+ All Categories
Home > Documents > Exper Ment

Exper Ment

Date post: 11-Dec-2015
Category:
Upload: daniel-afloarei
View: 258 times
Download: 0 times
Share this document with a friend
Description:
asdasdas
92
Călătorie printr-un vis fără nume de Daniel Afloarei
Transcript
Page 1: Exper Ment

Călătorie printr-un vis fără nume

de Daniel Afloarei

Page 2: Exper Ment

Călătorie printr-un vis fără nume

2

Page 3: Exper Ment

Călătorie printr-un vis fără nume

Dedicaţie,

Dedic acest volum celor trei instanţe cu chip de Tu care mi-au marcat visele, făcându-mă sclav al unor obsesii hrănite de dorinţă. Cu fiecare pumnal înfipt în şirul gândurilor mele, v-am dorit și mai mult în sinapsele memoriei. Iar acum, himeră cu trei capete, te sacrific și te aduc jertfă în speranţa unui Tu nou, pe care să-l numesc bun personal.

Post dedicație,

Rândurile de mai sus au fost extrase din gunoiul ce este materia mea cerebrală, în momentul în care am început să scriu cartea. Acum, după mii de sentimente, am găsit ceea ce căutăm. Am găsit fericirea. Te-am găsit pe tine.

Te iubesc.

3

Page 4: Exper Ment

Călătorie printr-un vis fără nume

4

Page 5: Exper Ment

Călătorie printr-un vis fără nume

On the surface simplicity(Swirling black lilies totally ripe)

But the darkest pit in meIt's Pagan poetry

Bjork- Pagan Poetry

Eu nu sunt nimic.Niciodată nu voi fi nimic.Nu pot vrea să fiu nimic.

Asta fiind spus, port în minetoate visele lumii.

Fernando Pessoa -Tutuneria

Te iubesc

D

5

Page 6: Exper Ment

Călătorie printr-un vis fără nume

6

Page 7: Exper Ment

Călătorie printr-un vis fără nume

Partea 1

7

Page 8: Exper Ment

Călătorie printr-un vis fără nume

8

Page 9: Exper Ment

Călătorie printr-un vis fără nume

Capitolul 1

1.

Cerul strigă ,,Fugi, păcat!"Inima strigă ,,Nu mă abandona!"

Mintea strigă ,,Cercetează!"Corpul strigă ,,Abandonează!"

Tu strigi ,,Unde eşti?"

Somnifere.O pastilă, două, trei.Invoci somnul în dansuri macabre, însă

acesta se lasă rugat şi parcă îţi râde în faţă, pictându-ţi imaginea unui clovn trist, la poarta unui circ părăsit. Îţi reaminteşte de toate acele nopţi în care l-ai căutat cu disperare, fără nici un rezultat, conştiinţa rămânându-ţi trează în faţa traumei, cu Amintirea tatuată pe Timpul rămas. Durerea spiritului, jertfită pe piedestalul timpului, încă nu este destulă pentru a deschide poarta Tărâmului Morţii.

Aşa că strângi şi mai puternic din ochi, lăsând întunericul visător să curgă prin venele translucide ale pleoapelor. Îi simţi puterea cum îţi aduce linişte, stabilizând globii oculari, ce parcă alergau în orbitele afundate. Ochii înăuntrului tău răvăşit rămânând însă deschişi etern, sorbind fiecare detaliu din fiecare

9

Page 10: Exper Ment

Călătorie printr-un vis fără nume

amintire decadentă, mutilându-ţi sufletul, până când din el nu mai rămâne decât un punct.

Un cuvânt. TU!Un cuvânt, din care ţi-ai făcut biblie şi pe

care îl reciţi cu buze tatuate de lacrimi albastre, lacrimi care au săpat râuri. Râuri de sare din minele depresiei, în care ai fost exilat de propria ta minte, dictator totalitar cu drept absolut asupra realităţii. Pentru a o mulţumi, a trebuit să scoţi toată sarea lipind-o de trupul tău. Dar acesta, fiind uscat, durerea a cerut să îți dezlipești pielea pentru o mai bună aderenţă!

Îl reciţi, cuvântul mormânt, cu buze care acum sunt umezite de salivă cu aromă de medicamente furătoare de viaţă. Mantră ce invocă finalitatea.

Somnifere. Patru pastile, un pumn, un flacon.Și începi să te sufoci. La început lent, ca

atingerea unei iubiri pe pielea de seară, dar apoi crescând ca intensitate, până când fiecare particulă, din fiecare nucleu, al fiecărei celulei, din întregul corp, începe să explodeze eliberând rime uitate în vise, al căror înţeles mistic de abia în moarte îl poţi înţelege. Deoarece timpul a criptat sensul (adevărul) în vasele de ceramică divină, făurite din cuvintele rămase creatorului după Geneză.

10

Page 11: Exper Ment

Călătorie printr-un vis fără nume

Dar deja ai ratat momentul culminant al autodistrugerii programate de creatorul natural. Ai ratat șansa de a gusta din ceața revelatorie. Ești doar un spectator detaşat, un cer ce se topeşte şi se priveşte: acum e stropi de ploaie ce se evaporă sub căldura soarelui, renăscându-se cer.

Oare asta se întâmplă cu sufletul tău? Se înalţă el, proiecţie astrală, deasupra cadavrului şi priveşte el îndelung la vasul de lut ce i-a fost casă, cum putrezeşte, revenind în pământ? Şi ce simte el atunci? Se simte stropi de apă ce plouă înspre cer sau stropi de apă ce pătrund în pământ, luând parte la un nou ciclu al vieţii? (as scoate „luand parte la un nou ciclu al vietii, ca sa nu fie patronizing pentru cititor – este ceva ce poate fi dedus, si i-ar face placere sa deduca singur) Oare speră el să fie uscat de bătaia vântului fără sfârşit şi fără început şi să dispară etern? Sau speră să fie purtat de același vânt către rădăcinile unei creații, dând viața și câștigând, astfel, aripi de zeu?

Sau poate asta este moartea. Sfârşitul tuturor gândurilor şi finalul simţirii. Evaporarea sentimentelor din cavitatea toracică și exorcizarea amintirilor din sinapse.

Da! Da! Da! Asta speri! Ţipi la moarte să îşi grăbească paşii electrici,

curgători şi să te binecuvânteze cu sărutul ei

11

Page 12: Exper Ment

Călătorie printr-un vis fără nume

pe fruntea asudată, de timp ridată, şi să iţi soarbă toate gândurile până la lichefiere, din ele rămânând doar nimic (tu?). Un nimic absorbant, care să răsune cu sunetele pietrei de mormânt, ce să rostogoleşte în el, strivind in nebunia ei fiecare particulă a vieţii, ce a năpădit ca o buruiană corpul tău ce se vrea nenăscut. Buruiană-final.

Da, asta iţi doreşti mai mult ca orice pe lumea asta, celaltă sau următoarea. O moarte ce să poposească într-un tine coroziv, ca un călător clandestin!

Închizi şi mai strâns ochii încât simţi că aproape îţi explodează. Poate aşa o să alungi Amintirea, strivind-o până când din ea nu mai rămâne decât un terci de cuvinte şi imagini schilodite. Ai închis ochii să ucizi un increat incapabil să evolueze, deoarece aripile umanităţii i-au fost furate de fiul Golului. Ți-a lăsat, în schimb, mantia instinctului - îţi filtrează sângele, curăţându-l de cheagurile alegerilor greşite. Dar, fiind de calitate proastă, i s-au înfundat porii cu sporii Amintirii. Acum, cu o mână nătângă și tremurândă, îi coşi cu eternitate pe aceşti ochi ai tăi.

Oh, cât ai aşteptat să astâmperi setea ce te-a devorat pe dinăuntru ca şi cum toate izvoarele fericirii tale secaseră la porunca Amintirii!

12

Page 13: Exper Ment

Călătorie printr-un vis fără nume

Acum readuci la viaţă deşertul ființei tale prin potopul morţii, care îţi este sevă ţie, lemn uscat. O contradicție ce estompează cursivitatea rațiunii, care și așa e absentă uneori.

Însă, mai întâi trebuie să tai rădăcinile ce te leagă de Pământ, prin tăişul morţii. Singurul cadou dat omenirii programate să se autodistrugă prin plăceri, de către creatorul torţionar, singurul cu adevărat important şi pe care cu toţii il doriți la un moment dat al existenţei voastre inutile. Doriți să-l utilizați ca medicament al sfârşitul şi să puneți capăt suferinţei, care nu face decât să reîmprospăteze viaţa în voi.

Ce e viaţa? Dacă nu o înşiruire fără sens de evenimente abstracte şi fără nicio importanţă? Dacă nu doar cerneala unui scriitor de parodii tragice, iar voi doar nişte personaje blestemate de sinapsele unui masochist? Poate e şi el contorsionat de obsesii pe care trebuie să le hrănească, cosându-le aripi de minciună, pe care o să le transpună cu cerneală vieţii, pe hârtia oamenilor ceţii. Orice ar fi, tu nu o doreşti. Pentru că tu ai fost înger ce a căzut în păcat şi exilat pe Pământ. Condamnat la o viaţa sihastră, ce nu are nici un sens pentru o minte construită din lumină.

13

Page 14: Exper Ment

Călătorie printr-un vis fără nume

Îţi imaginezi cum un dumnezeu te aşteaptă la poarta unui rai, dar el îţi cere taxă: o viaţă fără păcate şi care să ţi-o fi dedicat lui. Cât narcisism din partea unuia care se crede atotputenic, omniprezent si alte atribute la limita redundaței. Și care cică te-a creat doar ca să-l slujeşti, deşi ştia de la bun început că nu ai să o faci. De ce s-a mai obosit? Oare e prea aglomerat Raiul şi închisoarea sa, Iadul? Pentru asta te-a exilat sub trup de om pe un pământ străin, unde ai fost adus de un meteorit de gheaţă, forțat să se topească în coliziunea s-a cu pământul, ce fierbea în furia lui creatoare?

Însă îţi doreşti să intri, deşi ai trăit o viaţă în care sfântă ţi-a fost doar Amintirea şi profanul ghid, deoarece pe lista cu lucrurile care se găsesc în Rai este şi Uitarea pe care ai vânat-o cu fiecare inspir. În plus, ai auzit de la Morţii Pământului Cu Religia În Frunte, că raiul ăsta are forma lucrului pe care ţi-l doreşti cel mai tare! Si ca sa te contrazici și să arăți cât de duală e mintea ta, te întrebi: oare raiul tău o să aibă în centru încarnarea Amintirii ce zâmbeşte, în timp ce tu dansezi în jurul său? Nulitatea ce a rămas în urma ta e curioasă dacă acceptă mită, având în vedere că ai ajuns la poartă în sufletul gol şi fără să îţi fi dedicat măcar un moment citind şi respectând

14

Page 15: Exper Ment

Călătorie printr-un vis fără nume

învăţăturile arhaice din Cărţile lor. Dacă e român sigur că o face. (aş scoate referirile la naţionalitate, aş lăsa-o în eter) E curioasă dacă acceptă mită. Durere din plin ai să dai, ea fiind singura atât de loială încât să te însoţească până şi în moarte.

Aluneci și mai adânc în întunericul interior cu ajutorul generatoarelor de somn luciferice, iar nimicul îţi aduce liniştea. Pluteşti în derizoriu pe o mare a uitării, unde ai ca însoţitor Timpul Viitor, care moare odată cu tine, dar care o să renască în visul Timpului Trecut.

Totul se derulează în reluare, însă simţi moartea alergând neobosită spre tine. Îţi întinde mâna albă, la fel ca puritatea ce rămâne în urma sa, iar tu o întinzi pe a ta, neagră ca smoala de la tăciunea coşmarului frumos ce ţi-a fost dorinţa. Dorinţa, ce tu ai crescut-o să îţi ţină de frig, în toate acele nopţi în care creaturile oniricului îţi râdeau la geam şi legau mâinile, imobilizându-te, când tu deja îţi pierduseţi speranţa. Vrei totuşi să porţi o conversaţie cu Idolul Tău Cu Chip În Deşert, deşi dorinţa de a deveni proprietatea ei primează, îmbrâncind copilul din tine cu un răget de vânătoare (răbdare, infect suflet, răbdare!).

Te prezinţi, o întreb cum îi merge şi îi confesezi că sufletul tău e un mare fan al

15

Page 16: Exper Ment

Călătorie printr-un vis fără nume

muncii ei umanitare. Însă ea rămâne mută ca o balenă eşuată pe fundul unui ocean albastru şi îngheaţă totul în atmosfera sa presurizată. Este la fel de rece o o noapte de iarnă pe vârful unui munte de cristal. Alb-albastru. Combinaţie letală.

Combinaţia minţii tale purulente.Fiecare componentă a întregii tale fiinţe,

dezintegrate în atmosfera de final, îşi zbiară ultimele cerinţe, dar ele sunt respinse de receptori, înainte de a procesa informaţia, care le izonesc, emetic, înapoi în disperarea din care provin. Chiar şi aşa, le simţi pe fiecare, simultan, devenind parte integrată a conştiinţei tale reconfigurate, care încearcă să se refacă şi să preia controlul din mâinile păpuşarului neidentificat (măcelar calificat, cu spirit dedicat morţii şi care acum s-a pus la mâncat). Dar el, Zeul Final, e prea puternic, fiind înzestrat cu viziunea celor trei sori universali: trecut, prezent şi viitor. Rămăşiţele trupului tău fiind doar fulgi de zăpadă într-o fiertură de clor, din miezul unui vulcan abstract, condensat.

Subconştientul tău plânge, deoarece, în ghena în care l-ai exilat, a crescut larva speranţei. Dar acum, totul e în van.

Viaţa este înlocuită în genomul fiinţei tale cu ceva mult mai etern, mult mai sublim (aş mai

16

Page 17: Exper Ment

Călătorie printr-un vis fără nume

adăuga un adjectiv care nu suportă superlativ, gen „mult mai perfect”, ca să fie evident că este o figură de stil, şi nu o ...scăpare de stil) . Cu darul mamei tale, tatălui tău, al tuturor celor de dinaintea lor. Cu contractul pe care Moartea îl semnează cu Viața, pentru a naște omenirea. Cu seva albă a creatorului. Cu moarte.

În sfârșit poți fi om.Demiurgul creaţiei deja şi-a luat tributul. Este

prea târziu pentru păreri de rău sau pentru o salvare pe care oricum nu o doreşti, iar reacţiile corpului tău sunt reduse la instincte primare, automatisme ce luptă cu neputință, pentru a menţine pulsul ce se stinge în ritmul morţii. Resimţi cum fiecare picătură de viaţă se risipeşte în uitare, precum seminţele unei păpădii vânturate de dorinţă, în braţele atomilor de hidrogen, ce le duc într-o călătorie în jurul lumii.

Nici măcar să arunci o ultimă privire în urmă nu te oboseşti sa arunci, ştiind că fiecare pas pe care îl faci prin labirintul de căi posibile, te conduce la premiul mult aşteptat în tot Timpul tăuu. Ai privirea aţintită spre înainte şi priveşti către trofel ce luminează ca un taur de aur. Moarte!

Un ultim dumnezeu, un ultim dumnezeu ce a scăpat din măcelul ateismului tău, pe care l-ai

17

Page 18: Exper Ment

Călătorie printr-un vis fără nume

adoptat încă de când erai un copil cu creierul ca un burete, ce absorbea fiecare idee aruncată spre el, dar strecurând-o prin filtrul propriei realităţi, îşi arată adevărata faţă. E înger în haine albe cusute cu aţă roşie, la fel ca cel din delirul tău, cu pielea palidă de cadavru lăsat la macerat în sucul propriu. Îţi cântă requiem solemn la o harpă construită din genele iubitei sale trădate, cu lacrimi de sirenă, ce curg din orbite goale tapetate cu întuneric. Imagine a Providenţei, a izbăvirii promise, ce a intrat pe poarta deschisă prin sacrificiul sângelui tău, care nu regreţi că acum se usucă în capilarele tale umflate şi mov, ce stau să plesnească sub presiune.

Deschizi cartea vieţii şi începi să citeşti printre rânduri, poate ai să găseşti totuşi o ancoră a cărei funie să o tai, o urmă de regret să te tragă tragă din mâlul vieţii din care încerci să ieşi, pe care să o transformi în litere. Poate totuși ai sa găsești o iubire de seamăn.

Să o sufoci. Citeşti fiecare pagină atinsă de praful

indiferenţei şi roasă de moliile acoperite de ochii timpului imperfect şi te miri cum de nu se dezintegrează la fiecare atingere moale, din întreaga carte rămânând doar o pagină în culori radioactive. Amintirea eternă. Reciteşti fiecare cuvânt, rozi fiecare virgulă, alungi

18

Page 19: Exper Ment

Călătorie printr-un vis fără nume

punctul de pe ,,i", însă regretele tale sunt moarte toate. Părinţi? Morţi. Prieteni? Dispăruți. Iubiri? Neîmplinite. Vise? Deşarte.

Privirea îţi este captată de o sclipire, pe care ai impresia că ţi-o imaginezi. Un singur regret, ca o libelulă într-o mare de lilieci, se sbate să rămână prezentă, deşi este sugrumată de bătaia aripilor devoratorilor de timp.

Este regretul că nu ai lăsat nimic în urmă. Nici un cânt sau vreo ură. Nici un deşert sau ocean. Nici un suflet pe care să-l fi atins sau vreo iubire care să te transforme ca un cocon de mătase. Doar praf.

Nici măcar cuvinte.Dar norocul îţi surâde, acest regret

miniaturizat fiind la fel de luminos ca un cărbune stins în lacrimi de oţet. Pe lângă incandescenţa uimitoare a heliului solar aprins de un hoinar spaţial, e doar un pixel mort. Măcar de ar fi fost diamant. Ţi-ai fi putut plăti şi tu intrarea în rai.

Drift transcendental. (voiai sa scrii transcedental, da? ) )

Simţi cum limita dintre lumi devine din ce în ce mai clară şi curgi înspre Moarte, agăţându-te de ea cu cleştii spiritului tău metamorfozat incomplet, o larvă fără înveliş său protector.

Şi atunci ştii. O ultimă particulă de lumină îşi ia rămas bun de la genele ce păzesc pleoapele

19

Page 20: Exper Ment

Călătorie printr-un vis fără nume

plumburii, iar tu îi faci cu mâna. Înfigi țepușe în toate miile de ochi ce îți împodobesc trupul.

Ai închis ochii pentru ultimă dată.

NOTE FINALE:

2.

Apă şi parfumSimţi că nimic nu e real

20

Page 21: Exper Ment

Călătorie printr-un vis fără nume

Extaz şi agonieEste fantezia doar o fantezie?

Lumină.Retinele uscate dor şi ţipă după lacrimi să

curgă cascade, iar pielea străbătută de râuri de volţi electrocutază mintea, ce refuză să se trezească din Visul de Nimic. Pentru că ştie. Somnul ce a promis a fi pe veci, a fost alungat înainte de a reuşi să stârpească rădăcinile Amintirii, ce a pătruns adânc în carnea creierului atrofiat de Aşteptare (aş scoate, poate, această ultimă parte? Pentru melodicitatea frazei. Poţi introduce ideea somewhere else, chiar formulată la fel, pentru că figura de stil e senzaţională). Înainte de a da foc totemului furiei, ce a crescut din păcat, cu delicateţea unei mame ce îşi alintă pruncul incestuos. Mintea e în delir şi încă moare. Realizezi că nu eşti în braţele oarbe ale salvării, atunci când simţi resturi din Amintire ce se reclădesc şi încep să-ţi inunde orice ar fi acel ceva din care e fabricat sistemul tău nervos.

Disperare, panică, ură!Privirea ţi se focalizează pe fundul plat al

unei asistente, ce se întoarce mult prea repede pentru ochii tăi adormiţi iar albul uniformei, o furtună de zăpadă pe suprafaţa încinsă a

21

Page 22: Exper Ment

Călătorie printr-un vis fără nume

soarelui incandescent, îţi aduce aminte de o durere îngropată de mult în cenușa singurătăţii, cu degete ale căror unghii au fost smulse pentru a te asigura că preţul este cel corect. Şi începi să reciţi laitmotivul vieţii tale

Albul e durerea... dar albastrul e crimă!- Te-ai trezit. Scuipă cuvintele, cu un vag dezgust ce

trădează deinteresul. (hei, asta e masca ta!)Încerci să aprobi dând din cap, deja ştiind că

vocea ta s-a înecat cu amar şi că încă doarme pe Marea Nimicului. Dar nu reuşeşti, aşa că tot ce faci e să o fixezi pe Asist. Fund Plat cu privirea, în speranţa că o se se jeneze şi o să îşi mute fundul ăla departe de tine şi de oxigenul tău, care şi aşa îţi asasinează căile nazale, din care sângele începe să se prelingă, fără a-l mai otrăvi ea cu perversitatea ei putrezită.

Dar ei nici că nu i-ar păsa mai puțin. Ar fi preferat să fie acasă, dându-şi primul start de piele jos şi împărţindu-l iubiţilor ei înfometaţi, într-o orgie a canibalilor moderni, ce se mănâncă şi se sorb cu gurile lor fără dinţi, în care drogul este dorinţa carnală, ce preia controlul umanului.

Dar, luciditatea ta, este abătută de la cursul realităţii de refluxul delirului care te atrage într-un ocean de nimicuri temporale, unităţi

22

Page 23: Exper Ment

Călătorie printr-un vis fără nume

repetitive de stele fără nume din galaxii îndepărtate.

Nu eşti primul corp depresiv ce şi-a consumat viaţa prea devreme (de ce nu ai mai cumpărat?). Zâmbeşte aproape amabil, îţi ajustează o perfuzie cu viaţă şi, pe lângă medicament, îţi injectează și o doză de realitate, trupul reluându-şi funcţiile. La început durerea este surdă până când receptorii şi legăturile din profunzimea pielii prind ideea, multiplicând durerea în valuri, ce cântă o muzică în crescendo. Eşti o ureche surdă, însă undele se izbesc de diapazonul trupului tău, eliberând agonia în convulsii violente (convulsiile sunt deja violente – un pic de pleonasm. Poate continui metaforica imagine auditivă, la care am contribuit si eu puţin, de maniera „simfonii violente”, sau „convulsiile unei simfonii neterminate”). Orgasm al vieţii, ce înlocuieşte moartea din fiecare cavernă a minţii, din fiecare por al trupului, din fiecare atom fluid al sufletului. Dacă mintea ta ar fi conștientă de acest schimb, ar implora să se oprească procesul.

Vrei moartea. Ai dorit moartea. Moarte! Moarte! Moarte! Ai scrijelit cuvântul în însăşi natura ta („a ta natura” e un pic old fashioned, şi dă mai bine pronumele care succede substantivului), şi l-ai îmbrăcat ca robă în

23

Page 24: Exper Ment

Călătorie printr-un vis fără nume

nopţile când stăteai cu trupul gol pe pietrele reci ale singurătăţii, iar ropotele ploii râdeau de tine. Dar e prea târziu. Inevitabilul negru devine probabil, care, la rândul lui, trece prin posibile nuanţe de gri, pentru a deveni inevitabil alb. Un alt ciclu la care să obsedezi. Poate în capitolul următor.

Ar fi trebuit să disperi sub vrajă torţionarului. Însă tu eşti sub efectul a două sentimente antagonice, ce se anulează unul pe altul, confluând într-o „aurea mediocritas” a Sinelui. Zâmbeşti, deoarece durerea este o metodă perfectă de a opri refluxul gândurilor şi al amintirilor, şi uneori ţi-ai provocat-o cu mâna ta, datorită eficienţei sale în a ucide legăturile gândurilor, făcând din ele o supă de confuzie. Dar plângi, deoarece durerea te face să te simţi viu, automatismele instinctului supravieţuirii intrându-şi în drepturi. Şi oh, cât ai fugit de viaţă. Un vis întreg.

Ai vrut să ştergi amintirea din timp şi să o dai lupilor devoratori de secunde, gardienilor fără suflet ai timpului. Ai vrut să tai acel video scurt din scenariul vieţii tale, ce se repetă în faţa ochilor la fel de viu ca la filmări. Sau să-l aprinzi pe vârful muntelui singurătăţii, cu flăcări de nebunie. Înainte de coliziune, în tine suna a gol; după, interiorul ți-a fost torturat de fantezia cântecelor ielelor amurgului iubirii.

24

Page 25: Exper Ment

Călătorie printr-un vis fără nume

(superbă succesiune de genitive!!!) Însă impactul cu Amintirea, a dat naştere unei planete în galaxia neuronilor tăi. O planetă numită Amintire în jurul căreia gravitezi şi cu care ai vrea să explodezi într-o supernova, dând naştere la o comuniune completă. Să renaşteţi în corpul aceluiaşi fiu, împreună. Suflete duale sudate într-unul de fierarul divin, cu flacăra unui nou destin.

Au fost doar două momente în toată scurta ta existenţă când ai fost în stare de euforie (să nu exagerăm, şi să le numeşti fericire) (mă gândeam că ar fi mai fain să spui „să nu exagerăm numindu-le fericire”. Adu-mi aminte să discutăm despre asta) Au fost doar două momente în viaţa ta când ai fost aproape un întreg, deşi unul spart în anumite puncte de închegare ale comuniunii. Au fost două momente în viaţa ta când ai avut speranţă, deşi viitorul nu era scris pe certificatul tău de creaţie. Au fost doar două momente în viaţa ta când te-ai simţit un întreg complet, deşi erai un întreg acoperit de imperfecţiuni. Când ai întâlnit Amintirea prima dată, în ziua blestemată şi când prietenia ţi-a inundat fiinţa toată, sub formă a două suflete care şi-au înnodat destinul de al tău şi s-au cazat în inima ta mizerabilă.

25

Page 26: Exper Ment

Călătorie printr-un vis fără nume

Dar acum sunt doar praf din Trecut care îţi irită ochii, dând drumul la robinetele lacrimilor, şi care au preluat controlul interiorului tău, transformându-l în deşert, în care doar copacul Amintirii îndrăznește să crească în centru său. Un copac ce are ca fruct durerea, a cărui savoare o doreşti şi a cărui zeamă o sorbi pentru a-ţi tortura fibrele din ţesătura vieţii. Seminţele lui le plantezi în ochii tăi sterpi şi te rogi să crească râuri de lacrimi.

Acele două momente au fost singurele în care ai simţit adevărul vibrând. Şi doar adevărul e etern. Păcat că tu preferi minciuni, el fiind o povară prea apăsătoare pentru muşchii atrofiaţi ai umerilor tăi (eventual încă un epitet pentru umeri), care poartă greutatea Nimicului ce reverberează în goliciunea interiorului tău.

Asistenta Fund Plat se aştepta să îți ieşi din minți sub controlul durerii şi pare aproape dezamăgită să vadă că nu ai nici o reacție extremă, pe care să o povestească colegelor la o cafea. Sau poate copiilor din vecini atunci când vrea să se dea interesantă. Aşa că te priveşte şi îţi reaminteşte că ar fi fost mai uşor pentru ea să mori, scutind-o de o muncă inutilă. Ştie din experienţă că odată ce ai prins gustul, mai vrei şi tot mai vrei să mori! Şi pentru tine ar fi mai uşor să îți lași viața

26

Page 27: Exper Ment

Călătorie printr-un vis fără nume

purtată de mişcări de şolduri pe muzică orientală, către poarta infinitului, dincolo căreia se află Uitarea crucificată, pentru ca fiecare suflet abject să se hrănească din ea şi să astâmpere focul ce se sbate în fibra mâloasă. Să se spele în râul de ,,nu ai existat niciodată”, în care peşti crescuţi din lacrimile demiurgului năpârlesc şi din solzii lăsaţi în urmă eliberându-se cantităţi importante de reactivi purificatori.

Ea nu știe că în capul tău se dă o luptă între luciditate și nebunie, ce cântă în șoapte ode de moarte. Luptă scrisă pe pergamentul limbii tale, ce a fost smulsă deoarece numai cu otravă împroşca. Smulsă de dirijorul Discernământ, ce are Inocenţa prunc.

Nu știe că luciditatea vrea doar să pună stăpânire pe oase, pentru ea integritatea minții nu are nici un interes şi o lăsa pradă nebuniei, care o devorează, cerând tot mai mult din Tine.

Aşa cum, momentan, mecanismul tău intern pare funcţional, poate, la o primă vedere, pari o persoană de mâna a doua. Dar nebunia și-a făcut sălaș din tine, la fel ca în Lucifer, când a aflat vestea că va trebui să păzească toate scursurile lumii, în loc să stea la dreapta tatălui său. Aşa că, până la sfârşitul lumii, va trebui să-şi pupe în fund tatăl, pedepsind sufletele şi, pentru cea mai mică greşeală,

27

Page 28: Exper Ment

Călătorie printr-un vis fără nume

închizându-le în infern. ( aş pune pentru cea mai mică greşeală la finalul frazei) Ce sadic, ipocrit şi mincinos e creatorul ăsta. După ce că a scris în testamentul fiecărui nenăscut greşelile, păcatele, alegerile pe care urmează să le ia, tot îi pedepseşte! Deşi au fost născute de mintea lui! El le-a scris intenţionat! Nici nu găseşti cuvinte să exprimi câtă frustrare simţi. Poate în capitol următor.

Graniţa dintre fantezie şi real ai încercat să o ştergi cu lacrimi şi vise, însă realitatea a învins de fiecare dată, trăgându-te din plăsmuiri şi făcându-ţi baie în sudoarea resturilor de vise, disperată să se reîntregească într-o continuitate coerentă. Nu că ai şti ce e aia. De celaltă parte, visele te atrăgeau cu promisiuni şi cu imagini vii din Amintire, care păreau atât de reale şi de tangibile, încât ai fi dorit să crească din pământul centrului tău steril și dea pe dinafară, umplând astfel golul etern . Însă efectul era de scurtă durată şi înşelător. Ca o persoană cu cea mai extraordinară aparenţă dar care înăuntru e plină de viermi, şerpi şi păianjeni, ce se descompun, din ei ieşind centipede cu mici picioruşe. Își bat joc gâdilind pielea, mâncând buricele degetelor şi rozand osul gazdei, ieşind într-un final la exterior pe gură, defecând pe limba ta, în drumul lor.

28

Page 29: Exper Ment

Călătorie printr-un vis fără nume

Sau altfel spus, e minunea unor părinţi sterpi ce află că vor avea copil, însă acesta îşi arată adevărata faţă sub ultrasunete: are faţa unui chist canceros, extrauterin.

Eroare de sistem.Drumurile neuronale din cortexul tău sunt

bătătorite de obsesii pe care le faci din orice şi care îţi hrănesc sufletul, disc zgâriat. Faci obsesie şi visezi la cuvinte care îţi uşurează tumultul minţii, îţi devin motto: vis, trist, moarte, speranţă. Şi le repeţi la infinit, torturând poeme cu ele şi brutalizând coli de hârtie oarbe, lipsite de apărare, cu seva lor neagră.

Și din locuri faci obsesii, locuri în care evadezi pentru a scăpa de oamenii ce te vânează pentru a-ţi garbovi spatele pin confesiunile lor de nimic, pentru a scăpa de fantomele ce te bântuie, pentru a vărsa lacrimi fără a fi văzut de Soare: biblioteca cu cărţi sfinte sau vise negre de mercenar pe pânze albe de virgine sinucigaşe sau poate pădurea copilăriei, prin care monştrii prietenii îşi au sălaşul în grota plină de oasele singurătăţii, lăsate ca martor al unei urme adânci în cosmosul lichid, ce a afectat curgerea universului şi balansul lui în timp.

În timpul real, simţi că în corp toate fibrele încep să îţi fiarbă, chiar şi organele fiindu-ţi

29

Page 30: Exper Ment

Călătorie printr-un vis fără nume

lichefiate de o căldură ireală. Începi să speri că începi să te topeşti, dar îţi aminteşti că a ta carcasă nu e făcută din gheaţă. Carnea şi oasele arzând. Nu îţi aduci aminte să fi căzut din cer şi să fi îmbrăţişat pământul cu viteza şi forţa unui fulger, ce a alunecat din cer cu al formării lui mister. Așa că vomiţi tot sângele, timpul, coşmarul şi speranţa din arterele tale uscate şi îţi pierzi conştiinţa și cunoștința.

NOTE FINALE:

3.

Şi acum eşti doar o cochilie goalăÎn care nici marea nu cântă

Doar Soarele speranţei cântă imnulUnei inimi obosite.

30

Page 31: Exper Ment

Călătorie printr-un vis fără nume

Şi acum?Dispari încet, încet, încet...

Amintirea mării.Suntem pe o plajă, pe care nisipul fierbinte

freamătă sub puterea atotştiutoare a soarelui, iar tu îţi scoţi papucii și îl lași să îţi pătrundă printre degete. Oameni veseli sunt peste tot împrejurul tău și fac prea mult zgomot cu fericirea lor care te irită. Consideri că zâmbetele sunt ceva mult prea intim pentru a fi afișate, așa, cu nerușinare, oriunde și oricui, ca şi cum nu ai avea un număr finit, cu care eşti inzestreat la naştere.

O zestre lăsată de zeii antici vaselor de lut pentru a cumpăra încredere şi lăsate ca armă de diavolii începutului, perfectă pentru înşelare şi trădare.

(ești rece și cu sufletul pătrat, ale cărui unghiuri rănesc fericirea şi o fac să fugă de tine).

Cauți primul loc izolat și pornești în linie dreaptă spre el, ca și cum acolo ar fi salvarea de acei oameni dezmembraţi de fericire, dai la maxim volumul muzicii din căști, doar să nu auzi culorile fericirii, care te urmăresc, şi blestemi petele de lumină care îţi murdăresc pielea.

31

Page 32: Exper Ment

Călătorie printr-un vis fără nume

(oare fericirea e molipsitoare ca mâhnirea? atunci doze infinite, vă rog!).

Pulsul tău se sincronizează cu pulsul mării, stabilindu-se conexiunea cu originile speciei. Iar nori de praf dansează în aerul fierbinte, pe o muzică numai de ei ştiută, dirijaţi de Soarele care râde pe sub aura de inexorabil, plănuind să-i prăjească şi să dăruiască cancer de piele creaturilor de pe plajă, fără protecţie.

Arunci prosopul și privești spre cer. O imagine în oglindă a mării, păzită de o pată de foc, un zeu cu un ochi deschis ziua și un ochi deschis în noapte, a cărui cunoaștere arde cu atâta putere, încât pielea din latex ți se topește iar sângele fierbe de rușinea gândurilor întunecate. El cunoaște adevărul. Că ești un corp fără propria minte, doar o mumie. Doar o mumie.

Cobori privirea și admiri cum valurile se împreunează cu țărmul într-un dans vechi și dădător de viață, ce translocă, în violenţa primordială, câțiva stropi purtând amintirea pietrelor ucise în drumul lor.

Rece. Da, ai prefera ca trupul să îți fie rece. Ca în grotele primilor oameni, înainte să descopere focul cunoaşterii şi să se ardă cu realitatea întunecată în care se găseau. Au crezut că lumina ştiinţei o să-i ajute să evolueze. Însă tot ce au reuşit a fost să

32

Page 33: Exper Ment

Călătorie printr-un vis fără nume

pornească un proces ce nu poate fi inversat: distrugerea sistematizată a docorului în care sunteți plasați.

Da, ai fi vrut că ignoranţa să-ţi fie protecţie împotriva propriilor gânduri născătoare de monştri. Goya s-a înşelat. Adevăraţii balauri se nasc din prea multe gânduri mutante şi capabile să se procreeze, dând astfel naştere la şi mai multe anomalii distrugătoare. Dacă nu ai gândi, nu ai crea. Dacă nu creezi nu distrugi. Pentru ca să creezi trebuie să distrugi, altfel nu ai avea materie primă pe care să o foloseşti la naşterea altor închipuiri, completând astfel ciclul materiei în existenţă. Ce ai, grămadă de celule, cu ciclurile astea? O nouă obsesie?

Țipetele grânelor de nisip, ce sunt înghițite de valuri, un sunet ca o axisifiere, te invită să te alături forfotei ancestrale și să te dezintegrezi în neant. Membrele tale sunt atrase, ca hipnotizate, de spuma albă a valurilor.

Inspiri adânc mirosul de sare...... faci un pas greșit pe gresia purpurie,

umezită de lacrimile mării...... și aluneci lovindu-ți ceafă de o stâncă.Totul devine imponderal. Marea şi-a oprit

moţiunea nesfârşită, aerul şi-a îngheţat vibraţiile iar soarele s-a stins. În sfârșit ai reuşit să ucizi timpul.

33

Page 34: Exper Ment

Călătorie printr-un vis fără nume

Savurezi momentul ce se simte fără de început, fără sfârşit, în toată imensitatea sa. Te simţi dumnezeu în aşteptarea Bing - Bangului, un Omega ce ucide pe Alfa, pentru a fi singurul ce primeşte adulaţia fecioarelor cu chip ars. Eşti un suflet singuratic pe o lume străbătută de ochiul roşu al unei furtuni iupiteriene, ce plânge diamante ca pedeapsă pentru lăcomia sa. Simţi că eşti Începutul Sfârşitului, moarte fără viaţă. Şi iar înșiri contraste trase de păr, pe sărmana hârtie albă .

Îți priveşti trupul suspendat în lichidul amniotic şi te înconjori, pentru că te-ai întrebat tot timpul cum ai arăta dacă te-ai putea uita la tine prin ochii altcuiva. Nu îţi place ce vezi: oase prea subţiri, piele prea albă, viaţă prea lungă, vis prea scurt.

Acum auzi muzica divină filtrată prin presiunea apei şi încerci să descoperi cruntele sentimente din matricea ei. Însă ele nu sunt pentru tine, puterea revelatorie a morţii fiind doar pentru morţi. Ţie nici măcar nu a început să îţi fie dezlipit spiritul de trup, dărmite să pornească în călătoria vieţii sale (da, e ironie).

Marea sărată adeverează procesul, facilitând accesul apei corozive în astrul tău. Simţi cum legăturile celulelor îţi sunt tăiate toate, dintr-o dată, de un chelator fabricat din sângele

34

Page 35: Exper Ment

Călătorie printr-un vis fără nume

morţii. Îţi curge alb din orbite şi totul se derulează înapoi.

Începi să conştientizezi că nu aşa trebuia să mori. Moartea ta trebuia calculată şi regizată ca un film de Lars Von Trier, poate un snuff japonez. Totul minimalist dar de impact. Bună asta, de parcă ai şti tu ce e aia simplitate.

În confuzia produsă, realizezi pericolul, însă îți lași celulele îmbrățișate de presiunea mării, albastrul invadându-ţi privirea. Dezlipește coala cu iluzii de pe retine şi îți arată adevărata ta menire.

Albul e durerea, însă albastrul e crimă.Plutești în nimic, ființa ta fiind suspendată în

lichidul iertării. Prinzi gustul neantului și te simți etern. De acum o să faci şi tu parte din ciclul mării până la Apocalipsă timpului. O să devii mâncarea peştilor, care vor deveni mâncarea oamenilor, care vor deveni mâncarea Timpului şi a Viselor, care vor deveni mâncarea, şi, deopotrivă, otrava Speranţei.

Totuși, lupți să te ridici la suprafață, fără a ști exact de ce. Nu e ca și cum te așteaptă prea multe lucruri în realitatea de care ai încercat să fugi, ca un alegător de cursă lungă, urmărit de picioarele-i amputate. Nu există prea multe lucruri la care să te introrci. Deoarece ai sabotat fiecare șansă la normalitate, complăcându-te în nimicul tău. Poate chiar

35

Page 36: Exper Ment

Călătorie printr-un vis fără nume

există un înger păzitor, ce să te oblige să ei decizii la care aparent nu te gândeşti. Al tău trebuie să fie al naibii de frustrat, ciung, orb sau cel mai sigur dezinteresat şi dezgustat. Poate e copilul ce l-ai ucis în uterul mamei şi căruia i-ai furat porţia de hrană. Acum s-a decis să se răzbune pentru că i-ai furat şansa la viaţă, o şansă pe care te-ai decis să o joci la jocurile de noroc. Potul cel mare: o minte fără gânduri, un trup fără suflet, o inimă ce cântă in dezacord.

Înger copil, vrea să îţi vândă viaţa! Dacă vrei, sunt eu intermediar! Taxe în cuvinte! Cuvinte! Vreau cuvinte!

Cu ultimele puteri (de ce nu s-au terminat mai devreme, nu te-ai fi învinovățit pentru eventualitate/cauzalitate) prinzi aripi de vânt, ajungi la suprafața și inspiri viață (otravă). (în loc de viaţă, otravă, aş folosi Speranţă – trimiterea la antiteza de mai devreme)

Îţi trece prin cap să ridici o mână, în caz de eşti tras de Poseidon înapoi spre tărâmul lui, pe care eventual să o poate vedea cine(?)va. Însă nu o faci, pentru ca deja ai luptat prea mult pentru realitate. Ce e prea mult strică, doar e o regulă de bun simţ. Iar tu ţii la regulile de bun simţ. În plus, îţi place mirosul de pește putrezit!

36

Page 37: Exper Ment

Călătorie printr-un vis fără nume

Te tragi la mal cu genunchii juliți, în care sunt înfipte cristale de nisip și aerul iți ia ostateci plămânii.

Contemplezi marea.Marea te contemplează. Cerul visează. Aerul vibrează. Timpul îşi cere victimele. Iar Amintirea e mai

vie că niciodată. Îţi zâmbeşte sfios, rânjetul devenind din ce în ce mai groaznic, până când îşi dezveleşte complet cele trei inegale rânduri de dinţii ascuţiţi, printre care se văd resturile din carnea ta. Începe să se hrănească din tine, așa că îi înfige şi mai adânc pentru a se asigura că legătura e permanentă. O laşi să îţi penetreze construcţia şi te simţi ciudat. Simți că cercul e complet. Deja a devenit o parte din tine, tumora. (virgula?? Adu-mi aminte să vorbim şi despre asta)

Uneori ţi-ai dori să prinzi aripi, uneori... Să pluteşti prin Cosmos şi să te îmbăiezi în praf de stele, în timp ce muzica vidului îţi însângerează timpanele. Să te contopeşti cu o ploaie de meteori, ce brăzdează suprafaţa lunii, creând cratere din care curge seva istoriei.

(să înţeleg că luna este o adolescentă?)Ai vrea să prinzi viteza luminii şi să te pierzi

în unde multicolore, să nu ai o identitate proprie, ci să fii însăşi universul. Să călătoreşti de la un capăt al universului la celălalt. Din

37

Page 38: Exper Ment

Călătorie printr-un vis fără nume

trecut în viitor. Şi când ai văzut tot ce era de văzut, să faci dragoste cu o gaură neagră din centrul existenţei. Eşti sigur că se va îndrăgosti de gaura neagră din mintea ta. (ai putea scoate asta, e mai de efect paragraful fără ea. Sau să o reformulezi, incluzând-o în frază). Şi, împreună, să naşteţi Nimicirea.

Nu îi judeci pe cei ce abuzează de drog, probabil că vor să se simtă că sunt fii vii, la fel cum ţi-ai dorit şi tu odată. Şi ei vor, probabil, să-şi alunge gândurile ca o herghelie de cai sălbatici, ale căror ropote le rănesc oasele occipitale.

Dar nu înţelegi! Cum de nu şi-au distrus de tot eul, din cauza abuzului permanent? Nu a fost durerea prea mare sau totul e o chestie de genetică? Te gândeşti că poate te-ai născut tu cu capul spart, cu-o gaură prin care întreaga raţiune s-a scurs și a fost înlocuită de Amintire. Sau poate a fost ceva voit, dorit. Ai dorit abuzul, ți l-ai impus şi te-ai bucurat de el ca o târfă spirituală la genunchii unui iisus. (târfă spirituală la genunchii unui iisus, cu expresia asta m-ai cucerit pe veci) Sau poate Ceilalţi nu şi-au fumat al treilea ochi pentru a deschide porţile Uitării, ci pentru a invoca Amintirile ce începeau să-şi piardă conturul. Nenorocita ta de Amintire de ce nu vrea să moară?

Tu de ce nu vrei să moară?

38

Page 39: Exper Ment

Călătorie printr-un vis fără nume

Încă o epifanie. Realizezi că ce gândești nu e exact coerent. (aş face asta finalul tabloului 3.)

Ai avut speranţă şi totuşi ea te-a ucis ca pe un discipol neascultător, purtat de un fum călător către secrete pe care nu erai încă pregătit a le afli, creierul tău fiind prea uzat de gânduri repetate. Ai sperat un timp, că amintirile devin realitate, însă în adâncul fiinţei tale, adevărul se zbătea să iasă la suprafaţă, oricât le-ai fi înăbuşit tu cu vise. Acum porţi o coroană a morţii, ce te apasă pe capul greu și te grăbeşte să planifici Momentul Ultim, care să îţi producă o explozie de euforie în metamorfoza ta infestată de metastaze. Acum eşti vierme, însă vei renaşte mort.

39

Page 40: Exper Ment

Călătorie printr-un vis fără nume

4.

Scuipă sângele din anevrism,Mult coşmar, de timp, de cerebral.

De nebunie curăţă-ţiDinamitele canceroase

Zgomote.Când nu mai suporți batjocura fantomelor

trecutului, încerci să rămâi cu mintea imobilizată în vis. Însă realitatea îți sparge timpanele. Și te alungă din reverie, pe care încerci să o menţii perpetuă, cu ghearele înfipte adânc în fiecare parfum intoxicant, în fiecare atingere electrică, ce îţi înconjoară corpul ca un câmp magnetic visător. În creaţia ta, tu eşti regizorul, modificând cursul acţiunii în funcţie de intensitatea durerii pe care vrei să o asurzi, înecând-o într-un vis cu apă rece. (în loc de cele 3 rânduri, aş introduce un pasaj,

40

Page 41: Exper Ment

Călătorie printr-un vis fără nume

un scenariu în care, îmbătat de propriul caracter de demiurg, îşi regizează o experienţă. Apoi revenire la realitate prin eşec, şi continuăm)

Dar realitatea îți reamintește că doar moartea e sfântă, cu paloarea ei de cadavru descompus în apă sfinţită de Geneză. Că doar ea poate face puritate din albastrul cu care ţi-ai pătat sufletul, încercând să scapi de Amintire. Cu albastrul îmbibat cu parfum de degenerat, pe care l-ai fabricat din pielea decupată de Amintire şi pusă la sărat.

Te trezești și, pe moment, nu realizezi unde ești sau dacă mai ești. Însă durerea, câinele de pază al realului, te readuce în timp și spațiu. O palmă menită să îți aducă aminte că ai un nume și că nu ești doar un ventriloc obligat să dea voce exclusiv unor gânduri construite din bucăți de iubiri imaginate şi râncezite, în calotele topite ale Nordului minţii tale. Durerea e prietena ta de nădejde, care nu ezita să vină când este invocată în nopţi în care te îneci în propria mare organică (metaforă pentru transpiraţie? Or maybe find a better one), în nopţi în care eşti un gunoi fugărit de coşmar prin pădurea de gheaţă, ce a fost plantată pentru a-ţi încetini accesul la drog. (poate o a treia repetare de „în nopţi”, sugerând infinitatea ciclului? „În toate nopţile.”?) Ai

41

Page 42: Exper Ment

Călătorie printr-un vis fără nume

devenit astfel, prada beteagă a unui leu cu coama împletită din Amintire. Dar până şi ea, aliata realităţii pare uneori ireală şi temătoare în fața Amintirii, ce ameninţa să o înghită, cât e ea de regeneratoare. Așa că se ascunde sub impresia că nimic nu e real.

Asist. Fund Plat apare urmată de cel care presupui că e doctorul tău, să-i spunem Dr. Zâmbet Tâmp care, prea ocupat să admire fesele fără formă ale asistentei, nu observă că ești (oarecum) într-o stare de conștiență. Sau că încerci să pari așa, doar pentru a evita să îţi atingă trupul cu mâinile lor fericite, să îţi violeze foliculele cu infecţia lor ignorantă. Deşi tu eşti un produs mai infectant decât un sac de gunoi plin cu resturi virale, expirate, ce fierbe în sângele extras din chisturile suferinzilor de ciumă bubonică.

Dar, la tine, boala cea mai molipsitoare e depresia, pe care o împrăştii ca dulciuri unor copii brutalizaţi, dintr-un orfelinat românesc, cărora le tai părul când se aşteaptă mai puţin şi-l vinzi ca perucă răposatei Amy Winehouse…

Doctorul ridică privirea și zâmbește și mai intens, un zâmbet care îi zbârcește fața ca un măr putrezit, ce parcă spune: ,,Îţi pot citi gândurile, creatură proastă. De ce mă deranjezi din masturbare? Îţi ştiu gândurile şi aş vrea să le înlocuiesc cu ale mele, ca să ne

42

Page 43: Exper Ment

Călătorie printr-un vis fără nume

scutim de discuţii fără sens şi plictisitoare şi să se întoarcă fiecare la treburile lui. Fiecare să-şi hrănească herghelia de demoni ascunşi în faldurile imaginaţiei, bolnave de dorință”. Te hlizești și tu fără nici un scop anume.

„Serios doctore? Atunci aș vrea să le știu și eu pentru că fug de mine, păcătoasele...” reflectezi tu, încercând să prinzi gândurile ce alergau în ceața craniului etanş.

- Ce mă bucur să văd că ai revenit printre noi!

Tonul lui compătimitor și mutra lui falsă, fiind mult prea iritante pentru a te chinui să îți forțezi sănătatea mintala să fie atentă. Sau să te obosești să-i dai un răspuns, fiind sigur că habar nu are ce face și că pentru el, mintea umană şi sufletul nu sunt decât doi termeni, pe care i-a citit într-o carte medicală. Atât de impersonale, doar nişte definiţii pustii. Nu ştie cum e să fii un suflet decorat de flori de mucegai existenţial şi lăsat în paragină de către proprietarul lui de drept.

(că doar tu ești o Ființă Perfectă și te pricepi de minune la a judeca după aparențe, în superficialitatea ta murdară.)

Iţi place să inventezi poveşti ale oamenilor cu care intri în contact, din frica de a vorbi cu ei, să nu îşi dea seama cât de distrus e ritmul ceasului tău interior, că ești un măr mâncat la

43

Page 44: Exper Ment

Călătorie printr-un vis fără nume

interior de viermi existenţiali. Îţi este frică să cunoşti pe cineva la un nivel personal, pentru că ştii că ar fugi de tine dacă ar vedea, chiar şi în fugă, adevărata ta faţă. Aşa că ridici un zid de gheaţă din care lansezi tunuri de aciditate şi îţi pui masca de om frustrat (e o mască?). Începi să ignori îmbrânciturile pe care ți le oferă realitatea, încercând să te motiveze să ieși din rahat. Îți lași liniștea devorată de mânie, ce o foloseşti ca pe o altă unealtă, utilă în a amâna Amintirea.

Îţi aduci aminte când ai fost forţat de fantomele părinţilor să îţi mărturisești păcatele, în faţa omului în negru, pentru ca sufletul tău să fie destul de uşor să plutească spre abis? De parcă o fiinţă umană ar fi capabilă să îţi suporte jegul, fără să înnebunească de confuzie, durere, disperare şi din culpa tuturor poemele pe care le-ai scris, cu degetele pline de sângele ventriculelor.

Dar, pentru a îi reduce la tăcere, ai acceptat oferta morţilor fără linişte. Ai intrat în prima casă a unui dumnezeu oarecare şi pentru o secundă ţi-a fost teamă să nu izbucneşti în flăcări, ca o scrisoare de dragoste ţinută în mâna de rămășițele unei iubiri trădate.

Poate dumnezeul lor e mai iertător decât cel pe care ţi-l lau dat ai tăi la naştere. Dar poate că dumnezeul lor e la fel de mort ca şi al tău.

44

Page 45: Exper Ment

Călătorie printr-un vis fără nume

Îl întâlneşti pe aşa numitul Copie din Carne a Tâmplarului și primul tău gând a fost că dacă paianjenii ar purta rochie, fix așa ar arăta. Fiecare gând pe care reușești sa-l citești pe ridurile lui strigă ură. Ai ignorat acel prim fals și te-ai îndreptat către următorul. Acesta îţi întinde mâna şi realizezi că vrea să i-o săruţi!

- Nu mulţumesc.Se uită la tine ca şi cum nu ar înţelege la ce

te referi. Fiind însă un fin judecător de caractere, percepe neîncrederea de pe masca ta. Se pare că ai făcut o alegere bună. Ciudat, că la cât negru e adunat prin cavernele abisului tău, ar fi trebuit sa atragi însuși Preotul Nimicului.

(să-i dea careva o oglindă)- Ah, să înţeleg că sunteți nou la noi în

comunitate. Da. Însă tu nu ai dispoziția necesară pentru o

intoducere în creștinism. Nici măcar nu prea știi ce cauți aici, ce vrei să faci. Ai auzit, dracu' știe unde, că tu nu prea ieși din casă, că dacă îți mărturisești ceea ce ei numesc păcate, devii mai liber. Gândurile tale poartă peceta pacatului, însă nu crezi că pot circula decât printr-o minte tocită, ca a ta. Nimeni nu ar fi capabil să le înțeleagă și să vrea să le distrugă, în același timp, pe aceste gânduri cu tendință spre necrofilie.

45

Page 46: Exper Ment

Călătorie printr-un vis fără nume

(gândurile sunt înfometate. se hrănesc cu mintea ta)

- Dragul meu suflet de om. Puterea confesiunii este valabilă doar dacă te încrezi într-unul Creatorul şi doar dacă renunţi la tot rapănul ce l-ai acumulat. Nu şi dacă vii aici din obligaţie și curiozitate. Aş putea să îți ascult zgârieturile de pe discul sufletului... Însă cu nici un folos. Nu sunt terapeut. Sunt doar un biet Ascultător de Iaduri Personale.

Vezi înțelepciunea cum se sbate sub pielea lui. Însă aceasta e într-un mix evident cu slăbiciunea și neputința. Credința lui e un lucru aproape tangibil, însă nu e capabil prin ea, să salveze și un turn de cenușă adunată de vânt, ca tine.

Lacrimi.Acestea Îți străbat obrajii, fără a putea să le

opreşti. Plângi curat şi atât de cutremurător încât ai impresia că te destrami. De abia acum te-a lovit; îţi doreşti ca mintea să îți fie citită, vocea ascultată, atât de mult, încât până şi corpul tău îţi răspunde la disperare. Priveşti Ascultătorul şi iti dai seama că e incapabil să îți ofere răspunsuri și soluții. Doar amăgiri și o secundă de liniște.

- Roagă-ți dumnezeul să-mi permită să povestesc viaţa petrecută într-un întuneric lichid. Să mă lase să-mi arunc toate gândurile

46

Page 47: Exper Ment

Călătorie printr-un vis fără nume

mutante pe timpanul tău. Ţi-aş spune, omule cu povara lumii în spate, totul, dar îmi e frică de substanţa letală a cuvintelor mele (poate un cuvânt mai bun decât substanţă). Mă tem că îți vor distruge sănătatea mintală, fără permisiunea Păstorului Imaginarului.

Te aştepţi să caute asistență, sunând la primul ospiciu. Însă cu o voce liniştită, ce are forţa unui tunet, ce cântă într-o ploaie de vară, rosteşte:

- Oh, tu suflet chinuit. Dumnezeul meu mi-a arătat cât am greşit! El iartă chiar şi pe cel ce nu crede în puterea lui. Aceste lacrimi izvorâte din inocența ta păcătoasă, îmi sunt dovada cea de neclintit că pot duce orice bagaj de demoni se ascunde în pântecul tău! Aşa că, fiu al morţii, loveşte-mă cu ai mai rău!

Eliberezi torentul de păcate, neîmpliniri, traume, drame, dorinţe, vise de moarte şi ode de nebunie în bazinul din inima fără fund, al Ascultătorului, care îţi acceptă totul ca şi cum ai fi un prunc nou născut, o viitoare virgină imaculată. Ai terminat și aştepţi în liniştea ecoului, replica.

-Bastard al morţii, duh necurat. Eşti pierdut din născare. Însă călătoria ta încă nu s-a încheiat! Dumnezeul meu ţi-a îndreptat paşi către această casă a gunoaielor, spălătorie de spirite, pentru a avea şi tu şansa de a gusta din

47

Page 48: Exper Ment

Călătorie printr-un vis fără nume

trupul său. Ai trăit o viaţă în care te-ai împreunat cu întunericul, însă există salvare pentru tine. Nu ţi-o pot oferi eu. Ci doar singură sursă pură şi neîntinată de creaţie, singura care a reuşit să omoare timpul: iubirea! Doar cu ea poţi să îţi salvezi carcasa roasă de vulturi, ce-o numeşti suflet, de la erodare!

Nu ai primit nici un răspuns pe care nu-l ştiai deja, însă ai reuşit să-ţi evacuezi din sicriu o parte din rugină. (superbă sintetizare a actului spovedaniei, superbăăăăă) Iar asta ţi-a dat aripi pentru încă o călătorie în timp. Nu ai sperat vreodată ca o fiinţă din real să poată a te asculta, fără să-i explodeze timpanele şi fără să-i iasă ochii din orbite, transpirându-şi umoarea apoasă. Insă Omul cu Urechi de Înger Negru ţi-a depăşit aşteptările. Sau poate că nici el nu e aşa de om. Cu siguranță nu mai este acum, cand e blestemat de tăciunea gândurilor tale.

Egocentrismul tău nu îți permite să te mai gândești la asta. Așa că revii în realitate, reluând firul narativ.

Dr. Tâmp Îți face o serie de teste standard și hotărăște că ar fi o idee bună să-ți povestească, cu lux de amănunte, detalii al călătoriei tale din (ne)viață în moarte, din moarte înapoi în (ne)viață. Însă gândurile tale sunt plecate într-

48

Page 49: Exper Ment

Călătorie printr-un vis fără nume

o călătorie a Timpului Trecut, așa că tot ce auzi sunt doar cuvinte fără locul lor: „menajera, 112, supradoză, spălături stomacale.. De ce?”. Deci practic întrega poveste.

Însă... Ultimele două cuvinte te lovesc ca o bară e

metal peste buze și peste dinți, te cutremuri în valuri de amintiri și întorci spatele celor doi obiecți de decor, pentru a evita curentul, ce vrea să te găurească cu întrebări.

- De ce? Întrebarea e de ce acum.Vocea îți sună nesigură, ca și cum un

fierăstrău, mânuit de un dumnezeu decăzut, ce exilează adevăruri în vase de lut, ar cânta la corzile tale vocale.

Nu era nici o îndoială asupra faptului că ai fi încercat să pui capăt vieţii, la un moment dat. Ai ştiu asta de la bun început, e întipărit în memoria ta de la primul inspir al lumii. De la Geneză şi până acum şi va continua până la apocalipsa personală, care întârzie să apară. Nu din propria voinţa, ci dintr-o glumă crudă a sorţii care se pare că nu s-a săturat să-şi hrănească răutatea, cu chinul tău perpetuu. Ai avut dorinţa de moart, în fiecare viaţă, în fiecare reîncarnare ți-a fost crez. Nu ai ascuns-o niciodată, ci doar ai aşteptat momentul când lunile şi stelele cosmosului tău se vor alinia,

49

Page 50: Exper Ment

Călătorie printr-un vis fără nume

prăbuşindu-se una în alta, într-o explozie revelatoare. Momentul Zero.

- Moştenirea mea, evident, bunul meu doctor. Natura mea, destinul meu, visul meu... Cum doreşti să numeşti acest lucru, care m-a mâncat bucată cu bucată, gând cu gând, timp cu timp.

Parcă şi vezi momentul Facerii, când îngerii priveau degustaţi la creaţia dumnezeului. Până şi Lucifer părea speriat, jurându-se că nu va primi asemenea himeră în Iadul sau purificator. El a ştiut încă de pe atunci că singura cale e dezintegrarea în neant, baia în acel râu de ,,nu ai existat niciodată", despre care vorbeam mai sus.

- Dumnezeu, Ciorba Astrala, Pocahontas sau cine dracu' o fi cel care m-a creat, m-a făurit din pământ din mormântul primului diavol, din seva primului incest şi din sufletul primului criminal. Adică din sufletul său. Iar asta mi-a comndamnat trupul nou-născut la o prăbușire în gol, eternă.

În sinapsele minţii tale, povestea se zbate să iasă la suprafaţă, dar tu o ucizi şi te întrebi până când o să mai rezişti să ţii cuvintele şi imaginile desfrânate în frâu, să nu pornească un tsunami de bestii, ce scot pe nări cuvinte mistuitoare, ce revarsă noapte în urma lor.

50

Page 51: Exper Ment

Călătorie printr-un vis fără nume

Dr. Tâmp uită la tine (prin tine) şi parcă şi auzi sinapsele cum se sinucid, în aşteptarea acestui porc intelectual de a pune două cuvinte cap la cap. Îşi notează ceva în carnet (,,pacientul e nebun de legat”), desenează încă un cuvânt de ură, degetele lui păcătoase zbierând după atingeri nepermise. Gândurile îi zboară la amintirea bucilor supte ale asistentei.

Devine regizor şi dă drumul camerei. O dezbrăcă uşor de fiecare haină, în care persistă un miros de cadavru conservat în formol, dându-i în final chiloţii jos, cu o gură plină de salivă. Parfumul ei de putrefacţie penetrează lentilele camerei.

O loveşte peste față iar ea ţipă cu o plăcere prefăcută. Membrul i se întăreşte şi pulsează. O întoarce cu spatele şi juri că Fund Plat e plictisită. Intră în ea adânc şi cu putere, chiar dacă strâmtoarea asistentei încearcă să-l refuze.

Ea îi zâmbeşte amabil. Încep moţiuni din ce în ce mai repezi şi el

ajunge la climax în doar câteva secunde. Ejaculează viermi mâncaţi pe jumătate, lasă asistenta să-l cureţe şi îşi sună soţia, amintindu-i să ia copii de la creșă.

Asistenta continuă să zâmbească, până ce Zâmbet Tâmp dispare. Cu paşi lenţi ajunge în baie şi îşi priveşte pielea lăsată în oglindă şi îl

51

Page 52: Exper Ment

Călătorie printr-un vis fără nume

simte cum se scurge din ea, lăsând o dâră albă pe picioarele ei proaspăt rase. Se simte murdară și este purtată de o minte goală către duș.

Apa începe să curgă...... se prelinge pe lângă încheieturi...... şi devine roşie.Așa-i că moartea nu e cea mai urâtă opțiune?Pe un pat mizerabil de spital, în timp ce

numeri gândacii adunaţi în jurul scurgerii, retrăieşti dorinţa. În moarte, ai vrut vrut să fugi de venerația pentru o clipă de absolut, ce te-a legat cu lanţuri de speranță și de o amintire-obsesie, pe care ai protejat-o cu preţul sanitaţii tale. De o Amintire, care uneori pare că ţi-ai imaginat-o, că nu ar fi existat, ca o singură instanță în timp, ce ţi-a spulberat tot viitorul, ţi-a ucis linia vieții și a preluat controlul minții tale. Și așa că (??) era descuamata materia cerebrală, de ce ți-a fost scris pe frunte la naştere: ,,Tu o sa visezi la moarte”. O amintire, ce s-a născut din dorinţa de a da un scop vieţii tale, neavând niciun alt vis, speranţă sau viitor. Acel punct din timp a crescut şi a devenit soarele existenței, după care ţi-ai programat busola şi după al cărui ciclu îţi dictez paşii.

Lumea te întreabă de ce ai numai gânduri urâte. Dar tu nu înţelegi ce vor să spună.

52

Page 53: Exper Ment

Călătorie printr-un vis fără nume

Moartea, tristeţea nu sunt urâte, sunt transcendentale. Sunt menirea ta. Doar pentru că vezi lumea într-un mod diferit, nu înseamnă că e urât sau greşit. Dar acest gen de probleme au fost discutate de oameni mai deştepţi ca tine, aşa că renunţi la aceste gânduri ce reuşesc să te ţină treaz nopţi întregi. Dacă ar fi la fel de uşor să renunţi la gândurile de Amintire, care au prins deja miros de apă stătută și în care clocesc balauri disproporţionaţi, ai fi găsit salvarea.

Încercând să adormi, plutind pe un pat din bare de metal rece, începi să despici firul vieţii tale fără importanţă. Realizezi că esti un regizor de proastă calitate şi că nu ai reuşit transpui în realitate ce era scris pe hârtia subconştientului tău. Încerci să îţi dirijezi acţiunile către un scop măreţ, însă uiţi care acel scop, când Amintirea începe să lumineze. De fapt, nici măcar nu ştii care e acel scop. Bănuiești că e o tentativă de a da scop existenței.

(ai putea să nu te mai repeți și să ai o logică, te rog?)

Şi iar te gândeşti la Facere: eşti un robot defect din fabrică? Este o setare standard să găteşti idei până se ard sau să ai obsesii tranşante şi cuvinte decorative? Ştiu, încă o scuză.

53

Page 54: Exper Ment

Călătorie printr-un vis fără nume

dezvolt ideeaUn vis. Totul.NOTE FINALE:

5.

Poţi iubi o persoană cu atâtea răni deschise?Ce se îmbată cu mireasma de delir?

Poţi iubi o inimă închisăTorturată de un destin, destin?

Poţi iubi un suflet mutilatDe propriile gânduri, copil necurat?

Poţi iubi o minte degenerataÎn care hibernează gânduri de moarte?

54

Page 55: Exper Ment

Călătorie printr-un vis fără nume

Rece.Deşi este atât e cald încât şi pereţii transpiră-

inspiră un aer sufocant, sufletul (adu-mi aminte să explic) îţi este îngheţat ca un cadavru de eschimos expus, fără apărare, în atmosfera nemiloasă a Nordului. Nici măcar lupul alb, înfometat de iarna nemărginită, nu îndrăzneşte să-ţi tulbure nemişcarea stranie. Aşa că îţi faci mormânt din pături şi alungi aerul cu perna, pentru a sufoca Crăiasa Zăpezii cu coarne de taur în loc de ochi, ce şi-a făcut rezidență din existenţialul tău. Oare ţurţurii agăţaţi de genele tale când se vor topi? Îţi rănesc scleroza ce îţi înveleşte...

Cum se face că doar sentimentele negre sunt capabile să îţi aducă alinare în momentele de glorie goală şi de ce nu ceva fericit, cum ar fi să vânezi un cadavru ce fuge după viaţă sau să citeşti o carte, una extraordinar de bună cum e asta, evident? Și cine hotărăște care sunt sentimentele benefice și cele distrugătoare? Cine are dreptul de a stabili gradul de frumusețe al unei stări? Știi că asta e o altă situație în care spălarea minții de către o societate cu principii și reguli greșite, îți dă dureri tranșante de cap. Resturi de idei sunt într-un periplu pe părțile dureroase ale cavității fără fund, care e mintea ta.

55

Page 56: Exper Ment

Călătorie printr-un vis fără nume

Cine a inventat regulile astea tâmpite, la care trebuie sa îți supui grenada ce fierbe în supa de gânduri? Trebuie să fi fost o minte diabolică sau un zeu răzbunător, ce îşi vomita furia că a fost dat uitării şi care îşi caută ca surse de hrană alt sentiment decât adulaţia, cel care a creat acest joc al sinuciderii amânat. Poate a fost chiar Zeul Fericirii, căruia i-a scăzut cota pe piaţă, atunci când oamenii au devenit împăcaţi cu ei înşişi, şi satisfăcuţi cu ce aveau.

Oare copiile tale, din universurile paralele, produsul erorilor și deciziilor cadaverice, se descurcă mai bine la navigarea prin tumultul vieții? Sau au creierul la fel de atrofiat și construit din aceiași carne expirată?

(în care univers se găsește originalul? de unde știi că tu ești sursa dezvoltatoare de universuri în colaps? ah, narcisismul.)

Te întrebi: de ce renunţă oamenii la visurile lor? Îşi pierd oare ele importanța în timp? Sau poate au realizat că nu îşi doresc un anumit lucru destul de mult, pierzându-şi astfel valoarea? Sau poate le este lene? Mintea umană e un labirint în care te poţi pierde uşor. Tu nu ai avut aspiraţii, planuri de viitor, pentru că ai ştiut că nu ai aşa ceva. ,,Nebunule!", ar striga ei, dacă ar auzi traficul din sinapselor tale. Parcă ar şti ei ce bătălii atemporale se petrec în generatorul tău!

56

Page 57: Exper Ment

Călătorie printr-un vis fără nume

De ce nu poate fi real ceea ce e real? În capul tău, al tău cap?

Am aflat. Oamenii nu renunță la visele lor, ci le vând. Le vând în schimbul unui mâine mai sigur, nu neapărat mai bun, în schimbul unor vise mai actuale și mai complexe. Le vând pentru stabilitate și pentru liniște, pentru o secundă de extaz și pentru o eternitare de zbucium în gândire. Însă toate astea in detrimentul fericirii. Ce îți rămâne când nu mai ai vise?

Esența vieții e însuși visul. Atunci când lichidul misterios se evaporă, în cadavrul în care plânge ecoul, se instalează dorința lipsei de viață. Singurul tău vis a fost să mori, așa că, în urma celor care își vând combustibilul imaginației, rămâne ce e în tine, chiar și cu acel vis transplantat de doctorul destin. Rămâne lipsa de sens, stingerea focului pasiunii și adancirea găurilor din gândire.

În întuneric, te rogi să-ţi izvorască lacrimile, doar să astâmperi setea obrajilor şi să eliberezi presiunea intraoculară, din cauza căreia începi să vezi mii de stele, îmbrăcate în haine funerare (a murit lumina).

(mă faci să fur cuvinte! de ce îți bați joc de puterea mea creatoare?)

Dar râul generator de lacrimi a secat de mult, deoarece ai făcut abuz de apă lui vindecătoare.

57

Page 58: Exper Ment

Călătorie printr-un vis fără nume

Ai plâns să îţi hrăneşti obsesia, fără a te chinui să înveţi să ocroteşti indiferența, care poate ar fi putut să te salveze. Chiar dacă la naştere Preotul Cărnii a spus: „Acest suflet e blestemat!”.

Ai plâns când deşertul destrămării şi-a cerut osânda. Prietenia.

Ai cunoscut cea mai dulce formă de tortură după iubire. Prietenia.

În cea mai pură formă a sa.(my dear, dintr-o dată te exprimi foarte plat)Ai cunoscut praful de vise, cocaina unui

dependent pe o alee plină de ace şi seringi infectate cu vise şi viruşi devoratori de realitate vie, născătoare de viermi metafizici ce îţi găuresc sufletul astfel încât el se îneacă cu propria lui saliva virală.

Un preţ mic pentru extaz, ar zice Nea' Drogatul. Însă Realitatea e că, la fel ca orice alt drog, orice formă de fericire îşi are preţul sau. Ai crede că e direct proporţional cu durata efectului sau, însă adevărul e că fericirea e cu atât mai scumpă, cu cât e mai scurtă şi mai intensă. Cu fericirea de lungă durată te obişnuieşti şi devii imun la ea. Nu, ea trebuie să fie o dependență a cărui preţ nu ţi-l poţi permite... Aşa că începi încetul cu încetul să îţi vinzi visele, sentimentele, minciunile şi, în final

58

Page 59: Exper Ment

Călătorie printr-un vis fără nume

timpul, pentru ea. Zici că nu merită şi aşa zic şi eu.

Dar eu sunt doar degete. Revenind la prietenie. Ai cunoscut legăturile

cu fir de sodă caustică ale prieteniei, un sentiment care ţi-a umanizat hoitul ce-l numeşti casă şi a ridicat buzele stoarse într-un zâmbet care tot încerca să fugă de pe faţa ta lividă. Ar fi persistat o perioadă. Însă l-ai conştientizat, ţi-a plăcut, iar destinul a decis că deja ai primit prea mult. Dacă ai fi avut o inimă, ea ar fi fost acaparată în întregime de sentimente de moarte, oricât ar fi încercat alte sentimente nepunticioase să izoleze sentimentul și să-l sufoce. Moartea le-a râs în față.

Dar o mică pată de alb, un vârf de ac în toată acea mare de albastru, era presărată cu prietenie. Nu ai realizat că ai fi avut vreun folos pentru fiinţele prietene în neviaţa ta, însă ai ajuns să fii complet dependent de oxigenul lor şi, chiar dacă la început te-ai gândit că sunteţi doar o fotografie a unui moment ce a expirat, totuşi timpul nu a decolorat sentimentul ci doar povestea.

- Te iubim!- Îmi dăruiți moartea?V-aţi risipit fiecare în direcţia lui, însă funia

de mătase albastră încă vă leagă în timp şi

59

Page 60: Exper Ment

Călătorie printr-un vis fără nume

spaţiu, în moarte şi în moarte, oricât ai încercat tu să negi. Aveai nevoie de putere să nu te opreşti din respirat, însă arterele tale erau blocate, iar cordul tău cânta în dezacord. În fiinţele prietene Unu şi Doi, ai găsit viaţă, ai inspirat aerul din ele, aer.

Binecuvântat de o secundă de fericire, de un negru la fel de compatibil cu al tău şi care ţi-a resetat fiinţa disfuncţională, ai încercat să te aduni într-un tot care să aibă sens. Fiinţele-prieten au încercat să pună balsam pe fiecare rană şi să le învelească în bunătate şi dedicaţie. Însă duşmanul vostru comun, faptul că realitatea nu avea nici uns sens pentru voi, dădea târcoale şi nu s-a lăsat până nu când nu a distrus globul din piatră mată, din care aţi decis să vă faceţi pat.

Prietenie?PRIETENÍE, prietenii, s. f. Sentiment de

simpatie, de stimă, de respect, de atașament reciproc care leagă două persoane; legătură care se stabilește între persoane, pe baza acestor sentimente; amiciție, prieteșug. ♦ Atitudine plină de bunăvoință, prietenoasă față de cineva.

Definiţia aia ţi se pare o mare de căcat. Pentru tine nu a fost asta. Prietenii sunt cei cu care împărtăşeşti coşmaruri şi dorinţe ascunse, cu care împarţi prada de ură şi în lacrimile

60

Page 61: Exper Ment

Călătorie printr-un vis fără nume

cărora faci baie, pentru a le simţi durerea pe rănile tale deschise, pe care prietenii le cos cu fire din părul crescut pe scalpul bunătăţii. Un prieten e sufletul care mai degraba te-ar omorî, decât să privească cum te topești sub influența unei dureri fără origine.

Nu ai fi crezut că există cineva pe această lumea stranie care nu doar să îţi accepte prăpastiile din gândire, dar care să toarne otravă la rădăcinile întunericului, ca acesta să crească copac şi să îşi construiască casa în el. (Maybe rephrase? 2 quasi-cacofonii, distrag de la firul ideilor) Aţi creat o co-dependenţă totală, atât de reconfortantă, încât ai impresia că a ta carne este dată prin răzătoare atunci când stai departe de atmosfera lor. Pentru că oxigenul lor are proprietăţi distrugător-constuctive pentru fibra ta degradată. Îi consolidează existența şi o înconjoară cu carne imorală, astfel încât să nu se destrame sub acţiunea corozivă a cuvintelor.

Ai cunoscut aceşti câini ai existenţei tale într-un moment crucial. În momentul în care ai decis că e timpul să tai legătura cu sistemul nervos central și să îţi scurt-circuitez gândurile. În momentul în care ai decis că vrei să exişti dar nu vrei să trăieşti. În momentul în care – exsangvinare - şi sângele l-ai înlocuit cu somn. Dar totuşi de ce nu te-ai sinucis? De ce

61

Page 62: Exper Ment

Călătorie printr-un vis fără nume

să te chinui să trăieşti când existenţa ta nu are nici un scop? Ştiu că sunt doar impulsuri electrice însă

RĂSPUNDE-MI!Te gândeşti, care dintre cele două, Amintirea

sau Unu şi Doi, te-au deformat mai tare? Care şi-au lăsat mai adânc amprenta pe substanţa moale a creierul tău pustiit? Care a fost mai...

De ce faci comparație între totul (nimic) şi prietenie? Ştii foarte bine că Amintirea o să câştige. În plus, nu poţi compara lucruri atât de fundamental distincte. Chiar dacă au planuri care se întrepătrund, ele sunt două instanțe ale Timpului Personal ce dansează un dans paradoxal, în sincron, atemporal, mort în viitor, mort, mort, mort.

(da știu, a început să-mi placă și mie repetiția)

Pe foaia pustie a minţii tale străluceşte Amintirea. Totodată farul care te ţine la malul vieţii şi te ghidează printre monştrii minţii tale, cât şi Eva, mama monştrilor raţiunii tale. Să ucizi mitocondria imaginaţiei bolnave, înseamnă să ucizi esenţa vieţii. Amintirea este vie şi doare şi te doare şi ne doare, nu şi-a pierdut din forţa colosală chiar dacă însuşi Timpul a rugat-o să-l lase să îşi exercite visul asupra ei.

62

Page 63: Exper Ment

Călătorie printr-un vis fără nume

Pe spatele acestei foi stă întipărit cuvântul Prieten. Străluceşte şi acesta, însă cu o lumină diferită de strălucirea radioactivă a Amintirii. Luminează cu bunătate, răutate, vis, trist, trecut, cu intensităţi diferite în acelaşi timp, cu regret, cu dispreţ, cu sex şi cu infect. Străluceşte cu voi, cu trei, cu miros de vomă şi alcool.

Zâmbeşti când vezi imaginea sângelui curgând din floare.

Unu şi Doi te-au distrus şi te-au salvat simultan. Ţi-au luat şi ţi-au dat (tristeţe?) totul. Au devenit instant barca de salvare cu fundul găurit, de care aveai nevoie pentru a pluti pe cerul disperării, printre constelaţiile uitării. Chiar dacă ele, găuri negre negre, îţi absorbeau fiecare undă de lumină eliberată de fotonii speranţei. Erau instanţe ale lui Hades. Călătoriţi pe râul Styx împreună, măcar în drumul spre moarte să nu mai fii singur.

Te-au salvat de la moarte, hrănindu-te cu viitor.

Nu regreţi nimic. Nu regreţi nici ruperea bruscă de cordonul lor ombilical, nici foamea pe care a suferit-o nevoia ta de obscur, nici momentele de fericire fiartă ce ţi-au traversat corpul îngheţat. Regreţi poate doar că exişti. Nu, sigur regreţi că exişti. Chiar dacă la o analiză amănunţită nu ai avea motive. Aşa ți-au

63

Page 64: Exper Ment

Călătorie printr-un vis fără nume

fost construite circuitele de mecanicul mercenar. Păstram amănuntele astea pentru capitolul următor, ce zici?

Instanța denumită generic ,,prieten", a fost captivă în bucla lor, construită din gemetele lor, dar spartă de alegerile lor. Sau poate a fost spartă de tine si de Amintire, în speranța că, din împreunarea furibundă, o sa nașteți sens?

(totuși din mijlocul lor a crescut Amintirea, dar ele nu au avut puterea să te țină la marginea prăpastiei, mâinile lor fiind rupte de greutatea Ei.)

Înapoi în realitate, pe aşternuturile albe, vezi amintirile desenate cu cerneală roşie, ce se aleargă una pe alta. Vezi râurile de lacrimi, vezi cadavrul, vezi vise şi resturi de cuvinte. Vezi pe Unu cu o geantă plină de păr blond, furat din capul omului ce a încercat să îţi scoată inima din trunchi. Vezi pe Doi, cu atmosfera înconjurată de un batalion de pisici şi îmbrăţişând cadavrul unei pisici-mame ce ce a murit dând naştere unor pui morţi. Te vezi pe tine în trupul gol. Îţi vezi scheletul cum încearcă să fugă din corpul plin de vânătăi. Vezi tot ce ţi-ai dorit şi nimic din ce ai vrut.

Au fost câţiva ani, în care sentimentul ce îţi mânuia carcasa, a fost cel al pseudo-apartenenţei, însă asta până în momentul în care s-a... Până în momentul când Amintirea ţi-

64

Page 65: Exper Ment

Călătorie printr-un vis fără nume

a preluat controlul gândurilor. Atunci sufletul ţi-a devenit cu adevărat obosit, până şi porii se săturaseră să-i respire parfumul. Închizi ochii şi îl simţi iar în nări. Îi simţi mirosul cărnii, spălate de acizii transpiraţiei. Scoti lâna şi o cureţi. Îi simţi gustul sărat. Oftează, pentru o să îţi explodeze plămânii de încărcați ce sunt cu cuvintele din sfera platitudinii.

Deschide ochii.Două schelete de pe care curge carnea, te

privesc și citesc în tine. Patru ochi sunt clătiți de imaginea ta muribundă. Nu ai fi vrut să te vadă în starea asta, deși te-au vazut și în ipostaze mai criminale. Însă, vulnerabilitatea! E cel mai rău stadiu al degradării!

Doi si Unu. În pagul ușii.Au evadat din lagărul minții tale.

65

Page 66: Exper Ment

Călătorie printr-un vis fără nume

66


Recommended