ŞCOALA NAŢIONALĂ DE

STUDII POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE

FACULTATEA DE ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ Departamentul pentru Învăţământ la Distanţă

ELEMENTE DE DREPT ŞI

ADMINISTRAREA AFACERILOR

BUCUREŞTI

2009 - 2010

2

MOTO - uri

“A gândi binele este destul de uşor, a-l înfăptui însă este foarte greu, şi ...

numai înfăptuirea interesează”.

“Legea, ca să fie durabilă, trebue să se întemeeze pe realităţi, pe care

viaţa însăşi sub toate aspectele ei le pune la dispoziţie.

Aceasta înseamnă că regula de drept este un produs al mediului social

unde ea urmează a fi aplicată şi a principiilor permanente pe care raţiunea

omenească le desprinde tot din realităţile vieţii, care este într'o continuă

transformare şi scurgere”.

Al. Otetelişanu 1

Factorul creator de unitate şi motorul tuturor proceselor sociale este acţiunea

înţeleasă ca desfăşurare a voinţei sociale.

Din legea echilibrului social, a solidarităţii dintre părţi şi întreg, în ciuda

diversităţii părţilor, decurge imperativul pentru orice adevărată reformă,

socială ori politică, de a fi integrală, de a fi adică o reformă în acelaşi timp şi

economică şi spirituală şi moral-juridică şi politico-administrativă.

Dimitrie Gusti 2

Îndrumar tutorial realizat pe baza unor elemente de doctrină şi a legislaţiei în vigoare la data de 20.04.2010.. Lect. univ. dr. Gheorghe TEODOROF

1 OTETELIŞANU, Al., Despre legi statale şi reguli legale convenţionale, Extras din Analele Facultăţii de Drept, Bucureşti, No. 1-2, 1942, p. 13 şi urm.

2 GUSTI, Dimitrie, Problema sociologiei. Sistem şi metodă, Academia Română, Tomul XXII, Imprimeria Naţională, Bucureşti, 1940, p. 7

3

C U P R I N S

Informaţii generale despre curs ……………………………………………………..……………….................. 4

Modulul I. Dreptul Afacerilor. Elemente de bază. ………………………………………….. 7

Modulul II. Organizarea activităţilor fără personalitate juridică. ……………… 29

Modulul III. Organizarea activităţilor cu personalitate juridică. …………..…… . 39

Modulul IV. Intreprinderile în spaţiul comunitar. …………………………………….…….… 49

Modulul V. Contracte comerciale în relaţiile de afaceri. ……………………………….. 66

Glosar ………………………………………………………………………………………………………………………..…………. 78

Bibliografie ………………………………………………………………………………………………………………………… 81

4

I. INFORMAŢII GENERALE • Date de identificare a cursului Date de contact ale titularului de curs: Nume: lect. univ. dr. TEODOROF Gheorghe Birou: Str. Povernei, nr.6-8, sct.1, Bucureşti Tel.: 021.318.08.97 Consultaţii: Date de identificare curs şi contact tutori: Elemente de drept şi administrarea afacerilor Anul II, Semestrul IV Tipul cursului – Opţional Pagina web a cursului: http://www.cvapid.snspa.ro/moodle/mod/resource/view. Tutore: drd. CREŢU Gabriela Adresa e-mail tutori: • Condiţionări şi cunoştinţe prerechizite

Înscrierea la cursul de faţă este condiţionată de parcurgerea şi promovarea următoarelor discipline/cursuri: Teoria generală a dreptului, Drept civil, Drept penal, Management public, Drept comunitar, Informatică. • Descrierea cursului

Cursul prezintă o vedere selectivă a metodelor şi tehnicilor manageriale care pot fi aplicate şi în administrarea afacerilor, contribuind astfel la creşterea performanţei personalului din domeniu. În vederea dezvoltării abilităţilor cursanţilor de aplicare în practică cursul prezintă unele dintre aceste metode şi tehnici: analiza SWOT, graficul GANTT, PARETO, arborele decizional, metode de prognoză.

Temele şi subiectele majore ale cursului reiau şi dezvoltă cunoştinţe acumulate la Teoria generală a dreptului, Drept civil, Drept penal, Management public şi Drept comunitar. • Organizarea temelor în cadrul cursului

Temele cursului “ Elemente de drept şi administrarea afacerilor ” sunt prezentate în cinci module.

Gradul de înţelegere, de utilitate şi de aplicare în practica profesională a cunoştinţelor pe care le regăsiţi in fiecare modul vor fi sensibil îmbunătăţite dacă, pe parcursul studierii suportului de curs, veţi consulta sursele bibliografice recomandate. In situaţia in care nu veţi reuşi să accesaţi anumite materiale bibliografice, aveţi posibilitatea să contactaţi tutorele disciplinei. • Formatul şi tipul activităţilor implicate de curs

Având în vedere forma de învăţământ, respectiv învăţământ la distanţă ID, cursul se desfăşoară în sesiuni tutoriale. Cursanţii primesc suport de curs electronic şi tipărit, urmând să aprofundeze cunoştinţele în domeniu prin studiu individual.

Studenţii au deplina libertatea de a-şi gestiona singuri, fără constrângeri, modalitatea şi timpul de parcurgere a cursului, nepresupunând activităţi obligatorii săptămânale.

Pentru pregătire sunt organizate sesiuni de consultaţii faţă în faţă, cu caracter facultativ.

5

• Materiale bibliografice obligatorii Suportul de curs conţine, la încheierea fiecărui modul, atat referinţele bibliografice obligatorii, cat si cele facultative. Sursele bibliografice au fost astfel stabilite incat să ofere posibilitatea adâncirii nivelului, în condiţiile unui bun management al timpului.

Lucrările de bază din bibliografia obligatorie sunt lucrări de referinţă în domeniu, prin pragmatismul lor contribuind la realizarea scopului şi obiectivelor cursului, reprezentând un suport de bază pentru fiecare temă prezentată.

Lucrările precizate au fost publicate la edituri de renume: Lumina Lex, Economica şi pot fi achiziţionate din librării. Ele pot fi accesate şi consultate la bibliotecile SNSPA, sau INA -liber, sau la BCU şi ASE - pe bază de permis de acces. • Materiale şi instrumente necesare pentru curs

Expunerea a fost realizată pe baza unui suport de prezentare multimedia cu videoproiectorul.

Cursanţii trebuie să aibă acces la un calculator cu soft licenţiat şi conexiune la internet pentru a accesa clasa virtuală a facultăţii, pentru a comunica cu tutorele şi/ sau titularul cursului. De asemenea este necesar pentru vizualizarea unor aplicaţii, de regulă grafice. • Calendar al cursului Calendarul disciplinei este adus la cunoştinţa studentului şi cuprinde datele celor două întâlniri care vor fi anunţate in timp util pe site-ul facultăţii. Examenul final va fi susţinut în sesiune, pe bază de test mixt - grilă şi 3 subiecte deschise. Datele examenelor, susţinute pe module sunt ferme, dar cursanţii care nu pot participa la examenul planificat pentru modulul din care fac parte, se pot prezenta pe baza unei cereri aprobate la examenul susţinut de celălalt modul. Cursanţii care nu se prezintă în prima sesiune sau nu promovează examenul au posibilitatea să îl repete în sesiunile de restanţe sau/şi reexaminări. Datele în care sunt organizate consultaţii sunt orientative şi susceptibile de a fi modificate. • Politica de evaluare şi notare Evaluarea finală se va realiza prin examen scris desfăşurat in sesiunea de la finalul semestrului, pe baza unui test mixt, grilă şi 3 subiecte deschise. La fiecare răspuns grilă punctajul este de 0.3, iar la subiectele deschise punctajul este de 1.00 per subiect. Din partea cursanţilor se aşteaptă în primul rând implicare în activităţile cursului, expuneri, studiu individual, consultaţii şi proiecte în scopul realizării obiectivelor disciplinei.

La această disciplină nu sunt prevăzute sarcini sau teste parţiale care să condiţioneze intrarea în examenul final.

Studenţii pot afla rezultatele finale prin afisaj electronic, sau de la tutore prin email sau telefon.

Pentru a intra la examenul de mărire de notă studenţii trebuie să să completeze o cerere. Modalitatea de notare este aceeaşi ca la examenul iniţial. Nota iniţială nu se modifică decât în cazul în care la mărire studentul obţine o notă superioară.

6

• Elemente de deontologie academică - Studenţii sunt anunţaţi înaintea începerii examenului cu privire la necesitatea

respectării unei atmosfere civilizate, de stimare a colegilor şi de adoptare a unei atitudini de competiţie, concurenţiale. De asemenea, li se aduce la cunoştinţă riscul de a trebui să părăsească sala în cazul tulburării atmosferei de examen sau a utilizării unor mijloace de fraudă. Orice material elaborat de către studenţi pe parcursul activităţilor va face dovada originalităţii. Orice tentativă de fraudă, sau fraudă depistată, va fi sancţionată prin acordarea notei minime sau, în anumite condiţii, prin exmatriculare. • Studenţi cu dizabilităţi

În situaţia apariţiei unor studenţi cu dizabilităţi, aceştia vor putea contacta titularul cursului pentru a stabili modalităţi optime, personalizate de desfăşurare a activităţilor de pregătire şi de evaluare în cadrul facultăţii, putând fi contactat la telefon sau pe adresa de email. • Strategii de studiu recomandate

Strategii de parcurgere a modulelor din sillabus/curs, metode de abordare a activităţilor şi sarcinilor pentru a obţine performanţa maximă: - întâi, lecturarea rapidă a cuprinsului şi a întregului suport de curs primit, cu scopul formării unei vederi de ansamblu a disciplinei, apoi, studierea fiecărui modul, anterior participării la consultaţii şi consemnarea elementelor care doresc să fie clarificate sau dezvoltate.

Având în vedere caracteristicile invăţămantului la distanţă, se recomandă studenţilor o planificare foarte riguroasa a secvenţelor de studiu individual, coroborată cu secvenţe de dialog, mediate de tutorii si respectiv titularul de disciplină. Lectura fiecărei lecţii si rezolvarea la timp a lucrărilor de evaluare garantează nivele inalte de inţelegere a conţinutului tematic si totodată sporesc sansele promovării cu succes a acestei discipline.

Informaţii suplimentare pe tema strategiilor şi a tehnicilor de management al

timpului - Se recomandă studierea lucrării HINDLE Tim, Cum să gestionăm timpul, Editura RAO, Bucureşti, 2000, cu axare pe următoarele elemente: analizarea timpului - p. 6; analizarea scopurilor - p. 16; stabilirea priorităţilor – p. 18; analizarea tiparelor de lucru - p. 6; folosirea planificatorilor de lucru - p. 24; scrierea si citirea - p. 48; folosirea tehnologiei informaţionale - p. 50.

7

MODULUL I.

DREPTUL AFACERILOR. ELEMENTE DE BAZĂ.

Scopul modulului: Familiarizarea studenţilor cu aspecte privind: dreptul, comerţul, afacerile şi

elementele de bază reglementate.

Obiectivele modulului: La finalul acestui modul, cursanţii trebuie:

• Să cunoască noţiunea, necesitatea şi rolul afacerilor

• Să cunoască şi să înteleagă elementele comerţului

• Să cunoască şi să înteleagă mutaţiile de ordin juridic (de drept, dar şi de fapt) ale Noului Cod

civil, aplicabil dina nul 2011, în domeniul afacerilor.

1. Afacerea. Dreptul afacerilor.

În domeniul economic, relaţiile dintre subiecte - supuse regulilor de drept privat, au început

să se separe.

În afara faptelor de comerţ, subiectele pot obţine profit şi din realizarea altor activităţi,

reglementate de norme specifice, care – adăugându-se dreptului comercial – configurează noua

ramură a dreptului afacerilor, ca ramură distinctă a dreptului privat.

Din multele definiţii al afacerii, regăsite în doctrină, rezultă două elemente specifice

comune: afacerea este o activitate umană care se bazează pe speculă si care are ca scop

câştigul în bani sau un profit moral.

Ca principii proprii dreptului afacerilor sunt considerate: realizarea unui profit ca scop

al activităţii, executarea obligaţiilor cu diligenţă, publicitatea, celeritatea etc.

2. Actualitatea si importanta dreptului comercial

In tara noastra, evolutia dreptului comercial ca ramura distincta de drept a culminat in sec.

XIX cu aparitia Codului comercial roman adoptat in 1887, principalul izvor de drept comercial, care

a fost aplicat in mod permanent de la data adoptarii sale si pana in 1948, constituind reglementarea

de baza a activitatii comerciale si industriale.

Prin trecerea la asa-zisa “economie de piata” si prin necesitatea reglementarii legale a

noilorraporturi juridice aparute, Codul comercial a fost “redescoperit”, putandu-se vorbi chiar de o

adevarata “renastere” a dreptului comercial.

8

3. Notiunea, definitia si obiectul dreptului comercial

3.1 Autonomia dreptului comercial

Reglementarea actuala distincta din dreptul nostru confirma autonomia dreptului comercial

roman. Dreptul comercial este o parte a dreptului privat, impreuna cu dreptul civil.

Desi dreptul comercial contine reglementari speciale, nu este o lege exceptionala, deci nu

este de stricta interpretare si i se poate aplica interpretarea extensiva (gramaticala, logica, prin

analogie).

Prin natura lor, majoritatea legilor comerciale sunt supletive, normele imperative in domeniu

fiind limitate la anumite cazuri de exceptie, in special pentru protectia tertilor.

3.2 Conceptia obiectiva si subiectiva si definirea dreptului comercial

Dreptul comercial fiind un drept special, este necesar sa se delimiteze exact domeniul sau de

aplicare cu alte cuvinte “obiectul dreptului comercial”.

Potrivit conceptiei doctrinale clasice, exista doua sisteme care permit stabilirea sferei

aplicabilitatii dreptului comercial:

- conceptia subiectiva (are in vedere persoana comeciantului) si

- conceptia obiectiva (are in vedere natura operatiunii).

Codul comercial roman are la baza sistemul obiectiv, enumerand in art. 3 cca. 20 de

activitati distincte care sunt considerate fapte de comert, enumerarea lor nefiind insa limitativa.

Sistemul obiectiv este completat insa printr-un criteriu subiectiv, prin care sunt supuse

dreptului comercial, conform art. 4, si toate acele operatiuni pe care comerciantul le savarseste in

exercitiul comertului sau. In plus, prin art. 7 Cod comercial, este definita calitatea de comerciant si,

implicit, limitele aplicarii legii comerciale persoanelor care au calitatea de comerciant.

In consecinta, dreptul comercial poate fi definit ca un ansamblu de norme juridice de

drept privat, aplicabile raporturilor juridice generate de acte sau fapte juridice de comert si

la care participa persoane fizice sau juridice care au calitatea de comercianti.

3.3 Corelarea cu alte ramuri de drept

Mai mult decat oricare alta ramura de drept, dreptul comercial nu poate fi izolat, existand

corelatii stranse cu multe alte ramuri, cum ar fi: dreptul civil, dreptul procesual civil, dreptul

comertului international si dreptul international privat, dreptul administrativ, dreptului financiar,

drept penal.

4. Faptele si actele de comert

4.1 Fapte de comert definite de Codul Comercial

Conform sistemului obiectiv toti cei care savarsesc operatiuni considerate ca fiind

comerciale (art. 3 C.com.) sunt supusi Codului comercial si deci legislatiei comerciale.

9

Faptele de comert reprezinta acte juridice, fapte juridice si operatiuni economice prin care se

realizeaza producerea de marfuri, executarea de lucrari sau prestarea de servicii sau o interpunere in

circulatia marfurilor, cu scopul de a obtine profit.

4.2. Categoriile de fapte de comert

In literatura noastra juridica s-a propus o clasificare a faptelor de comert in trei mari

categorii: obiective, subiective si unilaterale sau mixte.

Art. 3 din Codul comercial enumera astfel 20 de fapte de comert considerate ca obiective de

legiuitor: obiective, subiective si unilaterale (mixte).

4.3. Faptele de comert obiective si clasificarea acestora

Sunt fapte obiective de comert numai operatiile pe care legiuitorul le defineste in mod

expres in cuprinsul art. 3 si 6 C. com. Comercialitatea acestor fapte de comert prevazute expres de

legiuitor deriva din natura lor si pentru motive de ordine publica.

Intrucat in majoritatea lor faptele de comert obiective sunt astfel prevazute datorita

criteriului economic si a functiei economice a operatiunilor respective, reamintim in continuare si

clasificarea in trei grupe principale acceptata de majoritatea autorilor in materie comerciala:

• operatiuni de interpunere in schimb sau circulatie;

• operatiuni care privesc organizarea si desfasurarea activitatii de productie activitatea

intreprinderilor);

• operatiunile conexe sau accesorii.

4.4. Faptele de comert subiective si prezumtia de comercialitate

In continuare prin art. 4 C. Com se precizeaza ca „se socotesc afara de acestea (afara de cele

prevazute in art. 3 C. com. – n.n.) ca fapte de comert celelalte contracte si obligatiuni ale unui

comerciant, daca nu sunt de natura civila sau daca contrariul nu rezulta din insusi actul.” Pe langa

faptele considerate obiective, legiuitorul a conferit comercialitate si acelor acte care sunt savarsite

de comerciant, acestea numindu-se fapte de comert subiective.

Din coroborarea art. 7 C. com. cu art. 4 C. com. reiese ca faptele de comert subiective

reprezinta toate actele savarsite de comerciant, cu conditia ca acestea sa fie savarsite in nume

propriu si cu titlu profesional, obisnuit.

Se instituie astfel prin art. 4 C. com. o anumita prezumtie relativa, denumita prezumtia de

comercialitate, care considera ca fapte de comert toate actele si obligatiile comerciantului indiferent

de izvorul lor, cu exceptiile mentionate expres in art. 4 C. com: a). daca obligatia are un caracter

civil sau b). necomercialitatea rezulta din insusi actul savarsit de comerciant.

4.5. Faptele de comert unilaterale sau mixte si exceptiile de la aplicarea legii comerciale

Prin art. 56 C. com. legiuitorul stabileste ca regula generala regimul juridic comercial al

faptelor de comert unilaterale sau mixte, supunand legii comerciale raportul juridic generat de

10

ambele parti, chair daca pentru una dintre ele actul respectiv are caracter necomercial. Solutia

adoptata este justificata de unitatea si unicitatea actului juridic incheiat de cele doua parti, indiferent

de natura comerciala sau nu pentru fiecare in parte, deoarece acelasi act juridic evident nu poate fi

supus unor reglementari diferite.

Art. 56 C. com., in care se afla sediul materiei faptelor de comert unilaterale sau mixte, mai

prevede in acelasi timp cu aplicarea legii comerciale ca exista doua limitari in favoarea legii civile:

a). se inlatura aplicarea legii comerciale in cazul dispozitiilor referitoare chiar la persoana

comerciantului si b). in cazul in care legea ar dispune altfel.

5. Comerciantii

5.1. Definitie

Avand la baza sistemul obiectiv, asa cum am mai mentionat in capitolele precedente,

Codul comercial stabileste prin art. 7 cine sunt comerciantii, mai precis cine are aceasta calitate,

fara a da o definitie a comerciantului. Se face deosebire intre persoanele fizice si societatile

comerciale, persoanelor fizice fiindu-le necesare indeplinirea anumitor conditii pentru a dobandi

calitatea de comerciant, pe cand societatilor comerciale, li se atribuie din start calitatea de

comerciant, numai prin simpla lor existenta legala. Se spune astfel ca persoanele fizice devin

comercianti si societatile comerciale se nasc comercianti.

5.2. Principalele consecinte ale dobandirii calitatii de comerciant

Se aplica institutiile comerciale.

Comerciantii sunt supusi unor obligatii profesionale:

- inmatricularea in registrul comertului;

- in decursul realizarii comertului, sa-si inscrie in acest registru toate actele si faptele care

modifica inregistrarea initiala;

- inregistrarea elementelor de identificare (nume, firma, emblema), diverse mentiuni cu

privire la fondul de comert;

- tinerea registrelor proprii; exercitarea unui comert legal (Legea nr. 11/1991 – art. 4 – 9-

defineste actele neloiale);

- sanctiunile pentru astfel de fapte nelegale sunt diverse: contraventionale, penale, daune

morale;

- pentru actele comerciantului, se aplica prezumtia de comercialitate din art. 4 C. com.;

comerciantii sunt supusi procedurii insolventei, adică reorganizarii si falimentului;

- calitatea de comerciant are consecinte chiar si dupa incetarea ei;

Calitatea de comerciant trebuie delimitata de alte profesiuni indeplinite de persoanele fizice.

Astfel, conform doctrinei si practicii judiciare, nu sunt considerati comercianti:

11

- meseriasii, daca se limiteaza strict la exercitiul meseriei lor si nu savarsesc fapte de comert;

- asociatii societatilor comerciale;

- cei care semneaza cambii, bilete la ordin, cec-uri;

- statul nu este comerciant, dar va fi supus legii comerciale cand se vor incheia acte comerciale;

- cei care practica profesiuni liberale nu sunt comercianti;

- auxiliarii comertului fac acte de comert pentru altii si nu sunt comercianti;

- agricultorii, asociatiile si fundatiile nu sunt comercianti.

Dovada calitatii de comerciant, fiind o chestiune de fapt, poate fi facuta cu orice mijloace de

proba.

Incompatibilitati. Calitatea de comerciant este incompatibila cu exercitarea altor profesii,

cum ar fi: functia de judecator, functionarii publici, profesiile liberale (avocatii, notarii publici,

medicii, arhitectii etc.), ofiterii, diplomatii.

Interdictii. Anumite activitati nu se pot exercita pe baza liberei initiative: prospectarea si

extractia carbunelui, a minereurilor feroase, nemetalifere, a sarii, a minereurilor de metale rare, a

titeiului si gazelor naturale, prelucrarea tutunului, fabricarea si comercializarea de echipament

militar, munitii si armament, droguri si narcotice, precum si activitatile care constituie monopol de

stat.

Obligatiile profesionale ale comerciantilor. Comerciantii au obligatia sa indeplineasca

anumite formalitati de publicitate, care se realizeaza, in principal, prin publicitatea in registral

comertului. Astfel, comerciantii au oligatia sa se inmatriculeze in registrul comertului si sa

inregistreze in acest registru mentiunile privind actele si faptele intervenite in cursul exercitarii si la

incetarea comertului (Legea nr. 26/1990). Alte obligatii ale comerciatilor sunt organizarea si

tinerea contabilitatii activitatii comerciale si exercitarea comertului in limitele concurentei licite.

Identificarea comerciantilor se realizeaza prin firma si sediu, asa cum persoanele fizice se

identifica prin nume si domiciliu. Un alt element de identificare, facultativ insa, este emblema.

6. Fondul de comert

Este un ansamblu de elemente din care unele incorporale, altele corporale, apartinand unui

comerciant, pe care acesta le reuneste in vederea exercitarii comertului.

Elementele incorporale sunt:

- Clientela si vadul

- Dreptul asupra contractului de locatie (sediul)

- Numele si firma

- Emblema

- Marcile de fabrica, comert si servicii

- Brevetele de inventii

12

- Desenele si modelele industriale

- Alte semne distinctive ale marfurilor (apelatii de origine etc.).

Cu privire la natura juridica a fondului de comert, fondul de comert este considerat de

doctrina ca un bun mobil, incorporal, de natura comerciala.

Fondul de comert poate face obiectul unui aport intr-o societate comerciala. De asemenea,

poate fi vandut, inchiriat, gajat etc.

Mijloacele de aparare a fondului de comert sunt:

- pe cale legislativa, prin reglementarile privind concurenta neloiala;

- pe cale conventionala, conform contractelor dintre parti;

- pe cale jurisdictionala, prin actiuni in justitie pentru concurenta neloiala.

7. Efectele de comerţ ( titlurile de credit )

Titlul de credit este un document constitutiv si constatator, negociabil, precis

determinat in cuprinsul sau, care permite titularului (posesorului legitim), sa-si exercite la

scadenta drepturile literale si autonome, mentionate in cuprinsul sau, incorporate in titlu, de

unde si denumirea de titlu de credit.

Pe scurt, efectul de comert este un titlu negociabil si literal care reprezinta o creanta a unei

sume de bani stipulata pe termen scurt si serveste la plata sa.

Modalitatea de recunoastere a unei obligatii de plata sub forma unui inscris simplu, cum ar fi

o chitanta, nu satisface exigentele comertului modern, in care celeritatea constituie o cerinta

primordiala. Un astfel de document prezinta principalul neajuns ca el constituie un titlu de creanta

opozabil exclusiv debitorului, iar transmiterea lui de catre creditor catre o alta persoana urmeaza

regulile greoaie ale cesiunii, reglementate de Codul civil; comertul impune, pentru o buna

mobilizare a creditelor, ca asemenea transmiteri sa se faca operativ, cu minimum de formalitati.

De asemenea, in cazul in care un astfel de inscris - sub forma unei simple dovezi -

consemneaza obligatia asumata de un asemenea semnatar de a restitui un anumit bun (depozitat sau

primit pentru transport), actul in cauza nu poate fi opus acestuia decat de persoana indicata de

predator, imprejurare care ar ingreuna considerabil transmiterea bunului respectiv pe timpul

depozitarii sau al transportului.

In literatura de specialitate, titlurile de credit mai sunt denumite efecte de comert,

instrumente negociabile, valori mobiliare sau titluri de valoare. Denumirea consacrata de Codul

comercial este acea de titluri de credit. 3

Titlurile de credit in materie comerciala au ca principala caracteristica faptul ca ele nu pot

exista decat sub forma scrisa, forma scrisa fiind de esenta acestor titluri.

3 art.812 Codul comercial

13

Exista doua categorii esentiale de titluri de credit.

Prima categorie traditionala cuprinde acele titluri care se incadreaza in notiunea clasica de

titluri de credit, cambia, biletul la ordin, warantul, certificatul de depozit, negociabile.

Cea de-a doua categorie include: cecul, titlurile informatizate, biletul la purtator.

Definitie si clasificare

Titlul de credit este acel inscris care este necesar pentru a transfera sau a pretinde dreptul

literal si cel autonom inscris in el.

Continutul titlurilor de credit poate fi diferit:

- exista titluri ce reprezinta un drept real, un drept care se valorifica asupra unui bun

determinat: scrisori de trasura, conosamentul, recipisa de depozit, adeverinta de gaj;

- exista titluri ce dau dreptul la o prestatie din partea debitorului: o suma de bani - titluri

de renta, bilete de loterie, bilete de banca, bonuri de tezaur, cambii, bilete la ordin, cec-uri; ordinele

in producte; un serviciu - documente de transport, marci postale, timbre:

- deosebim si titluri care dau posesorului anumite drepturi de reprezentare cu beneficiile

lor: actiunile, certificatele de parti sociale.

Dupa modul in care circula, titlurile comerciale de valoare se impart in trei categorii:

titluri nominative, titluri la ordin si titluri la purtator.

a) Titlurile nominative. Sunt titluri nominative acele inscrisuri care individualizeaza pe

titularul dreptului prin aratarea numelui acestuia. Posesiunea titlului indeplineste numai functia de

legitimare a posesorului, care are fata de emitent un drept propriu.

Determinarea persoanei care este titulara dreptului, in chiar titlu, permite identificarea

fara nici un fel de dubii a celui indreptatit sa exercite in mod legitim dreptul care decurge din titlu.

Ele nu pot fi transmise decat cu cooperarea debitorului, in sensul ca el colaboreaza la inregistrarea

schimbarii titularului de drept, prin substituirea titlului retras cu un altul echivalent sau prin

mentinerea acelui titlu facandu-se modificari in ce priveste numele noului titular.

Forma de transmitere fiind aceea a cesiunii de creanta, titlurile de credit nominative sunt

lipsite astfel de trasatura lor esentiala: posibilitatea de a fi transmise pe calea girului.

Fac parte din aceasta categorie obligatiile nominative emise de societatile comerciale,

titlurile nominative emise de stat etc.

b) Titlurile la ordin. Sunt titluri la ordin acele inscrisuri care cuprind drepturi literale si

autonome care pot fi exercitate numai de o persoana determinata (primul beneficiar) sau de o alta

persoana careia i-au fost transmise aceste drepturi printr-o formalitate numita gir.

Dobanditorul exercita drepturile "la ordinul" beneficiarului.

Girul consta intr-o mentiune translativa de drepturi facuta de posesorul titlului, chiar in titlu

cu precizarea numelui dobanditorului. Fac parte din aceasta categorie: cambia, biletul la ordin,

cecul.

14

c) Titlurile la purtator. Sunt titluri la purtator inscrisurile care incorporeaza anumite

drepturi, fara sa determine persoana titularului drepturilor.

In consecinta, titularul drepturilor mentionate in inscris este posesorul legitim al inscrisului.

Transmiterea titlurilor la purtator se realizeaza prin simpla remitere materiala a inscrisurilor.

Un asemenea titlu este necesar sa cuprinda in continutul lui clauza ,,la purtator", astfel incat

vointa debitorului care subscrie sa rezulte in mod neechivoc.

Intra in aceasta categorie: titlurile datoriei publice, cecul la purtator, obligatii la

purtator emise de societatile comerciale, libretele la purtator emise de CEC.

CAMBIA, titlu de credit

Cambia este unul dintre titlurile de credit cu mare aplicabilitate in activitatea comerciala. In

ciuda faptului ca este folosita pe scara larga, Legea nr. 58/1934 nu da o definitie a cambiei. Ea

cuprinde insa anumite dispozitii privind cuprinsul cambiei pe baza carora se poate defini acest titlu

de credit

Cambia este un inscris prin care o persoana, denumita tragator sau emitent, da

dispozitie altei persoane, numita tras, sa plateasca la scadenta o suma de bani unei a treia

persoane, numita beneficiar, sau la ordinul acesteia.

Cambia se prezinta ca un titlu de credit ce cuprind un ordin neconditionat dat altuia de a

plati o suma determinata la scadenta.

Trasaturile cambiei ca titlu de credit

Fiind un titlu de credit, cambia intruneste toate trasaturile care caracterizeaza aceste

titluri. In consecinta si cambia este un document necesar intrucat dreptul pe care-l contine nu poate

fi exercitat de titular decat prin posesiunea materiala a inscrisului insusi.

Fiind un titlu de valoare, cambia are caracterele care sunt comune titlurilor comerciale de

valoare, dar, pe langa aceste caractere generale, cambia are si anumite caractere proprii.

Pe langa trasaturile comune oricaror titluri de credit, regulile cambiale mai prevad si

altele, specifice cambiei. Astfel:

- Cambia este un titlu de credit prin excelenta, fiind considerata modelul tuturor titlurilor

de credit, prin faptul ca intruneste trasaturile comune ale acestora si are un grad maxim de

eficacitate in perfecta concordanta cu functia ei economica. Confera posesorului legitim dreptul de a

primi suma de bani mentionata in cuprinsul sau. Plata dispusa de tragator devine exigibila dupa

scurgerea unui termen de la data emiterii cambiei. Datorita acestui fapt, prin cambie se realizeaza o

operatie de credit. Scadenta este unica pentru toate obligatiile cambiale rezultate din cambie.

- Obligatia cambiala poate avea ca obiect numai plata unei sume de bani, cu excluderea

oricarei alte prestatii.

15

- Obligatia cambiala constituie un act de comert, figurand intre actele obiectiv comerciale,

indiferent de natura raportului juridic care i-a dat nastere. Sunt comerciale toate operatiunile

cambiale precum si actiunile ce rezulta din ele.

- Cambia creeaza obligatii solidare.

- Cambia este un titlu executor, pentru capital si accesorii. Cu toate acestea legiuitorul a

impus instantei competente obligatia investirii titlului cu formula executorie.

Cambia este deci un titlu de credit la ordin, esential girabil, formal si complet, care

incorporeaza o obligatie abstracta si neconditionata de natura comerciala si autonoma de

plata a unei sume de bani de catre semnatarii tinuti in mod solidar la executarea obligatiei.

Functiile cambiei

Doctrina dreptului comercial considera ca trei sunt functiile cambiei:

• functia de instrument de schimb valutar,

• functia de instrument de credit si

• functia de instrument de plata.

BILETUL LA ORDIN . Notiune

Biletul la ordin este cel mai simplu dintre efectele de comert. Biletul la ordin este un inscris

- titlu de credit - prin care o persoana numita emitent, se obliga sa plateasca o suma de bani, la

scadenta, altei persoane, numita beneficiar, sau la ordinul acesteia. Biletul la ordin serveste adesea

la pregatirea transmiterii usoare a creantei. Alte bilete la ordin sunt emise in folosul bancilor pentru

a deveni inscrisuri de mobilizare a creantelor comerciale negarantate sau bilete la ordin ce devin

scontabile de banci, prin intermediul facturilor protestabile care vor fi anexate la bilete, ca garantie

de catre emitent.

Acest titlu de credit este asemanator cambiei, fiind reglementat de aceeasi lege. 4

Ca regula generala, dispozitiile referitoare la cambie sunt aplicate si biletului la ordin, in

masura in care nu sunt incompatibile cu natura acestui titlu.

Trasatura esentiala a acestui titlu de credit, in antiteza cu cambia, este faptul ca inca din

faza crearii lui sunt implicate numai doua persoane: emitentul, care se obliga sa plateasca la

scadenta suma inscrisa in document, si beneficiarul, care devine astfel creditor pentru suma

respectiva.

Aceasta diferenta de structura are o serie de consecinte, dintre care cea mai importanta este

suprimarea procedurii privind acceptarea .

Emitentul, debitorul sau importatorul este persoana care emite inscrisul, obligandu-se sa

plateasca o suma de bani la scadenta.

4 Legea nr.58/1934 asupra cambiei si biletului la ordin., in art. l04-107

16

Beneficiarul, creditorul sau exportatorul este cel catre care ori la ordinul caruia urmeaza

sa se faca plata unei sume de bani. Emiterea biletului la ordin este determinata de existenta intre

parti a unui raport juridic fundamental.

Caracterele biletului la ordin

Biletul la ordin este un titlu de credit la ordin, formal si complet, care incorporeaza o

obligatie abstracta, autonoma si neconditionata de plata a unei sume de bani de catre semnatarii sai,

care sunt tinuti solidar la executarea obligatiei.

Biletul la ordin se aseamana cu o recunoastere de datorie de catre debitor, fata de creditorul sau.

CECUL . Definitie si sediu juridic. 5

In mod obisnuit cecul este considerat ca facand parte din categoria titlurilor de credit,

alaturi de cambie si de biletul la ordin.

In realitate, cecul are numai functia de instrument de plata, fiind lipsit de functia de

instrument de credit. Includerea lui in categoria instrumentelor de credit se explica prin aceea ca

unele principii care guverneaza cambia si biletul al ordin sunt aplicabile si cecului .

Cecul este un titlu de credit care cuprinde un ordin pe care o persoana - tragator - il

trage asupra unei banci, la care are fonduri de care poate dispune, careia ii ordona sa

plateasca o suma de bani unei terte persoane purtatoare a titlului – beneficiar.

Persoanele care participa la acest act sunt aceleasi ca la cambie:

- tragatorul sau emitatorul titlului care dispune efectuarea unei plati;

- trasul sau banca care primeste ordinul de a plati o suma de bani determinata;

- beneficiarul care poate fi purtatorul cecului sau o persoana mentionata de tragator (cec

de plata) ori poate fi insusi tragatorul, care incaseaza la scadenta suma indicata in inscris (cec de

retragere).

Caracteristic cecului este proviziunea (acoperirea), respectiv disponibilul financiar din

care urmeaza sa se faca plata la scadenta si care se constituie fie dintr-un depozit bancar, fie dintr-

un credit bancar acordat de tras, tragatorului^4 .

Natura cecului

In mod obisnuit cecul este considerat ca facand parte din categoria titlurilor de credit,

alaturi de cambie si de biletul la ordin. In realitate, cecul are numai functia de instrument de plata,

fiind lipsit de functia de instrument de credit.

Cecul se deosebeste si de cambie, avand un regim diferit de aceasta :

5 Cecul a fost reglementat initial prin Codul comercial din anul 1887 si, in prezent, prin Legea nr.59 /

1934, modificata prin Ordonanta Guvernului nr .11 din 4 august 1993.

17

- el este intotdeauna platit "la vedere";

- nu poate fi tras decat asupra unei banci;

- nu este un titlu de credit la vedere, ci un instrument de plata;

- nu este un act de comert obiectiv , ci poate fi un act de comert subiectiv.

Functiile cecului

Cecul are doua functii principale :

a) instrument de retragere de fonduri din soldul creditor al propriului cont bancar;

b) instrument de plata cu moneda scripturala;

Cecul este, prin excelenta, un instrument de plata (de compensatie si lichidare), care

creeaza unei persoane posibilitatea de a efectua plati printr-o banca unde are depuse fondurile,

evitand platile in numerar .

In calitate de instrument de plata, rolul sau este mult mai important decat al cambiei si

biletului la ordin.

Functia sa de instrument de plata rezulta din imprejurarea ca cecul, ca si biletul de banca,

este platibil in toate cazurile "la vedere".

Beneficiarul poate sa incaseze suma de bani prevazuta in titlu de la banca indicata in cec sau

sa gireze titlul pentru plata datoriilor sale.

Acest sistem de plata avantajeaza pe debitor care, pe de o parte, asigura pastrarea in banca a

sumelor de bani depuse, evitand detinerea si manuirea banilor in numerar, iar pe de alta parte, poate

profita de dobanzile pe care sumele de bani depozitate la banca pana in ziua in care banca plateste si

stinge debitul .

Pentru utilizator (tragator sau beneficiar) avantajul consta in evitarea detinerii si manuirii

banilor iar pentru fisc avantajul consta in posibilitatea controlului platilor. Inconvenientele majore

ale cecului sunt incertitudinea platii (datorita emiterii cecurilor fara acoperire) si costul ridicat al

prelucrarii fata de costul transferurilor electronice .

8. Noutăţile Legii nr. 287 / 2009 privind Codul civil Cod civil ( aplicabilă din anul 2011)

Transformările profunde ale societăţii româneşti şi ale realităţilor europene contemporane

reclamă ocrotirea unor noi valori socio-morale, culturale, economice şi tehnico-ştiinţifice, norma

fundamentală de drept civil trebuind să răspundă, în egală măsură, unor exigenţe decurgând din

angajamentele asumate de România în cadrul procesului de integrare europeană şi din noul statut al

ţării noastre de stat membru la Uniunea Europeană. 6

6 www.cdep.ro, EXPUNERE DE MOTIVE la Proiectul de Lege privind Codul civil ( adoptat prin Legea

nr. 287 / 2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 24 iulie

18

În acest context, trebuie evidenţiată importanţa Noului Cod civil pentru angajamentele

stabilite cu Comisia Europeană în cadrul Mecanismului de cooperare şi Verificare. 7

Reforma dreptului procedural, aflată în curs, se poate realiza însă în bune condiţii doar într-o

viziune unitară, de ansamblu, care presupune consecvenţă legislativă şi o strânsă corelare cu

reforma de substanţă pe planul dreptului material (realizată printr-o reformă a dreptului civil).

Corelând dispoziţii ce izvorăsc din tradiţia durabilă a Codului civil din 1864, atât cu

prevederi conţinute de instrumente comunitare şi internaţionale, cât şi cu actualul cadru legislativ

intern, filtrând normele de bază în lumina soluţiilor oferite constant de doctrină şi jurisprudenţă de-a

lungul anilor, Noul Cod civil răspunde necesităţii de adaptare a actualei legislaţii la exigenţele

realităţilor social-economice.

Referitor la mediul afacerilor, se constată că Noul Cod civil realizează trecerea de la

concepţia actuală dualistă a dreptului românesc, la concepţia monoistă, reglementându-l substanţial

şi novator, după cum se poate constata în continuare.

În Cartea a V-a, „Despre obligaţii” se realizează o restructurare a materiei şi o reformulare a

principiilor şi conceptelor tradiţionale în lumina tendinţelor moderne în materie.

Noua reglementare propune o abordare unitară a raporturilor obligaţionale.

Astfel, se renunţă la diviziunea tradiţională în raporturi civile şi raporturi comerciale şi se

consacră diferenţieri de regim juridic în funcţie de calitatea de profesionist, respectiv non-

profesionist a celor implicaţi în raportul juridic obligaţional.

La stabilirea regimului general al obligaţiilor a fost avută în vedere şi asigurarea unei

protecţii corespunzătoare a subiectelor de drept aflate pe o poziţie de inferioritate economică,

perspectivă ce se reflectă, în special, în dispoziţiile referitoare la formarea contractului, integrarea

clauzelor standard în contract, reducerea clauzei penale, repararea prejudiciului nepatrimonial ş.a.

Structurată în 11 titluri, materia obligaţiilor cuprinde dispoziţii generale referitoare la

conţinutul raportului de obligaţie, dispoziţii cu privire la izvoare, modalităţi şi tipuri de obligaţii,

executarea, transmisiunea, transformarea şi stingerea obligaţiilor, precum şi un capitol special

destinat restituirii prestaţiilor.

Un titlu distinct este destinat contractelor speciale şi modalităţilor de garantare a obligaţiilor.

În ceea ce priveşte izvoarele obligaţiilor, alături de contract, actul unilateral, gestiunea de

afaceri, îmbogăţirea fără justă cauză, plata nedatorată şi fapta ilicită, a fost adăugat „orice alt act

sau fapt de care legea leagă naşterea unei obligaţii”.

În capitolul destinat contractului, sunt reglementate în detaliu aspecte referitoare la încheiere

- capacitatea, consimţământul, obiectul, cauza şi forma (sunt incluse dispoziţii speciale referitoare la

2009. Noul Cod civil va fi aplicabil din anul 2011, de la o data ce va fi stabilită prin Legea de aplicare a Codului civil, care urmează a fi adoptată de Parlament.)

7 Decizia Comisiei 2006/928CE din 13 decembrie 2006, JO L 354, 14.12.2006.

19

forma contractelor electronice), la nulitate (se consacră prezumţia de nulitate relativă, fixându-se

regimul general al nulităţii ţinând seama de distincţia dintre nulitatea absolută şi nulitatea relativă,

efectele nulităţii, condiţiile de validare a contractului nul sau anulabil şi conversiunea contractului

nul interpretare (se introduce conceptul de „voinţă concordantă” a părţilor) şi cesiunea

contractului.

S-a urmărit şi o simplificare a definiţiilor tipurilor de contracte pentru o mai mare claritate şi

s-au introdus definiţii pentru alte tipuri de contracte, cum ar fi contractul de adeziune sau contractul-

cadru.

O atenţie deosebită este acordată regulilor privitoare la formarea contractului şi, în special,

etapei precontractuale, fiind reglementată răspunderea precontractuală, îndeosebi pentru negocierea

cu rea-credinţă, divulgarea sau folosirea neautorizată a informaţiilor confidenţiale, retragerea

intempestivă a ofertei.

Mecanismul încheierii contractelor este analizat prin prisma conceptelor tradiţionale de

ofertă şi acceptare, fiind însă avansate şi soluţii pentru cazurile în care această teorie se aplică cu

dificultate, cum este cazul negocierilor îndelungate ori al manifestărilor de voinţă implicite.

Noua reglementare consacră soluţia irevocabilităţii ofertei de a contracta, o concepţie

realistă care se bazează pe faptul că, de cele mai multe ori, oferta lansată destinatarului are în spate

negocieri şi discuţii, în raport cu care orice răzgândire din partea ofertantului nu poate fi privită

decât ca inexistentă.

O modificare importantă vizează momentul încheierii contractului, fiind consacrat sistemul

„recepţiunii”, care se regăseşte în majoritatea sistemelor de drept civil. Astfel, contractul se va

încheia în momentul şi în locul în care acceptarea ajunge la ofertant, indiferent dacă acesta a

cunoscut sau nu conţinutul acceptării.

De un cert interes practic este reglementarea clauzelor-standard şi a clauzelor neuzuale, prin

care s-a urmărit temperarea posibilelor abuzuri ale părţii a cărei poziţie economică este privilegiată

şi de care este tentată să profite în relaţia cu partea mai vulnerabilă.

În privinţa viciilor de consimţământ, noutăţile pe care le aduce noua reglementare sunt

semnificative. Astfel, urmând modelul legislaţiilor moderne, numai eroarea esenţială va deschide

calea unei acţiuni în anularea contractului. Spre deosebire de reglementarea actuală, eroarea asupra

naturii sau obiectului contractului este tratată ca o cauză de nulitate relativă.

În plus, sunt reglementate expres eroarea de drept şi dolul prin reticenţă iar leziunea

dobândeşte o vocaţie generală de protejare a părţii defavorizate într-un raport contractual şi de

remediere a dezechilibrelor contractuale grave provocate prin comportamentul incorect al celeilalte

părţi.

Referitor la dispoziţiile ce reglementează obiectul contractului, s-a urmărit asigurarea unui

echilibru între nevalabilitatea contractului şi răspunderea contractuală. Astfel, potrivit noii

20

reglementări, imposibilitatea iniţială a obiectului obligaţiei nu atrage întotdeauna nulitatea

contractului. Se reglementează posibilitatea de a contracta cu privire la bunuri care, la data

încheierii contractului, aparţin unei terţe persoane, soluţie care este perfect concordantă cu

necesităţile relevate atât de circuitul comercial cât şi de cel civil.

Şi dispoziţiile care privesc efectele contractului propun soluţii inovatoare, dintre care

amintim: strămutarea riscului în contractele translative de proprietate odată cu predarea bunului,

reglementarea expresă a impreviziunii şi a denunţării unilaterale ca modalitate de încetare a oricărui

tip de contract încheiat pe durată nedeterminată.

Primesc o reglementare detaliată şi clauza de dezicere, pactul de opţiune, promisiunea de a

contracta, stipulaţia pentru altul, promisiunea faptei altuia şi simulaţia.

În privinţa reprezentării, s-a urmărit, în principal, clarificarea condiţiilor şi efectelor acesteia,

mai ales a efectelor actelor încheiate de reprezentant fără indicarea numelui reprezentatului şi a

celor încheiate în lipsa sau cu depăşirea puterii de a reprezenta.

În materia răspunderii civile delictuale, se propune includerea unor soluţii consacrate în

doctrină şi jurisprudenţă, cum ar fi: răspunderea pentru vătămarea unui interes, iar nu numai a unui

drept subiectiv, răspunderea în cazul neîndeplinirii unei activităţi impuse de lege sau de ordinul

superiorului, extinderea răspunderii comitentului pentru fapta prepusului, definirea pazei juridice

ş.a.

Modalităţile obligaţiilor şi tipurile de obligaţii complexe fac obiectul unor titluri distincte.

Noua reglementare preia regula solidarităţii legale în obligaţiile comerciale (consacrată, în prezent,

în art.42 din C.Com.) şi introduce solidaritatea pasivă legală între debitorii unor obligaţii contractate

pentru exploatarea unei întreprinderi. Sunt oferite, de asemenea, şi soluţii menite să clarifice

anumite probleme controversate, cum ar fi precizarea consecinţelor imposibilităţii executării în

natură a obligaţiilor asupra solidarităţii pasive ori enunţarea criteriilor de stabilire a contribuţiei

codebitorilor solidari la plata obligaţiei.

În ceea ce priveşte executarea silită a obligaţiilor, se propune, faţă de reglementarea actuală,

o restructurare a acestei materii. Astfel, după enunţarea principiului că orice obligaţie trebuie

îndeplinită în mod integral şi la timp, sunt enumerate mijloacele puse la dispoziţia creditorului

pentru a remedia consecinţele neexecutării obligaţiei, respectiv: executarea în natură a obligaţiei;

rezoluţiunea sau rezilierea contractului ori, după caz, reducerea propriei obligaţii corelative, dacă

obligaţia este contractuală; alte mijloace prevăzute de lege pentru realizarea dreptului (măsuri

conservatorii, acţiunea oblică, acţiunea revocatorie). În toate cazurile, creditorul poate cere

daune-interese pentru prejudiciile cauzate prin neexecutare, acestea putând fi cerute exclusiv în

cazul executării integrale prin echivalent, sau, dacă este cazul, pot fi cumulate cu celelalte remedii.

Totodată, noţiunea de „neexecutare a obligaţiilor” este definită în sens larg, spre a reuni

toate formele de neexecutare, precum neexecutarea totală sau parţială, executarea defectuoasă ori

21

executarea cu întârziere a obligaţiei. Existenţa neexecutării se determină ţinând seama, între altele,

de natura obligaţiei – de mijloace sau de rezultat, precum şi de calitatea debitorului.

În acelaşi timp, s-a dorit o reglementare în detaliu a punerii în întârziere a debitorului.

Astfel, atât în raporturile civile, cât şi în cele comerciale, a fost preferată soluţia acordării unui

termen suplimentar debitorului, urmărindu-se obţinerea unei executări voluntare a obligaţiei decât

încurajarea declanşării imediate a procedurilor judiciare. Faţă de reglementarea actuală din art.1079,

au fost extinse situaţiile în care debitorul se află de drept în întârziere, precizându-se că sarcina

probei unui caz de întârziere de drept revine întotdeauna creditorului, pentru a proteja debitorul de

un eventual comportament abuziv al creditorului, această regulă putând duce, uneori, la o răsturnare

a sarcinii probei.

Prevederile proiectului păstrează regula actuală a executării în natură a obligaţiilor, debitorul

putând fi silit să ofere creditorului prestaţia promisă atâta timp cât acest lucru este posibil, însă

noţiunea de imposibilitate trebuie interpretată în sens larg, cuprinzând atât o imposibilitate de fapt,

cât şi o imposibilitate de drept.

O noutate adusă prin proiect priveşte neexecutarea obligaţiei de a face; astfel, faţă de

reglementarea actuală, creditorul nu mai este obligat să ceară încuviinţarea instanţei judecătoreşti

pentru a trece la executarea silită, fiind însă dator să-l înştiinţeze pe debitor prin cererea de punere

în întârziere.

În ceea ce priveşte existenţa unui prejudiciu, condiţie esenţială de acordare de despăgubiri

creditorului pentru neexecutarea obligaţiei de către debitor, se precizează că prejudiciul se

determină ţinând seama nu doar de pierderile cauzate creditorului, dar şi de avantajele pe care

acesta le obţine, spre exemplu, prin evitarea sau reducerea unor cheltuieli. Se menţionează, totodată,

în mod expres că prejudiciul nepatrimonial este susceptibil de reparaţie, formularea din proiect fiind

menită să permită integrarea tendinţelor moderne privind formele prejudiciului nepatrimonial.

O modificare importantă priveşte momentul de la care încep să curgă dobânzile moratorii în

cazul obligaţiilor băneşti. Spre deosebire de soluţia actuală, conţinută în art.1088 C.civ., proiectul

stabileşte că daunele moratorii curg din ziua scadenţei, fără a fi nevoie de vreo punere în întârziere.

Această soluţie este menită să stimuleze executarea la timp a obligaţiilor băneşti, răspunzând mai

bine exigenţelor comerţului şi corespunzând, totodată, tendinţelor moderne din dreptul european şi

din proiectele de unificare a dreptului privat.

În ceea ce priveşte clauza penală, faţă de reglementarea actuală din art.1070, proiectul

prevede că instanţele judecătoreşti, chiar dacă pot reduce clauza penală, nu o pot suprima; în plus,

pe de o parte, instanţele judecătoreşti nu pot reduce clauza penală sub valoarea obligaţiei principale,

chiar dacă creditorul nu dovedeşte existenţa unui prejudiciu şi, pe de altă parte, nu au puterea de a

majora penalitatea atunci când aceasta este inferioară prejudiciului efectiv suferit.

22

Modificări importante se aduc şi în ceea ce priveşte rezoluţiunea şi rezilierea contractului.

Sfera de aplicare a rezoluţiunii este extinsă; astfel, chiar dacă domeniul predilect de aplicare îl

constituie contractele sinalagmatice, mecanismul rezoluţiunii fiind legat de reciprocitatea şi

interdependenţa obligaţiilor contractuale, există contracte unilaterale, cum este cazul gajului, în care

rezoluţiunea trebuie să permită uneia dintre părţi să pună capăt legăturii contractuale. În plus,

rezoluţiunea este, ca regulă, convenţională şi nu judiciară, ca în prezent.

Reglementarea „transmisiunii şi transformării obligaţiilor”, a fost restructurată pentru a

permite o expunere sistematică a regulilor. În materia cesiunii de creanţă s-a urmărit clarificarea şi

simplificarea regulilor aplicabile mai ales în ceea ce priveşte opozabilitatea cesiunii de creanţă faţă

de debitorul cedat. A fost reglementată în mod distinct cesiunea unei universalităţi de creanţe pentru

a permite astfel realizarea unor operaţiuni esenţiale în raporturile de credit, cum sunt operaţiunile de

factoring. De asemenea, proiectul completează o lacună importantă în legislaţia noastră actuală,

detaliind regulile aplicabile creanţelor constatate printr-un titlu la purtător în ceea ce priveşte

transferul titlurilor, drepturile deţinătorului titlului, mijloacele de apărare şi acţiunea deţinătorului

deposedat în mod nelegitim de titlul său.

O altă noutate priveşte reglementarea preluării de datorie, acest mecanism permiţând

simplificarea şi accelerarea schimburilor economice prin realizarea concomitentă a mai multor

raporturi obligaţionale, fără a se recurge la mecanismul novaţiei prin schimbare de debitor.

Ca o consecinţă a abandonării dualismului cod civil - cod comercial, s-a impus, în mod

logic, includerea în codul civil a cât mai multor contracte, inclusiv a celor considerate ca fiind

apanajul exclusiv al comercianţilor. Astfel, se regăsesc în proiect contractul de comision, de

consignaţie, de expediţie, de transport, de agenţie, de intermediere, antrepriză, contractul de report,

de furnizare, contractul de depozit hotelier, contracte bancare.

Structural, reglementarea contractelor speciale este împărţită în capitole aferente fiecărui

contract special, existând, totodată, contracte concepute ca variaţiuni ale unui tip special de contract

(ex.: depozitul necesar, depozitul hotelier, sechestrul convenţional sunt reglementate ca subdiviziuni

ale contractului de depozit; contractul de comision, contractul de consignaţie şi contractul de

expediţie sunt analizate ca subdiviziuni ale contractului de mandat fără reprezentare ).

Capitolul I, relativ la vânzare, reglementează promisiunea de vânzare, vânzarea bunului

altuia, precum şi obligaţiile vânzătorului şi ale cumpărătorului şi stabileşte reguli speciale

referitoare la exercitarea drepturilor părţilor la contract. De asemenea, sunt prevăzute dispoziţii cu

privire la dreptul de preemţiune şi vânzarea cu pact de răscumpărare, vânzarea cu drept de opţiune

şi promisiunea de vânzare, reguli speciale care guvernează vânzarea bunurilor mobile şi imobile şi,

respectiv, vânzarea unei moşteniri. Sunt reglementate diferite varietăţi de vânzare, precum vânzarea

cu plata preţului în rate, vânzarea la licitaţie publică, vânzarea de drepturi litigioase.

23

Capitolul al II-lea reglementează contractul de schimb, realizându-se, în lumina modelelor

de drept comparat urmărite, o corelare a noţiunii cu cea a contractului de vânzare.

Capitolul al III-lea este dedicat contractului de furnizare, care nu cunoaşte de lege lata o

reglementare de principiu (aplicaţii ale contractului găsim în cadrul unor materii speciale, cum ar fi

contractul de furnizare de energie electrică; de asemenea, Codul comercial reglementează

întreprinderile de furnituri, fără să definească însă contractul de furnizare).

Capitolul al IV-lea priveşte contractul de report, dispoziţiile acestuia urmând să constituie

dreptul comun pentru reglementările speciale care ar putea reglementa astfel de operaţiuni, cum ar

fi regulamente bursiere, etc. Potrivit concepţiei proiectului, contractul de report cuprinde în

structura sa o vânzare care se execută imediat, cu plata la vedere şi cu predarea titlurilor care fac

obiectul vânzării şi o revânzare între aceleaşi părţi, de data aceasta având calităţi inverse, pe un preţ

determinat şi la un termen determinat, a unor titluri de aceeaşi specie cu cele care au făcut obiectul

primei vânzări.

Capitolul al V-lea este dedicat contractului de locaţiune şi stabileşte, în primul rând, reguli

referitoare la natura locaţiunii, drepturile şi obligaţiile rezultând din contractul de locaţiune, precum

şi încetarea acestuia. Reguli particulare sunt prevăzute cu privire la contractul de închiriere a

locuinţei; de asemenea, subliniindu-se faptul că locaţiunea unui teren constituie arendare, sunt

prevăzute regulile specific contractului de arendare. Ca o reglementare importantă, în materia

contractului de locaţiune s-a prevăzut că în privinţa obligaţiei de restituire a bunului dat în

locaţiune, contractul încheiat pe durată determinată reprezintă titlu executoriu la expirarea

termenului. Această reglementare a fost propusă pentru a se înlătura eventualele abuzuri ale

locatarului care, la expirarea termenului, refuză să-şi execute obligaţia de restituire a bunului dat în

locaţiune, iar intentarea acţiunii în evacuare nu este o soluţie viabilă, dată fiind durata mare a

procesului.

Capitolul al VI-lea reglementează contractul de antrepriză. Sunt de menţionat, dintre

prevederile nou introduse cele privind determinarea preţului, furnizarea materialului, delimitarea

faţă de contractul de vânzare, obligaţiile părţilor, informarea beneficiarului, vânzarea bunurilor

neridicate la termen, preţul împovărător, noţiunea antreprizei pentru lucrări de construcţii şi

împrejurările care împiedică executarea lucrărilor.

Capitolul al VII-lea grupează prevederile referitoare la contractul de societate şi la

contractul de asociere în participaţie şi, cu titlu de noutate, stabileşte posibilitatea ca societatea să

dobândească personalitate juridică.

Noul Cod civil structurează sistemului societăţilor /întreprinderilor pe următoarele principii:

1. societăţile pot fi simple (civile) - cele constituite prin contractul de societate, exclusiv

în condiţiile Codului civil; Prevederile Noului Cod civil privind societatea simplă constituie şi

dreptul comun cu privire la societăţile speciale. Societăţile simple pot fi cu sau fără personalitate

24

juridică, în funcţie de voinţa asociaţilor şi pot dobândi personalitate juridică prin înscrierea în

registrul comerţului;

2. societăţile speciale sunt toate celelalte societăţi, altele decât cele simple, constituite

pentru exerciţiul unor activităţi economice sau diverse profesii, reglementate de legi speciale.

În ceea ce priveşte contractul de transport (Capitolul al VIII-lea), sunt detaliat reglementate:

noţiunea, dovada, domeniu de aplicare, încheierea contractului de transport, transportul succesiv,

pluralitatea de exemplare, recipisa de primire, transmisibilitatea documentelor de transport, efectele

transmiterii documentului de transport, ambalajul, obligaţiile expeditorului la predarea bunurilor

spre transport, suspendarea transportului şi contraordinul, împiedicări la executarea transportului,

modificările aduse de transportator contractului de transport, dreptul de dispoziţie ulterioară al

expeditorului, dreptul de refuz al transportatorului, obligaţia de predare şi informare care incumbă

transportatorului, drepturile şi obligaţiile esenţiale ale destinatarului, preţul şi alte cheltuieli,

obligaţiile esenţiale ale destinatarului, imposibilitatea predării bunurilor, dreptul de retenţie

aparţinând transportatorului, răspunderea transportatorului, raporturile dintre cărăuşii succesivi,

obligaţiile esenţiale ale transportatorului în transportul de călători şi bagaje, obligaţii ale părţilor,

răspunderea pentru călători şi bagaje, răspunderea în transportul succesiv.

Capitolul al IX-lea este rezervat contractului de mandat şi tratează natura şi întinderea

mandatului, obligaţiile părţilor între ele şi, respectiv, faţă de terţi, precum şi încetarea mandatului.

Sunt reglementate, în mod distinct, contractele de comision, consignaţie şi expediţie, ca variaţiuni

ale mandatului.

Capitolul al X-lea reglementează contractul de agenţie. Urmând principiul unificării în

materie, acest capitol integrează principiile consacrate de Legea nr.509/2002, de Convenţia asupra

Agenţiei în Vânzarea Internaţională de Bunuri (Geneva, 17 Februarie 1983). Textul respectă

standardele minimale fixate de Directiva Consiliului nr.86/653/EEC privind coordonarea legislaţiei

statelor membre referitoare la agenţii comerciali independenţi.

Contractul de intermediere este reglementat de Capitolul XI din proiect. Complexitatea

economiei şi a pieţelor, fenomenul de specializare economică a operatorilor economici şi de

globalizare a schimburilor comerciale au impus cu necesitate apariţia intermedierii ca operaţiune

prin care se pun în legătură mai multe părţi, cu scopul de a se facilita încheierea unor acte juridice.

Capitolul al XII-lea este consacrat contractului de depozit şi tratează depozitul obişnuit,

depozitul necesar, depozitul hotelier, precum şi sechestrul convenţional.

Contractul de împrumut este reglementat de Capitolul XIII, acordându-se o importanţă

deosebită dispoziţiilor aferente împrumutului de folosinţă – comodatul – şi împrumutului propriu-

zis, numit şi împrumut de consumaţie. Noutăţile din această materie vizează, în principal,

prevederile referitoare la promisiunea de împrumut, pieirea bunului dat în comodat, obligaţia

25

comodantului de informare, transferul proprietăţii şi al riscurilor în contractul de împrumut de

consumaţie, restituirea împrumutului, regimul dobânzilor.

Capitolul al XIV-lea reglementează contractul de cont curent, iar Capitolul XV este destinat

contului bancar curent şi altor contracte bancare.

Necesitatea unei reglementări a contractului de cont curent bancar se justifică, pe de o parte,

prin particularităţile pe care acesta le prezintă faţă de contractul de cont curent comercial, iar, pe de

altă parte, prin faptul că răspunde unei realităţi caracterizată prin „bancarizarea” raporturilor

economice, fenomen specific unei economii de piaţă.

De asemenea, alături de contractul de cont bancar se propune şi reglementarea altor

operaţiuni bancare curente care se realizează prin intermediul unui cont curent sau care reprezintă o

aplicaţie a unui contract clasic (închirierea casetei de valori).

Capitolul al XVI-lea, „Contractul de asigurare”, reuneşte contractul de rentă viageră şi

contractul de întreţinere pe viaţă, cel din urmă găsindu-şi o consacrare legislativă după o perioadă

îndelungată în care i s-au aplicat regulile obligaţiilor generale şi inovaţiile rezultate din practica

instanţelor judecătoreşti.

În ceea ce priveşte contractul de rentă (capitolul al XVII-lea), principalele noutăţi formulate

se referă la stipularea rentei în beneficiul unui terţ, rezoluţiunea contractului de rentă viageră,

modurile de constituire a rentei.

Capitolul al XVIII-lea priveşte contractul de întreţinere. Menţionăm, cu titlu de exemplu,

dispoziţiile referitoare la aplicarea unor reguli de la contractul de rentă viageră, întinderea obligaţiei

de întreţinere, protecţia creditorilor, încetarea contractului de întreţinere şi, cu deosebire, la

rezoluţiunea contractului.

Capitolul al XIX-lea reglementează Jocul şi prinsoarea, ca fiind contracte aleatorii. În ceea

ce priveşte contractul de joc şi prinsoare, principalele noutăţi formulate se referă la lipsa dreptului

la acţiune atunci când acestea nu au fost autorizate de autoritatea competentă, şi problema

competiţiilor sportive.

Capitolul al XX-lea cuprinde dispoziţiile relative la contractul de tranzacţie. Principalele

noutăţi propusese referă la noţiunea de contract de tranzacţie, condiţiile de fond ale contractului,

tranzacţia încheiată pe baza unor documente false, tranzacţia asupra unui proces terminat şi

desfiinţarea tranzacţiei.

În ceea ce priveşte titlul privitor la garantarea obligaţiilor, menţionăm că acesta a fost

structurat în garanţii personale (fideiusiunea şi garanţiile autonome), precum şi în privilegii şi

garanţii reale. În cadrul garanţiilor autonome au fost reglementate distinct scrisoarea de confort şi

scrisoarea de garanţie.

26

Referitor la privilegii şi garanţii reale, proiectul statuează regula egalităţii creditorilor şi

defineşte noţiunea de „cauză de preferinţă”, adică de instrument juridic menit să deroge de la regula

enunţată anterior, distingând în cadrul cauzelor de preferinţă privilegiile şi garanţiile reale.

Totodată, privilegiile au fost definite ca reprezentând preferinţe acordate de lege unor

creditori în considerarea calităţii creanţei lor, acestea nereprezentând un drept distinct în

patrimoniul beneficiarilor, care s-ar adăuga creanţei, ci doar o ameliorare a statutului juridic al

acesteia în cazul unui concurs între creditori. Totodată, noţiunea de garanţie reală include toate

instrumentele prin care un creditor dobândeşte un drept cu privire la unul sau mai multe bunuri ale

debitorului său, ori, în anumite cazuri, cu privire la bunurile unei alte persoane, şi care se adaugă

dreptului său de creanţă. Garanţiile reale reglementate în proiectul de faţă sunt ipoteca, gajul şi

dreptul de retenţie.

În ceea ce priveşte ipoteca, Noul Cod civil realizează o unificare şi o completare a soluţiilor

actuale din Codul civil şi din Titlul VI al Legii nr.99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea

reformei economice, prevăzând, ca noutate, că şi bunurile mobile pot face obiectul unei ipoteci.

Totodată, se înlătură restricţia actuală din Codul civil (art.1774 şi art.1776) şi se dispune că, în

materie imobiliară, este posibilă constituirea ipotecii asupra unei universalităţi de bunuri imobile.

Referitor la încheierea contractului de ipotecă, se prevede, ca şi exigenţe de formă, că

ipoteca mobiliară se constituie prin act sub semnătură privată, iar în ceea ce priveşte ipoteca

imobiliară, se menţionează, faţă de reglementarea actuală, că ipoteca este valabilă chiar dacă numai

consimţământul constituitorului este exprimat în formă autentică. Această dispoziţie este utilă mai

ales în cazul încheierii contractelor la distanţă şi al încheierii prin reprezentanţi.

Referitor la gaj, proiectul prevede că această garanţie reală nu poate avea ca obiect decât

bunuri mobile susceptibile de detenţie materială; spre deosebire de reglementarea actuală, gajul nu

poate purta asupra bunurilor incorporale, cum sunt drepturile de creanţă, decât dacă sunt încorporate

într-un titlu de valoare, ele putând face însă obiectul ipotecii mobiliare. Referitor la forma

contractului de gaj, ca şi noutate, Noul Cod civil consacră libertatea absolută a formei acestui

contract, acesta fiind încheiat în mod valabil chiar în lipsa unui înscris, indiferent de valoarea

creanţei garantate.

În absenţa unei reglementări generale în Codul civil actual a dreptului de retenţie, Noul Cod

civil prevede în mod expres acest tip de garanţie reală imperfectă. Astfel, se consolidează poziţia

titularului dreptului de retenţie, recunoscând acestuia posibilitatea de a introduce o acţiune pentru

recuperarea bunului în cazul unei desesizări involuntare.

27

Sintetizând, se poate spune că Noul Cod Civil l-a inclus pe cel commercial, prin

următoarele aspecte principale:

1. Codul civil introduce in dreptul civil roman institutia trustului (fiducia) - operatia juridica

prin care unul sau mai multi constituitori transfera drepturi catre unul sau mai multi fiduciari.

Calitatea de constituitor poate fi avuta de orice persoana fizica sau juridica, insa calitatea de fiduciar

a fost limitata la institutiile de credit, societatile de servicii de investitii financiare, societatile de

asigurare si de reasigurare.

2. Pentru prima oara in legislatia romaneasca noul Cod civil introduce reglementari generale

privind administrarea bunurilor altuia. Aceste reglementari se vor aplica in fiecare situatie in care

nu exista reglementari speciale.

3. La capitolul "obligatii" noul cod renunta la diviziunea traditionala in raporturi civile si

raporturi comerciale si se consacra diferentieri de regim juridic in functie de calitatea de

profesionist, respectiv non-profesionist a celor implicati in raportul juridic obligational.

4. Mecanismul incheierii contractelor este analizat prin prisma conceptelor consacrate de

oferta si acceptare, fiind insa avansate si alte solutii. Noua reglementare consacra solutia

irevocabilitatii ofertei de a contracta, care se bazeaza pe faptul ca, de cele mai multe ori, oferta

lansata destinatarului are in spate negocieri si discutii, in raport cu care orice razgandire din partea

ofertantului nu poate fi privita decat ca inexistenta.

5. In privinta viciilor de consimtamant, noutatile sunt semnificative. Numai "eroarea

esentiala" va deschide calea unei actiuni in anularea contractului.

6. Dispozitiile care privesc efectele contractului propun solutii noi: stramutarea riscului in

contractele translative de proprietate odata cu predarea bunului, reglementarea expresa a

impreviziunii si altele.

7. Atat in raporturile civile, cat si in cele comerciale a fost adoptata solutia acordarii unui

termen suplimentar debitorului, urmarindu-se obtinerea unei executari voluntare a obligatiei.

8. O noutate priveste "neexecutarea obligatiei de a face"; creditorul nu mai este obligat sa

ceara incuviintarea instantei pentru a trece la executarea silita.

9. O modificare importanta priveste momentul de la care incep sa curga dobanzile moratorii

in cazul obligatiilor banesti: daunele moratorii curg din ziua scadentei.

10. Codul civil reglementeaza si contractul de cont curent, contul bancar curent si alte

contracte bancare.

28

Teme de control:

1. Definiţi afacerea 2. Care sunt principiile dreptului afacerilor ? 3. Definiţi dreptul comercial 4. Ce sunt faptele de comerţ ? 5. Care sunt obligaţiile profesionale ale comercianţilor ? 6. Ce este fondul de comerţ ? 7. Care sunt elementele incorporale ale fondului de comerţ ? 8. Definiţi efectul de comerţ 9. Definiţi titlul de credit 10. Ce este Cambia ? 11. Ce este Biletul la ordin ? 12. Ce este Cecul ? 13. Care sunt elementele de noutate ale Noului Cod civil, privind mediul

afacerilor ? ( aplicabil din 2011) 14. Care sunt funcţiile Cecului ?

Bibliografie de referinţă Obligatorie 1. XXX, Noul Cod civil 2009, Legea nr. 287/2009 (M. Of. nr. 511 din 24 iulie 2009), art. 2580 –

2584; 2647 – 2662.

2. CRISTEA Silvia Lucia, Dreptul afacerilor, Editura Universitară, Bucureşti, 2008, Cap.X - p.

311 - 321.

29

MODULUL II.

ORGANIZAREA ACTIVITĂŢILOR FĂRĂ PERSONALITATE JURIDICĂ

Scopul modulului: Familiarizarea studenţilor cu noile aspecte doctrinare şi juridice privind Persoana fizică autorizată, Întreprinderea individuală şi Întreprinderea familială. Obiectivele modulului: La finalul acestui modul, cursanţii trebuie să poată cunoaşte şi aplica procedura înfiinţării unei: • Persoane fizice autorizată • Întreprinderi individuală • Întreprinderi familială.

Persoanele fizice autorizate (PFA), întreprinderile individuale ( ÎI) şi

întreprinderile familiale ( ÎF).

Accesul la activitatea economică, procedura de înregistrare în registrul comerţului şi de

autorizare a funcţionării şi regimul juridic al persoanelor fizice autorizate să desfăşoare activităţi

economice, precum şi al întreprinderilor individuale şi familiale este reglementat de O.U.G. nr. nr.

44 din 16 aprilie 2008. 8

Norma nu se aplică profesiilor liberale, acelor activităţi economice a căror desfăşurare este

organizată şi reglementată prin legi speciale,

În temeiul dreptului la liberă iniţiativă, al dreptului la liberă asociere şi al dreptului de

stabilire, orice persoană fizică, cetăţean român sau cetăţean al unui alt stat membru al Uniunii

Europene ori al Spaţiului Economic European, poate desfăşura activităţi economice pe teritoriul

României, în condiţiile prevăzute de lege.

Activităţile economice pot fi desfăşurate în toate domeniile, meseriile, ocupaţiile sau

profesiile pe care legea nu le interzice în mod expres pentru libera iniţiativă.

Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică pentru activităţile a căror desfăşurare în una dintre

formele prevăzute de art. 4 nu este reglementată exclusiv potrivit unei legi speciale.

Persoanele fizice pot desfăşura activităţile economice prevăzute de Codul CAEN, după cum

urmează:

a) individual şi independent, ca persoane fizice autorizate;

b) ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale;

8 Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 44 din 16 aprilie 2008 privind desfăşurarea activităţilor

economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 25 aprilie 2008.

30

c) ca membri ai unei întreprinderi familiale.

Persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale trebuie

să aibă un sediu profesional pe teritoriul României, în condiţiile prevăzute de lege.

Orice activitate economică desfăşurată permanent, ocazional sau temporar în România de

către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale trebuie să

fie înregistrată şi autorizată.

Autorizarea funcţionării, nu exonerează persoanele fizice autorizate, întreprinderile

individuale şi întreprinderile familiale de obligaţia de a obţine, înainte de începerea activităţii,

autorizaţiile, avizele, licenţele şi altele asemenea, prevăzute în legi speciale, pentru desfăşurarea

anumitor activităţi economice.

Înregistrarea şi autorizarea funcţionării

Persoanele fizice prevăzute de lege au obligaţia să solicite înregistrarea în registrul

comerţului şi autorizarea funcţionării, înainte de începerea activităţii economice, ca persoane fizice

autorizate, denumite în continuare PFA, respectiv întreprinzători persoane fizice titulari ai unei

întreprinderi individuale.

Reprezentantul întreprinderii familiale are obligaţia să solicite înregistrarea în registrul

comerţului şi autorizarea funcţionării, înainte de începerea activităţii economice. În cazul în care

acesta nu formulează cererea în termen de 7 zile de la încheierea acordului de constituire prevăzut la

art. 29 alin. (1), oricare membru al întreprinderii familiale poate să solicite înregistrarea în registrul

comerţului şi autorizarea funcţionării.

În toate cazurile, cererea de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării

trebuie formulată în termen de 15 zile de la încheierea Acordului de constituire, în caz contrar este

necesară încheierea unui nou acord de constituire.

Condiţii.

Pot desfăşura activităţi economice în una dintre formele prevăzute de lege persoanele fizice

care:

a) au împlinit vârsta de 18 ani, în cazul persoanelor fizice care solicită autorizarea pentru

desfăşurarea de activităţi economice ca PFA şi ÎI şi al reprezentantului întreprinderii familiale,

respectiv vârsta de 16 ani, în cazul membrilor întreprinderii familiale;

b) nu au săvârşit fapte sancţionate de legile financiare, vamale şi cele care privesc

disciplina financiar-fiscală, de natura celor care se înscriu în cazierul fiscal;

c) au un sediu profesional declarat

d) declară pe propria răspundere că îndeplinesc condiţiile de funcţionare prevăzute de

legislaţia specifică în domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei mediului şi al protecţiei muncii.

31

PFA, întreprinzătorul persoană fizică titular al întreprinderii individuale şi întreprinderea

familială au sediul profesional declarat prin cererea de înregistrare în registrul comerţului şi de

autorizare a funcţionării.

Pentru stabilirea sediului profesional este necesar ca PFA, titularul întreprinderii individuale

sau oricare membru al întreprinderii familiale, de la caz la caz, să deţină un drept de folosinţă

asupra imobilului la adresa căruia acesta este declarat.

Cererea de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării se depune la

registrul comerţului de pe lângă tribunalul din judeţul în care solicitantul îşi stabileşte sediul

profesional.

Certificatul de înregistrare, conţinând codul unic de înregistrare, este documentul care atestă

înregistrarea în registrul comerţului, autorizarea funcţionării, precum şi luarea în evidenţă de către

autoritatea fiscală competentă.

Schimbarea sediului profesional şi a obiectului principal de activitate se înregistrează în

registrul comerţului, cu aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor prezentului capitol.

Punctele de lucru se înregistrează în registrul comerţului, cu respectarea dispoziţiilor privind

sediul profesional şi cu aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor prezentului capitol.

Persoana fizică autorizată, titularul întreprinderii individuale şi reprezentantul

întreprinderii familiale vor ţine contabilitatea în partidă simplă, potrivit reglementărilor privind

organizarea şi conducerea evidenţei contabile în partidă simplă de către persoanele fizice care au

calitatea de contribuabil, în conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu

modificările şi completările ulterioare.

Regimul juridic al PFA, al întreprinzătorilor titulari ai întreprinderilor individuale şi

al întreprinderilor familiale

1 Regimul juridic al PFA

În scopul exercitării activităţii pentru care a fost autorizată, PFA poate colabora cu alte

persoane fizice autorizate ca PFA, întreprinzători persoane fizice titulari ai unor întreprinderi

individuale sau reprezentanţi ai unor întreprinderi familiale ori cu alte persoane fizice sau juridice,

pentru efectuarea unei activităţi economice, fără ca aceasta să îi schimbe statutul juridic dobândit

potrivit prezentei secţiuni.

PFA nu poate angaja cu contract de muncă terţe persoane pentru desfăşurarea activităţii

pentru care a fost autorizată şi nici nu va fi considerată un angajat al unor terţe persoane cu care

colaborează, chiar dacă colaborarea este exclusivă.

32

Cu toate acestea, o persoană poate cumula calitatea de persoană fizică autorizată cu cea de

salariat al unei terţe persoane care funcţionează atât în acelaşi domeniu, cât şi într-un alt domeniu de

activitate economică decât cel pentru care PFA este autorizată.

PFA este asigurată în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi are

dreptul de a fi asigurată în sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi al asigurărilor pentru şomaj, în

condiţiile prevăzute de lege.

PFA îşi desfăşoară activitatea folosind în principal forţa de muncă şi aptitudinile sale

profesionale. Ea nu poate cumula şi calitatea de întreprinzător persoană fizică titular al unei

întreprinderi individuale.

PFA poate cere ulterior schimbarea statutului juridic dobândit şi autorizarea ca

întreprinzător persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale,

PFA răspunde pentru obligaţiile sale cu patrimoniul de afectaţiune, dacă acesta a fost

constituit, şi, în completare, cu întreg patrimoniul său, iar în caz de insolvenţă, va fi supusă

procedurii simplificate prevăzute de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu

modificările ulterioare, dacă are calitatea de comerciant, potrivit art. 7 din Codul comercial.

Creditorii îşi vor executa creanţele potrivit dreptului comun, în cazul în care PFA nu are

calitatea de comerciant.

Orice persoană interesată poate face dovada calităţii de comerciant în cadrul procedurii

insolvenţei sau separat, prin acţiune în constatare, dacă justifică un interes legitim.

Încetarea activităţii

PFA îşi încetează activitatea şi este radiată din registrul comerţului în următoarele cazuri:

a) prin deces;

b) prin voinţa acesteia;

c) în cazul unei cereri de radiere păgubitoare, în condiţiile art. 25 din Legea nr. 26/1990,

republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Cererea de radiere, însoţită de copia certificată pentru conformitate cu originalul a actelor

doveditoare, după caz, se depune la oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul unde îşi are

sediul profesional, de către orice persoană interesată.

2. Regimul juridic al întreprinzătorului persoană fizică titular al întreprinderii

individuale ( ÎI )

Întreprinderea individuală nu dobândeşte personalitate juridică prin înregistrarea în registrul

comerţului.

Întreprinzătorul persoană fizică titular al întreprinderii individuale este comerciant persoană

fizică de la data înregistrării sale în registrul comerţului.

33

Pentru organizarea şi exploatarea întreprinderii sale, întreprinzătorul persoană fizică, în

calitate de angajator persoană fizică, poate angaja terţe persoane cu contract individual de muncă,

înregistrat la inspectoratul teritorial de muncă, potrivit legii, şi poate colabora cu alte PFA, cu alţi

întreprinzători persoane fizice titulari ai unor întreprinderi individuale sau reprezentanţi ai unor

întreprinderi familiale ori cu alte persoane juridice, pentru efectuarea unei activităţi economice, fără

ca aceasta să îi schimbe statutul juridic dobândit potrivit prezentei secţiuni.

Întreprinzătorul persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale nu va fi considerat un

angajat al unor terţe persoane cu care colaborează potrivit art. 24, chiar dacă colaborarea este

exclusivă.

Întreprinzătorul persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale poate cumula şi

calitatea de salariat al unei terţe persoane care funcţionează atât în acelaşi domeniu, cât şi într-un alt

domeniu de activitate economică decât cel în care şi-a organizat întreprinderea individuală.

Întreprinzătorul persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale este asigurat în

sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi are dreptul de a fi asigurat în sistemul

asigurărilor sociale de sănătate şi al asigurărilor pentru şomaj, în condiţiile prevăzute de lege.

Persoana fizică titulară a întreprinderii individuale răspunde pentru obligaţiile sale cu

patrimoniul de afectaţiune, dacă acesta a fost constituit, şi, în completare, cu întreg patrimoniul, iar

în caz de insolvenţă, va fi supusă procedurii simplificate prevăzute de Legea nr. 85/2006, cu

modificările ulterioare.

Întreprinzătorul persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale îşi încetează

activitatea şi este radiat din registrul comerţului în următoarele cazuri:

a) prin deces;

b) prin voinţa acestuia;

c) în cazul unei cereri de radiere păgubitoare, în condiţiile art. 25 din Legea nr. 26/1990,

republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Cererea de radiere, însoţită de copia certificată pentru conformitate cu originalul a actelor

doveditoare, după caz, se depune la oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul unde îşi are

sediul profesional, de către orice persoană interesată.

(3) În caz de deces, moştenitorii pot continua întreprinderea, dacă îşi manifestă voinţa,

printr-o declaraţie autentică, în termen de 6 luni de la data dezbaterii succesiunii. Când sunt mai

mulţi moştenitori, aceştia îşi vor desemna un reprezentant, în vederea continuării activităţii

economice ca întreprindere familială.

3. Regimul juridic al întreprinderii familiale

Întreprinderea familială este constituită din 2 sau mai mulţi membri ai unei familii.

34

Membrii unei întreprinderi familiale pot fi simultan PFA sau titulari ai unor întreprinderi

individuale. De asemenea, aceştia pot cumula şi calitatea de salariat al unei terţe persoane care

funcţionează atât în acelaşi domeniu, cât şi într-un alt domeniu de activitate economică decât cel în

care şi-au organizat întreprinderea familială.

Membrii unei întreprinderi familiale sunt asiguraţi în sistemul public de pensii şi alte

drepturi de asigurări sociale şi au dreptul de a fi asiguraţi în sistemul asigurărilor sociale de sănătate

şi al asigurărilor pentru şomaj, în condiţiile prevăzute de lege.

Întreprinderea familială nu poate angaja terţe persoane cu contract de muncă.

Întreprinderea familială se constituie printr-un Acord de constituire, încheiat de membrii

familiei în formă scrisă, ca o condiţie de validitate.

Acordul de constituire va conţine: numele şi prenumele membrilor, reprezentantul, data

întocmirii, participarea fiecărui membru la întreprindere, condiţiile participării, cotele procentuale

în care vor împărţi veniturile nete ale întreprinderii, raporturile dintre membrii întreprinderii

familiale şi condiţiile de retragere, sub sancţiunea nulităţii absolute.

Reprezentantul desemnat prin acordul de constituire va gestiona interesele întreprinderii

familiale în temeiul unei procuri speciale, sub forma unui înscris sub semnătură privată. Procura

specială se semnează de către toţi membrii întreprinderii care au capacitate de exerciţiu şi

reprezentanţii legali ai celor cu capacitate de exerciţiu restrânsă.

În scopul exercitării activităţii pentru care a fost autorizată, întreprinderea familială, prin

reprezentantul său, poate colabora cu alte persoane fizice autorizate ca PFA, întreprinzători

persoane fizice titulari ai unor întreprinderi individuale sau reprezentanţi ai unor întreprinderi

familiale ori cu alte persoane fizice sau juridice, pentru efectuarea unei activităţi economice, fără ca

aceasta să îi schimbe statutul juridic dobândit potrivit prezentei secţiuni.

Întreprinderea familială nu are patrimoniu propriu şi nu dobândeşte personalitate juridică

prin înregistrarea în registrul comerţului.

Prin acordul de constituire a întreprinderii familiale, membrii acesteia pot stipula

constituirea unui patrimoniu de afectaţiune.

În acest caz, prin acordul de constituire sau printr-un act adiţional la acesta se vor stabili

cotele de participare a membrilor la constituirea patrimoniului de afectaţiune. Dacă membrii

întreprinderii convin în unanimitate, cotele de participare pot fi diferite de cele prevăzute pentru

participarea la veniturile nete sau pierderile întreprinderii.

Membrii întreprinderii familiale sunt comercianţi persoane fizice de la data înregistrării

acesteia în registrul comerţului şi răspund solidar şi indivizibil pentru datoriile contractate de

reprezentant în exploatarea întreprinderii cu patrimoniul de afectaţiune, dacă acesta a fost constituit,

şi, în completare, cu întreg patrimoniul, corespunzător cotelor de participare.

35

Deciziile privind gestiunea curentă a întreprinderii familiale se iau de către reprezentantul

desemnat

Actele de dispoziţie asupra bunurilor afectate activităţii întreprinderii familiale se vor lua cu

acceptul majorităţii simple a membrilor întreprinderii.

Actele prin care se dobândesc bunuri pentru activitatea întreprinderii familiale se încheie de

reprezentant fără autorizarea prealabilă a membrilor, dacă valoarea bunului cu privire la care se

încheie actul nu depăşeşte 50% din valoarea bunurilor care au fost afectate întreprinderii şi a

sumelor de bani aflate la dispoziţia întreprinderii la data actului. Bunurile dobândite sunt

coproprietatea membrilor în cotele prevăzute, după caz.

Întreprinderea familială îşi încetează activitatea şi este radiată din registrul comerţului în

următoarele cazuri:

a) mai mult de jumătate dintre membrii acesteia au decedat;

b) mai mult de jumătate dintre membrii întreprinderii cer încetarea acesteia sau se retrag

din întreprindere;

c) în cazul unei cereri de radiere păgubitoare, în condiţiile art. 25 din Legea nr. 26/1990,

republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Cererea de radiere, însoţită de copia certificată pentru conformitate cu originalul a actelor

doveditoare, după caz, se depune la oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul unde îşi are

sediul profesional, de către orice persoană interesată.

Pentru sprijinirea întreprinzătorilor, primăriile pot să îşi constituie birouri de asistenţă şi

reprezentare a persoanelor fizice.

Persoanele fizice pot opta să efectueze formalităţile prevăzute anterior şi prin intermediul

birourilor de asistenţă şi reprezentare.

Birourile de asistenţă şi reprezentare pot să reprezinte persoana fizică solicitantă în cadrul

procedurilor de obţinere a autorizaţiei şi înregistrării în registrul comerţului, în temeiul unei cereri

de reprezentare.

Birourile de asistenţă şi reprezentare au următoarele competenţe:

a) primesc şi ordonează documentaţia pentru înregistrare şi autorizare;

b) remit cererea de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării,

însoţită de documentaţia de susţinere, la registrul comerţului competent, efectuează corespondenţă

cu acesta în scopul obţinerii înregistrării şi autorizării, precum şi pentru primirea certificatului de

înregistrare şi a celorlalte acte, în original;

c) remit solicitantului actele în original primite de la registrul comerţului, prin scrisoare

recomandată cu confirmare de primire, în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii din partea

acestuia; actele se socotesc comunicate solicitantului la data la care acestea devin disponibile

destinatarului pe suport hârtie;

36

d) acordă solicitanţilor asistenţă privind operaţiunea de înregistrare în registrul comerţului

şi de autorizare a funcţionării.

Pentru serviciile prestate primăriile vor putea percepe taxe pe care le pot stabili autonom, în

temeiul principiului autonomiei locale.

Primăriile vor pune la dispoziţia publicului un formular standard al cererii de reprezentare.

Cererea de reprezentare, cererea de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării

şi documentaţia de susţinere pot fi remise la registrul comerţului competent în format electronic,

utilizând Sistemul de autorizare şi înregistrare online şi/sau pe suport hârtie, prin poştă, cu scrisoare

recomandată cu confirmare de primire cu conţinut declarat, ori direct la registrul comerţului.

În scopul liberului acces al cetăţenilor la servicii publice administrative de calitate, birourile

de asistenţă şi reprezentare pot primi cereri de reprezentare şi pot presta servicii de asistenţă,

indiferent de sediul profesional al solicitantului şi de registrul comerţului căruia i se adresează

acesta.

Persoanele prevăzute la PFA, ÎI şi ÎF sunt plătitoare de impozit pe venit în condiţiile

prevăzute de Codul fiscal. 9

Documentele necesare la înregistrare. 1 Documentaţia de susţinere a cererii de înregistrare în registrul comerţului şi de

autorizare a funcţionării PFA

1.1 Carte de identitate sau paşaport - fotocopie certificată olograf de către titular privind

conformitatea cu originalul

1.2 Document care să ateste drepturile de folosinţă asupra sediului profesional, precum

contract de închiriere, comodat, certificat de moştenitor, contract de vânzare-cumpărare, declaraţie

de luare în spaţiu sau orice alt act juridic care conferă dreptul de folosinţă etc. - copie legalizată

1.3 Declaraţie pe propria răspundere care să ateste îndeplinirea condiţiilor legale de

funcţionare prevăzute de legislaţia specială din domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei

mediului şi protecţiei muncii

1.4 Fotocopii certificate olograf de pe documentele care atestă pregătirea profesională,

dacă aceasta este cerută, potrivit unor prevederi legale speciale

1.5 Fotocopii certificate olograf de pe documentele care atestă experienţa profesională,

dacă este cazul

9 Legea privind Codul fiscal, nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare.

37

2. Documentaţia de susţinere a cererii de înregistrare în registrul comerţului şi de

autorizare a funcţionării întreprinderii individuale ( ÎI )

2.1. Carte de identitate sau paşaport al titularului întreprinderii individuale - fotocopie

certificată olograf de către titular privind conformitatea cu originalul

2.2. Document care să ateste drepturile de folosinţă asupra sediului profesional, precum

contract de închiriere, comodat, certificat de moştenitor, contract de vânzare-cumpărare, declaraţie

de luare în spaţiu sau orice alt act juridic care conferă dreptul de folosinţă etc. - copie legalizată

2.3. Declaraţie pe propria răspundere care să ateste îndeplinirea condiţiilor legale de

funcţionare prevăzute de legislaţia specială din domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei

mediului şi protecţiei muncii

2.4. Fotocopii certificate olograf de pe documentele care atestă pregătirea profesională, dacă

aceasta este cerută, potrivit unor prevederi legale speciale

2.5. Fotocopii certificate olograf de pe documentele care atestă experienţa profesională, dacă

este cazul

3. Documentaţia de susţinere a cererii de înregistrare în registrul comerţului şi

autorizare a funcţionării întreprinderii familiale ( ÎF )

3.1. Carte de identitate sau paşaport al fiecărui membru - fotocopie certificată olograf de

către titular privind conformitatea cu originalul

3.2. Document care să ateste drepturile de folosinţă asupra sediului profesional, precum

contract de închiriere, comodat, certificat de moştenitor, contract de vânzare-cumpărare, declaraţie

de luare în spaţiu sau orice alt act juridic care conferă dreptul de folosinţă etc. - copie legalizată

3.3. Declaraţie pe propria răspundere a reprezentantului, care să ateste îndeplinirea

condiţiilor legale de funcţionare prevăzute de legislaţia specială din domeniul sanitar, sanitar-

veterinar, protecţiei mediului şi protecţiei muncii

3.4. Fotocopii certificate olograf de pe documentele care atestă pregătirea profesională,

dacă aceasta este cerută, potrivit unor prevederi legale speciale

3.5. Fotocopii certificate olograf de pe documentele care atestă experienţa profesională,

dacă este cazul

3.6. Acordul de constituire şi procura specială.

38

4. Documente care atestă pregătirea sau experienţa profesională

Pregătirea sau experienţa profesională se atestă, după caz, cu documente cum sunt:

- diploma, certificatul sau adeverinţa, prin care se dovedeşte absolvirea unei instituţii de

învăţământ, certificatul de calificare profesională sau de absolvire a unei forme de pregătire

profesională, organizată în condiţiile legii, în vigoare la data eliberării acestuia, certificatul de

competenţă profesională, cartea de meşteşugar, carnetul de muncă al solicitantului, declaraţie de

notorietate cu privire la abilitatea de a desfăşura activitatea pentru care se solicită autorizarea,

eliberată de primarul localităţii respective în mod gratuit în cazul meseriilor tradiţionale artizanale,

atestatul de recunoaştere şi/sau de echivalare pentru persoanele fizice care au dobândit calificarea în

străinătate, atestatul de recunoaştere a calificării dobândite în străinătate, în afara sistemului de

învăţământ, orice alte dovezi care să ateste experienţa profesională.

Teme de control:

1. Care sunt formele de organizare a activităţilor fără personalitate juridică ?

2. În ce condiţii persoanele fizice pot desfăşura activităţile economice prevăzute de lege ?

3. În ce cazuri încetează activitatea PFA ?

4. În ce cazuri încetează activitatea Întreprinderii individuale ( ÎI) ?

5. În ce cazuri încetează activitatea Întreprinderii familiale ( ÎF) ?

6. Care din aceste forme poate angaja salariaţi ?

7. Ce document atestă autorizarea funcţionării oricăreia dintre forme ?

Bibliografie de referinţă

Obligatorie

1. XXX, Persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale (şi

alte acte), Editura Best Publishing, Bucureşti, 2009

Opţională

2. CRISTEA Silvia Lucia, Dreptul afacerilor, Editura Universitară, Bucureşti, 2008,

Cap.III – p.77- 108.

39

MODULUL III

ORGANIZAREA ACTIVITĂŢILOR CU PERSONALITATE JURIDICĂ

Scopul modulului: Aprofundarea cunoştinţelor studenţilor, referitoare la conţinutul şi regimurile

Structurilor economice private, cu personalitate juridică.

Obiectivele modulului: La finalul acestui modul, cursanţii trebuie:

• Să recunoască încadrarea unei anumite societăţi în tipologia studiată

• Să cunoască şi să înţeleagă regimul GIE

• Să cunoască facilităţile acordate studenţilor care vor să înfiinţeze o afacere

1. Societăţile comerciale. 10

Elemente generale.

In vederea efectuarii de acte de comert, persoanele fizice si persoanele juridice se pot asocia

si pot constitui societati comerciale, cu respectarea dispozitiilor prezentei legi.

Societatile comerciale cu sediul in Romania sunt persoane juridice romane.

Societatile comerciale se vor constitui in una dintre urmatoarele forme:

a) societate in nume colectiv;

b) societate in comandita simpla;

c) societate pe actiuni;

d) societate in comandita pe actiuni si

e) societate cu raspundere limitata.

Obligatiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social.

Asociatii in societatea in nume colectiv si asociatii comanditati in societatea in comandita

simpla sau in comandita pe actiuni raspund nelimitat si solidar pentru obligatiile sociale.

Creditorii societatii se vor indrepta mai intai impotriva acesteia pentru obligatiile ei si,

numai daca societatea nu le plateste in termen de cel mult 15 zile de la data punerii in intarziere, se

vor putea indrepta impotriva acestor asociati.

Actionarii, asociatii comanditari, precum si asociatii in societatea cu raspundere limitata

raspund numai pana la concurenta capitalului social subscris.

Societatea comerciala va avea cel putin doi asociati, in afara de cazul cand legea prevede

altfel.

Constituirea societatilor comerciale

10 Legea societăţilor comerciale, nr. 31 din 16 noiembrie 1990, , republicată în M. Of. nr. 279 din 21

aprilie 2003 şi actualizată până la data de 17 aprilie 2009,

40

Actul constitutiv al societatii

Societatea in nume colectiv sau in comandita simpla se constituie prin contract de societate, iar

societatea pe actiuni, in comandita pe actiuni sau cu raspundere limitata se constituie prin contract

de societate si statut.

Societatea cu raspundere limitata se poate constitui si prin actul de vointa al unei singure persoane.

In acest caz se intocmeste numai statutul.

Contractul de societate si statutul pot fi incheiate sub forma unui inscris unic, denumit act

constitutiv.

Cand se incheie numai contract de societate sau numai statut, acestea pot fi denumite, de asemenea,

act constitutiv. In cuprinsul legii, denumirea act constitutiv desemneaza atat inscrisul unic, cat si

contractul de societate si/sau statutul societatii.

In cazurile in care contractul de societate si statutul constituie acte distincte, acesta din urma va

cuprinde datele de identificare a asociatilor si clauze reglementand organizarea, functionarea si

desfasurarea activitatii societatii.

Actul constitutiv se incheie sub semnatura privata, se semneaza de toti asociatii sau, in caz de

subscriptie publica, de fondatori. Forma autentica a actului constitutiv este obligatorie atunci cand:

a) printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se afla un teren;

b) se constituie o societate in nume colectiv sau in comandita simpla;

c) societatea pe actiuni se constituie prin subscriptie publica.

Actul constitutiv dobandeste data certa si prin depunerea la oficiul registrului comertului.

Semnatarii actului constitutiv, precum si persoanele care au un rol determinant in constituirea

societatii sunt considerati fondatori.

Nu pot fi fondatori persoanele care, potrivit legii, sunt incapabile ori care au fost condamnate pentru

gestiune frauduloasa, abuz de incredere, fals, uz de fals, inselaciune, delapidare, marturie

mincinoasa, dare sau luare de mita, pentru infractiunile prevazute de Legea nr. 656/2002 pentru

prevenirea si sanctionarea spalarii banilor, precum si pentru instituirea unor masuri de prevenire si

combatere a finantarii actelor de terorism, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru

infractiunile prevazute de art. 143 - 145 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei sau

pentru cele prevazute de prezenta lege, cu modificarile si completarile ulterioare.

Actul constitutiv al societatii va cuprinde toate elementele prevăzute de lege, pentru forma

resperctivă.

Societatea pe actiuni se constituie prin subscriere integrala si simultana a capitalului social

de catre semnatarii actului constitutiv sau prin subscriptie publica.

Capitalul social al societatii pe actiuni sau al societatii in comandita pe actiuni nu poate fi

mai mic de 90.000 lei. Guvernul va putea modifica, cel mult o data la 2 ani, valoarea minima a

41

capitalului social, tinand seama de rata de schimb, astfel incat acest cuantum sa reprezinte

echivalentul in lei al sumei de 25.000 euro.

Societatea in nume colectiv, societatea in comandita simpla si societatea cu raspundere

limitata sunt obligate sa verse integral la data constituirii capitalul social subscris.

Capitalul social al unei societati cu raspundere limitata nu poate fi mai mic de 200 lei si se

divide in parti sociale egale, care nu pot fi mai mici de 10 lei.

Partile sociale nu pot fi reprezentate prin titluri negociabile.

In societatea cu raspundere limitata, numarul asociatilor nu poate fi mai mare de 50.

In cazul in care, intr-o societate cu raspundere limitata, partile sociale sunt ale unei singure

persoane, aceasta, in calitate de asociat unic, are drepturile si obligatiile ce revin, potrivit prezentei

legi, adunarii generale a asociatilor.

Daca asociatul unic este administrator, ii revin si obligatiile prevazute de lege pentru

aceasta calitate.

O persoana fizica sau o persoana juridica nu poate fi asociat unic decat intr-o singura societate cu

raspundere limitata.

O societate cu raspundere limitata nu poate avea ca asociat unic o alta societate cu raspundere

limitata, alcatuita dintr-o singura persoana.

Contractele intre societatea cu raspundere limitata si persoana fizica sau persoana juridica,

asociat unic al celei dintai, se incheie in forma scrisa, sub sanctiunea nulitatii absolute.

Aporturile in numerar sunt obligatorii la constituirea oricarei forme de societate.

Aporturile in natura trebuie sa fie evaluabile din punct de vedere economic. Ele sunt admise

la toate formele de societate si sunt varsate prin transferarea drepturilor corespunzatoare si prin

predarea efectiva catre societate a bunurilor aflate in stare de utilizare.

Prestatiile in munca sau servicii nu pot constitui aport la formarea ori la majorarea

capitalului social.

Asociatii in societatea in nume colectiv si asociatii comanditati se pot obliga la prestatii in

munca cu titlu de aport social, dar care nu pot constitui aport la formarea sau la majorarea

capitalului social. In schimbul acestui aport, asociatii au dreptul sa participe, potrivit actului

constitutiv, la impartirea beneficiilor si a activului social, ramanand, totodata, obligati sa participe la

pierderi.

Adunarea constitutiva are urmatoarele obligatii:

a) verifica existenta varsamintelor;

b) examineaza si valideaza raportul expertilor de evaluare a aporturilor in natura;

c) aproba participarile la profit ale fondatorilor si operatiunile incheiate in contul societatii;

d) discuta si aproba actul constitutiv al societatii, membrii prezenti reprezentand, in acest scop, si

pe cei absenti, si ii desemneaza pe aceia care se vor prezenta pentru autentificarea actului si

42

indeplinirea formalitatilor cerute pentru constituirea societatii;

e) numeste primii membri ai consiliului de administratie, respectiv ai consiliului de supraveghere,

si primii cenzori sau, dupa caz, primul auditor financiar.

Inmatricularea societatii

In termen de 15 zile de la data incheierii actului constitutiv, fondatorii, primii administratori

sau, daca este cazul, primii membri ai directoratului si ai consiliului de supraveghere ori un

imputernicit al acestora vor cere inmatricularea societatii in registrul comertului in a carui raza

teritoriala isi va avea sediul societatea. Ei raspund in mod solidar pentru orice prejudiciu pe care il

cauzeaza prin neindeplinirea acestei obligatii.

Cererea va fi insotita de:

a) actul constitutiv al societatii;

b) dovada efectuarii varsamintelor in conditiile actului constitutiv;

c) dovada sediului declarat si a disponibilitatii firmei;

d) in cazul aporturilor in natura subscrise si varsate la constituire, actele privind proprietatea, iar

in cazul in care printre ele figureaza si imobile, certificatul constatator al sarcinilor de care sunt

grevate;

e) actele constatatoare ale operatiunilor incheiate in contul societatii si aprobate de asociati;

f) declaratia pe propria raspundere a fondatorilor, a primilor administratori si, dupa caz, a

primilor directori, respectiv a primilor membri ai directoratului si ai consiliului de supraveghere si,

daca este cazul, a primilor cenzori, ca indeplinesc conditiile prevazute de prezenta lege;

g) alte acte sau avize prevazute de legi speciale in vederea constituirii.

Societatea comerciala este persoana juridica de la data inmatricularii in registrul comertului.

Filialele sunt societati comerciale cu personalitate juridica si se infiinteaza in una dintre

formele de societate enumerate la art. 2 din lege si in conditiile prevazute pentru acea forma. Ele

vor avea regimul juridic al formei de societate in care s-au constituit.

Sucursalele sunt dezmembraminte fara personalitate juridica ale societatilor comerciale si se

inregistreaza, inainte de inceperea activitatii lor, in registrul comertului din judetul in care vor

functiona.

Daca sucursala este deschisa intr-o localitate din acelasi judet sau in aceeasi localitate cu

societatea, ea se va inregistra in acelasi registru al comertului, insa distinct, ca inregistrare separata.

Celelalte sedii secundare - agentii, puncte de lucru sau alte asemenea sedii - sunt

dezmembraminte fara personalitate juridica ale societatilor comerciale si se mentioneaza numai in

cadrul inmatricularii societatii in registrul comertului de la sediul principal.

Nu se pot infiinta sedii secundare sub denumirea de filiala.

43

Functionarea societatilor comerciale

In lipsa de stipulatie contrara, bunurile constituite ca aport in societate devin proprietatea

acesteia din momentul inmatricularii ei in registrul comertului.

Cota-parte din profit ce se plateste fiecarui asociat constituie dividend.

Dividendele se distribuie asociatilor, în condiţiile legii, proportional cu cota de participare

la capitalul social varsat, daca prin actul constitutiv nu se prevede altfel.

Nu se vor putea distribui dividende decat din profituri determinate potrivit legii.

Administratorii pot face toate operatiunile cerute pentru aducerea la indeplinire a obiectului

de activitate al societatii, afara de restrictiile aratate in actul constitutiv.

Obligatiile si raspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozitiile referitoare la

mandat si de cele special prevazute in aceasta lege.

Actiunea in raspundere impotriva administratorilor apartine si creditorilor societatii, care o

vor putea exercita numai in caz de deschidere a procedurii reglementate de Legea nr. 64/1995

privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului, republicata.

Persoanele care, potrivit art. 6 alin. (2) din lege sunt incompatibile, nu pot fi fondatori nu pot

fi nici administratori, directori, membri ai consiliului de supraveghere si ai directoratului, cenzori

sau auditori financiari, iar daca au fost alese, sunt decazute din drepturi.

In orice factura, oferta, comanda, tarif, prospect si alte documente intrebuintate in comert,

emanand de la o societate, trebuie sa se mentioneze denumirea, forma juridica, sediul social,

numarul din registrul comertului si codul unic de inregistrare. Sunt exceptate bonurile fiscale emise

de aparatele de marcat electronice, care vor cuprinde elementele prevazute de legislatia din

domeniu.

2. Grupurile de interes economic. ( G.I.E. ) 11

Definiţie şi condiţii.

Grupurile de interes economic au fost definite de legea română începând din anul 2003.

Grupul de interes economic - G.I.E. reprezintă o asociere între doua sau mai multe

persoane fizice sau juridice, constituită pe o perioada determinata, în scopul inlesnirii sau

dezvoltării activităţii economice a membrilor săi, precum şi al îmbunătăţirii rezultatelor

activităţii respective.

Grupul de interes economic este persoana juridică cu scop patrimonial, care poate avea

calitatea de comerciant sau necomerciant.

Numărul membrilor unui grup de interes economic nu poate fi mai mare de 20.

11 A se vedea TITLUL V din Legea nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru

asigurarea transparenţei în exercitarea demnitatilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea coruptiei, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 279 din 21 aprilie 2003

44

Activitatea grupului trebuie sa se raporteze la activitatea economică a membrilor săi şi sa

aibă doar un caracter accesoriu fata de aceasta.

Grupul nu poate:

a) exercita, în mod direct sau indirect, o activitate de administrare ori de supraveghere a

activităţii membrilor săi sau a unei alte persoane juridice, în special în domeniile personalului,

finanţelor şi investiţiilor;

b) sa detina acţiuni, părţi sociale sau de interes, în mod direct sau indirect, la una dintre

societăţile comerciale membre; deţinerea de acţiuni, părţi sociale sau de interes în alta societate

comercială este permisă doar în măsura în care aceasta este necesară pentru îndeplinirea

obiectivelor grupului şi dacă se face în numele membrilor;

c) angaja mai mult de 500 de persoane;

d) fi folosit de către o societate comercială în scopul creditarii, în alte condiţii decât cele

prevăzute expres de Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi

completările ulterioare, a unui administrator ori director al societăţii comerciale sau a soţului,

rudelor sau afinilor pana la gradul IV inclusiv ai administratorului sau ai directorului respectiv; de

asemenea, dacă operaţiunea de creditare priveşte o societate civilă sau comercială la care una dintre

persoanele anterior menţionate este administrator sau director ori deţine, singura sau împreună cu

una dintre persoanele sus-menţionate, o cota de cel puţin 20% din valoarea capitalului social

subscris;

e) fi folosit de către o societate comercială în scopul transmiterii de bunuri, în alte condiţii

decât cele prevăzute expres de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările

ulterioare, la şi de la administratorul sau directorul societăţii comerciale ori soţul, rudele sau afinii

pana la gradul IV inclusiv ai administratorului sau ai directorului respectiv; de asemenea, dacă

operaţiunea priveşte o societate civilă sau comercială la care una dintre persoanele anterior

menţionate este administrator sau director ori deţine, singura sau împreună cu una dintre persoanele

sus-menţionate, o cota de cel puţin 20% din valoarea capitalului social subscris, cu excepţia cazului

în care una dintre societăţile comerciale respective este filiala celeilalte;

f) sa fie membru al altui grup de interes economic sau grup european de interes economic.

Grupul de interes economic nu poate emite acţiuni, obligaţiuni sau alte titluri negociabile.

Membrii grupului de interes economic răspund nelimitat pentru obligaţiile grupului şi

solidar, în lipsa unei stipulaţii contrare cu terţii co-contractanţi. Creditorii grupului se vor indrepta

mai întâi impotriva acestuia pentru obligaţiile lui şi, numai dacă acesta nu le plăteşte în termen de

cel mult 15 zile de la data punerii în întârziere, se vor putea indrepta impotriva membrilor grupului.

Constituirea grupului de interes economic

Grupul de interes economic se constituie prin contract semnat de toţi membrii şi încheiat

în forma autentică, denumit act constitutiv.

45

Semnatarii actului constitutiv, precum şi persoanele care au un rol determinant în

constituirea grupului sunt consideraţi fondatori.

Grupul de interes economic se poate constitui cu sau fără capital.

În cazul în care membrii grupului decid afectarea unui anume capital pentru desfăşurarea

activităţii grupului, aporturile membrilor nu trebuie sa aibă o valoare minima şi pot avea orice

natura.

Drepturile membrilor grupului nu pot fi reprezentate prin titluri negociabile; orice clauza

contrară se considera nulă.

Actul constitutiv al grupului de interes economic stabileşte modul de organizare a

grupului şi va cuprinde toate belementele prevăzute de lege.

Înmatricularea şi publicitatea grupului de interes economic

În termen de 15 zile de la data autentificării actului constitutiv, fondatorii sau administratorii

grupului ori un împuternicit al acestora vor cere înmatricularea grupului în registrul comerţului în a

cărui raza teritorială îşi va avea sediul grupul.

Cererea va fi însoţită de documentele prevăzute de lege.

Grupul de interes economic este obligat sa publice integral, în Monitorul Oficial al

României, Partea a IV-a: a) actul constitutiv al grupului; b) actele modificatoare ale acestuia;

c) menţiunile referitoare la: codul de înregistrare al grupului, data şi locul înregistrării, precum şi

radierea grupului.

Funcţionarea grupurilor de interes economic

Administratorii pot face toate operaţiunile cerute pentru aducerea la îndeplinire a obiectului

de activitate al grupului, în afară de restricţiile arătate în actul constitutiv. Ei sunt obligaţi sa ia parte

la toate adunările grupului, la consiliile administratorilor şi la organele de conducere similare

acestora.

Administratorii care au dreptul de a reprezenta grupul nu îl pot transmite decât dacă aceasta

facultate li s-a acordat în mod expres.

Obligaţiile şi răspunderea administratorilor sunt cele prevăzute de lege şi de dispoziţiile

referitoare la mandat.

Membrii sunt obligaţi nelimitat şi solidar pentru operaţiunile îndeplinite în numele grupului

de persoanele care îl reprezintă.

Grupului de interes economic îi sunt aplicabile, în mod corespunzător, prevederile Legii

contabilităţii nr. 82/1991, republicată.

Dizolvarea, fuziunea şi divizarea grupului de interes economic

Grupul de interes economic se dizolva prin:

a) expirarea timpului stabilit pentru durata grupului;

b) imposibilitatea realizării obiectului de activitate al grupului sau realizarea acestuia;

46

c) declararea nulităţii grupului;

d) hotărârea adunării membrilor, adoptată cu votul unanim al acestora, cu excepţia cazului

în care actul constitutiv dispune altfel;

e) hotărârea tribunalului, la cererea oricărui membru, pentru motive temeinice, precum

neînţelegerile grave dintre membri, care impiedica funcţionarea grupului, precum şi la cererea

oricărei autorităţi publice competente;

f) declararea falimentului grupului;

g) alte cauze prevăzute de lege sau de actul constitutiv al grupului.

Fuziunea sau divizarea se hotărăşte de fiecare grup, în condiţiile stabilite pentru

modificarea actului constitutiv al grupului.

Dacă prin fuziune sau divizare se înfiinţează un nou grup, acesta se constituie în condiţiile

prevăzute de lege.

În baza hotărârii adunării generale a membrilor fiecăruia dintre grupurile care participa la

fuziune sau la divizare, administratorii acestora întocmesc un proiect de fuziune sau de divizare.

Proiectul de fuziune sau de divizare, semnat de reprezentanţii grupurilor participante, se

depune la oficiul registrului comerţului unde este înmatriculat fiecare grup, iar după vizarea de către

judecătorul-delegat, se publica în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.

Lichidarea grupului de interes economic. Insolventa grupului de interes economic

Pentru lichidarea şi repartizarea patrimoniului grupului de interes economic, chiar dacă în

actul constitutiv se prevăd norme în acest scop, sunt obligatorii următoarele reguli:

a) pana la preluarea funcţiei de către lichidatori, administratorii continua mandatul lor;

b) actul de numire a lichidatorilor sau sentinta care îi tine locul şi orice act ulterior, care ar

aduce schimbări în persoana acestora, trebuie depuse, prin grija lichidatorilor, la oficiul registrului

comerţului, pentru a fi înscrise de îndată şi publicate în Monitorul Oficial, Partea a IV-a.

Lichidatorii vor putea fi persoane fizice sau persoane juridice. Lichidatorii persoane fizice

sau reprezentanţii permanenţi, persoane fizice ale societăţii lichidatoare trebuie sa fie lichidatori

autorizaţi, în condiţiile legii.

Lichidatorii au aceeaşi răspundere ca şi administratorii.

Lichidatorii sunt datori, îndată după preluarea funcţiei, ca împreună cu administratorii

grupului sa facă un inventar şi sa încheie o situaţie financiară care sa constate situaţia exactă a

activului şi pasivului grupului şi sa le semneze.

Lichidatorii sunt obligaţi sa inventarieze, sa primească şi sa păstreze patrimoniul grupului,

registrele ce li s-au încredinţat de administratori şi actele grupului.

Radierea se poate face şi din oficiu.

Grupul de interes economic, aflat în stare de insolventa, va fi supus procedurii reorganizării

47

judiciare şi falimentului, în condiţiile stabilite de Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării

judiciare şi falimentului, republicată, cu modificările ulterioare.

3. Facilităţi fiscale acordate studenţilor care doresc sa înfiinţeze o afacere proprie.

În scopul sprijinirii tinerilor, care au o anumită pregătire şi care vor sa înfiinţeze o afacere

proprie, Guvernul a aprobat, printr-o hotărâre, acordarea scutirea de la plată a unor taxe şi tarife,

după cum urmează: 12

a) taxele şi tarifele pentru operaţiunile de înmatriculare efectuate de Oficiul Naţional al

Registrului Comerţului prin oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale, tarifele pentru

operaţiunile efectuate de Biroul unic din cadrul oficiilor registrului comerţului, precum şi tarifele

pentru serviciile de asistenta prestate de oficiile registrului comerţului la înregistrarea constituirii

comercianţilor;

b) taxele şi tarifele pentru autorizarea functionarii comercianţilor, solicitate la constituire;

c) taxele şi tarifele pentru obţinerea de la administraţia publica locală a autorizaţiei de

desfăşurare a unor activităţi economice în mod independent;

d) taxele pentru publicarea, în extras, în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, a

încheierii de înmatriculare pronunţate de judecătorul-delegat la Oficiul registrului comerţului de pe

lângă tribunal;

e) taxele de timbru pentru activitatea notarială, aferente actelor în cazul cărora este

prevăzută obligativitatea încheierii acestora în forma autentică:

- când printre bunurile subscrise ca aport în natura la capitalul social se afla un teren;

- când forma juridică a societăţii comerciale implica răspunderea nelimitată a asociaţilor

sau a unora dintre ei pentru obligaţiile sociale;

- când societatea comercială se constituie prin subscripţie publica.

Aceste facilităţi se acorda o singura data, pentru constituirea unei singure firme.

Pentru a beneficia de scutirile de la plata taxelor şi tarifelor prevazute legal, studentul care

înfiinţează o societate comercială trebuie sa îndeplinească următoarele condiţii:

a) urmează cursurile unei forme de învăţământ superior de lungă sau de scurta durata la o

instituţie de învăţământ superior acreditata;

b) este cel puţin în anul II de studiu şi a promovat toate obligaţiile prevăzute de senatul

universitatii;

c) nu a depăşit varsta de 30 de ani.

12 Conform H.G. nr. 166 din 13 februarie 2003 privind acordarea unor facilităţi fiscale studenţilor

care doresc sa înfiinţeze o afacere proprie, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 114 din 24 februarie 2003

48

Elemente procedurale.

Cererea de înregistrare şi autorizare a functionarii comerciantului va cuprinde, în mod

obligatoriu, şi actul doveditor emis de instituţia de învăţământ superior acreditata, din care sa

rezulte ca studentul fondator îndeplineşte condiţiile prevăzute anterior.

Studenţii pot constitui o societate comercială în condiţiile legii, individual sau împreună cu

alţi studenţi care îndeplinesc cerinţele prevăzute de lege.

În cazul în care, în perioada de pana la 3 ani de la înmatriculare, intervine cesionarea sau

înstrăinarea parţială ori totală, prin orice modalitate, a părţilor sociale sau a acţiunilor deţinute la

societăţile comerciale constituite în condiţiile prezentei hotărâri, societatea comercială are obligaţia

restituirii integrale a sumelor reprezentând taxe şi tarife, prevăzute la art. 1, pentru care s-a acordat

scutire de plata.

Oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunal este obligat ca la primirea cererii de

înregistrare a menţiunii de cesiune sa solicite dovada privind plata sumelor pentru care s-a acordat

scutire, la nivelul taxelor şi tarifelor în vigoare la data efectuării plăţii.

Teme de control:

1. Care sunt formele societăţilor comerciale ?

2. Care este capitalul social minim la SA sau SCA? (în LEI şi cât ar trebui să reprezinte în euro ?)

3. La care din societăţi răspunderea se face atât cu capitalul social, cât şi cu patrimoniul propriu al

acţionarilor ?

4. Ce reprezintă Grupul de interes economic (G.I.E.) ?

5. Care sunt facilităţile fiscale acordate studenţilor care doresc sa înfiinţeze o afacere proprie ?

6. Care sunt condiţiile în care studenţii pot beneficia de aceste facilităţi ?

Bibliografie de referinţă

Obligatorie

1. CRISTEA Silvia Lucia, Dreptul afacerilor, Editura Universitară, Bucureşti, 2008, Cap.IV,

p.109 – 124.

2. Legea nr. 161 / 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea

demnitatilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea

coruptiei ( M. Of. nr. 279 / 21.04.2003) , Cap. 2, TITLUL V si VII.

3. HG nr. 166 / 2003 privind acordarea unor facilităţi fiscale studenţilor care doresc sa

înfiinţeze o afacere proprie, ( M. Of. nr. 114 / 24.02.2003)

4. CRISTEA Silvia Lucia, Dreptul afacerilor, Editura Universitară, Bucureşti, 2008, Cap.IV

– p.109 – 124.

49

MODULUL IV.

INTREPRINDERILE ÎN SPAŢIUL COMUNITAR 13

Scopul modulului: Cunoaşterea diversităţii, în continuă expansiune şi evoluţie, a gamei

intreprinderilor în spaţiul comunitar

Obiectivele modulului: La finalul acestui modul, cursanţii trebuie:

• Să poată defini diversele tipuri de întreprinderi europene

• Să cunoască caracterul complex al gamei şi tipologiei întreprinderilor europene

• Să cunoască, să înţeleagă şi să poată aplica un set minimal de proceduri

Cadrul juridic comunitar.

Obiectivul esenţial al Comunităţilor Europene de a realiza unificarea europeană se întemeiază în mod exclusiv pe statul de drept.

Dreptul comunitar reprezintă un sistem legal care prevalează asupra dispoziţiilor legale naţionale.

De regulă, legislaţia UE se constituie din trei tipuri diferite de legislaţii dar care se află într-o relaţie de interdependenţă:

LEGISLAŢIA PRIMARĂ

- Tratatele de instituire a Comunităţilor Europene au fost revizuite în prin:

- Actul Unic European (1987),

- Tratatul privind Uniunea Europeană – „Tratatul de a Maastrich” (1992),

- Tratatul de la Amsterdam (1997) intrat în vigoare la data de 1 mai 1999.

- Tratatul de reforma de la Lisabona (2007)

- Tratatul consolidat al UE ( 2008)

LEGISLAŢIA SECUNDARĂ

Legislaţia secundară este întemeiată e pe Tratate şi implică o serie de proceduri definite în

diferitele articole după cum urmează. În cadrul Tratatelor de instituire a Comunităţilor Europene,

dreptul comunitar poate lua următoarele forme:

Regulamente direct aplicabile şi cu caracter obligatoriu în toate statele membre excluzând

necesitatea aplicării legislaţiei interne.

Directivele care leagă statele membre de obiectivele ce urmează să fie atinse până la o anumit dată-

limită lăsând autorităţilor naţionale alegerea formei şi a mijloacelor ce urmează să fie folosite.

Directivele trebuie să fie încorporate în legislaţia internă conform procedurilor specifice fiecărui stat

membru.

Decizii care au un caracter obligatoriu în toate aspectele lor pentru acei cărora li se adresează.

Astfel, deciziile nu necesită aplicarea legislaţiilor naţionale.

50

O decizie poate fi adresată unui stat membru sau tuturor statelor membre, întreprinderilor sau

persoanelor fizice.

Recomandări şi avize care nu au caracter obligatoriu.

JURISPRUDENŢA

Jurisprudenţa include hotărârile Curţii de Justiţie şi ale Tribunalului de Primă

Instanţă, de exemplu, ca răspuns la recursurile emise de Comisie, tribunalele naţionale ale

statelor membre sau persoane fizice.

Aceste tipuri de legislaţii cuprind acquis-ul comunitar.

INTREPRINDERILE. Definiţii. Clasificare. Trăsături.

Definiţia IMM-urilor

" Categoria Intreprinderilor Micro, Mici si Mijlocii (IMM) este formata din intreprinderi care

angajeaza mai putin de 250 de persoane si care au o cifra de afaceri anuala neta de pana la 50

de milioane de euro si/ sau detin active totale de pana la 43 de milioane de euro"14

Intreprinderile micro, mici si mijlocii (IMM) joaca un rol esential in economia europeana.

Ele reprezinta o sursa de abilitati antreprenoriale, inovare si creare de locuri de munca. In Uniunea

Europeana extinsa la 25 de tari, aproximativ 23 de milioane de IMM-uri asigura in jur de 75 de

milioane de locuri de munca si reprezinta 99% din toate intreprinderile.

Totusi, ele sunt adeseori confruntate cu imperfectiunile pietei. IMM-urile au de multe ori

dificultati in obtinerea de capital sau credite, mai ales in faza de start-up. Resursele lor limitate pot

de asemenea sa reduca accesul la noi tehnologii sau inovare.

De aceea, sprijinul pentru IMM-uri reprezinta una din prioritatile Comisiei Europene pentru

cresterea economica, crearea de locuri de munca si coeziune sociala si economica.

Importanta definitiei europene a IMM

Intr-o piata unica fara granite interne, este esential ca masurile de incurajare a IMM-urilor sa se

bazeze pe o definitie comuna, in scopul imbunatatirii consistentei si eficacitatii lor si pentru

limitarea distorsiunilor si competitiei. Acest lucru este cu atat mai necesar avand in vedere

interactiunea dintre masurile nationale si cele impuse de UE pentru sustinerea IMM-urilor in

domenii precum dezvoltarea regionala si cautarea de fonduri.

In 1996, a fost adoptata de catre Comisia Europeana o recomandare ce stabilea prima definitie a

IMM-urilor. Aceasta definitie a fost aplicata pe intreg teritoriul Uniunii Europene. In data de 6 mai

13 http://www.immromania.ro

51

2003, Comisia a adoptat o noua recomandare, tinand seama de dezvoltarea economica incepand cu

1996. Aceasta recomandare a intrat in vigoare in data de 1 ianuarie 2005 si va fi aplicata tuturor

politicilor, programelor si masurilor initiate de Comisie pentru IMM.

Pentru statele membre, folosirea definitiei este voluntara, dar Comisia le recomanda atat lor, cat si

Bancii Europene de Investitii si Fondului European de Investitii, sa o foloseasca pe scara larga.

Această prezentare reflectă modificarile aduse de noua definitie, precum si motivele acestor

modificari. Explica, de asemenea, cum se poate determina statutul de IMM al unei intreprinderi,

printr-o abordare pas cu pas.

Avand in vedere ca majoritatea intreprinderilor europene angajeaza maxim 6 persoane, cele mai

multe pot fi considerate ca fiind IMM-uri. Aceasta noua definitie ia in considerare şi posibilele

relatii cu alte intreprinderi. In anumite cazuri, aceste relatii, in special daca creaza legaturi

financiare semnificative cu alte intreprinderi, pot implica faptul ca o anumita intreprindere nu este

IMM.

Categoriile de întreprinderi

- Prima categorie este constituita din intreprinzatorii care conduc intreprinderi micro, mici

sau mijlocii, si care sunt interesati sa aplice pentru granturi sau credite destinate IMM-urilor. De

asemenea, acesti intreprinzatori ar putea fi interesati sa afle daca indeplinesc criteriile pentru a

beneficia de prevederile legislative specifice pentru IMM-uri.

- A doua categorie o reprezinta oficialii europeni, nationali, locali sau regionali, care

elaboreaza si implementeaza programe, evalueaza solicitarile si verifica daca intreprinderile

indeplinesc criteriile de eligibilitate pentru schemele de sustinere a IMM.

De asemenea, s-au depus eforturi pentru a facilita depunerea cererilor de finantare sau participarea

in programele specifice destinate IMM-urilor. Acest lucru se realizeaza printr-o declaratie pe

propria raspundere, care poate fi completata chiar intreprinderi Aceasta declaratie poate fi trimisa

institutiei responsabile in vederea stabilirii statutului de IMM al unei intreprinderi la momentul

depunerii cererii. Utilizarea declaratiei este voluntara, atat pentru intreprinderi, cat si pentru

institutiile statelor membre, iar continutul lor poate fi adaptat specificului national.

Necesitatea unei noi definiţii

Noua definitie este rezultatul discutiilor dintre Comisie, statele membre, organizatiile de afaceri si

experti, precum si a doua consultari directe pe internet.

14 Extras din Articolul 2 al anexei din Recomandarea 361/2003/CE

52

Schimbarile reflecta evolutiile economice generale incepand cu 1996, si o constientizare crescanda

a obstacolelor intampinate de IMM-uri. Noua definitie este mai potrivita pentru diferitele categorii

de IMM si ia in considerare diferitele relatii dintre intreprinderi, ajuta la promovarea inovarii si la

dezvoltarea parteneriatelor, in timp ce se asigura faptul ca doar intreprinderile ce au nevoie de ajutor

vor fi tinta programelor publice.

Actualizarea pragurilor

Evolutia preturilor si a productivitatii a facut necesara ajustarea pragurilor financiare. Cresterea lor

semnificativa va permite unui numar important de intreprinderi sa-si mentina statutul de IMM si sa

se asigure eligibilitatea lor pentru programele suport.

Pragurile referitoare la numarul de angajati raman la nivelul anterior, deoarece cresterea lor ar fi

insemnat diminuarea masurilor destinate IMM-urilor.

Promovarea microintreprinderilor.

In toata Uniunea Europeana, se infiinteaza tot mai multe microintreprinderi. Noua definitie ia in

considerare aceasta evolutie prin stabilirea de praguri financiare pentru acestea, care au ca scop

incurajarea adoptarii de masuri ce se adreseaza problemelor cu care se confrunta

microintreprinderile, mai ales in faza de start-up.

Imbunatatirea accesului la capital

Accesul la capital este o problema permanenta cu care se confrunta IMM-urile, in special datorita

faptului ca nu pot oferi garantiile pe care le cer in mod traditional creditorii. Pentru a rezolva

aceasta problema, noua definitie faciliteaza finantarea egala pentru IMM-uri, prin acordarea unui

tratament favorabil pentru anumiti investitori, precum fondurile regionale, companii cu capital de

risc si business angels ( persoane sau grupuri de persoane cu activitate obisnuita de investitii cu

capital de risc, care investesc capital in afaceri necotate), fara ca intreprinderile sa-si piarda statutul

de IMM.

Aceleasi masuri se aplica autoritatilor publice locale, care au un buget anual de maxim 10 milioane

de euro, echivalentul în lei si cu mai putin de 5.000 de locuitori. Acestea pot investi intr-un IMM un

anumit procent fara ca intreprinderea respectiva sa sa afle intr-o situatie dezavantajata atunci cand

aplica pentru o finantare nerambursabila.

Promovarea inovarii si imbunatatirea accesului la cercetare si dezvoltare (C&D)

Prevederi specifice se aplica in momentul de fata pentru universitati si centre de dezvoltare non-

profit, dandu-le posibilitatea sa aiba o contributie financiara intr-un IMM.

53

Din aceasta colaborare vor beneficia ambele parti. Intareste o intreprindere prin oferirea unui

partener financiar de incredere si a accesului la cercetare si dezvoltare. De asemenea, ofera centrelor

de cercetare o oportunitate pentru punerea in aplicare a muncii lor de inovare.

Sprijinirea IMM-urilor inainte de 1.01.2005

Ca o masura tranzitorie, programele comunitare care utilizeaza in prezent definitia din 1996 vor

continua sa fie implementate in interesul intreprinderilor care au fost considerate IMM-uri cand

acele programe au fost adoptate. Angajamentele legale introduse de Comisie in baza acestor

programe nu vor fi influentate.

Considerarea diferitelor relatii intre intreprinderi

Unul dintre principalele obiective ale noii definitii este asigurarea masurilor de sustinere pentru

acele intreprinderi care chiar au nevoie de acestea. Din aceasta cauza, noua definitie introduce

metode de calculare a pragurilor financiare si de personal pentru a obtine o imagine mai realista

asupra situatiei economice a unei intreprinderi. Pentru aceasta, a fost introdusa o distinctie intre

diferitele tipuri de intreprinderi: autonome, partenere si legate (vezi capitolul 2 de pe pagina

urmatoare). Noua definitie contine de asemenea masuri de prevenire a abuzurilor legate de statutul

de IMM .

Au fost oferite instructiuni clare privind tratarea relatiilor specifice dintre IMM-uri si alte

intreprinderi sau investitori, in ceea ce priveste calcularea cifrelor financiare si de personal. In

esenta, noua definitie ia in considerare abilitatea IMM-urilor de a apela la ajutor financiar extern.

De exemplu, intreprinderile legate de alte intreprinderi, care dispun de resurse financiare mai mari

s-ar putea situa deasupra pragurilor si nu ar putea fi calificate ca IMM.

Aplicarea noii definitii a IMM-urilor

Noua defintie introduce trei categorii diferite de intreprinderi. Fiecare corespunde unui tip de relatie

pe care o intreprindere o poate avea cu alta intreprindere. Aceasta distinctie e necesara pentru a

stabili o imagine clara a situatiei economice a unei intreprinderi si pentru a le exclude pe cele care

nu sunt IMM-uri autentice.

In general, cele mai multe IMM-uri sunt autonome, avand in vedere ca fie sunt complet

independente, fie au unul sau mai multe parteneriate de mici dimensiuni (fiecare mai putin de 25%)

cu alte intreprinderi. Daca aceste parteneriate sunt sub 50%, relatia este una intre intreprinderi

partenere. Peste acest prag, intreprinderile sunt legate.

In functie de categoria in care se incadreaza intreprinderea dumneavoastra, atunci cand calculati

datele intreprinderii dumneavoastra va trebui sa includeti datele uneia sau mai multor intreprinderi.

Rezultatul calculului va va permite sa verificati daca va incadrati in pragurile financiare si de

personal stabilite prin definitie. Intreprinderile care depasesc pragurile isi pierd statutul de IMM.

54

Întreprinderea ( IMM)

Primul pas pentru a califica drept IMM este recunoaşterea.

In concordanta cu noua definitie, o intreprindere este "orice entitate angajata intr-o activitate

economica, indiferent de forma sa legala".

Aceasta formulare nu este noua. Ea reflecta terminologia folosita de Curtea Europeana de Justititie

in deciziile sale. Fiind inclusa formal in recomandare, scopul noii definitii pentru IMM este acum

clar evidentiat. Prin urmare, persoanele fizice autorizate, asociatiile familiale, parteneriatele si

asociatiile angajate intr-o activitate economica pot fi considerate intreprinderi.

Factorul determinant este activitatea economica, nu forma legala.

Noile praguri

Dupa verificarea statutului ca intreprindere, urmează stabilirea datele intreprinderii, dupa

urmatoarele trei criterii:

• Numarul mediu de salariati

• Cifra de afaceri anuala neta

• Activele totale

Prin compararea datelor intreprinderii cu nivelul pragurilor celor trei criterii, se va putea determina

daca intreprinderea este o microintreprindere sau o intreprindere mica sau mijlocie.

Ce date trebuie utilizate?

Cand se realizeaza calculele financiare si de personal, va trebui sa folositi datele continute in

ultimele situatii financiare anuale aprobate. Pentru intreprinderile nou infiintate, care nu au inca

aprobate situatiile financiare anuale, trebuie sa faceti o estimare serioasa a datelor relevante din

exercitiul financiar in curs.

Este necesar sa se retină ca, in timp ce respectarea pragurilor referitoare la numarul mediu de

salariati este obligatorie, un IMM poate alege intre a respecta fie pragul referitor la cifra de afaceri

dintr-un an, fie cel referitor la activele totale. Nu este necesara satisfacerea ambelor criterii si se

poate depasi unul dintre ele fara pierderea statutului de IMM.

Noua definitie ofera aceasta alegere deoarece, prin natura lor, intreprinderile din sectorulde comert

si distributie, au cifre de afaceri mai mari decat acelea din productie. Oferirea posibilitatii de a alege

intre acest criteriu si cel al activelor totale, care indica bonitatea unei intreprinderi, asigura IMM-

urilor angajate in diferite tipuri de activitati economice un tratament egal.

Categoria micro-intreprinderilor si a intrerinderilor mici si mijlocii are in vedere intreprinderi care

au mai putin de 250 de salariati si care au o cifra de afaceri anuala neta ce nu depaseste 50 de

milioane de euro, sau care detin active totale care nu depasesc 43 de milioane de euro.

In aceasta categorie:

Intreprinderile mici sunt definite ca intreprinderi care au pana la 49 salariati şi realizează o

cifră de afaceri anuală netă sau deţin active totale de până la 10 milioane de euro .

Micro-intreprinderile sunt definite ca intreprinderi care au până la 9 salariati şi realizează o

cifră de afaceri anuală netă sau deţin active totale de până la 2 milioane de euro.

55

56

Care este definitia unui "angajat"?

Se aplica prevederile din codul national al muncii. Ele variaza de la tara la tara, de exemplu,

pentru personalul temporar ce lucreaza ca si colaboratori sau pentru cei angajati printr-un agent

de munca tremporara.

Numarul de salariati

Acest criteriu este esential pentru a determina in ce categorie se incadreaza fiecare IMM si acopera

personalul permanent, cel cu jumatate de norma si cel temporar si include urmatoarele:

• Salariatii

• Persoanele care lucreaza pentru intreprindere, fiind subordonate ei si care sunt

considerati ca angajati prin legislatia nationala.

• proprietarii-administratori

• parteneri angajati in activitatile obisnuite ale intreprinderii si care beneficiaza de

avantaje finaciare din partea intreprinderii.

Ucenicii sau elevii si studentii implicati in programe de instruire profesionala, avand contracte

ucenicie sau de instruire profesionala, nu sunt inclusi in numarul de angajati. De asemenea, nu sunt

incluse/inclusi nici salariatele/salariatii care se afla in concediul de maternitatea sau parental.

Numarul mediu de salariati este exprimata in unitati de munca anuale. Oricine a lucrat cu norma

intreaga in intreprinderea dvs, sau ca reprezentant al acesteia, pe parcursul intregului an se masoara

ca o unitate. Personalul cu jumatate de norma, muncitorii sezonieri si aceia care nu au muncit tot

anul sunt considerati ca fractiuni din aceasta unitate.

Cifra de afaceri si activele totale.

Cifra de afaceri anuala neta este stabilita prin calcularea veniturilor pe care intreprinderea dvs le

realizeaza in cursul unui an din vanzari si servicii dupa ce toate datoriile au fost platite. Ea nu

trebuie a includa TVA-ul sau alte taxe indirecte.

Activele totale se refera la valoarea bunurilor companiei dvs (active imobilizate+active circulante

+ cheltuieli in avans).

Consecinţa depasirii unui anumit prag.

Daca intreprinderea dvs depaseste pragurile financiare stabilite pentru cifra de afaceri si activele

totale si paragurile pentru numarul mediu de salariati in cursul unui an, acest lucru nu va va afecta

situatia intreprinderii. Aceasta va pastra statutul de IMM cu care a inceput anul. Totusi, va pierde

acest statut daca pragul va fi depasit pe parcursul a doua exercitii financiare anuale consecutive.

In acelasi mod, va castiga statutul de IMM daca in perioada anterioara a fost o firma mare, dar

apoi a ajuns sub aceste praguri pe parcursul a doua exercitii financiare consecutive.

Alte elemente privind datele intreprinderii.

Pentru a lucra cu datele intreprinderii, trebuie sa stabilim daca intreprinderea este autonoma - cea

mai frecventa categorie – partenera, sau legata. Pentru a face acest lucru, trebuie sa luam in

considerare relatiile pe care firma le are cu alte intreprinderi. In functie de tipul in care se

incadreaza intreprinderea, s-ar putea sa fie necesar sa se adauge cateva sau toate datele acelor

intreprinderi la datele intreprinderii.

Întreprindere autonomă.

O intreprindere este autonoma daca:

• Intreprinderea este total independenta, de exemplu nu detine capital social sau

drepturi de vot in nici o alta intreprindere si nici o alta intreprindere nu detine capital social sau

drepturi de vot in intreprinderea.

• Detine mai putin de 25% din capitalul social sau din drepturile de vot (oricare dintre

acestea e mai mare) in una sau mai multe intreprinderi si/sau o alta intreprindere nu detine mai mult

din 25% din capitalul social sau din drepturile de vot in intreprindere.

Daca intreprinderea este autonoma, inseamna ca nu este partenera sau legata cu alta intreprindere.

Stabilirea datelor intreprinderii.

Daca intreprinderea este autonoma, se va folosi doar numarul mediu de salariati si datele financiare

incluse in situatiile financiare anuale ale intreprinderii pentru a verifica daca se respecta plafoanele.

57

Investitorii institutionali.

Comisia Europeana nu defineste conceptul de " investitori institutionali". De obicei, sunt

considerati ca investitori instituţionali cei care vand un volum mare de garantii in numele

investitorilor individuali mici si care nu se implica direct in conducerea firmei in care investesc.

Fondurile mutuale sau de pensii, de exemplu, pot fi considerate drept investitori institutionali.

Exceptii:

Poate fi considerata intreprindere autonoma si ca neavand o intreprindere partenera, chiar daca acest

plafon de 25% este atins sau depasit de unul dintre acesti investitori:

• Corporatii de investitii publice, companii cu capital de risc si business angels

• Universitati sau centre de cercetare non-profit.

• Investitori institutionali, inclusiv fonduri de dezvoltare regionale.

• Autoritati locale autonome cu un buget mai mic de 10 milioane de euro si cu mai

putin de 5.000 de locuitori.

E posibil ca intreprinderea sa ramana independenta, chiar daca are unul sau mai multi dintre

investitorii de mai sus. Fiecare dintre acestia poate detine cel mult 50% din actiunile intreprinderii

dumneavoastra, cu conditia sa nu fie legati unul de celalat.

Desigur, fiecare investitor dispune de drepturi in calitate de actionar, dar nu le poate depasi pentru a

influenta managementul intreprinderii in concordanta cu art 3.3 al definitiei (intreprinderi legate).

58

Întreprinderea parteneră.

Acest tip de relatie se refera la situatia in care se realizeaza parteneriate financiare majore cu alte

intreprinderi, fara ca una dintre intreprinderi sa aiba control direct sau indirect asupra celeilalte.

Intreprinderile partenere sunt intreprinderile care nu sunt nici autonome, nici legate una de cealalta.

O intreprindere este partenera daca:

• capitalul social si/sau drepturile de vot detinute la cealalta firma sunt egale sau mai mari de

25%, si/sau alta firma detine mai mult de 25% din capitalul social sau drepturile de vot ale firmei

• nu este legata de alta intreprindere. Aceasta inseamna printre altele, ca drepturile de vot

detinute in cealalta intreprindere sa nu fie mai mari de 50% ( si vice -versa).

Daca intreprinderea partenera este legata de alta intreprindere.

In acest caz, 100% din datele intreprindrii legate trebuie incluse in datele intreprinderii

dumneavoastra. Dupa aceea si dumneavostra includeti in datele firmei dumneavoastra procentajul

egal capitalul detinut la firma partenera .

Stabilirea datelor intreprinderii

La intreprinderea partenera - trebuie sa se adauge o parte din datele financiare si cele

privind numarul de salariati ale intreprinderii partenere la datele financiare ale firmei

dumneavoastra, cand se determina statutul de IMM. Aceasta proportie va reflecta procentul din

capitalul social detinut si/sau din drepturile de vot (oricare dintre acestea este mai ridicat).

59

60

Cazul intreprinderilor publice ( societati nationale)

O intreprindere nu poate fi considerata IMM daca: 25% sau mai mult din capitalul sau

drepturile de vot ale acesteia sunt controlate direct sau indirect, individual sau in comun, de una sau

mai multe organisme publice. Motivul pentru aceasta stipulatie este ca parteneriatul public poate

oferi acestor intreprinderi avantaje, in special de natura financiara. De asemenea, uneori este

imposibil de calculat datele privind numarul de salariati si cele financiare relevante ale

intreprinderilor publice.

Investitorii, precum universitatile sau autoritatile publice locale, care au statutul unor

organisme publice, conform legii nationale nu intra sub incidenta acestei reguli. Acestia pot detine

intre 25% - 50% din actiunile unei intreprinderi fara a-si pierde statutul de IMM.

Întreprinderea legată.

Acest tip de relatie corespunde situatiei economice a intreprinderilor care formeaza un grup prin

controlul direct sau indirect al majoritatii drepturilor de vot al unei intreprinderi sau prin abilitatea

de a exersa o influenta dominanta asupra intreprinderi. Aceste cazuri sunt mai putin frecvente decat

celalalte doua cazuri.

Definitie Doua sau mai multe intreprinderi sunt legate atunci cand se caracterizeaza prin

urmatoarele tipuri de legaturi :

• o intreprindere detine majoritatea actiunilor sau drepturilor de vot la o alta intreprindere.

• o intreprindere are dreptul de a numi sau demite majoritatea persoanelor din consiliul de

administratie, conducerea intreprinderii sau organismele de supraveghere ale altei

intreprinderi.

• contractul dintre intreprinderi sau o clauza din actul constitutiv sau statutul uneia dintre

intreprinderi, permite uneia dintre intreprinderi sa exercite o influenta dominanta asupra

celeilalte.

• o intreprindere are posibilitatea prin acord de a exercita controlul asupra actiunilor sau

majoritatii drepturilor de vot din cealalta intreprindere.

Un exemplu clasic de intreprindere legata este filiala detinuta in intregime.

Care este situatia francizelor ?

Doua intreprinderi care au incheiat un contract de franciza nu sunt neaparat legate. Acest

lucaru depinde de termenii fiecarui contract individual de franciza. Doar daca acesta contine una

din cele 4 caracteristici mentionate anterior atunci intreprinderile suntconsiderate a fi legate.

Stabilirea datelor intreprinderii.

100% din datele intreprinderii legate trebuie adaugate la cele ale intreprinderii

dumneavoastra pentru a se putea determina conformarea cu plafoanele referitoare la numarul de

angajati si situatiile financiare prevazute in definitie.

In general o intreprindere stie imediat daca este legata din moment ce in majoritatea statelor

membre este ceruta prin lege intocmirea situatiilor financiare anuale consolidate sau este inclusa

prin consolidare in situatiile financiare anuale ale altei intreprindere.

Daca nu tineti situatii financiare anuale consolidate si intreprinderea de care sunteti legati

este de asemnenea legata intr-un lant de alta intreprindere, trebuie adaugate la datele intreprinderii

dumneavoastra 100% din datele tuturor acestor intreprinderi legate.

Concluzii

Definitia este un instrument important in vederea implementarii unor masuri eficiente si

programe pentru a sprijini dezvoltarea si succesul IMM-urilor, la nivel european, national, regional

si local. 15

6115 http://www.immromania.ro

62

2. ORGANIZAREA INTREPRINDERILOR EUROPENE 16

1. Societatea europeană ( SE )

Societăţilor europene cu sediul în România le sunt aplicabile prevederile Regulamentului

Consiliului (CE) nr. 2.157/2001 din 8 octombrie 2001 privind statutul societăţii europene, cele ale

prezentului capitol, precum şi cele privitoare la societăţile pe acţiuni, în măsura compatibilităţii lor

cu dispoziţiile regulamentului comunitar.

Societăţile europene cu sediul social în România au personalitate juridică de la data

înmatriculării în registrul comerţului.

O societate europeană nu poate fi înmatriculată în registrul comerţului decât după încheierea

unui acord privind implicarea angajaţilor în activitatea societăţii, în condiţiile prevăzute de

Hotărârea Guvernului nr. 187/2007.

În termen de 30 de zile de la înregistrare, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului va

comunica Jurnalului Oficial al Uniunii Europene un anunţ privind înmatricularea societăţii. Anunţul

va cuprinde informaţiile prevăzute de art. 14 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 2.157/ 2001.

Orice societate europeană înmatriculată în România îşi poate transfera sediul social într-un

alt stat membru.

Proiectul de transfer, vizat de judecătorul-delegat, se publică în Monitorul Oficial al

României, Partea a IV-a, pe cheltuiala societăţii, cu cel puţin 30 de zile înaintea datei şedinţei în

care adunarea generală extraordinară urmează a hotărî asupra transferului.

Hotărârea adunării generale privind transferul sediului social al societăţii europene într-un

alt stat membru se adoptă în condiţiile legii române. În cazul în care acţionarii reprezentând

majoritatea capitalului social sunt prezenţi sau reprezentanţi, decizia poate fi adoptată cu majoritate

simplă.

Acţionarii care nu au votat în favoarea hotărârii adunării generale prin care a fost aprobat

transferul sediului într-un alt stat membru au dreptul de a se retrage din societate şi de a solicita

cumpărarea acţiunilor lor de către societate.

Dreptul de retragere poate fi exercitat în termen de 30 de zile de la data adoptării hotărârii

adunării generale.

Acţionarii vor depune la sediul societăţii, alături de declaraţia scrisă de retragere, acţiunile

pe care le posedă sau, după caz, certificatele de acţionar.

16 A se vedea TITLUL VII^1 din Legea societăţilor comerciale, nr. 31 din 16 noiembrie 1990, ,

republicată în M. Of. nr. 279 din 21 aprilie 2003 şi actualizată până la data de 17 aprilie 2009, în concordanţă cu prevederile Regulamentului Consiliului (CE) nr. 2.157/2001 din 8 octombrie 2001 privind statutul societăţii europene, J. Of. CE, L, 294, 10.11.2001, P. 1 şi ale Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1435/2003 din 22 iulie 2003 privind statutul Societăţii Cooperative Europene (SCE), Jurnalul Oficial CE, L, 207, 18.08.2003, P. 1

63

Preţul plătit de societate pentru acţiunile celui ce exercită dreptul de retragere va fi stabilit de

un expert autorizat independent, ca valoare medie ce rezultă din aplicarea a cel puţin două metode

de evaluare recunoscute de legislaţia în vigoare la data evaluării. Expertul este numit de

judecătoruldelegat, în conformitate cu dispoziţiile art. 38 şi 39. Costurile de evaluare vor fi

suportate de societate.

Judecătorul-delegat, ulterior verificării legalităţii transferului, pronunţă o încheiere ce atestă

îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 3-5 din lege şi a celor prevăzute de art. 8 din Regulamentul

Consiliului (CE) nr. 2.157/2001.

Ulterior radierii societăţii europene transferate, oficiul registrului comerţului va comunica

Jurnalului Uniunii Europene, pe cheltuiala societăţii, un anunţ privind radierea societăţii din

registrul comerţului din România ca urmare a transferului sediului acestuia într-un alt stat membru.

2. Grupurile europene de interes economic ( G.E.I.E. ) 17

Grupurile europene de interes economic - G.E.I.E., constituite cu respectarea prevederilor

prezentului capitol, sunt recunoscute şi pot funcţiona, în condiţiile legii, în România.

Grupul european de interes economic este acea asociere dintre doua sau mai multe

persoane fizice ori juridice, constituită pentru o perioada determinata sau nedeterminată, în

scopul inlesnirii ori dezvoltării activităţii economice a membrilor săi, precum şi al

îmbunătăţirii rezultatelor activităţii respective.

Pot fi membrii unui grup european de interes economic doar:

a) companii sau firme, în sensul art. 165 alin. (2) din versiunea consolidata a Tratatului

instituind Comunitatea Europeană, precum şi alte persoane juridice de drept public sau privat, care

au fost înfiinţate în conformitate cu legislaţia unui stat membru al Uniunii Europene şi care îşi au

sediul social, precum şi centrul principal de conducere şi de gestiune a activităţii statutare pe

teritoriul unui stat din Uniunea Europeană; dacă, conform legislaţiei unui stat membru, o companie,

firma sau alta persoana juridică nu este obligată sa aibă un sediu social, este suficient ca centrul

principal de conducere şi de gestiune a activităţii statutare a acestei companii, firme sau a altei

persoane juridice sa fie situat pe teritoriul unui stat din Uniunea Europeană;

b) persoanele fizice care desfăşoară activităţi industriale, comerciale, meşteşugăreşti sau

agricole ori care furnizează servicii profesionale sau de alta natura pe teritoriul unui stat din

Uniunea Europeană.

17 Conf. Cap. 2 din Legea nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea

transparenţei în exercitarea demnitatilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea coruptiei, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 279 din 21 aprilie 2003

64

Grupul european de interes economic trebuie sa fie alcătuit din minimum:

a) doua companii, firme sau alte persoane juridice, în sensul menţionat la alin. (2) lit. a) din

Lege, ale căror centre principale de conducere şi de gestiune a activităţii statutare sunt situate în

state membre diferite;

b) doua persoane fizice, din rândul celor menţionate la alin. (2) lit. b), care îşi desfăşoară

activitatea principala în state membre diferite;

sau

c) o companie, firma sau alta persoana juridică, în sensul menţionat la alin. (2) lit. a), al carei

centru principal de conducere şi de gestiune a activităţii statutare se găseşte într-un stat membru, şi

o persoana fizica, din rândul celor menţionate la alin. (2) lit. b), care îşi desfăşoară activitatea

principala într-un alt stat membru.

Grupul european de interes economic se constituie în baza unui contract de asociere,

denumit act constitutiv, şi se înregistrează în registrul special desemnat în acest scop de statul

membru pe teritoriul căruia grupul îşi stabileşte sediul.

Actul constitutiv al grupului stabileşte modul de organizare a grupului şi trebuie sa cuprindă

următoarele menţiuni obligatorii:

a) denumirea grupului, precedată sau succedata de expresia "Grup European de Interes

Economic", sau de initialele "G.E.I.E.", dacă aceste expresii sau iniţiale nu constituie deja o parte a

denumirii;

b) sediul grupului;

c) obiectul de activitate al grupului;

d) numele/denumirea, firma, forma juridică, domiciliul/sediul şi, dacă este cazul, codul de

înregistrare şi locul înmatriculării fiecărui membru al grupului;

e) perioada pe care va funcţiona grupul, cu excepţia cazului când aceasta este nedeterminată.

Grupurile europene de interes economic pot infiinta în România filiale, precum şi sucursale,

reprezentante şi alte unităţi fără personalitate juridică.

Înfiinţarea de sucursale sau filiale în România va fi supusă tuturor dispoziţiilor referitoare la

înmatricularea, menţionarea şi publicarea actelor şi faptelor cerute pentru grupurile de interes

economic romane.

Grupurile europene de interes economic nu sunt supuse autorizării prevăzute de

Decretul-lege nr. 122/1990 privind autorizarea şi funcţionarea în România a reprezentantelor

societăţilor comerciale şi organizaţiilor economice străine, cu modificările şi completările

ulterioare.

Toate aceste formalităţi se vor face la oficiul registrului comerţului de la sediul sucursalei

sau filialei.

Dacă un grup european de interes economic înfiinţează mai multe sucursale în România,

65

documentele de constituire şi alte acte ale aceluiaşi grup european, necesare pentru înmatricularea

unei sucursale, se depun numai la una dintre sucursale.

Reprezentantul sau reprezentanţii sucursalei unui grup european de interes economic

răspund individual sau solidar, după caz, fata de grup sau fata de terţi, pentru încălcarea dispoziţiilor

legale reglementand grupurile de interes economic, pentru nerespectarea prevederilor actului

constitutiv, fie pentru culpe în activitatea desfasurata, care au produs prejudicii grupului.

În cazul în care mai mulţi reprezentanţi pot fi ţinuţi responsabili pentru aceleaşi fapte,

tribunalul va stabili contribuţia fiecăruia la repararea prejudiciului.

Veniturile anuale ale sucursalei unui grup european de interes economic se impozitează în

conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 24/1996 privind impozitul pe venitul

reprezentantelor din România ale societăţilor comerciale şi organizaţiilor economice străine,

aprobată şi modificată prin Legea nr. 29/1997, cu modificările ulterioare.

Teme de control:

1. Care sunt normele care constituie legislaţia secundară comunitară ?

2. Care este noua definiţie europeană a IMM-urilor ?

3. Cum este definită o microîntreprindere europeană ?

4. Ce reprezintă o întreprindere parteneră ?

5. Cum este definită, în spaţiul comunitar, o întreprindere mică ?

6. Cum este definită, în spaţiul comunitar, o întreprindere mijlocie ?

7. Ce reprezintă un Grup european de interes economic ( GEIE ) ?

Bibliografie de referinţă

Obligatorie

1. Legea nr. 161 / 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea

demnitatilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea

coruptiei ( M. Of. nr. 279 / 21.04.2003) , Cap. 2; TITLUL V.

Opţională

3. MĂNDOIU Nicolae, Societăţi comerciale. Grupuri de interes economic. Întreprinderi

individuale şi familiale, Editura Con Fisc, Bucureşti, 2008, p. 220 – 225.

66

MODULUL V

CONTRACTE COMERCIALE ÎN RELAŢIILE DE AFACERI.

1. Consideratii generale privind contractele comerciale

În dreptul civil obligaţiile iau naştere atât din acte juridice, cât şi din fapte juridice. Actele

juridice sunt izvoare voluntare de obligaţii.

Cel mai important izvor voluntar de obligaţii este contractul (convenţia).

La fel ca în dreptul civil, şi în dreptul comercial încheierea contractelor are la bază principiul

libertăţii contractuale sau al autonomiei de voinţă.

Părţile îşi manifestă liber voinţa în ce priveşte încheierea, modificarea, transmiterea şi

stingerea unor drepturi şi obligaţii. Părţile contractului comercial sunt libere să aleagă cu cine

contractează şi care este întinderea drepturilor şi obligaţiilor.

Contractul, respectiv acordul de vointa al partilor trebuie sa îndeplineasca conditiile

prevazute de C. civ., 18 dobândind însa natura juridica de contract comercial, datorita faptului ca

obiectul pe care îl trateaza este comercial. Codul comercial exprima în mod sintetic acelasi punct de vedere în cele doua alineate ale

art. 1. Astfel, în primul alineat, referindu-se la obiectul codului comercial, se face precizarea de

principiu conform careia: ,,În comert se aplica legea de fata”

Codul comercial, în enumerarea multiplelor fapte (acte) sau operatii pe care le considera

comerciale se refera si la anumite contracte (art. 374-490). Pentru constituirea lor, este însa

nevoie sa se recurga la codul civil, condul comercial precizând ca unde codul comercial nu

dispune, se aplica Codul civil

În concluzie, în materia contractului comercial, acesta, sub aspect formal, este de drept

civil, dar sub aspect substantial este de drept comercial. Cauzele care au determinat constituirea unor forme paralele ale unor contracte, care la

origine au fost civile, îsi gasesc explicatia în incompatibilitatea acestora cu functia economica a

comertului. Cu titlu, de exemplu, contractele de vânzare-cumparare, mandat sau comision.

Aceste contracte civile pot sa îndeplineasca si una din functiile economice ale comertului,

devenind comerciale. Pentru aceasta a fost însa necesar ca regulile sale originare sa se modifice

pentru ca activitatea contractuala sa devina compatibila cu functia economica a comertului, dar

comertul are nevoie de reguli juridice si de institutii favorabile celeritatii tranzactiilor si sigurantei

creditului, ceea ce nu ofera dreptul comun.

18 art. 942-969 C. civ

67

Condiţiile esenţiale pentru formarea contractelor comerciale sunt aceleaşi cu ale

contractelor civile:

1. capacitatea de a contracta;

2. consimţământul valabil al părţii care se obligă;

3. un obiecte determinat;

4. cauză licită.

Realizarea acordului de voinţă are loc atunci când oferta de a contracta se întâlneşte cu

acceptarea ofertei. Oferta de a contracta este propunerea unei persoane făcută altei persoane de a

încheia un anumit contract. Acceptarea ofertei este exprimarea de către destinatarul ei a acordului

de voinţă cu privire la propunerea făcută.

Acceptarea poate fi necondiţionată sau precedată de o negociere a ofertei.

În dreptul comercial tăcerea nu are valoare de acceptare, nici pentru ofertă şi nici pentru

contraofertă.

Oferta trebuie să îndeplinească o serie de condiţii:

– să fie fermă. Odată făcută comerciantul nu trebuie s-o modifice sau s-o retracteze. Ea

reprezintă un angajament juridic care îl obligă pe ofertant;

– să fie precisă şi completă, adică să cuprindă toate condiţiile în care înţelege să contracteze;

– să fie neechivocă, adică să rezulte cu claritate că doreşte să contracteze.

Astfel, un sondaj de piaţă nu este o ofertă de a contracta din partea celui care îl realizează şi

nici o acceptare din partea respondentului.

Consideratii generale privind contractele comerciale

Drepturi si obligatii in contractele comerciale

In privinta incheierii contractelor comerciale, partile isi manifesta liber vointa in sensul

nasterii, modificarii, transmiterii sau stingerii unor drepturi sau obligatii.

Asadar, orice persoana fizica sau juridica isi poate manifesta vointa in sensul incheierii unor

contracte comerciale potrivit intereselor sale si, bineinteles, tinand cont de dispozitiile legale care

privesc ordinea publica si bunele moravuri.

Orice contract se incheie in mod valabil prin simplul acord de vointa al partilor,

indiferent de forma de manifestare a vointei partilor contractante, insa contractul comercial se

incheie, de regula, in forma scrisa, dar si verbal, telefonic etc.

Numai in mod exceptional, legea comerciala impune incheierea contractului in forma scrisa

in cazul contractului de societate in participatie, contractului de garantie reala imobiliara,

contractului de consignatie etc.

68

PRETUL IN OBLIGATIILE COMERCIALE. Pretul este un element esential al oricarui

contract, inclusiv al contractelor comerciale. Pretul trebuie sa fie stabilit in bani, sa fie determinat

sau determinabil si sa fie real.

Daca la incheierea contractelor comerciale, partile nu au stabilit pretul, ci au avut in

vedere adevaratul pret sau pretul curent, acesta va fi pretul din listele bursei sau mercurialelor de la

locul unde s-a incheiat contractul, respectiv ale locului cel mai apropiat.

MONEDA DE PLATA A PRETULUI.

Potrivit Codului Comercial, in cazul in care moneda prevazuta in contract nu are curs legal

sau comercial in tara si cand cursul ei nu a fost determinat de partile contractului, plata va putea fi

facuta in moneda tarii, la cursul de schimb din momentul scadentei si la locul platii.

Cursul de schimb al leului se determina zilnic pe piata interbancara, cu respectarea

procedurii stabilite de Banca Nationala a Romaniei.

Pe teritoriul Romaniei, incasarile si platile intre rezidenti se realizeaza in moneda nationala,

insa nici o reglementare nu interzice stabilirea pretului in moneda straina.

LOCUL EXECUTARII OBLIGATIILOR COMERCIALE. Orice obligatie comerciala

trebuie sa fie executata in locul aratat in contract sau in locul care ar rezulta din natura operatiunii,

ori din intentia partilor contractante. Asadar, locul executarii obligatiilor comerciale poate fi

prevazut in mod expres de parti in contractul pe care il incheie sau poate fi determinat in mod tacit.

In situatia in care locul executarii nu este stabilit expres in contract si nici nu rezulta tacit din natura

operatiunii sau intentia partilor contractante, Codul Comercial prevede ca obligatiile comerciale sa

fie executate la locul unde debitorul isi avea sediul sau comercial ori cel putin domiciliul sau

resedinta la data incheierii contractului.

Daca urmeaza a se preda un lucru determinat, care dupa cunostinta partilor se gasea intr-alta parte

in momentul formarii contractului, atunci predarea se va face in acel loc.

REGIMUL JURIDIC AL DOBANZILOR. In obligatiile comerciale in cazul intarzierii in

executarea unei obligatii banesti, debitorul datoreaza dobanzi. Datoriile comerciale lichide si

platibile in bani produc dobanda de drept din ziua cand devin exigibile. In cazul obligatiilor

comerciale avand ca obiect sume de bani, debitorul se afla de drept in intarziere din momentul cand

obligatia devine exigibila, cu alte cuvinte dobanzile legale curg de la data scadentei obligatiei.

Dobanzile pentru datoriile comerciale curg de drept de la scadenta, chiar daca nu au fost stabilite

prin contract scris intre parti. Pentru curgerea de drept a dobanzilor, legea cere urmatoarele conditii:

obligatia debitorului sa constea in plata unei sume de bani, obligatia sa fie lichida, adica cuantumul

sumei datorate este precis determinat, obligatia sa fie exigibila, adica datoria debitorului a ajuns la

scadenta.

CUANTUMUL DOBANZII COMERCIALE. Dobanda este reglementata de Ordonanta

Guvernului nr. 9/2000, cu modificarile si completarile ulterioare. Potrivit ordonantei, partile sunt

69

libere sa stabileasca in conventii rata dobanzii pentru intarzierea in plata unei obligatii banesti. In

situatia in care partile nu au prevazut in contract cuantumul dobanzii se va plati dobanda legala.

CO-DEBITORII. In obligatiile comerciale, codebitorii sunt tinuti solidar, afara de

stipulatie contrara. In aceasta situatie, legea institue o prezumtie de solidaritate a codebitorilor,

fiecare debitor este tinut de intreaga datorie, neputand pretinde creditorului sa primeasca o plata

partiala, iar creditorul poate urmari pe oricare dintre debitori. In cazul in care unul dintre debitori

este insolvabil, executarea obligatiei va putea fi realizata prin urmarirea celorlalti debitori.

Prezumtia de solidaritate a codebitorilor este relativa, astfel incat partile o pot inlatura, stipuland in

conventie faptul ca obligatia asumata este divizibila.

DOBANDA LA DOBANDA. Potrivit Ordonantei Guvernului nr. 9/2000, plata

anticipata a dobanzilor se poate efectua pe cel mult sase luni. Dobanda incasata ramane bine

dobandita creditorului, indiferent de variatiile ulterioare. In principiu, dobanda se calculeaza numai

asupra cuantumului sumei imprumutate. Legea admite insa ca dobanzile se pot capitaliza si pot

produce dobanzi, in temeiul unei conventii speciale in acest sens, dupa scadenta lor, dar numai

pentru dobanzi datorate pe cel putin un an

.

Solutionarea litigiilor.

Solutionarea litigiilor contractuale se poate realize prin următoarele căi:

1. pe cale amiabilă ( înţelegerea între părţi)

2. pe calea medierii

In baza articolului 4 lit. i din Legea nr. 335/2007, a camerelor de comert din Romania ,

articolului 62 din Statutul CCIB si articolului 22 din Legea nr. 192 din 16 mai 2006 privind

medierea si organizarea profesiei de mediator, Colegiul de Conducere al CCIB a decis, in sedinta

sa din 21 octombrie 2009, sa infiinteze Centrul de Mediere, structura fara personalitate juridica a

Camerei de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti. 19

Centrul de Mediere are sediul la Camera de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti si

functioneaza in cadrul Directiei Relatii Publice, Juridic si Produse Camerale, iar CCIB asigura

spatiul, personalul necesar secretariatului tehnic si celelalte conditii necesare desfasurarii activitatii

acestei structuri.

19 Centrul de Mediere al Camerei de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti modalitate

moderna si rapida de solutionare a conflictelor, http://www.cmediere.ro/index.php?act=show&id=403&mid=6&smid=31

70

In cadrul aceleasi sedinte s-a aprobat, de asemenea, Regulamentul de organizare si functionare al

Centrului de Mediere al CCIB, precum si infiintarea unui Consiliu Consultativ, care va coordona

activitatea Centrului de Mediere, compus din 6 persoane nominalizate de Colegiul de Conducere al

CCIB.

Centrul de Mediere al CCIB pune astfel la dispozitia intreprinzatorilor o modalitate de rezolvare

amiabila a diferendelor ivite in relatiile de afaceri, interne sau internationale, dar si a conflictelor

civile si comerciale, prin procedura medierii,

cu respectarea Directivei (IP/08/628) privind medierea în drl civil şi dr comercial adoptată de

Parlamentul Eu în 2008, a Codului de etica al CCIB, a Codului de etica si deontologie profesionala

al mediatorilor autorizati.

Activitatea concreta de mediere a Centrului de Mediere al CCIB va fi realizata de

mediatori autorizati inscrisi in Tabloul Mediatorilor, in conformitate cu reglementarile Consiliului

de Mediere. In acest sens, potrivit Regulamentului, Consiliul Consultativ intocmeste si actualizeaza

lista mediatorilor care se inscriu in cerintele activitatii Centrului de Mediere al CCIB si stabileste

cadrul de colaborare intre Centrul de Mediere al CCIB si mediatorii autorizati, precum si cu alte

structuri in domeniul medierii, pe baza unor acorduri de parteneriat.

3. la Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi

Industrie a României.

4. la instanţa judecătorească competentă

( Ex.: Judecatoria – Instanţa civilă – Secţia comercială)

71

CONTRACTE COMERCIALE

1. Contract de SOCIETATE

2. Contract de COMODAT ( spatii, echipamente, autovehicul)

3. Contract de INCHIRIERE COMERCIALA

4. Contract de CONCESIUNE

5. Contract de ADMINISTRARE

6. Contract de MANAGEMENT

7. Contract de ASISTENTA ECONOMICO-FINANCIARA

8. Contract de ASISTENTA JURIDICA

9. Contract de CONSULTANTA

10. Contract de CONFIDENTIALITATE

11. Contract de ASOCIERE IN PARTICIPATIUNE

12. Contract de MANDAT

13. Contract de INTERMEDIERE

14. Contract de COMISION

15. Contract de CESIUNE

16. Contract de CESIUNE BREVET DE INVENTIE

17. Contract de CESIUNE CREANTA

18. Contract de CESIUNE DREPTURI DE AUTOR

19. Contract de AGENTIE COMERCIALA

20. Contract de LEASING (pentru inchiriere echipament)

21. Contract de LEASING IMOBILIAR

22. Contract de LEASING FINANCIAR

23. Contract de LEASING FINANCIAR

24. Contract de FRANCHISA

25. Contract de KNOW - HOW

26. Contract de LICENTA

27. Contract de LICENTA DE KNOW-HOW

28. Contract de GAJ

29. Contract de PRESTARI SERVICII

30. Contract de MECENAT

31. Contract de CONT CURENT

32. Contract de FINANTARE

33. Contract de REFINANTARE

72

34. Contract de GARANTIE REALA MOBILIARA

35. Contract de ASIGURARE

36. Contract de REASIGURARE

37. Contract de NAVLOSIRE

38. Contract de TRANSPORT DE MARFURI

39. Contract de TRANSPORT DE PERSOANE

( pe caile de comunicatii: aeriene, ferate, navale, sau rutiere)

Structura unui CONTRACT DE PRESTARI SERVICII

1. PARTILE CONTRACTANTE

2. OBIECTUL CONTRACTULUI

3. DURATA CONTRACTULUI

4. ONORARIUL CUVENIT

5. MODALITATI DE PLATA

6. TERMENUL DE EXECUTARE A SERVICIILOR

7. OBLIGATIILE PARTILOR

8. COMUNICARI / NOTIFICARI

9. RASPUNDEREA CONTRACTUALA

10. FORTA MAJORA

11. INCETAREA CONTRACTULUI

12. CLAUZA DE ADAPTARE A CONTRACTULUI

13. LITIGII

14. CLAUZE FINALE

PRESTATOR, CLIENT,

73

CONTRACTUL DE VÂNZARE-CUMPARARE COMERCIALA

Notiunea contractului de vânzare-cumparare comerciala

Este contractul prin care vânzătorul (comerciant) se obligă să transmită proprietatea către

cumpărător contra unei sume de bani ce constituie preţul.

Din punct de vedere economic, vânzarea este o varianta mai evoluata a schimbului, în care

îsi are originea.

Datorita importantei sale pentru activitatea comerciala, contractul de vânzare comparare

comerciala face obiectul unei reglementari legale speciale, sediul materiei acestui contract

regasindu-se numai în parte în Codul comercial, regulile generale fiind cuprinse în Codul civil,

Cartea a III-a, Titlul V (art. 1294-1404).

Distinct de regulile aplicabile oricarui contract de vânzare-cumparare comerciala, unele

legi speciale reglementeaza si reguli specifice privind anumite vânzari. În concluzie, contractul de

vânzare-cumparare comerciala este supus unei duble subordonari legale, civila si comerciala,

dupa principiul instituit de art. 1 C.com.

Codul comercial nu ofera o definitie a contractului de vânzare-cumparare comerciala,

astfel ca, apelând la Codul civil (art. 1294 C.civ.), vom defini contractul de vânzare-cumparare

comerciala ca un contract prin care o parte (vânzatorul) se obliga sa transmita dreptul de

proprietate asupra unui bun catre cealalta parte (cumparatorul), care se obliga în schimb sa plateasca

vânzatorului o suma de bani drept pret, adaugând la aceasta elementul de comercialitate prevazut

de art. 3 C.com., si anume intentia de revânzare si obtinerea de profit.

Caracterele juridice ale contractului de vânzare-cumparare comerciala ( Trăsături) :

a) este bilateral (sinalagmatic) (dă naştere la drepturi şi obligaţii pentru ambele părţi);

b) este oneros deoarece ambele părţi urmăresc un folos patrimonial;

c) este comutativ deoarece întinderea drepturilor şi obligaţiilor este cunoscută la momentul

încheierii contractului;

d) este translativ de proprietate deoarece trece proprietatea de la vânzător la cumpărător;

e) este consensual deoarece se încheie prin simplul acord de voinţă.

Vânzarea este un contract sinalagmatic (bilateral), deoarece prin încheierea sa da nastere la

obligatii reciproce între partile contractante.

Vânzatorul are obligatiile :

sa predea efectiv marfa vânduta;

sa-l asigure pe cumparator de conformitatea marfii predate cu clauzele contractuale si

sa-i predea vânzatorului documentatia tehnica (pentru bunuri de folosinta îndelungata)

74

Cumparatorul are doua obligatii:

plata pretului si

luarea în primire a lucrului vândut.

Vânzarea este un contract cu titlu oneros.

Ambele parti urmaresc anumite interese patrimoniale, adica primirea unui echivalent în

schimbul prestatiei la care se obliga.

Vânzatorul urmareste sa primeasca pretul, iar cumparatorul urmarste sa primeasca bunul

cumparat în schimbul pretului stabilit.

Vânzarea este un contract comutativ, deoarece existenta si întinderea obligatiilor reciproce

sunt cunoscute de parti din momentul încheierii contractului si nu depind, ca în contractele

aleatorii, de un eveniment viitor si incert, care ar face sa existe sanse de câstig si pierdere pentru

ambele parti contractante.

Vânzarea este un contract consensual, putând fi încheiat prin simplul acord de vointa al

partilor (solo consensu), fara îndeplinirea vreunei formalitati si fara remiterea lucrului (marfii)

vândut si a pretului în momentul încheierii contractului (,,vinderea este perfecta.îndata ce partile

s-au învoit. ( art. 1295 C. civ.). Prin exceptie de la principiul consensualismului, în cazurile special

prevazute de lege vânzarea devine un contract solemn.

De exemplu, terenurile

� indiferent ca sunt situate în intravilanul ori extravilanul localitatilor

� pot fi înstrainate (dobândite) prin acte juridice între vii, sub sanctiunea nulitatii absolute

(virtuale), numai daca actul a fost încheiat în forma autentica (art. 46 alin. 1 din Legea nr. 18/1991).

Notiunea de ,,înstrainare (a terenurilor) vizeaza transmiterea proprietatii. Astfel fiind, pentru

constituirea sau transmiterea dezmembramintelor dreptului de proprietate (uzul; uzufructul; dreptul

de abitatie; dreptul de servitute; dreptul de superficie) nu se cere respectarea formei autentice.

Forma autentica nu este ceruta nici în cazul înstrainarii dreptului de proprietate asupra constructiilor

care nu au fost scoase niciodata din circuitul civil general.

Daca înstrainarea are ca obiect o constructie cu terenul aferent, dar contractul nu a fost

autentificat, cumparatorul dobândeste numai un drept de superficie (drept de proprietate asupra

constructiei si un drept de folosinta asupra terenului), în privinta proprietatii terenului actul valorând

numai ca un antecontract de vânzare-cumparare.

Vânzarea este un contract translativ de proprietate din momentul încheierii lui.

Aceasta înseamna ca, prin efectul realizarii acordului de vointa (solo consensu) si

independent de predarea lucrului vândut si de plata pretului, se produce nu numai încheierea

contractului, dar opereaza si transferul dreptului de proprietate de la vânzator la cumparator.

Pentru a fi translativ de proprietate, un contract de vânzare-cumparare trebuie sa

îndeplineasca mai multe conditii:

75

- obiectul contractului sa-l formeze bunuri individual determinate (res certa), pentru ca în

cazul unor bunuri determinate numai generic (res genera), dreptul de proprietate se transfera în

momentul individualizarii bunului;

- vânzatorul sa fie proprietarul lucrului vândut

Contractul de mandat

Se asemănă cu mandatul civil şi îi sunt aplicabile principiile generale ale acestuia, având

însă şi norme speciale în art. 374-391 din Codul comercial.

Mandatul comercial are ca obiect tratarea de afaceri comerciale de către mandatar pe seama

şi pe socoteala mandantului. Mandatul comercial nu se presupune gratuit – art. 374 din Codul

comercial.

Se deosebeşte de mandatul civil prin:

1) obiectul său care îl constituie încheierea de acte juridice care au natura de fapte de

comerţ;

2) caracterul oneros al acestui contract care este prezumat;

3) conferă o mai mare libertate mandatarului decât a celui din mandatul civil. Contractul de

mandat poate fi cu reprezentare sau fără reprezentare.

Contractul de comision

Contractul de comision este contractul prin care comisionarul se obligă, pe baza împuternicii

date de comitent, să încheie acte de comerţ în nume propriu pe seama comitentului, urmând să

primească o plată numită comision.

Contractul de consignaţie

Art.1 din Legea nr. 178/1934 îl defineşte ca fiind „convenţia prin care una din părţi, numită

consignant, încredinţează celeilalte părţi, numită consignatar, mărfuri sau obiecte mobile spre a le

vinde pe socoteala consignantului”.

Contractul de consignaţie, aşa cum se va arăta, are şi caracteristicile sale proprii, fapt pentru

care este un contract comercial de sine stătător, adică un contract din categoria contractelor numite.

Contractul de report

Potrivit art. 74 din Codul comercial, acesta „constă în cumpărarea pe bani gata a unor titluri

de credit circulând în comerţ şi revânzarea simultana cu termen şi pe un preţ determinat către

aceeaşi persoană a unor titluri de aceeaşi specie.

Pentru validitatea contractului este necesară prestarea reală a titlurilor date în report”.

76

Contractul de cont curent

Este contractul prin care părţile se înţeleg ca decontarea prestaţiilor lor reciproce să nu se

facă după fiecare operaţiune, ci la un anumit termen prin achitarea soldului de către partea

debitoare. Nu este un contract de creditare.

În lipsa unor termene stipulate în mod expres, data scadenţei va fi considerată data de 31

decembrie a fiecărui an (art. 372 alin. 1 Cod comercial).

Contractul de leasing

Leasingul este definit de Ordonanţa Guvernului nr.51/1997 (republicată a M.Of. nr.

9/12.01.2000 - actualizata pana la 24.04.2009) ca fiind „operaţiunea prin care o parte, denumită

locator/finanţator, transmite pentru o perioadă determinată dreptul de folosinţă asupra unui bun al

cărui proprietar este, celeilalte părţi denumită utilizator, la solicitarea acesteia, contra unei plăţi

periodice, denumită rată de leasing, iar la sfârşitul perioadei de leasing locatorul/finanţatorul se

obligă să respecte dreptul de opţiune al utilizatorului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul

de leasing ori de a înceta raporturile contractuale”.

Utilizatorul poate opta pentru cumpărarea bunului înainte de sfârşitul perioadei de leasing,

dacă părţile convin astfel şi dacă utilizatorul achită toate obligaţiile asumate prin contract.

Contractul de franciză

Franciza este un sistem de comercializare bazat pe o colaborare continuă între persoane

fizice sau juridice, independente din punct de vedere financiar, prin care o persoană, denumită

francizor, acordă unei alte persoane, denumită beneficiar, dreptul de a exploata o afacere, un produs

sau un serviciu. 20

Contractul de licenţă

Contractul de licenţa este convenţia între doua persoane prin care una, numita titular, se

angajeaza sa-i cedeze celeilalte, numita beneficiar, dreptul de a folosi brevete de inventie, procedee

tehnice, documentatii tehnice, scheme operatorii de productie, metode de exploatare a masinilor,

metode de tratare a produselor, marci de fabrica, marci de comert si marci de serviciu, contra unui

pret, in conditii si pe perioade determinate.

Contractul de forfetare

În înţelesul legii, mecanismele de mobilizare a creanţelor, prevăzute la alin. (1) lit. d), se

definesc astfel: Forfetarea este contractul prin care un vânzător sau prestator de servicii îşi vinde

20 Art. 1 al O.G. nr.52/1997 privind regimul juridic al contractului de franciză, modificată şi

completată prin Legea nr.79/1998.

77

creanţele pe care le are asupra unui cumpărător sau beneficiar unei societăţi bancare sau unei

instituţii financiare specializate, contra unei taxe de forfetare. 21

Contractul de factoring

- factoringul este contractul încheiat între o parte, denumita aderent, furnizoare de mărfuri

sau prestatoare de servicii, şi o societate bancară sau o instituţie financiară specializată, denumita

factor, prin care aceasta din urma asigura finanţarea, urmărirea creanţelor şi prezervarea contra

riscurilor de credit, iar aderentul cedează factorului, cu titlu de vânzare, creanţele născute din

vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii pentru terţi.

Aderentul urmăreşte să-şi încaseze preţul facturilor înainte de termenul de scandenţă, iar

factorul urmăreşte să obţină un beneficiu, de regulă un anumit procent din facturile pe care le

decontează în avans. În activitatea de factoring ia partea şi beneficiarul (clientul) care va notificat că

trebuie să plătească factura la scadenţă factorului.

Teme de control:

1. Care sunt condiţiile esenţiale pentru formarea contractelor comerciale ?

2. Ce înţeles are tăcerea în dreptul comercial ?

3. Când se realizează acordul de voinţă într-un contract comercial ?

4. Ce condiţii trebuie să îndeplinească o ofertă ?

5. Care sunt căile de soluţionare a litigiilor contractuale ?

6. Numiţi 5 tipuri de contracte referitoare la finanţe.

Bibliografie de referinţă

Obligatorie

1. Legea - cadru a descentralizării, nr. 195 / 2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 453 din 25

mai 2006

2. Hotărârea Guvernului nr. 139 / 2008 privind aprobarea Normelor metodologice

de aplicare a Legii-cadru a descentralizării nr. 195/2006, publicată în Monitorul

Oficial nr. 132 din 20 februarie 2008

Opţională

3. Alexandru, I., Cărăuşan, M., Bucur, S., Drept Administrativ, Editura Lumina Lex, Bucureşti,

2005,

21 Legea nr. 469 din 9 iulie 2002 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei

contractuale ( MONITORUL OFICIAL nr. 529 din 19 iulie 2002 )

78

G L O S A R

acţionar persoana fizica sau juridica ce detine una sau mai multe actiuni.

acţionar semnificativ

orice persoana care, nemijlocit si singura ori prin intermediul sau impreuna si in legatura cu alte persoane, detine sau este proprietar de actiuni sau alte valori mobiliare care, cumulat, reprezinta fie cel putin 5% din capitalul subscris al emitentului, fie ii confera cel putin 5% din totalul drepturilor de vot in Adunarea Generala a actionarilor.

acţiune la purtator

este un tip de actiune care nu are indicat pe ea numele si prenumele titularului si care confera detinatorului, oricare ar fi el, toate drepturile ce decurg din aceasta. (Acţiunile, de regulă, sunt la purtator).

adunare generală a acţionarilor (AGA)

cel mai inalt organ de deliberare al unei societati comerciale pe actiuni, prin intermediul caruia se exprima vointa actionarilor in orice probleme care intereseaza societatea in cauza

afacere o activitate umană care se bazează pe speculă si care are ca scop câştigul în bani sau un profit moral.

afacere publică o activitate care îmbină principii economice cu principii specifice administraţiei publice, forţând şi contribuind ca aceasta din urmă să se realizeze, în scopul satisfacerii interesului public, în condiţii de forţă specifică, de acces deschis, de tranparenţă şi mai ales de performanţă .

bilet la ordin un inscris /titlu de credit prin care o persoana numita emitent, se obliga sa plateasca o suma de bani, la scadenţă, altei persoane, numita beneficiar, sau la ordinul acesteia .

cambie un inscris /titlu de credit care cuprinde ordinul dat de o persoană (emitent /tragator) unei alte persoane ( tras) de a plati sau a face sa se plateasca unui beneficiar la scadenta si la locul stabilit o suma de bani determinata.

capital social valoarea bunurilor aduse ca aport in societate, exprimata in moneda natională

cec

este un instrument de plata de transfer debit (decontarea este ceruta de beneficiar) utilizat de titularii de conturi bancare cu disponibilitati in aceste conturi.

chitanţa modalitate de recunoastere a unei obligatii de plata, sub forma unui inscris simplu, ce constituie un titlu de creanta opozabil exclusiv debitorului,

Codul CAEN Clasificarea activităţilor din economia naţională

contract act juridic incheiat ca urmare a intelegerii intervenite intre 2 sau mai multe persoane fizice sau juridice.

fapte de comert acte juridice, fapte juridice si operatiuni economice prin care se realizeaza producerea de marfuri, executarea de lucrari sau prestarea de servicii sau o interpunere in circulatia marfurilor, cu scopul de a obtine profit.

fapte obiective de comert

operatiile comerciale /fapte de comert definite in mod expres de legiuitor, prin natura lor si pentru motive de ordine publica (art. 3 si 6 C. com.). F.o.c. se clasifică in trei grupe principale: op. de interpunere in schimb sau circulatie; op. care privesc organizarea si desfasurarea activitatii de productie activitatea intreprinderilor; op. conexe sau accesorii.

fapte de comert subiective

toate actele savarsite de comerciant, cu conditia ca acestea sa fie savarsite in nume propriu si cu titlu profesional, obisnuit.

fiducia ( institutia trustului )

operatia juridica prin care unul sau mai multi constituitori transfera drepturi catre unul sau mai multi fiduciari. Calitatea de constituitor poate fi avuta de orice persoana fizica sau juridica, insa calitatea de fiduciar este limitata la institutiile de credit, societatile de servicii de investitii financiare, societatile de asigurare si de reasigurare.

79

fondul de comerţ

un ansamblu de elemente din care unele incorporale, altele corporale, apartinand unui comerciant, pe care acesta le reuneste in vederea exercitarii comertului.

gir G. constă intr-o mentiune translativa de drepturi facută de posesorul titlului, chiar in titlul la ordin, cu precizarea numelui dobanditorului.

întreprinzător persoana fizică care organizează o întreprindere economică întreprindere economică

activitatea economică desfăşurată în mod organizat, permanent şi sistematic, combinând resurse financiare, forţă de muncă atrasă, materii prime, mijloace logistice şi informaţie, pe riscul întreprinzătorului, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege;

întreprindere individuală

întreprinderea economică, fără personalitate juridică, organizată de un întreprinzător persoană fizică

întreprindere familială

întreprinderea economică, fără personalitate juridică, organizată de un întreprinzător persoană fizică împreună cu familia sa

metoda / regula 80/20 / principiul Pareto

-afirmă că există un dezechilibru înăscut între cauze şi rezultate, între intrări şi ieşiri, mai concis formulată: 80 % din rezultate /ieşiri decurg din 20 % din cauze /intrări (de ex.: 80 % din marfă este cumpărată de 20 % din clienţi).

patrimoniul (propriu) totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu valoare economică, aparţinând societăţii.

patrimoniul de afectaţiune

totalitatea bunurilor, drepturilor şi obligaţiilor persoanei fizice autorizate, titularului întreprinderii individuale sau membrilor întreprinderii familiale, afectate scopului exercitării unei activităţi economice, constituite ca o fracţiune distinctă a patrimoniului persoanei fizice autorizate, titularului întreprinderii individuale sau membrilor întreprinderii familiale, separată de gajul general al creditorilor personali ai acestora;

persoană fizică autorizată

persoana fizică autorizată să desfăşoare orice formă de activitate economică permisă de lege, folosind în principal forţa sa de muncă

PESTLE metodă de analiză pe baza factorilor politici, economici, sociologici, tehnologici, legali (juridici), de mediu (environmental) care afecteaza organizaţia sau realizarea unui obiectiv.

planul de afaceri un documentul elaborat pentru a determina metoda de derulare a unei activitati specifice pe parcursul unei perioade viitoare determinate ( util atat intern - ca instrument de lucru al managerilor, cat si extern - pentru obtinerea unei finantari, sau pentru a realiza un parteneriat strategic cu o alta firma).

puncte de lucru locaţiile în care îşi desfăşoară activitatea persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale sau familiale, în cazul în care aceasta nu se desfăşoară exclusiv la sediul profesional, cu excepţia cazului în care se desfăşoară comerţ ambulant, astfel cum este reglementat de Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, republicată.

societate in nume colectiv (S.N.C.)

societatea comerciala ale carei obligatii sociale sunt garantate cu capitalul social şi patrimoniul societatii, precum şi cu răspunderea nelimitata si solidara a tuturor asociatilor, respectiv cu patrimoniul privat al acestora.

societate pe acţiuni (S.A.)

societatea comerciala cu min. 2 asociaţi şi un capital social divizat în acţiuni (care pot fi negociate la bursele de valori) şi ale carei obligatii sociale sunt garantate în limita acţiunilor depuse de asociaţi şi a patrimoniului social.

societate cu raspundere limitata (S.R.L.)

societatea ale carei obligatii sociale sunt garantate în limita părţilor sociale depuse de asociaţi (min. 200 LEI) şi a patrimoniului social.

80

societate în comandită simplă (S.C.S.)

societatea constituita prin asocierea, pe baza deplinei increderi, a minim 2 persoane, care pun in comun anumite bunuri, pentru a desfasura o activitate comerciala, in scopul impartirii beneficiilor si in care raspund pentru obligatiile sociale, dupa caz, nelimitat si solidar (asociatii comanditaţi – cei care administrează afacerea) sau in limita aportului lor (asociatii comanditari – cei care dispun de capital şi doar investesc în afacere, fără a se implica în administrarea sa). Capitalul social este divizat în părţi de interes.

societate în comandită pe acţiuni (S.C.A.)

Societate în comandită, la care capitalul social este divizat în acţiuni.

titlurile de credit instrumente negociabile, valori mobiliare sau titluri de valoare (denumite şi efecte de comert)

titluri la ordin inscrisuri care cuprind drepturi literale si autonome care pot fi exercitate numai de o persoana determinata (primul beneficiar) sau de o alta persoana careia i-au fost transmise aceste drepturi printr-o formalitate numita gir. Dobanditorul exercita drepturile "la ordinul" beneficiarului. Fac parte din aceasta categorie: cambia, biletul la ordin, cecul

titlu la purtator inscris care incorporeaza anumite drepturi, fara sa determine persoana titularului drepturilor de creanţă şi care poate fi transmis unui terţ, de către posesorul său legitim

titlu nominativ inscris care individualizeaza pe titularul dreptului de creanţă, prin aratarea numelui acestuia

warrant (recipisă de depozit)

documentul care atesta existenta marfurilor intr-un depozit general.

STUDIUL DISCIPLINEI ŞI VERIFICAREA CUNOŞTINŢELOR

O componentă principală a pregătirii la fiecăre disciplină constă în studiul

individual. Acesta trebuie axat nu atât pe memorare cât - mai ales - pe înţelegerea noţiunilor,

principiilor şi procedurilor specifice.

Prelegerile, dezbaterile şi studiul lucrărilor de specialitate şi a normelor din bibliografia

recomandată contribuie la cunoaşterea şi familiarizarea cu elementele teoretice de bază. Înţelegerea

acestora poate fi facilitată de analiza unor studii de caz.

Formarea şi dezvoltarea competenţei profesionale, obiectivul general al educaţiei, devine

eficace prin dezvoltarea capabilităţilor de a analiza cât mai competent situaţiile care apar în

activitatea profesională şi de a determina aplicarea celor mai bune soluţii.

Procedura verificării cunoştinţelor trebuie să dezvolte şi spiritul de competitvitate şi

concurenţă, necesar situaţiilor de participare la concursuri pentru ocuparea unui post.

81

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

I. Legislaţie

3. XXX, Noul Cod civil 2009, Legea nr. 287/2009 (M. Of. nr. 511 din 24 iulie 2009), art. 2580 –

2584; 2647 – 2662.

4. XXX, Codul Comercial al României, Editura Best Publishing, Bucureşti, 2009

5. XXX, Legea societăţilor comerciale (şi alte acte), Editura Best Publishing, Bucureşti, 2010,

TITLUL VII^1

6. XXX, Persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale (şi

alte acte), Editura Best Publishing, Bucureşti, 2009

7. O.U.G. nr. 44 / 2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice

autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, ( M.Of. nr. 328 /25.04. 2008.

8. Legea nr. 161 / 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea

demnitatilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea

coruptiei ( M. Of. nr. 279 / 21.04.2003) , Cap. 2, TITLUL V si VII.

9. HG nr. 166 / 2003 privind acordarea unor facilităţi fiscale studenţilor care doresc sa

înfiinţeze o afacere proprie, ( M. Of. nr. 114 / 24.02.2003)

II. Lucrări de specialitate

10. CRISTEA Silvia Lucia, Dreptul afacerilor, Editura Universitară, Bucureşti, 2008, Cap.I -

p.15 - 17, Cap.II – p.44-51 , Cap.III – p.77- 83, 88, 92-99, Cap.IV – p.109, 121-128, 133-139,

157-161, 176-178, Cap.V – p.233 - 235, Cap.VI – p.239 - 245, 257-262, Cap.VII – p.285 -

288, Cap.IX – p.300 – 302, Cap.X – p. 311 - 321.

11. DRĂGAN Jenică, Dreptul afacerilor, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2008,

Cap.I - p.11-18, Cap.II - p.20 - 24, Cap.III - p.26 - 29, Cap.IV - p. 41 - 46, Cap.V - p. 67 -72,

Cap.VI - p.84 -89, Cap.VII - p.100 -104, 113 -118, Cap.VIII - p.144 - 147, Cap.XIII - p. 228 -

230, Cap. XIV - p. 231 - 234, Cap.XVI - p.256-259, Cap.XVII - p.261-264, Cap.XVIII -

p.265-271

12. MĂNDOIU Nicolae, Societăţi comerciale. Grupuri de interes economic. Întreprinderi

individuale şi familiale, Editura Con Fisc, Bucureşti, 2008, p. 174, 192-194, 249 – 255.

III. Alte surse documentare

13. http://www.immromania.ro

14. http://www.cmediere.ro/