EROARE ŞI FRAUDĂ

ÎN AUDIT

2012

Cuprins

Cap. 1. Frauda în audit...............................................................................................................................3

1.1.Caracteristici ale fraudei....................................................................................................................3

1.2 Scepticismul profesional....................................................................................................................5

1.3 Proceduri de evaluare a riscului şi activităţi conexe..........................................................................6

1.4 Imposibilitatea continuării misiunii de către auditor..........................................................................8

Cap. 2 Consideraţii generale privind eroarea în audit.................................................................................9

2.1. Corectarea erorilor contabile.............................................................................................................9

2.2. Semnificatia erorilor în audit..........................................................................................................10

Cap.3. Studiu de caz privind frauda şi eroarea în audit.............................................................................12

3.1. Cazuri de infracţionalitate economică la nivel national .................................................................12

3.1.1. Afacerea Skoda (1933)...........................................................................................................12

3.1.3. Falimentul Bancorex (1999)...................................................................................................13

3.2. Cazuri de infracţionalitate economică la nivel international ..........................................................15

3.2.1. Cazul WorldCom (2002).........................................................................................................15

Bibliografie:..............................................................................................................................................16

2

Cap. 1. Frauda în audit

Frauda reprezintă un act intenţionat comis de unul sau mai mulţi indivizi din cadrul conducerii, persoanelor însărcinate cu guvernanţa, angajaţilor, sau unor terţe părţi, ce implică utilizarea înşelăciunii pentru a obţine un avantaj injust sau ilegal.

1.1. Caracteristici ale fraudei

Denaturări ale situaţiilor financiare pot apărea fie ca rezultat al unei fraude, fie al unei erori. Factorul care face distincţia între fraudă şi eroare este măsura în care acţiunea ce a stat la baza denaturării situaţiilor financiare este intenţionată sau neintenţionată.

Deşi frauda este un concept juridic larg, în contextul ISA, auditorul este interesat de frauda ce produce denaturări semnificative ale situaţiilor financiare. Există două tipuri de denaturări intenţionate ce sunt relevante pentru auditor – denaturări ce rezultă din raportarea financiară frauduloasă şi denaturări ce rezultă din deturnarea de active. Deşi auditorul poate suspecta sau mai rar, identifica producerea fraudei, auditorul nu face determinări juridice asupra faptului dacă frauda a avut într-adevăr loc.

a) Frauda, fie sub forma raportării financiare frauduloase, fie a deturnării de active, presupune existenţa unei stimulări sau a unei presiuni de a comite frauda, o oportunitate sesizată de a proceda în acest fel şi o anumită conştientizare a acţiunii. De exemplu:

Stimularea sau presiunea de a comite o raportare financiară frauduloasă pot exista în cazul în care conducerea se află sub presiune, din partea surselor din afară sau din cadrul entităţii, de a obţine anumite venituri sau rezultate financiare ţintă aşteptate (şi posibil nerealiste) – în special în cazul în care consecinţele ratării de către conducere a obiectivelor financiare pot fi importante. În mod similar, persoanele pot fi încurajate să denatureze active, de exemplu, pentru că aceste persoane duc un stil de viaţă ce le depăşeşte posibilităţile.

Oportunitate sesizată de a comite o fraudă poate exista atunci când o persoană crede că poate evita controalele interne, de exemplu, pentru că persoana se află într-o poziţie de încredere sau are cunoştinţe în privinţa unor anumite deficienţe în controlul intern.

Persoanele pot fi capabile de a conştientiza comiterea unui act fraudulos. Unele persoane posedă o atitudine, un caracter sau un set de valori de etică ce le permite să comită fapte necinstite cu bună ştiinţă şi intenţionat. Cu toate acestea, chiar şi persoane care în alte condiţii ar fi oneste, pot comite o fraudă dacă mediul în care se află exercită suficientă presiune asupra lor.

3

b) Raportarea financiară frauduloasă presupune denaturări intenţionate, inclusiv omiterea unor valori sau prezentări în situaţiile financiare pentru a înşela utilizatorii situaţiilor financiare. Poate fi cauzată de eforturile conducerii de a manipula veniturile pentru a înşela utilizatorii situaţiilor financiare prin influenţarea percepţiei lor asupra performaţei şi profitabilităţii entităţii. Astefel de manipulări ale veniturilor pot începe cu mici acţiuni sau ajustări inadecvate ale ipotezelor şi modificări ale raţionamentelor de către conducere. Presiunile şi stimulările pot conduce la intensificarea acestor acţiuni până la punctul în care au ca rezultat raportarea financiară frauduloasă. O astfel de situaţie poate avea loc atunci când, din cauza presiunilor de a corespunde aşteptărilor pieţei sau a unei dorinţe de a maximiza compensările bazate pe rezultate, conducerea adoptă unele poziţii, în mod intenţionat, care conduc la raportarea financiară frauduloasă prin denaturarea semnificativă a situaţiilor financiare. În unele entităţi, conducerea poate fi motivată să reducă veniturile cu o valoare semnificativă pentru a minimiza impozitele sau să crească veniturile pentru a asigura finanţare din partea băncilor.

c) Raportarea financiară frauduloasă poate fi săvârşită prin următoarele:

Manipularea, falsificarea (inclusiv producerea de documente false) sau modificarea înregistrărilor contabile sau a documentaţiei justificative pe baza cărora sunt întocmite situaţiile financiare.

Denaturarea sau omiterea intenţionată din situaţiile financiare a evenimentelor, tranzacţiilor sau a altor informaţii importante.

Aplicarea greşită intenţionată a principiilor de contabilitate în privinţa valorilor, clasificării, modalităţii de prezentare sau descriere.

d) Raportarea financiară frauduloasă implică deseori evitarea de către conducere a controalelor care, de altfel, par că funcţionează eficace. Frauda poate fi comisă de conducere prin evitarea controalelor utilizând tehnici precum:

Înregistrări fictive în registrul jurnal, în special în apropierea sfârşitului unei perioade contabile pentru a manipula rezultatele din exploatare sau pentru a atinge alte obiective.

Ajustarea inadecvată a prezumţiilor şi modificarea raţionamentelor utilizate pentru estimarea soldurilor conturilor.

Omiterea, avansarea sau întârzierea recunoaşterii în situaţiile financiare a evenimentelor sau tranzacţiilor care au avut loc în timpul perioadei de raportare.

Ascunderea, sau neprezentarea, faptelor care ar putea afecta valorile înregistrate în situaţiile financiare.

Implicarea în tranzacţii complexe care sunt structurate pentru a prezenta eronat poziţia financiară a entităţii.

Modificarea înregistrărilor şi termenilor aferenţi unor tranzacţii importante şi neobişnuite.

4

e) Deturnarea de active implică furtul activelor unei entităţi şi este deseori comisă de angajaţi în valori relativ mici şi nesemnificative. Totuşi, poate implica şi conducerea, care este mai în măsură să mascheze sau să ascundă deturnările astfel încât să fie greu de detectat. Deturnarea de active poate avea loc în mai multe moduri, inclusiv prin:

Delapidarea încasărilor (de exemplu, colectarea eronată a crenţelor sau deturnarea încasărilor aferente conturilor de datorii foarte vechi (prescrise), către conturile bancare personale).

Furtul activelor corporale sau a proprietăţii intelectuale (de exemplu, furtul din stocuri pentru uz personal sau pentru vânzare, furtul activelor scoase din uz, pentru revânzare, înţelegerea secretă cu un competitor şi dezvăluirea unor informaţii de natură tehnică în schimbul plăţii).

Determinarea unei entităţi la plata unor bunuri şi servicii pe care nu le-a primit (de exemplu, plăţi către vânzători fictivi, comisioane secrete/mita plătite de vânzători către agenţii de achiziţii ai entităţii în schimbul umflării preţurilor, plăţi către angajaţi fictivi).

Utilizarea activelor unei entităţi pentru uzul personal (de exemplu, utilizarea activelor entităţii ca garanţie pentru un împrumut personal sau un împrumut pentru o parte afiliată).

Deturnarea de active este deseori însoţită de înregistrări sau documente false sau înşelătoare pentru a ascunde faptul că activele au dispărut sau că au fost puse gaj fără obţinerea unei autorizări corespunzătoare.

f) Responsabilităţile auditorului din sectorul public corespunzătoare fraudei pot fi rezultatul prevederilor legislative şi de reglementare, sau altă autoritate aplicabilă entităţilor din sectorul public sau cuprinse separat în mandatul auditorului. În consecinţă, responsabilităţile unui auditor implicat într-un audit în sectorul public ar putea să nu fie limitate la considerarea riscurilor de denaturare semnificativă a situaţiilor financiare, ci ar putea presupune o responsabilitate mai largă de considerare a riscurilor de fraudă.

1.2 Scepticismul profesional

În conformitate cu ISA 200, auditorul va menţine scepticismul profesional pe întreg parcursul auditului, recunoscând posibilitatea ca o denaturare semnificativă ca urmare a fraudei să existe, fără a ţine seama de experienţa auditorului cu privire la onestitatea şi integritatea conducerii şi a persoanelor însărcinate cu guvernanţa entităţii.

Menţinerea unei atitudini de scepticism profesional necesită punerea în permanenţă sub semnul întrebării a faptului dacă informaţiile şi probele de audit obţinute sugerează că ar putea exista o denaturare semnificativă ca urmare a fraudei. Presupune analizarea credibilităţii

5

informaţiilor ce urmează a fi folosite ca probe de audit şi a controalelor aplicate asupra procesului de întocmire şi păstrare a acestora, acolo unde este relevant.

Deşi auditorului nu i se poate solicita să ignore experienţa sa cu privire la onestitatea şi integritatea conducerii entităţii şi a persoanelor însărcinate cu guvernanţa scepticismul profesional al auditorului este în mod special important în considerarea riscurilor de denaturare semnificativă ca urmare a fraudei, pentru că ar fi putut avea loc modificări ale circumstanţelor.

Cu excepţia cazului în care auditorul are motive să creadă contrariul, auditorul poate accepta documentele şi înregistrările ca fiind autentice. În cazul în care în urma condiţiilor identificate în timpul auditului, auditorul este determinat să creadă că un document ar putea să nu fie autentic sau că termenii unui document au fost modificaţi fără ca acest lucru să fie dezvăluit auditorului, auditorul va investiga în continuare.

Un audit efectuat în conformitate cu ISA implică rareori autentificarrea documentelor, iar auditorul nu este instruit în acest sens şi nu se aşteaptă din partea sa să fie expert în astfel de autentificări1. Totuşi, în cazul în care auditorul identifică anumite situaţii care îl fac pe auditor să creadă faptul că un document ar putea să nu fie autentic sau că elemente dintr-un document au fost modificate fără ca acest lucru să fie dezvăluit auditorului, posibilele proceduri de investigare pot include:

Să confirme direct cu o terţă parte. Să utilizeze un expert pentru evaluarea autenticităţii documentelor.

Atunci când răspunsurile conducerii sau ale persoanelor însărcinate cu guvernanţa în cadrul intervievărilor sunt inconsecvente, auditorul va investiga inconsecvenţele.

1.3 Proceduri de evaluare a riscului şi activităţi conexe

Atunci când aplică procedurile de evaluare a riscului şi activităţile conexe pentru a obţine o înţelegere a entităţii şi a mediului său, inclusiv asupra controlului intern al entităţii, aşa cum prevede ISA 315, auditorul efectuează procedurile menţionate în paragraful următor, pentru a obţine informaţii ce pot fi folosite în identificarea riscurilor de denaturare semnificativă ca urmare a fraudei.

Auditorul va efectua intervievări cu conducerea cu privire la:

Evaluarea de către conducere a riscului ca situaţiile financiare să fie denaturate în mod semnificativ ca urmare a fraudei, inclusiv natura, aria de cuprindere şi frecvenţa acestor evaluări;Conducerea acceptă responsabilitatea cu privire la controlul intern al entităţii şi de

întocmire a situaţiilor financiare ale entităţii. În consecinţă, este adecvat ca auditorul să intervieveze conducerea cu privire la evaluarea proprie a conducerii asupra riscului de fraudă şi 1 ISA 200, “Obiective, pricipii generale, sfera angajamentului şi certificarea rezonabiă”, punctul A47

6

la controalele implementate pentru al preveni şi detecta. Natura, aria de cuprindere şi frecvenţa evaluării unor astfel de riscuri şi controale efectuate de conducere pot varia de la o entitate la alta. În unele entităţi, conducerea poate efectua evaluări detaliate anual sau ca parte a unei monitorizări continue. Natura, aria de cuprindere şi frecvenţa analizei conducerii sunt relevante pentru înţelegerea de către auditor a mediului de control al entităţii. De exemplu, lipsa evaluării de către conducere a riscurilor de fraudă poate, în unele condiţii, să indice o importanţă scăzută pe care o acordă conducerea controlului intern.

În unele entităţi, în special în entităţi mai mici, conducerea ar putea să se concentreze pe riscurile de fraudă a angajaţilor sau deturnării de active.

Procesul conducerii pentru identificarea şi răspunsul la riscurile de fraudă din cadrul entităţii, inclusiv orice riscuri specifice de fraudă pe care le-a identificat conducerea sau care au fost aduse în atenţia sa, sau clase de tranzacţii, solduri ale conturilor sau prezentări pentru care este foarte probabil să existe un risc de fraudă;În cazul entităţilor cu mai multe locaţii, procesele conducerii pot include diferite niveluri

de monitorizare a locaţiilor operaţionale sau a segmentelor afacerii. Conducerea ar putea, de asemenea, să identifice anumite locaţii operaţionale sau segmente ale afacerii pentru care existenţa riscului de fraudă este mai probabilă.

Comunicarea conducerii, dacă există, cu persoanele însărcinate cu guvernanţa, privind procesele sale de identificare şi răspuns la riscurile de fraudă din cadrul entităţii;

Comunicarea conducerii, dacă există, cu angajaţii privind viziunea sa cu privire la practicile de afaceri şi comportamentul etic.

Cu excepţia cazului în care toţi cei însărcinaţi cu guvernanţa sunt implicaţi în conducerea entităţii, auditorul efectuează intervievări cu persoanele însărcinate cu guvernanţa pentru a determina dacă au cunoştinţă cu privire la orice fraudă reală, suspectată sau bănuită ce afectează entitatea. Aceste intervievări se derulează şi pentru a corobora răspunsurile cu intervievările conducerii.

Auditorul evaluează dacă anumite relaţii neobişnuite sau neaşteptate care au fost identificate în timpul procedurilor analitice, inclusiv cele legate de conturile de venituri, pot indica riscuri de denaturare semnificativă ca urmare a fraudei.

Auditorul analizează dacă alte informaţii obţinute de auditor indică riscuri de denaturare semnificativă ca urmare a fraudei.

Auditorul va evalua dacă informaţiile obţinute prin alte proceduri de evaluare a riscurilor şi activităţi conexe indică faptul că există unul sau mai multe riscuri de fraudă. În timp ce este posibil ca factorii de risc de fraudă să nu indice neapărat existenţa fraudei, aceştia au fost deseori prezenţi în circumstanţe în care au fost comise fraude şi astfel, pot indica riscuri de denaturare semnificativă ca urmare a fraudei.

Faptul că frauda este de obicei ascunsă, o poate face foarte dificil de detectat. Cu toate acestea, auditorul poate identifica evenimente sau condiţii care indică o stimulare sau o presiune

7

de a comite o fraudă sau oferă o oportunitate pentru comiterea unei fraude (factori de risc de fraudă). De exemplu:

Necesitatea de a îndeplini aşteptările unor terţe părţi pentru a obţine finanţare de capital suplimentară poate crea presiunea de a comite o fraudă;

Acordarea unor prime importante în cazul atingerii unei ţinte de profit nerealiste poate stimula comiterea unei fraudei;

Un mediu de control ineficace poate crea oportunitatea pentru comiterea unei fraude.

1.4 Imposibilitatea continuării misiunii de către auditor

Dacă în urma unei denaturări ca urmare a fraudei sau a suspiciunii de fraudă, auditorul se confruntă cu circumstanţe excepţionale care pun la îndoială capacitatea auditorului de a continua efectuarea auditului, auditorul:

a) Determină responsabilităţile profesionale şi legale aplicabile în circumstanţele date, inclusiv dacă este necesar ca auditorul să raporteze persoanei sau persoanelor care au solicitat auditul sau, în unele cazuri, autorităţilor de reglementare;

b) Analizează dacă este adecvat să se retragă din misiune, atunci când retragerea din misiune este permisă de lege sau reglementări;

c) Dacă auditorul se retrage: Discută cu nivelul adecvat de conducere şi persoanele însărcinate cu guvernanţa

retragerea auditorului din misiune şi motivele retragerii; Determină dacă există o cerinţă profesională sau legală de a raporta persoanei sau

persoanelor care au organizat auditul sau în unele cazuri, autorităţilor de reglementare, retragerea auditorului din misiune, precum şi motivele retragerii.

Exemple de circumstanţe excepţionale care pot apărea şi care pot pune la îndoială capacitatea auditorului de a continua efectuarea auditului, includ:

Entitatea nu ia măsurile corespunzătoare în privinţa fraudei, pe care auditorul le consideră necesare în condiţiile date, chiar şi în cazul în care frauda nu este semnificativă pentru situaţiile financiare;

Analiza auditorului privind riscurile de denaturare semnificativă ca urmare a fraudei şi rezultatele testelor de audit indică un risc important de fraudă semnificativă şi generalizată;

Auditorul are îndoieli semnificative în privinţa competenţei şi integrităţii conducerii sau a persoanelor însărcinate cu guvernanţa.

8

Cap. 2 Consideraţii generale privind eroarea în audit

Situaţiile financiare pot fi denaturate ca urmare a unor erori. Eroare este o denaturare neintentionată aparută în situaţiile financiare, inclusiv omiterea unei sume sau a unei prezentări, cum ar fi:

greşeli matematice sau contabile aparute în colectarea sau procesarea datelor, pe baza carora se întocmesc situaţiile financiare;

estimare contabilă incorectă aparută din trecerea cu vederea sau interpretarea greşită a faptelor cu incidenţă semnificativă asupra situaţiilor financiare;

aplicarea greşită a politicilor contabile referitoare la evaluare, recunoaştere, clasificare, prezentare sau descriere de informaţii din necunoştinţă de cauză.

Referitor la prezentările eronate în situaţiile financiare, auditorul examineaza respectarea procedurilor privind corectarea erorilor contabile, semnificaţia şi evaluarea semnificaţiei erorilor în audit, precum şi natura, cauza şi proiectarea erorilor privind eşantionarea în audit.

2.1. Corectarea erorilor contabile

Corectarea erorilor constatate în contabilitate se efectuează pe seama rezultatului reportat. Erorile din perioadele anterioare sunt omisiuni şi declaraţii eronate cuprinse în situaţiile

financiare ale entităţii pentru una sau mai multe perioade anterioare rezultând din greşeala de a utiliza sau a nu utiliza informaţii care: - erau disponibile la momentul la care situaţiile financiare pentru acele perioade au fost aprobate spre a fi emise; - ar fi putut fi obţinute în mod rezonabil şi luate în considerare la întocmirea şi prezentarea acelor situaţii financiare.

Astfel de erori includ efectele greşelilor matematice, greşelilor de aplicare a politicilor contabile, ignorării sau interpretării greşite a evenimentelor. Conform reglementărilor contabile, în cazul corectării de erori care generează pierdere contabilă reportată, aceasta trebuie acoperită înainte de efectuarea oricărei repartizări de profit.

În notele la situaţiile financiare se prezintă informaţii suplimentare cu privire la erorile constatate.

9

2.2. Semnificatia erorilor în audit

Auditorul are în vedere pragul de semnificaţie, respectiv dimensiunea şi limita erorii în împrejurările specifice ale omisiunii sau declarării greşite.

Potrivit Cadrului general pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare, emis de Comitetul pentru Standardele Internaţionale de Contabilitate, informaţiile sunt semnificative dacă omisiunea sau declararea eronată ar putea influenţa deciziile economice ale utilizatorilor, luate pe baza situaţiilor financiare.

De exemplu, este nesemnificativă, în raport cu situaţiile financiare, o inexitate (prezentare eronată) constând în trecerea imediată pe cheltuieli (consumuri) a rechizitelor de birou şi nu raportarea cantităţii neutilizate în conturile de stocuri. O situaţie complet diferită apare atunci când sumele implicate sunt atat de importante încât situaţiile financiare sunt afectate în mod semnificativ în ansamblul lor2.

Auditorul are în vedere nivelul acceptabil al pragului de semnificaţie, astfel încât să poată detecta denaturarile şi dimensiunea lor. Astfel, nivelul semnificaţiei valoare (cantitate) poate fi determinat: - direct, prin fixarea unei anumite sume absolute; - indirect, prin folosirea unui procent, de exemplu 0,50% din cheltuielile de exploatare.

Auditorul ia în considerare posibilitatea denaturarilor (erorilor) la nivelul valorilor relativ mici care, cumulate, ar putea avea un efect semnificativ asupra situaţiilor financiare. De exemplu, o eroare aparută în procedura de închidere de lună, ar putea fi un indiciu al unei potenţiale denaturări semnificative dacă acea eroare se repeta în fiecare lună3.

Erorile semnificative după natura (calitatea) lor se grupează avandu-se în vedere aspectele specifice despre care se cunoaşte ca utilizatorii situaţiilor financiare sunt interesaţi într-o masură mai mare. De exemplu, balanţa disponibilităţilor băneşti, plăţile speciale, pierderile financiare etc.

Exemple de erori/denaturări calitative ar putea fi: descrierea inadecvată sau improprie a unei politici contabile, când este probabil ca un

utilizator al situaţiilor financiare să fie indus în eroare de descriere; eşuarea prezentării încălcării cerinţelor reglementate când este probabil ca impunerea

ulterioară de restricţii prin reglementări să deterioreze în mod semnificativ capacitatea de operare.

2 Mircea Boulescu : Revista Tribuna economic, numarul 15, 2008 3 320 “Pragul de semnificatie in audit”.

10

În cazul semnificaţiei de context, respectiv al unei informaţii (afirmaţii) inexacte, erorile sunt semnificative prin efectul pe care îl au asupra situaţiilor financiare.

În stabilirea pragului de semnificaţie, auditorul ia în considerare: - influenţa erorilor la nivel global al situaţiilor financiare, dar şi în relaţie cu soldurile conturilor, cu clasele de tranzacţii şi prezentările de informaţii; - cerinţele utilizatorilor de informaţii, autorităţilor şi chiar ale opiniei publice; - cerintele legale şi de reglementare legate de clasele de tranzacţii, soldurile conturilor, prezentarile de informaţii şi de relaţiile existente între acestea.

O prezentare eronată din situaţiile financiare poate fi considerată semnificativă dacă informarea privind existenţa acestei prezentări eronate ar putea influenta decizia unui utilizator rezonabil al situaţiilor în cauză. Astfel, o eroare prezentată în situaţiile financiare este considerată nesemnificativă în cazul în care nu influenteaăa decizia unui utilizator rezonabil. De exemplu, înregistrarea direct pe cheltuieli şi nu la cheltuieli în avans a chiriilor aferente exerciţiului următor, dar platite anticipat în perioada exerciţiului curent. Nu s-a respectat principiul contabil potrivit căruia pe cheltuieli se trece numai partea aferentă exerciţiului în curs şi nu întreaga sumă a chiriilor plătite considerate neexpirate. Însă, dacă sumele implicate sunt mici, eroarea este considerată nesemnificativă. Poate există situaţia în care sumele sunt semnificative, dar nu afectează situaţiile financiare în ansamblu. Aceasta semnificaţie exista când o informaţie eronată din situaţiile financiare ar putea afecta decizia unui utilizator, dar situaţiile în ansamblu prezintă totusi o imagine fidelă şi sunt, în consecinţă, utile. De exemplu, o eroare de prezentare a stocurilor nu inseamnă că disponibilităţile băneşti, creanţele-clienţi şi alte elemente ale situaţiilor financiare sau chiar situaţiile financiare în ansamblu sunt incorecte într-o proporţie semnificativă.

Pentru a lua decizii referitoare la importanţa relativă (semnificaţia) unei erori (denaturări), auditorul evaluează toate repercusiunile asupra situaţiilor financiare. De exemplu, auditorul nu ajunge la o concluzie satisfăcătoare privind prezentarea fidelă a stocurilor, din cauza efectelor pe care o greşeală în prezentarea stocurilor le poate avea asupra altor conturi şi asupra totalurilor din situaţiile financiare.

Auditorul are obligaţia să estimeze importanţa relativă a efectului cumulativ al erorii asupra stocurilor, activelor circulante totale, activului total, datoriilor, impozitului pe profit.

11

Cap.3. Studiu de caz privind frauda şi eroarea în audit

Studiile de caz prezentate evidenţiază faptul că pentru a combate frauda economică, pe lângă control intern, audit intern este necesară şi existenţa unei culturi organizaţionale, a unui cod etic şi a unui sistem de management al riscurilor.

3.1. Cazuri de infracţionalitate economică la nivel national 4

3.1.1. Afacerea Skoda (1933)

În anul 1933 se declanşează cel mai mare scandal de corupţie din perioada interbelică: afacerea Skoda. Statul român încheiase cu uzinele ceheşti Skoda un contract pentru achiziţii de armament: firma din Pilsen urma să livreze armatei române 600 de tunuri de calibru mare şi muniţia aferentă iar suma care ar fi trebuit plătită urca până la 40 miliarde l e i . Aceasta s u m ă colosală într-un contract cu statul a atras un întreg cortegiu de miturişi trădări, personajul principal fiind reprezentantul Skoda la Bucureşti, fostul colonel în armata austro-ungară, Bruno Seletzki. Acesta a fost încolţit la Bucureşti după modelul Al Capone: neplata impozitelor.Inspectorii fiscului român, picaţi pe neaşteptate la sediul Skoda au avut o surpriză de proporţii: seifurile firmei erau înţesate cu documente militare secrete, practic fiecare hârtie din Ministerul de Război avea o copie în arhiva Seletzki. Văzându-se depăşiţi de evenimente, inspectorii fiscali au chemat un procuror militar, care la rândul lui a fost uimit de ceea ce a găsit.Surprizele s-au ţinut lanţ în acea zi de 10 martie 1933: însuşi Bruno Sektzki a venit la Skoda, iar când şi-a dat seama că a fost prins a făcut apel la prietenii săi din guvernul României.Urmarea: chiar ministrul Justiţiei, Mihat Popovici 1e ordona anchetatorilor să părăsească sediul firmei şi să îl lase în pace pe Seletzki. Corupţia cangrenase întreg Guvernul.Guvernul ţărănist al lui Alexandru Vaida-Voevod a fost dărâmat după doar 9 luni de guvernare: inspectorii financiari au fost înştinţaţi că reprezentanţa Skoda la Bucureşti nu-şi plătea impozitele. Skoda datora statului român impozite de 25 milioane lei.

Afacerea Skoda a fost de obicei interpretată în cheie politică, drept o campanie de înlăturare a ţărăniştilor de la guvernare. Însă acţiunile ministrului Justiţiei Mibai Popovici la sediul firmei Skoda indica clar implicarea acestui ministru în protejarea spionului Bruno Selekzi.Când anchetatorii au fost siliţi să părăsească sediul Skoda au lăsat în urma lor jandarmi care să păzească actele. Toţi anchetatorii prezenţi la sediul Skoda au afirmat la proces că după primele

4 Dumitrescu Alin”Detectarea fraudelor şi erorilor în auditul financiar:miză oportunitate şi responsabilitate ”, Editura Mirton, Timişoara, 2010

12

telefoane ale ministrului Popovici au chemat o grupă de jandarmi şi au înfiinţat posturi de santinelă la intrarea în clădire şi lângă seifurile înţesate cu dosare. Nici până în ziua de azi nu se ştie cine a dat ordinal de ridicare a santinelelor.După plecarea oficialilor români fi a jandarmilor Bruno Seletzki intrat în sediul firmei, a rupt sigiliile şi a ars toată arhiva. Însă arhiva Skoda caer ar fi putut dovedi vinovaţii era deja transformată în cenuşă. Bruno Seletzki avea să declare în cursul procesului că a primit permisiunea de rupe sigiile chiar de la ministrului Justiţiei Mibai Popovici.Întâmplările din 1993 aveau să fie cunoscute doar de participanţii dircţi la evenimente doar pentru puţina vreme. Străduinţele guvernului Vaida Voievod de a muşamalizat cazul au eşuat.Singurul acuzat Bruno Selekzi a fost şi singurul condamnat la 5 ani închisoare din care a executat doar trei ani. Pe tot parcursul anului 1933 presa bucureşteană a relatat asiduu despre ”Afacerea Skoda” şi încrengăturile ei politice. Însă după căderea guvernului Vaida Voievod ”Afacerea Skoda” a dispărut brusc din atenţia opiniei publice, iar nisterele ei au rămas în continuare nerezolvate.

3.1.. Falimentul Bancorex (1999)

Bancorex a dat faliment în 1999. Banca Mondială aprecia atunci că paguba depăşeşte 2

miliarde EURO şi este nevoie de alocarea a 6 % din PIB pentru acoperirea acesteia.

Întregul sistemul bancar a fost în pericol de colaps. Cea mai sănătoasă bancă românească a momentului, BCR a fost mărită de-a sila cu Bancorex, iar datoriile au fost garantate de stat şi preluate dc AVAS urmând a fi plătite necondiţionat şi recuperaţe. Nu s-a făcut mai nimic, nici pentru recuperarea pagubelor, nici pentru pedepsirea exemplară a vinovaţilor de dezastru.

La finele anului 1998, Bancorex înregistra pierderi de 1.680 miliarde lei vechi, care

se adăugau miilor de miliarde adunate in perioada postdecembristă.Ca sa evite colapsul, în 1999, prin ordonanţa de urgenţă, guvernul a „iertat" Bancorex de

datorii de 4.182 miliarde lei vechi, paguba rezultată din acordarea de credite neperformante unor agenţi economici, 60% dintre ei privaţi, aflaţi în stare de insolvabilitate.Cu toate ştergerile de datorii, Bancorex nu s-a redresat, iar Banca Mondială a cerut imperios declararea stării de faliment, estimând pagube de peste 2 miliarde de dolari. Primele dosare penale privind Bancorex datează din 1997 şi au fost instrumentate de Serviciul de Combatere aCorupţiei şi Criminalităţii Organizate din Parchetul General. În acea perioadă au fost deschise nu mai puţin de 13 dosare oenale care îl priveau pe Răzvan Temeşan, preşedintele Bancorex.

Astăzi, când BCR a fost cumpărată de Erste Bank Austria, spectrul Bancorex bântuie mea: pană în 2013, România ar putea plăti 1,8 miliarde EURO ca ajutor de stat pentru litigiile şi obligaţiile Bancorex.

13

Vânzarea de aproape 62% din acţiunile BCR către Erste Bank a adus statului român 3,75 miliarde EURO. Din aceşti bani se scad peste 1,5 miliarde EURO, sumă aferentă pachetului de acţiuni de 25% deţinut şi vândut de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi Corporaţia Financiara Internaţională (IFC), astfel încât statului român îi vor reveni 2,25 miliarde EURO pentru un pachet de aproape 37% dintre acţiuni. Din aceste 2,25 miliarde EURO se vor scădea datoriile falimentarei Bancorex — bancă fuzionată prin absorbţie cu BCR în 1999. Numai că nimeni nu poate şti exact în acest moment care va fi suma reală rămasă în buzunarele statului după stingerea tuturor litigiilor în care a fost, este şi va fi implicată Erste Bank, ca urmare a activităţilor Bancorex.

Restructurarea Bancorex şi fuzionarea sa prin absorbţie cu BCR s a decis în 1999, prin Ordonanţa de urgenţă 39. Aceasta decidea ca statul român să preia toate împrumuturile neperformante ale băncii conduse de Răzvan Temeşan şi Vlad Soare, iar BCR să absoarbă toate celelalte activităţi ale Bancorex. Tot atunci, statul acorda garanţii nelimitate pentru eventualele pretenţii judiciari ale păgubiţilor şi anagajamentele extrabilanţiere asumate de Bancorex. Practic, fuziunea celor 2 bănci a însemnat preluarea de către buget, implicit de către contribuabili, a tuturor datoriilor Bancorex. Odată cu privatizarea BCR, prima etapă cu BERD, AFC şi Asociaţia salariaţilor şi a doua, cu Erste Bank s-a pus problema legitimităţii ajutorului de stat de care a beneficiat s-au va beneficia astfel BCR. Conform legii, arbitru a fost Oficiul Concurenţei, care a cerut Ministerului de Finanţe şi Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) să limiteze, ca timp şi ca sumă garanţiile pentru expunere, statului în legătură cu obligaţiile Bancorex. Tot Consiliul concuremţei a fost cel care a decis că BCR nu a beneficiat de ajutoare de stat până la data privatizării cu Erste Bank, motiv pntru care a validat acordarea lor în perioada următoare şi avalidat ca legale şi competitive procedurile de privatizare.

Guvernul s-a conformat şi în 2006 a emis Ordonanţa 33, prin care plafona potenţialul ajutor de stat dat pentru Erste-BCR la 1,8 miliarde EURO, adică la jumătate din suma încasată în urma privatizării 3,75 miliarde EURO. Ordonanţa a stabilit şi o limită de timp pentru formularea acestor solicitări: 31 decembrie 2013. Ministrul Sebastian Vlădescu anunţa că ajutorul de stat, deja solicitat de BCR, dar nerecuperat de AVAS de la debitori, depăşeşte 900 milioane EURO.

Din 2000 datează şi o hotărâre de guvern prin care Ministerul Finanţelor garanta necondiţionat în numele statului plata sumelor care fac obiectul litigiilor din instanţele de judecată în care este implicată defuncta Bancorex, în limita sumelor de 38 miliarde lei vechi şi 116 milioane USD, sume incluse în cuantumul potenţialelor ajutoare de stat.

La finalizarea procesului de privatizare a BCR, statul român a încasat peste 2 miliarde EURO, contravaloarea pachetului de 36% din acţiunile BCR. Această sumă este certă şi nu a fost afectată de eventualele datorii sau compensaţii pe care statul român trebuia să le acopere în urma absorbţie Bancorex de către BCR. Garanţiile acordate cumpărătorului Erst Bank nu reprezintă nici un fel de suplimentare a obligaţiilor pe care statul român şi le-a asumat la momentul absorbţiei Bancorex. Aceste obligaţii există pentru statul român, indiferent de cine este proprietarul băncii. E vina instituţiilor statului o Bancorex nu a fost corect administrată şi că

14

post-fuziunea cu BCR, din 1999 şi până în prezent, nu s-a reuşit recuperarea pierderilor de la benficiari sau vinovaţi. Nota de plată pentru tunul Bancorex ajunge tot la contribuabili.

3.2. Cazuri de infracţionalitate economică la nivel international 5

3.2.1. Cazul WorldCom (2002)

Această fraudă de aproape patru miliarde de dolari a zguduit bursele din întreaga lume,devalorizând dolarul şi ameninţând economiile dependente de moneda americană, WorldCom avea probleme financiare încă de la începutul anului 2002 şi anunţase un plan de restructurare: reducerea operaţiunilor internaţionale şi concedierea a 17.000 de angajaţi (20% din personal), pentru economii de 0,9 miliarde USD pe an. În mai, co-fondatorul Bernie Ebbers, cel care a construit compania prin mai mult de 75 de achiziţii, a demisionat din funcţia de director executiv, tot din cauza unor probleme financiare. Pe 25 iunie 2002, directorul financiar este concediat ca urmare a descoperirii unor înregistrări contabile incorecte de circa 3,8 miliarde USD. Cheltuielile au fost înregistrate drept investiţii, micşorându-se astfel cheltuielile operative şi mărind artificial ebitda, profitul net şi cash flow. Datorita acestor practici contabile incorecte profitul a fost mărit artificial cu 3,8 miliarde de dolari.

Potrivit dezvăluirilor, şeful Departamentului contabilitate a inregistrat premeditat cheltuielile operaţionale pentru ultimele cinci trimestre drept investiţii de capital, fapt ce a determinat o creştere a lichidiăţilor şi a ratei profitului. Descoperirile au obligat WorldCom să înregistreze ceea ce ar fi fost profit drept pierdere în aceste cinci trimestre, profitul aferent acestor perioade - 1,4 miliarde de dolari, respectiv 130 de milioane de dolari pentru primele trei luni din 2002 - devenind prin urmare o pierdere cumulată de aproximativ 2,5 miliarde de dolari. Lucru care dă lovitura de graţie companiei ce avea deja datorii de 30 de miliarde de dolari, aducând-o în pragul falimentului.

Securities Exchange Commision (SEC) ia măsuri pentru evitarea distrugerii documentelor şi pentru îngheţarea activelor iar pe 26 iunie Justice Department începe investigaţia, la doar o zi după ce au fost descoperite metodele contabile neortodoxe ce au determinat creşterea artificială a profitului cu 3,8 miliarde USD. De fapt SEC se exprimase şi înainte într-un comunicat, că neregulile contabile comise de compania de telecomunicaţii sunt de „o dimensiune fără precedent”, ceea ce de fapt era adevarat, acest scandal întrecîndu-l pe cel provocat de Enron în 2001.

5 Michael C. Knapp, “Contemporary auditing : real issues and cases”,Ediţia a VI-a , Editura [S.l.] : Thomson South- Western, 2006

15

WorldCom a fost auditată de Arthur Andersen până la finele primului trimestru 2002, când a fost înlocuită de KPMG. Andersen a mai auditat Enron, Qwest Communications care a fost investigată contabil de autoritatea de reglementări din SUA, precum şi Global Crossing, care în ianuarie a declarat falimentul.

După aflarea vestii, acţiunile WorldCom s-au prăbuşit la 3,5 miliarde USD, faţă de maximul istoric de 200 miliarde USD.Problemele contabile au complicat demersurile companiei pentru atragerea unei finanţări de 3 miliarde USD, fapt ce i-a provocat printre altele, falimentul. Târâtă în acest scandal a fost şi Bank of America, ce a fost acuzată că a vândut obligaţiuni în valoare de miliarde de dolari ale companiei Worldcom, ascunzând investitorilor situaţia financiară reală a acesteia.

16