ȘCOALA ALBEȘTII DE MUSCELȘCOALA ALBEȘTII DE MUSCEL

Invelisul gazos ce inconjoara globul terestru, alcatuit dintr-un amestec Invelisul gazos ce inconjoara globul terestru, alcatuit dintr-un amestec mecanic de gaze, continand vapori de apa si impuritati, se numeste atmosfera.mecanic de gaze, continand vapori de apa si impuritati, se numeste atmosfera.

Masa atmosferei reprezinta 1/1 milion din masa planetei. Din această masă, 50% se afla pană la inaltimea de 5 km, 50% se afla pană la inaltimea de 5 km, 90% pană la înălţimea de 18 km si 90% pană la înălţimea de 18 km si 99% pâna la inălţimea de 36 km. 99% pâna la inălţimea de 36 km.

Pana la înălțimea de 20 km, aerul are o compozitie identica. El se compune din: gaze principale gaze principale șși i

gaze secundaregaze secundare. Gazele principale sunt:

azot 78%, azot 78%, oxigen 21% si oxigen 21% si argon 0,9%.argon 0,9%.gazelgazelee inerte (altele decat argonul) inerte (altele decat argonul) 0,03%. 0,03%.

Această grupare conține: neon, heliu, kripton, xenon si radon neon, heliu, kripton, xenon si radon (gaz radioactiv provenit din dezintegrarea mineralelor radioactive). Gazul cu cea mai redusă participare la grupa gazelor principale este hidrogenulhidrogenul, provenit din disocierea apei, in stratele inalte ale atmosferei.

Gazele secundare totalizeaza un procent de 0,07%0,07%. Intre acestea, principalul constituent este dioxidul de carbondioxidul de carbon, cu un procent de 0,03%. Se adaugă oxidul de carbon, metanul, ozonul oxidul de carbon, metanul, ozonul si alte gaze.si alte gaze.

Dioxidul de carbon Dioxidul de carbon prezent în atmosferă a provenit din: eruptiile vulcaniceeruptiile vulcanice proceseproceselele de combustie de combustie datorate datorate ddezvoltezvoltăriiării industrial industriale e (această creștere, ce echivalează cu doar 0,002% din compoziția atmosferei, a putut totuși produce perturbații în lanț, ceea ce probează încă o dată fragilitatea echilibrelor Terrei și mai ales ale atmosferei.CCresterea concentratiei dioxidului de carbon din troposfera, de la 0,028% la resterea concentratiei dioxidului de carbon din troposfera, de la 0,028% la 0.030%, in ultimul secol a dus la amplificarea efectului de sera, ceea ce a 0.030%, in ultimul secol a dus la amplificarea efectului de sera, ceea ce a ridicat temperatura medie a atmosferei inferioare, cu 1ridicat temperatura medie a atmosferei inferioare, cu 100C, cu urmari vizibile C, cu urmari vizibile asupra intregului mediu inconjurator. asupra intregului mediu inconjurator. Exista un ciclu natural al dioxidului de carbon, asemanator cu circuitul apei in natura. • • Între atmosfera si biosferaÎntre atmosfera si biosfera: plantele în timpul noptii si animalele tot timpul elimina prin respiratie dioxid de carbon. În timpul zilei plantele asimileaza carbonul din CO2 si, cu ajutorul luminii solare, prin procesul de fotosinteza îl transforma în combinatii organice, eliberând oxigenul. Capacitatea biosferei de a asimila carbonul este, totusi, limitata.

• Între atmosfera si hidrosferaÎntre atmosfera si hidrosfera: CO2 este un gaz relativ solubil în apă si există un echilibru al concentrației CO2 în apă. Oceanele conțin dizolvate cantități imense de CO2, care, în caz ca echilibrul ar fi perturbat, ar putea fi eliminate în atmosferă, ducând la o perturbație climatică extremă. Solubilitatea gazelor în apă descreste pe masura ce temperatura apei creste, ca urmare la o încalzire a oceanelor, eliberarea CO2 în atmosfera este un pericol real.

Între biosfera si litosferaÎntre biosfera si litosfera: în trecutul îndepartat, în special în carbonifer, o mare parte a plantelor din flora din epoca au ajuns în pamânt, stocând în litosfera carbonul din corpul lor sub forma de zacaminte de carbune. De fapt, se considera ca în acea perioada atmosfera terestra continea CO2 în loc de oxigen, iar plantele au transformat atmosfera, oxigenul de acum si lipsa dioxidului de carbon (concentratia actuala de numai 0,03 %) fiind de fapt urmarea acestei activitati. • Între atmosfera si litosferaÎntre atmosfera si litosfera: actual carbonul este eliberat din litosfera în atmosfera sub forma de CO2 prin activitati antropice (arderea combustibililor fosili). Se considera ca în ultima jumatate de secol au fost emise în atmosfera cantitati foarte mari de CO2 si metan, care, prin efectul de sera au dus la începerea fenomenului de încalzire globala.

Cantitatea de vapori de apă pe care o poate conține aerul este în funcție de presiunea de saturație, care, la rândul ei, depinde de temperatură.

Presiunea de saturație a vaporilor de apă crește repede cu temperatura, astfel că dacă la 10 °C 1 kg de aer uscat poate absorbi 7,73 g de apă, la temperatura de 30 °C poate absorbi 27,52 g.

Efectul de seră al vaporilor de apă este însă natural și nu există nicio posibilitate tehnică de a influența cantitatea de vapori de apă din atmosferă în afară de încercarea de a reduce temperatura. De remarcat ca evaporarea este reversibilă, prin scaderea temperaturii vaporii de apă se condensează, efect observat toamna si iarna, când scăderea anuală a temperaturilor determină creșterea precipitatiilor.Din cele prezentate, deși vaporii de apă sunt principalul gaz cu efect de seră, nu cu privire la el trebuie luate masuri în cazul încălzirii globale.

Oxidul de carbon Oxidul de carbon este un gaz extrem de stabil, cu timp de rezidenta in atmosfera, foarte mare. El provine in special din activitatea vulcanilor si mai ales din arderi incomplete in industrie, transporturi si alte procese, in special combustii.

Gazul metanGazul metan provine din putrefactii si procese biologice, procentul sau in atmosfera crescand in ultimele secole prin activitatea societatii omenesti. El are un rol in amplificarea efectului de sera si in distrugerea stratului de ozon. Se formează prin descompunerea bacteriană a materialului organic în condiţii anaerobe (în lipsa oxigenului).

Surse naturale: Surse naturale: - zone mlăştinoase - animale, de ex. termite (termitele digeră lemnul cu ajutorul

unor bacterii ce produc metan), rumegătoare Surse antropogene: Surse antropogene:

- Câmpuri de orez - creşterea animalelor (bacteriile din stomacul unei vaci

produc zilnic aprox. 100 de litri de metan) - gropile de gunoi - exploatarea şi transportul gazelor naturale - minele de cărbuni - deşeurile, reziduurile menajere

Ozonul Ozonul din straturile superioare ale atmosferei, desi este extrem de necesar pentru viata prin faptul ca reflecta radiatia în ultraviolet a Soarelui, reflecta selectiv radiatia în infrarosu emisa de sol, ceea ce face ca el sa produca un efect de sera. Efectul de sera global al ozonului este greu de estimat exact, ultimele rapoarte ale IPCC.estimeaza acest efect la cca. 25 % din efectul dioxidului de carbon.

Ozonul Ozonul - forma moleculara, cu trei atomi de oxigen, se formeaza mai ales in troposfera inalta si in stratosfera joasa si medie, prin desfacerea moleculei de oxigen in atomi, de catre radiatia ultravioleta. Atomii liberi se vor atasa moleculelor de oxigen formand O3. Ozonul este un gaz foarte instabil la caldura, in troposfera inferioara fiind prezent mai ales pe muntii inalti. Concentratia sa mare in stratul inferior al atmosferei este considerata poluare. Adus la densitate normala, tot ozonul prezent in atmosfera formeaza un strat cu grosime medie de 3 cm, care inconjoara planeta. El este distrus foarte usor de catre clorofluorocarboni (freoni, C.F.C.), compusi chimici utilizati ca agenti de refrigerare, iar in industria cosmeticelor, ca agent de pulverizare pentru sprayuri. Distrugerea stratului de ozon mai este produsa de zborul avioanelor in stratosfera sau in troposfera inalta, de zborul rachetelor, de metan, oxizi de azot si alti poluanti. ,,Gaurile din stratul de ozon " sunt de fapt subtieri consistente ale acelui strat mediu de 3 cm. Prin aceste gauri, radiatia ultravioleta trece suferind un proces de absorbtie mai redus si ajunge la suprafata terestra, intr-o cantitate mai mare. Aceasta crestere a radiatiei ultraviolete este nociva pentru om, putand produce cancere de piele, cataracta, etc. Datorita eforturilor intreprinse de comunitatea internationala in ultimul deceniu, s-a ajuns la o reducere aproape totala a emisiilor de freoni, inregistrandu-se o refacere lenta a stratului de ozon.

Compusii halogenatiCompusii halogenati. Dintre acestia fac parte hidrofluorocarburile (freonii), perfluorocarburile (PFC) si hexafluorura de sulf (SF6). De

subliniat ca aceste substante, în afara de efectul de sera, au un efect devastator asupra stratului de ozon. SF6-Fluorura de sulfSF6-Fluorura de sulfAcesta este un gaz foarte inert la reacţii, din acest motiv fiind folosit la instalaţiile de înaltă tensiune din industria

grea, ca gaz de umplere la geamurile cu izolare fonică şi la anvelopele de maşină. SF6 este gazul cu cel mai înalt potenţial de producere a efectului de seră. O tonă de SF6 poluează atmosfera într-o măsură care corespunde cca. 23.900 de tone de CO2.

N2O-Protoxid de azot, gaz ilariant N2O-Protoxid de azot, gaz ilariant Protoxidul de azot este de 300 de ori mai eficient în crearea efectului de seră decât CO2. Se formează în

principal prin transformarea microbiana a azotului din sol. Producţia de N2O intensificată prin influenţa antropică poate fi explicată prin pătrunderea unei cantităţi mai mari de azot în soluri, mai ales prin agricultură, industrie şi circulaţie rutieră. Se descompune prin reacţii fotochimice în stratosferă.

FCKW-Hidrocarburi fluorurate şi clorurate, hidrocarburi complet halogenateFCKW-Hidrocarburi fluorurate şi clorurate, hidrocarburi complet halogenateToate FCKW sunt substanţe pur sintetice (nu există în natură). Ele nu sunt doar gaze ce produc efectul de seră,

ele sunt responsabile mai ales pentru descompunerea stratului de ozon, „scutului nostru protector anti-UV”, din stratosferă. Ca urmare a măsurilor luate prin Protocolul de la Montreal concentraţiile de FCKW nu au mai crescut, din fericire, din 1996, aflându-se chiar pe o pantă descendentă.

Surse FCKW aerosoli (în spray-uri), spumă şi substanţe izolatoare

substanţe frigorifice la frigidere şi instalaţii de răcire dizolvanţi şi produse de curăţare Descoperiri de ultimǎ oră, precum cele anunţate de cercetătorii de la Institutul Scripps de Oceanografie din SUA

şi de la Centrul Australian de Cercetare a Vremii şi Climei, au indicat existenţa a doi noi compuşi cu potenţial ridicat de producere a efectului de serǎ: triflorura de azot (NF3) şi florura de sulfuril (SO2F2). triflorura de azot (NF3) şi florura de sulfuril (SO2F2).

“Triflorura de azot este folositǎ în industria electronicǎ, la producerea ecranelor de tip LCD, iar florura de sulfuril ca insecticid”. Potenţialul florurii de sulfuril este de 4.800 de ori mai mare decât cel al CO2.

Activitatea umana în perioada industrializarii a dus la: • Emisii de dioxid de carbon ca urmare a arderii combustibililor fosili pentru transporturi, încalzire, climatizare, producerea curentului electric în termocentrale si în industrie. Cresterea emisiilor de CO2 este agravata de defrisari, care se datoreaza tot activitatii omului, defrisari care reduc cantitatea de CO2 absorbita de plante.• Emisii de metan, ca urmare a activitatilor agricole, cum ar fi cresterea vacilor si cultivarea orezului, datorita scaparilor prin neetanseitatile conductelor de transport si distributie a gazului metan precum si datorita utilizarii solului. • Emisii de N2O ca urmare a folosirii îngrasamintelor chimice si a arderii combustibililor fosili. • Emisii de compusi halogenati datorita utilizarii freonilor în instalatiile frigorifice, în instalatiile pentru stingerea incendiilor si ca agent de propulsie în sprayuri, precum si datorita utilizarii hexafluorurii de sulf ca protectie împotriva arcurilor electrice. • Cresterea concentratiei aerosolilor, ca urmare a activitatilor industriale, de exemplu mineritul la suprafata. De la începutul revolutiei industriale concentratia de dioxid de carbon a crescut cu 32 %. Aceste niveluri sunt mult mai mari decât cele masurate în cadrul programului Ice Core, si sunt comparabile cu cele atinse acum 20 de milioane de ani. Producerea de CO2 prin arderea combustibililor fosili, a caror ponderi în perioada 2000 - 2004 au fost: • arderea carbunelui: 35 % • arderea combustibililor lichizi: 36 % • arderea combustibililor gazosi: 20 % • instalatiile de facla la extragerea si prelucrarea hidrocarburilor: 1 % • alte hidrocarburi: 1 % • productia de ciment: 3 % • alte surse (transport maritim si aerian necuprins în statisticile nationale): 4 % Cele mai mari emisii de CO2 le au Statele Unite ale Americii, urmate de China, Indonezia, Rusia, India si Brazilia. Emisiile de CO2 ale SUA se datoraza economiei sale, mare consumatoare de petrol, iar ale Chinei si Rusiei datorita industriilor.

Soarele efectuează o mișcare de revoluție în jurul centrului galaxiei, cu viteza de 200 km/sec.

Soarele a fost în faza initială, rece, o protostea. Prin comprimare gravitationala si cresterea presiunii in interior și-a ridicat temperatura, declanțându-se mișcări convective în interiorul său. Dupa circa 100 milioane de ani de existență în faza de protostea, acum 4,5 milarde de ani, în interiorul Soarelui s-au declanșat reacţiile nucleare, moment al aparitiei Soarelui, ca stea piticstea piticăă galben galbenăă.

Din momentul prezent, reacţiile nucleare vor mai putea continua Din momentul prezent, reacţiile nucleare vor mai putea continua îîncncăă 5 miliarde de 5 miliarde de aniani. Dupa aceea, hidrogenul din nucleu va fi tot transformat hidrogenul din nucleu va fi tot transformat îîn heliu,n heliu, nucleul se va contracta, iar invelișurile exterioare se vor dilata, extinzându-se până pe aliniamentul pe care se află acum orbita planetei Marte, incluzând și spațiul ocupat de planeta noastră, Soarele devenind o stea giganticstea giganticăă ro roșșieie, fază care va dura aproximativ 1 miliard de ani. In această fază se va pierde spre cosmos, jumatate din materia solară, va urma o răcire și o contractare a materiei rămase, Soarele devenind o stea piticstea piticăă alb albăă. Continuarea procesului de răcire, contractare și creștere a densității va face ca Soarele să nu mai lumineze, devenind o stea pitico stea piticăă neagră neagră.

Soarele emite energie prin radiatii de natura electromagnetica. Din radiatia emisa de Soare in spatiul cosmic, Pamantul primeste a doua miliarda parte, adica 1,37 x 1024 calorii. Intr-o zi si jumatate, Pamantul primeste de la Soare o cantitate de enrgie egala cu toata energia produsa de societatea omeneasca, intr-un an.

Compozitia chimica a SoareluiCompozitia chimica a Soarelui consta din gaze incandescente:hidrogenul ocupand procentul de 50%, hidrogenul ocupand procentul de 50%, heliul, 40%, heliul, 40%, metalele grele, in stare gazoasa, 10%.metalele grele, in stare gazoasa, 10%.

Energia solara este produsa de :- - reactiile termonucleare, similare celor produse la explozia unei bombe reactiile termonucleare, similare celor produse la explozia unei bombe

nucleare cu hidrogen (fuziune) nucleare cu hidrogen (fuziune) -- se produc mai ales in nucleul solar, unde prin unirea a patru nuclee de hidrogen rezulta un atom de heliu si energie emisa ca radiatie gamma.

- - reactii nucleare de fisiune, asemanatoare celor ce se produc la explozia reactii nucleare de fisiune, asemanatoare celor ce se produc la explozia unei bombe atomiceunei bombe atomice - - materia solara se disociaza in atomi ai elementelor simple si particule elementare: electroni, protoni si neutroni. Nucleele de hidrogen (protonii) se misca in interiorul Soarelui, se ciocnesc cu nucleele altor elemente, provocand dezintegrarea (fisiunea) si refacerea (fuziunea) nucleara a materiei solare.

In final, intreaga cantitate de hidrogen se va transforma in heliu.In final, intreaga cantitate de hidrogen se va transforma in heliu.Energia solara se transmite in spatiul cosmic prin radiatii electromagnetice, Energia solara se transmite in spatiul cosmic prin radiatii electromagnetice,

avand Iungimi de unda cuprinzand intreg spectrul electromagnetic, de la razele X, la avand Iungimi de unda cuprinzand intreg spectrul electromagnetic, de la razele X, la undele radio. undele radio. Radiatia electromagnetica nu are nevoie de mediu material pentru a se putea transmite, si se deplaseaza cu viteza de 300.000 km/s (viteza luminii). Pentru razele X si razele ultraviolete de unda scurta, sursa de emisie este coroana solara; pentru spectrul vizibil si domeniul lungimilor de unda ale radiatiei infrarosii, fotosfera; pentru undele radio, cromosfera si coroana.

Soarele emite si radiatie corpusculara, cu incarcare electrica,Soarele emite si radiatie corpusculara, cu incarcare electrica, compusa din compusa din electroni si ioni, care poarta abia a milioana parte din energia solara, se deplaseaza electroni si ioni, care poarta abia a milioana parte din energia solara, se deplaseaza lent, in comparatie cu radiatia electromagnetica (300-1000 km/s), constituind vantul lent, in comparatie cu radiatia electromagnetica (300-1000 km/s), constituind vantul solarsolar. Vantul solar se propaga pana la distanta la care presiunea sa devine nula, presiunea in spatiul respectiv fiind doar cea a radiatiei cosmice. Acest spatiu pe care Soarele isi exercita influenta prin intermediul vantului solar, se numeste heliosfera.

Efectul de serEfectul de serăă este un fenomen natural prin care o parte a radia este un fenomen natural prin care o parte a radiațției terestre în infraroiei terestre în infraroșșu u este reeste rețținutinutăă de atmosfera terestr de atmosfera terestrăă. Efectul se datoreaz. Efectul se datoreazăă gazelor cu efect de ser gazelor cu efect de serăă care care reflectreflectăă îînapoi aceastnapoi aceastăă radia radiațție.ie.

Spectrul luminii solare este compus din lumina vizibilă, radiații infrarosii, raze gamma, raze X si radiații ultraviolete.

Cand radiatiile solare ating atmosfera terestra: 25 de procente din energia lor este reflectata inapoi in spatiul cosmic de catre nori si alte 25 de procente din energia lor este reflectata inapoi in spatiul cosmic de catre nori si alte

particule atmosfericeparticule atmosferice. 20 de procente sunt absorbite in atmosfera20 de procente sunt absorbite in atmosfera ( ( moleculele de gaz din straturile superioare ale

atmosferei absorb radiatiile gamma si X). Radiatia ultravioleta este absorbita de catre startul de ozon, localizat intre 19 si 48 de km Radiatia ultravioleta este absorbita de catre startul de ozon, localizat intre 19 si 48 de km

peste nivelul marii.peste nivelul marii. Restul, in jur de 50 de procente din totalul radiatiei generate de Soare care ajunge la TerraRestul, in jur de 50 de procente din totalul radiatiei generate de Soare care ajunge la Terra, in

majoritate lumina vizibila, trece prin atmosfera si ajunge la suprafata planetei. Solul, plantele si oceanele absorb in jur de 85% din energia acestei lumini vizibileSolul, plantele si oceanele absorb in jur de 85% din energia acestei lumini vizibile, restul restul

fiind reflectat in atmosferafiind reflectat in atmosfera, in special de suprafete reflectorizante precum straturile de zapada, gheata sau nisipurile deserturilor. Mai mult, o parte a radiatiei solare absorbita de suprafata terestra incalzeste acele zone, care degaja la randul lor energie sub forma radiatiei infrarosii, cu o lungime de unda mai mare decat cea a luminii vizibile, energie care ajunge si ea in atmosfera.

Pe masura ce acesti compusi chimici mentionati anterior (asa-zisele gaze cu efect de sera) absorb caldura degajata de aceasta radiatie infrarosie, ei se incalzesc si incep sa emita la randul lor radiatie infrarosie in toate directiile. O parte se intoarce astfel la suprafata Pamantului, incalzind-o suplimentar si generand ceea ce se numeste efectul de sera, iar o alta parte este in cele din urma eliberata in spatiul cosmic.  

Acest transfer de caldură creează un echilibru, o balanță energetică între cantitatea totală de energie care ajunge la Pământ dinspre Soare și cantitatea eliberată de planetă înapoi în spațiu, o balanță extrem de importantă, vitală chiar pentru supraviețuirea formelor de viață de pe Terra.

Elementele responsabile de producerea efectului de seră sunt vaporii de apă, cu o pondere de 36 - 70 % urmați de CO2, cu o pondere de 9 - 26 %, CH4, cu o pondere de 4-9 % si ozonul, cu o pondere de 3 - 7 %. Alte gaze care produc efect de seră, însă cu ponderi mici, sunt protoxidul de azot, hidrofluorocarburile, perfluorocarburile si fluorura de sulf.

Capacitatea de reflexie a suprafețelor se numește albedo (A). Valoarea albedoului nu ajunge practic, niciodată la 100%.

Ambalarea posibilă a încălzirii climatice este numită de specialişti „bomba la carbon”. Climatul se poate astfel încălzi cu câteva grade doar în câţiva ani.

Metanul (CH4) este un gaz cu efect de seră de 23 ori mai puternic decât CO2. Se formează atunci când descompunerea materiilor organice se desfăşoară în lipsă de oxigen şi sub efect bacteriilor. Solurile umede sunt foarte propice apariţiei metanului care este deci, eliberat în atmosferă. Acesta poate genera aprinderea spontana a focului.

Dacă solul este îngheţat, metanul rămâne blocat în gheaţa sub formă de hidrat de metan. Astfel, Siberia este un imens rezervor de metan ( astfel încât poate fi exploatat pe plan industrial). Departamentul studiilor geologice din Statele Unite consideră ca acest rezervor ar putea fi echivalent cu tot gazul, tot petrolul şi cărbunele adunat la un loc.

Însă, revista „Sciences et Vie” din Aprilie 2006 evaluează mai mult spre 1.400 Gt, comparativ la 5.000 Gt pentru ansamblu combustiilor fosile. Dacă solul se încălzeşte, gheaţa se topeşte şi, ca efect imediat, eliberarea metanul va încălzi atmosfera.

Un alt parametru care poate declanşa o ambalare, este oprirea circulaţiei termosaline, adică circulaţia apei din ocean. Oceanul captează astăzi cam o treime din CO2 produs de activitatea umană. Dacă curenţii oceanici încetează, apele superficiale se vor satura în CO2 şi nu mai îl vor mai capta precum astăzi. Mai grav, cantitatea de CO2 care poate fi absorbită de un litru de apa scade pe măsură ce apa se încălzeşte.

Astfel, mult CO2 ar putea să fie eliberat în atmosferă dacă curenţii oceanelor n-ar mai circula precum astăzi. În plus, acumularea de CO2 în ocean conduce la acidifierea lui, cu efect direct asupra ecosistemului marin.

Motoarele circulaţiei oceaneloroceanelor funcţionează astfel: apa care s-a apropiat de pol se răceşte şi devine mai densă. În plus, apa mării care îngheaţă se descotoroseşte de sarea ei în apa lichidă. Gheaţa este apa dulce. Astfel, apa mării în jurul calotelor glaciare se încarcă în sare şi devine din nou mai densă. Apa se scufundă deci, şi alimentează pompa: apa caldă este aspirată imediat la suprafaţa. Apa de la fund urcă apoi în zonele tropicale sau ecuatoriale. Dacă calota s-ar topi doar oleacă, pompa se blochează, apa care s-ar scufunda nu ar mai fi apa supra sărată care vine de la tropice, ci direct din calotă glaciară.

Circulaţia thermosalină a oceanelor.

Teoria lui Milutin MilankovićTeoria lui Milutin MilankovićSStudiitudiile efectuate în calotele glaciare( le efectuate în calotele glaciare( gheaţă care nu văzuse lumina de 900 000 anigheaţă care nu văzuse lumina de 900 000 ani) ) ne ne scot la iveală faptul că perioadele glaciare au alternat cu perioadele mai calde şi că scot la iveală faptul că perioadele glaciare au alternat cu perioadele mai calde şi că temperaturile de pe Pământ au evoluat intre 9 şi 22°C (Actualmente, temperatura medie temperaturile de pe Pământ au evoluat intre 9 şi 22°C (Actualmente, temperatura medie pe glob este de 15°C). Aceste fluctuaţii sunt datorate cauzelor naturale precum variaţia pe glob este de 15°C). Aceste fluctuaţii sunt datorate cauzelor naturale precum variaţia orbitală a Pământului în jurul Soarelui,orbitală a Pământului în jurul Soarelui, înclinaţia axului terestru modificarea activităţii înclinaţia axului terestru modificarea activităţii solare şi erupţiilor vulcanice.solare şi erupţiilor vulcanice.Modificări ale excentricității orbitale afectează distanța Pământ-Soare. În prezent există o Modificări ale excentricității orbitale afectează distanța Pământ-Soare. În prezent există o diferență de numai 3 procente (5 milioane de kilometri) între cel mai apropiat punct diferență de numai 3 procente (5 milioane de kilometri) între cel mai apropiat punct (periheliu), care se atinge pe aproximativ 3 ianuarie și cel mai depărtat punct (afeliu), (periheliu), care se atinge pe aproximativ 3 ianuarie și cel mai depărtat punct (afeliu), care este atins în jurul datei de 4 iulie. Această diferență de distanță se însumează la o care este atins în jurul datei de 4 iulie. Această diferență de distanță se însumează la o creștere de circa 6 procente a cantității de radiații solare primite de Pământ (iradiere) din creștere de circa 6 procente a cantității de radiații solare primite de Pământ (iradiere) din iulie până în ianuarie. Forma orbitei Pământului se modifică de la eliptică (excentricitate iulie până în ianuarie. Forma orbitei Pământului se modifică de la eliptică (excentricitate ridicată) la aproape circulară (excentricitate scăzută), într-un ridicată) la aproape circulară (excentricitate scăzută), într-un ciclu care durează între ciclu care durează între 90000 și 100.000 de ani. 90000 și 100.000 de ani. Când orbita este eliptică, cantitatea de radiații primite de Pământ Când orbita este eliptică, cantitatea de radiații primite de Pământ la periheliu este de mai ridicată cu 20% sau 30% decât la afeliu, rezultând într-o diferență la periheliu este de mai ridicată cu 20% sau 30% decât la afeliu, rezultând într-o diferență substanțială a climatului comparativ cu cel actual.substanțială a climatului comparativ cu cel actual.

Înclinație (modificare în deviația axială)Pe măsură ce deviația axială se mărește, contrastul dintre anotimpuri se mărește, astfel că iernile sunt mai geroase, iar verile mai toride, în ambele emisfere . . În prezent, axa Pământului este înclinată cu 23.5 grade față de planul orbitei Pământului in jurul Soarelui. Dar această înclinație se modifică. În timpul unui ciclu, care durează aproximativ 40000 de ani, deviația axială variază între 22.1 și 24.5 grade. Datorită modificărilor înclinației, anotimpurile cum le știm astăzi vor deveni mai acute. O înclinație mai mare înseamnă anotimpuri mai severe (veri mai călduroase și ierni mai reci); o înclinație mai mică înseamnă anotimpuri mai blânde (veri cu brize răcoroase și ierni cu temperaturi mai ridicate). Despre verile mai răcoroase se crede că permit zăpezii și gheții să dureze de la un an la altul la altitudini ridicate, constituindu-se, eventual, în bucăți masive de gheață. De asemenea există feedbackuri pozitive și din partea sistemului climatic, deoarece o Terra acoperită cu mai multă zăpadă, reflectă mai multe energie solară înapoi în spațiu, cauzând o răcire adițională.

PrecesiunePrecesiunea (modificarea orientării axei rotaționale a Pământului) alterează orientarea Pământului, în concordanță cu periheliul și afeliul. Dacă o emisferă este îndreptată către Soare, la periheliu, acea emisferă va fi în poziție opusă la afeliu, iar diferențele dintre anotimpuri vor fi mai extreme. Acest efect asupra anotimpurilor este inversat pentru cealaltă emisferă. În prezent, vara în emisfera nordică are loc în În prezent, vara în emisfera nordică are loc în apropiere de afeliu.apropiere de afeliu.Thomas Stocker de la Institutul de fizica al Thomas Stocker de la Institutul de fizica al Universitatii din Berna, ElvetiaUniversitatii din Berna, Elvetia, susține , susține aceeași idee.aceeași idee.

Cercetatorul rus , Vladimir Shaidurov Cercetatorul rus , Vladimir Shaidurov sustine ca incalzirea globala a fost declansata de asa numitul Eveniment Tunguska, meteoritul care a cazut in Siberia la nord-vestul lacului Baikal pe 30 iunie 1908. Acest impact a generat o energie echivalenta cu 15 bombe atomice de o megatona si a aruncat o cantitate enorma de praf in atmosfera. Shaidurov sugereaza ca aceasta explozie ar fi cauzat "o perturbare serioasa a straturilor superioare ale atmosferei, schimbandu-i structura".

Pentru a dovedi presupunerea sa in legatura cu evenimentul Tunguska, el s-a uitat la datele despre temperatura medie in emisfera nordica din ultimii 1000 de ani. El a gasit ca, dincolo de fluctuatiile inevitabile, a existat o tendinta constanta de scadere usoara a temperaturii pana in dreptul meteoritului. Dupa acest eveniment se poate observa o crestere brusca a temperaturii medii. Aceasta crestere s-a oprit temporar in timpul perioadei testelor nucleare din atmosfera.

In plus, Shaidurov a explicat faptul ca nivelurile de dioxid de carbon si de metan, celelalte doua gaze cu efect de sera, nu sunt cauza incalzirii globale, ci sunt efectul. Faptul ca s-ar putea sa fie asa a fost speculat mai demult din cauza ca incalzirea globala pare sa preceada cresterea nivelurilor de dioxid de carbon sau metan.

Faptul ca s-ar putea sa fie asa a fost speculat mai demult din cauza ca incalzirea globala pare sa preceada cresterea nivelurilor de dioxid de carbon sau metan.

Shaidurov explica si mecanismul:

"Cresterea medie a temperaturii uscatului si a oceanelor produce o crestere a umiditatii medii. In schimb, aceasta creste capacitatea atmosferei de a asimila dioxidul de carbon (chiar nu exista nici o sursa suplimentare de CO2). Insa cresterea temperaturii oceanului este responsabila pentru o solubilitate mai mica a dioxidului de carbon in apa - prin urmare acesta ajunge in atmosfera. In plus, cresterea temperaturii pe uscat este responsabila pentru raspandirea mlastinilor, cel putin in nordul Rusiei, datorita disparitiei permafrostului.Permafrost este un termen care definește solurile înghețate tot timpul anului la o adâncime între 20 și 1.500 m. Regiunile de permafrost se află în ținuturile cu climat polar, unde temperatura medie anuală nu depășește -1 °C. Cresterea dimensiunilor si activitatii mlastinilor conduce la o crestere a productiei de metan. Prin urmare, a fost pus in miscare un proces auto-stimulat care conduce la cresterea temperaturii medii a suprafetei Pamantului. Cresterea concentratiilor gazelor cu efect de sera este mai mult o consecinta a incalzirii globale si mai putin un motiv pentru care aceasta are loc."Exista deci un mecanism de feed-back pozitiv: evenimentul Tunguska a schimbat distributia de vapori de apa si cristale de gheata din atmosfera si a declansat incalzirea globala; incalzirea globala produce o crestere a gazelor cu efect de sera precum dioxidul de carbon si metanul, si acestea in schimb contribuie la o crestere suplimentara a incalzitii globale. Insa nivelurile de CO2 si de metan sunt neglijabile comparativ cu cele ale vaporilor de apa. O crestere de numai 1% a vaporilor de apa poate conduce la o crestere a temperaturii medii a Pamantului cu mai mult de 4 grade Celsius.Pana la sfarsitul secolului ne putem astepta la cresteri ale temperaturii cu pana la 7,7 grade Celsius, din cauza efectului de sera, a demonstrat un studiu stiintific realizat de o echipa de cercetatori europeni, informeaza revista germana “Die Welt”.

Consecinţele încălzirii cu numai 2 gradeAfrica: Între 350 şi 600 milioane de oameni fără apă de băut, iar producţia agricolă se va reduce la jumătate, până în anul 2020.Asia: Un miliard de oameni fără apă, topirea gheţarilor din Himalaya, iar producţia de orez a Chinei va scădea cu 12%.Australia/Noua Zeelandă: Rata mortalităţii din cauza căldurii va creşte până la 5.000 de persoane anual. Sudul şi estul Australiei vor rămâne complet fără apă.Europa: Incendii de păduri frecvente în sud; arşiţă urmată de ploi torenţiale care vor provoca inundaţii; scade producţia agricolă în sud, dar creşte în nord; scade nivelul apei în pânza freatică. Apar noi boli.America Latină: Aproximativ 77 milioane de oameni vor suporta reduceri de apă, iar pădurile tropicale se vor transforma în savane. Zonele de coastă din Guyana şi El Salvador vor fi inundate de apele oceanului.America de Nord: Pagube economice importante, din cauza înmulţirii furtunilor gen Katrina, dar producţii sporite de cereale în Canada, datorită încălzirii vremii.Regiunile polare: Suprafeţele acoperite de gheaţă se vor reduce cu 20%; indigenii vor fi nevoiţi să-şi schimbe modul de viaţă, iar urşii polari ar putea dispărea.Oceanul planetar: Toate insulele se vor reduce sau vor dispărea sub ape, din cauza creşterii nivelului apelor. Efectul de sera este un fenomen natural, indispensabil vietii.Chiar daca nu trebuie sa apelam prea usor la unele comparatii, nu este inoportun sa amintim ceea s-a intamplat acum cateva milioane de ani pe planeta Venus,unde un excesiv efect de sera a determinat,progresiv,actuala temperatura de 480 grade si o atmosfera de 90 de ori mai densa decat cea terestra.

Problema nu este a celor 2 grade in plus, daca nivelul anhidridei va atinge 370 de parti la un milion, ci aceea a unei continue cresteri a efectului de sera care, daca nu va fi impiedicat, ar duce Terra, in cateva secole in situatia unei imposibilitati de mentinere a vietii.

Scenariile ipotezei "calde"pentru perioada 1989-2050 merg de la o previziune de crestere cu 1,6 grade centigrade a temperaturii medii globale a planetei noastre, la aceea infricosătoare de circa 5 grade. Cresterea temperaturii nu va fi aceeasi pe pamant. La Ecuator ar fi mai mica iar la poli mai mare.Toti sunt de acord ca mare parte a cresterii temperaturii ar interveni in lunile de iarna, astfel incat anotimpurile ar tinde sa se uniformizeze. In Italia cresterea temperaturii ar fi aproape dubla fata de Ecuator.

In plus, cresterea temperaturii ar dauna mult zonelor urbane. Un plus de caldura, provocat de tevile de esapament, de lipsa de ventilatie, de asfalt si beton sau de dificila patrundere a vantului va face aproape imposibila viata.

In plina era glaciara, temperatura medie a Pamantului era cu 6-7 grade mai mica decat cea actuala. O crestere de 4-5 grade ar fi suficienta pentru a topi aproape complet calotele polare, facand sa se ridice nivelul marilor. Aceasta ar creste, prin efectul asa-numitei expansiuni termice, cu aproape 2 metri.

Uriasa ridicare a nivelului marii ar produce un lant de efecte catastrofale care ar schimba aspectul fizic al unor regiuni intregi. De exemplu, conform unui raport din noimbrie 1988 al Natural Environmennt Research Council din Marea Britanie, aceasta tara si-ar schimba infatisarea, bucurandu-se de o clima subtropicala, care ar privilegia culturile meditera-neene, cu totul deosebite de cele actuale, ar disparea aproape toate plajele, datorita ridicarii nivelului marii si ar fi necesare cheltuieli enorme pentru costruirea unor diguri care să oprească apele.

In Italia, Venetia ar fi total sub apa si ar acoperite de mare partile joase ale catorva orase mari.

Toate insulele plate, situate doar la cativa metri deasupra nivelului marii, ar disparea inghitite de valuri. Asemanator cu ceea ce s-a spus despre Italia, alte tari ar suferi foarte grave consecinte din cauza ridicarii nivelului mării.

De altfel, câteva din cele mai mari orase ale lumii, construite la gurile unor importante fluvii, ca de exemplu Cairo, Shangai, New Orleans ar fi acoperite de ape. Practic, ar risca sa dispara intreaga Olanda, daca nu se vor cheltui sume colosale pentru a se construi diguri uriase si alte instalatii. Acest lucru este valabil si pentru alte teritorii.

Ar creste mult evaporarea si s-ar schimba regimul ploilor din intreaga planeta, cu cele mai multe precipitatii iarna si foarte putine vara. S-ar schimba cursul curentilor oceanici, spre exemplu Curentul Golfului, care a fost totdeauna fundamental pentru Europa central-septentrionala. Desigur, apele marilor ar deveni mai calde si ar creste evaporarea. Fenomenul ar fi cu atat mai perceptibil in marile relativ inchise, ca Mediterana si, in special Adriatica.

Din cauza incalzirii, s-ar extinde mult deserturile, iar seceta ar deveni coplesitoare. Se prevede ca umiditatea solului ar descreste cu aproape 20%, iar culturile agricole ar fi mult

mai sarace. Ar disparea multe specii de animale care au nevoie de o temperatura mai putin ridicata.

Altele ar trebui sa se adapteze la caldura, nu se stie cu ce rezultate. In ultimele milenii, omul nu a mai vazut sa dispara vreo specie de animale importante si larg raspandite, asa ca perspectiva nu poate decat sa ne ingrijoreze.

Urmarirea variatiilor de GES, in special de CO2, se face printr-o retea internationala de colectare de probe atmosferice, astazi intarita de tehnici de colectare aeriana deasupra continentelor

La nivel mondial, in doisprezece situri diferite, nava stiintifica Marion Dufresne a Institutului francez de cercetare si tehnologie polara recolteaza probe de aer pentru a determina concentratiile diferitelor gaze, mai ales ale carbonului. Dar in total, la nivel mondial, exista aproape o suta de asemenea situri avand aceleasi preocupari. Se poate astfel determina care din tarile lumii produce cel mai mult dioxid de carbon.

Daca Omul este responsabil de excesul de GES si de incalzirea climatica, este de datoria noastra sa reducem emisiile de gaze poluante. In acest sens, spun specialistii, ar trebui :

- sa se limietze producerea energiei provenita din arderea carbonului fosil si favorizarea productiei de energie proprie precum cea eoliana, solara, nucleara etc.

- limitarea emisiilor de GES in principalele sectoare producatoare : industrie, transport, constructii, birouri, agricultura, energie, si gazele frigorigene

- protejarea puturilor de carbon natural si intensificarea crearii de complexe de puturi de carbon. Puturile de carbon sunt ecosisteme capabile sa absoarba dioxidul de carbon atmosferic : padurile si oceanele.

De-a lungul timpului, mai multe intalniri internationale au avut loc cu scopul de a pune bazele unei politici ferme in favoarea reducerii urgente a emisiilor de GES in atmosfera :

- iunie 1992 : s-a semnat Conventia Cadru a Natiunilor Unite asupra schimbarilor climatice, la Rio de Janeiro , care a avut drept obiectiv stabilizarea concentratiilor de GES la un nivel ce sa impiedice orice perturbare a climatului

-Protocolul de la Kyoto (decembrie 1997), ramane o intalnire de referinta. 159 de tari s-au prezentat pentru a semna un protocol ce obliga 38 de tari industrializate sa reduca emisiile de GES cu 5% pana in 2012 fata de nivelul inregistrat in 1990. (Europa a pledat pentru o diminuare notabila a emisiilor de CO2, cu masuri de constrangere, in special era vorba de sanctiuni financiare pentru tarile ce isi depasesc cotele). S-a hotarat atunci ca SUA trebuie sa-si reduca emisiile de GES cu 7%, Uniunea Europeana cu 8% si Japonia cu 6%. Romania a semnat acest protocol alaturi de Uniunea Europeana. Rusia, responsabila de 17,4% din emisiile de GES ale planetei, si China s-au alaturat semnatarilor acestui protocol pe 23 iulie 2001 cu ocazia Acordurilor de la Bonn. Statele Unite, responsabile pentru 36,1% din emisiile de CO2 ale planetei, si-au comunicat refuzul de a semna acest protocol in martie 2001. Dar, cu ocazia Protcolului de la Kyoto, SUA, Canada si Australia au cerut aplicarea unor reguli mai suple, precum posibilitatea de a cumpara permise de emitere de GES de la tarile mai putin poluante sau luarea in considerare a suprafetelor cu padure, ce absorb o parte din CO2.

Conferinta de la Haga din 20 noiembrie 2000 care si-a propus ca obiectiv aplicarea angajamentelor facute pentru reducerea emisiilor de GES si punerea in practica a unor metode de calculare a emisiilor pentru fiecare tara.

Sigur, aceste intalniri si dialoguri internationale in acest domeniu nu se opresc aici. Dar intrebarea majora ce se pune si care ar putea servi de concluzie analizei noastre vizeaza o anumita responsabilitate individuala a fiecaruia dintre noi : Ce am putea face noi, eu si dumneavoastra, pentru a proteja viata pe planeta Pamant ?

Sa urmarim catava sfaturi simple, practice sugerate de cercetatorii mediului : -In ceea ce priveste deplasarile :

• sa preferam mersul pe jos sau pe bicicleta pentru distantele mici• sa preferam transportul in comun• sa cumparam masini mai putin poluante (vehicule alternative electrice)• sa efectuam un control regulat al masinilor personale

-In privinta energiei :• intretinerea instalatiei de incalzire• izolarea localurilor• reducerea generala a consumului de energie

-In privinta deseurilor : trierea deseurilor (reciclarea hartiei, a plasticului si a sticlei) -In privinta apei :

• evitarea consumului excesiv si fara rost de apa • repararea si intretinerea instalatiilor sanitare din locuinte, pentru a evita pierderile de apa

Impreuna putem contribui la pastrarea echilibrului naturii si la salvarea ecosistemului. Este suficient sa vrem acest lucru si rezultatele nu se vor lasa asteptate. « Aceste perspective ne invita la prudenta, spune Sylvie Joussaume, cu atat mai mult cu cat ideea ca orice schimbare climatica are nevoie de timps ca sa se produca este astazi depasita : schimbarile climatice ar putea sa se accelereze mult mai puternic dacat ne asteptam. » (Cf. « Les défis du CEA », in Climats, bimestriel d’infos scientifiques et techniques, n° 88, aprilie 2001).

Sa ne gandim la noi si mai ales la generatiile ce vor urma !