1

S C O A L A P O S T L I C E A L A

D I M I T R I E C A N T E M I R

T G - M U R E S

I O A N R A D

ELEMENTE DE BOTANICA S U P O R T D E C U R S

( t e o r i e s i l a b o r a t o r t e h n o l o g i c )

2 0 1 1

2

CUPRINS

CAPITOLUL I

GENERALITŢI………………………………………………………………………..3

CAPITOLUL II

CITOLOGIA…………………………………………………………………………..7

CAPITOLUL III

HISTOLOGIA VEGETALĂ...............................................................................16

CAPITOLUL IV

SĂMÂNŢA...................................................................................................................30

CAPITOLUL V

SISTEMATICA VEGETALA……………………………………………………….43

BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………...49

3

CAPITOLUL I

GENERALITŢI

1.1. Definiţie Botanica este ramura biologiei care se ocupă cu studiul structurii, dezvoltării, activitaţii vitale, originii, evoluției plantelor şi a relațiilor cu mediul

înconjorător, repartizarea lor în spațiu, timp şi clasificarea lor.

Botanica studiază plantele din punct de vedere anatomic, morfologic, fiziologic,

clasificare (taxonomia plantelor) etc.

Botanica este o ramură clasică a biologiei, alături de alte ramuri clasice ca:

anatomia, histologia, biologia celulară, fiziologia și virologia sau de ramuri moderne

ca: bioacustica,biochimia, biofizica, biogeografia și biomatematica.

Clasificarea organismelor s-a făcut în 5 unități sistematice mari, denumite regnuri și

anume: Monera, Protozoa, Fungi, Plantae și Animalia. Plantele fac parte din regnul

Plantae. Regnurile au fost împărțite în unități mai mici şi

anume: încrengătura, clasa, ordinul, familia, genul, specia şi soiul. Pe lângă acestea au

mai fost introduse în unele cazuri și unități sistematice intermediare,

precum subîncrengătura, supraclasa etc. Denumirea speciilor de plante, ca și denumirea

celorlalte specii de organisme, foloseşte nomenclatura binară.

Până în prezent au fost descrise peste 500.000 de specii de plante.

1.2. Istoric În domeniul botanicii s-au remarcat diferite personalităţi, ca de exemplu:

1.2.1. Teofrast Primele consemnări despre plante datează din timpul lui Teofrast (c. 372-287 î. Hr.) și Discoride (sec. 1 î. Hr.).

4

Teofrast, s-a născut la Eresos în 372 î.Chr., a fost filozof grec la Școala Peripatetică.

Este primul de la care avem scriei referitoare la plante motiv pentru care este considerat

părintele botanicii.

Teofrast l-a avut ca învăţător, mai întâi pe Platon, iar apoi pe Aristotel, fiind ucenicul

favorit al acestuia. El a fost conducătorul Școlii Peripatetice din anul 322 î.Chr. până la

moartea sa în 287 î.Chr., Timp în care a avut peste 2000 de discipoli.

În domeniul botanicii a scris următoarele lucrări:

- Cercetarea asupra plantelor;

- şi Cauzele plantelor.

În lucrările sale, autorul a descris amănunțit peste 500 de specii de plante găsite în

jurul Mării Mediterane și a Oceanului Atlantic, colectând toate datele despre plante într-o

singură știință, numită de el Botanica. Teofrast elaborează un sistem de clasificare a

plantelor care s-a folosit până în secolul XVIII.

1.2.2. Discorides

Dioscoride (Pedanius Dioscorides), s-a născut în anul 40 la Anazarbus, Cicilia, Asia

Mică şi a decedat în anul 90 a fost un medic, farmacolog și botanist grec, care a trăit

la Roma în timpul împăratului Nero. Dioscoride a scris o carte în cinci volume, „De

Materia Medica”, precursor al farmacopeeilor moderne și unul dintre atlasele botanice de

însemnătate din istorie.

1.2.3. Nehemiah Grew

Un rol deosebit în dezvoltarea acestei științe au avut pe plan mondial cercetători ca Nehemiah

Grew (1628–1711), naturalist englez, care este fondatorul anatomiei plantelor.

1.2.4. John Ray

John Ray (1626–1704), naturalist englez este fondatorul taxonomiei plantelor.

1.2.5. Rudolf Camerer

Rudolf Camerer (1665–1721), naturalist german este descoperitorul organelor sexuale la

plante.

1.2.6. Carl von Linné

Carl Linné, născut Carolus Linnaeus este cunoscut după înnobilare sub numele de Carl von

Linné. S-a născut la 23 mai 1707 şi a trăit până la 10 ianuarie 1778. Line a fost

5

un botanist, medic și zoolog suedez, fiind considerat părintele taxonomiei șI

tatăl ecologiei moderne.

1.2.7. Constantin Cantacuzino

Stolnicul Constantin Cantacuzino a fost un diplomat, istoric și geograf din Țara Românească,

care a trait între anii 1655 şi 1716. A fost fiul postelnicului Cantacuzino, grec de origine, și al

Elenei, fiica lui Radu Șerban, iar fratele lui Șerban Cantacuzino, nepotul Constantin

Brâncoveanu și fiul său Ștefan Cantacuzino au fost domni ai Țării Românești.

Stolnicul Cantacuzino a fost un reprezentat de seamă al umanismului în spațiul cultural

român. Prin studiile începute, după uciderea tatălui în1663, la Adrianopol și Constantinopol și

desăvârșite începând cu 1667, la Padova el devine un excelent cunoscător al culturii italiene,

având cunoștințe temeinice de limbă italiană și latină, și al sferei culturii grecești. C. Cantacuzino

aavut contribuții în cunoasterea plantelor, alcătuind cea mai veche hartă geobotanică de la noi,

1.2.8. Dimitrie (Demetrius) Brândză

S-a născut în 10/22 octombrie 1846, Bivolu, azi Viișoara, Botoșani- 3 august1895, Slănic

Moldova). A a fost medic, naturalist și botanist român, membru titular al Academiei Române şi a

fondat Grădina Botanică din București, care astăzi îi poartă numele. Dimitrie Brândză este

fondatorul botanicii românești şi înfiinţează Institutul Botanic din Bucuresti.

El publică cea mai valoroasă lucrare de botanica de la noi şi anume Prodromul florei

române unde sunt descries aproximativ 2100 de specii.

1.2.9. Florian Porcius

S-a născut la 16/28 august 1816 în localitatea Rodna, Districtul Năsăud şi a trait până la 17/30

mai 1906. A fost un botanist român, membru titular al Academiei Române. A urmat între anii 1827-

1831, cursurile Școlii militare normale cu limba de predare germană din Năsăud, apoi studiile liceele

din Blaj și Cluj. În 1836 era învătător în Rodna-Veche. În anul 1844 obține o bursă de la "fondul

grăniceresc" pentru a studia la Institutul pedagogic din Viena, timp de 2 ani. El a fost unul dintre cei

mai de seamă creatori ai terminologiei botanice române, colaborând cuDimitrie Brândză la Flora

Dobrogei, revenindu-i precizarea nomenclaturii și a sinonimelor, alcătuirea cheilor de determinare și

scrierea diagnozelor. A descris o serie de specii noi: Heracleum carpaticum, Centaurea

carpatica, Pulmonaria dacica, ș.a., iar altele îi poartă numele: Festuca porcii, Sassurea porcii.

1.2.10. Iuliu Prodan

S-a născut la 29 octombrie 1875, Chiochiș, județul Bistrița-Năsăud şi a decedat la 27

februarie 1959,Cluj şi a fost un botanist român.

6

A urmat liceul din Gherla, apoi la Năsăud. La îndemnul lui Florian Porcius, Prodan studiază

științele naturale la Universitatea din Cluj, pe care o absolvă în 1900. Funcționează ca profesor

secundar la liceele din Gherla, Năsăud, Eger, Sombor, apoi din 3 oct. 1919 devine profesor la

catedra de botanică descriptivă și fitopatologie din cadrul Academiei de înalte studii agronomice

(Institutul agronomic "Dr. Petru Groza" din Cluj-Napoca, azi Universitatea de Științe Agricole și

Medicină Veterinară Cluj-Napoca). Din1938 a fost numit titular al disciplinei de sistematică,

anatomie și fiziologie vegetală. În anul 1955 devine membru titular al Academiei Române.

Majoritatea lucrărilor sale sînt de floristică, studii de vegetație și ecologie vegeta1ă. Este primul

autor al unui "determinator" clasic pentru plantele cu flori (fanerogame) și ferigi

(criptogame vasculare). Începînd cu 1949, pînă la sfîrșitul vieții, a lucrat în calitate de colaborator

la "Flora Republici Populare Române", prelucrând genul Rumex din familia Polygonaceae,

genul Chenopodium din familiaChenopodiaceae (vol- I) etc. Prodan a fost printre primii botaniști

români care, în lucrările sale despre flora și vegetația României, s-a străduit să descrie condițiile

ecologice specifice plantelor și zonelor cercetate, pe baza datelor existente în literatură sau a

observațiilor sale.

1.2.11. Emanoil C. Teodorescu

A trăit între anii 1866–1949 şi a fost întemeietorul școlii de algologie din România, dar a

publicat şi lucrări în domeniul anatomei , fiziologiei şi sistematicii vegetale.

1.2.11. Traian Săvulescu

Traian Săvulescu a trăit între anii 1889–1963 şi a fost fondatorul școlii românești

de fitopatologie

CAPITOLUL II

CITOLOGIA

2.1. Definiţie Citologia este ştiinţa, care studiază structura, ultrastructura, compoziţia chimică şi

funcţiile celulei vegetale.

2.2. Forma celulelor vegetale Forma celulei vegetale este determinată de: rolul fiziologic îndeplinit, de origine,

poziţia ocupată în diferite ţesuturi, condiţiile de mediu etc şi anume:

- la plantele unicelulare este sferică, ovală, eliptică, de bastonaş etc;

- iar la plantele pluricelulare este: poliedrică, stelată, reniformă (celulele stomatice),

cilindrică (vasele conducătoare), prismatică, sferică (celulele din fructele făinoase),

discoidale, semilunare, piramidale, halterofile etc.

2.3. Tipuri de celule vegetale Celulele vegetale pot fi de mai multe tipuri şi anume:

7

- celule parenchimatice – izodiametrice la care diametrul mare, depăşeşte de până la 3

ori diametrul mic şi intră în alcătuirea ţesuturilor fundamentale (parenchimuri

asimilatoare, de rezervă, protectoare, de absorbţie, aerifere, secretoare şi senzitive)

- celule prozenchimatice - diametrul longitudinal mult mai mare decât cel transversal;

- celulele fusiforme → alcătuirea ţesuturilor conducătoare, mecanice şi în unele

ţesuturi absorbante şi secretoare (laticifere de la Euphorbia splendens)

- idioblaste – celule izolate, formă particulară, înglobate în ţesuturi ce prezintă celule

uniforme: celulele cu tanin ori cristalele multor rozacee, fabacee, celulele de forma literei

T din mezofilul frunzei de ceai Thea sinensis, celulele secretoare din frunzele de laur

Laurus nobilis

2.4. Mărimea celulelor vegetale Celulele vegetale pot fi de dimensiuni diferite şi anume:

- în general de ordinul micrometrilor:10 -100 microni, nu pot fi observate cu ochiul

liber;

- mărimea medie: 10 - 50 microni;

- vasele lemnoase pot avea 3 - 5 m etc.

2.5. Clasificarea celulelor vegetale În funcţie de membrană celulele vegetale pot fi clasificate în:

- dermatoplaste- cu membrană rigidă;

- şi gimnoplaste - lipsita de membrană, nu au o formă fixă.

După prezenţa şi numărul nucleelor celulele vegetale pot fi clasificate în:

- celule anucleate - nu prezintă nucleu individualizat, distinct; unele au material

nuclear în stare difuză în masa protoplasmei (alge albastre, bacterii);

- celule uninucleate - majoritatea celulelor vegetale;

- celule plurinucleate au mai mulţi nuclei, ca de exemplu: plasmodiile, care sunt

corpuri vegetative formate dintr-o masă protoplasmatică plurinucleată, fără membrană, cu

mişcări ameboidale (Fuligo septica) şi sinciţiile – celule multinucleate mari, formate prin

reunirea mai multor celule uninucleate, cu nuclei necontopiţi dar cu membranele

despărţitoare resorbite (laticiferele de la Chelidonium majus).

2.6. Constituenţii celulari Celulă vegetală alcătuită din:

- constituenţi vii : citoplasmă, nucleu, plastide, mitocondrii, reticul endoplasmatic,

ribozomi, aparatul lui Golgi, lizozomi, cinetozomi, cili şi flageli;

- şi constituenţi nevii : peretele celular, vacuolele, incluziunile ergastice

2.7. Trăsături ale celulei vegetale care o diferenţiază de celula animală

Celula vegetală are următoarele particularităţi:

- prezenţa peretelui celular format din: celuloză, hemiceluloză, substanţe pectice +

proteine, lipide, lignină, tanin, săruri minerale etc;

- prezenţa plasmodesmelor şi a interrelaţiilor structural-funcţionale dintre celulele unui

ţesut (la animale: joncţiuni);

8

- prezenţa plastidelor, cloroplastele cele mai importante;

- creşterea în volum, prin creşterea dimensiunilor vacuolelor (la animale acumularea

unei cantităţi mari de citoplasmă);

- microcorpii antrenaţi în procese proprii celulei vegetale: peroxizomii în fotorespiraţie

glicoxizomii în conversia lipidelor în glucide simple asimilabile etc;

- diversitatea substanţelor de rezervă: amidon, inulină, uleiuri eterice, aleuronă,

laminarină;

- prezenţa cristalelor de săruri organice (oxalatul de calciu) şi a cristalelor de săruri

minerale (sulfatul de calciu

2.8. Structura celulei eucariote

9

Celula este unitatea elementară a lumii vii.

Există totuşi şi forme acelulare şi anume:

- prionii, care suntmicroorganisme din particule proteice, lipsiţi de acizi nucleici, se

reproduc în interiorul celulei printr-un mecanism necunoscut, provoacă infecţii

latente;

- virusurile, care sunt microorganisme cu un singur acid nucleic (ADN sau ARN) +

proteine, biofite obligatorii, se reproduc în interiorul celulei, folosesc energia

celulei gazdă iar în unele cazuri impun celulei programul lor genetic.

Celula are următoarele componente:

- plasmalema- membrana ectoplasmatică ce vine în contact cu peretele celular;

- hialoplasma - substanţa fundamentală în care se găsesc diferite organite şi care

are următoarea compoziţie: 70-90% apă, glucide, lipide, Ca,P,S,K,Mg şi produşi de

rezervă: trigliceride, glicogen etc.

- tonoplastul - membrana endoplasmatică ce delimitează vacuolele.

10

În celulă se găsesc următoarele organite citoplasmatice:

- organite fără membrană lipoproteică: ribozomii, microtubulii, microfilamentele,

centriolii, cilii şi flagelii;

- organite cu membrană lipoproteică simplă: reticul endoplasmatic, aparatul lui

Golgii, lizozomii, sferozomii, plasmalemazomii;

- organite cu membrană lipoproteică dublă: nucleul, plastidele, mitocondriile.

2.8.1. Reticulul endoplasmatic

A fost descoperit de Porter, Claude şi Fullam, în celula animală (1945), iar Buvat şi

Carosso l-au descoperit în celulele vegetale (1957). Este vizibil la microscop, ca un

sistem complex de cavităţi (vezicule, tuburi şi canalicule) fin ramificate şi anastomozate

în hialoplasmă un sistem complicat ce se întinde de la membrana nucleară până la

periferie. Membranele reticulului endoplasmatic au relaţii cu diferite organite (nucleu,

ribozomi, dictiozomi) şi cu plasmalema, având rol în sinteza şi conducerea diferitelor

substanţe, în special proteine secretoare. Reticulul endoplasmatic este de două feluri:

granular şi neted.

Reticulul endoplasmatic este numit sistemul circulator intra-citoplasmatic care are

următoarele funcţii:

11

- la nivelul ribozomilor fixaţi pe faţa exterioară a membranelor reticulului

endoplasmatic granular se derulează sinteza proteinelor;

- reticulul endoplasmatic neted - responsabil de sinteza lipidelor;

- responsabil de sinteza membranelor;

- rol de organit colector, transportor şi distribuitor de substanţe şi enzime;

- de înmagazinare şi stocaj al substanţelor extracelulare şi celulare.

2.8.2. Ribozomii sau granulele lui Palade

Au fost descoperiţi pentru prima dată la bacterii, ulterior semnalaţi în celulele

eucariote vegetale şi animale, detaliat au fost studiaţi de George Emil Palade şi sunt

particule ribonucleoproteice foarte mici implicate în asamblarea acizilor aminici în

proteine fiind prezenţi în număr mare în citoplasma celulelor eucariote şi procariote.

Numărul lor reflectă intensitatea sintezelor proteice care au loc la ambele tipuri de

celule. AAuu formă uşor eliptică, iar compoziţia chimică este: 55% proteine, 37% ARN

ribozomal şi 4,5% fosfolipide. RRiibboozzoommiiii răspund de procesul de proteinosinteză

reprezentat de ansamblul reacţiilor biochimice care, utilizeaza ca substanţe acizii aminici

şi duc la formarea de proteine alcătuite din 20 de acizi aminici.

2.8.3. Aparatul lui Golgi

A fost observat pentru prima dată de Golgi, în anul 1898, în celulele nervoase la

animale. În anul 1957, cu ajutorul microscopului electronic, Porter şi Buvat l-au

12

descoperit în celulele unor alge şi plante superioare. Aparatul Golgi este reprezentat de

totalitatea dictiozomilor dintr-o celulă (unitatea morfologică şi structurală),abundenţa

variind cu activitatea celulei: dezvoltat în celulele aflate în plină activitate şi puţin

dezvoltat în cele aflate în repaus, dispărând progresiv în cursul îmbătrânirii celulei.

Este format din: dictiozomi (sistemul secreto-excretor al celulei) şi vezicule golgiene

care rezultă din înmugurirea laterală a saculelor dictiozomului.

2.8.4. Mitocondriile

Au fost descoperite în anul 1856 de Flemming şi sunt formaţiuni intracitoplasmatice

sub formă de granule sau bastonaşe. Totalitatea mitocondriilor dintr-o celulă formează

condriomul celular,fiind considerat centrala energetică a celulei. În general se găsesc de

la câteva sute până la câteva mii într-o celulă, ocupând circa 18% din volumul acesteia

şi 22% din volumul citoplasmei. La microscopul electronic sunt vizibile formă de granule

sau bastonaşe scurte, complex structurate, limitate de o membrană dublă ce închide în

interior un spaţiu numit matrix. Mitocondriile concentrate în jurul nucleului sau locurile din

celulă cu activitate intensă, unde consumul de energie este mare şi au următoarea

compoziţia chimică: 66% apă; 22% proteine; 11% lipide; nucleotide; enzime; vitamine

(B1, B2); ADN şi ARN. Funcţiile mitocondriilor sunt: stocarea energiei sub formă de

legături macroergice la nivelul ATP.

13

2.12. Plastidele

Sunt organite specifice celulei vegetale, prezente în organismele autotrofe, având rol

în metabolismul acestora, alcătuind în ansamblul lor plastidomul. Forma, mărimea,

numărul, dispoziţia în celulă, compoziţia pigmenţilor (care determină culoarea),

capacitatea de sinteză a substanţelor organice sunt particularităţi funcţionale specifice

diferitelor plante. După natura substanţelor elaborate se pot grupa în: cloroplaste

(fotosintetizatoare), cromoplaste cu funcţii secundare în fotosinteza şi leucoplaste cu rol

în depozitare. Leucoplastele pot fi împărţite după natura substanţelor depozitate în:

amiloplaste, proteoplaste şi oleoplaste. Leucoplastele sunt prezente în celulele

parenchimatice din organele subterane de rezervă: rădăcini, rizomi, bulbi, tuberculi şi în

endospermul seminal.

2.13. Nucleul

Este un corp sferic sau oval, mai refringent decât citoplasma. Numărul nucleilor

variază foarte mult în lumea vegetală existând celule: uninucleate (majoritatea celulelor

de la eucariote), binucleate (la organismele inferioare) şi polinucleate (organisme care

prezintă mai mulţi nuclei). Forma nucleului este dependentă de tipul celular şi de starea

fiziologică a celulei şi poate fi:

- sferic, la celulele meristematice unde nucleul ocupă o poziţie centrală (Neottia

nidus-avis - Trânji);

- ovoidal, la celulele în curs de diferenţiere;

- fusiform (celule adulte), datorită sistemului vacuolar foarte dezvoltat, nucleul

ocupă o poziţie laterală, periferică (Hyacinthus orientalis - Zambilă);

- discoidal la celulele mature;

- bastonaşla celulele prozenchimatice;

- forme particulare: semilunar (celulele stomatice de la Tradescantia virginiana -

Telegraf), filamentoasă la celulele epidermice de la Aloe sau lobat la celulele

plantelor atacate de paraziţi.

Poziţia nucleului este variabilă şi caracteristică fiecărui tip de celule şi anume: central

la celulele tinere, cu citoplasmă foarte densă sau lateral, în poziţie parietală la celule

adulte cu vacuole mari. Mărimea nucleului diferă de la un tip celular la altul, dar

păstrează valori constante pentru acelaşi tip celular şi anume:

14

- nucleul din celulele plantelor superioare au mărimea medie de 10 - 50 ;

- nuclei mici la alge: 2-3 ;

- la unele gimnosperme nucleul atinge 600 ) etc.

Nucleul are următoarele părti: membrana nucleară, nucleoplasma, nucleolul şi

cromatina, componenta esenţială a nucleului în care este stocată cea mai mare parte a

informaţiei genetice. Nucleolul are următoarele funcţii: sinteza ARNm, sinteza

proteinelor, trecerea ARNm spre hialoplasmă şi derularea normală a mitozei.

Anvelopa nucleară are urfmătoarele funcţii: este o barieră între nucleoplasmă şi

hialoplasmă, controlează schimburile dintre nucleu şi citoplasmă prin pori şi este

permeabilitatea pentru apă, unii electroliţi, oze, acizi aminici.

Cromatina este: sediul replicării ADN-purtătirul informaţiei genetice.

2.14. Vacuolele

Sunt incluziuni apoase, inerte, aflate în citoplasmă în partea centrală a celulelor

vegetale definitive, totalitatea vacuolelor dintr-o celulă formând vacuomul, care

reprezenta 80-90% din volumul celular. Vacuolele sunt limitate de membrană

elementară lipoproteică, simplă, numită tonoplast, menţinută sub tensiune de către

proprietăţile osmotice ale soluţiei interne, numită şi suc vacuolar.

2.15. Incluziunile inerte

Sunt formaţiuni incluse în citoplasmă care nu participă direct la desfăşurarea

proceselor biologice celulare şi pot fi: incluziuni anorganice (sulfatul de calciu, fosfatul de

calciu, carbonatul de calciu etc) şi incluziunile organice (lipidele, uleiurile vegetale, oleo-

rezinele etc).

2.16. Peretele celular

După prezenţa membranei, celulele pot fii: dermatoplaste, celule care au la periferia

plasmalemei un perete solid şi continuu, cu importante funcţii: mecanică, protectoare, de

control al schimburilor etc. cu membrană rigidă şi gimnoplaste celule lipsite de

membrană, care nu au o formă fixă, având la exterior doar plasmalema

15

La plantele superioare, componentul principal al peretelui celular este celuloza, dar

mai poate conţine următoarele substanţe: caloză, hemiceluloze, lignină, proteide,

enzime, lipide, săruri minerale şi săruri organice etc

Peretelui celular are următoarea structură:

- lamela mijlocie, care este comună pentru 2 celule vecine, peretele primar, carcasă

individuală subţire în celule tinere în curs de crestere şi peretele secundar – format din

mai multe pături ± groase, neextensibile.

CAPITOLUL III

16

HISTOLOGIA VEGETALĂ 3.1. Definiţie Cuvântul Histologia este compus şi provine din limba greacă da la cuvintele hystos = ţesut şi

logos = ştiinţă. Histologia este ştiinţa, care studiază ţesuturile vegetale din care sunt alcătuite

organismele vegetale. Ţesuturile se formează printr-un proces biologic complex de diferenţiere

celulară, denumită histogeneză şi este format dintr-o grupare de celule care au aceeaşi origine,

aproximativ aceeaşi formă şi îndeplinesc aceeaşi funcţie în organism.

3.2. Clasificare Ţesuturile se pot clasifica după următoarele criterii: forma celulelor, gradul de

diferenţiere a celulelor şi funcţiile celulelor.

După forma celulelor tesuturile pot fi:

- parenchimatice, la care celulele prezintă cele 3 diametre egale sau aproape egale;

izodiametrice;

- prozenchimatice, cu celule alungite, diametrul longitudinal cel puţin de 4 ori mai

mare decât celelalte 2 diametre.

După gradul de diferenţiere a celulelor tesuturile se clasifica în:

- meristeme (ţesuturi de origine, formative), care sunt formate din celule mici,

nespecializate, uniforme, pline cu citoplasmă, nucleu mare central, numeroase

vacuole mici, perete celulozo-pectic subţire, fără spaţii intercelulare, nu conţin

substanţe de rezervă, se divid necontenit, sunt prezente pe toată perioada de viaţă a

plantei adulte şi se găsesc în părţile terminale ale organelor vegetative;

- ţesuturi definitive, care au celule diferenţiate a căror formă şi structură depind de

funcţia la care s-au adaptat şi care şi-au pierdut capacitatea de a se divide.

După funcţia pe care o îndeplinesc:

- ţesuturi meristematice, care sunt cele mai tinere ţesuturi din corpul plantelor şi se

găsesc într-o continuă diviziune, indiferent cât de vârsta plantei;

- şi ţesuturi definitive, care îndeplinesc diferite roluri, ca dee exemplu: ţesuturi de

apărare (protecţie), ţesuturi mecanice (de susţinere), ţesuturi conducătoare,

ţesuturi fundamentale (trofice), ţesuturi secretoare şi excretoare şi ţesuturi

senzitive.

3.3. Epiderma Este ţesutul care înveleşte organele plantelor cu structură primară şi este formată

dintr-un strat celule parenchimatice vii, de formă tabelară cu pereţii externi bombaţi, mai

îngroşaţi decât pereţii interni şi laterali şi cu diferite modificări secundare, ca dec exemplu: cutinizarea, cerificarea, mineralizarea.

Epiderma are rol de rezistenţa, protecţie etc şi se formează din celule epidermice

tinere, nediferenţiate cu rol de a facilita: schimburile de gaze (procesul de respiraţie)

eliminrea apei sub formă de vapori (procesul transpiraţiei), fotosinteza (rezultând glucide

simple, osmotic active, cu rol în mişcările de închidere şi deschidere a stomatelor).

3.4. Stomate

17

Figura nr. 1. Stomată.

Există diferite tipuri de frunze după localizarea stomatelor şi anume:

- epistomatice, cu stomatele localizate în epiderma superioară: Nymphaea alba;

- hipostomatice, cu stomatele localizate în epiderma inferioară: la majoritatea plantelor, mai

ales la cele lemnoase;

- amfistomatice – stomatele localizate în ambele epiderme: plante din familiile: Fabaceae,

Lamiaceae, Brassicaceae, Poaceae, Caryophyllaceae

Numărul stomatelor de pe unitatea de suprafaţă variază în următorul mod şi anume:

- mai puţine la plantele ierbose decât la cele lemnoase;

- mai puţine la plantele de locuri umede şi umbroase decât la cele din locuri uscate şi

însorite;

- valorile medii: 30-300/mm2;

- valori maxime: Olea europaea 675/mm2

3.5. Perii protectori sau trichomi

18

Sunt excrescenţe ale pereţilor externi ai unor celule epidermice, de forma,

dimensiunile, structura şi funcţiile diferite. Totalitatea perilor de pe o plantă formează

indumenul şi au diferite roluri, ca de exemplu: apără planta împotriva insolaţiei,

reflectând razele solare (la plantele deşertice, stepice, alpine), reduc pierderea de căldură din timpul nopţii (la plantele stepice), protecţie împotriva frigului şi umezelii (în cazul mugurilor), protecţie de animale (insecte fitofage, melci, mamifere erbivore) etc. Perilor tectori sunt alcătuiţi din:

- pedicel sau bulb (între celulele epidermice obişnuite);

- şi o parte terminală (deasupra epidermei), ascuţită sau dilatată, dreaptă sau arcuată. Perii se clasifică după mai multe criterii şi anume:

- după structura lor: unicelulari şi pluricelulari;

- după gradul de vitalitate: vii sau morţi; - după funcţia pe care o îndeplinesc: tectori (setoşi şi urticanţi), agăţători, secretori,

digestivi, senzitivi şi absorbanţi. 3.5.1.Peri unicelulari

Au lungimi diferite de regulă ascuţiţi la vârf de diferite forme.

Figura nr. 2. Perii unicelulari:A - Ranunculus acris, B – Galium aparine, C – Campanula

sp., D – păr stelat: Capsella bursa-pastoris, E – păr stelat: Deutzia scabra, F – Humulus

lupulus etc.

3.5.2.Peri pluricelulari

19

Acest tip de peri pot fi:

- simpli, ca de exemplu la: Mentha x piperita;

- sau ramificaţi de diferite forme: etajaţi (Verbascum thapsus); stea Hippophae

rhamnoides; suveică (Chrysanthemum sp.), masivi: Malva sylvestris, Olea

europaea, Papaver somniferum etc.

Figura nr. 3 Peri pluricelulari.

După funcţie pot fi: perii agăţători, perii secretori, peri zburători, se grupează în

mănunchiuri şi se găsesc pe suprafaţa seminţelor sau fructelor cu rol în diseminarea

anemofilă (Taraxacum officinale, Salix sp. Populus sp.), perii tectori etc.

3.5.3. Părozitatea plantelor

20

După prezenţa perilor pe suprafata frunzelor există următoarele tipuri de frunze:

- glabre – lipsite de peri (Capsicum annuum);

- acoperite cu peri rari (Daucus carota, Triticum aestivum);

- păroase – cu numeroşi peri (Helianthus annuus);

- Pubescentă – peri fini, scurţi, moi (Betula pendula);

- Setoasă – peri lungi, tari, rigizi (Papaver somniferum);

- Hispidă - peri lungi, tari, rigizi (Boraginaceae);

- Ciliată – peri lungi, fini, moi (Fagus sylvatica);

- Sericee – peri lungi, moi, fragili (Alchemilla xanthochlora);

- Lanuginoasă – peri lungi, fragili, foarte moi (Aesculus hippocastanum);

- Viloasă – peri scurţi moi (Hyoscyamus niger);

- Lanată – peri lungi, moi, alipiţi (unele Lamiaceae);

- Tomentoasă – scurţi, moi (unele Rosaceae);

- Catifelată – scurţi, moi (petale).

3.6. Emergenţe

Sunt formaţiuni epidermice complexe formate din: epidermă + alte ţesuturi,scoarţa,

ţesutul mecanic, ţesutul conducător, ca de exemplu:

- spinii de pe diferite organe: Rosa canina;

- spinii de pe fructele ţepoase: Datura stramonium, Aesculus hippocastanum.

3.7.Exodermul

Este un ţesut primar de apărare, caracteristic rădăcinilor, cu rol de a proteja vârful

rădăcinilor tinere, în zona aspră, după exfolierea rizodermei, fiind primul sau primele

straturi externe de celule din scoarţa rădăcinii. Celulele exodermului au pereţi uşor

suberificaţi (celule moarte), fără spaţii aerifere între ele, iar uneori pot rămâne din loc în

loc, celule vii, de pasaj.

Exodermul poate fi format la:

- dicotiledonate dintr-un strat de celule;

- monocotiledonate: 3-4 straturi de celule +cutis

21

Figura nr. 4 Sectiune de tulpină

3.8. Endoderma

Figura nr. 5. Sectiune de tulpină

Este stratul cel mai intern al scoarţei, un ţesut primar de protecţie şi menţinere a

formei cilindrului central, rareori bistratificat: Smilax aspera sau format din mai multe

straturi de celule şi este prezent la:

22

- rădăcină;

- rar în tulpină;

- frunze: teci în jurul fasciculelor conducătoare;

- endoderma tulpinii – uneori se acumulează amidon teacă aminiferă

Este ţesut viu format din celule mici, egale, dreptunghiulare sau pătrate, pereţi

neîngroşaţi sau inegal sau incomplet îngroşaţi cu lignină.

3.9. Ţesuturi de apărare secundare

Apar la plantele cu creştere în grosime, cu structuri secundare unde periderma

sectransformă în suber şi feloderm.

Suberul secundar este format din celule paralelipipedice moarte (pline cu aer, tanin,

gume), lipsite de spaţii intercelular, dispuse radial, uneori puternic aplatizate tangential

(Betula pendula), având pereţii impregnaţi cu suberină, care asigură protecţie împotriva

transpiraţiei excesive, fiind impermeabil pentru apă, gaze şi cu conductibilitate termică

redusă. Are rol de apărare împotriva variaţiilor mari de temperatură şi rol protector

împotriva agenţilor patogeni

Felodermul, rezultă din celulele produse spre interior de către felogen, se adaugă

parenchimului cortical primar, care determină creşterea secundară în grosime şi este

format din 3-4 straturi de celule. Celulele felodermului sunt: vii, sărace în citoplasmă, cu

spaţii intercelulare.

În continuare se va prezenta o sectiune de tulpină.

23

Figura nr.5. Sectiune de tulpină:1- cuticulă; 2 – epiderma; 3 – suber, felogen; 4 –

periderm; 5 –cambiu; 6 – feloderm şi 7 - scoarţa

3.9. Ritidomul

Este format din ţesuturi moarte rezultate din exfoliere formând un înveliş la suprafaţa

trunchiurilor. Formarea ritidomului începe la diferite vârste, în funcţie de specie, caq

deexemplu:

- Vitis vinifera: după 2 ani;

- Tilia sp: după 10-12 ani;

- Quercus suber: după 25-30 ani;

- Fagus sylvatica: după 50 ani.

Ritidomul poate fi de diferite tipuri, ca de exemplu:

- ritidom persistent, cu crăpături: Quercus suber, Tilia sp, Juglans regia,

- ritidom caduc, care după modul de exfoliere poate fii: inelar, care se desprinde

sub formă de inele, benzi transversale (Cerasus avium, Prunus domestica, Betula

pendula, Eucalyptus globulus), fibros, care se exfoliază sub formă de benzi

longitudinale (Vitis vinifera, Clematis vitalba) şi solzos, cu aspect de plăci sau

solzi ce se acoperă unele pe altele (Picea abies, Pyrus communis etc).

24

3.10. Ţesuturi mecanice

Au funcţia de a da rezistenţă plantelor, atât pentru propria greutate, cât şi faţă de

agenţii externi: vânt, ploaie, zăpadă, animale, care exercită asupra lor forţe de presiune,

întindere, răsucire etc. La plantele ierboase, ţesuturile mecanice slab reprezentat, iar

plantele lemnoase ating maximul de dezvoltare.

3.11.ŢESUTURI CONDUCĂTOARE

Ele asigură circulaţia permanentă a sevei brute, de la rădăcină la organele

asimilatoare şi a sevei elaborate, de la organele asimilatoare la organele consumatoare

sau la ţesuturile de depozitare. Ascendent, seva brută circulă prin trahee şi traheide, iar

descendent, substanţele elaborate transportate de elementele liberiene (tuburile

ciuruite). Elementele conducătoare lemnoase au rol de a transporta seva brută spre

ţesutul clorofilian şi de adsemenea rol mecanic datorită structurii sale. Vasele lemnoase

sunt formate din celule moarte, lipsite de protoplast la completa lor maturitate de formă

alungită, aşezate cap la cap în lungul organului, cu pereţii longitudinali lignificaţi

neuniform, iar pereţii transversali se pot resorbi .

Vasele lemnoase sunt de 2 feluri:

- traheide (vase închise);

- trahei (vase deschise, adevărate).

25

SĂMÂNŢA 1. Generalitati:

- este organul de reproducere al plantelor superioare;

- provine din ovulul fecundat;

- la angiosperme sămânţa este închisă în fruct;

- la gimnosperme sămânţa este neinvelita în fruct;

- plantele care produc seminţe în ciclul lor de dezvoltare ontogenetică se numesc

spermatofite;

2. Forma seminţelor este variată si depinde de forma ovulului din care provine si

anume:

- sferică (Brassica nigra Pisum sativum);

- lenticulară (Linum usitatissimum - In);

- fusiformă (Strophanthus sp.);

26

- reniformă (Phaseolus vulgaris - Fasole);

- disciformă;

- ovoidală etc.

3. Dimensiunile seminţelor sunt variate, ca de exemplu:

- seminţe foarte mici, diametrul de ordinul zecimilor de mm (Orchidaceae);

- seminţe mici, diametrul de 1-2 mm (Brassicaceae, Plantaginaceae, Solanaceae);

- seminţe mijlocii, diametrul cuprins între 3-5 mm: Vitis vinifera, Agrostema githago;

- seminţe mari, diametrul de câţiva cm (Phaseolus vulgaris, Ricinus communis,

Aesculus hippocastanum, Juglans regia, Coffea arabica);

- seminţe foarte mari (Cocos nucifera).

4. Anatomia semintei:

- endosperm;

- tegument seminal;

- si embrion (rădăciniţa, tulpiniţa, muguraşul (gemula) si X cotiledoane

5. Fiziologia semintei (diseminarea si germinarea):

Diseminarea seminţelor: - răspândirea pe cale naturală a seminţelor sau fructelor, departe de planta producătoare;

- mijloacele de diseminare depind de planta producătoare: - tipul de fruct: dehiscent sau

indehiscent;

- plante autochore - mijloace proprii: Viola tricolor, allochore - agenti straini:

anemochore (papadie), zoochore (ghinda), entomochore (chelidonium), hidrochore

(salcie),

Germinarea seminţei este reprezentata de totalitatea proceselor biologice, prin care

embrionul seminţei trece de la viaţa latentă la viaţă activă si anume:

- sămânţa este introdusă în pământ;

- se îmbibă cu apă;

- tegumentul crăpă în dreptul micropiluli;

- dupa germinare, primul organ care va ieşi este radicula - geotropism pozitiv si

pătrunde în sol, iar apoi începe creşterea tulpiniţei - geotropism negativ (se

orientează în sus), ieşind la suprafaţa solului, în vârf muguraşul aflat între cele 2

cotiledoane (sau lateral în cazul unui singur cotiledon);

- apariţia primelor frunze verzi, marchează terminarea germinaţiei, plantula

devenind autotrofă

Există 2 tipuri de germinaţie: hipogee (cotiledonul ramâne in sol) şi epigee

(cotiledonul iese deasupra solului).

6. PLANTE MEDICINALE DE LA CARE SE UTILIZEAZĂ FRUCTELE ŞI

SEMINŢELE

6.1. Anisi fructus-Pimpinella anisum - Anasonul (Apiaceae),

- conţin ulei volatil, iar componentul principal anetolul

- acţiune: expectorantă, carminativă, galactagogă, stimulează secreţiile,

- intră în compoziţia medicamentului Calmotusin.

6.2. Amygdali semen sunt seminţele de la Amygdalus communis var. amara (Rosaceae),

- conţin ulei volatil, heterozide cianogenetice.

27

- si se foloseşte: aromatizant în patiserie şi cosmetologie.

6.3. Cacao semen, Theobroma cacao - Arborele de cacao (Sterculiaceae),

- conţin: ulei gras, alcaloizi.

- se utilizează:

• industria alimentară pt.prepararea ciocolatei şi a altor produse de patiserie,

• pudra de cacao in industria de medicamente pentru condiţionarea unor produse

farmaceutice şi corectarea gustului,

• untul de cacao pt. prepararea supozitoarelor, ovulelor, unguentelor.

6.4. Capsici fructus, Capsicum annuum - Ardei (Solanaceae),

- conţin: alcaloidul capsaicină, carotenoide, flavone, vitamina C;

- extractele alcoolice ce conţin alcaloizi sunt indicate ca revulsive puternice folosite

extern pentru frecţii şi îmbibarea Vatei termogene, care sunt indicate pentru

tratamentul mialgiilor reumatice, sciaticii, lumbagoului etc.

6.5. Cardui mariani fructus, Silybum marianum - Armurariu (Asteraceae),

- conţin silimarină,

- are proprietăţi hepatoprotectoare recomandat în ciroză hepatică;

- si intră în compoziţia comprimatelor Silimarina.

6.6. Carvi fructus, Carum carvi - Chimion (Apiaceae),

- conţin ulei volatil bogat în carvonă şi limonen,

- are acţiune:carminativă, stimulativă a secreţiilor gastrointestinale,

- calmante ale colicilor intestinale;

- sunt indicate în anorexii, dispepsii, ca aromatizante şi condimente.

6.7. Coffeae semen, Coffea arabica - Arborele de cafea (Rubiaceae),

- conţin: alcaloizi (cofeină), ulei gras, tanin, glucide.

- cofeina este excitant al SNC, stimulent cardiac.

- acidul clorogenic are acţiune diuretică şi coleretică.

6.8. Colchici semen, Colchicum autumnale - Brânduşa de toamnă (Colchicaceae),

• conţin: alcaloizi - colchicina.

• seminţele pt. extragerea colchicinei,

• utilizată: • în genetică,

- ameliorarea plantelor,

- tratamentul gutei sau cancerul pielii.

- seminţele pt. obţinerea comprimatelor Colchicin.

6.9. Coriandri fructus, Coriandrum sativum - Coriandru (Apiaceae),

• conţin: ulei volatil bogat în linalcol,

• acţiune: carminativă, stomahică,

• compoziţia ceaiului gastric şi contra colicilor,

• se utilizează ca: aromatizant, condiment în industria alimentară.

6.10. Crataegi fructus, Crataegus monogyna - Păducel (Rosaceae)

• conţin: pectine, flavone, proantociani şi antociani, glucide şi acizi organici.

• se folosesc ca: vasodilatator coronarian, hipotensiv, sedativ,

28

- si sunt recomandate in: dereglări cardiovasculare, angină pectorală, scleroză

coronariană şi cerebrală

6.11. Cynosbati fructus, Rosa canina - Măceş (Rosaceae),

- conţin: vitamina C, B, E, K, P, provitamina A, pectine, acizi organici,

- sunt utilizate ca vitaminizante în ceaiurile dietetice şi aromatizante.

6.12. Foeniculi fructus, Foeniculum vulgare - Fenicul (Apiaceae),

- conţin: ulei volatil bogat în anetol,

- cu acţiune: antispastică, carminativă, galactagogă, fluidifică secreţiile bronşice.

6.13. Hippocastani semen, Aesculus hippocastanum - Castan porcesc

(Hippocastanaceae),

• conţin: saponine triterpenice in care predomină escina, amidon, ulei gras, flavone

şi tanin.

• saponinele triterpenice au acţiune antiinflamatoare, venotonică, antiedematoasă.

• se utilizează extern in: varice, tromboflebite, inflamaţii ale membrelor

inferioare, hemoroizi • seminţe - unguentul Variterp.

6.13. Lini semen, Linum usitatissimum - In (Linaceae),

- conţin: mucilagii, ulei gras, proteine etc;

- mucilagiile au acţiune laxativă şi purgativă;

- făina de in cataplasme cu acţiune emolientă, antiinflamatoare;

- acizii graşi nesaturaţi din ulei au rol de vitamina F.

6.13. Juniperus fructus, Juniperus communis - Ienupăr (Cupressaceae),

- conţin: ulei volatil, zahăr, lipide, răşini,

- fructele au acţiune diuretică, antiseptică,

- sunt recomandate in afecţiuni renale, bronşite, reumatism.

6.14. Myrtilli fructus, Vaccinium myrtillus - Afin (Ericaceae),

- conţin: tanin, antociani, pectine, vitaminele C, B1, provitamina A, săruri minerale,

- au proprietăţi: antidiareice, antibiotice.

- fructe – Eridiarom;

- antocianii reglează permeabilitatea, asigură protecţia capilarelor din zona

retiniană, măreşte acuitatea vizuală şi adaptarea vederii la întuneric; - fructe - Difebiom şi Difrarel.

6.15. Papaveris imaturi fructus, Papaver somniferum - Mac de grădină (Papaveraceae),

• conţin: 25 de alcaloizi: morfina, papaverina, codeina.

• acţiune:

analgezică,

euforică (conduce la dependenţă),

spasmolitică,

antitusivă

• intră în compoziţia ceaiului contra colicilor şi sedativ.

6.16. Ricini semen, Ricinus communis – Ricin (Euphorbiaceae,

• conţin: ulei gras, proteine, alcaloidul ricinina, enzime, vitamina E.

• uleiul de ricin are acţiune purgativă prin creşterea peristaltismului intestinal,

29

- industrial pt.obţinerea unor produse cosmetice.

6.17. Senne fructus, Cassia angustifolia (Caesalpinaceae),

• conţin: glicozide antrachinonice,

• acţiune laxativă

6.18. Sinapis nigrae semen, Brassica nigra - Muştarul negru (Brassicaceae),

- conţin: mucilagii, lipide, proteine şi sinigrina cu proprietăţi iritante, lacrimogene,

antibiotice;

- iar făina de muştar este revulsiv local sub forma de cataplasme.

6.19. Strophanthi semen, Strophanthus gratus, S. kombé, S. hispidus (Apocynaceae),

- conţin: glicozide cardiotonice

- se utilizează in insuficienţă cardiacă acută, edem pulmonar acut,

angină pectorală, tahicardie sub forma de soluţiile injectabile ale glicozidelor izolate.

6.20. Strychni semen, Strychnos nux-vomica - Nuca vomică (Loganiaceae),

- conţin: alcaloizi - stricnină şi brucină.

- stricnina este excitant al SNC

- si se foloseşte in: intoxicaţii cu bromuri şi barbiturice,

tonic nervos, muscular, indicat în astenii

30

CAPITOLUL IV

SĂMÂNŢA

1. Generalitati:

- este organul de reproducere al plantelor superioare;

- provine din ovulul fecundat;

- la angiosperme sămânţa este închisă în fruct;

- la gimnosperme sămânţa este neinvelita în fruct;

- plantele care produc seminţe în ciclul lor de dezvoltare ontogenetică se numesc

spermatofite;

2. Forma seminţelor este variată si depinde de forma ovulului din care provine si

anume:

- sferică (Brassica nigra Pisum sativum);

- lenticulară (Linum usitatissimum - In);

- fusiformă (Strophanthus sp.);

- reniformă (Phaseolus vulgaris - Fasole);

- disciformă;

- ovoidală etc.

3. Dimensiunile seminţelor sunt variate, ca de exemplu:

- seminţe foarte mici, diametrul de ordinul zecimilor de mm (Orchidaceae);

- seminţe mici, diametrul de 1-2 mm (Brassicaceae, Plantaginaceae, Solanaceae);

- seminţe mijlocii, diametrul cuprins între 3-5 mm: Vitis vinifera, Agrostema githago;

- seminţe mari, diametrul de câţiva cm (Phaseolus vulgaris, Ricinus communis,

Aesculus hippocastanum, Juglans regia, Coffea arabica);

- seminţe foarte mari (Cocos nucifera).

4. Anatomia semintei:

- endosperm;

- tegument seminal;

- si embrion (rădăciniţa, tulpiniţa, muguraşul (gemula) si X cotiledoane

5. Fiziologia semintei (diseminarea si germinarea):

Diseminarea seminţelor: - răspândirea pe cale naturală a seminţelor sau fructelor, departe de planta producătoare;

- mijloacele de diseminare depind de planta producătoare: - tipul de fruct: dehiscent sau

indehiscent;

- plante autochore - mijloace proprii: Viola tricolor, allochore - agenti straini:

anemochore (papadie), zoochore (ghinda), entomochore (chelidonium), hidrochore

(salcie),

Germinarea seminţei este reprezentata de totalitatea proceselor biologice, prin care

embrionul seminţei trece de la viaţa latentă la viaţă activă si anume:

- sămânţa este introdusă în pământ;

- se îmbibă cu apă;

- tegumentul crăpă în dreptul micropiluli;

31

- dupa germinare, primul organ care va ieşi este radicula - geotropism pozitiv si

pătrunde în sol, iar apoi începe creşterea tulpiniţei - geotropism negativ (se

orientează în sus), ieşind la suprafaţa solului, în vârf muguraşul aflat între cele 2

cotiledoane (sau lateral în cazul unui singur cotiledon);

- apariţia primelor frunze verzi, marchează terminarea germinaţiei, plantula

devenind autotrofă

Există 2 tipuri de germinaţie: hipogee (cotiledonul ramâne in sol) şi epigee

(cotiledonul iese deasupra solului).

6. PLANTE MEDICINALE DE LA CARE SE UTILIZEAZĂ FRUCTELE ŞI

SEMINŢELE

6.1. Anisi fructus-Pimpinella anisum - Anasonul (Apiaceae),

- conţin ulei volatil, iar componentul principal anetolul

- acţiune: expectorantă, carminativă, galactagogă, stimulează secreţiile,

- intră în compoziţia medicamentului Calmotusin.

32

33

6.2. Amygdali semen sunt seminţele de la Amygdalus communis var. amara (Rosaceae),

- conţin ulei volatil, heterozide cianogenetice.

- si se foloseşte: aromatizant în patiserie şi cosmetologie.

6.3. Cacao semen, Theobroma cacao - Arborele de cacao (Sterculiaceae),

- conţin: ulei gras, alcaloizi.

- se utilizează:

• industria alimentară pt.prepararea ciocolatei şi a altor produse de patiserie,

• pudra de cacao in industria de medicamente pentru condiţionarea unor produse

farmaceutice şi corectarea gustului,

• untul de cacao pt. prepararea supozitoarelor, ovulelor, unguentelor.

34

35

6.4. Capsici fructus, Capsicum annuum - Ardei (Solanaceae),

- conţin: alcaloidul capsaicină, carotenoide, flavone, vitamina C;

- extractele alcoolice ce conţin alcaloizi sunt indicate ca revulsive puternice folosite

extern pentru frecţii şi îmbibarea Vatei termogene, care sunt indicate pentru

tratamentul mialgiilor reumatice, sciaticii, lumbagoului etc.

6.5. Cardui mariani fructus, Silybum marianum - Armurariu (Asteraceae),

- conţin silimarină,

- are proprietăţi hepatoprotectoare recomandat în ciroză hepatică;

- si intră în compoziţia comprimatelor Silimarina.

36

6.6. Carvi fructus, Carum carvi - Chimion (Apiaceae),

- conţin ulei volatil bogat în carvonă şi limonen,

- are acţiune:carminativă, stimulativă a secreţiilor gastrointestinale,

- calmante ale colicilor intestinale;

- sunt indicate în anorexii, dispepsii, ca aromatizante şi condimente.

37

6.7. Coffeae semen, Coffea arabica - Arborele de cafea (Rubiaceae),

- conţin: alcaloizi (cofeină), ulei gras, tanin, glucide.

- cofeina este excitant al SNC, stimulent cardiac.

- acidul clorogenic are acţiune diuretică şi coleretică.

6.8. Colchici semen, Colchicum autumnale - Brânduşa de toamnă (Colchicaceae),

• conţin: alcaloizi - colchicina.

• seminţele pt. extragerea colchicinei,

• utilizată: • în genetică,

- ameliorarea plantelor,

- tratamentul gutei sau cancerul pielii.

- seminţele pt. obţinerea comprimatelor Colchicină

38

6.9. Coriandri fructus, Coriandrum sativum - Coriandru (Apiaceae),

• conţin: ulei volatil bogat în linalcol,

• acţiune: carminativă, stomahică,

• compoziţia ceaiului gastric şi contra colicilor,

• se utilizează ca: aromatizant, condiment în industria alimentară.

6.10. Crataegi fructus, Crataegus monogyna - Păducel (Rosaceae)

• conţin: pectine, flavone, proantociani şi antociani, glucide şi acizi organici.

• se folosesc ca: vasodilatator coronarian, hipotensiv, sedativ,

- si sunt recomandate in: dereglări cardiovasculare, angină pectorală, scleroză

coronariană şi cerebrală

39

6.11. Cynosbati fructus, Rosa canina - Măceş (Rosaceae),

- conţin: vitamina C, B, E, K, P, provitamina A, pectine, acizi organici,

- sunt utilizate ca vitaminizante în ceaiurile dietetice şi aromatizante.

6.12. Foeniculi fructus, Foeniculum vulgare - Fenicul (Apiaceae),

- conţin: ulei volatil bogat în anetol,

- cu acţiune: antispastică, carminativă, galactagogă, fluidifică secreţiile bronşice.

6.13. Hippocastani semen, Aesculus hippocastanum - Castan porcesc

(Hippocastanaceae),

• conţin: saponine triterpenice in care predomină escina, amidon, ulei gras, flavone

şi tanin.

• saponinele triterpenice au acţiune antiinflamatoare, venotonică, antiedematoasă.

• se utilizează extern in: varice, tromboflebite, inflamaţii ale membrelor

inferioare, hemoroizi • seminţe - unguentul Variterp.

6.13. Lini semen, Linum usitatissimum - In (Linaceae),

- conţin: mucilagii, ulei gras, proteine etc;

- mucilagiile au acţiune laxativă şi purgativă;

- făina de in cataplasme cu acţiune emolientă, antiinflamatoare;

- acizii graşi nesaturaţi din ulei au rol de vitamina F.

6.13. Juniperus fructus, Juniperus communis - Ienupăr (Cupressaceae),

- conţin: ulei volatil, zahăr, lipide, răşini,

- fructele au acţiune diuretică, antiseptică,

- sunt recomandate in afecţiuni renale, bronşite, reumatism.

6.14. Myrtilli fructus, Vaccinium myrtillus - Afin (Ericaceae),

- conţin: tanin, antociani, pectine, vitaminele C, B1, provitamina A, săruri minerale,

- au proprietăţi: antidiareice, antibiotice.

- fructe – Eridiarom;

- antocianii reglează permeabilitatea, asigură protecţia capilarelor din zona

retiniană, măreşte acuitatea vizuală şi adaptarea vederii la întuneric; - fructe - Difebiom şi Difrarel.

40

41

6.15. Papaveris imaturi fructus, Papaver somniferum - Mac de grădină (Papaveraceae),

• conţin: 25 de alcaloizi: morfina, papaverina, codeina.

• acţiune:

analgezică,

euforică (conduce la dependenţă),

spasmolitică,

antitusivă

• intră în compoziţia ceaiului contra colicilor şi sedativ.

6.16. Ricini semen, Ricinus communis – Ricin (Euphorbiaceae,

• conţin: ulei gras, proteine, alcaloidul ricinina, enzime, vitamina E.

• uleiul de ricin are acţiune purgativă prin creşterea peristaltismului intestinal,

- industrial pt.obţinerea unor produse cosmetice.

42

6.17. Senne fructus, Cassia angustifolia (Caesalpinaceae),

• conţin: glicozide antrachinonice,

• acţiune laxativă

6.18. Sinapis nigrae semen, Brassica nigra - Muştarul negru (Brassicaceae),

- conţin: mucilagii, lipide, proteine şi sinigrina cu proprietăţi iritante, lacrimogene,

antibiotice;

- iar făina de muştar este revulsiv local sub forma de cataplasme.

6.19. Strophanthi semen, Strophanthus gratus, S. kombé, S. hispidus (Apocynaceae),

- conţin: glicozide cardiotonice

- se utilizează in insuficienţă cardiacă acută, edem pulmonar acut,

angină pectorală, tahicardie sub forma de soluţiile injectabile ale glicozidelor izolate.

6.20. Strychni semen, Strychnos nux-vomica - Nuca vomică (Loganiaceae),

- conţin: alcaloizi - stricnină şi brucină.

- stricnina este excitant al SNC

- si se foloseşte in: intoxicaţii cu bromuri şi barbiturice,

tonic nervos, muscular, indicat în astenii

43

CAPITOLUL V

SISTEMATICA VEGETALA 1. PLANTE INFERIOARE (Talophyta)

1.1. Increngatura Virusuri (Virophyta)

1.2. Increngatura Bacterii (Bacteriophyta)

1.2.1. Clasa Actinomycetes

1.2.1.1. Familia Actinomicetae (ciuperci imperfecte)

1.2.1.2. Familia Mycobacteriaceae: Mycobacteriae tuberculosis, M.

leprae, Corynebacterium d., etc.

1.2.1.3. Familia Cocaceae: Staphylococus s., Neiseria s., Streptococus s.,

etc.

1.2.1.4. Familia Streptomycetaceae: Streptomyces griseus

(Streptomicina), S. Erytreus (Eritromicina), S. venezuelae

(Cloramfenicolul) etc.

1.2.2. Clasa Eubacteriaceae

1.2.2.1. Ordinul Eubacteriales

1.2.2.1.1. Familia Pseudomonadaceae: Pseudomonas etc.

1.2.2.1.2. Familia Bacteriaceae: Salmonela s., Escherichia c.,

1.2.2.1.3. Familia Spiralaceae: Vibrio cholerae;

1.2.2.1.4. Familia Bacillariaceae: Bacillus antracis, Clostridium tetani

etc.

1.2.2.2. Ordinul Chlamidobacteriales

1.2.2.2.1. Familia Chlamidobacteriaceae: Chlamidia s. etc.

1.2.3. Clasa Spirochaeta

1.2.3.1. Ordinul Spirochaetales

1.2.2.3.1. Familia Spirochaetaceae: Treponema p., Borelia s. etc.

1.3. Increngatura Alge albastre

1.3.1. Clasa Cyanophyceae

1.3.1.1. Ordinul Chroococcales

1.3.1.1.1. Familia Chroococcaceae: Gloeocapsa s. etc.

1.3.1.2. Ordinul Hormogonales

1.3.1.2.1. Familia Oscillatoriaceae: Oscillatoria s. etc.

1.3.1.2.2. Familia Nostaceae: Nostoc commune (cleiul pamântului)etc.

1.3.1.2.3. Familia Rivulariaceae: Rivularia s. etc.

44

1.4. Increngatura Flagelate (Flagellata)

Sunt organisme unicelulare primitive, fiind prezenta in flora actuală

circa 2000 de specii, care prezinta atât caractere de animale cât si de

plante.

1.4.1. Casa Chrysamonadida

1.4.2. Casa Euglenina: Euglena viridis.

1.5. Increngatura Alge verzi (Chlorophyta)

Sunt organisme unicelulare isolate sau în colonii si pluricelulare

filamentoase, fiind prezenta in flora actuală circa 5000 de specii, trăiesc

atât în mediul acvatic cât şi pe sol.

1.4.1. CasaEuchlorophyceae

1.4.1.1. Ordinul Volvocales

1.4.l.1.1. Familia Volvocaceae: Volvox globator, Volvox aureus.

1.4.l.1.2. Familia Chlamidomonadaceae: Chlamidomonas s..

1.4.1.1.3. Familia Polyblepharidaceae.

1.4.1.2. Ordinul Protococales

1.4.l.2.1. Familia Protococaceae: Chlorococum.

1.4.l.2.2. Familia Pleurococaceae: pleorococas vulgaris (Verdeata

zidurilor)

1.4.1.2.3. Familia Polyblepharidaceae

si alte familii.

1.4.1.3. Ordinul Ulotrichales

1.4.l.3.1. Familia Ulotrichaceae etc.

1.4.1.3. Ordinul Siphonales:

1.4.l.3.1. Familia Caulerpaceae etc.

1.4.2. Casa Conjugate

1.4.2.1. Familia Desmidiaceae

1.4.3. Casa Charophytae

1.4.3.1. Ordinul Charles

1.4.3.1.1. Familia Characeae: Chara

1.6. Increngatura Heterokontae (Heterophlagellatae)

(alge verzi)

45

1.7. Increngatura Diatomee (Bacillariophyta)

1.7.1. Clasa Centricae

1.7.2. Clasa Penatae

1.8. Increngatura Alge brune (Phaeophyta)

1.8.1. Ordinul Phaeosporales

1.8.2. Ordinul Cyclosporales

1.8.2.1. Familia Laminariaceae: Laminaria cloustonii

1.9. Increngatura Alge rosii (Rhodophyta)

1.9.1. Clasa Floridae

1.9.1.1. Ordinul Gelidiales

1.9.1.1.1. Familia Gelidiaceae: Gelidium corneum (agar-agarul)

1.10. Increngatura Mixomicete (Mixophyta)

1.11. Increngatura Ciuperci (Micophyta, Mycomicetes)

1.11.1. Clasa Archimycetes: ciuperci unicelulare

1.11.2. Clasa Phycomycetes: ciuperci unicelulare

1.11.3. Clasa Ascomycetes: ciuperci pluricelulare

1.11.3.1. Ordinul Protoascales

1.11.3.1.1. Familia Endomycetaceae: Candida albicans

1.11.3.1.2. Familia Saccharomycetaceae: Sacharomyces cerevisiae

(drojdia de bere)

1.11.3.2. Ordinul Exoascales

1.11.3.2.1. Familia Exoascaceae: Exoascus pruni

1.11.3.3. Ordinul Plectascales

1.11.3.3.1. Familia Aspergilaceae: Aspergillus niger, Penicilium notatum

1.11.3.4. Ordinul Hypocreales

1.11.3.4.1. Familia Hypocreaceae: Claviceps purpurea (corn de secară), ,

Penicilium notatum

1.11.3.5. Ordinul Discomycetales

1.11.3.5.1. Familia Helvellaceae: Morchella esculenta (sbârciogul-

ciuperca comestibilă)

1.11.3.5. Ordinul Tuberales

1.11.3.5.1. Familia Tuberaceae: Tuber melanosporum ciuperca

comestibilă.

1.11.4. Clasa Basidiomycetes

1.11.4.1. Subclasa Protobasidiomycetes

1.11.4.1.1. Ordinul Uredinales- produc rugina la plantele de cultură

(cereale)

46

1.11.4.1.1.1. Familia Puciniaceae: Puccinia graminis (rugina neagră a

grâului)

1.11.4.1.2. Ordinul Ustilaginales- produc taciuni la plantele de cultură

(cereale)

1.11.4.1.2.1. Familia Ustilaginaceae: Ustilago tritici (Taciunele grâului)

Ustilago maydis (Taciunele porumbului)

1.11.4.2. Subclasa Autobasidiomycetes

1.11.4.1.1. Ordinul Hymenomicetales- produc rugina la plantele de

cultură (cereale)

1.11.4.1.1.1. Familia Agaricaceae: Agaricus campestris (comestibilă),

Amanita muscaria (otravitoare),

Grupul Ciuperci imperfecte

A. Ordinul Hyphomycetales: Acorion species (favus), Trichophyton sp.,

Malassesia sp.

1.12. Increngatura Licheni (Lichenophyta)

Au corpul format dintr-o algă + o ciupercă (simbioza).

1.12.1. Clasa Ascolichenes

1.12.3.1. Ordinul Pyrenolichenes

1.12.3.1.1. Familia Verucariaceae: Veruca calciseda

1.12.3.2. Ordinul Discolichenes

1.12.3.2.1. Familia Parmeliaceae: Centraria islandica

1.12.3.2.2. Familia Usneaceae: Everna prunastri

1.12.2. Clasa Basidiolichenes

2. PLANTE SUPERIOARE (Cormophyta)

2.1. Increngatura Muşchi (Bryophyta)

2.1.1. Clasa Hepaticae

2.1.1.1. Ordinul Marchantiales

2.1.2. Clasa Musci

2.1.2.1. Ordinul Bryales

2.1.2.1.1. Familia Polytritaceae : Polytrichum commune (muşchiul de

pământ)

2.1.2.2. Ordinul Sphagnales

2.1.2.2.1. Sphagnum sp.

2.2. Increngatura Ferigi (Pteridophyta criptogame vasculare)

2.2.1. Clasa Psilopsida

47

2.2.2. Clasa Lycopsida

2.2.2.1. Ordiul Lycopodiales

2.2.2.1.1. Familia Lycopodiaceae; Lycopodium clavatum (pedicuţa)

2.2.2.2. Ordiul Selaginellales

2.2.2.3. Ordiul Lepidodendrales

2.2.3. Clasa Equisetinae

2.2.4. Clasa Filicineae

2.3. Increngatura plante cu sămânţă (Spermatophyta)

2.3.1. Subîncrengatura Gymnosperme

2.3.1.1. Clasa Cycadophyta

2.3.1.2. Clasa Coniferophyta

2.3.1.3. Clasa Clamydospermatophyta

2.3.2. Subîncrengatura Angiosperme

2.3.2.1. Casa Dicotyledonatae

2.3.2.1.1. Subclasa Monochlamideae (Apetalae)

2.3.2.1.1.1. Ordinul Fagales

2.3.2.1.1.2. Ordinul Juglandales

2.3.2.1.1.3. Ordinul Salicales

2.3.2.1.1.4. Ordinul Urticales

2.3.2.1.1.5. Ordinul Santalales

2.3.2.1.1.6. Ordinul Polygonales

2.3.2.1.1.7. Ordinul Piperales

2.3.2.1.1.8. Ordinul Centrosperme

2.3.2.1.1.9. Ordinul Tricoccae

2.3.2.1.2. Subclasa Dialipetalae

2.3.2.1.2.1. Ordinul Ranales

2.3.2.1.2.2. Ordinul Rhoeadales

2.3.2.1.2.3. Ordinul Parietales

2.3.2.1.2.4. Ordinul Guttiferales

2.3.2.1.2.5. Ordinul Rosales

2.3.2.1.2.6. Ordinul Leguminosales

2.3.2.1.2.7. Ordinul Myrtales

2.3.2.1.2.8. Ordinul Malvales

2.3.2.1.2.9. Ordinul Geraniales

2.3.2.1.2.10. Ordinul Terebinthales

2.3.2.1.2.11. Ordinul Ceastrales

2.3.2.1.2.12. Ordinul Rhamnales

48

2.3.2.1.2.13. Ordinul Umbelliflorales

2.3.2.1.3. Subclasa Sympetalae

2.3.2.1.3.1. Ordinul Primulales

2.3.2.1.3.2. Ordinul Bicornes

2.3.2.1.3.3. Ordinul Diospyrales

2.3.2.1.3.4. Ordinul Tubiflorales

2.3.2.1.3.5. Ordinul Plantaginales

2.3.2.1.3.6. Ordinul Contortae

2.3.2.1.3.7. Ordinul Rubiales

2.3.2.1.3.8. Ordinul Cucurbitales

2.3.2.1.3.9. Ordinul Synandrales

2.3.2.2. Casa Monocotyledonatae

2.3.2.2.1. Ordinul Liliiflorales

2.3.2.2.2. Ordinul Glumiflorae

2.3.2.2.3. Ordinul Scitaminales

2.3.2.2.4. Ordinul Gynandrae

2.3.2.2.5. Ordinul Spadiciflorae

49

Bibliografie

1.Radu A., Botanica farmaceutica, Editura Didactica si Pedagogica Bucuresti,

1974

2. Constantinescu D., Gr., Bojor O., Plante medicinale, Editura Medicala

Bucuresti, 1969

3. Morariu I., Todor I., Botanica sistematica, Editura Didactica si Pedagogica

Bucuresti, 1972