Pr.VASILE GR{JDIAN

ELEMENTE de

C}NTARE BISERICEASC{ `i

TIPIC

Editura Universit[\ii „Lucian Blaga” - Sibiu 2002

2

Descrierea CIP a Bibliotecii Na\ionale a Rom]niei GR{JDIAN, VASILE Elemente de c]ntare bisericeasc[ `i tipic / Vasile Græjdian, - Sibiu; Editura Universitæ\ii "Lucian Blaga" din Sibiu, 2002 p.; cm. ISBN 973-651-447-1 783:281.9

3

CUV}NT @NAINTE Prezenta lucrare reprezint[ partea teoretic[ a cursului de Muzic[ bisericeasc[ `i Ritual actualmente predat la Facultatea de Teologie "Andei Øaguna" a Universit[\ii "Lucian Blaga" din Sibiu. Acest curs continu[ tradi\ia de predare la aceast[ disciplin[ ^n Facultatea sibian[ de Teologie, a`a cum subsemnatul autor a cunoscut-o de la ^nainta`ii s[i la catedr[, Pr.Gheorghe Øoima `i Arhid.Ioan Popescu - ace`tia continu]nd la r]ndul lor o pleiad[ venerabil[ de profesori, dintre care mai pot fi aminti\i m[car Dimitrie Cun\an(u), Timotei Popovici sau Petru Gherman. Pentru partea de tipic ar mai trebui de asemenea men\ionat cel pu\in Andrei Popoviciu, cu lucrarea sa de "Tipic"1 tip[rit[ la Sibiu ^ntre cele dou[ R[zboaie Mondiale. Desigur, pentru starea prezent[ a cursului, unele aspecte au trebuit adaptate ^n func\ie de schimb[rile de natur[ cultural[ `i social[ ce au survenit de-a lungul deceniilor de predare. F[r[ a afecta con\inutul, fondul cursului, expresia formal[ a trebuit treptat s[ r[spund[ tot mai mult cerin\elor `i nivelului `tiin\ific, academic contemporan. @n forma sa actual[, cursul de Muzic[ bisericeasc[ `i ritual se adreseaz[ ^n special studen\ilor teologi, ^ncerc]nd s[ pun[ la dispozi\ia lor o "unealt[" c]t mai bine structurat[, de introducere, informare `i orientare ^ntr-un domeniu destul de dificil prin vechimea sa (confund]ndu-se practic cu cei aproximativ 2000 de ani de slujire cre`tin[) `i, de ce sæ nu o spunem, prin "neobi`nuitul" s[u (cel pu\in uneori) ^n raport cu realitatea modern[. Adres]ndu-se acestei categorii de cititori, cursul de fa\[ a trebuit s[ satisfac[ a`tept[rile at]t a studen\ilor proveni\i dintre absolven\ii liceelor laice, c]t `i a 1 Aurel Popoviciu, Tipicul Bisericei Ortodoxe ^ntocmit pentru trebuin\ele preo\ilor rom[ni, studen\ilor ^n teologie `i ale elevilor `coalelor normale, ed.II, Sibiu (Tiparul tipografiei arhidiecezane), 1927.

4

absolven\ilor de seminarii teologice. Dac[ cei dint]i au nevoie, de cele mai multe ori, `i de o introducere elementar[ ^n domeniu, cea de a doua categorie de studen\i, fo`tii seminari`ti, deja au parcurs de obicei aceast[ etap[. Pentru ambele categorii ^ns[ predarea (respectiv reluarea) problemelor introductive poate fi de mare folos, ^n m[sura ^n care lucrurile elementare sunt prezentate ^ntr-o perspectiv[ sistematic[ mult mai avansat[ (de nivel academic), ele constituind oarecum ^nse`i fundamentele respectivei sistematiz[ri. Iar consultarea bibliografiei indicate (fie `i la modul sumar) are menirea de a ajuta la aprofundarea `i ^ncadrarea teologic[ mai larg[ a problemelor - chiar dac[ acestea sunt deja cunoscute, la un nivel mai simplu, eventual doar empiric, practic. Din acest punct de vedere, al aprofund[rii `i sistematiz[rii, prezenta lucrare poate fi de folos, ^n egal[ m[sur[, `i preo\ilor, c]nt[re\ilor biserice`ti, ca `i tuturor celor interesa\i de slujbele Bisericii Ortodoxe. Astfel, f[r[ a fi (sau a se dori) o dublare a c[r\ilor de Teorie `i de Istorie a muzicii sau a celor de Tipic existente `i f[r[ a avea preten\ia de a atinge exhaustivitatea acestora, scopul acestui curs este ^n primul r]nd acela de a asigura o orientare general[ suficient[ (dar totodat[ sistematic[) ^n domeniul C]nt[rii biserice`ti `i a Tipicului, orientare ce poate fi eventual o baz[ pentru un studiu ulterior mai avansat `i mai specific.

* O scurt[ remarc[ este necesar[ ^n leg[tur[ cu folosirea predilect[ ^n lucrare a termenilor de C]ntare bisericeasc[ `i tipic, oarecum ^n defavoarea celor de Muzic[ bisericeasc[ `i ritual (a`a cum este numit cursul ^n prevederile Planului de ^nv[\[m]nt), chiar dac[ sensul acoperit este acela`i. Explica\ia const[ at]t ^n folosirea mai curent[ c]t `i ^n etimologia mai "tradi\ional[" a primilor doi termeni, "muzica" ^n Biserica Ortodox[ fiind doar "c]ntare" (vocal[), iar despre "rit(ual)" vorbindu-se totu`i cel mai adesea ^n termeni de "tipic bisericesc"2. De asemenea, “tradi\ia” unirii ^ntr-un singur curs a celor dou[ domenii (al c]nt[rii `i al tipicului) este legat de faptul c]t se poate de 2 V. titlul c[r\ilor de Tipic bisericesc, Bucure`ti, 1976; Alba Iulia,1999.

5

concret c[ ^ntotdeauna c]ntarea bisericeasc[ nu a avut un rost “muzical” ^n sine, ci doar asociat[ slujbelor biserice`ti `i ^ncadrat[ ^n r]nduielile acestora.

* Ar mai fi de aten\ionat asupra Aspectelor metodologice din Introducerea prezentei lucr[ri, menite s[ l[mureasc[ (mai ales pentru ^ncep[tori) felul ^n care se pot ^nsu`i C]ntarea bisericeasc[ `i Tipicul, ^n mod c]t mai temeinic `i mai folositor, atr[g]ndu-se aten\ia totodat[ asupra unor erori curente ce pot interveni pe parcurs. De asemenea, Observa\iile pres[rate ^n cursul expunerii sunt importante prin inten\ia lor de a puncta dificult[\ile de moment `i pentru c[ aduc l[muriri practice (concrete), de multe ori foarte utile. Textul curent, prezentat cu caractere normale (mai mari), prive`te acele cuno`tin\e care trebuiesc neap[rat bine ^nsu`ite (chiar “pe dinafar[“), reprezent]nd principii de baz[ ale domeniului. Textul curent cu caractere mai mici, mai ales pentru Tipicul bisericesc, red[ schi\e orientative ale slujbelor, care trebuiesc poate mai pu\in “^nv[\ate”, c]t “recunoscute” ^n realitatea practic[ a c[r\ilor de slujb[. La sf]r`it, dup[ capitolele trat]nd despre C]ntare `i Tipic, Lexiconul muzical-liturgic poate clarifica o serie de termeni, atunci c[nd exist[ nel[muriri, iar Programa analitic[ anexat[ este de fapt o propunere a unui plan progresiv de ^nsu`ire a c]nt[rii biserice`ti `i a tipicului.

Pr.Vasile Gr[jdian

6

INTRODUCERE

Aspecte metodologice generale Pentru o bun[ `i s[n[toas[ ^nsu`ire a C]nt[rii biserice`ti `i a Tipicului trebuie ^n\eles ^n primul r]nd caracterul acestui proces de ^nsu`ire - care este determinat, la r]ndul s[u, de specificul "materiei" de ^nsu`it, respectiv c]ntarea `i tipicul. Din experien\a pred[rii la studen\i a problemelor de "c]ntare `i tipic" se poate spune c[ nu va niciodat[ suficient de mult repetat avertismentul referitor la specificul practic al c]nt[rii biserice`ti `i tipicului. Dificultatea ^n\elegerii acestui lucru (destul de simplu la prima vedere) este determinat[ de ^ncadrarea c]nt[rii biserice`ti `i tipicului ^ntr-o mare majoritate de materii teologice teoretice, prev[zute ^n planul de ^nv[\[m]nt. Ca urmare apare cel mai adesea confuzia ^ntre ^nv[\area cu caracter teoretic `i formarea unor deprinderi cu caracter preponderent practic. Trebuie observat c[ nu este vorba despre o separare absolut[ ^ntre cele dou[ feluri de activit[\i din cadrul procesului de ^nv[\[m]nt, deoarece la fiecare materie exist[ at]t o parte mai teoretic[, precum `i una mai practic[. Ceea ce poate diferi ^ntr-o m[sur[ important[ de la o materie la alta este ponderea celor dou[ componente. Astfel, ^n cazul c]nt[rii biserice`ti `i a tipicului, al[turi de inevitabila component[ teoretic[ (mai ales ^n partea de ^nceput), cea mai important[ component[ este cea practic[, mai ales din punct de vedere cantitativ, adic[ al timpului alocat pentru ^nsu`irea deprinderilor practice. @n acest punct apare confuzia ^ntre ^nv[\area cu caracter teoretic `i formarea de deprinderi cu caracer practic. Dac[ uneori se poate avea impresia c[ o materie teoretic[ (ce poate privi ^n special memorarea) se poate ^nv[\a destul de repede, ^n c]teva s[pt[m]ni, eventual "concentrat" ^n c]teva zile (ca ^n situa\ia nenorocit[ a ^nv[\[rii "^n asalt" din timpul sesiunilor de examene), lucrurile stau cu totul altfel ^n ceea ce prive`te deprinderile practice.

7

Deprinderile practice se formeaz[ temeinic doar ^n timp ^ndelungat, prin exerci\iu continuu, regulat `i e`alonat (zilnic) cu ^n\elepciune. Se poate face o compara\ie cu antrenamentul sportiv (pentru formarea de deprinderi sau perfec\ionarea reflexelor `i a capacit[\ii de efort), unde ar p[rea de-a dreptul absurd s[ ^nlocuie`ti antrenamentele ^ndelungate, perseverente, de zi cu zi, cu o "(s)for\are" de c]teva zile ^nainte de concurs, care nu duce dec]t la crampe `i rupturi musculare sau alte accidente fiziologice mai mult sau mai pu\in grave - ^n cazul c]nt[rii apare "clasica" r[gu`eal[ de suprasolicitare, iar ^n cazul tipicului totala z[p[ceal[ a neor]nduielii (pentru c[ se vorbe`te totu`i despre r]nduieli de tipic…). @n felul acesta se poate ^nt]mpla ca studen\i cu o bun[ capacitate de ^nv[\are teoretic[ s[ e`ueaze destul de lamentabil la lucrurile practice. Mai trebuie spus c[ ^n afar[ de confuzia amintit[ (^ntre ^nv[\area teoretic[ `i formarea de deprinderi practice, cu timpul diferit alocat lor `i diferit e`alonat) mai intervin o serie de al\i factori care pot impieta asupra calit[\ii ^nsu`irii c]nt[rii biserice`ti `i a tipicului. @ntre ace`ti factori negativi ar putea fi amintit ^n primul r]nd dispre\ul pentru "dexterit[\i", ^ntre care s-ar ^ncadra `i c]ntarea sau tipicul, dispre\ mo`tenit ^nc[ din `coala elementar[ sau liceu, unde muzica, al[turi de sport, desen, lucru manual etc. nu se ^ncadra ^ntre materiile "importante", ca matematica sau limba rom]n[. @n facultate, acest dispre\ se poate asocia orgoliului "^n[l\imilor" sau "ad]ncimilor" "c[rtur[riei" (teoretice, eventual "academice"), aceasta fiind cea "important[" `i "grea", fa\[ de "simpla" c]ntare (sau tipic). F[r[ a ^ncerca neap[rat vreo contestare a acestor "credin\e", trebuie totu`i observat c[, din p[cate, "^nalta `tiin\[ (de carte) teoretic[" poate fi uneori destul de u`or mimat[ (pentru un nivel "suficient") printr-o simpl[ memorare "papagaliceasc[", lucru care nu func\ioneaz[ ^n cazul "simplei" c]nt[ri (sau la tipic), unde "^ntruparea" practic[ a `tiin\ei (autentice) trebuie dovedit[ totdeauna foarte concret, fiind cu putin\[ doar ^n urma unui ^ndelungat `i sus\inut efort. Mai nou, eroarea orgoliului "teoretic" este poten\at[ uneori de de confundarea c[rtur[riei autentice cu (post)moderna "informa\ie", a c[rei vitez[ de vehiculare este ^nso\it[ cel mai adesea de mult[

8

ner[bdare `i superficialitate. Dintr-o astfel de perspectiv[, ^ndeletnicirea r[bd[toare cu c]ntarea tradi\ional[ `i tipicul poate p[rea anacronic[ `i (iar[`i) de dispre\uit. @ns[ dispre\ul `i vanitatea, ner[bdarea `i superficialitatea, ca st[ri de spirit, ^mpiedic[ "vederea" clar[ a problemelor `i dificult[\ilor ^ntr-un domeniu (totu`i `i) "de `tiin\[", a`a cum este cel al c]nt[rii `i tipicului `i care trebuie serios ^nsu`it. C]teva dintre ra\iunile teologice ale necesit[\ii acestei ^nsu`iri serioase le vom men\iona spre sf]r`itul acestei Introduceri.

* O alt[ extrem[ a dispre\ului `i vanit[\ii ar constitui-o cei pe care i-am putea numi "feti`i`tii tipicului" sau c]nt[re\ii "prea buni". Ace`tia, uneori `i ca reac\ie la orgoliul "c[rtur[resc" mai ^nainte amintit, ^`i cultiv[ un alt orgoliu, cel al ^ndem]n[rii tipiconale excesive (aici se num[r[ `i c]rcota`ii certurilor pe am[nunte de tipic) sau al virtuozit[\ii vocale foarte "sportive" ^n ceea ce prive`te figurile melodice. F[r[ a fi un r[u ^n sine, ba fiind chiar de recomandat respectiva ^ndem]nare plin[ de virtuozitate (tehnic[), `i ^n acest caz cantonarea ^n vanitate poate orbi sufletul ^n privin\a lucrurilor celor mai importante, a celor de dincolo de schemele, figurile `i formulele c]nt[rii `i tipicului. Este situa\ia ^n care nu se mai ajunge la "miez", din cauza admira\iei oarbe fa\[ de "coaj[". Spre exemplu, certurile pe micile deosebiri de tipic - p]n[ la urm[ de cele mai multe ori doar vanitoase - dezv[luie de obicei tocmai blocarea accesului la "miezul" teologic, acces interzis ^n lipsa smereniei `i r[bd[rii pline de iubire. Doar cultivarea ^ngrijit[ a acestora din urm[ pot deschide cale ^n\elegerii locului `i rosturilor c]nt[rii biserice`ti `i a tipicului ^n orizontul preocup[rilor teologice.

* Iar "miezul", rostul ^nv[\[rii `i al ^ndeletnicirii cu c]ntarea `i tipicul este slujirea dumnezeiasc[ ^n dumnezeie`tile Slujbe ale Bisericii, ^n care `i c]ntarea `i tipicul sunt p[r\i fire`ti. @n\elegerea Sfintelor Slujbe ale Bisericii ca loc al prezen\ei sacramentale a lui Dumnezeu ^mpreun[ cu oamenii, ca "loc teologic" prin excelen\[, motiveaz[ la modul absolut orice str[duin\[ pe calea ^nv[\[rii `i

9

progres[rii ^n c]ntarea de laud[ adus[ Dumnezeirii, dup[ r]nduiala (de tipic) p[strat[ de cei mai dinainte, conform Tradi\iei celei Sfinte a Bisericii. "Jugul" ce poate p[rea greu al exers[rilor zilnice se arat[ u`or atunci c]nd este luminat de Harul credin\ei pline de n[dejde `i, mai ales, de iubire. @n sf]r`it, la cap[tul celor spuse p]n[ acum ar putea fi reevaluat[ `i ucenicia tradi\ional[ ^n ^nv[\area c]nt[rii biserice`ti `i a tipicului, ucenicie ce poate fi ^nceput[ uneori ^nc[ din copil[rie, pe l]ng[ stran[ sau altar `i care se constituie de obicei `i ca o adev[rat[ `i ad]nc[ ucenicie duhovniceasc[. Pentru c[, p]n[ la urm[, nici un fel de "tehnici" didactice `i pedagogice, oric]t de "eficiente" (sau doar gr[bite ?) ar fi, nu pot suplini ^mp[rt[`irea "fa\[ c[tre fa\[" `i "gur[ c[tre gur[" ^n rela\ia ucenicului cu ^nv[\[torul s[u, dup[ chipul leg[turii cu M]ntuitorul nostru Iisus Hristos a ucenicilor s[i `i a ^mp[rt[`irii acestora de Cuv]ntul dumnezeiesc Cel @ntrupat.

Rela\ia C]nt[rii biserice`ti `i a Tipicului cu alte domenii ale Teologiei

Tipicul bisericesc nu constituie un scop ^n sine `i un domeniu izolat. El se afl[ ^ntr-o leg[tur[ organic[ cu celelalte domenii ale Teologiei. ~i acest lucru este limpede mai ales dac[ \inem seama de faptul c[ despre slujbele biserice`ti (^n care ^ntotdeauna se ^ncadreaz[ C]ntarea bisericieasc[ `i la a c[ror r]nduieli se refer[ Tipicul) se poate spune c[ ele constituie ”focarul în care ansamblul teologiei converge… [fiind] locul teologic prin excelen\æ”3. La modul mai particular este ^n primul r]nd foarte evident[ leg[tura cu Liturgica, cea care ofer[ explica\ia teologic[ larg[ at]t pentru r]nduielile Tipiconale, c]t `i pentru ^ncadrarea liturgic[ a C]nt[rii biserice`ti. De asemenea, `i C]ntarea bisericeasc[ `i Tipicul au evoluat `i s-au dezvoltat de-a lungul unei ^ntregi Istorii biserice`ti, at]t 3Constantin Andronikof, Le sens de la Liturgie (La relation entre Dieu et l'homme)..., p.26 (tr.n.).

10

universale, c]t `i locale (na\ionale - rom]ne`ti, ^n cazul Bisericii Ortodoxe Rom]ne). R[d[cinile biblice ale C]nt[rii biserice`ti `i ale Tipicului se dezv[luie ^n urma Studiului Vechiului `i Noului Testament. Numeroase ^nv[\[turi din cuprinsul Dogmaticii `i a Moralei (sau a Spiritualit[\ii `i Misticii) se reg[sesc ^n cuprinsul c]nt[rilor `i reprezint[ temelia pentru multe dintre r]nduielile de cult (sau pentru simbolistica lor liturgic[). Dreptul bisericesc a contribuit adesea, prin unele canoane, la stabilirea de norme pentru C]ntarea bisericeasc[ `i pentru Tipic. Iar studiul textelor c]nt[rii, ca `i ^ns[`i predarea `i ^nsu`irea C]nt[rii biserice`ti `i a Tipicului inevitabil ^mbrac[ aspecte \in]nd de Omiletic[ `i Catehetic[. Rela\ia C]nt[rii biserice`ti `i a Tipicului (ortodox) cu muzica sau cultul altor confesiuni poate fi clarificat[ `i cu concursul cuno`tin\elor de Misiune `i Ecumenism, la fel cum Istoria Religiilor (`i chiar Istoria Filozofiei) poate lumina diferite aspecte \in]nd de ^ncadrarea cultural[ general[ a c]nt[rii `i r]nduielilor ortodoxe de cult. @n sf]r`it, cunoa`terea Limbilor clasice (^n particular a limbii grece`ti) u`ureaz[ mult accesul la textele originale ale epocilor importante, ^n care s-au structurat C]ntarea bisericeasc[ (^n particular imnografia) `i Tipicul.

11

ELEMENTE DE C}NTARE BISERICEASC{

PRINCIPII METODOLOGICE PENTRU @NSU~IREA DEPRINDERILOR

DE C}NTARE BISERICEASC{ A`a cum aminteam ^n Introducere, c]ntarea bisericeasc[ este o activitate preponderent practic[. Partea de ^nv[\are teoretic[, mai redus[, este desigur important[ `i ea, mai ales la ^nceputul studiului (dar `i mai t]rziu uneori), ^ns[ f[r[ concretizarea practic[ ^n actul propriu-zis al c]nt[rii nu se poate vorbi despre vreo reu`it[. De aceea, no\iunile teoretice cuprinse ^n aceast[ parte a cursului (ca `i cele din partea de Tipic, pentru situa\iile c]nd r]nduielile slujbelor prev[d anumite c]nt[ri) sunt str]ns legate de ^nsu`irea c]nt[rilor din c[r\ile de c]nt[ri biserice`ti, (dintre care o bun[ parte sunt indicate ^n Bibliografia de la sf]r`itul acestei p[r\i). Fiind o activitate preponderent practic[, exist[ `i o experien\[ (pe care am putea-o numi chiar "istoric[") de ^nv[\are "pur practic[", empiric[ a c]nt[rii. Ar fi suficient de amintit nenum[ra\ii c]nt[re\i de pe la parohiile de \ar[, care au ^nv[\at ^n ^ndelunga\i ani de practic[ la stran[, "dup[ ureche", melodiile tradi\ionale ale Sfintei Liturghii sau formulele de aplicare a glasurilor `i c]nt[rile mai speciale ale slujbelor biserice`ti. @n Ardeal sau Banat, spre exemplu, aceast[ c]ntare preponderent oral[ a fost notat[ abia spre sf]r`itul secolului al XIX-lea `i ^nceputul secolului al XX-lea. Chiar pentru istoria "mai mare" a c]nt[rii cre`tine lucrurile par s[ stea asem[n[tor, prin faptul c[ din primul mileniu d.H. ne-au r[mas deosebit de pu\ine manuscrise muzicale, `i acelea ^ncep]nd doar cu secolul al IX-lea - ceea ce pare s[ vorbeasc[ tot despre un caracter mai ales "oral", pur practic, al c]nt[rii ^n Biserica Cre`tin[. Nota\ia

12

muzical[ (ca `i mai t]rziu tiparul muzical) a ap[rut odat[ cu c]nt[rile mai complicate, dificil de memorat doar practic. @ns[ stilul mai simplu al c]nt[rilor biserice`ti tradi\ionale, care a permis ^nsu`irea `i transmiterea oral[ a acestora peste genera\ii, este cel care a r[spuns cel mai bine nevoilor curente ale comunit[\ilor cre`tine, acest stil fiind `i una dintre condi\iile c]nt[rii ^n comun ("de ob`te"), el corespunz]nd unei ^nzestr[ri muzicale naturale, comune marii majorit[\i a credincio`ilor. Aceste c]teva considera\ii vor s[ atrag[ aten\ia ^nc[ o dat[ asupra principiului practic ce trebuie s[ stea la baza ^nsu`irii deprinderilor de c]ntare bisericeasc[. Dincolo de orice fundamentare muzical[ teoretic[, oric]t de extins[, se afl[ momentul practic, al primei formule melodice care d[ fiin\[ c]nt[rii, ^nv[\ate inevitabil "dup[ ureche" (pentru c[ altfel nu este cu putin\[). Chiar ^nsu`irea (de obicei ulterioar[ a) unui sistem de nota\ie muzical[, care prive`te asocierea unor sunete cu o reprezentare grafic[ a lor, se face tot cu concursul auzului `i a memoriei muzicale (adic["dup[ ureche"). A`adar, fiind vorba despre practic[ `i despre deprinderi de c]ntare, acestea implic[ un alt principiu, `i anume acela al form[rii treptate a acestor deprinderi, prin exerci\iu continuu, perseverent, de zi cu zi. Indiferent de variantele metodice folosite, nimic nu poate evita efortul `i consecven\a acestui exerci\iu. Iar pentru c]ntarea bisericeasc[, cea mai bun[ modalitate practic[ de exersare este participarea regulat[ la slujbele Bisericii, care asigur[ nu numai ^nv[\area pur tehnic[ (sonor-acustic) a c]nt[rii, ci `i ceea ce este mult mai important, ajut[ la descoperirea `i ^nsu`irea spiritului cre`tin, bisericesc al c]nt[rii, cel care d[ sens ^ntregii activit[\i de c]ntare liturgic[. Bine^n\eles, pentru partea mai tehnic[ sunt utile `i ^ncerc[rile individuale de c]ntare, eventual cu corectarea unui c]nt[re\ mai priceput, de asemenea participarea la activit[\ile corurilor biserice`ti sau a unor grupe corale, audierea unor imprim[ri de muzic[ bisericeasc[ etc. Dar, pentru "s[n[tatea duhovniceasc[" a viitorului c]nt[re\, nici o clip[ preocuparea pentru "trupul sonor" al c]nt[rii nu trebuie s[ fac[ uitat "sufletul" c]nt[rii, duhul de rug[ciune al c]nt[rii biserice`ti, liturgice.

13

Aceasta ar constitui ^nc[ un alt principiu care trebuie s[ stea la baza ^nv[\[rii c]nt[rii biserice`ti, `i anume principiul ^ncadr[rii eclesiale, biserice`ti `i liturgice, a c]nt[rii biserice`ti. Mai ales ^n condi\iile "mediatice" moderne acest principiu este foarte important, deoarece permanent exist[ tenta\ia de a privi c]ntarea bisericeasc[ drept "una dintre" multele alte feluri de muzic[ ale lumii. Duhul dumnezeiesc al c]nt[rii biserice`ti este Cel care o face s[ fie cu totul altfel. @n general, aten\ia (duhovniceasc[) trebuie s[ fie treaz[ ^n orice situa\ie care este ^n leg[tur[ cu aspectele de tehnic[ vocal[, deoarece preocuparea excesiv[ pentru reu`ita pur sonor[ (fizic-acustic[ ^n ultim[ instan\[) poate r[ci `i r[t[ci sufletul de la ^n\elesurile `i rosturile mai ^nalte ale c]nt[rii biserice`ti, f[c]nd loc preten\iilor manieristice `i stilistice de tot felul, dar str[ine de Duhul Bisericii, pe m[sura doar a ^nfumur[rii care le ^nso\esc de obicei. Grija cea fireasc[ ^n c]ntarea bisericeasc[ este preocuparea pentru “^ntruparea” sonor[ c]t mai potrivit[ a celor “ale Duhului”.

* O ultim[ observa\ie introductiv[ (ce reia o idee din “Cuv[ntul ^nainte”, pentru cei ce nu obi`nuiesc s[ citeasc[ introducerile) prive`te rela\ia c]nt[rii biserice`ti cu tipicul. Logica asocierii (pred[rii) c]nt[rii biserice`ti cu tipicul (ca `i o anumit[ tradi\ie ^n acest sens) ^`i are r[d[cinile fire`ti ^n faptul ^ncadr[rii liturgice a c]nt[rilor, prin care marea majoritate a acestora (care sunt “biserice`ti” pentru c[ sunt “liturgice”) ^`i ^mplinesc rostul lor ^n str]ns[ leg[tur[ cu r]nduielile slujbelor. Ciclurile liturgice `i toate r]nduielile particulare ale slujbelor sunt “formele” (oarecum prin analogie cu “formele muzicale”) ^n care c]nt[rile biserice`ti ^`i g[sesc locul `i care le determin[ fiin\ial identitatea.

*

14

ISTORIA C}NT{RII BISERICE~TI Muzica `i c]ntarea (ca muzic[ vocal[) sau, la modul mai general, manifest[rile muzicale de diverse feluri au existat ^n toate epocile `i ^n toate culturile diferitelor popoare. De asemenea, toate religiile au prezentat `i aspecte muzicale. Cre`tinismul nu a f[cut excep\ie din acest punct de vedere. Cele aproximativ dou[ milenii de istorie cre`tin[ au cunoscut `i deosebit de multe forme de muzic[ cre`tin[. Deoarece muzica actual[ din Biserica Ortodox[ (^n particular din Biserica Ortodox[ Rom]n[) este mai ales rezultatul evolu\iilor muzicale din Bizan\ - continuate `i dup[ c[derea acestuia ^n anul 1453 sub st[p]nirea musulman[ - ne vom ocupa cu predilec\ie de istoria r[s[ritean[ a c]nt[rii biserice`ti, marc]nd ^ns[ `i influen\ele apusene sau de alt[ natur[ din ultimele c]teva secole, care s-au exercitat asupra c]nt[rii ortodoxe. Cercet[torii care s-au ocupat cu studiul apari\iei `i dezvolt[rii c]nt[rii cre`tine au constatat existen\a unei perioade comune ^ntregii cre`tin[t[\i, care dureaz[ aproximativ p]n[ ^n secolul al V-lea. @nceputurile acestei perioade sunt legate de ^nfiriparea treptat[ a cultului cre`tin, pe bazele cultului sinagogal al vechilor evrei, marea majoritate a primilor cre`tini provenind la ^nceput din r]ndul iudeilor. @n mod firesc muzica acestora a ^mprumutat numeroase elemente din muzica sinagogal[. Este vorba ^n primul r]nd despre preluarea Psalmilor, ^mpreun[ cu stilul psalmodic de c]ntare (rostire) a lor, ceea ce face ca p]n[ ast[zi psalmii s[ fie prezen\i ^n marea majoritate a slujbelor ortodoxe, citi\i sau c]nta\i, fie `i numai ca stihuri izolate. Totodat[, deja Sf]ntul Apostol Pavel vorbe`te ^n epistolele sale c[tre Efeseni (5,19) `i Coloseni (3,16) despre "psalmi, […] laude (/ imne) `i […] c]nt[ri duhovnice`ti", ceeea ce indic[ o diferen\iere a c]nt[rilor ^n primele comunit[\i cre`tine. Ast[zi se accept[ ideea c[, ^n afar[ de psalmi, "imnele" proveneau la ^nceput din C[r\ile Vechiului `i Noului Testament, iar "c]nt[rile duhovnice`ti" constituiau crea\ii poetico-muzicale ale noilor converti\i.

15

Dintre imnele din Vechiul Testament preluate la ^nceput ^n cultul cre`tin se num[r[ C]ntarea de mul\umire a lui Moise `i a sorei sale Mariam (Ie`.15,1-19: “S[ c]nt[m Domnului, c[ cu slav[ S-a preasl[vit”), C]ntarea lui Moise ^n pustia Sinai (Deut.32, 1-43: “Ia aminte, cerule, `i voi gr[i ! Ascult[, P[m]ntule, cuvintele gurii mele !”), C]ntarea de mul\umire a Anei (I Regi 2,1-10: “Bucuratu-s-a inima mea ^ntru Domnul…”), C]ntarea Proorocului Avacum (Avac.3,2-19: “Doamne, auzit-am de faima Ta…”), C]ntarea Proorocului Isaia (Is.26,9-17: “Sufletul meu Te-a dorit ^n vreme de noapte…”), Rug[ciunea Proorocului Iona ^n p]ntecele chitului (Iona 2,3-10: “Strigat-am c[tre Domnul ^n str]mtorarea mea…”), C]ntarea celor trei tineri ^n cuptorul cu foc al Babilonului (fragmentul deuterocanonic: “Binecuv]ntat e`ti, Doamne Dumnezeul p[rin\ilor no`tri, `i l[udat `i pream[rit este numele T[u ^n veci…”). Din Noul Testament se pot aminti C]ntarea lui Zaharia, tat[l Sf.Ioan Botez[torul (Luc.1,67-79: “Binecuv]ntat este Domnul Dumnezeul lui Israel, c[ a cercetat `i a f[cut r[scump[rare poporului S[u…”), C]ntarea Sfintei Fecioare Maria (Luc.1,46-54: “M[re`te, suflete al meu, pe Domnul…”), Rug[ciunea Dreptului Simeon (Luc.2,29-32: “Acum sloboze`te pe robul T[u, St[p]ne…”). Se mai poate observa c[ unele fragmente din epistolele Sf.Apostol Pavel (spre exemplu I Tim.4,16: “Mare este taina re`tin[t[\ii…” etc.) sau din Apocalipsa Sf.Ioan (Apoc.4,11; 5,12) au de asemenea caracter de imne. Toate aceste c]nt[ri de origine biblic[ au servit drept modele `i pentru noile c]nt[ri, de origine propriu-zis cre`tin[, ce au ap[rut treptat, mai ales c[ odat[ cu intrarea ^n cre`tinism `i a altor neamuri, la felul de a c]nta al cre`tinilor s-au ad[ugat noi influen\e. Astfel, un al doilea mare curent (al[turi de cel iudaic) care a alimentat structurarea ini\ial[ a c]nt[rii cre`tine a fost cel al muzicii eline, la care s-au ad[ugat mai apoi (^n plan muzical-poetic) `i influen\ele altor culturi, orientale, folclorice etc., ale popoarelor în sânul cærora se ræspândea cre`tinismul. Dintre cele mai vechi imne cre`tine, alc[tuite `i acestea dup[ modelul celor biblice, sunt Doxologia mic[ (“Slav[ Tat[lu `i fiului `i Sf]ntului Duh”) `i Doxologia mare (“Slav[ ^ntru cei de sus lui

16

Dumnezeu…” - dup[ modelul c]nt[rii ^ngerilor la Na`terea Domnului, Luc.2,14), sau c]ntarea de la Litie “N[sc[toare de Dumnezeu, Fecioar[, bucur[-te…”, care se pare c[ este mult mai veche dec]t indic[ tradi\ia care ^i atribuie Sf.Chiril al Alexandriei (†444) introducerea ^n cult a acestei c]nt[ri. Un alt imn dat]nd din primele secole cre`tine este “Lumin[ lin[“ (de la slujba Vecerniei), care are deja un pronun\at con\inut dogmatic, f[c]nd parte dintre imnele alc[tuite pentru a ap[ra ^nv[\[tura Bisericii ^n fa\a ereziilor ce ^ncepeau s[ apar[. Atribuit Sf.Antinoghen, episcopul Sevastiei (†303/311) de c[tre Sf.Vasile cel Mare, acest imn pare `i el s[ fie mult mai vechi. ~i alte imne erau ^n circula\ie ^n cursul secolelor de ^nceput ale cre`tinismului, a`a cum este un imn (al copiilor) pe care Sf.Clement Alexandrinul (†215) ^l men\ioneaz[ ^n lucrarea sa Pedagogul. Imnele acestor prime secole cre`tine, de`i este greu de spus dac[ aveau o formæ liberæ sau stroficæ, se pare totu`i c[ au evoluat de la forme mai libere, cum erau vechile imne apoliniene, c[tre forme strofice, ca la imnele lui Bardesan, Synesios din Gyrene, sau Efrem Sirul. Alte imne - ca ris-qóló-ul sirian- aveau un numær diferit de silabe, dar acela`i numær de accente pe vers `i strofæ. Nu s-a p[strat din aceast[ perioad[ (ca `i document muzical) dec]t un singur imn, ^n vechea nota\ie muzical[ elin[, descoperit la Oxyrinchos (Egipt) `i datat c[tre sf]r`itul sec. al III-lea sau ^nceputul sec. al IV-lea. Tot din aceast[ perioad[ de ^nceput dateaz[ (av]nd `i unele origini iudaice), ^n afar[ de stilul ecfonetic solemn de a citi (/ c]nta) liturgic fragmentele din Sf]nta Scriptur[ (Psalmii, Evanghelia, Apostolul), `i felul de a c]nta antifonic (unde dou[ grupe / cete de c]nt[re\i c]nt[ alternativ) sau cel responsorial (unui solist ce c]nt[ stofele unei c]nt[ri ^i r[spund ceilal\i credincio`i, de obicei cu un refren). Instrumentele muzicale nu au p[truns ^n muzica cre`tin[, caracterul vocal fiind de la ^nceput predominant, a`a cum s-a p[strat p]n[ ast[zi ^n Biserica Ortodox[. @n afar[ de Sf.Chiril al Alexandriei, Sf.Antinoghen `i Sf.Clement Alexandrinul, aminti\i deja pentru contribu\ia lor la dezvoltarea c]nt[rii cre`tine, Tradi\ia Bisericii mai p[streaz[ ^nc[ din

17

sec. al II-lea amintirea preocup[rilor pentru c]ntare a Sf.Ignatie Teoforul, episcopul Antiohiei (†107 - care pream[rea pe Hristos ^n “c]nt[ri” `i “imne”) `i a Sf.Iustin Filozoful `i Martirul (†163 - autorul unei lucr[ri, ast[zi din p[cate pierdute, “Psaltis”, cuprinz]nd imne `i reguli penru c]ntare). Secolele III `i IV cunosc alte personalit[\i importante pentru domeniul c]nt[rii biserice`ti: Sf.Atanasie cel Mare (†374) este un organizator al c]nt[rii liturgice, lui atribuindu-se `i compunerea imnului “N[sc[toare de Dumnezeu, Fecioar[“ (de la Litie), Sf.Efrem Sirul (†373/379 - men\ionat deja ^n leg[tur[ cu structurarea strofic[ a c]nt[rilor) a compus nenum[rate imne ^mpotriva ereziilor gnostice, imne ^nchinate Maicii Domnului `i rug[ciuni p[strate p]n[ azi ^n c[r\ile de slujb[, iar texte ale unor predici de o mare valoare poetic[ ale Sf.Grigorie de Nazianz (†390) au devenit c]nt[ri la Praznicele ^mp[r[te`ti, prin contribu\ia unor melozi de mai t]rziu (Sf.Ioan Damaschinul, Cosma de Maiuma, ^n sec. al VIII-lea) - este cazul Catavasiilor “Hristos se na`te, sl[vi\i-L”, “Ziua @nvierii, s[ ne bucur[m popoare” `i al cuvintelor din Axionul Pa`tilor “Lumineaz[-Te, noule Ierusalime”. Un rol important pentru dezvoltarea cultului `i c]nt[rii au avut Sf.Vasile cel Mare (†389) `i Sf.Ioan Gur[ de Aur (†407), at]t prin Liturghiile ce le poart[ numele (la care s-au ad[ugat numeroase c]nt[ri de-a lungul timpului), c]t `i prin numeroasele rug[ciuni `i c]nt[ri din c[r\ile de slujb[ asociate numelui lor. @n sec. al V-lea Anatolie, Patriarhul Constantinopolului (†458) este autorul stihirilor “anatolice”, p[strate ^n Octoih, cu un bogat con\inut dogmatic `i de ap[rare a dreptei credin\e ^mpotriva ereziilor lui Nestorie `i Eutihie. Tot ^n sec.al V-lea, cel mai probabil ^ntre anii 450-453, ^n timpul Patriarhului Proclu, pare s[ fi fost introdus[ ^n cult `i c]ntarea “Sfinte Dumnezeule”, cu un pronun\at caracter trinitar. @n ceea ce prive`te Biserica Apusean[, pentru aceste secole ar fi de men\ionat Sf.Ambrozie al Milanului (†397), care a contribuit la r[sp]ndirea c]nt[rii antifonice, fiind `i autor de imne - unii ^i atribuie imnul “Te Deum laudamus” (“Pe Tine Te l[ud[m”) atribuit `i Sf.Niceta de Remesiana; de asemenea, autori de imne au mai fost epscopii Romei Celestin (†432) `i Leon cel Mare (†461).

18

Avans]nd ^n secolele urm[toare, c]nd deosebirile ^ntre R[s[rit `i Apus vor fi tot mai pronun\ate, de numele Sf.Grigore cel Mare Dialogul (†604) este legat[ Liturghia Darurilor mai ^nainte sfin\ite (ce-i poart[ numele `i care se sluje`te peste s[pt[m]n[ ^n timpul Postului Mare), el preocup]ndu-se `i de uniformizarea c]nt[rii biserice`ti apusene `i av]nd pentru ^nceputurile c]nt[rii gregoriene un rol asem[n[tor celui al Sf.Ioan Damaschin pentru c]ntarea r[s[ritean[. Al\i autori de imne ^n Apus au mai fost Ioan de Saragosa (†615) `i Beda Venerabilul (†735).

* Cætre sec. V-VI se ajunge la deosebiri tot mai clare între cântærile cre`tine r[s[ritene (bizantine) `i cele apusene (romane). @n timp ce primele se bazeazæ tot mai mult pe crea\iile poetice noi, prin dezvoltarea unei imnografii specific cre`tine, textele cântærilor apusene (romane) ræmân strâns legate de baza lor scripturisticæ. Despre o cultur[ muzical[ bizantin[,se poate vorbi ^ncep]nd cu sec. al VI-lea, odat[ cu transformarea propriu-zis[ a Imperiului Roman de Ræsærit ^ntr-un Imperiu Bizantin. Dup[ acest secol evolu\ia c]nt[rii bizantine se desparte ^n mod pronun\at de evolu\ia din Apus a c]nt[rii gregoriene, care va urma de-a lungul timpului o cale cu totul deosebit[ (la care ne vom referi pe scurt mai t]rziu, atunci c]nd vom prezenta influe\ele apusene din ultimele secole asupra c]nt[rii ortodoxe). Muzica bizantin[ s-a dezvoltat pe timpul `i în cuprinsul Imperiului bizantin ca o art[ eminamente vocalæ `i ^n str]ns[ leg[tur[ cu cadrul liturgic cre`tin - aclama\iile laice ocup]nd un loc cu totul ne^nsemnat ^n raport cu c]nt[rile liturgice. Nenum[rate manuscrise muzicale bizantine r[sp]ndite ^n ^ntreaga lume, cele mai vechi dat]nd din sec.IX-X, fac dovada nivelului deosebit de ^nalt atins de cultura muzical[ bizantin[. Istoria muzicii bizantine (`i post bizantine) se poate ^mp[r\i ^n c]teva perioade distincte: faza melozilor (sec. V-XI), cea a melurgilor (sec. XI-XV), apoi perioada post-bizantin[ (sec. al XV-lea - ^nceputul sec. al XIX-lea, mai precis pânæ în 1814) `i perioada hrysanticæ sau modernæ (din 1814 p]n[ ast[zi).

19

Prima dintre aceste perioade, faza melozilor, se caracterizeazæ ^n primul r]nd prin apari\ia formelor de bazæ ale imnografiei bizantine: troparul (^n sec. al V-lea), condacul (^n sec. al VI-lea) `i canonul (^n sec. al VII-lea), dezvoltate toate în centrele culturale siriano- palestiniene. Melozii, autorii acestor forme creau, odat[ cu textul, `i melodiile pe care se c]nta acesta. @nmul\irea crea\iilor imnografice a impus organizarea acestora ^n anumite colec\ii (manuscrise). A`a a fost mai ^nt]i cazul Octoihului, o adunarea a imnelor dup[ opt glasuri. O prim[ ^ncercare dateaz[ din sec. al VI-lea, din partea patriarhului Sever al Antiohiei, dar prima reu`it[ consemnat[ de Tradi\ie este cea a Sf. Ioan Damaschinul (sec.VIII), de numele c[ruia se leag[ mai ales apari\ia Octoihului. Trebuie observat c[ ^n cazul Octoihului este vorba mai pu\in de o organizare dup[ vreun criteriu muzical (dup[ "glasuri", moduri muzicale), fiind vorba ^n special de un criteriu liturgic (un ciclu liturgic de opt s[pt[m]ni). Crearea unor c]nt[ri mai complexe, dificil de re\inut doar oral, a impulsionat `i apari\ia nota\iei muzicale bizantine, de tip neumatic (folosind semne numite neume), la ^nceput ^n forma ecfonetic[ (sec.V-VI), mai apoi ^n form[ diastematic[ (intervalic[) mai precis[, apari\ia acesteia din urm[ fiind `i ea asociat[ Sf.Ioan Damaschin. A`a cum am men\ionat deja, nu au fost descoperite manuscrise cu nota\ie muzical[ dec]t ^ncep]nd cu sec.IX-X. Odat[ cu unele colec\ii de c]nt[ri numite irmologhion, idiomelar etc. se poate vorbi `i despre stiluri de c]ntare diferite (de prin sec. al IX-lea), melodiile irmoaselor fiind ^ntr-un stil silabic numit irmologic, iar cele ale stihirilor idiomele fiind ^n stilul mai ornamentat numit stihiraric. Al[turi de acestea se dezvolt[ `i melodiile bogat melismatice, ^n stilul numit la ^nceput asmatic, mai apoi papadic (din sec. al XIII-lea). Melodiile c]nt[rilor au la baz[ glasurile biserice`ti, formate dintr-un ansamblu de formule melodice, sc[ri `i caden\e muzicale, apar\in]nd genurilor cunoscute ^nc[ din antichitatea greac[: diatonic, cromatic `i enarmonic. Pânæ în sec. al IX-lea, imnografia r[s[ritean[ s-a dezvoltat în primul rând în centrele culturale din Siria, Palestina `i Egipt, ^ntr-o

20

mæsuræ mai micæ `i în cele din Sicilia. Dup[ acest secol, Bizan\ul capætæ o prioritate indiscutabilæ. Aceastæ perioadæ a cunoscut o serie de melozi mai importan\i. Sf.Roman Melodul, episcopul Smirnei (^n prima jum[tate a sec.al VI-lea), “scriitorul de c]nt[ri” `i “dulce-c]nt[re\ul”, a compus peste 1000 de c]nt[ri (condace `i icoase la majoritatea s[rb[torlor), ^ntre care Condacul Cr[ciunului, “Fecioara ast[zi pe Cel mai presus de fiin\[ na`te”. Al\i autori de condace ^n sec.VI-VII sunt Grigore, Cosma, Chiriac `i Dometius. Compunerea `i introducerea ^n cult a imnului “Unule-n[scut, Fiule `i Cuv]ntul lui Dumnezeu” i se atribuie ^mp[ratului Justinian, iar introducerea imnului heruvic (“Care pre heruvimi”) `i a chinonicului “Cinei Tale celei de tain[“ i se atribuie lui Justin al II-lea (†578). Sf.Sofronie, Patriarhul Ierusalimului (†638) a compus multe triode (canoane cu trei ode), care nu s-au mai p[strat p]n[ azi ^n Triod, de asemenea tropare `i idiomele la Na`terea Domnului, la Vinerea Mare, stihira ^nt]i la Sfin\irea Mare a Apei; Gheorghe, episcopul Siracuzei (†669) este autorul unor tropare la Na`terea Domnului `i la Boboteaz[, lui Serghie, Patriarhul Constantinopolului (610-638) i se atribuie Acatistul Maicii Domnului, creat ca mul\umire pentru ap[rarea cet[\ii de n[v[lirile barbare (626), iar diaconului George Pisidis (contemporan cu Serghie) i se atribuie c]ntarea “Acum puterile cere`ti” (heruvicul de la Liturghia Darurilor mai ^nainte sfin\ite). @ntre creatorii de canoane imnografice se num[r[ mai ^nt]i Sf.Andrei Criteanul (†740), autorul Canonului celui Mare, aflat ast[zi ^n cuprinsul Triodului `i care se cite`te ^n timpul Poastului Mare. Tot el este autorul unor stihiri la Na`terea `i @nt]mpinarea Domnului, la @n[l\area Sfintei Cruci, la Na`terea Fecioarei etc. Sf.Ioan Damaschinul (†749), organizatorul prin tradi\ie al c[r\ii Octoihului `i semn]ndu-`i c]nt[rile “Ioan Monahul” (a fost monah la m[n[stirea Sf.Sava de l]ng[ Ierusalim), a compus canoanele @nvierii `i Dogmaticele pentru glasurile Octoihului, alte canoane la Na`terea `i Botezul Domnului, la @n[l\are, Cincizecime `i Schimbarea la fa\[, la Adormirea Maicii Domnului; a mai l[sat diverse irmoase `i tropare `i a ad[ugat c]nt[ri la slujba ^nmorm]nt[rii.

21

Sf.Cosma de Maiuma (†781), contemporan `i tovar[` de m[n[stire al Sf.Ioan Damaschin, a scris Canonul Cr[ciunului plec]nd de la cuvintele Sf.Grigorie de Nazianz (“Hristos se na`te, m[ri\i-L”) `i alte canoane la Botezul `i @nt]mpinarea Domnului, la Florii, pentru Joia Mare, la @n[l\are `i Schimbarea la fa\[ etc. I se atribuie `i partea a doua (“Ceea ce e`ti mai cinstit[“) a Axionului (“Cuvine-se cu adev[rat”). Autorii Triodului (^n sensul ^n care Sf.Ioan Damaschin este organizatorul prin tradi\ie al Octoihului) sunt socoti\i monahii din sec.VIII-IX ai m[n[stirii Studion din Constantinopol, Sf.Iosif (†830) `i Teodor Studitul (†826). Ace`tia au adunat ceea ce se scrise-se p]n[ atunci pentru perioada Postului Mare, dintre crea\iile a circa 20 de autori (^ntre care Ioan Damaschin `i Andrei Criteanul), ad[ug]nd `i crea\iile lor proprii, const]nd din canoane, stihiri, tropare `i triode. De numele Sf.Iosif Studitul este legat[ `i ^nceperea codific[rii4 Penticostarului, la care au contribuit ^ns[ `i imnografi mai t]rzii. @n sec.al IX-lea, Teofan M[rturisitorul, mitropolit al Niceei (†843) `i Iosif, scriitorul de c]nt[ri (†883), monah la Constantinopol, au scris sute de canoane mineale, complet]nd de asemenea Octoihul pentru zilele de peste s[pt[m]n[. Iosif a mai compus c]nt[ri pentru toate zilele Penticostarului, canoane de poc[in\[ pe cele opt glasuri ale Sf.Ioan Botez[torul, ale Crucii, ale Sf.Nicolae etc. Tot ^n acest secol, ~tefan Graptul, de asemenea mitropolit al Niceei (†843) `i Iosif Graptul, scriitorul de c]nt[ri (sau Imnograful), sunt creatorii a numeroase canoane ale sfin\ilor din Mineie, precum `i pentru zilele de peste s[pt[m]n[ din Octoih, iar Mitrofan, mitropolitul Smirnei, a compus canoanele din Octoih ^nchinate Sfintei Treimi. ~i Monahia Casia, cunoscut[ autoare de imne, a tr[it ^n sec. al IX-lea, iar Ioan Mavropol al Evhaidei a alc[tuit 24 de canoane de umilin\[ ^nchinate M]ntuitorului `i “Canonul ^ngerului p[zitor”,

4 Codificarea c[r\ilor de cult cuprinz]nd crea\iile imnografice (Octoih, Triod, Penticostar, Minee) este un proces care a durat mai multe secole, ^ncheindu-se oarecum p]n[ ^n sec.al XI-lea. Tendin\a general[ a fost cea de trecere de la colec\ii anterioare, alc[tuite pe criterii practice sau dup[ genul imnelor (cum erau de exemplul Tropologhioanele, ce cuprindeau texte ale troparelor, sau culegerile cu nota\ie muzical[ de felul Irmologhioanelor sau Stihirarioanele), c[tre culegeri ca cele de azi, ^n care primeaz[ criteriul liturgic, de organizare a crea\iilor imnografice dup[ perioadele `i s[rb[torile anului bisericesc.

22

ini\iind `i o codificare a Mineielor, prin sistematizarea `i reglementarea ^ntrebuin\[rii ^n slujb[ a canoanelor compuse p]n[ la el. Sf.Metodie, Patriarhul Constantinopolului (†846) a scris “M[rimuri” la Laudele din 21 mai, a alc[tuit slujbele intr[rii ^n cre`tinism a celor de alt[ credin\[ `i tot el ar fi cel care a organizat `i r]nduiala slujbei pentru logodn[ `i cununie. @mp[ratul bizantin Leon al VII-lea @n\eleptul (sau Filozoful - †911) este autorul celor 11 Stihiri ale ale Evangheliilor @nvierii (de la Utrenia Duminicilor) `i al celor 11 Lumin]nde ale Duminicilor –acestea din urm[ mai fiind atribuite `i fiului s[u Constantin al VIII-lea Porfirogenetul (†959). Alte stihiri compuse de ^mp[ratul Leon al VI-lea apar ^n Triod sau Minei cu indica\ia “facerea lui Leon, @mp[ratul” sau “facerea lui Vizantie”. Sf]ntului Simeon Metafrastul (†970) i se atribuie Canonul Cuvioasei Maria Egipteanca (pomenit[ la 1 aprilie), ca `i o serie de “Vie\i ale Sfin\ilor” `i rug[ciuni la Sf.Euharistie. @n general se poate spune c[ p]n[ ^nspre sf]r`itul fazei melozilor `i ^nceputul fazei urm[toare, a melurgilor, adic[ aproximativ ^n cursul sec. al X-lea `i ^n prima jum[tate a celui urm[tor, are loc ^ncheierea procesului de codificare a imnelor liturgice, adic[ de adunare a lor ^n colec\iile care `i ast[zi sunt ^n uz ^n cultul Bisericii Ortodoxe: Octoih, Triod, Penticostar, Mineie. - Definitivarea acestor c[r\i de slujb[ va mai continua ^ntr-o m[sur[ mult mai ne^nsemnat[ `i ^n faza urm[toare, a melurgilor, p]n[ prin sec.al XIV.

* În faza melurgilor (sec. XI-XV) înceteazæ activitatea melozilor, locul lor fiind luat de imnografi (care compuneau texte noi pentru melodii deja existente, ap[r]nd astfel prosomiile) `i de melurgi, numi\i `i musurgi sau maistores (care creau melodii noi pentru texte existente, dezvolt]nd mai ales melodiile melismatice). Atunci c]nd ace`tia din urm[ prelucrau `i ^nfrumuse\au melodiile deja existente erau numi\i `i kalopistai. Acest fel de c]nt[ri vor fi dunate ^n colec\ii numite asmaticoane (cu circula\ie p]n[ prin sec. al XVI-lea) `i se vor numi mai t]rziu c]nt[ri papadice; sau cratime (atunci când vor fi înso\ite de

23

silabe færæ sens ca: te-ri-re-rem etc.), colec\iile cu asemenea melodii numindu-se cratimaria. Nota\ia neumatic[ cunoa`te o dezvoltare pe m[sura cerin\elor noilor melodii, mult mai complicate. Se precizeazæ semnifica\ia mærturiilor, a semnelor fonetice `i cre`te numærul semnelor afone (cheironomice), apar formulele de intona\ie specifice fiecærui eh numite apehemata, iar din sec. al XIII-lea se aplicæ ehurilor toponimici eline din vechime (dorian, frigian, mixolidian etc.). Dezvoltarea teoriei muzicale bizantine este legat[ de numele lui Sf.Ioan Cucuzel (sec.XIII-XIV), c[ruia i se atribuie inventarea sistemului ro\ii `i arborelui glasurilor, ^n care apar `i sistemele trifonic `i tetrafonic (cel difonic dat]nd cel pu\in din sec. al XIII-lea). Cu c]t se avanseaz[ spre sf]r`itul perioadei propriu-zis bizantine (sec. al XV-lea) melodiile devin tot mai dezvoltate, îndeosebi cele melismatice (în stil papadic), probabil sub influen\a tot mai puternic[ a Orientului - locul vechilor canoane (reguli) de compozi\ie lu]ndu-l libertatea imagina\iei `i a `tiin\ei muzicale. @ntre cei mai importan\i creatori ai acestei perioade se num[r[, pentru sec. XIII-XIV: Mihail Ananiotul, Ioan Glykes, (profesor al lui) Ioan Cucuzel, iar pentru sec. al XV-lea: Ioan Kladas, Emanuel Chrysaphes, Xenos Korones etc. La definitivarea c[r\ilor de cult (ca `i colec\ii imnografice) ^`i mai aduc contribu\ia ^n sec.al XIII-lea Nichifor Vlemide (Vlemidis), care alc[tuie`te “Psalmii ale`i”, fiind `i autorul “M[rimurilor” (de la Utrenie), iar Imp[ratul Niceei, Teodor Lascaris al II-lea compune un Paraclis ^nchinat Maicii Domnului. @n sec.al XIV-lea Nicefor Calist alc[tuie`te Sinaxarele Triodului `i ale Penticostarului.

* Perioada post-bizantin[ a urmat ocup[rii Constantinopolului de cætre turci, ^n 1453. Urm[rile influen\elor arabo-turco-persane, care s-au exercitat ^n aceast[ perioad[ asupra c]nt[rii bizantine, pot fi interpretate fie ca o continu[ decaden\æ a acesteia - ce ar fi f[cut-o de nerecunoscut (anul 1453 constituind astfel sf]r`itul culturii muzicale propriu-zis "bizantine"), fie ca o nou[ etap[ de evolu\ie `i de ^mbog[\ire a sa, prin asimilarea unor noi elemente, de origine oriental[.

24

@n sprijinul celei de a doua p[reri st[ faptul c[, `i dup[ cæderea Constantinopolului, continu[ activitatea melurgilor `i a maistorilor. Ace`tia "înfrumuse\eaz[“ (de obicei melismatic) c]nt[ri mai vechi, dar compun `i altele noi. Hrysaphes cel Nou (protopsalt între anii 1665- 1680) "^nfrumuse\eaz[" un Anastasimatar, care provenea de la I.Glykes (sau chiar de la I.Damaschin), dar `i compune heruvice, chinonice etc. Gherman, episcop de Neon Patron (^n prima jumætate a sec. al XVII-lea) compune c]nt[rile unui sticherarion `i ale unui triodion etc.; iar elevul s[u Balasie Preotul (contemporan cu Hrysaphes cel Nou) compune `i el un irmologhion “pe larg”, doxologii, irmoase calofonice, heruvice, chinonice etc. P]n[ chiar `i în sec. al XVIII-lea se mai “înfrumuse\eazæ” anastasimatare, stihirare `i irmologhioane mai vechi, ^n paralel cu creerea altora noi. Prin lungime, bogæ\ie melismaticæ `i ambitus mare - caracteristice stilului "^nfrumuse\at" - melodiile c]nt[rilor, r[m]n]nd totu`i clare `i curgætoare, constituie repertoriul unor protopsal\i specializa\i, fiind mai pu\in accesibile celor mai mul\i dintre cre`tini. Totodat[ ^ns[, spre sfâr`itul sec. al XVII-lea, ^n unele cântæri melismatice pætrund întorsæturi melodice orientale `i caden\æri mai pu\in obi`uite, ce amintesc de cele folclorice, ^n paralel cu indicarea unor maqamuri (moduri muzicale) orientale `i cre`terea numærului semnelor chironomice care înlesnesc modula\ii surprinz[toare. În sec.al XVII-lea, atunci c]nd se ajunge la un apogeu ^n privin\a complexit[\ii melodiilor `i al ^nmul\irii semnelor muzicale chironomice, ^ncepe s[ se pun[ problema scurtærii `i simplificærii at]t a melodiilor, c]t `i a nota\iei muzicale (psaltice, de origine bizantin[). @n aceast[ direc\ie au lucrat mai ^nt]i Panayot Halagoglu (protopsalt prin 1728), iar apoi Ioan Protopsaltul (1727-1771) `i Daniel Protopsaltul (1734- c.1789). Cel mai renumit protopsalt al sec. al XVIII-lea r[m]ne ^ns[ Petru Lampadarie din Pelopones, care a activat între anii 1764-1778 `i care reînoie`te întreg repertoriul de cântæri - el fiind, ^n acela`i timp, `i cel mai marcat de influen\ele orientale.

25

Acum se produc modificæri în structura unor ehuri. Forma irmologicæ a chului I, de pildæ, se stabile`te pe re1 iar dominanta pe sol1; cântærile stihirarice ale plagalului I terminæ tot mai mult pe treptele a 4-a (sol1) etc. Alte churi î`i pæstreazæ totu`i structura, cum este cazul cu ehul III, `i chiar cu ehul II (forma bazatæ pe sistemul difonic). Agapie Paliermul, fiind un bun cunoscætor atât al nota\iei psaltice cât `i al celei liniare occidentale, a încearcat sæ ^nlocuiascæ vechea nota\ie neumaticæ printr-una alfabeticæ. Nereu`ind, dup[ ce pæræse`te Constantinopolul, se stabile`te la Bucure`ti (unde `i moare în 1815). Gheorghe Cretanul din Constantinopol a sus\inut cæ melodiile pot fi scrise `i færæ folosirea semnelor mari (chironomice), principiu pe care l-a aplicat `i în practicæ. @ntre elevii s[i s-au num[rat `i cei trei “reformatori” de la începutul sec. al XIX-lea, Hrysant de Madyt, Grigorie Lampardarios `i Hurmuz (Gheorghiu din Halkiu) Hartofilaxul. “Reforma” nota\iei psaltice ("sistema cea noua") are ca dat[ precis[ de definitivare anul 1814 (^n 1815 fiind recunoscut[ de Patriarhia din Constantinopol), acest an marc]nd `i ^nceputul ultimei perioade ^n dezvoltarea c]nt[rii biserice`ti de origine bizantin[, perioada modern[ sau hrisantic[, ce se continu[ p]n[ ^n zilele noastre. Reforma "de la 1814" a privit urm[toarele aspecte: reducerea semnelor neumatice (^n special a celor cheironomice), stabilirea ritmului cântærilor, precizarea scærilor muzicale, fixarea pentru treptele acestora a unor denumiri monosilabice `i selectarea doar a anumitor forme ale glasurilor. Urm]nd principiilor reformei, numeroase crea\ii anterioare - mai ales dintre cele ale lui Petru Lampadrie, dar `i dintre ale altora - au fost trecute în noul sistem de nota\ie. În anul 1820 Petru Efesiu tip[re`te la Bucure`ti primele cær\i de muzicæ psalticæ, contribuind ^ntr-o m[sur[ important[ la r[sp]ndirea “reformei”. Tendin\ele de dezvoltare ^n continuare au mers tot ^n direc\ia simplific[rii `i scurt[rii cântærilor, ca `i a adapt[rii la necesitæ\ile cultului ortodox, ^n condi\iile culturale mereu schimb[toare.

*

26

În ultimele douæ-trei secole, mai ales sub influen\a dezvoltærii culturii muzicale laice (occidentale), problema schimbærii `i a progresului în cântarea bisericeascæ ortodoxæ a cunoscut abordæri noi. Ritmul rapid al inova\iilor (de obicei laice) a adus pe slujitorii cântærii liturgice în situa\ia de a cæuta `i de a gæsi solu\ii de adaptare la ceea ce pæreau a fi „cerin\ele vremii“. Aceste fenomene pot fi observate în întreaga arie ræsæriteanæ, iar în particular în evolu\iile cântærii liturgice din Biserica Ortodoxæ Românæ, începând mai ales cu sec. al XIX-lea. Pentru a ^n\elege cele petrecute ^n aceste c]teva ultime secole ^n plan muzical-lirturgic, este necesar[ o scurt[ trecere ^n revist[ a evolu\iilor muzicale din Apusul Europei, dup[ secolele de dezvoltare cre`tin[ comun[ cu R[s[ritul. Pornind aproximativ cu reforma gregorianæ din sec. al VII-lea, ale c[rei r[d[cini bizantine sunt bine cunoscute, `i-au fæcut loc treptat inova\ii tot mai îndræzne\e (uneori alæturi de men\inerea cântærii gregoriene tradi\ionale), care nu au ræmas ^n afara Bisericii, ci au fost tot mai mult acceptate `i în cadrul cultului Bisericii Apusene. Mai trebuie spus c[ uneori aceste inova\ii reprezentau expresia unor tendin\e laicizante, care mai t]rziu au fost puternic impulsionate de Rena`tere. @ntre inova\iile care au marcat tot mai mult deosebirea fa\[ de R[s[ritul de tradi\ie bizantin[ s-au num[rat portativul (nota\ia pozi\ionalæ - un rol important av]nd benedictinul Guido d’Arezzo, în jurul anului 1000) `i cântarea pe mai multe voci, adic[ polifonia (secolele IX-XII, mænæstirile din Chartres, Fleury, Limoges) `i viziunea armonicæ, care au atins o culme a dezvolt[rii lor ^n cursul secolelor XVII-XVIII (^n preclasicism `i clasicism). @n paralel a crecut importan\a acordatæ instrumentelor muzicale, dupæ adoptarea în Apus a orgii (aduse tot din Bizan\) în sec. al VIII-lea, muzica instrumentalæ devenind treptat un gen independent `i major (p]n[ prin sec. al XVI-lea `i urmætoarele). În acela`i timp s-a structurat conceptul „spectacolului muzical“ sau al “concertului“, ce poate avea loc `i în afara bisericii. Ulterior, sævâr`irea în alt spa\iu decât cel liturgic va deveni regula „concertului".

27

Pe un plan mai spiritual, ruperea pe nesim\ite de rædæcina teologicæ `i liturgicæ a necesitat alte fundamentæri, - filozofice, estetice. Predilec\ia scolasticii pentru Aristotel va mijloci o primæ „aventuræ“ esteticæ (`i spiritualæ), prin preluarea conceptului de „mimesis“, de imitare a naturii, pentru domeniul artelor. @n domeniul muzical ilustrativismul imitativ (al secolelor precalsice, XVII-XVIII - de ex. cântecul pæsærilor în „Primævara“ de A.Vivaldi) sau programatismul descriptiv al romantismului `i impresionismului (^n sec. al XIX-lea, tipice fiind poemele simfonice - spre ex. „Don Quichote“ de Richard Strauss sau „Marea“ de C.Dedussy) au evoluat cætre muzica bruitistæ, „concretæ“din lucrærile futuri`tilor italieni sau ale lui P.Schaeffer, ^n prima jum[tate a sec. al XX-lea. Reac\ia la "superficialitatea" acestor direc\ii `i nevoia de adâncime spiritual[ a dus spre experien\e artistice fie din domeniul afectivului `i emotivitæ\ii (^n romantismul sec. al XIX-lea), fie din cel al ra\ionalismului, intelectualismului `i abstrac\ionismului (cum a fost cazul pentru dodecafonism, serialism `i alte "experimente" matematico-muzicale), evolu]nd uneori ^nspre informal (cazul aleatorismului) - toate acestea ^ncep]nd cu sfâr`itul sec. al XIX-lea `i dezvolt]ndu-se ^n ^ntreg sec. al XX-lea). Nu trebuie uitat nici domeniul divertismentului facil, absurd sau derizoriu al muzicilor „u`oare“, cu nenumæratele lor variante. Adoptarea în Bisericile Apusene, de-a lungul timpului, a tot mai noilor experien\e artistice a dus, pe l]ng[ apari\ia „tabloului religios“, ca alternativæ posibilæ (?) a icoanei, `i la apari\ia „concertului religios“ ca o formæ mai „cultæ“, "elevatæ", a cântærii biserice`ti. Aceste evolu\ii `i rezultatele lor, caracteristice lumii `i Bisericilor europene occidentale, (a`a cum am amintit deja) au început sæ exercite în ultimele câteva secole o influen\æ tot mai insistentæ `i asupra Ræsæritului ortodox. Acest lucru poate fi urmærit, spre exemplu, în transformærile ce au marcat cântarea bisericeascæ rusæ, începând cu sec. al XVIII (cu oarecari premize `i în secolele anterioare). Astfel, dup[ ^ncre`tinarea popoarelor slave ^n secolele IX-X sub influen\a Bizan\ului, acestea, pornind de la mo`tenirea bizantin[, `i-au dezvoltat treptat, de-a lungul secolelor ce au urmat, o cultur[

28

muzical[ bisericeasc[ de limba slavon[ cu numeroase caracteristici proprii, dintre care putem aminti cel pu\in nota\ia muzical[ (neumatic[), ce a urmat o evolu\ie cu totul diferit[ de cea bizantin[. De asemenea, dac[ pentru Bisericile Ortodoxe din peninsula Balcanic[ (Greac[, Bulgar[, S]rb[, Rom]n[), aflate multe secole sub aceea`i st[p]nire otoman[, tradi\ia bizantin[ a cunoscut o remarcabil[ continuitate, Biserica Rus[ a suferit foarte de timpuriu (^ncep]nd cu sec. al XVII-lea) puternice influen\e occidentale. Aceasta a dus la adoptarea c]nt[rii corale pe mai multe voci (polifonico-armonic[), fapt ce a determinat o oarecare ^nstr[inare de r[d[cinile (r[s[ritene) originare, mai ales ^n cursul sec. al XVIII-lea, c]nd s-au f[cut sim\ite ^ndeosebi influen\e ale muzicii italiene `i germane. @n acela`i timp au existat mereu voci care au cerut `i au ^ncercat reg[sirea unui stil mai originar al c]nt[rii biserice`ti ruse, prin culegerea `i cercetarea vechilor melodii biserice`ti. @ntre deosebit de numero`ii compozitori care au ilustrat istoria complex[ a muzicii ^n Biserica Rus[ s[ enumer[m doar pe Dmitri Bortneanski (1751-1825) `i Alexander Arhanghelski (1846-1924), a c[ror reputa\ie `i influen\[ au dep[`it grani\ele propriei Biserici `i culturi. @n celelalte Biserici Ortodoxe, influen\a occidental[ (privind ^n special c]ntarea coral[ armonico-polifonic[) s-a manifestat ^n mod deosebit ^ncep]nd din secolul al XIX-lea (uneori `i de pe la sf]r`itul sec. al XVIII-lea), primele rezultate fiind apari\ia unor "Liturghii ortodoxe" compuse ^n stil (clasic) apusean, str[in de tradi\ia bizantin[. La modul mai general, ^n afar[ de nivelul mijloacelor `i al structurilor sonore (ce se refer[ la aspectul polifonico-armonic), pætrunderea inova\iilor muzicale occidentale a afectat nota\ia muzical[ (prin adoptarea portativului apusean) `i ^ntr-o anumit[ m[sur[ stilul interpretativ. Mai ales acesta din urmæ a intrat într-o dificilæ rela\ie cu „duhul liturgic“ ortodox - stilul spectacular, de concert, potrivindu-se prea pu\in cu participarea comunitaræ `i în duhul smereniei, din Biserica Ortodoxæ. Reac\iile fa\æ de aceste stæri de lucruri nu au ^nt]rziat s[ apar[ `i au fost diverse. Au existat „moderni`ti“, care au promovat o deschidere totalæ fa\æ de înnoiri - `i dovadæ stau zecile de Liturghii armonice care s-au compus - dar au existat `i „tradi\ionali`ti“, ce s-au

29

pronun\at împotriva oric[ror reforme muzicale în Bisericæ. Au mai existat `i unii „modera\i", c[rora istoria pare s[ le fi dat mai mult[ dreptate, prin faptul c[ la cap[tul a c]teva decenii de evolu\ie muzical-liturgic[ s-a putut ajunge la un compromis viabil (dar nu "c[ldu\") ^ntre tradi\ia c]nt[rii r[s[ritene `i tendin\ele armonico-polifonice moderne, compromis const]nd ^n armonizarea adecvat[ a vechilor c]nt[ri biserice`ti, tradi\ionale. Aceast[ ultm[ direc\ie de dezvoltare, valabil[ p]n[ ^n prezent, a avut ca exponen\i mai importan\i (`i ^ntre mul\i al\ii): ^n Biserica Ortodox[ a Greciei pe Ioannis Sakelaridis (1853-1938), ^n Biserica Ortodox[ Bulgar[ pe Dobri Hristov (1875-1945) `i ^n Biserica Ortodox[ S]rb[ pe Stevan Mokranjac (1856-1914). @n Biserica Ortodox[ Rom]n[ poate fi amintit[ ^n acest sens o ^ntreag[ pleiad[ de muzicieni, ^ncep]nd cu D.G.Kiriak `i continu]nd cu N.Lungu `i mul\i al\ii, p]n[ azi.5 Mai trebuie remarcat c[ ^n toate aceste Biserici, de regul[ se c]nt[ coral-armonic doar c]nt[rile Sfintei Liturghii, ^n Duminici `i la S[rb[tori, `i doar ^n catedrale sau bisericile mai mari din mediul urban - ^n restul parohiilor `i la m[n[stiri (chiar `i acolo unde se mai c]nt[ armonic, ^ns[ ^n afara s[rb[torilor `i la toate celelalte slujbe ^n afara Sf.Liturghii) p[str]ndu-se `i cultiv]ndu-se ^n continuare vechea c]ntare de stran[ sau de ob`te, monodic[ (pe o voce), de tradi\ie bizantin[.

Imnografi din c[r\ile de slujb[6 1. Anatolie apare ca autor al unor c]nt[ri din Mineiele pe Septembrie, Octombrie, Noiembrie,

Decembrie, Ianuarie, Februarie, Martie, Aprilie, Mai, Iunie, Iulie, August, din Octoih `i din Penticostar (^n Sæptæmâna II-a, a Tomii, Sæptæmâna a III-a, a Mironosi\elor `i Sæptæmâna a IV-a, a Slæbænogului )

2. Andrei, ^n Mineiele pe Septembrie `i Decembrie. 3. Andrei Criteanul, ^n Mineiele pe Decembrie, Februarie, Iunie `i August, ^n Triod (Sæptæmâna

brânzei, Sæptæmâna a V-a, Sæptæmâna a VI-a `i Sæptæmâna Sfintelor Patimi) `i Penticostar (Sæptæmâna a III-a, a Mironosi\elor, Sæptæmâna a IV-a, a Slæbænogului, Sæptæmâna a V-a, a Samarinencei.

5 V. capitolul urm[tor, C]ntarea ^n Biserica Ortodox[ Rom]n[. 6 Rezumat dup[ Petre Vintilescu, Poezia imnografic[ din c[r\ile de ritual si c]ntarea bisericeasc[, Bucure`ti, 1937, p.311-380.

30

4. Andrei Ierusalimiteanul, ^n Mineiele pe Septembrie, Octombrie, Noiembrie, Decembrie, Ianuarie, Martie, Iunie.

5. Andrei Piru, ^n Mineiele pe Septembrie, Decembrie, Februarie, Mai, Iunie, Iulie. 6. Andrei Tiflu, ^n Triod (Sæptæmâna a VI-a, a Stâlpærilor). 7. Antonie, ^n Mineiul pe Noembrie. 8. Arsenie, ^n Mineiele pe Noiembrie, Iunie, Iulie `i ^n Evhologhiu. 9. Cassia sau Cassiana Monahia, ^n Mineiele pe Noiembrie, Decembrie, Iunie `i ^n Triod

(Sæptæmâna Sfintelor Patimi). 10. Chesarie Daponte, ^n Ceaslov. 11. Ciprian, ^n Mineiele pe Septembrie, Noiembrie, Decembrie, Ianuarie, Februarie, Iulie `i

August. 12. Clement, ^n Mineiele pe Martie `i August. 13. Cosma, ^n Mineiele pe Septembrie, Decembrie, Ianuarie, Februarie, Martie, Mai, Iunie,

August, ^n Triod (Sæptæmâna a VI-a, a Stâlpærilor, Sæptæmâna a VII-a, a Sfintelor Patimi), ^n Penticostar (Sæptæmâna a III –a, a Mironosi\elor, Sæptæmâna a VIII-a, a Cincizecimii).

14. Cristofor Protasieritul, ^n Triod. 15. Cumula, ^n Penticostar (Sæptæmâna a III-a, a Mironosi\elor). 16. Damaschin, ^n Mineiul pe Septembrie `i ^n Octoih (glasul IV `i glasul VI). 17. Dimitrie, ^n Mineiul pe Octombrie. 18. Efrem Carias, ^n Mineiele pe Septembrie, Noiembrie, Iunie, August. 19. Emanuil Hrisaf Duca, ^n Mineiul pe Decembrie. 20. Filotei Patruarhul, ^n Mineiul pe Octombrie. 21. Filotei, ^n Mineiul pe Iulie. 22. Filotei Monahul, ^n Psaltire. 23: Fotie Patriarhul, ^n Mineiul pe Iunie. 24. Gheorghie sau Chir Gheorghie, ^n Mineiele pe Octombrie, Februarie, Martie, Iulie, August,

Noiembrie `i ^n Triod. 25. Gheorghe Nicomideanul, ^n Mineiele pe Noiembrie, Iulie `i ^n Penticostar. 26. Gheorghe Sicheliotul, ^n Mineiele pe Octombrie `i Noiembrie. 27. Gherman (`i Gherman Patriarhul), ^n Mineiele pe Septembrie, Octombrie, Noiembrie,

Decembrie, Ianuarie, Februarie, Mai, Iunie, Iulie, August `i ^n Penticostar (Sæptæmâna a IV-a, a Slæbænogului).

28. Iacob Protopsaltul, ^n Mineiul pe Octombrie. 29. Ignatie, ^n Mineiele pe Septembrie, Ianuarie, Martie. 30. Ioan (`i Chir Ioan), ^n Mineiele pe Septembrie, Iunie, August. 31. Ioan Arcla, ^n Penticostar (Sæptæmâna a VIII-a, a Cincizecimei). 32. Ioan Arhiepiscopul, ^n Mineiul pe Iulie. 33. Ioan Damaschin, ^n Mineiele pe Noiembrie, Decembrie, Ianuarie, August, ^n Triod (Sâmbæta

læsatului sec de carne `i Sæptæmâna I-a) `i ^n Penticostar (Sæptæmâna I-a, cea luminatæ, a II-a, a Tomii, a III-a, a Mironosi\elor, a VII-a, a celor 318 pærin\i de la Niceia) `i ^n Evhologhiu.

34. Ioan Eugenicul Hartofilax, ^n Ceaslov. 35. Ioan Evhaitul, ^n Mineiul pe Ianuarie `i ^n Triod (Sæptæmâna I-a). 36. Ioan Monahul, ^n Mineiele pe Septembrie, Octombrie, Noiembrie, Decembrie, Ianuarie,

Februarie, Martie, Aprilie, Mai, Iunie, Iulie, August, ^n Triod (Sæptæmâna a VI-a, a Stâlpærilor), ^n Penticostar (Sæptæmâna a II-a, a Tomii, Sæptæmâna a IV-a, a Slæbænogului,. Sæptæmâna a VI-a, a Orbului).

37. Ioan Monahul Mavropus, ^n Ceaslov.

31

38. Iosif, ^n Mineiele pe Septembrie, Octombrie, Noiembrie, Decembrie, Ianuarie, Februarie, Martie, Aprilie, Mai, Iunie, Iulie, August, ^n Octoih (la galsurile I-VIII), ^n Triod (Sæptæmâna brânzei, Sæptæmâna I-a - Sæptæmâna a VI-a, a St]lp[rilor), ^n Penticostar (Sæptæmâna a V a, a Samarinencii, Sæptæmâna aVI-a, a Orbului), ^n Ceaslov.

39. Leon Despotul (Împæratul), ^n Mineiele pe Septembrie, August, ^n Triod (Sæptæmâna a VI-a, a Stâlpærilor), ^n Penticostar (Sæptæmâna a VIII-a, a Cincizecimii).

40. Leontie Maestrul, ^n Mineiele pe Octombrie, Noiembrie. 41. Macarie, ^n Mineiul pe Noembrie. 42. Macarie (Sfin\itul monah, cinstitul filozof `i ritor), ^n Psaltire. 43. Malaxa, ^n Mineiele pe Noiebrie `i Decembrie. 44. Marcu Monahul, Episcopul Idruntului, ^n Triod (Sæptæmâna Sfintelor Patimi). 45. Mavroleon, ^n Mineiul pe Iulie. 46. Meietie Vlastos Ieromonahul, ^n Mineiul pe Octombrie. 47. Metodie, ^n Mineiul pe Martie. 48. Metodie Patriarhul, ^n Mineiul pe Mai. 49. Mitrofan, ^n Octoih. 50. Nichifor Callist Xantopol, ^n Penticostar (Sæptæmâna I-a, cea luminatæ). 51. Nicodim Aghioritul, ^n Ceaslov. 52. Nicodim Monahul, ^n Mineiul pe Februarie. 53. Nicolae, ^n Triod (Sæptæmâna I-a). 54. Nil Xantopol, ^n Mineiul pe Ianuarie. 55. Procopie Hartofilaxul, ^n Mineiul pe Iulie. 56. Roman Melodul, ^n Mineiul pe Decembrie. 57. Serghie, ^n Mineiul pe Septembrie. 58. Serghie Aghiopalitul, ^n Mineiele pe Septembrie, Noiembrie. 59. Sicheot, ^n Mineiele pe Ianuarie, Februarie, Martie. 60. Simeon din Muntele cel Minunat, ^n Mineiul pe Octombrie. 61. Simeon Logofætul, ^n Triod (Sæptæmâna Sfintelor Patimi). 62. Simeon Metafrast, ^n Ceaslov `i Liturghier. 63. Simeon, Noul Teolog, ^n Ceaslov `i Liturghier. 64. Sofronie, Partiarhul Ierusalimului, ^n Mineiele pe Decembrie, Ianuarie. 65. Studitul, ^n Mineiele pe Noiembrie, Ianuarie, Februarie. 66. Studit, ^n Mineiul pe Aprilie, ^n Penticostar (Sæptæmâna a III-a, a Mironosi\elor). 67. Øtefan, ^n Mineiele pe Decembrie, Ianuarie. 68. Øtefan Aghiopolitul, ^n Mineiul pe Septembrie. 69. Øtefan Savaitul, ^n Mineiele pe Septembrie, Martie. 70. Tarasie, ^n Mineiul pe Mai. 71. (Chir) Teodor Lascaris, ^n Psaltire. 72. Teodor Studitul, ^n Mineiele pe Septembrie, Octombrie, Decembrie, ^n Triod (Sæptæmâna I-a

- Sæptæmâna VI-a, a Stâlpærilor) `i ^n Orologiu. 73. Teofan, ^n Mineiele pe Septembrie, Octombrie, Noiembrie, Decembrie, Ianuarie, Februarie,

Martie, Aprilie, Mai, Iunie, Iulie, August, ^n Octoih (glasul I, IV-VII), ^n Triod (Sæptæmâna I-a, Sæptæmâna aIV-a, Sæptæmâna a V-a, Sæptæmâna a VI-a, a Stâlpærilor), ^n Penticostar (Sæptæmâna a IV-a, a Slæbænogului, Sæptæmâna a VIII-a, a Cincizecimii) `i ^n Evhologhiu.

74. Theostrict Monahul, ^n Orologiu. 75. Vasilie, ^n Mineiul pe Octombrie. 76. Chir Vasile, ^n Mineiul pe Noiembrie. 77. Vavila Monahul, ^n Mineiul pe Noiembrie.

32

78. Vizantie, ^n Mineiele pe Septembrie, Octombrie, Noiembrie, Decembrie, Ianuarie, Martie, Mai, Iunie, Iulie, August.

BIBLIOGRAFIE ORIENTATIV{ Ciobanu, Gheorghe

- Muzica bizantinæ, ^n "Studii de etnomuzicologie `i bizantinologie", vol.I, Bucure`ti, 1974, p.418-440.

Colectiv - Dic\ionar de termeni muzicali, Bucure`ti, 1984: articolul despre (muzica)

bizantin[, p.62-65. Gardner, Johann von

- Gesang der russisch-orthodoxen Kirche bis zu Mitte des 17.Jahrhunderts, Wiesbaden, 1983 - Band I, 1987 - Band II.

Hannick, Christian - Byzantinische Musik, ^n Herbert Hunger, ”Die hochsprachliche profane

Literatur der Byzantiner”, (Handbuch der Altertumswissenschaft, Abt.12 - Byzantinisches Handbuch, Teil 5), München, 1978, 8.Kap., p.183-218.

Höeg, Carsten - The Oldest Slavonic Tradition of Byzantine Music, from ”Proceedings of the

Britisch Academy”, vol.XXXIX, London, 1953, p.37-66, I-IV. Jammers, Ewald

- Musik in Byzanz, im päpstlichen Rom und im Frankenreich (Der Choral als Musik der Textaussprache), Heidelberg, 1962.

Necula, Pr.Prof.Dr.Nicolae - Cântarea culticæ în Biserica Coptæ Ortodoxæ, ^n "Glasul Bisericii" XXXVIII

(1979), nr.7-8, iul.-aug., p.773-781. Palikarova Verdeil, R.

- La Musique byzantine chez les Bulgares et les Russes (du IXe au XIVe siècle), ^n "Monumenta Musicae Byzantinae" Subsidia, vol.III, Copenhagen, 1953.

Petrescu, I(oan) D(umitru). - Etudes de paléographie musicale byzantine, Les Idiomèles et le canon de

l'Office de Noêl, Paris, 1932. - Les principes du chant d'eglise byzantin, extrait du ”Bulletin de l'Institut

archéologique bulgar”, tome IX, Sofia , 1935. - Etudes de paléographie musicale byzantine, Bucarest, 1967.

Quasten, Johannes - Musik und Gesang in den Kulten der heidnischen Antike und christlichen

Frühzeit, în ”Liturgiegeschlichtliche Quellen und Forschungen”, Heft 25, Münster, 1930.

Strunk, Oliver - Byzantine Music in the Light of Recent Research and Publication, ^n "Essays on

Music in the Byzantine World", New York, 1977, p.241-254. Tiby, Ottavio

- La Musica Bizantina, Teoria e storia, Milano, 1938. Totzke, Irenäus

33

- Dir singen wir (Beitrage zur Musik der Ostkirche), St.Ottilien, 1992. - Die Russische Kirchenmusik als Spiegelbild Europäischer Wechselbeziehungen,

^n ”Musica sacra”, 114.Jahrgang (1994), Heft 6, Nov.-Dez., p.463-476. - Das antik-byzantinische und das modern-europäische Erbe in der orthodoxen

Kirchenmusik, ^n ”Una Sancta”, 1995, nr.3, p.229-245. Trube\koi, N.

- Cântarea bisericeascæ ortodoxæ rusæ, "Ortodoxia" XII (1960), nr.3, p.448-457 (dupæ ”Revista Patriarhiei din Moscova”, 1959, nr.10-12).

Velea, Pr.Marin - Originea `i evolu\ia semiografiei cântærii biserice`ti, "Sudii Teologice" seria II,

XVII (1965), nr.9-10, p.593-620. Vintilescu, Pr.Prof.Petre

- Despre poezia imnograficæ din cær\ile de ritual `i cæntarea bisericeascæ, Bucure`ti, 1937.

Wellesz, Egon - A History of Byzantine Music and Hymnography, ed.II, Oxford, 1961.

Werner, Eric - The Origin of the Eight Modes of Music (Octoechos) – A Study in Musical

Symbolism, ”Hebrew Union College Annual”, XXI, Cincinnati, 1948, p.211-255.

- The Sacred Bridge - The Interdependence of Liturgy and Music in Synagogue and Church during the First Millennium, vol.I, London, New York, 1959; vol.II, New York, 1984.

Wiesner, Kurt - Kleine biblische Geschichte der Musik, Leipzig, 1960.

Wulstan, Davi - The origin of the modes, ^n "Studies in Eastern Chant", vol.II, Oxford, 1971, p.5-

20.

34

C}NTAREA @N BISERICA ORTODOX{ ROM}N{ @nceputurile c]nt[rii cre`tine pe teritoriul Rom]niei Deoarece cre`tinismul `i-a dezvoltat de la ^nceput un cult av]nd `i o inevitabil[ component[ muzical[, `i ^n cazul poporului rom]n se poate vorbi despre o c]ntare cre`tin[ odat[ cu p[trunderea cre`tinismului pe teritoriul vechii Dacii `i ^nceperea practic[rii unui cult cre`tin, fie `i numai ^n forme incipiente. @nceputurile cre`tinismului pe teritoriul actual al Rom]niei par s[ urce p]n[ ^n vremurile apostolice, Tradi\ia Bisericii vorbind despre propov[duirea Sf]ntului Apostol Andrei ^n \inuturile Dobrogei. De asemenea, cucerirea Daciei de c[tre romani la ^nceputul sec.al II-lea a favorizat cu siguran\[ `i r[sp]ndirea ^nv[\[turii cre`tine prin solda\ii, colonii `i negustorii veni\i din ^ntregul Imperiu Roman, unde cre`tinismul era ^n plin[ ascensiune. Cel mai puternic argument a vechimii cre`tinismului la rom]ni `i a originii sale romane (latine) o constituie, ^n primul r]nd, p[strarea ^n limba rom]n[ a cuvintelor de origine latin[ pentru no\iunile de baz[ ale credin\ei cre`tine: Dumnezeu (dominus-deus), cre`tin (christianus), cruce (crux), credin\[ (credentia), rug[ciune (rogatio), s[rb[toare (dies serbatoria), biseric[ (basilica), altar (altarium) etc. @ncep]nd din secolul al IV-lea, deci dup[ retragerea roman[ de pe teritoriul Daciei, `i merg]nd p]n[ prin sec.al IX-lea, exist[ `i numeroase m[rturii arheologice (obiecte `i loca`uri de cult, cimitire cimitire cre`tine), ca `i atest[ri de martiri `i misionari, ce constituie tot at]tea dovezi ale continuit[\ii cre`tinismului ^n \inuturile locuite de str[mo`ii no`tri - fiind bine cunoscut `i faptul c[ p]n[ ^n sec.al VII-lea \inuturile daco-romane au \inut de episcopatele de pe malul drept al Dun[rii, din Illiricum `i Scythia Minor. Iar cercet[torii consider[ c[ `i Sf]ntul Niceta de Remesiana (autorul imnului Te Deum Laudamus) a desf[`urat o bogat[ activitate ^ntre daco-romani. Astfel, dac[ "muzica n-a lipsit niciodat[ din practicarea unui cult, fie el c]t de simplu,

35

trebuie s[ admitem c[ muzica n-a lipsit nici din cultul cre`tin practicat de popula\ia str[rom]n[."7 Limba folosit[ ^n cult `i ^n c]ntarea asociat[ acestuia de-a lungul secolelor de ^nceput pare s[ fi fost ^n primul r]nd latina - de remarcat faptul c[ termenul "c]ntare-c]ntec" (folosit ast[zi pentru muzica vocal[, laic[ sau bisericeasc[) este `i el de origine latin[ (canticum). Dar este posibil s[ se fi folosit `i o limb[ rom]n[ str[veche sau chiar `i limba greac[, pe m[sur[ ce partea de r[s[rit al Imperiului Roman, mai apoi devenit Bizantin (unde limba greac[ era preponderent[) a dob]ndit o tot mai mare influen\[ ^n aceast[ zon[. Leg[turile cu lumea Bizan\ului s-au dezvoltat `i prin popoarele slave venite ^n nordul Dun[rii de prin sec.al VI-lea `i ^ncre`tinate sub influen\[ bizantin[. Adoptarea limbii slavone ca limb[ de cult dup[ ^ncre`tinarea bulgarilor sub \arul Simeon, ^n sec.al IX-lea, `i faptul c[ ace`tia ^`i ^ntindeau st[p]nirea `i asupra \inuturilor rom]ne`ti a f[cut ca `i ^n aceast[ zon[ s[ se r[sp]ndeasc[ limba slavon[ ca limb[ de cult (`i de c]ntare), situa\ie care a durat p]n[ ^n secolul al XVII-lea. Din aceast[ perioad[ au p[truns ^n limba rom]n[ o serie de termeni slavoni ce se refer[ la administra\ia bisericeasc[ `i la cult, ce s-au p[strat ^n limb[ p]n[ ast[zi - `i dintre care unii privesc `i c]ntarea bisericeasc[ (str]ns legat[ de cult). A`a sunt: vl[dic[, stare\, sobor, vecernie, utrenie, pavecerni\[, poluno`ni\[, stihoavn[, sedeln[, peasn[, pripele, priceastn[, glas etc. Faza de formare a primelor forma\iuni feudale rom]ne`ti (sec.IX-XIV) a determinat desigur `i dezvoltarea vie\ii biserice`ti, iar odat[ cu atestarea unor m[n[stiri, de ex. la Basarabi ^n Dobrogea (sec.al IX-lea) sau la Morissena-Cenad, ^n Banat (sec. al XI-lea), se poate presupune `i o dezvoltare a vie\ii liturgice, implicit `i a c]nt[rii, ^n paralel cu cre`terea predominan\ei limbii slavone, dup[ cum ne dovedesc manuscrisele descoperite. Exist[ de asemenea indicii c[ `i limba greac[ a continuat s[ fie folosit[, dup[ cum probabil s-a continuat s[ se c]nte chiar `i rom]ne`te, cel pu\in prin secolele IX-XI.

7 Gheorghe Ciobanu, Muzica bisericeascæ la români, ^n "Biserica Ortodox[ Rom]n[" XC (1972), nr.1-2, p.163.

36

C]nt[rile ^n limba slavon[ `i greac[ par s[ se fi impus mai ales p]n[ spre sf]r`itul sec.al XIV-lea `i ^nceputul sec.al XVI. @nfiin\area ^n cursul sec.al XIV-lea a statelor feudale rom]ne`ti `i a mitropoliilor din |ara Rom]nesc[ `i Moldova a constituit un impuls hot[r]tor pentru evolu\ia bisericeasc[ `i cultural[ ulterioar[. Leg[turile cu m]n[stirile de la Muntele Athos se amplific[ (cu o probabil[ circula\ie `i a manuscriselor cu c]nt[ri), o `coal[ domneasc[ pare s[ fi existat la ^nceputul domniei lui Alexandru cel Bun (1400-1432), iar din timpul domniei lui Mircea cel B[tr]n (1386-1418) dateaz[ Pripelele lui Filotei Monahul, de la M[n[stirea Cozia, fost logof[t al domnitorului. Aceste c]nt[ri, care se c]nta `i ast[zi dup[ Polieleu (la Utrenia s[rb[torilor), s-au r[sp]ndit la toate popoarele ortodoxe de limb[ slav[. @n sec.al XV-lea apare un centru important de cultivare a muzicii biserice`ti la M[n[stirea Putna (cunoscut[ actualmente `i sub denumirea generic[ de "~coala muzical[ de la Putna"). Manuscrisele p[strate ^n num[r destul de mare (^n greac[ `i slavon[) atest[ existen\a mai multor creatori autohtoni, ale c[ror nume sunt `i ele consemnate: Evstatie protopsaltul, Agalian Antim monahul, Antonie protopsaltul, Dometian Vlahu, Foca, Gheorghe, Gherasim, Loghin, ~tefan, Theodul monahul etc. Bucur]ndu-se de o bun[ reputa\ie chiar `i dincolo de grani\ele Moldovei, acest[ `coal[ a d[inuit p]n[ spre sf]r`itul sec.al XVI-lea ~i ^n Transilvania (Ardeal, Banat) a existat o continuitate ^n dezvoltarea vie\ii religioase ortodoxe (^n particular a c]nt[rii biserice`ti), ^n pofida st[p]nirilor str[ine (ocupa\ia maghiar[ se definitivase prin sec.XI-XII). Mai mul\i ierarhi (episcopi, mitropoli\i) sunt cunoscu\i ^nc[ din sec.al XV-lea (la Vad, Feleac) `i tot de la sf]r`itul acestui secol dateaz[ `i ~coala de pe l]ng[ Biserica Sf.Nicolae din Scheii Bra`ovului, care va constitui secole de-a r]ndul un important centru de cultur[ rom]neasc[, mai mul\i psal\i bra`oveni fiind cunoscu\i p]n[ ^n sec. XVIII-XIX. Traducerea c[r\ilor de cult ^n limba rom]n[, ^ncep]nd cu sec.al XVI-lea ^nseamn[ totodat[ `i ^nlocuirea treptat[ ^n cult a limbii slavone (`i

37

a celei grece`ti). Aceasta a f[cut ca `i c]ntarea ^n limba rom]n[ s[ fie tot mai r[sp]ndit[, o prim[ atestare dat]nd de la 1653 - c]nd la T]rgovi`te s-a c]ntat Canonul de la slujba @nvierii at]t grece`te, c]t `i rom]ne`te. Procesul complex de traducere `i adaptare a c]nt[rilor ^n limba rom]n[, proces pe care mai t]rziu Anton Pann ^l va numi "rom]nirea" c]nt[rilor, va continua p]n[ la definitivarea sa ^n sec.al XIX-lea. Spre sf]r`itul sec.al XVII `i ^nceputul sec.al XIX-lea, ^n timpul epocii de mare ^nflorire cultural[ de sub domnia lui Constantin Br]ncoveanu, Bucure`tiul devine la r]ndul s[u locul apari\iei unei adev[rate `coli de psaltichie, av]ndu-l ca important exponent pe Filotei sin Ag[i Jipei, autorul Psaltichiei rom]ne`ti (1713), cel dint]i manuscris muzical (psaltic) ^n limba rom]n[, cuprinz]nd c]nt[rile pentru majoritatea slujbelor biserice`ti (inclusiv crea\ii proprii). Al\i protopsal\i ^nsemna\i ai epocii sunt Iova`cu Vlahul (sec.al XVII-lea), Øærban Protopsaltul (cca.1675-1765), Ioan sin Radului Duma Bra`oveanu (cca.1775), Naum Râmniceanu (1764-1838), la care se poate ad[uga activitatea desf[`urat[ ^n m[n[stirile moldovene, Neam\, Secu, Agapia, V[ratec, put]nd fi men\ionat Iosif Monahul, apoi, merg]nd p]n[ spre mijlocul se.al XIX-lea, Visarion Monahul. Domniile fanariote din Moldova (^ncep]nd cu 1711) `i din |ara Rom]neasc[ (^ncep]nd cu 1716), care au durat p]n[ la 1821, au prilejuit prezen\a (mai scurt[ sau mai ^ndelungat[ a) unor protopsal\i constantinopolitani renumi\i, care au contribuit la formarea gustului pentru muzica greceasc[. Pot fi aminti\i: Agapie Paliermul, Dionisie Fotino, Grigorie Lampadarul (unul dintre cei trei reformatori de la ^nceputul sec.al XIX-lea), Petru Vizantie, Petru Efesiu etc. C]ntarea bisericeasc[ rom]neasc[ ^n sec. al XIX-lea, de`i se men\ine pe linia tradi\iei bizantine, la acesta contribuind `i influen\a greceasc[ amintit[ (sub domniile fanariote), va suferi totodat[ `i numeroase influen\e noi, care vor determina diferite op\iuni, culturale `i biserice`ti. @ntre evenimentele importante ale acestui secol, care au influen\at ^n mod deosebit `i dezvoltarea c]nt[rii biserice`ti, ar fi de amintit ^nfiin\area unor `coli teologice (seminarii: la Sibiu ^n 1811, Bucure`ti, Buz[u `i Arge` ^n 1836 etc.) `i recunoa`terea autocefaliei

38

Bisericii ortodoxe Rom]ne (1885), iar pe plan politic Unirea Principatelor la 1859. La ^nceputul secolului, ultimul dintre protopsal\ii greci men\iona\i, Petru Efesiu, deschide la Bucure`ti ^n anul 1816 o `coal[ la care pred[ "noua sistem[". Tot la Bucure`ti el tip[re`te primele c[r\i cu nota\ie psaltic[ (^n limba greac[), ^n anul 1820 (Neon Anastasimatarion `i un Doxastarion). Elevi ai lui Petru Efesiu au fost doi dintre cei mai importan\i protpsal\i ai secolului al XIX-lea, Macarie Ieromonahul (1770-1836) `i Anton Pann (1796-1854). Macarie Ieromonahul public[ la Viena ^n anul 1823 primele c[r\i de c]nt[ri ^n limba rom]n[ (Theoreticonu, Anastasimatariu, Irmologhionu), dintre care mai ales Anastasimatariul a cunoscut o deosebit[ r[sp]ndire (fiind `i retip[rit). La r]ndul s[u, Anton Pann, ^nzestrat cu un deosebit talent artistic, `i-a adus o important[ contribu\ie la "rom]nirea" c]nt[rilor ^n Biserica Ortodox[ Rom]n[. El a desf[`urat `i o deosebit de bogat[ activitate tipografic[, public]nd doar ^n domeniul c[nt[rii biserice`ti nu mai pu\in de 14 c[r\i (dintre care dou[ cu caracter teoretic). Alte personalit[\i importante ale sec.al XIX-lea pentru muzica bisericeasc[ rom]neasc[ sunt Dimitrie Suceveanu (1816-1898, protopsalt al Mitropoliei Moldovei, al c[rui Idiomelar s-a bucurat ^ndeosebi de succes) `i Øtefanache Popescu (1824-1911), iar spre sf]r`itul secolului Ioan Popescu-Pasærea (1871-1943), a c[rui activitate va exercita o deosebit[ influen\[ asupra evolu\iilor c]nt[rii biserice`ti mai ales ^n prima jum[tate a sec. al XX-lea. Mai pot fi aminti\i: Ghelasie Basarabeanul, Nicolae Brætescu, Ioan Zmeu, Nicolae Severeanu etc. în Muntenia `i Oltenia, Iosif Naniescu, Nectarie Frimu, Teodor Stupcanu, Silvestru Morariu în Moldova `i Bucovina sau George Ucenescu `i Dimitrie Cun\an în Ardeal (1837-1910). Acesta din urm[ public[ la Sibiu ^n anul 1890 culegerea sa de Cântæri bisericesci, care s-a impus pentru c]ntarea ardeleneasc[ (unde sunt de remarcat `i influen\ele folclorice). Caracteristic pentru sec.al XIX-lea este `i faptul c[ sub influen\a tendin\elor culturale europene (occidentale), pe teritoriul |ærilor Române î`i fac loc o serie de „modernisme“ muzicale, unele dintre ele de factur[ secularizant[, ce vor determina, p]n[ ^n prezent,

39

un nou tip de rela\ie ^ntre muzica laic[ (mai "cult[" sau mai "u`oar[") `i cea bisericeasc[. În general, de-a lungul istoriei muzicii române`ti, pânæ spre sfâr`itul sec. al XVIII-lea, s-a putut u`or observa pozi\ia dominantæ a cântærii biserice`ti ortodoxe, psaltice (monodicæ, de origine bizantinæ), ca singura muzicæ „cultæ“. Aceastæ pozi\ie se justificæ nu numai cantitativ, geografic `i istoric, dar `i calitativ, prin centrele sale de dezvoltare amintite (cum au fost Putna, Bra`ov, Bucure`ti, Craiova), numeroase manuscrise8 `i chiar prin elaboræri teoretice, ilustrate de întreaga tradi\ie „muzicologicæ“ a propediilor de psaltichie, ce au pregætit lucrærile sistematice de mai târziu ale Ieromonahului Macarie `i Anton Pann. Dar trebuie fæcute totu`i `i unele nuan\æri: de`i a existat în mod continuu o unitate a evolu\iei biserice`ti `i culturale a românilor din toate provinciile istorice, s-au manifestat `i unele deosebiri, datorate condi\iilor diferite. Astfel, Banatul `i Ardealul au suferit o influen\æ apuseanæ mai timpurie, în timp ce Moldova `i |ara Româneascæ (mult mai deschise influen\elor orientale) au suferit o astfel de influen\æ (apusean[) abia mai târziu - iar uneori la modul indirect, de exemplu prin intermediul muzicii corale armonice ruse`ti . În general, ^nc[ ^n secolul al XVIII-lea, în toate |ærile Române ap[ruser[ germenii evolu\iilor culturale laice ulterioare: trupe de operæ, profesori, instrumenti`ti, `coli de tradi\ie occidentalæ etc., totul venind „peste“ tradi\ia muzicalæ bisericeasc[ `i folcloricæ local[. De fapt, deja în sec. al XVII-lea, rom]nul Ioan Cæianul era un muzician de stil mai nou (dar, el fiind cælugær romano-catolic, ne intereseazæ mai pu\in în privin\a muzicii biserice`ti ortodoxe), iar la începutul sec.al XVIII-lea Dimitrie Cantemir prezintæ `i el toate caracteristicile muzicianului modern, atât ca `i compozitor, cât `i ca teoretician; din pæcate `i preocupærile lui vis-a-vis de muzica bisericeascæ tradi\ionalæ sunt nesemnificative.9

8 Se poate consulta ^n acest sens lucrarea Pr.Prof.Dr.Nicu Moldoveanu, Izvoare ale cântærii psaltice în Biserica Ortodoxæ Românæ - manuscrise muzicale vechi bizantine din România (grece`ti, române`ti `i româno-grece`ti) pânæ la începutul secolului al XIX-lea, tezæ de doctorat, în „Biserica Ortodoxæ Românæ“, XCII (1974), nr.1-2, p.131-280. 9 Pentru întreaga perioadæ, pânæ la sfâr`itul sec. al XVIII-lea, v. Petre Brâncu`i, Istoria muzicii române`ti (compendiu), Bucure`ti, 1969, p.37-87.

40

@n aceste condi\ii, dup[ cum am v[zut mai ^nainte, la începutul sec.al XIX-lea cea mai bine reprezentatæ categorie de muzicieni biserice`ti o formau încæ tot profesioni`tii psaltichiei, ai liniei biserice`ti tradi\ionale în cântare, cu toate atuurile proaspetei reforme hrisantice. Øi începând cu Macarie Ieromonahul `i Anton Pann, de-a lungul întregului secol, s-a desf[`urat ^ntreaga pleiad[ a protopsal\ilor deja men\iona\i. Dar, tot ^n cursul sec. al XIX-lea, ^n Biserica Ortodox[ Rom]n[ a p[truns un element de noutate (muzical[) destul de important, `i anume este vorba despre c]ntarea coral[ armonico-polifonic[. Acest stil de c]ntare, de influen\[ apusean[, p[trunsese ^nc[ din secolele anterioare ^n Biserica Ortodox[ Rus[, cu care `i Biserica noastr[ avea, inevitabil, rela\ii. @n Biserica Ortodox[ Rom]n[ un impuls puternic în aceastæ direc\ie a fost dat la mijlocul sec.al XIX-lea prin ac\iunea politicæ a lui Alexndru Ioan Cuza, de a îndepærta din Bisericæ influen\ele grece`ti - pe plan muzical acestea fiind reprezentate de muzica psalticæ. Foarte curând, însæ, s-a putut vedea cæ muzica nouæ, coralæ, care pætrundea în Bisericæ, avea un caracter laic, de împrumut, stræin `i nepotrivit Ortodoxiei - ^n acest sens putându-se distinge chiar trei curente mai importante: cel germano-italian, cel rusesc sau italo-rusesc `i cel tradi\ionalist. Mai mul\i compozitori rom]ni s-au afirmat ^n acest gen, al muzicii biserice`ti armonico-polifonice. Ioan Cartu (1820-1875), cu studii la Ia`i `i, probabil, la Paris, a fost cel însærcinat de cætre Alexandru Ioan Cuza cu înlæturarea muzicii psaltice din Biserica Românæ `i înlocuirea ei cu muzica vocalæ sistematicæ (occidentalæ). Influen\ate de stilul italo-rusesc `i de o manieræ simplæ (uneori chiar simplistæ), dintre lucr[rile lui nu s-au impus decât câteva piese (spre ex. un „ Heruvic“ `i „Ca pe Împæratul“ etc.). Alexandru Flechtenmacher (1823-1898) `i Eduard Wachmann (1836-1908) - de forma\ie muzicalæ vienezæ `i parizianæ - au compus piese liturgice ^ntr-un stil eclectic, departe de specificul muzicii noastre biserice`ti, care au dispærut, treptat, din repertoriul bisericesc. George M.Stephanescu (1843-1925) - cu studii în \aræ `i la Paris - profesor, compozitor, dirijor la Teatrul Na\ional din Bucure`ti

41

`i numærându-se printre fondatorii Operei Române, a compus c]teva Liturghii pentru cor mixt `i cor bærbætesc. @ntre piesele ræmase se num[r[ un „Pe Tine Te læudæm“. Ace`ti compozitori, care `i-au adus o contribu\ie importantæ la dezvoltarea muzicii laice române`ti în forme „culte“, au avut, din pæcate, o influen\æ mai pu\in viabilæ asupra muzicii biserice`ti, aceasta `i din cauza aplecærii accentuate `i eclectice spre noutæ\ile componistice apusene `i neglijærii Tradi\iei biserice`ti. Al\i compozitori s-au \inut mai aproape de tradi\ia psalticæ (în compozi\ii `i armonizæri), prin activitatea lor de protopsal\i, profesori de seminar, dirijori de coruri biserice`ti etc. Astfel, activând, ca `i cei mai înainte aminti\i, în Muntenia `i Oltenia, Teodor Georgescu (1824-1880) a pæstrat linia cântærii de stranæ, de`i cuno`tea `i nota\ia liniaræ `i armonia. George Ionescu (1842-1922), observând lupta dintre muzica nouæ `i cea veche, atrægea aten\ia asupra pericolului pierderii individualitæ\ii muzicale române`ti `i propunea un compromis (ce se va dovedi ulterior fecund) între cele douæ stiluri. Alexandru Podoleanu (1846-1907), cu un cunoscut „Hristos a înviat“, va men\ine `i el treaz interesul pentru cântarea tradi\ionalæ, îndreptându-se într-o direc\ie componisticæ de sintezæ (^ntre c]ntarea tradi\ional[ `i tendin\ele armonico-polifonice), în care se vor ob\ine cele mai valoroase rezultate. În Moldova `i Bucovina celei de a doua jumætæ\i a secolului al XIX-lea, evolu\iile sunt asemænætoare, remarcându-se în plus `i o importantæ influen\æ ruseascæ. Carol Miculi (1821-1897), cu studii la Paris `i Viena, compune o Liturghie ortodoxæ, sobræ `i mæiestritæ componistic, iar Isidor Vorobchievici (1836-1903), cu studii la Viena, este autorul a douæ Litughii, în care mânuie`te bine legile armoniei `i polifoniei, fiind totu`i departe de stilul tradi\ional. Ciprian Porumbescu (1953-1883, studii la Viena) are destul de numeroase compozi\ii biserice`ti, de o inspira\ie incontestabilæ. Cântærile Sfintei Litughii pentru douæ `i trei voci egale, pentru voci bærbæte`ti `i voci mixte, ca `i celelalte lucræri biserice`ti (axioane, heruvice, catavasii etc.), de`i con\in pu\ine elemente ale cântærii de stranæ, prezintæ for\æ de comunicare `i accesibilitate, cantabilitate `i o

42

pronun\atæ influen\æ romanticæ. Lucræri mai ræspândite sunt: Prohodul Domnului, Tatæl nostru etc. Gavriil Musicescu (1843-1903, studii la Petersburg) reprezintæ tipul de compozitor care s-a men\inut pe linia de echilibru între orientærile muzicii culte laice `i cerin\ele tradi\iei cântærii biserice`ti. Dupæ ce în prima parte a activitæ\ii sale s-a dedicat transcrierii pe nota\ia liniaræ a tuturor cântærilor psaltice, într-o a doua perioadæ preocupærile sale s-au îndreptat cætre cântarea coralæ, unde va fi puternic influen\at de compozitorii ru`i (D.Bortneanski, G.Lamakin). A compus, între altele, cinci "concerte biserice`ti" masive (Concert la Na`terea Domnului, la Învierea Domnului etc.). În ansamblu, crea\ia sa, monumentalæ `i seninæ, reprezintæ una dintre cele mai importante contribu\ii la repertoriul coral bisericesc. Eusebie Mandicevski (1857-1929) `i-a desfæ`urat toatæ activitatea la Viena `i cele 12 (!) Liturghii ale sale, de`i me`te`ugite componistic, sunt stræine de spiritul muzicii biserice`ti ortodoxe, fiind marcate de influen\e ale neoromantismului german. De la fratele sæu, Gheorghe Mandicevski (1870-1907), care a compus mai pu\in, a ræmas în repertoriu Oratoriul pentru Vinerea Mare („Øi era la ora a `asea“). De asemenea, Titus Cerne (1859-1910) este probabil primul „muzician“ român (de forma\ie apusean[) preocupat de aspectele teoretice ale melodiilor biserice`ti bizantine. În Transilvania `i Banat, Dimitrie Cun\an (