pentru stabilirea paternităţii nu are obligaţia să

administreze

vreo probă în contestarea recunoaşterii, astfel că hotărârea judecătorească înseamnă contestarea

recunoaşterii anterior săvârşită. În literatura juridică se admite că, în cazul pe care-l avem în

vedere, este valabilă numai paternitatea stabilită prin hotărâre judecătorească, deşi ulterioară

recunoaşterii de paternitate65.

Ce se întâmplă în cazul în care cel ce a recunoscut pe copil reuşeşte să facă dovada

contrară hotărârii judecătoreşti de stabilire a paternităţii? Soluţia dată este că, hotărârea

judecătorească nemaifiindu-i opozabilă, recunoaşterea este valabilă. De altfel, dovada contrară

hotărârii judecătoreşti de stabilire a paternităţii implică o nouă recunoaştere în faţa instanţei

judecătoreşti.

În situaţia inversă copilul care şi-a stabilit paternitatea prin hotărâre judecătorească nu

poate fi recunoscut ulterior de un bărbat care se pretinde că este tată copilului, deoarece

hotărârea îi este opozabilă până la proba contrară făcută pe cale judecătorească. În asemenea

situaţie pentru ca recunoaşterea să fie valabilă, trebuie ca mai întâi să se facă dovada contrară

hotărârii judecătoreşti de stabilire a paternităţii şi apoi să se recunoască acel copil66.

4. SITUAŢII SPECIALERecunoaşterea de paternitate poate prezenta particularităţi în unele cazuri. Să presupunem

astfel că un copil este născut de o femeie căsătorită soţul fiind dispărut. Copilul beneficiază de

prezumpţia de paternitate. Recunoaşterea de paternitate a acestui copil este lovită de nulitate

absolută. Dacă după recunoaşterea de paternitate, soţul mamei este declarat mort, iar data

decesului stabilită prin hotărâre judecătorească este anterioară concepţiei copilului, acesta este

din afara căsătoriei, deoarece hotărârea îşi produce efectele retroactive, până la data amintită. În

această situaţie, recunoaşterea de paternitate a copilului, deşi iniţial a fost nulă, acum este

valabilă deoarece a dispărut cauza de nulitate. Dacă soţul mamei copilului reapare şi se anulează

64 - A se vedea, în ceea ce priveşte acest aspect, P. Anca op. cit. p. 10565 - A se vedea T.R. Popescu , op. cit., vol. II, p. 57; I.P. Filipescu , op. cit. p. 170; P. Anca op. cit. p. 105

66 - A se vedea I.P. Filipescu , op. cit. p. 43 – 44 .

48

hotărârea declarativă de moarte, înseamnă că acel copil e considerat din căsătorie, astfel că

recunoaşterea de paternitate este din nou lovită de nulitate absolută. În cazul în care soţul mamei

ar tăgădui paternitatea copilului, acesta se consideră din afara căsătoriei, iar recunoaşterea este

iarăşi valabilă. În situaţiile amintite recunoaşterea ce ar fi intervenit constatând nu numai după

caz, nulitatea ori valabilitatea recunoaşterii.

Putem vorbi de o altă situaţie, asemănătoare cu cea precedentă, când se recunoaşte un copil

născut de o femeie căsătorită. Este nulă absolut recunoaşterea de paternitate a acestui copil. Însă,

dacă ulterior paternitatea copilului este tăgăduită, copilul fiind considerat din afara căsătoriei,

aceasta cu efecte retroactive de la concepţia sa, recunoaşterea este valabilă deoarece a dispărut

cauza de nulitate. În această situaţie, nu este necesară o nouă recunoaştere pentru a stabili

paternitatea copilului. Dacă ea intervine, este binevenită.

După cum am arătat, copilul conceput poate fi recunoscut de către un bărbat care pretinde

că este tatăl lui, însă recunoaşterea îşi produce efectele numai dacă, la naştere copilul este din

afara căsătoriei. După recunoaştere, dar înainte de naşterea copilului să presupunem că mama

acestuia se căsătoreşte. Acesta este un caz aparent de dublă paternitate. Dacă soţul mamei

tăgăduieşte paternitatea copilului, acesta este din afara căsătoriei, iar recunoaşterea care a fost

făcută înainte de naştere este valabilă, copilul având paternitatea stabilită, deoarece a dispărut

cauza de nulitate a recunoaşterii.

SECŢIUNEA A II-ACONTESTAREA RECUNOAŞTERII DE PATERNITATE

1. Noţiunea.Recunoaşterea de paternitate poate fi contestată atunci când nu corespunde adevărului

(art.58, alin.1Cfam.) deşi aceasta este irevocabilă. Prin urmare, a contesta înseamnă altceva decât

a revoca67.

2. Cine poate contesta recunoaşterea paternităţii?Acţiunea în contestare a recunoaşterii de paternitate se poate face de către orice persoană

care dovedeşte un interes patrimonial sau nepatrimonial (art.58 C. fam.):

a) Copilul recunoscut;

b) Moştenitorii copilului recunoscut;

c) Mama copilului recunoscut;

d) Bărbatul care a făcut recunoaşterea;

e) Moştenitorii acestuia;

67 - Se poate contesta numai recunoaşterea de paternitate făcută prin declaraţie la serviciul stării civile.

49

f) Bărbatul care a recunoscut anterior pe acel copil;

g) Moştenitorii acestuia;

h) Procurorul care poate acţiona în temeiul art.45 şi art.47 Decretul nr.32/1954

C.prod.civ.

Contestarea recunoaşterii de paternitate, despre care vorbeşte art. 58 alin. 1 C.fam., dacă

este făcută de către autorul ei, este tocmai revocarea mărturisirii făcute prin eroare de fapt, la

care se referă art. 1206 C. civ. Contestarea recunoaşterii se poate face chiar dacă autorul ei nu s-a

găsit în eroare de fapt.

3. Mijloace de probă Pentru dovedirea acţiunii în contestarea recunoaşterii de paternitate se pot folosi orice mijloace

de

probă. Când acţiunea în contestarea recunoaşterii de paternitate se introduce de către mamă, de

către cel recunoscut sau de către descendenţii acestuia, sarcina probei este răsturnată, în sensul că

dovada paternităţii revine autorului recunoaşterii ori moştenitorilor săi (art. 58, alin. 2, C.fam.). În

acţiunea de contestare a recunoaşterii de paternitate pornită de mamă, declaraţia pârâtului că

recunoaşterea făcută de el nu corespunde realităţii nu este o dovadă a temeiniciei acţiunii, care

deci să ducă la admiterea ei deoarece mărturisirea este o probă obişnuită lăsată la aprecierea

judecătorului, putându-se dispune ca o parte sau alta să propună probe pentru combaterea sau

completarea acesteia ori să se ordone, în acest sens şi probe din oficiu68. Când contestarea

recunoaşterii de paternitate s-a făcut de către mamă, de către cel recunoscut sau de către

descendenţii acestuia tatăl se găseşte în situaţia, că trebuie să stabilească judecătoreşte,

paternitatea copilului, ca şi când el ar fi introdus acţiunea în stabilirea paternităţii din afara

căsătoriei, deşi nu are dreptul la o asemenea acţiune. Poziţia tatălui, este deci, în această situaţie,

asemănătoare reclamantului, din punct de vedere al probelor, în acţiunea pentru stabilirea

paternităţii din afara căsătoriei.

Atunci când autorul recunoaşterii decedează şi acţiunea este continuată împotriva

moştenitorilor săi, bineînţeles exceptând copilul recunoscut, sarcina probei revine acestor

moştenitori.

4.Imprescriptibilitatea acţiuniiAcţiunea în contestarea recunoaşterii de paternitate este imprescriptibilă, căci legea nu

prevede nici un termen în care trebuie introdusă.

68 - A se vedea Corneliu Liviu Guiaş, notă Tribunalul jud. Bihor, dec. Nr. 809 din 28 iunie 1974, în R.R.D., nr.5, 1975, p.545.

50

5. Efecte.Dacă această acţiune este admisă, se înlătură, cu efect retroactiv, filiaţia stabilită prin

acea recunoaştere. Această schimbare în starea civilă a copilului poate determina, în condiţiile

legii, efecte cu privire la numele copilului, ocrotirea părintească, obligaţia de întreţinere,

succesiunea, etc.

Cu privire la numele pe care îl va avea copilul în cazul contestării recunoaşterii de

paternitate se pot distinge mai multe situaţii:

a. Copilul nu are stabilită filiaţia faţă de mamă, în acest caz, copilul urmând a reveni la

numele avut anterior celui dobândit ca urmare a recunoaşterii de paternitate, adică la

numele stabilit de autoritatea tutelară69;

b. Copilul are stabilită filiaţia faţă de mamă, în acest caz, copilul urmând a reveni la

numele mamei, pe care l-a dobândit potrivit art. 64, alin. 1, din C.fam.

Există posibilitatea ca în timp, mama copilului să-şi fi schimbat numele pe cale

administrativă sau să şi-l fi modificat ca urmare a schimbării stării civile (s-a căsătorit, a

divorţat). În prima situaţie copilul nu poate să ia numele mamei schimbat, deoarece numai

acesteia i s-a încuviinţat să poarte acest nume iar admiterea contestării recunoaşterii de paternitate

exclude posibilitatea pentru copil de a purta în continuare numele celui ce îl recunoscuse şi nu ar

putea constitui un temei pentru copil de a lua acelaşi nume, afară dacă i s-ar încuviinţa, tot pe cale

administrativă, pentru împrejurarea amintită, să aibă acelaşi nume cu mama lui. Dacă mama

copilului s-ar căsători nu ar putea să ia numele actual al mamei, adică numele soţului sau un

nume format din numele reunite ale celor doi soţi. În cazul în care copilul îşi va stabili ulterior

paternitatea, el va putea să ia numele de familie al tatălui său, în condiţiile art. 64, alin. 2, din

C.fam.

SECŢIUNEA a III-aNULITATEA SAU ANULAREA RECUNOAŞTERII PATERNITĂŢII

1. Nulitatea absolută.Declaraţia de recunoaştere a filiaţiei faţă de tată este o manifestare unilaterală de viaţă,

pentru a cărei eficienţă trebuie respectate anumite condiţii de valabilitate, sub sancţiunea nulităţii

absolute.

Nulitatea absolută are efecte în următoarele situaţii:

69 - Copilul din afara căsătoriei dobândeşte numele de familie al aceluia dintre părinţi faţă de care şi-a stabilit mai întâi filiaţia (art. 64, alin. 1, C.fam..). Prin ipoteză, copilul a luat numele de familie al tatălui care l-a recunoscut. Înainte de recunoaştere, numele copilului a fost stabilit de autoritatea tutelară, deoarece avea ambii părinţi necunoscuţi (art. 2, Decretul nr. 975 din 23 octombrie 1968 cu privire la nume).

51

Recunoaşterea se referă la un copil care beneficiază de prezumţia legală de

paternitate70.

Recunoaşterea se referă la un copil născut din afara căsătoriei, decedat fără

descendenţi fireşti71.

Recunoaşterea emană de la un bărbat fără voinţă conştientă;

Recunoaşterea a fost făcută într-o altă formă decât cele reglementate de lege72

(declaraţie la Serviciul de Stare Civilă, în scris şi testamentar) ori condiţiile de formă ad.

Validitatem ale acestor acte au fost încălcate. În acest sens putem vedea art. 334 din codul de

procedură civilă.

Nulitatea relativă

În privinţa anulabilităţii recunoaşterii de paternitate, similar cu recunoaşterea de maternitate,

există opinii controversate. Într-o părere73, recunoaşterea de paternitate nu poate fi anulată pentru

viciu de consimţământ, ea putând fi numai contestată dacă nu corespunde adevărului. Într-o altă

părere, recunoaşterea de paternitate poate fi anulată, pentru dol sau violenţă, iar în ceea ce

priveşte eroarea se face următoarea distincţie: dacă eroarea se produce asupra identităţii persoanei

recunoscute, acţiunea în nulitatea relativă va fi primită; dacă eroarea priveşte însăşi filiaţia,

acţiunea în nulitate relativă se confundă cu acţiunea în contestarea recunoaşterii făcute. Pentru

motivele arătate în privinţa acţiunii în anularea recunoaşterii de paternitate, pentru vicii de

consimţământ, credem că trebuie făcută aceeaşi deosebire:

a. când recunoaşterea corespunde adevărului, nu există interes pentru

introducerea acţiunii în anulare, deoarece ar urma în cursul procesului să se facă o nouă

recunoaştere;

b. când recunoaşterea nu corespunde adevărului, nu ar trebui refuzată acţiunea în

anulare, deoarece, pe de o parte, regimul juridic al acţiunii în contestare şi cel al acţiunii în

anulare sunt diferite şi pe de altă parte, legea nu interzice acţiunea în anularea recunoaşterii

filiaţiei74.

În cursul procesului pornit prin acţiunea în anulare se va pune în discuţie şi problema

conformităţii recunoaşterii cu realitatea. Dar aceasta înseamnă admiterea acţiunii în anulare, deci

posibilitatea introducerii ei. În sfârşit, posibilitatea acţiunii în anulare decurge din figura juridică

70 - A se vedea art. 56 şi art. 57 C.fam.

71 - A se vedea art. 57, alin. 1, C.fam.72 - A se vedea art. 57, alin. 2, C.fam.73 - A se vedea Al. Oproiu. Dacă se poate introduce acţiune în anularea recunoaşterii filiaţiunii pentru incapacitate sau vicii de consimţământ, în L.P., nr. 9, 1961, p.48. De asemenea, nulitatea relativă a recunoaşterii de paternitate pentru violenţă este admisă de Ilie Stoenescu, S. Zilberstein, op. Cit., p. 341.74 - În aceste sens, I.P. Filipescu , op. cit. p. 152 – 153.

52

a recunoaşterii, care nu este numai o mărturisire, ci şi un act juridic, supus dreptului comun, în

măsura în care nu se prevede în lege altfel. Dovada viciilor de consimţământ se face potrivit

dreptului comun.

În concluzie, pentru efectuarea recunoaşterii de paternitate nu se cere capacitatea de

exerciţiu necesară săvârşirii actelor juridice, ci numai discernământul necesar pentru a face o

mărturisire.

Astfel nu se pune problema nulităţii relative a recunoaşterii pentru incapacitatea de

exerciţiu. Trebuie precizat că este posibilă acţiunea în anulare a recunoaşterii de paternitate în

cazul în care autorul acesteia nu a avut o voinţă conştientă când a făcut-o. Cu privire la nulitatea

relativă a recunoaşterii putem vedea art. 335, Codul de procedură civilă.

2.Efectele nulităţii ori anulării recunoaşterii de paternitateAtât nulitatea relativă cât şi cea absolută produc aceleaşi efecte. Aceste efecte au loc nu

numai pentru viitor (ex nume), ci şi pentru trecut până la data când recunoaşterea s-a produs.

Astfel, recunoaşterea lovită de recunoaşterea absolută sau relativă se consideră că nu a avut loc,

copilul având aceeaşi situaţie juridică pe care a avut-o înainte de data recunoaşterii, adică fără

paternitate stabilită. În condiţiile legii se pot introduce consecinţe cu privire la numele copilului,

ocrotirea părintească, obligaţia de întreţinere, succesiune, etc.

53

CAPITOLUL IV. Stabilirea paternităţii prin hotărâre judecătorească.

SECŢIUNEA I. Acţiunea în justiţie pentru stabilirea paternităţii din afara căsătoriei.

1. Noţiunea de acţiune în justiţie.Dacă paternitatea copilului din afara căsătoriei nu a fost recunoscută voluntar, stabilirea

raportului de filiaţie paternă se poate face forţat prin hotărâre judecătorească pronunţată în cadrul

acţiunii în stabilirea paternităţii. Potrivit art. 63, C.fam., copilul din afara căsătoriei a cărui

filiaţie a fost stabilită prin recunoaştere sau prin hotărâre judecătorească, are faţă de părinte şi

rudele acestuia, aceeaşi situaţie ca şi situaţia legală a unui copil din căsătorie. Astfel acţiunea în

stabilirea paternităţii din afara căsătoriei este prevăzută în interesul copilului.

În ceea ce prevede art. 53, C.fam., copilul conceput sau născut în timpul căsătoriei are ca

tată pe soţul mamei, respectiv pe fostul soţ al mamei, de aceea, copilul în favoarea căruia se

aplică prezumţia de paternitate nu poate introduce acţiunea în stabilirea paternităţii împotriva

unui alt bărbat decât soţul mamei. Acţiunea este inadmisibilă, fie că tatăl este trecut în actul de

naştere al copilului, fie că în acest act este trecută o altă persoană decât tatăl, fie că actul nu este

completat la rubrica privind pe tată. Prezumţia de paternitate nu poate fi răsturnată decât prin

acţiunea în tăgăduirea paternităţii introdusă de soţul mamei.

2. În ce cazuri se poate porni?Legea nu determină cazurile în care se poate stabili prin acţiune în justiţie filiaţia faţă de

tatăl din afara căsătoriei.Ca atare, acţiunea în justiţie pentru stabilirea paternităţii se poate

introduce în toate situaţiile în care este vorba de un copil din afara căsătoriei, atât celui minor cât

şi celui major (I. Condor).Copilul din căsătorie nu poate introduce această acţiune, deoarece el

54

beneficiază de prezumţia de paternitate. Atunci când prin hotărâre judecătorească se respinge

prima acţiune în stabilirea paternităţii pe motivul că acel copil se bucură de prezumţia de

paternitate, ulterior, după tăgăduirea paternităţii, acesta poate introduce din nou acţiune în

stabilirea paternităţii, împotriva aceleiaşi persoane ca prima dată, fără ca hotărârea

judecătorească anterioară să aibă autoritate de lucru judecat75. Atunci când la data introducerii

cererii privind stabilirea paternităţii din afara căsătoriei, nu există introdusă o acţiune în

tăgăduirea paternităţii copilului conceput în timpul căsătoriei, acesta nu conduce la

inadmisibilitatea acelei cereri, dacă, pe parcursul judecării sale după repunerea pe rol a

procesului suspendat la cererea reclamantei s-a depus copia hotărârii prin care s-a stabilit că

fostul soţ al mamei nu este tatăl copilului conceput în timpul căsătoriei, întrucât, la data reintrării

cererii prin petiţia de repunere pe rol, cert şi la cea a soluţionării pricinii, dispăruse impedimentul

din cauza căruia cererea de stabilire a paternităţii din afara căsătoriei nu ar fi putut să fie luată în

considerare.

3.Titularul dreptului la acţiunePotrivit art.59 alin.1 C. fam. acţiunea in stabilirea paternităţii din afara căsătoriei aparţine

copilului, întrucât textul nu distinge şi ridică întrebarea dacă acţiunea în stabilirea paternităţii

aparţine numai copilului minor din afara căsătoriei sau aparţine şi copilului major din afara

căsătoriei?

Apar diferite păreri în această privinţă:

Acţiunea în stabilirea paternităţii aparţine numai copilului minor din afara căsătoriei76. Se

invocă aici următoarele argumente:

a) Art. 59 C.fam., textul prevede că acţiunea aparţine copilului şi se porneşte în

numele său de către mamă ori de către reprezentantul legal, ceea ce ar arăta că se are în vedere

numai copilul minor;

b) Art. 60 C.fam. prevede că acţiunea ce o avem în vedere se poate introduce în

termen de un an de la naşterea copilului;

75 - A se vedea, Teodora Pamblica, cu privire la autoritatea de lucru judecat a hotărârii de stabilire a paternităţii, în J.N., nr.

10,1964, p.78, care citează în acelaşi sens, dec. civ. Nr. 2598 din 30 decembrie 1963, a fostului Tribunal regional Braşov.

Copilul din căsătorie nu poate introduce acţiune în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei,după admiterea tăgăduirii

paternităţii din căsătorie,poate introduce acţiune în stabilirea paternităţii, deoarece nu este din căsătorie.

76 - A se vedea N. I. Şchiopu, Unele consideraţii în legătură cu acţiune stabilirii paternităţii în L.P., nr. 7, 1955, p.745 şi urm.; Al. Bacaci, Aspecte noi sau controverse ale stabilirii paternităţii prin hotărâre judecătorească, în R.R.D., nr. 1, 1988, p.18. şi urm., precum şi I. Filipescu, Aspecte din practica judiciară referitoare la acţiunea pentru stabilirea paternităţii din afara căsătoriei în R.R.D., nr. 10, 1984

55

c) Termenele foarte scurte în care se poate introduce acţiunea în celelalte cazuri

decât cele din art. 60 C.fam., ar duce la concluzia că acţiunea în stabilirea paternităţii aparţine

numai copilului minor.

Aceste cazuri sunt:

Când un copil din căsătorie îşi pierde această calitate prin admiterea acţiunii în

tăgăduirea paternităţii. Această ultimă acţiune se poate introduce într-un termen de 6 luni (art. 55

C.fam.), iar în termen de un an de la data de când hotărârea prin care s-a admis acţiunea în

tăgăduirea paternităţii a rămas definitivă se poate introduce acţiunea în stabilirea paternităţii, de

unde ar rezulta că se are în vedere copilul minor;

Când mama copilului a convieţuit cu pretinsul tată sau când acesta din urmă a

prestat copilului întreţinere, termenul pentru introducerea acţiunii în stabilirea paternităţii este de

un an de la încetarea convieţuirii ori a întreţinerii (art. 60 alin. 3 C.fam.), din care s-ar desprinde

aceeaşi concluzie;

b) Nu există nici o raţiune pentru a se recunoaşte şi copilului major,acţiunea în

stabilirea paternităţii, căci acesta are posibilitatea să-şi asigure singur existenţa, nemaiavând

nevoie de sprijinul material al părintelui său;

2. Acţiunea în stabilirea paternităţii aparţine atât copilului minor cât şi celui major.

Aici avem ca argumente precizate următoarele:

a) Art. 59 C.fam., interpretat în sensul acestei păreri, anume se spune că textul

prevede că acţiunea aparţine copilului, fără a distinge între cel minor şi cel major, de unde

rezultă că art. 59 C.fam., trebuie interpretat în sensul că acţiunea aparţine copilului, dar pe timpul

cât este minor acţiunea se porneşte în numele copilului, de către mamă sau reprezentantul lui

legal;

b) Faptul că pentru introducerea acţiunii în stabilirea paternităţii din afara

căsătoriei este foarte scurt, nu poate fi un argument în sprijinul tezei că acţiunea aparţine numai

copilului minor, deoarece există unele cazuri în care acest termen nu curge de la naşterea

copilului a devenit major.

Astfel:

În cazul în care un copil din căsătorie îşi pierde această calitate prin efectul unei

hotărâri judecătoreşti, termenul de un an pentru introducerea acţiunii în stabilirea paternităţii din

afara căsătoriei curge de la data când acea hotărâre a rămas definitivă (art. 60, alin.2, C.fam.).

Această dată poate fi situată după ce copilul a devenit major, deoarece acţiunea

în tăgăduirea paternităţii se poate introduce în termen de şase luni de la data de când soţul

mamei a luat cunoştinţă de naşterea copilului, ceea ce poate avea loc chiar după ce copilul a

devenit major (de exemplu, când soţul mamei fusese declarat dispărut sau mort);

56

Tot astfel, termenul de şase luni pentru introducerea acţiunii în tăgăduirea

paternităţii curge de la data când soţul mamei a cunoscut actul juridic prin care copilul şi-a

stabilit filiaţia faţă de mamă, precum şi prin intermediul prezumţiei de paternitate, faţă de tată.

Or, copilul major poate fi recunoscut de mama lui, după cum se poate introduce acţiunea în

stabilirea filiaţiei faţă de mamă (art. 48 şi 52 C.fam.);

În sfârşit, tatăl pus sub interdicţie este îndreptăţit, uneori, să pornească acţiunea

în tăgăduirea paternităţii în termen de şase luni de la data ridicării interdicţiei, împrejurare care

poate avea loc la o epocă în care copilul este major (art. 55, alin.3 C.fam.);

În cazul în care mama copilului a convieţuit cu pretinsul tată sau când acesta din

urmă a prestat copilului întreţinerea, termenul de un an pentru introducerea acţiunii în stabilirea

paternităţii din afara căsătoriei curge de la data încetării convieţuirii ori întreţinerii (art.60, alin.

3, C.fam.). Aceste împrejurări pot înceta la o dată când copilul este major.

a) Stabilirea filiaţiei faţă de tată din afara căsătoriei se face nu numai în

considerarea de a acorda întreţinere copilului până la majorat ci şi în considerarea altor drepturi,

cum sunt cele personale, nepatrimoniale (de exemplu, dreptul la nume), drepturile succesorale

etc. Or, copilul major din afara căsătoriei poate avea aceleaşi interese. Aceasta se poate găsi în

situaţia de a avea dreptul la întreţinere, de a-şi verifica drepturile succesorale, de a avea folosinţa

drepturilor personale, nepatrimoniale, etc. Toate acestea justifică acordarea acţiunii în stabilirea

paternităţii copilului major din afara căsătoriei;

b) Nu există o dispoziţie legală care să interzică acţiunea în stabilirea

paternităţii copilului major din afara căsătoriei, după cum nu există o dispoziţie legală expresă

care să acorde această acţiune numai copilului minor din afara căsătoriei;

c) Nu se vede de ce copilul major din afara căsătoriei, ar putea să-şi stabilească

filiaţia faţă de tată pe calea recunoaşterii şi nu ar putea face acelaşi lucru pe cale judecătorească;

d) Dacă nu se admite copilului major din afara căsătoriei dreptul de a introduce

acţiune în stabilirea paternităţii înseamnă că i se îngrădeşte capacitatea de folosinţă, fără ca un

text expres de lege să o permită (art. 6 Decretul nr. 31 din 1954).

Aceste argumente sunt convingătoare şi trebuie deci să admitem ultima părere. De altfel

şi Tribunalul Suprem s-a pronunţat în cele din urmă, în sensul că acţiunea în stabilirea

paternităţii din afara căsătoriei aparţine şi copilului major.

4.Introducerea acţiuniiAcţiunea în stabilirea paternităţii aparţine copilului din afara căsătoriei el fiind titularul

acţiunii. Cu privire la introducerea acţiunii, deosebim următoarele situaţii:

57

1. Copilul nu are capacitatea de exerciţiu, caz în care acţiunea se introduce,

în numele copilului, de către mama sa chiar dacă aceasta este minoră, iar în lipsa acesteia de

către reprezentantul său legal (art. 59, alin. 1 C.fam., vezi şi T.S., S. civ. Dec. Nr. 1181 / 1970).

Mama poate introduce acţiunea în numele copilului ei, fără a avea nevoie de vreo încuviinţare,

fie că are între 14–18 ani, fie că are sub 14 ani77.În sprijinul acestei soluţii se invocă, pe de o

parte, art. 59, alin.1, C.fam. şi pe de altă parte, caracterul personal al acţiunii. Mama poate

introduce acţiunea, chiar dacă este decăzută din drepturile părinteşti78.

Acţiunea introdusă de mamă în nume propriu este lipsită de legitimare procesuală. Introducerea

acţiunii în numele copilului se poate deduce din conţinutul întregului dosar (motivarea acţiunii,

actele depuse, concluzii), nefiind obligatorie, folosirea unor formule anume stabilite ori să se

arate în mod expres acest lucru;

2. Copilul are capacitatea de exerciţiu restrânsă, în care caz s-a susţinut că un

asemenea copil poate introduce acţiunea singur, fără să aibă nevoie de vreo încuviinţare, dacă

legea nu prevede astfel pentru acţiunile cu caracter patrimonial (I.P. Filipescu, A. Ionaşcu, R

Petrescu). Se pune întrebarea dacă mama copilului poate introduce acţiunea singură, fără vreo

încuviinţare, când nu are capacitatea de exerciţiu restrânsă, de ce nu ar putea face acelaşi lucru

copilul cu capacitatea exerciţiu restrânsă?

Ceea ce poate face mama cu capacitatea de exerciţiu restrânsă poate face şi copilul cu aceeaşi

capacitate de exerciţiu. S-a pus problema dacă mama copilului sau reprezentantul acestuia, care

au introdus acţiunea în stabilirea paternităţii în numele copilului pot renunţa la acţiune79.

Avem aici două păreri menţionate:

a) Mama sau reprezentantul legal al copilului pot renunţa la acţiune dar cu încuviinţarea

autorităţii tutelare, deoarece renunţarea depăşeşte dreptul de a administra. Instanţele de judecată

vor verifica dacă renunţarea la acţiune este licită, adică dacă nu este făcută cu rea credinţă sau în

detrimentul copilului, situaţie în care vor refuza să ia act de desistare şi vor dispune continuarea

procesului, în care procurorul va interveni şi va pune concluzii în apărarea intereselor celui

reprezentat;

b) Mama sau reprezentantul legal al copilului nu pot renunţa la acţiune datorită caracterului

său personal, legea prevăzând, în interesul copilului, numai introducerea acţiunii, nu şi

77 - A se vedea Tudor R. Popescu op. cit., p. 75; I. Filipescu, op. cit., p. 180; Titularul acţiunii pentru stabilirea paternităţii este copilul din afara căsătoriei. Dacă el este lipsit de capacitate de exerciţiu, acţiunea se introduce, în numele copilului, de către mama lui, chiar dacă aceasta este minoră78 - A se vedea I. Filipescu, op. cit., p. 180. În sensul că un copil de 14 – 18 ani având capacitatea de exerciţiu restrânsă poate introduce singur acţiunea cu încuviinţarea mamei sau a ocrotitorului legal.79 Dreptul la acţiune are două sensuri: material şi procesual. Această clasificare nu se confundă cu cea din art. 246 şi 247 C.proc.civ. (renunţarea la judecată şi renunţarea la drept). Noi avem în vedere dreptul la acţiune în sens material. Ni se pare că soluţiile diferite se datorează faptului că termenul de acţiune este folosit în sens diferit.

58

renunţarea la acţiunea introdusă80. Într-adevăr,acţiunea aparţine copilului. Ea are un caracter

personal. În lipsa unui text care să prevadă expres posibilitatea renunţării la acţiune de către

mamă ori de reprezentantul legal al copilului, această renunţare nu poate fi admisă (P. Anca, S.

Şerbănescu, I. Deleanu)Copilul are capacitatea deplină de exerciţiu, în care el va introduce

singur acţiunea.

c) Copilul din afara căsătoriei adoptat, poate introduce şi el acţiunea în stabilirea

paternităţii. În cazul adopţiei cu efecte restrânse soluţia se impunea, deoarece, raporturile dintre

părinţii fireşti şi copil coexistă cu raporturile izvorâte din adopţie, acţiunea fiind admisibilă de

asemenea şi în cazul adopţiei cu efecte depline din vechea reglementare. Acţiunea în stabilirea

paternităţii din afara căsătoriei se introduce, în mod firesc, împotriva pretinsului tată. Dacă acesta

a decedat, acţiunea poate fi introdusă şi împotriva moştenitorilor pretinsului tată .În măsura în

care se admite că Statul culege succesiunea vacantă în calitate de moştenitor, înseamnă că

acţiunea poate fi introdusă împotriva acestuia. În cauzele în care se judecă acţiunea în stabilirea

paternităţii din afara căsătoriei, nu este necesară citarea. Autorităţii tutelare, dar care se impune

în cazul în care, după ce s-a stabilit faţă de ambii părinţi, şi se pune problema încredinţării

copilului, contribuţiei părinţilor la cheltuielile de creştere, educare şi învăţătură, etc. Judecarea

acţiunii în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei este de competenţa instanţei judecătoreşti de

la domiciliul pârâtului (art. 5, c.proc. civ.)

5. Împotriva cui se porneşte acţiunea.Acţiunea in stabilirea paternităţii din afara căsătoriei se introduce, în mod normal împotriva

pretinsului tată81. Dacă acesta a decedat, acţiunea poate fi introdusă şi împotriva moştenitorului

pretinsului tată (art. 59, alin. 3, C.fam.). Acţiunea poate fi introdusă împotriva acestor

moştenitori chiar dacă ei au renunţat la moştenire, deoarece se tinde la stabilirea unei legături de

filiaţie, independent de orice aspect patrimonial, ceea ce înseamnă, că acţiunea continuă să aibă

caracter personal şi în această situaţie. Textul se referă la „moştenitorii” pretinsului tată de unde

rezultă că acţiunea în stabilirea paternităţii nu poate fi introdusă împotriva rudelor care nu au

această calitate, adică de moştenitori82. În măsura în care se admite că statul culege succesiunea

vacantă în calitate de moştenitor, înseamnă că acţiunea poate fi introdusă împotriva acestuia.

80 A se vedea Sc. Şerbănescu, op. cit. p. 185; I. Filipescu, op. cit., p. 93;81 - Pârâtul care recunoaşte la prima zi de înfăţişare, într-o acţiune în stabilirea paternităţii copilului, datorează cheltuieli de judecată ( I. Gherghizan, notă, în J.N., nr.11, 1964, p.134 – 136 ., la Tribunalul popular Turda, sent. civ. Nr. 3361 din 4 noiembrie 1963, care a decis contrariul), deoarece se află în culpă procesuală, el fiind pus în întârziere prin efectul legii. Vezi şi M. Enache, Aspecte ale stabilirii paternităţii, , în D., nr.9 – 12, 1990, p.89, şi urm.82 - În sens contrar, în vol. Rudenia în dreptul ……, Bucureşti, Edit. Academiei, 1966, p. 96.

59

6. Citarea autorităţii tutelareÎn procesele în care se judecă acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei nu este

necesară citarea autorităţii tutelare, căci prevederile art. 65 C.fam., care fac trimitere la art. 42-44

din acelaşi cod (ce prevăd ascultarea autorităţii tutelare), îşi găsesc aplicaţie numai după ce a fost

stabilită filiaţia faţă de ambii părinţi. Citarea autorităţii tutelare este necesară în cazul în care,

după ce s-a stabilit filiaţia faţă de ambii părinţi se pune problema încredinţării copilului, stabilirii

contribuţiei părinţilor la cheltuielile de creştere, educare şi învăţătură, precum şi în alte situaţii

asemănătoare.

7. Instanţa competentă pentru soluţionarea acţiuniiJudecarea acţiunii în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei este de competenţa instanţei

judecătoreşti de la domiciliul pârâtului (art. 5 C.proc. civ.). Dacă se cere pe lângă stabilirea

paternităţii din afara căsătoriei, şi pensia de întreţinere în favoarea copilului, instanţa competentă

este, de asemenea, aceea de la domiciliul pârâtului, căci principal al acţiunii este stabilirea

paternităţii, iar acordarea pensiei de întreţinere are un caracter accesoriu.

8. Termenul introducerii acţiuniiArt.60 alin.4 C. fam. arată că acţiunea aparţinând copilului nu se prescrie in timpul vieţii

acestuia iar art. 60 alin. 1, C.fam., prevede că acţiunea în stabilirea paternităţii din afara

căsătoriei poate fi pornită de mamă în termen de un an de la naşterea copilului. Aceasta spre

deosebire de acţiunea în stabilirea filiaţiei faţă de mamă, care este imprescriptibilă. Existenţa

acestui termen aşa de scurt, care constituie, excepţia de principiul că o acţiune de stare civilă este

imprescriptibilă, se justifică prin următoarele83:

a) Pentru a nu lipsi pe copilul respectiv de întrebuinţarea ce i se cuvine căci unul din

principalele efecte ale acţiunii este acordarea întreţinerii, iar aceasta nu se poate cere mai înainte

de a se stabili paternitatea;

b) Pentru a nu se pierde probele prin scurgerea unui termen mai mare;

c) Pentru a evita eventualele scandaluri şi şantaje.

Termenul de un an nu se calculează de la naşterea copilului, ci după cum urmează:

d) Copilul s-a născut în timpul căsătoriei, iar soţul mamei a introdus acţiunea în

tăgăduirea paternităţii care a fost admisă. Termenul se calculează de la data când hotărârea

83 - A se vedea D. Rizeanu şi L. Bogdanovici, Despre unele particularităţi ale obligaţiei de întreţinere în cadrul acţiunii în stabilirea paternităţii copilului din afara căsătoriei, în J.N., nr.10, 1964, p.80 – 81; Tribunalul Suprem, col.civ., dec.Nr. 92 din 14 ianuarie 1963, în C.D., 1963, speţa 64.

60

judecătorească prin care s-a admis tăgăduirea paternităţii a rămas definitivă (art. 60, alin. 2,

C.fam.).

e) Mama copilului a convieţuit cu pretinsul tată termenul se calculează de la data

încetării convieţuirii (art. 60, alin. 3, C.fam.).

f) Pretinsul tată a prestat întreţinere copilului. Termenul se calculează de la data

încetării prestării întreţinerii (art. 60, alin. 3, C.fam.). Termenul se calculează de la data încetării

convieţuirii ori a întreţinerii, fără a deosebi dacă aceste împrejurări intervin în timpul minorităţii

copilului ori după ce acesta a devenit major deoarece art. 60, alin. 3, C.fam. nu face o

diferenţiere între copilul minor şi cel major şi nici nu instituie obligaţia pentru copilul devenit

major de a introduce acţiunea în stabilirea paternităţii în termen de un an de la împlinirea vârstei

majoratului.

g) S-a declarat nulitatea recunoaşterii ori s-a contestat recunoaşterea de paternitate.

În aceste două cazuri, termenul de un an se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii

judecătoreşti prin care s-a admis acţiunea în nulitate sau acţiunea în contestare a recunoaşterii 84.

În ambele cazuri recunoaşterea de paternitate să fi intervenit în termen de un an de la naşterea

copilului. Dacă recunoaşterea a intervenit după un an de la naşterea copilului, care apoi este

declarată nulă ori se contestă, atunci nu mai este posibilă, introducerea acţiunii în stabilirea

paternităţii, după declararea nulităţii recunoaşterii ori contestarea recunoaşterii, deoarece a operat

prescripţia dreptului de a introduce acţiunea.

h) Pentru identitate de raţiune trebuie să considerăm că în cazul în care se contestă

recunoaşterea de paternitate, termenul pentru introducerea acţiunii în stabilirea paternităţii se

calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a admis contestaţia

recunoaşterii. Ar fi deci o nouă situaţie, în care se pune problema datei de la care se calculează

termenul introducerii în stabilirea paternităţii, alta decât aceea a naşterii. S-a arătat însă că soluţia

presupune că recunoaşterea de paternitate a intervenit în termen de un an de la naşterea copilului,

termen în care se putea porni acţiunea în stabilirea paternităţii, fiind apoi contestată. Dacă

recunoaşterea, ulterior contestată, a intervenit după trecerea termenului menţionat, atunci nu mai

este posibilă introducerea acţiunii în stabilirea paternităţii, după contestarea recunoaşterii,

deoarece a operat prescripţia dreptului de a exercita acţiunea.

Întreţinerea trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe pentru a justifica întârzierea în

introducerea acţiunii în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei :

84 - A se vedea T. Pop, Termenul în care poate fi introdusă acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei, în cazul nulităţii actului de recunoaştere în: R.R.D., nr. 11 / 1968, p. 81 – 83;

61

a) Să fie benevolă iar nu prestată cu obligaţie ca de exemplu în temeiul unei clauze

contractuale ori ca executare a unei sarcini, în cadrul unei donaţii cu sarcini sau ca urmare a unei

stipulaţii pentru altul;

b) Să fie substanţială şi să aibă un caracter de continuitate pentru a satisface nevoile

copilului85. În practica judecătorească, noţiunea de întreţinere a fost înţeleasă nu numai de

întreţinere materială ci în sensul de întreţinere morală, prin grija şi atenţia acordată copilului,

socotindu-l ca atare. Tribunalul Suprem a decis în sensul că întreţinerea trebuie să fie voluntară,

substanţială şi continuă, astfel că trebuie să fie prestată material, în natură sau prin echivalent,

pentru a putea duce la amânarea datei care se calculează termenul prescripţiei. În general,

întreţinerea se acordă copilului, prin mama acestuia, direct de către pretinsul tată. Este însă

posibilă acordarea întreţinerii şi prin intermediul unei terţe persoane, care primeşte mijloacele

respective din partea pretinsului tată şi le transmite apoi copilului.

Codul familiei nu arată care este caracterul termenului înlăuntrul căruia se poate

introduce acţiunea în stabilirea paternităţii. Din prevederile art.24 Decretul nr.32 din 1954 reiese

că acesta este un termen de prescripţie.

Instanţa este obligată să ridice din oficiu problema prescripţiei acţiunii în stabilirea paternităţii,

independent de faptul că partea interesară o ridică ori nu. Instanţa nu poate însă hotărî că

acţiunea este prescrisă dacă partea în favoarea căreia curge termenul nu se prevalează de

împlinirea prescripţiei.

9. Natura prestării întreţinerii şi convieţuirii pretinsului tată cu mama copilului.

S-a pus problema dacă prestarea întreţinerii copilului şi convieţuirea pretinsului tată cu

mama copilului constituie ori nu o cauză de întrerupere a prescripţiei.

Într-o părere, aceste împrejurări nu sunt cauze de întrerupere a prescripţiei, ci cazuri distincte ale

unei noi prescripţii. Într-o altă părere, acestea sunt împrejurări de natură a întrerupe cursul

prescripţiei, prevăzut de lege, care începe a curge la data naşterii copilului.

Dacă se acceptă prima părere, înseamnă că în cazul în care a trecut de la naşterea copilului mai

mult de un an şi apoi a început convieţuirea sau prestarea întreţinerii se poate introduce acţiunea

în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei într-un nou termen de un an care începe să curgă de

la data încetării convieţuirii sau a acordării întreţinerii, pe când dacă se adoptă cea de-a doua

părere înseamnă, în aceeaşi situaţie, că nu se mai poate introduce acţiunea, deoarece s-a prescris.

85 - A se vedea I. Mihuţă, op. cit., în R.R.D., nr. 2 / 1979, p. 31., pentru noţiunea de întreţinere în sensul că nu urmează a fi înţeleasă că trebuie prestată lună de lună, ci în raport de intenţia celui ce o prestează şi de alte elemente de fapt. Folosirea averii pretinsului tată nu este întreţinere în sensul art. 60 C.fam. (Tribunalul jud. Hunedoara, dec.civ., Nr. 1011 din 22 octombrie 1985, în R.R.D.,nr. 6, 1986, p. 72.) C.S.J., dec. civ. Nr. 749, 1990, în D. Nr. 9 – 12, 1990, p. 241.

62

În sprijinul ultimei păreri precizăm următoarele argumente:

a) Pentru reglementarea celor trei situaţii prevăzute de art. 60, C.fam. situaţia când

copilul şi-a pierdut calitatea de copil din căsătorie prin efectul unei hotărâri judecătoreşti, situaţia

când pretinsul tată a convieţuit cu mama copilului şi situaţia când pretinsul tată a acordat

întreţinere copilului trebuie dată aceeaşi soluţie. Soluţia pentru prima situaţie nu poate fi decât în

sensul că se poate porni acţiunea pentru stabilirea filiaţiei din afara căsătoriei, chiar dacă

hotărârea de tăgăduire a paternităţii a rămas definitive numai după împlinirea prescripţiei care

curge de la data naşterii;

b) Soluţia în sensul primei păreri constituie o regulă excepţională faţă de principiile

dreptului comun, dar nu are un caracter cu totul singular, de vreme ce sistemul tranzitoriu al

Decretului nr. 32 din 1954 (art. 8) se întemeiază şi el pe ignorarea termenelor de prescripţie

expirate;

c) Voinţa pretinsului tată de a relua prestarea întreţinerii este suficientă şi înlătură

orice termen de prescripţie ce s-ar fi împlinit;

d) Prestarea întreţinerii înfăţişează un început de recunoaştere a filiaţiei, o

mărturisire constantă care întruneşte în mare măsură, elementele însăşi, pe baza cărora s-ar putea

invoca chiar folosirea stării civile respective;

e) Soluţia se impune în virtutea principiului ocrotirii intereselor copilului.

Se invocă următoarele argumente, în sprijinul celei de-a doua păreri:

a) Dispoziţiile cuprinse în art. 60 alin. 2, C.fam., nu mai furnizează argumente în

favoarea tezei potrivit căreia este posibilă introducerea unei acţiuni în stabilirea paternităţii

copilului născut în afara căsătoriei după trecerea unui anumit număr de ani de la naşterea sa, sub

cuvântul că pretinsul tată ar fi început să convieţuiască cu mama copilului sau i-ar fi acordat

acestuia din urmă întreţinere. În cazul copilului, din căsătorie, care îşi pierde această calitate prin

hotărâre judecătorească, termenul de prescripţie de un an pentru introducerea acţiunii în

stabilirea paternităţii începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de tăgăduire a

paternităţii, pentru că numai în acest moment copilul îşi pierde calitatea de copil din căsătorie şi

numai în acest moment se naşte posibilitatea ca un alt bărbat să recunoască copilul ca fiind al

său;

b) Dispoziţiile cuprinse în art. 8 Decretul nr. 32 din 1954 nu constituie o excepţie de

la regula cuprinsă în art.60 C.fam. Aceste dispoziţii tranzitorii nu constituie altceva decât

expresia preocupării legiuitorului de a reglementa situaţiile vechi în raport cu Codul Familiei

potrivit cu noua lege. Necesităţi de ordin practice şi imperative de ordin social politic au impus

crearea unui alt sistem decât cel prevăzut de Codul Familiei. Fiind vorba de copii născuţi la data

63

intrării în vigoare a Codului Familiei, în mod firesc momentul curgerii termenului de prescripţie

nu putea să-l constituie data naşterii copilului din afara căsătoriei ci dimpotrivă data intrării în

vigoare a Codului Familiei;

c) Termenul de prescripţie de un an pentru stabilirea paternităţii din afara căsătoriei

începe să curgă de la naşterea copilului, iar convieţuirea pretinsului tată cu mama sau prestarea

întreţinerii întrerupt cursul prescripţiei şi astfel fiind, aceleaşi împrejurări nu pot avea în acelaşi

timp efectul de a fi izvorul unei noi prescripţii;

d) Ocrotirea şi apărarea intereselor copilului trebuie să se facă întotdeauna pe calea

respectării legalităţii, iar nu în afara acesteia.

Ne oprim la ultima părere, căci un drept material la acţiunea prescrisă nu poate reapare în

lipsa unui text care să prevadă expres aceasta. După cum s-a arătat86, un drept subiectiv este

însoţit de un singur drept la acţiune. Cursul prescripţiei dreptului la acţiune poate fi suspendat

sau întrerupt. Dacă dreptul la acţiune s-a stins prin împlinirea termenului de prescripţie, un al

doilea drept la acţiune nu poate exista fără o dispoziţie expresă şi neîndoielnică a legii. Titularul

dreptului la acţiune poate fi repus în termen de instanţa judecătorească dacă a fost împiedicat să

acţioneze din acuze temeinic justificate.

În practică, s-a stabilit întreţinerea şi convieţuirea au acelaşi efect de a prelungi termenul

de prescripţie a dreptului la acţiune, din care rezultă că este vorba de acuze care întrerup

prescripţia.

De asemenea, s-a decis atât convieţuirea cât şi întreţinerea au ca efect întreruperea

prescripţiei, dacă au început în termen de un an de la naşterea copilului.

10. Repunerea în termenInstituţia repunerii în termen este aplicabilă şi acţiunilor cu caracter personal,

nepatrimonial, care intră în domeniul de aplicare al prescripţiei extinctive.

11. Calculul termenului de prescripţie al acţiunii pentru stabilirea paternităţiiLa termenul socotit pe ani, ziua în cursul căreia prescripţia începe sau intră în calcul dar

nu se împlineşte după trecerea completă a celei de pe urmă zi a termenului prevăzut de lege. În

această privinţă Tribunalul Suprem a decis că numai termenele fixate pe zile se calculează pe zile

libere, iar la celelalte termene calculul se face cu împlinirea termenelor în ziua corespunzătoare a

săptămânii, lunii sau anului.

86 - M. Popa, Consideraţii cu privire la exercitarea dreptului la acţiune în stabilirea paternităţii copilului din afara căsătoriei, în J.N., nr.1, 1962, p. 101.

64

12. Acţiunea în stabilirea paternităţii nu se poate porni mai înainte ca respectivul copil să se fi născut87.

Deşi drepturile acestuia îi sunt recunoscute de la concepţiune potrivit art. 7, Decretul nr.

31, din 1954, soluţia se impune, totuşi, pentru următoarele motive:

a) acţiunea aparţine numai copilului din afara căsătoriei, ceea ce nu se ştie decât la

naşterea copilului, căci s-ar putea ca până la această dată mama să se căsătorească;

b) termenul în care se poate introduce acţiunea se socoteşte de la data naşterii copilului

(art. 60, alin. 1, C.fam.) şi tot în raport de această dată se poate determina epoca de

concepţie a copilului.

13. Ce trebuie dovedit?Pentru admiterea acţiunii în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei trebuie să se

dovedească următoarele împrejurări:

a) naşterea copilului, iar nu numai concepţia lui;

b) legăturile intime dintre pretinsul tată şi mama copilului în perioada concepţiei88;

c) stabilirea în mod cert că bărbatul care a avut asemenea legături este tatăl copilului.

S-a decis că pentru stabilirea paternităţii din afara căsătoriei ester necesar să se

dovedească, prin orice probe admise de lege, nu numai legăturile intime dintre mama copilului şi

presupusul tată în epoca de concepţie a copilului, ci şi că bărbatul care a avut asemenea legături

este tatăl copilului.

14. Admiterea tuturor mijloacelor de probă.Aceste împrejurări arătate se pot dovedi cu orice mijloace de probă. Pot fi folosite

înscrisurile, indiferent de forma în care au fost întocmite, din care să rezulte că pârâtul este tatăl

copilului reclamant. Actul de naştere al copilului, chiar dacă ar cuprinde menţiunea că pârâtul

este tatăl copilului, nu se poate constitui o dovadă a paternităţii acestuia afară de cazul în care

tatăl a făcut o recunoaştere voluntară a acestuia89.

Mărturisirea pârâtului este proba cea mai puternică a acţiunii în stabilirea paternităţii.

Mărturisirea poate fi făcută cu ocazia interogatoriului sau într-un alt act opozabil pârâtului.

Dacă mărturisirea este făcută în faţa instanţei judecătoreşti aceasta constituie o

recunoaştere voluntară de paternitate făcută în formă autentică.

Obligaţia instanţei de judecată este aceea de a verifica recunoaşterea făcută, deoarece s-ar

putea ca acel copil să beneficieze de prezumţia de paternitate şi să nu poată fi recunoscut.

87 - A se vedea P. Anca op. cit., p. 45; T.R. Popescu , op. cit., vol. II, p. 24; S Şerbănescu op. cit., p. 197; în sens contrar: Al. Oproiu, op. cit., p. 133.88 - C.S.J., dec. civ. Nr. 13, din 13 ianuarie 1991, în D. Nr. 1, 1992, p. 11189 - A se vedea Sc. Şerbănescu, op. cit. p. 186; M. Mayo, op. cit. p. 55.

65

Trebuie ştiut cum se consideră stabilită paternitatea prin recunoaştere sau prin hotărâre

judecătorească.

Într-o soluţie, s-a spus90 că instanţa de judecată ar trebui numai să ia act de recunoaşterea

pârâtului, care produce efecte directe şi independente să nu se admită acţiunea, ci să se dispună

închiderea dosarului. O altă soluţie, instanţa de judecată, după ce verifică dacă pârâtul a

recunoscut un copil din afara căsătoriei, urmează să dea o hotărâre de admitere a acţiunii în

stabilirea paternităţii91 Tribunalul Suprem s-a pronunţat, şi anume, în cazul în care pârâtul

recunoaşte la interogatoriu că este tatăl copilului, nu mai este necesar să se judece acţiunea în

stabilirea paternităţii, ci instanţa să constate numai recunoaşterea şi să dispună înregistrarea la

serviciul stării civile a recunoaşterii pârâtului cu privire la paternitatea copilului.

În speţă, acţiunea în stabilirea paternităţii fusese introdusă după împlinirea termenului

de prescripţie. Considerându-se că recunoaşterea pârâtului la interogatoriu are caracterul unei

declaraţii autentice, s-a decis că, în speţă, problema prescripţiei acţiunii nu mai era hotărâtoare.

Martorii pot fi folosiţi pentru dovedirea acţiunii în stabilirea paternităţii. Rudele cu

excepţia descendenţilor sunt admise ca martori (art.190, C.proc.civ.). în acelaşi sens, inclusive

pentru afinii până la gradul trei s-a pronunţat şi Tribunalul Suprem92.

De asemenea pot fi folosite prezumţiile, din care ar rezulta că pârâtul este tatăl

copilului. S-a considerat că faptul convieţuirii unui bărbat cu o femeie sau cel al prestării

întreţinerii copilului sunt suficiente pentru a deduce paternitatea copilului, deoarece tatăl

recunoaşte implicit, prin aceste fapte, paternitatea copilului.

Relaţiile sporadice, întâmplătoare, dintre părţi, nu pot duce la o singură concluzie, în

mod necesar, cu privire la faptul dacă pârâtul este ori nu tatăl copilului.

Un mijloc de probă ce poate fi folosit în stabilirea paternităţii, din afara căsătoriei este

expertiza medico-judiciară, în primul rând aceea privind analiza grupelor sangvine (serologică).

Din compararea grupei de sânge a copilului cu grupa de sânge a mamei şi pretinsului tată pot

rezulta două situaţii:

a) Copilul are aceeaşi grupă de sânge cu pretinsul tată. Această probă nu poate

duce la stabilirea directă a paternităţii deoarece acea grupă de sânge se poate găsi şi la alţi bărbaţi

care nu a avut nici o legătură cu mama copilului;

b) Copilul are altă grupă de sânge decât acea a pretinsului tată, în sensul că este

exclusă paternitatea. Este concludent faptul că bărbatul este tatăl copilului deoarece între aceştia

nu există nici o legătură de sânge. În afară de analiza sângelui sangvine se pot utiliza diferite

expertize, în care ar putea rezulta elemente pentru stabilirea paternităţii cum ar fi cele privind

90 - A se vedea Sc. Şerbănescu nota în L.P., nr.8, 1957, p.99 – 103;91 - A se vedea R. Petrescu, op. cit. p. 103;92 - Tribunalul Suprem, dec.civ. nr. 670 din 18 aprilie 1985, în R.R.D. nr. 1, 1986, p. 70.

66

caracteristicile conformării corpului, pigmentaţia pielii formatul părului, diverse semnalmente

transmisibile ereditar etc., adică expertiza antropologică. Investigaţiile antropologice se pot face

numai când copilul are cel puţin trei ani, deoarece atunci sunt posibile comparaţii antropologice.

Un alt mijloc de probă este expertiza dactiloscopică. În dovedirea acţiunii în stabilirea

paternităţii se mai pot folosi expertize privind substanţa M.N, Rh, hepatoglobina etc., existente în

sânge. Proba antropologică, dactiloscopică sau privind existenţa unor substanţe in sânge sunt

simple indicaţii, care unite cu alte mijloace de probă, pot duce la stabilirea paternităţii în

concluzie s-a decis că stabilirea paternităţii trebuie să se facă în mod obligatoriu prin expertiza

medico-legală dacă din problemele dosarului rezultă că, în perioada concepţiunii copilului,

mama acestuia a avut relaţii intime cu mai mulţi bărbaţi. Pentru a înlătura orice dubiu, în acest

caz, cu privire la paternitatea copilului, instanţa este obligată să dispună din oficiu efectuarea

expertizei medico-judiciare, chiar dacă pârâtul nu a solicitat-o.

15. Apărarea pârâtului împotriva acţiunii în stabilirea paternităţii.

Pârâtul poate folosi orice mijloc de probă pentru a demonstra că nu el este tatăl copilului.

Astfel, el poate invoca expertiza impotenţei sexuale, inexistenţa raporturilor de coabitare sau a

relaţiilor intime cu mama copilului în epoca de concepţie a acestuia (datorită unor împrejurări

obiective, de exemplu misiune în străinătate, internare în spital). Faptul că mama a avut în timpul

concepţiunii copilului relaţii şi cu alţi bărbaţi (excepţio plurium concubetium) nu este suficient

prin el însuşi să ducă la respingerea acţiunii, dacă din ansamblul probelor administrate se poate

ajunge la concluzia paternităţii. De aceea, această excepţie ridicată de pârât nu poate fi primită în

prealabil, ci numai ca o apărare în fondul procesului, fiind cercetată împreună cu ansamblul

probelor administrative. Dacă se dovedeşte că la epoca de concepţie mama copilului a avut relaţii

cu mai mulţi bărbaţi, în lipsa altor probe nu se poate admite acţiunea, căci ar însemna că aceasta

să aibă dreptul să aleagă pe tatăl copilului.

SECŢIUNEA a II-a. CHELTUIELI DE JUDECATĂSe consideră că dispoziţiile nu se aplică în cazurile privind pensiile de întreţinere şi cele

pentru stabilirea paternităţii, unde întotdeauna se vor acorda cheltuieli de judecată pe baza art.

274, din acelaşi Cod.

Se mai consideră că aceste dispoziţii nu se aplică acţiunilor privind pensia de întreţinere

şi pentru tăgăduirea paternităţii, dar se aplică acţiunilor pentru stabilirea paternităţii, dacă pârâtul

recunoaşte pretenţiile la primul termen de înfăţişare şi nu a fost pus în întârziere, prin scrisorile

mamei copilului, din care să rezulte că-i aducea la cunoştinţă naşterea copilului.67

S-a susţinut că dispoziţiile art. 275 nu operează în acţiunile pentru stabilirea paternităţii,

deoarece, potrivit art.56, C.fam., pârâtul putea recunoaşte în mod voluntar copilul, iar dacă nu a

făcut acest lucru este în culpă procesuală de a fi provocat litigiul, astfel că va fi obligat

întotdeauna la restituirea cheltuielilor de judecată, potrivit art. 274,C. proc. civ. Pârâtul poate

beneficia, în această opinie, de dispoziţiile art. 275, C.proc. civ. Numai dacă face dovada că nu a

făcut recunoaşterea copilului din cauze obiective.

În practica judecătorească s-a decis că dispoziţiile art. 275, C.proc.civ., nu sunt aplicabile

în acţiunile pentru stabilirea paternităţii, deoarece pârâtul avea posibilitatea să recunoască pe

copil, iar nu să provoace pornirea procesului. Astfel, s-a decis că dacă pârâtul recunoaşte la

termen, că este tatăl copilului şi este de acord cu admiterea acţiunii el va fi, totuşi, obligat la plata

cheltuielilor de judecată, la cererea reclamantei, deoarece nu poate spune că nu a cunoscut

naşterea copilului şi avea posibilitatea să evite pornirea procesului.

În acţiunile pentru tăgăduirea paternităţii, unde recunoaşterea mamei copilului nu se poate face

înainte de proces, iar cea făcută în timpul procesului produce efecte dacă se coroborează cu alte

probe, cheltuielile de judecată se acordă, întotdeauna, pe baza art.274 C.proc.civ.

1. Înregistrarea hotărârii.Hotărârea judecătorească prin care s-a stabilit paternitatea din afara căsătoriei se înscrie,

prin menţiune, pe marginea actului de naştere al copilului, căruia I se eliberează un alt certificat

de naştere .

Hotărârea judecătorească produce efecte şi pentru trecut, până la concepţia copilului,

astfel că pe toată această perioadă copilul este considerat ca fiind al tatălui. Hotărârea

judecătorească este opozabilă erga omnes (are efecte absolute). Poate fi invocată de către oricine

împotriva copilului. Terţii, care nu au participat la procesul pentru stabilirea paternităţii, pot face

proba contrară hotărârii in faţa instanţei de judecată.

2.Efectele stabilirii paternităţii din afara căsătoriei.În conformitate cu art.63, C.fam., copilul din afara căsătoriei, care şi-a stabilit filiaţia prin

recunoaştere sau hotărâre judecătorească definitivă, are aceeaşi situaţie legală faţă de părinte şi

rudele acestuia ca şi copilul din căsătorie. Admiterea acţiunii pentru stabilirea paternităţii poate

produce, în condiţiile legii efecte cu privire la numele copilului, domiciliul acestuia, exercitarea

drepturilor şi îndatoririlor părinteşti, încredinţarea copilului93, obligaţia de întreţinere.

93 - În privinţa încredinţării copilului şi a obligaţiei de întreţinere se aplică, prin asemănare dispoziţiile din material divorţului, adică art. 42, C.fam. (respectiv art. 65, C.fam.)

68

CAPITOLUL VI. NORME CONFLICTUALE ÎN MATERIA FILIAŢIEI

SECŢIUNEA I. SOLUŢIONAREA CONFLICTELOR DE LEGI

1. Caracteristici generale.a. Clasificarea raporturilor dintre părinţi şi copii în sfera statutului personal. Filiaţia

din căsătorie, din afara ei sau stabilită prin înfiere, ca şi efectele corespunzătoare, precum

ocrotirea părintească şi obligaţia de întreţinere, implică atât raporturi personal nepatrimoniale

între părinţi şi copii. Este însă neîndoielnic că ponderea precumpănitoare revine relaţiilor de

ordin personal, existente fie în cadrul familiei, fie în afara ei. Astfel raporturile dintre părinţi şi

copii se înglobează în categoria de drept internaţional privat a statutului personal. Legiuitorul

identifică această noţiune generică prin expresia „starea civilă şi capacitatea persoanelor” (art. 2,

alin. 2, C.civ.). Prin conţinutul ei larg, categoria juridică la care ne referim include pe lângă

69

materia noastră instituţii înrudite prin natură, precum numele, domiciliul, căsătoria şi divorţul.

Din sfera statutului personal nu face însă parte, dobândirea cetăţeniei rămâne prin filiaţie firească

sau prin înfiere, fiind o chestiune de drept constituţional, reglementată în mod exclusiv de legea

română nu poate să formeze obiect de cercetare în cadrul acestui capitol consacrat coliziunilor de

legi. În cele ce urmează, considerăm, cu alte cuvinte, ca prestabilă şi în afară de dubiu cetăţenia

copilului şi a părinţilor în cauză.

b. Principiul aplicării legii naţionale. Raporturile dintre părinţi şi copii sunt

guvernate, la fel cu celelalte materii componente ale statutului personal, de legea naţională a

subiectelor de drept în cauză (lex patriae), aşa cum prevede explicit art.2, alin.2, C.civ. această

soluţie de principiu îşi găseşte aplicarea fără dificultăţi de câte ori toate persoanele interesate au

aceeaşi cetăţenie. Orice raporturi dintre părinţi şi copii cetăţeni români cad sub incidenţa legii

române, legea lor naţională comună, chiar dacă ar avea domiciliul în alt stat. Tot astfel, în cazul

în care atât copii, cât şi părinţii sunt cetăţeni străini, ai aceluiaşi stat, li se aplică în principiu, în

România legea lor naţională comună. Putem arăta următorul exemplu, un minor, cetăţean

francez, a fost încredinţat, în conformitate cu dispoziţiile legii franceze, spre creştere şi educare a

mamei, de către o instanţă din ţară, sesizată cu acţiunea de divorţ.

c. Legea aplicabilă raporturilor dintre părinţi şi copii de naţionalitate diferită. Pe

plan mondial, s-au promovat soluţii conflictuale care pot ocroti cel mai bine interesele legitime

ale minorului. În acest sens instanţele aplică uneori „legea cea mai favorabilă pentru copil”.

Orientarea citată pare raţională şi echitabilă. Totuşi în practică poate să dea loc la dificultăţi, din

cauza evaluării foarte diferite pe care o comportă comparaţia dintre două legi complexe,

cuprinzând atât reglementări avantajoase copilului, cât si altele severe pentru el, precum

îndeosebi decăderile din drepturi. Aşadar, devine necesar să se concretizeze prin criterii mai

precise legea efectiv aplicabilă (lex causa). Din acest punct de vedere nu pare posibil să se aplice

invariabil aceeaşi lege tuturor categoriilor de raporturi juridice dintre părinţi şi copii de

naţionalitate diferită, independent de originea lor. Anumite diferenţieri, cel puţin în fază iniţială,

a stabilirii legăturii materne sau paterne între filiaţia din căsătorie, din afara căsătoriei şi înfiere

nu credem că ar putea fi înlăturate, astfel cum se va preciza în continuare.

SECŢIUNEA II. LEGEA APLICABILĂ PENTRU STABILIREA FILIAŢIEI FIREŞTI

1. Determinarea legii aplicabile potrivit dreptului comun.A. Filiaţia din căsătorie. Limitând discuţia la dreptul nostru actual, constatăm că

pentru soluţionarea conflictelor de legi referitoare la stabilirea filiaţiei fireşti în raporturile dintre

70

părinţi şi copii de naţionalitate diferită, se atribuie calitatea de lege chemată să guverneze (lex

cause) fie legii române, fie legii naţionale a copilului, fie legii efectelor căsătoriei.

a) Aplicarea în toate cazurile a legii române de către instanţele din ţară, teză

susţinută de către o parte din doctrină94, prezintă desigur avantajul simplităţii.

Ni se pare însă că practica judiciară care îşi bazează soluţiile pe legea română o face

omissomedio. Cu alte cuvinte, din motivarea hotărârilor respective lipsesc de multe ori tocmai

argumentele care conferă, cu deplină îndreptăţire, calitatea de lex causae reglementărilor din

dreptul roman în acele speţe, precum naţionalitatea copilului sau statutul efectelor .

Căsătoriei părinţilor săi. Incumbă însă interpretului să desluşească titlul juridic care legitimează

incidenţa legii române, în funcţie de punctele de legătură semnificative ale litigiului. Fără acest

proces de reconstituire a premiselor implicite ale silogismului judiciar, acceptarea ca atare a

concluziei, competenţa legii române, se reduce la o formulă comodă, constatatoare care nu ne

oferă o explicaţie valabilă de drept internaţional privat.

b) În favoarea legii naţionale a copilului militează argumente puternice95 şi

înainte de toate ideea că el este principalul interesat în stabilirea filiaţiei atât faţă de mamă, cât şi

faţă de tată.

Aplicarea legii sale naţionale prezintă şi avantajul că asigură statutului său juridic deplină

unitate, oricare ar fi modalităţile folosite pentru ocrotirea copilului (prin părinţi, tutore, etc.)

c) Ne întrebăm prin urmare dacă în faza incipientă de constituire a legăturii de

filiaţie, material nu ar urma să fie cârmuită de legea care realizează coeziunea dintre toţi membrii

familiei în raporturile dintre ei, şi anume legea efectelor căsătoriei, cu alte cuvinte, în lipsa

cetăţeniei a soţilor, legea domiciliului conjugal sau, în ultim subsidiar, legea forului sesizat. Ni se

pare că îndeosebi prezumţiile de paternitate, esenţiale pentru stabilirea filiaţiei din căsătorie, nu

ar putea fi supuse în mod adecvat unei alte legi. Faţă de copil interesează legea de la data

naşterii sale deoarece filiaţia, raportată la anumiţi părinţi căsătoriţi, este o calitate originară,

decurgând din starea civilă de soţi, pe care tatăl şi mama o aveau în acel moment

B. Filiaţia din afara căsătoriei. În materie se aplică legea naţională a copilului.

Îndreptăţirea acesteia de a cârmui stabilirea legăturii de filiaţie, atât faţă de mamă, cât şi faţă de

tată , se justifică în temeiul argumentelor arătate mai sus, cât şi pentru raţiunea că se asigură

astfel copilului unitatea de statut juridic, chiar dacă părinţii au cetăţenii diferite (ipoteză desigur

mai frecventă decât în cadrul căsătoriei). Practica judiciară confirmă în genere soluţia

conflictuală menţionată.

94 - A se vedea M. Jacotă, Curs de drept internaţional privat. Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1961,p. 228;95 - A se vedea I. Filipescu, op. cit.,vol. 2, p. 228

71

C. Reguli de competenţă internaţională. În lipsa unor dispoziţii speciale de drept

internaţional privat, competenţa aparţine în orice acţiune cu elemente extrancitate, care au de

obiect filiaţia din căsătorie sau din afara căsătoriei, jurisdicţiei din statul de domiciliu al

pârâtului, cum rezultă din art. 5 C.proc. civ.

Dacă pârâtul locuieşte în străinătate, fără să aibă nici domiciliu nici reşedinţă în ţară,

cererea poate fi introdusă, potrivit textului arătat, la instanţa domiciliului în România al

reclamantului (de obicei copilul).

2. Determinarea legii aplicabile potrivit tratatelor de asistenţă judiciară.a. Caracteristici generale.

Dispoziţii de drept internaţional privat referitoare la filiaţie cuprind numai tratatele de asistenţă

juridică încheiate de România cu celelalte state.

Între aceste convenţii bilaterale există în genere o similitudine accentuată. Ele consacră în

materie atât norme conflictuale, cât şi dispoziţii referitoare la competenţa internaţională. Unele

tratate reglementează disting filiaţia din căsătorie şi cea din afara căsătoriei, pe când altele le

contopesc într-o singură normă de drept internaţional privat, fără ca însă de aici să decurgă, pe

fond, vreo deosebire de regim juridic.

Unele tratate instituie, în completarea regulilor de principiu care le sunt comune, anumite

derogări, indicate deopotrivă în continuare, care le diferenţiază.

b. Legea aplicabilă filiaţiei din căsătorie.

Potrivit regulii de principiu, înscrisă în toate tratatele de asistenţă juridică, pentru stabilirea

naşterii, ca şi pentru determinarea, contestarea sau tăgăduirea paternităţii sau maternităţii din

căsătorie se aplică legea statului contractant al cărui cetăţean este copilul. Unele dintre tratate

consacră şi o regulă adiţională, derogatorie, potrivit căreia, când copilul domiciliază pe teritoriul

celuilalt stat contractant, se aplică legislaţia acestuia, dacă este mai favorabilă intereselor

copilului.

c. Legea aplicabilă filiaţiei din afara căsătoriei.

Potrivit reglementării unitare, prevăzute de toate tratatele de asistenţă, raporturile juridice dintre

copilul născut în afara căsătoriei şi mama sau tatăl acestuia se stabilesc potrivit legii statului

contractant al cărui cetăţean este copilul.

3.Domeniul de aplicare al legii personale.a. Delimitarea faţă de domeniile altor legi competente. Regimul juridic al filiaţiei

fireşti, din căsătoriei sau din afara căsătoriei, formează în cea mai mare parte domeniul legii

personale.

72

Ea determină îndeosebi modurile de stabilire a maternităţii sau a paternităţii, fie în temeiul unei

prezumţii legale, fie pe bază de recunoaştere emanată de la părintele în cauză, fie pe cale

judiciară, precum şi condiţiile ce trebuie îndeplinite în acest scop.

Stabilirea hotarului despărţitor dintre legea personală a filiaţiei şi celelalte legi menţionate

interesează deopotrivă regimul de drept comun, ca şi cel întemeiat pe dispoziţiile tratatelor de

asistenţă juridică, dacă acestea nu prevăd criterii proprii de delimitare.

b. Domeniul legii procedurale a forului. De câte ori stabilirea sau contestarea

legăturii de filiaţie are loc pe cale juridică, îndreptăţirea legii procedurale de a se aplica în tot ce

priveşte activitatea jurisdicţională a instanţei sesizate (ordinatoria litis) este neîndoielnică.

Unele materii par susceptibile să se clasifice atât în categoria fondului, guvernat de legea

personală, cât şi în categoria formelor cârmuite de legea procedurală. Delimitarea dintre cele

două legi, cea procedurală şi cea personală prezintă unele particularităţi în aceste materii.

Legitimarea procesuală96, deşi afectează vădit acţiunea în justiţie, intră totuşi în sfera legii

personale, care decide cui aparţine dreptul de a se adresa instanţei pentru stabilirea filiaţiei faţă

de mamă (art.52, C.fam.) sau pentru stabilirea paternităţii din afara căsătoriei (art.59, C.fam.).

Termenele de intentare a acţiunii în justiţie, care au ca obiect stabilirea filiaţiei sau tăgăduirea ei,

scapă deasemenea de sub imperiul legii procedurale, revenind legii personale a filiaţiei

îndreptăţirea să le fixeze (precum art.55 şi art.60, C.fam.).

În domeniul probelor, legea procedurală a forului prezidează administrarea lor. În rest, li se

aplică legea filiaţiei.

Se stabileşte mai întâi ce probe sunt admisibile (de exemplu, certificatul constatator al naşterii

potrivit art. 47 C.fam. sau orice mijloc de dovadă în cazurile prevăzute de art. 50, C.fam.).

Tot legea filiaţiei arată cui îi revine sarcina probei sau instituie o serie de prezumţii precum cea

de paternitate (art53, C.fam.) dispersând astfel pe reclamant (copilul) de obligaţia de a-şi dovedi

descendenţa faţă de tatăl căsătorit.

Obiectul probei şi puterea ei doveditoare sunt deopotrivă guvernate de legea personală a filiaţiei.

Aceasta se bucură astfel, in detrimentul legii procedurale a forului, de un domeniu mai larg de

aplicare decât în alte acţiuni judiciare, in care puterea doveditoare a probei depinde în principiu

de legea judecătorului sesizat. Extinderea incidenţei legii personale în acţiunile referitoare la

filiaţie se explică prin influenţa nemijlocită pe care reglementările procedurale o pot avea asupra

fondului dreptului (de exemplu, puterea doveditoare atribuită de legiuitor posesiunii de stat, prin

art.51 şi 53 C.fam., condiţionează însăşi stabilirea filiaţiei materne sau paterne).

c. Domeniul legii aplicabile formelor exterioare ale înscrisurilor. În regim

complex de drept internaţional privat cunoaşte şi actul juridic al recunoaşterii voluntare a

96 - A se vedea, H. Batiffol şi P. Lagarde,Drept Internaţional privat,1970, vol. 2, nr.470 – 474, p. 92 – 95.

73

copilului de către mamă sau tatăl său (art.48 şi 56 C.fam.). Pe fond i se aplică reglementările din

sfera legii personale a filiaţiei, care decide dacă şi în ce condiţii reconstituirea este admisibilă.

Sub raportul formei exterioare, înscrisul se întocmeşte în conformitate cu legea locului unde tatăl

sau mama a făcut declaraţia de recunoaştere a copilului.

d. Domeniul legii aplicabile încheierii căsătoriei părinţilor. Legea menţionată

devine aplicabilă în anumite condiţii, în cazurile, desigur rare, de alunare a căsătoriei din care s-a

născut copilul a cărui filiaţie se discută.

În asemenea situaţii se pune problema dacă acesta îşi menţine sau nu în continuare statutul

juridic, de copil al unor soţi sau urmează să fie considerat ca născut în afara căsătoriei.

Răspunsul depinde de efectele pe care le produce anularea legăturii conjugale dintre părinţi, cu

alte cuvinte de admiterea sau de refuzul caracterului putativ al căsătoriei desfiinţat. Legea care

decide este cea nesocotită şi anume însăşi dispoziţia pe care viitorii soţi trebuiau să o respecte

dar au încălcat-o la data eliberării căsătoriei.

Regimul juridic al nulităţii în discuţie şi al efectelor ei depinde prin urmare de legea care a

cârmuit formarea căsătoriei (legea naţională a fiecărui soţ). În temeiul ei se poate şti dacă situaţia

copilului este sau nu afectată de anularea uniunii conjugale a părinţilor. Caracterul putativ al

căsătoriei excede prin urmare domeniul legii personale a filiaţiei.

e. Intervenţia ordinii publice. Legea străină pe care normele conflictuale

examinate până acum o declară aplicabilă într-un caz concret poate cuprinde anumite

reglementări incompatibile cu ordinea publică din dreptul internaţional privat român. În

asemenea situaţii, ele sunt înlăturate şi li se substituie dispoziţiile corespunzătoare ale legii

forului, (deci ale legii de fond române);

Înlocuirea arătată constituie însă o excepţie destul de rară. Spre a exemplifica totuşi cele arătate,

credem că o lege străină care ar interzice stabilirea paternităţii din afara căsătoriei pe cale

judiciară încalcă o concepţie fundamentală a dreptului nostru. Tot astfel, o lege străină care ar

refuza copilului beneficiul decurgând din caracterul putativ al căsătoriei anulate se învederează şi

ea inaplicabilă în România, fiind potrivnică ordinii publice.

74

CONCLUZIE.

Spre deosebire de stabilirea filiaţiei faţa de mama care se face după aceleaşi reguli,

indiferent după cum copilul este născut din căsătorie sau din afara casatorii, stabilirea filiaţiei

faţă de tată este reglementată diferit de către Codul Familiei.

Prin studiul dreptului familiei se urmăreşte cunoaşterea unor instituţii de importanţă

fundamentală în societate, cum ar fi instituţia căsătoriei şi a rudeniei izvorâte din căsătorie,

filiaţia faţă de mamă şi faţă de tată, situaţia legală a copilului din căsătorie şi din afara căsătoriei,

a adopţiei, obligaţia legală de întreţinere între soţi şi cea dintre părinţi şi copii.

Filiaţia faţă de tată pentru copilul provenit din căsătorie se stabileşte în temeiul prezumţiei legale

potrivit căreia copilul născut în timpul căsătoriei are ca tată pe soţul mamei, iar copilul născut

după desfacerea, declararea nulităţii sau anularea căsătoriei are ca tată pe fostul soţ al mamei,

dacă a fost conceput în timpul căsătoriei şi naşterea sa a avut loc înainte ca mama să fi încheiat o

nouă căsătorie.

Paternitatea poate fi tăgăduită, dacă este cu neputinţă ca soţul mamei să fie tatăl copilului.

Acţiunea în tăgăduirea paternităţii poate fi pornită numai de soţ, dar moştenitorii săi pot

continua acţiunea introdusă de el.

75

Filiaţia faţă de tată, pentru copilul rezultat din afara căsătoriei, se poate stabili prin recunoaşterea

făcută de tată ori pe baza hotărârii judecătoreşti pronunţată în acţiunea de stabilire a paternităţii.

Recunoaşterea se face prin declaraţie la serviciul de stare civilă odată cu înregistrarea naşterii sau

ulterior înregistrării de asemenea recunoaşterea poate fi făcută şi prin înscris autentic sau prin

testament. Recunoaşterea, chiar făcută prin testament, nu se poate revoca.

Acţiunea în stabilirea paternităţii copilului din afara căsătoriei aparţine copilului şi este pornită

de către mamă, chiar dacă este minoră, ori de către reprezentantul legal al copilului. Moştenitorii

copilului nu pot porni acţiunea în stabilirea paternităţii însă pot continua acţiunea pornită de către

acesta. Acţiunea în stabilirea paternităţii poate fi pornită şi împotriva moştenitorilor pretinsului

tată.

BIBLIOGRAFIE

Agache A. şi Broscoi I., Admisibilitatea acţiunii în stabilirea paternităţii după ce a avut loc înfierea copilului, în „Jurnalul Naţional” nr. 4, 1965. Alin Gh. Gavrilescu, Contribuţii la studiul acţiunii în tăgada paternităţii, nr.1/2008

Anca P., Stingerea dreptului la acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei, în „Legislaţia populară”, nr. 3, 1958.

Idem, Cracterele prezumţiei de paternitate, în, „Legislaţia populară”, nr. 5, 1959.

Bohotici I., propuneri de „lege ferenda” referitoare la soluţionarea unor probleme privind conflictele de paternitate, în „Revista Română de Drept”, nr. 2, 1977. Bacaci Alexandru, Hageanu Codruţa, Dumitrache Viorica Claudia, Dreptul familiei, Ediţia 4, Editura All Beck, Bucureşti, 2005.

Bârsan C. şi Rădulescu O., Consideraţii asupra dreptului autorului recunoaşterii de paterniatate de a ataca recunoaşterea, în „Revista Română de Drept”, nr. 9, 1978.

Buga C. şi Marica P., Probleme controversate în dreptul familiei, în „Revista Română de Drept”, nr. 7, 1967.

76

Căpătână G. şi Ianculescu D., Examen theoretic de practică judiciarăprivind raporturile cu elemente de exteritorialitate dintre părinţişi copii, în, „Studii şi cercetări juridice”, nr. 4, 1984.

Deleanu I., Cetăţenia română, Editura Dacia, Cluj napoca, 1976.Deleanu I. şi Deleanu Valentina, Cu privire la dreptul procurorului de a

introduce acţiune în stabilirea paternităţii, în „Revista Română de Drept”, nr. 7, 1986.

Dobozi Veronica, Gabriela Lupşan, Irina Apetrei, Filiaţia în cadrul asistenţei medicale a procreării, în „Dreptul”, nr. 9, 2001.

Enescu I., Valoarea probatorie a expertizei dermatografice în cercetarea filiaţiei, în „Revista Română de Drept”, nr. 3, 1981.

Deleanu I. şi Mărgineanu V., Prezumţiile în drept, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1981.

Condor I., Admiterea acţiunii în stabilirea paternităţii pentru copilul major din afara căsătoriei, în L.P., nr. 9, 1957, în „Legalitatea Populară”

Enache M., Aspecte ale stabilirii paternităţii, în „Dreptul”, nr. 9 – 12, 1990.Filipescu I. P., Unele probleme privind filiaţia faţă de mamă, în „Revista Română

de Drept”, nr. 7, 1969.

Filipescu A. P., Filiaţia firească şi filiaţia din adopţie, Bucureşti, 2004.

Filipescu I. P., Aspecte din practica judiciară referitoare la acţiunea pentru stabilirea paternităţii din afara căsătoriei, în R.R.D., în „Revista Română de Drept”, nr. 10, 1984.

Idem, Aspecte noi privind paternitatea copilului din afara căsătoriei, în „Analele Universităţii din Bucureşti”, nr. 1, 1972.

Idem, Efectele tăgăduirii paternităţii din căsătorie cu privire la numele copilului, în „Revista Română de Drept”, nr. 12, 1972.

Idem, Probleme în legătură cu recunoaşterea şi constatarea paternităţii, în „Revista Română de Drept”, nr. 1, 1985.

Guis C. L., În legătură cu posibilitatea stabilirii paternităţii după admiterea acţiunii în contestere a recunoaşterii paternităţii, în „Revista Română de Drept”, nr. 6, 1977.

Ionaşcu A., Filiaţia şi ocrotirea minorilor , Editura Dacia , Cluj-Napoca , 1980.

Idem , Data începerii cursului prescripţiei dreptului la acţiunea în stabilirea paternităţii copilului din afara căsătoriei ,în „Studia Universitatis Babeş-Bolyai,S.Jurisp.,1965.

Idem, L’ evoluţion de la legislaţion sur la filiaţion naturelle ”Revue Romaine des sciences socials ,1928. Kovacs,Edit,Prescripţia dreptului la acţiune în tăgăduirea şi stabilirea

paternităţii ,în Studia Universitatis Babeş-Bolyai,S.Jurisp.Cluj-Napoca,1968.Lesviodax A.,Obligaţia legală de întreţinere ,Editura

Ştiinţifică,Bucureşti,1971.Lebiunea Caragea,Editura Academiei,în „Revista Populară Română

”.R.P.R.,1955.

77

Mayo,M.,Stabilirea judecătorească a paternităţii din afara căsătoriei ,în „Jurnalul Naţional”,nr.5,1961.

Idem ,Despre posibilitatea determinării prin probe ştiinţifice a datei concepţiei probabile a copilului ,în„Revista Română de Drept” ,nr.7,1978.

Mihuţă ,I.,Probleme de drept din practică pe anul 1969 a Tribunalului Suprem ,secţia civilă ,în „Revista Română de Drept”,nr.11,1970 .

Marcu,L.P.,Aspecte ale corilaţiei dintre structura de familie şi terminologia de rudenie la vlahii balcanici, în, Analele Societăţii de limbă română,vol.III-IV,Zrenjamin,1972-1973. Mureşan,M.şi Bohotici,I.,Prezumţia legală de paternitate a copilului conceput în timpul căsătoriei,dar născut după încetarea,desfacerea,sau desfiinţarea acesteia,în, „Revista Română de Drept”,nr.7,1988.

Oproiu,Al.,Cazurile de nulitate absolută a recunoaşterii filiaţiei,în „Jurnalul Naţional”,nr.1,1961.

Idem,Despre prescripţia acţiunii în stabilirea paternităţii,în, „Jurnalul Naţional”nr.5. 1966.

Idem,Dacă se poate introduce o acţiune în anularea recunoaşterii filiaţiunii pentru incapacitatea sau vicii de consimţămînt (discuţii),în „Legislaţia Populară”,nr.9,1961.

Poenaru,E.,Recunoaşterea prin testament a copilului din afara căsătoriei ,în „Jurnalul Naţional”,nr.3 1956.

Paicu,A.,Notă de practică judiciară,în „Revista Română de Drept” nr.11,1970.

Pamblica,T.,Cu privire la autoritatea de lucru judecat a hotărîrii de stabilire a paternităţii,în „Justiţia Nouă”,nr.10,1964. Pop Teofil, Drept civil român. Persoanele fizice şi persoanele juridice,Editura Lumina Lex, Bucureşti,1994.

Pop,T.,Termenul în care poate fi introdusă acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei în cazul nulităţii actului de recunoaştere (discuţii), „Revista Română de Drept”nr.11,1968.

Popescu R., Filiaţia din căsătorie, în „Anele Universităţii din Bucureşti”, 1965.

Popescu R., Dreptul familiei, Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti, 1965.

Popa S., Cu privire la aplicarea prescripţiei extinctive în acţiunile pentru stabilirea paternităţii din afara căsătoriei (discuţii), în „Jurnalul Naţional” nr. 3 din 1966.

Idem, Consideraţii cu privire la exercitarea dreptului la acţiune în stabilirea paternităţii copilului din afara căsătoriei (discuţii), în „Jurnalul Naţional”, nr. 1, 1962.

Petrescu R., Acţiunile privind statutul civil al persoanei, Editura ştiinţifică Bucuresti, 1968.

Surdu C., Orientări noi în practica judiciară şi literatuzarea de specialitate privind expertiza medico-legală a filiaţiei, în „Revista Română de drept”, nr. 1, 1983.

Soenescu I. şi Zilberstein S., Drept procesual civil, Bucureşti, 1983.

78

Toader A., Obligarea la plata cheltuielilor de judecată în cazul acţiunilor având ca obiect paternitatea şi pensia de întreţinere, în „Revista Română de drept”, nr. 9, 1969.

Vulpe C., Cercetarea filiaţiei în lumina progreselor înregistrate de expertiza antropologică, în „Revista Română de drept”, nr. 10, 1977.

Nicolaescu V., Hendea T. şi Popescu E., Autoritatea tutelară, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1960.

Giuzbaian I. G. şi Anca P., Numele de familie pe care trebuie să-l poarte copilul ca urmare a admiterii acţiunii în tăgăduirea paternităţii în „Revista Română de drept”, nr. 2, 1969.

79


Recommended