Edu

ca]ia

\n s

pect

acol

9

CUPRINS

EDUCAŢIA ÎN SPECTACOL

– Acad. Prof. Solomon Marcus . . . . . . . . . . . . . . . . . . 13

1. PREMIUL „LYKEION” AL ALIANŢEI

COLEGIILOR CENTENARE

Cuvânt de deschidere – prof. George Cazacu . . . . . 23

Cuvântul prof. Marcel Ţena ..................................... 31

Cuvântul acad. prof. Solomon Marcus .................... 38

Cuvântul prof. univ. Victor Ţigoiu ........................... 55

Cuvântul prof. univ. Radu Gologan ......................... 60

Cuvântul lector univ. Sorina Woinaroski .................. 63

Cuvântul prof. Ioan Maftei ...................................... 65

2. SCHIŢE DE PORTRET

Cuvântul prof. univ. Cristian S. Calude ................... 69

Cuvântul prof. univ. Gheorghe Păun, membru

corespondent al Academiei Române......................... 73

3. REFORMA ŞCOLII

Fragmente din articole

ale acad. prof. Solomon Marcus .............................. 79

Întâlnirea acad. prof. Solomon Marcus cu profesorii şi

elevii Colegiului Naţional I. L. Caragiale ................ 83

Întâlnirea acad. prof. Solomon Marcus cu oameni ai

şcolii din Piatra Neamţ ........................................... 104

Cuvântul prof. univ. Radu Gologan - preşedintele

Societăţii de Ştiinţe Matematice din România........ 157

Cuvântul prof. univ. Daniel Funeriu - Ministrul

Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului ........ 158

Cuvântul acad. prof. Solomon Marcus la Adunarea

Anuală a Societăţii de Ştiinţe Matematice ............. 162

Pro

tago

nist

: Sol

omon

Mar

cus

10

Întâlnirea acad. prof. Solomon Marcus

cu profesorii şi elevii Liceului Grigore Moisil ...... 171

Cuvântul de deschidere al acad. Mugur Isărescu la

festivitatea de lansare a volumului Traian Lalescu:OPERE la Banca Naţională a României . . . . . . . . 185

Cuvântul acad. Solomon Marcus la Banca Naţională

a României . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 188

Întâlnirea acad. prof. Solomon Marcus cu elevi de la

Colegiul Naţional Spiru Haret Bucureşti . . . . . . . . 204

4. ALIANŢA COLEGIILOR CENTENARE

DIN ROMÂNIA

Actul Constitutiv, Regulament de acordare a Premiului

Lykeion, ecouri în presă, etc. ................................. 233

Edu

ca]ia

\n s

pect

acol

11

Pro

tago

nist

: Sol

omon

Mar

cus

12

EDUCA}IA |N SPECTACOL

Asocierea educaţiei cu ideea de spectacol are multiplesurse şi motivaţii, dar prima pe care o aducem în atenţie esteaceea a stării de bucurie spirituală, de sărbătoare uneori, careînsoţeşte, aduce în aceeaşi albie, educaţia şi spectacolul, învarianta lor reuşită. Dar chiar şi în varianta lor mai puţinreuşită, mergând până la eşec, educaţia se află în spectacol.Educaţia-spectacol ni se oferă la toate nivelurile, de la celglobal, care include întreaga viaţă socială, până la formeleei punctuale, locale, insta n tanee. Educaţia se află într-unspectacol grandios, în care personajele implicate suntdeopotrivă autori ai scenariilor, spectatori, actori, regizori,directori de scenă, fiecare dintre noi preia, alternativ sauconcomitent, roluri dintre cele mai variate. Elementul

Edu

ca]ia

\n s

pect

acol

13

carnavalesc, cel de circ, starea de ameţeală, de vertij care leînsoţeşte, contemplarea unor privelişti măreţe sunt şi eleprezente în acest spectacol.

Problema este: Au loc toate aceste acte spontan saudeliberat? În ce măsură le întreprindem conştient,asumându-ni-le, şi în ce măsură le facem fără a ne da seama?Cu alte cuvinte: În ce măsură le ţinem sub control şi în cemăsură ţâşnesc ele din noi aparent la întâmplare, fără a leputea mo nitoriza? Iată întrebări grele şi grave. Dar, pentrucă toate acestea se petrec în viaţa publică, unde suntemdeopotrivă privitori şi priviţi, neconcordanţele inevitabiledintre aceste ipostaze diferite prin care trecem sunt o sursăinepuizabilă de reflecţie şi de umor, care ne însoţesc; să ştimsă învăţăm din ele şi să nu uităm niciun moment că umoruleste şi el o parte orga nică a educaţiei. Bucuria şi umorul aumers întotdeauna împreună, iar capacitatea de autoironietrebuie şi ea educată de la vârsta cea mai fragedă, fiind oadevărată vitamină a psihicului uman.

Citim educaţia cu ochelarii spectacolului, pentru că înacest fel o înţelegem mai bine.

Profesorul este un actor, învăţarea este un spectacol. Ease folo seşte de scenarii alternative, care ne plasează într-ununivers de ficţiune, cu personaje, roluri, conflicte, măşti,indicaţii de regie, elemente de surpriză, situaţii paradoxale,încercări, bănuieli, îndoieli, greşeli, eşecuri, momente dedescurajare, altele de încredere şi speranţă. Elementul ludic,esenţial în învăţare, întregeşte natura ei spectaculară.Succesul acestui spectacol, în care suntem deopotrivă

Pro

tago

nist

: Sol

omon

Mar

cus

14

interpreţi şi spectatori, depinde de bucuria, inteligenţa şipasiunea pe care le investim în el.

În centrul atenţiei noastre se află ceea ce am puteaconsidera a fi linia întâi a frontului educaţional, relaţia directăprofesor (învăţător) – elev. Scenariul ei obişnuit este cel alprofesorului care predă, aflat în faţa elevilor săi, care-lascultă, îl urmăresc, iau notiţe. Primul este activ, ceilalţi suntmai degrabă pasivi. În principiu, nimeni nu le impune să fiepasivi, numai că, prin reguli nescrise, elevii sunt antrenaţi înideea de a nu de ranja prea mult prin întrebări pe cel de lacatedră. În fapt, cei mai mulţi elevi nu deranjează deloc peprofesor, prin întrebări. Desigur, profesorul propune elevilorunele teme, dar, în general, tonul dominant al relaţiei sale cuelevii este cel impe rativ. Aşa se face că elevul este mereu pusîn situaţia de a răspunde la întrebările altora (din manual, dela catedră), dar modul în care aceste întrebări sunt alese îirămâne străin. Prea rar se întâmplă ca elevul să fie învăţat şistimulat să inventeze şi el întrebări interesante.

În mare măsură, scopul pe care-l urmărim în dezbaterilepublicate în această carte este înlocuirea scenariului descrismai sus cu un altul, în care relaţia profesor-elev să fie unainteractivă, dinamică, de echilibru între cereri, întrebări,îndoieli, nedumeriri, mirări, exclamaţii, reacţii critice;protagonistul scenei nu mai este imperativul, ci interogativul.Verbul «a preda» nu-şi mai are justificarea în noul scenariusau, dacă totuşi vrem să-l menţinem, trebuie completreconsiderat. Dacă în justiţie funcţio nează prezumţia denevinovăţie, în educaţie se impune un princi piu al prezumţiei

Edu

ca]ia

\n s

pect

acol

15

de punere la îndoială, de suspiciune, am putea spune. Faţă detot ceea ce citeşte în manual sau aude de la catedră, strategiacea mai bună a elevului, adică a celui care vrea să înveţe, esteaceea de a suspecta totul, ca un comisar dintr-un romanpoliţist, care, în căutarea autorului unei crime, se află într-ocontinuă stare de suspiciune. Este necesar ca profesorul să-leduce şi să-l stimuleze pe elev în manifestarea acesteiatitudini critice, să-l încredinţeze că acesta este modul optimprin care el îşi poate manifesta respectul faţă de profesor.Deocamdată, această situaţie este rar întâlnită. Este deci clarcă atât profesorul, cât şi elevul au de învăţat acum roluri noi,pe care trebuie să le interpreteze. Ca actori în acest nouscenariu, atât elevii, cât şi profesorii urmează să fie şi autoriiindicaţiilor de regie pe baza cărora ei vor intra în joc. Există,în activitatea unui profesor, multe acte inevitabil repetitive,dar o indicaţie de regie care funcţionează ca o axiomă îi ceresă fie de fiecare dată proaspăt, să dea interlocutorilor săiimpresia că pentru prima oară se află în situaţia respectivă,iar elevii să răspundă în mod similar. Rolurile pe care leinterpretează îi obligă pe profesor şi pe elev să se simtăsolidari, într-o relaţie de condiţionare reciprocă şi deafectivitate reciprocă. De altfel, analogia dintre profesor şiactor a fost de multă vreme observată, dar acum educaţia acăpătat o complexitate superioară, iar dimensiunea sa despectacol pretinde o nouă examinare.

În noul scenariu, se schimbă şi alte lucruri. Accentulcade pe înţelegere (nu în sensul de «agreement», ci în cel de«understanding») şi pe semnificaţii, pe idei şi pe context

Pro

tago

nist

: Sol

omon

Mar

cus

16

cultural-istoric, în timp ce, în scena riul practicat în ultimeledecenii, accentul cade pe corectitudine, pe procedee, pereguli, fapt care duce uneori la tendinţe schizofrenice, deproliferare a sintaxei în dauna semanticii. Se ajunge astfella scenarii educaţionale demne de teatrul absurdului. Înunele domenii, cum ar fi cel al celulei biologice, mijloaceleactuale de monitorizare a cercetării sunt depăşite şi asistămla situaţii hilare, prin absurdul lor.

Cele preconizate în al doilea scenariu duc imediat la oatenţie mărită acordată interacţiunii diferitelor disciplineînvăţate la şcoală şi tratate până acum fiecare pe contpropriu. Accentul pus pe interacţiune nu se poate opri lamijlocul drumului: dacă ne-a preocupat interacţiuneaprofesor-elev, ne va preocupa şi interacţiunea profesorilorde diferite discipline, a disciplinelor ca atare. Tensiuneadramatică va creşte astfel considerabil, deoarece va trebuisă aşezăm faţă în faţă moduri de gândire aparent destul dediferite.

Spectacolul educaţiei nu se desfăşoară pe o singurăscenă, iar personajele nu sunt numai profesorii şi elevii.Roluri importante revin familiilor elevilor, cei cu care elevulinteracţionează acasă şi care au de îndeplinit un rol şi în ceeace priveşte comportamenul elevului la şcoală. Vin apoinumeroasele personaje anonime, uneori colective, cu careelevul se întâlneşte în stradă, cele de la televiziune, de peInternet. Toate acestea complică procesul educaţional,deoarece indicaţiile de regie de care elevii au nevoie înaceastă privinţă de multe ori lipsesc sau sunt greşite.

Edu

ca]ia

\n s

pect

acol

17

Familia, strada, Internetul, televiziunea au o acţiuneduplicitară; într-o apreciere generică, putem spune că, înunele privinţe, această acţiune sprijină procesul educaţional,în altele, îl sabotează. Ajungem astfel la situaţii paradoxale,de criză, pe care le-am considerat cu atenţie în dezbaterilegăzduite în această carte.

Masca este tot timpul prezentă şi ea constituie una dinprovocările cele mai subtile, mai pline de capcane, aleeducaţiei. Este aparenţa în spatele căreia trebuie să descifrămsemnificaţia; aceasta din urmă are obiceiul de a se ascunde,de a intra cu noi într-un joc de căutări. Este procesul demediere bine cunoscut din studiul narativităţii, populare sauculte. Este sugestia care, în poezie, înlocuieşte referireadirectă. Este diavolul care ia chip de înger, de atâtea ori înviaţă. Este universul de ficţiune de care au nevoiematematica şi literatura, pentru a-şi putea dezvolta jocul lorcreator, dar prin intermediul căruia ele îşi manifestă impactulasupra universului contingent.

Modelele şi metaforele cognitive care abundă în ştiinţăşi în artă au un covârşitor potenţial spectacular, prin naturalor esenţial conflictuală; fără înţelegerea lor, nu pătrundemîn adâncul cunoaşterii umane. Modelul trebuie, pe de oparte, să fie cât mai aproape de situaţia la care el se referă,pentru ca ceea ce aflăm despre model să aibă relevanţă şipentru situaţia respectivă; dar, pe de altă parte, modelultrebuie să fie cât mai diferit de această situaţie, cât maideparte de ea, pentru ca să i se poată aplica metodeinaplicabile situaţiei iniţiale (acesta fiind rostul modelării

Pro

tago

nist

: Sol

omon

Mar

cus

18

cognitive). Dramatismul acestor două obligaţii care merg îndirecţii opuse conduce la nevoia unui şir infinit de modelecognitive, din care nu dispunem decât de primii termeni.Orice model este numai o aproximaţie care poate fi oricândîmbunătăţită. Ne aflăm în prezenţa unui comportamentasimptotic pe care şcoala şi universitatea îl întâlnesc demulte ori, dar neglijează în a-i explica profunda sasemnificaţie. Tot ce am spus aici despre modelul cognitiveste valabil, mutatis mutandis, şi pentru metafora cognitivă.Am discutat aceste lucruri mai sistematic în „Paradigmeuniversale” (Ed. Paralela 45, 2005).

O sursă bogată de spectacol o constituie unele greşeli şieşecuri. Întregi domenii de cunoaştere s-au născut din tentaţiade a înţelege natura unor greşeli. Aşa s-au născut, prinPoincaré, ştiinţa haosului, prin Lebesgue şi Suslin, topologiamulţimilor analitice şi proiective. Am discutat pe largpotenţialul spectacular al greşelilor şi eşecurilor în „Paradigmeuniversale III. Jocul” (Ed. Paralela 45, 2007), o carte relevantăîn multe privinţe pentru cele abordate în cartea de faţă.

Fiecare oră de clasă are un potenţial spectacular caretrebuie valorificat. Fiecare operă, fiecare concept, fiecarepersonalitate, fiecare pro blemă au acest potenţialspectacular. Cuvântul „teoremă”, care denumeşte cărămidamatematicii, are o etimologie în greaca veche şi înseamnă„spectacol”. Procesul de configurare a unei teoreme este unspectacol.

Educaţia înseamnă spectacol.Solomon Marcus

Edu

ca]ia

\n s

pect

acol

19