Evolutia pietei de capital romanesti si burse celebre ce au schimbat lumea

7/30/2019 Evolutia pietei de capital romanesti si burse celebre ce au schimbat lumea

http://slidepdf.com/reader/full/evolutia-pietei-de-capital-romanesti-si-burse-celebre-ce-au-schimbat-lumea 1/21

Evolu ia pie ei de capital române ti si burse celebre ce au schimbat ț ț ș

lumea



Piaţa de capital reprezintă ansamblul relaţiilor şi mecanismelor prin care se realizeazătransferul fondurilor de la cei care au un surplus de capital - investitorii - către cei care aunevoie de capital, cu ajutorul unor instrumente specifice (valorile mobiliare emise) şi prinintermediul unor operatori specifici (societăţile de servicii de investiţii financiare). Piaţa decapital este specializată în efectuarea de tranzacţii cu active financiare cu scadenţe pe termenemedii şi lungi.1

Noţiunea de piaţă de capital este definită diferit de şcolile economice mondiale,accepţiunea ei derivând din structurile diferite de piaţă pe care economiştii le îmbracă înacestă noţiune. Şcoala americană consideră piaţa financiară drept macropiaţa pe care semanifestă oferta şi cererea de capitaluri în general, incluzând astfel piaţa de capital în piaţafinanciară. Pentru şcoala franceză, piaţa de capital este cea pe care americanii o denumesc

piaţă financiară. Nu se poate face o delimitare strictă între piaţa de capital şi piaţa financiară,cele două noţiuni fiind interdependente, prin includerea sau completarea reciprocă, în funcţiede reglementările fiecărei ţari în parte. 2

Aceste consideraţii le întâlnim şi în lucrările altor specialişti. Din punctul de vedere al

sferei sale de cuprindere, în literatura de specialitate s-au structurat două concepţii

referitoare la piaţa de capital: conceptia continental europeană (identificată în special cu

cea franceză) şi concepţia anglo-saxonă.3: În concepţia continental europeană, piaţa decapital are o structura complexă care cuprinde: piaţa monetară, piaţa ipotecară şi piaţafinanciară. Pentru şcoala franceză, piaţa de capital reprezintă piaţa ofertei şi cererii decapitaluri în general, deci cea pe care americanii o numesc piaţa financiară. Piaţa monetarăeste piaţa capitalurilor pe termen scurt şi mediu, fiind reprezentată de piaţa interbancară şi

piaţa titlurilor de creanţa negociabile. Instrumentele negociate sunt certificatele de depozit, biletele de trezorerie (emise de societăţi comerciale, cu excepţia instituţiilor de credit, bonurile de tezaur (emise de trezoreria publica), titlurile pe termen scurt (emise de instituţii şi

societăţi financiare). Piaţa ipotecară este o piaţa specifică construcţiei de locuinţe,instrumentele constând în bilete ipotecare.

Piaţa financiară este piaţa capitalurilor pe termen lung, pe care se emit şi setranzacţionează valori mobiliare ce servesc drept suport al schimbului de capitaluri.

În concepţia anglo-saxonă (şcoala americană), piaţa de capital formează împreună cu piaţa monetară (bancară) ceea ce se numeşte piaţa financiară. În acest context, piaţa de capital(equity market) este sinonimă cu piaţa valorilor mobiliare (securities market) şi asigurăinvestirea capitalurilor pe termen mediu şi lung. 4

Un exponent al concepţiei continental-europene, autorul francez Frederic Teulon

consideră că pieţele de capital înglobează bursele (pe care le numeşte pieţe financiare), piaţamonetară, piaţa valutară şi pieţele derivate. 5 Varianta franceză se întâlneşte uneori şi înliteratura românească, un exemplu fiind Carmen Corduneanu care structurează pieţele decapital în pieţa financiară, piaţa monetară şi pieţele de credit.6 Sunt autori care nu fac nici odiferenţă între termenii piaţă financiară şi piaţă de capital.7

1 Anghelache Gabriela (coordonator) – Pieţe de capital şi burse de valori, teste-grilă şi aplicaţii, Ed. Economică,Bucureşti, 2003, pag. 92 Adrian – Burse de mărfuri şi valori, Ed. Economică, Bucureşti, 2002, pag. 213 Stoica Ovidiu – Mecanisme şi instituţii ale pieţei de capital, ed. Economică, Bucureşti, 2002, p. 164 Anghelache Gabriela – Bursa şi piaţa bursiera, Ed. Economica, Bucureşti, 2000, pag. 11, 125

Teulon Frederic – Pieţele de capital, Ed. Institutul european, Iaşi, 2001, pag. 26, 426 Corduneanu Carmen – Pieţe financiare şi operaţiuni bursiere, Ed. Mirton, Timişoara, 1994, p. 197 Abil lucia – Dicţionar bursier, Ed. Economică, Bucureşti, p. 140



În opţiunea practicii din România pentru concepţia anglo-saxonă, potrivit căreia piaţa

de capital este sinonimă cu piaţa valorilor mobiliare şi reprezintă o componentă a pieţei

financiare.8,9 Şi Ovidiu Stoica subliniază că: ”În ceea ce priveşte practica din România, esteevident că s-a optat pentru varianta anglo-americană; de altfel, şi structura pieţei bursiere s-acreat tot după modelul american.”10

În sprijinul afirmaţiei de mai sus, cităm opinia unui alt autor român care consideră piaţa

financiară formată, în funcţie de termenul pentru care mobilizează capitalurile, din douăcomponente: piaţa monetară şi piaţa de capital. Piaţa monetară este „locul” de întâlnire alofertei cu cererea de capitaluri disponibile pe termen scurt şi foarte scurt – de la maxim 360zile la 24 ore sau mai puţin. Piaţa de capital este o componentă a pieţei financiare care asigurăîntâlnirea ofertei cu cererea de capitaluri pe termen mediu şi lung (termediul mediu este

pentru unii specialişti de la 1 la 10 ani, pentru alţii încadrându-se în intervalul 1-7 ani). 11

Urmând concepţia predominant exprimată în literatura de specialitate românească, înaccepţiunea acestei lucrări prin piaţa de capital înţelegem piaţa de valori mobiliare, respectivde titluri financiare negociabile pe termen lung.

Piaţa de capital asigură rolul de canal de transmitere între economia simbolică şi ceareală. Acest lucru se realizează în momentul când fondurile sunt transferate spre utilizatori şiaceştia le folosesc în economia reală. Motivaţia fundamentală a unei pieţe de capital constă în

plasarea valorilor mobiliare emise de agenţii economici pentru cautare de capital de la potenţiali deţinatori de excedent de capital datorită economisirii.

Componentele pieţei de capital

Componentele pieţei de capital sunt: piaţa primară, care este o piaţă investiţionalăsimbolică, dar de legătură cu economia reală, respectiv piaţa secundară de capital, o piaţă pur simbolică, apărută din necesitatea de restructurare a portofoliului deţinatorilor de activefinanciare. Piaţa primară de capital este piaţa pe care are loc transferul direct de fonduri şititluri financiare între investitori şi utilizatori. Piaţa secundară de capital se formează caurmare a manifestării între investitori a cererii şi ofertei de titluri anterior emise. 12

O definiţie pe care o considerăm completă, deşi foarte scurtă, este următoarea: Pieţele primare există ca modalitate prin care companiile pot să colecteze capital de pe pieţele publice.13 Noile emisiuni pot fi lansate fie prin intermediul unei burse de valori, fie prin

intermediul pieţei OTC.În general se consideră că piaţa secundară este împărţită în:- burse de valori (pieţele oficiale)- pieţe interdealeri (pieţe OTC – Over the Counter (pieţe la ghişeu))14

8 Anghelache Gabriela – Bursa şi piaţa bursiera, Ed. Economica, Bucureşti, 2000, pag. 129 Niţu Adrian – Burse de mărfuri şi valori, Ed. Economică, Bucureşti, 2002, pag. 2110 Stoica Ovidiu – Mecanisme şi instituţii ale pieţei de capital, ed. Economică, Bucureşti, 2002, p. 1811 Pop Cornelia – Pieţe Financiare, curs univ., 2002, pag. 1-3, Universitatea Babeş Bolyai Cluj-Napoca,www.ubbcluj.ro12 Niţu Adrian – Burse de mărfuri şi valori, Ed. Economică, Bucureşti, 2002, pag. 21-31

13 ***Centrul REUTERS pentru educaţie financiară – Introducere în studiul pieţelor de titluri de valoare, Ed.Economică, Bucureşti, 2000, p. 4514 Popa Ioan – Bursa, vol. 1, Ed. Adevărul, Bucureşti, 1993, p. 44



Orice nouă valoare mobiliară, care are caracteristici diferite de celelalte valori mobiliareemise de aceeaşi entitate juridică, este pusă în circulaţie pe piaţa primară. Emitentulvalorilor mobiliare poate să distribuie singur titluri pe care doreşte să le pună în circulaţie (cazîn care impactul ofertei de valori mobiliare este redus şi există riscul ca o bună parte dintreacestea să rămână nesubscrise) sau respectivul emitent poate apela la un intermediar specializat în plasarea ofertei. Intermediarii specializaţi care operează pe piaţa primară pot fi,

în funcţie de modul de organizare a pieţei de capital: societăţi de valori mobiliare, băncicomerciale autorizate sau investment bank (instituţii financiare specializate). După un timpmai lung sau mai scurt de la achiziţionare, investitorii s-ar putea să dorească să transforme în

bani valorile mobiliare pe care le deţin sau să le schimbe cu alte valori mobiliare. Pentru caaceastă operaţiune să se poată realiza la cel mai bun preţ, atât pentru deţinătorul titlurilor cât şi

pentru viitorul cumpărător, a fost necesară organizarea unei pieţe specializate în acest tip de„comerţ”. Ca urmare, pieţele organizate în scopul asigurării revânzarii valorilor mobiliare,deja puse în circulaţie prin intermediul pieţei primare, s-au numit pieţe secundare. Spredeosebire de piaţa primară, care canalizează capitalurile spre emitenţii de valori mobiliare,

piaţa secundară intermediază doar un schimb de bani, respectiv de titluri. Piaţa primarăfoloseşte adesea piaţa secundară – mai ales sistemele de informare şi atragere a publiculuiinvestitor – pentru plasarea ofertelor publice. Această situaţie este des întâlnită mai ales înţările în care piaţa primară este mai puţin dezvoltată şi are un impact mai mic asupra

publicului investitor.15

Unii specialişti consideră că piaţa secundară se numeşte şi piaţă bursieră sau bursa însens larg.16

Cele mai importante pieţe de tranzacţionare a instrumentelor financiare o reprezintă bursele. Bursele care tranzacţionează numai valori mobiliare sunt denumite burse de valori.

Instrumentele financiare derivate şi sintetice formează obiectul tranzacţiilor în bursele de

mărfuri.17

Bursa este o piaţă pe care se oferă şi se desfac, după o procedură specială, mărfuri sauvalori mobiliare. Concentrînd o mare parte a cererii şi ofertei de valori mobiliare, bursaasigură lichiditatea şi mobilitatea capitalurilor. Privite prin prisma conţinutului activităţii,

bursele de valori mobiliare reprezintă segmentul cel mai important al pieţei secundare decapital.18

Rolul burselor de valori

15 Pop Cornelia – Pieţe Financiare, curs univ., 2002, pag. 4-8, Universitatea Babeş Bolyai Cluj-Napoca,www.ubbcluj.ro16 Popa Ioan – Bursa, vol. 1, Ed. Adevărul, Bucureşti, 1993, pag. 41, citat de Pop Cornelia – Pieţe Financiare,

curs univ., 2002, pag. 8, Universitatea Babeş Bolyai Cluj-Napoca17 Niţu Adrian – Burse de mărfuri şi valori, Ed. Economică, Bucureşti, 2002, pag. 21-3118 Anghelache Gabriela – Bursa şi piaţa bursiera, Ed. Economica, Bucureşti, 2000, pag. 157-158



Un agent economic dispune de capacitate de finanţare când resursele sale depăşesccheltuielile. Această capacitate reprezintă o economie financiară disponibilă pentrurambursarea datoriilor sau pentru efectuarea de plasamente financiare. Emisiunea de acţiuni şiobligaţiuni la bursă permite firmelor să se finanţeze. Paralel cu creditul bancar, bursaconstituie unul din circuitele de finanţare a economiei. Atunci când firmele caută capitaluri

pentru dezvoltare sau pentru derularea proiectelor de investiţii şi când Statul doreşte să

finanţeze deficitul bugetar recurgând la împrumut (emiterea de titluri pe piaţa financiară), alţiagenţi economici cum ar fi gospodăriile sau organismele ce administrează o economiecolectivă (bănci, societăţi de asigurare, case de economii) sunt în căutarea unor plasamenteremuneratorii. Bursa permite acestor două tipuri de agenţi să se întâlnească: cei care au nevoide finanţare găsesc capitalurile direct de la cei care au capacităţi de finanţare.

O economie deschisă (sau de îndatorare) este un sistem de finanţare indirectă a firmelor,în care băncile acordă o masă de credit foarte importantă, atunci când pieţele financiare joacăun rol limitat. Finanţarea este indirectă, deoarece agenţii cu capacitate şi cu nevoie definanţare nu se întâlnesc direct pe piaţă, ci trec printr-un intermediar (banca) care colectează

fondurile disponibile şi acordă pe acestă bază credite celor care solicită.

Acest tip de finanţare prin credite bancare este facilitat dacă puterile publiceadministrează ratele dobânzii şi le menţin artificial scăzute în termeni reali. Băncile suntasigurate de o refinanţare aproape automată de la Banca Centrală a cărei politică estedominată de dorinţa de obţinere a creşterii economice.

Prin opoziţie, într-o economie de piaţă financiară, firmele îşi asigură finanţarea prin apeldirect la piaţă (emisiuni de acţiuni şi obligaţiuni), îndatorarea pe lângă sistemul bancar neavând decât un rol marginal.

Dl. Valentin Cismaru susţine chiar ideea, că băncile nu se pot implica în creditări petermen lung deoarece băncile comerciale prin natura lor sunt menite să crediteze doar

operaţiuni comerciale, cu termen de scadenţă de până la un an . Creditarea pe termen mediuşi lung reprezintă o activitate atipică pentru băncile comerciale, aşa cum este şi activitatea deinvestiţii şi participaţii, activitate în care se pot implica doar băncile cu o capitalizare foartemare. Datorită sumelor atrase de la populaţie cu o scadenţă de maxim un an, băncile nu îşi pot

permite plasamente pe termen mediu şi lung, deoarece riscă incapacitatea de onorare aretragerilor. Ele de obicei afectează pentru creditarea pe termen lung, investiţii şi participaţii,resursele financiare obţinute din capitalizare. 19 Un alt specialist, la a cărui opinie ne raliem,

consideră criticabilă această părere.20

Un titlu financiar este considerat lichid dacă poate fi vândut în orice moment, iar piaţa pe care se efectuează tranzacţiile este suficient de largă pentru ca toţi cei care intervin să poatăgăsi o contrapartidă a provoca, datorită vânzării lor, o scădere importantă a cursurilor. Bursamediază două exigenţe a priori contradictorii: lichiditatea plasamentelor pentru investitori şiobţinerea de capitaluri pe termen lung pentru cei ce apelează la împrumuturi. Bursa este un

19 Cismaru Valentin, Băncile comerciale şi finanţarea economiei reale, Buletin Bursier Puls Capital nr. 82,31.03.2000, p. 120 Stoica Ovidiu – Mecanisme şi instituţii ale pieţei de capital, ed. Economică, Bucureşti, 2002, p. 270



sistem de prezervare a economiilor şi un sistem care garantează investitorilor posibilitatea dea se dezangaja în orice moment. 21

Intrarea la bursă este un eveniment excepţional pentru o firmă, ocazia de îmbunătăţire anotorietăţii. Cotarea la bursă a unei firme noi suscită în general interesul publicului şi esteînsoţită de o campanie publicitară (articole de presă, suplimente publicitare destinate atrageriiinvestitorilor, etc). Admiterea la bursă este, de asemenea, mijlocul de lărgire a cerculuiacţionarilor, de a face apel pe piaţă pentru creşterea capitalurilor şi calea de a finanţadezvoltarea firmei. Obţinerea fondurilor proprii permite ameliorarea accesului firmei laresurse externe, întărind credibilitatea firmei faţă de creditori.

Prin mecanismele de formare a preţului care tind spre concurenţa perfectă, bursastabileşte preţul de referinţă, difuzarea informaţiilor bursiere conducând la armonizarea

preţurilor pe întreaga economie.

Rolul primordial al unei burse este acela de a oferi un mediu sigur, în cadrul căruia jucătorii de pe piaţă să poată tranzacţiona.22

Evoluţia burselor de valori

Evoluţia pieţei bursiere are un caracter de predictibilitate, cursul stabilit la bursădevenind un instrument realist de analiză economică şi evaluare care intră în calcul pentrustabilirea politicilor economice.

Se consideră că piaţa bursieră a SUA a acţionat de 8 ori ca indicator economic după cel

de Al Doilea Război Mondial, anticipând fiecare declin economic cu aproximativ 8 luni.23

Totodată, prin intermediul pieţei bursiere, a mecanismului specific de tranzacţii serealizează operaţiuni de transfer a riscului. Participanţii la piaţă sunt motivaţi diferit astfelîncât unii sunt dispuşi să preia un risc mai mare în condiţiile unui profit potenţial mai mare pecând alţii nu sunt dispuşi să rişte. Transferul riscului de la participanţi cu aversiune faţă de riscla participanţi cu dispoziţie la risc se realizează prin bursă, cu ajutorul operaţiunilor dehedging (acoperire).24

Activitatea pe piaţa bursieră este urmărită prin intermediul cursului valorilor mobiliare

şi indicilor bursieri. Aceşti indicatori sunt consideraţi barometre ale stării economice şi politice a ţării respective. Bursa este sensibilă la toate evenimentele de ordin economic,financiar-monetar, social, politic. Ea pune în evidenţă, aşadar, starea conjuncturală aeconomiei naţionale în cadrul căreia funcţionează bursa respectivă, fiind comparabilă cu un

barometru al conjuncturii economice 25

21 Teulon Frederic – Pieţele de capital, Ed. Institutul european, Iaşi, 2001, pag. 54-6022 ***Centrul REUTERS pentru educaţie financiară – Introducere în studiul pieţelor de titluri de valoare, Ed.Economică, Bucureşti, 2000, p. 4223 Pop Cornelia – Pieţe Financiare, curs univ., 2002, pag. 215, Universitatea Babeş Bolyai Cluj-Napoca,

www.ubbcluj.ro24 Niţu Adrian – Burse de mărfuri şi valori, Ed. Economică, Bucureşti, 2002, pag. 48-4925 Anghelache Gabriela – Bursa şi piaţa bursiera, Ed. Economica, Bucureşti, 2000, pag. 159



Faţă de ideea general acceptată menţionată mai sus, Pop Cornelia considerăînsă că bursa de valori este doar unul dintre indicatorii economiei, atât la nivelul uneieconomii naţionale, cât şi la nivel global. Deşi este cert că bursele de valori reacţionează lastările de criză dintr-o economie sau la creşterea economică înregistrată de ţara în cauză,trebuie să se ţină seama de faptul că activitatea oricărei burse de valori este extrem desensibilă la zvonuri de orice fel şi la starea de spirit a investitorilor, precum şi la

comportamentul de turmă al investitorilor individuali, mai ales. Acelaşi autor susţine ca„vizibilitatea” pe care o are orice scădere a pieţei bursiere este sursa atenţiei deosebiteacordate acestui indicator. Un argument în favoarea acestui punct de vedere interesant îlreprezintă faptul că Departamentul pt Comerţ al S.U.A. utilizează 11 indicatori economici

pentru a caracteriza economia SUA, în ansamblu, iar piaţa bursieră este doar unul dintre aceştiindicatori. 26

Considerăm ca autorul citat are dreptate să susţină că nu orice scădere aactivităţii unei burse de valori poate fi interpretată ca un semnal al apariţiei unei crize, fiindnecesar ca această scădere să fie combinată cu alţi factori cum ar fi scăderea producţiei,

inflaţia, etc. Dacă uneori tendinţele de evoluţie a activităţii bursiere pot anticipa o situaţie decriză, alteori activitatea bursei se ajustează la situaţia de criză după declanşarea acesteia.

Premise ale apariţiei pieţelor de capital

Odată cu dezvoltarea comerţului în evul mediu, volumul de tranzacţii a devenit tot maimare, târgurile reprezentând pieţe spot ( pieţe la disponibil, numite şi pieţe cash ) organizate

care concentrau cererea şi oferta şi astfel asigurau condiţiile minimale de formare a preţului încondiţii de concurenţă. Se consideră ca în Japonia evului mediu, în cadrul sistemului detârguri, a apărut comerţul cu contracte la termen. Astfel, bursa japoneză este cea careinaugurează în 1697, cu un secol şi jumătate înaintea celei americane, contractul futures, şirespectiv piaţa la termen. (futures este un contract de vânzare-cumpărare referitor la un activfinanciar sau la o marfă în cantităţi standardizate, la un preţ stabilit în momentul încheieriicontractului şi cu executarea lui la scadenţă, ulterior). 27

Ulterior secolului al XV-lea intervine decadenţa târgurilor, care pierd teren în faţadepozitelor, magaziilor, comerţului en gros în general. Unii istorici explică decadenţa

târgurilor prin apariţia burselor, dar de fapt, datorită creşterii populaţiei, a oraşelor, aconsumului, comerţul cu ridicata a devenit un segment independent al pieţei. Magaziile,hambarele, depozitele, antrepozitele tind să înlocuiască târgul mai ales datorită stabilităţiilor.28 Această opinie se întâlneşte şi la alţi autori: „Concentrarea comercială în folossulantrepozitelor şi magaziilor a devenit un fenomen general în Europa secolului al XVIII-lea”.Remarcăm definiţia relativă la târguri pe care acelaşi autor o dă bursei: „Păstrând toate

proporţiile, bursa este ultimul etaj al unui târg, dar al unui târg care nu s-ar mai închide”29

26 Pop Cornelia – Pieţe Financiare, curs univ., 2002, pag. 215, Universitatea Babeş Bolyai Cluj-Napoca,www.ubbcluj.ro27 Niţu Adrian – Burse de mărfuri şi valori, Ed. Economică, Bucureşti, 2002, pag. 28428 Niţu Adrian – Burse de mărfuri şi valori, Ed. Economică, Bucureşti, 2002, pag. 28529 Braudel Fernand – Jocurile schimbului, vol. I, Ed. Meridiane, 1985, pag. 97



Etimologia cuvântului bursă provine din Bruges, oraş în care adunările comercianţilor se ţineau în Hotel des Bourses, deţinut de familia van der Bourse, pe frontispiciul hanuluifiind gravate trei pungi de bani (bourses). În acest loc se negociau periodic metale preţioase şi,mai târziu, hârtii de valoare.30

Locul de întâlnire al negustorilor şi bancherilor era denumit diferit în marile oraşecomerciale ale Europei medievale. În Germania de Nord bursa era denumită „Colegiul

Negustorilor”, în Lyon „Piaţa Schimburilor” iar în Marsilia: „Loja”. În oraşele unde nu avea oclădire dedicată, denumirea bursei a preluat numele locului de întâlnire. Astfel, la Sevilla bursa se ţinea pe treptele catedralei (Las gradas), la Florenţa în „Mercato Nuovo”, la Frankfurtam Main reuniunile se ţineau în „Fischmarkt” (piaţa de peşte). Se pare că cele mai timpurii

burse, în sensul de locuri unde se întâlneau bancherii, negustorii, agenţii de schimb şi curtierii pentru a încheia tranzacţii în mod public, apar în oraşele-state Veneţia, Genova, Florenţaunde astfel de instituţii le găsim începând cu secolul al XIV-lea. Ulterior bursele apar laBruges în 1409, la Anvers în 1460, la Lyon în 1462, la Toulouse în 1469, la Amsterdam în1530, la Londra în 1554, la Paris în 1536, la Berlin în 1716, la Viena în 1771 şi la New York în 1772. Iniţiată ca piaţă de mărfuri, bursa a dezvoltat şi piaţa titlurilor financiare, respectiv

piaţa de valori. La începutul secolului al XIV-lea, bursele din Veneţia, Florenţa şi Genovatranzacţionau titluri de împrumut de stat. În secolul al XVII-lea, în Amsterdam se practicavânzarea în lipsă şi cumpărarea în marjă. 31

Anterior anului 1450, când se înregistrează la Frankfurt primele tranzacţii cu acţiuni aleunor mine de cărbune, nu se deţin documente care să dovedească existenţa tranzacţiilor cuacţiuni, având în vedere faptul că nu exista o clădire sau un spaţiu foarte bine definit unde săse deruleze tranzacţiile. Secolele 16 şi 17 sunt cele care marchează construirea clădirilor ceurmau să adăpostească bursele (unele dintre bursele actuale îşi mai derulează activitatea înclădiri situate pe vechile amplasamente), precum şi apariţia primelor regulamente de

funcţionare şi încheiere a tranzacţiilor. De fapt, până în secolele 18-19 bursele (pieţelesecundare) erau, chiar şi ca spaţiu organizat, un loc fix de întâlnire a celor care doreau săvândă şi/sau să cumpere valori mobiliare, orice „comerciant” având acces direct în spaţiul încare se încheiau negocierile. Secolele 18-19 marchează introducerea unor reguli mai strictede tranzacţionare şi de organizare, precum şi de afişare a informaţiilor privind tranzacţiileîncheiate şi preţul acestora. În plus, în această perioadă a crescut ca număr publicul investitor,şi prezenţa fiecărui vânzător/cumpărător în incinta bursei a devenit imposibilă. Ca urmare, auapărut agenţii de schimb – persoane specializate în intermedierea tranzacţiilor în rimgul

bursei. Cu timpul, accesul în ring a devenit privilegiul exclusiv al acestor agenţi specializaţi,

toate tranzacţiile derulându-se prin intermediul lor.

32

În secolul al XV-lea bursa din Amsterdam a constituit polul bursier european.Mecanismul tranzacţiilor a devenit sofisticat, exista un jargon bursier, au apărut speculanţii,existau tranzacţii la termen de tip options, vânzări în lipsa şi cumpărări în marjă. (options sauopţiunile reprezintă contracte prin care vânzătorul cedează cumpărătorului, contra unei prime,dreptul dar nu şi obligaţia de a vinde respectiv de a cumpăra la un anumit preţ, determinat înmomentul încheierii contractului, o marfă sau un activ financiar, drept exercitabil până la odată viitoare prestabilită). Începând cu 1585 se afişează cursul pentru mărfuri iar din 1747

30 Stoica Victor, Ionescu Eduard – Pieţe de capital şi burse de valori, Ed. Economica, Bucureşti, 2002, pag. 84

31 Niţu Adrian – Burse de mărfuri şi valori, Ed. Economică, Bucureşti, 2002, pag. 283-28432 Pop Cornelia – Pieţe Financiare, curs univ., 2002, pag. 8,9, Universitatea Babeş Bolyai Cluj-Napoca,www.ubbcluj.ro



pentru acţiuni. La Londra încă din 1695 Royal Exchange tranzacţionează fonduri publice,acţiunile Companiei Indiilor şi ale Băncii Angliei. În 1773 se înfiinţează Stock Exchangeunde se vor găsi aceleaşi reguli de tranzacţii ca în bursa olandeză. În secolul al XVII-lea se

poate spune că instituţia bursei a intrat în viaţa publică europeană. La Paris bursa a funcţionatdin 1724 dar nu a avut amploarea celor din Amsterdam sau Londra. În secolul al XVIII-lea şi

prima jumătate a secolului al XIX-lea bursele adăposteau în esenţă o piaţă spot pentru materii

prime, produse agroalimentare şi industriale. Tot în această perioadă se amplifică comerţul latermen, cea mai reprezentativă piaţă în această perioadă fiind Chicago Board of Trade pentrucomerţul cu cereale. Comerţul la termen s-a extins apoi la Liverpool, Londra, New York,Berlin. Dacă în 1880 doar grâul, porumbul, ovăzul şi bumbacul erau tranzacţionate la termen,cu timpul s-au adăugat metalele (cupru, plumb, zinc), cheresteaua şi sucul de citrice.33

Este de remarcat faptul că până în 1771 nu exista o separare a burselor de mărfuri şivalori. La acea dată, în Imperiul Austro-ungar, prin decret imperial, Maria Tereza stabilea

pentru prima dată separarea dintre bursele de mărfuri şi cele de valori.34

În prezent, tranzacţiile la termen sunt cele mai reprezentative ca volum atât în burselede mărfuri cât şi în cele de valori.35

Dezvoltarea comerţului implică apariţia şi dezvoltarea permanentă a noi firme, ceea ceînseamnă creşterea corespuntătoare a nevoii de capital financiar. Chiar statul şi colectivităţilelocale au nevoie de fonduri pentru finanţarea cheltuielilor iar în acest scop se prezintă pe piaţade capital prin emisiunea de obligaţiuni. Practic scopul fundamental al creării pieţei de capitaleste acela de a permite societăţilor comerciale şi statului să mobilizeze resurse făcând apel laeconomiile publice.

Suntem de părere că una dintre premisele apariţiei şi dezvoltării pieţelor bursiere estenecesitatea reorientării şi restructurării activităţii economice. Bursa poate realiza oredistribuire a mijloacelor de finanţare în cadrul unei economii, stimulând industriile

profitabile şi permiţând modernizarea economiei.

Bursele de valori ce au schimbat lumea

În fiecare ţară există o bursă principală care joacă un anumit rol pe plan internaţional.Este vorba de Wall Street (New York) în Statele Unite, de bursa Londrei în Marea Britanie,etc. Pentru a permite firmelor de talie mijlocie să aibă acces la finanţarea bursieră, au fost

create noile pieţe: NASDAQ-ul american (1971), Unlisted Stock Market (Marea Britanie,1980, înlocuită în 1995 de Alternative Investment Market), piaţa secundară franceză (1983),etc.36

Bursa de Valori din New York

33 Niţu Adrian – Burse de mărfuri şi valori, Ed. Economică, Bucureşti, 2002, pag. 28534 Pop Cornelia – Pieţe Financiare, curs univ., 2002, pag. 8, Universitatea Babeş Bolyai Cluj-Napoca,

www.ubbcluj.ro35 Niţu Adrian – Burse de mărfuri şi valori, Ed. Economică, Bucureşti, 2002, pag. 283-28736 Teulon Frederic – Pieţele de capital, Ed. Institutul european, Iaşi, 2001, pag. 79



Bursa de Valori din New York (New York Stock Exchange), cunoscută şi sub numelede Wall Street, cea mai mare bursă de valori din lume, şi-a început activitatea încă din secolulal XVIII-lea, când a fost iniţial destinată pentru a servi la plata datoriilor de război aleguvernului nou-createlor State Unite ale Americii. În anul 1790, în Statele Unite se puteautranzacţiona doar două tipuri de titluri: obligaţiuni de razboi emise pentru a acoperi o datoriede razboi de 80 de milioane de dolari şi acţiunile primei bănci centrale americane, Bank of

United States. Brokerii şi dealerii vindeau şi cumparau aceste titluri în birouri, cafenele, pieţeîn jurul Wall Street. În lipsa unui loc bine stabilit şi a unui program de tranzacţionare,vânzatorii şi cumpărătorii trebuiau să se caute unii pe alţii prin tot oraşul, ceea ce făcea caaceastă piaţă să nu aibă o prea mare lichiditate. Abia în 17 mai 1792 toate aceste probleme aufost rezolvate, brokerii new-yorkezi semnând un document prin care conveneau sătranzacţioneze titlurile doar între ei. În acest fel, cea mai mare bursă de valori din lume şi-aînceput existenţa datorită unui simplu document intitulat The Buttonwood Agreement, al căruinume a fost inspirat după locul de întâlnire al brokerilor, sub un copac la numărul 68 WallStreet. De abia un sfert de secol mai târziu, în 1817, brokerii de pe Wall Street au datorganizaţiei lor un nume: New York Stock and Exchange Board ( scurtat în 1836 la NewYork Stock Exchange) şi au impus reguli stricte de desfaşurare a tranzacţiilor precum şidesemnarea unui preşedinte. În 1817, la Bursa din New York erau listate treizeci de titluri(acţiuni. Atunci ca şi acum, numai brokerii membrii ai bursei puteau vinde şi cumpăra titluriîn ringul de tranzacţionare. în 1817, dreptul de a deveni membru al bursei costa 25 de dolari,în timp ce în prezent un loc ("seat") în ringul de tranzacţionare costă aproximativ 1 milion dedolari, pentru a deveni membru al bursei fiind necesară şi respectarea unor condiţii financiareşi profesionale foarte stricte. 37

Membrii bursei sunt firme de brokeraj şi au birouri situate în perimetrul bursei.

Membrii sunt reprezentaţi de proprii agenţi sau de brokeri independenţi (brokeri de ring) ceşi-au oferit serviciile mai multor firme member ale bursei. Dintre aceştia, la New York rolulspecialistului este cel mai important. Brokerul specialist este un membru al bursei, specializat

pe tranzacţiile cu anumite titluri pentru care acţionează atât în numele clienţilor (sau pentruceilalţi membri ai bursei), ca broker, cât şi în nume propriu, ca dealer, îndeplinind rolul demarket maker pentru titlurile pe care e profilat. Specialistul este responsabil de calitatea pieţeiactivelor financiare pentru care este responsabil. 38

În prezent, alături de New York Stock Exchange în Statele Unite funcţionează alte şase burse de valori ( American, Boston, Cincinnati, Chicago, Pacific şi Philadelphia Stock Exchange), precum şi piata extrabursieră Nasdaq (OTC-Over The Counter Market) unde sunttranzacţionate acţiunile companiilor care nu îndeplinesc condiţiile de listare impuse de burse.Din 1978, cele opt pieţe au fost legate printr-o reţea electronică de comunicaţii numitaIntermarket Trading System (ITS), care permite tranzacţionarea prin intermediulcalculatorului pe oricare din pieţele menţionate.

Indiscutabil, bursa de la New York este cea mai mare din lume, fapt confirmat şi deimpresionantele date statistice, la nivelul anului 1999:

- la NYSE sunt listate mai mult de 200 de miliarde de acţiuni ale peste 3000 de societăţiemitente;

37 www.kmarket.ro – New York Stock Exchange, material original, 22.11.199938 Niţu Adrian – Burse de mărfuri şi valori, Ed. Economică, Bucureşti, 2002, pag. 148



- capitalizarea bursieră totala este mai mare de 9 400 miliarde dolari, altfel spus egală cu110% din produsul national brut al Statelor Unite;

- la NYSE sunt listate 300 de de companii internationale- în fiecare zi se tranzacţionează în medie 500 de milioane de acţiuni. 39

Este de menţionat că în anul 2001 bursa din New York era lider mondial, ajungând sădeţină aproape o teime din capitalizarea bursieră globală, în timp ce bursa londoneză se clasa

pe locul al doilea în acelaşi an.40

Dominaţia principalei burse mondiale este direct legată de puterea economieiamericane, de numărul mare de societăţi cotate în Statele Unite si de rolul central jucat dedolar în operaţiunile financiare internaţionale. Cele două mari crahuri bursiere ale secoluluiXX au luat naştere la bursa de pe Wall Street (oct. 1929 şi oct. 1987) 41

Bursa de Valori din Londra

Bursa de Valori din Londra (London Stock Exchange), una dintre cele mai vechi dinlume, grupează în prezent diverse pieţe pentru listarea diferitelor titluri: cea principală, undese tranzacţionează cele mai importante acţiuni din Marea Britanie precum şi din lume,Alternative Investment Market, destinata pentru companiile tinere, aflate în faza de crestere şitechMark, o nouă piaţă pe care pot fi listate acţiuni ale companiilor care activează în domeniultehnologiilor de vârf. Cum prima societate pe acţiuni din lume a fost fondată la Londra în1553 (Compania Muscovy), acest tip de companie a cunoscut treptat o largă dezvoltare înAnglia, ceea ce a dus la aparitia unor persoane specializate în tranzacţionarea titlurilor emisede astfel de societaţi (acţiuni), adica a brokerilor, acţionând ca intermediari pentru investitori.În 1760, un grup de 150 de brokeri au format un club la o cafenea din Londra, unde seîntâlneau pentru a tranzacţiona titluri, iar în 1773, membrii clubului au votat pentru

schimbarea numelui acestuia (Jonathan Coffee House) cu cel de Bursa de Valori (Stock Exchange). Bursa de la Londra s-a dezvoltat rapid, impulsionată şi de noile descoperiri aleştiintei şi tehnicii, iar până în secolul al IX-lea s-au deschis mai mult de 20 de burse de valoriîn ţară, care au operat independent până în 1973, când a avut loc integrarea tuturor pieţelor dinMarea Britanie pe care se tranzacţionează titluri de valoare.42

În secolul al XIX-lea piaţa financiară internaţională s-a confundat cu piaţa financiarădin Londra, la care s-a adăugat, între anii 1895 şi 1914, piaţa financiară din Paris. 43Din 1986,Bursa de la Londra a devenit o companie privată cu răspundere limitată, iar sistemul detranzacţionare s-a schimbat, de la tranzacţionarea în ringul Bursei trecandu-se la cea prin

intermediul telefonului şi calculatorului din camere de tranzacţionare separate. În iunie 1995,Bursa de la Londra a lansat o noua piaţă de tranzacţionare-Alternative Investment Market(AIM), accesibila şi firmelor mai mici, nou înfiinţate sau aflate în accensiune, care nuîndeplinesc conditiile de listare impuse de piaţa principală. În prezent, la Bursa de la Londraexistă sisteme de tranzacţionare diferite, în functie de performanţele companiilor listate. LaBursa de la Londra erau listate în 1999 peste 12160 de titluri (acţiuni ale companiilor dinMarea Britanie, acţiuni ale unor companii internationale, titluri emise de guvernul Marii

39 www.kmarket.ro – New York Stock Exchange, material original, 22.11.199940 Siminea Irina, Piaţa de capital în Romania. Metode de evaluare şi prognoză, Teză de doctorat, Bucureşti 2003, pag. 19-21, www.biblioteca.ase.ro41 Teulon Frederic – Pieţele de capital, Ed. Institutul european, Iaşi, 2001, pag. 6542 www.kmarket.ro – London Stock Exchange, material original, 199943 Stoica Victor, Ionescu Eduard – Pieţe de capital şi burse de valori, Ed. Economică, Bucureşti, 2002, pag. 24



Britanii, obligatiuni emise de companii sau autorităţi administrative locale, euroobligaţiuni,certificate de depozit, opţiuni.44

Din punct de vedere al capitalizării bursiere, Londra s-a situat mereu în topul celor maireprezentative pieţe financiare. Dacă în 1982 bursa londoneză ocupa a treia poziţie, după 10ani situaţia era neschimbată iar în 2001 ajunsese pe locul secund mondial după criteriul de

mai sus.

45

Bursa Londrei este singura din Europa care are o talie ce îi permite să rivalizeze cu New York-ul sau cu Tokio. Piaţa Londrei beneficiază de fusuri orare avantajoase: ea sedeschide după închiderea bursei de la Tokio şi se închide chiar înaintea deschiderii bursei din

New York. Ea a captat deja o mare parte din schimburile de valori cele mai importante de la bursele europene. Supremaţia Londrei este întărită de Directiva Europeană cu privire laserviciile financiare (1997), care măreşte concurenţa oferind posibilitatea intermediarilor financiari să negocieze titluri fără să fie fizic prezenţi pe piaţă. 46

Bursa de valori din Frankfurt

Bursa din Frankfurt este considerată de către unii autori cea mai mare bursă dinGermania şi chiar din Europa.47

Rădăcinile bursei de valori din Frankfurt coboară în perioada târgurilor medievale.Încă din anul 1330, Frankfurt era un important centru al tranzacţiilor monetare şi financiare, laînceputul secolului al al XVI-lea devenind extrem de prosper datorită renumitelor sale târguriîn care erau implicaţi comercianţi din toată Europa.

După 1450 se înregistrează la Frankfurt primele tranzacţii cu acţiuni ale unor mine de

cărbune din regiunea sileziană.Deoarece diversele ţări europene erau împărţite în mici regiuni având propriul sistemmonetar, plăţile în Frankfurt se bazau pe o largă varietate de monede, rezultatul fiindîngreunarea tranzacţiilor monetare. Abundenţa mijloacelor de plată şi ratele necontrolate deschimb au facilitat activităţile de camătă şi înşelăciunile. Pentru a stabiliza sistemul monetar,comercianţii din târgurile din Frankfurt au decis în anul 1585 sa stabilească rate uniforme deschimb.

Astăzi, acest eveniment este considerat ca data naşterii bursei de valori din Frankfurt.În 1605 numele german BÖRSE, echivalentul denumirii franceze BOURSE, a fostdocumentat în scris ca desemnând întâlnirea periodică a comercianţilor din Frankfurt pentruactualizarea şi uniformizarea ratelor de schimb pentru tranzacţii în monezi şi bancnote. Primalistă oficială a ratelor de schimb, care prezenta preţurile medii corespunzătoare unui număr de12 categorii de monede, a apărut în 1625. Iniţial, întâlnirile comercianţilor se ţineau sub cerulliber, abia din anul 1695 selectându-se clădirea cea mai spaţioasă din oraş în acest scop.

În anul 1682 au fost emise primele regulamente de tranzacţionare, care au condus lastabilirea unei administraţii oficiale ale bursei de valori.

44

www.kmarket.ro – London Stock Exchange, material original, 199945 Siminea Irina, Piaţa de capital în Romania. Metode de evaluare şi prognoză, Teză de doctorat, Bucureşti 2003,

pag. 19, www.biblioteca.ase.ro46 Teulon Frederic – Pieţele de capital, Ed. Institutul european, Iaşi, 2001, pag. 6447 Niţu Adrian, Burse de mărfuri şi valori, ed. Tribuna Economică, Bucureşti, 2002



La începutul secolului al XVII-lea au fost iniţiate periodic tranzacţii cu cambii şiobligaţiuni, astfel fiind creată o piaţă pe care şi necomercianţii puteau să investească. În 1808Bursa, creată iniţial ca o instituţie privată de către un număr de oameni de afaceri, a fost adusăsub umbrela Camerei de Comerţ, devenind astfel instituţie publică.

Tranzacţionarea obligaţiunilor guvernamentale a început la Bursa de Valori dinFrankfurt la sfârşitul sec. al XVIII-lea. Foarte curând, Frankfurt a devenit un centru al

capitalului internaţional cu una dintre cele mai dezvoltate burse de valori internaţionale alăturide Londra şi Paris.Prima emisiune de acţiuni – certificate de participare la Banca Naţională Austriacă – au

fost tranzacţionate în Frankfurt în 1820. Dar principala ţintă a bursei germane a rămas aceeaşi:obligaţiunile. În contrast cu celelalte mari burse europene, piaţa din Frankfurt a fost la începutreticentă la deja popularele acţiuni ale corporaţiilor. La sfârşitul sec. al XIX-lea însă, pentru acontracara dominanţa Bursei din Berlin, bursa din Frankfurt şi-a modificat politicaeconomică, îndreptându-se spre industriile atractive şi intensificând tranzacţiile cu acţiuni.

Bursa din Frankfurt a fost puternic afectată de Primul Război Mondial şi consecinţelesale. La sfârşitul războiului, nici un titlu de valoare străin nu mai era listat la această bursă,Frankfurt pierzându-şi poziţia ca bursă internaţională. Criza mondială din 1930 a avut efectedezastruoase, bursele de valori germane fiind chiar închise temporar în 1931. După preluarea

puterii în 1933 de către Partidul Nazist, bursa din Frankfurt a îndeplinit un rol minor. Cu toateacestea, în septembrie 1945 deja era redeschisă ca una dintre cele mai importante bursegermane. Gradual, pe măsura consolidării economiei germane, Bursa din Frankfurt a recăpătatveche sa importanţă, jucând un rol semnificativ ca intermediar al capitalului destinatreconstrucţiei ţărilor afectate de război. În 1969 Bursa din Frankfurt a început procesareaelectronică a anumitor date, ajungând în 1997 la completa informatizare a tranzacţiilor.Personajul principal al bursei germane este maklerul, un functionar de stat care are rolul de a

stabili cursul pentru titlurile încredinţate lui.48

Dacă în anul 1982 piaţa de capital din Frankfurt se clasa pe poziţia a şasea în ierarhiamondială, în 1992 ocupa a cincea poziţie, trecînd pe locul nr. 6 în 2001. Este de menţionat caîn anul 2001 a fost creată bursa europeană EURONEXT, rezultată din colaborarea

principalelor burse de pe vechiul continent (printre care şi Amsterdam) care a preluat a treia poziţie după criteriul capitalizării bursiere. 49

Activitatea bursieră în România înainte de 1949

Ideea înfiinţării unor burse a apărut ca o consecinţă firească a dezvoltării comerţului înŢara Românească, în anul 1839 („... se ivi la la 1839 ideia unei Burse la Bucureşti şi Braila.” 50

48 History of the Frankfurt Stock Exchange, Deutsche –Boerse Group, www.deutsche-boerse.com49 Siminea Irina, Piaţa de capital în Romania. Metode de evaluare şi prognoză, Teză de doctorat, Bucureşti 2003, pag. 19-21, www.biblioteca.ase.ro50 Nicolae Iorga – Istoria Comerţului românesc, Tipografia Tiparul Românesc, 1925, pag. 175



Locaţiile erau determinate de faptul că în cele două oraşe aveau loc cele mai multe tranzacţiicomerciale cu cereale, portul brăilea fiind plin de „corăbii turceşti, greceşti, austriece, sârbeşti,francese, englese şi ruseşti care vin să încarce tot felul de produse muntene, pe care letransportă la Constantinopol, Genova, Marsilia şi alte porturi din Mediterană.”51 Considerămcă necesitatea înfiinţării unor burse în cele două oraşe era impusă de volumul tranzacţiilor comerciale cu cereale din acea perioadă. Piaţa de mărfuri ajunsese la o anumită maturitate

care a impus apariţia instituţiei reprezentative, bursa.Unii autori consideră că, deşi instituţia bursei este sumar definită, actul de naştere al

bursei în România poate fi considerat „Codul de Comerţ al Ţării Româneşti” din 1840, care afost utilizat şi în Moldova pâna la Unirea din 1959, şi care conţinea o reglementare generală a

burselor de la Brăila şi Bucureşti. Ca argumente, autorul citat menţionează existenţa unuiregulament referitor la finanţare, administraţie, cotaţie şi tranzacţii, asigurarea condiţiilor de

publicitate prin publicare în gazeta comercială a cotaţiilor mărfurilor, impunerea unor regulide conduită pentru „dragomani” şi „scăunaşi” (actualii dealeri şi brokeri). Era reglementat şiConsiliul de administraţie, reprezentat de consiliul negustorilor din Brăila, respectiv de şase

administratori la Bucureşti. 52

Considerăm întemeiate argumentele aduse în favoarea anului 1840 ca an de naştere a bursei, chiar daca Legea din 1881 este prima lege a bursei. Reglementarea din 1840, deşigenerală, conferă adevărate trăsături de instituţie bursieră.

Un alt autor consacrat este de acord cu afirmaţia că activitatea bursieră în ţara noastră îşimarchează primele începuturi în anul 1839, deşi precizează că bursele de comerţ întemeiateatunci au fost lipsite de o activitate notabilă, datorită absenţelor bazelor legislative.53

Alţi specialişti consideră că Legea asupra burselor, mijlocitorilor de schimb şi

mijlocitorilor de mărfuri din 1881 marchează organizarea mai temeinică a burselor dinvechiul Regat, deşi acceptă ideea că începuturile pieţei bursiere de mărfuri şi valori din ţaranoastră ar putea fi situate pe la mijlocul secolului XIX. Legea era adaptată după legislaţiafranceză şi se referea atât la bursele de valori, cât şi la cele de mărfuri. Conform prevederilor ei, bursele se înfiinţau prin Decret Regal, la propunerea Ministerului Comerţului, numai înoraşele în care centrele de comerţ şi industrie dispuneau de mijloace pentru întreţinerealocalului şi a personalului lor. 54

Studiind literatura de specialitate românească am observat că o mare parte a autorilor

consacraţi neglijează bursele din Transilvania. Printre rarele menţiuni, extrem de succinte,referitoare la pieţele incipiente de capital distingem că „...în Transilvania şi Banat,organizarea burselor era după modelul austriac.”55 Într-o altă lucrare se aminteşte fugitiv că

până în 1929 pe teritoriul României după Marea Unire funcţionau burse de mărfuri şi valorimobiliare la Arad şi Timişoara, semnalând că tradiţiile bursiere din această parte a ţării denotăo activitate economică intensă care a generat dezvoltarea mecanismelor pieţei şi apariţia

burselor.56 Această „scăpare” a literaturii citate în lucrarea prezentă nu poate fi justificată prin

51 Nicolae Iorga – Istoria Comerţului românesc, Tipografia Tiparul Românesc, 1925, pag. 16552 Niţu Adrian – Burse de mărfuri şi valori, Ed. Economică, Bucureşti, 2002, pag. 28853 Anghelache Gabriela – Bursa şi piaţa bursiera, Ed. Economica, Bucureşti, 2000, pag. 166-167

54 Stoica Victor, Ionescu Eduard – Pieţe de capital şi burse de valori, Ed. Economica, Bucureşti, 2002, pag.84-8655 Anghelache Gabriela – Bursa şi piaţa bursiera, Ed. Economica, Bucureşti, 2000, pag. 16656 Niţu Adrian – Burse de mărfuri şi valori, Ed. Economică, Bucureşti, 2002, pag. 297-298



faptul că Transivania se afla în acele vremuri sub stăpânirea Austro-Ungară, având în vederecă „Comerţul levantin şi cel cu produse din Turcia, peste Braşov îl posedă, doar cu puţineexcepţii – românii –dezvoltarea comercială şi industrială contribuind în genere la cultivarea

poporului”, aşa cum remarca mitropolitul Andrei Şaguna într-o scrisoare adresată în 1845

contelui Kollowarth Liebsternskz .57 Conform datelor furnizate de Camera de Comerţ şiIndustrie Braşov, în 1835 se înfiinţează la Braşov „Casina Romana”- „local de încheiere de

tranzacţii, bursă, ...un fel de club al oamenilor de afaceri – cea mai veche instituţie de acest fel din Transilvania”. Comparînd datele cronologice, este demn de remarcat pionieratulacestei burse din Braşov.

În deceniul al şaptelea al secolului XIX a apărut o piaţă liberă de valori, efecte şi valutăîn Bucureşti, la Hanul cu Tei. Agenţi erau negustori şi bancheri, iar cursurile erau orientatedupă informaţii de la Constantinopol şi marile centre financiare occidentale. Acest moment ar

putea fi considerat ca geneză a pieţei de capital în România. Piaţa era în formare, încăneavând condiţii pentru oficializare. La 1 iunie 1881 apare prima lege a bursei „legea asupra

burselor, mijlocitorilor de schimb şi mijlocitoprilor de mărfuri” care copia modelul burselor

franceze şi statua bursele din Bucureşti, Iaşi, Brăila şi Galaţi.58

Deschiderea Bursei de Valori din Bucureşti a avut loc la 1 decembrie 1882, iar peste osaptămână a apărut şi cota bursei, publicată în Monitorul Oficial. Volumul tranzacţiilor eraredus deoarece samsarii, intermediarii şi unele bănci preferau să lucreze în afara cotei, directcu clienţii.59 Cu excepţia Bursei de Cereale Brăila, înfiinţată în 1883, care a ajuns în periodainterbelică sa stabilească cotaţia grâului în România şi Europa de Sud-Est, aceste prime bursede comerţ au eşuat, motivul constând nu atât în condiţiile sociale şi economice, cât în lacuneleşi erorile legii.60

Legea asupra burselor de comerţ din 1904 reorganizează bursele de comerţ în vechiulregat, pe baza principiului libertăţii tranzacţiilor. Autoritatea pieţei este statul, reprezentat deun comisar al guvernului. Legea, împreuna cu regulamentul de aplicare, stabilesc mecanismemai eficiente de tranzacţii şi statuează reglementări moderne de funcţionare. Nu se face însă odiferenţiere clară între bursele de mărfuri, valori sau servicii. Evenimentele istorice socio-

politice (răscoala de la 1907, războiul balcanic din 1912-1913) duc însă la scăderi importanteale cursului.61

Cu toate că a funcţionat o perioadă redusă comparativ cu celelalte burse europene, seconsideră că Bursa din Bucureşti a fost singura piaţă pentru negocieri bursiere din sud-estul

european cu o poziţie reprezentativă în comerţul internaţional. Reglementările pieţei bursierede la 1904 au definit o instituţie modernă care a permis desfăşurarea unei activităţi bursieresemnificative.62

În timpul primului război mondial bursa rămâne închisă, reluându-şi activitatea înoctombrie 1918 cu caracteristici de „bull market” (piaţă în urcare, „piaţă-taur”) pâna laînceputul anului 1925. Cursurile au crescut continuu, cele mai tranzacţionate acţiuni fiind cele

57 *** http://ccibv.ro/150ani.html - 150 de ani de la înfii8nţarea Camerei de Comerţ şi Industrie Braşov58 Niţu Adrian – Burse de mărfuri şi valori, Ed. Economică, Bucureşti, 2002, pag. 29059 Ghilic-Micu Bogdan – Bursa de valori, Ed. Economică, 1997, pag. 20960 Niţu Adrian – Burse de mărfuri şi valori, Ed. Economică, Bucureşti, 2002, pag. 290-29161 Stoica Victor, Ionescu Eduard – Pieţe de capital şi burse de valori, Ed. Economica, Bucureşti, 2002, pag. 8462 Niţu Adrian – Burse de mărfuri şi valori, Ed. Economică, Bucureşti, 2002, pag. 288-305



ale societăţilor de transport, urmate de cele bancare, respectiv ale societăţilor de asigurări.63

Perioada 1926 – 1929 se caracterizează prin scăderi dezastruoase ale cursului, anul 1929aducând o nouă lege bursieră, impusă în primul rând de necesitatea adaptării cadruluilegislativ la noile realităţi generate de Marea Unire. 64

Achille Saraga, agent oficiel de schimb şi efecte la Bursa din Bucureşti, sintetizează problemele bursei din Bucureşti în acea perioadă: „...factorii politici în mişcarea noastrăeconomică, nu s-au convins încă, de utilitatea Burselor şi de marele lor ce sunt chemate să

joace în viaţa economică a unui stat. ...Bursa este regulatorul vieţii economice a unui stat....Guvernele nu numai că n-au stimulat producţia, dar i-au făcut greutăţi prin taxe

prohibitive.”65

Prin Legea asupra burselor 66 promulgată prin Decretul nr. 2704/1929, bursele suntdeclarate instituţii publice autonome, cu personalitate juridică, puse sub supraveghereaMinisterului de Industrie şi Comerţ. O inovaţie importantă o constituie separarea instituţionalăa burselor de mărfuri de cele de acţiuni. Reglementările nu abordează însă aspecte legate de

protecţia investitorilor, protecţia şi confidenţialitatea informaţiei, separarea principială a pieţei primare de cea secundară, relaţia dintre piaţa bancară şi cea de capital.

Bursa de efecte, acţiuni şi schimb din Bucureşti (denumire precedată de mai generalele:„Bursă”, apoi „Bursă de Comerţ”) are un curs ascendent după criza economică 1929-1933,înregistrând o perioadă de vârf în anul 1939, când se tranzacţionau 56 de titluri din domeniul

bancar, al transportului şi al asigurărilor sociale.67

Naţionalizarea economiei din iunie 1948 a pus capăt condiţiilor de manifestare a legiicererii şi ofertei (şi existenţei proprietăţii private) care constituie condiţia esenţială deexistenţă a unei burse.

Piaţa extrabursieră românească

Urmând modelul american, după înfiinţarea Bursei de Valori Bucureşti, Asociaţia Naţională a Societăţilor de Valori Mobiliare din România (ANSVM) a creat, la 27 septembrie1996, o piaţă de tip OTC, după modelul NASDAQ, (liderul mondial de necontestat al pieţelor OTC) de68 numită RASDAQ (Romanian Association of Securities Dealers Automated

63 Stoica Victor, Ionescu Eduard – Pieţe de capital şi burse de valori, Ed. Economica, Bucureşti, 2002, pag. 8564 Niţu Adrian – Burse de mărfuri şi valori, Ed. Economică, Bucureşti, 2002, pag. 30365 Achille Saraga – Istoricul burselor şi valorificarea acţiunilor românesti – citat de Pasol Razvan în

“Probleme ale bursei din Bucureşti în anul 1926”,www.kmarket.ro, 02.05.2000

66 *** Legea asupra burselor, M.Of. nr. 178/13.08.192967 Stoica Victor, Ionescu Eduard – Pieţe de capital şi burse de valori, Ed. Economica, Bucureşti, 2002, pag. 8668 Ghilic-Micu Bogdan în Burse de Valori, Ed. Economică, Bucureşti 1997, p. 229



Quotations). Pe această piaţă pot efectua tranzacţii numai societăţile de investiţii financiare(societăţile de valori mobiliare) membre ale ANSVM. 69 Legea în vigoare la data apariţiei

pieţei era Legea nr. 52/1994 privind mobiliare şi bursa de valori, abrogată 8 ani mai târziu deOrdonanţa de Urgenţă nr. 28/2002 privind valorile mobiliare, serviciile de investiţiifinanciare şi pieţele reglementate.

RASDAQ a fost constituită ca o structură tehnică afiliată ANSVM, înmatriculată ca

societate cu răspundere limitată, activitatea sa constând în operarea şi menţinerea sistemuluide tranzacţionare electronic RASDAQ, care utilizează o tehnologie realizată de NASDAQStock Market din SUA. Sistemul electronic de tranzacţionare evidenţiază şi susţinedelocalizarea tranzacţiilor. Negocierea titlurilor nu se rezumă numai la trimiterea unor oferteîn sistem sau afişarea unor cotaţii ferme (fapt datorat existenţei societăţilor care au calitatea demarket-maker), existând posibilitatea contactării telefonice a societăţilor de investiţiifinanciare membre ale sistemului, pentru suplimentarea informaţiei şi a deciziei de încheiere aunei tranzacţii.70

Apariţia pieţelor OTC este o necesitate a oricărei economii funcţionale, aşa cum sesubliniază în literatura de specialitate. În prezent, majoritatea statelor cu o economie de piaţăau, pe lângă o bursă de valori oficială, şi o piaţă OTC, care completează cu succes procesulinvestiţional pe piaţa de capital.71

Orice valoare mobiliară care nu este cotată la nici o bursă de valori este, de regulă,tranzacţionată pe piaţa RASDAQ. Piaţa este creată de către intermediarii de valori mobiliareaflaţi în relaţii concurenţiale, interconectaţi prin intermediul terminalelor de tranzacţionare lao reţea de date. Societăţile de servicii de investiţii financiare (brokeri şi/sau dealeri) transmitîn regim de acces direct cotaţii de cerere şi ofertă pentru valori mobiliare, cotaţii disponibileîn timp real tuturor participanţilor. Piaţa RASDAQ este o piaţă de negociere între formatorulde piaţă (market maker) şi agenţii de servicii de investiţii financiare care acţionează în numele

clienţilor lor (brokeri) sau în numele societăţii de servicii de investiţii financiare pentru carelucrează (traderi). 72

Scopul iniţial al RASDAQ a constat în tranzacţionarea acţiunilor rezultate din programul de privatizare în masă (aproximativ 5800 de societăţi comerciale). 73

Scopul apariţiei şi dezvoltării pieţelor OTC ca pieţe secundare alternative, în ţările cutradiţie bursieră, a fost de a facilita accesul întreprinderilor mici şi mijlocii la finanţare (v.Cap. III) în timp ce RASDAQ a fost creată doar pentru a da lichiditate unor titluri obţinute înurma privatizării în masă. Ne raliem la opinia exprimată de Ovidiu Stoica, conform căreia

piaţa de capital (deci implicit RASDAQ) a apărut în România în mod anormal , ordinea

firească de apariţie fiind piaţa primară, urmată de o piaţă secundară, de negociere. În Româniaînsă, piaţa primară şi utilitatea finanţării prin piaţa de capital a fost „descoperită” sporadic.74

În sprijinul consideraţiior noastre referitoare la modul artificial, formal, de creare a pieţeiRASDAQ şi care a îndepărtat acestă piaţă de menirea normală, cităm din Raportul CNVM peanul 2000:

69 Anghelache Gabriela – Bursa şi piaţa bursiera, Ed. Economica, Bucureşti, 2000, pag. 314-320

70 Anghelache Gabriela (coordonator) – Pieţe de capital şi burse de valori, teste-grilă şi aplicaţii, Ed. Economică,Bucureşti, 2003, pag. 239-26871 Ghilic-Micu Bogdan în Burse de Valori, Ed. Economică, Bucureşti 1997, p. 23072 Victor, Ionescu Eduard – Pieţe de capital şi burse de valori, Ed. Economica, Bucureşti, 2002, pag. 264-27173 Niţu Adrian – Burse de mărfuri şi valori, Ed. Economică, Bucureşti, 2002, pag. 5574 Stoica Ovidiu – Mecanisme şi instituţii ale pieţei de capital, ed. Economică, Bucureşti, 2002, pag. 273-274



Existenţa celor peste 5000 de societăţi comerciale listate a ridicat probleme de ordinlogistic greu de surmontat, în condiţiile lipsei aproape totale a colaborării cu societăţileemitente, piaţa nefiind capabilă să pună ani la rândul la dispoziţia participanţilor şi a

publicului larg un set minim de informaţii: date financiare în timp util, evenimente din viaţaemitenţilor, politica lor de dividende. Din această cauză RASDAQ şi-a creat în ultimii trei aniimaginea unei pieţe mai mult sau mai puţin opace în care informaţia publică este mai greu

accesibilă şi este exploatată mai ales de persoane care au acces direct la sursele informaţiilor.Mai mult decât atât, majoritatea covârşitoare a societăţilor a fost listată în 1996 şi 1997 pe

baza unor decizii administrative ale Guvernului, şi nu la solicitarea expresă a

emitenţilor, ceea ce a făcut ca emitenţii să nu aibă nici un interes să colaboreze cu

instituţiile pieţei.75

Practic toti emitenţii erau la nivelul anului 2000 societăţi comerciale incluse inProgramul de Privatizare in Masa (PPM), cu capital de stat sau privatizate, neexistând încă ostructură de diferenţiere a acestora pe nivele in funcţie de performanţe, lichiditate sautransparenţă.76 Dacă ţinem cont şi de faptul că pe piaţă sunt listate mai mult de 5.900 societăţi

comerciale, aproximativ 2.600 emitenţi nu au fost tranzacţionaţi niciodată în anul 2000. 77

Raportul CNVM din anul următor 78 evidenţiază aceleaşi rezultate: din 5084 societăţicomerciale listate în 2001, numai 2739 au fost tranzacţionate, sau altfel spus 46% dintresocietăţi nu au fost practic tranzacţionate. În concluzie, listarea forţată a miilor de societăţicomerciale a avut efect pozitiv nul pentru cel puţin jumătate dintre acestea. Infrastructuramodernă a RASDAQ, sistemul performant de telecomunicaţii şi software-ul corespunzător nuau fost folosite nici pe departe la justa valoare, pentru a îndeplini menirea pieţei de alternativăla sistemul bancar.

În acest sens, considerăm demn de menţionat că, în primii patru ani de tranzacţionare,specifică pietei RASDAQ a fost doar funcţia de concentrare a actionariatului prin preluareaunor pachete de acţiuni de către investitori interesaţi de anumite societăţi.79

Relativ la cooperarea dintre piaţa de capital şi cea bancară, şi RASDAQ a fost tratată nunepăsare de către piaţa bancară. Astfel, în ciuda faptului că RASDAQ a întreprins o serie deacţiuni în direcţia introducerii de noi instrumente la tranzacţionare, sistemul bancar a rămas

pasiv. Începând din luna februarie 2000 s-a creat posibilitatea tranzacţionării certificatelor dedepozit emise de bănci. Din păcate, băncile comerciale nu au luat in considerare aceastaoportunitate, astfel încat până la sfârşitul anului 2000 se tranzacţionase numai o singurăemisiune de astfel de certificate pe RASDAQ, cu rezultate limitate. 80

Perspectivele evoluţiei pieţei de capital româneşti

75 Raport CNVM, Raport de activitate pe anul 2000, www.cnvm.ro76 *** www.kmarket.ro - Piata RASDAQ a implinit 4 ani de tranzactionare, 06.11.0077 Raport CNVM, Raport de activitate pe anul 2000, www.cnvm.ro78 Raport CNVM, Raport de activitate pe anul 2001, www.cnvm.ro79 *** www.kmarket.ro - Piata RASDAQ a implinit 4 ani de tranzactionare, 06.11.0080 *** www.kmarket.ro - Piata RASDAQ a implinit 4 ani de tranzactionare, 06.11.00



Deşi se poate considera că asistăm la o maturizare a pieţei, bursa bucureşteană nu estenici pe departe matură. La peste multi ani de la începerea tranzacţiilor, BVB rămâne încontinuare un sistem închis, necunoscut şi complicat pentru majoritatea românilor, dar şi

pentru investitorii străini. 81

Cu toate că piaţa de capital din Romania a cunoscut creşteri semnificative, Româniarămâne o prezenţă modestă în comparaţie cu celelalte ţări ale Europei de Est. Principalele

două probleme ale pieţei sunt lichiditatea redusă şi lipsa unei game de instrumente adecvate.Lichiditatea pe piaţă rămâne la cote scăzute, raportată la ansamblul economiei şi la bursele dinalte ţări; din acest motiv, cea mai importantă funcţie a pieţei – atragerea de capital pentrufirmele în expansiune – este îndeplinită în mică măsură. BVB este încă o necunoscută pentrumajoritatea populaţiei şi societăţilor comerciale din Romania. Ameliorarea cadruluimacroeconomic constituie o condiţie necesară pentru creşterea încrederii investitorilor înmediul economic şi în impulsionarea pieţelor bursiere. Evoluţiile înregistrate pe pieţelefinanciare dau cea mai fidelă imagine asupra mediului economic dintr-o anumită ţară şi asupra

perspectivelor de dezvoltare ale acesteia, astfel că este firesc ca şi pieţele bursiere să reflecte performanţele macroeconomice înregistrate de România în ultimii ani.82

În opinia multor brokeri, 2004 este anul în care BVB s-a maturizat şi piaţa de capitalîncepe să devină vizibilă în economia românească. Printre elementele negative care pot însăinfluenţa evoluţia pieţei de capital, frânând ascensiunea Bursei, este instabilitatea legislativă,întârzierea privatizărilor, depăşirea ţintei inflaţiei şi alti factori care pot influenţa decizia deinvestiţie a unor investitori străini de calibru. Creşterea bursieră poate fi stopată şi de saturarea

pieţei. În lipsa unor noi emitenţi şi a diversificării instrumentelor financiare, actualele titlurilistate la bursă se pot supraaprecia, ceea ce ar diminua atractivitatea pieţei şi ar determinaorientarea investitorilor spre alte oportunităţi.83

A doua piaţă bursieră a României, piaţa RASDAQ, a făcut paşi importanţi pe drumul

către o adevărată piaţă bursieră, transparentă, cu o tot mai largă deschidere prin includerea îninformaţiile oferite publicului, a rezultatelor financiare pentru toate societăţile comercialelistate în prezent, prin lărgirea gamei produselor oferite potenţialilor investitori, cuinstrumente financiare cu venit fix şi prin dezvoltarea de proceduri şi aplicaţii noi, destinatederulării ofertelor publice, precum şi proceduri complexe destinate derulării ofertelor APAPSde vânzare de acţiuni (licitaţia specială deschisă, licitaţia olandeză, alocarea competitivă,oferta de vânzare cu evaluarea cererii prin sistem, licitaţia electronică). Aceste mecanismeeficiente, transparente, moderne, uşor de utilizat în condiţiile unor costuri reduse, pot fiadaptate cu uşurinţă şi pentru derularea unor operaţiuni ca vânzările de active, rezultate din

divizări, sau conversia datoriilor în acţiuni şi vânzarea acestora prin piaţa RASDAQ.Pentru creşterea atractivităţii în rândul investitorilor şi al emitenţilor, operatorii pieţei

RASDAQ pregătesc operaţiuni precum: diversificarea instrumentelor tranzacţionate sauintroducerea unor "nivele" (similare categoriilor de la BVB) pentru diferenţierea societăţilor listate, în funcţie de performanţe, rezultate, lichiditate, transparenţă, etc. În prezent, instituţiile

pieţei RASDAQ sunt angrenate într-o serie de proiecte de dezvoltare, printre care:

•dezvoltarea de noi instrumente financiare cu venit fix şi produse derivate;

81 Pasol Răzvan – Evoluţia pieţei de capital în 2003 şi perspective pentru 2004, www.kmarket.ro, 23-02-200482 Siminea Irina, Piaţa de capital în Romania. Metode de evaluare şi prognoză, Teză de doctorat, Bucureşti 2003, pag. 25-28, www.biblioteca.ase.ro83 Popescu Laurenţiu - Cât mai creşte Bursa?, CAPITAL, nr. 6/05.02.2004



• structurarea pe nivele a societăţilor emitente listate;

•creşterea transparenţei informaţiilor;

• identificarea celei mai potrivite soluţii pentru dezvoltarea instituţională optimă.84

În luna aprilie 2003, pentru a răspunde noilor prevederi legale, societatea cu răspunderelimitată "RASDAQ" a fost transformată în societate pe acţiuni, noua denumire oficială fiind"Bursa Electronică RASDAQ".

Atragerea pe piaţa bursieră a mai multor mari firme de succes din economia românească poate dinamiza procesul de tranzacţionare şi mobilizare de capitaluri. Însă intrarea şi ieşireade pe piaţa bursieră a marilor societăţi sunt legate de crearea condiţiilor de atractivitate,intrarea pe piaţă neconstituind un scop în sine. Pentru a fi atractivă, piaţa de capital trebuiemai întâi să creeze firmelor oportunităţi mai favorabile decât alte instituţii financiare. 85

În concluzie, considerăm că bursa de valori şi celelalte instituţii ale pieţei româneşti decapital au progresat substanţial şi au un anumit rol în dinamizarea economiei naţionale, rol încreştere pe măsura perfecţionării legislative şi formării unei culturi a pieţei de capital laîntreprinzatori dar şi la populaţie. În acest moment se poate încă afirma că populaţia Românieieste aproape complet neiniţiată în ceea ce priveşte piaţa de capital, economiile acesteiaorientându-se spre instituţiile bancare, mult mai familiare.

Printre premisele favorabile care trebuie create evidenţiem profitabilitatea investiţiilor în acţiuni, care trebuie sa surclaseze rata rata dobânzii de pe piaţa bancară. Creştereacapitalizării bursei, o altă problemă care ar redimensiona rolul bursei în cadrul economieiromâneşti, se poate rezolva numai prin atragerea de emitenţi noi, rol care revine atât BVB şiCNVM, cât şi societăţilor de servicii de investiţii financiare.

Un factor important al dezvoltării arhitecturii pieţei de capital îl constituie implicareamai puternică pe pieţele de capital emergente a investitorilor de portofoliu străini, care s-auremarcat deja la începutul anului 2004 la bursa din Bucureşti prin achiziţii importante, în

prezent jucând un rol extrem de importantCa o concluzie, apreciem faptul cã piaţa româneascã are în continuare potenţial, dar şi

oferta acesteia trebuie sã fie pe mãsurã, iar mediul internaţional favorabil. Apreciem cãtrebuie continuate eforturile de popularizare a bursei în rândul populaţiei şi în special alcompaniilor.

Deci sa devenim sau nu investitorii pe piaţa de capital româneasca ramâne opţiuneafiecăruia.

BIBLIOGRAFIE

84 Siminea Irina, Piaţa de capital în Romania. Metode de evaluare şi prognoză, Teză de doctorat, Bucureşti 2003, pag. 25-27, www.biblioteca.ase.ro85 Stoica Ovidiu – Mecanisme şi instituţii ale pieţei de capital, ed. Economică, Bucureşti, 2002, pag. 277-278



Anghelache Gabriela – Bursa şi piaţa bursiera, Ed. Economica, Bucureşti,

2000,

Gabriela Bologa – Pieţe financiare şi burse de valori , Editura Universităţii

Agora, Oradea, 2008,

Niţu Adrian – Burse de mărfuri şi valori , Ed. Economică, Bucureşti, 2002,

Pop Cornelia – Pieţe Financiare, curs univ., 2002, Universitatea Babeş Bolyai

Cluj-Napoca,

Stoica Ovidiu – Mecanisme şi instituţii ale pieţei de capital , ed. Economică,

Bucureşti, 2002,

Stoica Victor, Ionescu Eduard – Pieţe de capital şi burse de valori , Ed.

Economica, Bucureşti, 2002

Teulon Frederic – Pieţele de capital, Ed. Institutul european, Iaşi, 2001,

www.bvb.ro

www.rasdaq.ro

www.ziarulfinanciar.ro

www.capital.ro

www.kmarket.ro

Date post:	14-Apr-2018
Category:	Documents
Upload:	andr-e-ea
View:	231 times
Download:	1 times

Evolutia pietei de capital romanesti si burse celebre ce au schimbat lumea

Documents