Proiect la etica si deontologia comunicarii

ETICA N PRES

CUPRINSIntroducere: Triada responsabilitatii : Etica Moralitate Deontologie Cap.1 : Adevar si obiectivitate in presa Erorile trebuie recunoscute si imediat indreptate A spune lucrurile asa cum sunt Perceptia personala intra in conflict cu obiectivitatea Limitele reporterului Contexul unui evenimennt, ca factor de influenta Diferenta dintre subiectele usoare si cele complexe Stresul generat de munca sub presiunea timpului si spatiului Cuvantul potrivit la locul potrivit Neutralitate in anchetare, mai putin in interpretarea rezultatelor Selectia stirilor poate distorsiona realitatea Interesele economice, pe primul plan Perceptia publicului Studiu de caz : Profitorii de pe urma avorturilor Cap.2 : Reporterii si sursele lor Promisiunea de confidentialitate, ca exceptie de la regula Informatiile obtinute de la prieteni Distanta minima in relatia cu sursele Cumpararea surselor Principiul independentei si cel al minimalizarii daunelor Promisiunile facute surselor, pe muchie de cutit Ii ajutam sau ii incurcam pe politisti Studiu de caz : Panica pesticidelor Cap.3 :Responsabilitatea jurnalistului fata de societate si fata de cetatean Dreptul la adevar al cetateanuluia) Dreptul la rectificare si dreptul la replica b) Adevarul cetateanului si opinia publica

Permeabilitatea institutiilor statului Responsabilitatea jurnalistului si viata privataa)Despre viata privata b)Intruziunea in viata privata c)Dezvaluirea de fapte jenante d)Lumina falsa si fictionalizarea e) Dreptul de publicitare a numelui si imaginii

Studiu de caz: Fotografia unui cadavru

2

Bibliografie

3

Introducere TRIADA RESPONSABILITAII: Etic Moralitate Deontologie

Etica este o disciplin liberal, care evalueaz comportamentul uman voluntar ca fiind poztiv sau negativ, n funcie de principiile determinante ale unui anumint grup uman, social.Termenul etic deriv din cuvntul grecesc ethos, care semnific locuin, locul natal.Din ethos a derivat cuvntul ethicos, care a fost utilizat de filosofii antici n studiile despre principiile care trebuie sa stea la baza comportamentului uman. Substantivul latin mos(plural mores) i adjectivul moralis, aveau neles de moralitate sau comportament obinuit.Latinescul mores a intrat in limba engleza , insemnand felul in care se comporta oamenii. Dihotomia etica morala si-a pastrat semnificatia si pentru noi:etica se refera la un sistem primar de principii, iar moralitatea presupune punerea lor in practica. Deontologia se aplica in interiorul unei profesii, stabilind pentru respectivii profesionisti ce trebuie sa faca si ce nu trebuie sa faca.Termenul provine din grecescul don(datorie,obligatie). Pentru domeniul mass-media, triada etica-moralitate-deontologie are o conotatie unica si exprima un paradox greu de solutionat.Fiindca, desi mijloacele de comunicare ne guverneaza viata, ne-o monitorizeaza si influenteaza permanent ele fiind pentru noi un serviciu fundamental de utilitate publica, totusi jurnalistii accepta cu greu, sau chiar resping ideea de morala si deontologie in exercitarea profesiei. Si fiindca termenul deontologie irita adesea pe profesionistii din mass-media, iar un consens minim de comportament profesional totusi se impune, a aparut un nou concept, cel de controlul calitatii care cuprinde deopotriva etica, morala si deontologie.

4

Capitolul 1 ADEVAR SI OBIECTIVITATE IN PRESA

In presa, cu cat jurnalistul este mai responsabil, cu atat greselile vor aparea mai rar.Functie de rata erorilor, organizatiile de presa risca pe termen lung sa-si stirbeasca semnificativ credibilitatea. Este evident ca in cativa ani Internetul va patrunde in majoritatea caselor si, printro singura atingere a tastelor, oricine va putea obtine informatii corecte, intr-un timp record si la un pret derizoriu.Din ce in ce mai constienti de legatura dintre informatie si pretul acesteia in bani, consumatorii de presa vor sanctiona imediat lucrurile de proasta calitate.

Erorile trebuie recunoscute si imediat indreptateFie ca percep sau nu erorile lor, majoritatea jurnalistilor nu-si fac un obicei din a le recunoaste.Dimpotriva, atunci cand realitatea devine incontestabila, ei continua sa-si sustina punctual de vedere.Vazuta ca sectia de productie a unei mari intreprinderi, redactia trebuie sa-si impuna standardele de calitate cerute, in vederea realizarii produsului finit materialul de presa.O stire eronata arata ca o ceasca fara fund, sau ca un surub fara cap, ambele date la vanzare in starea in care sa afla.Cumparatorul da bani pe ziar, il citeste si isi da seama ca e fara fund , sau ca nu are cap.Insa, cititorul nu poate fi inselat la nesfarsit.El fie va lua un alt produs, fie se va supara intr-atat incat va refuza sa mai cumpere informatii. Ca in oricare alta activitate, si in presa de calitate se pot strecura erori.Esential este ca atunci cand ele apar, organizatia de presa sa reactioneze rapid, fara a-si motive gestul, recunoscandu-si greseala si indreptand-o.

A spune lucrurile asa cum suntExactitatea si obiectivitatea sunt elementele cheie ale jurnalismului.Opinia publica are nevoie si merita sa primeasca informatii usor de deslusit. A spune lucrurile asa cum sunt este o responsabilitate esentiala a jurnalistilor si a institutiilor de presa.A promova informatii gresite reprezinta un deserviciu adus opiniei publice si o cale sigura de erodare a credibilitatii jurnalismului. Nu de multe ori, jurnalistul se scuza dand vina pe conditiile tehnice,pe expirarea limitei de timp, pe concurenta acerba de pe piata mass-media si multe scuze de genul acesta.Jurnalistul profesionist, la sfarsitul redactarii fiecarui material de presa poate

5

raspunde fara ezitari la o serie de intrebari menite sa inteleaga in ce masura a respectat minimele standarde legate de exactitate.Iata cateva intrebari: Esti sigur in mare masura de exactitatea faptelor redactate in material? Poti sa atribui toate informatiile sau sa le justifici prin documente? Ai verificat de doua ori informatiile cheie? Poti sa spui numele si numarul de telefon al fiecarei surse citate? Esti sigur ca toate declaratiile din relatare reflecta adevarul? Esti pregatiti sa sustii in mod public informatiile pe care le-ai verificat? Citatele din material sunt prezentate corect in context? Citezi surse anonime? Folosesti orice documente sau poze provenite din surse anonime? Ai folosit un limbaj sau niste fotografii avand un anumit potential distructiv?

Perceptia personala intra in conflict cu obiectivitateaReporterul, in cariera sa, vrea sa fie pe cat de dezinteresat, pea tat de transparent, intr-un cuvant vrea sa fie obiectiv.Insa preferintele jurnalistilor intotdeauna distorsioneaza imaginea, daca nu prin omiterea detaliilor, cel putin prin alegerea numai a unora dintre ele.Preferinta deriva din experienta si calitatile innascute sau dobandite ale fiecaruia dintre noi.Chiar atunci cand ne dam seama de preferintele pe care le manifestam, devine dificila indreptarea lor. In realitatea romaneasca, politicile editoriale nu numai ca nuanteaza faptele, distorsionandu-le, dar mai mult isi fac un scop din a sustine fara menajamente preferintele deseori bizare ale actionarilor.Jocul direct, cinstit, cu cartile pe fata, cu scopul principal de informare a publicului, este inca departe de presa romaneasca.Interesele financiare ale ale organizatiilor de presa, dorinta lor de a inregistra profit prin orice mijloace, determina adoptarea unor politici editoriale situate departe de conceptual de obiectivitate.

Limitele reporteruluiReporterul, cititorul(telespectatorul), organizatiile de presa, limbajul, capacitatile de investigatie si interpretare ale reporterului, toate influenteaza obiectivitatea intr-o anumita masura. Din multitudinea de detalii ale unui eveniment, reporterul selecteaza acele parti care i se par relevante, intreaba si investigheaza pentru a clarifica intelesul a ceea ce a observat, iar in final isi organizeaza informatiile sub forma de stire, relatare, reportaj, ancheta.Functie de experienta de viata, de educatia si judecata sa, un reporter poate alege doua-trei elemente cheie ale evenimentului, iar un altul le poate ignora pe acestea, alegand cu totul altele. Specialistii spun ca ne putem apropia de adevar, sau cel putin de miezul problemei, daca stim mai multe despre limitele reporterului.Cand un reporter trece de la lucruri relative simple, concrete la unele abstracte, complexe judecatile de valoare pe care trebuie

6

sa le faca in fiecare stadiu al investigatiei si interpretarile faptelor reflecta bagajul sau de cunostinte si de valori.Acesta este rezultatul educatiei, al experientei religioase, al copilariei, al vietii de familie, al trecutului social si economic, al prietenilor si asociatiilor din care a facut parte, al vietii sentimentale, ca si al capacitatii sale de a judeca. Psihologii afirma ca numai un jurnalist lovit brusc de amnezie s-ar putea apropi de un eveniment intr-o stare pura de neutralitate.

Contexul unui eveniment, ca factor de influentaUn alt element ce influenteaza procesul obiectivitatii face referire la regulile jurnalistice.Potrivit acestora, o stire nu are valoare de stire pana cand nu se intampla ceva, adica pana cand nu avem un eveniment.Drept consecinta directa, multe aspecte grave ale societatii, nu neaparat legate de un eveniment, sunt tratate superficial in presa, sau nu sunt abordate deloc. Jurnalistii au invatat ca interesul cititorilor se manifesta cu precadere cand vine vorba de conflicte sau de lucruri neobisnuite.De multe ori reporterul isi canalizeaza exclusiv atentia pe conflictul in sine, neglijand tocmai ceea c ear face relatarea pe deplin inteleasa, adica contextul.Fenomenul se observa fara greutate cand ziaristii relateaza declansarea unei greve.Cu exceptia a doua-trei referiri legate de conditiile de munca ale grevistilor, nu se spune nimic altceva despre cum s-a ajuns la conflict. Jurnalistii considera ca ideile nu fac parte din categoria stiri, de aceea trateaza cu precadere conflictele de pe strada, in detrimental conflictului de idei, fara sa faca legatura intre cele doua aspecte.

Diferenta dintre subiectele usoare si cele complexeProblemele de interes public apar deseori cu tenta subiectiva datorita complexitatii lor.Ele pe de o parte au propria istorie, deloc de neglijat, iar pe de alta parte prezinta o conexiune pe orizontala cu alte probleme. Un eveniment ce se deruleaza intr-un timp mai lung,are toate sansele sa fie incomplete prezentat.Cu cat un eveniment dureaza mai putin, cu atat el are sansa de a fi relatat in intregime, deci mai obiectiv.Discontinuitatea in tratarea problemelor, bombardamentul cititorului obisnuit cu un maldar de informatii diverse, il face pe acesta numai sa reactioneze la stiri, fara sa inteleaga, sa analizeze si astfel sa aiba o imagine clara a ceea ce se intampla in jurul lui si in lume.Extrem de rar jurnalistii prezinta cap-coada un anume subiect, aratand originea, evolutia, momentele culminante si consecintele.

Stresul generat de munca sub presiunea timpului si spatiuluiSpatiul, respectiv timpul alocat unei relatari afecteaza in mod semnificativ obiectivitatea.Modelul reporterului instant, gata in orice moment sa reproduca rapid 7

evenimentele , sub amenintarea depasirii orei limita, aduce deseori deservicii presei si, nu in ultimul rand , opiniei publice.Factorul viteza aplicat fara discernamant tuturor problemelor, indiferent de complexitatea lor, pe motiv ca ar fi de interes public si nu sufera amanare, nu face decat sa ameninte obiectivitatea. De obicei editorii stabilesc marimea unei relatari in timp si spatiu, cu toate ca jurnalistii sunt revoltati cand li se cere sa micsoreze textul materialului.Insa, la fel de bine, chiar redactorul poate gresi printr-o abordare superficiala, in fuga, a unei probleme complexe. In plus, ritmul alert are deseori un efect negativ asupra reporterilor si editorilor, aflati intr-o permanenta goana dupa subiecte fierbinti.

Cuvantul potrivit la locul potrivitLimbajul folosit de jurnalisti este unul din elementele cheie, capabile sa incline hotorator balanta in favoarea subiectivismului.Tonul materialului presa, defensiv, neutru sau agresiv, provine in proportie decisiva din imbinarea constienta a unor cuvinte alese cu grija.Dintr-un eveniment nesemnificativ, de o gravitate minima, un jurnalist cu talent si experienta poate realiza un text deosebit, folosind un limbaj adecvat. Limbajul luat ca un lucru de sine statator este un mediu imperfect pentru exprimarea adevarului.Cuvintele pot fi inadecvate ,cand este nevoie de precizie; ambigue, cand se cere un inteles; cu o anume conotatie, cand avem nevoie de o definitie; aluzive, cand este cautata identitatea.O gandire limpede ne ajuta sa transpunem ideile in expresii clare, sa trecem peste ambiguitatile cuvintelor. Ora limita ii impinge pe jurnalisti spre cuvinte nepotrivite , spre un limbaj de lemn, cu termini de specialitate deprinsi din rapoartele medicale, din cele ale politiei sau din mediul economic. Gasirea termenului potrivit si plasarea lui la locul potrivit diminueaza substantial riscul unei relatari tendentioase.

Neutralitate in anchetare, mai putin in interpretarea rezultatelorCand relateaza un eveniment de interes public, reporterul are tendinta de a interpreta ceea ce a vazut si a auzit, de a explica fenomenul.Unii editori, considera insa ca stirile nu trebuie interpretate.Potrivit acestoram materialul de presa explicat de jurnalisti, are darul mai degraba de a-i convinge pe cititori, decat a-i lamuri. Pe de alta parte, adevarul in legatura cu problemele de interes public nu iese la iveala numai prin observatie directa, sau prin intermediul simturilor.O multitudine de factori fac posibila intelegerea unui fenomen, cum ar fi conexiunile cu alte evenimente din trecut, legatura cu istoria locurilor in care se petrece actiunea etc. In peisajul mediatic romanesc, editorii nu promoveaza relatarile plate, superficiale.O astfel de abordare nu-i este de folos in primul rand celui care urmareste sa puna in practica o politica editoriala.Nici cititorul obisnuit nu s-ar simti in largul sau daca

8

nu ar avea imaginea completa a fenomenului, nu ar putea face legaturile necesare intelegerii acestuia. Jurnalistii ar trebui sa-i ajute pe oameni sa inteleaga problemele din ce in ce mai complexe care le afecteaza viata si nu o pot face decat judecand faptele si valorile.Studiile au aratat ca cititorii nu manifesta un real interes in parcurgerea materialelor perfect neutrepe motiv ca relatarea nuda a faptelor lasa prea multe aspecte nelamurite si are darul de a plictisi.In conditiile ritmului rapid al vietii cotidiene, consumatori de presa astepata ca jurnalistii sa faca mai multa analiza, sa le usureze astfel intelegerea fenomenelor.Esential este ca reporterii sa fei neutri in anchetarea unei probleme, si nu in exprimarea a ceea ce descopera. Un bun jurnalist gaseste evenimentul, verifica faptele, pune ideile cap la cap, cauta cauzele si conditiile in care s-a petrecut evenimentul, discerne problemele de interes public, distinge sursele si corecteaza eventualele elemente partinitoare.

Selectia stirilor poate distorsiona realitateaPresupunand ca majoritatea, daca nu toti jurnalistii unei institutii de presa sunt obiectivi, sau incearca sa atinga obiectivitatea, exista posibilitatea ca institutiile respective sa fie profund subiective.Politica editoriala stabilita, conditiile de munca; interesele comerciale, atuurile profesionale si manageriale ale sefilor, pot conduce, fiecare in parte, la un jurnalism de slaba factura. Un prim pas subiectiv al institutiei de presa, reprezentata prin editor, poate aparea in momentul selectarii materialelor bune de tipar, sau bune pentru lansarea in eter.Se pune intrebarea daca editorii respecta criteriile profesionale in alegerea stirilor, sau pur si simplu ei urmaresc cu precadere linia politicii editoriale trasata de patronat.S-ar spune ca ultima varianta se apropie mai mult de realitatea romaneasca. Asa cum obiectivitatea unui reporter depinde de perceptia sa, de selectia lucrurilor esentiale, la fel si obiectivitatea unei institutii de presa depinde de selectarea riguroasa a celor mai importante aspecte de interes public, ce vor fi transmise jurnalistilor, pentru a fi investigate si interpretate. Rezulatele bune ale unei institutii de presa, depind de calitatile persoanei aflate la conducere.Aceasta persoana are nevoie de o serie de attribute, cum ar fi:intelepciune, experienta, autoritate, resurse si putere de a aplica politica editoriala.

Interesele economice, pe primul planPentru ca institutiile media sunt, cu doua exceptii(radioul si televiziunea de stat), patronate de firme private, principalul lor scop este sa aduca profit.Televiziunile, radiourile si ziarele obtin bani, in special din publicitate, ultimele avand un plus rezultat din vanzarile directe si din abonamente. Institutiile de presa, in special cele din Romania, au si alte afaceri, in afara de redactarea ziarului sau producerea de programe TV.Cele mai profitabile au la baza relatii contractulale cu institutii ale statului.Pe masura ce realtiile comerciale se dezvolta pe mai

9

multe directii, implicand din ce in ce mai multi fuctionari publici si oameni de afaceri, institutiile media isi pierd din obiectivitate.Ele nu mai pot relata onest despre indivizi care ii ajuta sa castige sume importante de bani.La fel de bine, marile firme producatoare de tigari, de de bauturi alcoolice, cele de telefonie mobile sau de echipamente de calcul, ca principale cumparatoare de reclama, au un statut privilegiat. De multe ori jurnalistii se simt frustrati, deoarece salariatii de la departamentul de publicitate au salarii simtitor mai mari si ca deseori rezultatul muncii lor este cotat mai prost decat un centimetru patrat de publicitate.Din acest motiv, reporterii competenti, insa slabi motivati, migreaza incontinuu de la institutiile media la firme din afara sferei jurnalismului.

Perceptia publiculuiComunicarea obiectiva il implica si pe cititor, respective pe ascultator sau telespectator.Daca reporterul are o scapare, sa zicem ca memoria ii joaca feste, aceslasi lucru i se poate intampla si cititorului. Daca reporterul va scrie cu precizie, va face distiinctiile fara a se implica emotional, dar cu exactitatea necesara intelegerii materialului, atunci si cititorul va intelege ceea ce reporterul a inteles si a scris, realizandu-se comunicarea obiectiva. Poarta-te cu cei din jur asa cum ai vrea sa se poarte ei cu tine, pare a fi regula de aur in jurnalism, principiul calauzitor in cautarea obiectivismului.

Studiu de caz : Profitorii de pe urma avorturilor

In mai 1978, Chicago Sun-Times a primit informatii de la o sursa demna de incredere ca femeile din patru clinici din Michigan Avenue urmau proceduri medicale inutile, in vederea avortarii. Sursa sustinea ca in fiecare an, sute de femei erau fals informate de catre personalul clinicii in privinta sarcinii.Aparent, peste 60.000 avorturi erau facute la aceste clinici, al caror scop era exclusiv profitul. Ziarul Sun-Times si-a inceput investigatiile, trimitand femei la agentiile particulare care recomandau femeilor clinicile respective.Pretinzand ca doresc consiliere in privinta sarcinii, ele au adus urina recoltata de la barbati, iar testele de graviditate au fost pozitive.Mai departe, investigatorii au incercat sa se angajeze la agentiile care faceau recomandarile, precum si la clinici.Fiind angati acolo, jurnalistii au invatat repede ca femeilor cu teste negative de graviditate li se spunea ca rezultatul este pozitiv si ca peste 10% din pacientele clinicii primeau diagnosticul avort, chiar daca testul lor de urina demonstra ca ele nu sunt gravide.In urmatoarele patru luni, jurnalistii de la Sun-Times au primit locuri de munca in clinicile respective, unde lucrau ca infirmiere sau consilieri.Cu toate ca nu au fost implicati in procedurile chirurgicale, au putut sa observe multe nereguli practicate in clinicile respective:avorturi efectuate in stadii avansate de

10

graviditate, personal al clinicii care practica medicina fara licenta, frauda si practice nepotrivite.S-au inregistrat complicatii frecvente si chiar mai multe decese. Pentru a sustine observatiile directe, investigatorii au fotocopiat peste o suta de fise medicaledin clinici.Fisele au fost aduse la Sun-Times, unde au fost sterse numele femeilor.Totusi, actul fotocopierii fara aprobare a fiselor a reprezentat o violare a legii. Consecinta publicarii articolelor despre profitorii de pe urma avorturilor a fost elaborarea unor legi noi de catre stat pentru a reglementa activitatea clinicilor de avorturi cu paciente nespitalizate.Doua dintre clinici au fost inchise, mai multi medici implicate au parasit statul, iar un medic a fost trimis la inchisoare.Una dintre clinici a dat in judecata Sun-Times, dar procesul a fost ulterior anulat. Acest studiu de caz ilustreaza mizele mari implicate uneori in reportajul de investigatie.Desi intervin mai multe probleme etice in relatarea cazului, inselatoria este tema centrala a analizei.Colectarea de informatii sub pretexte false si pentru un scop nobil este o problema tipica atat pentru orasele mici, cat si pentru cele mari.Problema este insa daca inselatoria poate fi vreodata justificata etic. La urma urmei, articolul din ziar a informat marele public despre un scandal periculos si illegal.Desi procesul indelungat de colectare a informatiilor poate sa fi prelungi expunerea unor femei la practice medicale lipsite de scrupule, in cele din urma articolul a permis populatiei feminine din orasul Chicago sa ia decizii mai informate referitoare la oportunitatea practicarii unui avort si institutia abilitata sa intervina in astfel de situatii.Acest lucru a fost asigurat de masurile guvernamentale radicale care s-au produs ca urmare a articolului.Insa, pe de alta parte, metodele ziarului sunt contradictorii cu multe traditii filosofice.Pe tot parcursul investigatiei, ziarul s-a angajat intr-o plasa de minciuni si se pune intrebarea daca valoarea finala a descoperirilor era suficient de mare pentru a justifica falsurile la care s-a recurs pentru a le obtine.Se poate argumenta ca nu exista nici o alta modaliate decat aceea a metodelor de investigare sub acoperire pentru a obtine un subiect de presa de acest gen; personalul clinicii ar fi negat orice rau savarsit.Insa, alegand aceasta cale, cea a inselaciunii, ziaristii au riscat sa creeze o tesatura de inselatorii greu de justificat din punct de vedere etic.

11

Capitolul 2 REPORTERII SI SURSELE LOR

Jurnalistii de success intotdeauna si-au gasit cele mai adecvate surse pentru a obtine informatiile furnizate publicului.Insa datorita conventiilor jurnlaistice si a publicului, exista cerinta identificarii completa a surselor, prin numirea acestora.In presa din Romania, cu deosebire in cea scrisa, extreme de multe informatii sensibile sunt atribuite unei surse care a solicitat anonimatul, sau uneia din cadrul institutiei.Numai argumentul evitarii unor daune majore, sau cel al cautarii unor beneficii majore ar putea sa justifice, in anuminte conditii, neindentificarea surselor informatiei. Daca facem abstractie de confidentialitate relatia sursa-reporter are si un aspect ce tine de moralitate: te folosesti si esti folosit de .Prin natura muncii sale, jurnalistul imprumuta deseori masca omului de incredere, dispus sa asculte necazurile, preocuparile, chiar intimitatile unei persoane, pentru ca ulterior sa o tradeze fara remuscari.

Promisiunea de confidentialitate, ca exceptie de la regulaProblemele de natura juridical din pacate domina discutiile legate de [romisiunea de confidentialitate facuta surselor.In fata instantei de judecata, in cadrul proceselor de calomnie, de multe ori singura oersoana in masura sa confirma anumite acuzatii este tocmai sursa anonima.Constiente ca mai devreme sau mai tarziu ar putea fi citate in process, sursele evita sa ofere informatiii, din moment ce editorii nu le pot garanta confidentialitatea.Cand insa imperativele juridice si morale coincid, jurnalistii se simt confortabil. Reporterii promit confidentialitatea din politete, din prietenie sau pentru a face dialogul mai usor.In anumite circumstante, discutia cu o sursa nonima poate creste numarul total al informatiilor utile publicului.De exemplu daca un reporter ajunge la locul unei crime si da peste un martor speriat, exista putine sanse ca acesta sa descrie ce a vazut, mai ales daca criminalul nu este prins.Sub anonimat insa, descrierea sa i-ar putea conduce pe politisti spre individual cautat. Avantajele oferirii confidentialitatii par a fi evidente, atat pentru reporter, cat in special pentru sursa.Ce ne facem insa cu publicul; este el dispus sa inghita informatii si sa le evalueze fara sa stie cine se afla in spatele lor? Pe de alta parte, insa folosirea surselor confidentiale poate sa protejeze un mincinos sau un manipulator.Daca o sursa anonima minte si reporterul publica informatia, cum va reactiona jurnalistul ca sa indrepte situatia, atunci cand se afla adevarul?El a facut o promisiune ferma de confidentialitate si este obligat prin cuvantul dat sa nu dezvaluie sursa manipularii.Pericolul provenit din increderea in sursele anonime trebuie sa determine institutiile de presa sa descurajeze ferm toate promisiunile de confidentialitate facute fara

12

echivoc.Un reporter poate cel mult sa faca promisiunea ca nu va publica numele sursei in articolul respectiv, fara sa-si ia angajamentul ca nu va publica vreodata acel nume. Ca regula de urmat in majoritatea cazurilor, tot ceea ce se doreste a fi publicat ca ceva care s-a intamplat trebuie verificat prin intermediul atribuirii informatiilor unor surse.Atunci cand o sursa confidentiala spune ceva acuzator la adresa unui individ, in special a unei persoane private, regula legata de nepublicarea informatiei fara identificarea sursei se cuvine a fi pe deplin respectata.Acuzatiile neatribuite unei surse aduc o ofensa profunda obiectivitatii, fiind total lipsite de fair-play.Pe de alta parte, publicul tinde sa manifeste suspiciune si-si piarda increderea fata de institutiile media dispuse sa acuze personae in temeiul unor surse anonime.

Informatiile obtinute de la prieteniMai rar discutata in cadrul redactiilor, confidentialitatea informatiei primite de la prieteni intervine la un moment dat in munca jurnalistului.Orice reporter sau editor are la indemana ceva bun de publicat obtinut de la prieteni, dar care in cazul publicarii ar putea suna ca o tradare peronala.Pentru a evita astfel de conflicte, unii jurnalisti, putini la numar, ce-i drept, refuza sa se apropie emotional de surse.Majoritatea au insa relatii stranse cu furnizorii de materie prima. Sa analizam situatia unui jurnalist aflat in vizita la un prieten, director al unei importante firme.In timpul cinei jurnalistul afla de la prietenul sau ca respective firma avut in ultimul timp grave probleme financiare.Cum at trebui sa reactioneze jurnalistul? Dar daca insa publicatia afla aceleasi informatii pe care prietenul i le-a dezvaluit jurnalistului, insa din alte surse si le publica, prietenul jurnalistului nu s-ar simti tradat? Evident ca informatiile ar putea fi de natura sa intereseze in cel mai mare grad opinia publica si atunci jurnalistul s-ar vedea pus intre ciocan si nicovala, intre cerinta morala de a dezvalui si obligatia unei loialitati personale de a pastra pentru sine ceea ce a aflat.

Distanta minima in relatia cu surseleRelatia dintre reporter si sursa este complicata nu numai datorita numarului mare de purtatori de cuvant, interpusi ca un scut de protectie intre public si functionari.Este de asemenea complicata prin puterea speciala a unor oficiali guvernamentali de rang inalt de a juta sau pedepsi jurnalistii, in functie de cat de cooperanti se dovedesc a fi.Este complicata intrucat justitia ii hartuieste pe reporteri si le cere sa-si dezvaluie sursele.este complicata uneori chiar prin propriile inabilitati ale jurnalistului, sau a lipsei sale de interes de a dezvolta tehnici de monitorizare a tacticilor de intimidare folosite de functionarii publici de rang inalt.Trebuie de asemenea sa admitem ca lenea si insuficienta dorinta de a folosi surse alternative sunt vicii cunoscute ale jurnalistilor. Institutiile de presa au datoria de a-i convinge pe purtatorii de cuvant si pe functionari sa atribuie informatiile furnizate si sa nu treaca la atacuri personale fara sa

13

identifice sursa atacului.Presedintii de stat si primii ministri, prin intermediul imensei autoritati ale birourilor de presa, si-au pus la punct o varietate de trucuri menite sa-i mentina pe reporteri pe o anumita directie si sa le taie posibilitatea punerii unor intrebari incomode chiar si in timpul conferintelor de presa. Indiferent unde ar lucra, reporterul are datoria de a urma o linie stricta.El trebuie sasi dezvolte o linie suficient de intima cu sursa, pentru a genera incredere si a obtine informatii si in acelasi timp suficient de detasata, cu scopul de a-i permite sa fie obiectiv, chiar si atunci cand adevarul nu flateaza sursa.

Cumpararea surselorCt de normal este ca un jurnalist s-i ofere sursei ceva n schimbul informaiei? Se ridic, iniial, cteva ntrebri: Presiunea realizrii unei relatri ample ntr-un timp scurt i determin pe jurnaliti s treac peste unele aspecte etice ale problemei? n ce condiii un reporter poate s l nele pe editor? Cum reacioneaz jurnalistul care se tie vinovat? Editorii au obligaia de a anticipa potenialele probleme ale reporterilor, prin intermediul impunerii unui cod deontologic n cadrul redaciei. Iniiativa de a-i da bani sursei ridic anumite probleme etice deloc de neglijat. n primul rnd, jurnalistul practic a ndemnat sursa s ncalce legea, prin faptul c i-a dat bani ca s-i ia droguri. Mai apoi, reporterul a hotrt s nu-i spun nimic editorului n legtur cu cumprarea sursei, astfel c a fost nelat att conducerea redaciei, ct i opinia public. Editorii si redactorii efi au obligaia de a manifesta disponibilitate la dialog i nelegere n cazurile mai sensibile, ct i de a-i ajuta pe jurnaliti s se descurce cu presiunea exercitat asupra lor, n condiiile pstrrii standardelor de calitate cerute. Cei din conducerea redaciei trebuie s-i asume partea lor de responsabilitate fa de respectarea regulilor etice de ctre jurnaliti.

Principiul independenei i cel al minimalizrii daunelorTeoretic, redaciile de tiri i asum prin political or editorial faptul c nu dezvluie numele sursei confideniale. Ce se ntmpl ns cnd un individ i cere unei instituii de pres s spun n mod public c nu el este sursa anonim suspectat de o parte din audien? Dac presupunem c adevrata surs nu ar avea motive s fac demersuri pentru a i se dezvlui numele, exist dou modaliti de tratare a problemei n cazul instituiei de pres solicitate s dea un rspuns ferm. ntr-o prim variant, editorii pur i simplu nu s-ar pronuna n nici un fel, nici DA, nici NU, n timp ce alternativa ar fi ca ei s spun rspicat c ntr-adevr individual NU este sursa confidenial bnuit de o parte a publicului.

14

Promisiunile fcute surselor, pe muchie de cuitS analizm un alt caz ce face referire la relaia surs-reporter. Presupunem c un funcionar public i-a dezvluit sub anonimat reporterului de la Evenimantul Zilei faptul c un candidat la Senat a fost arestat n urm cu 15 ani, pentru delapidare. Se ridic n prim instan, mai multe ntrebri: Este rezonabil pentru un jurnalist s poat s-i asigure sursa de confidenialitate i s se atepte ca editorii s-i sprijine promisiunea? Reporterul trebuie s se consulte cu editorul nainte de a-i promite sursei confidenialitatea? Ct de important trebuie s fie o informaie pentru a se justifica discreditarea reporterului i daunele aduse instituiei de pres prin nclcarea promisiunii fa de surs? Ce fel de discuii trebuie s aib loc n redacie nainte ca promisiunea reporterului s fie nclcat? Ce greutate trebuie s aib opinia reporterului n cadrul discuiei? Publicul i celelalte surse ar putea simi c nclcarea promisiunii a fost judecabil? Conflictul etic n acest caz se deruleaz ntre dou puncte de vedere: 1) Dreptul unei surse de a se atepta ca o promisiune s fie inut; 2) Credina editorilor c publicul are nevoie de informaii legate de identitatea sursei. Editorii gsesc rapid justificri ale aciunilor lor atunci cnd pun pe primul plan interesul public. n acelai timp ns, ei au obligaia de a explica publicului c dezvluirea numelui sursei nu este o decizie tocmai uor de luat, datorit faptului c o astfel de iniiativ le-ar putea face reticente pe surse n relaia ulterioar cu reporterii.

i ajutm sau i ncurcm pe poliiti?O problem ce genereaz vii dispute pe trmul eticii face trimitere la informaiile cutate att de poliiti, ct i de jurnaliti. Se pune ntrebarea ce anume trebuie s cunoasc publicul astfel nct dezvluirile din pres s nu le pun bee-n roate poliitilor i s nu-I fac scpai pe infractori. Venind n ntmpinarea cerinei publicului de a afla ct mai multe detalii legate de o crim abominabil, sau n generalm, de un caz celebru, ziarele nu au ezitat s publice fotografii i declaraii ale indivizilor reinui de anchetatori. Contieni sau fr s-i dea seama, editorii i-au pus astfel pe poliiti n situaia de a pierde cel puin una dintre probele cheie: recunoaterea suspecilor dintr-un grup, de ctre un martor al infraciunii. Din nou se pune n balan dreptul publicului de a fi informat i daunele produse prin ajutorul indirect dat unui infractor. n timp ce reporterii au obligaia primordial de a proteja cetenii. Reporterii care ascund informaii pentru a coopera cu poliia, n mod invariabil vor influena negativ opinia public n legtur cu tenacitatea jurnalitilor i n final vor eroda credibilitatea presei. Ei nu vor mai juca rolul de cini de paz n societate.

15

Studiu de caz : Panica pesticidelorIn februarie 1989, emisiunea de televiziuane 60 Minutes a transmis stirea ca merele tratate cu o substanta chimica Alar sunt periculoase pentru copii de varste mici.Informatia provenea dintr-un raport al Consiliului pentru Proetctia Resurselor Naturale.Incepand cu 1968, Alar fusese recunoscuta ca substanta importanta in cultura marului, pentru proprieteatea acesteia de a face merele mai rosii si pentru a le incetini coacerea. Drept urmare, merele au disparut de pe piata.Cofetariile scolilor din Los Angeles, Chicago si New York au cerut ca merele sa fie scoase din meniuri si din depozite.Deasupra lazilor cu mere au fost atasate placute indicand ca merele din ele nu contineau Alar.Statul Washington, care realizeaza 50% din productia de mer, s-a confruntat cu pierderi economice devastatoare. In plina isterie, ambasada Statelor Unite din Santiago de Chile a primit un telefon prin care se anunta ca o incarcatura de struguri, cu destinatia Philadelphia, fusese otravita cu cianura de potasiu.Acuzata de lipsa masuriloe in cazul Alar, Administratia Alimentelor si Medicamentelor a confiscate 2 milioane cutii cu fructe din aeroporturile si porturile Statelor Unite si a sfatuit consumatorii sa evite fructele chiliene.Avertismentul viza producttiile de piersici, pepeni, mere verzi, pere, prune, mure si affine existente pe piata americana.Fructele, in valoare de 15 milioane de dolari stateau ingramadite in porturile chiliene, fara cumparatori.Reprezentatntul Administratiei, acuzat de chilieni de o reactie exagerata a insistat ca prefera s fie in siguranta, decat sa regrete. David McDonald, seful Asociatiei Nationale a firmelor producatoare de fructe a acuzat Consiliul pentru Protectia Resurselor Naturale de goanna dupa popularitate si de lipsa abordarii serioase a problemelor stiintifice.Specialistii nu au produs argumente convingatoare cu privire la efectul nociv al Alarului asupra omului.In loc sa prezinte concluziile sale expertilor, in vederea dezbaterii si evaluarii, Consiliul prin serviciul sau de relatii publice, a negociat o prezentare in exclusivitate a cazului in cadrul emisiunii 60 Minutes.Dupa parerea lui, ziaristii nu au specificat ca numai 5% din merele coapte mai sunt inca stropite cu Alar.In plus criticii au considerat ca si presa a contribuit la agravarea situatiei, deoarece nu a prezentat realitatea cu professionalism.Declarand ca o substanta este toxica, fara a clarifica mai departe sensul acestei sintagme, presa poate face publicul sa creada ca cine mananca un mar se imbolnaveste imediat de cancer. Acest studiu de caz prezinta unul dintre subiectele din ce in ce mai complexe legate de nutritie si substantele chimice.In astfel de cazuri, cum e cel prezentat mai sus, presa nu trebuie sa se considere garantul sanatatii publice, ci ar trebui sa joace un rol secundar, pe langa unitatile sociale care pot trata problemele intr-un mod diferentiat, fara sa creeze o criza sociala. Pentru ca un reportaj riscant ,cum e cel prezentat aici, sa fie plasat intr-un context potrivit, John E. Cox, propune o serie de principii: Jurnalistii trebuie sa intarzie prezentarea unei stiri pana se clarifica toate faptele. Jurnalistii trebuie sa ia in calcul si riscul, nu doar prezentand doua puncte de vedere, ci publicand analize atente.

16

Reporterii trebuie sa aiba pregatirea si studiile care sa le permita accesul la sursele de date complexe si sa adreseze intrebari dificile si dure din domeniu. Jurnalistii trebuie sa dispuna de surse neutre de informatii, altele decat intreprinderile producatoare si cele de interes public. In acest caz, daca presa ar fi fost destul de diplomata, problemele privind Alarul ar fi fost transmise Agentiei pentru Protectia Mediului, dandu-i posibilitatea sa actioneze.De fapt Agentia a interzis Alarul, ca pesticide potential periculos, desi probele stiintifice existente nu sunt concludente.Este iresponsabil sa accepti orbeste orice date ti se ofera, dar, in acelsi timp publicul este indreptatit sa afle despre testele adunate sistematic intr-un laborator neindustrial.

17

Capitolul 3 RESPONSABILITATEA JURNALISTULUI FATA DE SOCIETATE SI FATA DE CETATEAN

Dreptul la adevar al cetateanuluiAtunci cand evaluam responsabilitatile (fata de cetatean si fata de societate) pe cate se fundamenteaza exercitiul profesional, suntem obligati sa ne referim mai intai de toate la adevar.Adevarul ca masura circumstantiala a inteligibilului este, deci, in ce priveste presa o datorie fundamentala pentru jurnalist si o garantie de credibilitate pentru destinatarul cetatean.Datoria noastra dintai deci, in rezumat, se rasfrange asupra unui drept in egala masura al nostrum, dar si mai presus de noi: dreptul cetateanului la adevar. Cu toata modestia asumata, practica jurnalistica, fundamentata pe insusi etica modelului democratic nu-si poate propune sa defineasca adevarul faptului relatat decat ca virtualitate, ca unghi de interpretare demonstrabil, nici unic, nici infailibil, contrapondere a minciunii, fie ea involuntara sau nu.Este si motivul pentru care, ca mediator de mesaje presa se adreseaza opiniei individuale a cetateanului si opiniei publice.Ambele sunt direct dependente de felul in care mesajul reuseste sa aproximeze coerent si, pe cat se poate obiectiv realitatea reflectata, dar si de capacitatea de interpretare a mesajului, care exista natural in destinatar, fiel el individual, fie public. Orice fapt selectat si devenit informatie mediatica, ar trebui in principiu sa raspunda intr-o oarecara masura curiozitatii de cunoastere a destinatarului, aceasta calitate fiind numita si fapt de inters public. Un fapt poate sa aiba la un moment dat, o valoare de exceptie fata de restul faptelor de viata contextuale.Ele sunt de interes public, tocmai prin caracterul lor de exceptie, sau prin simpla lor decupare din sir pot fi interpretate jurnalistic ca exceptii. Conceptul de informatie de interes public are insa in plus si acoperire in domeniul legislatiei, mai ales in situatiile in care cetateanul simte nevoia sa se apere in fata tentatiei presei de atransforma orice tip de intamplare cotidiana, cu sau fara acceptul celui care o traieste, in subiect de presa. Pentru a verifica veridicitatea faptelor devenite informatii de inters public in cazuri litigioase sau confuse, trebuie in primul rand sa folosim o buna tehnica de documentare.Tehnica documentarii, specifica fiecarui camp in parte e cu atat mai importanta, cu cat o imagine superficiala asupra unui fenomen in campul dat poate induce reactii false sau periculoase in opinia publica, deservind-o in loc s-o serveasca. In alta ordine de idei, adevarul mesajelor noastre e direct dependente de comportamentul nostru fata de sursele de informare, fie ele obiecte sau oameni.Privilegiul reporterului nu ne poate niciodata scuti de imposibilitatea de a cita corect, de a verifica

18

informatiile pe care le difuzam inainte si nu dupa ce le-am difuzat, de a le pune in circulatie numai atunci cand ele sunt confirmate din mai multe surse. Principiul verificarii informatiei din macar doua surse se cupleaza firesc cu un alt principiu operational, cel al echidistantei(un operator util pentru a contextualiza corect un subiect). a) Dreptul la rectificare si dreptul la replica Si totusi, chiar respectand calitatea publica a informatiei, verificand cu atentie credibilitatea sursei de informare, incercand sa organizezi mesajul echidistant, insasi viteza in care se desfasoara procesul informarii prin presa ca si nevoia de a rezista unei acerbe concurente pe piata stirilor favorizeaza aparitia unor inexactitati sau erori.Aceste erori pot produce daune unor personae si pot avea consecinte juridice asupra jurnalistului si asupra institutiei de presa.Pentru ca in cele din urma ele pun sub semnul indoielii buna comunicare oferita de media, ii submineaza acesteia credibilitatea si opacizeaza, involuntar, capacitatea de interpretare a destinatarului. In societatea roamneasca persista inca tendinta de a trata rectificarea si replica dreot cadouri pe care editorul le face dupa bunul sau plac, celui care le reclama.De cele mai multe ori eroarea e tratata ca inexistenta, ca invizibila, printr-o tacere cetoasa si vinovata, care deriva de fapt in linie directa din mentalitatea comunista asupra presei:lucrul despre care nu vorbesti, nu exista. Legal vorbind, o rectificare prompta a erorii, atunci cand autorii si editorii sunt constienti de ea, e proba suficienta de onestitate care poate impiedica declansarea unui process, fie el civil sau penal. Dreptul la replica, la randul sau trebuie privit din ambele unghiuri, moral si juridic.Insa, in principiu orice persoana publica sau private care se simte lezata in bunul sau renume prin difuzarea unor informatii false, ori care considera ca respectivele informatii nu sunt de interes public, are dreptul sa recurga la replica.Din punct de vedre moral dreptul la replica poate fi privit ca derivand din principiul insusi al echidistantei, atunci cand, din varii motive, informatiile culese, interpretate si difuzate de o publicatie nu au fost de la la bun inceput confruntate si cu persoana la care ele fac - direct, sau indirect - referire. Daca din unghiul de vedre al eticii profesionale, dreptul la replica este o investitie in adevar al strategiei editoriale in fata legii, atunci cand exista legi cu referire directa la comportamentul presei, el devine o obligatie fireasca cu consecinte mai mult sau mai putin grave intr-un process civil sau chiar penal.In ambele cazuri, un drept la replica trebuie sa fie difuzat de organismul de presa in acelasi loc cu materialul incriminat, cu aceleasi caractere, si in cat mai scurt timp. Ca si rectificarea, si difuzarea dreptului la replica poate constitui o aparare a autorului si/sau publicatiei in fata unor acuzatii grave care ar putea duce la deschiderea unui process, fie el civil, fie penal.In anumite tari legislatia si jurisprudenta fac o diferenta intre dreptul la replica si cel la raspuns, in situatia in care informatiile incriminatorii nu apartin in mod direct autorului articolului sau atitudinii publicatiei.Dreptul la raspuns ar acoperi astfel acele informatii care au aparut in cadrul materialului de presa ca citate si a caror sursa a fost nominalizata. In cazul in care inlauntrul materialului de presa considerat drept lezant, numele persoanei lezate nu este pomenit, aceasta din urma este obligata sa faca dovada ca, totusi, prin alte elemente ale textului ea este reconoscibila.Nu organismul de presa este obligat sa

19

demonstreze ca nu s-a referit la o persoana anume, ci dimpotriva persoana va demonstra ca datele textului pot conduce obiecti, nu subiectiv la recunoasterea ei.

b) Adevarul cetateanului si opinia publica Presa se adreseaza, dupa cum stim, in acelasi timp unei persoane individuale nevazute, dar si unei finite colective cu dimensiuni mereu diferite.Publicul specific caruia i se adreseaza mesajele noatre poate creste si scadea in functie de natura informatiilor si de structura finita materialelor de presa, cu promptitudinea acestora in raport cu faptele si cu interesul pe care l-ar putea starni.Este motivul pentru care presa este in acelasi timp purtatoare de cuvant dar si factor catalizator a ceea ce, cu un termen destul de ambiguu, se cheama opinie publica. Greu da aproximat in realitatea sa palpabila, opinia publica tinde sa functioneze adesea cu sensuri extreme in discursul nostru cotidian.Suntem cand tentati sa o incarcam cu o forta si mai ales cu o legitimitate indiscutabile, uitatand ca in fond ea e o opinie, sin u neaparat o judecata. Luand in serios modelul democratic, o pres libera si care slujeste adevarul cetateanului ar trebui sa lucreze neobosit pentru canalizarea opiniei publice catre civism, pentru stimularea capacitatii opiniei publice de a judeca prompt si corect faptele si situatiile cu care societatea e confruntata, pentru a fructifiva energiile colective in starea lor potential spectatoarespre participativitate si decizie.

Permeabilitatea institutiilor statuluiInca din zorii presei si pana in zilele noastre, indifferent de tipul de organizatie sociala cu care ne-am putea intalni, vom constata ca intre mediile de informare si stat exista o tensiune mai mult sau mai putin manifesta, focalizata in jurul uneia si aceleiasi probleme:secretul.Ce e si ce nu e secret, in ce masura un secret ajuta sau submineaza sanatatea organismului social, cine e indreptatit si cine nu sa hotarasca secretul si sa-l gestioneze, in ce masura organizarea activitatilor statului si activitatile acestora pot sau nu deveni obiectul informatiei publice, iata tot atatea subiecte mereu readuse in discutie, in functie de politica si politici, de crize sociale sau de conflicte interstatale; in cele din urma in functie de insasi evolutia ideii de democratie. In principiu, modelul democratic, bazandu-se pe investitia de incredere, presupune faptul ca institutiile statului sunt obligate sa lucreze transparent , garantand cetateanului liberal acces la informatiile de interes public; in contrapondere aceleasi institutii ar trebui sa garanteze cetateanului si libertatea sa asupra propriului destin , asupra propriilor afaceri, deci asupra acelor informatii de natura intima care nu sunt destinate interesului public.Binomul institutie publica persoana private este, cel putin in principiu, recunoscut astazi ca fiind algoritmul sufficient si eficient al unui model democratic corect articulat. Insa nu trebuie san e facem iluzii: nicaieri si probabil niciodata nu a existat sin u va exista un sistem social care sa reuseasca sa anuleze definitive secretul:nu vom putea trai nici in vietile noastre peronale, nici la nivelul afacerilor publice in acvarii.Si totusi

20

obligatiile institutiilor statului de a lucra pentru cetatean si in cunostinta de cauza a cetateanului se cer normate limpede spre binele comunitar.Liberul acces al cetateanului la informatiile de interes public este nu un simpu principiu constitutional, detatsat ori detasabil din sistemul comportamental al marii masinarii a statului, in functie de bunul plac al unui guvern ori al altuia: el determina, la nivelul legilor tarii, un comportament coerent, unitar al institutiilor fata de cetatean, fie el reprezentat de sie insusi, fie reprezentat de media.In aceasta ordine de idei, de la o tara la alta, putem avea de-a face cu o singura lege de garantare a acestui acces, ori cu o adecvare a legilor din sistemul traditional, in scopul asigurarii liberului acces.

Responsabilitatea jurnalistului si viata privataOrice jurnalist, din orice colt al lumii, care isi face cu devotement si onestitate meseria, va fi de acord ca responsabilitatea sa fundamentala fata de public este aceea de a spune adevarul.Principiul odata admis implica faptul ca el va refuza sa minta sau va recunoaste ca a dezinformat , atunci cand fara voia lui a dat o informatie falsa.din acest punct de vdere putem obtine intuitive sau practic un soi de unanimitate de opinie in materie de etice profesionala, mult mai dificil ne va fi insa sa-i punem de acord pe ziaristi in privinta raspunderilor lor atunci cand subiectul abordat atinge viata intima a persoanelor, fie ele private sau publice. In societatea romanesca, aflata astazi intr-o transformare accelerata, pe coordonate nu intotdeauna usor de limpezit, problema protectiei vietii peronale pare sa nu preocupe pe nimeni.Zvonul, confdentialitatea neverificabila, trocul informational, informatiile si imaginile din spatiul intim, obtinute fara permisiunea persoanei aflate in obiectiv, interviurile si imaginile deschis cu delincventi minori, tratarea suspectilor drept criminali gata judecati si condamnati sunt in continuare moneda curenta in Romania. Liberalii radicali ai presi sustin ca material primar a vietei este viata cetatenilor.Dar, tocmai pentru ca viata cetatenilor reflectata de presa sa poata conduce intelegerea si corectarea nedreptatilor de catre cetateni, presa e datoare s astabileasca un just echilibru intre interesul public si cel privat intre valoarea publica a informatiilor si valoarea lor intima; raspunderea ziaristului ar trebui, intr-o lume civilizata, sa acopere atat zona anormalitatii spre a o corecta cat sip e cea a normalitatii, sprea a o proteja despre discretie si abuz.Linistea fiecarui camin e o valoare pe care nu stim sa o pretuim suficient, iar aceasta deficienta se cere perceputa si corijata. a)Despre viata privata Independete sau combinate intre ele, violarile dreptului la viata personala pot fi clasificate in patru mari domenii: intruziunea, dezvaluirea de fapte jenante, punerea intr-o lumina falsa si publicitarea numelui si imaginii fara acordul subiectului. Atunci cand vorbim de viata intima a unei persoane ne referim exclusive la fapte reale, care dintr-o pricina sau alta, nu ar fitrebuit sa fie date publicitatii.Subsecvent de

21

avantajele acestei protectii legale nu se pot bucura in mod egal si persoanele publice si cetatenii de rand.Intr-o tara cu adevarat democratica, sansa unei persoane de a castiga un proces de acest fel intentat unui jurnalist este invers proportional cu notorietatea persoanei.Principiul acestei rasturnari de protectie dinspre omul public spre cel neinsemnat este simplu:nici o persoana publica, fie ea politician, judecator, stea de cinema ori sportiv nu a fost obligate de cineva sa devina publica, ci si-a asumat liber o asemenea conditie; beneficiile pe care i le adduce situarea in proscenicul vietii sociale sunt direct dependente de faptul ca, in mod constient, persoana a acceptat o restrangere a universului sau intim, a acceptat deci sa traiasca transparent, in vazut multimii. b)Intruziunea in viata privata Cea dintai categorie, general recunoscuta de violare a vietii private este intruziunea.Sub acest concept larg pot fi cuprinse un numar foarte mare de fapte diverse, avand ca punct comun spatial privat(locuinta, proprietate, interiorul unei institutii private etc.), actiunile si relatiile intime(familie, prieteni, viata amoroasa etc.) ca si documentele aflate in posesia persoanei si care o privesc doar pe ea.Intruziunea presupune deci, de la clasic recunoscuta violare de domiciliu, la orice alt fel de patrundere si procurare de informatii din universal personal sau al unui organism abilitat(politie, procuratura, justitie etc.) Pentru o mnai corecta intelegere a conceptului de intruziune in viata private in raport direct cu profesia de jurnalist, vom prezenta in cele ce urmeaza un caz explificator: Dietmann vs. Time(1971) Doi jurnalisti de la LIFE au facut o ancheta in legatura cu o persoana care practica medicina in mod illegal(fara licenta).In acest scop, s-au prezentat la locuinta impricinatului ca sot si sotie, cerand o consultatie, prilej cu care au montat un dispozitiv de ascultare.Ca rezulatat al articolui, persoanele abilitate s-au sesizat, Dietmann fiind condamnat pentru practicare ilegala de servicii medicale; insa la randul sau, falsul doctor i-a chemat in justitie pe jurnalisti pentru intrunziune in viata privata.Trustul TIME, care detinea magazinul LIFE, a fost condamnat cu 1000$ amenda, dup amai multi ani de procese deoarece atat modalitatea de patrundere, cat si asculatarea au fost considerate ilegale. c)Dezvaluirea de fapte jenante Derivand direct din intruziune si constituind o consecinta a acesteia, dezvaluirea de fapte jenante, apartinand trecutului sau actualitatii, constitie a doua categorie larga de violare a intimitatii fata de care cetatanul solicita sa fie protejat.Intervin aici atat chestiuni referitoare la fa fapte descoperite in mod direct de jurnalist(prin fotocopiere, filmare sau relatare ), cat si fapte descoperite prin intermediul unor documente de uz privat, sau din dosare instrumentate de institutiile statului , si care nu apartin domeniului public.In toate cazurile in care o persoana face plangere sau aduce in fata instantei un jurnalist pentru dezvaluirea de fapte jenante care constituie o violare a vietii private, modalitatea specifica de aparare a jurnalistului este tocmai deminstrarea oportunitatii si interesului public al

22

dezvaluirii.Fireste, atunci cand informatiile au fost descoperite pe o cale ilegala, sau pur si simplu nelegitima, apararea prin interesul public e insuficienta, din pricina ca sunt intersectate doua domenii diferite:cel al intrunziunii si cel al publicarii de fapte jenante.Daca intruziunea atinge in special mijloacele prin care e obtinuta informatia, faptele jenante se leaga tocmai de continutul publicat al acesteia. Ca prima concluzie in aceasta privinta, trebuie sa accentuam aici enorma deosebire intre calomnie si dezvaluirea de fapte jenante.In primul caz acuzatia adusa de reclamant se refera la difuzarea unor informatii false, deci apararea jurnalistuluie constituita de adevarul probat.In al doilea caz, faptele sunt recunoscute de reclamant ca adevarate, acuzatia adusa de el jurnalistului fiind aceea ca ele nu sunt de interes public, ca atare apararea jurnalistului e constituita tocmai de aceasta din urma. Sunt insa si situatii in care si legea si etica jurnalistica ne obliga sa avem un comportament discret, sau preferential discret, si anume: Numele si imaginea delincventului minor In anumite state tratamentul lega al delincventului minor este unul preferential, plecandu-se de la premiza lesne de inteles ca minorii trebuie ajutati sa se indrepte.E foarte adevarta insa ca mai ales in ultimele decenii, din pricina cresterii ratei criminalitatii infantile, aceste principii sunt adesea contrazize de insusi interesul public fata de un fenomen care se cere macar redus, daca nu stopat. Codurile deontologice ale tarilor democratice indeamna ziaristul la discretie in difuzarea numelui si chipului delincventului minor, iar unele legislatii statale au prevederi specifice in acest sens, cu excepia omorurilor deosebit de grave si a altor delicte de importanta majora. Cum insa este greu de stabilit interesul presei in asemenea situatii, ramane la latitudinea institutiilor abilitate(politie, procuratura, justitie) sa hotarasca daca in documentele si comunicatele emise de ele numele si imaginea vor putea sau nu sa fie folosite in materialele de presa. Victimele de catastrofe si de viol Daca in foarte multe state comportamentul presei cuprivire la numele si imaginea victimelor de viol este reglementat prin interdictii clare, nu acelasi lucru se intampla cu privire la victimele catastrofelor. Adesea victimele insele sau apartinatorii lor s-au plans si se pang ca un dezastru, un incendiu, o sinucidere etc. sunt nenorociri personale suficient de dureroase ca sa mai fie accentuate si de difuzarea lor publica.Pe de alta parte, presa protesteaza la randul ei, agitand si in aceste conditii stindardul - firesc al interesului cu care opinia publica reactioneaza la situatii de acest fel. In cele doua extreme se cere insa stabilit un echilibru bazat pe bunul simt.Mai presus de cuvantul legii, in mod firesc ambiguu in situatii in care e greu de impacat libertatea presei cu libertatea de a-ti trai durerea in intimitate, ar trebui sa prevaleze in acest domeniu constiinta fiecaruia dintre slujitorii presei. Datele privind sanatatea persoanei Plecand de la principiul recunoasterii secretului medical, in mai toate tarile democratice, chestiunile referitoare la starea sanatatii persoanei sunt considerate de domeniu privat cu exceptia publice, mai ales a acelora implicate in viata politica.

23

Este si acesta un domeniu in care presa e adesea incriminata , ori chiar subiect de procese de dezvaluire de fapte jenante.La urma urmelor, ca si casa, ca si familia, propriul organism, sanatatea si maladia sunt ale fiecaruia dintre noi, nu ale comunitatii.Noi suntem cei care hotaram, in ultima instanta, daca si cati altii vor fi informati atunci cand suntem suferinzi, daca si cine are dreptul sa ne vada astfel. d)Lumina falsa si fictionalizarea A pune pe cineva intr-o lumina falsa presupune a interpreta incorect fapte reale, a adauga unor fapte reale, alte fapte care in context par credibile dar nu sunt adevarate, a inlantui contextual cauze si consecinte care par logice, dar sunt imaginate, producand daune onoarei si respectabilitatii unei persoane. Cum se poate lesne observa , acest domeniu al legislatiei vietii private poate inerfera cu diverse alte delicte, incepand de la calomnie, atunci cand demonstratia logica a unui jurnalist nu poate fi probata pas cu pas, trecand prin fictionalizare, atunci cand reclamantul poate dovedi ca o parte sau intreg discursul jurnalistic este inventat si sfarsind cu dezvaluirea de fapte jenante, atunci cand acestea pot fi demonstrate de reclamant ca nespecifice intregii sale personalitati. Punerea intr-o falsa lunima ramane o problema destul de dificil de rezolvat pentru ziaristi, fiindca la fel ca si in cazul calomniei, si adesea coroborandu-se cu ea implica in aparare atat probarea faptului real ca fapt de interes public, cat si demonstrarea bunelor intentii, mai ales atunci cand la mijloc sunt opinii si comentarii personale ale jurnalistului. Daca avem in vedere ca multe dintre materialele de presa provin din surse confidentiale, care implica obligatia pastrarii privilegiului reporterului deci impoibilitatea unei demonstrari ferme a autenticitatii faptelor relatate vom intelege ca punerea intr-o lumina falsa, poate constitui, in multe cazuri, o reala primejdie chiar si pentru cel mai onest dintre ziaristi. e) Dreptul de publicitare a numelui si imaginii Cel mai vechi element de drept al vietii private este cel referitor la publicitatea numelui si imaginii.Total diferit de cele trei categorii discutate anterior, dreptul de publicitate a numelui si imaginii are mai degraba un caracter comercial decat unul de protectie propriu-zisa a vietii personale.El interfereaza astfel, intr-o mare masura cu teoria dreptului de autor, cu deosebire ca aici nu avem de-a face cu produse ale unei activitati intelectuale, ci cu insasi fiinta umana, reprezentata vizual sau prin numele sau. Simultan cu dezvoltarea presei si mai ales cu cresterea importantei reclamei in economia interna a oricarui organism de presa , a dfvenit, spre sfarsitul secoloulu trecut, evident ca persoana umana trebuie protejata legal de primejdia sa, fara acordul sau, chipul si numele sa fie utilizate in scopuri comerciale ori propagandistice de catre intreprinderi, institutii sau alti cetateni. In ultimii cinzeci de ani , dreptul la publicitate s-a extins intr-un mod impresionant si asupra unor sitiatii mult mai complexe.Dam aici exemplul unui celebru animator de televiziune, Johnny Carson, , autor timp de aproape un deceniu al unui show TV care incepea cu exclamatia Heres Johnny!, a dat in judecata o firma numita:

24

Heres Johnny Portable Toilets Inc. , ce comercializeaza closete.Curtea de Apel a Statelor Unite nu numai ca i-a admis dosarul, ci a considerat ofensator comentariul publicitar al comerciantilor: cel mai vestit comic din lime aadaugat imaginii closetului; deoarece in constiinta publicului, sintagma Heres Johnny se confunda cu imaginea binecunoscutului animator.

Studiu de caz: Fotografia unui cadavru

John Harte era singurul fotograf acre se afla la datori ain duminica din 28 iulie 1986 la ziarul Californian din Bakersfield.Dupa cateva indatoriri de rutina, el a auzit pe radioemitatorul politiei despre un caz de inec la un lac situat in apropiere.Cand a ajuns acolo, scafandri cautau corpul unui copil de 5 ani, care s-a inecat in timp ce innota cu fratii sai. In cele din urma scafandrii au gasit cadavrul; seriful i-a tinut pe curiosi la distanta, in timp ce familia si oficilitatile se stransesera in jurul cadavrului.Echipa de la TV nu a filmat in acel moment, dar Harte s-a aplecat pe sub mana serifului si a facut 8 poze. Politica redactionala a ziarului Californian interzicea publicarea fotografiilor cadavrelor.insa, conchizand ca fotografia va reaminti cititorilor sa fie atenti la copii lor cand inoata, redactorul sef si-a dat aprobarea ca fotografia sa fie publicata. Dupa publicarea fotografiei, cititorii au bombardat cotidianul cu telefoane, scrisori, anulari de abonamente si achiar amenintari cu bomba. Redactorul sef si-a recunoscut apoi greseala, ca nu ar fi trebuit sa publice respectiva fotografie, insa ei erau de parere ca prin aceasta fotografie au informat publicul cu privire la riscuri si ca a fost mai eficienta in promovcarea sigurantei decat 10000 de cuvinte. Zilnic, in ziare si la televizor sunt publicate imagini si fotografii care pun accent pe durere si tragedie.In apararea fotografiilor de acest gen se invoca de obicei argumentul valorii de stire.Fotoreporterii insumeaza un eveniment intr-o maniera pe care mintea o poate retine, captand acel portret bogat in expresie, deoarece declanseaza toate emotiile starnite de subiect.In acest caz, Harte a actionat ca un profesionist brav, indeplinindu-si rolul de reporter al problemelor de fiecare zi incluzand neplacerile.

25

BIBLIOGRAFIE

BERTRAND, Claude-Jean , Deontologia mijloacelor de comunicare, Iasi, Institutul European, 2000. BERTRAND, Claude-Jean (coord.), O introducere n presa scris i vorbit, Iai, Polirom, 2001. CHRISTIANS, G. Clifford , Etica mass-media. Studii de caz, Iai, Polirom, 2001. DEAVER, Frank, Etica in mass media, Bucuresti, Silex, 2004 MIROIU, Mihaela, Gabriela BLEBEA, Introducere n etica profesional, Editura Trei, Bucureti,2001 ONCIIU, Adrian,Probleme de etica in journalism, Asociatia Jurnalistilor Profesionisti Din Iasi, 2001 RANDALL, David. Jurnalistul universal. Ghid practic pentru presa scris, Iai, Polirom, 1998. RUNCAN, Miruna, Introducere n etic i legislaia presei, Bucuresti, All Educational, 1998 MATEI-SAVULESCU, Aura. MUNTEANU, Cristina. Etica si deontologie in massmedia si relatii publice, Pitesti, Independenta Economica, 2004

26