STAGII ENDO AN V In fiecare stagiu =discuții cu studenții pe tema laboratorului, exemple, aplicații practice. STAGIUL 1 -Diagnosticul în pulpitele reversibile - Patologia pulpară cuprinde pulpita reversibilă şi ireversibilă, pulpita hiperplastică şi necroza. Pulpitele reversibile Prin definiţie, pulpitele reversibile sunt inflamaţii ale pulpei care nu sunt severe. Dacă cauza este eliminată, inflamaţia este reversibilă pulpa redevenind normală. Stimulii uşori sau de scurtă durată ca de exemplu cariile incipiente, eroziunea cervicală sau atriţia ocluzală, cele mai multe proceduri operatorii, chiuretajul parodontal adânc, fracturile de smalţ ce determină expunerea tubulilor dentinari pot produce pulpite reversibile. De obicei pulpitele reversibile sunt asimptomatice. Totuşi când sunt prezente, simptomele sunt particulare. Aplicarea de stimuli ca lichidele reci (sau calde) sau aer produce o durere acută tranzitorie. Îndepărtarea acestori stimuli care în mod normal nu produc durere sau discomfort, este urmată de dispariţia imediată a durerii. Stimuli reci sau calzi produc răspunsuri dureroase diferite din partea pulpei normale. Atunci când se aplică căldură pe un dinte cu pulpa neinflamată, apare o întârziere a apariţiei răspunsului iniţial; intensitatea durerii creşte pe măsură ce se ridică
Transcript
STAGII ENDO AN V
In fiecare stagiu =discuții cu studenții pe tema laboratorului, exemple, aplicații practice.
STAGIUL 1
-Diagnosticul în pulpitele reversibile -
Patologia pulpară cuprinde pulpita reversibilă şi ireversibilă, pulpita hiperplastică
şi necroza.
Pulpitele reversibile
Prin definiţie, pulpitele reversibile sunt inflamaţii ale pulpei care nu sunt severe.
Dacă cauza este eliminată, inflamaţia este reversibilă pulpa redevenind normală. Stimulii
uşori sau de scurtă durată ca de exemplu cariile incipiente, eroziunea cervicală sau atriţia
ocluzală, cele mai multe proceduri operatorii, chiuretajul parodontal adânc, fracturile de
smalţ ce determină expunerea tubulilor dentinari pot produce pulpite reversibile. De
obicei pulpitele reversibile sunt asimptomatice. Totuşi când sunt prezente, simptomele
sunt particulare. Aplicarea de stimuli ca lichidele reci (sau calde) sau aer produce o
durere acută tranzitorie. Îndepărtarea acestori stimuli care în mod normal nu produc
durere sau discomfort, este urmată de dispariţia imediată a durerii. Stimuli reci sau calzi
produc răspunsuri dureroase diferite din partea pulpei normale. Atunci când se aplică
căldură pe un dinte cu pulpa neinflamată, apare o întârziere a apariţiei răspunsului iniţial;
intensitatea durerii creşte pe măsură ce se ridică temperatura. În schimb, răspunsul
dureros la rece al pulpei normale este imediat; intensitatea tinzând să scadă dacă stimulul
rece este menţinut. Conform acestor observaţii, răspunsurile pulpare în condiţii normale
sau de boală sunt aparent determinate de modificările presiunii intrapulpare.
Îndepărtarea iritanţilor şi sigilarea şi izolarea dentinei vitale expuse diminuă de
obicei simptomele. Dar dacă, iritaţia pulpară continuă sau creşte în intensitate din cauzele
menţionate anterior, inflamaţia moderată spre severă va determina pulpite ireversibile şi
chiar necroză pulpară.
STAGIUL 2
Diagnosticul în pulpitele ireversibile-
Pulpitele ireversibile
Prin definiţie, pulpitele ireversibile sunt inflamaţii severe care nu regresează chiar
dacă cauza este îndepărtată. Pulpa va progresa rapid sau lent spre necroză.
Simptome
Pulpitele ireversibile sunt frecvent o sechelă sau rezultatul progresiei pulpitelor
reversibile. Afectarea pulpară severă datorită îndepărtării extensive a dentinei în cursul
procedurilor operatorii sau datorită unui flux sanguin necorespunzător datorită unui
traumatism sau mişcării ortodontice a dinţilor poate de asemenea pulpita ireversibilă.
Semnificativ este faptul că pulpita ireversibilă este de obicei asimptomatică sau pacientul
prezintă simptome uşoare. Cu toate acestea, pulpita ireversibilă poate fi asociată cu
episoade intermitente sau continui de durere spontană (în absenţa stimulilor externi).
Durerea din pulpita ireversibilă poate fi ascuţită sau surdă, localizată sau difuză, să
dureze minute sau ore. Localizarea durerii pulpare este mai dificilă decât cea a durerii
periradiculare şi devine tot mai dificilă pe măsură ce durerea se intensifică. Aplicarea de
stimuli externi ca de exemplu de rece sau cald poate produce prelungirea durerii.
În prezenţa durerii severe, răspunsul pulpar diferă de cel al dinţilor neinflamaţi
sau cu pulpită reversibilă. De exemplu, aplicarea de căldură pe dinţii cu pulpită
ireversibilă poate produce un răspuns imediat; de asemenea, uneori la aplicarea de rece,
răspunsul nu dispare sau se prelungeşte. Uneori,aplicarea de rece la pacienţii cu pulpită
ireversibilă dureroasă determină vasoconstricţie, o scădere a presiunii pulpare şi
consecutiv, calmarea durerii. Deşi s-a susţinut că dinţii cu pulpită ireversibilă au un prag
dureros scăzut la stimularea electrică, Mumford a constatat praguri de percepţie dureroasă
similare la pulpa inflamată şi cea neinflamată.
Teste şi tratament
Dacă inflamaţia este delimitată şi nu este extinsă periapical, dinţii răspund în
limite normale la palpare şi percuţie. Extinderea inflamaţiei la ligamentul periodontal
determină sensibilitate la percuţie şi o mai bună localizare a durerii. Tratamentul
canalului radicular sau extracţia este indicată dinţilor cu semne sau simptome de pulpită
ireversibilă.
STAGIUL 3
Diagnosticul în parodontitele apicale acute -
Parodontita apicală acută
Etiologia
Prima extindere a inflamaţiei pulpare la nivelul ţesuturilor periradiculare se
numeşte parodontită apicală acută (PAA). Agenţii etiologici sunt reprezentaţi de
mediatori ai inflamaţiei din inflamaţia pulpară ireversibilă sau toxinele bacteriene din
necroza pulpară, chimicale (ca de exemplu iriganţi sau agenţi dezinfectanţi), restauraţii în
hiperocluzii, suprainstrumentaţiei sau extruzia materialelor de obturaţie. Pulpa poate fi
inflamată ireversibil sau necrozată.
Semne şi simptome
Aspectele clinice ale PAA sunt reprezentate de discomfort moderat până la sever
ca de asemenea de durere la masticaţie sau contact ocluzal. Dacă PAA este evoluată de la
o pulpită, semnele şi simptomele vor include reacţiile la rece, călsură şi electricitate.
Cazurile de PAA cauzate de necroză nu răspund la testele de vitalitate. Aplicarea de
presiune cu pulpa degetelui sau percuţia cu mânerul oglinzii poate produce durere
marcată până la foarte puternică. “Îngroşarea” spaţiului ligamentului periodontal (LPD)
poate fi vizualizabilă pe radiografie în cazul PAA. Totuşi de obicei spaţiul LPD este
normal iar lamina dură este intactă.
Tratament
Ajustarea ocluziei (atunci când hiperocluzia este evidentă), îndepărtarea iritanţilor
sau a pulpei patologice, sau eliberarea exudatului periradicular producere de obicei o
ameliorare.
STAGIUL 4
Diagnosticul în parodontitele apicale cronice-
Parodontita apicală cronică
Etiologia
Parodontita apicală cronică (PAC) este rezultatul necrozei pulpare şi este de
obicei sechela PAA.
Semne şi simptome
Prin definiţie, PAC este asimptomatică sau este asociată cu un uşor discomfort.
Datorită pulpei necrozate, dinţii cu PAC nu răspund la stimulii electrici sau termici.
Percuţia produce cel mult o durere de mică intensitate. Poate exista o mică sensibilitate la
palpare, indicând o alterare a zonei corticale a osului şi extensia PAC la nivelul
ţesuturilor moi. Aspectele radiologice variază de la ruptura laminei dure la distrucţia
ţesuturilor periradiculare şi interradiculare.
Aspectele histologice
Histologic, leziunile din PAC sunt clasificate fie în
- granuloame, fie în
- chisturi.
Multe leziuni sunt combinaţii de diferite tipuri şi conţin inflamaţie
granulomatoasă, chisturi şi arii de cicatrizare; de asemenea, mostrele nu conţin abcese,
care nu pot fi îndepărtate chirurgical complet. De asemenea, prin biopsie nu se recoltează
întreagă leziune; prin chiuretaj se obţin doar fragmente.
Tratament
Îndepărtarea factorilor iritanţi (pulpa necrotică) şi obturaţia completă determină
de obicei rezoluţia PAC. Nu există nici o dovadă că chisturile apicale nu involuează ca
urmare unui tratament al canalului radicular adecvat sau extracţiei.
STAGIUL 5
Interpretarea radiologică a afecțiunilor endodontice-
RADIOGRAFIA ENDODONTICA
Elemente cheie in anatomia parodonţiului apical şi a structurilor înconjurătoare care trebuie evaluate prin radiografie:
1. apexul şi foramenul canalului pulpar2. cimentul3. spaţiul periodontal al ligamentului4. lamina dura5. corticala osoasă6. osul medular
Structuri anatomice locale care se pot suprapune pe radiografiile periapicale:
1.canalul incisiv
2. cavitatea nazală
3.fosa canină
4. sinusul maxilar
5. arcada zigomatică
6. gaura mentonieră
7. canalul alveolar inferior
8. torusul palatin şi torusul mandibular
ORIENTAREA APEXURILOR RĂDĂCINILOR FAŢĂ DE PLĂCILE CORTICALEI OSOASE ALE MAXILARELOR
Maxilar:
-Apexurille rădăcinilor vestibulare şi apexurile dinţilor maxilari cu o singură rădăcină ating de obicei placa corticală vestibulară
-incisivul lateral reprezintă o excepţie, deoarece apexul lui radicular deviază palatinal frecvent
-la maxilar, câteodată, corticala osoasă este discontinuă deasupra rădăcinilor, lăsând insuke sau şuviţe de ligament patodontal suspendate doar în ţesut moale, Această denudare poate să pornească de la apex până la parodonţiu dar poate fi demonstrată cu greu pe radiografii
Mandibulă:
-premolarii mandibulari pot fi adesesea suspendaţi în osul medular, dacă nu este aşa, apexurile radiculare mandibulare tind spre placa corticală linguală
STAGIUL6
Interpretarea radiologică a afecțiunilor endodontice-
Parodontita apicală
Generalizări:
1. imaginea radiologică a PAC este întodeauna mai MICĂ decât extinderea histologică a leziunii osoase
2. absenţa semnelor radiologice a PAC NU exclude prezenţa ei3. radiografia nu poate fi folosită la diferenţierea dintre un granulom şi un chist
Caracteristici radiologice ale PAC:
-schimbările structurale osoase , periapical
-lărgirea spaţiului ligamentului parodontal
-dezintegrarea laminei dura
-pierderea minerală a osului periapical-radiotransparenţă în formă de picătură (+prezenţa pulpei necrotice)
Tratamentul mecanic de canal in pulpectomia vitala
Prin tratamentul mecanic de canal în cazul pulpectomiilor se înţelege excizia chirurgicală a pereţilor dentinari, până la obţinerea unei preparaţii necesară pentru aplicarea metodei de obturaţie aleasă.
-se efectuează cu acele de canal
-scop-lărgirea canalului pentru a efectua corect obturaţia de canal
Reguli:
-se face dintr-o dată pe tot traiectul canalului
-se lucrează în condiţii perfecte de asepsie
-nu se trepanează apexul, păstrându-se un bont pulpar apical de 1,5-2mm
Tratamentul mecanic-tehnica convenţională:
Acul Kerr nr. 10 sau 20, în funcţie de volumul canalului, de introduce în canal, prin uşoare mişcări de propulsie şi alunecare, până în apropierea apexului
-prin mişcări energice de dute-vino se raclează pereţii canalului, pe toată lungimea
-când acul Kerr nr. 10 sau 20 se mişcă liber de-a lungul canalului radicular, se trece la folosirea acului 15 respectiv 25 , care se introduce până în treimea apicală şi cu aceleaşi mişcări se continuă lărgirea canalului
-se continuă în ordinea crescătoare a numărului acelor
-se fac spălături abundente cu hipoclorit de Na
-se fac recapitulări cu primul ac care a ajuns la apex, prntru a verifica permeabilitatea lui
-acul 40 se introduce până în 1/3 mijlocie, efectuânduse aceleaşi mişcări, apoi acul 50 şi 60, dacă permite volumul rădăcinii
-acele de canal trebuie folosite întotdeauna în ordinea succesivă a mărimii lor
Se obţine un canal radicular în formă de pâlnie alungită, îngustat spre apex, cu pereţii netezi, fără asperităţi sau praguri.
-se utilizează un lubrefiant, prin presiune uşoară şi rotare îndouă sau trei direcţii, conform co complexitatea curburii
-cu acul ajuns la nivelul joncţiunii cemento-dentinare se realizeazăprima mişcare de răzuire
-pentru a evita formarea de praguri, este obligatorie precurbarea acului, de fiecare dată când se introduce în canal
-canalele curbu fiind adesea cu calibru redus,la lărgirea 1/3 apicale nu se folosesc instrumente cu diametru mai mare de 25
PREPARAREA CANALULUI RADICULAR PRIN RĂZUIREA DENTINEI ÎN GANGRENA PULPARĂ
Prin tratamentul mecanic de canal în gangrană, se înţelege excizia chirurgicală a pereţilor dentinari, până la îndepărtarea în totalitate a dentinei alterate şi infectate, rezultând o cavitate endodontică a cărei formă trebuie să corespundă tehnicii de obturare aleasă.
-lărgirea canalului nu trebuie să denatureze morfologia iniţială a acesteia
-canalul preparat trebuie să aibă o formă conică, cu baza spre camera pulpară şi vârful spre constricţia apicală, respectând conul dentinar anatomic(cu baza la nivelul camerei pulpare şi vârful la nivelul constricţiei apicale
Preparaţia se realizează până la limitele terminale ale lungimii de lucru şi anume la nivelul constricţiei apicale, respectând astfel conul cementar ce are vârful la nivelul constricţiei apicale şi baza la foramenul apical, cu o înălţime de 0,5 - 0,7mm. Această configuraţie permite formarea unui dop apical, prin bontul pulpar apical de la acest nivel, care este capabil să asigure o sigilare biologică a apexului după obturaţia de canal.
Astfel, tehnicile endodontice, prin instrumentare şi obturare , trebuie să aibă în vedere menajarea, la acest nivel, a integrităţii tisulare şi a protejării ţesutului periapical, favorizând vindecarea chiar în cazurile cu leziuni preexistente ale parodonţiului apical.
În cazul gangrenei simple, acest lucru este posibil deoarece joncţiunea cemento-dentinară nu este interesată de procesul gangrenos, iar instrumentarea canalului se practică până la 1 -1,5 mm de apex.
În cazul parodontitei apicale cronice, cu resorbţii patologice ale extremităţii apicale care desfiinţează constricţia apicală, aprecierea lungimii de lucru, se face la 1,5 – 2 mm de apexul radiologic.
STAGIUL 8
Determinarea lungimii canalului radicular
Odontometria
Lungimea de lucru a canalului radicular se stabileste, cu diferite metode, pana la nivelul jonctiunii cementodentinare în vederea prepararii canalului, prevenirii traumatizarii parodontiului apical în timpul prepararii canalului si obturarii canalelor pana la constrictja apicala.
Metodele de masurare a canalului sunt:
- metoda clinica;
- metoda clinico-radiologica;
- metode electronice.
1. Metoda clinica. Este cea mai veche si inexacta metodă tactila ce se traduce prin senzaţia de
strâmtorare a canalului, În timpul permeabilizarii canalului, prin atingerea zonei de constrictie apicala (jonctiunea cemento-dentinara). Aceasta metoda se practica patrunzând în canal cu un ac Kerr nr. 10, 15, 20, ales dupa volumul canalului. Se avanseaza cu acest ac în canal, usor, cu atentie, fara miscari de presiune, pana simtim în varful acului o rezistenţa, datorita constrictiei apicale. Se stabileste pe ac un punct de reper pe suprafaţa ocluzala la pluriradiculari si la muchia incizala la frontali. Reperul se fixeaza fie cu rondele de stopuri ocluzale ataşate acului, fie cu pensa dentara cu care se scoate acul din canal.
Acul se scoate din canal si se compara cu lungimea fixata pe imaginea radiologică si cu lungimea medie cunoscuta a canalului.
Daca aceste date corespund înseamna ca s-a stabilit corect lungimea canalului si se noteaza pe fisa, fie printr-o linie dreapta intersectata la ambele capete, fie în mm dupa masurarea cu rigla.
La pluriradiculari se consemneaza lungimea canalului separat pentru fiecare radacina în parte.
2. Metoda clinico- radiologică.
Pentru ca reperarea jonctiunii cemento-dentinare este un act de mare fineţe şi precizie, metoda clinica avand doar un caracter orientativ, s-a recurs la determinarea precisa a acestei zone prin efectuarea unei radiografii cu un ac pe canal (Yngle).
Tehnica constă din efectuarea unei radiografii dentare cu acul introdus în canal, pana în zona de constrictie apicala. Stoperul care este atasat acului fixeaza reperul coronar al acului.
Pentru a obtine lungimea corecta a canalului, se scade din lungimea masurata pe radiografie a acului din canal 1 mm, distanţa ce corespunde erorii prin modul de expunere al filmului.
Se fixeaza stoperul la lungimea astfel stabilita si se efectueaza o noua radiografie, ce ne va arata cu exactitate zona de constrictje apicala. Aceasta lungime masurata este lungimea de lucru în_pulpite si în gangrena simpla, unde trebuie sa se pastreze bontul apical şi să se evite lezarea lui.
În parodontitele apicale cronice cu rezorbţii patologice ale procesului apical, cu desfiinţarea constricţiei apicale (sediul joncţiunii cemento-dentinare) vârful acului depăşeşte această zonă. De aceea se stabileşte lungimea acului în raport cu “apexul radiologic” de pe radiografia pe gol. Se introduce acul din nou în canal, se realizează
o nouă radiografie care ne arată sediul real al zonei apicale.
Aceste metode au dezavantajul să necesită timp îndelungat de lucru, fapt ce a dus la folosirea altor metode ce reduce timpul de lucru şi numărul radiografiilor.
Metoda Dick, care utilizează o singură radiografie şi o formulă după tipul
A d
D= ------
a
D=lungimea reală a dintelul
A=lungimea aculul introdus în canal
d=lungimea dintelui pe radiografie
a=lengimea acului pe radiografie
Radiografia cu sonda bimetalica se face prin introducerea in canal a acelor sonda bimetalice Kuralt
Ele se compun dintr-un ac cu mici inele dintr-un alt metal, dispuse la distante de 1 mm. Se efectueaza radiografia si se citeste numarul segmentelor de opacitati diferite de la portiunea apicala pana la coroana. Adunand milimetri de opacitate diferita, ce reprezinta fiecare segment, se stabileste lungimea canalului.
Metode electronice. Metodele de masura electronica in determinarea lungimii canalului sunt frecvent utilizate datorita preciziei lor, care se ridica la un procent foarte mare (95-98%).
Metoda se bazeaza pe corelatia dintre valoarea rezistentei electrice intre un instrument introdus in canalul radicular si un electrod aplicat pe mucoasa orala (Suzuki).
Valoarea rezistentei este constanta, de 6500 ohmi si este folosita pentru determinarea lungimii canalului radicular (Sunada). Prin aparatul Sono-Explorer realizat pe acest principiu, s-a reusit determinarea audiometrica a lungimii canalului radicular.
Acuratetea determinarii este influentata negativ de prezenta unei solutii de sterilizat canalul, cum ar fi hipocloritui de sodiu, existenta unui apex deschis, utilizarea unor ace
Kerr sub diametrul 0,15, motiv pentru care se impun, la utilizarea acestor aparate, cateva masuri ca:
- uscarea canalului;
- acul introdus in canal sa nu vina in contact cu un material metalic de restaurare coronara;
- acul sa aiba un diametru corespunzator.
Aparatele de masura electronica, existente pentru uzul stomatologic, pot fi clasificate astfel:
- Aparate analogice (Endometer, Dentometer).
- Aparate audiometrice (Sono-Explorer, Neosono M.) care emit semnal sonor cand acul atinge zona apicala.
- Aparate digitale (Neosono D.) care au sistem digital de citire.
- Aparate de inalta frecventa (ultrasonice), care necesita sonde speciale endocanaliculare (Endocater).
- Aparat de vizualizare a endodontiului (Radio-viziograful). Ofera posibilitatea de a genera imagini ale endodontiului, prin captarea, analizarea si crearea de imagini. Cu Radio-viziograful se objin: vizualizarea endodontiului (controlul direct al tratamentului endocanalicular), localizarea precisa a apexului.
STAGIUL 9
Tratamentul mecanic în endodonție (step-back)-
TEHNICA DE LĂRGIRE STEP-BACK
Tehnica step-back de lărgire constă în lărgirea apexului canalului uşor curbat la o
mărime nr. 25, şi în consecinţă pasul înapoi în creşteri de 1 mm pentru a produce pâlnia
coronară necesară pentru a îngădui o obturaţie cu un con de gutapercă nr. 25 şi pentru a
facilita condensarea laterală a gutapercii. Folosirea unei pile nr. 25 reintroduse la
lungimea de lucru originară după folosirea step-back este critică pentru această tehnică.
Cuvintele cheie sunt instrumentarea în serie şi recapitularea. Recapitularea se referă la
reintroducerea sau reaplicarea instrumentelor folosite anterior prin în procesul de curăţare
şi preparare.
Lărgirea apexului
“Experimente in vivo şi in vitro confirmă faptul că este dorită o deschidere
apicală minimă, în general echivalentă cu mărimea unei pile nr. 25.
Principiul a fost întărit de către Murphy şi Tracy în studiul lor despre influenţa mărimii
pilei asupra preparaţiei mecanice a canalelor radiculare curbate la molari. Ei au
determinat mărimea maximă a pilei care s-ar putea adapta la un grad dat de curbură a
unui canal radicular. Poate cea mai semnificativă descoperire a lor a fost că o pilă nr. 25
ar negocia majoritatea canalelor curbate.
PREDAREA TEHNICII STEP-BACK
Poate cea mai uşoară metodă de predare a tehnicii step-back este împărţirea
instrumentarei în două faze.
Faza I: Instrumentarea
Prima fază constă în lărgirea apicală la lungimea de lucru la nr. 25. Una dintre
cele mai importante părţi ale tehnicii de lărgire din faza I refolosirea pilelor cu o mărime
mai mici decât ultima folosită pentru a preveni aşchiile dentinare să se clădească şi să
cauzeze blocajul canalului. Numai irigarea nu este eficientă la asemenea mărimi mici.
Faza II: Instrumentarea
Faza a II-a este stepback-ul, care se obţine prin scurtarea accesului pilelor nr. 30,
35 şi 40 cu 1, 2, şi 3 mm pentru a produce o convergenţă coronară . Permeabilizarea
segmentului de canal apical, care a fost lărgit cu nr. 25 în faza I, trebuie asigurat prin
folosirea continuă a acestei pile după fiecare step-back. Apoi se poate folosi o freză Gates
Glidden nr. 2 şi nr. 3 pentru a regulariza mai bine prepararea zonei coronare. Din nou
trebuie folosit nr. 25 pentru a menţine prepararea apicală. Alezarea laterală adiţională cu
ajutorul unei pile nr. 25 poate fi folosită la o lungime mai mică decât lungimea de
lucru pentru a netezi şi a finisa paşii creaţi de step
back.
Această preparare oferă un spaţiu coronar adecvat în canalul radicular pentru
condensare laterală a conului master de gutapercă nr. 25 cu conuri accesorii fine.
Este greu să se separe tehnicile de lărgire de tehnicile de obturaţie ale canalelor
radiculare. Fiecarei tehnici de preperare i se asociaza tehnica corespunzatoare de
obturare.
STAGIUL 10
Tratamentul mecanic în endodonție ( crown-down)-
Tehnica Marshall si Poppin (crown down)
Metoda consta in largirea si evidarea initiala a portiunii coronare a canalelor, continuindu-se prin cobararea in trepte spre apex.
In aceasta tehnica primele instrumente folosite suntacele groase, continuind cu ace tot mai subtiri spre apex.
Scopul primar al acestei tehnici este de a minimiza sau a elimina materialul necrotic canalar si a evita astfel impingerea lui dincolo de jonctiunea cemento-dentinara in timpul instrumentarii ce poate determina parodontita apicala acuta infectioasa.
Avantaje:
-accesul rectiliniu spre portiunea apicala
-diminuarea interferentelor mecanice dentinare de pe peretii canalelor radiculare in cele doua treimi coronare ale acestora
-tratamentul mecanic rapid si eficient al portiunii apicale
-reducerea pericolului acutizarii in tratamentul gangrenei pulpare prin pistonarea transapicala a rumegusului dentinar infectat
-posibilitati superioare de spalaturi endodontice datorita largirii accentuate a treimii coronare a canalelor
STAGIUL 11
Obturarea canalară
Sigilarea canalelor radiculare cu paste care se întăresc în interiorul lor rămâne încă tehnica cea mai răspândită pe continentul european, aceasta însă nu poate satisface cerinţele endodonţiei moderne.
Introducerea pastei pe canale se face cel mai frecvent cu acul Lentullo
Dezavantaje:
-lipsa anui control precis în timpul introducerii pastei în canal
-depăşirea frecventă a constricţiei apicale
-neomogenitatea obturaţiei
-variaţii volumetrice după priză
-solubilizare apreciabilă
Obturaţia mixtă de canal constă în introducerea unui con de gutapercă în masa de pastă încă moale cu care s-a obturat canalul, în încercarea de a combate aceste deficienţe. Din păcate aceasta constituie doar o prejudecată, cerscând riscul obturaţiilor în depăşire şi nereducând semnificativ infiltraţiile marginale.
Tehnica de cimentare a unui con unic calibrat la apex
Premiza obligatorie a realizării unei obturaţii corecte rezidă în fixarea festă a conului în canal pe o porţiune de 3-4 mm de la constricţia apicală, fără ajutorul pastei de sigilare.
Obţinerea acestui obiectiv este atestată prin fenomenul de tug Back (rezistenţa întâmpinată la retragerea din canal a conului introdus pe toată lungimea de lucru)
Conul poate fi din gutapercă, argint sau titan
Indicaţii:
-canale lărgite prin tratament de canal controlat, instrumentar ISO, care permit utilizarea conurilor standardizate
-excepţional, la obturarea canalului meziovestibular al primului molar superior insuficient lărgit din cauza curburii exagerate sau accesului complicat
Avantaje:
-simplitatea şi rapiditatea execuţiei
Dezavantaje:
-solubilitatea sigilanţilor, în majoritatea cazurilor
-conul nu asigură o sigilare eficientă de unul singur
-neconcordanţa dintre calibrul conurilor şi instrumentelor provenite de la firme diferite
-prin forma sa finală de pâlnie, calibrul canalului lărgit devine întotdeauna mai mare decât al instrumentarului, indiferent dacă este standardizat sau nu
-existenţa premizelor de sigilare a canalului doar pe o distanţă de 2-3 mm de la constricţia apicală
-posibilitatea persistenţei unor porţiuni relativ întinse ale canalului, obturate parţial doar cu ciment de sigilare
-eficienţa globală în prevenirea microinfiltraţiilor de interfaţă este mult mai slabă comparativ cu alte tehnici de obturare a canalelor radiculare
Timpii operatori ai obturaţiei de canal:
1. proba clinico-radiologică a conului2. toaleta finală a canalului3. uscarea canalului4. introducerea cimentului de sigilare pe canal5. introducera conului în canal6. tăierea conului de gutapercă la nivelul podelei camerei pulpare cu un instrument
încălzit7. toaleta camerei pulare8. obturarea provizorie a cavităţii
STAGIUL 12
Obturarea canalară (condensarea laterală la rece)-
TEHNICA DE CONDENSARE LATERALĂ LA RECE A GUTAPERCII
Gutaperca se foloseşte în obturarea canalelor radiculare de peste 120 de ani.Tennica urmăreşte obturarea întregului sistem endodontic cu gutapercă şi ciment de sigilare, prin umplerea progresivă a spaţiilor goale din jurul conului principal(master) cu conuri accesorii de calibru mai mic, condensate lateral de pereţii canalului radicular.
Conul master este standardizat ISO iar conurile accesorii sunt categorisite după grosime în extra fine, fine, medii şi groase, având o formă mult mai conicizată.
Instrumentele de condensare se numesc spreadere: hand spreadere şi finger spreadere.
Avantajele tehnicii:
-sigilare superioară
-succes clinic considerabil în timp
Dezavantaje:
-obturaţia este neomogenă
Timpii operatori:
1).toalete canalului
2).uscarea canalului
3).proba spreaderului în canalul radicular-certificarea pătrunderii spreaderului până la reperul apical corect, pentru obţinerea unei sigilări de calitate a canalului
4).alegerea conului de gutapercă principal-trebuie să fie cu un număr mai mare decât calibrul celui mai gros instrument cu care s-a lărgit canalul pe toată lungimea de lucru, pentru a se opri la introducerea în canal la o distanţă de 0,5- 1 mm de constricţia apicală
5).coafarea pereţilor canalului cu ciment de sigilare
6).coafarea conului principal cu ciment de sigilare şi introducerea lui în canal
7).introducerea spreaderului deja selectat în canal, de-a lungul conului pe care îl deplasează lateral, urmărindu-se o cât mai mare apropiere de constricţia apicală, printr-o mişcare combinată de presiune apicală şi rotaţie
8).menţinerea spreaderului în poziţia finală atinsă timp de 15-30 secunde
9).îndepărtarea spreaderului din canal prin mişcări reciproce de rotaţie cu o amplitudine de 30-40
10).introducerea imediată a unui con de gutapercă, cu vârful coafat în ciment de sigilare (de aceeaşi dimensiune sau mai mic ca spreaderul folosit)
11).reintroducerea spreaderului şi condensrea laterală simultană a ambelor conuri de gutapercă ( principal şi auxiliar)
12).repeterea manevrelor descrise pentru conurile auxiliare până la completa obturare a canalului
13).îndepărtarea excesului de gutapercă prin secţionarea conurilor cu un fuloar încălzit la nivelul orificiilor de emergenţă a canalelor radiculare
14).condensarea finală verticală, fermă
15).îndepărtarea cimentului de sigilare din camera pulpară la monoradiculari, pentru evitarea colorării dentinei
16).coafarea podelei camerei pulpare cu ciment de sigilare la pluriradiculari şi condensarea la cald a gutapercii peste stratul de ciment pentru a sigila canalele accesorii, care fac legătura cu zona furcaţiei
17).radiografie de control
18).aplicarea unei obturaţii de bază cu ciment policarboxilat sau ionomer de sticlă (preferabile cimentului fosfat de zinc, din punct de vedere al adeziunii)
****obiectivul urmărit constă în cât mai buna izolare a cimentului de sigilare împotriva infiltraţiilor din mediul lichid bucal, principalul agent care deteriorează etenşeitatea obturaţiilor de canal
19).obturaţia coronară provizorie
STAGIUL 13
Reconstituirea dinților tratați endodontic-
Restaurarea ca factor al succesului sau eşecului
Studii clinice
• infiltrarea coronară• factorii structurali
Condiţii speciale de restaurare
• modificări structurale în dentină• pierderea de strucuri dentare• considerente biomecanice
Necesităţile unei restaurări adecvate
• asigurarea etanşeităţii la nivel coronar• protejarea structurilor dentare restante• satisfacerea condiţiilor funcţionale şi estetice
