Capitolul 4 EFECTELE GLOBALIZĂRII

ASUPRA OAMENILOR DE AFACERI

Conf. univ. dr. Viorica IONAŞCU Lect. univ. dr. Manoela POPESCU

Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” Bucureşti

Astăzi, întreprinderile tradiţionale nu mai sunt la modă. Acea întreprindere axată pe piaţa naţională nu poate să devină de succes dacă nu ia în considerare mediul internaţional al afacerilor.

Timpul când piaţa ţării era considerată ca fiind esenţială, exteriorul fiind perceput de întreprinderea tradiţională doar din punctul de vedere al exporturilor sau al surselor de materii prime, a trecut. Acum, se poate vorbi despre o piaţă a muncii, a capitalurilor, a schimburilor monetare, a bunurilor şi serviciilor mondială, dar a căror logică de bază rămâne naţională, desigur cu accente de globalizare.

Astfel, asistăm la trecerea progresivă de la logica axată, în principal, pe piaţa naţională la cea bazată pe piaţa mondială, şi aceasta atât la nivelul producţiei, cât şi la acela al muncii, al capitalurilor şi al pieţei consumatorilor. În prezent firmele multinaţionale hotărăsc asupra locurilor de producţie, raţionând în termenii cadrului mondial. Deşi legislaţiile, organizarea sindicală rămân încă naţionale, deşi există foarte multe situaţii când în anumite domenii de activitate cadrul legislativ adoptat are bază mondială, legăturile dintre bănci se strâng, capitalurile fiind din ce în ce mai mult administrate la nivel mondial. Diferenţele dintre pieţele naţionale se reduc, cererea şi oferta manifestându-se la nivel mondial. În aceste condiţii, globalizarea afacerilor este un proces care se impune cu necesitate.

În contextul globalizării afacerilor are loc formarea şi dezvoltarea cu precădere a firmelor multinaţionale. Formarea firmelor multinaţionale se produce prin transformarea firmelor naţionale în firme multinaţionale, printr-un proces de multinaţionalizare a firmelor. Este cunoscut faptul că, întreprinderile multinaţionale integrează diviziunea internaţională a muncii în propriul plan de producţie şi de distribuţie. Se poate vorbi de existenţa diviziunii internaţionale a muncii dacă ţările produc pentru export şi au piaţa internă satisfăcută în parte de exporturi.

Trecerea de la o strategie naţională la strategia mondială înseamnă în planul producţiei o delocalizare a acesteia, adică o deplasare a centrelor de producţie al unor ţări către alte ţări. Desigur, această deplasare este diferită ca sens şi destinaţie în funcţie de natura produselor. Fenomenul globalizării dă lumii o nouă formă şi deschide noi perspective în arena relaţiilor internaţionale. Acest fenomen, deşi economic în sine, prezintă implicaţii şi generează efecte în toate domeniile vieţii oamenilor. Astfel, fenomenul globalizării are un impact major la nivel social, cultural şi politic. Într-un asemenea context, firmele private sunt delegate cu puterea legitimării propriilor reguli şi cu dreptul de a interveni atunci când este cazul, desigur în armonie universală cu celelalte firme. Cum fenomenul globalizării prezintă interese dincolo de interesele naţionale, firmele private vor

fi investite cu puterea necesară desfăşurării propriilor activităţi, conform propriilor reguli, într-un cadru propus de guvernarea locală. Adică, firmele vor lucra atât în beneficiul propriu, cât şi al ţării de origine.

Conform opiniei unor economişti, globalizare naşte un sistem sub forma unui imperiu neo-feudal cu vocaţie de feudalism clasic.

În prezent toate ţările, indiferent că sunt dezvoltate, în curs de dezvoltare, mai puţin dezvoltate sau în tranziţie, urmează politici orientate spre piaţa globală, deschizând întreprinderilor lor accesul la competiţia internaţională. Astfel, în special, în ţările aflate în tranziţie, toate firmele, mari sau mici, depind de lumea afacerilor internaţionale. Acestea au aceleaşi interese vitale ca şi întreprinderile din ţările dezvoltate, sau în curs de dezvoltare.

Globalizarea afacerilor a determinat înfiinţarea Organizaţiei Mondiale a Comerţului, în ianuarie 1995 şi intrarea în vigoare a Acordurilor Rundei Uruguay. De asemenea, Centrul de Comerţ Internaţional UNCTAD/OMC (ITC), împreună cu Secretariatul Commonwealth a publicat două lucrări – Runda Uruguay - Ghidul întreprinzătorului şi Ghid pentru întreprinderi privind Sistemul Comercial Mondial - în vederea explicării cadrului juridic al afacerilor internaţionale, subliniind implicaţiile prevederilor şi regulilor specifice asupra întreprinderilor.

Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) este responsabilă pentru supravegherea sistemului comercial multilateral, care a evoluat treptat în ultimii 50 de ani.

Centrul de Comerţ Internaţional acordă sprijin comunităţii de afaceri, adică întreprinderilor, asociaţiilor de afaceri şi agenţiilor cu activitate de sprijin din ţările aflate în tranziţie şi în curs de dezvoltare.

Globalizarea reprezintă un progres, un schimb de informaţii, o economie fără frontiere şi fără implicaţii politice. Desigur, globalizarea prezintă şi aspecte negative asupra naţiunilor.

Deci, globalizarea, proces care durează de secole are numeroase consecinţe atât pentru societăţile naţionale, cât şi pentru actorii economici naţionali şi internaţionali. Aceştia, odată cu conştientizarea globalizării trebuie să îşi raporteze acţiunile şi reacţiunile la mişcarea planetară care este globalizarea. Trebuie remarcat că, toate demersurile actorilor sociali, politici şi economici sunt intercondiţionate: deciziile de ordin politic afectează strategiile economice, care afectează actorii sociali şi invers. Ceea ce înseamnă că actorii economici trebuie să acorde o atenţie sporită acţiunilor condiţionate de reacţiile actorilor din toate cele trei sfere de acţiune.

Indiferent cum este identificată globalizarea ca o „americanizare excesivă”, ca o creştere a importanţei pieţei mondiale sau ca un concept pentru descrierea unei realităţi ideologice – victoria economiei de piaţă, acesta este un proces complex de natură economică, politică şi socio-culturală în care distanţa geografică nu mai este un factor important (în stabilirea şi dezvoltarea relaţiilor de natură economică, politică şi socio-culturală). Aceasta datorită noilor tehnologii, noilor strategii ale actorilor economici, politici şi socio-culturali atât de ordin naţional, cât şi internaţional. Actorii economici au început să simtă oportunităţile deschise

de utilizare a noilor tehnologii, de punerea în practică a noilor strategii şi politici. În consecinţă ei acţionează în concordanţă cu aceste oportunităţi ceea ce determină o creare a condiţiilor de dezvoltare a procesului globalizării. Deci, globalizarea devine tot mai puternică. Dar, dezvoltarea procesului de globalizare determină temeri şi anumite reacţii din partea actorilor economici. Aceştia simt din plin realităţile generate de procesul globalizării. Aceasta pentru că, globalizarea nu oferă doar oportunităţi actorilor economici, ci şi temeri şi reacţii adverse.

Se remarcă faptul că, chiar dacă procesul globalizării, prin definiţie, presupune reducerea importanţei distanţei dintre actori aceasta nu dispare fizic, iar tranzacţiile comerciale presupun şi elemente de logistică. Prin urmare, chiar dacă relaţiile la nivel internaţional sunt mai uşor de stabilit, totuşi distribuţia fizică a mărfurilor nu este eliberată de contextul geografic.

Se afirmă că globalizarea are trei cauze principale: dezvoltarea tehnologică, politica liberală şi dezvoltarea economică a unor ţări şi regiuni. Astfel că globalizarea este considerată o soluţie pentru dezvoltarea economică mondială. Proces de expansiune a comerţului, globalizarea generează internaţionalizarea statului naţional, transformând statele lumii în agenţii ale lumii globalizate. Dar din cauza globalizării, democraţiile din statele naţionale teritoriale au început să decadă.

Internaţionalizarea relaţiilor şi dependenţelor cauzează deficite pe plan democratic, ecologic, social şi al securităţii şi produse efecte cum ar fi: schimbarea atitudinilor şi deficienţe administrative.

Deşi oferă oportunităţi extinse pentru dezvoltarea actorilor economici acestea se manifestă în mod inegal pe regiuni. Unele ţări şi actori economici se bucură de creşteri economice mult mai însemnate decât alţi actori economici, aceasta fiind spre exterior.

Globalizarea vieţii de afaceri se realizează sub incidenţa activităţilor marilor corporaţii transnaţionale. Inovaţiile tehnologice au permis circulaţia tot mai liberă şi mai ieftină a mărfurilor, banilor şi persoanelor. Astfel, actorii economici sunt nevoiţi pentru a rezista pe piaţă să îşi extindă sfera de acţiune în afara graniţelor naţionale, recurgând la managementul transnaţional în domeniile inovaţiei, producţiei şi desfacerii. Aceştia pot să recurgă de asemenea la alianţe strategice: fuzionări de firme, crearea de societăţi mixte, acorduri de cesionare reciprocă de licenţe, dezvoltarea în comun de noi produse, desfacerea în comun a produselor etc. în vederea asigurării unei competitivităţi crescute. În acest sens, oamenii de afaceri trebuie să-şi diversifice sursele de aprovizionare şi pieţele de desfacere.

Mai mult decât atât, actorii economici trebuie să cunoască regulile şi principiile multilaterale care guvernează realităţile comerciale ale lumii globalizate, reguli ce sunt redefinite în conformitate cu noile realităţi ale vieţii economice internaţionale. Pe măsura globalizării afacerilor, regulile sistemului mondial al afacerilor traversează un proces continuu de rafinare. Comunitatea internaţională de afaceri se confruntă într-o măsură din ce în ce mai mare cu impactul acestui proces. Pentru o participare mai bună la afacerile internaţionale este astfel necesar,

în acest secol mai mult decât oricând, să se înţeleagă clar implicaţiile pe care aceste reguli le au asupra întreprinderilor, în particular asupra firmelor din cadrul ţărilor în curs de dezvoltare şi în tranziţie.

Actorii economici cunosc faptul că piaţa globală este o competiţie acerbă între jucători, jucători care au planuri de joc personale, au o anumită cultură/subcultură, au o anumită filozofie şi un anumit sistem de valori şi că pentru a supravieţui, raporturile de colaborare trebuie să prevaleze celor de confruntare. Adică, gândirea de tip câştig/câştig trebuie să fie punctul central al filosofiei actorilor economici şi nu cea de tip câştig/pierdere.

Dezvoltarea tehnologică a produs o dinamică excesivă a pieţei digitale. Aceasta permiţând iniţiative noi din partea actorilor economici. Astfel, actorii economici îşi pot combina oportunităţile date de acest nou model de afaceri neconvenţionale cu cele tradiţionale organizate conform modelului economiei tradiţionale, deşi şi acestea îşi vor extinde sfera de activitate şi către economia digitală. Dar pentru a valorifica aceste oportunităţi ale pieţei digitale oamenii de afaceri au nevoie de capital pe care să-l investească în echipamente şi tehnică electronică.

În contextul dezvoltării pieţei digitale, actorii economici trebuie să se concentreze pe fiecare preferinţă a fiecărui consumator. Pentru aceasta ei vor avea nevoie de sfaturile unor firme de consultanţă digitală capabili să faciliteze dialogul cu consumatorii şi să le faciliteze producătorilor activitatea de personalizare a serviciilor şi produselor.

Un alt punct cheie asupra căruia actorii economici trebuie să acţioneze în cadrul economiei digitale este preţul. Competitivitatea preţului este una din temerile actorilor economici. Pentru un actor economic performant scăderea costurilor şi deci a preţului este un avantaj, dar care înseamnă pentru un alt furnizor o anumită presiune din partea consumatorilor în sensul scăderii preţului practicat. Actorii economici care nu oferă produse competitive din punctul de vedere al preţului şi al calităţii vor fi eliminate de pe piaţă. Operativitatea şi eficienţa sunt determinante pentru succesul unui om de afaceri.

În contextul globalizării oamenii de afaceri prinşi în stresul zilnic dat şi de eforturile sistematice şi istovitoare necesare supravieţuirii ajung într-o stare fără de speranţă. Pe lângă stres apare frustrarea, frica, deznădejdea şi furia că nu pot folosi oportunităţile date de procesul globalizării. În prezent, în ţara noastră, se manifestă o formă de stres numită stres cultural, cauzat de schimbările intervenite după 1990 în viaţa indivizilor şi a întreprinderilor comerciale. Numit şi stres situaţional, acesta este generat de conflictul apărut între societatea şi cultura din care provine individul şi educaţia acestuia, şi noua societate şi cultură care se încearcă a se crea (societatea democratică cu sistem economic de piaţă).

Stresul organizaţional este un stres specific oamenilor de afaceri. La nivelul firmelor, cauzele stresului sunt în forme diferite, percepute cu intensităţi diferite, funcţie de personalităţile indivizilor, starea organismelor lor, locul ocupat de aceştia în organizaţie (poziţia şi postul ocupat în întreprindere) şi cultura organizaţională. De regulă, managerii de vârf sunt confruntaţi cu mai multe forme

de stres şi de intensităţi mai mari decât cei de la nivelele inferioare sau decât executanţii. Pe lângă acest stres apare şi un altul generat de conflictele din organizaţie (stres conflictual) şi nu numai. Conflictele familiale şi sociale se întrepătrund cu cele organizaţionale. Problemele materiale în special şi cele din viaţa privată (neînţelegeri în familie, concurenţă afectivă, interese divergente, conflicte paraconjugale, etc.) sunt agenţi stresanţi pentru individ şi cauza unor conflicte organizaţionale. De multe ori aceşti agenţi stresanţi îşi aduc o contribuţie substanţială la creşterea nivelului stresului generat de conflictele organizaţionale. De altfel, şi stresul resimţit la nivelul întreprinderii amplifică tensiunile existente în familie şi în societate.

În actuala tendinţă de globalizare a afacerilor, toţi angajaţii sunt stresaţi de nesiguranţa şi ambiguitatea definirii postului, de conflictele interpersonale care apar în cadrul întreprinderilor şi de conflictele dintre viaţa organizaţională şi cea socială. Nesiguranţa postului pentru cei mai mulţi indivizi determină stări tensionate, anxietate şi stres. Cei care răspund bine la stres vor fi cei care vor căuta să obţină performanţe la locul de muncă pentru a şi-l păstra. Unele afaceri au mari posibilităţi în a preveni apariţia conflictelor interpersonale şi ambiguitatea definirii posturilor. Aceste posibilităţi sunt determinate în principal de dimensiunile acestor organizaţii; firmele putând fi astfel organizate încât să se definească în mod clar obiectivele posturilor, reducând astfel şi din motivele declanşării conflictelor interpersonale.

Factorii de stres la nivelul managerial derivă din complexitatea muncii managerilor şi din responsabilităţile mari pe care ei le au. Managementul este un proces continuu care nu presupune şi momente prelungite de odihnă şi relaxare. Mai ales în actualul context al globalizării, supravieţuirea firmelor depinde de adaptare rapidă la mediu care presupune decizii prompte, preocupare permanentă pentru viitorul organizaţiei, muncă susţinută din parte managerilor.

În aceste condiţii, apare evident un conflict între rolul managerului ca membru (şef) al organizaţie şi cel de membru al familiei (soţ şi tată). Stresul indus de acest conflict este foarte intens resimţit de manager, afectându-i astfel, şi activitatea din organizaţie şi viaţa de familie în sens negativ.

Desigur, există oameni de afaceri entuziaşti şi plini de speranţă şi de optimism pentru ceea ce le poate oferi procesul de globalizare a afacerilor. Pentru aceştia din urmă afacerile reprezintă singurul mod de a obţine un stil de viaţă mai bun. După 1992, foarte mulţi români s-au hotărât să-şi deschidă o afacere, deoarece ei cred că aceasta este singura cale de a obţine un trai decent. Şi acum, după 12 ani de tranziţie către economia de piaţă, această credinţă încă este prezentă.

În prezent, în România afacerile şi valorile acestora s-au modificat dramatic în ultimii 10-12 ani, ca urmare a fazei prin care trece economia românească. Drumul spre economia de piaţă este pavat cu obstacole dintre cele mai diverse la care se adaugă şi cele care provin din tendinţele manifestate pe plan internaţional de globalizare a afacerilor.

Ultimii 12 ani parcurşi de economia românească a însemnat schimbări majore pe toate planurile vieţii economico-sociale, culturale şi politice. Cum aceste

schimbări continuă într-un ritm rapid, o problemă majoră se pune în legătură cu direcţiile în care ele se manifestă şi în ceea ce priveşte conţinutul acestor schimbări.

La nivel macroeconomic schimbările care au avut loc au determinat schimbări în domeniul afacerilor care au generat noi valori, precum şi modificarea celor vechi. Trebuie remarcat faptul că noile valori generate exercită un impact semnificativ asupra întreprinderilor, comunităţii de afaceri, asociaţiilor de afaceri şi oamenilor. Desigur, valorile prezente ale afacerilor îşi vor pune amprenta asupra perspectivelor de dezvoltare ale afacerilor româneşti în condiţiile globalizării afacerilor.

Este cunoscut faptul că, diferenţele culturale între naţiuni constau în valori, iar originea acestor diferenţe, precum şi a diferenţelor dintre subgrupuri etnice, religioase sau lingvistice din interiorul naţiunilor, sunt ascunse în istorie. Desigur, aceste diferenţe nu împiedică cooperarea cu bune rezultate a oamenilor din cadrul unor culturi diferite. Mai mult decât atât, uneori, oamenii din cadrul unor anumite culturi vor coopera mai uşor cu străinii decât cu alţi conaţionali.

Desigur, există şi situaţia opusă, când oameni din cadrul unor culturi se află în imposibilitatea de a coopera cu indivizi care aparţin unor culturi foarte diferite de primele. În condiţiile globalizării afacerilor, ca rezultat al efectului de globalizare a pieţelor, astfel de situaţii trebuie lăsate deoparte pentru un timp, până ce respectivii oameni şi culturi vor descoperii că nu pot alege decât cooperarea şi asocierea.

Cu toate consecinţele globalizării afacerilor, diferenţele de valori dintre naţiuni sunt prezente încă şi vor rămâne aşa câteva sute de ani de acum încolo. Astfel că, ţările vor rămâne foarte diferite din punct de vedere cultural. Mai mult decât atât, în interiorul ţărilor, diferenţele culturale sunt în creştere, tocmai datorită globalizării pieţelor. Graniţele se desfiinţează şi vom fi o mare familie în care fiecare va fi diferit din punct de vedere cultural şi, tocmai prin aceasta, mai cooperant şi mai dispus spre asociere. Supravieţuirea fiecărui membru al familiei multiculturale este asigurată prin înţelegerea mai întâi a valorilor culturale proprii şi mai apoi ale celorlalţi membrii cu care se cooperează.

Astăzi valorile morale nu mai sunt ce au fost şi banii sunt cei ce dictează în toate domeniile. Trecerea de la epoca comunistă la cea capitalistă nu a făcut decât să înăsprească condiţiile de trai pentru cea mai mare parte din populaţia Europei centrale şi de est. Deviza “timpul înseamnă bani” este pe buzele tuturor. Degradarea nivelului de trai pe zi ce trece face ca anumite valori şi credinţe care încă se mai păstrau să dispară, locul lor fiind luat de altele care determină transformarea omului într-un animal hotărât să supravieţuiască cu orice preţ.

De multe ori preţul plătit de cei ce vor să câştige în lupta cu viaţa din capitalism este foarte mare; adesea nici măcar viaţa ca atare nu este de ajuns. Şi, totuşi, oamenii nu fac altceva decât să alerge după bani. Nu contează cât de bine îşi îndeplinesc sarcinile la locul de muncă sau dacă sunt – prin ceea ce fac – utili societăţii, sau dacă avantajele obţinute ating avantajele naţiunii. Sunt puţini cei care se mai gândesc la propăşirea naţiunii lor uitând de fapt că fără naţiune sunt doar oameni lipsiţi de istorie şi deci fără rădăcini.

Valorile economice sunt cele mai respectate determinând degradarea celor intelectuale. Majoritatea actorilor economici sunt concentraţi asupra unor valori ca profitul, eficienţa, mărimea şi dezvoltarea. Afacerile sunt privite ca un mod de a-şi câştiga existenţa. Globalizarea determină acceptarea de către afaceri şi de către actorii economici a unor noi responsabilităţi. Afacerea trebuie să fie privită ca un „vehicul prin intermediul căruia oamenii pot să se dezvolte şi să-i servească pe ceilalţi. Mai mult decât atât, afacerile trebuie să înceapă să-şi asume responsabilitatea întregului, pe lângă acela de a furniza mărfuri şi servicii unor „conglomerate de consumatori”1 particulare.

Cercetarea valorilor prezente în România a arătat că există o convergenţă a valorilor internaţionale specifice economiei de piaţă. Astfel, în prezent valorile dominante sunt: egoismul şi individualismul, centrarea afacerilor spre piaţă, orientarea către prezent a indivizilor, cu îngustarea perspectivelor, afacerile sunt privite ca singurul mod de a obţine un stil de viaţă mai bun, interdependenţa naţiunilor, descentralizarea afacerilor, întoarcerea la religie, toleranţă, o nouă mentalitate orientată către economia de piaţă, lipsă de viziune şi speranţă.

Aceasta înseamnă că în faţa actorilor economici în actualul context al globalizării stau câteva deziderate care vor trebui satisfăcute în măsura în care se doreşte obţinerea unor performanţe ridicate:

- să treacă de la ideea de concurenţă la ideea de colaborare, servind lumea;

- să caute să identifice nevoile consumatorilor aşa cum şi le definesc ei şi acesta să fie ţelul principal al actorilor economici;

- să recunoască şi să investească în avantajul unei organizaţii globale; - să recunoască faptul că organizaţia e un summum de persoane

individuale angrenate în cadrul şi în jurul structurii ei organizatorice; - să aibă o viziune globală asupra acţiunilor lui. Globalizarea a determinat apariţia unor noi forme de bogăţie: capitalul

individual, creativitatea şi spiritul întreprinzător2. Dar toate aceste forme depind de oamenii de afaceri şi de mentalitatea lor. În consecinţă, actorii economici vor suferi o schimbare globală de mentalitate. Mutaţia de conştiinţă nu e numai rapidă şi profund provocatoare este şi paradigmatică, schimbându-şi fundamental întreaga optică mondială, dar şi supoziţiile conştiente şi inconştiente pe care se bazează această viziune mondială. Incertitudinea zilei de mâine şi stresul din societăţi şi organizaţii nu au contribuit deloc la influenţarea schimbării mentalităţilor oamenilor. Ba dimpotrivă, aceşti factori au cauzat şi mai mult adâncirea nesiguranţei oamenilor pentru ziua de mâine.

Actorii economici trebuie să-şi structureze şi să-şi organizeze afacerea conform unui model comunitar, condusă fiind de o viziune comună, operând atât prin procese şi tehnici intuitive, cât şi prin metodele logice şi raţionale utilizate în secolul XX. Aceasta deoarece numai fenomene ca sentimentele şi intuiţia extind 1 Bari, I., Globalizarea şi problemele globale, Bucureşti, Editura Economică, 2001, p. 31 2 Maynard, H. B., Mehrtens, Jr. S. E., Al patrulea val. Afacerile în secolul XXI,

Bucureşti, Editura Antet, 1997, p. 20.

gama potenţialului omenesc de a afla răspunsuri la problemele cu care se confruntă oamenii de afaceri ca urmare a desfăşurării procesului de globalizare.

Succesul afacerii va depinde de reacţia conducerii faţă de globalizare, adică de modul în care actorii economici vor ştii să răspundă cerinţelor comunităţii mondiale.

Globalizarea a determinat şi regândirea conceptului de ecologia de profunzime. În acest context, oamenii de afaceri pot obţine un avantaj concurenţial prin investirea în industriile implicate în controlul poluării, reciclării resurselor, eficienţa energetică, serviciile ambientale, biotehnologie.

Trebuie remarcat că eşecurile mediului înconjurător sunt un indiciu al unei noi pierderi a sensului: sensul raporturilor dintre oameni şi natură, adică sensul muncii şi al praxisului. Se remarcă faptul că, indiferent în ce fel de ţară trăiesc, dezvoltată sau nu, cei mai mulţi oameni nu mai pot da sens muncii lor, care devine un simplu mijloc de a câştiga bani, fie pentru a supravieţui dacă sunt săraci, fie pentru a avea mai mulţi bani pentru petrecerea timpului liber dacă sunt mai bogaţi, fie pentru a dobândi mai multă putere dacă aparţin unei clase privilegiate. Relaţia cu natura dispare, devenind din ce în ce mai industrializată, urbanizată, informatizată. Natura, ca şi cultura, devin obiecte de consum şi prilej de manipulare a celor mulţi spre profitul unei clase privilegiate. Foarte mulţi oameni din ţările dezvoltate încep să caute cu disperare natura sălbatică. Acest fenomen corespunde unei noi căutări a sensului.

Activităţile de afaceri s-au bucurat în timp de respectul şi consideraţia oamenilor, văzând în acestea mijlocul de satisfacere a nevoilor lor. La început, în perioada medievală, aceste activităţi erau privite ca un rău necesar, în special activităţile comerciale, pentru ca începând cu secolul XIX şi până în prezent, aceste activităţi să câştige tot mai mult respectul oamenilor.

Cercetările efectuate în ţările occidentale arată că oamenii privesc favorabil activităţile de afaceri în special datorită realizărilor acestora în ceea ce priveşte asigurarea cu bunuri şi servicii, crearea de noi locuri de muncă şi în consecinţă pentru creşterea economică a ţării respective.

Deşi cea mai mare parte a oamenilor sunt mulţumiţi de existenţa şi rezultatele funcţionării firmelor, începe să se manifeste o reacţie critică a indivizilor faţă de consecinţele sociale, economice şi asupra mediului înconjurător ale activităţilor de afaceri.

La începutul celui de-al treilea mileniu, omenirea este din ce în ce mai interesată de evoluţia mediului natural determinată în cea mai mare parte de influenţele activităţii întreprinderilor.

De asemenea, sfârşitul secolului al XX–lea aduce o neîncredere nu numai în existenţa şi performanţa organizaţiilor de afaceri, ci şi în existenţa şi performanţa celor mai multe din organizaţiile guvernamentale, de educaţie, juridice, în sindicate, în comunităţi, în organizaţii ştiinţifice, instituţii religioase etc. Se remarcă o pierdere a sensului omenirii la sfârşitul secolului al XX-lea datorat unui complex de factori. Deşi este foarte greu de identificat şi evaluat cauzele care au determinat pierderea sensului existenţei omului şi a neîncrederii în mai toate

instituţiile şi organizaţiile prezente într-o ţară, în special a celor de afaceri, totuşi, pot fi sugerate unele rădăcini posibile.

Un efect major al procesului de globalizare asupra oamenilor de afaceri este acela că îi transformă pe aceştia în lideri morali ai noului mileniu. Ei vor influenţa dialogul public, stimulând integrarea problemelor economice, ambientale, tehnologice şi sociale.

Oamenii de afaceri din ţara noastră în cea mai mare parte sunt formaţi în perioada comunistă. Aceştia sunt încă conservatori, funcţionând şi transmiţând informaţiile printr-o comunicare cifrată, ei nu reuşesc să înţeleagă bine importanţa timpului pentru succesul unei organizaţii deoarece pentru ei timpul este legat indestructibil de ritmurile naturii şi nu de ritmurile lumii afacerilor din ce în ce mai alerte. Credinţa vesticilor că „timpul înseamnă bani” a prins la noi doar ca maximă ce poate fi utilizată nu în folosul organizaţiei, ci doar pentru a se eschiva de la anumite îndatoriri şi responsabilităţi.

Anumite consecinţe ale îndoctrinării comuniste nu pot fi nici evanescente şi nici escamotate pentru că ele sunt încă bine reprezentate în societate de mulţi indivizi. De exemplu, frica de a-şi spune deschis părerile generează secretomanie în privinţa stocării şi manipulării unor date cărora li se dă o importanţă mai mare decât au în mod real. Consecinţa este că mulţi dintre oamenii de afaceri români consideră strategia şi scopurile firmei ca fiind secrete. Cum într-o economie de piaţă acest gen de informaţii de regulă sunt date publicităţii, ţinerea lor secretă nu poate decât să conducă la pierderi atât în relaţiile interne cât şi în relaţiile externe organizate de către întreprinderi.

Cei mai mulţi actori economici acordă prea puţină atenţie angajaţilor. Centrate spre clienţi, respectivele întreprinderi nu consideră că trebuie să ia în considerare dezvoltarea oamenilor lor ca un obiectiv la fel de important ca producţia sau distribuţia produselor lor. Concepţia că orice muncă are valoare şi că trebuie răsplătită pe măsură este considerată depăşită. Angajaţii sunt consideraţi, de către cei mai mulţi oameni de afaceri, ca nişte simple intrări în procesul de producţie. În actualul context al globalizării, oamenii de afaceri au responsabilităţi nu numai faţă de munca lor care afectează viitorul organizaţiei, dar şi faţă de membrii organizaţionali şi faţă de partenerii organizaţiei. Influenţa managerilor asupra vieţii altora are potenţialul inducerii stresului. Directorul care trebuie să-şi restructureze organizaţia, trebuie să concedieze pe cineva. Alegerea celor pe care îi va concedia îi provoacă managerului sentimente de vinovăţie şi de tensiune psihică. De altfel, odată cu restructurarea şi reducerea activităţii organizaţiei, ca o reacţie în lanţ, are loc şi reducerea partenerilor de afaceri. Renunţarea la unii în favoarea altora este un fapt real care are loc în permanenţă în etapa de tranziţie la economia de piaţă. Şi această alegere între parteneri este dificilă, deoarece pentru unii din ei ar însemna eliminarea de pe piaţa respectivă.

Firmele comerciale sunt în prezent cele mai importante organizaţii de afaceri şi sursă principală de putere şi de influenţă dintr-o societate. Totodată, firma comercială este şi cea mai puternică forţă a schimbărilor sociale. Organizaţiile de afaceri au devenit în timp principalul mijloc de transformare a ştiinţei şi tehnologiei

în bunuri şi servicii de natură economică, precum şi punerea acestora în slujba oamenilor, în scopul creşterii calităţii vieţi lor.

Se remarcă, astăzi, mai mult decât altădată, lipsa evidentă de etică la oamenii de afaceri şi nu numai, ceea ce contribuie la prăbuşirea standardelor morale ale societăţii.

În ţările foste comuniste, drumul lung spre economia de piaţă şi spre capitalism este pavat cu numeroase scandaluri de corupţie, de furturi posibile şi datorită noilor tehnologii (spre exemplu, apariţia şi dezvoltarea Internetului face posibil furturi de bunuri, de bani, de informaţii şi chiar de servicii), de înşelăciuni, spălare de bani, expedieri dubioase etc. Consecinţa este o decădere severă în dizgraţie a oamenilor de afaceri. Mai toate delictele în afaceri sunt în dezavantajul tuturor oamenilor din ţara respectivă şi din lume pentru că, indiferent dacă se manifestă în relaţiile cu clienţii, furnizorii, concurenţii, acţionarii sau salariaţi, efectele delictelor se resimt asupra bunăstării întregii ţări şi a lumii în sensul scăderii acesteia.

Este la fel de adevărat că delictele în afaceri prejudiciază şi firmele comerciale atât private, de stat sau cu capital mixt, precum şi guvernele diferitelor ţări.

Trebuie spus că nu numai în ţările foste comuniste se produc astfel de delicte. În ţările dezvoltate acestea au luat uneori o amploare mult mai mare decât cea pa care o au acum aceste delicte, în ţările aflate în tranziţie. Aceste acţiuni ale firmelor şi indivizilor se produc datorită creşterii în importanţă a materialismului ca normă sau valoare de realizare a individului şi a presiunii extraordinare, aproape sufocantă a competiţiei pentru performanţă.

Un mod de a combate dezvoltarea delictelor în afaceri ar fi angajarea unor manageri şi a unor oameni etici. Numai o etică managerială şi a salariaţilor poate să conducă la o responsabilitate etică superioară din partea firmei respective.

Etica managerială reprezintă standardele de conducere, judiciare şi conduita morală folosită de managerii firmelor comerciale în desfăşurarea afacerilor acestora. Etica salariaţilor reprezintă ansamblul standardelor de muncă, judiciare şi de conduită morală folosite de angajaţi în procesul muncii lor care constituie esenţa activităţii desfăşurate de către firmele comerciale. Dar astfel de standarde se nasc şi se dezvoltă din normele, valorile, credinţele, atitudinile generale ale firmelor şi societăţii, din experienţele fiecărui individ în familie, din religia adoptată, din sistemul educaţional şi alte instituţii de instruire, din interacţiunile indivizilor în cadrul diferitelor grupuri (de apartenenţă, de prieteni, formale şi informale din cadrul firmei în care sunt angajaţi).

Într-un mediu dinamic, marcat de profunde schimbări, cum este cel din ţările dezvoltate, respectiv într-un mediu turbulent care se doreşte a fi modificat şi care comportă multe schimbări structurale şi procesuale cum este cazul ţărilor foste comuniste în tranziţia lor spre o economie de piaţă, organizaţiile de afaceri găsesc cu greu modalităţile de acţiune corespunzătoare adaptărilor la schimbări.

BIBLIOGRAFIE

1 BARI, I. Globalizarea şi problemele globale, Bucureşti, Editura Economică, 2001

2 ECO, U. Globalizarea şi morala, interviu în l’Espresso, preluat de revista „Globul”, săptămânal al Fundaţiei ROMPRES, 24.03.2002

3 MAYNARD, H. B., MEHRTENS, Jr. S. E.

Al patrulea val. Afacerile în secolul XXI, Bucureşti, Editura Antet, 1997

4 SCHNEIDER, B. Scandalul şi ruşinea, Bucureşti, Editura Tehnică, 1997