eric g. wilson

N PSIHOLOGIE

ERIC G. WILSON este profesor de engleză la Universitatea Wake Forest, unde ţine cursuri despre legături le dintre psihologie şi l iteratură. A fost bursier al National Humanities Center in Research şi a câştigat medal ia de excelenţă a Un iversităţii Wake Forest . Ult ima sa lucrare, Împotriva fericirii. Elogiul melancoliei, a devenit bestseller L.A. Times, constituind subiectul a nume­roase e misiuni de rad io şi televiziune. Volumul este În curs de traducere În peste zece limbi. Lucrări le sale a nterioare au a bordat teme care variază de la ecologie la tehnologie şi teme religioase În cinematografie, d intre care amintim: Emerson's Sublime Science (1999), Romantic Turbulence (2000), Coleridge's Melancholia (2004), The Melancholy Android: On the Psycho­logy of Sacred Machines (2006), Secret Cinema: Gnostic Vision in Film (2006), The Strange World of David Lynch (2007).

eric g. wilson

ÎMPOTRIVA FERICIRII elogiul melancoliei

Traducere din limba engleză DANA VERESCU

NEMIRA

Coperta colecţiei: Dana MOROIU, Corneliu ALEXANDRESCU

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a Romaniei WlLSON, ERIC G.

Tmpotriva fericirii. Elogiul melancoliei I Eric G. Wilson ; trad.: Dana Verescu. - Bucureşti: Nemira Publishing House, 2009

Bibliogr. ISBN 978-606-8073-61-3

1. Verescu, Dana (trad.)

159.923.2

Eric G. Wilson AGAINST HAPPINESS: IN PRAISE OF MELANCHOLY Copyright @ 2008 by Eric G. Wilson Published by arrangement with Sarah Crichton Books an imprint of Farrar, Strauss and G iroux LLC, New York.

@ Nemira, 2009

Redactor: Oana IONASCU Tehnoredactor: Alexa�dru CSUKOR

Tiparul executat de Graficprint Industries

Orice reproducere, totala sau parţială, a acestei lucrari, fara acordul scris al editorului, este strict interzisa şi se pedepseşte conform legii dreptului de autor.

ISBN 978-606-8073-61-3

INTRODUCERE

.. Melancolia este un dar Înspăimântător.

Ce este ea dacă nu telescopul adevărului?"

GEORGE GOROON, Lard Byron

Trăim vremuri de rău augur. Fiecare privire iritată prevesteşte un dezastru potenţial. Paranoia ne trezeşte in majoritatea dimineţilor cu un şoc şi ne clătinăm şovăitori sub soarele fantomatic. Noaptea, frica ne agită capetele capricioase. Tndurând aceste chinuri, vagi şi eluzive ca şi oroarea obscură pe care o sugerează, ne străduim să ne dăm seama exact ce ne sperie. Minţile noastre trec in revistă o litanie in­timidantă de probleme globale. Sperăm, intocmind această listă, să găsim un sens, un răspuns pentru neliniştea noastră.

Scanăm mental scena. Suntem pe punctul de a ne eroda stratul de ozon. Tn timp ce scriu, eroziunea provoacă topirea calotei glaciare. Tn câteva decenii ne putem confrunta cu inundaW oceanice majore. Chiar şi zgârie-norii noştri, tinzând spre cer, ar putea fi devoraţi in curând de valurile indiferente. Suntem pe punctul de a anihila sute de animale deosebite. Aceste fiare - rinoceri albi, tigri din Sumatra şi condori din California - trăiesc pe pământ de milioane de ani. Tn decursul unei vieţi de om, nepăsarea noastră in ceea ce priveşte na­tura aproape că a dus la dispariţia acestor creaturi sublime. Tn curând, pădurile vor fi golite de trupuri colorate şi de aripi exotice. Aceste crânguri altădată pline de viaţă vor fi anoste ca un pavaj. Mai mult,

Introducere I 5

suntem în pragul unui nou război rece. Focoasele nucleare se vor în­

multi din nou. Temerile născute la mijlocul secolului trecut vor reveni.

Ne �om întreba: oare acest an va fi ultimul în care oamenii respiră şi

se mişcă pe planeta Pământ aflată la sfârşitul timpului?

Acum pot adăuga o nouă ameninţare, poate la fel de pericu­

loasă ca şi cea mai apocaliptică dintre grijile noastre. Poate că nu

suntem departe de a eradica o forţă culturală majoră, o inspiraţie

serioasă pentru invenţiile noastre, muza din spatele artelor, poeziei

şi muzicii. Năzuim fără motiv să eliberăm lumea de numeroase idei şi

viziuni, de numeroase inovaţii şi meditaţii. Chiar în acest moment

noi anihilăm melancolia.

Ne întrebăm dacă paleta largă de antidepresive va transforma într-o bună zi dulcea tristeţe Într-o simplă amintire. Ne întrebăm dacă în curând fiecare american va fi fericit. Ne întrebăm dacă vom deveni o societate de zâmbete autosatisfăcute. Pe feţele noastre vor apărea expresii înşelătoare, în timp ce ne mişcăm în peisajul pastelat. Neoane strălucitoare ne vor lumina drumul.

Ce se află În spatele acestei dorinţe de a epura tristeţea din vieţile noastre, În special În America, ţara viselor minunate şi a succesului enorm? De ce majoritatea americanilor sunt atât de dispuşi să-şi ex­tirpe o parte esenţială din inimile lor şi să o arunce la gunoi? Ce pu­tem face cu această obsesie americană a fericirii, o obsesie care ar putea duce foarte bine la o dispariţie a impulsului creator, din care ar putea rezulta o exterminare la fel de oribilă precum cele preves­

tite de încălzirea globală, criza mediului înconjurător şi proliferarea nucleară? Ce impulsionează această furie pentru autoliniştire, pen­tru zâmbetul inofensiv? Ce alimentează această mulţumire disperată?

Aceste întrebări se ridică, fireşte, împotriva curentului de gândire al majorităţii americanilor. Un sondaj recent realizat de Pew Research Center arată că aproape 85% din americani cred că sunt foarte fe­riciţi sau cel puţin fericiţi. Lumea psihologiei este dominată acum de un domeniu nou, psihologia pozitivă, orientată spre a găsi moduri de a spori fericirea prin plăcere, devotament şi sens. Psihologii care prac­tică această ramură a terapiei sunt lideri ai unui tip nou de ştiinţă, ştiinţa fericirii. Editorii importanţi află acum despre industria autoajutorării şi

6 I IMPOTRIVA FERI C I R I I

publică mii de cărţi despre cum să fii fericit şi despre motivele feri­cirii. Presa autoajutorării umple rafturile cu metode pas-eu-pas pen­tru o satisfacţie universală. Peste tot văd reclame care oferă şi mai multă fericire, fericire pe uscat sau pe mare, în maşină sau sub stele. Aşa cum am observat deja, doctorii oferă acum o paietă largă de me­dicamente care ar putea eradica pentru totdeauna depresia. Pare, mai mult ca niciodată, o epocă de mulţumire aproape perfectă, o bravă lume nouă a norocului persistent, a bucuriei fără griji, a fericirii fără

nicio pedeapsă. Şigur că toată această fericire nu poate fi reală. Cum pot fi fericiţi

atâţia oameni în mijlocul atâtor probleme care apasă lumea - nu numai relele colective şi apocaliptice deja menţionate, ci şi toate acele iritări specifice care ne deranjează existenţa de zi cu zi, problemele legate de bani şi dificultăţile conjugale, acele vocaţii înăbuşitoare şi dimineţile singuratice? Putem crede că patru din cinci americani pot fi mulţumiţi în mijlocul durerii generale? Unii oameni mint sau pur şi simplu se tem să fie sinceri într-o cultură în care statu-quoul înseamnă nimic mai puţin decât beatitudinea maniacală? Nu punem la îndoială aceste

statistici? Nu suntem îngrijoraţi de accentul pe care cultura noastră îl pune pe fericire? Nu ne temem că această concentrare turbată asupra exuberanţei duce la jumătăţi de vieţi, la existenţe goale, la comportamente mecaniciste pe tărâmul nimănui?

Eu cel puţin mă tem că accentul pus de cultura americană pe fericire, în dauna tristeţii, poate fi periculos, o uitare imorală a unei

părţi esenţiale a vieţii. Mai departe, sunt circumspect în faţa urmă­toarei posibilităţi: a dori doar fericire într-o lume neîndoielnic tragică înseamnă să devii inautentic, să te mulţumeşti cu abstracţiuni nerealiste care ignoră situaţiile concrete. În sfârşit, mi-e teamă de eforturile so­cietăţii noastre de a expurga melancolia din sistem. Fără agi�ţiile su­fletului, magnificele noastre turnuri după care am tânjit atât se vor prăbuşi? Simfoniile noastre care ne sfâşie inima vor Înceta?

Vreau să ajung la fundamentul acestor temeri, pentru a vedea dacă ele sunt legitime sau doar nişte ruminaţii nevrotice. Senzaţia mea de acum este că sunt valide şi decurge din presupunerea că forma pre­dominantă a fericirii americane dă naştere amabilităţii. Forma respectivă

Introducere I 7

de fericire pare să întreţină un dispreţ laş faţă de valoarea tristeţii . Acest

tip de bucurie presupusă, mai mu lt, pare să dea dovadă de o igno­

ranţă continuă privind polaritatea vitală a vieţi i dintre agonie şi extaz,

descurajare şi exuberanţă . Tncercând să uite tristeţea şi locul ei în ma­

rele ritm a l cosmosulu i, acest tip de fericire insinuează în cele din urmă

că melancolia este o stare aberantă care trebuie blestemată ca o slăbi­

ciune a voinţei sau îndepărtată cu ajutorul unei mici p i lu le roz.

Să mă fac înţeles. Acum mă refer doar la acest tip specific de

fericire americană. Nu pun la indoială bucuria în genera l . De exemplu,

nu pun la îndoială acea exuberanţă insuportabi lă care reiese din su­

ferinţa îndelungată. Nu sunt îngrijorat de acea l in işte câştigată cu greu

în urma unei meditaţii indelungate privind durerile lumi i . Nu critic acea beatitudine cu ardere lentă care decurge d intr-o viaţă trăită în slujba celor care suferă .

De asemenea, doresc să mă fac înţeles cu privire la următorul lucru : nu vreau să înfrumuseţez depresia clinică. Tmi dau seama că există multe suflete p ierdute care au nevoie de medicaţie pentru a nu se sin!lcide sau pentru a nu face rău fami l iei sau prietenilor. Nu vreau să pun la îndoială terapi i le farmaceutice ale celor cu depresi i majore. Nu numai că nu sunt cal ificat să fac acest l ucru (nu sunt un psihoterapeut care triază dovezi le, ci un umanist l iterat care caută o viaţă mai profundă), dar n ici nu sunt d ispus să pledez împotriva medicamentelor care fac viaţa suportabilă pentru multe persoane cu tulburări bioch imice.

Totuşi , mă întreb de ce atât de mu lţi oameni care suferă de melancolie iau pi lule care au menirea să le uşureze durerea, să trans­forme încruntarea în zâmbet. Fireşte că există o graniţă foarte fragilă între ce numesc eu melancol ie şi ceea ce societatea numeşte de­presie. in m intea mea, ceea ce le separă este gradu l de activitate . Ambele forme reprezintă o tristeţe cron ică Într-o măsură mai m ică sau mai mare, care conduce spre o nel i n işte legată de mersul l ucru­rilor - senzaţii persistente că l umea, aşa cum se prezintă ea, nu este în regu lă, că este un loc al suferinţei, stupidităţi i şi rău lu i . Depresia (aşa cum o văd eu, cel puţin) duce la o stare de apatie în faţa aces-

. tei nel in işti, la o letargie care se apropie de para l izia totală, o inca­pacitate de a simţi ceva. in schimb, melancolia (în ochi i mei) generează

i 8 i iMPOTRIVA feRICIRII

un sentiment profund faţă de aceeaşi anxietate, o turbulenţă a inimii care duce la un mod activ de a pune la îndoială statu-quoul, o năzuinţă perpetuă de a crea moduri noi de a trăi şi de a vedea lucrurile.

Cultura noastră pare să confunde aceste două stări şi să trateze melancolia drept o stare aberantă, o ameninţare rea faţă de noţiu­nile noastre de fericire - fericire ca gratificare imediată, fericire ca un confort superficial, fericire ca mulţumire statică. Fireşte că se ridică imediat întrebarea: cine nu ar pune la îndoială această formă goală de fericire americană? Noi toţi, noaptea târziu, când suntem sinceri cu noi înşine, nu ne opunem acestei fericiri superficiale? Probabil că da, dar nu este posibil ca mulţi dintre noi să cadă În superficialitate

fără să ştie? Unii dintre noi nu sunt oare atât de fermecaţi de visul american Încât au creierul spălat şi cred că singurul nostru scop pe

pământ este să fim fericiţi? Această preferinţă pentru fericire faţă de tristeţe nu ne face să trăim o viaţă unilaterală, nu ne duce spre o beatitudine fără disconfort, la o amiază luminoasă fără noapte?

Impresia mea este că mulţi dintre noi au fost păcăliţi de nebunia americană privind fericirea. Poate credem că ducem o existenţă onestă, În acord cu realităţile vii şi în pieptul cărora bate o inimă, când de fapt doar ne purtăm ca nişte roboţi previzibili şi artificiali, căzând uşor în comportamente "fericite", în convenţiile mulţumirii, În rânjete stri­dente. Păcăliţi, ratăm marele joc al cosmosului viu, obscuritatea sa

luminoasă, frumuseţea lui terifiantă. Poate că visul american este un coşmar. Ceea ce trece drept bea­

titudine poate fi o distopie de rânjete plate. Pasiunea noastră pentru fericire indică o ură de rău augur pentru tot ceea ce creşte, înfloreşte

şi apoi moare - pentru toţi acei sturzi bizari care mişună prin indo­lenţa ruginie a toamnei, pentru acele dalii albăstrui care par golite de tristeţe, pentru toate acele suflete obscure care tânjesc după nori de­asupra ferestrelor Înalte. Nu mi-ar plăcea să ne trezim Într-o dimineaţă şi să regretăm ce am făcut În numele bucuriei fără griji. Nu mi-ar plăcea să coborâm din paturi şi să păşim într-o lume golită de splendidele drumuri singuratice şi de grandoarea hotelurilor dezolante, a ge­niilor aproape zdrobite şi a poemelor lor frenetice. Nu mi-ar plăcea să devenim conştienţi atunci când este prea târziu pentru a mai trăi.

VISUL AMERICAN

"Fie ca soarele, În drumul său, să nu vadă

altă ţară mai l i beră, mai fericită, mai frumoasă

decât propria noastră ţară!"

DANIEL WEBSTER

In iarna anu l ui 1620 vasu l lovit de grele Încercări a l l u i Wi l l i am B radford - num it, poate cu prea mu ltă speranţă, Mayflower - atin­gea ţărmu l la Cape Cod. B radford şi tovarăşi i să i pasageri , În cea mai mare parte separatişti protestanţi În căutarea l ibertăţi i rel igioase, n u erau pregătiţi pentru ceea ce urmau să vadă. In faţa och i lor obosiţi nu se afla ceea ce se aşteptau de la această lume nouă, paj işti verzi şi vibrante şi multe bogăţi i . In sch imb, În faţa privir i lor lor Înăsprite de ocean se Întindea un mare pusti u , rece şi neospi­ta l ier . B radford a descris scena În jurna lu l său . A notat cum el ş i tovarăşi i săi " nu aveau prieten i care să-i Întâmpine, n ic i hanuri unde să se veselească şi să-şi od i hnească trupuri le obosite, n i ci case şi n ici măca r oraşe unde să tragă " . Pentru ca lucruri le să fie ş i ma i re le, era iarnă ş i astfel vremea era " rea ş i violentă ş i supusă unor fu rtun i crude şi Înspă imântătoare" . Aceste viscole aprige măturau

" un pust iu u rât şi dezolant, p l i n de fiare să lbatice ş i oameni să lba­t ici" . Aceşti pelerin i rel ig ioşi nu s-au p utut compara cu Moise pe muntele Pisgah , vârfu l d i n care profetu l a zărit Ţara Făgădu inţe i , du lcea ţară cu lapte ş i m iere. Aceşti căutători se puteau con sola

10 I i MPOTRI VA FERICIRI I

doar cu mila cerului, căci oriunde se uitau pe pământ găseau "puţină consolare sau mulţumire cu privire la orice obiect exterior". Ei ştiau că ajutorul putea veni doar de la "spiritul Domnului şi mila Sa

".

Bradford şi tovarăşii săi Îşi doreau foarte mult să fie ca Moise. Oprimaţi În Anglia anglicană din cauza credinţelor lor disidente, Brad­ford şi rebelii religioşi pe care Îi conducea se simţeau precum acei sclavi din Egipt. Ei visau la propriul Exod, o fugă prin deşertul ocea­

nic spre o ţară bogată unde puteau să-L venereze pe Dumnezeu aşa cum credeau de cuviinţă. Aşteptările lor erau înfocate, disperate; cre­deau că America, această ţară proaspătă şi inocentă, le va împlini

toate dorinţele privind fericirea lor religioasă. Credeau că pe ţărmul american ei vor descoperi fericirea adevărată şi vor alunga tisteţea.

Când speranţele lor au fost distruse de realitatea îngheţată de pe coasta Noii Anglii, ei au persistat în optimismul lor. Au crezut din toată inima că Dumnezeu va avea grijă de ei. Simţeau că sunt un grup binecuvântat. Tn loc să sucombe melancoliei în faţa priveliştii lumeşti dure, ei şi-au întors capetele spre cer. Acolo, în cerul palid de iarnă, ei au văzut un Dumnezeu care îi va răsplăti cum se cuvine pentru munca lor. Supravieţuirea miraculoasă în acele prime ierni nor­dice - cu ajutorul preţios al nativilor americani - doar le-a întărit cre­dinţa. Până la urmă, optimismul lor sălbatic părea valid, iar pentru acea încredere neabătută, pentru credinţa că fericirea va depăşi mereu

tristeţea, noi Încă mulţumim fierbinte În fiecare an. Această poveste reprezintă una dintre cele mai timpurii instanţe

ale optimismului american. Chiar şi în faţa înfrângerii aproape sigure, aşa-numiţii pelerini nu au şovăit niciodată În credinţa că Dumnezeu îi va răsplăti pentru eforturile lor. Aceşti oameni pioşi aveau, în adâncul inimilor lor, convingerea că au ajuns într-un loc al destinului, un mediu special destinat să le ofere fericirea pe care o meritau. Dacă pentru asta erau nevoiţi să privească deasupra peisajului cenuşiu pentru a căpăta această viziune luminoasă, atunci asta trebuia făcut.

Trupa lui Bradford a fost una dintre primele care au navigat spre America în speranţa de a găsi o formă de fericire indisponibilă În Eu­ropa opresivă. Grupurile următoare care s-au îmbarcat din Europa spre America oferă o istorie nu atât de secretă a spiritului american,

Visul american I II

o perspectivă asupra Americi i ca o ţară perenă a dorinţei, a speranţei nebuneşti şi compulsive. La sfârşitul secolu lu i a l XVI I-lea, ţărmuri le estice ale Americi i erau pl ine de comunităţi rel igioase înfometate după o utopie a Lumi i Noi . În curând, american i i cu ţeluri mai secu lare au început să exploateze să lbăticia pentru a găsi produse fungib i le, să transforme lumea Încă nedescoperită într-o bogăţie inimaginabi lă. Aceşti negustori timpuri i au avut un mare succes şi astfel În Europa a ajuns, de peste Atlantic, o nouă chemare: America este nu numa i ţara l ibertăţi i rel ig ioase, c i şi a comerţulu i l i ber, a posib i l ităţi lor fi­nanciare fără precedent, a bogăţiei l umeşti . C rucea a lăsat locul mo­nede i . Dar fervoarea era Încă rel ig ioasă , iar cred i nţa în Dumnezeu s-a transformat în venera rea au ru lu i .

Dacă oameni pioşi, ca B radford, au fost l iderii curentulu i specific secolu l u i al XVI I-lea al utopiei rel ig ioase, persoane prudente, pre­cum Benjamin Frank l in , s-au aflat la baza perpetuăr i i idei i de secu­ritate financiară din seco lu l a l XVI I I- lea. În numeroasele sa le tratate, eseuri şi scrisori, Franklin a explorat cu tenacitate ca lea spre bogăţie, spre fericire, pr in transformarea timpulu i În ban i . În persoana sărma­nului Richard din The Way ta Wealth ( 1 758), Frank l in a person ificat aforismele sale p l ine de miez privind felu l În care putem transforma timpu l haotic, şocant în fiecare moment, Într-o serie de momente previzib i le de făcut ban i . Scopu l său În acest mic pamflet a fost să-i determine pe american i să-şi administreze bine timpul , să deţină con­trolu l propri i lor vieţi . Acest control asupra ceasu lu i va transforma fiecare tic sau tac În proprietăţi .

Nu ar trebu i să ne surprindă că Frank l in a contribu it la redacta­rea Declaraţiei de Independenţă. În acest document. desigu r, aflăm că fiecare se bucură de un drept ina l ienabil la "viaţă, l i bertate şi căutarea fericir i i " . Ceea ce mu lţi d intre noi nu ştiu , totuşi , este că această "căuta re a fericiri i " este legată În mod secret de deţinerea unei proprietăţi. În AI doilea tratat despre guvernare (1690), John Locke, mare fi losof britan ic, a susţinut că oricine are dreptul la "viaţă, l ibertate ş i proprietate" . Această afi rmaţie se află În spatele cele­brei fraze din declaraţia noastră . Legătura ascunsă d intre fericire şi proprietate confirmă ceea ce a presupus Frank l in În toată opera sa:

12 i iMPOTRIVA FERICIRII i

adevărata ca le spre bucuria pământească trece pr in acumularea de bunu ri . Acesta era un sentiment convenab i l şi bine-venit Într-o ţară nouă, celebră Încă pentru imensele sa le spaţi i netrecute pe h�rtă . fntinderi le desch ise şi largi constitu iau materi i prime aflate În aştep­tarea tineri i lor întreprinzători care să le transfome În dolari şi del ici i . Copaci i erau m ij loc de plată, iar nor i i , comerţ.

Ascunsă, astfel , în Declaraţia de Independenţă se află raţiu nea pentru care mu lţi oameni d in trecut şi din prezent au ven it în Ame­rica : a fost ş i este încă locu l u nde cineva poate găsi fericirea pr in ach iziţionarea de bunuri . Utopia re l ig ioasă a lăsat locul parad isu­l u i capita l i st în care creaturi c iudate erau transformate în bunuri cuantificab i le . Lumea exterioa ră, misterioasă, uneori turbu lentă , a deven it o suprafaţă sigură , o câmpie l i nă în care oameni i îşi pu­teau proiecta fantezi i le . Aceasta este metoda perspectivei capita­l i ste, a perspectivei americane . Acolo, departe, să spunem, se află o pădure bogată, p l i nă de vulturi ş i p i n i Îna lţ i , de margarete ş i de pâra ie repezi . Ce înseamnă asta pentru americanu l t ip ic, încl inat să descopere fericirea pri n acumularea de bunur i? Această reg iune împădurită nu este un ecosistem viguros, un organ ism viu în care părţ i le h rănesc întregu l şi întregu l protejează părţi le . Dimpotrivă, pentru Întreprinzătoru l american această pădure este un rezervor de resurse, un spaţiu ce conţine materia le care aşteaptă să fie cumpărate şi vândute. Acest american nu vede deloc pădurea, crea­tur i le ei bizare şi flora sp lend idă . EI sch imbă ca l itatea pe cantitate. Astfel el p ierde rea l itatea.

fn acest mod, capita l i stul lu i Frank l in este un p ic d iferit de puri­tanu l lu i B radford. Ambi i trec cu vederea rea lu l, să lbăticia luxuriantă şi pădurea sfântă, in speranţa de a tră i în l i n işte - În sânu l veşnic a l lu i Dumnezeu, in ţărâna durabi lă a pământu lu i cumpărat. fn dorinţa lor de a descoperi ferici rea perfectă Într-o lume care osci lează Între prejudecată şi euforie, aceste tipolog i i americane trebuie, În mod necesar, să privească spre toanele ceru lu i sau spre abstracţi i le nu­merelor. Aceasta este baza visu l u i american: în locu i rea zgomotu­lu i ş i turbu lenţei rea lu lu i cu structuri l e placide ale instituţi i lor sol ide. Visu l americanu lu i este moartea actua lu lu i .

Visul american I 13

Dar asta nu e totul. A privi prin lentilele raiului lui Dumnezeu sau armoniei băncii Înseamnă, În cele din urmă, a privi lumea doar dintr-o perspectivă narcisistă. Dacă Îmi reduc mediul Înconjurător la o stra­tegie de salvare sau la un plan de economii, atunci eu percep pei­sajul doar prin fereastra propriei mele dorinţe de fericire perfectă, de securitate totală şi de mulţumire. Cu alte cuvinte, văd doar ceea

ce se potriveşte cu structura minţii mele, reţele dedicate În totalitate doar confortului meu personal. Nu mă interesează lumea obiectivă.

Sunt acordat doar cu acele părţi pe care le pot transforma În ceva care-mi umflă eul. Oriunde mă uit mă văd pe mine. Fac din univer­

sul imens o oglindă mică şi rotundă În care Îmi proiectez viziunile

mele binecuvântate. Peste tot În jurul meu, la munte sau la mare,

eu Îmi văd propriul rânjet.

Cultura noastră recentă a făcut ca viaţa trăită Într-o lume a

viselor personale să fie foarte uşoară, o zonă din care realitatea dură a fost alungată. Tehnologiile noastre de ultimă oră ne-au făcut capabili să transformăm lumea Într-un paradis al convenabilului şi eficienţei. Cu calculatoarele şi maşinăriile noastre medicale şi cu

medicamentele actuale nu prea avem multe griji. Nu trebuie să privim departe pentru a vedea cultura noastră ar­

tificială În acţiune. Datorită epocii digitale, vedem mai degrabă pi­xeli decât oameni. Petrecem ore În şir În faţa calculatoarelor, În câmpul

realităţii virtuale. Tn coridoarele infinite ale internetului ni se pare că paginile de web sunt mai interesante decât plasele păianjenilor din grădină, dimineaţa, strălucitoare de rouă. intr-adevăr, ne comportăm cu maşinile noastre ca şi cum ar fi organe şi cu organele noastre ca

şi cum ar fi maşini. Calculatorul este user friendly. Poate fi atacat de un "virus". Tntre timp ne angajăm În "interfeţe" cu colegii noştri.

" Procesăm" idei. Când nu suntem În faţa calculatoarelor ne drogăm cu celularele,

care ne oferă satisfacerea imediată a dorinţelor noastre de informaţie şi comunicare. Nu trebuie să aşteptăm nici măcar o secundă pentru a avea În faţa ochi/or ultimele scoruri sau mesajele importante de la prietenii şi părinţii noştri. De ce să mai mergem la meciuri sau să ne

14 i iMPOTRIVA FERICIRII

întâ ln im cu oameni când tot ce este viu - de la patinatori graţioşi la profesori i ntel igenţi - poate f i transformat în megabiţi şi comprimat într-un ecran de mărimea unei cutii de chibrituri? Purtăm cu noi lumea oriunde am merge; nu mai trebuie să mergem n ică ieri .

Televizoarele cu îna ltă defin iţie, cu conexiune prin satel iţi sau prin cab lu, care ne oferă mi i de canale, ne garantează accesu l imediat la orice imagin i vrem. Pot sta în vizuina mea la prânz, mâncând burrito şi visând la o nouă n uanţă de a lbastru şi brusc în faţa och i lor, pe te­levizorul meu, apare o imagine pe cana lu l 176, u n dom azuriu d in Burma. Deşi stau pe canapea într-o cameră obscură şi mă h rănesc cu mânca re de la microunde, îmi văd viziun i le luminoase real izate nu prin mişcare sau efort, c i pu r ş i s implu p r i n faptu l că respir în faţa televizorulu i cu plasmă, sânge fals care Îm i oferă o falsă rea l itate.

Dacă aceste divers iun i nu sunt de ajuns pentru a ne satisface caprici i le, atunci avem la d ispoziţie teh nolog i i medica le care ne asi­gură o sănătate artificială. Dacă suntem prea extenuaţi pentru a dormi după o zi de navigat pe internet şi de scris mesaje, atunci putem lua un somn ifer care ne induce În mod a rtificial somnu l . Dacă suntem puţin i trişti, puţin epuizaţi , psihologic vorb ind, putem lua prozac sau paxi l şi În câteva zi le ne vom bucura de o g ratificare i rea lă, de ex­citaţia de fericire la cutie provocată de două beri . Dar dacă te-ai dedat exagerat de mu lt În u ltima vreme la batoane proteice şi la friptură de porc? Nici o grijă . Contra unei sume decente poţi plăti l iposucţia şi aplatizarea abdomenu lu i , care conferă un aspect sănătos.

În toate cazuri le prezentate am dat carnea pe proteze, in ima pe hardware . Dar n imic d in toate astea nu a r trebui să ne surprindă, având În vedere perspectiva capita l istă în care am fost crescuţi . De la o vârstă fragedă suntem Învăţaţi să transformăm creatu ri le d in jurul nostru - f ie că sunt broaşte scânteietoare sau piatră de m ică ce luceşte În l umina amiezei - În suprafeţe netede pe care ne putem proiecta vise le de fericire tota lă . Într-o astfel de perspectivă capita­l istă americană, l umea este u n fel de loc de joacă imens, În care fiecare obiect serveşte unu i scop dedicat plăceri i . Cu i Îi pasă dacă ceea ce În mod normal numim real itate este u itat? Cu i Îi pasă dacă interac­ţiunea complexă dintre creştere şi decădere, d i ntre extaz şi agonie

Visul american 115

este redusă doar la o s ingură faţetă a monedei, la o l in ie plată a vieţi i fără moarte şi a bucuriei fără turbu lenţe? Cât timp suntem fericiţi, ce rost are să ne plângem? Nu suntem pe pământ pentru a fi fe­riciţi ? Atunci, nu este o mare victorie să facem lumea să spună " da "

la fiecare cotitură, să preţu im doar acele părţi care ne gâdi lă plăce­ri le? Suntem zei într-un templu al plăceri i creat de noi .

De fapt, ce se p ierde în toate astea? Nu este oare o marcă a gen iu lu i nostru american faptu l că acum putem vedea un cosmos de mu lţumire totală, u n un ivers în care toate lucruri le care ne supără, de la depresie la obezitate, de la distanţă la moarte, vor d ispărea În curând pur şi simplu? În sfârşit, am creat acea utopie perfectă la care visa Bradford şi pe care o p lănu ia Frankl i n . Netezim acum colţurile dure ale îmbătrânir i i . Transformăm oraşele murdare In mal luri uriaşe. Am transformat chiar şi războiu l în c1ipuri pe ecranele de televizor. Este cel mai bun moment de a miza pe viaţă . Nu e de mirare că aproape fiecare american pretinde că este fericit.

S imţim că În sfârşit ne-am atins depl in dreptul american prin naştere. Mulţi ani , părinţi i noştri ne-au spus că America este ţara unde putem fi orice vrem să fim . ina inte de avea circuite automate sau de a şti ce sunt ele credem că ne putem rid ica cu ajutorul lor, că ne putem transforma d in adolescenţi suferinzi În preşedinţi putern ici. Cu ltura noastră eficientă tehnologic face ca aceste păreri să fie uşor de susţinut, căci gadget-uri le noastre împing d in ce În ce mai mult tot ce seamănă cu rea l itatea În funda l . Putem substitui visele cu date, dorinţele cu moarte. Oriunde am privi vedem faţa mare, galbenă şi zâmbitoare. La tot pasul auzim urarea "Să ai o zi bună ! " . Oriunde respirăm simţim mirosul p lasticu lu i . A fi patriot înseamnă a fi ener­gic. Cetăţeanu l este fericit.

Într-adevăr, d in câte ştiu , u nele d intre cele ma i sacre institu ţi i a le noastre au devenit şco l i de fericire . La un iversitatea unde pre­dau, Într-o măsură apreciabi lă, aşa stau l ucruri le . În timp ce educaţia bazată pe artele l ibera le era od in ioară un curs serios care sub l i n ia va loarea intrinsecă a educaţiei , acum ea este În mare parte un pre­cursor al comerţu l u i . Educaţia americană este În mare parte o

16 I i MPOTRIVA FERI C IRI I

pregăti re pentru capita l ismul american . Frazele lung i , sonore şi sum­bre a le lu i Herman Melvi l le devin zeflemele la petreceri . Tragedia voioasă a l u i N ietzsche se transformă În ocazia unei g lume b ine plasate despre severitatea europeană . Şti i nţa p ·recisă a economiei se transformă În neg l ijenta cerere ş i ofertă persona le: am nevoie de o maşină pentru a fi fericit şi voi oferi În sch imbu l ei munca mea orica re ar fi ea, pentru a o obţine . Psi hologia, acel f i r cu pl umb care ajunge În adâncuri le p rofunde a le personal ităţi i , se converteşte Într-o ana l iză superficială a t ipur i lor caracter ia le, un mod de a pre­zice ce va face sau nu partenerul de afaceri a l cu iva .

Exper ienţa mea cu B i serica Protestantă a fost cam aceeaş i . Cândva B iserica Protestantă era un loc unde cineva ajungea să Înţe­leagă l im itări le sale optice severe În comparaţie cu viziu nea infin ită a unei zeităţi ubicue, a unu i Dumnezeu al cărui centru este peste tot şi a căru i ci rcumferinţă n icăieri . Acum , cel puţin pentru m ine, nu­meroasele biserici a le baptişti lor, metod işti lor, presbiterien i lor, lute­ran i lor ş i ale altora asemenea sunt În fond compani i de fericire, corporaţi i care u rmăresc cum să obţină individu l fericirea În timp ce trăieşte În această lume. ln strane şi amvoane, căinţa a devenit banală, iar mu lţumirea a deven it b inecuvânta re. Privirea fericită a celor d in strane ne inspiră . Strângerea fermă de mână la p lecare Între preot şi enoriaş i i săi este o pecete sacră , o legătură : rămâi fericit până săptămâna vi itoare, căci Dumnezeu vrea ca tu să prosperi , dacă te vei ruga Înainte de masă şi Îţi vei zeciu i câştigu ri le .

Impresia mea despre politică este aceeaşi . În trecut o arenă În care se dezbăteau şi se va l idau princip i i le d ifici le ale democraţiei , pol itica a deven it acum distracţie. Putem deschide televizoarele În orice seară a săptămâni i şi vedem cum politicieni vicleni Îşi argumentează dogma. Sau putem practica cel mai p lăcut sport: i ron izăm caracteru l pom­pos al d iscursuri lor pol itice, p l ine de cl işee vetuste şi promisiun i vane. Procesul pol itic a devenit un bun de larg consum, un obiect a l con­sumu lu i plăcut. Democraţia devine mută şi noi aplaudăm decesu l e i .

Atunci ce devine America? Se transformă Într-o naţiune de adevă­raţi consumatori, oameni care devorează cantităţi imense de Happy Meals, sperând să obţină premiu l special , câştigat doar pentru că

Visul american 117

mănâncă o im itaţie a unu i hamburger adevărat. Ce este greşit a ici ? Aparent, mu lte sunt greşite. Priviţi ce fel de oamen i creează această cultură. Eu i-am văzut. Şi voi i-aţi văzut. Ei bântuie locurile stridente ale lumi i şi ignoră marg in i le întunecate . işi încl ină capu l într-o parte, simu lează amuzamentu l şi dau d in cap ştiutori . işi îngustează och i i îngrijoraţi . C l ipesc foarte mu lt, u im iţi . Mu rmură tru isme despre cum depăşesc obstacolele . Spun că-şi i ubesc părinţ i i , câ i n i i ş i copi i i . De­vorează bestsel leruri despre înţelepciunea copi i lor şi antrenori lor. Pot fi conservatori care susţin războiu l sau l ibera l i pasiv-ag resivi i ub itori de pace. Pot fi creştin i d isimu lându-şi răutatea sau adepţi New Age dorn ici de putere . Adoră cana lu l Lifet ime. Merg fericiţi cu cortu l . Vor ca Dumnezeu să binecuvânteze lumea . Vor să-i întrebăm despre copi i i lor. C red că o îmbrăţişare este darul idea l ; o mărime se po­triveşte tuturor. C red că vorbele bune au ecouri bune . I ntră în clu­bul Cartea lun i i ş i se identifică cu personajele simpatice. Semnează e-mai luri le cu imagin i vesele. Jură pe puterea rugăciun i i . Ju ră pe pu­terea gândiri i pozitive. Visează că il vor avea invitat la c ină pe Nor­mam Vincent Pea le . Mănâncă je leu . Ar mânca şi curcan , pentru ca Ziua Recunoştinţei să devină veşn ică .

C red că deja începem să ne dăm seama că această căutare ame­ricană a ferici ri i cu orice preţ nu este doar o ocupaţie d in timpul .l iber, o întreprindere ocaziona lă . incepem să ne dăm seama că presiunea de a obţine fericirea pe pământ se află în miezu l sufletulu i american . Dar suntem pe cale să înţelegem ş i a ltceva: căutarea ferici ri i , cu preţul tristeţi i , această obsesie a bucurie i fă ră tumu lt, este pericu loasă , în­seamnă o pierdere foarte tulburătoare a realu lu i , a acelei i nteracţiun i , bogate ş i terib i le , d intre contrari i . Ca re sunt consecinţele acestei p ierderi ? Unde ne duce acest impu ls nesfârşit spre bună d ispoziţie?

In iţia l , p robab i l ne temem că această foame pentru ferici re, cu preţu l tristeţi i , este cumva nenaturală, o violare a felu lu i în care func­ţionează cosmosu l . D in nou, ce înseamnă existenţa dacă nu o po­laritate durabi lă , un dans nesfârşit de câin i ologi şi brânduşe gingaşe, de g rauri cântători şi viermi frustraţi? Aderând la o singură latu ră a acestui antagonism d intre contra ri i , încercând să tră im ferici rea

18 I ÎMPOTRIVA FERICIRII

fără tristeţe, Înseamnă a vrea ca soarele să stră lucească tot timpu l , a vrea să existe doar iarnă sau a merge doar în sus, nu ş i în jos. Să ne gândim d in nou la Bradford, în să lbăticie. Nu s-a oprit să se gân­dească la posib i l itatea că pustiu l imens era o poleia lă a viziun i i sa le privind evadarea cerească . Nu s-a gând it că nu ar fi imaginat sal­varea dacă nu ar fi existat suferinţa sa . Să ne am intim şi de sărma­nu l Richard al lu i Frankl in. Transformând toate experienţele în posibil ităţi de a face ban i , el u ită că sărăcia este sora prosperităţi i . S igur că nu vrem să ne mu lţumim cu această lume un i laterală, cu această exis­tenţă monotonă. Desigur că vrem să avem in im i p l ine şi generoase, capabi le de a se aventura în pustiu sau pe mare.

Dacă n u vom cultiva in imi înţelegătoare ca acestea, atunci vom risca să tră im ca n işte abstracţ iun i , ca n işte fantome care nu gustă viaţa . Dacă vrem să obţinem ferici rea pe socoteala tristeţi i , atunci în mod necesar ne aşteptăm ca fiecare moment ch inu itqr să producă o a ltă fericire . Pentru a menţine vie această aşteptare - una b les­temată să eşueze în l umea confl ictua lă - trebuie să ne fixăm pe abstracţiun i care nu au ma i n imic de-a face cu situaţia concretă . Trebuie să ne agăţăm de un concept de ferici re persona lă împo­triva unu i un ivers indiferent faţă de confortu l nostru . Agăţându-ne de acest concept, reducem un iversu l eterogen ş i nuanţat la o idee, o idee îngustă ce creşte d i n p ropria noastră dorinţă egoistă . I ndi­ferent de ce percep, eu transform totul într-un înţeles potrivit şi p lăcut. Mă strădu iesc să văd doar ce vreau să văd . Nu las l umea ciudată şi tristă, p l ină de napi răsuciţi şi elan i răniţi , să mă îndepărteze de tabieturi le mele şi să mă arunce într-o meditaţie profundă şi În acţiuni semn ificative. Venerând fericirea, devin orb faţă de planetă .

Această idee este foarte frumos expr imată de Ra lph Waldo Emerson , marele eseist american din seco lu l a l XIX-lea . Tn eseu l său

" Experienţă " (1844), scris la puţin timp după ce primu l său născut, Waldo, a murit de sca rlatină la vârsta de 6 an i , Emerson îi ia la rost pe cei care se aşteaptă ca l umea să se rid ice la înă lţ imea aşteptări lor lor optimiste şi prea măreşte sentimentu l contrar: a nu anticipa n imic de la cosmos Înseamnă să trăieşti d in p l i n interacţiunea vita lă a con­trari i lor, ca şi măsura lor de au r. După cum scrie Emerson : "Am

Visul american I 19

comparat notiţe le cu cele a le unu i pr ieten care aşteaptă totu l de la un ivers şi este dezamăgit când totul este sub măsura aşteptăr i lor, şi m i-am dat seama că eu pornesc de la cea la ltă extremă, nu aştept n im ic şi sunt mereu p l i n de mu l ţum i ri pentru bunuri le moderate . Accept stridenţa şi răsunetul tend inţe lor contra re . Mă regăsesc În beţivi şi vagabonzi . . . Tot ce este bun este sus . Reg iunea de mij loc a existenţe i noastre este zona temperată . "

Nu vreau să spun că toţi oamen i i care caută doar satisfacţia sunt atât de superficia l i Încât să ignore orori le războ iu lu i sau a le dureri i genera le . Totuşi, sugerez u rmătoru l l ucru : o persoană care caută doar confortul În această lume misterioasă şi pestriţă - unde iubi­rea stă aproape de resentiment şi josn icia a lături de graţie - trebuie să perceapă, În mod necesar, doar părţi m ici a le planetei , acele părţi care se potrivesc cu structura sa mentală p l ină de prejudecăţi . Aceste structuri permit intrarea doar acelor date ca re sporesc un s imţ În­gust de corectitudine. Pazn icu l structuri i i ntonează repetat: cerul are Dumnezeu l său , iar În lume totu l trebu ie să fie bun .

Toţi, fi reşte, ind iferent dacă suntem melancolici sau nu , suntem controlaţi de prejudecăţi le noastre, de abstracţi i le care ne guvernează mintea . Dar un i i oameni se străduiesc tot timpu l să rupă cătuşele mentale, să cureţe poarta percepţi i lor lor şi să vadă un iversu l ca pe o enigmă de nerezolvat, superbă şi voluminoasă . Tipuri le fericite, acei american i Înc l inaţi doar spre fericire şi care se tem de tristeţe, tind să se l ipsească de acest efort. Ei stau l i n iştiţi ş i s iguri În cuşti le lor. Cei trişti, nemulţum iţi de starea de fapt, sunt mai înc l inaţi să se lovească de barele cuşti i .

Continuând să transforme fiecare moment Într-o ocazie pentru o nouă fericire, aceste tipuri fericite tind să devină previzibi le. Ele răspund deseori la evenimente d iferite În acelaşi mod. Fiecare zi, p l ină, aşa cum se Întâmplă, de traged i i monumenta le, este "splendidă " . Fie­care perspectivă din vârful unu i munte este " frumoasă " . Fiecare per­soană, chiar dacă emană ranchiună, este " un personaj". Aceste reacţii pot deven i regulate, ca u n mecan ism de ceas. Când suntem încon­juraţi de oameni ca aceştia - şi ei par să fie leg iune - tânj im după o d iferenţă de rep l ică , de freamătu l uşor că există cineva acolo, cineva

20 I iMPOTRIVA FERICIRII

chinu it de amărăciune sau pus pe şotii, p l in de remuşcare În urma unei greşel i sau pur şi simplu rău . Ne enervăm din cauza acestei re­petiţ i i nesfârşite a cl işeelor cu lturale, de acest ecou al frazelor uzate, de această coordonare cumva mecan ică a abstracţiilor.

Poate că am putea fi gentil i cu aceste tipuri de americani fericiţi dacă visele lor a r fi doar abstracte şi p revizib ile . Dar nu cumva se Întâmplă a ltceva a ici, ceva cu un potenţial mai dăunător? Aceste vise sunt În fond del i rante şi narcisiste. E l udând jumătate din l ume cu răspunsu rile lor un i latera le, aceşti căutători american i ai feric ir i i sunt În pericol de a se i luziona astfel încât să creadă că doar o sin­gură parte de lume există, pa rtea care le Încântă eu riie . Tntreţ inând acest pericol , aceste tipu ri fericite se văd de fapt doar pe e le însele. E le colon izează experienţa . Tşi impun eu l imperial ist asupra lum ii . Reduc dife renţa l a asemănător.

Există ceva care mortifică sufletul În a fi mult prea îndrăgostit de sine Însuşi. Când o persoană vede lumea doar prin propria experienţă, ea divorţează de fluxul polarizat al existenţei, de acel d ia log conti­nuu d intre sine şi celălalt. d intre famil iar şi nefamil iar . Făcând astfel , ea se fixează pe constanţă În locul sch imbării, pe stază În loc de mişcarea cinetică a cosmosulu i . Nu este oare asta un fel de moarte, o dependenţă faţă de u n fel de rigor mortis psihologic? Ne întrebăm, atunci, dacă obsesia fericirii nu este, În fond, un fel de necrofil ie in­conştientă . Ne Întrebăm dacă nu cumva dorinţa de securitate este o speranţă a permanenţei şi dacă această speranţă pentru neschimbare nu este cumva un dor de moarte, cea d in u rmă garanţie a securităţi i .

Tn The Book o f Uri zen d in 1 794, Wil l iam Blake, un poet vizionar britan ic din secole le al XVII I- lea şi a l XIX-lea, rezumă În mod profund conexiunea d intre fericirea egocentrică ş i dorinţa secretă de moarte . Celebru pentru afirmaţia că " tigr i i furiei sunt mai Înţelepţi decât ca i i educaţiei " , B lake susţine, În acest poem, că o persoană încl inată spre a trăi într-un un ivers p revizibil raţional trebuie să dorească În mod necesar ceva " sol id fără fluctuaţii " şi o "bucurie fără durere" . Aceste dorinţe de secur itate completă creează o lume a stazei psihologice, a pustiu lu i mental unde n imic nu se mişcă şi n imic nu trăieşte. Oriunde ar privi această persoană a ord in i i complete, ea vede doar propri ile

Visul american I 21

gânduri statice proiectate în exterior. Ea nu percepe deloc un iversu l în creştere, spontan şi cont ingent. Ea este martora propriu l u i eu frag i l , ca într-o og l indă . Aşa cum spune 8 1ake în a ltă l ucrare impor­tantă, There Is No Natural Religion (1794), un om controlat de o do­rinţă excesiv de raţională de control se vede "doar pe s ine" , în timp ce acela care " vede infinitu l în toate lucruri le î l vede pe Dumnezeu " . Cu a lte cuvinte, persoana desch isă spre natura imprevizibi lă şi necon­trolată a lumi i se va desch ide spre o experienţă a rea l ităţi i înseşi , fie ea Dumnezeu, spi rit, suflet sau energie.

Tn cele din urmă� totul se reduce, nu-i aşa , la control? Oare oameni i încl inaţi doar spre ferici re, consumaţi de visul american, nu vor să aibă controlu l asupra vieţi i lor? E i speră să fie capabi l i să facă jocurile, să-şi perforeze propri i le bi lete, să iasă totu l cum vor ei . Fireşte că la un anu­m it n ivel noi toţi, indiferent că suntem fericiţi sau trişti, dorim să avem controlu l asupra destinu lu i nostru . Problema apare, putem spune, în a dori prea mu lt control, în năzuinţa ca lumea să se supună voinţei noastre. Cei care urmăresc fericirea completă probabil vor autonomia completă, abi l itatea de a transpune şocuri le inevitabile a le vieţii Într-un

plan eteric de unde pot a lege ce semnificaţi i vor să accepte. Locul depărtat este i real , inaparent, înspăimântat. Omul fericit este omul gol.

Ascunşi în viziun i le lor sol ipsiste, aceşti american i fericiţi sunt frus­traţi fără speranţă pentru că încearcă cu disperare să obţină siguranţa într-o lume nesigură . E i se străduiesc să controleze timpul schimbător, dar m inutele rapide le scapă printre degete. Totuşi, ei încearcă să se convingă că prind şi modelează fiecare ticăit al ceasulu i . Sunt condam­naţi să ţină în mână sita : ei cred că au găleţi . Tensiunea dintre cre­dinţă şi real itate face ca zâmbetele lor să fie dure. Deşi se agaţă putemic de del irul lor, dedesubt, subconştient, probabi l că ştiu că nu îşi con­trolează vieţi le mai mu lt decât o pietricică în curentu l rapid a l râulu i .

Al ian Watts a înţeles b ine fenomenu l în The Wisdom of Inse­curity d in 1 95 1 . Tn această cărticică despre pericolu l de a vrea con­tro lu l într-o lume necontro lab i lă el susţi ne că "există o contradicţie în a vrea să fi i complet sigu r Într-un univers a căru i natură este momentu l prezent şi flu id itatea " , contrad icţie care îi conduce pe cei

22 I iMPOTRIVA FERICIRII

încl inaţi spre control într-o legătură dublă chinuitoare. Aceste tipuri înamorate- excesiv de siguranţă îşi consumă o mare parte d in ener­g ie În strădan ia de a " permanentiza acele experienţe şi bucuri i care sunt p lăcute tocmai pentru că sunt sch imbătoare" . Tn încercarea de a face stabi le bucuri i le trecătoare - cultivarea trandafi ri lor, creşterea copi i lor -, aceşti oameni care iubesc controlu l se a l ienează de ceea ce vor cel mai mu lt să obţină. Dacă ei ar putea renunţa la dorinţa de siguranţă, vor tră i , În mod i ron ic, un fel de stabi l itate, polarităţi le du­rabi le care organizează un iversu l . A spera o fericire sigu ră Înseamnă a cădea într-o nesiguranţă totală, într-o senzaţie de despărţire de rit­muri le lumi i . A dori o stare care osci lează impreviz ib i l între tristeţe şi bucurie înseamnă să descoperi dual ităţi le previzibi le. A trăi o viaţă fe­ricită înseamnă a renunţa la artificiu . A Îndura experienţa tristă Înseamnă să particip i la ritmuri le vitale ale lumi i . Fericirea palidă Înseamnă aici iad, iar melancol ia, întunecată, este calea către paradisu l pământesc.

Aşa stau l ucruri le; t ipur i le fericite nu-şi tră iesc de fapt deloc pro­pri i le vieţi . E le u rmează u n scenariu prefabricat, un p lan în zece paşi pentru fericire sau o scară către cer . Acţionând astfel , se separă de momentu l prezent, imediat, nerepetab i l şi presant. Trăiesc în trecut, agăţându-se sentimenta l de afi rmaţi i le pe care le-au moştenit de la pări nţi sau de la preoţi ori a lţi gu ru de autoajutorare sau tră iesc în vi itor, sperând la perfecţiunea pe care o merită, pe care s-au străduit să o obţină În fieca re zi d in viaţa lor.

Motivaţi de o dorinţă de ferici re pe socoteala tristeţi i , susţinuţi de perspectiva capital istă şi de rea l itatea virtuală, obsedaţi de abstracţii şi i luzi i , -cei mai mu lţi dintre noi ne mişcăm pe jumătate orb i . Orbirea aceasta este menţionată Într-un studiu recent, relatat În Psychologi­cal Science, în care se spune că oameni i fericiţi sunt mai predispuşi să fie bigoţi decât cei trişti . Această incapacitate de a vedea clar este responsabi lă pentru faptul , prezentat În Raportul Pew din 2006 des­pre tendinţele sociale, că republ icani i , care pot fi u n grup de oameni cam bel icoşi, sunt mai fericiţi decât democraţi i ? Fericirea naţiuni i noas­tre, crasa sa autosatisfacţie, mulţumirea sa nenorocită pot fi parţia l responsabi le pentru faptu l că a purtat un război care n ici nu ar f i trebu it Început?

Visul american I 23

Să fim serioşi, toţi cunoaştem oameni care se potrivesc, În mare parte sau cel puţin parţial , acestei descrieri . Ştim că În sufletu l lor ei sunt frustraţi, aceste tipuri fericite, aceste tipuri care se l uptă să evite melancolia. Ştim că la un anumit n ivel s-au săturat de umbre. Tnţelegem că au ratat mu lte scene şocante a le rea l ităţii. Probab i l că nu s-au mişcat n iciodată pr in splendoarea n uanţată a toamnei, prin formele separate de portoca l iu , ch ih l imbar iu şi rugin iu , cu in imile frânte i reparab i l . Probab i l nu s-au holbat n iciodată la vrabia Înghe­ţată ce zace pe zăpada murdară . Nu au trecut pe lângă o ogl indă , În Întuneric, ş i nu au rămas uimiţi de ch ipu l pe care l -au văzut.

De asemenea, bănu im că aceste t ipuri fericite tră iesc În mare parte reprimându-se . A te strădu i să fi i fericit tot timpu l Înseamnă În mod necesar să reprimi tristeţea. Intonarea permanentă "sunt bine" ,

" sunt bine " a lungă tristeţea . Dar În inconştient, sentimente le În­tunecate persistă . Ele nu vor sta l i n işti te, ci se var intoarce mereu În forme monstruoase - În comportamente nevrotice, cum este spă­latu l pe mâin i , În coşmaruri u râte şi reverii i rea le . Problema este că aceste biete suflete nu vor fi conştiente de sursa nervozităţii lor. Ei vor da vina pe a lţii sau pe l ume, vor face orice pentru a păstra in­tactă i luzia că sunt bine-mersi, vor face orice pentru a ţine la d istanţă spa ima care le muşcă d in inimi .

C redem că aceste tipu ri fericite ti n d să sufere o satisfacţie d isperată . Ceea ce duce, fi reşte, la vină . Se u i tă În ju r şi Îi văd pe a lţ i i comportându-se ca şi cum sunt perfect fericiţi . Da, aşa cum a arătat Raportul Pew În 2 006, aproape 85% din american i p retind că sunt fericiţi . Cei care suferă din cauza chinu ri lar interioare se În­treabă ce se Întâmplă , de ce nu se pot alin ia programu lu i , de ce nu se i ntegrează În majoritate . E i se simt inadecvaţi, da r totuşi trebuie să se mintă şi să spună că totu l este În ordine.

Uitând de aceste aşteptări nerea l iste, t ipur i le fericite ar putea, pentru pr ima oară, să vadă contrari i le agonizante, dar extatice a le vieţii. Şi-ar putea da seama că n u există bucur ie fără tristeţe, nu există soa re vesel fără l una pătată . Dacă a r f i capabi l i s ă Înţeleagă acest fapt dur profund În s inea lor, atunci ar putea accepta l upta cosmosu lu i, bătă l ia şi trânta forţelar opuse, dar i nterdependente.

24 I iMPOTRIVA FERICIRII I

D intr-odată tristeţea n u a r părea o aberaţie, cu o forţă vita lă, ca re face posib i lă bucu ria . Tntr-o cl ip ită, Încântarea nu ar mai părea sta­rea idea lă , ci doar un s ingur pol a l unu i conti nuum vibrant. Astfel de transformări a r determina confortu l t imid să cedeze locul exu­beranţei furibunde . Astfel de convers iun i s-ar întoarce împotriva ferici ri i pentru a fi aproape de extaz.

Tn timp ce mi l ioane de american i au u rmat viziun i le fericite a le lu i Bradford ş i Frank l in , au existat ş i a lţi american i care şi-au fon­dat vieţi le pe o contradicţie. Această trad iţie vede fixaţia pe ferici re ca pe u n semn de superficia l itate ş i , În sch imb, consideră Îmbrăţi­şarea tristeţ i i ca o dovadă a p rofunzim i i . Exemplarele americane ale acestui curent alternativ sunt puţine, dar puternice. O astfel de icoană a tendinţei melancol ice este Herman Melvi l le, autorul romanu lu i p l in de înţelepciune tristă, Moby Dick.

Tn 1856, Melvi l le , melanco l i c -Şi s ingur, a ajuns În deşertu l Eg ip­tulu i şi Pa lestine i . La acea vreme, În carieră e ra u n paria, u n om de l itere ratat. Capodopera sa despre balena a ibă, scrisă deja de cin ci an i , aduna prafu l de pe rafturi le u i tate d in l ib răr i i . Cărţi le sa le u l ­terioare au fost considerate dezastruoase de către critică şi pub l i­cu l cumpărător. Apetitu l său pentru l u me negăsind răspuns, el a p lecat spre n is ipu ri le străvech i . Ca şi tovarăşul său de exi l l shmael , a sperat să găsească spr ij in pr intre dunele ind iferente.

Pe parcursu l călătoriei sale , s-a oprit în Angl ia pentru a-I vizita pe prietenu l său Nathan iel Hawthorne. Marele autor al tristei Litere stacojii îndepl i nea pe atunci funcţia de consul american la Liverpool . Mai târziu , Hawthorne a descris vizita l u i Melvi l l e În jurna l u l său . Tn timpu l unei p l imbări pe malu l mări i i r landeze, Melvi l le i-a spus că el " s-a cam hotărât să fie an ih i lat" . Hawthorne comentează : " Dar totuşi e l nu pare să se l i n i ştească anticipând asta; şi, cred, nu se va l in i şti n i ciodată până când n u ajunge la o cred inţă exactă " . Având Încă În m inte nel i n iştea lu i Melvi l le, Hawthorne continuă: " Este stra­n iu cum persistă - şi a persistat încă de când îl ştiu şi probabi l cu mu lt timp Îna inte - În p l imbări le Încolo şi Încoace pr in aceste pus­tiu ri , atât de sumbre şi monotone precum col ine le de n is ip în m ij­locu l cărora stăm " . Tndoiala terib i lă a lu i Melvi l le pr ivitoare la un ivers

Visul american I 25

este cea care insp iră această viaţă nomadă: " E I nu poate n ici să creadă, n ici să se simtă b ine în necred inţa sa; şi este prea onest şi curajos să nu încerce una sau alta . Dacă ar fi un om rel ig ios, ar fi unu l d i ntre cei ma i p ioşi şi mai serioşi; a re o natură foarte nobi lă şi îna ltă şi este mai demn de nemuri re decât mu lţi d intre noi . "

Hawthorne surprinde a ici exact ceea ce a determinat melancol ia lu i Melvi l le întreaga sa viaţă : incapacitatea de a se l i n işti cu o cred inţă sigu ră . Deşi scepticismu l său constant ar putea duce la o tristeţe con­ti nuă, e l totuşi î i menţine m intea ş i i n ima active, vi i , pătrunzătoare . În cartea sa sub l imă despre va l u ri le provocate de balene, Melvi l l e îş i co lorează personaju l pr inc ipa l , I shmae l . exact cu aceste trăsătu r i . Melanco l ia îl insp i ră pe acest tânăr fictiv să se aventu­reze pe mare . Plutind pe acele osci laţ i i i numane veşn ice, Ishmael meditează constant la lucrur i le l umeşti - aparenţa şi real itatea lor, suprafaţa şi p rofunzimea lor, misterele şi revelaţi i le lor. Una d intre pr incipale le sa le teme, una la care se întoarce mereu, este legătura d intre tristeţe şi profunzime.

Când Ishmael î l vede pentru pr ima dată pe pequod, vasu l bătrân pe care va p leca la vânătoare de balene, el remarcă faptul că bale­n iera este " nobi lă, dar cumva foarte melancol ică ! " Dar apoi el con­ch ide că "toate lucruri le nobi le sunt atinse de asta " . Mai târziu , când Ishmael ana l izează caracterul căpitanu lu i său , pe măreţul şi tragicu l Ahab, el observă chipu l ch inu it şi " lovit de toane" al omulu i , un ch ip ce poartă amprenta "demn ităţi i exagerate determinate de o neno­roci re uriaşă " . Ch iar şi u lterior în roman Ishmael continuă să reflec­teze la legătura dintre melancolie şi măreţie. Fiind martor la impulsurile întunecate ale membri lor ech ipaju lu i , e l este determinat să spună:

"Aşa că, acel om muritor care a re in e l mai mu ltă bucurie decât tri­steţe, acel muritor nu poate fi adevărat - nu este adevărat sau nu este dezvoltat. " E I continuă să spună acelaşi l ucru despre cărţi . Pune accent pe Ecleziastul b ib l ic, celebru pentru expresia " totu l este va­n itate " , ca " oţe lu l fin al nenorociri i " . Totuşi , deşi crede că există o

" nenorocire care este înţelepciune" , el ştie de asemenea că prea multă nenoroci re poate duce la nebunie. Scopul , susţine el, este să găsească un ech i l ibru d inamic intre intuneric şi l um ină, nenorocire şi bună

I 26 I iMPOTRIVA FERI C I RI I

dispoziţie . E I s imbol izează această măsură de aur i nvocând "vulturu l d i n Catsk i l l d i n une le suflete " . Pasărea, susţi ne e l , " poate de ase­menea să coboare În ce le mai negre can ioane ş i să se r id ice d i n e le ş i s ă devi nă i nvizib i l ă Î n spaţi i l e Însorite . Ş i ch iar dacă zboară pentru totdeauna În can ion, ace l can ion este la munte; astfel Încât ch ia r şi atunci când se află ce l ma i jos vu ltu rul de mun te este ma i sus decât a l te păsăr i de la câmpie , ch ia r ş i când e le se Îna lţă . "

C u a lte cuvinte, această pasăre maiestuoasă poate, ch iar şi În cel e ma i profunde p icaje, să găsească o demn itate ma i îna l tă decât a lte creaturi Îna ripate.

Acestea sunt lecţi i le lui Melvi l le . Tristeţea ne împacă cu rea l ităţi le . Ne aru ncă În curgerea vieţi i . Ne aduce pe cu lmea Îngustă a expe­rienţe i . Face ca in ima să bată tare, vib rând Între cred inţ� ş iîndo­ia lă . Tristeţea îi spune minţi i ce tânjeşte: este în regu lă să lâncezeşti în i ncompletitud ine . Ea i ntonează d ispoziţie i întunecate: păstrează întunericul , căci în închiderea sumbră va răsări cea mai stră lucitoare lumină . Ea cântă acele i l i pse de speranţă d in zorii z i le i , col indând într-un refren trist: sta i În obscuritatea ta ; d in go lu l său va ieş i ceva, o idee nouă, un mod proaspăt de a vedea, de a fi .

Când ne îmbrăţişăm dureri le şi langoarea, solitudinea şi meditaţi i le, într-adevăr obţinem insight-uri dureroase, a ltminteri ascunse, căpă­tăm o cunoaştere nouă a noastră Înş ine şi a l umi i , obţinem atitud in i orig ina le faţă de obiecte ş i de idei vechi . Deven im v i i şi d in acel mo­ment nu demonizăm melancolia. Nu mai reducem tristeţea la slăbiciune a voinţei sau la boală care are nevoie de o p i lu lă . Nu mai Încercăm să transformăm tristeţea În n imic a ltceva decât o depresie debi l izantă sau În halucinaţie maniacală. Tn sch imb, tră im cu acele d ispoziţi i refle­xive care speră că există ceva dedesubt. Tndurăm incompletitud inea, tânj ind după o viziune a întregu lu i . Căutăm bucu ria pl ină de tristeţe.

Melvi l l e a fost unu l dintre prim i i americani care au dat g las pro­funzimi lor sumbre şi b izare ale imag inaţiei melancol ice . Astfel , e l a exemplificat o formă În mare parte ascunsă a geniu lu i american . Acest tip de geniu, mai apropiat de Europa decât de America, este În mare parte gotic, acordat cu lucruri le întunecate - cu ciori le d isperate care

Visul american I 27

zboară deasupra c�mpi i lor şi cu străzi le s inguratice care se întind În Întuneric, cu fermele în ru ină, crepuscu lare şi s in istre şi cu oasele care se fac praf ş i pu lbere În pustiu . Acest gen iu american ursuz apare În p�nzele ch inu ite a le lui Jackson Pollock şi În exuberanţa nervoasă a l u i Mari lyn Monroe. Apare În confesiun i le febri le a le l u i Robert Lowel l ş i În umorul man iacal a l l u i J im Carrey. Se poate des­coperi În versu l b�ntuit al Sylvie i Plath şi În lamentări le guturale a le lu i Tom Waits. Apare în ch ipuri le ru inate a le lu i Edward Hopper şi În pătratele goa le a le lui Mark Rothko.

Aş putea enumera şi mai mu l te ch ipuri măreţe ale melancol ie i americane, ce i care au u rmat viziun i l e l um inoase a le lu i B radford şi Frank l in (Norman Rockwel l ş i Norman Vincent peale , Anthony Robbins ş i Wi l l Rogers). Dar vreau să mă opresc asupra unu ia din­tre mari le momente d in America gotică, un instantaneu care aduce acasă, cu la fel de mu l tă forţă ca şi Me lvi l le , profunzim i le tota le care pot reieşi d in meditaţia melanco l ică .

Era sf�rşitu l l u i decembrie, În 1 98 1 . Tn tr-o casă d in Colt Neck, New Jersey, un bărbat a intrat Într-o cameră unde se afla un scaun , o chitară veche, o muzicuţă pe suport şi un casetofon s imp lu de înregistrat. A l uat chita ra şi apoi a fixat pe g riff suportu l de muzicuţă. După un moment şi-a l ip i t buzele de micu l i nstrument şi a suflat. A ieşit un sunet strident şi s inguratic, îna l t şi putern ic. E ra un plân­set În gol - n ud, neajutorat şi aflat În nevoie. E ra geamătu l ascuţit a l du reri i , un bocet strident al pierderi i fără speranţă . Nu era n imeni care să asculte. Nic i o in imă n u era desch isă la această p lângere.

Bărbatul era Bruce Springsteen, iar cântecul era " Nebraska " , un cântec despre un crimina l tânăr care-şi mărturiseşte crimele . Acesta urma să fie p rimu l cântec de pe gen ia lu l a lbum auster al l u i Sprin­gsteen, numit Nebraska, după titlu l de mai sus. Tn timpu l unei pe­rioade de ch in sufletesc, Springsteen şi-a tânguit c�ntecele triste În casetofon. Cânta despre s ingu ratici şi paria, despre crimina l i şi no­mazi, despre pol iţişti corupţi şi bărbaţi încl inaţi să creadă ceva, orice, în această lume dură . Vorbea despre străzi p ierdute, rafinări i fanto­matice şi oraşe fără scăpare. Fiecare cântec era aspru, febril , insomniac. Era vorba de o predică primară şi deznădăjduită împotriva durerii vieţii .

28 i iMPOTRIVA FERICIRII

Spr ingsteen a recunoscut că trecea printr-un episod melancol ic în tim p ce în reg istra acest a lbum. Tocmai încheiase un turneu pu­bl ic şi încununat de succes pentru a sprij i n i The River, un succes comercial foarte mare. Probabi l era stors şi tocit, întrebându-se dacă muzica şi viaţa sa se îndreptau spre d i recţia cea bună . Probab i l că această senzaţie de dezorientare l-a determinat pe Spr ingsteen, câţiva ani ma i târzi u , să facă psihoterapie, care î l va ajuta să-şi ex­ploreze tristeţea, n u să o şteargă . Aşa cum a mărturisit ma i târz iu , după ce a ieşit a lbumu l Devils & Dust (2005) , oameni i care " sunt consumaţi de ceva " sunt mai i nteresanţi decât cei care sunt pur şi

simp lu mulţumiţ i . Nebraska a lu i Spr ingsteen a re va loa rea unei mărtur i i sumbre

despre puterea melancol ie i de a sonda abisur i le u l u itoare a le in i ­mi i omulu i . D in această tristeţe a rezultat o operă străl ucită, un exemplu i nubliab i l de frumuseţe disperată .

Melvi l le şi Springsteen ne atrag atenţia asupra energ iei iern i i . Toţi cunoaştem asta, iarna m inţi i . N ici o frunză nu ascunde gol iciunea ramuri lor . Ne u ităm la membrele ch i rcite şi expuse. Ele tremură în vânt. Stejarul şi u lmul , a rţaru l şi mesteacănu l : toţi aceşti copaci a l­tădată rega l i seamănă cu bietele suflete disperate, fără haine. Dar nu e nimeni în ju r de la care să vină consolarea. Totul este go l . Nimeni nu şerpuieşte pe poteci, emanând afecţiune. Copacii doar stau acolo, singuri . Sunt conducătorii eşuaţi ai ţări i goale. Domeniu l lor este unu l al golulu i . N im ic nu se mişcă în nemişcarea ch inuitoare. Avem senzaţia că este loc pentru aproape orice care să umple acest gol h ibernal. Ceva s igu r se va întâmpla acolo, în spaţiul vast drenat de orice sens.

După ce acceptăm acest anot imp al ie rn i i menta le ca pa rte inevitab i lă d in viaţa noastră - într-adevăr, după ce îl considerăm un element esenţia l al existenţei -, pa radoxu l devine cu adevărat viu . S imţim cu adevărat, În m ij locul tristeţi i noastre, ceva asemănător bucurie i . Sunt s igur că toţi am trăit acel moment când în cele d i n urmă cedăm tristeţi i , când nu ne ma i luptăm deloc cu ea . Atunci sim­ţim cum din miezul fi inţei noastre răsare o vita l itate stran ie. Undeva,

Visul american I 29

adânc în inconştient, s imţim că acum, în melancol ia noastră, par­ticipăm la fluxul vita l al vieţi i , la forţele cele mai profunde ale pămân­tului . Deodată ne simţim mai b ine - nu fericiţi şi beatifici, ci bucuroşi într-un mod tragic . Mur im întru viaţă .

Cea mai mare tragedie este să tră ieşti fără tragedie. A îmbrăţişa fer ic i rea înseamnă a urî viaţa . A iub i pacea înseamnă a d ispreţui s ine le . Tristeţ i le sunt che i spre sub l im . Tmbrăţişarea melanco l ie i

··

a l imentează i n ima .

OMUL TRISTEŢILOR

" Melancolia este tristeţea care a căpătat uşurătate. "

ITALO CALVINO

Ferici rea americană este o tentaţie, una căreia i-am cedat cu d iferite ocaz i i . De mai mu lte ori m-am săturat de tristeţea pervazivă a sufletu lu i meu. Ca mi l ioane de alţi american i , am Încercat să scap de tristeţe, am încercat să scap pri n orice m ij loc posib i l , pr in g reu­tate, oboseală, agitaţie. În timpul acestor evadări în luminozitate sunt mai degrabă empatic faţă de aceste tipuri de american i fericiţi . Să fim serioşi : viaţa, În orice formă, este incredib i l şi iremediabi l de dură . De ce să n u fug im de durere în cele mai superficiale moduri posi­bile, prin dulciur i , pasti l e şi l i posucţie? De ce să nu ne încălz im În stră luc irea ţipătoare a pervazivului vis american? Ce se pierde În această stupoare colectivă? Ce e greşit, În fond, În a nu vrea n im ic a ltceva decât fericire?

Şti u foa rte bine cum este să te retrag i În c l i şeele uzate a le colectivu lu i , acele armuri care ne apără de inevitabi le le şocuri a le vieţi i . La sfatu l unor prieteni ce-mi doreau b inele, am cumpărat cărţi despre cum să fi i fericit. Am Încercat să-mi transform mohorea la cron ică Într-un zâmbet larg . Am Încercat să devin ma i activ, să ies d in casa mea Întunecată şi să mă Îndepărtez de că rţi le mele sum­bre, să particip la lumea pl ină de acţiun i cu sens. Am Început să fac jogg ing, să Învăţ latina şi am acceptat un post la departamentul de

Omul tristeţilor I 31

eng leză al un iversităţi i . Am nutrit impu lsu l de a reuşi în cariera mea . Am cumpărat o poliţă de asigu rare, o agendă e lectron ică şi un te­lefon mobi l . Am început să fiu i nteresat de Ziua Recunoşti nţei şi de C răciun, îmi păstram părul tuns scurt şi îm i călcam cu meticu lozi­tate ha inele. Am vizionat fi lme cu Doris Day şi Frank Capra . Am si­mulat interesul pentru sănătatea a l tora . Am căpătat obice iu l de a spune "excelent" şi " minunat" cât mai mu lt posib i l . M-am prefăcut că iau în serios anumite cauze drepte care aveau i ntenţia să facă lumea mai bună . Am cochetat cu ideea de a-mi lua un câ ine. Am început să mănânc sa lată . Am încercat să-mi impun să dau din cap atotştiutor. M-am strădu it să fiu atent la a lţ i i , dar am sfârşit pr in a fi supărat ca naiba. Am scris o carte despre optim ismu l câştigat cu greu a l l u i Ra lph Waldo Emerson . Am început să practic yoga. Am încetat să fac yoga şi am sch imbat cu ta ij i . M-am gând it să merg la psih iatri şi să iau medicamente . Am abandonat şi apoi am l uat totul de la capăt şi am abandonat încă o dată . Acum plănu iesc să rămân aşa . Drumu l spre iad este pavat cu p lanuri fericite.

Trebuie să recunosc că, i nd iferent de eforturile mele persona le de a accepta una d intre evadăr i le n umeroase oferite de America, i nstinctu l meu de bază este spre melancol ie - o stare pe care tre­bu ie să o întreţin . Tn p rotejarea naturi i mele esenţia le, Încerc să tră iesc În conformitate cu ceea ce consider că este chemarea mea profundă. Recunosc, uneori este d ifici l să mă ţin de vocaţia mea, de această muncă În câmpu l tristeţi i . Dar Îmi dau seama undeva În m iezu l fi inţei mele că m-am născut pentru tristeţe. Dacă n u ader la acest drept pr in naştere, mă voi simţi i nautentic. C hemarea mea este spre pământul Încurcat.

Cu siguranţă că uni i dintre dumneavoastră aţi s imţit la fel ca mine. V-aţi întors, mohorâţi, de la acele mii de d inţi perfecţi şi strălucitori care sclipesc în peisajul american şi v-aţi Îndreptat spre întuneric -În camera pe jumătate luminată, în pădurea crepusculară , În cafe­neaua goală . Acolo aţi stat şi aţi stab i l it faptul simplu şi dur că lumea este terib i lă În frumuseţea sa, ind iferentă în marea parte a timpu­lu i , incoerentă , nervoasă ş i sp lendidă când, În anum ite seri , cu nori i p lutind perfect, o bufn iţă furioasă străbate l in ia orizontul u i . S imţiţi

32 I iMPOTRIVA FERICIRII

acea pres iune du lce în spatele och i lor, ca şi cum în orice c l ipă aţi putea izbucni în lacrim i fierbinţi . Tânj iţi să vă scufundaţi în această tristeţe nenumită, în această senzaţie vagă că totu l este preţios pen­tru că se înd reaptă către moarte, pentru că nu puteţi păstra n im ic, pentru că există doar pentru un moment.

Tm i amintesc această senzaţie de la o vârstă foarte fragedă ş i ea m-a însoţit În toţi an i i : o senzaţie de nostalg ie nenumită, p l ină de speranţă . C red că o aveţi şi dumneavoastră . Când eram adolescent, îmi doream să-mi petrec cele mai mu lte zi le, în specia l vara, stând în dormitorul meu întunecat. C u ja luzelele ca re fi ltrau soarele d i­m ineţii într-o rază firavă, stăteam pe podea şi mă holbam ore în ş i r la petele de pe tavan : o amprentă de mână care se stingea într-o rădăcină purpurie, o u rmă a unu i gândac mort care semăna cu o stea . Nu mă gândeam la n im ic anume, ci mă d izolvam în umbrele incerte din m intea mea nervoasă, acum ruminând nişte aminti ri pier­dute, acum înch ipuind viitoruri imposib i le. Dacă exista vreun aer per­sistent al acestor imag in i vag i , el era unu l tremurător de eşec, o concentrare asupra in imi i mele zdrobite sau asupra acelor şapte copci pe care le-am căpătat. Ciripitul unei păsări, pe fereastră, a sporit această bucurie perversă, această decadenţă de a îmbrăţişa întunericul în timp ce l umea se lumina . M i-am iub it retragerea rece de la cântec şi zbor, această iarnă a propriei mele minţi.

Tn jurul prânzulu i , în fiecare d intre aceste zile, tatăl meu deschidea uşa, rid ica ja luzelele, mă încuraja să ies d in pat. Du-te să joci ba­seba I I cu cei l a lţ i bă ieţi, îm i sugera el, sau du-te l a înot ori sună o fată . Mai presus de toate, îşi dorea să fiu un băiat american cu sânge roşu, un perfecţion ist, un tânăr b rav. Stră lucirea soare lu i şi vocea sa răsunătoare mă speriau de fiecare dată . Era ca şi cum mă năşteam din nou, a runcat din f lu idul întunecat şi nediscriminat pe un ţărm fier­binte unde orice lucru este ceva anume şi n imic a ltceva, unde cea­suri le bat şi hărţi le g uvernează totu l . Uram faptu l că trebuia să mă mişc. Dar mereu mă mişcam.

Mă adaptam ezitant la cereri le z i le i . Mă conformam regu l i lor a lbe a le d iamantu l u i de la baseba l l sau foloseam afirmaţi i l ucide pentru a-mi exprima gânduri le . Am ucis reveria şi m i-am propus

Omul tristeţi lor I 33

să reuşesc. Am p reti ns că sunt fericit şi m-am forţat să râd . Am început să spun "domnule" şi "doamnă " . Am tuns iarba pentru bani . Am învăţat versete din B ib l ie l a biserică în speranţa de a câştiga p remi i de ca rton . Simu lam p l ictisea la cu Tol kien, Frank Herbert şi Sa l i nger . Am încercat din răsputeri să iau note de trecere la teste, astfe l încât să mă integ rez cu ce le la lte mediocrităţi atletice. Dar în c iuda mea, n iciodată nu am putut. M i ntea mea feb ri lă i ntervenea mereu ş i l uam, cu neplăcere, nota maximă, de toci lar . Apoi mă în­torceam pentru o vreme la interioru l meu ci udat - Ia Beatles, poe­zia supra rea l istă şi G regor Samsa .

C red că, ind iferent de cât de fericiţi pretindem că suntem, toţi am trecut pr in această l uptă, această tensiune d intre propr i i le senzaţi i întunecate şi chemarea aspră a lumi i stră l ucitoare, l umi­noase, fericite. Ne oboseşte vina pe care o simţim pentru sufletele noastre melancol ice. Dorim să fim lăsaţi în pace astfel încât să putem rumina cât t imp dorim . Vrem asta pentru că ne simţim vi i , p l i n i de viaţă, când tră im această confuzie l uxuriantă privitoare la l ucru ri le din un ivers. Simţim că suntem împreună cu l umea, cu interacţiunea sa rapidă d intre orib i l ş i sfânt .

Se poate fug i de tristeţe. Se poate primi tristeţe. Senzaţia de a fi aruncat într-o lume care nu este făcută de noi, senzaţia de a fi sfâşiat între posibi l ităţi la fel de atrăgătoare, anxietatea cronică ce nu a re un obiect specific: dacă n u fug im de aceste situaţi i aparent inevita­b i le, atunci vom bănu i că acest sentiment de al ienare, acest l imb con­tinuu, această anxietate nesfârşită sunt chemări adresate nouă ca să ne asumăm responsabi l itatea pentru fi inţa noastră u n ică, pentru a deveni, măcar o dată , autentici . Tragem concluzia că o astfel de criză este creuzetul care arde inesenţia lu l şi ne revelează miezul vita l .

A petrece mu lt timp cu variate le noastre a l ienări , cu para l izi i le noastre somptuoase şi cu frici le noastre anxioase înseamnă a ajunge într-adevăr la o rea l iza re surprinzătoare: melancol ia ne conectează cu fi i nţa noastră fundamenta lă . Gând iţi-vă . Dacă sunt trist şi an­xi os, nu mă bucur de o relaţie confortabi lă cu obiectele ş i oame­n i i d in juru l meu . E i mă ag ită; îm i par nefam i l iar i . Mă u it pr in casă,

34 I iMPOTRIVA FERICIRII

de exemplu . Văd l ista de cumpărături, volumele de Proust, televizo­

ru l, fotografia unu i prieten. Fiecare dintre aceste lucruri este ciudat

de inaccesib i l . Mă întreb cum am dat de ele, ce caută în casa mea .

Poate că a fost un moment în care am crezut că făceau parte inte­

grantă d in viaţa mea . Acum totuşi, d intr-odată, par superflue, ca şi

cum mi-ar d istrage atenţia de la ceea ce este cu adevărat important.

E le devin l ips ite de sens. Nelegat de aceste lucruri fami l iare, sunt obl igat să privesc în mine

însumi, În interiorul meu misterios. Astfel îm i dau seama că de fapt sunt singur pe lume, că n imeni nu poate tră i viaţa mea pentru mine: nici soţia, n ici părinţi i , n ici cultura mea . In acest moment, când sunt el iberat de ce este fami l iar, ajung În contact cu ce este mai intim : sunt această persoană şi n imeni a ltcineva . Trebuie să-mi găsesc potenţia l ităţi le mele unice, propri i le orizonturi . Trebuie să-mi tră iesc propria viaţă şi propria moarte. Nimeni nu poate face asta pentru mine.

Sunt surprins. Ştiu : sunt f init. Voi muri. Posib i l ităţi le mele de viaţă sunt l im itate. Dar la această răscruce, când mă s imt cel mai l im i ­tat ş i ma i zăpăcit, am parte de o posib i l itate de aur, de o i nvitaţie supremă . Sunt chemat să-m i imag inez pos ib i l ităţi le mele cele ma i id iosincrasice, potenţele mele cele mai persona le . Am la d ispoziţie o perioadă scurtă de timp pe pământ. Ar fi bine să o folosesc la maxim. Tmbrăţişându-m i moartea, sunt p ropu l sat în viaţă . S imţi ndu-m i fin itudinea , văd orizonturi infin ite pentru fi inţă .

Este un paradox. Existând cu un och i înd reptat spre moarte, mă nasc. Simţindu-mă complet s ingur, trăiesc uniunea cu tot ce este viu . Suferind o a nxietate inevitabi lă , trec pr intr-un şoc vita l . Inţeleg : a fi viu înseamnă a Înţelege polar itatea măreaţă a universulu i . Viaţa creşte din moarte şi moartea d in viaţă; turbulenţele duc la tipare du lci , iar ordinea se d izolvă într-un haos vibrant. Cosmosul este amestecat, ceţos, confuz şi contradictoriu . Dar acest amestec ţine l ucrurile împre­ună, în mişcare, imprevizib i le, contingente, misterioase, interesante . Deodată l umea mea nu ma i pare ca ş i cum sch imb la nesfârşit ca­nalele de televiziune, apăsând butonu l toată noaptea, deşi am văzut tot ce apare pe ecran . D impotrivă, nu ştiu ce va urma. Sunt foarte atent. Sunt pe muchie, incomplet şi trist, dar Încerc să-mi imaginez

Omul tristeţifor I 35

poeme mai frumoase decât mişcarea tăcută a rech in i lor şi s imfoni i mai sonore decât acele cântece a le păsă r i lor În anotimpu l veri i . Incerc să inventez un cosmos d in haos.

Ştiu că aceste gânduri pot suna morbid, dar nu asta e intenţia . In schimb, aceste idei vor să fie vitale, interesante, el iberatoare. In această lumină, moartea nu este doar decădere, putrezi re sau mormânt. Este o chemare la viaţă, un şoc electric care ne determină să exp!orăm, cu vigoare şi spirit, proprii le noastre şanse ş i riscuri . In acest sens, moar­tea se dovedeşte a fi o invitaţie la a tră i ziua, la a Întâ ln i marea temă exprimată prin car pe diem. Aşa cum a spus Robert Herrick, poetu l britan ic d in seco lu l al XVI I- lea, În celebru l său vers " Celor v irg in i, pentru a folosi bine timpu l " : "Adunaţi acei boboci de trandafiri cât mai puteţi/ Timpu l zboară oricum;! Şi acelaşi boboc ce zâmbeşte azil Mâine va fi pe moarte . " Pe un ton mai puţin g l umeţ, Walt Whit­man, poetul american d in seco lu l al XIX-lea, se referă la moarte În

"Afară d in leagăn, mereu legănat " . In acest poem, moartea este un

"cuvânt jos ş i del icios " şoptit de oceanu l p l i n de va lu ri , un cuvânt care trezeşte Într-un băiat capacitatea de a scrie cântece splendide.

Avându-i pe Herrick ş i Wh itman În cap, mă aventurez În l umea inospita l ieră . Iarna este, într-adevăr, o perioadă bună pentru p l imbări singuratice pr in frig şi pentru a cugeta la l ucruri necuvi incioase pen­tru mase. Este luna decembrie. In semiÎntunericu l d imineţii mă p l imb pr in cartier. Im i văd resp i raţia rid icându-se ca un abur spre ceru l a lbicios. Soarele, la est, este doar un disc pa l id, bolnăvicios şi aproape impos ib i l de observat. Im i bag mâ in i le În buzunare şi-m i reprim un tremur . Ar f i trebu it să f i u acasă, În pat.

Lângă casele pe care le şti u dau de o pădur ice neexplorată, cu frunze rug in i i , am inti r i ale umbrei obscure a nopţi i . Fac un pas pe pământul moale. Sub p icioarele mele nu se aude n ici un zgomot făcut de frunze uscate . Există doar pres iunea surdă ap l icată pe pământu l umed, l ipsită de sunete, cu excepţia celu i făcut de uşoara a lunecare. Mă u it În jos la aceste rămăşiţe l ip icioase a le toamnei . Unele frunze au c inc i lobi, am intind de mâ in i moarte.

36 i IMPOTRIVA F ERICIRII I

Dar una d intre ele, observ, pare să nu fie comp let moartă. Este o frunză de arţar, care a păstrat ceva d in purpur iu l autumna l . Mă

aplec uşor să o iau . Este rece în palma mea goală . Mă ridic, ţinând-o în mână, cu forma ei colorată în nuanţa rodie i . Stratul de chiciu ră luceşte ca argintul în lumina d im ineţi i . Mă trece un fior şi dau d ru­mul acestu i lucru îngheţat, apropiat de moarte. im i contin u i p l im­barea, încercând acum din greu să văd a ltă frunză vie, ceva portocal iu de data aceasta, care să-mi amintească de du lcea vară ind iană şi care să-mi încă lzească oasele.

Dar apoi Îmi dau seama că a ltcineva s-a p l imbat prin această pădu­rice îna intea mea. A intrat În dumbravă cu o greblă ş i a adunat, Într-o parte, o movi lă u riaşă de frunze. E le stau acolo de ceva vreme. Sunt îmb ibate de p loa ie şi au deven it maro şi putrezite . Păşesc peste acest semicerc u mflat şi moale, Şi nu apuc să îna intez vreo trei metri , că şi simt un mi ros îngrozitor, un amestec de fecale ş i moarte. Soarele alb de iarnă se mişcă ma i departe deasupra orizontu lu i şi îşi concentrează primele raze ţipătoare direct spre această acumu lare de deşeuri . Descopăr în acest amestec de frunze moarte braţu l d in plastic a l une i păpuşi . Este murdar şi zgâriat. Mă gândesc la jucăr i i le din copi lăria mea, care probabi l se înnegresc acum într-un morman de gunoi . Mă răsucesc ş i fac cale-ntoarsă spre casă . Nu mai am chef de pl imbare. Vreau să stau într-o cameră crem, unde nu se mişcă nimic.

Când ajung acasă, i ntru în birou. Ceva s-a întâmplat cu mine, ceva ce trebuie să notez. Mă strădu iesc să captez senzaţia de pur­puriu. Vine rapid ş i , În imaginaţia mea, intru şi ies în locuri gol ite, cu och i i larg desch işi . Tntr-o fu lgerare de energ ie, scr iu mai multe fraze despre această experienţă . Apoi îm i vine în minte amestecu l de reziduuri şi bucăţi le d in păpuşă. Tm i spun că nu a r trebui să-m i placă acest anotimp de adaosuri ş i spurcăciun i sordide. Mă opresc d in scris. Mă u it peste însemnări . Totul este bombastic, h iperboli­zat. Cu un uşor dispreţ, încep să scot cuvintele ş i frazele străine. S imt satisfacţia p roaspătă de a transforma în ceva s implu ceva ce a fost umflat, de a îndepărta straturi le de murdărie. La sfârşit am rămas cu trei fraze clare şi cu extazul mocnit a l creaţiei reuşite, cu jocul de energie şi formă, cu in ima care bate tare şi cu mintea răcorită .

Omul tristeţilor I 37

Învăţ d in nou că meditaţi i l e mele s inguratice asupra morţi i h rănesc inspiraţi i le vita le despre viaţă . Sunt i n iţiat mai departe în m istere le un iversu lu i, în interacţiunea cosmică d intre trecător şi per­manent. Alertat asupra acestu i t ipar, îmi depăşesc a l ienarea ş i-mi dau seama că eu, ca toate creaturi le, sunt un loc de întâ ln i re a l unor opoziţ i i m i rabi le , ar ip i ş i mizerie, stele ş i melci .

Astfel de experienţe - şi am avut parte de ele - îmi amintesc mereu că nu există viaţă fără moarte. Motivu l poate pă rea stră in celor ma i mu lţi american i , dar nu ar trebu i să fie aşa . În această naţiune În mare parte creştină, mu lţi oameni, ind iferent de pretenţi i le lor de a f i fericiţi , sunt foarte aproape de ideea că noaptea întunecată a sufletu lu i invocă l umina rapidă, nemuritoare .

În tradiţia creştină există o imagine a lu i I isus care nu are mu lt de-a face cu fericirea . Motivul pentru care american i i tind să şi-L imagi­neze pe I isus ca pe un salvator binecuvânta!, netu lburat, pentru că este divin, mă depăşeşte. Dacă privim cu atenţie cele patru EvangheJi i , observăm nu un preot jovia l , ci un profet ch inu it, un bărbat care şi-a dat seama de timpuriu că s ingurul mod de a obţine salvarea este de a pătrunde în cele mai profunde umbre.

Priviţi evo luţia lu i I isus . În mod evident, e l s-a l uptat cu natura sa dua lă , cu sfâşierea sa între Dumnezeu şi om, între spi rit şi ma­terie. În m intea Sa, e l nu putea fi doar spirit, căci atunci nu a r fi putut suferi dureri le morţi i . De asemenea, nu putea fi doar mate­rie, pentru că atunci i-a r fi l i psit viziu nea regatu lu i ceru lu i . A trebu it să se lupte cu aceste două contrari i imense şi cumva să le aducă împreună, Într-un mod subti l .

De ce a ltceva s-ar f i l uptat e l atât de i ntens cu chemarea sa? Să ne amintim noaptea d ina intea predări i sa le autorităţi lor romane, puterea care cu sigu ranţă îl va crucifica . S-a retras În grădina Ghetsi­mani pentru a se ruga . Acolo, În frunziş, a tră it o angoasă extremă, atât de acută Încât sudoarea sa e ra ca n işte " strop i de sânge care cad pe pământ" . Tn timpu l acestu i ch in , s-a rugat ş i ma i tare . Nu cunoaştem natura rugăciun i i sale, deşi putem presupune că Iisus îl invoca pe Dumnezeu pentru a-i da claritate În m iezu l confuzie i .

38 I IMPOTRIVA FERICIRII

Îm i bazez această supoziţie pe ceea ce s-a întâmplat ma i târz iu ,

când I isus, trecând pr in agonia crucifică r i i , s-a tângu it ch iar Îna inte

de moarte : " Dumnezeule, Dumnezeule, de ce m-ai părăsit? " Doar u n om aflat într-o îndoia lă profundă a r pune o astfe l de întrebare

d isperată , unu l care a pus la îndoia lă s imţul identităţi i . Majoritatea creştin i lor, timp de secole, l-au văzut p e I isus c a pe

o figură d in afara lumi i , neatins de pământul ch inu it . O minoritate

luminată, totuşi , l -a văzut pe I isus în alt fel , ca pe un om al tristeţi lor,

a cărui suferinţă melancol ică era inseparab i lă de i l um inarea sa . Un membru a l acestei m inorităţi a fost Cari Gustav Jung, marele psi­holog a l seco lu lu i XX. În 1 928, Jung a prim it un document stran iu pr in poştă . Pachetul venea de la Richard Wi lhelm, un eminent sinolog, şi conţinea un tratat a lch im ic străvech i ch inezesc, intitu lat Secretul

florii de aur. Jung a găsit imediat în acest text paralele cu unele d in­tre cele mai îndrăg ite ide i psihana l itice a le sa le . Dar o noţiune d in această l ucrare părea să rezoneze în mod specia l cu propria operă a lu i J u ng : ideea conform căreia haosul este forţa orig inară a un i­versu lu i , u n rezervor indiferent d in care se înalţă perechi de contra­ri i . Jung înţelesese de câţiva an i valoarea acestei ide i în l ucrarea sa terapeutică şi şi-a dat seama că unele contrari i aparent separate sunt de fapt manifestări i nterdependente ale acelu iaşi pr incip iu . Pentru psiholog, pri ncip iu l în cauză era inconştientul ş i d i n acest abis ieşeau opoziţi i care se p resupun reciproc, cum ar fi întunericu l şi lum ina, tristeţea ş i bucu ria, femin inu l şi mascu l i nu l . Pentru Jung, situaţia în­semna că melanco l ia ş i i ntuiţia sunt intim legate, că tristeţea p ro­fundă generează l umină rapidă, că d isoluţia este cheia transformări i . Fără l ut, stră lucirea nu du rează .

J ung a ajun s la aceste ide i d e ti mpu riu , în vremea cele i ma i întunecate perioade d in viaţa sa , cupr insă între anu l 1 9 1 3 , când a suferit o despărţire traumatică de mentorul său Freud, şi 1 922, când a surven it moartea iub itei sale mame. Atunci psihologu l a tră it teroa­rea Primu lu i Război Mondia l , având deseori reveri i terib i le şi vise de­spre un "potop monstruos care acoperă toate ţări le nord ice şi de jos, d intre Marea Nordu lu i ş i Alpi " . Când potopul a ajuns în E lveţia, ţara sa natală, s-a transformat În "va luri galbene uriaşe" pe care pluteau

Omul tristeţi lor I 39

" resturi le civi l izaţiei şi corpuri le Înecate a mi i de oameni " . Viziunea l-a lăsat pe J ung, fi reşte, " perplex şi Îngreţoşat" .

in timpu l acestei perioade Înde lungate de melancol ie extremă, o perioadă În care Jung a căzut "Într-o stare de dezorienta re" , ca şi cum era " complet suspendat În aer " , şi-a dat seama de u n l ucru u lu itor: nevroza - nervozitatea, ag itaţia, nel in iştea - este esenţială În formarea identităţi i . Aşa cum a scris În 1 9 1 7, În .m ij locu l teribi le i sale crize, mulţi oameni Îşi datorează "Întreaga raţiune de a f i nevrozei " , o putere ca re previne " nebun i i le critice " ş i forţează i ndividu l spre

" un mod de viaţă " care dezvoltă " potenţial ităţi valoroase" . Nevroza este, În fond, energie, un mesaj putern ic trimis de inconştient. Acest mesaj îl informează pe individ că este dezechi l ibrat, că are nevoie să-şi schimbe gânduri le şi acţiun i le dacă vrea să-şi recapete sănătatea . in acest mod, nevroza este un catal izator pentru intu i rea profunzim i lor psih icu lu i , o inspiraţie ce trebuie căutată pentru contrariu l indepen­dent a l dejecţiei continue - nu s implă fericire, ci sănătate menta lă fermă, un ech i l ibru intre tristeţe şi bucurie. Nevroza este cunoaştere.

Trecând din starea sa nevrotică şi intunecată Într-una mai vita lă, de sănătate mentală, Jung a decis că are nevoie de un loc În ca re să se poată retrage pentru a medita asupra relaţiei d inamice d intre melanco l ie ş i med itaţie. in 1 922, imed iat ce perioada sa tristă s-a Încheiat, Jung a cumpărat pământ În Bol l ingen, un sătuc mic de lângă lacul ZOrich . Acolo a Început să construiască, s ingur, un turn, un loc de retragere. După ce a terminat prima parte a turnu lu i - va mai con­stru i a lte trei În timp - se retrăgea acolo t imp de mu lte ore. Fără elec­tricitate sau apă curentă, fără încălzire sau telefon, el stătea singur şi medita asupra relaţiei d intre dezintegrarea psih ică şi completitudinea menta lă . Era în căutarea unei înţelepciun i sumbre.

Probab i l că În acel turn Jung a cit it pentru pr ima dată Secretul

florii de aur, străvech iu l text a lch im ie tao ist. Această carte l-a in­sp irat pe Jung să înceapă p ropri i l e cercetări asupra a lch im ie i l um i i occidenta le, o practică spir ituală care a prosperat În timpu l Evu lu i Med iu şi Renaşteri i . De-a l ungu l următori lor an i , Jung şi-a dat seama într-adevăr că a lch imia nu era o metodă lacomă de transformare a p lumbu lu i În aur . D impotrivă, a lch im ia era o formă pr imitivă de

40 I iMPO T R I VA FERICIRII I

ps ihanal iză . Tn timp ce a lch im istul observa cum p lumbu l se topeşte într-un haos negru clocotitor, el cobora în întunericul sufletu lu i său, acel loc psih ic acordat cu melancol ia morta lă . Tn timp ce observa cum substanţa se răcea şi căpăta o crustă , gh idată de variatele sale tinctur i , el s imţea cum propriu l ps ih ic se îna lţă din întuneric la lu­m ina parţială, de crepuscul sau de zori . Apoi, în final , după ce adăuga alte tincturi, el vedea cum crusta se preschi mbă într-un auriu roşiatic. Observând acest even iment, el tră ia o înălţare sufletească, o as­cens iune d in umbră la l um ină pură , o mişcare de la lună la soare. Totuşi acest alch imist înţelegea întotdeauna condiţia esenţială : soa­re le este doar pregătirea pentru o altă noapte. Tn an i i d in această perioadă Jung a căpătat o cunoaştere şi ma i profundă privind in­terioru l său , d in nou a trebuit să-şi sfâşie substanţa ş i sufletu l ş i să sufere d in nou cunoaşterea s in istră a nopţi i întunecate a i n im i i .

Stud i i l e a l ch i m ice a le l u i Jung l-a u condus în ce le d i n u rmă spre o nouă înţelegere a l u i Hristos. E I credea că viaţa lu i I isus era de fapt o parabolă pentru procesul a lch imic ş i , astfel , pentru procesu l psih ic prin care c ineva trece de la melancol ia necesară la înţelege­rea s inelu i esenţia l . Văzut în această lum ină , I isus în timpu l cruci­ficări i era apăsat de o confuzie întunecată, de o dezintegrare dureroasă şi u im itoare a vech iu l u i s ine, a s inel u i materia l . Această d isoluţie, această sfâşiere era o pregăti re pentru o nouă refacere, o nouă completitudine. După tre i zi le în mormânt, p ragu l i n iţier i i , I isus - aşa cum se spune în m it - s-a transformat într-o fi i nţă nouă. Dar conform trad iţiei alch imice la care se referea Jung, acest nou I isus nu era o zeitate nelumească, ci un amestec, polarizat, o contopire a întunericu l u i şi l umin i i, a femin inu lu i şi mascu l inu lu i , a lu i anticrist şi Hristos. Cu a lte cuvinte, H ristosu l reînviat era un si ne, un loc a l con­trar i i lor d inamice, interdependente.

Mă întreb deseori dacă America s-ar simţi mai bine, ar fi o naţiune mai bogată şi mai profundă, dacă ar lua în serios vers iunea lu i Jung despre H ristos. Atunci nu am mai forma o turmă de creştin i optimişti ai lu i Norman Vincent Peale sau B i l ly G raham. Deşi Peale a publ icat Puterea gândirii pozitive în 1 952, versiunea sa zaharată a creştinismului persistă până astăzi . Planu l lu i Peale pentru succes este o contopi re

Omul tristeţi lor I 41

tipic americană de capital ism şi creştin ism. Tehn ica sa pentru a el i­mina toate senzaţi i le negative d in viaţă este de a intona o serie de vorbe pozitive, ceea ce am numi acum afirmaţi i . Murmurarea aces­tor mantre va duce, promite Peale, la o viaţă de succes, o viaţă În care toate visele, americane şi de oriunde, devin rea l itate. Cheia este să repetăm aceste cuvinte până când se scufundă În inconştient şi de acolo ne organ izează, În secret, viaţa . De exemplu , c ineva poate .şopti În mod repetat, de cel puţin zece ori pe zi, una d intre afirmaţi i le lu i Peale: " Mă aştept la ce-i mai bun şi cu ajutorul lu i Dumnezeu voi obţine ce-i mai bun . " Când murmurăm această expresie sau a lta asemănătoare suficient de mult t imp, atunci, conform lu i Peale, vom deveni receptacule ale d ivin ităţi i , o forţă care n u vrea decât ca noi să reuşim - să obţinem confort În această lume. fn această paradigmă, ce este I isus dacă nu un om împ l in it a l acestei lumi?

Pe 1 2 i un ie 1 966, B i l ly Graham, Într-o pred ică ţinută la Consi l i u l Naţional a l B iserici lor, a susţin ut că n imeni " nu a făcut mai mu lt pen­tru Împărăţia lui Dumnezeu decât Norman şi Ruth Peale" . La un anu­m it n ivel , este vorba de o proclamaţie stran ie, d in moment ce Graham avea un simţ acut a l păcatul u i şi face din vină o componentă prin­cipală a teologiei sa le . Dar la alt n ivel , Graham crede că I isus este un sa lvator, un fel de terapeut s implu capabi l de a şterge malad i i le majore, cum este depresia, Într-o cl ip ită . De exemplu , pe site-u l său, b i l lygraham.org, e l Încearcă să o sfătu iască pe o femeie deprimată care i-a scris o scrisoare În care se Întreabă dacă l u i Dumnezeu chiar Î i pasă de ea . Graham o sfătuieşte să nu se concentreze pe durerea ei , ci să-şi îndrepte atenţia spre " H ristos " . Pr in d i recţionarea ener­gie i ei spre i ubi rea presupusă a acestui salvator înviat, ea va s imţi rapid forţele v indecătoare ş i în curând va fi e l iberată de tristeţe.

" Roagă-te" , scrie Graham, "şi promisiun i le cuvântu lu i lu i Dumnezeu vor ţine la d istanţă acele sentimente negative. " Acest mesaj este unu l constant furn izat În una d intre cele mai recente cărţi a le lu i G raham, The Journey: Living by Faith in an Uncertain World (2006) . G ra­ham susţin e că cred i nţa În H ristos va remedia or ice prob lemă ş i va d uce spre o viaţă de succes, o viaţă ferită de ch i n u ri , d u rere ş i confuz ie .

42 I iMPOTRIVA FERICIRII

Dacă noi , în America, am putea evita aceste versiun i a le lu i I i sus, atunci am putea avansa, încet ş i cu precauţie, spre portretele euro­pene mai melancol ice a le l u i I isus. Am petrece ore întregi privind Crucificarea lu i Matthias G runewald , de la 1 5 1 5 . Această pictu ră germană a lu i I isus prezintă un om emaciat, bătut în cuie pe o cruce simplă d in lemn. EI se chinuieşte în agonie. Un piron puternic îi ţintu­ieşte picioarele, iar sângele i se pre l i nge d in rană . Pielea întinsă este acoperită de picături roş i i . Tortura este atât de insuportabi lă Încât mâin i le omulu i încearcă să se desprindă d in cuie. Dar faţa sa, înfrântă, apăsată, încoronată cu gh impi, ne asigură că nu va reuşi . Este sin­gur, a l ienat, u itat. N imic nu poate uşura angoasa . Nimic nu ne poate convinge că această figură înseamnă mai mu lt decât un om care suferă cea mai rea durere imaginabi lă : de a fi confuz şi s ingur şi aproape de moarte.

Sau poate într-o zi vom citi cu atenţie Noaptea Întunecată a sufletului a Sfântu lu i Ioan al C ruci i, tot d in secolu l al XVI-lea. Sfântul Ioan, un că lugăr span iol, explorează marea melancolie pe care tre­buie s-o îndure cineva când încearcă să-şi descopere calea spre un Dumnezeu m isterios. EI î l consideră pe H ristos drept o întruch ipare a purgaţiei întunecate a simţuri lor, drept un om care şi-a orbit och i i pentru lucruri le superficiale a le un iversu lu i ş i şi-a concentrat vede­rea interioară asupra întunericu lu i l ucid al l u i Dumnezeu . I isus al l u i Ioan este un om obişnu it cu locuri le întunecate şi păduri le umbrite . Vieţu ieşte prin colţuri şi în spatele umbrelor. Caută ceva printre cor­puri le obscure, ceva ce oameni i înfometaţi doar după lumină sunt prea s labi şi imora l i pentru a vedea.

Sau am putea , dacă îi evităm pe Pea le şi G raham şi viziun i l e lor despre un I i sus euforic, să a legem o prezentare mai recentă a l u i H ristos d rept omu l tristeţi lor: Hristos a l Sfântului Ioan al Crucii a l l u i Salvador Da l i , d in mij locul seco lu lu i xx. Această prezentare stra­n ie, i nspi rată de Sfântu l Ioan al Cruci i , îl a rată pe I isus de sus, aco­perit de umbre. Salvatorul ch inu it se u ită în jos d in umbră, la un cer stran iu p l i n de nori roşiatici, sub care se află un l ac şi o barcă . Acest Hristos, ascuns în întuneric, este separat de l um ină şi de vasu l e l iberator de dedesubt. Este prins în întunecarea atmosferei .

Omul tristeţilor I 43

B i l ly G raham şi Norman Vincent Pea le sunt preoţi În suburb i i .

Asta înseamnă că sunt p red icatori pentru aproape toată America,

o ţară ca re devine rap id o mare suburbie . Ce a r putea fi un păcat

mai mare decât ca noi , ca ţară , să abandonăm în mare parte nel in iş­

tea creativă, dorinţa noastră de a chestiona o lume care nu pare foarte

în regulă? Să ne gând im la viaţa în suburbie. Afară, În comun itate,

cineva dă piept rareori cu rea l ităţi le dure ale oraşu lu i . Existenţa subur­

bană este un p lan de evacuare. Acest mod de viaţă îi scoate pe oa­meni din l uptă . În spatele splendori i p revizibi le, e i sunt feriţi de rău .

Comun ităţ i le Înch ise au deven it într-adevă r noua suburb ie . C u garduri de f ie r sau de p iatră care înconjoară sute de acri de ceea ce altădată erau pădur i , aceste comun ităţi sunt sechestrate de freamătu l splendid a l l um i i organ ice. În interiorul lor aflăm, după ce trecem de sistemele de sigu ranţă, g răd in i un iforme de un acru care Înconjoară o mână de sti l u ri arh itecturale stereotipice: Tudor, Cape Cod, châteaux şi vile ita l iene. Aceste case par să fi ven it d intr-un catalog de p lanuri prefabricate . Mu lte d intre aceste comun ităţi con­ţin propri i le faci l ităţi - magazine În franciză, restaurante, cafenele. Oamen i i nu trebuie să părăsească zona confortabi lă , decât dacă nu cumva conduc un SUV pentru a merge În oraş sau la m uncă ori pentru a cumpăra ceva specia l . Ce Înseamnă oare această nouă tend inţă dacă nu cumva un refuz din ce în ce mai mare de a tră i În l ume aşa cum este ea : imprevizib i l ă , nerepetab i lă , eterogenă? Am u itat concretul În favoarea mu lţum i ri i .

Suburbia, o evadare d in real , a devenit, mai recent, ch iar un virus. S-a răspând it ş i a cucerit aproape toate câmpi i le ş i pădur i le d ispo­n ib i le, iar acum suburban izarea se m ută Înăuntru . C u rge Înapoi În oraşe. Să luăm, de pi ldă, Times Square. În an i i '80 şi începutu l an i ­lor '90 , Times Square era o sinecdocă a tot ce era g lorios ş i murdar În New York. În jurul străzii 42 se putea Întâ ln i un amestec seducător de d ive ş i d rogu ri , clăd ir i de lapidate g lorios ş i cercur i sordide ale sexu lu i ieftin . Acum, după infi ltrarea unui magazin Disney în m ij lo­cul pieţei, locu l nu pare foarte d iferit de un parc de d istracţii pentru întreaga fam i l ie . După i nvazia D isney au u rmat a lte francize be­n igne . Times Square (deşi acum este un loc ma i s igu r) şi-a p ierdut

44 i i M POT R I VA F E R I C I R I I

cu rând identitatea un ică şi a devenit doar un a lt loc În ca re sunt amplasate blocuri prefabricate şi clăd i ri de b i rour i . În curând va avea previzib i l itatea unu i ma l l suburban .

Noul Time Warner Center d i n New York este un exemplu oribi l al acestei tendinţe de transformare a oraşelor americane În mal l u ri suburbane. C lăd i ri le care compun aceste conglomerate sunt făcute În Întreg ime din sticlă . Ca şi exteriorul mu ltor ma l luri , aceste struc­turi, cuti i imense arginti i , nu au o expresie un ică . Sunt netede şi golaşe, simple şi orb itoare . Dar nu sunt aberante . Dimpotrivă, aceste tipuri de clăd i ri d in sticlă devin norma În peisaju l u rban . Ogl inzi-turn me­

ta l ice, semne ale paranoiei pervazive, scl ipesc peste tot În oraş. Nu mai vedem grandoarea arh itecturi i d i n seco lu l a l XIX-lea, acele tex­turi expresive şi acele culori vi i . Nu mai vedem materia, opacă şi sol idă.

Puţin i din cei ca re locu iesc În aceste comun ităţi Înch ise ş i În mal l-ur i le u rbane se gândesc la costu ri le ecolog ice a le acestor co­modităţi postmoderne. C u cât ni se spune mai des că resursele noas­tre sunt fin ite, cu atât mai mu lt Îna intăm În pădur i şi deşerturi ş i cu atât mai mu lt locui m În clăd i ri de stic lă care au nevoie de Încă lz ire şi de aer cond iţionat. De ce oare facem exact opusu l a ceea ce ar trebu i să facem? Nu suntem Îndrăgostiţi de atmosferele actuale, c i de posib i l ităţi le abstracte - a legând siguranţa În defavoarea sanc­tificăr i i , monotonia netedă În defavoarea plopi lor pestriţi . Această dragoste - dacă o putem numi astfel (este mai degrabă o poftă) -pentru confortul gol ne va face Într-o zi, În mod i ron ic, să avem exact ce credem că ne dorim, un pusti u nediferenţiat unde orice este ase­mănător cu orice, o câm pie goa lă de n is ip sau gheaţă, extremele logice a le acestei transformări a ecosistemelor l uxuriante În mal l-u ri e legante. Este un p reţ ma re pentru fer ic i rea superfic i a l ă . Dăm fru nze le foşn itoa re pe scl ip i ri le u rsuze.

Pot da v ina pe t ipur i l e fer ic ite pentru obsesia ţă r i i noastre pentru mental itatea de mal l ? S igur că nu . Dar pot ind ica o coinci­denţă . Pot observa că tipuri le fericite vor să fiarbă lumea, pentru a ajunge la o mu lţumire rapidă . Pot observa că aceleaşi tipuri fericite favorizează uşu rinţa şi n u Înghesuia la vieţi i d in oraş sau sălbăticia .

Omul tristeţi lor I 45

Ce a ltă concluzie vreau să trag? Oamen i i fericiţi reduc pământul la o serie de cuti i scl ipitoare. Ei fac d in lume ogl inda sufletelor lor amuţite.

Noi , sufletele melancol ice, simţim, fără îndoială, acut pierderea vech i lor ş i măreţelor peisaje u rbane, a pădu ri lor şi a lacur i lor . I ub im ru inele frumoase ale c lădir i lor îmbătrân ite. Iub im designu l a rh itec­tura l compl icat, scu lptur i le ş i mozaicur i le şi p ietrele dure. Iub im ta­vanele îna lte ş i stucatur i le . I ub im pardosea la de lemn veche . Iub im mirosu l de rad iatoare rug i n ite . I ub im ferestrele vech i care scâ rţâ ie în vânt. De asemenea, adorăm şi câmpi i le împădurite, străvechi şi fru­moase, unde ne p l imbăm singuri şi putem auzi gâştele sălbatice care gâgâie la orizont. Nu ne putem sătura de copaci, iarna, de p in i i subţiri şi maroni i care răsar printre stejari i care nu se clintesc. Suntem înne­buniţi după pământul reavăn acoperit de frunze moarte. Inhalăm aerul nostalgic şi ne simţim vi i .

S imţu l nostru melancol ic a l morţ i i im inente, a l ru i nelor ş i bu­turugi lor vech i ne oferă capacitatea de a aprecia într-un mod spe­cial f i inţa un ică a fiecăru i l ucru . Ne gând im: a ic i , ch iar aici, acest lucru anume există în modu l său propr iu şi va muri curând de pro­pria moarte. Suntem trişti d in cauza p lecăr i i , dar încântaţi de erupţia b ruscă de frumuseţe care răsare d i n decrepitud ine . C lăd i rea dărâ­mată, u lmu l bătrân : e i a rată cel mai strălucitor îna inte de a ceda timpu lu i inexorab i l şi de a mur i . Nu sunt genti l i în furia lor împo­triva nopţi i . Suntem u imiţi în timp ce aceste fiinţe explodează într-un extaz de lumină sumbră .

Locu iesc într-o casă constru ită în 1 920. Că rămizi le e i încep să se deterioreze, ia r acoperişu l a re nevoie de reparaţi i . La fel şi caza­nu l de încă lzire de la subsol mare şi maro. Podelele casei sunt uzate şi pătate. Ferestrele rezistă cu g reu, iarna, palelor de vânt îngheţat. Locul este rece în mare parte a timpulu i , chiar şi vara . Un arţar bătrân şi ch i rcit creşte în faţa case i . Pare bolnav ş i nepotrivit pentru foto­grafi i . Tm i place clăd i rea asta veche . Nu aş sch imba-o n iciodată pe acele case calde ş i eficiente, p refabricate, d in suburbi i . Tmi place de­cadenţa ei du lce mu lt prea mu lt. Când vin acasă după p l imbări le melancol ice din cartier - apropiat de centru şi cel mai vech i d in oraş - îmi place să stau în faţa casei mele aflate în descompunere. Seara,

46 I IMPOTRIVA FERICIRII

faţada clăd i r i i şi copacul d in faţa ei sunt s inguri pe l ume. Nu au n ici

o pereche. Putrezesc. Sunt mai frumoşi decât soarele la amiază .

Problema principală cu această menta l itate de mal l este că răsare

din obsesia pentru abstract. Evident n imeni nu poate gândi sau vorbi

fără a folosi noţiun i abstracte cum ar fi " roşu " sau " câine" sau "om"

sau ma i şti u eu ce - termen i genera l i care subsumează ma i multe

exemple particu lare : acea tentă de roşiatic de la ora douăsprezece În timpu l veri i ; un ciobănesc german care a leargă cu spate le la u n mesteacăn; acea femeie care se piaptănă În t imp ce ruminează Într-o noapte de iarnă . Totuşi, dacă cineva se îndrăgosteşte prea tare de abstracţiun i va u ita lumea concretă d in care au răsărit la început abs­tracţi i le. Acel om reduce toate evenimentele d iferite ale lumi i la acelaşi concept. E I nu mai percepe o anumită nuanţă roşiatică, ci doar ideea de roşu. E I nu ma i tră ieşte acel specific dat d i n coadă, ci doar noţiu­nea de " câinesc" . Ş i nu mai vede acele mişcări i repetab i le, ci doar structura " femeiască " .

Dacă cineva are menta l itate d e mal l - ş i cu ea o tend inţă pen­tru arh itectu ra p refabricată de orice fel , i nclusiv, în specia l , cuti i l e de cărămidă a le comunităţi lor închise -, atunci acel om va favoriza asemănătorul În detrimentu l d iferitu lu i . Mal luri le, oriunde am merge, sunt în fond la fe l . Comun ităţi l e închise, d i n orice reg i une, sunt în fond identice. Dacă c ineva Îşi petrece timpul în ma l luri de orice fel sau În comun ităţi Înch ise, atunci va ajunge, d upă un t imp, să u ite, sau să ignore, sau să repr ime med i i le concrete pe care au fost con­stru ite aceste structu ri monotone. Acel peisaj u rban particu lar -Times Square, de p i ldă - este pierdut În favoarea unu i magazin D is­ney general izat, unu l d intre cele câteva mii d i n toată ţara . Acea pădure anume - u n ecosistem un ic - este u itată în favoarea unei amprente comunitare folosite în dezvoltări le d in Întreaga ţară . Tn am­bele cazuri, acel om pierde tră i rea imed iată a ceea ce este mai viu În lume, cal itatea excepţiona lă de a fi aşa şi n u a ltfe l . Tn n umele confortu l u i ş i previz ib i l u l u i , în n umele feric i r i i americane, ace l om ajunge să i ubească ide i fantomatice ş i noţiun i goa le , obses i i mu­ribunde ş i structur i înceţoşate.

Omul tristeţilor I 47

Nimeni nu s-a aflat într-o armonie mai mare cu g loria particu­laru lu i şi cu pericolele genera lu lu i decât Wi l l i am B lake . Când B lake (pe care l-am pomen it deja, deşi pe scurt) era un copi l , se p l imba pr in câmpi i le d in juru l vech i i Londre . Tntr-o zi a văzut deasupra la­nur i lor de g râu îngeri care-şi f luturau aripi le printre ramuri le unu i copac. Mama sa l-a bătut când şi-a povestit viziunea. Mai tâ rz iu , când era adu lt şi conducea p ropria prăvă l ie de tipărituri , el conversa în mod regu lat cu îngeri i despre a rta sa . Contemporan i i săi , În mod deloc surprinzător, se temeau că-şi p ierde m inţi le . Aceste contraste între viziun i le despre spi rite a le l u i B lake şi cenzurarea socială care a urmat l-au făcut să tragă concluzia că această cu ltu ră a raţi un i i conspi ra împotriva vieţi i sp iritua le . Nu este de mi rare că acest bărbat foarte creativ a fost ch inu it întruna de ceea ce el numea "teamă nervoasă " . E ra persecutat la barou l sever a l abstracţiun i i , un sistem de legi care cere ca toţi să vadă acelaşi l ucru - nu un copac p l in de aripi, ci un stejar serios.

8 1ake şi-a îndreptat spa ima bântu ită de vise în atacuri asupra preoţi lor, reg i lor şi gând itori lor care reduc l u·mea la raţiune . Pentru B lake, a netezi experienţa pentru a deven i confortabi lă şi previzi­b i lă era la fel cu a expl ica cosmosu l vast pr in fracţ i i sau reţele ba­zate pe cel mai mic numitor comun. Soarele, spune bunul-simţ, poate fi doar un d isc ce atârnă pe cer. A-I vedea ca pe o m inge de îngeri cu a rip i înflăcărate care intonează cântece sfinte înseamnă a risca să fi i etichetat drept nebun .

Transformându-şi melancol ia anxioasă într-un s imţ pa lpabi l a l particu laru lu i , B lake, în notele sale d in 1 798 făcute operei unu i ar­tist celebru d in timpu l său , S i r Joshua Reynolds, a p roclamat că " a genera l iza înseamnă să f i i un id iot. A particulariza este pr in actul însuşi o d ist incţie a meritu l u i . " " C unoaşterea genera lă " nu există, în t imp ce " deta l i u l s ingu lar ş i particu lar este fundaţia sub l imu lu i " . Aceste d istincţ i i inversează aşteptări le tradiţiona le . Ide i le , în gene­ra i l ucrur i le esenţiale a le cunoaşteri i , devin amăgir i . Percepţi i le ime­d iate, imagini le coroborate de obicei În concepte, sunt acum revelaţii a le rea lu l u i . Teor i i le sunt reducţi i ignobi le . Tnţelegerea d i rectă se desch ide spre inf in it.

48 ! i M P O T R I V A F E R I C I R I I I

B lake crede că sub l imu l apare d intr-o cercetare senzoria lă atat de intensă Încât penetrează, cu o energie neţărmurită , În i n ima for­melor d isti ncte . Aşa cum intonează În Căsătoria dintre rai şi iad

( 1 793), " Dacă porţi le percepţiei a r fi curăţate, orice l ucru ar apărea omu lu i aşa cum este: i nfin it " . Această curăţare necesită o senzaţie sporită : " toată creaţia va părea infin ită " doar printr-o " ampl ificare a bucuriei senzua le " . Favorizând abstractu l faţă de concret, omul "vede toate l ucruri le doar pr in crăpătura îngustă a cavernei sa le " . Prin practicarea percepţiei imediate, omu l înţelege infi n itu l d intr-un grăunte de n isip, iar într-o pasăre vede o lume nevăzută de delectări .

Cum se face că abstracţia, aparent acordată sp i ritu lu i , duce la îngustime ş i i l uzie? Cum se face că percepţia intensă, aparent încătuşată în materie, deschide spre infi n it, spre etern itate? Pentru Blake, abstracţia este egocentrică şi retrospectivă . Conceptele cu iva, ind iferent cât de un iversale, răsar d in experienţe personale trecute. Concepţia mea despre eu este o abstracţie extrapolată d intr-o paietă de experienţe trecute care se aranjează într-o naraţiune consistentă . Idei le mele despre iub i re şi tristeţe şi p isici negre şi orice a ltceva sunt rezumate fantomatice care apar d in numeroase date particulare d in trecutu l meu, cele ma i multe u itate. Aceste abstracţiun i a le memoriei sunt necesare pentru negocieri le experienţe i . Totuşi, dacă cineva crede că eu l retrospectiv şi abstracţi i le sale sunt s ingurele rea l ităţi, atunci acel om reduce prezentul la un cifru al trecutulu i . E I netezeşte lumea la un dublu al arh ivei sale i nterioare. Este condamnat să treacă prin aceleaşi experienţe, d i n nou. Se întoarce iar şi iar la ceea ce B lake numeşte " aceeaşi tură p l icticoasă " .

Percepţia intensă este caritabi lă şi p rospectivă . Dacă cineva străpunge abstracţi i le egocentrice şi retrospective şi înţelege ime­diat u n moment particu lar, atunci acel om n u înta lneşte u n exem­plu a l propriu lu i trecut, o reducţie a lumi i la dub lu l eu l u i . E I tră ieşte even imentu l concret ca pe un tipar d istinct, un ic al energiei trans­personale, incomprehensib i le . Anal izând acest lucru aici, acum - iu­bita sau o b rânduşă -, el se deplasează de la conşti i nţa de sine la conşti i nţa a ltu ia . E I devine pr ins În " ismul " particu lar . Priveşte cu o intensitate crescandă. Deodată simte În această entitate existenţa

I Omul tristeţi /or I 49

pură, m isteru l f i inţe i . Lucrul devine un even iment, o confl uenţă de formă şi energ ie , a ltu l şi acelaş i . Această viziune este etern itatea în timp .

Dar ce este etern itatea? Nu este o durată nesfârşită , timpu l care durează la i nf in it. Este p rezentu l pur, ne legat de memorie şi bogat în nosta lg ie sau reg ret, ne legat de prevedere şi tu lbu rat de teama anticipări i . Netu lburată de presiun i le istorie i , eternitatea nu este ten­s ionată, nu este legată de verbele fi n ite . Este i nfi n ită . I nf in ită nu înseamnă nemăsurat de mare, u n spaţiu nesfârşit. I nfi n itul este pre­zenţă pură , d incolo de comparaţia cu a lte prezenţe ca re au în­conjurat şi vor înconjura, d incolo de l im itele med iu lu i . Transcendând disti ncţi i le tempora le ş i spaţia le , etern itatea ş i infi n itu l - negaţi i a le abstracţiun i lor m inutelor ş i punctelor - sunt desch ideri spre o sferă în care îna i nte şi după, a ic i şi acolo se contopesc într-un m urmur de fi i nţă incomprehensib i l ă .

Acest l imbaj absurd (în mod i ronic abstract) poate fi văzut într-un context concret. 8 1 ake spune, în adnotăr i le făcute A forisme/or omului ( 1 788) ale lu i Lavatar: " F i losofia cauzelor & consecinţelor l-a i ndus în eroare pe Lavata r ca şi pe toţi contemporan i i să i . Fiecare lucru este propria sa cauză & propr iu l său efect. Accidentul este omi­siunea actu l u i în s ine & împied icarea actu l u i în a ltu l . Este viciu , dar tot actu l . . . este virtute. A împiedica pe a ltu l nu este un act, este con­trariu l , este reţinerea acţi un i i atât în noi înş ine & în persoana îm­pied icată . " A ne aştepta ca oameni i şi lucrurile să se conformeze unu i trecut determinant şi unu i vi itor determinat, unu i med iu l im itativ ş i unu i orizont mărg in it înseamnă să-i împiedicăm, să le impunem struc­turi care îi privează de impu lsuri le inefabi le şi de cotitur i le neaştep­tate. Dacă cineva vede doar acele caracteristici care se conformează acestor abstracţiun i , atunci e l comite un viciu , reducerea s ine l u i şi a a ltu ia la un ităţi stab i le divizate pentru totdeauna : cauză şi efect, subiect şi obiect. În sch imb, dacă cineva poate străpunge abstracţiun i le şi poate percepe imediat a ltă persoană sau un l ucru , atunci ace l om tră ieşte o existenţă care este efectu l propriei cauze, l i beră de tre­cut şi de vi itor, de context şi de orizont. A vedea o f i inţă în acest mod - ca pe o revelaţie irepetabi lă a eternităţi i şi i nfin itu lu i - înseamnă

50 ! i MPOT R I VA F ERI C I RI I ,

să te bucuri de v irtute : ind ispon ib i l itatea de a zădărn ici a lteritatea i reductib i lă a ace lu ia sau acestu ia; d ispon ib i l itatea de a se deschide spre modu l în care even imentu l torsionează în mod un ic presiu nea persistentă, deşi necunoscută, a fi i nţei .

Dacă 8 1ake ar fi căutat un acord doar cu mu lţumirea, atunc i ar

fi a les ce i mai mici num itori comun i a i experienţe i , ace le fracţi i ca re

netezesc specificu l la genera l . Dar acest om, încă rcat cu melanco­l ia sa tu lbure, nu s-a mulţum it n i ciodată cu starea de fapt. EI a vrut

să vadă d incolo de reţele le austere ale culturi i sa le , spre l umea bogată de d incolo. Acolo nu a văzut doar noroi ş i m laşti n i , ci im­pu lsur i de l umină neîm blanzită . Fi reşte că 8 1ake şi tovarăş i i săi de melancol ie - mă includ şi pe mine în acest grup - nu sunt com­plet l i beri de abstracţi un i . Totuş i , e i cel puţi n doresc să străpungă bariere le menta le (B lake le numeşte, În a ltă parte, " cătuşe create de minte" ) pentru a ajunge la ceva un ic şi viu : mere stră l ucitoare dimineaţa, rădăcin i contorsionate sub l ună .

Tn fi na l , p lane itatea e cea care ne uc ide. Tipu ri l e fericite d in întreaga ţară par înc l inate spre a netezi toate colţuri le dure, nu doar acele colţu ri scoroj ite ale case lor vechi şi acele noduri încărcate de vreme ale stejar i lor bătrân i , ci ş i feţele p l i ne de r iduri născute d in încorda re şi den ive lări le bolovănoase a le străzi lor s inguratice ş i de­crep ite . Lumea noastră se transformă, rap id , în n im ic altceva decat într-o sferă g lazurată, un iformă ca stic la . Munţi i vor fi neteziţ i , iar vă i le, n ive late. P laneta se va transforma curand într-o b i lă imensă care p luteşte prin spaţi i l e întunecate, stră ină ca umbrele, ş i pr intre stele, îndepărtate şi s ingure, care-şi tr imit l um ina i ute.

Un i i d intre dumneavoastră probab i l îşi am intesc de c iudăţen ia drumuri lor l ung i ş i s inguratice . Aţi încărcat bagajele Într-o maşină veche ş i încăpătoare . După ce aţi părăsit cartierele oraşulu i , vă aflaţi deodată pe o autostradă veche. Pavaju l este crăpat peste tot şi este pl in de găuri . Tn timp ce faceţi slalom pe suprafaţa inegală nu ·vă gân­diţi că şoseaua ar trebui plombată cu asfa lt negru. Tn schimb eraţi fer­mecaţi de clădir i le ap lecate şi cu aspect nebunesc de pe marginea drumu lu i . Vă întrebaţi oare ce poate fi În acele clădir i cu vopsea

Omul tristeţi lor I 51

crăpată şi uş i rug i n ite . Ştiaţi cel puţin că va fi întuneric înăuntru ş i că probabi l veţi simţi m i rosu l de vech ituri . Cu siguranţă că veţi iden­tifica o bomboană veche şi tare, cu formă ciudată ş i poate şi puţin lapte cu ciocolată . În spatele tejghele i se află probabi l o umbră de om care miroase a con ifere . D incolo de aceste l ucruri probabi le, nu aveţi idee ce se află înăuntru l benzinăriei , sau a l magazinu l u i cu su­ven i re, sau a l restaurantu lu i . Aţi putea găsi orice - picioare de porc sau găin i pictate ori cran i i de vite sau reviste de benzi desenate d in războaie uitate sau postere cu Roy Rogers or i un l i l iac uscat. Poate vă daţi înapoi d in faţa acestor elemente strani i , dar nu le veţi u ita n icio­dată , cât veţi tră i . Vă veţi aminti şi atmosfera melancol ică a acelor locuri, decăderea indolentă şi mucezită .

P lecarea într-o că lător ie este o exper ienţă cu totu l d iferită . Vă strecuraţi în maşina nouă şi străină şi în câteva minute ajungeţi pe autostrada interstatală . Şoseaua este l ină ca mătasea; vă simţiţi ca şi cum călătoriţi pe aer. N imic nu sparge monotonia drumulu i cu excep­ţia indicatoarelor care semnal izează locuri de luat masa - McDonald's, sau Subway, sau Taco Bel l - ori benzinări i le uzuale - Shel l , Exxon sau Amoco. Opr iţ i pentru a mânca ceva sau pentru a face p l i n u l . Vă daţi seama că această ieş i re este exact ca oricare a lta . Totu l este la fel - s igur, curat, previzib i l . Este o că lătorie l i nă , p lată ca oţe lu l i noxidab i l .

.

Acelaşi l ucru se ap l ică şi la ch ipuri le oameni lor zi le lor noastre; sunt fără pete, ca plasticul p lat. Poate că vă este d in ce în ce ma i dor de acele priviri obosite de lume şi ch inu ite de grij i . Percepeţi fru­museţea acestor întâmp lă ri care au avut loc de-a l u ngu l an i lor, frumuseţea acestor chipuri care au suferit abraziuni le şi contuzi i le vieţi i . Aceste expresii sunt man ifestări a le unor lupte i nterioare, a le nopţi/or g rele petrecute în s ingurătate cu cărţi îngă lben ite de timp, ale zi­lelor frumoase, împodobite de brânduşe, pierdute pentru totdeauna. Pe aceste ch ipuri sunt înscrise mistere eterne, rune c iudate ca re merită să fie stud iate. Le-am putea p rivi aşa cum ne-am u ita la o operă de artă , l a un M i ro sau la u n Escher. Stud i ind aceste fizio­nom i i aţi putea d iscerne poate o viaţă de om, o întreagă istorie personală. V-aţi spune: această persoană există . A suferit şi a învăţat.

52 I i M P O T R I V A F E R I C I R I I

Dar ce spunem despre privi r i le ub icue a le scene i noastre con­

temporane, despre acele apariţi i impregnate de Botox? Vedeţi

aceste ch ipu ri l i ne ş i l i psite de expresie când mergeţi pe stradă . Nu găsiţi n ici o urmă a existenţei pe aceste măşti îngheţate . S imţiţi

că aceşti oamen i au fost fericiţ i ş i în întreg ime b ine adaptaţi , toată viaţa . Asemenea apariţ i i aproape meta l ice par să nu cunoască con­fl ictu l . Nu doriţ i să priviţi p rea mu lt aceste exter ioare foarte fi n i ­

sate; puteţi f i orbiţi de stră luc ire . Sau, ma i rău , veţi vedea persoana aşa cum este - o coajă, n im ic a ltceva decât o formă goa lă . Atu nci vă veţi teme de ce- i ma i rău . Lumea noastră este pl ină de astfel de creaturi fantomatice, de f i inţe zombi . Acesta este spectacolu l de groază postmodern .

Ne-am săturat de stră luc ir i şi scl i p i ri , de cei ca re vor ca lumea noastră dură să fie l i nă peste tot. Vrem să ne p ierdem în ameste­cul complex al cosmosulu i . Vrem să privim ore întregi un ch ip bătrân d intr-o fotografie a lb-negru, una d intre acele fotografi i vech i găsite în pod şi pătate de ploaie . Vrem să stăm lângă autostradă - cu stejari bătrân i şi răsuciţi în spatele nostru - şi să visăm la pustiur i întrerupte doar de oasele noastre. Dorim, În cele d in u rmă, să stăm treji târz iu Într-o noapte şi , d i n cap riciu , să p rivim ogl i nda d in baie . Tn reflexie suntem martor i i propriei noastre expresi i . Este, conchi­dem, mai degrabă tristă ş i îngrijorată . Zâmbim larg şi ne ferim rapid. Ne întoarcem lent la aspectu l nostru normal ş i găs im frumuseţe în propri i i och i ce reflectă in ima frântă .

MELANCOLIA GENERA TN Ă

" Depresia desch ide uşa fru museţii de un

a n umit feL "

JAMES HILLMAN

Tn crepuscu lu l secolu l u i al XV-lea, Într-o seară În care soarele flo­rentin radia o lum ină purpu rie, sepu lcra lă şi sumbră, Marsi l io Ficino, f i losoful bătrân de la curtea lui Cosimo de Med ici, se afla din nou Într-o dispoziţie tristă . Născut sub semnu l lui Saturn, cea mai sumbră d intre planete, Ficino a suferit perioade de tristeţe de când Îşi amin­tea . Aproape de la Început - s-a născut În 1 433, când p laneta era În ascens iune -, F ic ino s-a l uptat cu tend inţa sa de a cădea În stări de suferinţă şi tristeţe, pesimism şi mohoreală . Acum , când se apro­pia de ultim i i an i ai vieţi i , se cam săturase de turbu lenţa sa emo­ţiona lă . Se Întreba dacă ar putea, În timpu l perioadei de rău augur d ina intea propriu lu i sfârşit, să găsească o modal itate de a i nterpreta melancol ia sa cron ică Într-o lumină pozitivă, dacă ar putea să În­tâl nească puţină consolare În starea sa extrem de reflexivă . Voia să descopere vesel ia În Întuneric.

In trecut, F ic ino Încercase deseori să scape de perioadele de melancol ie cufundându-se În muncă . Studia greaca ş i latina ş i era un

.9ânditor de pri m rang . Când Cosimo ach iziţiona un text rar d in

lumea greacă antică, putern icu l om de stat Î I Însărc ina pe ce l ma i d istins f i losof a l său să-I traducă În l atină . Aproape Întreaga sa viaţă

54 I Î M PO T R I V A F E R I C I R I I

de adu lt şi-a petrecut-o traduc�nd şi scri i nd comentar i i la opera l u i

Platon . O astfel de muncă î i a l i na deseori i n ima şi- I d istrăgea de l a temeri le sa le nervoase. Dar când a ajuns în a l 60-lea a n a l vieţ i i , F icino se săturase de evadăr i le sale . A vrut să-ş i accepte dispoziţia melanco l ică . A dorit să îmbrăţişeze ag itaţia sa ch iar dacă stud i i le de med icină antică ş i med ieva lă l-au învăţat că o constituţie me­

lancol ică este poate cea mai gravă stare de care poate suferi cineva. Încă d in seco lu l a l V-lea î. Hr . , oamen i i se temeau de cea mai

sinistră d intre cele patru umori : melancol ia sau b i la neagră . În G recia clasică , medici precum H ipocrate credeau că trupu l era a lcătuit d in patru umori . E le erau b i l a ga lbenă, flegma, s�ngele ş i , desigur, me­lancol ia . Conform acestei teori i antice, aceste umori dictau dispoziţia . Un om în mod cron ic i rascib i l suferea de b i l ă ga lbenă în exces . Un ind ivid l i n iştit avea o p redominanţă a flegmei . Un suflet viguros se bucu ra de o cantitate bună de s�nge. Iar o persoană morocănoasă era domi nată de predominanţa b i le i negre.

Persoana melancol ică era expusă celor mai pern icioase situaţi i . Ea putea deven i m izantroapă, temătoare, nervoasă sau nebună. În cuvintele l u i Galen, u n med ic d in Antich itate, melanco l ic i i " u răsc pe or ic ine văd , sunt sumbri ş i par terifiaţ i , precum cop i i i sau adu lţ i i needucaţi, în întuner ic p rofund . "

Această trad iţ ie a melanco l ie i negative a contin uat în Evu l Med i u european . În lucrăr i le gând itori lor pioşi , precum H i ldegard din B ingen, b i la neagră era considerată cauza une i întregi l itan i i de păcate . Printre acestea se numărau pofta carnală , lenea şi lăcomia . Psiholog i i med ieva l i credeau că o asemenea combinaţie de păcate îl făcea pe melancol ic un voyeu rist retras şi s inguratic. Această viaţă sol itară destrămată îi putea deschide calea către poses iun i demon ice şi disperare b lasfemiatoare.

Medic i i d i n l umea antică ş i din Evul Mediu tratau această boală aparent îng rozitoa re cu un ş ir întreg de cu re dureroase. Remed iu l principal imp l ica luarea de s�nge. Doctori i credeau că l ip itori le ş i a lte metode de drenare a s�ngelu i a r putea îndepărta excesu l de b i lă neagră . Altă cură bazată pe aceeaşi idee e ra purgaţia. Purgativul preferat-pentru melancol ie era sp�nzul negru . Se credea că această

Melancolia generativă I 55

plantă a apărut la orig ine d in lacrim i le unei fetiţe care nu avea n ici un dar pentru cop i lu l I isus. Îngh iţ ind această floare, pacientu l În­cerca să-şi transforme melancol ia În excremente. Existau şi a lte cure În acele vremuri . Una impl ica băi menite să contracareze răcea la me­lancol ie i . Alta impl ica expunere la umezea lă ; se credea că apa d in abundenţă putea presch imba uscăciunea d ispoziţie i sumbre.

Scopul tuturor acestor remedi i este clar. Melancolia era o boală grea care trebu ia tratată precum guta sau febra, indiferent de ch inu l tra­tamentu lu i . Cel mai bun lucru era să scoată această boală d in sistem .

Astfel de viziun i a le melanco l ie i au persistat, desigur, t imp de secole şi au inspirat numeroase tratamente umi l itoare. În secolu l a l XVI I I-lea, oameni i cu exces de spl ină, termenu l d in epocă pentru b i la neagră, erau puşi să ţ ină reg imuri severe de exerciţi i , p recum şi se­s iun i purgative cu h ipnotizatoru l . În timpul seco lu lu i al XIX-lea, doc­tori i prescriau opiu şi laudanum pentru a trata d ispoziţia sumbră . În felu l acesta, medici i au făcut ca m i i de suflete melancol ice să devină dependente, o dependenţă care amorţea mintea ş i distrugea corpu l . Astfel de opin i i negative despre melancol ie au atins Între t imp pro­porţii uriaşe. Cultura noastră americană contemporană a adoptat fără discernământ aceste opin i i vechi, opunându-se cu violenţă melancol iei, ca ş i cum ar fi vorba de o boală grea . Cu numeroasele noastre me­dicamente destinate să combată tristeţea noi am putea distruge com­plet deprimarea . Am putea Încheia lucrarea care a Început cu mu lt t imp În u rmă, În lumea veche a umori lor şi a l ip itori lor. S-ar putea să nu lăsăm pe pământ n im ic În afară de fericirea l ipsită de sevă.

Cu mult timp Înainte de obsesia noastră americană de a Îndepărta tristeţea, Ficino, aşa cum am spus, a dorit să contracareze opinia pre­dominant negativă a lumi i occidentale privind această dispoziţie, a vrut să găsească un mod pozitiv de a i nterpreta melancol ia . EI simţea că tristeţea Însemna mu lt mai mu lt decât boa lă sau păcat. De fapt, avea o bănu ială că dispoziţia sumbră s-ar putea să fie foarte potrivită pen­tru d ispoziţia fHosofică, poate chiar pentru stră lucirea intelectuală. Dar unde putea găsi sprij in pentru teza sa? În ce text cu autoritate ar putea descoperi un prieten al sufletu lu i său melancol ic, un ghid prin pădurea labirintică şi Întunecată care duce spre pajiştea verde şi luminoasă?

56 I i M P O T R I V A F E R I C I R I I I

Ficino a găsit ajutoru l căutat într-un text g recesc pe ca re l-a

primit datorită lui Cosimo. Manuscrisu l conţinea o lucrare antică in­

titu lată Probleme, scrisă probabi l de Aristotel însuşi, în care a întâ l­

nit următorul pasaj : " De ce oare toţi cei care au deven it eminenţi

în fi losofie, pol itică , poezie sau arte sunt în mod clar melancol ici ? "

Cugetând asupra acestui fragment, Ficino a văzut lumina din în­

tuneric. A rea l izat că nu trebuie anatemizată constituţia sa melanco­

lică. A înţeles că dispoziţia sa tristă poate fi privită ca virtute. Melancolia,

şi-a dat el seama, este departe de a fi o boa lă . Ea este esenţia lă pen­

tru sănătatea mentală a gânditoru lu i, un semn de g raţie intelectuală . M işcat de descoperi rea sa, F ic ino a început să scrie una di ntre

ultimele lu i cărţi, The Book of Ufe ( 1 489). Este vorba de un tratat im­portant despre relaţia integrală d intre melancol ie şi med itaţie. În car­tea sa, Ficino a contracarat opinia negativă predominantă privind melancol ia . A argumentat că tristeţea poate fi un catal izator pentru un tip specia l de geniu, un geniu al explorări i gran iţelor întunecate dintre contrar i i .

După Ficino, melancolia î i afectează pe fi losofi i profunzi . Aceste suflete filosofice sunt nemu lţumite de ceea ce trece drept cunoaştere în lumea d in afară, de tărâmul mai degrabă banal al stări i de fapt. Dezorientaţi atunci când se află în l umea cotidiană, aceste suflete me­ditative petrec ore întregi în singurătate. Se pl imbă singuri prin pădurea deasă unde soarele nu răsare n iciodată . Stau s inguri la masă, în t imp ce mulţimea d in juru l lor se minunează de cel mai banal l ucru . Tn so­litudinea lor, rum inează profund, în acele locuri lăuntrice secrete pe care doar ei le pot vedea . Tncearcă să penetreze în centrul fi inţei lor. Vor să înţeleagă ce există în n ucleul lor. Speră că înţelegerea privind acest loc bogat şi complex să se traducă într-o înţelegere a adevă­ru lu i profund al pământu lu i . Ei cred - aceşti gânditori melancol ici -că s inele lor cel mai profund este acelaşi cu cosmosu l imens.

Explorând conexiun i le d intre i nterior şi exterior, intelectua lu l trist devine un adept al unu i tip specia l de cunoaştere: un expert al l im i­telor, al praguri lor, al gran iţelor. Cei mai mulţi oameni migrează spre o latură a lumi i sau a lta. Un i i îşi îmbrăţişează lumile interioare şi ignoră exterioru l , cu flu id ităţi le şi tiparele sale rapide, scânteietoare. Alţi i se

Melancol ia generativă I 57 I

concentrează pe lumea exterioară şi Îş i reprimă energ i i le interioare,

acele f luxuri nesfârşite de idei surprinzătoare şi acele concepte la fel de stab i le ca stele!e fixe. Alegând o latură sau alta, aceşti oameni tră iesc semivieţ i . Ei tind să devină capete fără corpuri sau s imple ma­teriale care nu au un simţ a l sufletu lu i . Ei ca lcă pe acest drum pen­tru că el face ca viaţa să fie s imp lă . Ei pot spune, cu o convingere aproape oarbă, că latu ra lor este superioară şi cea la ltă parte este l i psită de importanţă . Fundamenta l işt i i creşt in i , va lor izând ceea ce ei numesc spi rit În dauna materie i , pot să-i atace confortabi l pe cei care va lorizează ceea ce e trecător pe pământ. Hedonistu l . va lori­zând corpu l În dauna noţiun i i de suflet, poate, de asemenea, să pro­voace pe toţi ideal işt i i cu och i Înceţoşaţi . Ambele grupuri - şi există mu lte a lte le ana loage - dezbină l umea pentru a o cuceri .

F i losofi i melancol ic i , aşa cum îi descrie Ficino, evită acest parti pris mai degrabă s imp lu şi faci l . Şti ind că adevărul se s imte b ine la mij loc, Între contrar i i - Între i nterior şi exterior, contemplaţie şi acţiune, nevăzut şi văzut - gânditorii trişti se scufundă În continuumul crepuscu lar d intre cla ritate şi cla ritate . E i cred că marg in i le, c ir­cumferinţele şi colţur i le sunt cele mai interesante locuri d in l ume, pentru că acolo l ucrur i le u lt ime îşi revelează cele mai p rofunde mis­tere : identităţi le ocu ltate, relaţi i le cu contrar i i le, dup l icităţ i le ch i­nu itoare. Alegând să stea în acest l imb d intre contra ri i le trad iţiona le, gânditori i trişti se s imt sfâşiaţi . Pe de o parte, sunt dedicaţi l umi i sufletu lu i , tă râmu l invizib i l acordat cu etern itatea . Pe de a ltă parte, sunt pred ispuşi spectru l u i corpora l , reg iunea vizib i lă controlată de timp . Vibrând în interstiţi i le d intre aceste două zone - Între cea me­tafizică şi cea fizică -, aceşti gând itori trişti devin amestecuri stra­ni i , jumătate suflet şi parţial corp. Dar amestecul de contrarii revelează mistere bogate a le ambelor laturi . La gran iţa d intre suflet şi corp,

. învăţăm cum d iferă asemenea antinomi i ş i cum sunt ele identice, cum sunt formate marg in i le lor şi cum pu lsează centrul lor, cum sunt ele dup l icitare şi În acelaşi timp întreg i . Acum, aic i , aproape la m ij locu l acestei cărţi , afl ăm in ima p rofundă a melanco l ie i , perse­verenţa şi puterea e i . Presând gânditori i În centrul confuz d intre două extreme, forţându-i să că lătorească În acest l imb ferti l , melancolia

58 I i M P O T R I VA F E R I C I R I I I

propune o viziune a unu i terţ v indecătQr, un m ij loc de aur, un e le­

ment s intetic ca re cumva reconci l iază , oricât de tim id , antagon is­

mele care par să sfâşie un iversu l d ivizat. Dacă gând itor i i melancol ic i

ar putea descoperi această idee vindecătoare, atunci e i a r putea

inţelege şi revela i nterdependenţa d intre contrari i , marele secret a l

polarităţi i . Cosmosu l nu ar mai f i sfâşiat in două; ant inomi i le ca re

nu s-ar inţe lege nu a r mai fi a l in iate în antiteză . Deodată, concor­

d ia rapidă ar apărea la vedere . Profunzim i le in im i i s-ar amesteca cu

înălţim i l e ne l im itate ale ceru lu i . Cele mai abstracte teori i şi-ar găsi

substanţa în acţiun i concrete. I ntuiţi i le a r descoperi sângele. Potenţele

invizib i le s-ar actual iza în pa lpab i l . Ar rezu lta o re laţie secretă intre

aceste contrar i i , o bază d inamică a " ş i/sau " . S imţi nd acest acord, ne-am bucura de o pace profund tensionată, de o stră luci re s in istră .

Aceasta, cel puţ in, este speranţa l u i Ficino: că fi losoful melan­

colic, după o perioadă lungă de ruminaţie la gran iţa d intre potenţele

confl ictuale, va descoperi o compl icitate ascunsă, o concord ie nere­perată . Această armonie bruscă sugerează faptu l că sufletu l şi cor­pul , senzaţia şi sentimentu l, creierul şi conştiinţa nu sunt contrarii care se exclud reciproc, nu sunt date permanent opuse. D impotrivă, această intuiţie bruscă a mariaju lu i secret d intre a ntinomi i a rată că trupu l ia formă prin graţia sufletu lu i ş i că sufletul îşi găseşte expresia prin mişCări le corpu lu i . De asemenea, fel u l în care noi experimentăm fizic lumea este format de părerea noastră despre l ume, şi maniera În care noi descoperim dispoziţi i le noastre este organ izată de dispoziţi i le ana­tomiei noastre. La fel , neuroni i noştri generează conşti inţa; minţile noastre ne informează sinapsele. Tn fiecare caz - În fiecare moment în care înţelegem aceste conexiun i d intre contrari i - nu ajungem la unitatea s implă: la mu lţumirea p lată a tipuri lor fericite. Noi înţelegem o concord ie d inamică, un amestec ag itat din ca re reiese o soluţie rafinată . S imţ im un tipar al tu rbu lenţei , o sinteză haotică .

Sunteţi martorii naşterii unu i copi l . Trava l iu l este extrem. Mama se zbate În agon ie. Ea este În stadiu l fina l , cu câteva secunde ina inte de a împinge afară o formă vie. Tşi mai încordează Încă o dată cor­pul. Se vede vârful capu lui , purpuriu şi convex. Altă contracţie, a ltă

Melancolia generativă I 59

împingere. Capul iese d in ce în ce mai mu lt. Apoi, o încordare finală a abdomenulu i , mai putern ică decât o planetă, scoate afară ch ipu l . Och i i sunt d istanţi ca stelele îndepărtate. E i doresc deja să se întoarcă în întunericu l tăcut şi sunt u im iţi de lumină şi de sunet. Dar este prea târziu . Corpul m icuţ u rmează capu lu i . Apare un cop i l . Voi , cei care aţi privit, sunteţi sfâşiaţi între lacrim i şi râsete. Deplângeţi căderea tra­gică a acestui copi l în ch inu l timpulu i ; celebraţi începutul unei noi vieţi . În t imp ce copi lu l plânge în lamentaţie şi bucurie, vă a lătu raţi lu i , cu lacrimile scurgându-se peste zâmbetu l rid icol . În acest moment sunteţi doi şi unu în acelaşi t imp, melancol ic şi bucuros, trist şi exuberant. Vă daţi seama că unele d intre cele mai bogate momente din viaţă sunt aceste conjuncturi când ne dăm seama, înăuntru l nostru, ce este mereu adevărat: cosmosul este un dans al contrar i i lor, un vals săltăreţ.

Sunteţi la o nuntă . Toţi aşteaptă, încordaţi, în t imp ce preotul vorbeşte cu bărbatu l şi femeia, întrebându-i dacă sunt într-adevăr ded icaţi unu l altuia. La fina l , preotul ajunge la capătu l întrebări lor. Este pe punctul de a pronunţa încheierea căsătorie i . Observaţi că aproape toţi d in jur p lâng pe tăcute. Ch iar şi bărbatul şi femeia care tremură în faţa preotu lu i au ochi i umezi . Când preotu l spune că aceşti doi oameni sunt unu l , simţiţi că izbucn iţi în plâns. Sunteţi fericiţi şi totuşi trişti . Încă o dată , vă daţi seama în in ima dumneavoastră că acum viaţa e bogată şi profundă, este un moment în care tragedia şi comed ia ating un amestec stran iu , când tristeţea l um i i - aceşti doi oameni din faţa dumneavoastră trebuie să-şi abandoneze egouri le unu l a ltuia - şi bucuria lumi i - ei nu vor mai fi singuri - se alătură . Percepând acest amestec de confl ict (aceste două euri se vor ciocni inevitabi l ) ş i a rmonie (aceste două euri se vor reconci l ia probab i l), vă simţiţi deprimaţi ş i înălţaţi , încântaţi de misterul căsătorie i , un para­dox dureros în care două in im i sunt smu lse d in contextul fam i l iar şi îndesate cumva intr-o un itate.

Sunteţi la o înmormântare. C u această ocazie se comemorează o persoană iub ită, o persoană bună sau rea . Totuşi , oamen i i par trişti . Sunt văduviţi de o a ltă cunoştinţă . Încă un om este gata să se scufunde înapoi în pământul rece. Sunteţi; de asemenea, indu­reraţi, ch iar dacă nu aţi cunoscut prea b ine persoana decedată .

60 I Î M P O T R I VA F E R I C I R I I 1

Sunteţi neconsolaţi în principal în privinţa morţi i înseşi , de faptu l că

în curand şi dumneavoastră îl veţi însoţi pe acest om în pămantu l

inospita l ier a l p lanetei . Dar în acelaşi t imp tră iţi brusc o revărsare

copleşitoare de bucurie. Sunteţi vi i , vă amintiţi . fncă păşiţi pe pămant.

Respi raţi în lumina soare lu i . Sunteţi încantaţi că nu sunteţi bietul ca­

davru gata să fie îngropat. Rea l izaţi că sunteţi norocoşi . Tncă o dată vă simţiţi ca atunci cand aţi fost zgudu iţi de naştere şi de căsătorie. Simţiţi un amestec acut de ciudat de frică şi speranţă, tristeţe şi bu­

curie. Sunteţi, din nou, foarte vi i , creatur i care împărtăşesc polarităţi le

zguduitoare ale cosmosu lu i , înă lţimi le şi profunzim i le sale ubicue. Fiecare d intre aceste experienţe - sunt cele mai profunde pe care

ni le putem imagina - sugerează că suntem cu atat mai vii cu cat ne dăm seama că bucuria şi tristeţea merg mană în mană, că una nu poate exista fără cealaltă . Cand deven im conştienţi de situaţie cunoaştem, mai departe, faptu l că tot u n iversu l aduce împreună, în mod secret, antinomi i le . Tnţelegand această polaritate cosmică, ne simţim ca ş i cum suntem una cu lumea, că entităţi le noastre ag itate sunt perfect s incron izate cu concord ia haotică d in jur . Intr-un astfel de moment tră im ceea ce putem numi doar pace, g raţie, o senzaţie inocentă că suntem făcuţi pentru acest pămant care ne salvează sufletu l , iar e l este făcut pentru no i .

Tnflăcărat, aşa cum ştim , de " frică nervoasă " , Wi l l i am B lake era poate mai a rmonizat cu aceste m istere decat oricine a ltcineva . B lake ştia, de pi ldă, că "fără contrari i n u există progres" . A afirmat această idee în a le sale Cântece ale Inocenţei şi Experienţei ( 1 794), sub in­titulată " Exprimand două stări opuse a l e sufletu l u i " . Tn primu l ca­pitol, "Cantece ale Inocenţei " , cercetează avantajele şi dezavantajele inocenţei . Pe de o parte, este o spontaneitate p l i nă de bucurie, o beatitud ine netu lburată . Pe de a lta pa rte, i nocenţa se află la l im ita ignoranţei, u n fel de imatu ritate emoţiona lă . Tn u rmătorul cap ito l , Blake meditează asupra virtuţi lor şi vici i lor experienţei . Aceasta este, bineînţeles, o înţelegere p l ină de tristeţe a natur i i trag ice a l um i i , o îndepărtare de la ferici rea inocenţe i . Dar experienţa reprezintă totodată ş i cunoaştere ofi l ită, o observaţie încantătoare asupra raci le lor, complexităţi lor şi i nsucceselor l um i i .

I Melancolia generativă I 61

Ideea lu i B lake pare să fie aceasta : s ingură, inocenţa este insufi­cientă; cu toată ferici rea e i , rămâne ignorantă . Experienţa, de una s ingură, nu e n ici ea de ajuns; în ciuda înţe lepc iun i i , e amară, c in ică . B lake consideră că un al trei lea termen este necesar, o situaţie para­doxală, un soi de inocenţă abilă, un fel de conşti inţă de sine instinctivă. Mai mult decât atât, într-o însemnare de pe pagina de manuscris a poemulu i "Cei patru zoa " , B lake afi rmă că adevărata inocenţă nu este acelaşi lucru cu s impla ignoranţă, ci mai degrabă cu înţelepciu­nea bazată pe experienţă : " I nocenţa neorându ită, o imposib i l itate! Inocenţa îşi duce viaţa a lături de Înţelepciune, şi n iciodată a lătu ri de Ignoranţă . " Aceste rânduri presupun că adevărata inocenţă este conştientă de ceea ce face, este în mod curios un amestec de l iber­tate şi d iscip l ină, copi lărie şi maturitate . În sensul strict al cuvântu lu i, B lake face aluzie la acest gen de inocenţă în Cântecele sa le. Aşa cum remarcă S . Foster Damon, un bun cunoscător al lui B lake, "o stare u lterioară, o sinteză (de inocenţă şi experienţă) e pomen ită în « In­troducerea» de la Cântece ale Inocenţei, când melodia flautistu lu i TI face pe poet să râdă, apoi să p lângă, ia r a tre ia oară să p lângă de bucur ie . " Această a tre ia sta re reprezi ntă i nocenţa organ izată, i nocenţa d inamică. S imţim asta când trecem prin acel amestec pătrunzător de tristeţe şi bucurie la naşteri, nunţi şi înmormântări .

Ceea ce ne duce la conştientizarea dup l icităţi i i nerente a un i­versu lu i , a " ş i/şi " -u lu i său este frica noastră nervoasă, melancol ia . Doar pr in refuzul de a rămâne de o parte sau de a lta a un iversu lu i ajungem să înţelegem îmbinarea tain ică a celor două părţi . SăIăşlu ind într-un mod ja ln ic în acest l imb îmbelşugat, ne punem în poziţia de a ne însuşi înţelesul profund al celor mai întunecate (ascunse) eve­n imente a le vieţ i i . Aceste cazur i controversate ne dezvă lu ie ceea ce este deja adevărat despre orice : toate creaturi le sunt o combinaţie de măreţie şi tristeţe.

B ineînţeles că civi l izaţia noastră americană vrea să ne situăm ori de o parte, ori de cea la ltă, să ne eticheteze într-un fel sau în a ltul ca introvertiţi sau extravertiţi, drept gânditori sau lăudăroşi . Mai pre­sus de toate, tipuri le fericite vor să ne îndreptăm atenţia spre partea

62 I i M P O T R I V A F E R I C I R I I 1

socială a lucruri lor. Radi ind de ferici re, ei ne încurajează să ieşim în

lume, să legăm prieteni i durabi le, să ne distrăm cu băieţi i , să susţinem o cauză . Dar când aceiaşi cetăţeni înţeleg că avem o parte întune­cată, o latură obişnu ită să fi losofeze, vor să rămânem l in iştiţi în acel perimetru, să ne grupăm împreună cu alţi american i care au îmbrăţişat

melancol ia . Vor să ne furişăm lângă acei emo sau gotici, g rungeri sau

satan işti , m ici bande care fac din tristeţe un mod de viaţă . Iată una d i ntre mar i le răspânti i în cu ltura americană , între aceia

care se întâ lnesc ş i se salută ş i aceia ca re sunt gând itori ş i p rivesc

morocănos. În u lt imă instanţă cineva se poate întreba dacă nu

cumva amândouă sunt u n refug iu d i n faţa confuziei adânci într-o

lucid itate superficia lă . Nedorind să suporte pendu larea productivă,

deşi difici lă , d intre două antinomi i , majoritatea se identifică fie cu subiectivitatea personală , f ie cu d istanţa faţă de obiecte. Aceste mase se vor concentra fie pe u n ego permanent, fie pe vibraţi i le neîncetate a le l umi i exterioare . Făcând astfel , aceste mu lţim i vor împărţi un iversu l în două - în tristeţe sau genia l itate, întuneric sau lum ină - ş i vor favoriza una d intre părţi. Majoritatea oameni lor vor separa şi vor cucer i . Se vor ţine de un pol şi îl vor an ih i la pe celă la lt. Vor şch iopăta p ri n viaţă , doar pe jumătate vi i .

Cel ca re urmăreşte fericirea cu orice preţ ş i cel înc l inat excesiv către tristeţe nu sunt foarte d iferiţi unu l de a ltu l . Amândurora le este frică de m ij locul subţi re, acea ferti lă şi deseori febri lă ambigu itate d in­tre pol i i cosmosulu i . N ic i unu l d intre tipuri le fericite sau triste nu poate îndura l imbu l întunecat, aşa că şchioapătă până la lucid itatea ade­men itoa re. În mod evident, acele t ipur i fericite tind doar către feri­cire, fugind de acest l imb compl icat. Dar aceia care şi-au dedicat viaţa tristeţi i nu sunt cu n imic diferiţi . Aceste tipuri triste - acei ind ivizi pre­făcuţi îmbrăcaţi în neg ru care se identifică doar cu obscuritatea -aleg îmbufnarea aşa cum cineva ar alege o rel ig ie sau o tunsoare. La fel ca oponenţi i lor mai radioşi, aceşti cetăţen i deprimaţi cu bună şti i nţă îşi i rosesc jumătate d in viaţă . Ş i e i , la rându l lor, duc doar exis­tenţe parţia le. Aceşti interpreţi bosumflaţi ne i rită la fel de mu lt ca şi tipuri le fericite. Când u ltimele o iau într-o di recţie, ei apucă înspre cea­la ltă . Când omul mu lţumit spune da, ei rostesc s implu nu . Tipur i le

Melancol ia generativă I 63

triste sunt controlate de duşman i i lor şi îşi controlează duşman i i . Ti­

pur i le posomorâte şi tipuri le fericite sunt tovarăşi de pat ta in ici , unu l

creându- I pe celă la lt. Sub ha ina neagră se afla un tricou cu un zâm­bet pe e l . Dedesubtu l culori lor pastelate se ascunde nemu lţumirea.

Sarcina noastră e să rămânem cumva la mij loc. Nu vrem să tră im în frică, în frica obscu rităţi i perpetue de ca re fug atât ce i ch i nu iţi de gânduri , cât şi optim işti i vese l i . Noi vrem să îndurăm această beznă . Vrem să f im în stare să stăm până târz iu şi să med ităm asu­pra confuzie i noastre . Vrem să descoperim o s i nteză adâncă între antagon ismele imense a le l um i i . Vrem să găs im interdependenţa ascunsă d intre şi pri ntre lucru ri , armonia nerostită care uneşte enig­matic cosmosu l . Vrem, măcar acum, să ştim că durerea ne va oferi o viziune a un ităţ i i pure şi vita le; inacces ib i le acelora care tră iesc doar pentru l i n işte, pacea superficia l ă .

No i vrem cu adevărat pacea care este adâncă, l i n iştea profundă. Nu vrem pacea ca re v ine odată cu acceptarea pas ivă a statu-quo­u lu i . Nu dorim l i n iştea odihne i confortabi le de o parte sau de a lta a l um i i . Nu . Noi vrem un repaus amplu şi complex. Sperăm să înţele­gem adânc în fi inţa noastră că antinomi i le cosmosulu i există printr-un acord d inamic, în care o parte se găseşte în mod continuu într-un confl ict compl ice cu ceala ltă parte. Ziua îndeamnă noaptea să fie mai neagră decât a r fi a ltminteri; luna inspiră soarele să stră lucească mai tare decât de obice i . Tn acelaşi fel , melancol ia durab i lă dezvălu ie bu­curia ascunsă în timp ce din extaz se arată esenţa tristeţi i . Tnţelegând această interdependenţă, ne simţim pregătiţi să ne mutăm într-o parte sau în alta, cu pas uşor, netu lburaţi de dorinţa de a cuprinde partea aceea sau aceasta . Ne putem juca la m ij loc.

Dar e o i ronie a ici : nu ne putem odihni într-o astfel de l in işte. Dacă ne-am opri asupra confortu lu i temporar al acestei vizi un i , am deveni superficia l i . Am ignora polarităţi le ritmice care au generat armonia în primu l rând . Am deveni static i , stab i l i , mu lţumiţi - şi la fel de morţi precum mi l ioanele de fericiţi pe care le-am evitat mai îna inte. Nu, d in păcate, noi, t ipuri le melancol ice, nu ne putem lăsa pentru mult timp în voia plăceri i . Trebuie să ne întoarcem la ocupaţia de a oscila între contraste. Trebuie să înţelegem că aceste antagoni i se leagă una

64 ! Î M P O T R I V A F E R I C I R I I

de a lta în mu lte fel ur i , variate fel u ri , şi că noi a m descoperit doar

una . Pentru a fi conectaţi la cursu l vieţ i i trebu ie să ne continuăm

căutările, cercetările l imitelor ş i începuturilor. Făcând acest lucru, apro­

fundăm înţelegerea misterelor de nedezlegat ale vieţi i , transformă ri ie

ei neîncetate Între un l ucru şi a ltu l .

Aceasta este m u nca fără de sfârş it a une i vieţi me lancol ice .

Tocmai când ne gândeam că ne putem od ihn i Într-o perspectivă sau

a lta asupra lumi i , brusc simţim un fior în stomac sau o stră"fu lge­

rare În creier. Ne dăm seama că ceva nu e ch iar în regulă , că re­

centa noastră percepţie e cumva nepotrivită cu supraabundenţa

lumi i , cu balenele care se rostogolesc, cu ciorile care sunt respingătoare,

cu feţele sa le Încâlcite, de labirint şi i ubir i le ei pierdute. Incepem cu îndârj i re să ne punem la Îndoială punctul de vedere, şi într-adevăr, ajungem să constatăm că era va labi l doar pentru un moment. Sus încă o dată, ne spunem, sus Încă o dată În lumea zgomotoasă, sus încă o dată cu o armură conceptuală săracă, având drept ajutor doar spiritu l nostru viu . Real izăm că percepţi i le sunt precum hainele pen­tru anotimpuri le trecătoare; sunt bune doar pentru puţin timp. Căutăm mereu un nou articol potrivit momentu lu i . E o muncă grea,

o muncă contin uă, dar e o m uncă ce dă roade, fi i ndcă doar renunţând la teori i le noastre s igure ne putem desch ide către fru­museţi le controversate ale p lanetei, frumuseţi care vor da naştere unor noi percepţii În misterele polarităţi i , În en igmele vieţi i .

Aşadar, dacă suntem oneşti , aceste revelaţ i i despre armonia dinamică sunt scurte. In orice caz, e le adâncesc legătura noastră cu viaţa . Ele, aceste vizi un i despre pacea efemeră, ne dau posibi l itatea să ne păstrăm melancol ia atentă în speranţa a ltor momente profund tămădu itoare. Ne ajută să avem încredere în l umea a lunecoasă. Ne insp i ră credinţa p l ină de îndoiel i . Ne păstrează cinstiţi şi derutaţi Într-o l ume de m incinoşi mesch in i .

Melancol ia ne întoa rce l a ceea ce E m i ly D icki nson numeşte " posib i l itate" , " o casă mai frumoasă decât Proza! cu Ferestre mai multe! superioară Porţi lor" . Împingându-ne spre I im bu l fertil , deşi d i ­fici l , d intre contraste ea devine o m uză a înţelegeri i , a perspectivei

Melancolia generativă I 65

asupra afin ităţi i ascunse d intre antinomi i . Se transformă într-o re­flexie a viziun i i , acea percepţie a stări i În care polarităţi le se unesc d intr-odată într-o armonie tumultuoasă . Funcţionează ca o muză a creativităţi i , ca un imbold pentru a crea noi modal ităţi de imaginare a acestor relaţi i veşnic m isterioase între opoziţi i .

N imeni nu a înţeles mat b ine aceste valori de muză a le melan­col iei decât Samuel Taylor Coleridge, marele poet britan ic a l seco­lu lu i al XIX-lea . In vara lu i 1 805 , la vârsta de 32 de an i , aproape de m ij locu l vieţi i , Coleridge se afla într-o stare de lâncezeală în Malta, inert printre mu ltiple posib i l ităţi . Ca secretar publ ic supl in itor pen­tru guvernatoru l britan ic a l insulei, Coleridge osci la între o poziţie permanentă ş i una temporară. Dar el şovăia şi între prima sa vocaţie, de poet al lacuri lor nordice ale Angl ie i , şi actuala cond iţie, de b i ro­crat în înăbuşitoarea Mediterană . Atenuând rigori le munci i publke cu doze de opium, Coleridge ezita între activitate şi reverie, între ca­tastifuri le zi le i ş i însemnări le nopţi i . in notele sale h ipnagogice pen­dula între descrierea înflăcărată a d iversităţi i i nsulei - cu roci le sale albe, cu nemţişori i roşii , cutremure şi stele transparente - şi speculaţii le abstracte asupra un ităţi i cosmice, gânduri despre suflet şi viaţă .

Suportând acest l imb inf in it, Coleridge a ezitat fără îndoială în faţa răsturnări lor emoţionale u riaşe care i-au tulburat astfel existenţa . A trecut prin moartea prematură a unu i tată iub itor. A suferit mu ltă vreme, orfan în primu l rând, într-o şcoală de băieţi rece şi austeră . A îndurat un mariaj nefericit alături de o femeie pe care nu a iub it-o. A trecut printr-o afecţiune neîmpărtăşită pentru c ineva despre care credea că este sufletu l său pereche. A avut o prieten ie controver­sată cu Wil l iam Wordsworth şi o relaţie problematică cu fiu l său iubit, Hartley. Aceste tensiun i a le sufletu l u i se potriveau cu neajunsuri le trupu lu i : nevra lg i i , i nsomni i , constipaţie, coşmaruri ş i dependenţa de opiu .

E de înţeles că această soartă potrivnică a determi nat dezvolta­rea unei naturi melancol ice. Această încl i naţie s-a manifestat în mod frecvent prin lungi accese de delăsare, încetineală şi reverie - perioade extreme de paralizie violentă . Dar Coleridge şi-a dat seama că aceste comportamente aberante, aceste încălcări a le statu-quoulu i zi l n ic,

66 I Î M P O T R IVA F E R I C I R I I

aceste înde l u n g ate sesi u n i de l i m b constitu i a u sfere le în care

imag i naţ ia sa se putea j uca .

Coleridge a făcut d in nervozitatea melancol ică vocaţia sa . A avut

un success incred ib i l . Cam d in 1 802, cand avea 30 de an i , pană l a

sfârşitu l vieţi i - a murit la vârsta de 62 de an i - s-a p lans în repe­

tate ocazi i în însemnăr i ş i în scrisori de dispera rea sa neputincioasă.

Era asaltat în mod constant şi înfiorător, scria e l , de un "sentiment

terib i l de melancol ie" care îl reducea la o stare de apatie . Amorţit şi trist, nu putea să cuprindă gloria poetică a tinereţi i sale, concreti­

zată în opere stră lucite cum ar fi " Kubla Kha n " ( 1 797) sau " Ba lada

bătrânu lu i marinar" ( 1 798). Nu putea înfăptui decat, se confesa el. însemnări i nuti le despre " propria Neputinţă

".

Această incapacitate de a face altceva decât a l ua opiu şi a nota rătăciri menta le era " Degradarea " , credea el, mai rea şi decat sinuci­derea. Cel puţin sinuciderea, considera el, face ceva, chiar dacă acţiu­nea e total d istructivă . Coleridge era pr ins într-un l imb sumbru Între ceea ce voia să facă şi ceea ce putea . Putea doar să tragă concluzia

că viaţa sa era l ipsită de sens. " C u toţi i p rivim spre Cer pentru a l i­nare, dar n imic n u se arată acolo - n im ic n u ne a l ină , n im ic n u ne răspunde - aşa că muri m . "

Dar d i n această suferi nţă s-au ivit stră lucite le pasaje despre melancol ie. Tntr-un episod remarcabi l , Coleridge Îşi compară durerea cu aceea a unui peşte care se luptă pentru viaţă pe un petic de noroi străl ucitor, ch inu it de apropierea oceanu lu i . " Peştele îşi pierde răsu­flarea în noroiu l scl ipitor, noroiu l a ceea ce odată a fost un râu, acum doar umed, destu l pentru a fi noroi scl ipitorl fluxul se va întoarce, des­

tui cât să mă rid ice cu tot cu paie şi ramuri veştejite şi să mă poarte înapoi În ocean . O, eu ! Ca fi ind ceea ce a m fost aş fi ceea ce sunt! "

Altă dată şi-a comparat darul poetic ruinat cu ceara rămasă de la o lumanare, odată pătimaşă, dar acum rece şi moartă . .. Poetul e mort în mine - imaginaţia mea . . . zace, ca Mucul Rece pe Rama rotundă a unei Lumânări Ară mii, n ici măcar cu mirosul de seu care să-ţi rea­mintească faptul că odinioară a fost cuprinsă şi încoronată de flăcări. "

Tn p lus, a ltă dată d urerea ÎI face să j indu iască după un paradis pe care acest pămant n u-I poate ofer i .

"Dacă un om a r putea să

Melancolia generativă I 67

treacă pr in Paradis Într-un Vis, i s-a r oferi o F loare ca o garanţie a faptu l u i că Sufletu l l u i a fost Într-adevăr acolo, să găsească acea Floare În mână când se va trezi - Aye ! Şi atunci ce? " Mai mult decât o fantezie a reîntoarcerii în Eden, această Întrebare întrece imaginaţia spre rea l itate . Poate c ineva, pri ntr-o acţi une a sufletu l u i , să înhaţe cu adevărat un parad is rea l ? E pos ib i l să creezi ra iu l pe pământ?

Peştele zbătându-se În noro iu l scl ip itor, poetul la fel de mort ca ceara de lumânare prăfu ită şi u itată , omul atât de disperat după a l inare Încât Începe să creadă În du lc i le flori a le visu lu i său : aceste imagi n i extrem de clare a le melancol ie i provin de la cea mai va lo­roasă (potentă) d intre muze, muza suferinţe i . Dacă Coler idge nu s-ar fi u rât pe s ine atât de mu lt, n u ar fi lăsat În u rmă aceste hărţi sfâşietor de frumoase şi p l ine de afecţiune ale păduri lor tulburătoare a le tristeţi i . A fost răn it întru aceste sub l imuri . E ra ţ intuit În extaz.

Conştientizarea de către Coler idge a celor mai adânci dorinţe a le sufletu lu i său În m ij locu l atâtor l i psuri g roazn ice demonstrează următoarele : pentru a cupr inde esenţa oricărei experienţe, c ineva trebuie neapărat să a ibă acea experienţă . Omul Însetat cunoaşte apa mai i ntens decât cel sătu I . Co leridge ştia ma i acut ce-i trebuie sufletu lu i pentru consolare decât tova răşu l mu lţum it . Intu ind ce doreşte sufletu l , e l , În tristeţea sa , a oferit o vindecare ş i o speranţă mu lt mai cuprinzătoare şi ma i va loroasă decât atenţi i le mesch ine ş i promis iun i le celor doar fericiţ i .

Există oare vreo ca le , se Întreba Co le r idge , de a ne r id ica deasupra acestei suferinţe? I ncapabi l să descopere o ieş i re privind În exterior, s-a Întors la viz iunea i nterioară . D i n acest palat lăuntric a constru it ru ine splendide, imnuri pure ş i entuziaste ded icate forţei experienţei triste . A scris poeme orig ina le despre izbăviri le melan­coliei, poeme precum " Deprimarea: O Odă" (1 802) sau "Limb" (1 8 1 1 ). In opere p recum Biographia Literaria ( 1 8 1 7) , a creat cu mă iestrie Într-un mod magic f i losofi i misterioase dedicate u n ităţ i i d inam ice. A descoperit În Însemnări le sa le - târz iu În noapte, Înnebun it de du rere - cu lm i le adânci a le melancol ie i . A transformat disol uţia d isperăr i i În au r de neuitat.

68 l i M P O T R I V A F E R I C I R I I

Scurtele viziun i despre a rmonie a le l u i Coler idge, crescand d in

l imbu l melancol ie i ş i du rand doar un moment, p robab i l l-au apro­

p iat de neNu l şi carti laju l vieţi i ma i mu lt ca orice a ltceva . Pentru o

scurtă perioadă se poate să se fi s imţit ca acasă în cosmos, de parcă

s-ar fi m işcat odată cu particu le de creştere şi decădere organ ice,

de parcă ar fi osci lat între cu lmi le şi ab isur i le timpu lu i . Aceasta este încă una d intre i ron i i le existenţei melancol ice.

Simţindu-se fracturat şi fragmentat, izolat şi deposedat, cineva poate ajunge să experimenteze depl inătatea şi un itatea . Să suferi de me­

lancol ie înseamnă totodată să înţelegi şi opusul său polar, bucuria.

Lipsit de bucurie, cineva se concentrează mai i ntens asupra ei decat

unul care posedă această stare. Studi ind situaţia, un ind ivid ajunge să o înţeleagă mult mai profund decat altcineva care chiar experimen­tează bucuria. Balansandu-se între tristeţe şi bucurie, cineva poate cu­prinde armonia secretă dintre aceste două antinomi i . Făcand astfel, cineva înţelege ritmuri le întregu lu i cosmos, el însuşi o i nteracţiune di­namică între contrari i . Să percepi acest lucru înseamnă să te apropii de esenţa lumii , să te famil iarizezi cu felul în care universul funcţionează, resp iră şi este. Tn astfel de momente - acele clipe în care ne simţim conectaţi la întreg - ne întoarcem, într-un mod neobişnuit, la inocenţă.

In acest sens i nocenţa n u este credib i l itate sau na ivitate. Nu este înclinaţia de a accepta aparenţa drept real itate sau miraju l ca adevăr. Nu e o copi lărie sau stupid itate. Nu este l i psa dezvoltări i sau pre­pubertate . D impotrivă, i nocenţa în acest context este ceea ce n u pot n u m i decat caracterul vesel , un sentiment că l umea e p l ină de posib i l ităţi , că nu e fixă şi stabi lă şi terminată, că înfloreşte în păman­tul ferti l de la m ij loc care nu este Încă n ici "acesta " , n ici "acela " , ci e, de fapt, " acesta " şi " acela " , ambele în acelaşi timp .

Cea ma i bună ca le de a te gândi l a inocenţă În acest fel e s ă te Întorci la acel moment măreţ şi tragic d in conşti inţa mitică a lumi i oc­cidentale, aşa-numita prăbuşire şi Înă lţare a omulu i , căderea · d in in­ocenţa l ipsită de griji în experienţa melancol iei şi apoi din nou revenirea la o inocenţă de a lt tip - inocenţa temperată de tristeţe, spontanei­tatea l imitată de regu l i . Să ne amintim povestea. In această stare di­naintea căderi i , Adam şi Eva tră iau într-o comun iune b inecuvantată

Melancolia generativă I 69

cu mediu l lor. Adam cunoştea an imalele şi plantele atât de bine încât

le putea numi după adevărata lor natură . De asemenea, era foarte

apropiat de Eva, o femeie făcută de fapt d in carnea şi sângele său .

Mai mu lt decât atât, se afla în armonie şi cu propr iu l eu; la acest moment nu cunoştea deloc acea ruşine care vine atunci când o per­soană se vede pe sine pr in och i i critici a i a ltora . În cele d in u rmă, se bucura şi de armonia cu zeitatea sa . Zeu l său umbla prin Grăd ina Edenu lu i pentru a simţi răcoarea du lce a seri i .

Apoi s-a întâmplat că aceşti i nocenţi s imp l i , Adam şi Eva , au fost puşi faţă în faţă, pentru pr ima dată, cu tentaţia dezbinări i . Aceasta este esenţa apariţiei şarpelu i . Această creatură, cu tot cu l imba bifurcată, i-a isp itit pe Adam ş i Eva să creadă că dezacordu l e ma i interesant decât simpla unitate. Le-a deschis ochi i către această pos ib i l itate: să pună sub semnu l întrebări i statu-quoul - chiar dacă este lăsat de la Însuşi Dumnezeu - e o formă mai substanţială de a tră i decât să accepţi în mod fi resc monoton ia dată . Şarpele i-a spus Evei " răzvrăteşte-te împotriva zeu lu i tău , căci, făcând astfel , a i fi capab i lă să accezi la l um i ş i ma i m inunate, să înţelegi l ucruri pe care n ici nu ţ i le-ai imag ina aici, între aceşti arbori ş i tufişu ri . C u îndrăznea lă , Eva a decis să se folosească de cunoaşterea şar­pe lu i şi apoi l-a convins pe Adam să facă la fe l . Fructul era bun, suculent ş i pe dep l in copt.

. În c l i pa în care Adam ş i Eva au îng h iţ it fructu l , och i i l i s-au l uminat . Ştiau . Ştiau că l umea e împărţită în b ine şi rău , în lum ină şi întuneric. Cunoscând această dupl icitate, şi-au dat seama de cea­la ltă separare u l u itoare, între s ine şi s ine . Au deven it conştienţi de s ine . D i ntr-odată s-au p rivit pr in och i i celu i la lt ş i au simţit ruşine. Ş i -au acoperit trupu l cu frunze.

Separaţi acum împotriva propr i i lor eur i , Adam şi Eva îndurau a lte d iviziun i . Ş i-au da t seama că nu ma i puteau d iscuta pur şi s im­plu cu zeu l lor în amurgu l p lăcut. Vor fi de acum încolo separaţi de e l . Au înţeles şi că nu vor tră i u n itatea perfectă . Au r id icat ba­riere între e i ş i au deven it suspicioşi unu l pe celă la lt. Şi au mai conştientizat un l ucru : erau separaţi de mediu l lor şi vor trebu i să înfrunte stih i i l e pentru tot restu l vieţi i .

70 I iMPOTRIVA FERICIRI I I

Astfe l a început existenţa melanco l ică a l u i Adam şi a Evei , o

existenţă pe care ei înşiş i au a les-o de fapt. Au preferat d iviziunea

un ităţ i i deoarece erau dorn ici de mai multă vita l itate decât s impla

i nocenţă oferită . Voiau o lume în care contrar i i le se înghesu ie ş i

sa ltă, În care nu poţi fi n iciodată s igur de ceea ce se va întâmpla . Dar această mare abundenţă are u n preţ. D in momentul în care au mâncat d i n fructul cunoaşter i i , au fost condamnaţi să sufere

ch inur i le conşt i i nţei de s ine, acea stare menta lă care întreţ ine '0

agitaţie continuă , întrebări repetate, îndoia lă perpetuă . Acesta este dublul tăiş al căderii . Pe de o parte, le-a revelat lui Adam

şi Evei o viaţă mai an imată, p l ină de abateri creative şi c l inchete. Pe

de a ltă parte, i-a obl igat pe primul bărbat şi pe prima femeie la o exis­

tenţă melancol ică, o istorie personală pl ină de nel in işti ch inu itoare şi întrebări care dor. Dacă suntem oneşti cu noi înşine, aceasta este exact încordarea pe care o simţim acum - între bucurie În agitaţia Însufleţită, su işur i le şi coborâşur i le neprevăzute a le vieţi i şi tristeţea cauzată de i nsecu ritatea cron ică, îndoiel i le neconten ite a le o ricărei existenţe desch ise În mod autentic În faţa oricărei noutăţi care u rmează .

Aceasta este atunci căderea fericită, felix culpa. Doar prin prăbuşirea din armonia perfectă şi eternă se poate intra În cursul tu lbure al tim­pu lu i . Doar renunţând la existenţa fără moarte cineva poate experi­menta viaţa veşn ică . Gândiţi-vă . După ce Adam şi Eva au căzut, au s imţit pentru pr ima dată în i nterioru l lor ce înseamnă bunătatea (puritatea) . Au putut să afle aceasta doar trecând pr in rău . De ase­menea, doar după cădere au putut e i să ştie, În adâncul lor, ce este bucuria . Au p utut să Înţeleagă doar trecând pr in sufer inţă .

Tntr-a�evăr, Adam ş i Eva au putut înţelege inocenţa doar prin pier­derea inocenţei . Experienţa este calea spre inocenţă. Lipsiţi de acel sen­timent perfect al uniuni i cu totul - cu toţii l-am simţit în copilărie -, tânj im după o viziune care să se apropie de această armonie. Năzu im, percepem mai b ine această armonie decât atunci când o stăpân im . Ştim, oricum, că n u ne putem Întoarce pur şi s implu la vechea ino­cenţă; aceea era pl ictisitoare, ştearsă, predictibi lă, viaţa unu i naiv. Vrem acum să încercăm alt t ip de i nocenţă, inocenţa care creşte d in experienţă, care parţia l şi pe scurt e răscumpărată din experienţă,

Melancolia generativă I 71

care pentru o cl ipă ne smulge d in mij locul l uptei şi al confl ictu lu i , d in joaca permanentă şi uneori dureroasă a contrar i i lor .

Acest gen de inocenţă poate ven i doar când suntem d ivizaţi în lăuntru l nostru , când s imţim , c lar, părţi le melancol ice care i-au ch inu it ş i i-au stimu lat pe Adam şi pe Eva . Suspendaţi într-un I imb între puteri opuse, tânj im după o viziune neaşteptată a un ităţi i d in­tre aceste două forţe . Nu vrem o un itate neinteresantă , una care să fie doar o rel uare a acelei a rmoni i na ive de care ne-am bucurat odată . Nu . Vrem o unitate d inamică, un itate care să permită anti­nomii lor să rămână active, proaspete, vi i . Acest gen de un itate ar fi inocenţa temperată de experienţă, graţia condimentată de păcat.

Când vine această viziune bruscă? Când ne aşteptăm mai puţin . Dar ştim cu toţii cum e. Agitaţi, consumaţi de tristeţe, nerăbdători de a l inare, a legem să facem ceva ce îndrăgim. Cântăm la oboi sau îngrij im bujori i ori compunem un poem sau facem o pl imbare În pădure. La început nu ne putem lua gândul de la problema noastră . Rămânem conştienţi, ştim într-un mod dureros că ne dăm seama de ceea ce facem, de parcă am fi două creaturi, una vizibi lă care acţio­nează, iar a lta invizibi lă care priveşte. În timp ce o parte chiar se an­gajează în activitate, cealaltă parte se u ită la trecut cu nostalgie sau cu regret ori la viitor cu teamă ş i anticipare. În felu l asta, nu suntem pe deplin prezenţi în prezent. Suntem acolo şi nu suntem, însângeraţi şi fantomatici în acelaşi timp. Aceasta este expansiunea şi fricţiunea conşti inţei de sine. Aceasta este transcendenţa şi atenuarea căderi i .

'

Dar după o vreme, fără n ici un motiv aparent, intrăm într-un ritm numai bun de jucat, de grădinărit, de scris sau de pl imbat, şi uităm de noi înşine. Nu mai avem impresia diviziuni i , a obseNării eului din afară . De parcă ochiul-fantomă s-a cufundat la loc în corp . Acum nu mai pri­vim în urmă cu dorinţă sau nemulţumire ori înainte cu anxietate sau speranţă . Am umplut prezentul cu prezenţa noastră. Într-adevăr, În acel moment simţim că suntem una cu cl ipa . Nu mai suntem îngrijoraţi de trecut sau de viitor, de timpul însuşi. Suntem, într-un mod foarte real, în eternitate, o stare care există pur şi simplu atunci când o persoană nu e chinu ită de timp. Aceasta este inocenţa dinamică, nu inocenţa naivă şi copilărească de demult, ci i nocenţa matură şi abilă a adultu lui,

72 I Î M POTRIVA FERICIRII

inocenţa care creşte d in şi evidenţiază experienţa, inocenţa care aduce

laola ltă şi vindecă l ipsuri le acestei lumi diabolicde minunată . Ce poate fi această inocenţă câştigată cu greu dacă nu îndu rare,

un scurt răgaz de la obstacole le t impu l u i ? Fără îndoia lă , aceasta

este ceea ce Adam şi Eva au învăţat d in căderea lor. Dumnezeu Îş i poate manifesta haru l doar În faţa păcatu l u i . Tndura rea poate ven i doar acolo unde este nevoie de ea . C ineva poate cunoaşte l um ina doar d i n Întuneric.

Datorită melancol ie i lor exuberante, Adam ş i Eva au Înţeles cu

adevărat bucuri i le d ifici le ale dobând ir i i mântuiri i . G raţie absenţei

lor din Edenu l propriu-zis, e i au descoperit Edenu l i nvizib i l af lat În

in imi le lor. Prin gol ic iune şi sol itud ine, au ajuns să ţeasă frumoase şi Îmbietoare tapiseri i . Fă ră dorinţa lor de cunoaştere melancol ică, n im ic d i n toate acestea nu s-ar f i Întâmplat. Ar fi rămas asemenea cop i i lor, ascu ltători ş i um i l i .

Ch iar dacă credem În m itul Genezei sau nu , toţi, ind iferent de natura noastră, s imţim probab i l că am căzut Într-o lume d ifici lă, deşi amuzantă . Cum ne putem feri de melancolie Într-o existenţă În care suntem condamnaţi să suferim dureri fizice şi psih ice, momente agi­tate şi d istanţe obositoare? Dacă suntem cinstiţi, nu putem. Dar nu e tocmai melancol ia cea care oferă vieţi i tă işul , fricţiunea, fioru l său minunat? Tntr-adevăr, dacă nu ar fi fost perspectiva tu lbure a vieţi lor noastre d incolo de porţi le Ra iu lu i , nu am fi tânjit n iciodată după o versiune a inocenţei mai bogată decât cea avută În copi lărie. Nu am fi trecut n iciodată pr in experienţa acestei i nocenţe ferti le. Nu ne-am fi străduit n iciodată să creăm noi modal ităţi de a ajunge la această viziune dinamică pl ină de fericire, dar d in păcate trecătoare.

Mai mu lt decât orice, conşti inţa căderii noastre ne face i nventivi . Când ne simţim mulţumiţi de statu-quo, nu avem n ici o nevoie să fim creativi . Putem imita pur şi simplu ceea ce este dat şi să f im l in iştiţi . Totuşi, când simţim cu adevărat constrângerile condiţiei noastre l imitate şi bifurcate, deşi Înviorătoare, tânj im să creăm l ibertăţi noi şi unităţi orig inale. Sperăm anume să descoperim căi neobişnuite de a imagina relaţii Între contrastele care ne Înviorează chiar dacă ne sfâşie În bucăţi. Vrem să ne permitem noi descrieri, să vedem lumea a ltfe l .

Melancolia generativă I 73

Suntem În anu l 1 952 . O epidemie de pol iomiel ită tocmai s-a răspândit pr in oraşe le friguroase a le Canadei . O fetiţă pe nume Ro­berta Joan Anderson este doborâtă brusc de boală . Are doar nouă an i . Se trezeşte Într-un spita l . Anotimpu l este iarna, chiar În preajma C răciunu lu i . Părinţi i şi apropiaţi i , Îngrijoraţi peste măsură , vi n să o viziteze În mod regu lat. I se spune că s-ar putea să nu mai poată merge vreodată şi că În mod clar nu va fi acasă de C răci un . Roberta e gata să izbucnească În lacrimi , îngrozită şi deznădăjduită. Dar atunci, tocmai când disperarea ei era cea mai adâncă, ea decide să aducă C răciunu l în camera ei de spita l . Deşi e ţintu ită în pat, incepe să cânte p l ină de forţă col i nde, transmiţând entuziasmu l ei vibrant peste tot. G roaza de a fi despărţită de cântece le trad iţionale şi de dansuri o face să cânte şi mai tare. Tş i exprimă durerea pr in cântec.

Câţiva an i ma i târziu, când avea douăzeci ş i ceva de an i , după ce şi-a redobândit, prin pur noroc, abi l itatea de a merge şi devenise o ch itaristă desăvârşită şi cântăreaţă, Roberta - care curând îşi va lua numele de scenă de Joni Mitchell şi tot curând va cunoaşte faima mon­dială - a rămas insărcinată. A hotărât să păstreze copi lu l . Tn februarie 1 965 a născut-o pe Kelly Dale Anderson, o fetiţă. Tânără şi nehotărâtă, şi ambiţioasă, Roberta, acum Joni, şi-a dat copi lu l spre adopţie. Această experienţă de a alege să se separe de copi lu l ei a zguduit-o. Mare parte din melancolia cântecelor de început ale lu i M itchel l a fost inspirată de un sentiment atotpătrunzător de pierdere. Aşa cum a mărturisit mai târziu prese i : "Gh in ionul a schimbat cursul destinu lu i meu . Am devenit muzician . " Tncă o dată chinurile groaznice ale timpului au rănit-o şi astfel au apărut aceste col inde pl ine de emoţie.

Un rod timpuriu a l tristeţi i putern ice simţite de M itchel l a apărut în 1 97 1 , într-unu l d in primele ei mari a lbume, i ntitulat în mod cores­punzător Blue. La acea vreme, petrecuse deja câţiva an i pe scena muzici i folk . De fapt, în reg istrase deja trei a lbume folk care avuse­seră destul succes, Cântece către un pescăruş ( 1 968), Nori ( 1 969) şi Doamnele Canionului ( 1 970). Dar n ici unu l d intre ele nu poseda rit­mu l nemângâiat d in Blue, o serie de cântece dedicate dorinţei , eşe­culu i , singurătăţii şi nemulţumiri i unei vieţi trăite din plin . Tnsăşi Mitchel l remarca vulnerabi l itatea melancol ică a piesei : "Tn acea perioadă a vieţi i

74 I I M P O T R I V A F E R I C I R I I

mele, nu aveam n ici un scut persona l . Mă simţeam ca un amba laj

de celofan pe un pachet de ţigări . Mă simţeam de parcă nu aveam

n ici un secret faţă de l ume şi nu mă puteam amăgi că viaţa mea era

stabi lă . " Dar tocmai această slăbiciune, această umi lă recunoaştere

a forţei dureri i ei au condus-o pe Mitchei i la putern icele ei intonaţi i ,

la vibraţi i le ei emoţionante . Albumu l cuprinde cântece dedicate îndrăgostiţi lor dezgustaţi de

lume şi istoviţi, năuciţi de pierderi le lor. Tn piesa de final, " Ultima oară când l-am văzut pe Richard " , cântăreaţa, după ce povesteşte viaţa

irosită a unu i vechi prieten, îşi dă seama de zădărnicia propriei vieţi

de i luz i i d istruse. Încheie piesa retrăgându-se În singu rătate Într-o ca­

fenea mohorâtă, mărturisind că nu mai vrea să vorbească cu n imeni . Me9itând În s ingurătate, ea obseNă În tăcere că "Toţi bun i i visători trec peste asta cândva / Ascunş i în spate le sticle lor În cafenele obscure / cafenele obscure / Doar un cocon întunecat înainte de a avea ar ip i le splendide / şi de a zbura / Doar o fază, aceste cafenele obscure . " Tntr-o melodie mai veche, intitulată " B lue " , cântăreaţa tri­m ite un cântec de dragoste deznădăjdu it unu i iub it distant, pe nume Blue. Ea constată că acest bărbat a trecut prin Încercări le g rele ale vieţi i şi a căutat să scape prin l itan i i de chimicale şi acţiun i i l icite. " Dro­guri , băutură şi femei I Ace, arme şi iarbă . " Acum să Iăşlu ieşte într-un fel de i nfern în care cântăreaţa, asemenea lu i Orfeu, e gata să co­boare În speranţa de a-I sa lva . Dragostea e i , d ragostea ei nosta lg ică, crede ea, l-ar putea aduce la lumină . Pentru a comemora această dragoste oropsită, ea Îi Iasă lu i B l ue acest cântec duios. În cea mai melancol ică înreg istrare de pe album, " Râu l " , M itche l l se întoarce către perioada C răciunu lu i, care îi p lăcea atât de mu lt în copi lărie. Acum însă consideră anotimpu l ca fi i nd crud, deoarece tot ce face e să-i reamintească de înstrăinarea şi l ipsurile prin care a trecut. Doreşte doar să evite bucuria artificia lă . Tn t imp ce îi obseNă pe oameni cum taie brazi ş i îi împodobesc şi cântă col inde vesele, ea visează ca râu l să Îngheţe ş i să poată patina departe.

Fiecare d in aceste cântece - şi mai sunt şi a ltele - reflectă sentimen­tul genera l a l l u i M itchel l asupra vieţi i ei. Într-un inteNiu mai recent, ea admite că a fost deseori doborâtă de depresie. Totuşi nu a fugit

Melancolia generativă I 75

de întuneric. Îşi numeşte melancolia persistentă " nisipu l d in care iese perla " şi admite că unele d intre cele ma i bune creaţi i au apărut din supărăr i . Continuă spunând că a ştiut d intotdeauna că nu-şi va exor­ciza niciodată pe depl in partea ei întunecată . Şi-a dat seama în de­cursul an i lor de un lucru : "alungă demonii , şi îi vor lua cu ei şi pe îngeri " .

Viaţa lu i M itchel l , ducând la această înţelegere a relaţi i lor d intre demoni şi îngeri , dezvălu ie încă un lucru despre viaţa melancol ică . Tra iu l melancol ic ne arată că demon i i noştri - părţi le întunecate ale in imi lor noastre, frământări le şi ceea ce detestăm, cin ismu l şi amără­ciunea - sunt părţi care ne aparţin în tota litate şi sunt absolut esenţiale. Într-adevăr, causticitatea este cea care ne face de fapt un ici ca in­d ivizi . Cum bine spune Tolstoi, toate fami l i i le fericite sunt la fel . Acelaşi lucru este valabi l şi pentru oamen i : conformându-se standardelor de bunătate, ei ajung să se comporte ma i mu lt sau mai puţin în acelaşi mod . Doar l upta cu ceea ce Alan Watts numeşte " elementul m in im de ticăloşie " ne deosebeşte de cei la lţi. Arată-mi " partea bună" , înfăţi­şarea ta doar într-o lumină fericită şi voi vedea doar un princip iu ge­neral în acţiune. Arată-mi partea rea, ş i te voi cunoaşte, fi indcă tocmai această latură dezvălu ie lupta ta personală şi ta in ică .

Aşa cum sugerează Mitchel l , dacă ne debarăsam de lumin i le rele, de demoni i noştri , atunci ş i celela lte părţi a le noastre, aşa-zisele părţi bune, ne vor părăs i . În acel moment am deveni s imple măşti mânj ite cu nişte grimase. Trebuie atunci să ne înhăţăm cu tenacitate întune­cimea, greşel i le. Să ţinem de aceste sfere inferioare a le fi inţei noas­tre înseamnă să înţelegem o vitalitate specifică, o forţă unică . lnţelegând această energie, ajungem să ne exp l icăm într-un nou context con­exiuni le ascunse dintre mâhnire şi strălucire . Ne dăm seama Încă o dată că melancolia este haosul care dă naştere unor noi creaţi i . Acest dezacord este un ocean tulbure care evocă permanent splendide abi­suri şi vârtejuri care sunt de argint. Agitaţia dă naştere la eleganţă .

Coleridge şi M itchel l , urmaşi ai lu i Ficino, sunt doar câteva d intre multele suflete triste care şi-au folosit lupta cu paral izia, cu l i psuri le sau nel in işti le într-un mod avantajos. Fiecare îndură l imbul . Fiecare surprinde mariaju l tain ic al tristeţi i cu bucuria. Fiecare dă naştere d in

I 76 I IMPOTRI VA FERICIRII

această bună cunoaştere la creaţii orig ina le . Fi inţele melancol ice con­

stitu ie o ech ipă fascinantă de mentori . Să contempl i aceste modele

Într-un timp tulbure Înseamnă să ai puterea să Înduri . Ne putem iden­

tifica cu toţii cu aceste fiinţe minunate, o l istă de onoare de femei şi

bărbaţi genia l i . Ne gând im la scriitori precum Ernest Hemingway sau Rita Dove,

muzicien i ca Beethoven sau Mah ler, p ictori cum ar fi Goya sau van Gogh . Dar nu numa i artişti; ne amintim de asemenea de pol iticieni

ca Lincoln şi Church i l l , antreprenori ca J .C Penney şi Ted Turner, ac­

tori precum Carrie Fisher sau J im Carrey. Ne gândim de asemenea

la oamen i de şti i nţă, cum ar fi Isaac Newton şi S igmund Freud sau

l ideri mi l itari precum Napoleon sau 5herman . Aş mai putea adăuga ş i a lţi i l a această l istă augustă d e inovatori

melancolici . I-aş putea menţiona pe Martin Luther şi M ichelangelo, Hart C rane şi F. Scott Fitzgerald, Hans C hristian Andersen şi Florence N ightingale, James M. Barrie şi Mary Shel ley, Hăndel şi Holst. Rossini ş i Schumann, Pau l Gauguin şi Edvard Munch. I-aş mai putea indica pe Noei Coward, Victor Hugo, Piotr l l ic i Ceaikovski, Charles Ives, Lev Tolstoi , Virg in ia Woolf, Dylan Thomas sau S0ren Kierkegaard .

Aceste Înşiruiri nu reuşesc n ici măcar pe departe să facă dreptate imensei l iste de onoare a melancol ici lor creatori . Cum rămâne cu Lord Tennyson, Franz Kafka şi Jackson Pol lock? Sau cu Abbie Hoffman, Tennessee Wil l iams, Wi l l iam Faulkner? Ce să mai spunem despre John Lennon? Sau despre Ad Reinhardt, Cary Grant sau Marcel Proust?

Dacă suferi Întruna de melancol ie eşti inc lus În această l itan ie fascinantă de femei şi bă rbaţi cu sp i r it pătrunzător. Eşti sătui de statu-quo. Vrei ceva mai deosebit decât convenţi i le amorţite ofe­rite. Eşti i r itat, oarecum temător. Dar te simţi În acest moment mai viu ca n iciodată . Tţi da i seama că eşti pe punctu l de a-ţi imag ina lumi paralele, puteri neexploatate . Tn momentul tău de creaţie, te u iţi la aceste persona l ităţi ca la n işte că lăuze a le unu i tărâm fă ră hartă . Tţi şoptesc În urechea fremătândă incantaţi i emoţionante. Tendinţa reduce m isterul la materia l . Satisfacţia superficială e laşitate. Să te mu lţumeşti cu convenţi i le Înseamnă să abandonezi vigoarea. Disperarea este du rab i lă . Şarmu l este desfătare .

Melancolia generativă I 77 I

Dar la urma urmei nu e ceva sin istru la mulţi d intre aceşti inovatori? Mu lţi s-au s inucis. Cunoaştem toate poveşti le . Tn 1 890, Vincent van Gogh a pus într-un mod brusc şi violent capăt cele i mai frenetice perioade de creaţie. După ce a terminat nebuneşte peste două sute de tab louri între 1 888 şi 1 890, inc lusiv celebre le " Noapte înste­Iată " şi " Ogor cu ciori " , van Gogh , p rofund deprimat. a ieşit sub m inunatu l soa re a l peisaju lu i sud ic francez ş i s-a împuşcat În sto­mac cu un p isto l . A murit d i n cauza răn i i două z i le ma i târzi u . Avea treizeci şi şapte de an i .

Pe 27 apri l ie 1 932, Hart Crane era Încă o dată beat. Pe deasupra mai şi suferea , fizic d i n pr ic ina une i bătăi pe care o pr im ise de la un bărbat, membru a l ech ipaju lu i , căru ia Îi făcuse avansuri sexuale, şi psih ic, ch i nu it de permanenta depresie, de homosexua l itatea deşartă , de slabele aprecieri a le capodoperei sa le poetice d in 1 930,

" Podu l " . Se afla pe un vapor care p lecase d in Mexic, unde el tocma i încheiase un parteneriat Guggenheim (burse acordate anual d in 1925 celor cu abi l ităţi deosebite În artă), spre New York, unde locu ia . Totuşi nu va mai ajunge n iciodată în oraşul său Îndrăgit. Ch iar înainte de amiază În această zi de sfârşit de apri l ie, a păşit d incolo de gri lajul navei, a căzut în Golful Mexiculu i şi s-a Înecat la vârsta de treizeci ş i trei de an i .

La sfârşitul lu i februarie 1 970, pictorul Mark Rothko, de şaizeci ş i şapte de an i , trece prin ma i multe suferinţe, materiale şi spirituale. Stă prost cu sănătatea. Cea care Îi fusese soţie timp de mulţi ani tocmai n părăsise. S imţea că ultimele sale creaţii erau inferioare celor mai vechi . Nu mai era capabil să realizeze acele pătrate extraordinar de luminoase d in an i i să i de maturitate, acele bolţi ascuţite către ceva de dincolo, plutind, acolo sus, În spaţiu . Cam tot ce putea să sintetizeze pe măsură ce se apropia de iarna lu i 1 970 era acest aforism: Jntunericul este mereu deasupra. " Pe 25 februarie, asistentul lu i Rothko l-a găsit zăcând pe podeaua bucătăriei, mort. Îş i tăiase venele. Lama era a lături .

Dependenţa i-a urmărit şi pe mu lţi a lţi creator i . Câţiva, cum ar fi Coleridge, nu au putut în timpu l vieţi i să se debaraseze de ob­ses i i neîncetate ca a lcoo lu l sau drogur i le . Fau l kner a alternat pe­rioadele sale frenetice de scris cu accese lung i de beţie . Pol lock, pe

78 i i M POTRI V A FERICIR I I

măsură ce se apropia de fata lu l său accident de maşină. era rareori

treaz. Cary Grant avea nevoie de psihoterapie serioasă. ajutată de

LSD. ca să se dezveţe de sticl ă . Freud folosea coca ină tot timpu l . Abbie Hoffman. deşi un gen iu a l activismu lu i pol itic. se lupta con­

stant cu dependenţa de heroină . La fe l . Lennon. În timp ce-şi scria

versuri le gen ia l de caustice. se l upta frecvent cu patima droguri lor

şi a alcQo lu lu i . Sunt impu lsuri le de s inucidere ş i dependenţele pericu loase preţul

care trebuie p lătit pentru gen iu l melancol ic? Nu În toate cazuri le. b ineînţeles. dar În mod s igur n umăru l mare de inovatori melanco­

l ici care s-au luptat cu deznădejdea profundă şi comportamente sor­dide e revelator. Este probab i l uşor să-i admiri de departe pe aceşti creatori; egoismul ş i descurajarea lor au produs frumuseţi care ne hrănesc fără Încetare . Dar cum e cu cei aprop iaţi acestor i nventa­tori dependenţi? Cu soţi i le şi copi i i . prieteni i şi rudele lor? Ce ar crede ei despre cuvintele mele care Îi proslăvesc pe aceşti avangard işti drept inimi nobile? Probabi l că ar spune că romantizez melancolia. făcand-o mai acceptabi lă decât este În real itate . Ar spune În continuare că sunt nedrept cu cei care au răbdat toate acele nopţi lung i . scă ldate În lacrim i . je l ind şi Îngrij ind aceste suflete d istruse.

Ş i a r fi critici justificate . Adm it că probab i l sunt prea generos cu aceste tipuri d istructive d in pricina a ceea ce au lăsat În urmă . Mă Întreb dacă e o cerinţă ca inovatoru l melancol ic să fie egoist pen­tru ca noi. ocupându-ne cu atenţie de opera lui sau a ei. să Învăţăm să fim mai generoşi. desch işi. flexib i l i - mora l i . Dacă aşa stă treabă. atunci probabi l că e una d intre cele mai mari şi mai persistente trage­dii ale planetei. Oameni i trebuie să sufere pentru frumuseţe. Comoara asta se p lăteşte cu un preţ mare . Aşa cum spunea Emi ly D ickinson. arta măreaţă şi tra in ică este " cadoul ruinaţi lor" . Adică frumuseţea durabi lă trebuie să fie d istrusă şi frântă. stoarsă până când iese la iveală esenţa .

I ată probab i l u n mister cu care trebu ie pur şi s imp lu să tră im. şi În această convieţui re să continuăm să admirăm acele suflete me­lanco l ice care şi-au dedicat viaţa creări i de frumos. ind iferent de costur i . Este la urma u rmei ceea ce ne Încurajează să- i tolerăm pe

Melancolia generativă I 79 I

aceşti creatori catastrofa l i , să-i tratăm aproape la fel cum am trata n işte zeităţi , ca şi cum ar fi cumva deasupra codur i lor comporta­

mentale norma le . Şi avem tend inţa să facem asta nu doar pentru

că aceste suflete pericu loase ne-au oferit daruri cereşti . Ti acceptăm

şi pentru că îna lţă propria noastră l uptă cu melanco l ia , demons­trându-ne că tristeţea nu e aberantă, sau ruşinoasă, sau o slăbiciune, ci un apel către adâncur i le i nterioare, către viscerele d in care Vor apărea noi sol uţ i i , roşietice, şi du lci , şi de neu itat.

Această spumă m inunată seamănă cumva cu eleganţa, l um ina apărând d in nadiru l întunecat. Iată m iezu l substanţe i . Tntr-un fi nal suntem iertători faţă de spi rite le melancol ice, ch iar dacă ele se d is­trug atât pe sine, cât şi pe noi , fi indcă ştim că d in suferinţa lor apar l ucruri bogate şi neobişnu ite .

Melanco l ia este tărâmu l profan d in care izvorăşte sacru l . Spe­ranţa că această afirmaţie e întemeiată e ceea ce ne face pe ma­joritatea d intre noi b inevoitori intr-un mod del icat faţă de tristeţea a ltora, oricât de indu lgenţi , şi faţă de mâhn i rea propri i lor in im i, nepăsători la durere . Avem credinţa că deprima rea conduce la afir­mare . Dacă ne continuăm viaţa fără această acceptare a întuneri­cu lu i , atunci ne trezim in faţa celei mai terifiante situaţi i : suferinţa e fără sens. Dacă ar fi adevărat, n u am putea să mergem ina inte multă vreme. Avem nevoie să credem că u mbrele noastre p roduc lum ină . Trebu ie să ne agăţăm de acest punct de vedere. Este o in­cuvi i nţare a ceea ce este dat, o înhăţare elegantă a profunzimi i , un "da " faţă de sutele de " nu "-ur i .

Acţiunea de a crea nu ne face nefericiţi; nefericirea ne face crea­tivi . A crea înseamnă a trăi şi, in tră i re, vrem doar să creăm mai mult, să ne punem temel i i le cât mai adânc şi să ne înă lţăm cât mai sus spre cer. Dacă tristeţea este cea care ne face creativi, atunci tristeţea nu este n imic a ltceva decât viaţă . Amărăciunea e înfloritoare. A fi morocănos e o necesitate, un impu ls către vita l itate. Cercetează-ţi interioru l . Găseşte acolo conducătorul u rsuz al lumi i ascunse. Pe faţa lu i se observă o grimasă ambiguă . Se poate să fie un produs chinuit a l sumbrulu i întuneric. Dar e mu lt mai probabi l să fie doar o ocheadă, îna inte ca I icărirea de ch ih l imbar să crească in faţa och i lor să i .

FRUMUSETEA TERIBILĂ 1

" Melancolia e temel ia tuturor lucruri lor, aşa

cu m capătul tuturor râu ri lor este marea . Poate

fi oare altfel într-o lume în care nimic nu durează,

în care tot ce am iubit sau vom iubi e sortit pie­

ririi? Este moartea atunci secretul vieţii ? Tristeţea

unui doliu etern înfăşoară, mai mult sau mai puţin

strâns, fiecare suflet sincer şi contemplativ, aşa

cum noaptea înveleşte universul . "

HENRI FREoERIC AMIEL

Pe 30 noiembrie 1 820, pe măsură ce toamna roşiatică se trans­forma in noroiu l ierni i , John Keats, suferind de tubercu loza care i-a omorât şi pe mama, şi pe fratele său, Tom, scria o scrisoare către bunul său prieten Chartes Brown. Aceasta avea să fie ultima sa corespon­denţă cunoscută . Printre accese ingrozitoare de tuse - in care scuipa sânge -, Keats s-a intremat destul incât să scrie câteva rânduri fra­

pante: " Am un sentiment frecvent că adevărata mea viaţă a trecut şi că duc o existenţă postumă . " La vârsta de douăzeci şi cinci de an i , când ar f i trebuit să savureze diverse pri lejuri favorabi le pentru d ra­goste şi progres, pentru distracţi i şi fete frumoase, Keats se simţea ca un cadavru . l se părea că era deja in mormânt, u itându-se înapoi la viaţa sa ca unu l care urmăreşte un personaj până la încheierea povestiriL Astfel stătea, scri ind, văzând lumea cu ochi i unu i mort.

Frumuseţea teribilă I 81

Tn timp ce scria epistola, Keats, fără îndoială, medita asupra scur­tei sa le vieţi . Când avea doar nouă an i , tată l lu i , în t imp ce se întor­ceau acasă d intr-o vizită, a căzut de pe cal şi a murit chiar a doua zi . După ce au trecut doar câţiva an i , mama lu i a fost diagnosticată, cum am mai spus, cu tubercu loză . Deşi Keats a îng rij it-o cu ardoare, stând cu ea toată noaptea, gătind, citindu-i, ea a murit în 1 8 1 0, când băiatul avea cincisprezece an i . F i ind orfan , a fost încred inţat unu i tutore şi curând după aceea luat de la un i nternat de care ajun­sese să se ataşeze şi dus ca ucen ic la o farmacie. Lu i Keats munca i se părea anostă, căci în aceşti an i , u ltim i i an i ai adolescenţei , în­cepea să înţeleagă măreţia poeziei , în specia l versur i le l u i Spenser şi Shakespeare. Pentru a-şi desăvârşi pregăti rea, Keats a trebuit să înveţe ch i rurg ie între 1 8 1 5 şi 1 8 1 6 . Zi de zi , a trudit într-un spita l u rât mirositor şi p l in de sânge, unde a asistat doar la suferinţe. Pe măsură ce se îndepărta de chirurg ie şi se apropia de poezie, a ter­m inat primu l poem important, " Endymion " , pe care l-a publ icat în 1 8 1 8 . Două d intre revistele l iterare de seamă ale vremi i i-au atacat poemul pentru l ipsa de log ică . Cam tot pe atunci, fratele lu i , Tom, murea după o boală lungă şi dureroasă . Tn timp ce îl îngrijea pe Tom, Keats îşi întâl neşte dragostea vieţ i i l u i , Fanny B rawne. Au devenit logodn ici în 1 8 1 9 . Totuşi , şi-a dat seama curând că nu va fi n icio­dată în �tare să se căsătorească cu ea, fi indcă el însuşi era condamnat să cadă victimă aceleiaşi bol i care i-a doborât fami l i a . Ştia că va muri fără ca măcar să-şi consume dragostea a rzătoare .

C ineva a r putea crede că viaţa tragică a l u i Keats a r fi cu ltivat în e l o amărăciune extremă, o i rascib i l itate izvorâtă d in - nedreptăţi repetate. Dar Keats, spre lauda sa şi într-un mod aproape m i racu­los, a rămas generos în faţa greutăţi lor. Într-adevăr, a depăşit lovi­turile vieţi i de parcă ar fi fost într-un fel deja mort, postum, cineva care ar fi putut transcende cumva suferinţa şi deznădejdea pe măsură ce trecea pr in terib i le le nenoroci r i .

Aceasta este esenţa afirmaţiei l u i că se simţea " postum" . Mărtu­ris irea sugerează că poetu l , aflat aproape de sfârşitu l vieţi i , nu era ranch iunos faţă de suferi nţe le sa le . Mai degrabă, pe măsură ce se apropia de sfârşit, era într-un mod ciudat desprins de supărări le

82 I i M P O T R I V A F E R I C I R I I

interminabi le a le vieţi i . In esenţă, putea spune că in acelaşi timp este

şi nu este În cursă, amândouă absorb ite de sentimentul morţi i im­

inente ş i separate de aceeaşi percepţie. Putea să Îndure lovitu ri le

timpu l u i ş i În acelaşi t imp să nu-i pese de răn i . Fără indoială, faptul că nu s-a refug iat În remedi i le obişnu ite care

se ofereau s ingure la inceputul secolu lu i al XIX-lea : creştin ismul , opiul ,

băutura sau visarea, spune ceva despre Keats . Deşi, În mod aştep­

tat, a trecut pr in accese de melancol ie p rofundă (cine n-a r trece,

confruntat cu nenoroci r i le l u i ?), a rămas totuşi necl intit În faţa supă­

rări lor stăru itoare. Nu s-a autocompătim it nic iodată sau nu s-a

complăcut in tristeţe. De fapt, şi-a transformat În mod consecvent

tristeţea, sporită În primul rând de experienţele sale legate de moarte, intr-o sursă esenţia lă de frumuseţe. Lucruri le sunt superbe, spunea adeseori, deoarece mor. Trandafi rul de porţelan nu este la fel de frumos precum cel care putrezeşte. Melancolia faţă de trecerea tim­pulu i este atitud inea potrivită pentru a privi frumuseţea . Tristeţea face ca zor i i stinş i să stră lucească putern ic.

De ce ar face Keats un lucru aparent atât de pervers? De ce ar imbrăţişa decăderea ş i suferinţele care Îi u rmează? A făcut astfel fi i ndcă a inţeles că suferinţa şi moartea nu sunt anomal i i de con­damnat, ci părţi necesare a le u nei existenţe cuprinzătoare, o isto­rie persona lă depri nsă cu polar itatea abundentă a cosmosulu i . Să nege nenorocirea şi moartea ar Însemna să ducă o viaţă incompletă, una l ipsită de creativitate şi frumuseţe. Keats şi-a Întâmp inat moa r­tea pentru a putea tră i .

Adoptând această dub lă atitudine - Îndurând moartea ş i trecând peste ea - Keats suferea şi era deasupra suferinţe i . Putea să o refuze şi să o reţină În acelaşi timp. Putea totodată să o deteste şi să o iu­bească . Putea să se teamă de ea şi să-i vadă frumuseţea. E I a man i­festat această interdependenţă intre detaşare şi ataşament intr-una din cele mai cunoscute scrisori a le sale, cea despre "va lea facerii Su­fletulu i " . In această epistolă d in 1 8 1 9, scrisă În nadirul sumbru al vieţii sa le tragice, Keats pune următoarea intrebare: " Nu vezi cât de ne­cesară e o Lume de Dureri şi necazuri pentru a educa Intel igenţa şi a o transforma intr-un Suflet? " Sugerează a ici că o m inte abstractă

Frumuseţea teribilă I 83

se poate dezvolta într-o persoană curajoasă doar trecând prin lungi perioade de tristeţe şi durere. Doar o persoană care poate accepta lumea aşa cum este, un tărâm al tristeţi i la fel ca al bucuriei , ar putea spune un astfel de lucru . Keats este foarte conştient de greutatea pre­facerii într-o fi inţă umană în această l ume, dar totodată îşi dă seama, ca şi cum ar fi d incolo de agon ie, că suferinţa este absolut necesară .

Tntr-o a ltă scrisoare fa imoasă, de data aceasta d in 1 8 1 8, Keats compară viaţa unu i om cu "un Conac imens cu Multe Apartamente" . EI afirmă că singura ca le de a absorbi mari le m istere ale vieţ i i este să rabzi " M izeria şi Ch i nu l sufletesc, Du rerea, Boa la şi prigoana " . Trecând pr in aceste necazuri , c ineva se mută d in "Camera Gân­du lu i Imaculat" , camera inocenţe i , în coridoarele mai întunecoase, reg iun i ale experienţei profunde. Tntr-un asemenea loc cineva găseşte inspiraţie pentru poezie, poezia care cercetează zbuciumuri le m is­terioase a le vieţi i . Ş i în acest caz Keats se a rată întru totu l conştient de l umea p l ină de durere, dar şi doritor să îmbrăţişeze durerea . E ca ş i cum încă o dată ar face cumva parte din lume, dar nu aparţinându-i, capabi l atât să îndure tristeţea ag itată, cât şi să vadă d incolo de ea . Poate să vadă d incolo de ea f i indcă, aşa cum am aflat, durerea este muza frumuseţi i .

Keats susţine acest lucru într-un poem, " Odă Melancol ie i " , d i n 1 8 1 9, care începe cu rugămintea poetu lu i de a ne păstra d ispoziţi i le melancolice. E I ne îndeamnă să nu ne îndu lc im tristeţea cu ch im i­ca le ameţitoare . Ne cere de asemenea să n u evadăm d in suferinţă pr in s in ucidere . Tn cele d i n u rmă, face u n ape l să n u deven im atât de me lanco l ic i încât să ne gând im doar la fructe de tisa (a rbore otrăvitor), insecte sau bufn iţe f ioroase . Dacă vom face vreunu l d intre aceste l ucrur i , vom toci marg i nea melancol ie i . Vom "i neca suferinţa v ig i lentă a sufletu lu i " .

in continuare, Keats explorează rezultatele menţinerii melanco­l iei pătrunzătoare. Rămânând conştienţi de d ispoziţi i le noastre în­tunecate, am putea cădea într-o "criză melancol ică " , o experienţă profundă a efemerităţ i i vieţ i i , dar totodată şi a frum useţi i sa le . in mod corespunzător, acest atac melancolic e o chestiune m ixtă . Vine

84 I i M P O T R I V A F E R I C I R I I

din ceruri ca un " nor în lăcrimat, / Care hrăneşte ofi l ite le flori toate" .

Cu alte cuvinte, această criză e o îmbinare de tristeţe - nori şi flori

veştej ite - şi vita l itate: p loa ia ş i h rana . Într-adevăr, noru l " ascunde

Într-un învel i ş de apr i l ie co l i ne le verzi " . Ceea ce sugerează într-un mod evident că accesu l melancol ic este o combinaţie de fert i l itate

şi descompu nere. Ce putem desemna prin acest atac dacă nu experienţa p l ină

de sens a melancol ie i creatoare, a ace lu i sentiment c iudat că tri­

steţea ne conectează la ritmu ri le vibrante ale vieţi i ? Înstră i naţi de casă şi fericire, ne dăm seama de esenţia l : nu confortul sau satisfacţia, ci participarea autentică în i n teracţ iunea să lbatică a vieţi i d intre leşuri le m i rositoare şi lemurien i i cântători . Această experienţă este un "acces " . Ne înfioară sufletu l .

Tntr-o asemenea stare de ag itaţie suntem În postura de a înţelege

relaţia dintre frumuseţe şi moarte. Keats ne îndeamnă ca, aflându-ne În situaţia respectiVă, să ne "gh iftuim " amărăciunea "cu un tranda­fir de dimineaţă" sau "cu un curcubeu pe n isipul sărat" sau "cu bogăţia bujorilor d in glastră" . EI spune atunci că, dacă " iubita " noastră afişeaza o furie "bogată " , ar trebui să-i luăm mâna şi să o lăsăm să "del ireze"

şi "să ne hrăn im adânc d in ochi i ei neasemuiţi " . Ce au în comu n aceste recomandări? Fiecare imaginează sufle­

tu l melancolic experimentând ceva frumos, dar ş i ceva trecător, un trandafir vremelnic, u n curcubeu efemer, bujori care se veştejesc sau och i i scânteietori ai une i iub ite . Ideea pare să fie u rmătoarea: există o legătură între melancol ie, frumuseţe şi moarte .

Keats clarifică astfel legătura : iub ita, respectiv trandafiri i ş i curcu­beiele şi bujorii sunt impregnaţi de frumuseţe "care trebuie să moară " . Aceste elemente tră iesc totodată şi cu plăcere, "a le cărei mâ in i sunt întotdeauna la buzele l u i/ Luându-ş i la revedere, dorind Plăcerea aproape/ transformându-se în otravă în t imp ce acul a lb inei soarbe" . Într-adevar, În "templu l Încântări il Melancol ia acoperită cu Voaluri îşi are a ltarul suveran " . N imeni nu poate vedea acest a ltar, doar per­soana "a cărei l imbă aprigă " a "strivit strugurele Bucuriei pe cerul guri i del icat" . Această persoană va gusta "tristeţea tăriei " melancol ie i . Se va afla printre "tu lburele ei trofee agăţate" .

Frumuseţea teribilă I 85

Asocieri le prezentate duc la ci3teva concluzi i . " Ch i nu l v ig i lent" al melancol ie i pătrunzătoare ne poate conduce l a o experienţă cu­tremurătoare, la o " criză " . Acest moment vita l vine d intr-o înţele­gere a natur i i l ucrur i lor: viaţa se dezvoltă d in moarte, moartea dă naştere vieţi i . Perspectiva însufleţeşte melancol ia , o face vibrantă . Dar i ntensifică în acelaş i timp şi du rerea , deoarece accentuează u rmătorul fapt: orice, ind iferent de cât este de frumos, trebuie să moară . Ma i degrabă decât fuga de această poziţie d ifici lă , me­lancol icu l apreciază mai b ine l ucrur i le tocmai f i indcă ele mor. Acţio­nând astfel , melancol icu l se bucură de frumuseţea lor. Bucurându-se de frumuseţea lumi i , melancol icul vrea să creeze el însuşi frumuseţe, să devină un trofeu care să-i comemoreze experienţa stră lucitoare asupra măreţie i trecătoare a pământu l u i .

Melancol ia ne dă posib i l itatea să experimentăm frumosul . Când spun frumos, nu mă refer la frumuseţea standard, drăgăIăşen ie de fapt: acele apusur i perfecte pe ţărm ori acele panorame l i n iştite d i n vâ rfu l rotunj it a l unu i munte ori acele feţe p ictate perfect, fără ridu ri sau expresie . Frumuseţea pe ca re o am în vedere e ceva mai să lbatic: oceanu l violent tu lburându-se sub razele de soare călduţe şi l i n iştite sau vârfu r i le ascuţite, z imţate şi nefolosite care mânjesc mâin i le de sânge sau acele feţe de neu itat, frapante d in cauza unu i nas d isproporţionat or i a une i guri care transformă întreaga înfăţişare într-o armonie d inamică un ică .

Gândiţi-vă . Toate lucruri le drăguţe sunt aproape la fel , în t imp ce toate întâmplări le frumoase sunt d iferite. DrăgăIăşenia, manifestarea ferici ri i americane, este devotată anticipări i şi un iformităţi i . Priveliştea drăguţă nu are tăişuri periculoase, faţa drăguţă nu prezintă deformări neaşteptate. Nu toate cărţile poştale oferă aceeaşi idee, şi anume aceea că natura e o scenă l in iştită doar pentru a dărui oameni lor plăcere? Nu toate supermodelele arată aproape la fel , de parcă ar fi produse pe o bandă ru lantă parfumată? Putem merge mai departe: lucrurile drăguţe sugerează un fel de goliciune. Şirul de munţi redus la o bucată de hârtie inofens ivă vandabi lă pare l ipsit de puterea neobişnu ită şi de ameninţarea profetică . Faţa umană e pictată asemenea unei

86 I i M P O T R. I V A F E R. I C I R I I

privi ri pusti i corespunzând cran iu lu i gol d inăuntru; expresia blândă

e o extensie a gânduri lor superficia le . DrăgăIăşenia, atunci, cu accen­

tul ei apatic pe stră luc ire şi inexpresivitate, e în cele din u rmă o ne­

gare a lumi i organ ice - acea neorându ială zimţată, acea comun itate

care este crestată . Şi fi ind o negare a organicităţi i , aceeaşi d răgăIă­

şen ie este de fapt o evitare a morţi i , o speranţă plăpândă că cineva

ar putea în vreun fel să scape de chi nu ri le timpu lu i .

Frumuseţea, pe de a ltă parte, e organ ică . Obiectul frumos e,

într-un mod neprevăzut, pestriţ, scabros şi spart. Privel iştea frumoasă

e cât se poate de înţesată de valuri ameninţătoare şi de vârfuri care

sfâşie nori i . Tn acelaşi mod, faţa frumoasă, d in anumite unghiuri , pare chiar s implă, cu l i n i i le şi asimetri i le ei, dar apoi, d intr-odată, în lu­mina potrivită, totul se transformă într-o imagine fermecătoare. Aceste

fapte interesante, variate şi oarecum anormale, par să fie expresia

unor puteri la fel de interesante. Marea dură pare să manifeste n işte principi i organ ice profund tutburate într-un mod magn ific. Fiziono­mia compl icată corespunde probabi l în acelaşi fel unei m inţi agere şi flexib i le d inăuntru . Acest ocean, această fig ură : amândouă sunt esenţia lmente frumoase fi indcă dezvăluie moartea imanentă . Marea turbulentă ameninţă d istrugerea la fel de mult ca şi creaţia; înfăţişarea pestriţă arată descompunere şi în aceeaşi măsură dezvoltare .

Tntr-adevăr, poţi să tră ieşti experienţa frumosu lu i numa i atunci când a i melancol ica premon iţie că toate l ucrur i le mor în l umea aceasta . Vreme ln icia unu i obiect îl face frumos, iar efemeritatea lu i e doved ită de l i n i i l e imperfecte, de mina sa de decrepitud ine. A-ţi fi frică de moarte înseamnă să dai u itări i frumuseţea pentru drăgăIăşenie, acea rezistenţă neputincioasă împotriva degradări i . Să ai mereu conşti i nţa morţ i i Înseamnă să-ţi deschiz i i n ima către l icări r i ie fă ră pereche a le focul u i .

Aşa că ar trebui să fie evident până acum că nu poţi descoperi frumuseţea a lăturându-te maselor care pleacă în vacanţă În căutarea frumuseţi i de afiş . De fapt, aceşti oameni - aproape toţi tipuri feri­cite - nu pot să perceapă frumuseţea deloc. Tot ceea ce văd e foto­grafia perfectă la care se aşteptau , drăguţă şi prezentabi lă. Merg la munte sau la mare cu numeroase imag in i stocate În minte. Când Îşi

Frumuseţea terib i lă I 87

ating destinaţia, nu merg să cunoască teritori i noi , elanu l stran iu al ciudăţeniei superbe. Se află mai degrabă în căutarea fenomenelor care să corespundă minţilor lor superficia le. Astfel , aceşti ciudaţi a i peisa­jelor nu înţeleg deloc l umea . Tot ce observă e ceea ce se aşteptau să vadă, decoruri statice ale unu i pământ modificat în photoshop.

Romancieru l Walker Percy, probabi l având undeva în minte cazul particu lar al l u i B lake, d iscută tocmai această problemă. Tn eseu l său

" Pierderea Creaturi i " ( 1 954), Percy susţine că majoritatea oameni lor trec prin viaţă observând nu adevărata lume, ci prejudecăţi le lor de­spre ea . M i l ioane merg în fiecare an la Marele Can ion cu speranţa unei viziun i sub l ime asupra măreţiei naturi i . Tn orice caz, aceleaşi m i l ioane au studiat de an i bun i can ionu l din afară, În cărţi poşta le, afişe ş i fotografi i . Aceste s imulăr i de rea l itate codifică în cele d in urmă în mu lţi creieri imag in i ideale a le tablou lu i . Când aceste mase îşi adună într-un sfârşit energ ia să meargă la Marele Canion, nu apucă n iciodată să vadă cu adevărat imensa prăpastie . Tn sch imb, tot ce observă e imaginea lor prefabricată a locu lu i , propria lor i nterpre­tare sigu ră d in punct de vedere sentimenta l . B i neînţeles, mu lţi d in­tre turişti se întorc de la adevăratul canion dezamăgiţ i . S imt că veritabi l u l canion nu s-a ridicat ch iar la înălţimea imagin i i lor lăuntrice. S imt că n u au avut parte de experienţa pe care o doreau . Se s imt înşelaţi, oarecum d ispreţu itori .

Aceeaşi p rob lemă apare în m u lte împreju ră r i . Ce i ma i m u lţi d intre studenţi merg la orele de biologie crezând că vor învăţa ceva despre anatomia de bază . Profesori i le dau broaşte să le d isece. Pe măsură ce studenţi i se apucă de treabă cu bistur iu l , nu văd de fapt deloc broaşte . Tot ce percep sunt relaţi i le anatom ice abstracte pe care le exempl ifică broasca . Respectiva broască n u e o f i i nţă în s ine şi în afara e i , o maşină verzuie bălţată d in care se ivesc n işte och i i nd iferenţi ; e un s imp lu "specimen " de anatomie. La fel se întâmplă la orele de eng leză . Studenţi i v in gând indu-se că poate ch iar vor înţelege natura sonetu lu i . Profesoru l d istribu ie într-o bună zi primu l mare poem a l lu i Keats, un sonet, " On F i rst Looking into C hapman's Homer" . Tmpreună cu profesoru l , studenţi i încearcă re­pejor să înveţe doar de ce acest poem e un sonet, e un " specimen "

88 ! IMPOTRIVA FERrCIRIi

de sonet. Făcând astfe l , studenţi i pierd substanţia l itatea i repetab i lă

a operei l u i Keats, particu larităţi le sale remarcab i le , imag in i le de

neuitat, ritmu ri l e memorab i le . percy oferă o recomandare folositoare : profesori i de biologie ar

trebui să-şi surpr indă într-o zi studenţi i cu sonete, iar profesori i de

engleză să-şi u imească elevii cu broaşte moarte. Un astfel de com­

portament neortodox i-ar scoate pe studenţi d in starea în care se

. (Om p lac, dependenţi de noţi u n i abstracte s ig u re şi i -ar forţa să

se uite la lucruri le natura le - frumoase şi neobişnu ite. Lipsiţi de imagi­

n ile lor lăuntrice obişnu ite, aceşti studenţi n u a r avea n im ic care să-i

p.rotejeze de c iudăţenia m inunată a l um i i . Odată copleşiţi de acest

avânt inversat, e pos ib i l ca t ineri i să contin ue să se surpr indă pe ei înşişi pentru tot restu l vieţii, să se întindă prin gr i laje le fam i l iare lor. Vor merge la Luvru sperând să treacă peste perioada tricouri lor ş i a i lustratelor şi ch iar să experimenteze cutezanţa enigmatică a Mona Lise i . Vor călători până pe Mont Blanc visând la vertiju l provocat de înă lţimi le acoperite de zăpadă.

Dar aceşti studenţi, poate l ipsiţi de dragoste şi tânj ind după ea, se vor dovedi rarele excepţi i . In mod trist, pierderea autenticulu i afec­tează mi l ioane de oameni În fiecare an . E ca şi cum mu lţim i întregi ar a lege să mănânce meniuri în loc de mâncare adevărată şi să con­sume bani În loc de ceea ce pot cumpăra cu e i . Renunţă probabi l la lume în speranţa de a rămâne mu lţum iţi, la adăpost, nederanjaţi de zori i misterioşi, de amurgu l nefiresc. lş i doresc ca vieţi le lor să fie o vacanţă pre lungită, vor să fie turişti veşnici . Rămânând adăpostiţi În spatele obiectelor d in magazinu l de suven i re, ei stau separaţi de lumea şocantă şi sch imbătoare care i-ar deprima la fel de mu lt pe cât i-ar stimu la şi care le-ar aminti de propria u râţen ie frumoasă şi de propri i le morţi vi i .

B ineînţeles, toţi trecem pr in viaţă având aşteptăr i . Infruntăm fiecare zi sperând ca anumite experienţe să se întâmple. Totuşi, noi , tipuri l e melancol ice, h răn iţi cu Keats şi hotărâţi să învăţăm, suntem conştienţi că idei le p reconcepute ne pot b loca accesu l spre lumea inedită şi neobişnu ită . La fel ca aceşti sărman i studenţi la Luvru sau pe Mont B lanc, încercăm din răsputeri să ne debarasăm de tiparele

Frumuseţea teribilă I 89

prefabricate şi să vedem lumea fără noi . Când reuşim, suntem u im iţi de ceea ce descoperim, o lume ale cărei d iformităţi extreme se îmbină cu frumuseţea tra in ică . Descoperind aceasta, începem să simţim pro­pria moarte vibrând în venele noastre. Ne dăm seama că tocmai aceste senzaţi i de moarte ne dau acea aparenţă un ică şi graţioasă . Încercăm atunci să cupr indem tristu l fapt pe care l umea vrea cel mai mult să-I u ite: toţi murim, şi în moartea noastră se află, paradoxal , viaţa noastră.

America e obsedată să u ite acest trist adevăr. Gândiţi-vă numai la popu laţia ţări i , 85% d in oameni arborează un rânjet drăgă laş ca să mascheze osteneala minunată a vieţi i . După o vreme, majoritatea lor ajung să considere acest zâmbet pictat drept rea l itate . Făcând astfel , cei mai mu lţi sunt destul de uşor capabi l i să reducă tragedi i le vieţi i la cl işee sigure, vorbărie trândavă .

Un exemplu de astfel de aplatiza re a rea lu lu i vita l până la inut i lu l pl icticos este acesta : t ipuri le fericite.

t ind să reducă tragedi i le teribi le a le lumi i - războaiele sale, perioadele de foamete - Ia d iscuţii neroade pe un ecran de televizor. În timp ce pământul se zbate sub povara sa, tipuri le fericite sch imbă canalu l pe învăţaţi care vociferează care parte e bună, conservatori i sau l i bera l i i , susţinători i războiu lu i sau iu­bitorii de pace. Adevăratele probleme se pierd în toată această vorbărie. Ceea ce este totuşi reconfortant pentru t ipuri le fericite, care, după ce îi u rmăresc pe pol iticien i i gălăg ioşi, întotdeauna au câte ceva de spus despre cele mai g rave crize. Reflectând gânduri le colectivităţi i, cei încl inaţi spre fericire pot pretinde că înţeleg şi controlează doar complexităţi le suportabi le. Aceste tipuri pot întotdeauna să favorizeze o tabără şi să a ibă ceva aparent important de spus.

Tipur i l e fericite par să-şi reducă p ropr i i l e p rob leme În aceeaşi man ieră . Când simt acele doruri nema ipomen ite după ceva ce s-a p ie rdut, când s imt acea comp l i cată p i că faţă de ceva ce nu se ma i Întoarce n ic iodată , atunci cad Într-un fel de afirmaţie-c l işeu despre cum sunt e i n i şte oamen i bun i ş i merită să f ie fericiţ i . Sau recită vreun poem amabi l ca " Paşi pr in n is ip " a l l u i Mary Stevenson. Sau se roagă la vreo entitate b inevoitoare stând leneşă În ceruri . Sau Înhaţă cartea preferată despre fericire or i un manual cucernic sau acel bestsel l e r despre înţe lepc iunea cop i i lor . Se adâncesc Încă o dată

90 I I M P OT R I VA F E R I C I R I I

în acel sentiment de m u lţum i re . Ies încă o dată În l ume rad i i nd

CU toată forţa . Măca r dacă aceste t ipur i ar putea să-şi accepte i nevitab i l e le

anxietăţi . I nd iferent de cât de mu lt ar reprima, ignora sau u ita, sigu r

simt în adâncu l l o r c� toţi avem acelaşi sentiment : ne temem de

moarte . Această ne l in işte omniprezentă î l hă itu ieşte pe orice ind i ­

vid l ucid . Nu a i cum să scap i . Când ne gând im ch ia r şi pentru o

cl ipă la natu ra un iversu l u i , ne amint im că totul e o goană spre n i ­mici re şi deven im îngrijoraţi de propria moarte . Surpr inş i de această teamă bruscă, putem să facem unu l d i n două l ucruri . Putem să scăpăm rapid de senzaţia respectivă în tărâmu l trăncănel i i indolente,

acel tă râm neted unde totu l e bun în u lt imă instanţă . Sau putem

să rămânem cu teama noastră şi să o lăsăm să ne umple i n imi le şi

astfel să ne întâ ln im în mod onest propria fin itud ine . Nel i n iştea, de fapt, ne îndeamnă să ne gând im la relativa fragi­

litate a vieţi i noastre. De ce anume ne e mereu teamă, d i rect sau in ­direct, dacă nu de propriu l sfârşit? F ie că suntem peste măsură de îngrijoraţi să n u ne pierdem serviciu l sau să nu ne pierdem contro­lul ori să nu ne înstră inăm de o persoană dragă, în u ltimă instanţă, mereu ne e frică de durere, şi ce e du rerea dacă n u un precursor a l durerii u lt ime, moartea? Când suntem obl igaţi să recunoaştem fap­tul că existenţele noastre nu sunt decât puncte pe scara timpulu i cos­mic, ne dăm seama cât de preţioasă e fiecare cl i pă . Tnţelegem că avem doar foarte puţin timp pentru noi şi că ar fi mai b ine să pro­fităm cât mai mult. Tn felu l acesta, chiar când ne simţim propri i le l i ­mite extreme, deven im de asemenea conştienţi de imensele noastre posibi l ităţi . Vrem, mai mu lt decât orice, să tră im la maxim, să facem ceea ce n-am făcut n iciodată şi la care doar am visat.

S imţind în i nterioru l nostru această l imitare, ne bucurăm, probabi l pentru prima dată, de frumuseţe. Moartea ne consumă înseşi in imi le, ca un foc care arde încet. Ti percepem forţa vitală consumându-ne ventricu lele ş i aortele, înviorându-Ie, stimulându-Ie, chiar pe măsură ce le înghite. Fiecare bătaie de in imă devine pentru noi un miracol , încă o rezistenţă în faţa loviturii fina le d ina intea l i n işti i . Disperaţi după fiecare pulsaţie de oxigen p roaspăt, ne u ităm în jur, nedumeriţi, până

Frumuseţea teribilă I 91

când och i i ne cad pe ceva viu care va mur i : o brânduşă , ofi l indu-se, sau o pis ică neagră de Maine. Aceste fi inţe ne apar dintr-odată drept ceea ce sunt - lumin i de sine stătătoare, revelaţii ale freamătulu i vioi al vieţi i : viziun i . Stau acolo, brânduşa albăstruie şi mâţa cu ochi sălbatici .

Abia acum înţelegem marea înţelepciune a vechi i idei de memento mori (aminteşte-ţi că vei muri) . Sp i rite le gânditoare a le Evu lu i Mediu îşi împodobeau deseori mesele cu cran i i sau ţineau pr in preajmă gra­vuri cu schelete ţopăind un dans macabru . Mai târziu , în timpul Renaş­terii timpu ri i , arta funerară Înfăţişa secerători fioroşi sau cran i i şi oase. Ch ia r şi ma i târz iu, mar i le ceasornice aveau i nscripţionate pe ele motto-ur i , cum a r fi ultima forsan (poate u ltima) sau vulnerant omnes, ultima necat (toate rănesc, u lt ima ucide) sau , p robab i l cea mai cunoscută, tempus fugit (timpul fuge). Văzute În lumina legăturii l u i Keats cu melancol ia , moartea şi frumuseţea, aceste motive nu par morbide, c i ma i degrabă festive, gestu ri emoţionante faţă de l im itarea del icioasă a vieţi i .

Când abordez acest subiect - ş i m i -e foarte g reu să fac asta -mă simt de parcă nel in iştea mea ar fi o invitaţie să particip la marea sfericitate a vieţi i . Deşi teama mea de moarte i n iţia l mă face să mă s imt s ingur, separat de orice a ltceva şi forţat să-mi înfrunt p ropri i le posib i l ităţi u n ice, acelaşi sentiment mă încu rajează până la u rmă să percep sol idaritatea mea cu toate cele la lte fi i nţe vi i . Ştiu că În m inutu l acesta, toţi , cu fieca re nouă resp i raţie, ne înd reptăm spre moarte. De aceea, pentru o c l ipă, înţe leg m isterele organ ismelor cosmosul u i . Eu explorez adâncuri obscu re . Îm i dau seama că sub suprafaţa eu lu i meu se află aceleaşi ritmuri ca re conduc pămân­tul rotund sau ste le le care par nemişcate. Mă s imt una cu ceea ce nu pot să n umesc decât F i i nţă - frumoasă ş i robustă .

Atingând această unitate, mă simt de parcă aş fi autentic, adevărat, viu . Toată fa lsitatea dispare şi mă aflu în m iezu l vieţi i . Acesta este avantaju l morţii , trist, dar sonor, chemarea la autenticitate . Ce e au­tenticitatea dacă nu acceptarea acelei morţi melancol ice care să-mi amintească de cine sunt şi ce pot face, care să mă salveze de mulţimi şi să mă păstreze onest? Aceasta este cu adevărat autenticitatea . E sentimentu l că temer i le me le cel e ma i adânci în legătu ră cu

92 I ÎMPOTRIVA FERICIRII i

l ucruri le trecătoare mă fac ceea ce sunt de fapt: această posib i l itate

unică şi i repetabi lă , acest punct fremătând de ind ividua l itate, acest

suflu m iraculos de Fi i nţă . E mai mult sentimentul că această sepa­

rare de grup, această cercetare amănunţită a celei mai personale pu­

teri, este paradoxal o experienţă a armoniei cu toate organ ismele,

cu dulcea lor contractare şi d i latare. Ea, autenticitatea, e până la urmă

acel sentiment că toată p laneta asta ciudată, distantă ş i totuşi atât

de intimă, e frumoasă în caracterul ei efemer, e atât de minunată,

cu grauri i ei tângu itori şi m inera le le pure, încât ne vine să plângem.

Tn septembrie 1 787, când Beethoven nu avea decât şa isprezece

ani, a contractat o boală care îl va urmări pentru tot restu l zi le lor. Tntr-o scrisoare scrisă cu puţin timp după moartea mamei sale dragi ,

el mărturisea că suferise în u lt ima vreme de supărare ş i astm, dar şi

de "melancol ie" , .. aproape la fel de rea " ca primele două tu lbură ri . Cu mult îna intea surzenie i , care a survenit la cumpăna d intre secole, Beethoven era deja p reocupat de dezacordu l d intre s ine ş i lume. Această nemulţumi re cronică se manifesta mereu în scrisori le sale ş i în comportament. Aceeaşi melancol ie nel iniştită e şi cea care în ultimă instanţa a inspirat acorduri le sale simfon ice.

De la vârsta de şaisprezece ani până la aproape treizeci, Beet­hoven a creat câteva opere memorabi le . A compus Trio pentru pia­

noforte (opus 1 ); Sonata pentru pianoforte (opus 2); sonata Lumina

lunii (opus 27); Patetica (opus 14), Concertul pentru pian (opus 37); prima şi a doua simfonie; Cvartetul pentru coarde (opus 18), şi ba­letul Oamenii lui Prometeu (opus 43) . Oricum, abia în 1 801 cariera l u i s-a ridicat la măreţia pentru care n i-I am intim. Această perioadă prol ifică a coincis cu unele d intre momentele cele mai melancol ice ale lu i Beethoven, o perioadă în care el cugeta i ntens asupra propriei morţi şi a posibi l ităţii ca tocmai asaltu l morţi i să-I stimuleze spre înă lţimi creatoare mai mari . Tntr-adevăr, Beethoven a început această nouă fază a creaţiei sale pub l icând primu l cvartet pentru coarde. Ultima piesă muzicală a ultimu lu i cvartet d in ce le şase se i ntitu lează La Ma­

lincolia (Melancol ia). Despre o a ltă piesă compusă tot pe atunci -largo-ul opusu lu i 10, numărul 3 - Beethoven scria mai târziu : .. Toţi

Frumuseţea teribilă I 93

şi-au dat seama la vremea respectivă de starea menta lă melanco­I ică şi de fazele e i , fără să fie nevo ie de u n titl u ca re să ofere un ind ic iu pentru asta . "

Tn i un ie 1 80 1 , Beethoven şi-a exprimat melancol ia caracteristică, dar cu o intensitate specia lă . Tntr-o scrisoare către un prieten medic, scrie că viaţa, cel puţin la suprafaţă, pare să decurgă bine. Compoziţi i le i se vând rap id . Se bucură de m ulţi editori care îi caută l ucrăr i le . Are puţine grij i de natură f inanciară . Dar această aparenţă ascunde un crud adevăr. D in cauza auzu lu i tot mai s lab şi a unu i abdomen du­reros, e încl i nat să " cadă în disperare " . Necăj it că n u va fi vindecat n iciodată de surzenia tot mai accentuată şi de problema colicilor, "de­seori îşi blestema existenţa şi pe Creator" . Nu se mai putea agăţa acum, declara el, decât de " resemnare " . Jura că îşi va "sfida soarta " , deşi ştia că uneori va fi "creatura l u i Dumnezeu cea mai nefericită " .

Aceasta a fost pr ima d i ntre mu lte asemenea mărtur is i r i d in partea l u i Beethoven . Tn fiecare, se dezlănţuie împotriva fin itudin i i sa le , susţinând că va depăşi d iferite le l im itări pr in crearea de opere nepieritoare. Totuşi, deşi îşi urăşte evident problemele moşten ite ­melancol ia, tu lburări le gastrice, p ierderea auzu lu i -, recunoaşte, in­d i rect, că tocma i aceste neajunsuri sunt muza sa. Tn a se răzvrăti îm­potriva "sorţii " sale prin crearea de muzică vita lă, el de fapt transformă acest destin într-o inspiraţie. Ch iar dacă Beethoven nu îşi acceptă de­cl inu l cu la fel de mu ltă generozitate precum Keats, cu toate aces­tea întruchipează aceeaşi d inamică pe care am observat-o şi la poetul britan ic: povara necesară a trupu lu i , privită d in ungh iu l corect, dă naştere la frumuseţe, creaţi i m inunate care se opun an ih i lăr i i , care acţionează ca un antidot negentropic la entropia inexorabi lă . Stabi­l ind acest proces, Beethoven îşi detestă maladi i le, dar le şi acceptă . Tşi detestă condiţia - suferă la nesfârşit - şi o iubeşte: îl ridică până la ceruri . Această situaţie ciudată e ironică, o respingere şi o confir­mare simultane, o afi rmaţie şi o contraafirmaţie, o hotărâre şi o re­tractare. Tntr-adevăr, tocmai aceasta e logica i roniei: să te referi la două lucruri deodată, un l ucru fi ind de obicei pozitiv, iar celăla lt negativ. E curios că Beethoven e aici i ron ic, aşa cum Keats era îna intea lu i , d in moment ce acest compozitor de o pas iune fantastică pare să ia

94 I Î M P O T R I VA F E R I C I R I I

totu l atât de în serios . Totuşi, detaşarea s imu ltană cu ataşamentul

faţă de moarte e o dimensiune esenţia lă a tra iu lu i melancol ic. Curând, după ce Beethoven a promis să-şi sfideze destinu l prin

artă, încurajând astfel ind i rect soarta să se amuze, şi-a ocărât d in

nou boa la într-un asemenea mod încât a agravat-o în c iuda sa . Într-o

altă scrisoare către un a lt prieten, Beethoven pretinde că duce o "viaţă

foarte nefericită şi se află în duşmăn ie cu Natura şi C reatorul său " .

Pentru că auzul i se deteriorează, l-a " blestemat (pe Dumnezeu)"

de " mu lte ori " . Compozitoru l duce acum "o viaţă tristă " fi indcă este

"îndepărtat de tot ce îi este drag sau scump" . A recurs, încheie el,

la "trista resemnare" . E " hotărât" să-şi învingă depresia totuşi, dar

se întreabă cum. Câteva lun i mai târziu a descoperit metoda. A ju rat

într-o a ltă scrisoare că va .,înşfăca Soarta de gât " şi n u-i va permite să-I zdrobească de tot. Va rezista în faţa ei În s inguru l mod pe care

n ştie : p rin creaţii înflăcărate ca re să învingă timpu l , muzică atât de

subl imă încât să n u poată fi u itată, n ici măcar pentru un minut. Fără a ţine seama de acest jurământ terib i l , Beethoven a i ntrat

din nou, la scurt timp, Într-o indispoziţie Îngrozitoa re . Atât de rea era starea sa, încât unu l d intre doctori i-a recomandat să se retragă la ţară pentru un timp . A urmat acest sfat. În toamna l u i 1 802 a ple­cat spre m icu l sat Hei l igenstadt. Acolo a sperat să se vindece, să-i revină o parte d in auz şi să-şi amel ioreze toanele întunecate, toane care ÎI Însoţeau cu mult îna inte de a suferi de surzen ie . Din neferi­cire, p lanu l pentru Îmbunătăţirea sănătăţi i nu a funcţionat. Un prie­ten care l-a vizitat În acest sat şi-a amintit de un moment În care i-a arătat mare lu i compozitor u n păstor "care cânta foarte frumos la un f lu ier făcut d i ntr-o rămurică de soc " . I ncapab i l să a udă cla r, Beethoven a devenit "extrem de tăcut şi morocănos" , stare care a durat pe aproape tot parcursu l vizitei prietenu lu i . În rarele ocazii În care Beethoven încerca să fie vesel , relatează prietenu l mai departe, era În majoritatea cazurilor la l imita găIăgiei. Era fals şi încordat. Această agravare a epuizantei melancol i i dezvălu ie d ificultatea menţineri i , În faţa tristeţii Îngrozitoare, a optimismului keatsian, a abi l ităţii de a trans­forma suferinţa În bucurie, moartea În viaţă - dezastrele timpulu i În încânta re de neuitat.

Frumuseţea teribi lă I 95

Într-adevăr, Beethoven şi-a exprimat profunda melancol ie in această perioadă . Totuş i , in c iuda agonie i , a contin uat să găsească modal ităţi de a-şi expr ima mahn i rea . În fa imoasa confes iune de la He i l igenstadt - o scrisoare l ungă către cei doi fraţi ai să i , netrimisă n iciodată - Beethoven işi descrie or ib i la existenţă fizică şi menta lă cu o francheţe înviorătoare . Se p lange d in nou de starea auzu lu i şi dă vina pe ea pentru izolarea sa aproape totală . Surzenia crescandă i-a accentuat temperamentul deja melancol ic şi l-a împins spre d is­perare. Melancol ia este atat de adancă încat s-a gandit să-şi pună capăt zi le lor. Doar a rta, mărturiseşte el, i-a oprit mana. I se pare

" imposib i l să părăsească l umea asta pană nu a scos la iveală tot ce e înăuntru l său " . Ju ră să îndure această stare " nenorocită " ca să-şi fructifice ta lentu l .

Dată fi ind teribi la melancolie a lu i Beethoven, o stare care l-a afec­tat indiferent de surzenia sa, e de mirare că a putut să compună. Când ne u ităm de fapt la cat a creat în acest interval , suntem de-a dreptul u l u iţi . Cam atunci se pare că Beethoven ar fi spus că " nu sunt foarte mu lţumit de munca pe care am făcut-o pană acum. De azi încolo voi urma o cale nouă " . Exact asta a şi făcut. A lăsat deoparte sti lu l cla­sic al tinereţi i pentru un sti l surprinzător de nou şi avangardist, sti lu l romantic. Acum, la începutu l a ceea ce în zi lele noastre este cunos­cută drept perioada sa eroică, Beethoven a descoperit un sti l capa­bil să exprime emoţi i le profunde şi sălbatice ale in imi i sale. Au rezu ltat unele d intre cele mai emoţionante compoziţii ale canon u lu i său .

Tntre 1 802 ş i 1 8 1 0, compozitoru l a creat ma i mu lte d intre ca­podoperele sale de neuitat. Aceste opere măreţe inc lud sonata Fur­tuna (opus 3), Eroica sau a treia simfonie; sonata Waldheim (opus 53); opera Fide/io; lmpăratu/ sau a l cincilea Concert pentru pian (opus 74); a patra simfonie; ş i cea mai fa imoasă d i ntre simfon i i , cea de-a cincea . Fiecare d intre aceste opere este o cercetare emoţionantă şi meditativă asupra in im i i melancol ice. Tncă ne mai înfioară sufletele, inspirandu-ne să ne adâncim în cercetarea locuri lor întunecate esenţiale care se află de obicei dincolo de sfera noastră de cunoaştere.

Deşi Beethoven a mai compus şi a lte capodopere - şi anume, a noua simfonie - nu a mai trecut n iciodată prin frenezia creatoare

96 I I M P O T R I VA F E R I C I R I I

a melancol ie i extreme d i n an i i 1 802-1 8 1 0 . E ra atât de entuzias­

mat de muzica sferelor îna lte încilt improviza pentru p ianoforte ore

întreg i . Mâzgă lea pe obloane şi pereţi note muzica le năva l n ice, im­

petuoase. De mu lte or i u ita să cineze. Uneori îşi turna apă pe capu l

nespă lat pentru a rămâne treaz. D in această man ie s-a dezvoltat ceea ce Haydn a num it " l ucruri ale frumosu lu i , dar mai degrabă întunecate şi stran i i " .

Aşa cum am mai spus, această relaţie d intre melancol ie, moarte şi frumuseţe este i ronică . Nu trebu ie să u ităm că i ronia nu are ne­voie să fie doar isteţime sau sa rcasm . I ronia poate de asemenea să fie un m inunat paradox, ab i l itatea de a fi serios ş i g lumeţ în acelaşi

timp . Această i ron ie paradoxa lă e una de un tip specia l , i ronia ro­mantică . Diferită de s implu l joc de cuvinte, ea dezvă l u ie încă un as­pect a l melancol ie i : d ispoziţia îţi dezvoltă ab i l itatea de a fi complet impl icat În suferinţa lumi i , dar În acelaşi timp, să fi i şi în afara jocu­l u i, deasupra l uptei, d istant, l i n iştit, graţios ca zori i i nd iferenţi .

I ron ia romantică, dezvoltată în principal spre sfârşitu l secolu l u i a l XVI I I- lea şi Începutul cel u i de-a l XIX-lea de fi losofi germani pre­cum Friedrich von Sch legel, p resupune că u n iversu l e pur şi s implu prea cuprinzător, p rea abundent, p rea compl icat, pentru a fi vreo­dată reprezentat cu acurateţe de un s ingu r gând, imagine sau afirmaţie. Să încerci să comprimi cosmosu l bogat într-o i nterpretare Înseamnă să fi i reductiv, superficia l , îngust. S inguru l mod de a i l us­tra energia acestei l um i ag itate e să creezi concepte sau imag in i ori propoziţi i care să existe şi să nu existe în acelaşi timp, care să-şi afirme existenţa doar pentru a o nega apoi . Astfel de elemente parado­xale pun în lumină faptu l că un iversu l nu poate fi n iciodată cuprins într-o s ingură parad igmă. E le sunt În acelaşi t imp pl ine de semni­ficaţi i - ne spun ceva important despre l ume - şi l i ps ite de sens : nu reprezintă n imic în comparaţie cu infin itele semn ificaţi i a le lumi i . Sunt clare şi întunecate, sunt vizionare şi obtuze.

Aceste expresi i care se autoanu lează despre un iversu l În mişcare pot lua mu lte înfăţişări . Pot ven i sub forma unu i roman, cu un na­rator l ucid, o prezenţă care să lămurească faptu l că opera sa nu e

Frumuseţea teribi lă I 97

rea l itate, ci doar ficţiune, o s implă aproximare a rea lu lu i . Pot de ase­menea să ia forma unui eseu separat de s ine, un articol care să susţină o poziţie doar pentru a o pune sub semnu l întrebări i mai încolo în raport cu o altă poziţie, la rându l ei contestată . Aceste artefacte care se consumă pe sine pot fi a lcătuite mai departe d in poeme, para­doxale într-un mod atât de complex încât să conţină două sensuri d iametra l opuse în acelaşi t imp, fiecare f i ind la fel de justificat. Tn cele din urmă, aceste reprezentări inflamabi le pot fi fragmente, opere incomplete care să sub l in ieze faptul că toate eforturi le de a ogl ind i l umea sunt în u lt imă instanţă incomplete.

Deşi de mu lte ori a dat naştere la exprimări l iterare, i ronia ro­mantică e în fond o atitudine, o d ispoziţie, u n fel de a f i . E o metodă de a înţe lege l umea fără a fi dogmatic, de a rămâne receptiv în faţa incertitud in i i inevitab i le, de a fi capab i l să rămâi într-un l imb inter­pretativ, conştient de faptu l că n ici o s ingură perspectivă nu e vreo­dată adevărată pentru totdeauna . Ce l ca re e i ronic în fel u l acesta sfârşeşte prin a lua şi a n u lua viaţa în serios în acelaşi t imp. Ştie că propria sa experienţă legată de lume este dinamică, vitală, fascinantă. Dar îşi dă seama de asemenea că această experienţă e complet in­adecvată , incompletă, banală . lş i are l umea sa şi o şi părăseşte .

I ronia romantică şi melancol ia sunt inseparabi le . Să fi i melanco­l ic înseamnă să trăieşti într-o îndoia lă continuă, în confuzie perma­nentă . Asemenea zăpăceală neclară, privită cum trebuie, nu e un eşec de cunoaştere. E mai degrabă o bunăvoinţă sinceră de a accepta fap­tu l că nu putem şti n iciodată ceva o dată pentru totdeauna, că sun­tem în mod inevitabil ignoranţi în privinţa întregulu i adevăr. Dar suntem de asemenea deschişi la interacţiunea energ ică d intre contrastele vieţii şi la posib i l ităţi le de înţelegere, oricât de sumare, a le caracteru lu i in­teracţiun i i . Accesib i l itatea e în mod inevitabi l i ronică pentru că nu cu­prinde n iciodată fără rezerve o interpretare sau a lta, o contradicţie sau a lta . Această atitudine e într-adevăr amuzantă , învecinându-se cu inocenţa, depl in adaptată posibi l ităţi i , ambiguităţii i reductib i le a experienţei, murmuru lu i nesigur şi neîndemânatic al timpu lu i .

Tn mod necesar, melancol ia, această formă de i ronie, este şi cu­noscătoare a relaţiei d intre moarte şi frumuseţe. Nedorind să adopte

98 I I M P O T R I V A F E R I C I R I I

o i nterpretare În defavoarea celorla lte, i ronicul se găseşte Într-o in­

stabi l itate continuă. Extinzându-se În necunoscut, inevitabi l el Îşi simte

propria incapacitate de a atinge cunoaşterea completă . Se simte frag­mentat, nedesăvâ rşit, fi n it . Ştie, Înăuntru l său , un l ucru : că va mur i . Năucit de această Înţelegere, simte o nouă vita l itate clocotind în e l . Tşi dă seama că trebuie să profite d in p l in de timpul scurt şi nedesluşit. Trebuie să strângă tare l umea la piept, să experimenteze frumosul şi să creeze frumuseţe. Astfel , acest zeflemist descoperă relaţia a r­ticulată de Keats şi Întruch ipată de Beethoven . Pe de o parte, su­fletul melancol ic u răşte moartea, deoarece î i cauzează fă ră încetare

nel in işte şi durere. Pe de a ltă parte, această persoană melancol ică

acceptă moartea fi indcă o inspiră să perceapă şi să creeze frumuseţe. Tn mod i ron ic, moartea e p l ină de înţeles şi fără înţeles în acelaşi timp.

Tn mod corespunzător, Keats exprimă această formă de i ron ie melancol ică într-una d intre celebrele sa le scrisor i . Tn această epis­tolă din 1 8 1 8, Keats susţ ine că "Omu l C reaţiei . . . mai a les în lite­ratură " trebu ie să posede "Aptitud in i Negative" . Acest ta lent se man ifestă când o persoană "e capabi lă de a tră i În incertitudin i , M is­tere, îndoiel i , fără a se strădu i într-un mod enervant să ajungă la fapte ş i motive" . Respectiva ab i l itate necesită ca acela să rămână independent de orice stare de mu lţumi re, să rămână în l imbu l bogat şi nesfârşit. Căci tocmai aco lo suntem capab i l i să înţelegem mari le energ i i a le l um i i , mereu în m ij locu l lor . Pentru Keats, cel care avea aceste ab i l ităţi ma i m u lt decât oricine a ltcineva era Shakespeare. Desigur, noi am putea de asemenea să conchidem că şi Beethoven, ş i Keats manifestau aceeaşi ab i l itate.

Probabi l că una d intre cele mai memorabi le trăsături a le opere­lor acestor doi mari artişti este l ipsa controlu lu i egoulu i . Când citim sau ascultăm operele lor, suntem copleşiţi de o supraabundenţă de semn ificaţi i . Pu r şi s implu nu putem găsi un s ingur punct de vedere la care să rămânem . Ne simţim de parcă asistăm la depl inătatea un i­versu lu i . Nu-i de mi rare că aceste opere posedă înţelesuri numeroase şi contradictori i în acelaşi spaţiu artistic. Nu-i de mi ra re că poetu l Keats afi rma într-o a ltă scrisoare că " Natura poetică . . . nu a re sine - e totul şi nimic. . . se bucură de lumină şi umbră " .

Frumuseţea teribilă I 99

Ar trebu i să ne fie deja l impede că această i ronie melanco l ică cuprinzătoare, dezinteresată, nu e deloc ironia superficială, egoistă, întruchipată de menta l itatea oameni lor d in an i i '20 sau '30. I ronia lor respinge sinceritatea, bogăţia, tragedia şi plenitudinea de orice fel . A văzut şi a făcut de toate ("fost acolo, făcut asta " ) . E viciată de bat­jocură ( " da, cum să nu " ). In p lus, nu-i acelaşi gen de i ronie pe care TI vezi la " Saturday Night Live " sau În " South Park " sau " Family Guy" , parodia doar pentru comedie. Nu e n ici i ronia de genu l Tarantino, care apreciază sofisticarea În funcţie de cantitatea de cu ltu ră pop pe care o poţi cita sau mima. In cele d in urmă, nu e n ici i ron ia de tipul Seinfeld, o formă care spune că nu ar trebui să ie i n imic în serios (" n ici o îmbrăţişare, nici o învăţătură " ), ci să iei totul În derâdere.

F ieca re d intre aceste fe l u ri de i ron ie - genera l răspând ită În rându l Generaţiei X şi probabi l şi în rându l t ipuri lor Generaţiei Y -

presupune distanţarea . Nu contează cât de emoţionantă poate fi o experienţă, pot să stau deoparte şi să îrni bat joc. Sunt indiferent la orice are legătură cu rea l itatea . Stau deoparte şi comentez, dar nu particip. E o perversitate vădită aici, un refuz de a-ţi asuma sentimente.

Acest gen de i ron ie postmodernă - ha i s-o numim i ronie instru­menta lă , căci e doar o u nea ltă care ne smulge d in momentul ac­tua l - se apropie de n i h i l ism. Cum pot să preţu iesc ceva dacă mă desprind tot timpu l de situaţi i le concrete astfe l Încât să pot comenta sarcastic despre cele particu lare? Cum să am vreo legătură cu viaţa dacă resp ing în mod obişnu it l ucrur i le care îm i a l cătu iesc med iu l ? Să practici i ronia instrumenta lă Înseamnă să alegi , mai degrabă fără să judeci, să devii un fe l de stafie, o p rezenţă fi ravă cutreierând pe lângă greutăţi le m inunate ale vieţi i , între timp susp inând apatic de­parte de absurd itatea generală, de aşa-zisa esenţă goală a existenţei .

Probabil că acest gen de i ron ie este o cauză pr intre a ltele pen­tru to leranţa genera lă faţă de războ iu l recent bazat În mare parte pe ficţiun i puse cap la cap de o admin istraţie coruptă . De aseme­nea, respectiva i ronie e parţial responsab i lă ş i pentru s lăbic iunea aproape genera lă în faţa g ravelor abuzuri împotriva d reptur i lor ci­vi le a le Actu lu i Patriotic ( lege d in 200 1 - ascu ltarea telefoanelor, u rmărirea e-ma i lu ri lor ş i a a ltor date pentru sigu ranţa statu l u i) . Fără

100 ! Î M P O T R I VA F E R I C I R I I I

îndoială , patriotismul obtuz al tipuri lor fericite expl ică în mare măsură

de ce această cu ltură a acordat încredere unu i guvern preemptiv şi

avid de putere. Oricum, apatia genera l izată a i ron ici lor instrumen­

tal i trebu ie de asemenea blamată . Acestor comentatori d istanţi pur

şi simp lu nu le pasă de n imic îndeaj u ns încât să ia o poziţie fermă. Dar cum rămâne cu sentimenta l i smu l patriotic pe care tipuri le

fericite îl înd răgesc atât de mu lt? Nu ar trebu i ş i acesta l uat în de­

râdere? Da, b ineînţe les, vom fi i ron ici oricând în privinţa senti­mental ismu lu i . Totuşi, trebuie să punem sub semnu l întrebări i i ronia superficia lă care domină civi l izaţia noastră, deoarece şi ea, ca ş i de­pendenţa de ferici re, separă ind ividu l de rea l itate . Prefăcutu l i ro­

nic, în ciuda nervozităţi i şi nevrozei l u i , e în întreg ime detaşat, l i ber,

o persoană care contestă sângele ş i Îndrăznea la . E doar unu l care

rid ică d i n umeri, u n escroc pseudodetaşat, unu l care îşi dă och i i peste cap, un curtean a l d ispreţu l u i .

I ron ia melancol ică găseşte un ech i l i bru nesigur între ataşament şi detaşare. C reează la fel de mult pe cât d istruge. Participă la vibraţi i le vieţi i În acelaşi t imp în care se d istanţează de ele. A te cufunda în viaţă În t imp ce te indepărtezi de aceeaşi viaţă , această formă de ironie e transcendentă, un mod de a te afla În lume şi totodată În afara ei , pri ns în timp ş i totuşi d incolo de tempora l itate.

I ron ia melan col ică e o formă ponderată de d istracţie, gestur i g lumeţe care sunt nemaipomen ite . Aşa cum este, această i ron ie se leagă de inocenţa admonestată pe care am observat-o mai de­vreme şi ca re, după cum ne reamintim, nu era doar s impl itate sau na ivitate . D i n contră , acest fe l de i nocenţă se a rmon izează cu ex­perienţa melancol ică; creşte d in l imbu l mohorât şi oferă un scurt repaus în mij locu l Îndoie l i i , o viziune instantanee a unu i a l tre i lea termen vindecător. Fami l i a rizând pe c ineva cu i nteracţiu nea pu­tern ică d intre contraste, i ron ia î l pregăteşte pentru experienţa in­ocentă, pentru acea i nocenţă organ izată care p lânge de bucu rie .

Se Întâmpla În mai 1 968, cu o seară ina inte de ziua în care soţia sa Cynth ia trebuia să se Întoarcă din vacanţa petrecută in Grecia, când John Lennon s-a hotărât să invite un artist la casa lor de la ţară din

Frum useţea teribilă I 101

Weybridge. Acest artist, o femeie japoneză pe nume Yoko Ono, Îşi expusese lucrări le În Ga leria Ind ica d in Londra În 1 966, când Lennon Înreg istra Sgt. Pepper's Lonely Hearts Club Band. Un i nterpret-cheie În mişcarea avangardistă Fluxus d in New York, o m işcare parţia l res­ponsabi lă pentru inventarea artei performative, Ono demonstra În arta sa o intel igenţă spi r ituală care s-a adresat tocmai m inţi i excentrice a lu i Lennon. De exemplu, În expoziţia de la Ind ica , ea a conceput o operă i ntitu lată Pictură de tavan. Această p iesă punea accentu l pe o scară Îna ltă de argint rid icată pe o platformă a ibă, stră lucitoare. Scara rămânea dedesubtu l u n u i pătrat a l b suspendat, de ca re atâ rna un lanţ cu un ine l la capăt. Acest lanţ semăna cu un d ispozitiv de tras uşa mansardei . Intreg u l a răta ca o scară stând sub o i n­tra re În p lafon . Isteţimea - i ronia - În această lucrare era abundentă . Insuşi titlu l era un joc de cuvinte. Sugera o p ictură pe tavan şi astfel amintea de măreţia lu i M ichelangelo. Dar În p lus sugera şi s impla pic­tură a unui plafon, şi ca u rmare evocând imagin i aie zugravi lor obişnuiţi. In felu l acesta, construcţia făcea a luzie în mod paradoxa l atât la trans­cendenţa subl imă - o scară către ceruri, cât şi la munca s implă: truda care îţi rupe spatele. Astfel . creaţia punea în contradicţie sacru l şi pro­fanu l , spiritua lu l şi materia lu l , i luminarea şi ignoranţa, fiecare pol străduindu-se atât să anu leze, cât şi să-şi i ntensifice opusu l . Cu două cărţi deja scrise, In His Own Write ( 1 964) ş i A Spaniard in the Works ( 1965), pl ine de combinaţi i frapante de artă nobi lă şi umor vulgar, fără îndoială că Lennon a apreciat intel igenţa iron ică a lu i Ono din respectiva operă şi d in altele. E posibi l să fi avut în vedere chiar această lucrare atunci când a i nvitat-o la reşed i nţa l u i în acea seară de mai .

John şi Yoko au simţit atunci o atracţie i ntensă unu l faţă de celă la lt . S-au hotărât să în reg istreze întreaga conversaţie, ceea ce s-a transformat curând în pr ima lor colabora re, Muzică netermi­nată No 1 : Două Fecioare. La fe l ca şi creaţia l u i Yoko sau proza l u i John , această lucrare se întemeiază pe i ron ie; e şi nu e în acelaşi timp muzică, un a lbum complet ş i un proiect incomplet, un obiect întreg ş i un fragment.

După ce au conversat toată noaptea, John şi Yoko au făcut dra­goste în zori . Când Cynthia s-a întors acasă în acea după-amiază, şi-a

102 I i M POTRIVA FERI C I RI I

găsit soţu l şi noua lu i iubită stând l i n iştiţi şi bând ceai . A fost surprinsă de apropierea lor. Atunci a rea l izat că îl pierduse pe Lennon .

Joh n a mărtu ris it c ă a ştiut c ă vor ven i ş i a lte p ierder i , l a fel de dureroase. A s imţit c ă Yoko scosese la lumină o latu ră Înăbuşită de munca sa cu Beatles. Şi-a dat seama de asemenea că în curând

va trebu i să se despartă de grup . Dar e l era obişnu it cu durerea ş i

tristeţea şi, într-adevăr, mereu a transformat această tortură emoţio­

nală în artă . Aşa cum spunea în 1 970, imed iat după ce Beatles au

co laborat pentru u ltima oară, " Eşti născut În durere, şi În durere ne

aflăm în mare parte a timpu lu i . Ş i cred că durerea cu cât e mai mare,

cu atât avem nevoie de mai mu lţi zei " . Fă ră îndoia lă , cuvintele l u i John au avut ca punct de p lecare amintir i ma i t impuri i . Se născuse în Liverpool În 1 940, în mij locul sunetelor stridente ale sirenelor rai­

duri lor aer iene. A crescut avându- I pe tatăl său , Alfred, aproape mereu plecat pe mare. În cele din urmă mama sa, Ju l ia , s-a p l ictisit de lungi le absenţe . În timp ce soţu l ei era p lecat, a rămas însărcinată cu un alt barbat. Când Alfred s-a întors, a Încercat să păstreze fa­mi l ia un ită , dar nu a reuşit. I-a spus tânăru l u i John că va trebu i să aleagă între tată l ş i mama l u i . John a a les-o pe mama, dar a fost aproape imediat abandonat de ea. În mare parte a fost crescut de mătuşa sa, M im i, deşi tânjea după prezenţa mamei . Pierderea ei a fost dublată În mod tragic în 1 958, când o maşină condusă de un poliţist beat, în afara orelor de serviciu , a lovit-o ş i a omorât-o pe J u l ia . După cum mărturisea John în 1 980, "am pierdut-o de două or i . O dată când eram un copi l de c inci an i şi m-am mutat la mătuşa mea. Şi încă o dată . . . când a murit de fapt . . . problemele fundamentale pe care le aveam pe umeri ca tânăr s-au agravat atunci . Fi ind un adolescent ş i u n rock & rol ler, un student la a rte ş i c u mama ucisă tocmai când începeam să-mi redefi nesc relaţia cu ea . . . a fost foarte traumatizant pentru mine " . Aceste p ierderi şi melancol ia aferentă l-au obsedat pe John întreaga viaţă, i nspirându- i În specia l operele solo timpuri i ş i spiritu l caustic permanent.

D in despărţi ri ie dureroase a le lu i John - de tată l său , de mamă, de prima soţie, Cynth ia, de Beatles - s-a născut nevoia de a crea artă sfântă , În care abundau zei i i n im i i ch i nu ite . La scurt timp după

Frumuseţea teribi lă 1 103

ce el şi Yoko au scos p rimu l a lbum, ca re de fapt, În mod i ron ic, nu este cu adevărat un a lbum, au conti n uat cu Încă o parodie p l i nă de duh a d iscu lu i tradiţional , Muzică neterminată 2: Viaţa Împreună cu lei. O parte d in acest a lbum Îi Înfăţişează pe Yoko şi John p l�n­gând unu l după a ltu l În timp ce Yoko era În spita l , născ�ridu- 1 pe fiu l lor, Sean . Acest caracter jucăuş a luat ma i târz iu forma unor pozne de neu itat, u n fel de artă interpretativă a lu i John şi Yoko: celebru l bed-in din Amsterdam, În care cei doi au spus că vor rămâne În pat p�nă c�nd războiu l d i n Vietnam se va sf�rşi ; lie-in-u l pentru pace d in Montrea l , În care ei, împreună cu c�ţiva prieten i , au înre­g istrat într-o cameră de hotel Give Peace a Chance; înapoierea pu­bl ică către regină, cu susţinerea lu i Yoko, a cardulu i de MBE (Member of the B rit ish Emp i re), Împreună cu o scrisoa re care suna astfe l :

" Ma iestatea Voastră , vă înapoiez aceasta În semn de protest faţă de imp l ica rea B ritan ie i În afacerea N igeria-B iafra , Împotriva spri­j i n i r i i Americ i i În Vietnam ş i împotriva coborâr i i În topu ri a p iesei Cold Turkey. Cu dragoste . John Len non of Bag " .

Asemenea acte de i ronie nostimă - aprobare şi parodie în acelaşi timp a be-in-uri lor şi love-in-uri lor, şi scrisori de protest - s-au trans­format În 1 970 Într-una d in cele mai i nf luente producţi i a le l u i John şi Yoko, a lbumu l John Lennon/Plastic Ono Band. I nocenta i ron ie jucăuşă a p rimelor două a lbume şi a d iferitelor reprezentaţi i e de domen iu l trecutu lu i . In locu l său se găseşte o i ron ie mai serioasă, centrată pe acest paradox: muzica este foarte neplăcută - e un me­lancol ic ţipăt pr imar de du rere - şi i ntens melodioasă; e o trans­formare a ţipătu lu i În i ntonaţi i extraord inare . In acest interva l , John trecea printr-o formă de tratament psihoterapeutic creată de psi­hologu l Arthur Janov. Ideea de bază era că pacientu l trebuie să se Întoarcă la dureri le sale cele mai reprimate şi să scape de ele prin ţipete excesive. Indurerat de numeroasele pierderi, John a găsit această terapie ca fi i nd eficientă ş i şi-a transformat ja lea adâncă În muzică . Această i ntonare gutura lă , un fel de muzică şi non-muzică, un fel de sunet p l i n de Înţeles care e fără Înţeles, e p rezent În spe­cial în c�ntece celebre precum Mother, Isolation, I Found Out. Insă metoda iron ică atinge apogeul În ceea ce Mika l G i lmore, redactor

104 : I M P O T R I VA F E R I C I R I I

la Rol l i ng Stone, numeşte "Încoronarea " a lbumu lu i , u n cântec inti­

tulat simp lu şi terifiant God. După ce i nvocă şi respinge d iverse forme

de m it ş i istorie, la sfârşitu l cântecu l u i, John , cu o voce pătrunsă de durere, mărturiseşte că nu mai crede n ici în vechea sa formaţie rock,

Beatles . C rede doar În el şi În Yoko. Relaţia cu ea e s ingura rea l itate,

încheie el. Mai mu lt decât atât, toate visuri le p l i ne de înţeles trebuie

îndepărtate: În t imp Ce mai devreme era creatoru l unor astfel de vi­

suri , acum este doar un om renăscut într-o nouă rea l itate . Tn această

nouă viaţă nu mai poate să le ofere ascultătorilor săi viziun i l i n iştitoare,

aşa cum făcea când era un Beatle. Fan i i să i vor trebu i să se descurce

singuri . Aceste sentimente, exprimate în acea îmbinare paradoxală

de ţipete ş i rezonanţe, sugerează că n ici un sistem de cred inţe nu

poate purta o rea l itate profundă. Ca să găseşti orice adevăr, trebuie

să respi ng i toate sistemele faci le, să sta i neartificia l În faţa un iver­

sului şi să devi i, prin dragoste, vulnerabi l În faţa altu ia. Această enigmă a dragostei este în cele din urmă ma i presus de cuvinte ş i poate fi cel mai b i ne expr imată , ca ş i du rerea p ierderi i pr imare, pr intr-o

tângu i re nemuzica lă p l i nă de muzica l itate . Fie serios sau g lumeţ, John Lennon, cu ajutoru l partenerei sa le

Yoko Ono, rămâne unu l d intre mar i i zeflem işti melancol ic i a i t im­puri lor noastre . Ca ş i Bob Dylan, el a făcut permanent pe şmecheru l trist, cel care evită mereu clasificăr i le superficiale. Tocmai când l umea credea că îl categorisise pe Lennon, e l renu nţa la vech i u l mod de a face l ucru ri l e ş i venea cu o nouă provoca re . Această sch im­bare permanentă n u era o Încăpăţânare nefondată . Ma i degrabă, transformarea neîncetată provi ne d intr-o a rmon iza re cu un iversu l supraabundent ş i în conti nuă sch imbare. Tntr-un cosmos care n u poate f i descris doar pri ntr-un concept, cea ma i bună metodă pen­tru a fi în pas cu natu ra e să te joci cu formele, să le însuşeşti doar pentru a le resp inge apoi . Tn fel u l acesta, stai departe de încurcături , complexe p reviz ib i le , ob ice iu ri reprimate . În vreme ce un astfel de efort e inevitab i l mela nco l ic - nu se potriveşte cu fericirea confor­tabi lă - e deopotrivă şi amuzant: part ic iparea, aproape mistică, l a structuri le antitetice durab i le a le un iversu lu i pola rizat.

Frumuseţea teribi lă I 105

Evo luţia i ronie i melancol ice a l u i Lennon, ca şi aceea a l u i Keats sau Beethoven îna intea sa, pune într-o l um ină nouă ideea inocenţei d inam ice pe care am stud iat-o ma i devreme. Ne dăm seama acum că acest gen de inocenţă, crescând d in tristeţe şi a l i nând pentru un moment amărăci unea, provine d in i ronie ş i î n p lus, inevitab i l , este estetică . I ron ia m�lancol ică - i ron ia romantică - este ab i l itatea de a interacţiona cu d iverse forme fără a deven i foa rte ataşat de n ici una d intre e le . Astfel , acest tip de i ronie sumbră în instab i l itatea ei permanentă ş i totuşi înviorătoare în vital itatea constantă este ca­pabi l de a osci la îna inte şi înapoi între polarităţi le pământu lu i , de a rămâne pentru lung i perioade în l imbu l bogat d i ntre e le . Prospe­rând la mij loc, i ron ia năzuie către viziunea une i îmbinări energ ice între antinomi i , u n martor i nocent al armonie i ne l in iştite, care re­prezintă întotdeauna un moment de frum useţe, un răstimp în care moartea i nsuflă energie vieţ i i şi în care viaţa an imă moartea .

Marele teoretic ian a l aceste i legătur i d intre i nocenţă , i ron ie ş i frumuseţe este un contemporan a l lu i Sch legel . Pe numele său Frie­drich von Schi l ler. În Scrisori asupra educaţiei estetice a omului ( 1 795), Sch i l ler pretinde că toţi suntem melancol ici . Suntem astfel din cauza căderi i d in s impla inocenţă . N u ma i suntem puri în lăuntru l nostru . Suntem conştienţi, corupţi de dori nţe. ?i anume, suntem ch inu iţi între chemarea spre efemeritate, curgerea materiei şi îndemnu l spre formă, abstragerea stab i lă .

În u ne le momente, suntem înd răgostiţi de cu rgerea timpu l u i . Putem accepta faptu l c ă l umea creşte ş i decade, c ă stran i i l e kiwi ş i rizom i i bizari sunt aruncaţi în cosmos ş i apoi iar în afara l u i , într-o c l i p ită . De fapt, ne bucurăm de s imp l a m işcare a lătur i de fl ux, cu creşter i le ş i descreşte r i ie , v i i i ş i morţi i . Ştim că vom m ur i , ş i o vom face, căci suntem conştienţ i că moartea este un prag către viaţa adevărată .

Dar o astfel de stare sufletească nu este întotdeauna netu lburată . Ştim că ea, ca orice a ltceva, va trece, deja trece. Deplângem această efemeritate. Ne dor im ca une le l ucruri - cele pe care le i ub im (kiwi sforă itori şi rizomi subteran i) - să rămână în u rmă, să se oprească o dată pentru totdeauna . Tânj im după stab i l itate în sch imbare ,

106 I i M P O T R I VA F E R I C I R I I I

o frum useţe ca re să reziste curgeri i , u n i nstantaneu nepieritor, stră l ucitor ş i p recis.

S imţind pământul cum ne scapă pr intre degete într-un ritm ameţitor, i ntrăm în a ltă stare . Ajungem să adorăm forma . Căutăm idei şi l ucrăr i , fi losofi i şi poeme, care să se rid ice deasupra ravagi i lor şi rămăşiţelor t impu l u i . Tncepem să ne simţim atraşi de stază, de noţi u n i despre etern itate . Ignorăm u n iversu l materia l , cu toate leşur i le sale, şi ne îngr ij im În sch imb de teori i , concepte stab i le care să nu necesite ana l ize amănunţite.

? i totuşi , ş i această d ispoziţie cunoaşte tu lburăr i . Ne dăm seama că staza este l ipsită de viaţă, o ana log ie cu Însăşi moartea . Deja regretăm profund fixaţi a noastră pe formă . Ne dor im Încă o dată să să rim În l uptă, să mângâ iem o b lană moa le şi să săpăm după rădăcin i încurcate . Tânj im după sânge ş i circulaţie, după m işcare, şi înfiora re, şi cutremurare.

Ş i atunci , încă o dată, vrem stab i l itate, ş i apoi din nou, dorim sch imbarea. Procesu l pare fără sfârşit, de parcă am fi sortiţi să osci l ăm între pol i opuşi . Iată cond iţia noastră decăzută, situaţia me­lancol ică . Dacă suntem adevăraţi , găs im uneori od ihnă în m ij locu l acestu i joc îna inte-înapoi . Uneori obos im d in cauza ag itaţie i . Ne dorim un răgaz de la permanenta d ivizare.

S inguru l mod de a obţine acest răgaz e pri n i ronia neastâmpă­rată . Trebuie să înţelegem că n ici energ ia , n ici forma nu sunt sufi­ciente sieşi . Una a re nevoie de cea la ltă pentru a avea sens. Energ ia fără formă este un flux haotic, un impu ls dezastruos către moartea violentă . Forma fără energ ie este staza amorţită, o stare eternă de moarte calmă . Totuşi, energia îndreptată către formă câştigă o exac­titate subt i lă , o ord ine nedef in ită . Forma îndreptată spre energ ie devine vie, u n model de impetuozitate.

Ca nu cumva să credem că s-au spus aic i p rea mu lte despre melanco l ie - că stă ri le sumbre nu pot fi în mod sigur un imbold pentru asemenea posib i l ităţi vesele - trebuie să ne gândim repede la Hăndel, compozitorul d in seco lu l a l XVI I I- lea . Tn 1 741 , pe la c incizeci ş i ceva de an i , Hănde l era un om ru i nat. Od in ioară un conducător

Frumuseţea terib i lă 1 107

al l um i i muzicale, a aju ns, d in mu lte motive, într-o stare de sărăcie

îngrozitoare, cu o sănătate şubredă şi o p rofundă depresie . Tră ind

într-o casă scăpătată într-un ca rtier să rac al Londrei , se aştepta în

orice zi să fie a runcat în înch isoare pentru datori i sau să moară . Dar

atunci , de n ică ieri , de parcă ar fi fost mâna divin ităţ i i , Hăndel a pri­

m it un l ibret despre viaţa lui I isus şi o invitaţie de a compune o operă

pentru un spectacol de b inefacere. Pe 22 august 1 74 1 , în came­

rele sale sord ide din strada B rook, Hăndel a văzut potenţial ităţi le

pe care nu le mai văzuse n imen i . A început să l ucreze . A simţit ime­

diat o energ ie creatoare curgându-i prin vene, care părea să vină di rect d in ceruri . Timp de douăzeci şi patru de zi le ab ia dacă a dor­m it sau mâncat. Doar a stat şi a compus. La sfârşitu l aceste i scurte perioade terminase Messia, opera sa cea mai importantă, u n cadou al adâncim i lor melanco l ie i .

Am putea de asemenea să ne am intim în acest context şi de Vir­g in ia Woolf. Operele sa le cele mai remarcabi le, Mrs. Dalloway ( 1 925) şi Spre far ( 1 927), înfăţişează interiorul şocant de m inunat a l sufle­telor nosta lg ice. Din dorinţele înfocate ale personajelor se dezvoltă înţelegerea pătrunzătoare a m isterelor s inelu i şi a un iversu lu i . Aceste romane au l uat fi i nţă în pântecele ag itate a le melancol ie i cron ice a lu i Woolf. Scri itoarea era de m u lte ori îngrozită de accese de ne­bun ie rea lă, o nebun ie care a dus la s inucidere. Totuşi , ea îşi s lăvea melancol ia ca f i ind cea mai putern ică inspiraţie. Aşa cum scria prin 1 9 1 3, " Ca experienţă, nebunia e g rozavă . . . ş i nu trebuie ignorată, în lava ei încă găsesc majoritatea lucrurilor despre care scriu . Tâşneşte d intr-un tot - modelat, fina l , nu doar în stropi cum e cazul sănătăţi i m inta le " . Altă dată a afirmat că stăr i le ei triste, contra ponderi cu greutate a le perioadelor de nervozitate, erau de dorit, i nd iferent de caracterul lor înspăimântător: " Dar există întotdeauna întrebarea dacă doresc să evit această tristeţe" , în timpul căreia " cade într-o fântână �' , unde n imic nu o protejează "de atacu l adevărulu i " . in oricare dintre cazuri - fie că e provocată de frenezie sau îngreunată de tristeţe -Woolf îşi vede melanco l ia , deşi pericu loasă , ca o sursă de adevăr brutal ş i creaţie mocn indă .

108 : i M P O T R I VA F E R I C I R I I

Am putea ch iar În acest punct să facem b ine să ne am intim de cazul Georg ie i O' Keeffe, art istă d i n pr ima jumătate a secolu lu i XX. Spre sfârş itu l an i lor '20 şi Începutu l an i lor '30 , O 'Keeffe părăsea Coasta de Est pentru a călători în Taos, New Mexico . Se simtea profund Îndrăgostită de prive l i şti le s inguratice a le aceste i l um i pr i­vate de atingerea omu l u i . Totuşi , deşi era învesel ită de acest colţ de lume, în 1 932 l upta de-o viaţă cu melancol ia a ajuns-o din urmă . A fost i nternată pentru nevroză ps ih ică. Ma i degrabă decât să- i l in iştească sp i ritu l creativ, căderea nervoasă a făcut exact opusu l . După ce a fost externată, îi scria unu i apropiat " Nu mai sunt bol­navă . Totu l În mine începe să se m işte. " S-a reÎntors pe Coasta de Sud-Vest. Acolo, în 1 935 a p ictat unele d intre ce le mai sumbre ş i frumoase peisaje : " Dea lu r i lângă Abiqu i " , " Cap de bour, dea lu ri a lbe de na l bă " . Ambele înfăţişează l ucruri sumbre În m ij l ocu l deşertu l u i stră luc itor, u mbre întunecate şi nor i de fu rtună . Rămâ i cu privirea p ierdută, î n aceste umbre obsedante, p lutind Între stânci sterpe şi un cran iu s in istru . In aceste adânc imi poţi să percep i ceva la fel de l i n iştit şi sacru precum oase le .

Aceste scurte vin iete - ş i ma i sunt sute pe care le-aş fi putut alege - Întăresc ceea ce am tot sugerat melancol ia, departe de a fi o simp lă boală sau o slăbiciune a voinţei , e o i nvitaţie aproape mi­racu loasă de a depăşi statu-quoul banal ş i de a înch ipu i pos ib i l ităţi neexplorate pentru existenţă . Fără melancol ie, pământul probabi l ar încremeni Într-o stare fixă, la fel de previzib i lă ca meta lu l . Doar cu ajutorul amărăciun i i constante poate fi sch imbată, însufleţită , împinsă spre noutate această lume muribundă .

Aici nu este vorba despre teori i metafizice, nu sunt exagerări de tip New Age. D impotrivă, asemenea declaraţi i corespund lum i i ne­gl ijente aşa cum ni se înfăţişează s implu în experienţa de zi cu zi. Când îmbrăţişăm cu aparentă ferici re o ideologie sau a lta, l umea noastră pare să capete d intr-odată o logică statică, o împărţi re r igidă între bine şi rău . Lumea astfel devine neinteresantă, moartă. Dar când îngădu im stăr i i melancol ice să înflorească în in im i le noastre, acest un ivers, mai îna inte nean imat, se trezeşte deodată la viaţă . Regu l i l e finite d ispar în faţa posib i l ităţi lor infin ite. Lucruri verzi , în abundenţă,

Frumuseţea terib i lă I 109 I

cresc, formând o p letoră ameţitoare . De acum fer ic irea n u mai e

durab i lă pentru no i . Vrem ceva ma i mu lt - bucur ie. Şi ştim că ea

poate ven i doar pri n că i le zumză itoare a le melancol ie i , că i ron ia,

e lectrizându-ne, ne trezeşte la viaţă .

Iată într-adevăr cea mai mare ironie d intre toate : calea adevărată

către p lăcerea extatică e pr in i ntermed iu l mela nco l ie i acute. Să iei poziţie împotriva ferici r i i americane - o satisfacţie că lduţă - înseamnă să fii aproape de vese l ia extremă, de abandonu l frenetic . Cea mai s igură cale de a trece pr in ceea ce Thoreau numea " d isperare l i n iştită " e să încerci să duci o viaţă americană fericită perfectă . Tn strădu inţa ta, vei fi mereu nemu lţu m it, fi i ndcă tu reprezi nţi acea întunecime bogată a sufletu l u i . Tngădu ind acestei într istări să iasă la l um ină , ve i trece inexorab i l de la ne l in iştea rezervată la starea cea ma i apreciată de către Thoreau - frenezia . Aşa cum a spus ş i Thoreau , într-un mod memorab i l , "viaţa în sat ar sta pe loc dacă nu a r fi pădu ri le neexplorate ş i paj işti le d impreju r. Avem nevoie de to­n icu l sălbăticiei - să ne cro im drum uneori pr in mlaştin i unde bât­lani şi păsări de luncă stau la pândă, să auzim detunătura împuşcături i , să m i rosim gardu l viu foşnă itor unde doar vreo vietate mai sălbatică şi mai sol itară îşi face cuibul , iar nurca se târăşte cu pântecele aproape de pământ. "

CONCLUZII

"Oricine aşterne pe hârtie suferinţele prin

care trece devine un a utor melancol ic: dar autor

serios devi ne când ne spune ceea ce a păt imit

şi de ce acum se desfată În plăcere. "

FRIEDRICH NIETZSCHE

Patrimoniu l genetic - din toate timpuri le - e Învolburat. Ce ajunge pe ţărmuri le vremelnice e o chestiune de şansă, un rezu ltat a l capri­ci i lor va lu ri lor. La un moment dat, acest rezervor bogat de ADN slo­bozeşte o genă Întunecată, un a rc spira lat dub lu destinat să producă stări melancol ice . D in acest moment Începe ceea ce cunoaştem drept istoria umană: acea luptă, aparent fără sfârşit, pentru o perfecţiune de neatins, acel efort tragic de a atinge ceea ce depăşeşte s impla apucare, de a eşua În mod măreţ. Această genă a melancol ie i s-a dovedit a fi codu l pentru inovaţie . A dat naştere de-a lungu l seco­lelor turnurilor noastre pl ine de splendoare, năzuind spre Înalt. A creat mari le epopei, avide după d ivin itate. A născocit simfon i i memora­bile, tumultuos de frumoase precum Întâia p rivel işte a oceanulu i . Fără un genom melancol ic, asemenea minun i ar fi rămas În tărâmul Întu­necat al nonexistenţe i . Intr-adevăr, fără această informaţie genetică, posacă şi van itoasă, ceea ce azi apreciem drept cultură În genera l , acel tărâm ce l est a l idei lor b ine ch ibzu ite, a r fi putut să nu apară

Concluzii 1 111

n iciodată doar din simpla luptă pentru supravieţu ire, din simpla acţiune

de a ucide şi de a mânca .

Ne putem imag i n a acest l uc ru în l umea pr im it ivă . Pe când

membri i p l i n i de vigoare ai tr ibu l u i erau p lecaţi să vâneze an imale

să lbatice sau a lţi oamen i , sufletu l melancol ic rămânea în u rmă, me­

d itând într-o peşteră sau sub un a rbore. Acolo îşi imagina noi forme,

ova le şi de cu loarea ch ih l imbaru lu i , sau ritmuri verba le înviorătoare,

invocări sacre, sau cântece care să întreacă chiar şi c ir ip itu l păsărele­

lor. Tnch ipu indu-şi astfel de l ucrur i , şi a lte le, acest bolnav melancol ic înch ipuit a devenit pentru cu ltura sa la fel de folositor precum vânătorii sau culegători i pentru cu ltura lor. A împins l im itele lum i i sa le înainte. A mişcat-o. A stat întotdeauna pe t�râmu l nesigur al avangardei .

Acest vizionar pr imitiv a fost p rimu l d intre mu lţi asemenea avan­gardişti melancol ic i . S igur că nu toţi inovator i i sunt melancol ici şi nu toate sufletele melancol ice sunt inventive. Totuşi , re laţia dovedită în mod şti i nţific d intre genia l itate şi depresie, d intre întristare şi măreţie, sugerează că cei mai mu lţ i d intre inovator i i noştr i cu ltu ra l i , de la an­ticu l visător d in tufişur i până la mai recentul dada ist d in oraş, şi-au întemeiat orig ina l itatea pe stăr i le melancol ice. B i neînţeles că acum putem înţelege de ce.

Melancol ia se ciocneşte de superficia lu l "ori/ori " a l statu-quou lu i . Prosperă în tă râ m u l de m ij loc d i ntre contra r i i , în " ş i/ş i " - u l neex­p lorat. C u ltivă no i abordări a le relaţ ie i d intre contraste, ma i a les în p rivinţa remarcab i le i polar ităţi d intre viaţă ş i moarte. lncurajează no i metode de a înţe lege şi a denum i legătu r i le m ister ioase d in ­tre ant inom i i . Ne întoarce la i nocenţă , la i ron ie, l a acea ab i l itate, temporară, de a ne juca În potenţ ia l fă ră a fi constrânş i de actua l . Asemenea răgazur i de la cauzal itate p roduc o învio ra re a re laţ ie i noastre cu l umea, ne îngădu ie pr ivel işti superbe, ne ump lu de energ ie i n ima ş i m i ntea .

Tntr-adevăr l umea e în cea mai mare parte a timpu lu i p l ictisitoare, controlată aşa cum este de obice iu ri fixe . Pare p rea fami l i a ră , obo­sită , monotonă . Apoi vine ceea ce Keats numeşte criza melancol ică, şi d intr-odată p laneta devine iar interesarită . Vă lu l de fam i l iaritate d ispare. Tna intea noastră vibrează posib i l ităţi înviorătoare . Suntem

1 12 ! I M P O T R I VA F E R I C I R I I

i nvitaţi să găsim legături noi spre ceea ce ne înconjoară . N i se cere să fim creativi .

Date fi i nd aceste vi rtuţi a le me lanco l i e i , de ce există m i i de ps ih iatri ş i psi hologi ca re încearcă s ă "vindece " depresia de parcă ar fi o boală terib i l ă? B ineînţe les, aceia care suferă de depresie se­rioasă, cu tentative de s in ucidere şi la l im ita ps ihozei , au nevoie de tratamente adevărate . Dar cum rămâne cu acele m i l ioane de oa­men i ca re posedă b lândeţea de a înfrâna depresia ? Ar trebu i ca ş i aceşti potenţia l i vizionari să f ie rugaţi să-şi erad icheze melancol i a cu ajutoru l une i pasti le? Ar trebu i aceşti pos ib i l i i novatori să renunţe la ceea ce foarte b ine ar putea fi muza lor supremă, demon i i lor născători de îngeri ?

Ch iar acum, dacă statistici le sunt corecte, cam 1 5 % d in ameri­can i nu sunt fericiţi . C urând, probab i l , cu ajutoru l med icamentelor nu vom mai avea oamen i nefericiţi în ţa ra noastră . Melancol ic i i vor deven i de negăsit.

Aceasta ar fi o tragedie fără pereche, de proporţi i le n im icir i i caşa lotulu i sau a vulturu lu i auriu . Fără melancol ici, am tră i într-o lume în care fiecare ar accepta pur şi s implu statu-quoul , în care toţi am f i în mod fi resc mu lţum iţi cu ce este dat. Ceea ce ar însemna o d is­topie de rânjete calme omniprezente, un coşmar demn de Phi l ip K. D ick, un stat pol iţienesc din Pol lyanna, o lume ipotetică monotonă care să nu ofere n imic nou sub soare. De ce ne îndreptăm spre o asemenea condiţie d iabol ică ?

Răspunsu l este simpl u : frica . Mu lţi s e ascund î n spatele zâm­betelor fi i ndcă le este teamă să înfrunte complexitatea l um i i , ne­claritatea ei , frumuseţ i le terib i le . Dacă stau bine ascunşi În spatele rânjetelor zug răvite, atunci nu vor fi nevoiţi să se ciocnească de instab i l itaţi le ca re însoţesc să Iăşl u irea În pos ib i l ităţi , acele momente de nel in işte când capacitatea de a d iscerne nu funcţionează aşa cum trebu ie, când poţi să devi i d i ntr-odată aproape or ice. Deşi această nel i n işte, de obice i cu pr ivi re la moarte, e într-un f ina l amuzantă , o chemare pentru a fi creativi, l a Început e ma i degrabă terif iantă , un sentiment im inent de ab is impreviz ib i l . Majoritatea fug imediat de această situaţie . Încearcă să se piardă pe s ine În masele care

Concl uzii 1 113

râd, sperând că ne l i n iştea n u - i va mai vizita n iciodată . Ei îmbracă fa ls itatea ca pe o mască, o degh iza re care să-i protejeze de abis .

Să întreţi i o societate a ferici r i i tota le înseamnă să inventezi o cu ltură a frici i . Chiar vrem să renunţăm la curaju l nostru pentru o simplă vesel ie? Suntem gata să ne abandonăm in imi le atât de preţioase pen­tru un somn bun, pentru un moment de mulţumire? Trebuie să igno­răm tentaţia culturi i noastre stăpân ite de extaz şi să ne menţinem cumva tristeţea . Trebuie să găsim o cale, oricât de difici lă , pentru a fi ceea ce suntem, mâhn i re şi nu numai atât.

S uferi nd de tristeţe, necesa ră precum răsufla rea , trebu ie să acceptăm în p lus faptu l pe ca re îl detestă toţ i : suntem veşn ic in­comp leţ i , doa r fragmente a le unu i întreg de necupr ins . Natura noastră l im itată - nu suntem n iciodată existenţe absolute, ci în­totdeauna posib i l ităţi nedesluşite - transformă viaţa într-o luptă per­manentă, o competiţie cu necunoscutu l imuab i l . Dar această pre lung i re în abis e totodată şi salvarea noastră . Să fii doar un frag­ment Înseamnă să te l upţi mereu pentru ceva d incolo de tine însuţi , ceva neobişnu it - o variantă neexplorată, o ca le necunoscută . Acest efort este Întotdeauna o dovadă de l ibertate, de a a lege un drum În locu l a ltu ia . Deş i această strădan ie este d ifici l ă - cere o grijă per­manentă faţă de lăuntru l m isterios şi nestatornic -, e şi încântătoare, o exp lorare aproape inf in ită a en igmelor m inunate a le F i inţe i .

Să te declari împotriva feric ir i i , s ă eviţi mu lţum i rea înseamnă să fi i aproape de desfătare, să cu pr inz i extazu l . Nedesăvârşi rea este chemarea la viaţă . D iviziunea înseamnă l ibertate . Euforia de a nu şti n i ciodată ceva pe dep l i n constă î n faptu l că poţi să-ţi imag inezi continuu perfecţiun i d incolo de înţelegere. La hota rul celor cunos­cute se află marginea ageră a existenţe i . Aceasta este euforia cir­cumferinţe i . Acesta este extazu l , a rzând încet, al u ne i cărţi ca re nu poate f i n iciodată term inată, u n text imperfect şi contradictor iu, controversat p recum amurgu l .

NOTE BIBLIOGRAFICE

INTRODUCERE Două cărţi excelente m-au determinat să iau În considerare relaţia

d intre melanco l ie şi evol uţie: Touched by fire: Manic Depressive ff/ness and the Artistic Temperament a lu i Kay Redfield Jamison (Ed. Free Press, New York, 1 996) ş i 5trong Imagination: Madness, Crea­tivity and Human Nature a lu i Dan iel Nettle (Oxford University Press, New York şi Oxford, 200 1 ) . M i-am Întemeiat păreri le d in această introducere pe raportu l Pew Research Center's Socia l Trends i ntitu­lat Are We Happy Yet? Alcătu it de Pau l Taylor, Cari Funk ş i Peyton C ra igh i l l ; acesta a na l izează rezu ltatele ma i mu lto r stud i i legate de ferici rea a mericană . Un sumar convenab i l al rezu ltate lor ra­portu l u i poate fi găs it pe website-u l Centru l u i de Cercetă ri Pew, pewresearch .org/pubsl301 /are-we-happy-yet. M ichael Powel l a pu­bl icat un articol revelator despre acest studiu În The Washington Post:

"A Study Finds Americans Unrelentingly Cheerful " , 1 4 februarie 2006, p. A02 . De asemenea, m i-am Întemeiat ide i le d i n acest cap itol pe no i le tend inţe d i n psi ho log ie , ps ihologia pozitivă , creată de dr. Martin Sel igman. D i rector a l Centru lu i de Psihologie a l Un iversităţii d in Pennsylvania , Sel igman a dezvoltat un program menit să i nten­sifice fericirea . E I pune accentu l pe importanţa celor trei "domeni i " ale fericiri i : o viaţă p lăcută, o viaţă activă şi o viaţă pl ină de sens. Opera cea mai importantă a lu i Sel igman, lucrarea de căpăt� i În domen iu, este Authentic Happiness: Using the New Positive Psyhology to

Note bibl iografice I 115

Realize Your Potential for Lasting Fulfillment (Free Press, New York, 2004). Număru l d in ianuarie 2005 al revistei Time e dedicat În În­tregime acestei noi tendinţe. Vezi În special articolu l "The New Science of Happiness " a l C laud iei Wi l ls . Începând cu 30 apri l ie 2005, BBC a transmis o serie În �ase părţi despre acest nou tip de psihologie. Ediţia d in octombrie 2005 a The New York Times Magazine este dedicată În Întreg ime acestu i curent. Ceci l ia Capuzzi Simon a scris În Washing­ton Post u n a rticol i nformativ despre acest sub iect: " The Happy Heretic: Martin Sel igman Th inks Psychologists Should Help People Be Happy. Who Could Possibly Have a Problem with That? " , 24 decembrie 2002, p. HE01 . Alte f iguri importante ale mi�căr i i psihologiei pozi­tive sunt Jonathan Haidt [vezi The Happiness Hypothesis: Finding Mo­

dern Truth in Ancient Wisdom (Ba sic Books, New York, 2006)] �i Ta i Ben-Shahar [vezi Happier: Secrets to Daily Joy and Lasting Ful­fil/ment (McGraw-Hi l l , New York, 2007]). În p lus, a ltă i nfluenţă asu­pra idei lor mele În acest domeniu este trendul promovat de Peter Kramer. În Against Depression (Vik ing, New York, 2005), Kramer susţine că depresia În orice formă - chiar �i În cea creativă , forma melancol ică - este o boală care trebuie eradicată cu medicamente corespunzătoare. EI sugerează că poate vor ven i vremuri În care de­presia să nu mai existe. Alte cărţi care m-au ajutat imens În a-mi con­tura a rgumentele sunt Lincoln 's Melancholy: How Depression Chal/enged a President and Fueled His Greatness (Houghton M iffl in, New York, 2005) a lu i Joshua Wolf Shenk � i Happiness: A History (G rave Press, New York, 2006) a l u i M . McMahon . Ambele cărţi sunt med itaţ i i inte l igente, erud ite despre rai u l tristeţ i i În cultura occidenta lă . Alte influenţe asupra idei lor mele au mai exercitat două cărţi recente care tratează despre puterea melancol iei În relaţie cu dezvoltarea spiritua lă . Una este Dark Nights of the Soul: A Guide to Finding Your Way Through Life's Ordeals (Gotham, New York, 2004) a l u i Thomas Moore; ceala ltă este The Dark Night of the Soul: A Psychiatrist Explores the Connection Between Darkness and Spiritual Growth (Ha rperSanFrancisco, San Francisco, 2005) a l u i Gera ld G . May. Cartea mea se aseamănă cu acestea două prin meditaţia asupra virtuţi i lor melancol iei; cartea mea d iferă, totuşi, prin atacuri le

i 1 16 i I M P O T R I V A F E R I C I R I I

la adresa vici i lor fericiri i . Tn plus, a ltă influenţă În acest capitol şi într-ade­văr, În Întreaga carte, este Ronald W. Dworkin cu Artificial Happiness:

The Dark Side of the New Happy C/ass (Carroll&Graf, New York, 2006) . Această carte susţine Într-un mod convingător că în zilele noastre mulţi doctori prescriu antidepresive fără a fi necesar, împ iedicându-şi ast­

. fel pacienţi i să treacă prin tristeţe. Cartea lu i Dworkin este excelentă, este în mu lte feluri o versiune a unu i doctor despre meditaţi i le mele cu încl inaţi i uman iste asupra problemelor de a urmări fericirea su­perficială . Tn cele din u rmă, o influenţă profundă asupra acestei cărţi a avut-o opera lu i James H i l lman, care a susţinut de an i de zi le că depresia e necesară pentru dezvoltatea sufletu lu i . Vezi, de exemplu,

"Archetypal Psychology" (Spring Publ ications, Dal las, Tex., 2004) şi " Re-Vision ing Psychology" (Harper, New York, 1 978). Expresia " fru­museţe ter ibi lă " e i nspirată de poemul lu i W.B .Yeats " Easter, 1 9 1 6 " .

VISUL AMERICAN Am luat cuvintele l u i Wi l l iam Bradford d in celebra sa l ucrare, Of

P/ymouth Plantation, cu o introducere semnată de Harvey Wish (Ca­pricorn, New York, 1 962), pp . 60-6 1 . Pentru o descriere recentă a modu lu i În care pelerin i i , indiferent de durerea lor evidentă şi ch inu l cumpl it, credeau totuşi În pronia cerească, vezi Nathan iel Ph i lbrick cu Mayflower: A Story of Courage, Community and War (Penguin, New York, 2007) . Pentru un stud iu· magistral a l teologiei puritane fundamenta le a lu i B radford , vezi The New England Mind: The Seventeenth Century (Belknap Press of Harvard University Press, Cam­bridge, Mass şi Londra , 1 939) a lu i perry M i l ler . Pentru un stud iu compact pe aceeaşi temă, vezi Edmund S . Morgan Visible Saints: The History of a Puritan Idea (Corne l l Un iversity Press, Ithaca, N .Y. , ş i Londra, 1 963). O bună ediţie a l ucrări i The Way to Wealth a lu i Benjam in Frankl i n este cea apă rută la Editura Applewood Books, Carl is le, 200 1 . Pentru stud ierea tranziţ iei Americ i i de la statu l re­l ig ios la cel secu lar, vezi perry M i l ler The New England Mind: From Colony to Province (Harvard Un iversity Press, Cambridge, 1 953) . Un stud iu remarcabil despre contextu l i ntelectua l a l Declaraţiei de Independenţă este Inventing America: Jefferson 's Declaration of

Note bibliografice 1 117

Independence (Mariner Books of Houghton Miffl in , New York, 2002) a l u i Garry Wi l ls . Pentru idei le pol itice ale l u i John Locke, vezi Second

Treatise of Civil Govemment (Prometheus Books, Amherst, N .Y., 1 986). Un studiu inf luent despre cum dezvoltă capita l ismu l pierderea rea­l ităţi i este Postmodemism: or, The Cultural Logic of Late Capitalism

(Duke University Press, Durham, N .e . , 1 99 1 ) a l lu i Frederick Jameson. Alt studiu important despre această p roblemă este " The Work of Art

in the Age of Mechanica l Production"

( 1 936) a lu i Walter Benjamin . Acest a rticol poate fi găsit În lIIuminations a lu i Benjamin , ediţie În­grij ită de Hannah Arendt şi tradusă de Harry Zohn (Schocken Books, New York, 1 969). Tendinţa principală În acest cap itol - despre cum căutarea ferici ri i În detrimentul tristeţii duce la o viaţă monotonă - este exprimată Într-un mod profund În eseu l l u i Ra lph Waldo Emerson din 1 844 " Experience

". Vezi Emerson: Selected Essays, ed . Larzer Ziff

(Penguin, New York, 1 982), pp. 285-3 1 2 . C itatul despre "cl inchetul şi zgomotul tendinţelor contrari i " este l uat de la p. 296. O a ltă influ­enţă majoră asupra Înţelegeri i mele a faptul u i că dorinţa de vesel ie fără durere consumă existenţa este poemul lui Wil l iam Blake din 1 794 "The Book of U rizen " . Vezi The Complete Poetry and Prose of William Blake, Îngrij ită de David V. Erdman şi note de Harold B loom (Anchor Books, New York, 1 988), pp. 70-83; citatul despre " solid fără fluctuaţie

" şi " bucurie fără durere

" se găseşte la p. 7 1 . B lake con­

tinuă spun�nd că singu ra ca le de a tră i existenţa aşa cum este - " in­fin ită

" - e să renunţi la dorinţa egoistă de a c�ştiga contro lu l total ş i

satisfăcut asupra lumi i . Face această afirmaţie În "There Is No Natu­ral Religion

", pp. 2-3, În The Complete Poetry and Prose. Alan W. Watts

susţine un punct de vedere s imi lar În stră lucitu l său The Wisdom of Insecurity: A Message for an Age of Anxiety (Vintage Books, New York, 1 95 1 ) . Vezi mai a les pagin i le de unde am citat În cap itol : pp . 77 (citatul despre "caracterul trecător

") şi 32 (citatul despre "drăguţ") .

Ideea că oamen i i fericiţi sunt mai Încl inaţi să f ie intoleranţi decât oamen i i trişti, găsită În Psychological Science, este relatată Într-un articol d in 2004 În New York Times de către J im Hoit : "The Way We Live Now: Against Happiness

", 4 iun ie 2004. Raportul Centrului de

Cercetare Pew, Are We Happy Yet? afirmă că republ ican i i au tendinţa

1 18 I iMPOTRIVA FERICIRI I

să fie mai fericiţi decât democraţi i . Descrierea frapantă a lu i Hawthorne despre starea l u i Melvi l le În drumul său spre Egipt poate fi găsită În

The Melville Log, voI . 2 (Gordian Press, New York, 1 95 1 ), p. 529, a lu i Jay Leyda . Moby Dick a lu i Melvi l le este o meditaţie profundă asupra

virtuţi lor melancol iei . Desele citate pe care le folosesc În acest capitol

pot fi găsite În Moby Dick; or The Whale (Bantam C lassics, New York,

1 98 1 ), pp . 73, 1 20 şi 392 . Vinieta mea despre crearea a lbumulu i

Nebraska a lu i B ruce Springsteen e cumva o descriere imaginară a ceea

ce s-ar fi putut Întâmpla În Colts Neck, New Jersey, În decembrie 1 98 1 .

Am fost ajutat pe parcurs de It Ain 't No Sin to Be Glad You 're Alive:

The Promise of Bruce Springsteen (Little, B rown, New York, 1 999), pp. 1 28- 1 3 1 , a lu i Eric Alterman . E I d iscută de asemenea şi despre experienţele lu i Spri ngsteen cu psihoterapia (pp. 203-204). C itatu l lu i Springsteen despre cum oameni i ag itaţi sunt mai interesanţi decât cei l i n iştiţi provine d intr-un DVD inclus În pachetul a lbumulu i Devi/s and Dust, lansat de Sony În 2005 .

OMUL TRISTEŢILOR Scurta mea meditaţie de aici despre relaţia d intre anxietate, a l ie­

nare şi l imitare este dezvoltată de Martin Heidegger În Being and Time, trad. John Macquarrie şi Edward Robinson (Harper, New York, 1 962), pp. 2 1 0-2 1 4, 279-3 1 1 . (F ireşte că una d intre cele mai mari i ron i i d i n istoria fi losofiei este faptu l că Heidegger, marele susţinător a l per­cepţiei imediate, a putut cădea victimă abstracţi i lor violente ale Par­tidu lu i Nazist. E complet neplăcut că un gânditor de tal ia lu i Heidegger ar fi putut avea o aşa in imă cumpl ită .) O carte fascinantă despre cum melancolia se leagă de Înţelegerea noastră a anumitor lucruri, de exem­plu a tomuri lor lu i Proust, este The Tears of Things: Melancholy and Physical Objects (Un iversity of Minnesota Press, Londra şi M ineapolis: 2006) a l u i Peter Schewnger. Poemu l l u i Robert Herrick "To the Virg i ns, to Make Much of Time " poate fi găsit În Robert Herrick, îngrij ită de Douglas B rooks - Davies (Everyman's Library, New York, 1 997), p. 30 . Poemu l l u i Walt Whitman " Out of the C radle End­lessly Rock ing " poate fi găsit În Leaves of Grass, sub Îngr ij i rea l u i Michael Moon, Scul ley Bradley ş i Harold W. B lodgett (Norton, New

Note bibl iografice I 119

York, 2002), pp. 206-2 1 1 . Lupta interioară a lu i Iisus d in Grădina Ghet­

siman i este descrisă În Evanghelia după Matei 26:36-46 . Frica l u i I isus că a fost abandonat de Tatăl Său este relatată În Matei 27 :46. Cari Jung povesteşte despre emoţia simţită atunci când a prim it The Se­

cret of the Golden Flower a lu i Richard Wilhelm În Memories, Dreams,

Reflections (Pantheon, New York, 1 96 1 ), pp. 1 97- 1 98. Vezi de ase­menea şi descrierea lu i Ronald Hayman despre Încântarea lu i Jung În A Life of Jung (Norton, New York, 1 999), pp. 283-289. Despre de­scrierea amănunţită chiar a lu i Jung despre cum cartea s-a potrivit cu propri i le sale idei psiho-anal itice, vezi comentariu l la The Secret of the Golden Flower În The Secret of the Golden Flower: A Chinese Book

of Life, trad . şi exp l . Richard Wi lhe lm, com . CG . Jung (HaNest, New York, 1 962), pp . 8 1 - 1 37 . Pentru o descriere a perioadei Întunecate a lu i Jung, vezi Memories, Dreams, Reflections, pp. 1 70-200. C itatul despre " inundaţia monstruoasă " provine d in The Essential Jung, in­trod. Anthony Storr (Princeton University Press, Princeton, 1 983), p. 1 52. Pentru legătur i le lu i Jung cu alch imia, vezi cărţi le sale Psycho/ogy and Alchemy, trad. R .F .C Hu l i (Princeton University Press, Princeton, 1 967) şi Alchemical Studies, trad. R .F .C Hu l i (Princeton University Press, Prin­ceton, 1 983). Tn ambele cărţi, Jung derivă idei despre Hristos d in apa­naju l a lch imie i . Pentru cea mai vastă d iscuţie a lu i Jung despre Hristos În legătură cu psihologia sa profundă, vezi Aion: Researches into the Phenomeno/ogy of the Self, a doua ed . , trad . R . F .C Hu l i (Princeton University Press, Princeton, 1 959). F i losofia fundamenta lă a lu i Nor­man Vincent Pea le poate fi găsită În cartea sa d in 1 952 The Power of Positive Thinking (Fireside, New York, 2007). Afi rmaţia pe care o citez poate fi găsită la p . 99 a acelei cărţi . Punctul de vedere asupra lumi i a l · lu i B i l ly G raham este redat În The Journey: Living by Faith in an Uncertain World (Thomas Nelson Press, Nashvi l le, Tenn . , 2006). Tn d iscuţia mea, am extras mai a les de la pp. 52-54 şi pp. 1 68- 1 74. Crucificarea ( 1 5 1 5) lui GrOnewald face parte din ansamblu l altaru lu i d in Isenheim; poate f i găsit În Muzeu l Unterl inden d in Colmar, Franţa . Pentru The Dark Night of the Soul a Sf. Ioan al Crucii , vezi ediţia Dover d in 2003 . Christ of St. John of the Cross ( 1 95 1 ) a l u i Da l i poate fi gă­sit În G lasgow, Galeria de Artă Kelvingrove. Cea mai bună biografie

120 I Î M P O T R I VA F E R I C I R I I

a lu i Blake este 81ake (Vintage, New York, 1 996) a l u i Peter Ackroyd .

C itarea l u i B lake despre vici i le genera l izăr i i şi avantajele g rij i i faţă

de particu lar poate fi găsită În The Complete Poetry and Prose of

William 81ake (citat ma i sus), p. 641 . C itatul despre cum particu larul

este subl im poate fi găsit de asemenea În acest text, p . 647 . Remar­

ci le mele despre înţelegerea lu i B lake a concretul u i sunt inspirate În

mare parte de stud iu l Încă remarcabi l Fearful Symmetry: A Study of

William 81ake (Princeton University Press, Princeton, 1 947) a lui Nort­

hrop Frye, pp. 3-30. C itatul despre " căile percepţiei " poate fi găsit

in The Complete Poetry and Prose, p . 39. B lake exprimă ideea că per­

cepţia " fi losofică şi experimentală " abstractă reduce experienţa la re­

petiţie În There Is No Natural Religion ( 1 788) (The Complete Poetry

and Prose, pp. 2-3). Comentari i le mele despre etern itate şi i nfin itate au fost influenţate de Fearful Symmetry a lui Frye, pp. 45-48. Comenta­riul lui B lake despre Lavatar poate fi găsit În "The Complete Poetry and Prose" , p. 60 1 . Expresia lu i B lake " cătuşe create de minte " pro­vine d in poemu l său " London " , d in volumul Songs of Experience.

MELANCOLIA GENERATIVĂ O lucrare de foarte mare ajutor despre Marsi l io Ficino este Mar­

silio Ficino: His Theology, His Phifosophy, His Legacy, Îng rij ită de M ichael J .B . Al len, Va lery Rees şi Martin Davies (Bri l l Academic Publ i ­shers, Boston şi Leiden, Neth . , 200 1 ). Alte lucrări esenţia le despre Fi­cina şi tradiţia melancol ie i meditative sunt Giordano 8runo and the Hermetic Tradition (University of Chicago Press, Ch icago şi Londra, 1 964) şi The Occult Philosophy in the Elizabethan Age (Routledge, Londra şi New York, 1 979) de Frances A. Yates. Capodopera l u i Ficino este bineinţeles Th e 800k o f Life, trad. Charles Boer (Spring Pu­blications, Irving, Tex. , 1 980). O istorie grozavă a melancoliei occidentale este Saturn and Melancholy: Studies in the History of Philosophy, Re­ligion and Art (Basic Books, New York, 1 974) de Raymond Kl iban­sky, Edwin Panofsky şi Fr itz Saxl . Cărţi le lui Yates sunt de asemenea folositoare În această privinţă, cum ar fi The Nature of Melancholy: From Aristotle to Kristeva , îngrij ită de Jenn ifer Radden (Oxford, New York, 2002); Where Roots Reach for Water: A Personal and Natural

Note b ih l iografice I 121 I

History of Me/ancho/y (North Point Press, New York, 200 1 ) a l u i Jeffrey Sm ith şi The Noonday Demon: An At/as of Depression

(Scr ibner, New York, 2002) a l u i Andrew Solomon. C itatul din Ga len provine din Radden, p. 68. C itatul din Problems a l unu i presupus Aris­totel , precum şi o discuţie i nteresantă despre paragraf provine d in Sa­

turn and Melancho/y, pp. 1 5-41 . O altă d iscuţie pătrunzătoare despre pasaju l d in Problems poate fi găsită În The 81ack Sun: Depression and

Melancholia de Ju l ia Kristeva, trad . de Leon S. Roudiez (Columbia Uni­versity Press. New York, 1 992), pp . 6-9 . Cugetări le lui Ficino despre acest paragraf şi teoria lu i despre melancol ia şti inţifică În genera l pot fi găsite În The 800k of Life, pp. 6-8. C itatu l despre cum fi losoful de­vine obsedat de "adevăruri le fără substanţă " , ajungând astfel un "su­flet pe jumătate " poate fi găsit la p. 7 a cărţi i lui Ficino. C itatul lu i B lake despre inocenţa organ izată este l uat d in The Complete Poetry

and Prose of William 81ake (citată mai sus), pp . 697 şi 838. Rându­ri le lu i S . Foster Damon pot fi găsite În A 81ake Dictionary: The /deas

and Symbo/s of William 8/ake, ed . rev. , cuvânt Îna inte de Morris Eaves (Hanovra şi Londra : Un iversity Press of New Eng land, 1 988), p. 1 97. Poemul lu i Emi ly Dickinson despre " posib i l itate " poate fi găsit În The

Poems of Emi/y Dickinson: Reading Edition (Belknap Press of Harvard University Press, Cambridge, Mass. , 2005), p. 466. O discuţie detal iată despre l imbu l l u i Coleridge poate fi găsită În cartea mea Coleridge's

Me/ancholia: An Anatomy of Limbo (Un iversity Press of Florida, Gai­nesvi l le , 2004) . Pentru a lte cărţi excelente despre paralizia generativă a l u i Coleridge, vezi Co/eridge and the Uses of Division (Oxford Un i­versity Press, Oxford, U . K. , 1 999) a l u i Seamus perry şi Coleridge:

Darker Reflections, 1 804- 1 834 (Pantheon, New York, 1 998) a l u i Richard Holmes. C itatul despre " Degradation " a l u i Co leridge poate fi găsit În Notebook of Samuel Tay/or Coleridge, ed. Kath leen Co­burn, 5 vol ume (Pantheon/Princeton U n ivers ity Press, New York, 1 957-2002), voI . 2 , p. 2557. C itatul despre privitul ceru lu i ş i negăsirea n ici une i a l i năr i vine d i n Notebooks, voI . 3, p. 4294. C itatu l despre Coler idge ca un peşte care Îşi p ierde răsufla rea p rovine d in Note­books, voI . 2 , p . 2606. Citatu l despre lumânarea arămie vine d i n

122 I i M P O T R I VA F E R I C I R I I

Notebooks, voI . 2, pp. 7 1 2-7 1 4. C itatul despre paradis şi floare există

În Notebooks, voI . 3, p. 4287. Am găsit informaţii despre copi lăria

lu i Joni M itchel l În articolu l din Rolling Stone a l u i Cameron Crowe -

)on i M itche l l " , d i n 26 iu l i e 1 979 . C itatu l l u i M itche l l despre cum gh in ion u l a transformat-o În muziciană apare În m inunatu l docu­mentar d i n 2003 al PBS-u l u i " A Woman of Heart and M ind : The

Life and Times of Jon i M itche l l " , reg izat de Stephan ie Bennett şi

Susan Lacy ş i lansat de Independent Artists . C itatu l lui M itche l l de­

spre p ropr i i le sentimente ca fi ind transparente p recum Învel itoarea de celofan apare În interviu l l u i Cameron C rowe menţionat mai sus. Blue este cea mai putern ică manifestare a gen i u l u i melancol ic a l u i Jon i M itche l l . Albumu l a fost lansat În 1 97 1 de către Warner Brothers. Versur i le lui M itche l l despre cum tristeţea este " n is ipu l ca re dă naştere perlei " , precum ş i faptu l că înger i i ş i demoni i se completează un i i pe ce i la lţ i , pot fi găs ite în documentaru l rea l izat de Bennett ş i Lacy. Celebru l citat al l u i Tolstoi despre monoton ia ferici r i i poate fi găsit În primu l rând d in Anna Karenina. Expresia l u i Alan Watts - "ticăloşie i reductib i lă " - poate f i găsită pe parcursu l întregi i sale opere. C itatu l apare într-o prelegere i ntitu lată "The Re­levance of Oriental Ph i losophy" ( 1 973), d i ntr-o emis iune a postu lu i de radio WFM U d i n New York în 2000 . Mu lţi au stud iat legătur i le dintre depresie şi creativitate. Vezi În pr incipal Touehed by Fire (citat mai sus) a lui Jamison; Strong Imagination (citat mai sus) a lu i Nettle; şi Manie Depression and Creativity (Prometheus Press, Amherst, N .Y., 1 998) a l u i D. Jablow Hershman şi J u l ian Lieb. Un portret revelator al l u i Vi ncent van Gogh este făcut de Albert J. Lub in în Stranger on

Earth: A Psyehologieal Biography of Vineent van Gogh (Da Capo, New York, 1 996). B iografia defin itorie a lui Hart C rane este Voya­

ger: A life of Hart Crane (Farrar, Straus and G i roux, New York, 1 969) a lu i John Unterecker. O biografie com pletă a l u i Mark Rothko este Mark Rothko: A Biography (Un iversity of C h icago Press, Ch icago şi Lond ra : 1 998) a lu i James E . B . B resl i n . Versu l lu i D ickinson des­pre a rtă ca fi i nd "cadou l ru i naţi lo r" apare În The Poems of Emily

Diekinson (citat ma i sus) .

Note bibl iografice I 123

FRUMUSEŢEA TERIBILĂ Citatul lu i John Keats despre viaţa sa ca fi ind postumă poate fi găsit

în Se/ected Letters, introd . de Jon Mee (Oxford University Press, Ox­

ford, U .K. , şi New York, 2002), p. 369. B iografia defin itorie a l u i Keats este John Keats (Belknap Press of Harvard University Press, Cambridge, Mass. , 1 979) a lu i Walter Jackson Bates. C uvintele lu i Keats despre

"va lea faceri i Sufletu lu i " pot fi găsite În Se/ected Letters, p. 232 . Versul despre viaţă ca "i mens Conac c u Mu lte Tncăperi " poate fi găsit În aceeaşi publ icaţie, p. 89. Marele poem al l u i Keats, "Odă Melan­col iei " apaie În Selected Poems and Letters (Riverside Editions, New York, 1 959). "The Loss of the Creature" de Walker Percy poate fi găsit În The Message in the Bottle:How Queer Man /5, How Queer Lan­guage 15, and What One Has to Do with the Other (Picador, New York, 2000) al lu i Percy, pp. 46-63 . Menţiunea mea despre " Mona Lisa " e bazată pe ideea lu i Walter Benjamin conform căreia arta îşi pierde sa­cral itatea În vremuri de reproducere mecanică. Vezi a sa "The Work and Art in the Age of Mechanical Reproduction " , În Ifluminations (citat mai sus), pp. 2 1 7-252 . Fraza mea despre cum oameni i mănancă acum meniuri În loc de mancare este o parafraza re a une i afirmaţi i per­sistente a lu i Alan Watts - că noi, În lumea occidentală, preţu im mai mult experienţele abstracte decat pe cele concrete şi astfel punem mai mu ltă valoare pe meniu decat pe mancare . Această idee joacă un rol proeminent În Does It Matter?: Essays on Man 's Relation to Materiafity (Vintage, New York, 1 97 1 ) a lu i Watts. D iscuţia mea de­spre tend inţa american i lor de a reduce even imente de importanţă majoră la s imple d iscuţii a fost i nfluenţată de Mart in Heidegger Being

and Time (citată mai sus). Heidegger mi-a influenţat de asemenea gan­d i rea În p rivi nţa fe l u l u i În ca re anxietatea ne face să ne gand im la propria moarte deven ind astfel autentici . Vezi Being and Time, pp. 279-3 1 1 . Scrisoarea lu i Beethoven d in 1 787, cea despre melan­col ia sa cron ică, este citată În Întregime În Beethoven: The Music and the Life (Norton, New York, 2003) a lu i Lewis Lockwood, pp. 3-4. B io­grafia lu i Lockwood despre compozitor m-a ajutat enorm. Studi i le mele despre melanco l ia lu i Beethoven au fost mu lt influenţate de Wil l iam A. Frosch - " Moods, Madness, and Music. 1 . Major Affective D i sease

124 I i M P O T R I VA F E R I C I R I I

and M us ica l C reativity " în Comprehensive Psychiatry 28:4 ( 1 987),

pp. 3 1 5-322 . C itatu l lu i Beethoven despre cum melancol ia i-a inspi­

rat la rgo-u l apusu lu i 1 0, numărul 3 , apare în l ucra rea lu i Frosch la p . 3 1 6 . Scrisoarea în care Beethoven îşi " sfidează soarta" , deşi este

"creatura cea mai nefericită a lu i Dumnezeu " , este citată în întreg ime

În Thayer's Life of Beethoven, val . 1 . , îngrij ită de E l l iot Forbes (Prince­

ton University Press,Princeton, 1 964), pp. 283-285. Această biogra­

fie Încă defin itorie m-a ajutat considerabi l în percepţia mea despre Beethoven . Cuvintele compozitorulu i despre dorinţa l u i de a .. înhăţa Soarta de gât" sunt citate în Lockwood, p. 2 1 5 . Descrierea dificu ltăţii lui Beethoven de a auzi flu ierul păstoru lu i provine de la Ferdinand Ries. Descrierea poate fi găsită În Beethoven: Impressions by His Contem­poraries, îngrijită de O .G . Sonneck (Dover, New York, 1 954), p. 56. Celebra confesiune de la Hei l igenstadt a lu i Beethoven poate f i găsită În Thayer's Life, pp. 304-306. Remarca lu i Beethoven despre adop­tarea unu i alt dium poate fi găsită În Lockwood, p. 1 24. Vinieta des­pre Beethoven compunând frenetic poate fi găsită În Manic Depression and Creativity a lu i Hershman şi Lieb. C itatu l lu i Haydn de­spre muzica ciudată, Întunecată a lu i Beethoven poate fi de aseme­nea găsit În acest text. Tn discuţia mea despre i ronia romantică a lu i Friedrich van Schlegel, am extras din a sa Philosophical Fragments,

trad. Peter Firchow (Un iversity of Minnesota Press, Minneapolis, 1 99 1 ), pp. 36 şi 45. N işte cărţi excelente despre i ronia romantică sunt cea a Annei K. Mel lor, English Romantic lrony (Harvard University Press, Cam­bridge, Mass. , 1 980) şi The Literary Absolute: The Teory of Literature in German Romanticism a lu i Phi l ippe Lacoue-Labarthe şi Jean-Luc Nancy, trad . şi introd . de Ph i l ip Barnard şi Cheryl Lester (State Un i­versity of New York Press, Albany, 1 988). C itatu l lu i Keats despre abi­litatea negativă poate fi găsit În a le sale Selected Letters, p . 41 . Keats despre natura poetică fără esenţă apare În Letters, pp. 1 47- 1 48. Vi­n ieta mea despre Cynth ia Lennon descoperindu- i pe John şi Yoko În casa ei d in Weybridge se bazează pe cartea l u i Bob Spitz - The Beatles: The Biography (Little, Brown , New York, 2005), p. 772 .

M i-am sprij in it afirmaţi i le despre prima întâlnire dintre John şi Yoko pe articolu l l u i Mika l G i lmore din 2005 d in Rolling Stone - "John

Note bib l iografice I 125

Lennon Lives Forever" . o ca rte i nteresantă despre m işcarea Fluxus, cu care Ono a fost asociată , este cea a l u i Hannah Higg ins Fluxus Experience (Un iversity of Cal ifornia Press, Berkeley, 2002). Ceiling Pain­ting a lu i Ono poate fi găsită În Japan Society Ga l lery, În New York. C itatu l l u i Lennon despre durerea sa şi legătura cu zei i necesari poate fi găsit În a rtico lu l l u i G i lmore d in Rol/ing Stone, la fel ca şi citatul despre trauma pierderi i mamei sa le . Pentru o povesti re completă a momentelor i ron ice amuzante cu Ono, vezi Lennon: the Definitive Biography de Ray Coleman, ed . rev. (Harper, New York, 1 992). Scri­soarea lu i Lennon către regină poate fi găsită În cartea l u i Coleman, p. 5 1 0 . John Lennon/ Plastic Ono Band a fost lansat de EMI În 1 970 . Rânduri le l u i G i lmore despre " Dumnezeu l " l u i Lennon pot fi găsite În a rtico lu l său d in Rolling Stone d in 2005 . Concepţi i le l u i Friedrich von Sch i l ler despre dramaturg ie apar În Letters Upon the Aesthetic Education of Man, trad . şi i ntrod. de Regina ld Snel l (Frederick Ungar, New York, 1 965), pp . 64-68, 74-80. O bună biografie a l u i Handel este Handel (Oxford Un iversity Press, Oxford, U . K. , 1 994) a l u i Do­nald Burrows. B iografia defin itorie a Virg in iei Woolf este Virginia Woolf (Vintage, New York, 1 999) a lu i Herm ione Lee. O bună biografie de­spre Georg ia O'Keeffe este Georgia O'Keeffe: A Life (B loomsbury, Londra, 1 990) a Roxanei Robinson . C itatele d in Thoreau provin d in

"Wa lden; or , Life in the Woods" În The Portable Thoreau (Vik ing, New York, 1 964), pp . 263, 557 .

CONCLUZII Romanu l l u i Ph i l i p K. D ick pe care l-am avut În m inte În d iscuţia

despre " statu l pol iţienesc d in Pol lyanna " este Flow My Tears, the Policeman Said (Gol lancz Press, Londra , 200 1 ) . Desigur, mare parte a operei l u i Dick tratează despre distopi i bazate pe o dorinţă co­lectivă de fericire superficia lă . De exemplu , vezi Do Androids Dream of Electric Sheep? (Del Rey, New York, 1 996) şi "We Can Remem­ber It for You Wholesa le " , În The Collected Stories of Philip K. Dick, voI . 2 (C itadel Press, New York, 1 998).

MULŢUMIRI Sunt profund îndatorat mai multor oameni care m-au ajutat să-mi trans­

form ideile sumbre în proză cursivă . Aş vrea să mulţumesc în mod specia l mi­nunatulu i meu agent, Bridget Wagner de la Saga lyn Uterary Agency. Fără îndrumarea ei, cartea pur şi s implu nu ar fi existat. De la stadiu l timpuriu al

propuneri i şi până la u ltimele etape ale tipări r i i , m i-a oferit sfaturi indispen­sabile şi încurajările de care aveam atâta nevoie. Aş mai vrea să-mi exprim de­osebita mulţumire faţă de Sara h Crichton, redactorul meu de la Farrar, Straus and Giroux. Tnţelegerea extraordinară a condiţi i lor cu lturale actuale şi simţul ei pătrunzător al sti lu lu i l iterar mi-au îmbunătăţit lucrarea foarte mult în toate fazele conceperi i e i . Nu-mi pot imagina un redactor mai bun. Le sunt de ase­menea recunoscător celor doi prieteni buni care au fost atât de binevoitori şi au citit cartea îndeaproape şi i-au comentat deschis punctele slabe şi punc­tele tari : Phi l ip Kuberski, care îmi este de multă vreme un mentor intelectual, şi Phi l ip Arnold, care de ani de zile m-a deprins cu nuanţele l imbaju lu i . Am fost de asemenea sprij in it în mare măsură de Stephen Corey, redactor inte­rimar la The Georgia Review. M-a ajutat În aprofundarea şi sti l izarea unui eseu, publ icat în această revistă, care s-a dovedit a fi punctul de plecare al acestei

cărţi . Sunt de asemenea recunoscător pentru conversaţi i le fructuoase ale unor prieteni : Ken Cooper, John McNally, Dennis Sampson şi Ma ri lyn Gaul l . Fiecare m-a ajutat să înţeleg ma i profund natura melancoliei şi d ificultăţi le În a scrie

despre această stare. Aş vrea să-mi exprim mu lţumirea şi faţă de părinţii mei, Glenn Wilson şi Unda Wilson. Amândoi mi-au susţinut eforturile în mod ne­condiţionat de-a lungu l vieţii mele, au fost deosebit de răbdători cu tristeţea mea cronică . Aş mai vrea să-i mulţumesc enorm soţiei, Sandi Hamilton, pen­tru ajutorul ei editoria l ager, pentru cuvintele ei însufleţitoare şi pentru răbda­

rea ei remarcabi lă faţă de toanele mele melancolice. Cel mai mult totuşi aş vrea să-i m u lţu m esc fi ice i mele, Una . Deşi are doar c inci an i , fără ca măcar să incerce, m i-a înseninat mereu inima şi a făcut ca viaţa să merite a fi tră ită .

CUPRINS

Introducere . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Visul american . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Omul tristeţ i lar . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Melancal ia generativă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Frumuseţea terib i l ă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Concluz i i . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Note bibliografice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Mulţumiri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Am ajuns dependenţi de fericire si obsedati de

beneficiile "gândirii pozitive " . Când n u ne

îndopăm cu pastile , citim studii care caută neo­

bosit fericirea sau cărţi de self-help scrise de

te-miri-cine despre cum poţi ajunge Ia "o viaţă

lipsită de griji " .

D a r cine spune c ă trebuie să fim fericiti ? În Împotriva fericiril� savantul american Eric G . Wilson arată c ă melancolia este u n ingredient

necesar al oricarei culturi vii . Ea este muza lite­ratu rii , a picturii şi a muzicii, este forţa pe care

se s prijină ideile originale şi trăirile autentice .

Vom alege un creier amorţit cu Prozac sau un

izvor al creativităţii care se hrăneşte din melan­

colie ? E timpul să ne eliberăm de lanţurile opti­

mismului frenetic s i să acceptăm tristeţea

noastră profund umană.

"Pledoaria lui Wilson pentru acceptarea laturii

mai puţin luminoase a vieţii reprezintă un răs­

puns vital Ia mania contemporană a fericirii . "

COLIN MCGINN, Tlte V/ali Street]ollrnal

lSBN 978-606-8073-6 1 -3

1\1 � PSYCHOlOG l[S �!n.mJ!