ŞTIINŢA Şl TEHNICA PENTRU TOŢI

SERIA MEDICALĂ

EXERCIŢII DE GIMNASTICĂ RECUPERATORIE LA HEMIPLEGICI

ELENA CRISTEA

EDITURA MEDICALA BUCUREŞTI 1 984

rr~

<3 ^>

x

CUPRINS

Pag.

1. Rolul familiei în recuperarea hemiplegicului . . . 132. (,'um se instalează o hemiplegie................................................ 163. Reguli de bază în activitatea de recuperare . . . 194. Indicaţii tehnico-metodice în aplicarea exerciţiilor de re

cuperare . . . . . . . . . . . 205. Patul pacientului........................................................................ 24h. Po/iţiile pacientului în pat....................................................... 25

6.1. Po/iţia clecubit dorsal (culcat pe spate) — poziţia co-rectivă.................................................................................. 26

f>.2. Poziţia de repaus . . . . . . . . 266.3. Poziţia culcat pe o parte . . . . . . 286.4. Poziţia în decubit ventral................................................ 28

7. Membrul superior . . . . . . . . . 297.1. Scheletul membrului superior . . . . . . 297.2. Muşchii membrului superior şi acţiunea lor . . . 30

7.2.1. Muşchii umărului...................................................... ">27.2.2.Muşchii braţului....................................................... 337.2.3. Muşchii antebraţului . . . . . . 337.2.4. Muşchii mîinii............................................................ 34

7.3. Exerciţii pentru recuperarea membrului superior . . 357.3.1. Exerciţii pasive............................................................... 35

7.3.1.1. Exerciţii din poziţia culcat pe spate . 367.3.1.1. Exerciţii pe care pacientul poate să le

execute singur cu ajutorul membrului sănătos ......................................................... 51

7.3.1.2. Exerciţii cu bastonul de gimnastică dinpoziţia culcat pe spate . . . . 56

7.3.2. Exerciţii active......................................................... 60

Pag.

S. Membrul inferior . . . . . . . . . 658.1. Scheletul membrului inferior . . . . . 6 58.2. Muşchii membrului inlerii-r şi acţiunea lor . . . 66

8.2.1. Muşchii bazinului........................................................ 698.2.2. Muşchii coapsei . . . . . . . 698.2.3. Muşchii gambei............................................................ 708.2.4. Muşchii piciorului....................................................... 70

8.3. Exerciţii pentru recuperarea membrului inierior . . 718.3.1. Exerciţii pasive ..................................................... 72

8.3.1.1. Exerciţii pe care pacientul poate să kexecute cu ajutorul membrului sănătos 77

8.3.2. Exerciţii active........................................................... 81

9. Redobîndirea autonomiei...................................................., i 829.1. întoarcerea în pat pe partea paralizată , . ' /<f' 829.2. întoarcerea în pat pe partea sănătoasă ... . i ,,., 839.3. Aşezarea la marginea patului ., . .:.;: ' . ' . ;,. i.i 839.4. Culcarea în pat...........................................................M.ryi 839.5. Ridicarea în picioare . . . . • i- :i !<:;</ 849.6. Aşezarea pe scaun . . . . . '"'' ,:• "• ! ..'•'' '.'/'.' 84

10. Mersul normal..................................................................... ; . 8.">1 10.1 Biomecanica mersului . . . . . ' ." . 80

10.1.1. Debutul dublului sprijin . : . - . K ' ; . 8610.1.2. Dublul sprijin . . . . . - i' . f i . 8610.1.3. Sprijinul unilateral......................................................... 8710.1.4. Debutul dublului sprijin anterior .!' . . 88

10.2. Mersul hemiplegicului.............................................. . , ' , . 88' 10.3. Exerciţii premergătoare mersului . . ', ; ','.,'". . S9

10.4. Reeducarea mersului . . . ,' ; . . ' . ' ' ' . , , .. . 9'' 10.S. Urcarea şi coborîrea scărilor "'("' '.'. '", ', . . 9™

105.1. Urcarea scărilor . . ;' 1J^ , . . 'J7105.2. Ooborîrea scărilor . . _..' ^''.'-' / ^. . 'J7

11. Pare/a facială . . . . ' • ' • • : ' 'v'-•~1'!-î°! l . . 100. J . . i ! i i ' "

12.Tehnica îmbrăcatului şi dezbrăcatului ;•..• ' ,''. : .' . . 101

13.Dotarea sălii pentru baie . . ..,, ,, . . . . 104

14.Recuperarea vorbirii . . . ..' . . . . 105

15.Reintegrarea în anturaj.................................................................. lf'6

4

P r e f a ţ ă

Oamenii sînt obişnuiţi să privească boala, drept o alte-rare ii Mr'u sănăt"i(ii care cu anumite mijloace terapeutice, )i in anumite cazuri poate fi înlăturată. Un progres extrem dt fructuos îl constituie luarea în considerare a conceptului il# profilaxie, potrivit căruia există o serie de măsuri, de procedee, chiar de medicamente, care folosite ştiinţific hat preveni starea de boală. Medicina modernă a formu-Utt chiar aforismul: e mai uşor şi mai eficace să previi o boală decît să o vindeci.

Kxhtâ Insă o serie de boli, care produc leziuni se-lective în organism, leziuni ce persistă şi după ce procesul /Miologie respectiv a încetat. Aceste distrucţii persistente numite sechele, nu mai sînt boli propriu-zise ci defecte care nu mai pot fi înlăturate. Astfel o anumită leziune a sis -temului nervos produsă de un traumatism sau de astupare (iroi/i/'oză, embolie) a unui vas poate lăsa în urma ei o /Htrttli'/.ic, o alterare a vorbirii, o tulburare a echilibrului ţ,it.m.d. care au semnificaţia unor defecte sechelare.l hicon tulburările trecătoare ce survin în cursul unei boli pat

determina în mod secundar o serie de alteraţii persis tente. De exemplu paralizia unui membru, prin însăşi ncnufcarea pe care o antrenează, poate determina înţepeniri ii mult sau mai puţin dureroase ale încheieturilor, înţe-

peniri ce pot persista şi infirmiza bolnavul chiar şi dacă paralizia proprin-zisă a încetat.

Aceste defecte reziduale, persistente trebuie şi ele co-rectate. De astă dată este vorba de o terapie ce urmăreşte înlăturarea fenomenelor secbelare, sau reeducarea infirmu-lui (handicapatului) astfel incit cu toate deficienţele sale să se poată adapta la exigenţele vieţii. In felul acesta s-a născut terapia de reeducare.

Astăzi strategia medicală folosită în multe boli se ba-zează pe trepiedul: profilaxie, terapie propriu-zisă şi re-cuperare. Recuperarea şi readaptarea sînt componente fundamentale ale tratamentului în special dar nu exclusiv în bolile aparatului locomor (neurologie, reumatologie sau ortopedie).

Ceea. ce este important e faptul că metodele folosite să fie corecte din punct de vedere ştiinţific şi eficiente. De aceea ele nu trebuie elaborate şi aplicate la înthnplarc ci pe baza unor programe judicios întocmite.Aspectul esenţial al recuperării şi readaptării este faptul că durează mult (luni chiar ani). Ele nu pot şi nu trebuie să fie aplicate numai în instituţii de profil şi de către specialişti. De cele mai multe ori ele devin o sarcină a familiei şi chiar a handicapatului însuşi. Acest lucru este evident mai ales în cazul hemiplegiilor şi hemiparezelor. Pentru realizarea procedeelor utile de recuperare şi readaptare este necesar ca atît sechelarul cit şi cei ce au grijă de el să aibe un număr de cunoştinţe scrise competent si accesibile.

Cartea de faţă a lui E. Cristea satisface aceste deziderate. Competenţa autoarei care efectuează terapia de

recuperare şi readaptare motorie în Secţia clinică Oto- ,4; peni a Institutului Naţional de Gerontologie şi Geriatrie îi ,.,

garantează nivelul ştimţific. Valoarea metodelor propuse este asigurată de faptul că toate au fost amplu experimen-

rtn itcţic. Stilul clar şi accesibil face ca lucrarea să marelui public, ceea ce îi conferă o utilitate nitii iile* că o astfel de publicaţie nu există la, contribuie în mod fericit la comprehensiunea »</«/. f n ansamblu cartea de faţă umple un gol. Ea va i multor infirmi să-şi recîstige o autonomie care să le nitit i!î-fi continue existenţa în mod activ. De asemenea Ifl mulţi specialişti vor găsi în ea elemente care să le cunoştinţele.

Dr. C. Bălăceanu-Stolnici

....• • i l l l l l l l l l

I n t r o d u c e r

Omul acestui sfîrşit de secol, solicitat tot mai mult de viteza circulaţiei informaţiilor, de impactul exploziilor in-formaţionale, de creativitate în sarcinile profesionale, supus ritmului trepidant al vieţii, este determinat să trăiască în permanenţă într-o stare de tensiune deosebita, de agresiune fizică şi psihică, fapt ce determină modificări morbide în organismul acestuia, dintre care locul primordial îl ocupă hipertensiunea arterială, cea mai frecventă cauză a ac-cidentelor cerebrale.

în ultimul timp tot mai mulţi oameni, şi oameni tineri, cad victime leziunilor cerebrale, aserţiune susţinută de sta-tisticile medicale ale ultimilor ani, din care se desprinde concluzia că numărul celor cu accidente cerebrale a crescut.

Accidentul vascular cerebral constituie cea mai frecventă cauză a hemiplegiei şi în cele mai multe dintre cazuri ea este determinată de hipertensiunea arterială. Dar hemiple-gia poate apare şi ca rezultat al unei tumori cerebrale sau al unui traumatism.

Hemiplegia este definită ca paralizie flască sau spastică care interesează membrul superior şi inferior şi jumătatea leţei de aceeaşi, parte, la care se pot adăuga uneori şi alte manifestări neurologice cum ar fi tulburări afazice, tul -burări de sensibilitate etc.

Odată cu apariţia hemiplegiei, pacientul devine un handicapat îşi pierde autonomia datorită imposibilităţii efectuării mişcărilor uzuale, fiind astfel scos atît din cir-cuitul productiv cît şi din cel social, fapt ce are influenţă nefasta şi asupra psihicului acestuia.

Lucrarea de faţă îşi propune să stea la îndemîna tu-turor celor direct interesaţi în recuperarea şi reeducarea hemiplegicilor cît şi a hemip legicului însuşi. Din acest motiv vom căuta să fim pe înţelesul oricui doreşte sau este inte -resat să contribuie la recuperarea handicapatului hemi-plegie.

în „Dicţionarul limbii române" în dreptul cuvîntului „recuperare" se dă explicaţia : „a do îndi din nou, a recîşti-ga". Prin reeducarea în cazul de faţă se înţelege corectarea deprinderilor motorii ce se execută incorect datorită lezi -unii suferite.

N. Robănescu în lucrarea sa „Readaptarea copilului handicapat fizic", include termenii de recuperare funcţio-nală şi reeducare în cadrul noţiunii de readaptare care re-prezintă un domeniu mai larg. Autorul sus citat defineşte readaptarea ca un complex de măsuri medicale, educaţionale şi sociale cu ajutorul cărora handicaparea este redusă la minim din punct de vedere fizic, psihic şi social, în aşa fel, încît handicapatul este redat unei vieţi potrivite po-sibilităţilor sale şi utile pentru societate.

Complexul de măsuri se traduce prin activitatea com-binată a medicului curant, a profesorului de gimnastică medicală, a rudelor, la care se adaugă cooperarea pacientu-lui, şi trebuie să aibă ca ţel redobîndirea autonomiei, finali-zată prin posibilitatea autoservirii, şi a ambulaţiei. Toate acestea se pot obţine numai pe baza unui program indivi-dual stabilit cu rigurozitate de specialişti.

Subliniem că în această muncă de recuperare, după ce pacientul a părăsit spitalul, un rol deosebit îl au membrii familiei şi prietenii. Ei vor fi cei care prin comportamen-

10

l tul lor, prin putere de înţelegere şi ataşament, asociate cu voinţa de a depune eforturi pentru continuarea programului zilnic de gimnastică medicală cît şi tratamentului medicamentos, vor contribui substanţial la revenirea bolnavului printre semenii săi.

Scopul lucrării este acela de a oferi celor interesaţi po-sibilitatea de a cunoaşte terapia prin mişcare în tratarea hemiplegiei, această „terapie naturală" cum o denumeşte Ion Drăgan în lucrarea „Cultură fizică medicală", „care reprezintă un act medical, dacă este aplicat conform tuturor indicaţiilor specialistului" cu ajutorul căruia, s-au obţinut rezultate relevante.

Kinetoterapia (terapia prin mişcare) constituie trata-mentul de bază în recuperarea handicapaţilor fizici şi deci şi a hemiplegicilor, în timp ce tratamentul medica-mentos al infirmităţii este doar un adjuvant folosit pentru reducerea durerilor sau spasticităţii. Kinetoterapia va fi folosită şi ca un tratament psihiatric. Bineînţeles că nu dis-cutăm aici tratamentul afecţiunii de baza (fie curativ, fie profilactic).

Nu avem pretenţia că prin lucrarea de faţă am epuizat toate metodele prin care se poate realiza ja recuperare în cazul hemiplegiilor, ea se vrea o modestă contribuţie la literatura de specialitate şi un îndreptar la îndemîna oricui este interesat în acest domeniu.

11

1. Rolul familiei în recuperarea hemiplegicului

în cazul instalării unei hemiplegii este bine ca bol -navul să fie transportat la spital în cel mai scurt timp. Aici se va aplica tratamentul necesar şi numai la recoman-darea medicului se va putea începe munca de recuperare. Cercetările moderne au precizat că este necesar ca recu-perarea să înceapă cît mai devreme.

C. Bălăceanu susţine că „ideea imobilizării totale a bolnavilor hemiplegiei sau hemipareiici, în primele zile trebuie părăsită. Mobilizarea pasivă a acestora este indi-cată chiar în cazul în care aceştia se afla internaţi în sec-ţii'e de terapie intensivă".

în perioada spitalizării bolnavul va depinde în tota -litate de ajutorul personalului medical. După externare însă, începe un drum mai lung şi mai anevoios, de-a lungul căruia, treptat, bolnavul trebuie îndrumat tot timpul cu pricepere şi răbdare să se ajute singur, deoarece este domi-nantă tendinţa de a crede că nu poate executa mişcarea care este necesară. Un ajutor exagerat din partea membri-lor familiei duce la instalarea obişnuinţei de a se lăsa ser -vit, fapt ce frînează desfăşurarea procesului de recuperare prin amplificarea ideii de neputinţa.

Este adevărat că unii bolnavi la început realizează foarte anevoios unele acţiuni, dar le pot realiza, şi numai

13

repetarea lor va duce cu timpul la putinţa de a le efectua cu uşurinţă. Grija pe care trebuie să o manifeste mem -brii familiei faţă de bolnavi este de a-1 încuraja, în rea -lizarea acestor activităţi şi nu în a se substitui lor. Mo -mentul din timpul unei acţiuni în care se impune cu ade-vărat ca bolnavul să fie ajutat, trebuie foarte corect se -sizat deoarece, o exagerare în a-1 lăsa pradă efortului, poate avea repercusiuni nefaste asupra psihicului acestuia.

Iată de ce răbdarea celor ce-1 înconjoară trebuie să fie inepuizabilă.

De obicei, în urma leziunilor cerebrale (vasculare, tra-umatice, tumorale) apar la bolnavi şi modificări ale personalităţii, stare de spirit proastă, plîng uşor şi sînt foarte pesimişti, uneori sînt agresivi şi necooperatori. In aceste situaţii cei ce se află în preajma bolnavului, membrii familiei, rudele, prietenii, trebuie să se comporte cu mult tact şi căldură, să creeze atmosferă plăcută, deconectantă, să antreneze bolnavul în discuţii care să nu aibă nimic comun cu starea în care se află, dar care să-i facă plăcere, toate acestea contribuind favorabil la îmbunătăţirea stării psihice care are un rol primordial în recuperarea lui. Numai menţinîndu-i un psihic adecvat, încrederea în sine şi în recuperarea lui se vor putea obţine rezultate concrete în ceea ce se urmăreşte de fapt. Uneori poate fi necesară chiar folosirea unei terapii psihiatrice.

Nu trebuie uitat nici o clipă că în final munca de re-cuperare are ca scop reînvăţarea unor mişcări, activităţi, recăpătarea unor deprinderi motrice pe care bolnavul le-a uitat în urma afecţiunii cerebrale şi acum, cel mai mic progres trebuie remarcat deoarece astfel îl stimulăm de-terminîndu-1 să privească cu optimism posibilitatea de re-venire la o viaţă normală.

Tendinţa dominantă la toţi hemiplegicii este de a se folosi în exclusivitate de membrul superior sănătos, uitînd

14

de ajutorul pe care poate să şi-1 dea cu membrul afectat, în astfel de situaţii se impune sa se atragă atenţia bolna-vului asupra posibilităţii pe care o are de a folosi şi celălalt membru încurajîndu-1 astfel, reamintindu-i mişcarea. Tre-buie evitate cu stricteţe observaţiile făcute pe un ton al-terat, trecute cu vederea eventualele insuccese şi formată convingerea că tot ce i se cere poate să îndeplinească. Pa -cienţii care în familie s-au bucurat de un climat favorabil şi care au continuat şi acasă programul pe care 1-au avut în spital, au înregistrat succese deosebite, spre deosebire de cei care întrerupînd acest program nu numai că nu au progresat, dar chiar au regresat.

Este recomandat ca un membru al familiei care se va ocupa în mod deosebit de bolnav după perioada de spi-talizare, să participe la lecţiile de gimnastică şi să ţină cont de toate indicaţiile date de specialist deoarece, aceste lecţii trebuie repetate zilnic chiar de două trei ori. Volumul de muncă, durata lecţiilor şi numărul de repetări, vor fi stabilite de specialist deoarece acestea diferă de la pacient la pacient. Este bine de ştiut că nu există o metodă univer -sal valabilă de kinetoterapie care sa se poată aplica tu-turor hemiplegicilor, deoarece exerciţiile precum şi dozarea lor trebuie alese în funcţie de vîrsta pacientului, de va-lorile tensiunii arteriale şi ale frecvenţei respiratorii, de adaptarea organismului la efort şi desigur de gravitatea bolii.

Ţinem să subliniem că deşi munca de recuperare începe în spital, desavîrşirea şi consolidarea acestui proces se face acasă în mijlocul familiei, prietenilor şi aceştia trebuie să înţeleagă cît de important este aportul lor pe acest drum lung de revenire a handicapatului la o viaţă activă.

15

2. Cum se instalează o hemiplegie

Pentru a înţelege mai bine acest fenomen să ne amin-tim întîi cum este alcătuit creierul uman.

Suprafaţa creierului în formă de emisferă formată din două jumătăţi separate de fisura interemisferică: este cutată în numeroase circumvoluţiuni separate prin şanţuri. Emi-sferele sînt legate prin comisuri, datorita cărora ele coope-rează. Substanţa albă a creierului este traversată de căile nervoase, care duc informaţii de la suprafaţa emisferelor (scoarţa cerebrală) prin trunchiul cerebral în măduva spi -nării şi de aici prin diferiţi nervi motori din dreapta şi din stînga care se ramifică spre diferiţi muşchi. Circumvoluţiile cerebrale conţin centrii funcţionali. De la unele din ele pornesc impulsuri de mişcare a membrelor (circumvoluţiile frontale ascendente).

Toţi centrii motori sînt dispuşi simetric pe cele două emisfere cerebrale potrivit unei adevărate hărţi.

Centrii vorbirii, scrisului, cititului şi calculatului sînt dispuşi într-o anumită zonă a jumătăţii stîngi a creieru -lui la dreptaci şi în jumătatea dreaptă la stîngaci. Deoa-rece traiectele nervoase ce transmit impulsuri pentru miş-cările voite ale membrelor în drumul lor de la scoarţă la măduvă se încrucişează în bulb, rezultă că o leziune într-o jumătate emisferică determina totdeauna o hemiplegie în partea opusă. Pentru că, aşa cum am arătat, centrul vor -birii, scrisului, calculatului şi cititului nu sînt dispuşi în perechi, tulburarea lor apare numai în cazul unei leziuni a circumvoluţiilor din partea stingă (la dreptaci) (fig. 1).

O hemiplegie rezultă în urma unei leziuni a neuronu-lui motor central şi se caracterizează prin pierderea moti-lităţii voluntare a unei jumătăţi a corpului. Fenomenul care se produce este de distrugere a unor celule cerebrale.

16

Fig. 1. — Suprafaţa stîrt-gă a scoarţei cerebrale. Mină

Mimicafetei Vorbire

Văz

lAmeliorarea stării pacientului este condiţionată de preluarea funcţiilor acestor celule de către alte celule sau de revenire a celulelor lezate prin îndepărtarea tumorii ce exercită presiune asupra lor.

Gradul paraliziei cît şi al celorlalte tulburări care fac parte din simptomatica bolii, depind de localizarea şi întinderea zonei cerebrale lezate, în funcţie de aceasta, hemiplegia poate avea o formă uşoară, în care recuperarea este posibilă într-un timp foarte scurt, sau în unele cazuri are loc o revenire spontană, poate îmbrăca o formă intermediară în care recuperarea durează o perioadă de timp mai mare fără ca pacientul să-şi revină în totalitate dar reuşeşte să-şi recapete autonomia şi uneori se poate integra în viaţa socială, şi poate fi gravă, caz în care recuperarea se realizează într-un procent foarte mic, numărul mişcărilor pe care bolnavul reuşeşte să le execute fiind redus.

Hemiplegia poate să se instaleze în mod brusc, sau în mod lent şi progresiv. Debutul brusc este caracteristic pentru leziunile vasculare, debutul lent, pentru leziunile

17

tumorale. Sînt însă cazuri în care şi hemiplegia de ori -gine vasculară se poate instala în mod progresiv. Hemiple-gia instalată în mod brusc evoluează în două stadii — sta-diul de hemiplegie flască şi stadiul de hemiplegie spastică.

în hemiplegia flască tonusul muscular este scăzut în toţi muşchii părţii paralizate. La membrul superior muş-chii extensori sînt totdeauna mai prinşi decît flexorii iar la membrul inferior muşchii planului anterior al coapsei sînt mai puţin atinşi decît cei ai planului posterior.

Hemiplegia spastică se caracterizează prin contractură musculară. Această hemiplegie se traduce prin rezistenţa la mişcările pasive şi prin atitudini speciale.

Spasticitatea nu interesează în mod egal toată masa musculară a unui membru, ci are o repartiţie inegală ; la membrul superior ea predomină asupra grupului flexor iar la membrul inferior asupra grupului extensor. La ambele membre însă, contractură predomină asupra musculaturii distale. Rezistenţa întîmpinată în mobilizarea pasivă a seg-mentelor creşte pe măsură ce muşchiul este întins dar, daca se continuă mişcarea, la un moment dat se produce o bruscă cedare a contracturi! (fenomenul lamei de briceag).

în unele hemiplegii se pierde imaginea mişcărilor învă-ţate. Deşi paralizia nu este completă, bolnavul este în j imposibilitatea de a executa o serie de mişcări în vederea ' unui scop, să realizeze toate fazele unei mişcări sau să coordoneze diverse mişcări în vederea unei acţiuni com-plexe.

Odată cu paralizia poate apărea o dereglare a ima -ginii corporale deci a poziţiei diferitelor segmente. Lipsa, de integrare a membrelor paralizate în imaginea corporală poate merge pînă acolo încît bolnavul nici nu realizează' paralizia lui (aşa numita anosagnozie) ce se întîlneşte îri special în hemiplegiile stîngi la dreptaci. în funcţie de si -tuaţia anatomică a leziunii, hemiplegia poate fi însoţită de tulburări de coordonare de tip cerebelos (tremurături, ne-

1 8 >.;*.

siguranţă etc.) care, cînd apar ridică probleme deosebit de grele în recuperare, în alte cazuri pot apărea tulburări de sensibilitate (senzaţii de frig, înţepături, dureri) care şi ele constituie obstacole ce trebuie învinse. Cu toate aceste neajunsuri hemiplegicul trebuie determinat să trăiască cît mai normal posibil şi să-şi reia rolul obişnuit în familie cît mai repede.

în 5% din cazuri are loc o ameliorare spontană, iar 80% din bolnavi pot obţine în cîteva săptămîni de recu-perare sub îndrumarea corespunzătoare, progrese evidente care pot ajunge pînă la redobîndirea autonomiei.

3. Reguli de bază în activitatea de recuperare

— înainte de a se începe munca de recuperare pacientul trebuie supus unui riguros control medical şi în special se va acorda deosebită atenţie examenului cardiovascular.

— Se impune o pregătire psihologică adecvată a pacientului împotriva bolii.

— Trebuie realizată o bună cooperare între pacient şipersoana care lucrează cu acesta.

— Necesitatea învăţării pacientului de a se relaxaînainte de a începe lecţia de gimnastică este obligatorie.

— Aşezarea pacientului în poziţie corectă înainteafiecărui exerciţiu.

•— Temperatura camerei să fie de 22—24 grade.— Să se lucreze cu sensibilitate pentru a nu provoca

dureri.— Explicarea exerciţiilrr să se facă pe un ton calm şi

în termeni simpli.

19

— Să se demonstreze exerciţiul ce urmează să fie executat pentru o mai bună înţelegere.

— Se va indica şi se va pune mîna pe muşchiul principal care trebuie să execute mişcarea respectivă.

— Bolnavul va fi ajutat numai atunci cînd este cazul.—• Dozarea se va face cu muhă atenţie pentru a se

evita suprasolicitarea.— Se recomandă să se lucreze în faţa oglinzii pentru

ca astfel să se realizeze autocontrolul.— Exerciţiile vor fi repetate de acelaşi număr de ori

şi cu partea sănătoasă.— Lucraţi fără grabă şi încurajaţi permanent bolnavul.— Cereţi pacientului să repete mintal exerciţiile.— Menţineţi în permanenţă trează atenţia pacientu

lui şi cereţi participarea activă a acestuia.— îmbrăcămintea pacientului sa fie comodă.

4. Indicaţii tehnico-metedice în aplicarea exerciţiilor de recuperare

Pentru a obţine recuperarea într-un timp cît mai scurt, în primul rînd trebuie ţinut seama de următoarea suc -cesiune a felurilor de exerciţii ce se vor desfăşura, după cum urmează :

— exerciţii pasive— exerciţii pasivo-active (asistate)— exerciţii activeLa rîndul lor exerciţiile active trebuie să fie efec -

tuate în următoarea ordine :* exerciţii în sensul gravitaţiei

exerciţii contra gravitaţiei

20

* exerciţii cu rezistenţa* exerciţii cu obiecte portative.Exerciţiile pasive vor fi executate cu ajutorul unei alte

persoane sau a profesorului de gimnastică. Scopul acestor exerciţii este de a menţine sau, acolo unde este cazul, de a mări mobilitatea articulară, de a împiedica atrofia musculară, de a evita instalarea proceselor degenerative, a deformaţiilor articulare şi a retracţiei musculo-tendinoa-se. Acest gen de exerciţii trebuie să fie efectuat lent, fără a brusca segmentul şi să fie oprită deplasarea acestuia la apariţia durerii.

Exerciţiile pasivo-active — sînt acelea pe care încearcă să le efectueze pacientul şi va fi ajutat numai în momentul în care acesta nu mai poate să continue mişcarea pentru a o duce pînă la capăt. Acest gen de exerciţii bolnavul poate să-1 realizeze şi ajutîndu-se de membrul sănătos. Aici se cere multă atenţie pentru a putea fi sesizat momen-tul în care trebuie să se intervină. Prin ajutorul dat nu trebuie să se elimine participarea pacientului ci, dimpo-trivă se va insista ca acesta să-şi continue efortul pînă la capăt.

Exerciţiile active •—• sînt cele pe care pacientul le realizează singur. Pentru adeasta se cere din partea lui o participare conştientă şi concentrarea atenţiei. Este bine ca acest gen de exerciţii să se realizeze în faţa oglinzii deoarece în acest fel creşte capacitatea de a se autocontrola. Selectarea acestor exerciţii trebuie făcuta iudicins deoa-rece ele nu trebuie să depăşească posibilităţile bolnavului. Mişcările active rămîn elementul principal al recuperării, în grupa exerciţiilor active se vor folosi mişcări anali -tice pentru contractarea şi decontractarea fiecărui muş-chi, pentru agonişti şi antagonişti. De adeea se impune ca mişcările într-un sens să fie urmate de mişcări în sens opus. Toate aceste exerciţii trebuie supravegheate pentru a urmări reinstalarea corectă a unor reflexe şi a corecta

21

coordonarea lor. Bolnavul trebuie să ajungă să realizeze mişcări uzuale coordonate. Repetarea mişcărilor se face în scopul reinstalării stereotipurilor dinamice care sînt de fapt lanţuri automatizate de acţiuni reflexe în acti -vitatea xilnică (mersul, spălatul, îmbrăcatul).

Exerciţii în sensul gravitaţiei — sînt cele în care bol-navul îşi deplasează segmentele fără a întîmpina rezis -tenţa forţei gravitaţionale şi deci nu are de învins nici o rezistenţă din afară, în mare parte aceste exerciţii se execută din poziţia culcat şi sînt mişcări de lateralitate.

Exerciţiile contra gravitaţiei cer din partea pacientului un efort mai mare deoarece, pentru realizarea lor se im-pune învingerea greutăţii propriului segment. Ajunşi însă la acest moment puteţi fi mulţumiţi pentru efortul depus şi totodată convinşi că dacă veţi continua cu aceeaşi perseverenţă, rezultatele foarte bune nu vor întîrzia să apară, în acest stadiu muşchii au o valoare medie şi prin exerciţii repetate pot atinge valori bune şi chiar foarte bune.

Exerciţiile cu rezistenţa — La început profesorul de gimnastică sau o altă persoană va aplica o rezistenţă ma-nuală uşoară în executarea unei mişcări. Cu timpul această rezistenţă va creşte şi treptat se va ajunge chiar să în -vingă forţa pacientului. Rezistenţa manuală după o peri-oadă de timp va fi înlocuită cu rezistenţa diferitelor apa -rate ce se pot folosi în acest scop : helgometru, bicicleta crgometrică, saci cu nisip.

Exerciţiile cu obiecte portative au ca scop dezvoltarea îndemînării şi a forţei musculare în vederea desfăşurării unei vieţi normale. Se va pleca de la obiecte cu greu-tate mai mica şi treptat greutatea lor va creşte. Se va pleca de la obiecte cu volum mai mare cum ar fi buretele de baie, para de cauciuc şi se va ajunge la obiecte cu volum mic cum ar fi monezile de 25 bani, beţele de chi-

22

brit, andrele, ac de cusut. Se va lucra pe număr de re -prize şi fiecare repriză va cuprinde un număr de repetări în funcţie de posibilităţile pacientului.

în munca de recuperare totdeauna se va începe lucrul cu membrul superior, cu extremitatea distală adică cu mîna.

M

^%3^\ ~^ \

Fig. 2. —• Proiectarea corticală a funcţiilor motorii şi senzo-riale ale mîinii, în comparaţie cu a nltor organe sau segmente.

Mîna ocupă o treime din suprafaţa totală (Penfield).

23

Aceasta se impune ca o cerinţă obligatorie deoarece în hemiplegii se pierde coordonarea mişcărilor şi posibili -tatea de disociere a lor. Se poate observa cu uşurinţă în -cordarea membrului superior cînd se solicită membrul inferior.

în 90% din cazuri membrul superior îşi revine mult mai greu decît membrul inferior, datorită faptului că în proiecţia sa pe scoarţa cerebrală numai mîna ocupă o treime din totalul proiecţiilor motorii şi deci, mecanismele neu-rofiziologice care trebuie să se refacă sînt mult mai com-plexe decît la membrul inferior (fig. 2).

Recuperarea membrului inferior se realizează mult mai uşor şi mai repede deoarece motilitatea este mult mai bine conservată, el fiind totdeauna mai puţin afectat decît membrul superior, astfel că hemiplegicul reuşeşte să mear-gă chiar atunci cînd braţul şi mîna nu pot fi folosite.

în cadrul unei lecţii de gimnastică atunci cînd este posibil trebuie încercate toate felurile de exerciţii pe care vi le-am prezentat.

5. Patul pacientului

Din momentul instalării hemiplegiei o perioadă de timp bolnavul nu are voie să părăsească patul.

Pentru a putea fi îngrijit mai uşor şi atunci cînd medicul îi va permite, să-i fie mai lesne să se ridice din pat, se recomandă ca patul să aibă o înălţime corespunză-toare înălţimii bolnavului, astfel calculată încît atunci cînd acesta stă pe marginea patului gambele să formeze unghi de 90 grade cu coapsele în timp ce tălpile sînt lipite de podea cu toată suprafaţa (fig. 3).

24

F/g. 3. — P,uul pacientului.

Deoarece în mod obişnuit paturile sînt mai joase înălţimea lor se poate modifica aşezînd sub colţuri cuburi de lemn. Este bine ca patul să fie accesibil pe ambele părţi, iar salteaua să fie dreaptă şi tare. Pentru a obţine acest lucru puteţi aşeza între saltea şi pat o scîndură.

Cearşaful trebuie să fie în permanenţă bine întins pentru a nu favoriza apariţia escarelor. Pentru a se putea menţine astfel se introduc marginile cearşafului sub saltea. Dacă este posibil se recomanda să se monteze pe margi -nea patului un mîner ce-1 va ajuta pe bolnav să-şi schimbe poziţia în pat şi cînd va fi posibil să se ridice la mar -ginea patului.

6. Poziţiile pacientului în pat

Faptul că rămînerea unui timp îndelungat în aceeaşi poziţie determina apariţia escarelor şi uneori a durerilor ce au drept consecinţă modificări inconştiente ale pozi -ţiei corpului se recomandă schim' area poziţiei bolnavului la

2—3 ore. Pentru a preveni instalarea unor poziţii vicioase la segmentele paralizate, se recomandă ca bolnavul să fie aşezat în poziţii corective care să alterneze cu pozi -ţiile de repaus. Faza pregătitoare muncii de recuperare o constituie poziţia corectă a pacientului în pat, care de altfel face parte din tratamentul postural.

6.1. Poziţia decubit dorsal (culcat pe spate) — poziţia corectivă

Bolnavul va avea în permanenţă o pernă mică sub cap indiferent în ce poziţie stă. Braţul paralizat este întins pe lîngă corp sau uşor depărtat cu mîna pe o atelă care

să o determine să aibe degetele întinse sau este aşezată cu palma în jos şi deasupra se pune un săculeţ cu nisip (fig. 4). Membrul inferior este întins dar nu lipit de celălalt. Tălpile sînt sprijinite cu toată suprafaţa pe un suport uşor înclinat a cărui înălţime trebuie sa depăşească degetele. Pentru ca piciorul paralizat să nu se încline lateral este bine să fie sprijinit de un prosop de baie bine rulat (fig. 5).

6.2. Poziţia de repaus

Poziţia de repaus trebuie să fie comodă şi să-i ppr-mită pacientului chiar să doarmă. Braţul paralizat este aşezat pe o pernă cu cotul îndoit iar mîna se sprijină

26

Fig. 5. — Poziţia corectiva in decubit dorsal.

pe piept sau pe abdomen. Pentru ca degetele să nu for -meze pumnul se recomandă sa se aşeze în mîna bolna -vului un prosop mic rulat. Pe partea externă a picioru -lui paralizat rămîne în continuare prosopul pe care 1-a avut şi în poziţia corectiva (fig 6).

Fig. 6. — Poziţia de'repaus în decubit dors.il.

27

6.3. Poziţia culcat pe o parte

Poziţia culcat pe o parte se foloseşte ca poziţie de repaus. Cînd bolnavul este culcat pe o parte, este bine ca aceea să fie partea sănătoasă. Partea paralizată este sprijinită pe o pernă mai groasă cu coapsa în unghi drept faţă de bazin şi gamba în unghi drept faţă de coapsă. Bra -ţul este în uşoara anteducţie cu cotul îndoit iar în mîna se afla prosopul mic făcut sul. (fig 7).

Fig. 7 — Poziţia culcat pe o parte.

6.4. Poziţia în decubit ventral

în această poziţie veţi avea grijă ca picioarele să fie peste marginea saltelei astfel făcînd unghi drept cu gambele menţinîndu-se poziţia funcţională şi în această situaţie. Braţul este întins sus iar în mînă se va pune prosopul rulat (fig. 8). Este bine ca această poziţie să nu fie menţinută prea mult timp deoarece respiraţia este în-greuiată.

Fig. S. — Poziţia decubit ventral.

7. Membrul superior

7.1. Scheletul membrului superior

Membrul superior este articulat cu toracele prin in-' ermediul articulaţiei scapulohumeralle. Scheletul membrului superior este alcătuit din oasele centurii scapulare şi din segmentele osoase ce alcătuiesc extremitatea liberă a membrului superior. Oasele centurii scapularfc sînt: clavicula şi scnpula (omoplatul).

Oasele extremităţii libere a membrului superior sînt:— osul humerus — formează braţul— radius şi cubitus — formează antebraţul— carpienele, metacarpienele şi falangele — formează

mîna (fig. 9).Toate aceste oase sînt articulate într£ ele prin diferite

lipuri de articulaţii ce permit mişcarea lor.

29

Mms Fig. 9. — Scheletul membrului superior.

Braţul

A/ifebraft//

7.2. Muşchii membrului superior şi acţiunea lor

întreg scheletul este acoperit de muşchi, care prin capetele lor de inserţie se fixează pe oase iar prin con-tracţie determină deplasarea acestora. Contracţia muscu-lară deci este cea care generează mişcarea. Pentru ca mişcarea să fie dirijată, precisă, este nevoie ca muşchii să aibă valori normale de funcţionalitate şi între agonişti şi antagonist! să existe o perfectă coordonare.

Muşchii membrului superior sînt grupaţi în 4 mari grupe: (fig.^10). ^

— muşchii umărului— muşchii braţului— muşchii antebraţului— muşchii mîinii.

30

tf supnspinos

M. micul rofuridM /rareig rofun*.

M.c/e/foid

ceps

Fig. 10. — a — Muşchii umărului şi braţului.

31

M MCD/teu .

propriu . ffebef mie

Vsslul infim tricipifal

'i'3/ettt:n

H eufiasar cum un ai aijtfe/sr

__ M. /i/nf aijerfor po/tce

M s cur f uff/tss pomi

M. Iqnq ti/tosor ps//n

M.exfsfisor — c&fpovfnjf

M extensor

32 F/g. 10. — b, c — Muşchii antebraţului (anterior şi posterior).

7.2.1. Muşchii umărului :

Deltoidul — alcătuit din trei fascicole de fibre musculare

— fascicolul anterior realizează anteducţia— fascicolul mijlociu realizează abducţia— fascicolul posterior realizează

retvoduqiaSupraspinosul — ajută deltoidul în abducţie.Subspinosul — adducţie si rotaţie în afară.Micul rotund — adducţie şi rotaţie în afară.Marele rotund — adductor şi rotator înăuntru.Subscapularul — adductor şi rotator înăuntru.

7.2.2. Muşchii braţului

Regiunea aaterioară :Bicepsul brahial — flexia antebraţului pe braţ, uşoară

rotaţie înăuntru.Coracobrahialul — flexia braţului şi adducţie. Brahialul — flexia antebraţului pe braţ. Regiunea posterioară : Tricepsul branhial — extensia antebraţului pe braţ.

7.2.3. Muşchii antebraţului:

Regiunea anterioară :Rotundul pronator — flexia antebraţului pe braţ.Flexorul radia! al carpului — flexia mîinii pe ante -

braţ şi a antebraţului pe braţ.Flexorul cubital al carpului — flexia mîinii pe ante -

braţ în sens cubital şi antebraţul pe braţ.Lungul palmar — flexia mîinii pe antebraţ.Flexorul comun superficial al degetelor — flexia fa-

langc'or II pe I şi secundar degetele pe palmă, palma pe antebraţ şi antebraţul pe braţ.

Flexorul comun profund al degetelor flectează falanga I pe II, mîna pe antebraţ.

Flexorul propriu al policelui — flectează ultima fa-langă a policelui la adducţie şi abducţie pe mînă.

Pătratul pronator — pronaţîa.Regiunea externă :Lungul supinator — flexia antebraţului pe braţ, pro-

naţie, supinaţie.Lungul extensor radial al carpului — extinde metacar-

pul II pe carp şi carpul pe antebraţ.Scurtul extensor radial al carpului — la fel ca lungul

extensor.

31C — Exercit" de gimnastica recuperatorte la !icrnip!es!ci !îl

Muşchiul supinator — supinaţie.Regiunea posterioară : muşchii superficialiExtensorul comun al degetelorExtensorul propriu al degetului micExtensorul cubital al carpuluiAnconeulMuşchii profunzi :Lungul adductor al policeluiScurtul extensor al policeluiLungul extensor al policeluiExtensorul propriu al indexului

7.2.4. Muşchii miinii

Regiunea palmară externă :Scurtul abductor al policeluiScurtul flcxor al policeluiOpozantul policeluiAdductorul policeluiRegiunea palmară internă :Palmar cutanatAdductorul degetului micScurtul flexor al degetului micOpozantul degetului micRegiunea palmară mijlocieLomblicaliImerosoşi — 3 palmari

— 4 dorsali Principalele mişcări ale membrelor smt:— Flexia — apropierea unui segment de segmentul cu

care este articu'at (flexia antebraţului pe braţ).— Extensia — îndepărtarea unui segment de segmen

tul cu care este articulat (antebraţul se îndepărtează debraţ).

— Pronaţia — rotarea spre deg"ul marc (palmaîn jos).

34

— Supinaţia — rotarea spre degetul mic (palma însus).

— Abducţia — ducerea membrului lateral (depărtare de corp).

— Adducţia — aducerea membrului lîngă corp.— Anteducţia <— ducerea braţului înainte.— Retroducţia — ducerea braţului înapoi.

7.3. Exerciţii pentru recuperarea membrului superior

Ţinînd cont de faptul că segmentele membrelor ac-ţionează dependent unul de celălalt formînd ansamblul funcţional al mîinii şi respectiv al piciorului în munca de recuperare trebuie acordată atenţie tuturor grupelor de muşchi ce contribuie la mobilizarea lor.

Hemiplegia S£ caracterizează prin pierderea mişcă-rilor fine selective şi realizarea unor mişcări grosolane, nefinisate care în general nu-şi ating obiectivul. Ele sînt globale cu predominenţă la membrul superior fără a ex-clude de cele mai multe ori şi membrul inferior, în mo-bilizarea membrului superior în cazul hemiplegiilor de obicei musculatura scapulohumerală este cea care in-tervine în deplasarea acestuia, deoarece această muscula-lură este ajutătoare pentru muşchii principali ai braţului. Se impune deci ca mişcările să fie învăţate corect, să nu se permită substituţia musculară şi repetarea să se facă pîna la instalarea stereotipurilor dinamice. După cum am arătat în paginile anterioare la membrul superior domi-nantă este musculatura flexorilor, deci trebuie insistat în mod deosebit pe activitatea extensorilor.

7.3.1. Exerciţii pasive

La exerciţiile pentru membrul superior ne aşezăm de partea afectată. Pentru simplificare precizez că exerciţiile

35

se aplica unui pacient cu o leziunie, de partea stînga ce are. afectată deci partea dreaptă. La cei cu partea stînga afec -tată se efectuează acelaşi lucru de partea opusă.

7.3.1.1. Exerciţii din poziţia culcat pe spate

Dacă mîna pacientului este cu pumnul strîns şi dege-tele contractate executînd exerciţiile l şi 2 se obţine re-laxarea mîinii.

Exerciţiul l.întindeţi braţul pacientului pe lîngă corp cu pumnul

în jos. Mîna stînga o aşezaţi pe încheietura pumnului iar cu mîna dreaptă efectuaţi hiperextensia fiecărui deget în parte începînd cu degetul mic (fig.ll). După ce, în acest fel aţi reuşit să desfaceţi pumnul şi deci acum pacientul are palma în jos continuaţi să repetaţi de cîteva ori acest exerciţiu pînă ce degetele sînt relaxate complet.

36

i

f/g. //. — Exerciţiul 1.

Exerciţiul 2Mîna stingă cuprinde antebraţul deasupra articulaţiei

pumnului. Intercalaţi degetele dvs. între degetele pacien-tului şi printr-o mişcare de extensie şi alunecare trageţi mina (fig.12).

Fig. 12. — Exerciţiul 2.

Exerciţiul 3Poziţia de plecare — antebraţul îndoit din cot la

90 grade pe verticală. Mîna dreaptă ţine întinse cele patru degete de la mîna dreaptă a pacientului iar cu mîna stîngă mobilizaţi degetul mare astfel :

Flexia degetului mareExtensiaMişcări circulare în ambele sensuri (fig.13).

37

/ 2 3Fig. 13. — Exerciţiul 3 (1—2—3).

Exerciţiul 4Poziţia de plecare — antebraţul îndoit din cot la

90 de grade pe verticală. Mîna stîngă cuprinde ante -braţul deasupra articulaţiei pumnului. Mîna dreptă cu-prinde din interior degetele pacientului (fig. 14).

— Flexia mîinii pj; antebraţ— Extensia mîinii pe antebraţ— Mişcări circulare din articulaţia pumnului.

38 Fig. 14. — Exerciţiul 4 (1—2—3).

Indicaţii — după cîteva repetări solicităm pacientului să execute mişcarea. Dacă nu răspunde solicitărilor noas-tre aplicăm uşoare tapotari la capătul celălalt al antebra -ţului pe suprafaţa anterioară (muşchiul brahio-radial).

Exerciţiul 5Poziţia de plecare — antebraţul flexat din cot în

poziţie verticală, mma stingă cuprinde antebraţul, mîna dreaptă cu degetul mare în palma pacientului celelalte 4 deghte pe dosul palmei. Flexaţi mîna pacientului pe an -tebraţ şi solicitaţi acestuia extensia degetelor (fig. 15).

Fig. !5. — Exerciţiul 5.

Indicaţii: Acest exerciţiu se va repeta la început numai de 2—3 ori deoarece muşchii ce sînt solicitaţi sînt mici şi obosesc foarte repede.

Exerciţiul 6Poziţia de plecare — degetul mare pe dosul palmei

pacientului, celelalte 4 degere în 'palma pacientului (fig. 16).

39

40

Fig. 16. — Exerciţiul 6 (1—2).

Pronaţîa (rotarea spre interior a mîinii) Supinaţia (rotarea spre exterior a manii)

Exerciţiul 7Poziţia de plecare — priza Kabat — pentru mîna

dreaptă (fig. 17). Mîna dreaptă a kineto terapeutului prinde mîna bolnavului astfel : degetele III, IV, V a!e pacientului sînt prinse întră degetul mare şi arafărorul mîinii kiny°toterapeutu'ui. Mijlociul şi inelarul kinetotera-peutului se găsesc între arătătorul şi degetul mare al pacientului, în timp ce degetul mic al kinetoterapeutului cuprinde degetul mare al pacientului.

Fig. 17 — „Priza" mîinii după Kabat.

Exerciţiul 7Mîna stingă cuprinde braţul deasupra cotului— Flexia antebraţului pe braţ— Extensia ante'braţu'ui (fig. 18)Indicaţii — în timpul acestui exerciţiu braţul pacientu-

lui trebuie să fie lipit de corp. Se va insista ca flexia să se nealizeze pînă cînd mîna atinge umărul. După ce se execută în mod pasiv de cîteva ori, cereţi pacientului să

41

t'ig. ÎS — Exerciţiul 7 (1—2).

participe. Dacă nu primiţi nici un răspuns din partea aces-tuia încercaţi să executaţi acest exerciţiu cu mişcări sa-cadate punînd mîna pe muşchiul triceps şi solicitînd pa-cientului încordarea acestui muşchi.

42

Exerciţiul 8Poziţia de plecare — mîna dreaptă priza Kabat, mîna

stingă cuprinde de sus braţul pacientului (fig.19).— Flexia la 90 grade a antebraţului— Extensia pe verticală cu ridicarea braţului în

unghi drept cu trunchiul.— Co' orîrea braţului concomitent cu fiexia antebra

ţului.— Extensia antebraţului pe lingă corp.

Fig. 19 — Exerciţiul 8 (1—2—3—4).

Indicaţii : după ce pacientul execută acest exerciţiu singur începeţi să-i opuneţi rezistenţă Ia timpul II, III.

Exerciţiul 9Poziţia de plecare — la fel ca la exerciţiul 8 (fig. 20).— Ridicaţi braţul întins pe lîngă cap.— Flexia antebraţului deasupra capului urmată de

pronaţie şi flexia mîinii cu extensia degetelor.

45

— Rotarea mîinii pînă ce palma este îndreptată înjos, urmată de extensia antebraţului.

— Coborîrea braţului lîngă corp.

Fig. 20 — Exerciţiul 9 (1—2—3).

Indicaţii — ridicarea braţului se face cu cotul întins. La timpul II schimbaţi priza aşezînd degetul mare în palma pacientului, celelalte patru degete pe dosul pal -mei, ajutînd astfel realizarea flexiei mîinii pe antebraţ. Se repetă în întregime de cîteva ori exerciţiul după care repetaţi numai timpul 2 şi 3 aplicînd rezistenţă manuală.

Exerciţiul 10Poziţia de plecare — între degetul mare al pacientului

şi celelalte 4 degete aşezaţi cele 4 degete ale mîinii. De -getul mare îl aşezaţi p/e dosul palmei. Mîna stîngă cu-prinde antebraţul deasupra cotului (fig. 21).

46

Fig. 21 — Exerciţiul 10 (1—2—3).

Duceţi lateral braţul pacientului (abducţie) pîna for -mează cu corpul un unghi de 90 de grade.

Flexia antebraţului pe braţ.Extensia antebraţului pe braţ.Revenire la poziţie iniţială (adducţie).Indicaţii : în timpul abducţiei şi adducţiei, cotul tre -

buie să fie întins. Cînd executaţi flexia, mîna pacientului trebuie să atingă umărul. După qe exerciţiul îl poate realiza pacientul în mod activ veţi opune rezistenţă mişcărilor aşe-zînd mîna cu palma în sens opus direcţiei de deplasare a segmentului pacientului.

Exerciţiul 11Poziţia de plecare — mîna dreaptă cuprinde din ex-

terior mîna pacientului, degetul mare fiind pe dosul palmei, cealaltă mîna cuprinde braţul deasupra cotului pe partea interioară (fig. 22).

Ridicaţi braţul la 90 grade faţă de trunchi. Flexia antebraţului peste pieptul pacientului spre umărul stîng.

Extensia antebraţului. Revenire.

49

Fig. 22 — Exerciţiul 11 (1—2—3).

Indicaţii: Braţul să rămînă în tot acest timp la 90 grade faţa de trunchi. Rezistenţa se aplică cînd pacientul execută activ mişcarea.

Exerciţiul 12.Poziţia de plecare — mîna dreaptă priza Kabat, mîna

stingă cuprinde braţul pacientului deasupra cotului (fig. 23).Circumducţia braţului înainte.Circumducţia braţului înapoi.Indicaţii : cotul este bine întins, mişcarea se realizează

din articu'aţia umărului cu amplitudine cît mai mare.

fig. 2j — Exerciţiul 12.

50

7.3.1.2. Exerciţii pe care pacientul poate să le execute singur cu ajutorul membrului sănătos

Multe din exerciţiile pe care le-aţi făcut cu ajutorul altcuiva le puteţi repeta singur, contribuind astfel în mare măsură la scurtarea timpului pentru recuperarea dv.

Pentru început s-ar putea să vi se pară o activitate anevoioasă, plictisitoare, dar asta va fi numai la început. Este posibil ca primele încercări să nu constituie şi o reuşită, dar, categoric, acesta nu va fi un motiv de descura-jare şi de renunţare ci dimpotrivă, ţinînd cont că „repe-tiţia este mama învăţăturii" cu atenţia concentrată, cu forţa mobilizată, mai încercaţi o dată şi încă o dată pînă cînd, mişcarea propusă o veţi realiza cu uşurinţă. Dorinţa de a progresa, la care se vor alătura rezultatele pe care le veţi înregistra vor constitui stimul permanent în această activitate nu lipsita de satisfacţii. La exerciţiile pe care noi vi le-am propus puteţi să mai adăugaţi şi altele, pen tru că e bine să ştiţi, o parte din acestea ne-au fost sugerate chiar de pacienţi ca dv., care, în dorinţa de a în vinge handicapul, munceau foarte mult singuri ajungînd să descopere exerciţii care să-i ajute să realizeze cît mai repede mişcări corecte şi activităţi necesare, încercaţi de la început să trăiţi cît mai independent şi mai ales nu uitaţi să vă ajutaţi de membrul afectat în tot ce aveţi de făcut. Este bine să evitaţi, şi de ce nu, chiar să refuzaţi ajutorul celor ce vă înconjoară, pentru realizarea unor servicii pe care le puteţi face şi singuri. Toate acestea vă vor ajuta să vă menţineţi autonomia şi viaţa dv. să se desfăşoare aproape la fel ca înainte. Voinţa, perseverenţa şi conştiinciozitatea constituie factori de bază de care de-pinde în mare parte reînceperea vieţii normale în mijlo -cul familiei, prietenilor şi chiar în mijlocul colegilor de serviciu,

51

Exerciţii din poliţia, culcat pe spate

Exerciţiul 13.Poziţia de plecare — mîna sănătoasă cuprinde cele

4 degete ale mîinii paralizate, degetul mare pe dosul pa!-mei (fig. 24V

Flexia mîiniiExtensia mîinii şi a degetelor

Fig. 24 — Exerciţiul 13 (1—2).

Exerciţiul 14.Poziţia de plecare — degetul mare al mîinii paralizate

este cuprins de primele 3 degete (fig. 25).Circumducţii ale degetului mare în ambele sensuri.

Exerciţiul 15.Poziţia de plecare — apucaţi de sus articulaţia mîinii

membrului paralizat (fig. 26).

52

Fig. 25 — Exerciţiul 14.

Fig. 26 — Exerciţiul 15 (1—2—3—4).

Ridicaţi braţul spre spate cît este posibilîndoiţi cotul deasupra capuluiîntindeţi cotul şi reveniţi la poziţia iniţială

Exerciţiul 16Poziţia de plecare — apucaţi de sus articulaţia rrrîinii

membrului paralizat.

54

Fig. 27 — Exerciţiul 16 (1—2—3).

Flexia antebraţului pe braţExtensia braţului pe verticalăReveniţi la poziţia de plecare trecînd prin timpul 2.

Exerciţiul 1,7.Poziţia de plecare — încrucişaţi degetele ambelor mîini

— palmele orbntate în jos (fig. 28).

fig. 28 — Exerciţiul 17 (1—2—3).

Extensia braţelor cu orientarea palmelor în sus Flexia braţelor cu orientarea palmelor în jos.

7.3.1.3. Exerciţii cu bastonul de gimnastică din poziţia culcat pe spate

Exerciţiul 18Poziţki de plecare

capete (fig. 29).mîinile cuprind bastonul la

56

Cu braţele întinse duceţi bastonul deasupra capului Cu braţele întinse coborîţi bastonul.

ns. 29 — Exerciţiul 18 (1—2).

Exerciţiul 19.Poziţia de plecare — aceeaşi cala exerciţiul 18 (fig. 30).Flexia antebraţului la 90 gradeExtensia pe verticalăFlexia antebraţelor pe braţeRevenire

57

lig. 30 — Exerciţiul 19 (1—2).

Exerciţiul 20.Poziţia de plecare — aceeaşi ca la exerciţiul 18 (fig. 31)Ridicaţi braţele la 90 grade faţă de trunchiDuceţi bastonul spre dreapta cu întinderea braţului

drept şi îndoirea braţului stîng Duceţi braţele sus Aceeaşi spre stînga.

58

Fig. 31 — Exerciţiul 23 (1—2—3).

Indicaţii : în acest gen de exerciţii este bine să activaţi cît mai mult posibil membrul paralizat şi nicidecum aceste exerciţii să constituie exerciţii cu încărcătură pentru mem-brul sănătos. Trebuie să înţelegeţi foarte bine că mem-brul sănătos trebuie numai să ajute şi nicidecum să efec-tueze el mişcările cu încărcătura membrului afectat.

59

7.3.2. Exerciţii active

Exerciţii active — din poziţia şezut pe scaun.Vă aşezaţi în aşa fel încît spatele să fie drept lipit

de spătarul scaunului, iar picioarele să stea cu tălpile paralele lipite de podea.

Exerciţiul 21.îndoiţi şi întindeţi degetele sau strângeţi şi desfaceţi

pumnul (fig. 32).

l

2Fig. 32 — Exerciţiul 21 (1—2).

Exerciţiul 22.Apropiaţi degetul mare de fiecare deget al mîinii

ig. 33).

60

P

l 2Fig. 33 — Exerciţiul 22 (1—2).

Exerciţiul 23.Palmele faţă în faţă executaţi presiuni pe degete (fig.34).

34 — Exerciţiul 23.

61

Exerciţiul 24 (fig. 35)Duceţi braţeb întinse sus. Coborîţi braţele pe lingă corp. Duceţi braţele spre înapoi (retroducţie). Reveniţi cu braţele lîngă corp.

Indicaţii : în această mişcare cotul trebuie să fie întins, iar articulaţia mîinii să fie liberă cu degetele relaxate. Evi-taţi să strîngeţi pumnul. Nu efectuaţi mişcarea prin ridi -carea umărului.

62

i%. 35 — Exerciţiul 24 (1—2—3).

Exerciţiul 25 (fig. 36)Flexia antebraţului pe braţ.

l Extensia antebraţului pe braţ

/ 2Fig. 36 — Exerciţiul 25 (1—2).

Indicaţii : Braţul să fie lipit de corp, mîna să atingă umărul. Exerciţiul 26 (fig. 37)

Duceţi braţele lateralRevenire

Fig. 37 — Exerciţiul 26.

63

Exerciţiul 27 (fig. 38) Duceţi braţele înainte. Duceţi braţele lateral, încrucişaţi braţele cu apucarea umerilor. Reveniţi cu braţele pe lingă corp trecînd prin timpul 2.

64

Fig. .îS — Exerciţiul 27 (1—2—3).

Exerciţiul 28 (fig. 39)Ridicaţi şi coborîţi alternativ braţele — deci în timp

ce braţul drept coboară, stîngti! se ridică şi invers.

Exerciţiile pasive trebuie intercalate cu exerciţii pa-sivo-active şi active. Treptat încercaţi să folosiţi mîna sănătoasă (în cazul în care aceasta este stînga), să faceţi exerciţii de scriere, de mînuirsa diferitelor obiecte pentru igiena personală, a tacîmurilor etc. pentru a fi cît mai puţin dependenţi de cei ce vă înconjoară.

8. Membrul inferior

8.1. Scheletul memlrului inferior

Scheletul membrului inferior este alcătuit din oasele centurii pelviene şi oasele extremităţii libere a membrului inferior. Centura pelviană este formată de ce'e două

Fig. 39 — Exerci- ' ţiul 28.

3 — Exerciţii de gimnastică rec-.iperatorie la hemiplegiei

21065

oase corale. Extremitatea liberă a membrului inferior este alcătuită din trei segmente :

— osul femur care formează coapsa ;— tibia si peroneul care formează gamba ;— oasele tarsiene, metatarsiene şi falangele care for

mează piciorul (fig. 40).

Cfffff»

Fig. 40 — Scheletul mem-brului inferior.

f f ar â/

picior — falange j

Ca şi la membrul superior şi la membrul inferior toate segmentele sînt articulate între ele.

8.2. Muşchii membrului inferior şi acţiunea lorMuşchii bazinului. Muşchii coapsei (fig. HI).

66

Femur

hbnperoneu

rarsiene

M/7/ffc M

psoas

ts ( fssier) lc^it

U.crutorM fensora/ftsc/si

iff-e

M. drept

Fig. 41 — Muşchii coapsei (anterior-posterior).

67

68

Muşchii gambeiMuşchii piciorului (fig. 42).

fig. 42 — Muşchii gambei şi plantei.

8.2.1. Muşchii bazinului

Muşchii bazinului, marele fesier şi micul fesier execută extensia coapsei pe bazin şi rotaţia în afară, flexia ba-zinului pe coapsă.

— mijlociul fesier şi piramidalul realizează abducţia şiîn afară ;

opturatorii, gemenii şi pătratul crural execută ro-taţia coapsei în afară.

8.2.2. Muşchii coapsei

Regiunea anteroexternă

— tensorul fasciei lata — abducţie şi uşoară rotaţiea coapsei, păstrează echilibrul într-un picior ;

— croitorul flexia coapsei pe bazin a gambei pe coapsă, abductor şi rotator în afara ;

— cvadricepsul, crura! — extensia gambei pe coapsă,flexia coapsei pe bazin.

Regiunea poster ointerna

— dreptul intern al coapsei — flexia gambei pe coapsăşi a coapsei pe bazin.

— pectineul — adductor al coapsei.— trei adductori : mijlociu, scurt, mare — adducţia

coapsei.— bicepsul femural — extensia coapsei, flexia gambei.— semitendinosul — flexia gambei pe coapsă, exten

sia coapsei pe bazin.— semimembranosul — flexia gambei pe coapsă, ex

tensia coapsei pe bazin.

69

8.2.3. Muşchii gambei

Regiunea anterioară— tibialul anterior — flexia adducţia şi rotaţia înă

untru a piciorului.— jextensorul lung al degetelor.— exitensorul lung al halucelui.— peronierul anterior — flexia adducţia şi rotaţia

în afară a piciorului pe gambă.

Regiunea externă— lungul peronier — extensia piciorului pe gambă,

abducţie, rotaţia în afara piciorului.— scurtul peronier

Regiunea posţerioară— gemenul extern

— tricepsul sural — gemenul intern — extensiapiciorului pe gamlă, flexia gambei pe coapsă

— solearul— popliteu — flexia gambei pe coapsă.— lungul flexor al degetelor — flexia degetelor 2,

3, 4, 5, pe picior.~

— tibialul posterior — triplă acţiune ; extensia piciorului pe gambă, adducţia piciorului, rotaţia înăuntru.

— lungul flexor al haluceAii — flexia degetului f pepicior.

i r

8.2.4. Muşchii piciorului

Regiunea dorsală— scurtul extensor a! degetelor — extensia primelor

4 degete.

70

Regiunea plantară internă

— abductor al halucelui•— scurtul flexor al halucelui— adductor al halucelui

Regiunea plantară externă

— abductor al degetului mic— scurtul flexor a! degetului mic— opozant al degetului mic

Regiunea plantară mijlocie

— scurtul flexor plantar al degetelor— accesorul lungului flexor— interosoşi plantari dorsali

8.3. Exerciţii pentru recuperarea membrului inferior

Deoarece şi segmentele ce alcătuiesc membrul inferior acţionează dependent unul de celălalt este suficientă o afecţiune la unul din muşchii urui segment pentru a determina modificări în ceea ce priveşte buna funcţi -onalitate a întregului membru.

In cazul hemiplegiilor, la rmombrul inferior sînt afectaţi mai mult muşchii fiexori şi în mod deosebit este afectat piciorul. Datorită acestor considerente, în deplasarea lor, hemip'egicii ridica şoldul şi-] proiectează înainte putînd astfel să realizeze pasul cu membrul paralizat eliminînd flexia genunchiului. Obligaţia celor ce se ocupă de recupe-rarea unui hemiplegie este de a insista pe rea'izarea fle-xiei genunchiului şi eliminarea mişcării de ridicare a bazinului încă de la primii paşi pentru a nu lăsa să se

71

instaleze obişnuinţa asupra căreia va fi mai greu să se '«intervină. Pentru efectuarea exerciţiilor cu membrul in- [ferior vă aşezaţi pe partea afectată. ;':

8.3.1. Exerciţii pasive '"

Exerciţiul 29 :Poziţia de plecare — o mînă cuprinde piciorul din

lateral între degetul mare şi celelalte patru degete, cealaltă mînă apucă de sus degetele piciorului (fig. 43) :

— îndoiţi degetele piciorului spre talpa piciorului— întindeţi degetele piciorului

Fig. 43 — Exerciţiul 29 (1—2).

Exerciţiul 30.Poziţia de plecare - o mînă cuprinde gamba deasupra

articulaţiei piciorului, cealaltă mînă o aşezaţi pe talpa spre partea externă (fig. 44).

72

Fig. 44 — Exerciţiul 30.

— executaţi presiuni pe talpa picioruluiExerciţiul 31.

Poziţia de plecare — o mîna stă sub genunchi, cealaltă cuprind? gamba, deasupra gleznei (fig. 45)

— flexia gambei pe coapsă— flexia coapsei pe bazin— flexia gambei pe coapsă— extensia genunchiului

73

Fig. 45 — Exerciţiul 31 (1—2—3—4)Indicaţii : cînd se realizează

timpul l cereţi pacienm'ui să alunece cu toată talpa p 1; suprafaţa cearşafului.

Exerciţiul 32.Poziţia de plecare — o mină

pe genunchi cealaltă mînă sub gleznă (fig. 46).

i74

Fig. 46 — Exerciţiul 32 (l—2,\

— ridicaţi piciorul spre verticală

— aşezaţi piciorul pe pat.Fig. 47 — Exerciţiul 33. 7

5

f"Exerciţiul 33.

Poziţia de plecare — pacientul cu genunchii îndoiţi, tălpile lipite de cearşaf ; aşezaţi o mînă pe genunchiul piciorului afectat, cealaltă pe suprafaţa superioară a pi-cioru'ui (fig. 47).

— aplecarea genunchiului spre exterior— revenireIndicaţii : mînă de pe picior trebuie să apese pe su -

prafaţa acestuia astfel ca partea internă a piciorului să nu părăsească patul.

Exerciţiul 34.Poziţia de plecare — o mînă cuprinde gamba sub

gleznă, cealaltă mînă apucă genunchiul din lateral (fig. 48).— duceţi membrul inferior spre lateral— duceţi membrul inferior în sens invers aşezîndu-1

pe celălalt membru.

-r// 1:]

-r \ II/

2

Fig. 48 — Exerciţiul 34 (1—2).

•«ţ-w

^e

76

8.3.1.1. Exercifii pe care pacientul poate să Ie execute cu ajutorul membrului sănătos

Din poziţia culcat pe spate

Exerciţiul 35.Poziţia de plecare — piciorul sănătos aşezat sub pi -

ciorul paralizat (fig. 49).— presiuni pe talpă cu piciorul sănătos astfel ca pi

ciorul afectat să ajungă la 90 grade faţă de gambă— acelaşi lucru cu gamba sănătoasa peste gamba para

lizată — piciorul sănătos cu partea superioară pe talpapiciorului paralizat.

/ 2Fig. 49 — Exerciţiul 35 (1—2).

Indicaţii : cînd solicitaţi executarea activă a acestei mişcări, pentru a stimula muşchii, plimbaţi degetele de la mînă pe talpa pacientului (fig. 50).Exerciţiul 36

Poziţia de plecare — gambele încrucişate — cea să-nătoasă sub cea paralizată (fig. 51).

— ridicaţi cît mai sus posibil membrul inferior— revenire

77

78

Fig. 50 — Stimularea flexiei dorsale a plantei.

Fig. 51 — Exerciţiul 36 (1—2).

Exerciţiul 37.Poziţia de plecare — ca la exerciţiul 36 (fig. 52)— abducţia membrului inferior— adducţia membrului inferior

79

f/g. 52 — Exerciţiul 37 (1—2).

Exerciţiul 38Poziţia de plecare — culcat decubit dorsal, piciorul

sănătos sub piciorul paralizat (fig. 53).— flexia gambei pe coapsă— revenire

30

Fig. 5J — Exerciţiul 38 (1—2).

8.3.2. Exerciţii active

După cîteva repetări încercaţi toate aceste mişcări separat cu fiecare picior, deci, fără ajutor. Nu după rnult timp le veţi putea executa în mod cursiv şi apoi chiar cu rezistenţă din partea unei alte persoane sau aplicînd în jurul gleznei manşoane umplute cu nisip. Cu timpul veţi putea exersa la bicicleta ergometrică sau veţi face exerciţii cu gheata ortopedică şi cordon elastic de cauciuc. Se recomandă ca toate exerciţiile, atît pentru membrul supe-rior cît şi pentru cel inferior să fie însoţite de exerciţii de respiraţie, deoarece se ştie că un creier bine oxigenat funcţionează la parametri superiori.

Complexele de exerciţii oferite cuprind o îmbinare de mişcări analitice şi globale în vederea obţinerii recupe-rării funcţionale şi deci a formării deprinderilor motrice.

O mişcare coordonată, precisă, corectă se poate realiza numai prin acţiunea sincronizată a muşchilor agonişti şi antagonistă, prin participarea conştientă şi activă a bolnavului şi pe baza multiplelor repetări.

Dealtfel şi antrenamentele sportive de performanţă ce urmăresc formarea şi perfecţionarea deprinderilor mo-trice se bazează pe îmbinarea metodei lucrului analitic

81

cu metoda globală, deoarece numai aşa se poate obţine randament maxim.

9. Redobîndirea autonomiei

Dacă în primele zile depindenţi în totalitate de cei ce vă înconjoară, treptat puteţi să realizaţi unele acţiuni fără ajutor din afară şi asta chiar în perioada în care nu puteţi încă părăsi patul, cum ar fi : schimbarea poziţiei corpului prin întoarcere în pat pe partea bolnavă şi pe cea sănătoasă, aşezarea la marginea patului, culcarea în pat, ridicarea în picioare şi aşezarea pe pat sau pe scaun.

Cînd medicul hotărăşte că puteţi părăsi patul, veţi în-văţa să mergeţi, să urcaţi şi să coborîţi scările, să vă îmbrăcaţi şi să vă dezbrăcaţi precum şi să vă spălaţi. Cum să realizaţi toate acestea cît mai repede şi cît mai uşor veţi afla din paginile ce urmează.

9.1. întoarcerea în pat pe partea paralizată

Deoarece în realizarea unei mişcări în care este angre-nat tot corpul, capul are rol conducător şi în acest caz prima mişcare va fi de întoarcerea capului spre partea bolnava. Cu mîna sănătoasă apucaţi marginea saltelei în dreptul şoldului de partea paralizată. Piciorul sănătos este îndoit din genunchi cu talpa pe saltea. Pentru a realiza în-toarcerea vă ridicaţi uşor şezutul şi vă răsuciţi printr-o mişcare de împingere în piciorul sănătos, umărul para-lizat şi capul.

82

9.2. întoarcerea în pat pe partea sănătoasă

Din poziţia culcat pe spate întoarceţi capul pe partea sănătoasă. Cu mî'na sănătoasă trageţi braţul paralizat spre partea sănătoasă pînă ce umărul părăseşte contactul cu patul. Piciorul sănătos cu genunchiul îndoit este sub ge-nunchiul piciorului paralizat, întoarcerea se efectuează prin împingerea în călcîiul piciorului sănătos (vîrful pi-ciorului trage genunchiul membrului paralizat), în umăr şi cap prin ridicarea şezutului şi împingerea acestuia uşor spre spate.

9.3. Aşezarea la marginea patului

Pentru a vă fi mai uşor veniţi cît mai aproape de mar -ginea patului, de partea sănătoasă. Piciorul sănătos sub piciorul bolnav — ambele coboară la marginea patului cu genunchii îndoiţi. Prin împingerea în antebraţ şi apoi în mînă ridicaţi trunchiul. Dacă aşa vă este greu .apucaţi mar-ginea saltelei.

9.4. Culcarea în pat

Cu sprijinul pe marginea patului duceţi picioarele sus ajutîndu-vă de piciorul sănătos la ridicarea piciorului bolnav. Uşor vă lăsaţi greutatea de pe mînă pe antebraţ după care vă întindeţi la orizontală. Dacă capul este mai jos, adică nu este pe pernă, îndoiţi piciorul sănătos şi prin apăsare pe ta'pa degajaţi şezutul şi împingeţi în sus corpul.

83

9.5. Ridicarea în picioare fs

Aşa cum aţi învăţat, vă aşezaţi la marginea pa'ului. Pentru început est;: nevoie de acordarea unui ajutor din partea unei alte persoane pentru a vă putea ridica în picioare. Cînd este nevoie numai de puţin ;ajutor, persoana care vi-1 acordă se aşază de partea paralizată şi cu mîna stingă apucă braţul drept sub axilă. La comanda dată pentru ridicare, aplecaţi uşor trunchiul în faţă şi concomi-tent cu ducerea umerilor spre înainte executaţi împingerea în picioare în timp ce ajutorul D-stră vă susţine de sub braţ şi trage puţin în sus.

Dacă se impune acordarea unui ajutor mai mare atunci, cel ce-1 acordă se aşază în faţa pacientului fixînd genun-chiul drept în faţa genunchiului sănătos al acestuia. Apucă pacientul cu ambele braţe în jurul taliei şi îl trage înainte şi în sus în timp ce, cu genunchiul exe -cută o presiune asupra genunchiului pacientului. Pacien-tul se sprijină cu mîna sănătoasă de umărul celui cc-i acordă ajutorul. Cu timpul ridicarea în picioare se poate realiza fără ajutor şi asta la un interval foarte scurt.

Staţi cu picioarele uşor depărtate şi tălpile paralele lipite de podea. Mîna paralizată stă pe lîngă corp sau pe genunchi, mîna sănătoasă se fixează pe genunchiul sănătos. Aplecarea trunchiului în faţă, concomitent cu împingerea în picioare şi ducerea umerilor înainte sînt mişcările pe care trebuie fă le executaţi pentru a reuşi să vă ridicaţi singur.

9.6. Aşezarea pe scaun

Vă aşezaţi în faţa scaunului cu picioarele depărtate la nivelul umerilor. Aplecaţi mult trunchiul înainte,

84

lsă ajungă aproape paralel cu podeaua, mîna sănătoasa o fixaţi pe genunchi şi prin îndoirea lentă a genunchilor vă aşezaţi uşor pe scaun. Treptat încercaţi să vă aşezaţi pe obiecte mai joase cum ar fi fotoliul şi scaune de diferite înălţimi sau dacă aveţi posibilitatea procuraţi suporturi de diferite înălţimi. Ridicarea în picioare şi aşezarea pe scaun sînt exerciţii foarte bune pentru tonificarea musculaturii membrelor inferioare, aşa că ele pot fi executate de cîteva ori pe zi.

10. Mersul normal

Mersul constituie una din cele mai obişnuite mişcări executate de om în scopul deplasării care, deşi este de o deosebită complexitate, se realizează cu un consum relativ mic de energie, bazat însă pe o coordonare ner-voasă perfectă a mişcărilor membrelor superioare şi inferioare, precum şi ale corpului. El se compune de fapt din alternarea perioadelor de sprijin unilateral cu perioadele de sprijin bilateral. La prima vedere s-ar pă-rea că totul este foarte simplu, că punem un picior îna -intea calui'alt şi astfel facem pas după pas. Dar, pentru că de fapt această mişcare pe care o executăm cu atîta uşurinţă, devenită automatism, nu ne solicită concentrarea atenţiei pentru realizarea ei, constituind în fond o înşiruire de faze care se succed cu precizie şi, pentru că numai exe-cutarea lor corectă duce la un mers normal, am considerat necesar să vă prezentăm biomecanica mersului, adică de-scrierea descompusă a pasu'ui, pentru a vă da seama pe ce trebuie insistat cînd sînteţi puşi în situaţia de a reeduca mersul.

85

10.1. Biomecanica mersului

Din punct de vedere biomecanic A. Ilicscu defineşte mersul ca „o mişcare ciclică ce se realizează prin ducerea succesivă a unui picior înaintea celuilalt. Caracteristic la mers este sprijinul permanent al corpului pe sol fie cu un picior (perioada sprijinului unilateral), fie cu ambele picioare (perioada sprijinului bilateral)".Mai mulţi autori cum ar fi Littre, Marey, Demenei şi alţii au studiat pasul. Clement C. Baciu în lucrarea „Aparatul locomotor" s-a oprit asupra studiului făcut de Gros-siord care a analizat pasul cu ajutorul înregistrărilor ci-nematografice de mare viteză (100 imagini/secundă) şi care împarte pasul în următorii timpi : 1) Debutul dublu-lui sprijin ; 2) Dublul sprijin ; 3) Sprijinul unilateral cu : a) semipasul posterior ; b) momentul verticalei ; c) se-mipasu! anterior şi 4) Debutul dub'ului sprijin anterior. Pe scurt vom descrie fiecare timp

10.1.1. Debutul dublului sprijin

Debutul dublului sprijin se face cu membrul inferior anterior, avînd piciorul la unghi drept pe gambă, ge -nunchiul extins şi coapsa la 30 grade faţă de verticală, în timp ce membrul inferior posterior are călcîiul ridicat de pe sol, genunchiul în uşoară flexie şi şoldul în hiper-extensie de 15 grade.

10.1.2. Dublul sprijin

Dublul sprijin ocupă 1/4 din durata unui se.nipos. în timp ce membru! inferior anterior îşi aşterne piciorul pe sol, gamba face 10 grade cu vertical?, apoi se verticaH-zează, genunchiul se flectează uşor, apoi re extinde şi

86

şoldul îşi reduce lent fle^ria. în acelaşi timp, la membrul inferior posterior, de la 15 grade flexie dorsală, piciorul trece la unghi drept şi ajunge la flexie plantară de 30 grade cu primele falange în hiperextensie ; genunchiul se flecteaza pînă la 50 grade, hiperextensia şoldului descreşte şi piciorul părăseşte şoldul.

10.1.3. Sprijinul unilateral

Sprijinul unilateral urmează perioadei de sprijin du-blu. Membrul inferior părăseşte solul şi devine pendu-lam (semipasul posterior) trece pe lîngă membrul de spri -jin dirijat la verticală, realizînd astfel momentu' vertica -lei şi devine anterior (semipasul anterior).

în perioada de sprijin unilateral, membrul de sprijin este blocat de şoldul şi genunchiul în hiperextensie datorită muşchilor fesieri, ischiogambieri şi cvadricepsului, în timp ce tricepsul sural şi gambierul anterior controlează miş-carea de reluare a plantei (tălpii) pe sol. Planta atinge solul întîi cu călcîiul, apoi cu marginea externă, pentru ca în final întreaga greutate a corpului să se transmită spre capul primului metatarsian.

în timp ce faza posterioară a perioadei de sprijin unilateral este o fază exlusiv de sprijin, faza anterioară, care urmează după momentul verticalei, este o fază atît de sprijin, cît şi de propulsie a corpului înainte şi în sus. Propulsia se realizează prin extensia şoldului, a genunchiului şi a piciorului, deci prin intrarea în acţiune a lanţului triplei extensii. Cunoaşterea acestui mecanism explică de ce la bolnavii cu paralizii la care sprijinul se realizează prin blocarea pasivă a şoldului şi a genunchiului în hipere-ttensie, propulsia este foarte greu de realizat, hi-perextensia necesară acesteia fiind utilizată pentru sprijin.

87

Concomitent cu toate aceste acţiuni pe care le suferă membrul inferior de sprijin, membrul inferior pendulant prezintă şi el o serie de acţiuni importante.

înainte de a deveni pendulant (la sfîrşitul perioadei de sprijin dublu) el se extinde din şold şi se flectează din genunchi, datorită acţiunii ischiogambierilor. Chiar în momentul în care halucele (degetul mare), pierde con-tactul cu solul, flexia genunchiului, care atinge în acest moment aproximativ 60 grade, este frînată de contrac -ţia cvadricepsului. în mod normal, în această poziţie, în-tregul membru poate să penduleze înainte fără să atingă solul, prin uşoara fiexie a coapsei pe bazin.

10.1.4. Debutul dublului sprijin anterior

După ce trece de momentul verticalei, gamba se ex-tinde şi continuă să penduleze înainte nu atît prin ac -ţiune musculară, cît prin inerţie. Muşchii ischiogambieri intervin blocînd această extensie atunci cînd gamba a ajuns în poziţie optimă pentru a ataca solul, în acest moment, călcîiul atacă solul şi se intră în perioada de sprijin bilateral, care se efectuează cînd laba piciorului a rulat şi se sprijină numai prin antepicior, iar căicîiul piciorului anterior ia contact cu solul. Treptat, în timp ce ambele picioare rulează greutatea corpului se transmite de pe piciorul posterior pe cel anterior şi în cele din urma halucele piciorului posterior părăseşte solul.

10.2. Mersul hemiplegicului

Pentru a se putea deplasa, hemiplegicul foloseşte la maximum forţele musculare restante ceea ce însă atrage după sine modificarea în totalitate a structurii pasului, în general hemiplegicul are o atitudine particulară caracteri-

88

zată prin poziţia capului uşor aplecat înainte, privirea în-dreptată în jos, umărul căzut, braţul afectat lipit de corp, cotul tlexat cu mîna în uşoară pronaţie şi degetele flexate. Membrul inferior are genunchiul în extensie cu piciorul în varus (supinaţie). în timpul mersului, membrul inferior paralizat este proiectat înainte printr-o mişcare de ba -lans a bazinului, se menţine rigid şi descrie o mişcare de circumducţie (mersul cosit). Piciorul sănătos este dus pînă la nivelul piciorului paralizat. S-ar putea spune că membrul paralizat execută numai semipasul anterior iar membrul sănătos numai semipasul, posterior, înainte de a cere pacientului să meargă se impune executarea unor exerciţii din poziţia ortostatică (în picioare) pentru a-1 obişnui să-şi mobilizeze membrul paralizat şi în aceste condiţii, şi în plus pentru a redobîndi echilibrul care de obicei este afectat în urma leziunii.

10.3. Exerciţii premergătoare mersului

Toate exerciţiile premergătoare mersului (figurile 54 —61) se vor efectua cu mîna sănătoasă sprijinită la bară fixă (spalier), ca în fig. 58.

Din lateral — sprijin la bară fixă cu mîna sănătoasă, picioarele uşor depărtate (fig. 54).

Exerciţiul 39— ridicare pe vîrfuri (1) şi revenire (2)Exerciţiul 40

_— ridicarea alternativă a vîrfurilor ^un picior se sprijină pe toată talpa, celăJalt se sprijină pe calcîi) (fig. 55). Exerciţiul 41.

— ridicarea alternativă pe vîrful unui picior (fig. 56).Exerciţiul 42.— mutarea greutăţii de pe un picior pe celălalt (fig. 57).Exerciţiul 43.— îndoirea genunchilor (genoflexiuni) (fig. 58)

89

f;g. 54 _ Exerciţiul 39 (1—2).

_ 55 _ Exerciţiul 40. Fig. 56 — Exerciţiul 41

90

;

2f;g. 57 — Exerciţiul 42 (1—2).

Fig. 5S — Exerciţiul 43.

91

Exerciţiul 44.— balansarea unui picior înainte şi înapoi (fig. 59).Exerciţiul 45.— balansări laterale (fig. 60).

-..- :-?2s&s$3iF3s*. 1

.Fig. 60 — Exerciţiul 45 (1—2).

ig. 59 — Exerciţiul 44 (1

92

Exerciţiul 46.— cu sprijin pe piciorul sănătos, membrul paralizat

executa flexia genunchiului (1), flexia coapsei pe bazin (2), extensia gambei înainte cu aşezarea piciorului pe căl-cîi (3) şi revenire lîngă celalalt picior (4) (fig. 61).

3 4Fig. 61 — Exerciţiul 46 (1—2—3—4).

93

Indicaţii : tendinţa este ca flexia genunchiului să se execute concomitent cu flexia coapsei pe bazin deoarece intervine automatismul cunoscut sub numele de triplafle-xie a membrului inferior. Trebuie explicat bolnavului că acestea sînt două faze ale unei mişcări ce se execută suc -cesiv. Prin flexia genunchiului, gamba trebuie să fie pa-ralelă sau aproape paralelă cu solul în timp ce coapsa este perpendiculară sau chiar oblică pe sol adică în uşoară extensie pe bazin. Aceasta este mişcarea exagerată, dar la început pentru a putea fi simţită şi înţeleasă trebuie ececutată în acest fel. Cînd se execută flexia coapsei pe bazin să nu se permită ridicarea şoldului. Pentru aceasta este bine să vă aşezaţi în spatele pacientului să puneţi mîinile pe şoldurile acestuia şi să executaţi, uşoară presiune în jos.

10.4. Reeducarea mersului

Pentru a uşura mersul hemiplegicului este bine ca acesta să fie încălţat cu o gheată care să-i fixeze bine glezna deoarece piciorul are tendinţa să se răsucească spre interior. La primele încercări de mers pacientul este dominat de teamă fapt ce-1 determină să fie crispat. El trebuie încurajat şi sprijinit să poată păşi. înaintea pri-mu'ui pas nu uitaţi să-i corectaţi poziţia corpului care trebuie să fie cu capul sus, privirea înainte, spatele drept şi membrul superior paralizat cît mai relaxat pe lîngă corp. Pentru a obţine această relaxare puteţi aplica uşoare tapotări deasupra cotului pe partea posterioară. Totdea-una primul pas să fie executat cu mpmbrul paralizat. Foarte multă atenţie trebuie acordată timpului de sprijin unilateral pe membrul sănătos, cînd membrul paralizat devine pen-du'ant. în mersul normal membrul pendulawt se ex-

94

tinde din şold şi se flectează din genunchi, după care urmează flexia coapsei pe bazin, extensia cu pendularea gambei înainte.

Hemiplegicul însă, duce membrul inferior înainte prin ridicarea şoldului şi tîrîrea picioru'ui, alteori prin flexia coaprei pe baxin şi prin ridicarea şoldului concomitent cu flexia genunchiului. Se cere bolnavului să realizeze succesiv aceste mişcări, adică flexia genunchiului să fie urmată de flexia coapsei pe bazin fără ridicarea şoldului.

In următorul moment în mersul normal după ce mem-brul pendulam trece de momentul verticalei, gamba se extinde şi pendulează înainte, călcîiul atacă solul şi se intră în perioada de sprijin bilateral. Hemiplegicul nu execută extensia gambei înainte ci, aşază de sus picio -rul pe sol întîi cu partea externă şi apoi toată talpa, sau contactul cu solul este luat pe partea anterioară a plan -tei după care coboară călcîiul ce|?a ce dă aşa-zisul mers stepat.

Aici trebuie insistat pe extensia şi pendularea gambei înainte iar contactul cu solul să s° ia pe toc. Am de -scris în paralel aceste faz: ale mersului pentru a fi mai uşor de observat în ce constă diferenţa dintre mersul normal şi mersul hemiplegicului şi pe ce trebui^ insistat pentru a se obţine un mprs normal sau cît mai aproape de normal. Deşi, în cele mai mu'te cazuri pacientul poate executa corect, separat fiecare fază din care este alcătu-ită mişcarea membrului pendulant în timpul mersului, această mişcare este însă denaturată. Pentru a putea urmări şi corecta mai lesne greşelile am împărţit miş -carea membrului pendulant în patru faze :

— flexia genunchiului (cu coapsa în extensie)— flexia coapsei pe bazin (fără ridicarea şoldului)— extensia gambei înainte

solului cu tocul.

95

în timpul mersului vom insista pe corectarea fie-,cărei faze în parte în ordinea în care au fost enunţate.:După ce s-a luat contactul cu solul şi insistăm în p°r-;manenţă ca aceasta să se realizeze pr. toc, membrul pa-;ralizat devine membrul de sprijin, moment în care acesta?trebuie să efectueze impulsia.

-Membrul sănătos devenit membrul pendulam are obli-^

gaţia să execute toate fazele acestuia, adică semipasu'f posterior, momentul verticalei şi semipasul anterior. Se-va insista în mod deosebit ca semipasul anterior să fie-egal cu sîmipasul posterior fapt ce implicit duce la efec-tuarea s~mipasului posterior cu rnpmbrul paralizat cînd* accsra devine membru pendu'ant. Se va solicita pacientului' să execute mersul cu paşi egali prin ducerea alternativă a unui picior înaintea celuilalt.

Cînd hemiplegia este de formă uşoară sau intermediarămersul se poate realiza fără baston. Deşi se susţine că recuperarea mersului la hemiplegiei trebuie făcută fără-baston, sînt cazuri în care acest lucru nu este posibil. Seface abatere de la regulă în cazul în care hemiplegia este dq.,formă gravă sau este însoţită şi de tulbu-ări cerebeloase,folosirea bastonului sau chiar a cîrjei canadiene devenindo necesitate. i

în concluzie, pentru reeducarea mersului la hemiplegiei trebuie avut în vedere :

— poziţia corectă a trunchiului şi alinierea membr^losînaintea primului pas şi în timpul mersului ;

— înaintarea să se realizeze prin ducerea alternativă'a unui picior înaintea celuilalt ;

— paşui să fie egali ;— contactul cu solul să se ia pe toc ;— flexia coapsei pe bazin să se efectueze fără ridicata

şoldului.

10.5. Urcarea şi coborîrea scărilor

Scările constituie pentru hemiplegiei adevărate obsta-cole, care odată învinse generează bolnavului sentimen-tul independenţei în ceea ce priveşte deplasarea. Acum poate face plimbări de unu1 singur, bordura trotuarului nemaiconstituind o problemă, se poate deplasa cu mijloa-cele de transport în comun şi poate merge chiar după mici cumpărături.

10.5.1. Urcarea scărilor

La primele încercări, pe prima treaptă se aşază piciorul sănătos lîngă care se aduce piciorul paralizat peaceeaşi treaptă şi se continuă urcarea scărilor în aceeaşiordine. Cu timpul se poate pune piciorul paralizat peprima treaptă după care piciorul sănătos să fie aşezatpe următoarea. Dacă balustrada este de partea sănătoasă,pacientul se prinde cu mîna de ea (fig. 62). Dacă balustrada este de partea paralizată, urcarea se va realiza cuajutorul bastonului, acesta fiind totdeauna la nivelul piciorului din faţă. Folosirea bastonului se va face numai laînceput pînă cînd urcarea şi coborîrea se face cu uşurinţă. !

Se va insista pe flexia gambei pe coapsă urmată de flexia coapsei pe bazin. Mare atenţie trebuie acordată vîrfului piciorului care trebuie să execute flexia dor -sală pentru a nu se lovi de marginea treptei fapt ce ar putea avea ca urmare un accident. Trunchiul trebuie să aibă o uşoară înclinare înainte.

10.5.2. Coborîrea scărilor

Dacă urcarea este bine să se înceapă cu piciorul să-nătos, în coborîre corpul rămîne în sprijin pe piciorul

4 — Exerciţii de gimnastică recuperatorie la hemiplegiei 210 97

f.'g. 62 — Urcarea scărilor.

sănătos şi treptat se coboară cu piciorul paralizat lîngăcare se alătura piciorul sănătos (fig. 63). Cu timpul pacientul rămîne în sprijin ' ' ' ~ ' J " :

Fig. 63 — Coborîrea scărilor.

coborîrea treptelor se realizează cu piciorul sănătos. Mai tîrziu se trece la coborîrea scărilor în mod normal alter -nativ cu un picior şi cu celălalt. Dacă balustrada nu

.atos (^ig. D->J. v^u inului jja-pe piciorul paralizat şi deci

98 9

9

este de partea sănătoasă, primele încercări de coborîre să nu fie făcute cu sprijin pe baston ci cu sprijin pe bra -ţul însoţitorului, acesta coborînd treptele concomitent cu bolnavul. Cînd se poate folosi bastonul se va face men-ţiunea că acesta trebuie să rămînă tot timpul pe treaptapiciorului de sprijin. La coborîre trunchiul trebuie să aibă o uşoară înclinare spre spate.

După cum se poate observa, urcarea şi coborîrea se execută la început treaptă cu treaptă după care se trece la efectuarea normală a acestei lucrări, adică treaptă după treaptă. Urcarea şi în mod deosebit coborîrea scărilor constituie unul din cele mai dificile exerciţii pentru hemiplegiei dar şi unul din cele mai bune pentru tonificarea musculaturii membrelor inferioare.

11. Pareza facială

Hemiplegia este însoţită de obicei şi de o pareză facială pe care trebuie să o corectăm prin exerciţii spe -ciale pentru muşchii feţei, în hemiplegie fiind vorba de o pareză facială de tip central sînt afectaţi numai muşchii jumătăţii inferioare a feţei. Este obligatoriu ca gim-nastica facială să se desfăşoare în faţa oglinzii deoa -rece se compune din exerciţii de mimică şi numai în aceste condiţii pacientul îşi poate da seama dacă intră în acţiune şi muşchii de partea paralizată. Cereţi pacien-tului să strîngă buzele, chiar să fluiere, să zîmbească, sa strîmbe gura dintr-o parte în alta, să împingă în sus buza superioară cu buza inferioară, să umfle obrajii, după care să plimbe aerul dintr-o parte în alta; să închidă şi sa:

100

deschidă ochii simultan şi apoi alternativ, să ridice sprîn-cenele cerîndu-i să se mire, după care să coboare sprîn-cenele şi să le apropie încruntîndu-se.

12. Tehnica îmbrăcatului şi dezbrăcatului

Este destul de incomod să te îmbraci şi să te dezbraci cu o singură mîna dar nu este de nerealizat atunci cînd doreşti să devii independent, să soliciţi cît mai puţin ajutorul celor din jur. Pentru a îmbrăca o cămaşă sau o jachetă se introduce prima dată pe mînecă membrul paralizat, se trage mult pe umăr şi spre spate, după care membrul sănătos se duce la spate şi se introduce pe cea -laltă mînecă (fig. 64). Dacă doriţi să îmbrăcaţi un pu -lover se introduc mîinile în aceeaşi ordine după care printr-o mişcare de ridicare a braţelor se trage pulovărul pe cap. La dezbrăcare se fac aceleaşi operaţii în succe-siune inversă — se scoate prima dată membrul sănătos

Fig. 64 — Imbrăcarea unei cămăşi sau a unei jachete.

101

după care se scoate şi cel paralizat. Pantalonii se îmbracă din poziţia şezînd picior peste picior (fig. 65). Piciorul

102 Fig. 65 — a—b — îmbrăcarea şi dezbrăcarea pantalonilor.

paralizat se aşază peste piciorul sănătos pentru că acesta va fi introdus primul. Cu mîna sănătoasa duceţi panta -lonul la picior şi-1 trageţi pînă ce piciorul iese pe partea cealaltă a pantalonului după care îl aşezaţi lîngă picio -rul celălalt pe care urmează să-1 introduceţi în pantalon. După ce aţi introdus ambele picioare vă ridicaţi în pozi -ţia stînd şi închideţi pantalonul care este bine să fie pre -văzut la şliţ cu fermoar şi sistemul de închidere în talie să fie cu copcă. Pantalonii se dezbracă pînă la nivelul coapselor din poziţia stînd în picioare, după care va aşe -zaţi pe scaun şi scoateţi întîi piciorul sănătos şi apoi pi -ciorul paralizat.

Şosetele se pun în aceeaşi poziţie, şezînd picior peste picior (fig. 66). Pantofii, este bine să fie gen papuc, deci fără şireturi şi se vor încălţa cu ajutorul unui încălţător cu coadă lungă.

Fig. 66 — Punerea şosetelor.

103

13. Dotarea sălii pentru baie

Cada sau cabina pentru duş trebuie înzestrată cu un scăunel de lemn cu o foarte bună stabilitate a cărui înălţare să-i permită pacientului să se ridice cu uşurinţă şi să se aşeze (fig. 67). în cazul în care spălatul are loc în

67 — Scaun pentru baie.

cadă, se recomandă să se instaleze pe peretele lung al băii la nivelul potrivit un mîner de siguranţă care-i va permite pacientului să se sprijine la intrarea şi ieşirea din cadă precum şi la ridicarea în cazul în care nu a folo -sit scăunelul. Pe fundul căzii precum şi în sala de baie se vor aşeza covoare din material plastic (cele mai bune sînt cele folosite la autoturisme) pentru a se evita alune-carea la intrarea şi ieşirea din cadă. Săpunul este bine să fie pus într-o plasă subţire din material plastic, prevăzută cu un şnur prin care să se poată introduce mîna şi care foloseşte şi ca burete. Astfel este evitată posibilitatea de a scăpa săpunul. Duşul de mînă este cel mai indicat în ase -menea cazuri. Pentru orice eventualitate sala de baie tre-

104

buie să fie prevăzută cu o sonerie montată la îndemîna pacientului. Este bine să se evite folosirea oricărui sis -tem de încuiere a uşii de la sala de baie.

14, Recuperarea vorbirii

După cum am relatat în paginile anterioare o lezi -une în emisfera stingă a scoarţei cerebrale determină o hemiplegie în partea dreaptă însoţită de afazie (afectarea vorbirii), care nu trebuie să constituie un motiv în plus de îngrijorare, dar care solicită o muncă în plus. Şi vor -birea poate fi recuperată, dar numai cu ajutorul unui spe-cialist (logoped) care pe baza metodelor aplicate îl va ajuta pe pacient să înceapă să pronunţe cuvinte, să formu-leze propoziţii şi în paralel îl va învăţa să scrie.

Antrenarea bolnavului în vorbire nu trebuie să se li -miteze la lecţiile de logopedic ci trebuie să fie perma-nentă, sarcina ce revine membrilor familiei şi prietenilor. Sînt pacienţi care de obicei reuşesc să pronunţe unele cuvinte simple cum ar fi „mamă, papă, da, nu" sau să l repete cuvinte pe care le aud, dar asta nu înseamnă că ei vorbesc. De obicei aceste cuvinte sînt pronunţate disparat şi de cele mai multe ori nu au nici o legătură cu ce vor de fapt să exprime. Logopedului îi revine sarcina l să îmbogăţească vocabularul pacientului şi să-1 înveţe să l folosească cuvintele legate în propoziţii pentru a reuşi |să se facă înţeles şi deci să realizeze comunicarea cu cei Idin jur. Membrii famiîiei trebuie să antreneze afazicul în (discuţii simple, de scurtă durată să-1 determine pe pacient jsa participe la emisiunile de rădic1 şi televizor care-i fac

105

plăcere deoarece toate acestea contribuie în mare măsura la grăbirea procesului de recuperare a vorbirii. S-au văzut cazuri de pacienţi care urmărind un meci de fot':al (bi-neînţeles după multe lecţii de logopedic) au reuşit să co-menteze meciul în mod cursiv, fără dificultăţi prea mari şi chiar să folosească cuvinte pe care, de la instalarea bolii şi pînă la momentul respectiv nu le pronunţa nici cu logopedul. Alţi pacienţi antrenaţi în a povesti întîm-plări plăcute din viaţa lor au dovedit multă uşurinţă în exprimare.

Toate acestea dovedesc încă o dată în plus influenţa favorabilă a factorului psihic care însă trebuie folosit cu multă pricepere. Atunci cînd doriţi să daţi explicaţii unui afazic captaţi-i întîi atenţia şi apoi faceţi acest lucru pe un ton liniştit în termeni simpli, cît mai clar şi mai concis. Dacă se întîmplă să nu înţelegeţi ce vrea să vă spună nu-1 întrerupeţi şi nu-1 determinaţi să renunţe, ci dimpotrivă încercaţi să-1 ajutaţi să-şi termine ideia, deoa-rece asta îl încurajează şi-i măreşte dorinţa de a comunica.

15. Reintegrarea în anturaj

I. P. Pavlov a afirmat ca „bucuria, indiferent dacă este fizică sau morală, dezvoltă şi întăreşte organismul". Desigur, revederea unui prieten bun trezeşte emoţii p!ă-

106

cute în toate împrejurările şi constituie un mijloc de de-conectare, în cazul de faţă pentru ca acest eveniment să se desfăşoare în cele mai bune condiţii şi să aibă efectul scontat, se impune o pregătire prealabilă atît a bolnavului eît şi a prietenilor acestuia, pregătire ce trebuie făcută de unul din membrii familiei. Bolnavul trebuie anunţat din timp de această vizită şi trebuie sa i se comunice nu -mele persoanei ce şi-a exprimat dorinţa de a-1 revedea. Dacă din partea bolnavului există o reţinere sau chiar refuză această întîlnire este bine să se renunţe pentru moment.

Prietenii ce doresc să viziteze un hemiplegie trebuie să cunoască înainte adevărata stare fizică şi psihică a acestuia. Vizita nu trebuie să se prelungească prea mult pentru a nu-1 obosi pe bolnav, iar discuţiile ce se vor purta să conţină subiecte plăcute, amuzante şi tonice, cu influenţe favorabile asupra psihicului acestuia.

Cu timpul, cînd bolnavul reuşeşte să se deplaseze este bine să nu pregete a răspunde invitaţiilor prietenilor în mijlocul cărora este antrenat în discuţii şi activităţi recreative. Prietenii sînt cei care îl pot determina pe hemiplegie să-şi reia obligaţiile avute, fapt ce va duce la obţinerea unei bune stări de spirit şi la petrecerea tim-pului în mod plăcut. Jocul de remi, şahul, unele jocuri de cărţi solicită bolnavului concentrarea atenţiei şi dezvol-tarea vorbirii, ambele fiind deficitare ca urmare a lezi -unii suferite. Dacă unul din prieteni este posesorul unui

107

autoturism, o invitaţie la o plimbare în împrejurimile localităţii va constitui un divertisment pen|tru bolnav. Nenumărate sînt posibilităţile prin care puteţi să vă ajutaţi prietenii în această situaţie, să suporte mai uşor infirmitatea cu condiţia ca niciodată să nu vă enervaţi în prezenţa acestuia datorită impedimentelor generate de boală sau să purtaţi discuţii contradictorii pe ton alte -rat. Fără prea multe eforturi aportul Dv. poate fi substan -ţial din multe puncte de vedere în restabilirea stării sănă -tăţii, reintegrării în viaţa normală şi recăpătarea perso-nalităţii bolnavului.

l BIBLIOGRAFIE

IUESCU A. — Biomecanica exerciţiilor, Edit. C.N.E.F.S., Bucureşti, 1968.

ANNE MĂRIE WAGNER FISCHER — Arztlicher Rât fur Halbseiten-gelahmte, Stuttgart, 1973.

11OBATH BERTA — Die Hemiplegie der Erwachsener, Stuttgart, 1973.

IlACIU C. — Aparatul locomotor, Ed. medicală, Bucureşti, 1981.KOBANESCU N. — Readaptarea copilului handicapat fizic, Ed.

medicala, Bucureşti, 1976.RANGA V., TEODORESCU EXARCU I. — Anatomia şi

fiziologia omului, Ed. medicală, Bucureşti, 1970.

l