EN54 5 Detectoare de Caldura

ICS 13.220.20ASRO SR EN 54-5 STANDARD ROMAN 2001

Indice de clasificare G 07

SISTEME DE DETECTARE ŞI DE ALARMĂ LA INCENDIU

Partea 5: Detectoare de căldură – Detectoare punctuale

Fire detection and fire alarm systems - Part 5: Heat detectors – Point detectors

Systèmes de détection et d'alarme incendie - Partie 5: Détecteurs de chaleur – Détecteurs ponctuels

APROBARE Aprobat de Preşedintele ASRO laStandardul European EN 54-5:2000 are statutul unui standard român

CORESPONDENTĂ Prezentul standard este identic cu Standardul European EN54-5:2000, Sisteme de detectare şi de alarmă la incendiu Partea 5: Detectoare de căldură – Detectoare punctualeThis standard is identical with the European Standard EN54-5:2000, Fire detection and fire alarm systems - Part 5: Heat detectors – Point detectors

La présente norme est identique â la Norme européenne EN54-5:2000, Systèmes de détection et d'alarme incendie - Partie 5: Détecteurs de chaleur – Détecteurs ponctuels

DESCRIPTORI TIT Detectoare de incendiu, detectoare de caldura, specificaţii, încercare, verificări, condiţii de încercare, marcare.

ASOCIAŢIA DE STANDARDIZARE DIN ROMÂNIA (ASRO), Adresa: str. Mendeleev, nr. 21 – 25, cod: 70168, Bucureşti,

sector 1, TP (401) 315 58 70 ; (401) 211 32 96 ;TF (401) 210 08 33

ASRO Reproducerea sau utilizarea integrală sau parţială a prezentului standard în orice publicaţii şi prin orice procedeu

(electronic, mecanic, fotocopiere, microfilmare, etc.) este interzisă dacă nu există acordul scris al ASRO.

Ref: SR EN54-5:2000 Ediţia 1

PREAMBUL NAŢIONAL

Prezentul standard reprezintă traducerea versiunii engleze a EN 54-5:2000.

Prezentul standard face parte din seria de standarde EN 54 şi specifică conditiile, metodele de încercare

şi criteriile de performanţă pentru detectoarele punctuale de căldură destinate utilizării în sistemele de

detectare şi de alarmare la incendiu din clădiri.

Prezentul standard cuprinde patru anexe (informative): A, B, C, D care conţin explicaţii privind: tunel de

căldură pentru măsurări de timpi şi temperatură de răspuns, informaţie privind construcţia tunelului de

căldură, deviatii limite inferioare şi superioare timpi de răspuns şi aparat pentru încercarea la impact.

Corespondenţa dintre standardele europene şi internaţionale la care se face referire şi standardele

române corespunzătoare se regăseşte în anexa naţională.

Cuvintele „standard european“ din textul prezentului standard trebuie citite „standard român“.

STANDARD EUROPEAN EN54–5:2000

EUROPEAN STANDARD

NORME EUROPÉENNE

EUROPÄISCHE NORM Decembrie 2000

ICS 13.220.20 Descriptori: detectoare de incendiu, sistem detectare incendiu, echipament automat, dispozitive de siguranţă, specificaţii, încercare, verificări, condiţii de încercare, marcare

Versiunea română

SISTEME DE DETECTARE ŞI ALARMĂ LA INCENDIU - PARTEA 4: ECHIPAMENT DE ALIMENTARE ELECTRICĂ

Fire detection and fire alarm systems - Part 5: Heat detectors – Point detectors

Systèmes de détection et d'alarme incendie - Partie 5: Détecteurs de chaleur – Détecteurs ponctuels

Brandmeldeanlagen - Teil 5: Wärmemelder – Punktförmige Melder

Prezentul standard reprezinta versiunea român a Standardului European EN 54-5: 2000. Standardul a

fost tradus de ASRO, are acelasi statut ca si versiunile oficiale si a fost publicat cu permisiunea CEN.

Prezentul Standard European a fost adoptat de CEN la 2 Iunie 2000. Membrii CEN sunt obligaţi să respecte Regulamentul Intern CEN/CENELEC care stipulează condiţiile în care prezentului standard european i se atribuie statutul de standard naţional fără nici o modificare.

Listele actualizate şi referinţele bibliografice referitoare la aceste standarde naţionale pot fi obţinute pe bază de cerere către Secretariatul Central al CEN sau orice membru CEN.

Standardele Europene există în trei versiuni oficiale (engleză, franceză, germană). O versiune în oricare altă limbă realizată prin traducere sub responsabilitatea unui membru CEN în limba sa naţională şi notificată Secretariatului Central, are acelaşi statut ca şi versiunile oficiale.

Membrii CEN sunt organizaţiile naţionale de standardizare din: Austria, Belgia, Danemarca, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Portugalia, Republica Cehă, Spania şi Suedia.

CENComitetul European pentru StandardizareEuropean Committee for Standardization

Comité Européen de NormalisationEuropäisches Komitee für Normung

Secretariatul Central: str. Stassart 36, B - 1050 Brussels _

1999 Dreptul de utilizare în orice formă şi prin orice mijloace rezervat în întreaga lume de membri naţionali CEN

Ref.: No. EN 54-5: 2000: 2001 RO

1

Cuprins Pagina

Preambul 3

1 Domeniu de aplicare 4

2 Referinţe normative 4

3 Terminologie şi definiţii 5

4 Condiţii 6

4.1 Conformitate 6

4.2 Clasificare 6

4.3 Pozitie elemente sensibile la căldură 6

4.4 Semnalizarea individuală a alarmei 7

4.5 Conectare dispozitive auxiliare 7

4.6 Monitorizare detectoare detasabile 7

4.7 Reglari ale producatorului 7

4.8 Reglare locala a caracteristicii de răspuns 7

4.9 Marcaj 8

4.10 Documentatie 8

4.11 Cerinte suplimentare pentru detectoare controlate prin software 9

5. Incercări10

5.1 Generalităţi 10

5.2 Dependentă directională 15

2

5.3 Temperatura de răspuns static 15

5.4 Timpi de răspuns de la temperatura tipică de aplicare 16

5.5 Timpi de răspuns de la 25oC 17

5.6 Timpi de răspuns de la temperatură ambiantă ridicată (Căldură uscată incercare

operatională)

17

5.7 Variatie parametri de alimentare 18

5.8 Dispersie 18

5.9 Frig (încercare operaţională)18

5.10 Căldură uscată (încercare anduranţă) 19

5.11 Căldură umedă ciclică (încercare operaţională) 21

5.12 Căldură umedă staţionară (încercare anduranţă) 22

5.13 Coroziune bioxid de sulf (SO2) (încercare anduranţă) 23

5.14 Soc (încercare operaţională)24

5.15 Impact (încercare operaţională) 25

5.16 Vibraţii sinusoidale (încercare operaţională) 26

5.17 Vibraţii sinusoidale (încercare anduranţă)27

5.18 Compatibilitate electromagnetică (EMC), Incercări imunitate (încercare

operaţională)

28

6 Incercari suplimentare pentru detectoare cu sufixe la clasă 29

6.1 Incercare pentru detectoare cu sufix S29

6.2 Incercare pentru detectoare cu sufix R 31

3

Anexa A (Normativă) Tunel de căldură pentru măsurări timpi de răspuns si

temperatura de răspuns

32

Anexa B (Informativă) Informatie privind constructia tunelului de caldură 33

Anexa C (Informativă) Deviatia limitelor superioara si inferioara timpi de raspuns 36

Anexa D (Informativă) Aparat pentru incercare impact 39

4

Preambul

Acest standard european a fost elaborat de Comitetul Tehnic CEN/TC 72 Sisteme de detectare incendiu

si sisteme de alarmă la incendiu, al cărui secretariat este tinut de BSI.

Acest standard european înlocuieşte EN 54-5:1976, EN 54-5:1976/A1:1988, EN 54-6:1982, EN 54-

8:1982.

Acestui standard european i se va da statut de standard naţional , fie prin publicarea unui text identic fie

prin aprobare, cel târziu până în iunie 2001, iar standardele naţionale conflictuale vor fi retrase cel mai

târziu până în iunie 2003. Pentru produse care erau conforme cu standardul national respectiv înainte de

data retragerii (anularii), cum este arătat de producătorul sau de organismul de certificare, acest standard

anterior poate continua să se aplice pentru producţie până în iunie 2006.

Acest standard european a fost elaborat sub mandatul încredinţat CEN-ului de Comisia Europeană şi

Asociaţia Europeană a Liberului Schimb, şi indeplineste conditiile esenţiale ale Directivelor UE.

In conformitate cu Regulile Interne CEN/CENELEC, organizaţiile naţionale de standardizare ale

următoarelor ţări sunt obligate să implementeze acest standard european : Austria, Belgia, Danemarca,

Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Norvegia,

Olanda, Portugalia, Republica Cehă, Spania şi Suedia.

Acest standard a fost pregatit in cooperare cu CEA (Comite Europeen des Assurances) si cu EURALARM

(Association of European Manufacture of Fire and Intruder Alarm Systems).

Diferenţele semnificative faţă de EN 54-5:1976+A1:1988 sunt:

- schimbări în titlul seriei EN 54 şi în titlul acestei părţi;

- integrarea în această parte a conditiilor pentru detectoarele de temperatura pentru temperaturi înalte,

anterior acoperite de EN 54-8:1982 şi integrarea parţială a conditiilor pentru detectoarele sensibile la

creşteri de temperatura fără element static, anterior acoperite de EN 54-6:1982 ;

- un nou sistem de clasificare, care combină sistemele din EN 54-5:1976 şi EN 54-8:1982, împreună cu

introducerea sufixelor opţionale ce dau informaţie adiţională despre caracteristicile de răspuns (N.B.

aceasta permite a fi identificate detectoare cu anumite caracteristici de creştere, aşa cum erau

detectoarele acoperite anterior de EN 54-6:1982) ;

- schimbări la limitele inferioare ale timpilor de răspuns la creşteri mari de temperatură ;

- schimbări în procedurile de încercare de mediu pentru utilizarea încercărilor CEI acolo unde este

posibil, pentru armonizarea cu procedurile de încercare utilizate pentru alte tipuri de detectoare şi

pentru includerea încercărilor de imunitate EMC.

- cerinţa pentru un indicator de alarmă integrat.

EN 54-5:1976, EN 54-6:1982, EN 54-8:1982 şi amendamentele lor vor fi retrase la publicarea acestei

revizii.

5

Informaţiile despre relaţiile între acest standard european şi alte standarde din seria EN 54 sunt indicate

în Anexa A din EN 54-1:1996.

1. Domeniu de aplicare

Aceast standard european specifică condiţiile, metodele de încercare şi criteriile de performanţă pentru

detectoare punctuale de căldură (temperatură) destinate utilizării în sistemele de detectare şi de alarmă la

incendiu ale clădirilor (a se vedea EN54-1 : 1996).

Pentru alte tipuri de detectoare de căldură, sau pentru detectoarele destinate altor medii, acest standard

ar trebui utilizat numai ca ghid. Detectoarele de căldură cu caracteristici speciale şi construite pentru

riscuri speciale nu fac obiectul acestui standard.

2. Referinţe normative

Acest standard european include referinţe datate sau nedatate la dispoziţiile altor publicaţii. Aceste

referinţe normative sunt incluse în text acolo unde este nevoie, iar publicaţiile sunt enumerate mai jos.

Pentru referinţele datate, amendamentele sau reviziile ulterioare ale uneia dintre aceste publicaţii nu se

aplică la prezentul standard european, cu excepţia cazului când referinţele sunt incluse prin amenadment

sau revizie. Pentru referinţele nedatate se aplică ultima ediţie a publicaţiilor la care se face referirea.

Publicatie

ISO/IEC

An Titlu EN / HD An

- - Fire detection and fire alarm systems - Part 1:

Introduction.

EN 54-1 1996

- - Alarm Systems – Part 4: Electromagnetic

compatibility – Product family standard:

Immunity requirements for components of fire,

intruder and social alarm systems + A1:1998.

EN 50130-4 1995

IEC 60068-1 1988 Environmental testing – Part 1: General and

guidance, + A1: 1992.

EN 60068-1 1994

IEC 60068-2-1 1990 Environmental testing – Part 2: Tests - Tests A:

Cold, + A1:1993, A2: 1994.

EN 60068-2-1 1993

IEC 60068-2-2 1974 Basic Environmental testing procedures – Part

2: Tests - Tests B: Dry heat, + Supp. A:1976,

A1: 1993, A2:1994.

EN 60068-2-2 1993


2: Tests - Tests Ca: Damp heat, steady state, +

A1: 1984.

HD 323.2.3 S2 1987

6

IEC 60068-2-6 1995 Environmental testing procedures – Part 2:

Tests - Tests Fc: Vibration, sinusoidal, +

Corr.:1995.

EN 60068-2-6 1995


2: Tests - Tests Ea & Guidance: Shock.

EN 60068-2-27 1993


2: Tests - Tests Db& Guidance: Damp heat,

cyclic (12 + 12 hour cycle), + A1: 1985.

HD 323.2.30 S3 1988


2: Tests - Tests Kc: Sulphur dioxide test for

contacts and connections.

- -

IEC 60068-2-56 1988 Environmental testing procedures – Part 2:

Tests - Tests Cb: Damp heat, steady state,

primarily for equipement.

HD 323.2.56 S1 1990

IEC 209-1 1989 Wrought aluminium and aluminium alloys –

Chemical composition and forms of products –

Part 1: Chemical composition

- -

3. Definiţii şi prescurtări

Pentru necesităţile prezentului standard se aplică definiţiile date în EN 54-1 împreună cu definiţiile

următoare:

3.1

temperatură tipică de aplicare

temperatura la care poate fi supus pentru perioade lungi de timp un detector instalat în absenţa unei stări

de incendiu.

Notă: Această temperatură se consideră a fi cu 29 oC sub temperatura minimă de răspuns static, în

conformitate cu clasa marcată pe detector, aşa cum este specificat în Tabelul 1.

3.2

temperatură maximă de aplicare:

temperatura maximă la care este supus un detector instalat fie şi pe perioade scurte de timp în absenţa

incendiului.

Notă : Această temperatură se considera a fi cu 4oC sub limita minimă a temperaturii de răspuns static în

conformitate cu clasa marcata pe detector, aşa cum este specificat în Tabelul 1.

3.3

temperatură statică de răspuns:

7

temperatura la care un detector poate produce un semnal de alarmă daca este supus la o rată mică de

creştere a temperaturii.

Notă : Creşterea de temperatură de aproximativ 0,2 K min-1 este în mod normal potrivită pentru aceste

măsurări dar creşteri mai mici pot fi cerute în anumite cazuri (a se vedea 5.3).

4 Condiţii

4.1 Conformitate

Pentru a fi conform cu acest standard detectorul trebuie să satisfacă condiţiile acestui articol, condiţii care

trebuie să fie verificate prin inspectie vizuală sau evaluare constructivă, detectorul trebuind să fie încercat

aşa cum este descris în articolul 5 şi dacă este aplicabil şi articolul 6, şi trebuie să corespundă conditiilor

acestor încercări în concordanţă cu clasaele marcate.

4.2 Clasificare

Detectoarele trebuie să se încadrează într-una sau mai multe din urmatoarele clase: A1, A2, B, C, D, E, F

sau G în conformitate cu încercările specificate la articolul 5 (a se vedea Tabelul 1).

Tabelul 1 – Temperaturi clasificare detector

Clasă detector

Temperatura Tipică de Aplicare

oC

Temperatura Maximă de

AplicareoC

Temperatura Minimă de

Răspuns Static oC

Temperatura Maximă de

Raspuns Static oC

A1 25 50 54 65A2 25 50 54 70B 40 65 69 85C 55 80 84 100D 70 95 99 115E 85 110 114 130F 100 125 129 145G 115 140 144 160

Opţional producătorul poate da informatii suplimentare privind modul de raspuns al detectorului prin

adaugarea sufixului S sau R claselor1) de mai sus. Detectoarele marcate cu litera S sau R ca sufix la

marcajul de clasa trebuie încercate în conformitate cu încercarea care se aplică, specificată în articolul 6,

şi să îndeplinească conditiile acelei încercări, suplimentar încercărilor din articolul 5.

1) Detectoarele cu sufix S la clasa lor nu răspund sub temperatura minimă de răspuns static, conform clasificãrii lor

(a se vedea Tabelul 1), chiar la rate mari de creştere ale temperaturii aerului. Detectoarele cu sufix R la clasa lor

încorporeazã o caracteristică de răspuns la creşteri, care îndeplineşte cerinţele de timpi de răspuns (a se vedea

Tabelul 4) pentru rate de creşteri mari ale temperaturii aerului chiar atunci când creşterea temperaturii începe de la

o temperaturã a aerului substanţial sub temperatura tipicã de aplicare.

8

4.3 Pozitie a elementelor sensibile

Fiecare detector trebuie să fie astfel construit încât cel puţin o parte a elementului(elor) sau(sale)

sensibil(e) la căldură, exceptând elemente cu funcţii auxiliare (de exemplu : corectoare de caracteristică),

trebuie să se afle la o distanţă de minim 15 mm de suprafaţa de montare a detectorului.

4.4 Indicator individual de alarmă

Detectoarele clasele A1, A2, B, C sau D trebuie să fie prevazute cu indicator integral roşu, prin care

detectorul individual, care declanşează o alarmă, poate fi identificat, până când starea de alarmă este

resetată. Unde alte stări ale detectorului pot fi indicate vizual, ele trebuie să fie neapărat diferite de

indicaţia de alarmă, exceptând cazul când detectorul este comutat în modul de întreţinere. Pentru

detectoare detaşabile indicatorul se poate integra în soclul sau capul detectorului. Indicatorul vizual

trebuie să fie vizibil de la o distanţă de 6 m direct sub detector într-o lumină ambiantă de intensitate până

la 500 lucşi.

Detectoarele clasele E, F sau G trebuie să fie prevazute fie cu indicator roşu integral sau cu alt mijloc

pentru indicarea locală a stării de alarmă a detectorului.

4.5 Conectare dizpozitive auxiliare

Dacă detectorul este prevazut pentru conectarea unor dizpozitive auxiliare (de exemplu: indicatoare la

distanţă, relee de control), defectele prin întrerupere sau prin scurtcircuit ale acestor conexiuni nu trebuie

să afecteze functionarea corectă a detectorului.

4.6 Monitorizare detectoare detaşabile

Pentru detectoare detaşabile trebuie prevazut un mijloc pentru ca sistemul de monitorizare la distanţă (de

exemplu echipamentul de control şi semnalizare) să detecteze scoaterea detectorului din soclu, pentru a

da un semnal de defect.

4.7 Reglari ale producătorului

Nu trebuie să fie posibilă schimbarea setărilor producătorului decât prin mijloace speciale (de exemplu un

cod special sau o sculă specială sau prin ruperea sau îndepărtarea unui sigiliu).

4.8 Reglare locala a caracteristicii de răspuns

9

Daca este posibila ajustarea la locul de montare a caracteristicii de răspuns a detectorului atunci:

a) pentru fiecare setare, la care producătorul pretinde conformitatea cu acest standard, el trebuie să

declare o clasă corespunzătoare, şi pentru fiecare asemenea setare detectorul trebuie să satisfacă

conditiile acestui standard pentru clasa corespunzătoare, şi accesul la mijloacele de ajustare trebuie

să fie posibil numai prin utilizarea unui cod sau a unei scule speciale sau prin scoaterea detectorului

din soclu sau din montaj.

b) orice setare(ări), la care producătorul nu pretinde conformitatea cu acest standard, trebuie să fie

accesibilă numai prin utilizarea unui cod special sau o sculă specială, şi trebuie marcată clar pe

detector sau în datele asociate, că dacă această setare(ări) este (sunt) utilizată(e), detectorul nu este

conform cu acest standard.

Notă : Aceste reglari pot fi făcute la detector sau la echipamentul de control şi semnalizare.

4.9 Marcare

Fiecare detector trebuie să fie clar marcat cu informaţiile urmatoare:

a) numărul acestui standard (adică EN 54-5) ;

b) clasa(ele) detectorului (de exemplu A1, A1R, A1S, A2, B etc.). Daca detectorul are

posibilitatea de a i se regla clasa la locul de montare (a se vedea 4.8), atunci marcarea clasei

poate fi înlocuită cu simbolul P;

c) numele sau marca comercială;

d) denumirea modelului (tip sau număr);

e) notarea terminalor pentru cablare;

f) o anumită marcă(i) sau un cod(uri) (de exemplu număr de serie sau cod de lot), prin care

producatorul poate identifica cel puţin data sau lotul şi locul de producţie, şi numărul(ele)

oricărei versiunii software, conţinută în detector.

Pentru detectoare detasabile, capul detectorului trebuie să fie marcat cu a), b), c), d) şi f), şi soclul trebuie

marcat cu, cel puţin d) (de exemplu denumirea propriului său model) şi e).

Dacă orice marcare pe dispozitive utilizează simboluri sau abrevieri neutilizate în mod normal atunci

acestea trebuie să fie explicate în datele furnizate împreună cu acest dispozitiv.

Marcarea trebuie să fie vizibilă pe durata instalării detectorului şi trebuie să fie accesibilă pe timpul

întreţinerii.

Marcajele nu trebuie aplicate pe şuruburi sau alte componente demontabile cu uşurinţă.

4.10 Date

10

Detectoarele trebuie fie să fie furnizate cu suficiente date tehnice de instalare şi de întreţinere, pentru a

permite corecta lor instalare şi funcţionare2) sau, dacă toate aceste date nu sunt furnizate cu fiecare

detector, referiri la fişa de date corespunzătoare trebuie specificate pe sau cu fiecare detector.

Pentru detectoare cu posibilităţi de ajustare la locul de montare a clasei lor, aceste date trebuie să

identifice clasele aplicabile şi trebuie să descrie metoda de programare (de exemplu prin selectarea unei

poziţii la un comutator pe detector sau o setare din meniu la echipamentul de control şi semnalizare).

NOTĂ: Informaţie suplimentară poate fi cerută de organizaţiile care certifică detectoarele conform

conditilor acestui standard.

4.11 Condiţii suplimentare pentru detectoare controlate software

4.11.1 Generalităţi

Pentru detectoare care se bazează pe control software pentru a îndeplini conditiile acestui standard,

condiţiile de la 4.11.2, 4.11.3 şi 4.11.4 trebuie să fie îndeplinite.

4.11.2 Documentatie software

4.11.2.1 Producătorul trebuie să elaboreze o documentaţie care să dea o imagine de ansamblu a

proiectării software. Această documentaţie trebuie să fie suficient de detaliată pentru ca proiectul să fie

inspectat pentru conformitate cu acest standard şi trebuie să includă cel puţin următoarele:

a) o descriere funcţională a execuţiei programului principal (de exemplu diagramă de flux informaţional

sau organigramă) incluzând:

1) o scurtă descriere a modulelor şi sarcinile pe care le execută;

2) modul în care interacţionează modulele;

3) ierarhia generală a programului;

4) modul în care software-ul interacţionează cu hardware-ul detectorului;

5) modul în care modulele sunt apelate, inclusiv orice prelucrare de întreruperi.

b) o descriere a zonelor de memorie care sunt utilizate pentru diferite scopuri (de exemplu program, date

specifice sitului şi datele de execuţie ale programului);

c) o denumire prin care softwareul şi versiunile sale pot fi în mod unic identificate.

2) Pentru a permite functionarea corectã a detectoarelor, aceste date trebuie sã descrie cerintele pentru

prelucrarea corectã a semnalelor de la detector. Aceasta poate lua forma unei specificatii tehnice

complete a acestor semnale, o referire la un protocol corespunzãtor de semnalizare sau o referire la tipuri

potrivite de echipament de control si semnalizare etc.

11

4.11.2.2 Producătorul trebuie să aibă disponibilă documentaţia de proiectare detaliată, care numai la

cererea autorităţii de încercare este furnizată. Acesta trebuie să cuprindă cel puţin următoarele elemente:

a) o imagine de ansamblu a întregii configuraţii a sistemului, incluzând toate componentele software şi

hardware;

b) o descriere a fiecărui modul al programului, conţinând cel puţin:

1) numele modulului;

2) o descriere a sarcinilor executate;

3) o descriere a interfeţelor, incluzând tipul de trensfer de date, domeniul de date valide şi modul

de verificare a validităţii datelor;

c) listele întregi ale codurilor sursă, copie sau în formă cod maşină – citibil (de exemplu cod ASCII),

conţinând toate variabilele globale şi locale, constantele şi etichetele utilizate şi comentarii suficiente

pentru a urmări execuţia programului;

d) descrierea detaliată a uneltelor software utilizate la proiectarea şi implementarea programului (de

exemplu: unelte CASE, compilatoare).

4.11.3 Proiectare sofware

Pentru a se asigura fiabilitatea detectorului, următoarele conditii pentru proiectarea software trebuie

aplicate:

a) software-ul trebuie să aibe o structură modulară;

b) proiectarea interfeţelor pentru datele generate manual sau automat nu trebuie să permită datelor

invalide să producă erori în funcţionarea programului;

c) software-ul trebuie să fie proiectat pentru a evita apariţia blocării execuţiei programului.

4.11.4 Memorare programe si date

Programul necesar pentru conformitate cu acest standard şi orice date presetate, cum ar fi setările

producătorului, trebuie să fie păstrate într-o memorie nevolatilă. Scrierea în zonele de memorie care

conţin acest program şi date trebuie să fie posibilă numai prin utilizarea unei scule speciale sau unui cod

şi trebuie să nu fie posibilă pe durata normală de funcţionare a detectorului.

Datele specifice sitului trebuie păstrate în memorie care va reţine datele cel puţin 2 săptămâni fără

alimentarea externă a detectorului, dacă nu se iau alte măsuri pentru reînnoirea acestor date, după o

cădere a alimentării, într-o oră de la restabilirea alimentării.

12

5 Incercări

5.1 Generalităti

5.1.1 Conditii atmosferice pentru încercări

Dacă nu este altfel menţionat în procedura de încercare, atunci încercarea trebuie efectuată după ce

specimenului de încercare i s-a permis să se stabilizeze în condiţiile atmosferice standard pentru încercări

aşa cum sunt descrise în CEI 60068-1 :1988+A1 :1992 după cum urmează :

a) temperatură : (15 la 35) oC ;

b) umiditate relativă : (25 la 75) % ;

c) presiune aer : (86 la 106) kPa.

5.1.2 Conditii de functionare pentru încercări

Dacă o metodă de încercare cere ca detectorul să fie operaţional, atunci specimenul trebuie să fie

conectat la un echipament de alimentare şi monitorizare corespunzător cu caracteristici conform datelor

producătorului. Dacă nu este altfel menţionat în metoda de încercare parametrii de alimentare aplicaţi

specimenului trebuie să fie setaţi în domeniul(le) specificat(e) de producător şi trebuie să rămână în mod

preponderent constanţi pe perioada încercărilor. Valoarea aleasa pentru fiecare parametru trebuie să fie

în mod normal valoarea nominală, sau valoarea medie a domeniului specificat. Daca procedura cere ca

specimenul să fie monitorizat pentru a detecta oricare semnale de alarma sau de defect, atunci conexiuni

trebuie să se facă la oricare dispozitive auxiliare necesare (de exemplu printr-un circuit la un dispozitiv de

capăt de linie pentru detectoarele convenţionale pentru a permite recunoaşterea unui semnal de defect).

NOTĂ : Trebuie date în raportul de încercare detalii privind echipamentul de alimentare şi monitorizare şi

criteriul de alarmă utilizat.

5.1.3 Montare

Specimenul trebuie să fie montat prin mijloacele sale normale de fixare în concordanţă cu instructiunile

producatorului. Daca aceste instrucţiuni descriu mai mult decât o metodă de montare atunci trebuie

aleasă metoda considerată a fi cea mai defavorabilă pentru fiecare încercare.

5.1.4 Tolerante

Dacă nu este altfel menţionat, toleranţele pentru încercarile de mediu trebuie să fie aşa cum sunt date în

standardele de referinţă de bază pentru încercări (de exemplu partea relevantă din CEI 60068).

Dacă o cerinţă sau o procedură de încercare nu specifică o toleranţă sau limite de abatere, atunci limitele

de abatere de 5 % trebuie să fie aplicate.

13

5.1.5 Măsurare timp de răspuns

Specimenul pentru care trebuie să fie măsurat timpul de răspuns trebuie să fie montat în tunelul de

temperatură cum este specificat la 5.1.3 şi anexa A. El trebuie să fie conectat la un echipament

corespunzător de alimentare şi monitorizare în concordanţă cu 5.1.2. Orientarea specimenului în raport cu

direcţia de curgere a aerului trebuie să fie cea care dă timpul maxim de răspuns la încercarea de

dependenţă direcţională 5.2. dacă nu este specificat altfel.

Inaintea măsurării, temperatura curentului de aer şi specimenul trebuie să fie stabilizaţi la temperatura

specificată în procedura de încercare aplicabilă. Măsurarea este efectuată apoi prin creşterea temperaturii

aerului în tunelul de temperatură, liniar în timp la o rată de creştere specificată în procedura de încercare

aplicabilă până când echipamentul de alimentare şi monitorizare indică o alarmă sau până când limita

superioară a timpului de răspuns pentru încercare este depăşită. Pe durata măsurării curgerea de aer

trebuie să fie menţinută la un debit constant, echivalent cu (0,8 0,1) m s-1 la 25 oC şi temperatura

aerului trebuie să fie controlată în intervalul 2 K faţă de temperatura nominală cerută în oricare moment

de timp pe durata încercării (a se vedea anexa A). Timpul de răspuns este intervalul de timp dintre

începutul creşterii temperaturii şi indicaţia unei alarme la echipamentul de control şi monitorizare.

NOTA 1 Extrapolarea liniară a temperaturii stabilizate şi a creşterii de temperatură în raport cu intervalele

de timp poate fi utilizat pentru stabilirea timpului efectiv de începere a creşterii temperaturii.

NOTA 2 Trebuie să se aibă grijă pentru a nu supune detectoarele la un şoc termic distrugător când sunt

transferate la sau de la o temperatură de stabilizare sau de alarmă.

NOTA 3 Detalii şi informaţii privind proiectarea unui tunel de temperatură sunt date în anexele A & B.

5.1.6 Necesar pentru încercări

Pentru încercări de conformitate cu acest standard sunt necesare următoarele:

a) Pentru detectoarele resetabile: 15 detectoare

Pentru detectoarele neresetabile: 62 detectoare

Pentru detectoarele neresetabile cu sufix S: 63 detectoare

Pentru detectoarele neresetabile cu sufix R: 68 detectoare;

b) Datele cerute în 4.10.

Specimenele supuse încercărilor trebuie să fie reprezentative pentru producţia normală a producătorului

în ceea ce priveşte construcţia şi calibrarea lor.

5.1.7 Program de încercare

Detectoarele resetabile trebuie să fie arbitrar numerotate de la 1 la 15 de organismul de încercare şi

încercate în concordanţă cu programul de încercare din Tabelul 2.

14

Pentru detectoarele cu posibilitate de reglare locala a clasei lor :

a) încercările în concordanţă cu 5.3, 5.4, 5.5, 5.6, 5.8, 6.1 şi 6.2 trebuie să fie efectuate pentru fiecare

clasă aplicabilă;

b) încercarea în concordanţă cu 5.10 trebuie să fie efectuată pentru clasa cu valoarea cea mai mare a

temperaturii;

c) toate celelalte încercări trebuie să fie efectuate cel puţin pentru o clasă.

Specimenele neresetabile trebuie să fie numerotate arbitrar, de la 1 la 62, de la 1 la 63, sau de la 1 la 68

în concordanţă cu clasa, de organizaţia de încercare şi încercate în concordanţă cu programul de

încercare din Tabelul 3.

15

Tabel 2 – Program încercări pentru detectoare resetabile

Incercare Articol Număr(ere) specimen(e)Rata de crestere a temperaturii aerului (K min-1)

<0,2 1 3 5 10 20 30 ImersieDependenţă direcţională 5.2 1Temperatură de răspuns static 5.3 1, 2Timpi de răspuns de la temperatura tipică de aplicare

5.4 1, 2 1, 2 1, 2 1, 2 1, 2 1, 2

Timpi de răspuns de la 25 oC

5.5 1 1

Timpi de răspuns de la temperatura ambiantă ridicată

5.6 1 1

Variaţie parametri alimentare 5.7 1, 2 1, 2Dispersie (Timpi de răspuns înainte de încercările de mediu)

5.8 3 la 15

3 la 15

Frig (încercare operaţională) 5.9 3 3Căldură uscată (încercare anduranţă)

5.10 4 4

Căldură umedă ciclică (încercare operaţională)

5.11 5 5

Căldură umedă staţionară (încercare anduranţă)

5.12 6 6

Coroziune la bioxid de sulf (SO2) (încercare anduranţă)

5.13 7 7

Soc (încercare operaţională) 5.14 8 8Impact (încercare operaţională) 5.15 9 9

Vibraţii sinusoidale (încercare operaţională)

5.16 10 10

Vibraţii sinusoidale (încercare anduranţă)

5.17 10 10

Descărcare electrostatică (încercare operaţională)

5.18 11* 11*

Interferenţă prin radiaţii electromagnetice(încercare operaţională)

5.18 12* 12*

Perturbaţii apărute prin inducţii de câmpuri electromagnetice (încercare operaţională)

5.18 13* 13*

Tensiuni tranzitorii, salve rapide (încercare operaţională)

5.18 14* 14*

Tensiuni tranzitorii, lente de înaltă energie (încercare operaţională)

5.18 15* 15*

Incercare suplimentară pentru detectoare cu sufix S

6.1 1

Incercare suplimentară pentru detectoare cu sufix R

6.2 1, 2 1, 2 1, 2

*In scopul economiei încercării, este permis să se utilizeze acelaşi specimen pentru mai mult de o încercare EMC. In acest caz, încercarea(ările) funcţionale intermediare pe specimenul(ele) utilizate pentru mai mult decât o încercare pot să nu se mai efectueze şi încercarea funcţională să fie efectuată la sfârşitul secvenţei de încercări. Totuşi trebuie să se noteze că în cazul unei defecări, poate să nu fie posibil să se identifice care încercare a cauzat defectarea (a se vedea articolul 4 din EN 50130-4: 1995 + A1: 1998).

16

Tabel 3 – Program încercări detectoare neresetabile

Incercare Articol Număr(ere) specimen(e)Rata de crestere a temperaturii aerului (K min-1)

<0,2 1 3 5 10 20 30 ImersieDependenţă direcţională 5.2 1 la 8Temperatură de răspuns static 5.3 9, 10Timpi de răspuns de la temperatura tipică de aplicare

5.4 11, 12

13, 14

15, 16

17, 18

19, 20

21, 22

Timpi de răspuns de la 25 oC

5.5 23 24

Timpi de răspuns de la temperatura ambiantă ridicată

5.6 25 26

Variaţie parametri alimentare 5.7 27, 28

29, 30

Dispersie (Timpi de răspuns înainte de încercările de mediu)

5.8 31, 32

33, 34

Frig (încercare operaţională) 5.9 35 36Căldură uscată (încercare anduranţă)

5.10 37 38

Căldură umedă ciclică (încercare operaţională)

5.11 39 40

Căldură umedă staţionară (încercare anduranţă)

5.12 41 42

Coroziune la bioxid de sulf (SO2) (încercare anduranţă)

5.13 43 44

Soc (încercare operaţională) 5.14 45 46Impact (încercare operaţională) 5.15 47 48Vibraţii sinusoidale (încercare operaţională)

5.16 49 50

Vibraţii sinusoidale (încercare anduranţă)

5.17 51 52

Descărcare electrostatică (încercare operaţională)

5.18 53* 54*

Interferenţă prin radiaţii electromagnetice(încercare operaţională)

5.18 55* 56*

Perturbaţii apărute prin inducţii de câmpuri electromagnetice (încercare operaţională)

5.18 57* 58*

Tensiuni tranzitorii, salve rapide (încercare operaţională)

5.18 59* 60*

Tensiuni tranzitorii, lente de înaltă energie (încercare operaţională)

5.18 61* 62*

Incercare suplimentară pentru detectoare cu sufix S

6.1 63

Incercare suplimentară pentru detectoare cu sufix R

6.2 63, 64

65, 66

67, 68

*In scopul economiei încercării, este permis să se utilizeze acelaşi specimen pentru mai mult de o încercare EMC. In acest caz, încercarea(ările) funcţionale intermediare pe specimenul(ele) utilizate pentru mai mult decât o încercare pot să nu se mai efectueze şi încercarea funcţională să fie efectuată la sfârşitul secvenţei de încercări. Totuşi trebuie să se noteze că în cazul unei defectări, poate să nu fie posibil să se identifice care încercare a cauzat defectarea (a se vedea articolul 4 din EN 50130-4: 1995 + A1: 1998).

17

5.2 Dependenţă direcþionalã:

5.2.1 Obiect

Să confirme că timpul de răspuns al detectorului nu este neaparat dependent de direcţia curgerii de aer

din jurul detectorului.

5.2.2 Procedură încercare

Specimenul(ele) trebuie încercate aºa cum este descris la 5.1.5 la o rată de rată de creºtere de

temperatură de 10 K min-1. Trebuie efectuate opt asemenea încercări, specimenul fiind rotit după o axă

verticală cu 45 între douã încercãri succesive în aºa fel încât încercãrile sã fie fãcute în opt orientãri

diferite. Inaintea fiecãrei încercãri specimenul trebuie să fie stabilizat la temperatura tipică de aplicare

specificată în tabelul 1 în concordanţă cu clasa marcată pe specimen. Se înregistreaza timpul de răspuns

la cele opt orientări. Trebuie notate orientările la care sunt determinaţi timpii maxim ºi minim de rãspuns.

5.2.3 Conditii

Detectoarele clasã A1 trebuie sã rãspundã între 1 min 0 s ºi 4 min 20 s pentru toate cele opt orientãri.

Detectoarele clasele A2,B, C, D, E, F, G trebuie sã rãspundã între 2 min 0 s ºi 5 min 30 s pentru toate

cele opt orientări.

5.3 Temperatură de răspuns static

5.3.1 Obiect

Sã confirme cã detectorul rãspunde corect la o rată micã de creºtere a temperaturii aerului.


Specimenele trebuie încercate aºa cum este descris la punctul 5.1.5 la o rată de creºtere de temperatură

de 1 K min-1 până este atinsă temperatura maximă de aplicare specificată în tabelul 1 în concordanţă cu

clasa marcată pe specimen. Apoi încercarea trebuie să fie continuată cu o rată de creştere maximă de

0,2 K min-1. Un specimen trebuie încercat cu orientarea care a dat timpul de rãspuns maxim ºi celălalt cu

orientarea care a dat timpul de rãspuns minim la încercarea 5.2. Inaintea fiecãrei încercãri specimenul

trebuie sã fie stabilizat la temperatura tipicã de aplicare specificatã în tabelul 1 în concordanţă cu clasa

marcată pe specimen. Temperatura la care specimenele răspund trebuie să fie înregistrate.

18

5.3.3 Conditii

Temperaturile de rãspuns ale detectoarelor încercate trebuie sã fie cuprinse între temperaturile de

rãspuns static minime ºi maxime specificate în tabelul 1, în concordanţă cu clasa detectorului.

5.4 Timpi de raspuns de la temperatura tipica de aplicare

5.4.1 Obiect

Să confirme aptitudinea detectorului stabilizat la temperatura sa tipică de aplicare că răspunde corect

pentru un domeniu de rate de creºteri ale temperaturii aerului.


Specimenele trebuie încercate aºa cum este descris la punctul 5.1.5 la rate de creºteri de temperaturã de

(1, 3, 5, 10, 20, 30) K min-1. Un specimen trebuie să fie încercat în orientarea la care a dat timpul de

raspuns maxim ºi celãlalt cu orientarea la care a dat timpul de rãspuns minim la încercarea 5.2. Inaintea

fiecãrei încercãri specimenul trebuie sã fie stabilizat la temperatura tipicã de aplicare specificatã în tabelul

1 în concordanþã cu clasa marcatã pe specimen. Timpul de rãspuns pentru fiecare rată de creºtere a

temperaturii aerului trebuie sã fie înregistrat pentru fiecare specimen.

5.4.3 Conditii

Timpii de rãspuns ai detectoarelor trebuie sã fie cuprinºi între limitele inferioarã ºi superioară ale timpilor

de răspuns specificaţi în tabelul 4 pentru clasa corespunzătoare detectorului.

19

Tabel 4 – Limite timp de răspuns

Rata de creºtere a

temperaturii

aerului

Detectoare clasa A1 Detectoare clasa A2, B, C, D, E, F, G

Limita inferioară a

timpului de

răspuns

Limita superioară

a timpului de

răspuns

Limita inferioară a

timpului de

răspuns

Limita superioară

a timpului de

răspuns

K min-1 min s min s min s min s

1 29 0 40 20 29 0 46 0

3 7 13 13 40 7 13 16 0

5 4 9 8 20 4 9 10 0

10 1 0 4 20 2 0 5 30

20 30 2 20 1 0 3 13

30 20 1 40 40 2 25

NOTĂ Informaţii privind deviaţia limitelor specificate în tabelul 4 sunt date în anexa C.

5.5 Timpi de răspuns de la 25oC

5.5.1 Obiect

Să confirme că detectoarele dintr-o clasă cu temperatura tipică de aplicare peste 25 oC (a se vedea

tabelul 1) nu prezintã un rãspuns anormal de rapid la creºteri normale de temperaturã. De aceea aceastã

încercare nu se aplicã detectoarelor din clasele A1 ºi A2.

5.5.2 Procedură de încercare

Specimenul(ele) trebuie sã fie încercate aºa cum este descris la punctul 5.1.5 la ratele de creºteri de

temperaturã de 3 K min-1 ºi 20 K min-1. Specimenul trebuie să fie încercat cu orientarea care a dat timpul

de raspuns minim la încercarea 5.2. Inaintea fiecărei încercări specimenul trebuie să fie stabilizat la 25 oC.

Timpii de răspuns ai specimenului trebuie să fie înregistraţi.

5.5.3 Conditii

Timpul de răspuns la 3 K min-1 trebuie sã depãºeascã 7 min 13 s, ºi timpul de rãspuns la 20 K min -1 trebuie

sã depãºeascã 1 min 0 s.

20

5.6 Timpi de răspuns de la temperatură ambiantă ridicată

5.6.1 Obiect

Să demonstreze aptitudinea detectorului de a funcţiona corect la temperaturi ambiante ridicate

corespunzator cu temperaturile de lucru anticipate.


Specimenul(ele) trebuie sã fie incercate aºa cum este descris la punctul 5.1.5 la rate de creºteri de

temperaturã de 3 K min-1 ºi 20 K min-1. Specimenul trebuie să fie încercat cu orientarea care a dat timpul

de raspuns maxim la încercarea 5.2. Inaintea fiecãrei încercãri specimenul trebuie sã fie stabilizat pentru

2 ore la temperatura maxima de aplicare specificatã în tabelul 1 în conformitate cu clasa marcatã pe

specimen. Rata de creºterea a temperaturii aerului pânã la temperatura de stabilizare trebuie să fie 1 K

min-1. Timpii de răspuns ai specimenului trebuie să fie înregistraţi.

5.6.3 Conditii

Pe perioada în care temperatura este crescută până la temperatura de stabilizare sau în perioada de

stabilizare nu trebuie să fie dat nici un semnal de alarma sau de defect.

Detectoarele trebuie sã rãspundã în conformitate cu clasa lor între limitele timpului de rãspuns minime ºi

maxime specificate în tabelul 5.

Tabelul 5 – Limite timpi de răspuns de la temperatura maximă de aplicare

Clasa detector Limita inferioara a timpului de raspuns

pentru o rata de crestere de

temperatura de:

Limita superioara a timpului de

raspuns pentru o rata de crestere de

temperatura de:

3 K min-1 20 K min-1 3 K min-1 20 K min-1

min s min s min s min s

A1 1 20 12 13 40 2 20

Toate celelalte 1 20 12 16 0 3 13

21

5.7 Variatia parametrilor de alimentare

5.7.1 Obiect

Sã arate, pentru un domeniu(ii) specificat(e) al(e) parametrilor de alimentare (de exemplu tensiunea de

alimentare), cã timpul de rãspuns al detectorului nu este neaparat dependent de aceºti parametrii.

5.7.2 Procedura de încercare

Specimenul(ele) trebuie să fie incercat(e) aºa cum este descris la punctul 5.1.5 la rate de creºteri de

temperaturã de 3 K min-1 ºi 20 K min-1 la limitele superioara si inferioara ale domeniului parametrilor de

alimentare (de exemplu temsiune) specificate de producator. Un specimen trebuie să fie testat cu

orientarea care a dat timpul de raspuns maxim ºi celãlalt cu orientarea care a dat timpul de raspuns minim

la incercarea 5.2. Inaintea fiecãrei încercãri specimenul trebuie sã fie stabilizat la temperatura tipicã de

aplicare specificatã în tabelul 1 în conformitate cu clasa marcatã pe specimen. Timpii de rãspuns pentru

ambele rate de creºtere ale temperaturii aerului ºi fiecare limitã a parametrului de alimentare trebuie sã fie

înregistraþi.

NOTĂ: Pentru detectoare convenţionale parametrul de alimentare este tensiunea de curent continuu

aplicatã detectorului. Pentru alte tipuri de detectoare (de exemplu cele analog adresabile) pot fi evaluate

nivelurile semnalelor ºi întârzierile. Daca este necesar, producatorul poate fi solicitat sã furnizeze

echipament de alimentare corespunzator pentru a permite să fie schimbaţi parametrii de alimentare după

conditii.

5.7.3 Conditii

Timpii de rãspuns ai detectoarelor trebuie sã fie cuprinºi între limitele inferioarã ºi superioarã ale timpilor

de rãspuns specificaþi în tabelul 4 pentru clasa corespunzătoare detectorului.

5.8 Dispersie

5.8.1 Obiect

Sã arate cã timpii de raspuns ai detectoarelor se gãsesc în limitele specificate, ºi pentru detectoarele

resetabile, sã stabileascã date de bazã pentru timp de raspuns in vederea compararii cu timpii de raspuns

masuraţi după încercările de mediu.

22


Timpii de rãspuns pentru specimene trebuie sã fie mãsuraþi aºa cum este descris la 5.1.5 pentru o rata

de crestere a temperaturii aerului de 3 K min-1 ºi 20 K min-1 cu orientarea care a dat timpul de răspuns

maxim la incercarea 5.2. Inaintea fiecărei încercări specimenul trebuie să fie stabilizat la temperatura

tipică de aplicare specificată în tabelul 1 în conformitate cu clasa marcată pe specimen.

5.8.3 Conditii

Timpii de răspuns ai detectoarelor trebuie sã fie cuprinºi între limitele inferioarã ºi superioarã ale timpilor

de rãspuns specificaþi în tabelul 4 pentru clasa corespunzãtoare detectorului.

5.9 Frig (incercare operaţională)

5.9.1 Obiect

Să demonstreze aptitudinea detectorului de a funcţiona corect la temperaturi ambiante scazute

corespunzator temperaturilor de lucru anticipate.


5.9.2.1 Referinţe

Aparatura de încercare ºi procedura trebuie sã fie ca cele descrise în CEI 60068-2-

1:1990+A1:1993+A2:1994 Test Ab ºi aºa cum este descris mai jos:

5.9.2.2 Starea specimenului(elor) în timpul condiţionării

Specimenul(ele) trebuie sã fie montat(e) ca în 5.1.3 ºi sã fie conectat(e) la un echipament de alimentare ºi

monitorizare aºa cum este descris în 5.1.2.

5.9.2.3 Condiţionare

Trebuie să se aplice următoarele condiţii:

Temperatură: (-103) C

Durată: 16 ore

NOTÃ: Testul Ab specificã ratele de schimbare ale temperaturii de 1 K min-1 pentru tranziþiile la ºi de la

23

temperatura de condiþionare.

5.9.2.4 Măsurări pe durata condiţionării:

Specimenul(ele) trebuie să fie monitorizat(e) în perioada de condiţionare pentru a detecta oricare semnale

de alarmă sau de defect.

5.9.2.5 Masurări finale:

Trebuie sã fie mãsurat timpul de rãspuns al specimenului(elor) aºa cum este descris la 5.1.5 pentru rate

de creºtere ale temperaturii de 3 K min-1, 20 K min-1 cu orientarea care a dat timpul de raspuns maxim la

încercarea 5.2. Inaintea fiecărei încercări specimenul trebuie să fie stabilizat la temperatura tipică de

aplicare specificată în tabelul 1 în concordanþã cu clasa marcatã pe specimen. Timpul de rãspuns pentru

fiecare rată de rată de creºtere a temperaturii aerului trebuie sã fie înregistrat pentru fiecare specimen.

5.9.3 Conditii:

Pe perioada de tranziţie la temperatura de condiţionare sau pe perioada condiţionării nu trebuie să apară

nici un semnal de alarmă sau de defect.

Pentru detectoarele resetabile timpii de răspuns la 3 K min-1 nu trebuie sã fie mai mici de 7 min 13 s ºi

oricare schimbare a timpului de rãspuns în comparaþie cu timpul obþinut la încercarea echivalentã 5.8 nu

trebuie sã depãºeascã 2 min 40 s.

Pentru detectoarele resetabile timpii de răspuns la 20 K min -1 nu trebuie sã fie mai mici de 30 s pentru

detectoare clasa A1, 1 min 0 s pentru toate celelalte clase, ºi oricare schimbare a timpului de rãspuns în

comparaþie cu timpul obþinut la încercarea echivalentã 5.8 nu trebuie sã depãºeascã 30 s.

Pentru detectoarele neresetabile timpii de rãspuns trebuie sã fie cuprinºi între limitele inferioarã ºi

superioarã ale timpilor de rãspuns specificaţi în tabelul 4 pentru clasa corespunzătoare detectorului.

5.10 Căldură uscată (incercare anduranţă)

5.10.1 Obiect

Să demonstreze aptitudinea detectorului de a rezista la temperaturi ambiante ridicate corespunzator cu

clasa sa. Incercarea nu se aplică detectoarelor din clasele : A1, A2 ºi B.


24

5.10.2.1 Referinţe

Aparatura de încercare ºi procedura trebuie sã fie ca cele descrise în CEI 60068-2-

2:1974+Supp.A:1976+A1:1993+A2:1994 Test Ba sau Bb ºi aºa cum este indicat mai jos:


Specimenul(ele) trebuie să fie montat(e) ca la 5.1.3 dar nu trebuie să fie alimentate cu energie pe durata

condiţionării.


Temperaturile de condiţionare utilizabile care sunt specificate în tabelul 6 trebuie să fie aplicate pentru 21

zile.

Tabelul 6 – Temperaturi pentru condiţionare la căldură uscată (incercare

anduranţă)

Clasă detector Temperatura

condiţionare

C

C 80 2

D 95 2

E 110 2

F 125 2

G 140 2

5.10.2.4 Măsurări finale

Trebuie sã fie mãsurat timpul de rãspuns al specimenului(elor) aºa cum este descris la 5.1.5 pentru rate

de creºteri de temperaturã 3 K min-1 si 20 K min-1 cu orientarea care a dat timpul de raspuns maxim la

încercarea 5.2. Inaintea fiecărei încercări specimenul trebuie sã fie stabilizat la temperatura tipicã de

aplicare specificatã în tabelul 1 în concordanþã cu clasa marcatã pe specimen. Timpul de rãspuns pentru


25

5.10.3 Conditii

La reconectarea alimentarii specimenului nu trebuie să apară nici un semnal de defect, atribuibil

condiţionării de anduranţă.






trebuie sã depãºeascã 30 s.


superioarã ale timpilor de rãspuns specificaþi în tabelul 4 pentru clasa corespunzătoare detectorului.

5.11 Căldură umedă ciclică (incercare operaţională)

5.11.1 Obiect

Să demonstreze aptitudinea detectorului de a funcţiona corect la umidităţi relative ridicate (cu

condensare), care pot apărea pentru scurte perioade în mediul de lucru anticipat.


5.11.2.1 Referinţe

Aparatura de încercare ºi procedura trebuie sã fie ca cele descrise în CEI 60068-2-30:1980+A1:1985,

utilizand ciclul de încercare Varianta 1 ºi condiþiile controlate de revenire aºa cum este indicat mai jos:


Specimenul(ele) trebuie sã fie montat(e) ca în 5.1.3 ºi trebuie sã fie conectat(e) la un echipament de

alimentare ºi monitorizare aºa cum este descris în 5.1.2.


Trebuie să se aplice următoarea clasa de severitate în condiţionare (IEC 60068-2-30 Severity 1):

Temperatură inferioara: (25 3) C

26

Temperatură superioara: (40 2) C

Umiditate relativă:

a) la temperatură inferioara: 95 %

b) la temperatură superioara: (93 3) %

Număr de cicluri: 2

5.11.2.4 Măsurări pe timpul condiţionării

Specimenul(ele) trebuie să fie monitorizat(e) pe timpul condiţionării pentru a detecta oricare semnale de

alarmă sau de defect.


După perioada de revenire trebuie sã fie mãsurat timpul de rãspuns al specimenului(elor) aºa cum este

descris la 5.1.5 pentru creºterile de temperaturã 3 K min-1 ºi 20 K min-1 în orientarea care a dat timpul de

raspuns maxim la încercarea 5.2. Inaintea fiecărei încercări specimenul trebuie sã fie stabilizat la

temperatura tipicã de aplicare specificatã în tabelul 1 în concordanþã cu clasa marcatã pe specimen.

Timpul de rãspuns pentru fiecare rată de creºtere a temperaturii aerului trebuie sã fie înregistrat pentru

fiecare specimen.

5.11.3 Conditii

In perioada de condiţionare nu trebuie să apară nici un semnal de alarmă sau de defect.








superioarã ale timpilor de răspuns specificaţi în tabelul 4 pentru clasa corespunzătoare detectorului.

5.12 Căldură umedă, staţionară (incercare anduranţă)

5.12.1 Obiect

Să demonstreze aptitudinea detectorului de a rezista la efectele pe termen lung ale umidităţii din mediul

de lucru (de exemplu: schimbări ale proprietăţilor electrice ale materialelor, reacţii chimice din cauza

27

umezelii, coroziune galvanică, etc.).


5.12.2.1 Referinţe

Aparatura de încercare ºi procedura trebuie sã fie ca cele descrise la CEI 60068-2-56:1988 Test Cb sau

CEI 60068-2-3:1969+A1:1984 Test Ca, ºi aºa cum este indicat mai jos:


Specimenul(ele) trebuie să fie montat(e) ca la 5.1.3 dar nu trebuie să fie alimentat(e) cu energie pe durata

condiţionării.



Temperatură: (40 2) C

Umiditate relativă: (93 3) %

Durată: 21 zile


După o perioadă de revenire de cel puţin 1 h în condiþiile standard de laborator trebuie sã fie mãsurat

timpul de rãspuns al specimenului(elor) aºa cum este descris la 5.1.5 pentru rata de creºtere de

temperaturã 3 K min-1 ºi 20 K min-1 cu orientarea care a dat timpul de răspuns maxim la încercarea 5.2.

Inaintea fiecãrei încercãri specimenul trebuie sã fie stabilizat la temperatura tipicã de aplicare specificatã

în tabelul 1 în concordanþã cu clasa marcatã pe specimen. Timpul de rãspuns pentru fiecare rată de rată

de creºtere a temperaturii aerului trebuie sã fie înregistrat pentru fiecare specimen.

5.12.3 Conditii


condiţionării de anduranţă.

Pentru detectoarele resetabile timpii de răspuns la 3 K min-1 nu trebuie să fie mai mici de 7 min 13 s ºi



28

Pentru detectoarele resetabile timpii de răspuns la 20 K min -1 nu trebuie să fie mai mici de 30 s pentru



Pentru detectoarele neresetabile timpii de răspuns trebuie sã fie cuprinºi între limitele inferioarã ºi

superioarã ale timpilor de rãspuns specificaþi în tabelul 4 pentru clasa corespunzãtoare detectorului.

5.13 Coroziune cu dioxid de sulf (SO2) (incercare anduranţă)

5.13.1 Obiect

Să demonstreze aptitudinea detectorului de a rezista la efectele coroziunii cu dioxid de sulf ca un poluant

atmosferic.


5.13.2.1 Referinţe

Aparatura de încercare ºi procedura trebuie sã fie ca cele descrise la CEI 60068-2-42:1982 Test Kc cu

excepþia condiþionãrii care trebuie sã fie aºa cum este indicat mai jos:


Specimenul(ele) trebuie să fie montat(e) ca în 5.1.3. Nu trebuie să fie alimentat(e) cu energie pe durata

condiţionării, dar trebuie să fie conectate cu suficiente conductore de cupru necositorite, de diametru

corespunzător, pentru a permite să fie efectuate măsurările finale fără a face alte conectări la specimen.



Temperatură: (25 2) C

Umiditate relativă: (93 3) %

Concentraţie de SO2: (25 5) ppm (în volum)

Durată: 21 zile


Imediat după condiţionare specimenul(ele) trebuie să fie supus unei perioade de uscare de cel puţin 16 h

29

la (40 2) C, 50 % RH, urmată de o perioadã de revenire de cel puþin 1 h în condiþii standardizate de

laborator. Dupã aceasta trebuie sã fie mãsurat timpul de rãspuns al specimenului(elor) aºa cum este

descris la 5.1.5 pentru ratele de creºtere de temperaturã 3 K min -1 ºi 20 K min-1 în orientarea care a dat

timpul de răspuns maxim la încercarea 5.2. Inaintea fiecărei încercări specimenul trebuie să fie stabilizat

la temperatura tipică de aplicare specificată în tabelul 1 în concordanţă cu clasa marcată pe specimen.

Timpul de răspuns pentru fiecare rată de rată de creºtere a temperaturii aerului trebuie sã fie înregistrat

pentru fiecare specimen.

5.13.3 Conditii


condiþionării de anduranþã.









5.14 ªoc (operaþională)

5.14.1 Obiect

Sã demonstreze imunitatea detectorului la ºocuri mecanice, sa apara susceptibilã chiar cu frecvenþã

redusã, în mediul de lucru anticipat.


5.14.2.1 Referinþe

Aparatura de încercare ºi procedura trebuie sã fie ca cele descrise la CEI 60068-2-27:1987 Test Ea cu

excepþia condiþionãrii care trebuie sã fie aºa cum este indicat mai jos:

5.14.2.2 Starea specimenului(elor) în timpul condiþionării

30

Specimenul(ele) trebuie sã fie montat(e) ca la 5.1.3. pe un suport rigid ºi sã fie conectat(e) la

echipamentul sãu(sale) de alimentare ºi monitorizare aºa cum este descris la 5.1.2.

5.14.2.3 Condiþionare

Pentru specimentele cu masa 4,75 kg trebuie să se aplice următoarea condiþionare:

Tip impuls de ºoc: jumãtate sinusoidã

Durată impuls: 6 ms

Acceleraþie de vârf: 10 (100 – 20 M) m s –2 (Unde M este masa specimenului în kg)

Număr direcþii: 6

Impuls pe direcþie : 3

Nici un test nu se aplică specimenelor cu masa > 4,75 kg.

5.14.2.4 Măsurări in timpul condiþionării

Specimenul(ele) trebuie să fie monitorizate pe perioada de condiþionare ºi pe urmatoarele 2 min pentru a

detecta oricare semnale de alarmã sau de defect.


Trebuie sã fie mãsurat timpul de rãspuns al specimenului(elor) aºa cum este descris la 5.1.5 pentru ratele

de creºtere de temperaturã 3 K min-1 ºi 20 K min-1 în orientarea care a dat timpul de răspuns maxim la




5.14.3 Cerinþe

Pe perioada condiþionării sau în cele 2 min suplimentare nu trebuie să apară nici un semnal de alarmă

sau de defect.



trebuie sã depãºească 2 min 40 s.





31


5.15 Impact (incercare operaþională)

5.15.1 Obiect

Să demonstreze imunitatea detectorului la loviri mecanice pe suprafaþa sa, pe care le poate suferi în

mediul normal de lucru ºi la care se aºteaptã sã reziste în mod rezonabil.


5.15.2.1 Aparatură

Aparatura de încercare constă dintr-un ciocan rotativ cu secþiune pătrată din aliaj de aluminiu (Aliaj de

aluminiu Al Cu4 Si Mg în conformitate cu ISO 209-1 :1989, solutie precipitata) cu faþa planului de lovire

teºitã la un unghi de 60o faþã de orizontalã când este în poziþia de lovire (de exemplu când axul suportului

capului ciocanului este vertical). Capul cicanului trebuie să fie de înălþime (50 2,5) mm, lăþime (76

3,8) mm ºi lungime (80 4) mm la jumatatea inaltimii, aºa cum se aratã în Figura D.1. Un aparat

corespunzator este descris în anexa D.


Specimenul(ele) trebuie să se monteze rigid în aparat prin mijloacele sale(lor) normale de montare astfel

încat să fie lovit(e) de jumătatea superioară a feþei de impact când ciocanul este în poziþie verticalã. (de

exemplu : când capul ciocanului se miºcã orizontal). ? Trebuie să se aleagă ca cea mai potrivită pentru

afectarea funcþionãrii normale a specimenului direcþia azimutala ºi poziþia loviturii, relativ la

specimen. ? Specimenul(ele) trebuie sã fie conectat(e) la echipamentul sãu(lor) de alimentare ºi

monitorizare ca la 5.1.2.


Trebuie să se aplice următoarele condiþionări:

Energie de impact: (1,9 0,1) J

Viteza ciocanului: (1,5 0,13) m/s

Număr de loviri: 1

32

5.15.2.4 Măsurări pe timpul condiþionării

Specimenul(ele) trebuie să fie monitorizat(e) pe perioada de condiþionare ºi pe urmatoarele 2 min pentru

a detecta oricare semnale de alarmã sau de defect.



de crestere de temperatura de 3 K min-1 ºi 20 K min-1 cu orientarea care a dat timpul de răspuns maxim la



fiecare rată de creºtere a temperaturii aerului trebuie sã fie înregistrat pentru fiecare specimen.

5.15.3 Conditii

In timpul condiþionării sau în cele 2 min suplimentare nu trebuie să apară nici un semnal de alarmă sau

de defect


oricare schimbare a timpului de răspuns în comparaþie cu timpul obþinut la încercarea echivalentã 5.8 nu







5.16 Vibraþie, sinusoidal, (operaþional)

5.16.1 Obiect

Să demonstreze imunitatea detectorului la vibraþii de nivele considerate corespunzătoare mediului normal

de lucru.


5.16.2.1 Referinþe

33

Aparatura de încercare ºi procedura trebuie sã fie ca cele descrise la CEI 60068-2-6:1995+Corr:1995 Test

Fc, ºi aºa cum este indicat mai jos:


Specimenul(ele) trebuie sã fie montat(e) pe un suport rigid ca la 5.1.3. ºi trebuie sã fie conectat(e) la

echipamentul sãu alimentare ºi monitorizare aºa cum este descris la 5.1.2.Vibraþia trebuie să se aplice pe

fiecare din cele trei axe reciproce perpendiculare în parte. Specimenul trebuie sã fie montat în aºa fel

încât una din cele trei axe sã fie perpendicularã pe planul normal de montare.


Trebuie să se aplice următoarele condiþii:

Domeniu de frecvenþã: (10 la 150) Hz

Amplitudine acceleraþie: 5 m s-2 (0,5 gn)

Număr de axe: 3

Rata de baleiere: 1 octavă min-1

Număr de cicluri de baleiere : 1 pe axă

NOTĂ: Incercarile operaþionale si de anduranþã la vibratii pot fi combinate astfel încât specimenul sã fie

supus condiþionării pentru încercarea operaþională urmată de condiþionarea pentru încercarea de

anduranþã, pentru o axã înaintea trecerii la urmãtoarea axã. Este necesar a fi făcută numai o singură

măsurare finală.

5.16.2.4 Măsurări pe timpul condiþionării

Specimenul(ele) trebuie să fie monitorizat(e) pe perioada de condiþionare pentru a detecta oricare

semnale de alarmă sau de defect.


Măsurările finale specificate la 5.17.2.4 sunt efectuate în mod normal după încercarea de anduranþã la

vibraþie ºi sunt necesare la acest punct numai dacã incercarea operaþionala este efectuata izolat.

5.16.3 Conditii

In timpul condiþionării nu trebuie să apară nici un semnal de alarmă sau de defect.

34









5.17 Vibraþie, sinusoidal, (incercare anduranþã)

5.17.1 Obiect

Să demonstreze aptitudinea detectorului de a rezista la efectele pe termen lung ale vibraþiilor la nivele

corespunzătoare mediului de lucru.


5.17.2.1 Referinþe

Aparatura de încercare ºi procedura trebuie sã fie ca cele descrise la CEI 60068-2-6:1995+Corr:1995 Test

Fc, ºi aºa cum este indicat mai jos:


Specimenul(ele) trebuie să fie montat(e) pe un suport rigid ca în 5.1.3. dar nu trebuie să fie alimentat(e)

cu energie pe timpul condiþionării.Vibraþia trebuie sã se aplice pe fiecare din cele trei axe reciproc

perpendiculare în parte. Specimenul trebuie sã fie montat în aºa fel încât una din cele trei axe sã fie

perpendicularã pe planul normal de montare.


Trebuie să se aplice următoarele condiþionari:

Domeniu de frecvenþã: (10 la 150) Hz

Amplitudine acceleraþie: 10 m s-2 (1,0 gn)

Număr de axe: 3

Rata de baleiere: 1 octavă min-1

35

Număr de cicluri de baleiere : 20 pe axă

NOTĂ: Incercarile operaþionale si de anduranþã la vibratii pot fi combinate astfel încât specimenul sã fie

supus condiþionării pentru încercarea operaþională urmată de condiþionarea pentru încercarea de

anduranþã, pentru o axã înaintea trecerii la urmãtoarea axã. Este necesar a fi făcută numai o singură

măsurare finală.



de creºtere de temperatura aerului 3 K min-1 ºi 20 K min-1 cu orientarea care a dat timpul de răspuns

maxim la încercarea 5.2. Inaintea fiecărei încercări specimenul trebuie să fie stabilizat la temperatura

tipică de aplicare specificată în tabelul 1 în concordanþã cu clasa marcatã pe specimen. Timpul de

rãspuns pentru fiecare rată de rată de creºtere a temperaturii aerului trebuie sã fie înregistrat pentru

fiecare specimen.

5.17.5 Conditii


condiþionării de anduranþã.









36

5.18 Compatibilitate electromagnetică (EMC), Incercări de imunitate (incercari operaþionale)

?

Următoarele încercări de imunitate EMC trebuie sã fie efectuate, aºa cum sunt descrise în: EN 50130-

4:1995+A1:1998:

a) Descărcare electrostatică;

b) Interferenþã prin radiaþii electromagnetice;

c) Perturbaþii apărute prin inducþii de câmpuri electromagnetice;

d) Tensiuni tranzitorii, salve rapide;

e) Tensiuni tranzitorii, supratensiuni lente de înaltă energie.

Pentru aceste încercãri criteriul de conformitate este specificat în EN 50130-4 :1995+A1 :1998 ºi trebuie

sã se aplice urmãtoarele:

1) Incercarea funcþională, la care se apelează în măsurãrile iniþiale ºi finale trebuie sã fie urmãtoarea :

Trebuie sã fie mãsurat timpul de rãspuns al specimenului(elor) aºa cum este descris la 5.1.5 pentru

creºterile de temperaturã 3 K min-1 ºi 20 K min-1 în orientarea care a dat timpul de răspuns maxim la

5.2. Inaintea fiecărei încercări specimenul trebuie să fie stabilizat la temperatura tipică de aplicare

specificată în tabelul 1 în concordanþã cu clasa marcatã pe specimen. ? Timpul de rãspuns pentru

fiecare rată de creºtere a temperaturii aerului trebuie să fie înregistrat pentru fiecare specimen.

2) Condiþia de funcþionare cerutã trebuie sã fie aºa cum este descris în 5.1.2.

3) Criteriul de acceptare pentru încercarea funcþională după condiþionare trebuie să fie următorul :


oricare schimbare a timpului de rãspuns în comparaþie cu timpul obþinut la încercarea echivalentã

5.8 nu trebuie sã depãºeascã 2 min 40 s.


detectoare clasa A1, 1 min 0 s pentru toate celelalte clase, ºi oricare schimbare a timpului de rãspuns

în comparaþie cu timpul obþinut la încercarea echivalentã 5.8 nu trebuie sã depãºeascã 30 s.



6 Incercări suplimentare pentru detectoare cu sufixe la clasă

6.1 Incercare pentru detectoare cu sufix S

6.1.1 Obiect

Să confirme că un detector cu sufix S nu răspunde sub temperatura de răspuns minim aplicabilă clasei

detectorului. Această încercare este aplicabilă numai pentru detectoare cu sufix S.

37

NOTĂ: Detectoare cu sufix S pot fi potrivite pentru utilizarea în aplicaþii particulare, cum ar fi camere de

boilere ºi bucãtãrii, unde rate de creºtere înalte de temperaturã se pot înregistra pentru perioade lungi.


6.1.2.1 Incercare de imersie

Specimenul trebuie sã fie montat ca la 5.1.3 ºi trebuie sã fie conectat la un echipament de alimentare ºi

monitorizare ca la 5.1.2.

Specimenul trebuie stabilizat la temperatura de condiþionare specificată în tabelul 7 în conformitate cu

clasa marcatã pe specimen. La sfarºitul perioadei de condiþionare specimenul trebuie sã fie transferat

într-o perioadã care sã nu depãºeascã 10 s într-un curent de aer cu 0,8 m s -1 (debit echivalent la 25oC)

menþinut la temperatura specificată în tabelul 7. Specimenul trebuie să fie încercat în orientarea care a

dat timpul de raspuns minim la încercarea 5.2. Specimenul trebuie să fie expus în curentul de aer cel

puþin 10 min. Trebuie să se înregistreze oricare răspuns al specimenului în acest timp sau pe perioada

transferului.

Tabelul 7 – Condiþionare ºi temperaturi ale curenþilor aer

Clasă

detector

Temperatură

condiþionare

Temperatura curent

aer

A1S 52 502

A2S 52 502

BS 202 652

CS 352 802

DS 502 952

ES 652 1102

FS 802 1252

GS 952 1402

6.1.2.2 Analiza datelor timp de răspuns

Timpii de rãspuns ai specimenelor încercate la 5.4 ºi 5.8 trebuie sã fie analizate.

6.1.3 Conditii:

Specimenul supus la încercarea de imersie, în conformitata cu 6.1.2.1 trebuie să nu producă un semnal

38

de alarmă sau de defect pe timpul perioadei de transfer sau în următoarele 10 min de expunere la

curentul de aer, când este încercat în conformitate cu 6.1.2.1.

Timpii de rãspuns ai specimenului încercat în 5.4 ºi în 5.8 trebuie sã depãºeascã limita inferioarã a

timpului de rãspuns pentru fiecare rată de creºtere de temperaturã specificatã în tabelul 8.

Tabelul 8 – Limita inferioară de răspuns pentru detectoare clase cu sufix S

Rată de creºtere

temperaturã

Limita inferioara a

timpului de raspuns

K min-1 min S

3 9 40

5 5 48

10 2 54

20 1 27

30 58

NOTÃ: Aceste limite inferioare ale timpului de rãspuns corespund la o rată de creºtere minimã de

temperaturã de 29 K peste temperatura de stabilizare.

6.2 Incercare pentru detectoare cu sufix R

6.2.1 Obiect

Să confirme că un detector cu sufix R menþine cerinþele de rãspuns ale clasei sale pentru rate de creºteri

ridicate pornind de la o temperaturã iniþială sub temperatura tipică de aplicare aplicabilă clasei marcate

pe detector. Această încercare este aplicabilă numai pentru detectoare cu sufix R.

NOTĂ: Detectoare cu sufix R pot fi potrivite pentru utilizarea în aplicaþii particulare, cum ar fi clãdiri

neîncãlzite unde temperatura ambiantã se poate schimba considerabil ºi creºteri mari de temperaturã nu

se pot înregistra pentru perioade lungi.


Specimenele trebuie sã fie încercate ca la 5.1.5, pentru creºteri ale temperaturii aerului de 10 K min -1, 20

K min-1 si 30 K min-1. Un specimen trebuie să fie încercat cu orientarea care a dat timpul de răspuns

minim, iar celãlalt cu orientarea care a dat timpul de rãspuns maxim la 5.2. Inaintea fiecãrei încercãri

curentul de aer ºi specimenul trebuie sã fie stabilizaþi la temperatura specificată în tabelul 9 în

conformitate cu clasa marcată pe specimen. Trebuie să se înregistreze timpii de răspuns ai specimenelor.

39

Tabel 9 – Temperatură de condiþionare iniþială pentru detectoare cu sufix R

Clasă

detector

Temperatură iniþială de

condiþionare

oC

A1R 52

A2R 52

BR 202

CR 352

DR 502

ER 652

FR 802

GR 952

6.2.3 Conditii

Timpii de răspuns obţinuţi trebuie să fie cuprinşi între limitele inferioară şi superioară ale timpului de

răspuns specificat în tabelul 4 pentru clasa corespunzătoare detectorului.

40

Anexa A

(informativã)

Tunel de căldură pentru măsurări timp de răspuns şi temperatură de răspuns

Următoarele specificaţii arată acele proprietăţi ale tunelului de temperatură care sunt de primă importanţă

pentru asigurarea repetabilitatii şi reproductibilitatii măsurărilor timpilor de răspuns şi ale temperaturii

statice de răspuns ale detectoarelor de temperatură. Oricum, din moment ce nu este practic să fie

specificaţi şi măsurat toţi parametrii care pot influienţa măsurările informaţia de fond din anexa B ar trebui

să fie luată în considerare cand un tunel de temperatură este proiectat şi utilizat pentru a face măsurări în

conformitate cu acest standard.

Tunelul de temperatură trebuie să întrunească următoarele conditii pentru fiecare clasă de detectoare de

căldură care este supusă testului.

Tunelul de temperatură va avea o secţiune de lucru orizontală (volumul de lucru). In volumul de lucru

temperatura şi viteza aerului trebuie să fie în limitele 2 K şi 0,1 m s-1 faţă de condiţiile nominale de

incercare. Conformarea cu această cerinţă se verifică cu regularitate în condiţia statică şi de rată de

creştere, prin măsurări într-un număr adecvat de puncte distribuite între şi pe marginile imaginare ale

volumului de lucru. Volumul de lucru trebuie să fie suficient de mare pentru a include detectoarele care se

testează, suportul lor de montare şi senzorul pentru măsurarea temperaturii.

Detectorul care trebuie testat trebuie să fie montat in poziţia sa norma lă de funcţionare pe suprafata

plăcii plane aliniată cu curgerea de aer prin volumul de lucru. Suportul detectoarelor trebuie să aibe

grosimea de (5 1) mm şi celelalte dimensiuni astfel încât marginile să depăşască cu cel puţin 20 mm

detectoarele. Marginile suportului trebuie să aibe o formă semicirculară curgerea aerului între placa suport

şi tavanul tunelului nefiind obstrucţionată. Materialul din care este făcută placa trebuie să aibe o

conductivitate termică de maxim 0,52 W m-1 K-1.

Dacă două sau mai multe detectoare urmeaza sa fie montate în volumul de lucru şi incercate simultan,

atunci testele anterioare trebuie să fie efectuate şi să confirme că măsurările de timp de răspuns

efectuate simultan pe mai mult decat un detector sunt în deplina concordanta cu măsurările făcute la

testarea individuală a detectoarelor. In caz de neclarităţi va fi acceptată.valoarea obţinută prin incercare

individuală.

Trebuie să se asigure mijloace care să creeze un curent de aer prin volumul de lucru la temperaturi

constante şi rate de creştere ale temperaturii aerului specificate pentru clasele de detectoare de incercat.

41

Curentul de aer va fi laminar şi menţinut la un nivel constant în ceea ce priveşte debitul, echivalent cu 0,8

m s-1 la 25 C.

Senzorul de căldură trebuie poziţionat la cel puţin 50 mm în amonte de detector şi la cel puţin 25 mm sub

suprafaţa de jos a plăcii suport. Temperatura aerului este controlată în 2 K de temperatura nominală în

oricare moment pe timpul testului.

Sistemul de măsurare al temperaturii aerului trebuie să aibe o constantă totală nu mai mare de 2 s la

măsurările în aer cu viteza de (0,8 0,1) m s-1 la 25 C.

Mijloacele pentru măsurarea timpului de răspuns al detectorului trebuie să aibă o acurateţe de 1 s.

42

Anexa B

(informativă)

Informaţii privind construcţia tunelului de temperatură

Detectoarele de temperatură răspund cand semnalul(ele) de la unul sau mai mulţi senzori îndeplinesc

anumite criterii. Temperatura senzorului(lor) este în dependentă de temperatura aerului din jurul

detectorului dar relaţia este în mod normal complexă şi dependentă de mai mulţi factori, cum ar fi

orientare, montare, viteza aerului, turbulenţă, viteza de creştere a temperaturii aerului etc. Timpii de

răspuns şi temperatura de răspuns şi stabilitatea lor sunt principalii parametrii care se iau în considerare

cand este evaluată performanţa detectării incendiului a detectoarelor de temperatură prin testarea în

concordanţă cu acest standard.

Pentru testele specificate în acest standard se pot utiliza proiecte diferite de tunel de temperatură.

Următoarele puncte ar trebui să fie luate în considerare cand este proiectat şi care caracterizează un

tunel de temperatură.

Exista două tipuri de bază de tunel de temperatură: cu recirculare şi fără recirculare. Un tunel fără

recirculare necesita un încălzitor de putere mai mare decat tunelul cu recirculare, în particular pentru

ratele de creştere de temperatură ale aerului mai mari, toate celelalte caracteristici fiind la fel. Este nevoie

în general de mai multă grijă pentru a se asigura că încălzitorul de mare putere şi sistemul de control al

tunelului fără recirculare este suficient de sensibil la schimbările privind cererea de căldură necesara

pentru a atinge temperatura cerută în raport cu timpul în secţiunea de lucru. In schimb, menţinerea unui

debit constant cu creşterea temperaturii este în general mai dificilă într-un tunel cu recirculare.

Sistemul de control al temperaturii trebuie să fie apt să menţină temperatura în limitele 2 K faţă de

“rampa ideală“ pentru toate creşterile de temperatură specificate. Această performanţă poate fi atinsă pe

diferite căi, de exemplu:

- prin reglare proporţionala a încălzirii, unde mai multe elemente de încălzire sunt utilizate pentru

generarea unor rate de creşteri mai mari de temperatură. Imbunătăţirea reglarii temperaturii poate

fi obtinuta prin alimentarea unor elemente de incalzire în mod continuu, în timp ce celelalte sunt

controlate. Cu acest sistem de reglare distanţa dintre încălzitor şi detectorul care se testează nu

trebuie să fie aşa de mare încât întârzierea intrinsecă din bucla de reglare a temperaturii să

devină excesivă la o viteză a aerului de 0,8m/s.

- prin reglare anticipata a ratei de încălzire, asistat de un reglare proporţionala / integrala. Acest

sistem de control va permite mărirea distanţei între încălzitor şi detectorul care este testat.

Lucrul cel mai important este ca profilurile specificate de temperatură cerută în interiorul secţiunii de lucru

să fie obţinute cu precizia.

Pentru un tunel fără recirculare, anemometrul utilizat pentru controlul şi monitorizarea debitului poate fi

43

plasat într-o secţiune a tunelului din amonte de încălzitor unde va fi supus unei temperaturi preponderent

constantă eliminandu-se astfel orice nevoie de a compensa ieşirea sa cu temperatura. O viteză

constantă, indicată de un anemometru astfel poziţionat, ar trebui să fie corelată cu un debit constant prin

volumul de lucru. In orice caz pentru a menţine un debit de aer constant la presiune atmosferică normală

într-un tunel cu recirculare a aerului este necesar să fie crescută viteza aerului pe măsură ce temperatura

este crescută. Din această cauză trebuie avută o grijă deosebită pentru asigurarea unei corecţii

corespunzătoare pentru coeficientul de temperatură al anemometrului care monitorizează curgerea

aerului. Nu ar trebui considerat că un anemometru cu compensare automată de temperatură va

compensa suficient de rapid la creşteri mai mari ale temperaturii aerului.

Curgerea de aer creată de ventilator în tunel va fi turbulentă şi trebuie să treacă printr-un laminator de aer

pentru a creea o curgere de aer aproape laminară şi uniformă în volumul de lucru (a se vedea figurile B.1

şi B.2) Aceasta poate fi facilitată de folosirea unui filtru, fagure sau amandouă, aliniat în amonte de

secţiunea de lucru a tunelului. Trebuie să se asigure că aerul de la încălzitor este amestecat astfel încât

temperatura se uniformizează înainte de intrarea în laminator.

Nu este posibil să se proiecteze un tunel unde condiţiile de curgere şi temperatură uniformă să fie

îndeplinite în toate zonele secţiunii de lucru. Deviaţii vor exista, în special aproape de pereţii tunelului,

unde va fi un strat de aer de viteză mai mică şi de temperatură mai scăzută. Adâncimea acestui strat şi

gradientul de temperatură în acesta poate fi redus prin modul de construcţie sau prin dispunerea pe

pereţii tunelului a unui material cu conductivitate termică scăzută.

O atenţie deosebită trebuie acordată sistemului de măsură din tunel. Constanta de timp globală de maxim

2 s în aer, înseamnă că senzorul de temperatură trebuie să aibă o caldura specifica foarte mică. In

practică numai cele mai rapide termocupluri şi senzorii mici similari sunt adecvaţi pentru sistemul de

măsurări. Efectul pierderii de căldură din senzor prin terminalele sale poate fi redus prin expunerea

câtorva centimetri de terminale în curgerea de aer.

44

Figura B.1 – Exemplu de secþiune de lucru a tunelului de temperatură

Legendã

1 volum de lucru 5 laminator curgere

2 placã montare 6 la echipamentul de alimentare ºi monitorizare

3 detector(oare) încercat(e) 7 la echipamentul de control ºi mãsurã

4 senzor temperaturã 8 curgere aer

A - A

Figura B.2 – Exemplu de dispozitiv montare pentru încercarea simultanã a douã detectoare

(secþiunea A – A, a se vedea figura B.1).

45

1

2

3

4

1

2

3

4

6

5

7

8

A

A

Legendã

1 volum de lucru

2 placã de montare

3 detector(oare) încercat

4 senzor temperaturã

46

Anexa C

(informativã)

Stabilirea limitelor inferioarã ºi superioarã ale timpilor de rãspuns

Limitele superioarã ºi inferioarã ale timpilor de rãspuns specificaþi în acest standard au fost stabilite prin

folosirea aceloraºi ecuaþii care au fost folosite pentru a stabili limitele specificate în EN 54-5 : 1976 ºi EN

54-8 : 1982. Oricum, în scopul armonizãrii ºi din experienþã, valoarea câtorva dintre constantele termice

utilizate în ecuaþii diferã uºor faþã de valorile lor originale. Pentru scopuri de referinþã constantele termice

ºi ecuaþiile folosite utilizate pentru stabilirea limitelor în acest standard sunt specificate mai jos.

NOTÃ: Se noteazã pentru informare cã aceste ecuaþii au fost initial utilizate pentru stabilirea limitelor

specificate în BS 3116-1 :1970. Anexa G la BS 3116-1 :1970 detalia ecuaþiile, constantele termice

utilizate ºi dimensiunea minimã a incendiilor care puteau fi detectate de detectoare având performanþe

echivalente cu limitele superioare ale timpului de rãspuns specificat atunci, când erau montate la o

distanþã de 4,6 m (15 picioare) orizontal de incendiu pe tavane de înãlþimi diferite.

Limite superioare.

Limitele superioare ale timpilor de rãspuns sunt stabilite din timpii de rãspuns teoretic ai detectoarelor

ideale conþinând numai un element static (detector de temperaturã fixã). Presupunând cã nu existã

pierderi de cãldurã, de la elementul sensibil, timpul de rãspuns al unui asemenea detector în condiþii

constante de debit de aer ºi ratã de rată de creºtere a temperaturii aerului depinde de douã proprietãþi ale

proiectarii. Prima este ‘’constanta de timp‘’ T a elementului sensibil aºa cum este exprimatã în ecuaþia :

unde :

C este caldura specifica a elementului sensibil la cãldurã ;

H este coeficientul de transfer prin convecþie al cãldurii la element ;

A este aria suprafeþei elementului.

A doua proprietate este temperatura la care detectorul va da o alarmã când este supus la o rată de

creºtere infinitezimala a ratei de creºtere a temperaturii aerului, (pragul sau de temperaturã fixã) care este

în mod normal prestabilita printr-o reglare a unei distanþe dintre contacte, rezistenþã electricã, etc.

O descreºtere a uneia dintre aceste proprietãþi va avea ca rezultat o scadere a timpului de rãspuns al

detectorului la oricare ratã de creºtere a temperaturii aerului. Deci un detector având un timp de rãspuns

mare (sensibilitate scãzutã) va avea un prag de temperaturã mare sau o constantã de timp mare sau

amândouã, în timp ce un detector având un timp de rãspuns mic (sensibilitate ridicatã) va avea valori mai

mici pentru fiecare dintre ele sau pentru amândouã.

Presupunând cã nu existã pierderi de cãldurã, creºterea de temperaturã a elementului sensibil la

cãldurã în orice moment t, când este supus la un debit constant cu creºterea liniarã de temperaturã ,

47

este datã de ecuaþia :

Soluþia acestei ecuaþii este :

Dacã o este creºterea temperaturii de lucru a elementului sensibil (diferenþa dintre temperaturile de

stabilizare ºi de alarmã) atunci timpul de rãspuns este dat de rãdacina ecuaþiei de mai sus cu înlocuit

prin o. Cele douã seturi de timpi de rãspuns superiori daþi în tabelul 4 au fost calculate utilizând valorile

arãtate în tabelul C.1.

Tabel C.1 – Constante termice utilizate pentru stabilirea limitelor superioare din tabelul 4.

Clasã

detector

Constante termice pentru

limite superioare

o T

A1 40 K 20 s

Toate

celelalte

45 K 60 s

Constantele de timp arãtate în tabelul A.1 sunt raportate la o curgere de aer de 0,8 m s -1 ºi nu trebuie sã

fie confundate cu ‘’indexul de timp de rãspuns‘’ (RTI în m½ s½) utilizaþi in mod obisnuit in alte standarde de

detectoare de cãldurã. RTI raportat la 1 m s-1 este în funcþie de constanta de timp TU la o curgere de aer

u prin ecuaþia urmãtoare :

O constantã de timp raportatã la 1 m s-1 are aceiaºi valoare numericã ca RTI-ul raportat la 1 m s-1.

Limite inferioare.

Scopul impunerii limitlor inferioare pentru timpii de rãspuns ai detectoarelor este de a reduce incidenþa

alarmelor false din cauza schimbãrilor temperaturii aerului care pot apãrea datorita condiþiilor in absenta

incendiului.

O analizã a performanþelor detectoarelor de ratã de rată de creºtere efectuatã de mulþi producãtori a

arãtat cã în afarã de detectoarele care au o performanþã echivalentã cu clasa A1, ele dau alarmã în mod

substanþial la aceeaºi temperaturã la rate de creºtere între 1 K min -1 ºi 30 K min-1. In urma acestei analize

ºi din cauza domeniului larg al condiþiilor de aplicare în care aceste detectoare pot fi instalate, creºterea

minimã a temperaturii necesarã pentru a cauza o alarmã pentru detectoare, altele decât cele din clasa

A1, a fost stabilitã la 20 K pentru rate de creºtere de 10 K min -1 ºi mai mari, plecând de la sau sub o

temperaturã iniþialã fata de temperatura tipicã de aplicare. Pentru detectoarele clasa A1 creºterea minimã

48

a temperaturii necesarã pentru a cauza o alarmã a fost stabilitã la 10 K pentru rate de creºtere de 10 K

min-1 ºi mai mari din cauzã cã s-a avut în vedere cã detectoarele clasa A1 vor fi instalate în medii care nu

sunt supuse la schimbãri mari, rapide de temperaturã.

Limitele inferioare ale timpilor de rãspuns specificaþi în tabelul 4 pentru rate de creºtere pânã la 5 K min -1

pentru clasa A1 ºi pânã la 30 K min-1 pentru celelalte clase au fost stabilite din performanþele calculate ale

detectoarelor de ratã de rată de creºtere care constau din douã elemente sensibile, una cu o constantã de

timp zero ºi alta cu o constantã de timp de 34 min ºi având pragul de temperatura iniþial de 19,51 K între

elemente. Aceste valori au fost alese din cauzã cã ele dau o curbã linã pentru o rată de creºtere de

temperaturã de operare de 29 K la o rata de crestere cu 1 K min -1 ºi 20 K pentru 10 K min-1 si mai mari.

Pentru acest detector, presupunând cã nu existã pierderi de cãldurã, timpul de rãspuns t este dat de

urmãtoarea ecuaþie :

unde :

T este constanta de timp a celui de al doilea element ;

este diferenþa de prag de temperaturã între elemente ;

este rata de rată de creºtere a temperaturii aerului.

Schimbare dupã încercãri de mediu.

Pentru o singurã mãsurare, timpul de rãspuns al unui detector poate fi mãsurat cu un grad înalt de

acurateþe, dar temperatura de rãspuns este în mod uzual supusã unei incertitudini proporþionale mai

mari din cauzã cã temperatura se schimbã în timp ºi poate devia de la temperatura cerutã în orice

moment cu 2 K. Pentru acest motiv mãsurãrile de timp de rãspuns au fost specificate în acest standard

pentru încercari în care detectorul este supus la rate de creºtere de 1 K min-1 ºi mai mari.

Anumite detectoare de cãldurã, în mod particular detectorele de temperaturã fixã cu o constantã de timp

foarte micã, pot produce o împrãºtiere a timpilor de rãspuns la mãsurãri repetate care reflectã mai

degraba limitãrile reglarii temperaturii aparaturii de încercare decât schimbãrile din detector. Aceasta este

din cauzã cã timpul de rãspuns al detectorului poate fi strans legat de temperatura aerului care curge

decât de timpul în care este supus unei rate de creºtere a temperaturii. Invers, timpul de rãspuns al altor

detectoare poate fi mai dependent de temperatura iniþialã de stabilizare decât de temperatura

instantanee din momentul rãspunsului. Aceste posibilitãþi au fost luate în considerare la determinarea

schimbãrii maxime a timpului de rãspuns dintre mãsurãrile efectuate înainte ºi dupã încercãrile de mediu.

Schimbarea maximã permisã la 3 K min-1 de 2 min 40 s echivaleaza cu o schimbare de 8 K în

temperatura de rãspuns, 4 K datorita aparatelor de mãsurã ºi 4 K datorita detectorului. In mod similar

schimbarea maximã permisã de 30 s la 20 K min-1 de asemenea echivaleaza cu o schimbare de 8 K plus

2 K datorita la douã rotunjiri superioare de incertitudine de 1 s permise la mãsurarea timpului de rãspuns.

49

Anexa D

(informativã)

Aparat pentru încercarea de impact

Aparatul (a se vedea figura D.1) constã în mod esenþial dintr-un ciocan oscilant (rotativ) alcãtuit din cap

cu secþiune rectangularã (lovitor), cu o faþã de lovire teºitã, montat pe un ax din þeavã de oþel. Ciocanul

este fixat într-un cilindru de oþel, care se roteºte pe rulmenþi pe un ax de oþel fix montat într-o structurã

rigidã de oþel, în aºa fel încât ciocanul sã se poatã roti liber în jurul axului fix. Cadrul rigid se proiecteazã

astfel încât sã permitã rotaþia completã a ansamblului ciocanului când specimenul nu este prezent.

Capul ciocanului este de urmãtoarele dimensiuni lãþime 76 mm, înãlþime 50 mm ºi lungime 94 mm

(dimensiuni generale) ºi este fabricat din aliaj de aluminiu (Al Cu4 Si Mg conform ISO 209-1 :1989),

soluþie tratatã ºi condiþie de tratare precipitare. Are o faþã planã de impact teºitã la 60 +_ 1 pe axa lungã

a capului. Axul format din þeava de oþel are un diametru de (25 0,1) mm cu pereþi de (1,6 0,1) mm

grosime.

Capul ciocanului este montat pe ax astfel încât axa sa lungã este la o distanþã radialã de 305 mm de axa

de rotaþie a ansambluli, cele douã axe fiind perpendiculare mutual. Cilindrul central este de 102 mm

diametru exterior ºi lungime 200 mm ºi este montat coaxial pe un ax pivot fix de oþel, care este de

aproximativ 25 mm în diametru, oricum diametrul exact al axului va depinde de rulmenþii utilizaþi.

Diametral opus axului ciocanului sunt douã braþe din oþel de contrabalans, fiecare de 20 mm în diametru

exterior ºi 185 mm lungime. Aceste braþe sunt înfiletate în cilindru, astfel încât lungimea de 150 mm iese

în afarã. O greutate de oþel de contrabalans este montatã pe braþe în aºa fel încât poziþia sa poate fi

ajustatã pe ntru a balansa greutatea capului ciocanului ºi a braþelor ca în figura D.1. La capãtul cilindrului

central este montatã o roatã de transmisie din aliaj de aluminiu de 12 mm lãþime x 150 mm diametru ºi în

jurul acesteia este înfãºurat un cablu inextensbil, un capãt fiind fixat de roatã. De celãlalt capãt al cablului

este agãþatã greutatea de operare.

Cadrul rigid sprijinã de asemenea placa de montare pe care este montat specimenul prin mijloacele sale

normale de fixare. Placa de montare este reglabilã vertical astfel încât jumãtatea superioarã a feþei de

impact a ciocanului sã loveascã specimenul când ciocanul se miºcã orizontal, dupã cum se aratã în figura

D.1.

Pentru funcþionarea aparatului poziþia specimenului ºi a plãcii de montare este mai întâi reglatã dupã

cum se aratã în figura D.1. ºi apoi placa de montare se fixeazã rigid de cadru. Ansamblul ciocanului este

echilibrat cu grijã prin reglarea greutãþii de contrabalans cu greutatea de operare scoasã. Braþul

ciocanului este tras înapoi în poziþia orizontalã, gata pentru acþionare ºi greutatea operaþionalã este

repusã. La declanºarea ansamblului, greutatea operaþionalã va roti ciocanul ºi braþul sub un unghi de

3/2 radiani pentru a lovi specimenul. Pentru a produce energia de impact cerutã de 1,9 J, masa greutãþii

de operare este egalã cu:

50

kg,

unde r este raza efectivã a roþii în metri. Aceasta este egalã cu aproximativ 0,55 kg pentru o razã a roþii

de 75 mm.

Dupã cum se cere prin standard, pentru o vitezã a ciocanului la impact de (1,5 0,13) m s-1 masa capului

ciocanului va trebui redusã prin gãurirea feþei din spate în mod corespunzãtor pentru a obþine aceastã

vitezã. Se estimeazã cã un cap cu masa de aproximativ 0,79 kg este necesar pentru obþinerea vitezei

specificate, dar acest lucru va trebui sã fie determinat prin încercare.

51

Dimensiuni în milimetri

Legendã

1 placã de montare 7 unghi miºcare de 270o

2 detector 8 rulmenþi

3 ciocan 9 braþe contrabalans

4 ax ciocan 10 greutate operare

5 cilindru 11 greutate contrabalans

6 roatã transmisie

NOTÃ : Dimensiunile sunt date orientativ, în afarã de cele care se referã la capul ciocanului.

Figura D.1 – Aparat impact

52

Anexa naþionalã NA

(informativã)

Corespondenţa standardelor internaţionale şi europene cu standardele române

Pentru standardele europene si internationale la care se face referire exista urmatoarele standarde

romane corespunzatoare:

EN 54-1: 1996

Sisteme de detectare si de alarma la incendiu

Partea 1: Introducere

IDT SR EN 54-1:1998

Sisteme de detectare si de alarma la incendiu

Partea 1: Introducere

EN 60068-1 : 1995

Incercari de mediu. Partea 1 : Generalitati si

ghid

IDT SR EN 60068-1 : 1995

Incercari de mediu. Partea 1 : Generalitati si

ghid

EN 60068-2-1+ A1+ A2 :1995

Incercari de mediu. Partea 2 : Incercari.

Incercarea A. Frig

IDT SREN 60068-2-1+ A1+ A2 :1995

Incercari de mediu. Partea 2 : Incercari.

Incercarea A. Frig

CEI 68-2-3 : 1969 + A1 : 1984

Incercari climatice si mecanice. Incercarea la

Caldura umeda continua. Metoda de incercare

Ca

EQV STAS 8393 / 4-1981

Incercari climatice si mecanice. Incercarea la

caldura umeda continua.

Metoda de incercare Ca

CEI 68-2-6 : 1995 + A1 + A2

Incercari climatice si mecanice . Vibratii.

Metoda de incercare Fc si ghid.

Vibratii ( sinusoidale )

EQV STAS 8393 / 19-1989

Incercari climatice si mecanice. Vibratii.

Metoda de incercare Fc

EN 60068-2 –47 : 1998

Incercari climatice si mecanice. Partea 2 :

Incercari. Montarea componentelor ,

echipamentelor si a altor articole in vederea

incercarilor dinamice la socuri ( Ea ),zdruncinari

( Eb), vibratii ( Fc si Fd ) si acceleratie

constanta si ghid

IDT SR EN 60068-2 –47 : 1998

Incercari climatice si mecanice. Partea 2 : Incer

Cari. Montarea componentelor , echipamentelor

si a altor articole in vederea incercarilor

dinamice la socuri ( Ea ),zdruncinari ( Eb),

vibratii ( Fc si Fd ) si acceleratie constanta si

ghid

53

Precizãri privind denumirea unei încercãri utilizate în standard

Cãldura umedã stationarã se gãseste în alte standarde române sub denumirea: cãldurã umedã continuã.

54

Membrii Comitetului Tehnic CT 216 – Echipamente de protecţie şi de luptă împotriva incendiului care au participat la elaborarea

prezentului standard:

Preşedinte: dl. Sorin Calotă Centrul de Studii, Experimentări si Specializare P.S.I.

Secretar: d-na Mihaela Mogoşanu Centrul de Studii, Experimentări si Specializare P.S.I.

Membrii: ASRO

dl. ªtefan Ghizilă Centrul de Studii, Experimentări si Specializare P.S.I.

dl. Lucian Anger Inspectoratul General al Corpului Pompierilor Militari

dl. Mihai Roth Inspectoratul General al Corpului Pompierilor Militari

dl. ªtefan Vintilă Universitatea Tehnică de Constructii Bucuresti

dl. Traiean ªerbu Academia de Politie – Facultatea de Pompieri

dl. Leonard Sârbu S.C. Automatica S.A.

dl. Valeriu Oprişan Fire Safety S.R.L.

dl. Grigore Florea Centrul de Studii, Experimentări si Specializare P.S.I.

dl. Grigore Lucian S.C. Romano Electro International S.A.

Un standard român nu conþine neapãrat totalitatea prevederilor necesare pentru contractare.

Utilizatorii standardului sunt rãspunzãtori de aplicarea corectã a acestuia. Este important ca utilizatorii standardelor române sã se

asigure că sunt în posesia ultimei ediţii şi a tuturor modificărilor. Informaţiile referitoare la standardele române (termenul de începere a

aplicării, modificări etc.) sunt publicate în Catalogul standardelor române şi în Buletinul standardizării.

Modificări după publicare:

Nr. modificãrii Buletinul standardizãrii

Nr. / an

Punctele modificate

Date post:	05-Dec-2014
Category:	Documents
Upload:	cristian-mazilu
View:	111 times
Download:	5 times

EN54 5 Detectoare de Caldura

Documents