Universitatea ALEXANDRU IOAN CUZA Facultatea de Geografie şi Geologie - Iaşi

Studenti:

-2006-

Megalopolisurile (termen introdus de geograful Jean Gottman) reprezinta

forma cea mai inalta de hipertrofie urbana, situandu-se deasupra celorlalte

superorganisme urbane, cuprinzand si subordonandu-si o serie de conurbatii,

interurbatii si aglomeratii, dar si orase propriu-zise, chiar si unele asezari rurale.

Megalopolisurile au aspectul unor ansambluri de asezari orasenesti cu o desfasurare

spatiala de ordinul sutelor de kilometri, dezvoltandu-se preferential pe anumite axe,

favorizate din punctul de vedere al cailor de comunicatie (litorale, vai, linii de contact),

care pot lasa intre ele spatii mai putin urbanizate, chiar cu fragmente de terenuri

agricole sau de vegetatie naturala.

Termenul de “megalopolis” provine din limba greacă şi înseamnă “oraş foarte

mare”. În antichitate, un grup de greci au plănuit construirea unui imens oraş în

peninsula Peloponez. Planul lor nu a dat roade, dar au construit, totuşi, micul oraş

Megalopolis care există şi azi.

Orasele antice erau asezate in zone calde si regiuni cu pamant arabil, in

principal in vaile fertile ale fluviilor, detineau un cadru construit format din locuinte

spatioase, inconjurate de ziduri care aveau ca nucleu temple sau palate, multe destinate

cultului (Memphis- orasul mortilor, Teba- orasul zeilor) si fiintau ca centre ale

comertului si civilizatiei, dezvoltarii economice, sociale, culturale si politice.

Aparitia oraselor a fost facilitata de producerea unui excedent de bunuri ca

urmare a cresterii fertilitatii solului, aparitiei unor tehnici agricole relativ moderne si

mijloacelor de transport corespunzatoare.

Evolutia orasului in antichitate este reflectata in principal in structura marilor

orase din acea perioada: Teba, Memphis, Ninive, Roma, Alexandria, Sebrecia,

Pataliputra, Babilon, Antiohia, Cartagina, Kattak, Agrigent, Efis, Cezareea.

In evul mediu, metropolele antichitatii au fost depasite ca numar al populatiei

doar de cele ale Orientului Indepartat. Orasul medieval era relativ static din punct de

vedere al evolutiei populatiei, intinderii si structurii sale. Ceea ce era caracteristic

pentru orasele antice si medievale ale Europei nu este intre totul valabil si pentru

evolutia oraselor din America, Asia si Orient, care prezinta adesea caracteristicile unor

orase parazitare. Au fost necesare 3 milenii ca sa apara primele 100 de orase mari, din

care 2/3 cu 100.000-200-000 locuitori si doar unul singur cu peste 1 milion. In schimb,

2

in numai 2 secole s-au constituit aproape 1.600 de astfel de orase, dintre care 1/3

aglomerari urbane cu peste 500.000 locuitori.

Din antichitate si pana in evul mediu, Europa a dat 2 din cele mai mari orase

ale lumii (Roma si Londra) care si-au discutat pe rand intaietatea cu marile orase

chinezesti (Xian, Beijing).

Un rol deosebit de important in cresterea oraselor, in special a metropolelor

moderne bazate pe comert, l-au avut mijloacele de transport. Extinderea orasului in

spatiu este caracterizata de faptul ca suburbiile oraselor centrale au o populatie in

crestere (in multe cazuri depasind-o pe cea a oraselor propriu-zise), in timp ce numarul

locuitorilor oraselor centrale este in scadere. Astfel, se formeaza arii sau districte

urbane in locul oraselor de tip clasic. Explozia urbana a distrus in cateva decenii

echilibrul vechiului oras. Nucleele centrale, care asociau mai multe functii-

rezidentiala, comerciala, profesionala- au fost inlocuite de o specializare regionala in

care centrul urban a devenit sediul activitatilor de conducere si afaceri, pe cand zonele

periferice concentreaza locuinte muncitoresti, industrii, cartiere rezidentiale ale

claselor avute, etc.

Din cele 234 de orase „milionare” ale Terrei, cate existau in 1983, mai mult de

jumatate (138) aveau doar intre 1 si 2 milioane de locuitori, 41 intre 2 si 3 milioane, 26

intre 3 si 5 milioane, iar 29 peste 5 milioane. Tendinta pentru urmatoarele decenii este

de crestere a numarului concentrarilor uriase de populatie, de peste 10 milioane de

locuitori. Daca la inceputul secolului XX omenirea se afla in fata fenomenului

„metropole cu peste 1 milion de locuitori”, la sfarsitul lui o alta categorie s-a impus,

aceea a aglomerarilor de peste 10 milioane, a megalopolisurilor sau regiunilor urbane.

Extinderea spatiala a orasului a condus la disocierea functiilor sale,

transformand strada intr-o simpla cale de trecere, si la distrugerea multor spatii verzi

prin umplerea golului „transei urbane”. Efectele negative pe care le provoaca cresterea

exagerata a oraselor existente sau a imprejuimilor acestora si incercari de stavilire a

expansiunii urbane, de remodelare a structurii acestora.

Din punct de vedere sociologic, tipul ideal de megalopolis corespunde

procesului de dezintegrare a orasului. Dezintegrarea urbana se datoreaza si slabului

control social, mobilitatii excesive a populatiei, comportamentului agentilor privati.

3

Dar marele oras „tentacular” se modifica in principal gratie schimbarilor dimensiunilor

profilului si speculatiei financiare.

Prin importanta pe care au in regiunile in care s-au dezvoltat, prin dimensiuni

si functii, orasele milenare sunt ceea ce numim frecvent metropole. Ele reprezinta

concentrari demografice foarte mari, deseori in jur de 10-20 %, uneori si mai mult din

populatia unei intregi tari. (Parisul concentreaza 19 % din populatia Frantei, Budapesta

20 % din cea a Ungariei).

Orasele milionare ale Terrei sunt cele care coordoneaza, organizeaza si

dezvolta spatii inconjuratoare imense, uneori intreg teritoriul national, dar ocupa si

suprafete din ce in ce mai mari. Sunt intr-un fel mari consumatoare de spatii ,

transformand de obicei terenuri agricole fertile in teritorii urbane, adica in drumuri,

parcaje si constructii, mai rar in spatii verzi. Caracteristica lor esentiala e data insa de

functiile complexe si majore pe care le indeplinesc. Tocmai prin acestea ele sunt

adevarate metropole, inscriindu-se in teritoriu si in cadrul unor retele urbane nationale

ca puncte nodale, polarizatoare si coordonatoare de activitato economice, sociale si

culturale, dar si demografice si spatiale.

Pana in epoca moderna, prezenta marilor orase era un fenomen mai mult sau

mai putin izolat si cu o durata relativ scurta. Abia in ultimele secole „marele oras”,

adica masiva concentrare demografica, economica si sociala, devine o prezenta

permanenta si de anvergura. Ceea ce mai caracterizeaza ultimele secole si mai ales

ultimele decenii este explozia numerica a oraselor pe tot cuprinsul planetei noastre,

tendinta lor continua spre gigantism si complexitate, cat si starea de conflict cu natura

inconjuratoare datorita efectelor nocive si dezechilibrelor pe care le produc teritoriului

in care se dezvolta. Orasele milionare s-au format in epoca moderna ca o consecinta a

dezvoltarii economice impretuoase a omenirii.

Cresterea marilor orase este inlesnita de o gama larga de factori. Intre altii un

rol aparte il joaca o anumita independenta a productiei fata de vecinatatea resurselor

naturale, determinata in primul rand de prograsul tehnolofic si de dezvoltarea

mijloacelor de transport. Treptat dependenta productiei fata de vecinatatea resurselor

naturale a fost inlocuita prin dependenta fata de o vasta retea de factori , intre care

capitalul fizic si uman, apropierea de consumatori, accesibilitatea creditelor, a

4

mijloacelor de transport si de asigurare. Recrutarea unei forte de munca stabile si

diversificate a fost si ea un factor esential.

Dezavantajul cel mai evident al marilor concentrari urbane este congestionarea

traficului urban (New York, Chicago, Tokyo, Paris, Ciudad de México). In unele

locuri, conditiile locale de relief sau clima impiedica expansiunea oraselor sau o fac

foarte costisitoare (Ciudad de Mexico, Los Angeles, Tokyo, Cairo). In altele, din

contra, conditiile geografice favorizeaza foarte mult concentrarea urbana, inlesnind

transporturile si comunicatiile cu teritoriile vecine (Moscova, Paris, Milano, Viena).

Megalopolisuri există pe tot globul : în Brazilia Rio de Janeiro-Sao Paulo-

Belo Horizonte, în Japonia “Tokaido” (ce cuprinde oraşele Tokio, Osaka şi Kobe), dar

mai ales în SUA:”BosWash” ( alcătuit din Boston, NewYork, Philadelphia, Baltimore

şi Washington), ”ChiPitt” sau Marile Lacuri (cu oraşele Chicago, Cleveland, Detroit şi

Pittsburg) şi “San-San” (alcătuit din San Francisco, Los Angeles şi San Diego).În curs

de formare sunt megalopolisuri în Europa, India, China şi Indonezia.

5

Cum s-au format si dezvoltat unele metropole ale Terrei:

Incepand cu a doua jumatate a secolului 20 cand s-a atins nivelul cel mai

ridicat al urbanizarii, o parte din metropole, cele mai dinamice, manifesta o evidenta

tendinta spre supradimensionare. Acest aspect recent al procesului de urbanizare este

numit megalopolizare.

Megalopolizarea duce la aparitia unor vaste arii urbane caracterizate prin

concentrari, dar si dispersie demografica, cat si la o dependenta puternica de

dezvoltarea mijloacelor de transport si de circulatie a informatiilor. Toate acestea

favorizeaza contopirea ariilor metropolitane existente; uneori se ajunge ca procesul de

megalopolizare sa depaseasca mult limitele regionale.

Apar un fel de supermegalopolisuri sau polimegalopolisuri. Un astfel de

polimegalopolis este cel dezvoltat in Europa Occidentala, incepand din Marea Britanie

si continuandu-se prin Belgia si Olanda. Aceasta imensa arie urbana a fost considerata

deseori ca un adevarat Europolis, adica un fel de faza regionala in formarea uni viitor

„oras mondial”, caruia i s-a dat numele de Ecumenopolis.

Tara in care procesul de megalopolizare actuala a atins cel mai ridicat nivel

este, incontestabil, Japonia. In ultimii ani in Japonia existau 5 arii de concentrare

urbana, numite in recensamantul din 1975, arii metropolitane majore (Major

Metropolitan Area):

Keihin MMA – alcatuita din Tokyo-Kawasaki-Yokohama

Keihanshin MMA-alcatuita din Kyoto-Osaka-Kobe

Chukyo MMA (Nagoya)

Kitakyushe – Fukuoka MMA

Sapporo MMA.

In afara acestora au mai fost stabilite si 3 arii metropolitane: Sendai, Okayama

si Hiroshima. Megalopolisul nipon se numeste si Tokaido. Acesta este format in

primul rand de reteaua rutiera si feroviara care leaga Osaka de Tokyo, iar in al doilea

rand marele megalopolis nipon care s-a dezvoltat de-a lungul coastei Pacificului, in

sudul Insulei Hanshu, Tokaido inseamna „drumul de coasta rasaritean”. Scheletul

acestuia s-a format inca din epoca feudala. Inceputurile lui se leaga de conditiile vietii

social-istorice a Japoniei medievale de acum o mie de ani, cand tara era alcatuita din

6

opt provincii care-si disputau intaietatea. In acelasi timp, desi Japonia era un stat

centralizat, imparatul domnea dar nu guverna, lucru pe care-l faceau insa

sogunii( dictatori militari). Ca urmare, exista o disociere a capitalei (una politica si alta

administrativa), iar intre ele o rivalitate permanenta. Inlocuirea dinastiilor imperiale

sau a sogunilor ducea de obicei la transferarea capitalelor respective in alte orase.

Pentru a lega aceste numeroase capitale cu restul tarii s-a dezvoltat o retea importanta

de drumuri. Mult timp cel mai important drum imperial al Japoniei a fost Sanyodo,

adica drumul care ducea in lungul coastei de vest a Pacificului, legand restul tarii de

Dazaifu, al doilea mare centru al tarii dupa Kinki. In acea perioada, Tokaido era de

importanta secundara, desi el lega capitalele de campia Kanto. Dar din secolul 9, cand

Japonia rupe oficial legatura cu alte tari, creste importanta campiilor litorale pacifice si

a magistralei rutiere Tokaido.

Astazi, capetele traseului Tokaido cunt cele doua metropole importante ale

Japoniei: Kyoti si Tokyo. Kyoto a fost timp de zece secole resedinta imparatului, in

timp ce puterea executiva se mutase inca din secolul 12 de la Nara la Kamakura, de

7

unde in secolul 14 s-a mutat la Kyoto si apoi in 1603 la Yeda. In 1868 Yeda a devenit,

sub noul nume de Tokyo, capitala Japoniei.

Ca forma, megalopolisul Tokaido este liniar, alungit in lungul coastei

Pacificului. Din cauza conditiilor naturale, trei campii litorale mici, despartite de

prelungire muntoasa care strapung si liniile Tokaido-ului, acesta are o forma

discontinua, fiind de fapt un sistem urban polinuclear. El este alcatuit din 3 mari arii

metropolitane: Tokyo, Nagoya si Osaka.

Pentru Europa una din cele mai mari metropole este Londra, cu o populatie de

unsprezece miloane locuitori, reprezinta un centru al culturii si stiintei, precum si un

centru financiar si economic important. Metropola londoneza este alcatuita din County

of London si Greater London. Londra are cel mai vechi metrou din lume, inaugurat in

1863. Repezinta un centru turistic cu insemnatate mondiala. Specific Londrei esre

suburbia londoneza, Greenwich, acolo unde o bara de bronz coboara de pe zidul

observarorului astronomic prelungindu-se pana in apele Tamisei si marcand G.M.T.

(Greenwich Meridian Time) – meridianul zero cu care incepe numaratoarea fuselor

orare, a meridianelor ce impart imaginar planeta. Primul magalopolis al lumii,

cristalizat după cel de–al doilea război mondial, Boswash–ul, rămâne cel mai tipic,

reprezentând, în acelaşi timp, cea mai puternică concentrare mondială de bunuri

materiale şi umane.

Beneficiind de ţărmuri propice amenajărilor portuare, cât şi de poziţia

geografică foarte avantajoasă atât pentru pătrunderea în interiorul continentului, cât şi

pentru intensificarea legăturilor economice cu Europa, oraşele din zona litorală s-au

dezvoltat vertiginos, mai ales în a doua jumătate a secolului trecut şi prima jumătate a

secolului XX. Creşterea rapidă a populaţiei pe baza imigrărilor masive, conjugată cu

posibilităţi reduse de dezvoltare a aşezărilor spre interior (datorită Munţilor Apalaşi) a

determinat o extindere a suprafeţelor urbane în câmpia litorală şi respectiv o contopire

a oraşelor, formând un mare areal urban, extins aproape continuu de la Boston la

Washington. Lungimea totală a megalopolisului este de aproape de 1000 km. având o

lăţime ce oscilează între 40 şi 150 km. Cu o suprafaţă de circa 140.000 km2, Boswash-

ul depăşeşte jumătate din suprafaţa României şi reprezintă cca. 2% din suprafaţa

8

S.U.A. Populaţia întregului areal urbanizat depăşeşte 40 mil. locuitori, remarcându-se

totuşi zone cu densităţi foarte ridicate în alternanţă cu altele mai scăzute.

9

În dezvoltarea reţelei de aşezări a viitorului megalopolis se disting câteva

perioade caracteristice:

1. Prima perioadă, desfăşurată până în anul 1720, relevă o limitare strictă a aşezărilor

la litoral. Orientarea predominantă a acestora a fost deci către mare, dezvoltându-

se o serie de porturi ca: Boston, Philadelphia, Nantucket, Newport, New London

şi New Haven. Cel mai important oraş al coloniilor a fost, în această perioadă,

Boston.

2. A doua perioadă (până în anul 1783) se caracterizează printr-o intensificare a

numărului de imigranţi, care ocupă spaţiul din Great Valley, valea fluviului

Hudson şi coridorul Mohawk. Boston-ul împarte acum rolul de conducător al

coloniilor cu oraşul Philadelphia.

3. În perioada 1783-1815 continuă expansiunea comerţului maritim şi dezvoltarea

aşezărilor spre interior. Se dezvoltă oraşul Baltimore ca port şi se întemeiază

oraşul Washington. New York preia supremaţia în competiţia cu oraşele

Philadelphia şi Boston.

4. După anul 1815, până în preajma anilor 1860, continuă dezvoltarea centrelor

secundare. Aceasta este şi era construcţiei canalelor (Syracuse, Binghamton) şi a

căilor ferate (Harrisburg, Altoona) ceea ce asigură legături facile între interiorul

continentului nord-american şi litoralul atlantic.

5. În perioada 1860-1940 se accelerează dezvoltarea aşezărilor urbane, alături de

activitatea portuară un rol tot mai crescând revenind activităţilor industriale.

Modificări substanţiale au loc în peisajul urban, prin apariţia construcţiilor uriaşe

structurarea originală a spaţiului, dezvoltarea reţelei de comunicaţii intraurbane.

6. Perioada de după 1940, considerată ca era urbanizării, se distinge, în general, prin

puternice mişcări de populaţie în regiunile metropolitane. Zonele suburbane şi

oraşele –satelit din jurul marilor oraşe cunosc o dezvoltare foarte accentuată, prin

stabilirea populaţiei imigrante şi prin stabilirea în ariile periferice a populaţiei din

zonele centrale ale oraşelor.

10

Sub raport demografic remarcăm existenţa în cadrul megalopolisului a cinci

oraşe bimilionare, între care se dezvoltă alte 21 de oraşe cu o populaţie mai mare de

100.000 locuitori şi care realizează treceri neobservabile între centrele primare.

Activităţile industriale ocupă în ansamblu megalopolisului un rol important,

plasându-l pe locul I în S.U.A. şi pe locul II în lume, după megalopolisul americano-

canadian al Marilor Lacuri. Sunt dezvoltate in mod deosebit industriile uşoare:

confecţiilor, pielăriei şi încălţămintei, textilă şi tricotajelor, iar dintre ramurile

industriei alimentare: a tutunului, a produselor zaharoase, conservelor de peste şi de

carne etc. Industria grea este reprezentată de ramurile: siderurgie, electrotehnică şi

electronică, material rulant şi rutier, maşini unelte şi chimie.

11

Necesităţile energetice ale megalopolisului sunt acoperite prin aportul unor

mari termocentrale: Boston, New York, Philadelphia şi centrale atomoelectrice: Indian

Point şi New Haven.

Boswash-ul este conectat la un întreg sistem de conducte de gaze (,,Transco”

şi ,,Big Inch”) şi petrol (din zona Golfului Mexic), prin care i se asigură necesarul

energetic şi de materii prime pentru industria petrochimică.

Agricultura acestei mari concentrări urbane este specializată pentru piaţă, în

câmpiile de coastă, obţinându-se produse perisabile destinate direct consumului. Deşi

condiţiile pedoclimatice sunt în general puţin favorabile (soluri nisipoase, frecvenţa

huricanelor tropicale şi a furtunilor de coastă), apropierea pieţei asigură o rentabilitate

sporită a investiţiilor făcute pentru fertilizare, irigare şi protejare a culturilor.

Analiza de detaliu a agriculturii de piaţă, caracteristică marii concentrări

urbane, relevă specializarea fermelor în patru activităţi: horticultură, creşterea

păsărilor, creşterea vacilor de lapte şi legumicultura. Aproape toate oraşele mari ale

megalopolisului nord-est american sunt imense complexe industriale de origine

portuară. Această activitate de transport maritim cunoaşte intensificări deosebite,

existând 7 porturi cu un trafic de peste 20 mil. tone (New York-peste 300 mil. tone,

Philadelphia-60 mil. tone, Baltimore-50 mil. tone, Boston-30 mil. tone).

Megalopolisul din nord-estul S.U.A. poate fi împărţit în 4 sectoare: sudul Noii Anglii,

New York, valea Delaware şi conurbaţia Baltimore-Washington.

12

1 În sudul Noii Anglii, rolul cel mai important revine arealului urbanizat al

Bostonului, axa continuându-se spre vest prin racordarea oraşelor Worcester şi

Springfield, a celor de pe valea Connecticut (prin Hartford), New Haven şi Bridgeport

până la limita cu arealul metropolitan al New York-ului.

Arealul marelui Boston însumează o populaţie de peste 3,55 mil. locuitori

concentrată într-o zonă centrală, dar şi într-o serie de oraşe satelit dispuse sub formă de

semicercuri în jurul oraşului propriu- zis. Primul, în imediată apropiere a Bostonului

include oraşe industriale: Cambridge, Sommerville şi Watertown, al doilea oraşele:

Lynn, Salem, Waltham şi Quinsy, al treilea: Haverhill, Lawrence, Lowl, iar al patrulea

semicerc este alcătuit din: Fitenburg, Worchester, Woonsocket şi Providence.

Legăturile dintre aceste oraşe şi centru se fac printr-o reţea radiară de căi

ferate şi şosele ce pornesc din oraşul propriu-zis.

13

2 Arealul metropolitan al oraşului New York este unul dintre cele mai complexe

din S.U.A., având o populaţie ce depăşeşte 16,6 mil. locuitori (la nivelul anului 1983),

din care circa 7,9 mil. revin oraşului propriu-zis dezvoltarea oraşului New York s-a

datorat în special avantajelor naturale ale plasării portului, poziţiei favorabile în

raport cu căile maritime şi hinterland-ului său continental. Arealul oraşului New York

corespunde cu o zonă puternic remaniată de glaciaţia cuaternară, fluviul Hudson însuşi

fiind un mare canion glacial pe 240 km. până în portul Troy. Oraşul New York este cel

mai important centru industrial al S.U.A. posedând circa 1/8 din totalul marilor

întreprinderi ale ţării. În ceea ce priveşte repartiţia populaţiei în arealul metropolitan se

constată că circa o jumătate aparţine oraşului New York cu cele 5 cartiere ale sale:

(Brooklyn-2,6 mil. locuitori, Queens-2,0 mil. locuitori, Bronx şi Manhattan-câte

1,5mil. locuitori şi Richmond-0,3 mil. locuitori), restul revenind oraşelor satelit.

Densitatea cea mai mare se constată în Manhattan (depăşind 30.000 loc/km2), cartier

spre care se deplasează zilnic circa 3 mil. persoane din celelalte zone ale oraşului.

Oraşul New York este cel mai important centru al lumii contemporane prin

intensitatea legăturilor comerciale, financiare, bancare şi diplomatice.

14

3 Valea Delaware formează o subunitate în cadrul Boswash-ului , întinzându-se

de la sud de Trenton până la sud de Philadelphia şi Washington. Oraşul Philadelphia

împreună cu suburbiile, însumează circa 5,6 mil. locuitori, fiind a patra concentrare

urbană din S.U.A. şi este aşezat la confluenţa râurilor Delaware şi Schwykill. La nord

şi vest Pfiladelphia este înconjurat de oraşe mici: Easton, Bethlehem, Allentown,

Lancaster.

15

3 Conurbaţia Baltimore – Washington, reprezintă partea cea mai sudică a

megalopolisului nord-est american, cu o populaţie de peste 6 mil locuitori. Teritoriul

conurbaţiei aparţine statelor Mariland şi Virginia şi Distictului Columbia, guvernat de

comitetul Congresului. Nucleele de bază ale concentrării urbane sunt oraşele

Baltimore şi Washington. Oraşul Baltimore este localizat la capătul navigaţiei de pe

râul Patapsco, la circa 18 km de golful Chesapeake, dispunând de condiţii propice

dezvoltării activităţii portuare. Populaţia oraşului la nivelul anului 1983 depăşea 2,1

mil locuitori, din care 20% o reprezenta populaţia de culoare. Baltimore este un centru

care s-a dezvoltat exclusiv pe produse importate.

Oraşul Washington este localizat pe râul Potomac, înainte de vărsarea acestuia

în estuarul Chesapeake în zona de contact între munţii Apalaşi, care se întind la vest şi

nord-vest, şi zona de câmpie nisipoasă din est şi sud-est. Washington a devenit capitală

SUA în anul 1800, cunoscând o dezvoltare continuă până în preajma anilor 1950, când

populaţia sa a început să scadă numeric. Din cei peste 3 milioane locuitori, cât are cu

suburbiile sale, circa 54% reprezintă populaţia de culoare, Washington-ul fiind

singurul oraş mare al SUA în care populaţia de culoare este majoritară.

Din punct de vedere industrial, oraşul Washinghton este slab dezvoltat,

industria sa reprezentând numai 10% din producţia realizată în oraşul Baltimore. Sunt

remarcate doar industriile uşoară şi alimentară. Washington reprezintă un centru pentru

turism şi convenţii, pentru educaţie şi artă, important centru bancar, mai ales de când a

crescut rolul guvernului federal în economia naţională.

În oraş există 2 aeroporturi internaţionale cu un trafic anual de circa 15

milioane pasageri.

Sub aspectul banistic este evidentă ponderea foarte mare a spaţiilor verzi

(revenind în medie 53m2/locuitor), a clădirilor cu 10-11 etaje în partea centrală a

oraşului şi a vilelor în zonelor limitrofe. În oraş se situează Capitoliul (sediul

congresului SUA), Casa Albă (reşedinţa preşedintelui), sediile ministerelor şi ale

reprezentanţelor sociale. Funcţia fundamentală a oraşului rămâne cea politico-

administrativă.

Formare megalopolisurilor a fost tinta unor critici asprea din partea multor

16

specialisti, din punctul de vedere al poluarii urbane, ale problemelor grele care pun in

fata aprovizionarii cu apa, produse alimentare, gaz, electricitate, al acoperirii cu

constructii a unor intinse terenuri, foarte fertile (Japonia, Olanda).

Bibliografie:

Dorel Abraham- „Introducere in sociologia urbana”,

Editura Stiintifica, Bucuresti, 1991

V.Cucu, Gh. Vlasaceanu, V.Urucu - „Orasele milionare ale

lumii”, Editura Albatros, Bucuresti, 1982

George Erdeli, Ioan Ianos- „Mari concentrari urbane ale

lumii”, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1983

J.Beaujeu Garnier- „Geografie umana”, Editura Stiintifica, 1986

Horia Matei, Silviu Negut, Ion Nicolae, Caterina Radu- „Enciclopedia

statelor lumii”, Editura Merona, 2001

Al.Ungureanu –„Geografia populatiei si asezarilor

umane”, U.A.I.C, 2002

Microsoft Encarta ’98

17

18