+ All Categories
Home > Documents > Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

Date post: 12-Apr-2018
Category:
Upload: mihaelaboncata
View: 388 times
Download: 13 times
Share this document with a friend
63
 UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE TÎRGU MUREȘ Prof.univ.dr. SILVIA TEODORESCU EFORTUL ŞI ADAPTAREA ORGANISMULUI NOTE DE CURS Master : TERAPIE FIZICĂ ŞI RECUPERARE FUNCŢIONALĂ 2 13
Transcript
Page 1: Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

7/21/2019 Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

http://slidepdf.com/reader/full/efortul-si-adaptarea-organismului-curspdf 1/63

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE

TÎRGU MUREȘ 

Prof.univ.dr. SILVIA TEODORESCU

EFORTUL ŞI ADAPTAREA 

ORGANISMULUI

NOTE DE CURS

Master :

TERAPIE FIZICĂ ŞI RECUPERARE FUNCŢIONALĂ 

2 13

Page 2: Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

7/21/2019 Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

http://slidepdf.com/reader/full/efortul-si-adaptarea-organismului-curspdf 2/63

Silvia Teodorescu Pagină 2

CUPRINS

TEMA 1DELIMITĂRI CONCEPTUALE………………………………….…………….…………3

TEMA 2CLASIFICAREA EFORTURILOR FIZIC……………………………………………7

TEMA 3MĂRIMEA, ORIENTAREA ȘI TIPUL EFORTULUI………………………….12

TEMA 4EFORTUL, OBOSEALA ŞI RESTABILIREA …………………………………19

TEMA 5DEZVOLTAREA CAPACITĂŢII DE EFORT ……………………………………28

TEMA 6METODE ȘI PROCEDEE METODICE BAZATE PE RELAȚIA EFORT-ODIHNĂ UTILIZATE ÎN ACTIVITĂȚILE MOTRICE……………………….33

TEMA 7 ADAPTAREA LA EFORT ……………………………………………………………42

BIBLIOGRAFIE ……………………………………………………………………………..61 

Page 3: Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

7/21/2019 Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

http://slidepdf.com/reader/full/efortul-si-adaptarea-organismului-curspdf 3/63

Silvia Teodorescu Pagină 3

TEMA 1

DELIMITĂRI CONCEPTUALE 

Provenind din limba franceză (effort), termenul efort primeşte o seriede accepţiuni. 

La modul general, efortul fizic  reprezintă acea  stare a organismuluiîn care se depăşesc condiţiile bazale prin mişcare, o stare opusărepausului, realizată prin contracţ ii ale musculaturii striate (E. Avamoff,1980). 

Din punct de vedere psihologic efortul   reprezintă  o  conduităconativă de mobilizare, concentrare şi accelerare a forţelor fizice şi psihice în cadrul unui sistem de autoreglaj conştient şi aconştient învederea depăşirii unui obstacol, a învingerii unei rezistenţe a mediului şi a propriei persoane (P. Popescu-Neveanu, 1978)

Efortul  presupune o încordare voluntară accentuată a unui organ sau a întregului organism, pentru realizarea unui randament maimare decât cel obişnuit; el se referă la mobilizarea forţelor fizice sau

intelectuale (I. Apostol, 1998) Efortul fizic  este repetiţia sistematică de acţiuni motrice, care are

ca obiectiv ameliorarea performanţei, fără modificări morfologiceevidente (Hollman şi Hettinger, 1980). 

Efortul fizic   constă în  solicitarea, încordarea, sforţarea organelor,apar atelor, sistemelor şi funcţiilor organismului cu cheltui eli deenergie şi acumulări de oboseală, implicând procese fizice deosebite, în

vederea realizării unei capacităţi de lucru superioare  (A. Dragnea,1994). 

Din punct de vedere energetic, efortul presupune transformareaenergiei chimice în energie mecanică. 

Efortul  poate astfel să fie privit ca: 

 

stimul biologic  deoarece obligă organismul să răspundă prinmanifestări electrice, chimice, mecanice, termice; 

Page 4: Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

7/21/2019 Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

http://slidepdf.com/reader/full/efortul-si-adaptarea-organismului-curspdf 4/63

Silvia Teodorescu Pagină 4

 

stimul adecvat  deoarece atunci când este corect dozat, în funcţie departicularităţile subiectului, conduce la acumulări cantitative şicalitative ce vizează obţinerea supracompensării, deci o creştere aperformanţei;

  factor de stress  în situaţia în care acesta solicită mecanismele deadaptare (H, Selye). 

In cadrul activităţilor motrice ne interesează în mod deosebit efortul

 fizic, care prin acţiunea sa implică sistemul muscular, energetic, de

transmitere şi prelucrare a informaţiei şi determină un anumit grad de

solicitare a organismului, solicitare care modifică nivelul homeostaziei,

 fixându-l pentru moment la un nivel superior .

Pentru a explica bivalenţa termenilor efort -solicitare, I. Miron (1998)defineşte efortul fizic  ca fiind reacţia cea mai comună la o solicitare şi, înacelaşi timp, constituie cea mai obişnuită solicitare adaptativă. 

Orice activitate pe care o desfăşoară individul reprezintă deci osolicitare care depăşeşte sau nu limitele organismului, dar care declanşeazăschimbări şi reacţii adaptative deosebite. Efectele solicitării pot fi atâtpozitive, când este vorba despre dezvoltarea individului şi de adaptare ca

proces evolutiv, cât şi negative, când se ajunge la oboseală, surmenaj saudezadaptare. 

In această accepţiune, noţiunea de efort este o consecinţă a unităţiibio-psiho-sociale a omului şi a conceptului de activitate şi acţiune(Sass,1995). Condiţia necesară dezvoltării adaptării este prezenţastimulilor ambientali, naturali sau artificiali, spontani sau programaţi,capabili de a solicita capacitatea de răspuns a organismului. Deci, prinstimulare fizică se urmăreşte adaptarea organismului la efort , care implică

o ameliorare morfo-funcţională, o creştere a potenţialului vital alorganismului, precum şi a capacităţii sale nespecifice de a rezista la stimuliexterni (Meerson, 1973; Viru, 1981- citaţi de Verchoşanski).

Din punct de vedere sistemic, se poate aprecia că organismul umaneste un bloc funcţional asupra căruia se intervine cu un input reprezentatde sarcina motrică, a cărei execuţie presupune un anumit tip de efort.Fiecărui individ îi va corespunde o solicit are specifică, dependentă de

capacitatea sa de efort (C. Urzeală, 2009). 

Page 5: Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

7/21/2019 Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

http://slidepdf.com/reader/full/efortul-si-adaptarea-organismului-curspdf 5/63

Silvia Teodorescu Pagină 5

efort solicitare

Relaţia solicitare –efort fizic ( C. Urzeală, 2009) 

Input-ul  care se adresează organismului depinde de dificultatea sarciniişi de condiţiile concrete de execuţie. 

Sarcina motrică desemnează un ansamblu de stimuli la care este supusorganismul, în anumite condiţii, în vederea îndeplinirii scopului propus. 

Output-ul , ca şi solicitarea de altfel, depinde de valoarea input-ului darşi de starea blocului funcţional, respectiv a organismului uman: starea desănătate, nivel de pregătire, starea de oboseală, starea afectivă etc.

Ca urmare, eforturile fizice presupun solicitări de diferite tipuri , careangrenează aparate şi sisteme ale organismului, în sensul optimizăriifuncţionalităţii acestora şi al creşterii, în acelaşi timp, a capacităţii motrice. 

Se poate vorbi astfel, de efort fizic solicitat – sarcina motrică pe care o

are de efectuat individul şi de efort fizic prestat – execuţia propriu-zisă aacţiunii motrice . 

Efortul fizic stimul sau răspuns? (C. Urzeală, 2009) 

În concluzie, distincţia dintre termenii efort şi solicitare este greu derealizat, deoarece în efort organismul se află într-o solicitare generalizată,la nivelul sferei somatice, vegetative şi psihice. 

Organul esenţial care execută acţiunea motrică, deci realizează lucrumecanic este muşchiul scheletic, unic în ceea ce priveşte amploarea

ORGANISMUL

UMAN

 INPUT

Acţiunea motrică Sarcina motrică 

OUTPUT

ORGANISMUL

UMAN

Consum

 predominant

informaţional  

Efort fizic  prestat 

Efort fizic  solicitat 

Consum

predominant

energetic

Page 6: Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

7/21/2019 Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

http://slidepdf.com/reader/full/efortul-si-adaptarea-organismului-curspdf 6/63

Silvia Teodorescu Pagină 6

proceselor metabolice în timpul efortului, dar în acelaşi timp se amplifică şiactivitatea următoarelor aparate şi sisteme (C. Bota, 2000):

⇒ sistemul cardio-respirator şi sângele care furnizează şi transportăoxigenul necesar ţesuturilor active; 

⇒ 

aparatul excretor renal şi extrarenal care elimină deşeurilecatabolice; 

⇒ 

sistemul nervos care comandă, reglează, integrează şi adapteazăsubsistemele organismului la solicitarea impusă; 

⇒ 

sistemul endocrin care prin produşii săi – hormonii, prelungeşte şipotenţează acţiunile sistemului nervos; hormonii, prin  rolul lorergotrop mobilizează din depozite substanţele energetice sau după

efort, contribuie la refacerea lor;

⇒ sistemul digestiv a cărui activitate este importantă cu mult înainteaefortului propriu-zis, cât şi după efort, furnizând organismuluiprincipiile alimentare ce vor fi folosite în scop energetic, plastic şifuncţional; energia chimică a nutrimentelor este transformată înenergie mecanică în timpul efortului. 

Astfel, activitatea aparatelor şi sistemelor face posibilă desfăşurarea

efortului, iar acesta la rândul său modelează funcţiile  acestora în sens dedezvoltare, perfecţionare, recuperare.

Page 7: Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

7/21/2019 Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

http://slidepdf.com/reader/full/efortul-si-adaptarea-organismului-curspdf 7/63

Silvia Teodorescu Pagină 7

TEMA 2

CLASIFICAREA EFORTURILOR FIZICE 

SSccooppuull  pprraacct t iiccăărriiii  eexxeerrcciiț ț iiiilloorr  f f iizziiccee  eesst t ee  rreepprreezzeennt t aat t   ddee  rriiddiiccaarreeaa ccaalliit t ăăţ ţ iiii  vviieeţ ţ iiii   prin formarea unei capacităţi fizice ridicate şi a unei

 personalităţi armonioase a individului, manifestate prin dezvoltarea la un

nivel superior a aptitudinilor motrice de bază şi specifice și a unei capacități

 psihice  echilibrate. Efectuarea sistematică  a efortului fizic presupuneconducerea ştiinţifică, raţională, a  solicitărilor din partea team work-ului(antrenor, medic, kinetoterapeut, psiholog etc.). 

Astfel, efortul fizic  trebuie dozat corect, în funcţie departicularităţile individuale şi de scopul  urmărit, în vederea producerii înorganism a unor reacţii adaptative optime. Adaptările privesc atât sferasomatică, cât şi pe cea vegetativă, solicitările fiind, în acelaşi timp, fizice şipsihice, şi se realizează la un nivel mereu superior (E. Avramoff , 1980). 

Eforturile fizice cu care se operează în activitățile motrice prezintă omare varietate, motiv pentru care se impune clasificarea lor: 

  în funcţie de solicitările funcţionale şi de consumul energetic: 

efort profesional  - zilnic, uniform, necesar în diversele profesiuni; o  efort sportiv .

Diferenţele dintre cele două categorii de eforturi sunt date de valorileconsumului energetic, solicitărilor funcţionale și solicitării psihic.

  în funcţie de specificitatea efortului prestat: o  specific – se adresează direct îndeplinirii obiectivului vizat; o  nespecific  - vizează dezvoltarea  calităţilor implicate în efortul

specific şi se utilizează o varietate de mijoace complementare. 

 

după structurile motrice efectuate sunt eforturi: o

 

ciclice; o  aciclice. 

  după prezența pauzei întâlnim eforturi: o  continue; o  discontinue. 

  în funcţie de intensitate (A. D. Popescu, 2011): 

efort de intensitate maximală  - se caracterizează prin cel maimare debit energetic şi cea mai scurtă durată, 10-15 secunde (după

Page 8: Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

7/21/2019 Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

http://slidepdf.com/reader/full/efortul-si-adaptarea-organismului-curspdf 8/63

Silvia Teodorescu Pagină 8

unii autori - Zaţiorski, durata efortului maximal este limitată la numai3-8 secunde). Sistemul energogenetic solicitat este cel anaerob,substratul energetic fiind reprezentat exclusiv de ATP, care se refacecontinuu pe baza creatinfosfatului; 

efort de intensitate submaximală  - se caracterizează prin debitenergetic mare şi durată de la 10-15 secunde până la 1 minut.Sistemul energogenetic solicitat este tot cel anaerob, dar substratulenergetic este reprezentat atât de ATP şi CP, cât şi de glicogenulmuscular descompus prin glicoliză, cu formare de acid lactic; 

efort de intensitate mare - se caracterizează prin debit energeticmare şi durată de la 1 minut până la 6 minute. Sistemul energogeneticsolicitat este atât cel anaerob, cât şi cel aerob, ponderea celor douămodalităţi de metabolizare a substratului energetic  fiind următoarea(Hanssen): 

  la 1 minut - aerob 20,4% şi anaerob 79,6%; 

  la 2 minute - aerob 45,4% şi anaerob 54,6%; 

  la 3 minute - aerob 52,6 % şi anaerob 47,4%; 

  la 6 minute - aerob 71,4% şi anaerob 28,6%; 

o  efort de intensitate medie  - are o durată de până la 60 deminute, sistemul energogenetic fiind de tip aerob. Principalul

substrat energetic este reprezentat de glicogenul muscular. În timpulacestuia se instalează ergostaza, în care se realizează un echilibrurelativ între consumul de oxigen şi necesarul de oxigen alorganismului. Cu toate că necesarul de oxigen este acoperit în timpulefortului propriu-zis apare totuşi o mică datorie de oxigen care va fiacoperită la sfârşitul efortului, provenită din momentele de debut aleefortului; 

o  efort de intensitate mică  - are durata cuprinsă între 60 de

minute şi câteva ore. Sistemul energogenetic este de tip aerob, iarsursele de energie sunt reprezentate de substraturile glucidic şilipidic. În acest tip de efort se instalează starea stabilă adevărată(steady-state), în care consumul şi necesarul de oxigen sunt perfectechilibrate. 

  în funcţie de tipul contracţiilor musculare: 

o  efort de tip izometric sau efort static - este tipul de efort în carecontracţia musculară nu dezvoltă lucru mecanic, iar muşchiul nu îşimodifică lungimea, ci doar tensiunea internă. Timpul de menţinere a

tensiunii interne maxime în fibrele musculare este de 6-8 secunde,

Page 9: Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

7/21/2019 Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

http://slidepdf.com/reader/full/efortul-si-adaptarea-organismului-curspdf 9/63

Silvia Teodorescu Pagină 9

peste care, prin depleţia substratului energetic, tensiunea nu maipoate fi menţinută la nivel maxim. În acest tip de efort energiachimică consumată se transformă integral în energie calorică. Efortulde tip izometric conduce la dezvoltarea rapidă a forţei musculare; 

efort de tip izotonic sau efort dinamic - este tipul de efort în carese realizează lucru mecanic prin scurtarea fibrelor musculare.Contracţia musculară de acest tip duce iniţial la creşterea tensiuniiinterne, pe care apoi o menţine pe toată durata contracţiei; 

o  efort izokinetic  - este caracterizat prin contracţii musculare cedezvoltă tensiune internă maximă în toate fibrele musculare active,pe toată durata contracţiei. Realizarea acestui tip de efort necesităaparatură specială (dinamometre sau biciclete izokinetice), careimpun ca mişcarea respectivă să se desfăşoare pe toată amplitudineaarticulară liberă, cu o viteză unghiulară constantă. 

  în funcţie de aprovizionarea cu oxigen a organismului în timpulefortului:

o  efort anaerob  - este tipul de efort realizat în condiţiile lipsei deaport de oxigen sau în cazul aportului limitat de oxigen, fiind vorbadespre eforturile făcute în condiţii de apnee şi de ventilaţie limitată.În funcţie de substratul energetic, efortul anaerob poate fi alactacidsau lactacid; 

efortul anaerob  alactacid   are ca substrat energetic sistemulfosfagenelor (ATP şi CP). Energia eliberată din aceste substanţeeste cedată în mod exploziv, prin ruperea legăturilorintramoleculare macroergice; 

-  efortul anaerob lactacid  are ca substrat energetic imediat ATP-ul, care însă se reface continuu, folosind energia eliberată pringlicoliză din glicogenul muscular. Rezultatul glicolizei esteformarea de acid lactic; 

o  efort aerob  - se desfăşoară în condiţii de aprovizionare cuoxigen în timpul efortului. Substratul energetic imediat este tot ATP-ul, care se reface continuu folosind energia eliberată prin oxidareasubstratului glucidic sau lipidic pe calea ciclului Krebs. În primele 2-3minute necesare învingerii inerţiei funcţionale a aparatelor şisistemelor implicate în aprovizionarea cu oxigen, organismullucrează în deficit de oxigen. Această perioadă duce la acumulareaunei datorii de oxigen, care va fi plătită la sfârşitul efortului. Astfel,efortul aerob trece întotdeauna prin stadiile de efort anaerob şi mixt.Efortul aerob se realizează în condiţiile instalării stării stabile

Page 10: Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

7/21/2019 Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

http://slidepdf.com/reader/full/efortul-si-adaptarea-organismului-curspdf 10/63

Silvia Teodorescu Pagină 10

(steady-state), caracterizate prin echilibrul dintre necesarul şiconsumul de oxigen. Starea stabilă are două forme: 

starea stabilă relativă sau ergostaza  - când consumul deoxigen/minut este aproape de limita lui maximă. În această

situaţie, frecvenţa cardiacă şi consumul de oxigen au evoluţiiasemănătoare, iar organismul poate lucra aproximativ 60 deminute, frecvenţa cardiacă atingând valori de 150-180 b/min; 

starea stabilă absolută sau adevărată  - când intensitateaefortului permite aprovizionarea totală cu oxigen pe totparcursul efortului, iar organismul poate lucra timp de ore. Înaceastă situaţie, frecvenţa cardiacă atinge valori de 110-130b/min; 

o  efort mixt   - este tipul de efort în care energia necesară este produsă

pe căile anaerobă şi aerobă, sursele energetice fiind reprezentate deATP, CP şi glucoză, degradată atât pe cale glicolitică, cât şi pe cea aciclului Krebs. Reacţiile biochimice sunt anaerobe sau aerobe, înfuncţie de intensitatea efortului.

  în funcţie de sistemele biologice predominat solicitate (după M.Georgescu şi A. Demeter, citați de A. D. Popescu, 2011):

efort de tip neuro-muscular   - este tipul de efort în caresolicitarea predominantă este adresată sistemelor muscular şi

nervos. Acesta depinde de nivelul de dezvoltare a sistemului nervosatât pe componenta centrală, cât şi pe cea periferică; 

o  efort de tip cardio-respirator   - este tipul de efort în caresolicitarea predominantă se adresează organelor şi sistemelor carefurnizează şi transportă oxigenul necesar efortului. Eforturile dinaceastă categorie au o durată de la 5-6 minute la 1 oră şi depind decapacitatea aparatului respirator de a capta oxigenul, de capacitateasângelui de a-l transporta şi de posibilităţile ţesuturilor de a-l utiliza.Efortul cardio-respirator este determinat de factorii dimensionali şi

funcţionali ai celor două sisteme biologice implicate; o  efort de tip endocrin-metabolic sau energetic  - este tipul deefort în care performanţa depinde de posibilităţile de resinteză asubstratului energetic consumat chiar în timpul efortului. Acesteeforturi sunt predominant aerobe, se desfăşoară în condiţii de starestabilă absolută şi au durata de la 1 oră la 6-8 ore. În aceste eforturi,intervenţia hormonală este esenţială în menţinerea glicemieinormale prin procese de gluconeo-geneză. 

 

în funcţie de sistemele funcţionale utilizate în timpul efortului: 

Page 11: Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

7/21/2019 Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

http://slidepdf.com/reader/full/efortul-si-adaptarea-organismului-curspdf 11/63

Silvia Teodorescu Pagină 11

efort anaerob:

-  alactacid (1-10 sec); -  lactacid (10-35 sec). 

o  efort de anduranţă: 

 

scurtă (35-120 sec);   medie (2-10 min);   lungă de tip I (10-35 min);   lungă de tip II (35-90 min);  

lungă de tip III (90-360 min);   lungă de tip IV (peste 360 min). 

 Sistemele funcţionale  conform cărora se clasifică eforturile  (A. D.Popescu, 2011) sunt reprezentate de: 

  circulaţia coronariană - exprimată prin valoarea frecvenţei cardiace; 

  consumul de oxigen - exprimat prin procente din consumul maxim deoxigen; 

  schimburile energetice  - exprimate procentual ca rată anaerobă şiaerobă prin care rezultă energia necesară; 

  consumul energetic total  - exprimat în kJ sau kcal/min; 

  scăderea glicogenului muscular   - exprimată prin procentul scăderiiglicogenului muscular în timpul efortului; 

   glicoliza - exprimată prin mmol/ l acid lactic în sângele capilar; 

  lipoliza  - exprimată prin mmol/ l acizi graşi liberi (AGL) în sângelecapilar; 

   proteinoliza  - exprimată prin creşterea concentraţiei de uree, aciduric, creatinină sau amoniac în urină şi sânge. 

Page 12: Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

7/21/2019 Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

http://slidepdf.com/reader/full/efortul-si-adaptarea-organismului-curspdf 12/63

Silvia Teodorescu Pagină 12

TEMA 3

MĂRIMEA, ORIENTAREA ȘI TIPUL EFORTULUI Mărimea efortului poate fi programată şi evaluată din două

 perspective:-  prin programare şi evaluare de către kinetoterapeut, profesor şi

subiect (proiectată şi constatată); -  prin evaluarea reacţiilor produse în organismul subiect ului. 

Între cele două perspective este o relaţie indestructibilă. Privit din

prima perspectivă, el este  caracterizat de indicatori ca:  volum, durată,amplitudine, densitate, intensitate şi complexitate, care condiţioneazămodificările funcţionale şi morfologice necesare creşterii capacităţii motrice. Pentru dezvoltarea acesteia este necesară utilizarea unor stimuli (în speţă, exerciţii fizice), ale căror caracteristici sunt determinate pe bazaunor metodologii care, în mod implicit organizează şi orienteazăadministrarea acestora. 

Volumul reprezintă cantitatea totală de repetare apreciată prin:

- distanţe parcurse ;

- execuţii parţiale sau integrale ; 

- acţiuni complexe; 

- greutăţi ridicate; 

- timp de lucru ( efectiv şi pauze ); 

- număr de lecţii de antrenament şi refacere.

Aprecierea volumului numai pe baza numărului de ore, a numărului de

lecţii/şedinţe de lucru,  poate determina în unele cazuri concluzii cusemnificaţie redusă. 

Volumul constituie un indicator important pentru creşterea capacităţiide efort anaerob, aerob şi mixt atâta timp cât cotele acestuia sunt ridicate lanivele ce permit lucrul cu intensităţi adecvate gradului de pregătire alsubiectului. 

A.  Gagea (1982) consideră că volumul efortului trebuie înţeles caprodus a trei factori: 

- durata efectivă a efortului fără pauze; 

Page 13: Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

7/21/2019 Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

http://slidepdf.com/reader/full/efortul-si-adaptarea-organismului-curspdf 13/63

Silvia Teodorescu Pagină 13

- amplitudinea (media sau dinamica ei în locul intensităţii); - scurtimea pauzelor dintre mijloacele folosite. 

Deci, volumul ar fi cu atât mai mare cu cât durata, amplitudinea este

mai mare, iar durata pauzelor este mai mică. Kinetoterapeutul şi subiectulgenerează însă, cea mai importantă caracteristică a efortului şi anumedificultatea sarcinii, dată de raportul dintre cantitatea de lucru şicapacitatea de efort .  Informaţii complete se obţin în condiţiile în care seprecizează care din componentele volumului sunt mai solicitate: durată,amplitudine sau pauze. 

Durata stimulului reprezintă timpul cât acesta acţionează singular

sau în serii, în cadrul unor structuri de antrenament . Mai multe cercetări se

referă la durata “excitaţiei” în antrenamentul de rezistenţă, Karvonen şiHollmann evidenţiind că se înregistrează creşteri ale performanţei numaidacă durata excitaţiei şi intensitatea necesară acesteia se menţin minimum30 minute. Christensen a constatat că organismul reacţionează diferit dacădurata excitaţiei este variată, iar intensitatea submaximală se menţineconstantă (se modifică consumul maxim de oxigen, frecvenţa cardiacă şiconcentraţia acidului lactic din sânge). Reindell, Van Goor şi Bassan (citaţide Weineck, 1981) au demonstrat că durata excitaţiei sub 60 secunde cu

intensitate submaximală determină creşterea, în intervalul imediaturmător, a cantităţii de oxigen şi a frecvenţei cardiace. Pentru dezvoltareaforţei în regim de rezistenţă nu este indicată întreruperea efortului înaintede apariţia oboselii, ci acesta trebuie continuat pe baza voinţei, carerealizează în acelaşi timp şi dezvoltarea acestui proces psihic. 

 Amplitudinea sau variabilitatea stimulilor  este reprezentată deansamblul valorilor numerice relative ale duratei şi numărului de stimuli în

cursul unei şedinţe de lucru. De exemplu: 2 x 6 x 50 (două reprize, şase serii,50 de repetări). 

Densitatea stimulilor  exprimă raportul dintre timpul de aplicare a

stimulului şi timpul de repaus pe structură de pregătire ,  fiind un indicatorcare completează imaginea volumului. De exemplu, diminuarea timpului derefacere între mai mulţi stimuli cu aceeaşi intensitate şi aceeaşi duratăantrenează fenomene de apariţie a oboselii, care modifică specificitateastimulului. Densităţile mici asigură refacerea completă a organismului,

astfel încât caracteristicile efortului şi capacitatea funcţională a acestuia

Page 14: Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

7/21/2019 Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

http://slidepdf.com/reader/full/efortul-si-adaptarea-organismului-curspdf 14/63

Silvia Teodorescu Pagină 14

rămân neschimbate la fiecare repetare. Densităţil e mari nu permit refacerea

completă  şi de aceea se creează anumite discrepanţe între caracteristicileefortului, care rămân neschimbate şi posibilităţile în continuă scădere aleorganismului, pentru prestarea aceluiaşi efort, fiind deci necesare solicitări funcţionale mai mari. 

Frecvenţa aplicării stimulului  este dată de numărul de lecţii  pe

săptămână.  Eficienţa unui proces de pregătire  este determinată defrecvenţa şedinţelor de lucru, astfel încât stabilirea intervalelor dintrestimuli trebuie să asigure menţinerea  “urmei” lăsată de  repetareaanterioară, repetarea ce urmează inducând creşterea capacităţiifuncţionale. Cercetările ştiinţifice ale lui Meller-Mellerowitz (1968) făcute

pe gemeni univitelini, demonstrează că o lecție intensă şi scurtă  (executato dată sau de două ori pe zi) este mai eficient decât unul plasat la intervalemai mari de timp, totalizând aceeaşi sarcină, dar cu amplitudine mai mare. 

Intensitatea efortului se defineşte adesea ca fiind cantitatea de lucru

mecanic efectuat pe unitatea de timp. Relaţiile dintre nivelul solicitării şiintensitatea efortului sunt evidenţiate prin valorile funcţionale şi în specialprin frecvenţa cardiacă. Pentru intensităţile situate în domeniul solicitărilorsubmaximale (faţă  de capacitatea de efort a f iecărui individ) există o

creştere liniară a frecvenţei cardiace şi a valorilor intensităţii, aceastăliniaritate lipsind însă, în cazul eforturilor cu intensităţi foarte mari sauprea mici. 

Subliniem că trebuie făcută o diferenţiere clară între intensitateaefortului , care reprezintă caracteristica travaliului prestat de subiecţi,independentă de posibilităţile acestora şi intensitatea solicitării , dată de preţul funcţional plătit de organism pentru a efectua efortul respectiv. 

In domeniul activităţilor motrice, aprecierea intensităţii se face prinprocedee adecvate: viteză de deplasare sau tempo, viteză de execuţie,număr de acţiuni motrice/minut ş.a. 

Complexitatea efortului  este dată de numărul acţiunilor motrice

efectuate simultan în timpul unei activităţi şi de “originalitatea configuraţiei

topologice a elementelor ” (Neumann şi Moles, 1990). 

Complexitatea unui sistem apare ca o dimensiune universală,

independent de natura elementelor. Această dimensiune creşte o dată cunumărul elementelor care o constituie, dar şi cu imprevizibilitatea

Page 15: Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

7/21/2019 Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

http://slidepdf.com/reader/full/efortul-si-adaptarea-organismului-curspdf 15/63

Silvia Teodorescu Pagină 15

întâmplării apariţiei unui alt element. Caracterul complex este dat în primulrând de diversitatea actelor motrice simple care compun o mişcare, desubstratul energetic necesar desfăşurării lor şi de numărul aparatelor şisistemelor care sunt cuprinse în activitate. Deci, efortul poate fi conceput ca

un sistem dinamic complex datorită numeroaselor componente care suntangrenate în desfăşurarea sa. Putem vorbi astfel, de eforturi simple, medii,complexe şi hipercomplexe. 

 Aprecierea completă a efortului se realizează însă din perspectivă“internă”  concretizată în reacţia complexă a organismului laactivitatea desfăşurată. In categoria indicatorilor de acest tip suntcuprinşi:  timpul de reacţie, timpul de execuţie, date despre activitatea

bioelectrică a muşchilor, frecvenţa respiratorie şi cardiacă, consumul deoxigen, cantitatea de acid lactic în sânge etc. 

(după Wells, citat de Mathews şi Fox, 1976) 

Pe lângă cele prezentate, pentru aprecierea capacităţii de restabilire,se determină rezervele de glicogen, echilibrul acido-bazic, viteza şimobilitatea proceselor nervoase. 

ClasificareFC/min

 Nivel metabolism Ventilaţia

 pulmonară 

 Acid

lactic

 faţă de

 pauză 

Timpul

cât poate

 fi

menţinut  Oxigenml/min

kcal/min. l/min Frecvenţarespiratorie

UŞOR  Mic Sub100 Până la 

7504 Până

la 20 Până la 

14 normal Indiferent

Moderat Sub120 Până la 1500  Până la 

7,5  Pânăla 35  Până la 

15  limitenormale 8 ore pezi

GREU 

Optim Sub140 Până la 2000 

Până la 10 

Pânăla 50 

Până la 16 

1,5 orimaimult

8ore/zicâteva

săptămâni 

Intens Sub160 Până la 2500 

Până la 12,5 

Pânăla 50 

Până la 20 

2 orimaimult

4 ore de2-3ori pe

săpt.câtevasăpt. 

SEVER  Maximal Sub180 Până la 

3000  Până la 15  Până

la 80  Până la 25 

5-6 orimaimult

1-2 oreocazional 

Exhaustiv  Peste180 Până la 3000

Peste15 

Pânăla120 

Până la 30 

Peste 6 Câtevaminuterareori

Page 16: Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

7/21/2019 Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

http://slidepdf.com/reader/full/efortul-si-adaptarea-organismului-curspdf 16/63

Silvia Teodorescu Pagină 16

De importanţă deosebită în activitatea practică pentru dirijareaantrenamentului sportiv (a intensităţii şi orientării acestuia) sunt valorilefrecvenţei cardiace, care în mod direct, ne dau date deosebit de utileprivind funcţiile cardio-circulatorii dar şi, prin reflectare indirectă, a

nivelului de funcţionalitate al celorlalte aparate şi sisteme.

Indicatorii   “extern”  şi “interni ”  sunt str âns legaţi între ei şi caurmare trebuie interpretaţi în corelaţie.

3 . Orientarea efortului

Astăzi, este unanim acceptat faptul că sistemul aerob - anaerob participă simultan, în diferite procente, la generarea energiei efortului fizic,

având ca punct de plecare mişcarea umană, care este considerată rezultatulactivităţii unui număr însemnat de microstructuri neuro - motrice, undeimpulsurile nervoase, ce acţionează orice tip de gest sportiv, pornesc de lacreier şi sunt transmise muşchilor, prin intermediul unui lanţ complex decăi nervoase, pregătind de la acest nivel o serie de fenomene biochimice,manifestate prin contracţie musculară. 

Astfel,  planificarea unor stimuli intensivi, dinamici şi de scurtădurată (sarcini maximale)  dezvoltă capacitatea coordinativă intra şiintermusculară, muşchiul adaptându-se prin creşterea secţiuniitransversale a fibrelor sale şi implicit , a forţei de contracţie. 

In cazul utilizării unor  stimuli intenşi, dar care necesită forţă şirezistenţă anaerobă lactacidă,  ca în cazul exerciţiilor de forţă şirezistenţă-viteză,  se produce o ameliorare a capacităţii anaeroblactacide  solicitate iniţial,  prin creşterea rezervelor intramusculare de glicogen şi a căilor enzimatice anaerobe necesare producerii lor .

Folosirea  stimul ilor extensivi, care solicită rezistenţă aerobă,determină creşterea rezervelor intramusculare de glicogen şi grăsimi careacţie de răspuns specific al muşchiului; aceste rezerve, prin enzimele detransformare aerobă îmbunătăţesc nonspecific şi activitatea  sistemelorfuncţionale aferente care contribuie la limitarea performanţei, ca deexemplu, circulaţia sangvină. In urma eforturilor extensive creşte numărulşi dimensiunea mitocondriilor din fibrele musculare, creşte consumulmaxim de oxigen şi se intensifică oxidarea grăsimilor, care servesc drept

sursă majoră de alimentaţie a muşchilor în timpul efortului de durată. 

Page 17: Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

7/21/2019 Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

http://slidepdf.com/reader/full/efortul-si-adaptarea-organismului-curspdf 17/63

Silvia Teodorescu Pagină 17

 Prezentăm în continuare unele caracteristici ale surselor de energie pentru

contracţia musculară ( după Peronnet şi Ferguson, citaţi de Neumann ) 

După complexitatea coordonării, implicată în efectuarea procedeelor

tehnice, eforturile  pot fi efectuate în condiţii stereotipe,  sau cu gradridicat de coordonare, prin aplicarea procedeelor în condiţii variate. 

Orientarea efortului este determinată şi de particularităţile aplicăriişi ordinea combinării caracteristicilor de durată, intensitate, caracterul

exerciţiilor, al pauzelor, numărul repetărilor în diverse momente ale lecţiilor,  zilelor etc. 

Orientarea efortului poate fi selectivă, când se acţionează prioritar

asupra unui sistem funcţional şi complexă, când sunt vizate mai multesisteme. Desigur, această delimitare este pur didactică, deoarece acţionândasupra unui sistem funcţional implicit, este influenţată şi activitateacelorlalte. 

Eforturile selective se folosesc în lecţii de perfecţionare sau deindividualizare, pe când cele complexe se folosesc când influenţeleefortului trebuie să fie variate. 

Putem afirma că, după orientare, eforturile se clasifică astfel: 

Mecanism

de furnizare

a energiei

Natura sursei

de energie

Timp delatenţă defurnizare a

energiei

Intervenţiemaximă 

Intervenţie 

prepon-

derentă 

Puteremaximădisponibilă 

Plata

datoriei de

oxigen

Calităţimotrice pe

care le

asigură 

Anaerob

alactacid

Fosfage-nul,compuşi fosfaţi(ATP şi CP) şioxigenul dinmioglobină 

0Imediat

Aprox.5 sec.

Aprox,0 - 30sec.

60 cal/ minsau4185waţisau25,620kgm / min

50 % se plăteşte în45 sec.

TotalCâteva zecide sec.

Forţa

Viteza 

Anaerob

lactacid

Glicolizaanaerobă cuformare de acidlactic

Aprox. 15sec.

Aprox.1 -1'30"

5 - 6 min.30 cal /min sau2093waţisau12,810

kgm/min

50%dindatorieîn aprox.15min.

Total

mai multezeci de min

Rezistenţade tip

anaerob

Aerob

Glucide şilipide oxidatede oxigenul dinaer

2 - 3 min. 3până la6 -7 min.

De la2-3min lamai multeore

20 cal /min sau1395 waţisau8540kgm / min

-

Rezistenţaaerobă 

Page 18: Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

7/21/2019 Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

http://slidepdf.com/reader/full/efortul-si-adaptarea-organismului-curspdf 18/63

Silvia Teodorescu Pagină 18

3. Tipul efortului 

Efortul poate fi specific  sau nespecific, în funcţie de obiectivele caretrebuie îndeplinite. 

Specificitatea stimulilor este determinată de caracteristicile lor şi de

reacţiile provocate sistemelor organismului implicate prioritar, de calităţile

 psihologice ale subiectului , de vârstă,, de condiţiile ambientale etc. 

Specificitatea stimulului este dată de structura mişcării careselecţionează grupele musculare solicitate, durata acestei solicitări, tipul de

acţiune neuromusculară, metabolică şi d e adaptare a structurilor osteo-

tendinoase, dar şi de ansamblul de funcţii pe care le activează după oierarhie şi ordine precisă, efecte care determină implicit alcătuireaprogramelor de pregătire.

Indicatori

ORIENTAREA

Anaerobalactacidă 

Anaeroblactacidă 

Anaerob -aerobă 

Aerobă deantrenament 

Aerobă derestabilire 

Frecvenţacardiacă/minut  190-200 170-190 155-170 140-155 100-140

 Necesarul deO2 în %(VO2max)

- - 80-90 70-80 40-50

Ventilaţia pulmonarăl/min,

mol/l

-

14-16

-

10-12

110-140

6-8

100-130

4-5

50-60

3-4

Page 19: Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

7/21/2019 Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

http://slidepdf.com/reader/full/efortul-si-adaptarea-organismului-curspdf 19/63

Silvia Teodorescu Pagină 19

TEMA 4

EFORTUL, OBOSEALA ŞI RESTABILIREA 

Relaţia efort - oboseală 

Oboseala reprezintă starea tranzitorie produsă de o activitate prelungită sau excesivă, caracterizată prin scăderea potenţialului funcţional al organismului şi printr -o senzaţie subiectivă caracteristică.Adăugăm necesitatea de a introduce în definiţie alături de “funcţional” şi

sfera psihologică de manifestare a oboselii, cu atât mai mult, cu cât autoriiacesteia vorbesc de “subiectiv”. Deci, oboseala ca ecou complex şihipercomplex al efortului, rupe homeostazia prin modificarea proceselorbiochimice, favorizând trecerea organismului la o nouă stare de adaptare,superioară celei anterioare. Oboseala apare astfel, ca un factor stimulator alresurselor funcţionale şi psihice. 

Oboseala, caracterizată printr-o diminuare reversibilă a capacităţiifuncţionale a organismului, consecutiv eforturilor psiho-fizice intense, este

un fenomen care însoţeşte în mod necesar exersarea motrică  şi în acelaşitimp constituie o premisă pentru creşterea performanţelor motrice. Defapt, numai repetarea unor eforturi care produc oboseală provoacăfenomene de supracompensare şi în final, o stare de adaptare aorganismului (Findeisen şi colab. 1980,  citat de D. Martin). Exersareastructurilor motrice, pe de o parte, trebuie să producă aceste stări deadaptare în urma oboselii, iar pe de altă parte, trebuie să evite ca aceasta săfie excesivă.

Producerea oboselii este împărţită în două faze : - oboseala latentă (ascunsă) ; - oboseala manifestă (evidentă). 

Oboseala latentă  poate fi depăşită, prin efort de voinţă. Ea  secaracterizează prin neeconomicitatea mişcărilor, scăderea gradului decoordonare, reactivitate musculară scăzută,  fenomene care apar, deobicei, în a doua parte a efectuării activităţii respective. Aceasta se

Page 20: Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

7/21/2019 Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

http://slidepdf.com/reader/full/efortul-si-adaptarea-organismului-curspdf 20/63

Silvia Teodorescu Pagină 20

datoreşte în principal reducerii însemnate a rezervelor energetice dingrupele musculare solicitate şi dispare o dată cu refacerea lor. 

Oboseala latentă constituie forma tipică de oboseală care apare întimpul şedinţelor de pregătire.

Oboseala manifestă determină scăderea capacităţii de efort şi esteînsoţită de refuzul de a continua activitatea în regimul planificat.  Inaceastă fază, oboseala este complexă şi nu poate fi depăşită în scurt timp. Omai putem numi şi oboseală de sistem de lecţii, deoarece diminuarearandamentului (mai ales în ceea ce priveşte coordonarea) este rezultatulunui întreg program de solicitare într-o anumită direcţie, în celulelesistemului nervos dezvoltându-se fenomene inhibitorii de apărare, care ducla întreruperea efortului. 

Oboseala psihică sau subiectivă (observabilă şi neobservabilă, realăsau imaginară)  anunţă că urmează un declin categoric al funcționalitățiiorganismului. Subiecţ ii devin irascibili, nesociabili, cad în stări depresive, manifestă panică sau nelinişte nejustificată (anxietate). 

 STIMULI  

De mică

intensitate

Optimi La nivelul

limitelor

individuale

La sau uşor

 peste limitele

individuale

Nivelul

oboselii

Scăzut   Ridicat Epuizare Epuizare

Transpiraţie  Uşoară spremedie la nivelul

trenuluisuperior

Transpiraţieabundentă la

nivelul trenuluisuperior

Transpiraţieabundentă la

nivelul trenuluiinferior

Puţinătranspiraţie 

Calitatea

mişcării

tehnice 

Mişcăricontrolate

Pierdereapreciziei,

instabilitate,unele greşelitehnice

Coordonare slabă,nesiguranţă

tehnică,umeroase greşelitehnice

Instabilitatemotorie, lipsă

de putere(24 h), precizie,acurateţediminuate

Concentrare Normală,subiecții 

reacţioneazărepede la

observaţiileantrenorului,

atenţie maximă 

Capacitateredusă de a

învăţa elementetehnice, atenţie

de scurtădurată 

Concentrareredusă ca

durată,nervozitate,instabilitate

Neatenţie,incapacitate de acorecta mişcările

(24-48 h),incapacitate de a

se concentra

asupraactivităţilor

Page 21: Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

7/21/2019 Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

http://slidepdf.com/reader/full/efortul-si-adaptarea-organismului-curspdf 21/63

Silvia Teodorescu Pagină 21

intelectuale

 Antrenamentul

 şi starea

sănătăţii 

Execuţiatuturor

sarcinilor deantrenament

Slăbiciunemusculară,

lipsă deputere,capacitateredusă de

efort

Durerimusculare şi

articulare,migrene,deranjamente

stomacale,senzaţie de

vomă şi stare derău 

Tulburări desomn, durere

musculară,disconfort fizic,frecvenţăcardiacă

ridicată până laşi mai mult de

24 h

Simptomele oboselii după apl icarea stimulilor (Harre, 1982 ) 

Pentru conceperea unui program de pregătire, importantă estecunoaşterea principalelor mecanisme de producere a oboselii în activităţimusculare de diferite mărimi, tipuri şi orientări.

O privire de ansamblu, actuală, asupra teoriilor oboselii   ne prezintădouă abordări: prima, face deosebirea între oboseala centrală şi cea periferică, iar cealaltă, încearcă să dovedească faptul că această deosebireeste inadmisibilă, deoarece nu există oboseli de natură periferică fără

repercusiuni centrale, deci oboseala trebuie tratată ca fenomen global. În ceea ce priveşte prima teorie, De Marees (1979) şi Kuhler (1983)

sunt de părere că oboseala periferică sau musculară include proceselecare se desfăşoară în sistemul muscular, atunci când nevoile energeticeale muşchiului nu mai sunt acoperite şi nu poate fi menţinut echilibrulîntre procesele metabolice de descompunere şi cele de asimilare(acumulare de acid lactic şi deci creşterea acidozei, scăderea  ATP şi CP,carenţă în eliberarea de neurotransmiţători în plăcile motorii). 

Oboseala centrală este raportată la activitatea sistemului nervoscentral unde, se constată o scădere a randamentului coordinativ, care se datorează fie unei sarcini musculare grele, fie unei sarcini ridicatede lucru de coordonare. Nivelul capacităţii coordinative  depinde dedotarea genetică şi de activitatea motrică. Experimentele demonstrează că,în sporturile tehnice oboseala afectează mai ales capacitatea decoordonare, înrăutăţind, în primul rând, executarea unor deprinderimotrice foarte bine perfecţionate. Capacitatea de a coordona acţiunifinalizate, corespunzătoare unei activităţi sportive, este rezultatul unui

Page 22: Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

7/21/2019 Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

http://slidepdf.com/reader/full/efortul-si-adaptarea-organismului-curspdf 22/63

Silvia Teodorescu Pagină 22

proces de învăţare care produce mutaţii în structurile sistemului nervoscentral. 

Eccles (1979) consideră că în condiţiile în care creierul constituie

sediul central de comandă,  toate instrucţiunile pe care le transmite înviteză angrenajelor   motorii ale măduvei spinării, sunt introduse înangrenajele computerizate ale scoarţei cerebrale.

În prezent, neurofiziologii consideră,  în general, că activităţileneuronale deosebit de intense lasă urme în sistemul nervos central,formând aşa numitele engrame dinamice. Prin acest concept se înţelege oorganizare neuronală a creierului bazată pe formarea unui  pattern specificde transmitere a impulsurilor, care se poate menţine ore întregi şi care

există doar la baza acestui proces permanent structurat (Eccles, 1979).Sinapsele care participă la formarea  pattern-ului de impulsuri în perioadade operativitate a engramei dinamice sunt foarte sensibile la succesiuneastimulilor. Modelul unor impulsuri nervoase se imprimă prin niştemodificări de lungă durată în sinapsele interesate şi devine o engramăstabilă, în termeni psihologici o urmă “mnezică” motorie. In aceste condiţii,oboseala centrală este determinată de carenţele de transmiţători (K.Lehnertz, 1987).

Oboseala centrală poate fi provocată de o slăbire a voinţei saumotivaţiei, fapt demonstrat prin reducerea performanţei muscularedatorate oboselii în contracţii voluntare, în timp ce, în cele involuntare,produse prin electrostimulare, se evidenţiază o oboseală redusă (Davies,Mc Donagh, 1982). Oboseala poate apărea în sectorul cuplării excitaţiei cucontracţia, prin diferite procese de transmitere a potenţialului de acţiunepână la filamentele de actină şi miozină, vorbindu-se astfel de transmision

 fatigue. La nivel intracelular, oboseala din muşchi poate fi tradusă, nu atâtprin  golirea rezervelor energetice, cât mai ales prin acumulare de produşimetabolici, care realizează blocajul muscular prin creşterea lactacidozei.

Referitor la cea de-a doua teorie, Findeisen (1980) susţine ideea cănu se poate face o distincţie clară între oboseala centrală şi perifericădeoarece există o strânsă legătură între diferiţii factori ai proceselor deoboseală musculară şi ai capacităţii coordonatoare a sistemului nervoscentral.  In acest sens, Danko (1974) a afirmat că în producerea oboselii,

după un efort muscular, au loc următoarele procese : 

Page 23: Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

7/21/2019 Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

http://slidepdf.com/reader/full/efortul-si-adaptarea-organismului-curspdf 23/63

Silvia Teodorescu Pagină 23

- în timpul contracţiilor musculare are loc o transmisie continuă deimpulsuri reaferente  din partea proprioreceptorilor musculari, carealterează starea sistemului nervos şi a aparatului motric; 

- în contracţiile musculare, se înregistrează alterări în compoziţiachimică a ţesutului muscular,  care duc la o solicitare a receptorilorinteresaţi; 

- produşii metabolismului, răspândindu-se în sânge, modifică mediulintern al organismului, influenţând, la rândul lor, sistemul nervos central; 

- starea de excitaţie a celulelor nervoase în cadrul activităţiimusculare nu poate rămâne nealterată;

- în activitatea musculară, se modifică şi funcţiile glandelor cusecreţie internă.

Prin urmare, interacţiunile complexe dintre activitatea musculară şi “alterările” din sistemul nervos central nu permit diferenţierea uneioboseli centrale de una periferică. 

Există o serie de alte teorii și ipoteze care se axează pe o cauză unicăpentru explicarea apariţiei oboselii (A.D. Popescu, 2011): 

⇒ teoria toxinei specifice  (Weichardt): susţine că oboseala apare caurmare a eliberării, în timpul efortului, a unei toxine specificenumite chinotoxină; 

⇒ teoria epuizării substanţelor energetice  (Schiff): explică apariţiaoboselii ca rezultat firesc al scăderii treptate (până la epuizare) asubstanţelor energo-genetice necesare contracţiei musculare; 

⇒ teoria intoxicării cu acid lactic (Hill şi Pfluger): afirmă că obosealaeste rezultatul acumulării de cataboliţi acizi, în mod special dedioxid de carbon şi acid lactic, cataboliţi care au efecte toxicelocale şi generale şi nu pot fi eliminaţi complet din muşchi întimpul efortului; 

⇒ teoria nervistă (Secenov, Pavlov, Orbeli): consideră drept cauză aoboselii scăderea eficienţei activităţii corticale, manifestate prindereglarea coordonării şi integrării funcţiilor angrenate în efort. 

Abordarea complexă a oboselii în sport, ca sindrom  într-un sistemdinamic, a fost făcută de către mai mulţi fiziologi, ca: N.V. Zimkin (1972),N.I.Volkov (1974), D.Mathwes şi B.Fox (1976), de specialişti în teoriaantrenamentului ca: L.M. Matveev (1975), D. Harre (1981), N.V. Platonov(1980) şi alţii, care au arătat că oboseala se produce ca urmare a ieşirii dinfuncţiune a unei anumite componente a sistemului complex al organelor şi

Page 24: Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

7/21/2019 Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

http://slidepdf.com/reader/full/efortul-si-adaptarea-organismului-curspdf 24/63

Silvia Teodorescu Pagină 24

funcţiilor organismului, sau ca urmare a interacţiunii dintre ele, iar rolulverigii principale constă în preluarea de către acestea (orice organ din acestsistem poate îndeplini acest rol) a  activităţii, imediat ce apare oneconcordanţă între nivelul efortului şi rezervele funcţionale. 

Astfel, prima cauză a scăderii capacităţii de efort o constituie epuizarearezervelor energetice şi următoarea este determinată de tulburareaintegrităţii structurilor funcţionale datorită insuficientei asigurări plastice,ruperea homeostaziei, tulburarea reglării nervoase şi hormonale etc.Această abordare are valoare practico-metodică deosebită, prin faptul căfundamentează necesitatea alternării eforturilor de diferite orientări(selective sau complexe) prin care devin posibile volume mari de muncă cu

eforturi de mare intensitate. Putem concluziona, citându-i pe D. Mathews şi B. Fox (1976) că oboseala

 poate avea drept cauze :

POZIŢIAOBOSELII

MECANISME POSIBILE

1. Joncţiunea neuro -musculară 

- diminuarea cantităţii de acetilcolină eliberată la nivelulterminaţiilor nervoase

2. Mecanismelecontractile 

- diminuarea eliberării de Ca++ din reticulul endoplasmaticşi reducerea capacităţii troponinei de a fixa Ca++  datorită

creşterii ionilor de hidrogen prin acumulare de acid lactic ; - golirea rezervelor de ATP şi CP înmagazinate şi / saudiminuarea cantităţii de energie eliberată de 1 mol ATP ; - epuizarea rezervelor de glicogen muscular ; - lipsa oxigenului şi oxigenare insuficientă ; 

3. Sistemul nervoscentral 

-  perturbaţii locale cauzate de semnale de oboseală de lacreier, care transmite sistemului motor semnale inhibitoriice au ca rezultat diminuarea efortului muscular. 

Relaţia efort - odihnă – restabilire 

Limitele oboselii percepute în pregătirea subiecţilor  trebuie să fieconstant înlăturate, efortul şi restabilirea  care îi succede, fiind strânslegate, ele condiţionându-se reciproc  (Talischjow, 1973; Sceibe, 1979). Inacest context, trebuie luată în considerare eşalonarea în timp a efortului,heterocronicitatea restabilirii, apreciind influenţa datorată intervalului detimp dintre sarcina precedentă şi următoarea, eficienţa lecţiei sau a unei serii de lecţii cu obiective structural-morfologice sau energetice diverse şi

apoi se vor ajusta eforturile la organismul subiectului (Volkow şiLugowzen, 1979). 

Page 25: Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

7/21/2019 Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

http://slidepdf.com/reader/full/efortul-si-adaptarea-organismului-curspdf 25/63

Silvia Teodorescu Pagină 25

Schimbările apărute în perioada de restabilire şi care măresc gradul deantrenare duc la diferenţierea în cadrul etapei post -efort a două faze: 

a) restabilirea timpurie sau restabilirea funcţiilor vegetative, ce seschimbă sub influenţa activităţii musculare măsurate în minute sau ore; 

b) restabilirea târzie (cumulativă), în cadrul căreia se producschimbări funcţionale şi structurale în organe şi ţesuturi, ca sumă areacţiilor de urmă. 

Faza cumulativă este specifică doar în eforturile mari sau apropiate deacestea, cu caracter sumat iv, efectuate în diferite perioade. Ele asigură şivolumul necesar de exerciţii care determină adaptarea de lungă durată.

Pentru alternarea raţională a eforturilor este necesar să se ia în

considerare viteza proceselor de restabilire, care este diferită şi în funcţiede mărimea, orientarea şi tipul de efort. În cursul primei treimi a perioadeide restabilire se înlătură efectele oboselii în proporţie de 60%, în a doua, înproporţie de 30% şi în a treia, de 10% (V.M. Zaţiorski, 1970). 

Una din particularităţile proceselor de restabilire este concretizată înheterocronismul revenirii funcţiilor la nivelul iniţial. De exemplu, după unefort de 30 secunde, cu intensitate de 90% restabilirea se produce, deregulă, după 90-120 secunde, unele funcţii vegetative revenind după 30-60secunde, iar alte componente după 3-4 sau chiar mai multe minute.

Semnalăm faptul că trebuie făcută o delimitare precisă între revenireşi refacere - restabilire, prin revenire înţelegând fenomenul de stabilire a

echilibrului homeostazic iniţial , după prestarea unei activităţi, iar refacerea şi restabilirea vizează fenomenul de reorganizare şi restructurare a

organismului ca urmare a unor eforturi de diferite mărimi şi orientări.După A. Demeter, refacerea este rezultatul unor procese predominant

anabolice care restabilesc echilibrul afectat în urma efortului. Acesteprocese au r r ee p peer r ccuussiiuunnii  bbeennee f  f iiccee  la toate nivelele funcţionale aleorganismului, la nivelul tuturor aparatelor şi sistemelor (A. D. Popescu,2011): 

  la nivelul aparatului locomotor , în mod special al componentei saleactive, musculatura, refacerea favorizează ameliorarea condiţiilorhemodinamice locale, stimulează sinteza proteică şi creşte cantitatea demioglobină. În cursul refacerii debitul vascular muscular creşte cu pânăla de 6 ori comparativ cu cel de repaus şi accelerează eliminarea

deşeurilor metabolice rezultate în urma efortului, în special acumulările

Page 26: Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

7/21/2019 Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

http://slidepdf.com/reader/full/efortul-si-adaptarea-organismului-curspdf 26/63

Silvia Teodorescu Pagină 26

locale de acid lactic. De asemenea, au loc modificări enzimatice cu efectpozitiv asupra sintezei de proteine musculare (regenerare trofică). Înperioada refacerii au loc şi procesele de reumplere a depozitelorglicogenice musculare golite în timpul efortului; 

 

la nivelul sistemului nervos central , principalul efect al refacerii estede a favoriza iradierea fenomenelor de inhibiţie corticală, facilitândastfel instalarea proceselor anabolice neuronale şi gliale; 

  la nivelul sistemelor funcţionale vegetative, refacerea scurteazăprocesele oscilatorii de revenire postefort. Prin predominanţasistemului nervos parasimpatic (vagotonic, trofotrop) se instaleazăbradicardia, bradipneea, scăderea tensiunii arteriale; 

  la nivelul mediului intern, refacerea accelerează alcalinizarea şi

restabilirea pH-ului. De asemenea, ea facilitează şi accelereazărestabilirea valorilor normale ale glicemiei şi echilibruluihidroelectrolitic. Toate acestea sunt posibile în mod special prinexerciţii de refacere situate la nivelul metabolismului aerob, caredetermină accelerarea netă a descompunerii lactatului postefort; 

  la nivelul sistemului endocrin, refacerea accelerează eliminareahormonilor de stress - adrenalină, noradrenalină, cortizol - descompuşimai ales la nivelul ficatului, pe cale oxidativă.

Factorii de care depind procesele d e restabilire sunt : 

Tipul sarcinii. Restabilirea intervine mai repede după un efortmuscular dinamic, decât după unul static; în cazul oboselii, aceasta seinstalează mai repede după un efort dinamic, decât după unul static. 

Durata sarcinii. In cazul unei sarcini dure, când rezervele de energiesunt epuizate şi este necesară compensarea deficitului energetic, intervine

ficatul (glicogenul hepatic serveşte la reglarea zahărului în sânge) şimuşchiul. Un antrenament de alergare de lungă durată, în jurul  pragului

anaerob induce într-o oră epuizarea completă a rezervelor de glicogen, iarîn cazul  pragului aerob  într-o oră şi jumătate, două ore (Kindermann,1978). Revenirea adiacentă se efectuează în jurul a trei zile, folosind oalimentaţie mixtă; dacă regimul este bogat în hidraţi de carbon, noul niveliniţial este atins în 24 ore; după 48-72 ore, nivelul atins este net superiorcelui iniţial (supracompensare). 

Page 27: Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

7/21/2019 Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

http://slidepdf.com/reader/full/efortul-si-adaptarea-organismului-curspdf 27/63

Silvia Teodorescu Pagină 27

Intensitatea sarcinii. Când intensitatea sarcinii este crescută, estemare şi producţia de energie anaerobă, cu apariţia acidului lactic şi adatoriei de oxigen. Resinteza ATP operează foarte repede (secunde ) iar ceaa CP, mai lent (minute); umplerea rezervoarelor de glicogen poate dura ore

şi chiar zile, în această evoluţie fiind implicate: creierul, inima, musculaturaşi cu o întârziere importantă, ficatul (Danko, 1974). Resinteza proteinelordurează mai mult timp (zile).

Succesiunea sarcinilor. Cum oboseala musculară poate scădeaeficienţa pregătirii şi deteriora performanţa motrică, este necesar săplanificăm judicios intervalele de restabilire între diferite exerciţii, dar săavem grijă şi de succesiunea lor corectă (de exemplu, lecţiile   de forţă şi

viteză, care mobilizează două metabolisme ale albuminelor trebuie să fieplasate la intervale de timp potrivite, în care se vor executa exerciţii caresolicită alte procese de restabilire). 

Frecvenţa sarcinilor. Frecvenţa optimală rezultă din timpul derestabilire necesar, în funcţie de durata, intensitatea şi succesiuneadiverşilor stimuli. Mai mult, viitoarea fază a sarcinii trebuie să cadă în fazade supracompensare, obţinându-se astfel un maximum de eficienţă. 

Nivelul de pregătire. Optimizarea condiției fizice induce o adaptare la

sarcini specifice şi nespecifice, tulburarea homeostaziei diminuându-seconstant. După Grajewskaja - Joffe (1973) forţa iniţială a unui stimul, cândacţionează asupra organismului, scade, deoarece rezistenţa mecanismelorreglatoare, structurile celulare şi albuminele structurale cresc şi schimbăcalit ăţile fizico-chimice ale celulei. 

Ereditatea şi factorii ambientali. Individul, datorită tipului geneticconstituţional, va avea capacitate de restabilire diferită, iar factorii

ambientali o pot modifica multiplu. 

Page 28: Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

7/21/2019 Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

http://slidepdf.com/reader/full/efortul-si-adaptarea-organismului-curspdf 28/63

Silvia Teodorescu Pagină 28

TEMA 5

DEZVOLTAREA CAPACITĂŢII DE EFORT 

Definirea capacităţii de efort cuprinde câteva elemente evidenţiate demajoritatea autorilor, dintre care putem aminti: energie, randament,travaliu ş.a., care intercorelate dau imaginea acelei caracteristicifuncţionale rezultate din interacţiunea mai multor aparate şi sisteme. 

Capacitatea de efort   reprezintă “posibilitatea organismului de a

desfăşura un travaliu, un lucru mecanic de o intensitate cât mai mare şi de a-l

menţine un timp cât mai îndelungat ”   (A.  Demeter, 1972).  Unităţile deexprimare ale acestui lucru mecanic sunt joul-ul şi watt -ul. In activitateapractică s-a observat că în timpul efortului cu intensitate maximă, pentruun anumit individ, nivelul de solicitare a organelor şi sistemelor corpuluieste foarte diferit. Unele  dintre acestea ajung la nivelul cel mai înalt alcapacităţii lor funcţionale, în timp ce altele sunt încă departe de acesta.Efortul poate deci să atingă nivelul maxim, înainte ca numeroase organe şisisteme să-şi fi epuizat rezervele funcţionale. Prin urmare, capacitatea de

efort a întregului organism nu rezultă din însumarea capacităţii funcţionalea tuturor organelor şi sistemelor, fiind limitată de acele organe care,

ajungând la valoarea maximă a capacităţii lor funcţionale, împiedică

intensificarea ef ortului sau continuarea acestuia, deşi alte organe şi sisteme

ar permite acest lucru. 

In funcţie de tipul de activitate motrică, putem vorbi de capacitate deefort anaerobă, capacitate de efort aerobă şi mixtă. 

În sinteză, capacitatea de efort a organismului se constituie ca o

rezultantă a interacţiunii funcţionale a organelor şi sistemelor avândla bază potenţialul energetic specific, din care rezultă un lucru mecanicexprimat în unităţi de măsură consacrate.

Capacitatea de efort presupune durata lucrului mecanic, putereaacestuia şi oportunitatea realizării lui. 

În eforturile anaerobe  cantitatea de energie ce poate fi eliberatădepinde de factorii intramusculari, respectiv, muşchiul poate lucra cu

intensitate maximă o perioadă scurtă de timp, numai pe seama

Page 29: Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

7/21/2019 Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

http://slidepdf.com/reader/full/efortul-si-adaptarea-organismului-curspdf 29/63

Silvia Teodorescu Pagină 29

substanţelor energetice şi a enzimelor pe care le posedă. Nivelul unor astfelde eforturi va fi cu atât mai înalt, cu cât masele musculare angrenate înlucru vor avea dimensiuni mai mari, cu cât acestea vor fi mai bogate însubstanţe energetice şi cu cât substratul enzimatic va permite o mai rapidă

descompunere şi resinteză a acestora. Se consideră că, la omul sănătos,dimensiunile şi starea funcţională a sistemului neuromuscular constituieprincipalul factor limitator al capacităţii de efort anaerob. 

Dezvoltarea puterii maxime anaerobe alactacide vizează în primul rândintervenţia asupra factorului biologic, respectiv rezerve energetice, rezervefuncţionale, factori dimensionali, capacităţi funcţionale. 

În ceea ce priveşte metodologia de pregătire, se recomandă eforturi

maximale, cu durată de 15-20 secunde, care asigură ameliorarea puteriisistemului fosfagen, menţinerea un timp cât mai îndelungat a vitezeimaxime şi respectiv a intensităţii foarte crescute de lucru. 

O atenţie deosebită se va acorda pauzei (între repetării şi serii) a căreidurată trebuie să permită: 

-resinteza rezervelor de oxigen ale muşchilor (10-60 secunde); -resinteza fosfocreatinei (care se face pe cale aerobă); -plata datoriei de oxigen alactacide (3-5 minute); -metabolizarea lactatului format.

Puterea maximă glicolitică este caracteristică eforturilor a căror duratăse situează sub 90 secunde şi este limitată de cantitatea de enzime careasigură transformarea glicogenului în acid lactic. 

Flandrois (1991) recomandă pentru dezvoltarea proceselor anaerobelactacide, exerciţii repetate (10-20 repetări) intense (submaximaleanaerobe lactacide sau supramaximale aerobe), cu durata de 30 secunde –

2 minute pentru efort şi 60 secunde – 4 minute pentru refacere. Raportulefort – pauză este de 1: 2. 

Performanţa în  eforturile lactacide impune sportivului o ridicatărezistenţă musculară (şi psihică) la acidoza metabolică locală şi generală. 

In eforturile aerobe ce au la bază eliberarea energiei prin procesele aer obe  ale contracţiei musculare, factorul limitator estereprezentat de cantitatea de oxigen consumată de muşchi / unitate de timp. 

Page 30: Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

7/21/2019 Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

http://slidepdf.com/reader/full/efortul-si-adaptarea-organismului-curspdf 30/63

Silvia Teodorescu Pagină 30

Consumul de oxigen este condiţionat de factorii dimensionali şifuncţionali ai plămânilor, care procură oxigenul din mediul înconjurător, aisângelui, a cărui hemoglobină se încarcă cu oxigen în plămâni şi îl descarcăla nivelul ţesuturilor, al inimii, care, prin funcţia de pompă, determină

deplasarea sângelui în întreg corpul, ai arborelui vascular, prin intermediulcăruia sângele circulă şi, în sfârşit, de capacitatea de utilizare a oxigenuluide către ţesuturi, pusă în evidenţă prin diferenţa arterio-venoasă. 

Expresia cantitativă a capacităţii aerobe a individului este consumulmaxim de oxigen sau VO2  max. unul dintre parametrii cei mai fideli aiputerii maxime aerobe.

Plecând de la 90% din VO2max., frecvenţa cardiacă ne permite să

distingem natura metabolismului pus în joc: 

Corespondenţa teoretică între frecvenţa cardiacă, VO 2  şi metabolismul pus în

 joc ( C. Gazorla, 1998) 

VO2 max. prezintă un interes şi mai mare atunci când este exprimat înfuncţie de greutatea corporală. Este evident că, atunci când lucrul mecaniceste antigravitaţional, greutatea corporală devine determinantă în

performanţă, fiind deci preferabil ca VO2 max. să se exprime în ml/kg/min.

FC % din diferenţaFC max-FC rep.

Raportul FC/VO2 

Metabolism pus în joc

Substrat utilizat

200 

175 

150 

125 

100 

75 

FC max.

80%

60%

40%

20%

FC repaus

% VO2

25 45 75 85 100

Lucru mixtAnaerob lact. +alactVO2max-FCmaxLucru mixtAnaerob lactic+aerob

Lucru mixtAnaerob lactic+aerob

Lucru aerobRefacere activă 

Glicogen+fosfagen(saturare lactică) 

glicogen(acumulare de acidlactic)

glicogen + acizigraşi (apariţiaacidului lactic)

acizi graşi şiglicogen

Page 31: Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

7/21/2019 Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

http://slidepdf.com/reader/full/efortul-si-adaptarea-organismului-curspdf 31/63

Silvia Teodorescu Pagină 31

Valoarea maximă astfel determinată este în medie de 94ml/kg/min. pentrubărbaţi şi de 77 ml/kg/min. pentru femei (R. Manno, 1992). 

Trebuie subliniat şi faptul că există un raport între procentajul defibre roşii şi consumul maxim de oxigen pe kilocorp. 

Pragul aerob – anaerob 

Consumul maxim de oxigen pune la dispoziţie date semnificativeprivind puterea maximă aerobă, dar este necesar să cunoaştem procentajulutilizabil din această putere, în eforturile de lungă durată ale subiectului.De aici, rezultă necesitatea cunoaşterii pragului aerob – anaerob, denumitşi prag lactic sau prag aerob. 

Pragul aerob – anaerob reprezintă momentul creşterii bruşte aacidului lactic în sânge, în timpul unui efort aerob a cărui intensitatecreşte progresiv (C. Bota, 2000). Cu alte cuvinte, el reprezintă trecerea dela producerea de energie pe cale exclusiv aerobă, la o producţie de energieîn care intervine şi mecanismul anaerob lactacid. La nivel metabolic existăun prag propriu-zis (fără producţie de acid lactic, pe de o parte, şi cuproducţie masivă de acid lactic, pe de alta) fiind vorba, mai degrabă de ointensificare progresivă a activităţii anaerobe (zona de tranziţie aerob-anaerobă). În realitate se ajunge totuşi la determinarea unei anumitecantităţi de lucru mecanic (prag aerob-anaerob), de la care începe oacumulare de acid lactic, care conduce la epuizarea musculară. Dacă, prinexersare, se reuşeşte întârzierea acestei acumulări, se câştigă posibilitateasuportării mai îndelungate a unei încărcături mari de lucru, ceea ceînseamnă că fără a mări VO2 max. putem exploata un procentaj mai mare alacestuia pentru o perioadă mai lungă de timp. Semnificaţia pragului aerob-anaerob sugerează participarea importantă a glicolizei care produce lactat. 

Există controverse în ceea ce priveşte relaţia care poate exista întreacest prag şi contribuţia metabolismului anaerob la nivel muscular care sedatorează faptului că muşchii sunt capabili să producă lactat cu multînaintea apariţiei pragului; se presupune că o parte din acesta este eliminatprin alte mecanisme. Mai mult chiar, valoarea lactatului corespunzătoarezonei de tranziţie aerob-anaerobe nu este unanim acceptată. De aceea, seadmite că pragul lactat (aerob-anaerob) este situat în intervalul 2-4mmol/l. Acest fapt a condus la găsirea unui alt punct de referinţă1 – pragul

1 Bota C, Fiziologie, Editura Globus, Bucureşti, 2000. 

Page 32: Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

7/21/2019 Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

http://slidepdf.com/reader/full/efortul-si-adaptarea-organismului-curspdf 32/63

Silvia Teodorescu Pagină 32

acumulării de lactat (onset of blood lactate accumulation – OBLA). Acestindicator este definit arbitrar ca fiind intensitatea efortului ce corespundeunei lactacidemii de 4 mmol/l sânge. 

Numeroşi cercetători consideră că pragurile lactice pot constitui un

bun indicator al potenţialului de anduranţă al subiectului. În acest sens esteimport ant să se cunoască procentajul din VO2  max. al subiect ului, la careîncepe acumularea de acid lactic. Astfel, un prag lactic care apare la osolicitare de 80% din VO2  max. demonstrează o mai bună toleranţă laefortul aerob, decât un prag lactic apărut la 60% din VO2 max. 

Apariţia pragului aerob-anaerob corelat cu VO2 max. este net diferită;la subiecţii neantrenaţi acesta apare la o valoare de 50-60% din VO2 max.,

în timp ce la sportivii practicanţi ai probelor de rezistenţă, pragul lacticpoate apărea la 80-90% din VO2 max. 

Antrenamentul aerob conduce la creşterea nivelului pragului lactic,ceea ce semnifică posibilitatea realizării unui efort mai intens, la unprocentaj mai mare din VO2 max., fără ca lactatul sangvin să crească pestevalorile de repaus. Dacă VO2 max. se ameliorează prin antrenament, pragulaerob-anaerob survine la un procentaj mai scăzut al acestuia. 

Această creştere a pragului lactic determinată de o exersaresistematică, este rezultatul mai multor factori: 

-  o mai bună eliminare a lactatului produs în muşchi; 

o concentraţie mai bună a enzimelor musculare oxidative; -  o solicitare preferenţială a mecanismelor oxidative. 

În ceea ce priveşte metodologia de pregătire, pentru dezvoltareaputerii aerobe eforturile au o durată cuprinsă între 2 – 10 minute, iarpentru dezvoltarea capacităţii aerobe se recomandă eforturi de la 10

minute în sus, cu o intensitate moderată, care poate ajunge la 160pulsaţii/minut în finalul efortului, iar pauza activă va asigura refacereaincompletă, la o frecvenţă de 120-140 pulsaţii/minut. 

Page 33: Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

7/21/2019 Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

http://slidepdf.com/reader/full/efortul-si-adaptarea-organismului-curspdf 33/63

Silvia Teodorescu Pagină 33

TEMA 6

METODE ȘI PROCEDEE METODICE BAZATE PE RELAȚIAEFORT-ODIHNĂ UTILIZATE ÎN ACTIVITĂȚILE MOTRICE 

Metoda reprezintă o structură de operaţii logic înlănţuite stabilită în

vederea realizării unui scop sau obiectiv  (A. Dragnea, 1997). Metoda are caracter multifuncţional, în sensul că poate conduce la

realizarea unor obiective de diferite tipuri, privind dezvoltarea fizică, acalităţilor motrice, a capacităţii de efort, formării sau perfecţionării unordeprinderi etc. 

Metodele nu pot fi despărţite de mijloacele de realizare a obiectivelor.Raporturile mijloc-metodă sunt de condiţionare reciprocă, intrinsecă. Nupot fi concepute unele fără celelalte, ambele constituind un sistem cureglare continuă.

În sinteză, se poate spune că obiectivele  programului determină şialegerea metodelor, împletirea armonioasă a lor şi acordarea unor note devaloare care de multe ori le particularizează atât de mult, încât nu maiseamănă cu cele originale. 

Caracteristica esenţială a met odelor utilizate în cadrul rogramelor derecuperare/dezvoltare este dată de  jocul   dintre efort   şi odihnă, adicădintre consumul energetic şi oboseala acumulată, pe de o parte şi odihnanecesară refacerii, pe de altă parte. 

În cadrul diferitelor metode efortul  poate fi standard , uniform (acelaşiîn fiecare moment al exerciţiului) şi variabil , care se modifică, fie ca ritm, fie

ca tempo de execuţie. De asemenea, efortul  poate fi continuu sau cu pauze (intervale) între diferite momente ale sale. În ceea ce priveşte  pauza,aceasta poate fi  pasivă ,  când se aşteaptă restabilirea naturală aorganismului la valorile programate, sau activă, caracterizată prinefectuarea unei alte activităţi, diferite faţă de cea care a provocat oboseala(Matveev, 1986).

Efectul efortului depus poate fi modificat, fie prin schimbarea durateişi tipului de pauză şi menţinerea aceluiaşi volum şi intensitate, fie mărind

numărul de repetări sau a intensităţii, cu păstrarea aceleiaşi pauze. În funcţie de durată, pauzele pot fi: 

Page 34: Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

7/21/2019 Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

http://slidepdf.com/reader/full/efortul-si-adaptarea-organismului-curspdf 34/63

Silvia Teodorescu Pagină 34

a)  pauze care asigură refacerea completă a capacităţii de efort, adicăasigură revenirea organismului la valorile dinaintea efectuăriiefortului sau a repetării; 

b) 

pauze cu o durată mai mică, ce favorizează refacerea incompletă aorganismului, astfel încât următorul efort se desfăşoară pe un fond deodihnă relativă, fapt care, dacă se repetă duce la amplificarea activităţiifuncţionale şi scăderea treptată a capacităţii de efort (se lucrează pefond de stres); 

c)  pauze lungi, care permit supracompensarea şi efectuareaurmătoarelor repetări pe fondul unei capacităţi de lucru mărite. 

Măsurile de organizare şi reglare a efortului determină şiparticularităţile metodelor. De pildă, repetarea poate fi efectuată pe  părţi componente  ale exerciţiului sau integral , ori combinarea acestor douămodalităţi în funcţie de nivelul de instruire, de perioada de lucru şi nu înultimul rând de complexitatea exerciţiului.

Pentru a produce modificările adaptative impuse de obiectiveleactivității, se recurge tot mai des la standardizare; standardizarea

 presupune de fapt atribuirea unor note de valoare riguros stabilite fiecărui

exerciţiu, menite să asigure într -un anumit grad răspunsul la solicitare,având drept rezultat o formă de adaptare. 

Cerinţele aplicării metodei exersării în condiţii standard 2  sunt: 

 

efectuarea mişcărilor componente ale structurii ce se exersează într-oordine prestabilită, mereu aceeaşi; 

  precizarea cu exactitate a volumului şi intensităţii efortului; 

 

stabilirea cu precizie a duratei pauzelor, precum şi a caracterului

acestora (activ sau pasiv);   crearea de condiţii organizatorice şi materiale optime, care să

favorizeze repetarea în limitele în care a fost concepută, incluzândeventualele măsuri şi aparate de control. 

2 Notă: În literatura  pedagogică raportul dintre metodă şi procedeu metodic este cel care se

stabileşte între structura de bază (pattern) şi forme diferite de organizare ale aceleiaşistructuri. Astfel, toate “metodele” prezentate în literatură sunt de fapt procedee ale metode iexersării. 

Page 35: Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

7/21/2019 Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

http://slidepdf.com/reader/full/efortul-si-adaptarea-organismului-curspdf 35/63

Silvia Teodorescu Pagină 35

În funcţie de faza învăţării, variantele de aplicare ale acestei metodesunt: 

EXERSAREA ÎN CONDIŢIISTANDARD 

În faza învăţăriiiniţiale amişcăril or

În faza perfecţionăriideprinderilor şi

dezvoltareacalităţilormotrice

Abordare analitică 

(pe părţi) 

Abordarea globală (integrală) 

Exersarea pe părţisau pe faze aexerciţiului

Repetarea numai aunor mişcări careimplică unelegrupe muscularesau calităţi motrice 

Repetareaintegrală încondiţii variate

Corespunzătorabordăriianalitice

Corespunzătorabordăriiintegrale 

În cazul repetărilor standardizate structura mişcărilor suferămodificări neglijabile şi din acest motiv sunt folosite foarte des înconsolidarea deprinderilor motrice şi în vederea adaptării organismului laun anumit nivel de solicitare. Acestea sunt valabile pentru parametriiexterni ai mişcării, deoarece efectele sunt relativ standardizate şi numaidacă se cunosc reacţiile organismului (de pildă, revenirea frecvenţeicardiace la o valoare precis stabilită, indiferent de timpul necesar – pauza)

se pot particulariza. De menţionat că parametrii standard se menţin până înmomentul adaptării organismului la solicitările impuse de standard   după

care acesta îşi modifică caracteristicile. 

M etode bazate pe relaţia - efort odihnă utilizate pentru dezvoltareacalităţilor motrice 

Principalele metode şi procedee metodice bazate pe relaţia efort -odihnă utilizate pentru dezvoltarea calităţilor motrice şi a combinaţiilor

Page 36: Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

7/21/2019 Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

http://slidepdf.com/reader/full/efortul-si-adaptarea-organismului-curspdf 36/63

Silvia Teodorescu Pagină 36

dintre acestea sunt: metoda repetării, antrenamentul cu intervale şi metodaeforturilor de lungă durată, fără pauză. 

Metoda repetării   se caracterizează printr-o alternanţă planificată

între efort şi refacere. Faza de refacere trebuie să fie însă evident completăsau aproape completă,  indiferent dacă luăm în calcul valorile frecvenţeicardiace în pulsaţii/minut, senzaţia subiectivă sau indicarea normativă atimpului pauzelor. În folosirea acestei metode se pleacă de la premisa căpauzele complete, către care se tinde, au rolul de a evita o acumulare aoboselii, sau pe cât posibil de a o amâna cât mai mult. 

Prin urmare, această metodă permite angajarea anumitor eforturi,care îşi ating scopul numai dacă organismul este odihnit şi astfel se poate

lucra cu intensităţi mari. De asemenea, în condiţiile unor pauze complete,se pot repeta relativ frecvent eforturile intensive, astfel încât se vor realizaşi volume mari. 

 Antrenamentul cu intervale  presupune alternarea exerciţiului cupauza (efort - odihnă) şi repetarea acestui ciclu de un număr de ori.Producţia de energie în timpul activităţii intermitente este aceeaşi ca şi întimpul activităţii continue (metoda continuă sau de durată) însă gradul deoboseală în cadrul antrenamentului cu intervale este mult mai mic

deoarece se acumulează mai puţin acid lactic, indiferent de intensitatea saudurata activităţii. 

Tipuri de antrenamente cu intervale

1.  procedeul extensiv   –  caracterizat prin creşterea volumului şi

scăderea intensităţii este folosit pentru  dezvoltarea rezistenţei generale (sistem cardiovascular ) şi combinaţiei rezistenţă - forţă; 

 2.  procedeul intensiv – caracterizat prin creşterea intensităţii şi

reducerea volumului este folosit pentru dezvoltarea  rezistenţei specifice (rezistenţă - viteză, rezistenţă - forţă) şi puterii maxime anaerobe. 

Metoda eforturilor de lungă durată, fără pauză se caracterizeazăprintr-o solicitare continuă, fără întreruperi (pauze), cu un volum mare şi ointensitate relativ redusă a efortului. În cadrul acestui procedeu metodicintensitatea trebuie să fie suficient de mare astfel încât frecvenţa cardiacăsă se situeze în jurul a 150 pulsaţii/minut.

Page 37: Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

7/21/2019 Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

http://slidepdf.com/reader/full/efortul-si-adaptarea-organismului-curspdf 37/63

Silvia Teodorescu Pagină 37

Forţa 

Majoritatea specialiştilor care s-au ocupat cu aspectele teoretice şimetodice privind forţa organismului uman fac referiri exprese la contracţia

musculară pe care o implică orice efort, execuţia fiecărui act motric. Definiţiile specialiştilor3  nu diferă între ele, decât prin terminologiautilizată. În esenţă,  forţa or  ganismului uman  (şi nu cea care constituie ocaracteristică de ordin mecanic a mişcării oricărui corp) constă în

capacitatea de a realiza eforturi de învingere, menţinere sau cedare în raport

cu o rezistenţă externă sau internă, prin contracţia uneia sau a mai multor

 grupe musculare. 

Considerații generale privind dezvoltarea  forţei

Lucrul pentru dezvoltarea forţei presupune în primul rând stabilireatipului de forţă solicitat de execuția actelor și acțiunilor motrice și în funcțiede aceasta alegerea mijloacelor, a metodelor şi tempoului de lucru.

Intensitatea se referă la greutatea  ridicată sau mărimea încordării,măsurată în kilograme specifice exerciţiului desemnat. Intensitatea estedată şi de rezistenţa opusă de diferite aparate (trenajoare, helcometre,aparate glisante) în raport cu greutatea corpului. În literatura de

specialitate sunt stabilite următoarele intensităţi: - supramaximală – peste 110% din posibilităţile maxime; - maximală – 100% din posibilităţile maxime; - mare – 80-95% din posibilităţile maxime; - mijlocie – 50-80% din posibilităţile maxime; - mică – 30-50% din posibilităţile maxime. Pentru dezvoltarea forţei maxime se recomandă încărcături peste 85%

din posibilităţi (maximale şi supramaximale), în timp ce pentru dezvoltarea

forţei în regim de viteză, încărcături de 30-50%, iar pentru forţă-rezistenţă,de 65-80% din capacitatea maximă. 

Volumul de lucru  se referă la numărul de kilograme sau repetăriefectuate cu îngreuieri în diferite regimuri. Volumul este ridicat atunci cândse lucrează pentru dezvoltarea forţei în regim de rezistenţă (mergându-seuneori până la refuz) sau a forţei în regim de viteză (volum mijlociu); deexemplu, 9-12 exerciţii, 6-9 serii x 6-12 repetări etc. Volumul mic este

3 Demeter A, V.M. Zaţiorski, D. Harre, I. Siclovan, Gh. Mitra, Al. Mogoş. 

Page 38: Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

7/21/2019 Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

http://slidepdf.com/reader/full/efortul-si-adaptarea-organismului-curspdf 38/63

Silvia Teodorescu Pagină 38

specific dezvoltării forţei maxime cu intensităţi mari, 1-3 repetări în 1-9serii, la 3-4 exerciţii.

Pauzele între serii și repetări . Între serii se recomandă pauze active de

2-3 minute, iar atunci când se schimbă exerciţiile pauzele se vor situa înintervalul de 2-5 minute.

Tempoul sau viteza de execuţie are tendinţa de a scădea pe măsură cecreşte încărcătura (intensitatea). De menţionat faptul că între  tempoul delucru şi încărcătură  se stabileşte o relaţie foarte strânsă de condiţionare.Creşte tempoul şi scade încărcătura şi invers.

Capacitatea coordinativă Capacitatea coordinativă desemnează generic, un  complex de calităţi

 preponderent psiho-motrice care presupun capacitatea de a învăţa rapid

mişcări noi, adaptarea rapidă şi eficientă la condiţii variate, specifice

diferitelor tipuri de activităţi, prin restructurarea fondului motric existent” 4.

După Blume (1981), citat de Manno, capacitatea coordinativă esteorganizată sub formă de sistem, concepţie la care subscriem în totalitate,având în vedere intercondiţionările între componente şi finalităţileacestuia. 

(după Blume, 1981) 

4 A. Dragnea, A. Bota, Teoria activităţlor motrice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,1999. 

Capacitatea dedirijare şicontrol

Capacitatea de combinare amişcărilor  

Capacitatea de diferenţiere amişcărilor  

Capacitatea de echilibru

Capacitatea de orientare

Capacitatea de ritm şi tempo 

Capacitatea de reacţie rapidă 

Capacitatea de transformare amişcării 

Capacitatea deadaptare

Capacitatede

învăţaremotrică 

Page 39: Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

7/21/2019 Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

http://slidepdf.com/reader/full/efortul-si-adaptarea-organismului-curspdf 39/63

Silvia Teodorescu Pagină 39

Capacitatea de combinare  a mişcărilor   permite stabilirea legăturilorîntre deprinderile motrice automatizate.

Capacitatea de combinare a mişcărilor include şi coordonareasegmentară, îndeosebi coordonarea braţe - picioare - trunchi şi

ambidextria.

Capacitatea de orientare spaţio-temporală permite modificarea poziţieişi mişcarea corpului în spaţiu şi timp, în raport cu un anumit câmp deacţiune. Se pot distinge două forme fundamentale de orientare: 

în raport cu obiectele în mişcare, în condiţii relativ statice;- orientarea corpului în raport cu puncte de referinţă fixe sau mobile. 

Capacitatea de diferenţiere chinestezică  permite un control fin,

diferenţiat al parametrilor dinamici, temporali şi spaţiali ai mişcării. Eadetermină nivelul de tensiune corespunzător intensităţii, deplasăriiunghiulare şi accelerării segmentelor corporale. 

Capacitatea de echilibru  presupune menţinerea corpului într-oanumită poziţie stabilă şi reechilibrarea acestuia după deplasări şi solicităricu amplitudine mare. 

În menţinerea echilibrului rolul analizatorului vestibular estedeterminant. 

Capacitatea de reacţie presupune răspunsuri motrice rapide la diferiţistimuli. Se deosebesc:  forme simple  - de reacţie la semnale prevăzute şicunoscute;  forme complexe  – în care stimulii nu sunt cunoscuţi iar gamarăspunsurilor posibile este foarte largă. 

Simţul ritmului  reprezintă aptitudinea individului de a-şi organiza întimp şi spaţiu execuţiile motrice. El este deosebit de important în învăţareadeprinderilor motrice în care este necesară variaţia frecvenţei mişcărilor

fără creşterea costului energetic. 

Capacitatea de transformare a mişcărilor  permite ca programul motoral unei acţiuni în curs să poată fi adaptat sau modificat în funcţie detransformările neprevăzute şi complet neaşteptate  ale situaţiei, putândchiar să necesite o întrerupere a mişcării. Este strâns legată de capacităţilede orientare şi de reacţie. 

În sint eză, capacităţile coordinative pot fi prezentate schematic ca în

figura ce urmează: 

Page 40: Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

7/21/2019 Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

http://slidepdf.com/reader/full/efortul-si-adaptarea-organismului-curspdf 40/63

Silvia Teodorescu Pagină 40

(după J. Weineck, 1980) 

Considerații generale privind dezvoltarea capacităţii coordinative 

În stabilirea programelor de luru se impune respectarea următoarelemăsuri pentru dezvoltarea capacităţii coordinative: 

- accentul va fi pus pe stăpânirea unui număr cât mai mare de deprinderimotrice; 

- exerciţiile trebuie să asigure creșterea  progresivă a dificultății; pemăsură ce subiectul se obişnuieşte şi execută cu mare uşurinţă un exerciţiu,se va mări dificultatea acestuia sporind exigenţele (cerinţele) faţă deprecizia mişcării, coordonarea integrală a mişcării şi componenteleacesteia; 

- în procesul dezvoltării capacităţii coordinative vor fi evitate exerciţiilecare provoacă crisparea subiecţilor; 

- dezvoltarea capacităţii  coordinative trebuie programată la începutul

lecţiei de antrenament, după o bună încălzire, când organismul estepregătit pentru eforturile pe care le implică acest obiectiv; 

- trebuie să se asigure pauze suficient de lungi, care să permită refacereacompletă a capacităţii de efort (intervale optime); 

- volumul de lucru per lecţie va fi mic, în schimb se va programa unnumăr mare de lecţii cu obiective de dezvoltare a diferitelor componente ale capacităţilor coordinative. 

Capacitate de conducerea mişcărilor  

Capacitate de adaptare şireadaptare motrică 

Capacitate de învăţare motorie 

CAPACITĂŢI COORDINATIVE 

Coordonare –viteză 

Coordonare -mobilitate

Coordonare -rezistenţă 

Capacitate dereacţie 

Capacitate de precizie

Capacitate deechilibru

Capacitate deritm

Orientare spaţio-temporală 

Capacitate de analizăkinestezică 

Capacitate de analizăstatico-dinamică vizualăstatico-dinamică acustică 

Page 41: Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

7/21/2019 Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

http://slidepdf.com/reader/full/efortul-si-adaptarea-organismului-curspdf 41/63

Silvia Teodorescu Pagină 41

Mobilitate- suplețe 

Mobilitatea condiţionează efectuarea eficientă a mișcărilor. De obicei,mobilitatea se asociază cu o bună performanţă fizică, cu mişcărilecoordonate şi este asociată unui aparat locomotor bine dezvoltat 5. O bunămobilitate este necesară în toate actele  motrice unde este nevoie deefectuarea mişcărilor cu amplitudine. Mobilitatea este o calitate motrică,deoarece împreună cu celelalte determină caracteristicile şi parametriimişcărilor. 

Mobilitatea este capacitatea omului de a efectua, cu segmentele corpului

mişcări, cu amplitudini diferite. 

Aceasta se exprimă în grade, ştiut fiind că mişcările segmentelor

aparatului locomotor realizează unghiuri diferite între ele. Structura şi tipularticulaţiilor determină natura mişcărilor ce se pot efectua la nivelul lor, iaramplitudinea este dependentă în principal de calitatea ligamentelor,tendoanelor şi muşchilor. În cadrul acestora elasticitatea musculară are unrol însemnat, deoarece în diverse exerciţii efectuate, contracţia muscularăîncepe înainte de întindere asigurând relaxarea antagoniştilor. Elasticitateamuşchilor se poate modifica într-o mare măsură prin influenţa proceselorneuropsihice de relaxare musculară şi prin exerciţii de întindere tip

stretching. Se consideră că reducerea elasticităţii antagoniştilor în mişcărilecu amplitudine mare este determinată de acţiunea reflexă de apărare, dereducere a întinderii prin contracţie, care opune rezistenţă mişcării. 

Pe măsură ce creşte gradul de mobilitate (elasticitatea muşchilor semăreşte prin exersare, fără a influenţa negativ revenirea în poziţie iniţială),simultan cu exerciţiile pentru creşterea supleţei se recomandă exerciţiilede forţă, care la rândul ei determină mobilitatea articulară. 

Considerații generale privind dezvoltarea mobilităţii  

Obiectivul principal, urmărit prin dezvoltarea mobilităţii, este de afavoriza efectuarea deprinderilor fundamentale cu uşurinţă, cursivitate şisupleţe.  Propriu-zis, mobilitatea articulară condiţionează, alături deprecizie şi coordonare, calitatea mişcării, fiind în acest caz un factorimportant pe care se sprijină învăţarea deprinderilor motrice. 

Pentru dezvoltarea mobilităţii se folosesc exerciţii de întindere activăşi pasivă. Exerciţiile care implică mişcări active se pot efectua simplu sau cu

5 Fleishman, 1964; Larson, 1974; Heblenik, 1984; Borms, 1984 etc. 

Page 42: Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

7/21/2019 Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

http://slidepdf.com/reader/full/efortul-si-adaptarea-organismului-curspdf 42/63

Silvia Teodorescu Pagină 42

arcuire, ca de altfel şi cele pasive. Se recomandă efectuarea unor mişcări deîntindere legate (repetate), deoarece de la o  repetare la alta urmele exerciţiilor se sumează şi mobilitatea creşte progresiv. De aceea, exerciţiilede mobilitate trebuie efectuate în serii de 10-15 repetări, amplitudinea

crescând de la o serie la alta.O metodă de mărire a supleţei musculare este cea cunoscută sub

numele de stretching, ce are ca principiu de bază acţiunea musculară în treitrepte: contracţia statică, relaxare (relativ totală) şi întinderea lentă.Muşchiul sau grupa de muşchi asupra căreia se acţionează, trebuiemenţinută în poziţie de întindere între 10-80 sec.6, până se ajunge la opoziţie de uşor disconfort care trebuie menţinută, întotdeauna în modpasiv. Acest exerciţiu repetat de 3-4 ori este foarte eficient, neimplicândnici o contraindicaţie articulară.

Câteva indicaţii de aplicare a stretching-ului: - întinderea muşchiului să se realizeze pe fond de relaxare, pe cât

posibil să se conştientizeze mişcarea (“să simtă întinderea”); - poziţiile iniţiale trebuie să fie comode (relaxante); - se recomandă ca exersarea să se facă individual; - antrenamentul de stretching se efectuează de cel puţin trei ori pe

săptămână, deşi ar fi indicat chiar zilnic; - 

se consideră că eficienţa cea mai mare a stretching-ului se realizeazăcând este efectuat la sfârşitul procesului instruct iv-educativ în serii de 3repetări la grupele musculare solicitate în lecţie (Solveborn, 1983); 

la începutul acţionării specifice se recomandă câte o repetare pentrufiecare grupă de muşchi ce urmează a fi solicitată în mod direct; 

-  stretching-ul se aplică întâi muşchilor agonişti şi apoi antagoniştilor; 

întinderea muşchilor trebuie să se facă după un program zilnic,

individualizat 7

; -  în poziţ ia de întindere maximă nu se vor efectua arcuiri. 

6 S. Solveborn, 1983. 7 B. Anderson, 1983. 

Page 43: Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

7/21/2019 Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

http://slidepdf.com/reader/full/efortul-si-adaptarea-organismului-curspdf 43/63

Silvia Teodorescu Pagină 43

În procesul dezvoltării mobilităţii se recomandă să se folosească toatetipurile de exerciţii prezentate, deoarece fiecare dintre ele acţionează înanumite direcţii. Pentru dezvoltarea mobilităţii se recomandă respectareaurmătoarelor cerinţe şi indicaţii metodice: 

•  exerciţiile pentru dezvoltarea mobilităţii vor fi selecţionate în funcţiede cerinţ ele deprinderii motrice şi de nivelul de pregătire al subiecţilor; 

•  se recomandă efectuarea exerciţiilor cu amplitudine mare; 

•  paralel cu exerciţiile de mobilitate se recomandă şi folosirea

exerciţiilor de forţă; • 

înainte de efectuarea exerciţiilor de mobilitate se impune o bunăîncălzire a aparatului locomotor (până la apariţia transpiraţiei) şi în speciala articulaţiilor asupra cărora se va acţiona în lecţia respectivă; 

•  exerciţiile de mobilitate se efectuează în prima parte a lecţiei, laîncălzire (stretching) sau între exerciţiile de forţă sau rezistenţă;

•  este indicat să se evite lucrul pentru dezvoltarea mobilităţii când

organismul este obosit, după eforturi de forţă sau rezistenţă, deoarece

exerciţiile nu mai au eficienţa dorită; •  asupra mobilităţii trebuie să se acţioneze zilnic,  în condiţii de

temperatură de confort a mediului ambiant, cunoscut fiind că aceasta sepierde foarte repede.

Exerciţii active 

Exerciţii pasive 

Exerciţii dinamice

Exerciţii statice şi de relaxare 

Exerciţii combinate 

Balansul piciorului înainte,înapoi, lateral; îndoirea

corpului înainte, podul etc; 

Sfoară înainte şi în lateral cu

arcuire, extensii ale braţelor  cu partener etc.

Balans, arcuiri, reveniri

Menţinerea poziţiei cuamplitudine maximă 

Statice şi dinamice 

Stretching Întinderea muşchilor prinacţiune activă şi pasivă 

Clasificareaexerciţiilorpentru

dezvoltarea

mobilităţii 

Page 44: Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

7/21/2019 Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

http://slidepdf.com/reader/full/efortul-si-adaptarea-organismului-curspdf 44/63

Silvia Teodorescu Pagină 44

Rezistenţ a 

Rezistenţa este definit ă în literatura de specialitate ca fiind capacitatea

 psihofizică a organismului de a face faţă oboselii specifice activităţii depuse.

Gradul de dezvoltare a rezistenţei se reflectă în capacitatea funcţionalăridicată a sistemelor cardio-vascular şi respirator, a metabolismului,sistemului nervos, precum şi în capacitatea de coordonare a celorlalteaparate şi sisteme ale organismului. La aceşti factori se asociază şi calitateacoordonării mişcărilor, capacitatea psihică a sportivului şi modul desolicitare raţională a întregului organism. 

Consideraţii generale privind dezvoltarea rezistenţei  

Rezistenţa se dezvoltă doar atunci când se învinge oboseala şiorganismul îşi modifică comportamentul în funcţie de această stare.Zaţiorski distinge patru tipuri de oboseală: intelectuală, senzorială (în cazulmișcărilor ce solicită precizie), emoţională (mai ales după mişcările dificileunde intervine frica), fizică (provocată de activitatea musculară). 

Noi ne vom referi la ultima formă de oboseală, ca element esenţial îndezvoltarea rezistenţei. În acest scop se consideră ca esenţiali următoriifactori: 

 

intensitatea exerciţiului sau gradul de solicitare faţă de capacitateamaximă; 

  durata efortului sau exerciţiului programat; 

 

durata pauzelor sau frecvenţa anumitor intervale de odihnă; 

 

caracterul odihnei; 

  volumul efortului (număr de repetări, distanţe etc). 

În funcţie de  jocul   acestor factori se stabilesc şi metodele deantrenament sau combinaţia dintre ele. 

Intensitatea exerciţiului este determinată de particularităţile asigurăriienergetice a efortului, dar şi de nielul celorlalţi factori enumeraţi. În cazulunei intensităţi reduse (viteza redusă), consumul de energie este redus şicererea de oxigen a organismului este mică fiind acoperită  integral,activitatea efectuată decurgând sub forma unui stări de echilibru stabil8. 

8 Asemenea intensităţi se numesc subcritice. 

Page 45: Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

7/21/2019 Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

http://slidepdf.com/reader/full/efortul-si-adaptarea-organismului-curspdf 45/63

Silvia Teodorescu Pagină 45

Dacă subiectulul va creşte intensitatea execuţiei (a vitezei de lucru, atempoului sau a vitezei de deplasare etc.) se trece într-o altă zonă, în carenecesitatea de oxigen a organismului este egală cu posibilităţile deacoperire a acestei cerinţe. Aceste intensităţi se numesc critice.

A treia situaţie este prezentă când intensitatea este atât de mare încâtefortul depus depăşeşte posibilităţile aerobe ale sportivului şi lucrul sedesfăşoară în condiţiile datoriei de oxigen. Necesarul de O2 creşte mairepede decât viteza de lucru. Acest tip de intensitate se numeştesupracritică. 

Intensitatea eforului se exprimă sub mai multe forme: - 

în procente, în raport cu intensitatea maximă (viteză maximă),timpul record al subiectului; 

-  în m/sec. sau timp pe unitate de măsură; de exemplu, t/km pentru

alergări; -  în repetări pe unitate de timp. 

Durata efortului este determinată de distanţele ce se parcurg şi vitezasau intensitatea efortului. Prin durata exerciţiului stabilim şi în contul cărorfurnizori de energie se va desfăşura activitatea (Zaţiorski); dacă lucrul nudepăşeşte 3-5 minute, aceasta va avea la bază procesele anaerobe

(metabolismul fosfaţilor şi glicogenenoliza). Efortul peste 3-5 minuteimplică amplificarea proceselor aerobe şi desfăşurarea proceselormetabolice se va realiza pe baza consumului de oxigen (aerob). Pe măsurăce se reduce mai mult durata efortului, scade rolul proceselor respiratorii şicreşte valoarea reacţiilor glicolitice şi fosfatice. Pentru perfecţionareaproduselor glicolitice se folosesc durate de la 20 sec. la 2 min., iar pentrumecanismele fosfocreatinice de la 3-8 sec.  între 7 - 10 sec., efort de rezistenţă /viteză anaerobă alactacidă; 

 

20 sec. - 2 min., rezistenţă anaerobă lactacidă – glicolitică;   peste 3 - 5 min., rezistenţă aerobă.

În cazul duratelor de 3-5 min. vor fi implicate în activitatemecanismele aerobe, nevoia de oxigen pe de o parte şi aportul de oxigen decealaltă parte, aflându-se în stare de echilibru (steady – state). 

Pentru dezvoltarea rezistenţei durata efortului va fi sub trei minute,obligând organismul la o intensitate mai mare decât posibilităţile saleaerobe, făcându-se apel la mecanismele glicolitice (Demeter A.-1981).

Page 46: Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

7/21/2019 Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

http://slidepdf.com/reader/full/efortul-si-adaptarea-organismului-curspdf 46/63

Silvia Teodorescu Pagină 46

Durata pauzelor dintre repetări  are caracter fundamental îndeterminarea reacţiilor şi tipului acestora  la efortul depus. În esenţă,efectul asupra organismului depinde de intensitatea efortului, de numărulde repetări şi durata odihnei dintre acestea. Pauzele trebuie să aibă durata

care să asigure revenirea în limitele optime a funcţiilor organismului,cunoscând că procesul de restabilire are unele caracteristici cum sunt: 

restabilirea nu este uniformă, ea se desfăşoară la începutul acesteiamai rapid, apoi mai lent;

-  procesele de restabilire sunt heterocronice; - 

capacitatea de lucru se modifică fazic în cadrul pauzelor derestabilire. 

Caracterul odihnei  influenţează diferit organismul în funcţie desolicitarea exerciţiului. Pauzele active cu intensitate redusă  oferăposibilitatea menţinerii proceselor respiratorii la un nivel destul de ridicatşi evită trecerea bruscă de la repaus la efort şi invers. Caracterul activ alpauzelor se menţine în funcţie de metoda de antrenament; în efort aerob –alergare uşoară; în lucrul pe intervale cu efort anaerob până la revenireapulsului la 125-130 puls/min. se efectuează alergări uşoare pe loc, mişcăride balansare, relaxare, de respiraţie etc. În cazul utilizării metodei

repetărilor pentru dezvoltarea rezistenţei anaerobe, pauzele vor fi pasivepentru a sigura o revenire relativ completă (F.C. 90-95 puls/min.). Deci,pauzele pasive asigură restabilirea completă, iar pauzele active  asigurămenţinerea unui anumit nivel al funcţiilor între repetări sau asigurărevenirea unor funcţii cum sunt circulaţia şi respiraţia. 

Volumul efortului sau numărul de repetări determină efectul cumulat alefortului asupra organismului. În cazul lucrului în condiţii aerobe, creştereanumărului de repetări solicită aparatele cardio-vascular-respirator.

Viteza

Viteza  este una din calităţile motrice ale cărei definiţii suntcontroversate, unii autori mergând până la excluderea ei din rândulacestora, considerând-o rezistenţă de scurtă durată. Analizând însă maiprofund modul de efectuare a actelor şi acţiunilor motrice,   constatăm căuna din componentele temporale este tocmai rapiditatea cu care seexecută. Din acest motiv putem exprima execuţia în termeni calitativi

(foarte repede, rapid, lent, foarte lent – în general ceea ce se cunoaşte sub

Page 47: Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

7/21/2019 Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

http://slidepdf.com/reader/full/efortul-si-adaptarea-organismului-curspdf 47/63

Silvia Teodorescu Pagină 47

numele de tempo) şi cantitativi (durată). Cel mai des însă mişcările suntapreciate simultan după caracteristicile spaţiale şi temporale, făcându-seraportul dintre durată şi lucrul mecanic efectuat. 

Viteza  (în accepţiunea cea mai largă) se referă în principal larapiditatea efectuării mişcării sau actului motric în unitate de timp.  Ea sedetermină prin lungimea traiectoriei parcurse în timp sau prin timpul deefectuare a unei mişcări. Se apreciază în m/sec., sau în unităţi de timp. 

Prin modul în care se realizează poate fi uniformă sau neuniformă.Modificarea vitezei (creşterea până la atingerea valorii maxime sauintermediare se numeşte acceleraţie, scăderea treptată a vitezei se numeştedeceleraţie) este specifică efectuării mişcărilor corpului omenesc; în preapuţine cazuri se menţine o viteză uniformă a mişcărilor. Specific efectuăriicorecte a exerciţiilor fizice este cursivitatea execuţiei, cu treceri line de la osecvenţă de mişcare la alta. Efectuarea cu bruscheţe, fără a păstra un ritm optim de lucru, denotă că exerciţiul nu este bine însuşit. 

Priceperea subiecţilor de a menţine o viteză optimă de execuţie seîntâlneşte în literatură sub numele de simţul vitezei, corelat în bună măsurăcu simţul ritmului şi simţul tempoului. 

Viteza, sub diferitele sale forme de manifest are este o calitate motrică

deosebit de importantă în execuția deprinderilor motrice, în care esteimplicată ca atare, sau în combinaţie cu alte calităţi (rezistenţă, forţă etc.)ea determinând, în numeroase cazuri, succesul. Totuşi, trebuie înţeles că nuîn toate cazurile viteza maximă este importantă, ci viteza optimă deexecuţie. 

Viteza este, în principal, o caracteristică (calitate) spaţio-temporală amişcărilor, care nu poate fi discutată fără a face referiri şi la altecaracteristici temporale ale mişcărilor, cum sunt: tempoul şi ritmul . 

Tempoul reprezintă densitatea mişcărilor pe unitate de timp (număr depaşi/sec., număr de acţiuni / min.). Tempoul mişcărilor depinde de masacorpului, a segmentelor aflate în mişcare şi de momentele de inerţie (deexemplu, mişcarea unui braţ poate avea un tempo mai crescut decâtmişcarea trunchiului sau a întregului corp). 

Tempoul reprezintă o caracteristică importantă în direcţia stabiliriiintensităţii efortului şi implicit a gradului de solicitare a organismului decătre un anumit exerciţiu fizic. Precizarea tempourilor de execuţie

reprezintă o măsură metodică indispensabilă în dozarea exerciţiilor fizice,adică în stabilirea intensităţii activităţii. 

Page 48: Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

7/21/2019 Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

http://slidepdf.com/reader/full/efortul-si-adaptarea-organismului-curspdf 48/63

Silvia Teodorescu Pagină 48

Ritmul este o noţiune folosită pentru a caracteriza cele mai diferitefenomene şi desfăşurarea lor în timp. Astfel se vorbeşte de ritmuribiologice, astronomice, de tip circadian (zilnic), hebdomadar (săptămânal),lunar, anual, de ritm muzical, al mişcărilor şi altele.

Ritmul are caracteristică principală periodicitatea repetării

 fenomenului, succesiunea intervalelor de timp şi accentele rezultate din

desfăşurarea lui. Ritmul mişcării defineşte efectuarea unui efort în timp şi

spaţiu, precum  şi raportul dintre aceste două mărimi. Ritmul este prezent înefectuarea oricărui act, acţiune şi activitate motrică, fiind o componentătemporală strâns legată de viteză dar şi de coordonare, precizie, abilitate.

Page 49: Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

7/21/2019 Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

http://slidepdf.com/reader/full/efortul-si-adaptarea-organismului-curspdf 49/63

Silvia Teodorescu Pagină 49

TEMA 7

 ADAPTAREA LA EFORT 

Delimitări conceptuale 

Adaptarea reprezintă procesul complex de acomodare a organismuluila modificările mediului intern şi extern. H. L. Chatelier consideră căfenomenul adaptării poate fi extins la toate sistemele materiale, fizice,chimice şi biologice, în condiţiile în care adaptarea constă, în acelaşi timp,în tendinţa unui sistem de a restaura condiţia iniţială şi de a restabiliechilibrul modificat. Din punct de vedere biologic, adaptarea estemecanismul complex de apărare faţă de solicitările determinate deschimbările mediului.

“ Adaptarea este un proces propriu organismelor vii de a parcurgedezvoltarea corporală, activităţi funcţionale, prestaţiicomportamentale şi exigenţe diverse, stabilind astfel condiţiile deexistenţă ”(R. Mano, 1994);  ea constă în totalitatea modificărilor morfo-

funcţionale care  realizează în final trepte superioare de evoluţie,organismele devenind mai capabile de supravieţuire decât în treptele   loranterioare de existenţă. Adaptarea este o proprietate pe care omul o are încomun cu celelalte vieţuitoare şi care-i permite să depăşească dificultăţilepe care le întâmpină în raporturile sale cu mediul, în special cu viaţa derelaţie, în munca sa, vizând deci schimbările organice şi funcţionaleprovocate de solicitările intrinseci şi extrinseci, dintre care se pot enumera,în primul rând, sistemele de relaţie: “ascuţirea” sensibilităţii organelor

senzoriale, îmbunătăţirea răspunsului endocrin şi perfecţionarea activităţiienzimatice, în genere, funcţii care participă la realizarea uneia dincaracteristicile de bază ale vieţii - integrarea.

Prin adaptare are loc o reducere a răspunsului faţă de un stimul dinmediu (exerciţiul fizic cu durate şi intensităţi care-i dau atributul de stimul

ce produce modificări). Scăderea amplitudinii răspunsului constituiesemnalul prin care organismul, ca sistem, s-a încadrat eficient, maieconomic şi mai prompt în acţiune.

Page 50: Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

7/21/2019 Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

http://slidepdf.com/reader/full/efortul-si-adaptarea-organismului-curspdf 50/63

Silvia Teodorescu Pagină 50

O serie de modificări adaptative au caracter homeostazic, organismelerealizând propriile căi de echilibrare. 

Fenomenele de adaptare au caracter  genotipic şi  fenotipic.  Adaptarea

la mediu se referă în mai mare măsură la mecanismele fenotipice careoferă o gamă largă de posibilităţi de schimbare a însuşirilor organismului,îndeosebi în perioada de dezvoltare (copilărie, adolescenţă – sub influenţaantrenamentului sportiv) de aceea, performanţele sportive se datorescfenomenului numit “plasticitatea fenotipică” indiferent de rasă şi de altecaractere genetice. 

Adaptarea prezintă cele mai variate forme de manifestare, îndeosebimodificări ale însuşirilor fizice externe, cum este dezvoltarea masei

musculare la culturişti, halterofili şi alte specializări sportive, dar şimetabolice, endocrine, imunologice, organice şi funcţionale evidenţiate prindiferenţele existente între antrenaţi şi neantrenaţi. Unele modificăriadaptative sunt de scurtă durată; altele, de durată  mai lungă  şi, în bunămăsură, chiar transmisibile ereditar, fără să se poată preciza dacă estevorba de o transmitere genetică (vezi urmaşii sportivilor de performanţăsau ai profesorilor de educaţie fizică care manifestă aptitudini pentrupracticarea sporturilor, de regulă, altele decât cele practicate de părinţii

lor).

La modificările adaptative filogenetice ale organismului uman, caspecie, se adaugă contribuţia adaptării ontogenetice, pedagogice şiculturale prin care acesta îşi asigură mijloacele de protecţie faţă de factoriide mediu, începând cu îmbrăcămintea (echipamentul) şi continuând cu celemai sofisticate expresii ale tehnicii, alteori intervenind şi modificândfactorii de mediu pe care-i modelează după dorinţa sa. Rapiditatea

schimbărilor de ordin tehnic şi cultural a creat un decalaj considerabil întreorganism şi mediu, acesta din urmă modificându-se mult în comparaţie cumodificările lente de ordin biologic ale organismului uman.

Importanţa proceselor cultural-educaţionale în evoluţia omului adelimitat două laturi ale adaptării: biologice  sau autoplastie  (modificăriale fiinţelor şi populaţiilor) şi culturale  sau aloplastice (modificăriindirecte sub acţiunea omului). Adaptarea la mediul sociocultural va trebuisă se realizeze în viitor în dublu sens, adică şi prin adaptarea mediului la

biologia umană (vezi sensul ecologist) şi invers. Pentru lipsa de activitate

Page 51: Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

7/21/2019 Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

http://slidepdf.com/reader/full/efortul-si-adaptarea-organismului-curspdf 51/63

Silvia Teodorescu Pagină 51

fizică, numită şi hipokinezie, sportul, practicarea exerciţiilor fizice, îngeneral, este singurul remediu, acestea intrând în mecanismulcomportamental de adaptare, ca element de concordanţă cu factoriisocioculturali şi tendinţa de progres a societăţii umane. 

Sistemele biologice, în general, sunt sisteme organizate, cu structuribine armonizate. Este interesant de constatat că cel mai eficient organizatesunt organismele performerilor (de toate tipurile), tocmai ca rezultat aladaptării. Din acest motiv organizarea nu poate fi ruptă de adaptare, unsistem organizat este deschis faţă de mediu, iar funcţionarea sa presupuneschimburi cu mediul, schimburi a căror stabilitate îi defineşte caracteruladaptat. Notând (după Piaget, 1967) cu A,B,C,……Z elementele aparţinândorganismului subiectului cu A’,B’,C’,…….Z’ elementele materiale, energeticeetc., care aparţin mediului, cu x  interacţiunea dintre elementele primului

ansamblu cu cele din al doilea, iar cu realizarea interacţiunii, vom avea:

(AxA’) (BxB’) (CxC’)…(ZxZ’) etc. Formei ciclice a sistemului îi ecaracteristică organizarea, în timp ce permanenţa acţiunilor (AxA’) etc., îicaracterizează adaptarea. Acelaşi autor precizează necesitatea distincţieidintre adaptare ca adaptarea ca stare, respectiv nivelul pe careorganismul îl poate menţine un anumit interval de timp, în funcţ ie de

solicitări şi gradul de adaptabilitate şi adaptarea ca proces - care intervinecu necesitate de îndată ce mediul se modifică (el se schimbă neîncetat înraport cu viaţa). Formalizând, să presupunem că mediul se modifică astfelîncât înlocuieşte elementul (ansamblul) B’  cu B” şi atunci sau ciclul seîntrerupe şi organismul se distruge datorită neputinţei de a se adapta sauconservarea modificându-se, substituie lui C pe C2 fără a pierde caracterul(forma) ciclic. Astfel, se produce adaptarea ca proces (formalizată): (AxA’)

(BxB”) (Cx C2) (DxD’)…(ZxZ’). 

Condiţiile funcţionale constante ale procesului de adaptare sunt două:asimilarea şi acomodarea (J. Piaget – 1967). Putem spune că se asimileazănoul element B” la organizarea formalizată mai sus, dacă, deşi integrându-lpe B” în ciclul său, acesta se conservă ca structură organizată, deci nu sedistruge. Deşi nu se distruge, poate însă să se modifice, deci existăacomodarea ciclului de asimilare. În concluzie, am putea defini adaptarea, în general, şi în antrenamentul sportiv, în special, ca un echilibru între

asimilare şi acomodare.

Page 52: Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

7/21/2019 Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

http://slidepdf.com/reader/full/efortul-si-adaptarea-organismului-curspdf 52/63

Silvia Teodorescu Pagină 52

Dintre toate sistemele biologice, cu structuri bine armonizate, omuleste singurul capabil să-şi organizeze procese programate, pentru el însuşişi semenii săi, în vederea dezvoltării rezervelor de adaptare, plecând de laexigenţele sociale pe care le produce şi le identifică. 

 Adaptarea biologică în activităţile motrice  cuprinde toate schimbările produse în organe şi asupra funcţiilor   lor, prin influenţa fizică şi psihică a exerciţiilor fizice, ea înglobând atât sistemul nervoscentral, sistemul neuro-muscular ca şi alte ţesuturi adaptabile, cum ar fi elementele celulare şi intracelulare. 

In activităţile motrice, adaptarea este precedată de un proces deînvăţare care asigură controlul şi creşterea capacităţii funcţionale aorganismului, ajustarea metabolismului energetic realizându-se prinexersare, căci dacă subiectul nu este suficient de pregătit, derularea uneimişcări regresează rapid. 

Dezvoltarea adaptărilor este provocată de stimulii biologici, care solicită o reacţie organică, psihică sau afectivă, acestea declanşându-seimediat ce organismul nu reuşeşte să răspundă exigenţelor stimulilor,cu potenţialul lor ordinativ, sau nu reuşeşte decât cu preţul unui efortmare, în anumite cazuri, adaptarea constituind un răspuns de

autoreglare a organismului, care se modifică morfologic şi funcţional şireacţionează la diverse solicitări organizate în pregătire, printr -ooptimizare a procesului. Un exemplu tipic şi vizibil este dat de hipertrofiamusculară, ca reacţie a acestuia la o sarcină intensivă, de tensiune amuşchiului, sau bronzarea pielii ca răspuns al organismului la razeleultraviolete.

Capacitatea de adaptare  sau adaptabilitatea  constă în diferenţeleindividuale care se manifestă în transformările determinate de stimulii

proveniţi din exerciţiile sau sarcinile de antrenament, care sunt echivalenţicantitativ şi calitativ. Adaptabilitatea rezultă din interacţiunile dintreorganism şi mediu, care se referă atât la caracteristicile ereditare cât şi ladezvoltarea lor (Gurtler, 1982). 

In repaus, sistemele funcţionale ale organismului se află într-o stare deechilibru, definită homeostazie. Exerciţiile fizice bine dozate  pot afectaaceastă stare, provocând o stare de dezechilibru, definită heterostazie.Datorită capacităţii sale de reglare, organismul are posibilitatea de a

compensa alterările momentane ale homeostaziei, printr-o acomodareimediată la solicitările impuse de sarcina motrică.

Page 53: Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

7/21/2019 Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

http://slidepdf.com/reader/full/efortul-si-adaptarea-organismului-curspdf 53/63

Silvia Teodorescu Pagină 53

Pentru a descrie mai bine fenomenele specifice antrenamentului sepotriveşte termenul de homeorhezis, care desemnează complexul deechilibrări şi reechilibrări progresive, concretizate în modificări plastice, funcţionale, biochimice şi de efectuare a deprinderilor motrice. Homeorhezisul implică o reglare de anticipare, ce presupune o devansarede semnal, cu care apoi se va pune de acord (feed - before). 

In pregătire  trebuie evitată, pe cât posibil, secvenţa: adaptare,dezadaptare şi readaptare. Dezadaptarea  se referă la  procesele de

regresie structurală şi funcţională a organismului care duc la un dezechilibru

în sistemele sale reglatoare în urma unui efort ce nu mai poate fi executat  (Gurtler, 1982 - citat de Weineck, 1992). 

Readaptarea est e determinată de procesele de adaptare, care conducla posibilitatea de a realiza un nou efort, după o întrerupere involuntară sau

voluntară a exersării. Exerciţiile fizice bine dozate  provoacă o serie deadaptări, pe care le putem îngloba în procesele de adaptare pe termen scurtşi lung.

C aracteristicile adaptării  

Aşa cum am prezentat   anterior, activităţile motrice cuprind  un

complex de factori care acţionează asupra organismului subiectului, la careacesta trebuie să se adapteze. 

Adaptarea în activităţile motrice este dependentă de o serie de factori,de particularităţile individuale, de frecvenţa cu care sunt administraţistimulii, starea de sănătate etc.

 Amplitudinea sau plasticitatea

Adaptarea determină în final creşterea capacităţii de performanţă, până

la un anumit nivel considerat ca maxim. Diferenţa dintre nivelul iniţial şi cel final exprimă amplitudinea, care mai poate fi dată şi de diferenţa dintre o

valoare de bază şi cea maximă obţinută după un efort standard , caz în caresunt evidenţiate posibilităţile funcţionale sau disponibilităţile latente. 

A= Nivel maxim – nivel de repausAmplitudinea se constată nu numai la nivel funcţional, ci şi biochimic,

morfologic şi motric, cu condiţia unei corecte cuantificări. Adaptarea estemai amplă sau mai puţin amplă în funcţie de vârstă şi disponibilităţi, de

exemplu, un neantrenat îşi dezvoltă viteza prin antrenament la un nivel

Page 54: Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

7/21/2019 Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

http://slidepdf.com/reader/full/efortul-si-adaptarea-organismului-curspdf 54/63

Silvia Teodorescu Pagină 54

mediu de 15-20% în timp ce situaţia este total diferită în ceea ce priveşteforţa şi rezistenţa care pot fi dezvoltate până la 100%. 

Eficienţa sau economicitatea

Adaptarea din activităţile motrice  înseamnă dezvoltarea conştientă aanumitor modificări structurale, metabolice şi funcţionale în organismulsportivului. Se consideră că la nivel celular, baza acestor modificări esterealizată de  sinteza proteică de adaptare, care garantează creştereanumărului proteinelor structurale şi enzimatice ce catalizează căilemetabolice, cele mai active, în timpul efectuării exerciţiului; scopul oricărui

exerciţiu utilizat în pregătire fiind acela de producere a sintezei proteice

specifice, care conduce la ameliorarea aptitudinilor fizice, la formarea de

calităţi motrice  şi la creşterea posibilităţilor de mobilizare a potenţialului motric  care, în final, au ca efect manifestarea eficientă a capacităţii de

 performanţă. 

GLANDE ENDOCRINE

ACTIVITATE FUNCŢIONALĂ 

CREŞTEREA  CREŞTEREA ENZIMELOR STRUCTURILOR METABOLISMMAI ACTIVE CELULARE

HORMONI

SINTEZA PROTEICĂ  APARATUL GENETIC INDUCTORIDE ADAPTARE CELULAR

Relaţii stabilite între sistemele care realizează adaptarea

( Atko Viru, 1990)O dată cu instalarea adaptării, aptitudinile genetice (predispoziţiile) se

pun în valoare, reacţiile organice sunt eficiente, reducându-se în modadecvat cheltuiala de energie şi timp din antrenament, raportată laobiectivele activităţii.

Intinderea sau durata

Se referă l a timpul cât persistă adaptarea.  Durata adaptării poate fi

dirijată de specialişti în funcţie obiectivele stabilite. 

EXERCIŢIU 

Page 55: Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

7/21/2019 Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

http://slidepdf.com/reader/full/efortul-si-adaptarea-organismului-curspdf 55/63

Silvia Teodorescu Pagină 55

 Ascendenţa sau evoluţia adaptării 

Practic, adaptările determinate de o dinamică ascendentă sunt cauzatede necesitatea asimilării şi acomodării treptate a diferiţilor stimuli desarcină programaţi. Accesibilitatea proceselor de adaptare este

condiţionată de creşterea treptată şi în acelaşi timp variată a stimulilor,organismul uman neputându-se adapta la influenţe de mediu cu valorifoarte mari (calamităţi), motiv pentru care se impune gradarea acestorapână la atingerea limitelor maxime de adaptare. Avem în vedere atâtadaptarea pe termen scurt, cât mai ales pe cea pe termen lung (stadii depregătire).

In dinamica adaptării ar trebui să existe o interrelaţie între stimulii 

 folosiţi, deoarece efectele unora, asupra sintezei proteice celulare, pot fi

influenţate de efectul negativ exercitat simultan de alt  exerciţiu.

Procesele de adaptare prevăd modificări temporare rapid reversibile,cât şi modificări stabile constante (Verchoşanski; Viru, 1990 ), ambelebazându-se pe  sinteza proteică de adaptare, principala diferenţăreferindu-se probabil la stabilizarea structurilor celulare mărite, în primulcaz, şi la concentrarea de enzime, în cel de-al doilea caz. Experienţa practicăevidenţiază ipoteza că, pentru o nouă reglare a mecanismelor de control

celular, este necesară atât repetarea stimulilor cu încărcături diferite, cât şia celor de menţinere.

Specificitatea adaptării 

In cadrul activităţilor motrice, deosebirile individuale privind eficienţa

 pregătirii sunt determinate de aparatul aptitudinal    şi receptivitatea

aparatului genetic al celulei faţă de influenţele exercitate de mediu. Adaptarea apare ca rezultat,  concretizată într -un aparat specific

 funcţional de mişcare (Boiko, 1987; Solodov, 1990; Platonov, 1988- citaţi deP. Tschiene, 1993), specializat în vederea atingerii unui anumit gen de

 perfecţiune. O a doua idee care se conturează este cea referitoare la

particularizarea stimulilor adaptativi în cadrul unei concepţii care săvalorifice etapele şi momentele caracteristice dezvoltării ontogenetice. Adaptarea,  în acest caz, devine o anticipare (se desfăşoară pe baza uneirelaţii sistemice de feed-before, variantă a feed-back-ului) a unor viitoare

solicitări cu reacţii viitoare prevăzute.

Page 56: Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

7/21/2019 Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

http://slidepdf.com/reader/full/efortul-si-adaptarea-organismului-curspdf 56/63

Silvia Teodorescu Pagină 56

Specificitatea adaptării impune totuşi respectarea normelor generaleale acesteia şi prioritatea unor eforturi speciale. Israel (1992) evidenţiază:“La aprecierea normelor speciale trebuie scos în evidenţă faptul că,sistemul organismului nu poate fi manipulat după bunul plac. La eforturi

inadecvate organismul răspunde prin oboseală, iritabilitate şi dereglare.Din această cauză [….], în situaţiile inadaptative, domeniul idealului nutrebuie părăsit în mod total şi nici să se pătrundă în permanenţă până lalimita adaptării .” 

Ca proces cu un anumit  specific , adaptarea, independent de reacţiaconcomitentă nespecifică a sistemului imunitar, în condiţiile creşteriiintensităţii efortului, este orientată spre o multitudine de stimulenteinconfundabile şi specifice. 

Receptivitatea individuală 

Fiecare individ este o entitate  diferenţiată de ceilalţi semeni, şi decireacţiile adaptative sunt extrem de variate, influenţate de particularităţilegenetice. Astfel, “adaptarea apare ca  proces bazat pe modul de transmitere

a informaţiilor către aparatul genetic al celulei şi reacţia acestuia la

variaţiile de intensitate stresante ;  pe această bază se stabileşte o

îmbinare între  funcţie şi aparatul genetic celular  (Meerson, 1981, 1986).Adaptarea, ca proces individual, “se explică prin receptivitatea individuală

a aparatului genetic al celulei faţă de diferiţi inductori  (metabolici),respectiv diferitele influenţe ale mediului ambiant” (Viru, 1993). 

Rezervele de adaptare  reprezintă potenţialul şi / sau limită care separă starea actuală a capacităţilor de prestaţie ale unui subiect decondiţiile limită ce presupun adaptarea sa. 

Adaptarea, ca anticipare  a unor viitoare solicitări la nivelul

sportivului, trebuie să conţină totdeauna elementele obiectivului urmărit. Biosistemele şi deci sistemele funcţionale legate de mişcare reacţioneazăadaptativ   faţă de factorii de mediu, atunci când aceştia apar suficient defrecvent şi de puternic ( dar nu în mod regulat ).

Sunt evidenţiate trei nivele ale procesului de adaptare  (Israel, 1991- citat de Tschiene, 1993) : 

- adaptarea genetică - reprezintă puterea adaptativă potenţială, cu careindividul se naşte; 

Page 57: Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

7/21/2019 Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

http://slidepdf.com/reader/full/efortul-si-adaptarea-organismului-curspdf 57/63

Silvia Teodorescu Pagină 57

- adaptarea epigenetică  - reprezintă potenţialul aplicabil în anumitesituaţii şi condiţii ; 

- adaptarea metabolică - reprezintă potenţialul adaptativ dobândit prinantrenament, care poate fi folosit atâta timp cât se lucrează pentru

întreţinerea lui. 

Tipuri de adaptare

 Adaptarea de scurtă durată 

Adaptarea de scurtă durată se manifestă în timpul şi după efectuareadiferitelor exerciţii, reacţiile subiecţilor fiind diferite în funcţie de nivelulde pregătire al acestora. Reacţiile imediate de adaptare se desfăşoară pe

parcursul a trei faze : - în prima fază se produce stimularea diferitelor organe şi sisteme car e

asigură desfăşurarea activităţii; aceasta se caracterizează prin creştereabruscă a frecvenţei cardiace, a ventilaţiei pulmonare, a consumului deoxigen, acumulare de lactat în sânge, etc; 

- a doua fază este caracterizată prin desfăşurarea activităţii funcţionale

la un nivel constant, denumită şi stare stabilă; 

- a treia fază are ca specific tulburarea echilibrului (stării stabile), ca

urmare a discordanţei dintre necesarul organismului şi capacitateaorganelor şi sistemelor de a face faţă acestor nevoi.

Adaptarea organismului este strâns legată de posibilităţile funcţionalesau disponibilităţile latente manifestate în condiţii de solicitare maximă. 

Intensitatea reacţiilor de adaptare este determinată de forţaexcitantului (intensitatea şi volumul efortului), de disponibilităţile defuncţionare ale organismului şi de capacitatea de restabilire rapidă. 

Schimbările produse în organism ca urmare a adaptării imediate laexerciţiile fizice, servesc doar ca stimuli iniţiali pentru schimbărileadaptative de lungă durată, care se realizează în timpul repetărilor dar şi înintervalele de odihnă dintre acestea.

 Adaptarea de lungă durată 

Adaptarea de lungă durată e ste determinată de lecţii   judiciosefectuate pe o perioadă lungă de timp, care produc hiperfuncţia

organelor şi sistemelor, având la bază activarea proceselor de sinteză aalbuminelor şi acizilor nucleici. Prin urmare, de caracteristicile exerciţiului

Page 58: Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

7/21/2019 Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

http://slidepdf.com/reader/full/efortul-si-adaptarea-organismului-curspdf 58/63

Silvia Teodorescu Pagină 58

depinde acţiunea succesivă asupra organelor interne (viscerale), dar şiasupra structurilor nervoase, a elementelor ţesutului conjunctiv şi aactivităţii glandelor endocrine. Prin repetarea exerciţiilor, structurilecelulare “cresc”, aceste creşteri datorându-se enzimelor care catalizează

principalele procese metabolice în timpul execuţiilor. Prin stimularea modificărilor de adaptare pe termen lung este necesar

să se sintetizeze o anumită cantitate a proteinelor interesate; aceasta esteaşa - numita sinteză proteică de adaptare şi necesită ca:

-  în procesele de sinteză să fie furnizate  “materialele de construcţie” (aminoacizii şi  precursorii, respectiv stadiile preliminare corespunzătoaresintezei ARN ) ; 

-  să se creeze inductori  în măsură să influenţeze aparatul geneticcelular şi să producă sinteza specifică proteinelor necesare ; 

să fie descompuse elementele celulare vechi, fiziologic epuizate. 

Din aceasta cauză, sarcina impusă de o lecţie  trebuie să fie destul deridicată pentru a activa mecanismele de adaptare generală, care determinăo intensificare puternică a funcţiilor endocrine, lucru care, în mod normalnu se obţine utilizând un exerciţiu  izolat. In plus, organismului îi estenecesar un aport alimentar proteic suplimentar (aminoacizi, în special cei

esenţial). Se presupune că selectarea de proteine specifice pentru sintezaproteică de adaptare este determinată de inductorii metabolici, ce seregăsesc în fragmente proteice rezultate din catabolismul proteic şi carepot avea o acţiune de inducţie asupra genei, pentru a produce aceeaşiproteină. O acţiune importantă este exercitată şi de unii hormoni. In felulacesta acţiunea produsă de o lecţie  nu face altceva decât să stimulezeintensificarea activităţii respective.

(după Atko Viru, 1994 ). 

ACTIVITATE FUNCŢIONALĂ 

Hipertrofia structurilor celulareMetaboliţi 

HormoniCreşterea număruluimoleculelor enzimatice

SINTEZA PROTEICĂ DEADAPTARE

Inductori

Aparatul genetic celular

Page 59: Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

7/21/2019 Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

http://slidepdf.com/reader/full/efortul-si-adaptarea-organismului-curspdf 59/63

Silvia Teodorescu Pagină 59

 Adaptarea de lungă durată se desfăşoară în trei etape : - mobilizarea sistematică a resurselor funcţionale ale organismului, prin

desfăşurarea procesului de pregătire, cu orientări diferite, ce favorizeazăefectul cumulativ al adaptărilor de scurtă durată ; 

- creşterea sistematică, planificată, a eforturilor , care determinătransformări intensive structurale şi funcţionale în organe şi ţesuturi; 

- realizarea adaptării st abile îndelungate, concretizată într-o cantitatesuficientă de rezerve energetice necesare desfăşurării unui nivel funcţionalsuperior, în acelaşi timp constatându-se şi o strânsă corelaţie întreorganele de reglare şi cele de execuţie. 

Planificarea neadecvată a exerciţiilor fizice, cu eforturi de mare

intensitate (supraîncărcare) pe fondul unei alimentaţii nepotrivite şi a uneirefaceri incomplete determină o uzură prematură a sistemelor funcţionaleale organismului. 

Modificările adaptative se pot manifesta şi altfel  : 

 

apariţia unor schimbări structurale în organe şi sisteme, concomitent cucreşterea capacităţii funcţionale a acestora ; 

  sporirea capacităţii de coordonare a mişcărilor ;  

perfecţionarea reglării activităţii sistemelor adaptative ; 

 

adaptarea activit ăţii psihice la tipul de solicitare.  Adaptarea de lungă durată se produce numai în cazul în care

 stimulii de sarcină au intensităţi şi durate optime şi sunt aplicaţi sistematic. 

Caracteristicile adaptării de lungă durată sunt determinate deorientarea predominantă a efortului. Astfel, eforturile preponderent aerobeduc la apariţia schimbărilor adaptative, în organele şi sistemele care

asigură un nivel înalt al activităţii aerobe, creşte volumul cordului, seintensifică circulaţia capilară la nivelul ţesutului muscular ş.a; lucrulpredominant de forţă duce la creşterea numărului de fibre musculare şi adiametrului lor; sincronizarea excitaţiei în unităţile neuromusculare,perfecţionarea coordonării contracţiei mai multor muşchi sau grupemusculare, cresc resursele energetice ale fibrelor etc. Aceste modificăriadaptative sunt însoţite de particularităţile reglării nervoase şi ale celorhormonale. 

Page 60: Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

7/21/2019 Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

http://slidepdf.com/reader/full/efortul-si-adaptarea-organismului-curspdf 60/63

Silvia Teodorescu Pagină 60

Adaptarea de lungă durată nu se caracterizează numai prin gradul înaltde funcţionalitate a aparatelor şi sistemelor corpului, ci în special printr-omare economicitate a activităţii, o eficienţă crescută a acesteia, ceea cenecesită eforturi mici ale organismului pentru menţinerea nivelului de

pregătire atins, fără a solicita excesiv disponibilităţile organice şi genetice. La începutul pregătirii, procesele de adaptare sunt deosebit de intense,

însă, pe măsură ce creşte nivelul de dezvoltare al calităţilor motrice şidisponibilităţile diferitelor organe şi sisteme, ritmul adaptării de lungădurată scade semnificativ. Astfel, în cazul aplicării unor programe standardde exerciţii fizice, în primele 2-3 săptămâni, cresc în mod deosebit calităţilede forţă şi elasticitate musculară, care apoi se dezvoltă tot mai puternic;creşterea consumului maxim de oxigen şi a ventilaţiei pulmonare seobservă doar  în cursul primelor săptămâni, după care asistăm lastabilizarea relativă a acestor componente aerobe. 

Menţinerea nivelului de adaptare de lungă durată este posibil numaiprin eforturi continue de menţinere. Intreruperea completă sau reducereasemnificativă a efortului duce la dezadaptare, care se produce cu atât mairapid cu cât perioada adaptării a fost mai scurtă. De exemplu, dacă dupădouă luni de pregătire pentru dezvoltarea forţei se întrerupe activitatea o

săptămână şi jumătate sau două, se constată o scădere a forţei peste 60%faţă de nivelul atins după cele două luni de pregătire, iar la 2-3 luni de laîntreruperea antrenamentului, nivelul forţei este identic cu cel de laînceputul pregătirii.

Importanţă mare, în desfăşurarea pregătirii, o are evitarea repetăriimai mult de una - două ori pe an a alternării adaptării şi readaptării, procescare solicită intens organismul sportivului, supunându-l la eforturideosebite. 

Page 61: Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

7/21/2019 Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

http://slidepdf.com/reader/full/efortul-si-adaptarea-organismului-curspdf 61/63

Silvia Teodorescu Pagină 61

BIBLIOGRAFIE 

•  BOTA, C., (2000) Ergofiziologie, Editura Globus, Bucureşti. 

•  BOTA, C., (2002) Fiziologie generală: aplicaţ ii la efortul fizic, Editura

Medicală, Bucureşti. •  BRATU, M., GHERGHEL, C., (2011) Bazele generale ale refacerii,

Editura Discobolul, București. 

•  CHARLES, J, (1994) Contemporary kinesiology: an introduction to the

study of  human movement in higher education. Englewood. 

•  CLARKE, D.H., (1975) Exercise phisiology , Pretince-Hall, Inc.Englewood Cliffs, New Jersey. 

• 

CORBIN, L, LINDSEY, M., (1984) The  ultimate fitness book , Leisure,New York. 

•  DEMETER, A., (1981) Bazele fiziologice şi biochimice ale calităţilor

motrice, Editura Sport-Turism , Bucureşti. 

•  DEMETER, A., (1983) Fiziologia şi biochimia dezvoltării calităţilor

motrice, Editura Sport-Turism , Bucureşti. 

• 

Dictionary of the sport and exercise sciences, (1991) Human Kinetics

Book, Champaign, Illinois. 

•  DIETRICH, M., (1989) Oboseala şi controlul antrenamentului, Scuoladello Sport, vol.VIII, Roma. 

• 

DRAGNEA, A., BOTA, A., (1999)  Teoria activităţilor motrice. EdituraDidactică şi Pedagogică , Bucureşti. 

•  DRAGNEA, A., TEODORESCU MATE, S.,  (2002) Teoria Sportului,

Editura FEST, Bucureşti. 

•  DRĂGAN, I., (1989) Practica medicinii sportive, Editura Medicală,Bucureşti. 

•  DRĂGAN, I., Capacitat ea fizică generală, (1988) în “The Olimpic Bookof Sports Medicine”, vol I din Encyclopedia of Sports Medicine,Blackwell Scientific Publication, Oxford. 

•  DRĂGAN, I., (1994) Ergofiziologie. Dirijare medicală a

antrenamentului, Bucureşti. 

Page 62: Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

7/21/2019 Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

http://slidepdf.com/reader/full/efortul-si-adaptarea-organismului-curspdf 62/63

Silvia Teodorescu Pagină 62

•  DRĂGAN, I. (sub red.), (2002) Medicină sportivă, Editura Medicală,

Bucureşti. 

• 

DUMA, E., (1997) Controlul medical în activitatea de educaţie fizică şi

sport , Editura Argonaut, Cluj Napoca. 

•  Enciclopedia Universalis, (1990) Ed. a Paris, France. 

• 

GAGEA, A., (1982) Parametrii de antrenament, Fiziologie şi biochimie

sportivă / Culegere de texte, I.E.F.S. Bucureşti.

•  GUYTON, A. C.,  (1996) Fiziologie, Editura Medicală Amaltea,

Bucureşti. 

•  HĂULICĂ, I., (1989) Fiziologie umană, Editura Medicală, Bucureşt i. 

• 

HERBERT, A. de VRIES,  (1980) Physiology of exercise for Physical

Education and athletics, Third Edition, Iowa, S.U.A.

•  MANNO, R., (1994) Les bases de l' entrainement sportif . Traduit de

l'italien par Pierre Carrere, Editions Revue E.P.S. Paris. 

•  MATHEWS, K.D.; FOX, L. E., (1976) The physiological bases of physical

education and athletics, W.B. Saunder Company, Philadelphia,London, Toronto. 

•  MATVEEV, N.; NOVICOV, A. D.,  (1980) Teoria şi metodica educaţiei

 fizice, Editura Stadion, Bucureşti. 

• 

POPESCU-NEVEANU, P., (1978) Dicţionar de psihologie, EdituraAlbatros, Bucureşti. 

•  POPESCU, A. D., PREDESCU, C.,  (2009)  Fiziologie  - Lucrări practice,

Editura Moroşan, București. 

• 

PRADET, M., Pregătirea fizică, (2000) Colecţia S.D.P. Nr. 426, 428,M.T.S. - C.C.P.S. Bucureşti. 

•  PREDESCU, C.,  (2009) Fiziologia sistemelor funcţionale vegetative,Editura Moroşan, București. 

•  PREDESCU, C.,  POPESCU, A. D., OPRIȘESCU, I., (2011) Controlulbiomedical al refacerii, Editura Discobolul, București. 

•  ŞERBĂNOIU, S.,  (2002) Capacităţile coordinative în sportul de

 performanţă. Editura AFIR, Bucureşti. 

Page 63: Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

7/21/2019 Efortul si adaptarea organismului curs.pdf

http://slidepdf.com/reader/full/efortul-si-adaptarea-organismului-curspdf 63/63

•  TUDOR, V.,  (1999) Capacităţile condiţionale, coordinative şi

intermediare. Editura Coresi, Bucureşti. 

•  VERCHOŞANSCHI, I.; VIRU, A., (1990)  Adaptarea pe termen lung,

Scuola dello sport, vol. IX, Roma. 

• 

WILMORE, J.H., COSTILL, D.L.,  (1998) Physiologie du sport et de

l’exercise physique. DeBoeck Universite. 

•  WEINECK, J., (1983) Manuel d' entrainement sportif , Editions Vigot,

Paris, 1983. 

•  WEINECK, J., (1992) Biologie du sport , Editions Vigot, Collections

Sport et Enseignement, Paris. 


Recommended