Europeni care se sting -aromânii -...

UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM „ION MINCU” - BUCUREŞTI

FACULTATEA DE ARHITECTURĂ – ANUL UNIVERSITAR 2012-2013

SESIUNEA: LICENŢĂ PREDIPLOMĂ – SEPTEMBRIE 2012

EUROPENI CARE SE STING

-AROMÂNII-

Stud. arh. DANIELA COSTEA Îndrumător prof. dr. arh. ANA MARIA ZAHARIADE

Bucuresti _2012

DANIELA COSTEA [EUROPENI CARE SE STING - AROMÂNII]

2

CUPRINS

_________________________________________________________________________________

CUPRINS …………………………………………………………………………………………………. 2

PLAN DE IDEI……………………………………………………………………………………………. 3

1. CAPITOLUL I : ARGUMENT………………………………………………………………. 8

1 .Prezentarea motivului alegerii subiectului

2. CAPITOLUL II : AROMÂNII…………………………………………………………………8

1. Scurt istoric asupra apariţiei poporului aromân

2. Etnogeneza şi limba poporului aromân

3. Îndeletniciri ale aromânilor

3.1. Comerţ, industrie

3.2. Arte şi meşteşuguri frumoase

4. Aromânii în Peninsula Balcanică

4.1 Consideraţii de ordin istoric şi lingvistic

4.2 Consideratii de ordin etnografic Aromânii din Albania

5. Aromânii din Albania

5.1 Moscopole-metropolă culturală şi comercială în Balcani, izvor nesecat de viaţă aromână

5.2 Aromânii din Korcea

3. CAPITOLUL III : ARHITECTURA ŞI URBANISMUL……………………………...……….23

1. Urbanismul oraşelor şi satelor aromâne

2. Arhitectura specifică

1.1. Locuire

1.1.1. Locuinţă în tendă

1.1.2. Locuinţă în colibă

1.1.3. Locuinţă tradiţională

1.1.4. Locuinţe specifice locului

1.2. Arhitectura religioasă


3

4. CAPITOLUL IV : ARHITECTURA VERNACULARĂ ŞI REGIONALISMUL ……….. 42

1. Arhitectura vernaculară

2. Regionalismul critic

3. Baza teoretică

4. Sinteza punctelor esenţiale pentru o arhitectură vernaculară modernă

5. CAPITOLUL V : CONCLUZII :NECESITATEA UNUI CENTRU CULTURAL PENTRU

CUNOAŞTEREA, PASTRAREA ŞI CONTINUAREA IDENTITAŢII

AROMÂNE………………………………………………………………………………….……46

1. Necesitatea unui centru cultural al tradiţiei aromâne în legătură cu asimilarea şi dispariţia

poporului aromân

2. Propunerea proiectului în Korcea-cel mai apropiat oraş de marea metropolă culturală a

aromânilor, Moscopole

3. Legătura între lucrarea de dizertaţie şi lucrarea de diplomă

6. BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………...50

_______________________________________________


4

PLAN DE IDEI

1. CAPITOLUL I : ARGUMENT

În introducere vor fi prezentate minorităţile etnice, o problemă foarte importantă şi mult prea

puţin tratată, în lista politicilor europene. Cultura europeană este in plin proces de transformare, iar studiul

şi alegerea de a acţiona împotriva asimilării minoritaţilor etnice care au îmbogăţit cu mult istoria

europeană, este esenţial. Printre cei ce au contribuit la bogaţiile culturale, arhitecturale, artistice, istorice,

ştiinţifice şi economice ale Europei, se numără şi aromânii, subiect ce va crea baza atât a lucrării de faţă cât

şi a studiului de fundamentare şi al lucrării de diplomă . Orice cultură lăsată să dispară e considerată o

pierdere pentru cultura mondială , iar salvarea obiceiurilor, limbii şi a trăsăturilor definitorii caracteristice

sunt vitale pentru evidenţierea specificului unei naţiuni şi reprezintă o abordare colectivă, echivalând cu un

act de împăcare al unui popor cu propria lui istorie.

2. CAPITOLUL II : AROMÂNII

În acest capitol am încercat să-i prezint pe aromâni,astfel încât, înţelegînd istoria şi cultura lor, să

poată fi extrase diverse idei şi concepte cu ajutorul cărora să poată fi stabililite ideile fundamentale care vor

sta la baza studiului de fundamentare şi al proiectului de diplomă. Această prezentare este structurată

astfel:

Primul subcapitol, descrie sintetic originea, istoria aromânilor în general, al celor din Peninsula

Balcanică şi în Albania în special.E de precizat faptul că vlahii, macedo-românii sau aromânii sunt

reprezentanţii fracţiunii meridionale a romanităţii din Orient. Sunt urmaşii coloniştilor italici care încă din

timpul Republicii Romane , au început să asimileze populaţiile traco-ilire.


5

O viziune funcţională asupra limbii aromâne, care să integreze toate nivelele limbii şi care să dea o

idee asupra evoluţiei istorice a limbii, lipseşte până astăzi. Din păcate nu există studii aprofundate asupra

stilisticii aromâne, iar comunicarea orală este destul de puţin studiată.

Partea importantă a acestui capitol va face referire la aromânii din Peninsula Balcanica, in special

cei din Albania, şi mai ales la cei din zona Moscopole - Korcea . Dintre numeroasele popoare care locuiesc

în Peninsula Balcanică, poporul aromân este printre cele mai puţin cunoscute. Deşi la un moment dat au

jucat un rol important în istoria fiecărei regiuni în care se aflau, în ultimele secole existenţa lor ca un popor

a fost aproape uitată. În trecut numărul oraşelor locuite exlusiv numai de aromâni era destul de mare, dar

acest număr s-a redus drastic cu trecerea timpului.Şi în Korce au rămas puţini, vlahii din Albania nefiind

cosideraţi o minoritate naţională ci una lingvistică şi culturală.

3. CAPITOLUL III : ARHITECTURA VERNACULARĂ ŞI REGIONALISMUL

Acest capitol va prezenta o scurtă istorie a arhitecturii vernaculare şi a influenţelor regionalismului

asupra arhitecturii şi va încerca extragerea elementelor caracteristice ale acestui tip de arhitectură în

vederea creării unui punct de pornire pentru proiectul de diplomă.

4. CAPITOLUL IV : ARHITECTURA SI URBANISMUL

Peste tot în Peninsula Balcanică se remarcă aptitudinea extraordinară a aromânilor pentru

arhitectură. Acest capitol va încerca extragerea diverselor trăsături caracteristice ale arhitecturii aromâne,

tipurile de aşezări, de locuinte, elementele de morfologie stilistice identitare de arhitectură şi artă, care vor

servi drept punct de plecare la realizarea proiectului de diplomă. Înţelegerea tipologiei aşezărilor a avut un

rol determinant pentru alegerea sitului. Acest capitol ocupă o mare parte din cuprinsul disertaţiei, deoarece

prezintă aspecte despre cultura aromână foarte puţin dezbătute dar care au un rol important în

fundamentarea ideilor unui concept arhitectural de centru cultural.

5. CONCLUZIE:NECESITATEA UNUI CENTRU CULTURAL PENTRU

CUNOAŞTEREA, PASTRAREA ŞI CONTINUAREA IDENTITAŢII AROMÂNE


6

Centrul cultural îi este necesar poporului aromân pentru păstrarea şi cultivarea specificului

identităţii culturale şi spirituale. Poate stimula şi valorifica tradiţiile şi obiceiurile. Încurajează schimbul

cultural pe plan naţional şi internaţional. Iniţiază proiecte de sprijinire şi afirmare a creaţiei populare

autentice şi ajută la apropierea persoanelor prin organziarea unor evenimente de natură culturală.

În cazul de faţă, crearea unui centru cultural, are efect benefic asupra poporului aromân. Trăind

în tări diferite, şi izolaţi unul de celălalt, s-a ajuns la o lipsă aproape totală de comunicare şi de schimb de

informaţie ce ajută la păstarea obiceiurilor, identităţii poporului aromân.

Capitolul se referă la concluzii - desigur de moment - ale acestei cercetări, care reprezintă premise

ale proiectului de diplomă, îl fundamentează şi îi configurează direcţii de lucru. Studiul a ajutat la stabilirea

atât a sitului cât şi a volumetriei şi rezolvarii obiectului de arhitectură.


7

DEZVOLTARE


8

1. CAPITOLUL I : ARGUMENT

1. Prezentarea motivului alegerii subiectului

Adesea indiferenţi, fermecaţi de dialectica progresului nu observăm cum aceşti oameni, atît de

importanţi în istorie se sting chiar sub ochii noştri. Cultura europeană este în plin proces de transformare,

iar studiul şi alegerea de a acţiona împotriva asimilării minorităţilor etnice care au îmbogăţit cu mult istoria

europeană, este esenţial.

Îi amintim astfel pe: sefarzii din Sarajevo, germanii din Gottsche, arbaresii, sorbi, degesi, asirienii din

Suedia, tătarii din Lituania, germanii din regiunea Memel, zipsii germani, aromânii.

Societatea sec.XXI este caracterizată de un ritm de viaţă trepidant, dublat de o anumită frenezie a ceea ce

înseamnă dezvoltarea de tip imobiliar, precum şi ideea câştigului rapid indiferent de consecinţe.

Ne confruntăm cu o abordare superficială care ajunge până la uitarea totală a valorilor culturale a unui

popor, a unui grup etnic. Uitând aceste valori, riscăm să pierdem părţi esenţiale ale trecutului unui popor, ale

tradiţiilor şi evoluţiei lui. Salvarea obiceiurilor, limbii, etc. vitale pentru evidenţierea specificului unei naţiuni

reprezintă o abordare colectivă, echivalând cu un act de împăcare al unui popor cu propria lui istorie, pe care o

înţelege, o acceptă şi vrea să o transmită mai departe generaţiilor viitoare.

Această lucrare doreşte să demonstreze că prin intermediul regionalismului şi al arhitecturii vernaculare

poate duce la salvarea unor elemente de cultură al unei comunităţi etnice. Astăzi acest tip de abordare este

destul de rar văzut în primul rând din cauza unui trend arhitectural universal care se răspândeşte foarte repede

datorită globalizării.

În esenţă lucrarea de faţă este o căutare dar şi o traducere a arhitecturii de tip regional şi are la bază

analiza şi sinteza vernacularului şi regionalismului critic cu scopul de a crea baza pe care se va fundamenta

proiectul de diplomă.

2. CAPITOLUL II : AROMÂNII

1. Scurt istoric asupra apariţiei poporului aromân


9

Aromânii sunt:”un roiu de albine harnice, cari fac miere în crăpături de stânci, în jurul cărora muguresc

torente furtunoase, formate din Albanezi şi Turci”1. Aceştia „constituie unul dintre cele mai importante

elemente la originile culturii Balcanului de astăzi”2. Păstori veniţi din toată Europa, negustori şi cărăuşi

pricepuţi, reputaţi arhitecţi, zidari, tâmplari şi dulgheri, lăcătuşi, bijutieri şi cizelatori, remarcabili industriaşi, cu

calităţi intelectuale recunoscute, ctitori de aşezăminte filantropice şi mecenaţi (evergheti), aromânii au

reprezentat un factor de civilizaţie şi cultură în Balcani. Aceştia s-au stabilit în decursul timpului în marile

centre din Epir, Tesalia, Macedonia şi Albania. S-a generalizat opinia că singura viaţă ce a dus-o de-a lungul

veacurilor, acest popor aromân, ar fi fost viaţa nomadă şi unica regiune caracteristic aromână ar fi fost masivul

Pindului şi munţii Albaniei.

În însemnările de la mănăstirea Konstamonitou, una dintre cele 20 de mănăstiri de pe Sfîntul Munte

Athos, se fac referiri la o populaţie -Vlahorinhini- din secolul al VIII-lea. Mai tîrziu, în secolul XI, apare în

cronică (Sfaturi şi povestiri) istoricului bizantin Georgios Kedrenos, denumirea de „vlahi”, despre care afirmă

că erau sub conducerea lui Niculita, domn la 980, peste vlahii din Elada, numele vechi al Greciei.Tot acolo,

Kekaumenos aminteşte despre începuturile răscoalei vlahilor în Thesalia, în anul 1066, în alianţă cu grecii din

Larissa şi cu bulgarii şi despre practica transhumantei la vlahi.

Generalii romani, pentru a pune capăt frecventelor revolte ale populaţiilor din aceasta regiune, animate de

un puternic sentiment de independenţă, au constituit cu ajutorul coloniilor un fel de cordon pe vârful Pindului şi

între golfurile din Arta si Zeitun. Elementele destinate să îndeplinească această importantă misiune, care tindea

a izola definitiv pe greci de iliri şi de macedonieni, au fost riguros alese dintre populaţiile italice obişnuite cu

viaţa pastorală din munţi. Pe de altă parte, în golurile create prin aceste teribile războaie, chiar după distrugerea

a 70 de oraşe epiriote, cu deportarea in Italia, din ordinul Senatului, a peste 150.000 de persoane, Roma a trimis

noi colonişti. Pe această bază, procesul de colonizare s-a întins spre nordul Peninsulei. Înainte de coborârea

slavilor(sec VI), aproape toată Peninsula Balcanică, cu excepţia Greciei şi a colonilor greceşti de pe litoral şi a

câtorva triburi albaneze din Alpii Dinarici a fost romanizată.

Academicianul român Th.Capidan consideră existenţa unei romanităţi balcanice în prima parte a Evului

Mediu şi vorbeşte de multitudinea numelor de forma romană a localitaţilor atestate de Procopius nu numai în

provinciile romane din sudul Dunării considerate de istorici ca făcând parte din zona de cultura romană, dar şi

în Macedonia şi în Epir. Această romanizare n-a fost împedicată de cultura greacă în măsura în care s-a crezut

până acum. Din cauza caracterului civilizaţiei lor , una comercială , fără iniţiativă politică şi militară, grecii n-

1 Anastase Hâlciu „Aromânii”-citat Pouqueville, „Voyage de la Grece” 2 Gerhard Gesemann


10

au reuşit să se răspândească în teritoriul Macedoniei şi Albaniei şi să se impună anumitor “clanuri” cu

organizaţie patriarhială de tradiţii războinice, cum erau cele de pe coastele ilirice. Pe când romanii, datorită

geniului lor politic şi caracterului specific al civilizaţiei lor, au reuşit în câteva secole să romanizeze aproape în

întregime teritoriul Peninsulei Balcanice. După cum s-a vazut cei care formează originile acestei romanităti sunt

coloniştii italici transferaţi de Republică imediat după cucerirea Iliriei şi a Macedoniei.

2. Etnogeneza şi limba poporului aromân

Etnogeneza poporului aromân-macedonean din spaţiul balcanic constituie un subiect care suscită încă

multe discuţii. Oameni de ştiinţă, istorici, lingvişti s-au ocupat de această problemă care a fost rezolvată într-o

formulare larg acceptată, având la bază romanizarea tracilor din nordul şi sudul Dunării. În ultimul timp această

problemă a fost şi este în atenţia unor cercetători, mai mult sau mai puţin consacraţi, care au descoperit

elemente, vestigii ce pun în discuţie veridicitatea teoriilor cunoscute până în prezent. Teoriile privind

etnogeneza aromânilor pot fi grupate, potrivit conţinutului lor.

Unele teorii susţin că aromânii îşi au originea în Moesia, unde în urma năvălirilor barbare, geto –dacii

romanizaţi au fost strămutaţi din Dacia prin retragerea împăratului Aurelian, în anii 271-175, în dreapta

Dunării.

O altă teorie adoptată de greci, susţine ideea că aromânii ar fi greci romanizaţi.

Iar în ultimul timp, îsi face tot mai mult prezenţa o teorie care susţine că aromânii macedoneni sunt

autohntoni, fiind urmaşii triburilor pelasgo-tracice migrate din spaţiul Carpato-Danubiano-Pontic.Este o teorie

care trebuie să o împărtăşim şi să o susţinem cu argumente noi, apărute datorită unor recente cercetări

lingvistice, descoperiri epigrafice şi arheologice.


11

Fig. 1 Blasa 1938-Aromânii de Sf. Pantelimon

Părerile istoricilor.

Primul care a atins această chestiune a fost profesorul Johann Thunmann3. În lucrarea sa, el a

încercat să explice originea locală a Aromânilor, recunoscând că, spre deosebire de Românii din Dacia,

care se trag din Geto-Dacii lui Burebista şi Decebal, aromânii vin din romanizarea elementului din Tesalia,

Macedonia şi Tracia. Aceeaşi părere o împărtăşeşte şi P.S.Schafarik4 care admitea că până la formarea

poporului român diferitele populaţii românesti din sud-estul european au trăit în Dacia, Macedonia, Tesalia

şi Albania.

Deasemena W.Tomaschek 5, susţinător al idei continuitaţii romanilor in Dacia, consideră pe

dacoromâni, daci romanizaţi, iar pe aromâni, besii romanizaţi. Aceştia din urmă împinşi de năvălirea

bulgarilor, au coborât în sudul Peninsulei Balcanice, asezându-se în munţii Pindului.

O părere total opusă lui Thunmann a formulat Fr.Ioseph Sulzer6, care discută între altele şi originea

locală a aromânilor. Ţinând seamă de identitatea limbii acestora cu aceea a dacoromânilor, el care era

3 J.Thunmann, Untersuchungen uber die Geschichte der otlichen europaischen Volker, Leipzing ,1774. Apud apud Th.Capidan, Macedoromânii, ed Fundatia

Regala Pentru Literatura si Arta , București, 1942, p 58 4 P.S Schfarik, Slavische Alterthumer, 1843, apud Th.Capidan, Macedoromânii, ed Fundatia Regala Pentru Literatura si Arta , București, 1942, p 58

5 W.Tomaschek,Uber Brumalia und Rosalia, 1864. apud Th.Capidan, Macedoromânii, ed Fundatia Regala pentru Literatura si Arta , București, 1942, apud

Th.Capidan, Macedoromânii, ed Fundatia Regala Pentru Literatura si Arta , București, 1942, p 58 6 Fr.I.Sulzer, Geschite des transalinichen Daciens,vol II, 1771. apud Th.Capidan, Macedoromânii, ed Fundatia Regala Pentru Literatura si Arta , București, 1942,

p 58


12

împotriva continuităţii elementului roman în Dacia, vedea în aromâni tulpini românesti care s-au format în

unitatea teritorială cu românii din Dacia. După Sulzer, nu aromânii au plecat din Dacia în locurile în care se

găsesc, ci dacoromânii au venit din ţinuturile pe care le ocupau aromânii.

Acelaşi punct de vedere îl susţine şi Fr.Miklosich7, plecând de la aceeaşi identitate a limbii la cele

doua ramuri ale romanismului carpato-balcanic, Miklosich nu admitea că românii din Macedonia s-ar fi

născut altundeva decât cei din Dacia. Într-o altă lucrare8, acelaşi autor vedea patria comună a tuturor

românilor, în sudul Dunării. Această patrie este după cum el precizează într-o altă lucrare9 în ţinuturile

răsăritene ale Mării Adriatice, acolo unde locuiau Ilirii.

3. Îndeletniciri ale aromânilor

3.1. Comerţ, industrie

“Aromânii stau în frunte ca spirit de întreprindere comercială, ca muncă şi inteligenţă”10

. Ocupaţiile

aromânilor sunt foarte diferite, în general cunoscute din lucrările anterioare .Înzestraţi de la natură, harnici

şi cinstiţi, ca urmare a unei bune educaţii primite în familie, aromânii au dat ţărilor în care trăiesc oameni

de bază: academicieni, profesori universitari, generali, ministri, scriitori, un număr impresionant de

intelectuali din toate domeniile de activitate, întreprinzători particulari, comercianţi etc. Se poate spune că

nu există meserie care să nu fie practicată şi de aromâni.

“…excelenţi negustori, industriaşi şi mijlocitori, ei ai făcut legătura între Orient şi Occident, şi au

contribuit oriunde s-au aşezat la ridicarea vieţii economice. Se poate spune că pretutindeni ei au fost

creatori de burghezie. Prin spiritual lor, prin cultural or,prin sobrietatea lor caracteristică, prin viaţa lor

morală de familie, aromânii au reprezentat o adevărată elită a Peninsulei Balcanice”.11

Pentru a întelege mai bine evoluţia comerţului şi industriei la aromâni vom analiza câteva perioade

reprezentative :

7 Fr.Miklosich, Die slavichen Elemnte im Rumanischen, 1862. apud Th.Capidan, Macedoromânii, ed Fundatia

Regala Pentru Literatura si Arta , București, 1942, idem p .59 8 Fr.Miklosich, Die Wanderunge der Rumunen, 1879. apud Th.Capidan, Macedoromânii, ed Fundatia Regala

Pentru Literatura si Arta , București, 1942, p .59 9 Fr.Miklosich, Beitrage zur Lautlehre der rumaischen Dilekte, Consonatismus, vol II, 1882. apud Th.Capidan,

Macedoromânii, ed Fundatia Regala Pentru Literatura si Arta , București, 1942, p .59 10 Mary Adelaide Walker-citat despre aromâni 11 Constantin C. Giurescu-citat despre aromâni


13

a. Perioada primului mileniu, când cronicarii deabia încep să vorbească de aromâni, ca popor

aparte.

b. Perioada dinainte cuceriri Peninsulei Balcanice de turci

c. Perioada de la aşezarea turcilor în Peninsula Balcanică până la distrugerea oraşului

Moscopole.

Prima perioadă:

După distrugerea marilor cetăţi comerciale rivale Romei, în 146 î.Hr, Cartagina şi Corintul, romanii au

caştigat suprematia în Mediterană12

şi au devenit modelul vieţii economice universale. În capitala imperiului, se

aduceau mărfuri din Spania, din oraşele de pe frontiera Dunării, din Galia, din Orient- Egipt si Asia13

. Industria

naţională, ca şi comerţul, erau organizate pe corporaţii şi chiar pe specialităţi ale aceloraşi profesiuni, exercitată

în familii de femei şi sclavi sau în oraşe, în ateliere mici şi mari, cum erau construcţiile, metalurgia, ceramica

etc. Iar comerţul interior, organizat şi acesta pe corporaţii, se exercita în prăvălii particulare sau în pieţe publice.

Este sigur că în tot intervalul pănă la căderea Imperiului Roman, să se fi format şi în Balcani, o clasă de

comercianţi şi de industriaşi, din populaţia autohtonă şi elementul roman, întărit mereu cu aluviuni directe sau

prin revărsări din alte provincii profund romanizate. Odată cu victoria popoarelor barbare şi căderea Romei,

Occidentul decade din punct de vedere economic şi ajunge în stadiul de industrie în familie şi în ateliere

primitive, cu un comerţ sugrumat, de taxe vamale la toate granitele feudelor seniorale14

. În această perioadă de

romanizare definitivă a Peninsulei Balcanice şi când valurile popoarelor migratoare, împingeau pe Bizantini

spre sudul peninsulei Balcanice, îi obliga pe vlahi, cetăţeni „ imperiali”15

, care se bucurau de drepturi şi

privilegii în Imperiul Bizantin, să se refugieze pe zonele cele mai înalte ale solului peninsular sau să se retragă

spre sud. Vlahii, ca latini sau bizantini, luau şi ei parte activă la toată mişcarea economică. Încă din secolul al

şaselea,valahii apar ca şi stăpanii caravanelor care serveau şi armatele şi transporturile comerciale, meserie din

care s-a născut încet marele comerţ aromânesc, după cum este în afară de orice îndoială că marile fapte militare

şi expansiunea elementului aromânesc îşi are originea în migraţiile păstoreşti.

A doua perioadă:

12 A.N.Haciu, Aromânii. Comerț, industrie, arte, expansiune, civilizatie. Editia a II, Ed. Cartea Armână, 2003,

pg. 22. 13 idem pg. 23 14 idem pg. 23 15

A.N.Haciu, Aromânii. Comerț, industrie, arte, expansiune, civilizatie. Editia a II, Ed. Cartea Armână, 2003.

pg.25


14

În această perioada se constată un început de clasă orăşenească valahă, nu burgheză, în întelesul modern,

ci în acela de elemente ocupându-se cu negoţul, poate un început timid de organizare de cetăti. Apare o legătură

din ce în ce mai strânsă cu Apusul, fie prin italienii care activau în Bizanţ şi în imperiu, fie prin cruciaţi.

Aromânii sunt siliţi la migraţii în Asia Mică, Creta şi în provinciile veneţiene. Deasemeni în această perioadă

apar aluviuni mari de romanitate care se revarsă mereu dinspre Panonia, Moesia şi ţărmurile adriatice,

înghesuindu-se în Pind şi Macedonia, pe lângă vechile colonii şi dislocări continue de populaţii de la munte la

şes şi viceversa. Comerţul cu ţările apusene merge din ce în ce mai bine şi se întemeiază cantoane comerciale în

Adriatica şi Mediterană. Figura celnicului şi a cărăvănarului apare din ce în ce mai distinctă şi joacă un rol

important în viaţa economică a Penisulei.

Caravanele valahilor au stat mereu sub presiune timp de patru secole şi evenimentele neliniştitoare i-au

îndemanat să se agaţe de catargele cele mai înalte ale S-V penisular, numai şi numai ca să-şi asigure

independenţa, avutul şi onoarea familială. Şi totuşi într-o perioadă de nelinişte şi de revoluţii la care luau parte

activă, valahii au avut un început de clasă oraşănească cu un rol important în viaţa socială, ţinând seamă de

averile lor. G.Murnu spune că: Aromânii au putut să se dezvolte, valorificăndu-şi produsele lor manuale,

industria lor casnică, una din cele mai infloritoare şi spornice, încă din epoca bizantină16

.

Perioada a treia:

Această perioadă se caracterizează prin noi infăţişări ale vieţii economice şi anume prin acumularea de

mari bogăţii şi printr-o intensă expansiune, atât în Penisulă, cât şi dincolo de ea, peste tot cuprinsul Europei şi

mai târziu, în cele două continente vecine, când prin comerţul şi instituţiile lor industriale, creează şi stăpâneasc

mari centre de trafic în lungul drumului Vardar-Morava, care duce în statele dunărene şi prin Viena, în Europa.

Factorii care au promovat Aromânii în acest domeniu, în intervalul secolelor XV-XVIII sunt de două

feluri: pozitivi şi negativi.

Factorii negativi:

� Sărăcia solului care nu putea să hrănească, prin forţe proprii în puţinele lor aşezări de la munte

şi din câmpie, nevoile mereu crescânde.

� Strâmtarea orizontului Peninsulei pentru capacităţile lor economice.

� Sentimentul de nesiguranţă, ce cuprinsese populaţile creştine la debarcarea

Turcilor.

16 G.Murnu, apud A.N.Haciu, Aromânii. Comerț, industrie, arte, expansiune, civilizatie. Editia a II, Ed. Cartea

Armână, 2003. pg.22


15

Factori pozitivi:

� Unul din factorii pozitivi constă în însăşi structura sufletească a poporului

aromânesc, care-i caracterizează cu un temperament voluntarist.

� Un alt factor constă în însăşi natura ocupaţiei de păstori în transhumanţă sau

nomadism şi în acea de cărăvănari, graţie căreia valahii au cunoscut, din cele

mai vechi timpuri, toate drumurile comerciale.

� Factorul cel mai de seamă, însă, a fost instalarea politică a unui nou imperiu puternic peste tot

cuprinsul Peninsulei, din Principatele Române şi Ungaria până la porţile Vienei , în Anatolia, în Egipt

şi partea orientală a Mediteranei, când Valahii, sub egida protectoare a Sultanului, s-au bucurat de cea

mai neţărmuită libertate de mişcare, consfinţită prin punctul 1 din capitula Ştiunild încheiată cu

Înteleptul Murat II ( 1422-1451) şi confirmată de Sultanii următori, punct care spunea: „ Înalta

dreptate va fi distribuită în ţară în fiinţa unui cadiu, conform legilor valahe. Valahi vor putea călători

în toată libertatea, prin tot imperiu, exercitând orice profesiune li s-ar părea bună”17

.

3.2. Arte şi meşteşuguri frumoase

Prin comerţ păstorii aromâni au avut prilejul să cunoască artele şi meseriile. Vorbind despre meserii la

aromâni, trebuie să recunoaştem că ei s-au ocupat întotdeauna cu lucrări care reclamau nu numai o muncă

fizică, ci şi un efort intelectual, şi mai ales, un gust pronunţat pentru opera de artă. Dintre ţările străine, statul

Austriac, cunoscând marile însuşiri ale aromânilor a încercat pe toate căile să-i atragă, fiindcă pentru acest stat,

aromânii erau de toate :” capital, mesteşug, comerţ, industrie18

”.

În Penisula Balcanica printre industriaşii aromâni, argintarii ocupau un loc de frunte. Se poate spune că

argintăria constituie meşteşugul lor naţional19

. Nu exista oraş din Macedonia, Epir sau Albania unde să nu se

găsească meseriaşi aromâni care să se ocupe cu prelucrarea aurului sau argintului.

În afară de argintari, aromânii erau şi buni fierari şi arămari. Cei mai mulţi fierari şi armurieri din

Penisulă sunt ei. Din mâinile lor ieşeau tot felul de cuţite, pumnale, iatagane, toate încrustate cu ornamente

exectutate în fir de aur şi de argint.

Aromânii se ocupau şi cu fabricarea obiectelor de aramă. Multe dintre obiectele casnice făcute din alamă

erau opera lor. O altă meserie pe care aromânii, o practicau foarte mult, era sculptura în lemn. Aromânii erau

17 P.Aravantinos, Chronoghrafia tis Epierou, Atena 1856-57, vol. I, pg 18 18 Th. , Th.Capidan, Macedoromânii, ed Fundatia Regala Pentru Literatura si Arta , București, 1942, pg 55 19 idem pag 56.


16

cunoscuţi pentru obiecte decorative realizate din lemn , cum ar fi catapetesme, uşi la biserici sau diverse obiecte

de uz casnic.

O altă meserie practicată de aromâni este croitoria. Ea s-a dezvoltat din viaţa lor pastorială. Păstorul

aromân îsi confecţiona îmbrăcămintea acasă, în timp ajungând meşteri recunoscuţi ce erau căutati şi de turci, de

albanezi sau de greci.

4. Aromânii în Peninsula Balcanică

Cercetarea ştiinţifică a identităţii popoarelor a început abia însecolul al XIX-lea, sub influenţa

curentului romantic, care aducea în lumina tiparului imensa bogăţie şi frumuseţe a folclorului literar,

făcând din cultura tradiţională stindardul luptei de eliberare a etniilor oprimate înfruntariile imperiilor.

Formă perfectă de limbaj pictural, fotografia, alăturându-se tiparului,a devenit o nepreţuită unealtă de

cercetare ştiinţifică, dezvăluind lumii secolului al XIX-lea frumuseţea arhitecturii tradiţionale şi a

obiectelor create de meşterii satelor, pitorescul costumelor populare, scene din viaţa unor colectivităţi

rurale şi trăsăturile specifice diverselor etnii, imortalizate în expresivele portrete fotografice ale vremii.La

numai zece ani după apariţia cinematografiei, fraţii Miltiade şi Ienache Manachia au pus filmul în slujba

cauzei aromânilor din Pind, înregistrând între anii 1906-1911, scene din viaţa locuitorilor din Avdela,Veria

şi alte zone ale Macedoniei greceşti, preţioase documente aflate azi în arhivele din Grecia, Republica Macedonia şi

România. Preocupările sistematice pentru cunoaşterea şi analiza fizionomiei morale şi culturale a

popoarelor au dat naştere unor ştiinţe precum sociologia, etnografia, etnolingvistica, psihologia, care s-au

dezvoltat în perioada apariţiei statelor naţionale, pe cenuşa fostelor imperii dezintegrate de prima

conflagraţie mondială a secolului XX, izbucnită în Balcani, „butoiul de pulbere al Europei”.Spre deosebire

de alte arii geografice ale continentului, Peninsula Balcanică prezintă o compoziţie etnică extrem de

variată, întâlnindu-se în anumite zone, aşezate unele lângă altele, sate greceşti, aromâne, slave, albaneze,

turceşti sau mixte, pe teritoriul fostului Imperiu Roman de Răsăritşi apoi al Imperiului Otoman dându-şi

întâlnire, de-a lungul istoriei, diverse neamuri şi civilizaţii din Orient şi din Occident, din nord şi din sud.

Structura geografică predominant muntoasă, condiţiile economice şi politice au contribuit din plin la

deplasări masive şi repetate de populaţii, nepermiţând popoarelor să-şi menţină individualitatea

etnografică în limite teritoriale foarte precise.Asupra aspectelor legate de originea aromânilor,

(macedoromânilor), asupra limbii vorbite de ei, cât şi a legăturilor ce le au cu românii nord-dunăreni, s-au

exprimat condeie avizate, aparţinând mai multor discipline umaniste. Dacă lucrările cu caracter istoric şi


17

lingvistic sunt numeroase, asupra aromânilor aplecându-se, cu dăruire şi pasiune, mulţi cercetători erudiţi,

unii dintre ei fiind chiar de origine aromână, în schimb cele consecrate aspectelor etnografice se reduc, în

timpuri îndepărtate, la cronicarii şi istoricii bizantini, mai târziu, la relatările unor călători străini care au

vizitat în cursul secolelor XVII, XVIII şi XIX, â ţinuturile locuite de aromâni, iar în prima parte a secolului

al XX-lea, la operele fundamentale ale învăţaţilor Th. Capidan şi Tache Papahagi. Comunitatea aromânească

fărşerotă se prezintă ca o unitate organică de viaţă, ce îmbracă unele aspecte particulare, specifice,

determinate de un complex de factori, dar şi unele trăsături generale, comune aromânilor de pretutindeni,

aspecte ce vor fi subliniate de prezenta lucrare. S-a urmărit interdependenţa formelor de cultură în măsura

în care acestea reflectă desfăşurarea modului tradiţional de viaţă al comunităţii fărşerote, constituind o bază

pentru noi deschideri ştiinţifice.

4.1 Consideraţii de ordin istoric şi lingvistic

Generaţia instruită după cel de-Al Doilea Război Mondial, când numai existau şcoli şi biserici

româneşti în Peninsula Balcanică, a ajuns să aibă despre aromână doar cunoştinţe reduse, devenind

bilingvă: aromâna vorbită şi limba oficială (greaca, de exemplu) ca limbă scrisă şi vorbită.20

„Macedoromânii” cum i-a denumit Th, Capidan în 1937 , sau „macedovlahi” cum a propus acad. Matilda

Caragiu-Marioţeanu21

, sunt cunoscuţi azi în statele balcanice sub denumiri şi epitete precum: „vlahi”şi

„cuţo-vlahi” în Grecia; în Republica Macedonia cu numele oficial de „vlasi”, iar în presă şi cărţi

„macedono-vlasi” sau „vlaho-macedoni”. Cu excepţia Republicii Macedonia, nici o altă ţară balcanică nu

recunoaşte existenţa acestei etnii, iar numărul aromânilor poate fi doar aproximativ. Dacă în perioada

antebelică ei reprezentau 21% din populaţia Greciei, astăzi statistica oficială ne dă cifra de 98% greci şi 2%

alte etnii,conform reputatei publicaţii americane „The World Almanac”, 1997.22

Nicăieri nu apare menţionată, în aceste statistici vehiculate pe tot globul, etnia aromână sau

macedoromână.Cercetătoarea Matilda Caragiu-Marioteanu atrăgea atenţia, în al său „Dodecalog” al

20

Mihaela Bacu, Între aculturare si asimilare. Aromânii în secolul al XX-lea , în vol. Aromânii. Istorie. Limbă. Destin , coordonator Neagu Djuvara, Bucureşti, 1996, p. 162

21

Matilda Caragiu-Marioţeanu, Un dodecalog al aromanilor, în vol. Aromânii. Istorie. Limbă. Destin, p. 177

22

Apud The World Almanac and book of facts , Mahwah, New Jersey, 1997, p. 769


18

aromânilor, asupra confuziei ce o produce utilizarea termenului Macedonia/ Makedonia, ca şi a adjectivului

macedonean/ makedonski: „A da numele Makedonia unei republici slave create după război şi care are

frontieră cu o provincie grecească... care se numeşte tot Makedhonia, înseamnă a crea confuzie... ”.

Aceaşi confuzie o produce şi folosirea termenului „limbă macedoneană” în „The World Almanac” (1997).

4.2 Consideratii de ordin etnografic

Sub Comneni, vlahii, care deţineau mii de turme, s-au bucurat de o serie de libertăţi, coborând

pentru iernatic în câmpiile Macedoniei şi, mai cu seamă, în Turcia, denumită de Homer „mama oilor”, şi

ajungând cu turmele până în Asia Mică în căutare de păşuni grase.

Autorii bizantini au furnizat, uneori, date succinte asupra unor piese ce făceau parte din costumul

aromânesc. Astfel, în secolul al XII-lea, poetul boem Ptochprodomos, de la curtea Comnenilor, se arăta

uimit de polifuncţionalitatea unui element de port, numit, capă, ce servea când decojoc, când de plapumă,

când de cămaşă.

Cronicarul bizantin, de o mare erudiţie, Nichita Choniates, ce-aîndeplinit numeroase funcţii în

ierarhia oficială a Constantinopolului, una dintre ele fiind şi aceea de reprezentant al curţii imperiale şi

însoţitor al împăratului Isac Anghel la expediţiile armatei bizantine împotriva vlahilor balcanici, a fost de

nenumărate ori martor ocular, descriind evenimentele petrecute în timpul vieţii sale, confirmate şi de alte

izvoare contemporane,franceze, italiene şi germane.

5. Aromânii din Albania

Albania reprezintă cel de-al doilea leagăn al aromânilor după cel dinPind şi Tesalia (Grecia). În

prezent aromânii se găsesc răspândiţiîn oraşe şi în sate în mai multe regiuni ale Albaniei. Cea mai mare

parte a aromânilor din Albania o constituie fărşeroţii. Fiind în trecut în majoritate păstori transhumanţi şi

chiar semi-nomazi, fărşeroţii nu au avut întotdeauna aşezări stabile. Mulţi dintre ei s-au fixat definitivîn

locurile de iernat din câmpia Muzachiei în apropierea Mării Adriatice, purtând aici şi numele de

Muzachiari . Fărşeroţii se întâlnesc în regiunea Malacastra situată în sudul Muzachiei şi a muntelui Tomor

(Tomorit), cel mai înalt din Albania (2417 m). Spre sud-est aromânii sunt mai numer0şi la sud de lacurile

Prespa şi Ohrid, în apropierea oraşului Korcea, precum şi la vest de Gramos în regiunea oraşului Permet.

Părăsindu-şi ţinuturile deobârşie, grupuri importante de fărşeroţi s-au stabilit în Macedonia egeeanădin


19

Grecia sau în Republica Macedonia. Unii au rămas definitiv în locurile de iernat din Epir, Acarnania, Etolia şi

Tesalia. După distrugerea oraşului Moscopole, la sfârşitul secolului XVIII, moscopolenii s-au risipit în

Grecia şi în Republica Macedonia, puţini dintre ei rămânând în locurile de baştină din Albania, în câteva

aşezări situate între oraşele Pogradeţ şi Korcea. Cei mai mulţi s-au fixat în oraşele Albaniei (Tirana, Durres

etc.), aşezându-se şi în multe oraşe din fostul Imperiu Austro-Ungar, întemeind comunităţi la Viena şi

Budapesta.Aprecierile asupra numărului aromânilor din Albania au fost diverse. Deoarece Albania mult

timp nu a avut o entitate statală proprie, precum şi din cauza schimbărilor teritoriale care au avut loc, prima

apreciere asupra numărului acestora datează din secolul al XIX-lea. În 1865, Neniţescu vorbeşte despre

149.000-200.000 aromâni în Albania. Statistica oficială albaneză recunoaşte în 1930 un număr de 40.000

aromâni. Aceasta este cea mai corectă statistică oficială privind numărul de aromâni care s-a efectuat

vreodată; însă la fel subestimează numărul real al acestora. Th. Capidan pentru anul 1932 indica 65.000

aromâni în Albania, iar A. Wirt semnala existenţa a până la 100.000 aromâni în Albania anului 1935.

Următoarea apreciere în ordine cronologică o face în 1940 Gh. Brătianu. El indica72.000 aromâni în

Albania. Recensământul oficial din Albania efectuatîn anul 1955 indica 4.200 aromâni, iar „Grande

dizzionario enciclopedica U.T.E.T.”, Torino, notează existenţa a 10.000 aromâni în 1959. N. Dima estede părere că

numărul aromânilor din Albania putea fi între 10.000 şi 20.000 pentru anul 1975. Matilda Caragiu-

Marioţeanu indica un număr cuprinsîntre 70.000 şi 100.000 în 1984. O cifră apropiată de aceasta ne-o dă

şi N. Saramandu pentru 1988: 60.000-100.000, deşi statistica oficială albanezăcare se bazează pe

recensământul populaţiei efectuat în 1989 indica doar 20 aromâni. Alte aprecieri, cum ar fi aceea a lui

Cristea Sandu Timoc, care pentru 1995 dă un număr de 500.000 aromâni în Albania sunt exagerate.Autori

albanezi chiar (Arqile Bërxolli, 2005) consideră numărul aromânilor în Albania la 139.000 sau 3,6% din

populaţia Albaniei.Estimările făcute de asociaţiile aromâne deseori indică un număr de pânăla 250.000.

Unele datele publicate de autori greci recunosc circa 50.000de aromâni în Albania, considerându-i însă

parte a etniei elene, aşa numiţi greci vlahofoni. Oricum numărul actual al aromânilor din Albania cel mai

posibil este în jur de 150.000. O altă problemă este legată de identitatea etnică flexibilă şi multiplă a

aromânilor, aceştia neputând fi cuprinşi în totalitate chiar dacă s-ar efectua un recensământ foarte corect.

Aromânii formează populaţia băştinaşă în districtele (rrethi) din sudulAlbaniei, unde există o serie de

localităţi cu populaţie aromână: Kolonja,Korcea, Pogradeţ, Vlora, Fier, Durres, Elbasan, dar în urma

migraţiilor recente există comunităţi importante şi în Tirana sau Shkoder.Majoritatea absolută a românilor

din Albania fac parte din ramura fărşeroţilor, care se autoidentifică cu etnonimul de rrămân/rrămăn


20

, fiind astfel acelaşi cu român. Lipsa lui a – protetic, specific celorlalte grupuri dearomâni, de unde şi

termenul savant, derivat de la armân, face includerea românilor fărşeroţi sub apelativul de aromâni doar din

perspective generalizării dialectale şi identitare a acestei ramuri componente aromanităţii balcanice.

Deoarece o mare parte din aromânii Albaniei locuiesc în regiunea cunoscută ca Epir, o denumire

regională de identificare mai este şi cea de epiroţi, epiraţi sau ipiriţi.

Numele de moscopoleni nu a fost iniţial folosit de purtătorii lui, dar în prezent s-a răspândit atât în

literatură, cât şi printre aromâni. Acest nume provine de la localitatea Moscopole, în albaneză Voskopojë ,

cunoscuţi şi ca Voscopojari. Muzăchiarii îşi zic aşa de la denumirea ţinutului şi câmpiei Muzachia

(Myzeqeja) din Albania.

5.1 Moscopole-metropolă culturală şi comercială în Balcani, izvor nesecat de viaţă aromână

Oraşul cel mai prosper se afla în interiorul Balcanilor, şi anume Moscopole, actualul târguşor albanez

Voskopoje, nu departe de Corcea oraş pe care un foarte bun cunoscător şi cercetător al istoriei şi culturii

aromânilor, Valeriu Papahagi, îl considera „metropola comercială şi culturală a românimii balcanice.

Despre acest centru, extrem de important pentru întreaga viaţă economică şi culturală a aromânilor

(avea o şcoală superioară, o Academie,o tipografie, 72 de biserici, bresle, palate de marmură, corporaţii,

bănci, locuinţe – palate, fântâni), Pouqueville menţiona că ar fi avut, pe la jumătatea secolului al XVIII-lea,

o populaţie cuprinsă între 40.000-60.000de locuitori, cifră corectată, ulterior, de cercetători, ca de exemplu

MaxDemeter Peyfuss, care consideră numărul de 20.000 de locuitori mai aproape de realitate. Faptul că, la

începutul secolului al XIX-lea, se mai puteau vedea, totuşi ruinele a 22 de biserici şi marea mănăstire

Prodomos situată în afara zidurilor, susţine, în mare parte, afirmaţiile consulului francez. În prezent mai

există 7 biserici (unele în ruină, câteva în starede funcţionare). Iar fostul mare centru este astăzi un sat cu

cateva mii de locuitori.

Dezorganizarea administrativă a Imperiului otoman, distrugerea oraşului Moscopole, îngreunarea

vieţii acestor munteni, obişnuiţi să trăiască în deplină libertate şi mişcare, a accelerat procesul de emigrare

a aromânilor, care începuse, în fapt, înainte cu un secol.Despre soarta oraşului Moscopole au rămas şi

informaţiile furnizatede ex-consulul Franţei la Salonic, E.M. Cousinerz, în perioada 1786-1793, şi apoi, din


21

nou, în 1814, mărturii contemporane aproape cu evenimentele tragice petrecute acolo: „În zilele noastre oraşul

Voskopolisse se îmbogăţise prin comerţul său cu Germania. Locuitorii clădiseră în el case foarte frumoase, dar

un paşă din Albania despre care mi s-a spus că era tatăl lui Ali, paşa din Ianina, atacând şi jefuind acest

oraş, negustorii s-au împrăştiat: ei sunt acum răspândiţi în Banat, în Ungaria, în diferite oraşe din

Macedonia, şi mai ales la Serres, unde Ismail bei i-a primit bine. Nu mai există astăzi

la Voskopolis decât ruine şi cabane în care locuiesc urmaşii, toţi săraci, ai acestui neam...”.

După ruinarea oraşului Moscopole, familii bogate de negustori aromâni, grupate în mari „companii”,

se stabilesc la Viena, Pesta sau la Bratislava, la Leipzig iar cele sărace în Macedonia şi Serbia, acestea din

urmă ocupându-se în continuare, cu comerţul ambulant, efectuat cu căruţe, catâri sau măgari.

5.2 Aromânii din Korcea

În trecut numărul oraşelor locuite exclusiv numai de aromâni era mai mare dar acest număr s-a redus

drastic cu trecerea timpului. Cauzele care au dus la scăderea numărului oraşelor sunt: invazia barbară,

distrugerea Moscopolelui, al doilea război Balcanic şi instaurarea unui regim totalitar în Albania.

Nu există nici un recensământ în care aromânii să fie indetificaţi ca grup separat. În timp ce

asociaţiile aromâne estimază numărul aromânilor din Albania ca fiind în jurul cifrei de 250.000. Vlahii din

Albania nu sunt cosideraţi o minoritate naţională ci una lingvistică şi culturală.

Korcea a fost de foarte mult timp , un loc de întâlnire pentru aromânii din toate ţinuturile. Foarte

multe oraşe importante aromâne şi-au trimis colonii de pastori în jurul ei, care cu timpul s-au aşezat şi în

oraş, cu secole în urmă.

Viaţa economică a oraşului Korcea, a fost pe vremuri, in mâinle albanezilor creştini şi în ale

aromânilor. Printre aceştia, Moscopolenii au fost cei mai numeroşi şi au format elita oraşului. Întreaga

industrie a acestui centru a fost exclusiv monopolizată de aceşti Moscopoleni. În afară de albanezii creştini,

care au avut în mâinile lor, marele de coloniale engros, comerţul de stofe, mătase şi manifactură a fost

exclusiv în mâinile aromânilor. Câteva nume caracteristice din acestea au fost : vechea firmă Balauri, firma

Mosco, Doco, Tarpu, Coci ( existentă şi în zilele noastre) etc.


22

Fig 2 Imagine din elicopter a oraşului Korcea

Profesiunile libere au fost în mare parte în mâinile aromânilor. Medicii vechi erau mai ales

Moscopoleni, dintre care cei mai renumiţi din 1820 încoace, pe Balauri şi Anastas Economu . Korcea a fost

un oraş cu veche cultură grecească, o veche şcoală a oraşului s-a întemeiat, în 1738, cu contribuţia

breslelor. Aromânii au întemeiat prin Halambrie Nasta Balamaci, prima şcoală aromănească în 1885, mai

târziu, au avut două scoli primare de baieţi şi de fete, iar în 1926, alte două clase de gimnaziu, închise în

1936 iar cele primare au fost naţionalizate. În Korcea, aromânii au avut si biserica lor „Schimbarea la faţă„

, construită în 1925 si distrusă în anul 1956.

În momentul de faţă, numărul aromânilor din Korcea este necunoscut, ultimele date disponibile sunt

date de Thedor Capidan în 1942 „ astfel Coriţa care număra 25.000 de suflete are cel puţin un sfert de

locuitori români”.23

Toate şcolile aromâne au fost închise, singurele obiecte care aduc un impuls pentru

pastrarea obiceiurilor aromânilor, este biserica aromână , de altfel şi singura din Albania „ Sfântul Ilia”,

construită în 2003, în care slujba este ţinută în limba aromână şi Asociaţia Aromânilor din Korcea prin

multiplele carţi publicate şi evenimente susţinute.

23 Th.Capidan, Macedoromânii, ed Fundatia Regala Pentru Literatura si Arta , București, 1942, pg.16


23

3. CAPITOLUL III : ARHITECTURA ŞI URBANISMUL

1. Urbanismul oraşelor şi satelor aromâne

Aşezările aromânilor erau foarte modeste. Această stare primitivă a aşezărilor aromâneşti este

datorată faptului că, la începutul îndeletnicindu-se cu păstoritul, au dus o viaţă de transhumanţă sezonieră

sau chiar semi-nomadă, cu obişnuitele pendulări intre munte şi campie. Ca păstori, ei aveau nevoie de

ţinuturi cât mai întinse si bogate în păşuni. În astfel de împrejurari, ei nu s-au stabilit nici pe vîrfuri de

munte si nici de-a lungul văilor, ci pe povârnişul munţilor, departe de marile artere de comunicaţie. L-a

aceasta s-a mai adăugat desigur şi nesiguranţa care ameninţa pe cei mai înstariţi dintre ei,în felul acesta prin

stabilirea pe înalţimi puţin accesibile, se reducea posibilitatea atacurilor din exterior. Zona montană atrăgea

realizarea caselor şi prin configuraţia naturală a terenurilor.

La început, zonele se alcătuiau din simple „călive” (colibe), de sub conducerea unui celnic, grupate

de cele mai multe ori în mai multe cătune, aşezate aproape unele de altele. Aceste cătune prin munţi se

făceau numai pentru siguranţa femeilor si a copiilor. În felul acesta, aşezările lor, iniţial alcătuite numai din

câteva colibe, cu timpul se transformau in sate mai mari, unele dintre ele, devenind chiar centre comerciale

importante ce se transformau in oraşe.

O serie de evenimente politice a dus la migrarea populaţiei de aromâni către zonele mai sigure, acest

aspect avand o influenţă directa asupra dezvoltării aşezărilor aromâneşti. Năvalirile popoarelor barbare din

sec III si XIII au împiedicat agregarea comunitătilor in aşezări complexe, de tipul oraşelor, aceasta fiind

perioada apariţiei primelor aşezări aromânesti. Cucerirea Peninsulei Balcanice de către Imperiul Otoman a

adus dupa sine mai mulţi factori ce au influenţat organizarea oraşelor şi satelor aromâneşti, prin zonificarea

în unităţi teritoriale, politice şi social economice. Fiecare provincie avea terenuri cu resurse imperiale, în

care oraşele erau centre de coordonare. Oraşele nu aveau o administraţie autonomă, ci erau subordonate

administraţiei centrale imperiale. De asemenea, datorită faptului că imperiul a permis doar existenţa

asociaţilor de meseriaşi cu activitate reglementată şi supravegheată centralizat, sistemul de bresle puternice

şi independente ca în Occident nu a functionat.

Deoarece până in secolul al XVIII-lea, când imperiul începe să slăbească, locuitorii nu au evoluat,

atât datorită sărăciei cât şi a măsurilor restrictive imperiale, construcţiile reprezentative se construiau doar

în oraşele aflate pe rutele principale spre Constantinopol. E de amintit faptul că în secolele XV şi XVI nu


24

era permisă construirea bisericilor.Numai in secolul XVIII s-a permis construirea unor biserici joase care

nu ar fi putut concura cu silueta moscheelor.

Oraşele aromâneşti nu aveau mijloace de apărare sub forma de fortificaţii, aşa cum erau prevăzute

alte oraşe din Occident. Ele se aflau pe terenuri de mari înălţimi şi greu accesibile, ceea ce le oferea un grad

de siguranţă prin folosirea terenului. De aceea, fiind într-o situaţie de semi-dependenţă faţă de Imperiul

Otoman, ele nu îndeplineau cerinţele unui oraş, aşa cum era perceput în Occident. Majoritatea oraşelor

balcanice nu aveau un adevărat centru de localitate care să cuprindă instituţii publice şi spaţii de tip „agora”

(In Romania,de exemplu,unde palatul domnesc sau boieresc cu biserica, târgul şi maidanul adiacent,

reprezentau de fapt, inima aşezării). În cazul oraşelor aromâneşti exista un spaţiu public gen „plateea” de

obicei rotundă, ce reprezintă centrul, vatra oraşului sau satului amenjată pentru întâlnirea localnicilor, în

apropierea căreia se afla biserica.Inima era in relaţie cu cartierele rezidenţiale, dezvoltate spontan, cu un

ţesut organic. Cartierele se răspândeau în cercuri concentrice în jurul inimii, cu un ţesut din ce în ce mai

rarefiat către periferie.Coordonarea social-administrativă a cartierelor cât şi recunoaşterea se facea numai

prin biserica din cartier.

Centrele aromânesti cele mai importante, izvoare nesecate de cultură şi tradiţie aromânească precum

Moscopole, Metzovo, Crushova, Gramostea, Samarina, Kavalla, aveau cartiere dezvoltate, cu multe străzi

şi clădiri pe diferite niveluri, destul de îngrijite, cu pieţe şi bazaruri.

Sub împaraţii bizantini, aromânii îşi câştigă autonomia locală şi importante privilegii, ceea ce

determina deplasarea acestora în mai multe regiuni Balcanice, determinând dezvoltarea comerţului.Aceste

libertaţi sunt menţinute şi în primele secole de existenţă a Imperiului Otoman preocupat de puterea militară,

în timp ce aromânii dezvoltă drumuri comerciale şi întemeiază noi localităţi sau contribuie la mărirea celor

existente cu o mare influenţă asupra zonelor respective. Adevărate centre economico-culturale aromâneşti

se înfiinţează şi se dezvoltă în perioada Evului Mediu. Printre ele sunt localităţile: Gramostea, Călareţi,

Metzovo, Clisura, Moscopole, etc. Un rol important îl are coasta Epirului care în secolul XVI devine o

nouă poarta a Veneţiei dupa ce pierduse coasta Dalmată24

.

Dezvoltarea legăturilor economice cu vechile centre determină revigorarea acestora datorită

comerţului veneţian şi francez, iar către sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea,

au actiune economica proprie.

24 N Iorga „Istoria Aromânilor op.citat pag 45


25

Trăsaturi caracteristice esenţiale ale oraşelor aromaneşti:

• Modelul de inimă specifică locului, alcătuită dintr-o reţea de străduţe de târg,”plateea” (vatra

satului) şi biserica.

• Cartierele erau constituite încă de la început în jurul unor biserici ortodoxe. Construite şi

reconstruite în sec.XIV-XVI,când în restul oraşelor imperiului era interzis să sa se construiească biserici

urbane, continuate în sec XVII, când peste tot puteau să se constuiească biserici fără turle înalte. De

exemplu într sec.XVI-XVII s-au construit in Moscopole peste 40 de biserici.

• Elementele decorative şi arhitecturale diferă în funcţie de poziţia geografică. De exemplu

arhitectura casei cu etajul scos pe console de lemn, este des întâlnită până la începutul sec. XX în Bulgaria,

Grecia, Macedonia, dar lipseşte în totalitate în Albania. În cazul României, stilul brâncovenesc ce îmbină

elemente orientale ( arcaturi în acoladă sau trilobate) cu elementele occidentale ( spaţii interioare

simplificate, logii şi pridvoare lucrate în piatră).

• Comunităţile urbane dispuneau încă de la formarea lor de terenul oraşului.

• Oraşele şi satele erau în general constituite pe cursuri de râuri. În cazul oraşelor, acestea erau

prevăzute cu aducţiuni de apă, reţele de făntâni şi canalizări aferente, ce foloseau direct apa râurilor din

apropierea lor.

• Pe lăngă amestecul de elemente autohtone, orientale şi occidentale din stilistica oraşului de până la

mijlocul secolului XIX, o altă notă distinctă este adusă de materialele folosite şi tehnologia lor de lucru.

Astfel dacă în multe din oraşele şi satele balcanice din Bulgaria, Macedonia s-au folosit până în sec.XX şi

se văd şi astăzi sisteme constructive majore din lemn, străzi cu locuinte individuale p+1 construite în

întregime din lemn, în zona Greciei, Albaniei şi României acestea sunt rarităţi. De obicei lemnul în aceste

zone era folosit doar pentru structurile din lemn ce alcătuiau şarpanta acoperişului sau balcoanelor în

consolă folosite în Grecia.

Împrăştierea aromânilor şi reducerea numărului localităţilor locuite în majoritate de aromâni,au fost

generate de evenimentele politice ce au avut loc,adica distrugerea Moscopolelui în 1788 şi independenţa

Greciei.Ca urmare majoritatea oraşelor specifice aromâneşti, îşi pierd din importanţă, sunt abandonate şi

ajung să dispară sau se transformă în sate cum ar fii cazul Moscopolei sau Gramoştea. Populaţia aromână

se retrage în zone muntoase sau sate abandonate de către populaţia autohtonă.Este foarte clar motivul

pentru care nu putem vorbi despre oraşe specifice aromaneşti.Oraşele,aşezările aromânilor,urmează modele


26

urbanistice oocidentale,adaptându-se la condiţiile specifice locului.În continuare sunt prezentate o serie de

criterii după care se dezvoltă oraşele:

• Forma suprafeţei oraşelor este asemănatoare cu cea a unui trapez.

• Dezvoltarea oraşului, în totalitatea sa s-a făcut mai întăi prin îndesirea şi creşterea în înăltime a

oraşului vechi.

• În funcţie de configuraţia naturală a terenului, cartierele au forme de triunghi, pătrat, dreptunghi, cu

suprafeţe mai mari şi mai mici.

• Fiecare cartier avea străzi principale şi străzi secundare.Străzile principale dădeau importanţa

economică-culturală a cartierelor.

• Estetica oraşului a dezvoltat în continuare stilul eclectic propriu, în funcţie de zona geografică în

care se află, în care s-au diminuat încetul cu încetul elementele specifice tradiţionale, în favoarea celor

occidentale.

• Se face trecerea de la locuinţele unifamiliale la cele colective

• Funcţionalizarea oraşelor vechi s-a făcut prin străpungerea unui sistem de axe stradale geometrice şi

monumentale.

• Atât schimbarea mentalitaţilor, cât şi a nevoii de instituţii care să servească oraşului,dezvoltarea

viza în primul rând inima sa.

• Pentru a preveni inundaţia curţilor, locuinţelor şi a celorlalte clădiri, străzile cartierelor se realizează

în pantă, apa eliminându-se în albia râurilor.

• dezvoltarea oraşului s-a făcut şi prin creşterea în suprafaţă, prin apariţia a noi zone periferice.

2. Arhitectura specifică

2.1. Locuire

Arhitectura la aromâni si tipurile de locuinţe au fost adaptate modului de viaţa de-a lungul

timpului.De asemeni, un rol important au avut şi influenţele externe legate de zona geografică in care

aceştia se aflau.

Colibele care alcătuiesc o „hoară”, un sat sau o „turăşte de râmân”, cum işi numesc ei aşezările,

corespund ca număr cu numărul familiilor din care este alcătuita aşezarea,având una sau două in plus

pentru învăţători şi una pentru şcoală.Toate erau construite de femei.


27

Este dureros pentru aromâni ca de doua ori pe an sunt obligaţi sa-şi construiască sau să-şi

reconstruiască satul, căci adesea se întorc ani de-a rândul în aceleaşi locuri cu turmele, nemaigăsind decât

scrum şi cenuşă. Aproape de fiecare data , dupa plecarea lor se află oameni răi care distrug şi ard totul. Se

mai intâmplă ca aromânii sa se aşeze in călive construite de alţii cu un an înainte. Acestea nu sunt distruse

când se află in apropierea satelor de aromâni stabiliţi in zona căci, chiar dacă sunt păstori sau agricultori

„muzăchiari” sau „căstrănioţi”, ei ţin unii la alţii şi se ajută intre ei. Aceasta reprezintă o trăsătura specifică

aromânilor de pretutindeni.

„ Harnicele aromânce, cu mâinile lor, ridică satul de doua ori pe an. Ele sosesc la locul stabilit cu

putin timp înaintea bărbaţilor care vin in urmă cu turmele păscând. Când bărbaţii sosesc cu turmele,

colibele sunt deja ridicate, deasemenea si scoala. În timpul mutării turmelor spre văratic sau iernatic,

pastorii şi membri familiilor lor, vin cu turmele păscând. Când se apropie seara, femeile pleacă puţin

înainte la locurile stabilite pentru înoptat, ridică „tendele” si îşi aşteaptă bărbaţii cu cina pregătită şi, în caz

de ploaie, cu haine uscate pentru schimb. Când colectivitatea se apropie de locul viitorului sat, femeile iau

un avans de o zi sau de două, ca să poată construi călivele până la venirea bărbaţilor şi a turmelor. Şi în

cazul nomadismului de stat, când turmele şi oamenii se deplasează cu camioane, rolul de constructori ai

aşezărilor revine tot femeilor, bărbaţii fiind ocupaţi cu ridicarea stânei, cu păşunatul şi mulsul oilor, cu

prelucrarea laptelui.”25

2.1.1. Locuinţă în tendă

Această locuinţă in „tendă” (cort) este făcută intr-o ţesătura de lână, amestecată cu păr de capră si are

o lungime de 4 pană la 5 m şi o lăţime de 2 până la 3 m. Ţesătura tendei are o lucrătură anumită aproape

pentru fiecare sat, ce nu lasă străbata ploaia prin el. Ea se fixează pe pământ cu nişte ţăruşi de cele 4 colţuri,

lăsând între cele două laturi o distanţă de 2 m. Mijlocul este ridicat şi susţinut la margine de 2 lemne, in aşa

fel încât intrarea dintr-o parte si cealaltă a cortului să aibe forma unui triunghi cu baza pe sol. Din cele 2

intrări, se lasă descoperită de obicei una, cea din fată, iar intrarea din spate se astupa cu saci mari şi tot felul

de lucruri.

2.1.2. Locuinţă în colibă

25 Mic atlas al dialectului aromân din Albania şi din fosta republică Iugoslavă Macedonia”-Petru Neiescu


28

Colibele aveau o forma circulară, cu un diametru de 4 sau 6 m şi cu înălţime ce trece la centru de 4

m.Ele erau construie din crengi şi beţe. Beţele erau folosite ca pari, din care se face scheletul colibei, iar

crengile se împleteau in jurul lui, printre beţe, formând pereţii, mai precis peretele circular. Pe verticala, el

are o inălţime de 150-160 cm, dupa care începe acoperişul, care se înalţă spre vârf. Pereţii colibelor erau

lipiţi cu pământ pe interior, si adesea văruiţi de un alb imaculat. Pe dinafară nu erau tencuiţi, căci pământul

folosit ca şi tencuială ar fi putut fi spălat de ploi. Scurgerea apei, se făcea prin crenguţele din care era făcut

acoperişul colibei, ce erau dispuse în straturi suprapuse, la fel ca ţiglele de pe acoperişul caselor. La

căptuşirea exterioară a colibelor se foloseau, în afară de crengi şi frunze, şi paie si coceni de porumb, in

special pentru colibele de iarna, care erau aşezate la şes, în apropierea satelor, astfel procurându-şi mai uşor

materialele. Grosimea pereţilor nu trece de 10,15 cm.O caracteristică aparte a acestor colibe este

amplasarea unei cruci in vârful lor.

Uşa, care servea şi de fereastră, era singurul gol făcut in peretele colibei. Ea era aproape în

permanenţă deschisa. În interior, în partea opusa uşii, se afla o ridicătură de pământ, înaltă si lată de circa 1

m si adâncă de 40-50 cm. În faţa acesteia se afla o ridicătură, tot din pământ, înaltă cam de 30 de cm,

numita „tucunar”, pe care stătea „auşlu” (bătrânul). În interiorul colibei, nu exista nici un fel de mobilier,

numai sacii cu lână şi cu alimente, burdufurile numite „fol”, în care se ţinea laptele, iaurtul „mărcat”, şi

caşul, precum şi numeroase „vilinda”, „t’ ilimure”, „flucate”, împăturite şi aşezate unele peste altele pe

lângă perete.Adesea pământul bătătorit care constituia duşumeaua colibei era acoperit cu astfel de straie, pe

care aromânii se aşezau turceşte ziua şi dormeau noaptea, atunci cand nu o făceau afară. În aceste călive,

toţi intrau desculţi, de aceea curăţenia era impecabilă. În călive nu se facea focul. Zona de gătit era afară,

între călive,unde mai multe familii îsi amenajau o bucătărie, constituită dintr-o îngrăditură de crengi,

neacoperită, numita „fur”.


29

Fig 3 Plan învelitoare Fig 4 Plan

Fig 5 Secţiune

Din cauza terenului calcaros,apa era la mare căutare. Ea era adusă de la „şopat”, de către femei, in

spate, în butoiaşe de lemn, legate pe straiţă. Tot femeile lucreaza lâna, o scarmăna, o torc. Ele ţes, pe lângă

pături şi velinţe, şi materiale pentru îmbrăcăminte. Războiul se aşează lângă colibă, deasupra unei gropi, în


30

care se aşezau iepele cu care se schimbau iţele, şi pe marginea căreia şedea aromânca atunci când ţesea.

Patru crăcane, tăiate pe loc, înfipte în pământ în jurul gropii, folosesc ca suporţi pentru suluri, şi împreună

cu „brîgrelele”, spata şi iţele, sunt singurele piese ale războilui care se păstrau şi se transporta, restul se

improviza. Pentru a ţine umbră ţesatoarei, razboilui i se făcea un acoperiş din crengi şi frunze suspendat pe

câţiva pari.

Fig 6 Locuinţă în colibă

2.1.3. Locuinţă tradiţională

Elemente de arhitectură autentică la aromânii stabiliţi in oraşe sau sate le gasim in localităţile

pur aromâneşti din Mecedonia, nordul Greciei,Bulgaria, Albania. Temeliile clădirilor erau solide, formate

din ziduri groase din piatră, bucăţi mari şi mici, rectangulare, finisate şi aşezate in aşa fel încat să

contribuie la rezistenţa spatiilor construite. Aceste constructii prezinta elemente arhitecturale specifice,

coloane zvelte care susţin balcoane, cu multe ferestre, protejate cu ornamente din fier forjat. Fundaţiile

durabile, sunt menţinute foarte bine având în componenţa lor piatră, chiar daca locuinţele sufereau diferite

modificări de-a lungul timpului. Printre primele materiale folosite la ridicarea construcţiilor era piatra de

stuf colorata natural cu argila aflată din abundenţă.

Casele aromânilor erau împarţite pe unu sau mai multe niveluri, fiecare dintre ele fiind

compartimentat la rândul lui. Astfel avem „Patul Mare”, sala nelipsita din casele tuturor aromânilor şi mai

ales ale celor ce se indeletniceau cu creşterea vitelor. Prin uşa a din curte din figura de la mai jos

„culug’os” (Macedonia), „mpade” sau „dig’os”(Epir). Aici se afla războiul, nelipsit din casele


31

aromâneşti.Prin uşa b ajungeai în „culug’osul” numit „njic” sau „ahure”. Aici se afla depozitul de lemne şi

toata producţia de unt, brânza şi lână, aşezate pe nişte paturi groase de scânduri. Alături de culg’osul mic

prin uşa c intri in „ţilar”(pivniţă), unde pe nişte paturi de scânduri mai ridicate sunt înşirate lăzile,

„hărăile”(saci mari) de rufărie, lână şi altele.

Fig 7 Vedere

Scara d conduce în catul E, numit „analtu” sau „pat”. Aici se culca seara o parte din membri

familiei, aici se aşează masa, se aşteaptă musafirii, aici se află icoana pe perete si deasemeni stau bărbaţii

să işi facă treburile. Tot aici, deasupra scării, se află construit un „pătic”, (pat mic) pe care in fiecare

dimineaţa „nveasta noauă” (cea mai tânără dintre neveste) sau „mârtâtoarea” (fata mare), dupa ce

impatureşte frumos coverturile, le aşează una peste alta şi apoi le înveleşte cu un cearceaf.

Prin uşa e intrăm in casă , camera in care se găteşte, în care se află vatra (căminul). Aici se

păstrează în ordinea cuvenită: „căpisterea”, în care se frământă pâinea şi se fac plăcintele, „sfindu’a” (lada)

în care se ţine pâinea. Tot aici găsim şi „puliţe” (poliţe), „scândurice” (scândurele) se ţin orânduite

ustensilele de bucătărie.

Prin uşa f intrăm în Patul mare (Sala mare), atelier manufactural al aromâncelor. De multe ori,

Patul mare se transformă în şezătoare zilnică la aromâni şi mai bine de 20 de femei,neveste si fete, lucrează

zilnic.


32

Fig 8 Plan parter si etaj


33

Fig 9 Vedere

Fig 10 Plan parter si etaj


34

Aromânii şi-au pus amprenta foarte bine din punct de vedere arhitectural in zonele in care au

locuit din Peninsula Balcanică şi s-au adaptat folosind tehnologii simple şi instrumentar de muncă

ieftin, căci istoria nu a asigurat prea multa linişte şi deseori nici deplină libertate de creaţie.

Aromânii au facut „parte din civilizaţia lemnului şi a pietrei” , avându-le ca materiale de bază.

Străzile erau din piatră naturală construite direct pe munte.”Locuinţele aromânilor par vile, deşi ele

sunt de fapt locuinţe obişnuite. Conacul are forma neoclasică şi este găsit peste tot in centrele

urbane. Casele construite în model dublu şi cvadruplu, case de arhitectură traditională, sunt martor

al continuităţii din antichitate până în prezent. Cele triplu şi cvatriplu sunt case cu forme mai noi

din secolul XVIII-XIX.Interioarele sunt înalte, spaţioase.

Fig 11 Vedere

Principalele materiale de constructie sunt cele naturale, pe care le procurau din apropiere, de culoare

gri-brun sau verde-gri de piatra, dale naturale de piatră pentru acoperiş şi podelele de pin sau stejar pentru

structura de lemn. Utilizarea metalului nu există. Pereţii exteriori au o grosime de 50-60 cm, iar golurile au

dimensiuni reduse. La interior sunt tencuite cu alb. Acoperişul are o pantă de aproximativ 45 grade. În

funcţie de zona geografică în care sunt amplasate, poate aparea câte un balcon.


35

Fig 12 Casă specific armânească din Macedonia

Fig 13 Case specifice armâneşti din Cruşova Fig 14

2.1.4. Locuinţe specifice după aria geografică

Unul din principalele criterii dupa care s-au format locuinţele la aromâni este aria geografică. Darorita

influenţelor pe care fiecare zonă in parte a avut-o asupra locuinţelor, au început să apară planuri diferite în


36

funcţie de zona geografică unde erau construite, dar păstrând unele caracteristici ale locuinţelor

tradiţionale, cum ar fi materialele de construcţii.

Locuinţă în Moscopole-Albania

Moscopole a reprezentat din cele mai vechi timpuri metropola aromânilor şi centrul lor cultural. Acest

oraş fascinant se află în conştiinţa aromânilor prin nivelul civilizator ca metropolă culturală şi comercială în

Balcani. Este un subiect ce fascineaza atât în rândul cărturarilor, cât şi în mintea aromânilor de pretutindeni.

Fascinează pentru că ascensiunea ei a fost glorioasă, iar decăderea destul de tragică, distrusă într-o foarte

scurta perioadă. A fost una dintre cele mai spectaculoase evoluţii economice ale secolului al XVIII-lea. În

timp ce Atena avea 10 000 de locuitori, în Moscopole trăiau aproximativ 70 000 de aromâni.A fost în

primul rând un centru cultural reprezentativ al aromânilor, având academie,peste 40 de biserici si prima

tipografie din peninsula Balcanică. Imperiul Otoman nu vedea cu ochi buni credinţa aromânilor şi faptul că

în Moscopole se ridicaseră biserici şi se tipareau carti creştine, de aceea au atras numeroase atacuri şi

presiuni, în 1779 având loc primul jaf turco-albanez.

Fig 15 „sucachi” (strada) in Moscopole Fig 16 locuitori ce refac constructia dupa modelul vechi

Casele erau facute din cele mai bune materiale pe care le aveau la îndemână.Meşterii moscopoleni

pietrari prelucrau blocuri mari de piatră cu dalta şi ciocanul, obţinând bucăţi care se îmbinau perfect.

Ceramica se prelucra în cuptoare unde se intreţinea focul cu ajutorul lemnului pădurilor din apropiere. În

afară de materialele principale, la locuinţe se mai utiliza pământ negru, lemn, fier, nisip, var, etc. În prima

perioadă, casele erau simple şi rectangulare, spaţiile de locuit se desfăşurau sub forma literei „L” sau „U”,

în funcţie de mărimea familiei. Casele se realizau cu doua, trei niveluri şi în faţă aveau verande. Dar şi la

parter camerele erau cu ieşire sub verandă sau grupate între ele. Casele aveau firide, iar etajele superioare


37

erau realizate din lemn, cu ornamente în firide mai mari şi chiar cu balcoane realizate din lemn. Forma casei

asemănătoare literei „U” determină realizarea unui perimetru ce aparţinea strict casei. La parter, părţile

extreme ale clădirii erau utilizate pentru animale şi ca spaţii de depozitare a hranei.

Casele dreptunghiulare aveau la etaj balcoane sprijinite pe coloane şi firide la partea

superioară. La parter exista uşa principală de acces dar şi uşi secundare. Casele aveau curţi înconjurate cu

garduri înalte, iar intrarea se făcea printr-o poartă din lemn având la partea superioară arce caracteristice.

Aceste case erau adevărate cule, asemănătoare culelor (case boiereşti) din Oltenia. Erau adevărate fortăreţe

prin construcţia şi durabilitatea lor. Unele case aveau chiar şi teren cultivabil cu pomi fructiferi, legume şi

flori. Verandele caselor erau pline de ghivece cu flori, de asemenea curţile interioare, micile grădini emanau

mireasma specifică zonei datorită florilor autohtone şi chiar aduse din alte locuri. Mărturiile materiale chiar

atestă existenţa ghivecelor din porţelan aduse din Olanda, Franţa etc. Majoritatea curţilor aveau şi fântâni

realizate cu mult simţ artistic îmbinând diverse materiale de construcţii. Moscopole avea case construite din

marmură roşie.(.....note). Marmura era adusă de la carierele lacului Malik. Se mai văd şi astăzi ruinele

palatelor, vestigii ale fostelor splendori din acest oraş aromânesc.

Locuinţă în sporlita-Macedonia

Fig 17 Plan parter Fig 18 Plan etaj

Legendă:

I. Cameră Parter ( 1. Perete din piatră, 2.

Troacă, 3 Stălpi. 4,Postament al scării din pietre plate

neregulate,5 Scară de lemn, 6. Intrare, 7 Cameră

despărțita de o impletitură.)

II. Terasă (15.Banchetă perimetrală din lemn,

16. Golul scării).


38

III. Hol (11. Balcon)

IV. Cameră de locuit(8.Fereastră, 9. Semineu.

10. Fereastră).

V. Cămară.

VI. Cameră de locuit ( 16. Şemineu).

Planurile sunt asemănătoare cu ale celelaltor case. Funcţiunile principale sunt cam aceleaşi, doar

repartizarea lor la interior diferă de la caz la caz. Parterul este prevăzut doar pentru adăpostirea animalelor şi

lipsesc goluri pentru ferestre. În colţul din dreapta se află o cameră despărţită de o împletitură, iar în partea

de nord se află locul pentru animale. Locul de gătit este mutat la etaj de data aceasta, într-o terasă deschisă

pe o singură latură, lângă scară. Dispare principiul dispunerii dormitoarelor în jurul unui spaţiu central.

Dispunerea lor se face de-a lungul unui hol ce face legătura între casa scării şi balconul. Camera de zi, ce

este şi dormitor, este prevăzută cu un spatiu de depozitare. Balconul se află pe partea opusă uşii. Sistemul

constructiv este din piatră de râu necioplită, în cazul caselor tradiţionale piatra era prelucrată, cu mortar de

argilă şi grinzi orizontale zidite în perete, îmbinate prin chertare.

Locuinţă lângă Seres-Grecia

Fig 19 Plan parter Fig 20 Plan etaj

Legendă:

I. Hol intrare în camerele de la

parter.( 1. Stâlpi structural din lemn,

3.Stâlpi retraşi, 6. Grindă deasupra

stălpilor inferior, 10. Scara care duce la

etaj).


39

II. Loc pentru adăpostirea

animalelor.

III. Şopran, hangar.

IV. Verandă, logie ( 18.Grinzi care

susţin acoperisul, 19.Talpa şarpantei

pentru susţinerea acoperisului, 20. Stâlpi

de verandă superiori).

V. Magazie (16a. fereastră mică de

lemn)

VI. Cameră de zi principală

(12.Dulap de perete, 13.Fereastră,

14.Şemineu, 15. Pat.

VII. Cameră mică (17. Şemineu).

Specific acestor locuinţe este apariţia unei verande tip logie, în partea de sud, construită din lemn cu

rol de distribuţie. La nivelul parterului se poate accesa doar adăpostul pentru animale şi hangarul printr-un

hol creat de structură de lemn ce susţine veranda. Accesul la etaj se face printr-o scară aflată la exterior, ce

ajunge la verandă şi prin ea poate ajunge la camerele de la etaj. Camerele la etaj sunt amplasate în partea

nordică, dar observăm ca peretele din nord nu este prevăzut cu goluri pentru ferestre.Acestea se gasesc doar

la sud şi sud-est. Sistemul constructiv este cel tradiţional, pereţi din piatră prelucrată şi şarpantă de lemn.

2.2. Arhitectura religioasă

În analiza şi interpretarea datelor care au ca element principal arhitectura religioasă, sau ales spre

studiu câteva biserici din Moscopole.

Aromânii sunt devotaţi credinţei ortodoxe şi cred în valorile acesteia. O dovedesc organizarea

religioasă şi mărturiile scrise rămase de-a lungul timpului. Moscopole este atat un centru cultural cât şi

religios. Puţine inscripţii scrise în aromână ne-au rămas scrise din acea vreme.


40

Fig 21 Biserica Sfântul Athanasie-1724

Bisericile din Moscopole constituie în general, ansambluri arhitecturale, în jurul unei curţi, amintind

de bisericile întărite. Incinta este creată dintr-un zid perimetral din zidărie de piatră, cu o înălţime

aproximativă de doi metri. Accesul în incintă, de obicei, se află pe latura din sud, fiind marcat de un turn

(clopotniţă), cu o înălţime care o depăşeşte pe cea a bisericii, în cazul bisericii Sfânta Maria, sau doar de

clopot, în cazul bisericii Sfântul Athanasie. Turnul are mai multe caturi, prevăzute cu goluri de formă

dreptunghiulară, la primul nivel,şi în arc în semicerc la celelalte. Etajele sunt despărţite de planşee de lemn,

iar partea superioară a turnului este acoperită de o calotă semisferică.

Fig 22 Plan biserică Fig 23 Plan ansamblu

Biserica este de tip bazilical alcătuită din pridvor, o navă centrala, două colaterale şi altar. Pridvorul

este alipit pe partea sudica. Acesta este un spaţiu semideschis delimitat la nord de peretele uneia dintre

navele colaterale şi sud de arce în acoladă susţinute de coloane de mici dimensiuni. Pridvorul are spaţiul

boltit, constituit din mai multe cupole semisferice. Nava principală este un spaţiu boltit, cu boltă


41

semicilindrică. Spre răsărit se inchieie cu o absidă, ce crează altarul, şi prevăzută cu un singur gol de formă

dreptungiulară sau semicilindrică de dimensiuni mici. Navele colaterale sunt de dimensiuni mai scunde

dispuse în sens longitudinal, ce flanchează simetric nava principală, despărţite prin coloane. Capetele

navelor sunt dreptunghiulare prevăzute cu goluri de formă semicilindrică sau dreptungiulară. Latura de nord

a navei nordice fiind alipită zidului de incintă. Acoperirea se face ca şi în cazul pridvorului prin cupole

semisferice. În afară de cazul când navele sunt acoperirete cu boltă semicilindirca, mai apare şi cazul când

ele sunt acoperite doar de şarpantă de exemplu biserica Sfântul Ilia.

Fig 24 Secţiune Sfântul Ilia sau Maria. Fig 25 Secţiune Sfântul Athanasie

Privind în secţiune, observăm că toate navele sunt coborâte cu aproximativ un metru faţă de pridvor şi

spatiile anexe, şi accesul se face din zona pridvorului cu ajutorul a unei scări din piatră de maximum 5

trepte, un specific al bisericilor din ţările ce erau sub Imperiul Otoman.26

Spaţiile anexe sunt alipite bisericii pe partea de vest. Laturile de nord şi vest fiind alipite

peretelui de incintă. Aceste spaţii erau folosite unul ca dormitor sau spaţiu de depozitare şi

celălalt ca sală de clasă. Decoraţia bisericii la interior, este constituită din pictura ce acoperă în totalitate

spaţiul. La exterior elementele decorative le întălnim în zona pridvorului, acesta fiind pictat în totalitate.

Altarului este decorat cu firide terminate în arc de cerc, iar cornişa este alcătuită din şiruri de cărămizi

dispuse la 45 de grade după modele bizantine.

Din punct de vedere cromatic, imaginea generală a bisericii este gri, carcateristică

zidăriei de piatră, singurele accente de culoare sunt date de zidăria de cărămidă care apare în

zona cornişei şi a golurilor. Materialele de construcţie sunt şi în acest caz materiale naturale ce se găsesc în

regiune. Piatră de ardezie pentru acoperiş, piatră naturală prelucrată pentru pereţi, blocuri de marmură

pentru construcţia coloanelor şi stejar şi pin pentru structura de lemn.

26 Pentru a nu avea o silueta, mai mare decât moscheele, bisericile trebuiau sa fie coborâte în pâmănt.


42

4.CAPITOLUL IV : ARHITECTURA VERNACULARĂ ŞI REGIONALISMUL

4.1 Arhitectura vernaculara

În cartea sa “ House Form and Culture “ , Amos Rapoport defineşte arhitectura vernaculară din

punctul de vedere al procesului prin care apare, adică cum se face proiectarea şi cum este executată

construcţia. Descrierile sale tind să emfatizeze arhitectura vernaculară ca fiind cea majoritară în contrast cu

proiectarea academică care se regăseşte de-a lungul întregii istorii a arhitecturii şi care este de cele mai

multe ori asociată cu diverse convenţii. Deseori confundată cu arhitectura populară , arhitectura

vernaculară se diferenţiază de aceasta din urmă prin modul în care este produsă. Având rădăcinile în

arhitectura populară , arhitectura vernaculară apare în momentul în care diverşi meşteri sunt angajaţi pentru

o construcţie în locul membrilor familiei.În esenţă arhitectura vernaculară fiind un stil de construcţie

indigen care foloseşte materiale locale şi metode de construcţie şi ornamentare tot locale, în principiu

arhitectura fără arhitecţi.

În plus Suha Ozkan defineşte vernacularul ca o tradiţie de construcţie care a existat şi a excelat de-

a lungul secolelor, o tradiţie care a fost recunoscută de curand de către comunitatea arhitecturală ca făcând

parte din domeniul architectural. Arhitectura vernaculară cere o relaţionare şi o adaptare a formelor de

construcţie la mediul social , economic , ecologic şi climacteric. O abordare mai puţin adventuroasă a

arhitecturii vernaculare, este cea conservativă când se încearcă renaşterea diverselor stiluri de construcţie

care au la baza o anumită societate şi cultura. Acest tip de vernacular este însă limitat în special la

construcţii rezidentiale şi este un rezultat al apatiei pe care o au diversele comunităţi asupra acestor forme.

Vernacularul interpretativ sau neo-vernacularul foloseşte diferite niveluri tehnologice şi de

infrastructură , căzând de nenumărate ori într-un design de tip scenografic sau al unui design de tip pastişă

decât în producerea unei experienţe arhitecturale propriu-zise.

Cele doua abordari ale vernacularului aduc în discuţie câteva puncte importante cum ar fi creearea

unui spaţiu de locuit rezonabil care are la bază şi este strâns legat de societate , şi la creearea unor obiecte

arhitecturale care pot fi “ oneste “ cu mediul social în care exista şi mai ales care le-a creat.

4.2 Regionalismul critic

Conceptele arhitecturii vernaculare permit analizarea şi discutarea conceptului de “ regionalism

critic “ introdus de către Kenneth Frampton , care are ca bază două moduri de abordare : “ the strategy of


43

resistance “ ( strategia rezistenţei ) şi “ speculative manifesto “ ( manifestul speculaţiei ). Primul dintre cele

doua concepte a fost dezbătut în lucrarea “ Cristical Regionalism : Modern Architecture and Cultural

Identity “ din 1980 , iar cel de-al doilea se regăseşte în două articole ale sale “ Six Points for an

Architecture of Resistance “ din 1983 şi “ Ten Points for an Architecture of Resistance” din 1987.

4.2.1 Strategia de rezistenţă

Kenneth Frampton consideră regionalismul critic ca fiind cea mai fezabilă paradigmă în modul de

dezvoltare al arhitecturii ,el extinzând discuţia asupra acestei probleme în toate aspectele care descriu

arhitectura.

În cartea sa “ Modern Architecture : A Critical History “ considera regionalismul critic ca fiind atât

o “ strategie de rezistenţă “ împotriva globalizării cât şi un trend istoric , datorită în special relaţiei

profunde pe care o are arhitectura cu natura în contrast cu ideeile progresiste ale societăţii.” Rezistenţa

împotriva omogenizării mediului construit “ a lui Frampton pare să fie împotriva culturii consumatoriste

caracterizată prin omogenitate culturală, productivitate pentru masa consumatoare, arhitectură ambiguă şi

independentă de context, caracteristici de altfel regăsite şi în cadrul Mişcării Moderne.

În acelaşi timp Tzonis şi Lefaivre îşi bazează discursul pe menţinerea calităţii mediului ( atât

construit cât şi natural ) dar şi a comunităţii prin neacceptarea ideii de globalizare. Regionalismul critic a

apărut din partea lui Frampton , Tzonis şi Lefaivre ca o reacţie la globalizare pentru a susţine salvarea şi

revirimentul unor culturi regionale prin intermediul arhitecturii.

În mod similar Chris Abel , un scriitor de arhitectură , propune ideea unei civilizaţii a eco-culturii

explicând acest lucru prin faptul că regionalismul nu reprezintă o reacţie ci mai degrabă o respingere a

mişcărilor internaţionaliste anterioare. Propunerea sa teoretică emfatizează formele de construcţie regionale

şi condiţiile mediului înconjurător. Parafrazându-l pe Frampton, el caracterizează regionalismul critic ca

fiind posibilitatea dezvoltării unei culturi a arhitecturii critice ca opozitie la formele dominante universale

dar care să accepte impulsurile emancipatoare moderne.

4.2.2 Manifestul speculativ

În 1987 Frampton a propus o abordare polemică asupra regionalismului critic creând un manifest

speculativ în articolul “ Ten Points on an Architecture of Regionalism : A Provisional Polemic”. Acest


44

articol la fel ca şi unul din capitolele cărţii sale mai sus menţionate are la bază gândurile lui Paul Ricouer “

cum să devii modern întorcându-te la origini”. Articolul pe lângă stabilirea arhitecturii de rezistenţă ca

strategie de dezvoltare a regionalismului critic începe şi o analiză în profunzime a “ identităţii culturale “ ,

care duce la o mai mare aplicabilitate a manifesto-ului la nivel mondial mai ales în ţările mai puţin

dezvoltate ale căror aspecte culturale au fost absorbite de modernitate.

Punctele despre care vorbea Frampton sunt aranjate în perechi opuse care trebuie studiate nu ca

elemente pozitive sau negative ci mai ales ca elemente ireductibile ale tensiuni pe care o creează alăturarea

diverşilor termeni. Perechile de termeni erau spaţiu/loc , tipologie/topografie , arhitectonic/scenografic ,

artificial/natural şi vizual/tactil.

Frampton descrie îngrijorarea sa faţă de faptul că în timpul procesului de modernizare cu dominanţa

lui tehnologică de neoprit se pierde “ romantismul desoperirii şi al invenţiei”, cu toate acestea Frampton

clarifică lucrurile susţinând că regionalismul critic nu este o reinviere a aspectelor tradiţionale ale

arhitecturii sau o regresie istorică , ci susţine că regionalismul critic va juca rol de mediator asupra

impactului pe care îl va avea civilizaţia universală prin derivarea diverselor elemente locale în cadrul

acestui impact.

Regionalismul critic descris de Frampton , Tzonis , Lefaivre şi Speck este dincolo de ideea de loc şi

de aceea poate fi aplicat oriunde. Acest lucru evită hermetismul regionalismului critic prin crearea unei

conştiinţe a arhitecturilor regionale “ care se examinează singure, care îşi pun întrebări singure , care se

autoevaluează şi care nu au termeni de comparaţie cu lumea exterioară ci doar cu ele însele”.

4.3 Baza teoretică

Regionalismul critic ia în considerare toate aspectele prin intermediul cărora conştiinţa unei

societăţi regionale poate fi exprimată şi poate fi ajutată să se dezvolte . Diferenţele arhitecturale şi culturale

între universalism şi localism sunt dezbatute pentru a da naştere la o posibilă dezvoltare a arhitecturii. Din

acest punct de vedere cele zece puncte ale lui Frampton sunt mai mult decât o dihotomie între civilizaţia

universală şi cultura locală ele tind să îndrepte arhitecţii spre preocupările lor originale.

Categorisirea pe perechi este foarte bine fundamentată şi are puternice implicaţii privind întoarcerea

arhitecturii spre origini , un tip de arhitectură care îi ţine pe oameni aproape de mediul lor înconjurător şi de

cultura lor , o arhitectură care răspunde efectiv nevoilor societăţii , o arhitectură non-reprezentativă care

augmentează simbolismul regional prin intermediul percepţiei în loc să folosească doar mijloace vizuale.


45

În plus , având la bază abordarea fenomenologică care acompaniază regionalismul critic tensiunile

între “spiritul locului” şi “spiritul timpului” sunt exprimate în mod esenţial. Preocupări asupra micşorării

tensiunii între aceşti termeni au avut arhitecţi celebri precum Alvar Alto ,Tadao Ando , Glenn Murcutt şi

Ricardo Legorreta. Obiectivul acestor arhitecţi a fost să creeze arhitectură care să fie compatibilă atât cu

“spiritul timpului” cât şi cu “ spiritul locului “ .

Regionalismul critic al lui Frampton este un discurs general. Scopul său este de a putea fi aplicat

oriunde în lume. Cu toate acestea regiuni diferite prezintă caracteristici contextuale diferite şi nu toate sunt

incluse în cele zece puncte ale lui Frampton sau mai corect spus nu toate sunt determinate de situl propriu-

zis. Cu toate acestea scopul primordial al regionalismului critic trebuie să fie restrâns şi aplicat pe o

anumită zonă pentru a-i mări gradul de validitate şi de punere în practică.

4.4 Sinteza punctelor esenţiale pentru o arhitectură vernaculară modernă

Dupa o scurtă prezentare a conceptelor de arhitectură vernaculară şi de regionalism critic, am

încercat determinarea unor similitudini între caracteristicile şi proprietăţile celor doua discursuri

arhitecturale. În continuare, vor fi enunţate caracteristicile fundamentale extrase din fiecare discurs în parte

care vor sta la baza proiectului de diplomă . Aceste caracteristici vor servi drept o linie de urmat pentru a

reevalua, recupera, descoperi şi dezvolta identitatea arhitecturală a oricarei regiuni locuite de diverse

comunităţi etnice atât pentru aromânii din Albania cât şi pentru orice altă regiune şi comunitate din lume.

Astfel este esenţial să concepem o arhitectură care :

a) recunoaşte că clădirile stau în mediul natural şi este necesar a se găsi o armonie

între clădire şi natură ;

b) urmăreşte onestitatea arhitecturii scăzând astfel influenţa modei şi creşte

influenţele dictate de nevoi sociale;

c) dezvoltă arhitectura de calitate care integreaza obiceiuri şi tradiţii socio-culturale

locale prin folosirea unui număr cât mai mic de resurse;

d) participă la o evaluare continuă tinând cont de faptul că mediul construit este

dinamic şi nu static;

e) combină cele mai avansate soluţii formale , spaţiale şi constructive cu cele mai

tradiţionale soluţii ale culturii locale;


46

f) instigă arhetipuri locale prin repetiţie ducând astfel la apariţia unor tipare şi în

cele din urmă la extragerea unei identităţi arhitecturale;

g) caută arhitectura de tip “global” care sugerează aplicarea principiilor regionale la

nivel global, adică recuperarea exemplelor locale şi adaptarea lor pentru tot globul

Aceste şapte principii vor fi folosite în continuare pentru creearea unei arhitecturi care să se

încadreze deplin în zona pentru care este propusă.

5.CAPITOLUL V : CONCLUZII:NECESITATEA UNUI CENTRU CULTURAL PENTRU

CUNOAŞTEREA, PASTRAREA ŞI CONTINUAREA IDENTITAŢII AROMÂNE

5.1 Necesitatea unui centru cultural al tradiţiei aromâne în legătură cu asimilarea şi dispariţia

poporului aromân

Cu ocazia cercetărilor de teren efectuate in august, 2010, la aromânii din Albania am constatat că

aceştia au moştenit de la bunici şi părinţi atât sărbătorile şi obiceiurile din ciclul familial cât şi pe cele din

ciclul calendaristic. Din păcate, datorită restricţiilor impuse de regimul comunist albanez caracterizat

printr-un ateism greu de imaginat, în care biserica şi slujitorii ei nu au mai jucat niciun rol, practicile şi

ritualurile religioase au dispărut efectiv din anul 1966, când au fost emise o serie de documente cu caracter

legislativ menite a le interzice. Comparativ cu aromânii din restul statelor sud-est europene, cei din Albania au avut cel

mai mult de suferit, tocmai datorită interzicerii oricărui serviciu religios oficial. Au existat, însă, şi unele excepţii, care au reuşit

să treacă peste aceste bariere. Spre exemplu, botezul s-a săvârşit, în multe cazuri, în casă, fără preot, de regulă de către cel mai

în vârstă membru alfamiliei. Au existat şi familii în care tradiţiile şi obiceiurile moştenite de la înaintaşi au fost perpetuate, în

unele situaţii, într-o formă puţin evoluată, firesc, tocmai datorită modernizării. Treptat, după 1990, tinerele familii au început să

se cunune religios în biserici, un rol important în acest sens jucându-l, iniţial,Paraclisul „Sf. Sotir” amenajat în fosta şcoală

aromânească din Corcea, iar în ultimii ani Biserica aromânească „Schimbarea la faţă”. Aceasta a fost reconstruită din temelii

după 1990, cu fonduri primite de la Statul român(peste 2 miliarde de lei). Legat de obiceiurile cu dată fixă (Crăciunul,

Anul Nou ş.a.) şi cele cu dată mobilă (Paştele) în ciuda restricţiilor, acestea s-au practicat într-o oarecare

măsură, în special în mediul rural, dar şi în familiile tradiţionaliste din mediul urban, chiar şi înroşitul

ouălelor, care însă, se realiza în taină, pentru a nu avea probleme cu autorităţile. Astăzi situaţia este mult


47

schimbată în bine, comparativ cu perioada comunistă, acestea fiind practicate atât de către persoanele în

vârstă (60-80 de ani), de cele mature (30-59 de ani) dar şi de cei tineri (16-29 de ani) şi copii. Sigur, în

mare măsură, acestea s-au adaptat unor condiţii impuse de societate şi de urbanizare.

Urmaşii aromânilor constructori de altă dată conduc astăzi importante trusturi de construcţii în

numeroase centre urbane din Albania. Alături de practicarea acestor meşteşuguri, am constatat că aromânii

din Albania desfăşoară o serie de activităţi lucrative tradiţionale precum: oieritul (mult sub nivelul de altă

dată, asemenea celor din judeţul Constanţa),agricultura, legumicultura. dar şi unele noi. Prelucrarea

laptelui, spre exemplu, se realizează astăzi prin intermediul tehnologiei de ultimă generaţie.. Îmbucurător

este faptul că o parte din aceştia au fost bursieri ai statului român şi s-au întors în ţară, unde îşi fac datoria

cu succes.

În urma discuţiilor purtate cu cei intervievaţi s-au desprins o serie de propuneri privind măsurile ce

ar trebui întreprinse pentru perpetuarea sărbătorilor şi obiceiurilor moştenite de la înaintaşi, a cântecelor,

jocurilor şi a meşteşugurilor tradiţionale. Accentul a fost pus pe creşterea numărului de şcoli de genul celei

de la Divjaka, refacerea bisericilor construite la finele secolului XIX şi primele decenii ale secolului XX,

cu sprijinul statului român sau, după caz, construirea de biserici noi. Nu în ultimul rând, ne-a reţinut atenţia

dorinţa/necesitatea amenajării unor muzee de artă populară cu specific aromânesc în Tirana sau în oraşele

cu potenţial turistic, precum:Pogradeţ, Corcea, Saranda, Elbasan, Divjaka, Moscopole. Principalul rol

revine, în opinia noastră, în continuare, educaţiei din familie dar nici şcoala şi biserica nu trebuiesc

neglijate. În ceea ce priveşte refacerea vechilor biserici sau construirea unor biserici noi, rolul cel mai

important ar trebui să revină, în primul rând enoriaşilor, sigur, neexcluzându-se şi ajutorul din partea

confraţilor care trăiesc astăzi în afara Albaniei. Cercetările de teren ne-au oferit posibilitatea să cunoaştem

şi care sunt posibilităţile de amenajare a unui muzeu de artă populară, mai exact dacă există inventarul

necesar. În această privinţă am constatat că numeroase familii de aromâni păstrează piese care, adunate în

colecţii, ar putea constitui baza inventarului unor muzee etnografice. Mai mult, pentru un scop atât de

nobil, acestea sunt dispuse să le doneze. Măsurilor propuse de cei intervievaţi, li se pot adăuga altele. Una ar fi aceea a

creării unor Centre culturale multifuncţionale, care să găzduiască întrunirile ocazionale ale aromânilor din localitatea

respectivă. Ele ar trebui să cuprindă săli de clasă pentru cursurile opţionale, sau cursuri practice pentru deprinderea unor

meşteşuguri tradiţionale, cursuri de dans şi muzică tradiţională , spaţii de studio lingvistic, workshop-uri pe teme aromâne,

spaţii expoziţionale pentru amenajarea unor expoziţii de artă populară cu caracter permanent şi, nu în ultimul rând, câte o

bibliotecă. Pentru susţinerea activităţilor cultural-ştiinţifice ale aromânilor, ar fi oportun să se pună bazele unui Institut Cultural

Român la Tirana dar şi redeschiderea Institutului Român de la Saranda. Sigur, toate acestea se pot realiza numai la


48

solicitarea comunităţilor de aromâni din Albania, cu sprijinul autorităţilor de la Tirana şi cu sprijinul de la

Bucureşti, cu sprijinul confraţilor cu posibilităţi financiare din regiunile în care trăiesc şi cu cel al

fărşeroţilor din diasporă. Este vorba de conceptul de patrimoniu, de conservare, de scopul legislaţiei

Uniunii Europene, referitoare la necesitatea prezervării acestui tip de patrimoniu, element de bază

în păstrarea şi conservarea identitară a oricărei comunităţi minoritare.

5.2 Propunerea proiectului în Korcea-cel mai apropiat oraş de marea metropolă culturală a

aromânilor, Moscopole

Amplasamentul sitului studiat are o legatură directă cu istoria poporului aromân. Acesta este localizat

într-un oraş care a fost de pe vremuri un loc de întălnire pentru aromâni şi datorează acestora dezvoltarea

lui economică. Oraşul în sine a fost un nod important de mari drumuri comerciale folosite de aromâni de-a

lungul timpului şi situl ales se află în imediata apropiere a unuia dintre ei. Un alt atu pentru alegera situl

este existenţa în momentul de faţă în acest oraş, Korcea, a celei mai mari comunităţi de aromâni de pe

teritoriul Albaniei. În afară de importanţa pe care aromânii au avut-o pentru acest oraş, acesta se află în

apropierea uneia dintre cele mai importante oraşe aromâne care a existat, de a lungul timpului, Moscopole.

Moscopole rămâne în inima aromânilor de preutindeni şi a tuturor popoarelor de fapt, ca fiind cel mai

mare centru cultural al Peninsulei Balcanice în sec XVI-XVII. Moscopole însăşi este un Centru Cultural.

Alegerea sitului în Korcea în loc de Moscopole, este motivul migrării populatiei de aromâni din Moscopole

în Korcea, din cauze de destructurare a oraşului Moscopole (astăzi aparţinând UNESCO ). Atât transportul

foarte greu pe străzile înca rămase cu piatră cubică, cât şi lipsa amenajării întregului oraş şi aprovizionării

acestuia cu utilităţile publice, a împiedicat alegerea mult doritului Moscopole.

Situl aminteşte de amplasamentele folosite de aromâni pentru crearea aşezarilor, acesta se află într-o

zonă montană şi în cadrul oraşului, pe punctul ce mai înalt al acestuia, ce face parte din teritoriul intravilan,

dar în acelaşi timp, izolat de acesta. Acest lucru aminteşte de primul factor, cel de siguranţă, ce a obligat

aromânii să se retragă în zone montane.

5.3 Legătura între lucrarea de dizertaţie şi lucrarea de diplomă

Construcţia propriu-zisă reprezintă un traseu, ea putând fi accesată prin propunerea rampelor

dinamice în zig-zag. Mişcarea sitului este redată şi prin mişcarea rampelor.Formele de relief reprezintă


49

traseul aromânilor de-a lungul istoriei. Existenţa lor a fost ea însăşi o deplasare continuă, o mişcare

continuă, ei neavând un loc al lor decat foarte târziu. De aceea şi cladirea centrului cultural este un traseu.

Traseul în zig zag urcând, are puternice semnificatii spirituale. Pornirea prin parc pe promenada în formă

de zig zag are un rol iniţiatic cu două etape , prima parte a ascensiunii reprezintă contactul cu lumea reală

în timp ce continuarea ascensiunii pe clădire tot în zig zag reprezintă legătura puternică cu divinitatea,

aromânii fiind ei înşişi foarte spirituali si credincioşi. Deasemenea , traseul în zig zag este caracteristic din

cele mai vechi timpuri, cu scopul de a analiza psihologic şi fizic omul care ajunge la punctul principal cu

mult inainte de a ajunge.Dacă traseul ar fi fost drept, proprietarul nici nu ar fi putut să îşi dea seama foarte

clar cine urmează să îi calce pragul.

Construcţia se pierde în relieful natural , deoarece aromânii nu au avut o arhitectură propriu-zisă, ei

cautând mai degrabă peisajul , sălbăticia.

Traseul în zig zag mai însemnă , pentru vizitatori , ieşirea din urban şi căutarea drumului spre

identitatea personală ,cu amintiri şi trăiri, drumul spre sine , spre EU-ul aromân. Fără să realizeze neapărat

vizitatorul urcă pe traseul de tip zig zag, şi în drumul său întâlneşte tradiţii, obiceiuri, spiritualitate, şi

ajungând sus- în locul potrivit se regăşte pe sine – locul potrivit nu are o volumetrie anume şi nici

elemente arhitecturale specifice.


50

6. BIBLIOGRAFIE

Tănase Bujduveanu, Moscopole,oraş aromânesc din Balcani, Editura Cartea Aromână-

Constanţa,2006

Ioan M. Cardula, Istoria Aromânilor Macedoneni, Editura Condor

Haciu N. Anastase, Aromanii: Comert , industrie ,arte, expasiune, civilizaţie,Constanţa,

Ed.Cartea Armână 2003.

Corneliu Beda, Aromânii, Bucureşti 2004

Capidan Theodor , “Macedoromanii” Bucuresti , Fundatia Regala pentru Literatura si Artă,

1942.


51

Petru Neiescu, Mic atlas al dialectului aromân din Albania şi din fosta republică Iugoslavă

Macedonia, Editura Academiei Române,Bucureşti1997

Aravantinos Panos, Chronoghrafia tis Epierou, Atena, 1856, vol. I.

Nicolae Iorga, Istoria românilor din peninsula balcanica, Ed. Cultura neamului românesc,

Bucureşti, 1919.

Nicolae Iorga, Istoria românilor din peninsula balcanica, Ed. Cultura neamului românesc,

Bucureşti, 1919.

Tache Papahagi, Images d’ethographie Roumanine (Daco-Roumanine et Aroumaine),Ed.

Societatea cultural-naţională, Bucuresti, 1928

Thede Kahl, Istoria aromânilor, Bucuresti, Ed .Tritonic, 2006

Winnifrith Tom, The Vlachs: The Hisory of a Balkan People, London, Ed. Duckworth, 1987.

Papahagi, Per[icle]. Basme aromâne şi glosar. Bucureşti: Inst. de Arte Grafice "Carol Göbl" Ssor

I. St. Rasidescu, 1905.

Nicolae Messailă, Ascendenţă, Editura Biblioteca Bucureştilor 2010

Mariana Bara, Limba Armânească-Vocabular şi stil, Editura Cartea Universitară

Maria Magiru, Dobrogea, studiu etnografic vol II, Românii balcanici(Aromânii),Muzeul de arta

populară, Constanţa, 2001

Chris Abel , Architecture and Identity: Responses to Cultural and Technological Changes ,

Englewood Cliff , NJ ; Architectural Press , 2000

Kenneth Frampton , Modern Architecture: A Critical History , Londra , 1992

Ozkan S , Regionalism in Architecture , ed. Robert Powell , Singapore , 1985 ( câştigător al

premiului Aga Khan pentru Arhitectură)

Amos Rapoport , House Form and Culture , Londra , 1969

Paul Ricoeur , History and Truth , Universitatea Northwesern , 1965

Tzonis A. Şi Lefaivre L. , Theorizing a New Agenda for Architecture, New York , 1996


52

Studii şi articole:

Matilda Caragiu Marioteanu “ Aromanii in Mileniul III. O abordare Prospectiva” în România

Literara , XXXIV, pg.32. 2001.

Matilda Caragiu Marioteanu, Identitatea şi identificare în problema aromânească, în “România

literara” , XXX. pp.51-52, 1998

Stelian Brezeanu/ Gheorghe Zbuchea, Romanii la sud de Dunâre. Documente,Ed. Arhivele

Naţionale ale României, Bucuresti 1997.

Armânamea, revista Comunităţii Armâne din România, Nr, 4 Decembrie, 2006

Thede Kahl, Consideraţii privind dispariţia limbilor cu trimitere la romanitatea balcanică

Sursa ilustraţiilor

Fig 1 - Armânamea, revista comunităţii armâne din România, Nr, 4 Decembrie, 2006

Fig 2, 3, 4, 5, 6, -Imagini arhivă proprie

Fig 7, 8, 9, 10, - Papahagi, Per[icle]. Basme aromâne și glosar. București: Inst. de Arte Grafice

"Carol Göbl" Ssor I. St. Rasidescu, 1905.

Fig 11, 12, 13, 14, 15, 16 – Imagini arhivă proprie

Fig 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25 – Imagini arhivă proprie


53

Date post:	21-Jan-2020
Category:	Documents
Upload:	others
View:	9 times
Download:	0 times

Europeni care se sting -aromânii -...

Documents