+ All Categories
Home > Documents > Feb mar-2009

Feb mar-2009

Date post: 09-Jun-2015
Category:
Upload: sima-sorin
View: 262 times
Download: 5 times
Share this document with a friend
45
NR. 18 FEBRUARIE - MARTIE 2009 SCHI ALPIN CÂINII ZĂPEZII ST. MORITZ SAILING FOTBAL: HOFFENHEIM SPECTATORUL VIRTUAL ARMA SUPERSONICĂ exemplar gratuit GOANA DUPĂ ABSOLUT
Transcript

NR. 18 FEBRUARIE - MARTIE 2009

SCHI ALPINCÂINII ZĂPEZIIST. MORITZSAILINGFOTBAL: HOFFENHEIMSPECTATORUL VIRTUALARMA SUPERSONICĂ

exemplar gratuit

GOANA DUPĂ ABSOLUT

Editor coordonator: Ivonne Ghiţă

Redactori: Ioan Viorel

Alexandru Gheorghiaş Cosmin StăniloiuVlad Bucurescu Alexandru Cocu

Colaboratori: Arnold Cobilanschi

Alexandru Ganci Radu AntofiSilviu Zancu

Răzvan CodoreanRobert Donatelli Radu Abramescu Emanuel TerzianCristian Mândru

Ştefan Todor

Art Director: Codruţ Bendovski

Foto: GETTY IMAGES, Codruţ Bendovski

Toni Salabaşev/TSA

Difuzare: Florentina Bălan telefon: 021 316 3380

fax: 021 316 3383 e-mail: [email protected]

Abonamente gratuite se pot face prin înscriere la: www.sportline.ro

Editat de Sport TV Management SRLRC J40/6784/1997, CIF RO9751036

Str. Dr. Ernest Djuvara 30, Sector 6, 060104, Bucuresti

ISSN 1843 – 9926

Prepress şi Tipar:

Sport TV Management este membru BRATCopyright 2008 Sport TV Management Reproducerea integrală sau parţială a

materialelor din revistă este posibilă numai cu acordul editorului

8 Viteză, risc şi zăpadăDouă pârtii ce coboară pe doi versanţi aflaţi faţă în faţă, una mai înclinată decât cealaltă, atât de abrupte încât unii schiori chiar refuză să ia startul. Acesta este conceptul Campionatelor Mondiale de Schi Alpin.

Redusă la statutul sec de atribut al veacului trecut, viteza şi-ar putea pierde adevărata sa natură - cea de germen al atletismului, de călăuză a sportului spre profesionism şi, nu în ultimul rând, de partener al cunoaşterii umane. Acţiunile noastre cotidiene- atâta timp cât cuprind mişcare - presupun deplasare dintr-un loc în altul şi sunt legate de viteză.

14 Cea mai rapidă pârtieSe spune că este cea mai veche staţiune montană din lume. St.Moritz se găseşte în Munţii Alpi, în partea de est a Elveţiei, la o altitudine de peste 1800 m fiind descoperită în secolul al XVI-lea .

18 Cu Pavlov în Formula 1 Viteza de reacţie se dobândeşte, se cul-tivă şi se ameliorează. O dovedesc stu-diile în materie şi sofisticatele aparate de pregătire la care fac apel echipele de Formula 1.

34 Curling - Dosar de afaceriAproape trei sferturi de milion de canadieni (circa 3% din populaţie) sunt legitimaţi cu acte în regulă la cele peste 1.600 de cluburi de curling din Ţara Frunzei de Arţar. Pentru a rămâne viabile, multe dintre aceste grupări au fost nevoite să caute metode noi şi inge-nioase de finanţare.

38 Supraoamenii gheţiiA fost definit de experţi drept cea mai rapidă depla-sare a omului prin forţe proprii. Un patinator poate depăşi 60 km/h, o viteză comparabilă cu cea a cailor de curse.

44 Spectatorul virtualÎn motorsport, viteza e totul. Greu de identificat însă o găselniţă mai iute decât aplicaţia online dezvoltată în urmă cu mai bine de un deceniu de compania aus-tralianului Peter Lamb.

60 Arma supersonicăPe 15 octombrie 1997, la ora locală 10:04, în plin de-şert Black Rock din inima Nevadei, Thrust SSC deve-nea prima, şi până astăzi singurul bolid terestru care a percutat bariera sunetului. O performanţă semnată de o maşinărie britanică.

66 Câinii zăpeziiUndeva între Miercurea Ciuc şi Odorheiul Secuiesc se găseşte cea mai prolifică şcoală de câini husky pen-tru cursele de sănii. E locul unde cerul se uneşte cu pământul.

76 Fotbal acceleratRitmul ridicat de joc din campionatul Angliei este dat în principal de fotbaliştii de viteză, cei care dau tonul la calitatea spectacolului savurat în fiecare săptămâ-nă de fanii din toată lumea

80 Singur într-o barcăDintre toate competiţiile sportive, Vendee Globe este, probabil, cea mai aprope de termenul de “extrem”. Să parcurgi de unul singur 43 000 km, fără asistenţă şi fără escală, printre aisberguri şi furtuni antarctice este, desigur, una dintre cele mai temerare încercări umane.

84 LacrosseSport naţional al Canadei din 1859 până în 1994, lacrosse-ul a trebuit să împartă această onoare, după 135 de ani de dominaţie, cu fratele său mai mic - hocheiul pe gheaţă: pe timp de vară lacrosse-ul îşi păstrează titlul, însă iarna, acesta revine hocheiului.

FEBRUARIE - MARTIE 2009 7

DETALII

GOANA DUPĂ ABSOLUT

6 FEBRUARIE - MARTIE 2009

ViTezĂ, riSC şi zĂPADĂ

Val d’Isère 2009

Două pârtii ce coboară pe doi versanţi aflaţi faţă în faţă, una mai înclinată decât cealaltă, atât de abrupte încât unii schiori chiar refuză să ia startul. Acesta este conceptul Campionatelor Mondiale de Schi Alpin, ediţia 2009.

EVENIMENT

radu savin

După Olimpiadă, pârtia nu a mai fost folo-sită pentru nici o competiţie de schi. Pur şi simplu era prea grea. Este un lucru neo-bişnuit, de obicei pârtiile pe care se concu-rează la Jocurile Olimpice intră automat în circuitul Circului Alb, fiind căutate în mod special de către Federaţia Internaţională de Schi. Ei bine pentru Campionatele Mondia-le, ediţia Val d’Isère 2009, pârtia “La Face de

Puţină istorieEdiţia din acest an este a 40-a din istoria de 8 decenii a Campionatelor Mondiale de Schi Alpin. Franţa este gazdă pentru a patra oară şi, ca de fiecare dată, francezii vin cu ceva nou. În 1968, la Grenoble, au realizat prima transmisie TV în culori, în 1962, la Chamonix, au introdus în premieră schiurile de fibră de sticlă, iar în 1937, tot la Chamo-nix, Campionatele Mondiale de Schi Alpin au avut loc în paralel cu cele de Schi Nordic. De data aceasta noutatea este datorată ce-lor două pârtii.

Cei doi munţiVal d’Isère este o staţiune binecuvântată. Se află la înălţime, la 1800 m altitudine, nu departe de izvoarele râului Iser. Ceva mai sus este patria zăpezii veşnice - gheţarul de

la Tignes fiind legat de Val d’Isère prin mij-loace de transport pe cablu. Este înconjura-tă din două părţi de munţi înalţi, iar la Vest este o vale care sparge muntele în două: la Sud este vf. Solaise (2560 m), iar la Nord - vf. Rocher de Belleverde (2827 m), cu stâncile sale ameninţătoare.Ca în vremurile de început ale schiului, la Campionatele Mondiale ediţia 2009 se concurează pe doar 2 pârtii: “Rhône-Alpes” şi “La Face de Bellevarde” două pârtii afla-te faţă în faţă, cu sosirile practic în acelaşi

punct. “Rhône-Alpes” este pârtia fetelor. Este „desenată” de fostul campion mondial Bernhard Russi şi are startul la peste 2500 m, în vârful unei piramide abrupte ce poar-tă numele de Balcon de Val, lângă vârful Solaise. Înainte de intrarea în pădure este o faţă înclinată, pe care francezii, în mod contradictoriu, au numit-o Le Plan. Urmea-ză L’Arolle Millenaire cu o altă faţă abrup-tă, numită simplu ”A”, apoi un traverseu în pădure către pasajul cel mai tehnic, numit virajul Russi după cel care a creat pârtia. În partea finală regăsim zidul Firmin (numit după Mattis Firmin, campion al Franţei la slalom în anii ’50), apoi Creasta Cocoşu-lui cu o compresie subtilă, dar care poate deveni fatală pentru schioarele neatente, pentru ca traseul să se încheie la 1845 m, după ce a traversat Cocoaşele Doamnei, o zonă vălurită precum sugerează şi numele. Nimeni nu a mai concurat pe această pârtie,

cu toate acestea, aici se desfăşoară probele feminine de viteză.

VisulJean Claude Killy, triplul campion olimpic in 1968 la Grenoble, a avut un vis premonitor: schia pe faţa unui munte, pe o pârtie lungă cât un versant, coborând ziduri abrupte de zăpadă şi strecurându-se printre steiuri de stâncă. Concurenţi din toate naţiile îl urmă-reau, transformând coborârea într-o com-

petiţie internaţională. În 1987 visul său a devenit realitate. Comi-tetul Olimpic Francez l-a rugat pe Killy să caute o pârtie pentru o coborâre olimpică, o pârtie cum nu se mai văzuse până atunci, care să fie demnă de Jocurilor Olimpice.

Jean Claude nu a stat mult pe gânduri şi a indicat un traseu ce cobora printre stâncile din vf. Bellvarde. Mulţi l-au considerat ne-bun, inclusiv cei din Federaţia Internaţio-nală de Schi, însă francezii au transformat acest aspect într-un superlativ: cea mai fi-oroasă coborâre olimpică. Ţin minte acea coborâre teribilă din 9 februarie 1992, pe pârtia “La Face de Bellevarde”. Mai mult de jumătate din traseu avea pe ambele părţi panouri mari, roşii-portocalii, pentru pro-tecţia schiorilor. Văzută din staţiune sau de pe versantul opus, pârtia te şoca prin verti-calitate şi prin cele două zone de stânci care

trebuiau traversate. Când schiai senzaţia era amplificată. Simţeai un gol în stomac, stâncile din jur preau să te strivească, pârtia se îngusta până devenea un culoar îngust şi abrupt. Semăna mai degrabă cu o coborâre de schi extrem.În plus, condiţiile meteo se schimbă per-manent pe acest versant. Temperatura, di-recţia vântului, vizibilitatea se modifică de multe ori în doar câteva minute. Zăpada este şi ea neobişnuit de dură datorită tutu-ror acestor condiţii.

Bellevarde” a fost reactivată. Această pârtie programează toate probele masculine, plus probele tehnice din com-petiţia feminină - slalomul şi slalomul uriaş.

DeclaraţiiO parte dintre schiori au avut ocazia să testeze dificila pârtie. La fiecare început de decembrie, la Val d’Isere se desfăşoară Criteriul Primei Zăpezi, unul dintre clasicele Cupei Mondiale. În 2008 concursul s-a des-

făşurat în premieră pe pârtia “La Face de Bellevarde”. Încă odată pârtia şi-a confirmat renumele, ceva mai puţin de jumătate din-tre cei care au luat startul reuşind să termi-ne cursele. Italianul Massimiliano Blardone, cel despre care mulţi spun că este urmaşul lui Alberto Tomba, spunea după concurs că: „îţi trebu-ie curaj nu glumă pentru a coborî pârtia. Este foarte abruptă şi îngustă. Ar trebui să se lărgească. Ţi se face de-a dreptul frică atunci când priveşti în jos.”

Jean-Baptiste Grange, unul dintre cei mai buni slalomişti ai lumii şi marea speranţă a gazdelor, vorbeşte despre sentimentul pe care l-a trăit la primul contact cu pârtia: „Cred că majoritatea schiorilor au avut un şoc când au văzut pârtia. Este abruptă iar zăpada este foarte dură. Noi [n.a.: echipa de slalom şi slalom uriaş a Franţei] ne-am antrenat mult pe această pârtie în ultime-le două luni pentru a ne putea obişnui cu zăpada.”

„Îţi trebuie curaj, nu glumă, pentru a coborî pârtia. Este

foarte abruptă şi îngustă. Ar trebui să se lărgească. Ţi se

face de-a dreptul frică atunci când priveşti în jos.”

Massimiliano Blardone

În decembrie 2008, la Criteriul Primei Zăpezi, prima probă, slalomul, a fost câştigată de austriacul Benjamin Ra-ich. Dublul campion olimpic a fost una dintre victime a doua zi, la slalom uriaş, el ieşind spectaculos la jumăta-tea manşei I. Iată părerea sa: „Pârtia este abruptă la slalom, abruptă la uriaş, abruptă la coborâre, abruptă la superuriaş. Este foarte abruptă pen-tru orice probă.... Este foarte dificilă pentru că zăpada diferă mult de la un pasaj la altul. Sunt plăci de gheaţă ce alternează cu zăpadă afânată. Zăpada este atât de agresivă, încât dacă ataci prea mult poţi fi sigur că ieşi.”

„Este în mod sigur una dintre cele mai grele pârtii pe care am schiat vreoda-tă.” completează un alt austriac, cam-pionul mondial de juniori Marcel Hir-scher. Secretarul general al Federaţiei Internaţionale de Schi, Sarah Lewis, şi ea fostă competitoare, este foar-te elocventă: „Nu pot să spun multe despre „La Face” dar de un lucru sunt sigură: Mă bucur că nu a trebuit să concurez pe această pârtie.”

MăsuriÎn aceste condiţii, ce măsuri au fost lu-ate pentru evitarea accidentelor?Studiind atent declaraţiile organiza-torilor, nu reiese o preocupare deo-sebită în ceea ce priveşte securitatea. Jean Lou Costerg, Directorul Depar-tamentului de Securitate al Campio-

natelor Mondiale, pare mai degrabă atent la impactul ecologic al acestui mare eveniment. Domnia sa vorbeşte despre reducerea numărului de ma-şini precum şi de crearea unei zone verzi în centrul staţiunii. De aseme-nea, una dintre priorităţi este proteja-rea unei specii de plante ce creşte pe faţa Bellevarde.

În ce priveşte securitatea schiorilor, au fost adăugate câteva viraje supli-mentare, pârtia fiind considerată ca având o linie mult prea directă.De asemenea, la probele tehnice – slalom şi slalom uriaş – s-a luat ho-tărârea ca porţile să fie montate mai aproape una de alta pentru reduce-rea vitezei.În plus, organizatorii au modificat până şi panta. În partea de NE a pâr-tiei, au fost adăugate nişte rollere, nişte valuri de pământ care îi obligă pe coborâtori să se desprindă de ză-padă. Acest lucru duce la o scădere a vitezei, dar şi la un plus evident de spectacol.Să sperăm că aceste măsuri vor aduce siguranţa necesară în cel mai impor-tant eveniment al sezonului, eveni-ment la care participă 70 de naţiuni şi care va fi urmărit, conform estimă-rilor, de aproximativ 500 milioane spectatori.

Toate probele Campionatelor Mondi-ale de Schi Alpin vor fi transmise în direct la Eurosport, între 2 şi 15 fe-bruarie 2009.

„Pârtia este abruptă la slalom, abruptă la uriaş, abruptă la coborâre, abruptă la superuriaş. Este foarte

abruptă pentru orice probă.... Este foarte dificilă pentru că zăpada diferă mult de la un pasaj la altul.

Sunt plăci de gheaţă ce alternează cu zăpadă afânată. Zăpada este atât de agresivă, încât dacă ataci prea

mult poţi fi sigur că ieşi.” Benjamin Raich

31 ianuarie 2008: Austriacul BENJAMIN RAICH în timpul antrenamentelor oficiale la Cupa Mondială de schi alpin de la Val d’Isère

Astăzi, st.Moritz, supranumită “Perla Engadinului”, este o zonă ex-clusivistă, unde bogaţii lumii se fac că se dau cu schiurile şi admiră pe-

isajul magnific în timpul vacanţelor de lux. Staţiunea este celebră însă şi pentru o altfel de pârtie: Olympia Bobrun St.Moritz-Cele-rina, cel mai vechi şi cel mai rapid traseu pentru concursuri de bob, sanie sau skele-ton din lume. Spre deosebire de pârtiile specifice de top ale lumii, cea de la St.Moritz este naturală. Practic, acest traseu nu există decât iarna, iar când zăpada se topeşte din toată pârtia rămâne doar un perete de susţinere pentru un viraj, în apropierea căruia oiţele pasc vesele. În fiecare iarnă, organizatorii recon-

struiesc pârtia după un plan care datează de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Totul sea-mănă cu un ritual. Ideea construirii unei pârtii au avut-o nişte militari britanici cantonaţi în zonă la înce-putul secolului trecut. Pasionaţi de săniuş, ei au reuşit să adune 11.000 de franci el-veţieni dintr-o strângere de fonduri, iar în 1903 pârtia era gata, inaugurarea având loc exact în timpul revelionului 1904. În zilele noastre, reconstruirea anuală a pârtiei începe la jumătatea lunii noiembrie, iar de operaţiune se ocupă un grup de 15 experţi austrieci şi italieni. Timp de trei săp-tămâni, ei folosesc 5000 m cubi de zăpadă şi 4000 m cubi de apă pentru amenajarea canalului de gheaţă, iar apoi, până la înce-

putul lui martie efectuează zilnic acţiuni de întreţinere. Cu o lungime de 1722 m, pârtia de la St. Mo-ritz este cea mai lungă din lume. De aseme-nea, este pârtia specifică aflată la cea mai mare altitudine, startul dându-se la 1852 m, cu o diferenţă de nivel de 130 m. Vite-zele care se dezvoltă pe acest traseu sunt ameţitoare. În proba de bob 4 persoane se coboară cu aproape 150 km/h pe porţiu-nea cea mai rapidă, iar la sanie rusul Albert Demtcenko a “sărit” de 140 km/h, cea mai mare viteză din istoria acestui sport.

Start din “Castelul lui Dracula”Pârtia elveţiană are 16 puncte denumite, între care 14 viraje, aşezate într-o succe-siune interesantă şi dificilă pentru concu-renţi. Toate virajele au nume şi nu numere, o situaţie similară fiind întâlnită şi pe cele două pârtii olimpice ale Italiei, la Cortina d’Ampezzo, respectiv Cesana, lângă Tori-no. Startul se dă din “Castelul lui Dracula”, iar pentru a obţine un timp competitiv trebuie să treci cu bine printre altele de două labi-rinturi, o porţiune în forma simbolului ome-ga, un... şanţ al diavolului şi patru viraje suc-cesive de dreapta, unde poţi scăpa oricând bobul sau sania de sub control. Cum turismul este vital în zonă, pârtia este deschisă şi pentru public; în schimbul unei taxe, oricine poate face o coborâre cu bo-

ST. MOriTzcea mai rapida pârtieSe spune că este cea mai veche staţiune montană din lume. St.Moritz se găseşte în Munţii Alpi, în partea de est a Elveţiei, la o altitudine de peste 1800 m. Renumită pentru clima plăcută, aerul tonifiant şi izvoarele sale terapeutice, zona a fost descoperită în secolul al XVI-lea de celebrul alchimist Paracelsus.

bul, sub comanda unui pilot local. Celebri-tăţi precum Anna Kurnikova sau Michael Schumacher au trăit această experienţă, mediatizată pe măsură.

Tur virtual CasTELuL Lui draCuLa - zona de start. Denumiera a fost dată de Gunther Sachs, preşedintele clubului de bob din St. Moritz.WaLL COrnEr - “Zidul”. Este primul viraj, denumit după un perete care susţine curba. snaKE - “Şarpele”. sunnY COrnEr - “Virajul însorit”. Se află pe cea mai luminată parte a pârtiei. nasH-diXOn - după numele lui Anthony Nash şi Robin Dixon, campioni olimpici în 1964 la bobul de 2, membri ai clubului din St.Moritz.HOrsEsHOE - “Potcoava”. Cel mai celebru viraj al pârtiei, în forma unei potcoave. TELEPHOnE COrnEr - se află în dreptul locului unde a fost montată prima linie te-lefonică a pârtiei. sHaMrOCK - “Trifoiul”. Este un labirint. dEviL’s dYKE - “Şanţul Diavolului”. O zonă cheie a pârtiei, mulţi greşesc aici. TrEE COrnEr - în dreptul acestei curbe se găseşte un copac, al cărui trunchi iese din zidul de zăpadă.

BridGE - “Podul”. La ieşirea din această curbă se vede podul de cale ferată care tre-ce prin apropiere. LEaP - “Saltul”. GunTHEr saCHs - după numele preşe-dintelui clubului de bob din St.Moritz, aflat în această funcţie din 1969. MarTinEau - după Hubert de Martineau, un maior din armata elveţiană care a con-

dus clubul din St.Moritz din 1922 până în 1969. POrTaGO - după Alfonse de Portago, pilot spaniol medaliat cu bronz la CM de bob din 1957, decedat în acelaşi an la un concurs în Italia. Fundaţia care îi poartă numele a con-tribuit la renovarea pârtiei. FriZZOni’s FinnisH LOdGE - zonă de frâ-nare adăugată în 2002.

vLad BuCurEsCu

SUNNY CORNER

WALL CORNER

HORSE SHOE

TELEPHONE CORNER

SHARMROCK

DEVIL’S DYKE CORNER

BRIDGE CORNERGUNTHER SACHS CORNER

MARTINEAU

LEAPPORTAGO CORNER

NASH DIXONCORNER

CASTELUL LUI DRACULA

SNAKE CORNER

TREE CORNER

FRIZZONIS FINISH LODGE

ST. MORITZ

P

P

P P

FINISH

START

14 FEBRUARIE - MARTIE 2009 FEBRUARIE - MARTIE 2009 15

16 FEBRUARIE - MARTIE 2009

tuneluri aerodinamice în care sunt testate şi monoposturile de Formula 1. Totul este urmărit de mii de senzori conectaţi la cal-culatoare de ultimă generaţie, aceleaşi care populează centrele de proiectare NASA.Casca este un element deosebit de impor-tant şi aminteşte de cea purtată de Darth Vader în celebrele filme din seria Războ-iul stelelor. Marginile se prelungesc către umeri şi pe spate, pentru a se constitui ca supliment la elementul aerodinamic. Un alt lucru care contribuie la aspectul suprarea-list al schiorului sunt bucăţile de material spongios amplasate în partea inferioară a picioarelor. Rolul acestora este ca purtă-

torul să nu devieze de la direcţia dorită în timpul înaintării, efectuate în linie dreaptă. Costumele sunt confecţionate din latex rezistent la vânt şi au o căptuşeală din po-liuretan, menită să îmbunătăţească perfor-manţele aerodinamice. Esenţială este şi car-casa obligatorie, confecţionată din kevlar şi fibră de carbon. Concurenţii trebuie s-o poarte pe spate, ea având rol de protecţie în cazul unor eventuale căzături.

Profesioniştii au ca obiectiv declarat stabi-lirea de noi recorduri mondiale. Pârtia din staţiunea franceză Les Arcs este renumită pentru condiţiile ideale pe care le oferă

practicării schiului viteză. În momentul de faţă, cea mai bună performanţă din lume aparţine lui Simone Origone. Italianul a atins viteza de 251,4 kilometri pe oră, în tim-pul sesiunii desfăşurate pe 19 aprilie 2006. De condiţiile perfecte din acea zi a profitat şi Sanna Tidstrand, suedeza înregistrată cu 242,59 km/h, record mondial la feminin.În concursuri, organizatorii stabilesc zona de start în aşa fel încât viteza maximă să nu depăşească 200 de kilometri pe oră, scopul declarat constituindu-l câştigarea întrecerii şi nu stabilirea de noi recorduri mondiale. În acelaşi plan competiţional, puţin a lipsit ca schiul viteză să facă parte din programul olimpic. Admis ca sport demonstrativ la ediţia din 1992 a Jocurilor de iarnă de la Al-bertville, acesta a dispărut la fel de repede precum apăruse, din cauza unui deces pe-trecut pe pista de viteză de la Les Arcs.Sufocaţi în marile metropole, suprapopula-te şi poluate, oamenii consideră schiul ca un mod de evadare din mediul contaminat. Într-un secol al vitezei, alunecarea pe zăpa-dă împrumută tot mai mult din tarele civili-zaţiei.

Din cele Mai vechi tiMpuri, omul şi-a dorit să parcurgă distan-ţele cât mai repede, să ajungă la cele mai mari înălţimi şi să impre-

sioneze prin forţa sa. De aici şi idealurile olimpismului - Citius Altius Fortius. Odată stabilite recordurile de viteză în varii me-dii (terestre, aeriene sau acvatice), amatorii de senzaţii tari au revenit asupra deliciilor oferite de mediul natural, nemodificat de zgomotul motoarelor.În linii mari, schiul îşi împarte probele în două mari categorii: tehnice (slalom şi sla-lom uriaş) şi de viteză (super uriaş şi co-borâre). Ce se întâmplă atunci când duci coborârea la extrem? Apare schiul viteză, o disciplină în care practicanţii sunt prinşi în mod frecvent ’de radar’ cu peste 200 de

kilometri pe oră. Regulamentul este strict şi are ca prioritate absolută securita-tea sportivului. Schiul viteză se practică pe pârtii special ame-najate, cât mai abrupte şi lungi de cel puţin un kilometru. În lume există aproximativ 30 de astfel de locuri, unde te poţi lansa fără grija că vei fi luat în vizor de autorităţi şi în-cadrat în categoria contravenienţilor. Cele mai căutate pârtii sunt situate la altitudine, pentru a profita de pe urma rezistenţei mai mici a aerului. Primii 400 de metri sunt des-tinaţi acceleraţiei. Următoarea sută de me-tri este parcursă în regim cronometrat, pe această porţiune fiind înregistrate vitezele de vârf. Pe ultima jumătate de kilometru îţi propui să te opreşti cu bine.

Echipamentul aminteşte de filmele SF. To-tul este proiectat pentru a fi cât mai aero-dinamic cu putinţă. Dacă schiurile trebuie să se încadreze în specificaţiile stabilite şi să aibă 2,4 m lungime şi maxim 10 cm lăţime, iar perechea să cântărească 15 kg, în scenă intră mai departe sumele de care dispune fiecare.

Pentru schiorii care beneficiază de bugete oferite de sponsori, pregătirea acelui minut de fericire supremă de pe pârtie este pre-cedată de zeci de ore petrecute cu echi-pamentul de concurs în spate, în aceleaşi

Într-o lume dominată de viteză, într-un mediu în care suntem bombardaţi din toate părţile cu tot felul de proiectile informaţionale, alunecarea naturală pe zăpadă devine un refugiu în calea alienării. Progresul tehnologic şi-a vârât coada şi în acest loc. Schiul viteză este un sport al secolului XXI.

aLEXandru GHEOrGHiaşCU PeSTe 200 LA OrĂSCHi

Exceptând paraşutismul, schiul viteză este aventura care îl face pe temerar să atingă cele mai mari viteze terestre, fără propulsie mecanică.

CU PAVLOV ÎN FOrMULA 1

În accidentele grave de trafic, tim-pul de reacţie al şoferului poate consti-tui cheia atribuirii responsabilităţilor şi a expedierii nefericitului în faţa justiţi-

ei. Analiza cazului se face relativ simplu: se adaugă din start o secundă şi jumătate în beneficiul omului de la volan, dintre care cam şapte zecimi de secundă reprezintă timpul de înţelegere, de procesare a situa-ţiei de trafic şi de luare a unei decizii. Pare puţin? Piloţii de Formula 1 parcurg acelaşi proces mental, în medie, într-un timp de patru ori mai scurt: 0,16 secunde. Iar asta nu înseamnă că s-au născut cu vreun har divin.

„Eram maseur, dar am început încet încet să lucrez ca medic.

La vremea respectivă, singurul criteriu care conta pentru un pilot era talentul. Nu conta

defel dacă, din punct de vedere fizic, individul era o

epavă”

„Creierul se comportă ca un muşchi şi poa-te fi antrenat”, explică doctorul Riccardo Ceccarelli, italianul care îi are în grijă, prin-

tre alţii, pe ambii piloţi Toyota: Jarno Trulli şi Timo Glock. Astăzi în vârstă de 48 de ani, Cecarelli devenea, în 1988, primul medic asociat unei echipe de Formula 1. Sigur, britanicii de la Leyton House îl angajaseră iniţial pe postul de maseur. Aşa că italianul a făcut întâi un stagiu de pregătire speciali-zată, vreme de şase luni la Milanello, apoi a revenit pentru a-şi lua în primire atribuţiile. „Eram maseur, dar am început încet încet să lucrez ca medic. La vremea respectivă, singurul criteriu care conta pentru un pilot era talentul. Nu conta defel dacă, din punct de vedere fizic, individul era o epavă. Me-dicul era chemat doar atunci când pilotul nu se simţea bine. Echipele se concentrau

doar asupra monopostului. Eu, pe de altă parte, a trebuit să încep prin a studia nive-lul de performanţă al piloţilor prin analiza pulsului pe durata unei curse şi am ajuns la concluzia că puteam şi trebuia să ne con-centrăm asupra organismului şi creierului pilotului”, povestea recent Cecarelli.Pentru piloţii săi, italianul a pus la punct metode de antrenament fizic, dar şi apli-caţii soft specifice, ce testează şi îmbunătă-ţesc viteza de reacţie, gestiunea sarcinilor multiple şi capacitatea de observaţie.Greu de spus, la prima vedere, ce ar justifica tot acest chin cântărit în zecimi de secundă. Într-un model stradal, pe măsură ce viteza de deplasare creşte, importanţa timpului de reacţie scade, întrucât distanţa de frânare a maşinii creşte – logic – direct proporţional

cu viteza. În cazul unui monopost de For-mula 1 capabil să efectueze parcursul 0-100 km/h-0 în numai şase secunde, cele 0,7 se-cunde în care un şofer obişnuit şi-ar derula procesele mentale constituie un timp critic. O cifră care - atenţie! - nu include demersul fizic de acţionare a pedalei/volanului, nici timpul de răspuns al sistemelor mecanice ale monopostului. Altfel spus, şapte zecimi care nu reprezintă, în sine, decât o parte a drumului laborios de la observaţie la acţiu-nea propriu-zisă.Cecarelli a dezvoltat propriul său sistem de simulare a startului unui Grand Prix. Alţii însă, au optat pentru metode diferite. Bri-tanicul David W. Nelson a imaginat, la înce-

putul deceniului, un concept destinat iniţial jucătorilor de tenis şi squash: un aparat cu 48 de led-uri luminoase dispuse după for-matul unei rachete, în care subiectul trebu-ie să apese butoanele pe măsura aprinde-rii lor. Aşa s-a născut Batak, al cărui nume provine din juxtapunerea termenilor „Bat” (păianjen, în traducere) şi „Attack”.Aparatul a făcut mai întâi obiectul unor expoziţii cu public, iar pe măsura scurgerii timpului a intrat în atenţia lumii academi-ce. Fost colaborator al doctorului Nelson, britanicul Andy Blow a elaborat un stu-diu de caz pentru Universitatea din Bath. „Ideea s-a născut după studiul unui set de date colectate în zona ludică a centrului de expoziţii Millenium Dome, în care câteva sute de subiecţi au fost înregistraţi în timp

Contrar credinţei comune, nu te naşti pilot, ci devii. Nu de alta, dar viteza de reacţie se dobândeşte, se cultivă şi se ameliorează. O dovedesc studiile în materie şi sofisticatele aparate

de pregătire la care fac apel echipele de Formula 1.

aLEXandru COCu

18 FEBRUARIE - MARTIE 2009 FEBRUARIE - MARTIE 2009 19

ce efectuau testul pe o durată de 30 de se-cunde. Sarcina fiecărui participant era de a sta în faţa aparatului Batak şi de a acumula puncte apăsând cât mai multe butoane lu-minoase pe durata de 30 de secunde. S-a remarcat că indivizii care participau la joc de mai multe ori îşi îmbunătăţeau rapid scorul personal. Spre exemplu, personalul de întreţinere din zona de jocuri, care jucau de câteva ori pe zi, ajunseseră să obţină scoruri personale de 3-4 ori mai bune de-cât cele înregistrate de debutanţi”, se arată în studiul publicat de Blow.

„ Subiecţii care au înregistrat un ritm cardiac mai ridicat şi

au utilizat mai mult oxigen au obţinut scoruri mai bune”.

Maşinăria a fost dezvoltată ulterior în Batak Pro, sistem ce împrumută formatul unui ţintar, cu numai 10 butoane luminoase. Scopul acestei versiuni este de a evalua şi

îmbunătăţi viteza de reacţie, coordonarea observaţie-gest, vederea periferică şi an-gajamentul fizic. „Există o relaţie clară între nivelul de solicitare fizică, activitatea fizică şi nivelul de performanţă”, sună concluzia raportului lui Andy Blow. „Subiecţii care au înregistrat un ritm cardiac mai ridicat şi au utilizat mai mult oxigen au obţinut scoruri mai bune”. Aşa se explică de ce, imediat după apariţia sa, Benetton F1 a văzut în Batak Pro un instrument complementar pregătirii fizice a piloţilor. Echipa din En-stone, transformată din 2002 încoace în

Renault F1, a adoptat maşinăria pe care a adaptat-o nevoilor piloţilor cu ajutorul doctorului Nelson şi a managerului de resurse umane Bernie Shrosbree. „Bernie şi cu mine am dezvoltat o modalitate de a ataşa un volan şi pedale aparatului, pentru a testa şi decortica reacţiile pilotului, pe intervalul de trei ze-cimi de secundă”, explică David W. Nelson, care pe lângă doctoratul în sănătate publică obţinut la Uni-versity College din Londra are diverse specializări academice în fizică şi electronică. „Alte aplicaţii pe care le-am utilizat pentru Formula 1 au constat în extenuarea piloţilor în sala de forţă, apoi trecerea lor imediată la un test Batak. Acolo unde fie i-am supus la o artimetică simplă (n.r. – un exerciţiu în care fiecare led luminos este numerotat, iar pilo-ţii trebuie să facă calcule artimetice, în funcţie de led-urile care se aprind), fie i-am pus să piloteze la aplicaţia deja menţionată mai sus. Totul – pentru a le dezvolta concentrare în condiţii de oboseală ex-tremă şi stres”, povesteşte inventatorul Batak, care astăzi este implicat, din postura de consultant teh-nic, în dezvoltarea aplicaţiilor ce vor popula parcul tematic F1 din Dubai.

„Nu uitaţi, vă rog, că multe dintre rezultatele înregistrate de utilizatorii Batak nu sunt făcute

publice, din motive evidente”

Cea mai populară manieră de antrenament pe Ba-tak Pro rămâne însă testul minutului. În 60 de se-cunde, un debutant poate atinge 60-70 de led-uri care se aprind succesiv. Jenson Button a reuşit, în 2002, să ridice ştacheta la 114, pentru ca Heikki Ko-valainen, cinci ani mai târziu, să ridice ştacheta la 121. La capitolul scoruri neoficiale, brazilianul Lucas di Grassi are în palmares un scor de 128, în timp ce argentinianul Jose Maria Lopez ar fi înregistrat 138 în vremea în care evolua ca pilot în programul Re-nault de dezvoltare a tinerelor talente. „Nu uitaţi, vă rog, că multe dintre rezultatele înregistrate de utilizatorii Batak nu sunt făcute publice, din motive evidente”, ţine să precizeze doctorul Nelson, cel care confirmă şi singurul record oficial existent: „Barry Horne, fost campion de Porsche Carrera Cup britanică, astăzi consultant al programului de pilo-taj Porsche, a realizat recent un scor uluitor: 121 de lovituri în 60 de secunde! Barry a reuşit scorul aces-ta formidabil în Laboratorul de evaluare a Perfor-manţei Umane, din cadrul centrului de pilotaj Por-sche de la Silverstone”.

COVER STORY

GOANA DUPĂ ABSOLUTRedusă la statutul sec de atribut al veacului trecut, viteza şi-ar putea pierde adevărata sa natură - cea de germen al atletismului, de călăuză a sportului spre profesionism şi, nu în ultimul rând, de partener al cunoaşterii umane.

aLEXandru COCu

Mai 1903, cursa PARIS - MADRID. 275 de participanţi dintre care 216 maşini şi 59 de motociclete. Pilotul Marcel Renault, cofondator al companiei cu acelaşi nume, a murit în urma unuia dintre accidentele produse în timpul cursei.

Acţiunile noastre cotidiene - atâta timp cât cuprind mişcare - presupun deplasare dintr-un loc în altul şi sunt legate de viteză. Nimic

mai firesc, în asemenea condiţii, decât a evalua viteza în termenii experienţei uma-ne, fie ea de ordin practic, ori, mai subtil, psihologic.Pentru început însă, evidenţa stă în carac-terul practic al vitezei. Căci, până la urmă, velocitatea se leagă de cea dintâi formă de locomoţie din istoria omenirii: mersul pe jos. Cu şase milioane de ani în urmă, omul găsise calea de deplasare clasică, iar pasul susţinut şi ai săi 4-5 km/h aveau să rămâ-nă– multă vreme de atunci încoace – mo-dalitatea cea mai simplă de cunoaştere a spaţiului.Mersul, alergarea, aruncările şi saltul au reprezentat germenii atletismului. Un concept ale cărui origini se găsesc nu în antichitatea elină, aşa cum am fi tentaţi să credem, ci în picturile rupestre ale paleoli-ticului inferior (anul 60.000 înainte de Hris-tos). De la vechii greci, atletismul nu-şi trage decât numele. “Athlos” semnifică “luptă” în greaca veche. Altfel spus, arta de a depăşi performanţa adversarilor în viteză sau în rezistenţă, în distanţă sau în înălţime.La aproape trei milenii de la startul agone-lor, primele concursuri sportive ale Greciei antice, idealurile vechilor elini, dar şi limi-tele umane, au rămas - în esenţa lor – ace-leaşi.Nici un om n-a reuşit încă să doboare, în alergare, bariera teoretică a celor 50 km/h. Şi asta, cu toate că bietul olimpism devenit oglindă a supremaţiei politice spre finalul războiului rece, a trecut cu vedere sufi-ciente metehne supravegheate medical. Michael Johnson sau, recent, Usain Bolt, au înregistrat viteze de top de 44 km/h, însă părerile specialiştilor sunt tranşante. “Suntem foarte aproape de limita maximă a fiinţei umane”, susţinea, spre exemplu, Peter Weyand, profesor asistent la Rice Uni-versity, în Statele Unite, autor al unui studiu comparativ publicat în 2000, în “Journal of Applied Physiology”. Weyand şi-a propus să descopere unde se face diferenţa, în ma-terie de viteză pură, între om şi animal. “Un câine, un struţ sau un jaguar ne pot mătura fără probleme. Iar echipamentul pe care-l utilizează pentru alergare, oasele lor, muş-chii şi tendoanele, nu sunt esenţialmente diferite de ale noastre”.

Două surprize a relevat studiul doctorului american. Prima: nu contează câte picioa-re ai, aşa încât creaturile cu patru mădula-re nu sunt implicit mai rapide. A doua: toţi oamenii îşi mişcă picioarele cam în acelaşi ritm maxim. “Cea mai lentă femeie din grupul studiat îşi repoziţiona picioarele, pe timpul alergării, în cam acelaşi timp ca şi Donovan Bailey. Şi asta, chiar dacă sprinta într-un timp de două ori mai lent decât el”, explica Weyand. Altfel spus, în principal, tehnica în regim de viteză îi oferea fostului recordman avantajul în faţa unui atlet amator. Nu de alta, dar în comparaţia om-animal, nu contează cât de rapid se mişcă membrele inferioare ale subiectului, ci forţa la sol dezvolta-tă de acestea. Iar aici, cheia de răspuns constă, la prima vedere, în masa muscu-lară a „bestiei”. Un animal iute reuşeşte să exercite, pe membre, o forţă de două ori şi jumătate mai mare decât greutatea corpului. Dacă însă ţinem cont de faptul că sprinterii olimpici dezvoltă deja o forţă de 4 ori mai mare decât masa corporală, înţelegem că ne aflăm astăzi destul de aproape de limita umană în materie de performanţă fizică absolută.

Poate mai important e că explicaţia com-paraţiei deplasate între om şi animal nu constă tocmai în masa musculară, ci în micile celule care o compun. Prin inter-mediul mitocondriilor, ele topesc zaharu-rile şi le transformă în energie. Iar cât de repede şi cât de puternic poate reacţiona un muşchi la stimulii nervoşi depinde, în mare parte, de concentrarea celula-ră a acestor minuscule generatoare de energie. În cazul unei păsări colibri, spre exemplu, mitocondriile celulare ating, pe centimetru pătrat de masă musculară, o concentraţie de zece ori mai mare decât în cazul omului. Suficient pentru a înţe-lege limitarea genetică a oricărei fiinţe umane.Cu mult înainte însă de a-şi valida propriile limite, omul şi le-a intuit. Aşa încât n-a ezi-tat între viteza sa şi cea a animalelor. Ca-lul a fost domesticit în jurul anului 4.500 înainte de Hristos şi utilizat iniţial ca sursă de hrană. Abia un mileniu şi jumătate mai târziu, calul domestic şi-a găsit o nouă în-trebuinţare: cea a animalului de tracţiune şi, ulterior, cea a „curierului-expres”. Nu-i defel o glumă, căci serviciile Pony Expre-

ss, la 1860, garantau o viteză medie de 16 km/h şi, de altfel, până în preajma celei de-a doua Revoluţii industriale, armăsarul rămasese singurul mesager rapid şi fiabil, capabil să asigure corespondenţa capete-lor încoronate şi, prin aceasta, să tranşeze soarta unor naţiuni.De aproape cinci milenii a avut nevoie omul pentru a inventa un mijloc de trans-port mai straşnic decât calul domestic. Şi abia în a doua jumătate a secolului XIX, calea ferată, văzută la început ca o modalitate simplă de a transporta căr-bunii din minele Angliei Meridionale şi Masivului Central francez spre oţelăriile centrelor urbane, a devenit o alternativă de transport public. O opţiune necesară, căci forţa musculară, fie ea umană ori ani-mală, impunea viteze mici de deplasare. “Călătorul, aflat în contact direct cu lumea minerală, vegetală sau animală era pe de-plin conştient de realitatea întinderii spa-ţiale, din ale cărei elemente făcea şi el par-te. Atenţia pe care i-o acorda drumului îl integra în primul plan al propriului câmp vizual”, notează Jean-Christophe Gay, profesor de geografie la Universitatea din Nisa, în studiul său publicat în 1993: “Vi-teză şi perspectivă. Noul raport al omului faţă de întinderea spaţială”.“Când erai aşezat în bătrânul poştalion, n-aveai nevoie de nici o probă exterioară sinelui pentru a constata viteza. Auzeam viteza, o vedeam, o simţeam la nivelul nostru de stimulare senzorială; această viteză nu era produsul forţelor oarbe şi insensibile atât de inadaptate nouă, ci să-lăşluia în ochii aprinşi ai nobilului animal, în nările sale dilatate, în jocul muşchilor săi, în sunetul potcoavelor sale”, scria bri-tanicul Thomas de Quincey, la 1849, în al său eseu “The English-Mail Coach”. Doar 30 km/h erau vitezele maxime dezvolta-te în perioada de debut a locomotivei cu aburi, însă tehnologia a fost rapid rafina-tă, deceniu după deceniu, astfel încât, la 1900, recordul de viteză pe calea ferată depăşise 160 km/h. O dată cu creşterea vitezei de deplasare, omul a trebuit să se adapteze. Primul plan a dispărut, privirea s-a îndreptat spre planul îndepărtat, iar călătoria a devenit panoramică. O privi-re, dacă doriţi, identică perspectivei re-comandate astăzi oricărui ucenic într-ale şoferiei.Automobilul se născuse şi el la acea dată,

Cea mai mare viteză înregistrată vreodată pe pâr-tiile de bob/sanie a fost de 201 km/h, recordul ne-fiind însă omologat de Federaţia Internaţională de Bob. Anul trecut, echipajul de 4 al Letoniei a atins la St.Moritz 146,7 km/h, record pentru Cupa Mondială. Ţinând cont de materialele tot mai performante care intră în componenţa unui bob sau a unei sănii, o vi-teză de 130 km/h pe porţiunile rapide ale pârtiilor de top a devenit obişnuită, în timp ce 100 km/h prind până şi juniorii implicaţi în aceste discipline ale vite-zei pe gheaţă.

Cel mai rapid serviciu din volei îi aparţine unui bul-gar, Matei Kaziski, care a trimis o “torpilă” având 137 km/h în terenul echipei Rusiei, într-un un meci jucat la Olimpiada de la Beijing. În schimb, rusul Igor Kolodinski este omul cu cel mai puternic serviciu din voleiul pe plajă. În timpul unui meci de la Campiona-tul Mondial de la Gstaad, în 2007, el a trimis mingea în terenul advers cu 106 km/h. Deloc surprinzător, adversarii nici n-au avut timp să reacţioneze... Pre-cedentul record îi aparţinea canadianului Conrad Lei-nemann, 101,6 km/h într-o partidă jucată în 2007.

Cea mai mare viteză cu care un fluturaş de badmin-ton a fost lovit vreodată într-un meci oficial este 332 km/h. Incredibilul smash a fost reuşit de chinezul Fu Haifeng pe 3 iunie 2005 la Cupa Sudirman, într-un meci de dublu. În proba de simplu, recordul la un smash l-a stabilit indonezianul Taufik Hidayat, 305 km/h.

Tenisul de masă este sportul care necesită cei mai rapizi timpi de reacţie din partea jucătorilor. Surprin-zător poate, viteza de deplasare a mingii nu este su-ficient de mare pentru a plasa sportul cu mingea de celuloid între primele cinci din lume la acest capitol. Topul este dominat de badminton, Jai Alai (un sport medieval provenit din zona Ţării Bascilor), golf, tenis şi squash. În aceste discipline, viteza de deplasare a obiectului de joc variază între 240 şi 330 km/h, în timp ce la ping pong mingea prinde rareori peste 110 km/h.

Cea mai rapidă minge de baseball care a zburat vreodată într-un meci oficial a depăşit 161 km/h şi a plecat din bâta lui Nolan Ryan (California Angels), într-un joc disputat la 20 august 1974 contra celor de la Chicago White Sox. Neoficial, se crede că s-au atins viteze şi mai mari, dar lovitura lui Ryan rezistă încă în Guinness Book of World Records.

FEBRUARIE - MARTIE 2009 25

Recorduride viteză

însă bizarele coşmelii autopropulsate tre-buiau să mai aştepte vreo două decenii, pentru a dispune de drumuri capabile să le transforme în veritabile bunuri de utili-tate publică. Rutele impracticabile nu i-au împiedicat însă pe privilegiaţii volanului să se dedea la primele competiţii auto. Între-cerile erau organizate pe drumuri publice,

între oraşe. Franţa a dat tonul. În iunie 1895, prima cursă adevărată a avut loc pe traseul Paris – Bordeaux – Paris. 1178 de kilometri parcurşi fără pauză, prin praf, noroaie şi dru-muri de ţară, în 48 de ore şi 48 de minute, de învingătorul Emile Levassor. La volanul propriului Panhard-et-Levassor, inginerul din Hexagon se impusese cu o medie orară de 24 de kilometri.

Motorsportul şi-a câştigat repede locul în peisajul disciplinelor olimpice. A fost imediat adoptat, ca sport demonstrativ, la Olimpiada de la Paris (1900), înainte ca fa-buloasa cursă Paris-Madrid (1903) să zădăr-

nicească viitorul olimpic al disciplinei. Opt morţi, o puzderie de accidente şi zeci de răniţi a fost bilanţul care a determinat au-torităţile franceze să interzică orice cursăi inter-oraşe. Din acel moment, sporturile cu motor aveau să se îndrepte spre circuite special destinate ori – până astăzi în cazul raliurilor şi a competiţiilor tip Tourist Trophy – pe drumuri închise circulaţiei publice.Ca expresie contemporană a vitezei şi teh-nologiei, motorsportul şi-a arătat atunci li-mitele. VITEZA UCIDE! Şi înainte de a o face pe circuite, a făcut-o pe drumuri publice. Mai întâi în cursele acelor vremuri de pio-nierat, şi abia apoi, în anii 1910-1920, în con-text urban. Acolo unde nu existau limite de viteză, reguli de circulaţie, iar străzile nu erau prevăzute cu trotuar. Nici n-ar fi fost nevoie, întrucât până la apariţia automobi-lului, doar pietonii, trăsurile şi tramvaiele cu cai populau universul citadin în permanen-tă mişcare. Trotuarele - trasate iniţial cu dăr-nicie, apoi reduse la stadiul de anexe longi-tudinale ale clădirilor ce flancau uliţele - au fost special concepute pentru a delimita spaţiul pietonal de cel rezervat bolizilor fără de hamuri. Privit cu simpatie la înce-

puturi, ca mijloc independent, de aventură şi descoperire la o scară mai umană decât calea ferată, automobilul şi-a creat – într-un interval de timp relativ scurt – prieteni şi duşmani deopotrivă. Primii i-au însoţit pe eroi pe circuite. Ceilalţi au pus în discuţie, pe măsura derulării goanei după recorduri, latura umană a întregii curse tehnologice. Şi pe bună dreptate. în ce măsură ţine vite-

za de natura umană? Altfel spus, este viteza un dat natural?Definind natura drept „un principiu şi o cauză de mişcare şi repaos pentru fiinţă”, Aristotel tranşează scurt chestiunea de mai sus. Pentru că fizica, după el, este „ştiinţa corpurilor în mişcare”, viteza este o realitate fizică, legată de mişcarea corpurilor. Văzută deopotrivă ca o caracteristică şi o măsură,

“Călătorul, aflat în contact direct cu lumea minerală,

vegetală sau animală era pe deplin conştient de realitatea

întinderii spaţiale, din ale cărei elemente făcea şi el parte. Atenţia pe care i-o

acorda drumului îl integra în primul plan al

propriului câmp vizual”Jean-Christophe Gay, profesor de geografie la Universitatea

din Nisa

“Când erai aşezat în bătrânul poştalion, n-aveai nevoie de

nici o probă exterioară sinelui pentru a constata viteza.

Auzeam viteza, o vedeam, o simţeam la nivelul nostru de stimulare senzorială; această

viteză nu era produsul forţelor oarbe şi insensibile atât de

inadaptate nouă, ci sălăşluia în ochii aprinşi ai nobilului

animal, în nările sale dilatate, în jocul muşchilor săi,

în sunetul potcoavelor sale”Thomas de Quincey

26 FEBRUARIE - MARTIE 2009 FEBRUARIE - MARTIE 2009 27

Internaţionale de Tenis de Masă au mărit cu doi milimetri diametrul mingii de com-petiţie (de la 38 la 40 mm) pentru a scădea viteza de joc. Nu de alta, dar disciplina de-venise nu atât greu de practicat, cât dificil de urmărit de telespectatori. Semn că o nouă dimensiune a conceptului intrase în calcul: latura calitativă, chiar dacă limita cantitativă a vitezei nu fusese atinsă în ca-zul tenisului de masă.

Caracterul esenţial al vitezei nu implică neapărat un dat spaţial, ci ideea de inten-sitate şi frecvenţă a mişcării. Ce imagine mai sugestivă decât cea a canotorului care, fără a dispune de vreo referinţă spaţială, trebuie să adopte un tempo, să

mărească strocul şi să-l menţină până la finalul cursei? Viteza corespunde aici unei maniere ciclice de a delimita timpul. Ciclismul ori marşul reprezintă alte două exemple ce se subsumează acestei carac-teristici proprii velocităţii. Mai mult, ele ne permit să cuprindem diferenţa între miş-care şi sport. Căci între banala plimbare cu bicicleta prin Herăstrău şi o încercare precum căţărarea pe Col du Galibier, doar intensitatea mişcării diferă. Iar o dată cu tempo-ul diferit, concentrarea mişcării implică o concentrare la nivel muscular.Aici viteza îşi găseşte întreaga ei utilitate, ca manieră de a raţionaliza mişcarea, prin raportarea la o măsură de timp şi spaţiu.Cu alte cuvinte, viteza înseamnă efica-citate. Alăturată sportului şi declinată în diverse forme, viteza a marcat trecerea spre profesionalismul dur al marilor dis-cipline sportive. Căci, veţi conveni, prima diferenţă remarcată de ochiul neantrenat la vederea unor imagini de arhivă este cea legată de ritm şi intensitate. Viteza de joc, de execuţie sau de deplasare a actorilor acelor vremuri.

Greu de spus către ce va evolua această perpetuă ameliorare a vitezei şi viteze-lor în sport. Cert este că, în forma sa cea mai pură, căutarea vitezei absolute a luat recent forma unui nou proiect. Botezat după numele unei rachete sol-aer, Bloo-dhound SSC (SuperSonic Car) reprezin-tă arma cu care, în 2011, britanicul Andy

viteza se referă la o cantitate de mişcare efectuată într-un interval de timp definit. Dar această expresie cantitativă a vite-zei nu ajunge pentru a-i exprima esenţa. Henri-Louis Bergson remarca faptul că măsura unei mişcări este acelaşi lucru cu a asimila mişcarea propriei sale traiectorii,

deci spaţiului. Altfel spus, premisa consta în viteza văzută ca reducere a traiecto-riei. Iar aici, cel mai bun exemplu îl ofe-ră, din nou, sportul. În tenisul perioadei romantice, serviciul reprezenta o ofertă făcută adversarului. Jucătorul îi făcea un serviciu - în sensul propriu al termenului – celui aflat de partea cealaltă a fileului. Ajunge să ne reamintim tehnica de servi-ciu a acelor vremuri: mingea descria o fază ascendentă şi abia apoi una descendentă, practic o invitaţie la joc făcută adversaru-lui. Încet-încet însă, traiectoria s-a redus, iar astăzi serviciul cvasi-rectiliniu – din care a rămas doar ideea de traiectorie descenden-tă- şi-a pierdut cu totul semnificaţia iniţială. Viteza de circulaţie a mingii s-a regăsit însă ameliorată. Acelaşi obiectiv şi în cazul spor-tului-rege, în care – bunăoară- incidenţa centrărilor „plouate”, în cazul jocurilor de Champions League, a scăzut, în ultimii 15 ani, în favoarea centrărilor în forţă din situ-aţii de joc similare.Reducerea traiectoriei ca expresie a căută-rii absolute a plusului de viteză a atins însă cote extreme în cazul unei discipline pe cât de paşnice, pe atât de dificil de urmărit. La finele deceniului trecut, oficialii Federaţiei

La finele deceniului trecut, oficialii Federaţiei

Internaţionale de Tenis de Masă au mărit cu doi

milimetri diametrul mingii de competiţie (de la 38 la 40

mm) pentru a scădea viteza de joc. Nu de alta, dar disciplina

devenise nu atât greu de practicat, cât dificil de urmărit

de telespectatori.

„M-am întâlnit nu de puţine ori cu tineri ingineri care mi-au spus că recordul mondial pe care l-am doborât în 1997 i-a inspirat în alegerea unei

cariere ştiinţifice. Bloodhound SSC va fi mult mai rapid şi,

sperăm noi, va trezi interesul fiecărui puşti cu privire la

ştiinţă şi tehnologie”Andy Green

FEBRUARIE - MARTIE 2009 29

Cea mai rapidă partidă de şah din istoria modernă s-a încheiat după numai trei mutări, în 1984, la un turneu jucat la Bela Crkva. Învingător a fost M.Kovacevic, cu piesele negre, care i-a dat mat lui Z.Dordjevic. În schimb, cea mai lungă partidă într-un turneu FIDE a durat 20 de ore şi 15 minute şi s-a disputat la Belgrad între Nikolic şi Arsovic, în 1989. Confruntarea s-a în-cheiat remiză la mutarea a 269-a.

Prin tradiţie, jucătorii de golf au la dispoziţie suficient de mult timp pentru executarea loviturilor. Astfel, o rundă de 18 cupe poate dura şi câte cinci-şase ore. Golful viteză combină alergarea cu tehnica swing-ului şi precizia putting-ului. Acelaşi traseu, în lungime de aproximativ 7 000 m, este parcurs în mai puţin de o oră, scorul final fiind ponderat cu numărul loviturilor executate. Recordul a fost stabilit de jucătorul profesionist Christopher Smith, în Clasicul Chicago Speedgolf. Pe 15 octom-brie 2005, acesta a realizat un 65 care, însumat cu timpul de 44 de minute şi 6 secunde, a dus la un total de doar 109:06.

LZR Racer este produsul Speedo care a făcut senzaţie în 2008. Fabricat în Portugalia, la Paços de Ferreira, din poliuretan şi neopren, este considerat cel mai rapid costum de înot din lume. De fapt, vedeta concursului olimpic de înot de la Bei-jing a fost LZR Racer. 94% din cursele desfăşurate în Cubul de Apă au fost câştigate de purtători ai costu-mului-minune. 23 din cele 25 de recorduri mondiale realizate în bazinul olimpic au fost stabilite (desigur!) de norocoşii care au avut contract cu firma engleză. Dintre aceştia, Michael Phelps a rămas în istorie ca singurul sportiv câştigător a opt medalii de aur la o singură ediţie a Jocurilor Olimpice. Statisticile sunt cutremurătoare: din martie până în decembrie 2008, înotătorii cu LZR Racer au stabilit 74 de noi recorduri mondiale!

Pe 8 octombrie 2008, Alexandre Caizergues a stabi-lit un nou record mondial la kitesurfing. Francezul a străbătut distanţa de 501 m, dus de velă cu viteza medie de 50,57 noduri (93,65 km/h), pe apele din apropierea localităţii namibiene Luderitz. Contro-versa a izbucnit imediat, deoarece viteza constituie un record absolut pentru toate sporturile ce impli-că ambarcaţiuni propulsate cu velă. Este aşteptată hotărârea Federaţiei Internaţionale de Navigaţie, în privinţa omologării recordului.

Recorduride viteză

Botezat după numele unei rachete sol-aer, BLOODHOUND SSC (SuperSonic Car) reprezintă arma cu care, în 2011, britanicul Andy Green va încerca să depăşească, la sol, bariera celor 1.000 de mile pe oră (1.610 km/h), ceea ce ar spulbera precedentul record de 1.228 km/h, stabilit tot de el, la comenzile vehiculului Thrust SSC

bloodhound ssc

Green va încerca să depăşească, la sol, bariera celor 1.000 de mile pe oră (1.610 km/h), ceea ce ar spulbera preceden-tul record de 1.228 km/h, stabilit tot de el, la comenzile vehiculului Thrust SSC. Studiile iniţiale au mizat pe caracterul impresionant al acestei provocări lansa-te în aprilie 2007, de aceeaşi echipă din Albion condusă de Richard Noble. Spre exemplu, Bloodhound SSC are o formă total diferită de predecesorii săi la recor-dul absolut de viteză terestră. Cu o lungi-me de 12,8 metri şi o înălţime maximă de 2,8 metri, maşinăria va fi propulsată de un motor luat de pe un avion de vână-toare Eurofighter-Typhoon din dotarea Forţelor Aeriene Britanice. Cu rezervorul încărcat la capacitatea maximă de 500 de litri, bolidul va cântări 6,4 tone şi – atenţie! - se va deplasa cu o viteză mai mare decât cea a unui glonţ ieşit de pe ţeava unui pistol! Pentru a rezista forţe-lor de frecare, roţile cu diametrul de 35,8 inch (900 mm) vor trebui să fie fabricate dintr-un aliaj de titan rezistent la tempe-raturi ridicate. Astfel echipat, vehiculul va accelera în numai 40 de secunde de la 0 la 1.690 km/h! Viteză la care presiunea aerului exercitată asupra caroseriei din fibră de carbon şi titan va fi de 12 tone pe metru pătrat!Dificil de estimat utilitatea unei aseme-nea afaceri private, susţinute de peste 30 de sponsori din Albion. „M-am întâlnit nu de puţine ori cu tineri ingineri care mi-au spus că recordul mondial pe care l-am doborât în 1997 i-a inspirat în alege-rea unei cariere ştiinţifice. Bloodhound SSC va fi mult mai rapid şi, sperăm noi, va trezi interesul fiecărui puşti cu privire la ştiinţă şi tehnologie”, explica, în toamna anului trecut, Andy Green. Este argu-mentul solid al vitezei utilizate pentru a determina generaţiile viitoare să aleagă disciplinele reale. Căci într-o lume alcătu-ită astăzi dintr-o masă crescândă de utili-zatori pasivi ai noilor tehnologii şi o mi-noritate tot mai subţire de creatori, teoreticieni şi inventatori, nevoia de a asigura schimbul de competenţă între generaţii este unul acut. O paradigmă căreia i se subsumează trist şi accepţiu-nea contemporană a sportului. Un spec-tacol consumat în faţa televizorului, însă practicat – chiar şi la nivel amator – de o minoritate împuţinată continuu de rit-mul cronofag al existenţei.

DACĂ VREI SĂ TE BUCURI DE LIBERTATEA ALEGERII, URMĂREŞTE TURNEELE WTA ŞI ATP PE EUROSPORT PLAYER ŞI POŢI ALEGE MECIUL DORIT DINTRE CELE CARE SE DESFĂŞOARĂ ŞI SUNT TRANSMISE SIMULTAN.

Prin Eurosport Player poţi urmări Eurosport, Eurosport 2 şi Eurosport News. Tot ce îţi trebuie este un cont personal şi o conexiune internet. Pentru mai multe informaţii vizitează www.eurosport.yahoo.com şi selectează “Eurosport Player”.

Eurosport Player; Eurosport Live pe calculatorul tău.

FEBRUARIE - MARTIE 2009 35

Fort rouge din Winnipeg nu iese cu nimic în evidenţă din marea de cluburi canadiene. Primul lucru care îţi atrage atenţia atunci când intri

în sală este faptul că porţiunea de gheaţă care găzduieşte cele şase zone de joc este mai bine luminată decât era în urmă cu un an. Este rezultatul instalării unui nou set de reflectoare T5, parte a unei ample renovări suferite de întreg patinoarul. Dacă pe vizitatorul neavizat lucrul acesta are darul de a-l surprinde, pentru gazde totul a venit în mod natural.Comitetul Executiv a adoptat politica transparenţei absolute. Postere afişate la loc vizibil atrag atenţia membrilor clu-bului. “Unde merg banii din cotizaţiile dumneavoastră şi celelalte fonduri?” este unul din titlurile care surprind esenţa schimbării de atitudine. “Trebuie să păs-trezi deschise canalele de comunicaţie cu membrii clubului, pentru ca aceştia să înţeleagă de ce au fost mărite cotiza-ţiile şi de ce efectuăm aceste campanii de strângere de fonduri”, explică pre-şedintele Ernie Wilson, fost profesor de educaţie fizică, membru în Comitetul de conducere din sezonul 2001-02. „Foarte important”, spune domnul Wilson, „este ca lumea să vadă direcţiile în care se în-dreaptă finanţele clubului. Planurile în de-taliu ale programului pe următorii zece ani sunt afişate în aceleaşi locuri.”Noile îmbunătăţiri realizate în vara lui 2006 au costat aproximativ 50 000 de dolari, con-form spuselor managerului clubului, Jeff Hodge. Suma a fost strânsă atât din coti-zaţii, cât şi din veniturile generate de cafe-neaua şi restaurantul adiacente. Au existat şi câteva sponsorizări - o bursă provincială şi bani atraşi din Programul de economisire a energiei electrice Hydro PowerSmart din

Manitoba. “Luminozitatea a crescut de pa-tru ori, în condiţiile în care costul facturii la energia electrică a scăzut”, explică Hodge.Totul face parte dintr-un program pe care preşedintele clubului, Ernie Wilson, l-a gândit pe durata a zece ani. Începând din 2003, canadienii de la Fort Rouge au in-vestit 300.000 de dolari, prima cheltuială importantă constituind-o achitarea unui credit ipotecar în valoare de 90 000, bani necesari pentru înlocuirea acoperişului, operaţiune efectuată cu câţiva ani înainte. În buget sunt estimate investiţii în valoare de alte 400 000 de dolari, în următorii pa-tru ani. “Încercăm să generăm profit prin fiecare iniţiativă, iar banii astfel obţinuţi să-i îndreptăm către următorul proiect. Am constituit deja şi un fond de urgenţă, în ca-zul în care vor apărea situaţii neprevăzute”, spune conducătorul organizaţiei.

Ca orice bun reprezentant al investitorilor, a renunţat la administrarea de zi cu zi a aface-rii şi a angajat un manager, pe Jeff Hodge. Obiectivul stabilit îl reprezintă maximiza-rea profitului, un cuvânt căruia mulţi din-tre membrii clubului îi acordă o conotaţie peiorativă. Hodge a creat plusvaloare prin concentrarea asupra anumitor activităţi, prin reducerea cheltuielilor şi prin stabilirea bazată pe criterii economice a preţurilor la produsele proprii. Aceasta deoarece veni-turile sunt în principal bazate pe sumele

strânse din cotizaţii, din activitatea cafe-nelei şi sălii de recreaţie, ambele aflate în incinta şi în proprietatea clubului, şi din di-verse sponsorizări. “Toţi banii sunt pompaţi înapoi la club, pentru ca baza sportivă să fie mai primitoare, pentru membrii acestuia”, spune Hodge. Odată cu venirea lui Hodge la conducerea administrativă a clubului, a fost modificată şi politica de marketing. Aceasta a devenit mult mai agresivă. Au fost orga-nizate mai multe evenimente caritabile şi miniturnee la care participă echipe compu-se din angajaţi ai firmelor locale. Taxele de organizare şi sumele rezultate în urma con-sumului astfel mărit de la bar şi din cafenea vin ca un excelent bonus în bilanţ.Sponsorizările au un rol foarte important, din două motive. Se constituie în fonduri necesare dezvoltării clubului şi în acelaşi timp este redus efortul financiar al mem-

brilor cotizanţi. Un alt de element care a contribuit la creşterea gradului de interes al localnicilor pentru acest joc a fost adu-cerea unui profesionist de clasă mondială, Eric Montford, în funcţia de şef al echipei care pregăteşte gheaţa. Decizia a adus deja roadele dorite, deoarece membri clubului s-au declarat satisfăcuţi de noua calitate a suprafeţei de joc.S-a investit şi în amenajarea unei noi insta-laţii de produs gheaţă, venită în completa-rea celei vechi. În plan există aducerea unei

CUrLiNG DOSAr De AFACeri

Management sportiv

aLEXandru GHEOrGHiaş

Aproape trei sferturi de milion de canadieni (circa 3% din populaţie) sunt legitimaţi cu acte în regulă la cele peste 1.600 de cluburi de curling din Ţara Frunzei de Arţar. Pentru a rămâne viabile, multe dintre aceste grupări au fost nevoite să caute metode noi şi ingenioase de finanţare.

FEBRUARIE - MARTIE 2009 37

aparaturi pentru dezumidificare, pentru ca apoi eforturile să se concentreze asupra renovării barului, a bucătăriei, a remoche-tării întregii suprafeţe a clădirii, a înlocuirii scaunelor, a meselor şi a aducerii unor echi-pamente performante de preparat cafea. În acelaşi timp, va fi reconstituit fondul de rezervă, de 50.000 de dolari, în condiţiile în care cu un an înainte s-a apelat la această sumă, după ce subsolul avusese de suferit, urmare a unei inundaţii.“În trecut, multe dintre cluburile de curling, inclusiv acesta, se considerau a fi departe de o afacere, în adevăratul sens al cuvântu-lui - conchide Hodge. De fapt, este vorba de o afacere. Trebuie să ai un plan de afaceri şi trebuie să tratezi clubul de curling asemeni oricărei alte afaceri. Dacă vei proceda ast-fel, ai posibilitatea de a reinvesti profitul în club, în interesul membrilor acestuia.”Exemplul micului club din Manito-ba trebuie luat în considerare de majoritatea organizaţiilor similare. A fost cazul unei alte grupări canadiene, aceea din Moncton, New Brunswick. Dacă la începutul deceniului, Curling Beausejour se îndrepta cu paşi siguri către faliment, în prezent organizaţia a trecut pe profit. Au fost efectuate mai multe schimbări, inclu-siv una de mentalitate. S-a renunţat la cu-vântul “club” din titulatură, deoarece s-a

considerat că acesta dă o co-notaţie negativă, în sensul de “restrâns şi elitist” şi îi respin-ge încă din start pe amatorii care ar dori să se înscrie.Ce schimbări au fost efectua-te pentru redresarea bugetu-lui? A fost modificat sistemul de cotizaţii, a fost modificat programul de funcţionare, a fost schimbată gheaţa, a fost adus un nou sistem de încăl-zire şi au fost schimbate pie-trele. Rezultatul? În decurs de cinci ani, clubul a devenit pro-fitabil, iar numărul de membri a crescut de la 160 la 425.“Eram cu spatele la zid şi ne plângeam de milă, unul ce-iluilalt, lamentându-ne de ce nu merg lucrurile şi cum de toate ni se întâmplă doar nouă - îşi aminteşte Ellery Ro-bichaud, managerul clubului. Apoi am început să gândim cum să atragem noi membri. Am privit la exemplul altor cluburi, nu neapărat de cur-ling, şi ne-am revizuit modul de funcţionare.”

În 2000, clubul stătea atât de prost cu finanţele, încât întâr-zierile la plata facturii electri-ce au dus nu de puţine ori la întreruperea alimentării cu energie. Între 2000 şi 2002, clubul s-a luptat pentru a ră-mâne pe linia de plutire, iar arena Beausejour a fost ame-ninţată în mai multe rânduri cu închiderea, de posesorul poliţei ipotecare.Era momentul schimbării. Robichaud îşi aminteşte că una din ideile care a dus la refacerea bugetului a fost organizarea de cursuri pentru începători. Aşa au venit aproape 100 de noi membri. O altă idee sal-vatoare a fost constituită de serile “Pizza in the House”, unde participanţii non-membri aveau drept de joc, pentru doar şase dolari. Mulţi dintre ei au revenit, plătind taxa de membru.Schimbarea sistemului de cotizaţii a avut un impact puternic asupra bugetelor. Ante-rior, curlerilor li se solicita să achite cotizaţia

anuală, între 360 şi 480 de dolari, într-o sin-gură tranşă. Acum, aceştia pot plăti în rate lunare, de 30 până la 40 de dolari, efortul financiar fiind mult redus.Au fost achiziţonate pietre noi, mai bune calitativ. Au fost refăcute cele cinci zone de joc. A fost renovată întreaga clădire şi a fost instalat un nou sistem de încălzire, conco-mitent cu perfecţionarea fabricii de gheaţă, pentru ca aceasta să producă şi vara. Drept rezultat, sezonul a fost extins din august până în mai.O altă schimbare a politicii clubului a avut loc atunci când conducerea a decis să orga-nizeze evenimente, altele decât cele legate

“În trecut, multe dintre cluburile de curling, inclusiv

acesta, se considerau a fi departe de o afacere, în

adevăratul sens al cuvântului. De fapt, este vorba de o

afacere. Trebuie să ai un plan de afaceri şi trebuie să tratezi

clubul de curling asemeni oricărei alte afaceri. Dacă vei

proceda astfel, ai posibilitatea de a reinvesti profitul în

club, în interesul membrilor acestuia.”

Jeff Hodge, Club Manager

de curling, cum ar fi petreceri private. Mo-ralul voluntarilor a crescut, când au văzut că activitatea lor generează profit. În ciuda acestor succese recente, clubul mai are de rezolvat câteva probleme. Trebuie găsită o întrebuinţare a spaţiului, de două ori mai mare decât necesarul clubului. În prezent, acesta este închiriat Asociaţiei de Curling din New Brunswick şi unei şcoli de dans.

Conducerea şi-a propus să rămână cu pi-cioarele pe pământ, deoarece oricând exis-tă pericolul aroganţei, atunci când începi să ai succes. Beausejour va încerca să perfec-

ţioneze programul zilnic, să angajeze sala-riaţi şi să extindă sezonul şi pe durata lunii mai. Se intenţionează adăugarea a încă trei până la cinci suprafeţe de joc, ceea ce i-ar aduce în postura de potenţiale gazde ale unor competiţii la nivel naţional.Cuvântul de final îi aparţine managerului Robichaud: “Secretul succesului constă în faptul că am schimbat ceea ce vindeam înainte. N-am mai făcut lucrurile ca până atunci. Dacă păstrezi aceeaşi filosofie, vei rămâne cu aceiaşi oameni pe care-i ai deja. Dacă-i întrebi pe membri clubului ce-şi do-resc, nu vei afla nimic nou faţă de ceea ce ai

deja. Dacă doreşti să aduci oameni noi, tre-buie să-i întrebi pe cei care nu vin la curling de ce nu fac asta. A trebuit să schimbăm produsul. Cluburile de curling care vor să vândă acelaşi produs pe care-l vindeau în anii ‘70 nu vor avea succes.”

Sunt doar două din cele peste 1.600 de clu-buri de curling ale Canadei. Două exemple care vin să confirme faptul că performanţa se bazează pe sportul de masă, iar acesta trebuie să treacă de la finanţarea din buge-te centralizate la metode proprii, specifice locului, de atragere a fondurilor.

36 FEBRUARIE - MARTIE 2009

SUPrAOAMeNii GHeţii

vLad BuCurEsCu

A fost definit de experţi drept cea mai rapidă deplasare a omului prin forţe proprii. Un patinator poate depăşi 60 km/h, o viteză comparabilă cu cea a cailor de curse. Născut în Scandinavia, patinajul viteză a figurat în program de la prima ediţie a Olimpiadei albe, iar astăzi îi dă pe unii dintre cei mai rapizi oameni ai planetei. Se spune că este sportul cel mai greu de practicat .

• 754.000 de jucători (2,72% din populaţia Canadei)• 55% dintre curleri sunt bărbaţi• 26% au vârste între 35 şi 49 de ani• 12,86% locuiesc în comunităţi rurale• 20% au absolvit liceul

• 22% posedă un venit anual al gospodăriei între 75 000 – 99 000 de dolari• 55% merg cel puţin o dată pe lună la golf • 44% efectuează exerciţii fizice în aer liber• 53% posedă propriul echipament de camping• 41% au propriul echipament de pescuit

PROFILUL CURLERULUI CANADIAN

cel puţin teoretic. Dacă viteza pe turnantă este prea mare, patinatorul riscă să fie proiectat în exterior şi atunci pot apărea căzăturile, mai ales la ieşirea din turnantă. Există exemple cu ne-miluita de astfel de incidente, în special în probele de sprint. Cea mai bună tactică pe turnantă este par-curgerea porţiunii cât mai aproape de mar-ginea interioară a culoarului, fapt care îl aju-tă pe patinator să iasă bine pe linia dreaptă şi să-şi menţină ritmul de alergare.

Inimă de sportivLa fel ca alţi practicanţi ai disciplinelor care solicită foarte mult organismul, patinatorii de viteză au un volum al inimii mai mare decât al oamenilor obişnuiţi. Biologii chiar au inventat termenul “inimă de sportiv”,

având o frecvenţă crescută a contracţiilor cardiace în plin efort dinamic. Ei au obser-vat că debitul cardiac poate creşte de trei sau chiar patru ori în astfel de momente, ajungând la 40 litri de sânge pe minut. Tot acest debit traversează plămânii, aju-tându-l pe patinator să respire mai amplu. Pe de altă parte, în momentele de repaos, “inima de sportiv” înregistrează doar 32-35 de contracţii pe minut - este o inimă foarte bine antrenată, cu contracţii lente, dar vi-guroase. Concentrarea atenţiei, disciplina în aler-garea pe patine şi dârzenia sunt calităţi suplimentare pe care trebuie să le aibă un mare patinator de viteză, alături de forţă şi o rezistenţă deosebită la efort. Expresia “a strânge din dinţi” este folosită des în acest sport. Sunt momente în care patinatorul simte că nu mai poate, ar vrea să abando-

neze, iar cauzele au explicaţii pur biologice: scăderea testosteronului din sânge. La un efort prelungit, cantitatea hormonală sca-de progresiv, iar sportivul va avea nevoie de câteva zile pentru a şi-o reface. Un pa-tinator poate contra această stare numai printr-un efort suprem de voinţă şi a folo-sirii ultimelor picături de energie pentru a termina cursa cu un timp cât mai bun. Sport dur prin definiţie, patinajul viteză cere antrenamente pe măsură. Sportivii se pregătesc pe toată durata anului şi nu doar pe gheaţă. Pentru sezonul cald, spre exemplu, există exerciţii specifice în afara patinoarului, pentru dezvoltarea forţei şi a rezistenţei, un adevărat chin pe care trebu-ie să-l suporte fiecare practicant dacă vrea să ajungă la nivelul patinatorilor pe care îi vedem astăzi excelând la Heerenveen, Cal-gary ori Salt Lake City.

Secret de statUn moment important în evoluţia patina-jului viteză a fost apariţia celebrelor “clap skates”, înainte de Olimpiada de la Nagano. Aceste patine permit desprinderea de lamă a ghetei în partea de la călcâi, atunci când sportivul apasă în gheaţă cu piciorul dina-poi. Lama rămâne astfel mai mult timp în contact cu pista, fapt care măreşte forţa de împingere. Se câştigă astfel în viteză şi toc-mai de aceea primii sportivi care au folosit patinele clap, olandezii, au spulberat rapid aproape toate recordurile, forţându-i pe toţi patinatorii de performanţă să adopte această invenţie. La patinele clasice, împin-gerea cu piciorul dinapoi se făcea numai cu vârful lamei, generând mai puţină forţă şi mai mulţi stropi de gheaţă. Un costum care urmează forma naturală a corpului, patine cu lame mai lungi decât cele de la hochei sau patinaj artistic, având o lungime de 40-45 cm şi o muchie a lamei în contact cu gheaţa de doar 1 mm, totul făcut din materiale speciale, înseamnă baza de plecare pentru dezvoltarea unor viteze ameţitoare. Lama trebuie să fie foarte ascu-ţită pentru că numai aşa patinatorul poate atinge acele viteze prin împingeri eficiente în gheaţă, dar asta nu este de ajuns pentru doborârea de recorduri. Un element determinant pentru corecta-rea celor mai buni timpi este gheaţa rapidă. Oricât de bun ar fi patinatorul, dacă nu are o suprafaţă de concurs care să favorizeze

De la vânătoare la recorduriPatinajul viteză s-a născut fără îndoială în ţările scandinave. Arheologii nordici pre-tind că încă de acum 1700 de ani oamenii se deplasau pe patine confecţionate din piele şi oase de animale. Prima dovadă palpabilă datează totuşi de acum un mi-leniu, în Suedia fiind descoperite nişte pa-tine antice, având lama din oase de ren şi cal. Odată cu trecerea timpului, lamele au fost confecţionate din lemn şi în cele din urmă din metal. Marele scriitor Charles Dickens nota în anul 1878 într-un articol publicat la Lon-dra: “Scandinavia este patria patinajului. De la nordici am moştenit cu toţii pasiu-nea de a aluneca pe suprafeţele îngheţate ale lacurilor şi râurilor”. Omul primitiv a deprins arta patinajului din nevoia de a se deplasa pe suprafeţe îngheţate, iar în ţările scandinave astfel de locuri erau şi sunt cu duiumul. Oame-nii obişnuiau să vâneze animale sălbatice de-a lungul fiordurilor şi se foloseau de patine pentru asta. Multe secole, patinajul a însemnat un mijloc de transport, hrana fiind adusă astfel dintr-un loc în altul, tra-să de patinatori rezistenţi. Odată ce a depăşit spaţiul nordic, pati-najul a intrat sub influenţa aristocraţiei europene. Mulţi reprezentanţi ai caselor regale obişnuiau să-şi arate măiestria pe patinoare amenajate în curţile palatelor sau chiar pe unele publice, patinând ală-turi de oamenii de rând. La jumătatea secolului al XVIII-lea, un american pe nume E.W. Bushnell a inven-tat primele patine cu lamă de oţel, dân-du-şi seama că un astfel de material nu trebuie ascuţit atât de des. În acelaşi secol au fost organizate primele întreceri de patinaj viteză, însă cel dintâi concurs ofi-cial este considerat cel de la Oslo, în 1863. Prima ediţie a Campionatelor Mondiale a fost ţinută la Amsterdam în 1889 cu par-ticiparea sportivilor din Olanda, Rusia, America şi Marea Britanie.

Explozia muşchilorÎn patinajul viteză actual există 10 probe individuale incluse în programul olim-pic, câte 5 la masculin şi feminin şi una

pe echipe, pursuitul. Toate se desfăşoară pe o pistă ovală de 400 m, lungime stan-dard. Două dintre probe le sunt rezervate sprinterilor, 500 şi 1000 m, una este de semi-fond (1500 m), iar alte două sunt de anduranţă - 3000 şi 5000 m la fete, respec-tiv 5000 şi 10.000 m la băieţi. În probele individuale se aleargă în serii de câte doi, însă singurul adversar al tuturor este cro-nometrul şi nu partenerul de culoar. Alergarea pe gheaţă se face în sens invers acelor de ceas. Încă de la copii şi juniori se învaţă acest stil şi numai acest stil. Dacă i-am cere unui campion să patineze in-vers, spre dreapta, s-ar produce ilaritate în jur, pentru că el nu este obişnuit să alune-ce astfel.

În probele de sprint, activitatea muscula-ră este explozivă pe elan şi intensă în con-tinuare - patinatorii trebuie să dea tot ce pot într-un timp scurt. În schimb, la pro-bele de fond, activitatea muşchilor este prelungită. În consecinţă, oboseala apare din cauze diferite la patinatorii de viteză, în funcţie de distanţa la care ei concurea-ză. La un efort scurt şi intens, cum este cel de la 500 m, corpul acumulează ceea ce specialiştii numesc “datoria de oxigen”. Organismul respiră mai greu şi are nevoie de un repaos pentru a-şi reface tonusul. Această situaţie nu este valabilă în cazul probelor lungi, unde corpul oboseşte nu din cauza lipsei oxigenului, ci a terminării rezervelor de glucide şi lipide stocate în ţesutul adipos.

Duşmanul invizibil de pe turnantăParcurgerea turnantei este cel mai dificil şi mai riscant moment al unei probe de patinaj viteză. Acţiunea forţei centrifuge asupra corpului patinatorului este deo-sebit de mare în acea porţiune a pistei, iar muşchii sunt singurele elemente ale organismului care pot contracara această forţă, menţinând patinatorul pe traiecto-ria de alunecare. Forţa centrifugă este mai mare pe culoarul interior, ceea ce face diferite condiţiile de alergare pe acesta, faţă de celălalt culoar, mai larg. De aceea, se schimbă culoarele în fiecare tur, pentru ca ambii patinatori să suporte aceleaşi condiţii de concurs,

de iarnă (Chamonix 1924, St.Moritz 1928). Avea 31 de ani când a participat la prima olimpiadă şi probabil ar fi obţinut meda-lii şi la Lake Placid, în 1932, dar a boicotat competiţia, după ce organizatorii au decis schimbarea sistemului de concurs.

HeidenCel mai mare patinator de viteză din toate timpurile este, fără îndoială, americanul Eric Heiden, care a atins perfecţiunea la JO de la Lake Placid, în 1980, câştigând toate cele cinci probe, de la 500 m până la 10.000 m. Performanţa sa pare de domeniul incredi-bilului astăzi, în condiţiile unei concurenţe

accerbe la toate probele. De altfel, la ora ac-tuală nu există patinator care să se înscrie şi la 500 şi la 10.000 m în concursurile majore, toţi optând fie pentru probele de sprint şi eventual semifond, fie pentru cele de fond.

JansenDacă Heiden este cel mai mare, un alt ame-rican, Dan Jansen, a scris cea mai emoţio-nantă poveste a acestui sport. În 1988, la JO de la Calgary, el a aflat de decesul surorii sale cu numai câteva ore înainte de a lua startul în proba de 500 m. Deşi marcat de durere, Dan a intrat în concurs, însă a căzut la prima turnantă. Patru ani mai târziu, la Albertville, rata podiumul la 500 şi termina abia al 26-lea la 1000 m. S-a spus atunci că este un sportiv terminat. A urmat Lilleham-mer ‘94. Ghinionul l-a lovit din nou la 500 m (locul 8, deşi era recordmanul mondial). A decis să-şi încerce şansa la 1000 m, fără a

se aştepta la prea mult. A terminat cursa cu record mondial, obţinând, în sfârşit, aurul olimpic. Povestea sa avea să fie ecranizată ulterior.

Eroinele Patinajul viteză feminin are mai multe figuri marcante. Prima mare campioană a fost rusoaica Lidia Skoblikova, care a obţinut 6 medalii de aur la Squaw Valley şi Innsbruck, la olimpiada austriacă ea câştigând toate probele, de la 500 la 3000 m (pe atunci nu era inclusă în program proba de 5000 m). Germania le-a dat patinajului viteză pe Ka-rin Enke, Gunda Niemann sau Claudia Pe-chstein, toate multiple medaliate olimpice şi mondiale, iar SUA se mândresc cu Bonnie Blair, singura patinatoare care a câştigat proba de 500 m la trei olimpiade, ultima oară la Lillehammer, în ‘94.

scoaterea unui timp performant, efortul este zadarnic. La ora actuală, în lume exis-tă două piste foarte rapide, la Calgary în Canada şi la Salt Lake City în SUA. În am-bele locaţii, aflate la altitudine, gheaţa se prepară după nişte formule strict secrete şi cu toate eforturile pe care le fac anual, rivalii europeni de la Heerenveen, Hamar sau Inzell nu reuşesc să se ridice la un ni-vel apropiat.

Rege pentru o ziDacă Salt Lake şi Calgary sunt locurile ideale pentru doborârea de recorduri mondiale în patinajul viteză, ovalul “Thi-alf” din Heerenveen, o arenă cu 12.500 de locuri, este o adevărată Mecca a aces-tui sport. Cum pentru olandezi speed skating înseamnă aproape o religie, at-mosfera care se creează aici este unică, iar prestaţiile patinatorilor pe măsură. În fiecare an, Heerenveen găzduieşte ceva important în calendarul competiţi-onal, de la etape de Cupă Mondială până la Campionate Europene sau Mondiale de poliatlon. La final, învingătorii obţin, în afara medaliilor şi premiilor, şi o plimbare prin centrul oraşului cu caleaşca regală, fiind ovaţionaţi de localnici ca nişte ade-văraţi eroi. “Omul este o fiinţă fragilă prin subţirimea şi delicateţea mecanismelor sale vitale, dar dominată de o gândire care se vrea fără limite”, spunea marele filosof Pascal. Patinajul viteză încearcă să spargă aceste

bariere fizice. Privindu-i pe aceşti sportivi atât de bine dezvoltaţi parcă dispare, mă-car pentru puţin timp, imaginea fragili-tăţii umane remarcată atât de frumos de gânditorul francez.

Figuri marcante:ThunbergPrimul nume reprezentativ în istoria pa-tinajului viteză a fost finlandezul Clas Thunberg, supranumit “Paavo Nurmi al gheţii”. Ca şi legendarul atlet, Thunberg a avut multe performanţe la competiţiile majore, inclusiv 7 medalii olimpice, dintre care 5 de aur, la primele două ediţii ale JO

Prin spectatorul virtual, ac-ţiunea este reconfigurată din mai multe unghiuri şi din perspectiva unui competitor ales chiar de uti-

lizator. Totul poate fi trăit live sau privit cu atenţie, în reluare, dintr-o perspectivă di-ferită. Din punctul de vedere al relaţiei cu spectatorul, aplicaţia a revoluţionat o su-medenie de competiţii, defavorizate nu de puţine ori de propriile formate.Disciplinele disputate în sistem contracro-nometru s-au regăsit, brusc, valorizate. Difi-cil de acoperit mai mult de două-trei probe speciale pe zi, ca spectator al unei etape din Mondialul de Raliuri. Chiar şi aşa însă, impo-sibilitatea de a compara în timp real timpii echipajelor făcea ca, până nu demult, doar

radioul şi telefonul fără fir să stea la loc de cinste în arsenalul fanului WRC.Există însă întreceri poate mai frustrante şi mai greu de urmărit: competiţiile nautice. Acolo unde riscul de confuzie este total. De la clasamentul instantaneu, la determina-rea configuraţiei reale a circuitului jalonat de geamanduri, plus eventuale erori de na-vigaţie ale echipajelor, totul pare dificil de decodificat din cauza unghiului şi distanţei de vizionare a ostilităţilor. O poziţionare ae-riană, deasupra apei, ar fi rezolvat chestiu-nea vizibilităţii şi, până la urmă, asta a făcut Spectatorul Virtual. Mai întâi în America’s Cup, apoi în Volvo Ocean Race şi, recent, în campionatul de ambarcaţiuni motorizate Powerboat P1.

Ca şi în Mondialul de Raliuri, şi în Power-boat P1 viteza de transmitere a datelor este de miză. Aşadar, cât de rapid poate fi un asemenea sistem? De patru ori pe secundă, Spectatorul Virtual, primeşte – prin inter-mediul senzorilor GPS montaţi pe coca şa-lupei - coordonatele fiecărei ambarcaţiuni: poziţia pe circuit, viteza, direcţia. Datele sunt trimise printr-o reţea GPRS sau, mai simplu, prin frecvenţă radio, bazei de date amplasate în California, la San Jose, unde sunt tratate şi distribuite pe web.Durata unui asemenea parcurs, din locul de disputare al unui Grand Prix de Powerboat şi până la afişarea pe ecranul computerului personal, se situează între 8 şi 9 secunde. De aceea, transmisia radio a curselor de P1,

În motorsport, viteza e totul. Greu de identificat însă o găselniţă mai iute decât aplicaţia online dezvoltată în urmă cu mai bine de un deceniu de compania australianului Peter Lamb. Un sistem ce redă în timp real, cu fidelitate, simulări în 3D ale fiecărei competiţii pe ecranul oricărui computer echipat cu o banală conexiune internet.

disponibilă pe site-ul oficial al compe-tiţiei, este decalată în consecinţă. Caz în care simularea live-ului TV este cva-siperfectă, cu o singură diferenţă: uti-lizatorul este, în acelaşi timp, şi regizor de emisie.„Unul dintre detaliile incredibile este că poţi obţine imagini de care, altfel, nu ai avea parte. Nici măcar din eli-copter”, explica recent Peter Lamb, directorul general al companiei Vir-tual Spectator International, pentru site-ul oficial Powerboat P1. „Capeţi o idee mai exactă despre cât de rapide sunt aceste ambarcaţiuni, pentru că te poţi transpune la bord şi evolua la doi metri distanţă de rivalii care se depla-sează cu 100 de mile pe oră (n.r. – 160 km/h). Cred că Powerboat reprezintă una dintre cele mai bune aplicaţii ale acestei tehnologii”.Alte sporturi, precum cricket-ul, navigaţia sau canotajul, s-au regăsit dinamizate prin adoptarea Spectatorului Virtual. Iar în cazul squash-ului ori a Cupei Mondiale de fotbal din Germania (2006), adoptarea aplicaţiei a venit ca o veritabilă provocare, în cazul a două discipline reputate pentru viteza de derulare a ostilităţilor. Din acest punct de vedere însă, poate cel mai important chal-lenge l-a constituit adaptarea la specificul Mondialului de Raliuri.Britanicul David Richards, pe atunci patron al International Sportsworld Communica-tors, ce gestiona drepturile comerciale ale Mondialului de Raliuri, a luat cunoştinţă cu Spectatorul Virtual în cursul unei vizi-te derulate, în 2001, în Noua Zeelandă. Pe atunci, compania lui Peter Lamb asigura acoperirea web pentru cursele din America’s Cup. Reproducerea acelor iahturi pe un ocean virtual i-a dat idei lui Richards. Însă chestiunea avea să-şi dovedească rapid complexitatea. Spectatorul Virtual a trebuit să recree-ze cu exactitate peisajul fiecărei speci-ale, fiecare copac şi fiecare denivelare, apoi să utilizeze datele furnizate de senzorii GPS montaţi pe maşină, pen-tru a configura online fiecare probă cronometrată.Pentru început, fanii au putut compa-ra trecerile simultane a şase echipaje. Şi n-a trecut mult până când aplicaţia şi-a strâns şi alţi adepţi. „Fără Specta-torul Virtual, n-aş fi ştiut dacă mane-

vra avea să-mi aducă un avantaj ori ba”, spunea, în 2003, Colin McRae, la finele unei speciale-maraton, tipice pentru Raliul Ken-yei, în care împrumutase o scurtătură. „Spectatorul Virtual este o excelentă opor-tunitate pentru noi, piloţii, de a revedea lu-crurile prosteşti pe care le facem în cursă”, susţine italianul Stefano Acanfora, angajat alături de ambarcaţiunea Baia High Perfor-mance în sezonul 2008 de Powerboat P1, la clasa Supersport. „După fiecare weekend, obişnuiesc să revăd cursele, la rece, şi să în-ţeleg dacă am adoptat trasa corectă”. Nu-i însă deloc o noutate că piloţii şi echipele au ajuns să utilizeze sistemul asemeni analizei telemetrice efectuate de team-urile din Formula 1.

Încă din anul său de debut în Mondialul de Raliuri, Spectatorul Virtual intrase în atenţia tehnicienilor marilor echipe. „Inginerii îm-part specialele într-o mulţime de sectoare

intermediare şi analizează de ce piloţii sunt mai rapizi sau mai lenţi, în funcţie de sec-tor”, povestea, la vremea respectivă, direc-torul sportiv al celor de la Peugeot, Corrado Provera.

Astăzi însă, Spectatorul Virtual se declină în numeroase versiuni. Pentru uzul fanilor (a fost adoptat chiar şi în dezvoltarea de jo-curi video specializate), al competitorilor şi, nu în ultimul rând, ca instrument de analiză pentru organizatori. În Powerboat P1, bu-năoară, responsabilii competiţiei fac apel la aplicaţie pentru a dezvolta circuite mai si-gure şi mai spectaculoase, dar şi pentru a rezolva incidentele de cursă în timp real. Nu de alta, dar viteza o permite. De pe ţărmul Mediteranei până în San Jose, California, şi retur, datele parcurg cam 20.000 de kilo-metri în opt secunde. Echivalentul a 9.000.000 de kilometri pe oră. Altfel spus, viteza gândului.

aLEXandru COCu

FEBRUARIE - MARTIE 2009 4544 FEBRUARIE - MARTIE 2009

Dar, tot de acolo, se vede şi ... sportul: Hamad bin Khalifa Sta-dium, Thani bin Jassim Stadium, Jassim Bin Hamad Stadium (Al Sadd

Stadium), Al Rayyan Stadium, Al-Arabi Sta-dium, Hamad Aquatic Centre, Khalifa In-ternational Stadium – principala arenă pe care s-au desfăşurat Jocurile Asiei în 2006 - Khalifa Tennis Stadium, Qatar Sports Club Stadium şi, între toate, o veritabilă perlă a ceea ce înseamnă viziune arhitectonică şi filozofică în domeniu: Academia Aspire. Şi

totul nu se termină aici, pentru că în curând vor intra în circuit şi „Wall Stadium” – cel mai mare stadion subteran din lume (o copie la scară ceva mai redusă a cunoscutei Fjellhal-len, arena norvegiană de hochei pe gheaţă) estimat să coste 20 milioane de dolari - Pa-ralympic Stadium în sudul noului oraş Lu-sail, la 15 km de Doha, unde se desfăşoară anual şi Marele Premiu la motociclism – sau Muzeul Sporturilor. Aici, la loc de cinste, îşi va găsi locul şi prima medalie olimpică a performerilor din Qatar - bronzul cucerit

în 1992 la Barcelona de Mohamed Ahmed Sulaiman la 1500 m, dar şi medalia haltero-filului Saïd S. Asaad, care a urcat pe treapta a treia a podiumului la Sydney.Cândva, privit ca o simplă curiozitate ce încălcă multe percepte şi convingeri an-cestrale, sportul a devenit o prezenţă coti-diană în viaţa locuitorilor obişnuţi a vedea mai mult doar cursele cămilelor, pasiune ce vine de milenii şi din înfrăţirea cu nemărgi-nirea deşertului.… Jocurile Asiei în 2006… Qatar Tennis

DeSTiNAţiA DOHA

EManuEL FânTânEanu

Ad-Dawhah sau Ad-Dōhah. Adică, pentru un european, Doha, capitala Statului Qatar. În 1850, apăreau umilele locuinţe din Al-Bida, aşezare care avea să se numească Ad-Dawhah, mai pre limba noastră „Marele smochin”. Zgârie norii încep să împânzească cerul, cucerind deşertul. Până în 2010 îşi vor lipi fruntea de cer, în oraşul ridicat din nimic, 100 de asemenea “skyscraper”, de la înălţimea lor profilând-se sclipirile apelor Golfului.

sportului mondial, între care şi Nadia Comăneci, alaturi de Diego Maradona, Pelé, Hicham El Guerrouj, Ed Moses, Mark Spitz sau Said Aouita. De atunci, ASPIRE a crescut, a căpătat vigoare şi prestanţă, are personalitatea lucrului bine făcut şi conştiinţa viitorului, a lo-cului ce trebuie să-l ocupe în mişcarea sportivă a lumii moderne.M-am aflat acolo, nu cu mult timp în urmă, alături de alte două mari perso-nalităţi ale sportului mondial, Octavi-an Bellu şi Mariana Bitang. „Această impresionantă instituţie, cu o infra-structură demnă de secolul XXI, care are drept misiune descoperirea celor mai talentaţi tineri sportivi din regiu-ne, pentru a-i transforma în campioni ai lumii, plasează, neîndoielnic, ASPIRE în elita institutelor de sport din lume, dar şi a realizărilor arhitectonice şi in-ginereşti”, avea să exclame Octavian Bellu. Şi nu se poate spune că Octavian Bellu sau Mariana Bitang nu au văzut la viaţa lor de călători pe meridianele şi paralele aurite ale gimnasticii construcţiile sportive ale lumii, care de care mai impresionante, dar niciuna ca ASPIRE.ASPIRE poate fi privită din două unghiuri. Cel arhitectonic şi al realizării inginereşti, celălalt fiind al activităţii extrem de diverse ce se desfăşoară aici.Cel dintâi impresionează şi trebuie cu ade-vărat să vezi cu proprii ochi pentru a realiza ce este cu adevărat, deoarece imaginile TV, fotografiile sau relatările celor care au avut şansa să intre în „dom”, sunt departe de a oferi dimensiunile ade-vărate a ceea ce a înălţat francezul Roger Taillibert.Dar mai este, dacă acceptaţi, şi celă-lalt unghi, cel al planului filozofic al misiunii ASPIRE, care are ca ţintă de-rularea unor programe care şochează prin diversitate – pregătire sportivă, cercetare, informatică, management, media ş.a. - toate puse sub semnul actualităţii, dar mai ales al viitorului, pentru că, îţi va spune oricine, „ASPI-RE este o Academie vizionară asupra sportului…”„Viziunea noastră este de a descoperi tinerii cei mai talentaţi din regiune şi de a-i transforma în campioni ai lumii, generând, astfel, totodată, o adevărată cultură pentru sport în Qa-

tar, pentru a inspira şi generaţiile viitoare”, avea să-mi spună Katia Abboud, senior pur-tător de cuvânt. Avea să mai completeze: “Noi înţelegem cât de greu este să formezi un mare sportiv şi pentru acest lucru pu-nem la dispoziţie toate facilităţile – fiziolo-gie, psihologie, medicină, refacere, nutriţie, biomecanică, cercetare, informatică -, plus tehnicieni de cea mai înaltă clasă, evident alături de toată infrastructura, deoarece numai astfel ne putem îndeplini misiunea. Dezvoltarea personalităţii unui sportiv în drumul său spre performanţă este, de ase-menea, un obiectiv prioritar, pentru că un

mare campion trebuie să ştie să se integre-ze şi în societate”.Sportivii de mare clasă au nevoie de facili-tăţi pe măsură. ASPIRE oferă totul, e o des-tinaţie care atrage şi turistic, pentru a putea admira o realizare a priceperii şi îndrăznelii, dar, înainte de toate, se constituie într-o destinaţie sportivă pentru cel interesat să pătrundă în intimitatea sportului, interesat de munca într-un laborator al performaţei pentru a răspunde cerinţelor viitorului.“ASPIRE today… INSPIRE tomorrow” – este deviza sub care oamenii de aici au înţeles să-şi dedice priceperea în folosul sportului.

Open… Qatar Masters (golf)… Campio-natele Mondiale de tenis de masă… Qatar IAAF World Super Tour (atletism)… Moto Grand Prix…Tour of Qatar (ciclism)… Hor-ses Beauty Contest…Liga Arabă a Cupei Mondiale (echitaţie) şi nu numai, pentru a aminti doar câteva dintre întrecerile de top mondial care au loc la Doha, competiţii care reunesc nume sonore ale sportului mondi-al. Iar cum fotbalul a devenit şi aici o nouă şi intensă pasiune, în 2011, Cupa Asiei va avea loc la Doha, pregătirile desfăşurându-se la foc continuu.Doha este, indiscutabil, o destinaţie spor-tivă cu puncte de atracţie de mare interes, iar investiţiile pe măsură, pentru că, ceea ce ştiu foarte bine, organizarea unor mari eve-nimente sportive aduce beneficii deosebi-te şi în alte zone ale activităţii economice, numeroase sectoare ale industriei fiind în puternică legătură.

• ASPIRE Academy pentru Excelenţă în sport a găzduit cea de a 4-a ediţie a Campionate-lor Asiei la gimnastică artistică;• ASPIRE Academy a găzduit tragerea la

sorţi pentru Cupa Asiei 2011;• Aspire Academy a primit prestigiosul tro-feu “Committed to Excellence”, distincţie acordată de Fundaţia Europeană pentru Calitate în Mangement;• ASPIRE Academy primeşte aprecierile lui Sepp Blatter, preşedintele FIFA, pentru pu-nerea în aplicare a unor programe destina-te tinerilor din Africa;• ASPIRE Academy organizează sesiunea ştiinţifică „Spiritul Sportului”, benficiind de prezenţa unor proeminenţi experţi în sport şi design sportiv; • ASPIRE Academy a gazduit cea de a 3-a ediţie a Openului pentru juniori la tenis de masă, cu participarea celor mai buni 70 de jucători din lume;• ASPIRE Africa Football Dreams - un pro-gram destinat descoperirii celor mai talen-taţi fotbalişti de pe continentul african, în procesul de selecţie aflându-se 500 000 de copii din 7 ţări…

Desenat de arhitectul francez Roger Tailli-bert, cel care a realizat, printre altele, Sta-dionul Olimpic din Montreal şi Parc des

Princes din Paris, ASPIRE este cel mai mare „dom” din lume întins pe o suprafaţă de 290 000 mp, sub acoperişul căruia se află săli de lectură, laboratoare ştiinţifice, bi-bliotecă, amfiteatru, centru medical, hotel, numeroase facilităţi pentru petrecerea tim-pului liber. Dar ceea ce impresionează este faptul că aici îşi găsesc locul şi o piscină olimpică, săli de gimnastică, terenuri de tenis, sală de scrimă cu 8 planşe, sală de tenis de masă cu 13 mese, două terenuri de squash, o sală de jocuri, un teren de fotbal de dimensiuni oficiale cu tribună şi unul de dimensiuni re-duse, o sală de atletism cu tribune având o capacitate de 15 000 de spectatori şi o pis-tă de 200 m, plus posibilitatea desfăşurării tuturor celorlalte probe (lungime, greutate, prăjină, ciocan etc). Toate acestea în inte-rior, pentru că afară se mai găsesc încă 7 terenuri de fotbal (două cu iarbă artificială), o zonă pentru antrenamentul portarilor, un spaţiu pentru fitness cu pistă de alergare şi două terenuri de tenis. Când, în urmă cu patru ani, a fost inaugu-rat, la festivitate s-au aflat şi celebrităţi ale

FEBRUARIE - MARTIE 2009 5150 FEBRUARIE - MARTIE 2009

Într-o juMătate de an s-a scris despre TSG Hoffenheim infinit mai mult decât în toată istoria de 109 ani a clubu-lui. O echipă de fotbal care nu doar că a

ars rapid distanţa dintre liga a opta germa-nă, unde se afla în 1996, şi Bundesliga, dar a mai şi avut impertinenţa să termine prima, după 17 etape, în sezonul de debut, într-o organizaţie fotbalistică obişnuită cu o altfel de ierarhie.Nimic nu e obişnuit la Hoffenheim, o co-mună cu vreo 3300 de locuitori, care de acum are un stadion nou-nouţ de 30000 de locuri. Un proprietar de club care a jucat la juniori prin anii ‘50, apoi a devenit unul din-tre cei mai bogaţi oameni din lume, s-a întors acasă şi a clădit un vis fotbalistic. Un antrenor care conduce cu fotbaliştii săi şedinţe de pregătire de scrimă, box şi bowling.Cea mai tânără formaţie din Bundesliga şi cei mai proli-fici atacanţi. La jumătatea campionatului marile forţe din Germania sunt surcla-sate de o trupă de necunos-cuţi, care joacă fotbalul cel mai efervescent şi mai efi-cient. Hoffenheim e undeva în zona de mijloc din punct de vedere defensiv, dar e, de departe, de o ofensivitate feroce. A înscris 42 de goluri în turul de campionat, o me-die de 2,4 pe meci. Vedad Ibisevic a marcat de 18 ori în 17 partide, bosniacul cres-cut în Elveţia şi la St Louis, în Statele Unite fiind, la doar 24 de ani, marea bombă a campionatului. Şi asta mai ales că, în sezonul prece-dent, cel al promovării în Bundesliga, a fost mai mult rezervă. Demba Ba, un senegalez la fel de tânăr, născut în Franţa şi adus de la Mouscron, care a înscris şi el de şapte ori. Doi necunoscuţi, cum e de fapt oricare altul dintre fotbaliştii de la Hoffenheim. Sau, mai precis, erau la începutul sezonului. Un sin-gur nume făcuse deja istorie în Bundesliga, antrenorul Ralf Rangnick. În 2005 a dus pe Schalke în grupele Ligii Campionilor, termi-nând pe doi în Bundesliga. A ajuns la Ho-ffenheim când echipa era în liga a treia, cu

Bundesliga se freacă încă la ochi şi nu crede ceea ce vede. Nici nu pricepe ce i se întâmplă. La jumătatea sezonului e cutremurată citind clasamentul. Hoffenheim e campioana toamnei în Germania, scuturând din temelii ierarhia unui fotbal disciplinat şi riguros. Debutantă în prima divizie, echipa unei mici comune şi-a făcut de cap, fără ruşine, printre marile figuri fotbalistice teutone.HO, HO

HOFFeNHeiMCOsMin sTăniLOiu

un proiect care l-a cucerit pe proprietar şi care, mai ales, s-a dovedit viabil. Şi nu doar pentru că în 2008 echipa de seniori înche-ie anul prima în Bundesliga, ci şi pentru că, tot în 2008, formaţia ‘sub 17 ani’ a câştigat campionatul Germaniei.

StîlpiiDietmar Hopp are 68 de ani şi Forbes Ma-gazine a scris că e printre cei mai bogaţi 500 de oameni ai planetei. Este preşedinte co-fondator al SAP AG, cel mai mare produ-cător european de software şi al treilea ca mărime din lume. În anii ‘50 a jucat fotbal la

Hoffenheim şi a avut extravaganţa să cum-pere clubul în 1991, pe când era în Liga a opta germană. Într-un sat cu trei brutării, două măcelării, o pizzerie şi o singură câr-ciumă, casa în care s-a născut şi a crescut Hopp e azi ce e la Berlin Poarta Branden-burg. Cârciuma satului e la parter şi jucăto-rii vin des în localul pe care-l ţine un turc, vânzător de doner kebab şi suporter al clubului, evident. Centrul are cam un kilo-metru lungime şi o intersecţie unde func-ţionează singurul semafor local. Aceasta e

localitatea numărul unu a fotbalului ger-man la final de 2008.

Peter Hofmann are 49 de ani şi e preşedin-tele clubului. Omul care are pe mână banii lui Hopp şi care ia decizii. Strategia lui a dat roade, are miros la tineri de perspectivă şi de asemenea l-a convins pe Ralf Rangnick să vină în sătucul din sud-vestul Germaniei. A impus tuturor celor din club credinţa că nimic nu e imposibil. Asta pentru că a de-monstrat deja că, într-adevăr, la Hoffenhe-im nimic nu e imposibil!Ralf Rangnick n-a strâmbat deloc din nas când a venit vorba să ajungă în divizia a tre-

ia. Nici nu prea avea cum, la ce bani i-a pus pe masă Hopp pentru a construi echipa. A adus jucători foarte tineri, necunoscuţi şi i-a crescut precum copii săi, fix cum avea nevoie pentru fotbalul pe care-l gândea. I-a învăţat să se bucure, să se lupte, să creadă şi să nu renunţe. Şi a făcut din ei o familie. Toţi jucătorii şi întregul staff locuiesc în Ho-ffenheim, ies împreună la masă, participă la activităţi comunitare şi astfel Rangnick i-a obişnuit cu apartenenţa la acest loc. Apoi le-a cerut să joace fotbal repede, doar spre

FEBRUARIE - MARTIE 2009 53

poarta adversă şi să nu se întristeze când pierd. Mai ales că le-a oferit ca alternativă bucuria victoriilor entuziasmante. Pentru toată lumea, chiar şi pentru cei 3300 de locuitori din Hoffenheim care la debutul în Bundesliga, pe stadionul din Manheim, unde s-au jucat în tur meciurile de pe teren propriu, au venit cu mic cu mare purtând tricouri inscripţionate astfel: “Tot satul este aici”!

Un stadion nou nouţÎn 1999, în Hoffenheim s-a construit un stadion nou, cu 3500 de locuri, nocturnă şi tribune acoperite, botezat Dietmar Hopp Arena. După promovarea în Bundesliga, arena nu putea îndeplini condiţiile pentru prima divizie. Aşa că imediat s-a demarat construirea unui alt stadion, de data aceas-

ta unul de nivelul Ligii Campionilor. Rhein Neckar Arena a costat 60 de milioane de euro, are 30 000 de locuri şi construcţia lui a durat un an şi jumătate. Din ianuarie, Ho-ffenheim joacă pe acest stadion, după ce în tur a evoluat la Mannheim, pe Carl Benz Arena, unde a umplut, la fiecare meci, 26 000 de scaune.

Meciurile memorabileEtapa 1: Energie - Hoffenheim 0-3 (Ibisevic 2, Demba Ba)- locul 1Etapa 5: Hoffenheim - Borussia Dortmund 4-1 (Ibisevic 2, Salihovic, Carlos Eduardo)- locul 2Etapa 6: Werder - Hoffenheim 5-4 (Ibisevic, Demba BA, Salihovic, Compper) - locul 6Etapa 8: Hannover - Hoffenheim 2-5 (Ibisevic 2, Obasi, Luis Gustavo, Demba Ba) - locul 2Etapa 9: Hoffenheim - Hamburg 3-0

(Obasi 2, Ibisevic) - locul 1 (Ham-burg era lider înaintea partidei)

Ibisevic, golgeterul de nicăieriVedad Ibisevic a explodat încă din prima etapă când a înscris de două ori la Cottbus, pe terenul lui Energie. Bosniacul a venit la Hoffenheim în 2007, dar n-a prea jucat în sezonul promovării în Bundesliga, fiind mai mult rezervă. Când avea 16 ani, familia lui Vedad s-a mutat în Elveţia şi el a început să joace la FC Basel. Apoi a emigrat în Statele Unite împreună cu părinţii la St. Louis, unde a făcut furori în Liga Colegiilor. Conaţiona-lul său, Vahid Salilhodzic antrena pe Paris St Germain în 2004 şi l-a vrut pe Vedad în Franţa. L-a împrumutat în divizia a doua, la Dijon, de unde a ajuns în 2006 la Allemania

Achen. Acolo l-a văzut Rangnick şi l-a cumpărat în 2007. A explodat în 2008, marcând 18 goluri în 17 etape şi fiind golgeterul Bundesligii. Vorbeşte fluent germană, franceză şi engleză şi la Achen a fost plătit şi pentru a fi translatorul jucătorilor străini, în timpul antrenamentelor. E translator şi la Hoffenheim când e nevoie de el.

Amintirea KaiserslauternO singură echipă a reuşit să câştige Bundesliga în anul în care a promovat. FC Kaiserslautern a termi-nat prima în 1998, sub comanda legendarului antre-nor Otto Rehagel. Conform Kicker, doar şapte for-maţii nou promovate au jucat sezonul următor în cupele europene: Hannover (1964-65), Bayern Műn-chen (1965-66), Wuppertal (1972-73), Stuttgart (1977-78), Werder Bremen (1981-82), Bochum (1996-97) şi Kaiserslautern (1997-98).

54 FEBRUARIE - MARTIE 2009

ANTreNAMeNTUL SPeCiFiC

MEDICINĂ SPORTIVĂ

rOBErT dOnaTELLidoctor terapeut

Totuşi, profesioniştii care joacă şi predau tenis tot anul nu îşi permit să aibă o acci-dentare care să îi ţină departe

de elevii lor sau de turnee mai mult de cîteva zile. Poate antrenamentul specific să ajute jucătorii amatori şi profesionişti să se menţină în formă o perioadă mai lungă?

Este un răspuns simplu în ceea ce priveşte menţinerea nivelului per-formanţei în orice sport, întărirea muşchilor scheletali. Contribuţia puterii şi masei muşchilor scheletali nu este suficient recunoscută. Este binecunoscut faptul că pierderea forţei musculare reduce capacitatea de a efectua activităţi zilnice şi creşte mortalitatea. De exemplu, la bărbaţii de peste 60 de ani, valori scăzute ale forţei de prehensiune au fost asocia-te cu un risc crescut al mortalităţii. Un stil de viaţă sedentar duce la slăbire fizică prematură. O dată cu îmbătrîn-irea, pierdem şi masă musculară. Din a cincea până în a opta decadă a vie-ţii bărbaţii pierd aproximativ 20% din masa musculară. Bărbaţii sunt mai predispuşi la acest fenomen pentru că au un număr mai mare de fibre rapide de mişcare convulsivă decât femeile.Tenisul nu este un sport care să creas-că forţa muşchilor scheletali. Este o activitate bună pentru îmbunătăţirea sistemului cardiovascular. Activităţile specifice tenisului, cum ar fi serviciile, pot cauza reducerea puterii muşchiu-lui infraspinos. Eforturile de pe teren pentru a ajuge la minge şi pentru a o lovi sunt cauze obişnuite ale acciden-tărilor de la genunchi şi ale durerilor de spate. În timp ce eram în Turneul Campionilor la tenis, unde participau legende ca Jimmy Connors şi John McEnroe, cele mai frecvente proble-me pe care le-am tratat au fost rănile la umăr, genunchi şi spate.

Pentru a rămâne în formă, majorita-tea sportivilor profesionişti au ne-voie de un extrasezon pentru a se recupera în urma sezoanelor în care au folosit în exces sistemul muscu-lo-scheletal. Antrenamentul Sportiv

Cum pot rămâne în formă cât mai mult timp?

Tenisul este unul dintre puţinele sporturi care pot fi practicate tot anul, în sală sau în aer liber, primăvara, vara, iarna şi toamna. Cum pot jucătorii de tenis să rămână în formă pe tot parcursul anului? Mulţi sportivi amatori pot juca tenis câteva zile pe săptamână ani la rând fără să se rănească atât de grav încât să îşi încheie cariera sportivă. Jucătorul amator îşi poate lua liber câteva săptămâni sau luni pe an pentru a se recupera.

58 FEBRUARIE - MARTIE 2009

Specific în extrasezon pentru a îmbunătăţi performanţa începe cu o evaluare a acestui sistem. Evaluarea deficitului forţei muscula-re, dezechilibrul muscular agonist/antago-nist, capacitatea muşchilor de a stabiliza încheieturile, puterea explozivă a muşchi-lor, rezistenţa la sportul pe care îl practică şi măsurători ale gamei de mişcări ale în-cheieturilor, toate sunt necesare pentru a stabili un program sportiv specific optim pentru fiecare sportiv în parte.

Deficitul Muscular IndividualCea mai bună metodă de determinare a pu-terii musculare individuale este măsurarea capacităţii muşchiului de a genera torsiu-ne. Torsiunea maximă este măsurată de un dinamometru şi este o valoare obiectivă a puterii musculare. Dacă are aceste valori, atunci fizioterapeutul poate determina raportul dintre muşchii agonişti şi antago-

nişti, cum ar fi grupul muşchilor infraspi-noşi ai umărului. Rotatorii externi ai umăru-lui trebuie să reprezinte cel puţin 70% din puterea rotatorilor interni. În cazul în care puterea muşchilor rotatori externi este mai mică de 50% faţă de puterea muşchilor rotatori interni, sportivul se poate răni la umăr. Nu numai că muşchii infraspinoşi au rolul de a proteja umărul, dar sunt şi foarte importanţi pentru îmbunătăţirea lansărilor aeriene ale sportivilor. Un studiu publicat în „Am Journal of Sports Medicine” de dr. Mont, a demonstrat o creştere cu 17,6 km/oră a vitezei serviciului la tenis după întări-rea muşchilor rotatori ai umărului (articula-ţia gleno-humerală).

Stabilizatori ai muşchilorSubscapularul se comportă ca o bază dina-mică ce se mişcă în acelaşi timp cu umărul şi permite muşchilor rotatori ai umărului să

fie explozivi. Pelvisul de asemenea se com-portă ca o bază dinamică şi le permite muş-chilor gambei să fie explozivi. Am văzut de curând un caz în care durerea de genunchi era legată de slăbirea muşchilor pelvian şi al coapsei (muşchii profunzi).Cum poate muşchiul pelvisului şi cel al coapsei să afecteze genunchiul? Pentru ca un muşchi să mişte un os, alţi muşchi tre-buie să se contracte în jurul altor oase, cre-ând astfel o bază solidă. De aceea, muşchii profunzi funcţionează ca şi stabilizatori şi/sau mobilizează muşchiul pentru a permite mişcarea.Cum ştiu muşchii să stabilizeze sau să mo-bilizeze? Creierul îi spune ce să facă. Tot ce trebuie să facem este să ne gândim, să mergem.... şi creierul trimite mesajul către muşchii necesari efectuării acestei mişcări, de exemplu alergarea la stânga, aluneca-rea la dreapta sau sărituri. Uneori muşchii sunt răniţi sau obosiţi sau nu sunt tocmai în formă şi atunci, în mod automat, alţi muş-chi preiau controlul pentru a ajuta. Aceasta

se întâmplă atunci când suntem acci-dentaţi, avem o întin-dere musculară sau ne scrântim glezna. Puterea muşchilor profunzi e foarte im-portantă pentru ju-cătorii de tenis. Dacă încercăm să ajungem la o minge pe care adversarul o trimite din cealaltă parte a terenului, trebuie să ne mişcam lateral, să aterizăm pe un picior în timp ce, în acelaşi timp, trebuie să lovim mingea. În timp ce te echilibrezi pe un pi-cior, este nevoie de o bază stabilă pentru a lovi. Dacă puterea unui anumit grup muscular al coapsei sau al pelvisului nu este suficient de so-lidă, atunci pelvisul nostru devine insta-bil. Aţi încercat vreo-dată să loviţi o minge de tenis stând pe o platformă instabilă? Veţi face tot felul de mişcări pentru a lovi mingea corespunzător. Aceste mişcări ar putea duce la răniri sau la o tehnică de exe-cuţie slabă. Antrenorul lui Andy Roddick mi-a spus că elevul său a putut să lovească mingea mult mai eficient doar după ce i-am întărit muşchii pelvisului şi ai coapsei .Cum putem şti dacă aceşti muşchi profunzi sunt slăbiţi? Am alcătuit o serie de teste de evaluare specifice, pentru a evalua puterea muşchilor profunzi. Unul dintre testele pe care le folosesc în mod frecvent este poziţia într-un singur picior. Este surprinzător câtor sportivi li se pare dificil să stea într-un picior mai mult de 6 secunde.Atunci îi cer sportivului să stea cu genun-chii parţial flexaţi. Adesea observ că nu au nici un control asupra picioarelor. În timp ce sportivul stă în această poziţie îşi pier-de echilibrul sau nu poate să se menţină în această poziţie, iar genunchii încep să se mişte dintr-o parte în alta. Am observat că mulţi sportivi au dureri de mijloc, de coapsă

sau de genunchi sau suferă de disfuncţii pa-telo femurale ca urmare a slăbirii muşchilor profunzi. Lipsa puterii stabilizatorilor poate duce la accidentări cronice sau la o perfor-manţă slabă pe terenul de tenis. Muşchii profunzi puternici şi stabili pot îmbunătăţi performanţa şi pot face ca jucătorul de te-nis să aibă puterea şi rezistenţa de a ajunge la minge şi de a lovi mai eficient.

Gama de mişcări a încheieturilorO evaluare importantă pentru a alcătui un program sportiv specific este determinarea mobilităţii încheieturilor. De exemplu, jocul de tenis duce la dezvolarea unor anumite limitări ale încheieturilor umărului. Jeff Cooper, antrenor principal la echipa de basseball Philadelphia Phillies, a putut să îi ferească de accidentări pe cei 22 de jucători care execută aruncări mai mult de 3 sezoa-

ne având grijă la gama de mişcări a umerilor. Nici unul dintre ei nu a fost scos din joc dato-rită vreunei dureri la umăr şi nici nu a trebuit să fie trataţi pentru vreo pro-blemă la umăr.

Rezistenţa specifică pentru sport Pentru a dezvolta un program spor-tiv specific spor-tivul trebuie să îşi îm b u n ăt ăţe as c ă rezistenţa specifică sportului practi-cat. De exemplu, un jucător de te-nis trebuie să îşi îm b u n ăt ăţe as c ă abilitatea de a fi exploziv. Alergarea pe distanţe mari nu aduce benefi-

cii dezvoltării puterii explozive. De aceea, jucătorul de tenis trebuie să se antreneze efectuând mişcări scurte şi rapide, cum ar fi sprinturile, pliometria sau antrenamentele explozive cu greutăţi.

Antrenamentul pentru un sport poate fi o abordare rapidă în ceea ce priveşte pute-rea, rezistenţa şi unele exerciţii explozive, dar nu specifice muşchilor implicaţi în jo-cul de tenis, sau poate fi un antrenament specific. Schimbând deficitul muscular al sportivului prin exerciţii specifice de întă-rire a muşchilor, reducând dezechilibrului muscular, îmbunătăţind mobilitătea înche-ieturilor şi efectuând unele exerciţii speci-fice de rezistenţă, alcătuim un program de antrenamente sportive specifice.

Primul pas este evaluarea de către un me-dic specilizat în sistemul musculoscheletal şi care poate face teste sportive specifice.

FEBRUARIE - MARTIE 2009 59

La priMa vedere, din măreţia fos-tului imperiu britanic n-a mai rămas decât o sumă de vestigii risipite dar-nic, pe faţa pământului. De la colecţia

de automobile clasice a foştilor maharajahi la mostrele de arhitectură colonială ale feluritelor petice de pământ din Caraibe, culoarea acelor vremuri pare înecată în co-munul contemporan. Spiritul de aventură propriu marilor exploratori nu s-a stins însă. Ci s-a perpetuat, ca un amestec rafinat de îndrăzneală, patriotism şi inovaţie, puse în serviciul Majestăţii Sale.

La început de secol XX, cursa pentru Polul Sud a fost rezolvată repede. De un anume Roald Amundsen, spre crunta dezamă-gire a supuşilor regelui Edward al VII-lea, care-l aşteptau pe Robert Scott. Albionul avea nevoie de un nou duel între gentilomi, la fel de ambiţios, însă mai dificil de tranşat pe termen lung. Moda recordurilor de vite-

ză s-a impus atunci ca o soluţie rezonabilă. O bătălie ce începuse, de altfel, să capete amploare cam în aceeaşi perioadă cu ne-fericita cursă spre pol. Mai întâi, ca un duel aristocratic între contele francez Gaston Chasseloup-Labat şi un inginer belgian, Ca-mille Jenatzy, care şi-au subtilizat unul al-tuia cele mai bune performanţe între 1898 şi 1899. Pentru primul britanic, a trebuit să aşteptăm zorii primului război mondial, cu L. G. Hornstead semnând o performanţă de 199 km/h, la volanul unui Benz no. 3, de 200 de cai-putere. Însă veritabila pasiune dez-voltată de britanici pentru această cursă cu potenţial infinit avea să vină o dată cu un anume Malcolm Campbell. Până în 1935, Campbell a doborât de nouă ori recordul mondial de viteză şi, în ultima sa tentativă, a ridicat ştacheta la 440 km/h.A fost perioada în care pilotul nu a ezitat să facă apel la un alt simbol al Albionului, Rolls Royce, pentru a-şi echipa bolidul cu

motoare de avion. John Cobb avea să preia ştafeta şi, în 1947, brokerul din Albion avea să stabilească cel mai longeviv record de viteză la sol. O performanţă care a rezistat vreme de 17 ani şi un personaj care avea să-l inspire pe un anume Richard Noble. Scoţianul năs-cut în 1946, la Edinburgh, şi-a văzut idolul testând ambarcaţiunea Crusader, pe Loch Ness, cu numai câteva săptămâni înainte ca James Cobb să piară în încercarea de a stabili un nou record de viteză pe apă. Aşa s-a decis Noble să pună pe picioare propria companie, specializată în producţia de mo-dele cu motoare de avion, cu scopul de a doborî recordul de viteză terestru. O per-formanţă ce data din 1970, când americanul Gary Gabelich, semnase 1001,67 km/h, la volanul lui Blue Flame. De acum, procedu-ra de omologare se standardizase. Bolidul trebuia să parcurgă aceeaşi distanţă dus-întors în interval de maximum o jumătate

ARMA SUPerSONiCĂPe 15 octombrie 1997, la ora locală 10:04, în plin deşert Black Rock din inima Nevadei, Thrust SSC devenea prima, şi până astăzi singurul bolid terestru care a percutat bariera sunetului. O performanţă semnată de o maşinărie britanică, pusă pe picioare de un veritabil discipol al exploratorilor de odinioară.

de oră, iar viteza - înregistrată pe distanţa unui kilometru sau unei mile. Performanţa reţinută avea să reprezinte media viteze-lor maxime consemnate la fiecare trecere. Modelele părăsiseră demult Europa (1927), plajele (ultima performanţă data din martie 1935, de la Daytona Beach) şi se refugiase-ră în deşerturile din vestul Statelor Unite. Acolo a mers în octombrie 1983, Richard Noble, cu al său Thrust 2, pentru a readuce în Marea Britanie recordul mondial de vite-ză la sol. Paisprezece ani mai târziu, scoţia-nul care şi-a început cariera de explorator printr-o expediţie Londra – Cape Town într-un Land Rover a avut de luat cea mai grea decizie a vieţii. La 51 de ani, a preferat să nu-şi rişte viaţa inutil la volanul automobi-lului supersonic al cărui proiect l-a condus.

aLEXandru COCu

Thrust SSC (Super Sonic Car) a încăput pe mâna lui Andy Green, pilot al aviaţiei regale, care la 35 de ani a fost selectat din 2.000 de candidaţi. 1.227,99 km/h a fost performanţa omologată pentru Andy Green, primul om care depăşea la sol, în acea zi de octombrie 1997, bariera sunetu-lui (Mach 1,016). Record stabilit la exact jumătate de secol şi o zi de momentul în care americanul Chuck Yeager depăşea, la rândul său, bariera sunetului, însă în aer, la comenzile avionului cu reacţie Bell X-1.

Nu-i o alăturare întâmplătoare, căci - pentru a atenta la un asemenea record - Thrust SSC a tre-buit să împrumute sănătos din caracteristicile aparatelor de zbor. Cele două turboreactoare Rolls Royce preluate de la avioanele de vânătoa-re F-4 Phantom II dezvoltă în total 108.000 de cai-putere. Altfel spus, echivalentul a 145 de mo-noposturi de Formula 1. Forţele extreme la care urma să fie supus bolidul l-au determinat pe No-ble să nu rişte. Nu l-a echipat cu pneuri, ci cu roţi din aluminiu, ce cântăresc fiecare câte 160 de ki-lograme. Cockpitul amplasat între cele două mo-toare nu dispune de airbaguri. Nu de alta, dar ar fi îngreunat ansamblul şi, mai important, la ase-menea viteze utilitatea lor ar fi fost nulă. Două paraşute au avut rolul de a frâna vehiculul până la o viteză la care frânele cu discuri - şi ele împru-mutate de la Boeing-urile 757 - puteau intra în acţiune. Astfel echipat, Thrust SSC a reuşit să ac-celereze de la 0 la 1.000 km/h în numai 16 secun-de. O asemenea maşinărie, cu o lungime de 16,5 metri şi o masă totală de zece tone şi jumătate, a avut nevoie de 200.000 de ore de lucru. Din par-tea unei echipe dedicate, motivate de acelaşi spirit îndrăzneţ al exploratorilor de altădată.

15 octombrie 1997: Super- monstrul THRUST SSC gata pentru Land Speed Challenge la Black Rock Desert în Nevada.

După ce arbitrul fluieră începu-tul unui meci, cât de repede crezi că poate o echipă să marcheze? Bun, poate că într-o partidă în care dife-

renţele dintre formaţii sunt mari, se poate întâmpla asta extrem de repede. Dar într-un joc din Liga Campionilor, cea mai puternică întrecere a cluburilor, acolo unde valoarea e deseori sensibil egală, unde avem cei mai buni dintre fotbalişti şi cei mai versaţi antre-nori? Ei bine, chiar şi în Liga Campionilor un gol se poate marca în doar 10 secunde.

Nu asta e însă cu adevărat surprinzător când vorbim despre cel mai rapid gol înscris în istoria Ligii Campionilor. E surprinzător, aproape neverosimil, numele echipei care a încasat un astfel de gol: Real Madrid. Şi, ca mirarea să continue, spaniolii au încasat-o

având ei lovitura de începere a disputei. Îm-potriva lui Bayern, Roberto Carlos a pierdut mingea în faţa bosniacului Salihamindzici, acesta a centrat de pe dreapta pentru Roy Makaay şi olandezul l-a învins pe Iker Ca-sillas. Se întâmpla pe 7 martie 2007 şi de la primul fluier al disputei Bayern- Real, de pe

Allianz Arena, se scurseseră fix 10 secunde şi 3 sutimi. E un record care va fi cu greu egalat vreodată.Dacă acesta este, aşadar, cel mai rapid gol înscris vreodată în istoria Ligii Campionilor, să vedem şi următoarele nouă cele mai ra-pide reuşite.

DAi GOL ÎN 10 SeCUNDe?COsMin sTăniLOiu

GiLBErTO (Arsenal): 20.07 secunde - PSV Eindhoven-Arsenal 0-4 (25.09.2002)dEL PiErO (Juventus): 20.12 secunde - Manchester United-Juventus 3-2 (01.10.1997)sEEdOrF (AC Milan): 21.06 scunde - Schalke-Milan 2-2 (28.09.2005)KinCL (Rapid Viena): 25.20 secunde – FC Bruges-Rapid Viena 3-2 (02.11.2005)BOMBarda (Willem II): 28.21 secunde - Willlem II-Sparta Praga 3-4 (20.10.1999)aLEXOudis (Panathinaikos): 28.46 secunde - Panathinaikos-Aalborg 2-0 (22.11.1995)dECO (FC Porto): 30.08 secunde - FC Porto-Molde 3-1 (26.10.1999)CHrisTian GiMÉnEZ (Basel): 31.04 secunde - Basel-Manchester United 1-3 (26.11.2002)van dEr MEYdE (Ajax): 35.10 secunde - Roma-Ajax 1-1 (19.03.2003).

64 FEBRUARIE - MARTIE 2009

CÂINII zĂPeziiUndeva între Miercurea Ciuc şi Odorheiul Secuiesc se găseşte cea mai prolifică şcoală de câini husky pentru cursele de sănii. E locul unde cerul se uneşte cu pământul.- Alo, domnul Zoli?- Da.- De la Eurosport suntem. Am înţeles că sunteţi crescător de câini husky cu care participaţi la curse de sănii şi ne-am zis că ar fi frumos să facem un reportaj la dumneavoastră, acolo. Cum facem să ajungem?- Păi, de la Miercurea Ciuc o luaţi către Odorheiul Secuiesc şi aproape de Vlăhiţa faceţi dreapta, chiar acolo e gospodăria noastră. V-aştept eu în şosea. - Şi dacă nu nimerim?- Na, apăi chiar dacă ajungeţi la Vlăhiţa puteţi întreba pe orice despre omul cu câinii, aşa spuneţi, şi vă trimite exact unde trebuie!

iOan viOrEL

N-a fost nevoie să întrebăm pe nimeni. Zol-tan Szijgyarto a venit să ne ia chiar el de la Ciuc şi împreună am plecat către locul căru-ia cineva i-a spus Raiul Alb datorită frumu-seţii zonei şi zăpezilor care persistă aici cam 4-5 luni pe an. Primele fiinţe care te întâm-pină în poarta gospodăriei sunt doi pui de husky, unul mai frumos decât altul. Viitorii campioni! În total, Zoli şi soţia lui, Melania, au 16 câini husky, de prezentare şi de curse, plus un ciobănesc mioritic şi un dulău de curte. Sunt doi oameni care au cultul câine-lui, aşa cum îl numesc ei. Chiar că trebuie să ai o pasiune aproape nebună pentru aceste animale ca să te retragi în creierul munţilor, în pădure, ca să-i oferi acestei haite super-be cele mai bune condiţii de antrenament şi unde cel mai apropiat vecin este la un ki-lometru şi jumătate mai la vale! Au însă sa-tisfacţia că asociaţia lor, “Harghita Mushing Club” este cea mai de succes din România, cea mai premiată în ţară şi afară, atât în cur-sele de viteză, cât şi în cele de show, un fel de concursuri de frumuseţe pentru aceşti husky.

Este ora prânzului şi aici, la munte, noap-tea se lasă mai repede, aşa că ieşim afară pentru a prinde pe lumină antrenamen-tul zilnic, în care în general se aleargă cam 20 de kilometri. E ceva de muncă până când câinii sunt prinşi la sanie, iar Zoli are nevoie şi de ajutorul Melaniei.

După jumătate de oră atelajul este gata. Urmează o comandă scurtă, “Porneşte”, rostită în maghiară, iar câinii o zbughesc ca din puşcă. Priveliştea pare desprinsă din altă lume. O sanie care zboară printre copacii încărcaţi, totuşi, cu chiciură, alune-când pe zăpada de un alb ireal şi cei patru câini, unul mai frumos decât altul. Efectiv ai impresia că tot ceea ce se întâmplă în jurul tău face parte dintr-o altă lume, într-atât de frumos este totul.

Ca să fii crescător de husky în România este foarte greu. În primul rând, acest sport, curse de câini pe zăpadă, nu există în nomenclatorul sporturilor de la noi. Nu există nici un fel de subvenţii pentru crescători. În aceste condiţii, proprietarii de câini sunt nevoiţi să se des-curce cum pot. Şi nu pot mulţi, de aceea sunt doar vreo 7-8 asociaţii în toată ţara. Pe Zoli şi pe Melania hrana celor 16 câini husky le scoate lunar din buzunar cam 15 milioane de lei vechi. Mai adăugaţi aici chel-tuielile legate de deplasările la curse şi cele de cazare la locul respectiv. “A, nu uitaţi şi chel-tuielile făcute la deplasarile în străinătate. Dar acolo merge mai mult Melania, la prezentări. Eu la curse nu ies afară, ar fi ne-voie de prea mulţi bani”, măr-turiseşte Zoli. Iar săniile costă şi ele, indiferent că sunt aduse de afară, unde preţul lor ajunge şi la 2.000 de euro, sau sunt con-struite aici, în ţară. Pentru cei doi, banii vin în cea mai mare parte din firma lor de instalaţii

Raiul alb Sută la sută pasiune

70 FEBRUARIE - MARTIE 2009

electrice, dar şi din vânzările de terenuri în zonă, cu care se ocupă de ceva vreme. “Eu am mai avut şi o firmă de publicitate la Odorhei, dar am renunţat la ea ca să venim aici, la ţară, alături de câinii noştri. Nu m-aş mai întoarce la oraş pentru nimic în lume”, spune bărbatul casei.

Pregătirea atelajului pentru concurs este un adevărat ritual. Mai întâi este pregătită sania, care trebuie să fie dotată cu un sac, în care este băgat câinele accidentat sau obo-

sit în timpul cursei. Asta dacă este cazul. Apoi, sania trebuie să aibă o frână, care este acţionată cu piciorul de conducătorul ate-lajului. Ancora de zăpadă nu trebuie nici ea să lipsească din dotarea unei sănii de con-curs, aceasta având rolul de a-i împiedica pe câini să plece cu sania fără conducător

atunci când atelajul este oprit. Următorul articol, o coardă de siguranţă şi, în sfârşit, un alt sac, de dimensiuni mai mici, nece-sar musherului - aşa cum este numit con-ducătorul atelajului - în care acesta îşi ţine diferite obiecte necesare în timpul cursei. Greul, însă, abia acum vine. Sunt aduşi

câinii. Mai întâi, pe zăpadă este întins un lanţ, numit stick-out, care se priponeşte în pământ la ambele capete şi care are prin-se din loc în loc la intervale regulate nişte coarde speciale, numite carabine, care sunt puse de gâtul câinilor pentru a-i ţine legaţi. Complicat, nu-i aşa? Şi asta nu-i totul. Pe

rând, fiecare câine este legat apoi la sanie, prinzându-i-se pe după gât un aşa numit ham. Când toţi câinii au fost înhămaţi, atela-jul este gata de start. Până şi ordinea în care sunt aşezaţi câinii la sanie nu este întâmplă-toare. Cei care conduc grupul şi care stau în frunte sunt aşa numiţii lideri, dar care nu

Ritualul cursei

FEBRUARIE - MARTIE 2009 71

72 FEBRUARIE - MARTIE 2009

ani numărul spectatorilor prezenţi la curse este în creştere, ajungând acum să depă-şească 1.000, parte dintre ei venind chiar din Bucureşti. “Organizarea curselor se face, pe rând, de către una dintre asociaţiile de profil existente, deci alţi bani! Oricum, la cursele de la noi e bine, că mergi în seara

premergătoare întrecerii, dar afară trebuie să ajungi cu zile bune înaintea cursei, să aibă timp câinii să se obişnuiască suficient cu traseul”, ne precizează Melania. Premiile care se acordă câştigătorului constau doar în cupe şi în hrană pentru câini, din partea sponsorilor, care vin de regulă din rândul

celor ce produc hrana specifică pentru aceste animale. Nu se pune problema de bani, dar aproape nicăieri în Europa nu se acordă recompense financiare. Banii sunt doar în cursele din America de Nord, cele disputate pe trasee de mii de kilometri lun-gime.

sunt neapărat şi lideri de haită. Sunt doar cei mai inteligenţi, care ascultă cel mai bine de comenzile conducătorului de atelaj. Cei mai puternici - iar aici sunt chiar liderii de haită - sunt puşi în spate, cel mai aproape de sanie, pentru că ei sunt practic cei care îi forţează şi pe ceilalţi să ducă ritmul.

O cursă înseamnă în general două etape, care se dispută succesiv sâmbătă şi dumini-că. În România au loc de regulă cam şase curse anual, toate diurne, aproape exclusiv pe trasee amenajate în judeţul Harghita,

pentru că aici activează şi aşa puţinele soci-etăţi de profil existente. Sunt trasee de la 4-5 kilometri lungime, pentru atelajele cu doi câini, până la cele de 24 de kilometri, pentru atelajele de opt câini. Intermediare sunt cursele de sănii trase de patru sau de şase câini. Traseele sunt în formă de circuit, iar pentru nivelarea lor se apelează la snow-mobile, care bătătoresc bine zăpada. În cursă echipajele nu pleacă toate odată, ci la diferenţe de 5 minute unul de celălalt, pe modelul etapelor de contracronometru în ciclism. Dacă un echipaj îl prinde din urmă pe celălalt, cel ajuns din urmă este obligat de regulament să tragă pe dreapta şi să se lase depăşit, urmând a-şi relua alergarea abia după ce atelajul care l-a depăşit a luat o distanţă asiguratoare. În cursă nu există limită pentru numărul de depăşiri. La final, câştigător este desemnat echipajul care a înregistrat cel mai bun timp. Iar timpii sunt surprinzători de buni. Dacă la plecare câinii ating o viteză aproape de 60 de kilometri pe oră, în timpul cursei aceasta se reglează spre 25-30 de kilometri pe oră. Ceea ce îi încântă pe aceşti pasionaţi este că în ultimii

Un perete cu trofeePe unul dintre pereţii casei familiei Szijgyarto tronează o colecţie impre-sionantă de cupe, medalii şi diplome obţinute de cei doi la numeroasele turnee la care au participat. Sunt un-deva spre două sute de trofee, unele dintre ele de la competiţii internaţi-onale, la care a mers în special Mela-nia. Ea iese cu câinii la prezentări, el la cursele de viteză. Unicul moment în care Zoli a participat la o cursă în străinătate, în Ungaria, a fost acum câţiva ani, când a şi câştigat.

Pleacă de pe loc cu 60 km/h

Noaptea vin lupiiPădurea, care începe chiar de lângă casa lui Zoli şi a Melaniei, găzduişte multe specii de fiare sălbatice. Iarna, nu puţine sunt dimineţile în care cei doi găsesc urme de lup pe la poartă. S-a întâmplat însă ca unul dintre câinii lor, Şoma, un lider de ate-laj, să fie prins într-o noapte de trei lupi. Proprietarul casei po-vesteşte: “M-au trezit urletele celorlalţi câini, pentru că urlete erau, se ştie că un husky rareori latră. Am ieşit afară şi am văzut cum trei lupi trăgeau de Şoma să îl sfârtece. Se ştie că lupii nu doar că omoară câinii, dar îi şi mănâncă. Unul îl prinsese de ceafă, altul de burtă şi altul de spate. Îl târau să-l scoată din curte. M-am dus în fugă la ei, au fugit, câinele a scăpat, dar de atunci a rămas marcat, se vede din comportamentul lui”.

NU DE PUŢINE ORI, pasionaţii de sport s-au întrebat care disciplină necesită cel mai rapid timp de reacţie din partea participan-tului la competiţie? Care sport produce cele

mai grave traumatisme sportivului, în momentul im-pactului? Cum arată sportivul perfect? Cum trebuie să abordezi unghiul de atac, ca să şutezi ca Beckham? “Ştiinţa sportului” răspunde la toate aceste întrebări, într-un serial ultra dinamic. Sunt explorate capacita-tea umană la extrem şi performanţele sportive, prin relatări la persoana întâi.

Dintotdeauna omul a fost atras de zbor. Sportivul nu face excepţie. În prezent, atleţii ajung tot mai sus, aleargă mai repede şi sunt din ce în ce mai puternici. Zborul uman este episodul care-şi propune să analizeze atletul aflat în plin zbor. Sportivii sunt tes-taţi, pentru a afla cine ajunge cel mai sus.

Cine dă mai tare? Întrebarea este veche de când lumea. În acest episod, sunt analizate unele dintre cele mai dure încleştări din lumea sportului. Impactul unui bodycheck la hochei, al unui contact

direct la rugbi, tachiai-ul din sumo, intervenţiile la sacrificiu din fotbalul american sau lovitura de pumn a unui campion mondial din artele marţiale mixte.În fiecare sport există momente care necesită timpi de reacţie cât mai mici, practic de ordinul fracţi-unilor de secundă. În episodul de faţă, sunt stabili-te cu precizie secundele pe care le are la dispoziţie un conducător de joc din fotbalul american pentru a pasa mingea. Vor fi disecate milisecundele unei aruncări la baseball. De asemenea, demonstrăm că atacanţii de mare viteză din fotbalul american sunt mai rapizi ca fulgerul.

Gesturi anti-sportive. Se întâmplă mai me-reu. Aflaţi sub impulsul momentului, participanţii la competiţia sprotivă se lasă copleşiţi de emoţii. Nu de puţine ori, apar lovituri sub centură în box, baschet-balistul faultează inutil, aruncătorul ratează lovitura, iar hocheistul pare a-şi pierde raţiunea. Cât de peri-culoase sunt aceste manifestări ale frustrării? Regu-lile unui sport sunt bine stabilite. Episodul va explica în ce sens regulamentul împiedică aceste manifestări anti-sportive.

În afara controlului. Sportivii profesionişti îşi antrenează punctele forte, pentru situaţiile ce apar cel mai des în timpul evoluţiilor de pe teren. În mo-mentul intrării în arenă, atunci când începe disputa şi se aude fluierul de start, apar anumite situaţii pe care sportivul nu le mai poate controla. Episodul examinează efectele pe care le au elementele meteo asupra suprafeţei de joc, avantajul terenului propriu. Va fi analizat rolul pe care-l are un arbitru în Major League Baseball şi în sport, în general. Unul din cele mai năstruşnice experimente laborator implică mai mulţi clovni sexy şi muzică heavy metal, pentru a afla modul în care stimulii externi influenţează concen-trarea unui baschetbalist.

Legende. Fiecare sport are proprii campioni şi mi-turi. Întrebările la care vor fi încercate răspunsuri sunt atunci când înscrii un gol, are vreo importanţă felul în care ţi-ai legat şireturile? Ţipătul influenţează cu adevărat performanţa unui sportiv? E recomandată abstinenţa sexuală înainte de competiţie?

supravieţuitori în arenă. V-aţi întrebat vreodată cum e să fii lovit în piept de un cal de curse? V-aţi întrebat ce s-ar în-tâmpla dacă o patină ar zbura din piciorul hocheistului sau dacă un pilot de maşini de curse n-ar purta centura de siguranţă? În acest episod, sunt analizate unele dintre cele mai teribile accidente din sport, împreună cu participanţii care au supravieţuit acesta.

secretele meseriei. Recordurile sunt făcute pentru a fi corectate, reperele sunt stabilite pentru a fi depăşite. Există anumite performanţe care nu se uită. În sport, unele realizări sunt pur şi simplu imposibile. Sau nu? Episodul de faţă îşi propune testarea im-posibilului. Poate un baschetbalist să înscrie cu mai puţin de 0,3 secunde înainte de sirena de final? E posibil ca, în baseball, mingea să ajungă la distanţa incredibilă de 172 m? Cât de mult poate schimba direcţia mingii un fotbalist profesionist? 57 m este o distanţă prea mare de la care să înscrii? E posibilă o lovitură “condor” (as la o cupă cu par 5!) în

golf? E nevoie de o conjunctură astrală favorabilă pentru un dublu knockout în ringul de box?

Echipamentul. Cum afectează acesta perfor-manţele sportivilor? De la aruncări până la lovituri cu bâta, sunt examinate relaţiile dintre jucători, in-strumentele pe care le folosesc aceştia şi obiectele cu care “se joacă”. Vom afla care este cea mai periculoasă minge din sport. Vom vedea modul în care diversele tipuri de echipament contribuie la îmbunătăţirea sau

diminuarea performanţelor celor mai valoroşi spor-tivi.

Pariez că n-o poţi face din nou. În orice joc, există cel puţin o fază care surprinde şi te face să te întrebi: “Cum!? Chiar a făcut asta?” În acest episod, sunt analizate unele dintre cele mai spectaculoase faze recente, pentru ca apoi să încercăm repetarea acestor momente de glorie efemeră.

La maximum. Să aperi cel mai puternic şi mai rapid şut din hochei, să rezişti 12 runde într-o luptă cu un boxer de la categoria grea, să primeşti o lovitură de la un aruncător dintr-o ligă majoră, să câştigi o cursă Nascar pe circu-itul din Darlington, să concurezi la triatlonul “Iron Man”... Iată doar câteva dintre cele mai mari provocări sportive. În episodul de faţă, sunt analizate în parte fiecare dintre aceste realizări incredibile, comparând sporturile pre-ferate, pentru a răspunde în final la întrebarea: “Care e cea mai mare provocare sportivă?”La finalul seriei, vom rememora unele dintre cele mai ciudate şi mai uluitoare experimente. Cum a fost lovită o pasăre în zbor, în timpul unui meci din MLB? Se poate repeta întâmpla-rea? Pentru a înţelege cum a jucat cu ruptură de splină un coordonator profesionist din NFL, lup-tătorul de arte marţiale mixte Bas Ruttan va perfora o splină de porc. Super vedeta Jennie Finch, jucătoare de softball, va încerca să spul-bere mitul că lovirea unei mingi de baseball e cel mai greu lucru în sport. Campionul de box al greilor Chris Byrd va aborda unul dintre cele mai vechi mituri: afectează sexul performanţa sportivă înainte de meci?

Viasat Explorer propune o serie de 13 episoade, tot atâtea baterii de teste având rolul de a stabili cu acurateţe ştiinţifică diversele aspecte ale sportului profesionist. Imagini generate pe calculator şi producţii video de înaltă definiţie, sportivi şi cercetători de elită, acestea sunt ingredientele de bază ale unor istorii captivante, din lumea sportului internaţional.

şTiiNţA SPOrTULUi

74 FEBRUARIE - MARTIE 2009 FEBRUARIE - MARTIE 2009 75

“How fast is he?”. Pe româneşte, “Cât de rapid este?” şi reprezintă de obicei prima întrebare pe care antrenorul lui Arsenal, Arsene Wenger, o pune numeroşilor scou-teri ai “tunarilor” atunci când aceştia îi re-comandă un tânăr jucător de pe cine ştie ce meridiane. Viteza ! - asta este principala calitate pe care orice tehnician o caută la un jucător atunci când se pune problema unui transfer.Fotbalul modern se joacă într-un ritm tot mai rapid, aşa că nu trebuie să mire pe nimeni că aceşti jucători de viteză sunt în fruntea listei preferinţelor unui antrenor în perioadele de mercato. Sigur, ideal ar fi ca jucătorul respectiv să aibă şi o tehnică deosebită în regim de viteză, dar, mai ales în cazul celor foarte tineri, sunt acceptaţi şi cei capabili să dezvolte doar viteza brută, pe principiul “cu mingea se învaţă, dar să alergi mai repede n-ai cum”. Perfect adevă-rat, pentru că viteza este calitate naturală, cu ea te naşti, antrenamentele specifice reuşind să îmbunăţească doar foarte puţin performanţele în acest sens.Şi unde putem găsi cel mai mare număr de fotbalişti rapizi per campionat, dacă nu în Premier League? Anglia beneficiază la ora actuală de cel mai frumos şi mai puternic campionat din lume, iar creşterea sa spec-taculoasă din ultimii ani se datorează şi, sau în special, acestor jucători foarte iuţi, capabili să ducă un ritm extrem de ridicat din primul şi până în ultimul minut de joc. De aici şi până la alcătuirea unui top al ce-lor mai rapizi fotbalişti din Premier League n-a fost decât un pas mic, făcut recent de unul dintre sponsorii de echipament spor-tiv care alimentează formaţiile engleze cu produse la cel mai înalt standard.

Agbonlahor este No. 1După cum se poate vedea şi din tabelul ală-turat, vedeta celor de la Aston Villa, Gabriel Imuetinyan Agbonlahor, este liderul clasa-mentului. Jucătorul de 22 de ani a explo-dat efectiv în sezonul trecut, golurile sale, majoritatea la capătul unor curse fantastice pe extremă, au atras aprecierea publicului,

a presei, dar mai ales a selecţionerului re-prezentativei Albionului. Şi aici este o po-veste, prima convocare pentru fotbalistul născut din tată nigerian şi mamă scoţiană venind din partea federaţiei de la Lagos, pe 20 septembrie 2006, când era chemat la reprezentativa U20 a Nigeriei pentru un meci cu Rwanda. “Gabi”, aşa cum este alin-tat jucătorul, a spus însă “nu”! Visul său era să joace pentru Anglia. Vis care i s-a împlinit doar 8 zile mai târziu. Puşi în gardă de fap-tul că ar putea pierde un talent uriaş, pe 28 septembrie 2006 federaţia engleză i-a tri-mis convocarea pentru un meci al naţiona-lei Under 21. Câteva luni mai târziu, debuta şi în naţionala mare a Angliei.

Antrenamente cu Michael Johnson”Geamănul” lui Agbonlahor de la Villa, Ashley Young, este şi el în top ten. Spre deosebire de acesta, Young este însă mai degrabă un pasator decât un realizator, mărturie în acest sens stând cele 17 pase de gol reuşite anul trecut, cu care s-a clasat pe locul 2 într-un clasament de profil, în care

lider a fost Cesc Fabregas, de la Arsenal. Toată lumea este de acord că ascensiunea lui Aston Villa din acest sezon se datorează în primul rînd lui Agbonlahor şi lui Young, extremele care prin viteza lor uluitoare au făcut diferenţa în numeroase meciuri. Mai mult, cei doi vor merge, se pare, în această vară în Statele Unite, unde se vor pregă-ti alături de fostul mare campion Michael Johnson, principalul lor scop fiind acela de a-şi îmbunătăţi tehnica alergării, lucru care le-ar permite să-şi mai sporească puţin vi-teza!

Bentley e cel mai rapid cu mingea la picior Comentând pe marginea acestui top, pre-zenţa lui Ronaldo pe locul doi pare logică,

FOTBALUL ACCeLerAT

iOan viOrEL

Ritmul ridicat de joc din campionatul Angliei este dat în principal de fotbaliştii de viteză, cei care dau tonul la calitatea spectacolului savurat în fiecare săptămână de fanii din toată lumea

FEBRUARIE - MARTIE 2009 77

arnOLd COBiLansCHimai puţin a lui Wayne Rooney pe poziţia a treia, atacantul celor de la Manchester United dovedindu-se mai rapid decât aripi clasice, precum Theo Walcott sau Aaron Lennon. Deloc surprinzătoare apariţia în

primele 10 locuri a lui Adebayor – togolezul având nu doar fuleu, ci şi o plecare de pe loc aproape explozivă, în ciuda taliei ! -, a ni-gerianului Obafemi Martins şi a spaniolului Fernando Torres. Un caz aparte îl reprezintă David Bentley, care nu este chiar o extremă clasică. În ciuda acestui fapt, jucătorul lui

Tottenham este considerat cel mai rapid din Premier League atunci când aleargă având mingea la picior, el dezvoltând în această postură o viteză de 34,27 de kilo-metri pe oră! În schimb, fără minge, atunci

când teoretic viteza ar trebui să fie superi-oară, el nu aleargă decât cu 31,53 km/h. De partea cealaltă, podiumul celor mai rapizi fotbalişti în alergarea fără balon respectă întocmai ordinea din clasamentul total, cel

alcătuit pe baza mediei timpilor scoşi la alergarea cu minge şi la cea fără, respectiv Agbonlahor, cu 33,95 km/h, Ronaldo, cu

33,78 km/h şi Rooney, cu 33,46 km/h. Pe locul 4 vine aici Lennon, extrema capabilă să prindă o viteză de 33,14 km/h. Şi o ultimă observaţie, deloc întâmplătoare: jumătate din cei prezenţi în top au rădăcini africane!

CLASAMENTUL CELOR MAI RAPIZI JUCĂTORI DIN PREMIER LEAGUE

1. GABRIEL AGBONLAHOR (22 ani, englez, Aston Villa) – 33,70 km/oră 2. CRISTIANO RONALDO (23 ani, portughez, Manchester United) – 33,62 km/oră3. WAyNE ROONEy (23 ani, englez, Manchester United) – 33,38 km/oră4. THEO WALCOTT (19 ani, englez, Arsenal) – 33,06 km/oră5. EMMANUEL ADEBAyOR (24 ani, togolez, Arsenal) – 32,98 km/oră6-7. DAVID BENTLEy (24 ani, englez, Tottenham Hotspur) – 32,90 km/oră6-7. FERNANDO TORRES (24 ani, spaniol, FC Liverpool) – 32,90 km/oră8. OBAFEMI MARTINS (24 ani, nigerian, Newcastle) – 32,66 km/oră9. ASHLEy yOUNG (23 ani, englez, Aston Villa) – 32,50 km/oră10. AARON LENNON (21 ani, englez, Tottenham Hotspur) – 32,33 km/oră

Notă: clasamentul este alcătuit pe baza me-diei obţinute din viteza fără minge şi viteza cu mingea la picior.

78 FEBRUARIE - MARTIE 2009

Vendee globe este o cursă a curajului, cea care pune la încercare cel mai mult limitele umane. Parcurgerea solitară a unei distanţe uriaşe, în condiţii atât de difi-cile, este cea mai tare încercare pentru orice skipper.

Iată motivul pentru care orice marinar adevărat visează la o astfel de competiţie. Cursa are loc odată la 4 ani, ediţia din acest an fiind în plină desfăşurare.

DebutVandee Globe s-a născut din visul îndrăzneţ al unui francez, Philip Jeantot. În 1989, la prima ediţie, plecau din portul fran-cez Sables d’Ollone 13 yachturi. Atmosfera era încordată. În urmă cu 30 de ani, la prima şi ultima cursă de acest gen, nu-mită Golden Globe, din 8 yachturi s-a mai întors unul singur! Şi de această dată doar 7 aveau să revină după aproape 4 luni! Cel mai grav incident a fost salvarea in extremis a lui Phillippe Poupon, a cărui yacht s-a răsturnat în Oceanul Indian. Patru ani mai târziu, ediţia a II-a debuta tragic. La nici 10 zile după start monegascul Niguel Burgess dispare în mod misterios în largul coastelor Africii! În pofida căutărilor acerbe, nu s-a găsit nici un indiciu.

Drama pe mareUrmătoarea ediţie, cea din 1996, a avut şi mai mult drama-tism. Au participat 24 de ambarcaţiuni, printre skipperi aflân-du-se şi 2 femei: Isabelle Autisier şi Catherine Chabaud. Chiar de Crăciun barca lui Raphael Dinelli este prinsă de furtună şi se răstoarnă în Oceanul Indian. Dinelli apucă să activeze bee-per-ul său şi, prin intermediul lui Philip Jeantot aflat în Franţa, începe operaţiunea de salvare. Un avion australian ajunge la locul accidentului, stabileşte contactul vizual dar condiţii-le meteo nu permit salvarea. Îi aruncă o barcă de salvare şi după multe emoţii transbordarea este reuşită. La 10 minute dupa transbordare coca strapunsă se scufundă definitiv! Pete Goss, un coechipier în cursa Vendee Globe se întoarce, însă marea învolburată nu-i permite să-l vadă pe Dinelli. Până la urmă un avion postat deasupra l+a ghidat cu farurile şi ast-fel a fost posibilă salvarea la 3 zile după accident. Furtuna a continuat iar pe 8 ianuarie Thierry Dubbois si Tony Bullimore acţionează beeper-ul SOS la diferenţă de câteva minute. Thierry, rămas întins pe coca răsturnată, este salvat în aceaşi zi cu ajutorul unui elicopter. Tony a fost mai puţin norocos. Cu un deget tăiat la impact, a rămas înăuntru, fără provizii şi doar cu un desalinizator manual. Un avion survolează zona dar Tony nu aude nimic datorită furtunii. La 3 zile de la eveniment o vedetă a armatei australiene ajunge lângă coca în derivă, ghidată fiind de beeperul SOS. O bar-că este coborâtă la apă, apoi, înfruntând cu greu furtuna salvatorii ajung lângă coca strivită. Nici un semn de viaţă însă. Cineva bate în cocă şi atunci o faţă epuizată iese prin hublou. Încă o salvare miraculoasă.

Două zile mai târziu are loc un accident mult mai grav. Isabelle Autissier şi Gerry Roufs navighează la distanţă mică prin aceeaşi furtună devastatoare, comunicând din când în când prin mail. La

un moment dat Isabel primeste o cerere disperată de ajutor. Nu poate face nimic însă pe o astfel de mare. Îl încurajează totuşi apoi nimic, nici un răspuns. După puţin timp raporteaza în Franta lui Philip Jeantot care declanşează imediat cautarea dispărutului. Se pare că Gerry nu a mai apucat să activeze beeper-ul său şi nu se ştie decât ultima sa poziţie. Pe o astfel de mare, aria se măreşte cu fiecare oră. După 2 zile de căutări acerbe pe o furtună care nu mai contenea, suprafaţa pe care se putea afla Gerry era deja cât Belgia. Philip decide anularea operaţiunii de salvare. Ultima care renunţă este Isabelle!

În numărul viitor vom vedea ce s-a întâmplat la ultimele două ediţii şi vom vorbi despre câştigătorii cursei din acest an. Până atunci, puteţi urmări în fiecare miercuri, la Eurosport, ultimele veşti din această cursă a curajului.

SiNGUr ÎNTr-O BArCĂ

radu savin

Dintre toate competiţiile sportive, Vendee Globe este, probabil, cea mai aprope de termenul de “extrem”. Să parcurgi de unul singur 43 000 km, fără asistenţă şi fără escală, printre aisberguri şi furtuni antarctice este, desigur, una dintre cele mai temerare încercări umane.

FEBRUARIE - MARTIE 2009 81

Celebrul jucător de hochei pe gheaţă Wayne Gretzky se antrena în fiecare vară jucând lacrosse, încă de când avea doar 10 ani. În primul

său sezon a înscris 196 de goluri în liga de hochei şi 158 în cea de lacrosse. După cum «The Great One» însuşi povesteşte, lacrosse a fost sportul care i-a cultivat reflexele pen-tru hochei şi l-a învăţat să se protejeze mai târziu de puternicele body-checkuri, de lo-viturile venite din spate sau de cele de cro-

să. La doar 73 de kilograme, el se număra printre jucătorii cu constituţie astenică. Evi-tarea sau minimizarea efectelor impactului au fost elemente esenţiale pentru tânărul Wayne în evoluţiile din NHL Care să fie însă secretul longevităţii lacros-se-ului ? Este vorba şi de tradiţie şi de cul-tură, însă chiar şi acestea se mai pierd cu vremea (scalpul adversarilor drept trofeu - tradiţie ce a dispărut din cultura nord-americană...). Un sport atât de vechi se

pare că are elemente încă atractive pentru publicul sofisticat şi pretenţios din zilele noastre, pentru că de la an la an lacrosse-ul strânge din ce în ce mai mulţi spectatori. Doar Philadelphia Wings, spre exemplu, până la sfârşitul sezonului 2007 număra 1 833 708 de fani prezenţi la cele 133 de me-ciuri disputate acasă, pe Wachovia Center. Viteza cu care circulă mingea pe teren este cu siguranţă un alt element important: cu o medie de 40 de metri pe secundă poţi afir-

LACrOSSeanticamera pentru hochei

şTEFan TOdOr

Sport naţional al Canadei din 1859 până în 1994, lacrosse-ul a trebuit să împartă această onoare, după 135 de ani de dominaţie, cu fratele său mai mic - hocheiul pe gheaţă: pe timp de vară lacrosse-ul îşi păstrează titlul, însă iarna, acesta revine hocheiului.

ma că vezi acţiune! Iar dacă un şut pe poartă pleacă cu 165 km/oră şi ai parte in medie de aproximativ 25 de astfel de goluri pe meci, atunci parcă nu mai pare un sport atât de învechit. Reflexele necesare interceptării pa-selor la astfel de viteze se dezvoltă în timp şi este necesară o atenţie distributivă extra-ordinară, pentru că acest lucru se întâmplă în timpul sprintului. Iar pe turf, toată lumea sprintează. Linii de atac, de tranziţie sau de apărare, toate se deplasează foarte rapid.

Regula atacului nu te lasă să respiri, doar 10 secunde la dispoziţie din momentul în care mingea intră în crosă pentru a depăşi linia de mijloc a terenului, doar 30 de secunde de la posesie până la şutul pe poartă. În astfel de condiţii, contactul fizic violent este aproape inevitabil - şi pe placul publicului.Fost coproprietar al echipei profesioniste de lacrosse Arizona Sting, Wayne Gretzky îşi aduce aminte de ce însemna lacrosse-ul în copilăria sa: «Dacă sportul ar fi avut un Cră-

ciun, atunci acela ar fi trebuit să fie prima săptămână de primăvară! …asteptam cu ne-răbdare să îmi pun patinele în cui şi să îm-brac echipamentul de lacrosse … orice mare jucător de hochei a practicat lacrosse şi a în-văţat din acesta tehnici şi tactici pe care le-a aplicat cu success în hocheiul pe gheaţă. Sunt reflexe pe care numai amestecând aceste două sporturi poţi să le obţii, cu con-diţia să joci lacrosse încă din copilărie…»

şi Urşii POLAri JOACĂ GOLF, NU-i AşA?! aLEXandru GHEOrGHiaş

DECEMBRIE 2008 - IANUARIE 2009 85

Au trecut mai bine de zece ani de când Campionatul Mondial de golf pe zăpadă se desfăşoară în decorul insolit al Groenlandei. În afara ta-

lentului de jucător, căpătat după sute şi mii de ore de antrenament asiduu, în driving range şi pe putting green, în cazul de faţă mai este nevoie şi de un evident spirit de aventurier. Asta fie şi pentru faptul că nu-mai drumul până în vestul celei mai mari insule din lume, poetic numită "Ţinutul Ver-de", dar acoperită de gheţuri eterne, repre-zintă o aventură în sine.Uummannaq este o localitate situată la aproape 600 de kilometri nord de Cercul Polar, pe o insulă de 12 kilometri pătraţi

dominată de muntele cu acelaşi nume, o excrescenţă înaltă de 1170 de metri, care străpunge marea. Cum Groenlanda aparţine administrativ de Danemarca, drumul către Uummannaq începe la Copenhaga. Zborul până la Kan-gerlussuaq durează aproximativ trei ore şi jumătate. Odată ajuns acolo, urci la bordul unui elicopter şi te îndrepţi către destinaţia finală.În competiţie sunt admişi jucători cu han-dicap de până la 36, fapt lesne de înţeles, în aceste condiţii extreme. Şederea durea-ză o săptămână, timp în care organizatorii au programat vizitarea orăşelului care nu-mără în jur de 1500 de suflete. Principalele

ocupaţii sunt vânătoarea şi pescuitul, iar în apropiere există o fabrică de conserve şi o carieră de marmură. Săniile trase de câini, caiacele străvechi şi snowmobilele repre-zintă principalele mijloace de transport locale.Revenind la jocul propriu-zis, traseul de nouă cupe este amenajat pe gheaţa din fiord, în luna martie. "Amenajat" este un eu-femism, deoarece adevăratul arhitect este oceanul, care interacţionează cu vremea şi cu aisbergurile formate în precedentele două luni. În condiţii ideale, terenul de joc are par 35 sau 36 şi constă din 5 cupe cu par 4, 2 cu par 3 şi alte două cu par 5. Distanţa este mai scurtă cu aproximativ 5-7% faţă

În circuitul amatorilor de golf (cu oarece dare de mână), există un ghid care te învaţă cum să abordezi câte un teren pe zi, 365 de zile pe an. Unora le plac călătoriile tematice în jurul lumii. Alţii sunt excentrici şi joacă golf pe zăpadă.

de media unui teren normal de golf (5.400-5.800 m, pentru 18 găuri)."Green"-ul este alb, iar mingea roşie. Cu ex-cepţia acestor caracteristici, restul nu diferă foarte mult de jocul obişnuit. Organizatorii recomandă aducerea unei jumătăţi de set de crose: iron-uri 3, 5, 7, 9, PW, SW, posibil driver-ul şi un 5 wood, sau doar un 3 wood şi aducerea unor truse de umăr, pentru că altfel ar fi nevoie de sănii! Mingile sunt ofe-rite de gazde.Cupele se parcurg de câte patru ori, iar câştigător este declarat jucătorul care a în-cheiat din cât mai puţine lovituri. Desigur, există şi premii pentru categoriile de han-dicap A şi B, acolo unde se joacă în sistem Stableford.

Câteva sfaturi pentru amatori: în loc să vă pregătiţi o singură jachetă călduroasă, este recomandat să purtaţi mai multe straturi de haine, pentru o mai uşoară execuţie a swing-ului şi o mai bună adaptare la con-diţiile meteo, extrem de variabile. E bine să vă antrenaţi cu mănuşi de iarnă, un acceso-riu indispensabil în Groenlanda. În picioare trebuie să purtaţi bocanci călduroşi şi în ni-ciun caz pantofi de golf! Nu uitaţi ochelarii de soare!Turneul din Groenlanda este o experienţă unică în viaţă. Pentru cei care doresc să joa-ce golf pe zăpadă şi să fie văzuţi şi apreciaţi pentru accesoriile deosebite, sunt reco-mandate evenimentele anuale pe care Chi-vas le organizează în ianuarie la St. Moritz şi august, în localitatea chiliană La Parva. În urmă cu patru decenii, luxuoasa staţiune elveţiană a fost folosită drept decor pentru una din cele mai cunoscute urmăriri pe ză-padă din filmele cu James Bond, în pelicula - În serviciul secret al Majestăţii Sale. În 2008, nepoata reginei Elisabeta a II-a, Zara Phillips, recunoscută pentru rezulta-tele excelente din sportul ecvestru, a fost prezentă la turneul de golf de la St. Moritz. Acolo unde reprezentanţii României au avut evoluţii onorante: campionul naţional Viorel Coman s-a clasat al 13-lea la brut, în timp ce Petruţ Marinescu şi Adelin Petrişor au încheiat pe podium, la categoriile de handicap la care au participat.Jocul pe zăpadă nu este uşor, iar mingea este tentată să capete traiectorii ciudate, pe care doar ea le poate înţelege. E nevoie de multă răbdare şi de un excepţional simţ al umorului. Restul va veni de la sine.

În 1989 apărea pe piaţa audiovizua-lului un canal european multilingvistic. Iniţial lansat în engleză, olandeză şi germană, Eurosport a lansat versiunea

în limba franceză în 1992 şi a depăsit ba-riera celor 10 versiuni lingvistice în 1996. Astăzi, canalul este transmis simultan în 20 de limbi şi 95% dintre telespectatori pot urmări canalul Eurosport în limba lor ma-ternă.Poziţia de lider a canalului Eurosport se datorează şi experienţei celor peste 700 colaboratori internaţionali.

În 2009 Eurosport sărbătoreşte 20 de ani de când a fost lansat de către European Broad-casting Union, fiind primul canal pan-euro-pean dedicat sporturilor. De atunci, Grupul Eurosport, în prezent deţinut integral de liderul media francez TF1, a anticipat piaţa media în continuă schimbare şi a evoluat pentru a deveni cel mai important grup sportiv din Europa.

“Eurosport s-a transformat cu succes din canalul TV numărul 1 în cea mai importan-tă platformă multimedia din Europa. Acum, când sărbătorim 20 de ani de existenţă, vom continua să inovăm şi să implementăm pa-şii necesari pentru a ne menţine pozitia ca şi lider în divertismentul sportiv din Euro-pa“, afirmă Laurent-Eric Le Lay, preşedinte şi director executiv al Grupului Eurosport.

O serie de programe aniversare, dedicate celor 20 de ani de istorie sportivă, vor fi pre-zentate pe canalele Eurosport şi pe platfor-ma multimedia în perioada 16-24 mai 2009. Totul va culmina cu aniversarea canalului Eurosport din data de 25 mai 2009

1989 Lansarea Eurosport, primul canal sportiv pan-european1997 Lansarea Eurosport în limba română1999 Lansarea eurosport.com2000 Lansarea Eurosportnews2003 Lansarea Eurosport Mobile2005 Lansarea Eurosport 22005 Lansarea FIA WTCC,2006 Lansarea Eurosport 2 în limba română2006 Lansarea Eurosport în Asia 2007 Lansarea Eurosport Events 2007 Lansarea parteneriatului dintre Eurosport si yahoo! 2008 Lansarea Eurosport în High Definition

Eurosport le-a dăruit fanilor cea mai mare varietate de programe sportive ÎN DIRECT, prezentând peste 120 de discipline sportive şi cu ajutorul celor mai proeminente personalităţi sportive din lume. Entuziasmul şi experienţa echipelor noastre edito-riale şi expertiza echipelor noastre de producţie şi a celor tehnice au făcut din Eu-rosport un canal sportiv de referinţă în Europa.

“Eurosport a fost o referinţă solidă atât pentru telespectatori , cât şi pentru partenerii de afaceri timp de 20 de ani ... puterea, calitatea şi energia platformei noastre spor-tive conferă valoare şi credibilitate în mediul de afaceri”, explică Jacques Raynaud, vicepreşedinte al Grupului Eurosport .Acum Grupul Eurosport dezvoltă noi servicii on-line pentru abonaţi, care comple-tează oferta TV, cum ar fi recenta lansare a serviciului VOD (video-on-demand).Eu-rosport va continua să îşi extindă prezenţa online prin mai multe site-uri internet în limba locală.

În ultimii 20 de ani Grupul Eurosport şi-a demonstrat capacitatea de a anticipa evo-luţiile pieţei şi de a inova în permanenţă pentru a se menţine în frunte. Eurosport doreşte să ofere sport de calitate audienţei de pe toate platformele, iar toate dezvol-tările viitoare vor avea în vedere acest scop.


Recommended